...................................................
5.
Pe om nu-l chema de fapt Ralph, dar ăsta era numele sub care era înregistrat în mobilul lui Halford.
Halford nu mai vedea clar și îi dădu lui Rich să formeze numărul. Apoi, Rich îi înapoie telefonul.
Între timp, Jade scosese tancul de pe drumul principal, la prima intersecție, și căuta un loc unde să oprească. Unde mai retras, ușor de identificat de către „Ralph”. Până la urmă, intră în curtea stației de pompare. Era spațiu în spate, după chioșc, la adăpost de drumul principal.
Ea îi descrise lui Halford unde se aflau, iar acesta îi relata lui „Ralph” în rusă. Când termină, părea epuizat.
- Dacă îmi pierd cunoștința, spuse el, încercând să se ridice în capul oaselor, atunci să îl așteptați pe Ralph. Nu este cel mai plăcut individ, dar îmi datorează un serviciu. Ne va ajuta.
- Cine este Ralph? întrebă Rich. Cu ce se ocupă? Face parte din guvern sau poliție, sau din altceva?
Halford se chinui să zâmbească.
- Nu chiar. Hai să spunem că este un om de afaceri și s-o lăsăm așa, bine?
- Un om de afaceri? spuse Jade. Ce fel de afaceri?
- Ei bine, nu ceea ce tu ai numi afaceri legale, admise Halford.
- Adică este mafiot? spuse Rich.
Jade scutură din cap a deznădejde.
- Minunat. Exact ajutorul de care avem nevoie.
- Împotriva lui Vișinski, spuse Halford.
Se lăsă pe spate și răsuflă greoi, cu ochii închiși.
- Mulțumesc că ați venit să mă luați, spuse Rich către sora sa. Știam că vei face asta.
- Nu te aștepta la prea multe, îl avertiză Jade.
Ralph sosi într-un imens Mercedes negru. Parcă în curte, farurile tăind întunericul.
Ușa din spate se deschise și coborî un bărbat. Era scund, dar bine făcut, cu sprâncene încruntate, păr negru bine pieptănat și costum lucios cu dungulițe.
Șoferul și alți 2 indivizi îl însoțeau pe Ralph îndeaproape, spre locul unde așteptau copiii. Aveau toți costume cu dungulițe. Îl ajutară pe Halford să iasă din tanc și îl mutară pe bancheta din mașină.
- Vom lăsa tancul vostru aici, spuse Ralph.
Zâmbi arătându-și dintele de aur din față.
- Nu este chiar al nostru, protestă Rich.
Ralph ridică din umeri.
- Cum se spune? Cine îl găsește îl păstrează. Acum este al vostru.
- Vei avea grijă de Halford? întrebă Jade.
- Un doctor îl consultă în mașină. Va face tot ce poate. Va fi trimis la un spital sigur, dar se pare că a fost o rană curată - glonțul a intrat și a ieșit.
Zâmbi din nou.
- Am ceva experiență în ceea ce privește rănile provocate de arme.
- Pun pariu, spuse Jade. Deci, care este numele tău adevărat? Nu este Ralph.
Omul se miră.
- Ralph? Halford a spus că numele meu este Ralph?
Zâmbi din nou.
- Este un nume la fel de bun ca oricare altul. Merge. Da, îmi place. Ralph.
Pocni din degete și unul din oamenii în costum dungat se apropie. Ralph îi spuse repede ceva în rusă și omul îi întinse mobilul.
Ralph îi dădu telefonul lui Rich.
- Apel rapid la numărul 6 și vei lua imediat legătura cu mine. Nu te teme, telefonul nu poate fi interceptat!
- Este furat? întrebă Rich.
- Achiziționat. Vom avea grijă noi de Halford. Nu vă temeți! Îi sunt dator cu multe. Mi-a spus, când m-a sunat, că vreți să vă recuperați tatăl de la Vișinski.
- Exact, spuse Jade.
Ralph fluieră.
- De asemenea, mi-a mai spus că tatăl tău este un tip pe care eu îl cunosc sub numele de Harry.
Ridică mâinile înainte ca Rich sau Jade să poată răspunde.
- Nu trebuie să știu numele lui adevărat. Asta s-ar putea să nu fie de ajutor niciunuia din noi, cum nici numele meu nu v-ar ajuta cu nimic. Știu numai că Halford este, întâmplător, un nume adevărat. Dar îi datorez lui Harry măcar cât îi datorez lui Halford. Nu pot face mișcări directe împotriva lui Vișinski, înțelegeți și voi.
- De ce nu? vru să știe Rich.
- Politică. Economie. Chestii din astea, plictisitoare. Dar, momentan, statul nu este prea dur cu noi, așa că avem o înțelegere. Merge pentru ei și merge și pentru noi. Dar, dacă se va vedea că mă opun lui Vișinski, atunci toate astea se vor schimba. Dacă criminalii care conduc țara noastră, poliția noastră și forțele armate ar trebui să decidă de cine au mai mare nevoie - eu sau Vișinski....
Își deschise brațele într-un gest de neputință.
- Nu aș pune pariu că eu aș fi favoritul.
- Deci, acum ne vei lăsa aici sau...? întrebă Jade.
- N-aș putea face asta. Am spus că nu ar trebui să știe că vă ajut, dar voi face tot ce îmi stă în putință.
- Adică? întrebă Rich.
- O altă mașină va veni aici în curând. Șoferul va avea asupra lui anumite lucruri pe care domnul Halford le consideră de mare ajutor, iar mașina vă va duce aproape de stația de pompare KOS. Aceasta este baza operațională a lui Vișinski. Deși are propriul castel, la poalele munților din nordul țării, îl ține pe tatăl vostru la stația de pompare.
- De unde știi? întrebă Rich.
- Mituiește soldații ca să-l ducă acolo și să păstreze tăcerea. Eu i-am mituit pe aceiași soldați ca să-mi spună ce are de gând Vișinski de-i plătește să tacă. Probabil că îi mituiește a treia oară ca să afle ce mi-au spus mie, dar eu nu-mi permit să-i mituiesc a patra oară ca să mă asigur de asta.
- Și tata e sigur acolo? spuse Jade.
- A fost dus acolo. Aproape reușise să evadeze, lucru care îi amuzase teribil pe soldații care mi-au povestit asta. Nu fusese transportat și am întrebat unde este ținut - într-o fabrică. Dacă avem vești noi, atunci vi le spune șoferul când sosește. Nu va dura mult. M-am gândit și să mituiesc soldați ca să mi-l aducă pe tatăl vostru, dar am impresia că nu voi scoate niciun profit din treaba asta, iar Vișinski nu va fi mulțumit. Din toate sursele mele, am aflat că tatăl tău este foarte valoros pentru Vișinski.
- Ceea ce are el este foarte important, spuse Rich.
- Sau, mai bine zis, ce a ascuns, adăugă Jade.
- Așa?
Ochii lui Ralph luceau de curiozitate. Dar, înainte să-i poată răspunde cineva, râse.
- Mai bine nu îmi spuneți. E mai bine să nu știu.
Zâmbetul lui păli.
- Ar fi mai bine să vă obișnuiți să nu aveți încredere în nimeni, oricât de prietenos ar părea. Ați avut noroc că l-ați găsit pe Halford - este o specie rară. Dar, în lumea asta în care ați intrat, această lume întunecată și periculoasă, nimeni nu este ceea ce pare a fi și nimănui nu-i pasă decât de propria persoană.
- Inclusiv ție? spuse Rich.
Ralph zâmbi din nou.
- Mai ales mie. Sunt în afacerea asta de foarte mult timp și știți ce am învățat?
- Ce? răspunse prompt Jade.
- Supraviețuirea - asta-i tot. Să faci bani e ușor. Banii sunt floare la ureche. Banii nu contează.
