............................................
3.
Kenneth intră, purtând un halat asemănător celui pe care-l împrumutase de la hotel.
- Ce se întâmplă? întrebă tânăra femeie.
- Nimic! Sunt fericit să ne întâlnim din nou și să-ți repet cât te admir și cât de prețioasă îmi ești!
Se apropie de pat și se așeză cu fața spre Otavia, care îi răspunse:
- Sunt foarte mișcată că te-ai deranjat să-mi spui aceste complimente atât de măgulitoare. Dar n-ar fi trebuit să vii în camera mea.
- S-ar părea că grăbesc lucrurile. Nu-mi purta pică. Nu este limpede că ne iubim? De ce aș aștepta să te fac a mea?
Otavia își privea fix interlocutorul. Nu înțelegea nimic.
- Haide, draga mea, nu ești o foarte bună mincinoasă. Când mi-ai spus că însoțitorul tău în călătorie era fratele tău, am înțeles imediat că acest Tony te-a însoțit din cu totul alte motive, bineînțeles diferite! Eu sunt bucuros să-i iau locul și să mă îngrijesc de tine cu toată seriozitatea!
- Ce vrei să spui?
- Am vorbit în termeni foarte clari. Doresc să-mi aparții. În schimb, vei avea toată protecția și dragostea mea.
Era tocmai ce aștepta Otavia să audă de la el, dar, în același timp, era puțin surprinsă de felul în care prezenta situația.
Kenneth se aplecă s-o ia în brațe. Tânăra femeie rezistă prinzându-l de umeri.
- Nu putem discuta despre asta mâine?
- De ce să mai discutăm? Amantul tău te-a părăsit. Nu te iubea așa cum meriți. Îți promit că niciodată nu te voi părăsi cu 25 de lire în buzunar!
Adevărul o izbi pe tânăra femeie. Avu o tresărire bruscă.
- Cum poți să-ți imaginezi astfel de lucruri? Crezi că Tony este amantul meu? E fratele meu! Îți jur că este fratele meu!
- Speri să mă faci să înghit așa ceva?
Vocea lui Kenneth căpătase un ton metalic, destul de neplăcut.
- Dar acesta este adevărul! Te asigur! Tony m-a lăsat pur și simplu pentru că voia s-o urmeze pe cea pe care o iubește! Și cu care vrea să se căsătorească! Ea n-avea și pentru mine o cabină în iahtul ei!
Kenneth se retrase puțin pe pat, privind-o cu atenție.
- Astea nu sunt povești? Alte noi minciuni?
- Bineînțeles că nu! Cum îndrăznești să mă acuzi că am un amant? N-aș face niciodată un lucru atât de rușinos și de degradant!
Copleșită de emoție, se înroși toată în timp ce ochii i se umplură de lacrimi.
Cu voce înceată, mărturisi:
- Îmi era frică să mă întorc singură în Anglia, din cauza bărbaților de pe vapor care mă priveau cu insistență și treceau atingându-mă. Când mergeam pe punte, îl aveam pe Tony care mă apăra. Dar la întoarcere, cum puteam să-i țin la distanță?
Se întrerupse, scuturată de hohote de plâns.
- Pentru asta am vrut să te însoțesc de bună voie. Am fost fericită de propunerea ta. Ți-am câștigat încrederea. Și acum, îmi arunci aceste orori în față!
Kenneth rămase tăcut și indecis.
- Te credeam altfel decât oamenii aceia. Și acum, îmi faci aceleași propuneri.
- Serios? Spui că Tony este fratele tău?
- Este purul adevăr, îți jur încă o dată! M-a luat cu el în căutarea domnișoarei Vanderby numai pentru că nu puteam rămâne acasă. Mi-a spus că atunci când vom ajunge la Cairo, totul se va aranja. Credea că iahtul va urca pe Nil, dar a plecat la Constantinopol!
Kenneth avea un aer rătăcit.
- Nu văd diferența...
- Ba da! După părerea lui, Cairo era plin de bărbați celibatari și distinși! Credea că voi găsi un soț printre ei!
Văzu cum Kenneth se schimbă la față, privind-o cu o expresie disprețuitoare.
- Înțelege-mă! imploră ea. N-am fost de acord cu fratele meu. Întotdeauna am spus că nu mă voi mărita decât din dragoste.
Kenneth Gordon se ridică și se îndreptă spre fereastră.
- Așadar, ți-ai imaginat cu naivitate, cum au făcut atâtea fete înaintea ta, că vei face rost de un soț așa... cu un semn al degetului mic, în acest oraș!
Vocea lui era dură și usturătoare.
- Nu puteam să plec altundeva, decât să-mi urmez fratele. Doar nu crezi că am încercat să te seduc pentru a te forța să te căsătorești cu mine!
- M-ai sedus, acesta este un lucru sigur. Dar dacă susții că ești tânără și fără experiență, atunci fratele tău este nebun că te-a părăsit astfel! Ce faptă josnică și degradantă!
- Se gândea că voi lua primul vapor spre Anglia!
- Nu era sigur. Mii de împrejurări te puteau împiedica să te îmbarci. În primul rând, venirea unui bărbat în dificultate, aproape dezbrăcat, în camera ta!
- La început mi-a fost frică de tine, dar foarte repede, am simțit că pot avea încredere.
- Nu sunt decât un bărbat, plămădit din același aluat ca și ceilalți, iar tu ești atât de frumoasă, Otavia!
- Nimeni nu mi-a spus-o, până în seara asta...
- Fratele tău este orb sau idiot!
- Era foarte nerăbdător s-o regăsească pe domnișoara Vanderby, asta este tot.
- Ei bine! Se gândea numai la el, nu și la tine.
Nesuportând tonul disprețuitor al lui Kenneth când se referea la Tony, tânăra femeie se revoltă:
- Nu-l cunoști deloc! Este afectuos, fermecător și generos. Toată lumea îl iubește! Din nefericire, nu-i ajung niciodată banii. N-are niciun mijloc să-i câștige. Te asigur că este îndrăgostit de Virginia, sincer. Și n-o vrea pentru averea ei!
În timp ce își apăra fratele, Otavia își dădea seama că vorbele ei dezlânate nu erau prea convingătoare. Nu voia să-l mintă pe Kenneth, dar în același timp nu voia să-i dezvăluie tot adevărul: ar fi fost o greșeală să-i dezvăluie numele și rangul social. El era în continuare șocat de comportamentul lui Tony.
Și cum să-i dezvăluie că amândoi l-au... abandonat pe tatăl lor, mort în pat, fără să participe la înmormântarea lui!
El i-ar considera niște copii denaturați; nu va înțelege de ce a ales dintre rochiile doamnei Florian pe cele de alte culori decât să insiste să poarte negru.
Cu cât se gândea mai mult, Otavia își spunea că povestea ei era blamabilă și complicată! Era imposibil să se justifice în fața lui Kenneth!
Acesta se întorsese cu spatele. Privea fix cerul înstelat și atitudinea lui era atât de detașată și de absentă ca și cum ar fi locuit pe altă planetă.
- Te implor, spuse ea cu deznădejde, nu-ți vărsa mânia asupra mea!
El nu făcu decât să ridice din umeri.
Atunci, pierzându-și orice control, Otavia se prăbuși hohotind pe perne.
- Voi plecat! Voi fugi mâine! Văd că asta dorești. Te poți descotorosi de mine.
El se întoarse încet.
- Ei, unde să fugi? În Anglia? Preferi asta?
- Nu! Dar mi-ai propus să-ți fiu... amantă! Știu că mama mi-ar fi cerut să te părăsesc!
- Ți-ar fi cerut mai ales să nu pleci în Egipt!
- Mama mea e moartă. N-a avut timpul să-mi explice ce fac un bărbat și o femeie când se iubesc. Sunt sigură că este ceva cu totul minunat, ca sărutul nostru din fața Sfinxului. Dar n-avem dreptul, nu, se va sfârși rău!
Otavia se gândea la povestirile dezgustătoare ale doamnei Coles, care din timp în timp, invoca situația unei „fete sărmane”.
Asta însemna în general că persoana respectivă aștepta un copil, nu putea să se mărite cu tatăl și sfârșise aruncându-se în râu.
În loc să deplângă situația acelei nenorocite, doamna Coles trăgea concluzia că găsise „singura soluție decentă”.
Pe moment, Otavia nu dăduse prea multă importanță acestor bârfe, dar în prezent, își aminti cu câtă desconsiderare o condamna bătrâna femeie pe păcătoasă.
Kenneth reveni lângă pat și se așeză. Cercetă îndelung fața Otaviei, ochii plini de lacrimi, buzele tremurânde, aerul deznădăjduit.
Cum nu spunea nimic, ea întinse o mână ezitantă spre el, murmurând:
- Te rog să mă ierți.
- N-am nimic de iertat. M-am înșelat în privința ta. Pentru prima dată în viață, judecata mea a fost falsă și sunt în întregime de condamnat.
- Nu-mi spui să plec?
- Nu, bineînțeles că nu! Vei rămâne aici până am să găsesc cel mai bun mod să te ajut.
- Ești supărat pe mine?
- Nu pe tine, ci pe fratele tău și, mai ales, pe mine însumi.
Tânăra scoase un ușor suspin de ușurare. Întoarse ochii și întrebă aproape în șoaptă:
- Și nu mă mai iubești, firește?
- Te iubesc și te doresc, dar trebuie să fiu cinstit cu tine. Cum aș putea să te iau de soție, cu viața pe care o duc?
- Totuși, mi-ai cerut să-ți fiu soție?
Această remarcă părea atât de copilărească încât el nu se putu stăpâni să nu surâdă.
- Ți-am cerut să te prefaci ca să-mi salvez viața. E cu totul altceva!
Otavia realiză brusc că a fi soția lui Kenneth trebuie să se asemene cu paradisul. Era cea mai scumpă dorință a ei. Dar el n-o voia. La ce bun să viseze?
