.............................................
3.
Traversând camera, ea se postă în fața ferestrei și contemplă un moment peisajul, în speranța că el va sfârși prin a manifesta un oarecare interes pentru prezența ei.
SFÂRȘITTraversând camera, ea se postă în fața ferestrei și contemplă un moment peisajul, în speranța că el va sfârși prin a manifesta un oarecare interes pentru prezența ei.
- Ninge în continuare.
- Știu.
Din câte știa, el nu sunase pe nimeni și era mirată.
- Am sunat la magazin azi-dimineață, dar nu răspundea nimeni. Trebuie că Ed n-a putut să vină. Voi încerca acasă la el, mai târziu.
Ryan se întinse și căscă.
- Am ascultat buletinul meteo adineauri. Se pare că zăpada va mai cădea câteva ore.
- Da, știu, au dat un buletin meteo special la televizor.
- Sper că asta nu ți-a deranjat prea mult planurile, spuse ea pe un ton de scuză. Cum va înceta furtuna, Neill va debloca drumul.
Ce o să-i răspundă el? Era interesant! Cu ce se ocupa Ryan Majors în timpul lui liber?
El reîncepu să se uite la meci fără un cuvânt.
Zgâriind geamul cu degetul, Fritzi reflectă o clipă, apoi se hotărî să pună întrebarea următoare:
- Nimeni nu se va întreba unde ai fost, în afară de Ed?
- Ar trebui să-i telefonez Monei, făcu el după un timp de gândire.
- Mona?
Degetul îi îngheță:
- Cine este?
- Locuiește în apartamentul de lângă al meu.
- Vecina ta! exclamă Fritzi, întorcându-se cu cel mai drăguț zâmbet al său. De ce trebuie s-o anunți?
- Îi place să facă pe mama cu mine.
Zâmbetul rămase intact.
- Da? Este o doamnă bătrână?
Ryan pufni în râs.
- Mona? Bătrânică? Nu chiar, nu!
- Este între două vârste?
- Nu.
Zâmbetul păli.
- Câți ani are?
- Nu știu. Vârsta mea, cred.
- Cu ea erai în seara de Anul Nou? se interesă Fritzi, cu o voce care se răcea rapid.
- Da. De ce?
- Pentru nimic. Mă întrebam.
Părăsi fereastra și, în necazul lui Ryan, stinse televizorul. Apoi, se aplecă peste brațul divanului pe care era lungit el.
- Credeam că nu aveai iubită!
- N-am spus că Mona era iubita mea, am spus pur și simplu că am dus-o la o petrecere de Anul Nou.
El se așeză în capul oaselor căscând și-și trecu o mână prin păr.
- Ești îndrăgostit de ea?
- Îndrăgostit? repetă el, nevenindu-i să creadă. Cinăm împreună din când în când, asta-i tot.
Prea agitată ca să stea locului, Fritzi începu să măsoare camera cu piciorul. Nu vedea de ce o irita atâta să afle că Ryan avea o vecină care se numea Mona și căreia îi plăcea să-l dădăcească pe Ryan.
- Este drăguță, îmi închipui?
- Nu, este urâtă ca dracu. Este ceea ce m-a atras prima oară când am văzut-o.
O tachina, era sigură. Dar nu se putea abține. Avea nevoie să știe.
- Serios, Ryan, este drăguță?
- Chiar nu știu. Niciodată n-am... Ah, da! Are foarte frumoși... ăăă... Este frumoasă, da, conchise el cu un aer radios.
Fritzi întinse spre el un deget acuzator.
- Deci asta îți place! Îți plac sânii mari! scutură ea din cap consternată.
- Iar începi? De ce ești obsedată de gusturile mele în materie de fizic feminin, în fond?
- Nu sunt obsedată, încerc doar să știu... ce apreciezi la o femeie, termină ea cu capul plecat.
- Scuză-mă că remarc, dar nu crezi că ți-ai putea folosi timpul mai bine? Oricum, indiferent de parte care-mi place la tine, asta nu te-ar face să te răzgândești, nu-i așa?
- Nu vorbeam despre mine, afirmă ea pe un ton detașat. Încercam doar să întrețin o conversație.
- Ei bine, pentru a răspunde la întrebarea ta, nu sunt încă sigur căștiu ce-mi place mai mult la o femeie. Dar mă voi gândi, o asigură Ryan cu o voce sugestivă, contemplând îndelung blugii și tricoul pe care le purta ea.
Ușor jenată, ea schimbă conversația.
- Mă ajuți să curăț acvariul?
- Nu, urăsc asta. Miroase urât.
- Urât? Peștii mei nu miros urât. Trebuie să le schimbi apa din când în când.
- Mulțumesc pentru propunere, dar prefer să mă abțin.
- Cum vrei. Dar ai putea lua exemplu de la Neill și să fii amabil cu mine, ca el cu Susan.
- Să-l imit pe „motănel”? Dacă vrei să știi părerea mea, nu se vor mai abține mult. Scumpetea este pe cale să explodeze. Și nu prea târziu, spuse Ryan cu o grimasă.
Fritzi izbucni în râs.
- Ți-am spus că este îngrozitor.
- Chiar crezi că ei speră să iasă din toate acestea făcând exces de dulcegării? Ar face mai bine să discute ca doi adulți. Eu nu prea-i cunosc, dar din câte am văzut, țin unul la altul, nu?
- Da, mult. Dar le este greu să-și exprime dragostea, răspunse Fritzi gânditoare. Căsătoria lor a început pe baze șubrede și nu și-au găsit punctul de echilibru.
Ryan îi căută privirea.
- Asta nu înseamnă că nu sunt făcuți unul pentru altul. Sper că îți vor regla problemele, spuse el cu gravitate, drept concluzie.
- Și eu cred, încuviință Fritzi.
Și timp de o secundă, regretă că era atât de încăpățânată.
- Știi, poate ai dreptate, reluă el cu un zâmbet în voce. Îmi plac poate femeile care au sâni drăguți.
Însoți această observație cu o privire elocventă asupra tricoului bine întins al lui Fritzi.
- Porți haine foarte mulate astăzi. Sper că o faci în onoarea mea!
- Ce prost! Nu m-a gândit nicio secundă la tine când m-am îmbrăcat, minți ea înroșindu-se.. Nu-mi place să-mi faci mutre, Ryan. Mai ales când suntem blocați de zăpadă, împreună. Sunt gata să fac pace din nou, dacă și tu vrei. Să găsim o ocupație interesantă... și decentă, adăugă ea repede văzând cum zâmbetul i se lărgește.
Ryan oftă resemnat.
- De acord. Și eu mă plictisesc. Ce propui?
- Păi, dacă nu vrei să mă ajuți să curăț acvariul, am putea face o pizza?
- Nu este o idee rea. Ar trebui să-i sugerăm lui Neill și Susan să ne ajute, asta i-ar distra.
- Hai să-i întrebăm.
Apropiindu-se de salon, Ryan încetini pasul. Auzea zgomot de voci.
- Oh, oh, ce este?
- Hai, cred că se ceartă! spuse Fritzi cu voce înăbușită.
- Motănel și scumpetea? Imposibil.
- Sst! Ascultă!
- Nu este frumos să-i spionăm.
- Știu. Nu-i ascultăm decât puțin.
- Și în plus, nu suport modul tău de a bea cafeaua! spuse Susan.
- Ce reproșezi în asta? rispotă Neill pe același ton.
- Faci prea mult zgomot!