O bătu pe umăr pe Jade.
- Aveți grijă de voi! Amândoi.
Se întinse și îi strânse mâna lui Rich.
- Trebuie să plec acum.
- Îl putem vedea pe Halford? întrebă Jade. Înainte să pleci.
Halford era conștient, dar, evident, amețit de calmante. Stătea întins pe banchetă, cu umărul bandajat, și nu mai sângera.
- Ducem la spital. Făcut treabă bună aici, îi asigură doctorul. El făcut bine. Tare ca pantofii vechi el.
- Lăsați-mă, spuse Halford.
Se chinui să se ridice.
- Mulțumesc, dar lăsați-mă! Mă descurc cu Ralph. Și îl voi suna pe Ardman. Vișinski, oricum, nu mă caută pe mine. Voi găsiți-vă tatăl!
- Ești om în toată firea, îi spuse Jade. Tu ar trebui să ne spui să stăm liniștiți că este periculos, nu să ne ducem singuri, nu să facem lucruri periculoase, ci să așteptăm ajutor de la profesioniști.
- Și m-ați asculta? întrebă Halford.
- Bineînțeles că nu, îi spuse Rich.
- Nici nu am crezut că o veți face, spuse Halford.
Discursul lui era mai mult șoptit.
- Voi fi bine, spuse el încet și stins. Se vede cine este tatăl vostru.
Portiera se închise și mașina porni la drum.
- O să fie bine, o asigură Rich pe Jade.
Spera că, dacă spune asta, lucrurile chiar așa se vor întâmpla.
- Știu, spuse ea. Iar noi trebuie să-l găsim pe tata.
Altă mașină apăru pe drum. Parcă un pic mai departe și începu să semnalizeze din faruri.
- Atunci, hai să-l găsim pe tata, spuse Rich, îndreptându-se cu Jade spre mașină. Cel puțin noi avem elementul surpriză de partea noastră. Poate că ne caută, dar nu se așteaptă să venim noi la ei.
- Îi vom găsi, își luă angajamentul Stabb. Cred că l-am rănit pe tipul ăla, Halford.
- Nu vor avea cum să ascundă un tanc, spuse Magda. Nu va dura mult.
- Nici măcar nu te deranja, spuse Vișinski. Să nu-ți pierzi timpul.
Toți 3 stăteau în limuzina de rezervă, pe banchetă, îndreptându-se spre instalația principală a KOS. Prima limuzină fusese stricată și îl abandonaseră acolo pe șoferul căzut peste volan. Mașina de teren a lui Stabb necesitase unele reparații.
- Ce vrei să spui? întrebă Magda.
- Se cred așa deștepți, spuse Vișinski. Dar noi avem ceva ce ei își doresc foarte tare.
- Chance, spuse Stabb amuzat. Vor încerca să-l găsească pe Chance.
- Și m-am asigurat că vor ști unde îl ținem. Vor veni la stația principală, spuse Vișinski. Și, când o vor face, îi vom aștepta.
CAPITOLUL 20
În călătoria lor până în oraș, copiii scotociră prin rucsacul și geanta aduse de șofer.
Acesta le adusese și câteva haine groase, bine căptușite, pe care să le poarte noaptea, când temperatura scădea destul de mult.
Multe dintre celelalte erau, în mod evident, la fel de folositoare - clești de sârmă și o hartă a instalației KOS, cu locurile unde erau amplasate camerele de supraveghere și o imensă săgeată roșie care indica una din clădirile mai mici, din mijloc, acolo unde era ținut Chance.
Și alte lucruri le erau probabil utile, dar Rich și Jade căzură de acord să nu le ia cu ei - inclusiv armele. Nici nu aveau idee la ce le-ar fi servit unele din ele - cum ar fi niște recipiente cu mânere și niște cuie atașate. Puteau foarte bine să fie grenade sau cutii cu băuturi, dar Rich și Jade nu puteau face diferența - și nici nu încercară să desfacă vreuna din ele ca să afle.
Mai era, de asemenea, o cutie neagră, cu un dispozitiv, ce avea un singur buton și un ecran micuț. Rich avu grijă să nu atingă comutatorul. Îndesă în fundul rucsacului cutia și celelalte lucruri care nu știa sigur la ce serveau.
- Probabil că tata va ști cum să le folosească, spuse el.
- Trebuie să-i ducem și o armă?
Rich ezită.
- Aș prefera să n-o facem.
- Bine.
Fata cotrobăi prin rucsacul cel mic și scoase, după ceva timp, un pachet de țigări.
- Nu mai am mobilul lui, dar mai am încă astea.
Rich luă pachetul și îl deschise. Mai erau 6 țigări, iar bricheta lui Chance era îndesată lângă ele, tot în pachet. Îl închise și i-l dădu lui Jade.
- Ia-le tu! Ar trebui să i le dai înapoi.
- În regulă.
Șoferul nu știa o boabă de engleză. Îi lăsă lângă un drum lăturalnic, aparent în mijlocul pustietății. Dar, în depărtate, puștii zăriră stația KOS profilându-se pe cerul negru al nopții.
Înainte de a-i părăsi, șoferul lui harta de la Rich, o deschise pe capotă și le arătă cu degetul un punct anume.
- Loc bun pentru a intra? spuse Rich. Mulțumesc.
Șoferul le indică alt punct în acel perimetru. Făcu un gest exagerat din umeri. Era limpede, parcă voia el să spună, că oricare din aceste locuri era la fel de bun sau rău ca primul.
- Deci, unde suntem noi acum? întrebă Jade.
Ea arătă un punct pe hartă.
- Aici. Unde?
Ea indică apoi, spre marginea hărții, zona din afara instalației și imită gestul neajutorat al șoferului.
Acesta dădu din cap pentru a arăta că înțelesese și le indică un punct aproape de drumul spre partea din spate a complexului.
Jade privi fix.
- Dar e la kilometri distanță.
- Credeam că îți plac exercițiile în aer liber, spuse Rich. Și, oricum, este o noapte frumoasă, numai bună pentru o plimbare.
Li se păru că durează o veșnicie să ajungă la instalația KOS. Zgomotul petrolului arzând îi însoțea pe drumul spre complex. Deja se vedeau jeturi de foc și fum ieșind din diverse puncte ale acestuia. Iar în aer se simțea mirosul de combustibil.
- Sper că îți dai seama că nu vom reuși să trecem de camerele de supraveghere, spuse Rich. Nu fără să creăm o diversiune de proporții.
- Da, spuse Jade. Și m-am gândit bine la treaba asta.
- Ai un plan?
- Am o idee. Tu mă vei ajuta să o transform într-un plan.
Rich ascultă. Îi surâdea ideea, dar nu-l plăcea ce însemna asta pentru Jade. Petrecură tot restul drumului până la complex discutând despre cum să pună planul în aplicare.
Două siluete se apropiară de gardul împrejmuitor, siluete negre profilate pe zidul gri de fasciculele de lumină provenite de la lanternele gardienilor. Copiii erau amândoi cam de aceeași formă și mărime, înfofoliți în hainele groase pe care le primiseră de la șofer.
Când ajunseră la gard, chiar și în lumina lanternelor, erau destul de greu de deosebit, având același păr blond și aceleași trăsături ale feței. Numai părul ceva mai lung al fetei, care se revărsa peste umeri, făcea diferența între Jade și fratele ei.
- Baftă, îi spuse Rich încet.
- Și ție.
Jade îl îmbrățișă strâns pentru un moment.
- Bine, eu - prima, cu cleștii în mână, spuse ea. Îmi dai 10 minute avans. Este suficient?
Rich dădu din cap.
- Ne vedem în curând.
Vișinski bea vodcă în dormitorul situat chiar în inima secțiunii de birouri a complexului KOS.
