.............................................
2-5
Nathan înclină din cap și îi oferă acel zâmbet politicos care le face pe femei să cadă ca muștele în preajma lui. Dar apoi își apasă mâna în josul spinării mele și mă trage ferm după el. Este o atingere posesivă, la care nu apelează niciodată. Pielea îmi fierbe, dar încerc să o calmez, pentru că acest gest nu înseamnă, de fapt, nimic.
Bazându-mă pe ritmul în care se mișcă, mâna lui mă apasă așa doar pentru că mă îndeamnă să mă mișc mai repede ca să ne îndepărtăm de toți acești ochi curioși și de șoaptele nu prea subtile.
Poate că ar fi trebuit să sunăm înainte și să intrăm pe ușa din spate?
Aproape că mă împiedic în tenișii mei în timp ce încerc să țin pasul cu el.
Abia atunci îmi dau seama că sunt încălțată cu teniși?!
- Nathan! îi șuier la ureche în timp ce traversăm nu foarte discret sala restaurantului de lux - presupun că gazdei i s-a spus să îl plimbe pe Nathan prin burta bestiei, ca să știe toată lumea că el a fost aici - spre un hol care duce către un salon VIP. De ce a trebuit să mă răpești îmbrăcată așa? Trebuia să-mi spui să mă schimb! Credeam că mergem la un pub sau ceva de genul ăsta.
Ceea ce, îmi dau seama acum, era un gând prostesc. Rechinii sunt oficial în play-off, iar statutul de vedete al lui Nathan și al lui Jamal a crescut vertiginos. Acum trebuie să fie atenți unde merg și presupun că majoritatea puburilor nu ar avea un salon VIP care să le ofere intimitate.
Sprâncenele lui Nathan se lasă în jos și mă scrutează cu privirea în timp ce mergem. Îmi studiază pe rând elasticul de păr galben, tricoul cu logoul F.R.I.E.N.D.S., tenișii zgâriați și blugii cu vedere la gleznă. Zâmbește.
- Arăți grozav, ca întotdeauna.
- Nu, nu arăt deloc grozav, spun eu, izbindu-mă accidental de bicepsul lui când mă uit în spate la femeile în rochii minuscule care stau aliniate la barul pe lângă care tocmai am trecut. Arăt ca sora ta mai mică, adolescentă, pe care tocmai ai luat-o de la școală.
Mâna lui mă apasă mai ferm pe spate ca să nu mă împiedic din nou.
- Nu cred că femeile astea se zgâiesc așa doar pentru că presupun că ești sora mea mai mică.
Aș vrea să infirm acest comentariu, dar în clipa următoare suntem absorbiți în interiorul salonului privat. Suntem doar noi aici, așa că presupun că toate celelalte vedete au decis să-și pună bucătarii să le gătească acasă în seara asta.
O funie de catifea se prinde cu un clinchet în spatele nostru. Suntem conduși într-un mic separeu, cu draperii atârnate în jur pentru mai multă intimitate. Acesta este un lucru bun, de asemenea, pentru că în spatele nostru tocmai începe să se formeze o mică mulțime, pregătită să primească autografe și fotografii în momentul în care Nathan se așază.
- Poftiți aici, spune femeia pe care cu siguranță nu vreau să fiu geloasă.
Îmi face discret cu ochiul surâzătoare și pleacă legănându-și șoldurile nostime. Abia când mă întorc spre Nathan și îl văd că se uită la mine și își reține un zâmbet îmi dau seama că tot timpul am tras cu raze laser spre amfitrioana care ne-a condus până acolo.
- Ah, dacă privirea ar putea ucide, spune el, afișându-și rânjetul tăcut.
Deschid gura, vrând să mă apăr, dar suntem întrerupți.
- Bree Cheese! spune Jamal Mericks și imediat îl văd ieșind din separeul drapat, îmbrăcat într-un costum incredibil, apoi sunt smulsă de lângă Nathan și prinsă într-o îmbrățișare enormă, plină de colonie scumpă. Nu o mai acapara, omule! Azi e ziua mea de naștere.
- Da, Nathan, nu mai fi atât de zgârcit, spun sarcastic în timp ce scormonesc în geantă pentru a găsi cadoul pentru Jamal.
El își freacă mâinile, iar ceasul de aur de la încheietura mâinii îi sclipește.
- Oooo! Primesc un Bree-bibelou? Te rog, spune că da. A trecut prea mult timp de când mi-ai dat figurina aia pisică.
Aceea fusese în onoarea unei seri în care eu și Jamal am mers împreună la o cafenea cu pisici pentru ca el să-și învingă frica de feline. Din păcate, zgârietura pe care a încasat-o de la o pisică tărcată s-a infectat urât, iar acum el nici măcar nu vrea să stea în aceeași cameră cu o pisică. Oricum, i-am luat figurina reprezentând o pisică doar ca să aibă o felină care nu-l va zgâria niciodată.
- Închide ochii și întinde mâinile!
El se strâmbă, uitându-se la Nathan.
- Nu are o pisică adevărată îndesată în geanta aia, nu-i așa?
- Și dacă ar avea, tot nu ți-aș spune, râde Nathan, câștigând dintr-odată toată admirația mea.
Jamal oftează, închide ochii și întinde palmele, ținându-le căuș.
- Îți încredințez viața mea!
Deci iată care este povestea: lui Jamal îi place să se asigure că arată bine tot timpul, așa că se strecoară să se uite în oglinda de la baie de multe ori când suntem într-un bar. Ultima dată, în timp ce era plecat să întrebe oglinda cine este cel mai chipeș dintre toți bărbații, a ratat o întâlnire față în față cu Nicole Kidman. Nicole este pasiunea lui de-o viață, așa că a fost devastat să afle că a ratat șansa de a o vedea. (Este important de menționat că se întâmpla în afara sezonului și că eram cu toții după câteva pahare, iar amica lui Nicole Kidman o striga Sally.)
Îi pun în mâini lui Jamal o mică oglindă compactă.
- Ca să nu mai riști să o ratezi vreodată pe Nicole!
El întredeschide un ochi și râde, deschizând mica oglindă circulară neagră pentru a se privi.
- Bree-bibeloul perfect. Nathan, sper că nu te superi, dar o fur în mod oficial pe Bree ca să-mi fie cea mai bună prietenă.
Strecoară oglinda în buzunar și își pune un braț în jurul umărului meu în același timp în care eu îmi încolăcesc brațul în jurul taliei lui. Jamal mă îndepărtează de Nathan înainte să apuc să-i zăresc expresia. Nu știu de ce vreau să o văd. Nu e ca și cum ar fi fost gelos.
Dar îl aud pe Nathan mormăind:
- Peste cadavrul meu.
Așa că este oarecum mulțumitor.
El trage draperiile și văd că toți băieții mei preferați sunt deja așezați în jurul unei mese uriașe. Sunt din nou uimită de faptul că prietenul meu cel mai bun este atacantul central al Rechinilor. Aceștia sunt coechipierii lui Nathan, unii dintre cei mai drăguți oameni pe care i-am cunoscut vreodată.
Jamal Mericks este liderul apărării și titular permanent, Derek Pender joacă la închidere, Jayon Price (noi îi spunem doar Price) joacă la primire, iar Lawrence Hill este mijlocaș stânga. Toți acești bărbați ar putea să mă strivească între degetul mare și arătător, dar sunt niște uriași blânzi, care, sinceră să fiu, mă tratează ca pe regina lor. M-ar căra pe un scaun ridicat deasupra umerilor dacă i-aș lăsa. Nu am nicio idee de ce - probabil pentru că sunt acea fată care nu reprezintă niciun dram de amenințare cu corpul ei de 1,65 metri. Pentru acești băieți (inclusiv pentru Nathan), sunt doar Bree Cheese, fata amuzantă, cu părul ondulat, pe care toată lumea o iubește și care are un studio de dans deasupra pizzeriei.
- Bree!
Toți băieții aplaudă când mă văd, iar eu fac o mică plecăciune amuzantă.
Apoi simt brusc că băieții ăștia gălăgioși mă ridică și mă plimbă în jurul mesei, astfel încât să fiu înghesuită în mijlocul tuturor. Arăt ca un bebeluș așezat între patru bodyguarzi. Întotdeauna se întâmplă așa. Întotdeauna sunt foarte respectuoși, dar le place să mă dea de colo-colo ca pe un cartof fierbinte.
- Fără doamne în seara asta? întreb chicotind, în timp ce toți mă sărută pe rând pe obraz și apoi îmi așază un rând de pahare în față.
Brațul lui Jamal se duce în spatele meu, pe bancă, și nu pot să nu observ zâmbetul tăcut al lui Nathan, care mă privește din cealaltă parte a mesei.
- Fără, nimeni nu se poate compara cu tine. Suntem doar noi în seara asta, spune Jamal cu un zâmbet aproape la fel de devastator ca al lui Nathan.
Atâta flirt! De asemenea, Tati nu ne lasă să bem mai mult de un pahar din cauza meciurilor din play-off. Ești în stare să petreci suficient pentru noi toți?
Echipa îi spune Tati lui Nathan pentru că el este întotdeauna cel mai înțelept și mai de modă veche. Dar asta nu pentru că nu i-ar plăcea să se distreze. El poate merge la petreceri cu cei mai buni dintre ei în afara sezonului, dar în sezon Nathan pune cariera pe primul loc. El face tot ce poate pentru a câștiga.
Lawrence ridică un păhărel și mi-l întinde cu o sclipire răutăcioasă, înainte de a-l lua pe al lui. Mă uit la el ca la un șarpe viclean, pentru că oricine mă cunoaște știe că nu sunt pasionată de alcool. Băieții pot să bea un păhărel de alcool și să nu simtă nimic. Dar eu sunt genul de fată care, după doar câteva păhărele, sare pe masă și face karaoke pe melodiile lui Adele, având drept microfon o furculiță și purtând un șervețel pe cap. Aceasta este o situație complet imaginară, bineînțeles. Nu s-a întâmplat cu adevărat acum câteva luni sau ceva de genul ăsta...
Derek se întinde și își ia un pahar.
- A trecut prea mult timp de când nu am mai auzit cântecul meu preferat.
Price și Lawrence își înclină frunțile împreună și cântă într-un singur pahar de shot:
- Bună, sunt Bree...
Mda. Schimbă versurile și mă sâcâie cât mai des posibil. Deci puteți vedea că lucrurile pot scăpa de sub control foarte repede dacă nu sunt atentă.
Pentru că nu am mâncat nimic de la prânz și mă simt ușor tulburată după toate dezvăluirile recente ale lui Nathan, ar trebui să fiu foarte atentă cu aceste băuturi cu aspect nevinovat. Mă uit la băutură, apoi îl privesc din nou pe Nathan. Care sunt șansele să-i spun că vreau să-i dăruiesc copii dacă în seara asta beau mai mult decât un păhărel dintre toate paharele înșirate în fața mea? De obicei, mă pricep destul de bine să-mi țin buzele pecetluite.
Mă rog, mai puțin când vine vorba de cântecele de karaoke.
Eu și Nathan stabilim contactul vizual peste masă și mă aștept să văd în privirea lui avertismentul de a fi atentă la ce fac (deoarece el a fost cel care a trebuit să mă dea jos de pe masă și să mă ducă acasă după fabuloasa mea interpretare a melodiei lui Adele), dar zâmbetul i se lărgește și încuviințează din cap, îmbiindu-mă să dau peste cap păhărelul.
- Dă-i drumul, Bree! Voi avea grijă de tine în seara asta și te voi duce acasă în siguranță.
Ridică o mână și își trece degetul mare peste degetul mic, lăsând în sus cele 3 degete rămase:
- Pe cuvânt de cercetaș!
O senzație familiară de vârtej îmi gâdilă stomacul. Nathan va avea grijă să fiu în siguranță. Întotdeauna o face. Adaug această calitate pe lista de necesități pentru viitorul meu bărbat: pot să-i încredințez viața mea. Dau peste cap păhărelul și las alcoolul să-mi ardă gâtul în timp ce toți cei de la masă izbucnesc în strigăte și urale.
Poate că ar fi trebuit să sunăm înainte și să intrăm pe ușa din spate?
Aproape că mă împiedic în tenișii mei în timp ce încerc să țin pasul cu el.
Abia atunci îmi dau seama că sunt încălțată cu teniși?!
- Nathan! îi șuier la ureche în timp ce traversăm nu foarte discret sala restaurantului de lux - presupun că gazdei i s-a spus să îl plimbe pe Nathan prin burta bestiei, ca să știe toată lumea că el a fost aici - spre un hol care duce către un salon VIP. De ce a trebuit să mă răpești îmbrăcată așa? Trebuia să-mi spui să mă schimb! Credeam că mergem la un pub sau ceva de genul ăsta.
Ceea ce, îmi dau seama acum, era un gând prostesc. Rechinii sunt oficial în play-off, iar statutul de vedete al lui Nathan și al lui Jamal a crescut vertiginos. Acum trebuie să fie atenți unde merg și presupun că majoritatea puburilor nu ar avea un salon VIP care să le ofere intimitate.
Sprâncenele lui Nathan se lasă în jos și mă scrutează cu privirea în timp ce mergem. Îmi studiază pe rând elasticul de păr galben, tricoul cu logoul F.R.I.E.N.D.S., tenișii zgâriați și blugii cu vedere la gleznă. Zâmbește.
- Arăți grozav, ca întotdeauna.
- Nu, nu arăt deloc grozav, spun eu, izbindu-mă accidental de bicepsul lui când mă uit în spate la femeile în rochii minuscule care stau aliniate la barul pe lângă care tocmai am trecut. Arăt ca sora ta mai mică, adolescentă, pe care tocmai ai luat-o de la școală.
Mâna lui mă apasă mai ferm pe spate ca să nu mă împiedic din nou.
- Nu cred că femeile astea se zgâiesc așa doar pentru că presupun că ești sora mea mai mică.
Aș vrea să infirm acest comentariu, dar în clipa următoare suntem absorbiți în interiorul salonului privat. Suntem doar noi aici, așa că presupun că toate celelalte vedete au decis să-și pună bucătarii să le gătească acasă în seara asta.
O funie de catifea se prinde cu un clinchet în spatele nostru. Suntem conduși într-un mic separeu, cu draperii atârnate în jur pentru mai multă intimitate. Acesta este un lucru bun, de asemenea, pentru că în spatele nostru tocmai începe să se formeze o mică mulțime, pregătită să primească autografe și fotografii în momentul în care Nathan se așază.
- Poftiți aici, spune femeia pe care cu siguranță nu vreau să fiu geloasă.
Îmi face discret cu ochiul surâzătoare și pleacă legănându-și șoldurile nostime. Abia când mă întorc spre Nathan și îl văd că se uită la mine și își reține un zâmbet îmi dau seama că tot timpul am tras cu raze laser spre amfitrioana care ne-a condus până acolo.
- Ah, dacă privirea ar putea ucide, spune el, afișându-și rânjetul tăcut.
Deschid gura, vrând să mă apăr, dar suntem întrerupți.
- Bree Cheese! spune Jamal Mericks și imediat îl văd ieșind din separeul drapat, îmbrăcat într-un costum incredibil, apoi sunt smulsă de lângă Nathan și prinsă într-o îmbrățișare enormă, plină de colonie scumpă. Nu o mai acapara, omule! Azi e ziua mea de naștere.
- Da, Nathan, nu mai fi atât de zgârcit, spun sarcastic în timp ce scormonesc în geantă pentru a găsi cadoul pentru Jamal.
El își freacă mâinile, iar ceasul de aur de la încheietura mâinii îi sclipește.
- Oooo! Primesc un Bree-bibelou? Te rog, spune că da. A trecut prea mult timp de când mi-ai dat figurina aia pisică.
Aceea fusese în onoarea unei seri în care eu și Jamal am mers împreună la o cafenea cu pisici pentru ca el să-și învingă frica de feline. Din păcate, zgârietura pe care a încasat-o de la o pisică tărcată s-a infectat urât, iar acum el nici măcar nu vrea să stea în aceeași cameră cu o pisică. Oricum, i-am luat figurina reprezentând o pisică doar ca să aibă o felină care nu-l va zgâria niciodată.
- Închide ochii și întinde mâinile!
El se strâmbă, uitându-se la Nathan.
- Nu are o pisică adevărată îndesată în geanta aia, nu-i așa?
