...........................................................
4-6
După ce Lucy i-a făcut lui Sean un „tur” al birourilor WCF și el a instalat microfoane în sala de conferințe și în biroul lui Fran Buckley, el a lăsat-o acolo cu avertismentul să nu părăsească clădirea până se întoarce. Apoi s-a întors cu mașina la Georgetown, la GW Florist. Sean a intrat în micul magazin de pe Wisconsin. Era gol, cu excepția unei tinere vânzătoare de la tejghea. S-a apropiat și a zâmbit.
- Vă pot ajuta? l-a întrebat ea.
Sean se gândise la diferite modalități de a afla cine trimisese florile. De multe ori, magazinele nu divulgau informații private despre clienți oricui. Și, deși de multe ori reușea să obțină informații de la femei flirtând cu ele, nu era o garanție și avea o singură șansă.
Și-a scos portofelul din buzunarul din față și a deschis licența de detectiv particular.
- Sean Rogan, detectiv particular. Am fost angajat de o femeie care este hărțuită. În această dimineață, ea a primit o duzină de trandafiri roșii livrați de unul dintre șoferii dvs. Nu era nicio semnătură, dar mesajul a tulburat-o foarte tare. Aveți înregistrări despre cine a comandat o astfel de livrare?
Ea se uită atent la actul lui de identitate și se încruntă.
- Nu am voie să dau niciun fel de informații.
- Înțeleg. Voi depune o plângere la poliție în numele ei și ei vor reveni cu un mandat.
Își băgă actul de identitate în buzunar.
- Nu știu... Eu lucrez doar după-amiaza. Pot să o sun pe mama mea, care este proprietara magazinului.
- Țineți evidența livrărilor?
- Desigur.
- Am numele și adresa la care au fost livrate florile.
Ea dădu din cap.
- Pot să caut după adresa de livrare.
Sean îi dădu adresa lui Lucy și așteptă un minut în timp ce ea tasta.
- Da, avem o duzină de trandafiri roșii cu tulpini lungi livrați la adresa aceea în această dimineață.
Tensiunea din stomac i se înmulți de 10 ori.
- Aveți un nume?
Faptul că își păstră vocea profesională era o dovadă a pregătirii sale.
- Domnul Lorenzo a fost un client ocazional și a plătit cu numerar, spuse ea.
Sean se îndreptă.
- Lorenzo? întrebă el brusc.
Ea se agită și făcu un pas înapoi.
- Da, spuse ea.
Sean probabil că părea furios, pentru că ea arăta ca o căprioară prinsă în lumina farurilor.
- Cody Lorenzo? a întrebat el, forțându-se să pară calm.
- Da.
Ce punea Lorenzo la cale? După ce o acuzase pe Lucy că îl omorâse pe Prenter, poate - poate - Sean îl putea înțelege că îi trimitea flori pentru a-și cere scuze. Dar pe felicitare nu scria „Îmi pare rău”. Ce căuta urmărind-o pe Lucy la patinoar? De ce îi trimitea un mesaj criptic? Polițistul trebuia să știe că o va deranja.
Totuși, se întâmpla mult prea des - foști iubiți, și uneori foste iubite, incapabili să renunțe, recurgând la hărțuire. Iar Lorenzo era polițist - ei aveau acces la informații pe care cetățeanul obișnuit nu le avea. Când un polițist devenea hărțuitor, rareori se termina bine. Adesea își foloseau resursele pentru a-și intimida victimele.
Sean nu avea să o lase pe Lucy să fie intimidată de nimeni, în special de Cody Lorenzo.
- Domnule Rogan?
Funcționara își mușcă buza inferioară.
Sean încercă să zâmbească, dar nu era sigur dacă reușise.
- Mulțumesc. S-ar putea să am nevoie să vorbesc cu persoana care l-a ajutat pe domnul Lorenzo în această dimineață, în cazul în care mai am întrebări.
Ea îi înmână o carte de vizită a magazinului, cu un număr pe spate.
- Este numărul mamei mele. Ea va fi aici și mâine dimineață.
- Mulțumesc pentru timpul acordat.
Sean îi înmână cartea lui de vizită.
Era încă furios pe Lorenzo, neputând să-și dea seama ce urmărea acesta - în afară de a o speria pe Lucy - dar, în timp ce ieșea, niște margarete albe cu tulpini lungi îi atrăseseră atenția.
Sean se întoarse către vânzătoare.
- Îmi puteți da una dintre margaretele acelea într-o vază mică?
- Vă pot ajuta? l-a întrebat ea.
Sean se gândise la diferite modalități de a afla cine trimisese florile. De multe ori, magazinele nu divulgau informații private despre clienți oricui. Și, deși de multe ori reușea să obțină informații de la femei flirtând cu ele, nu era o garanție și avea o singură șansă.
Și-a scos portofelul din buzunarul din față și a deschis licența de detectiv particular.
- Sean Rogan, detectiv particular. Am fost angajat de o femeie care este hărțuită. În această dimineață, ea a primit o duzină de trandafiri roșii livrați de unul dintre șoferii dvs. Nu era nicio semnătură, dar mesajul a tulburat-o foarte tare. Aveți înregistrări despre cine a comandat o astfel de livrare?
Ea se uită atent la actul lui de identitate și se încruntă.
- Nu am voie să dau niciun fel de informații.
- Înțeleg. Voi depune o plângere la poliție în numele ei și ei vor reveni cu un mandat.
Își băgă actul de identitate în buzunar.
- Nu știu... Eu lucrez doar după-amiaza. Pot să o sun pe mama mea, care este proprietara magazinului.
- Țineți evidența livrărilor?
- Desigur.
- Am numele și adresa la care au fost livrate florile.
Ea dădu din cap.
- Pot să caut după adresa de livrare.
Sean îi dădu adresa lui Lucy și așteptă un minut în timp ce ea tasta.
- Da, avem o duzină de trandafiri roșii cu tulpini lungi livrați la adresa aceea în această dimineață.
Tensiunea din stomac i se înmulți de 10 ori.
- Aveți un nume?
Faptul că își păstră vocea profesională era o dovadă a pregătirii sale.
- Domnul Lorenzo a fost un client ocazional și a plătit cu numerar, spuse ea.
Sean se îndreptă.
- Lorenzo? întrebă el brusc.
Ea se agită și făcu un pas înapoi.
- Da, spuse ea.
Sean probabil că părea furios, pentru că ea arăta ca o căprioară prinsă în lumina farurilor.
- Cody Lorenzo? a întrebat el, forțându-se să pară calm.
- Da.
Ce punea Lorenzo la cale? După ce o acuzase pe Lucy că îl omorâse pe Prenter, poate - poate - Sean îl putea înțelege că îi trimitea flori pentru a-și cere scuze. Dar pe felicitare nu scria „Îmi pare rău”. Ce căuta urmărind-o pe Lucy la patinoar? De ce îi trimitea un mesaj criptic? Polițistul trebuia să știe că o va deranja.
Totuși, se întâmpla mult prea des - foști iubiți, și uneori foste iubite, incapabili să renunțe, recurgând la hărțuire. Iar Lorenzo era polițist - ei aveau acces la informații pe care cetățeanul obișnuit nu le avea. Când un polițist devenea hărțuitor, rareori se termina bine. Adesea își foloseau resursele pentru a-și intimida victimele.
Sean nu avea să o lase pe Lucy să fie intimidată de nimeni, în special de Cody Lorenzo.
- Domnule Rogan?
Funcționara își mușcă buza inferioară.
Sean încercă să zâmbească, dar nu era sigur dacă reușise.
- Mulțumesc. S-ar putea să am nevoie să vorbesc cu persoana care l-a ajutat pe domnul Lorenzo în această dimineață, în cazul în care mai am întrebări.
Ea îi înmână o carte de vizită a magazinului, cu un număr pe spate.
- Este numărul mamei mele. Ea va fi aici și mâine dimineață.
- Mulțumesc pentru timpul acordat.
Sean îi înmână cartea lui de vizită.
Era încă furios pe Lorenzo, neputând să-și dea seama ce urmărea acesta - în afară de a o speria pe Lucy - dar, în timp ce ieșea, niște margarete albe cu tulpini lungi îi atrăseseră atenția.
Sean se întoarse către vânzătoare.
- Îmi puteți da una dintre margaretele acelea într-o vază mică?
Capitolul 23
Lucy tăcea în timp ce Sean o conducea înapoi acasă. Nu putea să-și dea seama de ce Cody îi trimisese flori.
Probabil îi urmărise după slujbă. Asta ar explica și sentimentul intens pe care îl avusese în ultimele două săptămâni, că era urmărită. Dar se despărțiseră anul trecut! De ce acum? Din cauza lui Sean?
Se simțea rău. Avusese încredere în Cody - oare judecata ei despre oameni era atât de proastă? Cum de nu își dăduse seama de adevăr, când îl vedea pe Cody tot timpul?
Se uită la margareta din mâinile ei și respiră adânc, făcând tot posibilul să accepte că Cody o hărțuia.
Sean spuse:
- Vestea bună este că, atunci când sunt confruntați, majoritatea hărțuitorilor se supără, dar încetează hărțuirea. Lorenzo are multe de pierdut; va renunța.
- Probabil ai dreptate, spuse ea încet.
- O să fii bine?
- Eram prieteni. Cel puțin așa credeam. Cum am putut să mă înșel atât de mult în privința lui?
- Nu e vorba de tine, Lucy, nu trebuie să-ți spun asta. E vorba de el.
În mintea ei înțelegea asta, dar inima îi spunea că a fost o idioată să aibă încredere în Cody atâția ani. Să se fi întâlnit cu el. Să se fi culcat cu el. El fusese atât de bun cu ea.
Nu voi plânge.
Sean opri mașina în fața casei ei înguste.
- Vino aici, îi spuse, luându-i mâna, sărutând-o, apoi sărutând-o pe buze. O să rezolvăm asta. Îți promit. Știu că doare, dar ești puternică, Luce. O să vorbesc cu el...
Ea se încruntă.
- El ar considera asta o amenințare și s-ar încăpățâna.
- Nu cred.
- Hărțuitorii nu sunt întotdeauna rezonabili.
- Dacă depășește limita chiar și cu un centimetru, mergem la șeful lui. În acest moment, nu avem suficiente dovezi. Deși tu și cu mine considerăm că mesajul era deranjant, el ar putea susține că era inofensiv. Așa că îl avertizăm și vedem ce se întâmplă mai departe.
- Bine.
Încă era îngrijorată că Sean îl va confrunta pe Cody, dar în acest moment nu putea să-i explice lui Sean că ea trebuia să fie cea care să vorbească cu Cody despre flori și mesajul tulburător. Știa exact ce să spună.
- Niciunul dintre noi nu-l va lăsa pe tipul ăla să te intimideze, spuse Sean, apoi o sărută din nou. Ești bine?
- În multe privințe, sunt ușurată că este Cody. Îl cunosc și, deși nu înțeleg ce a fost în capul lui, pot gestiona situația mult mai bine decât o variabilă necunoscută.
Intrară în casă. Deși era de acord cu Sean, nu avea sens ca Cody să-i trimită flori, apoi să o acuze de conspirație la comiterea unei crime. Ce l-a apucat?
Kate stătea singură la masa din sufragerie, cu o bere și teancuri de hârtii în fața ei. Se uită la Sean și îi spuse:
- Ai aflat cine a trimis florile?
- Cody Lorenzo.
Kate îl privi cu incredulitate.
- Cody?
- Așa a spus florarul. A plătit cash.
- Nenorocitul naibii. La naiba! Trebuie să vorbesc cu el...
- O să fac eu asta, spuse Sean.
- Nu cred că e o idee bună, spuse Kate. Având în vedere...
Vocea ei se stinse, dar privirea îi căzu pe mâinile împreunate ale lui Sean și Lucy.
- Kate, cu tot respectul, mă descurc eu cu Lorenzo.
- Dar eu? spuse Lucy, frustrată. Asta e între Cody și mine. Nu spun că o să fac ceva stupid și o să-l confrunt într-o alee întunecată, dar cred că eu trebuie să fiu cea care vorbește cu el.
Sean deschise gura, dar Lucy îl întrerupse înainte să apuce să spună ceva.
- Îți înțeleg motivele și ai dreptate, doar că eu îl cunosc pe Cody de 3 ani și pot afla ce se întâmplă.
- Nu te întâlnești cu el singură.
- O să-l invit aici. Voi doi puteți sta în bucătărie și să trageți cu urechea, dar eu o să vorbesc cu el. De acord?
Nici lui Sean, nici lui Kate nu le plăcea ideea, dar apoi Kate a spus:
- Lucy are dreptate. Cody este prietenul familiei de mult timp.
- Bine, a cedat Sean, dar nu părea fericit.
Lucy a format numărul lui Cody pe telefonul mobil. A răspuns căsuța vocală.
- Cody, sunt Lucy. Sună-mă când primești mesajul. E important.
A închis, cu stomacul încă neliniștit.
- Mă duc să mă schimb, a spus ea.
Avea nevoie de câteva minute singură.
- Cobor în 10 minute.
Sean o privi pe Lucy urcând scările. Reacționase așa cum se așteptase, chiar dacă era puțin rezervată.
Când Lucy nu mai putea auzi, el o întrebă pe Kate:
- Ce părere ai despre acest Lorenzo?
- Stai jos, îi spuse Kate.
Sean a fost surprins de poruncă. S-a așezat, deși nu-i plăcea să i se dea ordine.
- Cody nu a fost fericit când Lucy s-a despărțit de el, a spus Kate. Dar asta s-a întâmplat acum peste un an. Nu cred că ar fi rămas prieteni dacă el o presa în mod activ să se împace cu el.
- Poate de aceea o urmărește. Nu a trecut peste faptul că ea l-a părăsit.
Kate se gândi.
- E prima dată când ia legătura cu ea. Era mulțumit cu rolul de prieten până când...
Ea îl privi insistent pe Sean.
El se abținu să se agite. Întrebarea nerostită a lui Kate se referea la intențiile lui, iar el nu era surprins.
- Deci, el ne vede pe Lucy și pe mine împreună, se supără și trimite florile.
- Nu știu de ce nu a semnat felicitarea, spuse Kate. Nu înțeleg de ce vrea să o sperie, când scopul lui - cel puțin așa cred eu că ar fi scopul lui - ar fi să o recâștige.
- Poate că vrea să intervină și să o protejeze. Încearcă să o sperie, ca să simtă că are nevoie de un polițist lângă ea.
- Eu ce sunt? Nimic?
- Știi ce vreau să spun. Prostia aia macho cu protecția.
- Te descurci destul de bine cu prostiile macho de protecție, spuse Kate.
Sean se încruntă.
- Nu e același lucru.
Kate zâmbi, iar Sean își dădu seama că îl provoca. Ea spuse:
- Lucy are dreptate, totuși - Cody trebuie să audă asta de la ea. Ea îl va face să înțeleagă. Și dacă depășește limita, o să-l pedepsesc atât de tare încât o să se mute în cealaltă parte a țării doar ca să mă evite.
O voce de bărbat se auzi din pragul ușii.
- Amintește-mi să nu mă pun niciodată cu tine, iubito.
Sean se întoarse și îl văzu pe Dillon Kincaid - soțul lui Kate și fratele lui Lucy - stând în prag, cu o valiză la picioare.
Kate sări în picioare și alergă spre el, aruncându-și brațele în jurul gâtului lui și sărutându-l atât de mult încât Sean își întoarse privirea.
- Credeam că nu vei ajunge acasă până după miezul nopții, spuse ea.
- Am venit imediat ce am găsit cadavrele, răspunse el.
- Îmi pare foarte rău, Dillon.
Ei au schimbat o privire care spunea mai mult decât cuvintele și Kate a adăugat încet:
- Familiile meritau să afle adevărul.
- Ce se întâmplă cu Lucy?
Dillon se îndreptă spre masă și îi strânse mâna lui Sean.
- Mă bucur să te revăd. Patrick mi-a spus că îl ajuți să aibă grijă de Lucy până se rezolvă situația cu Morton.
- Da, domnule, a răspuns Sean.
- Mulțumesc, a spus Dillon.
- O să o las pe Kate să-ți povestească ce se întâmplă. Știu că aveți multe de recuperat. Mă duc să văd ce face Lucy.
Sean a bătut la ușa lui Lucy și a auzit-o mormăind ceva, dar nu știa dacă era „intră” sau „pleacă”.
Intră.
Camera lui Lucy era mare, având aceeași suprafață ca garajul de dedesubt, dar cu ferestre de mansardă care ieșeau din tavanul înclinat. Era relativ ordonată, deși patul ei nu era făcut și avea teancuri de cărți și caiete pe fiecare suprafață disponibilă, precum și două rafturi pline cu cărți. Stătea în partea opusă a camerei, într-un scaun supradimensionat.
