...............................................
2-3
Fără să-i lase lui Quinn timp să răspundă, Julia interveni:
- Ceri imposibilul, scumpul meu, spuse ea pe un ton ce nu admitea replică. Domnul Marriott lucrează la Londra. Bun, acum du-te și te schimbă. Te conduc imediat la West Bay.
- N-am chef! ripostă copilul. Vreau să rămân aici. Ca să-mi explice domnul Marriott cum se face o emisiune.
Întorcându-se spre Quinn, continuă:
- Mi s-ar părea genial ca mama să apară la televiziune ca să vorbească despre cărțile ei. Nu i-ar fi frică, fiindcă înainte juca în filme.
- Știu.
Privirea lui Quinn se încrucișă cu privirea Juliei, care își feri imediat ochii, îndreptându-și atenția spre fiul ei.
- Jake, spuse ea, am abuzat deja prea mult de răbdarea domnului Marriott. Nu poate să-și piardă tot timpul discutând cu tine. De altfel, n-o să mai stea mult.
„Un mod ca oricare altul ca să-mi dea papucii...” gândi Quinn.
Atunci, de ce nu se decidea să plece? Nu trebuia să-și considere acum misiunea încheiată? Julia n-ar accepta niciodată propunerea lui Hector. Patronul lui comisese o eroare de proporții imaginându-și contrariul. Nimerise ca nuca în perete. Când o persoană și-a luat atâtea măsuri ca să-și protejeze viața personală, de ce s-ar expune așa, dintr-o dată, curiozității publice?
Adevărul era că lui Quinn puțin îi păsa de misiunea lui. În acel minut, un singur gând nu-i dădea pace: să obțină de la Julia promisiunea că o va mai revedea.
- Oh, am destul timp, afirmă el cu aplomb.
Îndrăzni chiar să adauge, uitându-se la Jake:
- Nu mă deranjează deloc să te aștept până te întorci. Așa că, du-te la ziua prietenului tău și pe urmă mergem să luăm cina la mine la hotel - cu mama ta, bineînțeles.
Julia nu privi cu ochi buni propunerea.
- Îmi pare rău, dar nici nu poate fi vorba de așa ceva, declară ea sec. Hai, Jake, du-te și te schimbă. Și nu mă mai face să ți-o spun o dată.
De data asta copilul plecă fără să mai sufle un cuvânt. Iar Julia adună farfuriile și tacâmurile pe o tavă pe care o duse la bucătărie. După o clipă de ezitare, Quinn luă paharele și o urmă.
- Pune-le acolo, îi ordonă ea, arătându-i chiuveta.
- Spune-mi, când ți-a venit ideea de a scrie? o întrebă el, executându-se. Înainte sau după ce ai părăsit cinematograful?
- După, bineînțeles, răspunse ea, ca și cum era vorba de ceva de la sine înțeles.
- Ai fi putut începe să-ți exersezi talentele de romancieră înainte, fără ca eu să știu de asta, observă Quinn. Un secret în plus sau în minus ce mai contează... Mi-ai ascuns atâtea lucruri!
La aceste cuvinte, o roșeață ușoară acoperi obrajii tinerei femei. Înțelese atunci că ea îi vorbise spontan, fără să încerce să-l păcălească în vreun fel. Acționând cu abilitate, ar putea trage avantaje din această stare de spirit și cu puțin noroc ar putea-o determina să-i facă niște confidențe, gândi el.
Din păcate, exact în acea clipă, Jake apăru în cadrul ușii. Avea părul puțin umed, era roșu în obrajii frecați puternic cu prosopul, îngrijit pieptănat și cu haine curate, dar cu o mutrișoară supărată.
- N-am niciun chef să mă duc, anunță el cu o voce lugubră.
Julia își înăbuși un suspin, ridică din umeri, își șterse mâinile, luă de pe bufet un pachet învelit într-o hârtie frumoasă și îl puse în mâinile fiului său.
- Uite cadoul pentru Sammy, se mulțumi ea să-i răspundă. Ce naiba, doar te duci la o petrecere.
- Da, dar mie mi-ar plăcea mai mult să cinez cu domnul Marriott, insistă încăpățânat copilul.
- Altă dată.
- Când?
- Când domnul Marriott va reveni la San Jacinto.
Cum băiețelul îndreptase spre el niște ochi întrebători, Quinn dădu din cap.
- Hai, Jake, ascult-o pe mama ta și petrecere frumoasă, îi ură el. Sunt sigur că o să ne revedem în curând.
Apoi adăugă, uitându-se la Julia:
- Pleacă liniștită și, mai ales, nu-ți face probleme din cauza mea. O să mai rămân puțin pe terasă să mă odihnesc înainte să mă întorc în oraș. O să-mi facă plăcere să admir peisajul. Încuie casa cu cheia dacă crezi că trebuie. Fii sigură că n-o să mă formalizez.
După privirea exasperată a tinerei femei, Quinn înțelese că abia aștepta să-l vadă plecat. Dar în prezența lui Jake nu îndrăznea să-i spună s-o ia din loc. Fără să mai scoată vreun cuvânt, ea luă copilul de mână și îl trase după ea. Câteva minute mai târziu, auzi motorul de la Mitsubishi. Mașina înconjură vila și apoi dispăru pe alee.
Singur. Era singur acasă la Julia Harvey! La gândul ăsta, un sentiment de exaltare îl cuprinse pe Quinn.
În aceste condiții, orice ziarist n-ar fi pierdut ocazia să exploreze fiecare metru pătrat al proprietății, gândi el. Dar ideea de a-i trăda încrederea îi provocă repulsie. Se gândi întâi să se instaleze pe terasă, după cum o anunțase. Apoi se răzgândi. Ce-ar fi fost rău în faptul de a se întoarce în salonul unde-l primise Julia și unde domnea o răcoare atât de plăcută? Nimic, în mod sigur!
Quinn se întoarse deci în salon fără să ezite și se instală într-un fotoliu. Sprijinit confortabil între pernițe, el examină camera în amănunt.
Mobile, covoare, bibelouri de inspirație orientală mărturiseau un gust deosebit, rafinat, dar total diferit de cel al Juliei Harvey - al Juliei pe care o cunoscuse odinioară. Pe pereți nu se vedeau decât picturi reprezentând scene din viața locală... Niciun singur tablou semnat de un maestru! Schimbându-și meseria, numele, viața, artista adulată renunțase la tot ce-i amintea de trecut. Un trecut pe care se părea că-l urăște.
Această constatare trezi în Quinn un sentiment neplăcut de amărăciune, de frustrare. Strânse din pumni.
Se părea că responsabil de această metamorfoză era tatăl lui Jake. Cum de avusese individul inima să abandoneze un copil? Alte legături îl rețineau probabil în altă parte... Fără îndoială că era vorba de un bărbat căsătorit... Poate îl cunoscuse și Quinn? Un nume îi trecu prin minte: Arnold Newman. Dar îl respinse imediat. Imposibil! Directorul studiourilor Intercontinental avea cam 60 de ani când Julia Harvey era în culmea gloriei.
Quinn se agăță de această idee până în clipa când își dădu seama de propria naivitate. Diferența de vârstă nu împiedicase niciodată un magnat al cinematografiei să aibă o aventură cu o artistă. Presa de scandal consacra în mod regulat coloane întregi acestor cancanuri; și, în plus, o vedetă își datora cariera unor astfel de relații.
Ajuns în acest stadiu al reflecțiilor lui, Quinn se încruntă. Julia se folosise de farmecele ei ca să obțină contracte fabuloase? se întrebă el. La urma urmei, ce știa el despre ea?
Abia formulase acest gând, că încercă să-l alunge; apoi, fiindcă îl obseda, se ridică și începu să străbată camera în lung și în lat.
Una din ușile salonului rămăsese larg deschisă. Ea dădea spre o altă încăpere. Quinn îi trecu în mod mașinal pragul.
Dintr-o privire, înțelese că se găsea în biroul Juliei.
Împins de curiozitate, se apropie de calculatorul pe care tânăra femeie îl lăsase în funcțiune. Se așeză în fața aparatului, aruncă o privire pe ecran și apăsă câteva taste. Caracterele defilară pe ecran până când apăru primul capitol.
Istoria lui Harold și Xanadu îl pasionă imediat pe Quinn. Ar fi vrut teribil să-i cunoască urmarea...
Absorbit de lectură, n-o auzi pe Julia și tresări când vocea ei furioasă răsună în spatele lui.
- Ei bine, nu ești deloc lipsit de îndrăzneală!
Quinn sări în picioare.
- Eu... începu el încurcat. De obicei nu-mi plac poveștile cu zâne. Dar asta m-a captivat. Sincer, Julia, ai un subiect grozav și un stil fantastic.
- Și asta se pare că te miră! îi replică tânăra femeie.
- Deloc! De ce m-ar surprinde talentele tale de scriitoare?
- Nu e generală ideea că artistele au un creier de vrabie? Mă îndoiesc că producătorul tău dorește să mă invite pentru inteligența mea.
- Julia, eu... te rog... se bâlbâi Quinn.
Dar ea îl cântări cu un aer disprețuitor și-i porunci:
- Acum ieși din viața mea, o dată pentru totdeauna! Pleacă și nu te mai întoarce niciodată. Îmi datorezi asta. Chiar dacă n-ar fi decât ca să-mi mulțumești pentru tactul de care am dat dovadă față de mama ta. Grație discreției mele, a rămas în totală necunoștință în privința unor lucruri referitoare la fiul ei...
Și după aceste cuvinte jignitoare, tăioase ca un pumnal, Julia îi întoarse spatele.
CAPITOLUL VI
Julia dormi foarte prost în acea noapte. Și nu numai din cauza căldurii.
La ora 4 dimineața, îmbrăcată numai în cămășuța străvezie de noapte, rătăcea prin grădină. Ce căuta ea exact? Puțină răcoare fără îndoială, dar mai ales pacea sufletului.
Doamne, de ce trebuise Quinn să dea de urma ei? Îl dăduse afară, sigur, totuși atâta timp cât el nu va fi părăsit insula ea nu se va simți în siguranță. Cine știe dacă nu va reveni mâine sau poimâine, înarmat de data asta cu o cameră de luat vederi? Și nu putea conta pe nimeni să o apere! Bineînțeles, erau vecinii, Maria, familia acesteia... Toți niște oameni cumsecade; dar cum s-o protejeze împotriva unei amenințări atât de „speciale”?
