„A avea mult înseamnă adesea a stăpâni puțin.”
                             Tudor Arghezi

Omule, Tudor Arghezi

O lăcomie crâncenă,nebună.
Adună,omule, adună,
Căznește-te, fură, surpă și omoară.
Îți trebuiesc putere și comoară.
Îți trebuiesc palate și veșminte
Să-ți zacă-n ele hoit și oseminte.
Morminte, omule, morminte.

Avidă, mâna ta se strânge,
Storci aur și se scurge sânge.
Nădejde, sânge, har, ca un burete,
Le soarbe aurul cu sete
Și-n beciul tău zidit înghiață
Neprihănita oamenilor viață,
Avântul, bucuria, puse bine
De stârvul tău, păstrate pentru tine.

Îmi e rușine, omule, îmi e rușine.

Tâlharul pedepsit, Tudor Arghezi

 Într-o zi, prin asfinţit,

Şoaricele a-ndrăznit

Să se creadă în putere

A prăda stupul de miere.

El intrase pe furiş,

Strecurat pe urdiniş,

Se gândea că o albină-i

Slabă, mică şi puţină,

Pe când el, hoţ şi borfaş,

Lângă ea-i un uriaş.

Nu ştiuse că nerodul
Va da ochii cu norodul
Şi-şi pusese-n cap minciuna
Că dă-n stup de câte una.

Roiul, cum de l-a zărit
C-a intrat, l-a copleşit.
Socoteală să-i mai ceară
Nu! L-au îmbrăcat cu ceară,
De la bot până la coadă
Tăbărâte mii, grămadă,
Şi l-au strâns cu meşteşug,
Încuiat ca-ntr-un coşciug.

Nu ajunge, vream să zic,

Să fii mare cu cel mic,

Că puterea se adună

Din toţi micii împreună.

        „Nefericirea oamenilor vine din ușurința cu care se lasă păcăliți.”
              Tudor Arghezi

 Are-o fire minunată
Strălucitul meu amic;
Nu refuză niciodată
Însă nici nu dă nimic.
      Tudor Arghezi

Ghicitoare, Tudor Arghezi

 Ghicitoarea ştiu că-ţi place,
Ce-i ca un burduf de ace?
Ca un pepene cu ţepi?
Ia gândeşte-te. Pricepi?

Şi răspunde-n doi-trei timpi,
Cine are mii de ghimpi?
Cui îi ustură şoriciul?
N-ai ghicit că e ariciul?

                  „Puțini sunt oamenii care au învățat să prețuiască prietenia.”
                                Tudor Arghezi

Inscripție pe o ușe, Tudor Arghezi

Când pleci, să te-nsoțească piaza bună,
Ca un inel sticlind în dreapta ta.
Nu șovăi, nu te-ndoi, nu te-ntrista.
Purcede drept și biruie-n furtună.

Când vii, pășește slobod, râzi și cântă.
Necazul tău îl uită-treg pe prag.
Căci neamul trebuie să-ți fie drag
Și casa ta să-ți fie zilnic sfântă.

           „Ce este cartea? O trebuință de singurătate a omului neliniștit și curios, însușirile unui militant. Înainte de a deveni o filozofică amărăciune, cartea e o făgăduință, o bucurie, o călătorie prin suflete, gânduri și frumuseți.”

                  Tudor Arghezi  

Inscripție pe o ușe, Tudor Arghezi

Când pleci, să te-nsoțească piaza bună,
Ca un inel sticlind în dreapta ta.
Nu șovăi, nu te-ndoi, nu te-ntrista.
Purcede drept și biruie-n furtună.

Când vii, pășește slobod, râzi și cântă.
Necazul tău îl uită-ntreg în prag.
Căci neamul trebuie să-ți fie drag
Și casa ta să-ți fie zilnic sfântă.

Flori de mucigai, Tudor Arghezi

Le-am scris cu unghia pe tencuială
Pe un părete de firidă goală,
Pe întuneric, în singurătate,
Cu puterile neajutorate
Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul
Care au lucrat împrejurul
Lui Luca, lui Marcu și lui Ioan.

