.....................................
SFÂRȘIT
3.
Laura își petrecu restul după-amiezii cu Leah, încercând să scape de dezgustul persistent pe care i-l trezea amintirea discuției cu sora sa.
Spre marea ei ușurare, Pamela se întoarse în bungaloul ei după prânz, iar Laura căută compania femeii pentru a-și recăpăta cât de cât echilibrul.
Laura își petrecu restul după-amiezii cu Leah, încercând să scape de dezgustul persistent pe care i-l trezea amintirea discuției cu sora sa.
După ce Leah îi prezentă casa, o invită în bucătărie. Ca și celelalte încăperi, era mare și aerisită. Leah o invită să stea pe un fotoliu din bambus, apoi scoase din frigider un cocteil din fructe și alcool.
- Nu prea beau după-amiaza, mărturisi Laura, când femeia îi turnă un pahar. De fapt, nu beau deloc.
- Mai adaugă suc, o sfătui Leah, turnându-și și ei un pahar. Mie mi se pare, totuși, că un întăritor ți-ar face bine. Nu știu de ce am sentimentul că tu ai nevoie de ajutorul lui Jason, nu sora ta.
- Sunt bine, oftă Laura, neconvingător.
- Da? o privi Leah cu îndoială. Știi, când Jason mi-a zis că te aduce aici, i-am spus că e nebun. Când ai plecat, am crezut că nu te voi mai vedea niciodată și eram gata să-ți învinețesc ochii. Dar Jason m-a pus să-i promit că nu te voi supăra și când te-am văzut ieri după-amiază aici, am știut de ce a făcut-o.
- O, Leah!
- Știu, știu, nu vrei să vorbești despre asta. Și nici n-am de gând să-mi iau cuvântul înapoi. Dar dacă ai puțin bun-simț, vei rămâne de data asta. Oricare i-ar fi vina, și nu spun că nu ar fi vinovat, Jason e un om bun. Nu te-ar răni niciodată așa cum ai făcut-o tu.
- Vrei să punem pariu? îndrăzni Laura, sorbind din cocteil. E delicios. De ce cocteilurile făcute de tine sunt mai bune decât oricare altele?
- Cred că e un talent al meu, răspunse ea scurt, nedorind să schimbe subiectul. Dacă vrei, data viitoare când prepar așa ceva, mă poți urmări. Știu exact cum îi plac lui Jason.
- Ai fost alături de el mulți ani, nu-i așa? Bănuiesc că nimeni nu-l cunoaște mai bine ca tine.
- N-aș spune asta, o contrazise Laura. Cred că tu îl știi destul de bine, Laura. Mai bine, oricum, decât orice altă femeie pe care o cunoscut-o.
- Și a cunoscut destule, observă Laura cu amărăciune.
- Câteva, ridică din umeri femeia. Dar n-au însemnat nimic pentru el.
- O, să fim serioși! Dar Regina? Doar s-a căsătorit cu ea.
- Regina! pufni Leah. Vrei să afli care e treaba cu Regina? Nu i-a păsat niciodată de scorpia aia italiană.
- N-ai de unde să știi, Leah! Ai mai spus asta, dar cred că e doar părerea ta.
- Cum? se miră Leah. Jason s-a însurat cu Regina doar ca să facă pe plac familiei sale. Crede-mă! Nu te-aș minți.
Poate altădată ar fi crezut-o, dar nu acum. Cândva, sperase și ea să devină soția lui Jason și crezuse pe oricine care-i spunea că iubitul ei nu-și merita renumele de cuceritor cinic. I se păruse perfect rezonabil faptul că bărbatul își transformase singura aventură într-un mariaj, iar gestul Reginei de a divorța n-o îngrijorase. Acum, avea însă niște experiențe dureroase, iar încercarea lui Leah de a o consola nu era convingătoare.
- Leah, Jason nu s-ar căsători cu nimeni doar ca să facă pe plac familiei sale, declară ea, întrebându-se de ce cocteilul i se părea dintr-odată acru. Nu e genul lui. O știi bine, la fel cum știu și eu. Așa că n-are rost să ne prefacem.
Leah o privi nesigură, apoi spuse, cu năduf:
- Nu erai atât de neîncrezătoare cândva. Ce ai făcut de când ai plecat înapoi în Anglia?
- Tot felul de lucruri. Acum, sunt secretara unui celebru scriitor de romane polițiste. Este o muncă foarte interesantă. Foarte diferită de ceea ce am mai făcut.
- E vorba de un bărbat?
- Da, scriitorul Pierce Carver.
- Ești iubita lui?
- Leah!
- Încerc să înțeleg de ce te-ai înăsprit așa, explică femeia. Tu ai plecat de lângă Jason, și totuși îi porți pică.
- Leah, nu vreau să vorbesc despre asta.
- Știu, știu. Vrei doar să continui să crezi lucruri rele despre el!
- Poate ai dreptate, admise Laura.
- Ei bine, nu e corect!
- Corect? Ce vrei să spui? Când a fost Jason corect cu cineva? Chiar și cu Regina!
- Și dacă ți-aș spune adevăratul motiv pentru care Jason s-a căsătorit cu regina? Motivul pentru care el și tatăl lui nu-și vorbesc?
- Leah, nu e cazul...
- Ba da, făcu Leah, cu o expresie întunecată. Mi s-a spus să nu vorbesc niciodată despre asta, dar...
- Leah, oprește-te! Îți înțeleg loialitatea și știu că Jason n-ar face nimic să te rănească, dar nu crezi că mergi prea departe?
- Nu, ascultă-mă! Tatăl lui Jason n-a fost întotdeauna bogat, așa cum e acum. Au fost momente când ar fi încercat orice ca să aibă un ban, inclusiv să-și însoare fiul cu fiica unuia dintre cei mai puternici inamici ai săi!
- Da? se miră Laura. Credeam că Regina a fost fotomodel.
- Da. Dar este și fiica lui Paulo Enrico.
- Vrei să spui că familia Reginei este la fel de bogată ca familia Montefiore?
- Da. Ascultă, o atenționă Leah, privind în jur ca să se asigure că discuția lor nu era auzită. Marco... tatăl lui Jason...
- Da...
- ...s-a vârât în niște afaceri din care n-a mai putut ieși cu bine. A pierdut 10 milioane de dolari... pe care nu-i avea. Suficient să distrugă comapnia pe care o deținea. A avut nevoie de bani și Enrico i-a oferit.
- Așa, pur și simplu?
- Cu niște condiții.
- Căsătoria lui Jason cu Regina? întrebă Laura, neîncrezătoare. Dacă erau dușmani, așa cum spui, de ce Enrico a vrut ca Jason să se însoare cu fiica sa?
- Nu cred că a vrut, dar Regina l-a convins.
- Ce drăguț! șopti Laura, fără să creadă o iotă din spusele femeii. Și de aceea nu mai vorbește Jason cu tatăl lui?
- În parte, da.
- Atunci, spune-mi încă ceva, zise Laura. Dacă Regina este la fel de bogată ca Jason, de ce vine mereu să-i ceară bani?
- Dacă tu crezi că de asta vine, ești naivă, replică Leah, supărată. Restul poveștii nu e prea plăcut. Dar să lăsăm asta, am spus deja prea multe.
- Ai spus, aprobă Laura. Leah, știu că ai intenții bune și apreciez că ai încredere în mine, dar Jason are regulile lui. Și eu la fel.
După aceea, Laura își bău ceaiul în curtea interioară și plecă să se plimbe pe plajă. Nu voia să se întoarcă în apartament, pentru că acolo dormea Jason. La întoarcere, însă, îl găsi așteptând-o. Încercă să-l evite, dar bărbatul îi ieși în întâmpinare.
- Știi, o anunță el pe un ton lejer, m-am răzgândit în privința planurilor pentru mâine. Voiam să-ți spun înainte să apară și sora ta și să începeți acele conversații interminabile despre fleacuri pe care femeile le consideră atât de importante.
Pentru o clipă, Laura nu pricepu la ce se referă.
- Ce planuri pentru mâine? întrebă ea.
- Excursia la San Francisco.
- Am uitat, recunoscu ea.
- În fine, am decis să nu te mai iau cu mine, declară el lipsit de orice emoție. Chiar dacă îmi va lipsi compania ta; natura violentă a... relației noastre... se poate dovedi dăunătoare pentru o călătorie de afaceri.
Laura tăcu. Se simțea ciudat. Deși asta își dorise, deși ar fi trebuit să se simtă ușurată, lucrurile nu stăteau deloc așa. Încercă să răspundă calm și rațional, dar cuvintele ei exprimau frustrare și durere.
- Cine va merge cu tine? întrebă ea, încordată. De ce n-o iei pe Pamela? Cred că nu va avea nimic împotrivă.
Jason o privi cu ochi reci.
- Presupun că ai dreptate, răspunse el aspru, deși nu înțeleg de ce îți face atâta plăcere s-o spui. Totuși, oricât de rău mi-ar părea să-ți contrazic opinia pe care o ai despre mine, află că plec în călătorie fără nicio însoțitoare de gen feminin.
- Asta mă surprinde.
- Înțeleg, replică el, strângând din dinți. Câteodată, mă surprind singur. Mai ales când continui să te doresc, deși văd că tu mă urăști din tot sufletul!
Laura nu mai vorbi cu Jason până la plecarea acestuia.
Contrar presupunerilor ei, bărbatul nu încercă să vină la ea în cameră în acea noapte, iar a doua zi dimineață află că avionul bărbatului decolase la miezul nopții.
În zilele următoare, de fiecare dată când auzea zgomotul unui avion zburând deasupra insulei, Laura se trezea dorind cu înfrigurare întoarcerea lui Jason. Dar zilele treceau... Trecu o săptămână, apoi două, și Jason nu se întoarse. Laura habar n-avea dacă Leah cunoștea programul bărbatului. Cert era că femeia nu dezvăluise nimic despre asta, iar Laura era prea mândră ca s-o descoasă. În schimb, se strădui să-și facă un orar zilnic, pentru a evita să se gândească la absența lui Jason, și încercă să mențină o relație politicoasă cu sora sa, deși nu era deloc simplu.