Dacă Jake ar fi avut câțiva ani în plus, i-ar fi vorbit. Și el ar fi înțeles situația. Deși... poate se amăgea singură.
Fusese cât pe-aci să-i dezvăluie secretul. Dacă i-ar fi dat ocazia să se elibereze de secretul ei, n-ar fi ezitat. Sau cel puțin așa credea acum...
Julia se așeză pe o bancă, la adăpostul unor hortensii uriașe. Își adună pe un umăr părul și începu mașinal să-l împletească.
În timp ce degetele puneau în ordine șuvițele dese, blonde din prin care își făcuseră apariția fire albe, amintirile mult timp înăbușite îi reveniră în memorie și, în loc să le alunge, se lăsă în voia lor, în speranța să le exorcizeze definitiv - sau poate să se delecteze cu ele...
Quinn nu avea decât 17 ani în vara aceea când Isabelle o invitase pe Julia ca Courtlands pentru prima oară.
Cele două femei stabiliseră niște relații amicale în urma unei gale de caritate organizată de familia Marriott. Adorația pe care i-o purta o mamă de familie, doar cu 10 ani mai mare decât ea, o amuză la început pe artistă, apoi sfârși prin a considera mișcătoare această situație.
Contrar soției sale, tatăl lui Quinn păstrase mereu o atitudine oarecum rece față de Julia și aceasta bănuia că nu-i apreciază prea mult prezența. Totuși, cum administrarea domeniului îl acapara pe domnul Marriott de dimineață până seara, invitații soției sale nu prea aveau ocazia să-l întâlnească în timpul sejururilor de la Courtlands.
Isabelle îi vorbise deja Juliei despre fiii ei, înainte să le facă personal cunoștință.
Viitorul lui Quinn o preocupa în mod deosebit pe doamna Marriott. La 17 ani el plănuia să se înscrie la o universitate londoneză în loc să-și urmeze studiile la Cambridge. O altă sursă de neliniște pentru părinții lui era faptul că le declarase fățiș că vrea să lucreze în publicitate sau în relații publice. „În sfârșit, ceva de genul ăsta” spusese Isabelle, pe care alegerea asta o adusese la disperare. I-ar fi plăcut atât de mult ca fiul ei să perpetueze tradiția și să se ocupe de domeniul familiei...
În mod firesc, Julia ascultase cu simpatie necazurile noii sale prietene și îi exprimase compasiunea ea.
Câteva zile după această conversație, Isabelle o sunase ca s-o invite să-și petreacă weekendul la Courtlands. Și precizase că „șnapanul de Quinn” se va afla și el acolo.
Julia își dădu capul pe spate și închise ochii.
Se revăzu pe peronul gării din Ipswich, într-o caldă după-amiază de mai. Parfumul pomilor în floare înmiresma aerul, soarele strălucea vesel, pe un cer incredibil de albastru. Din cauza temperaturii foarte ridicate pentru acea lună, ea îmbrăcase o pereche de pantaloni din bumbac, un tricou larg și niște sandale din pânză pe piciorul gol. O caschetă din catifea pe cap și niște ochelari enormi de soare completau panoplia unei vedete călătorind incognito.
În principiu, un șofer trebuia s-o aștepte la gară. Și în timp ce Julia se întreba dacă el o va recunoaște în această ținută atât de puțin sofisticată, un tânăr se apropie de ea.
- Doamna Harvey, presupun? spuse el. Mama m-a trimis să vă primesc. Eu sunt Quinn Marriott.
Quinn! Julia îl privi pe noul-venit cu un aer uimit.
După spusele Isabellei, ea și-l închipuise pe moștenitorul familiei Marriott ca pe un adolescent deșirat, care nu se simte bine în pielea lui. În loc de asta, în fața ei stătea un adult sigur pe el și care, culmea, o depășea cu un cap. Părul negru, lucios, tenul mat, o alură atletică, ce mai... imaginea unui bărbat seducător și fără complexe.
El se aplecă să ia geanta de voiaj a Juliei și continuă:
- Nu aveți și alte bagaje?
- Nu, răspunse ea.
În timp ce se îndreptau spre ieșire, ea reluă:
- Mama ta mi-a vorbit despre tine. Ca să-ți spun drept, mă așteptam să întâlnesc un puști.
- Confidență pentru confidență, eu mă așteptam să găsesc pe cineva mai în vârstă, îi replică el pe dată. Nu mi-a scăpat niciunul din filmele dumneavoastră, doamnă Harvey. După părerea mea, ele nu vă avantajează.
Oricât de ridicol ar fi putut părea asta, complimentul lui Quinn o flată pe Julia, care roși.
- Adevărat? exclamă ea.
Și căută repede ceva de adăugat. Niciodată până în această zi, nu se găsise într-o situație atât de bizară: intimidată de un băiat de 17 ani! În schimb, în mod surprinzător, acesta era în largul lui.
- Oh, îmi pare rău! exclamă el brusc, când ieșiră din gară. Nu-mi îndeplinesc bine îndatoririle de gazdă. Nu v-am întrebat dacă ați călătorit bine.
- Foarte bine, mulțumesc de întrebare. În zilele noastre, să te deplasezi cu trenul a devenit aproape la fel de ușor ca o călătorie cu avionul. Îmi împărtășești părerea?
- Din păcate, am mers destul de puțin cu avionul. De două ori ca să mă duc în Australia și o dată în Elveția, la schi. Nu mă pot compara cu dumneavoastră! Presupun că traversați deseori Atlanticul...
- Hmm... mi se întâmplă, răspunse Julia cu modestie.
Pentru nimic în lume n-ar fi vrut să aibă aerul că se laudă în fața unui băiat de 17 ani! De altfel, chiar dacă își iubea încă meseria, deplasările pe care era obligată să le facă începuseră s-o plictisească.
Un Bentley vechi staționa de-a lungul trotuarului. Quinn se opri în fața mașinii, deschise portiera din partea pasagerului și o invită pe Julia să urce.
- Conduci? îl întrebă ea mirată.
Cu puțin tupeu, el replică.
- Nu vă temeți, n-o să ajungeți într-o groapă.
Se instală la rândul lui, porni motorul și acceleră.
- Hmm... pari într-adevăr competent, admise Julia surâzând.
- Am exersat pe mașinile domeniului cu mult înainte de a avea vârsta să pun mâna pe volan. Dar... mucles... să nu-i spuneți nimic lui tata!
- E mașina lui?
- Da... o antichitate. După chipul și asemănarea lui!
- Quinn! exclamă Julia, prefăcându-se supărată.
De fapt, manierele libertine ale fiului prietenei sale nu reușeau s-o șocheze. Din contră. I se părea reconfortant să i se vorbească atât de spontan. Și apoi, nu putea să nu recunoască: farmecul tânărului bărbat n-o lăsa deloc insensibilă.
- În orice caz, chiar dacă nu e atât de bătrân, ideile lui n-au nimic modern în ele, declară Quinn. În curând vom fi în secolul XXI, nu-i așa? Ceea ce ne-ar putea permite să credem că în epoca noastră părinții trebuie să acorde copiilor dreptul de a-și alege cariera. Ei bine, nu!
- Trebuie să înțeleg că ai greutăți în această privință?
- Din păcate, da! Ați pus degetul pe rană. Tatăl meu insistă să-mi continui studiile la Cambridge. Dar la ce mi-ar servi asta? Pe mine mă interesează numai arta.
- Înțeleg.
Quinn își întoarse capul spre pasagera lui. Privirile li se întâlniră: tânăra se simți brusc jenată și-și îndreptă ochii spre oamenii care treceau pe stradă.
- Ce animație! exclamă ea. Întotdeauna e atâta lume la Ipswich?
- Habar n-am, răspunse Quinn. Nu venim prea des în oraș. Mama cumpără toate lucrurile importante de la Londra și doamna Stubbs, menajera, se ocupă de rest.
- Aha!
De ce oare Isabelle se ocupa personal de întreținerea casei? îi trecu prin minte Juliei. Avea atâția servitori încât putea fi scutită de orice grijă domestică.
Bentley-ul ieși din oraș. Quinn coborâse geamul și pasagera lui respira bucuroasă aerul sărat adus de briză.
O senzație ciudată o cuprindea puțin câte puțin, răspândindu-i-se prin tot corpul. Un fel de moleșeală a cărei cauză îi scăpa. Apoi, după câteva minute, deveni conștientă că apropierea adolescentului o tulbura nespus de mult. În mod mașinal își îndreptă ochii spre profilul lui Quinn, apoi imediat, fără să vrea, privirea ei coborî spre umerii lui, torsul puternic, coapse. Sub blugii strâmți, mușchii ieșeau în relief. Niște mușchi ciudat de puternici pentru un puști de vârsta lui.
Doamne, ce-i trecea prin cap! își spuse Julia, cuprinsă brusc de un sentiment de vinovăție.
Slavă Domnului că găsi totuși forța să iasă din starea asta, să pună lucrurile la locul lor. În ciuda aparenței sale fizice, a felului plin de siguranță cu care se purta, Quinn nu era decât un copil; trebuia deci să-l considere ca atare. Și să-i reamintească adolescentului ăstuia seducător că ea nu aparținea generației lui.
- Ascultă, dacă mă gândesc bine, să urmezi dreptul la Cambridge nu mi se pare un lucru atât de respingător, declară ea. Fără să mai ținem seama de faptul că tatăl tău știe perfect ce e potrivit pentru tine. Ceea ce nu te va împiedica să te orientezi spre ceva artistic... după aceea.
- Ah, bineînțeles! exclamă el. Îi susțineți pe părinții mei. Mama v-a vorbit, presupun, de grijile pe care și le face din cauza mea. Dar nu vă faceți probleme, doamnă Harvey, n-am intenția să devin o lichea.
După ce-i aruncă o scurtă privire, Quinn adăugă:
- Nu mă credeți?
- Ba da, bineînțeles! Și mă bucur pentru mama ta. E atât de greu să-ți convingi proprii copii că acționezi doar în propriul lor interes.
