.....................................
4.
- Ești obosită, scumpa mea? îi murmură Jake la ureche. Bradul e gata. Nu vrei să te duci la culcare?
- Ești obosită, scumpa mea? îi murmură Jake la ureche. Bradul e gata. Nu vrei să te duci la culcare?
Îi acoperi mâna într-o strângere fierbinte.
- Nu. Nu încă. Vreau să mai ascult puțin.
- Dar nu prea mult. Crăciunul la Charleston este obositor. Ai nevoie de odihnă pentru serbarea de mâine. Toți avem nevoie.
- E prea frumos ca să plec. Nu în clipa asta.
- Știu, spuse Jake cu o lumină blândă în ochi.
Kelly era fericită. Stând așa în fața bradului împodobit și cu Jake alături, înțelegea sensul mistic al Crăciunului.
Copilul pe care-l purta în pântece se mișcă. Ea zâmbi, gândindu-se cu dragoste la fiica lui Jake, o dragoste de care ea nu avusese parte niciodată. Închise ochii și visă, cu mâna rezemată de pântec, la copilaș și la Jake.
- Hai, somnoroaso! În pat e mai comod.
- Nu dormeam. Îmi odihneam doar ochii, protestă Kelly.
- Ai muncit mult în seara asta și nu numai ochii trebuie să-i odihnești.
- A, desigur, stăpâne de sclavi, îi răspunse ea surâzând în timp ce-i oferea mâna.
În ultimul timp, scaunele o chinuiau îngrozitor. Nu mai încăpea în niciunul, oricât de grațios încerca să se așeze.
- Noapte bună, tuturor! Kelly a ațipit în scaun, așa că ne retragem. Crăciun fericit!
- Crăciun fericit! le urară în cor Lily, Lydia, Monroe și David.
La scări, Kelly ezită. O înspăimântau. Acum, când nu-și mai vedea picioarele se temea să nu calce greșit, sau, mai rău, să nu alunece pe spate. Se simți luată în brațe.
- Ți-e frică de scări? Să nu mă minți!
Se strâmbă din nas la el, apoi, când el o strânse mai tare, îl rugă cu glas domol.
- Jake, lasă-mă jos!
- Te las imediat. Numai să te urc scările.
- Prostule!
Îi cuprinse cu brațele și-l gâdilă pe gât.
- Kelly!
O strânse și mai tare și continuă să urce atent scările.
- Mmm...
Se dezmeticiră în camera lor, în momentul în care o așeza pe pat.
- Ești cam înfierbântată în seara asta, nu-i așa, scumpa mea?
- Ce, ce vrei să spui cu asta, Jason Caldwell?
Kelly îl privea ofensată.
- Vreau să spun, fetițo, că, dacă n-aș ști că Monroe nu te-a lăsat nici măcar să te apropii, aș fi putut jura că ai băut elixirul special Mc Donald al bunicii.
- Eu, domnule? Nici gând!
- Nu flirta cu mine, mizând pe faptul că ești în siguranță din cauză că arăți ca o minge, scumpa mea. Pot să fac dragoste cu tine chiar în clipa asta. Vrei, Kelly?
Ea deveni brusc serioasă. Se trase mai la o parte, cu toate că nu era foarte aproape de el. Se îmbujoră și-i evită privirea.
El zâmbi:
- Nu te speria, scumpa mea! A fost doar o glumă. Acum, ce-ar fi să deschizi unul dintre pachetele cu cadouri? Nu-i nevoie să aștepți până dimineață.
Se îndreptă spre un dulăpior și luă de acolo un pachețel învelit într-o hârtie albastru cu auriu.
- Nu e prea mult?
Kelly luă pachețelul pe care îl lăsase în poala ei. Jake încerca să pară nepăsător, dar Kelly descoperi semnele încordării. Pentru el părea să fie ceva important.
Desfăcu ambalajul cu nerăbdare, deschise cutia, poi, despături hârtia de mătase dinăuntru. Când descoperi obiectul ce se ascundea acolo, îl luă cu o bucurie fără seamăn.
- Prima scoică găsită de mine!
- Îți place, scumpa mea?
- Știai că-mi place! Am crezut c-am pierdut-o. Am căutat-o mereu printre celelalte, dar n-am găsit-o.
- Mi-ai dat-o mie, nu-ți amintești?
- Și tu ai păstrat-o... Jake!
Ridică scoica atentă, cu mâini tremurânde, analizând globul în care era închisă.
Apoi, își deschise brațele ca să-l îmbrățișeze pe Jake. El se apropie și o cuprinse cu dragoste. Era inocentă și încrezătoare. Nu era de mirare că Scott profitase de ea.
Lui Jake i se opri respirația, gândindu-se la fratele său.
Încet, cu gingășie, slăbi strânsoarea. Dominat de propria durere, nu remarcă umbra care întunecase chipul lui Kelly, ascunsă sub un zâmbet silit.
- Am vorbit astăzi cu Richard, spuse el împăturind și strângând hârtiile.
Era o stratagemă menită să-i ascundă tulburarea.
- Vrea să te vadă poimâine la ora două după-amiază.
- De ce? Te-ai dus să-i întrerupi concediul?
- Nu. Are consultații.
- Nu-i încă nevoie să mă vadă. Abia peste o săptămână. Aveam de gând să merg săptămâna viitoare.
- Vreau să te vadă mai devreme.
- Nu e niciun motiv să-i răpim lui Richard din timp, atâta vreme cât avem planificată consultația peste câteva zile.
- Glumești? Eu trebuie să plec într-o deplasare de afaceri și vreau să fiu sigur că totul este în regulă.
- Cât ai să lipsești?
- Trei zile, cel mult. La naiba! zise el strângând hârtiile în pumn. E cât se poate de nepotrivit. Nu vreau să te las singură.
- N-o să nasc mai devreme de două săptămâni. Nu cred să se-ntâmple ceva în lipsa ta. Merg totuși la Richard înainte să pleci, dacă asta te liniștește.
- Îți mulțumesc, Kelly. Mă voi simți mai în siguranță dacă voi ști cu certitudine că evenimentul se va produce după ce mă voi întoarce și nu când voi fi plecat.
- Pe stânga! Inspiră! Expiră! Inspiră! Expiră! Pe dreapta! Inspiră! Expiră! Inspiră! Expiră!
Kelly stătea pe o saltea cu picioarele încrucișate, spatele drept, cu o mână sub genunchi și cu cealaltă pe podea.
După un timp se întoarse. De fiecare dată când făcea exercițiul, durerea de spate o lăsa. Cât timp a fost plecat Jake, și-a făcut singură exercițiile și a uitat de cicăleala lui obositoare.
Bietul Jake! Plecase îngrijorat că ea nu crescuse atât cât credea el și că nu se simțise tocmai bine peste noapte. Degeaba i-a explicat Richard că sarcina evolua normal.
- Cum naiba vrei să mă convingi că...?
Nu găsea cuvântul potrivit.
Nu găsea cuvântul potrivit.
- Uită-te la ea, Richard! E tot atât de lungă pe cât de lată. Ceva nu-i în regulă. Nimic nu se poate transforma atât de repede.
- Kelly poate, răspunse el calm.
- Da, poate, dar spune-mi de ce?
- Jake, n-am nimic să-ți spun. Uneori se întâmplă și așa. Cât timp totul continuă să evolueze așa, n-ar trebui să fie probleme.
- N-ar trebui? Ce înțelegi tu prin „n-ar trebui”? Nu știi? Ești doctor. Se presupune că ar trebui să știi.
- Jake, dacă nu te-aș cunoaște așa de bine și dacă nu te-aș iubi ca pe un frate, cred că ți-aș da un pumn în nas, spuse Richard străduindu-se să-și păstreze calmul. Acum, du-o acasă pe fermecătoarea ta soție! Este obosită, sunt și eu obosit și, după atâta supărare, trebuie să fii și tu obosit.
După vizita aceasta, Jake păruse mai liniștit. O mai enerva câteodată pe Kelly de îi venea să-l muște, dar nu mai era atât de insistent.
Kelly își schimbă poziția, de data aceasta pentru exercițiile în picioare.
- Ridică! Inspiră! Ridică! Expiră! Jos! Jos! Ridică! Inspiră! Ridică! Expiră! Jos! Jos!
Exercițiile, atât de vesele cu Jake, erau acum plictisitoare. Îi lipseau comentariile pe care le făcea el atunci când număra. Avea un ritm care o mobiliza și-o făcea să râdă. Îi răsuna și acum glasul lui în urechi.
- Ridică, mingiuță, respiră, ridică, ridică, respiră!
- Îmi spui așa fiindcă nu ai altă poreclă la îndemână?
- Tu ai spus-o, nu eu. Respiră, mingiuță, respiră! Inspiră, expiră, relaxează-te! Spune-mi, îți amintești că-ți ziceam că trebuie să fii mai mare? Doream să arăți și tu ca femeile din cabinetul lui Richard. Mi-am văzut visul cu ochii. N-aș fi crezut. Exact ca doamna McKinley.
- Spui așa numai când stau întinsă pe podea.
- Doar atunci semeni cu doamna McKinley. În rest ești ca o doamnă care și-a ascuns geanta sub rochi. Respiră, mingiuță, respiră!
Era plecat de două zile. Kelly nu voise ca el să plece, dar nu lăsase să se vadă asta. El și-ar fi amânat fără ezitare întâlnirile, așa că ea și-a ascuns îngrijorarea și și-a păstrat o aparență calmă.
Dacă n-ar fi fost atât de cald, atât de generos și de preocupat de ea, atunci poate că nu l-ar fi iubit. Poate că, dacă aceste ciudate stări de tensiune și iritare ar fi fost mai dese, ea ar fi putut să le depășească fără să mai simtă dorința aceea care nu-i părăsea trupul nici ziua, nici noaptea.
„Dorința?” șopti Kelly pe când se privea în oglindă, gândindu-se la ceea ce fusese odată silueta ei.
Auzi o bătaie în ușă și se întoarse.
- Intră!
- Doamnei îi este sete?
Monroe stătea la ușă, în mână cu o tavă pe care se afla un pahar înalt cu apă, pus pe un șervețel.
- Ora de exerciții s-a terminat. Dacă doamna dorește să se odihnească, eu pot face patul.
Kelly se obișnuise cu ordinele politicoase ale lui Monroe. Primea fiecare sugestie cu un dispreț tăcut și bine ascuns. Era majordomul perfect, care își făcea serviciul fără să se bage în problemele de familie. Sau așa credea el. Monroe era un membru al familiei tot atât cât era și Lily.
- Doamnă...
Monroe îi oferi mâna, ajutând-o să se ridice.
- Oh, icni ea surprinsă.