Pamela se adaptase foarte ușor la noua sa viață. Făcea băi de soare, se scălda în piscină, făcea plimbări alături de Laura și părea cea mai fericită când nu făcea nimic. De aceea, Laura găsi că era mai simplu să evite orice discuție despre viitor. Din când în când, Pamela mai întreba de Jason, dar de obicei conversația lor se limita la lucruri lipsite de importanță, motiv pentru care Laura bănuia că nici Pamela nu era nerăbdătoare să discute posibilele intenții ale binefăcătorului ei.
Cu fiecare zi care trecea, Laura devenea mai tristă. Cu toate că încerca să se convingă că absența lui Jason îi făcea bine, era greu să păstreze aceeași părere seara, când se ducea la culcare. Să doarmă în casa lui, în camera lui, în patul lui, era insuportabil. Oriunde mergea, orice vedea, îi amintea de el. Chiar și mirosul detergentului cu care se spăla lenjeria de pat îi amintea de el și nu o dată se trezise în miezul nopții strângând cu disperare în brațe perna.
Astfel, peste 15 zile, când avionul personal al lui Jason ateriză în sfârșit pe aeroport, Laura aștepta cu nerăbdare ca unul dintre angajați să se ducă să-l întâmpine și să-l aducă acasă. Dacă n-ar fi fost Pamela, Laura s-ar fi oferit să meargă și ea, dar se mulțumi să aștepte, încordată și stresată, până când auzi zgomotul familiar al mașinii în fața casei. Nu știa ce îi va spune lui Jason, nici măcar cum va reacționa la vederea lui. Știa numai că-i fusese dor de el mai mult decât ar fi crezut că este posibil.
Automobilul crem se opri în fața casei și Laura alergă în întâmpinarea bărbatului. Dar, pe măsură ce se apropia, pașii ei deveneau mai șovăitori. Din mașină cu coborî Jason, ci o tânără înaltă și slabă, îmbrăcată în blugi strâmți, cu părul lung, negru și buclat. Din felul cum se adresa lui Jonah, se vedea că nu se afla pentru prima dată pe insulă.
Cine era oare? se întrebă Laura, simțind deodată un gol în inimă. Una dintre numeroasele iubite ale lui Jason?
- Cine e asta? întrebă Pamela.
- De unde vrei să știu? se enervă Laura. De ce n-o întrebi pe ea?
- Laura! o avertiză Pamela în șoaptă.
Femeia le zări și se îndreptă grăbită spre ele, lăsându-l pe Jonah să se ocupe de bagaje.
- Laura! o strigă necunoscuta.
Atunci, Laura realiză cine era.
- Lucy? zise ea. Tu ești? Nu te-am recunoscut!
Cele două se îmbrățișară, iar Laura izbucni într-un plâns copilăresc. Tensiunea ultimelor zile trebuia eliberată.
- Îmi pare rău, se scuză ea. Credeam că ești altcineva.
- Cine? se miră Lucy. Așteptai pe cineva?
- Nu... nu... adică, da... pe Jason, șopti ea trist. Când ai crescut atât de mult? adăugă ea, încercând să zâmbească.
- Ai fost plecată 3 ani, Laura, îi aminti fata. Am aproape 18 ani, nu mai sunt un copil.
- Văd, văd. Ești foarte frumoasă. Cred că tatăl tău e mândru de tine.
- A... înțelese Luci, ai crezut că sunt una dintre iubitele tatei, nu-i așa? Să-ți fie rușine, Laura, glumi ea. Tata nu e deloc așa, credeam că știi.
- O... nu spune prosti, Lucy. De ce mi-ar păsa dacă tatăl tău aduce sau nu femei aici? Nu ți-a spus Jason? Mă aflu pe insulă doar datorită surorii mele. Dar unde e Jason, apropo? L-ai lăsat la aeroport?
- Tata n-a venit, scutură din cap fata.
- Nu? bâigui Laura, luată prin surprindere. Dar unde e?
- În Honolulu, bănuiesc, replică Lucy cu nepăsare. Mi-a spus să-ți transmit că afacerile îi vor lua ceva mai mult timp. Ea e sora ta?
- O, da, răspunse Laura, încercând să-și revină din șoc. Vino să ți-o prezint. Pam... ea este fiica lui Jason, Lucia. Lucy, ea e Pam.
- Fiica lui Jason? zise Pamela, făcând ochii mari. Nu știam că e însurat.
- Nu e, răspunse Lucy. Mama și tata au divorțat acum 15 ani. Dar eu și cu Laura suntem prietene vechi.
- Da? se miră Pamela. Ce drăguț!
- Nu-i așa? făcu Lucy, fals inocentă, simțind ostilitatea celeilalte. Haide cu mine, Laura, te rog. Vom vorbi în timp ce mă schimb. Abia aștept să-mi pun costumul de baie.
Cât timp Lucy discută cu menajera, Laura ieși pe balcon, încercând să se împace cu gândul că nu-l va vedea curând pe Jason. Oare bărbatul o trimisese pe Lucia pe insulă ca s-o supravegheze? Deși ideea era năstrușnică și poate chiar cinică, Laura nu reuși să-și alunge din minte această bănuială.
- Pamela nu-ți seamănă, observă Lucy. Chiar e îndrăgostită de unchiul Mike? Nu pare foarte îndurerată.
Laura intră în dormitor.
- Tatăl tău ți-a povestit așadar despre ce e vorba? șopti ea, cercetând neatent o vază sculptată aflată pe o măsuță.
- Nu, Nonna mi-a spus, zise Lucy, punându-și sutienul. M-a întrebat dacă te-am văzut de când te-ai întors. Voia să știe care sunt planurile tatei.
- Înțeleg. Și ce ți-a mai spus bunica ta? Intenționează să-i dezvăluie Irenei toată povestea la întoarcerea ei din Italia?
- Mătușa e în Italia? întrebă Lucy, privindu-se în oglindă. Din câte știu, e acasă. Tata a luat cina cu ea într-o seară.
- Da? întrebă Laura uimită. Credeam că...
- Tata ți-a spus că mătușa Irene se află în Italia? se încruntă fata.
- Da.
- Păi... nu-i mare lucru. Cred că a uitat sau a înțeles greșit, nu?
- Da, acceptă Laura explicația fetei, fără alte comentarii.
De ce mințise Jason? se întrebă ea. Pentru că nu voia ca ea să ia legătura cu Mike Kazantis? Ar merge Jason atât de departe pentru a-și proteja sora? Se părea că da.
- Nonna a fost foarte surprinsă să afle că te-ai întors. Și eu am fost, dar din alte motive, adăugă Lucy.
- Ce vrei să spui? întrebă Laura, intrigată.
- O... eu am știut mereu că tata te vrea înapoi. Dumnezeule, se strâmbă ea, nu înțeleg cum ai putut să te întorci aici, după ce l-ai părăsit.
- Cred că exagerezi, se apără Laura.
- Deloc, protestă Lucy, indignată. Știi ce simțea pentru tine. Te-am urât pentru ce i-ai făcut.
- Nu înțelegi...
- Nu, nu înțeleg. Ți-am spus, a fost extrem de furios când l-ai părăsit. Dar apoi... m-am gândit că s-a întâmplat ceva important și dramatic, care te-a determinat să pleci astfel. Credeam că-l iubești, dar apoi ai dispărut. Nu mă așteptam să revii.
- Nici eu, recunoscu Laura, îndurerată. Și de ce spui că bunica ta vede altfel lucrurile?
- Nonna nu știe ce s-a întâmplat.
- Adică?
- Crede că tata te-a părăsit. N-au discutat niciodată despre asta, iar eu am lăsat-o să creadă ce vrea.
- De aceea a fost atât de surprinsă, realiză Laura.
- Da, îmi pare rău.
- Nu-i nimic. Nu contează. Dar nu mi-ai spus ce crede bunica ta, reluă ea. Mătușa Irene știe ce s-a întâmplat?
- În legătură cu tine și cu tata?
- Nu, cu unchiul Mike și Pamela. Tatăl tău a discutat cu ea?
- Nu știu, zise Lucy, confuză. Unchiul Mike are mereu probleme de tot felul. Mătușa Irene și cu el nu mai locuiesc împreună. S-au despărțit acum 6 luni.
- S-au despărțit!?
- Sunt căsătoriți încă, dar numai de dragul copiilor. Locuiesc separat, iar copiii stau cu mătușa. Îi cunoști pe verii mei?
- Nu, clipi Laura, nedumerită.
- Sunt patru. Doi gemeni, Dino și Tina, care au 16 ani, Marco, de 12 ani, și Sophia, care are 7 ani.
- Și tatăl tău știe?
- Ce anume?
- Că Mike și cu mătușa ta nu mai locuiesc împreună.
- Bănuiesc că da. Nu e secret.
- Nu, desigur. Cred că am înțeles eu greșit.
- Hm, spuse Lucy, nesigură, înțelegând că făcuse o gafă de proporții. Crezi că arăt bine? adăugă ea, încercând să schimbe subiectul. Nu ți se pare cam demodat costumul ăsta?
- Demodat? repetă Laura dezinteresată. Nu... nu...
- Ești bine, Laura? Pari cam... copleșită. Am spus ceva greșit?
- Nu, nimic. Când se întoarce tatăl tău? Sau și ăsta e un secret bine păstrat?
- Și ăsta? repetă fata, mirată. Nu știu. Peste câteva zile... bănuiesc. De ce nu-l suni? Îți pot da numărul de la apartamentul lui din Ilikai.
Laura era tentată să i-l ceară. Era frustrată și supărată că Jason o mințise și voia să-l înfrunte. Dar știa că prin telefon era dificil să poarte o astfel de discuție.
- Nu e nevoie, Lucy, mulțumesc. De ce nu te duci să bei un ceai? reluă ea.
