..............................................
3.
Cum promisese, Rene o aștepta la spital, nu departe de cabinetul doctorului Messange.
Având un aer preocupat, el se plimba cu pași mari de-a lungul culoarului ce ducea la sala de radiologie și se grăbi în întâmpinarea ei când o zări venind în cârje.
- Care e verdictul? întrebă el îngrijorat. Trebuie să renunț din nou la una din cele mai bune balerine?
- Nu, răspunse ea zâmbind, nu e nimic rupt, numai o entorsă banală. E foarte dureroasă, dar în câteva zile va fi doar o amintire neplăcută. Doctorul a spus că-mi voi putea relua exercițiile la bară imediat ce va dispărea hematomul. Până atunci, el recomandă să fiu foarte atentă și să mă odihnesc foarte mult.
- Cu atât mai bine! zise Rene oftând ușurat. Acum, ascultă-mă cu atenție: am planuri mari cu tine, mititico, spuse el misterios. Mergem la Barbizon, să luăm masa cu Antoine Charron. Știi cine este?
- Bineînțeles, face scurt metraje pentru televiziune, nu-i așa?
- Exact! Dar ai să afli mai multe când ne vom urca în mașină.
Rene conducea mașina cum își conducea trupa: cu dinamism și autoritate. Se strecura printre mașinile blocate în traficul străzilor ce duceau la Place de l`Etoile, rămânând surd la claxoanele și protestele celorlalți șoferi.
O porni spre Camps Elysees, vorbind repede și gesticulând cu ambele mâini ridicate de pe volan.
- Antoine vrea să realizeze un film despre viața de zi cu zi și despre antrenamentele balerinelor. A citit numeroase articole despre fosta ta profesoară, Olga Valenska, și celebra ei școală de dans. Știi că ea a avut idei foarte avansate pentru timpul său? Concepția ei despre artă, metodele sale pedagogice, au influențat foarte puternic dansul modern. Antonie a scris deja aproape tot scenariul. Este povestea unei fete de 17 ani, care visează să devină o stea a baletului. În fiecare zi, se duce la cursurile de balet ale unei foste balerine autoritare. Filmul trebuie să evoce micile evenimente, fericite sau nefericite, care vor surveni în cele câteva zile din viața eroinei: ea speră să obțină un rol într-o comedie muzicală, după ce este convocată de un director de teatru. Din păcate, o altă balerină se dovedește a fi mai bună decât ea, fiind aleasă pentru rol... Viitorul ei să năruie! Trebuie să se întoarcă la exercițiile zilnice, să suporte observațiile profesoarei, răutățile și gelozia unora dintre colege. E clar? Speranțele minunate și decepțiile amare, suferința și descurajarea, micile succese, marile triumfuri, n-ai uitat nimic din toate acestea?
- Nu, Rene, sunt bucuriile meseriei și nu regret nimic, spuse ea cu înflăcărare.
- Cred că Antoine va reuși să scoată un film foarte frumos, plecând de la un astfel de subiect. Este bun în meserie și scoate niște efecte vizuale de excepție. Scenele de dans vor fi foarte potrivite pentru aceste efecte. Toată trupa va lucra cu el și vreau să-l conving să-ți dea ție rolul principal! Te interesează?
- E pasionant! exclamă ea, entuziastă.
- Ești încă foarte tânără și nu vei părea mai mare de 17 ani, îi spuse el privind-o admirativ.
Maryane roși puțin.
- Mulțumesc, spuse ea încântată. Partea coreografică a filmului va fi supravegheată de tine?
- Firește! Dacă nu era astfel, n-aș fi fost în măsură să-ți dezvălui toate acestea! Antoine mi-a încredințat punerea în scenă a celor mai frumoase secvențe din Lacul lebedelor și Giselle. Trebuie să-ți mărturisesc decepția mea că trebuie să te prezinți la această întrevedere mergând în cârje, spuse el cu nemulțumire în glas. E dificil să-l cucerești când țopăi în bețe! Din fericire, Antoine mi-a dat mână liberă în alegerea primei balerine. Cred mai degrabă că vrea să-ți expună aspectul psihologic al personajului său.
- Când trebuie să înceapă filmarea?
- Dacă Antoine se hotărăște că tu ești interpreta ideală, filmările vor începe săptămâna viitoare. Sper să fie înțelegător și să aștepte până ți se va vindeca definitiv glezna, înainte de începerea filmării secvențelor de dans. În mod normal, filmarea va trebui terminată în cursul lunii august.
- Dar... eu plănuisem să plec din Paris peste 8 zile, zise Maryane dezamăgită. Sunt invitată să-mi petrec vacanța în Cap d`Antibes.
- Nici să nu te gândești! exclamă el. Acum, nu se poate pune problema unei vacanțe, ar fi o nebunie.
- De ce?
- Filmul e mult mai important pentru cariera ta decât o intrigă amoroasă cu Alex Corwell, înțelegi? Ce-ți poate oferi omul acesta ca să accepți să-i devii amantă? Viață ușoară, destui bani ca să-ți finanțezi propria trupă de balet și pe deasupra, promisiunea de a face din tine o stea?
- Dorește să ne căsătorim.
- Dumnezeule! E culmea! explodă el.
Ridică ambele mâini de pe volan, pentru a-și exprima indignarea. Mașina viră periculos.
- Haide, Maryane, fii realistă, doar îl cunoști pe Alex, temperamentul lui excesiv de dominator! Crezi că te va lăsa să acționezi după bunul tău plac, atunci când veți fi căsătoriți? Ce va deveni viața ta? Îți va organiza viața după cum își organizează și afacerile. Vei ajunge o marionetă, la capătul sforilor trase de el. De altfel, îmi cunoști părerea despre căsătorie! Această instituție străveche și demodată este doar o formă deghizată de sclavie.
- Dă-mi voie să nu fiu de acord cu tine! Nu există decât căsătorii nefericite!
- De unde știi? Din câte-mi aduc aminte, ești total lipsită de experiență!
Maryane se mulțumi să privească drumul. Până la orizont, nu se vedeau decât imobile gigantice și coșuri de uzine, alcătuind un peisaj deprimant.
Rene nu știa că era căsătorită cu Bertrand. La angajare, păstrase tăcerea asupra neobișnuitei sale căsătorii.
- Te-ai gândit bine?! strigă el, de parcă Maryane ar fi fost surdă. Preferi să vii cu mine la Barbizon sau să-l urmezi supusă pe Alex la Cap d`Antibes? Suntem la periferia orașului. Mai este timp să ne întoarcem, să știi! spuse el sarcastic.
Rene frână brusc și trase mașina la marginea drumului. Manevra lui fusese atât de neașteptată, încât stârni mânia multor automobiliști.
- Trebuie să iei o hotărâre, acum, Maryane! zise el exasperat. Da sau nu. Te interesează această filmare? Nu-ți face griji pentru mine, voi găsi oricând o fată cu care să te înlocuiesc, dacă preferi să renunți! Balerinele cu talent nu lipsesc de pe piața din Paris!
Maryane se simți jignită și se întoarse, privindu-l furioasă. Nici privirea lui Rene nu era mai calmă și el bătea cu degetele în volan. Ce încercase el să spună? Că nu era o balerină de excepție? Sau era doar nerăbdător să-i afle răspunsul?
Alegerea ei nu era deloc ușoară! Ar fi fost bine să aibă cu cine să se sfătuiască, înainte de a face pasul acesta care nu era lipsit de importanță. Dar... n-avea cui cere sfatul! Încercă să se gândească repede cum ar fi reacționat Bertrand, dacă ar fi aflat că i s-a făcut oferta de a debuta în cinema. N-ar fi împins-o el să încerce șansa de a se acoperi de glorie?
Maryane oftă.
- Mi-ar fi făcut plăcere să plec în vacanță dar... tu ai dreptate, ar fi o nebunie să refuz acest rol!
Debordând de bucurie, Rene o privi fericit.
- Bravo! Acum te recunosc, mititico!
O luă în brațe și o sărută pe amândoi obrajii.
- Și-acum, la drum spre Barbizon!
El porni motorul și mașina țâșni în traficul șoselei.
- Ce căldură, spuse Rene, simt că mă topesc! Parcă am fi în Sahara! Câteva ore petrecute în pădure ne vor face foarte bine.
Peste tot, în împrejurimile capitalei, se vedea amprenta industriei: uzine, hangare, depozite de materiale și munți de fiare vechi.
Părăsind drumul național, începură să apară ferme izolate, câteva case mici înconjurate de grădini de legume, pășuni, schimbând total peisajul. Mașina intră pe un drum mărginit de plopi argintii, ale căror frunze opreau razele fierbinți ale soarelui. Trecură prin câteva sate cu căsuțe din piatră și acoperișuri de țiglă, pe lângă biserici modeste înconjurate de florile multicolore ale cimitirelor, zărind în depărtare pădurea de stejari.
În sfârșit, se apropiau de Barbizon, loc plin de hoteluri și restaurante, oricând gata să primească turiști.
În trecere, Rene îi arătă încântat casa lui Theodore Rousseau, cea a lui Millet, vechiul han al lui Pere Ganne, toate transformate în muzee.