- Asta pentru că încerc să uit că nu ești bună la nimic într-o casă.
- Ce? Explică-te!
- Vreau să spun că atunci când locuiam împreună, apartamentul nostru era o adevărată cocină!
- Cocină? se înăbuși Susan. Ce tupeu! Făceam ce puteam cu ce-mi dădeai tu. Îți amintesc că nu locuiam chiar într-un palat!
- Este adevărat, încuviință Fritzi șoptit. Ar fi trebuit să caute ceva mai bun.
- Poate, dar nu este un motiv pentru a-l acuza, protestă Ryan. Bietul băiat, poate n-avea bani pentru altceva.
- Se întâmplă că nu aveam cu ce să găsesc ceva mai bun la acea vreme.
- Vezi? Ce-ți spuneam? se umflă Ryan în pene.
- Ar fi putut închiria ceva mai scump, îl repezi Fritzi. Este de o zgârcenie rară.
- Dacă eram obligați să locuim în... acea pivniță, era doar din cauza zgârceniei tale.
- Trebuia ca cineva să fie atent cu banii. Nu este bina mea că tu nu ești în stare să aduni 2 cu 2!
Susan scoase o exclamație indignată.
- Cum îndrăznești să-mi spui asta când știi că nu sunt bună la socoteli?
- Într-adevăr, insistă Neill mai slab. Asta voiam să spun. Tu... ăăă... nu ești bună la calcule.
- Nu este prea frumos, o compătimi Ryan. Nu este vina ei dacă nu este înzestrată pentru matematică.
Fritzi îi dădu un cot în coaste.
- Posibil, dar ceea ce spune el este adevărat.
- Au! Dacă vrea să se împace cu ea, astea nu sunt lucruri de spus.
Însoțitoarea sa îl străfulgeră cu privirea.
- Da? Și de ce iei apărarea lui Susan, dintr-odată? întrebă ea, copleșită de un val violent de gelozie?
- Apărarea ei? Nu-i iau apărarea? Sunt doar de acord cu ea când spune că el n-ar fi trebuit să abordeze acest subiect.
- Ei bine, poate dacă nu vor găsi o soluție la problema lor, te vei oferi tu s-o consolezi pe „scumpetea”, sugeră Fritzi cu voce rece.
Ryan o privi stupefiat.
- Ești pe cale să insinuezi că am pus ochii pe Susan? întrebă el, incredul. Dar mă rog, de-abia o cunoscu, eu...
- Nu insinuez nimic, i-o tăie Fritzi, dar dacă este cazul, prefer să te avertizez: orice ar spune, Neill este foarte îndrăgostit de Susan și m-ar mira foarte mult ca el să consimtă la divorț.
Accentuă această informație cu un mic semn din cap și-și strânse buzele.
Ryan se sprijini de perete și ridică ochii în tavan.
- Doamne! Meriți o bătaie bună. Și de altfel, cum pot să fiu îndrăgostit de Susan când acum mai puțin de un sfert de oră mă acuzai că o iubesc pe Mona?
Această întrebare nu-i plăcu deloc lui Fritzi. Și nici zâmbetul ironic care o însoțea.
- Tu meriți o bătaie! spuse ea răspicat.
În camera vecină, Susan și Neill ridicau din nou vocea. Fritzi și Ryan își lipiră urechea de perete.
- Ascultă, a durat destul, hotărî Ryan, agitat. Dacă vor continua, se vor omorî. Trebuie să intervin.
Fritzi își mușcă buza. El avea dreptate. Îi era groază să intervină în certurile conjugale, dar de această dată, se mersese prea departe.
Trebuia acționat. Repede.
Capitolul 8
- Cu-cu! Amatori pentru pizza?
La intrarea lui Fritzi și Ryan, Neill și Susan tăcură dintr-odată, arborând un aer vinovat.
- Oh.... ăăă... cu-cu, răspunse Susan cu o vădită lipsă de entuziasm.
- Sper că nu vă deranjăm? Ryan și cu mine, o să facem o pizza și ne-am gândit că v-ar tenta și pe voi, explică Fritzi cu un zâmbet larg.
- Păi, sigur... este o idee bună, nu-i așa, dragă?
„Draga” lui Neill suna fals, dar „foarte bine, dragostea mea” a lui Susan era și mai puțin convingător.
Neill se întoarse spre noii sosiți cu un râs nervos.
- Trebuie să ne fi auzit, presupun. Nu ne certam cu adevărat, nu-i așa „scumpeteo”?
- Oh, nu! Deloc! Motănel și cu mine... discutam.
- Înțelegem foarte bine, afirmară Fritzi și Ryan în cor.
Neill și Susan schimbară o privire răuvoitoare. Fritzi bătu din palme cu un aer hotărât.
- Bine! Să trecem la treabă!
Fără un cuvânt, cei doi adversari făcură stânga-mprejur și ieșiră.
Ryan lăsă să-i scape un fluierat lung în surdină.
- Ei bine! Simt că o să se distreze bine!
- Aș, n-ar fi atât de teribil. Se vor calma în câteva secunde.
- Nu aș jura.
De un timp, Fritzi își ținea mâinile la spate, ca o fetiță cuminte. Brusc, cu viteza fulgerului, întinse mâna și-i administră o palmă zgomotoasă tovarășului ei. Acesta tresări, surprins de atac și-și frecă fundul cu o strâmbătură.
- Ce ți-a venit?
- Este pentru Mona, explică ea cu o mutră satisfăcută. N-o plac.
Și, scuturându-și mâinile, trecu calm prin fața lui Ryan pentru a se alătura celorlalți în bucătărie.
În mai puțin de o secundă, o palmă viguroasă în același loc o făcu să tresară. Se întoarse și se trezi nas în nas cu Ryan, care zâmbea.
- Este pentru încăpățânarea ta. Nici mie nu-mi place... Și asta pentru ceea ce ai vreau tu, spuse el însoțindu-și cuvântul cu gestul.
Fritzi îi dădu și ea o palmă imediat.
- Și asta pentru că mi-ai vândut acea saltea cu apă oribilă!
O luă la fugă, dar nu ajunse departe pentru că murea de râs. Ryan o prinse în culoar și o țintui la perete.
- Și asta pentru că m-ai acuzat că o plac pe cumnata ta!
- Ryan! Oprește-te!
El încetă să mai dea cu palma... ca s-o poată strânge mai bine. Fețele lor erau foarte apropiate - ea-l putea săruta aproape fără să se miște dacă voia. Și voia foarte tare.
- Și acum? îl întrebă ea, încă gâfâind.
- Acum, domnișoară, s-a terminat cu tine. O să te sărut până când ai să mori, sau poate voi muri eu primul, de extaz!
Fritzi pufni în râs.
- Când? Când? Când? întrebă cu o voce sfârșită ducându-și mâna la frunte și lăsându-se pe spate.
Privirea lui Ryan deveni tandră. Cu un gest mângâietor, îi dădu la o parte o șuviță de pe frunte.
- Când vrei, șopti el.
- Acum, răspunse ea încet.
Buzele lor se atinseră, se despărțiră, Fritzi îi înlănțui gâtul cu brațele și-l strânse cu pasiune. Buzele lor se uniră într-un sărut foarte lung.
O dorință intensă, extraordinară, o copleși. Cu un oftat, se lăsă pradă sărutărilor lui, mângâierilor arzătoare, uitând de momentul, locul, consecințele...
- Hei! Credeam că voiați pizza.