- Să nu te simți nefericită, Otavia, o sfătui Kenneth, ridicându-se. Dormi! Vom vorbi despre asta mâine dimineață. O să găsesc o soluție care să ne satisfacă pe amândoi.
Îi luă mâna și i-o sărută.
- Vise plăcute. Gândește-te la Sfinx și la piramide, sub clar de lună.
- Mă voi gândi la tine, șopti ea.
Kenneth n-o auzise, căci se întorsese să stingă lumânarea. Fără să privească înapoi, traversă camera și închise ușor ușa în spatele lui.
Capitolul 6
Otavia nu reuși să adoarmă decât foarte târziu. Căzuse într-un fel de toropeală, epuizată de atâta plâns.
Când Hassam intră în cameră a doua zi dimineață, cu platoul cu micul dejun, avea ochii roșii și fața ei trăda suferința.
Totuși, după ce bău cafeaua, se simți puțin refăcută și se întrebă dacă Kenneth era preocupat de ea.
Revenind să ia platoul, Hassam declară:
- Stăpânul plecat. Se întoarce mai târziu.
- O să fie aici, la prânz?
- Nu, fără prânz.
Otavia simți o îngrozitoare decepție apăsând-o. Toată noaptea se gândise la ce-i va spune lui Kenneth când se va trezi. La un moment dat, chiar se ridicase să se ducă în camera lui.
Acum, la lumina zilei, îi fu rușine de acel impuls; dar simțea un fel de forță magnetică atrăgând-o spre el.
Rămase mult timp întinsă în pat, luptându-se cu lacrimile și crezând că a atins cea mai joasă treaptă a disperării. Apoi își zise că atitudinea ei era stupidă. La întoarcere, Kenneth o va găsi urâtă, cu fața umflată și ochii încercănați.
„Femeile cred că plângând vor obține totul, spusese odată acel mare cunoscător care era Frankie Birkenhall. Ele nu țin cont că un bărbat apreciază mai mult un zâmbet și bunăvoința!”
Otavia era prea tânără atunci, tatăl ei o făcea să danseze pe genunchii lui și o asigura râzând că își va aminti mai târziu aceste cuvinte. Dar crescând, înțelesese mai ales că tatăl ei, contele, era un bărbat foarte frumos, cu totul seducător, care a lăsat în urma lui o mulțime de inimi sfărâmate.
Grămezi de scrisori parfumate soseau cu poșta când se afla la Birkenhall. El le deschidea cu gesturi disprețuitoare și Otavia ghicea că femeile care îi scriau nu contau pentru el.
Ea nu va face aceeași greșeală ca acele femei, nu se va atașa de un bărbat care n-o voia. Mulțumită banilor lui Tony, va reuși să plece spre Alexandria și să găsească un vapor mai ieftin.
Chiar dacă Kenneth protestase politicos și voia s-o rețină, vedea limpede că îl incomoda. Va fi dezamăgită în dragoste și-l va iubi în tăcere, fără să primească nimic în schimb.
Totuși, în fața Sfinxului, când o sărutase, părea foarte îndrăgostit... Și ce privire admirativă îi sesizase în ochi. Oare sentimentele lui Kenneth se schimbau atât de repede?
Tânăra știa că plecarea va fi sfâșietoare pentru ea. Cu toate acestea, nu-i rămânea decât să suporte un lucru și mai rău: răceala lui Kenneth.
Nu s-ar simți înjosită în cazul în care ar deveni amanta lui? Își amintea ce emoții avea când Tony îi povestea despre frumoasele prietene ale tatălui lor; râdea spunând că aceste iubiri erau trecătoare. În timp ce ele erau abandonate, cu lacrimi în ochi, contele alerga aiurea, în căutare de noi distracții, adică în căutarea unei alte minunate creaturi!
„Nu vreau să ajung ca ele, se gândea tânăra femeie. M-aș simți degradată, murdărită. Mama considera acest lucru un păcat, biserica la fel.”
La Birkenhall, în fiecare duminică, se ducea la mica biserică parohială din sat. Mergea mult pe jos, dus-întors, dar niciodată nu lipsea de la slujbă. Îi mărturisea Domnului necazurile sale și-l ruga pentru puținii bani pe care-i aștepta de la Londra, ca să poată repara casa și să plătească salariile ultimilor servitori.
Îl ruga mai ales ca tatăl ei să revină definitiv, ca toți 3 să formeze din nou o familie. Știa că mama le lipsea pentru totdeauna, dar poate ar fi fost fericiți din nou...
Din păcate, contele se întorsese acasă trist și lefter. Prezența lui a fost o povară până în ziua atacului, până în ziua morții sale.
„Aș vrea atât de mult să am o familie, o adevărată familie, împreună cu copiii mei! se gândi ea. Dar aș fi fericită cunoscând că în trecutul meu există o pată de care apropiații mei ar putea roși?”
Așa stând lucrurile, trase aceeași concluzie: trebuia să plece în Anglia.
Era hotărâtă s-o facă.
Dar se simțea pierdută la ideea de a fi complet singură, în tren, în port la Alexandria, pe vapor... Nu putea să-și ofere o cabină confortabilă, pe un pachebot al firmei „Peninsular și Oriental”. Pe de altă parte, modul de navigare de care a avut parte cu Tony de la Tilbury încoace, îi producea un tremur numai când și-l amintea.
Otavia se ridică, se îmbrăcă și coborî în grădină, unde căldura era sufocantă. Se refugie pe verandă, gândindu-se la aceeași întrebare obsedantă: Ce i se va întâmpla?
Luă prânzul în sufragerie. Mâncarea era bine pregătită, servită cu promptitudine de Hasaam, frumos prezentată pe farfurii de porțelan indian, dar tânăra luă numai câteva înghițituri.
Își reluă așteptarea pe verandă, sperând că dintr-o clipă în alta, Kenneth ca sosi, apoi își zise că întârzia intenționat, deoarece prezența ei nu-i făcea plăcere.
Hassam îi aduse cu gesturi ceremonioase un ziar.
- Venit de la Londra, Lady! Nu jurnal de aici. Vechi doar de 5 zile!
- Cum faceți să aveți atât de repede noutăți? întrebă ea.
- Lord Cormer, foarte tare! În tren până la Marsilia, apoi vapor. Mai departe tren. Cairo. Și iată!
Avea un aer încântat, ca și cum el ar fi transportat ziarul, ca un mesager cu aripi.
Otavia zâmbi. Deschise Morning Post și căută la anunțuri mortuare: își spunea că anunțul decesului tatălui ei poate figura în ziar. Ediția din mâna ei era prea recentă. Anunțul trebuie să fi fost dat cu multe zile înainte și prin urmare îl scăpase.
Întoarse distrată paginile. Se vorbea mai ales despre treburile din Bengal, despre activitatea minieră din Klondyke.
Deodată, la sfârșitul unei coloane, un titlu îi atrase atenție:
DESCOPERIRE FANTASTICĂ
ÎNTR-UN CASTEL DIN KENT
De la trimisul nostru special
Am semnalat săptămâna trecută dispariția unei figuri bine cunoscute în cele mai excelente cercuri londoneze: Frankie Birkenhall, al patrulea conte. A murit în urma unui atac cardiac la proprietatea familiei sale din Meadowfields, în Kent.
Notarul defunctului a făcut apel la experți pentru a evalua obiectele de artă, mobilele și alte articole ale succesiuni. Printre tablourile descoperite, o operă purtând semnătura lui Holbein cel tânăr, care a trezit imediat un viu interes printre cunoscători.
Această veche pictură, destul de întunecată, a fost identificată ca fiind portretul unui strămoș al familiei Birkenhall, care a primit castelul ca moștenire, drept recompensă pentru serviciile aduse Coroanei.
Trebuie să semnalăm cititorilor noștri că domeniul și castelul aveau la origine o stăreție. Regele Henri al VIII-lea a orodonat închiderea mănăstării și dispunerea asupra construcției după bunul lui plac. Or, se pare în prezent, că portretul reprezintă de fapt ultimul stareț: o ușoară curățire a tabloului a permis să se vadă că era vorba de un om al bisericii.
Experții se mirau de greutatea tabloului, deoarece acesta era de dimensiuni mici. Demontând rama, au descoperit că era scobită și conținea bare masive de aur.
Directorii Galeriilor Naționale, doritori să cumpere această operă de mare valoare, cred că aceasta a servit drept ascunzătoare starețului care se simțea amenințat. Acesta schimbase bogățiile mănăstirii în lingouri, apoi agățase tabloul într-un colț retras, sperând că va scăpa de ochii investigatorilor.
Astfel, de generații, conții de Birkenhall au trăit aproape de această comoară fără să-i bănuiască existența. Căutăm moștenitorii pentru a-i informa de această senzațională descoperire.
Otavia avu nevoie să citească articolul de 3 ori pentru a se convinge că nu visa. Consternată de această incredibilă veste, simți cum inima îi creștea de bucurie. Rugăciunile ei fuseseră, în sfârșit, ascultate!
Tony putea reveni la castel cu capul sus. Va reda domeniului splendoarea din trecut și nu mai avea nevoie de banii Virginiei!
Deoarece portretul era al unui preot și nu al unui membru al familie, nu făcea parte din moștenirea inalienabilă, dar îl puteau vinde pentru o sumă fabuloasă.
Ce cadou căzut din cer!
„Mulțumesc, Doamne! Oh, Dumnezeul meu, îți mulțumesc!”
Tony trebuia prevenit fără întârziare. Kenneth cunoștea probabil un mijloc de a contacta iahtul domnișoarei Vanderby, ancorat în portul Constantinopol.
Și, mai ales, ce ușurare să poată plăti datoriile tatălui lor! Până la ultimul bănuț! Nicio umbră nu va păta numele lui.
„Dumnezeul meu, ce bun ești! Mulțumesc, Doamne, din tot sufletul!”