Voia să rămână singură cu gândurile ei.
Capitolul 8
În zilele care urmară, Laura fu nevoită să asculte și mai multe secrete și confidențe. Lucy o trata ca pe un membru al familiei și o punea la curent cu o mulțime de noutăți.
- Știi că mama s-a măritat? o întrebă ea într-o dimineață.
Erau singure. Pamela obișnuia să se trezească târziu.
- Tatăl meu vitreg face afaceri cu petrol, continuă fata. Ai auzit de Ellis Hammond?
- Nu.
- Poate ai auzit de compania lui, Hamco.
- Nu. Când s-au căsătorit?
- Acum 2 ani. Cred că mama a realizat în sfârșit că tata nu mai are niciun gând în privința ei.
- Ce vrei să spui?
- Știi tu, a umblat după tata ani buni, crezând că o va lua din nou de nevastă.
Laura se întrebă dacă-l cunoștea cu adevărat pe bărbatul alături de care își petrecuse 2 ani din viață.
- Aa, făcu ea vag. Dar nu mama ta a cerut divorțul?
- A fost doar așa, ca să nu se certe pe custodia asupra mea. Tata ar fi putut divorța de mii de ori înainte. Din partea lui, n-a fost cine știe ce dragoste.
- Ești foarte cinică, observă Laura.
- Tu n-ai fi, în locul meu? Mama m-a folosit întotdeauna ca să se răzbune pe tata. Dacă n-ați fi fost tu și cu Nonna, aș fi ajuns să cred că toate femeile se poartă la fel.
- O, Lucy...
- Ăsta e adevărul, zise fata. Ajunsese să-mi fie teamă de tata, știam că nu sunt decât un intermediar și uram să fiu târâtă de colo-colo ca un sac de cartofi.
- Tatăl tău te-a iubit întotdeauna.
- Da, așa este. Dar numai după ce ai apărut tu am început să mă simt în apartamentul tatei ca acasă.
- Mulțumesc.
- N-ai de ce. Este adevărat. Celelalte femei n-au însemnat nimic pentru el, cu atât mai puțin pentru mine. Cu tine, a fost diferit.
- Da? întrebă Laura cu ironie.
- Știi bine că da. Doar te afli aici.
- Pentru moment.
- Ce vrei să spui?
Lucy deveni bănuitoare, iar Laura simți nevoia s-o liniștească.
- Cine știe! exclamă ea. Cine poate cunoaște viitorul?
- Tati nu mi-a vorbit despre tine de când v-ați despărțit. Ce te-a determinat să-l părăsești?
- E o poveste lungă, încercă Laura să evite discuția. Ți-o voi spune într-o bună zi.
- De ce nu acum?
- Pentru că, după cum am spus, este o poveste lungă.
- Am timp.
- O, Lucy...
- Știu că e ceva legat de Ridgeway, nu? insistă Lucy.
- Știi?
- Mama mi-a spus, admise Lucy. Deci, e adevărat. E ceva legat de Ellen Ridgeway. Am auzit că tata te-a părăsit pentru ea, dar nu pot să cred așa ceva.
- Ce ți-a mai spus mama ta?
- Nu prea multe, roși Lucy. De aceea ai plecat? Pentru că ai crezut că tata avea o aventură?
- Bănuiesc că ți se pare un gest stupid, zise Laura, trăgând adânc aer în piept.
- Stupid?
- Da. N-ai spus că tatăl tău avea mereu o femeie prin preajmă?
- Nu cât timp a fost cu tine, protestă Lucy apărându-se. Ți-am spus...
- Dar mama ta știa că Jason era cu Ellen Ridgeway.
- Așa credea. Ți-a spus ție asta? A fost motivul pentru care ai plecat?
- Nu, nu acesta a fost motivul. Nu am crezut vorbele Reginei, plecă Laura ochii, și poate că am greșit.
- Nu, n-ai greșit. Dacă ar fi fost iubitul acelei femei, de ce n-a continuat relația cu ea după plecarea ta?
- De unde știi că n-a făcut-o?
- Pur și simplu știu. Am stat cu el tot anul acela. N-am mai fost cu nicio altă femeie.
- Presupun că până și tatăl tău are o oarecare decență. Știi ce, nu vreau să mai vorbesc despre asta.
- Dar trebuie, insistă Lucy.
- Ba nu trebuie, o contrazise Laura, ridicându-se. E aproape ora mesei și simt nevoia să beau o cafea.
Lucy o ascultă.
- Te rog să nu-i spui tatei că am vorbit despre asta. N-aș vrea să afle că mama... mi-a împărtășit astfel de lucruri.
- Stai liniștită, o mângâie Laura. Afacerea Ridgeway este definitiv încheiată.
Lucy nu-i spusese Laurei cât avea de gând să stea pe insulă, iar Laura n-o întrebase ca să nu creadă că o vrea plecată. De altfel, Laura era mulțumită pentru că avea companie și prezența fetei îi făcea mai ușor de suportat singurătatea. În plus, relația dintre ea și Pamela devenise mai tensionată de la plecarea lui Jason. Lucy, la rândul ei, o privea pe Pamela cu oarecare resentiment și se arătă foarte mirată că Laura nu-i spusese surorii sale cine era Mike Kazantis.
- În fond, îi spuse ea Laurei, nu e vina ta că unchiul Mike este căsătorit cu sora lui tati. Și de vreme ce ai venit la tata să-i ceri ajutorul...
- În momentul acela... Pamela era instabilă. Nu ți-a povestit bunica ta?
- Despre tentativa ei de sinucidere? Ba da, mi-a spus. Dar... nu pare genul care să facă acest gest... nu crezi?
- Poate era disperată, ridică din umeri Laura. Toți facem lucruri neobișnuite când suntem disperați.
- Ca atunci când l-ai părăsit pe tata? sugeră Lucy. Mă bucur că te-ai întors. O pot ierta pe Pamela, fiindcă a făcut posibilă întoarcerea ta.
Laura se răsuci în pat și se întinse, obosită.
Era în sfârșit dimineață, se gândi ea recunoscătoare, văzând razele soarelui pătrunzând prin storuri. Nu dormise toată noaptea, cu toate că seara băuse mai multe cocteiluri, iar la răstimpuri i se păruse că nu era singură în pat. Simțise căldura trupului altcuiva lângă ea și chiar ar fi jurat că cineva îi sărutase buzele. Dar știa că toate astea erau numai rodul fanteziei sale și se sperie la gândul că Jason îi domina nu numai zilele, ci și nopțile. Mai ales după tot ce-i făcuse în urmă cu 3 ani.
Nu mințise când îi spusese Luciei că ignorase vorbele Reginei. Totuși, bârfele fostei soții a lui Jason nu făcuseră decât să confirme ceea ce ea însăși știa.
Ellen Ridgeway n-o mințise. Soțul ei murise, iar femeia fusese prea îndurerată pentru a-i ascunde adevărul. Chipul ei alb ca varul, lacrimile ei, vinovăția care i se citea în priviri, îi spuseseră Laurei toată povestea.
Nimic nu putea schimba faptul că Jeff Ridgeway se sinucisese din cauza relației soției sale cu Jason Montefiore. Jeff fusese un om de afaceri faimos, care deținea numeroase companii nu numai pe insule, ci și pe continent. N-ar fi avut niciun alt motiv să-și ia viața, în afară de acela că soția lui, cu 30 de ani mai tânără, îl înșelase.
Lucrurile erau cât se poate de simple. În ultima lună înainte de eveniment, Jason fusese foarte des pe continent, lăsând-o pe Laura singură în apartament, deși ar fi fost dispusă să vină cu el.
- E vorba de afaceri, îi spusese el. Te-ai plictisi.
Laura îl crezuse pentru că din câte știa, n-o mințise niciodată.
Chiar și acum își amintea cu intensitate șocul pe care-l resimțise când descoperise că Jason nu călătorise la San Francisco, ci se aflase mereu în Honolulu.
Îl văzuse întâmplător cu Ellen Ridgeway. Laura nu prea părăsea apartamentul când era singură, dar într-o după-amiază fatală fusese invitată la o petrecere de logodnă la una dintre fostele colege. Aceasta se ținea la un club privat dintr-un hotel. Când Lura intrase în restaurant, prima persoană pe care o văzuse fusese Jason, care se afla alături de Ellen Ridgeway, într-un separeu.
Îl văzuse întâmplător cu Ellen Ridgeway. Laura nu prea părăsea apartamentul când era singură, dar într-o după-amiază fatală fusese invitată la o petrecere de logodnă la una dintre fostele colege. Aceasta se ținea la un club privat dintr-un hotel. Când Lura intrase în restaurant, prima persoană pe care o văzuse fusese Jason, care se afla alături de Ellen Ridgeway, într-un separeu.
Se înfioră, amintindu-și senzația de răceală care o cuprinsese. Era ceva atât de neașteptat și totuși atât de vizibil!
Se întorsese și ieșise din restaurant, fără măcar să audă protestele prietenelor ei. Trebuia să știe că așa ceva se va întâmpla, mai devreme sau mai târziu, își spusese ea, coborând orbește treptele de marmură. Era un miracol că durase atât. Relațiile lui Jason nu depășeau niciodată câteva luni.
Jason o prinsese din urmă pe Kalakaua Avenue. Nu știa ce-i spusese lui Ellen Ridgeway și nici nu-i păsa, dar mânia din ochii lui o făcuse să nu-i dezvăluie ce simte.
- Nu e ceea ce crezi, zisese el, Nu-ți pot explica acum, dar trebuie să ai încredere în mine.
Și avusese, chiar și în acele condiții. Era atât de îndrăgostită de el, încât ar fi crezut orice, orice care i-ar fi permis să continue relația. Chiar și atunci când, la două zile după aceea, Jeff Ridgeway se aruncase de la etajul 21 al blocului unde locuia, căutase motive pentru a-l absolvi pe Jason de vină.
