...................................
3-4
Nikola privea tablourile de pe pereți în timp ce traversa coridorul împreună cu celelalte musafire. Știa că acele pânze expuse în salon l-ar fi pus pe jar pe tatăl ei.
De ce își dorește marchizul mai mult de atât? se întrebă ea furioasă.
- Vino să-mi povestești câte ceva despre tine, miss Tancombe, i se adresă blând lady Cleveland.
Era o persoană foarte amabilă.
Se gândea probabil că o fată atât de tânără ca Nikola se simțea stingherită printre ceilalți invitați, toți mai în vârstă ca ea și familiarizați cu anturajul marchizului.
Nikola se așeză pe sofa alături de lady Cleveland.
- Sunt copleșită de frumusețea acestei case! zise ea.
- Așa simțim toți când veni la Ridge! râse lady Cleveland.
- Îmi închipui că proprietarul este de-a dreptul plictisit de câte complimente îi e dat să audă, răspunse Nikola.
Lady Cleveland zâmbi.
- Din contră, cred că așteaptă complimentele și ar fi surprins și poate chiar iritat să nu le audă.
- Și fratele meu e la fel, zise Nikola. Crede că reședința noastră King`s Keep e întruchiparea perfecțiunii și e uluit atunci când lumea nu se arată entuziasmată de ea conform așteptărilor lui.
- Presupun că așa sunt toți bărbații, răspunse lady Cleveland. În viziunea soțului meu, pe primul plan se situează caii, așa că oricine vine în vizită la noi, trebuie să inspecteze mai întâi grajdurile!
Nikola surâdea cu voioșie. Se simțea mai în largul său de când lady Cleveland îi arăta atâta prietenie.
Domnii veniră să li se alăture.
Intrând în cameră, marchizul observă că la un capăt al mesei apăruse obișnuitul pachet de cărți.
Se apropie de lady Cleveland.
- Știu, Iris, îi zise, că tânjești după o partidă de bridge, iar Willie și Sarah vor același lucru.
Lady Sarah se ridică și veni să-l apuce de braț.
- Vreau să joc cu tine, zise ea încet.
- Poate mai târziu, răspunse marchizul. Acum intenționez să-l conduc pe sir James și pe sora domniei sale în camera mea de lucru. N-o să întârziem mult, apoi poate vom face câteva partide de baccara.
Lady Sarah păru dezamăgită.
Nikola simți cum apăsarea din inima sa devenea tot mai grea. Observă sclipirea jucăușă din ochii lui Jimmy.
În timp ce-l urma pe marchiz spre ieșire, îl întrebă:
- Să merg să aduc tablourile? Sunt sus în dormitorul meu.
- Un lacheu ar putea face asta în locul dumitale, răspunse marchizul. Deși, cred, că ar fi mai bine să le aduci personal.
Jimmy porni spre scară, iar marchizul îi spuse lui Nikola:
- Să mergem pe aici.
Traversară coridorul în direcția opusă traseului pe care-l parcurseseră pentru a ajunge în sufragerie.
Marchizul o conduse pe Nikola într-o încăpere pe care tânăra o etichetă de la început drept o cameră de lucru ideală pentru un bărbat.
Pereții erau acoperiți cu tablouri înfățișând teme sportive, iar deasupra șemineului se afla un peisaj cu cai de Stubbs.
Sofaua și fotoliile erau tapisate cu piele roșcată.
La sosirea lor, doi prepelicari se ridicară de pe carpeta din fața șemineului și veniră să se gudure pe lângă marchiz. În mijloc, se afla o masă de scris cu picioare aurite. Aparținea perioadei lui George III. Rafturile unui dulap Chippendale cu uși de cristal erau ticsite de cărți frumos legate.
Draperiile de catifea roșie se asortau cu mobilierul.
Nikola se gândi încă o dată că marchizul atinsese perfecțiunea.
- Te rog, ia loc, miss Tancombe, îi zise le, și sper că masa a fost pe placul dumitale.
- Pot să vă răspund cu toată onestitatea că a fost cel mai deosebit dineu la care am participat vreodată, răspunse Nikola, dar locuința dumneavoastră e atât de minunată încât cu greu mă pot gândi la orice altceva.
- Sunt cuvintele pe care îmi place să le aud întotdeauna, zise marchizul. Totodată însă, mă îngrijorează spaima ce pare să te stăpânească.
Nikola întoarse privirea spre focul care ardea în șemineu. Nu se așteptase la o asemenea remarcă din partea lui și, ca urmare, nu știa ce să-i răspundă.
- Ești foarte frumoasă, constată marchizul, și ți s-ar potrivi un aer fericit pe chip.
Nikola fu atât de uluită de compliment încât îndrăzni să întoarcă din nou capul către marchiz.
Apoi când ochi lui îi întâlniră pe ai săi, tânăra își simți obrajii golindu-se de culoare.
Își feri din nou privirea.
- E posibil, întrebă marchizul, să te jeneze complimentele mele?
- Cred că... nu prea... sunt obișnuită cu așa ceva, răspunse Nikola.
- Să înțeleg că domeniul King`s Keep se află undeva în mijlocul deșertului, sau că toți bărbații din vecinătate sunt orbi? întrebă marchizul.
Nikola râse.
- Nici chiar așa, dar nu am prea des ocazia să discut cu persoane tinere. Prietenii lui James sunt atât de preocupați să admire casa și tablourile, încât rareori îmi observă prezența!
Marchizul râse:
- Aceasta e desigur o poveste foarte tristă!
Făcu o pauză, înainte de a adăuga:
- Când ai intrat în salon în după-amiaza aceasta îmbrăcată într-o rochie ce părea creată odată cu camera însăși, am crezut că visez.
- Da... acum că vă aud pe dumneavoastră spunând-o, îmi dau seama că rochia mea are aceeași culoare cu porțelanurile... și cu minunatele fotolii franțuzești.
- Exact! zise marchizul. Și probabil că atunci când ai cumpărat-o, ai avut un presentiment că o vei purta în această seară.
Nikola se gândi ce surprins ar fi fost marchizul dacă ar fi aflat că ea își croise singură rochia și o termina doar într-o zi și jumătate.
Rămase tăcută, preferând să evite un răspuns direct.
În clipa aceea, ușa se deschise și Jimmy intră aducând cu el tablourile.
Ca de obicei atunci când acționa în scopul de a salva King`s Keep, Jimmy era nespus de agitat. Ochii îi luceau de nerăbdare.
Vorbea nu doar din minte ci și din inimă și din suflet. Discuta despre lucrul pe care îl iubea cel mai mult pe lume.
Marchizul luase loc pe un fotoliu.
Arăta, se gândi Nikola, precum Jupiter, regele tuturor zeilor, plecând capul spre muritorii de la picioarele lui.
Jimmy îi arătă mai întâi tabloul de Van Leyden. Era îndeajuns de șiret pentru a-l lăsa pe marchiz să remarce singur culorile atrăgătoare în care era pictată ciudata pălărie a bărbatului și să admire expresia profundă a ochilor fetei din tablou.
Marchizul nu spuse nimic și atunci Jimmy îi arătă pânza de Mabuse.
- Acesta e cu siguranță un Mabuse, zise el.
Acum marchizul se aplecă în scaunul său și exclamă:
- E un portret al Jaquelinei de Bourgogne. De unde naiba îl ai?
- Nu știu de unde l-a obținut tatăl meu, răspunse vag Jimmy, dar cred că e cel mai strălucit exemplar al măiestriei acestui pictor.
- Sunt de acord cu tine! răspunse marchizul.
Apoi cu aerul unui magician pregătit să arate o piesă de rezistență, Jimmy scoase din geantă „Fecioara din grădina de trandafiri”.
Rezemă tabloul de un scaun.
Marchizul făcu ochii mari.
- Un Lochner! exclamă el.
- Una din capodoperele lui, zise Jimmy, și sora mea abia se îndură să se despartă de ea.
Marchizul o privi pe Nikola.