Antoine Charron și soția sa, Florence, locuiau într-o casă mai departe de centru și animația turiștilor. Căldura teribilă a zilei nu-i împiedică să savureze friptura de cocoș în sos de vin, preparată cu mare artă de Florence. Un șerbet de căpșuni care se topea în gură încunună festinul. Antoine, mare cunoscător de vinuri, desfundase o sticlă de Chambertin în onoarea lor.
Maryane, cucerită de atmosfera amicală, începu repede să povestească despre tinerețea petrecută cu Olga și despre anii cât studiase dansul în școala unei balerine de mare talent.
Antoine era un bărbat liniștit, cu o conversație plăcută, calmul său temperând destul de repede entuziasmul lui Rene. Din când în când, el mai punea câte o întrebare cu vocea-i gravă, apoi rămase cu ochii ațintiți pe Maryane, ascultând cu atenție povestea acesteia.
Chiar înainte de a se termina masa, el știa deja totul despre ea, atât fusese de vorbăreață! Trecuse oare cu succes această probă? se întrebă ea cu oarecare îngrijorare.
Când în sfârșit Antoine îi propuse rolul, ea sări în sus de bucurie. Restul după-amiezii discutară despre programul de repetiții și filmarea primelor scene. Era prevăzut ca o serie de scene să fie filmate la Paris, într-un studio de televiziune. Aveau să se filmeze scene și în decoruri naturale, pe străzile capitalei, iar altele în Savoia, în Alpi.
La lăsarea serii, își luară cu părere de rău rămas bun de la gazdele lor. Atmosfera era plăcută și era impregnată de mirosul pădurii.
Ajunși în Paris, căldura înăbușitoare îi întâmpină împreună cu praful și zgomotul, sub un cer acoperit și amenințând cu furtună.
Rene o conduse pe Maryane. De a doua zi, ea trebuia să facă niște încercări, în colaborare cu un inginer de sunet. Rene îi promise că va veni s-o ia dimineața, apoi se despărțiră.
Maryane ajunse în micul apartament obosită și încălzită și găsi un bilet de la Cecile. Alex sunase și-i cerea să-i telefoneze de urgență la hotel.
Maryane își pregăti baia și se întinse în apa caldă, lăsându-și gândurile să vagadondeze. Odihnită și împrospătată după baie, își bandajă glezna, apoi îmbrăcă un halat subțire de bumbac. Își refăcu machiajul discret și-și puse cerceii de aur rămași de la mama ei. Aruncă o privire în oglindă, inspiră adânc și-l sună pe Alex.
De cât timp stătea lângă telefon, în așteptarea apelului ei? El răspunse aproape imediat, iar Maryane tresări auzindu-i tonul iritat.
- Sosesc imediat. Trebuie să vorbim foarte serios, spuse el aproape tăios.
Maryane închise telefonul și se strâmbă. Alex părea destul de prost dispus, ceea ce nu anunța nimic bun... dar era de înțeles. Călătoria lui în Bourgogne nu fusese pe cât de obositoare, pe atât de inutilă?
Ea făcu puțin ordine, țopăind prin camera ce se întuneca din ce în ce mai tare, din cauza apropierii furtunii. Norii grei acopereau cerul și începură fulgerele. Maryane închise ferestrele.
Soneria se auzi scurt.
- Știi, fără îndoială, că mă întorc de la Montenay! zise Alex acru.
El intră furios în cameră și puse pe masă valiza pe care i-o pregătise Cecile, cu o zi înainte.
- Știu, mi-a spus Cecile, imediat ce m-am întors! răspunse Maryane intrând în urma lui în salonul întunecat.
El făcu o pauză și o privi cum merge în cârje, iar Maryane ghici ostilitatea din privirea lui. Contrar obiceiurilor sale, nu manifestă dorința de a o îmbrățișa. Din înălțimea sa, o privea sever și încruntat, ca un tată supărat, nu ca un îndrăgostit! Pe chipul lui se citea oboseala, făcându-l să-și arate vârsta.
Maryane îi susținu privirea piezișă cu cea mai mare seriozitate posibilă.
- Nu ți-am promis că mă voi întoarce de la Montenay? De ce n-ai avut încredere? întrebă ea acuzator.
Ea se așeză și-i arătă cu mâna fotoliul din fața ei, invitându-l să se așeze.
El rămase însă în picioare, cu pumnii strânși în buzunare, incapabil să-și stăpânească furia.
- Mi-ai promis că te vei întoarce în aceeași seară. Și că mă vei suna imediat! N-ai făcut nimic din toate astea. Ce motiv ai avut să nu-ți ții promisiunile?
Maryane simți cum se enervează. Cu ce drept își permitea să-i facă reproșuri? Dacă ar fi acceptat să se căsătorească, el ar fi considerat că ea trebuie să i se supună orbește. Rene îi atrăsese atenția asupra acestui aspect, iar ea știa bine că n-ar fi putut, în niciun caz, să suporte autoritatea unui soț gelos.
În fond, își dăduse seama că dădea dovadă de aceeași poftă de libertate și independență ca și Bertrand. Privirea bănuitoare a lui Alex o revoltă. Nu mai era la vârsta la care să se lase prinsă în greșeală, ca o adevărată adolescentă supusă autorității unui tată tiranic.
- Îți mărturisesc că am uitat! spuse ea în șoaptă.
Se înroși, pierzându-și puterea de a-i mai vorbi lui Alex sfidător și își plecă privirea.
- Am fost foarte îngrijorată din cauza gleznei, continuă ea încet.
- Sigur! Iar eu, la 11 noaptea, așteptam înnebunit de grijă să-mi dai un telefon, îi reproșă el. Dar, bineînțeles, tu nu te-ai gândit la această posibilitate! Unde erai? În brațele lui Bertrand Chauvigny? A trebuit să sun de mai multe ori, până când el să se hotărască să-mi răspundă.
Maryane se îndreptă de spate și-l privi rece.
- Nu cred că trebuie să răspund acestor insinuări, Alex.
- Iartă-mă, Maryane, dar Chauvigny mi-a spus că ai căzut și te-ai lovit rău, că ai nevoie de odihnă. Îmi înțelegi îngrijorarea? Când am aflat că va trebui să rămâi la Montenay, mi-a venit un dor nebun să te revăd. De-aceea am plecat în grabă, ieri dimineață! Voiam și să aflu dacă ați hotărât divorțul. L-am prevenit pe Chauvigny de vizita mea, de ce nu m-ai așteptat?
- Pentru că trebuia să mă vadă imediat un specialist. Picioarele balerinilor trebuie îngrijite cu mare atenție! Când Bertrand ți-a spus că-mi voi prelungi șederea la Montenay, nu știa că eu aveam intenția să plec a doua zi... continuă ea mai calm.
- Ideea de a te ști prea mult timp lângă el nu-mi plăcea deloc. Eram obsedat de gândul că...
El tăcu, părând stânjenit.
- Că... Te rog, continuă!
- Că poate... O, Doamne... Nu știu cum să-ți spun, Maryane! mormăi el, nesigur.
Își trecu mâna prin păr și se îndreptă spre balcon.
- Mă temeam că te va forța să-ți îndeplinești datoria conjugală, ca să te facă să nu mai ceri divorțul, spuse el. Eram nebun de gelozie! Mi-am anulat toate întâlnirile din ziua aceea și am pornit să te smulg din ghearele acelui demon!
El continuă să vorbească printre dinți, privind fix ploaia torențială ce se abătuse asupra orașului.
- Nu cred că erai nebun, Alex, spuse Maryane rece.
- Adevărat?
El traversă salonul și se apropie de ea, cu mâinile întinse.
- Și totuși, ești prima femeie din lume care m-a făcut să-mi pierd rațiunea!
- Ce vrei să spui?
- Nu face pe nevinovata! Iată că e mai bine de 1 an, balerină adorabilă, de când sunt pe urmele tale!
- Dar ce vină am eu? Nu ți-am cerut să mă urmezi prin toată Europa!
- Nu mi-ai cerut nici să renunț la tine... și nici nu mi-ai refuzat invitațiile la cină. Cum să nu fiu tentat să cred că mă plăceai?
- Mi-ar fi fost destul de greu să nu-ți accept invitațiile, Alex, oftă ea, pentru că ține la tine dar... nu te iubesc.
Ea-și aminti în liniște de încăpățânarea cu care Alex o aștepta în fiecare zi, la ieșirea din teatru, în taxi sau al volanul mașinii sale. El insista ca ea să meargă cu el la restaurant, după spectacol. Niciodată nu se gândise că ea ar fi putut avea alt program, sau că ar fi vrut să se distreze în compania colegilor de aceeași vârstă.
- Câteodată ești foarte autoritar! reluă Maryane zâmbind. Eu am încercat să nu te jignesc prin refuzuri repetate. Nu ești primul bărbat care mi-a făcut curte, Alex; în meseria mea, asta se întâmplă în mod frecvent! Credeam că vei renunța să mă tot urmezi, când vei realiza că nu sunt dispusă să-ți devin amantă. Nu mă așteptam să mă ceri de soție!
- Înțeleg... zise el cu ironie. Adică, totul este doar din vina mea! Ți-am forțat mâna și te-am constrâns să-mi spui că ești măritată! Ce frumos pretext ca să alergi să te arunci în brațele soțului tău adorat! Când ați discutat despre divorț? Înainte de a te arunca în patul lui... sau puțin mai târziu? Sau poate, bucuria revederii te-a făcut să uiți?