Scrupuloasă, Otavia citi încă o dată articolul, pentru a se încredința că totul este adevărat. Apoi își reluă așteptarea, sperând în fiecare clipă să-l vadă pe Kenneth sosind. Era atât de surescitată încât se simțea mult mai puțin nenorocită.
Desigur, nodul din gât îi reaminti că el n-o iubea tot atât de mult pe cât îl iubea ea.
Cum orele treceau, Otavia începu să se neliniștească din ce în ce mai mult. Poate cel care îl căuta să-l ucidă reușise?
Hassam venit s-o caute în grădină, unde mergea în lung și-n lat, incapabilă să stea locului.
- Mesaj de la stăpân, lady!
- Oh, spune-mi repede!
- Stăpân ocupat. Trist că este departe.
Tânăra vru să întrebe ce-l reținea pe Kenneth, dar servitorul probabil că nu-i putea răspunde.
- Astă seară, mare dineu. La lord Cromer. Doamna gata la ora 7? Foarte frumoasă. Stăpân întoarce ora 7.
Otavia scoase un suspin, decepționată: n-o să aibă timp să discute cu Kenneth. Nu putea să-i dezvăluie adevăratul ei nume, arătându-i articolul din ziar și să-l roage să-l prevină pe Tony.
Era foarte fericită să participe cu el la dineu, dar înțelegea că această recepție era legată într-un fel sau altul de munca lui. Kenneth nu intenționa să-i acorde timpul său; el voia doar să-l însoțească pretinzând că este soția lui.
Cu mult înainte de ora 7, Otavia urcă în cameră pentru a se schimba, fără prea mult entuziasm. Pentru că purtase rochia albastră, nu-i rămânea decât cea albă. Această era deosebită, cu broderiile și cu paietele frumos aranjate și potrivită pentru o mare recepție la lordul Cormer.
În același timp, aducea puțin cu toaleta unei soții. Inima tinerei se stârnse: era o ținută pe care n-o va purta niciodată pentru Kenneth.
După ce făcu o baie lungă, încercă diverse coafuri complicate în fața oglinzii. Părul foarte suplu se preta la diverse aranjamente, dar în final, Otavia se descise pentru obișnuitul ei coc în vârful capului.
Tânăra egipteancă veni s-o ajute, închizându-i corsajul la spate. Apoi începu să caute ceva și Otavia înțelese că nu găsea bijuteriile care i-ar fi împodobit gâtul și încheieturile mâinilor. Cu o mimică amuzată, îi explică lipsa lor. Servitoarea zâmbi, luă un aer de înțelegere și dispăru.
Cinci minute mai târziu reveni, ținând cu precauție în mână o strălucitoare floare de hibiscus cu petale imaculate și fructul roșu cu negru. Avea tija îmbrăcată în bumbac umed apoi strânsă în mici frunze de hârtie argintată.
Îi făcu semn Otaviei să se așeze și-i puse floarea în păr, în fața cocului, ușor înclinată, ca un semn de frumusețe.
Sună ora 7. Kenneth nu se întorsese încă.
Poate recepția se anulase?
Tânăra începuse să creadă acest lucru când o trăsură intră în curte, apoi se auziră pași care urcau scara.
- Hassam! Vino repede să mă ajuți!
Și ușa se trânti.
Otavia avu timp să se examineze în detaliu cât timp el se pregăti. Rochia ei de crepdeșin alb avea un decolteu de dantelă și mâneci scurte, bufante. Paitele sidefii desenau 2 obeliscuri în fața jupei și decorau abundent scurta trenă, în așa fel încât cea mai mică mișcare le făcea să sclipească.
Mănușile lungi, urcând deasupra coatelor, erau din aceeași mătase ca și mica poșetă de seară.
Pentru a preveni răcoarea serii, Otavia luă o eșarfă brodată cu motive arabe, demnă de o mare seducătoare și se simți gata s-o înfrunte pe regina Victoria în persoană.
Intră calmă în salon și așteptă aprecierile lui Kenneth asupra apariției sale.
El nu întârzie câtuși de puțin, dar era cu adevărat cel mai senzațional dintre ei doi. Îmbrăcase pledul și kiltul unui moșier scoțian, iar pe vest din velur negru erau agățate numeroase decorații, stele și ordine de toate culorile. O panglică lată, roșie, în înconjura gâtul, de ea atârnând o cruce încrustată cu diamante.
Tânăra femeie rămase împietrită. Nu numai splendoarea ținutei lui o lăsase mută, dar și intensitatea dragostei pe care o simțea pentru el. Ar fi dat totul, chiar și viața pentru a se putea afla în brațele lui.
Însă rămase demnă, rezemată de marginea canapelei, cu obrajii roșii din cauza emoției, în timp ce el traversa camera ca să se așeze în fața ei.
- Te rog să-mi acorzi toată atenția, Otavia. Ascultă-mă bine, e foarte important.
Ea înclină ușor capul și el continuă:
- Rezidentul general ne-a invitat în această seară. El ține la prezența „soției” mele.
Privirea lui Kenneth se plimba peste rochia albă, pe șalul șerpuitor din pene, pe floarea de hibiscus.
- O soție fermecătoare, de care sunt mândru, pe drept cuvânt!
Amintindu-și declarațiile lui din noaptea precedentă, cât și de cele în care spunea că nu se poate căsători cu ea din cauza existenței lui aventuroase, Otavia coborî ochii cu tristețe și întoarse capul.
- Suntem o tânără pereche în voiaj de nuntă. Nu vom fi anunțați sub numele de domnul și doamna Gordon, ci subt cel de lordul și lady MacAintree. Niciunul dintre invitații Rezidentului nu vor fi înșelați, cu excepția invitatului de onoarea.
Apăsă pe ultimele cuvinte.
- Despre cine e vorba?
- Oh, un oarecare Abdul Pașa! Dineul este dat pentru el.
Tânăra ghici că existau motive politice să participe și întrebă:
- Acest Abdul Pașa... Nu este bărbatul pe care-l suspectezi că pregătește o revoluție? Și pentru asta vrea să fure comorile din mormântul vostru?
- Într-adevăr! Te felicit pentru intuiție. Noi n-avem nicio probă contra lui, doar puternice presupuneri.
- L-ai văzut deja?
- Nu, nu ne-am întâlnit niciodată. Dacă este suspectul nostru, a cerut oamenilor lui să elimine un oarecare Kenneth Gordon. Iată de ce trebuie să-i fiu prezentat sub alt nume.
- Înțeleg. În principiu, nu ne vor recunoaște. Dar adversarul nu trebuie subestimat. Bravezi pericolul!
- Prezența lordului Cromer este o garanție de securitate pentru mine. În ceea ce-l privește pe Rezident, te asigur că va fi protejat contra tuturor eventualităților.
- Este cu adevărat înțelept să-l invite pe acest om?
- Noi sperăm să ne furnizeze unele indicii, prin vorbele sale, prin gesturi. Înaintăm în ceață. Orice informație este prețioasă. Îți cer insistent să fii vigilentă și să notezi tot ce ți se pare revelator.
- Cu plăcere! Dar nu mă pot împiedica să mă tem pentru tine.
Kenneth surâse. Prin ochii lui trecu o licărire de tandrețe, prima de la începutul conversației lor.
Se ridică.
- Trebuie să plecăm. Nu-mi place să întârzii. Fii foarte atentă când îmi vorbești, chiar și când suntem singuri. În Egipt, pereții au urechi.
Kenneth aranjă eșarfa pe umerii Otaviei. Degetele lui întârziară, ca și cum ar fi avut o proprie voință, și alunecară într-o ușoară mângâiere.
Apoi, pe un ton mai tăios și mai autoritar ca niciodată, ordonă:
- În trăsur! Nu mergem departe.
Tânăra își ridică trena și se supuse. Caleașca de aseară aștepta în grădină, aceeași trăsură în care s-au sărutat tot drumul de întoarcere de la piramide.
Kenneth își aminti ceva și odată instalat, luă mâinile înmănușate ale tinerei femei în ale sale și zise cu blândețe:
- Sunt dezolat că te-am lăsat singură toată ziua. N-am putut să mă întorc, așa cum am avut intenția.
- Eu credeam că m-ai uitat...
Presiunea degetelor lui Kenneth se accentuă.
- Imposibil. Dar a trebuit să mă consacru lordului Cromer și problemelor grave pe care trebuie să le rezolve.
- Viața lui este cu adevărat amenințată?
- Da, dar nu știm cu siguranță în cel fel și nici dacă din pricina lui Abdul Pașa. Agenții au semnalat că locuința lui este centrul a numeroase consfătuiri; a străbătut Egiptul în toate sensurile. S-a dus la Ceylon, dar prezumțiile astea nu constituie probe.
Kenneth vorbea în șoaptă, aplecat spre Otavia.
„Putea fi luat cu adevărat drept un tânăr soț foarte îndrăgostit”, se gândi ea cu tristețe.
- Trebuie să mă obișnuiesc cu numele nostru de împrumut, spuse ea pe un ton aparent voios. Lady MacAnintree, sună bine!
- Nu-i așa? Găsesc că acest titlu ți se potrivește perfect.
Dar „doamna Gordon” ar fi fost de o mie de ori preferabil, își spune tânăra! Totodată, se gândea că acest nume fals îi lega pe timpul unei seri: Kenneth îi va acorda toată atenția unui proaspăt căsătorit.
Chiar dacă trebuia să plece a doua zi la Alexandria, această recepție va rămâne o amintire dragă la care se va gândi toată viața.
Casa în care avea loc recepția a surprins-o enorm, iar înfățișarea gazdei și mai mult.
Kenneth nu-i spusese că Rezidentul general, stăpân oficial al Egiptului, adevărat suveran al țării, locuia în clădirea consulatului englez.
Fațada de coloane dădea o impresie de măreție, dar în interior, foarte sobru mobilată, aducea mai degrabă cu un conac englezesc.
Servitori în livrea roșie cu alb însoțeau invitații până în salon: acolo se găseau lordul și lady Cromer.