Ochii acesteia erau îndreptați spre tablou. Încă o dată Nikola implora ajutorul Fecioarei.
După o scurtă tăcere, marchizul spuse:
- Cred, Tancombe, că e cazul să-ți mulțumesc pentru aceste 3 tablouri remarcabile pe care le voi include cu mândrie în colecția mea.
- Eram sigur că așa veți spune, se bucură Jimmy. În special, cu privire la tabloul de Lochner.
- E desăvârșit! încuviință marchizul. Știi că, de îndată ce va intra în posesia mea, n-am să renunț la el niciodată.
- Tot așa simt și eu, zise Jimmy. Pe de altă parte, însă, există atâtea lucruri de făcut la King`s Keep, atâtea reparații și știți că toate acestea costă bani.
Deodată, Nikola simți că nu mai putea suporta să-l audă pe fratele ei vorbind astfel.
Știa, de asemenea, că în curând bărbații aveau să înceapă să negocieze prețul.
Să se gândească la „Fecioara din grădina de trandafiri” în termeni bănești i se părea o insultă. Un lucru atât de frumos și de sfânt nu putea fi evaluat în lire, șilingi și pence.
Nikola se ridică în picioare:
- Dacă îmi permiteți... My lord, zise ea cu voce slabă... aș dori să mă retrag... în camera mea. Mă... doare puțin capul.. din cauza călătoriei.
- Dar bineînțeles, răspunse marchizul. Vă înțeleg întru totul. Și apoi este vineri seara, niciunul dintre noi nu va întârzia prea mult la culcare.
- Mulțumesc.
Se îndreptă spre ușă.
Marchizul ajunse acolo înainte ei. Îi ținu ușa deschisă.
- Vă urez un somn plăcut, îi spuse el cu voce adâncă.
Nikola făcu un efort pentru a-i surâde apoi, fără să răspundă, porni mai departe pe coridor.
Auzi ușa închizându-se în urma sa.
Marchizul revenise la locul lui și acum urma să înceapă negocierea.
Nikola era convinsă că Jimmy avea să pretindă inițial o sumă uriașă.
Numai de-am fi putut păstra „Fecioara din grădina de trandafiri”, își spunea ea, atunci cu siguranță că toate necazurile noastre ar fi fost anulate!
Își dăduse seama, după expresia marchizului, că acesta fusese uluit că Jimmy intenționa să vândă o pictură atât de magnifică. Orice colecționar sau cunoscător de artă ar fi dorit s-o păstreze pentru sine.
Ar fi fost mai bine, se gândi Nikola, dacă Jimmy ar fi ales spre vânzare ceva mai puțin important. Dar era prea târziu pentru regrete.
Intră în dormitorul ei.
Nefiind obișnuită cu protocolul caselor mari, Nikola omise s-o cheme pe camerista care avea obligația să-i pregătească patul pentru culcare și s-o ajute să-și dezbrace hainele. Își atârnă rochia în dulap.
În timp ce o aranja pe un umeraș își aminti cum o lăudase marchizul pentru culoarea aleasă. Era ciudat că draperiile din Camera Albastră de la King`s Keep aveau exact aceeași culoare cu sufrageria de la Ridge.
E un lucru pe care mama mai mult ca sigur nu l-ar fi putut anticipa, atunci când le-a cumpărat, se gândi Nikola.
Se sui în pat, dar îi fu imposibil să adoarmă. Rămase trează, frământându-se în legătură cu cele ce se întâmplau la parter. Se întreba ce preț obținuse Jimmy din partea marchizului.
Două ore mai târziu, fratele ei deschise ușa de la budoar și se furișă înăuntru.
- Ești trează? șopti el la ușa dormitorului ei.
Nikola se ridică în capul oaselor. O lumânare rămăsese aprinsă, fiindcă Nikola se așteptase ca Jimmy să vină să-i povestească totul.
El veni spre ea și se așeză pe marginea patului.
- Cât crezi că am luat? întrebă el.
- N-am idee, răspunse Nikola.
- Zece mii de lire!
Nikola scoase un țipăt înăbușit și își acoperi obrajii cu palmele.
- Nu... te cred!
- Abia îmi vine să cred și mie, zise Jimmy.
- Acesta... trebuie să fi fost... prețul pe care l-ai cerut de la început.
- Așa e, și excelența sa nu s-a târguit.
- Nu poate... fi adevărat! zise iar Nikola.
- Este! o asigură Jimmy. Și acum îmi permit să fac tot ce doresc în casa noastră, iar tu vei avea în bucătărie soba cea nouă pentru care m-ai bătut atâta la cap.
- Ar fi minunat! strigă Nikola. Ești... absolut sigur... că nu bănuiește nimic?
- De ce ar bănui?
- Mi se pare ciudat că a acceptat prețul cerut de tine, așa, fără să negocieze.
- Am negociat destul în privința tabloului de Dughet, și acum mai că-mi pare rău că i l-am lăsat atât de ieftin.
- Cred că ar trebui să te așezi în genunchi și să-i mulțumești lui Dumnezeu pentru ceea ce ai primit deja, răspunse Nikola, și Jimmy... am o rugăminte.
- Ce e? întrebă Jimmy pe un ton dur.
- Sigur că... acum... când ai obținut banii necesari... nu va mai trebui să repeți... lucrul acela...?
Jimmy se ridică de pe pat.
- Să spunem nu, pentru moment, răspunse el.
- Aș fi fost mai fericită dacă spuneai niciodată!
- Cum aș putea să prevăd ce ne va aduce viitorul? întrebă el.
Porni spre ușă.
Nikola știa că reușise să-l enerveze cu insistențele ei.
Ajungând în prag, Jimmy se întoarse spre ea.
- Dacă vrei să afli adevărul, atunci să știi că sunt cât se poate de mulțumit de mine însumi! Cred că, deși tu s-ar putea să mă contrazici, m-am dovedit absolut genial!
Nu stătu să aștepte răspunsul surorii sale. Intră în budoar și închise ușa după sine.
Nikola se răsuci încet și suflă în lumânarea de lângă pat. Apoi se întinse iar sub așternut și începu să se roage Fecioarei.
Îi mulțumi acesteia pentru că îi ferise de pericole pe Jimmy și pe ea. În piept însă, continua să simtă o apăsare nemiloasă.
A doua zi de dimineață, soarele strălucea în fereastră. Nikola își spuse că spaimele nopții se evaporaseră.
Camerista care veni s-o invite la micul dejun o anunța că excelența sa ieșea la plimbare călare îndată după servirea mesei. Oricare dintre invitați care dorea să i se alăture era binevenit.
Întrucât Jimmy lăudase caii marchizului, Nikola sperase că i se va oferi șansa să călărească. De aceea își luase cu ea costumul. Era un costum vechi, dar bine croit, deoarece îi aparținuse mamei ei.
Nikola începuse să-l poarte după ce propriul său costum îi rămăsese mic. Jacheta mamei ei era croită simplu, ca pentru vânătoare, și îi venea ca turnată lui Nikola. Țesătura jaboului era puțin rărită. Dar Nikola îl spălase și-l apretase bine în vederea acestei ocazii.
Își adusese o pălărie care nu făcea parte din gama pălăriilor de vânătoare. Nu era nici gambeta introdusă cu câțiva ani în urmă. Era o pălărioară atrăgătoare, cu boruri mici și cu o voaletă transparentă. Era modelul purtat de „Simpaticele dresoare de cai” din Londra. Nikola însă nu avea cunoștință de acest lucru.
Dresoarele erau acele femei care îmblânzeau caii din grajdurile regale. Călărețe neîntrecute și extrem de frumoase, erau curtate de cei mai bogați bărbați ai orașului.
Nikola însă nu-și făcea griji în privința înfățișării sale în vreme ce cobora grăbită scările.
Intră în Sala Micului Dejun unde trei bărbați printre care și fratele ei sosiseră deja.
Lady Cleveland și lady Sarah nu se zăreau nicăieri. Apoi, în clipa când luă loc lângă Jimmy, intră marchizul.
- Bună dimineața! spuse le musafirilor.
Întorcându-se spre Nikola, o întrebă.
- Te simți mai bine?
- Da... mulțumesc, răspunse Nikola.
- Ți-am simțit lipsa aseară, zise Willie, dar fratele dumitale a reușit să-mi golească buzunarele.
Nikola oftă în sinea ei, ușurată la gândul că Jimmy se pricepuse să nu piardă. Apoi își aminti cât de mult câștigase de la marchiz.
- Trebuie să fi fost seara lui norocoasă! zise ea încet.
- Iar noi suntem norocoși să te avem aici în dimineața aceasta, spuse galant Willie. Sper numai că ne vei însoți călare și că nu te sperie caii lui Blake!
- M-aș simți umilită dacă ar fi așa, răspunse Nikola.
I se încredință un cal pe care Nikola îl considera magnific și, de altfel, foarte ușor de mânat.
Jimmy primi un cal mult mai ager, pe care îl acceptă încântat.
Marchizul apăru călare pe un armăsar ce părea dispus cu tot dinadinsul să-l răstoarne pe călăreț.
Nikola se gândi că nu-i mai fusese dat să vadă un bărbați ținându-se în șa mai mândru și cu mai multă eleganță.
Marchizul îi conduse pe pista de curse.
Cei 4 bărbați se luară la întrecere.
Marchizul fu învingătorul incontestabil, iar Jimmy ieși pe locul doi.
În timp ce călăreau înapoi spre casă, marchizul îl întrebă:
- Te pricepi la cai tot atât de bine ca la tablouri?
- Așa aș crede, răspunse Jimmy, dar nu prea mi se oferă ocazia de a călări un animal atât de grozav precum acesta.
Mângâia coama calului în timp ce vorbea.
Nikola se întrebă dacă o parte din banii câștigați puteau fi cheltuiți pentru a cumpăra o pereche de cai. Cei doi cai ai lor erau folosiți atât la trăsură, cât și pentru călărie. Nici nu se comparau cu armăsarii marchizului.
Dacă aș putea avea un singur armăsar bun pe care să-l călăresc atunci când e Jimmy plecat, se gândi ea. Apoi tresări când marchizul, care părea a-i fi citit gândurile, îi spuse:
- Am sentimentul, miss Tancombe, că te încearcă puțină invidie.
- Bineînțeles! răspunse Nikola. Dumneavoastră aveți atât de mult, iar noi atât de puțin.
- Dar aveți King`s Keep! răspunse el simțindu-se nevoit s-o contrazică din politețe.
- O posesiune plină de pretenții, răspunse Nikola.
Vorbise fără să-și socotească spusele. Ceva din tonul ei îi dădu se știre marchizului despre suferința ei. Poate că făcuse prea multe sacrificii pentru casa aceea de care fratele ei era atât de îndrăgostit.
Fire clarvăzătoare, marchizul se pricepea să cerceteze în sufletele oamenilor, în special atunci când se afla „în misiune”. Dar percepția lui nu fusese niciodată atât de acută ca acum, în prezența tinerei Nikola.
Privind-o, marchizul se gândi că era foarte diferită de majoritatea femeilor. Părea atât de indiferentă față de propria ei frumusețe. Lăsa impresia a nu ști măcar cât era de încântătoare cu părul ei blond scos în evidență de culoarea întunecată a costumului. Și de pielea lucioasă și neagră a calului pe care îl călărea.
Oricare dintre femeile pe care le cunoștea el, după un asemenea galop, ar fi fost preocupate să-și aranjeze părul și costumul. De asemenea, acestea ar fi încercat să flirteze cu el din vorbe și din priviri. Dar Nikola se uita la castelul aflat dinaintea lor. Se uita la heleșteul din spatele castelului și la florile care creșteau împrejurul aleilor.
Îl izbi deodată gândul că expresia ei era foarte asemănătoare cu aceea a „Fecioarei din grădina de trandafiri”.
Dacă ar vedea-o un artist, ar dori s-o picteze și pe ea într-o grădină, se gândi el. Și, desigur că e fecioară. Era un gând cu totul nou și ciudat.
Apoi, în timp ce călăreau mai departe, marchizul se întrebă de ce Nikola fusese atât de speriată în seara anterioară. De ce părăsise cabinetul de lucru zicând că merge la culcare? De ce se rugase „Fecioarei din grădina de trandafiri”?
Abia acum marchizului îi veni în minte această ultimă întrebare și se decise să afle cât de curând răspunsul.
CAPITOLUL 5
De îndată ce ajunseră la castel, marchizul se duse în cabinetul lui. Știa că secretarul îl aștepta cu o grămadă de scrisori care trebuiau semnate.
Terminase vreo duzină din acestea, când intră Gordon. Marchizul i se adresă repede:
- Tocmai mă întrebam, Gordon, unde am mai auzit numele Jaquelinei de Bourgogne?
Domnul Gordon rămase pe gânduri.
Marchizul era uimit că, atunci când sir James Tancombe îi prezentase tabloul de Mabuse, găsise imediat ceva familiar la acel personaj. Urmară câteva secunde de tăcere. Apoi marchizul spuse:
- Tabloul care o înfățișează a fost pictat de Mabuse.
- Ah! Acum cred că îmi amintesc, my lord, răspunse Gordon. Era menționat în corespondența eminentului dumneavoastră tată.
- Adu-o încoace, ordonă marchizul.
După moartea tatălui său, avusese grijă să îndosarieze toată voluminoasa corespondență pe care acesta o purtase cu colecționarii. Dorise să aibă în permanență la dispozițiile necesare în cazul efectuării de noi cumpărări. Își amintise denumirea tabloului în raport cu numele pictorului. Bănuia că tatăl său primise anumite informații legate de acest subiect în scrisorile lui.
Continuă să-și aștearnă semnătura.
După câteva minute, domnul Gordon reveni cu un dosar mare sub braț. Îl așeză pe masă dinaintea marchizului și-i spuse:
- Dosarul acesta, my lord, conține toată corespondența privind artiștii cu nume de la L la M.
- Mulțumesc.
Marchizul deschise dosarul MABUSE și găsi o scrisoare din partea lordului Hartley către tatăl său. Suna astfel:
„Mi-ai spus când ne-am întâlnit la White`s Club, că ești dornic să achiziționezi un Mabuse pentru colecția ta. Ți-am povestit că, în ceea ce mă privește dețin portretul Jaquelinei de Bourgogne. L-am cumpărat de la un negustor din Amsterdam al cărui nume însoțit de adresă ți-l trimit alăturat. Cred că te poți bizui pe el, e un om onest și de nădejde. Este de fapt același ins care mi-a înlesnit cumpărarea unul alt tablou, „Fecioara din grădina de trandafiri”, de Lochner, o capodoperă cum arareori mi-a fost dat să văd. Mi-ar face plăcere să ți le arăt dacă vei dori vreodată să mă vizitezi.”
Marchizul privea fix peticul de hârtie. Apoi zări în colțul paginii câteva cuvinte în caligrafia puțin cam lăbărțată a tatălui său. Erau scrise atât de mâzgălit, încât trebui să meargă la fereastră ca să citească.
Scria așa:
„După moartea lui Hartley, am luat legătura cu văduva sa. A refuzat să vândă ceva!”
Marchizul așeză dosarul pe masa de scris și-i spuse secretarului:
- Cheamă-i pe sir James Tancombe și pe sora lui.
Domnul Gordon se grăbi să dea curs ordinului.
Marchizul reciti scrisoarea și nota tatălui său.
La scurtă vreme, apăru Jimmy însoțit de sora lui.
Marchizul observă că, la intrarea în cabinet, Nikola începu să tremure iar.
Afișând un aer superficial se ridică și zise:
- Vreți să luați loc? Aș dori să discutăm ceva.
Jimmy se așeză pe cel mai apropiat fotoliu.
Nikola luă loc pe un alt fotoliu aflat vizavi de sofaua pe care marchizul expusese cele 3 tablouri. „Fecioara din grădina de trandafiri” era în centru. În timp ce privea pânza, Nikola avea impresia că Fecioara încerca să-i trimită un avertisment.
- Când m-am trezit în dimineața asta, începu marchizul, am constatat că mă chinuia o întrebare. Anume, cum se face că atunci când mi-ai arătat tabloul de Mabuse, am știut imediat că o reprezenta pe Jaqueline de Bourgogne.
Jimmy asculta numai ochi și urechi, dar Nikola continua s-o privească pe Fecioară.
Marchizul avu senzația că fata se ruga din nou.
- În consecință, urmă el, am răsfoit dosarele tatălui meu și am aflat că el corespondase cu lordul Hartley chiar despre această pictură.
Jimmy încremeni.
Nikola tresări ca lovită. Pentru o clipă, i se tăie răsuflarea. Cu un gest pierdut, întoarse capul spre marchiz.
- Am aici o scrisoare pe care lordul Hartley i-a scris-o tatălui meu, continuă marchizul, și am să v-o citesc.
Deschise dosarul și citi cu vocea sa gravă și clară scrisoarea. Când ajunse la paragraful despre „Fecioara din grădina de trandafiri”, Nikola scoase un suspin slab. Împreunându-și mâinile, se răsuci din nou spre tablou.
Ajută-ne, ajută-ne! se ruga ea în inima sa.
Marchizul sfârși de citit scrisoarea lordului Hartley. Apoi menționă nota adăugată de tatăl său în colțul paginii. Terminând și cu aceasta puse dosarul pe masă și, privindu-l fix pe Jimmy zise cu răceală:
- Probabil că explicația dumitale, sir James, va fi aceea că lady Hartley s-a răzgândit și ți-a vândut cele două tablouri împreună cu pânza de Van Leuden pe care n-am avut încă timp s-o cercetez.
Se așternu tăcerea.
Apoi Nikola, care știu de îndată că fratele său avea să încerce să continue minciuna, se ridică în picioare și zise:
- Vă rog... să înțelegeți că... tablourile erau... închise într-o cameră plină de praf... și mătușa noastră... n-avea habar... de ele.
Vorbea cu voce abia auzită.
În timp ce-l ruga pe marchiz, ochii i se lărgiseră într-atât încât păreau să-i umple întregul chip.
- Deci le-ați furat! spuse marchizul.
- Lady Hartley este o Tancombe, răspunse Nikola, și Jimmy... avea nevoie de ele... ca să renoveze casa în care... membrii familiei Tancombe au locuit neîncetat... de patru secole.
- Totuși, zise aspru marchizul, tablourile nu aparțineau fratelui dumitale ca să aibă dreptul să le vândă, și îmi imaginez că lady Hartley nu vi le-ar fi dat de bunăvoie, în caz că i le-ați fi cerut.
- N-ar fi acceptat să... ne ajute, deși... este foarte bogată, răspunse Nikola. Vă rog... încercați să înțelegeți.
- Cred că fratele dumitale ar trebui să vorbească în numele său, zise marchizul.
Ca și cum ar fi primit o palmă, Nikola se dădu un pas înapoi.
Se întoarse spre tabloul ce o reprezenta pe Fecioară. Acum se ruga din toată inima ca marchizul să nu-l denunțe public pe Jimmy.
- Ei? întrebă marchizul, privindu-l pe Jimmy. N-am nimic de spus în apărarea ta?
- Sora mea a rostit adevărul, răspunse acesta. Doream cu disperare să readuc King`s Keep la înfățișarea glorioasă de altădată; am fost nevoit să obțin bani de undeva, altminteri casa ar fi decăzut complet.
Jimmy vorbea cu curaj și Nikola știa că fratele ei lupta pentru o problemă de viață și de moarte.
Tăcerea se înfiripă în încăpere.
Apoi marchizul spuse:
- În situația de față sunt doar câteva lucruri pe care le pot face.
Cum Jimmy nu veni cu întrebarea firească, marchizul continuă:
- Aș putea, desigur, să te trimit la lady Hartley pentru a returna picturile care își au pe bună dreptate locul în colecția răposatului soț al domniei sale.
- În acest caz, tablourile vor rămâne să putrezească în praf, după cum se întâmpla înainte ca eu să le descopăr și să le curăț, răspunse Jimmy, și nu le va vedea nimeni, cu excepția șobolanilor.
Buzele marchizului se arcuiră într-un zâmbet cinic ce părea să-și bată joc de explicațiile lui Jimmy, considerându-le părtinitoare. Apoi marchizul continuă:
- O a doua posibilitate ar fi să accept picturile ca o persoană de bună credință. Într-o atare situație, mă aștept din partea dumitale la reparații morale capabile să răscumpere tentativa de înșelătorie.
Fără să întoarcă privirea, Nikola știu că fratele ei își îndreptase umerii cu mândrie la auzul acestor cuvinte.
- Ce doriți să fac? întrebă el.
- Îmi dau seama că posezi multe cunoștințe și o deosebită capacitate de apreciere în domeniul artei.
Făcu o pauză, apoi adăugă:
- Deci în schimbul tăcerii mele față de această abominabilă ofensă îți cer să-mi faci un serviciu!
- În ce sens? întrebă Jimmy.
Lui Nikola îi fulgeră deodată prin minte că marchizul intenționa să-l umilească pe Jimmy. Știa că, în aceste condiții fratele ei ar fi refuzat.
Dacă Jimmy respingea propunerea marchizului, acesta avea să o anunțe pe lady Hartley despre fapta nepotului ei. Și atunci, povestea ar fi ajuns la urechile tuturor rudelor lor. Ceea ce însemna că Jimmy avea să fie ostracizat și renegat de fiecare din membrii familiei. Întâmplarea avea să fie povestită și repovestită, avea să constituie o anecdotă pentru generațiile următoare. Mai devreme sau mai târziu, avea să ajungă și la urechile altora, avea să facă înconjurul saloanelor. Întrucât numele lor ar deveni atunci de râsul tuturor, dezonoarea s-ar extinde și asupra castelului King`s Keep.
- Așa ceva... nu trebuie... să se întâmple! țipă în sinea ei.
- Mă gândesc de mai mult timp, zise marchizul, să vizitez Lima, care se află, după cum știi, în Peru.
Făcu o pauză, conștient de efectul stârnit de vorbele sale.
Jimmy și Nikola se întrebau în ce măsură îi interesa pe ei respectiva intenție a marchizului.
- Și apoi, din Lima, continuă marchizul, să călătoresc spre Cuzzo, un loc plasat undeva în munți, la mii de metri altitudine.
Tăcu câteva secunde, apoi continuă:
- Este vorba de așezarea unde - dacă vă amintiți din istorie - spaniolii au distrus 363 de temple construite de incași, înălțând în locul lor 365 de biserici.
Spusele marchizului erau atât de surprinzătoare, încât Nikola se întoarse să-l privească, tot atât de atentă ca și fratele ei.
- Iezuiții, urmă marchizul, au înființat acolo, în secolul al XVII-lea o școală de pictură, iar picturile lor mai atârnă și acum pe pereții bisericilor construite de ei.
Marchizul se opri din nou, apoi, fiindcă ei doi nu spuneau nimic, continuă:
- Unele din acestea, am înțeles, sunt de vânzare, iar anumite pânze, în special cele de Basilio Santacruz, se spune că ar fi foarte frumoase.
Aproape fără să-și dea seama, Nikola se apropie încet de masa de scris. Povestea marchizului i se părea extrem de interesantă.
- Intenționam, după cum v-am spus, să vizitez eu însumi Cuzco, dar acum mă gândesc că dumneata, Tancombe, ai putea merge acolo împreună cu un prieten al meu, o persoană foarte pricepută la negustorie și în materie de picturi.
Jimmy își ținu respirația.
- Vreți să spuneți, că ați dori să cumpăr eu aceste picturi pentru dumneavoastră?
- Dacă vei găsi că merită, răspunse marchizul. Deși îți vei părăsi pentru o vreme mult îndrăgitul tău castel, în schimb călătoria îți va îmbogăți cunoștințele despre lume și despre pictura secolului al XVII-lea.
Pentru o clipă, Jimmy rămase fără grai. Apoi zise:
- Dacă într-adevăr vorbiți serios, atunci nu-mi rămâne altceva de făcut decât să-i mulțumesc excelenței voastre pentru mărinimia și înțelepciunea cu care ați ales să tratați această problemă delicată.
- Când te întorci, zise marchizul ignorând mulțumirile, vom putea rediscuta prețul acestor 3 picturi care, până atunci, rămân în cabinetul meu.
Nikola simți că i se ia o piatră de pe inimă și deoarece înțelegerea că rugăciunile ei fusese ascultate, ochii i se umplură de lacrimi.
Apoi, ca și cum abia atunci ar fi realizat prezența ei, marchizul zise tăios:
- Încă nu am terminat. Sora dumitale, care a servit fără îndoială drept accesoriu în această crimă, trebuie să plătească un preț pentru tăcerea mea.
Ochii fetei se lărgiră și mai mult.
Întrebă în șoaptă:
- Ce ați dori... să fac... eu?
- Plec în Grecia mâine dimineață, zise marchizul. Vreau ca dumneata să mă însoțești într-un voiaj care va include vizite în Marea Egee, pe iahtul meu.
Nikola crezu că nu auzise bine.
Jimmy interveni imediat pe un ton tăios:
- Aș dori să știu, my lord, ce înțelegeți mai precis prin asta!
Privirile celor doi bărbați se întâlniră și marchizul răspunse:
- Exact ceea ce am spus. Va fi o călătorie lungă și mi-am plăcea să am pe cineva cu care să vorbesc pe drum.
- Și sugerați că sora mea ar trebui să vă însoțească nesupravegheată?
- Nu-mi pot permite să iau mai multe persoane cu mine, zise marchizul, și situația e de așa natură că nimeni din Anglia nu va ști unde merg și cine mă însoțește.
- Dar totuși....! începu Jimmy aprins.
Marchizul ridică mâna.
- Sora dumitale va fi tratată cu tot...
Se pregătea să spună „respectul”. Apoi, privirea lui alunecă spre tabloul aflat în spatele lui Nikola.
- ... ca și cum ar fi „Fecioara din grădina de trandafiri”, încheie el.
Jimmy dori să protesteze pe motiv că Nikola nu putea face un lucru care i-ar fi periclitat situația. Se stăpâni totuși, și rosti anevoie:
- Foarte bine, my lord, am încredere în excelența dumneavoastră.
- Te asigur că încrederea dumitale e cât se poate de fundamentată.
Nikola habar n-avea despre semnificația discuției dintre cei doi. Se uita năucită când la unul, când la celălalt.
- Dar, desigur că dacă excelența voastră... dorește să-l însoțesc... așa voi face și, cum Jimmy oricum va fi plecat... voi fi încântată să-mi petrec timpul într-un mod atât de deosebit.
Jimmy strânse din buze ca și cum și-ar fi înăbușit multe comentarii. Expresia rece de pe chipul marchizului îi impuse tăcerea. Din nefericire date fiind circumstanțele, n-avea alte cale decât să se supună.
- Foarte bine, my lord, zise el, și când să plec?
- Eu voi pleca mâine dimineață, răspunse marchizul, iar dumneata ne vei însoți, pe sora dumitale și pe mine până la Londra.
Făcu o pauză, apoi continuă:
- În ceea ce-i privește pe restul musafirilor, e de înțeles că fiecare din noi avem probleme ce nu suportă amânare.
- Sunt întru totul de acord, zise Jimmy.
- Așa sper, și dă-mi voie să repet o condiție foarte importantă: nici dumneata, sir James, și nici sora dumitale nu trebuie să spuneți nimănui unde mergeți și cu - sau pentru - cine. Înțelegi? Nimănui!
Adăugă cu voce aspră:
- Dacă nu veți păstra tăcerea după cum v-am spus, atunci nici eu nu voi păstra tăcerea despre un subiect care vă privește!
Era o amenințare care îl făcu se Jimmy să se îmbujoreze de mânie.
- Vă promit, my lord, zise repede Nikola, că vom avea mare grijă să nu vă contrazicem în vreun fel.
Adăugă cu voce tremurătoare:
- Vă mulțumesc... vă mulțumesc pentru că nu... l-ați denunțat pe Jimmy!
Se gândi în timp ce vorbea că Jimmy nu părea deloc recunoscător. Nu înțelegea de ce acesta făcea atâtea nazuri cu referire la plecarea ei în Grecia.
Sigur, nu era un lucru obișnuit ca o fată tânără să călătorească neînsoțită de o doamnă de companie sau măcar de o cameristă în vârstă.
Dar Nikola era convinsă că în actuala situație marchizul nu avea s-o trateze ca pe o musafiră ci, mai degrabă ca pe o servitoare. Spre deosebire de felul în care se purta îndeobște cu doamnele, ei avea să-i dea ordine. Iar ea va fi nevoită să le îndeplinească.
- Acum că ne-am înțeles, vă puteți întoarce printre ceilalți musafiri, zise marchizul. Dar nu uitați, niciun cuvânt despre cele discutate aici, iar mâine dimineață când vom pleca va fi pentru că dumneata sir James, ai o întâlnire la Londra.
Jimmy dădu afirmativ din cap.
- Iar eu am un angajament pe care trebuie neapărat să-l onorez.
- Nu vom face greșeli, my lord, îl asigură Jimmy. Iar eu îmi voi da toată silința să găsesc în Cuzco niște picturi care să merite a fi expuse în noua dumneavoastră galerie.
Nikola remarcă din tonul lui că pe Jimmy îl încânta peste poate ideea de a călători într-un loc de care ea nu auzise niciodată. Un loc aflat la celălalt capăt al lumii.
Abia îi venea a crede că ea însăși avea să călătorească. Prefera orice altceva în locul perspectivei de a rămâne singură la King`s Keep, frământată de griji pentru soarta fratelui ei.
Urcă în dormitor ca să-și schimbe costumul de călărie.
Abia ajunsă acolo, realiză ce puține haine adusese cu sine la Ridge. Se vedea nevoită să trimită să i se aducă mai multă îmbrăcăminte de acasă.
Traversă coridorul și intră în dormitorul lui James. Se gândi că îl va găsi pe acesta preocupat să se schimbe. Jimmy se schimbase însă, reușind ca de obicei, s-o facă fără ajutorul unui valet.
Nikola bătu la ușă, apoi o deschise.
Jimmy așteptă să intre, apoi îi spuse:
- Chiar mă gândeam, Nikola, ce minunată va fi această călătorie la Cuzco. L-am auzit pe tata vorbind despre picturile de acolo.
Se întrerupse o clipă, apoi continuă:
- Un prieten de al lui le văzuse și îi povestise că, de când iezuiții au plecat cu toții, picturile au fost lăsate în paragină și nimeni nu se mai interesează de ele.
- Va fi o experiență grozavă pentru tine, răspunse Nikola, și sunt convinsă că numai datorită rugăciunilor mele, marchizul s-a decis să nu-i spună nimic mătușii Alice.
- Atunci ai face bine să te rogi în continuare ca marchizul să-mi dea cele zece mii de lire pe care mi le-a promis! zise Jimmy.
Făcu o pauză, apoi adăugă:
- Sper că Bessie și cu Butters vor avea grijă de casă.
- Bineînțeles, răspunse Nikola, și, în orice caz, în ceea ce mă privește, nu cred că voi lipsi mult. Dacă nu din alt motiv măcar pentru Royal Ascot marchizul va trebui să se întoarcă.
Îngrijorarea dispăru din ochii lui Jimmy.
- Ai dreptate! Sunt convins că intenționează să câștige cupa de aur cu calul său.
- Mai bine i-ai trimite lui Butters un bilet și niște bani, îi aminti Nikola. Unul din valeți ar putea merge la King`s Keep. Iar, la întoarcere, ar trebui să-mi aducă niște haine.