Nu știa ce o îndemnase să asiste la funerarii. Jason nu-i ceruse să meargă. Dimpotrivă, de la moartea lui Jeff Ridgeway bărbatul fusese foarte distant, și Laura nu avusese șansa de a discuta cu el. Dar familia Ridgeway era cunoscută în Honolulu, așa că se simțise cumva obligată să meargă la înmormântare, fie și numai pentru a pune capăt zvonurilor care circulau pe seama lui Jason și a lui Ellen.
Și tocmai Ellen Ridgeway fusese cea care-i confirmase suspiciunile. Cu o voce încărcată de lacrimi amare, femeia îi mărturisise că Jeff aflase despre relația ei cu Jason și că nu va uita niciodată această vinovăție.
Jason se apropiase de ele și Laura realizase că era furios pentru că le găsise discutând. Deși tânăra venise la volanul mașinii sale sport, pe care Jason i-o cumpărase, bărbatul insistase să meargă acasă alături de el, în limuzina sa neagră. Acolo, avuseseră ultima ceartă.
Laura îi spusese ce-i povestise Ellen Ridgeway. Jason nu negase nimic, dar o întrebase pe un ton amar:
- Deci, n-ai încredere înmine, nu? Niciodată n-ai avut și bănuiesc că nici nu vrei avea.
- Nu-i adevărat...
- Atunci, ce este adevărat? Că n-ai crezut că mă aflam în San Francisco? Că ai venit în acel restaurant să mă spionezi?
- Nu... Venisem la o petrecere. Nu știam că te afli acolo. Dar... tu nu te aflai, evident, la San Francisco.
- Ți-am spus că nu-ți pot explica acum.
- Te-ai schimbat, Jason. Nu vrei să mai vorbești cu mine. Și... de când Jeff Ridgeway...
- ...s-a sinucis... continuă el netulburat. De ce n-ai curajul s-o spui? Așa. De când Jeff Ridgeway și-a luat viața mi-am petrecut tot timpul alături de văduva lui?
- Asta ai făcut?
- De ce ți-aș spune? Dacă ți-aș zice că Ellen Ridgeway minte, nu m-ai crede, așa că de ce să mă mai obosesc? Cât despre moartea lui Jeff Ridgeway, recunosc, am o implicare. Dar nu regret!
Până la urmă, Laura plecase chiar în acea noapte. Jason se afla jos, la club, invitat la o petrecere la care ea refuzase să participe. Bărbatul plecase după a altă ceartă, iar Laura rămăsese acasă, plimbându-se făcă încetare prin apartament și neștiind ce să facă, până când sunase Regina.
- Mă întrebam dacă te mai găsesc acolo, zisese femeia pe un ton malițios. Dacă ceea ce am auzit ste adevărat, dragul meu fost soț și-a reluat obiceiurile.
- Nu înțeleg ce vrei să spui, minți Laura.
- Mă refer la noua femeie din viața lui Jason, afirmă Regina cu ironie. Nu te preface că nu știi nimic despre existența ei. Nu e un secret că își petrecea timpul în compania familiei Ridgeway și nici măcar tu nu poți crede că Jeffrey era cel care susținea această relație.
Deși era conștientă că Regina ar fi făcut orice ca să-i despartă, trebuia să admită că vorbele femeii aveau un oarecare sens. Trebuia să plece departe de Jason, cât mai departe, realizase ea.
Fusese destul de simplu să plece de pe insulă. Își luase numai o valiză, ieșise pe poarta clădirii, chemase un taxi și nimeni n-o zărise. Avionul spre Los Angeles avea o legătură imediată cu zborul spre Londra și Laura nici măcar nu avusese timp să cântărească decizia până când ajunsese în Anglia.
Încercă să nu se mai gândească la toate astea. Totul o durea, mai ales când conștientiza că nici acum nu scăpase de obsesia numită Jason. Acest bărbat o tulbura mai mult ca niciodată. Îl dorea și tânjea după atingerea lui. În plus, tânjea după dragostea lui... după sufletul lui...
Deodată, se făcu liniște în jur. Nedumerită, ascultă cu atenție tăcerea.
Fără să-și dea seama, gândurile ei se desfășuraseră pe fundalul sonor al apei curgând, iar acum acest sunet încetase. Se încruntă. Nu-și amintea să fi venit menajera în camera ei, nici s-o întrebe dacă voia să facă baie. Fără să mai ezite, se ridică din pat, oprindu-se numai o clipă, ușor amețită. Prea multe cocteiluri, se gândi ea. Se apropie de ușa băii și o deschise.
- Te-am trezit? întrebă o voce din spatele ei.
Laura realiză într-o fracțiune de secundă că, deși cada era pe trei sferturi plină, baia era goală, iar Jason se afla în cameră, gol, numai cu un prosop prins în jurul șoldurilor.
- Am crezut... Doamne! Tu erai! șopti ea, amintindu-și visele de azi-noapte, în care i se păruse că simte căldura cuiva lângă ea, în așternut.
- Da, eu eram, zise el, luând-o în brațe.
Laura nu se împotrivi. Dimpotrivă, se lăsă îmbrățișată și-l îmbrățișă la rândul ei.
- Dacă știam că absența mea va avea un astfel de efect, plecam mai des.
Ea nu zise nimic, dar se lipi mai tare de trupul lui.
- Mă vrei, zise el.
- Te vreau, recunoscu ea, abia respirând de emoție.
Jason o ridică în brațe și o duse în dormitor.
Laura se trezi și-l văzu pe Jason privind-o.
Imediat după aceea, conștientiză ce făcuse. Permisese încă o dată, simțurilor sale tulburate să-i conducă rațiunea, și de data asta nu Jason fusese cel vinovat.
- Știi... cred că te-ai îngrășat puțin de când ai venit, observă el, plimbându-și cu gesturi posesive degetele peste trupul ei. Îți stă bine.
- Nu spune asta, răspunse ea, îndepărtându-i mâna. Trebuie să vorbim. Dar nu acum. Lucy se va întreba unde sunt.
- Cred că Lucy știe foarte bine, o liniști Jason. Sigur ți-a spus cât de încântată este că suntem din nou împreună.
- Dar nu suntem împreună, se înfurie Laura. A fost o greșeală... am fost derutată și... mi-am pierdut controlul.
- Nu-i așa? o tachină el. Totuși, n-a fost o greșeală. Încetează să mai spui așa ceva.
- Trebuie să mă îmbrac.
- De ce?
- Pam... Pam vine în fiecare dimineață să mă vadă, se bâlbâi ea.
- La naiba cu Pam! răspunse el, mângâindu-i sânii.
- Jason, oprește-te! zise ea și, cu mare efort, reuși să se desprindă de lângă el. Nu înțelegi. De ce nu mi-ai spus că Mike și Irene s-au despărțit? De ce mi-ai spus că Mike Kazantis se află în Italia, când știai foarte bine unde stă? De ce m-ai mințit? De ce ai mințit-o pe Pam?
- Lucy ți-a spus, constată el resemnat.
- Crezi că n-ar fi trebuit s-o facă?
- Nu, negă el, întinzându-se pe pernă. Oricum ai fi aflat, mai devreme sau mai târziu. Cred că mi-a făcut o favoare.
- Deci, n-ai de gând să negi?
- Ce anume? Că Mike și Irene s-au despărțit? Ar fi cam stupid, nu crezi?
- Ah, făcu Laura, ridicând brațele într-un gest de indignare. Deci, m-ai mințit intenționat? De ce?
- N-am vrut să te întâlnești cu Mike Kazantis. Nu știi ce fel de om e. Eu știu.
- Și tu ești exact omul care să-l judece!
- Da, replică Jason calm. Ce ți-a spus sora ta? reluă el după o pauză.
- Pam? se miră Laura. De ce? N-am discutat cu ea.
- De ce?
- De ce nu? clătină din cap tânăra femeie. Cred că voiam să vorbesc cu tine mai întâu. Nu pot să cred că ne-ai făcut asta.
- Ce anume? întrebă el, nerăbdător. Maturizează-te odată, Laura! Oricum, Mike nu e liber. Iar Pamela a fost mulțumită de acest aranjament.
- Pam? Dar ea nici nu știe că e însurat!
- Nu?
- Spuneai că nu i-ai zis.
- Nu, mărturisi el, ridicând din umeri. Din câte îmi amintesc, n-am terminat niciodată conversația legată de sora ta.
- Nu, dar ce urmărești?
- Ei, nu-i nimic de ascuns, nici complicat. Sora ta știa foarte bine cum stă.
- Te referi la relația cu Mike?
- Nu, cu mine, o corectă Jason. Cred că și-a dat seama imediat că nu cred povestea cu tentativa de sinucidere.
- De ce?
- Ești chiar atât de naivă? rosti el cu un dispreț neascuns. Nu te-ai întrebat niciodată cum ai putut zbura atâta drum și totuși să ajungi la timp s-o salvezi?
- Am presupus că... a așteptat.
- Așa e. În opinia mea, vreo 10 ore.
- Nu poate fi așa... dacă aș fi pierdut avionul? Dacă s-ar fi prăbușit?
- Dar nu s-a întâmplat, nu? Cred că s-a gândit că merită să riște.
- Dar dacă bănuiai toate astea, de ce ai mai ajutat-o?
- Am avut motivele mele. Toată lumea își urmărește interesul.
- Nu pot să cred ce aud! țipă Laura.
- De ce? întrebă Jason, ridicându-se în capul oaselor. Nu știai că nu acționez normal atunci când e vorba de tine?
- Spui că Pam n-a fost niciodată în pericol?
- Nu, nu spun asta. Fără nicio îndoială, a luat o supradoză de medicamente, fiind disperată. Din câte îmi dau seama, Kazantis și-a luat tălpășița imediat ce a relizat că Pam e însărcinată. Sora ta nu avea bani de avort și nu-l putea face nici dacă ar fi dorit. Ți-a telefonat ție, ca ultimă soluție. S-a gândit că vei vorbi cu Mike, îl vei convinge să-și asume responsabilitatea. Slabe șanse!