- Și dacă ar avea, tot nu ți-aș spune, râde Nathan, câștigând dintr-odată toată admirația mea.
Jamal oftează, închide ochii și întinde palmele, ținându-le căuș.
- Îți încredințez viața mea!
Deci iată care este povestea: lui Jamal îi place să se asigure că arată bine tot timpul, așa că se strecoară să se uite în oglinda de la baie de multe ori când suntem într-un bar. Ultima dată, în timp ce era plecat să întrebe oglinda cine este cel mai chipeș dintre toți bărbații, a ratat o întâlnire față în față cu Nicole Kidman. Nicole este pasiunea lui de-o viață, așa că a fost devastat să afle că a ratat șansa de a o vedea. (Este important de menționat că se întâmpla în afara sezonului și că eram cu toții după câteva pahare, iar amica lui Nicole Kidman o striga Sally.)
Îi pun în mâini lui Jamal o mică oglindă compactă.
- Ca să nu mai riști să o ratezi vreodată pe Nicole!
El întredeschide un ochi și râde, deschizând mica oglindă circulară neagră pentru a se privi.
- Bree-bibeloul perfect. Nathan, sper că nu te superi, dar o fur în mod oficial pe Bree ca să-mi fie cea mai bună prietenă.
Strecoară oglinda în buzunar și își pune un braț în jurul umărului meu în același timp în care eu îmi încolăcesc brațul în jurul taliei lui. Jamal mă îndepărtează de Nathan înainte să apuc să-i zăresc expresia. Nu știu de ce vreau să o văd. Nu e ca și cum ar fi fost gelos.
Dar îl aud pe Nathan mormăind:
- Peste cadavrul meu.
Așa că este oarecum mulțumitor.
El trage draperiile și văd că toți băieții mei preferați sunt deja așezați în jurul unei mese uriașe. Sunt din nou uimită de faptul că prietenul meu cel mai bun este atacantul central al Rechinilor. Aceștia sunt coechipierii lui Nathan, unii dintre cei mai drăguți oameni pe care i-am cunoscut vreodată.
Jamal Mericks este liderul apărării și titular permanent, Derek Pender joacă la închidere, Jayon Price (noi îi spunem doar Price) joacă la primire, iar Lawrence Hill este mijlocaș stânga. Toți acești bărbați ar putea să mă strivească între degetul mare și arătător, dar sunt niște uriași blânzi, care, sinceră să fiu, mă tratează ca pe regina lor. M-ar căra pe un scaun ridicat deasupra umerilor dacă i-aș lăsa. Nu am nicio idee de ce - probabil pentru că sunt acea fată care nu reprezintă niciun dram de amenințare cu corpul ei de 1,65 metri. Pentru acești băieți (inclusiv pentru Nathan), sunt doar Bree Cheese, fata amuzantă, cu părul ondulat, pe care toată lumea o iubește și care are un studio de dans deasupra pizzeriei.
- Bree!
Toți băieții aplaudă când mă văd, iar eu fac o mică plecăciune amuzantă.
Apoi simt brusc că băieții ăștia gălăgioși mă ridică și mă plimbă în jurul mesei, astfel încât să fiu înghesuită în mijlocul tuturor. Arăt ca un bebeluș așezat între patru bodyguarzi. Întotdeauna se întâmplă așa. Întotdeauna sunt foarte respectuoși, dar le place să mă dea de colo-colo ca pe un cartof fierbinte.
- Fără doamne în seara asta? întreb chicotind, în timp ce toți mă sărută pe rând pe obraz și apoi îmi așază un rând de pahare în față.
Brațul lui Jamal se duce în spatele meu, pe bancă, și nu pot să nu observ zâmbetul tăcut al lui Nathan, care mă privește din cealaltă parte a mesei.
- Fără, nimeni nu se poate compara cu tine. Suntem doar noi în seara asta, spune Jamal cu un zâmbet aproape la fel de devastator ca al lui Nathan.
Atâta flirt! De asemenea, Tati nu ne lasă să bem mai mult de un pahar din cauza meciurilor din play-off. Ești în stare să petreci suficient pentru noi toți?
Echipa îi spune Tati lui Nathan pentru că el este întotdeauna cel mai înțelept și mai de modă veche. Dar asta nu pentru că nu i-ar plăcea să se distreze. El poate merge la petreceri cu cei mai buni dintre ei în afara sezonului, dar în sezon Nathan pune cariera pe primul loc. El face tot ce poate pentru a câștiga.
Lawrence ridică un păhărel și mi-l întinde cu o sclipire răutăcioasă, înainte de a-l lua pe al lui. Mă uit la el ca la un șarpe viclean, pentru că oricine mă cunoaște știe că nu sunt pasionată de alcool. Băieții pot să bea un păhărel de alcool și să nu simtă nimic. Dar eu sunt genul de fată care, după doar câteva păhărele, sare pe masă și face karaoke pe melodiile lui Adele, având drept microfon o furculiță și purtând un șervețel pe cap. Aceasta este o situație complet imaginară, bineînțeles. Nu s-a întâmplat cu adevărat acum câteva luni sau ceva de genul ăsta...
Derek se întinde și își ia un pahar.
- A trecut prea mult timp de când nu am mai auzit cântecul meu preferat.
Price și Lawrence își înclină frunțile împreună și cântă într-un singur pahar de shot:
- Bună, sunt Bree...
Mda. Schimbă versurile și mă sâcâie cât mai des posibil. Deci puteți vedea că lucrurile pot scăpa de sub control foarte repede dacă nu sunt atentă.
Pentru că nu am mâncat nimic de la prânz și mă simt ușor tulburată după toate dezvăluirile recente ale lui Nathan, ar trebui să fiu foarte atentă cu aceste băuturi cu aspect nevinovat. Mă uit la băutură, apoi îl privesc din nou pe Nathan. Care sunt șansele să-i spun că vreau să-i dăruiesc copii dacă în seara asta beau mai mult decât un păhărel dintre toate paharele înșirate în fața mea? De obicei, mă pricep destul de bine să-mi țin buzele pecetluite.
Mă rog, mai puțin când vine vorba de cântecele de karaoke.
Eu și Nathan stabilim contactul vizual peste masă și mă aștept să văd în privirea lui avertismentul de a fi atentă la ce fac (deoarece el a fost cel care a trebuit să mă dea jos de pe masă și să mă ducă acasă după fabuloasa mea interpretare a melodiei lui Adele), dar zâmbetul i se lărgește și încuviințează din cap, îmbiindu-mă să dau peste cap păhărelul.
- Dă-i drumul, Bree! Voi avea grijă de tine în seara asta și te voi duce acasă în siguranță.
Ridică o mână și își trece degetul mare peste degetul mic, lăsând în sus cele 3 degete rămase:
- Pe cuvânt de cercetaș!
O senzație familiară de vârtej îmi gâdilă stomacul. Nathan va avea grijă să fiu în siguranță. Întotdeauna o face. Adaug această calitate pe lista de necesități pentru viitorul meu bărbat: pot să-i încredințez viața mea. Dau peste cap păhărelul și las alcoolul să-mi ardă gâtul în timp ce toți cei de la masă izbucnesc în strigăte și urale.
CAPITOLUL 8
NATHAN
- Du-te să vezi ce face, ca să nu mai fii obsedat, spune Jamal și mă aduce din reverie înapoi în lumea reală.
Imediat încetez să bat darabana în masă. Stăm aici de aproape 3 ore. De obicei, suntem genul de tipi care până acum ar fi adunat o notă de plată pentru băutură destul de mare ca să-ți cumperi o mașină nouă. Dar nu în seara asta. Toți urmăm diete stricte pentru a ne menține în formă maximă, ceea ce înseamnă alcool puțin sau deloc, proteine slabe și multe legume. Nu ne facem de cap.
Sau, mă rog, toți cu excepția lui Bree, care a dat peste cap păhărelele cu alcool cu aceeași frenezie cu care un copil mic bea cutii întregi cu suc. De obicei, nu mă deranjează, dar în seara asta mă face să mă simt vinovat, deoarece cred că eu sunt motivul pentru care bea atât de mult.
Când a aflat că îi plătesc chiria și, în plus, că sunt celibatar, cred că i-am dat viața peste cap și i-am risipit toate visurile. Nu am vrut să-i spun că sunt celibatar, dar într-un fel nu am avut de ales, fiindcă articolul lui Kelsey răspândea minciuni. Adevărul este că eu am ales să fiu celibatar. Nu știu, într-o zi m-am trezit și mi-am dat seama că încercam să mă păcălesc pe mine însumi crezând că aș dori altă femeie în afară de Bree. Dacă dragostea nu e împărtășită cu ea, prefer să nu fie deloc.
„Oh, Doamne!“ Acum îmi dau seama cât de absurd sună asta. Jamal are dreptate - trebuie să fac ceva cu această prietenie, altfel voi muri singur, tânjind de dor și frustrat sexual. Nu pot continua la nesfârșit, dar mă simt blocat. Și privirea lui Bree când am sugerat că ea ar putea fi motivul celibatului meu... Mai degrabă aș prefera să primesc o lovitură puternică în stomac decât să o mai văd.
- Nu sunt obsedat. Sunt doar...
- Obsedat, repetă, pe un ton obraznic, restul mesei la unison.
Zâmbesc și clatin din cap, uitându-mă la telefon să văd dacă Bree mi-a trimis vreun mesaj de salvare. Niciun mesaj de la ea. În schimb, am două apeluri pierdute de la agentul meu, urmate de 5 mesaje care mă obligă să-mi actualizez programul săptămânii și să adaug mai multe întâlniri la o agendă deja încărcată. Există, de asemenea, o serie întreagă de mesaje de la mama cu propriile observații care îmi spun cum aș fi putut juca mai bine la ultimul meu meci.
Mama: Tocmai mă uitam la cele mai importante momente ale meciului de luni seară și mi-ai părut cam leneș.
Mama: Cred că ar trebui să-ți concediezi nutriționistul și să apelezi la doamna aceea pe care ți-am găsit-o eu.
Mama: Și cred că ții mingea prea mult timp.
Super, acum este și antrenoarea mea ofensivă!
Eu: Acum sunt în oraș cu prietenii. Vorbim mâine.
Mama: Încă ești în oraș? Este târziu. Asta nu te va ajuta să joci mai bine. Trebuie să...
Nu mai citesc și îmi bag telefonul în buzunar. Acum mama locuiește în Malibu, dar cumva așteptările ei încă ajung la mine, în Long Beach. Totuși, ele nu sunt nimic nou. Mama m-a îndemnat să joc fotbal cât mai bine încă de când eram copil. Știu că nu ar trebui să mă plâng prea mult, pentru că ea m-a ajutat să ajung unde sunt, dar mă agasează. Mai ales pentru că îmi arată cu acuratețe punctele slabe. Mă face să mă simt de parcă mâine ar trebui să mă trezesc mai devreme ca să mă uit la casete și să văd dacă într-adevăr țin mingea prea mult timp.
Mă întorc cu gândurile la Bree.
- Știți cum devine când bea.
Jamal râde:
- Da. Devine drăguță și vorbăreață. Tu ești cel insuportabil.
- Când beau?
- Nu. Când bea ea. Tu stai pe lângă ea ca un bodyguard și te încrunți la toți cei care o privesc. Așa că du-te!
Mă împinge afară din salon cu vârful pantofului său lucios, din pânză.
- Du-te și vezi unde este prietena ta înainte de a ruina toată petrecerea. Suntem deja odios de sobri din cauza ta. Nu ne face să ne roadem și noi unghiile.
- De acord. Du-te și găsește-o! spune Price.
Lawrence ridică din umeri.
- Cred că este destul de drăguț că are mereu grijă de ea.
Jamal arată cu degetul spre Lawrence.
- Tipule, nu-l încuraja!
Clatin din cap și părăsesc salonul. Din fericire, barul este foarte întunecat, iar zona VIP este ascunsă în spate, departe de spațiul principal, așa că nu mă confrunt imediat cu fanii care vor un autograf. Mă strecor pe hol și mă opresc chiar în fața toaletei femeilor. Bat la ușă și o deschid puțin, pentru a striga:
- Bree Cheese, ești bine?
Aud imediat un chicotit chefliu și mă relaxez.
- Asta sunt eu! Brânza Bree, spune ea și probabil că nu se adresează nimănui în mod special.
Dar, o clipă mai târziu, se deschide ușa și apare în prag o femeie înaltă, cu părul negru. Este îmbrăcată sobru și poartă pe chip un zâmbet ironic, mușcător. Preț de o secundă, mă tem că este o admiratoare obsedată de mine și că va începe să mă pipăie chiar acolo, pe hol (mi s-a întâmplat de câteva ori), dar apoi deschide mai larg ușa de la baie și își ridică degetul mare, arătând peste umăr și spunând:
- Cred că prietena ta are nevoie de puțin ajutor.
- Este bine?
Intru imediat. Femeia mă urmează îndeaproape spre cabina închisă.
- Da... dacă tu consideri că este în regulă să fie atât de beată. Mi-a vorbit la ureche în timp ce încerca să-și scoată o pată de bere de pe tricou, apoi, dintr-odată, s-a făcut albă ca varul și a fugit în cabină.
Inima mi se strânge. Bree nu ține la băutură. Trebuia să mă asigur mai devreme că o s-o lase mai ușor cu păhărelele date peste cap. Am hrănit-o cu forța cu o farfurie de cartofi prăjiți (spun forțat, pentru că atenția ei este aproape insignifiantă când se îmbată și a trebuit să-i amintesc încontinuu să mestece), dar nu sunt sigur că a fost suficient pentru a absorbi tot alcoolul pe care l-a bătut în seara asta. Ajung la cabina închisă și bat în ușă de două ori.
- Bree? Ești bine? Pot să intru?
- NATHAN?! Bunăăă, spune ea, răsuflând greu, deși pare foarte bucuroasă.
Cel puțin știu că nu a leșinat sau nu a vărsat în cabină.
- Da, eu sunt. Pot să deschid ușa?
Sunt conștient de prezența femeii, pe care încă o simt în spatele meu. Aș vrea să o rog să plece. Nu e nevoie să fie martoră la așa ceva, dar asta este problema cu fanii - ei nu consideră că vedetele trebuie să aibă intimitate, ci au impresia că noi am semnat un contract ca să fim asaltați permanent și că viețile noastre particulare ar trebui să fie un fel de bufet deschis non-stop, de unde poți să te servești când vrei. Dar Bree nu a semnat pentru așa ceva și știu că nu vrea să aibă de-a face cu lumina reflectoarelor, așa că sunt foarte protector cu ea în public. Aș putea fi garda ei de corp în fiecare zi.
- Sigur, fotbalistule! Mi casa es su casa.
Bree este cea mai prietenoasă bețivă pe care o veți întâlni vreodată. Dacă vă puteți imagina, devine și mai adorabilă cu fiecare păhărel pe care-l bea.
Totuși, trebuie să am grijă cu ea, pentru că o dată a încercat literalmente să-i dea cheile de la apartamentul ei unui bărbat fără adăpost, spunându-i acestuia că e casa lui, nu a ei. Este generoasă până la sacrificiu - ceea ce este ironic având în vedere că de fapt asta spune ea despre mine.
- Poți să deblochezi ușa? îi șoptesc.
- Oh! chicotește ea zgomotos, iar eu mă uit din nou peste umăr.
Bruneta încă este acolo, zâmbind încordată și având în privire o strălucire răutăcioasă în care nu am încredere. Îmi încordez corpul, încercând să formez un zid de intimitate cu spatele.
- Ups! De aici se trage apa... Hei, Nathaaan... unde găsesc zăvorul de deblocare? E prea întuneric ca să văd ceva aici.
Oh, Doamne! Este beată în ultimul hal.
- Deschide ochii, Bree.
Bat la ușă.
- Încuietoarea este aici.
Ea oftează adânc - probabil când își dă seama că avea ochii închiși.
- Ai dreptate! Acolo este! Uau, ce cameră îngustă!
Aud clicul încuietorii și mă pregătesc să deschid ușa, apoi îmi amintesc de femeia din spatele meu. Mă uit la ea cu ceea ce sper să pară un zâmbet blând. Trebuie să fiu foarte atent când am de-a face cu cineva în public, să nu fac ceva ce ar putea fi interpretat în mod greșit, ca fiind un gest agresiv sau furios - practic, orice ar putea deveni viral pe Twitter și s-ar putea reflecta negativ asupra carierei mele. Bârfa este una, dar o poveste despre mine țipând la un fan este alta.
- Mă scuzați, v-ar deranja dacă... întreb eu, sperând să-și dea seama din tonul meu că îi cer politicos să dispară de acolo.
Ea zâmbește mai larg și încuviințează din cap.
- Nu, nu, deloc. Deschide!
„Nu am vrut să spun asta.“
Nu-i nimic. Trebuie doar să o iau pe Bree și să o duc acasă. Ei bine, la mine acasă. În niciun caz nu o s-o trimit la ea acasă în halul ăsta. Nu am încredere că nu se va trezi pentru a pleca într-o aventură prin oraș în toiul nopții.
Deschid ușa și o găsesc pe Bree stând pe toaletă - din fericire cu pantalonii pe ea, altfel mâine ar fi îngrozită - și rezemată de peretele cabinei. Are genunchii lipiți unul de celălalt, dar picioarele îi sunt desfăcute larg. Brațele îi atârnă pe lângă ea, iar brățările colorate îi cad pe încheieturi. Arată ca un copil care a încercat să stea treaz până târziu și în cele din urmă a cedat. Pata uriașă de umezeală întinsă pe partea din față a tricoului ei sporește efectul.
Dar este atât de drăguță chiar și așa! Aș vrea să mă pot apleca și să o sărut.
Doar un pupic rapid, ca să las să se elibereze puțin din ce simt pentru ea. A fost înăbușit atât de mult timp încât mă doare fizic. Și totuși, nu am permisiunea de a fi acel bărbat din viața ei.
Mă ghemuiesc în fața ei, luându-i o mână între palmele mele.
- Bună, prietena mea frumoasă, cum te simți?
Ea zâmbește cu ochii închiși din nou.
- ATÂT de bine. Și noua mea prietenă Cheryl este foaaarte drăguță. Ai făcut cunoștință cu ea?
Mă uit la femeia de lângă mine, iar ea zâmbește ironic:
- De fapt, mă numesc Kara.
- Da, am făcut cunoștință, spun eu, răsucindu-mă iar spre Bree. Kara mi-a spus să văd dacă ești bine.
- Sunt bine, zice ea și deschide brusc ochii. Și nu-ți face griji! Era foarte îngrijorată pentru problema ta - ochii ei se lărgesc și coboară până în vecinătatea nasturilor de la pantalonii mei, apoi se ridică din nou spre ochii mei - dar am pus-o la punct și i-am spus să nu o creadă pe vrăjitoarea aia mincinoasă și nerușinată.
Încearcă să-mi dea un bobârnac în nas, dar nu reușește decât să mă atingă pe obraz.
- Disfun... erectile, se bâlbâie ea, pronunțând greșit cuvintele.
Se oprește și se încruntă.
- Disfun...
Mai încearcă de două ori să rostească acel cuvânt, apoi renunță.
- Ding-a-lingul tău nu este treaba nimănui!
„Bine, da, este timpul să plecăm.“
- Ei bine, eu și ding-a-lingul meu îți mulțumim pentru asta. Ce-ai zice să mergem acasă acum?
Ea se îmbujorează instantaneu:
- Ceee? Dar este o petrecere!
Ochii ei sunt umezi ca ai unui cățeluș, iar o parte a feței îi este lipită de peretele cabinei, care cu siguranță îi va lăsa o urmă pe piele.
- Cred că toți băieții au plecat deja de la petrecere. Este timpul să dormim pentru că mâine-dimineață avem antrenament.
Mă ridic în picioare și îi întind mâna lui Bree.
- Haide, trebuie să plecăm de aici!
Ea îmi ia mâna și se ridică în picioare, legănându-se zdravăn, apoi se așază imediat la loc.
- De faaapt... eu o să rămân aici. E prea întortocheat acolo sus, bâiguie în timp ce își plimbă o mână leneșă prin aer.
- Hai, Bree! Sigur poți să te ridici.
Mă aplec și o ajut să se ridice, înfășurându-i brațul în jurul taliei mele și făcând-o să se aplece spre mine. Aș lua-o, pur și simplu, în brațe, dar am sentimentul că asta ar declanșa o scenă, iar mâine ar ajunge pe toate site-urile de bârfe. Așa că încerc în schimb să o țin în picioare, în timp ce ne croim drum cu stângăcie pe ușă. Când ieșim din cabină, ne trezim față în față cu Kara, chiar în momentul în care aceasta își strecoară telefonul înapoi în geantă. Totuși, nu am timp să-mi fac griji pentru asta acum.
- Mulțumesc pentru...
„Spionaj? Pentru că ai tras cu urechea? Că ți-ai băgat nasul unde nu trebuia?“
- ... pentru că ai avut grijă de ea.
- Crede-mă, a fost plăcerea mea, spune ea.
Are în ochi o sclipire care îmi dă un sentiment ciudat. Ca atunci când te uiți la un film și deodată camera de filmat se apropie pe o muzică lentă și dramatică și te gândești: „La naiba! Tipa aia este malefică!“ Și, inevitabil, cineva încearcă întotdeauna să pretindă că a știut asta tot timpul. „Tu nu știai nimic, Sandra.“
Kara se răsucește și ne deschide ușa ca să putem ieși. Odată ieșiți din baie, mă îndrept spre salonul VIP și, din fericire, aici Kara nu ne mai poate urmări. Bree își lasă capul pe pieptul meu în timp ce mergem și respiră adânc.
- Miroși foaaaarte bine. Chiar și transpirația ta miroase bine. Cum reușești să faci asta?
Îi zâmbesc, dorindu-mi ca ea să fi vorbit serios când mi-a făcut acest compliment.
- Ești beată. Așa se explică.
Băieții mă ajută să o scot pe Bree afară și să o îndepărtez de ochii curioșilor, creând o barieră în jurul nostru în timp ce mergem. Jamal se umflă ca un păun, făcând cu ochiul și flirtând cu toate fetele pe lângă care trecem. Este metoda perfectă de distragere a atenției de la Bree cea doborâtă de alcool și care acum stă atârnată de mine. În parcare, mă pregătesc să o urc în mașină, când ea se întoarce spre băieți, cuprinsă de o vigilență subită.
Pare revigorată, iar eu știu ce urmează. Se întâmplă de fiecare dată, dar de obicei sunt singurul care asistă la asta.
- Voi veniți la Nathan, nu-i așa? Putem face ceva foarte amuzant!
Le arunc băieților o privire care spune „Refuzați!“ Dar bineînțeles că ei îi oferă întotdeauna lui Bree tot ce vrea, întrucât este imposibil să o refuzi, și toți acceptă propunerea cu plăcere.
Și uite așa fundașul, extrema dreaptă, mijlocașul la închidere și mijlocașul stânga ajung la mine acasă, unde Bree ne vopsește unghiile de la picioare în culorile echipei. Suntem cu toții aliniați pe canapea și pe fotolii, cu pantalonii suflecați, în timp ce Bree se învârte pe lângă fiecare dintre picioarele noastre așezate ca pe o bandă rulantă, pictându-ne unghiile cu aceeași atenție meticuloasă de care cineva ar da dovadă în timp ce dezamorsează o bombă. Îmi închipui că îi este foarte greu să se concentreze asupra degetelor de la picioare când camera se învârte cu ea.
Totuși, Bree este doar bucurie și zâmbet tot timpul, spunându-ne că acest lucru ne va aduce un plus de noroc, făcându-ne pe fiecare dintre noi să promitem cu degetul mic ridicat că nu ne vom șterge unghiile înainte de următorul meci.
Când vine să ne înlănțuim degetele mici pentru legământ, se apleacă peste mine și apoi cade accidental în poala mea. Simt un gol în stomac când fața ei se apropie atât de mult de a mea. Ochii ei mă privesc intens.
Bree nu a mai stat niciodată până acum în poala mea și nu-mi vine să cred cât de bine mă simt. Pe fiecare centimetru din mine mă furnică emoția conștientizării acestui fapt și încep să cartografiez mental toate modurile în care ea se potrivește perfect în brațele mele. Mintea mea o ia razna. Este furioasă pentru că acum trebuie să știu cum arată Bree dezbrăcată și cum se simte apăsată pe trupul meu. Tortură.
Dintr-odată, toți ochii din încăpere sunt ațintiți asupra noastră, iar eu încerc să-mi dreg glasul.
- Cred că este momentul să te culci, Bree.
Ochii ei sunt încețoșați și, în loc să se împotrivească ideii de a dormi aici, mi se ghemuiește la piept, punându-și capul pe gâtul meu.
- Nu pot să merg. Sunt prea obosită, recunoaște ea.
Mă ridic în picioare cu ea în brațe și o duc în camera ei, în pufniturile și chicotelile înfundate ale băieților din jurul meu, ca și cum am fi în liceu.
- Cățeluș bolnav de dragoste, spune Jamal când trec pe lângă el, iar eu îi arăt degetul mijlociu prin spatele lui Bree, sperând că ea nu i-a auzit comentariul sau cel puțin nu și-l va aminti mâine.
După ce o pun pe pat, nu mai zăbovesc mult. O învelesc, sting luminile și închid ușa în urma mea, fără să-mi permit o ultimă privire înapoi. Prietenia noastră a reușit să se mențină în această stare platonică doar datorită capacității mele dobândite de a mă mișca rapid.
De exemplu, dacă intru în bucătărie și o văd pe Bree aplecată peste blat cu fundul ei bombat, care arată mult prea bine, nu rămân să mă uit. Merg mai departe. Dacă trec pe lângă Bree și ne ciocnim din greșeală, nu mă opresc și nu mă încolăcesc în jurul ei.
Nu. Merg mai departe. Dacă suntem treji până târziu în noapte și sunt tentat să-i spun că venerez pământul pe care calcă, merg mai departe.
Așa că în seara asta nu privesc înapoi să o văd dormind pe pernă, cu părul despletit în șuvițe sălbatice în jurul ei. Merg mai departe, întorcându-mă în living, și ajung direct în bătaia privirilor prietenilor mei, aliniați pe canapea, cu sprâncenele ridicate și brațele încrucișate. Totul arată ca o scenă.
- Ce-i cu vibrațiile astea materne? întreb.
Încremenesc în prag. Nu sunt sigur că vreau să intru în cameră.
Lawrence este primul care vorbește. Este greu să îl iei în serios cu oja lui argintie și neagră cu sclipici.
- A venit momentul, omule.
Mă încrunt.
- Sună criptic și de rău augur.
Jamal îl izbește pe Lawrence în piept, enervat.
- De aceea nu am vrut să rostești tu replica de deschidere, răbufnește el și clatină din cap. Trebuia să spună: „E timpul să-ți iei fata“. A spus totul greșit. Trebuia să fie grozav.
Încerc să-mi ascund zâmbetul.
- Vrei să ies și să mă întorc iar? Putem să o luăm de la capăt.
- Nu, momentul s-a terminat, se bosumflă Jamal.
Nu suportă când cineva îi strică momentele speciale. Și sunt multe. Deja mă îndrept spre ușă:
- Nu, nu s-a terminat. Haide, o să mai vin o dată! Hai s-o facem!
Ies din cameră, revenind o clipă mai târziu, precum cineva care încearcă să pretindă că nu știe de petrecerea-surpriză despre care a aflat accidental acum 3 săptămâni. Lawrence își joacă bine rolul de data asta.
- E timpul să-ți iei fata, omule!
Citesc în ochii lui Jamal că entuziasmul l-a părăsit puțin, dar este clar că există o parte din el care încă vrea să joace până la capăt.
- Și noi te vom ajuta să o faci, adaugă în cele din urmă, cu vocea lui de reclame.
Sincer, chiar mi-au făcut o impresie foarte bună. Trag aer în piept:
- A meritat, băieți. Foarte bine jucat.
Mă trec fiori reci. Apreciez ce încearcă să facă băieții, chiar apreciez, dar nu se va întâmpla.
- Problema e că Bree nu mă place ca pe un iubit.
Izbucnesc cu toții într-un hohot de râs. Price este cel care vorbește primul, în timp ce-și tamponează degetul mare de la picior pentru a se asigura că oja este uscată înainte de a-și pune șoseta la loc:
- Mda. Femeile întotdeauna se ghemuiesc pe mine ca niște pisicuțe când nu sunt atrase de mine. Nu contează, omule. Scoate-ți capul din fund! Femeia asta este îndrăgostită lulea de tine.
Privesc înapoi spre camera lui Bree. Vreau să îi cred, dar îmi este prea greu. Am avut atâția ani la dispoziție să depășim zona prieteniei, iar ea nu a făcut niciodată nimic în privința asta. De fiecare dată când mă apropii, ea ridică un câmp de forță foarte ferm care mă împinge înapoi.
- Îți spun, amice, ea nu vrea mai mult decât prietenie.
- Sau poate că e doar speriată, spune Jamal, ridicându-se de pe canapea și trăgându-și pantalonii peste glezne.
- Speriată de ce?
- Să facă primul pas, iar sentimentul să nu fie reciproc. Sunteți amândoi blocați într-un vârtej de frică și lipsă de comunicare. Cineva trebuie să depășească primul acest vârtej.
Știu că are dreptate în ce mă privește. Sunt îngrozit să nu o pierd din nou.
Am simțit gustul ăsta acum mulți ani, când am plecat la facultate, iar ea a ieșit din viața mea și nu vreau ca acea situație să se repete vreodată. Dar se întâmplă același lucru cu ea? Încă nu am suficiente dovezi în acest sens.
- Nu știu cum să-mi dau seama fără să o întreb direct. Și este un risc prea mare. Nu vreau să o pierd, pentru că - vorbesc foarte serios - este cea mai bună prietenă pe care am avut-o vreodată.
Jamal își îmbracă geaca.
- În primul rând, dă-mi voie să-ți spun că mă simt impresionat de felul cum gândești. Și în al doilea rând, ai nevoie doar de o oportunitate de a testa apele fără să existe repercusiuni.
Sunt numai urechi acum.
- Da? Și cum aș putea să fac asta?
Râde și mă bate cu palma pe umăr în timp ce se îndreaptă spre ușă.
- Nu știu, omule. Nu putem face noi toată treaba pentru tine.
- Nu cred că ați făcut nicio treabă până acum, îi spun lui Jamal, iar el îmi arată ambele degete mijlocii ridicate deasupra umerilor largi. Vom avea în curând o ședință de planificare pe tablă.
Price se ridică în urma lui.
- Îmi pare rău, dar sunt prea treaz ca să vin cu idei bune în seara asta.
- Sunt puțin îngrijorat să aud asta, îi spun.
Apoi în fața mea se oprește Lawrence.
- Eu zic să mergi înainte. Dragostea adevărată apare o singură dată în viață - nu o lăsa să treacă pe lângă tine.
Cu toții clipim mirați auzind spusele celui mai agresiv atacant al nostru. Pare surprinzător de romantic pentru un om care pe teren acționează ca un tanc.
Derek este ultimul care intervine și îmi oferă sfatul său înțelept legat de ceea ce ar trebui să fac cu Bree pentru a ieși din zona prieteniei. Dar vorbele lui nu sunt nici romantice, nici dulci, așa că nu le voi repeta.
„Deși le voi păstra pentru o zi ploioasă.“
Toată noaptea stau treaz, gândindu-mă la ce mi-au spus prietenii mei. O parte din mine crede că și-au pierdut mințile și că ar fi trebuit mai curând să mă sfătuiască să o uit pe Bree în loc să se gândească să încep o relație serioasă cu ea. Dar altă parte din mine se întreabă ce aș putea face pentru a testa apele. Și poate că am cam multe fantezii gândindu-mă la ce a spus Derek...
CAPITOLUL 9
BREE
Oh, nu!
Cred că mi-a confundat cineva capul cu o stradă din oraș care trebuie reparată și se ocupă de el cu un ciocan pneumatic. Afurisiți băieții că m-au lăsat să beau atât de mult aseară! Trebuie să fi fost foarte amețită pentru că, fără să deschid ochii, știu că sunt în apartamentul lui Nathan. Totul miroase ca el și doar în patul de oaspeți al lui Nathan așternuturile sunt atât de moi.
Trebuia să fiu beată criță dacă nici măcar nu m-a lăsat să merg acasă.
„Ce jenant!“
Amintirile îmi plutesc prin cap, iar eu le acord atenție cu ezitare. O parte din mine nu este sigură că vreau să-mi amintesc. Dacă mi-am dat jos bluza?
Nu. Nathan nu m-ar fi lăsat să fac asta absolut niciodată. Dar știm cu toții deja că nu este exclus să-i fi cântat o serenadă oricui a vrut să mă asculte.
Din fericire, nu am nicio amintire cu un astfel de eveniment. Am totuși o amintire neclară a faptului că am vărsat o băutură pe tricou și am fugit la baie să o scot. Cred că îmi amintesc că am vorbit cu o biată doamnă și apoi... Da, a intrat Nathan și m-a salvat. Întotdeauna procedează astfel.
Probabil asta se adaugă la motivele pentru care nu se simte atras de mine - vrea o fată care să nu se dea în stambă cu regularitate.
Dau pătura la o parte, spre disperarea capului care îmi bubuie, și mă uit în jos: sunt complet îmbrăcată în ținuta de aseară și ciudat de dezamăgită de asta. În filme, când cea mai bună prietenă se îmbată și eroul o duce acasă în siguranță, el o ajută să se schimbe, îmbrăcând-o cu unul dintre tricourile lui supradimensionate (și uitându-se tot timpul în altă parte cu cavalerism epic, desigur), iar ea se trezește înfășurată în parfumul lui. În schimb, eu acum miros doar a bere. Hm? Și a lac de unghii?
Dar nu am timp să stau aici și să-mi plâng de milă. Mă forțez să mă ridic în capul oaselor și să mă întind după telefon. E o zi luminoasă, cu mult soare, așa că știu că Nathan a plecat deja. Trebuie să respecte programul ridicol al echipei, așa că de obicei este la locul de antrenament la 6.30 sau la 7.00 în fiecare dimineață. Îi sunt recunoscătoare pentru dimineața asta, pentru că nu cred că aș putea să dau ochii cu el după ce i-am spus că miroase foaaarte bine. Hm, îmi amintesc partea asta și o regret profund. (Deși este adevărat, chiar miroase grozav.)
Îmi deschid telefonul. Văd că este ora 8.00 dimineața și, Dumnezeule sfinte, am 32 de e-mailuri necitite?! Este adevărat? Observ, de asemenea, că sora mea a încercat să mă sune de mai multe ori și mi-a mai trimis un milion de mesaje. Nu este normal și mă cuprinde o presimțire rea.
Derulez lista de contacte și apăs pe apelare când ajung la numele ei. Sună de câteva ori, dar nu-mi fac griji că doarme și o deranjez. În primul rând, pentru că m-a sunat de suficiente ori ca furnizorul meu de telefonie mobilă să vrea să renunțe la afacere și să-și asume o nouă identitate. În al doilea rând, Lily are 3 copii mai mici de 6 ani, așa că biata mea soră mai mare este întotdeauna în picioare în zori. Cineva să-i dea acestei femei un premiu.
- Bună, scumpo! spune ea cu o voce puternică și însorită care se izbește de craniul meu. NU, JOHNNY, PUNE CUȚITUL JOS!
Suspin și îndepărtez telefonul de la ureche. „Uf“ este singurul meu răspuns la cuțitul mânuit de Johnny.
- Hei, ești bine? mă întreabă Lily. Stai puțin, eu... DOUG, AI GRIJĂ DE COPII, MĂ DUC AFARĂ SĂ VORBESC CU B!
Sâsâi ca o pisică furioasă, iar ea doar râde. Aud niște papuci târșâindu-se și mi-o imaginez cum își trage pe ea halatul roz pufos înainte de a deschide ușa de la intrare, către veranda din fața casei ei adorabile situate într-o suburbie a orașului unde toate locuințele sunt identice.
Este o casă albă, are obloane negre și o grădină cu trandafiri în față. Dacă mă uit pe fereastra apartamentului meu, văd o băcănie modestă, cu gratii la ferestre, niște graffiti destul de îngrozitoare pe pereți și o sferă de gunoaie care se rostogolește pe trotuar. Los Angeles este atât de extravagant încât la doar cinci blocuri distanță de blocul meu de un galben spălăcit, cu podele lipicioase, întâlnești apartamentul de pe plajă al lui Nathan, care a costat 3 milioane de dolari și are parcare cu paznic și arbuști perfect îngrijiți.
Așa că da, eu și sora mea suntem la polul opus. În timp ce eu am părul ondulat și sălbatic, ea are părul drept, superb și blond, care arată întotdeauna de parcă tocmai a ieșit de la salon. În timp ce aseară eu mă îmbătam în compania unor jucători de fotbal și eram băgată în pat de cel mai bun prieten al meu, ea probabil îl adormea, legănându-l și cântându-i, pe unul dintre nepoții mei, înainte de a coborî să se așeze pe canapea cu Doug - soțul și iubirea vieții ei - ca să mănânce înghețată și să se uite la televizor. Sunt sigură că el i-a făcut un masaj la picioare.
Uneori sunt tentată să fiu geloasă pe ea, dar o parte mai mare din mine știe, de asemenea, că nu m-aș simți niciodată fericită să am viața ei. Îmi place unde sunt. Și îmi place că, dacă te uiți la acel zid cu graffiti de lângă magazinul din colț, vei găsi numele meu scris cu un font foarte cool, pentru că l-am urmărit pe tip în timp ce își etala cu un spray arta originală pe zid și i-am spus că este grozav. A adăugat numele meu ca tatuaj pe dragonul care îl măcelărea pe om. O chestie foarte drăguță.
Nu vreau viața lui Lily, vreau doar ca un bărbat să mă iubească așa cum Doug o iubește pe ea. Asta este partea pentru care sunt cu adevărat geloasă.
- Are cineva probleme cu mahmureala? întreabă ea cu blândețe și îi intuiesc zâmbetul în glas.
- Da, răspund și oftez. Jamal și-a serbat ziua aseară, iar Nathan nu i-a lăsat pe băieți să bea mai mult de un pahar - deci să spunem că eu am băut pentru toată lumea.
Sora mea râde, iar sunetul este atât de dulce pentru urechile mele. Mi-aș dori să stau cu ea și să-mi pot așeza capul pe umărul ei rotund și rozaliu.
- Biata B! Asta explică totuși filmulețul.
Mă ridic în picioare ca scuturată de un spasm și simt cum creierul meu se lovește de craniu.
- Ce filmuleț? Ți-a trimis Nathan vreun filmuleț jenant cu mine? Jur că o să...
- Calmează-te, amețito! Chiar nu știi?
- Ce să știu?
Încep să mă uit frenetic prin cameră, ca și cum sper să găsesc un răspuns surprinzător. De pildă, o imagine care să mă reprezinte cocoțată pe masă, pictată pe perete. Sau un fragment sonor al ultimei mele serenade care să se audă din boxele de deasupra capului. Dar nu este nimic. Doar camera de oaspeți imaculată și ferestrele largi, care dau spre oceanul leneș.
- Oh, Doamne! Bine, acum vreau să respiri adânc!
- Lily, spune odată!
Stau în picioare și ignor agitația care îmi răscolește stomacul în timp ce dau buzna în bucătărie, sperând să găsesc alte indicii care să arate că am comis ceva grav. Dar nu găsesc nimic în afară de un măr și un bilet cu scrisul lui Nathan: „Ia un medicament pentru durere de cap! Bea! Mănâncă! O să te sun în pauză. Și nu-ți face griji, nu ai cântat nimic din Adele aseară“.
Zâmbesc în sinea mea, simțindu-mă măcar puțin ușurată.
Asta până când sora mea mă face să revin cu picioarele pe pământ.
- La un moment dat, aseară, ți-ai cam vărsat mațele în fața unui reporter într-o baie.
- NUUU! spun eu și respir adânc, sprijinindu-mi antebrațele pe blatul din bucătărie. Cum adică mi-am vărsat mațele?
- Cred că ar trebui să te uiți la filmuleț.
- Unde l-aș putea găsi? mă smiorcăi, iar râsul ei ascuțit îmi dublează îngrijorarea.
- Întrebarea corectă este unde nu l-ai putea găsi. Este deja viral, B. Peste tot... pe Instagram și pe Twitter. Dar vestea bună este că toată lumea te iubește și crede că ești adorabilă. Ai primit chiar și un hashtag!
O spune de parcă aș fi înființat o organizație caritabilă de renume mondial.
- Oh, Doamne, ar fi bine să nu includă cuvântul sâni!
- Nu, dar cred că, după ce vei vedea videoclipul, mai degrabă îți vei dori să-ți fi arătat sânii.
Nici măcar nu l-am văzut încă și deja mă gândesc unde aș putea să mă mut. Cum se poate intra într-un program de protecție a martorilor? Oare aș putea să mă mut în străinătate? În Spania? Întotdeauna mi-am dorit să merg acolo. Va trebui să învăț spaniola și asta ar putea fi o problemă. LA NAIBA! DE CE ÎN LICEU AM ALES SĂ STUDIEZ FRANCEZA ÎN LOC DE SPANIOLĂ? Dar stai, problema este rezolvată - voi merge în Franța. „Oui, vreau o porție de cartofi prăjiți, te rog.“ La naiba, și franceza mea este ruginită!
- Închide și intră pe site-ul TMZ. Sună-mă înapoi când termini, îmi cere ea.
„TMZ! Glumești?!“
Mă simt de parcă aș fi băut un bidon întreg de lapte stricat. Închid și, cu mâinile tremurânde, tastez adresa web pe telefon. Nu am nevoie de prea multe căutări ca să găsesc articolul... PENTRU CĂ ESTE AFIȘAT MARE, CHIAR PE PRIMA PAGINĂ A SITE-ULUI!!!
Și abia atunci mă izbește adevărul în față.
Oh, nu! Am făcut iar ceva îngrozitor aseară, iar faptele mele mă privesc din filmulețul care însoțește articolul foarte lung. Am bârfit. Se pare că noua prietenă pe care mi-am făcut-o aseară în baia barului era Kara Holden, o jurnalistă de la TMZ specializată în cancanuri.
În timp ce ochii mei treziți din beție se concentrează asupra versiunii mele cu ochii aburiți de alcool, simt o gheară în piept care îmi prinde plămânii.
Oh, Doamne! NU, NU, NU!
Titlul articolului suna așa:
STARUL DE FOTBAL AMERICAN NATHAN DONELSON, ÎNDRĂGOSTIT DE CEA MAI BUNĂ PRIETENĂ ȘI SCOS PE TUȘĂ?
Pregătiți-vă, doamnelor! O veche prietenă a lui Nathan Donelson dă de înțeles că acesta ar putea fi oficial scos pe tușă din cauza ei. Instructorul local de dans Bree Camden susține că ea și Nathan nutresc sentimente secrete unul pentru celălalt încă din liceu. Urmăriți interviul meu exclusiv pentru a afla întreaga poveste!
Îmi înghit greața, apoi dau click pe play. Totul se înrăutățește. În mod clar, în acest filmuleț sunt beată criță și mânuiesc un creion de îndepărtare a petelor de parcă ar fi o baghetă magică.
Bree: Știi... Cheryyyl...
Kara: Mă numesc Kara.
Bree: Hm... Nu mă întrerupe, nu e frumos. Oricum... Doar voiam să-ți spun că nu este nimic în neregulă cu Nathan Donelson și cu știi tu ce.
(Face cu ochiul amenințător.) Malefica lui fostă iubită a încercat doar să-l facă să-i pară rău, pentru că nu a vrut să se culce cu ea.
Kara: Serios? Și de ce crezi că nu a vrut să se culce cu ea?
„Nu, Bree. Nu o face!“
Bree: Spune că e din cauza jocului. Dar eu cred că e din cauză că tânjește după altă fată, pe care nu o poate avea. (Își freacă obsesiv tricoul cu creionul de curățat, arătând ca un copil neglijent.)
Kara: Și cine crezi că este?
Bree: (Își îndreaptă creionul spre Kara) Ne petrecem fiecare zi împreună. Suntem cei mai buni prieteni de milioane de ani. Trebuie să fiu eu! Cine altcineva ar putea fi?
Kara: Uau! Asta este foarte interesant. Și ai sentimente pentru Nathan?
Bree: (Privește gânditoare creionul pentru îndepărtarea petelor.) Cheeryyyl, dacă aș putea... aș folosi acest creion pentru a șterge orice altă femeie din viața lui Nathan. Astfel, aș rămâne doar eu în viața lui. (Se încruntă.) Trebuie să mă întind acum.
Și în acel moment dispar în cabină și închid ușa. Însă articolul nu se termină aici. Următorul filmuleț este însoțit de un scurt text:
Ce credeți, prieteni? Arată acesta ca un bărbat îndrăgostit? Eu sunt de părere că da. Dați votul vostru oficial în sondajul de mai jos!
Videoclipul este filmat din spatele lui Nathan și este clar că a filmat Kara fără știrea lui. Mi se strânge inima când îl văd cum se ghemuiește în fața mea și mă ia de mână. Vorbește cu atâta tandrețe, frecându-și degetul mare de încheieturile degetelor mele. Iar eu par... paralizată de iubire. „Ce naiba, Bree? De ce trebuie să arăți așa?“ Oricine se uită la acest filmuleț poate vedea că practic am emoticoane cu inimi strălucitoare în ochi în timp ce îl privesc.
Și el este îndrăgostit de mine?! HA! Nu. Nathan arată ca un bărbat care are grijă de o fetiță de 10 ani care și-a pierdut mama. În nici un caz acea Bree nu poate atrage vreo parte din Nathan.
Nu las filmulețul să ruleze până la sfârșit. Nu mai pot suporta.
Eu și Nathan suntem cei mai buni prieteni și așa vom fi până când vom avea 90 de ani sau până când el se va căsători, iar soția lui mă va excomunica. Eu nu vreau să-l pierd niciodată. Iar porcăria asta?! Este sfârșitul prieteniei noastre. Am fost atât de atentă să nu arăt niciodată, nici măcar puțin, care sunt adevăratele mele sentimente, iar acest articol absurd mă dă de gol în cel mai evident mod cu putință! Acum Nathan va începe să se poarte ciudat cu mine.
O sun înapoi pe Lily.
- L-ai văzut? mă întreabă ea.
- Te rog să mă calci cu mașina!
- Hai, B, vino-ți în fire! Nu este așa de rău. Și ce dacă Nathan află că îl placi? Era și timpul, nu crezi?
Îmi vine să-i smulg surorii mele firele de păr de pe braț unul câte unul pentru că a spus asta!
- E cel mai rău, Lily! Tu spui că acum este timpul și eu spun că deja a trecut prea mult timp! Au trecut șase ani de când am redevenit prieteni. A trecut prea multă vreme ca să anunți brusc: „Hei, apropo, te-am iubit în tot acest timp!“ Și în tot acest timp el nu a dat nici măcar un semn că ar fi atras de mine. Niciodată nu forțează nota. Se întâlnește cu plăcere cu alte persoane și dă exact zero semne că mă vrea în altă calitate decât cea de prietenă. Așa că, DA, este cel mai rău!
Pun telefonul pe difuzor și îl așez pe blatul de bucătărie ca să-mi pot freca fața cu palmele. Părul îmi cade peste obraji și îmi dau seama că, pe lângă toate astea, mi-am pierdut elasticul preferat, pe care l-am purtat aseară la bar! HAIDE, UNIVERSULE!
- Și dacă Nathan vede asta? Nu, pe cine păcălesc, sunt sigură că a văzut deja. Acum o să creadă că am sentimente pentru el!
Urmează o pauză lungă la telefon înainte ca sora mea să vorbească încet:
- Ei bine, tot cred că a fost un lucru bun că s-a dat totul în vileag.
Mârâi, enervată:
- Lily, tu nu înțelegi. Știi ce va face Nathan dacă va afla că am sentimente pentru el? Nu-i dau șansa de a răspunde, pentru că acum sunt isterică: SE VA ÎNTÂLNI CU MINE! Se va întâlni cu mine din milă, apoi se va plictisi să mă tot compătimească și vom avea o despărțire groaznică și ciudată, iar toți acești ani de prietenie vor pieri în flăcări.
- Dar nu știi sigur!
- Ba da, știu! Ai văzut cu ce femei se întâlnește? Sunt superbe, supermodele uimitoare, dar nici ele nu-i pot capta atenția mai mult de câteva săptămâni. Nathan vrea lângă el o femeie perfectă, care nu cred că există, și nu se va mulțumi până ce nu o va găsi. Întreab-o pe biata fată căreia i-a tras clapa la o întâlnire acum câteva luni!
- Și de unde știi că i-a tras clapa?
- Pentru că am fost cu el. Am văzut tot ce s-a întâmplat. Ne jucam Super Mario pe consolă, apoi ea a sunat extrem de furioasă, în vreme ce el nici nu părea să se sinchisească. Nu vreau să cunosc această latură a lui Nathan.
Lily își drege ușor glasul, într-un mod care aproape că sună ca și cum ar fi râs.
- Deci... fă-mă să înțeleg! I-a tras clapa fetei pentru că stătea să se joace Super Mario cu tine. Spune-mi, Bree, cât de des se întâmplă asta?
Îmi îngustez ochii, chiar dacă ea nu mă poate vedea.
- Înțeleg ce faci. Nu transforma asta în ceva ce nu este.
Urăsc când oamenii procedează astfel, când încearcă să-mi inoculeze o idee despre viitorul cu Nathan. Nu, nu voi permite așa ceva. Dacă am învățat ceva important în urma accidentului meu din liceu și a pierderii singurului viitor pe care îl plănuisem, acel ceva este că totul se rezolvă mai bine dacă trăiesc în prezent și folosesc ce am. Nu are sens să mă bazez pe ceva ce nu am oficial în mâinile mele. Viața ne trage preșul de sub picioare tot timpul, așa că, dacă pot fi fericită cu ce am, voi trăi o viață mai sănătoasă.
În acest moment, am un prieten foarte bun, cu care îmi place să îmi petrec timpul. Dacă încep să fiu din ce în ce mai nemulțumită și să sper la mai mult de la relația cu Nathan, atunci îl voi pierde pentru totdeauna.
- Nu vreau o idilă cu el, bine? Sau vreau, dar numai dacă el o va iniția, declarându-și dragostea nemărginită pentru mine. Orice altceva se va sfârși ca un eșec epic, pentru că nimeni - nici măcar tu - nu ar vrea să fie într-o relație în care nu este iubit cu aceeași fervoare cu care iubește.
- Biiine, OK. Înțeleg ce vrei să spui.
- Chiar înțelegi?
- Nu, dar vreau să-mi faci un cadou de ziua mea, așa că te mint.
Mârâi din nou și mă sprijin cu spatele de blat.
- Lily, ce ar trebui să fac acum? Cred că o să vărs.
Pun ochii pe mărul pe care mi l-a lăsat Nathan, dar stomacul îmi spune: „Categoric, nu“.
- Ia-o încet! Erai beată. Nu trebuie să recunoști niciun sentiment față de el, iar totul poate reveni la normal dacă asta îți dorești.
- Asta îmi doresc.
Ea chicotește din nou. Îi voi lua totuși un cadou de ziua ei, dar va fi unul jalnic.
- Bine, sigur. Spune-i că de vină a fost alcoolul și continuați-vă prietenia plictisitoare, platonică și fără scântei.
- Nu-mi place tonul tău.
- N-ai ce face, obișnuiește-te cu el!
Oftez și închid ochii strâns.
- Acum trebuie să închid și să-l sun.
- Bine. Mult noroc! Te iubesc, B. Și dormitorul meu de oaspeți este liber dacă simți nevoia să te ascunzi undeva.
CAPITOLUL 10
NATHAN
Tocmai mă pregăteam să intru într-o ședință cu antrenorii liniei ofensive când îmi sună telefonul.
Am așteptat acest apel toată dimineața - de când am venit la terenul de antrenament și am fost luat cu asalt de zeci de reporteri (mai ales de cei de la ziarele de scandal) care voiau să comentez filmulețul în care cea mai bună prietenă a mea își declara sentimentele față de mine. Geanta sport îmi cade de pe umăr și se izbește de pământ cu un zgomot înfundat. Nu m-am deranjat să-mi verific contul de social media în această dimineață înainte de antrenament, așa că încă nu văzusem filmulețul și articolul. Nu am răspuns la nici una dintre întrebările reporterilor, dar sunt sigur că fața mea a spus totul.
M-am grăbit să ajung înăuntru, practic am alergat până la vestiar, unde mi-am scos telefonul și am găsit imediat un videoclip cu o Bree foarte beată care flutura un creion de îndepărtare a petelor și îi spunea unei femei reporter că aș tânji în secret după ea. Aproape că mi-a venit să vărs la partea aia. Dar apoi... Apoi a spus că și-ar dori să le poată șterge pe toate femeile din viața mea, lăsând-o doar pe ea, iar un foc mi s-a aprins în inimă, ridicându-mă de la pământ ca un balon de aer cald. Managerul m-a sunat la scurt timp după aceea și m-a întrebat dacă vreau să fac un comentariu oficial. I-am spus că trebuie să așteptăm până când voi avea ocazia să vorbesc cu Bree.
Așa că toată dimineața am fost foarte agitat. Mi-am pus întrebări. Am sperat. Oare asta să fie? Putea fi acela momentul din care totul o să se schimbe pentru noi? Fiindcă eu sunt pregătit.
Cobor privirea spre telefon și apoi o ridic spre colegii de echipă care se îngrămădesc spre sala de conferințe.
- Luați-o înainte, băieți! Vin și eu într-un minut.
Ei încuviințează din cap și apoi rămân singur pe hol. Respir adânc înainte de a răspunde.
- Bună, Bree la telefon.
Oare tonul ei e obișnuit?
- Bună! Aici Nathan, salut!
Tonul meu a fost cu siguranță mai normal decât al ei. Înseamnă că a văzut filmulețul. În nici un caz nu voi fi primul care va aduce vorba despre asta, așa că încerc să tergiversez.
- Ce mai faci? Cum te simți în dimineața asta?
Ea oftează.
- Păi, mă întrebam dacă știi vreun loc de unde aș putea cumpăra un cap nou. Cred că ăsta este oficial stricat.
Râd și lovesc ușor peretele cu vârful pantofului.
- Îmi pare rău, cred că nu ai noroc.
Râde și ea, dar pare tensionată și afectată. Și apoi se face liniște. Știu ce se întâmplă. Și ea trage de timp. Așteaptă. Niciunul nu vrea să fie primul care aduce în discuție beția cu tequila. Poate că ar trebui să așteptăm și să purtăm această conversație față în față.
Capul unuia dintre antrenorii mei se ivește la capătul holului:
- Donelson, ne pregătim să începem. Nu vii și tu?
- Da, scuză-mă! Vin într-un minut.
Nu pare prea mulțumit când aude asta.
NFL este foarte diferită de fotbalul din facultate. Aici nu ne dădăcește nimeni, dar suntem amendați în mod cert dacă întârziem la antrenamente, suntem ținuți pe tușă sau chiar excluși din echipă când ratăm prea mult.
Când joci la nivel profesionist, toți așteaptă de la tine doar competență totală, iar această presiune mă apasă mereu, în unele momente mai mult decât în altele. Ca acum, de exemplu, când trebuie să vorbesc cu Bree, dar trebuie să mă duc la ședința aceea. În timpul sezonului, îți pierzi dreptul la o viață normală. Toată lumea și orice altceva în afară de fotbal trebuie să fie pe planul 2. Dar eu nu vreau să o pun pe Bree pe planul 2. Vreau să-i acord toată atenția mea, ca să se simtă apreciată. Pe de altă parte, trebuie să mă concentrez 100% asupra carierei mele, altfel voi rămâne în urmă.
Trebuie doar să găsesc o modalitate de a-mi aduce capacitatea la 200%. Până acum, simțeam că pot ține totul în echilibru. Dar în ultima vreme trăiesc un sentiment pe care nu-l pot descrie și care mă urmărește peste tot pe unde mă duc. Este ca și cum totul s-ar roti în jurul meu în permanență. Nu am cum să mă liniștesc.
Nu știu... Voi fi bine. Probabil sunt doar emoțiile din play-off.
Mă uit spre sala de conferințe, știind că trebuie să intru acolo înainte de a întârzia oficial.
- Ascultă, Bree...
- N-AM VRUT SĂ ZIC NIMIC DIN CE AM ZIS! strigă ea dintr-o suflare.
Plămânii mi se dezumflă și mă întorc cu spatele la ședința în care ar trebui să fiu.
- Vorbim despre filmuleț?
- Da. Și, Nathan, să știi că îmi pare atât de rău! Știi cum mă simt când beau tequila. Bree cea beată este ca un animal care-și apără teritoriul, iar eu am spus o mulțime de prostii, că tu ai sentimente pentru mine și că eu am îndepărtat alte femei din viața ta ca pe niște pete, dar de fapt vorbea alcoolul, nu eu. Numai tequila a fost de vină!
Nu pot să vorbesc, pentru că nu știu ce să spun. Gândurile mi se învârt în cap ca un ghem de mărăcini pe o prerie bătută de vânturi.
Mi-am permis să visez prea mult în dimineața asta. Ar fi trebuit să știu.
Bree îmi tot spune de 6 ani că nu ar vrea să aibă niciodată o idilă cu mine. De ce, după un discurs la beție, am putut crede că sentimentele ei s-ar fi schimbat?
- În ordine, o liniștesc și mă forțez să chicotesc, pentru că nu vreau să par un ciudat și să o pierd din cauza asta. Așa credeam și eu. Nu-ți face griji în privința asta. Am și uitat ce a fost aseară.
- Ești sigur? Trebuie să vorbim mai mult despre asta? Nu te-am convins că spun adevărul? Pentru că suntem atât de buni prieteni încât ar fi practic un incest dacă am avea o idilă! Îți poți imagina?! spune ea cu un râset slab.
Îmi încleștez pumnul pe lângă corp pentru că, da, îmi pot imagina. Și nu mi se pare deloc incest. Mă simt de parcă aș fi mers cu picioarele goale și aș fi călcat într-un cui ruginit. Trag adânc aer în piept și îmi frec ceafa.
- Serios, este totul în regulă, Bree. Te cred. Dar acum trebuie să intru într-o ședință cu antrenorii.
- Oh, sigur! Sigur că da! Îmi pare rău că te-am deranjat. Putem vorbi mai târziu.
- Bineînțeles.
- Cinăm diseară?
- Da, îți trimit un mesaj când se termină antrenamentul. Probabil pe la 18.30.
- Grozav! spune ea cu o voce prea veselă, care mă calcă pe nervii amorțiți. O să fac lasagna vegetariană.
Oftez adânc, simțindu-i încercările evidente de a neutraliza situația. M-am săturat de neutralitate. Sunt pregătit să provoc o furtună.
- Nu trebuie să gătești. Putem să comandăm ceva și iau mâncarea în drum
spre casă.
- Nu. Vreau să gătesc ceva bun! Măcar atât pot să fac după toate astea. Voi pregăti o lasagna, ne vom juca Super Mario ca de obicei și totul va fi minunat!
Da. Complet normal.
„Totul va fi minunat.“
Ajung acasă după antrenament și imediat simt mirosul apetisant de lasagna vegetariană gătită de Bree și o văd zumzăind prin bucătărie și dansând pe Do You Believe in Magic.
Bree a făcut practică, după orele de curs, în bucătăria unui mic restaurant de când ne-am cunoscut până când a absolvit liceul. Am încercat să mă angajez și eu acolo pentru a petrece mai mult timp cu ea, dar părinții mei au aflat și m-au făcut să renunț. Nu voiau să mă concentrez la altceva în afară de sport și, cum ei erau destul de înstăriți, nu am avut niciodată nevoie de o slujbă.
Părinții lui Bree munceau însă din greu pentru fiecare bănuț pe care îl câștigau, la fel ca Bree. Nu știu cum a reușit să facă totul - școală, dans și muncă - dar a reușit. O parte din mine era invidioasă pe ea și pe modul în care a reușit să muncească și să economisească pentru a-și cumpăra propria mașină. Da, este adevărat, era o hardughie pe roți, dar era a ei! Mie mi s-a oferit totul și chiar și atunci am fost cocoloșit de fiecare dată. Am condus un bolid de 40 000 de dolari la vârsta de 16 ani - asta în timp ce bara de protecție a mașinii lui Bree era lipită cu bandă adezivă verde neon.
Nu mă pot plânge prea mult pentru că părinții m-au adus unde sunt acum, dar se pare că o parte din sufletul meu nu i-a iertat pe deplin pentru cât de mult m-au condus spre succes, deoarece de fiecare dată când văd numele lor pe ecranul telefonului când mă apelează, trebuie să respir adânc înainte de a răspunde. Tot ce îmi doream erau fotbal și bandă adezivă verde neon, dar întotdeauna am avut sentimentul că părinții mei s-au uitat la mine și nu au văzut decât un mod de a-și asigura securitatea financiară și statutul pentru tot restul vieții. Fotbalul a fost singura viață pe care au vrut să o trăiesc.
Dar am vorbit destul despre părinții mei.
Bree este o bucătăreasă incredibilă, dar știu că urăște să gătească, motiv pentru care mă simt prost când o privesc cum încearcă să se revanșeze pentru ce s-a întâmplat aseară. Deși, recunosc, nu pare că ar urî să pregătească lasagna în momentul de față după cum își mișcă șoldurile pe muzică.
Încă nu mă vede, așa că, zâmbind, îmi încrucișez brațele la piept și mă sprijin de cadrul ușii în timp ce o privesc cum se apleacă peste blatul din mijlocul bucătăriei pentru a lansa cu un zvâcnet o mână de parmezan ras într-un bol de salată. Părul îi tresaltă în jurul umerilor de parcă ar fi la fel de energic ca ea.
Dintr-odată, devine conștientă de faptul că sunt acolo și își înalță capul.
Obrajii i se înroșesc doar pentru o fracțiune de secundă înainte ca dansul ei să devină și mai încins.
- Ești un ticălos dacă stai acolo și mă spionezi! strigă ea, încercând să acopere muzica, și vine în pași de dans către mine.
Se preface că aruncă o lansetă și mă trage spre ea.
Mă duce la spălătoria de mașini. Mergem la cumpărături.
Nu spun nimic, doar zâmbesc în timp ce Bree își mișcă brațele ca valurile oceanului până în fața mea. Este cea mai incredibilă balerină și să o vezi dansând este cu adevărat magic, dar, oh, Dumnezeule, este o dansatoare modernă adorabil de sălbatică! Părul i se răsucește și i se rotește. Poartă un maiou de un roșu-închis, cu multe bretele minuscule încrucișate. Nu știu cum a reușit să intre în chestia aia. Partea din spate este joasă, lăsând vederii o bună parte din spate, dar și sutienul sport de culoare neagră. Pantalonii de jogging gri, largi, cu banda elastică trasă în jos, îi cad pe șolduri.
Îmbrăcămintea îi scoate în evidență fiecare dintre curbele și formele atletice, iar eu sper că nu-mi atârnă limba într-o parte a gurii.
Bree a ieșit direct din visurile mele, iar senzația asta doar se amplifică pe măsură ce mișcările ei de dans devin mai moderne și se răsucește în fața mea de parcă am fi într-un club, ascultând versurile melodiei. Încearcă să mă facă să râd, iar eu mă străduiesc să nu mă holbez ca un pervers.
Nu mă mai pot abține când se întoarce cu fața la mine, clătinând ispititor din șolduri și prefăcându-se că își plimbă mâinile pe tot corpul meu fără să mă atingă. Înfățișarea ei este atât de senzuală - Bree strâmbă din nas în timp ce își mușcă o buză, iar pe fundal se aude cel mai inocent cântec. În cele din urmă, un hohot de râs mi se desprinde din piept și privesc într-o parte în loc să-mi pun palmele pe șoldurile ei și să o trag aproape de mine ca să ne putem atinge cu adevărat.
„Practic, incest.“
Expresia mea trebuie să se fi schimbat deoarece Bree se oprește din dans, rămasă puțin fără suflare, și bagă mâna în buzunar ca să scoată telecomanda pentru boxe. Oprește muzica, iar sunetele vesele se sting brusc. Îmi dau seama că am brațele strâns încrucișate în față. Ea mă privește și zâmbetul i se estompează.
- Ești supărat pe mine... pentru ce am spus în filmuleț?
Vederea chipului ei, întristat dintr-odată, îmi sfâșie inima. Crede că sunt supărat pentru ce a spus? Dimpotrivă, sunt supărat pentru că nu este adevărat! Nu, nici măcar nu sunt supărat. Sunt doar bosumflat. Sunt un copil bosumflat și trebuie să trec peste asta. Ce simte ea pentru mine nu este o știre de ultimă oră. Mereu a fost așa.
