Promisiunea, J.D. Robb

 ..........................................

7.

            O femeie atrăgătoare, își spuse el. Bine făcută, atletică, un chip puternic, dar foarte feminină în forma gurii, în linia maxilarului. Cu certitudine, o femeie de genul lui Ricker, își spuse el - în măsura în care își mai amintea. Și totuși, dacă legătura se întindea atât de mult înapoi în timp pe cât părea să creadă Eve, ea ar fi avut 18 ani, poate 20. Ricker nu se ferise de femei foarte tinere pentru sex, dar să-l fi interesat într-adevăr o fată de vârsta asta?

   Nu, din câte își amintea Roarke despre el.
   Nu, partea asta nu se potrivea, în niciun caz nu era bărbatul pe care-l cunoscuse în tinerețea lui. Femeile fuseseră mărfuri, obiecte de uz. Ușor de înlăturat. Plătite, înlăturate, folosite. Sau, ca în cazul mamei lui Alex, eliminate.
  - Caut-o pe mama ei.
   - Poftim?
   - Mama ei, repetă Roarke. Caut-o pe mama ei, părinții. Fă-mi plăcerea asta, insistă când Eve se încruntă la el.
   Eve comandă căutarea și afișarea datelor despre Lissa Grady.
   - Atrăgătoare femeie, comentă Roarke. Lucrează cu program redus la o galerie de artă din locul în care ea și soțul ei s-au retras. Regiunea suburbană a Floridei. Salariu respectabil.
   - Niciun infractor. Verific legăturile anterioare ale fiecăruia. Și tatăl este curat, accentuă Eve. A avut propria firmă de contabilitate. O firmă mică, doar doi angajați. Curat. Acum joacă mult golf și lucrează pe cont propriu.
   - Hmm. Sigur au sacrificat multe ca să-l asigure fiicei lor educația de care a beneficiat. Unde locuiau când a început colegiul?
   Eve comandă istoricul
   - Bloomfield, New Jersey.
   - Nu, unde lucra. Ea era vânzătoare, iar el lucra la o firmă de contabilitate. Caut-o pe ea. Unde era, să spunem, cu 9 luni înainte să nască?
   - Chicago, anunță Eve. Muncea ca să-și poată termina cursurile postuniversitare - specializarea istoria artei -, ca secretară la o galerie de artă privată. S-a mutat în New Jersey, unde locuiau părinții ei, pe timpul sarcinii. A primit ajutoare de sarcină, apoi ajutorul pentru mamele cu pregătire profesională.
   - Și a fost singură până prin luna a patra.
   - De parcă asta nu s-ar întâmpla niciodată. E... Stai.
   - Caută galeria, Eve. Unde lucra când a rămas însărcinată.
   Eve încercă, dar clătină din cap.
   - Nu mai există de 6 ani. Acum este un magazin de antichități. Oh, Doamne Dumnezeule. Sunt o idioată. Nu o protejată, nu tocmai. Nici angajată - nu numai. Nu iubită. Chiar fiica lui.
   - Alex mi-a spus că și-a petrecut cea mai mare parte a vieții încercând să-i facă pe plac tatălui său. Poate că și ea face același lucru. Ricker era proprietarul mai multor galerii de artă, o fațadă excelentă pentru traficarea și falsificarea obiectelor de artă. Poate că face la fel. Lissa Grady sau Lissa Neil la vremea aceea - ar fi putut să-i atragă atenția.
   - Și dacă a rămas însărcinată? S-ar fi descotorosit de ea?
   - Dacă nu ar fi purtat în pântece un fiu, îmi imaginez că da. Este testată, copilul este de sex feminin. Ar fi fost capabil - dacă s-ar fi aflat într-o dispoziție generoasă - să-i dea tinerei femei o formă de compensație. Dacă nu, i-ar fi transmis o amenințare.
   - Și Lissa a luat ori compensația, ori avertismentul și s-a mutat înapoi acasă, în New Jersey. A renunțat la șansa de a obține o diplomă postuniversitară, la slujbă și a născut copilul. S-a măritat cu un tip.
   - Tipul a rămas cu ea peste 30 de ani. Așa că aș spune că Lissa și-a găsit pe cineva și a făcut ceva.
   - Ar fi fost capabil să o urmărească? se întrebă Eve. Să caute copilul?
   - N-aș crede. nu. Femeia și copilul nici măcar n-ar fi existat pentru el.
   - În regulă. În regulă.
   Eve se ridică și începu să se plimbe.
   - Prin urmare, la un moment dat, i-au spus fetei. Sau poate că au fost deschiși tot timpul în privința asta. Poate că ea a știut dintotdeauna că tipul care o creștea nu era tatăl ei biologic. A devenit curioasă, a început să se intereseze.
   - Și l-a găsit pe Max Ricker.
   - Majoritatea oamenilor s-ar îmbolnăvi dacă și-ar căuta părintele biologic și ar da peste un criminal, suspectat de mai multe crime decât multe războaie mici. Dacă e adevărat, dacă asta - spuse Eve și arătă imaginea Lissei de pe ecranul de perete - este legătura, Grady s-a dus la el. Ea a stabilit contactul. Sunt copilul tău, nenorocitule, ce-ai de gând să faci în privința asta? Și el ce-ar fi făcut?
   - Din nou, depinde de starea de spirit, spuse Roarke. Însă este posibil să fi fost atras de o abordare directă. Și cum el și Alex nu erau în relații prea bune în momentul respectiv, s-ar putea să-i fi stârnit interesul. Ideea de a avea șansa să-și modeleze o progenitură.
   - S-o educe, s-o pregătească. S-o folosească. Ea cunoștea foarte bine subiectul, își spuse Eve, știa foarte bine care erau metodele pe care le putea folosi un tată pentru modelare.
   Alungă acest gând și se concentră asupra lui Grady.
   - Și, Dumnezeule, n-ar fi fost extraordinar s-o folosească pe ea ca să i-o plătească fiului care-l dezamăgise?
   - Și pentru ea, nu crezi?
   Roarke se întoarse la panou.
   - Și pentru ea ar fi fost o plăcere să joace un rol în subminarea fiului - prințul, cum ar putea să pară din exterior. Cel care avusese tot ce-i lipsise ei. Bogăția, avantajele, atenția. Numele. Cu acest element unic, totul se potrivește. Dar va trebui să dovedești că acest unic element este real.
   - Pot să fac asta.
   Eve zâmbi feroce.
   - ADN-ul nu minte. O să redactez toate astea și o să-i dau Mirei să completeze profilul. Dar tot mai am nevoie de ceva care să-i asocieze, pe ea și pe Sandy, chiar și același loc, aceeași perioadă de timp.
   - Asta o să fie sarcina mea.
   - O să fie, dar trebuie să joci cinstit.
   - Întotdeauna îmi strici plăcerea.
   - Ți-ai făcut deja plăcerea. M-am umilit.
   - Adevărat.
   Veni la ea, îi puse mâinile pe umeri și buzele pe ale ei.
   -  Te cunosc eu.
   Îi masă umerii, ușor.
   - Partea din tine care nu lucrează la caz se întreabă dacă toate astea sunt adevărate, dacă ea este cine este, dacă a făcut ce a făcut din cauza acelui ADN.
   Da, își spuse Eve în gând, o cunoștea.
   - Este o întrebare.
   - Și oglinda se întoarce și te întrebi pe urmă cum rămâne cu sângele tău. Ce se transmite de la tată la fiică.
   - Știu că nu sunt ca ea. Dar este o altă întrebare.
   - Poftim și răspunsul. Trei tați - al ei, al meu și al tău - și trei produse aie sângelui, ca să spun așa. Și fiecare am făcut ce-am făcut cu el. Poate din cauza lui. Știi că nu ești ca ea, de atâta lucru ești sigură. Eu sunt sigur că niciodată nu ai fi putut să fii ca ea.
   O sărută din nou înainte să plece.
   Eve alungă acea parte din ea care nu lucra la cazul din mintea ei.
   Restul rămânea pentru mai târziu.
   Închegă teoria pentru Mira și își spuse că era păcat că ADN-ul lui Grady nu se afla la dosar. Ar fi putut să obțină mandatele pocnind din degete dacă ar fi dovedit că Grady era fiica lui Max Ricker. Însă tot nu va mai dura mult. Puțină salivă, piele, păr, sânge - orice ar fi mai la îndemână - doar atât îi trebuia.
   Trimise mesaje comandantului ei, lui Reo, lui Peabody și, după o scurtă ezitare, lui Morris.
   Lăsându-se pe spate, Eve socoti care ar fi metoda cea mai bună, legală și satisfăcătoare de recoltare a ADN-ului lui Cleo Grady.
   - Uite un fleac interesant, comentă Roarke revenind. S-a întâmplat ca echipa de fotbal care reprezenta universitatea la care Alex și Sandy deveniseră colegi să joace împotriva echipei universității la care era student vizitator Grady.
   - E adevărat?
   - Adevărat. De fapt, între aceste echipe exista o veche rivalitate și meciurile lor sunt ce s-ar putea numi un eveniment. Adunări, dans, petreceri dezmățate. Au fost două asemenea evenimente - fiecare pe teren propriu - în perioada în care Grady a fost acolo.
   - Îmi place.
   - Alex s-a bucurat de oarecare prezență în presă, fiindcă a marcat în ambele meciuri. Nu am găsit numele lui Sandy în niciun mijloc de informare în masă, dar este menționat ca membru al echipei.
   - Eterna rezervă. Cred că era extrem de enervant. Reo o să sară cu gura - sau o să sară cu gura că șeful ei o să sară cu gura - că meciurile astea au fost urmărite, probabil, de mii de oameni. Greu de dovedit că așa au făcut cunoștință Sandy și Grady. Dar o să fie suficient. O să cântărească greu. Poate că Alex a făcut cunoștință cu ea, speculă Eve. Sau l-a văzut pe Sandy cu ea. Ar fi posibil să fi știut de ea, să știe că are o soră?
   - Max i-ar fi spus doar dacă ar fi fost folositor. Mai folositor pentru Max decât dacă ar fi păstrat lucrul ăsta pentru el.
   - Și totuși, trebuie să ne ocupăm de asta. Mâine dimineață o să am de vorbit cu o groază de lume.
   Eve înclină capul.
   - Ce spuneai mai devreme despre educația ei și situația financiară a părinților? Dacă Ricker a fost cel care a plătit, acest lucru trebuie să fie înregistrat undeva, indiferent cât de adânc ar fi ascuns. Pe Grady nu pot să o verific mai mult decât am făcut-o, dar Ricker e o carte deschisă. Pot să fac ce vreau. Câtă vreme joc corect.
   - Știam că o să zici asta și tocmai când începeam să mă excit.
   Eve zâmbi.
   - Hai să-i găsim finanțarea pentru colegiu. Să mai punem ceva greu în balanță pentru Reo.

   Stabili ceea ce putu, apoi limpezi pașii într-o ședință a doua zi dimineață la Centrală.
   - Nu e numai pielea meu în saramură dacă insist pentru mandatul ăsta și tu nu vii cu nimic, îi spuse Reo. O să fie și a ta, și a departamentului pe lângă a mea.
   - O să găsim ceva. Cu ce avem, nu e un mandat din burtă. Mai adaugă la asta și legătura de sânge cu Ricker și profilul Mirei și nu e deloc un mandat din burtă, merge la fix.
   - Presupusa legătură de sânge, îi reaminti Reo. Și profilul se bazează pe asta. Nevoia de a-i impresiona pe tatăl ei, de a-l pedepsi pe frate și restul tâmpeniilor psihologice - fără supărare. - Nu-i nicio supărare, o asigură Mira.
   - Totul se bazează pe faptul că e fiica lui Ricker și că știe lucrul ăsta.
   - O să ne documentăm pe chestia asta astăzi. Dacă ești pregătit pentru asta, Morris.
   - Da. Da, sunt.
   - Peabody și cu mine o să-l aducem pe Alex, să-l luăm la întrebări. O să scoatem de la el dacă știe ceva de o soră, dacă suspectează că ar putea să aibă o soră. Și dacă să lansăm știrea că Alex Ricker e suspect, că e interogat în legătură cu uciderea lui Coltraine și Sandy? Grady o să aibă un sentiment de împlinire. Pun pariu că o să-și dorească laude de la tăticu’.
   - Ar merge, fu de acord Mira. S-ar putea să încerce să ia legătura cu el pe canalul obișnuit.
   - Pe care o să le avem, de asemenea, la mână în câteva ore. Rouche o să ni-l dea pe Ricker și el o să ni-l dea pe Sandy. S-ar putea să avem noroc și să ne mai alegem cu un buștean la rugul pregătit pentru Grady.
   Îl privi pe Feeney.
   - Trebuie să știm cât se poate de repede dacă încearcă să stabilească un contact. Să fii pregătit.
   - O să fim pregătiți. Dacă transmite ceva pe link-ul găsit de Callendar în camera lui Rouche, o să fim pe fază. După ce termini cu Rouche, o să-i retransmitem ce răspuns vrei.
   - Atunci așa rămâne. Fă-mi rost de mandatele alea, Reo. Peabody, așteaptă afară, te rog. McNab, pregătește-le. Morris, încă un minut.
   Eve așteptă până se eliberă încăperea.
   - McNab o să asculte tot timpul cât discuți cu ea.
   - Nu-mi fac probleme pentru asta.
   - E un criminal. Cu asta se ocupă. Ar trebui să-ți faci probleme. Dacă simte ceva suspect, mai întâi te omoară și pe urmă se gândește. Trebuie să...
   - Am stabilit ce vrei să fac și cum vrei să procedez, de trei ori. Mă descurc. Și eu trebuie să fiu cel care o face, nu doar pentru Amaryllis, ci și pentru că sunt unica alegere logică. Trebuie să ai încredere că o să-mi fac treaba. Eu am încredere că tu o să ți-o faci pe-a ta.
   N-avea de ales, își spuse Eve, trebuia să-l lase să-și facă treaba.
   - Oricum, sună.
   - Bine.
   Eve îl urmări plecând, apoi vârî mâinile în buzunare când apăru Peabody.
   - O să fie în regulă, Dallas, McNab o să fie pe-aproape. Practic.
   - Dacă face o greșeală și ea scoate arma sau un cuțit, McNab o să înregistreze. Dar Morris tot și-o încasează. Nu am putut găsi o cale să fac eu treaba asta. Cu mine e în gardă. M-am gândit s-o fac să se dea la mine ca să pot să mă dau eu la ea Și așa, ups, să mă aleg cu sângele el pe bluza mea. Dar ar fi însemnat să o provoc să-mi dea ADN-ul în loc ca ea - fapt esențial - să-l doneze de bunăvoie.
   - O să se descurce. Trebuie și o va face.
   - Bine. Ia legătura cu Alex Ricker și roagă-l frumos să vină până aici ca să stăm de vorbă puțin.
   - O să vină cu un alai de avocați.
   - De-abia aștept.
   Eve se întoarse în birou să se pregătească, să adune țoale firele pe care intenționa să le pună cap la cap. Putea s-o lege fedeloș pe Cleo Grady, dar voia, cu toate firele acelea, să facă și o tundă deasupra.
   De-acum încolo nu-i mai rămăsese decât să aștepte. Să o aștepte pe Reo cu mandatele, să îi aștepte pe Callendar și Sisto să-l livreze pe Rouche, să-l aștepte pe Morris să-și joace rolul.
   Alex Ricker? În momentul acela era mal curând un pion decât un fir. Îl putea folosi - și demonstra că tatăl și prietenul  îl folosiseră.
   Nu-i părea rău pentru el. Făcuse niște alegeri - să urmeze drumul tatălui său sau să pășească suficient de aproape ca să li se întretaie cărările. Alesese să rămână pe calea aceea în loc să o schimbe pentru o femeie care se pare că-l iubise. O femeie care murise pentru că-l iubise și-l părăsise.

   Eve stătea în picioare în fața ferestrei, sorbind din cafea și evaluând posibilitățile. Când auzi ciocănitul în ușă, strigă:
   - Intră.
   Mira intră și închise ușa în urma ei.
   - Vrei să urmăresc discuția cu Alex Ricker?
   - Mă descurc.
   - În regulă. O să vreau să urmăresc când și dacă ai o discuție cu Cleo Grady.
   - Când ADN-ul o să lămurească lucrurile. Am nevoie de chestia asta fiindcă așa cere legea. Am nevoie. Dar știu cine este. Este sămânța lui Ricker. Ce nu știu, ce mă face curioasă este ce a vrut sau de ce a avut nevoie de la el. Recunoașterea, banii, enuziasmul? Poate toate astea. Se potrivește că ea l-a căutat și nu invers. Se potrivește profilului ei.
   - Da. Ea nu însemna nimic pentru el, dar el era important pentru ea. Ea putea să devină importantă pentru el.
   - El a educat-o, așa că trebuia s-o facă. Banii de colegiu, proveniți dintr-o bursă - ea fiind unicul beneficiar. O dovadă de prostie și de lăcomie din partea lui Ricker. De ce nu a putut să mai cheltuiască niște dolari și să trimită la școală încă vreo câțiva copii? Și-a ascuns plățile, atribuindu-le unei sucursale dintre firmele sale de fațadă. Ar fi putut să procedeze legal, ar fi putut să mai procedeze în felul acesta de vreo câteva ori. S-ar fi ales cu o reducere a impozitelor sau cu mai știu eu ce.
   - Nu ar da un dolar nimănui fără un scop anume, fără un interes personal. Nu e genul lui.
   - Din momentul în care ea a acceptat, a devenit sclava lui. A fost atât de proastă să nu-și dea seama sau nu i-a păsat? Nu i-a păsat, spuse Eve înainte ca Mira să apuce să deschidă gura. Ți-am citit profilul. Pur și simplu, gândesc cu voce tare.
   - Toate astea te afectează. Genetica.
   - Poate că da. Dar nu face decât să fiu și mai hotărâtă să o trimit în spatele gratiilor. Din câte văd, a avut o viață destul de frumoasă. Părinți care au iubit-o, un cămin decent. A renunțat la tot. Unii oameni pur și simplu se nasc așa. Știu asta.
   Eve studie fotografia lui Grady de pe panou.
   - Poate că era, poate că oricum avea să o ia razna - chiar și fără să-l cunoască pe Ricker, fără să știe că era a lui. Și poate că nevoia de a ști cine e tatăl ei, de unde venea, faptul că a aflat a stimulat-o cât a fost nevoie. Cât a fost nevoie ca să meargă înainte și nu a mai putut da înapoi. Sunt curioasă.
   - Pentru tine o să conteze ce-o să faci? o întrebă Mira. Sau felul în care vei privi, după asta, ceea ce-al făcut?
   - La prima întrebare, nu. La a doua, nu sunt sigură. Nu spun că nu e ceva personal în dorința mea de a o vârî după gratii, pentru că este. Pentru că este polițist, pentru că este vorba despre Ricker. Pentru că este vorba despre Morris și despre Coltraine. E ceva personal de la un capăt la celălalt.
   - Și este mai ușor, mai limpede, să treci prin toate etapele, să faci ceea ce trebuie făcut, decât atunci când nu e ceva personal. Sau nu atât de personal.
   Eve o privi în ochi pe Mira și îi răspunse calm, rece:
   - Vreau să o fac să sufere, să o fac cu mâinile mele, să mi le mânjesc cu sângele ei. Vreau asta pentru toate motivele pe care tocmai ți le-am spus. Și vreau asta pentru mine.
   - Dar nu o vei face.
   Eve ridică din umeri.
   - Presupun că o să vedem.
   - Nu vei pune în pericol cazul pentru propria satisfacție, Indiferent cât de mare ar fi plăcerea. Asta ar trebui să-țl răspundă la una dintre întrebări, Eve. Genetica ne marchează, nu putem nega asta. Dar de acolo mai departe, noi suntem cei care construim ceva. Până la urmă, vei face ceea ce este necesar pentru tonte motivele pe care le-ai enumerat. Dar, în esență, vei face ceea ce trebuie să faci pentru Amaryllis Coltraine.
   - Nu i-am dat nicio șansă, știi?
   - La ce te referi?
   Eve oftă și își aranjă părul.
   - Când trăia, când era cu Morris. Nu i-am dat nicio șansă. Mă irita pe undeva că el se îndrăgostise de ea. O prostie.
   - Nu e o prostie, de fapt. Nu o cunoșteai.
   - Nu din cauza asta.
   Mira zâmbi.
   - Nu din cauza asta. Dar tu nu ești genul care capătă încredere repede sau ușor. Dumnezeu știe. Nu ai avut încredere în cei din jur.
   - Am avut niște vise, un fel de conversații în vis cu ea. E ciudat. Ciudat, fiindcă știu că ambele roluri sunt interpretate tot de capul meu, dar... Ieri, la petrecerea aceea, mi-a trecut prin minte un gând. Un gând care cred că vine din conversațiile astea ciudate din vise. Cred că mi-ar fi plăcut dacă i-aș fi dat o șansă, când încă exista posibilitatea asta. Cred că dacă petrecerea asta ar fi fost cu  luni în urmă sau, mă rog, ea ar fi trăit și acum.
   - E mai greu când gândești așa.
   - E al dracului de brutal, de fapt.
   - Dallas. Scuze, doctore Mira.
   Peabody vârî capul pe ușă.
   - Alex Ricker e pe drum.
   - Bine. Pregătește interogatoriul.
   Așteptarea a luat sfârșit, își spuse Eve.

21

   Alex aștepta pe scaun, însoțit de echipa lui de avocați. Între timp, Eve și Peabody se instalară, iar Eve porni înregistrarea și citi instrucțiunile.
   - Întrebări? spuse ea pe un ton amabil. Comentarii? Remarci prefăcute?
   După cum se aștepta, căpetenia avocaților începu un discurs pregătit dinainte despre prezența voluntară a domnului Ricker, despre disponibilitatea lui de a coopera, despre exemplele anterioare de cooperare. Eve îl lăsă să termine, apoi dădu din cap.
   - Gata? Ați terminat? Sau vreți să dați exemple despre bunătatea domnului Ricker față de copilași și cățeluși orfani?
   Harry Proctor privi peste nas impunător.
   - O să iau notă de sarcasmul și atitudinea dumneavoastră lipsită de curtoazie.
   - Partenerul meu le are înregistrate pe disc.
   - Pot să vă dau o copie, se oferi Peabody.
   - Și uitați aici ce notă fac eu. Cooperantul și civilizatul domn Ricker vine la o discuție însoțit nu de unul sau doi avocați, ci de trei - îi numără, trei - avocați. Asta mă face să mă întreb pentru ce îți faci griji, Alex.
   - Cred în a fi pregătit, mai ales când e vorba de poliție.
   - Sunt sigură. Dar, fir-ar să fie, este ciudat cum poate cineva atât de pregătit, un om de afaceri de... calibrul tău, să fie orb, așa cum pretinde, la mașinațiuni - nu-ți place cuvântul ăsta Peabody?
   - E în top zece al preferințelor.
   - Stai să mai spun o dată, la mașinațiunile asistentului său personal și vechi prieten, Rod Sandy. Asta înseamnă că ești un candid neștiutor cu privire la comportamentul și planurile dintre tatăl tău și Sandy. Chestia asta te face să pari un idiot, nu?
   Reuși să aducă un plus de culoare în obrajii lui Alex, dar vocea lui rămase neutră.
   - Am avut încredere în Rod. Greșeala îmi aparține.
   - O, doamne, ce mizerie! E vorba de ani de zile, Alex. Prietenul tău a pus la ciorap banii primiți de la tatăl tău ca să te spioneze și să-i dea informații despre tine. Probabil că-ți amintești de vreo afacere care n-a ieșit așa cum ai vrut și te întrebi dacă nu cumva bătrânul tău a avut informații din interior și a avut chef să-și bată joc de tine.
   - Iar eu sunt aici ca să recunosc că un prieten în care am avut încredere m-a folosit în scopuri proprii și că tatălui meu îl face plăcere să-mi complice viața? Recunosc. Deschis. Asta e tot?
   - Nici pe departe. Cred că te scoate din minți.
   - Din nou, recunosc deschis.
   - Dacă aș fi în locul tău, aș vrea să mă răzbun.
   Eve îl aruncă lui Peabody o privire complice.
   - Dacă partenerul meu aici prezent m-ar fi lucrat în felul ăsta și aș fi aflat? Nici n-ar fi avut unde să se ascundă și nici n-ar fi apucat s-o facă.
   - Și eu alerg foarte repede dacă motivația e serioasă.
   - Aș face-o să plătească pentru asta. Cum crezi că te aș face să plătești pentru asta, Peabody?
   - În cel mai dureros și mai umilitor mod cu putință?
   - Vedeți cât de bine ne cunoaștem între noi? Deosebim între situații și persoane, după cum văd eu lucrurile, nu aș omorî-o. Aș vrea să o fac să sufere și să se teamă de oricine, foarte mult timp. Însă avem fiecare propriile definiții ale cuvântului distracție. Te-ai distrat omorându-l pe Sandy, Alex?
   - Această acuzație...
   Alex ridică însă o mână și-l amuți pe avocat.
   - Rod e mort? Cum?
  Păstrase confidențialitatea și avea confirmarea că procedase corect. Nu știa, își spuse Eve. Rețeaua lui nu dăduse de urmele lui Sandy sau nu primise ordinul să răscolească suficient de adânc.
   - Eu pun întrebările. Te-a trădat, și-a bătut joc de tine, acum este mort. Mi se pare că e vorba de o chestie de genul unu plus unu fac doi. Bineînțeles, asta dacă ar fi să credem că tu erai fraierul.
   Eve se rezemă relaxată de spătarul scaunului.
   - Am putea specula că tu și Sandy vă băteați joc de tatăl tău. Îi luați banii și Sandy îi dădea mai departe ce îți convenea ție. Ești suficient de deștept să o faci.
   - Exact asta aș fi făcut dacă aș fi știut.
   - Te afli într-o poziție foarte incomodă, Alex. Să spunem că știai și că o să scapi de acuzația de a-l fi ucis pe Sandy. Dar să spunem că știai și - de vreme ce el este implicat în uciderea lui Coltraine - asta te-ar lega de uciderea unui polițist. Să spunem că nu știai și pari un prost care ar vrea probabil să se răzbune.
   - Locotenent Dallas, începu Proctor, clientul meu nu poate fi făcut responsabil de acțiunile...
   Eve nu se obosi să asculte, nici să-l întrerupă. Continuă să-l privească pur și simplu pe Alex. În cele din urmă, Alex îi închise gura avocatului și se aplecă spre Eve.
   - Nu știu când l-a recrutat tata pe Rod. Intenționez să aflu, dar nu știu de cât timp. Nu știu de ce m-a trădat Rod pentru bani. Acum, nici n-o să aflu vreodată. S-ar putea ca acest „de ce” să nu ți se pară important. Pentru mine este esențial. Nu l-aș fi vrut pe Rod mort. Aș fi vrut să știu de ce, aș fi vrut să știu dacă a avut vreun amestec, cel mai mic amestec, în moartea lui Ammy. Și de ce.
   - Nu numai că ar fi putut să aibă, chiar a avut. De ce? De multe ori, banii sunt un motiv suficient. Adaugă sexul și potențialul de putere și ai tot tabloul. Fir-ar al dracului, Alex, probabil că i-o trage regulat surorii tale încă din vremea colegiului.
   - Nu am o soră, deci presupunerea este...
   - Iisuse, Peabody, poate că nu-i altceva decât un idiot orb.
   Eve scoase fotografia lui Cleo și o aruncă pe masă.
   - Nu e prea mare asemănarea de familie, dar e de înțeles în cazul fraților vitregi.
   Alex se holbă la fotografie și Eve văzu cum, treptat, îi dispărea toată culoarea din obraji.
   - Ieșiți afară, le spuse Alex avocaților. Afară, toți.
   - Domnule Rlcker, nu este în interesul dumneavoastră să...
   - Ieșiți afară acum sau sunteți concediați.
   Rămase uitându-se la Eve în timp ce avocații își strânseră hârtiile și părăsiră încăperea.
   - Dacă mă minți cu asta, dacă te joci cu mine, o să mă folosesc de toate mijloacele de care dispun ca să rămâi fără insignă.
   - Cu asta chiar m-ai speriat.
   - Nu-ți bate joc de mine!
   Furia, emoția crudă îi dădură lui Eve o parte din răspunsurile pe care le voia.
   - Vom continua să înregistrăm. Ți-ai alungat avocații?
   - Da, i-am alungat. Spune-mi cine e și ce legătură are cu mine.