- Mă considerați un copil, nu-i așa?
Întrebarea o puse în încurcătură și o făcu să roșească pe Julia.
- N-are importanță ce cred eu, replică ea destul de sec, înainte să schimbe subiectul. Ce zi frumoasă! Și când te gândești ce urât era la Londra...
Quinn nici nu clipi. Din prudență, de teamă să nu revină la un subiect pe care ea îl considera periculos, Julia rămase tăcută în continuare.
Părăsiseră șoseaua principală și rulau acum pe un drum îngust, sinuos, pe câmp. Mirosuri sărate, strigăte de pescăruși, siluetele unor bâtlani profilându-se în depărtare, toate acestea aminteau de prezența mării, de apropierea estuarului.
Julia ar fi trebuit să se simtă destinsă găsindu-se acolo, la atâta distanță de agitația londoneză, de nebunia citadină. Totuși, nu reușea să guste din plin farmecul acestui decor pitoresc, sălbatic, în armonie cu sufletul ei. Pierise sentimentul de euforie care n-o părăsise în timpul călătoriei cu trenul!
De ce această ciudată stare de spirit? Degeaba se tot întreba, nu găsea răspunsul satisfăcător la această chestiune. Avea doar convingerea că făcuse o greșeală răspunzând la invitația Isabellei Marriott.
Încă o dată, se uită furiș la Quinn și simți aceeași tulburare de mai înainte. Ce putea avea acest tânăr bărbat de 17 ani ca s-o dezarmeze astfel? Și doar nu ducea lipsă de admiratori, ce naiba! Ea care jucase în filme cu actori după care înnebuneau toate femeile, cum să se lase întoarsă pe dos de puștiul ăsta?
Timp de câteva clipe, Julia își imagină ce mutră ar face impresarul ei dacă i-ar mărturisi încurcătura ei.
Benny o sfătuise întotdeauna în împrejurările cele mai grele; el o sprijinise când ea trebuise să-și apere reputația în fața calomniilor colportate de presa de scandal. În concluzie, se arătase eficace, prețios în situații extreme. Dar aici acest prieten de nădejde, acest fin psiholog ar fi în măsură s-o ajute să vadă clar în ea însăși? Julia se îndoia.
Până acum, se felicitase că nu corespunde imaginii sub care le plăcea ziarelor s-o înfățișeze. În vreme ce ele o prezentau drept o periculoasă seducătoare, ea nu poseda în materie sentimentală decât o experiență limitată. O istorie nefericită de dragoste, datând de pe vremea când debuta în carieră, o determinase să se arate prudentă în privința bărbaților. Încurajată pe acest drum de mama ei, dusese o viață foarte cuminte. Și în mod paradoxal, acum regreta asta. Fiindcă, admițând că ar fi avut atâția amanți câți i se atribuiau, s-ar fi simțit acum mult mai puțin stânjenită în fața lui Quinn Marriott.
Ca și cum îi urmărise cursul gândurilor, Quinn spuse brusc:
- Știu multe lucruri despre dumneavoastră. De exemplu, că n-ați fost căsătorită și că nu aveți copii. Din presă, bineînțeles.
- Nu prea trebuie să crezi tot ce povestesc ziariștii, replică ea cu vioiciune.
- Nici când pretind că nu există în momentul de față niciun bărbat în viața dumneavoastră?
Quinn întoarse capul spre Julia.
Sub privirea lui intensă, ea roși din nou și se simți foarte contrariată. Cu o voce pe care și-o dorea neutră, ea răspunse:
- Există întotdeauna bărbați în viața mea, Quinn. Nu uita niciodată. Și acum, n-ai vrea să vorbim despre altceva? Cred că vom ajunge în curând și presupun că mamei tale nu i-ar plăcea să ne audă discutând pe această temă.
Julia suspină, privind cu uimire în jurul ei.
De cât timp se găsea în grădină, pe această bancă, depănând amintirile pe care avusese atâta grijă să le ascundă într-un colțișor al memoriei? Cât de îndepărtat, aproape ireal, i se părea acum totul!
Dădu din umeri și se ridică. Jake se va trezi în curând și va dori să ia micul dejun. Adevărata viață își urma cursul, gândi ea cu un pic de nostalgie.
Cu pași înceți se îndreptă spre casă. Briza se juca ușor cu șuvițele de păr pe care nu reușise să le prindă în coada groasă.
CAPITOLUL VII
- Nu prea îți place domnul Marriott, nu-i așa, mămico?
Întrebarea n-o surprinse pe Julia. Se mira chiar că Jake nu i-o pusese mai de mult.
Traversau orașul în direcția portului de unde copilul trebuia să ia vaporul. Tânăra femeie, deja foarte emoționată la ideea despărțirii, simți că i se strânge inima. Curiozitatea fiului ei, foarte legitimă, o obliga să privească în față realitatea.
- Eu... eu nu-l detest, răspunse ea cu prudență. Numai că, vezi tu... există unele persoane față de care prefer să păstrez distanța. De exemplu, ziariștii și producătorii de televiziune. De aceea am și ales să trăiesc la San Jacinto.
- Mai făceai film când ai venit aici?
Julia se arătase foarte discretă asupra acestei perioade a vieții sale. Jake știa că jucase în câteva filme, dar ea insistase în mod deosebit asupra faptului că își abandonase cariera de foarte mult timp și că numele ei nu mai impresiona pe nimeni.
Până acum, copilul se mulțumise cu aceste lămuriri vagi: se părea că era interesat mai mult de cărțile pe care le scria Julia decât de filmele pe care nu le văzuse niciodată. Dar vizita lui Quinn părea că-i trezise curiozitatea asupra trecutului mamei lui. Aceasta preferă totuși să facă pe surda și să schimbe subiectul.
- Sper că nu ți-ai uitat adidașii, spuse ea. I-am spălat și...
- Nu, nu i-am uitat! exclamă Jake fără s-o lase să-și termine fraza.
Nerăbdător să discute subiectul ce-l interesa, el continuă:
- Pe domnul Marriott îl cunoșteai când... locuiai în Anglia? Era și el actor?
Trebuia să se aștepte la asta! gândi Julia suspinând. De fapt, din clipa când Quinn apăruse în fața ochilor ei pe chei, știuse că Jake îi va pune întrebări stânjenitoare. Lucru ciudat, dar nu se gândise la asta și când Neville Hager își făcuse apariția la vilă. Dacă i-ar fi trecut de pe atunci prin gând, s-ar fi pregătit să înfrunte o asemenea situație și astăzi s-ar fi simțit mai puțin dezarmată în fața lui Jake.
- Domnul Marriott ți-a explicat singur, îi răspunse ea: el lucrează pentru televiziune. Cred că îl poți considera și ziarist. Numai că în loc să scrie noutățile din lume într-un ziar, el le anunță pe un ecran.
Jake scoase un șuierat admirativ. Păru să reflecteze câteva clipe apoi, fixând-o pe mama lui, o întrebă:
- L-a cunoscut și pe tatăl meu?
Julia aruncă o privire scurtă copilului, al cărui chip se înroși imediat. Dovadă că și el își dădea seama că abordase un subiect tabu! Julia își feri privirea, prefăcându-se că privește ceva din fața ei.
- Eu... eu nu cred că... îngăimă ea.
Îi fu necaz pe ea că răspunsese atât de ambiguu. Dar cum să facă altfel?
Jake trase concluzia logică:
- Deci nu tatăl meu i-a dat adresa domnului Marriott. Atunci, cum de ne-a găsit?
- Știi bine, scumpule, că l-am întâlnit din întâmplare când te-am așteptat vineri.
- Poate că azi o să ia același vapor cu mine. Ar fi superb să călătorim împreună!
Această perspectivă îl aruncă pe băiețel într-o stare de euforie care după până la sosirea lor în port. Dar, spre marea lui dezamăgire, Quinn nu se prezentă la punctul de îmbarcare. De altfel, în afară de Jake, la bord nu se mai urcară decât 2 pasageri: un bărbat și o femeie pe care Julia nu-i cunoștea.
Bănuitoare ca de obicei în privința străinilor, ea îi studie cu atenție. Văzând cum se giugiulesc, ochi în ochi, deduse că e vorba de o pereche în voiaj de nuntă și se simți ușurată. Cel puțin, cei doi îndrăgostiți nu-i vor pune întrebări indiscrete lui Jake în timpul traversării.
Conform obiceiului, așteptă ca vaporul să se îndepărteze și abia apoi se hotărî să se urce în mașină.
De când fiul ei era la internat, Julia detesta serile de duminică. Gândul că va fi singură timp de 5 zile o deprima. Dar niciodată nu-și mai simțise inima atât de grea ca azi.
Drumul i se păru interminabil, așa că tânăra se simți extrem de ușurată când sosi în Golful Renașterii. Un sentiment de scurtă durată însă, fiindcă o surpriză de proporții o aștepta.
Un jeep staționa la capătul aleii, strălucind sub ultimele raze ale soarelui. Se părea că nu se află nimeni la bordul mașinii. Dacă Quinn avusese îndrăzneala să intre din nou în casă de unul singur, o să cheme poliția, se gândi furioasă Julia.
Opri Mitsubishi, coborî și se îndreptă cu un pas hotărât spre vilă. Jubila deja la ideea că-l va surprinde pe Quinn în flagrant delict. Așa, cel puțin, va putea depune plângere împotriva lui pentru violare de domiciliu.
Dar contrar așteptărilor ei, musafirul stătea la intrarea în patio și privea îngândurat oceanul. Îmbrăcat într-o haină neagră și un pantalon de mătase de culoare închisă, pe care vântul îl lipea de picioarele musculoase, cu părul zburlit de briză, cu mâinile în buzunare, el arbora atitudinea nonșalantă a bărbatului căruia nu i se poate reproșa nimic.
Fără îndoială că o auzise apropiindu-se pe Julia, fiindcă se întoarse. Niciun pic de aroganță în ochii lui, nicio expresie provocatoare pe chipul lui, constată ea mirată. Doar un aer de deosebit satisfacție, ca și cum apariția ei îl umplea de bucurie.
Sub privirea lui strălucitoare, Julia se tulbură. Pentru a-și masca emoția, ea se forță să-l întrebe pe un ton tăios:
- Ce cauți aici?