Maryane păli, simțindu-se profund jignită. N-ar fi fost mai jignită, dacă ar fi pălmuit-o.
- Ce ți-a spus Bertrand?! țipă ea. N-ar fi fost posibil să-ți spună că... nu, ar fi fost oribil!
Ea începu să plângă, ascunzându-și fața în palme, realizând prea târziu că se trădase când reacționase cu atâta pasiune la sarcasmele lui Alex.
- N-a fost prea vorbăreț. Cum eu încercam să aflu unde ești, el mi-a răspuns că nu mă privește! Apoi, aflând că aveam intenția să mă însor cu tine, s-a dezlănțuit și s-a purtat...
Alex se opri, apoi continuă cu voce sugrumată de furie:
- A fost de-a dreptul grosolan!
- Știam că greșești încăpățânându-te să-l întâlnești! zise Maryane printre lacrimi. Ce ți-a spus? Acceptă divorțul?
- Mi-a râs în nas! Când am pronunțat acest cuvânt, mi-a spus că dacă nu plec, mă dă afară! Apoi a ieșit din cameră. Părea foarte sigur de el... și de tine! De ce m-ai lăsat să cred că nu-l mai iubești, Maryane? întrebă el calm.
- Dar dragoste n-a existat niciodată între noi! țipă ea. S-a căsătorit cu mine pentru a se supune dorinței bunicii sale! Nu m-a iubit niciodată, iar eu, eu... îl urăsc!
- Pentru că nu se târăște la picioarele tale? întrebă el dezamăgit. Totuși, între voi pare să fie un sentiment foarte puternic, o legătură invizibilă, dar foarte strânsă, pe care eu nu mă simt în stare s-o rup. Chiar dacă vei obține divorțul și vei deveni soția mea, am convingerea că vei continua să-i aparții lui Bertrand!
El oftă, descurajat.
- Doamne, ce obosit sunt! Drumul a fost lung și aceste două nopți de nesomn m-au epuizat! Nu mai sunt la vârsta la care să suport excesele! recunoscu el, zâmbind puțin. Fă-mi plăcerea să mă mai suni din când în când; nu mă uita dintr-o dată, Maryane!
- Pleci?
- Da, am să dispar din viața ta. Am fost destul de nebun să-mi imaginez că vei accepta să te căsătorești cu mine și să pleci cu mine pe Coasta de Azur, dar n-a fost decât un vis... Să-l dăm uitării! Fiica mea va răsufla ușurată când va afla că am renunțat la acest proiect. Are aproape aceeași vârstă cu tine și ar fi dat dovadă de gelozie!
- Nu mi-ai spus niciodată că ai o fiică! Ai fost căsătorit! exclamă Maryane acuzator. Și îndrăznești să mă acuzi că ți-am trădat încrederea! Îmi reproșezi că mi-am ascuns trecutul!
- Am fost căsătorit de două ori, mărturisi el, dar am fost decepționat! Când te-am întâlnit, mi-am imaginat nebunește că în sfârșit îmi zâmbea norocul, zise el amărât.
Avea figura crispată de emoție. În pofida încercărilor prin care trecuse, acest bărbat crezuse că putea fi fericit. Dar fericirea zburase pentru totdeauna.
- Cel puțin, am învățat că inima unei fete frumoase și tinere ca tine nu se poate cuceri! Iar tu, vei ști de-acum înainte să refuzi propunerile bărbaților pe care maturitatea îi face prea întreprinzători!
El aruncă o privire pe fereastră.
- Furtuna pare să se fi terminat. Trebuie să mă grăbesc spre casă! Adio, Maryane! Ai grijă de gleznă!
- La revedere, Alex!
El ieși, închizând fără zgomot ușa în urma sa.
Maryane oftă ușurată. De-acum, Alex n-avea s-o mai urmărească! Această mică aventură fără viitor, cu un bărbat de vârsta tatălui ei, se terminase în sfârșit. Nu fusese deloc ușor! Îi era recunoscătoare lui Bertrand care, prin purtarea sa o determinase să pună capăt insistențelor lui Alex. Fără intervenția lui, ar fi gustat ea în aceste clipe inexprimabila și îmbătătoarea senzație de libertate?
Auzi răsucindu-se cheia în broască și ușa de la intrare trântindu-se. Vocea clară și veselă a Cecilei răsună în toată casa, iar aceasta își făcu imediat apariția.
- Bună! Ai găsit biletul?
- Da. Alex tocmai m-a părăsit. De data asta, definitiv!
- Adevărat? Iată-te, în sfârșit, liberă! Și... cum te simți acum? întrebă ea, amuzată.
- Am inima ușoară, răspunse Maryane bucuroasă.
Amândouă izbucniră într-un râs nebun.
- În cazul acesta... nu-ți vei mai petrece vacanța la Cap d`Antibes! glumi Cecile.
- Nu, evident. De altfel, știi foarte bine că n-ar fi fost posibil pentru că voi debuta în filmul lui Antoine Charron! De ce nu mi-ai spus că trupa a fost angajată?
- Sunt superstițioasă! Am preferat să-ți spună Rene. Ce fericită sunt, Maryane! Gândește-te că putem deveni celebre!
Amândouă rămaseră tăcute, visând la cariera glorioasă care le aștepta.
- Ești foarte palidă, ciripi Cecile. Mă întreb dacă n-ar trebui să te odihnești puțin înainte de începerea filmărilor. De ce n-ai merge cu mine în Bretagne pentru câteva săptămâni? Unchiul și mătușa mea s-au mutat acolo. Bineînțeles, nu se compară cu vilele de pe Coasta de Azur, dar ne putem plimba pe plajă, putem lenevi la soare și respira aer curat!
- Programul tău e minunat! Când plecăm?
Timpul petrecut pe coasta bretonă le făcu să uite de aerul sufocant din micul lor apartament parizian, bronzându-se în razele soarelui și în briza mării.
Maryane își recăpătă suplețea gleznei plimbându-se pe țărmul nisipos, la început cu grijă, apoi mersul îi deveni normal, durerea dispărând treptat. Zilele zburau repede, apropiind momentul plecării. Din păcate, nu mai puteau întârzia.
Turnarea filmului începu foarte curând. În fiecare zi mergeau la studioul de televiziune unde repetau sub directa îndrumare a lui Antoine. Rene prelua comanda când era vorba de scenele de dans.
Maryane intră cu ușurință în pielea personajului pe care-l juca. În rolul profesoarei de dans fusese aleasă o artistă care semăna uluitor cu Olga. Din fericire, filmul era un spectacol coregrafic, fără intrigă sentimentală, și nu risca să-i tulbure pacea interioară. Nicio figură seducătoare n-avea să trezească amintirile dureroase ce dormeau în inima ei.
Bertrand dispăruse din nou din viața ei, dar continua să-i tulbure gândurile și visurile.
În săptămânile ce urmaseră plecării grăbite de la Montenay, ea așteptase în fiecare zi, cu disperare, o scrisoare de la el. Dar nu primise nimic, nici măcar un mesaj scurt. Se hotărî să-i scrie, povestindu-i cât era de fericită pentru că fusese aleasă să joace rolul principal al filmului. Glezna nu-i mai crea probleme, dar programul de turnare era sever și cerea mult timp. Era deci ocupată și se gândea că în curând, toată compania avea să plece din nou în turneu. Nu pomeni nimic de Alex.
Câteva zile mai târziu, primi o scrisoare de la Bertrand, al cărui ton rece și excesiv de politicos îi îngheță inima.
El se mulțumea să-i spună că se bucura de vindecarea gleznei, felicitând-o pentru debutul cinematografic. Promitea că se va duce să vadă filmul, când acesta va ieși pe piață. Era foarte ocupat, se apropia culesul și spera că recolta avea să fie bună... poate una din cele mai bune pe care le avusese vreodată domeniul Montenay! Dacă norocul avea să-i zâmbească din nou, avea să continue lucrările de restaurare a castelului și va deveni unul din cei mai reputați viticultori din regiune.
Ochii Maryanei se umplură de lacrimi. Cum putea fi atât de indiferent? De ce-i făcea atâta plăcere s-o facă să sufere?
Amărâtă, ea fu pe punctul de a rupe scrisoarea, dar n-avu curajul necesar. O împături și o puse alături de celelalte lucruri care-i aminteau de Bertrand, în servieta de piele. Acolo găsi și o copie a contractului de căsătorie. Bertrand îi atrăsese atenția asupra ultimelor dorințe ale Olgăi. Desfăcu documentul și citi cu atenție dispozițiile menționate.
În termeni juridici dificili și complicați, documentul stipula că Bertrand, în caz de divorț, trebuia să-i restituie Maryanei suma întreagă obținută de la Olga.
Acum era clar... Acum își explica de ce Bertrand se înfuriase când ea îi ceruse să se despartă. Chiar dacă și el dorea să-și recapete libertatea, se găsea în imposibilitatea de a-i rambursa suma pe care i-o datora. Pentru moment, nu se putea gândi la divorț!
Maryane împături contractul și-l puse la loc.