Sunt stihuri fără an,
Stihuri de groapă,
Se sete de apă
Și de foame de scrum,
Stihurile de acum.

Când mi s-a tocit unghia îngerească
Am lăsat-o să crească
Și nu mi-a mai crescut -
Sau nu o mai am cunoscut.

Era întuneric. Ploaia bătea departe, afară.
Și mă durea mâna ca o ghiară
Neputincioasă să se strângă
Și m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă.

Niciodată toamna, Tudor Arghezi

Niciodată toamna nu fu mai frumoasă
Sufletului nostru bucuros de moarte.
Palid așternut e câmpul de mătasă.
Norilor copacii le urzesc brocarte.

Casele-nșirate ca niște ulcele,
De vin învechit pe fundul lor de lut,
Stau pe țărmu-albastru-al râului de soare
Din morcila cărui aur au băut.

Păsările negre suie spre apus,
Ca frunza bolnav-a carpenelui sur
Ce se desfrunzește risipind în sus
Foile-n azur.

Cine vrea să plângă, cine să jelească
Vine să asculte-ndemnul neînțeles,
Și cu ochii-n facla plopilor cerească
Să-și îngroape umbra-n umbra lor, în șes.

Ştiaţi că....

       Pe 21 mai 1880 s-a născut Tudor Arghezi, pseudonimul literar al lui Ion Nae Theodorescu, unul dintre autorii canonici din literatura română. A scris teatru, proză, pamflete, precum și literatură pentru copii, dar cu siguranţă cu toţii îl cunoaştem din timpul gimnaziului, generalei sau liceului, când îi studiam poeziile: Zdreanţă, Testament, Flori de mucigai, O furnică, Ex libris, Cântec de adormit Mitzura etc.

      Flori de mucigai

Le-am scris cu unghia pe tencuială
 Pe un părete de firidă goală,
 Pe întuneric, în singurătate,
 Cu puterile neajutate
 Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul
 Care au lucrat împrejurul
 Lui Luca, lui Marcu şi lui Ioan.
 Sunt stihuri fără an,
 Stihuri de groapă,
 De sete de apă
 Şi de foame de scrum,
 Stihurile de acum.
 Când mi s-a tocit unghia îngerească
 Am lăsat-o să crească
 Şi nu mi-a crescut -
 Sau nu o mai am cunoscut.

Era întuneric. Ploaia bătea departe, afară.
 Şi mă durea mâna ca o ghiară
 Neputincioasă să se strângă
 Şi m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă.

Fă-te, suflete, copil,Tudor Arghezi

Fă-te, suflete, copil
Şi strecoară-te tiptil
Prin porumb cu moţ şi ciucuri,
Ca să poţi să te mai bucuri.

Strânge slove, cărţi şi pană.
Dă-le toate de pomană
Unui nou învăţăcel,
Să se chinuie şi el.

Gândul n-o să te mai fure
Prin zăvoaie şi pădure,
Cu ecoul de cuvinte
Care-ngână şi te minte.

Când tristeţile te dor,
Uită tot şi tâlcul lor.

Inscripție pe o ușe, Tudor Arghezi

Când pleci, să te-nsoțească piaza bună,
Ca un inel sticlind în dreapta ta.
Nu șovăi, nu te-ndoi, nu te-ntrista.
Purcede drept și biruie-n furtună.

Când vii, pășește slobod, râzi și cântă.
Necazul tău îl uită-ntreg pe prag.
Căci neamul trebuie să-ți fie drag
Și casa trebuie să-ți fie zilnic sfântă.