   Morris îi deschise lui Cleo Grady ușa apartamentului lui Ammy.
   Ea o luă înainte, spunându-i doar „Morris” și îi întinse amândouă mâinile.
   - Îmi pare rău că te-am amestecat în asta, Cleo. Nu m-am gândit.
   - Nu trebuie să-ți pară rău. N-ar fi trebuit să încerci să faci asta de unul singur. A fost prietena mea. Vreau să ajut.
   Părea atât de sinceră, își spuse el. Cu un indiciu foarte slab în voce. Cât de ușor i-ar fi fost s-o creadă dacă n-ar fi știut. Morris se dădu la o parte, făcându-i loc să intre, și închise ușa.
   - Nu știu dacă aș fi putut s-o fac singur. Dar când familia m-a rugat, am... Nu vor să mai vină aici. Nu-i pot învinui. Dar să umblu prin lucrurile ei, să le împachetez... Sunt atât de multe din ce însemna ea. Și ea... nicăieri.
   - Mă ocup eu de asta. Sunt în timpul meu liber. Locotenentul știe că sunt aici astăzi. De ce nu mă lași pe mine să mă ocup de asta, Morris? Tu nu trebuie să...
   - Nu, am spus că o fac. M-am apucat, dar mă tot împotmolesc
   Minciunile credibile, își spuse Morris, sunt ascunse în adevăr.
   - Aparatura electronică, dosarele sunt încă la poliție, dar m-am apucat de haine. Familia mi-a spus să păstrez ce vreau eu, să dau tot ce consider că e de cuviință prietenelor ei de-aici. De unde să știu eu, Cleo? De unde să știu eu?
   - Te ajut eu.
   Se ridică și privi în jurul ei în încăpere.
   - Întotdeauna își aranja spațiul. Aici și la slujbă. Ne făcea pe noi, ceilalți, să părem niște nepricepuți. Ar fi vrut să-i strângem lucrurile frumos, dacă înțelegi ce vreau să spun.
   - Cu grijă.
   - Da, cu grijă.
   Cleo se întoarse spre Morris.
   - Vom face asta pentru ea, Morris. Vrei să terminăm mai întâi cu hainele?
   - Da, probabil e cel mai bine.
   O conduse în dormitor, unde începuse deja procesul dureros al împachetării lucrurilor lui Ammy.
   Acum continua împreună cu femeia pe care o credea vinovată de uciderea iubitei lui.
   Vorbiră despre ea, despre multe altele. O privi în ochi pe Cleo când împăturea unul dintre puloverele preferate ale lui Ammy.
   Putea să facă asta, se gândi Morris. O putea lăsa pe femeia aceea să atingă lucrurile lui Ammy, să vorbească despre ea, să pășească prin camera în care el și Ammy își trăiseră intimitatea, unde se iubiseră.
   Putea să facă orice ar fi trebuit și, deocamdată - doar deocamdată - nu simțea nimic. Un fior, doar un fior, îl străbătu când ea începu să pună în cutii și să împacheteze bijuteriile.
   - Întotdeauna a știut cum să le asorteze.
   Ochii lui Cleo îi întâlniră pe-ai lui în oglindă și-i zâmbi.
   - Este un talent pe care nu-l am. Îi admiram... oh.
   Ridică o pereche de cercei mici, simpli, din argint.
   - Îi purta foarte mult pe ăștia, cel puțin la muncă. I se potriveau atât de bine, știi? Exact cât trebuie, nici mai mult, nici mai puțin. Exact... ca ea.
   Îl duru, în inimă și în stomac. Dar făcu ce trebuia să facă.
   - Ar trebui să-i păstrezi tu.
   - Oh, nu aș putea. Familia ei...
   Ticăloaso, își spuse Morris privind-o. Ticăloasă rece.
   - Familia ei mi-a spus să le dau prietenilor ce cred că se cuvine. Ea ar vrea să-i păstrezi tu, de vreme ce-ți amintesc de ea.
   - Chiar mi-ar plăcea foarte mult dacă ești sigur. Mi-ar plăcea foarte mult să am ceva ai ei.
   În ochi îi apărură lacrimi în timp ce zâmbea.
   - O să-i prețuiesc foarte mult.
   - Știu că așa va fi.
   Existau atât de multe mijloace pentru a ucide, își spuse el în timp ce închideau și sigilau cutiile. Mijloace lente, dureroase, mijloace rapide, îndurătoare. Moduri obscene. Le știa pe toate. Dar ea? În câte feluri ucisese? Simțise ceva când îi luase viața lui Ammy? Sau fusese pur și simplu o sarcină pe care trebuia s-o îndeplinească, cum ar fi sigilarea unei cutii pentru transport? Ar fi vrut s-o întrebe asta, doar asta. Însă o întrebă dacă vrea o cafea.
   - Să știi că da. De ce să n-o fac eu? Știu unde sunt toate.
   Când ea se duse în bucătărie, el o urmă până în sufragerie și se lăsă pe vine în fata robotului, pisică. Îl activă, apoi se duse să aducă cutiile și hârtia de ambalat pe un scaun. Începu să împacheteze meticulos vaza de sticlă verde-pal pe care o folosise pentru trandafirii trimiși de el. Și pisica mieună, după cum fusese programată. Când Cleo se întoarse cu cafeaua, animăluțul își întinse corpul mătăsos și alb.
   - Mulțumesc.
   Își ținu mâinile ocupate - cu cafeaua, cu împachetatul - în timp ce pisica se învârtea pe lângă picioarele lui Cleo.
   - Îi plăcea grozav chestia asta.
   Cleo se uită în jos când pisica scoase un mieunat rugător și se uită în sus la ea cu ochii plini de dragoste.
   - Pur și simplu o adora. O păstrezi?
   - Presupun că da. Nu m-am gândit la asta până acum.
   Cleo râse când pisica se gudură, mieună și continuă să privească.
   - Roboții s-or simți singuri? Ai jura că e disperată să capete puțină atenție.
   - E programată pentru companie, așa că...
   - Da. În regulă, în regulă.
   Cleo lăsă cafeaua jos și se aplecă.
   Morris continuă să împacheteze, ținându-și respirația.
   - E foarte drăguță, dacă îți place genul ăsta de lucruri. Ei îl plăcea, l-a cumpărat jucării mititele și un pat pentru pisici.
   Cleo ridică pisica. O mângâie. Înjură.
   - Să nu-mi spui că te-a zgâriat.
   Morris lăsă baltă împachetatul și se duse la ea.
   - Nu, dar m-am înțepat în ceva. Cleo ridică mâna cu sângele curgând dintr-o tăietură mică la degetul arătător. Ceva din zgardă.
   - Fir-ar să fie de strasuri.
   Și lui îi zvâcnea sângele, dar tonul, atingerea fură blânde când luă mâna rănită a lui Cleo. Nu e adâncă, dar o s-o curățăm.
   - Nu-i nimic. O zgârietură.
   - Trebuie să te speli și să o pansezi.
   Luă un șervețel din buzunar și tamponă sângele.
   - Are tot ce-ți trebuie Recomandarea medicului, spuse el.
   - Nu pot să mă opun la asta. Mă întorc imediat.
   Morris împături șervețelul și-l vârî într-o pungă pentru dovezi. Scoase zgarda robotului, studie - o clipă - zgarda de pietrele strălucitoare pe care le ascuțise chiar el. Și o puse și pe ea în pungă.
   Pe urmă ridică pisica și o alintă.
   - Da, o să vii acasă cu mine. Nu vei fi singură.
   Când se întoarse Cleo, el ședea într-un fotoliu din living.
   - E în regulă? întrebă el.
   - E ca nou.
   Ridică degetul cu un pansament curat în vârf.
   - Unde e pisica?
   - Am pus-o pe modul de somn.
   Făcu un semn absent către ghemul de blană de pe pernuță.
   - Cleo, vreau să-ți mulțumesc din nou pentru tot ce ai făcut astăzi. M-ai ajutat mai mult decât îți dai seama. Dar va trebui să mă opresc deocamdată... Cred că am făcut tot ce puteam face într-o singură zi.
   - E foarte mult.
   Se apropie și-i puse o mână pe umăr.
   El vru să se ridice din fotoliu, să o apuce cu mâinile de gât și să-i pună acea scurtă întrebare: Ce ai simțit când ai omorât-o?
   - Vrei să vin și mâine, să te ajut cu restul?
   - Pot să te sun? Nu sunt sigur.
   - Absolut. Oricând, Morris. Vorbesc serios. Cu orice ai nevoie.
   Morris așteptă până o văzu plecată, strânse pumnii și-i ținu încleștați, încercând să-și imagineze toată furia concentrată în ei.
   Când comunicatorul său bipăi de două ori - semnalul lui McNab că totul era în regulă -, se ridică. Se duse să ia pisicuța, perna și jucăriile ei.
   Luă doar toate astea și nimic altceva din casa femeii pe care o iubea. Cu excepția sângelui ucigașei.

   În sala de interogatorii, Eve stătea față în față cu Alex.
   - Vrei să cred că tatăl tău nu ți-a spus niciodată că ai o soră vitregă?
   - Vreau să știu de ce crezi că aș avea una.
   - L-ai văzut vreodată pe Sandy cu această femeie?
   - Nu.
   - Ai răspuns extraordinar de rapid, Alex. Îl cunoșteai pe Sandy din colegiu, dar ești absolut sigur că nu l-ai văzut niciodată cu această femeie.
   - Nu o recunosc. Dacă încerci să-mi spui că ea și Rod au avut o relație, nu am știut de ea. Nu le-am cunoscut pe toate femeile cu care a umblat. De ce crezi că e sora mea?
   - Mama ei a avut o relație cu tatăl tău.
   - Pentru numele lui Dumnezeu...
   - Tatăl tău a trimis-o pe această femeie la colegiu. A plătit tot, continuă Eve, observând cum enervarea se transforma în uimire. A urmat 6 luni la Universitatea din Stuttgart. Marea rivală a universității la care ai învățat tu, nu? Rivală la fotbal. Uită-te mai bine.
   - Îți spun că nu am văzut-o pe această femeie în viața mea.
   - Poate ar trebui să-ți amintești din perioada colegiului. Anul doi și marele meci. Tu ai intrat în echipă. Prietenul tău era rezervă.
   - Nu eram...
   - Prieteni încă.
   Eve zâmbi.
   - Ne cunoșteam. Desigur. Eram destul de prietenoși.
   Eve scoase o altă fotografie, cu Cleo când avea 18 ani.
   - Încearcă fotografia asta, făcută atunci.
   - Nu...
   Dar se opri.
   - Da, arată diferit aici. Mai tânără, dar nu e doar asta. Părul blond, des și lung. Este mai rotundă la față. Arată mai a fetiță, este altfel. Îți sugerează ceva?
   - E vorba de acum mai bine de 10 ani. Nu-mi pot aminti toate femeile pe care le-am cunoscut sau pe care le-am văzut.
   - Acum mă minți. În regulă, să trecem mai departe.
  Alex trânti mâna peste fotografie înainte ca Eve să apuce s-o ia.
   - Cine e?
   - Eu pun întrebările, tu răspunzi. Acum îți amintești?
   - Nu sunt sigur. Seamănă cu o persoană pe care am văzut-o prin preajmă în perioada asta. Cu Rod. Ne împrieteneam, deveneam prieteni adevărați. L-am văzut cu ea de câteva ori, ori cu cineva care-mi amintește de ea. l-am pus întrebări de vreme ce începeam să petrecem destul de mult timpîmpreună - și, cinstit, îmi plăcea. El a fost rezervat, nu a vrut să-mi spună mal mult decât că era la Stuttgart. Mi-amintesc, fiindcă i-am zis Miss Mister. O glumă nereușită între noi, care a durat luni la rând. Suficient ca să-mi amintesc de ea și de glumă. Nu e sora mea.
   - Fiindcă?
   - Fiindcă nu am o soră. Crezi că nu aș fi descoperit? Că el - tatăl meu - n-ar fi folosit-o în vreun fel împotriva mea? Ar fi....
   Se întrerupse din nou și Eve așteptă iar cât timp el cântări lucrurile.
   - Crezi că tatăl meu a trimis-o la Rod. Ca să-l recruteze, să-l angajeze ca spion. Să se apropie de mine. Că în tot acest timp, de la bun început, Rod a fost câinele de pază al tatălui meu.
   Se ridică de la masă, se duse la geamul dublu și privi dincolo de propria imagine.
   - Da, înțeleg. Înțeleg cum a fost posibil, cum a putut și a fost capabil să orchestreze asta. Nu înseamnă că sunt rudă de sânge cu femeia asta. Că este sora mea. Înseamnă, pur și simplu, că este o altă unealtă a lui Max Ricker.
   Comunicatorul lui Peabody semnală. Citi textul și făcu un semn din cap spre Eve.
   - O să putem verifica asta în cel mai scurt timp. Dacă ai fost cinstit cu mine în privința asta și dacă ai fost cinstit cu mine susținând că vrei să știi cine a ucis-o pe Coltraine și de ce, vei face ce-ți voi spune eu acum.
   - Ce vrei să spui?
   - Să stai aici. Va dura ceva timp să pun totul cap la cap și vreau să rămâi aici.
   Alex continuă să se uite prin geam.
   - Nu trebuie să fiu niciunde altundeva.

   Eve ieși pe culoar ca să vorbească cu Peabody.
   - Morris a reușit.
   - McNab semnalizează că s-a terminat acolo. Ea a plecat de la Coltraine. O urmărim, se duce înapoi la secție. Asta e foarte bine, pentru că încă nu au terminat în apartamentul ei. Am primit nenumărate semnale în timpul interogatoriului lui Ricker. Computerul ei e codat cu o parolă și se blochează automat, i-l aduc lui Feeney. Deocamdată nu au găsit niciun link neînregistrat.
   - L-ar avea asupra ei. Eu, una, așa aș face.
   - Dacă a păstrat inelul lui Coltraine, nu e printre celelalte bijuterii ale ei. Încă nu l-au găsit. Naveta lui Callendar e în orar. Morris duce personal mostra la laborator.
   - Idiotului ăluia n-o să-i meargă cu el, murmură Eve, gândindu-se la șeful laboratorului. Nu cu Morris. Vreau s-o arestez, dar deocamdată nu avem ce ne trebuie. Încă. Avem nevoie de inel, de ADN, de link. Oricare din astea ar fi suficiente.
   - Am putea s-o chemăm aici. Să ne folosim de uciderea lui Sandy și de legătura cu Alex Ricker. Noi credem că el este răspunzător de ambele crime. Vrem să ne vină în ajutor cu memoria ei, cu orice și-ar putea aminti, cu orice idee pe care ar putea s-o aibă. Cum încercăm să-l băgăm după gratii, dar ne lovim de pereți.
   - Nu e rău, Peabody. Fă-o. Pregătește o sală de conferințe departe de sala de interviuri. Nu vreau să nimerească peste Rouche când îl aduce Callendar.
   Se întoarse să ia personal legătura cu Baxter.
   - De ce n-ai găsit ce-mi trebuia? întrebă Eve.
   - Lucrăm la asta. Am găsit o parolă codificată. Fund dublu la dulapul pentru arme. E un seif. Și înainte să-mi spui să iau legătura cu Reo, am făcut-o deja. Nu putem extinde mandatul la seif. Este nevoie de un mandat separat și nu avem suficiente dovezi pentru asta.
   - Fir-ar să fie.
   - Așa am zis și eu. Deocamdată, nu am găsit nimic aici care să nu corespundă vieții de polițist, salariului de polițist. Nici aparatură electronică specială, nici bijuterii și nici obiecte de artă. Are, însă, niște arme destul de serioase. Șase piese în afara celor standard. O colecție înfricoșătoare de cuțite. Nu-s toate sub limita legală, dar are permis de colecționar. Am căutat amprente, urme de sânge. Sunt curate ca la expoziție. Își întreține sculele.
   - E și vreun stilet?
   - Mal multe. Le-am strâns pentru laborator.
   - Săpați mai departe.
   Închise când se întoarse Peabody.
   - Grady s-a dus la locotenentul ei să obțină permisiunea. E stoarsă, se vede cu ochiul liber. Ideea să vină aici și să ne scoată din rahat, să găsească un mijloc de a-i băga în corzi pe Alex... E epuizată.
   - Bine. Ocupă-te de idiotul de la laborator, te rog. Dar nu cât să-l scoți din sărite. O să-l mut pe Alexîntr-una dintre sălile pentru vizitatori și o să las o bonă cu el. O să-i lucrăm pe Grady, Rouche și Zeban în același timp, după cum cântă. Tu te ocupi de Zeban. E cu nervii la pământ, dar asta înseamnă că o să cedeze. Doar ce i-a dat o mână de ajutor amicului de băutură și s-a pomenit în rahat. Lucrează-l rapid și dur, Peabody. Bagă-l în sperieți.
   - O, Doamne, o, Doamne.
   Țopăind pe vârfuri, Peabody își freca mâinile.
   - Și-acum cine e stoarsă?
   Eve îl mută pe Alex, aranjă ca Cleo să fie dusă direct în sala de conferințe de la bun început.
   Se plimbă de colo-colo, punând la cale cea mai bună strategie. Și era pregătită când primi vestea că detectivul Grady era în clădire.
   Luă o cană de cafea, un dosar voluminos și se sincroniză, astfel încât să ajungă în sala de conferințe la câteva minute după Peabody.
   - Apreciem că ai venit până aici.
   Vorbi pe un ton hotărât, puțin peste tonul de enervare.
   - Pentru mine nu e o problemă, o asigură Cleo. Toată lumea din echipă își dorea o parte din acțiunea asta. Acum avem partea noastră. Am auzit că l-ai reținut pe ticălos.
   - Pentru moment. Are trei avocați cu el și mai sunt vreo câțiva în așteptare. E în regulă pentru tine?
   - Sigur.
   - Vrei o cafea, detectiv? întrebă Peabody.
   - Sigur, Mulțumesc. Am auzit de cea de-a doua crimă. Rod Sandy? Și asta are legătură cu Ricker?
   - Trebuie să aibă. În regulă, uite cum stau lucrurile.
   Pe un ton grav acum, ca de la polițist la polițist, Eve se așeză în fața lui Cleo.
   - Ricker și Sandy o ucid pe Coltraine. Ricker îl ucide pe Sandy ca să arunce prima crimă în cârca lui. Ar putea să meargă, dar care este motivul lui Sandy? Nu există nicio dovadă a vreunei legături între Coltraine și Sandy. Sandy e omul lui Ricker. A fost. Așa tată, așa fiu, spuse Eve cu o ridicare din umeri. Îți folosești scula cât ai nevoie de ea, apoi o strici să nu se mai poată folosi nimeni de ea. Sângele lui Ricker? Otravă curată.
   Cleo zâmbi.
   - Asta e părerea ta, însă n-o să-l bagi pe Alex Ricker în spatele gratiilor pentru uciderea lui Ammy doar cu atât. Dacă asta e tot ce ai, nu ești atât de bună pe cât se spune.
   - L-am băgat pe cel bătrân.
   Eve lăsă puțină furie - și ceva mândrie - să se facă simțite în ton.
   - Nimeni altcineva nu a făcut-o sau nu a putut s-o facă. Nu uita asta. O să pun mâna și pe progenitura lui. Contează pe asta.
   - Atunci de ce ai nevoie de mine?
   - Tu ai lucrat cu ea. Morris este prea apropiat. Nu pot să obțin de la el ce-mi trebuie. E copleșit de emoții. Tu ai lucrat cu ea, ați fost prietene. După părerea partenerei mele, faptul că sunteți amândouă femei strânge și mai mult această legătură.
   - Tu singură ai zis, îi spuse Peabody lui Cleo, că femeile vorbesc despre tot felul de lucruri. Poate că nu vorbesc nici cu bărbații cu care se culcă despre lucrurile astea. În plus, amândouă erați polițiste.
   - Nu mi-a pomenit niciodată nimic în legătură cu Ricker, cel puțin nu a dat nume. Dar, așa cum v-am spus deja, mi-a vorbit despre un tip cu care avusese o legătură. Că se despărțiseră și venise aici.
   - Trebuie să-ți fi spus mai mult de-atât, insistă Eve. Vrei să spui că nu ai întrebat-o niciodată ce s-a întâmplat? Nimic?
   - Era treaba ei. Poate că am tras-o puțin de limbă.
   Ca și cum ar fi avut o oarecare reticență, Cleo ezită și sorbi din cafea.
   - Nu știu cum vă poate ajuta, nu vă puteți baza un caz solid pe asta, dar mi-a mai spus câteva lucruri din când în când. De exemplu, că avea bani și că făcuse niște călătorii împreună cu el. Că, pur și simplu, nu a fost să fie și genul ăsta de lucruri. Mi-a spus odată, într-adevăr, că semăna prea mult cu tatăl său, dar nu a intrat în detalii. Nu am insistat, fiindcă nu știam că vorbim despre Ricker, pentru numele lui Dumnezeu.
   Se încruntă o clipă. Eve aproape că vedea rotițele învârtindu-se în capul ei. Cât să pună de la ea, cât să inventeze.
   - Știi, îmi amintesc că mi-a spus odată că el avea un prieten. Că erau practic frați siamezi și că asta era enervant. Mi-a spus că ar fi putut să creadă că cei doi au o relație, doar că el era prea ocupat să o reguleze pe ea.
   Nu-i adevărat, își spuse Eve. Coltraine nu ar fi spus cuvintele alea în niciun caz.
   - Prietenul nu o plăcea, adăugă Cleo. Era o tensiune între ei. O ura. La sfârșit au avut un schimb de cuvinte. A făcut-o curvă.
   Eve intră în joc și-i cântă în strună. Se încruntă:
   - Ești sigură? Asta este cuvântul?
   - Curvă de polițistă, așa mi-a spus ea că a făcut-o. I-a spus-o când pleca cu lucrurile pe care le avea în apartamentul iubitului. Ea și-a văzut de drum. Așa era Ammy. Nu avea rost să mai tulbure apele când totul se sfârșise. Era bucuroasă că se terminase și cu asta basta. Hotărâse să se transfere aici. Asta mi-a spus.
   - Dar? o îndemnă Eve.
   - Am tot întors cuvintele astea pe toate părțile, încercând să descifrez nuanțele. Privind înapoi, cred că ar trebui să spun că era îndrăgostită de Morris. Ținea foarte mult la el. Dar tot mai simțea ceva pentru tipul acela de acasă. Dacă ar trebui să judec situația, să o judec pe ea, aș spune că, dacă Ricker ar fi luat legătura cu ea, dacă ar fi făcut primul pas, ea l-ar fi crezut. S-ar fi întors. El ar fi putut să se folosească de sentimentele ei ca să pună mâna pe ea.
   Eve dădu să deschidă gura, dar se opri când bipăi comunicatorul.
   - Fir-ar să fie. Trebuie să mă ocup de chestia asta.
   - Putem să ne folosim de asta, spuse Peabody când Eve ieși. Nuanțele, cum ai spus și tu, ca să facem presiuni asupra lui Ricker.
   Ține-o tot așa, Peabody, spuse Eve în sinea ei și răspunse la semnalul lui Morris.
   - Dallas.
   - Sunt în laborator. Cleo Grady este fiica lui Max Ricker. Facem un al doilea test, dar...
   - De asta aveam nevoie.
   - Vin și eu, Dallas. Trebuie să fiu acolo când o arestezi.
   - E aici chiar acum, mă ocup de ea. Crede că mă ajută să-l bag la zdup pe Alex Ricker. Nu vreau să te vadă, Morris.
   - Nu mă va vedea.
   Morris întrerupse legătura, așa că Eve îl contactă pe Baxter.
   - ADN confirmat. Contacteaz-o pe Reo vreau un mandat pentru seif.
   Întrerupse și ea legătura și scoase link-ul care bipăia. Iar comunicatorul bipăia în mână. Citi Roarke pe afișajul link-ulul și-i răspunse cu un „Așteaptă naibii un minut”, apoi trecu la comunicator.
   - Hei, locotenente! Ne-am întors pe planeta Pământ!
   - Mișcă-ți fundul aici, Callendar. Predă prizonierii. Du-te acasă.
   - Afirmativ la unu și doi. Negativ la trei. Haide, Dallas, vreau să văd și eu finalul.
   - Treaba ta. Te anunță Peabody care sunt sălile de interogatoriu. Bravo, detectiv.
   - Mulțam.
   Eve încheie transmisiunea și trecu la link.
   - Da.
   - Ocupată fată.
   - Da, și am încercat toată ziua să-mi strecor o programare la manichiură.
   - S-a anulat o întâlnire și am ceva timp la dispoziție. Ca să fiu ecoul lui Callendar, aș vrea să văd și eu finalul.
   - Vor fi multe de văzut aici. Dacă chiar vrei să vii, poate te iei de mână cu Morris. Feeney se ocupă de electronice. Dacă nu se hotărăște că are nevoie de un supergeniu, aș vrea ca Morris să aibă un prieten alături.
   - Pot să fac asta.
   Da, putea, își spuse Eve.
   - Atunci mișcă-ți fundul aici.
   - Mulțumesc.
   Își vârî link-ul înapoi în buzunar și scoase iarăși comunicatorul să-l verifice pe Feeney.
   - Ceva noroc?
   - Nicio încercare de contactare a linkului lui Ricker.
   - O să-i dau ceva mai mult timp să încerce să vorbească cu tati.
   Ca un boxer înaintea marelui meci, Eve își roti umerii. Apoi se întoarse în sala de conferințe.