Jimmy râse.
- Excelența sa, cu toată meticulozitatea care-l caracterizează, a uitat de aspectul ăsta! Sigur, ai nevoie de haine, oricum ar arăta ele.
- Îmi închipui că atât timp cât voi fi singură cu marchizul pe iaht, lucrul acesta nu va avea nicio importanță, zise Nikola. Dar prietenii lui, care probabil voi veni să-l viziteze la bord, vor fi uimiți să mă vadă în zdrențe!
Jimmy păru jenat.
- Hainele tale sunt chiar atât de ponosite?
- Mai rău.
- Păi, îl privește pe marchiz! conchise Jimmy. Acum mă duc să-l întreb dacă e de acord să trimită de urgență un valet la King`s Keep. Scrie-i o listă lui Bessie cu obiectele de care ai nevoie.
- Dacă am nevoie de mai multe haine, atunci excelența sa va trebui să trimită un vehicol.
- De ce nu? zise Jimmy de parcă totul ar depinde de el. Dumnezeu știe că grajdurile marchizului sunt ticsite cu toate mijloacele de transport posibile.
Își înnodă cravata, apoi porni spre ușă.
- Las pe mine, Nikola, zise el, și promit să-i trimit bani lui Butters pentru cel puțin o lună.
Nikola se întoarse în camera ei.
Se întreba ce se va face dacă la întoarcere nu va mai găsi niciun ban în bancă. Își zise că poate mai rămăsese ceva din banii obținuți de Jimmy în urma vânzării celorlalte tablouri. Spera din toată inima ca marchizul să nu afle niciodată despre această a doua latură a rușinii lor.
În vreme ce fratele și sora se preocupau de problemele lor personale, marchizul se gândea la interesele sale.
Își amintise de acel neplăcut detaliu în decursul conversației cu Jimmy despre plecarea tânărului la Cuzco. Marchizul se îndoise încă de la început dacă s-o ia sau nu pe lady Sarah cu el, convins fiind că femeia sporovăia prea mult. Incidentul din seara anterioară anulase însă definitiv această alternativă.
Musafirii se retrăseseră în dormitoare.
Lady Cleveland spusese că e obosită și plecase împreună cu soțul ei.
Marchizul, în schimb, în loc să meargă la culcare, se dusese în cabinetul de lucru. Cele 3 tablouri se aflau în continuare pe sofa precum le lăsase mai devreme. Se gândise în timp ce privea iar la „Fecioara din grădina de trandafiri”, că era una din cele mai frumoase picturi pe care le văzuse vreodată.
Nu exista nicio asemănare evidentă între modelul din pânză și Nikola. Totuși, marchizul se pomenise gândindu-se la aceasta. Avu impresia că o vede așezată pe tron cu un halou strălucitor în jurul capului și înconjurată de îngeri micuți cu aripi străvezii.
Când în cele din urmă se decisă să plece în dormitorul său, știa că în acea noapte nu avea niciun chef să facă dragoste cu lady Sarah care cu siguranță că îl aștepta nerăbdătoare. Erau mult prea evidente intențiile femeii. Știuse din felul în care aceasta îi strânsese mâna atunci când își uraseră noapte bună că avea să-l aștepte trează în camera ei. Toată după-amiaza nu făcuse altceva decât să-l invite cu ochii, cu buzele, cu fiecare mișcare a trupului ei.
Marchizul cunoștea în amănunt aceste cochetării care nu reprezentau altceva decât preludiul unei noi relații amoroase.
Am să mă mai gândesc mâine, își zise el în timp ce se dezbrăca.
Valetul îi luase hainele, iar marchizul se băgă în pat. Lumânările continuau să ardă. De obicei marchizul citea puțin înainte de a se culca. În seara aceea însă, cartea așezată pe policioara de la capătul patului, un volum gros despre antichitățile orientale, rămase nerăsfoită.
Marchizul preferă în schimb să se gândească la cele 3 tablouri achiziționate. Își făcea planuri asupra locurilor unde urma să le expună în galeria sa. Avea sentimentul că „Fecioara din grădina de trandafiri” trebuia plasată într-un spațiu special amenajat care să pună în valoarea toate calitățile pânzei. Tocmai se întreba dacă n-ar fi fost potrivit s-o atârne chiar în dormitorul său, când spre surprinderea lui, ușa se deschise.
Era Sarah.
Arăta nespus de încântătoare, într-un neglije tot atât de transparent ca și cămașa de noapte pe care o purta pe dedesubt.
Neglije-ul, de un roz aprins se potrivea foarte bine cu părul ei negru, lung care îi curgea în bucle.
Era frumoasă. Orice bărbat ar fi găsit-o irezistibilă.
Dar pentru o clipă, fiindcă vizitatoarea contrasta atât de mult cu „Fecioara din grădina de trandafiri”, marchizul rămase rece. De fapt nu simțea altceva decât un sentiment de iritare. Femeia încălcase toate regulile venind în dormitorul lui în loc să-l aștepte pe el să răspundă chemării ei.
- Nu mi-ai spus noapte bună, zise lady Sarah cu voce catifelată și seducătoare.
- Credeam că ești obosită, se scuză marchizul.
Sarah stătu nemișcată în prag câteva clipe. Apoi se apropie de pat și îi înconjură încet gâtul cu brațele.
- De ce să pierdem timpul așteptându-ne unul pe celălalt? șopti ea lipindu-și buzele de ale lui.
Lady Sarah plecase mult mai târziu.
Înainte să iasă din cameră, îl sărutase cu pasiune pe marchiz. Marchizul știuse atunci că nu s-ar fi învoit s-o ia pe lady Sarah cu el în Grecia nici dacă i-ar fi ordonat Primul Ministru.
În acesta caz, însă, avea să fie nevoit să caute pe cineva în Atena. De fapt avea mulți prieteni în Grecia. Era convins că printre aceștia avea să se găsească o femeie frumoasă care să accepte să-l urmeze în croazieră. Dar atunci ar fi trebuit să-l ia la bord și pe soțul ei și poate chiar alți câțiva musafiri.
Îl enerva faptul că nu i se îngăduise să-și întocmească din timp un plan. Totuși, știa că atunci când lordul Beaconsfield cerea un lucru, ordinul trebuia îndeplinit fără amânare.
Sigur am să găsesc pe cineva, își spuse el plin de îndoială.
Era absolut decis să nu recurgă la lady Sarah.
Acum însă, când o alesese pe Nikola, marchizul se felicita în sinea lui, convins că rezolvase problema cu multă istețime.
Fata era tânără și inocentă. De aceea, n-avea să-l tracaseze cu pretențiile ei. Era absolut ignorantă în materie de societate. Nu exista niciun motiv pentru care numele lor să fie asociate vreodată.
Totul se îmbină atât de perfect, se gândi el, încât parcă ar fi mâna destinului.
De 1 an tot încerca să-și facă timp pentru a vizita Cuzco. Aflase despre picturile care de vechi ce erau începuseră să se desprindă din rame și în privința cărora nimeni nu-și făcea griji.
Apoi, cu o lună în urmă, se hotărâse să trimită acolo pe un om al său care îi mai cumpărase câteva tablouri din Viena. Acesta se arătase încântat să călătorească la Lima.
Totodată, însă, marchizul știa că omului său îi lipsea acel „fler” care constituia cea mai de seamă calitate a lui James Tancombe. Cei doi ar fi făcut o echipă perfectă. Tablourile cumpărate de ei ar fi îmbogățit cu siguranță galeria sa.
Marchizul era foarte bine dispus când James intră în cabinet.
- Ce pot face pentru dumneata, Tancombe? întrebă marchizul.
Jimmy îi spuse că dorea să trimită un valet la King`s Keep pentru a aduce haine surorii lui.
- Și aș vrea să-mi instruiesc servitorii cu privire la perioada în care voi lipsi, adăugă el.
Marchizul se arătă întru totul de acord.
- Dacă se vor ivi dificultăți între timp, am să-i cer surorii tale să mă înștiințeze și am să trimit pe cineva din personalul meu să rezolve problema.
- Sunteți nespus de amabil, zise Jimmy, și presupun că Nikola va reveni curând din Grecia.
- Sper cu toată sinceritatea, zise marchizul. Este extrem de neplăcut pentru mine să fiu plecat vreme îndelungată.
Făcu o pauză apoi adăugă:
- Pe de altă parte doi dintre caii mei participă la Newmarket sâmbăta viitoare și mi-ar fi plăcut să asist la competiție.
- Călătoriile ne dau întotdeauna multă bătaie de cap, remarcă Jimmy.
- Adevărat, încuviință marchizul.
Porniră împreună spre camera în care musafirii se strânseseră pentru prânz.
Nikola se afla deja acolo.
Jimmy luă loc lângă ea, iar Nikola îi înmână fratelui ei un bilet adresat servitoarei lor, Bessie.
Jimmy plecă să-l predea secretarului.
Știa că, înainte să înceapă servirea prânzul, unul din vehiculele rapide ale marchizului avea să pornească spre King`s Keep. Urma să fie înapoi spre seară, la puțin timp după ce ei își vor fi savurat cina.
Pentru Nikola, perspectiva de a călători alături de marchiz avea izul unei aventuri în lumea basmelor.
Părăsiră Ridge a doua zi dimineață la 8 fix.
Lady Cleveland și lady Sarah nu apucaseră să se trezească. În schimb, lordul Cleveland și cu Willie coborâră să-și ia rămas bun.
Marchizul îi invită să rămână până luni.
Regreta că, în ceea ce îl privea era nevoit să plece atât de grăbit.
- Sir James se află în aceeași situație, zise el. Trebuie să se întâlnească cu o persoană care mâine părăsește Londra așa încât întâlnirea trebuie să aibă neapărat loc astăzi.
- Pariez că vor discuta despre tablouri! remarcă Willie.
- Despre ce altceva? întrebă lordul Cleveland.
Marchizul apucă hățurile.
Nikola flutură mâna spre cei doi bărbați până ieșiră din raza castelului.
Când părăsiră halta instalați în trenul personal al marchizului, Nikola era convinsă că visează. Erau asistați de câțiva valeți îmbrăcați în livrea și purtând blazonul marchizului.
Nikola refuză orice tratație fiindu-i de ajuns micul dejun de dinainte de plecare, iar Jimmy ceru un pahar de șampanie.
Mai târziu serviră caviar și sendvișuri cu pateu.
Nikola știa că fratele ei accepta tot ce i se oferea pe seama principiului că poate aceasta era unica ocazie a vieții lui.
Dacă ar fi fost să plătească produsele, desigur nu și-ar fi putut permite.
Când ajunseră la Ridge House din Park Lane, omul care avea să-l însoțească pe Jimmy la Lima era acolo.
Spre liniștea sa, Nikola observă că cei doi aveau multe lucruri în comun.
Apoi marchizul îi lăsă și se duse să discute cu domnul Grey.
O oră mai târziu, Nikola își lua rămas bun de la Jimmy. Călătorea împreună cu marchizul spre Tilbury.
Una din cabinele vasului cu aburi ce traversa Canalul Mânecii cu destinația Ostend era la dispoziția marchizului. Dar, fiind o zi însorită și frumoasă, acesta preferă să rămână pe punte.
Nikola, așezată confortabil pe un fotoliu, citi ziarele și răsfoi câteva reviste.
Apoi, când pășiră pe țărm la Ostend, Nikola dădu cu ochii de vagoanele regale, care îi așteptau pe cei doi. În acel moment, Nikola nu mai fu în stare să-și stăpânească emoția.
- Aceste... cușete... aparțin într-adevăr... Majestății Sale? întrebă ea.
- Majestatea Sa Regina a avut bunăvoința să mi le pună la dispoziție, răspunse marchizul.
Nikola se uită în jurul ei uluită și aproape neîncrezătoare.
Pereții sufrageriei erau capitonați cu mătase. Tavanul în gri perle și bleu ciel, era pavoazat cu galben auriu, cu motive florale închipuind trandafiri, trifoi și ciulini. Draperiile erau în nuanțe de bleu și alb; 4 candelabre fixate în cele 4 colțuri ale tavanului luminau spațioasa cușetă. Podeaua era acoperită de un covor indian. Mobilierul se constituia dintr-o sofa și două fotolii albastre stil Louis XVI precum și un taburet cu franjuri galbene și broderii.
Vagonul de dormit conținea două dormitoare.
Cel rezervat lui Nikola era ornamentat în stil japonez, cu apărătoare de bambus de jur împrejurul pereților.
Ciuveta era îmbrăcată în piele grena de Cordoba. Într-un colț se afla un dulap elegant pentru haine.
În clipa când trenul se puse în mișcare, Nikola reveni în salon.
- E atât de încântător... de emoționant, îi zise ea marchizului. De fapt, sunt aproape sigură că visez!
- Întrucât vom avea de parcurs o distanță destul de lungă, ai să te plictisești eventual chiar înainte de a ajunge în Grecia, răspunse marchizul.
Nikola zâmbi.
- Am observat când veneam încoace că pe ușa unei cușete scria „Bibliotecă”.
- Să înțeleg că ești o cititoare avidă? remarcă marchizul.
- Până acum nu am călătorit decât cu ocazia lecturilor, dar în felul acesta am vizitat multe țări.
- Consideră că ai anumite cunoștințe despre Grecia?
- Vom avea ocazia să vizităm Atena?
- Nu promit nimic, răspunse marchizul. Iahtul meu ne așteaptă și cred că am face o greșeală să nu ne îmbarcăm imediat.
Constată imediat dezamăgirea din ochii fetei.
Dar Nikola nu încercă să-l roage să-și schimbe decizia, așa cum ar fi făcut oricare din femeile pe care le cunoștea marchizul.
Acesta hotărâse încă de la început că, dacă intenționa să citească ziarele, nu voia să fie întrerupt. Așa că înălță ziarul ascunzându-și cu totul fața în dosul lui. După un timp, deoarece curiozitatea nu-i dădea pace, se uită cu coada ochiului să vadă ce face Nikola.
Aceasta se mutase de pe fotoliul alăturat lui pe care stătuse anterior într-un șezlong aflat la fereastră. Privea afară. Era în mod evident absorbită de priveliștea pajiștii însorite pe care o traversau. Își scosese pălăria și o lăsase în dormitor.
Marchizul se gândi că silueta fetei profilată în dreptul ferestrei era deosebit de încântătoare. La fel și părul ei care, la lumina soarelui, se aprindea în irizări strălucitoare.
Apoi se felicită singur pentru tăcerea ei. Era exact ceea ce dorea în acel voiaj. Se gândi că avea s-o avertizeze despre rolul ei când vor ajunge la Atena. Asta pentru cazul în care ar fi primit vizita vreunei persoane curioase la bordul iahtului.
Marchizul se îndoia că Nikola era conștientă de faptul că, într-un asemenea caz, musafirii ar fi considerat-o amanta lui.
Lucrul acesta e foarte important, se gândi el. Oamenii trebuie să vadă că mă aflu într-o vacanță liniștită și atât.
Apoi își spuse că era prea devreme pentru a-și face griji despre cele ce aveau să se întâmple. Trebuia să aștepte până ajungeau pe mare.
Își reluă ziarul și începu să citească mai departe.
Când sosi ora cinei, Nikola se întrebă ce rochie ar fi putut purta.
Îi ceruse lui Bessie să-i trimită toate lucrurile considerate necesare. Avea totuși o rochie decentă de seară. Era absolut convinsă că marchizul avea să se îmbrace în frac.
Cum ar putea purta altceva, se gândi ea zâmbind, ținând cont că ne aflăm în cușetele Majestății Sale?
Simțea cum o cuprind fiori la gândul că dormea în patul Reginei. Nicio clipă nu stătu să se întrebe cum se făcea că marchizul beneficia de această incredibilă favoare.
Dawkins se instalase în vagonul de zi.
Era un comportament folosit de valetul scoțian al Reginei, acela care o însoțea oriunde călătorea.
În vagonul de dormit se aflau alte două dormitoare și un separeu pentru bagajele ușoare.
Dawkins îi aduse la cunoștință lui Nikola că servitoarele dormeau pe canapele.
- Ce noroc că nu trebuie să avem nicio servitoare cu noi, râse Nikola. Bietele de ele, nu s-ar fi simțit prea confortabil.
- Nu uitați să mă anunțați oricând aveți nevoie de ceva, miss, îi zise Dawkins cu accentul său scoțian.
- Mulțumesc, răspunse Nikola gândindu-se ce amabil era acest omuleț.
El îi despachetase bagajele.
Acum se uita în dulapul care îi adăpostea toate hainele. Se întristă văzând cât de jalnic arătau acestea. Cu excepția, bineînțeles, a rochiei sale noi de mătase turcoaz.
Nu pot s-o port în fiecare seară, se gândi ea. Deși, oricum, nu cred că marchizul o să-mi observe prezența.
Își puse o rochie de muselină albă pe care și-o făcuse de asemenea singură.
Nu avusese destul material ca să-și confecționeze și o pelerină. În schimb, avea șalul ei vechi de pe vremea când era doar o copilă. Pentru a-l adapta modei ultimilor ani îi adăugase câțiva ciucuri lungi de muselină la ambele capete.
Se privi în oglindă. Îmbrăcămintea ei nu suporta nicio comparație cu rochiile elegante pe care Nikola le admirase la lady Sarah.
Se întreba încontinuu de ce marchizul nu îi ceruse lui lady Sarah să-l însoțească în această excursie. Toaletele ei luxoase și chipul ei atrăgător s-ar fi potrivit de minune cu decorul din Salonul Regal.
Nikola își dădu toată silința în privința coafurii. Încercă să-și aranjeze părul într-un coc la modă. Dar buclele mici scăpau întruna din agrafe. În cele din urmă renunță să le mai netezească.
Fără să mai insiste asupra înfățișării ei, merse direct în sufragerie. I se păru că marchizul o analiza foarte critic atunci când se așeză la masă vizavi de el.
Un stewart îi oferi o cupă de șampanie.
Amintindu-și de principiile lui Jimmy, Nikola acceptă. Marchizul, gândi ea, arăta magnific. Arăta de parcă s-ar fi pregătit să cineze cu Majestatea Sa în persoană. Cămașa lui era uluitor de albă, cu o singură podoabă în centru. Era vorba de o agrafă de aur cu o perlă neagră în capăt.
Privirea eu curioasă aluneca involuntar spre bijuteria marchizului.
- Ce s-a întâmplat cu frumoasa ta rochie turcoaz a cărei nuanță se potrivește atât de bine cu fondul sufrageriei de la Ridge? o întrebă el.
După o scurtă tăcere, Nikola răspunse:
- Deoarece... este unica mea rochie frumoasă... m-am gândit să o păstrez... pentru o ocazie... deosebită.
- Și nu consideri că a servi cina cu mine este o ocazie deosebită?
- Da... desigur! răspunse Nikola îmbujorându-se. Dar, pentru că... ați văzut-o seara trecută... și seara anterioară... m-am gândit că înfățișarea mea ar putea deveni... oarecum monotonă.
- Este desigur o rochie foarte frumoasă! remarcă marchizul.
Nikola râse.
- De ce râzi? întrebă el.
- Pentru că provine dintr-o pereche de draperii de pat!
Marchizul o privi mirat.
- Nu înțeleg ce spui.
- Când l-ați invitat pe fratele meu la dumneavoastră... nu aveam decât o zi și jumătate.. în care să-mi... fac o rochie... deosebită pe care s-o port cu această ocazie.
- Ai făcut-o chiar dumneata singură? întrebă uluit marchizul.
- Am folosit draperiile cumpărate de mama.
- Constat că ești foarte talentată! remarcă marchizul.
Tonul său însă nu sugera un compliment.
Nikola spuse stânjenită:
- Mă tem că... veți primi vizita... vreunuia din prietenii dumneavoastră. Dar, dacă va veni după amiaza, atunci voi putea purta... rochia turcoaz.
- Și dacă va veni în timpul zilei? întrebă marchizul.
Nikola ridică palmele într-un gest neajutorat.
- Atunci veți fi nevoit să le explicați că m-ați salva de pe o insulă pustie pe care am zăcut luni de zile și că mi-am pierdut toate bagajele în timpul naufragiului.
Marchizul râse.
- Observ că ai o imaginație foarte activă, miss Tancombe.
Făcu o pauză, apoi adăugă:
- Nu, greșesc. Dacă vom călători împreună în această excursie îndelungată atunci trebuie neapărat să te numesc Nikola, care este, de altfel, un nume foarte atrăgător.
- Mama l-a ales. Multe membre ale familiei Tancombe care au locuit la King`s Keep s-au numit Nikola, deși cred că la urma urmelor ar fi putut să mă boteze altfel.
- Întreaga ta viață se rezumă la acea casă? întrebă marchizul.
- Desigur! răspunse Nikola. Nu avem altceva mai important și de aceea fiecare lucru e judecat prin prisma importanței lui în raport cu King`s Keep.
Vorbele sale îl făcură să râdă pe marchiz.
Acesta zise:
- Ești cu totul altfel de cum m-am așteptat!
- Cum... v-ați așteptat să fiu?
- Dacă aș răspunde la această întrebare, aș putea părea nepoliticos, zise el. În schimb mi se pare foarte interesant să descopăr cât ești de diferită.
- Atunci nu trebuie să observați prea repede, se rugă Nikola. Fiindcă altfel, mă tem că veți fi atât de plictisit când vom ajunge la Atena, încât mă veți trimite acasă... într-un tren obișnuit.
Marchizul râse din nou.
Când plecă la culcare, marchizul se gândi că masa se desfășurare cu multă voie bună. Nikola avea un fel amuzant de a rosti adevărul. Marchizul nu putea caracteriza printr-un cuvânt anume stilul ei, știa doar că era „diferit”. El era obișnuit cu femei dispuse să flirteze de la aperitiv până la desert. Conversația acestora conținea în permanență un dublu sens.
Nikola nu încerca să pară spirituală. Dar, rămas singur, marchizul realiză că tânăra dovedise inteligență în tot ceea ce spusese. Avea un mod original de a descrie lucrurile, fapt care îi stârnea multă curiozitate marchizului.
Când o întrebase dacă într-adevăr lady Hartley era zgârcită cu ei precum afirmase la Ridge, Nikola răspunsese:
- Când va muri, Alice are să fie cea mai bogată persoană din cimitir.
Mai târziu, întins în patul său confortabil, marchizul se gândi ce noroc era că nu călătorea cu lady Sarah. Într-un asemenea caz, toată conversația lor s-ar fi rezumat la subiectul iubirii. Ar fi durat, într-o formă sau alta, de la Ostend și până la momentul înapoierii. După ce făcuse dragoste cu ea în noaptea de vineri, știuse că femeia nici măcar nu-l mai atrăgea. Incontestabila ei frumusețe brună îl lăsa acum indiferent.
A doua zi dimineață, Sarah se comportase într-o manieră foarte posesivă și cât se poate de stânjenitoare pentru el. Era furios pe expresia cu care îl priveau atât Cleveland cât și Willie. Știa că aceștia înțeleseseră cele petrecute noaptea anterioară.
Când se dusese la culcare sâmbătă seara, marchizul era hotărât. Strângând buzele cu mânie, își zise în sinea lui că nicio femeie nu avea să-l seducă fără voia lui, oricine ar fi fost ea. Ca urmare, făcuse un lucru pe care nu-și închipuise vreodată că va fi silit să-l facă.
Își părăsise propriul dormitor și își petrecuse noaptea în camera de oaspeți de alături.
................................