El înaintă în direcția ei și ea nu se putu împiedica să-i admire eleganța mersului.
- Îți imaginai că n-o să mă mai vezi niciodată? ripostă el. Închipuie-ți că n-o să scapi așa de ușor de mine. Mai ales că avem niște lucruri de lămurit. Hai, răspunde-mi acum: de ce mi-ai făcut asta?
- Te rog, Quinn, să nu mai revenim la trecut... protestă Julia.
O senzație de slăbiciune îi înmuie picioarele, se propagă de-a lungul spatelui, cefei și apoi puse stăpânire pe întregul ei corp.
- Nu e vorba de trecut, replică Quinn sec. Nu schimba vorba. Ce te-a făcut să te porți așa de urât cu mine?
Unde voia să ajungă? Julia nu-i înțelegea prea bine vorbele. Stupoarea, emoția, stârnite de acuzațiile enigmatice ale musafirului ei, o lăsau mută.
- Refuzi să-mi explici mobilul comportării tale? reluă el. Fie! Dar spune-mi, cel puțin, dacă ai reușit să intri în camera mea de hotel singură sau te-a ajutat Hope. În ultimul caz, o să depun plângere împotriva lui.
Quinn își pierduse mințile? se întrebă Julia, din ce în ce mai uimită.
- Ce tot vorbești? exclamă ea.
- La naiba, Julia! Nu face pe inocenta. Cu ce drept mi-ai scotocit prin bagaje? Ce sperai să găsești?
Cu gâtul uscat, cu inima bătându-i nebunește, tânăra femeie crezu că o să leșine.
- Cred că ai înnebunit! exclamă ea. Dacă nu cumva asta mi s-a întâmplat mine... Nu pricep niciun cuvânt din tot ce spui.
Se clătină, își duse mâna la piept, cu respirația întretăiată.
Quinn se repezi la ea și o luă de braț.
- Hai, Julia, n-are rost să faci o criză de nervi din cauza asta, spuse el. Liniștește-te! Hai să intrăm în casă, trebuie să bei ceva.
În ciuda slăbiciunii ei, Julia încercă să-și degajeze brațul. Nu voia ca el să pătrundă din nou în casa ei, nici s-o mai atingă. Și, mai ales, refuza să-i mai asculte acuzațiile nebunești.
- Dă-mi drumul! îi porunci ea.
- Liniștește-te! îi replică el pe același ton.
Și fără să-i dea posibilitatea să se apere, el o ridică și o duse în brațe pe scara care dădea spre terasă. Acolo o puse jos, continuând să-i înconjoare umerii cu brațul.
- Unde-ți sunt cheile? o întrebă el.
- Nu e încuiat. Și nu mai face pe nevinovatul: presupun că nu te-ai jenat să încerci ușile.
- Ei bine, te înșeli.
Cu un gest autoritar, el împinse ușa și o obligă pe Julia să intre în bucătărie. După ce întoarse butonul întrerupătorului, el o privi și o luă din nou la întrebări:
- Acum, vorbește! Ai vrut să te răzbuni pe mine fiindcă ți-am citit manuscrisul?
Ea se îndepărtă prudent cu câțiva pași, apoi clătină din cap.
- Nu înțeleg nimic din acuzațiile tale. Tocmai l-am dus pe Jake în port...
- Nu mă interesează ce-ai făcut acum, dar mi-ar plăcea să aflu ce-ai făcut aseară sau azi-noapte.
Ea făcu ochii mari cu un aer speriat și își duse din nou mâinile la piept.
- În noaptea asta? șopti ea cu o voce tremurată.
Fără îndoială, se temea că Julia o să leșine, fiindcă în loc s-o hărțuiască în continuare cu întrebările lui, hotărî cu de la sine putere:
- Trebuie neapărat să bei ceva tare. Unde ții whisky-ul?
- N-am nevoie de nimic, răspunse Julia, luptându-se cu starea de slăbiciune. Și mai ales, nu de alcool.
- Iar eu cred contrariul.
Și plin de autoritate, începu să deschidă dulapurile de la bucătărie, unele după altele, trântindu-le cu atâta putere încât tânăra femeie, nemaiputând să suporte să-l vadă băgându-și nasul peste tot, sfârși prin a ceda.
- E niște coniac în barul din salon, spuse ea.
Era atât de sfârșită, încât se lăsă dusă de mână până în încăperea vecină și instalată pe sofa. Apoi, ca prin vis, îl văzu pe Quinn scoțând o sticlă, două pahare, umplându-le, revenind și așezându-se lângă sofa.
- Hai, bea! îi porunci el.
Să protesteze - dacă ar fi avut putere - n-ar fi servit la nimic. Se execută. De la prima înghițitură, o senzație de bine o cuprinse, însoțită de o moleșeală periculoasă. Ar fi fost bine să se oprească aici, cât îi mai rămăsese un strop de luciditate, gândi Julia. Deja apropierea lui Quinn o făcea să tremure din cap până în picioare...
- Te simți mai bine? o întrebă el.
- Mmm... șopti ea punând paharul pe o măsuță joasă din apropiere.
El își încrucișă picioarele, apoi se întoarse spre ea și îi aruncă o privire inchizitoare.
- Acum, rosti el, aș vrea să știu ce anume ți-a produs această emoție violentă.
Din cauza indignării, ea simți că îi revin forțele.
- Îmi arunci în față niște acuzații false și te aștepți să rămân ca de piatră! exclamă ea.
- Acuzații false! Dar știu că ai tupeu! replică Quinn pe un ton sarcastic. Ascultă, Julia, cineva a văzut o femeie ieșind din camera mea.
- Adevărat? Atunci caută în altă parte, fiindcă eu n-am pus niciodată piciorul acolo.
- De ce te încăpățânezi să negi evidența? Presupun că n-ai acționat fără motive. Și exact aceste motive caut să le aflu.
- Îți pierzi timpul. Îți repet că nu pricep nimic din toată povestea asta.
- Ce-ai făcut aseară?
- Am cinat împreună cu fiul meu.
- Și pe urmă?
- M-am culcat. Ce naiba te-a apucat Quinn să mă tratezi astfel? Parcă ai fi un judecător care interoghează o criminală periculoasă.
- Atunci, dacă nu erai tu, cine a intrat în camera mea?
Julia nu se putu împiedica să scoată un suspin de ușurare. În sfârșit, Quinn părea să nu-i pună la îndoială buna-credință!
- Asta nu mă privește! replică ea.
Apoi, pentru a atenua asprimea răspunsului și, împinsă poate de curiozitate, ea adăugă.
- Ți s-a furat ceva?
- Nu.
- Nu-ți lipsește nimic? Atunci, din ce motive...
Quinn o întrerupse.
- Asta e întrebarea pe care mi-o pun. Înțelegi acum de ce bănuielile mele s-au îndreptat imediat spre tine.
- Vreau să-mi explici de ce...
- Mi-am zis că - în mod îndreptățit, de altfel - mureai de curiozitate să aflu cum de ți-am dat de urmă. Și că, scotocindu-mi prin lucruri, credeai că o să descoperi niște indicii.
- Bravo pentru perspicacitatea ta! Cel puțin în privința primei tale ipoteze. De când ai reapărut în viața mea, nu încetez într-adevăr să mă întreb prin ce miracol ai apărut la San Jacinto. Dar niciodată nu m-aș fi pretat să-ți scotocesc prin lucruri. Orgoliul meu îmi interzice să mă cobor la un asemenea gest.
- Hmm... în acest ultim punct te cred. Recunosc că m-am înșelat.
Ochii lui Quinn luceau straniu în penumbră. Întunericul nu va întârzia să cuprindă în întregime salonul.
Julia își dădu seama că exista un risc dacă ar fi lăsat să se instaleze între ei o atmosferă intimă. Se aplecă și aprinse lampadarul de lângă sofa. Acesta răspândea însă o lumină prea slabă pentru a fi de ajuns pentru întreaga încăpere. Tânăra vru să se ridice ca să aprindă plafoniera, dar Quinn o reținu de mână.
- Probabil că sufăr de paranoia, declară el cu o voce blândă. Poate că era vorba doar de cameristă. Orice ar fi însă, îți cer scuze.
Privirea lui trăda o emoție profundă și chipul lui avea o expresie atât de tinerească, încât Julia crezu pentru o clipă că are în fața ei adolescentul de odinioară. Impresie fugitivă, dar care-i spor tulburarea.
- Eu... nu... să uităm de această neînțelegere, îngăimă ea.
Încercă să-și retragă mâna, dar în loc să-i dea drumul, Quinn o strânse și mai tare. Apoi, cu vârful degetului, începu să-i mângâie palma.
Ea înțelese imediat pericolul pe care-l reprezenta acest contact delicios de senzual. Întregul ei trup nu vibrase odinioară sub mângâierile acestor degete viguroase, posesive? Cum de o femeie rezonabilă se putuse supune dorinței unui băiat de 17 ani, fără să se simtă vinovată?
„Mai ales, nu începe iar cu asemenea prostii, chiar dacă băiatul a devenit acum bărbat”, șopti o voce timidă în sinea ei.
Totuși, Julia nu schiță niciun gest ca să se îndepărteze de el.
- Ce demon m-a împins să te bănuiesc? șopti Quinn. E o nebunie să-mi imaginez un asemenea scenariu. Tu m-ai învățat lucrurile esențiale ale vieții. Înaintea ta n-am cunoscut femeia. De ce ai încerca astăzi să îmi faci rău?
Ea încercă în zadar să ia un aer detașat. De fapt, evocarea trecutului făcea să-i bată nebunește inima.
- Quinn, eu... începu ea.
Nereușind să-și înăbușe emoția, se întrerupse. Privirea lui Quinn se făcu mai intensă.
- Îți amintești de prima dată când te-am văzut în apartamentul tău? o întrebă el. Nu te așteptai să mă vezi, nu-i așa? Totuși, nu m-ai gonit.
- Ei bine, am greșit, replică ea sec.
- Nu sunt de aceeași părere cu tine. Oricum, eu nu regret nimic.
- Eu, da! Și acum te rog, pleacă!
Adunându-și toată energia de care era capabilă, Julia își retrase mâna din mâna lui Quinn și se ridică. Dar imediat fu și el în picioare. Și o luă de umeri, obligând-o să-l privească.