O masă mare, din lemn masiv, lucioasă și cu aspect învechit domina camera, iar Vișinski stătea în capătul ei. Era singur. Pe un perete erau așezate numeroase dulapuri și vitrine. Pe masă era o tavă, cu o carafă și pahare.
Vișinski se ridică și își umplu din nou paharul. Adulmecă cu satisfacție băutura din pahar, înainte de a-l reumple.
Era cât pe ce să se așeze din nou pe scaun, când Stabb intră în cameră.
- Avem vizitatori, spuse acesta zâmbind.
- Sper că ai scos covorul roșu, spuse Vișinski.
Stabb luă telecomanda de pe masă și meșteri ceva la butoane. Un panou de lemn din capătul camerei se ridică, chiar în fața lui Vișinski.
- M-am gândit să-i las să înainteze un pic. Nu numai pentru a le crea iluzia că vor reuși, dar și pentru a nu exista nicio șansă să ne scape.
În spatele panoului de lemn, se găsea un ecran mare. Acesta se aprinse când Stabb acționă un alt buton.
- Am transferat imaginile captate de camerele de supraveghere, spuse el. Magda ține sub control situația din sistemul principal de securitate, și ea ne trimite aici imaginile relevante.
Imaginea granulată și monocromă era totuși suficient de clară. Arăta un container imens. În spatele lui se mișcă ceva, iar camera ceva, iar camera mări imaginea pentru a surprinde o siluetă.
După cum se vedea, era în mod evident vorba de Jade, cu părul lung până peste umeri. Părea că vorbește cu cineva care nu era în câmpul vizual al camerei, în spatele containerului. Apoi, în mare viteză, începu să alerge în jurul containerului.
Camera se supraveghere se chinui s-o urmărească. Apoi o pierdu, revenind la poziția inițială.
- Vrem să fim siguri că îi prindem pe amândoi, spuse Stabb.
Destul de clar, câteva momente mai târziu, altă siluetă apăru în locul unde fusese fata. Un personaj îmbrăcat identic, dar cu gluga trasă pe cap, pentru a nu i se vedea fața. Silueta era la fel ca formă și dimensiuni, dar Stabb și Vișinski își puteau da seama că aceasta avea părul mai scurt.
- Și băiatul, de asemenea, spuse Vișinski.
El luă ultima înghițitură de vodcă și trânti paharul pe masă.
- Bine. Îi avem. Să nu le lași nicio șansă, Stabb. Acești copii mi-au făcut destule necazuri până acum. Știm unde sunt. Folosește câți gardieni crezi că îți trebuie, dar să îi iei de unde nu mai este nevoie de ei.
Stabb dădu din cap aprobator.
- O voi trimite pe Magda să-i aducă.
Pe ecran, în spatele lui Stabb, imaginea se schimbă pe altă cameră. O arăta pe Jade alergând în spațiu deschis.
Imaginea se schimbă din nou - de data aceasta pentru a arăta un alt punct, chiar în fața celui de mai înainte. Personajul cu glugă trecea peste o țeavă.
- Nu au nici cea mai mică idee, nu-i așa? spuse Stabb. Nici măcar nu au idee că sunt camere. Că sunt vedete într-un film.
- Nu e un film pe care să-l mai fi văzut, spuse Vișinski.
Învârti paharul în mână, plimbând ultima picătură din lichidul vâscos, incolor.
- Dar pun pariu că știu cum se termină.
Chance stătea pe salteaua lui, privind becul gol care lumina din tavan, și asculta zgomotul de pași în alergare și ordinele strigate. După un timp, se lăsă tăcerea.
Ceva se întâmpla. Orice era, părea puțin probabil să fie ceva legat de el, conchise Chance.
Se răzgândi însă când auzi cheia în broască. Asta era poate ultima lui șansă, se hotărâse - în timp ce majoritatea gardienilor erau ocupați. Dacă ar fi ieșit din închisoarea asta, cămara de depozitare, atunci poate....
Chance era în picioare, în capătul cămăruței, sprijinit de peretele din spatele ușii care începuse să se deschidă. O lăsă deschisă cât să se vadă salteaua goală. Ușa se întredeschise - iar Chance o smulse cu rapiditate, aruncându-se asupra personajului din hol.
Se prăbuși împreună cu necunoscutul, aterizând deasupra lui, ridicând pumnul pregătit să-l lovească.
- Ei, bună, tată, auzi un glas sub el.
Era Rich.
- Ce naiba faci tu aici? întrebă Chance plin de uimire.
- Te salvez. Scuze.
Amândoi se ridicară în picioare. Rich își pipăi coastele.
- Nu, eu îmi cer scuze - ești bine?
- Ca după explozie, spuse Rich. A fost un gardian, dar a plecat cu alții, chiar acum. Trebuie să ne mișcăm. Ai grijă la camera de supraveghere, este chiar aici, avertiză el. Am o hartă cu locurile unde sunt amplasate. Și o mulțime de alte lucruri folositoare. Ce puțin asta cred eu, că sunt folositoare.
- Foarte bine. Sper că îmi vei spune că sora ta a avut bunul-simț și a rămas acasă, spuse Chance.
Rich ridică din umeri.
- Unde au plecat gardienii - ai aranjat o diversiune?
- Da, spuse Rich, urmându-l pe Chance de-a lungul culoarului care lega cele două clădiri. Numai că este o mică problemă.
- Care anume?
Chance cercetă perimetrul din jurul scării de acces și apoi o rupseră amândoi la fugă.
- Jade este diversiunea, spuse Rich.
Stabb se întâlni cu Magda în spatele unei conducte masive. Multe alte conducte se uneau în aceasta, formând un aranjament complex de valve și robinete.
- Sunt gata să apară aici, spuse Magda, indicând spre spațiul dintre un imens container și un mănunchi de conducte care se ridicau precum un zid.
Spațiul respectiv se deschidea într-o zonă liberă, aflată între mai multe containere, iar gardienii erau deja pe poziții, cu armele pregătite pentru momentul când aveau să apară intrușii.
- Văd că ești gata să-i întâmpini, spuse Stabb.
Magda vorbi încet în stația de emisie-recepție, dându-și părul peste ureche.
- Am trimis gardieni și în partea cealaltă a pasajului, așa că nu vor mai putea să se întoarcă și să fugă. Chiar nu mai este nicio cale de scăpare.
- Foarte bine. Nu vreau să avem vreo surpriză neplăcută.
Magda asculta în stație.
- Cred că oaspeții tăi sunt gata să apară, spuse ea.
Destul de repede, o siluetă ieși cu precauție de după container și conducte. Fața îi era ascunsă în gluga hainei, dar era evident că observase prezența gardienilor - se întoarse și o luă la fugă.
Un moment mai târziu, silueta era înapoi, ieșind din pasaj în câmp deschis. Se opri brusc și ridică mâinile deasupra capului.
În spatele acesteia, apărură din pasaj vreo 10 gardieni cu armele pregătite.
Magda râse.
- Ca un șobolan în cursă.
Stabb râse și el. Dar imediat se opri.
- Unde este celălalt? întrebă el. Unde este fata?
- Probabil că au prins-o deja, pe coridorul de trecere, spuse Magda.
Înaintă prima spre locul în care gardienii își țineau armele ațintite spre silueta cu glugă. În timp ce se deplasa, vorbea la stație, vocea devenindu-i din ce în ce mai agitată și furioasă.
- Este imposibil, spuse Magda către Stabb. Era acolo. Cei de la pază sunt foarte sigur că au văzut-o intrând, Dar acum nu mai e acolo.
Stabb se repezi către prizonier.
- Unde este ea? întrebă el. Unde este sora ta?
Se întinse și îi dădu jos gluga.
Părul blond al lui Jade se revărsă peste umeri.
- Chiar aici, spuse ea. Credeai că mai e cineva cu mine?
