Mărul, Elena Bejenaru

 Mărul este rotunjor,

Roșu, verde, gălbior.

Parcă-i minge, dar nu sare

Și codiță mică are.

Parfumat, dar și gustos,

El mă face sănătos. 

Omule, Tudor Arghezi

O lăcomie crâncenă,nebună.
Adună,omule, adună,
Căznește-te, fură, surpă și omoară.
Îți trebuiesc putere și comoară.
Îți trebuiesc palate și veșminte
Să-ți zacă-n ele hoit și oseminte.
Morminte, omule, morminte.

Avidă, mâna ta se strânge,
Storci aur și se scurge sânge.
Nădejde, sânge, har, ca un burete,
Le soarbe aurul cu sete
Și-n beciul tău zidit înghiață
Neprihănita oamenilor viață,
Avântul, bucuria, puse bine
De stârvul tău, păstrate pentru tine.

Îmi e rușine, omule, îmi e rușine.

Primăvară, unde ești? de Violina Tihon

 

Primăvară, unde ești?

Poți te rog să te grăbești?

Norii nu mai vor să plece,

Vântul ține vremea rece,

 

Fulgii zici că s-au vorbit

Să mai tragă-un pic de timp,

Și încet, a lene parcă

Totu-n jur în alb îmbracă.

Tâlharul pedepsit, Tudor Arghezi

 Într-o zi, prin asfinţit,

Şoaricele a-ndrăznit

Să se creadă în putere

A prăda stupul de miere.

El intrase pe furiş,

Strecurat pe urdiniş,

Se gândea că o albină-i

Slabă, mică şi puţină,

Pe când el, hoţ şi borfaş,

Lângă ea-i un uriaş.

Nu ştiuse că nerodul
Va da ochii cu norodul
Şi-şi pusese-n cap minciuna
Că dă-n stup de câte una.

Roiul, cum de l-a zărit
C-a intrat, l-a copleşit.
Socoteală să-i mai ceară
Nu! L-au îmbrăcat cu ceară,
De la bot până la coadă
Tăbărâte mii, grămadă,
Şi l-au strâns cu meşteşug,
Încuiat ca-ntr-un coşciug.

Nu ajunge, vream să zic,

Să fii mare cu cel mic,

Că puterea se adună

Din toţi micii împreună.

Gramatica și medicul, George Coșbuc

 Odată îmi trimise un medic renumit

Pe fiu-său la şcoală pe două luni, cu dorul

Să fac din el gramatic şi retor, căci feciorul

Isteţ era la vorbă şi gând, un îndrăcit,

Da-n lună cu piciorul.
În şcoală eu, fireşte, voind să-l introduc
În taină de gramatici, încep cu poezia;
Iau versul Iliadei: Să-mi cânţi, muză mânia,

Căci ea pe mulţi trimite la iad, apoi apuc
Să-i spun ce-i prozodia.
Deseară, când băiatul se duce la părinţi,
El spune ce-i prin şcoală şi prinde să recite:

Să-mi cânţi, muză mânia, căci ea pe mulţi trimite
La iad; vestitul doctor a prins să crâşte-n dinţi
Ca cei scoşi din sărite.
Atâta i-a fost şcoala băiatului; de-atunci

El n-a venit la mine, căci tată-său pesemne
Ţinea c-aceste versuri sunt oarecum nedemne
De-un doctor; dar în fine dai versuri unor prunci
Ca versul să-i îndemne.

Trecură zile multe, şi-odată mă-ntâlnesc
Cu doctorul pe stradă; făţiş venind spre mine,
El râde, mă salută, poftindu-mi bani şi bine,
Eu re salut, şi dânsul cu glasul prietenesc

Mi-a zis şoptind în fine:
Mulţam de osteneală! Tu vrei să-nveţi pe fiu
În ce mod se trimite la iad? Să plătesc taxă
La şcoală? Dar acasă nu pot să-i dau eu praxă?

Pe mulţi trimit, amice, la iad! Deşi nu ştiu
Nici boabă de sintaxă!

Vine, vine iarăși iarna, Elena Farago

 Vine, vine iarăşi iarna,

Ninge-afară, ninge.

Mulţi copii afară sunt,

Laudă colinde.

Doar bunica stă în casă,

Spune o poveste.

Despre marele Iisus,

Spune o poveste.