- Of, nașă, în ce cursă diabolică ne ții prizonieri? murmură ea necăjită.
Descoperi printre hârtii ultima scrisoare de la Olga și începu s-o citească, în speranța că va găsi cheia acestei enigme. La prima lectură, cu siguranță îi scăpaseră amănunte importante. În plus, când primise scrisoarea, nu-și imaginase că se va despărți vreodată de Bertrand! Se aplecă asupra rândurilor așternute pe hârtie de Olga.
„Precis te-ai întrebat adesea, draga mea, cu ce scop am plănuit în amănunt căsătoria ta cu Bertrand. Mai întâi, era un obicei devenit tradiție în țara mea, când eu eram tânără... dar țineam să acționez în interesul vostru, al amândurora.
Nu știi că eu am fost întotdeauna îngrijorată pentru Bertrand. E un suflet foarte sensibil și totodată capricios și pasionat, adesea nemulțumit, iar anii petrecuți în războaiele din Africa i-au împietrit inima, l-au umplut de amărăciune. M-am gândit să-l salvez de el însuși, ajutându-l să se înrădăcineze în pământul străbunilor săi, să reînnoade vechile legături de familie și să se arunce trup și suflet în munca de înfrumusețare a unui loc pe care-l adora. Astfel am hotărât să-i dau toți banii de care avea nevoie pentru a cumpărat Montenay, leagănul familiei sale. Dar ce avea să se întâmple cu tine, fetița mea scumpă? Fiind nașa ta, mi-am luat angajamentul față de părinții tăi să-ți asigur viitorul și n-am uitat că după moartea mea, aveai să rămâi singură pe lume... ești atât de tânără și de vulnerabilă, iar această idee mă îngrozea. Am dispus în favoarea lui Bertrand de capitalul pe care trebuia să ți-l las prin testament. Am luat hotărârea să-i încredințez lui grija de a veghea asupra ta, după moartea mea. Trebuie să mărturisesc, acesta este motivul pentru care ați fost uniți în circumstanțe atât de neobișnuite. Știam de multă vreme că erai îndrăgostită de Bertrand și că această căsătorie te va face fericită. În schimb, am întâmpinat greutăți în a-l convinge pe el, și am profitat de faptul că era foarte bolnav, pentru a-l face să nu se mai opună. Speram atunci, cum sper și acum, din tot sufletul, că va învăța să te iubească, micuța mea Maryane!
Acum înțelegi de ce am acționat atât de surprinzător? Știu că ideile unei femei bătrâne ca mine pot părea câteodată izvorâte din nebunie, dar dragostea mea pentru voi, scumpii mei copiii, a fost unica mea nebunie.
Cu toată dragostea nașei tale, Olga.”
Tulburată, Maryane lăsă scrisoarea să-i cadă din mână.
Ce clar era acum totul! Înțelegea, în sfârșit, puțin mai mult din misterele dragostei.
Din nefericire, ultimele dorințe ale Olgăi nu fuseseră îndeplinite, chiar dacă Bertrand nu mai plecase în Africa și se instalase la Montenay, care devenise unica lui pasiune. Căsătoria lor era doar o tristă neînțelegere. Se chinuiau unul pe celălalt și nu împărțeau nimic împreună.
Grăbită, Maryane își propuse să se gândească la aceste probleme mai târziu. Rene punea în scenă un nou balet și trebuia să joace rolul principal, iar repetițiile începeau în acea dimineață. Trebuia de asemenea să meargă la probă pentru costum.
Porni spre teatru, admirând din autobuz cele mai frumoase locul ale capitalei, scăldate în lumina soarelui. Culorile toamnei ofereau un spectacol minunat.
Deodată, inima i se strânse, gândindu-se la Montenay... Acolo, strugurii trebuiau să fie copți. Se aștepta, fără îndoială, momentul începerii culesului fructelor aurii ale viei.
O cuprinse nostalgia și simți un nod în gât. Ardea de nerăbdare să se întoarcă acolo, să fie cu Bertrand în timpul culesului sub razele arzătoare ale soarelui. Era sărbătoare. Îi povestise Angele, cu aproape 3 luni în urmă.
I se păru că aude râsul sonor al țărăncii voinice. Trei luni! Timpul zburase!
Turnarea filmului se apropia de sfârșit. În febra lucrului și a retușurilor de ultim minut, uitase cât de crudă era absența lui Bertrand. Spera că el va veni la Paris după culesul viilor.
Se hotărî să-l invite la premiera filmului. Ce fericită ar fi dacă el va accepta să vină și să împartă cu ea acest succes modest!
Se trezi din visare, la timp ca să coboare din autobuz. În drum spre teatru, simți că-i vine rău. Nu era pentru prima dată și se întreba îngrijorată dacă nu era însărcinată.
Era târziu și se grăbi spre intrarea artiștilor, intră în vestiar și se îmbrăcă repede, apoi se ocupă de machiaj.
Pe scenă, Rene dădea indicații celor 3 artiști care trebuiau să danseze cu ea, fiind un balet de inspirație foarte modernă. El o privi încruntat, dar nu comentă nimic. Făcu semn pianistului și repetiția începu.
Maryane lucra pe scenă când fu cuprinsă de amețeală. Pe punctul de a leșina, ea se retrase, așteptând ca starea proastă să dispară.
Rene se supără, dar, acceptându-i scuzele, o lăsă să de odihnească puțin. În cursul tabloului următor, în timpul unui șir de piruete, trebui din nou să se oprească.
De data asta Rene explodă:
- Ce-ai mai pățit?!
- Îmi pare rău, nu mă simt prea bine! Pot să mă așez și să beau puțină apă?
- Bine, mormăi el încruntat. Repetiția se va relua după o jumătate de oră.
Maryane se duse în culise să se întindă pe o sofa veche, abandonată acolo de multă vreme. Cecile o însoți. Toată trupa o înconjură cu mare curiozitate, împrăștiindu-se apoi cu viteză la apariția lui Rene.
El îi întinse un pahar cu apă în care era un comprimat efervescent.
- O aspirină, spuse el, e tot ce am putut găsi! Du-te să lucrezi, îi spuse el Cecilei, jete-ul tău este prea lent!
Cecile plecă bombănind, iar el își luă un scaun și se așeză lângă Maryane.
- Ce se întâmplă, mititico? întrebă el cu o tandrețe frățească în glas. Vrei să-mi spui? Ești palidă. Am observat că la ultimele repetiții nu te-ai simțit bine. Astăzi ți-ai pierdut echilibrul de mai multe ori. La început am crezut că este vina partenerului tău, dar acum mă întreb dacă nu este altceva! Ești însărcinată?
Maryane ridică ochii, uluită.
- Crezi că n-am nicio experiență? o întrebă el amuzat. Nu ești prima căreia i se întâmplă, să știi!
- Nu... sunt sigură! N-am fost încă la doctor!
- Ai să te duci mâine, ordonă el. Crezi că vei putea dansa în seara asta fără să leșini?
- Voi încerca, Rene, dar cred că va fi mai ușor dacă vei scoate cele câteva figuri în care eu trebuie să mă învârt în brațele lui Albert.
- Poate că ai dreptate, spuse el înțelegător. Bine, le vom scoase, dacă vom evita astfel să te vedem căzând pe scenă.
El o privi fix.
- Nu-mi imaginam că ai aventuri ca celelalte! Mă decepționezi!
- Ce ți-ai imaginat? protestă Maryane. N-am nicio aventură!
- Ai putea, în cazul acesta, să-mi explici prin ce mister ai rămas însărcinată? Trebuie să ai un amant ca să ți se întâmple asta. Cine e, Corwell?
- Nu.
- Nu-mi spune că i-ai găsit deja un înlocuitor! ripostă el.
El tăcu, intrigat de purtarea ei. Maryane se încăpățână să tacă.
În fața rezistenței ei, el se simți neputincios și temându-se să nu-i sporească supărarea, îi respectă tăcerea.
- E ciudat... spuse el gânditor. Ai fost aici aproape toată vara. Dacă ai fi avut un admirator, sunt convins că l-aș fi remarcat!
Pe toată durata filmărilor, el fusese foarte atent cu ea și o condusese acasă în fiecare seară. Maryane crezuse încă că acest interes era pur profesional. Nu aveau nevoie unul de altul? Ea, de sfaturile lui și el, de talentul ei? Ea ezita să-i spună secretul care o apăsa.
- E adevărat, Rene, nu am pe nimeni.
- Și dacă medicul, după cum e de așteptat, confirmă bănuielile tale, ce vei face?
- Nu știu, n-am avut încă timp să mă gândesc.
- După părerea mea, ai face bine s-o faci. Ai intenția să crești singură acest copil?
- Bineînțeles, n-am de ales!
- De ce?
- Pentru că Bertrand este tatăl copilului și...
Ea tăcu și se înroși, dându-și seama că spusese prea mult.
- Crezi că sunt indiscret dacă te întreb cine este Bertrand?
- E soțul meu!
- Doamne! exclamă el uluit. De când ești măritată?
- De 5 ani.
- Câtă discreție! Ești absolut uluitoare! Nu semeni deloc cu Anne Marechal... Ea vorbește despre Gilles. Aș putea să știu unde se ascunde acest soț misterios? De ce nu mi-ai spus niciodată nimic despre el?