- S-a întâmplat ceva, doamnă Jake?
- Nu sunt sigură, Monroe, dar te rog să-l suni pe doctorul Matthews.
- Doamna are dureri?
Mâinile întinse spre el se crispară imperceptibil.
- Nu! Nu te îngrijora! Vreau doar să întreb ceva.
Îi adresă un zâmbet care-i adânci gropițele din obraji.
- Dar, înainte de a vorbi cu Richard, am să mă-ntind puțin.
Capitolul 9
Ușile duble se deschiseră cu o bufnitură care sparse tăcerea coridorului, în ciuda solicitărilor de liniște care puteau fi citite pe inscripțiile de pe pereți.
Jake trecea printre ele cu gulerul descheiat și cu cravata desfăcută și cu părul în neorânduială, nepărând să țină seama de vreo regulă. Înainta precipitat întocmai ca bătăile repezi ale inimii lui.
- Jake! strigă Lily ridicându-se de pe scaunul din sala de așteptare.
- Unde-i, mamă? E bine? Ce s-a întâmplat? Oh, Doamne de ce am lăsat-o singură? exclamă el trecându-și o mână prin păr cu un gest care devenise obișnuință.
- E pe mâini bune. Nu e niciun motiv de îngrijorare.
Lily îl luă de mână și-l trase la o parte din calea personalului de serviciu.
- Vino și așează-te aici! O s-avem vești cât de curând. Monroe și Lydia au coborât să bea o cafea. Vrei și tu una?
- Nu, răspunse el tăios, cercetând nenumăratele uși închise și citind inscripțiile de pe ele. Unde este?
- La sala de nașteri. A fost...
Jake nu mai asculta. Aflase ceea ce voia să știe. Se ridică și încercă să intre în sala despre care-i spusese Lily, dar l-a oprit o soră, spunându-i cu un ton profesional:
- Îmi pare rău, tații nu au voie!
- Mișcă, domnișoară!
- Nu aveți voie să intrați!
- Scutește-mă!
O ridică pe sus și o îndepărtă din drumul său, apoi intră pe ușa întredeshisă. Prima persoană pe care o văzu fu Richard.
- Richard, unde e? Cum se simte?
- Îmi pare rău, domnule doctor. A dat buzna pur și simplu, spuse sora încercând să se strecoare între ei.
- Nu-i nimic, soră, e în mâinile mele. Stai jos, Jake! O cafea? îl întrebă el luându-l de braț și conducându-l în camera de odihnă a medicilor.
- Nu.
- Nu ce? Nu vrei să stai jos sau nu vrei să bei cafea? zise râzând Richard.
Își turnă pentru el o cană și se amuză de neliniștea prietenului său.
- Nu. Punct, răspunse Jake plin de nervi și cu răbdarea de mult pierdută. La naiba, Richard, vorbește-mi despre Kelly! Spune-mi că e bine!
- Dacă te așezi și încetezi să te comporți ca un prost îți spun!
Era un ordin și Jake îl respectă. Se așeză într-un fotoliu de piele aflat lângă o masă joasă privindu-l pe Richard cu nemulțumire.
- Bine. Acum ești destul de calm ca să mă asculți. Am să-ți explic.
- Încetează cu astea, omule! Îmi spui sau o găsesc singur? Te asigur că o voi găsi chiar dacă va trebui să scot fiecare ușă de la locul ei!
- Mai întâi, Jake, Kelly este foarte bine, îi spuse calm Richard, prefăcându-se că nu-i bagă în seamă ieșirea nervoasă. Dimineață, după ce și-a făcut exercițiile, a simțit că se petrece ceva și, foarte înțeleaptă, m-a chemat. Mi-a spus la telefon ce i se întâmpla și m-am edificat imediat. Examenul clinic mi-a confirmat diagnosticul: pierduse lichid amniotic. Nu-i nimic grav, dar indică o spărtură a sacului amniotic. Sigură că asta poate duce la pătrunderea unor bacterii și la producerea unei infecții. Noroc să era atât de aproape de termen. Am adus-o aici și a început travaliul. Nu sunt implicații de niciun fel. E tot atât de bună și de frumoasă ca întotdeauna.
- De ce nu mi-ai spus toate astea înainte de a pleca?
- Fiindcă n-am știut.
- Cum nu? Asta-i treaba ta, de asta te plătesc.
- Sunt doctor, Jake, nu Dumnezeu. Și chiar crezi că într-o situație ca asta banii sunt cei care contează?
Jake se simți foarte rușinat de ultima remarcă.
- Nu, Richard. Ai dreptate. Iartă-mă. Doar pentru că... Ești sigur că e în afara oricărui pericol?
- Absolut sigur. De ce nu vii s-o vezi cu ochii tăi?
- Acum? E trează?
- Sigur că da. A fost trează tot timpul. Și, în caz că te interesează, ai o fetiță extraordinară de 2,800 kg.
- O fetiță?
- Da, o fetiță. Ai uitat că mica proeminență trebuia să se transforme mai devreme sau mai târziu într-un băiețel sau într-o fetiță?
- O fetiță! se minuna Jake. Seamănă cu mama ei?
- Dacă vii cu mine, poți constata singur.
- Kelly!
Jake stătea în pragul ușii fără să scoată un cuvânt. Richard îl însoțise până în hol, apoi dispăruse.
Curios, după atâtea săptămâni trăite alături de ea, nu putea spune nimic. Era atât de stângaci. O privea și se minuna de cât de slabă, de suplă și de frumoasă era. Încercă să vorbească din nou.
De data asta vocea-i era mai puternică.
- Kelly!
- Jake, ai venit!
Îl privea și-i zâmbea cu blândețe.
- Cât de repede am putut. Dormeai? Aveai ochii închiși, spuse el surprins de starea ei calmă.
- Nu. Mă gândeam la tine.
- La mine?
- Mmm.
Clătină din cap.
- Trebuia să rămâi și să-ți termini treburile. Nu era nevoie să vii astăzi.
- Ești nebună? Cum să mai fi stat acolo? Am venit val-vârtej, întreabă patrula de circulație! Cred că am bătut toate recordurile de viteză. Am uitat până și să-ți aduc un buchet de flori.
- Nu vreau flori, Jake. Pe tine te vreau, spuse ea șoptit, uitându-se în ochii lui.
„Ușurel, Jake, își spuse în sinea lui, nu știe ce spune! Astăzi e o zi deosebită pentru ea și tot ce vezi în ochii ei este exagerare. E fericită și toată lumea-i pare minunată. Chiar și tu.”
Ar fi vrut s-o ia în brațe, dar se mulțumi s-o prindă de mână. O mângâie cu degetele lui lungi și-o sărută tandru în podul palmei. Simți cum îl mângâie pe păr cu mâna rămasă liberă. O privi cu dragoste și-o găsi calmă și liniștită ca și el.
- Ai văzut-o? întrebă ea.
- Nu. Am vrut să te văd mai întâi pe tine. Richard a spus că se întoarce peste câteva minute. O voi vedea atunci.
- Aș vrea să fiu acolo când o vezi pentru prima dată. Cred că ai să fii surprins, zise ea râzând.
- De ce? Are cumva 3 urechi? glumi el, bucurându-se de râsul ei cu dragoste și dorință.
- Nu, numai două, dar e frumoasă. Așteaptă și-ai s-o vezi.
- Ești mândră de tine, nu-i așa?
- Da, sunt mândră de voi amândoi. N-ar fi fost un copil atât de deosebit dacă n-ar fi fost pentru tine.
După ce rosti ultima silabă, păli. Încercă să se stăpânească, dar își simțea inima bătându-i cu putere.
- Vreau să spun că oricărei mame copilul ei i se pare cel mai frumos.
- Kelly, nu contează! Înțeleg! spuse el cu o voce care-i strivi bătăile inimii.
- Nu! Nu înțelegi! N-am vrut să te rănesc. Am fost atât de fericită încât am uitat ce poate însemna pentru tine. Îți va aminti în continuare de Scott și de pierderea lui și îți poate readuce durerea.
- Iubita mea, uită-te la mine!
Ea refuză. El îi atinse ușor o buclă și atunci ochii ei se ațintiră asupra lui.
- Nu sunt lovit în niciun fel. Ești în siguranță, ești sănătoasă și avem o fetiță. De ce am fi îndurerați? Acum zâmbește-mi! Știi ce vreau să văd.
Pe fața care-și pierduse expresia de fericire, încolți un zâmbet fugar care, încetul cu încetul, se transformă în bucurie.
- Aha! Gropițele.
Râsul pe care-l așteptase izbucni în cascade. Lumina i se reîntoarse în ochi și se revărsa acum în privirea lui, inundând-o.
- Jake, ești minunat, spuse ea râzând cu mâinile întinse spre el.
- Știu, răspunse el tot râzând și mângâind-o pe păr. Dacă ne aflăm într-o societate de admirație reciprocă, atunci sunt și eu un membru al ei.
Richard stătea în ușa deschisă, cu un pachețel roz în brațe.
- Având în vedere împrejurările deosebite, m-am hotărât să mă abat de la reguli. Jake, pot să te prezint fiicei tale?
Jake înmărmuri. Era întors spre Kelly și se temea să privească. Ea zări din nou mbra de durere de pe fața lui. Nu rămase decât o fracțiune de secundă, după care dispăru.
- Uite, pune-ți asta peste haine! continuă Richard întinzându-i un halat de spital gri-verzui.
Îl urmări cum se chinuia să-l îmbrace și, când îl văzu îmbrăcat, îi spuse:
- Acum poți s-o iei în brațe, este cu totul a ta.
Pentru început, o clipă doar, Jake ar fi jurat că nu era nimic în păturică, dar apoi văzu, la un capăt al ei, un pumnișor strâns. Cu grijă, ca un tată cu experiență, ridică marginile de flanel moale.
În salon era liniște deplină, iar Richard și Kelly urmăreau cum își privea fiica pentru prima oară.
Stătea nemișcat și tăcut. După un timp atinse cu degetele lui mari, de uriaș, conturul guriței din păturică. Ridică privirea spre Kelly:
- Seamănă cu mine.
Richard râse.
- Voiam să spun că trebuie să dau un premiu pentru cumințenie pe ziua de azi. Cu cine să încep? Cu cine dacă nu cu Kelly, doar cu ea seamănă în privința aceasta.
- Este perfectă, murmură Jake fără să-l bage în seamă pe Richard. Mi-ai făcut cel mai prețios dar din lume.
Când văzu copilul în brațele lui Jake, zâmbetul lui Kelly deveni mai luminos și ochii i se umplură de lacrimi de fericire.
El își aplecă capul spre ea și urmăriră împreună creatura firavă care se agita în scutecele roz.