Să nu.... , Eugen Jebeleanu

Să nu te bucuri, nu, prea mult
de Viață, de acest tumult
care te face să-ți închipui
că nu-i tot una cu nisipu-i
să nu-ți închipui... Căci așa e:
ea face dintr-o vâlvătaie
cenușă; din cenușă - vânt
și din ce-i vânt face-o odaie
fără pereți, fără cuvânt.

Unde-s ochelarii?, Otilia Cazimir

 Bunicuţa-i supărată,

Că de-un ceas întreg tot cată:

Cată-ncolo, cată-ncoace,

Ochelarii nu-s şi pace!

I-a cătat pe sub saltele,
Şi-n papuci, şi-n ciuboţele,
Pe sub perne, pe sub oale,
Pân’ n-a mai putut de şale!

A mai stat, a mai oftat,
Iar s-a pus pe căutat!
Stă şi-aprinde-o lumânare:
Unde să-i mai cate, oare?

Nu-s în raft, nu-s în cutie,
Poate-or fi-n bucătărie…
Răscoleşte pe subt scară
Şi pe poliţă-n cămară,

În cuptor, pe soba sus,
Ochelarii nu-s şi nu-s!
Să nu fie cu bănat,
Cine, oare, i-a furat?

Când să-i cate şi prin tindă,
Dă cu ochii de oglindă,
Şi ce vede, ce nu vede,
Parcă nici nu-i vine a crede:

Ochelarii, poznă mare!
Îi stăteau pe nas călare…
Îi cătase-n cui, sub pat,
Dar pe nas nu i-a cătat.

Şi de nu-i vedea-n oglindă,
I-ar căta şi-acum prin tindă!

De pe-o „bună dimineața”, Otilia Cazimir

 De pe-o „bună dimineaţă”

Cu tulpină de cârcel,

A sărit un gândăcel

Cu mustăţile de aţă.

Alţi gândaci, mărunţi şi roşii,

Care-şi poartă fiecare

Ochelarii pe spinare,

Dorm la soare, somnoroşii!

Iar pe-un fir de păpădie,

Ce se-nalţă, drept, din iarbă,

Suie-un cărăbuş cu barbă,

În hăinuţă aurie.

Suie, mândru şi grăbit,

Să vestească-n lumea mare:

- Preacinstită adunare,

Primăvara a sosit!

Micul vânător, Elena Farago

 Spunea Mihnea către câine:

- „Tare sunt voios, măi Pik!
Uite-ţi dau un os şi pâine,
C-am să merg cu tata mâine
Şi cu tine merg, măi Pik,
Nu-mi mai trebuie nimic;
Am o puşcă-adevărată,
Am şi sac de vânător,
De s-ar face „mâine” odată
Să-mi văd puşca încărcată
Şi să vad şi eu cum mor
Păsărelele din zbor…
Va muri vreuna oare
Când oi da cu puşca? Dar
Am să stau să vad cum moare?
Că eu plâng, măi Pik, şi-mi pare
C-am să plâng şi-acuma chiar.
Plâng, dar mama-i vinovată
Că tot spune că-i păcat,
Ce, nu ştii? a plâns odată
Pentru-o pasăre-mpuşcată
Şi pe tata l-a certat.
Că spunea că nu-i păcat…
Dacă spune tata, poate
Că-i aşa cum spune, dar
Bine-ar fi, măi Pik, de toate
Păsărelele-mpuşcate
Ar putea să-nvie iar…
Dar atunci la ce-ar fi bune
Gloanţe şi alici şi puşti
Dacă-n sac nu ai ce pune
Când te-ntorci? atuncea, spune,
Pentru ce să mai împuşti?
Şi cum mergi cu sacu-n spate
De n-ai gând să-mpuşti nimic,
Şi ce sac mai am eu, frate,
Şi ce haine încheiate
Cu butoni ce nu se stric’
Că-s de corn de cerb, măi Pik.
Ai să vezi tu mâini ce bine
Îmi stă mie vânător,
Merg cu tata şi cu tine
Şi-au să spuie toţi de mine:
- „Ce mai pui de vânător!”
Pui de vânător, vezi bine,
Dar cu mila ce mă fac?
Când mi-o spune tata - „Ţine
Puşca drept, şi trage bine!”
Ce mă fac, măi Pik, ce fac
Când va face puşca PAC,
Şi-oi vedea eu păsărele
Moarte din pricina mea?
Am să plâng mai rău ca ele…
Doamne, zău, ce de belele,
Vai de bucuria mea!
Dar de-aş spune tatei oare
Că pân’ mă deprind, aş vrea
Să merg doar la vânătoare
Şi să-mi fac o ţintă mare
Colo-n câmp să trag în ea?
Ce crezi tu, mă Pik, ar vrea?
Şi să-l rog să-mi dea şi mie
Să aduc ceva vânat?
Uite-aşa, halal să-mi fie!
Cine ar putea să ştie
Că nu eu l-am împuşcat?
Dar de cineva mă-ntreabă
Ce aduc în sac, pot eu
Să mai fiu copil de treabă
De-oi minţi spunând în grabă
Că aduc vânatul meu?
Nu, măi Pik, întotdeauna
Le-am spus toate drept şi-acum
Să trântesc gogea minciună
Pentr-un „bravo” luat în drum
Pe nedrept? Ba nicidecum,
Eu răspund vorba curată
Cum e drept, şi alt nimic -
Că pe cei ce mint o dată
Nu-i mai crede nimeni, Pik.
Şi rămân pe viaţa toată
Nişte oameni de nimic”.