- Suntem despărțiți... răspunse ea, gata să plângă.
- Nu tot timpul, evident, dacă tu aștepți un copil. Ești o figură de neimaginat, te credeam excepțională și păreai posedată doar de demonul dansului, unica ta pasiune părea să fie doar cariera... După părerea mea, femeile interesante sunt rare, iar tu erai una din ele... Și eu care voiam să-ți propun să trăiești cu mine!
- Să trăiesc cu tine?! izbucni Maryane surprinsă.
- Da, îmi cunoști părerea despre căsătorie. E o instituție barbară, total demodată, un fel de sclavie, atât pentru bărbat, cât și pentru femeie.
El îi aruncă o privire furioasă.
- De-a lungul carierei mele, am avut ocazia să cunosc multe proaste, iar pe tine te-am supraestimat! În realitate, nu vrei mai mult decât celelalte! Trebuie să fii destul de proastă pentru a aștepte un copil de la un bărbat de care ești despărțită.
- Nu-ți permit, Rene.
- Nu credeai că sunt în stare să fiu gelos și posesiv, ripostă el. Și eu sunt la fel de surprins, imaginează-ți!
El o privi lung, apoi se îmblânzi, văzându-i lacrimile.
- Îl iubești? O, mai bine nu te obosi, cunosc răspunsul! Dacă nu l-ai fi iubit, ai fi fost atât de atașată de acest copil?
Rene tăcu și-i luă mâinile tremurătoare în mâinile sale.
- N-ai vrea totuși să-mi spui cine este soțul tău și care sunt motivele pentru care nu trăiți împreună?
Cu voce sugrumată, Maryane îi povesti în amănunt strania istorie a căsătoriei sale cu Bertrand și neînțelegerea care se instalase între ei.
Când termină de povestit, Rene o privi în ochi și o întrebă:
- Acum, ce-ai să faci? De ce refuzi cu încăpățânare să-ți anunți soțul? N-are dreptul să știe că tu aștepți acest copil?
- Nu știu! Trebuie să mă gândesc și nu e deloc simplu, să știi!
Ea se simțea acum mai ușurată și se așeză pe canapea.
- Cred că mi-e mai bine, spuse ea zâmbind slab. Hai să reluăm repetiția, vrei?
Seara avu loc premiera, în fața unui public entuziasmat, iar ziarele se umplură de critici pline de elogii. Maryane se simți mândră de interpretarea sa.
După-amiază, după ce ieși din cabinetul medicului, se îndreptă spre teatru, sigură că-l va găsi acolo pe Rene.
- Sunt însărcinată, Rene! Am fost la medic.
- În cazul acesta, ai să mă părăsești? o întrebă el trist.
- Nu, liniștește-te, medicul m-a asigurat că voi putea dansa până la sfârșitul lui noiembrie.
- Ai să dansezi atâta timp cât te vei simți în stare, spuse el autoritar. Dar nu conta pe rolul principal! I-am cerut Charlottei Morino să te înlocuiască. E o artistă de mare talent, figurile grele nu o sperie și cred că va avea un viitor strălucit. Poți să-ți reiei locul în trupa de balet!
Fără alt comentariu, el îi întoarse spatele și se îndepărtă, indiferent față de disperarea care o cuprinsese pe Maryane.
Ea o privi printre lacrimi pe Charlotta care evolua pe scenă. Ce demonstrație fantastică! Ușoară ca un fulg, Charlotta se juca, nu dansa cele mai dificile figuri. Maryane îi admiră grația și perfecțiunea mișcărilor. Ridicată în poante, aceasta părea să nu atingă pământul. Era ca o pasăre ușoară, în zbor.
Maryane nu se putea opri din plâns. Era sfârșitul visului ei frumos. N-avea să fie niciodată o stea! Comisese o eroare gravă când plecase să-l vadă pe Bertrand, și-și pierduse norocul
Înduioșat de disperarea ei, Rene se apropie, o luă în brațe și o legănă ca pe un copil, iar ea își puse capul pe umărul lui, scuturată de suspine.
- Nu plânge, spuse el blând. Nimic nu e pierdut. Norocul îți va zâmbi, poate, după nașterea bebelușului! L-ai anunțat pe Bertrand?
- Nu încă. Am să aștept, poate, să se termine culesul viilor, răspunse ea cu glas pierdut.
Ea își șterse lacrimile și se îndreptă spre vestiar. Avea să îmbrace costumul pe care-l purta în trupa de balet.
CAPITOLUL 6
Vara își pierduse strălucirea. Declinul zilelor era rapid. Aerul era încă blând, dar culorile răsăritului deveniseră mai tari.
Ce toamnă frumoasă! Pomii erau aproape în întregime desfrunziți. Păsările dispăruseră din calea vântului și a ploii.
Zilele se scurgeau într-o atmosferă de pace melancolică și în curând, Maryane observă că silueta sa se rotunjise, pierzându-și grația. Simțea că se îngreunase și în curând, simți mișcările copilului. Această palpitație imperceptibilă era manifestarea acelei vieți care se trezea în ea?
Niciodată nu simțise o emoție asemănătoare!
Din clipa aceea, toate resentimentele și regretele dispărură, lăsând doar bucuria de a fi mamă și așteptarea plină de tandrețe a copilului.
Puțin după aceea, ea hotărî să renunțe la dans până la nașterea copilului.
Rene acceptă cu ușurare hotărârea ei, apoi o privi îngrijorat. Încercând să-și ascundă tulburarea, el o întrebă cu destulă brutalitate:
- L-ai anunțat pe soțul tău?
- Nu...
- De ce? hotărâseși s-o faci în toamnă, dacă-mi aduc bine aminte! Nu crezi c-ar fi timpul să te gândești?
- Știu, dar e.... dificil!
- Adevărat? Totuși, Bertrand are dreptul să știe că tu aștepți acest copil. Este al lui! Și cine va avea grijă de tine pe toată durata sarcinii?
Maryane zâmbi, emoționată de grija manifestată de Rene.
- Ești drăguț, Rene! Liniștește-te, voi avea grijă de mine... și de copil! răspunse ea senină.
Fără să mai spună ceva, ea părăsi teatrul.
Cum putea să-i spună lui Rene că nu se simțea în stare, pentru moment, să-i scrie lui Bertrand și să-i dea vestea neașteptată?
Trăind mereu o stare de teamă și deprimare, incomodată de persistența frământărilor sale, Maryane se duse peste câteva zile la doctor.
Acesta era un om bun și înțelegător, căruia îi mărturisi toate frământările sale. El o asigură că era sănătoasă ca și copilul. Totul mergea bine; puțină odihnă, o viață calmă și un program regulat îi vor permite să suporte mai bine nervozitatea și stările proaste, inerente situației. În primăvară ea avea să cunoască cea mai mare bucurie din viața unei femei, aceea de a aduce pe lume un copil sănătos și voinic.
- Nu vă pierdeți încrederea, îi spuse el când ea se pregătea să plece, viața nu e atât de crudă pe cât ne place s-o spunem! Câteodată e foarte plină de surprize!
Liniștită de cuvintele lui, Maryane se întoarse acasă.
Părăsise de curând apartamentul pe care-l împărțea cu Cecile. Acesta se afla într-o zonă prea circulată, iar în unele nopți nu reușea să adoarmă din pricina zgomotului, până la ore târzii.
Acum, locuia pe malul stâng al Senei, într-o căsuță puțin retrasă, de pe o stradă liniștită unde mașinile erau rare. Un mic salon, o cameră minusculă și o bucătărie formau tot apartamentul ale cărui ferestre se deschideau într-o curte pavată.
Când coborî din autobuz, ploua în aversă. Se lăsase seara și strada era pustie. Cei câțiva trecători ocoleau bălțile în care picăturile mari de ploaie cădeau clipocind.
În colțul străzii se vedea lumina brutăriei. Maryane simți mirosul de pâine proaspătă. Intrând în prăvălie, fu întâmpinată de căldura plăcută și de mirosul pâinii scoase din cuptor.
Strângând la piept pâine încă fierbinte, intră pe pavajul curții, grăbindu-se să străbată ultimii metri până la intrarea casei. Își strânse umbrela la intrare și se îndreptă spre căsuța portarului ca să-și ia corespondența.
Când recunoscu silueta înaltă și subțire a bărbatului care-o aștepta acolo, liniștit, inima ei se opri.
- Bertrand! murmură ea neîncrezătoare.
- Bună, Maryane, ce mai faci? zise el încet.
- Bine, mulțumesc...
Ea incapabilă să-și ia privirea de pe chipul ce se apleca spre ea. Ce emoție! Dintr-o dată, simți că-i dispare pământul de sub picioare, gândurile i se învălmășiră și cuprinsă de o slăbiciune de neînvins, leșină.
Îi vâjâiau urechile; părea să audă din depărtare exclamațiile speriate ale portarului, apoi două brațe puternice o înlănțuiră cu tandrețe și o ridicară. Avea obrazul apăsat pe pieptul lui Bertrand și simțea mirosul de piele al hainei lui.
În sfârșit, salvată, se gândi ea. Ce bine era!