Numai proștii nu simt când n-are nimeni nevoie de ei, dar Richard nu era printre aceștia, așa că, scuzându-se - fără a fi auzit, bineînțeles - îi lăsă singuri.
Un țipăt moale, somnoros, întrerupse liniștea din casă.
Era înaintea amiezei, iar Lily și Lydia se retrăseseră în camerele lor pentru a se îmbrăca în vederea mesei. Monroe era ocupat cu treburile lui zilnice.
Îmbrăcată doar în rochie, Kelly se grăbi să răspundă chemării. Camera copilului, în roz și galben, fusese o surpriză de la Lily și Lydia. Cele două femei o pregătiseră singure: au vopsit-o, au tapetat-o și au decorat-o în mare grabă fără să spună nimic nimănui, în săptămâna în care Kelly era la maternitate.
- Așa, somnoroaso, te-ai trezit? Ți-e foame acum, după un somn atât de lung!
Kelly luă copilul din leagăn și se așeză cu el în brațe pe un scaun confortabil de lângă fereastră. Își deschise rochia la piept și apropie copilașul de sân. Când gurița flămândă o apucă, râse ușor și și-l apropie de ea mai mult.
Afară se auzeau pași grăbiți.
-Kelly! Mi s-a părut că aud...
Jake stătea transfigurat cu mâna pe clanță și privea captivat scena din fața lui. Razele de soare transformaseră părul lui Kelly într-un șuvoi de aur greu, însă nimic nu putea ascunde liniștea senină care îi lumina fața. Jake nu văzuse niciodată ceva mai frumos sau mai emonționant.
Se întoarse să plece, simțindu-se un intrus.
- Jake!
Era un sunet slab, mângâietor. Fusese aievea sau i se păruse? Mâna i se opri pe clanță și așteptă:
- Nu plecat!
- Îmi pare rău, Kelly! N-am vrut să te deranjez.
Aștepta palid.
- Nu mă deranjezi. Sunt niște clipe deosebite. Vină să le împarți cu noi!
- Ești sigură?
- Da.
Aprobabea ei îi risipi îndoielile și li se alătură.
Kelly nu făcu niciun gest ca să se acopere. Îi asculta pașii atât de cunoscuți traversând camera și așteptă să vorbească el. Niciun alt sunet nu-l perturba pe acela al copilului sugând.
Jake se aplecă asupra lor și-o atinse timid pe Nicole cu un deget, pe obrăjior. Își plimbă apoi degetul până la colțul buzelor fetiței și pe pieptul plin al mamei. Era o scenă minunată, în care rușinea nu-și avea rostul.
După o mângâiere fugară se așeză în fața lor și le privi tăcut. Când ridică ea capul și-l privi, se umplu de o bucurie imensă.
- E o tigruță flămândă, nu-i așa? spuse într-un târziu cu o voce abia auzită.
- Întotdeauna e așa, râse ea, risipind defintiv tensiunea.
Pentru prima dată destins de când intrase în cameră, Jake se așeză mai confortabil. Auzise copilul plângând și urcase scările în grabă, agitat. Acum era complet liniștit. Privea ritualul mamei și fiicei și se simțea mulțumit pe deplin. Zâmbetul îi cuprinse întreaga față, ochii-i clipiră și oftă ușor.
Zgomotul minunat care venea de la pieptul plin al lui Kelly îl umplea de încântare și râse tare, cu mândrie, când gurița găsi cu dibăcie vârful sânului.
Auzindu-l râzând, Kelly își ridică din nou privirea spre el. Nu observă când gurița delicată se opri din supt și nici când odorul căzu într-un somn adânc.
- Îți mulțumesc, Kelly, spuse Jake.
Acesta a fost începutul. De atunci, arareori a mai lipsit Jake seara din camera copiilor. Își făcea în așa fel programul încât s-o poată urmări pe Nicole și doar când era foarte ocupat nu era împreună cu ele. Kelly îl aștepta la sfârșitul fiecărei zile. Când auzea bătaia în ușă, știa că e Jake. Nimeni nu venea acolo la ora aceea.
Gustau împreună din plăcerea cuplului tânăr care se bucură de primul copil. Înțeleseseră din aceste clipe că între ei se leagă o prietenie afectuoasă. Nu știau însă că era, în egală măsură, și o dragoste adâncă.
- Ce ți-a spus Richard la vizită? întrebă Lily, privind-o pe Kelly drept în ochi, în timp ce planta în ghiveci ultimul răsad.
- Era puțin necăjit că am întârziat două săptămâni la control, dar totul este cum nu se poate mai bine. După doctorul Matthews, sunt în cea mai bună formă. Prin urmare, ați putea să nu mă mai tratați de parcă aș fi făcută din cristal. V-aș putea ajuta la grădinărit.
- Dumnezeule, doar nu vrei să ai mâinile ca mine. Biata Nicki ar fi speriată de moarte.
- Mă îndoiesc. Ai cea mai blândă mângâiere din câte am cunoscut, cu toată asprimea mâinilor. Lui Nicki îi place când o iei în brațe.
- Mă minunez cum ne-a încântat pe toți acest copil. Ai observat cum se luminează Lydia la față când o rogi să aibă grijă de ea atunci când ești la cabinetul lui Richard?
- Mmmm, aprobă Kelly. Că veni vorba de Lydia, trebuie să fie obosită. Mă duc s-o schimb.
- Nu. Mai las-o câteva minute. Sunt cele mai plăcute clipe din viața ei. Mi-a spus mai devreme că-i place să aibă grijă de Nicki: e ca și când s-ar juca cu o păpușă vie. Și-apoi, nu este singură.
- Oh! E și David acolo?
- Nu. N-ai observat?
Lily făcu un gest de întărire cu mâinile murdare de pământ.
- După ani de zile în care nimeni n-a știut unde dispare Monroe, știm acum exact unde-l putem găsi. Dacă ai vreodată nevoie de acest om, caut-o pe Nicki. Nici el nu e departe.
Kelly se îndepărtă de măsuța la care lucra Lily ca să-și ascundă zâmbetul.
Pentru prima dată de când sosise la Caldwell House, Monroe nu mai era la doi pași în spatele lui Lily și tot pentru prima dată Lily vorbea despre el știind unde se află.
- Așa. Asta-i tot, zise Lily curățindu-și mâinile. Cred că e timpul să mă gândesc la ce va fi diseară. Mă indispune. Petrecerile de la Carolyne Gallagher sunt atât de plictisitoare...
- Dar îți este cea mai bună prietenă și nu vrei s-o jignești pentru nimic în lume, adăugă Kelly.
- Ești sigură, draga mea, că nu te-ai răzgândit și că nu vrei să vii cu noi?
- Da. Sunt sigură. O întrevedere cu Marsha Gallagher mi-a fost suficientă.
- Sunt convinsă. Câteodată mă și minunez cum de-a putut admite Carolyne ca un băiat atât de rafinat ca Oscar să se însoare cu o persoană ca Marsha.
O luă pe Kelly de braț și o conduse prin seră.
- Lydia merge la cină cu David, apoi au plănuit să treacă pe la familia Gallagher. În felul acesta vor petrece timp mai puțin în compania lui Marsha. Cred că nu i-ar deranja dacă i-ai însoți.
- Nici nu mă gândesc, spuse Kelly convingător. Mi-am petrecut zile întregi ca s-o conving pe Lydia să accepte invitația la cină. Cu siguranță că n-au nevoie de mine pe post de bagaj în plus.
- Atunci îl las pe Monroe cu tine.
- Nu-i nevoie. Știu că nu vezi să conduci noaptea. I-al pe Monroe cu tine, să conducă el. Lydia va merge cu David, iar eu și cu Nicki vom rămâne acasă cuminți. N-ai de ce să fii îngrijorată.
- Dar, dragă, nu-mi place să te las singură. Jake se va întoarce abia peste 3 zile. Va fi furios dacă va afla că te-am lăsat singură.
- Lily, ești minunată și te iubesc, dar îți faci griji pentru lucrurile cele mai absurde. În curând voi împlini 26 de ani și consider că toți cei ce-au atins această minunată vârstă pot să-și poarte singuri de grijă.
- Nu știu... începu din nou Lily, neîncrezătoare.
- Eu știu!
Kelly era fermă în hotărârea ei.
- De fapt, mai bine du-te să te pregătești. Eu o eliberez pe Lydia de sub tirania prințesei. Să se poată face și ea frumoasă pentru David. Alerg. Ne întâlnim înainte de a pleca.
- Noapte bună, scumpa mea!
Kelly zâmbi și puse copilul adormit în leagăn. Îmbăiată și pudrată, hrănită și fericită, Nicki dormea pe burtă. Când Kelly o sărută cu drag pe gât, în locul acela dulce acoperit cu puf, unde o săruta și Jake pe ea, fetița suspină ușor.
Părăsi camera copiilor, mulțumită de liniștea din casă.
Niciodată nu fusese singură de când era în familia lui Jake. Nu putea spune că a fost lipsită de libertate, dar așa, singură total nu fusese încă! Se gândi să facă ceva deosebit, dar ce? Va merge la bucătărie după gustările pregătite de bucătar, în cămară, după o sticlă de vin și va sărbători de una singură în camera ei.
Va sărbători nașterea fetiței ei iubite și succesul încercării care ajunsese acum la final. Dacă va reuși să creeze o atmosferă festivă, poate că va uita pentru un timp că nu mai sunt motive să rămână aici.
Își îndeplinise rolul. A rămas ca să se refacă după naștere. Astăzi medicul îi spusese că totul e în regulă. Stătea lungită în casă, savurând mirosul esenței favorite a lui Jake. Când simți că-i este frig, ieși și se șterse cu un prosop moale. Apoi se înfășură în el și se îndreptă spre dulap.
Pe negândite, luă minunata rochie aurie, dăruită de Jake atunci când fuseseră pe insulă. Pipăi mătasea lucitoare, amintindu-și ziua aceea uluitoare. Cu totul schimbată, într-o lume atât de bună, nu-și dăduse seama decât târziu că sentimentul ei pentru Jake era mai mult decât mulțumire, mai mult chiar decât dorință. Îl iubise de atunci.
Rochia însă n-o purtase niciodată. O va face în seara asta tăcută de rămas bun.
Nu așteptă să-și schimbe gândul și se îmbrăcă în țesătura strălucitoare care-i mângâia trupul. Broderia delicată de culoare bej îi împodobea pieptul și mătasea grea atârna ca aurul lichid.
Nu avea nevoie de oglindă ca să știe cât este de atrăgătoare, că n-a fost și nu va mai fi niciodată așa. Cu cel de-al șaselea simț, pe care-l are orice femeie în situații deosebite, știa că este frumoasă.