Fritzi și Ryan se separară dintr-o săritură, ușurați să constate că erau ascunși de casa scării.
- Sosim! răspunse Fritzi, răspunzând vocii morocănoase a fratelui ei.
- Și dacă am uita de pizza și te-aș duce sus, în turnul castelului meu? sugeră Ryan, luând-o din nou în brațe.
- Mi-ar plăcea foarte mult, dar noi suntem cei care am făcut propunerea.
El oftă și-i mângâie obrazul.
- Ai dreptate. Nu reușesc să mă stăpânesc să te ating, adăugă el cu un aer vinovat.
- Nu mă deranjează deloc, îl asigură ea dulce, în timp ce se sărutau încă o dată.
- Veniți ori nu? Mi-e foame!
- Hmm! Este într-o dispoziție proastă! comentă Fritzi prinzându-se repede. Ar fi bine să ne grăbim.
În bucătărie domnea o tensiune aproape palpabilă.
Susan, în fața planșetei, punea coca. Așezat la masă, Neill tăia feliuțe de ardei iute. Fără îndoială, nu-și vorbeau.
- Oh, ați început deja! Dă-te la o parte, Neill, o să termin eu.
- Nu, mulțumesc, pot s-o fac și eu, spuse el pe un ton sec.
- Atunci, lasă-mă să te ajut cu coca, Susan. Ryan, pune masa.
- Da, încuviință Ryan. Ce farfurii doriți?
- Nu te obosi, răspunse Susan în același timp, sunt în stare și singură să întind un boț de cocă. N-ai decât să te ocupi de masă.
- Eh... cum vrei.
- Se pare că nu sunt în stare să țin o casă, dar cred că nimeni de aici nu-mi poate critica talentele culinare, continuă Susan, aruncând o privire grea în direcția mesei.
Lăsând făcălețul să cadă cu zgomot peste aluat, începu să întindă coca cu gesturi viguroase.
Obiectul indignării ei nici măcar nu ridică ochii, dar zgomotul cuțitului se acceleră net și bucățelele de ardei defilară mai repede.
- Fără a mai vorbi de incapacitatea mea de a ține contabilitatea, bombăni Susan printre dinți. Nu sunt în stare să adun 2 cu 2, după cum știi.
- Să ne ocupăm amândoi de masă, sugeră Fritzi cu o voce nervoasă.
Ryan o trase rapid în oficiu.
- Nu crezi că ar trebui să-i lăsăm? Nu-mi place deloc această situație.
- Nu, i-ar irita și mai mult. Așteptăm și dacă avem impresia că preferă să fie singuri, dispărem.
- Vrei să mă auzi numărând? propuse Susan cu voce tare. Doi și cu doi faci cinci?
- Suficient, dragă. Discuția este terminată, îi aminti Neill cu dinții strânși.
- Oh, scuză-mă, dragostea mea! N-ar fi trebuit să mă debarasez de toată agresivitatea mea.
Deschise o cutie de bulion și o vărsă furioasă peste cocă. Jumătate căzu pe alături. Ea nu păru să observe.
- Te înțeleg și mie mi-a rămas destulă, ripostă Neill cu o voce ascuțită.
- Hai să plecăm! repetă Ryan cu voce joasă, cu mai multă insistență.
Neill și Susan te făceau să te gândești la 1 kilogram de dinamită pe punctul de a exploda.
- În acest caz, este timpul să-ți exprimi sentimentele, anunță Susan cu un calm amenințător.
Încetase să mai lucreze. Fritzi, din ușa oficiului, observă că mâinile îi tremură.
- Ai dreptate. Și de această dată, o să fim cu adevărat sinceri unul față de celălalt, și o să ne spunem ce nu ne place.
- Cu alte cuvinte, ai vrea să mă târăsc la genunchii tăi și să recunosc că am greșit să am dubii în privința căsniciei noastre, așa-i?
- N-ar fi un început rău, aprobă Neill uitând că nu erau singuri.
- Și tu vrei să mă auzi spunând că aveai perfectă dreptate să procedezi cum ai făcut-o fiindcă erai rănit de aceste dubii?
- De ce nu?
- Și apoi, aș putea să mă scuz că am iubit vreodată un alt bărbat, poate?
- Tot ceea ce-ți ceream, era să fii sinceră cu mine apropo de Brice.
- Vai, de această dată, se dezlănțuie, se strâmbă Ryan.
Fritzi și cu el se strecurară pe scaune într-un colț, încercând să se facă mici de tot.
- Voiai sinceritate! strigă Susan, strecurându-și o mână sub compoziția de pizza. Ei bine, iată sinceritate! M-am săturat să aud vorbind despre Brice cât e ziulica de lungă. Dacă nu ești în stare să înțelegi că pe tine te iubesc, poți... poți să te duci dracului!
Fritzi sări de pe scaunul ei și se apropie, într-o tentativă disperată de a împiedica inevitabilul.
- Nu ne este prea foame, lui Ryan și mie. O să fac un pic de floricele și ne vom duce să le mâncăm în fața televizorului. Așa, voi veți putea discuta în liniște.
Cotrobăi în dulat, scoase o cratiță, aprinse focul, puse ulei și grăunțe de porumb și privi în jur.
- La naiba! Unde este capacul?
Tensiunea creștea din ce în ce mai mult. Se aplecă sub chiuvetă și căută frenetic.
- Nu te obosi, este suficientă pizza, nu-i așa, dragostea mea? rosti Susan, nepărăsindu-l pe Neill din ochi.
Ea ridică aluatul. Fritzi scoase un strigăt înăbușit văzându-l zburând prin aer și aterizând în mijlocul mesei, împroșcându-l pe Ryan cu sos tomat.
- Este adevărat, comoara mea! Dar ai uitat ardeii!
Cu gesturi furioase, Neill îndesă bucățelele la întâmplare, fulgerând-o pe Susan din priviri pentru a o forța să plece ochii.
- Eu prefer floricelele, insistă Ran. Nu mi-e prea foa....
Un jet de ciuperci zbură spre el. Se aplecă rapid și le auzi lovind masa.
- destul! Nu merită să strice o pizza bună, protestă el ridicându-se.
Fritzi hotărî să renunțe la capac. Războiul începuse. Se duse repede lângă Ryan și-l împinse spre ușă.
- Ai dreptate, să nu mai rămânem aici, spuse ea.
- Să plecăm acum? Dar o să vină brânza, ceea ce prefer!
- Repede, Ryan. Să mergem.
- Și floricelele?
Zgomotul grăunțelor de porumb pe cale de a sări, îi făcu să se întoarcă. O jerbă de pufuleți albi zbura din cratiță.
- N-ai pus capacul! strigă Ryan pe deasupra vacarmului.
- Nu l-am găsit!
- Agață-te de mine, încercăm o retragere!
Mână în mână, se grăbiră spre culoar și alergară până în salonul mic, unde se refugiară așteptând să se termine furtuna.
- Cred că s-au potolit.
Fritzi strecură un ochi prin ușa întredeschisă și ciuli urechea. Tăcere. Deschise ușa mai mult și se uită în stânga și-n dreapta.
- Gata, putem ieși.
Îi lăsaseră pe Susan și Neill în bucătărie de peste o oră, și Ryan murea de foame.
- Ești sigură sumpeteo-motănel? N-am chef să ajung în mijlocul unor aruncări cu pizza.
- Urmează-mă, lașule, îți spun.
- Cu atât mai bine. Să vedem dacă pizza poate fi salvată.