- S-ar crede că ți-e frică de mine, remarcă el. Totuși, n-am fost niciodată agresiv față de tine. Știi asta, de altfel.
- Da, dar n-o să stăm acum să ne înduioșăm asupra unor evenimente vechi de 10 ani! Ne-am schimbat amândoi. Ce rost are să revenim asupra unei banale aventuri fără viitor?
- Pentru mine a fost mai mult decât o aventură. Te iubeam, Julia.
- Atunci, nu încerca să mă faci să cred că, plecând, ți-am distrus viața. Rupsesem legătura înainte să plec la Los Angeles.
- Ai părăsit Londra numai fiindcă voiam să mă însor cu tine.
Quinn atinsese un punct sensibil. Tânăra își amintea cu o precizie uimitoare ziua când el o ceruse în căsătorie. Până atunci, nu se întrebase niciodată care sunt adevăratele sentimentele pe care i le inspira fiul Isabellei, acel frumos adolescent, romantic și pătimaș...
În ciuda emoției, Julia reuși să-i zâmbească.
- Reacție destul de potrivită, nu? exclamă ea. Îmi închipui ce mutră ar fi făcut tatăl tău, dacă i-ai fi anunțat intențiile tale de căsătorie.
- Te rog, taci!
Degetele lui Quinn strânseră umărul Juliei cu atâta brutalitate, încât ea scoase un mic strigăt de durere. El îi dădu imediat drumul și ea se trase înapoi descumpănită.
Îl rănise de se arătase atât de violent? Își regreta deja vorbele ironice. Totuși, știa că cel mai mic elan de generozitate putea s-o piardă, așa că trebuia să continue să joace cu aceleași cărți, adică să-l ia peste picior.
- Ei bine, ce e? exclamă ea pe un ton pe care și-l dorea vesel. Ce te șochează? Adevărul? Consideri subiectul prea penibil? Atunci de ce l-ai pus pe tapet?
O fixă cu un aer întunecat și replică:
- Maniera ta de a judeca, de a privi lucrurile mi se pare discutabilă. Auzindu-te, ai crede că povestea noastră merită uitată.
- N-o lua așa, Quinn! N-am zis niciodată că nu mi-a făcut plăcere...
- Să-ți bați joc de un biet idiot!
- Nu! Cum poți să vorbești așa? Și nu e vina mea dacă te-ai înșelat asupra naturii relațiilor noastre.
- Prima oare când am făcut dragoste nu aveam nicio experiență în privința femeilor...
- Contrar a ceea ce-ți închipui, nu aveam intenția să abuzez de naivitatea ta. Îmi pare rău dacă ți-ai făcut o impresie greșită. Motiv în plus ca să mă felicit că ar rupt relația noastră înainte să te fac să suferi.
- Aha, deci crezi că plecarea ta precipitată m-a lăsat insensibil? Atunci, ascultă-mă: când ai părăsit Londra fără nicio explicație, am clacat nervos. Mi s-au administrat tranchilizante. Dar, bineînțeles, puțin îți păsa de soarta mea.
„Nu, nu e adevărat!”
Dar aceste cuvinte nu ieșiră de pe buzele Juliei. Poate Quinn îi ghici gândul, fiindcă puse mâna pe gâtul ei și începu s-o mângâie. Un fior o trecu din cap până-n picioare și trebui să lupte cu ea însăși ca să nu se abandoneze plăcerii acestui contact.
- Quinn, șopti ea pe un ton rugător, nu trebuie...
- Ba da!
Degetele lui coborâră încet pe gâtul Juliei, pe pieptul care palpita și atinseră sânii întăriți de dorință. Într-o tresărire de luciditate, ea protestă:
- Nu, te rog! Spune-mi ce dorești să știi, o să-ți răspund, dar lasă-mă...
- N-o să mă mulțumesc cu câteva explicații, Julia. Îmi datorezi mult mai mult decât atât. Fie că admiți, fie că nu, mi-ai stricat viața. M-am luptat ani de zile ca să te alung din memorie. Am avut o groază de aventuri, am cunoscut o mulțime de femei încercând să te uit...
Cuprinse în căușul palmelor sânii ispititori. Din nou o trecu un fior din cap până-n picioare și se simți copleșită de slăbiciune. Totuși, cu un ultim efort, reuși să-și păstreze într-o oarecare măsură sângele rece.
- Dacă ai ieșit victorios din această luptă, de ce vrei să reînnozi legăturile cu mine? întrebă ea. Nu te temi că-ți voi strica din nou viața?
- Nu-ți face griji din cauza asta. N-o să mă las distrus pentru a doua oară, răspunse el.
O strânse la piept, inspirându-i cu voluptate parfumul.
- Oh, Julia, îi șopti el, nu-ți poți închipui de cât timp aștept această clipă. Să te țin în brațele mele! Speranța asta nebunească m-a ajutat să traversez anii.
- Nu-mi spune că m-ai căutat de-a lungul și de-a latul lumii înainte să apari aici, că n-o să te cred.
- De fapt, adevărul e mult mai simplu. După moartea fostului tău impresar, cineva a consultat fișierele din calculatorul lui. Cum numele și adresa ta figurau acolo, această persoană și le-a notat și, puțin după aceea, a vândut informațiile patronului meu.
O senzație de răceală o cuprinse pe tânăra femeie. Deci astfel se petrecuseră lucrurile... Și ea care-și închipuise cu naivitate că bietul Benny dusese în mormânt secretul ei! Informatica avusese ultimul cuvânt!
- Mie... mie mi se pare un procedeu josnic, rosti ea cu o voce înăbușită.
Și se îndepărtă. Dar Quinn o prinse de braț și o trase spre el. Cu mâinile lui puternice și blânde, începu să-i maseze ușor ceafa încordată.
Sub această mângâiere subtilă, se simți din nou cuprinsă de dorință; se jură totuși că nu va ceda din nou cursei pe care i-o întindeau simțurile. Trebuia să se termine totul imediat, să reziste valului de voluptate care o învăluise cu viclenie și de care Quinn era conștient. Încă o clipă și focul interior pe care îl ațâțaseră degetele mângâietoare pe pielea ei o s-o consume în întregime.
Cu un gest disperat, Julia încercă să se elibereze din strânsoarea brațelor lui. Dar uitase că natura îl înzestrase pe Quinn cu o forță fizică excepțională. Imposibil deci să scape din îmbrățișarea lui. În disperare de cauză, încetă să lupte.
Quinn n-o pierdea din ochi. În privirea lui întunecată strălucea o lumină arzătoare. Lampa îi lumina fața, subliniind relieful bărbiei, desenul pomeților și al gurii - acea gură senzuală, fascinantă.
Rămaseră nemișcați, ca hipnotizați unul de celălalt, timp de câteva clipe.
Orice idee de fugă o părăsise pe Julia. De fapt, apropierea acestui bărbat seducător, parfumul lui o dezarmau complet, lăsând-o vulnerabilă, fără apărare. Și mai rău, încă, mintea i se încețoșa. Frumoasele ei hotărâri își luaseră zborul. Nu mai rămăsese în ea decât o dorință de neînfrânt: aceea de a fi sărutată de Quinn.
Și când el se aplecă spre ea și puse stăpânire pe buzele ei cu autoritatea semeață a unui războinic care a obținut o victorie, ea se lipi de el, simțind pe pântecele ei evidența dorinței lui Quinn. Și înțelese atunci că acest bărbat, pe care îl învățase ce înseamnă dragostea și plăcerea, o dorea așa cum o dorise și odinioară.
Într-un elan de senzualitate sălbatică, îi întoarse sărutul. Dar Quinn se îndepărtă brusc.
- Nu! exclamă el mânios. N-o să mă las încă o dată prin în cursa farmecelor tale.
Și cu un gest brutal o respinse.
CAPITOLUL VIII
Quinn își pierduse controlul, trebuia să recunoască asta. Cât timp n-o atinsese pe Julia, își păstrase sângele rece, dar imediat ce simțise sub degete pielea ei mătăsoasă, fusese cuprins de euforie, de o pornire nebunească.
Închise ochii ca să prelungească momentele intense pe care le trăise. Imediat jeepul făcu un salt periculos, readucându-l la realitate. Era pe un drum sinuos pe cornișă, și, dacă nu voia să se strivească de stâncile de la baza falezei, avea tot interesul să fie prudent.
De ce ar risca în fond pentru o femeie care se jucase cu el? Acum 10 ani acționase fără să se gândească, împins de naivitatea, impulsivitatea și patima tinereții. Astăzi însă, nu mai privea lucrurile din același unghi. Mai ales că începuse să-și construiască existența lui de adult. Nu numai că profesa o meserie care-i plăcea, dar stabilise relații afective solide cu o tânără încântătoare.
Încercă să vizualizeze fețișoara fină a logodnicei sale, silueta ei grațioasă. Timp pierdut! Imaginea Juliei se suprapunea peste cea a lui Susan. Ce naiba, devenea de-a dreptul enervant! Să se lase astfel tulburat de o femeie care se servise de el doar pentru a-și satisface propriile plăceri, ca să-l părăsească după fără vreun cuvânt de explicație!
De ce trebuise ca Hector să-l pună tocmai pe el s-o regăsească pe Julia Harvey? se întrebă Quinn cu moartea în suflet. Sigur, nu acceptase această misiune cu inima ușoară, bănuise că va fi dificilă. Dar nu-și imaginase că întâlnirea cu fosta lui amantă îl va tulbura într-atât...
Julia de astăzi nu corespundea amintirii pe care o păstrase despre ea. Timpul, maternitatea îi modelaseră chipul, corpul, alura, dându-le o blândețe pe care n-o avuseseră înainte. Dar își păstrase intacte puterea de seducție și farmecul incomparabil.
De când o văzuse, în seara când debarcase, Quinn își dăduse seama că frumusețea acestei femei rămăsese neschimbată. Un fapt datorat fără îndoială perfecțiunii trăsăturilor, grației gesturilor sale, dar și expresiei gurii, a ochilor...
Constatarea asta ar fi trebuit să-l pună în alertă, să-l incite la prudență. Dar nu! Sub pretextul că se maturizase, el se credea complet imunizat împotriva magnetismului acestei femei de excepție. Și dacă n-ar fi atins-o adineauri, poate ar fi plecat cu aceeași convingere.