- Cobor imediat, a spus ea.
Plânsese, dar lacrimile se uscaseră. Avea fața pătată și stătea cu genunchii strânși la piept, privind pe una dintre ferestrele de mansardă. Nu era nimic de văzut - cerul înnorat ascundea luna și stelele, deși luminile orașului le-ar fi ascuns oricum pe cele mai multe.
Sean închise ușa și se îndreptă spre ea. Lucy îl privi, o umbră de furie străbătându-i durerea.
- Dillon e aici, îi spuse Sean.
- Mulțumesc.
Ea îl privi fix, ochii ei întunecați strălucind de emoție pe care încerca din răsputeri să o ascundă. Ce încerca să ascundă de el?
El se așeză în fața scaunului ei, încercând să înțeleagă ce gândea, ce o speria cel mai mult. Nu era vorba de hărțuitor - era mai mult supărată și supărată pe Cody Lorenzo decât speriată. Era altceva... ceva mai mult decât fostul ei iubit. Era ceva personal. Era vorba despre Lucy.
Ea își întoarse privirea, evident incomodată de atenția lui. Ce însemna asta? Că îi era frică de sentimentele lui pentru ea? Sau de sentimentele ei pentru el? Se temea că el o va părăsi din cauza trecutului ei? Sau că el era acolo doar din cauza asta?
Cum putea să o convingă pe Lucy cât de mult ținea la ea?
Îi luă mâinile, care erau strânse în jurul genunchilor. O ridică.
- Sean, eu...
O sărută ușor, apoi o luă în brațe și se întoarse, așezându-se unde stătuse ea, dar cu Lucy în brațe.
- Înțeleg de ce îți place scaunul ăsta, spuse el. S-ar putea să nu mă mai ridic niciodată.
- De unde știi că îmi place?
El zâmbi și arătă spre toate cărțile care o înconjurau. Își trecu mâna pe fața ei, prin părul ei des, ținând-o ferm de ceafă, și o sărută din nou. De data aceasta, o sărută cu căldură, folosindu-și limba cu blândețe, dar cu hotărâre, încet și metodic. Tensiunea din corpul lui Lucy se disipă și un suspin îi vibră în piept. El o ținea cu un braț în jurul taliei, între cotiera groasă și corpul ei; cu celălalt braț îi mângâie părul, apoi brațul, coborând încet, hotărât, până la talie, și o strânse în brațe.
Lucy nu-și putea aminti ultima dată când simțise atâta pace, confort și dorință. Sean o sărută ușor, iar și iar, fără grabă, fără presiune, doar cu afecțiunea constantă care curgea prin el. Ea o absorbi, savurând îmbrățișarea.
Se simțea dorită, iubită. Dar ceea ce îi provoca fluturi în stomac era chiar Sean. Felul în care o făcea să se simtă protejată și încrezătoare, felul în care o privea ca și cum ar fi împărtășit un secret. Felul în care o atingea. Nu doar aici, în scaun, cu brațele înfășurate în jurul ei ca o pătură caldă și musculoasă, ci tot timpul. Cu o atingere pe mâna ei. Când se lipise de spatele ei. Atingându-i brațul, ca și cum voia să se asigure nu doar că ea era acolo, ci și că ea știa că el era acolo. Era cea mai tactilă persoană pe care o întâlnise vreodată. Sean Rogan era, de asemenea, extrem de încrezător - știa că era inteligent și atractiv, dar nu se lăuda cu asta. Dar când o atingea, era aproape ca și cum voia să se asigure de ceva. De ce? Că era acolo? Că nu pleca? Că voia să o atingă? Era înduioșător și palpitant și chiar puțin înfricoșător, dar într-un mod excitant.
- Aș vrea să mă ții așa toată noaptea, îi șopti ea.
- Nu cred că aș putea să te sărut pur și simplu toată noaptea.
Înghiți în sec, vechile temeri revenind.
- Ce te-a făcut să crezi că vorbeam doar despre săruturi?
- De ce pari defensivă?
- Nu sunt...
Dar era. Cea mai mare teamă a ei când se îndrăgostea de cineva, când voia să facă dragoste, era că el o va respinge. Prima dată când găsise pe cineva de care îi păsa suficient încât să se culce cu el, fusese ciudat și incomod, iar el se despărțise de ea la scurt timp după aceea. Era la fel de mult vina ei ca și a lui, pentru că ar fi trebuit să știe că nu era pregătită - și că el nu o iubea suficient încât să fie răbdător.
Cody fusese minunat. Dulce și cald, dar întotdeauna precaut. Prea atent. Prea grijuliu. Ceea ce o făcea pe Lucy să creadă că el nu putea ignora faptul că ea fusese violată. Și gândindu-se la relația lor, ar fi putut prevedea că el va începe să o urmărească? Erau două greșeli - doi bărbați de care îi păsa și care se dovediseră a fi complet diferiți de ceea ce crezuse ea că sunt.
Și Sean? Era el cine credea ea că era? Era ea oarbă, proastă, o idioată? Nu văzuse deloc că Cody era un hărțuitor. Ce nu văzuse la Sean?
Voia pe cineva care să facă dragoste cu ea și numai cu ea. Să nu se gândească la nimic altceva decât la ei doi, în acel moment. Voia să șteargă trecutul și să nu se gândească la viitor pentru acea fărâmă de fericire pe care știa că o poate avea, dacă ar fi găsit persoana potrivită.
- Vorbește cu mine, Lucy.
Nu voia să-și exprime sentimentele, de teamă că îl vor alunga pe Sean. Cum putea să i le explice fără să pară stupidă? Sau plângăcioasă?
- Vrei să faci dragoste cu mine?
El o privi fix.
- E o întrebare capcană?
- Nu chiar în acest moment, dar în general. Dacă am fi singuri, ai face dragoste cu mine?
- De ce mă întrebi asta? Crezi că te presez? Nu te presez, doar că nu mă pot abține să nu te ating.
- Îmi place asta.
- Mă zăpăcești, Lucy. Spune-mi ce gândești cu adevărat.
Ea închise ochii. Poate că, dacă nu se uita la el, ar fi mai ușor să explice.
- Vreau să fiu normală, spuse ea. Mă faci să mă simt frumoasă și dorită, dar mi-e teamă...
Ezită. Înghiți în sec și își adună curajul să-i spună lui Sean adevărul.
- Mi-e teamă că mă vei trata diferit din cauza a ceea ce mi s-a întâmplat. Nu vreau să fiu diferită. Vreau să mă tratezi ca pe orice altă femeie pe care o dorești, nu ca și cum aș fi pe punctul de a mă prăbuși sau de a avea un atac de panică. Vreau să fiu la fel ca celelalte prietene ale tale.
Sean nu spuse nimic, iar Lucy își dădu seama că vorbise prea mult. La urma urmei, avuseseră doar câteva zile să se cunoască, câteva zile umbrite de crimă, hărțuitori și justițiari. Nu era o bază suficient de solidă pe care să se poată construi o nouă relație.
Ea încercă să se ridice, dar Sean o strânse mai tare în brațe.
- Uită-te la mine, Lucy.
Ea se întoarse cu fața spre el.
- Tu nu ești ca celelalte prietene ale mele. Nu te încorda; o să mă asculți până la capăt. Nu ești ca ele. Asta e un lucru bun. Dar nu are nimic de-a face cu trecutul tău. Nimic.
El clătină din cap cu un zâmbet pe jumătate.
- Am ieșit cu femei superficiale. Femei frumoase, dar fără motivație sau dorință de a face ceva profund sau semnificativ. Sunt superficiale. Tu ești orice, numai superficială nu.
- Atunci de ce eu?
- M-am săturat de femeile superficiale cu mult timp în urmă, dar nu știam cum să ies din acest cerc vicios. Nici nu voiam cu adevărat. Apoi te-am întâlnit pe tine și de atunci nu mi-ai mai ieșit din minte.
- De săptămâna trecută? Ți-am adus multă dramă în viață.
- Săptămâna trecută? Dar luna trecută, când am luat cina la RCK, pe podeaua bucătăriei? Dar anul trecut?
- Anul trecut?
- Nu-ți amintești? Când ai zburat la Sacramento să-i vizitezi pe Patrick și Jack, ai trecut pe la biroul RCK într-o după-amiază și eu eram în biroul meu. Patrick ne-a făcut cunoștință.
- Îmi amintesc, dar a durat doar două minute.
- M-ai atras instantaneu. Atunci am știut că eram obosit de viața pe care mi-o creasem. Nu știam că mă voi muta aici, deși speram să te revăd. Dar nu ai mai trecut pe aici după aceea, iar Patrick mi-a spus că tocmai te despărțiseși de iubitul tău și eu chiar nu voiam să fiu domnul de consolare. Ca să nu mai spun că erai la 3 mii de kilometri distanță.”
- Acum sunt la 6 străzi distanță.
- Mult mai bine.
El o sărută. Mâna lui îi atinse pielea moale de sub bărbie, apoi se mută în spatele gâtului ei, ca să o poată ține mai aproape, ca să o convingă că tot ce spusese era sincer.
- Nu-ți pot promite că uneori nu o să crezi că te tratez... diferit... așa cum spui tu. Tot ce ni se întâmplă devine o parte din noi. Lucrurile bune, rele și urâte. Ne modelează viitorul, destinul. Dar ceea ce contează cu adevărat este ceea ce se află aici.
Își puse mâna pe pieptul ei.
- Aș face orice pentru a șterge ceea ce ți s-a făcut; aș face orice pentru a-ți lua amintirile, durerea și frica. Dar, în adâncul sufletului, tu ești Lucy Kincaid. Inteligentă, frumoasă, plină de compasiune. Compasiunea și motivația ta sunt nelimitate. Ești diferită, dar nu numai din cauza a ceea ce s-a întâmplat. Ești diferită pentru că îți pasă. Vrei să schimbi lumea în bine, ajutându-i pe ceilalți să găsească pacea în sufletul lor. Sunt atâtea lucruri aici, îi apăsă pieptul cu fermitate, care te fac specială.
Ea nu se putu abține să nu zâmbească puțin, obrajii ei înroșindu-se.
- Vreau să fiu cu tine, Lucy.
El o sărută, mâna lui mișcându-se pentru ai cuprinde sânul plin.
- Și dacă trebuie să fac dragoste cu tine pentru a dovedi asta, atunci cred că voi face sacrificiul.
El zâmbi.
- Sunt dispus să fac sacrificii destul de des. Cred că ești cam încăpățânată, s-ar putea să ai nevoie de o întărire constantă a faptului că te găsesc nu numai frumoasă, ci și incredibil de sexy.
Ea își înfășură ambele brațe în jurul gâtului lui.
- Ești uimitor.
- Știu.
- Și arogant.
- Sunt un Rogan. E în gene.
- Îmi place.
Lucy savura atitudinea lui Sean. Îi plăcea felul în care îi atingea sânii, cât de confortabil se simțea cu corpul lui și cu al ei. Încrederea lui o făcea și pe ea mai încrezătoare.
Se aplecă în față, schimbându-și ușor poziția în poala lui, astfel încât să stea ferm deasupra lui. Îl sărută pe gât, cu săruturi umede până la ureche, apoi pe gură, unde îl sărută pe deplin, corpul ei mișcându-se de parcă ar fi avut voință proprie.
El își puse mâinile pe talia ei, mișcându-le sub cămașa ei, atingându-i pielea goală. Erau atât de calde, aproape fierbinți în comparație cu pielea ei rece, în timp ce se deplasau spre sânii ei și se opreau, ținându-i, degetele lui mișcându-se într-un masaj ușor și senzual în partea de sus a cupei demi. Când degetele lui îi frecară sfârcurile, ea răsuflă surprinsă de valul de căldură care îi străbătu corpul.
- Lucy, gemu Sean, îmbrățișând-o strâns și sărutând-o îndelung, până când ea rămase fără suflare.
Își desprinse cu greu buzele de ale ei și spuse:
- Ar trebui să ne întoarcem jos, altfel o să am probleme pentru ceva ce nici măcar nu facem.
Lucy a avut nevoie de o secundă să înțeleagă ce voia să spună.
Zâmbi, bucurându-se de acest sentiment nou, de această nouă relație cu acest bărbat. Nu se așteptase la asta și totuși... nu avea de gând să pună la îndoială sau să analizeze ceea ce simțea, mai ales acum.
- Aproape că uitasem că nu suntem singuri în casă.
- Asta s-ar putea să nu mă oprească data viitoare.
Capitolul 24
Când Lucy coborî scările, îl zări pe Dillon în sufragerie, vorbind la telefonul mobil. Îl salută cu mâna. Chiar și după ce aflase ce se întâmplase cu acordul de recunoaștere a vinovăției lui Morton, era bine să-și vadă fratele acasă.
Dillon se uită la Sean puțin prea mult, iar Lucy se întoarse, puțin jenată, realizând că Kate probabil îi spusese deja totul. Nu doar despre Morton și hărțuitor, ci și despre relația ei cu Sean. Se întâmplaseră multe în timpul cât el fusese plecat.
- Cred că o să fac niște cafea, spuse ea, în timp ce Sean o urma în bucătărie.
Sean o sărută pe obraz.
- Nu-ți face griji. Fratele tău o să mă iubească în curând, îi șopti el la ureche.
Ea își stăpâni un râs.
- Crezi că și Jack o va face?
Sean se prefăcu speriat. Poate că nu se prefăcea.
- Mă plăcea înainte să te îndrăgostești de mine; poate că asta va conta.
Îi făcu cu ochiul.
Dillon intră și spuse:
- Kate mi-a povestit despre Cody. Îmi pare foarte rău, Lucy.
Dillon nu voia să-i strice buna dispoziție, dar realitatea îi umbrea spiritul.
- Da, spuse ea. Și mie.
Ce altceva putea să spună? Era atât de epuizată în acel moment, încât singurul lucru la care se gândea era somnul. Dar bănuia că, în clipa în care se va întinde, va trece în revistă fiecare conversație pe care și-o amintea între ea și Cody, încercând să identifice semnele pe care le ratase.
Spălă carafa de cafea și se apucă să facă cafea, având nevoie de ceva de făcut cu mâinile.
Sean întrebă:
- Unde e Kate?
- La un telefon în biroul ei.
- Mă duc să-mi iau laptopul din mașină, a spus Sean.
A prins privirea lui Lucy. Se gândea la dispozitivele de ascultare de la WCF. Ea aproape uitase că îl lăsase să instaleze microfoane mai devreme în seara aceea.
După ce Sean a plecat, Lucy a crezut că Dillon va discuta despre faptul că aduce băieți în camera ei - chiar dacă ea nu mai era o adolescentă - dar, în schimb, el a spus:
- Îmi pare foarte rău că ți-am ascuns informațiile despre înțelegere, Lucy.
Ea turnă cafea în filtru.
- Știu. Nu mai sunt supărată pentru asta, Dillon - tu nu erai acolo în momentul acela.
Ea îl privi.
- Mi-aș fi dorit doar să ai încredere în mine că sunt adultă.
- Am încredere...
- Dar pe atunci nu eram?
- Atunci voiam să te protejez.
Ea a respirat adânc.
- Nu mă poți proteja. Nimeni nu poate. Așa e viața. Facem tot ce putem. Și refuz să trăiesc în trecut. Nu mai sunt fata care eram acum 6 ani.
- Știu asta.
- Nu putem face decât atât pentru a ne proteja pe noi înșine și pe cei dragi. Dacă nu trăim într-o cameră de panică 24 de ore din 24, nu vom fi niciodată în siguranță 100% tot timpul. Dar știi ce ne pune pe toți în pericol?
- Ce?
- Minciunile. Lipsa informațiilor. Intențiile bune. Ar fi trebuit să știu că Morton era liber, pentru că atunci aș fi avut informațiile necesare pentru a mă proteja. Dacă l-aș fi întâlnit fără să știu asta, aș fi fost șocată. Acea ezitare ar fi putut fi pierderea mea.
Ochii albastru-verzui ai lui Dillon o priveau cu dragostea necondiționată a familiei.
- Nu te subestima, Lucy.
- Nu o fac.
Ea turnă apă în rezervor, închise capacul și porni cafetiera.
- Dar... o întrerupse el.
- Sunt om. Pot fi șocată.
- Îmi pare foarte rău.
- Știu și te iert. Știu că tot ce ai făcut, ai făcut pentru că mă iubești.
Se apropie și îl sărută pe obraz.
- Asta nu înseamnă că e corect, dar e de înțeles. Și eu te iubesc, Dillon.
Se sprijini de blat și privi cafeaua picurând încet în carafă. Dillon spuse:
- Ai fost ieri la patinaj?
- M-a surprins și pe mine.
- Și îți place Sean Rogan?
Ea a ridicat din sprâncene.
- Tu ce crezi?
- Cred că îmi răspunzi la întrebări cu alte întrebări pentru că nu știi.
Dillon se sprijinise de tejghea lângă ea.
- La naiba. Am meritat-o; am un psiholog ca frate.
- Ai putea fi și tu psiholog. Mai ai nevoie doar de câțiva ani de studii.
- Am terminat cu școala.
- Și?
- Și îmi place foarte mult Sean, spuse ea încet.
- De ce te sperie asta?
- Nu pot vorbi despre asta cu tine.
- Pentru că sunt fratele tău?
Da. Sună atât de stupid.
- Crezi că poate să-ți placă cu adevărat cineva, să știi în adâncul sufletului că acea persoană este diferită și specială într-un mod în care nu consideri că sunt ceilalți, după doar câteva zile?
Dillon zâmbi.
- Am știut că îmi voi petrece restul vieții cu Kate după 2 zile. Și eu am avut o situație mai dificilă decât tine.
- Mai rău? Cum așa?
- L-am avut pe Jack ca rival.
- Jack?
Lucy râse.
- Nu-i văd deloc pe Jack și Kate împreună.
- Au multe în comun, spuse Dillon, fără să găsească același umor ca Lucy. Modul în care gândesc, modul în care nu au încredere, modul în care procesează informațiile. A fost un moment în care am crezut că, dacă ar fi trebuit să iau atitudine pentru Kate, nu știam dacă m-ar fi ales pe mine. Dar aș fi făcut-o. Chiar dacă eram îngrozit că îl va alege pe Jack.
Lucy se gândi o clipă.
- Nu știam că Jack a fost vreodată în cursă, spuse ea. Jack și Kate sunt asemănători în unele privințe, dar Kate a dorit întotdeauna - a avut nevoie - de stabilitate. Încredere. Onestitate. Ea joacă rolul agentului FBI dur și serios, dar în esență este o persoană liniștită, casnică. Este cea mai fericită când este aici, acasă, cu tine. Asta îi dă pace.
Dillon privi drept înainte, cu un zâmbet pe buze.
- O iubesc cu adevărat.
- Știu. De aceea ai convins-o să se căsătorească cu tine, chiar dacă ți-a dat toate motivele pentru care era o idee proastă.
- E încăpățânată.
Dillon o privi pe Lucy.
- De ce nu ai încredere în propriile tale sentimente?
- Nu știu.
Ea aruncă o privire în josul holului, spre locul unde Sean lucra în sufragerie. Își aminti ce spusese el, promisiunile pe care i le făcuse. Cum era ea diferită, dar nu în felul în care crezuse.
- Cred că mi-am dat seama că îndrăgostindu-mă de cineva care este aproape parte din familie - partenerul lui Patrick - creează multe probleme, mai ales dacă lucrurile nu merg bine.
- Sau poate crea multe beneficii dacă lucrurile merg bine. Tu și Patrick aveți o relație minunată. Sean este cel mai bun prieten al lui de la accident. Și Sean este îndrăgostit.
- Doamne, vorbești ca tata.
Dillon râse și o îmbrățișă.
- Nu gândi prea mult, Lucy. Și eu am problema asta. Poate că e blestemul de a avea o diplomă în psihologie.
Sean își aduse laptopul în sufragerie și îl instală astfel încât să poată vedea pe oricine se apropia de intrare. Aruncă o privire asupra hârtiilor pe care Kate le citea când intrase cu Lucy, cu mai bine de o oră în urmă - păreau să fie e-mailuri de pe computerul lui Morton. Nu avea timp să le citească acum; trebuia să se asigure că microfoanele sale funcționau și înregistrau.
Trebuiau să le spună lui Dillon și Kate despre uciderea lui Prenter și posibila legătură cu munca lui Lucy la WCF, dar mai întâi Sean avea nevoie de mai multe informații. Lucy descoperise puține lucruri valoroase în timp ce verifica dosarele WCF. Ea verificase că niciunei persoane nu îi fuseseră repartizați toți cei opt condamnați eliberați condiționat care fuseseră uciși, ceea ce era logic, având în vedere că crimele avuseseră loc în toată țara. Singura legătură aparentă era că fiecare polițist desemnat raportase că infractorul nu se prezentase, iar eliberatul condiționat fusese ucis la kilometri distanță de locul inițial de supraveghere.
Sean și-a pus căștile și s-a conectat la serverul unde erau arhivate înregistrările. S-a concentrat pe înregistrările din biroul lui Fran. După ce Lucy i-a explicat operațiunea, știa că nimic nu se întâmpla la WCF fără știrea și consimțământul lui Fran Buckley. Ar fi rănit-o pe Lucy, dar Sean citea bine oamenii – și instinctul îi spunea că Fran era implicată într-un fel.
Primele sunete înregistrate erau ale lui Fran lucrând la biroul ei - tastând, vorbind la telefon într-o conversație plictisitoare - dar el nu a vrut să deruleze înainte, de teamă că ar pierde ceva. Vorbind, tastând; apoi a auzit vocea lui Cody.
- Fran, trebuie să vorbim.
- Intră, a spus Fran.
O ușă s-a închis. Se auzea zgomotul unui scaun.
- Brad Prenter e mort.
- Cody...
Sean se așeză drept și redă ultimul minut al înregistrării pentru a se asigura că nu pierduse nimic. Aruncă o privire la ora înregistrării. Cinci și unsprezece. Imediat după ce o luase pe Lucy.
Lucy intră în sufragerie cu un tăvi cu cafea, lapte și zahăr.
- Ție îți place doar cu lapte, nu?
Își strânse ochii.
- Ce s-a întâmplat?
Opri înregistrarea și se uită la Dillon, care stătea în spatele lui Lucy.
- Lucy... ascult înregistrările pe care le-am făcut.
- Ce?
Ea a pus tava jos, vasele zornăind.
- Ați instalat microfoane? Adică dispozitive de ascultare? întrebă Dillon, prea surprins ca să pară iritat.
Lucy își mușcă buza.
- Voiam să vă spun ție și lui Kate, dar apoi s-a întâmplat asta cu Cody... Îți amintești de proiectul cu eliberații condiționați despre care ți-am povestit, de la WCF? Unul dintre cei pe care îi urmăream a fost ucis. Cineva a folosit contul meu ca să-i însceneze crima.
Kate stătea în pragul ușii, lângă Dillon.
- Ce naiba tot spui acolo? exclamă ea.
- Stați jos, spuse Lucy. Am multe să vă povestesc.
Capitolul 25
Când Lucy a terminat de povestit lui Dillon și Kate tot ce știa despre proiectul cu persoanele eliberate condiționat, Kate a înjurat, iar Dillon s-a uitat la sora lui cu o privire profundă. Dar Lucy nu știa exact la ce se gândea el și se simțea atât de mică încât își dorea să se poată duce în pat și să se ascundă sub pătură. Ura faptul că fusese prinsă în mijlocul unei astfel de situații - că era posibil ca Fran să o fi folosit, nici nu voia să se gândească la asta.
- Spune ceva! a spus ea în cele din urmă.
- E o porcărie, a replicat Kate.
Lucy era de acord cu Kate, dar în acel moment opinia lui Dillon conta mai mult pentru ea. Așa fusese întotdeauna.
- La naiba, Dillon, spune-mi că am fost o idioată, spune ceva!
Expresia lui Dillon se înmuie.
- Nu ești proastă, Lucy.
- Naivă, atunci.
El clătină din cap.
- Am interogat sute de criminali condamnați. Și erau unii despre care știam că, dacă ar fi ieșit vreodată din nou pe străzi, ar fi violat sau ucis. Știam asta aici.
Se lovi cu pumnul în stomac.
- Dar nu puteam face nimic, decât să depun mărturie pentru a mă asigura că vor rămâne în închisoare pentru pedeapsa maximă și să sper - să mă rog - că vor muri înainte de a fi eliberați.
- Nu am ucis pe nimeni. Nu știam, spuse Lucy, cu pieptul strâns. Nu poți să crezi că am făcut-o!
- Sigur că te cred, Lucy.
- Atunci ce vrei să spui?
- Înțeleg foarte bine cum cineva ar putea planifica un proiect atât de elaborat. Ar fi cineva cu un puternic simț moral, care, din cauza circumstanțelor - probabil un eveniment traumatic - și-a distorsionat moralitatea pentru a justifica crima.
- Sindromul justițiarului.
Dillon dădu din cap.
- Când sistemul eșuează, cineva trebuie să apere dreptatea.
- Deci cineva ucide din motive pe care le consideră nobile, spuse Sean.
- Și e inteligent - nu vizează toți cei eliberați condiționat, ci a selectat câțiva. Asta necesită moderație, inteligență, premeditare... dar este important pe cine aleg.
Sean a întrebat:
- Dar oportunitatea?
Dillon a dat din cap.
- Nu cred. Este premeditat. Justițiarii au un puternic simț al binelui și al răului, dar ceea ce ei consideră a fi bine și rău este văzut prin lentile distorsionate.
Lucy a adăugat:
- Ei cred că lumea este în anarhie, că forțele de ordine și sistemul de justiție penală sunt ineficiente. Ei își justifică acțiunile - pur și simplu fac ceea ce guvernul nu poate sau nu vrea să facă.
- Își justifică crimele, spuse Kate.
Se frecă la ochi.
- La naiba, aproape că pot să înțeleg asta. L-aș fi ucis pe Trask ca să-l opresc.
- Nu e același lucru, a spus Dillon, și știi asta. Trask era un criminal care se sustrăgea autorităților.
Lucy spuse:
- Există mulți cetățeni care respectă legea și nu sunt violenți, deși au unele trăsături comune cu justițiarii. Ei luptă neîncetat pentru legi mai dure, pedepse rapide, întărirea pedepsei cu moartea, mai multe resurse pentru forțele de ordine.
Dillon a fost de acord.
- Ei susțin cu tărie restricțiile asupra libertății în numele siguranței publice și adesea îi denunță pe prietenii și vecinii pe care îi consideră că încalcă legea. Ei nu au psihicul necesar pentru a ucide.
- Dar, a spus Lucy, cei cu un puternic simț al justiției justițiare, combinat cu capacitatea sau psihicul de a lua o viață omenească, de obicei din cauza violenței din trecutul lor, pot trece linia.
Asta o făcea pe Lucy mai predispusă să ucidă cu sânge rece? L-a ucis pe Adam Scott pentru că el o rănise, ar fi ucis-o și nu s-ar fi oprit la ea. Ea îi urmărea pe cei eliberați condiționat pentru că ar fi trebuit să rămână în închisoare pentru crimele lor. Era pe cale să dezvolte un simț al justiției atât de distorsionat încât să poată justifica o crimă cu sânge rece?
Un fior îi străbătu trupul, iar pielea i se făcu ca de găină. Sean o privi, dar nu spuse nimic.
Dillon se aplecă în față, cu o expresie intensă, atât de absorbit de propria analiză încât nu observă disconfortul și autoevaluarea lui Lucy.
- Au dus cruciada lor dincolo de lege, aproape până la oameni înșiși. Pentru că, sincer, ar vărsa oare majoritatea oamenilor o lacrimă pentru un pedofil ucis într-un accident cu fugă de la locul accidentului? Sau pentru un violator împușcat mortal într-o alee?
Sean a spus:
- Atunci de ce nu declarăm război celor mai răi dintre ei și îi omorâm pe toți?
Dillon a răspuns:
- Relații publice. Motiv. Oportunitate. Justițiarii nu vor să fie opriți. De asemenea, țintele au o semnificație personală pentru ei. Poate că vizează o anumită zonă - de exemplu, infractorii care scapă pe baza unui viciu de procedură într-o anumită jurisdicție - sau poate că vizează persoane care au comis o anumită infracțiune, cum ar fi pedofilii.
Lucy își curăță gâtul.
- Am verificat toate cele 8 victime și nu văd nicio legătură între ele.
- Te superi dacă mă uit și eu?
Lucy îi înmână dosarele.
- Am folosit programul meu; poate că există o eroare în extrapolarea datelor. M-am gândit...
Dillon aruncă o privire peste dosare.
- Programul tău e genial, Lucy. E cel mai bun lucru pe care l-am văzut care îmbină știința cu psihologia.
Bătând cu degetul pe prima pagină, spuse:
- Deja văd problema.
- Care?
- Scoate-l pe Prenter.
Îi înapoie dosarele.
Ea se uită fix. La început nu văzu nimic, deoarece raportul fusese generat cu datele și statisticile lui Prenter. Trebuia să refacă totul fără Prenter, și apoi...
- Oh!
- Și tu vezi.
- Da. Toți 7 au fost condamnați pentru molestarea unei minore pe care o cunoșteau.
- E mai mult de atât. Violatorul avea autoritate asupra victimei. Un pastor. Un tată vitreg. Un tată. Doi unchi. Un profesor. Prenter nu se potrivește profilului. Când îl elimini, se creează un tipar.
- Dar nu-l putem elimina pentru că a fost ucis în același mod, adică era eliberat condiționat și vizat de WCF.
- Nu am spus că am toate răspunsurile, dar cred că oricine selectează persoanele eliberate condiționat pe care să le vizeze se concentrează pe condamnații care au comis o crimă similară cu cea comisă asupra unei persoane dragi lor.
Kate a spus:
- Prenter era și el într-o poziție de autoritate - era asistent universitar și a violat o studentă.
- Nu era o studentă minoră, a spus Dillon. Sara Tyson avea 19 ani, corect?
Lucy a dat din cap.
- Era încă tânără, a spus Kate.
- Și, a spus Lucy, mai este și victima pe care nu au putut să o lege de el, fosta lui iubită, care se află în comă din cauza unei doze aproape letale de X de fabricație proprie. Toți cei implicați în cazul Prenter știu despre ea. Dar acest lucru nu a fost niciodată admis în dosarul judecătoresc.
- De unde știi că nu se află în dosarul său oficial? întrebă Kate. WCF are informații despre trecutul tuturor prădătorilor pe care îi identificăm și îi monitorizăm. Dar...
Ea se încruntă.
- Ce?, o întrebă Dillon.
- Avea 17 ani la momentul respectiv. Dosarul său de minor este sigilat, iar judecătorul a refuzat să-l desigileze în timpul procesului.
- Atunci de unde știi despre fata în comă? întrebă Dillon.
- Din informarea mea de la WCF. Fran are multe contacte - ar fi putut vorbi cu ofițerul care a anchetat cazul inițial în orașul său natal. Sau chiar cu detectivul din Washington responsabil de caz, pentru că ar fi descoperit asta în timpul anchetei privind acuzațiile aduse de Sara Tyson.
- El e diferit, spuse Dillon. Ceva la Prenter nu se potrivește cu ceilalți eliberați condiționat, deși poate ai dreptate și totul se leagă de prima lui victimă.
Sean se uită la Kate.
- Poate vrei să ieși din cameră.
Ea îl privi cu furie.
- De ce?
- Am pus microfon în biroul lui Fran Buckley. E un microfon digital; totul este trimis către un server ascuns de unde pot recupera informațiile. De fapt, nu am nevoie să ascult în direct.
Sean îl privi pe Dillon.
- E o zonă gri.
- Cred că e ilegal, spuse Dillon.
- E ilegal! exclamă Kate.
- Voi contesta asta. Nu fur secrete corporative și nici nu folosesc aceste înregistrări pentru a o incrimina într-o anchetă penală.
- Este fructul din pomul interzis, spuse Kate.
- Cu atât mai mult trebuie să părăsești camera, spuse Sean în mod deliberat.
Lucy își mușcă buza. Nu o mai văzuse pe Kate atât de supărată de mult timp. Cumnata ei se ridică brusc și plecă. O clipă mai târziu, ușa biroului ei se trânti.
- Îmi pare rău, îi spuse Lucy lui Dillon, dar cineva îmi întinde o capcană și nu puteam sta cu mâinile în sân și să las asta să se întâmple.
- Kate știe asta, spuse Dillon. Nu e supărată pe tine. Cred că e din cauza situației - urăște când o anchetă scapă de sub control. În sfârșit și-a recăpătat viața. Nu vrea să treacă din nou linia. FBI-ul nu e prea generos cu a doua șansă, iar a treia șansă? Nici nu te gândi.
- Nu vreau să o pun pe Kate într-o situație dificilă, spuse Sean, și nu voiam să o implic deloc până nu aveam ceva concret.
Sean o privi pe Lucy.
- Ești de acord cu asta?
Ea dădu din cap.
- Pune-l să ruleze.
Sean a dat volumul mai tare la laptop și a pornit înregistrarea.
O clipă mai târziu, vocea lui Fran se auzi surprinzător de clar. Vorbea cu Gina, asistenta ei, despre urmărirea angajamentelor donatorilor din cadrul strângerii de fonduri.
Apoi Fran a vorbit la telefon cu cineva - au auzit doar partea ei din conversație, dar părea să fie managerul hotelului unde avea loc evenimentul și păreau să stabilească unele detalii. Sean a derulat înregistrarea, apoi a spus:
- Asta e la aproximativ 7 minute după ce asistenta a plecat.
În înregistrare, s-a auzit o ușă închizându-se.
- Ai câteva minute libere?
Era Cody.
- Desigur, a răspuns Fran. S-a întâmplat ceva?
- Poți să spui și așa. Brad Prenter a murit.
- Știu, am citit despre asta...
- Cred că știi mai multe despre asta.
Lucy își ținu respirația. Sean îi luă mâna și o strânse.
- Cody...
Cody a suspinat suficient de tare încât înregistrarea să capteze sunetul.
- Îmi pare rău, doar că... nu mai știu nimic.
- Spune-mi ce s-a întâmplat. Chiar nu înțeleg ce vrei să spui.
- Cineva a folosit contul de chat al lui Lucy - același cont pe care îl folosea ea pentru a vorbi cu Prenter - pentru a-l trimite la Club 10. A fost împușcat și ucis la un bloc distanță.
- Asta nu se putea întâmpla.
- Dar s-a întâmplat. Am dovezi. La început - Doamne, Fran, la început am crezut că era Lucy, pentru că era contul ei și știu cât de meticuloasă este. Nu ar fi dat niciodată parola. Și era atât de concentrată pe Prenter din cauza fetei în comă. Mi-a spus când Prenter a fost adăugat pe lista noastră că Evelyn Oldenburg nu a obținut niciodată dreptate.
- Lucy?
- Credeam că lucrează cu cineva.
- Nu ai acuzat-o...
- Mă simt groaznic. Nu-mi vine să cred ce i-am spus, dar ea nu avea nicio legătură cu asta. Nu doar din cauza a ceea ce a spus, ci pentru că pur și simplu nu ar fi făcut asta. Ar fi trebuit să-mi dau seama de la început, dar m-am lăsat influențat de dovezi.
- Ce dovezi?
- Poliția a găsit un mesaj pe telefonul mobil al lui Prenter, care fusese redirecționat de pe contul „Tanya” al lui Lucy și care l-a trimis pe Prenter la Club 10 în loc de Firehouse, unde eu și partenerul meu îl așteptam.
- Încă nu sunt sigură ce crezi că s-a întâmplat.
- Cineva a folosit identitatea online a lui Lucy pentru a-i trimite acel mesaj lui Prenter.
- Adică cineva de la WCF l-a trimis la barul acela.
- Și l-a ucis.
Tăcere. După un moment lung, Fran a spus:
- Acuzi unul dintre oamenii mei de crimă?
Părea supărată și tulburată, deși vocea ei digitală, fără expresia facială, părea și monotonă.
- Da, asta fac.
- Nu știu ce să spun.
Un scaun se rostogoli pe plasticul dur.
- Nu cred.
- Trebuie să verificăm dosarele tuturor. Cred că cineva de aici are o legătură cu Prenter și a profitat de WCF pentru a-l ucide. Cineva cu abilități informatice avansate, pentru că această persoană a intrat și a șters complet contul de chat al lui Prenter. A dispărut. Singurul motiv pentru care am găsit acest mesaj este că a fost redirecționat automat către adresa de e-mail personală a lui Prenter, care era pe BlackBerry-ul său. Este în raportul poliției.
- Poliția crede că cineva de la WCF este implicat? Sau Lucy?
- Nu, nici măcar nu cred că are vreo legătură. Se concentrează pe găsirea bărbatului și a femeii cu care s-a certat în alee.
- Pune-mă la curent, nu sunt la curent cu acest caz.
- Prenter i-a spus barmanului că aștepta o femeie cu care se cunoscuse online. La aproximativ 40 de minute după ce a sosit, o fată s-a apropiat de el și l-a abordat - barmanul a spus că ea venise cu un alt bărbat, dar s-au certat și el a plecat. Au vorbit o vreme, apoi au plecat după aproximativ 15 minute. Potrivit unui martor, iubitul fetei i-a confruntat pe alee, iar fata a plecat cu iubitul ei. Mai puțin de 5 minute mai târziu, Prenter a fost împușcat și ucis lângă mașina sa. Patru gloanțe.
- Jaf?
- I-a fost furat portofelul. Nu și Porsche-ul - și avea cheile în mână.
- Poate că trăgătorul s-a speriat. A auzit pe cineva.
- Și să nu ia cel mai rapid mijloc de transport disponibil? Să plece pe jos? Nu cred. Cred că portofelul a fost luat pentru a acoperi crima. Cred că Prenter a fost ținta intenționată, iar cel care a făcut-o avea acces la computerele noastre.
Fran a spus:
- Statutul nostru nu este secret. Nu este ca și cum am transmite lumii ceea ce facem, dar nici nu ținem totul pentru noi.
- La naiba.
Cody se plimba prin cameră, vocea lui devenind mai tare și mai slabă pe măsură ce se îndepărta de microfon.
- Fran, e grav.
- Sunt de acord. Lasă-mă să verific. Voi fi discretă, desigur - o voi pune pe Gina să extragă toate jurnalele de pe toate computerele și vom vedea cine s-a conectat la camera de chat pentru a trimite mesajul după ce Lucy s-a deconectat miercuri după-amiază.
- E bine, dar cred că trebuie să revizuiești din nou rapoartele de fond, să afli dacă există vreo legătură cu Prenter.
- O voi face.
Ea făcu o pauză.
- Ai spus că i-ai spus lui Lucy?
- A trebuit să-i spun - ea mi-a cerut să investighez uciderea lui Prenter.
- Lucy?
Tăcere.
- De ce ți-ar cere Lucy să investighezi uciderea lui Prenter?
- A văzut articolul din ziar, apoi a scos raportul autopsiei. A spus că pare suspect. La început am încercat să o liniștesc, dar când am citit dosarul, mi-am dat seama că avea dreptate. Toată treaba asta e suspectă.
Ușa se deschise și vocea lui Cody se auzi ca și cum ar fi fost într-un tunel.
- Îmi pare rău, Fran. Dacă afli cine este, ne vom ocupa noi de asta intern.
- Mulțumesc, Cody.
Ușa se închise cu putere.
- La naiba, spuse Fran.
Se lăsă o liniște deplină.
Dillon a spus:
- E ceva în neregulă cu conversația asta.
Sean dădu din cap.
- Nu s-a menționat nimic despre a merge la poliție. Prima reacție a lui Fran, cred, după neîncredere, ar fi să informeze autoritățile.
Lucy nu era de acord.
- Proiectul de eliberare condiționată se află într-o zonă gri. Tehnic vorbind, nu este o capcană, dar Fran nu voia să se afle publicul din cauza potențialului de presă negativă. Întreaga ei viață este WCF. Dacă ar fi crezut că cineva din interior folosește organizația pentru propriile interese, nu știu ce ar fi făcut - în afară de tot ce ar fi putut pentru a proteja grupul.
- Dar asta e crimă, spuse Dillon.
Înregistrarea digitală a captat un zgomot puternic, apoi zgomotul unor dosare trântite și al unor hârtii foșnite.
Vocea lui Fran:
- La naiba, unde e?
Alte mișcări, un suspin lung și puternic de frustrare.
- Nu pot să cred.
Se auzi sunetul dulapului de dosare deschizându-se, o răsfoire furioasă a hârtiilor, apoi liniște timp de 2 minute.
Lucy crezu că Fran plecase, apoi se auzi un zgomot de chei, urmat de o ușă trântită.
Sean s-a uitat la Dillon.
- Ar fi trebuit să găsesc o modalitate de a-i pune microfon în poșetă.
- Nu Fran, a spus Lucy, nevoind să creadă.
S-a uitat la Dillon.
- Și tu crezi că e ea, a spus el încet.
Ea dădu din cap, clipind pentru a-și stăpâni lacrimile.
- E ceea ce ai spus mai devreme - despre motivul pentru care justițiarii vizează anumiți criminali. Sora mai mică a lui Fran a fost abuzată sexual în repetate rânduri de unchiul lor. Trăiau practic în sărăcie, mama lor avea două slujbe, Fran lucra aproape full-time pe lângă școală, ca să poată economisi bani pentru facultate, și nimeni nu știa ce pervers bolnav era unchiul lor.
- Majoritatea pedofililor recidiviști sunt experți în a-și reduce victimele la tăcere, spuse Dillon. Folosesc o combinație de recompense și amenințări, iar când copilul depășește ambele etape, îl fac să se simtă atât de vinovat - convins că el este de vină pentru abuz - încât nu vorbește niciodată despre asta. Cum a aflat Fran?
- Când sora ei a fost strangulată de unchiul ei. În ziua în care a început primul ei ciclu menstrual, el a violat-o și a ucis-o. El a spus poliției că ea își pierduse inocența și că el trebuia să o oprească să devină o curvă.
Lucy vorbea cu naturalețe, dar cazul o deranja profund, într-un loc pe care îl ținea ascuns.
- Există o altă diferență între aceste ținte, spuse Dillon, uitându-se la foaia de calcul a lui Lucy.
- Da, sunt răspândite. Nu sunt două în același oraș.
- Sau, dacă privești lucrurile din altă perspectivă, Prenter este singurul condamnat eliberat condiționat din zonă care a fost ucis. Acesta este încă un motiv pentru care Prenter nu se potrivește cu ceilalți.
- Vrei să spui un alt criminal? a întrebat Sean.
- Nu, același ucigaș. Sau același grup - sunt sigur că sunt cel puțin doi ucigași, dar cel mai probabil trei sau mai multe persoane implicate, pentru o conspirație atât de mare. L-au vizat pe Prenter dintr-un motiv diferit, altfel nu ar fi riscat să lovească atât de aproape de casă - nu doar în Washington, ci într-un atac personal. Trebuie să ne uităm la toate victimele lui. Cred că una dintre persoanele implicate are legătură cu una dintre victimele lui. Când a ieșit, acea persoană și-a folosit poziția în grup pentru a-l pune pe Prenter pe listă, chiar dacă el nu se potrivea profilului lor.
- Am analizat victimele, a spus Lucy. Nu am găsit nimic ieșit din comun. I-am cerut lui Sean să cerceteze mai amănunțit.
- Bine, a spus Dillon.
- Trebuie să vorbim cu Cody, a spus ea. Ne va ajuta, ne va spune cu cine a vorbit. Poate că ceva ne va trezi suspiciuni.
- Lucy, spuse Sean aspru. Cody are alte probleme. Te hărțuiește.
- Poate că nu a vrut să facă mesajul să sune atât de tulburător.
- Și toate acele dăți când ai crezut că cineva te urmărește? Asta nu te-a speriat?
- Da, dar...
- Nu-i găsi scuze acelui om!
- Liniștește-te, Rogan, spuse Dillon.
Lucy clătină din cap.
- Sean are dreptate.
Trebuia să accepte faptul că Cody încercase să o sperie.
- Cody ne-a urmărit de la biserică la brunch și la patinoar - nu i-am spus unde mergem pentru că nu știam. E atât de greu să-l consider un om rău.
- Te-a sunat înapoi?
Ea clătină din cap.
- O să-l caut mâine dimineață.
- Nu singură, spuse Sean.
Ea îl privi pe Sean. Înțelegea că era îngrijorat și voia să o protejeze, dar tensiunea care se degaja din el era palpabilă. Mai devreme fusese atât de înțelegător, dar acum se comporta exact ca frații ei.
Ea ridică o sprânceană și, păstrându-și vocea calmă, spuse:
- Nu vreau să mor, Sean, și am deja 4 frați prea protectori - nu am nevoie de încă unul.
El își trecu mâna prin păr.
- Îmi pare rău.
- Îți apreciez îngrijorarea și îți promit că nu-l voi menaja, bine? Dar cred că Dillon ar trebui să vină cu mine când vorbesc cu el. Mai puțin testosteron.
- Mersi, frate, spuse Dillon, ușurând atmosfera.
Ea ridică din ochi.
- Știi ce vreau să spun.
Capitolul 26
Abigail îl salută pe Noah imediat ce acesta intră pe culoarul cu birourile echipei lor, marți dimineața devreme.
- Am datele GPS.
- Trebuia să le avem ieri.
- Da, și l-am hărțuit fără milă pe bietul director general toată ziua, chiar dacă aceste date nu prezintă un risc imediat pentru viață sau integritate fizică.
- Îmi pare rău.
Noah se frecă la ochi.
- Kate și cu mine am împărțit e-mailurile lui Morton. Încă mă doare capul.
- Ai aflat ceva?
- Destul de multe. Victima noastră de sâmbătă, Robert Ralston?
- Îmi amintesc.
- Dacă interpretez corect aceste mesaje, el este cel care l-a contactat primul pe Morton. Morton a ieșit din închisoare, a trimis câteva e-mailuri pentru a anunța că este în libertate, apoi nimic - până în prima săptămână din august, când Ralston îi trimite un mesaj lui Morton.
Noah a pus dosarele jos și a scos rezumatul pe care îl dactilografiase acasă.
- Pe 6 august, Ralston îl întreabă pe Morton dacă este interesat de un nou plan, că Ralston vrea să se retragă în Florida, dar nu are bani. Morton răspunde că și el este falit și că urăște meseria de mecanic. Ralston spune că va vedea ce poate face, dar că nu se pricepe la tehnologie.
- Morton și-a cumpărat computerul câteva săptămâni mai târziu.
- Cred că a fost o coincidență - avea nevoie de bani pentru a-l cumpăra și, după 7 săptămâni de muncă, a strâns suma necesară. A început imediat să viziteze toate site-urile porno online. Probabil că făcea cercetări despre cum s-au schimbat tehnologia și ofertele.
- Sau poate era doar un nemernic excitat după ce a petrecut 6 ani în închisoare.
Noah a ridicat din umeri.
- Apoi Morton îl contactează pe Ralston la sfârșitul lunii septembrie și îi spune că are un nou plan de acțiune - aceeași expresie folosită de Ralston - și că va fi gata în câteva luni. Cam în acea perioadă a început să colecteze filme porno și să le arhiveze pe computerul său. Multe dintre casete și discuri erau mai vechi. Nu știu care era planul lui - mesajele nu oferă niciun detaliu. Dar avea o mulțime de filme filmate cu camera web și tehnicienii noștri spun că este evident că unul sau ambii participanți nu știau că sunt filmați.
- Șantaj, poate?
- Posibil. Și ar fi avut nevoie de bani pentru echipament, instalare, planificare și, bineînțeles, pentru șantaj, dacă asta era intenția lui. Sau ar fi putut pur și simplu să creeze un site de voyeurism. Nu știu dacă vom afla vreodată adevărul, având în vedere că atât Ralston, cât și Morton sunt morți.
- Până când cel care i-a ucis va lansa afacerea.
Noah dădu din cap.
- Nu avem e-mailurile lui Ralston, dar probabil că lucra pentru Morton, pentru că la sfârșitul lunii noiembrie îi scrie lui Morton și îi spune că a găsit un „jucător”.
- De ce nu a venit Morton aici atunci?
- Nu știu. Nu găsesc alte mesaje de la Ralston până la sfârșitul lunii decembrie. Mă întreb dacă ar fi putut vorbi la telefon, iar Guardino din Denver verifică înregistrările lui Morton. Nu au existat apeluri 202 sau 703, dar în ziua de azi telefoanele de unică folosință pot avea orice număr de coduri de zonă, Morton ar fi putut avea unul pe care nu l-am găsit. Analiștii noștri verifică înregistrările telefonice ale lui Ralston. Ceva va corespunde, dar va dura ceva timp.
- Deci, în decembrie, ce spune Ralston?
- Alege o dată și un loc. Dar fii atent: Morton nu i-a spus lui Ralston când și unde. Nu mai există alte comunicări între ei.
- Atunci o să-ți placă ce am aici.
Abigail zâmbi ca Pisica din Cheshire și întinse o hartă mai mare a Washingtonului pe biroul lui.
- Am marcat toate locurile în care a fost Morton cu mașina închiriată din momentul în care a ieșit din parcarea aeroportului Dulles. Și două dintre opririle lui? Apartamentul lui Ralston.
Noah a urmărit degetul lui Abigail în timp ce ea trasa cu creionul.
- A fost ocupat în acele două zile.
- Da, așa este.
Noah a analizat harta. Pe lângă apartamentul lui Ralston, aceasta includea și portul din Washington, unde a fost ucis. A ajuns acolo la ora 23:23. A murit aproximativ la miezul nopții. Cadavrul său nu fusese mutat. La ora 23:59, mașina a plecat.
- S-a dus la întâlnire - probabil pentru a se întâlni cu oamenii cu bani pentru noul său „plan de acțiune” - și l-au ucis. I-au luat mașina și s-au întors la motelul lui - de ce?
- Dacă mergem pe varianta șantajului, poate că așa urma să-și finanțeze noul proiect - și a șantajat persoana nepotrivită.
Noah se gândi.
- El nu aduce dovezile incriminatoare, așa că ucigașul se duce la motelul lui să le caute. Apoi conduce mașina până la câteva străzi de aeroportul Dulles.
- Nu, mașina a mers în alt loc.
Ea a pus degetul jos. Noah a rămas cu gura căscată.
- Înapoi la apartamentul lui Ralston?
- Știi ce cred eu? Cred că ucigașul căuta ceva.
- Asta ar susține teoria șantajului.
- Morton nu avea acel lucru asupra lui. Nu era în mașina lui, nu era în camera lui de motel...
- Deci s-au dus la Ralston.
Abigail dădu din cap.
- Și l-au ucis. Apoi au lăsat mașina în depozitul de lângă Dulles la patru și jumătate dimineața.
Șantaj. Ar fi putut fi suficient pentru a finanța „planul” lui Morton.
- Cum a ajuns ucigașul la portul de agrement dacă a plecat cu mașina lui Morton? se întrebă Noah.
- A venit cu Morton?
- Puțin probabil. Doar dacă nu se întâlneau cu altcineva.
- Deci ucigașul are un partener. Sau a luat mijloacele de transport în comun.
Noah se gândi.
- Sau Ralston a mers cu Morton.
Abigail se încruntă.
- Dar dacă Ralston și Morton lucrau împreună atât de strâns pe cât păreau, de ce s-ar fi întors la motelul lui Morton după ce acesta a fost ucis? Descrierea managerului, deși vagă, nu se potrivește deloc cu Ralston. Dacă ucigașul voia ca amândoi să moară, de ce l-ar fi dus pe Ralston înapoi la apartamentul său?
- Poate că Ralston era speriat și încerca să câștige timp.
- E posibil.
Dar lipsea ceva. Părea un plan prea complicat, dar până nu aflau cu cine se întâlnea Morton și ce urma să schimbe Morton în schimbul banilor pe care se aștepta să-i primească, nu aveau de unde să știe.
- Ați verificat companiile de taxiuri și limuzine?
- Niciun șofer autorizat nu a dus pe nimeni la portul de agrement în acea noapte.
Noah a atins cu degetul un punct din Somerset, Maryland.
- Ce e asta? Pare a fi o zonă rezidențială.
- Nu am verificat încă; am primit asta acum o oră.
- A condus acolo joi seara.
Computerul lui a emis un semnal sonor, anunțându-l că are un e-mail nou. A aruncat o privire, apoi s-a uitat din nou.
- Iată ceva nou, a spus Noah.
În timp ce deschidea mesajul, Abigail se uită peste umărul lui. Era de la unul dintre analiștii lor.
Agent Armstrong,
Conform instrucțiunilor dumneavoastră, am refăcut traseul lui Roger Morton înainte de sosirea sa la Dulles. Sub numele său, nu exista nicio călătorie. Sub numele vărului său, Cliff Skinner, exista doar biletul de la Denver la DIA. Cu toate acestea, pe cardul de credit al lui Skinner exista o tranzacție pentru un bilet dus-întors de la Dulles la Seattle pe 3 ianuarie, cu întoarcere pe 4 ianuarie, sub numele Robert Ralston. Am contactat compania aeriană și mi-au confirmat că biletul a fost emis și utilizat.
Anunțați-mă dacă mai aveți nevoie de ceva.
Sandy Young, analist II
- Ralston a fost la Seattle? Pentru ce? a întrebat Abigail.
Noah nu a răspuns. Morton a plătit biletul, dar Ralston a făcut călătoria. Într-o singură zi, peste noapte, de ce? Ce legătură avea Morton cu Seattle?
El i-a răspuns lui Sandy:
Mulțumesc, Sandy. Vezi ce poți afla despre Ralston în Seattle. Dacă a închiriat o mașină, a rezervat un hotel pe numele lui sau pe numele lui Skinner. Noah.
- Din ce în ce mai curios, spuse Abigail.
Noah a fost de acord.
- Hai să verificăm locația din Somerset.
A început să meargă, apoi s-a oprit atât de brusc încât Abigail aproape s-a lovit de el.
- Văd o sclipire de geniu, a spus ea.
- Seattle. Era în dosarele pe care mi le-a dat Stockton. Acolo au dus-o Adam Scott și Morton pe Lucy Kincaid după ce au răpit-o.
- Crezi că are legătură?
- Mă îndoiesc că e o coincidență.
Noah se întoarse și se îndreptă spre computerul său. Trimise rapid un mesaj către directorul adjunct Rick Stockton și Hans Vigo, care ar fi putut obține răspunsuri mai repede.
Capitolul 27
Sean opri cât mai aproape de intrarea pentru angajați a Biroului Medicului Legist din Washington, parcând în dublu rând, deoarece nu erau locuri de parcare disponibile pe stradă. Nu avea să o lase pe Lucy să meargă pe jos prea mult, nu până nu aflau ce pune Cody la cale. Și dacă Fran Buckley sau oamenii cu care lucra erau periculoși.
Lucy nu fusese de acord sau în dezacord cu convingerea lui Dillon și Sean că Fran era în spatele grupului de justițiari, iar Sean nu o presase. Avusese multe pe cap în ultimele zile și voia să-i dea spațiu să ajungă la propriile concluzii. O să ajungă acolo.
Lucy spuse:
- M-aș putea obișnui să am un serviciu de transport cu mașina. Mașină frumoasă, tip sexy, serviciu door-to-door.
- Nu ar trebui să fie „mașină sexy, tip drăguț”? o tachină Sean.
El îi sărută zâmbetul.
- Ai grijă, Luce. Amintește-ți, dacă vine Cody, sună-l pe fratele tău sau pe Kate. Și evită-o pe Fran până aflăm dacă este implicată în asta.
- Nu trebuie să-mi spui de două ori.
- Sunt doar îngrijorat.
El îi atinse fața. Ea părea obosită, iar el spuse:
- Știi, când totul se va termina, meriți o vacanță. Un weekend de 3 zile oriunde ne poate duce avionul meu.
Ea zâmbi răutăcios.
- Oriunde? Nu cred că ar trebui să-mi dai atâta libertate.
- Am spus oriunde, vorbesc serios. La ce oră termini?
- La 3.
- Voi fi aici.
Sean o urmări pe Lucy până când ea intră în clădire, apoi se asigură că nimeni nu o urmărea înainte ca ușa de securitate să se închidă.
S-a întors cu mașina la casa lui Lucy. Kate îi trimisese mai devreme un e-mail și îi ceruse să treacă pe la ea la ora 10.
Când Kate deschise ușa, se uită la ceas.
- Ai venit cu o oră mai devreme, spuse ea.
- Nu mi-a luat mult să o iau pe Lucy, să o duc la serviciu și să mă întorc aici.
Ea închise ușa în urma lui.
- Cafeaua e în bucătărie.
Sean o urmă pe Kate pe hol. La fel ca Lucy, părea epuizată. Părul îi era încă umed de la duș și îi cădea în ochi. Îl strânse nerăbdătoare după urechi.
Dillon stătea la masa din bucătărie și citea un dosar gros. Un bărbat de vreo 50 de ani, cu ochelari, o burtă ușoară și părul cărunt, stătea vizavi de Dillon.
Dillon ridică privirea.
- Sean, spuse el, arătând spre străin, acesta este un bun prieten al nostru, dr. Hans Vigo. Lucrează la FBI.
- Vigo.
Sean cunoștea numele acela.
- Tu ești profilerul?
- Ai memorie bună.
Hans îi strânse mâna lui Sean.
- Nu ne-am cunoscut.
- Nu, dar fratele meu Duke - toată lumea de la RCK - vorbește foarte frumos despre dumneavoastră.
- Ce mai face Duke?, întrebă Hans.
- La fel ca întotdeauna.
Sean se apropie încet pentru a vedea ce citea Dillon.
Kate se apropie de Sean și îi spuse:
- Este dosarul personal al lui Fran Buckley de la Birou, domnule Băgăcios.
- De asta m-ai chemat aici?
- Nu, Noah Armstrong vrea să vorbească cu tine.
Sean se întoarse brusc spre ea.
- Vrei să mă pui să vorbesc cu un agent federal?
Hans a fost cel care a răspuns.
- Ai fost surprins pe o cameră de supraveghere intrând într-un restaurant deținut de Sergey Yuran. Având în vedere că numele lui a apărut în cursul acestei anchete, trebuie să știm ce a spus.
Sean se încruntă.
- Dacă aș fi aflat ceva care ar fi putut ajuta, aș fi împărtășit informația agentului Armstrong sâmbătă.
Sean nu se simțea confortabil să discute cu FBI-ul despre ceva care l-ar fi putut pune în pericol - a rămas ferm pe poziția sa. S-a gândit să-l sune pe Duke pentru a-i cere sfatul dacă să apeleze la un avocat, dar a renunțat repede la această idee. Nu avea să se bazeze pe fratele său de fiecare dată când avea de-a face cu forțele de ordine. Era un om matur, lua propriile decizii și știa că nu depășise limita discutând cu Sergey Yuran. Yuran nu ar fi vorbit niciodată cu un polițist, iar dacă era adevărat că era supravegheat, Armstrong nici măcar nu ar fi putut ajunge acolo. Să-l șantajeze pe traficant pentru uciderea unui nemernic ca Morton era mult mai jos pe lista de priorități decât traficul de arme și de ființe umane - ceea ce îi spunea lui Sean că Noah voia ca această întâlnire să rămână neoficială, de aceea avea loc aici, la casa lui Kate. Poate că agentul federal nu era acel individ rigid și inflexibil pe care Sean îl presupusese la prima întâlnire, sâmbătă.
Totuși, de fiecare dată când Sean vorbise cu polițiștii în trecut, asta se întorsese împotriva lui.
Înainte de a fi exmatriculat de la Stanford, Sean descoperise că unul dintre profesorii săi era pasionat de pornografie infantilă. Sean îi dezvăluise obsesia respingătoare, pentru ca toată lumea să afle ce fel de pervers era acesta.
Agenții federali îi promiseseră că nu i se va întâmpla nimic dacă va spune adevărul despre cum spărsese sistemul profesorului și ce îl pusese pe gânduri inițial. Sean spusese adevărul. Imediat după aceea, Stanford l-a exmatriculat pentru că a spart baza de date a școlii. Duke a spus că FBI-ul a făcut tot ce a putut și că Sean a avut noroc că nu a ajuns la închisoare. Au fost de acord să șteargă înregistrarea, dar Sean era sigur că dosarul său de la FBI era gros de un centimetru. Incidentul cu profesorul bolnav de la Stanford nu a fost singura dată când a intrat în bucluc încercând să îndrepte nedreptățile.
Kate îi spuse:
- Sean, ai grijă cu Armstrong. E bun și nu-i place să fie deranjat.
- Nu m-am amestecat în nimic.
- Faptul că ai apărut la apartamentul lui Ralston nu a fost o amestecare?
- Nu o să repet asta. Știi de ce eram acolo. Nu am interferat cu ancheta lui.
Hans a spus:
- Nimeni nu vrea să-ți creeze probleme, Sean.
Sean nu știa dacă să-l creadă, dar Duke îl considera pe Hans Vigo un om extraordinar, iar asta nu se putea spune despre mulți oameni, așa că Sean i-a acordat profilerului prezumția de nevinovăție.
- Bine, dar dacă Armstrong mă arestează, ar fi bine să fii tu cel care plătește cauțiunea.
Hans zâmbi.
- Îți dau cuvântul meu.
Sean se relaxă puțin și se duse să-și toarne o cafea.
Hans îi spuse lui Dillon:
- Schimbând subiectul, există ceva în dosarul lui Buckley care o include sau o exclude din lista de suspecți?
Sean îl privi pe Hans. Hans spuse:
- Dillon m-a sunat aseară și mi-a povestit despre uciderea lui Prenter și îngrijorările lui Lucy cu privire la o înscenare cu condamnații eliberați condiționat.
Sean se încruntă.
- O să fie asta o problemă pentru Lucy? E în mijlocul procesului de admitere la FBI.
- Sunt conștient de asta - i-am dat o recomandare. Și nimic din ce a făcut nu va afecta recomandarea mea. Totuși, nu pot spune cu sinceritate cum va evolua situația cu Biroul.
- Dar nu putem păstra secretul, spuse Kate. Asta m-a ținut trează toată noaptea - Morton era în probațiune federală. Dar a fost împușcat în ceafă, la fel ca Prenter și alți condamnați eliberați condiționat pe care Lucy i-a descoperit aseară.
Teoria lui Kate l-a uimit pe Sean. Nu se gândise că omuciderea lui Morton avea legătură cu WCF.
El a spus:
- Crezi că aceiași oameni l-au ucis pe Morton, pe Prenter și pe ceilalți condamnați eliberați condiționat?
Hans spuse:
- Caut în liniște toate dosarele - avem de-a face cu mai multe jurisdicții aici – pentru a vedea dacă există ceva care leagă ucigașul de victime. Moduri diferite de a muri și, până acum, nicio potrivire balistică. Caut alte tipare, cum ar fi faptul că toți au fost uciși după lăsarea întunericului. Toți se aflau în public. Niciuna dintre crime nu a fost rezolvată. Nimeni nu l-a scos folosind sistemul WCF, a continuat Hans. Ar fi fost extrem de ușor să-l trimitem înapoi în închisoare pentru tot restul vieții dacă cineva ar fi descoperit că a încălcat eliberarea condiționată călătorind la Washington.
- Înapoi direct la închisoare, fără eliberare, mormăi Kate, stând lângă Dillon, cu o ceașcă fierbinte de cafea în mâini.
- Îl voiau mort, a spus Hans. Nu înapoi în închisoare.
- Dar asta tot nu explică de ce l-au adus aici și nu l-au împușcat în Colorado, a spus Sean.
- Noah a aflat azi dimineață că Ralston a zburat la Seattle cu 3 zile înainte ca Morton să ajungă la Washington, spuse Hans.
Sean îl privi fără să înțeleagă.
- Seattle are vreo importanță?
Dillon spuse:
- Acolo au dus-o Adam Scott și Morton pe Lucy după ce au răpit-o. Pe o insulă din largul Seattle-ului.
Sean simți un fior pe șira spinării.
- De ce era acolo?
- Nu știm, a spus Hans, dar SAC din Seattle se ocupă de asta. El a fost implicat în asta de la început.
Sean se îndreptă spre blatul din bucătărie și își umplu cana, deși nu-i plăcea în mod deosebit cafeaua. Avea nevoie de ceva de făcut, altfel s-ar fi dus imediat să o recupereze pe Lucy.
- De ce nu o poți aduce pe Fran Buckley într-o cameră de interogatoriu și să o întrebi? spuse Sean, devenind nerăbdător din cauza speculațiilor și informațiilor incomplete. Știm că este implicată. Nu pot să cred că 7 infractori sexuali - 8, inclusiv Morton - ar putea fi uciși fără ca ea să știe exact ce se întâmplă.
- Sunt de acord, spuse Hans, dar nu știm cât de mare este grupul de justițiari și nu știm dacă ea este liderul sau doar unul dintre subalterni. Dacă o aducem prea devreme, fără dovezi solide, ne dăm de gol și partenerii ei vor dispărea. Avem nevoie de ceva mai mult...
- Cum ar fi? îl întrerupse Sean.
- O legătură.
Ei bine, asta era vag. Sean se încruntă și se uită peste umărul lui Dillon.
- Unde e dosarul ei de la FBI?
- Nu am ajuns încă atât de departe.
- E pensionată. Pun pariu că încă are multe contacte. În ce echipă a lucrat?
- De unde știi atât de multe despre FBI? întrebă Kate, luând dosarul de la Dillon.
- Duke s-a căsătorit cu un agent federal. Terorism intern. Jack e căsătorit și el cu una. Avem mai mulți foști agenți federali - FBI, ICE, DEA, alegeți voi acronimul - care lucrează cu RCK. Am observat anumite lucruri.
Dillon spuse:
- S-a pensionat acum 10 ani - cu 5 ani mai devreme.
- Dar avea 20 de ani vechime. Nu e ceva neobișnuit, spuse Hans.
- Kate, o cunoșteai pe Fran când era încă la FBI?
Kate a dat din cap.
- Nu eram în același birou - am fost în biroul din Washington în toți cei 6 ani înainte de a intra în clandestinitate.
Kate a răsfoit dosarul de serviciu al lui Fran.