- Am face bine să facem curat în bucătărie, mai întâi, murmură Fritzi. Altfel, Neda o să facă un atac de cord când va sosi mâine.
- De ce trebuie să șușotim și să mergem tiptil?
- Pentru că nu vreau să ne audă.
- Dar nu noi ne certăm, ci ei!
Trecând prin fața ușii lui Neill, Fritzi se opri și arătă ușa închisă cu un zâmbet de speranță.
- Probabil că vorbesc, articulă ea într-un suflet.
Ryan arătă o bluză care zăcea pe podea: cea a lui Susan.
- Vorbesc?
Ea se înroși.
- Și ce? Sunt căsătoriți, nu?
Și se grăbi să se întoarcă în bucătărie. Dar intrând, își înăbuși un strigăt. Spectacolul depășea cea mai neagră închipuire. S-ar fi zis că trecuse o tornadă pe acolo.
Le trebui o oră celor doi tineri să curețe și aranjeze totul. Din fericire, putuseră recupera aproape toate ingredientele pizzei și aceasta se cocea la cuptor când Fritzi puse la loc găleata și cârpa de spălat.
- Iată! Bucătăria este ca nouă!
Se îndreptă, frecându-și spatele.
- Te doare? întrebă Ryan, remarcându-i gestul.
- Întotdeauna, când spăl pe jos.
El îi făcu semn să se apropie.
- Vino, o să-ți fac masajul Majors, remediul garantat pentru toate durerile.
Ea ascultă cu plăcere și, preț de câteva clipe, el îi masă încet șalele. Era divin.
- Ar fi mai bine să stai lungită, spuse el după un timp.
Ea îi dădu o palmă afectuoasă.
- Nici gând! Te cunosc prea bine, Ryan Majors.
El râse și o sărută ușor.
- Îți este mai bine?
- Mult mai bine, mulțumesc.
El o sărută iarăși, apoi se îndepărtară, încrețindu-și nasul.
- Cred că pizza este pe cale să se ardă.
Fritzi nu spuse nimic, dar simți o mare decepție când el se îndepărtă. Ar fi renunțat cu plăcere la cină...
După masă, se instalară în față televizorului. Nu mai ningea, puteau sigur să iasă mâine.
Către ora 10 și jumătate, Ryan se întoarse spre tovarășa lui, cuibărită în capătul divanului.
- Ce calmă ești! Ce citești?
- Cartea mea cu comori.
Se gândise la carte toată seara și pe la ora 9, urcase s-o caute.
- Da? Vino lângă mine să mi-o arăți.
- Nu te-ar interesa.
- Ba da. Hai, vino.
Îi indică locul de lângă el.
Fritzi se ridică și i se alătură. Câteva clipe mai târziu, erau cufundați în paginile albumului și Fritzi îi explica încă o dată speranțele și dorințele ei.
- Și masa aceasta din sticlă cu scaune, nu găsești că este frumoasă?
Ryan se aplecă pentru a o vedea mai bine.
- Foarte. De fapt, am aproape ceva asemănător, acasă.
- Daa?
- Am cumpărat-o anul trecut.
- Ce noroc ai! exclamă ea cu ochi strălucitori.
- Nu chiar. Masa se umple de fapt încontinuu, și nu se pot evita urmele de degete.
- Adevărat?
Ea privi din nou fotografia, ușor dezamăgită.
- Hm... Nu m-am gândit la asta. Și acest video? Nemaipomenit, nu?
- Am și eu unul.
- Îți place?
- Destul de plăcut, dar trebuie să închiriezi filme, să le duci înapoi a doua zi... este agasant, mai ales când filmul respectiv se dă la televizor în săptămâna următoare.
Continuară să dea paginile. Fritzi, uluită, descoperi că Ryan poseda deja tot ce visa ea.
- Și un calculator? Și Hawaii? Ai fost acolo?
- Îmi voi petrece luna de miere în acest loc, promise el. Deși mi se pare cam turistic.
- Oh, ești un pesimist! protestă ea.
- Deloc! Îți repet ce mi s-a spus.
- În orice caz, există un lucru pe care precis nu-l ai.
- Ce este?
Fritzi întoarse pagina.
- Unghii lungi și roșii! Uită-te. Întotdeauna am visat să le am așa.
- Dumnezeule! Ale mele erau așa săptămâna trecută! oftă Ryan cu o voce pițigăiată. Am fost obligat să le tai, pentru că mă zgâriau când mă rădeam.
- Bufonule!
Albumul era deschis în locul unde Fritzi îl avea pe bărbatul visurilor sale. Privirea lui Ryan fu imediat atrasă de acea imagine.
- Ce este asta? O fotografie de a mea? exclamă el, aplecându-se cu un aer mirat.
- A ta? Nu spune prostii!
El scrută portretul cu atenție.
- Poate că nu sunt eu, dar îmi seamănă extraordinar, oricum!
Ea îi smulse cartea din mâini și o ținu în fața ei, larg deschisă.
Timp de o secundă, fu atât de uimită, încât nu putu să spună nimic. Bărbatul avea pur și simplu un aer de familie cu Ryan. Avea aceeași siluetă, aceeași tentă a pielii. Avea chiar și același gen de păr mătăsos și ondulat...
Nu era de mirare că avusese impresia că-l cunoștea dintotdeauna.
- Vezi? Eu sunt! triumfă el.
El se lăsă pe pernuțe și-și încrucișă mâinile la ceafă cu un zâmbet.
- Ia te uită! Ce interesant! Sunt în cartea cu comori a lui Fritzi! Ce mai spui?
Închizând brusc cartea, o strânse la piept.
- Bine, mă duc să mă culc, anunță ea.
Ryan nu se mișcă. Zâmbetul lui se mări.
- Da, este mai bine, încuviință el.
- Ce este atât de nostim? se interesă ea.
Zâmbetul lui dispăru instantaneu.
- Nimic. Par eu să mă distrez?
- Ascultă, să nu crezi că dacă o imagine oarecare îți seamănă vag în cartea mea cu comori trebuie să tragi indiferent ce concluzii, îl preveni ea.
- N-aș face niciodată un asemenea lucru, afirmă el cu o nevinovăție pe care privirea lui șugubeață o nega.
- Ar fi mai bine pentru tine, declară ea sec.
Și ieși din cameră fără a-i lăsa timp să adauge ceva.
- Fritzi.
De cealaltă parte a ușii, ea rămase nemișcată, dar refuză să se întoarcă.
- Da?
- Nu găsești ciudat că această imagine îmi seamănă? Ia gândește-te. Trebuie s-o fi lipit în album cu ani înainte de a ne întâlni?
- Acel bărbat în costum de vaie îl reprezintă pe cel cu care mă voi mărita într-o zi. N-are nicio legătură cu tine.
- Nu-l împiedică să semene cu mine.
Ea ridică din umeri.
- Simplă coincidență.
- Ha!
Fritzi făcu stânga-mprejur și-l străfulgeră pe Ryan cu privirea.
- Ce vrei să spui? îl întrebă ea cu un aer sfidător.
- Vreau să spun, ha. Recunoaște, scumpeteo, eu sunt comoara pe care o aștepți dintotdeauna. Chiar frumosul tău album este de acord cu mine. Încetează să te mai ascunzi după cireș!
Fritzi căută o replică usturătoare, dar nu găsi niciuna.
Ryan încă zâmbea cu un fals aer modest când ea trânti ușa și se îndepărtă rapid.
Doamne! Unde o să ajungem? Chiar și cartea ei cu comori era împotriva ei.
