Iubește-mă până la moarte, Allison Brennan

 .....................................................

3-6

 

                  Nu putea să nu se întrebe cu nostalgie dacă părinții lui nu ar fi murit într-un accident de avion, frații și sora lui ar fi ajuns în aceleași locuri în care se aflau astăzi sau ar fi fost la fel de apropiați ca familia Kincaid? Probabil că nu.

   Toți, de la părinții lui până la el, aveau dor de ducă. Doar Duke rămăsese acasă, și asta în mare parte pentru că își asumase responsabilitatea de a-l crește pe Sean, pe atunci adolescent, după accident.
   - Sean? îl întrerupse Lucy, scoțându-l din gândurile sale melancolice.
   - Mai e ceva, spuse el cu reticență. Una dintre persoanele cu care încercam să iau legătura a murit. Ralston. Nu au stabilit ora exactă a decesului, dar a ratat un zbor duminica trecută. O să aflu cum se leagă toate astea.
   - Dar...
   - În seara asta, hai să lăsăm asta deoparte, bine?
   Ea suspină.
   - Bine.
   Nu credea că ea va putea să-și alunge toate gândurile legate de această situație din minte, dar măcar el putea să lucreze dublu pentru a-i distrage atenția.
   - Sean, mulțumesc. Apreciez atenția ta.
   Sean a avut nevoie de o secundă să-și dea seama că ea nu se referea la atenția lui personală, ci la interesul lui profesional pentru moartea lui Morton.
   Nu voia ca Lucy să-l considere doar în contextul afacerilor. Era bun la cititul femeilor în general, dar îi era mai greu să afle ce gândea Lucy. Ea își ascundea o mare parte din personalitate și el trebuia să găsească o modalitate de a o face să se deschidă în fața lui.
   La hotelul Omni Shoreham, Sean a ocolit valetul și și-a parcat singur mașina GT.
   - Nimeni nu are voie să-ți atingă mașina? întrebă Lucy în timp ce el îi deschidea ușa.
   - Mai ales valetii.
   Lucy îl privi pe Sean și anxietatea ei legată de noua informație despre un alt cadavru se estompă. Sean îi făcu cu ochiul și o luă de mână când ea coborî din mașină. Lucy simți acel fior nu tocmai subtil pe care îl avusese mai devreme, când deschise ușa și îl văzu pe Sean în costumul său gri închis, cu dungi, și cravata albastră care se potrivea aproape perfect cu albastrul ochilor lui. Era uluitor, iar ea nu era obișnuită cu atracția fizică. Admira bărbații arătoși într-un mod intelectual, de genul „Da, e atractiv”. Dar, în cazul lui Sean Rogan, corpul ei reacționase înaintea minții, răspunzând la vocea lui, la atingerea lui, la felul în care o privea, înainte ca gândurile ei să-și dea seama că poate el flirta.
   Și că poate ei îi plăcea asta.
   Sean îi puse haina de lână pe umeri într-un gest la fel de atemporal pe cât de înduioșător, dar ea nu simți că el era calculat. El o luă de braț în timp ce traversau holul spre sala de recepție.
   - Pune-mă la curent, îi șopti Sean în timp ce se apropiau de sala de recepție aglomerată. Cine e cine și toate celelalte.
   Lucy se uită în jur.
   - Uite-o pe Fran Buckley, directoarea WCF. S-a pensionat de la FBI acum câțiva ani. Senatorul Paxton ne-a făcut cunoștință când eram stagiară la el și am început să fac voluntariat.
   - Ai făcut stagiu la un senator?
   - Era membru al Comitetului Judiciar și voiam să învăț tot ce se putea despre impactul Congresului asupra aplicării legii federale și asupra problemelor de justiție penală.
   - Pentru cariera ta la FBI, spuse Sean.
   - Cam așa ceva. Nu mi-a plăcut în mod special să lucrez în Congres, dar am învățat multe.
   Ea a scrutat mulțimea.
   - Sunt mai mulți oficiali aleși aici, viceprimarul și mulți reprezentanți ai forțelor de ordine - avem mai mulți polițiști care fac voluntariat pentru WCF când nu sunt de serviciu. Șeful poliției este aici. Blonda aceea drăguță de lângă bufet? E Gina Mancini, asistenta super-eficientă a lui Fran. Vorbește cu Donald Thorne, unul dintre principalii noștri donatori. Nu știu cine este celălalt cuplu care se află cu ei.
   - Bine, prea multe informații, spuse Sean.
   - Ai noroc, se pare că se pregătesc să înceapă discursurile. Și nu va dura mult; lui Fran îi place să socializeze. Atunci spune ea că strânge cei mai mulți bani - în discuții individuale.
   - Vrei ceva de băut?
   - Mulțumesc. Vin roșu, te rog.
   Lucy îl privi pe Sean îndreptându-se cu pași mari spre bar, unde discuta confortabil cu barmanul. El putea intra în orice încăpere, în orice situație, și își putea face prieteni. Lucy nu-și amintea să se fi simțit vreodată atât de confortabil sau de lipsit de griji - deși „lipsit de griji” nu era chiar cuvântul potrivit pentru Sean. El era pe rând serios și ambițios, apoi vesel și distractiv.
   Se întreba cine era adevăratul Sean Rogan și dacă avea să afle vreodată.
   După ce Fran a vorbit pe scurt despre starea WCF și a mulțumit tuturor, ea l-a prezentat pe șeful poliției, care a ținut un discurs despre statisticile criminalității și infracțiunile sexuale din Washington D.C. și din zona înconjurătoare.
   Sean s-a întors cu vinul ei. El bea bere din sticlă, iar ea a zâmbit. I se potrivea, în ciuda costumului elegant.
   - Ți-ai făcut un nou prieten? îl întrebă ea, arătând cu capul spre barman.
   - Toată lumea are o poveste a răspuns el. Unele sunt foarte interesante.
   A șoptit:
   - Cine e cea care urcă pe scenă?
   - Aubrey Lewis. Fiica ei a fost ucisă de un recidivist sexual acum 2 ani. Senatorul Paxton a introdus o lege pentru a înăspri restricțiile asupra infractorilor sexuali, iar ea a depus mărturie în fața Congresului. E uimitoare.
   După un discurs scurt și emoționant, Aubrey l-a prezentat pe senatorul Paxton.
   Jonathon Paxton, în vârstă de 66 de ani, juca tenis și golf în mod regulat și își lua sănătatea în serios. A urcat pe mica scenă, a îmbrățișat-o pe Aubrey și s-a urcat la podium. A început cu povestea modului în care s-a implicat în WCF. Totul a început cu uciderea fiicei sale, acum mai bine de două decenii.
   Lui Lucy îi era greu să acorde toată atenția discursurilor, în timp ce Sean stătea atât de aproape de ea. El purta un aftershave sau o colonie subtilă, care o făcea să se apropie încet, încercând să-și dea seama ce era. Când el s-a aplecat să-i șoptească la ureche, ea a tremurat.
   - Uită-te la cuplul acela, îi spuse el încet. Domnul și doamna Andrew Valerio; ei sunt proprietarii VT Communications.
   - Îi cunoști?
   - Au angajat RCK acum câțiva ani pentru a le testa securitatea. Mi-a luat 17 ore, dar am reușit să intru.
   - Ar trebui să vorbești cu ei. Nu-i cunosc personal, dar sunt susținători ai WCF de ani de zile.
   El ridică din umeri.
   - Ei nu mă cunosc.
   - Dar...
   - Duke lucrează întotdeauna cu clienții.
   - De unde ai știut că sunt ei?
   - Le-am văzut fotografia odată.
   - Ai memorie bună.
   Ea îl privi surprinsă, realizând cât de aproape era fața lui de a ei, în timp ce stăteau de vorbă în liniște în fundul camerei.
   Deodată, simți ca și cum o mie de furnici îi umblau pe piele. Se uită în jur, dar nu văzu pe nimeni care să o privească. Totuși, nu putea să scape de senzația că era urmărită. Își frecă brațele, iar Sean o îmbrățișă.
   - Lucy? o întrebă el.
   Ea nu răspunse, prefăcându-se că ascultă discursul senatorului. Se prefăcu că ignoră privirile nu tocmai discrete ale celor din jur. Povestea ei nu era un secret profund și întunecat. Vorbise în școli, scrisese scrisori pentru strângerea de fonduri pentru Fran, chiar depusese mărturie în fața Comitetului Judiciar în sprijinul legislației senatorului Paxton, care fusese numită „Legea lui Jessie”. Nu îi plăcuse niciodată, se simțise mereu pătată și, mai rău, ura faptul că oamenii o compătimeau, că o considerau o adolescentă proastă și iresponsabilă. Nimeni nu ar fi spus-o cu voce tare, dar mulți o considerau responsabilă pentru că se pusese într-o poziție vulnerabilă.
   Ea acceptase să se întâlnească cu agresorul într-un loc public, deoarece credea că era „sigur”. Credea că el era un student pe nume Trevor Conrad. Se înșelase.
   Aplauzele au semnalat că senatorul terminase de vorbit, dar Lucy era încă nervoasă. I-a spus lui Sean:
   - Vrei să plecăm de aici?
   El i-a luat mâna.
   - Tremuri.
   - Mi-e doar frig.
   El o privi fix.
   - Lucy, ce s-a întâmplat de fapt?
   Ea îngheță, ridică bărbia și îl privi fix.
   - Tocmai ți-am spus.
   Încercă să-și retragă mâna, dar Sean o ținu strâns.
   - Lucy, ceva te sperie. Spune-mi.
   Lucy nu voia să împărtășească nimic cu Sean. Încercă să-l readucă în rolul partenerului fratelui ei, dar deja depășise cu mult acest stadiu. Iar felul în care o privea sugera o relație mult mai intimă decât una de afaceri.
   - E ceva personal, spuse ea, sperând că tonul ei ar fi clarificat faptul că relația lor nu era una personală.
   Chiar dacă nici ea nu era sigură ce simțea în privința asta, sau cât de atrasă era de el.
   Se simțea confortabil cu Sean și îi plăcea că era inteligent. Dar îi plăceau și jucăriile lui. Mașina lui. Masa lui de biliard. Patrick îi spusese chiar că avea un avion cu care zbura tot timpul. Era prea concentrată pe cariera și viitorul ei ca să se implice într-o relație cu cineva care nu era la fel de dedicat. Cel mai bun lucru era să pună distanță între ei, ca să poată gândi limpede.
   Nu că el ar fi fost interesat. Sau ea. Sau...
   - Lucy.
   Ea tresări, iar Sean îi strânse mâna în timp ce se întoarse spre Fran.
   - Fran.
   - Nu am vrut să te sperii.
   Ea i-a zâmbit lui Sean.
   - Sunt Frances Buckley, directoarea WCF.
   Sean i-a întins mâna și i-a zâmbit cu zâmbetul său premiat, topind hotărârea lui Lucy de a fugi de el.
   - Sean Rogan, spuse el.
   - Partenerul lui Patrick, a explicat Lucy.
   - Încântată de cunoștință, a spus Fran, zâmbindu-i lui Lucy, arătându-și aprobarea față de alegerea lui Lucy în ceea ce privește însoțitorul.
   Lucy a rezistat impulsului de a-i explica lui Fran că erau doar prieteni. Ar fi fost greu de dovedit, având în vedere că Sean încă îi ținea mâna.
   Sean spuse:
   - Sala e aglomerată. Sper că toți sunt clienți plătitori.
   - Chiar și în această perioadă economică dificilă, am reușit să depășim suma strânsă anul trecut.
   Lucy îl văzu pe Cody intrând în cameră și scrutând-o, zărind-o imediat după ce ea îl văzuse. El se apropie.
   - Lucy, pot să vorbesc cu tine între patru ochi?
   Lucy simți o schimbare distinctă în postura lui Sean, care deveni protectoare, iar Cody îl privi cu ochi severi.
   - Sean, el este prietenul meu Cody Lorenzo, de la Departamentul de Poliție din Washington. Este voluntar la WCF. Ne lași un moment?
   - Da, desigur.
   Sean îi dădu drumul la mână, dar Lucy simți că o urmărea cu privirea în timp ce îl urma pe Cody afară din sala de bal, în hol.
   - Ce s-a întâmplat? Ești agitat.
   Nu-și putea imagina că el ar fi atât de supărat că ea venise la eveniment cu Sean.
   - Spune-mi adevărul, Lucy. Ai schimbat locul de întâlnire cu Prenter?
   Ea clipi de câteva ori, schimbându-și concentrarea.
   - Ce? De ce naiba aș face asta?
   - Înainte să vin aici, am trecut pe la Club 10. Prenter se lăuda barmanului că o să facă sex, că se întâlnește cu o blondă sexy căreia îi place să vorbească murdar online.
   - Asta e o prostie și știi bine. Fran are o copie a tuturor transcrierilor mele!
   Cody ezită, iar Lucy se înfurie.
   - Crezi că aș fi putut juca jocul atât de departe?
   - Nu, în circumstanțe normale, dar dacă discuțiile online nu ne-au adus ce voiam de la el, poate că ai forțat puțin prea mult, te-ai implicat prea mult. Nu te învinovățesc, Lucy, dar...
   - Stai puțin. Ce te face să crezi că am fost eu? Poate că el discuta online cu altcineva. Nu am schimbat locul de întâlnire și nici nu am vorbit despre nimic sexual. Citește naibii jurnalele - am flirtat, nimic mai mult. De ce nu mă crezi? De ce ai crede că Fran ar fi permis asta?
   - Ești isteață. Ai fi putut schimba jurnalele. Sau te-ai fi putut conecta de acasă și nu ai fi copiat transcrierile.
   Ea clătină din cap și strânse buzele. Cum putea Cody să creadă că era capabilă de așa ceva! El știa exact cine era ea și prin ce trecuse în viață. Știa ce i se întâmplase și de ce munca ei de voluntariat era atât de importantă. Nu și-ar fi pus niciodată în pericol cariera la FBI sau încrederea lui Fran în ea, depășind limita cu un suspect.
   Cody se apropie de ea.
   - Îmi pare rău, Lucy... Trebuia să te întreb.
   - Nu m-ai întrebat. M-ai acuzat. Și nici nu ar fi trebuit să mă întrebi! Ar fi trebuit să știi că nu aș face niciodată așa ceva. Există o explicație logică: Prenter se întâlnea cu altă femeie. Sau mințea cu nerușinare. Știi cum sunt violatorii ăștia, înfrumusețează adevărul ca să se simtă puternici și în control. Era o fantezie din capul lui, nu una pe care eu i-am pus-o acolo intenționat.
   - Ai dreptate, eu doar...
   - Las-o baltă.
   Ea a respirat adânc și s-a forțat să se calmeze. Poate că exagera, dar acuzația lui o uimise.
   - Ai aflat altceva? Despre bărbatul și femeia cu care Prenter s-a certat în alee?
   - Nu, am venit aici direct de la bar. Îmi pare foarte rău, Lucy.
   El aruncă o privire spre recepție.
   - Ești supărat că sunt aici cu Sean?
   - Nu, răspunse el, dar ea nu-l crezu, iar el nu făcu niciun efort să o convingă că spunea adevărul.
   Ea dădu din cap, încă distrusă în interior de acuzația lui Cody. Gelozia era o altă povară de care nu avea nevoie.
   - Scuză-mă, mă duc la toaletă.

   Mergea repede pe hol. Avea senzația puternică că cineva o urmărea și bănuia că Cody o privea fix, simțindu-se vinovat.
   Lucy a împins ușa și a fost ușurată să vadă că nu era nimeni înăuntru. A intrat în toaleta mică de lângă toaleta principală. S-a sprijinit de chiuvetă, ținându-se cu brațele, forțându-se să respire încet. S-a uitat la mâinile ei.
   Unghiile îi erau tăiate scurt, dar îngrijite. Lacul transparent îi menținea unghiile puternice și le dădea un aspect îngrijit. Degetele ei erau lungi și subțiri și întotdeauna își imaginase că ar trebui să fie bună la pian, dar cei 5 ani în care luase lecții i-au dovedit că nu avea talent muzical. Totuși, aceste degete zburau peste tastatura computerului, aproape ca și cum ar fi avut voință proprie, spunând minciuni prădătorilor sexuali, ademenindu-i prin cuvinte pentru a o atrage. Nu se simțea vinovată pentru felul în care ajutase la trimiterea prădătorilor în închisoare.
   Brațele ei, la fel ca picioarele, erau slabe și musculoase de la orele petrecute la sală. Dar nici măcar forța fizică nu ar fi putut să o împiedice să fie răpită și violată acum 6 ani. Fusese atacată din spate, prinsă și injectată cu un drog care îi slăbise imediat mușchii. Poate că doar inteligența de stradă ar fi putut împiedica atacul, dar nu avea de unde să știe. Atunci nu avea, iar acum?
   Își imagina toate scenariile în care cineva ar fi putut să o surprindă și făcea tot ce putea pentru a se proteja, dar nimic nu era infailibil.
   După primul an, Lucy și-a dat seama că nu putea trăi într-o bulă de plastic. A refuzat să fie o victimă pentru tot restul vieții. Era supărată pe ea însăși și supărată pe bărbații care o răpiseră și o răniseră. Dar chiar și furia se estompase, pentru că nu le permitea să-i controleze emoțiile din mormânt.
   Familia ei nu înțelegea de ce voia să umble în întuneric, devenind ofițer de poliție, discutând online cu prădători sexuali, de ce continua să citească, să cerceteze și să învețe tot ce putea despre bărbații și femeile care comiteau crime oribile. Ei credeau că, pentru că fusese victimă, ar fi trebuit să-și găsească o carieră care să nu aibă nicio legătură cu criminalitatea. Mama ei voia să devină profesoară. Tatăl ei voia să se ocupe de lingvistică, așa cum își planificase în liceu. Chiar și Dillon, propriul ei frate, care era psihiatru criminalist și lucra zilnic cu criminali, era sceptic în privința deciziei ei.
   Dar dacă nu ea, atunci cine? Cine altcineva avea pasiunea și hotărârea necesare pentru a-și dedica viața încarcerării acestor nemernici?
   Deja avusese ceva succes, momente în care știa că ajutase pe cineva.
   Când vorbise la un liceu local și o fată de 14 ani se apropiase de ea după aceea cu o poveste care îi era prea familiară: un bărbat de 37 de ani se împrietenise cu ea online și voia să facă sex. Bărbatul fusese arestat 2 săptămâni mai târziu, când fata și mama ei ajutaseră poliția să-l localizeze. Sau băiatul de 12 ani care era pe punctul de a fugi cu iubitul său online, până când Lucy i-a dovedit că prietenul său virtual de 14 ani era de fapt un pedofil de 62 de ani.
   Și mai erau și oamenii pe care îi ajutase și pe care nu îi cunoștea. Copiii care îi ascultau în tăcere discursurile, prefăcându-se că o ignoră; cei de pe internet pe care îi speriase; femeile și copiii care nu vor fi victime pentru că ea ajutase la arestarea unui prădător.
   Așadar, merita să fie supravegheată, să fie bârfită pe la spate, să fie considerată de ignoranți că ea era de vină, că ea era diferită de ei. Că prădătorii nu se luau de oricine, ci doar de alții.
   Ușa se deschise și ea se îndreptă, aruncând o privire în oglindă pentru a vedea cine intra.
   Sean.
   - Ești în baia greșită, îi spuse ea.
   - Nu, dacă nu ești și tu.
   Se apropie de ea și își puse mâinile pe umerii ei.
   O privi în ochi în oglindă. Ea nu voia să o vadă așa. Îndoiala de sine îi transpărea din expresia feței, iar pentru ea era important ca nimeni, în special prietenii și familia, să nu creadă că era nervoasă.
   - Sunt bine.
   - Știu.
   Dar el o ținea în continuare de umeri, masându-i încet și ferm.
   - Ești tensionată.
   - Nu-mi plac strângerile de fonduri.
   - S-a întâmplat ceva acolo. Spune-mi.
   - Nu s-a întâmplat nimic.
   Se uită la mâinile ei, care erau încă apăsate pe blatul de marmură. Închise ochii și se lăsă să se relaxeze sub degetele lui Sean. Nodurile din mușchii ei se relaxară și ea suspină.
   - Lucy.
   Când el nu mai spuse nimic, ea deschise ochii și văzu că o privea fix, cu gura strânsă.
   - Cody m-a acuzat că am falsificat niște date. Asta m-a rănit. Lucrăm împreună de mult timp și...
   Suflă.
   - Înțeleg. Dar nu despre asta vorbeam. Chiar înainte să vorbim cu Fran, s-a întâmplat ceva. Spune-mi.
   Ea îl privi fix. Cum putea să aibă un scop atât de hotărât? Și ce putea să-i spună?
   - E doar...
   Cum putea să-i explice? Cu siguranță nu voia să vorbească despre trecutul ei.
   - Nu-mi place să fiu în centrul atenției și nu-mi place ca oamenii să mă privească.
   - Cine?
   - Nimeni, toată lumea, nu știu. Era doar senzația aceea ciudată pe care o ai când cineva te privește intenționat, știi? E ridicol. Știu că atunci când vin la astfel de evenimente, practic sunt pe scenă.
   Sean se apropie.
   - Trebuie să ai încredere în instinctele tale. De cât timp te simți așa?
   Nu mai putea să-l privească. O undă de umilință o cuprinse.
   - De 6 ani.
   - Dar asta e altceva.
   - Nu... da... eu...
   Era diferit? În ultima vreme...
   - Nu știu. Sunt nervii mei. Au fost câteva luni stresante, cu procesul de înscriere la FBI, apoi uciderea lui Roger Morton și situația cu Brad Prenter...
   - Cine?
   Ușa se deschise și două doamne în vârstă intrară, surprinse să-l vadă pe Sean stând lângă Lucy. Lucy zâmbi șiret.
   - Ne-a prins, spuse ea.
   El o luă de mână și o conduse afară, făcând o plecăciune ușoară doamnelor în timp ce ieșeau. Imediat ce ușa se închise, el o îndreptă pe Lucy într-o parte și îi spuse:
   - Tipul ăsta, Prenter, te hărțuiește?
   Ea a dat din cap.
   - Nu, nu-l cunoșteam. Era un asistent universitar care a drogat și violat o studentă. A fost ucis într-un jaf săptămâna asta. Și asta mi-a rămas în minte.
   - Justiție divină.
   - Poate.
   - Lucy, ai instincte puternice, așa că nu respinge aceste sentimente ca fiind o nevroză. Ai încredere în tine.
   - Mulțumesc.
   - Pentru ce?
   - Pentru că ai încredere în mine.
   - Cine nu are?
   Ea nu răspunse, pentru că nu exista un răspuns. Familia ei o susținea, dar aveau mereu grijă de ea fără ca ea să știe. Ea nu era ignorantă și simțea vibrațiile lor protectoare.
   - Vrei să mergem? întrebă ea.
   - Sunt gata când ești și tu.
   - Acum.
   Au pornit pe hol spre garderobă.
   - Vrei să mănânci desert? a întrebat Sean cu ușurință.
   - Adică bufetul nu a fost suficient?
   - Tu nu ai mâncat nimic.
   - Nu mi-era foame.
   - Știu un loc, spuse Sean enigmatic. Ai încredere în mine?
   Ea ezită. Nu pentru că nu avea încredere în el, ci pentru că era copleșită de atâtea emoții și nu era sigură că le putea stăpâni.
   - Începe să ningă.
   Sean o privi.
   - Glumești? Câțiva fulgi slăbănogi nu mă vor împiedica să te invit la cea mai incredibilă prăjitură cu brânză și căpșuni din estul Mississippiului.
   - Cheesecake?
   Stomacul îi chiorăi și ea își acoperi gura cu mâna.
   - Am auzit, spuse el.
   Îi luă mâna și o sărută. Era un gest spontan, iar Lucy încercă să se convingă că era un sărut de prietenie, dar o senzație caldă îi urcă pe brațe până la baza gâtului în timp ce se îndreptau spre mașină.

Capitolul 16

   Sean o conduse pe Lucy până la ușa din față. Era plină de viață, cu obrajii roșii de la frig, ochii negri strălucind de la zahărul din cheesecake, completat de un pahar de șampanie.
   Sean era mulțumit de faptul că reușise să-i distragă atenția lui Lucy după criza de nervi pe care o avusese mai devreme. Două ore mai târziu, ea părea în sfârșit relaxată.
   Totuși, el nu uitase ce spusese ea. Ea credea că cineva o urmărea. El nu considerase asta un defect personal, așa cum făcuse ea. Cu toate lucrurile care se întâmplau în legătură cu uciderea lui Morton, poate că cineva îi acorda prea multă atenție lui Lucy.
   - Mulțumesc mult, Sean.
   Lucy suspină mulțumită în timp ce descuia ușa. Intrară înăuntru, zăpada ușoară continuând să se învârtă în jur.
   - Mă bucur atât de mult că am ieșit să luăm desertul.
   Se aplecă să dezactiveze alarma.
   - Orice pentru dumneavoastră, milady, spuse el cu accent și făcând o jumătate de reverență.
   Voia să o sărute pe Lucy, dar ezită. Ezitarea nu era în firea lui. Ce se întâmplase cu el? Niciodată nu avusese probleme în a arăta unei femei că era interesat de ea.
   Dar Lucy nu era o femeie oarecare. Știa asta de când o văzuse pentru prima dată.
   Și era sora partenerului său. Patrick era prietenul și partenerul său de afaceri. Nu-i spusese lui Patrick că era interesat de Lucy.
   Și ea nu era genul de femeie cu care ieșea de obicei. Îi plăcea să se întâlnească cu fete cărora le plăcea să se distreze, la fel ca el. Să schieze, să facă excursii spontane cu avionul său, să se scalde goale în lac. Fostele lui iubite erau, în general, femei cu program de la 9 la 5 sau prințese cu fonduri fiduciare, care nu erau devotate decât lor însele. Îi plăcea asta, pentru că astfel nu se simțea niciodată vinovat când se despărțea de ele.
   Niciuna dintre acele fete nu rezistase mai mult de câteva luni.
   Faptul că Lucy era specială era cât se poate de evident pentru el, dar Sean se cunoștea bine și nu se ferea niciodată de adevăr. El distrugea relațiile pe capete. Nu la început - curtarea era o artă pe care o stăpânea la perfecție. Dar, după ce romantismul se estompa, se plictisea de monotonia vechii rutine. Fete diferite, aceleași probleme. Dorința superficială care se estompa mai repede cu fiecare femeie care trecea.
   Nu era nimic superficial la Lucy Kincaid și absolut nimic superficial în dorința lui pentru ea.
   - Ce-ți trece prin cap? îl întrebă ea.
   - Vreau să te sărut, a spus el înainte să-și dea seama că cuvintele îi ieșiseră din gură.
   - De obicei întrebi mai întâi?
   - Nu.
   Ea își ridică bărbia sfidător și părea aproape supărată, pupilele ei întunecate lărgindu-se.
   - Atunci nu mai întreba.
   Sean își puse mâna stângă pe ceafa lui Lucy, părul ei lung și moale fiind luxos între degetele lui. Îi cercetă fața în căutarea vreunei rețineri, vreunei îndoieli. Expresia ei era serioasă și pentru o secundă a crezut că a înțeles greșit, că ea voia să se retragă. Apoi buzele ei pline se despărțiră doar o fracțiune de secundă, iar el se aplecă și o sărută.
   Avea un gust dulce, ca cheesecake-ul și șampania pe care le împărțiseră.
   Intenționase să-i dea un sărut cald de noapte bună, cu promisiunea că vor urma și altele, dar nu voia să-i dea drumul. Voia să o guste mai mult, să o simtă mai mult. Își lipi ușor corpul de Lucy, care își îndoi spatele și își lăsă capul pe spate pentru a continua sărutul lung.
   Mâinile ei îi găsiră bicepșii, apoi se urcară încet spre umerii lui. Degetele ei îi cuprinseră gâtul, ținându-l aproape de ea, la fel cum el o ținea aproape de el.
   Cu orice altă femeie, ar fi mutat acest dans în dormitor. Dar Lucy nu era o aventură de o noapte. Era încrezător în puterile sale de seducție, dar nu voia să forțeze lucrurile. Voia - avea nevoie - să facă asta cum trebuie.
   Dar ea se potrivea atât de bine cu el, încât nu voia să se oprească.
   Totuși, dacă nu o făcea, ar fi comis greșeli. Știa asta la fel de sigur cum știa că soarele va răsări mâine peste Atlantic.
   Își îndepărtă încet buzele, ținând-o strâns în brațe. Se uită la fața ei. Ochii ei erau închiși, dar se deschiseră în clipa în care el întrerupse sărutul. Părea dezorientată, ca și cum nu știa unde se află, de parcă ar fi fost pierdută în ultimele câteva minute. Își linse buza, apoi privi în jos și făcu un pas înapoi, aproape ca și cum ar fi fost jenată. El o trase înapoi spre el și o sărută ușor, arătându-i că nu avea de ce să fie jenată.
   - Aș vrea să te invit la o întâlnire oficială, spuse Sean.
   - O întâlnire? repetă ea.
   - Seara asta nu a fost oficială. A fost... în locul fratelui tău.
   - Eu...
   - Mâine.
   - Mâine? repetă ea.
   - Vin să te iau la ora 10 dimineața.
   - La 10.
   Ea clătină din cap și privi în jos, rușinată.
   - Trebuie să merg la biserică. De obicei merg la slujba de la ora 9. Ce zici de ora 11?
   Era să-i spună că o va lua la 8 și jumătate pentru biserică, dar nu mai pusese piciorul într-o biserică de la înmormântarea părinților săi, acum15 ani.
   - Te iau de acolo. La 10, bine?
   Ea dădu din cap.
   - Sfânta Treime. Pe strada 36, între...
   - Știu unde este.
   O sărută din nou.
   - La 10 dimineața.
   O sărută pentru ultima oară.
   - Mai bine plec, înainte să mai intre zăpadă în casă.
   Lucy uitase că deschisese ușa și se uită la băltoaca de zăpadă topită care intrase prin crăpătură.
   - Mai bine curăț asta înainte să o vadă Kate, spuse ea, apoi îi zâmbi lui Sean. Ești o distragere a atenției.
   Îl sărută spontan, surprinzându-se pe sine însăși.
   - Mulțumesc încă o dată.
   Se simțea ușoară și aerisită, departe de starea pe care o avusese cu doar câteva ore în urmă. Ar fi trebuit să înghețe stând pe micuța verandă acoperită, dar nu simțea deloc frigul.
   - Cu plăcere, doamnă, spuse el cu un zâmbet cald, arătându-și gropițele.
   Ea zâmbi și închise ușa în urma lui. Așteptă, ascultând sunetul mașinii lui, până când aceasta porni și plecă.
   Lucy nu-și amintea să se fi simțit vreodată atât de confortabil cu cineva. Să se fi simțit atât de atrasă. Poate pentru că în seara aceea nu fusese o întâlnire, nu avusese presiunea de a se comporta normal. Tot ce spusese și făcuseră fusese aproape spontan. Pentru prima dată după foarte mult timp, se simțea ca o femeie obișnuită.
   El o invitase la o întâlnire. O întâlnire oficială. Când fusese ultima oară când ieșise cu cineva? Cody? Nu era corect. Se gândi și își dădu seama că, deși ieșise cu unul sau doi bărbați de când se despărțise de Cody, se îndepărtase de orice potențial angajament după a doua întâlnire. Fusese cu Cody aproape 2 ani - fusese confortabil și normal, până când el o ceruse în căsătorie și ea își dăduse seama că nu-l iubea. Nu-și putea imagina să se căsătorească cu el - sau cu oricine altcineva. Gândul căsătoriei o lăsa rece și panicată. Ciudat, având în vedere că părinții ei aveau o căsnicie incredibilă, de 45 de ani - și încă în curs.
   Dar Lucy nu era normală și știa asta. Trecutul ei va fi întotdeauna o parte din ea. Deși învățase să nu lase trecutul să o controleze, acesta îi influența toate deciziile, conducând-o pe calea pe care se afla acum. FBI-ul. Lupta împotriva prădătorilor.
   De ce nu s-ar bucura de compania lui Sean Rogan? Nu merita puțină fericire?
   Și-a jurat să se distreze mâine, indiferent ce ar fi. Probabil că nu avea de ales - Sean avea talentul de a ajunge la esența a ceea ce o deranja și de a schimba situația fără să o facă să se simtă prost.
   Entuziasmul romantic al lui Lucy s-a sfârșit când a aruncat o privire la computer și și-a amintit ce spusese Cody mai devreme.
   - Ai schimbat locația?
   El fusese atât de sigur, ceea ce însemna că barmanul fusese convingător, ceea ce însemna că barmanul repetase pur și simplu ceea ce spusese Prenter.
   Că se întâlnea cu o blondă sexy.
   Nu era „Tanya” cea care îi spusese lucruri obscene. Prenter exagera în mod evident - era un violator condamnat care avea un ego exagerat.
   Dar Prenter era la un alt bar în același timp în care îi spusese identității ei online să se întâlnească cu el la Firehouse în Fairfax. Cu cât se gândea mai mult la asta, cu atât se convingea mai mult că el lucra cu 2 femei online, iar „blonda sexy” care îi spusese lucruri obscene îi făcuse o ofertă mai bună decât „Tanya”, care era mai reticentă.
   S-a așezat la computer și s-a logat în contul ei „Tanya”. Cu puțin efort, putea găsi toate persoanele cu care Prenter chattase. Poate că nu era complet legal - ar fi trebuit să hackerească ca administrator, dar asta nu era dificil, deoarece cunoștea toate protocoalele folosite de acest site.
   Cel mai probabil, Prenter o părăsise pe „Tanya” pentru o perspectivă mai bună; era singurul lucru care avea sens. Poate că era fata din alee, cea pe care o drogase.
   Ea se încruntă când căutarea pe computer nu dădu niciun rezultat. De fapt, nu-l putea găsi deloc pe Prenter pe site. Profilul lui dispăruse. Șters. Oare poliția îl securizase? Dacă da, ar fi trebuit să existe ceva care să arate că contul lui era acolo, dar blocat. Ar fi trebuit să existe o înregistrare a conversațiilor lui în zona de administrare, chiar dacă nu aveau date. Era obișnuit ca utilizatorii să-și blocheze profilurile când nu doreau să fie contactați de străini. Numele lui de utilizator ar fi trebuit să fie acolo, dar nu era.
   Lucy s-a deconectat și a încercat să creeze un cont folosind datele lui de conectare. Acesta era disponibil pentru utilizare, ceea ce însemna că niciun alt utilizator înregistrat în comunitatea de chat nu îl avea, blocat sau deblocat.
   De ce ar fi șters poliția contul lui? Nu avea sens. Nu pentru ceea ce părea la prima vedere a fi o crimă obișnuită. Și atât de repede? A fost ucis cu doar 48 de ore în urmă.
   Lucy a închis computerul, dar i-a luat mult timp să adoarmă, tulburată.

   Privesc cum se stinge lumina din dormitorul ei. Camera ei este întunecată. Este singură.
   Cu excepția femeii din casă, despre care știu că este polițistă. Polițistă federală.
   Casa este proprietatea lui Dillon Kincaid și Katherine Donovan. Ei sunt căsătoriți. Căsătoriți... ticălosul ăla dominat de nevastă i-a permis târfei să-și păstreze numele de fată. Acum nu mă mai mir că Lucy Kincaid a ajuns o mincinoasă, o curvă și o criminală, având astfel de modele de urmat.
   Este război. Noi împotriva lor. Majoritatea bărbaților sunt încântați să cedeze cererilor femeilor. Lasă-le să muncească. Lasă-le să se distreze. Lasă-le să facă orice naiba vor! Lasă-le să înșele, lasă-le să mintă, lasă-le să plece.
   Închid ochii și furia îmi curge prin vene, îmi hrănește sufletul, îmi alină nevoile pe măsură ce îmi amintesc.
   Rosemarie.
   Te iubesc, Rosemarie.
   Te-am iubit în ciuda minciunilor și șiretlicurilor tale. Ai știut dintotdeauna că nu vei asculta? Ți-am dat lumea întreagă pentru că voiam să rămâi cu mine, și totuși ai plecat!
   Te-ai prefăcut că mă iubești, dar îți iubeai mai mult prietenii. Te-ai prefăcut că ești cu mine, dar când ai plâns, i-ai strigat numele lui.
   Mi-e dor de tine, Rosemarie.
   Tata știa cel mai bine, și ar fi trebuit să-l ascult. El a trecut prin același lucru, dar am crezut că vei rămâne dacă tot ce aveai depindea de mine! Dacă visele, speranțele și nevoile tale erau îndeplinite de mine, nu ai fi plecat niciodată. Am muncit zi și noapte pentru tine! Târfă mincinoasă și înșelătoare, m-ai folosit așa cum toate femeile folosesc bărbații. Așa cum Eva l-a folosit pe Adam, așa cum Dalila l-a folosit pe Samson, așa cum toate femeile din lume folosesc bărbații.
   Dar tu erai slabă. Toate femeile sunt slabe. Toate femeile trebuie învățate să se supună.
   Să rămână.
   Să implore.
   Să aducă.
   Ca niște cățele ce sunt.
   Eu sunt unul dintre puținii care au mai rămas. Singurul care înțelege că, până când femeile nu își vor cunoaște din nou locul, societatea noastră, viitorul nostru, vor dispărea. Toate femeile ar trebui să fie instruite de mine.
   Doar cele mai ascultătoare vor supraviețui. Doar cele care fac exact ce le spun eu vor trăi.
   Încă nu am găsit niciuna demnă.
   Voi veni după tine, Lucy. Foarte curând.

Capitolul 17

   Cerul dimineții părea și mai albastru în frigul glacial, iar zăpada căzută noaptea trecută fusese curățată de pe drumuri, dar stratul delicat de alb care acoperea curțile mici, mașinile parcate și acoperișurile strălucea în soare.
   De obicei, drumul spre Holy Trinity îi oferea lui Lucy ocazia să reflecteze, dar astăzi frumusețea liniștită și subtilă a iernii nu-i dădea pace. A intrat târziu în biserică și s-a așezat în ultimul rând.
   Lipsa de somn se vedea în răspunsurile ei lipsite de entuziasm la slujbă.
   Se gândi la posibile scenarii care ar fi putut duce la ștergerea contului lui Prenter. Un cont putea fi șters accidental, dar asta părea o coincidență prea mare. Sau Prenter însuși îl ștersese pentru a evita lăsarea de urme. Asta era mai probabil, dar de ce? Pentru că plănuise să o drogheze și să o violeze pe „Tanya”?
   Asta era împotriva naturii lui. Nu făcuse niciun efort să ascundă violul Sarei Tyson, care a lăsat dovezi fizice care au contribuit la condamnarea lui. Totuși, ar fi putut învăța din acea experiență și să devină mai precaut.
   După împărtășanie, Lucy a îngenunchiat și s-a rugat, alungând din minte toate gândurile legate de Prenter. Cineva a îngenunchiat lângă ea și ea s-a îndepărtat automat, aruncând o privire către persoana respectivă. Nu-i plăcea să fie luată prin surprindere.
   - Cody, șopti ea.
   - Îmi pare rău pentru aseară.
   - Șșș.
   Nu avea de gând să se certe cu el în biserică, chiar dacă el își cerea scuze.

   Zece minute mai târziu, slujba se terminase, dar Lucy nu plecă. Se întoarse spre Cody după ieșire și îi spuse:
   - Contul de chat al lui Prenter a fost șters.
   El părea confuz.
   - De ce e asta important? Lucy, se putea întâmpla orice cu contul lui. Poliția ar fi putut să-l blocheze.
   - A fost șters.
   - Ar fi putut să-l arhiveze, apoi să șteargă copia publică.
   - Nu există arhive pe site-ul acela, cu excepția mesajelor private. Nu i-am trimis niciodată un mesaj privat.
   - Cred că faci mare caz din nimic.
   La început, Lucy fu furioasă - nu era nimic; apoi a observat că Cody avea sprâncenele încruntate. Cel puțin se gândea la preocupările ei.
   - Trebuie să știu ce s-a întâmplat, Cody. Am analizat toate scenariile posibile și unele sunt plauzibile, dar trebuie să știu.
   - De ce este important pentru tine?
   - Pentru că...
   De ce era important? De ce îi păsa? Ea aruncă o privire la corpul lui Hristos suspendat pe peretele din spatele altarului.
   Îl ucisese pe Adam Scott și nu regreta. Merita ceva mai rău, dar lipsa de vinovăție o deranja de ani de zile. Vorbise cu fratele ei Patrick despre asta, numai cu el, iar el nu îi dăduse importanță.
   - Te simți vinovată pentru că nu te simți vinovată că l-ai ucis pe bărbatul care te-a violat, care aproape i-a ucis pe Dillon și Kate? Nu trebuie.
   Lucy devenise insensibilă la violența din lumea din jurul ei. Trăise durere și umilință, ucisese un om și era cufundată într-o lume online în care prădătorii sexuali erau norma, unde vânau constant victime. Nu voia să accepte uciderea cu ușurință, nici măcar moartea unui violator condamnat.
   - Nu vreau să iau moartea nimănui în glumă, spuse ea.
   - Înțeleg.
   Poate că înțelegea.
   - O să cercetez mai în profunzime.
   - Mulțumesc.
   - Vrei să mergem să luăm micul dejun?
   Sean. Ea se uită la ceas. Era deja trecut de ora 10.
   - Am alte planuri, spuse ea.
   - Oh, poate altă dată, atunci...
   Ceva din spatele ei i-a atras atenția lui Cody, care s-a îndreptat în postura sa de polițist alfa.
   Ea se uită în spate și îl văzu pe Sean venind spre ei. Inima îi bătu mai repede când el o zări și îi zâmbi.
   - Nu mi-ai spus că te vezi cu cineva, spuse Cody, cu voce dură, de parcă ea îl înșela.
   - Nu mă văd, spuse ea automat.
   - Ai fost cu el aseară.
   Cody nu o credea. Nici ea nu era sigură că se credea pe sine.
   - Adică, nu e ceva serios.
   Încă.
   - Noi doar...
   De ce trebuia să-i explice ceva fostului ei iubit?
   Sean se apropie de ei, punându-și mâna pe spatele lui Lucy.
   - Ofițer Lorenzo, îl salută el.
   - Rogan.
   El îi spuse lui Lucy:
   - Te sun dacă aflu ceva.
   Apoi plecă.
   - Am spus ceva? întrebă Sean.
   Lucy clătină din cap.
   - E fostul meu iubit.
   - De cât timp?
   - Peste un an. Îmi pare rău, nu știu de ce se comportă atât de ciudat.
   Sean ridică sprânceana.
   - Chiar nu știi?
   - Ce să știu?
   - Că încă te iubește.
   Ea clătină din cap și se uită în direcția în care plecase Cody, dar el dispăruse.
   - Nu cred.
   Oare așa era? Nu, nu credea. Poate.
   - Luce, sunt bărbat, îmi dau seama.
   El o sărută ușor pe buze.
   - Spune-mi că nu are nicio șansă să te recucerească.
   Ea lăsă cuvintele lui Sean să pătrundă în mintea ei, ochii ei mărindu-se.
   - Nu are.
   - Bine.
   El o sărută din nou.
   - Pari obosită.
   - Nu am dormit bine.
   - Ți-e foame?
   - Aș putea mânca ceva.
   - O să ai nevoie de energie pentru ce am plănuit.
   - Ce anume?
   - E o surpriză.
   El o luă de mână.
   - Să mergem.

   - O să te epuizezi, îi spuse Noah lui Kate când intră în sala de calculatoare de la Quantico, duminică la prânz.
   Ea îi aruncă o privire care putea fi descrisă ca fiind o privire malefică.
   - Ești aici.
   - E cazul meu.
   - E familia mea.
   Noah nu avea să câștige această bătălie.
   - Abigail a vorbit cu vicepreședintele regional al companiei de închirieri, i-a trimis prin fax citația administrativă, iar el a spus că ne va da înregistrările GPS mâine dimineață, dacă va fi posibil - este zi de sărbătoare, dar el se ocupă de asta.
   - Bine.
   Kate se uită din nou la computer.
   - Și eu am ceva. Am o listă cu toate adresele de e-mail din agenda lui Morton. Încă nu am recuperat mesajele, dar sunt pe aproape.
   - Cum le potrivim cu persoanele reale?
   - Unele sunt ușoare - numele atașate la e-mailuri. Altele sunt mai dificile, dar știu câteva trucuri.
   - Ce zici să mergem la ISP?
   Ea îl privi, ridicând o sprânceană.
   - Deci nu ești atât de incompetent din punct de vedere tehnic pe cât te prefaci.
   - Știu noțiunile de bază.
   - Furnizorii de servicii de internet sunt mai puțin dispuși să divulge informații private despre clienți fără un mandat - nu sunt la fel de prietenoși ca firma de închirieri. Așadar, avem nevoie de un motiv întemeiat, cum ar fi un schimb de e-mailuri care are în mod evident caracter criminal sau pe care îl putem demonstra ca fiind criminal pe baza altor dovezi. Iată o listă cu toate persoanele pe care le-am găsit până acum - i-am evidențiat pe cei care figurează în dosarul lui Morton ca fiind asociați cunoscuți.
   - Voi căuta adresele și voi vedea cine este din zonă, a spus Noah, simțind emoția familiară în stomac care îi spunea că acesta era un moment decisiv în anchetă.
   - Am zeci pe care nu i-am identificat încă. A doua listă conține numele celor pe care îi cunosc, dar care nu se află pe lista asociaților lui Morton. Aceasta este puțin mai lungă. Presupun că aceștia sunt oamenii care au trimis discuri pentru site-ul său porno.
   - De ce o fac? Morton nu avea bani să-i plătească.
   - Unii oameni trimit gratuit - aceștia sunt de obicei amatori care fac videoclipuri pe sub fustă sau filme de acasă. Unii oameni au o înțelegere cu siteul să fie plătiți per vizionare, așa că atunci când cineva vizionează videoclipul, ei sunt plătiți. Trask înregistrase mai mult de jumătate din propriul material - folosea prostituate, dependenți de droguri, oricine ar fi făcut orice pentru câteva sute de dolari. Dar câștiga zeci de mii de dolari din înregistrări.
   Noah clătină din cap.
   - Și totul este legal.
   - În mare parte da, și a muncit din greu pentru a ține Trask Enterprises departe de radar. Dar Adam Scott era un nemernic bolnav și nu se putea abține - omora femei pentru plăcere, și asta l-a dat de gol. Abia când a început să omoare online am putut în sfârșit să-l urmărim.
   Kate își frecă tâmplele.
   - Uneori, sistemul e de rahat, mormăi ea.
   Noah nu era neapărat în dezacord cu ea, dar totuși considera că sistemul lor era cel mai bun din lume. În cei zece ani petrecuți în Forțele Aeriene, în mare parte în cadrul forței de securitate Ravens, fusese în zeci de țări și văzuse cele mai rele guverne și sisteme judiciare existente.
   Noah se așeză la un terminal suplimentar și introduse numele identificate de Kate.
   - Doar doi sunt din zonă, amândoi cu cazier. Iar unul este deja mort.
   Noah se uită la Andrew „Ace” Shuman, care petrecuse cea mai mare parte a vieții în închisoare. Prostituție, racket, agresiune. Conform dosarului lui Morton, Shuman fusese bodyguard. Titlul său oficial la Trask Enterprises era „șef de securitate”. Ieșise din închisoare de 3 ani și părea să se fi comportat cum trebuie, dar, după cum știa Noah, majoritatea erau infractori pe viață: infractori de carieră - puțini se schimbau, doar deveneau mai buni la a se ascunde.
   - O să vorbesc cu Shuman, spuse Noah. Îi cunoștea pe Ralston și Morton.
   - Shuman e o figură și e periculos, spuse Kate. Am avut câteva altercații cu el, dar nu am putut să-l prind cu nimic concret. Era în închisoare înainte ca Trask să se ascundă - pentru agresiune, cred. Am încercat să-l conving să-l trădeze pe Trask, dar nu a vrut.
   - Bine de știut. Pare un suspect posibil.
   - Da, dacă Morton l-a enervat pe Shuman, nu e nicio îndoială că Shuman l-ar fi putut ucide. Dar de ce?
   - Asta e întrebarea de un milion de dolari.
   - Ceva despre Ralston?
   - ERT procesează probele. Calculatorul lui a fost distrus, hard disk-ul distrus.
   - Ucigașul nu voia să găsim nimic.
   - Nu au stabilit ora morții. Autopsia este programată pentru mai târziu, în această după-amiază. Ucigașul a lăsat ferestrele deschise; apartamentul era un frigider. Dar ERT a spus că era mort de mai bine de 48 de ore, iar ultimul martor cu care am vorbit l-a văzut venind acasă vineri seara, la aproximativ 6 și jumătate.
   - Deci marea întrebare este dacă a fost ucis înainte sau după Morton, a spus Kate.
   - Nu cred că asta contează cu adevărat. Era mort înainte ca zborul său să plece duminică dimineața. Aș vrea să aflu ce fel de informații i-a dat polițistului Jerry Biggler.
   - Biggler?
   Kate se încruntă.
   - Ralston era un informator criminal. Vorbea doar cu Jerry Biggler, un polițist din Washington care a murit de atac de cord la 6 luni după ce s-a pensionat, în 2006.
   - Crezi că Ralston a fost ucis pentru că era informator? De ce acum? Nu are sens.
   Avea dreptate, dar Noah bănuia că era ceva în neregulă. Doar că nu reușise încă să-și dea seama ce anume.
   Dar o va face. Întotdeauna o făcea.

Capitolul 18

   O privesc cum patinează pe gheață cu iubitul ei. Râde la ceva ce a spus el. Lucy Kincaid se distrează.
   Lucy Kincaid este o curvă. I-am văzut caseta porno. Știu exact cine este.
   E o mincinoasă. Și o criminală. O criminală mincinoasă și curvă.
   Închid ochii și mă concentrez pe respirație. Control. Am nevoie de control.
   Inspir încet. Țin respirația. Expir. Inspir. Expir. Mă calmez.
   Repet respirația profundă până îmi recâștig calmul. Nu ar fi înțelept să acționez din furie, în public. Nu vreau să ajung la închisoare. Aș putea s-o omor acum, dar aș fi arestat.
   O voi ucide și nu voi fi prins. Nu-i vor găsi cadavrul, pentru că nu va mai rămâne nimic de găsit. La fel ca în cazul celorlalte femei.
   Las imaginile să-mi inunde mintea. Mă fac să zâmbesc. Femeile pe care le-am antrenat. Cât de bine au învățat să se supună, așa cum ar trebui să facă o soție bună.
   Dar, ca toate femeile, când le-am dat șansa să ia decizia corectă, au ales întotdeauna opțiunea greșită. Toate au mințit.
   Lucy Kincaid este cea mai rea dintre toate. Ea este simbolul a tot ce este greșit la femeile din specia noastră. Credea că este egală cu bărbații? Superioară? Că poate ucide fără să fie pedepsită? Că mă poate seduce cu limba ei de șarpe, încercând să mă convingă că este cineva care nu este?
   Rosemarie a mințit și ea. Mi-a spus că nu va pleca niciodată. Unele femei pleacă cu mintea, altele cu trupul. Rosemarie a fost totul pentru mine. Perfectă.
   A făcut tot ce i-am spus. I-am dat totul în schimbul ascultării ei. Am iubit-o.
   Am iubit-o!
   Vixen! M-a păcălit. Curva mincinoasă și înșelătoare m-a înșelat.
   Tatăl meu m-a avertizat, dar nu l-am ascultat pentru că credeam că am învățat din greșelile lui.
   Tata știa cel mai bine...
   Nu am mai permis niciunei alte femei să mă înșele, până când Lucy Kincaid a spus că este cineva care nu era.
   Ea alunecă și iubitul ei o prinde înainte să cadă pe gheață. Mâna mea se înfășoară în jurul mânerului rece al armei mele. Vreau să o împușc acum.
   Scoate pistolul de 9 milimetri din buzunar și apasă pe trăgaci. Un glonț, 2 gloanțe, 3 gloanțe, 4... tot încărcătorul. Privește cum sângele ei se varsă pe gheață. Privește cum sângele ei se împrăștie pe fața prea frumoasă a iubitului ei. Să văd cum iubitul ei, domnul Pămpălău, se uită cu groază la curva lui moartă.
   Și el a fost înșelat, nu-i așa? Va învăța, la fel ca mine, că nicio femeie nu este de încredere.
   Poate ar fi mai bine să-i omor mai întâi iubitul. Un glonț în partea dreaptă a craniului i-ar împrăștia creierii pe gheață, peste ea. Ea ar privi îngrozită cadavrul decapitat. Apoi m-aș apropia și i-aș spune că a murit din cauza ei. I-aș spune cine sunt cu adevărat și de ce va muri.
   Pentru că este o Jezebel. O mincinoasă. Se preface că este cineva care nu este. Vreau să-i aud rugămințile de milă. Vreau să gust lacrimile de pe fața ei. Vreau să o văd cum se prăbușește. Vreau să-i simt mirosul fricii. Vreau să mă asculte.
   Calmează-te. Respiră.
   Îmi iau mâna de pe mânerul armei, pentru că sunt prea tentat să apăs pe trăgaci.
   Respir mai ușor acum, în timp ce o privesc pe Lucy Kincaid frecându-se de iubitul ei. El este condus de târfa aia, cedând slăbiciunii din cauza înșelăciunii ei. S-ar putea să trebuiască să moară, dar asta nu este prima mea opțiune. Doar dacă se amestecă.
   Trebuie să fiu puternic. Nu e locul potrivit pentru acțiune. Deja atrag privirile pentru că nu am un copil sau o soție la braț. E timpul să plec.
   Te urmăresc, Lucy. De acum și până în ziua în care vei muri.

   Lucy nu mai patinase niciodată.
   După brunch, Sean a dus-o la un patinoar în aer liber din Arlington.
   Lucy a protestat.
   - Abia știu să patinez cu rolele.
   Sean a spus:
   - Dar schiezi, nu?
   - Nu prea bine. Încă sunt la nivelul începătorilor.
   - Atunci, schiatul este următorul pas. Totul ține de echilibru.
   - E o diferență uriașă între gheață și zăpadă. Gheața e dură. Doare mai tare când cazi.
   - Atunci nu cădea.
   Ea îl privi cu severitate.
   - Crezi că e amuzant.
   El se prefăcu ofensat.
   - Eu îmi iau timpul liber foarte în serios.
   Ea a suspinat.
   - Nu știu, a spus ea, uitându-se la patinoar, dominat de copii care puteau să patineze în jurul ei. Poate ar trebui să mergem la o sală de biliard. Știu să joc foarte bine biliard...
   - Mai târziu. Acum stai jos ca să-ți pui patinele.
   Lucy privi zeci de oameni pe gheață în timp ce își punea patinele. Cei mai mulți știau ce fac; unii se chinuiau și se țineau de balustrade. O fetiță micuță trecu în viteză pe lângă ea, într-o fustiță roz și un pulover, mănuși și eșarfă asortate. Făcu o piruetă care o făcu pe Lucy să se gândească la o viitoare medaliată cu aur la Jocurile Olimpice.
   Lucy se temea că o să-și rupă un os.
   Sean își legase deja șireturile înainte ca Lucy să înceapă. Se aplecă și îi legă repede șireturile.
   - Nu cred că e o idee bună, spuse ea.
   - Ți-e frică?
   - Nu, dar...
   - Ești lașă?
   Ea l-a privit cu furie.
   - Nu sunt fricoasă, dar...
   - Atunci dovedește-o.
   - O să mă fac de râs, a spus ea în șoaptă.
   Sean a ajutat-o să se ridice și ea a adăugat:
   - Nu pot să merg cu patinele astea.
   Sean o luă în brațe.
   - Ce faci? strigă ea, panicată. Nu poți să mă cari cu patinele în picioare.
   El râse în timp ce mergea - pe patine - spre intrarea în patinoar.
   - Până la sfârșitul zilei, vei aluneca pe gheață ca o profesionistă.
   - Sau înghețată de la căzăturile pe fund.
   - Nu o să te las să cazi.
   El o așeză pe gheață. Ea se agăță de balustradă, cu picioarele desfăcute într-o șpagat.
   - Sean!
   El râse din nou, o apucă de bicepși și o trase în picioare.
   - Pretinde că dansezi.
   - Ăsta nu e dans.
   - Am spus să te prefaci.
   El o ținu de talie, cu fața spre înainte, pieptul lui lipit de spatele ei.
   - O să conduc eu, bine? O să te ghidez înainte. Poți să te ții de antebrațul meu, dacă te ajută.
   Ea se ținu strâns.
   - Patinajul se bazează pe echilibru și mișcare. Lasă coapsele să facă treaba.
   - Ne mișcăm!
   Ea îi strânse brațul care o ținea strâns de talie. Fetița cu viitorul medaliat cu aur se învârtea ca și cum ar fi plutit.
   - Jur că a făcut asta ca să mă facă să mă simt inferioară.
   - Probabil.
   - Nu vorbeam serios.
   - Eu da.
   El o sărută pe obraz.
   - Acum nu te mai compara cu ceilalți copii și concentrează-te.
   Lucy a respirat adânc, aerul rece fiind uimitor de revigorant și înghețat în plămânii ei. Sean i-a împins ușor înainte în timp ce o ghida.
   - Simți cum mi se mișcă picioarele?
   Da, le simțea, și înghiți în sec, conștientă de coapsele lui Sean care se apăsau ușor de spatele ei, mai întâi cea dreaptă, apoi cea stângă, într-un ritm senzual care o calma și o excita în același timp. Se mișcă în direcția lui și în curând patinau, încet, dar constant.
   - Hei, patinez!
   Zâmbi larg, nervoasă, dar mândră de realizarea ei.
   Au patinat de două ori în jurul patinoarului, iar Lucy a căpătat încredere.
   - Bine, o să te las să te duci, a spus Sean, dar o să fiu chiar în spatele tău.
   - Nu...
   Dar el deja își lăsase brațele jos. Ea a alunecat înainte, încercând să păstreze același ritm, dar s-a dus prea mult spre dreapta, compensând excesiv și s-a întors cu 180 de grade. S-a agățat de balustradă, dar era prea departe și a căzut pe fund, picioarele ei alunecându-i de sub ea.
   - La naiba!
   Sean râse.
   Ea îl privi cu furie.
   - Nu mai râde.
   Apoi zâmbi.
   - Sunt o idioată.
   El întinse mâna și o ridică cu o mișcare fluidă.
   - Bine, vom încerca altceva din familia dansurilor.
   Cu fața spre ea, el o apucă de talie și începu să patineze înapoi, trăgând- o după el în loc să o împingă înainte.
   - Te duci înapoi! exclamă ea.
   - Ai prefera să mergem înainte?
   Ea clătină din cap și își puse mâinile pe umerii lui. Se mișcau fluid de-a lungul marginii patinoarului. Sau, mai degrabă, Sean îi conducea perfect, părând să știe din instinct și din privirile rapide aruncate înapoi exact unde se aflau pe gheață și unde se aflau și ceilalți. Lucy și-a redescoperit ritmul și au alunecat lin pe patinoar, cât mai aproape posibil fără să se atingă, mișcările lui Sean părând să nu-i ceară niciun efort. Dansul lor fluid a devenit mai mult decât doi prieteni care patinau, pe măsură ce glumele s-au potolit și Sean i-a sărutat creștetul capului. Apoi buzele. Ușor, dulce, arătându-i o afecțiune profundă care a surprins-o.
   - Sunt mândru de tine, Luce.
   Ea își curăță gâtul.
  - De ce?
   - Experiențe noi.
   - Presupun că sunt dispusă să încerc orice o dată.
   - O dată?
   El se încruntă și păru îngrijorat.
   - Nu te distrezi?
   - Mă distrez. Mult mai mult decât credeam că o voi face. Ești destul de uimitor.
   El zâmbi și îi făcu cu ochiul, apoi o sărută pe obraz și îi mușcă urechea în joacă.
   - Sunt, nu-i așa? o tachină el.
   - Ce ego mare ai!
   - Cu atât mai bine, ca să te impresionez, draga mea.
   Lucy ridică o sprânceană și se uită în jurul lui Sean pentru a se asigura că nimeni nu le stătea în cale. Se întoarse brusc, făcând un cerc complet, surprinzându-l, iar el încercă să-și recâștige controlul, dar ea își găsise „echilibrul” și îl învârti până când el căzu pe fund. Ea se apucă de balustradă pentru a nu cădea și râse.
   - Deci așa stau lucrurile.
   El zâmbi.
   - Ai face bine să ai grijă, domnișoară Kincaid, pentru că răzbunarea e o târfă.
   - Abia aștept.
   Se surprinse singură de cât de ușor era să glumească cu Sean.
   El se ridică cu ușurință și o împinse înspre balustradă. Ochii lui albaștri sclipeau de umor când spuse: 
   - Nu vei ști când și unde, prințeso.
   - Sunt atât de speriată, spuse ea, reprimându-și un chicotit.
   El o sărută, deschizând ușor gura, încălzindu-i buzele și provocându-i un fior în tot corpul. Își puse mâinile pe fața ei, mănușile lui de piele erau reci, dar ea abia le simți. O ținu acolo, continuând să o sărute. Corpul lui se lipi de al ei și ea rămase efectiv prinsă între balustradă și el, dar nu se panică, nu simți nimic altceva decât prezența puternică a lui Sean Rogan.
   El suspină, își lipi fruntea de a ei și îi șopti:
   - Ce zici de o ciocolată caldă?
   Ea dădu din cap, pentru că brusc nu mai putea vorbi.
   Au părăsit patinoarul și au returnat patinele.
   - Mulțumesc, Sean, spuse Lucy și îl sărută spontan. Nu m-am mai distrat atât de bine de mult timp.

Capitolul 19

   Andrew „Ace” Shuman era un fost pușcăriaș cu gura spurcată și Noah nu-și dorea nimic mai mult decât să găsească un motiv să-l aresteze.
   - Nenorociții de federali, spuse Ace când deschise ușa și îi văzu pe Noah și Abigail stând pe treptele casei sale dărăpănate din beton, construită după al Doilea Război Mondial.
   Noah nu își scosese încă insigna.
   - Libertatea mea condiționată a expirat acum 18 luni, nu sunt obligat să vorbesc cu voi.
   O privi lasciv pe Abigail, ochii lui parcurgându-i corpul de sus în jos.
   Noah îi arătă insigna.
   - Agent special Armstrong, partenerul meu, agentul special Resnick. Am venit să vă punem câteva întrebări despre uciderea lui Roger Morton.
   Spunându-i de la bun început că era ceva grav - o infracțiune capitală.
   Shuman se încruntă.
   - Roger Morton?
   Se sprijini de tocul ușii. Nu îi invitase să intre, iar Noah nu era sigur că voia să pășească în acea cocină.
   Petrecuse o iarnă la Fort Dix, în New Jersey, și această zi rece și însorită nu îl deranja, dar Abigail încerca să nu mai tremure, așa că Noah trecu la treabă.
   - Când a fost ultima dată când ai avut contact cu Morton? Personal, prin e-mail, la telefon?
   - Nenorocitul ăla e mort?
   Ace părea sceptic.
   Noah dădu scurt din cap și așteptă un răspuns. Când Ace nu răspunse, adăugă:
   - Ești un fost condamnat. Ai un trecut cu Morton. Nu mă obliga să mă întorc cu un mandat de arestare.
   - Prostii, nu mă poți aresta pentru nimic.
   - Pot și te voi obliga să-mi răspunzi la întrebări. În timp ce stau aici, FBI-ul citește fiecare e-mail trimis și primit de Morton în ultimele 6 luni. Știm că tu și Morton ați corespondat.
   - Atunci citește-le și revino la mine, spuse Shuman și începu să închidă ușa.
   Noah a pus piciorul în față pentru a împiedica închiderea ușii.
   - Am avut o săptămână lungă, iar tu o faci și mai lungă. Adjunctul șefului poliției, Richard Blakesly, este un prieten personal al meu. Un singur telefon și îți va face viața mizerabilă. Nu vei putea ieși din casă fără să fii urmărit de o mașină de poliție. Nu vei putea merge la bar, la magazinul alimentar sau să te plimbi până la colț fără ca un ofițer al poliției din Baltimore să te întrebe cât este ceasul. Morton avea pornografie infantilă pe computerul său. I-ai trimis ceva prin e-mail. Și dacă există vreun indiciu că i-ai trimis pornografie ilegală, vom face o razie în acest loc de sus până jos. O singură poză rătăcită și te întorci la închisoare. Și toată lumea de acolo va ști că te excită copiii goi.
   Ace făcu un pas înainte, cu fața întunecată și periculoasă.
   - Nenorocitule, nu mă interesează copiii.
   - Te rog, lovește-mă, spuse Noah, nemișcat.
   Ace se lupta cu furia.
   Noah îl împinse.
   - Știu că ai vorbit cu Morton; vreau să știu despre ce a fost vorba. De ce a fost în Washington săptămâna trecută?
   Ace a scuipat o serie de înjurături care ar fi făcut să roșească chiar și cel mai obscen marinar, dar Noah a rămas impasibil.
   La sfârșitul tiradei, Ace spuse:
   - Nu știam că Roger a murit, dar mi s-a părut că ceva nu era în regulă, pentru că nu a mai venit când a spus că o va face.
   - Când a fost asta?
   - A spus că are o propunere de afaceri. Trebuia să vină sâmbăta trecută.
   - Ce a spus despre propunerea de afaceri?
   - Bine, asta e adevărul gol-goluț. După ce a ieșit din închisoare, m-a contactat și mi-a spus că trebuie să-și păzească spatele, dar că are un plan și s-ar putea să aibă nevoie de mine să mă ocup de securitate. M-a întrebat dacă sunt interesat. Eram. Nu am mai auzit nimic de el luni de zile. Apoi, din senin, mi-a spus că vine la Washington și că ne vom vedea sâmbătă. Dacă lucrurile mergeau bine, avea capitalul inițial și avea nevoie de ajutorul meu.
   - Capital inițial pentru ce?
   - Nu mi-a spus, dar am auzit că cineva punea la cale un nou club de sex online. Camere web live, videoclipuri de calitate, chat-uri. Părea promițător.
   - Și acel cineva era Roger Morton?
   - Nu știu. Era doar un zvon, un prieten de-ai mei care se lăuda. Dar când am auzit de Roger, m-am gândit la asta.
   - Cine e prietenul ăsta?
   - Asta nu-ți spun.
   Noah a riscat.
   - Robbie Ralston?
   Shuman a ridicat din umeri.
   - Și Ralston e mort.
   Shuman nu-și putea ascunde reacția.
   - Robbie e mort?
   - El era cel care vorbea mult?
   - Poate. Dar nu era destul de deștept să o facă singur.
   Shuman făcu o pauză, apoi adăugă:
   - Prefer să-mi încerc norocul în închisoare decât să mă pun cu niște nemernici bețivi de vodcă, dacă înțelegi ce vreau să spun.
   Noah înțelese perfect.
   - Mulțumesc, domnule Shuman.
   Ace râse.
   - „Mulțumesc, domnule Shuman”? E al naibii de amuzant.
   Îi făcu cu ochiul lui Abigail.

   În mașină, Abigail spuse:
   - Ai prieteni în funcții importante.
   Noah clipi.
   - Poftim?
   - Adjunctul șefului poliției? Care sunt șansele?
   Noah ridică din umeri și porni motorul.
   - Nu știu. Richard Blakesly a fost primul meu locotenent când m-am înrolat în Forțele Aeriene. Încă mai lucrează acolo.
   - L-ai păcălit?
   Abigail zâmbi.
   - Să păcălești un escroc ca Shuman, sunt impresionată.
   - Nu aveam timp pentru jocurile lui și nu aveam niciun motiv să-l arestez. Nici nu voiam să petrec o oră în mașină cu el.
   Noah a virat pe șoseaua principală și s-a îndreptat înapoi spre Washington.
   - Morton și Ralston jucau un joc periculos.
   - Desigur. Sunt morți.
   - Mă gândeam la bețivii de vodcă la care a făcut aluzie Ace Shuman.
   - Va trebui să mă pui la curent.
   - Sergey Yuran e un traficant rus. Dacă e din Rusia - droguri, oameni, arme - el poate face rost de ele.
   - Yuran?
   Noah dădu din cap.
   - E singurul rus care se află pe lista asociaților lui Morton. Conform notițelor lui Kate Donovan, el furniza companiei Trask Enterprises un flux constant de prostituate pentru filmele lor porno. Dacă Morton l-a supărat?
   Se opri. Ceva nu era în regulă.
   - Ce? insistă Abigail o clipă mai târziu.
   - Nu știu. Nu-l cunosc bine pe Yuran, dar uciderea lui Morton mi se pare neglijentă.
   - Neglijentă? Un singur glonț și e mort.
   - Da, dar Yuran e mai bun de atât. Totuși, spuse Noah, virând pe autostradă, Morton era implicat în ceva care l-a dus la moarte, iar asta înseamnă că cineva și mai periculos e implicat în planul pe care Morton îl avea în mânecă.
   - Unde mergem acum?
   - La Yuran. Trebuie să anunț, sunt sigur că unul dintre oamenii noștri îl supraveghează îndeaproape. Nu vreau să risc nicio operațiune sub acoperire, dar el știe ceva, altfel Shuman nu ar fi părut atât de nervos.

   În timp ce se întorcea la Washington, Noah l-a sunat pe Hans Vigo pentru a afla stadiul anchetei privindu-l pe Sergey Yuran. Când Hans i-a răspuns la telefon, Noah tocmai intra în sediul FBI.
   - Ai făcut bine că ai sunat”, spuse Hans. Imigrările îl supraveghează de luni de zile și nu vor să ne implicăm în acest moment. Totuși, am obținut niște informații de la ei. Vești bune, vești proaste. Sau vești bune, vești neutre, depinde de punctul tău de vedere.
   - Spune-mi.
   - Yuran și oamenii lui cheie au alibi pentru weekendul trecut - erau în New York.
   - Ce făceau acolo? O convenție privind traficul de persoane? a adăugat Noah sarcastic.
   - Nu au spus, nu am întrebat. Serviciul de Imigrări este sensibil în ultima vreme.
   Noah a spus:
   - Ar fi putut să-l ucidă pe Morton.
   - Adevărat, dar nu există niciun zvon în acest sens. Potrivit sursei mele, Morton și Ralston nici măcar nu sunt în vizorul lor. Nu există semne că Yuran ar fi interesat de comerțul sexual online; el preferă să aibă de-a face cu oameni în carne și oase.
   Noah nu credea că Shuman îl mințea.
   - Sursa mea spune că Yuran era o posibilă sursă de capital pentru lansarea afacerii.
   - Este posibil, dar numai din perspectiva banilor. Yuran este cunoscut pentru că împrumută bani, la un cost enorm. Crezi că de aceea au fost uciși Morton și Ralston? Nu au plătit?
   - Nu, a recunoscut Noah. Nu pare corect - nu există niciun indiciu că vreunul dintre ei ar fi avut bani, nici măcar pentru o perioadă scurtă de timp. Yuran nu e idiot; nu i-ar fi ucis fără un motiv.
   - Sunt de acord. Cred că Yuran este o pistă fără ieșire, dar i-am cerut contactului meu din ICE să cerceteze problema. Câte e-mailuri au fost schimbate între Yuran și Morton?
   - Unul.
   - Nu pare o pistă bună. Kate are deja conținutul?
   - Nu. Altceva?
   - Da, veștile neutre sau proaste.
   - Credeam că mi-ai dat veștile proaste.
   - Pentru că nu ai închis cazul? Ar fi fost prea ușor. Dar ar trebui să știi că Sean Rogan i-a făcut ieri o vizită lui Sergey Yuran.
   Noah se tensionă.
   - Rogan?
   - A stat 27 de minute. A mers la barul lui înainte să se deschidă. Momentul sugerează că a fost chiar înainte să găsească cadavrul lui Ralston.
   - Yuran l-a trimis acolo?
   - Mă îndoiesc - Ralston era asociatul lui Morton, Sean lucrează la caz la fel ca tine.
   - Obstrucționarea justiției.
   - Spun că ar fi bine să-i folosești pe Sean și RCK acolo unde poți. Ei au puțin mai multă libertate decât noi.
   Hans nu îi dădea în mod explicit un ordin, dar părea a fi unul. Noah nu voia să treacă acea linie. A angaja un consultant privat era una, dar o firmă din zona gri precum Rogan-Caruso-Kincaid?
   - Cred că o să-l întreb pe Rogan despre ce au vorbit el și Yuran, apoi o să-i spun să nu se mai amestece în cazul meu.
   - Înțeleg, îți ofer doar opțiuni, a spus Hans.
   Nu era o opțiune pe care Noah voia să o exercite - decât ca ultimă soluție.

Capitolul 20

   Cody a confruntat-o pe Lucy în fața biroului medicului legist luni dimineață.
   - M-ai mințit.
   Lucy clipi rapid, complet dezorientată. O durea capul din cauza lipsei de somn, vântul se intensificase, făcând-o să simtă și mai mult frigul, iar senzația îngrozitoare de a fi urmărită revenise.
   El îi strecură o bucată de hârtie în mâna înmănușată. Era o copie a unui mesaj de pe contul de socializare al lui Prenter - contul șters - redirecționat către adresa personală de e-mail a lui Prenter.
   Mesajul original era de la contul „Tanya” al lui Lucy: schimbare de planuri - am o treabă în DC, ne putem întâlni la clubul 10? Abia aștept!! xoxo Tanya.
   Lucy l-a citit de cinci ori înainte ca Cody să i-l smulgă din mâini.
   - Nu eu l-am trimis, a spus ea.
   - Nu te cred.
   Ea l-a privit fix, cu inima frântă că el credea că minte. Un nod de teamă i s-a strâns în stomac când și-a dat seama că cineva îi folosise contul pentru al trimite pe Prenter la Club 10. Unde fusese ucis.
   - Mă cunoști de peste 3 ani. Nu ai încredere în mine?
   - Negi că acesta este contul tău?
   El îi flutură hârtia în fața ochilor.
   - Nu, dar...
   - Contul tău securizat WCF?
   - Cody! Nu mă mai interoga ca pe o suspectă.
   El nu spuse nimic, dar o privi cu severitate.
   - Nu eu am trimis mesajul acela, repetă ea.
   - Atunci cine?
   El îi adresă întrebarea ca și cum ea ar fi fost un martor ostil.
   - Nu știu!
   Lucy trecu în revistă toate scenariile posibile.
   - Nu e imposibil ca cineva să-mi fi spart contul.
   - Cineva ar fi trebuit să știe cine ești.
   - Nu, nu neapărat. Dacă cineva a pus mâna pe e-mailurile lui Prenter - la naiba, Cody, el le redirecționa către adresa lui personală, oricine putea să-mi vadă numele de utilizator! Poate că una dintre fostele lui iubite era supărată și nu voia să-l vadă cu altcineva. Poate...
   - Ascultă-te!
   - Încerc să-mi dau seama cum cineva a folosit contul meu - sau și-a mascat contul ca să arate ca al meu - pentru a-l trimite la barul unde a murit. Poate e doar o coincidență.
   În timp ce spunea asta, își dădu seama că nu era o coincidență. Decizia de a-l trimite pe Prenter la Club 10 a fost deliberată și calculată. Mai puțin de 2 ore mai târziu, a fost ucis în alee. În liniște, ea întrebă:
   - Tu ce crezi, Cody?
   El își trecu mâna peste față.
   - Nu știu ce să cred, Lucy.
   - Crima a fost intenționată. Ai citit raportul autopsiei? Patru gloanțe, îți amintești? Trei în stomac, unul în ceafă. Pare a fi o treabă de profesionist, nu? Nu o dispută legată de droguri care a luat o întorsătură nefericită.
   Lucy începu să tremure din cauza a altceva decât frigul.
   Cody o apucă de mână.
   - Dacă ai probleme, spune-mi. Voi face tot ce-mi stă în putință să te ajut, dar trebuie să-mi spui adevărul.
   - Probleme? Nu am nicio problemă!
   - Te-a rugat cineva să trimiți mesajul acela? Sau poate ai dat cuiva acces la contul tău? Pe cine încerci să protejezi? Spune-mi!
   - Nu! Cody, ce crezi despre mine?
   - Atunci ai spus cuiva.
   - Nu am spus nimănui! Eu sunt cea care ți-a spus că mi se pare ciudată moartea lui Prenter. Eu am venit la tine, îți amintești?
   - Poate ca să vezi dacă ai dat-o în bară.
   Lucy a făcut un pas înapoi, retrăgându-și mâna din strânsoarea lui Cody. Era clar că Cody credea că ea conspirase pentru a-l ucide pe Brad Prenter.
   - Te rog, imploră Cody. Lasă-mă să te ajut.
   - Tu nu mă crezi.
   Își înăbuși sentimentul de trădare care îi ardea gâtul și spuse cu o voce surprinzător de calmă:
   - Dacă aș fi vrut să-i întind o capcană lui Prenter, nu te-aș fi trimis la un alt bar. Nu ți-aș fi spus că l-am prins în capcană. Nu l-aș fi omorât în jurisdicția ta, din moment ce știai că lucram cu el online. Și cu siguranță nu aș fi venit niciodată la tine să investighezi circumstanțele ciudate ale uciderii lui.
   Cody se prăbuși, lovit de adevărul cuvintelor ei, dar, în ceea ce o privea pe Lucy, ea nu mai putea avea încredere în Cody.
   - Îmi... îmi pare rău, bâlbâi el.
   - Cum ai putut să crezi că sunt capabilă de așa ceva?
   El nu spuse nimic, iar Lucy știa exact de ce crezuse ce era mai rău despre ea. Își duse mâinile la gură și înghiți un suspin.
   Era pentru că mai ucisese înainte. Cu 6 ani în urmă, îl împușcase pe Adam Scott de la distanță mică. Puțini oameni știau întreaga poveste, dar Cody o știa. Când ea și Cody se întâlneau, ea îi povestise despre trecutul ei.
   Se întoarse și plecă, cât de repede îndrăzni pe trotuarul înghețat. Cody o strigă, dar ea îl ignoră. Își sună șeful în drumul de întoarcere la stația de metrou, îi spuse că era bolnavă și se îndreptă spre casă. Obosită, înghețată și bolnavă din cauza pierderii unui prieten.
   Dar, sub toate acestea, se ascundea o furie mocnită că cineva o folosise pentru a-l ucide pe Brad Prenter. Trebuia să ajungă acasă, să-și verifice toate înregistrările și conturile și să descopere adevărul înainte ca cel care îl ucisese să-și dea seama că ea era suspectă.
   Din păcate, având în vedere că Cody investiga moartea lui Prenter, s-ar putea să fie prea târziu.
   În adâncul sufletului, Lucy știa că, dacă nu ea, altcineva de la WCF ar fi lucrat cu Prenter. WCF avea zeci de voluntari, dar doar o mână de angajați plătiți. Fran verifica antecedentele tuturor. Unii dintre voluntari avuseseră tragedii în propriile vieți; alții erau foști polițiști; alții erau activi în domeniul siguranței publice și își foloseau timpul liber pentru a ajuta. Toți trebuiau să treacă un control de securitate, dar acesta nu era infailibil.
   Lucy nu putea să-i spună lui Fran decât dacă era sigură. Directorul ar fi fost devastat să afle că organizația sa fusese folosită pentru a ucide un violator. Donatorii și finanțarea lor s-ar fi epuizat. Toată munca bună pe care o făcuseră în trecut ar fi fost analizată minuțios. Polițiștii activi asociați cu ei ar fi putut fi în pericol. Ca Cody.
   Oamenii cu care lucra Lucy nu ucideau prădătorii, îi băgau în închisoare.
   O dezgusta gândul că munca lor ar putea fi pătată pentru că o singură persoană voia moartea lui Prenter.

   Când Lucy a ajuns acasă, a simțit mirosul trandafirilor înainte să vadă buchetul de pe masa de lângă scări. Trandafiri roșii într-o vază de sticlă transparentă. A văzut felicitarea de pe masa de lângă buchet, cu numele ei pe ea. Pe blocul de notițe de lângă telefon, Kate scria: „Au fost livrați când plecam. Sunt superbi! Vreau să-mi povestești totul când ajung acasă”.
   Tensiunea din timpul călătoriei cu metroul și a drumului spre casă a început să se estompeze. A deschis felicitarea.

   M-am distrat de minune ieri la patinoar. Ne vedem curând.

   Nu semnase, doar adăugase ceva ilizibil. Ea zâmbi și mirosi florile.
   Trandafirii nu fuseseră niciodată preferații ei, dar astăzi erau. Sean devenise repede important pentru ea. Îi plăcuse de el când Patrick îi prezentase, dar crezuse că Sean nu era deloc serios. Mașina lui, avionul lui, jucăriile lui electronice - părea să fie interesat doar de lucrurile lui. Dar în ultimele zile petrecute cu el, cunoscându-l mai bine, sărutându-l... simțise o pace și un confort pe care nu le mai simțise de mult timp și o atracție profundă care o surprinsese. Sean putea părea superficial la prima vedere, dar Lucy văzuse în el o profunzime de caracter și o inteligență brută la fel de captivante ca farmecul său irlandez și aspectul fizic plăcut.
   A pus cu regret cartea de vizită jos. Nu renunțase la muncă ca să stea degeaba, ci trebuia să afle exact ce se întâmplase cu Brad Prenter.
   Ucigașul său știa cum WCF urmărea infractorii sexuali eliberați condiționat și îi trimitea înapoi la închisoare pentru a-și ispăși pedeapsa inițială. Oare cineva din WCF avea o vendetă împotriva lui Prenter?
   Cea mai logică explicație era că una dintre victimele sale se răzbunase pe el.
   Lucy se duse în camera ei și se conectă la computer. Putea accesa fișierele WCF de acasă, deși o făcea rar. Scoase dosarul penal al lui Prenter, deși îl știa pe de rost, doar pentru a-l reciti și a se asigura că nu omisese nimic.
   El fusese condamnat pentru violul Saraei Tyson. Alte două femei au depus mărturie împotriva lui, iar Lucy nu știa de ce nu au depus plângere. Lipsa probelor? Judecătorul a admis mărturia, dar, pe măsură ce Lucy revizuia transcrierile, și-a dat seama că mărturia lor fusese limitată. Ele au vorbit doar despre fapte care puteau fi coroborate de un martor - amândouă păreau în stare de ebrietate într-un loc public, iar Prenter le-a dus acasă. Prenter nu a negat niciodată că a întreținut relații sexuale cu ele, dar a spus că acestea au fost consensuale. Probabil că fuseseră drogate - de aceea păreau în stare de ebrietate - dar nu existau dovezi; cu toate acestea, juriul a considerat că era grav faptul că Prenter profitase de 2 ori de o studentă în stare de ebrietate.
   Împreună cu dovada că o drogase pe Sara Tyson, juriul l-a condamnat.
   Lucy a cercetat mai departe cazul Sarei și al celorlalte două femei. Toate absolviseră facultatea. Niciuna dintre ele nu locuia într-un radius de 160 km.
   Una era logodită, iar Sara studia dreptul în Texas.
   Nu în dosarul lui Prenter, ci în notițele personale ale lui Lucy se afla informația despre prietena lui din liceu din Rhode Island.
   Evelyn Oldenburg se întorsese târziu acasă sâmbătă seara de la o petrecere. Părinții ei dormeau și nu o auziseră intrând, dar fratele ei mai mic spuse că auzise ușa garajului închizându-se la ora 1:40, cu peste o oră după ora la care trebuia să se întoarcă acasă. Nu voia să o pună în încurcătură, așa că nu spusese nimic. A doua zi dimineață, mama ei a mers să o trezească, dar Evelyn nu răspundea. Fata vomitase pe podea lângă patul ei, ceea ce indica faptul că probabil era conștientă când a ajuns acasă. Părinții și paramedicii au crezut că era vorba de intoxicație cu alcool, iar cea mai bună prietenă a ei, Sheila, a confirmat cu lacrimi în ochi că o dusese pe Evelyn acasă cu mașina lui Evelyn, apoi Sheila mersese pe jos până la casa ei.
   Ceea ce s-a întâmplat între ora 11:45 și ora 1:00, când Sheila nu a mai găsit-o pe Evelyn, era suspect. Nimeni, nici măcar poliția sau personalul spitalului, nu s-a gândit că Evelyn ar fi putut avea altceva decât o intoxicație cu alcool. Testele de droguri nu au dat rezultate concludente. Teste suplimentare au confirmat că ea ingirase un steroid anabolic necunoscut, similar, dar nu identic cu GHB.
   Evelyn nu prezenta semne de viol violent, dar avea semne de relații sexuale recente. Nu s-a găsit ADN pe corpul ei, dar violatorul ar fi putut purta prezervativ. În plus, Sheila o găsise pe Evelyn goală într-o cadă cu hidromasaj din curtea din spate. Apa și căldura ar fi putut distruge cu ușurință probele.
   Prenter fusese la petrecere, iar Sheila a declarat că el fusese cu Evelyn toată noaptea, până când au dispărut la ora 11:45. El nu era nicăieri când Evelyn a apărut în jacuzzi. Alți martori au confirmat acest fapt. El a spus că au avut relații sexuale consensuale, iar jurnalul lui Evelyn a confirmat că ea se gândea să facă sex cu Prenter. Dar el a spus că a plecat la miezul nopții.
   Deși poliția îl suspecta pe Prenter că o drogase, nu aveau dovezi, iar Prenter a absolvit liceul și a plecat la facultate.
   Probabil că Liquid X preparat în casă, combinat cu alcool, a provocat șocul sistemului lui Evelyn, dar acest lucru nu a putut fi dovedit. Ea a intrat în comă, în care se află și astăzi, 8 ani mai târziu.
   Lucy a făcut o cercetare aprofundată a familiei lui Evelyn. Fratele ei, Kyle, era student în primul an la facultate pe coasta de vest. Părinții ei locuiau încă în Providence, iar Evelyn era îngrijită într-un azil. Tatăl ei era director de bancă, mama ei era profesoară. Trăiau modest. Mama avea o pagină de Facebook, iar Lucy a citit arhivele, simțindu-se în același timp îndurerată și încurajată. De cele mai multe ori, doamna Oldenburg era optimistă, dar anul trecut, de ziua de naștere a lui Evelyn, când aceasta împlinea 25 de ani, ea scria: La mulți ani, Evelyn! Aveam atâtea speranțe pentru tine și viitorul tău.
   Erai inteligentă, frumoasă și visătoare. Nu voi înceta niciodată să sper la o soluție medicală sau să mă rog pentru un miracol.
   Lucy nu a observat lacrimile care îi curgeau pe față până când nu au căzut pe birou. Simțea durerea mamei. Fratele ei, Patrick, fusese în comă de aproape doi ani, din cauza unei explozii provocate de Adam Scott. Era conștient după explozie, dar presiunea asupra creierului său a necesitat o operație de urgență și nu s-a mai trezit 22 de luni.
   Șterse lacrimile, furioasă pe Brad Prenter și supărată pe colegii lui Evelyn care nu spuseseră adevărul în întregime. Cineva știa ce se întâmplase la petrecere. Dacă Brad Prenter era nevinovat de faptul că o drogase, totuși se culcase cu o fată care era în mod evident intoxicată și incapabilă să-și dea consimțământul în cunoștință de cauză.
   Nu-și putea imagina familia Oldenburg urmărindu-l pe Prenter folosind o stratagemă atât de elaborată precum proiectul WCF pentru persoanele eliberate condiționat, dar înțelegea perfect cum oamenii obișnuiți puteau ucide.
   A scos dosarul în care păstra toate foile despre fiecare prădător cu care lucrase la WCF. Nu toți făceau parte din proiectul de eliberare condiționată - unii erau prădători care ademeneau copii pe internet, pe care ea îi identificase și îi trimisese către organele de drept pentru investigare și urmărire penală. Dar cea mai mare parte a muncii ei se concentra pe proiectul de eliberare condiționată.
   Au fost 27 de cazuri speciale în care a discutat cu infractori sexuali eliberați condiționat. Aceștia fuseseră identificați prin diverse mijloace, dar majoritatea erau creaturi ale obișnuinței și frecventau aceleași cercuri cibernetice. Odată identificate preferințele unui infractor sexual, acesta rareori se abătea de la tipul său preferat de victimă. Programul de calculator al lui Lucy ajuta la identificarea acestor tipuri și a locurilor de pe internet unde prădătorul era cel mai probabil să pândească. WCF monitoriza numeroase forumuri și camere de chat în căutarea cuvintelor și frazelor cheie. Dacă cineva trezea interesul personalului sau voluntarilor WCF, aceștia urmăreau numele de utilizator și, dacă era posibil, adresa de e-mail. Comparau aceste date cu cele ale persoanelor eliberate condiționat cunoscute și, dacă existau potriviri, infractorul sexual era vizat.
   Majoritatea acestor indivizi încălcaseră deja condițiile eliberării condiționate, revenind în camerele de chat, dar majoritatea judecătorilor nu îi trimiteau înapoi în închisoare pentru acest motiv. Supraaglomerarea și controlul costurilor în sistemul de justiție penală reprezentau o problemă uriașă, iar forțele de ordine nu aveau timpul sau personalul necesar pentru a urmări fiecare infractor sexual eliberat condiționat care se conecta la o cameră de chat. WCF selecta doar infractorii recidiviști cu risc ridicat, prădătorii sexuali care nu ar fi trebuit să fie eliberați niciodată din închisoare.
   Dintre cei 27 pe care Lucy îi investigase, 9 nu mușcaseră momeala. Prădătorii erau renumiți pentru abilitatea lor de a detecta activitatea poliției. Șaptesprezece au fost arestați și returnați în închisoare. Nu a avut loc niciun proces, deoarece toți încălcaseră condițiile eliberării condiționate. Și când era vorba de prădători sexuali, majoritatea judecătorilor le revocau pur și simplu eliberarea condiționată atunci când depășeau limita.
   Cu toate acestea, 2 dintre cei eliberați condiționat aveau un judecător care considera că încălcarea nu era suficient de gravă pentru a justifica reîncarcerarea. Ei erau încă în libertate.
   Frustrată că nu avea un răspuns și ne dorind să meargă la Fran fără ceva concret, Lucy se întreba dacă exista o altă legătură cu Prenter. Poate că supărase pe cineva în închisoare. Dar avea nevoie de mai mult acces la informații.

   Cumnata ei nu era acasă, ceea ce era bine, deoarece Lucy avea nevoie să-i folosească computerul.
   Kate avea acces la înregistrările publice și ale închisorii prin intermediul acreditărilor sale FBI, iar Lucy îi știa parola. Lucy nu știa dacă Kate știa că ea avea acces sau nu, dar probabil că Kate nu se gândise niciodată că o va folosi.
   Lucy putea obține legal informațiile de care avea nevoie pe cont propriu, dar ar fi durat mult să treacă prin toate etapele și să completeze formularele de cerere, iar timpul nu era de partea ei. Nu când Cody Lorenzo credea că ea fusese complice la crimă.
   Lucy a verificat unul câte unul numele de pe lista ei și, folosind accesul lui Kate la registrele federale, a notat în ce închisoare fuseseră încarcerați și anul în care urmau să fie eliberați, cine erau colegii lor de celulă, dacă existau, și orice probleme avuseseră în închisoare. Când a avut toate informațiile, le-a comparat cu cele despre Prenter, victimele sale, angajații și voluntarii WCF și a verificat dacă exista o legătură care nu era evidentă.
   Nu era nimic care să pară neobișnuit. Apoi, a folosit Lexis-Nexis pentru a căuta în arhivele ziarelor, întrebându-se dacă cei eliberați condiționat care nu se prezentaseră se duseseră la o închisoare de stat sau la o închisoare a comitatului pentru acuzații fără legătură.
   Lucy a verificat fiecare nume.
   Tobias Janeson era mort. Ucis în Raleigh, Carolina de Nord.
   A simțit cum i se scurge sângele din față. A căutat unul câte unul fiecare dintre cei nouă eliberați condiționat.
   Lucy nu a avut nevoie de mult timp pentru a afla că 7 dintre cei 9 bărbați care credea că nu s-au prezentat la „întâlnire” erau, de fapt, morți.
   Și fiecare fusese ucis în noaptea în care Lucy aranjase să fie arestați.

Capitolul 21

   Lucy l-a îmbrățișat strâns pe Sean imediat ce a sosit. Fie a alergat, fie a condus cu viteză pe cele șase străzi, pentru că i-a luat mai puțin de 5 minute.
   - Ce te-a panicat atât de tare? a întrebat Sean în șoaptă, deși ochii lui erau extrem de serioși.
   - Trebuie să-ți povestesc totul, a spus ea și l-a condus la masa din sufragerie, altfel nu o să mă crezi.
   - Sigur că te cred.
   Săptămâna trecută, doi agenți FBI îi zguduiseră fundația, dar ea trecuse peste asta. Acum? Era mult mai rău. Ea îi luă mâna lui Sean.
   - Lucy, spune-mi.
   - Sunt voluntară la WCF de aproape 3 ani, începu ea. Am avut atât de mult succes - am scos sute de prădători de pe internet și i-am băgat în închisoare.
   Lucy își dădu seama că trage de timp - la strângerea de fonduri de seara trecută, dacă Sean nu ar fi știut deja asta, ar fi aflat lucrurile de bază atunci.
   - Și... Ei bine.
   A băut jumătate de sticlă de apă.
   - Un alt proiect al WCF se concentrează pe infractorii recidiviști cu risc ridicat aflați în libertate condiționată. Știm că între 50 și 80% - în funcție de studiu - dintre infractorii sexuali care vizează copii sau adolescenți și sunt eliberați condiționat vor fi arestați pentru o infracțiune similară în termen de 3 ani. Aceștia sunt cei care sunt prinși. Îi găsim în camerele de chat populare printre victimele lor și așteptăm să ne contacteze. Creăm un profil care se potrivește preferințelor lor și rareori durează mai mult de 3 luni pentru a-i identifica și localiza. Majoritatea acestor indivizi, prin faptul că vorbesc online cu un minor, au încălcat deja condițiile eliberării condiționate, dar din cauza supraaglomerării, de obicei avem nevoie de mai mult decât atât pentru a-i trimite înapoi în închisoare. Avem nevoie ca ei să încerce să se întâlnească cu o potențială victimă. Am fost implicată în 27 dintre aceste cazuri, a spus ea.
   Apoi a adăugat:
   - Douăzeci și opt. Brad Prenter a fost ultimul condamnat eliberat condiționat pe care l-am vizat. Avea o eliberare condiționată strictă - fără alcool, întâlniri obligatorii la Alcoolicii Anonimi, de exemplu - și era mai ușor de pus într-o situație în care să încalce eliberarea condiționată. Am discutat cu el într-o cameră de chat populară pentru studenți. El a făcut imediat o mișcare; eu am tras de timp până când a venit momentul potrivit. Apoi am aranjat întâlnirea pentru joia trecută la Firehouse Bar & Grill din Fairfax. Cody Lorenzo se ocupă de multe dintre aceste cazuri când nu este de serviciu. Dar Prenter nu a apărut joi seara. A fost ucis într-un jaf în fața unui alt club.
   Ea i-a dat lui Sean o copie a raportului autopsiei.
   - Am scos raportul autopsiei. Uită-te la rănile de intrare. Trei în abdomen, una în ceafă. Apoi am aflat că contul online al lui Prenter a fost șters. Șters. Dispărut. Nu l-am putut recupera. Cody a aflat de la barman că Prenter se întâlnea la club cu cineva pe care îl cunoscuse online, iar apoi a găsit un e-mail în dosarele de anchetă ale poliției care provenea de la pseudonimul meu „Tanya” și care îl trimitea pe Prenter la celălalt bar. A crezut că eu l-am scris.
   Ea a ezitat, apoi a adăugat:
   - Intenționat. Pentru a-l ucide pe Prenter.
   Buza de jos îi tremura, dar o mușcă pentru a-și controla emoțiile. Sean spuse:
   - Stai jos.
   - Nu pot...
   Sean o apucă de mână și o trase pe scaunul de lângă el.
   - De ce ar crede fostul tău iubit că ai făcut așa ceva?
   - Eu... el știe că am ucis pe cineva înainte.
   Expresia lui Sean deveni impasibilă.
   - Adam Scott?
   - Da, i-am spus când eram împreună. Și... și el a crezut...
   Ea clătină din cap, lacrimile neversate arzându-i în ochi.
   - Și-a cerut scuze. Dar eu sunt capabilă de crimă...
   Sean o trase spre el. Ochii lui sclipiră, se întunecară, și el spuse cu o voce severă, plină de furie stăpânită:
   - Aia nu a fost crimă.
   Apoi o sărută. Ea rămase uimită de intensitatea buzelor lui, de felul în care mâna lui îi cuprinse ceafa, ținând-o strâns lângă el. El întrerupse sărutul la fel de repede și, înainte să-și poată ascunde emoțiile, Lucy recunoscu furia din expresia lui.
   - Lucy, ți-a spus Cody că te arestează? Că te anchetează?
   Ea clătină din cap.
   - Credea că protejam pe cineva, dar...
   - Nenorocitul. Nu mai vorbi singură cu el.
   - Știe că nu am nimic de-a face cu Prenter. I-am arătat toate motivele pentru care nu puteam fi eu. Acum înțelege asta.
   - E polițist, Lucy. Nu mai vorbi cu el între patru ochi despre Prenter sau WCF - promite-mi.
   Ea a fost de acord.
   - Cineva m-a folosit pentru a-l ucide pe Prenter. Mi-au folosit contul.
   Vocea i s-a rupt și s-a forțat să rămână calmă.
   - Dacă contul lui Prenter a fost șters, cum a pus Lorenzo mâna pe email?
   - Prenter avea redirecționarea automată către e-mailul personal. Poliția a tipărit o copie de pe telefonul lui mobil.
   - Poate fi urmărit până la tine? întrebă Sean.
   - Nu, este aproape imposibil de urmărit. WCF are conturi anonime. Dacă cineva ar fi foarte priceput sau ar avea un mandat, ar putea urmări un cont activ până la sursă, care ar fi Women and Children First, nu eu personal. Dar Cody știe toate numele conturilor mele și știa numele pe care l-am folosit cu Prenter.
   Sean se gândea, corpul său aparent relaxat, ochii lui privind-o direct pe Lucy, dar ea își dădea seama că el nu o vedea.
   Lucy era atât de tulburată de situație, încât nu se putea opri din vorbit, încercând să înțeleagă.
   - La început am crezut că era ceva personal - că cineva care cunoștea una dintre victimele lui Prenter l-a ucis, a continuat ea. I-am cercetat pe fiecare dintre ei și familiile lor, ceea ce nu voiam să fac.
   Sean și-a concentrat privirea și s-a uitat fix la ea.
   - Pentru că erau victime.
   Nu era o întrebare, iar ea dădu din cap, ușurată că Sean înțelegea exact ce simțea.
   - Indiferent cât de sensibili sau bine pregătiți sunt polițiștii sau procurorii, victimele violului se simt întotdeauna violate de sistemul de justiție penală. Dar am făcut-o pentru că am crezut că unul dintre ei m-a folosit.
   - Și?
   - Nimic. Poate că tu poți găsi ceva mai mult...
   - Nici nu trebuie să întrebi. Și voi fi extrem de discret.
   Știa că va fi așa - un alt motiv pentru care era bucuroasă că l-a sunat.
   - Dar apoi m-am gândit că poate Prenter a fost ucis de altcineva - o tranzacție cu droguri, din moment ce știm că avea în posesie droguri pentru viol. Și din moment ce fusese eliberat recent din închisoare, unele bătăi din închisoare se extind pe străzi. Așa că am verificat toți colegii lui de celulă în raport cu victimele lui, Prenter și familia lui, și tot personalul și voluntarii de la WCF. Am adăugat toți ceilalți eliberați condiționat vizați de WCF și totul a devenit clar. Din cei 28 de eliberați condiționat vizați, majoritatea au fost de fapt reîncarcerați. Zece nu au mușcat momeala - nu s-au prezentat. Șapte sunt morți. Opt, inclusiv Prenter.
   Ea a respirat adânc.
   - Toți au murit în noaptea în care i-am pus să încalce eliberarea condiționată. Au fost uciși. Unul într-un accident cu fugă de la locul accidentului. Trei înjunghiați. Și, ca în cazul lui Prenter, patru împușcați. Douăzeci la sută dintre cei pe care i-am pus să încalce eliberarea condiționată au fost uciși în aceeași noapte.
   Sean întoarse capul spre ea.
   - Ce au în comun acei 8?
   Ea a răspuns:
   - Nimic, în afară de faptul că sunt infractori sexuali condamnați care au fost eliberați condiționat mai devreme.
   - Sunt din zonă?
   - Nu, Prenter este singurul din zona metropolitană Washington D.C. Sunt împrăștiați pe toată coasta de est. Chiar și unul care a fost eliberat condiționat în California. WCF are contacte în cadrul forțelor de ordine din toată țara.
   - Dar crimele lor? Viol?
   - Prenter era singurul condamnat pentru viol. Ceilalți erau pedofili. Dar, a adăugat ea, una dintre victimele lui Prenter a fost violată când amândoi erau la liceu. Ea se află încă în comă din cauza supradozei de Liquid X pe care i-a administrat-o.
   - Unde?
   - Rhode Island. Am cercetat-o pe ea și familia ei. Nu cred că sunt implicați, dar poate... Trebuia să discut asta cu cineva înainte să vorbesc cu Kate.
   - Nu-i poți spune lui Kate.
   Lucy se încruntă.
   - E inteligentă. Va vedea imaginea de ansamblu. Dacă cineva poate păstra secretul, aceea e Kate. Nu mi-a spus despre înțelegerea lui Morton și nu e ca și cum nu și-ar fi păstrat propriile secrete față de FBI.
   - Crezi că acum, că Kate și-a recăpătat viața la FBI cu postul ei la Quantico, poate păstra secretul despre un ucigaș justițiar? întrebă Sean.
   - Am nevoie de mai multe informații, recunoscu Lucy. Trebuie să știu cine a fost repartizat fiecărui condamnat eliberat condiționat.
   - Nu a fost fostul tău iubit?
   Ea a dat din cap.
   - Avem mai mulți ofițeri care se oferă voluntari să ajute WCF în timpul liber. Cody este unul dintre cei 5 sau 6 din zona metropolitană Washington, și asta fără a lua în calcul alte regiuni.
   - Am nevoie de numele lor. Voi face propria mea anchetă.
   Lucy simți un gol în stomac, dar fu de acord. Nu-și putea imagina că vreunul dintre bărbații și femeile pe care îi cunoștea la WCF ar putea fi implicat într-o crimă justițiară. Deși toți doreau dreptate, erau toți sub tutela instanței.
   Polițiști. Agenți FBI. Un ofițer de penitenciar. Niciunul dintre ei nu ar ucide cu sânge rece, nu-i așa?
   - Voi face o comparație mai aprofundată a fiecărui condamnat eliberat condiționat și voi vedea dacă există ceva în comun care nu este evident, a spus ea. Programul pe care îl dezvolt are deja identificate toate punctele de date; este doar o chestiune de a alege victimele pe care să le compar.
    Sean a întrebat:
   - Cum vei afla cine a fost repartizat fiecărui caz?
   - Fran va ști, a spus Lucy. Voi vorbi cu ea - oricum trebuie să fiu acolo la ora 3.
   - Nu, spuse Sean cu fermitate. Nu știi dacă Fran nu e implicată.
   Lucy îl privi fix, ridicându-se încet din scaun.
   - E vorba de Frances Buckley. Fostă agentă FBI. Șefa WCF. Nu e o criminală!
   - Criminalii justițiari sunt cu totul altfel decât infractorii sexuali, criminalii în serie sau criminalii în masă.
   - Nu trebuie să-mi spui tu asta!
   Ea înțelegea psihologia criminală.
   O trăise pe pielea ei.
   - Nu, nu trebuie, spuse Sean încet.
   Lucy își puse mâinile pe masă și închise ochii, cu capul plecat. Nu știa ce să creadă. Era vorba de Fran, mentorul ei. O femeie pe care voia să o imite, pentru dedicarea, compasiunea și controlul emoțional de neclintit. Fran o luase pe Lucy sub aripa ei încă de la început, iar Lucy o iubea ca pe o soră. Ca pe o mamă.
   - Lucy? întrebă Sean îngrijorat, iar Lucy își stăpâni emoțiile.
   Nu avea să-și piardă controlul.
   - Ai dreptate. Nu pot să-i spun lui Fran, nu încă. Voi obține informațiile singură.
   - Ai grijă.
   Sean se ridică și o îmbrățișă pe Lucy din spate, așezându-și bărbia pe capul ei.
   - Lucy, știu că este greu pentru tine.
   Greu? Era un iad, dar trecuse prin iad și înainte. Va supraviețui, chiar și în fața trădării. Pentru că singura altă opțiune era să se culce, să tragă pătura peste cap și să plângă. Dacă nu o făcuse acum șase ani, cu siguranță nu o va face acum.
   - Dacă e implicată, înseamnă că m-a folosit pe mine și programul meu de calculator pentru a-i viza pe acei bărbați. Am dezvoltat baza mea de date pentru a ajuta WCF să evalueze mai bine pericolele reprezentate de prădătorii individuali. Ea m-a încurajat, m-a ajutat cu detaliile, m-a ajutat să introduc datele. E prietena mea.
   Vocea ei se frânse.
   - Și este foarte probabil să nu fi făcut nimic rău.
   Tonul lui arăta că nu o credea. O întoarse pe Lucy și îi atinse obrazul cu tandrețe.
   - Dar tu trebuie să fii în continuare prudentă. Poate că nu ar trebui să te duci la birou. Poți să-ți ascunzi sentimentele în legătură cu asta?
   - Am făcut asta ani de zile, Sean, spuse ea. Mă duc. E singurul loc unde putem obține informațiile de care avem nevoie. Apoi, va trebui să vorbim cu Kate.
   - Bine. Vin cu tine.
   Ea era pe punctul de a refuza.
   - Și ce i-aș spune lui Fran?
   - Nu poți să- mi arăți biroul?
   - Pentru câteva ore?
   - Te las acolo, tu îmi faci un tur complet. Am câteva trucuri în mânecă. Apoi plec și supraveghez clădirea în timp ce tu lucrezi, te iau când termini.
   - Ce fel de trucuri?
   - Trucuri legale.
   Lucy îl privi fix, dar nu spuse nimic.
   - Cred că e mai bine să nu știi, a spus el.
   Ea își încrucișă brațele și continuă să-l privească, încruntându-se.
   Sean ridică o sprânceană.
   - Nu e nevoie să te enervezi. O să pun microfoane în birou.
   - Nu vei instala microfoane în biroul lui Fran.
   - Nu furăm secrete corporative. Încercăm să aflăm cine de la WCF te-a folosit pentru a viza și ucide infractori sexuali. Cred că e al naibii de important să obținem informațiile corecte, nu crezi?
   Atitudinea relaxată a lui Sean crea o imagine falsă. Un val de furie încă îi curgea prin voce. El a adăugat:
   - Dacă ucigașul află că ai descoperit asta, ești în pericol. Am nevoie de toate informațiile pe care le pot obține.
   Lucy nu știa ce era corect să facă. Dar, în adâncul sufletului, se simțea umilită și furioasă că fusese folosită în acest joc mortal.
   - Și, spuse Sean, trebuie să-i spui fostului tău să păstreze secretul. Dacă ai încredere în el.
   - Bine, spuse ea.
   Se uită la ceas.
   - Trebuie să-mi iau dosarele și laptopul.
   - O să aștept.
   Sean o privi pe Lucy ieșind din cameră și, când fu sigur că nu-l mai putea auzi, o sună pe Jayne în Sacramento.
   - Jayne, am nevoie să verifici niște persoane pentru mine, să le verifici trecutul complet.
   - Așteaptă o secundă, bine?
   Fără să aștepte răspunsul lui, ea îl puse în așteptare.
   Jumătate de minut mai târziu, o voce masculină spuse:
   - Sean?
   - Duke?
   - I-am spus lui Jayne că data viitoare când suni, vreau să vorbesc cu tine. Nu ai niciun caz în curs. Ce se întâmplă?
   Chiar și la trei mii de kilometri distanță, fratele său îl punea la îndoială.
   Avuseseră această conversație de sute de ori, iar Sean crezuse că, după ce lucrase la câteva cazuri complexe atât singur, cât și împreună cu Patrick, Duke acceptase în sfârșit că era un adult capabil să conducă o anchetă fără îndrumarea și microgestionarea fratelui său mai mare. Dar abia când Duke a acceptat - cu reticență - ca Sean și Patrick să deschidă RCK East, Sean a crezut că s-a schimbat cu adevărat.
   - Am nevoie de permisiune pentru a o folosi pe Jayne? întrebă Sean.
   - Nu, bineînțeles că nu, dar...
   - Atunci de ce faci asta?
   - Patrick mi-a povestit despre uciderea lui Roger Morton. FBI-ul anchetează cazul, iar noi avem o relație delicată cu autoritățile federale și trebuie să fim foarte atenți cu orice anchetă paralelă.
   - Și crezi că eu nu știu asta?
   Lui Sean nu-i păsa în mod special să gestioneze cu tact relația cu FBI-ul, dar nici nu voia să ardă podurile.
   - Vreau doar să fiu ținut la curent.
   Sean a decis să amâne această dispută cu Duke pentru altă zi. Nu avea timp și nici chef să se certe acum.
   - Nu are legătură cu Morton. Există un grup de justițiari care vizează infractorii sexuali, iar Lucy Kincaid se află fără să știe în mijlocul acestuia. Au folosit-o pentru a-și înscena victimele și am nevoie de niște verificări amănunțite.
   - Cine știe despre asta?
   - Nimeni, în afară de tine, mine și Lucy. Și, posibil, un polițist local. El e primul pe care vreau să-l verific. Nu cred că e implicat, dar are acces.
   - Dă-mi numele. Mă ocup personal de asta.
   - Deocamdată, doi: Cody Lorenzo, un polițist din Washington, și Frances Buckley, directoarea WCF. Ea e fostă agentă FBI.
   Pentru că îi asigurase lui Lucy că va fi discret în privința victimelor lui Prenter, se va ocupa el însuși de ele.
   - Am înțeles. O să verific și te sun mai târziu.
   - Duke...
   - Ce?
   - Dacă vrei să vorbești cu mine despre cum conduc RCK East, sună-mă. Nu o implica pe Jayne în asta.
   Duke nu spuse nimic pentru o clipă.
   - Corect. Dar trebuie să înțelegi...
   - Nu, nu trebuie să înțeleg nimic despre lipsa ta de încredere în mine. Am 29 de ani. Tu conduceai Rogan-Caruso când aveai 29 de ani. Am crezut că această mișcare era un pas pozitiv, că dovedea că ai încredere în mine ...
   - Am încredere, Sean.
   - Nu când contează.
   Închise telefonul.
   Lucy s-a întors în sufragerie cu laptopul în husă și un dosar gros.
   - Sunt gata.
   A înclinat capul.
   - Ești bine?
   - Da. Doar o neînțelegere cu fratele meu.
   - De afaceri sau personală?
   - Ambele.
   Ea încuviință din cap, în semn de înțelegere. Sean se aplecă și o sărută ușor.
   - O să aflăm exact ce se întâmplă. Ai încredere în mine.
   - Am.
   Duke îl cunoștea de o viață și nu avea încredere deplină în el. Lucy îl cunoștea de câteva săptămâni și își punea viitorul în mâinile lui. În mâinile lor, pentru că ea era la fel de implicată în asta ca și el. Sean nu avea de gând să o dezamăgească.
   Mergeau pe hol și ea arătă spre un vas cu trandafiri roșii.
   - Mulțumesc, spuse ea în timp ce deschidea panoul de alarmă.
   - Pentru ce?
   - Pentru flori.
   Sean se opri în mijlocul pasului. Se uită la trandafiri, de parcă răspunsul la întrebarea cine i-a trimis era imprimat pe petale. Spuse sec:
   - Nu ți-am trimis flori.
   - Dar...
   Vocea lui Lucy se opri când văzu adevărul din expresia lui.
   Sean se uită la masă și văzu felicitarea. Furia și frica îi curgeau prin vene în timp ce citea scurtul mesaj.
   M-am distrat de minune ieri la patinoar. Ne vedem curând.
   - Nu eu am scris asta. Cine știa că ieri am fost la patinoar?
   Panica care se citea pe chipul lui Lucy era palpabilă.
   - Nimeni, șopti Lucy. Nimeni.

Capitolul 22

   Lucy era cufundată în propriile gânduri în timp ce Sean conducea spre WCF. Ura să se simtă din nou victimă și jurase că nu o va mai face. Nu era o victimă. Se luptase acum 6 ani și, deși pierduse câteva runde, câștigase bătălia. Supraviețuise. Prosperase. Avea o viață, un viitor și o familie.
   Cineva te-a urmărit ieri la patinoar. Un psihopat te-a văzut cu Sean. Te-a văzut sărutându-l. A murdărit ceea ce era pur și distractiv.
   Stomacul i se întoarse și închise ochii, rugându-se ca Sean să nu-i vadă tulburarea interioară. Dar când închise ochii, amintirile despre ceea ce îi făcuse Roger Morton îi inundară mintea: imagini ca niște flashuri de aparat foto, alții care priveau cum era violată și bătută.
   Nu putea suporta gândul că afecțiunea ei față de Sean fusese pătată de un voyeur. Un hărțuitor. Durerea o ardea, o anxietate fizică, până când abia mai putea respira.
   Florile și felicitarea îi spuneau că era un hărțuitor. Mintea ei știa asta și se revolta împotriva ideii, furioasă și gata de acțiune. Dar spectatorul intangibil, care o privea ca pe un spectacol, alimenta scânteia de durere pe care încă o ascundea în adâncul sufletului.
   Intelectual, Lucy putea să-și spună că nu era o victimă, că era o supraviețuitoare și că toți cei implicați în atacul asupra ei erau morți. Putea repeta mantra la nesfârșit, dar asta nu schimba senzația din stomac, sau furnicăturile de pe piele când oamenii se uitau la ea, sau felul în care i se strângea gâtul când lăsa garda jos și amintirile o inundau pe neașteptate.
   Totul fusese mai bine, până acum. Minciunile lui Kate, moartea lui Morton, hărțuitorul.
   Totul părea din nou real.
   Mașina se opri înainte ca ea să-și dea seama că ajunseseră deja la sediul WCF.
   Sean spuse:
   - Nu ți-aș fi trimis trandafiri roșii.
   Ea deschise ochii și îl privi. El întinse mâna și i-o puse pe obraz, apoi îi trecu degetele prin păr.
   - Ți-aș fi trimis margarete multicolore, zeci de margarete galbene, albe, albastre, mov, roz și de toate culorile pe care le-aș fi putut găsi.
   - De ce margarete? șopti ea.
   - Pentru că te-ar face să zâmbești, apoi să râzi, și ai zâmbi din nou de fiecare dată când te-ai uita la ele. De fiecare dată când ai vedea o margaretă, te-ai gândi la mine. Pentru că nimeni altcineva nu ți-ar oferi un buchet de flori atât de capricios.
   El o trase puțin spre el, întâlnind-o la jumătatea distanței, și o sărută.
   Începu ușor, ca și cum ar fi vrut să-i dea un sărut rapid, de încurajare. Dar nu se termină acolo. Gura lui se lipi de a ei, sigură, calmă, dar insistentă. Mâna lui îi cuprinse gâtul, degetele lui mișcându-se în cercuri mici, ca 5 zâne dansatoare, relaxându-i mușchii încordați. Buzele ei se despărțiră pe măsură ce se relaxa, nervii ei se calmară și se aplecă spre Sean, mâna ei dreaptă găsind fața lui, bărbia lui aspră începând să-i iasă prin piele. Ea o frecă ușor, textura aspră fiind seducătoare, apoi mâna ei se mută spre părul lui moale și des, savurând contrastul.
   Sean o sărută repetat, ca și cum ar fi vrut să se asigure că ea era acolo, iar ea îi răspunse cu aceeași urgență, durerea și frica ei interioare retrăgându-se adânc în interior, în spatele ușilor încuiate, unde se ruga să rămână.
   El se aplecă și îi desfăcu centura de siguranță, apoi o trase cât mai aproape posibil, cu consola care separa scaunele lor. Lucy își puse capul pe pieptul lui Sean și închise ochii, simțind pace, siguranță și speranță. Cumva, vor găsi răspunsurile. Și oricare ar fi acele răspunsuri - oricine ar fi responsabil - Lucy va supraviețui. Supraviețuise și lucrurilor mai grave.
   Înainte avea familia ei. Acum... credea că ar putea avea altceva. Pe altcineva.
   - Lucy, îi șopti Sean la ureche, ești de acord cu asta?
   - Să-ți fac un tur ca să poți spiona birourile WCF? Nu știu. Dar... înțeleg de ce trebuie să o faci. Dar imediat ce obțin dosarele de care am nevoie, mergem la Kate, da?
   El zâmbi.
   - Da, dar nu vorbeam despre WCF. Vorbeam despre noi. Despre mine. Despre tine. Despre asta.
   O sărută.
   Ea își umezi buzele, apoi îl sărută cu fermitate, arătându-i că era foarte de acord cu asta.
   - Faptele vorbesc mai tare decât cuvintele.
   - Poate că vreau doar să aud cât de mult mă iubești.
   Zâmbi diabolic.
   - Am un ego foarte sensibil. Are nevoie să i se reamintească constant că sunt demn de tine.
   El o spuse în glumă, dar Lucy auzi o urmă de uimire și teamă în vocea lui, ca și cum ea ar fi fost specială și el chiar avea nevoie să știe ce simțea ea.
   - Te plac, îl asigură ea. Ești minunat. Ești demn de mine. Hai să terminăm cu asta și să ne ducem acasă, la clubul nostru de admiratori reciproci.
   - Înainte să urcăm, sun-o pe Kate. Trebuie să aflăm despre flori.

   Noah avea nevoie de lumina zilei.
   Stătuse toată ziua în camera fără ferestre a lui Kate, la Quantico. Deși înțelegea necesitatea unei puteri de calcul suplimentare, nu înțelegea de ce nu puteau să se instaleze în altă parte. Biroul lui de la sediul regional avea fereastră.
   - Tensiunea ta mă sufocă, spuse Kate.
   - Cum poți lucra aici?
   - Am avut și mai rău. Poți pleca, te sun când fișierele sunt decodificate.
   Kate rula un program pentru a recrea fiecare e-mail care trecuse prin contul lui Roger Morton. Trebuia să fie la curent cu tot ce se întâmpla pentru a preveni problemele și, în același timp, nota testele din sesiunea curentă a recruților FBI. Rularea acestui program durase aproape trei zile. Noah nu ar fi supraviețuit niciodată în domeniul criminalității cibernetice.
   Noah decisese să lucreze de aici, în loc să se ducă la biroul său din centrul orașului, pentru că încă se simțea incomod să cheme pe cineva să-l ajute, având în vedere trecutul complicat al acestei persoane cu victima. Dar Kate se comportase extrem de profesionist. Uneori era puțin impulsivă, dar era foarte perspicace.
   - Unde e Abigail? întrebă Kate.
   - A lucrat toată ziua la extragerea datelor GPS din mașina lui Morton. E sărbătoare federală, nu că te-ai fi uitat la calendar sau ceva de genul ăsta.
   - Nu văd să-ți iei zi liberă, Armstrong.
   Telefonul a clipit, dar nu a sunat. Kate a răspuns. A ascultat un minut, apoi a spus:
   - Nu am văzut logo-ul pe camion. Livratorul avea 1,80 m, purta pantaloni negri, jachetă bleumarin și o jachetă roșie cu guler înalt. Probabil și un pulover; nu am putut vedea pentru că jacheta era voluminoasă. Șapcă verde - cu litere albe...
   A închis ochii.
   - GW Florist. Avea o coadă lungă și blondă... Da, sigur sunt sigură că era un bărbat. Lucy, ce s-a întâmplat?
   Tonul ascuțit al vocii lui Kate l-a făcut pe Noah să-și îndrepte atenția către conversația telefonică a lui Kate cu Lucy.
   Kate spuse în receptor:
   - Nu ieși din casă... La naiba, Lucy!
   Kate se ridică și începu să se plimbe pe cât îi permitea cablul telefonului.
   - Vreau să vorbesc cu Sean... Ascultă, Sean, vin acasă cât pot de repede. Nu-mi place deloc situația asta... Nu-mi vine să cred că ai lăsat-o să meargă la WCF! ... Ai face bine să o supraveghezi.
   Trânti receptorul.
   - E totul în regulă?
   - Totul e perfect. Lucy are un...
   - O secundă, spuse el, când un mesaj nou apăru pe ecranul său. Au venit rezultatele balistice ale omuciderii Ralston. Nu se potrivește cu nimic din baza de date.
    - Au verificat în baza de date Morton? Era recent...
   - Da. Nu se potrivește.
   Computerul ei emise un bip, iar Kate se întoarse spre ecran. Zâmbi larg.
   - Sunt un geniu.
   Apăsă câteva butoane.
   - Se imprimă acum. Avem mult de citit în seara asta. Vreau să o iau acasă.
   - Deci, e ceva în neregulă?
   - Ai auzit apelul.
   - Nu aveam cum să-l ratez.
   - E Lucy. Cred că are un hărțuitor. Trebuie să verific niște trandafiri care au fost livrați. Am presupus că erau de la Sean. Nu erau.

 .....................................................