Îmi forțez fața să se înmoaie și să schițeze un surâs.
- Nu sunt deloc supărat.
Fac un pas în față, respirând adânc, în timp ce o trag la pieptul meu. Ea își înfășoară brațele în jurul taliei mele și mă strânge cu putere.
Strivită de pieptul meu, își ridică privirea pentru a-mi surprinde ochii. Ai ei sunt de culoarea cafelei cu un strop de frișcă. Exact așa cum cred că sunt și ai mei.
- Ești sigur?
- Sunt sigur. Cum aș putea fi supărat știind că tu doar încercai să faci pe toată lumea să conștientizeze că ding-a-lingul meu nu este treaba nimănui?
Bree geme și își îngroapă fața în cămașa mea, strângând-o dramatic de parcă ar vrea să pătrundă în ea și să moară acolo.
- Eu l-am numit astfel, nu-i așa? Te rog să uiți că ai auzit vreodată cuvântul ăsta ieșind din gura mea.
- Nicio șansă. Este atât de seducător, nu crezi? Femeile vor năvăli asupra mea când îi voi spune așa.
E bine să o simt cum râde la pieptul meu. Toată ziua mi-am dorit-o exact în poziția asta. În fiecare zi. „Ah, oprește-te, Nathan!“ Am nevoie de câteva minute pentru a-mi aduna sentimentele frânte înainte de a fi gata să revin la prietenia noastră normală.
Îi dau drumul din brațe.
- Dacă nu ai nevoie de ajutor chiar acum, aș vrea să mă schimb înainte să mâncăm.
Își freacă brațul cu palma - probabil încă simte energia mea ciudată.
- Da, nicio problemă. O să pun lasagna în farfurii până atunci.
Mă întorc în dormitor să-mi ling rănile. Pe patul meu se află o sacoșă de pânză uriașă, plină cu scrisori și pachete. Tocmai mă pregăteam să o strig și să o întreb pe Bree despre ce este vorba, când apare la ușa mea cu răsuflarea întretăiată, de parcă ar fi alergat până aici.
- Oh, apropo! Agentul tău a trimis asta mai devreme. Sunt scrisorile de la fani.
Mă încrunt. Sunt obișnuit să primesc scrisori de la fani, dar nu atât de multe.
- Dar sunt... sunt o mulțime de scrisori.
Bree își mușcă buza de jos și se strâmbă.
- Da. Este un fel de... Ei bine, poate că ar trebui să deschizi câteva.
E ciudat. Încep să sortez teancul de scrisori, iar singurul lucru pe care îl văd sunt nenumărate creioane de curățat petele având atașate de ele bilețele pe care scrie „Șterge-le pe toate celelalte femei și păstreaz-o pe Bree!“
Următoarele 3 scrisori pe care le deschid spun ceva asemănător. Altele continuă să vorbească despre cât de mult o adoră pe Bree - și sunt de acord, dar este clar că iau acel filmuleț făcut la beție un pic prea în serios.
Fluier a mirare când mă uit din nou în geantă și îmi dau seama că trebuie să fie vreo sută de creioane de îndepărtat pete acolo. Nu voi mai avea niciodată nevoie de scuze pentru o cămașă pătată.
- Toate sunt așa?
Mai culeg 5 bilețele și le arunc lângă sacoșa de pânză. Bree se apropie încet, prin spatele meu, de parcă se teme că mă voi întoarce și mă voi năpusti asupra ei.
- Da, suspină ea. Îmi pare foarte, foarte, foarte rău! Nu mi-am dat seama că acea femeie... Kara... era jurnalistă. Dar, chiar dacă aș fi știut, eram atât de luată de val, încât mă tem că tot aș fi spus acele nebunii.
Oftează din nou când se uită la muntele de scrisori de la fani.
- Ți-am provocat atâtea neplăceri...
Îi iau mâna și o strâng în palmă, deși știu că nu ar trebui.
- Hei, am spus că este în regulă și am vorbit serios. Îi voi suna pe Nicole și pe Tim mai târziu și voi face o declarație. Nu-mi pasă de imaginea mea, sunt doar puțin îngrijorat pentru...
Privesc iar spre mormanul de scrisori.
- Efortul în plus? Faptul că îți dezamăgești fanii? Faptul că trebuie să convingi pe toată lumea că nu suntem cu adevărat împreună?
- Nu, sunt îngrijorat pentru tine, spun și o privesc atent. Știu că nu-ți place să fii în lumina reflectoarelor și sunt sigur că acest lucru este inconfortabil pentru tine. Și probabil acum vei dori să îți faci pagina de Instagram privată.
- Oh, am făcut-o deja, spune ea, părând obosită într-un mod care îmi provoacă un junghi dureros în stomac.
Ea nu și-a dorit niciodată această viață.
- M-am trezit cu 10 000 de urmăritori noi. Și când am coborât în această dimineață ca să merg acasă, în fața porții mă așteptau mai mulți reporteri. Portarul tău a fost drăguț, m-a strecurat prin spate și m-a dus acasă.
La naiba! Nici măcar nu m-am gândit la faptul că am adus-o pe Bree aseară cu mașina mea, iar azi-dimineață nu avea mașina ei la dispoziție.
Dumnezeule, mereu dau greș!
Asta nu e bine. Nu doar fiindcă mă îngrijorează siguranța lui Bree, ci și pentru că sunt îngrozit că asta înseamnă că ea va pleca din viața mea. A fost foarte tranșantă, încă de la început, cu privire la ce va permite în această prietenie, iar vedetismul era scris cu litere îngroșate în secțiunea INTERZIS.
- Cum s-a întâmplat asta atât de repede? întreb în timp ce arunc o scrisoare înapoi în teanc.
- Imaginile cu mine în baie, pe care le-a filmat Kara pe furiș, au devenit virale și, pentru că mi-a folosit numele complet în articol, toată lumea mi-a găsit contul foarte ușor. Iar aceste mesaje de la fanii tăi au apărut fiindcă în această dimineață a circulat pe Instagram o postare ce îi încuraja pe oamenii care locuiesc în zonă să lase bilețele la biroul agentului tău, astfel încât să le primești. Pot să spun că este înfricoșător?
- Și mai înfricoșător este că au făcut-o atât de mulți. Trebuiau să iasă și să cumpere un creion pentru îndepărtarea petelor.
Niciodată nu am reușit să mă obișnuiesc cu fanii. Asta este o parte a profesiei mele pe care o disprețuiesc.
- Cred că povestea nu se va opri prea curând. Ne-au etichetat pe amândoi în repostări video și au folosit hashtagul #TideGirl. Fată curată, foarte măgulitor, ce să spun, strâmbă ea din nas. De fapt, este o aluzie la ce am spus în filmuleț.
- Când ai zis că ți-ai dori să folosești un creion de scoatere a petelor pentru a le șterge pe toate femeile din viața mea?
Regret imediat că am adus vorba despre asta. Este clar că nu vrea să revină asupra subiectului. Bree își trage mâna dintre palmele mele, acoperindu-și obrajii.
- Tequila, Nathan. Tequila m-a făcut să o spun!
Râd, sperând să o mai liniștesc, chiar dacă tot ce vreau să fac este să mă ghemuiesc, deprimat, pe podea. Voi fi mai bine mâine, când îmi voi putea reseta creierul și mă voi trezi fără speranța unei relații reale cu Bree.
- Bine, ascultă, vreau să stai puțin retrasă până când o voi suna pe Nicole. O s-o rog să vadă care sunt efectele negative. Să nu mergi singură acasă, iar dacă trebuie să mergi la băcănie sau undeva în public, o să-mi trimit garda de corp cu tine până când se termină toate astea.
- Efectele negative?! Eu ți-am făcut rău! Doamne, sunt cea mai rea prietenă!
- Bree, este pentru tine, nu pentru mine.
Nu sunt eu cel care disprețuiește lumina reflectoarelor. Sau ideea unei relații romantice între noi.
Umerii ei se relaxează.
- Ah, am înțeles. Acum mi-e un pic mai bine.
Face o pauză și se uită la teancul de scrisori de la fani de parcă ar încerca să invoce puteri magice și să le trimită pe toate într-o altă dimensiune. Nu reușește. Capacitățile ei nu sunt suficient de puternice.
- Putem să mergem să mâncăm și să uităm de toate astea pentru o vreme?
- Sigur. Mă duc să-mi schimb cămașa, pentru că, în mod ironic, are o pată pe ea.
Râdem amândoi, iar asta risipește puțin tensiunea din aer. Îmi scot cămașa și mă îndrept spre dulap pentru a lua una curată. Atunci surprind fața lui Bree în oglindă. Încă este aici, privindu-mă din spate, cu gura ușor deschisă. Nu-și întoarce privirea. Ochii ei sunt lipiți de mine, iar eu trebuie să mă străduiesc din răsputeri să nu mă încordez. Stai, ar trebui să mă încordez? Nu. Ar fi ridicol, fiindcă atunci ar fi evident că i-am surprins privirea, nu?
Iar ea mă privește cu atenție. Și este o scânteie în ochii ei pe care nu am observat-o până acum. Probabil m-a mai văzut fără cămașă de aproape o sută de ori și întotdeauna am crezut că îi este indiferent corpul meu. Nu a părut niciodată impresionată de el. Acum mă întreb dacă nu cumva se uită așa la mine când nu o observ... Speranța îmi crește din nou în piept și mă hotărăsc să transform asta într-un mic experiment.
Îmi strecor mâna într-un sertar și scot un tricou alb, simplu, întinzându-mi gâtul dintr-o parte în alta de câteva ori, ca și cum mușchii mi-ar fi foarte încordați. Ridic tricoul deasupra capului și îl trag în jos în modul sexy în care am fost pus să o fac în acele reclame de la Jockey. Îmi întind umerii și ridic brațele, știind foarte bine că asta îmi face toți mușchii să se strângă și să se unduiască. Poate cineva să-mi aducă repede niște ulei? Ar fi grozav.
Nici măcar nu-mi pare rău, pentru că acest experiment produce niște rezultate foarte convingătoare. Ochii lui Bree sunt ațintiți asupra mea și o văd că își mușcă buza aproape până la punctul de a-i da sângele. Pleoapele îi sunt grele, parcă spunând că îi place ce vede. Asta nu este privirea unei femei care nutrește față de mine sentimentele pe care le-ar nutri o soră.
„Nici Un Pic.“
Mă întorc, iar în acea fracțiune de secundă se uită brusc în altă parte ca și cum ar fi fost tot timpul un mielușel inocent. Totuși, obrajii ei sunt îmbujorați. Ca niște căpșune aproape coapte.
- Gata? mă întreabă cu o voce ridicată și vioaie.
Nu poate să mă privească în ochi și, deodată, mă întreb dacă nu cumva tequila nu a făcut-o să spună prostii. Poate că doar a împiedicat-o să se mai cenzureze. Și poate că băieții aveau dreptate.
Se eliberează ceva din mine. Este posibil să nu mă fi hidratat suficient în timpul antrenamentului de azi sau poate că am o criză timpurie a vârstei a doua, dar brusc simt că îmi asum un mare risc. Și că nu mai sunt dispus să stau pe gânduri, ci să acționez.
- Bree, încep eu, iar tonul meu spune clar că este pe cale să se întâmple ceva important.
Ochii ei se măresc imediat.
- Da?
Fac un pas mai aproape de ea. Ai crede că aș fi rămas fără cuvinte, dar am repetat asta în minte de atâtea ori încât știu fiecare cuvânt pe care trebuie să-l spun.
- Ascultă, Bree, în legătură cu ce ai spus în filmulețul de aseară...
Mă întrerupe o bătaie puternică în ușa de la intrare. Bree pare ușurată și practic sare pe vârfuri când exclamă:
- Oh, este cineva la ușă! Mă duc să văd cine este!
Grozav! Pur și simplu, grozav.
CAPITOLUL 11
BREE
Deschid ușa casei și agenta lui Nathan, Nicole, intră purtând un costum gri fabulos, o geantă uriașă de piele pe umăr și o placă mare de spumă sub braț.
- Ah, ce bine! Ești deja aici, îmi spune ea în timp ce trece pe lângă mine.
Pantofii ei negri stileto fac zgomot pe podeaua de lemn masiv - nu am idee cum reușește să se miște atât de repede în asemenea încălțări. Aș cădea direct în nas pe podeaua alunecoasă dacă aș încerca să mă mișc așa cum o face ea în acele frumuseți. Dar nu Nicole. Ea alunecă. Plutește. Este o femeie care te provoacă să te măsori cu ea. Cred că m-am îndrăgostit de o fată.
Nicole e agenta lui Nathan încă de la începutul carierei lui și este incredibilă. Femeia asta e o forță a naturii, directă și tranșantă, renumită pentru că negociază cele mai dure contracte din NFL. Nicole a preluat cariera sportivă a lui Nathan și a condus-o spre înălțimi incredibile.
Vreau o Nicole. M-am oferit să o plătesc cu o mulțime de îmbrățișări și cuvinte de laudă pentru a-mi ghida și mie cariera în direcția cea bună, dar, în mod ciudat, m-a refuzat, apoi a continuat să-i facă programul lui Nathan pe telefon. Este loială - pot respecta asta. În plus, mă descurc bine pe cont propriu. Ei bine, cu excepția părții în care, în tot acest timp, Nathan m-a susținut financiar pe linia de plutire fără ca eu să știu. Și încă nu mă pot hotărî să trimit solicitarea pentru The Good Factory, pe care am completat-o de 5 ori. Da, mă descurc bine.
În momentul în care Nicole pregătește ceea ce îmi imaginez că este un fel de prezentare pe placa de spumă (sper să implice și sclipici), Nathan apare din dormitor. Nici nu vreau să mă gândesc la ce se pregătea să-mi spună în camera lui. Nu am fost niciodată mai încântată de o întrerupere neașteptată.
După cum se anunța, era pe cale să mă dezamăgească ușor. „Ascultă, Bree, în legătură cu ce ai spus în filmulețul de aseară... Sunt foarte flatat, dar vreau să mă asigur că suntem pe aceeași lungime de undă și că știi că vom fi doar prieteni.“
Un fior subit îmi străbate tot corpul și îmi îndrept atenția spre Nathan și Nicole.
- Bună, Nathan, îmi pare rău că te deranjez într-o seară ca asta. Am încercat să te sun, dar nu ai răspuns. E clar că erai ocupat.
Ochii ei cenușii se îndreaptă răutăcios spre mine și revin asupra lui.
Amândoi începem să debităm aiureli, cu speranța că o vom induce în eroare:
- Oh, noi doar...
- Lasagna!
- Și apoi o pată pe cămașa mea.
- O masă de scuze și apoi am plecat direct acasă!
Nicole ridică o mână, de parcă ar vrea să reducă la tăcere o grupă de grădiniță.
- Dați-mi voie să vă scutesc pe amândoi de explicații. Nu mă interesează.
Apoi zâmbește și își strânge coada de cal blondă și impecabilă. Părul ei are în vârfuri acea răsucire adorabilă ca a păpușii Barbie.
- Sunt aici din cauza unei probleme delicate pe care trebuie să o discut cu amândoi.
- Cu amândoi? rostim într-un glas și îmi vine să trag o palmă - și lui, și mie pentru că avem un ton atât de enervant.
Nathan se apropie de mine în timp ce Nicole își ajustează placa în poziție verticală pe măsuța de cafea, apoi deschide ambele clapete. De data aceasta, atât eu, cât și Nathan tresărim îngroziți. Oh, Nicole. Biata femeie! Este clar că presiunea acestei slujbe și-a pus amprenta asupra creierului ei.
Prezentarea are cu siguranță sclipici. De asemenea, are o mulțime de fotografii cu mine și cu Nathan, smulse din străfundurile Google. Sunt în mare parte fotografii surprinse de paparazzi, cu noi mergând unul lângă altul spre o cafenea sau fotografii individuale tăiate și lipite pentru a părea că stăm împreună. Foarte multe sunt luate de pe contul meu de Instagram.
Surprinzător, dar partea cea mai rea este numărul de inimioare de prost-gust pe care ea le-a desenat în jurul fotografiilor și o listă cu nume de copii din care putem alege numele bebelușului nostru inexistent și nenăscut.
- Nicole... începe Nathan, dar nu știe cum să continue.
Privirea ei se mută de la unul la celălalt și observă groaza noastră reciprocă.
- Oh, Doamne, crezi că eu am făcut asta?! Insultător. Nu, acesta este motivul pentru care sunt aici în seara asta. Un fan a făcut acest altar pentru voi doi și l-a lăsat la agenție mai devreme. Sunt și altele la fel.
Ei bine, asta schimbă imediat lucrurile. Nathan are același gând ca mine, iar amândoi ne întoarcem brusc unul spre celălalt și strigăm:
- Am prezis eu!
Arăt cu degetul spre el:
- Eu am spus-o prima!
El își dă ochii peste cap, indignat:
- Nici pe departe. A fost egalitate.
În niciun caz nu trebuie să mă pierd în fața acelei plăci de spumă înfiorătoare.
- De ce ar fi nevoie de asta? Uită-te în jur, amice - nu se potrivește deloc cu decorul tău.
El ridică o sprânceană:
- Și se potrivește cu al tău?
- Nu...
Îmi mijesc ochii și mă prefac că sunt un antreprenor, măsurând placa de spumă cu degetele.
- Dar are dimensiunea perfectă pentru a ascunde acea crăpătură mare din peretele dormitorului meu.
Nathan înclină din cap.
- Vom rezolva asta în mod corect: un război cu degetul mare.
Izbucnesc într-un râs ironic.
- Da, chiar așa! Nu o să mă mai las păcălită din nou. Uită-te la chestiile alea uriașe pe care le numești degete. Nu-i corect! Ceea ce vom face este...
Nicole bate scurt din palme, iar umerii noștri tresaltă.
- Sunt prea ocupată pentru așa ceva, spune ea. O să stabiliți mai târziu cine merită altarul ăsta groaznic. Acum să ne așezăm la masă și eu voi aduce documentele.
O urmăm pe Nicole la masa din bucătărie și nu mă pot abține să nu mă simt puțin ca și cum m-aș îndrepta spre biroul directoarei din liceu. Nathan se așază lângă mine, iar mâna lui se odihnește instinctiv pe spătarul scaunului meu. Sunt mai mult decât conștientă de asta. Nimic altceva în afară de brațul său în spatele meu nu-mi poate capta atenția.
Nicole își ridică palmele în față, lipindu-le una de cealaltă, cu coatele sprijinite pe masă.
- Fiindcă timpul tuturor este prețios, să trecem direct la subiect! Nu știu cât de mult ați accesat rețelele sociale astăzi. Nathan, știu că încerci să te ferești cât mai mult de ele, dar sunt sigură că, după ce ai văzut altarul din spumă și toate scrisorile de la fani pe care ți le-am trimis mai devreme, ești capabil să înțelegi cât de viral a devenit filmulețul cu Bree.
Simt un gol în stomac. Întâlnirea asta este despre mine în mod special!
Oh, Doamne, i-am creat probleme serioase lui Nathan? Oare ea o să spună că Nathan ar trebui să scape de mine? Trebuie să ofer o soluție înainte ca lucrurile să scape de sub control.
- Pot să vorbesc? încep eu, ridicându-mă de la masă ca și cum aș prezenta un caz la tribunal. Vă rog să-mi permiteți să vă spun cât de rău îmi pare pentru cele întâmplate. Îmi dau seama că este numai vina mea. Îmi asum întreaga responsabilitate și voi face tot ce trebuie pentru a remedia situația. Sora mea s-a oferit să mă lase să stau la ea câteva zile ca să punem capăt tuturor bârfelor...
Nicole mă întrerupe, râzând înfundat. Clipesc și mă uit la Nathan. El ridică din umeri, părând la fel de confuz ca mine.
- Crezi că vreau să te scot din peisaj? spune ea și râde din nou, clătinând din cap. Stai jos, Bree!
Mă conformez rapid și simt o durere ascuțită în coccis fiindcă m-am trântit pe scaun cu prea multă forță.
- Și ce crezi că ar trebui să facem? o întreabă Nathan, iar jumătate din creierul meu încă este concentrată la mâna lui care se agață de spătarul scaunului meu.
Când inspir adânc, partea laterală a degetului său mare îmi atinge omoplatul. Mi se pare mie sau m-a atins - cu totul întâmplător - mai des?
Sunt aceste mici atingeri accidentale sau...
„Nu, nu contează.“
Nicole își drege glasul - probabil pentru că își simte gâtul iritat de atâta râs.
- Ca să fiu concisă, voi doi ar trebui să vă întâlniți.
Simt că-mi cade falca pe podea cu atâta putere, încât face să se cutremure întreaga clădire.
- Stai... scuză-mă... Ce? Nu cred că am auzit bine.
- Voi doi ar trebui să vă întâlniți.
Îmi frec energic urechea.
- Ha! Îmi pare rău. Cred că am ceva la ureche. Te tot aud spunând că ar trebui să...
- Să ne întâlnim, termină Nathan fraza și simt cum mi se face pielea de găină la auzul acestor cuvinte.
- Asta spune ea. Dar de ce am face asta? o întreabă el pe Nicole.
Ea râde din nou, iar eu vreau să-i fur vocea, așa cum a făcut Ursula cu Ariel, pentru că acum chiar mă calcă pe nervi.
- Păi...
Ia câteva foi de hârtie din fața ei și le bate de masă, așezându-le într-un teanc ordonat, apoi continuă:
- Marile branduri încep, în sfârșit, să înțeleagă că social media este modalitatea numărul 1 de a ajunge la publicul tânăr. Cu toții au început să caute influenceri pe Instagram și TikTok și să utilizeze aceste platforme pentru a vinde mai multe produse într-un mod organizat.
Cred că de aceea fluxul meu de Instagram mi se pare mereu ca o plimbare pe culoarele unui supermarket.
- Cei de la Tide, compania care produce detergenți de rufe, au aflat de filmulețul tău devenit viral și au fost încântați. Contul lor a avut o creștere de 30% în ceea ce privește gradul de implicare de când a fost difuzat videoclipul aseară, iar a spune că sunt impresionați ar fi o subestimare. V-au făcut o ofertă, ne anunță Nicole, după care ridică teancul de hârtii și le așază în fața noastră.
Pare a fi un fel de contract, iar literele sunt atât de mici și de înghesuite încât nu sunt sigură că sunt făcute pentru a fi citite de oameni.
- Tide are deja un spot publicitar programat în timpul Super Bowl, dar, având în vedere agitația masivă din jurul creionului de îndepărtare a petelor, vor ca voi doi să filmați unul nou, pornind de la ceea ce a spus Bree în filmulețul după care este înnebunită toată lumea. Ar fi ceva drăguț și ironic și l-ar avantaja de minune pe Nathan.
Amândoi rămânem tăcuți preț de câteva clipe, analizând și reanalizând situația, până când reușim să dăm un sens acestor informații aparent absurde. Tot ce pot să gândesc în momentul de față poate fi structurat astfel:
1) Nu am intrat în vreun bucluc, ura! 2) Degetul mare al lui Nathan încă îmi atinge pielea. 3) Un accent pe numărul 2.
Nathan își vine în fire mai repede decât mine.
- Deci, de ce ar trebui să ne întâlnim mai exact? De ce nu putem să facem reclama împreună și gata?
- Cuplurile de la Hollywood fac tot timpul acest gen de lucruri, ca publicitate pentru filmele pe care le promovează. Este același principiu. Ei vor ca voi să deveniți un cuplu - real sau fals, în funcție de preferințele voastre - până la turnarea reclamei, pentru a continua să stârnim interesul oamenilor față de brand. Desigur, Nathan, ei știu că acum vei juca în play-off și că timpul tău este limitat, așa că îți cer doar o singură ieșire publică în care poți fi văzut și fotografiat în timp ce arătați ca un cuplu. Există câteva observații legate de postarea pe Instagram de câteva ori și de hashtagurile pe care ei ar dori să le folosești, dar totul pare fezabil în opinia mea. Ah, și există un acord de confidențialitate pe care ar trebui să îl semnați amândoi.
- Și după reclamă? întreabă Nathan, aruncându-și pe furiș privirea către mine.
- Vă despărțiți, vă căsătoriți, faceți orice... Depinde de voi, ridică ea din umeri.
Nu e mare lucru. Doar o conversație întâmplătoare între prieteni în care cuvântul CĂSĂTORIE este folosit cu referire la mine și la Nathan.
- Ar trebui să știi că, dacă decizi să accepți afacerea, suma oferită este semnificativă pentru amândoi, dar vei fi sub contract pentru a respecta termenii. Bineînțeles, am analizat deja totul pentru a mă asigura că solicitările lor sunt rezonabile. Și nici măcar nu aș fi adus vorba despre asta dacă nu aș fi crezut că este bine pentru cariera ta, Nathan. Acest tip de publicitate pozitivă este exact genul de lucru de care avem nevoie pentru a atrage mai multe contracte de sponsorizare în afara sezonului.
Ochii luminoși ca două raze laser ai lui Nicole se îndreaptă spre mine.
- Și Bree, așa cum am spus, sunt bani foarte mulți la mijloc. Uite, aici este suma!
Mă uit pe foaie, acolo unde ea pune degetul cu o manichiură ireproșabilă și... DOAMNE SFINTE! O să primesc pentru o singură reclamă suma asta cu multe zerouri plus câteva întâlniri cu Nathan?!
Mă uit în dreapta, încercând să îl privesc pentru a vedea ce părere are despre toate astea, dar fața lui este impasibilă. Așteaptă ca eu să mă hotărăsc prima, dar cu siguranță ar vrea să se implice. Genul ăsta de lucruri ar fi ceva extraordinar pentru imaginea lui, iar a se preface că se întâlnește cu mine câteva săptămâni nu ar fi mare lucru pentru el deoarece nu nutrește sentimente de iubire pentru mine. De asemenea, în joc sunt foarte mulți bani - o sumă care m-ar ajuta să scap de groaznicul meu apartament și să mă mut într-o locuință fără pereți mucegăiți. Mi-aș putea cumpăra chiar și o mașină nouă! Sau... Hei! Aș putea să-i achit lui Nathan chiria pe care a plătit-o în numele meu atâția ani. E ceva fantastic.
Știu că Nathan nu ar ține niciodată problema chiriei ca o sabie deasupra capului meu, dar m-ar face să mă simt mai bine să știu că nu am nicio datorie financiară față de el.
Motivul pentru care vreau să-i dau înapoi banii nu este mândria sau încăpățânarea. Este ceva mai complicat. E încrederea că pot să mă întrețin singură și este, de asemenea, o formă de a avea grijă de prietenul meu. Îmi dau seama că el nu are nevoie de acești bani de la mine, dar, încă de când eram în liceu, prietenii și familia lui Nathan l-au privit întotdeauna ca pe un salvator financiar, ca și cum singura lui responsabilitate ar fi fost să îi scape de problemele cu banii. Eu refuz să îl tratez vreodată astfel. Așa că s-ar putea să fiu nevoită să accept „reducerea pentru prieteni și familie“ pe care el o aplică și în cazul chiriei studioului meu până când voi stabili următorul pas ce trebuie făcut, dar cert este că într-o zi îl voi răsplăti pentru generozitatea lui.
Din păcate, asta înseamnă că trebuie să mă întâlnesc cu cel mai bun prieten al meu așa cum se întâlnesc doi iubiți. Oare voi reuși să trec această linie a prieteniei și să revin în cele din urmă nevătămată? Sunt sceptică. Din cauza îndoielii care m-a cuprins, umerii îmi cad brusc, iar Nathan observă.
Ridică privirea spre Nicole și îi spune:
- Poți, te rog, să ne lași singuri 1 minut pentru a discuta?
- Bineînțeles. Cât timp o să discutați, voi ieși pe balcon, fiindcă oricum am de dat câteva telefoane.
Înainte de a ieși din cameră, Nicole așază un mic stilou lângă teancul de hârtii. Apoi ușa se trântește în urma ei, iar eu tresar din cauza zgomotului sec. Mă simt neliniștită. Piciorul îmi tremură, iar genunchiul îmi tresaltă.
- Bree, spune Nathan pe un ton liniștitor, întinzându-se să îmi calmeze piciorul. Nu este nevoie să facem asta. Rostește un singur cuvânt și îi voi cere lui Nicole să arunce hârtiile la gunoi!
Privirea mi se ridică de pe teancul de contracte, îndreptându-se către Nathan. Este atât de relaxat. Nu-i tremură piciorul și nici nu-i tresaltă genunchiul. În schimb, ochii lui negri par la fel de liniștiți ca un miez de noapte, când nu poți să dormi, te uiți pe fereastră și totul este calm și tăcut.
- Așadar, lași alegerea în seama mea? îl întreb, incomodată de greutatea conștientizării acestui fapt.
- Bineînțeles. Sunt deja obișnuit cu această viață. Tu ești cea care ar fi cea mai afectată de schimbarea bruscă.
- Dar ești de acord cu... partea cu întâlnirile?
Chipul lui este străfulgerat de o grimasă. Își ferește o clipă privirea, apoi se uită la mine.
- Ei bine, eu...
Începe să bată darabana cu degetul mare în spătarul scaunului meu, iar vibrația îmi face omoplatul să tresară și simt cum mi se ridică firele de păr de pe braț. Parcă ar asculta atente povestea pe care degetul lui încearcă să o spună.
- Cred că am putea să rezolvăm problema. Dar, ca să fiu sincer, singurul motiv pentru care aș ezita să o fac este că știu exact ce ai de gând să faci cu banii ăia.
Ridic bărbia.
- Ba nu, nu știi.
- Stă scris pe fața ta. Vezi, chiar aici, pe fruntea ta, scrie: DĂ-I BANII ÎNAPOI LUI NATHAN!
Râd și îl împing blând cu mâna, în glumă. Dar nici măcar nu se clintește, fiindcă este un pachet de mușchi.
- Nu știu ce să spun. Ar trebui să fim un cuplu timp de 4 săptămâni întregi.
Se pot întâmpla multe în patru săptămâni.
- Un cuplu fals. Doar am juca teatru.
Oh! Ei bine, asta e adevărat...
- În plus, continuă el, spui mereu cât de mult ne comportăm ca și cum am fi frate și soră. Așa că nu ar trebui să existe nicio teamă că vor apărea alte sentimente. Doar dacă...
Ochii mei se măresc deodată și îi retez imediat vorba:
- Ai perfectă dreptate! De fapt, dacă mă gândesc bine, nu este mare lucru.
Inflexiunile din vocea mea sunt mai ușoare. Totul începe să mi se pară foarte practic și direct. Da. Asta-i bine. Eu și Nathan o putem face. Pot să fac asta!
- Și deja ne simțim bine unul în preajma celuilalt, așa că nu va fi nevoie de prea mult timp pentru a vinde povestea. În orice caz, vom avea parte de niște seri distractive împreună, zice el.
Bine, acum cuvintele lui îmi sună vag în urechi ca și cum aș auzi vocea unui drăcușor pe umărul meu, dar sunt suficient de convinsă încât să nu-mi pese. Și poate că sunt un pic entuziasmată să văd cum e să mă întâlnesc cu el într-un mod care nu va avea absolut nicio repercusiune negativă asupra mea. Zâmbesc și înclin scurt din cap.
- Ai dreptate. Hai să o facem!
Ridică mirat din sprâncene, iar mișcarea degetului mare se oprește brusc.
- Ești sigură?
- Da, atât timp cât promiți că vei accepta banii când ți-i voi da înapoi.
Își dă ochii peste cap și suspină adânc.
- Breeee, nu am nevoie de banii tăi!
- Nathaaan, nu-mi pasă! Să-ți dau banii înapoi mi se pare un lucru onorabil. Eu nu mă folosesc de prietenii mei bogați. Așa că promite-mi!
Îmi înfruntă privirea o clipă, apoi zâmbește cu părere de rău:
- Bine. Promit!
Înghit în sec și simt că un roi de fluturi îmi explodează în stomac.
- Atunci, da! Hai să facem chestia asta! Va fi floare la ureche. Și poate chiar va fi distractiv.
Privesc mirată cum capul lui Nathan se înclină foarte ușor și un zâmbet îi înflorește în colțul gurii. Este o privire pe care nu am mai văzut-o niciodată - ca și cum tocmai aș fi fost păcălită la poker de un cartofor fără scrupule, când eu credeam că am în față un novice.
Îmi întinde stiloul.