Evelyn Baring, primul conte Cromer era un bărbat gras, roșu la față, purta ochelari cu rame din aur, părul alb tuns scurt și o mică mustață. Avea aerul unui doctor sau avocat, dar intuiția tinerei femei o făcu să simtă forța unei personalități ieșite din comun.
Inteligența i se citea în priviri. Avea ținuta liniștită a unei ființei de excepție, sigur pe puterea lui, fiecare cuvânt al său devenind lege.
Otavia înțelese de ce Kenneth îi era devotat trup și suflet acestui conducător al Egiptului.
Lady Cromer primea oaspeții într-o desfășurare de flori rare. Grădinăreasă emerită, consacra toate momentele libere culturii speciilor exotice și rare.
Un aprod anunță „lordul și lady MacAnintree” în fața unui asistențe deja numeroase, compusă în cea mai mare parte din ofițeri britanici, însoțiți de soțiile lor.
Deși îl cunoșteau pe Kenneth drept domnul Gordon, nu dezvăluiră nimic, dar își exprimară plăcerea de a întâlni proaspeții căsătoriți.
Conversația, fără originalitate, ținea de la considerații meteorologice la ultimele festivități din Cairo. Așteptau oaspetele de onoare.
Otavia se găsea aproape de o fereastră ce dădea spre fațada consulatului. Văzu sosind, câteva minute mai târziu, o caleașcă deschisă, foarte luxoasă.
Aproape lungit pe bancheta din spate, era un bărbat foarte gras, îmbrăcat în ținută de seară europeană. Trei lachei și un vizitiu în livrea verde cu alt îl încadrau.
Aceste veșminte aminteau de cele ale servitorilor lordului Cromer, roșu cu alb, care erau culorile regulamentare pentru toate ambasadele engleze din străinătate.
Fără îndoială, Abdul Pașa se inspirase în mod deliberat de la „invadatori” pentru oamenii săi de casă. Alesese verdele, culoarea sfântă a Islamului, pentru uniforma și turbanele servitorilor săi.
Trăsura se opri în fața perosnului și Pașa coborî cu greutate. Urcă la fel de greu scările din fața intrării, urmat îndeaproape de cei trei valeți.
Otavia nu-și putea dezlipi ochii de pe micul grup care ajunse în scurt timp la nivelul ei și, deodată, tresări: unul dintre lachei își întoarse capul și o făclie îi lumină puternic fața. Fața nu-i era necunoscută: Otavia putea să jure că în fața ei se afla bărbatul cu vesta maro.
Se îndepărtă de fereastră pentru a-l întâlni pe Kenneth, foarte absorbit într-o conversație cu un general acoperit de medalii, mărturie a unei glorioase cariere.
Aprodul anunță cu voce de stentor: Excelența Sa Abdul Pașa. Lordul și lady Cromer îl primiră cu mari semne de amiciție, apoi stăpânul casei îl luă de braț pentru a-i prezenta pe rând invitații.
Cum înaintau din grup în grup, Otavia putu să studieze mai de aproape pe noul sosit și prima ei impresie se întări. Nu simți nicio simpatie pentru Pașa, dimpotrivă, o neîncredere mergând până la teamă.
Descoperi în privirea lui un amestec de fanatism și viclenie, cu totul alarmante: bănuielile lui Kenneth i se părură întemeiate.
Fu obligată să-și adune tot curajul când lordul Cromer se opri în fața ei și spuse:
- Excelența Voastră, sunt fericit să vă prezint un membru distins al aritocrației scoțiene, lordul MacAintree și soția lui, lady MacAintree. Au sosit din Anglia pentru a-și sărbători căsătoria.
Otavia făcu o reverență.
Nu îndrăzni să spună un cuvânt și se înfioră când mâna înmănușată intră în contact cu cea a egipteanului.
Acesta din urmă i se adresă lui Kenneth:
- Mylord, sper că veți aprecia șederea în capitala noastră.
- Nu suntem aici decât de câteva zile, Excelența Voastră, răspunse Kenneth pe tonul afectat al marilor călători care au văzut totul. După dumneavoastră, khamsinul va sufla în continuare? Recunosc că găsesc nisipul extrem de dezagreabil.
- Pot să vă asigur că veți fi liniștit timp de o săptămână sau două.
Conversația se termină cu aceste cuvinte, deoarece lordul Cromer conduse invitatul de onoare să-i prezinte alte persoane.
Otavia aruncă o privire scurtă și tulburată lui Kenneth și-l văzu încruntându-se brusc, ca s-o pună în gardă. De aceea, începu să flecărească vesel cu onorabilul general cu care discutase înainte.
Totuși, o surdă neliniște continua s-o roadă. Era din ce în ce mai încredințată că Pașa era un redutabil conspirator. Și părea de o abilitate remarcabilă! Nu comisese nicio greșeală și nu dăduse niciun indiciu dușmanilor săi. Va reuși să-și atingă scopurile...
Otavia vedea deja Egiptul trecut prin foc și sabie. Lordul Cromer asasinat, Kenneth de asemenea!
Trebuia să-și prevină „soțul” asupra prezenței unuia din urmăritorii lui; dar cum să-i vorbească în particular? Lordul Cromer terminase prezentările și asistența fu rugată să treacă în sufragerie.
Generalul îi oferi brațul Otaviei, în timp ce Kenneth însoțea soția unui aghiotant.
În marea sală luminată feeric, câte un servitor în livrea stătea în spatele fiecărui scaun. Spre mare surprindere a tinerei femei, în spatele unui scaun se găseau cei 2 lachei în ținuta verde și albă a lui Abdul Pașa.
Intrigată, Otavia studia cu coada ochiului fețele lor cu turbane înfășurate strâns, după moda egipteană, în timp ce servitorii lordului Cromer îl purtau mai larg, ca hindușii.
Era sigură că va descoperi la unul sau la altul nasul coroiat și bărbia proeminentă a bărbatului din Alexandria. Dacă îl vedea pe Kenneth, acest individ îl va recunoaște!
Dar tânăra scoase un suspin de ușurare căci escorta lui Abdul Pașa era compusă din alți 2 valeți.
Lordul și lady Cromer nu păreau să acorde atenție acestei lipsă de etichetă, destul de înjositoare pentru orgoliul britanic. Fiecare își ocupă locul. Erau mai mulți bărbați decât femei. Abdul Pașa era la dreapta gazdei sale și îl avea de cealaltă parte pe Kenneth. Cum Otavia era așezată la stânga lordului Cromer, le vedea fețele și putea să le urmărească discuțiile.
Cele câteva soții prezente erau repartizate între uniformele soților. Purtau rochii colorate și numeroase bijuterii. Otavia era singura care nu purta o diademă și încercă un sentiment de recunoștință tinerei egiptence pentru floarea de hibiscus, foarte decorativă.
Lordul Cromer erau un cozeur amabil. O întreținu pe Otavia vorbindu-i de minunile de la Karnak și Luxor, și-i propuse să-i facă cunoștință cu prințesa Nadi Fazir, verișoara lui Ismail.
Dineul se desfășura excelent. O atmosferă plăcută plutea printre participanți. Kenneth povesti vecinului lui o aventură de pe vapor, în timpul voiajului spre Egipt și ascultătorul era foarte amuzat.
Pentru Otavia această scenă i se păru ireală: actori jucând la perfecție o piesă îndelung repetată.
Lordul Cromer, în rolul lui de gazdă ireproșabilă, se feri cu pricepere să-i pună întrebări stânjenitoare privind proaspăta căsătorie sau asupra voiajului de nuntă. Invitații i se adresau lui Kenneth ca și cum ar fi fost un necunoscut. Stăpâna casei nu cruța zâmbetele adresate lui Pașa, iar Kenneth rivaliza cu el în anecdote și cuvinte frumoase.
„Însă el nu se lasă păcălit! dorea să-i strige tânăra femeie. A ghicit totul, știe totul. Ai grijă!”
O trecu un fior și vecinul ei, generalul, o întrebă preocupat:
- Vă este frig, mylady? Cred că răcoarea ce se ladă odată cu seara, aici în Egipt, este câteodată vicleană. Soției mele i-a trebuit mult timp să se obișnuiască.
- Găsesc climatul foarte agreabil, generale. Mi-a fost teamă de căldura din deșert. Cu condiția să nu miști nici degetul mic, este perfect suportabil!
Ce conversație banală. Otavia era plictisită să-și asculte propriile platitudini, dar nu înceta să-l pândească pe Pașa printre gene. Masa i se păru interminabilă. Răsuflă ușurată când lady Cromer se ridică, adresându-se doamnelor prezente:
- Să-i lăsăm pe domni cu lichiorul lor, iar noi să urcăm la etaj unde doresc să vă arăt ultimele orhidee.
Invitatele plecară în urma gazdei, într-un foșnet de mătase. Otavia nu văzuse niciodată orhidee, astfel că admirația ei fu sinceră. Se extazie în fața varietăților purpurii, galben aprins sau alb imaculat.
- Această specie s-ar fi potrivit mai bine cu rochia dumneavoastră, lady MacAintree, zise gazda cu amabilitate. Îmi place foarte mult croiala. Și, dacă nu sunt indiscretă, văr rog să-mi spuneți numele croitoresei. Pariziană, fără îndoială!
Tânăra femeie schimbă repede vorba. În domeniul florilor, se simțea în siguranță. În timp ce dialogau, celelalte doamne se aranjau în fața oglinzii, pălăvrăgind.
Când lady Cromer dădu semnalul plecării, ea întârzie pentru a-și aranja la rândul ei părul.
Celelalte doamne erau deja în fața scării când ieși pe coridor. Se grăbi să le ajungă, aruncând o scurtă privire de-a lungul ușilor. Una din ele se deschise și apăru un servitor care tresări văzând-o, aplecându-se foarte adânc. Purta un turban verde.