22

   Trucul, își spuse Eve, ar fi fost să-i monteze pe toți jucătorii unul împotriva celuilalt și să îi lege pe toți. Sincronizarea era esențială. Dacă ar fi durat prea mult, Grady ar fi devenit suspicioasă.
   - Tu îl iei pe Sisto și-l lucrați pe Zeban. Tu ești șefa.
   - Ador partea cu „tu ești șefa”.
   Peabody zâmbi fericită.
   - Și Grady?
   - Mă ocup eu de ea într-un minut. Între timp, trebuie să-i dăm timp și spațiu, suficient dacă vrea să-l sune pe tati pentru aprobare sau instrucțiuni. Dar... nu prea mult ca să aibă timp să gândească.
   Eve luă din nou legătura cu Feeney.
   - Nu mă bate la cap, copile. Nu pot s-o fac pe femele să folosească nenorocitul de link. În ce privește unitatea, se ocupă McNab de ea.
   - Uite care e treaba. Vine consultantul civil, fiindcă vrea să se joace și el. Dar vreau să-i dai altă însărcinare, în caz că ea nu folosește linkul. Trebuie să obții aprobarea lui Whitney și de pe Omega, dar uite la ce m-am gândit.
   - Îmi place, spuse Feeney după ce Eve termină. Îmi place grozav.
   - Poți s-o pui în practică?
   - Copile, sus, aici, e tărâmul magic. O să ne ocupăm.
   - Într-o oră?
   - Îmi forțezi mâna, dar cu civilul s-ar putea să ne descurcăm.
   - Atunci mă apuc să pregătesc terenul aici, jos. Dă-mi un bip când ești gata.
   - Nu e corect, comentă Peabody când Eve închise. Dar cum poți fi sigură că n-or să se, mă rog, alieze, în loc să se întoarcă unii împotriva celorlalți?
   - Pentru că așa sunt făcuți. Hai să-i dăm ceva de lucru lui Grady și să punem treaba în mișcare.
   Intră din nou în sala de conferințe, lăsând să transpară o ușoară frustrare.
   - Scuze, sunt presată să fac o arestare în cazul Coltraine. O să-l lucrez din nou pe Ricker, dar e o nucă tare. Ascultă, dacă obțin aprobarea locotenentului tău, te poți ocupa de asta? Am niște dosare peste care aș vrea să te uiți, să vezi dacă poți să mai adaugi ceva sau dacă-ți sare ceva în ochi. Am o mulțime de necunoscute, dar trebuie să fac o legătură între ele ca să-l spânzur pe ticălosul ăsta.
   - Mă ocup eu de aprobare. Șeful meu vrea la fel de mult ca toată lumea să se încheie cazul ăsta.
   - Excelent. Vrei să mai lucrezi cu cineva din echipa ta? Pot...
   - Nu, cel puțin nu deocamdată. O să arunc o privire peste dosare. Vedem pe urmă.
   - Tu hotărăști.
   Eve scoase discurile.
   - Dacă vrei mai mulți ochi, nu trebuie decât să-mi spui. Apreciez asta, detectiv, apreciez că nu ai rețineri pentru că a trebuit să vin la tine și la restul echipei în prima fază.
   - Asta e slujba.
   Întinse mâna după discuri.
   - Pentru mine e în regulă orice îl poate înfunda pe ticălosul ăla.
   - Locul ăsta îti convine?
   - E cafea în aparat?
   - Sigur.
   - Atunci e perfect.
   - Vin să văd ce-ai făcut imediat ce pot. Peabody, vino cu mine.
   - Ce i-ai dat? vru să știe Peabody de îndată ce porniră pe coridor.
   - Prostii. Ceva de lucru. Suficient s-o țin ocupată, suficient s-o fac să vină cu micile ei minciuni. Caută-i pe Sisto și pe Zeban. O zări pe Reo venind în direcția ei. Trântește-l, Peabody, rapid și dur.
   - Asta e cea mai frumoasă zi. Hei, Reo.
   Eve așteptă până când Reo ajunse lângă ea.
   - Fiica lui Ricker și suspectul meu principal sunt în sala de conferințe. Crede că mă ajută să-l spânzur pe Alex. O să trimit doi polițiști în uniformă la ușă, pentru orice eventualitate, dar în sală sunt microfoane.
   - Ai pus microfoane în sală? Ești...
   - Am întrebat-o, de la bun început, dacă o deranjează să fie înregistrată. A spus nu - e înregistrată. E cam slăbuț, dar o să țină. Alex e în zona pentru vizitatori. Aș fi putut să-i dau drumul, nu mai are ce să-mi dea util în momentul ăsta. Dar cred că ar trebui să rămână pentru marea finală. Este un criminal, dar a ținut la Coltraine. Tatăl lui, sora lui și cel mai bun prieten au încercat să-i însceneze - indiferent cât de neconvingător - ceva ca să-i arunce în cârcă uciderea ei. Cred că are dreptul la o recompensă.
   Cu picioarele mai scurte și tocurile incomode, Reo se grăbi să țină pasul cu pasul lung al lui Eve încălțată cu ghetele.
   - Care ar fi...
   - Peabody îl stârnește pe Zeban împotriva lui Rouche. Eu îl stârnesc pe Rouche împotriva lui Ricker, ceea ce i-ar putea include și pe Sandy și eventual pe Grady. Pe urmă o să obțin o confesiune de la Grady pentru uciderea lui Coltraine și Sandy, și o s-o montez împotriva tatălui ei.
   - Asta-i tot?
   - Toți au o legătură. Vor cădea ca șirurile de domino.
   - Cred că sunt o casă de cărți de joc și un șir de piese de domino.
   - Oricum ar fi, îi pun la pământ.
   Se opri lângă automat și scoase niște monede.
   - Ia-mi o doză de Pepsi. Nu vreau să interacționez cu mașina asta nenorocită. Sunt pe val și nu am de gând să-mi distrug norocul.
   - Ai niște obiceiuri foarte ciudate, Dallas.
   Eve studie pantofii eleganți ai lui Reo, cu tocuri înalte, în timp ce ea îi comandă un Pepsi.
   - Nu eu sunt pe picioroange. Meciul ăsta o să aibă nevoie de o groază de ture de la o sală la alta. Picioarele tale o să plângă ca niște bebeluși până se termină totul.
   Eve bău și îi explică scenariul.
   - Vreau ca Morris să urmărească orice vrea el să urmărească. Mira vrea să observe când o interoghez pe Grady.
   - Pot să mă ocup de asta. Dacă oamenii tăi găsesc ceva în unitate, și pun pariu că găsesc, nu o să ai nevoie de toată instalația.
   - Nu e suficient. Sigur, inelul trebuie să fie acolo înăuntru și probabil încă alte chestii care s-o acuze pe Grady și o să fie suficient ca s-o arestez. Dar răzbunarea nu e suficientă deloc, pe scara mea valorică. I-am promis lui Morris că îl vom face dreptate lui Coltraine.
   Și, se gândi Eve, îi promisese același lucru unul polițist mort.
   - O să facem dreptate până la ultima consecință.
   - Dacă reușești treaba asta, îmi ușurezi foarte mult munca.
   - Pe tine mă bazez s-o faci.
   - Hei.
   Își făcu apariția țopăind Callendar, cu ochii adânciți în fundul capului.
   - O gură din asta? spuse ea și-i luă lui Eve doza de Pepsi din mână.
   Gâlgâi câteva înghițituri.
   - Mulțumesc.
   - Păstreaz-o.
   - Dublu mulțumesc. Sisto s-a cuplat cu Peabody. Vi l-am dus pe ticălos în sala de interogatoriu A, cum ați ordonat.
   Mai gâlgâi puțin din Pepsi.
   - Gura asta de Pepsi ar trebui să mă țină trează la observație, cât timp îi frigi tu fundu’.
   - Nu ești ia observație. Intri cu mine.
   - La interogatoriu?
   Callendar holbă ochii înroșiți.
   - Fir-ar să fie, e cea mai tare chestie.
   - Ai meritat-o.
   - Mă apuc și eu de treaba mea, spuse Reo. Noroc.
   - Cum te-ai înțeles cu tipul ăsta?
   - L-am ținut la distanță și l-am tratat cu răceală, începu Callendar. Sunt doar o fată.
   Își flutură genele extenuate.
   - Îl interesează sânii mei, dar așa sunt toți. Și cine ar putea să-i condamne?
   - Da, sunt excepționali. Folosește-i dacă ține.
   - Încă nu a pronunțat cuvântul cu A, dar se gândește la ei. Îți spun eu.
   - Poate să ceară un Avocat. Nu contează. Dacă o face, nu capătă înțelegerea. Voi fi rea. Tu poți să fii șocată. Hai să-i dăm drumul.

   Eve intră.
   - Înregistrarea pornită, spuse ea brusc, abia aruncându-i o privire bărbatului mare, masiv, înghesuit la masă.
   Citi instrucțiunile, întinzând un deget spre el ca să-l facă să-și țină gura.
   Față lătăreață, observă Eve, păr scurt, zbârlit.
   Se așeză.
   - Ofițer Rouche, bun-venit pe Pământ.
   Și îi zâmbi.
   - Ai dreptul să nu declari nimic, începu ea, uitându-se drept în ochii lui cu o privire dură până termină de recitat cuvintele. Înțelegi drepturile și obligațiile pe care le ai în această privință?
   - Da, înțeleg. Dar nu înțeleg de ce am nevoie de drepturi și obligații. Nu înțeleg de ce am fost târât de la slujba mea și adus aici, jos, ca un infractor.
   Eve se aplecă peste masă.
   - Oh, ba da, înțelegi. Și când o să te întorci acolo sus, nu o vei face ca să-ți reiei slujba. O vei face ca să ocupi o celulă. Poate chiar foarte aproape de prietenul tău, Max Ricker.
   - Cred că ești nebună. Vreau un...
   - Spune avocat și ești terminat.
   Eve întinse mâna spre el cu arătătorul întins și degetul mare imitând percutorul unui revolver.
   - Nu-ți dau nicio șansă, te împachetez și m-am spălat pe mâini de tine, ești acuzat, judecat și condamnat pentru complicitate la uciderea unui polițist.
   - Con...
   Se înecă literalmente, chipul devenindu-i roșu ca sfecla.
   - Eu niciodată... Ce dracu’! Nu am ucis niciodată pe nimeni.
   - De unde și cuvântul complicitate. Nu trebuie să ucizi cu mâna ta ca să te înfunzi la fel de rău, pentru la fel de mult timp. Asta-i viața, Rouche. Dar hei, nu-i chiar atât de rău de vreme ce oricum îți duci zilele pe Omega. Mă rog, nu e chiar ca și cum ai plănui, de exemplu, să te pensionezi și să te retragi, să spunem în sudul Franței.
   Eve zâmbi când de pe chipul lui dispăru orice urmă de culoare.
   - Așa, Rouche.
   Callendar se apropie de el și-i oferi un pahar cu apă.
   - Arăți de parcă chiar ți-ar trebui. Doamne, uciderea unui polițist. Te-ai ars rău. Vreau să zic, vai de tine. Și să ajungi fost gardian acolo alături de criminalii ăia față de care te dădeai mare? Au! Nasol să fii în pielea ta.
   - În momentul ăsta, amicul tău Zeban eîntr-o comorii alăturată, la fel ca asta, adăugă Eve. Și o să se dea peste cap atât din repede, că o să semene cu un câine de circ. Dacă aud o bătaie îÎn ușă înainte să apuci să îți joci cartea, nu mai am nevoie de tino,
   Callendar scoase un fluierat.
   - Doamne, m-aș da cu fundul de pământ și aș începe.
   - Nu înțeleg despre ce vorbește.
   De data astă i se adresă direct lui Callendar, pe buza de sus adunându-i-se o dungă transpirație.
   - Jur pe Dumnezeu că nu am omorât pe nimeni. Nu știu nimic de uciderea unui polițist. De ce aș fi făcut asta?
   - Te ascult.
   Callendar îl bătu amical pe umăr.
   - Dar și pe undeva îmi pare rău pentru tine să spun asta, date fiind împrejurările te țineai de prietenii la cataramă cu Max Ricker. Am găsit personal puiule. Mă cam simt răspunzătoare de ce se petrece acum. Dar știi, mi-am făcut datoria. Jurnalele cosmetizate, linkul neînregistrat din camera ta. Mesajul text. Plus... oh, sudul Franței!
   Callendar o privi pe Eve ca și cum de-abia atunci ar fi înțeles.
   - Transmisiunile cu fosta soție!
   - Chestie care o amestecă și pe ea în aceeași ciorbă. Este ridicată chiar acum și asta înseamnă o acuzație de complicitate la crimă și pentru ea, în afara evaziunii fiscale, spălării de bani, mituirii și a multor altor chestii.
   - Luanne nu a avut nimic de-a face cu toate astea. A făcut doar ce i-am spus. Ce dracu’ înseamnă asta?
   - Max Ricker a comandat asasinarea unui ofițer de poliție, un anume detectiv Amaryllis Coltraine, cu ajutorul link-ului pe care i l-ai pus tu la dispoziție. Ai fost plătit de el. Plăți multiple, pe care le-am documentat. Ai aranjat cosmetizarea jurnalului de comunicații și eliminarea transmisiunilor primite și efectuate de Ricker de pe înregistrări. I-ai pus în mână arma cu care a ucis-o pe Coltraine.
   - Uită-te la mine, la mine! strigă Eve când Rouche se întoarse disperat spre Callendar. O cunoșteam pe Coltraine. Crede-mă când îți spun că am un interes personal în chestia asta, că nu-mi pasă nici cât negru sub unghie că tu și nesătula aia de fostă soție o să vă petreceți restul vieților inutile într-o celulă. De fapt, o să mă bucur zilnic pe chestia asta. Mă crezi?
   - Da.
   Callendar se asigură că el o auzi când înghiți în sec.
   - Oho! Și eu.
   - Uite care a treaba. O ofertă unică și sper că ești suficient de prost să o accepți. Se va renunța la acuzația de complicitate din cârca ta și a soției tale dacă recunoști acuzațiile de mită și complicitate la modificarea jurnalelor. Faci zece până la cinșpe ani pe Pământ, cu condiția să cooperezi și să ne spui tot ce știi cu privire la comunicațiile lui Ricker.
   - Zece până la cinșpe ani pe planetă e o bagatelă în comparație cu condamnarea pe viață fără posibilitatea eliberării condiționate pe Omega.
   Callendar îl bătu din nou pe umăr pe Rouche.
   - În locul tău, aș cânta ca o privighetoare într-o dimineață de primăvară. Ce părere ai?
   Rouche își șterse buza transpirată cu dosul palmei. Își drese glasul. Și mărturisi.

   După ce termină, Callendar stătea afară, în fața ușii camerei de interogatoriu, cu Eve.
   - Doamne, cum a putut să meargă. Serios. A pocnit și a turnat tot... ca o chestie care se sparge în două și are ceva înăuntru. Chiar că sunt obosită.
   - Du-te acasă, culcă-te. Ai făcut o treabă bună.
   - Sunt terminată. Hei, Peabody! Am ajutat-o pe Dallas să frigă curcanu’. Ne vedem mai încolo.
   - Pare bătută, ca și Sisto. Dar ne-am fript și noi curcanul.
   - O să comparăm notele.
   Dădu din cap către Reo, care ieși din camera de observație.
   - Umblă și vorbește. Avem nevoie de... Bună, Morris.
   - E un idiot. Un idiot lacom. Și lăcomia și prostia asta au ajutat la uciderea ei.
   - Știu că zece până la cinșpe s-ar putea să nu pară suficient, s-ar putea să nu pară că...
   - Nu.
   Morris le întrerupse, dând din cap.
   - E suficient. Pentru el.
   - Poți să te duci cu Reo. Voi doi și Mira puteți să priviți următoarea fază. Am pregătit o cameră special pentru voi.
   Își scoase comunicatorul care bipăise și văzu că era Baxter.
   - Luați-o voi înainte. Suntem aproape gata să începem.
   Așteptă până când Morris se depărtă suficient ca să nu poată auzi și răspunse.
   - Spune.
   - O grămadă de bani gheață, cârduri de credit și de identitate pe nume false, încă niște parole despre care cred că sunt conturi bancare. Un link și un computer portabil, care deocamdată nu sunt activate. Și lovitura care face toți banii, Dallas: inelul lui Coltraine.
   - Pune-le în pungi, înregistrează-le și adu-le încoace. Ți-ai meritat gogoșile pe ziua de azi, Baxter.
   - Pune-i fundu’ pe jar, Dallas.
   - Poți să fii sigur de asta.
   Închise legătura cu Baxter și îl sună pe Feeney.
   - A mușcat?
   - Nicio șoaptă pe link.
   - Dar unitatea?
   - Am trecut de parolă și de blocarea automată - o destul de pricepută, dar eu sunt mai priceput decât ea. Abia acum mă apuc de date.
   - Atunci planul B. Roarke?
   - Întreabă-l tu. Hei, șmechere, te vrea nevastă-ta.
   Eve tresări la cuvintele „nevastă-ta”, apoi i auzi vocea lui Roarke.
   - Bună, iubito.
  - Nu zice asta. Sunt în contratimp. Ai găsit ceva?
   - Sunt gata când vrei. Și dă-mi voie să spun că e o idee strălucită pe foarte multe planuri. Mă bucur că am contribuit.
   - M-am gândit eu. Te bipăi de două ori când sunt gata.
   - Îmi place „iubito”, comentă Peabody. E demodat și romantic. Mai ales cu accentul ăla.
   - Peabody.
   - Gândeam și eu cu voce tare. Deci, o frigem și pe ea?
   - Chiar acum.