- Oh, cu siguranță va fi distractiv! Mă voi asigura de asta.
CAPITOLUL 12
NATHAN
- Nu este suficient de bine! țip cu gura plină de floricele și cu picioarele goale sprijinite pe masa din bucătărie.
Este vineri seara târziu, iar băieții sunt aici de câteva ore. Jamal se uită la mine peste umăr, cu markerul nepermanent înțepenit pe tabla albă pe care am cumpărat-o acum câteva luni exact pentru un scop ca ăsta. O țin depozitată într-un dulap special și o scot doar pentru sesiunile de planificare. În partea de sus a tablei, cu litere îngroșate, stă scris NU MAI ESTE ZONA PRIETENILOR. Nu sună prea atractiv. Dar încă lucrăm la exprimare.
Imediat ce i-am spus lui Jamal despre întâlnirea cu Bree și Nicole de aseară, el le-a trimis un mesaj băieților din echipă, cerându-le să ne întâlnim cu toții la mine acasă după antrenament pentru o sesiune de planificare pe tablă.
Nu este prima dată când folosim această tablă. Ultima dată a fost când am pus la cale un plan pentru a o face pe prietena lui Jamal să se împace cu el după ce s-a comportat ca un bădăran la nunta surorii ei. (Însă planul a eșuat - ea nu l-a mai primit înapoi.) Înainte de asta, am folosit tabla pentru a ne da seama cum să o ținem pe fata cu care se vedea Derek departe de mama lui când aceasta a venit într-o vizită prelungită la fiul ei. Cele două femei nu se puteau suporta. Trebuie să recunosc, nici atunci lucrurile nu au mers prea bine. Să sperăm că a treia oară va fi cu noroc.
- Ce? De ce? Îți spun că va funcționa.
Jamal face un pas înapoi și privește jocul fundașului lateral pe care tocmai l-a desenat. Ridică din umeri și continuă:
- Omule, chiar nu știi? Trebuie doar să te sincronizezi, să vii din partea ei oarbă și, bum, să o plachezi. Ea nici nu te va observa.
Nu cred că se referă la placare în sensul propriu al termenului. Cel puțin ar fi bine să nu vrea să spună asta. Băieții au învățat pe pielea lor să nu vorbească despre Bree sau despre alte femei în felul ăsta în preajma mea.
Mă uit chiorâș la tablă, ca și cum nu aș înțelege jocul perfect evident, pentru că întotdeauna este un moment bun să-l tachinez pe Jamal. Deși modul în care tactica lui se aplică în sens metaforic încă este puțin neclar.
- Dar cine este Bree în această piesă? Fundașul sau mingea?
- Fundașul, normal.
- Atunci ce reprezintă mingea? întreabă Price, aplecându-se în față cu coatele sprijinite pe genunchi, alăturându-se jocului meu.
Jamal ne privește ca pe două creaturi lipsite de creier.
- Mingea este relația. Iar Nate este...
- El este fundașul, spune Jamal și desenează o inimă în jurul unuia dintre X-uri, iar noua brățară cu diamante pe care și-a cumpărat-o strălucește în lumină. Băieți, este mai mult decât clar. N-ar trebui să fie nevoie să vă explic așa.
Price se strâmbă. Joacă puțin teatru, dar Jamal tot se lasă păcălit.
- Eu nu înțeleg. Nate e atacant central - el nu va putea juca în defensivă.
Jamal clipește de aproximativ 20 de ori și apoi oftează.
- Este doar o metaforă!
Clatin din cap. Pare complet învins. Totuși are dreptate, sunt groaznic în apărare.
- Dar dacă nu sunt bun nici metaforic?
- Nu este același lucru! exclamă el și strânge markerul de parcă ar stoarce o lămâie. Cine sunt ceilalți doi jucători de linie din joc?
- Eu și Derek. Evident, vei avea nevoie de ajutorul nostru în această situație, deoarece suntem cei mai experimentați din punct de vedere sexual din grup. Fără supărare, Price și Lawrence!
- Ba eu chiar mă supăr, spune Lawrence și se ridică în picioare - este un adevărat uriaș, înalt de aproape 2 metri.
Se îndreaptă spre Jamal și îi smulge markerul din mână.
- Ești un fraier, amice. Tipii ăștia își bat joc de tine.
Noi, Cei trei bufoni, îl huiduim pe Lawrence.
- În regulă, este momentul să devenim serioși. În primul rând, Nate nu are nevoie de experiență sexuală în această situație. Are nevoie de experiență romantică. Și cu siguranță are nevoie de mai mult de o piesă foarte obscură pentru a-i arăta lui Bree că ar putea fi ceva între ei în afară de o simplă prietenie. Are nevoie de o întreagă...
Cuvintele lui se sting în timp ce își termină fraza scriind pe tablă FIȚUICĂ PENTRU IDILĂ.
- Oh, asta e bună, zic înainte de a arunca un popcorn în aer și de a-l prinde în gură. Port la încheietura mâinii în timpul fiecărui meci o fițuică plină cu scheme de joc; de ce nu aș face ceva similar în această situație, astfel încât să pot trage cu ochiul la fițuică atunci când am nevoie de puțină inspirație? Îmi place.
- Lawrence a preluat oficial conducerea.
Lawrence se fălește cu noua sa misiune. Jamal își încrucișează brațele la piept și se îndreaptă spre scaunul de lângă mine pentru a se prăbuși în el. Îi ofer câteva floricele de porumb, însă el mă privește cu dispreț.
- Nu fi îmbufnat, amice, îi spun în timp ce ronțăi floricelele.
- Nu sunt îmbufnat.
- Ba da, ești, spunem cu toții în cor.
Jamal își dă ochii peste cap.
- Dar continuă și spune-ne despre uimitoarea fițuică pentru idilă.
O spune de parcă o fițuică de sfaturi pentru întâlniri romantice ar fi mai siropoasă decât ce facem noi deja.
- Am de gând să o fac, mulțumesc, zice Lawrence și se încruntă către Jamal înainte de a se întoarce la tablă și a șterge cu un gest brutal toată prezentarea acestuia.
- Asta e o relație romantică, oameni buni. Nu este fotbal. Nu putem folosi simulări de partide de fotbal și de jocuri de x și 0 pentru a portretiza o întreagă relație. Și fără metafore vagi. Avem nevoie de cuvinte.
Toți băieții fluieră. Parcă tocmai le-a spus că trebuie să se îmbrace în costum și să danseze un cotilion. Lawrence își trosnește încheieturile pumnilor și își întinde gâtul într-o parte și-n alta, ca boxerii.
- Bree a spus mereu că te vede ca pe un frate, chiar dacă eu nu cred asta nici măcar o secundă, dar în următoarele săptămâni îi vei arăta altă latură a ta, totul sub siguranța acestui fals contract de promovare a întâlnirilor romantice.
Bine, sunt convins. Îmi place cum sună. Am câteva săptămâni să îi dovedesc, în sfârșit, lui Bree atracția pe care am simțit-o mereu pentru ea și să văd dacă ea îmi va răspunde cu aceleași sentimente. Este o presiune mare să înghesui șase ani de prietenie într-o perioadă mult mai scurtă și să transformi acea prietenie într-o idilă, dar ce mai contează un pic de stres în plus în viața mea? Mă pot descurca.
- Sună bine. Deci ce trebuie să fac, guru?
Lawrence începe să se plimbe prin cameră, lovindu-se în bărbie cu markerul căruia i-a pus capacul.
- Trebuie să abordăm asta cu grijă. Din moment ce voi abia v-ați atins în ultimii 6 ani, va trebui să începi încet. Mișcări mici, blânde, crescând în intensitate pe măsură ce situația o justifică și numai dacă sentimentul pare să fie reciproc.
Cred că și-a ratat vocația de consilier în amor, pentru că are perfectă dreptate. Bree nu e genul care să se schimbe brusc. Poartă același set de brățări de un an și a adăugat una nouă doar după ce a dezbătut cu mine meritele acesteia timp de o săptămână.
- Dacă am învățat ceva din filmele de pe Hallmark este că niciunei femei nu-i place un bărbat insistent când ea i-a spus deja nu. Așa că, dacă Bree chiar te vede doar ca pe un frate, când toată povestea asta se va termina, va trebui să o lași să plece și să mergi mai departe. Din fericire, din moment ce vei acționa doar în numele contractului, la final vei putea să revii la normal fără să strici relația dacă ea nu pare să te placă.
„Da, firește.“ Din nefericire, am un sentiment sâcâitor care îmi spune că nu voi putea reveni la normalitate. Nu știu dacă voi putea să stau deoparte după toate astea și să o privesc cum se întâlnește din nou cu alți bărbați sau să fiu lângă ea și să nu o ating. Este o tortură. Nu vreau să mă gândesc la ce voi face dacă ea nu-și va dori o relație cu mine.
- Care va fi prima ta întâlnire publică cu Bree? întreabă Jamal, așezându-se în față acum, când nu mai crede că ideea lui Lawrence ar fi total lipsită de sens.
Îmi scot telefonul și mă uit la calendarul pe care Nicole îl ține actualizat pentru mine.
- Miercuri trebuie să filmăm reclama. Oh, apropo, este o încălcare completă a contractului să vă spun că vom avea o relație falsă, dar chiar aveam nevoie de ajutor.
Cu toții acceptă să-și țină gura în privința asta.
- Deci da, nu este chiar o întâlnire, dar trebuie să ne prefacem că suntem un cuplu în fața echipei în acea zi.
- E perfect, spune Derek, care a dat iama în frigiderul meu pentru a treia oară. Ăsta va fi un loc bun pentru a începe să explorăm niște atingeri fizice ușoare. Să vedem dacă încep să sară niște scântei.
Mi se strânge stomacul la auzul cuvintelor atingeri fizice și mă simt imediat ca un puști de 12 ani, speriat că va merge la prima lui întâlnire.
Chiar mai rău, primesc sfaturi de la probabil cei mai necalificați instructori.
- Ce se consideră ușoare?
Derek trage cu ochiul peste ușa frigiderului, măsurându-mă cu un rânjet nerușinat:
- Depinde de femeie.
Schițez o grimasă.
- Bine, nu contează. Nu vreau să aud.
Lawrence clatină din cap, privindu-l pe Derek:
- Pun pariu că mama ta e foarte mândră de cum ai ieșit.
- Vă țineți de mână! strigă Jamal de parcă ar fi în emisiunea Prețul corect și tocmai a lansat ultima ofertă. Să vă țineți de mână este bine.
Lawrence notează propunerea în dreptul numărului 1.
- Să-i faci cu ochiul, spune Derek în timp ce se sprijină cu dezinvoltură de blatul de bucătărie și descojește o banană.
Nu știu ce să zic de asta. Sună cam aiurea.
- Ce vrei să spui? Să-i fac cu ochiul la întâmplare? Nu cred că sunt genul de persoană care face cu ochiul.
- Da, știi tu, mai întâi îi spui ceva sexy și apoi...
Îmi aruncă brusc cea mai suavă ocheadă pe care am văzut-o vreodată. Încerc să-i întorc gestul, dar el se strâmbă, dezamăgit:
- Cred că mai ai de lucru la asta.
- Lăsați-o baltă cu asta, e ciudat. Trebuie să-i dai de pe față o șuviță rătăcită, propune Price.
Îl privesc chiorâș:
- Explică-mi!
- Amice, nu te uiți la filme? Trebuie să aștepți până când îi cade pe față o șuviță de păr și apoi să îți folosești degetele pentru a o ridica pe tâmplă. Poftim, privește!
Se apleacă și face o demonstrație pe mine, privindu-mă adânc în ochi, apoi îmi trece încet o șuviță imaginară de păr după ureche.
- La naiba! spune Lawrence. Am simțit asta până aici.
Îi fac semn, arătând spre tablă, și îi cer:
- Atunci scrie!
El se supune și ne apucăm cu toții de treabă, creionând cele mai romantice idei la care ne putem gândi, dezbătând în toate felurile nivelul de atingere fizică pentru fiecare săptămână și dacă o bătaie cu mâncare ar fi la fel de sexy în viața reală cum este întotdeauna în filme. Există, de asemenea, ideea de a ne preface că se întrerupe curentul electric, așa că trebuie să umplu camera cu lumânări. Habar nu am cum aș putea face să se întâmple asta.
În cele din urmă, după ce lista noastră este completă, Lawrence scrie „prima ieșire reală“ pentru elementul cu numărul 20. Derek ar fi vrut să scrie alt cuvânt în dreptul acestui număr, dar nu l-am lăsat. Nu mă reprezintă. Nu încerc să-mi croiesc drum în patul lui Bree, ci încerc să-i arăt că vreau o relație cu ea. Vreau să mă dedic ei așa cum nu am făcut-o cu nimeni altcineva.
Mai târziu, în aceeași seară, când tabla noastră albă este absolut plină de notițe și de idei, aud clanța ușii de la intrare zdruncinându-se. Singura persoană în afară de menajera mea care are cheie este Bree și este mult prea târziu pentru ca menajera să vină să facă curat. Mă ridic de pe scaun.
- Este Bree. Ascunde tabla!
Toți băieții sar de pe scaune și încep să se agite și să se ciocnească precum într-un desen animat clasic. Auzim ușa închizându-se în urma ei, iar tabla albă încă este în picioare în mijlocul bucătăriei, ca un fronton luminat.
Îi șuier printre dinți lui Jamal:
- Scapă de tablă!
Ochii lui sunt ca niște bile mari, iar capul i se învârte în toate direcțiile.
- Unde? În sertarul cu tacâmuri? În cămașa mea?! Nu încape nicăieri! Chestia asta e uriașă!
- ATENȚIE, DOAMNĂ ÎN CASĂ! strigă Bree de la intrare.
Zgomotul tenișilor dați jos cu piciorul și trântiți pe podea răsună în toată camera, iar inima mi se urcă în gât. Numele ei este scris pe toată tabla, împreună cu sintagme precum „primul sărut să nu fie prea apăsat“ și „ține-o strâns de mână“ și „vorbe murdare despre părul ei“.
Nu sunt prea sigur de ultima propunere, dar vom vedea. Practic, totul a fost expus acolo - este cea mai incriminatoare planșă din lume. Dacă Bree vede chestia asta, s-a terminat cu mine.
- Șterge-o! șoptește frenetic Price.
- Nu, fiindcă nu am scris-o nicăieri altundeva! Vom pierde toate ideile.
Aud pașii lui Bree care se apropie.
- Nathan? Ești acasă?
- Ăăăă... da, sunt acasă! În bucătărie.
Jamal îmi aruncă o privire de parcă aș fi un idiot care tocmai ne-a dat pe toți de gol anunțând locația, dar ce era să fac? Să stau nemișcat și să mă prefac că nu suntem cu toții înghesuiți aici, de parcă am reproduce o scenă din Clubul Dădacelor? Ea oricum ne va găsi. Și i-am face o impresie și mai proastă dacă am tăcea mâlc.
- Întoarceți tabla! îi spun oricăruia dintre ei care nu pare că aleargă în cerc ca un motan care-și urmărește propria coadă.
În timp ce Lawrence întoarce tabla, Price ne spune tuturor să ne comportăm firesc. Așa că, bineînțeles, în secunda în care Bree intră în cameră, eu sar la masă, Jamal își sprijină cotul pe perete și capul pe mână, iar Lawrence se lasă pur și simplu pe podea și se preface că se întinde. Derek nu se poate hotărî ce să facă, așa că este prins în mijlocul cercului. Cu toții avem pe față zâmbete false. Interpretarea noastră e de tot râsul.
Bree îngheață, clipind des când ne vede făcând pe actorii, dar eșuând lamentabil.
- Hei, băieți, ce faceți aici?
Are părul strâns într-un coc drăguț și dezordonat strâns în creștetul capului și poartă pantalonii de jogging preferați și unul dintre vechile mele hanorace cu glugă, inscripționat cu Rechinii din Los Angeles, pe care mi l-a șterpelit din dulap cu mult timp în urmă. Hanoracul o acoperă cu totul, dar fiindcă tocmai a venit de la studio, știu că are pe dedesubt un costum strâmt de balet. Abia o pot găsi în hanoracul amplu și totuși știu că este cea mai sexy femeie pe care am văzut-o vreodată.
Simpla ei prezență în această cameră mă face să mă simt ca și cum aș fi în sfârșit conectat la oxigen după zile întregi în care nu am putut respira bine.
............................................