Motoșel și Botoșel, Ana Blandiana

Motoşel şi Botoşel

Erau doi pisoi la fel.

Nu-i recunoşteai decât

După-o dungă de pe gât,

Iar alteori, mai degrabă,

După-o pată de pe-o labă.

Botoşel avea în plus

Pata jos, şi dunga sus.

Când voia să se prezinte,

Scotea laba înainte,

Iar când ieşea la raport,

Dădea laba paşaport.

Numai când făcea vreun rău

Era leit frate-său.

Când vreo boacănă făcea,

Nimeni nu-l deosebea:

Cu labă şi gât pitite,

Torcea fără să ezite

Şi suav, cu glas înalt,

Se jura că-i celălalt,

Pe când bietul Motoşel

Lua bătaie pentru el.

Cum trece roua, Costache Ioanid

Cum trece roua,
sorbită-n crin,
cum zboară norii
și alții vin,
cum piere-un sunet
pe aripi de vânt,
așa trec toate
pe-acest pământ.

Cu cât în lume
aduni comori,
cu cât vrei slava
și strângi splendori,
cu cât în viață
ai tot ce-ai vrea,
cu-atât plecarea
e și mai grea.

Fiori și patimi
și trai slăvit,
au toate-o cale
și un sfârșit.
Căci vom pleca,
lăsând ce-am strâns;
dar unii-n pace
iar alții-n plâns.

Șoricelul musafir, Constanța Buzea

 

Într-o seară, la bunici,

Când erau copiii mici,

A venit la chilipir

Şoricelul musafir.

S-a plimbat frumos prin casă,

Pe sub scaun, pe sub masă,

Cu mustăţile-ncurcate

Şi lăbuţele la spate.

Dacă-am fi ştiut că vine,

Noi l-am fi primit mai bine,

Dar aşa, privim din pat,

Cum ridică supărat

O sprânceană şi se-ncruntă,

Parcă ne-ar lua la trântă.

Cu boticul.

Cât nimicul,

Gura spartă

Ne şi ceartă.

El venise să înghită

O plăcintă şi-o clătită.

Ar fi ros şi pâine goală,

Vreun pesmet de miluială.

Noi, nici gând să-i dăm mâncare

Că nici n-are burtă. Are?

Cât îl vezi de mic, săracul.

Poţi să torni în el cu sacul.

Mărunţica arătare

Are poftă de mâncare.

Dinţii-i sunt mărunţi în bot,

Ronţa-ronţa-ronţa TOT!

Ghicitoare, Tudor Arghezi

 Ghicitoarea ştiu că-ţi place,
Ce-i ca un burduf de ace?
Ca un pepene cu ţepi?
Ia gândeşte-te. Pricepi?

Şi răspunde-n doi-trei timpi,
Cine are mii de ghimpi?
Cui îi ustură şoriciul?
N-ai ghicit că e ariciul?

Tare sunt ocupată, Ana Blandiana

 Tare sunt ocupată

Toată ziua-n livadă.

Nu-mi văd capul de trebi

Printre fructe şi ierbi.

Ieri la ora şase,

S-a copt o cireaşă;

În zorii de sâmbătă,

S-a născut o vânătă;

Azi noapte la trei,

A venit pe lume un ardei;

Într-altă noapte, acum vreo lună,

Au răsărit ridichile, bineînţeles de lună;

Pentru mâine, la ora şapte,

Caisele au anunţat că vor fi coapte;

Dar şi mai devreme, în zori,

Au rândunelele oră de zbor;

Puţin mai târziu, pe la ora opt,

Un piersic întreg va fi copt;

Apoi, pe la ora zece,

E programat un dovlece;

 

La ora unsprezece, nişte căpşuni,

La douăsprezece, pepenii cei mai buni,

La unu merele,

La două perele,

La patru-s cu struguri pline ciuberele,

La cinci, gutui,

La opt, prune albăstrui,

La nouă nucile n-am un’ să le mai pui,

 

Şi asta-i din greu numai prima parte:

Apoi trebuie să le mănânc pe toate.