Pe o pasarelă din metal, cu câteva niveluri mai sus, John și Rich Chance priveau scena care se petrecea mai jos. Vedeau gardienii cu armele pregătite, iar pe Magda și Stabb cum țipau la Jade.
- Știu cum te simți, spuse Chance.
- Nu o putem lăsa acolo, spuse Rich.
- Bineînțeles că nu. Vom merge acasă. Toți. Împreună.
Chance luă rucsacul pe care îl ținea Rich și căută în el.
- Trebuie doar să punem mai întâi câteva lucruri în ordine.
CAPITOLUL 21
- Chiar tu erai, își dădu seama Magda.
În ciuda situației disperate în care se afla, Jade zâmbea. Planul ei funcționase perfect.
- Niciodată nu ne-ai văzut pe amândoi împreună, nu-i așa?
Băgă mâinile în buzunarele hainei.
- Acum nu-l vei mai găsi pe Rich.
- Ticăloasă mică! răbufni Magda.
O plesni pe Jade peste față.
Durea ca naiba, dar Jade își păstra aerul sfidător. Era hotărâtă să o înfrunte.
- Tu ești cea care lovește ca o fată, spuse Jade.
În buzunarul hainei găsi ceva de care uitase. Reuși să deschidă pachetul de țigări.
Magda ridică mâna să o mai lovească o dată. Părul ei flutură în aer.
Jade scoase bricheta din buzunar, ridicându-i capacul în același timp.
O scânteie de la flacără. Zgomotul flăcării care se aprinse. O mică flacără. Jade apropie bricheta de părul lung al Magdei. Și, dintr-o dată, mica flacără se transformă într-o bilă de foc.
Magda țipă. Stabb privea scena împietrit, cu gura căscată. Gărzile erau așezate într-un fel de semicerc, holbându-se la flăcările ce ieșeau din părul Magdei și i se prelingeau pe spate. Aceasta țipa, scuturând din cap înainte și înapoi. Apoi căzu la pământ, rostogolindu-se disperată, în timp ce hainele luară și ele foc.
Stabb ridică arma spre Jade. Ea se uită în jos, spre gaura neagră a țevii pistolului. O apucă violent de braț și privi spre micul obiect argintiu din mâinile ei. Se holbă la gravura de pe acesta, în formă de inimă, care strălucea în lumina focului din spatele lor.
- Am mai văzut asta undeva, spuse el.
În ciuda situației, rămase destul de calm, chiar dacă Jade nu avea idee de ce. Îi smulse bricheta din mână.
Undeva sus, Jade văzu cu coada ochiului mișcare - ceva cădea spre ei. Observase cele 2 siluete în spațiul dintre containerele de combustibil și, instinctiv, se uită în partea opusă locului unde urma să aterizeze silueta.
Simțind că fata văzuse ceva, Stabb privi împrejur, exact în momentul în care exploda o grenadă luminoasă. Era vorba mai mult de lumină și de zgomot decât putere destructivă, dar îl împiedică pe Stabb să vadă și dezorientă gărzile.
Jade fugi. Spera că Rich și tatăl ei o vedeau încotro aleargă prin fum și că o vor găsi, dar nu avea timp să privească înapoi. Sprintă spre locul din care își făcuse apariția, între container și conducte.
Prin fumul dens, Rich văzu 2 gardieni care alergau s-o ajute pe Magda. Își foloseau propriile jachete ca să stingă focul.
Jade alerga, dar Stabb stătea pe loc, privind fix la bricheta pe care o luase de la fată.
- De ce naiba a făcut asta? spuse Chance.
Părea furios și confuz.
- Haide, spuse Rich. Hai s-o ajutăm.
Recunoscuse pasajul de pe harta cu care veniseră.
- Trebuie să existe un drum care merge mai departe, către următorul container.
Chance își pusese rucsacul pe umăr și alerga cu Rich.
- O să-ți cumpărăm altă brichetă, spuse Rich, respirând greoi, în timp ce alergau.
- Nu despre asta este vorba, spuse Chance.
Îl trase pe Rich într-o parte și intră primul pe scara metalică din apropierea containerului pe lângă care fugise Jade ca să scape.
- Atunci, care e treaba? întrebă Rich. Am bătut cale lungă ca să te salvăm, nu ca să ne faci reproșuri.
- Iar eu am făcut cale lungă ca să-l opresc pe Vișinski, luând o mostră din combustibilul de care are el nevoie și ascunzând-o.
Ajunse la capătul scării și se dădu într-o parte ca să-l aștepte pe Rich.
- Știm toate astea, spuse Rich. Lumea ne bate la cap să le spunem unde este ascunsă, deși eu nu știu de ce este așa de important. Dar tot nu știu cum...
Rich încremeni, la numai câțiva pași de sol.
- Bricheta ta, își dădu el brusc seama. Mostra de combustibil era în bricheta ta.
- Exact. Mostra de combustibil amestecată cu lichidul din brichetă - funcționează exact ca un combustibil normal, deci nimeni nu știe. Numai că acum este la Stabb. Și mulțumită lui Jade, știe și el că funcționează.
Rich scoase harta și o examinară amândoi.
- Jade fugea în direcția asta.
Rich trasă ruta respectivă.
- Am putea s-o ajungem din urmă aici - presupunând că se îndreaptă spre locul din care a venit.
El indică locul unde Jade tăiase gardul de sârmă, înainte ca Rich să-i ia cleștele și să facă o altă tăietură, puncte diferite de intrare.
- Trebuie să fim atenție și să ne ferim de camerele de supraveghere.
- Nu te teme, spuse tatăl.
Căută în rucsacul de pe umăr.
- Cutiuța cu șmecherii pe care am activat-o. Bruiază camerele de filmat când intrăm în zona lor de acoperire. Am setat distanța și acum sunt toate bruiate. Unde ai găsit lucrurile astea totuși?
Alergau printre rânduri de conducte masive.
- Un prieten de-al tău, spuse Rich. Nu știu numele lui adevărat, iar el crede că numele tău este Harry.
Jade auzea pașii care se îndreptau spre ea. Nu mai avea mult până la gaura pe care o făcuse în gard. Spera că Rich știa direcția în care se îndrepta și că va veni s-o ajute. Și tatăl lor - îl salvase pe tata. Îi văzuse împreună.
Dădu colțul și se trezi alergând printre 2 clădiri de beton. În spatele ei se auzeau pașii gărzilor. Privi înapoi și observă un om în uniformă care tocmai apăruse de după colț și care o luase la fugă după ea.
În față, de după clădire, își făcuseră apariția 2 personaje. Jade încetini, apoi își dădu seama cine erau. Și o rupse la fugă cât putea de repede spre Rich și tatăl ei.
În acel moment, de după clădire, dintr-o parte și din cealaltă, alunecară două grilaje metalice care se uniră la mijloc, împiedicând-o să înainteze.
Jade fugi cât putu de repede, dar grilajele se uniră înainte ca ea să poate trece de ele și se izbi puternic de plasa metalică. Era prea flexibilă plasa să se poată cățăra pe ea și să o escaladeze.
- Jade! strigă tatăl ei, în timp ce se repezise la porțile de metal.
Încercă să le despartă, dar nu reuși, acestea fiind foarte bine închise.
- Bricheta, spuse Rich. Trebuie s-o iei înapoi - este mostra de combustibil de care au ei nevoie. Jade!
Era prea epuizată și uluită ca să mai poată răspunde. Primul gardian ajunse la ea și îi puse mâna pe umăr. Se smuci și îl privi pe omul care zâmbea spre ea. În spatele acestuia, Stabb venea încet, iar cu el era și Viktor Vișinski. Acesta avea în mână bricheta pe care Stabb i-o luase cu câteva minute mai devreme.
Bricheta care părea atât de lipsită de importanță....
- Un loc perfect pentru o ascunzătoare, spuse Vișinki.