De ce unul din servitorii lui Pașa se afla într-o cameră de la etaj? Bărbatul se îndepărtă în direcția opusă scării. Întoarse capul, căutând să ascundă ceva în mână.
Rămasă nemișcată, Otavia îl privi fix. Mersul lui furișat o intrigă.
Individul aruncă o privire înapoi, suficient cât să-i confirme bănuielile că se găsea în fața celui de-al treilea lacheu. Bărbatul din tren! Cel cu vesta maro!
Otavia duse încet mâna la frunte. Îl recunoscuse pe ucigaș și, mai ales genul de cutie pe care o ținea în mână. Trebuia să acționeze imediat, dar cu cea mai mare prudență.
Coborî scara cu pași egali. Trecând în salon, unde se adunaseră doamnele, se scuză în fața ladyei Cromer:
- Mi-am uitat poșeta lângă orhidee, pretextă ea. Eram fermecată de formele și culorile lor și mi-am pierdut capul!
- Drăguța dumneavoastră poșetă! Regret că v-ați dat seama imediat. Aș fi moștenit-o cu mare plăcere!
Conversația deveni generală și Otavia participă până în momentul când văzu grupul de bărbați ieșind din sufragerie. Lordul Cromer deschidea drumul, urmat de Abdul Pașa, care părea într-o dispoziție foarte bună. Kenneth venea printre ultimii; întârzia ascultând un aghiotant care îi povestea despre ultimele manevre din deșert.
Otavia se îndreptă spre „soțul” ei, așa cum ar fi făcut orice tânără îndrăgostită și așteptă o pauză în conversația lor pentru a-l întreba:
- Dragul meu, am venit fără nicio batistă. Poți să mi-o dai pe a ta?
Știa fără a avea nevoie de cuvinte că el ghicise neliniștea care o măcina și era gata să primească mesajul.
Căutând în buzunar pentru a găsi obiectul cerut, Kenneth se întoarse ușor pentru a ascunde tânăra femeie de ochii celorlalți.
- Mulțumesc foarte mult! zise Otavia cu o voce clară.
Și adăugă foarte încet:
- Bărbatul din Alexandria, ucigașul, a pus un scorpion în camera lordului Cromer!
Vorbise repede, temându-se ca vocea să nu-i fie prea slabă și Kenneth nu va putea s-o înțeleagă. Dar el zâmbi liniștitor.
- Ai noroc că este curată, draga mea. Nu uita să mi-o înapoiezi.
- Mulțumesc încă o dată.
Și Otavia se îndepărtă pentru a admira fotografiile încadrate în rame de argint dispuse pe un gheridon.
Cea mai mare era, bineînțeles, cea a reginei Victoria.
- Consulatul este plin de obiecte interesante, spuse ea unul cuplu vecin.
- Desigur. De fiecare dată când venim aici, descoperim tot felul de curiozități.
Otavia aruncă o privire în jur și constată că atât Kenneth cât și aghiotantul dispăruseră.
Plecaseră la etaj...
Inima i se strânse; îl trimisese poate la moarte pe cel pe care îl iubea: căutând scorpionul, dacă va fi înțepat el însuși?
Citise că aceste animale se mișcă foarte repede și înțeapă cu viteza unui fulger. Și-l imagina pe Kenneth ridicând cuverturi, aplecându-se și căutând pe sub mobile, victimă neașteptată a insectei mortale!
E mai ușor de găsit un om decât un scorpion sumbru și agil! Era gata să strige că Kenneth era în pericol, că trebuia sărit în ajutorul lui. Pentru a se liniști, își aduse aminte ce-i spusese el când îi arătase colecția de cutiuțe.
- Eu însumi am prins mai mult asemenea lighioane. Știu cum să mă apropii de ele fără să mă atace!
Dacă cerul i l-a adus în față pe urmăritorul din tren și i-a permis să recunoască obiectul ascuns în mână, acum tot cerul îl va proteja pe Kenneth!
Își aminti de mama ei, care îi spusese cu mulți ani în urmă:
- În această lume, nimic nu se pierde. Noi învățăm unele lucruri și, mult mai târziu, spre marea noastră surpriză, un mic detaliu ne dă soluția într-o situație tulburătoare.
Iată deci se ce întâmplase. A fost de-ajuns ca tânăra femeie să observe un colț al cutiei pe care bărbatul încercase s-o ascundă ca să-și dea seama imediat despre ce era vorba. Într-o clipită, înțelesese că servitorul care se furișa, venea să pună un scorpion în camera lordului Cromer.
Cu toate că se străduia să pară liniștită, Otavia era îngrozitor de nervoasă pândind orice zgomot de afară.
Lordul Cromer se apropie de ea.
- Abdul Pașa vă cheamă, dragă lady MacAintree. Conversația cu soțul dumneavoastră, în timpul dineului, l-a amuzat foarte mult și va fi foarte fericit să vă cunoască mai bine.
Otavia se așeză lângă Pașa, spunându-și că e pândită: el îi citise gândurile. Se va trăda fără doar și poate, într-un fel sau altul.
- De ce ați ales Egiptul pentru voiajul de nuntă? întrebă el cu glas mieros.
Vorbea o engleză foarte curată, dar accentul lăsa de dorit.
- Mi-ați ghicit răspunsul! Pentru a vedea una din cele 7 minuni ale lumii, și a urca pe Nil cu vaporul!
- Nu veți regreta această plimbare. Sezonul este ideal. N-o să vă fie prea cald.
- Aș fi dorit să închiriez o felucă mare cu pânzele întinse, pentru a o imita pe Cleopatra, dar asta ne-a lua prea mult timp. Vom naviga cu vaporul, într-o manieră mai prozaică.
- Eu nu pot concepe ca un voiaj să fie prea lung în compania dumneavoastră, milady!
Otavia nu știa ce să răspundă acestui compliment grosolan. Pleoapele pe jumătate închise ale lui Pașa lăsau filtrată o privire pe care o considera neplăcută.
Nu trebuia mai cu seamă să-l caute pe Kenneth cu privirea, deoarece Abdul Pașa îi va remarca absența. Cu toate acestea, ar fi trebuit să revină de mult în salon.
- Întotdeauna mi s-a lăudat frumusețea englezoaicelor, continuă egipteanul. Recunoașteți ce m-a făcut să aștept până în această seară pentru a avea deplina confirmare a acestui fapt?
- Mă faceți să mă simt încurcată... Eu nu uit că țara dumneavoastră era celebră în antichitate pentru eleganța femeilor sale, pe când noi, în Anglia, eram înveșmântate cu piei de animale!
- Ați fi fermecătoare chiar îmbrăcată astfel, insistă Pașa.
În acea clipă, ușa salonului se deschise brusc și Kenneth își făcu apariția. Doi ofițeri britanici îl flancau, însoțiți de aghiotant. Toți erau înarmați cu pistoale.
O liniște profundă îngheță adunarea. Kenneth Gordon merse încet până la invitatul de onoare și declară cu voce tare:
- Abdul Pașa, în numele Maiestății Sale, regina Victoria, împărăteasa Indiilor, sunteți acuzat că ați vrut să-l asasinați pe reprezentantul ei în această țară, lordul Cromer.
Câteva femei tresăriră. Bărbații își păstrară sângele rece. Pașa nu făcu nicio mișcare. Avea privirea fixată asupra lui Kenneth.
- Servitorul vostru ne-a mărturisit totul. El ne-a dezvăluit intențiile pe care le aveți. Vă gândeați să-l eliminați pe Rezidentul general mulțumită unei înțepături de scorpion. Ceilalți servitori sunt de asemenea implicați în complot. Sunt cu toții arestați.
Kenneth făcu o pazuă, așteptând în van un protest indignat. După o clipă, continuă:
- Vă rog să-i însoțiți pe acești ofițeri care vă vor duce la locul de detenție. Toate posibilitățile vă vor fi oferite, deoarece veți fi apărat de cei mai buni avocați.
Fără a scoate un cuvânt, Abdul Pașa se ridică greoi în picioare. Cei 2 militari din spatele lui Kenneth veniră și-l încadrară.
Cei 3 bărbați se îndreptară spre ușă, dar cu o mișcare incredibil de rapidă, Pașa scoase de sub haină un pumnal cu lamă scurtă și și-l înfipse în piept. Câteva momente continuă să meargă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Apoi, subit, căzu în brațele celor care-l susțineau. Imperturbabili, cei 2 bărbați îl târâră afară din cameră și Kenneth închise ușa după ei. Atunci, un profund suspin scăpă de pe buzele fiecărui invitat.
Lordul Cromer se îndreptă spre Otavia, nu spre Kenneth. Îi sărută mâna înainte de a exclama:
- Mulțumesc din toată inima! Mulțumită amândurora, am scăpat de necazuri! Ați fost minunați și am să vă păstrez o recunoștință veșnică.
Toată lumea începu să vorbească. Un general cu voce tunătoare se făcu interpretul tuturor, bătându-l pe Kenneth pe umăr:
- Bună treabă, fiul meu! Acum știm cine făcea această agitație în țară. Mulțumim lui Dumnezeu că s-a sinucis. Asta simplifică complet lucrurile!
Mai târziu, lady Cromer puse întrebarea de care se temea Otavia:
- Dar cum s-a aflat că în cameră era un scorpion?
Aghiotantul luă cuvântul:
- Pot să vă informez, milady. Amabila noastră informatoare nu este alta decât lady MacAintree.
Toate privirile se întoarseră spre Otavia.
- Când m-am dus să-mi iau poșeta, spuse tânăra femeie cu voce nesigură, m-am trezit în nas cu un servitor cu turban verde.
- V-ați gândit deci că acesta era un valet al lui Abdul Pașa, conveni stăpânul casei, și că el n-avea ce căuta la etaj.
- Da. Am fost surprinsă de cum se furișa și am remarcat în mâna lui o cutie de un anume fel, pe care îl cunosc...
Kenneth veni să-și susțină „soția” cu un braț protector.