Portarul deschise în grabă ușa apartamentului și Bertrand depuse cu delicatețe prețioasa-i povară pe canapeaua din salon. Încet, ea reveni la viață. Din colțul camerei, timid și stingher, portarul o privea curios.
- Totul este bine acum, domnule Duchene, spuse ea cu voce slabă. Nu vă temeți, acest bărbat este soțul meu!
El îl examină bănuitor pe Bertrand. Acesta, amuzată, nu se putu abține și se strâmbă.
- Nu vi se pare că am putea fi căsătoriți, zise Bertrand zâmbind. Și totuși e adevărat!
Convins în sfârșit, domnul Duchene se înmuie.
- Bine, domnule, oricum eu trebuie să vă cred, răspunse el pe un ton mai prietenos.
El se întoarse spre Maryane și o privi compătimitor.
- Sunteți foarte palidă, doamnă, vreți să chem un medic? Nu e bine să aveți astfel de stări când așteptați un copil.
Sub privirea întrebătoare a lui Bertrand, Maryane roși.
- Mulțumesc mult, domnule Duchene, se grăbi ea să spună. Nu vă îngrijorați din cauza mea, mă simt mult mai bine!
Renunțând să insiste, bărbatul ridică din umeri.
- Cum doriți, doamnă!
El ieși din cameră și închise cu grijă ușa în urma sa.
Bertrand își scoase haina pătrunsă de umezeală și o puse la uscat pe spătarul unui scaun. Era aceeași haină pe care o purtase și când venise la Londra, observă Maryane emoționată. Era îmbrăcat cu o cămașă de bumbac crem, sub care se ghiceau mușchii puternici. Pantalonii negri croiți bine și strânși cu o curea de pielea, îi veneau impecabil.
El își scoase cravata, își desfăcu un nasture de la guler și veni să se așeze lângă Maryane.
Privirea lui întârzie asupra curbei burții ei.
- Cum te mai simți acum? întrebă el luându-i mâna. N-ai nevoie de nimic?
- Ai putea să-mi aduci puțină apă, te rog? Paharele sunt în dulapul de la bucătărie.
În timp ce el se îndepărta, ea se ridică cu grijă. Inima-i bătea dezordonat, dar era mai sigură pe picioare. Se înfioră, își scoase pardesiul și-l atârnă în spatele ușii.
Pâinea era pe masă; fusese pusă acolo, apoi uitată, în emoția sosirii... Dar se simțea prea slăbită ca să se preocupe de detaliile domestice.
Se așeză într-un fotoliu, își întinse picioarele și bău din apa în care Bertrand pusese puțin gheață.
- Îmi pare rău, n-am vin... zise ea încurcată.
El se așeză pe canapea.
- N-are nicio importanță!
El privi curios prin cameră.
- Locuiești de mult aici?
- De o lună.
- De ce nu m-ai anunțat că ți-ai schimbat adresa? întrebă el cu răceală.
În ochii săi nu se putea citi nimic și glasul îi era glacial. Încerca să-ți ascundă sentimentele?
Maryane nu-și putea explica dacă el era nemulțumit sau indiferent față de mutarea ei.
- Nu știu, răspunse ea pe un ton nesigur.
- Te ascunzi, cumva?
- De cine?
- De mine!
- Ce motive aș avea să mă ascund de oricine? întrebă ea stânjenită. Spune-mi mai bine cum ai dat de urma mea!
- Am telefonat la vechea ta adresă. La început, prietena ta a fost reținută... nu voia să spună nimic... Atunci eu m-am supărat... foarte tare, ceea ce i-a dezlegat limba! Dacă s-ar fi încăpățânat să nu-mi spună, aș fi urmărit-o până la teatru. Acolo, ar fi acceptat cineva să-mi spună ce s-a întâmplat cu tine. Cecile mi-a spus că n-ai fost văzută la repetiții în ultimele săptămâni. Ce păcat! Eu îmi propusesem să merg la spectacol să te admir... Apropo, m-ai anunțat că debutezi în cinema. S-a terminat filmarea?
Unde voia să ajungă? Pe sub genele întunecate, privirea lui era ca a unei feline de pradă.
Maryane n-ar fi fost mai speriată nici dacă s-ar fi aflat pe marginea unei prăpăstii. El aflase că aștepta un copil! Cum se putea complace în astfel de nimicuri? Să nu-l fi auzit pe paznic? Părea de marmură!
- Filmările s-au terminat, dar urmează montajul. Rene crede că filmul va ieși pe piață luna viitoare.
- Rene?
- Rene Godin, directorul trupei de balet...
Era prea mult. Avea de gând să-și mai bată mult timp joc de ea? Jignită de ironia lui, ea schimbă discuția.
- Vorbește-mi despre tine. Recolta a fost anul acesta pe măsura așteptărilor tale?
- Da, sunt copleșit! Vinul meu a fost în sfârșit apreciat printre cele mai bune din Bourgogne! Am și vând din el la Beaune, cu ocazia Celor Trei de Cinste!
- Despre ce este vorba? întrebă ea repede.
- Este o sărbătoare mare, în onoarea celor mai bune vinuri din Bourgogne. Întâlnirile durează 3 zile. Degustări, dansuri populare și banchete se succed în veselia generală!
El se opri, scutură din cap și începu să râdă.
- Vânzarea vinului a fost satisfăcătoare?
- Da, și vinul a fost bine apreciat. Licitațiile sunt un spectacol pitoresc, dar și cele mai celebre vânzări în scop caritabil din lume, iar sumele obținute sunt destinate vechiului ospiciu din Beaune. Pentru un tânăr podgorian ca mine, e o ocazie unică de a primi recunoașterea calității vinului, de către experți. Unul dintre ei mi-a certificat că această recoltă poate fi la fel de bună ca cea obținută la Montenay în 1929... ceea ce mi-a permis să scot un profit apreciabil!
Satisfăcut de sine, el o privea zâmbind liniștit, dar în ochii lui dansa veselă acea lumină crudă de care ea se temea atât de mult!
- Dacă nu te-ai răzgândit, sunt în măsură să accept cererea ta de divorț... Situația mea financiară s-a restabilit în condiții satisfăcătoare și am suficient pentru a-ți restitui integral datoria.
Maryane crezu că o lovise un fulger. Era ultima surpriză la care s-ar fi putut aștepta. Împietrită, îl privea pe Bertrand, mută de uimire.
Plin de atenție, el se aplecă spre ea.
- Maryane, scumpa mea, ce se întâmplă, ești albă ca varul! E adevărat ce spune portarul? Aștepți un copil?
- Da, șopti ea.
Cu inima bătând puternice, ea nu-și lua ochii de la părul lui Bertrand, ce-i cădea pe frunte în bucle rebele. De luni de zile îi aștepta sosirea în fiecare zi, fiecare clipă devenind o lungă așteptare. În sfârșit era acolo, superb, dominator și misterios! Ea nu-și putea lua ochii de pe chipul lui fermecător, umbrit câteodată de o melancolie fugară. În seara asta chiar, folosindu-se de toate farmecele sale, Bertrand o ținea în puterea lui.
- De când ești însărcinată? întrebă el.
- Cam de 5 luni!
În mod vizibil, el făcu niște calcule.
- În cazul acesta, copilul poate fi al meu! spuse el netulburat.
- Evident! izbucni ea. Cum ar putea fi altfel?
- Recent, erai în termeni excelenți cu un oarecare Alex Corwell, dacă țin bine minte! De altfel, nu voiai să divorțezi ca să te poți căsători cu el?
El privi dezamăgit decorul camerei. Mobilată foarte confortabil, aceasta dădea impresia unei intimități plăcute, dar era total lipsită de gust și nici pomeneală de lux.
- Îți mărturisesc, mă așteptam la mai bine... Un bărbat de condiția sa i-ar fi putut oferi amantei sale un cuib cu gust!
El ridică nepăsător din umeri și-și întoarse privirea spre Maryane.
- Oricum, nu văd cum l-ar împiedica asta să fie tatăl copilului tău!
- Nu-i adevărat! ripostă ea furioasă.
Maryane sări în picioare și se propti în fața lui.
- L-am revăzut o singură dată pe Alex, după întoarcerea sa de la Montenay. În ziua aceea mi-a spus că s-a răzgândit și nu mai dorea căsătoria cu mine. Presupun că tu nu ești străin de această schimbare neașteptată!
- Eu?
El zâmbi ironic și o cercetă cu o privire întunecată.
- Dar ce i-am făcut eu bietului Alex? întrebă el răutăcios.
- L-ai acuzat cu violență când a venit la Montenay ca să te provoace și l-ai dat afară pe ușă într-un mod foarte neelegant.
- Eram nebun de furie, mărturisi el, trebuie să-ți explic de ce?
Privirea care o fixa era plină de dorință. El întinse mâinile, o prinse de încheieturi și o trase la piept.
- Nu te teme de nimic, scumpa mea, știu bine că bebelușul e al meu... spuse el cu tandrețe.
El îi mângâie îndelung talia îngroșată.
- Dragostea mea, de ce nu mi-ai spus nimic? De ce ai păstrat atâta timp acest secret? Regreți că eu sunt tatăl?
- Of! țipă ea indignată. Of, Bertrand, cum poți spune asemenea lucruri? Cum poți să gândești astfel? Ai venit ca să mă chinuiești din nou?
