O aventură riscantă, Amanda Quick

 .....................................................

2-5

 

              Elizabeth își dorea să se întoarcă şi să fugă în direcţia opusă. Dar nu putea să o lase pe femeie hohotind de una singură pe hol.

   Scoase şerveţele din buzunarul hainei şi se îndreptă spre Gillian.
   - Poftim, luaţi astea. 
   Băgă şerveţelele în mâna lui Gillian.
   - Există o toaletă a femeilor chiar după colţ. Tocmai am venit de acolo. Era goală. Aţi vrea să mergeţi acolo?
   - Şi-a bătut joc de mine, izbucni Gillian cu faţa în şerveţele.
   - Cunosc sentimentul. 
   Incapabilă să se gândească la altceva, Elizabeth o bătu uşor pe umăr.
   - Poate un pahar de apă rece?
   - Stai departe de mine. O să se folosească şi de tine.
   - Nu sunt interesata de soţul dumneavoastră, doamnă Shaw.
   - Am văzut cum te privea în seara asta.
   Gillian îşi tamponă ochii.
   - Ştiu că te vrea.
   - Eu nu-l vreau pe el, spuse Elizabeth cu lejeritate.
   - Nu te cred. 
   Gillian coborî şerveţelele ude.
   - Normal că îl vrei, zise ea cu glas strident. Aşa cum l-am vrut şi eu. Până am aflat cum este de fapt.
   Elizabeth se pregătea să o contrazică când simţi acea senzaţie bine cunoscută. Dintr-odată, o siluetă subţire, întunecată, apăru pe hol, în spatele lui Gillian.
   - Eşti gata să plecăm acasă, dragă?
   Jack păşi spre ea cu o siguranţă de sine arogantă. Tonul îi era inconfundabil de intim, aproape posesiv.
   - S-a făcut târziu, şi ne aşteaptă un drum lung mâine.
   La sunetul vocii lui, Gillian îşi ridică iute capul şi îşi tamponă rapid restul lacrimilor.
   - Oh, la naiba! Este atât de jenant.
   Elizabeth privi pe lângă ea, spre Jack. Nevăzut de Gillian, îşi ridică sprâncenele şi zâmbi cu amuzamentul lui rece, de cunoscător. Venea în ajutorul ei, şi înţelese că ei nu îi place asta. Dar ştia foarte bine şi că ea nu era în poziţia să îi refuze ajutorul.
   - Sunt gata, Jack.
   Reuşi să afişeze un mic zâmbet radios.
   - Tocmai discutam cu doamna Shaw. Ai cunoscut-o? Gillian, ţi-l prezint pe Jack Fairfax.
   - Eu şi Gillian ne cunoaştem, spuse Jack cu o blândeţe surprinzătoare.
   - Bună, Jack.
   Gillian clipi, şi lacrimile îi dispărură, lăsând în urmă un zâmbet trist.
   - Îmi pare rău pentru această scenă.
   - Nu-i nimic.
   - Am auzit că ai preluat Excalibur acum câteva luni. Cum merg lucrurile acolo?
   - Am fost ocupaţi.
   Jack o luă pe Elizabeth de braţ, cu un aer degajat de posesiune.
   - Dar eu şi Elizabeth am reuşit în sfârşit să ne eliberăm programul în aceeaşi săptămână. Plecăm în vacanţă mâine. Cred că avem amândoi nevoie de una, nu-i aşa, dragă?
   Elizabeth îşi ţinu zâmbetul întipărit pe chip, deşi nu îi era deloc uşor.
   - Cu siguranţă că da.
   - Nu înţeleg. 
   Confuzia strălucea în ochii lui Gillian. Privea de la faţa lui Jack la cea a lui Elizabeth şi înapoi.
   - Plecaţi împreună?
   - Exact, spuse Jack. Aşteptăm asta de săptămâni întregi.
   - Înţeleg. 
   Gillian arăta de parcă i-ar fi fost greu să pună datele cap la cap.
   - Nu ştiam că voi doi ieşiţi împreună.
   - Am păstrat totul secret. 
   Elizabeth îi aruncă lui Jack un zâmbet de avertizare.
   - Din motive de afaceri.
   - Mergeţi pe coastă? întrebă Gillian.
   - Nu. 
   Jack o strânse mai puternic pe Elizabeth.
   - Mergem într-o staţiune din munţii Rocky. Fără faxuri, telefoane sau e-mail. Doar noi doi, singuri în pădure. Dar avem de prins un avion mâine devreme, aşa că mi-e teamă că va trebui să ne scuzi.
   - Da, desigur, murmură Gillian.
   Îşi tamponă ochii pentru ultima oară şi îi oferi lui Jack un zâmbet călduros, tremurat.
   - Distracţie plăcută.
   - Mulţumim. Chiar asta intenţionăm.
   Se întoarse spre Elizabeth şi o ghidă pe hol spre ieşire.
   Niciunul dintre ei nu vorbi până când nu ajunseră afară şi se opriră sub luminile puternice de la intrarea hotelului.
   - Nu privi în spate. Ne-a urmat până pe hol, spuse Jack.
   - Nu sunt surprinsă. Este foarte supărată.
   - Va da mai bine dacă împărţim un taxi, zise Jack.
   Elizabeth nu spuse nimic, ci doar încuviinţă rapid din cap, acceptând sugestia. Avea dreptate. Dacă Gillian îi privea, era mai bine să îi vadă plecând împreună.
   Jack îi făcu semn portarului, care ridică un fluier pentru a chema următorul taxi. Când uşa se deschise, Elizabeth se strecură rapid pe scaunul din spate. Jack se urcă lângă ea. Uşa fu închisă.
   Bancheta din spate a taxiului păru dintr-odată un spaţiu foarte mic, foarte intim.
   Elizabeth privi drept înainte prin geam când taxiul intră în trafic.
   - Presupun că ar trebui să îţi mulţumesc, spuse ea încordată.
   - Nu îţi face griji, nu mă aştept să exagerezi cu asta.
   Ea mormăi şi se instală pe banchetă.
   - Mulţumesc.
   - Cu plăcere, zise Jack.
   - Ce s-a întâmplat acolo a fost uşor stânjenitor.
   - Mi-am dat seama şi eu, comentă el.
   - Ai avut dreptate. Divorţul nu s-a finalizat.
   Jack o privi enigmatic.
   - Ţi-am spus eu.
   Ea îşi ţinu firea cu un ultim efort de voinţă.
   - Da, chiar mi-ai spus, nu-i aşa?
   El nu răspunse nimic. Privi precaută în direcţia lui şi văzu că el privea pe geamul lateral al taxiului. Lumina sabă a unui felinar îi scotea în evidenţă linia puternică a pomeţilor şi a maxilarului, lăsându-i ochii ascunşi în umbre.
   - Am auzit că te-a vizitat Angela săptămâna trecută, spuse el după o vreme.
   Schimbarea de subiect o surprinse.
   - Angela vine de obicei de două ori pe lună în biroul meu. Ce-i cu asta?
   - Ce a vrut de data asta?
   Elizabeth se gândi la scena neplăcută ce avusese loc cu 3 zile în urmă. Angela Ingersoll Burrows era o femeie înaltă, remarcabilă, înfricoşătoare. Căsătoria ei de 15 ani se sfârşise brusc când soţul ei blând, de 53 de ani, îi uimise pe toţi fugind cu secretara lui de 22 de ani. Rămasă cu un fiu adolescent de crescut, Angela îşi folosea acum cea mai mare parte a timpului şi a atenţiei asigurându-se că fiul ei primea ceea ce ea considera a fi partea cuvenită din moştenirea familiei - care se limita la resursele Excalibur.
   - Am discutat despre temerile ei obişnuite, spuse Elizabeth, cât de diplomat posibil. Vrea să vadă Excalibur vândut sau preluat. Este convinsă că acesta este singurul mod prin care fiul ei ar ajunge să se aleagă cu vreun sfanţ de pe urma afacerii ăsteia.
   - Şi tu ce i-ai spus?
   - Acelaşi lucru pe care i-l spun de fiecare dată când vine la mine.
   Jack o privi din umbră.
   - Şi anume?
   Ea îşi întinse degetele peste poşeta ei de seară şi îşi păstră vocea monotonă.
   - Şi anume, că tu eşti singura speranţă pe care o poate avea Excalibur şi că, prin urmare, cea mai bună şansă a fiului ei de a se alege cu o moştenire de pe urma Excalibur stă în mâinile tale.
   Urmă un alt moment de linişte încărcată. Jack se mişcă uşor pe banchetă, părând să se afunde şi mai adânc în umbră.
   - M-ai susţinut, zise el.
   - Da.
   - Mereu o faci. Nu doar când vine vorba despre Angela, ci şi în consiliu.
   Vorbea de parcă ar fi făcut observaţii despre ploaia din Seattle.
   Era de aşteptat, era rutină, era previzibil. Totuşi, cerea un comentariu.
   - De ce?
   Ea fu aproape amuzată de întrebarea lui.
   - Noi doi am avut ceva probleme, dar nu am contestat niciodată priceperea ta în ceea ce faci. Dacă Excalibur are vreo şansă, aceasta se leagă de tine.
   - Cu alte cuvinte, decizia ta de a-mi susţine hotărârile de director este doar o mişcare de afaceri, spuse el neutru.
   - Ce altceva ar putea să fie?
   - Să fiu al naibii dacă ştiu, zise el. 
   O privi.
   - Amândoi avem interesul de-a recupera Soft Focus. Dacă tot insişti să vii şi tu...
   - Nu insist să vin şi eu, spuse ea aspru. Sunt un partener în această acţiune.
   - În regulă, partenere, ce ai zice să încercăm să cooperăm până punem mâna pe blestematul de cristal?
   - Defineşte cooperare.
   - Mă gândesc că este ca pornografia, răspunse Jack.
   O să ştii ce este când o vezi.

Capitolul 8

   Casa de cherestea avea un design rustic. Cu pereţii ei de lemn brun, cu acoperişul în pantă şi geamurile largi menite să dezvăluie o panoramă cât mai mare, arăta ca o poză de pe coperta unei reviste de călătorii pentru turiștii bogaţi.
   Noaptea se lăsase, dar pe geamuri pătrundea suficientă lumină aurie, care cădea asupra piscinei cu hidromasaj. Arăta suficient de mare pentru o duzină de oameni, cu condiţia să fie prietenoşi unii cu ceilalţi, exista şi un grătar masiv de ultimă generaţie amplasat aproape de jacuzzi. Scaune cu tapiţerie groasă şi o masă completau mobilierul.
   Şi acesta era doar exteriorul.
   Doar Elizabeth putea obţine o asemenea cazare, atât de rapid, într-un oraş ocupat complet.
   Jack privi din nou spre cada acoperită. O imagine a lui Elizabeth stând goală în apa cu bule îi trecu prin minte. Inspiră adânc aerul răcoros, imposibil de pur, de la munte şi numără invers de la 10. Când ajunse la zero, constată că era în continuare semierect. Şi, de asemenea, uşor ameţit. Îşi aminti că era nevoie de ceva timp pentru a te obişnui cu altitudinea.
   Se strădui să îşi abată gândul de la jacuzzi şi să revină la ceea ce îi frământa. Oricum avea să pună problema, avea să pară mai puţin decât genial. Îşi lăsă geanta de voiaj în faţa uşii şi bătu cu ciocănelul de alamă în formă de pasăre. Nu avea să fie uşor.
   Îşi puse o mână pe zid, aşteptând-o pe Elizabeth să răspundă, şi studie peisajul. Luminile apartamentelor scumpe şi ale caselor cocoţate pe dealurile ce împrejmuiau staţiunea Mirror Springs licăreau în noapte.
   Sub ei putea să vadă luminile magazinelor şi ale restaurantelor găzduite de districtul de afaceri victorian, renovat cu grijă. Luminile cele mai puternice erau cele care marcau intrarea de la Silver Empire Theater, unul dintre punctele centrale ale activităţilor festivalului.
   - Cine este?
   Vocea lui Elizabeth se auzi înfundată din cauza uşii groase de lemn.
   El se pregăti.
   - Jack.
   Urmă o scurtă pauză. Făcu greşeala de a-şi ţine din nou răsuflarea.
   Apoi auzi sunetul unui lacăt desfăcut. Uşa se deschise.
   Elizabeth era încadrată de lumina călduroasă degajată de foc. Era îmbrăcată într-un pulover negru cu guler căzut făcut dintr-un material moale, cu aspect pufos, care îi trecea mai jos de şolduri. Pe lângă pulover, mai purta şi o pereche de colanţi negri. Părul ei întunecat era periat drept şi strâns în dreptul cefei cu o clamă argintie.
   Se uită la el cu acea privire precaută, care îl făcea să vrea să scrâşnească din dinţi.
   - Ce faci aici? întrebă ea. Am crezut că am căzut de acord să ne întâlnim în staţiune pentru cină după ce despachetăm. Ai spus că putem să discutăm atunci planul de bătaie.
   - A apărut o problemă.
   Precauţia din ochii ei deveni suspiciune.
   - Ce fel de problemă?
   - Când am încercat să mă cazez, mi s-a spus că nu mai sunt camere disponibile.
   - Şi?
   - Şi, spuse el voit lent, nu am unde să stau.
   Suspiciunea deveni acuzaţie în ochii ei.
   - Ai spus că ştii oameni care pot să tragă sfori ca să obţii o cameră.
   - S-au rupt sforile.
   - Înţeleg.
   Propti un umăr de cadrul uşii şi îşi încrucișă mâinile sub sâni.
   - Şi ce vrei să fac eu în privinţa asta?
   El privi la tavanul înalt şi boltit şi la camera mare şi minunată, mobilată cu căldură, din spatele ei. Un foc însufleţit ardea în şemineul aspectuos. Putea să vadă o scară ce ducea spre cele două mansarde de dormit ce aveau vedere spre camera centrală.
   Îşi drese vocea.
   - M-am gândit că am putea să împărţim acest loc.
   - Păi, de ce aş face una ca asta?
   - Pentru că ar trebui să cooperăm.
   Îşi întoarse privirea spre ea. 
   - Uite, îmi pare rău pentru situaţia asta, dar tot afurisitul de oraş este plin ochi. Oamenii de la hotel mi-au spus că nu mai este nimic disponibil prin apropiere. Promit să nu-mi las şosetele pe podea şi să încerc să ţin minte să cobor capacul la toaletă.
   Ea se mai gândi un moment, cu ochii reci şi enigmatici. Apoi, cu un mormăit scurt, resemnat, se dădu din uşă.
   - Ar fi trebuit să ştiu că avea să se întâmple ceva de genul acesta. OK, pot să împart cu tine acest loc. Sunt două băi. Poţi să faci ce vrei cu capacul din a ta.
   - Mersi.
   Fu cuprins de un sentiment ameţitor de uşurare şi de anticipaţie.
   Probabil doar altitudinea era de vină şi de data asta. Avea să se obişnuiască în curând.
   - Îţi rămân dator.
   - Cu siguranţă.
   Ea se dădu în spate, lăsându-l să intre.
   Îl făcu să se simtă aşa cum trebuia să se fi simţit Dracula când încerca să obţină invitaţia de a trece pragul, constată el. Ridică geanta şi intră.
   Privi în jurul lui la podelele de lemn lucioase, la covorul gros din faţa focului şi la mobilierul acoperit cu pluş şi piele.
   - Nu văd un cap împăiat de elan pe zid. Nu ar trebui să fie unul?
   - Dacă vrei un cap de elan, va trebui să îl pui tu la bătaie.
   - În regulă. Mă adaptez uşor. Mă descurc şi fără capul de elan.
   Ea îi oferi un zâmbet scurt, ezitant, care îl lovi direct în stomac, pentru că îi aduse aminte de zâmbetele radioase pe care le primise de la ea Î.D. Înainte de Dezastru.
   Ea îi făcu semn spre scări.
   - Eu m-am instalat deja în mansarda din stânga. Tu poţi să o iei pe cea din dreapta.
   - Nicio problemă.
   Traversă camera spre scări înainte ca ea să se poată răzgândi.
   - Dă-mi doar câteva minute să despachetez. Apoi putem merge în sat să mâncăm ceva. Poate am greşit în privinţa cazării, dar cred că mă pot revanşa.
   - Serios? 
   Ea părea cu adevărat sceptică.
   - Cum?
   Jack privi peste umăr începând să urce scările.
   - L-am ţinut pe Larry ocupat în ultimele zile, adunând informaţii despre ceilalţi oameni implicaţi în Fast Company.
   - Cine este Larry?
   - Geniul în calculatoare despre care ţi-am spus. Este, totodată, fratele meu vitreg.
   Ea păru surprinsă.
   - Nu ştiam că ai un frate vitreg.
   - Am doi. Este oarecum complicat.
   Ajunse pe palier, se întoarse la dreapta şi aşeză geanta pe băncuţa de lângă pat.
   - În orice caz, i-am spus lui Larry să se concentreze asupra oamenilor cu bani, dar i-am spus şi să găsească orice poate despre scenarist, actori, director şi oricine altcineva implicat în acel film.
   - Şi?
   - Şi, deloc surprinzător, toţi urmează să apară aici, la Mirror Springs, în weekend.
   Îşi deschise geanta.
   - Mă gândesc că ar trebui să reuşim să dăm de unii dintre ei. Poate ne poate oferi careva un indiciu despre Page.
   - Oraşul este înţesat de oameni. Cum o să-i găsim pe cei implicaţi în producţia filmului Fast Company?
   El lăsă o cămaşă împăturită pe pat, se duse spre balustradă şi o privi.
   - M-am gândit că ar fi o idee bună să participăm la petrecerea de lansare de mâine-seară.
   - O petrecere?
   - Cel care dă petrecerea este adevăratul om cu bani al filmului. Numele lui nu apare pe generic, dar el a aranjat pachetul de finanţare pentru Fast Company. Numele lui este Dawson Holland.
   Ea începea să arate intrigată.
   - Interesant.
   - Dar mai este ceva.
   Îşi trecu braţele peste balustradă.
   - Soţia lui Holland este Victoria Bellamy.
   Elizabeth se încruntă.
   - Actriţa din rolul principal?
   - Exact. Pe ce vrei să punem pariu că ea este motivul pentru care el a susţinut filmul?
   - Ca să poată juca ea în el?
   - De ce nu? 
   Jack se îndreptă şi se întoarse la geanta lui.
   - Nu ar fi primul bărbat care să finanţeze un film numai pentru a-i da femeii iubite şansa de-a primi un rol.
   - Nu, presupun că nu. 
   O altă pauză.
   - Cum sugerezi să intrăm la această petrecere fără invitaţie?
   - Uşor. Dacă ne întreabă cineva, le spunem pur şi simplu adevărul.
   - Şi anume?
   - Că îl ştim pe producător, zise Jack. Tyler Page.