   Când ajunse la sala de conferințe, se opri să le dea polițiștilor în uniformă noi ordine.
   - Nu o să treacă de mine, dar în caz că se întâmplă, trageți în ea.
   Intră în sala de conferințe. Grady ședea la masă, bea cafea, studia ecranul. Părând, își spuse Eve, foarte mulțumită de ea însăși.
   - Tocmai voiam să te caut. S-ar putea să am ceva.
   - Ciudat, și eu am ceva pentru tine. Tu m-ai ajutat să ajung la asta.
   - Da?
   Chipul lui Grady fu luminat de o plăcere reală.
   - Pot să fiu de față când îl arestezi pe ticălos?
   - Locul central. Crezi că depinde de sânge? întrebă Eve pe un ton de conversație. Înțelegi tu, sângele rău naște sânge rău? Eu una cred că e o chestie care te depășește ca polițist. Faci meseria asta de suficient de mult timp, vezi că nu e chiar așa ușor. Vezi oameni care ies din rahat și se zbat să iasă din el și să-și facă o viață decentă. Alții care vin din zona decentă și se târăsc în rahat. Pentru că le place. Și pe urmă, sângele lui Ricker e doar în parte rău.
   - Alex Ricker nu are mintea tatălui său. E mult sub nivelul lui. Nu vreau să te jignesc, dar cineva tot punea mâna pe el mai devreme sau mai târziu.
   - Poate. Problema lui a fost că s-a atașat de femeie. Nu suficient de mult ca asta să-l facă să-și schimbe firea, dar suficient ca să-l debusoleze. Tipul are o coardă sensibilă, e sentimental, aș spune. Doamne.
   Eve clătină din cap.
   - Se cred mai puternici, mai tari decât femeile. Dar noi știm ce știm. Criminalii cu sângele cel mai rece pe care i-am cunoscut au fost femei.
   - Dar să revenim la sânge. Sunt curioasă. Ai fost o ticăloasă criminală cu sânge rece înainte să știi că ai sângele lui Ricker sau ai devenit așa după aceea? Nu răspunde, continuă Eve când Grady se ridică încet. Hai să rezolvăm formalitățile. Cleo Grady, ești arestată pentru uciderea lui Amaryllis Coltraine și a lui Rod Sandy. Celelalte acuzații cuprind...
   Când Cleo duse mâna la arma ei, Eve o duse pe a el la toc. Le scoaseră în același timp.
   - Mi-ar plăcea la nebunie s-o fac, spuse Eve. Mi s-ar umple inima de plăcere să te văd cum cazi. Dar poate m-ai doborî tu pe mine. Poate. Apoi, partenera mea, care are arma în spatele tău, te va doborî pe tine. Nu ieși din camera asta, Grady. Lasă arma jos sau vei simți gustul sorții pe care i-ai hărăzit-o lui Coltraine.
   - A mea e complet încărcată. Cazi și nu te mai ridici.
   - Poate. Partenera mea tot te pune jos. Lasă arma jos.
   - Pe dracu’. Tu mișcă-te de lângă...
   Eve trase. Arma ei era setată la nivelul cel mai redus și nu făcu decât s-o zguduie pe Cleo, dând-o pe spate, și arma el zdrăngăni căzând pe podea.
   - Ce bine m-am simțit. Cam slab din partea mea, dar m-am simțit bine. I-ai asigurat arma, Peabody?
   - Da, șefa, i-am asigurat-o. Și m-am simțit bine și eu, în spate.
   - Mâinile la spate, Cleo.
   Eve își asigură propria armă și scoase cătușele.
   - Oh, și te rog, încearcă să te repezi la ușă, o invită ea, ca să am o scuză să-ți trag și-un șut în fund.
   - Ușor de spus când tu și partenera ta stați cu armele ațintite spre mine.
   - Da, așa e.
   Eve zâmbi.
   - Vrei să-ți mai spun o dată?
   - N-ai cum să dovedești. Nu o să poți dovedi nimic.
   - Pui pariu?
   O îmbrânci pe Cleo înapoi pe scaun, trecu cătușele prin gratiile spătarului scaunului, imobilizând-o, în timp ce completă ediția Miranda revizuită.
   Nu am mâinile pătate de sânge, își spuse Eve.
   - Cred că Mira avea dreptate, murmură Eve, apoi dădu din cap răspunzând privirii întrebătoare a lui Peabody. Nimic. Știu că ești fiica lui Max Ricker, îi spuse apoi lui Cleo. Știu că l-ai recrutat pe Sandy să-l dea lui Max Ricker informații despre Alex Ricker Știu că ai continuat să comunici cu tatăl tău de când a fost trimis pe Omega și că ai comunicat cu el în noaptea în care ai omorât-o pe Coltraine.
   - Pentru asta n-ai decât să-mi dai una peste mână, pe mine o să mă coste slujba. Dar nu mă poți acuza de crimă.
   - Oh, dar o voi face. Tu te-ai dus să-l cauți, nu-i așa? Ai fugit să-l cauți pe tati.
   -Și ce dacă? Nu am făcut nicio crimă.
   - Sperând să obții dragostea și afecțiunea lui. Ce patetic.
   Insulta o făcu pe Cleo să se smucească în cătușe.
   - Știu despre tine cum ai fost crescută de stat. Tu nici măcar nu știi de unde vii. Asta chiar e patetic.
   - Știu unde am ajuns.
   Eve își trase un scaun și-l încălecă.
   - Max Ricker te-a trimis la colegiu, ți-a plătit taxele.
   - Și ce? Asta nu-i o crimă.
   - Dar nu a făcut-o gratis. De la Max nu pupi niciun prânz gratis. Nimeni. Dar pe de altă parte, cred că a fost o plăcere pentru tine să ai ocazia să i-o tragi fratelui tău.
   - Vitreg.
   - Partea vitregă a primit toată atenția, toate bunătățile în toți anii aceia. Fiul. Bărbații sunt absolut dați pe spate să aibă fii.
   - Depinde de fiu.
  - Rod Sandy a fost ușor de modelat. Era foarte invidios pe Alex. A fost suficient ca tu să sădești semințele, să-i arăți oportunitatea și recompensa.
   - Nu poți să dovedești asta pentru că, ah, da, exact. E mort.
   - Avem stiletul tău, Cleo.
   - Sunt colecționar. Am autorizație.
   Cleo Grady căscă deliberat.
   - Aș cere un avocat, dar e prea distractiv.
   - Ți-am deschis seiful. Avem inelul lui Coltraine. Asta a fost o prostie. Un polițist să ia un trofeu care poate să-l lege de o crimă.
   Cleo se mulțumi să ridice din umeri și să se arate plictisită.
   - Mi l-a împrumutat cu câteva zile înainte să moară. L-am pus acolo din respect.
   - Mda, chestia asta chiar o să țină. Tu crezi că o să țină, Peabody?
   - Nici măcar în lumea în care cântă și dansează zânele roz.
   Dând din cap, Peabody se ridică brusc și se așeză pe masa de conferințe.
   - Pun pariu că Max i-a spus să se descotorosească de el odată cu toate celelalte lucruri. Însă e un inel tare drăguț.
   Îi zâmbi lui Cleo.
   - Cred că pur și simplu ți l-ai dorit.
   - Ea mi l-a împrumutat. Nu puteți dovedi contrariul.
   - Crezi că Max o să rezolve chestia asta pentru tine? Că are puterea, mijloacele, legăturile ca să rezolve asta? Poate că da. Dar pentru asta ar trebui să-i pese. Și lui nu-i pasă.
   Cleo se smuci din nou și în ochii ei Eve recunoscu setea de sânge.
   - Habar n-ai de nimic.
   - Știu că te-a folosit. V-ați folosit unul pe celălalt ca să obțineți ce urmăreați. Să-l faceți pe Alex să sufere. Și dacă trebuia să moară Coltraine ca să vă răzbunați cu adevărat pe el, ea nu a însemnat nimic. Un mijloc de a atinge un scop. De câte ori ai mai ucis pentru el?
   - Tu să-mi spui asta. Ai numai dovezi circumstanțiale, speculații. Cățea, nu ai nimic.
   - Am destul.
   Eve se ridică.
   - El nu iubește nimic, Cleo, nu pune nimic mai presus de el însuși. O vreme, tu ai fost interesantă și folositoare pentru el. Însă valoarea pe care o aveai în ochii lui s-a dus. O să se descotorosească de tine ca de o tumoare.
   - Nu ai nimic, spuse Cleo printre dinți. Nu știi nimic.
   - În regulă. De ce să nu ne informăm direct de la sursă.
   Îi făcu un semn lui Roarke.
   - Poți să urmărești pe ecran, Cleo. O să-ți salut tatăl în locul tău.
   I se păru ciudat să se afle în sala de conferințe, să știe că rămânea acolo și totuși să-și urmărească imaginea pe ecranul de pe perete.
   Imaginea ei. Să știe că rămânea locului și să se uite împrejur și să vadă celula rece din beton. Să-i vadă pe omul de pe patul subțire, îngust, din celula cenușie și lipsită de orice decor.
   Nu suportase prea bine detenția, observă ea. I se rărea părul, trupul începea să i se încovoaie, pielea să se scorojească. Însă ochii, își spuse ea, erau la fel de vii și de răi ca întotdeauna.
   - Bună, Max.
   Bărbatul se ridică încet. Îi observă tremurul - șocul, incitarea, frica? Nu putea fi sigură.
  - Locotenent Dallas.
   Își arătă dinții într-un surâs feroce, când se ridică brusc de pe pat.
   Trecu prin imaginea holografică și își zgârie mâinile de perete când le întinse înainte să-și oprească mișcarea.
   - Da, și eu mă bucur să te văd din nou. De ce nu iei loc? O să stăm de vorbă.
  Bărbatul se întoarse și rămase în picioare, astfel încât fețele aproape că li se atingeau. Deși știa prea bine aproape îi simți respirația pe piele.
   - Nu sunt în niciun fel obligat să vorbesc cu tine. Prezența ta holografică îmi încalcă drepturile.
   - Cred că tu o să vrei să vorbești cu mine. Apropo de drepturi. Hai să-ți împrospătez memoria.
   După ce o făcu, îi zâmbi.
   - Iar te-am prins, Max. Complicitate la uciderea unui polițist. Știm că tu ai comandat uciderea lui Coltraine. Am lămurit totul. Cuvânt cu cuvânt. Am vrut să-ți dau eu vestea, să te anunț personal că vei fi pus sub acuzație și condamnat și că vei mai primi o condamnare pe viață.
   Max Ricker se așeză, punându-și palmele pe genunchi.
   - Nu știu despre ce vorbești. Dar și dacă aș fi știut, crezi că mai contează pentru mine? Curva e moartă, nu?
   - Am pus mâna pe Rouche, așa că n-o să-l mai ai la îndemână, în plus, acum, că directorul este la curent cu tot, vei fi complet izolat de lume. S-a terminat cu statul la taclale cu prietenii și rudele de pe Pământ, Max.
   Chipul lui se crispă.
   - Întotdeauna va fi cineva dispus să negocieze. Întotdeauna se va găsi cineva. Într-o bună zi, ți se mai adăugă o condamnare pe viață pentru moartea ta. Mă gândesc mult la asta. Mă gândesc foarte, foarte mult.
   - Sandy nu te va mai putea ajuta cu asta. E mort.
  Văzu cum furia îi schimonoșește trăsăturile chipului înainte de a deveni de nepătruns și rece.
   - Păcat. Dar întotdeauna se va găsi un alt Sandy.
   - Fiul tău e pornit împotriva ta. Ți-ai pierdut calul de bătaie, Max.
   - Fiul meu nu e bun de nimic. Nu a putut s-o țină sub control nici măcar pe femeia aia, nu? A avut un polițist în pat și nu a fost în stare să-l aibă la mână.
   Pe buze i se contură un zâmbet subțire și viclean.
   - A fost gata să ucidă când i-am sugerat eu, când am făcut eu aranjamentele.
   - Te rog. Alex este o dezamăgire pentru tine, fiindcă nu a procedat așa cum voiai tu. Nu el a ucis-o pe Coltraine. Am pus mâna pe fiica ta, Max.
   - Nu știu despre ce vorbești.
   Acum se întoarse, mișcându-și corpul ca un copil îmbufnat.
   - M-am săturat de tine.
   - Cleo este arestată. Sub două acuzații de omor. Nu s-a consultat cu tine înainte să-l ucidă pe Sandy. Fetiță rea. A dat-o-n bară, Max, și acum o să plătești tu. Din cauza ei nu a ieșit cum ai vrut tu.
   Plină de compasiune și rațională, se sprijini de zid când el se repezi din nou spre ea.
   -Chiar ai un mare zero la rubrica progenituri, Dar poate că, văzând că ești deja complet distrus, o să vrei s-o ajuți să scape. Să-ți asumi toată vina, să-i dai ceva cu care să se apere. Ai forțat-o, ai șantajat-o, i-ai spălat creierul, ai amenințat-o. Poate ai reuși să mă convingi să cer o pedeapsă mai ușoară. Fir-ar să fie, e polițist. Cad la înțelegere. Poate aș reuși să obțin o condamnare de douăzeci de ani în locul uneia pe viață. La urma urmelor, e sânge din sângele tău.
   - E un nimic. Niciodată nu a fost și nici nu va fi. Mai puțin decât un nimic. Cleo a căpătat tot ce putea căpăta de la mine și asta înseamnă mai mult decât ar fi meritat. Ea a ucis-o pe Coltraine. Eu sunt un om bătrân, în închisoare, adăugă Max Ricker cu un surâs disprețuitor. Nu am niciun control asupra faptelor unei curve de pe planetă. Nu poți să dovedești contrariul.
   - Curva e fiica ta, Max.
   - Nu mi-e nimic și n-o să capete nimic de la mine. L-a urât pe Alex - l-a urât pentru că el era fiul meu, moștenitorul meu. Evident, ea a ucis-o pe curva de la poliție ca să se răzbune pe el și asta nu mă privește deloc pe mine.
   - Acum un minut ai încercat să-mi spui că Alex a ucis-o.
   - Alex nu are bărbăție pentru asta. Cel puțin Cleo știe cum să obțină ceea ce vrea, indiferent de mijloace. Dar nu are mintea lui Alex. Ei doi abia dacă fac un om de folos.
   - Ai cunoștință de faptul că Cleo Grady a ucis-o pe detectivul Coltraine?
   Max Ricker zâmbi din nou.
   - A vrut s-o facă de acum doi ani, când polițista trăia cu Alex, în Atlanta. Eu i-am spus să n-o facă, așa că nu are nicio legătură cu mine. Pentru mine e un nimic. Bag-o la pușcărie. Curvă proastă. Curvă proastă.
   Lovi cu pumnul în pat.
   - Curvă proastă, repetă întruna.
   - Terminat holo, comandă Eve și auzi în continuare refrenul amar răsunându-i în urechi în timp ce o fixa pe Cleo. Tati e într-o dispoziție foarte proastă, comentă Eve.
   Apăruseră lacrimi, observă Eve, doar un licăr slab în spatele furiei din ochii lui Cleo.
   - E un mincinos.
   - Oh, da, dar nu și în privința asta. Am pus mâna pe el, Cleo. Am pus mâna pe tine. Și știi bine că n-o să ridice nici măcar un deget ca să te ajute, asta doar dacă nu ești nebună de-a binelea.
   - Vreau o înțelegere.
   - N-o să pupi nimic.
   Eve se așeză la loc, se asigură că Cleo putea să citească adevărul acestor cuvinte zugrăvit pe chipul ei.
   - Crimă cu premeditare în cazul Coltraine. Cu asta te legăm de nu te vezi. Legătura cu Ricker va ajuta la limpezirea cazului.
   - Vreau o nenorocită de înțelegere.
   - N-o să pupi nicio nenorocită de înțelegere! Nu pentru Coltraine. Nu atâta vreme cât respir eu. Ai vrut să-i faci pe plac tatălui tău și să-l faci pe Alex să sufere, așa că ai omorât o femeie nevinovată. Un coleg polițist, un camarad. O să plătești tot restul vieții pentru asta. Și pentru Sandy. El nu înseamnă la fel de mult pentru mine, e adevărat, dar asta mi-e slujba. O să plătești și pentru el.
   - Atunci nu mai avem nimic să ne spunem.
   - De tine depinde. Hai s-o închidem, Peabody, două acuzații de omor cu premeditare.
   - Dă-mi ceva, fir-ar să fie!
   - Vrei ceva, detective? Vrei un fel de considerație din partea mea? Faptul că ești conștientă și nu sângerezi e toată considerația de care o să te bucuri vreodată din partea mea.
   - Știu care sunt oamenii de legătură ai lui Max, cei care ți-au scăpat. Știu unde are conturi, conturi în care sunt suficient de mulți bani cu care să plătească acești oameni de legătură.
   - Nu-mi pasă. A murit un polițist bun, așa că, crede-mă, nu-mi pasă de târgul tău jalnic. Nu ai nimic din ceea ce-mi doresc măcar pe jumătate la fel de mult cum îmi doresc să-ți trăiești restul vieții într-o celulă.
   Eve se opri un moment, ca și cum ar fi evaluat situația.
   - Dar o să-ți dau șansa de a te răzbuna pe Max Ricker. O să-ți dau șansa să îi dai tu lovitura de grație.
   Urmări interesul și furia aprinzându-se. Și continuă în aceeași notă:
   - El zice că nu contează, dar tu știi mai bine. Încă o condamnare pe viață și s-a zis cu breșele prin care poate să se strecoare ca să apese butoane aicr, pe Pământ. Lasă-l fără ultimele fărâme de putere pe care le mai are. Îți dau posibilitatea asta, aici și acum. Dacă ies, s-a terminat și cu târgul ăsta. Răzbună-te, Cleo. Plătește-i-o că te-a aruncat ca pe un gunoi.
   - A fost ideea lui, uciderea lui Coltraine. El a vrut s-o vadă moartă, așa că el a conceput totul. Nu e singura.
   Eve se întoarse și se așeză.
   - Hai să începem cu ea.
   - Mai are ceva influență și relații în Atlanta. S-a folosit de ele când ea a început să vorbească despre un transfer, pentru a-i netezi calea spre New York, către secția mea. Dacă nu mușca momeala, aș fi fost eu transferată oriunde ar fi fost trimisă ea. Dar ea a ușurat situația.
   - A luat-o la ochi din cauza lui Alex?
   - El și Alex s-au certat înainte de arestarea lui Max și imediat după. Da, se gândise de multă vreme la o răzbunare - la dracu’, îi spusese lui Alex că o să plătească. Coltraine a fost prețul.
   - Tu ai contactat-o în noaptea aceea.
   - Max a pus totul la cale. L-a pus pe Sandy să-l convingă pe Alex că trebuia să vină la New York pentru o vreme, să se ocupe de niște afaceri de aici. Sandy știa că Alex avea anumite regrete în legătură cu Coltraine și a insistat pe ele - l-a ademenit să ia legătura cu ea, să o cheme la el. După asta a fost ușor. Sandy l-a convins pe Alex să iasă, să se plimbe. Eu am luat legătura cu ea, i-am spus că aveam ceva serios pentru un caz din Chinatown și că voiam să vină și ea. Max mi-a spus cum voia să se petreacă toată treaba și am făcut exact cum a vrut el.
   - Ai așteptat-o pe casa scării.
   - Acolo i-am dat doar o lovitură paralizantă. Max voia să o fac într-un anumit fel, așa că am făcut-o într-un anumit fel. Am dus-o jos în subsol, am trezit-o ca să-i transmit mesajul lui Max. „Alex te ucide, curvă. Alex îti ia arma și ți-o pune la beregată. O simți? Mori dacă părăsești un Ricker”. A vrut ca ea să moară crezând că Alex comandase crima. Dacă Alex ar fi fost condamnat pentru ea, cu atât mai bine. Oricum ai fi luat-o, era o răzbunare. Și partea tare era că urma să se petreacă pe terenul tău. Un mic ac înfipt în brațul tău.
   - Se gândește mult la tine.
   - Și tu o să te gândești.

   EPILOG

   După ce se termină totul, când chiar și Eve simți  tot atâta dezgust câtă satisfacție, le ordonă celor doi polițiști în uniformă să o ducă pe Cleo în arest.
   - Vrei să o conduci tu până acolo? o întrebă Peabody.
   - Nu, chiar nu vreau.
   - Mă ocup eu, se oferi Peabody. Rămâi cu un gust amar. A omorât peste o duzină de oameni pentru el. Pur și simplu fiindcă așa a spus el.
   - Nu, nu doar din cauza asta. Asta e doar o parte. Restul? E ceva din ea. Dumnezeu știe de ce.
   - O să scriu eu raportul. Mi-ar face plăcere, adăugă Peabody înainte ca Eve să apuce să protesteze. Pentru Coltraine.
   - În regulă.
   Rămasă singură, Eve încremeni pur și simplu pe scaun, în sala de conferințe. Își dădu seama că prea multe lucruri intraseră în acel vârtej. Prea multe lucruri care o tracasau.
   Morris intră tăcut și se așeză în fața ei.
   - Mulțumesc.
   Dintr-un motiv pe care Eve nu-i putu identifica exact, își înfipse coatele în tăblia mesei și își apăsă degetele pe ochii care o usturau.
   - Ți-e cam milă de ea.
   - Nu știu ce mi-e, reuși Eve să spună.
   - O fărâmă de milă pentru o femeie al cărei tată poate avea un asemenea dispreț față de ea. l-am văzut chipul când vorbea cu tine despre ea. Cuvintele lui au făcut-o zob. M-am bucurat, dar tot asta am simțit și eu. Fărâma aceea de milă.
   Eve lăsă mâinile jos.
   - Merita. Tot. Și mai mult chiar.
   - Da. Și totuși. Asta ne face să fim diferiți de ea, Eve. Noi, cu toate astea, simțim fărâma de milă. La noapte plec la Atlanta. Aș vrea să transmit familiei ei că ucigașul - ucigașii - au fost aduși în fața justiției. Aș vrea să fac eu asta.
   - Da, în regulă. Sigur. Ești...
   Aproape că-i era frică să-l întrebe.
   - Te mai întorci?
   - Da. Aici este locul meu, aici este slujba mea. Mă întorc.
   Puse o cutie pe masă.
   - A fost al ei. Vreau să-l păstrezi tu.
   - Morris, nu pot...
   - Este un lucru mărunt.
   Deschise chiar el capacul. Înăuntru se afla un fluture din sticlă, ținându-și ridicate aripile acoperite cu pietre prețioase.
   - Mi-a spus că a fost primul lucru pe care și l-a cumpărat când a venit aici. Că întotdeauna o făcea să zâmbească. Ar însemna foarte mult pentru mine dacă ai vrea să-l primești.
   Eve încuviință din cap, apoi îi acoperi mâna cu mâna ei.
   - De data asta nu a fost vorba numai de datorie.
   - Știu. Dar, pe de altă parte, la tine niciodată nu e vorba doar de datorie.
   Se ridică și trecu de cealaltă parte a mesei. Îi luă fața între palme și o sărută ușor pe gură.
   - O să mă întorc. Promit, spuse el și o lăsă singură cu fluturele având aripile acoperite cu pietre prețioase.
   Pierdu noțiunea timpului cât rămase acolo, așteptând să se liniștească. Pierdu noțiunea timpului până apăru Roarke.
   Ca și Morris, se așeză în fața ei, de cealaltă parte a mesei. Îi privi chipul în tăcere.
   - Sunt obosită, îi spuse ea.
   - Știu.
   - Vreau să mă simt bine că s-a încheiat povestea asta, dar nu reușesc. Am făcut o treabă bună, știu asta. Toată lumea a făcut o treabă bună. Dar nu pot să mă simt mulțumită. Mă simt doar obosită.
   Oftă.
   - Voiam s-o văd tăiată în bucăți și știam că asta îmi doream. Ricker exact asta ar fi făcut. Știam. O voiam. Aveam suficiente dovezi împotriva ei ca s-o arestez și fără asta. Dar...
   - Coltraine și Morris meritau ceva mai mult. Și amândoi știm că arestarea nu înseamnă și condamnare.
   - Reo ar fi băgat-o după gratii. Dar, într-adevăr, Coltraine și Morris meritau mai mult.
  - S-au trădat unii pe alții atât de ușor. S-au folosit, atacat și trădat unii pe alții fără ezitare, fără remușcări. Deși m-am delectat când l-ai lucrat pe Ricker, m-am delectat să-l văd închis în cușca aia de piatră. E greu să te simți bine când vezi oameni care ar trebui să dea dovadă de loialitate unii față de ceilalți - mă rog, să nu pomenim un asemenea cuvânt să simtă ceva unii față de ceilalți, că se reped în schimb unii asupra celorlalți ca vulturii asupra unui cadavru.
   - Ea chiar simțea ceva pentru el. Poate că asta e problema.
   - Ai dreptate, da. Dar asta nu a oprit-o. Știai că simțea ceva pentru el, oricât de diform, și te-ai folosit de asta. Iar acest lucru, locotenente, înseamnă o treabă bine făcută.
   Bătu în cutia deschisă.
   -  Ce-i asta?
   - A fost a lui Coltraine. Morris... a vrut s-o iau eu.
   Roarke îi zâmbi peste aripile fluturelui.
   - Cred că vel putea să te uiți la el în zilele care vor veni și să te simți bine. Poți să pleci acasă?
   - Da. Peabody se ocupă de hârțogăraie.
   - Hai acasă, să petrecem o seară în care să fim recunoscători pentru ceea ce suntem.
   Eve închise capacul cutiei și o vârî în buzunar. Ocoli masa și-l luă în brațe pe Roarke.
   - Eu sunt. Recunoscătoare. Dumnezeule. Vreau să văd un film în care sar în aer o mulțime de chestii, să mâncăm floricele și să bem mult vin și apoi să facem sex beți pe dușumea.
   - Ciudat, exact asta aveam și eu în minte.
   O întoarse și îi luă mâna în mâna lui.
   - Suntem perfecți unul pentru celălalt.
   Poate că nu se simțea chiar atât de bună, își spuse Eve când ieșiră din sala de conferințe și o luară către platforma rulantă. Însă cu siguranță se simțea mai bine.

SFÂRȘIT

Promisiunea, J.D. Robb

 .................................................

6-7

          O oră mai târziu intră Roarke.

   - Eve, fu singurul cuvânt pe care îl rosti.
   - Am prins ceva. Callendar a dat de o pistă și eu am descoperit ceva. Rouche, Cecil, paznic de închisoare pe Omega - de 6 ani. La aripa de maximă securitate. Aripa lui Ricker. Divorțat. Dar, în mod ciudat, situația financiară a fostei soții s-a îmbunătățit serios anul trecut. Nu atât situația financiară, cât valoarea acoperită de asigurarea ei. Și-a mărit-o la 5 milioane. Ce poate să aibă fostă soție a unui paznic de pe Omega, care și-a lăsat și slujba mediocră în urmă cu 8 luni, când s-a și mutat dintr-un apartament închiriat din Danville, Illinois, într-o vilă de 12 camere, în sudul Franței, ca să valoreze 5 milioane?
   - Obiecte de artă, bijuterii. Transformarea banilor gheață în investiții sigure.
   - Exact. Plus vila. A plătit cu bani gheață casa, care este pe numele ei și a fostului soț. Callendar o să ceară să fie adus pentru interogatoriu după ce se lămuresc lucrurile. Și se vor lămuri. Nu am reușit deocamdată să dau de urma banilor. Nu le găsesc urma de la Ricker la fosta soție. Tu ai putea probabil...
   - Nu, mă duc la Vegas.
   Eve se holbă la el, cu gura căscată și ochii ieșiți din orbite.
   - Dar, lisuse.
   - Callendar, care este mai mult decât calificată, îl are pe paznic, se ocupă de cercetări. Ți-ai găsit conexiunea, legătura cu Rickercare nu pleacă niciunde. Continuă vânătoarea lui Sandy, pe care oricum îl crezi mort.
   - Dar...
   Roarke nu cedă niciun milimetru.
   - Cunoscând metodele lui Ricker, este foarte puțin probabil ca paznicul acesta să știe numele persoanei de contact din New York. Ai redus căutările la echipa de la secție, ceea ce instinctul ți-a spus-o de la bun început. Și luni o să avansezi în direcția asta. Indiferent cine este polițistul acesta, ești mai inteligentă și, Dumnezeule, mult mai tenace. Însă în clipa asta ai casa plină de femei, pe mine mă așteaptă limuzina afară și un grup de bărbați care sunt foarte dornici să se îmbete rău și să-și piardă toți banii. Asta-i viața.
   Îi luă capul între palme și o sărută.
   - Asta este viața noastră. O să supraviețuim și în următoarele 24 de ore.
   - Când pui problema așa, murmură ea.
   - Morris s-a dus acasă.
   - Oh. Fir-ar să fie!
   - Mi-a spus să-ți transmit că vrea să se gândească la tine cum te distrezi câteva ore. Că se simțea mai ușurat la plecarea de aici decât la venire. Cred că așa este și știu că l-am văzut discutând puțin cu Mira înainte să plece.
   - Cred că e bine. Cred că e ceva.
   - Atunci haide. Condu-mă. Sărută-mă de rămas-bun.
   Prinsă în capcană, Eve se ridică.
   - Cum m-ai găsit aici? Ai scanat casa, își dădu ea seama. Nu m-am gândit la asta. Apropo, ce scop are camera asta?
   - Birou pentru oaspeți. Evident, nu poți ști când poate avea cineva nevoie de ea. Apropo, bravo pentru verificarea financiară.
   - Nu cred că pe navetă ai putea să...
   - Nu, n-aș putea, replică el ferm. Mâine, după ce mă întorc și pleacă musafirii tăi, este suficient timp. O să ne distrăm.
   - Ție ți-e ușor să vorbești.
   - Da.
   Îi expedie un zâmbet larg și lipsit de înțelegere.
   - Îmi e.