Ridică vocea pentru a vorbi spre poarta metalică.
- Felicitări, domnule Chance, bună alegere! Încă funcționează ca o brichetă - cine ar fi ghicit?
Vișinski dădu bricheta unuia din oamenii lui și îi ordonă ceva în rusă. Acesta încuviință din cap și plecă în direcția din care veniseră.
- O vom analiza și apoi, pe baza acestei formule chimice, vom putea produce orice cantitate vrem. Mulțumesc foarte mult.
- Pentru ce? întrebă Jade.
- Este combustibil tratat cu o substanță specială, pe care Vișinski o poate acum copia, spuse Chance.
- Adică un supercombustibil? întrebă Rich.
Vișinski zâmbi. Se uită prin gard spre Rich și tatăl acestuia.
- Nu chiar, spuse Vișinski. Mostra din brichetă este un antidot pentru un experiment de-al meu. Vezi tu, cercetătorii mei au descoperit o substanță care se comportă ca un virus, atacând petrolul și făcând inutilizabili combustibilii pe bază de petrol.
- De ce ai vrea un combustibil care nu poate fi folosit? întrebă Jade.
- Gândește-te ce pierderi ar produce odată introdus în conducta principală de alimentare cu petrol! Mașinile și camioanele se vor opri, poate chiar în mijlocul autostrăzilor. Avioanele vor cădea din cer. Sistemul de transport va intra în colaps. Nimeni nu va îndrăzni să mai folosească combustibil care ar putea fi contaminat - nu, dacă supraviețuirea lor depinde de asta. Odată introdus virusul în conductele de alimentare, se împrăștie rapid. Numai de la această linie de pompare aș putea afecta o mare parte a combustibilului care ajunse în Europa.
- Iar substanța din brichetă inversează procesul, nu? spuse Rich, prin grilaj. Îl face să ardă din nou cum trebuie - ca un combustibil normal.
- Exact, răspunse Vișinski. Și acest antidot poate trata combustibilul infestat, nefolositor și să-l facă din nou utilizabil - sau va proteja combustibilul neafectat de virus.
- Va valora o avere, îl întrerupse Rich. Când vei contamina toate rezervele de petrol care trec pe aici, nimeni nu va ști care combustibil este bun și care nu. Și apoi, tu vei putea face avere oferind petrol bun, pe care îl vei trata cu antidotul acesta.
Vișinski se întoarse spre Chance.
- Pe bune, ar trebui să te felicit pentru copii, domnule Chance. Sau este meritul fostei soții?
Jade se repezi la Vișinski, dar un gardian o opri.
- Și cum rămâne cu toți oamenii pe care îi vei omorî cu combustibilul tău? îl întrebă Chance. Mașinile care se vor opri, avioanele care vor cădea din cer?
- Trebuie creată cererea, îi spuse Vișinski zâmbind. Asta este metoda de a supraviețui în afaceri - și de a prospera. Pentru prea multă vreme Krejikistanul a fost doar un segment din conductă, un pasaj de trecere către alte zone, dar cu acest antidot avem șansa să facem ceva pentru noi - să nu fim doar o curiozitate geografică. Întreaga noastră istorie a fost influențată de locul unde ne aflăm, nu de ceea ce suntem noi. Mongolii au trecut direct prin Krejikistan - nici măcar nu au considerat că merităm să fim cuceriți. Cel puțin sub sovietici, sub comunism, am însemnat ceva. Munca grea poate fi privită ca un motiv și o țintă în sine. Dar acum?
- Tu faci bani, spuse Jade. Rușii plătesc pentru a folosi aceste conducte.
El pufni dezgustat.
- Caii și conductele, cu toții trec direct și niciodată nu le pasă unde merg, cine îi conduce. Ei ne consideră un inconvenient și nimic mai mult. O cheltuială. Dacă nu le demonstrăm noi că se înșală, vom deveni la fel de neajutorați ca neghiobii de la Kremlin, la fel de decadenți și moi, și afabili precum occidentalii. Acum este vremea să ne apărăm interesul, să realizăm tot ce ne stă în puteri. Așteaptă și vei vedea - în curând, toată lumea va ști de Krejikistan.
Pocni din palme ca și când ar fi încheiat o afacere.
- Acum, tot ceea ce ne rămâne de făcut este să dăm drumul combustibilului contaminat prin conducte. Când voi fi departe de aici, bineînțeles. Asta, în cazul în care există repercursiuni. Chiar dacă nu mă aștept la nimic de acest gen.
- Și crezi că nimeni nu va observa că de aici bine combustibilul contaminat, spuse Chance. Și că totul se va întâmpla dintr-o dată?
- Nu cred, nu. Vezi tu, eu am un sistem bine pus la punct, de a injecta virusul într-un singur loc, dar nu voi folosi substanță pură. Asta ar fi, exact cum ai spus și tu, prea evident. Oh, nu, vom introduce capsule cu dizolvare în timp. Toate, cu diferențe majore de timp. Va părea cu adevărat întâmplător, crede-mă.
- Și tu unde vei fi?
- În castelul meu de la poalele munților, departe de acest loc.
Vișinski se întinse și o atinse pe Jade pe obraz cu dosul palmei. Ea se retrase provocându-i acestuia un zâmbet.
- Cu fermecătoarea ta fiică.
- Ce te face să crezi că te-aș lăsa să faci asta? întrebă Chance.
Vișinski râse.
- Am uitat. Cum ai putea? Când ai să fii deja mort.
El se întoarse spre Stabb.
- Dă ordinul!
- Ce faci? strigă Jade. Oprește-te - mă ai pe mine. Nu ai nevoie și de ei!
Se luptă să scape din strânsoarea soldatului și se aruncă asupra lui Stabb. Acesta o împinse la o parte, vorbind rapid în stație. Jade căzu la pământ, iar 2 gardieni o ridicară.
Chance strigă de după grilaj.
- Ce se întâmplă? Dacă îi facă rău, Vișinski, te omor!
- Jade, ești bine? strigă Rich.
Râsul lui Vișinski se auzi mai bine.
- Să mă omori? Și cum vei face asta?
Se întoarse, gesticulând spre gardienii care o imobilizaseră pe Jade. Ținând-o strâns de brațe, aceștia o luară de acolo.
Jade se zbătu și se luptă, dar nu se putu elibera. Reuși să privească înapoi - să vadă siluetele lui Rich și a tatălui său, de după bariere. Apoi se auzi o rafală de mitralieră și poarta se umplu cu găuri de gloanțe.
Jade își șterse lacrimile de la ochi și, când se putu uita din nou, văzu că siluetele nu se mai aflau acolo.
CAPITOLUL 22
Chance îl împinse pe Rich într-o parte, chiar înainte ca el să sară în partea opusă. Într-o fracțiune de secundă, gloanțele izbiră porțile de sârmă exact în locul în care se aflase Rich.
Se mai auzea încă ecoul armelor, când Chance sări în picioare și se repezi către cel mai apropiat paznic. Acesta rămăsese fără gloanțe și încerca cu disperare să schimbe încărcătorul. În spatele lui apăru alt gardian.
Rich strigă, dar Chance păru că nu-l aude. Cu umărul înainte, intră cu toată forța în primul paznic, proiectându-l prin aer direct în colegul care tocmai apăruse. Al doilea paznic deschise focul. Gloanțele îl nimeriră chiar pe camaradul său și împreună se prăbușiră unul peste celălalt.
Chance se aruncă la pământ când gloanțele trase de paznic câștigară în înălțime. Când încetă focul, se ridică în picioare, lovindu-l pe gardian și luându-i arma.
În liniștea care se lăsase brusc, Rich alergă să i se alăture în spatele corpurilor întinse pe jos ale gardienilor.
- Acum ce mai este? întrebă el.
- Găsește un loc în care să te ascunzi pentru un timp. Apoi o recuperăm pe Jade și vedem ce mai e cu Vișinski.
- Bine, spuse Rich. Ia-o mai ușor!
Stabb ținuse arma îndreptată spre Jade în tot acest timp. Fusese împinsă pe bancheta limuzinei lui Vișinski.
Jade nu putu să nu zâmbească când se gândi la ce se întâmplase cu ultima mașină a acestuia.
Dar amuzamentul dură puțin, până ce Stabb și Vișinski se urcară pe bancheta unde era ea, unul într-o parte și celălalt în cealaltă, amintindu-i lui Jade în ce mare necaz se afla. Se întreba ce se întâmplase cu Rich și tatăl ei, dar nu putea face nimic altceva decât să spere că sunt bine. Dacă era cineva care putea să scape, atunci ei 2 erau aceia, își spuse ea.
Paznici înarmați se înghesuiau în mașinile de teren. Părea că toată lumea părăsește imensul complex. Asta însemna, oare, că tatăl ei și Rich erau morți? Cum putea să afle?
- Abandonați nava? îl întrebă ea pe Vișinski.
- Nu de tot, replică acesta zâmbind. Voi păstra câțiva paznici, pentru a salva aparențele. Dar și ca măsură de siguranță. Și, poate, va fi nevoie să dăm impresia că intrușii au pătruns prin efracție și au sabotat sistemele și conductele.
- Lucru care nu ar fi plauzibil dacă ar fi aici o armată întreagă de paznici, completă Jade. De aceea pleci și tu - este posibil să ai nevoie de un alibi.
- Puțin probabil, dar posibil. Îți va plăcea castelul meu din Munții Carnovian. Pe vremuri, a fost o fortăreață de frontieră, cea dintre Ucraina și țara noastră. Orice s-ar întâmpla aici, vei fi în siguranță, în scurta perioadă pe care o vei petrece acolo.
- Foarte scurta perioadă, adăugă Stabb.
Amândoi izbucniră în râs.
Puținii paznici care rămăseseră în complex patrulau numai la parterul acestuia.
Printre containerele de depozitare, Rich și Chance văzură convoiul de autovechiule, cu limuzina lui Vișinski în frunte, ieșind pe poarta principală, părăsind incinta.
- Nu vrea să fie găsit la locul crimei, spuse Chance.
- Crezi că o are pe Jade cu el? întrebă Rich.
- Cred că da. Nu te teme - o voi salva.
Se uitară pe hartă și stabiliră traseul pe care urma să-l parcurgă.
- Trebuie să ajungem în acest punct, sistemul principal de pompare, spuse Chance. Aici este punctul în care toate conductele converg.
- Deci acesta este locul cel mai probabil în care Vișinski ar putea contamina tot combustibilul care trece pe aici.
- Exact.
Pentru a ajunge la stația principală de pompare, trebuiau să coboare la nivelul solului, să traverseze drumul principal de acces, care trecea chiar prin mijlocul complexului. Acolo mai erau câțiva paznici care patrulau.
Chance și Rich se ascunseră în umbra clădirii de birouri și priveau oamenii înarmați care patrulau zona.
- Mai avem grenadele fumigene? întrebă Rich.
- Numai una. O păstrez.
Chance zâmbi.
- Nu poți ști niciodată când ai nevoie. Oricum, nu vrem să atragem atenția. Asta i-ar face pe toți să alerge.
Își puse cureaua mitralierei pe umăr, iar Rich știa că, dacă era nevoit să o facă, o va folosi fără ezitare.
- Se pare că toți ne cred morți sau că suntem problema altcuiva. Hai să lăsăm lucrurile așa cum sunt.
Se duseră la capătul drumului, aproape de gardul complexului. Acolo se afla doar un paznic, în afara câmpului vizual al camarazilor lui.
- Mă îndoiesc că îi vor simți lipsa pentru o vreme, spuse Chance. Du-te și vorbește cu el!
- Cu mare plăcere.
Rich se ridică și ieși de după container, în plin drum. La început gardianul nu-l văzu, așa că Rich flutură din mână.
Gardianul îl privi îngrijorat și ridică arma. Rich îi făcu din nou semn cu mâna.
- Gata, m-ai prins, spuse el. Nu mă pot ascunde la nesfârșit. Hai, scoate cătușele...
Cu arma îndreptată spre Rich, gardianul se apropie. Scoase stația radio din buzunar și o ridică ușor, ca să vorbească prin ea.
Dar, înainte să poată face asta, Chance țâșni din ascunzătoare și fugi spre gardian, care era împietrit de uimire. Când îl văzu pe Chance, se panică și scăpă din mână arma și stația radio. Câteva secunde mai târziu, pumnul lui Chance îl izbi din plin, iar gardianul se prăbuși ca un bolovan la pământ.
Rich îl târî pe gardian de picioare la marginea drumului, iar mai apoi, împreună cu tatăl său, se îndreptă spre stația de pompare.
Aceasta semăna cu un imens hangar de avioane, cu cabluri și țevi care veneau din toate părțile. Intrarea se făcea prin două uși imense prin partea din față, care erau deschise, iar Rich putu să vadă mai multe containerele de combustibil. El și Chance pășiră precauți spre ele și găsiră un mănunchi de cabluri și țevi care se împleteau precum un imens pom de Crăciun. Tot acest angrenaj huruia și vibra în timp ce combustibilul trecea prin el.
- Este totul automatizat, îi explică Chance. Controlat de un computer, astfel încât cantitatea potrivită de combustibil să intre în sistem exact la momentul oportun.
- Și aici este locul în care Vișinski va contamina combustibilul?
- Undeva pe aici. Dumnezeu știe exact unde. Oricare dintre țevi poate fi gata să trimită combustibil contaminat în tot sistemul.
- Și cum vom face să-l oprim? întrebă Rich.
- Nu putem. Nu până nu știm că Jade este în siguranță.
Rich se gândi la asta.
- Spui că trebuie să ne ducem mai întâi să o salvăm pe Jade și apoi să ne întoarcem să-l oprim?
- Mă îndoiesc că avem atât timp la dispoziție. La primul semn că se ivesc probleme, Vișinski va alimenta pompa cu combustibil contaminat. Acum așteaptă numai să fie sigur.
- Deci, care e planul?
Chance căută ceva în rucsac. Scoase o cutie neagră cu un întrerupător pe ea și un ecran - lucru care pe Rich îl miră.
- În mod normal aș folosi asta, spuse Chance. Se prinde de valva sau țeava potrivită și, atunci când detectează o serie de vibrații, detonează o cantitate mică de explozibil. Suficient cât să producă o fisură în conducă și să-i aprindă conținutul.
Rich fluieră admirativ.
- Ditamai bubuitura.
- Suficientă ca să aranjeze locul ăsta. Sunt și măsuri de prevenție - valve de siguranță, dispozitive de blocaj și alte chestii de genul ăsta, menite să împiedice propagarea focului de-a lungul conductelor. Dar, cu certitudine, ar distruge combustibilul contaminat al lui Vișinski. Singura problemă este...
Se duse către un mănunchi de țevi și puse mâna pe ele.
- Simți asta?
Rich se apropie și puse mâna pe țeavă. Simți zdruncinăturile și vibrațiile.
- Deja vibrează.
- Sper că vom putea să-l atașăm de conducta lui Vișinski, iar atunci când va începe transferul să explodeze. Dar nu știm despre ce conductă este vorba și deja curge foarte mult combustibil pe aici, locul ăsta ar sări în aer tot odată. Trebuie să găsim o modalitate să stabilim noi timpul de explozie.
- De preferat, când noi nu vom mai fi aici, spuse Rich.
Privi telefonul mobil pe care i-l dăduse Ralph.
- Oare prietenul tău Ralph poate să ne ajute?
Chance îi smulse telefonul.
- Rich, spuse el, ești un geniu. Dar nu Ralph este cel care ne va ajuta. Tot ce mai avem de făcut acum este să găsim o modalitate să intrăm în fortăreața lui Vișinski. Mă îndoiesc că vom reuși cu vorbă bună.
- Ce spui de unul din astea?
Rich arătă spre o mașină din apropiere.
Chance se gândi, apoi spuse:
- Nu cred că numai una va face față. Avem nevoie de ceva mai tare, mai mare, mai robust. Ai vreo sugestie?
Se întoarse cu fața spre conducte, evident neaștepând niciun răspuns.
- Ce spui de un tanc? întrebă Rich.
În clădirea întărită din vechiul fort de frontieră, Viktor Vișinski își freca palmele de satisfacție. Camera era centrul de control, cu legături computerizate spre toate imperiile lui de afaceri din toată lumea.
Un pupitru plin de monitoare umplea întregul perete din spatele lor. Multe dintre ele arătau niște grafice referitoare la sistemul de pompare al complexului. Unul prezenta o imagine de ansamblu asupra complexului. Pe altul imaginea, în direct, a porții principale, apoi a unei scări de acces goale, apăreau niște gardieni patrulând.
Imaginile de pe monitoare se schimbau constant, prezentând diverse încăperi.
Jade stătea în spatele camerei, privind. Stabb se afla chiar lângă ea. Nu mai ținea arma îndreptată spre ea, dar erau suficienți gardieni înarmați cât să nu fie nicio șansă ca Jade să evadeze.
Cum totul mergea exact cum plănuise Vișinski, era sigură că va fi eliminată. Stătea cu ochii ațintiți pe principalul ecran al instalației KOS, urmărind orice semn care i-ar fi putut indica că tatăl ei și Rich erau acolo, dar, în afară de un singur container de combustibil, care părăsea complexul, erau puține semne de viață.
Un tehnician postat în fața unui grup de monitoare se întoarse să vorbească cu Vișinski, care dădu din cap cu evidentă satisfacție.
- Totul este pregătit, spuse Vișinski către Stabb și Jade. În câteva momente putem începe secvența computerizată pentru a umple sistemul de conducte cu combustibilul nostru contaminat. Și, în câteva ore, va fi în drum spre Europa. Nimeni nu va ști de unde vine. Nu, până să își dea seama că prețiosul lor combustibil este inutilizabil, sau... instabil. Nimic nu ne mai poate opri acum.
- Tata vă va opri, spuse Jade. Nu ai câștigat încă.
- Vine tăticul să te salveze? spuse Stabb. Din mormânt?
- Chiar dacă, printr-un miracol, ar fi viu, nu poate face nimic, o asigură Vișinski pe Jade.
Unul dintre gardieni se apropie în grabă de Stabb și vorbi cu el în rusă. Jade nu avea idee despre ce vorbeau, dar Stabb se duse la monitoare și se înfurie brusc.
- Și nici tu nu poți face nimic. Ai băgat-o pe Magda în spital, dar acum ești complet singură, spuse Vișinski. Nimeni nu te mai poate ajuta. Nu vine nimeni în ajutorul tău.
- Cred că trebuie să te uiți aici, spuse Stabb.
Părea destul de agitat. Monitorul de deasupra lui își schimbă imaginea dintr-o încăpere, spre poarta principală. Un drum din apropiere șerpuia spre munți, înspre o vale, și de acolo venea direct spre poarta principală un tanc imens.
Lui Jade îi dădură lacrimile de bucurie și satisfacție. Inima i se umplu de fericire când acesta își aținti tunul spre camera de supraveghere, iar în secunda următoare imaginea dispăru de pe ecran.
Aproape în același moment, întreaga cameră se zgudui la impactul proiectilului cu poarta veche. Luminile pâlpâiră și din tavan căzură bucăți de moloz. Mai multe monitoare se închiseră.
Stabb urla, dând din mâini către gardienii din cameră.
Unul dintre monitoare își reveni și arătă imaginea porții zdrobite și a tancului acoperit de molozul rezultat din distrugerea zidului. Nu părea capabil să se mai miște, dar turela era deschisă larg.
De afară se auzi un schimb de focuri.
Rich alerga pe dalele inegale ale pavajului din curtea complexului. Avea o treabă de făcut. Trebuia s-o ia pe Jade.
Tatăl său trăgea foc de acoperire spre gardieni, încercând să-i îndepărteze cât mai mult de clădirea principală, acolo unde îi spusese Ralph că are Vișinski camera de comandă.
Drumul era liber, iar Rich trebuia să profite cât mai mult de panica creată de tanc, praf și fumul ultimei grenade fumigene. Văzu siluetele negre ale gardienilor trecând pe lângă el și spera că se îndreaptă în direcția bună.
Destul de repede, găsi treptele de la intrare - ușile de metal erau deschise.
Înăuntru dădu întâi peste o mică anticameră și apoi pătrunse în spatele centrului de comandă. Părea că toată lumea era concentrată la monitoarele aflate în partea opusă a camerei. Unul dintre ele arăta imaginea rafinăriei de unde Chance și Rich tocmai scăpaseră. Cele mai multe prezentau imagini de la camerele de securitate din fortăreață.
Pe unul din monitoare, Rich îl văzu pe Chance cum alerga spre camera de luat vederi - apoi se opri, se întoarse spre cameră și trase direct în obiectiv.
În timp ce monitorul se înnegrea, se auzi un strigăt de bucurie și atunci Rich o văzu pe Jade. Era la mai puțin de 10 metri. Se apropie mai mult.
Și metalul rece al unui pistol se propti în ceafa lui.
- Pe mine mă cauți? spuse Stabb.
Vișinski era în fața monitoarelor. Îi trata cu un dispreț plin de încântare pe Jade și Rich.
- Ar trebui să pun să vă împuște pe amândoi acum, spuse el. Singurul meu regret ar fi că nu este aici și tatăl vostru, ca să vadă execuția.
- Se va preda dacă află că ne ai prizonieri. Și dacă promiți că ne dai drumul, spuse Rich. Îl poți suna pe mobil. Așa trebuia să luăm noi legătura cu el, ca să afle dacă suntem bine. Dar probabil nu te va crede.
Se întoarse spre Jade și îi făcu cu ochiul, sperând că aceasta își va da seama ce se întâmplă. Sperând că Vișinski și Stabb nu vor vedea.
Vișinski îl privi cu ochii aproape închiși.
- Oh, plăcerea, spuse el încet. Plăcerea de a-l face să asculte cum muriți voi doi.
De afară se auzeau din ce în ce mai multe rafale de armă și apoi o explozie. Acum era și mai aproape.
Vișinski scoase mobilul și îl deschise.
- Stabb, dă-i drumul!
O altă explozie - chiar afară.
Stabb apăsă butonul de pe consola principală și pe monitor apăru scris mare 20.
Poate 20 de minute? Dar speranțele lui Rich fură spulberate când pe monitor 20 deveni 19. Apoi 18...
- Care este numărul de telefon? întrebă Vișinski.
17
Jade scutură din cap.
- Nu-i spune, Rich.
16
- Spune-mi sau Stabb o va împușca pe sora ta în picior, spuse Vișinski.
15
- Spune-mi și îți promit că nu va suferi, adăugă el.
14
- Îți promit.
13
- Rich, te rog... spuse Jade. Nu...
12
Rich o strânse de mâna.
11
Și îi spuse lui Vișinski numărul de telefon.
10
Vișinski formă numărul.
9
Afară, zgomotul de arme se apropia și mai mult. Cineva strigă.
8
Vișinski puse telefonul la ureche.
7
Zâmbea.
6
- Stabb, spuse Vișinski. Îți voi spune eu când.
Arătă spre Rich și Jade, care stăteau în fața lui.