- Iar tu ai decis să folosești situația asta dramatică în avantajul tău!
- Nu-i chiar așa, oftă Jason. Când te-ai întors la Londra, m-am dus să discut cu sora ta. Și astfel am reușit să am o imagine completă a situației.
- M-ai mințit!
- Am ocolit adevărul.
- Cum adică? Știi bine că Mike n-a fost niciodată în Italia.
- Dar ar fi putut să fie. Are rude acolo.
- Ce proastă am fost! constată Laura cu năduf.
- N-ai fost proastă, o liniști Jason. Ai acționat în interesul surorii tale și între timp ai avut șansa să descoperi că relația noastră este încă puternică. N-am irosit deja prea mult timp? Nu mă face să aștept încă 3 ani pentru a-mi spune că-ți pasă de noi.
Vocea lui era convingătoare și blândă, iar trupul lui tentant în frumusețea sa. Dar Laura nu-l putea crede. Nimic nu se schimbase. Jason era același bărbat care nu admitea că poate greși și chiar dacă ar fi putut să-i ierte infidelitatea, nu-l putea ierta pentru că determinase moartea unui om.
Cu un geamăt de mânie, se îndepărtă de el.
- Nu mă atinge! îi ceru ea cu o furie rece. Cheamă-ți pilotul și spune-i să mă ducă înapoi la Oahu. Mă întorc la Londra. Iar dacă încerci să mă oprești, voi urma exemplul Pamelei.
Capitolul 9
Laura era de 3 săptămâni la Londra când primi vizita unui musafir neașteptat.
Locuia în casa lui Pierce. Bărbatul insistase să nu-și caute apartament până când nu va decide ce voia să facă, iar Laura acceptase ideea pur și simplu pentru că nu avea puterea de a se împotrivi. De altfel, Pierce nu renunțase la dorința lui de a o determina să stea cu el definitiv. Cum excursia în Orientul Îndepărtat se apropia, nu era deloc practic ca Laura să-și asume întreținerea unui apartament pe perioada cât era plecată. Apoi, vor vedea.
Pierce o întrebase de ce își schimbase brusc lanurile, în timp ce Pamela rămăsese în Hawaii.
- Credeam că vrei să rămâi alături de sora ta, mai ales în astfel de momente, comentase el. Dar cine știe, adăugase bărbatul, poate fostul tău șef o va lua de soție.
Laura nu răspunse. Suferea prea mult și gândul că Jason ar fi putut să fie cu altcineva îi făcea rău.
Plecarea din Kaulanai fusese cel mai greu lucru pe care-l făcuse vreodată. Chiar dacă mai plecase o dată de lângă Jason, atunci situația fusese diferită. Fugise mânioasă, cu gândul că fusese înlocuită de Ellen Ridgeway. De data asta, Jason o rugase să rămână, iar ea refuzase. De atunci, bărbatul se închisese la el în birou și nu-l mai văzuse până la plecare.
Lucy o implorase să nu plece și plânsese la despărțire, iar ideea Laurei de a o invita în vizită la Londra nu fusese primită cu entuziasm.
- Tata ține la tine, spusese ea cu un glas tremurat. Te rog, Laura, mai dă-i o șansă!
Pamela fusese surprinsă, dar nu dezamăgită.
- Ți-am spus că nu e cazul să rămâi, zisese ea. Ce s-a întâmplat? Tu și Jason v-ați certat? Mă gândeam eu că e ceva în neregulă, de vreme ce a fost plecat atâta timp.
- E o problemă personală, răspunse Laura încordată. Ar fi fost mai simplu dacă ai fi fost sinceră cu mine. Jason mi-a spus că ai știut de Mike. Știai că este însurat.
- E un păduche! îi expedie Pamela amintirea cu un gest de scârbă. Dar habar n-ai cum m-am simțit la mii de kilometri depărtare de cineva căruia să-i pese de mine, și cu doamna Golstein pe cap, care mă amenința că mă concediază dacă mai întârzii. Mă simțeam atât de amețită dimineață, îmi era atât de greață! Credeam că o să mor!
Laura avea motive întemeiate să-și amintească spusele surorii sale după întoarcerea în Anglia.
În fiecare dimineață îi era rău imediat ce se dădea jos din pat. Până la urmă, fu nevoită să accepte că era gravidă. Dar spre deosebire de Pamela, ea nu avea la cine să apeleze.
Nu voia să-i spună lui Pierce, pentru că se temea de reacția lui. Cunoscându-l, știa dine că bărbatul fie o va pune să-l informeze pe Jason, fie o va lua el însuși de nevastă. Nicio alternativă nu era bună, după opinia Laurei. Să-i spună lui Jason că va fi tată pentru a doua oară putea fi o soluție egoistă, dar a-l șantaja s-o ia de soție nu se putea. Cât despre o posibilă căsătorie cu Pierce... nu se vedea măritată cu altcineva în afară de tatăl copilului, singurul bărbat pe care-l iubea. Poate nu-l respecta, poate nu-l plăcea. Dar îl iubea.
Luna mai se încheie și veni iunie. De la sosirea Laurei la Londra, vremea fusese neobișnuit de rece, dar într-o bună zi, brusc, lucrurile se schimbară radical. Afară, cerul era senin și aerul cald și blând. Vara sosise în sfârșit și Laura se ridică din pat cu un sentiment de optimism neașteptat. Astăzi, îi va spune lui Pierce despre copil și-i va explica motivele pentru care-i ascunsese până acum situația în care se afla.
Dar starea de greață n-o ocoli, așa că alergă repede la baie. Își sprijini fruntea transpirată de oglindă și realiză că avea nevoie de mai mult de o dimineață însorită pentru a rezolva problemele care o copleșeau. Dar orice s-ar fi întâmplat, avea de gând să păstreze copilul.
- E o zi frumoasă, zise Pierce la masa de prânz. Mă gândeam să ieșim la plimbare. Cum ți se pare ideea unei excursii la Bournemouth? Cred că ți-ar face bine. Pari cam palidă.
Laura își împreună degetele cu un aer încurcat și răspunse:
- Pierce, chiar voiam să discut cu tine despre asta.
- Despre ce? întrebă el distrat, recitind o scrisoare care sosise dimineață.
- Despre faptul că... nu mă simt bine, șopti Laura, stânjenită.
- Nu cumva ești bolnavă!? exclamă el. De aceea ai venit în Anglia?
- Nu, nu sunt bolnavă...
Încercă să continue, dar se auzi soneria.
- Așteptăm pe cineva? întrebă Pierce. La ora asta? Ce aiurea!
Menajera intră și Pierce îi spuse, iritat:
- Nu, doamnă Barnes, nu primesc pe nimeni. Oricine ar fi, spune-i că sunt ocupat.
- Nu vă caută pe dumneavoastră, domnule Carver, răspunse femeia, ci pe domnișoara Huyton. I-am spus femeii că lucrați și că nu vă pot deranja, dar n-a vrut să înțeleagă. Mi-a spus că vine din America și că e ceva urgent.
- Pamela! exclamă Laura, sărind în picioare. Pierce, îmi pare rău pentru întrerupere, dar dacă Pamela a venit tocmai din America să mă vadă, trebuie să fie ceva important.
- Femeia a spus că se numește doamna Kazandis, zise menajera. Este sora dumneavoastră?
- Kazantis? o corectă Laura. Kazantis... dar e....
- Da, eu sunt, se auzi o voce din spatele doamnei Barnes.
- Irene! clipi Laura. S-a întâmplat ceva cu Jason? O, Doamne! Este vorba de Jason, nu? Altfel n-ai fi venit aici! Ce s-a întâmplat? E bolnav? A avut un accident? Spune-mi!
- Liniștește-te, Laura! o calmă Irene, venind spre ea și aruncând în trecere o privire apreciativă lui Pierce. Am vrut să vorbesc cu tine, atâta tot. Am venit direct de la aeroport. Liniștește-te, îți explic tot.
- Jason e bine? Juri?
- Da, zise exasperată Irene, cerând din priviri ajutorul lui Pierce. Îmi pare rău, n-am vrut să te sperii.
- Dar ai reușit, observă sec Pierce.
Menajera se retrase discret, iar Pierce se apropie de Irene cu mâna întinsă.
- Pierce Carver, se prezentă el politicos. Presupun că sunteți rudă cu Laura.
- Sunt sora lui Jason. Am cunoscut-o pe Laura acum câțiva ani, când ea și Jason erau împreună.
- Împreună? se încruntă Pierce.
- Eu și cu Jason am locuit împreună aproape 2 ani, explică Laura. La început am fost secretara lui, apoi...
- ...i-ai câștigat încrederea, continuă Pierce cu ironie. De fapt, vestea nu mă surprinde.
- Nu? se miră Laura.
- Nu trăiesc pe altă planetă, draga mea, afirmă el cu tărie. Am realizat că între tine și domnul Montefiore se întâmplă ceva din acea seară când am luat cina la restaurant. Speram însă că relația s-a încheiat.
- Da! aprobă Laura. S-a încheiat.
- Domnule Carver, credeți că eu și Laura putem discuta între patru ochi? interveni Irene.
- De ce nu? zise Pierce, fără supărare. Dacă ai nevoie de mine, sunt în bibliotecă, o anunță el pe Laura.
Rămasă singură cu Irene, Laura tăcu. Nu putea să-și imagineze ce o determinase pe sora lui Jason să vină până aici. Oare fusese trimisă să discute cu ea?
- Se pare că domnul Carver te apreciază foartemult, rupse Irene tăcerea.
- Suntem prieteni, explică Laura.
- Cred că e mai mult de atât, o contrazise Irene. Ești îndrăgostită de el?
- De Pierce? se scandaliză Laura. Nu, nu avem o astfel de relație.
- De aceea l-ai părăsit pe Jason?
- Poftim?
- Laura, te rog... Vreau să fim cinstite una cu cealaltă. După cum poate ți-ai dat seama, nu e o vizită de curtoazie.
- Dar de ce ai venit? Te-a trimis Jason?