   - Iată-te!
   Mavis, în ținută de mireasă completă pentru petrecere - rochie albă mini și cizme până la genunchi de un roșu țipător, țopăia prin hol. Buclele părului, de aceeași culoare roșie țipătoare ca și cizmele, îi săltau, ajungându-i la talie.
   - Eu mă duceam să văd ce face Bella. Ești magicianul magicienilor. Camera copilului e atât de drăguță!
   - Vrem ca Belle să fie fericită și să se simtă bine de câte ori ne vizitează, îi spuse Roarke.
   Eve prinse cuvintele din zbor.
   - Ai adus copilul?
   - Aveam de gând să aduc o bonă, dar Summerset a zis că preferă să stea cu Bellisimo decât să se ducă la Vegas. Omul ăsta e o comoară. Acum sunt acolo, se joacă cu Kissy Kitty și Puppy Poo.
   Eve nu-și dori să afle cine era Kissy Kitty și Puppy Poo sau să și-l imagineze pe Summerset jucându-se cu ele. Și nici altceva nu-și dori să-și imagineze. Se strădui din răsputeri să-și șteargă orice imagine din minte, în vreme ce Mavis continuă să sporovăiască.
   - O să ne distrăm mega-extraordinar. Stai să vezi decorațiunile, mâncarea. Și salonul este după ultima modă. O să îi trag un sărut lung și apăsat ursului meu dulce, să putem începe petrecerea.
   - Și eu ce-o să fac? întrebă Eve când Mavis o luă în jos pe scări.
   - Tu ai să-mi tragi mie un sărut lung și apăsat. După asta? O să mă aflu într-o realitate paralelă.
   Erau așa de mulți, își spuse Eve când ieșiră toți unde îi aștepta o limuzină cât Long Island. Nu putea să-i cunoască pe toți oameniiaceia. Când îi trecu amețeala, își dădu seama că nici nu-i cunoștea.
   Chipuri străine erau amestecate cu chipurile cunoscute. Viitorul mire o îmbrățișă entuziast.
   - Mulțumesc, îi spuse Charles. Pentru tot. Louise este foarte entuziasmată de tot ce se petrece.
   Eve se uită în jur și o văzu pe Louise cu Dennis Mira.
   Dumnezeule, lisuse, își spuse Eve, Roarke îl lua pe domnul Mira la Vegas. Lumea ei se întorsese pe dos.
   Undeva, în haosul acela, bărbații urcară în limuzina enormă. În timp ce se depărta pe alee, Baxter scoase capul pe una dintre trape și făcu semnul victoriei, în strigătele femeilor.
   Pe urmă rămase singură cu ele.
   Țipau. Săreau peste tot. Scoteau sunete neomenești și intraseră într-un vârtej de culori și membre. Și porniră spre casă în fugă, continuând să facă la fel.
   - Poate că e doar un vis ciudat.
   Râzând, Mira se apropie de Eve și-i puse o mână pe după umeri.
   - Nu mi-am dat seama că ești pe-aici.
   - A fost cam aglomerație și o dinamică foarte interesantă. Bărbații plecați să-și dea frâu liber, iar femeile s-au adunat să-și facă de cap.
   Mira o bătu ușor pe umăr pe Eve.
   - Sărbători - foarte clar definite, foarte tradiționale, care îi pregătesc pe doi indivizi să devină unul singur.
   - Mi se pare că e vorba mai curând de multă băutură și țipete.
   - Și la limita maximă a puterii tale de înțelegere, știu. Dar o să fie distractiv.
   - În regulă.
   Observă că Mira era îmbrăcată într-o rochie de un albastru pal și elegantă într-un mod subtil.
   - Trebuie să mă schimb?
  - Cred că ar trebui. O să te aduc într-o stare de spirit corespunzătoare. De fapt, mi-ar plăcea să arunc o privire în dulapul tău, să-ți aleg ceva.
   - În regulă, sigur.
   În schimb, avea timp să o descoasă pe Mira.
   -  Roarke mi-a spus că ai vorbit cu Morris înainte să plece.
   - Da, și o să mai vorbim. A spus în treacăt că i-ai sugerat să-l caute pe părintele Lopez, continuă Mira după ce intrară și începură să urce scările. Mă bucur că te-ai gândit la asta. Morris este un tip credincios și cred că părintele Lopez îl poate ajuta să înfrunte tot ce are de înfruntat. Treaba pe care i-ai dat s-o facă îl ajută și e bine că e destul de conștient de sine ca să ți-o fi cerut. Are cu ce să-și ocupe mintea și, mai mult de-atât, ia parte la aflarea răspunsurilor.
   - Eu am niște întrebări.
   - Mi-am imaginat eu.
   Mira intră în dormitor și, la gestul lui Eve, se duse la dulap. Îl deschise și oftă.
   - Oh, Eve.
   - Tot timpul pune câte ceva acolo.
   - E o fantezie. Un mic boutique eclectic.
   Aruncă o privire în spate.
   - Vezi, eu chiar mă distrez. Întreabă-mă. O să fac mai multe lucruri deodată. Oh, Dumnezeule, uită-te numai la rochiile de seară.
   - Nu trebuie să-mi pun ceva convențional nu?
   - Nu, nu, e doar o distracție. Spune-mi ce-ai mai aflat de la ultimul raport.
   Eve îi povesti despre declarațiile lui Alex Ricker referitoare la tatăl lui, despre Rod Sandy, progresele lui Callendar, gardianul închisorii. După sunetele cu o conotație sexuală pe care le scotea Mira din străfundurile dulapului, Eve își imagină că vorbea singură.
   Dar nu conta, pentru că exprimarea orală îi limpezea întotdeauna gândurile.
   - Asta.
   Mira ieși cu o rochie subțire cu bretele, de culoarea prunei coapte.
   - Este simplă, confortabilă, minunată.
   - În regulă.
   - Și are buzunare discrete, așa că poți să-ți lei link-ul și comunicatorul cu tine.
   Cu un zâmbet plin de înțelegere, Mira îi dădu rochia lui Eve.
   - Te întrebi dacă Ricker ar fi putut și ar fi vrut s-o ucidă pe Coltraine ca pedeapsă pentru fiul său. Să comande crima fără să aibă vreun profit sau ceva de câștigat. Doar ca să-i facă în ciudă.
   - Credeam că nu mă asculți.
   - Am crescut copii. Știu cum să ascult și să fac o mulțime de alte lucruri în același timp. Da. Ar fi putut și ar fi vrut. Este exact patologia lui. Mai mult, fiul lui este liber, iar el nu. Fiul său îl disprețuiește. Ar trebui doar să-și disprețuiască și mai mult fiul. Da, din nou, l-ar folosi - ar fi încântat să-l folosească - pe un om pe care fiul său îl consideră cel mai apropiat prieten al lui. S-ar delecta cu asta.
   - Faptul că a venit la New York i-a dat ideea, nu-l așa? Faptul că Coltraine a venit aici, unde sunt eu, unde e Roarke. Și-a semnat condamnarea când s-a transferat aici.
   - Nu e vina ta, Eve.
   - Știu asta. Te întreb dacă, după părerea ta, a comandat uciderea ei ca să se răzbune pe fiul lui și pe mine. S-a folosit de un polițist pentru asta. Ar fi avut alte modalități, alte mijloace. Dar s-a folosit de un polițist. Știu asta. Ăsta a fost mesajul lui pentru mine. Faptul că mi-a trimis mie arma crimei. O amenințare directă, o mică atenționare că puteam fi eu în locul ei. Asta pentru Roarke.
   - În momentul ăsta, spuse Mira după o clipă, cu aceste date, cu acest scenariu, da. A manipulat acest act pentru a lovi în cei trei oameni care îl obsedează cel mal mult.
   - Așa m-am gândit și eu. Pentru asta o să-mi facă și mai multă plăcere să pun mâna pe omul lui și să i-o arunc în față.
   - Știu că nu-ți stă mintea la ce se petrece jos.
   - E în regulă.
   Eve își netezi partea de jos a rochiei.
   - O să fac mai multe lucruri deodată.

   Nu după multă vreme, nu mai era atât de sigură că avea ceva în minte.
  Sala piscinei fusese transformată într-o fantezie de femei cu canapele aurii, albe și argintii, șezlonguri, lumânări albe lungi. Pe mese albe erau băuturi roz în pahare prelungi și tăvi de argint cu mâncare de toate culorile. Pe o alta se aflau darurile, cu funde lungi.
   În capătul adânc al bazinului cu apă albastră era salonul. Scaune rabatabile, mese de masaj, posturi de manichiură și pedichiură, cu toate instrumentele și dispozitivele care îi dădeau o senzație de greață lui Eve.
   - Bellini!
   Mavis îi puse iui Eve cu forța un pahar în mână.
   - Al meu e nealcoolic, cu bule, pentru că alăptez. Dar tot e delicios. O să tragem la sorți o mulțime de servicii, imediat. După o frecție cu ulei.
   - Nu-mi pune mie numele acolo.
   Mavis îi zâmbi.
   - Prea târziu, spuse ea și se depărtă în pași de dans.
   Eve își spuse: La naiba și dădu peste cap jumătate din paharul de Bellini. Se dovedi cât se poate de delicios.
   - Ce părere ai? o întrebă Peabody și făcu un gest cuprinzând întregul spațiu.
   - Cred că arată ca un bordel de lux fără clienți. Într-un fel.
   - Cam asta a fost și ideea. Ascultă, cât mai durează facialele, putem să ne eschivăm. Poți să mă pui la curent cu ce mai e nou.
   Eve o privi pe Peabody, se uită în jurul ei, aruncă o privire către locul în care Louise râdea în mijlocul unui grup de femei.
   - E petrecere. Restul poate să aștepte. Dar de vreme ce ai întrebat, durerea se reduce de la guițatul de porc la un mormăit de agonie.
   - Zău?
   - Zău.
   - Poftim!
   Când Mavis anunță primele nume la tratamente, femeile scoaseră țipete stridente. Și Eve dădu gata cel de-al doilea pahar de Bellini.
   Louise îi puse altul în mână și ciocni paharul de al ei.
   - Când eram mică, începu ea, visam să mă mărit și restul chestiilor. Multă vreme, după ce am crescut, am lăsat visele acestea deoparte. Din cauza slujbei și fiindcă nimeni n-a fost pe măsura viselor mele de fetiță. Acum, cu Charles și cu ceea ce este între noi, toate aceste lucruri și ceea ce am în acest moment înseamnă mult mai mult decât am visat vreodată.
   - Pari amețită de fericire, Louise.
   - Sunt. Sunt amețită de fericire. Știu că e un moment nepotrivit pentru tine și să sărbătorim când Morris trece prin atâtea...
   - Nu ne gândim la asta acum. Ia zi, cât crezi că mai durează până se îmbată cineva și cade în piscină?
   - Oh, nu mai mult de o oră.
   A mai durat o oră, aproape la minut, dar nimeni nu a căzut în apă. Mavis își scoase cizmele, își trase rochia peste cap și sări în apă, goală pușcă. Gestul ei fu întâmpinat cu entuziasm, în asemenea măsură încât rochiile zburară în toate părțile și pantofii săriră în sus.
   Femeile, de toate mărimile și formele, i se alăturară.
   - Ochii mei, mormăi Eve. Nu e destul Bellini în lumea asta ca să-mi salveze ochii.
   Înotară goale și când cineva comandă muzică, dansară.
   Trăncăneau ca morile stricate și beau ca peștii. Se întinseră în salon, cu chipurile și trupurile acoperite cu o chestie ciudat colorată. Se adunară în colțuri discutând aprins.
   - E extraordinar.
   Eve o privi pe Nadine.
   - Chiar așa?
   - Uită-te la Peabody cum dansează cu Louise. Și Mira, acolo, de vorbă cu Reo și cu cine o mai fi, vreo prietenă a lui Louise de la spital. Vorbesc ca surorile și își fac tratamente faciale. Eu sunt prinsă cu munca. Știi cum e. Și uit să-mi pierd vremea cu fetele.; stau cu alte persoane din specia mea, fără niciun scop precis. Pe urmă apare câte o chestie din asta, atât de feminină, și îmi plac foarte mult.
   - Nu te-am văzut sărind goală în piscină.
  - Încă nu am băut destul. Dar noaptea de-abia a început.
   Nadine îi aruncă o privire leneșă, de felină.
   - Vrei să dansezi, frumusețe?
   Eve râse.
   - Nu, dar mulțumesc. Două chestii și pe urmă ne mai luăm ceva de băut. S-ar putea să fi prins un fir în cazul Coltraine și o să te pun la curent când se confirmă. Nu mă întreba, nu aici. A doua. Ți-am citit cartea. Cartea ta Icove. Ai prins ideea. Știam deja sfârșitul, dar am vrut să văd cum ajungi la el.
   - Muream să te întreb.
   Nadine închise ochii și bău din nou.
   - Mulțumesc. Serioase și sincere mulțumiri, Dallas.
   - N-am scris-o eu.
   Eve se uită ia pahar.
   - E gol.
   - Hai să rezolvăm chestia asta.
   Petrecerea deveni tot mai stranie. Mâncarea din categoria trebuie-să-am-grijă-de-silueta-mea dispăru și fu înlocuită cu dulciuri leșinat de dulci. Prăjiturele congelate, fursecuri, tarte pline de zahăr, aluaturi cu diverse creme. Pentru că spera să aibă vești de la Callendar, Eve trecu pe cafea. Nadine, care băuse suficient, execută un salt excelent de la trambulină. Mai multe perechi de sâni pluteau în învolburarea provocată de jeturile din colțurile bazinului. Eve se strădui din greu să facă abstracție de faptul că o pereche îi aparțineau Mirei. Pur și simplu, nu era în regulă.
   - O să începem runda de deschidere a darurilor, o anunță Peabody.
   - Bine, asta ar trebui... Cu ce ești îmbrăcată?
   - Cu pijamaua mea de petrecere. Peabody se uită în jos la tricoul de dormit și slipul de un galben aprins.
   Slipul era acoperit cu desene colorate de pantofi. Drăguț.
  - De ce ar purta cineva pantofi pe chiloți? Pantofii se poartă în picioare.
   - Îmi plac la nebunie pantofii. Îmi place la nebunie pijamaua mea.
   Zâmbind languros, Peabody se înlănțui cu brațele și se legănă.
   - Sunt amuzante.
   - Peabody, ești beată.
   - Știu. Am băut enșpe belamie, bellybutton, bimini și ce-or mai fi fost. Și am și mâncat prea mult. Așa că dacă vomit, nu se pune! Știai că m-a sunat McNab de la Vegas? A câștigat 100 de dolari.
   Fir-ar să fie, își spuse Eve. Petrecerea e petrecere.
   - O sută de dolari?
   - A-ha. A zis că dacă mai câștigă 100, îmi cumpără un cadou. Oops! Cadourile! E timpul să deschidem cadourile!
   Eve se dădu la o parte, presupunând că deschiderea cadourilor impunea un fel de ritual și o schimbare a decorului, de la sala piscinei în holul de alături. Luând exemplul lui Peabody, multe invitate cerură și ele să se schimbe.
   Mavis apăru într-un maiou din tricot cu buline și pantaloni în lungi ținând în brațe copilul, care avea o pijama asortată.
   Femeile se adunară în jurul lor ca niște porumbei gureși.
   - Îi este foame, explică Mavis. Plus că nu a vrut să piardă toată petrecerea.
   Spunând acestea, Mavis se așeză și își scoase un sân.
   Bella se conectă la el cu entuziasm.
   Femeile se așezară sau se întinseră peste tot, în timp ce Louise începu ritualul îndepărtării panglicilor, fundelor și hârtiilor. Se iscară discuții și exclamații de uimire, râsete obscene la darurile care constau în jucării sexuale. Și conversația pe tema deschiderii cadourilor ajunse la subiectele căsătorie, bărbați și sex.
   Bărbații, considera Eve, habar n-aveau ce părere au femeile despre ei când nu sunt de față. Studii comparațive, discuții de sondare asupra lungimii, grosimii, duratei, pozițiilor, ciudățeniilor, preferințelor.
   Mavis o mută pe Bella la celălalt sân.
   - Leonardo poate să reziste toată noaptea. E un...
   - Urs drăgăstos, zise Eve și o făcu pe Mavis să chicotească.
   - Da, dar ursul are putere.
   - Care e recordul? o întrebă cineva.
   - Șase într-o singură noapte. Desigur, asta înainte să apară Bellaloca, aici prezentă, adăugă ea peste ropotul de aplauze. Acum trebuie să ne limităm desfrâul pentru locul și momentul în care se poate. Dar ursul știe să atragă atenția.
   - Noi am ajuns la cinci într-o noapte.
   Peabody își scutură paharul gol.
   - Și patru e standardul în ocaziile speciale. Dar, de regulă, o dată - lung și plăcut, eventual cu o recapitulare. McNab e mai curând un cățeluș. Îi place să se tot joace, iar pe urmă trebuie să se cuibărească și să se culce.
   - Odată mă întâlneam cu un tip numai mușchi și atât. O sculă uriașă, adăugă Nadine, folosindu-se de mâini să arate cât de uriașă, spre hazul femeilor. Și cum trăgea la mal, cum se dezumfla. Ca o broască țestoasă care-și retrage capul în carapace. El I Țestosul.
   - M-am culcat odată cu unu’.
   Trina plescăi un ecler și înghiți crema gălbuie, aproape de culoarea părului ei.
   - Nu era rău. Ne-am întâlnit de câteva ori, apoi mi-a spus că poate vreau să schimbăm nota. Mi-am Imaginat jucării și am înghețat. Dar el voia în trei. Trebuie să fii deschisă, nu? își spălă gâtul cu Bellini roz. Dar s-a dovedit că a treia persoană era țicnită de soră-sa. Ăsta e Șarpele, spuse ea într-un cor de dezgust.
   - Dennis reușește în continuare de două ori.
   - Nu pot să aud așa ceva.
   Eve își acoperi urechile cu mâinile.
   - Îmi pocnește capul.
   - Ce e? Am nepoți și nu mai pot să fac sex? întrebă Mira.
   - Da. Nu. Nu știu. Exact asta e ideea.
   Mira o împunse pe Eve cu un deget în braț.
   - Ce încântătoare ieșire de mironosiță. După cum spuneam. Dennis, dacă este stimulat adecvat, poate să ajungă la două. Când ești căsătorit de atâta timp, ca noi, sunt adese, perioade îndelungate în care căldura, confortul, ritmul vieții înlocuiesc sexul. Îți doresc asta Louise. Căldura și confortul unei vieți lungi împreună, cu cele două ture care să vă surprindă pe amândoi. Dennis este Bufnița. Înțelept și tăcut.
   - Charles ce este? întrebă Nadine. Suavul companion transformat în sex-terapeut. Sexul trebuie să fie grozav.
   - Nu așa e firesc?
   Louise afișă un zâmbet satisfăcut care îl aduse o sclipire în ochii cenușii.
   - El este Leopardul. Elegant, grațios, puternic și, credeți-mă, trece peste creastă. Și iar înapoi.
   - Leoparzii, cățelușii, bufnițele - chiar și șerpii sunt sexy, se tângui Nadine. Și eu mă aleg cu o țestoasă moale. E rândul tău, i se adresă ea lui Eve, apoi întinse degetul spre ea când aceasta refuză dând din cap. Atunci o să descriu eu. Panteră. Șiret, misterios, unduios, cu eleganță și fermitate în mișcări.
   - În regulă.
   - Nu e drept! În regulă, care e recordul? De câte ori?
  - Dacă le mai puteți număra, înseamnă că n-ați leșinat mai înainte.
   Nadine gemu, se înfioră și zâmbi.
   - Stricata.
   Printre râsete, Louise deschise următorul cadou. Eve sorbi din cafea.
   - Lup, murmură ea fără să se gândească.
  - Da.
   Alături de ea, Mira o bătu pe mână.
   - Își aleg perechile pentru toată viața.
   După ce fu deschis și ultimul cadou, Trina se ridică în picioare.
   - În regulă, fetelor, înapoi la posturi. Următoarea rundă de tratamente.
   Se întoarse, rânjind către Eve.
   - Eu te-am tras.
   - Nu. Eu nu...
   - Ba da. Toată lumea joacă. Să-i aducă cineva ceva de băut femeii ăsteia. Părul. E al meu.
   Ar fi putut să suporte un tuns. Probabil. Mai ales că nu avea nicio scăpare.
   - Nu vreau tratament corporal, începu Eve. Nu vreau tratament facial. Nu vreau...
   - Mda, mda, bla-bla-bla. Șezi.
   Cineva îi dădu Tonei un pahar de Bellini, pe care i-l puse cu forța în mână lui Eve.
   - Te-am păstrat la sfârșit, cel puțin în prima rundă. Suntem aici până la capăt, dacă vrea cineva să mai încerce o dată. E drăguț ce faci aici.
   Eve miji ochii a suspiciune pe când Trina își aranja instrumentele de tortură.
   - Ce fac aici?
   - Le-ai adus pe toate aici. Louise e în regulă. Pe bune, în regulă. Are o bază solidă. Eu una nu am prea multe relații fără regulat, dar aș fi putut să mă îndrăgostesc de un avocat și să mă țină. Nu chestia aia mare, știi? Dar ea a făcut-o, pentru că el era ce căuta. Și acum s-a ales cu tot ce e mai bun. E drăguț că s-a adunat toată lumea să se bucure pentru asta.
   Exact când Eve se relaxa, gândindu-se că poate mai exista o urmă infimă de bun-simț, Trina se întoarse și ochii ei deveniră niște fante.
   - Ce naiba ai făcut cu părul meu? L-ai tocat, nu-i așa? Nu puteai să-l iași în pace sau să mă chemi pe mine să mă ocup de el?
   - Eu n-am... doar am... Este părul meu.
   - Nu și după ce-mi bag eu foarfecă în el, surioară. Ai noroc că sunt un geniu și foarte umană. O să-l aranjez și nu va trebui să te rad în creștet ca să-ți dovedesc punctul meu de vedere.
   Trina luă un flacon și începu să pulverizeze o ceață deasupra părului lui Eve, masându-l cu degetele.
   - Plus că ai nevoie de un tratament facial și de o corecție la ochi. Ești cam obosită.
   - Nu e de la oboseală, e de la alcool. Am băut.
   - Dacă eu zic că e de la oboseală, e de la oboseală. Știu de iubita lui Morris. Te-ai îmbolnăvit pentru că e un bărbat a-ntâia - din toate punctele de vedere. O să pui mâna pe ticălos, dar n-o s-o faci cu părul hăcuit și cu pielea obosită. Am pretenții.
   - Vrei părul? Ia părul, dar restul lasă-mi-l în pace. Am...
   Link-ul pâlpâi. Eve se luptă să-și vâre mâna, pe sub kilometri de pelerină, în buzunarul rochiei. Trina îi apucă și-l scoase.
   - E ocupată, se răsti ea în timp ce Eve o înjura.
   - Amprentă vocală nerecunoscută. Transmisiune pentru Dallas, locotenent Eve.
   - Dă-mi-l, fir-ar să fie.
   Eve îl apucă și-l smuci.
   - Dallas.
   Dispecer, Dallas, locotenent Eve. Prezintă-te în Pearl Street 509. Polițiști la fața locului. Cadavru la etajul doi identificat vizual ca fiind Sandy Rod, subiectul dat în urmărire.
   - Locul este asigurat?
   Afirmativ.
   - Am plecat.
   Înainte ca Eve să termine propoziția, Trina luase pelerina de pe ea și ridicase scaunul în poziție verticală.
   - Să o caut pe Peabody?
   - Nu, poate să rămână aici. Mă descurc. Dacă întreabă cineva ceva, spune-le că m-am dus la culcare.
   - Am înțeles.
   Eve se strecură afară din cameră și dădu să se facă nevăzută.
   - Hei, hei!
   Observând-o, Peabody o luă iute pe urmele ei.
   - Nu poți să fugi. O să punem filmele. Ai... ai ceva, zise ea când reuși să se concentreze.
   - Mă descurc. Du-te înapoi. Ocupă-te de... mă rog, ce se petrece acolo.
   - Nici pomeneală. Vin cu tine. Am niște „Trezește-te” la mine. Pot să-mi revin destul de repede. E vorba de Coltraine, așa că vin cu tine.
   - În regulă, dar mișcă-te repede. Trebuie să mă schimb. Ca și tine, de altfel!
   În timp ce Eve chemă liftul, Mira se grăbi și ea să o prindă.
   - Ce s-a întâmplat?
   - Cadavru identificat ca fiind Rod Sandy. Trebuie să plec. Ea trebuie să se trezească dacă vrea s-o iau cu mine.
   - Eu vreau.
   - Du-te și schimbă-te, îi ordonă Mira și puse un braț pe după talia lui Peabody. Mă ocup eu. Vă întâlniți sus.
   - Zece minute, zise Eve tăios.
   Sări în lift, spunându-și că era absolut imposibil ca partenera ei să fie limpede și trează în zece minute.
   Și, pe când urca, își spuse că oricât de mult s-ar fi străduit, nu ar fi putut să pună mâna pe Rod Sandy viu în ziua aceea.