Murim.... ca mâine, Magda Isanos

 E-aşa de trist să cugeţi că-ntr-o zi,

poate chiar mâine, pomii de pe-alee

acolo unde-i vezi or să mai stee

voioşi, în vreme ce vom putrezi.

Atâta soare, Doamne, atâta soare

o să mai fie-n lume după noi;

cortegii de-anotimpuri şi de ploi,

cu păr din care şiruie răcoare...

Şi iarba asta o să mai răsară,

iar luna tot aşa o să se plece,

mirată, peste apa care trece –

noi singuri n-o să fim a doua oară.

Şi-mi pare-aşa ciudat că se mai poate

găsi atâta vreme pentru ură,

când viaţa e de-abia o picătură

între minutu-acesta care bate

şi celălalt - şi-mi pare nenţeles

şi trist că nu privim la cer mai des,

că nu culegem flori şi nu zâmbim,

noi, care-aşa de repede murim.

Bondarul leneș, Elena Farago

 O furnică mititică,

Cât un grăuncior de mei,
Duce-n spate o greutate,
De trei ori cât bobul ei.

Pe cărare-n jale mare
Plânge un bondar ciapcin:
- Mor de foame
Şi n-am poame
Şi-aş munci,
Dar n-am stăpân!

 - Hai şi-mi cară din povară
Şi sunt gata să-ţi plătesc.
- Cum n-aş merge?! dar pe lege
Jur că nu pot să muncesc!

 - Vai de tine! ruşine
Leneşule cerşetor,
Nici de milă, nici de silă
Nu ţi-aş da un ajutor!

Amintiri, Alexandru Macedonski

În mintea omului rămâne
Tabloul fericirii stinse...
Astfel tresar şi-n al meu suflet
Reamintirile întinse;

Aci revad o albă casă...
O horă, fete, fluturi, salbe,
Frunzişuri vii şi flori pe câmpuri
Şi porumbei cu aripi albe!

Aci mă văd pe alte ţărmuri
Pribeag prin ţările străine,
Pe margine de-albastre lacuri
Cu negre stânci şi vechi ruine!

Aci revăd, revăd un tânăr...
La braţ el poartă o femeie...
Le bate inima-n unire
Şi află-a raiurilor cheie!

Pădurea-n umbră le-nfăşoară
Amorul lor ca un tezaur
Şi soarele prin frunze-apune
În fundul unui cer de aur!

Dar, Doamne, pentru ce pe lume
Când verşi atâta fericire
Ne-o iei îndată ce ne-ai dat-o
Şi-abia ne laşi o suvenire?

Respect pentru mamă, Lili Șipoteanu

Să-ți respecți, copile, Mama,
Ea-i cea care te-a crescut,
I-a fost greu, tu nu-ți dai seama
Până n-o să ai tu prunc.

Să-ți respecți, copile, Mama,
Tu nu știi ce-a îndurat
Când o cuprindea greu teama
De cu zori până-n înnoptat

Pentru clipele când răul
Peste tine-ncet venea,
Mama-i viața, pământ, cerul,
Nimeni nu mai e ca ea.

Să-ți respecți, copile, Mama,
Chiar de ți-a greșit cumva,
Ea și-a dat chiar și năframa
Să nu-ți fie viața grea.

Poate trebuia să fie
Aspră, dură, fără-ntors,
Dar vezi tu, a e menire
Era să îți fac-un rost.

Să îți ierți, copile, Mama,
Că ți-a dat totul în dar,
Fă-o ca să își dea seama
Că nu a fost în zadar.

Să-ți respecți, copile, Mama,
C-a fi părinte e greu,
Ce faci tu, atent ia seama,
Va face copilul tău!

Să-ți respecți, copile, Mama....

Ce se poate, Eugen Jebeleanu

Ivit pe lume fără voia mea
o să rămân cât pot sau cât se poate
căci am nevoie de atâtea vize
de-atâta aer, și libertate

Însă la urmă
o să mă fac ceea ce nu se vede
ce cântă-n apă și surâde-n pietre.