În timpul primei lui vizite la vilă, reușise să se mențină strict la rolul lui de ziarist; privirea cu care o studiase pe Julia rămăsese obiectivă, și asta fără un efort deosebit. Cel puțin, așa credea el. În cazul ăsta de ce oare întâlnirea lor din această seară luase o asemenea întorsătură?
Gândurile se învălmășeau în capul lui Quinn. Trebui să se concentreze ca să vadă mai clar lucrurile.
De fapt, ce îl împinsese să se ducă în seara asta la vilă? Dorea numai să-i ceară socoteală Juliei în privința acelei misterioase persoane care fusese zărită în camera lui? se întrebă el. Nu, în realitate el avea un cu totul alt plan: să se răzbune. Ea îi stricase viața, părăsindu-l, și el voia s-o pedepsească în felul lui.
Sosind în Golful Renașterii, nu știa încă modul cum va proceda. La început, totul se amesteca în capul lui. Apoi lucrurile se înlănțuiseră în mod firesc.
Întâi o luase pe Julia de braț, apoi îi pusese mâinile pe umeri. Și, imediat, fusese cuprins de dorința nebunească de a-i atinge sânii. Sânii superbi, plini de sevă ca fructele coapte, împingând țesătura subțire a bluzei. Quinn ar fi vrut să-i elibereze din ascunzătoarea lor mătăsoasă și să-i facă prizonierii palmelor lui fierbinți, să le atingă goliciunea cu gura flămândă respirându-le parfumul cald, amețitor. Dar, pentru un motiv care-i scăpa, renunțase s-o dezbrace și se mulțumise să-i mângâie rotunjimile ispititoare prin mătase subțire.
Acest gest făcuse să se nască în propriul său trup o minunată senzație de voluptate. Exact în acel moment, înțelesese că deținea cel mai sigur mijloc de a o pedepsi pe Julia: s-o strângă în brațe, să-i aprindă simțurile, s-o facă să-l sărute. Pe scurt, să trezească în ea dorința. Și pe urmă să plece, lăsând-o dezarmată, frustrată.
Da, credea că a descoperit răzbunarea perfectă. Calculase totul. Dar nu prevăzuse că se va lăsa prins în propria lui cursă.
Când Julia răspunsese cu patimă sărutului lui, Quinn se simțise devastat. Trebuise să facă apel la toată puterea lui de stăpânire ca să nu cedeze dorinței nebunești de a smulge veșmintele de pe ea, de a o culca pe sofa și de a o poseda pe loc. Doar gândul care nu-i dădea pace, care-l împingea să facă fostei sale amante tot răul pe care i-l făcuse ea, îl împiedicase să meargă până la capăt. Dar fusese cât pe aci...
Cum de se putuse crede la adăpost de farmecul vrăjitoresc al Juliei Harvey, de magnetismul său? Un magnetism a cărui victimă mai căzuse o dată... Era atât de lipsit de discernământ? Totuși, dacă ar fi vrut să privească adevărul îl față, ar fi admis că, încă de la prima lui vizită la vilă - ziua în care și Jake era prezent - frumusețea Juliei nu-l lăsase rece. Ba din contră...
Ce idiot! gândi el dând furios cu pumnul în volan. Să facă aceeași greșeală la un interval de 10 ani! Fără să mai țină cont și de faptul că astăzi nu mai avea scuza tinereții.
În timp ce jeepul își continua drumul cu hopuri în direcția orașului San Jacinto, amintiri îngropate de ani reveniră în mintea lui Quinn...
Nu se pomenise niciodată în Suffolk o vară atât de caldă.
Julia, care tocmai terminase să joace într-un film, își petrecuse aproape toate weekend-urile în Courtlands. Între ea și Quinn se stabilise repede o simpatie reciprocă. Pentru că, în pofida celor 10 ani care îi despărțeau, se simțeau mult mai în largul lor împreună decât în compania altor invitați, toți destul de în vârstă.
Bineînțeles că în zilele când Isabelle Marriott organiza turneuri de tenis, copiii prietenilor ei figurau pe lista invitaților. În mod special, stăpâna domeniului nu uita s-o pună pe listă pe Madeline Wainwright, fără îndoială în speranța că el, Quinn, se va îndrăgosti de ea. Văzându-l că revine în fiecare seară de vineri la domeniu, în loc să rămână la școală, crezuse probabil că, în sfârșit, dorința i-a fost îndeplinită.
Adevărul era însă că fiul ei simțise imediat o formidabilă atracție față de Julia Harvey. Aceasta nu încurajase niciodată adolescentul să treacă peste limitele relației lor amicale și, un timp, nu făcuseră decât să împartă niște plăceri banale: plimbări, discuții, plajă și scăldat...
Asta până într-o zi când, la sfârșitul lunii august, Quinn își sărbătorea cea de-a optsprezecea aniversare.
În mod firesc, doamna Marriott o rugase pe Julia să asiste la recepția dată în onoarea fiului ei. Dar noua ei prietenă se scuzase, pretextând că e deja invitată în altă parte. Dacă această explicație păruse s-o satisfacă pe mama lui, Quinn, în schimb, o socoti ca un mod elegant de a se eschiva. După părerea lui, Julia Harvey își dăduse seama că el nu mai era un copil și, temându-se ca relația lor să nu ia o întorsătură ambiguă, periculoasă chiar, prefera să-l evite.
Convins de această presupunere, pe care o luă drept certitudine, adolescentul se hotărî să se ducă la Londra.
Să descopere adresa Juliei nu era decât un joc de copil. Era de ajuns să consulte carnetul mamei sale. Să ajungă la ușa ei nu se dovedi deloc mai dificil. Portarul se mulțumi doar să-l întrebe numele pentru a o preveni pe Julia că are o vizită.
Ce gândise ea în acea clipă? Și astăzi se mai întreba. Își închipuise oare că Isabelle își însărcinase fiul să-i transmită un mesaj? Poate... Fapt e că îl primise cu amabilitate.
- Oh, Quinn! exclamă ea, deschizându-i ușa. Ce surpriză plăcută.
Purta o bluză de mătase de culoarea fildeșului și niște colanți - nu uitase niciun amănunt legat de această vizită... Părul îi cădea pe umeri în bucle blonde, aproape argintii și fața ei, fardată cu pricepere, strălucea de frumusețe. Imagine conformă celei care putea fi văzută pe ecrane și în reviste. Quinn își spuse că se pregătea probabil să plece, dar, din contră, ea abia venise.
- Mă tem să nu ți se pară că e puțin dezordine, spuse ea dându-se la o parte ca să-l lase să intre. Femeia lipsește câteva zile.
De fapt, o ordine ireproșabilă domnea în salonul imens, conceput pe două nivele, unde își condusese musafirul. Mocheta de culoare muștar, fotoliile capitonate cu velur crem și vișiniu, mese din acaju pe care erau așezate vase cu flori scumpe... decorațiunile ca și mobilierul mărturiseau un gust deosebit, rafinat.
Quinn remarcă de asemenea șemineul monumental din marmură și, la cealaltă extremitate a încăperii, un colț amenajat pentru lucru: birou, clasor, calculator...
- A trebuit să-i cedez puțin din spațiul meu secretarei, îi explică Julia. Ea se instalează aici în absența mea. Cred că ar fi trebuit să cumpăr un apartament mai mare.
- Mie mi se pare fantastic! exclamă Quinn.
Dar imediat își regretă spontaneitatea. Julia părea atât de calmă, atât de matură în comparație cu el. Și pe urmă, ce idee să se prezinte în fața ei în blugi și adidași! Dacă ea îl trata ca pe un copil, își merita soarta.
- Sunt foarte fericită că îți place, declară ea.
Începuse să se joace cu inelele și brusc, Quinn înțelese că această femeie superbă, adorată de public, se simțea nervoasă, nu era în largul ei. În același timp, un gând neașteptat îi trecu prin minte: oare prezența lui o făcea să se simtă astfel? O idee pe care se grăbi s-o alunge. Ar fi trebuit să fie lipsit de modestie - și de bun simț - ca să se gândească la un lucru atât de extravagant: Julia Harvey intimidată de Quinn Marriott! Nu, își confunda himerele cu realitatea!
- Ei bine... reluă Julia.
Ea întinse o mână spre o ușă încastrată în peretele din spatele ei și continuă:
- Pot să-ți ofer un pahar? În sfârșit... Vreau să zic... un suc de fructe sau ceva de genul ăsta...
- Oh, dar pot să beau alcool, replică el cu vioiciune. Doar știi că sunt major. Dar nu vreau nimic, mulțumesc. Nu mi-e nici foame, nici sete; am mâncat înainte să vin aici.
- În cazul ăsta, nu insist. De fapt... cu ce te pot ajuta?
- Să mă ajuți? Dar n-am venit în vizită ca să-ți cer un serviciu. Doream doar să te văd.
Aceste cuvinte îi scăpaseră lui Quinn și, din nou, se certă în sinea lui. Acum că pusese picioarele în sanctuarul Juliei Harvey, ar face mai bine să se arate prudent dacă dorea să profite de acest avantaj inestimabil. Fiindcă stăpâna casei putea în orice moment să-l dea pe ușă afară.
Din fericire, ea nu se formaliză de această declarație.
- Adevărat?! exclamă ea. Îmi face plăcere să aud asta, Quinn, dar ești sigur că nu mai există și un alt motiv al vizitei tale?
După o clipă de ezitare, ea continuă:
- Ai cumva nevoie de... bani? Să văd ce pot face.
La aceste cuvinte, Quinn trase o înjurătură, pe care niciodată n-ar fi lăsat-o să-i scape în fața unei femei. Era atât de nervos, încât se scurseră mai multe clipe până să-și recapete cât de cât sângele rece.
- N-am nevoie de banii tăi! protestă el. Am doar o întrebare să-ți pun: de ce n-ai venit la Courtlands de ziua mea? Știu că mama te-a invitat.
Julia rămase tăcută un moment care li se păru la amândoi foarte lung. Cu capul ușor plecat într-o parte, părea că se gândește.
- Eu... am lucrat, sfârși ea prin a-i oferi o explicație.