18

   Eve își scoase rochia, își puse pantalonii, cămașa și arma. Căută o scurtă din piele și o trase pe ea, apoi coborî scările în fugă. Își dădu seama că o subestimase pe Peabody când colega ei apăru ieșind din lift în hol, însoțită de Mira și Mavis.
   - Pe jumătate m-am trezit, îi spuse Peabody.
   - Te trezești de-a binelea până ajungem acolo sau rămâi în mașină. Ah, fă ce crezi, îi spuse Mirei.
   - Nu-ți face griji. Totul e sub control aici.
   - Absolut, o asigură Mavis. I-am spus lui Summerset care e treaba, așa că ți-a scos mașina.
   - Bravo. Ne întoarcem când om putea. Peabody.
   Peabody se îngălbeni puțin când o izbi aerul rece, dar urcă în mașină cu un minimum de văicăreli.
   - Dacă-ți trece prin minte să dai la boboci aici...
   - Nu, am trecut de faza asta. Unde e locul?
   - O clădire de pe Pearl.
   - O să mă trezesc de tot până... De unde ai mașina asta?
   - Ea mea. De acum încolo o să ne folosim de ea.
   - Adică e a ta, a ta?
   Peabody studie bordul.
   - Tari jucărioarele astea.
   - Folosește jucărioara tare și găsește cel mal scurt drum până în Pearl 509 și identifică ce fel de clădire este.
   Peabody îndeplini cererile.
   - Trei etaje, chiriași, actualmente liberă. Permisele depind de reamenajare. Vrei ruta pe afișaj sau audio?
   - Pe afișaj. Urăsc să-mi vorbească. Într-o clădire liberă, la etajul doi. S-ar părea că ucigașul a vrut ca de data asta cadavrul si nu mai fie găsit atât de curând. Clădirea este în afara jurisdicției Secției 18, dar nu prea departe. Secția lui Coltraine ai trebui să cunoască terenul.
   - Ce mai e cu Callendar și Sisto? Trebuie să mă pun la curent.
   Eve îi umplu lacunele, grăbindu-se spre centru.

   Clădirea era dărăpănată și tristă, un bloc cenușiu acoperit de graffitiuri jignitoare. Ferestrele păreau niște guri căscate, cu resturile de sticlă spartă ca niște dinți stricați. Câteva erau acoperite cu carton și mal multe cartoane se legănau parcă ar fi fost bete.
   Zăvorul și lanțul de pe ușa de la intrare amuzaseră pe cineva suficient ca să-l determine să își piardă timpul făcându-le bucăți. Și dacă ar fi fost în stare bună, tot era o glumă să fie sparte. Două mașini de poliție erau parcate bot în bot lângă trotuar. Doil polițiști în uniformă stăteau pe platforma din beton din fața intrării, vorbind.
   Se opriră când Peabody și Eve coborâră din mașină.
   - Omucideri, spuse Eve, scoțând insigna și agățând-o la centură, în timp ce Peabody scotea trusa de teren din portbagaj.
   - Cadavru la etajul doi. Noi suntem rezerve. Echipa principală e înăuntru. Locul e pustiu - am făcut o verificare. Am pus proiecitoarele de teren, că e întuneric beznă înăuntru.
   Eve încuviință din cap, studie lanțul și lacătul.
   - Nu au fost sparte în seara asta.
   - Nu, doamnnă. Noi patrulăm pe aici. Sunt așa de vreo două luni. Se adunau drogați pe aici. Proprietarul a făcut plângere, așa că i-am pus pe fugă. Își găsesc alt loc.
   Puțea. A urină veche, a vomă veche, praf și murdărie de un deceniu.
   Polițiștii în uniformă puseseră proiectoarele de teren pe etajul întâi și umbrele pe care le aruncau jucau pe grămezi de zdrențe, hârtii și diverse gunoaie pe care le lăsaseră în urma lor drogații. Eve își imagină că bucățile din podea care lipseau fuseseră aruncate într-un cazan de tablă ruginit, să dea căldură. La fel și cele câteva trepte lipsă, își spuse ea, sărind peste goluri în drum spre etaj.
   Lumina din trusa de teren jucă peste un culcuș de șobolan dintr-o țjnură, puii semănând cu niște bile jupuite de piele care sugeau din burta umflată a mamei lor. În spatele ei, Peabody făcu:
   - Puah!
   - Pentru numele lui Dumnezeu, nu face „puah”. Suntem polițiste la Omucideri.
   - Nu-mi plac șoarecii. Sau poate erau șobolani. Puteau să fie șobolani. Și cum tăticu’ nu-i aici, înseamnă că e prin alte părți.
   Peabody îndreptă fasciculul de lumină la stânga, la dreapta, în sus și în jos.
  - Așteaptă ocazia să se catăre pe un crac de pantaloni și să mă muște de fund.
   - Chiar dacă se întâmplă asta, nu face puah. Locotenent Dallas și detectiv Peabody, strigă Eve. Criminalistică.
   La etajul doi, la lumina proiectoarelor de teren, unul dintre polițiștii în uniformă se apropie de scări.
   - Ofițer Guilder, locotenente. Partenerul meu îi păzește pe cei care nu sunat la nouă-unu-unu. Vrei să-i vezi pe ei mai întâi sau cadavrul?
   - Cadavrul.
   - E acolo. Am fost anunțați de niște vagabonzi care caută prin gunoaie. N-ai ce să găsești în gunoiul de aici. Ce a rămas nu le-a trebuit drogaților, dar tot au venit să caute. Au spus că l-au găsit când răscoleau un morman de pături vechi. La început au crezut că doarme, apoi și-au dat seama că e mort. Ne-au chemat pe noi.
   - Vagabonzi cu spirit civic?
   - Mda, ce importanță are? Dar mie mi se pare că sunt în regulă. Nu am găsit nicio armă asupra lor. Nici măcar un vârf de cuțit. Când am sosit, ne-au condus la cadavru. L-am recunoscut după mandatul de căutare și am anunțat mai departe.
   Guilder arătă cu mâna:
   - Acolo e.
   Eve rămase în pragul unei încăperi care într-un trecut neclar ar fi putut să reprezinte o garsonieră.
   - Mda, aici e.
   Ședea pe podeaua murdară, cu spatele lipit de perete. Fusese dezbrăcat, doar cu un mic orificiu și o urmă de sânge provenind de la inimă pe pieptul gol.
   N-a mai rămas nimic de jefuit, își spuse Eve. Asta a sperat ucigașul să sugereze. Se lăsă pe vine atât ca să studieze unghiul corpului, cât și ceea ce-l înconjura.
   - Sunt niște urme în praful ăsta, probabil de la vagabonzi Astea? Ștersăturile? Ucigașul s-a protejat, a purtat apărători de încălțăminte pentru locul crimei din câte se vede. Dacă lucrurile ar fi mers altfel, în câteva zile, o săptămână, s-ar mai fi depus praf. Urmele nu s-ar mai fi văzut. Lovitură în inimă, mort pe loc. O singură lovitură cu o lamă subțire. De aproape și personal. Verifică identitatea și ora morții, Peabody.
   Eve își puse mănuși, apărători de încălțăminte și o pereche de microochelari, apoi se apropie de cadavru.
   - Probabil un stilet, spuse Eve examinând rana. Criminalul a vrut să nu lase urme de sânge, să nu facă niciun pic de mizerie. A vrut s-o facă rapid. A aruncat zdrențe și prelate uzate peste el. Pe întuneric, ai fi putut trece pe lângă grămada asta. Fereastra e acoperită cu carton. Dacă l-ar fi găsit cineva, un drogat, cineva fără adăpost sau un vagabond, nu ar fi avut de gând să anunțe poliția.
   - Verificarea amprentelor. Rod Sandy, confirmă Peabody. Ora morții, unu și un sfert, azi-dimineață.
   - Inteligent. Inteligent, i-a dat timp să intre în panică, să-l treacă transpirațiile, l-a obosit puțin. Pe urmă trebuia să-l ademenească undeva, unde să fie atât de încordat, încât să nu judece limpede. Trebuia să-l ducă într-un loc închis, acoperit, să-l ascundă de lume. A sosit aici primul, l-a atras în cursă. Trebuia să-l treacă toate nădușelile. Nu vrea să rămână într-un loc ca ăsta. Vrea să plece, trebuie să-l ajute să iasă. Nu pot să stau în gaura asta de șobolani. Și pe urmă a trecut la modul ia-o ușurel, totul e pus la cale. Poate chiar i-a pus mâna pe umăr. L-a ținut nemișcat, și-a asigurat ținta pentru momentul în care i s-a uitat în ochi și i-a înfipt cuțitul.
   Eve își scoase ochelarii.
   - L-a dezbrăcat în pielea goală, să pară că a fost ucis pentru haine, pentru ce avea în buzunare. Însă nu e suficient de inteligent să-l acopere. Asta-i prea mult. Ca și cum o singură lovitură drept în inimă ar fi fost prea mult. Asta nu a fost o crimă în scop de jaf. Ai gândit prea mult, asta ai făcut. Și, de data asta, te-ai cam dat în spectacol.
   - Ucigașul trebuie să-l fi tăvălit puțin, interveni Peabody. Apoi l-a lăsat peste zdrențele astea, în loc să-l bage dedesubt.
  - Exact. Lovitura cauzatoare de moarte sugerează îndemânare. E vorba de mândrie. Nicio rană postmortem, cum s-ar vedea dacă ar fi fost rostogolit de colo-colo în timp ce era dezbrăcat de haine, însă a trebuit să fie atent, să nu lase urme. Oricum, toate astea sunt o pierdere de vreme, fiindcă nu suntem idioți.
   Eve se ridică.
   - Să vină cei de la criminalistică și morgă. O să mă ocup de vagabonzii care caută prin gunoaie.
   Eve se gândi că aveau aspectul tipic. Două creaturi umane, atât de acoperiți de haine și murdărie, că ar fi fost aproape imposibil să le ghicești vârsta sau sexul. Ședeau pe podea, cu un coș pe roți între ei. În el, mai multe obiecte de îmbrăcăminte, pantofi, ceva ce-ar fi putut fi jucării stricate și o mulțime de aparate electronice distruse.
   Se identificară ca fiind Kip și Bop.
   - Ar fi mai bine să vă dați numele reale.
   - Nu le-am păstrat, spuse Kip. Păstrăm numai ce vrem.
   Bop strângea la piept o geantă enormă.
   - Păstrăm, folosim și vindem. Nu facem rău nimănui.
   - În regulă. Ați venit aici în căutare de lucruri pe care să le puteți păstra, folosi sau vinde?
   - Nu le mai vrea nimeni.
   Kip ridică din umeri.
   - Nu locuiește nimeni aici. Nu-i pasă nimănui.
   - Ați mai văzut pe altcineva?
   - Pe bărbatul care e mort.
   - Poate și voi ați venit aici noaptea trecută.
   - Nu. Noaptea trecută am fost pe Bleecker. O doamnă de acolo lasă lucruri afară în fiecare seară de vineri și sunt prăzi bune, dacă ajungi repede.
   - În regulă. La ce oră ați venit aici în seara asta?
   Kip ridică mâna și bătu în ecranul spart al unității de mână.
   - Tot timpul arată aceeași oră. Uite ce e. Am intrat și am urcat la ultimul etaj, ca să căutăm coborând. Nu e mare lucru pe-acolo, așa că am coborât și am căutat. Poate găsim vreo pătură sau niște șosete în grămadă. Dar am găsit un om mort.
   - Ați luat ceva de la el sau din grămadă?
   - L-am găsit destul de repede. Nu luăm de la morți.
   - Altfel ajungem în iad, interveni Bop înclinând înțelept din cap.
   - Pe urmă ce ați făcut?
   - Am sunat la nouă, un unu și un unu. Așa e bine.
   - Da, așa e bine. Aveți vreun link?
   La întrebarea lui Eve, Bop strânse sacoșa și mai tare.
   - E al meu!
   - Exact. E al tău. Mulțumesc că-l folosești. Putem să vă ducem la un adăpost dacă vreți.
   - Nu ne plac adăposturile. Sigur îți ia cineva lucrurile.
   Eve se scărpină după ureche.
   - În regulă. Ce-ați zice de un aranjament pentru vreo două nopți? O cameră, un pat. Nu la adăpost.
   Kip și Bop avură un schimb de priviri.
   - Unde? întrebă Kip.
   - Ofițer Guilder, există vreun hotel în apropiere care să-l primească pentru vreo două nopți? Pe cheltuiala primăriei.
   - Sigur. Știu unul pe Broad. Metro Arms.
   Cei doi vagabonzi schimbară iar o privire.
   - Și nu plătim?
   - Nu, primăria plătește ca să vă arate că vă apreciază pentru ajutorul dat.
   Cu toate că avea mâinile înmănușate, Eve se opri totuși să dea mâna cu ei.
   - Nu trebuie să omori pentru lucruri, spuse Kip.
   - Oamenii le lasă oricum peste tot, adăugă Bop.
   Ajunsă afară, în stradă, Eve studie clădirea în cauză și cele în jurul ei, în timp ce polițiștii de la Criminalistică intrau și ieșeau.
   - Dacă locuiești sau lucrezi pe-aici, cunoști clădiri ca asta. Terenul ucigașului, cu avantajul că este străin, cu totul străin, pentru victimă.
   - Și fără Kip și Bop, ne-am fi omorât mult și bine ca să-i dăm de urmă lui Sandy. Toate bănuielile duc la el în cazul lui Coltraine. Când l-am fi găsit, ar fi părut că s-a dat la fund, a fost jefuit și ucis. Ai putea interpreta că și-a luat tălpășița ca să evite arestarea - și că fiind apropiat de Alex, acesta rămâne suspect în cazul Coltraine.
   - Ai putea interpreta și așa.
   - Dacă n-ar fi mottoul nostru.
   Peabody luă un aer serios.
   - Nu suntem idioți.
   - Păcat de Sandy, el a fost. Hai să mergem să scriem.
   - Mi-era teamă că o să zici asta.

   La Sediul Central era destul de multă activitate în orele nopții.
   Văicărelile prostituatelor, momnăielile sau chicotelile drogaților, plânsetele victimelor. Eve se închise în birou ca să-și transforme înregistrarea în raport. Când bipăi linkul, se repezi la el.
   - Callendar. Vorbește.
   Callendar zâmbi.
   - Am ce. Dă-mi voie să încep cu chestia mare, plină de sevă. Două, de fapt. Transmisiunea din Omega la New York, confirmată. Atât emisia, cât și recepția au fost efectuate cu linkuri neînregistrute. Și da, iubito, este același link folosit pe planeta-mamă. Se potrivesc.
   - Oh, da, iubito, repetă Eve.
   - Transmisiunile codate de aici acolo nu au fost înregistrate. Omega a negat complet.
   - Nu le poți sparge?
   - Nu există codare care să mă bată pe mine. Dar o să dureze ceva și vreo câteva ore de somn. Între timp, Sisto a discutat puțin cu prietenul de pahar al amicului Cecil Rouche, care s-a întâmplat să fie și el la comunicații în momentul cu pricina. Tipul, pe nume Art Zeban, a făcut pe prostul, dar s-a luminat brusc când Sisto l-a înghesuit puțin. Ceea ce Sisto a raportat că-i place la nebunie. Zeban susține că Rouche i-a oferit o mie de bucată să nu înregistreze transmisiunile. O favoare pentru un amic, însoțită de o compensație.
   - Bravo.
   - Și mai bine e că în bani intra și ștergerea înregistrării pauzei de igienă a lui Ricker.
   - S-a dus.
   - Te rog.
   Callendar își flutură mâna ca și cum ar fi izgonit un țânțar.
   - Nimic nu e pierdut cât sunt prin preajmă. O să scot ceva la iveală. Între timp, am obținut autorizație de percheziționare a camerei lui Rouche.
   - El știe?
   - Încă nu. Suntem...
   - Nici nu-i spune. Asigură-te că nu poate să ia legătura cu planeta - și nici în altă parte. Niciun fel de comunicații. Împachetează-l, Callendar și leagă-l fedeleș. Adu-i pe el și pe amicul de pahar acasă.
   - Mă ocup de toate. Chestia asta e chiar amuzantă.
   - Dacă tot ți se pare amuzant, asigură-te că nu ajunge nimic - nici măcar un ecou cât de mic - la Ricker. Vreau să fie izolat complet. Dacă directorul are vreo problemă, poate să ia legătura cu mine. Însă Ricker să fie izolat complet până la noi ordine.
   - Total, zise Callendar și încheie transmisiunea.
   Eve adăugă noile informații, apoi se ridică să-și completeze panoul crimei.
   - Sunt gata, spuse Peabody când intră. Dacă nu vrei să îl anunți rudele în noaptea asta...
   Se opri când observă noile adăugiri de pe panou.
   - Iar ai mai primit ceva.
   - Callendar confirmă transmisiunile de pe Omega. Sunt criptate, dar spune că poate să spargă codurile. Și a comparat amprenta comunicării emisie și recepție de pe Pământ, descoperită de Feeney. A pus mâna pe tehnician...
   Eve bătu cu degetul în fotografia lui Zeban.
   - Paznicul pe care l-a mituit omul lui Ricker de acolo ca să nu-l înregistreze și să șteargă înregistrarea dușului lui Ricker. Dar zice că poate să reconstituie.
   - E bună. McNab o recunoaște deschis. Cam multă mită.
   - Da, mită într-un penitenciar. Am fost șocată. E un adevărat lanț, murmură Eve. Ricker e în vârf. Îi avem pe Sandy, Rouche. Zeban și probabil mulți alții sub ei. Dar există o legătură între Ricker și Sandy. La nivelul ăsta. Trebuie să îl completăm pentru ca întregul raționament să stea în picioare.
   Se întoarse și se încruntă.
   - Ce oră e în Franța?
   - Mmm.
   - Nici eu nu știu. Nu am de ce să știu. Roarke ar fi știut, dar e în Vegas. Nu știu nici ce oră e acolo.
   Dădu din mână înainte ca Peabody să o informeze.
   - Găsește-mi-l pe șeful poliției franceze, cel care se ocupă de regiunea în care locuiește fosta soție a lui Rouche. Vreau să fie pusă sub supraveghere. Vreau să i se monitorizeze comunicațiile.
   - S-ar putea să ai mai mult noroc cu Global.
   - Ăștia sunt lacomi. Or să o vrea pentru ei. Hai să încercăm mai întâi cu poliția locală.
   Avu nevoie de putere de convingere, lingușiri și, în sfârșit, de enționarea unor fonduri ilegale și a unor achiziții masive cu aceste fonduri ilegale, din Franța - ca să-și asigure cooperarea. Posibilitatea confiscării câtorva milioane merita timpul și efortul de a sta pe urmele unei anumite Luanne Debois și de a-i monitoriza comunicațiile.
   Peabody se opri și miji ochii când Eve se apropie de mașină.