Capitolul 10
- Ne vedem într-una din zile, scumpetea mea!
Asta avusese îndrăzneala să-i spună Ryan când pleca a doua zi. Neill degajase drumul din zori; nimic nu-l mai reținea.
În prag, Fritzi îl privise traversând curtea, înotând prin zăpadă, până la camionul lui. Era ușurată că-și impusese punctul de vedere... dar în același timp, nu putea să-și alunge un oarecare sentiment de singurătate.
Se întoarse în salon și privi în jur. Cum știuse el să umple cu prezența sa această cameră goală! Cu un mic zâmbet, își duse degetele la gură, amintindu-și de sărutările lui și de certurile făcute pentru a râde.
Ochii i se închiseră. Brusc, își dădu seama ce pierduse.
„Într-una din zile, scumpetea mea.”
Niciun cuvânt despre o viitoare întâlnire, planuri precise. Nimic. După toate aparențele, nu se vor mai revedea. Și asta din cauza ei.
- Ryan a plecat?
Neill, intrând în încăpere, o întrerupse din visare.
- Da, chiar acum.
Fratele ei îi remarcase tristețea, dar ezita s-o întrebe: știa bine cărui fapt se datora.
- Vrei să vii în oraș cu Susan și cu mine? Ne ducem s-o luăm pe Neda.
- Nu, mulțumesc, am rămas în urmă cu contabilitatea.
- N-ar mai putea aștepta? În acest moment este sezonul mort, te vei ocupa mai târziu. Hai, vino, ne oprim la Grandy la întoarcere să mâncăm hamburgeri și să bem bere de malț.
Fritzi se îndepărtă încet de fereastră și se postă în fața căminului.
- Mulțumesc, Neill. Poate într-o altă zi.
- Ești atât de necăjită?
Tânărul își desfăcu brațele. Sora lui ezită puțin, apoi i se aruncă în brațe și izbucni în suspine.
- Oh, Neill, sunt așa de nefericită!
El râse blând.
- Nu credeam să văd vreodată un bărbat care să sfâșie inima lui Fritzi Taylor! Este dureros, nu-i așa? adăugă el bătând-o pe umăr.
- Este îngrozitor! hohoti ea. Și nu știu ce să fac!
Neill o trase spre divan și se așeză cu ea. Apoi îi întinse o batistă.
- Ești îndrăgostită de el?
- Da, dar nu trebuie.
- De ce nu?
- Fiindcă viața mea este organizată și... și nu este momentul să mă îndrăgostesc.
- Ceea ce este bine cu planurile, este că pot fi întotdeauna modificate după împrejurări.
- Dar eu nu vreau să le schimb! Altfel, risc să-mi stric viața...
Ea se întrerupse la timp.
- Ca mine? termină Neill în locul ei.
Ea își plecă fața.
- Da.. Scuză-mă. Dar vezi, totul se petrecea bine pentru mine. Pornisem bine ca să-mi ating scopurile pe care mi le fixasem, aș fi ajuns acolo în 5 ani și apoi m-al fi putut gândi să cunosc pe cineva și să mă așez la casa mea. Dar a trebuie ca Ryan să treacă pe aici și să răstoarne totul. Acum, din cauza lui, nu mai știu ce vreau.
Fratele ei oftă, clătinând din cap.
- Tu și planurile tale absurde! Am știut întotdeauna că mania ta pentru organizare va sfârși prin a-ți atrage necazuri. Crezi într-adevăr că prevăzând totul până în cel mai mic detaliu, te va scuti să faci greșeli?
- Poate, dar în orice caz, trebuia să le facă mai puțin grave.
- Fritzi, așa-i că-l iubești pe Ryan?
- Da, dar asta nu schimbă cu nimic, eu...
- Și el te iubește?
- Ei bine, mi-a spus...
În privi pe fratele ei cu un aer vinovat.
- ...nu știu dacă mai este adevărat.
- După părerea mea, încă este. Acestea fiind zise, dacă nu te hotărăști să-ți abandonezi planurile tale rigide și să trăiești de la o zi la alta, riști foarte tare să pierzi totul.
- Dacă mă iubește așa cum a spus, ar accepta să mă aștepte 5 ani.
- Cinci ani?
Ea își încruntă sprâncele. Ciudat, dar Ryan reacționase foarte asemănător.
- Bine, poate nu 5... dar n-o să mă mărit cu el de Sfântul Valentin, cum ar vrea el.
- Problema nu este să știi când te vei mărita cu Ryan, nici dacă te vei mărita cu el. Dar ești prea încăpățânată când este vorba să schimbi ceva în viața ta. Fii rezonabilă, Fritzi, suntem cu toții obligați, mai mult sau mai puțin, să ne adaptăm împrejurărilor. Dacă Ryan este cu adevărat important pentru tine, încearcă să vezi dacă nu-i poți găsi un loc în planurile tale.
Lacrimile lui Fritzi începură iar să curgă. Fratele ei atinsese un punct sensibil.
- Nu-i poți cere să aștepte 5 ani până când îți vei realiza visurile, continuă Neill. Și cu visurile lui, ce faci?
Îngenunche în fața ei, pentru a-i căuta picioarele.
- Dacă ceea ce te înspăimântă este căsnicia mea cu Susan, liniștește-te. Noi am avut o lungă discuție, ieri seară. Prima noastră discuție serioasă de la căsătorie, cred, spuse el zâmbind. Am limpezit multe lucruri... și cred că vom ieși din asta.
Fritzi puse mâna peste a lui cu afecțiune.
- Sunt atât de fericită, Neill. Întotdeauna am crezut că tu și Susan vă iubiți.
- A trebuit să ne maturizăm și ne rămân încă multe probleme de rezolvat. Dar știi ce vreau să-ți spun? Dragostea noastră a fost cea care ne-a permis să trecem peste toate. Visurile sunt foarte frumoase, dar realitatea este mult mai solidă.
Cuvintele lui Neill o impresionară foarte mult pe Fritzi. Era foarte frumos să visezi, într-adevăr, dar brusc, își dădu seama că toate visurile ei îl priveau pe Ryan. În fiecare seară, își lua cartea cu comori și contempla îndelung fotografia bărbatului care-i semăna, reproșându-i cu amârăciune încăpățânarea ei.
Era prea târziu? Acum era gata să-l includă pe Ryan în planurile sale de viitor, dar el, ar mai vrea?
Pentru că nu mai încercase s-o vadă, însemna că siguranță că se resemnase. Cum putea ea să-și înghită mândria, să-i ceară să revină, când se arătase atât de inflexibilă?
După ianuarie, veni februarie.
Timpul era din ce în ce mai prost. Fritzi, cu inima grea, își îndeplinea sarcinile zilnice fără chef.
Ryan telefonă în cele din urmă, dar numai ca s-o întrebe dacă se obișnuia cu patul său. Ea îl ura în continuare, dar era singura amintire pe care o păstrase de la Ryan. Așa că afirmă că-i plăcea la nebunie. Dacă avea cea mai mică speranță, el nu făcu nicio aluzie în cursul scurtei conversații impersonale și Fritzi nu găsi curajul să-și deschidă inima.
Zilele treceau, fiecare mai tristă ca precedenta. Și apoi, într-o dimineață, în timp ce gerul biciuia geamurile, iar frigul se infiltra prin cea mai mică fisură, Fritzi înțelesese când se trezi că plânsese destul după o dragoste pierdută.
Ca printr-o minune, vioiciunea de altădată îi revenise.