- Și fără această obligație, ai fi asistat la recepție?
Din nou tânăra femeie întârzie răspunsul. Își umezi buzele și vederea limbii roz care urma conturul buzelor senzuale trezi în Quinn o undă de intensă voluptate. În timp ce, din prudență - ca să evite transformarea acelui val în maree - își îndreptă privirea în altă direcție mai puțin tentantă, Julia șopti:
- Nu știu. Oricum, nu cred că ți-am lipsit prea mult. Mama ta mi-a povestit că la petrecere au fost mai mult de 100 de persoane.
- Ei și? replică imediat Quinn. Puțin îmi pasă de ceilalți. Doar prezența ta conta pentru mine.
Și o privi pe Julia drept în ochi. Fără îndoială că ea îi ghici tulburarea, fiindcă se îndepărtă de el și se sprijini de una din canapele. Apoi dădu încetișor din cap, murmurând:
- Oh, Quinn! Sunt foarte mișcată. Și eu îți apreciez compania. Să știi că te iubesc foarte mult. Dar... nu trebuie să interpretezi greșit... relația noastră, fiindcă ai săvârși o mare greșeală...
- Adevărat?
Quinn vedea profilul delicat al tinerei femei, linia grațioasă a gâtului, cascada părului argintat... Instinctiv, privirea lui coborî spre talia suplă, șoldurile cărora pantalonul strâmt le sublinia curba voluptoasă.
Bineînțeles că se înșelase! gândi el cu un sentiment de frustrare. Nu trebuia să vină aici. Contrar a ceea ce avusese îndrăzneala să creadă, Julia Harvey nu venea în mod regulat la Courtlands ca să-l întâlnească pe el, ci doar din prietenie pentru mama lui. De fapt, persoana lui n-o interesa mai mult decât ultimul figurant din primul ei film.
- Nu-mi purta pică, dragul meu Quinn, rosti ea. Îmi pare nespus de rău dacă te-am lăsat să crezi că.. Să știi că nu mi-a trecut vreodată prin minte o asemenea idee...
Se întoarse spre el, îi înfruntă privirea, apoi adăugă:
- O să rămân întotdeauna prietena ta, îți promit, îți jur asta!
Uite că se întâmplase și asta: acum îl trata ca pe un puști!
- Mulțumesc, replică el pe un ton cinic. Generozitatea ta mă copleșește. Nici nu știu cum să-ți exprim recunoștința mea.
- Quinn... Te rog, nu te supăra!
- Hmm.... Nu sunt decât un biet prost, nu-i așa?
Tânărul își scoase mâinile din buzunare și își frecă în mod mașinal palmele de pantaloni.
- Spune-mi, continuă el, admițând că aș fi bogat și celebru, mi-ai da o șansă?
Ea își îndreptă umerii, îl privi un minut în tăcere, cu sprâncenele încruntate și chipul încordat.
- Termină cu tâmpeniile astea! exclamă ea. Doamne, Quinn, gândește-te la mama ta. Închipuie-ți care ar fi reacția ei dacă te-ar auzi.
- Ce legătură are mama cu povestea asta?
- Ei bine, are mult mai multă importanță decât poți crede.
Quinn își ținu respirația timp de o clipă, înainte să întrebe:
- Insinuezi că, dacă nu ar exista această prietenie dintre tine și mama, ai privi lucrurile dintr-un alt unghi?
De data asta atinsese un punct sensibil. Fu sigur de asta când o văzu pe Julia îndepărtându-se de canapea și luând-o spre ușă.
- Ascultă, Quinn, ar fi mai bine să rămânem în punctul ăsta cu discuția, declară el. Nu ești decât un copil. Sunt lucruri pe care nu le poți înțelege. Și acum, dacă nu vrei să-ți ofer un suc...
- Mă dai pe ușă afară? n-o lăsă el să termine. De acord, plec. Dar mai înainte am ceva să te întreb: mă găsești seducător?
La aceste cuvinte, ea își ridică ochii spre tavan cu un aer exasperat, apoi exclamă:
- Oh, Quinn! Admițând că un băiat de 17 ani mi-ar trezi un asemenea interes...
- Optsprezece! se grăbi el s-o corecteze.
- Aș fi acuzată că-mi aleg iubiții de la grădiniță.
- Nu mi-ai răspuns la întrebare.
- Te rog, Quinn, aș vrea să-ți păstrez prietenia. Am petrecut niște momente atât de plăcute împreună...
- Explică-mi atunci de ce fugi de mine. Reprezint oare o amenințare pentru liniștea ta sufletească?
- Te flatezi singur!
În ciuda tonului batjocoritor al vocii, Julia începea să nu mai fie prea sigură pe ea. Quinn ghici asta după modul în care îi evita privirea. Și își dădu seama că nu se mai aflaseră niciodată singuri într-un loc închis. La Courtlands erau întotdeauna invitați, servitori care apăreau pe neașteptate întrerupând un tete-a-tete. Aici, nu aveai de ce te teme de așa ceva. Nu-i spusese chiar Julia că lipsește femeia?
Lui Quinn i se oferise ocazia nesperată de a merge până la capăt... N-o să părăsească apartamentul Juliei înainte să-i mărturisească sentimentele pe care le avea față de ea.
Înaintă cu un pas hotărât spre ea. O luminiță îngrijorată apăru în privirea tinerei femei.
- Nu crezi că scena asta a durat destul? îl întrebă ea.
Drept răspuns, el ridică mâna și-i mângâie ușor obrazul. Nu-și mai permisese niciodată un gest atât de intim.
- Lasă-mă! spuse ea imediat.
În loc să-i dea ascultare, Quinn își accentuă presiunea degetelor. Reacția îl surprinse chiar pe el însuși.
Până mai ieri nici nu i-ar fi trecut prin minte posibilitatea de a nu îndeplini ordinele Juliei Harvey. De fapt, nu avusese până acum decât un singur obiectiv: să-i placă acestei femei ieșite din comun pe care o admira și respecta totodată. Dar, de când începuseră să discute, ceva se schimbase în relația lor. Sigur, exista în continuare cineva dominant și cineva dominat - dar Quinn ghicea în mod confuz că rolurile tocmai se inversaseră.
- Ești ridicol! mai spuse Julia.
Se trase un pas înapoi, îi întoarse spatele și se îndepărtă spre celălalt capăt al încăperii.
Departe de a se simți descurajat, tânărul o urmă. O ajunse din urmă exact în moment când ea trecea pe lângă canapea. Prinzând-o de braț, o obligă să se oprească. Apoi se aplecă spre ea și depuse o ploaie de mici sărutări pe gât, pe decolteu.
- Ai înnebunit? murmură ea.
Totuși nu încercă să scape.
- Nu-ți place? îi șopti Quinn la ureche.
- Nu are nicio importanță dacă-ți apreciez sau nu sărutările, replică ea cu o voce ezitantă. Să ne întrebăm mai degrabă despre motivul comportării tale... noastre.
Quinn notă rectificarea și nu se putu împiedica să nu jubileze în sinea lui.
- Sunt mult prea bătrână pentru tine, continuă Julia.
- Dă-mi voie să judec singur, ripostă el.
Acum o ținea în brațe și simțea că n-o să-l mai respingă. Frumoasa lui siguranță de sine începu să se înmoaie. Nu trebuia ca această seară să se termine cu un fiasco. Experiențele lui amoroase se limitaseră până acum la câteva mici flirturi pe bancheta din spate a unei mașini. Dar căldura trupului splendid al Juliei, parfumul ei amețitor, pielea ei catifelată îl făcură să se înfioare de plăcere, dar și de teama unui eșec.
- Quinn... șopti ea.
Îi pronunțase numele cu atâta dulceață, încât el simți cum îi revine curajul.
O sărută cu pasiune. Era atât de mult timp de când aștepta această clipă, încât simți că îl cuprinde amețeala. Și, în mod miraculos, realitatea se dovedi și mai minunată decât visurile lui. Da - își amintea și acum - gustul acelui prim sărut îl amețise mai mult decât ar fi făcut-o un pahar plin cu alcool.
Cu un geamăt lung, Julia se lipi de el. Îi simțea sânii, rotunzi, tari, și ghici că nu purta sutien. Tremura în timp ce el îi descheia nasturii de la bluză.
Cu o mână tremurătoare, el îi atinse pielea mătăsoasă, caldă, și își rezemă fruntea de umărul ei. Atunci, cu un suspin înăbușit, ea îl strânse cu putere în brațe.
Degetele Juliei se așezară întâi cu timiditate pe bărbia lui Quinn, apoi pe buzele lui cărora le urmară conturul, pe frunte, pe obraji, pe ceafă...
Întâi delicate, gesturile ei deveniră pătimașe, nerăbdătoare.
Niciodată nu-și dăduse Quinn seama până acum că în corpul lui există atâtea zone erogene. Femeia asta îl înnebunea cu atingerile ei, cu mângâierile savante ce trădau o senzualitate neînfrânată și, în același timp, îl eliberau de inhibițiile lui, îl făceau să ia cunoștință de trupul lui.
Înnebunit de dorință, continuă s-o dezbrace. Sânii ca de marmură, pântecul plat, șoldurile arcuite, picioarele interminabile, frumos modelate... ea își oferea goliciunea splendidă, impudică, provocatoare. Un fior îi trecu pe șira spinării, în timp ce inima începu să-i bată nebunește.
Julia îl împinse pe Quinn pe sofa ca să-l dezbrace la rândul ei, fără să se grăbească, de parcă ar fi vrut, prin această încetineală calculată, să sporească dorința iubitului ei. Când îl sărută cu patimă, el gustă savoarea acelui sărut profund, umed și cuprins de frenezie se aruncă asupra acestei amante superbe cu puterea de neînvins a oceanului.
- Vino, îi șopti ea. Te doresc atât de mult.
Niciodată n-ar fi sperat să audă asemenea cuvinte din gura Juliei Harvey.
Mâinile lui îi încercuiau talia, atrăgând-o spre sine. Putea să-i simtă greutatea pieptului apărându-i sânii, tăria coapselor lui strângându-i coapsele într-un fel care ar fi trebuit s-o șocheze. În locului șocului simțea însă o fierbințeală care o amețea.