   Interiorul cafenelei Reflections avea un aer contemporan, şic, în ciuda rămăşiţelor de eră victoriană. Elizabeth privi în jurul ei când se aşeză. Ca aproape toate celelalte lucruri din Mirror Springs, restaurantul strălucea cu aura scumpă, aurie asociată reclamelor din revistele de turism.
   Un foc trosnea în şemineul uriaş. Lumina se reflecta pe suprafeţele de lemn, lăsând umbre intime. Toţi clienţii arătau de parcă tocmai ar fi zburat de la L.A. Sau din New York. Pantalonii plisaţi negri, jachetele lăsate şi cămăşile negre desfăcute suficient cât să dea la iveală mult păr de pe piept erau predominante. La fel rochiile negre minuscule. Cei care nu purtau negru erau îmbrăcaţi în denim.
   Nu era genul de adunătură de la Hollywood, îşi aminti Elizabeth. Erau producătorii de filme independente, cei aflaţi la margine, şi fanii acestora; oameni devotaţi filmelor mici, artistice, ce nu aveau să apară niciodată în marile săli din malluri. Ştia suficient despre industria filmelor independente pentru a-şi da seama că astfel de festivaluri precum Neo Noir din Mirror Springs constituiau singurele locuri de proiecţie pentru filmele mici, cu buget redus.
   Era ceva ciudat de emoţionant la pasiunea şi entuziasmul ce răzbeau din conversaţiile purtate la mesele învecinate.
   - ... Imaginile sunt incredibile în lucrările ei. Foloseşte limbajul filmului pentru a crea o realitate complet separată.
   - ... Foarte Chandleresc, desigur. Un stil vizual grozav. Nu are însă un catharsis narativ...
   - ... Pe vremuri nu aveai voie să laşi criminalul să scape. Codul de Producţie era foarte strict. Criminalul trebuia mereu să moară la final...
   Elizabeth îl privi pe Jack, aflat de cealaltă parte a mesei. Probabil făcuse o greşeală uriaşă când fusese de acord să îl lase să împartă casa cu ea. Dar ce ar fi trebuit să facă, în condiţiile date? Îl privi înfăşurând un deget lung în jurul paharului de zinfandel care tocmai fusese pus în faţa lui. „Degete machiavelice”, îşi aminti ea. Nu trebuia să uite asta.
   El observă că ea se holba la mâinile lui şi ridică întrebător dintr-o sprânceană.
   - S-a întâmplat ceva? 
   Se uită la meniu.
   - Observi ceva ciudat la oraşul acesta? întrebă el.
   Ea sorbi din Chardonnay, aşezând apoi cu atenţie paharul.
   - De exemplu, faptul că trotuarele sunt impecabile, şi că nu par să existe oameni ai străzii, şi că fiecare afacere din oraş este fie un restaurant cochet, fie o galerie de artă?
   - Da, ceva de genul ăsta.
   Ea ridică din umeri.
   - Cele mai bune legi exclusiviste ce pot fi cumpărate de bani, mă gândesc.
   Jack încuviinţă din cap. O privi un moment peste marginea paharului.
   - Vrei să vorbim despre asta?
   - Despre legile exclusiviste din Mirror Springs?
   - Nu. 
   Făcu o pauză intenţionată.
   - Despre noi.
   Ea avu dintr-odată senzaţia că tot aerul din încăpere fusese aspirat. O confruntare directă era ultimul lucru la care s-ar fi aşteptat. Dar, în definitiv, era vorba despre Jack Fairfax. Trebuia să te aştepţi la neaşteptat.
   - Nu, spuse ea cu băgare de seamă.
   El îi susţinu privirea.
   - Va trebui să lucrăm împreună în următoarele zile. Poate ar fi bine să discutăm despre asta.
   Ce se întâmpla? Din experienţa ei, bărbaţii evitau de regulă acel tip de discuţii. Inspiră adânc de câteva ori şi îşi ordonă să rămână concentrată.
   - Ce să rezolvăm?
   Era mulţumită de felul în care îi ieşise fraza.
   Degajată. Calmă. Nepăsătoare. De-a dreptul crudă.
   - Nu are rost să dezgropăm trecutul. Prefer să îl las îngropat.
   Probabil nimerise tonul potrivit, pentru că privirea lui Jack deveni tăioasă. Vocea lui însă era neschimbată. De neoprit.
   - Haide să stabilim un lucru, spuse el cu răceală. Ceea ce s-a întâmplat la Galloway, Inc. Nu a fost ceva personal. Morgan m-a angajat să stabilesc strategia de achiziţie, şi asta am făcut. Sunt consultant, Elizabeth. Fac genul ăsta de lucruri tot timpul.
   Şi, dintr-odată, bunele ei intenţii dispărură. Revolta, furia, durerea sfâşietoare pe care crezuse că reuşise să le suprime ameninţară dintr-odată să erupă precum lava prin gheaţă. Trebuia să se străduiască să-şi împiedice vocea să tremure.
   - Nu, nu faci genul asta de lucruri tot timpul, Jack. Am făcut câteva verificări după ce am aflat cine eşti cu adevărat.
   - Cine sunt cu adevărat? 
   O privi batjocoritor.
   - Vorbeşti de parcă aş avea o identitate secretă.
   - În ceea ce mă priveşte, la concluzia asta am ajuns. După cum am mai spus, am făcut ceva cercetări şi am descoperit că afacerea Galloway nu este ceea ce faci tu de obicei. Ai atacat acea companie ca un rechin. Nu îndrăzni să stai acolo şi să îmi spui că nu a fost ceva personal.
   - Au fost doar afaceri.
   - Ai distrus Galloway. O mulţime de oameni au fost afectaţi de acea preluare, inclusiv bătrâna drăguţă care le dăduse tuturor slujbe în firmă.
   - Oamenii îşi pierd slujbele în astfel de preluări, zise el, în continuare cu o răbdare îndârjită. Este un aspect al vieţii. Camille Galloway era o veche clientă a Fondului Aurora, ştiu asta. Şi cumnatul tău a lucrat pentru ea. Îmi pare rău pentru asta. Este doar unul dintre acele lucruri care pur şi simplu se întâmplă.
   - Nu, nu este unul dintre acele lucruri. Camille Galloway era mai mult decât o simplă clientă. Era o veche şi foarte bună prietenă a familiei. Obişnuia să îmi dea prăjiturele şi lapte când eram mică. I-a dat cumnatului meu, Merrick, o slujbă când avea mai multă nevoie.
   - O faci să pară Sfânta Camille.
   - Era o bătrână foarte de treabă, care a muncit toată viaţa ca să construiască ceva de lăsat unicului ei fiu, Garth. Când i-ai făcut munca de o viaţă bucăţele, i-ai smuls inima din piept. Şi vorbesc la propriu. În caz că nu ştiai, Camille a murit de infarct la câteva luni după ce i-ai distrus compania.
   - Ştiu.
   Vocea lui era joasă şi sumbră. Ea strânse şi mai tare paharul.
   - Ceea ce s-a întâmplat la Galloway a fost o chestiune personală şi al naibii de înfricoşătoare.
   - Înfricoşătoare? Ajunge!
   Se apropie brusc, încrucişându-şi braţele pe masă.
   - Ştii ce? Ai dreptate în legătură cu ce s-a întâmplat la Galloway. A fost o treabă personală. Am atacat compania.
   - Ştiam eu.
   Dar acea confirmare nu îi oferea vreo satisfacţie. Ba, dimpotrivă, o făcea să se simtă şi mai mohorâtă.
   - M-am dus la Morgan, i-am spus că pot să îi ofer competiţia pe un platou de argint, şi el a fost de acord să mă angajeze să mă ocup de preluare.
   - De ce? Ce ţi-a făcut vreodată Camille Galloway?
   - Ascultă-mă bine, Pollyanna. Mă crezi un rechin? Doamna Galloway atât de dulce, de drăguţă, ar fi putut să îmi dea lecţii.
   - Despre ce vorbeşti?
   - Cu 5 ani înainte, a jecmănit un copil de 19 ani care tocmai dezvoltase un program software nou-nouţ, extrem de inteligent. Fusese proiectat să facă previziuni financiare extrem de complexe pornind de la date limitate. Într-un an de la implementare, profilul Galloway s-a dublat. Băiatul n-a văzut nici măcar un stanţ din suma amărâtă de 5 mii de dolari pe care i-a promis-o Camille Galloway. Am vrut să plătească pentru ceea ce i-a făcut băiatului şi m-am asigurat că a plătit. Despre asta a fost vorba în afacerea Galloway.
   Ceva din tonul lui o făcu să se gândească. Jack era extrem de serios.
   - Poţi dovedi că l-a înşelat pe acel puşti?
   - Nu. Contractul pe care l-a pus să îl semneze este sută la sută legal. Nu a putut să o ducă în tribunal. Am abordat-o, am rugat-o să îi ofere un procent sau să semneze un contract de licenţiere cu el. Mi-a râs în faţă.
   Jack ridică din umeri.
   - Aşa că i-am distrus compania.
   Elizabeth fu străbătută de un fior, din cap până în picioare.
   - De unde ai aflat lucrurile astea? Cum de se întâmplă să îl cunoşti pe acest presupus băiat pe care Galloway l-a înşelat şi de ce ţi-ar păsa că a fost tras pe sfoară?
   - Băiatul este fratele meu vitreg, Larry.
   Ea absorbi informaţia într-o linişte uimită, în timp ce îi cerceta ochii în căutarea adevărului. După o vreme, se lăsă pe spătarul scaunului.
   - Fratele tău.
   - Da.
   - Cel despre care mi-ai spus? Cel care a obţinut informaţiile despre Dawson Holland şi despre ceilalţi oameni care au legătură cu Fast Company?
   - Exact.
   Ea se holbă la el.
   - Ai doborât o întreagă companie de dragul răzbunării?
   - Prefer să mă gândesc că am făcut dreptate.
   - Sunt convinsă. Sună mult mai civilizat, nu-i aşa?
   - Parte din acordul meu cu Morgan a fost un contract de licenţiere cu Larry pentru software. Acum primeşte procente.
   - Înţeleg. 
   Luă o înghiţitură de vin pentru a mai prinde curaj.
   - A fost o chestiune de familie.
   Jack păru uşor surprins. Apoi se încruntă.
   - Presupun că se poate spune şi aşa.
   - Şi a fost o chestiune personală.
   - Da, a fost o treabă personală.
   Îşi aminti ce spusese el despre urmărirea lui Tyler Page, chiar dacă se dovedea a fi prea târziu ca să mai recupereze Soft Focus.
   - Cuvinte precum „răzbunare” şi „reputaţie" sunt destul de recurente în vocabularul tău, nu crezi?
   El nu spuse nimic, ci doar o privi. Ea se lăsă din nou în faţă.
   - Ştiai cine sunt când ai venit la mine pentru finanţare pentru Excalibur, nu-i aşa?
   - Normal că ştiam cine eşti. Erai administratoarea Fondului Aurora.
   - Nu încerca să te scoţi. Mă refer că ştiai că fondul avea legături cu Camille Galloway şi că era puţin probabil ca eu să ofer ajutor financiar unui... unui...
   Cum nu găsi un epitet potrivit, flutură din mână.
   - Şobolan ticălos? oferi Jack săritor.
   - Unui om care mi-a distrus fosta clientă şi prietena de familie.
   El bătu cu degetele în masă o dată şi apoi expiră uşor.
   - Insist să cercetez oamenii cu care fac afaceri. Ştiam că Galloway se număra la un moment dat printre clientele fondului. Ştiam că exista o relaţie personală şi una profesională între mătuşa ta şi Gamille Galloway. Nu ştiam de cumnatul tău - că lucra acolo. Asta contează?
   - Nu îndrăzni să faci o glumă din asta. Ideea era că ştiai totul despre legătura fondului cu Galloway, dar nu te-ai sinchisit să abordezi subiectul, aşa este?
   - Nu avea relevanţă pentru înţelegerea noastră, spuse el încet.
   - N-ai decât să tot repeţi asta, dacă te face să te simţi mai bine. Dar nu îţi pierde timpul încercând să mă convingi pe mine. Adevărul este că nu mi-ai spus cine eşti pentru că ştiai că, dacă aflam că tu erai consultantul care stătuse în spatele preluării Galloway, nu aş fi fost niciodată de acord să semnez un contract cu tine. Recunoaşte-o.
   - După cum am mai zis, ce s-a întâmplat la Galloway nu a avut nimic de-a face cu noi.
   - Cum te-ai fi simţit dacă ai fi fost în locul meu şi ai ti descoperit că am omis câteva mici detalii esenţiale tlespre distrugerea unuia dintre foştii tăi clienţi?
   - Elizabeth...
   - Nu te mai obosi. Amândoi ştim răspunsul.
   Ea zâmbi sumbru.
   - Ştii ceva, Jack? Cred că aş putea fi convinsă că ai avut dreptul să reglezi conturile cu Galloway pentru ceea ce i s-a întâmplat fratelui tău. Şi eu am familie, înţeleg cum sentimentul de loialitate faţă de Larry ar putea să te împingă să faci ceva atât de dramatic. Şi accept faptul că nu ai ştiut că acţiunile tale îl vor costa pe cumnatul meu încă o slujbă...
   - Încă o slujbă?
   - N-are importanţă. Ideea este că... să zicem că ai reuşi oarecum să mă convingi că intenţia ta a fost să îţi i ăzbuni fratele, dar niciodată nu voi fi de acord cu felul în care ai procedat.
   El ridică o sprânceană într-un gest de încurajare batjocoritoare.
   - Dar?
   Ea ura acel fel al lui de a o privi cu un aer de superioritate, atotcunoscător.
   - Dar nu te poţi aştepta ca eu să ignor faptul că nu mi-ai spus că tu eşti omul din spatele preluării Galloway înainte să îmi ceri să îţi susţin planurile de la Excalibur.
   - Vrei să spui înainte să ne culcăm împreună, nu?
   O privi.
   - Peste asta nu poţi tu să treci. Peste faptul că am făcut sex înainte să afli că am fost implicat în afacerea Galloway.
   Ea îşi ridică bărbia.
   - A fost un factor, da.
   El o contemplă în tăcere.
   - Ştii ce cred eu? întrebă el într-un final.
   - Ce?
   - Nu cred că este vorba doar despre mine. Cred că eşti furioasă pe tine. Poate chiar mai mult decât eşti pe mine.
   - Despre ce naiba vorbeşti?
   - Eşti furioasă pe tine pentru că ai impresia că ai fost păcălită. Crezi că m-am folosit de sex ca să obţin ce vreau de la tine, şi te învinovăţeşti pentru că trăieşti cu senzaţia că ai muşcat o momeală.
   Îşi ridică mâna cu palma spre ea.
   - Te simţi ca o proastă. Aşa că, desigur, dai vina pe mine. Psihologie primară.
   Ea se holbă la el cu gura deschisă.
   - Când ai apucat tu să studiezi şi psihologia?
   - Am avut destul timp să mă gândesc la ce a mers greşit între noi. Şase luni întregi, ca să fiu exact.
   Ea se simţi de parcă ar fi fost lovită.
   - Sunt surprinsă că te-ai sinchisit să reflectezi la relaţia noastră.
   - Nu am avut o relaţie. O aventură de foarte scurtă durată.
   - O aventură de o noapte.
   - Ar fi putut deveni o relaţie, zise el. Tu ai vrut să închei totul după acea noapte.
   - Pentru că am aflat cine eşti. Numai Dumnezeu ştie cât ar fi durat lucrurile dacă Hayden Shaw nu mi-ar li spus...
   Se întrerupse dintr-odată, dar era prea târziu. Răul era făcut.
   - Trebuia să îmi dau seama.
   Jack încuviinţă din cap o dată, de parcă i s-ar fi confirmat un lucru deja ştiut.
   - Voiam să te întreb de unde ai aflat că eu eram consultantul din spatele afacerii Galloway. Trebuia să fie Hayden.
   - Nu da vina pe mesager.
   - Dau vina pe cine naiba vreau eu.
   Îşi îndreptă atenţia spre meniu.
   - Hai să comandăm şi apoi să schimbăm subiectul. A devenit una dintre acele conversaţii pe care aş fi preferat să n-o avem.
   Ea ridică meniul şi îl deschise brusc.
   - Nimic nu face mai bine ca o discuţie deschisă când vine vorba despre a îmbunătăţi relaţiile interpersonale.
   - Da, aşa zic şi eu tot timpul.
   O privi peste marginea meniului.
   - Încă un lucru înainte să îngropăm subiectul. Ca să zic aşa.
   Ea îi aruncă o privire precaută.
   - Şi anume?
   - Aş vrea să subliniez o dată pentru totdeauna că eu nu am făcut şi nici nu voi face parte vreodată din familia rozătoarelor.

Capitolul 9

   - Uau! Victoria Bellamy arată exact ca în poster.
   Era ora 11, şi casa mare era plină ochi, dar era uşor să o urmăreşti pe Victoria prin mulţime. În primul rând, era una dintre puţinele persoane prezente care nu era îmbrăcată în negru. Purta o rochie de satin de un albastru pal cu inflexiuni de gheaţă şi cu un decolteu adânc, ce părea scoasă dintr-un salon de modă al anilor 1940. Părul ei platinat cădea într-o cascadă de bucle care îi încadra trăsăturile fine. Buzele îi erau cărnoase şi rujate strident. Genele îi erau îngreunate de rimei. Diamante îi sclipeau în urechi şi la gât.
   - Deci arată, într-adevăr, ca pe afiş. 
   Făcu o pauză, privind mai cu atenţie.
   - Doar că nu cred că poartă un pistol în seara asta. La ce te aşteptai?
   Cercetă mulţimea în timp ce vorbea. Camera cu geamuri de sticlă în care stăteau cei mai mulţi era plină ochi. Părea că toţi cei veniţi la festivalul de film se aflau acolo în acea seară. Dawson Holland era evident un grangure pe această alee mărginaşă a lumii filmului.
   Decorul era simplu, alcătuit îndeosebi din afişe uriaşe de film - cele mai multe postere alb-negru cu scene din Fast Company - atârnate de tavan. Majoritatea erau instantanee şocant de luminoase ale Victoriei Bellamy. Existau tot felul de preparate drăguţe şi interesante în jurul lor, iar un bar fusese aranjat lângă ieşirea spre terasă. Când luase băuturile mai devreme, Jack observase că totul era de o calitate deosebită.
   - Nu ştiu.
   Elizabeth se opri, se încruntă uşor, de parcă ar fi în-cercat să îşi pună ordine în gânduri.
   - Cred că nu mă aşteptam să fie atât de frumoasă şi de fermecătoare în persoană. Nu suntem la Hollywood, până la urmă. Dar arată de parcă ar putea fi, într-adevăr, un star.
   - Faptul că arată ca o vedetă nu înseamnă că şi are calităţi de actriţă.
   - Asta este adevărat, recunoscu Elizabeth.
   Jack se aplecă mai mult spre ea, sub pretextul că se întinde să ia o mână de arahide. Era profund conştient de apropierea ei. Îi mirosi parfumul condimentat floral şi îşi simţi stomacul strângându-se.
   Gând coborâse mai devreme îmbrăcată în minuscula şi senzuala ei rochie, cu părul prins într-un coc elegant, Jack îşi dorise să spargă ceva, orice, ca să îşi aline frustrarea.
   Avea să îi fie greu să împartă locuinţa cu ea o săptămână întreagă.
   Poate cel mai greu lucru pe care îl făcuse vreodată. „Rămâi concentrat”, se gândi el. „Rezolvă ce ai de rezolvat.“
   - Uită-te cum se întorc capetele după ea când trece prin mulţime, comentă Elizabeth.
   Jack se uită din nou spre Victoria, care se oprise să discute cu un tânăr bărbat suplu, cu chipul înflăcărat, cu părul scurt buclat şi cu ochelari cu rame de baga.
   - Este frumoasă. Oamenii frumoşi atrag privirile. Este o realitate a vieţii.
   - Nu pari să fii la fel de impresionat ca restul bărbaţilor prezenţi, reflectă Elizabeth.
   - Sunt impresionat, zise el ronţăind arahide. Dar nu sunt interesat.
   - Care este diferenţa?
   - Una semnificativă.
   Elizabeth îl privi gânditoare.
   - Explică-mi!
   El se opri din mestecat şi se gândi puţin.
   - Nu ştiu dacă pot, spuse el într-un final. Nu pot să îţi spun decât că arată grozav, dar şi că ştie că arată grozav. Orice ar avea ea, nu este sexy. Nu pentru mine, în orice caz.
   - Hmm.
   Încercă să găsească o altă explicaţie.
   - Pare rece. De parcă ar avea apă cu gheaţă în...
   Se opri la mijlocul propoziţiei.
   Zâmbetul lui Elizabeth ar fi putut să îngheţe o mare tropicală.
   - Spuneai ceva despre cât de rece arată Victoria Bellamy, dacă nu mă înşel. Ai dori să dezvolţi subiectul?
   - Nu prea cred, zise el şi mai luă o mână de arahide.
   - Ai descris-o ca pe o prinţesă de gheaţă, aşa cum m-ai descris pe mine?
   Elizabeth căpătă o expresie de concentrare blândă, de parcă ar fi încercat să lămurească un lucru anume.
   - Sau aş exagera spunând asta? Până la urmă, nu o cunoşti atât de bine. Poate mă grăbesc să o descriu ca o prinţesă de gheaţă.
   - La naiba!
   De ce i se întâmplau astfel de lucruri de fiecare dată când încerca să aibă o conversaţie civilizată cu ea?
   - Spune-mi, Jack, crezi că problema este că sunt prea multe prinţese de gheaţă în lume? Sau poate este ceva la tine care le face pe femei astfel?
   - Ne aflăm aici cu un motiv, spuse el netulburat. Poate ar trebui să trecem la treabă.
   - Schimbi subiectul.
   - Exact asta fac. 
   O apucă de braţ şi o întoarse spre o altă masă de bufet.
   - O să procedăm cu încăperea aşa cum am făcut-o şi la evenimentul de seara trecută.
   - Ar fi prea mult să sperăm că Page o să apară în seara asta?
   - Cu norocul meu din ultima vreme, da. Dar nu este exclus. Din câte pot să îmi dau eu seama, Page iubea ideea de a face parte din lumea filmului şi toate aspectele pe care le implică acest lucru. Este foarte important pentru el să se afle aici în seara asta.
   - Dacă îl observi, poate ar fi bine să mă opreşti să îl sugrum, zise Elizabeth.
   Scenaristul spusese că îl cheamă Spencer West, şi Elizabeth îşi putu da seama de îndată că băuse prea multe pahare de tequila sunrise.
   - Concept înalt, anunţă el, pronunţând accentuat c-ul din concept. Despre asta este vorba. Trebuie să ai concepte înalte, altfel eşti mort la Hollywood.
   - Înţeleg.
   Elizabeth se străduia să transmită interes şi admiraţie prin felul în care vorbea.
   Spencer era subţiratic şi dureros de înflăcărat. Avea păr creţ şi purta ochelari cu rame de baga. Jacheta lui de olandă îi atârna pe umerii subţiri, uşor încovoiaţi. Părea suficient de cumsecade, se gândi ea. După o oră în care se strădui să poarte conversaţii cu astfel de oameni care îi erau străini, începea să rămână fără răbdare.
   - Trebuie să fii în stare să exprimi întregul concept într-o singură propoziţie.
   Spencer mai luă o înghiţitură de tequila sunrise.
   - O singură afurisită de propoziţie.
   - Ca într-o reclamă.
   - Exact.
   Părea mulţumit de înţelegerea ei, dar totuşi posac.
   - Trebuie să fie greu.
   - Meseria de scenarist la Hollywood este pentru imbecilii care nu au viziune şi cărora nu le pasă că tot ce scriu ei este dat apoi pe mâna unei comisii care rescrie. Eu am viziune. De aceea lucrez la filme independente.
   - Care a fost viziunea ta pentru Fast Company?
   Spencer făcu o pauză pentru a spori efectul dramatic.
   - Odată ce începi să fugi într-o tovărăşie rapidă, nu te poţi opri. A devenit fraza-cheie a filmului.
   Elizabeth încuviinţă din cap.
   - Un final nefericit, să înţeleg?
   Spencer se încruntă.
   - Un final realist.
   - Aşa este. Realist. Trebuie să fie multă presiune pe un scenarist ca tine.
   - Presiune imensă.
   - Îmi imaginez că toţi cei implicaţi în film au vreo două idei cu care ar vrea să contribuie, zise Elizabeth cu delicateţe.
   Spencer pufni dezgustat.
   - Mai mult de vreo două. Nu ţi-ar veni să crezi câte am avut de îndurat cu scenariul pentru Fast Company. Toţi au vrut să se implice. La naiba, a trebuit să rescriu complet rolul lui Vicky.
   - Vicky?
   Spencer se uită întrebător la ea.
   - Vicky Bellamy. Soţia lui Dawson.
   - Ah, sigur, Vicky. 
   Elizabeth zâmbi luminos.
   - De ce a trebuit să îi rescrii rolul?
   Spencer o privi de parcă tocmai ar fi pus o întrebare extrem de stupidă sau de naivă.
   - A trebuit să îl rescriu pentru că soţul ei este Dawson Holland, spuse el cu o răbdare exagerată. Holland ţinea în mână punguţa cu bani pentru film. El a strâns sponsorii care au finanţat filmul, doar ca soţia lui să poată juca rolul principal. Desigur, a obţinut tot ce a vrut. Sau, în cazul acesta, tot ce a vrut Vicky.
   - Înţeleg. 
   Elizabeth zâmbi slab.
   - De fapt, singurul motiv pentru care sunt aici în seara asta este că sunt prietenă cu unul dintre investitori.
   Spencer încercă să arate şi cinic, şi cunoscător.
   - Băieţii cu bani.
   - Da. 
   Elizabeth căută o abordare.
   - A încercat vreunul dintre ei să influenţeze scenariul aşa cum au făcut-o Vicky şi Holland?
   Spencer se strâmbă.
   - Unii dintre ei petreceau mult timp pe platou. Se făceau de râs. Unul a încercat să vină cu idei de câteva ori, dar l-am ignorat. Adică, ce ştie un tip ca acela? Era doar un tocilar din Seattle care dorea să se dea şi el drept grangure.
   Elizabeth era să se înece cu apa minerală. Scuipă înnebunită.
   - Din Seattle, zici?
   Spencer mai luă o înghiţitură de tequila sunrise.
   - Un tip numit Page. Tyler Page.
   - Oh, da, producătorul.
   Spencer îşi dădu ochii peste cap.
   - Page a fost trecut pe generic, dar Dawson Holland a pus totul cap la cap. E nevoie de mulţi bani să faci un film, ştii, chiar şi unul mărunt. De obicei sunt mai mulţi investitori.
   - Dar doar Page a fost trecut oficial pe generic. Mă întreb de ce.
   Spencer părea plictisit.
   - Probabil el a adus cei mai mulţi bani. Sau poate a avut o înţelegere cu Holland. Cine ştie? Unii dintre investitori ar face orice să îşi vadă numele pe generic.
   Fără vreun avertisment, Victoria Bellamy apăru din mijlocul unui grup de oaspeţi.
   - Spencer.
   Vocea îi era la fel de fermecătoare ca restul trupului, constată Elizabeth. Răguşită, joasă, guturală. Lauren Bacall în The Big Sleep. O privi pe Victoria schimbând săruturi în aer cu Spencer.
   - Faină petrecere, Vicky, spuse Spencer.
   - Mă bucur că ai ajuns. 
   Victoria se întoarse spre Elizabeth cu o privire întrebătoare.
   - Prezintă-mă prietenei tale.
   Ochii lui Spencer se măriră un moment. Tocmai îşi dăduse seama că nu ştia cum se numea, intui Elizabeth. Zâmbi spre Victoria şi întinse mâna.
   - Eu sunt Elizabeth. Parteneră de afaceri cu unul dintre investitori. Sper că nu vă deranjează, doamnă Bellamy.
   - Te rog, spune-mi Vicky. Toată lumea o face.
   Râsul lui Vicky era jos şi bogat.
   - Sigur că nu mă deranjează. Iubesc investitorii. Şi partenerii lor de afaceri. Ai venit pentru întregul festival?
   - Da. Sunt entuziasmată de întregul eveniment.
   Lui Vicky nu părea să îi pese că nu obţinuse şi un nume de familie.
   Elizabeth îşi aminti cartea pe care aruncase un ochi în avion.
   - Noir este un gen fascinant. Felul în care lumina şi umbrele sunt folosite pentru a crea o metaforă vizuală este de-a dreptul remarcabil. Şi filmele clasice au făcut o treabă excelentă în a captura ambiguitatea morală a lumii moderne. Iar modul în care folosesc peisajul urban întunecat...
   Cedă.
   - Ei bine, este stilul american prin excelenţă, nu-i aşa?
   Vicky zâmbi.
   - Nu uita de filmele western.
   - Ai perfectă dreptate. Filmele noir şi cele western sunt ambele profund americane.
   - Uimitor, reflectă Vicky.
   Elizabeth se întrebă dacă mersese prea departe.
   - Ce este uimitor?
   - Majoritatea investitorilor nu vorbesc aşa despre filme.
   - Eu sunt doar prietena unuia dintre ei, spuse Elizabeth cu calm. Particip la festival pentru că sunt împătimită de filme.
   - Cine îţi este prieten? Cel care ai zis că e investitor? întrebă Vicky.
   Elizabeth inspiră.
   - Tyler Page. Probabil l-ai cunoscut în timpul filmărilor la Fast Company?
   - Da, normal că l-am cunoscut pe Tyler Page.
   Vicky zâmbi. 
   - Un omuleţ dulce. Îi plăcea să vină cât mai des pe platou. Cred că avea stele în ochi. Nu-i aşa, Spencer?
   Spencer ridică din umeri.
   - Toţi tipii cu bani au stele în ochi.
   Vicky râse răguşit.
   - Având în vedere că majoritatea nu văd vreodată un sfanţ din profit, cred că este cinstit să le dăm voie să viseze. Nu eşti de acord, Elizabeth?
   - Visele sunt importante, consimţi Elizabeth. Uneori doar de atât avem parte.
   Vicky zâmbi.
   - Sună ca o replică din unul dintre scenariile lui Spencer. Poate ţi-ar plăcea să citeşti scenariul de la Fast Company?
   - Mi-ar face mare plăcere, răspunse Elizabeth rapid.
   - Sunt sigură că Spencer îţi poate face rost de o copie.
   Vicky îl privi în expectativă. Spencer îşi ridică privirea de la paharul de tequila sunrise.
   - Ce? Oh, sigur. O copie a scenariului. Am una la mine. Ţi-o dau înainte să pleci, Elizabeth.
   - Mulţumesc, zise Elizabeth. Ţi-aş fi recunoscătoare.
   Spencer se clătină precar pe călcâie şi o privi pe Vicky.
   - Cum mai merge treaba cu urmăritorul? Am auzit despre incidentul de la spa de ieri.
   Vicky se strâmbă.
   - Am sfârşit cu multă vopsea roşie pe haine, ca de obicei. Este a treia oară în ultima lună când mă atacă nenorocitul. Cred că Dawson devine îngrijorat.
   Elizabeth se holbă la ea.
   - Ai un urmăritor?
   - Un cretin s-a hotărât că eu sunt încarnarea unui târfe din Biblie. A început să mă urmărească acum o lună.
   Vicky făcu un semn circular cu degetul în dreptul urechii.
   - Un adevărat sonat.
   - Cerule, şopti Elizabeth. Nu îmi pot imagina ceva mai înfricoşător decât să ai un urmăritor.
   Maxilarul lui Vicky se încordă.
   - Este puţin înfricoşător, recunosc. Dawson este mai îngrijorat ca mine.
   - Şi poliţia ce face? întrebă Elizabeth.
   - Nu poate face prea multe. Şeful poliţiei de aici, un tip numit Gresham, este foarte de treabă şi deschis, dar adevărul este că are un număr limitat de oameni - şi nu este tocmai un grup echipat foarte modern. Probabil sunt oricum copleşiţi de mulţimea venită în oraş pentru festival.
   - Dawson ar trebui să angajeze un bodyguard pentru rine, sugeră Spencer cu o privire ciudată. Îşi poate permite asta.
   - A pomenit despre asta, spuse Vicky vag. Dar l-am rugat să mai amâne o vreme. Chiar urăsc ideea de a avea o gardă de corp. Sper ca poliţia să îl prindă înainte să apelăm la asta.
   - Noroc, mormăi Spencer în băutura lui.
   - Mersi.
   Vicky făcu un pas în spate.
   - Ei bine, dacă mă scuzaţi, ar fi cazul să merg mai departe. Distracţie plăcută!
   Spencer o privi dispărând în mulţime. Elizabeth observă că şi alţi bărbaţi şi una sau două femei se uitară după ea. Se gândi la ceea ce spusese Jack mai devreme şi se hotărî să îl testeze pe Spencer.
   - Este foarte frumoasă, nu-i aşa? întrebă Elizabeth relaxată.
   - Da, răspunse Spencer. Lucrul uimitor este că nici nu-i o actriţă rea. Nu este de Hollywood, dar nu e rea.
   - Îmi pare rău pentru ea. Trebuie să fie teribil să ai un urmăritor.
   Spencer scoase un scurt lătrat ce se voia a fi râs.
   - În locul tău, nu mi-aş face atâtea griji în privinţa lui Vicky şi a urmăritorului ei.
   - Ce vrei să spui?
   - Pun pariu că este doar o chestie publicitară. Probabil gândită chiar de Vicky.
   Elizabeth simţi că rămâne cu gura căscată.
   - Vorbeşti serios?
   - Sigur.
   Spencer părea amuzat de reacţia ei.
   - Hei, poate nu om fi la Hollywood, dar este în continuare vorba despre lumea filmului, doamnă. Pentru cineva precum Vicky Bellamy, publicitatea curge prin vene.
   - Remarca asta pare cam rece.
   - Glumeşti? 
   Spencer îşi goli paharul.
   - Cred că Vicky îşi toarnă în fiecare dimineaţă antigel în sucul de portocale, ca să nu îngheţe bocnă.

   - Esenţa filmului noir este viziunea şi lumina, declară Bernard Ashton. Trebuie să ai viziune şi lumină.
   - Şi bani, adaugă Jack.
   Privi prin încăpere, căutând-o pe Elizabeth. Spera să aibă mai mult noroc ca el. Până atunci vorbise cu un tehnician de lumini, cu un membru al echipei de filmare şi cu doi oameni care susţineau că avuseseră roluri minore în Fast Company. Niciunul dintre ei nu părea să îl ştie sau să îi pese de Tyler Page. Reuşise într-un final să dea de regizor, dar Ashton nu se dovedea mai util decât ceilalţi.
   Bernard era scurt şi gras, şi îşi descheiase la piept costumul de denim puţin cam mult. AnicK-ul de argint ce îi atârna printre părul cenuşiu de pe piept şi coada ciufulită nu îi sporeau cu nimic imaginea pe care Jack bănuia că încerca să o proiecteze.
   - Obţinerea banilor este treaba producătorului. Ca regizor, trebuie să rămân concentrat pe viziune şi lumină, explică Bernard.
   - Sigur. Dar cum Dawson Holland s-a ocupat de finanţe, ai avut luxul de a rămâne concentrat, nu-i aşa?
   - Rahat! Holland a fost un ghimpe în fund de la început. A fost limpede în fiecare clipă că principala condiţie ca să finanţeze Fast Company era ca Vicky să joace rolul principal. Nu mi-a fost uşor să o fac să dea bine, pot să te asigur de asta. Tipa e o actriţă de doi bani.
   Jack privi spre unul dintre afişele uriaşe ce atârnau din tavan.
   - Arată destul de bine în acel afiş.
   - Viziune şi lumini.
   Ashton îşi scoase măslina din martini şi o aruncă în gură.
   - Vicky a fost şi ea o pacoste. Nu a reuşit nimic la Hollywood, să ştii.
   Jack bănuia că Vicky nu era singura din încăpere care nu reuşise nimic la Hollywood.
   Formula o întrebare care avea să îl ducă la subiectul Tyler Page, când Ashton privi dincolo de el şi îşi ridică paharul cu martini într-un salut nepăsător.
   - Faină petrecere, Holland, zise Ashton.
   - Nu-mi mulţumi mie, mulţumeşte-i lui Vicky. Ea se ocupă de astfel de lucruri. Mă bucur că ai reuşit să ajungi, Ashton.
   Jack se întoarse degajat la sunetul acestei voci uscate, cultivate. Îl privi rapid pe Dawson Holland, gândindu-se la informaţiile pe care i le dăduse Larry.
   La 57 de ani, era cu mai mult de 20 de ani mai în vârstă ca nevasta lui, dar, dacă Larry nu i-ar fi spus vârsta bărbatului, ar fi fost greu de ghicit. Avea trăsături rafinate, de ascet, şi o cantitate moderată de fire argintii în păr. „Aspect distins” ar fi fost sintagma folosită de majoritatea oamenilor pentru a-l descrie, îşi dădu Jack seama.
   Holland se deplasa cu uşurinţa atletică a unui bărbat care avea grijă de corpul lui. Purta o cămaşă neagră de mătase şi pantaloni negri, dar reuşi cumva să nu pară dureros de tipic pentru L.A.
   Îl privi pe Jack şi zâmbi uşor. Ochii lui cenuşii aveau în ei o întrebare politicoasă.
   - Nu cred că ne-am cunoscut.
   - Jack Fairfax. 
   Jack îi întinse mâna.
   - Şi nu, nu m-ai invitat. Eu şi prietena mea am venit neinvitaţi. Singura noastră scuză este că îl ştim pe producător. Sau cel puţin pe tipul trecut pe generic. Tyler Page.
   - Nu-i nicio problemă, Jack. 
   Strângerea de mână a lui Holland era la fel de fermă ca a unui bancher. 
   - Partenerii de afaceri ai oamenilor care investesc bani în filme sunt mereu bine-veniţi aici. Eşti interesat să intri în domeniu?
   - Nu ştiu. 
   Jack privi sugestiv la afişe.
   - Pare scump. Şi am auzit că lumea filmelor independente este extrem de păguboasă din punctul de vedere al profitului.
   - Mie-mi spui! 
   Chicotul lui Dawson era lejer, neforţat.
   - Dar nimic nu se compară cu produsul finit, nu, Ashton?
   - Nu. 
   Ochii lui Ashton străluciră rapid.
   - Nu mi-aş dori nimic mai mult decât să fac filme.
   - Aţi venit pentru festival, Jack? întrebă Dawson.
   - Prietenei mele îi plac filmele vechi. 
   Jack ridică din umeri.
   - Aşa că o să stăm toată săptămâna.
   - Prietena ta are gusturi bune. 
   Dawson făcu cu ochiul.
   - Şi în general merită să faci pe plac doamnelor.
   Jack privi în cealaltă parte a camerei şi o văzu pe Elizabeth. Discuta aprins cu un tânăr cu ochelari.
   - Unele femei sunt mai greu de mulţumit ca altele, zise el.

Capitolul 10

   Dawson se tolăni pe perne şi o privi pe Vicky ieşind din cada cu dale albe şi turcoaz. Purta halatul pe care îl adusese cu ea de la Paris luna trecută. Era făcut din mătase maro groasă şi era decorat cu un model floral complex. Părul îi era strâns în vârful capului.
   Se demachiase. Chiar şi aşa, era în continuare superbă. Fostele lui două soţii fuseseră amândouă frumoase, dar niciuna dintre ele nu se apropia măcar de Vicky.
   Simţi acea îngreunare cunoscută între picioare. Ştia că mulţi bărbaţi nu puteau trece peste frumuseţea lui Vicky. Proştii nu îi observau niciodată inteligenţa fulminantă. Dar el o sesizase. De aceea era cu el şi nu cu vreun alt bărbat. Vicky se folosea de frumuseţea ei, dar avea doar dispreţ pentru bărbaţii care nu vedeau dinco lo de ea şi cărora nu le păsa de ceea ce se afla dincolo de suprafaţă.
   Se gândi în treacăt la roşcata din L.A. De luna trecută. Nu îşi putea aminti numele ei, doar sânii ei frumoşi. „Nu la fel de frumoşi ca sânii lui Vicky.“ Oftă scurt în sinea lui şi se întrebă de ce se mai încurca cu astfel de aventuri de o noapte. Niciuna dintre femeile cu care fusese în ultimii 2 ani, de la căsătoria lui cu Vicky, nu însemnaseră nimic pentru el.
   Erau fără faţă şi fără nume. Când avea orgasm cu una dintre ele, de obicei se imagina că era cu Vicky.
   De ce naiba îşi pierdea timpul cu altele când avea o astfel de femeie în pat? Era o întrebare care începuse să îi roadă din ce în ce mai mult în ultimele luni. Poate ar fi cazul să meargă la un psihiatru, se gândi.
   O privi pe Vicky aşezându-se pe scaunul alb de catifea din faţa măsuţei de toaletă şi încrucişându-şi picioarele.
   Unul dintre pantofii cu toc se bălăbănea.
   - Cred că a mers bine în seara asta, spuse el. Ai fost spectaculoasă, ca întotdeauna.
   - Mulţumesc. 
   Îşi legănă glezna şi îi întâlni privirea în oglindă.
   - S-ar putea să avem o problemă cu urmăritorul, totuşi.
   - De ce spui asta?
   - Cred că oamenii au început să ajungă la concluzia că este doar un tertip publicitar. Spencer West a menţionat asta. Mi-am dat seama că avea dubii şi sunt destul de sigură că nu este singurul. Poate este timpul să oprim toată treaba.
   - Mai bine o continuăm până la finalul festivalului. Ziarul local ţi-a acordat câteva rânduri după ultimul incident. Şi ce dacă unii oamenii bănuiesc că este un tertip? Mare scofală! Oricum ne scoatem banii de pe urma lui.
   Ea zâmbi.
   - Vrei să spui că îţi scoţi banii.
   - Plăcerea mea. Te asigur. Dacă te ajută să avansezi în carieră, consider că este o investiţie care merită.
   Zâmbetul lui Vicky dispăru. Îl privi cu o expresie gânditoare, sumbră.
   - Eşti foarte bun cu mine, Dawson.
   - Îmi place să fiu bun cu tine, draga mea.
   Ea îşi descrucişă picioarele, se ridică şi îşi desfăcu halatul de mătase.
   Nu purta nimic pe sub el.
   Dawson se simţi tare ca piatra.
   - La naiba, dar eşti frumoasă.
   Ea zâmbi din nou, stinse lumina şi veni spre el în întuneric. Când îl cuprinse cu gura, el se simţi de parcă ar fi fost luat pe sus de un tsunami.
   Cu altele trebuia să facă el toată treaba. Dar Vicky făcea dragoste cu el cu abilitatea unei curtezane versate. Nu trebuia decât să se lase pe spate şi să savureze fiorul experienţei.
   Întrebările lui despre aventura cu roşcata din L.A. Se evaporară. Vicky nu avea să afle niciodată despre celelalte, îşi promise el în timp ce ea se unduia de-a lungul trupului său. Era mereu foarte atent.
   Îi plăcea să creadă că era discret din respect pentru ea. Era soţia lui, până la urmă. Merita măcar atâta lucru.
   Chiar înainte să fie cuprins de orgasmul puternic care îl scutură până rămase inert, se gândi la felul în care Jack Fairfax studiase unul dintre afişele cu Vicky. Avusese o privire calculată. Probabil îşi imagina cum ar fi să o aibă pe Vicky în pat.
   Fairfax nu avea să afle niciodată răspunsul la întrebare, deoarece, spre deosebire de primele lui două neveste, Vicky nu îl înşela.
   Priorităţile ei în viaţă fuseseră evidente de la început: tânjea după siguranţa financiară oferită de banii lui şi dorea să fie vedetă în filme.
   Deşi reuşea să joace bine scena orgasmului, la fel ca oricare altă femeie pe care o cunoscuse, era aproape sigur că nu era deloc interesată de sex.
   Era doar un bun pe care îl oferea în schimbul a ceea ce putea el să îi dea.
   Era scumpă, dar merita toţi banii. Avusese multe femei în patul lui, dar niciodată una ca Vicky.
   Mai târziu, chiar înainte să se prăbuşească, epuizat, de atâta sex, se întrebă din nou de ce îşi mai pierdea timpul cu celelalte.

Capitolul 11

   Jack se afundă mai mult în apa fierbinte din jacuzzi. Aburul ce se ridica de la suprafaţă era invizibil pe întuneric, dar putea simţi norii de căldură ce înconjurau bazinul.
   Nu aprinsese luminile când coborâse cu câteva minute înainte.
   Lăsase stinse şi lămpile de sub apă. Singura iluminare de pe terasă venea de la lumina rece a lunii şi a stelelor.
   Îşi întinse mâinile în lateral şi se lăsă pe spate pentru a contempla cerul nopţii târzii. Era trecut de ora două. El şi Elizabeth se întorseseră la scurt timp după ora unu.
   Din câte îşi putea da seama, ea se dusese direct la culcare, ceea ce, din vreun motiv obscur, îl irita. Cum să adoarmă atât de uşor în timp ce el stătea acolo holbându-se prin geam la muntele învăluit în noapte?
   Răspunsul era prea evident. Faptul că el era în pat la mică distanţă de ea nu o afectase câtuşi de puţin.
   Ajunsese, într-un final, la concluzia că ar putea să gândească mai limpede în jacuzzi. Unele dintre cele mai luine idei îi veneau în mijlocul nopţii. Dar existau şi riscuri, pentru că şi unele dintre cele mai proaste idei tot noaptea îi veniseră. Cum ar fi decizia să înceapă o aventură cu Elizabeth înainte să îi spună că el fusese omul din spatele afacerii Galloway. Gu şase luni în urmă, acea idee sclipitoare îi venise la scurtă vreme după ora 3 dimineaţa.
   Ascultă bâzâitul estompat al motorului de la jacuzzi şi bolboroseala uşoară a apei. Singurul sunet în afara acestora era unduirea ramurilor copacilor din apropiere.
   Îi trecu prin minte că, în cea mai mare parte a vieţii lui de adult, luase de bună abilitatea lui de a se concentra pe o ţintă specifică. Tatăl lui, Sawyer Fairfax, îi spusese odată că acesta este un talent, precum abilitatea de a scrie muzică sau de a picta tablouri. „E ca orice altceva“, îi spusese Sawyer. „Îl foloseşti sau îl pierzi.” Jack îl folosise.
   Marea lui greşeală din urmă cu 6 luni, se hotărî ci, fusese că încercase să se concentreze pe două ţinte simultan: Elizabeth şi Excalibur.
   O pierduse pe prima şi era extrem de aproape să o piardă şi pe a doua.
   Auzi uşa glisantă deschizându-se în spatele lui.
   - Jack? 
   În vocea lui Elizabeth se simţea o curiozitate tăioasă.
   - Ce Dumnezeu faci aici?
   - Gândesc.
   - Oh! 
   Urmă o scurtă pauză.
   - Dă-mi un minut. Vin şi eu lângă tine.
   - Nu cred că este o idee atât de bună, spuse el uşor.
   Mult prea uşor ca ea să audă.
   Elizabeth dispăru înapoi în casă. O lumină se aprinse la etaj. După câteva clipe, reapăru. Jack o privi înaintând spre el prin umbră. Era înfăşurată într-un halat alb şi pufos.
   O senzaţie de căldură îl străbătu când ea îşi desfăcu halatul. Ar fi trebuit să stingă lumina înainte să se întoarcă, îşi dădu el seama. Venea suficientă lumină de la etaj ca să o poată vedea.
   Dacă ea se aştepta ca el să o ignore pur şi simplu în timp ce se urca în jacuzzi cu el, era treaba ei.
   Îşi îndepărtă halatul, dând la iveală costumul de baie dintr-o bucată în care era îmbrăcată. Se dusese fantezia lui de a fi gol cu ea în bazin.
   Ea se încruntă în timp ce se lăsa precaută în jacuzzi.
   - Vrei să îmi spui şi mie ce este aşa amuzant?
   - Nu.
   - De ce nu?
   - Pentru că este amuzant doar pentru mine.
   Îl mai privi o dată rapid, cu o privire de necitit, apoi se instală pe una din băncuţe. În umbră putea să vadă apa făcând spumă în jurul umflăturilor delicate ale sânilor ei, dar totul de sub suprafaţă era ascuns.
   Ar putea să îşi folosească imaginaţia, se hotărî el. Dar apoi, poate că nici asta nu era o idee atât de bună.
   - N-ai reuşit să adormi? întrebă el.
   - Am dormit o vreme. Dar m-am trezit acum câteva minute şi am început să mă gândesc.
   Îşi sprijini capul de marginea căzii.
   - Nu am progresat prea mult în seara asta, aşa este?
   - Nu aş spune asta. Am identificat mulţi oameni care îl cunosc pe Tyler Page de pe platoul de filmare. Unul dintre ei ar putea să ne dea o idee despre unde se află el acum.
   - Mirror Springs este înţesat de oameni. Dacă este undeva în oraş, trebuie să fi făcut rezervările cu săptămâni în urmă. Poate ar trebui să...
   - Las-o baltă! L-am pus pe Larry să verifice deja asta. Nu există vreo înregistrare a vreunui Tyler Page la niciun hotel, motel sau pensiune din oraş ori din apropiere. Dacă se află aici, se ascunde sub alt nume. Şi, din ce spune Larry, tot nu îşi foloseşte cărţile de credit.
   Elizabeth se gândi la asta un moment.
   - Dacă a făcut rezervări de săptămâni bune sub un nume fals şi a făcut-o fără să folosească cărţi de credit sau cecuri, trebuie să fi plănuit să fure specimenul cu mai mult timp în urmă. Nu a fost o decizie impulsivă.
   - Nu. Se pare că micul ticălos a plănuit-o din timp.
   - Aceste planuri viclene, cu toate detaliile puse la punct, nu se potrivesc deloc cu ceea ce mi-ai spus despre personalitatea lui. Ai zis că este distrat şi cam leneş. În toate aspectele în afară de munca lui.
   - Poate a privit acest furt ca parte a cercetării şi a dezvoltării cristalului, zise Jack. I-a dat proiectului aceeaşi atenţie pe care o acordă muncii lui.
   - Sau poate a avut parte de ajutor, sugeră Elizabeth încet.
   Jack mormăi şi se afundă mai mult în apă.
   - Am încercat să nu mă gândesc la o asemenea posibilitate. Dacă sunt mai multe persoane implicate, va fi mult mai complicat.
   - Dar este o posibilitate.
   - Da, este o posibilitate. Însă partea bună e că nu mai lipseşte nimeni în mod misterios de la laboratorul unde a lucrat Tyler Page. Pare să nu aibă prieteni apropiaţi sau rude.
   - Dar o iubită?
   Jack mormăi.
   - Toţi cei care îl ştiau de la Excalibur ziceau că nu are viaţă amoroasă. Nu părea interesat de femei.
   - Bărbaţi?
   Jack scutură din cap.
   - Sau bărbaţi. Nu îi păsa decât de Soft Focus şi iii1 tilme.
   Ea îşi închise ochii.
   - S-ar putea să nu îl găsim, Jack.
   El îşi strânse degetele în jurul marginii căzii.
   - O să îl găsim. O să apară aici la festival. Nu va putea să reziste tentaţiei.
   - Eşti foarte sigur de asta, aşa e?
   - Cum am mai zis, când cunoşti cea mai mare pasiune a unui bărbat, îi ştii şi cea mai mare slăbiciune. Fast Company a fost pasiunea lui Page. Mai devreme sau mai târziu, va apărea. Cred în continuare că va încerca să îmi revândă cristalul.
   - Cum de eşti atât de sigur?
   - Nu are ce altceva să facă cu el. Eu sunt cel mai bun potenţial cumpărător.
   Ea deschise ochii şi îl privi.
   - Acum câteva zile, ai făcut un comentariu cum că nu ai să îi permiţi lui Tyler Page să îţi distrugă reputaţia. Dar ce vei face cu adevărat dacă nu recuperezi specimenul la timp pentru prezentarea Veltran?
   - Sunt devotat salvării Excalibur, spuse el fără ezitare.
   - Şi reputaţiei tale.
   - Şi reputaţiei mele, consimţi el.
   - Ai o misiune grea de data asta, Jack. Dar majoritatea au fost grele, nu-i aşa?
   El o privi.
   - Despre ce anume vorbim acum?
   - Despre genul de muncă pe care îl faci tu. Te-am verificat în ultimele 6 luni. Excalibur nu este prima firmă mică, de familie, pe care încerci să o salvezi. De ce?
   Despre ce era vorba? De ce devenea ea atât de înflăcărată?
   - Cu asta mă ocup, redresez companii precum Excalibur.
   - Poate, dar mă gândeam că eşti prea deştept să îţi pierzi timpul cu o companie cu slabe şanse cum este Excalibur.
   - Îmi plac şansele pe care le are.
   - Chiar dacă recuperezi Soft Focus, nu poţi să fii sigur că firma va avea resursele să îl şi scoată pe piaţă.
   - Dacă pot să îl recuperez, pot să îl scot pe piaţă.
   - De ce nu îţi reduci pierderile şi nu te îndrepţi spre un alt client?
   El o privi de dincolo de apa învolburată.
   - Nu las baltă un client după ce am semnat un contract.
   - Asta ridică o altă întrebare. Am dat câteva telefoane. Am întrebat câţiva oameni despre câteva dintre contractele tale anterioare. Am observat un tipar.
   - Ce naiba înseamnă asta? Ţi-ai petrecut ultimele 6 luni făcând un dosar despre mine?
   - Nu mi-am petrecut întregul timp făcând dosarul, răspunse ea. Doar o parte din el.
   Era uimit. Făcuse un dosar? Despre el? Nu ştia dacă să fie furios, precaut sau flatat.
   - Ei bine, la naiba! spuse el într-un final, neutru.
   - Am observat că aproape întotdeauna semnezi cu firme mici, aflate în dificultate, deţinute de familii. Contractul pe care l-ai semnat cu Morgan pentru a face şi rategia de preluare a Galloway a fost o excepţie de la tiparul obişnuit.
   El privi spre stele.
   - Aveam nevoie de o companie ca Morgan pentru a realiza preluarea. O companie mică nu ar fi avut resursele sau motivaţia pentru aşa ceva.
   Ea zâmbi firav.
   - Şi tu juraseşi şi erai hotărât să te răzbuni pe Galloway, nu-i aşa?
   El nu răspunse.
   - Spune-mi ceva, continuă ea. De ce lucrezi doar pentru firme mici, private? M-aş gândi că, per ansamblu, cu cât mai mare este compania, cu atât mai mare este profitul pentru consultant. Toată lumea ştie cât primesc de obicei managerii ca tine când preiau cârma unei firme importante. Chiar dacă firma dă faliment, de obicei pleacă de acolo cu bonusuri uriaşe, pe lângă salarii. Dar lu nu semnezi astfel de contracte.
   - Ştii tu asta sigur?
   - Aşa arată antecedentele tale în afaceri de la dosar.
   - Hmm.
   Un dosar. Despre el.
   - Vrei să îmi explici? insistă ea.
   El îşi alese cuvintele cu atenţie:
   - Îmi place să lucrez pentru firme mici, deţinute de familii. Am un control mai mare. Mai multe oportunităţi să influenţez rezultatul. Şi nu există acţionari de mulţumit.
   Ea îl privi cu un amestec de amuzament şi neîncredere.