- Jason! făcu Irene, respingând ideea cu un gest expresiv. Dacă fratele meu ar ști că mă aflu aici, ar fi foarte furios. Dar, mama m-a rugat să vin, și trebuie să recunosc că sunt la rândul meu îngrijorată din cauza lui.
- Din cauza cui? A lui Jason? Dar ai spus că e bine!
- Da, știu... nu e bolnav... sau nu tocmai.
- Ce vrea să însemne asta?
- Nu vrei să stai jos, Laura? Pari cam palidă. Îți spun tot ce dorești, dar nu trebuie să tragi cncluzii pripite.
Laura clătină din cap și tăcu.
- Uite, continuă Irene, am impresia că în ciuda celor întâmplate, încă îți mai pasă de fratele meu cel încăpățânat. Atunci, de ce te afli la Londra, în timp ce el încearcă să se sinucidă în Hawaii?
- Să se sinucidă?
- Mă rog, e o figură de stil, oftă Irene. Dar cam asta face, de când ai plecat.
- Nu pricep, șopti Laura.
- Eu cred că pricepi foarte bine. Doar tu l-ai părăsit, nu? Pentru a doua oară!
- Nu știi toată povestea... începu Laura.
- Ba da, o întrerupse femeia. Și în ciuda promisiunii făcute de Jason tatălui nostru, îți voi spune adevărul.
- Irene...
- Ascultă-mă, îi porunci Irene. Știu că l-ai părăsit pe Jason pentru că ți-a spus că a avut legătură cu moartea lui Jeff Ridgeway, dar ceea ce nu ți-a spus este ce i-a făcut Jeff Ridgeway lui tata.
- Cum?
- E o poveste complicată, dar ți-o voi relata pe scurt. Acum mulți ani, tata a avut probleme cu legea. Ceva legat de niște droguri. A fost arestat. Dar a avut relații și a reușit să evite condamnarea, cu ajutorul tatălui Reginei.
- Când s-a întâmplat asta?
- Ți-am spus. Acum mulți ani.
- Câți?
- Optsprezece. Poate 19. Contează?
- Atunci când Jason s-a însurat cu Regina?
- Da, cred că da, se încruntă Irene. Văd că Jason ți-a povestit. Nu știam.
- Nu Jason, altcineva mi-a spus. Te rog, continuă.
- Unde eram?
- Mi-ai spus că tatăl tău n-a fost condamnat.
- Așa... Ajungem la Jeff Ridgeway, un tip nu tocmai cinstit. Într-un fel sau altul... a aflat despre tata. Fără știrea nimănui, l-a șantajat ani de zile, folosind banii primiți pentru a cumpăra mici afaceri care aveau probleme financiare și tratându-i pe oamenii pe la spatele cărora se îmbogățea cu aceeași cruzime cu care-l trata pe tata. Nu spun că tata nu merita să fie pedepsit pentru ceea ce a făcut. Era vinovat și ar fi trebuit să-și ispășească pedeapsa. Jason nu-l compătimea, și dacă n-ar fi fost mama, nu s-ar fi lăsat folosit în felul ăsta. Dar... asta s-a întâmplat. S-a însurat cu Regina și a sperat că totul s-a terminat. Dar n-a fost așa, iar Jason a fost nevoit să duc mai departe lupta...
- Vrei să spui că Jason a aflat și a vrut să-l pedepsească pe Ridgeway seducându-i soția?
- Nu! protestă Irene. Jason nu era interesat de Ellen Ridgewa.
- Atunci...
- Lasă-mă să termin! Când Jeff și-a mutat afacerile pe insulă, s-a gândit că-l poate folosi pe Jason la fel ca pe tata.
- A încercat să-l șantajeze?
- Da, dar Jason nu e tata.
- Dar ce putea face?
- Și-a făcut dreptate singur.
- Doar nu... l-a împins pe Jeff Ridgeway de la balcon!
- Nu, presupun că bărbatul s-a sinucis, deși au existat ipoteze legate de o cădere accidentală.
- Continuă.
- Când Jason a fost contactat de Jeff Ridgeway, a început să facă la rândul lui cercetări. Există o firmă de detectivi cu care Jason a mai lucrat.
- Știu, se înfioră Laura.
- Pe scurt, i-a pus să cerceteze trecutul șantajistului. A durat ceva, cred că vreun an și jumătate, dar până la urmă au descoperit ceva care i-a oferit lui Jason o armă împotriva lui. La un moment dat, Ridgeway a descoperit că din droguri se pot face profituri mari și deși Jason nu avea dovezi concrete, știa destule cât să profite de șansa asta.
- Cum? întrebă Laura confuză. Presupun că Jason n-a intrat la rândul lui în afaceri cu droguri.
- Nu. Mai ales că știa prea bine că Jeff nu va fi condamnat. Dar aici a intervenit Ellen.
- Deci, Jason a fost cu ea?
- A folosit-o. A lăsat-o să creadă că e interesat de ea, iar femeia asta ar fi făcut orice ca să-l aibă.
- O, Irene...
- Nu mă crezi? Laura, îmi cunosc fratele. Știu că nu e un înger. Dar dacă a spus că n-a avut nimic de-a face cu Ellen Ridgeway, sunt sigură că așa este.
- N-a spus asta. Doar m-a acuzat că n-am încredere în el.
- Și n-ai avut, nu? răspunse cealaltă, foarte pragmatică. Nici măcar pe mine nu mă crezi.
- Nu știu ce să cred, mărturisi Laura oftând. Credeam că Jeff Ridgeway s-a sinucis din cauza aventurii soției lui cu Jason.
- Da, ce să spun? Nu știu de ce cred că Jeff Ridgeway n-ar fi fost impresionat de infidelitatea soției, comentă Irene. Ellen nu era de neînlocuit. Era a treia lui soție.
- Da?
- Nu știai?
- De unde să știu?
- Hm, ridică Irene din umeri. Să revenim. M-ai întrebat cum l-a prins Jason pe Jeff, râse ea. Fratele meu avea prieteni în tot soiul de medii. Folosindu-și influența, a reușit să afle despre un transport de heroină destinat lui Ridgeway și a aranjat să fie furat.
- Furat?
- L-a furat doar pentru ca Jeff Ridgeway să nu-și mai poată onora „comanda”, deși fusese plătit. Apoi, aflând de la Ellen unde ascundea de obicei marfa, a depozitat heroina în acel loc.
- Dar de ce? La ce i-ai fi putut folosi asta?
- Păi, îți poți imagina ce au crezut oamenii care-l plătiseră, când au găsit la el în ascunzătoare heroina despre care Jeff pretindrea că fusese furată.
- Dar de unde au știut?
- Gândește-te singură.
- Jason le-a spus.
- Cineva le-a spus.
- Nu mai suport, zise Laura, prăbușindu-se în fotoliu.
- Nu, înțeleg. Nu e o poveste frumoasă.
- Atunci, de ce nu mi-a spus toate astea? Dacă mi-ar fi spus...
- Cum ar fi putut? Nu erai soția lui, erai liberă să pleci oricând, cum de altfel ai și făcut-o. Putea să încredințeze viața tatălui său în mâinile tale?
- Dar, tu mi-ai spus.
- Cineva trebuia s-o facă. Laura, Jason te iubește. Nu înțelegi? Crezi că eu sau mama riscam atât, dacă nu era în joc viața lui Jason?
- Dar eu...
- Tu, ce?
- Crezi că-l iubesc?
- Sentimentele tale sunt limpezi pentru mine. Cred că mi-am dat seama de asta de când am intrat în această casă. În fond, ai început să țipi isteric, bănuind că Jason a pățit ceva.
Capitolul 10
Laura își petrecu noaptea la părinții lui Jason, în San Francisco, apoii luă avionul spre Oahu a doua zi dimineață.
Îi spuse șoferului s-o ducă întâi la Ilikai, hotelul de lângă portul pentru iahturi, unde Jason avea un apartament închiriat pe termen nelimitat. Irene îi spusese că Jason părăsise insula Kaulanai în aceeași zi cu ea și că de atunci nimeni nu mai putuse da de el. Singura persoană care reușise să-i vorbească fusese Lucas Kamala, și el o anunțase pe mama lui despre starea psihică îngrijorătoare a fiului său.
- Luke zice că Jason bea foarte mult și nu mănâncă aproape nimic, îi explicase Irene pe drumul dintre Londra și San Francisco. Am încercat să vorbesc cu el la telefon, iar tata a fost el însuși la club ca să dea de el, dar nu l-a găsit. Orice s-a întâmpla, Laura, nu le lăsa înfrântă. Chiar dacă te alungă, insistă. Are nevoie de tine. Te vrea în viața lui. Dar e destul de încăpățânat încât să considere că ai venit la el din milă.
- Milă! pufni Laura, privind pe hublou și dorindu-și să nu fi ascultat spusele lui Ellen Ridgeway și să fi avut răbdare să afle adevărul de la Jason. Cred că nu mă va ierta niciodată, adăugă ea în șoaptă.
- Trebuie să-l ajuți să te ierte, o imploră Irene, strângându-i cu un gest liniștitor mâna. De dragul celor implicați. Tata se învinovățește amarnic pentru cele întâmplate.
În drum spre Ilikai, Laura își aminti toate astea cu o strângere de inimă. Era o situație ciudată. Și mai ciudat era că atitudinea nesăbuită a Pamelei îi oferise o a doua șansă la fericire. Dacă n-ar fi existat această relație nefericită dintre Pamela și Mike Kazantis, Laura nu l-ar mai fi văzut niciodată pe Jason. Poate s-ar fi măritat cu Pierce într-o bună zi, fără să știe că bărbatul pe care-l iubea atât de mult mai spera încă la o împăcare.
Holul spațios al hotelului Ilikai era plin de turiști care se cazau sau părăseau camerele. Recepționera era ocupată, dar reuși până la urmă să discute cu ea, întrebând-o dacă domnul Montefiore se afla în hotel.