   - O să fie nevoie de timp, se lamenta Eve în drum spre garaj. Autorizare corespunzătoare - adică rahaturi birocratice - înainte de a  putea aplica supravegherea. Dar l-am aprins o scânteie în ochi când am vorbit de spălarea de bani, mai ales că s-a petrecut pe terenul lui.
   - Obții asta, Callendar vine și ea cu rezultate și-l legăm pe Ricker. Dar nu apare și nici măcar nu este identificat locțiitorul lui la comandă de aici.
   - De asta mă ocup.
   -Nu pricep. Pur și simplu nu pot să înțeleg cum de ai putut să alegi ceva atât de urât, când puteai să ai orice altceva. Cum ar fi 2X 5000 sau una mare, de teren sau...
   - Nu am ales-o eu; Roarke a ales-o.
   - Îmi risipești toate speranțele și visele.
   - Pentru că e deștept și știe că se pierde în mulțime. N-o să se uite nimeni a doua oară la ea. Vrei să te duc acasă sau ce faci?
   - Nu, nu merg acasă.
   Peabody urcă înaintea lui Eve.
   - Merg la tine. Toate lucrurile mele sunt acolo și mai vine și McNab la întoarcere. Plus micul dejun.
   Eve simți o zvâcnire de avertisment în spatele ochilor.
   - Nu mai sunt acolo. Mai sunt? De ce?
   - Pentru că ăsta a fost planul și, da, mai sunt. Am verificat eu.
   - Aveam de gând să trec pe la morgă.
   - De ce?
   - De-aia. E posibil să ne fi scăpat ceva.
   - O să iau legătura cu ei de aici, în timp ce tu ne duci la micul ăla dejun mirobolant.
   Viața trebuie să meargă înainte, spusese Morris, altfel care ar mai fi logica? Pe moment, și-ar fi dorit să se afle în altă parte, dar acceptă înfrângerea. Putea să lucreze de acasă, își spuse. Putea să se ascundă în birou până ar pleca toată liota de femei. Putea să caute ultima verigă, așteptând un semn de la Callendar.
   Trebuia să se ocupe de Rouche și trebuia să discute înțelegerea aceea cu ofițerul de la biroul procurorului districtual. În sfârșit, Cher Reo de la biroul procurorului districtual dormea după o noapte de chef, ca toți ceilalți, așa că s-ar putea descurca.
   Plus că o avea la îndemână și pe Mira. Mira putea să-l fie de folos la completarea profilului.
   Voiau o gustare înainte de prânz? își spuse ea. În regulă, dar trebuiau să muncească pentru ea.
   Aruncă o privire în dreapta și observă că Peabody se rezemase de portieră și dormea ca un copil.
   Ok, aveau să muncească pentru micul dejun de îndată ce se trezeau.
   Când se apropia de casă, zorii începeau să înroureze aerul. Eve își spuse că era foarte probabil ca toate să doarmă. Asta l-ar da timp să se revigoreze, să gândească, să-și intre în ritm, să analizeze niște posibilități, fără să fie întreruptă tot timpul.
   Liniște, își spuse. Sigur avea nevoie de liniște.
   O înghionti pe Peabody în umăr și obținu în schimb un sforăit iritat din partea partenerei sale.
   - Trezește-te, intră în casă, du-te sus, bagă-te în pat.
   - Sunt trează. Sunt bine. Unde... oh. Înapoi acasă.
   - Nu te obișnui cu asta. Dormi vreo două ore. Poți să mănânci când te trezești, pe urmă ești în tură până îți spun eu.
   - În regulă. Bine.
   Se frecă la ochi, îndreptându-se spre intrare în urma lui Eve.
   - Ne culcăm?
   - Vreau să profit de liniște până...
   Deschise ușa și țipătul ascuțit o făcu să ducă mâna la armă.
   Peabody o apucă de mână.
   - Nu scoate arma. E copilul.
   Eve rămase cu mâna pe armă, dar în urechi îi țiuiau scâncete și țipete.
   - Nu este posibil. Ceva atât de mic nu poate să scoată asemenea sunete.
   Se luă însă după zgomot în salon, unde Mavis, în pijama, o plimba pe Bella, care urla și avea fața roșie.
   - Hei!
   Mavis pășea, lovea ușor copilul cu palma peste fund și îl legăna.
   - Te-ai întors. Scuze, dar e cam agitată.
   - Țipă de parcă ar hăcui-o cineva.
   Mai mult, își spuse Eve, de parcă ar vrea ea să hăcuiască pe cineva.
   - Are plămâni buni.
   Eve tresări când Mira - o Mira într-un halat albastru fazan - se ridică de pe sofa.
   - Hai, draga mea, dă-mi-o mie puțin. Hai la mătușa Charley, fetiță mică. Da, uite-așa.
   - Pfiu.
   Mavis luă o cană de pe masă și gâlgâi.
   - Am adus-o jos să nu le spargă timpanele pe sus. Da’ știu că e supărată rău.
   - De ce? Ce i-ai făcut? Nu poate fi ceva normal. Ești doctor, adăugă Eve, întinzând un deget spre Mira. Ar trebui să faci ceva.
   - Fac.
   Mira se plimba, mângâia și fredona încet.
   - Îi cresc dinții și e nervoasă, nu-i așa, micuțo? Biata Belle. Pun pariu că ți-ar prinde bine niște cafea.
   - Și mie, mormăi Eve.
   Mavis se ridică, întinzându-i lui Mira un dispozitiv roz-albastru pe care Mira îl introduse în gura lui Belle, apoi Mavis turnă o cană de cafea.
   - Poftim. Peabody?
   - Da, mulțumesc.
   De vreme ce chestia pe care o molfăia Belle îi reduse țipetele la volumul zgomotului de supt, Eve bău.
   - Deci... în rest toată lumea doarme.
   - Din câte știu, spuse Mavis. Unele au adormit la filme. Altele s-au târât până în camerele lor. Toată lumea a fost megatrosnită. Îmi pare rău că ai fost chemată.
   Eve o supraveghe prudent pe Belle, ai cărei ochi deveniseră sticloși de când sugea.
   - Chestia aia e un tranchilizant? E legal?
   - Nu, nu e tranchilizant; da, e legal. E rece. Recele îi face bine la gingiile inflamate. Mira își mângâie obrazul de obrazul lui Belle.
   - E epuizată. Nu-i așa, scumpete, ești epuizată. Apelul avea legătură cu cazul Coltraine?
   - Mda, unul dintre suspecții principali este la morgă.
   Eve rămase în alertă, în caz că micuța se hotăra să izbucnească din nou.
   - Callendar a dat lovitura pe Omega. Aștept noutăți de la ea. Am vreo câteva ipoteze de verificat. M-aș... Mă duc sus.
   - Ai nevoie de ajutorul meu?
   - Pot să aștept.
   - Pot să o iau eu.
   Mavis se apropie și întinse brațele după Belle.
   - Cred că e gata să adoarmă din nou. Micuță Buricuță, hai la mami. Mulțumesc, îi se adresă Mirei.
   - Îmi place la nebunie.
   Descumpănită, fiindcă afirmația păruse sinceră, Eve o luă în sus pe scări.
   - Reo mai e aici, nu?
   - Da. S-a dus la culcare pe la două, cred. Ai nevoie și de ajutorul ei?
   - La un moment dat, da.
   - Ia să mă duc s-o aduc.
   - Pot să mai aștept... Dar de ce? Da, du-te și scoal-o.
   Eve merse mai departe spre birou și se uită în urmă, la Peabody.
   - Am spus că poți să dormi vreo două ore.
   - Sunt trează. Și mi-e foame. Mă duc să pregătesc micul dejun, dacă ai nevoie de mine. Ce preferi, proteine sau carbohidrați?
   - Indiferent.
   Eve intră în biroul ei. Se duse direct la panou și-l actualiză. Când începu să ruleze probabilitățile, Peabody puse o farfurie și o cană de cafea proaspătă pe biroul ei.
   - Ouă cu șuncă mi s-a părut în regulă. Doctor Mira, ce părere ai de-un mic dejun? Ți-l servesc eu.
   - Oh. E o idee.
   Mira intră și se duse la panou.
   - Ce i-ai adus lui Eve e foarte bine.
   Studie fotografia lui Sandy, mort.
   - O singură rană?
   - Da. Una, drept în inimă.
   - Lucrătură de la mică distanță. Armă diferită, metodologie diferită decât la Coltraine, dar același sentiment, dacă vrei. Îi place să-i vadă murind. Îi place să fie conectat. Are o atitudine profesionistă, dar nu detașată.
   - Omorul e meseria polițiștilor. S-ar putea spune.
   - Faptul că l-a lăsat gol pușcă... Umilire, ca în cazul folosirii propriei arme asupra lui Coltraine, luând-o apoi de la locul crimei împreună cu insigna.
   - Cred că da.
   Pentru un moment - și Eve își dădu seama că n-ar fi trebuit - o văzu pe femeia care mai adineauri legăna și liniștea un bebeluș care urla, făcând acum, detașat, profilul unui criminal.
   - E o acoperire, un mod de a lăsa să se înțeleagă că a făcut-o și a șters-o, continuă Eve. La fel cum faptul că i-a luat bijuteriile lui Coltraine, portmoneul, a fost sau putea să fie interpretat ca o acoperire, așa încât inițial să pară un jaf. Dar umilirea vine după aia. Este un bonus. El era acoperit cu pături împuțite, haine murdare, prelate jegoase.
   - Criminalul nu-l putea suferi, îl considera netrebnic. S-a descotorosit cu ușurință de el.
   - Lui Ricker îi place să se descotorosească de oamenii care nu mai prezintă nicio utilitate pentru el.
   - Poate că Ricker a comandat crima, însă persoana care a comis-o putea - și sigur a făcut-o - să-și aleagă metoda. Momentul, locul. Mulțumesc, Peabody.
   Mira se așeză cu farfuria pe care i-o adusese Peabody.
   - Vizezi echipa lui Coltraine. Hai să aruncăm o privire la ei.
   - Miroase a mâncare, zise Cher Reo, răvășită în pijamaua decorată cu margarete galbene, intrând în cameră după mirosul de mâncare. Și cafea. Mâncare și cafea, vă rog.
   - Pot să fiu eu chelneriță.
   Mavis o urmă pe Reo înăuntru.
   - Belle doarme și sunt moartă de foame. Am chef de pâine prăjită.
   - Mmm, făcu Reo. Pâine prăjită.
   - O să fac două. Hei, Nadine, vrei și tu pâine prăjită?
   - Fraieră aș fi să nu vreau. Cine e fost omorât? întrebă Nadine, intrând și ea. Mira n-a vrut să spună nimic.
   - Iisuse, pleacă, îi porunci Eve, dar se abținu să nu-și bage mâinile în păr.
   Sau în părul lui Nadine.
   - Lucrez.
   - O să păstrez confidențialitatea.
   Nadine luă o felie de bacon de pe farfuria lui Eve.
   - Pot să te ajut. Suntem fete istețe, ia hai să rezolvăm o crimă!
   Când întinse mâna și după cana ei, Eve o apucă de încheietură.
   - Va mai avea loc o crimă dacă te atingi de cafeaua mea.
   - O să-mi iau și eu una.
   Însă se duse mai întâi la panou și descoperi fotografia lui Sandy.
   - O lovitură în inimă. Fără mizerie, fără gălăgie.
   Eve se încruntă când Nadine intră în bucătărie. Adevărul este că erau într-adevăr fete inteligente.
   - În regulă, bine. Reo, închide ușa aia până nu mai intră cineva.
   Pe urmă, scoase un oftat când apăru Louise.
   - Nu puteam să dorm și... oh, pâine prăjită!
   - Și ea e fată isteață, sublinie Nadine și se duse să închidă ușa. Mavis, Louise vrea pâine prăjită. O ajutăm pe Dallas la un caz.
   Eve rezistă cu greu pornirii de a se da cu capul de birou.
   - Toată lumea, stați jos și... gura! Nadine, nu vreau să se audă ceva din ce se întâmplă aici până nu îmi dau acordul. Și nu vreau să văd nimic în vreo carte.
   - N-aș transmite nimic fără acordul tău. Cât despre carte... Hmm, interesant.
   - Vorbesc serios. Louise, tu te ocupi de Pearl, nu?
   - Sigur.
   - Ai tratat cumva doi vagabonzi pe nume Kip și Bop?
   - Adevărul este că da. Sunt...
   - Poți să rămâi. S-ar putea să am întrebări. Reo, hai să-ți spun despre paznicul ăsta de pe Omega.
   De vreme ce le avea la îndemână, Eve începu să mănânce ouăle, relatând legătura dintre Cecil Rouche și Ricker.

19

   Era ridicol să informeze o gașcă de femei, în majoritate civile, cu privire la o crimă. Femei în pijamale, își spuse Eve în timp ce îi povestea lui Reo. Femei în pijamale, mâncând pâine prăjită și ciugulind bacon.
   Fete istețe, în regulă. Totuși. În afară de Peabody, Reo și Mira, ce știau ele despre munca unui polițist? Putea să o includă și pe Nadine, își spuse. Munca la investigarea unei crime îi dădea lui Nadine un exemplu din interior. Și putea să aibă încredere că ar pună un reportaj înaintea eticii. Și asta însemna ceva.
   Poate că Louise nu era nici ea chiar atât de departe de subiect. Ca medic, tratase o mulțime de victime. În ce-o privea pe Mavis, cunoștea strada, ceea ce nu se aplica, de fapt, în cazul ăsta. Înl orice caz, le aducea cafea.
   La naiba.
   - Prin urmare, vrei să faci o înțelegere cu Rouche, să-l stimulezi să îl dea în gât pe Max Ricker - și pe omul de legătură din New York care, crezi tu, i-a ucis și pe Coltraine, și pe Sandy.
   - Da. Dacă Rouche știe numele.
   - Dacă îl știe, întări Reo. Și să-l supui la presiuni să-l dea în gât pe Max Ricker ca orchestrator al crimelor. Ricker care execută deja o pedeapsă multiplă pe viață în cel mai dur penitenciar de maximă securitate pe care ÎI avem. Nu putem să-i mai facem nimic, realist vorbind, dar Rouche, complice înainte și după, posibil parte la conspirația în vederea comiterii unei crime - el ar trebui să plătească. Dacă Callendar obține ce speri tu de la ea, ai avea suficient pentru acest scop și suficient pentru a-l obliga să-ți dea numele criminalului propriu-zis - dacă îl știe.
   - Nu asta e ideea. Dacă Ricker a apăsat butonul, și sigur el a făcut-o, trebuie să fie făcut răspunzător.
   Eve nu putea - nu voia - să schimbe o iotă din acest unic punct.
   - Acuzat, judecat și condamnat pentru cele două crime. Una dintre ele având ca victimă un polițist. Poate că practic, încă două pedepse pe viață nu înseamnă mare lucru. Însă contează. Contează pentru Coltraine.
   - S-ar putea ca legea să nu-l poată face să plătească, într-un sens real, mai mult decât acum. Louise se uită pe panoul crimei și la fotografia lui Coltraine. Dar dacă nu e făcut răspunzător, nu se poate vorbi de justiție, nu? Doi oameni sunt morți pentru că a vrut el să-i omoare.
   - Justiția vizează și familiile celor care le-au iubit pe victime, adăugă Mira. Ele sunt îndreptățite să se facă dreptate.
   Reo oftă.
   - Nu mă opun la asta și va trebui să scot toate astea - și multe altele - în evidență ca să-l conving pe șeful meu să-i ardă o palmă metaforică lui Ricker și să renunțe la un alt pește din cârlig pentru treaba asta. Dar nu scapă de treaba asta, Dallas. Nici Rouche nici tehnicianul nu scapă.
   - Nici nu vreau să scape. Luarea de mită, măsluirea mijloacelor de securitate, falsificarea de documente, spălarea de bani. Putem s o agățăm și pe fosta soție, ceea ce îl va supune la presiuni și mai mari. O să facă pârnaie, dar pun pariu că lui Rouche o să i se pară o adevărată afacere o condamnare de 10 ani în schimbul uneia pe viață.
   - Acuză-l de complicitate la comiterea unei crime, plănui Reo, și pe urmă propune-i târgul. O să-i duc cazul șefului meu dacă obții ce ne trebuie. Dar înțelegerea depinde de ce ne pune pe masă Rouche. Crezi că știe numele criminalului?
   - Identitatea reală, nu. Presupun că ținea legătura prin intermediul lui Sandy. Dar s-ar putea să știe destule cât să îngustăm cercul suspecților. Și s-ar putea să știe destule cât să putem înfunda filiera prin care Ricker își finanțează operațiunea. În cazul în care mai are un polițist cumpărat, înseamnă că mai sunt și alții.
   - Ești sigură că este vorba de un polițist? întrebă Nadine.
   - Nu doar că e un polițist, ci și că e unul din secția lui Coltraine.
   Eve comandă afișarea datelor pe ecran.
   - Delong, Vance, comandantul ei. Personaj autoritar, căruia îi place să țină lucrurile într-o oarecare armonie. Familist. Douăzeci de ani în slujbă, mai mult cu interese și abilități administrative decât de investigație. Rareori lucrează pe teren, dar o mai face ocazional.
   - Preferă fluxul permanent, adăugă Mira când Eve îl făcu semn din cap.
   - Deși posedă calități de lider, este mai potrivit să conducă această secție mică decât dacă ar fi la cârma unul departament mai mare, mai complex.
   - O’Brian, Patrick. Detectiv, continuă Eve. Cel mal bătrân din secție. Experiență. Afirmă că preferă ritmul mai lent al echipei slujbei pe care a avut-o. Relația lui personală cu Coltraine este recunoscută ca fiind una de genul tată-fiică. La modul în care este alcătuită secția, el - și ceilalți - primeau ca parteneri pe cine voia Dolono
   - Ar fi, după părerea mea, cel mai de încredere membru ni echipei. Ceilalți îl respectă, interveni Mira. Ce-am citit eu în dosare și în notițele lui Dallas indică faptul că echipa are mal multă încredere în părerile lui decât în cele ale locotenentului. El este liderul echipei.
   - Coltraine nu s-ar fi îndoit de el, spuse Peabody. Dacă ar fi contactat-o el și i-ar fi spus că are nevoie de ea pentru un caz, o verificare, orice fel de operațiune, ea ar fi făcut exact ce credem că a făcut în noaptea aceea. Și-ar fi luat armele și ar fi plecat să se întâlnească cu el. Dar... Ei bine, părea cu adevărat trist la comemorare. A venit și soția lui. Mi s-a părut sincer.
   - Uneori, pentru unii, omorul este doar o afacere, spuse Eve.
   - Adevărat.
   Mira dădu din cap în semn de aprobare.
   - Și afacerea poate fi separată de sinceritate. Polițiștii se distanțează adesea de emoții. Unul cu longevitatea lui ar putea, potențial, să comită actul ca pe o misiune pe care trebuie să o îndeplinească și să regrete pierderea unui prieten și coleg. Are maturitatea necesară pentru a-și controla abilitățile, dar și experiența. Însă elementele personale ale actelor nu prea se potrivesc profilului său, din nou, în opinia mea. Umilirea ambelor victime.
   - Poate că așa au fost ordinele, sugeră Louise. Făcea parte din misiune.
   - Adevărat, admise Mira.
   - Nu ar fi folosit cuvântul „curvă” în mesajul trimis mie.
   Eve studie chipul lui O’Brian.
   - Este prea dur pentru tipul ăsta. „Cățea”, nu „curvă”. Plus că nu cred că ar fi dat greș când m-a urmărit. Are prea multă experiență. Deiong ar fi dat greș, dar nu O’Brian. În momentul ăsta, este ultimul pe lista mea.
   Anunță următorul nume.
  - Clifton, Dak. Detectiv. El ar folosi cuvântul „curvă”. Și ar fi în stare s-o dea în bară într-o urmărire. E înfumurat, plin de el și nici pe departe atât de bun pe cât se crede. Fiind cel mai tânăr bărbat din echipă, se crede preferatul femeilor și s-a dat la Coltraine. Ea l-a respins.
   - Bărbații nu suportă chestia asta.
   Nadine își mai rupse o bucată de pâine prăjită.
   - Omorul e ceva extrem, dar bărbații urăsc asta.
   - Există elemente de ură în cazul crimelor, sublinie Mira. Acea nevoie sau plăcere a crimelor de la mică distanță. Amânarea uciderii lui Coltraine, ca să știe ce o așteaptă. Din nou umilirea. M-aș aștepta ca tipul ăsta să ofere indicii de abuz sexual. Dacă nu chiar viol, atunci o formă oarecare de molestare. Să-și dovedească puterea pe care o are asupra ei.
   - Ar fi putut s-o facă fără să lase vreo urmă, vreun semn.
   Louise analiză datele.
   - S-o atingă sau s-o abuzeze verbal. Nu crezi că el e, îi spuse ea lui Eve. De ce?
   - Aș vrea să fie el. E un ticălos. Însă se înfurie ușor și are un dosar plin de cazuri de utilizare excesivă a forței și insubordonare. Ricker înclină să prefere genul mai inteligent, mai calm. Și totuși, s-ar putea ca Ricker să nu fi reușit să găsească altceva mai bun în acest caz. Nu iese de pe listă, dar nu e pe locul întâi.
   Trecu mai departe.
   - Newman, Josh. Detectiv. Discret, o ia cu ușurelul. Ține capul plecat și-și face treaba.
   - Nici el nu e în fruntea listei tale.
   Mavis stătea în fața panoului, cu farfuria în mână.
   - Femeia e.
   Mai luă o mușcătură și se întoarse spre locul unde ședea Eve.
   - Femeia trebuie să fie. Ea se potrivește cel mai bine.
   - De ce? vru să știe Nadine.
   - Păi, lisuse, Coltraine îi respecta poate pe locotenent și pe tipul bătrân. Poate că-l plăcea de ticălos, chiar dacă-l respinsese. Pentru că, hei, Morris și ea aveau gusturi bune. Poate că se înțelegea bine și cu ceilalți. Dar ea și asta? Singurele femei din club, nu? Relația lor este diferită. Femeile își spun una alteia toate porcăriile pe care nu și le pot spune cu sculele. Uitați-vă la noi. Scuze, îi spuse brusc Mirei. Mă bag în treaba ta.
   - Nu, e interesant. Ideea ta este că Cleo Grady a ucis-o pe Coltraine pentru că sunt femei.
   - Îmi imaginez că ea a ajuns mai aproape decât ceilalți, știa mai multe despre ce-a fost când Coltraine a fost pe dinafarză - știți voi, la relaxare și odihnă. Nu poate să-i spună ticălosului că e la ciclu și are nevoie de o baie caldă sau bătrânului că e stârnită și de-abia așteaptă să sară pe Morris. Chestii de-astea. Probabil că Cleo știa totul.
   - Și ar fi putut să știe, mai bine decât ceilalți, că în seara aceea urma să fie singură acasă.
   Nadine își țuguie buzele.
   - Bravo, Mavis.
   Mavis zâmbi și ridică din umeri.
   - În regulă, îi spuse lui Eve, am dreptate sau greșesc?
   - Ai câștigat premiul Fata Inteligentă.
   - Din centrul orașului!
   - Grady e principalul tău suspect? Ai fi putut să-mi spui, se plânse Peabody.
   - Nu m-am lovit de ea până în dimineața asta. E calmă, dar ascunde ceva necurat. Asta mi-a atras atenția. În regulă, te joci și taci să pară că a fost un jaf. Dar nu trimiți înapoi insigna și arma. Le păstrezi. Un bărbat așa ar fi făcut, ar fi păstrat un trofeu. Dar îi plac bijuteriile, chestiile de clasă. Prin urmare, este un element. Este posibil ca Coltraine să fi spus întregii echipe că avea de gând să petreacă seara singură acasă, dar dat fiind genul ei, era mai probabil să vorbească cu Grady. În plus, ea și Grady lucrau împreună la un caz. O ocazie în plus. Și o ocazie pentru Grady să o caute, să-l spună că prinsese un fir în anchetă. Și lui Ricker îi place să se folosească de femei. Îi place să le folosească, să le facă să sufere și să se descotorosească de ele. Îl excită să le provoace una împotriva alteia.
   - Sandy.
   Peabody își lăsă farfuria deoparte și se ridică să se ducă la panou.
   - Unei femei i-ar fi mai ușor să se apropie de el. Să se joace cu egoul lui, iar el ar avea mai puține motive - în mintea lui - să își facă griji din cauza ei, fizic vreau să spun.
   - Fizicul e un factor, nu-i așa?
   Nadine întinse degetul către fotografia lui Grady.
   - Ucigașul nu a cărat-o pe Coltraine la subsol? Sau crezi că a fost prezent și Sandy, care a făcut treaba grea?
   - Poate. Dar ar fi reușit și ea.
   - Eu am cărat-o pe Dallas până jos.
   Peabody zâmbi.
   - Am făcut o reconstituire.
   - Mergând pe ipoteza că ea este ucigașul pe care-l cauți, nu ar fi vrut să fie și el prezent. Și nici altcineva.
   Mira făcu un gest cu cana de cafea.
   - Dacă luăm în calcul teoria, a fost o chestie unu-la-unu, femeie-la-femeie. La ordin, probabil, dar personal.
   - Ai nevoie de ceva mai mult decât de niște simple teorii. Scuze.
   Reo întinse brațele lateral.
   - Nu ai niciun motiv probabil, niciun martor, nimic care să-l lege pe suspect de vreunul dintre locurile crimelor. Asta dacă nu cumva Roucher a lucrat direct cu ea și ne-o poate da pe mână legată fedeleș - sau dacă nu-i vine vreo idee lui Ricker și se gândește să ne-o dea pe mână de dragul distracției - nu ai nicio,dovadă palpabilă, nicio circumstanță reală.
   - S-o ia dracu’ de procuratură.
   Mavis își puse fundul pe biroul lui Eve.
   - Toate instinctele mele îmi spun că ticăloasa e vinovată.
   - De obicei e nevoie de ceva mai mult decât de instincte ca să condamni, sublinie Reo.
   - Mai întâi, trebuie să reușească Callendar. După care, Rouche trebuie să vorbească. În principiu, s-ar putea să-mi placă teoria, dar, din perspectiva mea, nu ai împotriva ei nicio dovadă în plus față de ceilalți. Cu alte cuvinte, nimic.
   - Instinctul ar trebui să conteze, protestă Mavis. Și, în plus. Hopa!
   Se dădu jos de pe birou.
   - S-a trezit Bellamina, spuse ea bătând în fluturele mare și roz pe care-l avea prins deasupra urechii. Pa!
   - Mavis, zise Eve când ea porni spre ușă. Mulțumesc pentru părere.
   - Hei, noi, astea cu doi cromozomi X, trebuie să fim unite.
   - Cred că mai sunt câteva care au început să se agite deja.
   Louise se ridică în picioare.
   - Le adun și le duc în sufragerie și le țin departe de tine.
   - Cred că petrecerea s-a cam terminat.
   Nadine își întinse picioarele.
   - Aș putea să fac niște cercetări, să văd dacă nu cumva drumurile lui Ricker nu s-au încrucișat cu ale acestei Cleo Grady. Undeva trebuie să existe o legătură între ei. Consider că ai controlat-o prin buzunare. Puțin probabil să fi omorât doi oameni pur și simplu de plăcere.
   - I-am verificat situația financiară cât am putut, fără să am un motiv să caut mai adânc. Presupun că a fost plătită, însă nu scot din calcul factorul plăcere sau ceea ce consideră oamenii de genul ei ca fiind dragoste. Lui Ricker îi plac femeile mai tinere.
   - Oricum, o să verific din nou, reflectă Eve cu voce tare. Nu e de dată recentă, legătura asta. Nu a apărut cu ocazia arestării lui, însă nu-i un recrut nou. Asta înseamnă că are niște antecedente de ceva timp.
   - Dacă îmi descoperi o legătură între ea și Ricker - ceva solid - aș putea să folosesc chestia asta și legătura ei cu Coltraine. Aș putea să smulg chiar și un mandat de arestare și autorizarea unor cercetări aprofundate ale situației financiare.
   Reo cântări propunerea.
   - Dacă poți să-l faci pe Roucher să mărturisească faptul că Ricker are pe cineva în echipa lui Coltraine. Nu am nevoie de nume, doar de confirmarea faptului că Ricker are pe cineva în interiorul acestei echipe, pot să-ți fac rost de mandate. Poate chiar mandate internaționale.
   - Nu au nimic împotriva ei, Ti spuse Eve lui Reo. Am verificat.
   - Ei bine, poate ar trebui să mai verifici o dată.
   - O să mă mai uit o dată pe dosarul ei, spuse Mira. Și pe antecedente ei. O să fac un profil mai cuprinzător.
   - Pe care o să-l scriu și o să verific probabilitățile.
   Peabody se ridică să adune farfuriile goale.
   - În vreme ce Nadine caută încrucișarea drumurilor cu Max Ricker, eu pot să caut o încrucișare a drumurilor lui Grady cu Sandy. Poate că el a recrutat-o.
   - Ori ea l-a recrutat pe el.
   Eve comandă calculatorului eă afișeze mai multe date pe ecran.
   - Sandy, Grady, Alex Ricker. Toți trei cam de aceeași vârstă. Mda, s-ar putea să fie ceva aici. Întoarce-te cu 10 ani în urmă, 15. Colegi de colegiu. Dacă era cumpărată de Ricker încă de atunci, ar fi putut s-o folosească să pună mâna pe Sandy. Hai să... stați așa.
   Eve se întoarse la link.
   - Dallas.
   - Ce vrei mai întâi, Dallas? întrebă Callendar. Pentru că am o mulțime de date pentru tine.
   - Ai spart codarea?
   - Normal că da. Doamne, chiar sunt obosită acum. M-au cam lăsat motoarele. Text, Omega către New York.
   Căscă și clipi.
   - Scuze. Text: „ Lovește ținta în 48. Dezactiveaz-o complet. Finalizează aranjamentele cu vânătorul. Onorariile obișnuite livrate la verificarea dezactivării.” Al doilea text, Omega către New York, continuă Callendar. Oh, ăsta este mesajul pe care l-am comparat cu mesajul de la tine. Text: „Liber. Coordonare cu cârtița. Nu mă dezamăgi, dragă”.
   - Mai sunt și altele?
   - Astea nu-ți ajung?
   - Nimic de pe Omega în ultimele douăzeci și patru de ore?
   - Nu pe tema asta. Dar ca să trec mai departe, există unul din New York către Omega, aceleași linkuri ca la a doua transmisiune. Text: „Dezactivare completă. Nu dezamăgesc niciodată”. Ăsta a fost transmis la o jumătate de oră după momentul estimat al morții iui Coltraine, pe linkul neînregistrat pe care l-am găsit în camera lui Roucher. Am mai găsit și un calcul foarte drăguț. Păstra înregistrări ale veniturilor, Dallas. Plăți listate după dată - începând de acum zece luni - și conturile, după numere, în care a ascuns fondurile. A fost o nebunie. Pe urmă mai este e-mailul. Le-am scos de pe computerul din camera lui. Toate mailurlle trebuie să treacă prin sistemul de securitate, însă se pare că l-a convins pe amicul Art să le ignore. Contul în care s-au făcut depunerile este pe numele Luanne DeBois.
   - Pariez că așa e.
   - O mulțime de verzișori. Și o mulțime de instrucțiuni și comunicări despre cum și când să acceseze fondurile. E terminat.
   - Împachetează-l și adu-l încoace. Dar vezi să nu apăreți pe radare. Nu vreau ca Ricker să știe că am pus mâna pe omul lui. Breșele de securitate, fraternizarea cu prizonierul, suspiciunea de înțelegere secretă. E suficient să-i aducem aici. Ține-i separat în timpul călătoriei de întoarcere. Măsuri complete de securitate de acolo până aici. Dacă e nevoie, cere-i directorului să trimită cu tine doi oameni în care are încredere. Iau legătura cu el direct, obțin aprobarea. Dă-i drumul, Callendar.
   - Sisto, plecăm naibii de pe stânca asta!
   - Bravo, adăugă Eve și încheie legătura.
   - Cu asta, avem marfa împotriva lui Rouche, dar dacă nu putem să-i punem  linkul acela în mână lui Ricker...
   - Nu încerca să-mi strici dispoziția, Reo. Am de lucru și sunt chiar fericită.
   Luă legătura cu directorul penitenciarului, apoi cu Whitney. Pe urmă, pentru că nu avea nicio rezervă să fie informatoarea Afacerilor Interne, luă legătura cu Webster.
   Se uită la ecranul albastru, care arăta blocarea comunicării video.
   - Iisuse, Dallas, e duminică dimineață. Sunt liber.
   - Am informații pentru Afacerile Interne, dar dacă ești prea ocupat să...
   - Ce, ce, ce?
   - Ești singur?
   - Ce-ți pasă?
   Înjură în gând.
   - Da, da, sunt singur. Și mai sunt în pat, aproape gol. Pot să deblochez comunicarea video pentru confirmare dacă vrei să mă visezi.
   - Te-am văzut deja aproape gol și numai să visez nu mi-a venit după asta.
   - Rece.
   - Ascultă. Informez Biroul de Afaceri Interne că îl suspectez, la modul cel mai serios, pe detectivul Cleo Grady de înțelegere cu Max Ricker în vederea comiterii de infracțiuni, de faptul că este plătită de el și de uciderea detectivului Amaryllis Coltraine și a lui Rod Sandy.
   - Stai așa. Stai așa. Faci o arestare?
   - Am zis eu că fac vreo arestare? Te informez, ca membru al Biroului de Afaceri Interne, că îl suspectez pe un coleg polițist de implicare în activități ilegale în scopul obținerii unor venituri, împreună cu un criminal cunoscut și condamnat. Bănuiesc că acest coleg polițist l-a ucis pe detectivul Coltraine la ordinul lui Max Ricker și tot ea l-a ucis și pe Rod Sandy.
   - Cine dracu’ mai e și Rod Sandy ăsta?
   - Asistentul personal al lui Ricker. E la morgă. Bănuiesc că, tot la ordinele lui Max Ricker, Grady și Sandy au colaborat la uciderea lui Coltraine și pentru a arunca suspiciunile asupra lui Alex Ricker.
   - Ce dovezi ai?
   - Nu trebuie să-ți dau dovezi, spuse Eve când Webster, trăgându-și un tricou pe el, apăru pe ecran. Îmi expun suspiciunile  și pentru Afacerile Interne ar trebui să fie suficient ca să se pună în mișcare. Dacă tu consideri că asta înseamnă aproape gol, Webster, nici nu e de mirare că ești singur în pat duminică dimineața.
   - M-am îmbrăcat. Nu te mai lua de mine. Nu punem câinii pe un polițist doar pentru că zice un altul.
   - Știi că nu este vorba de așa ceva. Uită-te bine la ea, Webster, și, pentru numele lui Dumnezeu, nu-i spune nimic. Îmi construiesc cazul și începe să capete formă. Dacă greșesc, greșesc și nu pățește nimeni nimic. Dar nu greșesc. Am confirmări din partea unui expert.
   - Ce confirmări?
   - Intuitive, spuse ea și întrerupse legătura.
   Lucrurile s-au pus în mișcare, mingea e în aer, își spuse Eve. Nu ma avea ce să facă pentru moment, doar să aștepte. Dădu să iasă și își aminti de toată liota de femei care probabil că umblau prin toată casa. Schimbă direcția și se duse la lift.
   Când ajunse în dormitorul ei, coborî și închise ușa. Pe urmă se duse la pat, scoase un oftat și se aruncă cu fața în jos.