- I-am arătat ieri o colecție din aceste obiecte vechi, care serveau la transportul scorpionilor, spuse el.
Otavia era stingherită să fie punctul de atracție al atenției generale. Dar situația ei fu ușurată de intrarea unui ofițer.
- Așadar? întrebă lordul Cromer, cu vocea fermă. E mort?
- Era deja când a ieșit pe ușă, mylord.
Un vacarm se înălță și Kenneth profită pentru a i se adresa gazdei.
- Puteți să ne scuzați, pe soția mea și pe mine? Văd că e foarte obosită. Serata a pus-o la încercare. Permiteți-mi s-o duc acasă.
- Te înțeleg, dragul meu prieten, răspunse lordul Cromer. Voi informa pe Majestatea Sa de minunata comportare a amândurora. Ați adus un mare serviciu Coroanei.
- Mulțumesc, murmură cu emoție tânăra femeie.
Kenneth o ținea după umeri și o trase spre ieșire, fără ca ea să-și dea seama.
În vestibul, servitorii spălau cu multă apă dalele.
- Nu te uita, draga mea! zise Kenneth.
Otavia ridică ochii spre el. Fu cât pe ce să-i șoptească încet că nu mai era nevoie să se prefacă și că această comedie se sfârșise.
Dar licărirea înflăcărată care-i transforma expresia o făcu să-și plece pleoapele.
Capitolul 7
Sub porticul cu coloane i se făcu aproape frig; din fericire, trăsura veni curând în fața peronului.
Simțindu-se amețită, Otavia se văzu incapabilă să coboare treptele. Totul se învârtea în jurul ei.
- Kenneth...
- Nu e momentul să leșini, draga mea. Am avut parte de emoții astă seară!
O luă în brațe și o duse la trăsură. Când fu așezată între pernele comode, tinerei femei în căzu capul și leșină.
Kenneth o ținea de mână.
- Trebuia să-ți dau să bei un întăritor înainte de plecare. Regret că nu m-am gândit. Dar drumul nu e lung și o să bei ceva îndată ce ajungem.
Vocea lui părea că vine de departe. Otavia se lupta cu întunericul ce se închidea în jurul ei. Nu era o prostie să i se întâmple așa ceva când totul se terminase atât de bine? Dar, la urma urmei, chiar totul se terminase bine?
Deschise ochii să scruteze fața lui Kenneth.
El zâmbi. O rază de lună făcu să sclipească piatra din broșa cu care scoțienii își închideau în mod tradițional pledul pe umeri.
- Acest costum îți stă foarte bine, zise ea cu voce visătoare. Ar trebui să-l porți tot timpul.
- Pentru a scotoci prin nisip și pietre? Cred că n-o să am niciun pic de succes printre felahii mei!
Otavia începu să râdă. Umbrele dispăreau și începea să-și revină.
- Mă simt mai bine acum, afirmă ea.
- Nu trebuie să te obosești. Ai muncit destul pentru ziua de azi!
De data asta, Kenneth se aplecă spre ea, și-i așeză capul pe pieptul lui.
- Gata, nu mai vorbi! Trebuie să-ți mulțumesc, după lordul Cromer. Cât ai bate din palme ai rezolvat o problemă care ne ținea pe toți pe baricade de luni întregi. Agenții serviciilor secrete își vor smulge părul. Ai ajuns cu rochia asta plină de paiete și șalul tău de pene să ne pui la colț ca pe niște școlari!
Otavia râse din toată inima. Se simțea minunat de bine în brațele lui Kenneth. Totul era perfect. Trebuia ca timpul să se oprească, iar ziua de mâine să nu mai vină.
Aproape imediat, grilajul casei apăru, iar trăsura intră în grădină.
O caldă lumină răzbătea prin ferestrele vilei. Fidelul Hasam apăru și veni să deschidă poarta.
Kenneth coborî primul și-i întinse brațele.
- Sprijină-te de mine!
Otavia se simțea mai bine, dar fu fericită să-l asculte. El o conduse în salon și o ajută să se așeze într-un fotoliu de răchită.
- Hassam, 2 pahare de whisky cu gheață!
Servitorul se repezi spre bucătărie și Kenneth apropie un scaun de Otavia. Stinse majoritatea lumânărilor și luă loc alături de ea.
O simplă lampă cu petrol forma un nimb de lumină în părul Otaviei și făcea să strălucească paietele sidefii ale rochiei.
- Cum se poate ca o persoană atât de fermecătoare să poată fi totodată atât de inteligentă? Întreci orice așteptare! Ce te face deosebită față de celelalte?
- Pur și simplu, am avut noroc. Omul de încredere al lui Pașa credea că doamnele coborâseră. Nu se gândise că una întârziase.
- L-ai recunoscut imediat?
- Da. L-am văzut sosind cu Abdul Pașa. Era individul din Alexandria și din tren, cel care privise în compartiment. M-am temut să nu stea în spatele scaunului stăpânului său în sufragerie: te-ar fi recunoscut. Am fost ușurată constatând că era vorba de alt servitor. Dar, în același timp, mă gândeam ce face.
- Căuta camera lordului Cromer. S-a dus și s-a informat la ceilalți servitori ai consulatului. Asta i-a luat ceva timp, căci primiseră consemn să tacă.
- Mi-a fost frică să nu te atace scorpionul! Unde l-ai găsit?
- În papucul Rezidentului. Ascunzătoarea era bună. Nu trebuia să fie ucis un simplu valet, ci stăpânul casei!
Tânăra fu cuprinsă de un fior.
Cu toate acestea, când va fi în Anglia, la Birkenhall, nu va trece zi sau noapte fără a-și aduce aminte timpul petrecut alături de Kenneth.
O lacrimă pe care nu și-o putu reține îi alunecă pe obraz și însoțitorul ei o observă.
- Ești epuizată! Orice femeie ar face o criză de nervi... Hassam, repede! Te așteptam!
Servitorul apăru, purtând pe tavă 2 pahare. Simțind aroma băuturii, Otavia strâmbă din nas.
- Aș prefera un suc de fructe.
- Mai târziu, dacă dorești. Pentru moment, vei bea acest remediu cu curaj.
- Haide, dacă trebuie. Dar nu-mi place whiskyul.
- În ce mă privește, nu mă supăr dacă am un întăritor. Când am înțeles cuvintele tale, am urcat la etaj rugându-mă cerului să nu te fi înșelat. Nu l-am fi prins niciodată pe Abdul Pașa cu mâța în sac. Era un oriental foarte abil. Un om mare, în felul lui. Ridic paharul în memoria sa.
- Nu m-ai crezut? Credeai că-mi fac idei false?
- Nu sunt prea mândru de mine... Timp de mai mulți ani am fost membru activ al serviciilor secrete și mă consideram bine antrenat. Recunosc că mi-am găsit nașul! Ai reacționat atât de repede și cu atâta hotărâre! Sunt încă stupefiat!
- Să nu-mi spui că ești greu de cap! Când am venit să-și cer batista, ai înțeles imediat că voiam să-ți comunic o informație.
Kenneth voia să răspundă când zgomotul unor copite de cal pe pietrișul grădinii îl făcu în întoarcă repede capul.
Sosise un vizitator.
Kenneth se ridică și deschise ușa. Un tânăr ofițer purtând uniformă britanică sosea alergând.
- Am vrut să afli imediat, zise el cu vocea gâfâită. Vin de la Abdul Pașa. Am scormonit tot palatul. Am descoperit multe documente interesante. Și în beci am găsit...
- Doamne! Pe Lantier! Mort?
- Nu! În viață! Era întins pe o saltea de paie, într-o stare pe care ți-o imaginezi... La capătul puterilor și al rezistenței. Dar va scăpa. L-am dus la spitalul militar.
- Trebuie să fi fost grozav de mulțumit să vă vadă!
- Oh! Da! Am spart ușa; putea să vorbească, dar cu greutate. N-a fost hrănit și tot restul... A cerut imediat noutăți despre tine. Credea că oamenii lui Abdul ți-au luat pielea.
- Aproape au reușit. Treci pe la spital în seara asta?
- Vrei să-i transmit un mesaj din partea ta?
- Da, dacă nu te deranjează. Spune-i că voi veni să-l văd mâine dimineață, când va mai prinde forțe după o noapte liniștită.
- Am înțeles. Fug acum. Și felicitări pentru treaba bună pe care ai făcut-o!
Ofițerul dispăru cu un semn amical din mână și Kenneth reveni, cu totul surâzător, spre tânăra femeie.
- Iată o veste fericită pentru a încheia această zi memorabilă. Acum îți propun să urci, Otavia. Ai nevoie de o lungă noapte de odihnă. Mărturisesc că n-am să mă supăr dacă voi dormi buștean, ceea ce nu mi-a mai întâmplat de mult timp.
Tânăra femeie protestă:
- Dar nu-i atât de târziu! Mi-a fost cu adevărat cald în salonul de la consulat! Era o atmosferă încinsă cu toată acea lume. Am să stau puțin în grădină înainte de a urca în camera mea.
Dacă Otavia ar fi fost cinstită cu ea însăși, ar fi recunoscut că-și dorea să prelungească întrevederea lor. Kenneth părea apropiat și amical, cu toate că mai târziu îi va vorbi despre despărțire. Poate chiar a doua zi...
- Mă tem să nu răcești în rochia asta decoltată. Dacă vrei să ieși, pune haina mea pe umeri.
Otavia vru să-l refuze, dar el deja pusese haină plină de decorații strălucitoare pe umerii fetei, care exclamă:
- Dar tu ai rămas în cămașă! Nu pot accepta asta!
- Mă jignești! Sunt un bătrân soldat, cu mulți ani de serviciu și care a cunoscut orice vreme în tot felul de țări, unde m-au dus misiunile mele.
Kenneth deschise poarta verandei. Mai multe lampioane luminau grădina deoarece norii alergau pe cei și acopereau luna.
Ținând-o pe Otavia de talie, Kenneth o conduse până la o bancă. Luară loc în tăcere, strâns îmbrățișați.
Capul ei se înclină încet, așezându-se pe umărul lui. Prin cămașa fină, simțea căldura trupului său puternic.
Kenneth își plimbă buzele pe părul ei, apoi coborî pe linia nasului pentru a-i găsi buzele. Scoase un fel de geamăt și începu s-o sărute cu frenezie, ca un înfometat...
În același loc unde petrecuse ore de disperare, Otavia se simți reînviată. I se părea că cerul s-a deschis și Kenneth o antrena într-un paradis numai al lor, unde nimic nu se opunea iubirii lor.
Sărutările lui Kenneth deveniră mai ușoară și prelungite, lipindu-și corpul de ea cu o nedezmințită promisiune.
- Te iubesc, draga mea... murmură el la capătul unui lung moment. Spune-mi, ce simți în brațele mele?
- Sunt cu adevărată fericită! Oh, Kenneth, nu-mi cere să te părăsesc, va fi prea crunt!
Vocea îi tremura. Poate îi va propune, cum făcuse noaptea trecută, să fie amanta lui? Va avea curajul să-l refuze?
Cu delicatețe, Kenneth îi ridică bărbia cu un deget și își adânci privirea în ochii ei.
- Ai învins dragonii, micul meu Sfânt Gheorghe, spuse el surâzător. De aceea, aș putea să-ți pun în sfârșit întrebarea: când te căsătorești cu mine, Otavia?
Tânăra deveni foarte palidă și se încordă.
- Nu, Kenneth, nu glumi! Mi-ai spus noaptea trecută că nu poate fi vorba de căsătorie. Am înțeles motivele tale. Mă vrei ca... prietenă, și nimic altceva!
Brațele lui Kenneth o înlănțuiră într-o îmbrățișare aproape dureroasă.
- Te vreau cum n-am mai dorit nimic pe lume, niciodată!
Otavia tremura de pasiunea care vibra în vocea lui, dar rămase nesigură și descumpănită.
- Nebună ce ești. Oh, Otavia, Otavia, te credeam inteligentă! Or, în acest moment, se pare că nu înțelegi nimic! Draga mea, n-ar realizat că până în seara asta viața mea nu atârna decât un fir? Cum, în aceste condiții, puteam să-ți ofer căsătoria? Puteai fi văduvă în 3 minute după ce ți-aș fi pus inelul pe deget!
Tânăra scoase un protest îngrozit în timp ce-și cuibărea capul la pieptul lui Kenneth.
- Draga mea, dacă te-aș fi iubit cu o dragoste dezinteresată, te-aș fi îmbarcat pentru Anglia mai curând decât să te implic într-o poveste care se putea termina cu moarte lordului Cromer și a mea!
Otavia își puse brațele în jurul gâtului lui.
- M-am rugat atât de mult... mai ales astăzi dimineață și după-amiază, când credeam că m-ai uitat.
- În timp ce eu nu puteam să-mi desprind gândurile de la tine, în mijlocul unor evenimente atât de dramatice! Mi-am petrecut ziua căutându-mi informatorii. I-am căutat pe acești oameni prin tot orașul, deghizat în arab și temându-mă în fiecare clipă pentru viața mea. Acum, coșmarul s-a terminat, grație ție!
Kenneth reîncepu s-o sărute cu o frenezie ce-i arăta, mai mult decât cuvintele lui, cât de mult ținea la ea. Inimile lor băteau una lângă alta, iar respirația lor trecea sacadată între buzele lor, când Kenneth repetă întrebarea:
- Otavia, când te căsătorești cu mine?
- Acum! Imediat! Sau mâine?
- Iată ce voiam să aud!
- Dar nu știi nimic despre mine. Până ieri seară mă considerai o fată ușoară, abandonată de amant.
Kenneth puse degetele pe buzele Otaviei.
- Circumstanțele te făceau să pari astfel, dar în adâncul inimii speram că ești pură și ireproșabilă. Când te-am sărutat prima dată, la picioarele Sfinxului, ar fi trebuit să-mi dau seama de lipsa ta de experiență. O să mă ierți într-o zi, draga mea?
- N-am nimic să-ți iert. Ți-ai făcut o impresie greșită. Acum m-am lămurit.
- Vorbește-mi despre tine! Povestește-mi despre copilăria ta, despre visurile tale, despre locul unde ai trăit. Dar, cel mai important pentru mine este că am găsit femeia pe care am căutat-o întotdeauna.
- Adevărat?
- Când exploram un mormânt și descopeream o frescă unde un faraon era înconjurat de femei fermecătoare, îl invidiam și-mi spuneam că nu voi cunoaște niciodată fericirea lui Ramses, de exemplu, alături de regina Nefertari.
- Faraonii aveau numeroase concubine. Deci asta simți tu pentru mine?
- Nu! E vorba de un sentiment foarte diferit, Otavia. Și voi avea nevoie de toată viața mea ca să-ți demonstrez.
- Ce fericită sunt! Dar nu crezi că o întreagă existență este prea mult? Poate te vei plictisi de mine?
Kenneth râse cu tandrețe.
- De când te-am cunoscut, nu m-am plictisit un minut!
El luă un ton mai grav și adăugă:
- Am să-mi amintesc întotdeauna expresia ta în momentul când am intrat în camera de hotel. Îți jur că începând de acum, nu vei mai avea niciun motiv să-ți fie frică. În Egipt, ca și în Anglia, mă angajez să ai o viață liniștită.
- Mulțumesc. Ai înțeles că mă temeam de singurătate. Dacă vei fi alături de mine, n-am să mă tem de nimic.
- N-am să înțeleg niciodată cum fratele tău a putut să facă un lucru atât de nesăbuit să lase o frumusețe ca tine, tânără, inocentă, într-un asemenea loc cum este portul Alexandria!
Otavia roși auzind cuvântul „inocentă”. Asta îi amintea de propunerea indecentă pe care i-o făcuse în ajun.
Kenneth îi ghici gândurile.
- Biata de tine, înțelege-mă! M-ai făcut să-mi pierd capul! Totdeauna m-am fălit că știu să citesc ca într-o carte deschisă ce este în sufletul oamenilor cu care am de-a face.
- Aveai o părere proastă despre mine.
- Intuiția îmi spunea că ești un giuvaier neprețuit, în timp ce experiența mă făcea orb în fața adevărului.
- Te iubeam din toată inima.
Ea sfârși această declarație cu voce stinsă, cu timiditate.
- Să ne căsătorim mâine dimineață! În cel mai mare secret.
- De ce? Kenneth, ți-e rușine cu mine?
- Ești cea mai minunată ființă din lume, sunt nedemn să-ți fiu soț, nu merit să am o soție atât de frumoasă și de inteligentă. Dar toată colonia din Cairo crede că suntem deja căsătoriți.
Ea protestă.
- Știi bine că am folosit un nume fals!
- Hm... În sfârșit, Otavia, acest titlu îmi aparține și va fi al tău.
- Vrei să spui... Ești cu adevărat lordul MacAintree?
- Ți-am povestit că de curând m-am întors din Anglia. Am fost să pun la punct succesiunea unui bătrân unchi, mort fără descendenți, care mi-a lăsat averea și titlul lui, fiind cea mai apropiată rudă. O să-ți facă plăcere să mergem într-o zi în Scoția? Acolo posed acum un vechi castel, aproape de un lac, împresurat de coline acoperite de arbuști.
- Mylord, cu multă plăcere! Te voi urma pretutindeni, la castel sau oriunde!
- Nici măcar nu l-am vizitat în detaliu. Nici n-am avut timp. Mă chemau în Egipt. Lordul Cromer îmi cunoștea activitatea în serviciile secrete și voia să mă însărcineze în legătură cu problema lui numărul 1: descoperirea identității misteriosului agitator. Am acceptat, căci n-am uitat anii de aventuri, chiar dacă eram copleșit de noua mea meserie!
- Cea de arheolog?
- Exact. Sper să-ți facă plăcere să mă însoțești.
- Adevărat? Pot să vin cu tine?
- Am să te țin aproape de mine! Te asigur, draga mea, că nicio descoperire, nicio căutare de comori nu este mai entuziasmantă și mai prețioasă pentru mine, decât să fii a mea.
- Nu-mi vine să cred! Știu că îmi vei oferi o viață de castelană, cu recepții și evenimente mondene... Dae nu țin deloc la ele!
Se exprimase cu atâta energie încât Kenneth fu emoționat. Ea reluă:
- Mi-ai spus cine ești adică paid al Regatului și-ți mărturisesc că sunt mândră de asta, dar doream să mă mărit cu un simplu arheolog și să devin doamna Gordon!
- Bine, cu Kenneth Gordon ai să te căsătorești. Cât timp vei sta în Egipt, voi păstra acest nume cu care sunt cunoscut. Asociatul meu, maiștrii, felahii sunt obișnuiți cu acest nume. Îmi plac acești oameni simpli și drepți, care n-au nimic de-a face cu indivizi de teapa lui Abdul Pașa.
- Nu vreau să-mi mai vorbești niciodată despre el. Mi-a fost prea teamă pentru tine din cauza acestui personaj oribil!
- Când ne vom întoarce în Anglia, vei fi lady MacAintree. Mi-ai spus că îți place acest nume.
- Da, sigur, e un foarte frumos titlu de noblețe.
O clipă, tânăra se îndepărtă de Kenneth.
- Oh, ce egoistă sunt! Nu mă gândesc decât la fericirea mea și am uitat de Tony! Poți să faci ceva pentru el?
- Despre ce este vorba?
- Poți să-l găsești pe iahtul domnișoarei Vanderby, care e ancorat la Constantinopol? Am să-i dau o veste mare, foarte importantă.
- În afară de căsătoria noastră, nimic n-are importanță.
Entuziasmul care o făcea să vibreze, îl făcu pe Kenneth curios.
- Ce s-a întâmplat? Sper că nimic grav.
- Nu, ceva minunat, dimpotrivă! Dar am să-ți explică, și cred că n-o să fii foarte supărat pe Tony și pe mine...
- N-am de ce să mă supăr pe voi. Și vreau să-ți cunosc trecutul.
- Am avut un mare necaz. Eram la Birkenhall când a murit tata! Tony voia să plecăm...
- Scuză-mă că te întrerup. Ai spus Birkenhall. Ai vreo legătură de rudenie cu „Frankie” Birkenhall?
- Da, sunt fiica lui. Ai auzit vorbindu-se de el?
- Cum? Ești copilul contelui care a murit acum 15 zile?
Otavia înclină capul în tăcere.
- Bineînțeles că l-am cunoscut! Întotdeauna l-am găsit fără egal, pentru eleganța și înfățișarea lui!
- Era foarte apreciat...
- Când am ajuns la Londra pentru prima dată, tânăr diplomat al Oxfordului, era pentru mine un fel de model. Îl admiram și, totodată, îl invidiam.
Un gând părea să-l frământe și întrebă:
- Nu era foarte bogat?
Otavia avu un mic râs fără veselie.
- Multă lume crede asta, dar de fapt trăia din împrumuturi. Datoriile lui au atins o cifră astronomică. Iată pentru ce am fugit, Tony și cu mine!
Kenneth părea uluit. Ea îi explică:
- Am făcut rău: ar fi trebuit să rămânem pentru înmormântare! Dacă ai fi putut vedea starea bietei noastre case... Și fermele... A vândut totul, absolut totul, pentru a face o figură bună în societate și ca să se distreze.
Expresia feței ei era mai sugestivă decât cuvintele. Kenneth o mângâie ușor pe cap, murmurând:
- Ai suferit mult din cauza tatălui tău.
Otaviei i se puse un nod în gât.
- Cum să-ți explic? A fost oribil să ne vedem ruinați, rămași fără nimic. Nu puteam plăti niciun servitor. Adesea nu aveam nici ce mânca.
Tonul ei se schimbă și încheie cu elan:
- Acum totul e altfel!
- De ce?
- Vezi, nu mai aveam un ban ca să plătim creditorii tatei. Tony îmi spunea că toată lumea aceea va fi furioasă și dezagreabilă: era mai bine să plecăm decât să-i înfruntăm.
Tânăra femeie ridică timidă ochii spre Kenneth.
- Încearcă să înțelegi! Știu că este urât! Ne gândeam că nu va servi la nimic să ascultăm pretențiile celor ce l-au împrumutat pe tata, strigătele și injuriile lor. Eram convinși că niciodată nu-i vom putea despăgubi. Dar acum... Oh, trebuie să citești Morning Post! A rămas pe verandă.
Fugi către casă și Kenneth o urmă cu pași mari.
- Uite, în josul paginii, articolul acesta! Vezi de ce trebuie căutat Tony cât mai curând posibil? Nu mai e nevoie să ne ascundem. Fratele meu va putea plăti toate datoriile. Și nu va mai fi obligat să ia în căsătorie o moștenitoare bogată.
Kenneth luă ziarul și-l apropie de lampa cu petrol pentru a putea cit. Parcurse încet articolul, în timp ce Otavia îi studia chipul, crezând că o să surprindă o expresie șocată sau neplăcută știind că Tony și cu ea nu voiseră să înfrunte creditorii.
Ziarul căzu pe jos și Kenneth se întoarse spre ea, cuprinzând-o în brațe.
- Așadar, fratele tău și-a găsit comoara, așa cum te-am găsit eu pe tine! Din partea mea, n-am nevoie de un Holbein sau o ramă îndesată cu lingouri de aur, buzele tale îmi sunt mult mai prețioase!
Și, timp de mai multe secunde, o sărută pe îndelete.
- Kenneth, poți să-l găsești pe Tony? întrebă tânăra femeie, puțin mai târziu.
- Am să mă duc mâine dimineață la poșta centrală și am să contactez consulatului din Constantinopol. Îl vom preveni pe fratele tău; trebuie să revină cât mai curând posibil pentru a pune totul la punct. Și, fără ajutorul tău! N-am să te las. Am prea multă nevoie de tine...
- N-ai să ne condamni prea mult pentru ce am făcut?
- Cred că ați avut dreptate. Pentru că nu puteați plăti nici măcar o parte, chiar minimă din datoriile tatălui vostru, n-ar fi servit la nimic să rămâneți expuși injuriilor sau poate loviturilor acestora.
- Atunci, ne înțelegi? Oh, Kenneth, cum poți fi atât de extraordinar?
- Nu mi-e greu să înțeleg o ființă atât de deschisă și limpede, atât de cinstită și devotată ca tine! Acum, lasă-l pe Tony și acordă-i toată atenția soțului tău. Știu că deja te ocupi de mine și e foarte bine, dar de acum înainte va fi vorba despre altceva, cu totul diferit.
- Credeam că mi-ai promis să veghezi asupra mea ca să nu-mi fie niciodată frică.
- Ai să vezi, nu te îndoi! Începând din clipa asta n-am să precupețesc nimic ca să te simți în siguranță. Mâine după-amiază ne va căsători un preot militar, în cea mai mare intimitate, după care vom pune la punct toate treburile noaste. Seara ne vom îmbarca pe iahtul lordului Cromer, ca să navigăm în susul Nilului până la Luxor și Assuan. El nu ne va putea însoți, e foarte ocupat De mai multe ori mi-a propus să-i folosesc iahtul; am să trec pe la consulat să-i cer acordul.
Ochii tinerei femei străluceau ca două stele.
- Crezi că va fi de acord? Cât am visat să navighez pe Nil! Cu tine...
- Așadar, fac parte din visul tău, Otavia?
Ea roși mărturisind:
- Cred că m-am îndrăgostit de tine în prima dimineață, la hotel...
- Eu am fost mai grăbit, draga mea. Când ți-am văzut profilul și părul blond prin ușa întredeschisă, am fost cucerit!
Ținând-o de talie, Kenneth o antrenă spre scară.
- Acum trebuie să ne odihnim după această zi atât de importantă! Te las să dormi, visând că mâine te voi ține în brațe pe apele „fluviului vieții”, al faraonilor!
Deschise ușa camerei Otaviei. Odaia era invadată de razele lunii și prin fereastră intra parfumul florilor de portocali.
- Nu-ți uita haina, spuse Otavia. Mulțumesc că mi-ai oferit-o. Îmi plac nespus decorațiile magnifice.
Kenneth aruncă haina pe un scaun și o strânse la piept.
- Am fost mândru când am primit aceste medalii, spuse el. Am fost foarte fericit pentru aceste cruci de onoare și panglici primite pentru serviciile mele. Dar, fericirea mea de atunci nu se poate compara cu cea pe care am simțit-o astăzi. Căci mi se pare că mi-am atins țelul vieții. Orice bărbat visează la o soție care să-i dăruiască copii. Eu am găsit-o pe cea mai bună, femeia ideală, cea mai frumoasă și inteligentă, delicată și curajoasă...
Acoperi cu sărutări fruntea, ochii și buzele Otaviei.
Tânăra simți cum tot corpul îi freamătă, nu de frig ci de o căldură nouă care era în același timp și suferință și bucurie.
- Mi-e frică... murmură ea.
- De ce, inimioara mea? Nu există nimic aici care să te înspăimânte.
Ea nu-i răspunse și după câteva secunde, Kenneth o întrebă:
- Ți-e teamă de mine?
- Nu, nu de tine, ci de ce simt...
- Ce simți, dragostea mea?
- Puțin din ce am simțit în fața Sfinxului, mărturisi ea, după o clipă de gândire. E ca și cum lumina lunii vine să-mi străbată corpul, să-l facă foarte ușor și, în același timp, foarte greu... Oh, ce tot îndrug... n-are importanță...
- Nu! Vorbește! Spune-mi dacă îți place în brațele mele?
- Mai ales dacă mă săruți! Nu mă mai recunosc. Am impresia că sunt altă persoană, mai liberă și puțin nebună!
Kenneth râse scurt, foarte tandru.
- Inocenta mea dragă! Când vom fi căsătoriți, am să-ți arăt că va fi și mai bine. Am să te învăț ce înseamnă dragostea între două ființe care s-au găsit, ca noi.
- Dar te iubesc deja atât de mult, Kenneth!
- Nici pe jumătate cât mă vei iubi: voi avea grijă, draga mea!
- Când eram singură și tristă la Birkenhall, îmi imaginam că într-o zi am să întâlnesc un bărbat care va fi totul pentru mine: un protector, un prieten, un confident și, bineînțeles un iubit. Și apoi, râdeam de fanteziile mele și-mi spuneam că dacă există o asemenea perfecțiune pe pământ, nu ne vom întâlni. Ce norocoasă sunt! Nu-mi vine să cred... Ești real?
Kenneth o conduse în fața ferestrei.
- Privește, draga mea, aceste ramuri care tremură ușor în adierea nopții. În spatele grădinii se întinde marele Cairo, adormit. Și acolo, invizibile, dar prezente, sunt piramidele, Sfinxul și Nilul care curge sub lumina lunii, cu felucile sale cu pânzele strânse, ca aripile unui ibis sfânt.
Kenneth arătă cu brațul spre răsărit și continuă:
- Mâine, soarele, zeul Amon, se va ridica din spatele colinelor care străjuiesc malurile Nilului. Păsările își vor desfășura aripile, felucile vor pleca pe apă. Și noi doi ne vom îmbarca pe un vas mai puțin impresionant decât al Cleopatrei, dar care ne va duce spre tot felul de minuni pe care am să ți le dezvălui! Ei, acum te-ai liniștit?
- Da! Simt că unirea noastră va fi ca un lung voiaj care va dura o eternitate.
Sărutul lui Kenneth o transportă pe Otavia într-un univers nemărginit și amețitor de stele.
- Te ador, șopti el.
SFÂRȘIT