Fără să-i răspundă, el o înlănțui cu brațele și o strânse la piept.
Prizonieră în brațele lui, fără a se putea mișca, Maryane nu se mai gândi decât la fericirea clipei prezente și închise ochii. Un val de emoție o cuprinse și fără să se poată stăpâni, începu să plângă. Se liniști într-un târziu, dar nu se mișcă din brațele lui, simțindu-se în siguranță.
- Nu mai plânge, scumpa mea, spuse el după câteva momente, privind-o și zâmbindu-i cu tandrețe. Știi că n-am mai putut rezista dorinței de a te vedea? Mi-aș fi dorit să vin mai devreme, dar am fost ocupat cu via și culesul și cu vânzarea vinului.
El îi apucă fața cu mâinile și-i ridică figura spre el.
- Aceste câteva luni au fost destul de grele, nu-i așa? Cât trebuie să fi fost de nefericită!
- Da, oftă ea cu ochii plini de lacrimi.
- Și eu am trăit momente grele, să știi, vara asta mi s-a părut interminabilă! Dar acum s-a terminat, iată-ne din nou împreună, n-ai să mă mai părăsești niciodată! La Montenay, ai să te îmbeți de soare și de aer proaspăt, ai să-ți regăsești bucuria de a trăi și vei uita acest apartament trist și întunecat. Acolo vei aduce pe lume copilul nostru și vreau ca el să trăiască pe pământul străbunilor mei!
Ea se îndepărtă de el și-l privi uluită. Îl lăsase vreodată să înțeleagă că ea conta pe el pentru a-și asuma responsabilitățile viitorului ei? Părea gata să se ocupe de destinul ei? Acționa astfel din dragoste pentru ea, sau doar din datorie?
- Nu știu încă dacă voi merge să trăiesc împreună cu tine la Montenay, Bertrand, spuse ea încăpățânată.
- De ce?
- Pentru că mi-ai cerut-o doar pentru a nu te sustrage noilor tale preocupări.
În colțurile gurii lui apăru un zâmbet răutăcios.
- E posibil, dar ce importanță are? Când ai venit la Montenay, primăvara trecută, scumpa mea, eram atât de fericiți amândoi încât ne-am pierdut capul, îți amintești? Și în această seară, dacă ai vrea...
El se aplecă, apropiindu-și capul de ea. Buzele lui erau atât de aproape, încât ea-i putea simți respirația pe obraz.
- Sunt nebun după tine, Maryane, șopti el cu voce tulburată, în timp ce flacăra ochilor lui devenea arzătoare.
- Lasă-mă, Bertrand, zise ea întorcându-se repede.
Fremătând deja de dorință, ea scăpă din îmbrățișarea lui și-l privi în ochi.
- Nu vreau să te simți răspunzător pentru mine. Sunt perfect capabilă să mă descurc singură, imaginează-ți, și nu sunt sigură că ai într-adevăr nevoie de mine la Montenay. Chiar dorești să trăim ca toate cuplurile fericite, în dragoste și înțelegere? După câte mi se pare, nu aceasta ți-a fost intenția când ai venit la Londra!
El se încruntă enervat, iar chipul i se întunecă.
Maryane, satisfăcută, crezu că-l atinsese în punctul sensibil.
- Vezi, spuse ea, am înțeles cu puțin timp în urmă de ce ai fost atât de contrariat la citirea contractului nostru de căsătorie. Tu voiai să-ți recapeți libertatea, spuse ea sugrumată de furie, dar Olga prevăzuse totul și hotărârea ei era un obstacol în planurile tale. Ai venit la Londra cu unica intenție de a-mi propune anularea căsătoriei noastre!
Bertrand deveni gânditor, rămase tăcut câteva secunde, apoi se hotărî în sfârșit să răspundă.
- Aceste este adevărul, recunoscu el, mărturisesc, dar să uităm trecutul, Maryane!
- Și astăzi, revii liniștit ca să mă întrebi dacă sunt în continuare de acord cu divorțul? izbucni ea, dezlănțuită. Ei bine, da, sunt de acord! Nu te considera forțat să rămâi soțul meu, dacă n-ai chef! Nimeni și nimic nu te obligă, nici măcar copilul pe care-l port! Regretele tale tardive nu mă vor înduplecat!
- Bravo! Ai un minunat talent de actriță, scumpa mea!
- Nu joc teatru și n-am făcut decât să-mi exprim gândurile, replică ea furioasă.
- Adevărat? întrebă el neîncrezător. Dacă ai terminat rechizitoriul, fii drăguță și ascultă ce vreau să-ți spun! zise el autoritar. Nu se va pune niciodată problema divorțului între noi, mă auzi?
- Dar tu pretindeai că...
- Destul, mormăi el, privind-o cu ochi scânteind de furie. Ne întoarcem împreună la Montenay. Copilul va vedea lumina zilei acolo, iar tu nu te vei mișca până la nașterea lui. Fă-ți imediat bagajele. Între timp, eu mă duc să chem un taxi. Vom pleca imediat ce vei fi gata.
- Nu voi pleca cu tine și nu-ți imagina că mă vei putea forța, ripostă ea supărată, fulgerându-l cu privirea.
- Ești sigură?
Bertrand zâmbi șiret. Privirea lui deveni demonică. Liniștit, începu să-și descheie cămașa. Apoi o trase pe Maryane spre el și se aplecă peste ea.
- Îndrăzneață mică, știi că revolta te face de o mie de ori mai frumoasă? Știu un mijloc excelent de a supune această revoltă! șopti el, plimbându-și buzele pe lângă gura ei. Eram îngrijorat pentru sănătatea ta, dar ca să spun drept... ești înfloritoare, scumpa ea, îi șopti el la ureche.
- Nu, Bertrand... îl imploră ea, în timp ce el îi mângâia ceafa cu vârfurile degetelor.
Ea încercă să-l împingă, dar nu reuși, iar acum, mâinile ei tremurătoare îi mângâiau umerii, spatele și pieptul puternic. În curând își uită grijile.
- De ce ești atât de rău? îi reproșă ea cu voce slabă. Mă faci atât de mult să sufăr...
El nu o lăsă să termine. Gura lui acoperi buzele ei fierbinți și ea răspunse cu pasiune la sărutările lui îmbătătoare. De 5 luni visa la această clipă. Cât de bine era în brațele lui Bertrand!
Ajunseră în dormitor. Întinsă la pieptul lui, în patul îngust, în timp ce el o dezbrăca nerăbdător, ea simțea că se reîntoarce la viață.
Ea-i simțea sub degete căldura pielii netede și catifelate. Buzele lui înflăcărate îi acopereau de sărutări gâtul, umerii și sânii.
În ochii lui juca o lumină stranie când o privi goală. El o strânse din nou în brațe și ea se cuibări la pieptul lui într-un elan de tandrețe ce făcea să pară că nimic nu-i putea despărți.
- Dacă ai ști cât mi-ai lipsit toată vara, ai înțelege de ce țin să nu mă întorc fără tine la Montenay! spuse el oftând. N-am încetat să mă gândesc la tine nicio clipă de când ai plecat, și te iubesc nebunește, șopti el în părul ei. Știu că și tu mă iubești la fel de mult, Maryane, o simt în fiecare din suspinele tale și o citesc în privirea ta, când trupul tău vibrează lângă al meu și mâinile tale mă mângâie. Dragostea mea, să nu mă mai părăsești niciodată! Cum ai putut crede măcar o clipă că aș putea trăi fără tine?
Duși de valul pasiunii, ei fură transportați de o sublimă fericire, până la extaz.
Odihnindu-se lângă Bertrand, ea știu că el n-o va crede niciodată dacă-i va vorbi de despărțire. Da, va pleca la Montenay împreună cu el și va împărți cu el tot restul zilelor ce-aveau să vină. Cu siguranță, cerul n-avea să fie mereu fără nori, dar Bertrand era unica ei dragoste, unicul bărbat care contase pentru ea, și-i aparținea trup și suflet.
A doua zi dimineața plecară spre Bourgogne, cu primul tren ce se îndrepta spre Dijon. În ziua precedentă, Bertrand lăsase nu departe de gară mașina pe care și-o luase de curând și cu ea, ajunseră liniștiți la castel.
Cu inima bătându-i de emoție, Maryane evoca în liniște, văzând peisajul familiar, amintirea călătoriei precedente și numeroasele ei peripeții. Respectându-i tăcerea, Bertrand conduse atent, cu ochii pe șosea.
În lumina aurie a după-amiezii de toamnă, castelul își încălzea zidurile centenare sub mângâierea palidelor raze de soare. Puțin mai departe, pe pantele blânde, pășteau liniștite turmele de oi. Dar viile, rămase fără strugurii grei, întindeau cu tristețe spre cer ramurile lor goale, întunecate și noduroase.
Zidul ce înconjura bătrâna reședință, era îmbrăcat în purpuriul frunzelor de viță sălbatică. Alături, zidurile cramei vegheau cu gelozie fermentația vinului sub acoperișurile portocalii de țiglă ce se profilau pe albastrul cerului fără nori. În curtea mare erau tufe de trandafiri parfumați și crizanteme galben-aurii ce înveseleau locul.