  Coltraine ședea la biroul ei din secție, iar Eve la biroul lui Grady.
   - Nu a fost niciodată o prietenă, un partener.
   Vocea lui Coltraine era îndurerată.
   - Nici pentru mine și nici pentru altul dintre noi. I-ar fi ucis pe oricare dintre noi dacă i-ar fi ordonat Ricker.
   - Mă îndoiesc că ai fost prima. De obicei este nevoie de mai mult de o crimă ca să acționezi cu atâta sânge rece. Nu are aptitudini pentru slujba asta. Din păcate, probabil, fiindcă testele de absolvire sunt destul de dure. Mai dure decât selecția și evaluările pentru primirea insignei.
   - Pari foarte sigură că ea a fost.
    - Ai privit-o în față când te-a ucis.
   Coltraine se întoarse cu scaunul dintr-o parte în alta.
  - Este un vis al tău, Dallas, este perspectiva ta. Nu-ți pot spune nimic din ceea ce nu știi deja.
   - În regulă, așa o să mergem mai departe. Da, ea este. Asta este perspectiva mea.
   - Pentru că suntem femei.
   - Contează și asta, da. Cred că Mavis a avut dreptate. Oricum era în primii doi din topul meu. Newman era și el pentru că își ține capul plecat, nu se bagă. Își face treaba, un tip plăcut, nu face valuri. Un om care poate să facă asta e un instrument bun. Asta este și motivul pentru care Clifton nu s-a potrivit. Prea volatil. Locotenentul? Prea se ține de regulament, iar O’Brian... Pentru mine, el e în regulă. Un polițist bun, pentru care mândria face parte din slujbă. Nu poți să pui mândrie în abuzuri, în trădări. Plus soția, familia. De ce să te zbați să plătești facturile, să le dai o educație copiilor, dacă ai la îndemână sacul ăsta din care să te înfrupți?
   - Îți place de el.
   - Cred că da. Delong are nevoie de secție - ei sunt familia lui și are nevoie de dinamica asta. Clifton pozează, umblă cu băieții ca să se laude cui i-a mai spart dinții azi și se folosește de asta ca să ajungă și sub câte o fustă când are ocazia. Newman trece ca gâscă prin apă, poate bea un păhărel după o tură lungă, apoi se duce acasă la soție și la câine.
   - Grady e o singuratică. Nu o așteaptă nimeni când se întoarce acasă. Știu cum e. Însă nu trăiește pentru slujba asta, nicidecum. Dacă ar fi făcut-o, e destul de inteligentă, destul de capabilă să fi ajuns detectiv gradul doi până acum - aproape de gradul întâi - pentru a avea șanse să lucreze într-o secție mai mare, într-o echipă mai sexy.
   Eve bătu cu degetele în biroul lui Grady.
   - Dar nu este și nu se află acolo. Pentru că prea multă atenție ar însemna să-i facă pe oameni să o analizeze mai amănunțit. Are ceva de ascuns.
   - Și tu ai avut. Să-ți ciopârțești tatăl la vârsta de 8 ani e un mare secret pentru un polițist.
   - Nu mi-aminteam lucrul ăsta. Cel puțin nu mi-l aminteam clar. Și nu ar fi contat dacă mi l-aș fi amintit. Eu am trăit pentru slujba asta. Am avut nevoie de ea așa cum ai nevoie să respiri Și Feeney m-a vrut...
   Se opri, întorcând capul.
   - M-a vrut cineva. A fost pentru prima oară. Cineva m-a văzut, m-a dorit și a fost dispus să investească în mine. A fost extraordinar. Poate că a văzut-o Hlcker. Și dacă...
   Se opri din nou și înjură.
   - Pisica e pe fundul tău, îi spuse Coltraine.
 
  Eve se trezi simțindu-i labele lui Galahad pe fundul el. Pe urmă, greutatea lui considerabilă dispăru. Se rostogoli și-l văzu pe Roarke cu pisica în brațe.
   - Scuze, îi spuse el. E gras, dar șmecher. A ajuns la tine înaintea mea.
   - Aveai de gând și tu să-mi dai cu labele în fund?
   - Zi și noapte nu mă gândesc la nimic altceva.
  Se așeză alături de ea, mângâind pisica.
   - Am auzit că ai fost chemată de la petrecere azi-noapte. Rod Sandy.
   - Da.
   Se ridică în capul oaselor.
   - Nu cred să-mi fi simțit cineva lipsa în mod special, așa că...
   - Ți-am simțit eu lipsa.
   Acum Eve zâmbi.
   - Da?
   - Da.
   Roarke se aplecă să o sărute.
   - Cred că ar trebui să te întreb dacă te-ai distrat.
   - Am fost cu un grup de bărbați, prieteni, prin cazinouri, în localuri de striptease de cea mai înaltă și de cea mai joasă speță.
   - L-ai dus pe Trueheart la o demonstrație de striptease?
   - Aproape că strălucește pe întuneric când roșește. De fapt, e încântător. Puștiul a mai și câștigat peste cinci mii de bătrâne la o mașină ciudată numită Pirate Quest.
   - Cinci? Bravo, Trueheart.
   Roarke râse.
   - Și de atunci încoace am auzit toate variantele posibile.
   - Oh, Dumnezeule, Iisuse! Mai spune o dată. L-ai dus pe domnul Mira în spelunci de striptease?
   - E băiat mare și s-a distrat. Are o pereche de urme care pot dovedi.
   - Nu, nu, nu.
   Își puse mâinile peste urechi ca să se apere.
   - Nu vreau să aud de domnul Mira în aceeași propoziție cu urmele.
   - Și a câștigat vreo douășpe sute la zaruri. McNab s-a ales cu vreo două mii trei sute de dolari și optzeci și cinci de cenți mai mult. Exact, după cum ne-a informat ulterior. Charles s-a aies cu ceva mai puțin de atât. Feeney a câștigat în jur de 25 de dolari, păstrând intactă reputația cămășii sale norocoase. Baxter a ieșit pe zero.
   - Dar tu, șmechere?
   - Cum era cazinoul meu, dacă câștigam, pierdeam - ca să spun așa. Dar tu? Te-ai distrat?
   Când se așeză, posacă, Roarke îl trecu un deget peste gropița din barbă.
   - Nu era o întrebare capcană.
   - Trebuia să mă gândesc la asta. Sunt nevoită să spun că m-am distrat într-un fel ciudat. Sunt surprinsă. Pe urmă, azi-dimineață m-am pomenit ținând o ședință la micul dejun cu grupul de bază. Fără să o fi planificat eu. Și Mavis a pus degetul pe criminal.
   - Mavis?
   - Da. M-am ales cu toate creierele astea - nu vreau să spun că Mavis e proastă, dar am avut detectivul, specialistul în profile, asul reporterilor și doctorul. Și tocmai fosta șarlatană devenită star de muzică și mamă a pus punctul pe i. Îți povestesc mal târziu dacă vrei, dar acum cred că trebuie să mă duc jos și să fac ce o trebui să fac până pleacă naibii toate acasă.
   - S-au dus toate naibii acasă.
   - Nu glumi cu mine.
   - Cu mulțumiri pentru minunata petrecere.
   Eve dădu să zâmbească, dar se controlă.
   - E grav, nu-i așa? Înseamnă că am fost o gazdă de toată jalea. Aveam de gând să mă întind doar o oră, până luau ele micul dejun și restul. Trebuia să fiu jos și să-mi iau rămas-bun, să le fac semne de la revedere cu mâna și să le mulțumesc tuturor că au venit.
   - Îți spun eu că toate cele care se mai aflau aici când am sosit noi sperau să ai parte de odihna de care ai mare nevoie. McNab a venit și el sus, să o trezească pe Peabody, așa că nu ești singura. Cred că te-ai descurcat foarte bine.
   - De când dorm?
   - Nu știu la cât ai căzut în nas, dar este aproape patru acum.
   - Fir-ar să fie. Trebuie să verific, să mă asigur că Callendar e pe drum.
   - Pot să-ți spun eu că e, împreună cu celălalt detectiv, doi prizonieri și un reprezentant de pe Omega. Au fost nevoiți să obțină aprobarea mea pentru navetă. Deci.
   Se întoarse și se lăsă pe spate ca să ajungă la capul patului și bătu cu palma în spațiul liber dintre ei.
   - De ce nu vii încoace să-mi spui și mie cine sunt prizonierii pe care îi transportă naveta la New York și care e legătura dintre ei și Ricker, Coltraine și Sandy.
   - O să dureze ceva, îl avertiză ea.
   - Crede-mă, după aproape 20 de ore de locuri de noroc, femei goale, muzică de striptease și glume extraordinar de deocheate, sunt pregătit să fiu acasă.
Eve se rostogoli până ajunse și se ghemul lângă el,
   - Și mie mi-a fost dor de tine.

   Și în timp ce pisica rămase la capătul celălult al patului, făcându-și toaleta, Eve îl puse la curent pe Roarke cu progresele cazului.
   Roarke ascultă, relaxându-se cu soția lui cuibărită alături de el.
   Pisica se târî pe pat să ajungă și ea în dreptul șoldului.
   Da, era plăcut să fii acasă.
  - Or să-l închidă o vreme, spuse Roarke, gândlndu-se la Ricker. Dar, după asta, o să găsească alt Rouche, altă cale. Puterea lui e redusă, libertatea s-a dus - are nevoie de o supapă de evacuare. De o... distracție.
   - Are suficient de multă putere și libertate dacă a provocat două crime. Sau, în orice caz, una, aprecie Eve. Nu cred că el a ordonat uciderea lui Sandy. Dacă Callendar nu a găsit o transmisiune pe acest subiect, trebuie să cred că nici nu a existat. Grady a comis-o gratuit, pentru plăcerea ei.
   - Ricker nu ar obiecta. Cel puțin nu pe termen lung. Sandy era pe un teren minat, suficient ca să se dea de gol. Este posibil ca Ricker să fi decis tăierea acestui fir chiar în timp ce organiza uciderea lui Coltraine.
   - Nu știu.
   Eve dădu să se rostogolească de lângă el și Roarke o apucă mai strâns.
   - Mă întorc. L-a folosit pe Sandy doi ani de zile - mai mult ca sigur, continuă ea după ce se dădu jos din pat. Sandy, instabil sau nu, era cea mai bună legătură cu fiul lui. Mijlocul lui infailibil de a-l ține pe Alex sub observație. Acum s-a terminat cu el. S-ar putea ca Grady să albă impresia că poate găsi o cale pentru ca situația asta să fie în favoarea ei.
   Roarke o urmări pe Eve ducându-se la dulap și deschizându-l ca să aleagă o sticlă de vin.
   - Am simțit la ea ambiția și nu am putut să-mi dau seama de ce a rămas la gradul trei, în echipa asta mică, de nivel scăzut. Acum mi se pare logic, de vreme ce altele erau ambițiile ei.
   Eve alese un vin toscan roșu și-l deschise.
   - Așa că da, trebuie să-mi imaginez că are niște planuri. Și trebuie să își închipuie că a scăpat de grijă în cazul Coltraine. Vina cade pe Sandy. Sau continui să muncesc, să găsesc o legătură între Alex și amicul mort. Așa o să pară.
   - Ai și tu planuri.
   - Lucrez la vreo câteva.
   Turnă două pahare de vin, apoi le duse la AutoChef. Programă un amestec de brânzeturi, pâine, biscuiți și fructe. Aduse vinul, îi dădu un pahar lui Roarke și îl puse pe al ei pe noptieră, după care se întoarse să aducă mâncarea.
   Când așeză tava pe pat, și motanul - care își sprijinise capul de coapsa soțului ei - și, Roarke o studiară.
   - Ia te uită, nu-i așa că e o atmosferă casnică?
   - Într-un fel...
   Se întinse peste Roarke să-și ia vinul și-i șterse buzele cu ale ei la revenire.
   - Ai putea să consideri că face parte din umilire.
   - Ar putea fi un început.
   Eve întinse brânză pe o bucată de pâine crocantă și i-o oferi lui Roarke.
   - Alex și Sandy s-au împrietenit în colegiu. Tatăl și fiul nu se aflau în cele mai bune relații în momentul ăla. Prin urmare, ar fi posibil ca Ricker să-l fi plătit pe Sandy să se apropie, să lege o prietenie. Mai întinse brânză pe o bucată de pâine, pentru ea. Ideea este că, din ce am în momentul ăsta, Grady a urmat colegiul. Nu același colegiu, însă a petrecut 6 luni în Europa. Un fel de schimb de experiență.
   - Te întrebi dacă era plătită încă de atunci de Ricker și dacă nu ea l-a recrutat pe Sandy pentru el.
   - E posibil. Trebuie să fi fost foarte tânără. Dar, la urma urmelor, și tu erai la fel de tânăr când ai început să faci afaceri cu Ricker. Nu-ți amintești de ea? Este posibil să fi folosit un alt nume când apărea pe-acolo, poate arăta altfel.
   - Sigur, erau femei. Femei tinere. Îi plăceau. Le folosea. Sexual sau pentru oricare alt scop care-i convenea lui. Am văzut fotografia ei de identitate și m-am uitat bine la ea la comemorare. Nu mi s-a părut cunoscută.
   Eve continuă să se gândească la asta.
   - Nu s-ar potrivi să fie nouă pentru el. Nu ar fi avut de unde să știe că Coltraine o să se transfere la New York înainte s-o știe ea însăși. Grady este în secția asta de trei ani, iar în poliție de peste opt ani. Și niciodată nu a mai încredințat cuiva atât de nou o asemenea misiune. În plus, e închis de mai mult timp decât era Coitraine la New York, și-atunci cum ar fi putut s-o aleagă și s-o convingă pe Grady s-o ucidă? Vânătorul. Ăsta este numele pe care l-a folosit pentru ea în transmisiune. A mai făcut asta și înainte.
   - Bine, deci Grady era la locul ei și întâmplarea a făcut să fie în locul și la momentul potrivit pentru scopurile lui.
   - Da. Dacă n-ar fi fost ea, ar fi luat pe altcineva. Însă era ea, și atunci cum, de ce și când a atras-o de partea lui, când a cooptat-o? Nu s-a înscris în poliție imediat după colegiu. A mai durat vreo 2 ani. În dosarul ei nu apare nicio slujbă în intervalul ăsta de timp.
   - Nu e nimic neobișnuit să-ți iei liber câteva luni sau un an între absolvire și începerea unei cariere. În acest caz, ar fi avut nevoie de mai mult timp pentru antrenamente și pregătire de specialitate.
   - Detectiv gradul trei, secție mică - nu-i mare lucru ca să-ți atragă atenția. Locuiește singură, nu are pe nimeni care să se întrebe unde e, ce face. Își ia absolut toate zilele de concediu - întotdeauna a procedat așa - și de concediu medical.
   - Spre deosebire de o persoană pe care o cunoaștem, îi spuse Roarke lui Galahad, oferindu-i pisicii un biscuit mic cu o urmă de brânză pe el.
   - Își adaptează permanent programul, adăugă Eve. Nu atât cât să atragă atenția, dar suficient. Destul timp liber, dacă pui cap la cap, ca să se ocupe de alte lucruri. Vreau să aflu unde a fost în perioada aceea dintre colegiu și începerea serviciului. Dacă s-a intersectat cu Sandy în cele șase luni petrecute în Europa. Unde se duce în timpul liber. Îmi trebuie o singură conexiune, o singură încrucișare a traiectoriilor. Reo poate să-mi obțină un mandat de percheziție pe acest considerent.
   - Să înțeleg că diseară lucrăm.
   Eve vârî un bob de strugure în gură înainte să ducă tava pe bufet.
   - Dar deocamdată nu.
   Se târî înapoi în pat, apoi peste soțul ei.
   - Și trebuie să termin umilirea.
   - Asta așa e, trebuie.
   Cu o mișcare rapidă, Roarke inversă pozițiile.
   Lăsă capul în jos și-i prinse buza inferioară cu dinții. O strânse.
   - Trebuie să te umilești destul de mult. Așa că s-ar putea să dureze ceva.
   - Parcă am de ales? Cuvântul dat e ca o garanție. Somn, sex, câte ceva de mâncare - Eve se gândi că era  tripleta generatoare de energie.

   Și de vreme ce intenționa să folosească energia asta ca să lucreze, merita cele mai comode haine.

    Într-o pereche de blugi antici și un tricou și mai vechi de la Academia de Politie, își duse cafeaua din bucătărie în birou. Și-l găsi pe Roarke studiindu-i panoul.
   - Fiindcă e femeie?
   Eve îi dădu una dintre căni.
   - Știu că pare neserios. Ar fi trebuit să fii aici. Putea să fie oricare dintre ei, dar ea este cea mai potrivită. Și i se potrivește... judecată și curaj. Asta e problema. Fără să mai obțin niște informații, fără să mai dau peste un accident de teren, nu pot să obțîn mandatul de percheziție. Și percheziția poate să fie singura cale pentru găsirea accidentelor de teren.
   - Dacă accidentele astea ar exista, le-am putea găsi cu aparatura neînregistrată.
   - Nu se poate. Înainte am făcut-o pentru Morris.
   Clătină din cap, știind că logica ei era din nou foarte fragilă.
   - Urmăresc un alt polițist. Trebuie să procedez corect. Fiecare pas pe care îl fac trebuie să fie ca la carte pentru investigație. Și pentru mine. A făcut ea o greșeală undeva, a scăpat ceva din vedere, cândva. A făcut o greșeală trimițând înapoi arma și insigna lui Coltraine. Făcând varză ambuscada pe care ml-a pregătit-o.
   - Presupunând că e Grady. Ăsta.
   Roarke bătu cu degetul în fotografia lui Clifton.
   - Ăsta e belea. Cunosc genul.
   - Da, și nici nu m-ar surprinde să aflu la un moment dat că i se ordonă să-și predea armele și insigna. Și dacă Coltraine ar fi fost bătută, el ar fi fost în capul listei. A fost o greșeală, spuse Eve gânditoare. Grady a făcut-o prea curat. Nu a avut o componenta fizică - niciuna dintre crime. Asta înseamnă mândrie. E mândră de opera ei. Se descurcă bine la slujbă, primește calificative bune de la locotenentul ei. Se descurcă bine în misiuni, le primește de în Ricker. Acoperă ambele planuri.
   - Nu mă dezamăgi, draga mea, îi aminti Roarke. Nu este ceva care să i se pară important unei femei. Un plan o pune În poziția de subordonată, celălalt presupune o relație.
   - Tu le spui vreodată subordonatelor tale „dragă”?
   - Dumnezeule, sper că nu. E o lovitură cu dosul palmei, nu? Dacă vreau s-o plesnesc pe o angajată, o fac pe față și fată în față.
   - Exact. Ricker nu poate, fiind foarte ocupat într-o celulă din afara planetei. Întreaga frază este o insultă și un avertisment. Antecedentele sale în relațiile cu femeile corespund din nou. Așadar, unde i-a atras atenția? Mă gândesc să încep cu cele șase luni petrecute în Europa, de la colegiu. S-ar putea să găsesc vreo intersectare cu Sandy și pe urmă pot să mă întorc în timp, și de atunci încolo.
   Se duse la birou să facă acest lucru. Roarke rămase în picioare, studiind panoul.

..................................................