5
Rich auzi cum telefonul se conectează - chiar și prin zgomotul de arme, putea auzi cum sună.
4
Arma lui Stabb era îndreptată spre Rich, iar numărătoarea ajunsese la
3.
CAPITOLUL 23
- Nu răspunse, spuse Vișinski. Nu încă.
- Nu va răspunde niciodată, spuse Jade.
Numărătoarea era la 2.
- Are dreptate, spuse și Rich calm.
1
- Vezi tu, acela nu era numărul de telefon al tatei.
Zgomotul de alarmă al lui Stabb atrase atenția lui Vișinski spre monitoare. Nu era clar nici măcar dacă auzise ceea ce spusese Rich.
- Este numărul de telefon ce mi-a fost dat, spuse Rich. Eu și tata l-am lăsat la stația de pompare, atașat de un explozibil sensibil la vibrații. Și era setat pe vibrații.
Pe monitor se vedea cum se dezlănțuise infernul la stația de pompare. O bilă de foc cuprinsese clădirea centrală. Ecranele se înnegriră.
Vișinski și Stabb fugiră la fereastră. La distanță mare, cerul strălucea într-un portocaliu supranatural, în timp ce cisternele de combustibil săreau în aer una după alta, într-un lanț de foc, în apropierea stației de pompare.
- Sunând la numărul acela, spuse Rich, ai declanșat bomba.
- Conductele se închid, strigă Stabb ca să acopere zgomotul și confuzia creată.
Se uită spre Vișinski.
- Măsurile de siguranță se activează. Nu mai e nicio șansă ca petrolul tău să ajungă la destinație - chiar dacă măcar o parte din el a scăpat de explozie.
Zgomotul era din ce în ce mai puternic. Un zumzăit puternic venea de afară, ca și cum s-ar fi apropiat un roi uriaș de insecte.
Stabb schimba cu frenezie imaginile pe monitoare. Cele mai multe arătau fum și foc. În final, găsi o imagine clară de deasupra fortăreței. O privi și apoi înjură. Privi spre Rich, se întoarse și o luă la fugă.
- Stabb! strigă Vișinski după el. Stabb, unde fugi?
Vișinski fugi spre monitor. Imaginea de pe ecran era focalizată de imaginile unor elicoptere care se apropiau prin fum.
- Alți oaspeți? îl întrebă Rich pe Vișinski.
Omul nu răspunse. Băgă mâna în interiorul hainei și scoase un pistol, dar, înainte să apuce să facă ceva, Jade îl lovi puternic în stomac. Vișinski se ghemui de durere, iar Rich îl lovi în față. Pistolul zbură cât colo.
- Haide, spuse Rich.
O luă de mână pe Jade și fugiră spre ușă.
Înainte să poată ieși, Vișinski se prăvăli peste ei, punându-i la pământ. Urlând, înșfăcă o armă de pe jos și se ridică în picioare. El era acum între copii și ușă. Îndreptă arma spre ei.
- Poate că mi-ați întârziat planurile, mârâi el, dar acum veți plăti pentru asta.
Încordă degetul pe trăgaci.
Abia dacă își dădu seama ce îl lovise. Un corp imens al unui fost soldat SAS se prăvăli peste Vișinski, aruncându-l în față.
- Vine cavaleria, anunță Chance.
Jade și Rich se aruncară pe burtă în momentul în care Vișinski deschise focul. Gloanțele le trecură pe deasupra capetelor. Jade sări în picioare și apoi asupra lui Vișinski. Sări cu ambele picioare înainte, proiectându-l prin aer. În timp ce Vișinski se ridica, Rich îl apucă de picior și-l lovi cu putere.
Vișinski se împiedică, cu arma încă trăgând.
Gloanțele nimeriră monitoarele și pupitrul de comandă. Ecranele explodară, iar cablurile se aprinseră. Vișinski se prăbuși peste consolă cu un strigăt puternic.
Arma căzu pe podea, iar Vișinski se arcui puternic în contact cu cablurile smulse. Tot corpul îi fu cuprins de o lumină albastră, palidă timp de o secundă. Se prăbuși pe spate, într-o explozie de scântei și flăcări, iar mai apoi încremeni.
- Toate lucrurile bune au un sfârșit, spuse Chance. Se pare că și cele rele.
Alergară la fereastră să vadă cele 3 elicoptere negre care survolau fortăreața. Siluete negre coborâră rapid pe frânghii. Aerul fu din nou umplut de zgomotul focurilor de armă.
În timp ce Rich, Jade și Chance ieșeau din camera principală de comandă în anticameră, ușile din spatele lor se închiseră.
- Oprește-te acolo, spuse Stabb. Întoarce-te cu grijă.
Chance oftă.
- Ești gata? răsuflă el.
Rich și Jade dădură amândoi din cap.
Apoi se întoarseră încet spre Stabb. Stătea la câțiva metri de ei, cu o armă îndreptată spre Chance.
- Mă vei scoate de aici, spuse el.
- Nu, îi spuse Chance. Noi plecăm acum.
Se întoarse și o luă ușor din loc.
Cu ochii larg deschiși, Stabb păși în față, cu arma lipită de spatele lui Chance.
- Uită-te la mine! strigă el.
Dar privirea lui era ațintită asupra lui Chance. Nu putea vedea piciorul lui Jade zburând spre arma lui. Și nici pe Rich, care se apropia de el.
Amândoi se sincronizară. Arma ateriză pe podea. Stabb țipă de uimire, care deveni strigăt de durere când Rich îl lovi năprasnic în stomac. Dublă lovitura cu un upercut. Stabb se lungi pe spate, lovindu-se puternic de podeaua de piatră. Un suspin ușor îi veni pe buze și apoi liniștea.
Sunetul focurilor de armă și exploziile de afară încetaseră aproape în totalitate. Se auzea, în schimb, cum cineva se apropie.
Era Ardman. Avea o mână bandajată și un plasture mare pe frunte. În spatele lui, Rich și Jade puteau vedea siluete în întuneric, camuflate, care se mișcau rapid printre ruinele fortăreței, căutând supraviețuitori printre gardienii lui Vișinski.
- Speram că vă pot fi de folos cu ceva, spuse Ardman. Dar se pare că țineți totul sub control. Iar oamenii mei îmi spun că nu le-ați lăsat prea multe de făcut pe aici.
Arătă spre curtea castelului.
- E bine dacă tot ajungi la fața locului, chiar și după momentul oportun, îi spuse Chance zâmbind.
- Orice pentru un vechi prieten. A, și domnul Halford vă transmite salutări. Am trimis niște oameni să-l recupereze și să-l ducă acasă. Se pare că a uitat să-și ia pașaportul și s-ar putea să fie ceva formalități de îndeplinit.
- Toate în zona ta de expertiză, bănuiesc, spuse Chance. Să înțeleg că voi trei vă cunoașteți.
- Ne-am mai întâlnit, spuse Jade, în timp ce Ardman îi conducea afară din clădire, spre un elicopter care aștepta lângă zidul fortăreței.
- Am băut un ceai împreună la Clarendorf, spuse Rich.
- Eram cam grăbiți și n-am apucat să lăsăm bacșiș, spuse Jade.
- Sper că Ardman a făcut-o, spuse Chance. Indiferent de circumstanțe.
Ardman stătea lângă elicopter. Îi privi amuzat.
- Deci, spuse Ardman, în afară de o pregătire de specialitate și un drum sigur către casă, vă mai doriți altceva?
Chance privi către Jade și Rich. Rich și Jade priviră spre tatăl lor.
John Chance zâmbi, apoi îi luă pe Rich și Jade în brațe, lângă elicopter.
- Nu, mulțumesc, îi spuse Chance lui Ardman, în timp ce își îmbrățișa copiii. Am tot ce-mi doresc.
SFÂRȘIT