Maryane avu impresia că se întorsese acasă după o lungă absență. Totuși, pe măsură ce se apropiau, căpăta o stare de nervozitate. Trebuia oare să înfrunte, la sosire, curiozitatea și manifestările debordante ale Angelei?
Uluită și ușurată în același timp, constată că nu apăru nimeni în întâmpinarea lor. Totul era calm.
Intră în salon, în timp ce Bertrand se ocupa de bagaje. În vaze nu erau flori, mobilele erau acoperite de un strat gros de praf și camera părea de mult abandonată!
Acum că se întorsese, toată casa va străluci din nou, din pivniță până-n pod, își spuse ea hotărâtă, va ști să readucă fericirea și veselia.
Bertrand intră, aducându-i un pahar cu limonadă.
- Ce praf gros! exclamă ea.
- Știu, n-am avut timp să fac menajul, spuse el ciocnind vesel paharele. Pentru noi trei și pentru fericirea noastră, spuse el încet.
Se priviră emoționați.
- Accepți astăzi acest toast? întrebă el zâmbind vesel.
- Pentru noi trei și pentru fericirea noastră! repetă ea fericită, întinzându-și buzele.
Maryane nu mai reuși să se abțină și întrebă, încercând să pară detașată:
- Unde este Angele? Nu se mai ocupă de întreținerea casei?
- Nu, m-a părăsit în luna iunie, la puțin timp după plecarea ta... răspunse el evaziv.
Maryane se duse să se așeze pe canapeaua cu tapițerie scumpă. Aceasta își pierduse strălucirea culorilor, era puțin roasă dar era încă foarte frumoasă.
Bertrand veni lângă ea și-și trecu brațul pe după umerii ei.
- Cred că înțeleg de ce ți-ai dorit atât de mult să mă întorc, zise ea, ai nevoie de mine să fac menajul, nu-i așa?
- Bleagă mică, zise el sărutând-o. Da, am nevoie de tine! Dar crezi că voi accepta să muncești pentru întreținerea căsoiului acesta? Doamna Noblet va veni în fiecare zi să te ajute. Este o femeie foarte curată, discretă și foarte devotată. Fiul ei lucrează pe domeniu de mai mulți ani și este unul din cei mai buni angajați. Este atât de serios, încât am lăsat îngrijirea viilor în seama lui.
Câteva clipe nu-și spuseră nimic. Maryane își rezemase capul de umărul lui Bertrand, savurându-și fericirea.
- Pentru că te-ai întors definitiv la Montenay, vom putea redeschide unele camere ale castelului rămase de multă vreme nelocuite. Cea mai mare parte sunt într-o stare deplorabilă... și vor trebui renovate. Dar să ne ocupăm mai întâi de apartamentul copilului! zise el zâmbind încântat. Vom coborî din pod patul de copil care a legănat visele multor generații de mititei Chauvigny!
El o privi emoționat, dat ea era gânditoare. Cu 5 luni în urmă, ghemuită în patul mare cu coloane, ea-și imaginase deja viitorul sub aparența unui vis pe care-l crezuse feeric. Astăzi însă, visul său devenea realitate!
- De ce a plecat Angele? întrebă ea, obsedată de această întrebare, sperând să-și regăsească liniștea în răspunsul lui Bertrand.
- Am dat-o afară, răspunse el aproape șoptit.
- Nu erai mulțumit de serviciile sale?
- Dimpotrivă, își dădea prea multă osteneală pentru mine! mormăi el printre dinți. Se credea indispensabilă și sub pretext că făcea menajul și se ocupa de bucătărie, se amesteca în problemele noastre! Când am descoperit că ea te-a dus la Tournus, am înnebunit de furie! Ce demon o mâna? Te-a ajutat să pleci, când eu m-am străduit cât am putut să te împiedic! Și pe deasupra, n-avea nici permis de conducere!
- Nu trebuia să fii aspru cu ea, pentru că eu am insistat să mă ducă la Tournus! îi explică Maryane, sincer dezolată.
El o privi cu reproș.
- În egală măsură am fost supărat și pe tine! spuse el cu amărăciune în glas. Iar când a apărut acel individ tâmpit, Corwell, care mi-a spus cu naivitate că intenționa să se însoare cu tine, am explodat! Ce îndrăzneală! Nu m-am putut stăpâni, iar el, din fericire, a înțeles că e cazul să părăsească locul... Eram dispus să-l fac să regrete curajul de a venit aici! A îndrăznit să-mi spună că tu mă urai și numai el te putea face fericită!
- Dragul meu, ne-am făcut destul rău și nu e cazul să ne mai tulburăm! Alex n-a însemnat nimic pentru mine! Erai gelos? întrebă ea răutăcioasă.
Alex îl făcuse pe Bertrand să se frământe mai mult decât voia el să recunoască. Gândul că Maryane i-ar fi putut ceda, îl făcuse să-și frământe gândurile toată vara. Maryane oftă ușurată; Bertrand ținea la ea mai mult decât voia să recunoască!
- De ce m-ai lăsat să cred că intenționai să te măriți cu el? o întrebă el acuzator. În afară de situația lui materială, ce vedeai atât de seducător la el?
- Cum mă poți crede mânată de interes? protestă ea indignată. Alex dădea dovadă de dragoste sinceră și dezinteresată. Iar eu... Îl iubeam! Prezența lui îmi dădea siguranță și într-un fel, îmi amintea de tata.
- Vrei să mă faci să cred că lângă mine nu te simți în siguranță?
- Nu știu...
Bertrand o privi, mut de uimire. Chipul lui căpătă o expresie plină de durere, apoi se ridică brusc și ieși din cameră.
- Unde pleci? strigă Maryane în urma lui.
- S-o aduc pe doamna Noblet, răspunse el și trânti ușa de la bucătărie.
Maryane porni repede după el, dar se opri la ușă când auzi motorul mașinii.
Ce figură era Bertrand! Dispărea din nou, în clipa în care ar fi trebuit să-i spună că o iubește!
Maryane oftă și începu să se plimbe prin salonul rămas la fel de atrăgător, cu toată aparența de vechi și prăfuit. Cum va reuși să-i redea strălucirea de altădată?
Se hotărî să-l facă să pară iar nou, iar timpul avea să-i treacă ușor până la nașterea copilului.
Porni să inspecteze cu atenție toate camerele de la parter, apoi pe cele de la etaj, unde nu putu rezista ispitei de a contempla camera în care petrecuse noaptea cu Bertrand în luna iunie.
Cu inima bătând; ea deschise ușa încet. Ce dezamăgire! Se părea că trecuse un ciclon prin camera odinioară cochetă! Patul era în dezordine și parchetul nu fusese de multă vreme măturat. Cămăși și salopete erau împrăștiate peste tot, pe mobile și pe dușumea.
Pe comodă erau două prosoape imprimate, proaspăt spălate.
După ce făcu patul, îi puse învelitoarea liliachie de satin și adună de pe jos hainele răspândite. Apoi deschise ușa de comunicare cu camera vecină, luminoasă și însorită. Bebelușul avea să fie bine instalat aici!
Terminând rapida inspecție, ea se pregătea să coboare rufele la spălătorie. Auzi în hol vocea lui Bertrand și se grăbi să-l întâmpine.
În spatele lui apăru o femeie mică și cu aspect energic. Chipul ei era puțin bronzat și ochii de un albastru intens. Părul îi era strâns într-un coc greu, la ceafă. Era îmbrăcată cu o fustă neagră și o bluză albă.
- Maryane, iat-o pe doamna Noblet, zise Bertrand. Acum vă las. Soția mea vă va da toate instrucțiunile.
Doamna Noblet înclină puțin capul și-i ură Maryanei bun venit. Maryane îi răspunse absent, realizând că Bertrand se pregătea să plece. Mormăind o scuză, ea porni în urma lui.
- Bertrand, așteaptă! Trebuie să vorbim!
- Mai târziu, spuse el cu un aer preocupat. Am foarte mult de lucru! Cred că și tu ai destule de făcut în casă, zise el peste umăr, în timp ce se îndepărta.
- Fără îndoială, dar... nu te temi că am să dispar și de data asta?
În loc de răspuns, el se întoarse și o luă în brațe. Ea se strânse la pieptul lui cu bucurie.
- În locul tău, n-aș încerca. Te-aș găsit oriunde... Dacă va trebui... voi merge până la capătul pământului.
- Nu va fi nevoie, dragostea mea, pentru că am să rămân mereu alături de tine... unde este locul meu.
- Scumpa mea... dacă ai să vrei din nou să te urci pe scenă, după nașterea copilului... cred... că te iubesc destul de mult pentru a accepta să te văd plecând pentru a dansa la Paris.
- Da, Bertrand, dar cum aș putea trăi o singură zi departe de tine și de copil? șopti ea.
- Iată că Olga a reușit să ne aducă fericirea! Ce părere ai?
Maryane se strânse mai tare la pieptul lui.
- Te iubesc, Maryane... Te iubesc, mă auzi?
Cuprinsă de o infinită bucurie, Maryane nu-i răspunse. În sfârșit, el pronunțase cuvintele pe care ea le aștepta de atâta vreme....
Sărutul lung pecetlui această minunată mărturisire.
SFÂRȘIT