- A petrecut primii 3 ani în Philly, 10 ani în Richmond, apoi ultimii 7 ani în Boston ca SSA.
A continuat să răsfoiască paginile, apoi a exclamat:
- Oh, la naiba.
Sean văzu cum sângele se scurgea din fața lui Kate. Nu o văzuse niciodată pe impasibila agentă federală să pară speriată. Ea îi înmână lui Dillon dosarul cu mâinile tremurânde.
- Uită-te la perioada petrecută în Richmond. Chiar înainte să plece. Dillon, asta e legătura.
Sean se uită peste umărul lui Dillon, dar nu observă nimic evident.
- Ce este?
Kate se uită fix la Hans.
- Nu știam că Mick Mallory era în Richmond.
- Cine e Mick Mallory?, întrebă Sean.
- Nu știu de unde să încep, spuse Kate.
Dillon a explicat.
- Mallory a mers sub acoperire în Trask Enterprises, lucrând pentru un agent FBI corupt. Sub acoperire profundă. A devenit unul dintre ei.
Sângele din venele lui Sean îngheță.
- Nu vrei să spui că...
- A mers prea departe nedenunțându-l pe Trask când ar fi putut, dar șeful lui voia informații foarte specifice, iar Mallory era supus unui stres extrem. Când era încă agent activ, fusese sub acoperire într-o operațiune comună FBI-DEA. Acoperirea lui a fost descoperită, iar ținta i-a ucis soția și fiul mic.
La început, Sean detectă o urmă de simpatie și înțelegere în tonul lui Dillon, dar aceasta dispăru pe măsură ce acesta continuă să explice ce se întâmplase cu agentul tulburat.
- Mallory a pierdut tot ce îi era drag și a fost suspendat din funcție, dar nu a putut să treacă peste asta, a spus Dillon. A urmărit ținta și situația s-a terminat cu vărsare de sânge. Doi agenți au fost răniți grav în timpul operațiunii, iar toți suspecții au fost uciși. Informațiile de care FBI și DEA aveau nevoie despre operațiunea lor au murit odată cu ei. Mallory și-a pierdut slujba, s-a ascuns o vreme, apoi a fost recrutat pentru a se infiltra în Trask. Și-a justificat acțiunile pentru că recompensa - trimiterea lui Trask și a altora în închisoare sau în mormânt - era tot ce putea vedea. Iar ticălosul de Merritt l-a folosit!
A lovit masa cu pumnul.
Sean nu-l văzuse niciodată pe Dillon Kincaid atât de furios. Aproape că a dat înapoi, surprins. Kate și-a pus mâna pe brațul lui Dillon. El i-a acoperit mâna cu a lui.
- Nu, a spus ea încet.
Hans spuse:
- Merritt e mort. Fie într-un accident de mașină, fie sinucis, la 6 luni după ce s-a întâmplat totul. A lăsat un jurnal detaliat cu tot ce a făcut și i-a ordonat lui Mallory să facă. Mallory a fost considerat depresiv suicidal și internat într-un spital de psihiatrie timp de 18 luni.
- Minunat. Mai întâi Morton primește șase ani ușori în închisoarea federală, apoi nemernicul ăsta de Mallory ajunge la psihiatrie? Mare lucru, când oamenii mor.
Sean nu ar fi înțeles niciodată sistemul de justiție penală. De obicei, nu cei ale căror vieți erau în pericol erau cei care stricau totul - avocații și politicienii erau problema. Polițiștii își făceau treaba, dar, în final, dacă cineva ajungea la închisoare sau nu era mai mult o chestiune de negociere decât orice altceva.
- Mallory a fost împușcat și lăsat să moară când Trask și-a dat seama că mi-a trimis informații despre locația lui Lucy, spuse Kate.
- Vrei să spui că tipul ăsta a stat și a privit în timp ce Lucy era atacată?
Sean nu mai fusese niciodată atât de furios.
- Calmează-te, Sean. Tu nu ai fost acolo, îi răspunse Kate.
Avea dreptate. Dar, la naiba, el ținea foarte mult la Lucy! Știind că un agent federal necinstiți a permis ca ea să fie violată brutal și nu a făcut nimic pentru a opri asta, Sean s-a simțit rău și furios.
Dillon a spus:
- Dacă Mallory și Fran Buckley s-ar fi asociat, acest gen de operațiune de justițiari ar fi putut să le placă amândurora.
Hans a fost de acord.
- Dacă Mallory este implicat, asta ar explica de ce Morton era ținta. Dacă el credea că Morton revenea la vechile lui obiceiuri, atunci Mallory cu siguranță l-ar fi urmărit.
- Cred că Mallory l-ar fi urmărit oricum, spuse Kate. Asta tot nu explică de ce Morton era în Washington sau de ce Ralston a plecat la Seattle.
- Unde e Mallory acum? întrebă Sean.
- Nu știm, a răspuns Kate. A dispărut după ce a ieșit din spital.
- Trebuie să-l găsim, spuse Hans.
Soneria sună și Kate se ridică să răspundă.
Hans se aplecă în față și șopti:
- Dillon mi-a spus despre dispozitivul de ascultare pe care l-ai instalat. Să păstrăm asta secret.
Sean îl privea acum pe Hans cu alți ochi. Nu era un agent federal obișnuit.
Kate se întoarse cu agenții Noah Armstrong și Abigail Resnick.
- Morton s-a dus în Somerset, Maryland, în noaptea în care a ajuns în Washington, spuse Noah fără preambul. A parcat pe strada Eucalyptus, iar Abigail și cu mine am intervievat toți vecinii care erau acasă în dimineața asta și am verificat registrele de proprietate ale caselor aflate la o distanță de 100 de metri de locul unde a parcat Morton. Nimeni nu se potrivește cu numele de pe lista de contacte a lui Morton, dar sunt câteva case închiriate și luăm legătura cu proprietarii.
Abigail a spus:
- Mă întorc în seara asta să vorbesc cu cei pe care i-am ratat. A stat acolo 25 de minute, așa că trebuie să fi avut un motiv.
- Poate era o întâlnire aranjată în prealabil pe stradă, în mașina lui sau într-un parc, a spus Kate. Nu în casa cuiva.
- Puțin probabil, spuse Noah. Cartierul este bine stabilit și bine întreținut. Cineva ar fi observat un străin, iar el era acolo imediat după ora 8 seara. Dar orice este posibil.
Noah se întoarse către Sean.
- Rogan, trebuie să vorbim despre Sergey Yuran.
Sean încercă să nu se irite la tonul oficial al lui Noah. Nu avea încredere în domnul Lege și Ordine. Noah Armstrong era prea alb-negru pentru gustul lui. Dar cu cât împărtășeau mai repede informații și găseau ucigașul lui Morton, cu atât mai bine pentru Lucy. Dacă uciderea lui Morton era legată de ceilalți condamnați eliberați condiționat, așa cum speculaseră el și Kate, toate problemele lui Lucy ar fi fost rezolvate și Sean ar fi putut să o ducă undeva pentru câteva zile.
- M-am dus să-l văd sâmbătă.
- De ce?
- Era unul dintre asociații cunoscuți ai lui Morton. Știam cine era - nu personal, dar RCK a desfășurat misiuni de salvare în toată lumea; îi cunoaștem pe cei implicați în traficul de persoane. Era un punct de plecare evident.
- Pentru mine să încep, nu pentru tine.
- Nu ar fi vorbit niciodată cu tine și știi asta. Criminalii ca Yuran au înțeles cum funcționează sistemul, de aceea este supravegheat. Presupun că a fost ICE. Mă surprinde că ți-au spus și ție.
Noah s-a înfuriat.
- Cine ți-a spus asta?
- I-am văzut.
- Mă îndoiesc.
Sean nu a comentat. Nu ar fi făcut decât să-l irite și mai mult pe agentul federal.
- Dacă ar fi avut informații despre Morton sau despre cine l-a ucis, ți-aș fi spus.
- Nu ești polițist; nu știi ce se întâmplă în ancheta asta sau ce întrebări să pui.
Sean ridică o sprânceană.
- Tot ce a spus a fost că auzise de un tip care căuta un expert în comerțul sexual online și că a încercat să afle mai multe, dar apoi nimic - a spus că tipul a dispărut sau și-a pierdut interesul. A simțit că ceva nu era în regulă, așa că nu a mai urmărit pista.
- La naiba, Rogan, strici ancheta asta în toate felurile posibile!
- Nu, nu o stric, spuse Sean ferm. Yuran nu avea încredere în sursă, pentru că nu provenea din canalele lui obișnuite.
- Și tu l-ai crezut? Yuran conduce una dintre cele mai mari organizații mafiote rusești din zona Washingtonului.
- Știu totul despre Yuran. Nu avea niciun motiv să mă mintă. Nu sunt polițist și nu eram pe urmele lui.
- Ar putea fi implicat în uciderea lui Morton. Morton și Ralston au fost executați.
- Este ceva obișnuit în lumea interlopă, dar nu este modul de operare al lui Yuran.
- Și tu știi asta, spuse Noah cu voce monotonă.
- Îmi fac cercetările.
- Aș vrea să știu de unde obții informațiile.
- Este confidențial.
Erau într-un impas, dar Sean nu ceda. Făcuse suficiente cercetări despre Yuran pentru a fi sigur că acesta nu avea niciun interes în industria sexului online. Dacă ar fi crezut că era ceva acolo, ar fi renunțat la informațiile sale, dar Sean nu-și trăda frații pentru că îi făcuseră o favoare care era la limita legalității.
- Mă calci pe nervi, Rogan. Ar trebui să te rețin pentru interogatoriu.
Sean se ridică.
- Dacă mă acuzați de o infracțiune, această conversație s-a încheiat.
- Să începem cu obstrucționarea unei anchete penale federale.
Sean se îndreptă spre ușă.
- Chemați-mi avocatul.
Kate a spus:
- Sean, nu pleca.
- Nu mă joc cu puterea unui agent federal. Am mai pățit-o înainte.
El aruncă o privire către Noah, care îl privea fix.
- Nu poți să nu te bagi în belele, îi spuse Noah pe un ton aspru.
Hans îi spuse:
- Noah, nu-l mai provoca pe Sean.
- Cred că mai degrabă el vrea să mă țină în lesă, mormăi Sean.
- Armistițiu, spuse Hans. Suntem în aceeași echipă aici.
Hans avea dreptate. Sean nu era obligat să-l placă pe Noah Armstrong, dar ar fi trebuit să fie mai inteligent și să nu-l lase pe polițist să-l enerveze.
Kate atinse dosarul personal al lui Fran Buckley.
- Justițiari care vizează persoanele eliberate condiționat. Morton se potrivește.
Sean se întoarse spre Kate, uimit.
- Ce faci?
- E o legătură, Sean.
Ea îi aruncă o privire care îi spunea să renunțe. Cu reticență, Sean o făcu, dar în sinea lui era furios. Nu avea încredere în Noah Armstrong că nu va distruge visul lui Lucy de a deveni agent FBI. Dacă el credea că Lucy știa ceva despre aceste crime, ea era terminată.
Hans luă cuvântul.
- Lucy a descoperit o serie de crime legate de grupul pentru drepturile victimelor Women and Children First. Ea le-a adus informația lui Kate și Dillon, iar ei mi-au cerut profilul persoanelor care ar putea fi implicate.
Sean îl plăcuse pe Hans Vigo încă de la prima întâlnire, iar acum îl aprecia și mai mult pe profiler. Agentul federal experimentat era genial, spunând adevărul fără a da detalii care ar fi putut pune în pericol cererea lui Lucy.
- Vrei să spui că Morton a fost ucis de un justițiar? întrebă Noah.
Hans dădu din cap și îi povesti lui Noah ce descoperise Lucy, despre uciderea lui Brad Prenter și despre ceilalți condamnați eliberați condiționat care muriseră. El concluzionă:
- Conform înregistrărilor detaliate ale lui Lucy, din cele 28 de cazuri la care a lucrat, majoritatea au fost reîncarcerate, dar 8 sunt moarte.
- A fi mort nu înseamnă...
Hans îl întrerupse.
- Toți au fost uciși în noaptea în care trebuiau să fie arestați.
Kate spuse:
- Sunt mai multe persoane la WCF care fac același lucru, dar Lucy nu a putut accesa acele înregistrări.
- Ar fi logic, spuse Hans, ca proporțiile - aproximativ 4 la 1 - să se mențină pentru tot personalul. Mă îndoiesc că Fran Buckley o folosea doar pe Lucy pentru acest proiect.
Noah se așeză în timp ce procesa informația. Sean se îndreptă spre bucătărie și se sprijini de blat, de unde putea să observe și să asculte.
- Ai dovezi pentru toate astea?
- Avem dovezi că cei 8 bărbați au murit cu toții în noaptea în care trebuiau să fie arestați, a spus Hans. Știm, de asemenea, că cineva a spart contul lui Lucy de la WCF și l-a trimis pe ultima victimă, Brad Prenter, într-o locație complet diferită de cea pe care ea o aranjase.
- Unde se încadrează Morton în toate astea? a întrebat Noah.
- Chiar înainte să sosiți, am descoperit o legătură între Buckley și Morton, a spus Hans.
Kate întrebă:
- Îl cunoști pe fostul agent FBI Mick Mallory?
Noah a dat din cap, dar agentul Resnick a intervenit.
- Îmi amintesc de Mallory. După ce familia lui a fost ucisă de un criminal, și-a pierdut mințile. S-a infiltrat sub acoperire în organizația criminală a lui Adam Scott, fără aprobarea Biroului.
- Mallory e un ticălos cu propriul său simț al binelui și răului, dar ne-a ajutat să o găsim pe Lucy, spuse Kate. Mallory a dat-o în bară. Era atât de implicat, încât a fost complice la mai multe crime, și totuși superiorul său l-a împins mai departe.
Dillon s-a întins și i-a luat mâna.
Hans spuse:
- Mallory a lucrat în biroul din Richmond cu Buckley timp de 2 ani.
Noah nu a spus nimic timp de 1 minut.
- Cu cât timp în urmă?
- Aproape 20 de ani. Mallory era un agent nou în echipa lui Buckley pentru crime violente.
Noah se frecă la ochi.
- Tu ce crezi, Hans?
- Cred că atât Buckley, cât și Mallory sunt capabili de crimă în circumstanțele potrivite.
Noah se uită la tavan. Sean îi putea citi practic gândurile, deși fața lui era impasibilă. Trecea în revistă cazul, cântărind probele în raport cu ipoteza.
În cele din urmă, Noah spuse:
- Trebuie să o aducem pe Fran Buckley pentru interogatoriu și să-l găsim pe Mallory. Presupun că nu știi unde este?
- Nu, răspunse Hans. Abia am făcut legătura azi dimineață, nici măcar nu am început să-l căutăm.
Noah o privi pe Abigail.
- Poți să afli adresa lui actuală?
- Sigur.
- În legătură cu Fran, spuse Kate. S-ar putea să nu fie în avantajul nostru să o aducem la interogatoriu.
- De ce? Hans a spus că avem dovezi că cineva de la WCF i-a ucis pe cei eliberați condiționat.
- Nu, îl corectă Hans, avem dovezi că cei eliberați condiționat au fost uciși în noaptea în care au fost pregătiți să fie arestați din nou de polițiști voluntari. Mai e un lucru de luat în considerare: personalitatea lor.
- Explică.
- Buckley și Mallory nu sunt lideri. Mallory a primit întotdeauna ordine. A fost în armată, a lucrat sub acoperire și a avut multă libertate de acțiune, dar a acționat întotdeauna la indicațiile unui superior. Nu a făcut niciodată ce a vrut. Chiar și când era sub acoperire la Trask, a făcut-o sub îndrumarea unui agent FBI de rang înalt. Buckley conduce WCF și, la prima vedere, ai putea crede că este o lideră, dar a fost SSA timp de șapte ani în Boston și nu s-a descurcat prea bine în acest rol. Am citit evaluările angajaților ei și am văzut că se baza foarte mult pe superiorii ei chiar și pentru cele mai mici decizii. În așa măsură încât, după trei ani, deși și-a păstrat rangul și salariul de agent special adjunct, a fost efectiv retrogradată într-un rol fără atribuții de conducere. Este bună în ceea ce privește îndeplinirea sarcinilor sale, dar nu și în a da instrucțiuni.
- Spui că există o a treia persoană, a spus Noah.
- Cred că este foarte probabil. Nu sunt 100% sigur - Mallory are capacitatea de a fi lider, doar că nu a făcut-o niciodată.
Hans și-a împreunat degetele și s-a uitat la tavan.
- Dacă există un alt jucător, un lider, atunci a pierdut pe cineva apropiat. Una dintre victime va avea legătură cu el. Am nevoie de mai multe detalii despre crime. Dillon a făcut o copie a dosarelor lui Lucy și o să le examinez să văd dacă există o altă legătură.
Dillon a comentat:
- Crezi că sunt mai mult de 3 persoane implicate? Pentru crime ca acestea - în 7 state diferite - se pare că ar avea nevoie de o rețea.
- Este un grup mic, a spus Hans. O conspirație mai mare nu ar fi putut menține un astfel de control asupra activităților lor atât de mult timp. Nu există dovezi la locul crimei care să facă legătura cu alte crime. Asta îmi spune că au bani să cumpere și să scape de arme. Folosesc arma o singură dată, scapă de ea, cumpără alta. Călătorii - Mallory ar putea călători cu ușurință prin toată țara. Nu are legături cu orașul în care ucide, este asasinul perfect. Îmi imaginez că mai este implicată cel puțin o persoană, dar ar fi cineva în care Mallory are încredere. Mallory este cheia - el știe cine este cu adevărat la conducere.
Sean a analizat ceea ce a spus Hans, mintea lui trecând în revistă toate persoanele care ar fi putut organiza un grup de justițiari atât de elaborat și de succes. Îl va suna pe Duke când va pleca. Împreună cu fratele său și J. T. Caruso, aveau contacte în toată țara.
Noah îl întrebă pe Hans:
- Cine este veriga slabă?
Hans cântări cu atenție gândurile.
- Frances Buckley, dacă este interogată corespunzător, de un bărbat cu autoritate.
Aruncă o privire către Kate.
- Fără supărare, Kate.
Ea a respins comentariul lui.
- Înțeleg. E de școală veche, consideră femeile egale, iar bărbații superiori.
- Nu chiar, spuse Dillon. Cred că le disprețuiește pe femei.
- Exact, spuse Hans, dând din cap.
- Nu înțeleg, spuse Sean. O place pe Lucy sau e o mincinoasă foarte bună.
- Ai dreptate, Sean, în privința lui Lucy, spuse Hans. Gândește-te în felul următor. Fran are 60 de ani. S-a alăturat Biroului când puține femei o făceau, când mentalitatea anilor Hoover era încă dominantă. A luptat din greu pentru a câștiga ceea ce avea. Multe dintre contemporanele ei nu au făcut-o sau au ales profesii în care nu se loveau constant de bărbați. Chiar acolo se consideră superioară majorității femeilor - a ales calea mai dificilă. Apoi, ia în considerare domeniul pe care l-a ales de la pensionare. Prădătorii sexuali. Ei vânează femei și copii. Cei slabi, în mintea ei. Ea îi protejează pe cei slabi. Asta o plasează pe un nivel superior. Adaugă la asta faptul că a trecut linia - nu numai că lucrează legal pentru a proteja pe cei slabi, ci face mai mult decât atât. Își riscă viața și libertatea pentru a proteja alte femei și copii, nu pe ea însăși.
- Poate nu atât dispreț, a spus Dillon, „cât un complex de superioritate. Ea face ceea ce alții refuză să facă.
- Cum o facem să vorbească? întrebă Noah.
- Puneți-i pe Rick Stockton și Dillon în cameră, a spus Hans. Rick este autoritatea supremă, la un pas de directorul FBI, și binecunoscut ca fiind dur, dar corect. El joacă rolul celui dur. Dillon îi este alături, o înțelege, chiar o laudă. Îi mângâie ego-ul, îi spune că va fi admirată și respectată pentru că a făcut ceea ce trebuia în fața unor șanse copleșitoare. Nimeni nu înțelege presiunea cu care se confruntă, etc.
Dillon a întrebat:
- Nu este acesta un conflict de interese pentru mine?
Hans a dat din cap.
- Nu cu Buckley - și ea se va simți confortabil cu tine pentru că te cunoaște, o cunoaște pe Lucy. Va funcționa. Dar dacă îl găsim pe Mallory? Stai departe de el.
- Nu trebuie să-mi spui de două ori, a spus Dillon.
Noah spuse:
- O să-l sun pe Stockton să pună în mișcare mandatele, apoi o să o aduc pe Buckley.
Ridică mâna pentru a opri orice alte comentarii.
- Spui că Lucy este suspicioasă. Crezi că Buckley ar putea ști că o suspectăm?
Hans dădu din cap.
- Ar putea fi în faza de negare, dar nu va dura mult - va începe să distrugă dovezile.
- Dacă nu a făcut-o deja, spuse Noah. Nu avem nimic altceva - nici dovezi concrete, nici dovezi criminalistice, nici martori.
- Lucy are o copie a tot ceea ce...
Noah o întrerupse pe Kate.
- O copie e bună, dar nu e baza de date originală și nu există nicio garanție că Lucy nu a manipulat sau modificat datele. Sunt sigur că nu a făcut-o, adăugă el repede, dar dovedește asta Procuraturii Generale. Avem nevoie de toate fișierele, toate computerele, toate copiile de rezervă - și dacă probele circumstanțiale ale lui Lucy sunt suficiente pentru un judecător, le vom obține înainte de sfârșitul zilei de azi.
Capitolul 28
Noah îi spusese clar lui Sean că trebuie să fie disponibil, dar să se țină departe de anchetă.
Kate l-a luat pe Sean deoparte și i-a spus că cel mai bun lucru pe care îl putea face pentru ei era să o supravegheze pe Lucy până când se rezolva situația cu WCF. Sean a fost de acord, dar mai avea câteva ore până când trebuia să o ia pe Lucy de la Institutul Medico-Legal. Nu putea sta degeaba, așa că s-a dus acasă să facă propriile cercetări.
Deoarece două dintre persoanele presupuse a fi implicate în grupul de justițiari erau foști agenți FBI, Noah ținea ancheta sub secret. Îl informase pe Rick Stockton, care părea să fie de acord, dar restul era neoficial. Nu voiau să-i alerteze pe Mallory și Fran Buckley și să le dea șansa să dispară sau să distrugă dovezile. Ar fi fost extrem de dificil să obțină o condamnare, darămite o arestare, deoarece nu aveau dovezi fizice.
Sean înțelegea presiunea la care era supus Noah pentru a-i face pe unul dintre ei să vorbească. Descoperirea lui Lucy despre uciderea persoanelor eliberate condiționat era un semnal de alarmă, dar nu existau dovezi concrete că WCF avea vreo legătură cu asta.
Singura dovadă fizică pe care o avea provenea de la Cody Lorenzo, care luase un e-mail din raportul poliției. Trebuiau să dovedească că cineva de la WCF folosise parola lui Lucy, ceea ce însemna că aveau nevoie de înregistrările WCF înainte ca acestea să fie distruse, dacă nu erau deja.
Și cum să facă legătura cu Morton? Puteau să lege punctele, dar acestea erau împrăștiate peste tot și imaginea de ansamblu era încă neclară.
Sean l-a sunat pe fratele său Duke și l-a pus la curent. Chiar și când aveau dezacorduri, cum se întâmplase mai devreme în această anchetă, când era important, Duke făcea tot ce era necesar pentru a-l ajuta. A spus că va scutura niște copaci și va vedea ce cade.
- Ar trebui să știi, a spus Duke, că cineva a încercat să-ți verifice trecutul.
Sean nu a fost surprins.
- Cine?
- Nu știu, dar a venit din Washington.
- FBI-ul?
- Aș fi știut dacă era FBI-ul. A fost ceva privat.
Se întrebă cine era. Lorenzo? Fran Buckley? Sau nu avea nicio legătură cu acest caz?
- Pot să fiu acolo dimineață la prima oră. Doar spune, spuse Duke.
- Am totul sub control. Nu e o operațiune solo - FBI-ul e implicat până peste cap.
- Ai grijă.
Sean închise telefonul și începu să-l caute pe Mick Mallory. Faptul că „Michael Mallory” era un nume comun nu-l ajuta. Dar Sean știa câteva trucuri și nu-i luă mult să-l găsească.
Căutând în arhivele ziarelor, a găsit articolul despre atentatul cu bombă care a ucis familia lui Mallory. Numele lui Mallory nu era menționat în articol, iar victima, Janice Blair, și fiul ei nu aveau același nume de familie cu Mallory, dar era vorba despre Statele Unite, unde atentatele cu mașini-capcană erau extrem de rare.
Sean nu a găsit nimic relevant sub numele Janice Blair sau Michael Mallory sau orice combinație a numelor lor. A găsit necrologul lui Janice Blair și a observat că Janice era singurul copil al lui Margaret-Ann Blair din Herndon. Nu i-a luat mult timp să afle că femeia de 92 de ani locuia într-un azil din Chevy Case, Maryland, dar încă deținea o proprietate în Herndon. Sean a avut o bănuială: dacă soacra era într-un azil, cine locuia în casa ei?
Era amiază. Avea timp să meargă până la Herndon și să se întoarcă înainte să o ia pe Lucy.
Sean se duse la seiful cu arme. Avea mereu la el pistolul de nouă milimetri, dar îi plăcea mai mult cel de calibru 45. Adăugă un Taser și muniție suplimentară și își luă cheile. Era în mașină când Dillon Kincaid sosise.
Sean era gata să accelereze și să se prefacă că nu-l vede, dar Dillon i-a atras atenția.
El a coborât geamul pasagerului pentru a vorbi, dar Dillon a întins mâna, a deschis portiera și s-a strecurat pe scaun.
- Mă duc să fac o treabă, i-a spus Sean.
- Te duci să îl vezi pe Mallory.
- De ce crezi asta?
- Sunt bun în meseria mea.
- Ce? Ești clarvăzător?
- Clarvăzător, psihiatru, sunt aproape identici, nu-i așa?
- Deci m-ai analizat?
- Mă înșel?
Sean nu a răspuns.
- Vin cu tine.
- Nu...
- De ce? Pentru că e prea periculos și eu nu sunt polițist?
Dillon a dat din cap.
- Știi ce? Nici tu nu ești.
- Știi unde locuiește?
- Nu, răspunse Dillon. Presupun că l-ai găsit deja.
- Kate o să mă omoare, mormăi Sean în timp ce pornea mașina.
- Probabil.
- Sun-o și spune-i.
- Că o să ne confruntăm cu Mallory? O să mă omoare.
- Măcar trimite-i adresa. Nu știm sigur dacă Mallory locuiește acolo, dar nu vreau ca Noah Armstrong să mă preseze, vorbind despre obstrucționarea justiției sau alte prostii de genul ăsta. Vreau doar să evaluez situația, nu caut o confruntare.
Sean nu știa dacă era adevărat sau nu, dar suna bine.
Înapoi la biroul său din sediul FBI, Noah a tastat rapid faptele pentru Rick Stockton, ca să obțină un mandat pentru Frances Buckley și WCF.
Stockton credea că au suficiente dovezi, dar Noah era sceptic.
A analizat cazul metodic, uitându-se atât la notițele lui, cât și la cele ale lui Abigail. A trimis totul chiar când Sandy, analistul care lucra la caz împreună cu ei, i-a trimis prin e-mail lista proprietarilor de pe strada Eucalyptus din Somerset și de pe cele două străzi transversale. A aruncat o privire pe listă, apoi s-a uitat din nou.
Biggler.
S-a uitat pe hartă și a văzut că casa deținută de David și Brenda Biggler era goală și era de vânzare de 4 luni.
Nu putea fi o coincidență faptul că Ralston fusese informator pentru Jerry Biggler.
Deoarece Abigail se întorcea la Somerset, Noah i-a trimis repede un mesaj să verifice casa și să vorbească cu vecinii despre familia Biggler. Apoi a verificat rapid trecutul celor doi. A aflat imediat că nu erau căsătoriți, așa cum presupusese inițial, ci erau frate și soră. Casa fusese proprietatea tatălui lor, detectivul Jerry Biggler, care locuise acolo până la moartea sa.
Cu siguranță nu era o coincidență.
David Biggler, în vârstă de 34 de ani, era profesor de engleză la liceu. Profesor. Noah a scos fotografia lui. Părea un băiat de treabă, deși era cu doar un an mai tânăr decât Noah. Biggler avea o diplomă în literatură americană de la Universitatea John Hopkins.
Brenda Biggler, în vârstă de 26 de ani, era o asistentă medicală blondă și atrăgătoare. Un profesor și o asistentă medicală. Poate că se înșela în privința asta.
S-a uitat mai atent la istoricul lor. David Biggler absolvise facultatea cu doar 4 ani în urmă. Noah s-a uitat mai înapoi în timp. Biggler se înrolase în Marina Militară când împlinise 18 ani. Petrecuse 8 ani în serviciul activ. Se întorsese acasă după moartea tatălui său și se înscrisese la facultate.
Noah și-a revizuit notițele despre Mallory. Și el fusese pușcaș marin.
Coincidență?
Biggler era implicat în toată povestea asta? Era de partea lui Morton și Ralston sau de partea lui Mallory și Buckley?
Dar de ce naiba ar fi ajutat Biggler informatorul tatălui său într-o afacere criminală sau ar fi devenit justițiar? Nici el, nici sora lui nu aveau cazier judiciar. David fusese lăsat la vatră cu onoare.
Noah se gândi la ceea ce spusese Hans Vigo despre personalitățile justițiare și se întrebă dacă nu-i scăpa ceva din trecutul lui Biggler. Unde era mama? Divorțase când David avea 14 ani. Se mutase în Arizona și se recăsătorise. Nu părea să existe prea multă comunicare între copii și mama lor și era ciudat că tatăl primise custodia, mai ales că trecuseră mai bine de 20 de ani. Trebuia să ceară unui analist să scoată dosarul cazului, dar nu avea cum să-l obțină astăzi.
Noah a avut nevoie de 20 de minute pentru a găsi legătura și nu ar fi găsit-o niciodată dacă nu ar fi căutat-o sau dacă nu ar fi vorbit cu Hans în dimineața aceea.
Cu 4 luni înainte ca doamna Biggler să depună cererea de divorț, Nicole Biggler, în vârstă de 13 ani, a fost violată și ucisă de un cunoscut delincvent sexual, eliberat cu doar 3 luni înainte, după ce ispășise 4 ani de închisoare pentru tentativă de viol asupra unei fete de 15 ani.
Hans spunea că justițiarii implicați probabil că pierduseră pe cineva din cauza violenței. Pierderea unui frate, împreună cu plecarea mamei, ar fi putut fi impulsul de care Biggler avea nevoie pentru a deveni justițiar. Doar pentru că nu avea cazier nu însemna că nu era un criminal. Și doar pentru că era profesor nu însemna că nu putea deveni violent.
Sora lui Biggler este ucisă, apoi mama lui îl părăsește pe el și pe sora lui mai mică, lăsându-i în grija tatălui, și se mută la aproape 3 mii de kilometri distanță. Biggler se înrolează în Marina Militară la prima ocazie. Se întoarce când tatăl său este pe moarte.
Toate piesele aveau sens separat, dar împreună, Noah avea o încurcătură. Prea multe presupuneri și nicio dovadă solidă care să-l lege pe Biggler de Mallory sau de Morton.
Noah se lăsă pe spate în scaun și închise ochii. Avea câteva opțiuni, dar niciuna nu îi plăcea. Putea să meargă la liceu și să-l ia pe Biggler acum sau să aștepte până la terminarea orelor. Putea să afle adresa lui actuală și să-l aștepte acasă. Sau puteau pur și simplu să-l urmărească pe Biggler și să vadă unde se duce și ce face.
Ultima opțiune părea cea mai viabilă. Odată ce aveau mandat pentru Fran Buckley și WCF, vestea se va răspândi și Biggler ar putea să fugă. Noah trebuia să-l supravegheze până atunci. Dacă îl aresta prea devreme, Noah ar putea să-și dezvăluie intențiile.
Capitolul 29
Casa soacrei lui Mallory se afla la treizeci de minute distanță, în Herndon, pe un teren izolat.
- O să bat eu la ușă, spuse Dillon. El mă cunoaște.
- Ce te face să crezi că nu te va împușca imediat ce te va vedea?
- Jack i-a salvat viața.
- Poate că ar fi trebuit să-l lase să moară.
Dillon ezită.
- Mallory are o povară grea și a făcut greșeli uriașe de judecată. Dar dacă nu i-ar fi trimis lui Kate longitudinea și latitudinea insulei unde era ținută captivă Lucy, nu am fi reușit să o salvăm la timp. Aproape a murit din cauza asta. A făcut ce trebuia.
- Prea târziu.
- Nu o să te contrazic, dar nu o să mă omoare.
- Nu poți fi sigur de asta. Au trecut 6 ani.
Lui Sean nu-i plăcea ideea ca Dillon să preia conducerea, dar deja depășiseră limita, nesupunându-se ordinelor directe ale lui Noah Armstrong de a nu se amesteca în anchetă. Deoarece Noah nu era șeful lui, Sean nu lua asta în serios, dar amândoi știau că Kate ar putea avea de suferit din cauza acțiunilor lor.