   - Vrei să îmi spui că preferi să ai de-a face cu membri de familie certaţi unul cu celălalt, precum cei din consiliul de administraţie al Excalibur?
   Tonul ei fals îl făcu să rânjească uşor.
   - Recunosc că familia Ingersoll, îndeosebi Angela, reprezintă o provocare. Vrei să ştii un mare secret?
   - Şi anume?
   - Au existat momente în ultimele 6 luni când am fost al naibii de bucuros că m-ai forţat să îţi dau un loc în acel consiliu.
   Ea îl privi cu subînţeles.
   - M-ai folosit ca să te susţin, nu-i aşa?
   - Da.
   - E bine de ştiut că nu ţi-am fost doar un ghimpe în coastă.
   - Nu am spus că nu ai fost un ghimpe în coastă, doar un ghimpe util.
   Ea îl studie o vreme.
   - Deci este vorba despre provocare şi sentimentul de control?
   - Acum despre ce vorbim?
   - Despre motivele pentru care lucrezi mereu pentru firme mici. Îţi plac provocarea şi controlul oferite de acest gen de redresări.
   - Aşa cum am mai zis, cu asta mă ocup.
   - Cât de tipic masculin.
   Gura ei se curbă uşor.
   - Echivalentul modern al unui mercenar din zilele Vestului Sălbatic. Loial angajatorului său la bine şi la rău. Când slujba s-a terminat, porneşti călare spre asfinţit.
   El nu răspunse.
   - Cred că este mai mult aici, Jack, spuse ea uşor.
   - Vrei să îmi spui de ce avem această conversaţie?
   - Poate pentru că este ora două dimineaţa.
   Ea făcu o pauză.
   - Poate nu ar fi trebuit să vin aici.
   - Poate că nu.
   Ea se ridică dintr-odată din apă învolburată. Costumul ud de baie i se lipea de piele, de talia subţire şi de şoldurile pline.
   - Discuţia pare să se deterioreze. Cred că mă duc din nou să mă culc.
   El o privi ieşind din jacuzzi.
   - Chiar ai un dosar despre mine?
   - Unul gros. 
   Ea îşi luă halatul.
   - Doar sper, pentru binele amândurora, că eşti la fel de bun pe cât reiese din acel dosar.
   Se întoarse şi porni spre uşa întunecată.
   - Da, şi eu.
   El se ridică, traversă apa spre treptele căzii şi ieşi.
   - Pentru numele lui Dumnezeu, Jack.
   Se opri din a-şi înfăşură un prosop în jurul taliei şi privi spre uşă.
   - Acum ce mai este?
   Ea se holbă la el câteva secunde. Apoi îşi feri rapid privirea.
   - Nimic.
   Vocea ei suna ciudat de înăbuşit.
   - Ce naiba s-a mai întâmplat?
   - Nu mi-am dat seama... 
   Era întoarsă cu spatele la el.
   - Adică, am presupus că porţi şi tu costum de baie.
   - De ce să port costum? La naiba, nici măcar nu am adus unul cu mine.
   - Ar fi trebuit să îmi spui ceva, zise ea pe un ton strident.
   - Da, bine, notează-ţi asta şi pune-o la dosar. „Nu poartă costum de baie în jacuzzi.”
   Se duse la panoul de control şi apăsă butonul de stingere. „Dă-i destul timp să fugă“, îşi zise el.
   Dar, când se întoarse, văzu că ea se afla în continuare în cadrul uşii întunecate. Era din nou cu faţa la el, cu braţele încrucişate uşor sub sâni.
   Îl privi cu ochi gânditori, de necitit.
   - Îmi pare rău, spuse ea cu rigiditate. Am exagerat.
   - Nu-ţi face griji.
   Îşi trecu mâna prin părul umezit de aburi şi porni spre ea, făcând stropi să cadă în jurul lui.
   - Suntem amândoi sub presiune.
   - Da.
   Ea se încruntă, de parcă ar fi fost un gând cu totul nou şi greu de suportat.
   - Este adevărat, nu-i aşa? Va trebui să facem amândoi compromisuri.
   - Fă tu compromisuri. Eu mă duc să mă culc.
   Încercă să treacă de ea pe culoar.
   - Jack?
   Se opri şi se întoarse spre ea. Era atât de aproape, că ar fi putut să o atingă. Atât de aproape, că ar fi putut să o ia în braţe. Atât de aproape, că putu să îi vadă privirea bântuită.
   - Ce este? întrebă el cu blândeţe. Eşti îngrijorată în legătură cu felul în care o să ne petrecem săptămâna următoare împreună?
   - Nu.
   - Ei bine, norocul tău. 
   Se apropie şi mai mult şi îşi sprijini o mână de cadrul uşii de deasupra capului ei.
   - Pentru că eu cu siguranţă îmi fac griji.
   - De ce? 
   Ea îşi ridică bărbia, dar nu încercă să se ferească de mâna lui.
   - Pentru că ţi-e teamă că o s-o iau razna data viitoare când te văd în jacuzzi?
   - Nu. 
   El se aplecă mai mult spre ea.
   - Pentru că, de fiecare dată când te văd, vreau să reiau totul din momentul în care ne-am oprit acum 6 luni.
   - Şi de ce nu o faci? Doar tu mi-ai zis că sunt Prinţesa de Gheaţă, ţii minte?
   - Eram supărat atunci.
   - Şi acum nu mai eşti?
   - Sunt în continuare supărat, zise el, fără să se gândească. Dar asta nu înseamnă că nu vreau să continui ce am început acum 6 luni.
   Genele ei îi acoperiră ochii.
   - Asta ar fi foarte stupid.
   - Foarte. 
   Îşi ţinu o mână pe cadrul uşii şi o folosi pe cealaltă pentru a-i apuca bărbia.
   - Dar am mai făcut lucruri stupide la viaţa mea.
   - Probabil nu atât de stupide.
   - Nu fi aşa sigură.
   - Lucrurile nu ar mai putea fi la fel, spuse ea cu fermitate. Nu acum.
   Imaginile singurei nopţi petrecute de ei împreună îi reveniră în minte.
   Îşi aminti nevoia lui arzătoare. Fusese orbit de reacţia lui faţă de ea din acea noapte. Obişnuit să facă dragoste aşa cum făcea şi afaceri, cu un control absolut şi cu atenţie la detalii, ştia că greşise grav. Fusese neatent la detaliile care îl avertizau că se mişca prea rapid. La naiba, dacă era cinstit cu el însuşi, trebuia să admită că, şi dacă ar fi fost conştient de ele, probabil tot nu ar fi slăbit ritmul. Nu din prima. Dar ştia că incapacitatea ei de a găsi satisfacţie în braţele lui îl costase scump. În dimineaţa de după, ea aflase că el era bărbatul din spatele afacerii Galloway. Nu urma să mai aibă o a doua şansă în pat.
   - Ultimul lucru pe care îl vreau, spuse el cu glas şoptit, este ca lucrurile să fie la fel cum au fost prima oară între noi.
   - Jack...
   - Te asigur că lucrurile vor fi foarte, foarte diferite data viitoare.
   Ea îşi drese vocea.
   - Cred că nu vezi esenţialul.
   - Nu cred. 
   El îşi coborî gura la doar câţiva centimetri de a ei.
   - Observ că nu fugi ţipând în noapte.
   - Ar trebui să o fac? întrebă ea cu calm.
   - Să aflăm.
   Îi acoperi gura cu a lui.
   ...Şi apoi valul îl cuprinse. La fel de tare şi de rapid cum se întâmplase şi cu 6 luni în urmă. Dar de data aceasta era pregătit; pregătit să reziste vânturilor puternice din centrul tornadei. De data aceasta lucrurile aveau să îi iasă corespunzător. De data aceasta avea să rămână la control.
   Se linişti, prelungind sărutul, căutând răspunsul dorit. Ea nu se retrase. Dar nici nu îşi înfăşură mâinile în jurul gâtului său. El se aplecă mai tare. Putea să simtă umflăturile ferme ale sânilor ei sub halat. Era în continuare uşor umedă.
   Mâinile ei îi cuprinseră umerii. Îşi desfăcu buzele uşor.
   El fu dintr-odată cuprins de un neplăcut sentiment că poate ea îl testa, testându-se totodată şi pe ea. Era dispusă să vâre piciorul în mare, dar de data aceasta nu avea să plonjeze cu capul în faţă aşa cum o făcuse cu 6 luni în urmă.
   Disperarea ameninţa să îl învăluie. Îşi dădu seama că, în tot acest timp, cultivase o fantezie. În mintea lui, se convinsese că, dacă avea să i se mai dea o şansă, putea să reaprindă focul în ea. Dar oare se înşelase?
   Îşi luă mâna de pe cadrul uşii, îşi înfăşură mâinile în jurul ei şi o trase mai aproape. Ea scoase un sunet uşor, înăbuşit - nu un protest, dar nici chiar un oftat de abandon. Cu toate acestea, el avea convingerea că putea simţi începutul unui răspuns autentic.
   Îşi adânci sărutul. Ea se aplecă spre el. El era scăldat deopotrivă de uşurare şi anticipaţie.
   - Dacă acesta este un test, şopti el aproape de gura ei, o să fac tot ce îmi stă în putinţă să îl trec.
   Înţelese pe îndată că ratase momentul. Ea înţepeni şi se îndepărtă uşor de el. Privirea îi era indescifrabilă în întuneric.
   - Mulţumesc pentru avertisment.
   El îşi puse din nou mâna pe cadrul uşii de deasupra capului ei şi îl strânse cu putere. Avea de ales între a face asta şi a o cuprinde din nou în braţe. Ştia că a doua variantă nu ar fi fost o idee bună.
   - Ce s-a întâmplat? întrebă el. Te-ai hotărât până la urmă să fugi ţipând în noapte?
   - O să merg, nu o să fug. Şi nu cred că va fi nevoie; să ţip.
   Se strecură pe sub braţul lui arcuit şi înaintă în întunericul din sufragerie, îndreptându-se spre scări.
   Pleca, se îndrepta spre pat. Singură. Jack simţi gheare reci strângându-i stomacul. Nu avea să primească o a doua şansă în acea seară.
   - Cât mai ai de gând să ne pedepseşti pe amândoi pentru ceea ce s-a întâmplat acum 6 luni? întrebă el.
   - Ştii, aş fi crezut că eşti prea ocupat săptămâna asta căutând Soft Focus, Jack. Dar, dacă chiar eşti dornic să mai accepţi o provocare, îţi sugerez să încerci ceva puţin mai interesant decât o repetare a tentativei de seducere îi Prinţesei de Gheaţă.
   - Crezi că vreau să încercăm din nou pentru că te văd ca pe o provocare?
   - Da. Exact asta cred.
   - Nu aşa stau lucrurile.
   Ea nu se mişcă.
   - Ce vrei de la mine?
   - O nouă şansă.
   - De ce?
   - Pentru că te vreau şi cred că şi tu mă vrei pe mine. Sau doar îmi imaginam ceea ce s-a întâmplat în i impui sărutului?
   Ea nu spuse nimic, rămase acolo privindu-l pentru ceea ce păru a fi o eternitate. Apoi, fără niciun cuvânt, urcă scările şi dispăru în întunericul de pe hol.
   El expiră, închise ochii şi îşi încleştă mâna. „Nu va mai fi o a doua şansă.“
   - Jack?
   Vocea ei pluti uşor dinspre mansardă.
   Îşi deschise ochii şi privi cu efort. Ea se sprijinea uşor peste balustradă. Putea să vadă conturul vag al halatului ei alb.
   - Ce mai este? întrebă el.
   - Mă voi gândi la asta.

   Telefonul ţârâi, întrerupându-i picoteala. Deschise ochii şi se uită la ceas. Patru şi jumătate.
   Telefonul sună din nou.
   Bâjbâi după receptor, îl găsi, îl trase pe pernă.
   - Fairfax la telefon.
   - A fost foarte inteligent din partea dumneavoastră să veniţi la Mirror Springs, domnule Fairfax. Dar nu aveaţi motiv de îngrijorare. Eraţi pe listă. Aţi fi fost anunţat din timp cu privire la locaţie.
   Dintr-odată era perfect treaz.
   - Ce listă?
   - Lista oamenilor invitaţi la licitaţie. Nu aş fi visat să incep vânzarea Soft Focus fără dumneavoastră.
   - Când? Unde?
   - Relaxaţi-vă, domnule Fairfax. Veţi fi anunţat locul şi ora. Între timp, dacă tot sunteţi în oraş, vă puteţi bucura de festivalul de film. Distracţie plăcută!
   - Cine eşti?
   - Eu? Licitatorul. Oh, apropo, nu are rost să apăsaţi *69. Apelul este făcut de la un telefon public.
   Urmă un clic şi apoi linişte.
   Lumina se aprinse. Jack se propti de perne şi o privi pe Elizabeth ieşind în grabă în hol. Părul îi era răvăşit, îşi strângea halatul în jurul corpului.
   - Cine era? întrebă ea nerăbdătoare.
   - Şi-a spus „licitatorul”. A zis că sunt pe lista de oameni invitaţi să liciteze pentru Soft Focus.
   - Să licitezi. Înseamnă că urmează să aibă loc o licitaţie?
   - Aşa se pare.
   Ea se strâmbă.
   - S-a dus naibii teoria ta cu răscumpărarea cristalului. O licitaţie va ridica mult preţul.
   - Da. 
   Îi întâlni privirea.
   - Tyler Page era la telefon?
   El se gândi la vocea modificată mecanic de la celălalt capăt al firului.
   - Ar fi putut fi oricine.

Capitolul 12

   Eden stă la măsuţa de toaletă şi îşi priveşte imaginea superbă în oglindă. Poartă pantofi cu toc argintii şi un halat ieftin, o imitaţie patetică, tot argintiu. Reverele şi manşetele halatului sunt împodobite cu blană falsă. Machiajului transformă faţa într-o mască frumoasă, enigmatică.
   În spatele ei, lumina rece şi licăritoare a unei reclame din neon se vede prin geamul unic al camerei ei. Harry, evident afectat, se plimbă nervos dintr-o parte în alta, prin faţa geamului.
   HARRY: Poliţaii cred că eu l-am omorât pe soţul tău. Sunt gata să mă aresteze.
   EDEN: Păcat.
   HARRY: Cum naiba poţi să fii atât de relaxată? Mă duc la închisoare pe viaţă dacă nu mă ajuţi.
   EDEN: Sunt cam ocupată pe moment.
   HARRY: Pentru numele lui Dumnezeu, Eden, sunt nevinovat. Ştii asta.
   EDEN: (Priveşte gânditoare în oglindă.) Nevinovat. Cum se scrie?
   HARRY: (Se opreşte şi se întoarce să se holbeze la ea cu o expresie de uimire şi groază.) Cui naiba îi pasă cum se scrie nevinovat?
   EDEN: Mereu trebuie să le caut în dicţionar. Este greu de ţinut minte cum se scrie un cuvânt când nu ştii exact ce înseamnă.
   Urmă un ropot de aplauze când secvenţa din film se opri. Luminile se aprinseră, dând la iveală patru interlocutori aşezaţi la masa lungă din sala pentru întâlniri îi hotelului.
   - Îi mulţumim lui Bernard Ashton, cel care a regizat Fast Company, pentru că ne-a pus la dispoziţie aceste secvenţe, zise moderatorul. Personajul Eden este o întruchipare adecvată a femeii fatale moderne în filmul noir. Suntem norocoşi să o avem cu noi şi pe protagonista lilmului, Victoria Bellamy.
   Sub un nou ropot de aplauze, Elizabeth se apleca spre o altă tânără aşezată lângă ea.
   - Te-ai descurcat grozav cu machiajul. Are un look noir perfect.
   - Mersi.
   Christy Banks păru întâi speriată şi apoi mulţumită de complimentul primit.
   Elizabeth o cunoscuse pe tânăra responsabilă cu machiajul actorilor din Fast Company la recepţia de la lamilia Holland. Christy avea vreo 23 sau 24 de ani şi era o femeie suplă, cu trăsături ascuţite şi părul roşu, lung. În acea dimineaţă, Elizabeth o văzuse intrând la atelierul „Femme Fatale: femeile în filmele noir“ şi luase pe loc decizia să o urmeze.
   În timp ce erau prezentaţi restul invitaţilor la discuţie, respectiv autorul cărţii, o terapeută autoproclamată şi un critic de film, plus Vicky, Elizabeth cercetă rapid spectatorii. Nu zări niciun bărbat scund, cu chelie, ochelari cu rame de baga şi aer tainic. Ar fi fost prea mult să spere că Tyler Page ar putea fi atras de această prezentare, chiar dacă se difuzau aici câteva secvenţe din Fast Company, în prezenţa uneia dintre vedete.
   - Protagonista unui film noir clasic este o femeie-păianjen, continuă moderatorul. O seducătoare periculoasă ce-şi urmăreşte propriile interese, femeia misterioasă, agresivă sexual care ameninţă orice bărbat. Manipulează, seduce şi distruge. În final, rămâne imprevizibilă. O forţă a naturii care în acelaşi timp atrage şi respinge.
   Aşezată la capătul mesei, Vicky zâmbi caraghios şi îşi ridică microfonul.
   - În calitate de actriţă, pot să vă spun că este foarte amuzant să joci acest rol.
   Spectatorii chicotiră admirativ. Autorul se încruntă şi apucă un al doilea microfon.
   - Personajul femeii fatale este în centrul genului noir. În noua mea carte, Lumi întunecate: o istorie a filmului noir, demonstrez că, într-o formă sau alta, protagonista reuşeşte să răstoarne stabilimentul patriarhal. Se foloseşte de puterea propriei sexualităţi pentru a-i duce pe bărbaţi la ruină. Când ne gândim la arhetipurile femeii fatale, ne gândim la căţea-zeiţă sau văduvă-neagră.
   Elizabeth îi trecu pe vorbitori în fundal şi se gândi la dispoziţia sumbră a lui Jack de la micul dejun din urmă cu o oră. Cum nu dorea să stea şi pur şi simplu să aştepte licitaţia, anunţase că era hotărât să continue cu planul lui de a încerca să îl găsească pe Tyler Page.
   Şi ştia că gândul că avea să fie nevoit să plătească pentru a recupera ceva ce aparţinea celor de la Excalibur îl enerva. Nu îl putea învinovăţi.
   Dar era destul de sigură şi că dispoziţia lui sumbră era generată şi de altceva decât telefonul de la patru şi jumătate. Nu primise bine refuzul de noaptea trecută. Se întreba dacă acum o considera o căţea-zeiţă sau o văduvă-neagră. Oricare ar fi fost preferabil Prinţesei de Gheaţă, se hotărî ea. Măcar căţea-zeiţă şi văduvă-neagră sunau mai interesant.
   Un lucru era cert. Jack nu avea să ştie niciodată cât de greu îi fusese să se îndepărteze de el după acel sărut înflăcărat. Avusese nevoie de fiecare gram de voinţă pe care îl poseda pentru a urca acele scări.
   Încă o şansă? Oare chiar asta dorea de la ea? Şi ce, în numele cerului, o făcuse să îi fluture în faţă posibilitatea unui astfel de lucru? De 6 luni îşi spunea încontinuu că nu avea să se mai încreadă în el. Dar ceea ce descoperise când îi verificase trecutul o făcuse să aibă dubii legate de presupunerile pe care le făcuse în privinţa lui. Tipicul rechin corporatist lipsit de scrupule suficient de deştept să salveze companii aflate în pragul lalimentului se concentra de obicei pe marile corporaţii.
   Specialiştii în redresări cu adevărat pricepuţi - cum Jack în mod evident era - adunau averi lucrând pentru marile companii. Rareori îşi pierdeau vremea încercând să salveze firme mici.
   Curiozitatea o chinuise luni de zile. Acela era motivul pentru care cedase tentaţiei de a-i cere lui Jack să se explice noaptea trecută. Ar fi trebuit să ştie ce avea să se întâmple. Nu era genul de bărbat care să îşi destăinuie cel mai mare secret într-un jacuzzi.
   În partea din faţă a încăperii, terapeuta apucă microfonul.
   - Femeia fatală este un arhetip care în mod evident întruchipează ameninţarea unei figuri materne prea autoritare.
   Vicky zâmbi din nou şi se apropie de propriul microfon.
   - Eden este multe lucruri, dar cu siguranţă nu are înclinaţii materne.
   Spectatorii chicotiră. Terapeuta se uită urât spre Vicky.
   Autorul profită de ocazia oferită. Căzuse evident victiimă vechii maxime folosite în publicitate: „Oricând dai un interviu, asigură-te că titlul cărţii este menţionat măcar de trei ori.“
   - În cartea mea, Lumi întunecate: o istorie a filmului noir, argumentez că figura autoritară a mamei este doar o mare simplificare a extraordinar de complexului rol jucat de femeia fatală.
   - Eden nu este complexă, spuse Vicky tărăgănat. Este foarte simplă, de fapt. Îi pasă doar de propria supravieţuire. Nimic altceva nu mai contează.
   Criticul de film şi terapeuta încercară amândoi să ajungă la cel de-al doilea microfon, dar autorul îl ţinea într-o strângere ca de şarpe.
   - În cartea mea, Lumi întunecate: o istorie a filmului noir, dedic mai multe capitole explicării rolurilor variate ale personajului femeii fatale.
   Incapabilă să ajungă la microfon, terapeuta ridică vocea:
   - Este important să înţelegem că femeia fatală se trage dintr-un mediu disfuncţional prin definiţie. Evident abuzată sexual în copilărie, caută să îi manipuleze pe alţii prin sex.
   - Nu, nu, nu. Nu înţelegi rolul arhetipurilor, strigă criticul spre microfon, strâns în continuare ferm de autor. Merg mult mai adânc decât o fac conceptele limitate ale teoriei psihologice moderne.
   Elizabeth se holbă la Christy. Tânăra începea să se arate plictisită.
   Autorul îl privi răutăcios pe criticul de film.
   - În cartea mea, Lumi întunecate: o istorie a filmului noir, dau mai multe exemple despre cum actriţe diferite au întruchipat femeia fatală. Claire Trevor, de exemplu...
   Terapeuta reuşi în sfârşit să smulgă microfonul din mâinile autorului.
   Începu să vorbească monoton despre impactul copilăriilor disfuncţionale asupra personajelor.
   Elizabeth se întoarse spre Christy.
   - Cred că am auzit destul. Nu ai vrea să mergem altundeva să bem o ceaşcă de cafea? Chiar mi-ar plăcea să discutăm despre tehnici de machiaj.
   Christy se înveseli.
   - Sigur. De ce nu?

   Patruzeci şi cinci de minute mai târziu, aşezate la geam, într-o cafenea micuţă, cu multe ferigi, Elizabeth descoperi că ştia acum mai mult despre machiajul pentru filme decât intenţionase să afle. Nu fusese greu să o facă pe Christy să vorbească despre meseria ei. Partea grea era să găsească un mod să o oprească.
   - Înţeleg că un film precum Fast Company e complet dependent de lookul potrivit obţinut prin machiaj.
   Elizabeth privi pe furiş spre ceasul ei şi se întrebă dacă Jack avea mai mult noroc la atelierul producătorilor la care participa.
   - Aproape nimeni nu înţelege asta.
   Christy îşi cufundă biscuitul într-o ceaşcă plină cu lapte fierbinte şi un strop de espresso.
   - Toată lumea crede că obţii efectul doar folosind film alb-negru, dar nu este adevărat. A trebuit să fac multe cercetări pentru a obţine acel aer tensionat al actorilor. Sprâncenele sunt cheia, să ştii.
   - Vicky Bellamy pare să fie potrivită pentru acel stil.
   Christy îşi dădu ochii peste cap.
   - În mai multe feluri.
   - Ce vrei să spui?
   - A fost foarte mofturoasă în privinţa tuturor detaliilor, inclusiv al machiajului. Mă înnebunea. Mereu îmi spunea că trebuie să îi arcuiesc sprâncenele corespunzător sau se plângea că nu îi fac ochii aşa cum vrea ea. De parcă n-aş fi studiat şi eu filmele clasice.
   - Ei bine, se ştie că actriţele sunt temperamentale.
   - Da, presupun. 
   Christy se strâmbă.
   - Şi, având în vedere că soţul ei a sponsorizat filmul, făcea cam ce dorea ea pe platou.
   - Vorbind despre finanţarea filmului, începu Elizabeth precaută, l-ai cunoscut vreodată pe producător?
   - Pe Dawson Holland? Da, sigur.
   - Nu, pe cel al cărui nume apare pe generic. Tyler Page.
   - Ah, acela. Tipul mărunt şi agitat, ca un şoricel, care era mereu pe acolo? Da, l-am cunoscut şi pe el.
   - Da, Tyler pare să fie, zise Elizabeth. Sunt prietenă cu el. Îl caut de când am ajuns la Mirror Springs, dar nu m-am întâlnit cu el încă.
   - Este greu să dai de cineva la câtă lume e aici; asta dacă nu ştii exact unde stă.
   - Din păcate, nu ştiu. 
   Elizabeth făcu o pauză.
   - Să înţeleg că nu l-ai văzut?
   - Nu.
   - Ai vorbit mult cu el pe platou?
   - Glumeşti? 
   Christy îşi dădu din nou ochii peste cap.
   - Are cel puţin 50 sau 60 de ani. Şi era mai scund ca mine.
   - Înţeleg.
   Christy făcu ochii mari.
   - Hei, nu eşti cumva Faţă de înger? Dacă eşti, îmi, pare rău. Nu am vrut să îl insult sau ceva.
   Elizabeth îşi ţinu răsuflarea.
   - Faţă de înger?
   - Aşa îi spunea. L-am auzit vorbind cu ea la telefon o dată. S-a dus în spatele cabinei de machiaj ca să vorbească. Cred că a vrut să fie o conversaţie privată, dar pereţii aceia sunt subţiri, ca de carton.
   - Ai auzit conversaţia?
   - Da. Destul de jenant. Era tare îndrăgostit.
   Christy se opri.
   - Nu tu erai?
   - Nu. Sunt prietenă cu Tyler, dar nu sunt iubita lui! Cum ţi-ai dat seama că era foarte îndrăgostit de Faţă de înger?
   Christy se strâmbă.
   - Felul în care vorbea cu ea şi totul. Suna de parcă i-ar fi recitat replici dintr-un scenariu de proastă calitate.
   - Ce îi spunea?
   - Cum am mai zis, o numea Faţă de înger. Spunea că sigur ştie că ar face orice pentru ea. Cred că i-a promis că vor fi împreună pentru totdeauna odată ce totul era gata.
   - Odată ce era gata totul?
   - Filmările la Fast Company, presupun.
   Christy ridică din umeri.
   - Am uitat restul. Nu era tocmai memorabil.
   - Deci nu i-ai văzut niciodată iubita?
   - Nu. Doar l-am auzit vorbind cu ea atunci. De ce?
   - Mă gândeam că, dacă o găsesc pe ea, poate dau şi de el. Deci nu ştii cum arată, nu?
   - Nu te pot ajuta. Dar pot să îţi spun că era nebun după ea, oricine ar fi fost.
   Christy se încruntă, gândindu-se.
   - Ţin minte că m-am gândit atunci că era destul de ciudat.
   - Ce era ciudat?
   - Faptul că îi spunea Faţă de înger.
   - Ce e atât de ciudat la asta? Poate cam siropos, dar...
   - Nu, nu, nu înţelegi, spuse Christy nerăbdătoare. Angei Face este titlul unui film noir clasic cu Robert Mitchum şi Jean Simmons. A fost unul dintre filmele pe care le-am studiat ca să pot nimeri aspectul potrivit al machiajului pentru Fast Company.
   - Despre ce era vorba în el?
   - Ei bine, Jean Simmons juca rolul femeii fatale care îi distruge pe toţi cei din jurul ei, inclusiv personajul interpretat de Mitchum. Părea ciudat ca un tip atât de pasionatade filme noir ca Page să îi spună prietenei lui Faţă de înger. Nu este tocmai un compliment, ştii. Adică, femeia din film era o ucigaşă psihopată. Sigur ştia asta.

   Dawson Holland privi spre spectatori. Zâmbi fals.
   - Invitaţii au făcut tot ce le-a stat în putere să vă avertizeze cu privire la riscurile investiţiei în producerea unui film independent. Când vine vorba despre metode sigure de a pierde bani, finanţarea unui film este în top chiar lângă intrarea într-un cazino şi jocul la păcănele.
   Făcu o pauză sugestivă.
   - Nu pot să nu observ că mulţi dintre voi aţi rămas totuşi în sală.
   Mulţimea care aproape că umpluse sala în care se ţinea seminarul producătorilor râse. Aflat în spatele încăperii, cu un umăr proptit de zid, cu braţele încrucişate, Jack îl privi pe Dawson rezumând comentariile vorbitorilor.
   - Orice film reprezintă un risc financiar imens. Cu atât mai mult dacă este vorba despre un film mic, independent, pentru că nu există studiouri cu bani mulţi care să îl sprijine şi să absoarbă pierderile, zise Dawson. Ideea este că, dacă nu vă permiteţi să pierdeţi bani, nu intraţi în afacerea asta.
   - Dar dacă un studio major preia filmul şi îi asigură distribuţia la nivel naţional? întrebă cineva.
   Dawson scutură din cap.
   - Acesta este marele vis, dar, în realitate, nu se întâmplă aproape niciodată. Este adevărat, puteţi să vă găsiţi filmul pe raftul de jos al unui magazin de închirieri video sau poate va fi rulat la un festival ca acesta. Uneori puteţi scoate un profit mic pe o piaţă străină. Dar, vorbind în mod realist, şansele sunt ca singura răsplată de care veţi avea parte va fi să vă vedeţi numele pe generic.
   - Dar nu se fac filme importante, experimentale, de către cineaştii independenţi în zilele noastre? întrebă un altul.
   Unul dintre vorbitori pufni.
   - Cu filmele importante, experimentale şi 1 dolar nu poţi cumpăra nici măcar un cappuccino. Dacă aveţi de gând să intraţi în industria de film, faceţi-o pentru că iubiţi filmul, nu pentru că vă aşteptaţi la un profit din investiţia pe care aţi făcut-o.
   - Colegul meu a spus adevărul, adăugă Dawson. Un ultim sfat.
   Făcu o pauză de efect.
   - În cazul în care filmul vostru chiar face profit, ţineţi minte cuvintele de aur ale industriei: Asiguraţi-vă că în contractul vostru scrie că primiţi banii sub forma unui procent din profitul brut, nu din cel net. Pentru că, aşa cum soarele va răsări mâine, pot să vă asigur că nu va exista niciodată un profit net.
   Spectatorii izbucniră din nou în râs şi-n aplauze sporadice. Din câte îşi putea da Jack seama, nimeni nu părea câtuşi de puţin descurajat de detaliile dure ale vieţii din lumea filmelor independente. „Toţi vor să facă filme”, se gândi el, părăsind sala de seminar. Entuziasmul, încântarea şi sentimentul de anticipaţie care animaseră mulţimea de producători virtuali erau greu de privit.
   Tyler Page fusese cuprins de aceeaşi ardoare, îşi aminti Jack. Probabil plănuise să se folosească de profiturile din vânzarea cristalului pentru a finanţa un alt film.
   Ce mai prostie.
   Dar apoi, orice bărbat care se făcuse de râs aşa cum o făcuse el cu Elizabeth în seara precedentă nu era locmai în poziţia să râdă de visele blestemate ale unui alt bărbat.
   Ieşi din sala de seminar şi porni pe culoarul larg, cu multe geamuri care ducea spre holul de la Mirror Springs Resort. Se uită la ceas şi văzu că era în întârziere cu 10 minute. Elizabeth promisese să vină să ia împreună prânzul la ora 10.
   - Ei bine, Fairfax? 
   Dawson veni lângă el.
   - Am reuşit să te descurajăm?
   Jack îşi lăsă gândurile deoparte şi îl privi pe Dawson.
   - Ai reuşit să prezinţi dezavantajele industriei filmelor independente. Dacă este un mod atât de grozav să pierzi bani, cum de eşti în continuare implicat în domeniu?
   Dawson îşi vârî mâinile în buzunarele jachetei. Relaxat. Sigur pe sine.
   - Aşa cum am mai zis, iubesc industria filmului. Nu mai este nimic asemănător pe pământ. Şi, desigur, mai este şi Vicky.
   - Corect, Vicky.
   - Soţia mea este foarte, foarte importantă pentru mine, Jack, spuse Dawson. Aş face orice să o ştiu fericită. Şi ei îi place să joace în filme.
   - Deci îi faci visele să devină realitate, despre asta este vorba?
   - Este un preţ mic de plătit pentru plăcerea companiei ei.
   Dawson făcu o pauză.
   - Fermecătoarea domnişoară Cabot este şi ea o actriţă aspirantă?
   - Nu.
   - Interesul tău în filme este unul personal?
   - S-ar putea spune asta.
   - Atunci ai multe în comun cu ceilalţi prezenţi la seminar. În viaţa lor de zi cu zi sunt dentişti, şi agenţi de bursă, şi directori.
   - Şi oameni de ştiinţă.
   - Îmi cer scuze?
   - Producătorul de la Fast Company, Tyler Page, lucra ia un laborator de înaltă tehnologie din Seattle.
   - Ah, da, Page. 
   Dawson încuviinţă din cap absent.
   - Mi se pare că mi-a spus că locuieşte în Seattle. Dar nu mi-a zis prea multe despre viaţa lui profesională.
   - Trebuie să fi băgat o grămadă de bani în filmul ăsta dacă i-a fost trecut numele pe generic ca producător.
   - A fost foarte clar de la început că nu doreşte să împartă onoarea de a fi pe generic cu altcineva. A spus că vrea ca acesta să fie filmul lui. Era dispus să plătească banii necesari pentru acest privilegiu.
   - Şi ceilalţi investitori?
   Dawson ridică din umeri.
   - Niciunul dintre ei nu a fost dornic să investească o sumă similară.
   Jack îşi simţi curiozitatea aţâţată.
   - Deci spune-mi, cum funcţionează parteneriatul de finanţare pentru tipul care strânge toţi investitorii?
   - Cineva ca mine, vrei să spui?
   - Ceva îmi spune că nu îţi asumi aceleaşi riscuri pe care şi le asumă ceilalţi investitori, aşa este?
   - Primesc un comision pentru ceea ce fac, răspunse Dawson. Este una dintre cheltuielile standard ale parte- neriatului.
   Se opri când un om apăru dintr-odată în faţa lui.
   Străinul se dădu stânjenit în spate, cu mâinile ridicate în faţa lui Jack, de parcă ar fi încercat să îl ferească. Bărbatul era de înălţime medie.
   Capul îi era complet ras, dând la iveală un scalp roz. Era îmbrăcat cu o hekncă neagră, pantaloni negri şi cizme negre, joase. Într-una din urechi avea un cercel de argint. Ochii îi erau ascunşi în spatele unei perechi de ochelari de soare la modă care erau complet inutili pe holul slab luminat al hotelului. Jack se întrebă dacă bărbatul purta ochelari negri într-o încercare de a da o notă dramatică unei feţe altfel mai degrabă flască şi rotundă.
   - Viitor noir, intonă bărbatul.
   Jack nu încetini.
   - Cum?
   - Viitor noir. 
   Bărbatul continuă să se retragă pe coridor în faţa lui Jack.
   - Realism gotic. Noaptea neagră a sufletului într-un viitor întunecat. Gândeşte-te la ambiguitatea morală. Gândeşte-te la crimă de dragul pasiunii. Gândeşte-te la eterna femeie fatală. Totul pe un fundal alb-negru, futurist.
   - Ai vrea să te dai din calea mea?
   Jack se uită încă o dată la ceas.
   - Mă întâlnesc cu cineva în hol.
   Dawson chicoti.
   - Permite-mi să ţi-l prezint pe Leonard Ledger. Este cineast. Ca mulţi dintre cei de aici, caută pe cineva care să-i finanţeze viitorul film.
   - Dark Moon Rising, zise Leonard.
   Jack îl privi curios.
   - Dark Moon Rising?
   - Încă lucrez la titlu, explică Leonard. Văd filmul ca o poveste noir clasică într-un viitor alb-negru. Efecte de lumină incredibile. Decoruri minimaliste. Doar unghiuri, linii şi umbre.
   Jack încuviinţă din cap.
   - Şi ai nevoie de bani.
   Leonard continua să se retragă în faţa lui Jack.
   - Este un concept înalt. Genul de film pe care marile studiouri vor dori să îl preia pentru distribuţie. Ar ucide pentru un astfel de film.
   - Te contactez eu, zise Jack. 
   Îl privi pe Dawson.
   - Asta este expresia potrivită, nu-i aşa? Te contactez eu?
   - Se pare că eşti făcut pentru asta.
   Dawson păru amuzat. Jack se întoarse spre Leonard.
   - Mă scuzi, zise el. Aveam impresia că am pomenit despre faptul că am o întâlnire...
   - Sigur, sigur.
   Leonard se dădu şovăielnic din faţa lui Jack.
   - Am un scenariu. Ţi-l dau. O să îţi placă la nebunie.
   Jack continua să se îndepărteze. Vocea lui Leonard se pierdea treptat în fundal.
   - Obişnuieşte-te cu asta, îl sfătui Dawson. Acum, că ai fost identificat ca o potenţială sursă de bani, o să ai de-a face cu mulţi tipi de teapa lui Leonard Ledger.
   - O să fiu atent pe unde merg, zise Jack.
   Era pe punctul să mai pună o întrebare legată de finanţarea filmului Fast Company, când trecu de colţ, intrând în holul rustic, dar elegant de la Mirror Springs Resort.
   O văzu de Elizabeth de îndată. Stătea lângă şemineul masiv de piatră. Nu era singură. Bărbatul care se apleca intim spre ea, evident adâncit într-o conversaţie apropiată, era Hayden Shaw.
   - Ticălosul, şopti Jack.

Capitolul 13

   - Îmi pare rău pentru neînţelegere.
   Gura lui Hayden deveni o linie subţire.
   - Şi îmi scuze pentru orice ţi-a spus Gillian, viitoarea mea fostă soţie, cât de curând. Nu este mulţumită de înţelegerea propusă. Avocaţii tatălui ei au asigurat-o că pot obţine mai mulţi bani de la mine, dar asta nu are să se întâmple.
   Elizabeth încercă să se uite peste umărul lui, pentru a vedea dacă nu cumva venea Jack.
   - Chiar nu doresc să discutăm despre divorţul tău, Hayden.
   El se apropie mai mult de ea. Era ceva vag familiar şi uşor neliniştitor în felul în care îşi îndrepta toată atenţia asupra cuiva, observă ea.
   - Vreau să îţi spun că, din toate punctele de vedere, sunt un bărbat liber, anunţă el.
   - Nu tocmai, replică ea şi-i aruncă o privire tăioasă. Şi, chiar dacă ar fi adevărat, nu este important pentru mine, pentru că nu are nicio relevanţă în situaţia de faţă. Nu ai venit aici ca să mă vezi pe mine sau pentru că ai devenit dintr-odată pasionat de filmele cu buget redus.
   - Te subestimezi.
   Ea se încruntă, lovită de un gând.
   - Cum ai făcut rost de o cameră aici? Toate hotelurile aveau rezervările făcute cu luni de zile în urmă.
   El flutură nepăsător din mână.
   - N-a fost cine ştie ce. Îl cunosc pe directorul de aici.
   - Ai tras câteva sfori, nu-i aşa? Ei bine, ţi-ai pierdut timpul.
   - Ce vrei să spui?
   Ea se uită urât la el, exasperată.
   - Încetează cu jocurile astea. Ai venit din cauza zvonurilor despre Soft Focus, nu-i aşa?
   - De aceea te afli aici cu Fairfax? contră el. Eşti cu ochii pe investiţia ta numărul unu?
   - Nu te priveşte.
   - Gillian m-a găsit în mulţime după ce ai plecat cu jack.
   Hayden se strâmbă. Radia.
   - Abia aştepta să îmi spună că tu şi Fairfax plecaţi în vacanţă împreună. Dar ştiu foarte bine că nu te-ai decis dintr-odată să revii în patul ticălosului care te-a păcălit acum doar şase luni. Eşti prea deşteaptă să te laşi din nou amăgită.
   - Ai dreptate într-o privinţă: sunt deşteaptă. Suficient de deşteaptă să ştiu că ai venit pentru Soft Focus, nu din cauza mea.
   Micile bucăţi de puzzle începeau să se aranjeze.
   - La naiba. Ai fost invitat, nu-i aşa?
   El o privi cu o nedumerire politicoasă.
   - Invitat la ce?
   - Ştii despre ce vorbesc.
   El expiră uşor, cu o privire speculativă.
   - Nu există niciun motiv pentru care să nu ne unim lorţele şi să lucrăm împreună. Putem să licităm mai mult ca Jack. Fără tine, nu dispune de cine ştie ce resurse. 

 ......................................................