- Domnul Montefiore nu se află în apartament, răspunse tânăra, fără să pară deloc impresionată că o femeie îmbrăcată atât de simplu întreba de unul dintre cei mai bogați și mai cunoscuți clienți. Îmi pare rău, dar nu știu când se întoarce. Puteți încerca și mâine.
- Mulțumesc, răspunse politocos Laura.
Era improbabil ca Jason să se întoarcă mai devreme de ora 9 și nu putea decât să spere că-l va găsi la Clubul Blue Orchid. Gândul că bărbatul și-ar fi putut găsi consolarea în brațele alteia o durea și nu voia să accepte această posibilitate.
De la Ilikai la Blue Orchid era o distanță mică, așa că Laura ajunse foarte repede.
Intră în club în ținuta de călătorie deloc elegantă, transpirată și obosită. În plus, ducea valiza în care strânsese în grabă câteva haine și cele necesare deplasării. Trecuseră 3 ani de când fusese acolo și foarte probabil, nimeni n-o mai cunoștea. Cu excepția lui Luca Kamala...
Intră în club în ținuta de călătorie deloc elegantă, transpirată și obosită. În plus, ducea valiza în care strânsese în grabă câteva haine și cele necesare deplasării. Trecuseră 3 ani de când fusese acolo și foarte probabil, nimeni n-o mai cunoștea. Cu excepția lui Luca Kamala...
- Vă pot ajuta cu ceva? o întrebă un bărbat, oprind-o când se îndrepta grăbită spre lift.
- Da, îl caut pe domnul Kamala, răspunse ea.
Apoi, deodată, recunoscu chipul bărbatului din fața ei.
- Phil! exclamă ea. Phil Logan! Nu mi-am dat seama că ești tu!
- Laura? Da, eu sunt, în carne și oase! răspunse Phil. Ce cauți aici? adăugă el. Jason mi-a spus că te-ai întors în Anglia.
- Da, așa este. Dar... îl caut pe Luke, adăugă ea repede, realizând că n-are de ce să-i dea lui Phil mai multe amănunte.
- Înțeleg, spuse Phil, ezitant, privindu-și unghiile. Dar acum nu e singur. Știi, și Jason e aici.
- Da? oftă ușurată Laura.
- Da... ezită Phil. Dar dacă vrei, îl pot chema jos pe Luke. Vrei să-l sun?
- Nu! zise Laura, aproape fără să-și dea seama. Aș vrea să urc... aș vrea să-l văd și pe Jason...
- Uite ce e, începu Phil pe un ton ferm, știu că nu e treaba mea și Jason m-a certat că nu ți-am dat numărul lui data trecută când ai sunat la club. Dar... nu cred că e o idee bună să te duci sus. Așteaptă să-l sun pe Luke întâi. El îți va explica situația.
- Am discutat cu Irene, Phil, știu deja situația. Am venit special să-l văd pe Jason și cred că și el vrea să mă vadă.
Phil o lăsă să urce, oferindu-se să aibă grijă de valiza ei până la întoarcere. Dar cât timp urcă până la apartamentul lui Jason, bărbatul îl informase deja pe Kalama, și acesta o aștepta.
- Nu te-am mai văzut de mult. Laura, zise el. Phil mi-a zis că vii. Nu fi supărată pe el, și-a făcut numai datoria.
- O, Lucas! oftă Laura, îmbrățișându-l. Trebuie să-l văd urgent pe Jason. Irene mi-a povestit că nu vrea să vadă pe nimeni, dar trebuie să mă întâlnesc cu el. Trebuie.
Lucas o învălui într-o privire înțelegătoare, dar cuvintele sale fură reci și distante.
- Nu cred că asta va rezolva ceva, Laura, zise el cu sinceritate. Revederea nu va schimba situația. Cred că ar fi fost mai bine să nu vii.
- De ce?
- Știi bine de ce. Când l-ai părăsit acum 3 ani, pentru el n-a fost deloc ușor. Luni de zile a trăit singuratic, izolat. De ce crezi că și-a părăsit apartamentul? Prea multe lucruri îi aminteau de tine, de voi.
- N-am știut.
- Cum ai fi putut să știi? clătină din cap Lucas. Apoi, acum câteva luni, Jason ne-a spus că te-ai întors. N-am aflat detalii în legătură cu sosirea ta decât peste o vreme, dar știam că l-ai rugat să te ajute într-o problemă legată de sora ta. Jason a crezut că te-ai întors definitiv. Când ai plecat iarăși, Jason a fost distrus.
- Dar se află aici, nu-i așa? întrebă Laura, cu glas tremurat.
- Da, admise Lucas cu evidentă neplăcere.
- Trebuie să mă lași să-l văd.
- Nu se poate... cel puțin nu imediat.
- De ce? Lucas, nu-ți pot relata totul acum, dar n-am de gând să-l mai părăsesc niciodată.
- Și cum te-aș putea crede? oftă bărbatul.
- Nu știu, dar trebuie. Lucas, n-am făcut tot drumul doar ca să-l văd și să plec din nou. N-am de gând să mă las intimidată, sau oprită de nimeni. Dacă Jason nu vrea să mă vadă, atunci să spună.
- Nu se poate. Nu acum, insistă Luca, privind neliniștit coridorul care ducea la apartamentul lui Jason. Laura, dă-mi voie să vorbesc cu el mai întâi. Îi voi spune că te afli aici. Dacă nu te-ai cazat, du-te și caută un hotel. Eu voi vorbi cu el, apoi îți voi telefona. Îți promit.
- Nu, replică Laura cu încăpățânare, realizând că era unica ei șansă de a-l vedea pe Jason.
- Laura, te rog.
- Nu, țipă tânăra, fugind de lângă el și îndreptându-se spre hol.
Îi auzi pașii în urma ei, dar Lucas nu mai era tânăr și nu reuși s-o ajungă la timp.
Deschise grăbită ușa. Lumina din living era aprinsă, dar camera era goală. Se opri, nesigură, iar Lucas reuși s-o ajungă.
- Laura, nu e frumos ce faci, o certă el, blocându-i drumul spre dormitor, dându-i astfel de înțeles că Jason se afla înăuntru.
Laura atâta aștepta. Se strecură pe lângă el cu mișcări agile și apăsă grăbită clanța.
Așa cum bănuise, Jason era întins pe pat. În lumina difuză care venea dinspre hol, văzu că era îmbrăcat, deși avea cămașa descheiată. Avea ochii închiși, dar lumina care pătrunse în camera odată cu Laura îl făcu să se miște și să șoptească ceva nelămurit despre lumina care-l orbea. Pe masă se afla o sticlă de scotch pe jumătate goală și un miros puternic de alcool umplea camera.
Laura aprinse o veioză, iar Jason se întoarse nervos cu spatele la lumină.
- Jason, șopti ea, apropiindu-se de pat. Sunt eu, Laura.
- Bărbatul se ridică greoi în capul oaselor.
- Laura! exclamă el nesigur. Doamne, am halucinații?
- Nu, sunt chiar eu, șopti Laura, încercând să nu se arate surprinsă de înfățișarea schimbată a bărbatului.
Avea barbă, ochii îi erau roșii și umflați, părul era dezordonat. Părea bolnav și obosit.
- Am sosit acum o oră. Am fost la Ilikai, dar nu erai acolo...
- Cum ai intrat aici? întrebă bărbatul cu o voce dură. I-am spus lui Luke că... știa că nu...
- A încercat să mă oprească, dar am insistat. Trebuie să vorbesc cu tine, Jason. Te rog...
- N-avem ce discuta, replică el, întinzând mâna după sticla de scotch. Trebuie să pleci în clipa asta. Nu mai avem ce să ne spunem și nu faci decât să-ți pierzi timpul. Și pe al meu...
- Timpul de băut? întrebă Laura, supărată. Nu credeam că te vei îneca în băutură, Jason. Credeam că ești mai puternic.
- Ce vrei să spui? Ce naiba știi tu despre mine? Niciodată n-ai știut cine sunt. Te-ai mințit singură.
- Așa este, șopti Laura. Dar cineva care disprețuiește slăbiciunile altuia nu trebuie să cedeze atât de ușor unui viciu.
- Pleacă, Laura, răspunse el, strângând din dinți. N-am de gând să ascult o predică. Dacă vreau să mă duc dracului, mă voi duce. Păstrează-ți morala pentru cineva care are nevoie de ea.
- Jason...
- Jason, ce? De ce vii aici, Laura? Nu din dragoste și alte prostii! Ai fost foarte limpede, data trecută când am discutat. Vrei să dispari... să uiți relația noastră.. foarte bine. Asta vreau și eu!
- Nu asta doresc, îl contrazise ea neajutorată, prăbușindu-se pe pat lângă el. Jason, de ce nu mi-ai spus ce simțeai cu adevărat? De ce m-ai lăsat să plec cu ideea că vrei numai să mă folosești?
- Habar n-am ce spui! bâigui Jason.
- Jason!
- Ce e?
- Vorbește cu mine!
- Bine, bine, acceptă el, scuturând din cap de parcă ar fi vrut să alunge ceața care-i învăluia gândurile. Când te-ai întors la mine, am crezut că vrei să ne împăcăm. Dar mi-ai spus clar și în repetate rânduri că nici prin cap nu-ți trece așa ceva. Se pare că nu reușim să facem altceva decât să ne rănim unul pe altul, Laura, și ți spun sincer că nu-mi mai pasă de tine.
- Nu e adevărat! țipă ea.
- Ba da, făcu el calm, închizând ochii ca și cum ar fi simțit o bruscă durere. Nu mai am nevoie de tine, Laura. Ai fost ca o boală, dar încep să mă vindec.
- Nu vorbești serios, continuă Laura să-i nege spusele cu încăpățânare.
Cu un gest neașteptat, îi smulse sticla din mâini și o azvârli în cealaltă parte a camerei. Sticla se izbi de perete și zgomotul răsună puternic în tăcerea care se lăsă în încăpere.
Apoi, într-un impuls de furie incontrolabilă, Jason sări la ea.
- Scorpie țicnită! urlă el sălbatic. Ce naiba vrei de la mine? De ce ai venit aici? A... știu. Te-a trimis tata. E speriat de moarte că voi urma exemplul lui Jeff Ridgeway. Dar asta nu te privește pe tine. N-am de gând să implic pe nimeni. Lasă-mă să-mi trăiesc viața așa cum vreau!
Laura își lăsă brațele să-i cadă neputincioase pe lângă corp.
- Jason... Irene a venit să mă vadă...
- Da?
- Da. Ea și părinții tăi sunt îngrijorați...
- Bănuiam eu!
- Și eu am fost îngrijorată. Mai ales când Irene mi-a spus că am greșit crezându-te responsabil de... ceea ce a făcut Jeff Ridgeway.
- Cred că sunt disperați, observă ironic Jason.
- Așa este, recunoscu Laura. Jason, adăugă ea, apropiindu-se de el, îmi pare atât de rău. Dacă aș putea schimba trecutul... Am fost o proastă, trebuia să te fi crezut. Dar... pe atunci nu vedeam alt motiv pentru care un om ca Jeff Ridgeway să-și ia viața. Am fost naivă... Și oricum, nu era ca și cum am fi fost căsătoriți...
- Căsătoriți? zise Jason, cu amărăciune. Nu, nu mai fac din nou greșeala asta.
- Jason, te rog...
- Uite ce e, de ce nu pleci tu? Înțeleg, a fost frumos din partea ta să vii, și sunt sigură că familia mea îți apreciază efortul, dar cum ai spus deja, nu poți schimba trecutul. Am avut o șansă, dar ai distrus-o. Asta-i tot.
Laura se ridică din pat cu greutate.
- Deci, nu mă mai vrei. Irene s-a înșelat...
- Da, s-a înșelat amarnic, spuse Jason, cu un zâmbet sardonic.
Hotărârea Laurei se nărui. Putea să-i accepte mânia. Ironia o merita. Dar cruzimea lui era mai mult decât putea îndura.
Se îndreptă spre ușă și ieși. Aerul condiționat din hol o mai liniști. Cu pași mici, nesiguri, intră în living. Aici, o aștepta Lucas.
- Am auzit zgomot de sticlă spartă, zise el. Ce s-a întâmplat? Ce i-ai făcut?
- Ce i-am făcut eu? repetă Laura, abia reținându-și lacrimile. Lucas.. eu...
- A spart sticla de scotch, se auzi în urma ei vocea lui Jason. Scuze pentru mizerie, Lucas, adăugă el cu răceală, sprijinindu-se de cadrul ușii. Voi aduce pe cineva să curețe. Acum, du-te. Eu și cu Laura avem ceva de lămurit.
- Vrei să plec? Eu? făcu ndumerit Lucas.
- Și încă repede, aprobă bărbatul.
Apoi, întâlnind privirea Laurei, adăugă:
- Plecăm și noi într-un sfert de oră. Lasă-mă să mă rad și să fac un duș.
- Bine, lec, zise Lucas, ridicându-se grăbit.
Jason o invită să ia loc, cu o politeșe rece de parcă ar fi vorbit cu o străină.
De ce îi ceruse să stea? se întrebă Laura. Ca să pară civilizat? Ca să-și liniștească angajații, familia?
Nu mai avea răbdare să stea și să aștepte. Pur și simplu nu mai putea!
- Jason, zise ea, deschizând ușa de la baie, apoi oprindu-se brusc la vederea trupului lui gol. Jason, repetă ea, înghițind cu greutate, n-am încetat nicio clipă să te iubesc.
Bărbatul ieși din cadă cu gesturi grăbite și se repezi spre ea, luând-o în brațe.
- Draga mea, cred că sunt bolnav.
- Ce este, Jason? se sperie Laura.
- Da, sunt bolnav. Bolnav de tine. N-am reușit încă să mă vindec.
Jason o așeză pe pat, șoptindu-i cuvinte incoerente.
- Doamne... Laura... te vreu... am nevoie de tine. De ce m-ai părăsit? Știi că fără tine trăiesc numai pe jumătate.
Făcură dragoste intens și pasional, înfometați unul de altul. După aceea, Jason redeveni distant și aproape ostil.
- Cred că n-am fost tocmai sănătos în lipsa ta, zise el. Ce ai de gând să faci acum? Rămâi sau pleci?
- Jason, protestă Laura. Te iubesc! Te-am iubit întotdeauna și te voi iubi mereu. Dar tu nu mi-ai spus niciodată asta.
- Credeam că ți-am demonstrat ce simt, răspunse el cu un glas răgușit de emoție. În viața mea n-a mai existat nicio altă femei cât am fost împreună. Chiar e nevoie de cuvinte ca să arăți ce simți?
- Dacă n-aș fi fugit, m-ai fi cerut de soție?
- Ai fi acceptat?
- Știi bine că da.
- Dar acum accepți? Dacă ai de gând să stai, aș vrea să-mi dai în scris.
- Jason!
- Ce e? se apără el. Am dreptate. Nu știi prin ce am trecut după ce ai plecat prima dată. Îmi tot spuneam că dacă am fi fost căsătoriți, situația ar fi fost poate alta. Poate ai fi avut mai multă încredere în mine.
- Dacă n-aș fi tras concluzii pripite... Dar ai fost plecat atât de mult și de des... apoi te-am văzut cu Ellen Ridgeway... am crezut că mor!
- Am avut momente când nu mai suportam să te mint și voiam să las totul baltă. Dar un șantajist nu renunță niciodată. Devine mereu mai lacom... și nu puteam trăi astfel.
- Știi ce mi-a spus Ellen, nu? N-am putut crede că cineva care tocmai și-a pierdut soțul poate minți...
- Ellen încerca să-și asigure viitorul, replică Jason. Bănuia că moartea lui Jeff va aduce unele schimbări în viața ei. Dar de vreme ce purtăm această discuție, o să-ți spun de ce eram cu ea la restaurant.
- De ce?
- Femeia mi-a făcut unele... sugesti...
- Așa...
- Și le-am refuzat pe toate. M-am făcut că nu înțeleg... i-am spus direct...
- Și invitația era un fel de... compensație?
- Exact.
- Încă ceva, Jason, șopti ea.
- Da?
- Când ai angajat angeția de detectivi să mă caute?
- Acum 3 ani, răspunse el prompt. Voiam să știu unde ești, ce faci. La un moment dat, chiar am venit la Londra să te văd, să încerc să te conving că nu sunt atât de ticălos cum credeai. Dar detectivul mi-a spus că ai pe altcineva, unul numit Carver, cu care îți petreci tot timpul.
- O, dragul meu! îl mângâie ea.
- Știi, n-aș fi crezut că voi avea motive să-i mulțumesc lui Mike Kazantis, dar iată că el mi te-a adus înapoi.
- Chiar, până la urmă unde se află?
- În închisoare.
- Da? se miră Laura.
- Pentru moment, făcu Jason cu asprime. Fii fără grijă, i-am spus Pamelei toată povestea. După cum bănuiam, sora ta nu e chiar atât de fragilă emoțional cum te temeai.
- Știu, roși ea. Mi-a spus că te dorește și nu se dă în lături de la nimic ca să te aibă, dacă eu nu te mai vreau.
- Asta nu e vina mea, mormăi Jason, nemulțumit.
- Știu. Are ghionion, pentru că eu încă te vreau.
- Se va descurca, o liniști bărbatul. După ce va naște, voi avea grijă să aibă o slujbă. Bine plătită, ca să poată angaja o bonă.
Tăcură amândoi un timp. Laura se gândi la copilul care creștea în pântecele ei. Copilul lui Jason.
- Chiar vrei să te însori cu mine? întrebă ea.
- Da. De ce? Te-ai răzgândit?
- Nu, nu, ripostă ea energic. Mă întrebam numai de ce ți-a luat atât de mult timp să mă ceri.
- Vrei adevărul?
- Bineînțeles.
- Știi, viața cu Regina n-a fost tocmai un exemplu de fericire casnică. Nu mai aveam încredere în instituția căsătoriei. Și apoi, mă gândeam că avem toată viața înainte. Și mai era și Lucy. Ai fi fost mama vitregă a unei fete care avea aproape vârsta ta.
- O, Jason, o iubeam pe Lucy, știi bine. Iar dacă ne căsătorim, voi dori și eu copii. Ai fi de acord?
- Bineînțeles. Facem oricât de mulți dorești, replică el cu umor.
- Adevărat? râse ea fericită.
- Da. Dar de ce mă întrebi?
- Pentru că.. s-ar putea întâmpla mai devreme decât crezi. Aveam de gând să-i dau numele Jason Huyton, dar presupun că merge și Jason Montefiore.
Jason o privi cu ochii măriți de uimire.
- Vrei să spui că ești însărcinată? se bucură el. De ce nu mi-ai spus?
- Păi, ți-am spus acum. Te deranjează?
- Să mă...? Cum ar putea... Înțeleg, n-aveai de gând să-mi spui, realiză el deodată. Dacă Irene nu te vizita...
- Da, ai dreptate. Nu voiam să-ți spun. Cum aș fi putut? Nu voiam să crezi că tot ce doream era un tată pentru copil. După aceea, poate ți-aș fi scris...
- Iubita mea... și eu care te-am alungat adineaori...
- Da, șopti ea. Dar apoi m-ai oprit.
- Da, aveam nevoie de timp să mă gândesc. Dar mi-am zis că nu puteam risca să te pierd iarăși și m-am târât pur și simplu după tine în living.
- Mă bucur că nu m-ai lăsat să plec.
- Dar te bucuri și de copil, de sarcină?
- Bineînțeles. N-am avut niciodată vreo îndoială în privința asta. Îl doresc și-l vom avea.
- Așa cred și eu, spuse el, sărutând-o cu tandrețe.
Laura simți că se întorsese în sfârșit acasă.
SFÂRȘIT