Zdreanță, Tudor Arghezi

 L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă,
Cel cu ochiul de faianţă?
E un câine zdrenţuros
De flocos, dar e frumos.
Parcă-i strâns din petice,
Ca să-l tot împiedice.
Ferfeniţe-i atârnă
Şi pe ochi, pe nara cârnă,
Şi se-ncurcă şi descurcă,
Parcă-i scos din câlţi pe furcă.
Are însă o urche
De pungaş, fără pereche.
Dă târcoale la coteţ,
Ciufulit şi-aşa lăieţ,
Aşteptând un ceas şi două
O găină să se ouă,
Care cântă cotcodace,
Proaspăt oul când îl face.
De când e-n gospodărie
Multe a-nvăţat şi ştie,
Şi, pe brânci, târâş, grăbiş,
Se strecoară pe furş.
Pune laba, ai cu botul
Şi-nghite oul cu totul.

- "Unde-i oul?" - a-ntrebat
Gospodina, - "L-a mâncat!"
- "Stal niţel, că te dezvăţ,
Fără mătură şi băţ.
Te învaţă mama minte."
Şi i-a dat un ou fierbinte.
Dar de cum l-a îmbucat,
Zdreanţă l-a şi lepădat
Şi-a-njurat cu un lătrat.

Când se uită la găină,
Cu culcuşul lui, vecină,
Zice Zdreanţă-n gândul lui:
"S-a făcut a dracului!"

Creion, Tudor Arghezi

   Fă-te, suflete, copil
   Şi strecoară-te tiptil
   Prin porumb cu moţ şi ciucuri,
   Ca să poţi să te mai bucuri.

   Strânge slove, cărţi şi pană.
   Dă-le toate de pomană
   Unui nou învăţăcel,
   Să se chinuie şi el.

   Gândul n-o să te mai fure
   Prin zăvoaie şi pădure,
   Cu ecoul de cuvinte
   Care-ngână şi te minte.

   Când tristeţile te dor,
   Uită tot şi tâlcul lor.

Nici suferinţele nu sunt la fel, Tudor Arghezi

    Nici suferinţele nu sunt la fel.
    Unul apasă, altul rabdă-n el.
    Pe unu-l doare talpa, pe celălalt grumazul,
    Pe cei mai tari trufia, pe cei mai slabi necazul.

    Tu gemi că eşti puternic, el geme că-i sărac.
    Pe amândoi jurat sunt să vă-mpac.
    Un vinovat îndură, alt vinovat înfrânge.
    Tu dai otravă, semenul dă sânge.

    Nefericiţi şi crânceni amândoi,
    Care-i mai teafăr dintre voi?
    Când schimb pe cel mai mare, de sus, cu cel mai mic,
    În cumpăna întoarsă nu s-a schimbat nimic.

    „Nu e destul să fii bun. Trebuie să fii bun de ceva.”
                                            Tudor Arghezi

Zdreanță, Tudor Arghezi

„L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă,
Cel cu ochii de faianţă?
E un câine zdrenţuros..

De flocos, dar e frumos.
Parcă-i strâns din petice,
Ca să-l tot împiedice,
Ferfeniţele-i atârnă..
Şi pe ochi, pe nara cârnă,
Şi se-ncurcă şi descurcă,
Parcă-i scos din calţi pe furcă.
Are însă o ureche. 
De pungaş fără pareche.
Dă târcoale la coteţ, 
Ciufulit şi-aşa lăieţ,
Aşteptând un ceas şi două.. 
O găină să se ouă,
Care cântă cotcodace, proaspăt oul când şi-l face.
De când e-n gospodărie.. 
Multe a-nvăţat şi ştie,
Şi, pe brânci, târâş, grăbiş, 
Se strecoară pe furiş.
Pune laba, ia cu botul.. 
Şi-nghite oul cu totul.

- "Unde-i oul? a-ntrebat Gospodina. 
- "L-a mâncat!"
"Stai niţel, că te dezvăţ.. 
Fără mătură şi băţ.
Te învaţă mama minte." 
Şi i-a dat un ou fierbinte.
Dar decum l-a îmbucat, 
Zdreanţă l-a şi lepădat
Şi-a-njurat cu un lătrat...
Când se uita la găină, 
Cu culcuşul lui, vecină,
Zice Zdreanţă-n gândul lui.. 
"S-a făcut a dracului!" -