Într-un moment de luciditate, Quinn își dădu seama că nu se gândise să folosească un mijloc de protecție.
Scăpare care nu era de mirare, gândi el astăzi rememorând acea zi de neuitat.
Cum ar fi fost posibil ca un băiat de 18 ani, neexperimentat, înnebunit de ideea că va poseda o femeie superbă, să se gândească într-o asemenea clipă la un detaliu atât de prozaic?
CAPITOLUL IX
- Știu, Vane. Îmi pare rău pentru întârziere, dar cu cea mai mare bunăvoință din lume, n-o să reușesc să-ți trimis manuscrisul la data prevăzută.
La celălalt capăt al firului urmă o lungă clipă de tăcere.
Julia ghicea încurcătura agentului ei, căruia tocmai îi anunțase că nu putea termina „Harold și dragonul de zăpadă” până la sfârșitul lunii, așa cum îi promisese.
- Ce s-a întâmplat? o întrebă în cele din urmă Vane Roberts. Jake îți face probleme? Ai nevoie de vreun ajutor... bănesc? Nu-mi zice că ești în criză de inspirație, că nu te cred.
- Nu, nu, nici vorbă de asta! răspunse tânăra femeie. Jake e foarte bine și ideile nu-mi lipsesc. Numai că mă gândesc să mă mut și preocuparea asta mă împiedică să scriu în ritmul obișnuit.
- Să te muți? Dar te-am auzit mereu spunând că ai găsit vila visurilor tale.
- Oh, dar nu e vorba numai de schimbarea casei. Nu, mă gândesc să plec din locul ăsta. Și mie și lui Jake ne va face bine așa ceva. Și ca să-ți mărturisesc totul, mi-a trecut prin minte să mă instalez pe o altă insulă.
- Și unde asta? În Antigua? În Barbuda?
- Hmm.... nu. Insulele Fiji mă atrag mult mai mult. Dacă nu cumva o să aleg Tahiti...
Julia auzi un zgomot ciudat la celălalt capăt al firului. Se părea că Vane se sufoca de furie și indignare.
- Tahiti?! exclamă el. Cred că glumești.
- Și de ce, mă rog? întrebă ea pe un ton nevinovat. Nu înțeleg ce importanță are pentru tine faptul că locuiesc aici sau aiurea. Din moment ce primești manuscrisele la timp...
- Lucrurile nu mi se par totuși OK! Nu mi-ai precizat când o să-mi predai romanul la care lucrezi acum. Și te-ai gândit bine când ai ales Tahiti? Nu e o insulă englezească. Jake vorbește fanțuzește? Dar tu?
- N-am zis că am ales Tahiti, observă Julia.
De fapt, după ultima vizită a lui Quinn, nu se mai gândise la problema mutatului, atât de mult o tulburase comportarea acestuia. Dar trebuise să găsească o scuză ca să justifice întârzierea manuscrisului. O scuză pe care se părea că agentul ei n-o prea înghițise.
- Nu-mi dau seama ce se întâmplă, Julia, declară el după o scurtă tăcere. Dacă nu te-aș ști atât de independentă, aș jura că e o poveste de dragoste la mijloc. Dar oricum, nu te-aș vedea părăsind totul doar de dragul unui bărbat.
- Dar ideea că aș putea avea nevoie de o schimbare nu ți-a trecut prin minte? Locuiesc aici de aproape 10 ani.
- Dacă nu e vorba decât de dorința de a descoperi noi orizonturi, inutil să te exilezi. Ia-ți o vacanță, draga mea. Dar te implor, termină de scris, înainte de plecare, aventurile lui Harold!
La urma urmei, de ce n-ar urma sfatul lui Vane? gândi Julia închizând telefonul.
De fapt, atât timp cât nu-și simțise în pericol viața personală, nu se gândise să părăsească San Jacinto. Dar Hager îi dăduse de urmă. Și Quinn. Acesta își va face din nou apariția; nu era nevoie să fie prezicătoare ca să ghicească asta.
Și murea de necaz când se gândea că era gata să-i sucească din nou capul cu farmecul și comportările lui mieroase!
Cu ce ușurință îi căzuse iarăși în brațe. La fel ca prima oară. Slavă Domnului că nu se întâmplase și ireparabilul, ca acum 10 ani. Dar își putuse da totuși seama de emoția lui Quinn, prins în propria lui cursă.
Acum, când realizase cât e de vulnerabilă fosta lui amantă, Quinn devenise periculos. Și încă nu știa esențialul. Ce s-ar întâmpla dacă ar afla adevărul în privința lui Jake?
În timp ce-și punea această întrebare, se simți cuprinsă de îngrijorare. Dar în mod paradoxal în timp ce frica o măcina, o împingea să întoarcă spatele unui trecut prea dureros, valul de amintiri o copleși...
Soarele se strecura printre jaluzele când Julia se trezi din somn.
Cu mintea încă încețoșată de somn, își dădu seama că nu purta pijama și constatarea o surprinse. Se întinse cu plăcere și se miră simțind contactul unui alt corp. Corpul unui bărbat de asemenea gol. Cine?
Abia își pusese întrebarea, că reveni brusc la realitate. O realitate de necrezut căreia, la început, nici nu vru să-i dea crezare. Dar când se resemnă că întoarcă încetișor capul spre tovarășul ei de pat, trebui să admită evidența.
Quinn dormea, lungit pe burtă, cu o mână băgată sub pernă. Avea părul ciufulit, gura ușor întredeschisă și respira liniștit.
E frumos ca un zeu! își spuse Julia. Și atât de tânăr! Aproape un copil... Fiul prietenei ei Isabelle! Cum de putuse face dragoste cu un băiat de 17 ani? Optsprezece! se corectă ea imediat. Dar 1 an în plus sau în minus nu schimba cu nimic situația asta imposibilă.
Acum că îndrăznise să privească adevărul în față, amintirile nopții o învăluiră și treziră un val de voluptate intensă. Dacă nu părăsea imediat acest pat, risca să recidiveze, să cadă din nou pradă dorinței. Și totuși nu se mișcă, de teama de a nu-l trezi pe adolescentul adormit.
Încercă să rememoreze evenimentele care o conduseseră la această rătăcire de neiertat.
Deci... Quinn apăruse la ușa ei. Ea îl lăsase să intre, se neliniștise în privința motivului vizitei, fără să obțină de altfel un răspuns precis. Și pe urmă? El o luase în brațe și o sărutase. Și ea nu schițase niciun gest ca să-l respingă. Da, așa începuseră lucrurile. Degeaba se tot gândea, nu găsea nicio dovadă că ar fi încercat să-i reziste.
Nu numai că Julia nu mai cedase niciodată atât de repede unui bărbat, dar nici nu-și amintea să fi simțit o asemenea plăcere făcând dragoste. Chiar cel mai priceput dintre amanții ei nu reușise asta.
Sigur, Quinn se arătase puțin stângaci la început, dar nerăbdarea lui, setea lui de a o poseda compensaseră din plin lipsa lui de experiență. Și mai ales, știuse să-i transmită căldura lui, s-o facă să-i împărtășească exaltarea, euforia, s-o elibereze de convenții, obligații, să trezească în carnea ei senzații minunate, neașteptate, înnebunitoare.
Și acum încă, Julia avea impresia că îl simte pe Quinn.
Că-și pierduse capul în aceste condiții nu era deci deloc de mirare, se gândi tânăra femeie. Dar ar fi putut totuși să se gândească la o măsură de protecție. Mai ales că nici Quinn n-o făcuse. Și imediat se întrebă: când își luase ultima dată pilula? O teamă subită urmă acestei întrebări. Deci își riscase astfel viața și cariera. Și se jurase că nu va face niciodată dragoste fără niște precauții elementare.
Un calcul rapid o asigură cel puțin în ceea ce privea teama de o eventuală sarcină. În această perioadă a ciclului nu risca practic nimic. Dar totuși, era mai bine să rămână aici, adică să pună de urgență o oarecare distanță între ea și Quinn, ca să evite senzația de a mai comite o dată delicioasa, periculoasa greșeală...
Julia reuși să se strecoare din pat, să-și pună la iuțeală halatul și să iasă din cameră fără a-și trezi tânărul amant. Simțea nevoia unei cafele tari și a unui duș rece.
După ce puse filtrul în funcțiune, se îndreptă spre baie. Dar abia trecuse pragul bucătăriei, că două brațe îi înlănțuiră talia. Un corp viguros - și în mod evident gol - a cărui virilitate se făcea deja simțită, se lipi de ea. O gură umedă, caldă îi atinse ceafa.
- Mi-e dor de tine, șopti Quinn cu o voce răgușită. Vino înapoi în pat.
Timp de câteva clipe, Julia își sprijini capul de umărul lui, închise ochii, pradă unor senzații delicioase. Avu totuși curajul să se scuture de moleșeală și să-l îndepărteze.
- Eu... te rog, spuse ea fără să se întoarcă. Du-te să te îmbraci. Eu... cred că hainele tale sunt în... salon.
La amintirea clipelor arzătoare ale nopții precedente, se simțea atât de emoționată că începuse să se bâlbâie.
- Presupun că trebuie să te duci la universitate, reluă ea încercând să-și stăpânească tulburarea. Ce-o să zică părinții tăi dacă lipsești azi de la cursuri?
- Ah, bineînțeles! exclamă Quinn. Trebuia neapărat să-i pomenești pe părinții mei. Cu intenția să rupi vraja, desigur. Ca să mă faci să cred că ce s-a petrecut între noi a fost rezultatul unei neînțelegeri și că...
Ea îl întrerupse:
- Da, exact, fiindcă tot ai adus vorba despre asta, profit să pun lucrurile la punct. Nu neg că am petrecut niște momente foarte plăcute împreună azi-noapte, dar ele nu vor avea nicio continuare. E mai bine să știi asta de pe acum.
Și, după aceste cuvinte, se întoarse cu fața spre el, uitând că tânărul nu avea nimic pe el. Spectacolul nudității lui impudice o lăsă fără glas. Și inocent și provocator, trupul lui o invita la plăcere, la pasiune. Și era atât de evident, că nu mai era nimic de spus.
Cuvintele pe care le-ar fi putut pronunța Julia ar fi fost exact contrariul gândurilor ei.
................................................