Sări din pat șia lergă sub duș, clocind mii de stratergii. Acum era suficientă apă caldă, de când Neill instalase un nou încălzitor în vederea întoarcerii părinților lor. Așa că avu tot timpul să reflecteze în baia plină de aburi.
Pentru că-l iubea atâta pe Ryan Majors trebuia să-i recâștige inima.
Viața ei căpătase un sens de când căuta toate modurile de a provoca întâlniri „accidentale”, fără ca el să poată bănui că ea le organizase.
Cum orașul era mic, putea ușor să întârzie prin magazine, pândind momentul când el ar fi ieșit să meargă la bancă sau să-și facă o cumpărătură.
La sfârșitul unei săptămâni, cum le nu părea că vrea să se revadă cu ea, Fritzi strânse din dinși și-și îndreptă umerii cu și mai multă hotărâre. Luase deja 1 kilogram din cauză că mânca în fiecare zi la prânz, în restaurantul unde mânca el, dar dacă trebuia, era gata să se mai îngrașe 1 kilogram.
Și în tot acest timp, Ryan nu părea să-și dea seama că îl urmărea cu asiduitate. Cum putea fi atât de obtuz? Mister!
Era întotdeauna politicos, dar nu spunea nimic altceva în afară de „ce mai faci?” sau „ce timp îngrozitor!” când se întâlneau.
Într-o după-amiază, cu două zile înainte de Sfântul Valentin, ea se afla în barul în care Ryan venea atât de des. Ceruse un ceai, dar nu-i simțea gustul - căpătase un guturai zdravăn care o forțase să stea în pat. Era prima dată în această săptămână când putea să-și reia urmărirea.
De fapt, n-ar fi trebuit să se scoale astăzi din pat, atâta timp cât avea o mină îngrozitoare. Ochii îi erau roșii și lăcrimoși, nasul îi era umflat și așa de înfundat, încât avea impresia că aude totul din fundul unei caverne. Când vorbea, îți nevea s-o iei la fugă.
Poate că ar face mai bine să rămână discret într-un colț și să aștepte să fie mai prezentabilă pentru a-i atrage atenția? Da, ar fi mai înțelept, hotărî ea.
Plătindu-și nota, se dădu jos de pe scaun.. și înlemni văzându-l pe Ryan intrând în compania altui bărbat.
Se dădu înapoi trăgându-și pălăria pe ochi, în timp ce Ryan și tovarășul lui se instalară în fața tejghelei.
- Bună, spuse el, oprindu-se în fața ei. Iar ne întâlnim.
- Bună, mormăi ea.
- Cât pe ce să nu te recunosc, cu această pălărie care-ți acoperă fața.
- Este curent aici, se justifică ea, ridicându-și gulerul mantoului.
- Ne intersectăm des. Curios, nu?
- Foarte curios, încuviință ea cu un zâmbet palid. Am făcut cumpărături și luam un ceai înainte de a mă întoarce.
El o privi ciudat.
- Ești bolnavă?
- Doar un guturai.
Ea cotrobăi în poșetă ca să scoată o batistă.
- Ei bine... mă bucur că te-am văzut. Pari foarte în formă, spuse el, lăsându-și privirea să întârzie pe fața ei îmbujorată.
- Mulțumesc. Și tu la fel.
- Atunci, pe curând. Și îngrijește-ți guturaiul.
El se întoarse la bar; Fritzi încercă să se concentreze asupra ceaiului ei.
„Foarte în formă!”
Își suflă nasul cu putere și bău o înghițitură. Da, era fără speranță!
Jumătate de oră mai târziu, fruntea îi ardea, ceaiul i se răcise, îi clănțăneau dinții, dar se ținea bine, în speranța că el se va mai opri să-i spună un cuvânt când va ieși.
Deși el nu-i acorda nicio atenție, continua să-l privească pe furiș, din când în când.
În aparență, tovarășul lui era un reprezentant de comerț. Din frânturile de conversație care-i ajungeau la ureche, acesta încerca să-i vândă lui Ryan o nouă linie de accesorii pentru paturile cu apă.
Tocmai se hotăra să abandoneze partida când îl văzu pe Ryan privind în direcția ei, apoi întorcându-se spre barman să-i spună ceva.
Treizeci de secunde mai târziu, o cană mare, plină cu un lichid chihlimbariu sosea pe masa ei.
- Dar n-am comandat nimic! exclamă ea.
- Domnul de la bar l-a cerut pentru dumneavoastră. Acest grog vă va face mult bine.
De departe, Ryan îi zâmbi și-și ridică paharul în tăcere. Ea îi înapoie zâmbetul.
- Mulțumiți-i acelui domn din partea mea, spuse ea bând o primă înghițitură. Oh, este foarte rece.
- Ceea ce vă trebuie, pentru guturaiul dumneavoastră.
Docilă, luă o a doua înghițitură.
Peste 10 minute, i se servi un al doilea grog. Se întoarse spre Ryan neliniștită - bea atât de rar alcool și nu era sigură că va putea conduce după asta. Dar Ryan îi adresă din cap un semn de încurajare. Ridică din umeri, fatalistă, și luă cana.
Peste 30 de minute și 3 groguri, Fritzi fixa planta verde din fața ei cu ochi sticloși când auzi vocile lui Ryan și a barmanului lângă ea.
- Le-am făcut puțin mai tari ca de obicei, domnule Majors. Se pare că nu este obișnuită să bea.
Fritzi se întoarse spre ei cu un zâmbet tâmp și întinse brațele către Ryan.
- Cu-cu! Sunt mult mai bine, mulțumesc!
- Vino, draga mea, ai băut prea mult. O să te conduc acasă.
- Oh! Cred că ar fi mai bine! încuviință ea, înnodându-și brațele în jurul gâtului și punându-și capul pe umărul lui.
Se regăsească iarăși contactul lui, parfumul curat de săpun și atfer-shave, era ca și cum ar fi găsit un puț cu apă proaspătă după o traversare a deșertului. Oh, ce dor îi era de el!
- Nu mă simt prea bine, mărturisi ea cu o voce mică.
Ryan o ajută să se ridice, îi încheie mantoul și-i aranjă pălăria. Apoi o ridică în brațe și se îndreptă spre ieșire.
- Lasă-i mașina unde este, Jackson, voi trimite pe cineva s-o ia mai târziu.
- Am înțeles, domnule Majors.
Vântul înghețat care le biciui fețele la ieșire, o făcu să se cuibărească și mai mult la pieptul lui.
- Ți-e frig? întrebă Ryan.
Ea făcu semn că da și-și dădu capul pe spate ca să-l poată vedea. Cum el o strângea lângă el și grăbea pasul, ea îi mângâie obrazul cu un oftat de plăcere.
- Ești cu adevărat drăguț să mă duci acasă, știi? Chiar foarte drăguț.
- Sunt nebun de ți-am trimis atâtea groguri, răspunse el cu un aer vinovat.
- Erau delicioase! protestă ea. Excelente. N-am băut niciodată atâta.
- Unul singur ar fi fost suficient, afirmă el, mai mult pentru sine decât pentru ea.
Când fură în mașina lui, câteva clipe mai târziu, Fritzi refuză să-și deznoade brațele de pe gâtul lui.
- Cum o să conduc cu tine pe genunchi? zâmbi el tandru.
- Nu știu, dar vreau să stau lângă tine. Mi-a fost foarte dor...
Își lipi obrazul de al lui.
- Cred că te iubesc, adăugă ea.
- Era timpul să-ți dai seama, replică el cu un mic surâs.
Oftară în cor, fericiți și emoționați.
- Ryan, știu că sunt bolnavă, dar sărută-mă, șopti Fritzi.
După primul sărut veni al doilea, apoi un al treilea, un al cincilea, al zecelea... nu se puteau opri.
- Nu, destul! se rugă Ryan coplești de dorință.
- Oh, Ryan, nu mă respinge. Am atâta nevoie de tine!
Cu prețul unui efort, el se îndreptă și porni motorul.
- Mă duci acasă la mine? întrebă Fritzi cu o voce dezamăgită. Oh, te rog, du-mă la tine! Te iubesc. Îmi pare rău că am fost atât de încăpățânată.
El nu știa până la ce punct cuvintele ei erau dictate de beție, dar puțin îi păsa - nu voia decât să fie singur cu ea, numai ei doi.
-Și dacă vrei să mă ierți, voi face eforturi, încă pleda ea când el opri mașina în fața casei lui, 10 minute mai târziu.
Ea îi luă din nou gura în stăpânire cu un sărut care-l făcu să-și piardă capul. Pierdut de pasiune, o luă în brațe și o transportă.
- Ryan, spune ceva!
- Ține, ia batista asta și suflă-ți nasul. Nu face zgomot, o să deranjezi vecinii.
În timp ce ea pălăvrăgea în continuare, el urcă scara cu ea în brațe, intră în apartament și închise ușa după ei.
- Unde suntem? Oh, la tine!
Erau în cameră. Ryan își lungi prețioasa povară pe pat. Ea îi puse un deget pe vârful nasului și-i zâmbi cu adorație.
- O să facem dragoste? întrebă ea.
- Da, și-mi va părea teribil de rău mâine dimineață.
Ea se întunecă.
- De ce?
- Fiindcă ești mai mult decât un pic beată și avem multe probleme de rezolvat.
Fritzi scutură din cap cu o mutră ironică.
- Pot să-ți certific că știu ce fac. Cât despre problemele noastre, nu avem așa de multe precum crezi.
Ryan se scărpină pe frunte. Ea părea complet trează, dintr-odată.
- Artistă mică! Nu ești deloc beată, nu-i așa?
Ea făcu semn că nu, cu un zâmbet larg.
- Vrei să spui că ai înghițit atâtea groguri, fără să fi avut niciun efect asupra ta?
- Deloc, am băut câte o gură din fiecare, iar restul l-am vărsat în ghiveciul cu planta verde, de lângă masa mea. Trebuie să fie euforică, la ora asta.
- Asta era!
- Nu face mutra asta! În fond, de ce mi-ai trimis acele groguri?
- Ca să nu mai fii în stare să te întorci acasă, și să te pot însoți eu, recunoscu el cu un zâmbet.
- Vezi? Îmi pare bine că te-am ajutat, conchise Fritzi întinzându-și brațele.
Ryan se strecură între ele fără ezitare.
- Trebuie să discutăm, afirmă el.
- Mai târziu. Acum avem altceva mai bun de făcut. O să te seduc...
Însoțindu-și cuvintele cu gesturile, începu să-l dezbrace.
- Scuză-mă că-ți dau sfaturi, dar n-ai face mai bine să începi cu cămașa? o întrebă el când ea îi desfăcea cureaua de la pantaloni.
- Nu, îți cunosc deja bustul, replică ea drept explicație.
Râsul tânărului fu întrerupt de o ploaie de sărutări.
Și apoi, puțin câte puțin, jocul lor deveni mai serios, mângâierile lor mai intense, mai înflăcărate. Se dezbrăcară unul pe altul și dorința lor creștea, ațâțând focul care mocnea în ei de atâta vreme, și pe care îl lăsau până la urmă să iasă la iveală.
Barierele cădeau, puteau în fine să se unească într-un act de dragoste adevărat, care le era la fel de firesc ca respiratul.
Instinctiv, găseau mângâierile potrivite, gesturile armonioase. Inimile, trupurile lor vibrau la unison, ca și cum ar fi fost amanți de multă vreme.
Acest moment era atât de frumos, încât era plin de gravitate. Fără să se scape din ochi, păreau să-și ghicească, să-și anticipeze nevoile reciproce, știind de fiecare dată să și le satisfacă.
Când sosi clipa voluptății supreme, Ryan o ridică în brațe murmurându-i cuvinte de adorație incoerentă, care îi parveniră într-un val de senzații incontrolabile, extraordinare.
Mai târziu, când se odihneau unul în brațele celuilalt, Fritzi se gândi că trăise cele mai frumoase ore ale vieții sale. Nimeni n-o făcuse să simtă ce simțise cu Ryan...
O străbătu un mic fior la ideea că fusese cât pe ce să treacă pe lângă această comoară...
Capitolul 11
- Ți-e frig?
Simțind-o tremurând, Ryan se aplecă asupra ei cu un aer neliniștit și tandru.
- Trebuie să te învelesc. Așteaptă.
Râse văzându-l la fel de grijuliu ca o cloșcă.
- Mă simt foarte bine, te asigur.
- Nu-i așa. Ai febră, și sunt de neiertat că am făcut dragoste cu tine în această seară.
- Dar eu nu mă plâng! protestă Fritzi, înconjurându-i gâtul cu brațele.
El se aplecă pentru a o săruta îndelung, dar după un moment, coborî din pat, anunțând-o că se duce să caute aspirină.
Ce pat confortabil! se gândi ea cuibărindu-se, pentru a savura mai bine căldura lui.
Căldura? Se suci ca să vadă... salteaua ondulă sub ea. O saltea cu apă! Își dădea seama abia acum!
- Ryan, aceasta este o saltea cu apă! spuse acuzator când el reveni în cameră.
El pufni în acel râs care-i plăcea atât de mult.
- Da, am instalat-o cam de două săptămâni.
- Credeam că le urăști!
Ea se ridică pentru a-și înghiți pastilele cu un pahar cu apă.
- Era adevărat, până m-am ocupat de a ta. Și asta m-a intrigat.
- Și acum ce crezi?
- Ca să-ți spun drept...
Începu să explice că era minunat și nu înțelegea ce reproșa ea acestor saltele, pe urmă se întrerupse drept în mijlocul unei fraze:
- ...o găsesc îngrozitoare, mărturisi el.
Fritzi îi zâmbi larg.
- Ce-ți spuneam eu? Nu sunt la înălțimea reputației lor, nu-i așa?
- În orice caz, nu regret ora pe care am petrecut-o deasupra, remarcă el.
- Da, a fost foarte plăcut, conveni Fritzi ghemuindu-se lângă el. Poate că dacă am fi început mai devreme, patul meu mi-ar fi displăcut mai puțin.
- Nu începe să-mi reproșezi! Am făcut tot ce mi-a stat în puteri. Tu erai cea care afirmai că nu aveam ce căuta în viața ta, nici în blestematul tău pat cu apă.
Ea oftă.
- Da, am fost o proastă.
- Nu, prostul eram eu. Și aceste ultime săptămâni mi-au servit drept lecție. Aveai dreptate, sunt prea nerăbdător. M-am gândit mult și consider că a aștepta 5 ani este un răgaz rezonabil. Accept să am răbdare, dacă mă vrei.
- Cinci ani!
El tresări, surprins de vigoarea exclamației ei.
- Ei bine, da. Cinci ani, sau chiar șase. Cum tu...
- Vorbești serios? Vrei să așteptăm 5ani ca să ne căsătorim?
Fritzi trase cuvertura brusc și-și încrucișă brațele nemulțumită.
- Este ridicol.
- Dar tu ești cea care....
- Nu se pune problema, Ryan. Vreau să mă mărit imediat!
- Imediat?
Pe buzele lui apăru un zâmbet.
- Pe cuvântul meu, nu știu... mă obișnuisem cu ideea de a rămâne celibatar încă 5 ani, spuse el prefăcându-se că reflectează... Ascultă, uite ce-ți propun: o să-mi consult cartea cu comori ca să văd ce mă sfăuiește să fac.
Fritzi îl privi bănuitoare.
- Tu nu ai așa ceva.
- O care cu comori? Cum poți spune asta? Mi-am petrecut toate serile lipind imagini într-un album timp de două săptămâni și ai tupeul să-mi spui că nu-mi planific viața?
- Nu ești în stare nici măcar să te organizezi de la o zi la alta, ripostă ea.
- Nu mișca!
Ryan reveni după câteva clipe, cu un vas de lipici într-o mână, un album în alta și o pereche de foarfeci în gură.
- Să fiu acuzat că n-am carte de comori, mormăi el. Privește aici, domnișoară Taylor! Și grăbește-te, nu mi-am lipit încă imaginea de astăzi.
Ea începu să întoarcă paginile și izbucni în râs.
În cartea lui Ryan, nu exista decât ea. Era aceeași fotografie, încă și încă, un vechi instantaneu luat cu câțiva ani mai devreme.
- De unde îl ai? întrebă ea.
- Neill mi l-a dat. L-am tras în 26 de exemplare.
- Dar nu sunt decât eu în cartea ta?
Încet, Ryan își scoase foarfecele din gură.
- Pentru că tu ești tot ce-mi doresc. Regret doar că ți-a trebuit atâta timp ca să-ți dai seama.
Ea își luă un aer vinovat.
- Am înțeles de multă vreme, dar când am vrut să te regăsesc, nu mai păreai interesat de mine.
- Hm, în locul tău n-aș paria pe asta, afirmă el sprijinindu-se în perne. Am văzut foarte bine la ce joc te pretai.
- Da? Atunci de ce nu m-ai ajutat?
- Cum spunea bunica mea, te lăsam să fierbi în suc propriu. Aveam intenția să acționez la momentul favorabil.
- Ce te-a făcut să alegi ziua de azi?
- Eram înnebunit de neliniște, fiindcă nu te văzusem toată săptămâna. Îmi era teamă că ți s-a întâmplat ceva, sau că te-ai hotărât să renunți la mine și să te întorci la cartea ta cu comori.
- Eram în pat, din cauza acestei răceli. Dar n-ar fi trebuit să te neliniștești. Trebuie să-ți mărturisesc ceva: când iau o hotărâre, pot fi foarte încăpățânată dacă trebuie. N-aveam de gând să abandonez partida așa de repede, crede-mă.
Ryan deschise ochii mari.
- Tu? Încăpățânată? Imposibil!
- Ba da, ba da, te asigur, știu că nu se vede, dat asta este. Și vreau de asemenea să-ți spun că regret să-ți fi propus o legătură. Contezi mult mai mult pentru mine și ți-o voi dovedi.
- Este foarte liniștitor ce-mi spui, dar ar fi fost suficient să pui mâna pe telefon și să-mi spui că te-ai răzgândit în loc să alergi ca o nebună prin tot orașul și să faci o pneumonie. Aș fi venit fără să pierd o clipă, spuse el, săurtându-i urechea și gâtul.
- O să facem din nou dragoste?
- În plus, știi să-mi citești gândurile!
- Nu, sunt pur și simplu îndrăgostită de tine.
Trecu un moment lung, un moment de plăcere intensă urmat de o pace minunată.
- Fiindcă ești atât de grăbită să te măriți, am putea-o face în ziua Sfântului Valentin? sugeră Ryan, cu o voce nepăsătoare, mult mai târziu.
- Nu văd cum. Este peste două zile. Trebuie să ne organizăm, Ryan. Știi că nu-mi place să fac lucrurile fără a le planifica. O nuntă este o zi mare, trebuie cumpărate inele, găsit un preot, reținute...
- Stop! Pot rezolva una dintre probleme, instantaneu. Pentru celelalte, vom vedea mâine.
Dând la o parte cuvertura, el aprinse veioza și se duse la comodă, conștient că ea îl urmărește cu privirea.
- Mă mănânci din ochi! o acuză el ca s-o tachineze.
Ea zâmbi vinovată.
- Îți place panorama?
- Este minunată.
- Cu atât mai bine.
El luă ceva din sertarul de sus și veni s-o așeze pe genunchii lui Fritzi. Ea deschise cutiuța.
- Oh, Ryan!
Era un diamant splendid, montat pe un inel de aur.
- ...Când l-ai cumpărat?
- Promiți să nu râzi?
- Sigur! promise ea în timp ce el îi punea inelul pe deget.
- L-am cumpărat a doua zi după ce ți-am prezis că ne vom căsători de Sfântul Valentin, mărturisi el.
Ea îl privi nevenindu-i să creadă, înainte de a izbucni în râs.
- Nu-i adevărat!
- Mi-ai promis să nu râzi, bombăni el. Și da, este adevărat.
- Dar cum de erai sigur că o să te însori cu mine? De-abia mă cunoșteai!
- Știam tot ce aveam nevoie să știu... N-au fost atât de multe femei în viața mea, Fritzi, adăugă el cu tandrețe. Și niciuna nu-ți ajungea nici până la gleznă. Când m-ai condus acasă în seara de Anul Nou, am simțit imediat că erai diferită. În acea seară am hotărât că eram făcuți unul pentru celălalt. Deci, în continuare, am acționat în consecință. Într-un fel, am făcut pe vânătorul de comori fără să știu.
- Oh, Ryan, dragostea mea!
La rândul ei, Fritzi ieși din pat și cotrobăi în sacoșă. Scoase marele album care contase atâta pentru ea. Îl avea întotdeauna cu ea, de două săptămâni, în speranța acestei zile.
- Ține, spuse ea, întinzându-i cartea.
- Ce este asta?
- Cartea mea cu comori. Nu mai am nevoie.
- Nu mai ai nevoie?
- Nu. Voi avea întotdeauna scopuri în viață, dar tu ești adevărata mea comoară.
Ryan strânse acest cadoul la piept, tulburat. Știa mai bine ca oricine ce reprezenta pentru ea.
- Oh, Fritzi, nu găsesc cuvinte... Nu am vrut niciodată să renunți la visurile tale pentru mine. Dimpotrivă, vreau să te ajut să le înfăptuiești.
- Ceea ce-ți cer, Ryan, este să fii cu mine întreaga viață.
- Jur să fac tot ce-mi va sta în puteri pentru a-ți merita dragostea, murmură el întinzându-i brațele.
Schimbară un sărut foarte lung.
- Nu pretind decât un lucru, șopti Fritzi. Să-mi iei înapoi salteaua cu apă!
- Promit, de această dată o iau, afirmă Ryan pe un ton solemn.
- Ce mulțumită sunt! Dar ce te-a făcut să te răzgândești?
El luă un aer poznaș.
- Am găsit un mijloc bun de a nu pierde bani: o să-i măresc prețul, și apoi voi lansa o promoție: două la preț de una.
Și bătu salteaua care clipocea sub ei.