Dillon sună la sonerie. Sean se uită în garaj. Era o singură mașină înăuntru, dar în garaj puteau să încapă trei.
Nu a răspuns nimeni. Cu prudență, au înconjurat casa. Ferestrele erau acoperite cu geamuri de protecție, iar jaluzelele erau trase. Sean nu a auzit nicio mișcare înăuntru. Și-a pus un mic microfon în ureche și a poziționat un mic amplificator lângă ușă.
Dillon a făcut un semn către dispozitiv. Sean și-a scos căștile și a șoptit:
- Detectează și amplifică sunetul și mișcarea. Nu e infailibil, dar a funcționat pentru mine înainte.
Și-a pus căștile la loc și a ascultat timp de un minut.
- Nu cred că e cineva acasă, a spus Sean, scoțând șperaclul.
- Nu intrăm prin efracție.
- Atunci întoarce-te la mașină.
- La naiba, Sean!
Sean a deschis încuietoarea, apoi s-a întors spre Dillon.
- Intrăm și ieșim. Nu iau nimic. Tu stai de pază.
- Sean...
- Tot ce ne trebuie sunt informații.
Sean intră în casă și închise ușa înainte ca Dillon să apuce să protesteze.
Casa era extrem de ordonată, dar mirosea ușor a grăsime. Sean verifică gunoiul din bucătărie. Cineva gătise ceva aseară. Nu erau resturi de mâncare putrezite.
A căutat rapid prin casă și nu a văzut nimic ieșit din comun. Apoi s-a dus în biroul lui Mallory.
Un computer. Era tot ce avea nevoie Sean. Îi promisese lui Dillon că nu va lua nimic, dar nu spusese că nu va face o copie. Nici măcar nu încercă să pornească computerul, ci scoase un computer de buzunar și îndepărtă cu grijă capacul hard disk-ului. Apoi conectă două fire la placa de bază și copie toate datele de pe computer, făcând o replică perfectă. Puse totul la loc și era pe punctul de a pleca când văzu două fotografii înrămate pe o măsuță lângă un fotoliu de lectură. Inima îi stătu în loc.
Fotografia mai mare fusese făcută pe o plajă: o tânără brunetă frumoasă cu un copil mic în brațe. Zâmbeau. Familia lui Mallory.
Dar a doua fotografie era cu siguranță mai interesantă pentru Sean. O Lucy mai tânără, poate de 19 ani. La fel de frumoasă ca astăzi, dar cu ochii triști. Fotografia fusese făcută de la distanță, cu un obiectiv zoom.
Nenorocitul.
Sean plecă și îi spuse lui Dillon:
- Are o fotografie cu Lucy.
- Altceva?
- Nu. Dar am o copie a computerului lui.
- Ce ai făcut?
- N-am deranjat nimic. Am făcut doar o copie.
- Kate o să mă omoare.
- Nu-i vom spune. Doar dacă nu vom fi nevoiți, desigur.
Sean s-a uitat înapoi la casă în timp ce plecau. Ceva nu era în regulă - avea senzația puternică că Mallory îi urmărea. Nu din casă... Sean s-a uitat în jur. Erau o mulțime de copaci și tufișuri în care se putea ascunde.
Îi veni o idee.
Dillon stătea răbdător pe scaunul pasagerului. Cum putea să fie atât de calm? Minutele treceau și Sean se întreba dacă nu cumva se înșelase și Mallory nu urmărea casa în timp ce el o percheziționa.
Nu. Sean nu s-a îndoit niciodată de instinctele sale. Când acestea îi șopteau, el le asculta. Și din momentul în care a pășit în fața casei lui Mallory, instinctele sale au început să bată ca toba lui John Bonham. Mallory îi urmărea.
Aștepta să plece. Cât timp? Până când era sigur că au plecat. Existau doar două modalități de a ieși din acest cartier: pe jos și cu mașina. O singură intrare în cartier cu mașina. Ar fi putut veni pe jos? Pe gheață și zăpadă? Posibil, dar puțin probabil. Și Sean nu-l vedea pe Mallory ca fiind genul de om care nu are mijloc de transport.
Desigur, putea avea o mașină ascunsă în altă parte. Sau...
- Nu participi la multe operațiuni de supraveghere, nu-i așa? întrebă Dillon.
Sean îl privi din colțul ochiului.
- Nu sunt polițist.
Verifică de 3 ori GPS-ul personalizat și sistemul de conducere pe care îl proiectase, asigurându-se că compensase pericolele rutiere. Drumurile înghețate nu erau prietenele lui și spera că mașina lui îl va ajuta să controleze orice urmărire.
- Sunt familiarizat cu RCK. Sunt sigur că de multe ori este necesar să stai nemișcat pentru perioade lungi de timp.
- Las asta în seama altora. Eu sunt singurul care nu a fost în armată. Când te înrolezi, te învață să fii o statuie.
- Se numește supraviețuire”, spuse Dillon. „Ești sigur că...
- Da. Sunt sigur.
Sper.
- Am acel sentiment în stomac pe care am învățat să nu-l pun la îndoială.
- Pentru mine e suficient.
Sean se uită la ceas.
- Trebuie să plecăm într-o oră ca să o luăm pe Lucy la timp.
- Kate o poate lua.
- Nu. Mallory va fi liber până atunci. Prefer să o țin pe Kate departe de asta până când va fi absolut necesar să o implicăm. Nu ar trebui să fie pusă într-o poziție incomodă între mine și Armstrong.
Sean avea încredere în familia Kincaid - ar fi fost un prost să nu aibă - dar niciunul dintre ei nu era bodyguard profesionist. Și, deși Sean nu se specializase în securitate personală, avusese destule misiuni de protecție. Nu-i plăcea ideea că Lucy era la Institutul Medico-Legal fără pază, dar dacă Mallory era aici, el nu era acolo. Totuși, Sean era nervos - dacă se înșela, viața lui Lucy era în pericol. Nu-i păsa ce spunea Dillon despre faptul că Mallory nu-i va face rău; Sean nu-l credea.
Nenorocitul avea o fotografie cu ea în biroul său.
Sean deschisese geamurile, chiar dacă aerul era geros, pentru a auzi mai bine mașinile care se apropiau. Era un cartier liniștit. Închise ochii și ascultă.
Se forță să fie calm.
- Îți pasă de ea.
Era atât o afirmație, cât și o întrebare. Sean bănuia că, după ultimele zile petrecute cu Lucy, va fi supus unui interogatoriu dur din partea mai multor membri ai familiei Kincaid.
- Da, răspunse el simplu.
Dillon nu mai spuse nimic, iar asta îl făcu pe Sean să se simtă nervos. Ce părere avea fratele lui Lucy despre el? Îl evalua să vadă dacă era destul de bun pentru ea? Dacă știa tot ce se întâmplase în trecutul ei? Dacă se va speria dacă lucrurile se vor complica?
Dillon rămase tăcut. Era atât de ușor?
Aerul rece și liniștit transmitea bine sunetul, iar Sean auzi mașina cu mult înainte să o vadă.
Se aflau la colțul străzii private fără ieșire a lui Mallory, care se învecina cu pădurea, iar Sean își parcase mașina în așa fel încât să poată vedea printre copaci și arbuști pe oricine venea de la cele 10 case de pe strada lui Mallory.
O berlină gri.
Sean a pornit motorul GT-ului său, iar motorul a început să toarcă.
- Pune-ți centura de siguranță, i-a spus lui Dillon.
A aruncat o privire spre el.
- Ar trebui să-ți spun că particip la curse de mașini. Curse amatoricești, dar sunt bun. Nu te panica dacă devine dificil.
A așteptat până când sedanul a ajuns la colț, apoi a accelerat pentru a-l bloca.
Mallory frână, dădu imediat înapoi șase metri, făcând o întoarcere de 90 de grade, apoi porni înainte, chiar în spatele mașinii lui Sean.
Sean anticipă mișcarea și se întoarse cu 180 de grade pentru a o urmări.
- Este o zonă rezidențială, spuse Dillon.
- Nu o să lovesc pe nimeni. Iubesc mașina asta.
Dar Sean ar fi distrus-o dacă asta ar fi însemnat să-l prindă pe ticălosul care fugea. A apăsat „2” pe tastatura numerică a GPS-ului.
- Ce e asta? a întrebat Dillon.
- Întrebările mai târziu.
GPS-ul îi indica o rută de ocolire, iar radarul din fața mașinii îi transmitea computerului viteza cu care conducea Mallory și viteza cu care trebuia să meargă Sean pentru a-l opri.
A virat brusc la stânga, lăsându-l pe Mallory în urmă.
- Ce faci? a exclamat Dillon.
Sean nu răspunse. Ochii lui se uitau în stânga și în dreapta, căutând orice potențial pericol. Copii. Animale. Mingi care săreau. Era o zi lucrătoare, aproape de ora la care se terminau orele de școală, ceea ce cerea prudență.
A aruncat o privire la hartă, a virat brusc la dreapta pe un deal, a tăiat pe un drum de serviciu neasfaltat, apoi a accelerat la maxim când a ajuns pe strada principală. Pierduse timp pe drumul neasfaltat, care se transformase în noroi de la vreme. Bănuia că Mallory încetinise, doar puțin, când mașina lui Sean nu mai era în oglinda retrovizoare, dar nu putea conta pe asta.
Roțile din spate au derapat pe o porțiune de gheață, dar Sean a păstrat controlul mașinii. A încetinit, uitându-se în susul străzii, unde se aștepta să apară Mallory. Nu era nimeni acolo.
- La naiba!
Oare calculase greșit? Nu, dar ar fi putut să-l judece greșit pe Mallory. Ucigașul ar fi putut să se întoarcă sau să se ascundă undeva, poate într-o alee.
Apoi a văzut mașina întorcându-se și îndreptându-se spre el, încetinind imediat ce Mallory l-a văzut. Era surprins?
- Ar fi bine să ai dreptate în privința lui Mallory, îi spuse Sean lui Dillon.
- Ce vrei să spui?
- Coboară când îți spun eu.
Sean a virat brusc volanul spre dreapta, folosind gheața într-un derapaj controlat, bazându-se pe cunoștințele sale intuitive și pe întreținerea impecabilă a mașinii sale pentru a se asigura că nu va lovi un stâlp sau nu va sări peste bordură. A controlat derapajul menținând roțile pe carosabil, în timp ce impulsul a menținut vehiculul în mișcare spre mașina lui Mallory. Deoarece aceasta era strada principală care ducea în cartier, era mai largă decât străzile laterale, oferindu-i lui Sean spațiul necesar pentru a se juca de-a șoarecele și pisica cu Mallory.
Mallory a trebuit să frâneze brusc pentru a evita coliziunea și a derapat, intrând într-o scurtă rotire înainte de a se întoarce pe drumul pe care venise.
Într-o mișcare fluidă, Sean a oprit mașina, a pus-o în parcare, a apăsat butonul de eliberare a centurii de siguranță și a deschis ușa. Avea arma scoasă, folosind ușa ca barieră. A tras două focuri în fiecare dintre anvelopele din spate ale lui Mallory. Mașina a derapat, s-a întors și s-a oprit.
- Ieși! i-a poruncit lui Dillon.
Mallory ar fi putut să-l împuște, dar, potrivit lui Dillon, Mallory nu ar fi tras în Kincaid. Sean conta pe asta.
Mallory ieși din mașină, cu arma scoasă, apoi se uită înspre Dillon când acesta deschise ușa pasagerului.
- Mick, strigă Dillon, s-a terminat. Știm despre proiectul cu eliberarea condiționată. Știm despre legătura ta cu Frances Buckley. FBI-ul obține chiar acum un mandat de percheziție pentru WCF și casa lui Buckley.
Dillon trecu în fața mașinii, punându-se în linia de foc.
- Dillon! strigă Sean.
Ce-i venise? Sean voia ca Mallory să fie distras. Nu voia să-i ofere tipului o țintă ușoară.
Mallory clătină din cap.
- Înțelegi cu ce ne confruntăm, Kincaid.
- Înțeleg. Dar nu așa se procedează.
- Nu ai dovezi.
- Avem mai multe decât crezi. E un singur lucru pe care nu-l înțeleg. De ce ai pus la cale un plan atât de elaborat pentru a-l ademeni pe Morton aici? Ar fi fost mult mai ușor să-l omori în Denver. Are vreo legătură cu plecarea lui Ralston la Seattle? Morton avea ceva ce voiai tu, nu-i așa? Ce era?
Mallory se gândea. Sean nu-i putea da timp să se gândească. Se ridică în picioare, îndreptă arma spre capul lui Mallory și se apropie de mașină.
- Nu, spuse Mallory, îndreptându-și arma spre Sean.
- O să mă omori cu sânge rece? Și pe Dillon? Nenorocitule. Ai o poză cu Lucy în casa ta. Cum îndrăznești!
Mallory aruncă arma și ridică mâinile. Sean nu știa la ce să se aștepte, în afară de psihologia lui Dillon, dar nu se aștepta să fie atât de ușor.
- Vreau să vorbesc cu Lucy.
- Nici gând, spuse Sean. Așează-te în poziție. Dillon, percheziționează-l și pune-i cătușele.
Sean îi aruncă lui Dillon o pereche de cătușe.
- Nu ești polițist, a spus Mallory.
- Cred că știi exact cine sunt, spuse Sean. Mi-ai verificat trecutul. Cineva a încercat să-mi acceseze datele, iar acum știu cine.
Mallory se întoarse încet și puse mâinile pe capota mașinii. Sean spuse:
- Sunt încă în viață. Asta înseamnă că am trecut testul tău?
- Juriul încă nu s-a pronunțat în privința ta, Rogan, spuse Mallory încet.
Dillon îl percheziționă pe Mallory, găsi o altă armă și i-o dădu lui Sean.
Apoi îl încătușă pe Mallory și îl puse să stea pe bordură. Se auzeau sirene în depărtare - focurile de armă aleraseră cu siguranță autoritățile.
- Dillon, trebuie să ajung la Lucy, în caz că sunt și alții implicați care nu sunt la fel de prietenoși cu familia Kincaid ca Mallory.
- Nimeni nu-i va face rău lui Lucy, spuse Mallory.
- Scuză-mă că nu te cred, spuse Sean, apoi se întoarse spre Dillon. Ești bine aici?
Dillon dădu din cap.
- Mick și cu mine avem câteva lucruri de discutat.
Mallory se uită fix la ei.
- Dillon, am un respect enorm pentru tine, de aceea nu am tras. Dar nu vom discuta.
- Te pot ajuta.
- Poate că nu vreau ajutor.
El adăugă încet:
- Poate că sunt ușurat că s-a terminat.
Capitolul 30
Era 3 fără un sfert când Lucy a primit un mesaj de la Sean.
Carul tău întârzie. Am vești bune. Nu pleca fără mine, prințeso.
Ea zâmbi. Sean era un romantic în suflet. Și după ultimele zile, ea aprecia cu adevărat atenția lui.
Funcționarul de la recepție intră în camera de arhivă unde lucra Lucy.
- Doi polițiști sunt aici să te vadă.
Ea ezită. Era Cody? A adus un prieten? El nu o sunase înapoi; era oare această vizită neanunțată ideea lui de a se împăca cu ea?
- Au spus de ce?
- Nu.
- Poți să-mi afli numele lor?
Funcționarul o privi ciudat, apoi ridică din umeri și plecă.
Lucy își luă timpul necesar pentru a rearanja hârtiile pe care le sortase și le clasase și le puse cu grijă înapoi în cutia de intrare. Mâinile îi erau ferme, dar inima îi bătea atât de tare încât îi țiuia în urechi. Ce voiau? Erau băieți buni sau băieți răi?
Și cei răi erau cu adevărat răi?
Când se gândea la asta, era mai supărată că Prenter era mort sau că fusese folosită pentru a-l ucide? Dar ceilalți eliberați condiționat? Prea multe state nu mai aveau un sistem extins de eliberare condiționată. Nu îi urmăreau pe cei eliberați condiționat și rareori mai rețineau pe cineva pentru încălcarea condițiilor de eliberare, deoarece închisorile erau supraaglomerate. Dacă cel eliberat condiționat nu comitea o nouă infracțiune, rareori se întorcea în închisoare.
Corectez. Doar dacă nu era prins comițând o nouă infracțiune. O altă persoană trebuia să fie violată, jefuită sau ucisă înainte ca eliberatul condiționat să se întoarcă în închisoare.
Telefonul a sunat și a speriat-o. A ridicat receptorul și funcționarul a spus:
- Detectivul Light și ofițerul Raleigh.
- Mulțumesc, spune-le să aștepte două minute. Trebuie să înregistrez aceste dosare.
...........................................................