Stinse toate luminile în afară de lampa de lângă pat și puse tava de gustări pe masă, alături de sticla de vin. Râse tare, gândindu-se cum se va distra singură toată seara. Își perie părul până când deveni strălucitor, își făcu unghiile, se parfumă cu un parfum discret și se îmbrăcă în rochia destinată să seducă.
„Acum îmi voi împărți trupul cu o carte bună” își zise ea cu tristețe.
Când auzi sunetul metalic, i se opri respirația. Intuiția îi spunea că tot ceea ce se întâmplase până atunci în seara aceea fusese preludiul acestui moment. Străpunse cu privirea întunericul camerei.
Văzu ușa deschizându-se ușor, și, întocmai cum știa că se va întâmpla, intră Jake.
- Jake? Nu știam că te-ai întors!
El se afla în întuneric. Pe fața lui nu se putea citi nimic. Stătea înmărmurit. Ea simți primele semne de stinghereală. Era tăcut, o siluetă întunecată și nemișcată în penumbră.
- Mama ta și Lydia sunt la petrecerea de la familia Gallagher, continuă ea. Nicki a adormit. Dacă vrei, pot s-o trezesc.
- Am văzut-o.
Abia când l-a auzit rostind aceste cuvinte s-a relaxat Kelly. N-avea de unde ști că și inima lui bătea să spargă pieptul.
- Cred că ești obosit. Te-ai grăbit să termini treburile. Vrei să-ți aduc ceva? Mâncare? Ceva de băut?
- Taci, Kelly!
Comanda aceasta scurtă nu era obișnuită în relațiile dintre ei. Ea se uită la el cu neîncredere.
- Stai linștită! spuse el, de această dată cu blândețe. Nu vreau mâncare. Nici băutură. Stai liniștită și lasă-mă să mă uit la tine!
Luminată din spate, era și ea doar o umbră. Aurie, în timp ce el era întunecat. Fragilă, în timp ce el era puternic.
Rochia nu era decât o mantie de mătase care-i învăluia liniile zvelte ale corpului. Mulându-se pe piept, broderia fină nu reușea să-i ascundă sânii gingași și noua lor voluptate devenea sub țesătură, în umbră, excitantă.
Suplă, șolduri înguste, picioare lungi, grațioase... Era întocmai cum și-o dorise, numai că mult, mult mai minunată.
- Ești atât de frumoasă!
Vocea lui nu mai era aspră, ci învăluitoare ca o catifea moale și caldă. Înaintă un pas și-i simți privirea îmbrățișând-o. Instinctiv, Kelly se privi și ea pe sine și văzu, pentru prima dată, ceea ce vedea el.
Era deosebit de provocatoare, așa cum stătea în penumbră în fața lui. Nimic nu-i rămăsese ascuns privirilor, fiecare linie, fiecare formă, totul strălucea și atrăgea.
Ridică ochii spre el. Trase aer în piept și sânii i se ridicară volptuos. Îi simți privirea flămândă devorând-o. Aceasta o determină să ia o hotărâre.
El o dorea, ea avea nevoie de el mai mult ca de orice. Mâine el va fi liber de orice angajament, dar în noaptea asta putea fi al ei. Era tot ce-și dorea. Noaptea asta îi va rămâne în amintire pentru totdeauna.
- Mi-a fost dor de tine, spuse ea încet, venindu-i în întâmpinare.
Mersul făcu rochia să fluture ușor în jurul trupului și să împrăștie un parfum amețitor.
- Am lipsit puțin.
- Nu contează. Și dacă ai fi lipsit numai o oră tot mi-ar fi fost dor.
Încă un pas și ajunse la el. Jake își controla respirația, dar ea observă că făcea un efort pentru aceasta. Îi desfăcu cravata și zăbovi cu degetele pe pieptul lui.
- Oprește-te! șurieră le printre dinți.
- Nu voiam decât să te simți mai comod.
- Mă simt destul de comod.
- Mincinosule! râse ea ușor, cu cravată nu-i niciodată comod.
- Kelly, zise el strângând-o la piept, ai dreptate. Sunt un mincinos. A fost o zi lungă și nu prea am capul limpede.
- Știu, răspunse ea mângâindu-l pe obraz, apoi pe bucle și pe gât.
El o cuprinse de umeri, lăsându-și încet degetele de-a lungul brațelor goale. Un fior îi străbătu tot corpul. Parcă ar fi atins-o prima oară. Deodată nu-i mai putu suporta privirea. Pulsul i se acceleră, își aminti toate liniile corpului său, privirea lui luminoasă.
Când îi întâlni din nou privirea, el o întâmpină cu un zâmbet tandru.
- Ești sigură că asta vrei, scumpa mea? întrebă el cu o voce joasă, adâncă și tremurând de speranță. Dacă nu, nu te mai ating.
- Sunt sigură, murmură ea, simțind că fața-i lua foc în îmbrățișarea plăcută.
- Atunci, fie-mi iertată această greșeală! îi murmură el în păr și o strânse și mai puternic.
O ținea la piept și rostea, șoptit, cuvinte fără înțeles. Sub atingerea lui, ea-i auzea doar cadența vocii.
După un timp o îndepărtă ușor. Când încercă să protesteze, îi puse degetul pe buze:
- Ssst, scumpa mea! Ușor! Fără grabă!
Degetul urmă conturul feței și al gâtului și se opri acolo unde imina ei bătea nebunește. Îi cuprinse cânii și începu să-i sărute. Kelly simți cum prin sângele ei trecea un curent electric.
Abia atinsă de mâinile lui, mătasea îi lăsă umerii goi. Se opri pentru o clipă pe sâni. Sclipiră împreună: mătase pe mătase, până când pânza căzu ca razele de lună la picioarele ei. Strălucirea trupului ei îl fascină, iar ea nu se simți deloc rușinată că o vedea, pentru prima oară, goală.
- Atât de dulce, atât de minunată! murmură el, admirând-o plin de dorință.
Kelly îi răspunse cu aceeași tandrețe printr-o îmbrățișare strânsă. El o sărută lung, lung și dulce. Cu răsuflarea tăiată, ea se lipi și mai strâns de el și se lăsă purtată de plăcere. Nu-și amintea momentul în care el își scosese cămașa.
O ridică ușor și-o purtă așa, încolăcită în jurul lui, până la pat, fără a înceta s-o sărute. Ea se simțea în al nouălea cer, dorind să se lipească și mai mult de el.
Cu o zvâcnire, o lipi cu sânii de pieptul lui puternic.
- Acum, Kelly, acum!
Ochii i se întunecaseră, ajungând de un albastru închis și-n amândoi crescu o flacără când începu s-o sărute pe gât.
- Da, acum! aprobă ea, pierzându-și ultima fărâmă de luciditate în clipa când rochia-i lăsă trupul cu totul gol.
O întinse pe cuvertura întunecată de catifea și începu să se dezbrace și el precipitat.
Acum îl vedea și Kelly pentru prima dată. Fiecare linie era perfectă. Niciând nu văzuse o frumusețe masculină mai impresionantă. Se dezbrăcase de tot și o privea cu admirație.
Ceva tainic îi spunea că era perechea lui: plină de feminitate și deosebit de atrăgătoare. Când o acoperi cu trupul lui, cele două dorințe a ei și a lui, se văzură împlinite.
Kelly îl întâmpină cu ochii strălucind. Nu mai exista cale de întoarcere, era prea târziu. Se năruiseră toate stăvilarele, dar nu mai conta. În noaptea aceasta era al ei. Mâine îl va lăsa liber.
Trăia sentimentul deplinătății, senzația împlinirii. Era pentru prima dată în viața ei și asta se întâmpla când se pregătea să-i întâlnească trupul. Când a conceput-o pe Nicki a fost dorință. Acum, în acest moment binecuvântat de Dumnezeu, era dragoste.
Jake, care îi umpluse universul, viața și trupul cu cea mai deplină bucurie, era al ei. Va fi întotdeauna al ei în acea parte ascunsă a inimii în care se păstrează comorile. Datorită lui ea va fi pentru totdeauna împlinită.
Un singur trup, pășeau împreună în dragoste. Oferind și luând, învingând și suspinând. Cu mândrie duioasă și cu duioșie plină de mândrie. În tăcere, comunicând unul cu celălalt prin sărutări și mângâieri, ajunseră la clipa când se contopiră. Doar strigătul ei duios ca un murmur sparse tăcerea din camera abia luminată.
Jake o privea cu ochii de un albastru închis, lipind-o de el. Cu un gest natural, îi îndepărtă o șuviță de păr de pe față. Îi sărută o pleoapă, apoi cealaltă.
- Dulcea mea Kelly, nu e femeie pe lume ca tine.
Mișcându-se ca într-un vis, se întoarse cu voluptate pe o parte și-o trase după el, cu trupurile împletite. Îi apropie, tandru, capul de inima lui, iar ea i se cuibări la piept ca o pisicuță.
Apoi, liniștiți, satisfăcuți și fericiți, se afundară în somn.
Câteva ore mai târziu, cu trupurile încălzite de așternutul moale, se iubiră din nou, încet, tandru, mult mai minunat decât prima dată.
Împlinită, fericită, mai mult adormită decât trează, îl făcu aproape să-și piardă mințile. Când auzi glasulei slab, focul din inima lui se transformă în gheață.
- Lasă-mă cu amintirile. Acum pot să plec. Am ce să-mi amintesc.
Apoi, inexplicabil, distrugând și ultima licărire de speranță care-i mai înflăcăra inima, ea rosti un singur cuvânt, numele celui care nu avea nmic comun cu ceea ce se petrecea în acel moment.
- Scott.
Jake se simți complet distrus.
Capitolul 10
- Bună dimineața!
Kelly stătea în antreul din fața salonului pentru micul dejun, privind spre locul lui Jake de la masă. Era gol.
- Bună dimineața! Ai dormit bine?
Lily zâmbea cu o mare satisfacție interioară văzând expresia de fericire a lui Kelly.
- Doamnă!
Monroe îi așeză scaunul. Buzele lui, păstrând perfect morga valetului fără cusur, se ridicară ușor, ieșite de sub control, ca semn de apreciere pentru aura ei de femeie iubită.
- A spus Jake la ce oră se întoarce de la birou?
Kelly își ascundea cu greu necazul. Tocmai când se gândea că totul va fi doar o amintire, i se oferise paradisul. Jake îi răsturnase planul pe dos și nimic nu mai rămânea cum plănuise ea.
Cu siguranță că un început atât de perfect, atât de minunat în fragilitatea lui trebuia să însemne ceva. Cu siguranță...
- ...sigur că știu...
- Ce-ai spus?
Kelly se scutură, încercând să revină în prezent.
- Am spus, draga mea, că Jake a plecat dis de dimineață la Savannah.
Lily lăsă furculița pe masă, ca să cerceteze figura lui Kelly.
- Știai, nu-i așa?
- Da. Sigur că știam.
Minciuna spusă dintr-o suflare îi ardea limba ca o presimțire neagră.
„Savannah... Nici n-a considerat că trebuie să-și ia rămas bun. Și-asta tocmai după o astfel de noapte. Ce i-am făcut?”
- Poate c-ai fost prea obosită ca s-auzi când și-a luat rămas bun.
Cuvinte calde, dar ce folos!
- Cred că așa s-a întâmplat.
Încercând o scuză, Kelly voia să-și ascundă durerea, deznădejdea.
- Nu cred că v-ați petrecut singura noaptea când ați rămas singuri discutând despre plecarea lui, glumi Lily, cu intenția de a readuce zâmbetul pe chipul atât de radios cu doar câteva secunde mai înainte.
O aprobare mecanică din cap fu singurul ei răspuns.
- Doamna dorește o cană de cafea proaspătă? interveni Monroe fără să facă vreun efort ca să-și ascundă uimirea față de schimbarea atât de bruscă.
Dădu din cap, semn că nu voia decât să fie lăsată în pace.
- Kelly, spuse Lily, liniștită, ți-a lăsat un bilelțel pe birou.
- Un... un bilețel?
- Du-te până acolo, dragă! o îndemnă Lily. Vrei să-l citești, desigur. Trebuia să-ți spun mai demult.
Kelly sări de la masă și părăsi camera în mare grabă.
După cum îi spusese Lily, pe biroul lui se afla un plic pe care era scris numele ei. Îl deschise cu mâini tremurânde, mirată de legătura de chei care strălucea pe birou. Despături singura foaie și începu să citească. Se opri, își șterse o lacrimă, apoi citi din nou.
Citi de două ori cuvintele reci și impersonale:
Kelly,
Înțelegerea noastră a luat sfârșit. Te rog să consideri casa de pe țărm a ta cât timp vei dori. Te voi scuza eu față de mama, când mă întorc.
Îți mulțumesc pentru treaba bine făcută.
Jake.
Nu mai avea lacrimi. Ochii-i erau uscați și privea viitorul cu disperare. De când pătrunsese Jake în viața ei, trăise clipe vrăjite. În locul unei existențe însingurate, căpătase un bărbat chipeș, un copil minunat și prima familie adevărată pe care o cunoscuse vreodată.
Acum, fericirea ajunsese la final.
Strânse în pumn foaia de hârtie. Cum era posibil ca Jake care scrisese asta și Jake care o iubise atât de pasionat să fie una și aceeași persoană?
I-ar fi spus la revedere!
Netezi foaia și o citi din nou, nevenindu-i să-și creadă ochilor.
„Îți mulțumesc pentru treaba bine făcută”, murmură cu un zâmbet amar.
Ridică din umeri neputincioasă și hotărî să facă față și acestei pierderi: cea mai devastatoare de până acum.
Kelly depăși momentul cu o stăpânire de sine pe care niciodată nu și-o cunoscuse.
Își întocmi planurile în vreme ce făcea treburile zilnice, vorbea cu Lily și Lydia, glumea cu Monroe, avea grijă de Nicki. Mai mult chiar, când Jake strânse familia în bibliotecă și le explică tuturor că, în ciuda eforturilor, căsnicia nu mergea, rămase rece și senină. Reuși chiar să dea impresia de acceptare, când el le spunea celorlalți că nu mai era nicio șansă de împăcare.
Acum mariajul își găsise cu adevărat sfârșitul. Îl asculta spunând că va locui un timp în casa de țărm și că o puteau vizita oricând doreau.
Kelly se înșelase când nu acceptase ideea că e actriță. Acesta a fost rolul vieții ei.
Se dovedi atât de pătrunsă de el încât nu văzu nicio clipă durerea care-l mistuia pe Jake. Nu-și dădea seama că o urmărea, sperând un semn cât de mic prin care să-i arate că nu voia despărțirea. Nici cum se acuza pe sine pentru această speranță nu auzi.
Nu știa cât de des se considera el însuși nebun pentru că dorea o femeie care, în clipele de extaz, rostește numele altui bărbat. Poate că a fost nebun, dar a sperat și a așteptat un semn care n-a venit niciodată. Un singur spectator - Jake, și un rol menit să-l convingă doar pe el.
Sufletul are întotdeauna în el acea putere care te ajută să suporți orice. Putere care îi permitea lui Kelly să fie perfect calmă, lăsând inevitabilele mâhniri pentru altă dată.
O singură dată voința ei de oțel s-a clătinat puțin.
Îl văzuse rareori pe Jake de când se întorsese din Savannah și niciodată singură, până în seara în care-l întâlni în lumina slabă a holișorului aflat în fața biroului său. Când voise să treacă pe lângă el în tăcere, mâna lui o oprise. El aștepta privind-o pătrunzător, iar secundele se scurgeau una după alta. Doar respirația lui accelerată se auzea în liniștea deplină.
- E așa de important pentru tine? Ai nevoie neapărat de libertatea de care vorbești?
Vocea lui joasă și guturală, plină de durere, o surprinse.
- Da, răspunse ea răspicat, ignorând strânsoarea mâinii lui. Libertatea este importantă pentru orice ființă. Nimeni nu trebuie ținut captiv fără voie.
Kelly se opri brusc, dându-și seama că nu mai era în stare să continue.
Numai după ce-i dădu el drumul sesiză durerea strânsorii lui paralizante. Jake rămăsese nemișcat, fără s-o atingă și o privi resemnat. Se întoarse într-un mod neobișnuit și intră în biroul său. Ea nu îndrăzni să se uite până când nu auzi ușa închizându-se în urma lui.
Atunci își permise să se strecoare grăbită pe lângă perete, umezindu-și buzele uscate. Acolo, într-un amestec tare ca un alcool era toată esența cu care o intoxicase Jake. Cu ochii închiși, murmură la ușa închisă:
- Nu libertatea mea, ci a ta, dragul meu.
Părăsi holul grăbită, fără să audă sunetul de cristal lovit ca și cum un om ar fi încercat să se bea pe el însuși până la pierderea de sine.
Victoria a fost de partea ei și și-a menținut atitudinea până în ziua plecării.
Jake nici nu bănuia dragostea ei adâncă numai și numai pentru el. Știa că, dacă-și va da seama, îi va dărui totul numai din simpatie. Kelly își dorea tot ce-i putea oferi Jake, dar nu milă. Niciodată milă!
În acea zi frumoasă și însorită nimic nu părea în întârziere. Mașina fusese pregătită, Nicole era îmbrăcată, Lily, Lydia și Monroe așteptau să-și ia rămas bun.
Nu mai era nimic de făcut și totuși ea zăbovea în camera pe care o împărțise cu Jake, rememorând clipele trecute pentru zilele ce-aveau să vină.
- Ești gata?
Nu se întoarse de la fereastră la auzul vocii lui.
- Da.
- Ai tot ce-ți trebuie?
- Tot, confirmă ea absentă, luptându-se cu nodul care i se pusese în gât. Ai fost mai mult decât generos.
- La naiba, Kelly!
- Jake.
Vorbiseră! Apoi, deodată, au tăcut. La chemarea nerostită din ei, ea se întoarse spre el, ținând piept cu greu situației. Din seara în care se întâlniseră în hol, îl văzuse tot mai rar. Își petrecea zilele lucrând, nopțile în birou și dormea Dumnezeu știe unde.
- Despre divorț...
- Nu-ți face griji, Kelly! o întrerupse el scurt.
- Dar... trebuie să discutăm.
- Nu!
Cuvântul fusese rostit printre buzele strânse într-o grimasă.
- De ce nu cobori? Te așteaptă toți.
O lăsă mult mai singură decât fusese vreodată.
În cele din urmă coborî la Lily și Lydia. Monroe, ca de obicei, așteptase la câțiva pași distanță. Kelly se opri o clipă, apoi se aruncă în brațele deschise ale lui Lily.
- O să ne fie dor de tine. Noroc că insula nu e prea departe și-o să te putem vedea des. O să ni se facă chiar lehamite uneia de cealaltă.
- Niciodată. Veniți cât de des vreți!
- Cred că nu este o idee tocmai bună, Jake s-ar putea să nu fie de acord, zise ea încercând să-și înghită nodul care i se pusese din nou în gât.
- Fleacuri! Aceasta va fi întotdeauna casa ta și Jake știe asta.
- Îți mulțumesc, Lily. Nici nu pot să-ți spun cât de mult înseamnă pentru mine ceea ce-mi spui.
Un sărut scurt pe obrazul pudrat, o îmbrățișare puternică și Kelly merse mai departe.
- Lydia! Ai să mă ții la curent cu studiile de muzică?
Luase mâna care nu mai era atât de slabi și de fragilă ca înainte și să uita la obrajii îmbujorați.
- Poți conta pe asta. Te voi vizita probabil la fel de des ca Lily. Te deranjează dacă vin cu David?
- Mi-ar face plăcere. A fost un prieten bun.
Mai rămăsese doar Monroe. Kelly făcu câțiva pași spre el, care aștepta mai într-o parte, dar se vedea că formează un tot împreună cu cele două femei. Când îl atinse, își simți mâna neputincioasă.
- Cine mă va mai supraveghea îndeaproape de acum înainte? Cine va fi mereu în preajma mea?
Încerca să glumească, dar, la ultimele cuvinte, vocea i se frânse. Își reveni și continuă vitejește:
- Fără tine, probabil că aș fi uitat să mănânc sau să mă odihnesc, atât cât ar fi trebuit. Îți mulțumesc pentru că ai avut atâta grijă de mine.
- A fost plăcerea mea, doamnă.
Când îi luă mâna și se aplecă să i-o sărute, Kelly ar fi fost în stare să jure că a văzut lacrimi în ochii lui.
Urmă o pauză care-i puse la grea încercare pe toți.
Kelly nu se putu abține să nu se uite spre ușa de la birou. Era în continuare închisă. Jake nu voia să-și ia rămas bun.
- Doamnă!
Vocea caldă a lui Monroe calmă durerea sălbatică de care se simțea înăbușită.
- Domnișoara Nicole așteptă în mașină.
- Da, desigur, Monroe.
Vremea plecării sosise.
În spatele ușilor închise ale biroului, Jake aștepta și privea pe fereastră, ascuns după perdea. Avea în mână un pahar abia umplut cu scotch, însă n-avea ochi decât pentru Kelly, care mergea pe alee.
Când ea se întoarse spre casă, pentru a o privi ca semn de adio, el o îmbrățișă cu privirea și încercă să-i citească expresia feței. Rămăsese nemișcată. Ultima lui speranță avu însă doar o viață de clipe, stingându-se când ea s-a întors și s-a îndreptat spre mașină.
Mult timp după ce Mercedesul dispăru, el ascultă zgomotul motorului. Când nu mai auzi nimic, fața i se întunecă de durere.
„A plecat.”
Două cuvinte care îl condamnau pe viață.
Se îndepărtă de fereastră abia mișcându-se. Paharul din mână-i căzu, spărgându-se în cioburi minuscule de cristal pe piatra șemineului.
- De ce, Kelly?
- Așa. Foarte bine!
Lily inspecta poteca dintre peluză și țărm.
- Când se va încălzi, cred că va îmboboci frumos.
- Când se va încălzi, cred că va îmboboci frumos.
- Trebuie să vorbesc cu ele? râse Kelly.
Stătea pe terasă și se bucura de ziua caldă de aprilie. Nicki mâncase și dormea într-un coș alături.
- Sigur că da. Plantele sunt ca oamenii. Sunt însetate de dragoste. Dar o fertilizare bună poate duce la același rezultat, glumi Lily.
- Nu cred c-am mai auzit așa ceva.
- Într-adevăr. Lipsă de caracter, nu-i așa?
Lily își aranjă pălăria și abordă un subiect dureros, de fapt motivul vizitei sale.
- Că veni vorba de lipsă de caracter, mai știi ceva de Jake?
- Nu, nimic. Nicio veste în toate aceste săptămâni.
Un timp, Kelly sperase că va mai afla câte ceva despre el. Aștepta să-i dea un telefon, să-i scrie, să-i facă o vizită. Nimic din toate astea. Curios, nici măcar un singur cuvânt despre divorț.
Cu timpul învăță să fie calmă când suna telefonul sau când bătea cineva la ușă. Jake și-o scosese din minte și din viață și știa că, dacă vrea să supraviețuiască, trebuia să facă același lucru.
- Dar trandafirii? protestă Lily. Au însemnat, cu siguranță ceva.
- Erau pentru Nicki. Când a împlinit 3 luni.
- Ei, nu-mi spune că n-a trimis niciun mesaj împreună cu ei!
Buclele ei roșcatu se clătinau când vorbea.
- E-adevărat, a fost un mesaj, dar nu pentru mine. Un bilet frumos în care spunea că vrea să fie primul bărbat din viața lui Nicki, care-i trimite trandafiri roșii.
- Hm! Un gând frumos, dar Nicki are nevoie de el, nu de trandafiri roșii.
- Nu a cerut niciodată s-o vadă.
Disperarea pe care Kelly credea că o ține sub control începu din nou să crească.
- Ceva nu-i în regulă, insistă Lily. Ceea ce face el acum e în afara firii lui, nu-i aparține. A avut întotdeauna un simț puternic de responsabilitate. La urma urmei, întotdeauna a dus în spate, pe lângă problemele lui și pe cele ale lui Scott.
Se opri și zâmbi.
- Nu și-a dat seama că întotdeauna am știut despre aventurile lui Scott. A încercat să mă menajeze, tot așa cum o proteja pe Lydia de gesturile lui de infidelitate. O mamă știe însă intuitiv toate lucrurile astea.
- Ce?
O spaimă bruscă generată de bănuiala că Lily ar insinua ceva o făcuse pe Kelly să albească.
- Ce vrei să spui?
- Nimic deosebit, zise bătrâna alintând fruntea lui Kelly cu un deget tandru. Însă, după ani și ani, în care mi-am cunoscut și înțeles fiul, m-am găsit față în față cu unstrăin. Nu vrea să mănânce, nici să doarmă și, când încercăm să-l determinăm să se odihnească, urlă la noi ca un urs încolțit. Nu-i pasă că muncește 16 ore pe zi. A uitat că mai există și o lume. Și, cel mai urât, își neglijează în mod rușinos fiica.
- Nimeni nu e perfect, încercă să-i ia apărarea Kelly. Se îngrijește de tot ce-i trebuie.
- Aici te înșeli. Bunurile materiale nu pot ține locul unui tată. Dat fiind că și-a pierdut tatăl devreme, ar trebui să știe asta mai bine decât oricine altcineva.
Era o sentință care nu mai admitea nicio replică.
- Poți să-l determini să se mai menajeze? o rugă Kelly. O să se îmbolnăvească.
- E deja bolnav, Kelly. Bolnav de inimă. E disperat. O disperare cu aparență linștită. Este pur și simplu înspăimântat. Câteodată mă întreb dacă va supraviețui.
Lily urmărea cu regret masca bine controlată care acoperea trăsăturile lui Kelly. Era dureros să vadă ceea ce vedea, dar făcea parte din planul ei. Acum trebuia să se concentreze pentru planul următor.
Ridicându-se ca o tinerică, își scutură mâinile.
- S-a făcut târziu. Trebuie să plec. Lydia îl așteaptă pe David la cină. Monroe! Monroe! Unde-i omul ăsta?
- Aici, doamnă.
Jake deschise ușa ușor și o închise cu la fel de multă atenție.
Era ud de ploaie și se silea să-și scoată haina cu cât mai puțină gălăgie posibil. În depărtare se auzeau tunete de furtună.
- Jake!
- Mamă, ce faci la ora asta? E trecut de 3.
- Așteptam să vorbesc cu tine.
- Ceva nu-i în regulă?
Deveni deodată încordat, abia stăpânindu-se.
- Kelly?
- Da.
Nu rostise decât un cuvânt, lăsând ca imaginația lui să completeze restul. Ca și cu Kelly, nu-i plăcea ceea ce făcea acum, dar dacă va obșine ceea ce spera, poate că va fi iertată.
- A pățit ceva? E bolnavă? Spune-mi, mamă?
- Nu. Niciuna dintre acestea.
Se opri și-l luă de braț.
- Vino în bibliotecă! Acolo putem vorbi fără să ne deranjeze Lydia sau Monroe.
Ajunși în încăpere, Lily urmări cum se frământă și așteptă un timp, până simți că încordarea lui atinsese limita.
- Am fost azi la Kelly și nu arată bine deloc.
Își continuă atacul fără să țină seama de groaza pe care i-o citea pe față. Își călcă pe inimă:
- Nu doarme, nu mănâncă. Poate că încă nu este bolnavă, dar asta nu e decât o chestiune de timp. Partea cea mai proastă e că este foarte încordată. Și mă tem că-i va transmite boala și lui Niciki. Apoi, amândouă... Jake! Unde te duci?
- La Kelly.
- Nu!
Lily se sculă de pe scaun într-o clipă și se năpusti asupra lui.
- Trebuie să plec.
Își trecu impacientat mâinile prin păr. Ridurile adânci din dreptul gurii deveniră și mai pronunțate de durere.
- Fii rezonabil, Jake! îl temperă Lily strângându-l de mână. Cred că doarme acum. Vrei s-o deranjezi? Așteaptă! Du-te peste o zi-două.
- O zi-două, cerule! strigă el iritat, deși recunoscu înțelepciunea vorbelor ei.
Nu voia să mai aștepte. Nu putea. Primul lucru pe care-l va face a doua zi va fi să meargă la ea.
- De ce nu te odihnești? îi propuse cu blândețe mama lui. N-ai să poți fi de prea mare folos dacă nu vei fi odihnit.
- Cred că ai dreptate. Noapte bună, mamă! zise el sărutând-o pe obraz, copleșit de durere și cu umerii căzuți.
Lily ascultă pasul rar urcând scările.
„Sper că am făcut o treabă bună”, își zise ea mângâind frunzele verzi de catifea ale violetei africane din apropiere. „Ce altceva aș fi putut face, Margaret? Sunt amândoi atât de încăpățânați. Cineva trebuie să pună capăt acestei despărțiri prostești.”
Luminile farurilor alunecau pe șoseaua udă în ceața deasă a unei ploi de seară.
O curbă strânsă, scrâșnetul disperat al roților și, într-o mișcare parcă încetinită, mașina zbură spre cerul întunecat. Părea suspendată la nesfârșit. Un snop de fulgi cutremură cer și pământ deopotrivă. Zgomotul e fier și sticlă spartă. Întuneric desăvârșit.
Agonie... Scrâșnetul demențial al motorului sfărâmat de stâncă. Zgomotul copacilor loviți. Pocnetul flăcărilor flământe... Liniște.
Pași alergând nebunește, înspăimântați. Singur în întuneric. Ramurile sinistre și negre cuprinzându-l vicios. Înlănțuindu-se sălbatic, încurcându-i-se în păr. Agățându-i hainele și încolăcindu-i picioarele, ca niște șerpi. Ținându-l captiv. Luptându-se zadarnic, iar și iar, cu strânsoarea. Obosit și fără vlagă, prins de reptilă, urmărind cu oroare cum flăcărle își încep dansul satanic. Flăcările aruncând umbrele iadului pe fața curată și pe buclele aurii.
- Kelly!
Era un strigăt de groază izbucnit din străfundurile ființei.
Plin de o transpirație rece, Jake sări din pat, confuz și disperat. Cu mare greutate îș dădu seama că totul fusese doar un coșmar. El a coincis însă cu o realitate la fel de dureroasă.
Cum stătea buimac și privea lumina zorilor pătrunzând pe sub ușile închise, îl cuprinse durerea dorinței. Umbre prelungi cuprinseră încăperea. O încăpere goală fără Kelly.
Voia se plece la ea. Ea avea nevoie de el.
Când linia orizontului începuse să se înroșească, Jake se afla deja în drum spre casa de pe țărm.
În liniștea dimineții de primăvară se auzea doar zăngănitul scrumierei din portieră. Luase cu el, fără să știe de ce, și pachetul lung și subțire pe care-l găsise în mașină. Literele grăbite ale mamei lui scriseseră pe el numele lui Kelly.
La bătaia ușoară în ușă n-a răspuns nimeni. Impacientat, folosi cheia lui. Dacă dormea, n-o va trezi. Putea să aștepte.
Străbătu în liniște casa și ajunse la dormitoare. Nicki dormea în cel mic, călduță și roză, cu pumnișorii strânși și picioarele ridicate în aer. Degetele lui nerăbdătoare se opriră lângă obrăjiorii ei. Dori s-o atingă. Îi fusese dor de ea.
Cel de-al doilea dormitor era gol. La fel al treilea. Unde era Kelly? Cu mintea goală, lăsă cutia pe o măsuță joasă. Își acoperi ochii obosiți cu mâna și strânse până la durere. Unde era Kelly?
Ascultă cu atenție zgomotul valurilor stârnite de furtuna din ajun. În agitația lui, nu observase că ușile balconului erau deschise. Aerul îmbălsămat și cald de mijloc de aprilie pătrunsese în dormitor și-i mângâia obrajii.
Cu pași grăbiți ieși în balconaș.
Kelly era pe plajă. Valurile i se spărgeau de picioare, îi udau încălțămintea și o stropeau cu spuma lor. Părul îi flutura în vânt.
- Rază-de-Soare.
Fusese o șoaptă abia rostită, pierdută în zgomotul valurilor, dar ea o auzi. Se întoarse spre locul de unde pornise șoapta.
Sosise. Printr-o minune, Jake, fericirea și neliniștea ei era acolo.
Lumina era crudă cu el, scoțându-i în evidență ridurile obosite, accentuându-i paloarea. Zâmbetul care-i acoperise atât de des fața era acum o grimasă.
Înțelese deodată, foarte clar, tot zbuciumul lui. Jake suferea și, oricare ar fi fost motivul suferinței, Kelly știu cu o inexplicabilă certitudine că ea este cheia. Doar ea îi putea oferi alinarea de care avea nevoie. Instinctiv și pentru că-l iubea dori să-l apere.
Neluând în seamă mâhnirea pe care ar putea-o avea în viitor hotărârea ei, se îndreptă spre el. Zâmbetul de pe buzele lui îi întârzi convingerea.
„Vine la mine... nu la fratele lui Scott, nu la apărătorul copilului ei, ci la mine. Vine la mine.”
O repeta ca pe o litanie. În timp ce mergea spre ea, gheața care-i acoperise inima în toate aceste săptămâni, începu să se topească. Primul zâmbet adevărat după atâta timp îi jucă pe față și începu să alerge.
O luă în brațe. O strânse tare, fără să țină seama că e udă, rostind propoziții incomplete e care numai ea le putea înțelege și o puncta pe fiecare cu câte un sărut.
- Am visat... Am fost atât de îngrijorat... Mama spunea... nici somn... nici mâncare... scumpa mea... mi-ai lipsit... te-am dorit.
Kelly îi încolăci gâtul și răspunse la sărutări murmurând printre cuvintele lui:
- Ai venit... o doream atât de mult... visam... mă rugam... și ai venit.
- Întotdeauna voi veni când mă vei chema.
- Știu.
Aprobă din cap, apoi se lăsă în voia privirii lui plină de dorință.
- Ești rece, constată el și-o trase spre casă.
Îi scoase pijamaua udă și o înfășură într-o cuvertură albă, uscată.
- Ce făceai afară atât de dimineață, îmbrăcată dor în pijama?
- Mi-era dor de tine, spuse ea ridicându-și privirea nevinovată spre el.
- Sunt aici, iubito, îi răspunse el, strângând-o ocrotitor.
- Iubită?
Lui Kelly nu-i venea să creadă și nu mai avea suflu, temându-se că n-a auzit bine.
- Da, iubită, spuse el tare, atât de tare încât îi simți respirația în păr.
Apoi, foarte încet, îi apăsă capul pe umărul lui. În ochii lui se citea sinceritatea.
Apoi, foarte încet, îi apăsă capul pe umărul lui. În ochii lui se citea sinceritatea.
- Fără îndoială că ai știut din prima clipă că te iubesc.
Ea își ridică ochii și-l privi cu atenție. Era acolo. Cu acea privire care o tulburase de la început. Atât de des se gândise că ar da orice ca să înțeleagă această privire! Acum o recunoștea. Jake o iubea, iar ea îi oferea fericită sufletul în schimbul acestei iubiri.
O cuprinse o dorință tulburătoare. Era al ei.
- Jake,e u...
- Stt...! o opri el punându-i degetul pe buze. Te iubesc și n-am să te las să mă părăsești. Tu și Nicki aveți nevoie de mine. E destul atât.
- Nu!
În timp ce-și ridica brațele ca să-i cuprindă fața în palme, cuvertura îi căzu de pe umeri. Îi alină tâmplele și-n ochi îi juca dragostea.
- Nu e destul! De ani de zile îi protejezi pe unii și pe alții. Ai stat atât de mult în umbra lui Scott încât asta a devenit un mod de viață pentrutine. A sosit timpul că ai ceea ce-ți dorești. Pentru tine. Spune-mi, Jake, continuă ea cu degetul oprit o clipă suspendat în aer, ce vrei de la mine?
El îi privi tulburat sânii frumoși, aproape dezgoliți. O trase violent spre el, acoperindu-i gâtul cu sărutări care arătau cât de mult o dorea.
Kelly i se abandonă, dar când îi simți trupul zguduit de un fior, se trase înapoi.
- Spune-mi! îi comandă cu mândrie. Spune-mi acum!
- Pe tine te vreau, Kelly, răspunse el cu ochii închiși și fruntea lipită de-a ei. Vreau ca toată dragostea pe care o poți tu oferi unul bărbat, mie să-mi aparțină. Poți să mă iubești, Rază-de-Soare?
- Jason Caldwell, spuse ea sprijinindu-și capul de pieptul lui. Te iubesc pe tine. Te-am iubit din noaptea în care ai stat la ușa apartamentului meu numindu-mă domnișoara O`Brian. Te voi iubi mereu. Nu am iubit niciodată un alt bărbat și nici nu voi mai iubi altul.
Jake era și mai încordat. Tremurul mușchilor îi trăda uimirea. Secundele trecură, se transformară în minute. În cele din urmă, el spuse cu o voce gâtuită:
- Nu, scumpa mea.
Dădu din cap a negație, luptându-se cu durerea din piept, care îl împiedica să vorbească.
- Dacă nu-i adevărat ce spui, vei plăti pentru asta în ceruri.
- Taci!
Se ridică în genunchi, trăgând cu iritare cuvertura spre ea. Îi luă capul în palme și-l privi fix în ochi.
- Uită-te la mine! Privește! Te implor să nu negi ceea ce vezi!
Încet, cu teamă, ochii lui îi căutară pe-ai ei. Când îi găsi, se priviră ca-ntr-o oglindă dublă a inimii. În felul acesta află răspunsul.
Cu o mișcare tandră, o trase spre el. Își ceru iertare cu glas tremurător. Încercă s-o sprijine din nou de pernele moi, dar se simți luat de gât și tras ușor. Se apropie și mai mult de ea, și-o mângâie, simțindu-i trupul fermecător. O trase spre el și ea se arcui sub greutatea lui cu un strigăt plin de adevăr.
- Te iubesc!
A fost la fel ca în noaptea când rămăseseră singuri la Charleston, dar mult mai minunat. O sărbătoare a dragostei care nu încetase niciodată, însă acum cunoscută de amândoi și pe deplin împărtășită.
Se dăruiau unul altuia fără rezerve și pentru totdeauna. Trupurile lor se împletiră într-unul singur, arătându-și din nou credința pe viață.
După prima dată, consumată în grabă, zăboviră savurând momentul, ca și când nu s-ar mai fi întâmplat niciodată, indiferent de cât ori se iubiseră până acum.
Descoperirea esențială era că fiecare venise acasă. Niciodată singuri, întotdeauna, de acum înainte, împeună. Împreună sau separat, Jake va fi lumea lui Kelly, iar ea lumea lui.
Șoapta „Te iubesc” rostită de el se împletea cu a ei și spaima lunilor din urmă dispăru la aceste cuvinte.
Deși trăia clipa unică, cu întreaga ființă a lui Jake mărită însutit de inimă, atât ca bărbat, cât și ca iubit, Kelly simțea totuși o încorsetare. Mult prea perspicace și dornică să accepte doar puterea deplină a pasiunii, își punea în taină o întrebare. Așa cum se întâmplă cu îndrăgostiții adevărați, el înțelese gândul nerostit mai bine decât dacă ar fi fost exprimat.
- Ești unică. Te iubesc așa de mult. Mi-e teamă.
- N-ai să-mi faci rău, Jake. Nu poți s-o faci.
Îi cuprinse cu dragoste umerii musculoși, trăgându-l mai aproape și încercând să-l convingă.
- Am nevoie de forța ta tot atât de mult ca și de tandrețea ta.
- Kelly.
Numele e era ca o rugăminte pe buzele lui. În același timp, îi îndeplinea dorințele tăcute. Între ei nu mai era loc de sfială, ca și când n-ar fi existat niciodată.
Jake adormi cu mâna petrecută posesiv pentru sânii ei. Kelly îi privea admirativ trăsăturile aspre și ferme. Slăbise și pe obraz îi apăruse o cută adâncă. Liniile marcate ale oboselii i se citeau și pe frunte, dar acestea din urmă păreau mai puțn adânci. Se gândi cum ar putea face să dispară și ultima urmă de încordare din el.
Ghemuindu-se cu capul lângă fața lui, cu degetele întinse pe pieptul său, se cufundă, legănată de ritmul respirației lui, în primul somn fericit de după săptămânile lungi de așteptare.
Când razele soarelui cuprinseră camera în strălucirea lor puternică, Kelly sări din pat și se duse în vârful picioarelor până la ușă, cu intenția de a închide obloanele.
- Bună dimineața, scumpa mea!
- Credeam că mai dormi, zise ea zâmbind.
- Da, însă nu singur.
Își desfăcu brațele râzând și ea zbură spre el.
- Ai dormit bine? Erai așa de obosit. M-am temut să nu te deranjăm.
- Tu n-ai dormit?
- Mmm. De două ori.
Se aplecă asupra lui, lungindu-i-se pe piept. Rezemată de el, îl studia cu atenție.
- Am dormit o dată după ce m-ai iubit și a doua oară după ce și-a luat Nicki micul dejun.
El râse sonor.
- Înseamnă că am dormit adânc. N-am auzit nimic.
- Dacă luăm în considerare faptul că eu sunt micul ei dejun, nu se face prea mult zgomot, în caz că nu apucă să se impacienteze.
- Cred că și mie mi-ar plăcea să te am la micul dejun.
Degelete lui îi atinseră ușor sânii.
- Fiți binevenit, domnule Caldwell!
Se ridică puțin și se lipi de el, sărutându-l. Simțindu-se din nou dorită, se lăsă în voia simțurilor, însă el se încordă și o îndepărtă.
- Spune-m despre Scott!
Era o șoaptă dureroasă, rostită între dorință și teroare.
Se uită la fața lui întunecată și-și dădu seama că sosise timpul ca el să știe tot. Un gând îi străfulgeră mintea și ezită. Se iubeau atât de mult și, cu toate astea, se întreba dacă va putea înțelege singurătatea. Pe măsură ce gândul prindea contur află și răspunsul. Da, o va înțelege și o va ierta pentru că o iubea.
- Nu-i o poveste foarte lungă, nici foarte frumoasă. L-am întâlnit la o săptămână după ce mă angajasem la Nick. Era bolnav și bea foarte mult. Se pare că îl puteam determina să n-o mai facă. Eram singură și mi-a spus că are nevoie de mine. Când m-a cerut în căsătorie, am acceptat.
- Pur și simplu? Scurt și cuprinzător? Nu l-ai iubit niciodată?
- Nu.
Se uită la el drept, complet convinsă și sigură de ce spunea.
- Am spus adevărul. N-am iubit alt bărbat în afară de tine.
- L-ai strigat pe nume.
- Da.
Kelly își aminti și înțelese.
- Am lăsat deoparte ura față de el și l-am binecuvântat.
- Pentru Nicki?
Vocea lui joasă era neclintită.
- Nu.
Dădu din cap fără a-l scăpa din ochi.
- Pentru tine.
Jake o privi cu lumina aceea adâncă din ochi, iar ea se pregăti să vină în brațele lui. Un țipăt supărat sparse însă strălucirea clipei. Sclipirea se stinse într-o umbră gingașă și Jake chicoti.
- Se pare că altcineva a luat micul dejun în locul ei.
- Acum este ora prânzului. Pentru ea. Ce-ai fi să faci un duș până mă ocup de ea? După aceea îți fac și ție de mâncare.
- Sună promițător, dar aș vrea să stau cu voi, dacă nu deranjez. Mi-ați lipsit atâta.
- Nu deranjezi, zâmbi ea. Nicki ți-a dus dorul la fel de mult ca și mine.
Jake ieși de sub duș tocmai când Kelly își descheia rochia și o punea pe Nicki la sân. Micuța îmbăiată și pudrată, cumplit de flămândă, îl încânta.
O urmări fascinat cum se înfige, mâncăcioasă, în sânul plin al mamei. Se uita la ea ca și când ar fi văzut pentru prima oară o asemenea scenă. Râse și glumi pe seama ei, numind-i tigru și mângâind-o pe obraz.
- Aceasta este imaginea pe care am păstrat-o cu mine după ce ați plecat. Rămâne în continuare cel mai frumos lucru pe care l-am văzut vreodată.
- Înseamnă că m-ai iertat pentru că m-am măritat cu Scott fără să-l iubesc?
- Ce-i de iertat? Ai făcut exact ce am făcut eu toată viața. Aveam 6 ani când am descoperit că Scott era afectat de faptul că eu și nu el purtam numele familiei. I l-am dat lui. Am încercat să fac asta pentru el. Era un mod copilăresc de a-i face un bine. Apoi, părea că nu mai crește. Mai târziu, am încercat să opresc căsătoria cu Lydia, dar am continuat să cred că ea l-ar putea ajuta.
- Lydia mi-a mărturisit că n-a fost niciodată rău cu ea.
- Nu, în mod conștient n-a fost, ci doar fără să-și dea seama. De asta n-a mai putut da ochii cu ea când a rămas imobilizată în scaunul de invalid. A dat bir cu fugiții de la un dezastru, a ajuns în brațele tale și a generat alt dezastru. Nici atunci n-a învățat nimic. Întors la Lydia, n-a fost cu nimic mai bun.
- Ai fost întotdeauna sursa lui de voință și curaj, nu-i așa?
Kelly putea, în sfârșit, să-l înțeleagă pe Scott.
- Când m-a găsit pe mine, era în căutarea unui alt Jske.
- Asta nu e prea flatant pentru tine, spuse Jake scurt.
- Cred și eu. Tu nu l-ai rănit, știi doar. Dacă n-ai fi fost acolo, s-ar fi bazat pe altcineva. Nu te poți învinovăți pentru cele făcute de el.
- Poate că nu, zise el convins de logica ei.
Nicki gânguri cu glas fericit. Jake îi zâmbi.
- Lasă-mă pe mine s-o pun în pat! De ce nu faci un duș până aranjez eu în bucătărie și fac o omletă?
- Fleacuri. Pregătește tu tot ce trebuie și fac eu o omletă care te va face să uiți de toate necazurile.
- N-am necazuri. Nici măcar unul singur.
El îi zâmbi și-i luă copilul.
- Acum mișcă. Dacă nu, am să-ți fac eu un duș...
- Vorbe, zise Kelly zâmbind, în timp ce dispărea în baie.
Când termină, îl găsi pe Jake așteptând-o așezat pe pat. Nu-și pusese rochia, dar se înfășurase cu un prosop.
Era deja îmbujorată de la apă, dar, când îi văzu chipul, pe obrajii ei se mai adăugă o pată de culoare.
- Ești prima femeie din câte cunosc atât de drăguță într-un prosop.
- Și câte femei îmbrăcate în prosoape cunoști? întrebă ea cu un zâmbet de adorațe și dorință.
- Niciuna în afară de tine, admise el.
- Atunci cum poți să spui că sunt cea mai drăguță?
- Pentru că am ochi. Vino încoace! Am ceva pentru tine. De la mama.
Kelly rupse panglica și ridică din ambalajul umed un frumos trandafir galben. Pe tija lui găsi un bilet:
Dragi copii,
Sper că atunci când veți citi nu veți mai avea nevoie de sfaturi. Kelly, acum ești o crizantemă roșie. Din alb, ai devenit roșul minunat al dragostei mele. Numai tu poți să-l faci pe Jake un adevărat cedru... putrenic, invincibil. Eu pentru asta exist.
Și el pentru tine va trăi, Kelly, dacă îl vei lăsa. Uită trecutul! Recunoaște darurile care ți-ai fost date! Urmează mesajul acestui trandafir! Vorbește tare când vorbești despre dragoste!
Iartă o femeie bătrână și plicticoasă.
Lily.
- Știe! Chiar ieri vorbea despre intuiția de mamă.
Kelly își acoperi fața cu mâinile.
- Ce crede despre mine?
- Te iubește ca și pe mine.
O trase pe genunchii lui și-o mângâie pe cap.
- Mi se pare că a știut înaintea mea tot ceea ce m-am temut să admit. Știi că prima dată când te-am văzut eram supărat pe tine?
Kelly dădu doar din cap și se lipi și mai tare de el.
- Cred că „furios” ar fi cuvântul cel mai potrivit. Acum știu de ce eram așa: credeam că-l iubeai pe Scott, iar eu aș fi vrut ca în locul lui să fiu eu. O singură dată mi-am dorit femeia lui. Atunci. Mi-a fost chiar teamă să admit că vreau dragostea ta, de spaimă că n-am s-o am niciodată. Îți dai seama cât de fericit am fost când te-am auzit spunând că nu l-ai iubit niciodată?
- Vei fi furios și pe Nicki, pentru că e copilul lui?
- Nu. Pentru că nu este. Este a mea. Vă consider pe amândouă un dar de la Scott.
- Și dacă vom mai avea copii?
Kelly aștepta cu emoție și teamă. El chicoti:
- Să vedem ce spune Richard.
- Richard? întrebă ea surprnsă, cu ochii cât cepele. Ce are el a face cu asta?
- Dacă-ți aduci aminte, draga mea, acum câteva săptămâni am petrecut o noaptea deosebită. De atunci mă obsedează gândul că ai fi putut rămâne din nou însărcinată. Când am discutat cu el această posibilitate, mi-a reamintit că nu poți rămâne însărcinată dacă folosești anticoncepționale; apoi m-a făcut prost în fel și chip.
- Nu mai vrei copii?
- Ba da, vreau, dar nu ca rezultat al unei disperări oarbe. Am încercat să te leg de mine cu verigi nenumărate și n-a fost bine.
- Verigi? repetă Kelly confuză.
- Scumpa mea, nu era vorba de neîncredere, nici de paternitate. Erau niște verigi inventate să te apropie de mine, chiar dacă nu știam pentru ce. Apoi, căsătoria. Ah, Kelly, te iubeam atât de mult, doream cu disperare să te păstrez prin orice mijloc. Dar nu lăsându-te însărcinată, nu așa de devreme, nu înainte...
- Dar, Jake, vreau copii de la tine.
- Și eu de la tne, dar nu acum. Să mai treacă un timp, te rog! Vreau să mă bucur de fiica mea. Mai mult ca orice vreau o soție doar pentru mine. Dar, ține minte, Kelly: oricâți copii vom avea, Nicki va fi întotdeauna deosebită. Dacă n-ar fi fost ea, poate că nu te-aș fi găsit niciodată.
- OK. Sunt fericită că m-ai găsit, declară ea cu mândrie și-l sărută pe gât.
Stătu un timp tăcută. Apoi începu să vorbească repede, parcă mai mult pentru ea însăși:
- Pare o prostie ce spun. Nu poate să-ți fie dor de ceea ce nu cunoști, dar mie mi-a fost dor de brațele tale. Știi că visam aproape în fiecare noapte că mă țineai în brațe când dormeam?
- Nu visai, Kelly. Te țineam într-adevăr în brațe. Era tot ce puteam face și nu-mi cer scuze pentru asta. Ai stat lângă inima mea noapte de noapte.
- Jake?
- Hmmm.
- Te iubesc.
- Nu atât de mult ca mine, dar poți să încerci de acum înainte.
Pe buze prinse contur zâmbetul unui ștrengar.
- Ce se aude de micul dejun?
- Îți fac o omletă, spuse ea, dar nu se desprinse din îmbrățișarea lui.
- Copil prostuț, asta-i pentru prânz. Orice nevastă bună știe că mai întâi e micul dejun.
Apoi, cu blândețe, începu să-i desfășoare prosopul din jurul trupului.
Într-o lume lipsită de timp, în care nu exista decât dragoste, mângâiere și din nou dragoste și cuvinte dulci, poposi seara.
- Acum, scumpă doamnă, despre libertatea aceea a noastră.
- Tu ești libertatea mea. Ai fost întotdeauna. Am stabilit că ești liber, nu-i așa? Dovedește-o.
Când se lăsă noaptea, aceasta o găsi pe Kelly odihnindu-se în brațele lui Jake, cu capul sprijinit pe pieptul lui.
- Jake? murmură în timp ce mâna lui îi mângâia absentă sânii.
- Da?
- Chiar te scot din sărite dacă voi mai avea un copil curând?
- Ce?
Mâna lui se opri, rămânând liniștită dar fermă.
- Ei bine, dragă, trebuie să admiți că nu toate se întâmplă într-un acord deplin.
Kelly zâmbi la gândul că s-ar putea să poarte în pântec, chiar acum, copilul lui Jake.
- Oh, Dumnezeule!
Urmă o tăcere, apoi râsul ușor al lui Jake se transformă într-un hohot.
- Ai văzut acum cât de mult te iubesc, Kelly?
- Mai arată-mi o dată!
SFÂRȘIT
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu