1-4
CAPITOLUL 1
1877
În timp ce traversa grădina, Nikola se gândea cât de frumoasă era totuși casa lor.
King`s Keep aparținuse familiei sale încă de pe vremea domniei lui Henric al VIII-lea.
Reprezentase una din reședințele de vânătoare ale reginei Elizabeth. Labirintul încăperilor și aleilor sale era nu doar îmbibat de parfumul trecutului, ci și bântuit de stafii străvechi, gândi Nikola.
Înțelegea de ce fratele ei iubea această locuință mai mult decât orice pe lume.
Râzând, Nikola îl certa adesea:
- Dacă ai să te însori vreodată, soția ta va fi geloasă până la disperare pe King`s Keep.
- Îmi aparține! zicea el aprig. E a mea și nimeni nu mi-o va luat cât timp trăiesc!
Așa vorbea încă de când era copil.
Totuși acum, Nikola tremura înfiorată gândindu-se la tot ce făcea el pentru a-și menține posesiunea asupra proprietății King`s Keep.
Nikola îl așteptase. Se întrebase neliniștită care aveau să fie cuvintele fratelui său.
- Cum putem să mai continuăm astfel? întreba ea în van, cu privirea rătăcind asupra casei care se zărea la mică distanță.
Întrebarea echivala cu o rugăciune adresată în gând mamei sale. Nikola știa că aceasta și-ar fi dat seama mai bine decât tatăl său cât de periculoasă devenise comportarea fiului lor.
Într-un fel Nikola își înțelegea fratele. Era îngrozitor pentru el să vadă casa distrugându-se încetul cu încetul ca urmare a lipsei de întreținere. Nu aveau banii necesari pentru a-i conferi starea perfectă de altădată.
Sir James Tancombe era al zecelea descendent din rândul baroneților Tancombe și își mărturisea cu adâncă mândrie originea nobilă.
Nikola se gândea adesea că James ar face de bună seamă un infarct și-ar muri pe loc dacă ar fi să piardă King`s Keep.
Aveau foarte puțini servitori. Ea ajuta întotdeauna la treburile casei, de dimineața când se trezea și până se ducea la culcare seara.
Dacă se așternea vreun fir de praf pe podea, dacă vreuna din mobile trebuia ștearsă, ori dacă vreuna din draperiile lungi, brodate avea nevoie de o reparație, ochiul de vultur al fratelui său ar fi descoperit imediat.
Orice neregulă îl deranja. Așa că, în dimineața aceea, știind că James avea să vină, Nikola inspectase toate încăperile. Se asigurase că nu exista niciun cusur nicăieri. Încă își mai amintea agonia din ochii lui când, cu 1 an în urmă, tavanul se prăbușise deodată într-unul din dormitoare.
După aceea, urmase o perioadă în care aproape că făcuseră foamea. Avuseseră nevoie de bani pentru reparații.
Apoi Jimmy, cum îi spunea ea fratelui său, zisese:
- Nu mai putem continua în condițiile astea. Știu ce am de făcut.
- Ce anume? întrebase Nikola.
Nu-i venea a crede că fratele ei ar fi fost în stare să găsească soluția salvatoare. Doar cu o săptămână în urmă, una din rudele lor spusese pe un ton arțăgos și categoric:
- N-are rost, James, eu nu te mai pot ajuta. Cel mai bun lucru ar fi să vinzi King`s Keep. La urma urmelor nu-i decât o casă.
Nikola văzuse furia din ochii fratelui ei. Știa că pentru el King`s Keep însemna mai mult decât o simplă casă. Era totul, tot ce conta în viață. Tot ce avea importanță, tot ce-i furniza un sentiment de stabilitate.
Și-l amintea copil, în zilele când venea cu ochii scânteind de fericire de la școală.
- Am sosit! Am sosit! striga el.
Era clar că nu de părinți îi fusese dor. Ci de King`s Keep. Nikola spera că aceștia n-aveau să afle niciodată cât se temuse ea din clipa când înțelesese intențiile fratelui ei.
James o luase cu el în vizită la o mătușă bătrână. Aceasta se numise ea însăși Tancombe înainte de a se mărita cu lordul Hartley. Acum era văduvă și foarte bogată. Nikola se gândea că, oricum, existau puține șanse ca Jimmy să obțină vreun sfanț de pe urma bătrânei. Totuși era convinsă că acesta era scopul vizitei lor.
Coborâseră de-a lungul pajiștilor unduitoare, ceea ce făcuse ca plimbarea să devină destul de obositoare după o vreme. Nikola regretase în tot acest interval faptul de a nu fi rămas acasă. Jimmy îi sugerase că era bine să o viziteze împreună pe mătușa lor. Nikola știa că fratele său trăgea speranțe că o va convinge pe bătrână să le împrumute bani pentru renovare. Acoperișul casei necesita reparații urgente. În plus, o parte din pervazurile încrustate cu diamante ale ferestrelor trebuiau înlocuite iar în multe săli, podelele crăpate se cereau de asemenea refăcute.
Aveau într-adevăr nevoie de sprijin substanțial. Se gândi totuși că fratele ei avea să fie dezamăgit. Șarmul lui care fascinase până atunci nenumărate femei n-avea nicio trecere în fața mătușii Alice. De aceea, Nikola nu se ferise să-l avertizeze de la bun început.
- Știi, Jimmy dragă, mătușa Alice e foarte cărpănoasă și Nanny mi-a mărturisit ultima oară când am stat aici că a cam flămânzit în odaia servitorilor.
- Știu, răspunsese Jimmy.
- N-a dat în viața ei un bănuț pentru acțiunile de binefacere, și Nanny zice că bodogănește chiar și atunci când trebuie să cumpere flori să le pună pe mormântul bărbatului ei.
Jimmy râsese cu poftă.
- Credeam c-am auzit toate poveștile până acum, dar asta recunosc că mi-a scăpat!
- Atunci, chiar crezi, se tânguise Nikola, că o să binevoiască să-ți împrumute bani ca să repari King`s Keep?
- N-am să-i cer nimic! răspunsese fratele ei.
Nikola îl privise uluită.
- N-ai să-i ceri bani? Atunci ce rost are să stăm cu ea?
- Îți spun mai târziu, răspunsese evaziv Jimmy.
Ajunseseră în sfârșit dinaintea clădirii mari, cu ziduri urâte. Era înconjurată de o grădină vastă în prelungirea căreia se afla pădurea. Grădina nu era câtuși de puțin bine întreținută. Lady Hartley preferase să reducă numărul grădinarilor din motive de economie.
Intrând pe ușa principală, Nikola observă că vestonul majordomului era mai mult o zdreanță. Până și redingota lacheului era veche și jerpelită.
Nu pot să-mi imaginez, își zise ea, de ce Jimmy insistă să venim într-una în locul ăsta deprimant.
Mătușa Alice îi aștepta în sufragerie.
- Oh, ați sosit! exclamă ea văzându-i. Ce mult mă bucur să vă revăd! Totodată, însă vizitele acestea le dau dureri de cap servitorilor mei.
- A trecut prea mult timp de când te-am vizitat, mătușă Alice, rosti Jimmy afișând unul din zâmbetele sale seducătoare, și știi bine că, în calitatea mea de cap al familiei, mă simt dator să țin o legătură strânsă cu toate rudele.
- Personal, în locul tău, aș considera că-mi pierd vremea, zise caustic lady Hartley, dar acum, fiindcă ai venit îmi închipui că ai dori un pahar de sherry.
- Ar fi desigur un lucru binevenit, după praful pe care l-am înghițit pe drum, răspunse Jimmy.
Fu servit cu un pahar minuscul. Avea atâta sherry în el cât să poată fi înghițit din 2-3 sorbituri.
Nikola, ca fată tânără, nu primi nimic.
Îi era nespus de sete. Se bucură atunci când trebui să urce la etaj ca să se schimbe pentru cină.
Pe o măsuță, într-una din încăperi, se afla o sticlă cu apă și Nikola își turnă o porție în pahar bând apoi cu poftă. La cină nu i se oferi nici măcar apă. Era o masă mai degrabă frugală, deși carnea de pui gătită cu zgârcenie provenea din ferma moșiei.
Jimmy beneficie de două pahare dintr-un vin alb... ieftin. Mai primi și un pahar mic cu vin de Porto. La rândul său, el se arătă extrem de amabil cu lady Hartley, aducându-i la cunoștință tot felul de vești despre diverșii membri ai familiei lor.
Nu ezită chiar să-i facă unele complimente bătrânei, pe care aceasta le acceptă cu un anume grad de sfială. În mod evident, urechile ei înregistrau o noutate.
Când se mutară în sufragerie, Jimmy spuse:
- Habar n-am avut, mătușă Alice, că ești posesoarea atâtor picturi. Sunt de asemenea impresionat de colecția dumitale de tabachere.
- Nu eu le-am colecționat, răspunse lady Hartley. Unchiul tău Edward a aruncat o grămadă de bani pe vremuri, cumpărând lucruri care nu-l interesau decât pe el.
- Oh, dar mă interesează și pe mine! zise vioi Jimmy. Așa că voi profita de ocazie că mă aflu aici și voi cerceta toate comorile unchiului Edward ca și cum ar fi ale mele.
- Dacă nu mă-nșel, aveți destule „comori”, cum spui tu, la King`s Keep! zise cu severitate lady Hartley.
- Niciodată nu te poți lăuda că ai suficient, atunci când e vorba de lucruri de valoare, răspunse Jimmy.
În timp ce vorbea, se ridică și începu să se plimbe prin salon. Se uită la tablouri. Pe urmă, inspectă colecția de tabachere expuse în vitrinele de cristal. Apoi părăsi salonul explicând că dorea să viziteze și celelalte camere.
Lady Hartley începu să-i povestească lui Nikola despre dificultățile de a găsi servitori buni, în actuala situație. Extravaganța celor tineri, spunea ea, care preferau să arunce un cearceaf rupt, în loc să-l coasă, o îngrozea.
Jimmy lipsi mult.
Nikola nu-și putea imagina ce anume îl interesa pe el în casa aceea urâtă. Tablourile aveau oarecare valoare, dar trebuiau curățate. Lipsa de lumină dinăuntru nu le avantaja deloc. Pereții pe care atârnau erau vopsiți în culori monotone. Iar tapetul, considera Nikola, era nespus de banal, acolo unde exista.
Când reveni în salon, Jimmy o felicită pe mătușa Alice pentru felul în care era întreținută casa.
- Observă, mătușă Alice, zice el, că tinzi spre perfecțiune întocmai ca și mine. Dar e trist să vezi atâtea camere închise și, în aparență neîntrebuințate.
- Nu-mi pot permite să țin multe persoane cu mine, răspunse lady Hartley. La ce-mi folosește să dau de mâncare unui cârd de coțofene bârfitoare sau să fiu invitată la baluri și recepții unde merge, de altfel, doar „Aristocrația Lenevoasă”?
Nikola zâmbi cu melancolie.
- Mi-ar plăcea mult să merg la un bal, spuse ea, și poate anul viitor când ieșim din perioada de doliu, Jimmy va reuși să organizeze ceva.
- Dacă vă gândiți să petreceți o vacanță la Londra, aflați de la mine că nu vă puteți permite! zise lady Hartley.
Fără a băga de seamă dezamăgirea din ochii tinerei sale nepoate, continuă:
- O prietenă mi-a mărturisit acum câteva zile cât a costat-o s-o introducă în societate pe fiica ei - închipuiți-vă - nenorocita de fată n-a primit nici măcar o cerere în căsătorie!
- Presupun că... părinții ei... au sperat... că dacă o vor duce la Londra, or să-i găsească un... soț? întrebă șovăielnic Nikola.
- Bineînțeles că asta au vrut! încuviință lady Hartley. Dar nu mă surprinde că tinerilor din ziua de azi le e greu să-și afle un partener, dar fiind că...
Nikola renunță să mai asculte. Auzise deja de prea multe ori părerile mătușii ei referitoare la generația tânără.
- Sunt obraznice și impertinente! exclamă bătrâna în încheiere.
N-avea niciun rost s-o contrazică cineva. Nikola era sigură de un lucru: dacă dorea să strălucească în societatea londoneză, nu trebuia cu niciun preț să se lase însoțită de mătușa Alice. De altfel, aceasta din urmă n-ar fi deschis punga nici măcar pentru un singur volan, cu atât mai puțin pentru o rochie întreagă.
Se întreba de ce o adusese Jimmy aici. Ea i-ar fi spus, dacă i-ar fi cerut părerea, că vizitele astea erau pură pierdere de vreme.
Își luară rămas bun a doua zi dimineață.
Nikola avu prilejul să constate că mătușa lor era încântată să-i vadă plecând. Se gândi că lady Hartley îi bombănea în sinea ei pentru fiecare îmbucătură de mâncare pe care fusese silită să le-o ofere.
- Sper că ne veți vizita la King`s Keep, spuse Jimmy politicos în timp ce-și luau rămas bun.
- E prea departe pentru caii mei, răspunse mătușa.
În trăsură, Nikola i se adresă fratelui ei.
- Sper că nu va mai trebui să ne întoarcem aici vreodată! Paturile sunt inconfortabile iar al meu n-a avut pături.
Se uită la fratele ei care o asculta distrat. Spre surpriza ei, acesta începu să zâmbească.
- Doar n-ai să pretinzi că te-ai distrat, Jimmy? exclamă ea. Nu-mi pot imagina cum papa, care a fost dintotdeauna atât de generos și jovial, a putut avea o soră acră ca aceasta!
- Nici eu, răspunse Jimmy. Dar tu îți dai seama că locuința mătușii noastre e înțesată de colecții?
- Vrei să spui picturile? întrebă Nikola.
- Unchiul Edward a știut el de ce le cumpără, spuse Jimmy. Și de atunci până acum valoarea lor trebuie să fi crescut de 12 ori, dacă nu chiar mai mult.
Nikola ridică din umeri.
- Nu văd în ce măsură ne ajută pe noi faptul acesta.
Jimmy nu răspunse.
Când ajunseră la King`s Keep ea merse direct în salon.
Nikola, care repara tapiseria de pe un scaun, înălță privirea. Văzu că Jimmy își schimbase hainele. Căra în brațe un obiect.
- Ai despachetat? întrebă ea. Nu era nevoie. Am să mă ocup eu de bagaje, după ceai.
- Am despachetat, răspunse Jimmy, fiindcă voiam să-ți arăt ceva.
Așeză obiectul pe masă.
Nikola se ridică și veni spre el. Văzu că fratele său adusese două miniaturi foarte drăguțe și o pictură în ulei.
- Ce-i asta? întrebă Nikola.
- Am găsit tabloul într-una din camerele de la etaj care sunt în permanență închise și niciodată folosite, răspunse Jimmy.
- Camerele de la etaj? întrebă Nikola.
Apoi scoase un țipăt scurt.
- Vrei să spui... că sunt alte mătușii Alice?! Oh, Jimmy, cum ai putut să le iei cu tine?!
- Foarte ușor, răspunse el. Și sunt convins că babeta nu va ști niciodată că lipsesc.
Nikola țipă iar:
- Dar Jimmy... asta e furt!
- Pentru o cauză dreaptă, răspunse el. Cu banii pe care îi obține de pe urma lor vom repara acoperișul.
Nikola se holbă îngrozită la fratele său.
- Dar... doar n-ai de gând... să le vinzi? Dar, Jimmy, ai putea ajunge la închisoare pentru hoție.
- E un risc pe care va trebui să mi-l asum, răspunse Jimmy, dar ce rost avea s-o las pe hoașca aia să șadă pe o „mină de aur”? Ea nu le apreciază și cu siguranță că nici prin minte nu-i trece să le împartă cu cineva.
Nikola îl privea uluită.
Se gândea ce șocată ar fi fost mama lor de toate acestea. Jimmy fura, chiar dacă o făcea în interesul mult-iubitei lor locuințe.
- Și... și... miniaturile? se bâlbâi ea după câteva clipe.
- Le-am găsit într-un sertar din biroul unchiului Edward. Probabil că le-a cumpărat cu puțin timp înainte de moarte și n-a avut timp să le caute un loc.
Atinse ușa rama uneia.
- Amândouă sunt vechi de peste 200 de ani și nu există niciun motiv pentru care să le asocieze careva cu persoana lui.
- Dar... dar... dacă cineva ghicește că nu... nu-ți aparțin?
- Cine ar putea s-o facă? întrebă Jimmy. Din câte am înțeles de la mătușa Alice, n-a încurajat niciodată pe vreunul din membrii familiei să o viziteze.
Descoperi privirea înfiorată a surorii lui și își trecu brațele pe după umerii fetei.
- Hai, Nikola, gândește-te numai, spuse el. Trebuie să salvă King`s Keep și dispariția acestor lucruri din casa aceea nu va deranja pe nimeni.
- Dar... nu e bine... știu că nu e bine! murmură Nikola.
- Atunci presupun că asta te va tulbura și mai mult, spuse Jimmy.
Băgă mâna în buzunar. Apoi, deschizând palma, îi arătă ceva foarte mic. Strălucea la lumina soarelui ce pătrundea prin fereastră.
- Ce... este? întrebă Nikola cu voce înspăimântată.
- E un diamant.
- De unde l-ai luat...?
- Dintr-una din tabachere.
Nikola oftă exasperată, dar Jimmy continuă nestingherit.
- Dacă, admițând prin absurd, mătușa Alice va descoperi lipsa lui, își vor închipui de bună seamă că s-a pierdut cu mulți ani în urmă.
Nikola nu spunea nimic.
După un moment, Jimmy adăugă:
- Îți va fi dat să afli că, de la o vreme, oamenii încetează să mai observe lucrurile pe care le cunosc deja, lucrurile pe care s-au obișnuit de o viață să le știe la locul lor.
De adevărul acesta, Nikola avea să se convingă singură în lunile ce urmară.
Jimmy vându obiectele și obținu o sumă incredibil de mare, după părerea surorii lui. Se gândi că acum avea să fie satisfăcut.
Reușiră să repare acoperișul, ferestrele și podelele. Casa era în permanență plină de lucrători iar Nikola încerca să se autosugestioneze că fapta lui Jimmy nu fusese totuși atât de rea. Banii contribuiau la salvarea unui monument de valoare istorică.
Concomitent, se ruga în sinea ei ca fratele ei să fie absolvit de pedeapsa divină. Cu siguranță că mama lor ar fi considerat inițiativa lui Jimmy drept un păcat.
Când banii se epuizată în totalitate, Nikola observă o anume neliniște în purtarea fratelui ei.
- Draperiile din hol sunt uzate, spuse el, și nu pot fi lăsate la voia întâmplării.
- Știi bine că nu ne dă mâna să le înlocuim, răspunse Nikola fără să se gândească.
Apoi văzu expresia fratelui său. Simți deodată un ghimpe rece în inimă.
- Oh, nu, Jimmy! Doar nu te gândești să...
Dar era exact lucrul la care se gândea el. O săptămână mai târziu o anunță că aveau să locuiască la o altă rudă.
De data asta, era vorba de un văr care locuia într-o zonă izolată din Norfolk.
Se căsătorise cu o femeie mult mai bogată decât el. Sângele acesteia nu era atât de „albastru” ca al lui.
Familia Tancombe suspectase întotdeauna că banii ei proveneau din negustorie. Aveau două fete cam spălăcite, amândouă la vârsta măritișului.
Ajungând la locuința acestora, Nikola era conștientă că gazdele îl considerau pe Jimmy, al zecelea baronet, drept o partidă bună.
Atmosfera din această familie contrasta evident cu ambianța sumbră, marcată de zgârcenie din locuința mătușii Alice. Colonelul Arthur Tancombe și soția sa trăiau pe picior mare. Fură întâmpinați de patru valeți și două cameriste care preluară bagajele lui Nikola.
Se bău șampanie înainte de cină. Diverse vinuri fură servite după fiecare fel de mâncare.
Cele două verișoare fuseseră amândouă prezentate la Curte cu 1 an în urmă. Colonelul și soția lui organizaseră pentru ele un bal la Londra și plănuiau să repete festivitatea și în provincie. Din păcate, cele două fete erau mult prea spălăcite. Arătau cel mai bine călare, observă Nikola.
Jimmy își dădu cu toate acestea silința să pară încântător. Nu numai în prezența fetelor, ci și față de doamna Tancombe. Gazdele nu mai puteau de dragul lui.
- Fratele tău este un tânăr admirabil îi spuse într-o zi doamna Tancombe lui Nikola. Nu înțeleg cum de nu s-a căsătorit.
- Mă tem că nu-și poate permite, răspunse Nikola.
- Sunt o mulțime de tinere moștenitoare în căutarea unui soț, remarcă doamna Tancombe cu subînțeles.
Mai târziu, în aceeași după-amiază, îi mărturisi lui Nikola că Adelaide, fiica sa cea mare, primise deja o propunere de căsătorie. Venea din partea unui bărbat care nu avea altceva de oferit decât originea lui nobilă.
- Totuși, nu au existat titluri în familia lui, explică doamna Tancombe. Iar el avea 39 de ani, și am considerat că era mult prea bătrân pentru Adelaide.
- Mult prea bătrân, într-adevăr, încuviință Nikola. Și sper de asemenea că va găsi un bărbat pe care să-l și iubească.
Doamna Tancombe râse.
- Mama mea îmi spunea întotdeauna că dragostea vine după căsătorie; dar eu am avut noroc, m-am îndrăgostit de soțul meu de cum l-am văzut.
Privindu-l pe colonel, Nikola se gândi că acesta fusese cu siguranță un bărbat frumos în tinerețea lui.
Calitățile fizice reprezentau un atu al familiei Tancombe. Spre ghinionul lor, cele două fete semănau cu mama lor.
Banii doamnei Tancombe mobilaseră casa într-o manieră extravagantă. Tablourile însă aparțineau, de generații întregi, familiei colonelului. Nikola nu fu surprinsă când îl văzu pe Jimmy studiindu-le cu interes.
- Ce mult mă bucur că te interesează asemenea lucruri, îl auzi ea pe colonel spunându-i tânărului. Dintotdeauna mi-am dorit un fiu care să-mi poarte numele.
- Mă interesează în special portretele de familie, răspunse Jimmy, și văd că aveți o colecție întreagă de maeștri.
- Au aparținut străbunicului meu, zise colonelul. A cumpărat casa asta, îmi închipui, numai pentru că avea o grămadă de pereți!
Izbucni în râs.
- Oh, și a avut grijă să-i acopere! răspunse Jimmy.
Însoțit de colonel, porni să cutreiere cameră după cameră. Într-una din încăperi, se opri lângă o colecție de vase chinezești.
- Acestea de unde sunt? întrebă Jimmy.
- De la un alt văr, o rudă îndepărtată, dădu colonelul explicațiile de rigoare. I-a lăsat tatălui meu prin testament întreaga colecție, deși n-aș putea spune c-o găsesc prea atrăgătoare. Prefer tablourile.
- Și eu la fel, îl aprobă Jimmy.
Când se întoarseră la King`s Keep, îi arătă surorii lui 3 vase chinezești.
- Acesta e Ming, acesta Sung și ultimul e din dinastia Ch`ing, îi spuse el.
- Sunt... valoroase? întrebă ea.
- Sunt unice, neprețuite! răspunse Jimmy.
- Și le-ai... furat, murmură slab Nikola.
- De la cineva care nu le aprecia deloc. Așa încât, nu avea niciun drept să posede niște obiecte atât de splendide.
- Dar... Să presupunem că într-o zi colonelul... descoperă lipsa lor?
- Puțin probabil, răspunse Jimmy. Nu-l interesează decât tablourile și m-aș mira să aflu că s-a ostenit să numere vreodată vasele sau orice altceva din casă.
N-avea niciun rost să-i spună lui Jimmy că greșea.
A doua zi tânărul plecă la Londra. Se întoarse extaziat de prețul pe care îl obținuse pentru cele 3 vase chinezești din partea unui colecționar de ceramică orientală.
- Mi-a mărturisit că nici n-a visat vreodată să aibă norocul de a intra în posesia unor exemplare atât de perfecte, se lăudă Jimmy.
- Dar... nu o să le revândă? îl întrebă temătoare Nikola.
- Nu, din fericire, nu. Dorește să le păstreze pentru sine.
Nikola oftă ușurată. Se temuse că reclama despre vânzarea ceramicii chinezești ar fi putut să apară în ziare. Într-un astfel de caz, colonelul s-ar fi gândit probabil la propria sa colecție și ar fi întreprins o verificare atentă, cu consecințele de rigoare.
Stătu trează toată noaptea gândindu-se la vasele chinezești.
Spre sfârșitul anului, însă, ajunse să nu se mai mire deloc atunci când Jimmy venea să-i propună o nouă vizită la familia vreunei rude îndepărtate. O singură dată se întoarseră cu mâinile goale. Și asta pentru că Jimmy nu găsise nimic în casa respectivă care să merite furat.
Nikola se vedea nevoită a recunoaște că schimbările intervenite la King`s Keep transformaseră reședința într-o adevărată bijuterie. Străvechile cărămizi roz fuseseră șlefuite din nou. Picturile de pe uși și ferestre, restaurate. Apoi, una câte una, toate încăperile fură redecorate. Casa începea să capete strălucire, ca-n vremurile bune.
Dar Nikola își simțea inima tresărind de fiecare dată când auzea remarcile admirative ale vizitatorilor. Se temea că într-o zi cineva își va pune întrebarea cum de făcuseră față cheltuielilor de renovare.
În acea zi, ajungând acasă, era conștientă că Jimmy avea să se întoarcă în decurs de o oră.
Plecase la Londra să vândă un tablou. Îl șterpelise din ultima locuință pe care o vizitaseră. Aparținea unei rude îndepărtate, Lordul Mersey, care era văduv. Nu avea copii, dar era, după cum se exprimase Jimmy, foarte „reținut”. Aceasta însemna, Nikola știa prea bine, că Lordul refuzase cu vreo ocazie anume să-i împrumute bani fratelui ei.
Lordul Mersey fusese născut Tancombe. Devenise pair după o ilustră carieră de judecător.
Tabloul era destul de mare. Când îl cărase în dormitorul ei de cu seară, Nikola exclamase:
- Dar... nu poți să-l iei pe... ăsta! E așa de mare, că or să observe imediat dispariția lui!
- Provine din secolul al XVII-lea și e de Dughet. Artiștii francezi aparținând școlii italiene încep să aibă tot mai multă căutare, răspunse Jimmy pe un ton categoric.
- Unde l-ai găsit?
- În odaia servitorilor care e folosită numai atunci când sunt partide de vânătoare.
- Desigur că... servitorii vor observa că... lipsește? sugerase Nikola.
Jimmy zâmbise.
- Mă subestimezi, dragă surioară! L-am înlocuit cu o litografie pe care, sunt convins, servitorii o vor aprecia mult mai mult!
Nikola își ținuse respirația.
- E... de aceeași mărime?
- Aproape! Am găsit-o într-un hol de la etajul superior, unde nimeni n-o să-i simtă lipsa.
În timp ce vorbea, Jimmy ștergea delicat cu o cârpă rama tabloului.
- Pictura asta o să ne furnizeze draperii noi în sufragerie, spuse el, și salariul pentru încă un grădinar.
Vocea lui suna cu atâta certitudine, încât Nikola renunțase să-l mai contrazică.
Jimmy se purta ca un bărbat îndrăgostit. Ar fi făcut orice pentru King`s Keep.
Adusese tabloul în camera lui Nikola fiindcă bagajul ei era pe jumătate împachetat. Aveau să plece a doua zi dis de dimineață.
- Am atât de puține lucruri cu mine, că valetul ar băga imediat de seamă dacă aș purta acest tablou în valiza mea, zisese Jimmy.
- Nu-l pune în valiza mea! țipase Nikola.
Dar cu fratele ei, orice protest devenea inutil.
Jimmy deschisese valiza și vârâse tabloul sub rochiile pe care camerista le împăturise frumos deasupra altor lucruri.
- Acum, strânge-ți restul bagajelor și ai grijă să nu umble servitoarea prin lucrurile tale în caz că uiți ceva și trebuie să desfacă în ultimul moment.
Nikola nu reușise să închidă un ochi în noaptea aceea. Era atât de înspăimântată. Dar plecaseră fără să-i suspecteze cineva că duceau cu ei un tablou.
Jimmy dusese tabloul la Londra.
Nikola își zicea că n-avea niciun motiv să fie speriată. Totuși, tânjea să audă ce preț obținuse fratele ei pe obiectul furat.
Intrând în casă, auzi sunetul roților unei trăsuri la ușa din față. Nu-i dădu prilej lui Butters să deschidă. Bătrânul suferea de reumatism și de aceea se mișca destul de încet.
Deschise ea însăși ușa.
Jimmy păși afară din trăsura cu care călătorise.
Ea înțelese din expresia feței lui că totul era în regulă.
- Ai sosit! Ai sosit! Oh, Jimmy, mă bucur atâta să te văd! țipă Nikola.
El se aplecă s-o sărute pe obraz și îi spuse:
- Da, m-am întors și am câteva vești interesante pentru tine!
Intrară în casă.
Butters care venise târșindu-și picioarele de la bucătărie, îi luă bagajele.
Merseră în salonul a cărei fereastră dădea spre grădină.
- Ce s-a întâmplat? întrebă pe un ton conspirativ Nikola.
- S-au întâmplat multe, răspunse Jimmy. Am obținut 1000 de guinee pentru tablou!
Nikola simți că i se taie suflarea.
- Așa mult?!
- Ceea ce-i mai important, continuă fratele ei, am primit invitația de a-l vizita pe marchizul de Ridgmont și vom merge acolo vinerea viitoare.
- Marchizul de Ridgmont? repetă Nikola, gândindu-se că era prima oară când auzea acest nume.
- Este unul din cei mai mari colecționari de tablouri din țară, spuse Jimmy. El a cumpărat tabloul.
Nikola își împreună mâinile.
- Ești... absolut sigur, zise ea în șoaptă, că nu bănuiește nimic...
- Nu, bineînțeles că nu, răspunse Jimmy. De ce ar face-o? După cum ți-am spus, tabloul se afla în odaia servitorilor.
Nikola se înfioră ușor. Știuse de la început că Jimmy făcea o greșeală tratând cu colecționarii. Aceștia știau o mulțime de lucruri despre obiectele de artă și posesorii lor.
Îl auzise pe tatăl ei povestind adesea despre diverși prieteni care dețineau o anume piesă de valoare sau alta.
Unul colecționa mobilier francez. Strămoșul lui adusese o sumedenie de exemplare din Franța, după Revoluție.
Un altul era pasionat de argintărie. Participa la toate licitațiile din Londra.
De asemenea, păstra un catastif cu numele altor colecționari.
Atâta timp cât James fusese preocupat să obțină obiecte mici, cum erau miniaturile sau ceramica chinezească, Nikola îl știa mai mult sau mai puțin în siguranță.
Dar, odată amestecat printre experți, James risca enorm.
Ca și cum i-ar fi ghicit gândurile, fratele ei spuse imediat:
- Oh, nu-ți mai face griji! Simt cum vibrează aerul în jurul tău!
- Nu pot... nu mă pot abține! se plânse Nikola. Știi, dragul meu, că dacă intervine... cea mai măruntă... suspiciune... cum că ai fi... un hoț... chiar dacă nu ai ajunge la închisoare... ai fi ostracizat de toată lumea, inclusiv de... propria ta... familie...
- E ușor să fii cinstit și onorabil atunci când ești bogat, remarcă James, și cum eu am furat doar lucruri pe care proprietarii lor nu le apreciau cum se cuvine, nu mă simt deloc vinovat.
Nikola oftă. Înțelegea sentimentele fratelui ei și dragostea acestuia pentru King`s Keep. Însă oricât ar fi încercat el să se justifice, ceea ce făcea nu se putea numi altfel decât hoție.
- Acum, încetează cu văicărelile și ascultă ce am mai plănuit, rosti tăios Jimmy.
- Ascult... răspunse slab Nikola.
- Vom merge la Huntingfonshire să locuim într-una din cele mai frumoase și magnifice case din Anglia! Vom vedea picturi care depășesc prin valoarea tot ce există la National Gallery sau în orice alt muzeu.
- Marchizul te-a invitat? întrebă Nikola.
- Exact. După cum ziceam, a cumpărat tabloul semnat Dughet de la mine. I-am sugerat, în treacăt desigur, că aș mai putea avea și alte picturi care să-l intereseze.
- Te-a întrebat de unde îl ai?
- Nu, bineînțeles că nu, spuse Jimmy. I-am explicat că îmi aparține și că sunt nevoit să-l vând pentru a acoperi niște datorii.
Chicoti încântat de minciuna sa.
- A fost atât de curios când i-am descris King`s Keep, încât sunt convins că va dori curând să vină să vadă totul cu ochii lui.
- Și dacă vine, nu crezi că va înțelege că tabloul nu putea proveni de aici?
- De ce ar înțelege așa ceva? Puteam să păstrăm pictura în pod, și să expunem doar tablourile familiei, nu? Te asigur că va cumpăra orice alt obiect de același calibru la un preț la fel de piperat.
Jimmy radia de bucurie gândindu-se la cecul impresionant cu care se întorsese de la Londra.
Nikola nu putea face nimic ca să-i tempereze entuziasmul. Știa doar că era îngrijorată.
Atât de îngrijorată încât teama ei căpătase proporțiile unui presentiment.
Problema era că, oricât de genial apăra marchizul de Ridgmont în viziunea lui Jimmy, ei acest necunoscut nu-i inspira încredere câtuși de puțin. Era ceva sinistru în persoana lui.
- Îmi... imaginez numai, încercă ea să se încurajeze singură.
Dar sentimentul rămase prezent în inima ei și Nikola se cutremură speriată.
CAPITOLUL 2
Nikola aranja câteva flori când fratele ei intră în cameră.
- Plecăm mâine, spuse el, să stăm din nou cu mătușa Alice.
- Cu mătușa Alice?!
Nikola îl privi uluită.
- Asta am zis, răspunse Jimmy.
- Dar abia am fost acolo și știi prea bine cât ți-a displăcut lipsa de confort și mâncarea ei.
- N-am să-ți las 3 șanse să ghicești de ce mergem acolo, spuse Jimmy.
Nikola tresări.
- Oh, nu, Jimmy! țipă ea. Nu se poate... să-i mai iei... din tablouri!
- Îmi trebuie ceva pentru vineri, răspunse el. I-am promis marchizului.
Nikola lăsă jos florile. Veni spre tânărul care stătea rezemat cu nonșalanță de colțul șemineului.
- Uite ce-i, Jimmy! zise ea. Nu putem... continua în felul... acesta!
- Nu putem continua nimic fără bani, răspunse el. Am comandat deja draperiile și scaunele. În curând vom rămâne fără un sfanț în bancă.
- Putem să trăim și fără draperii noi, zise Nikola cu glas întretăiat.
Știa că nu avea niciun rost să se certe cu fratele ei. Jimmy ar fi fost în stare să fure și coroana regală, numai să salveze King`s Keep. Se gândi cu disperare că se afundau împreună tot mai mult în păcat.
- Vreau să mă ajuți, spuse Jimmy hotărât, și vreau să-i cumpărăm mătușii Alice un cadou.
- Cred că va fi foarte mirată, răspunse Nikola.
- Trebuia să mă fi gândit la asta încă de data trecută când am fost acolo, continuă Jimmy cu un aer visător. În est, toată lumea merge în vizită aducând un cadou gazdelor.
- Dar noi nu suntem în est! Deși, recunosc că e un obicei drăguț.
Nikola cercetă chipul fratelui ei. Se întreba dacă avea vreun sens să încerce a-l sili să se răzgândească. Ar fi vrut să cadă în genunchi dinaintea lui și să-l roage să nu mai fure nimic din casa aia urâtă și deprimantă. Cu toate acestea, știa că el n-ar fi ascultat-o.
Așa că, după câteva clipe de gândire răspunse:
- Nu-mi pot închipui ce anume i-ar face plăcere mătușii Alice. Casa ei e plină de „comori” cum spuneai tu.
- Nu mă gândeam la tablouri sau tabachere, zise Jimmy. Ci la un câine.
- Un câine?! exclamă Nikola. Cred c-ar înnebunit! Un câine cere mâncare și ar băga-o la cheltuială pe mătușa noastră.
- Atunci ce propui?
În glumă, Nikola răspunse.
- Bessie are 3 pisoi în bucătărie, de care ar dori să scape.
- Pisoi! strigă Jimmy. Ce idee grozavă!
- Mă îndoiesc că mătușa Alice va fi de aceeași părere, cu toate că sunt niște pisoi excepțional de simpatici.
Jimmy traversă sufrageria și holul, îndreptându-se spre bucătărie.
După ce fratele ei ieși din cameră, Nikola se prăbuși pe un fotoliu.
- Ce am să mă fac? se întreba ea. Știu că e o greșeală, dar atâta vreme cât King`s Keep e în joc, nici un regiment de soldați n-ar putea să-l oprească!
Simțurile ei se răzvrăteau în fața ideii de a accepta din nou ospitalitatea mătușii Alice. Cu atât mai mult, se împotriveau tentativei de a fura iar din casa bătrânei.
Nikola se întreba disperată dacă nu există vreo modalitate prin care să oprească această crimă.
Jimmy reveni în cameră. Ținea în brațe un ghemotoc mic de puf alb. Nikola nu-și putu reține un zâmbet.
- Sunt într-adevăr foarte drăguți! spuse ea. Și, oricum, nu-i putem păstra pe toți 3.
- Acesta merge cu noi la mătușa Alice.
- Sunt convinsă că o să-l refuze.
- Atunci îl luăm a doua zi, când ne întoarcem acasă, răspunse Jimmy.
Fraza aceasta menționa implict că la înapoiere, aveau să aducă și alte lucruri cu ei, pe lângă pisoiul respins.
Nikola se afundă în tăcere.
Fratele ei puse pisoiul pe masă. Acesta alerga de la un capăt la altul și arăta nespus de drăgălaș.
- Sunt gata să pariez cu tine că, de îndată ce-l va vedea pe Bulgăre de nea - așa l-am botezat - mătușa Alice se va îndrăgosti imediat de el.
- Pretinzi un miracol, răspunse Nikola.
Totodată, însă, îi veni să râdă de gluma năstrușnică a lui Jimmy.
James și Nikola porniră la drum cu noaptea în cap. Bulgăre de nea fu așezat într-un coș pe care Nikola îl tapetă cu o bucată veche de satin roz. De asemenea, legase câteva funde de satin în jurul capacului. Părea un cadou atrăgător.
Călătoriră printre aleile prăfuite de care se despărțiseră cu doar puțin timp în urmă.
Nikola regreta din toată inima că lui Jimmy îi fusese dat să afle cât de mare era colecția unchiului lor.
După câteva ore de mers, îl întrebă:
- Ce te faci dacă mătușa Alice îți va spune că a observat lipsa tabloului și a miniaturilor?
- Dacă vrei să știi adevărul, răspunse Jimmy, dar fiind că era prima oară când mă încumetam să fur ceva, am fost extrem de dobitoc.
- În ce sens? întrebă Nikola.
- Ar fi trebuit să iau mai multe lucruri, ceea ce ne-ar fi scutit de o a doua vizită. De data asta, intenționez să fiu mai deștept.
Tonul acestor cuvinte o înfioră pe Nikola. Știa că fratele ei plănuia să umple valiza încăpătoare în care o silise pe ea să-și împacheteze lucrurile.
- E prea mare pentru o singură noapte, protestă ea.
El nici nu se ostenise să-i răspundă. În consecință, Nikola inclusese câteva jupoane apretate de care de altfel nici nu avea nevoie. Acestea puteau fi presate ulterior pentru a face loc tablourilor. Exista și pericolul ca subreta să se mire la vederea unui geamantan atât de mare conținând mai nimic.
Lui Nikola îi plăcuse dintotdeauna să călătorească împreună cu fratele ei. Dacă obiectul acestei plimbări ar fi fost altul, Nikola s-ar fi bucurat de priveliște. Florile primăvăratice și tufișurile înverzite erau de-a dreptul încântătoare.
Dar, din păcate, cu fiecare minut care trecea, se apropiau tot mai mult de domeniul mătușii lor. De aceea, Nikola se zbuciuma pradă temerilor. Era convinsă că lady Hartley avea să se arate suspicioasă, deoarece vizita lor intervenea într-un răstimp atât de scurt.
Ca de obicei, Jimmy se hotărâse să acționeze după cum îl tăia capul și după propria lui voie. Nici nu-i dăduse mătușii prilejul de a le aduce la cunoștință că nu era dispusă să-i primească.
Nikola descoperise că fratele său îi scrisese acesteia o scrisoare foarte scurtă prin care o înștiința că era nerăbdător s-o vadă, și că în cursul unei călătorii pe care el urma s-o facă împreună cu sora lui, spera să poată înnopta din nou la locuința ei. Dorea în felul acesta, mai scria el să dea răgaz cailor să se odihnească.
Ajunseră dinaintea casei.
Arăta, gândi Nikola, chiar mai urâtă decât ultima oară. Un rândaș cu mutră ursuză aștepta la intrare.
Nikola se gândi că acesta, ca și ceilalți servitori îi blestema probabil pe ea și pe fratele ei din cauza muncii suplimentare pe care o presupunea venirea lor.
Jimmy însă se comporta agreabil cu toată lumea. Îl salută pe rândaș de parcă ar fi fost vechi prieteni. Îi spuse lacheului cu redingota ponosită că era fericit să-l revadă. Îi zâmbi majordomului. Apoi intrară în camera de zi, unde lady Hartley trona ca de obicei în fotoliul ei.
Nikola se gândi că mătușa lor avea un aer cât se poate de neprimitor.
- Bună seara, mătușă Alice! exclamă Jimmy pe cel mai exuberant ton. E o adevărată încântare să te revăd!
- Sunt foarte curioasă în ceea ce privește motivul care te-a adus aici, zise sever lady Hartley.
- Răspunsul e foarte simplu, răspunse Jimmy. Ți-am adus un cadou.
În timp ce vorbea, depuse pe covor, la picioarele ei, coșul în care se afla Bulgăre de nea.
- Un cadou....? începu lady Hartley.
Apoi se uită la coș și întrebă.
- Ce este?
- Un pisoiaș pe care îl cheamă Bulgăre de nea, răspunse Jimmy. După ce am plecat ultima oară, mi-am dat seama că era singurul lucru care lipsea din casă.
- Dar mie nu-mi plac animalele! zise categoric lady Hartley.
Apoi privirea i se îndreptă spre coș.
Bulgăre de nea dormise în tihnă tot timpul cât durase deplasarea. Acum săltase capacul și stătea cu lăbuțele sprijinite de marginea coșului. Era nespus de drăgălaș, cu blănița albă pe fondul roz al coșului.
Nici Jimmy și nici Nikola nu spuseră nimic.
După un moment de tăcere, lady Hartley remarcă.
- E un pisoi simpatic. N-am mai văzut niciodată unul complet alb.
- E unic, zise Jimmy, și acesta este motivul pentru care ți l-am adus dumitale, mătușă Alice!
- Aș considera că, totuși... începu lady Hartley.
Înainte de a-și termina fraza însă, Jimmy luă pisoiul din coș și i-l plasă în poală.
Ca și cum nu s-ar fi putut abține, lady Hartley întinse mâinile pentru a împiedica pisoiul să alunece la vale. Iar când acesta începu să toarcă mătușa vorbi de parcă cineva i-ar fi smuls cuvintele cu cleștele.
- E într-adevăr o creatură foarte nostimă.
- Așa m-am gândit și eu, spuse Jimmy satisfăcut. Îți va ține companie de acum înainte, mătușă Alice.
Nikola era convinsă că bătrâna va răspunde că n-avea nevoie de nicio companie. Apoi realiză că mătușa Alice nici nu asculta. Se uita la Bulgăre de nea cu o expresie pe care Nikola n-o mai văzuse niciodată în ochii ei.
Jimmy îi aruncă o privire semnificativă.
Era inutil! Jimmy avea întotdeauna dreptate și încă o dată obținuse ceea ce dorea făcând precum îl tăia capul.
Valetul intră aducând porția minusculă de sherry. După aceea, urcară în camerele lor ca să-și schimbe hainele.
La acea oră, se dovedise deja că lady Hartley era complet captivată de noua achiziție a proprietății ei.
- Ți-am spus doar! zise Jimmy când ajunseră în dormitoare.
Nikola îi răspunse printr-o grimasă, dar în sinea sa se simțea oarecum mai mulțumită. Măcar de data asta „dăruiseră” și ei ceva, ceea ce însemna mai mult decât simplu fapt de „a lua”.
În noaptea aceea, Jimmy veni în camera surorii lui cărând două tablouri.
Nikola abia ațipise. Ghicise că fratele ei avea să viziteze iar odăile închise. Așa că luase lumânările atunci când se urcase în pat.
Nikola răsuflă ușurată văzând că tablourile nu erau prea mari.
Jimmy așeză una din pânze pe pat.
- Se numește „Cuplu tânăr”, șopti el. E de Van Leyden.
Pictura nu era câtuși de puțin atrăgătoare, constată Nikola. Îl auzise pe tatăl său pomenind numele lui Van Leyden. Era aproape sigură că fusese unul din elevii sau admiratorii lui Durer.
Nu zise nimic, iar Jimmy îi arătă cel de al doilea tablou.
- Acesta e de Mabuse, continuă el, un pictor flamand.
Era un portret bine conturat reprezentând o fată destul de urâțică.
Dar Nikola observă că rochia acesteia era pictată cu minuțiozitate în culori strălucitoare. La fel și boneta, dată spre spate, care îi înconjura ca o aureolă părul.
Jimmy păru enervat de lipsa ei de entuziasm și, întorcându-i spatele ieși din cameră.
Lăsase tablourile pe patul ei.
Timp de câteva secunde, lui Nikola nu-i veni să creadă că fratele ei plecase. Apoi se gândi că, întrucât nu-i urase noapte bună când o părăsise, avea să se reîntoarcă.
- Sigur, spuse ea, în niciun caz nu s-a dus să mai aducă și altele.
Se sculă din pat și puse cele două tablouri pe fundul valizei. Apoi începu să-și împăturească hainele pe care camerista le atârnase în dulap.
Nu trecu mult, și Jimmy își făcu iar apariția.
- Doar n-ai... luat și altele? îl întrebă ea în șoaptă.
Era o întrebare stupidă.
Tânărul cărase cu sine un tablou care de la prima vedere, îi păru mult prea mare lui Nikola. El îl așeză pe pat. La lumina lumânărilor, Nikola observă că pictura era într-adevăr foarte atrăgătoare.
- Se numește „Fecioara în grădina cu trandafiri”, spuse Jimmy, și este de Lochner. Marchizul n-o să-și mai încapă în piele de bucurie când o va vedea.
- Dar e... e prea mare! se plânse Nikola.
- O să intre în geamantanul tău, răspunse Jimmy. De fapt, n-are decât 20 de inci înălțime, dar nu pot să las rama aici.
- Nu, nu... sigur... că nu, se bâlbâi Nikola.
Se gândi că mătușa lor ar fi intrat la bănuieli dacă ar fi descoperit în casă o ramă fără pictură.
Jimmy se apropie de valiza ei. Scoase dinăuntru toate lucrurile. Apoi luă cele două tablouri pe care ea le ascunsese pe fundul valizei.
O clipă, Nikola scăpă din vedere activitatea lui. Se gândea cât de frumoasă era pictura. I-ar fi plăcut s-o păstreze pentru ea. Fecioara cu pruncul Isus în brațe stătea pe un tron. Purta o mantie foarte amplă, din mătase, care se prelungea în falduri până la pământ. Pe fundal se zăreau câțiva îngeri înaripați. Doi dintre aceștia împodobeau colțurile superioare ale tabloului. Compoziția era absolut încântătoare și executată perfect.
Nikola înțelegea de ce Jimmy nu se putuse abține s-o ia cu el. Totuși i se părea imposibil ca să poată pierde cineva o asemenea comoară fără a băga de seamă.
- Știam că are să-ți placă, îi spuse Jimmy venind lângă ea.
- Sunt sigură că... e periculos să... o furi! răspunse Nikola.
- Mă îndoiesc că mătușa Alice are habar de existența acestui tablou răspunse el. Vezi și tu ce gros e stratul de praf de pe ramă.
Ridică tabloul în timp ce vorbea. Apoi îl purtă în brațe până la valiză și îl depuse cu grijă înăuntru. Cu o îndemânare neobișnuită pentru un bărbat, împături câteva din rochiile ei și le așternu deasupra.
Nikola ședea pe pat îmbrăcată în cămașa de noaptea.
Când fratele ei termină, își dădu seama, după expresia de pe chipul lui, că acesta era foarte mulțumit de ceea ce făcuse.
Jimmy se așeză lângă ea.
- Scoală-te devreme, îi ordonă el, și împachetează toate celelalte lucruri pentru plecare.
Cum Nikola nu zicea nimic, el adăugă:
- Leagă curelele și asigură-te că n-ai lăsat nimic pe afară, așa încât să nu-i oferi niciun motiv cameristei să-ți mai deschidă valiza.
Jimmy găsea se cuviință să-i dea ordine ca unui proaspăt recrut, observă Nikola în sinea sa.
Înțelese că el se temea să nu rateze o șansă atât de importantă pentru King`s Keep.
- Bine, Jimmy, răspunse ea în șoaptă. Am să fac așa cum spui.
El zâmbi și o sărută pe frunte.
- Ești o fată bună. Somn ușor!
Apoi porni spre ușă. Ezită un moment, ținând cont de eventualitatea că s-ar fi putut afla cineva pe coridor.
Curând, Nikola îl auzi intrând în camera lui. Se ridică din pat și se duse la valiză. Împachetă toate obiectele personale, lăsând afară numai rochia pe care avea s-o poarte a doua zi și cămașa de noaptea de pe ea. Deasupra, așeză jupoanele apretate. Capacul valizei avea să le preseze, potrivit planului. Știa că Jimmy rostise adevărul. Camerista s-ar fi mirat nespus să vadă cât de plină era valiza la plecare, după ce la venire fusese goală.
Revenind în pat, Nikola nu reuși să adoarmă. Se gândea întruna ce păcat înfăptuiau furând un lucru atât de frumos precum „Fecioara din grădina de trandafiri”. Era o pictură foarte spiritualizată. Când o privea, Nikola simțea parcă o vibrație degajându-se în direcția sa.
Credea că sentimentul acesta izvora din credința turnată în fibrele pânzei de sufletele acelora care o veneraseră de-a lungul secolelor. Tabloul devenise sfânt, de aceea era capabil să-i binecuvânteze pe cei ce se rugau Fecioarei.
Deși tabloul era ascuns în valiză, Nikola se pomeni rugându-se la însăși Fecioara. O ruga pe Ea să-l ajute pe fratele său Jimmy și să împiedice ca faptele acestuia să fie vreodată dezvăluite. Se ruga cu înfocare.
Nikola nu reușea să-și alunge gândul că într-o zi toate fărădelegile lor vor ieși la iveală.
Ce puteau face în continuare? Să o viziteze iar și iar pe mătușa Alice, furându-i de fiecare dată mai multe tablouri? Apoi să se îndrepte spre lordul Mersey și spre toate celelalte rude ale lor care dețineau tablouri de valoare?
- Ajută-ne... Ajută-ne, se ruga Nikola.
Se gândi că Maica Domnului cu Pruncul Sfânt în brațe o auzise.
Nikola era trează și îmbrăcată la ora când sosi camerista s-o anunțe că micul dejun era gata.
- V-ați trezit devreme, domnișoară! remarcă aceasta.
- Avem un drum lung de făcut, răspunse Nikola, și acasă ne așteaptă o grămadă de treburi.
Camerista zâmbi.
- Nicio grijă, treburile așteaptă, zise ea. Așa se-ntâmplă mereu, pleci la drum, și când te-ntorci, găsești casa mai plină de cum ai lăsat-o.
- Adevărat, încuviință Nikola.
Își roti privirea prin încăpere pentru a se asigura că nu uitase nimic.
Curelele de la valiză erau fixate zdravăn, după cum ordonase Jimmy.
Coborî scara pentru a merge la micul dejun. Mătușa Alice se afla deja acolo. Îl hrănea pe Bulgăre de nea cu lapte dintr-o farfurioară.
- A dormit cu mine în pat azi-noapte, îi spuse ea lui Nikola, și nu m-a trezit deloc!
Vorbea cu vocea unei mame care își urmărește copilul parcurgând un stadiu de dezvoltare.
- Știam eu că-ți aduc exact ceea ce-ți lipsește, zise Jimmy satisfăcut. O să te scape și de șoareci.
- Va trebui să mai crească puțin, mai întâi, răspunse lady Hartley.
Și, pentru prima oară de când o știa, Nikola o auzi râzând cu spontaneitate.
Se gândi că Jimmy o ajutase cu siguranță pe mătușa Alice să devină mai fericită decât fusese.
Lumea ar fi zis că schimbul era derizoriu.
Un pisoi a cărui valoare era practic nulă, pentru 3 capodopere de bună seamă neprețuite.
Dar Nikola își spuse că nimeni nu putea pune preț pe fericire.
- Acum, nu uita un lucru, mătușă Alice, îi spuse Jimmy în timp ce se îndreptau spre ieșire. Bulgăre de nea va trebui să mănânce pește cât e mic, iar când se face mai mărișor, poți să-i dai carne de pui.
- Da, desigur, zise lady Hartley, și mă bucur că mi-ai amintit.
- Are nevoie de o masă dimineața, și o masă seara, continuă Jimmy, și să știi că niciodată n-am considerat carnea de iepure propice pentru un pisoi mic.
Lady Hartley îi sorbea fiecare cuvânt.
În trăsură, Nikola îl întrebă:
- Cum se face că știi atâtea lucruri despre pisici?
- Îmi fac temele ca orice elev silitor. Și am întrebat-o pe Bessie ce-i dă pisicii noastre, atunci când am plecat.
- Trebuie să recunosc că n-am văzut-o niciodată pe mătușa Alice cu o față atât de umană și de fericită, zise Nikola.
- Am și eu calitățile mele, răspunse Jimmy.
Când ajunseră acasă, Jimmy curăță tablourile cât putu de bine. Învățase cum să facă lucrul acesta de la unul din marii experți din Londra.
Nikola nu încetase să admire „Fecioara în grădina de trandafiri”. Știa că peste două zile, Jimmy avea s-o ia cu el. Apoi, n-avea s-o mai vadă niciodată. Pictura părea să-i vorbească. Nikola avea sentimentul că, pe lângă faptul de a-i fi ascultat rugăciunile, Fecioara o binecuvânta.
- Mi-ar fi plăcut să putem păstra tabloul, îi spuse ea visătoare lui Jimmy.
- Și mie, recunoscu el.
Nikola șovăi. Apoi zise:
- Nu crezi că am putea să-l schimbăm cu unul mai puțin frumos din casă? Sau cu unul mai puțin valoros?
Jimmy strânse buzele cu încăpățânare.
- Am furat tabloul ăsta ca să salvăm King`s Keep, zise el. Dacă l-aș păstra pentru mine și pentru plăcerea noastră, aș simți că-mi trădez cauza!
Nikola râse încetișor.
- Mda, într-un fel înțeleg principiile tale oarecum sucite.
Jimmy nu răspunse și ea adăugă:
- Dacă aș avea destui bani, aș cumpăra tabloul de la tine.
- Asta o va face marchizul de Ridgmont! răspunse Jimmy.
Nikola știa că urmau să parcurgă o cale lungă până la locuința marchizului de Huntingdonshire. Ar fi putut călători o parte din drum cu trenul. Dar în acest caz, le-ar fi fost mai greu să transporte tablourile.
Din fericire, cei 2 cai înhămați la trăsura lor erau tineri și puternici. Puteau face față călătoriei, cu condiția să fie lăsați să se odihnească după aceea.
Joi, exact cu o zi înainte de plecare, Jimmy îi spuse:
- Mă tem că am uitat să-ți sugerez să-ți cumperi o rochie nouă.
- O rochie nouă? repetă uluită Nikola.
- Păi, marchizul fiind unul din cei mai bogați oameni din Anglia își poate permite să arate foarte spilcuit.
Nikola se uită consternată la fratele ei.
- Vrei să spui că... marchizul este... tânăr, și ar putea da un... bal?
- Bănuiesc că are 33-34 de ani, răspunse Jimmy, și n-ar fi exclus să dorească a da o petrecere în cinstea prietenilor săi.
- Am... am crezut că e... bătrân... ca lordul Mersey.
Era o prostie să gândească astfel, realiză Nikola, dar nu se așteptase ca un bărbat tânăr să fie colecționar de tablouri.
Nici nu-i trecuse prin minte că nu aveau să fie doar ei singuri cu marchizul. Își închipuise o întâlnire aidoma celei din casa lordul Mersey. Sau, cel mult, un cerc de familie.
- Ar fi mai bine să rămân acasă, zise ea repede.
Jimmy se holbă la ea.
- Nu fi ridicolă! Cum am să mă descurc fără tine?
- Nu văd de ce nu te-ai descurca. Doar n-ai de gând să furi și din casa marchizului. Vrei numai să-i vinzi ceva!
- Știu asta, zise Jimmy, dar aș dori să fii acolo și să faci o mutră tristă când eu voi spune că suntem nevoiți să vindem tablourile. Marchizul nu va rămâne nepăsător la farmecele tale, și din delicatețe, se va abține să pună prea multe întrebări!
Nikola se uită mirată la fratele ei.
- Niciodată nu ai fost atât de precaut!
- Marchizul de Ridgmont e o persoană mai deosebită. Nu seamănă cu niciunul din cei pe care i-am vizitat până acum, răspunse Jimmy.
Apoi adăugă în glumă.
- Am văzut cum te privea bătrânul Mersey, așa boșorog cum e. Nu încape nicio îndoială că te compara cu toate Afroditele din picturile lui și se gândea că ești tot atât de atrăgătoare ca oricare din ele.
Nikola râse.
- Acum îți bați joc de toată povestea! Pe de altă parte, n-am nimic nou să pun pe mine.
- Și îmi închipui că e deja prea târziu să mai cumperi ceva, reflectă Jimmy.
- Doar dacă îmi cresc aripi ca să zbor până la Londra, răspunse Nikola, sau dacă vreuna din stafiile care bântuie prin castelul ăsta va face o vrajă!
Jimmy ridică din umeri.
- Foarte bine, va trebui să te accepte așa cum ești, dar e păcat că nu mi-am dat seama mai înainte.
Nikola era de aceeași părere. Dar arareori se întâmplase să-i ceară fratelui ei o favoare personală.
Știa că acesta ar fi considerat că Nikola cheltuiește bani prețioși, bani necesari pentru întreținerea reședinței King`s Keep.
Acum Nikola se duse în dormitorul ei pentru a-și verifica garderoba. Observă imediat cât era de inadecvată.
Deoarece nu-și permiteau nicio extravaganță, Nikola își croia singură rochiile. Era foarte pricepută, dar materialele erau în genere ieftine. N-ar fi putut concura, desigur, nici pe departe cu Frederick Worth. Citise despre el și despre ceilalți mari creatori de modă în „Revista pentru doamne”.
- Ce să fac? se întrebă ea deznădăjduită.
Vorbea încet, aproape în șoaptă în timp ce se frământa de la un capăt la altul al încăperii. Vedea rochia elegantă cu fusta vaporoasă purtată de „Fecioara din grădina cu trandafiri”.
Întrebarea ajunse să se transforme în rugăciune. Era convinsă că Fecioara înțelegea cât de important era ca ea, Nikola, să-l ajute pe fratele ei.
Deodată se gândi la draperiile atârnate de o parte și de alta a paturilor.
Mama ei le alesese cu mulți ani în urmă. Erau din mătase naturală, în aceeași nuanță de turcoaz precum scarabeul pe care Nikola îl văzuse cândva în Egipt.
- A fost considerată dintotdeauna o culoare norocoasă în est, spunea mama ei, și cum tatăl vostru a ornat camera cu cele mai exotice tablouri, m-am gândit că ar fi potrivită.
Era o cameră pe care o foloseau pentru oaspeții speciali.
În cele din urmă, rămăsese goală doar pentru că Jimmy nu reușise să invite nicio persoană cât de cât importantă care să-i viziteze.
Nikola știa că dintr-o singură draperie ar fi ieșit o fustă minunată. Din cealaltă și-ar fi putut confecționa un corsaj și o mantie absolut splendide.
Întrebarea era însă: avea timp?
..........................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu