Un infractor autostopist a oprit o mașină a poliției
Marius Gomoescu și Cătălin Popa, ambii din Brașov, au înșelat 13 firme utilizând cecuri fără acoperire. Cei doi contactau diferite firme de la care cumpărau marfa și plăteau cu cecuri fără acoperire, iar ulterior revindeau marfa.
Marius Gomoescu și Cătălin Popa erau dați în urmărire generală de polițiști.
Într-o zi, Gomoescu s-a dus la un abator din Baraolt, cu intenția de a cumpăra 20 de tone de carne. Tânărul i-a propus patronului firmei să-i plătească marfa cu două file cec. Lui Kovasc Mihaly, patronul firmei, i s-a părut însă suspectă propunerea și a verificat datele contabile ale firmei care emisese cecurile.
„A avut 147 de milioane cifra de afaceri în 2000 și opt milioane de lei pierderi. După aceea m-am gândit cum vrea să plătească firma respectivă marfa în valoare de 1,6 miliarde de lei. Mi s-a părut ciudat că cele două file cec au fost rupte cu cotor cu tot”, a precizat patronul abatorului.
El a chemat imediat poliția, însă Gomoescu apucase deja să fugă.
Tânărul s-a ascuns în câmp și, după câteva ore, a ieșit în șosea să oprească o mașină de ocazie.
„Asta este realitatea: a făcut cu mâna unei mașini care era a poliției, iar cei doi lucrători l-au imobilizat și l-au adus la sediu!” a declarat șeful Poliției Baraolt.
Un milion de dolari pentru „furtul de soț”
În SUA, Dorothy Hutelmyer a devenit un adevărat model pentru nevestele abandonate. Acum trei ani, ea a fost părăsită de bărbat pentru secretara sa. Ceva banal.
Dorothy, care se laudă că timp de 19 ani, a fost „o mamă și o soție perfecte”, și-a ștres repede lacrimile și a acționat-o în justiție pe Margie Cox, secretara cu pricina.
Ea a mobilizat întreaga țară, a participat la numeroase talk-show-uri și a promovat cazul în ziare. În final, avocatul său a dezgropat o lege veche de trei secole... și a reușit să convingă o instanță din Carolina de Nord.
Margie a fost condamnată să plătească o jumătate de milion de dolari pentru „furt de soț” (alienare de afecțiune) și altă jumătate de milion de dolari pentru „conversații criminale” (mai clar: adulter).
„Vreau doar să-mi apăr familia”, afirmă Dorothy.
Cu un milion de dolari, adevăratele valori sunt ocrotite....
Poligam bătut măr de neveste
Suedezul Sven Knudsen are o inimă foarte sensibilă la farmecul feminin. Cupidon l-a săgetat de fiecare dată atât de puternic, încât bietul Sven simțea că nu va putea să-și părăsească niciodată iubitele, așa că s-a căsătorit cu ele.
Niciuna dintre cele șase soții ale sale nu știa nimic despre celelalte. Totul a fost minunat, ca în raiul mahomedan, pentru bărbat, până când una dintre neveste, Karin, a început să aibă bănuieli.
Femeie practică și modernă, ea a angajat un detectiv particular, ca să-l urmărească pe Sven. Când a aflat crudul adevăr, le-a anunțat pe celelalte neveste și, împreună, au pregătit pedeapsa.
Cele șase l-au prins pe soțul poligam la aeroport și l-au bătut la sânge.
Knudsen, arestat pentru poligamie și internat în spital, a recunoscut că era în drum spre Roma, pentru a-și vizita prietena italiană! El a declarat că a reușit să le ascundă soțiilor adevărul, spunându-le că slujba lui de agent comercial îl obligă să fie mult pe drumuri.
Mulți bărbați consideră căsnicia o povară, dar se pare că pentru Sven era o plăcere, cel puțin până în momentul fatal al confruntării de la aeroport.
Nu-și mai poate folosi degetele, fiindu-i mușcate de soacră
Petru Floruțău din Oradea a fost internat la Spitalul Clinic Județean, la secția Chirurgie Plastică, cu o infecție gravă la mâna stângă. Când a ajuns la spital, mâna stângă a bărbatului era zdrențuită. Bărbatul a declarat că a fost mușcat de soacră.
Petru Floruțău locuiește de opt ani în aceeași casă cu soacră-sa, Rozalia Faur. În urmă cu două săptămâni, bărbatul a ajuns acasă seara, după ora 22, beat criță.
„Drept îi că aveam chef să ascult muzică, povestește Petru. Am dat-o mai tare și soacră-mea s-a enervat că trezesc copiii. Am doi copii. Și atunci a dat cu scaunul după mine. M-am clătinat și am căzut peste ea. Nervoasă, m-a mușcat de mână.”
Rozalia Faur, soacra lui Petru, spune că ginerele a încercat s-o strângă de gât.
„Ca să scap de el, i-am tras un picior și l-am mușcat de mână.”, a afirmat femeia.
Petru n-a băgat în seamă mușcătura până nu s-a infectat. Doctorul Teodor Urda, specialist în chirurgie plastică, a declarat că Petru nu-și va mai putea folosi toate degetele de la mână, fiindcă i-au fost zdrobite câteva tendoane.
„Plăgile prin mușcătura de om, înțepătura de os de pește și cuțitul de bucătărie sunt cele mai periculoase, având în vedere potențialul de infecție”, a declarat medicul.
Petru va mai rămâne un timp în spital.
Rozalia Faur a afirmat că, deși nu are o dantură perfectă, nu va ezita să muște pe niciunul dintre cei care atentează la liniștea ei sau a nepoților ei.
Divorțați, în cătușe
Supărat pe un cuplu care, în timpul procesului de divorț, mințea tot timpul, în speranța că fiecare dintre cei doi soți va obține la partaj o sumă mai mare de bani, un judecător american a hotărât ca cei doi să stea prinși cu cătușe unul de altul până când se hotărăsc să spună adevărul.
Enervați de decizia judecătorului, Sabrena și Kirk Smith au amenințat că vor depune plângere împotriva lui, chiar dacă au fost eliberați o jumătate de oră mai târziu.
Avocații celor doi i-au sfătuit însă să nu se plângă, pentru că mințiseră curtea de judecată, după depunerea jurământului.
Dacă iubirea se transformă în ură,
oamenii fac orice să se răzbune
Ura dintre parteneri poate conduce uneori la răzbunări care de care mai ciudate. Un psiholog american, expert în probleme de cuplu, a publicat recent o carte cu cazurile unor oameni care au făcut tot ce le-a stat în putință ca să se răzbune cât mai crunt pe foștii parteneri. Psihologul dorește ca aceste exemple să fie un semnal de alarmă, pentru ca oamenii să știe ce se poate întâmpla atunci când dragostea se transformă în ură.
Britanicul Donald Niblett a fost atât de afectat după ce a fost părăsit de nevastă, încât a pus la cale o răzbunare care să-i facă acesteia cel puțin la fel de mult rău.
Niblett a reușit să facă rost de un buldozer și, nici una, nici două, a început să distrugă conștiincios casa în care locuia soția lui. În momentul în care poliția a ajuns pe „șantier” din casă nu mai rămăsese decât un morman de moloz.
Paguba produsă a fost de peste 60.000 de dolari.
O dansatoare din buric din Egipt s-a răzbunat pe soțul ei pentru că acesta era un fustangiu notoriu.
După ce bărbatul a plecat într-o delegație, femeia i-a luat cartea de credit și a reușit să cheltuiască toată suma agonisită de acesta în zece ani de muncă: 46.000 de dolari.
Pe lângă paguba materială, când s-a întors acasă, bărbatul nu și-a mai găsit nici soția, care-l părăsise.
„Doar” 20.000 de dolari a trebuit să plătească un pilot de avion din Londra, după ce a revenit dintr-o călătorie de două săptămâni. Înainte de plecare, el îi ceruse soției să părăsească locuința. Aceasta l-a rugat s-o lase să-și ia lucrurile din casă.
După plecarea bărbatului, femeia a format numărul unui serviciu telefonic cu suprataxă din SUA și a lăsat receptorul ridicat. Când s-a întors acasă, bărbatul a găsit telefonul conectat la numărul respectiv.
Factura telefonică a fost de aproape 20.000 de dolari.
Când femeile se răzbună
Răzbunarea este un lucru îngrozitor. Ea poate să provoace războaie, să împingă la asasinate, să aducă nenorociri și chinuri unui mare număr de oameni. Și nu există răzbunare mai cruntă decât cea pe care o femeie o săvârșește din cauza unei nedreptăți reale sau imaginare.
Iată, de pildă, cum a procedat o tânără care vindea ciorapi bărbătești într-un magazin universal din Stockholm.
Întrucât prietenul a părăsit-o, a hotărât să se răzbune pe toată partea bărbătească... presărând praf de scărpinat în fiecare pereche de ciorapi pe care o vindea.
A fost descoperită abia atunci când a încercat s-o determine pe colega de la raionul vecin să facă același lucru cu pantalonii bărbătești.
Un mod și mai original de răzbunare a născocit o casnică din sudul Londrei. Ea era foarte supărată că soțul său prefera mâncarea gătită de mama lui, și nu pe cea preparată de ea.
S-a răzbunat prin aceea că gătea seară de seară... dar pe soț îl obliga să se mulțumească numai cu sendvișuri.
În cele din urmă, căsătoria le-a fost desfăcută la tribunal, unde soția a declarat că avea tot dreptul să refuze să-l hrănească, întrucât el socotea că mama lui gătea mai bine.
Dar nu numai soțul sau amantul au avut de suferit din cauza femeilor înfuriate.
O femeie din localitatea britanică Portsoy (comitatul Bunfshire) s-a răzbunat pe un cârciumar pentru că bărbatul ei și-a cheltuit banii pe băutură în cârciuma lui. Ea a dat buzna în local și i-a strigat proprietarului:
„De ce-i dai soțului meu tot felul de băuturi, îi iei banii și apoi îl arunci în stradă?”
A urmat în gest fulgerător cu mâna spre tejghea... și 174 de pahare de sticlă, cinci scrumiere și patru sticle cu limonadă au aterizat pe podea, făcându-se zob.
Răzbunarea feminină s-a răsfrânt și asupra unui hotel din Roma care a făcut imprudența de a concedia o cameristă pe motiv că s-a purtat necuviincios cu administratorul.
Aceasta a introdus în hotel o cutie plină cu șoricei albi. Eliberați, aceștia s-au răspândit în toate părțile prin hotel.
Și în timp ce personalul se chinuia să prindă șoarecii, ea a vizitat mai toate camerele, presărând în paturi piuneze.
Uneori, răzbunarea le afectează și pe femei.
Charlotte Pradel (26 de ani), din Paris, și-a văzut prietenul ieșind dintr-un bloc la braț cu o cunoscută despre care știa că locuiește acolo.
Charlotte a pătruns ăn apartamentul femeii, i-a spart vesela de porțelan, i-a sfâșiat hainele și i-a răsturnat mobila. Apoi, obosită, a tras câteva înghițituri dintr-o sticlă de coniac. Dar a întrecut măsura și a adormit.
Continua să doarmă când rivala ei s-a întors și a telefonat la poliție.
Urmărit general, împușcat în fesă
Un subofițer al Poliției Municipiului Constanța a fost nevoit să împuște un infractor dat în urmărire generală, care sechestrase două tinere. Incidentul a avut loc într-o sâmbătă, în jurul orei 10, pe strada Dacia din Constanța.
Patrula poliției, formată dintr-un polițist și un jandarm, a sesizat un individ cu semnalmentele infractorului. Când l-au întrebat cum îl cheamă, individul s-a prezentat sub o falsă identitate. Apoi, după ce i s-au cerut actele de identitate, acesta a luat-o la fugă. El a încercat să sară un gard.
Plutonierul-major Adrian Guțulescu l-a somat și a tras trei focuri de armă în aer. Văzând că individul nu se oprește, a mai tras două focuri în direcția infractorului. Unul dintre gloanțe l-a lovit în fesa stângă.
Cel împușcat se numește Ion Rucăreanu, 30 de ani, din comuna Brăhășești, județul Galați. Infractorul este cercetat, de asemenea, pentru tâlhărie și proxenetism.
În momentul în care a fost prins, el se pregătea să vândă altor proxeneți două tinere pe care le sechestrase în imobilul lui de pe strada Dacia.
A dat foc mașinii furate, vrând s-o repare la lumina chibritului
În plin câmp, într-o noapte, Megery Zoltan, în vârstă de 24 de ani, hoț de mașini, a avut ghinionul să rămână în pană cu Dacia 1310 pe care tocmai o furase dintr-o parcare din localitatea Salonta, județul Bihor. N-a ajuns prea departe.
Mai avea câțiva metri până la intrarea în localitatea Ghiorac și a fost nevoit să oprească, pentru a remedia o defecțiune. Nefiind dotat cu o lanternă sau altă ustensilă cu care ar fi putut face lumină, Zoltan s-a gândit că se va descurca aprinzând un chibrit. Hoțul n-a apucat să vadă prea multe, că mașina a și luat foc de la flacără.
Astfel, proprietarul de drept al mașinii, Saintin Ervin, și-a recuperat Dacia, cu mențiunea că aceasta a ars în proporție de 95%...
Ghinionistul Zoltan Mergey a fost băgat pentru mai mult timp la răcoare.
Se afișează postările cu eticheta Infractori ghinioniști. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Infractori ghinioniști. Afișați toate postările
luni, 6 august 2018
vineri, 3 august 2018
Infractori ghinioniști, Traian Tandin
Pedepse alternative
În încercarea de a stăvili furturile din magazine, autoritățile statului american Arkansas au introdus o pedeapsă originală pentru cei care se dedau la acest gen de infracțiune: obligația de a purta pe stradă o pancartă pe care să scrie cu litere de-o șchioapă:
„Sunt condamnat(ă) pentru furt din magazin”
Judecătorii le oferă infractorilor posibilitatea de a alege între a face trei zile de închisoare (pentru furturi minore, majoritatea comise de femei) sau să poarte această pancartă în public, timp de trei ore.
40 de ani de închisoare pentru că a furat hârtie igienică
Henry Stepney, un vagabond din statul american Florida, a fost condamnat la 40 de ani închisoare pentru că a furat câteva suluri de hârtie igienică.
Sentința a fost pronunțată în temeiul unei recente legi din statul respectiv, care agravează considerabil pedepsele în caz de recidivă. Stepney mai fusese arestat de peste 50 de ori pentru diferite alte delicte.
Procurorul a cerut instanței să „aibă milă de cetățenii Floridei”, condamnându-l cât mai drastic pe inculpat și punând, astfel, capăt fărădelegilor sale aproape zilnice.
În apărarea sa, Stepney n-a putut invoca decât „nevoia de bani”, care l-a împins la comiterea „crimei” sale, în timp ce avocatul său - desemnat din oficiu - a cerut clemență, dezvăluind faptul că acuzatul era dependent de droguri.
Ei n-au reușit, însă, s-o înduplece pe judecătoarea Lauren Miller.
Doi frați sunt condamnați la 344 de ani închisoare
S-a încheiat procesul fraților Antonio și Emilio Izquierdo, în vârstă de 58 și, respectiv, 62 de ani, implicați în săvârșirea unui masacru în urmă cu câțiva ani.
Atunci, micuța localilate Puerto Hurraco din Spania a fost zguduită de un măcel care a întrecut orice imaginație.
După 30 de ani de hărțuială între principalele două clanuri mafiote din localitate, conducătorii uneia dintre organizații, frații Izquierdo, au hotărât să le dea adversarilor lovitura de grație. Ei au pus la cale un plan diabolic, în urma căruia urmau să piară definitiv toți capii clanului opus și rudele acestora, pentru ca nimeni să nu poată prelua ulterior conducerea.
Au fost folosite, printre altele, cinci mitraliere, zece grenade de mână și un atumobil capcană în care se afla o uriașă încărcătură de exploziv.
Cei doi au acționat în timpul unei petreceri date de șefii clanului advers. Pentru a fi siguri că operațiunea va reuși, Antonio și Emilio Izuierdo au hotărât să acționeze și ei.
Împreună cu câțiva acoliți, au pătruns în localul în care se aflau membrii clanului advers, imediat după explozia automobilului capcană. A urmat un adevărat măcel, nouă persoane fiind ucise, iar alte șase grav rănite.
Prinși într-un târziu, cei doi autori ai masacrului au încercat să plătească cei mai buni avocați și pe toți cei care ar fi putut depune mărturie împotriva lor. Însă judecătorii nu s-au lăsat influențați.
Pentru a oferi o pedeapsă exemplară ccu rolul de a descuraja atentatele de acest gen, curtea a hotărât ca pedeapsa să fie maximă. Astfel că cei doi frați au fost condamnați la 344 ani de închisoare. Fiecare dintre cei doi avea de ispășit câte 172 de ani de pușcărie.
Ei au primit câte 26 de ani, opt luni și o zi pentru fiecare din cele nouă crime și câte 17 ani, patru luni și o zi, pentru fiecare din cele șase tentative de omor.
Spune-mi cum vrei să mori...
Un exemplu de democrație tipic americană, care unora li s-ar putea părea de-a dreptul cinic, este reprezentat de inițiativa autorităților judiciare ale statului american Florida, prin care s-a acordat condamnaților la moarte aflați în penitenciarele din acest stat, posibilitatea de a-și alege modalitatea prin care vor părăsi această lume: pe scaunul electric sau prin injecția letală.
Acesta este, totuși, un progres, într-o țară în care, în multe state, pedeapsa capitală, de neconceput în Europa, de pildă, este încă în vigoare, și nu dă semne că va fi abolită prea curând.
Până la 1 noiembrie 1999, singura metodă de punere în aplicare a pedepsei capitale în statul Florida consta în „prăjirea” condamnaților. În ultimele două decenii, în acest stat, 44 de condamnați au încheiat conturile cu această lume pe scaunul electric pentru crimele comise.
Salvat de un infarct
Execuția unui condamnat la moarte în Iran a fost amânată grație unui atac de cord.
Mohammad Hadi (55 ani) trebuia să fie executat prin spânzurare la Khomeinishan, după ce a fost găsit vinovat de crimă.
Asasinul a suferit un atac de cord chiar la locul execuției, după ce i se pusese ștreangul la gât, în timp ce i se citea din Coran. El a fost spitalizat de urgență, urmând să fie spânzurat când se va simți mai bine.
Judecătorul.... milos
Execuțiile în Vest erau aduse, adesea, la îndeplinire chiar mai repede decât pronunțarea sentințelor respective. Printre cei mai expeditivi judecători din Texas se numără și Robert M. Willimson, despre care se spune că, în pofida durității sale, ar fi avut un suflet bun.
Astfel, se povestește că odată l-ar fi întrebat pe un acuzat dacă este capabil să invoce vreun motiv pentru care să-l împiedice să pronunțe sentința capitală.
Chestionatul, pricepând în acest fel ce soartă îi fusese rezervată, a făcut din cauza spaimei un atac de cord și s-a prăbușit la podea.
Judecătorul Willimson, profund înduioșat de starea acuzatului, i s-a adresat șerifului:
„Cred că ar fi bine dacă l-ai spânzura imediat, deoarece, pierzându-și cunoștința și, desigur, sensibilitatea, ai putea să-i frângi gâtul fără să știe și fără să-l doară.”
Evadări cu ghinion
Robert Duenas, deținut într-o închisoare din Ciudad de Mexico, a reușit să evadeze folosind îmbrăcăminte de damă.
Imediat după ce a părăsit închisoarea a fost acostat de un bărbat care i-a făcut câteva complimente. Enervat, evadatul travestit i-a tras câteva scatoalce. Scandal, încăierare.
Rezultatul final: întoarcerea cu alai a evadatului în pușcărie.
Pentru a evada, Bruce Wanders, un deținut dintr-o închisoare din Florida, a reușit să se ascundă sub un camion care aproviziona penitenciarul cu pâine.
Mașina, așternându-se la drum, circula cu mare viteză, ceea ce nu-i putea permite deținutului să-și dea drumul pe șosea, așa că a preferat, chinuit cum stătea agățat, să aștepte prima oprire a camionului. Și când aceasta s-a produs, el s-a lăsat la pământ sleit de puteri.
A luat-o la fugă prin spatele mașinii, dar... s-a pomenit în curtea altui penitenciar.
O întâmplare nostimă este legată de evadarea lui Alain Belleville, în 1989, din închisoarea franceză de la Bayonne.
Deținutul reușise să-și obțină transferul într-o cameră-celulă a spitalului de unde „grav bolnav”, evadase tăind zăbrelele ferestrei.
După ce a străbătut fără niciun fel de probleme localitatea, la ieșirea din oraș a încercat să facă autostopul, pentru a se îndepărta mai repede de zona periculoasă. Norocul părea să-i surâdă: primul automobilist căruia i-a făcut semn a oprit. Ghinion! La volan se afla chiar unul dintre gardienii săi.
Așa că Belleville s-a văzut condus imediat acolo de unde plecase cu atâta ingeniozitate.
În ziua de 12 august 2000, membrii unei bande de infractori din Uganda au năvălit într-o închisoare, cu gândul să-i ajute să evadeze pe mai mulți prieteni închiși acolo.
Numai că au nimerit într-o altă aripă a clădirii și au eliberat alți 138 de pușcăriași. O mare parte din ei au fost prinși imediat.
În ziua de 22 aprilie 2001, un deținut american a încercat să evadeze sărind zidul închisorii, însă ironia sorții a făcut ca de cealaltă parte a zidului să fie tot o închisoare.
Arnold Ancheta, închis pentru furt în penitenciarul Elmwood din statul California, reușise să evadeze din celulă printre gratiile îndoite ale ferestrei.
Din nefericire, în loc să sară peste zidul care dădea în afara închisorii, tânărul în vârstă de 25 de ani, a ales să sară peste un zid mai puțin înalt și a aterizat în curtea închisorii pentru femei.
El a fost descoperit o oră mai târziu, în tufișuri, și a fost judecat pentru tentativă de evadare.
Pe 12 august 1994, autor și beneficiar a nu mai puțin de 29 de evadări reușite din închisoare, regele neîncoronat al bandiților polonezi, a mai evadat și a 30-a oară, dar din... viață!
La un an și jumătate după ce a ieșit din închisoare, beneficiind de o grațiere semnată de președintele Lach Walesa, Zdzislaw Najmrodzki și-a găsit moartea într-un accident de circulație.
Najmrodzki era mecanic auto de profesie, iar bandit a devenit din... plăcere. Specializat în furturi de mașini (după cum se vede, ața nu l-a tras prea departe), dar și în spargerea shopurilor, a devenit legendar prin „isprăvile” sale din anii 80.
Amantele sale sunt printre primele ființe care regretă cel mai mult dispariția fulgerătoare a celui care se purta cu ele ca un adevărat nabab. Najmrodzki le dăruia, cu generozitate, vile, blănuri scumpe și diamante.
Cea de-a 29-a evadare, cu totul ieșită din tipare, a inspirat chiar și un scenariu de film, nu foarte diferit de realitatea la fel de spectaculoasă: în timp ce se plimba „regulamentar”, sub ochii stupefiați ai gardienilor, curtea închisorii s-a deschis pur și siplu, la picioarele sale, datorită tunelului săpat de complicii lui. Și pentru ca tortul să aibă și moțul de frișcă pe deasupra, infractorii prevăzuseră tunelul evadării și cu lumină electrică! Chiar ca-n filme!
În total, banditul a fost condamnat la 20 de ani de recluziune, dar n-a executat decât 11. În ultima vreme susținea sus și tare că se căiește, ba chiar a devenit poet.
Aventura prin care a trecut în ziua de 5 iulie 1999 Vasile Mihalache (47 de ani) din Iași trebuia filmată. Se puteau scoate bani grei din difuzarea acesteia pe un canal de televiziune, la seara comediei.
Prologul l-a constituit vizitarea prea matinală a cârciumilor din cartierul Socola. La prânz, omul naviga pe asfalt cu aceeași siguranță cu care înoată lăcusta în mâl sau o muscă fără aripi într-o chiuvetă fără dop.
Previzibilul s-a produs după nici zece minute de la ultimul pahar: Mihalache a încercat să treacă printr-un stâlp, dar acesta din urmă n-a admis să-și desfacă betoanele și a urmat impactul ca la turnir. Țeasta lui Vasile a crăpat în câteva puncte-cheie, impunându-se astfel ducerea chefliului la spital.
Mai cu glucoză, mai cu un pahar cu apă rece, pe la amiază, omul și-a venit în simțiri, iar primul gând a fost să evadeze. A făcut-o ușor, la fel de ușor ca și cursa de fond care a urmat evadării.
Mihalache a alergat în pijamaua spitalului, fără niciun fel de probleme pe o distanță de aproximativ 3 km, până în dreptul barierei CFR de la SOMACO. Aici, atletul de circumstanță a fost luat prin surprindere de un canal neacoperit, în mijlocul șoselei.
Mihalache a căzut oprindu-se în mâl, iar pijamaua, în sârmele de pe pereții canalului.
Omul a fost recuperat de trecători (pijamaua, nu) și reinternat.
Constantin Pamfil, de 32 de ani și Cornel Marchițan, în vârstă de 30 de ani, au fost internați, în aprilie 1999, în Spitalul de Psihiatrie Socola, din Iași. Primul, pentru că era obsedat de sinucidere prin otrăvire, iar al doilea pentru prostul obicei de a pune neofalină în vodcă.
Celor doi le-a venit ideea de a evada de la balamuc, pentru a se distra în liniște.
Nebuni, nebuni, dar au reușit să înșele vigilența cadrelor medicale, strecurându-se cu succes până pe acoperișul pavilionului. Doarece ploaia umezise tabla și o făcuse alunecoasă, cei doi temerari și-au pierdut echilibrul și au căzut, ținându-se de mână.
Aterizarea n-a fost foarte dură, deoarece s-au lovit de pietriș.
În continuare, au ajuns din nou colegi de salon. Dar la alt spital, la cel de neurochisurgie.
Doi tâlhari evadați dintr-o închisoare din Sao Paulo (Brazilia), au luat un taxi pentru a-și pierde cât mai repede urmele. Au fost șocați când au constatat că la volan se afla chiar unul dintre gardienii lor!
În zilele libere, acesta lucra ca taximetrist, pentru a obține venituri suplimentare.
Sub amenințarea pistolului, gardianul și-a condus „clienții” înapoi după gratii.
„Ar trebui ca directorul închisorii să-mi achite cursa!” a declarat el.
Poliția din Toplița a făcut o razie în piața din localitate, reușind cu totul întâmplător să descopere un deținut care evadase în urmă cu două săptămâni din penitenciarul din Tg. Mureș.
Neavând acte, Marinel Stroia (35 de ani), condamnat pentru furt în dauna avutului privat, a spus un nume la întâmplare, dovedind o totală lipsă de inspirație. Numele respectiv era al unui hoț pe care poliția îl căuta de câteva luni.
Readus la penitenciar, Marinel Stroia va mai avea de ispășit, pe lângă prima pedeapsă, și o alta cuprinsă între trei și șapte ani, pentru evadare.
Un temnicer englez, în vreme ce lucra în camera lui, se trezi față în față cu unul dintre cei mai înfiorători ucigași, care reușise să iasă din celulă.
Individul ținea în mână un drug de oțel, cu care-l amenința că-l va ucide dacă va încerca să-l rețină ori dacă-l va împiedica să evadeze.
Gardianul îi spuse liniștit:
- Dacă nu mă înșel, mâine vei fi pus în libertate.
Criminalul îl privi cu o mină surprinsă.
- Da, continuă temnicerul, ca răsplată pentru purtarea dumitale corectă, ți s-a iertat restul pedepsei. Uite, să-ți arăt actul de grațiere.
În timpul acesta, a scos din sertar un revolver, pe care l-a îndreptat asupra ucigașului.
Deși avea numai 31 de ani, americanul Larry Blanchfield se afla deja de cinci ani în închisoare, întemnițat pe viață pentru câteva omoruri. Desigur, niciodată nu se împăcase cu situația asta și încercase în dese rânduri să evadeze, de fiecare dată fără succes.
Fiind transferat într-o altă pușcărie, primul lui gând a fost să încerce să iasă de aici folosind mașina de gunoi a închisorii, care, a observat el, după ce a studiat vreme de trei săptămâni terenul, venea în fiecare luni dimineața până în curtea interioară, unde deținuții încărcau gunoiul în ea.
Așa că Larry și-a spus că ar fi un prilej excelent să încerce să iasă și el la o mică plimbare. A făcut ce-a făcut și a aranjat ca, într-o luni, să fie scos la încărcat gunoiul.
Neobservat de nimeni, s-a strecurat în bena mașinii, printre mormanele de gunoi și a așteptat „plimbarea”. Care s-a dovedit a fi numai dus... pe lumea cealaltă.
Ceea ce tânărul nu știa era faptul că mașina avea în benă un dispozitiv destinat concasării gunoiului, care, în acea zi de luni, a funcționat din plin.
Și-a recuperat prin furt mașina pe care o vânduse
Faptul că se fură mașini nu mai este o noutate pentru nimeni. Credem că nu există proprietar de autovehicul care să nu stea cu frică știindu-și mașina parcată, noaptea, undeva în fața blocului sau în alt loc. Unii folosesc alarme, alții sisteme de asigurare a portierelor etc. Iar hoții încearcă să-și adapteze modul de acțiune în funcție de obstacolele pe care le întâlnesc.
De curând, lucrătorii compartimentului de Furturi Auto din cadrul serviciului Poliției Criminale al IPJ Prahova l-au depistat pe Cuzea Nicolae (25 de ani, din Colceag, fără ocupație și fără antecedente penale) care, în curtea imobilului cu numărul 20 de pe strada Constantin Brâncoveanu din Urlați, dezmembra un autoturism Dacia 1300 căruia îi lipseau plăcuțele cu numerele de înmatriculare.
Cercetările au scos la iveală faptul că mașina aparținea lui Ghiocel Marian din Ploiești și fusese furată în noaptea de 15/16 iunie, din parcarea blocului în care locuiește.
Dar surpriza de-abia acum avea să vină.
Înaintea lui Ghiocel, autoturismul fusese proprietatea lui... Cuzea, el vânzându-i-l ploieșteanului în martie, fără a-i da însă și al doilea rând de chei.
Hoțul a declarat că o parte din piesele rezultate din dezmembrare intenționa să le monteze la autoturismul său, tot Dacia 1300, cumpărat de la o persoană din București.
În încercarea de a stăvili furturile din magazine, autoritățile statului american Arkansas au introdus o pedeapsă originală pentru cei care se dedau la acest gen de infracțiune: obligația de a purta pe stradă o pancartă pe care să scrie cu litere de-o șchioapă:
„Sunt condamnat(ă) pentru furt din magazin”
Judecătorii le oferă infractorilor posibilitatea de a alege între a face trei zile de închisoare (pentru furturi minore, majoritatea comise de femei) sau să poarte această pancartă în public, timp de trei ore.
40 de ani de închisoare pentru că a furat hârtie igienică
Henry Stepney, un vagabond din statul american Florida, a fost condamnat la 40 de ani închisoare pentru că a furat câteva suluri de hârtie igienică.
Sentința a fost pronunțată în temeiul unei recente legi din statul respectiv, care agravează considerabil pedepsele în caz de recidivă. Stepney mai fusese arestat de peste 50 de ori pentru diferite alte delicte.
Procurorul a cerut instanței să „aibă milă de cetățenii Floridei”, condamnându-l cât mai drastic pe inculpat și punând, astfel, capăt fărădelegilor sale aproape zilnice.
În apărarea sa, Stepney n-a putut invoca decât „nevoia de bani”, care l-a împins la comiterea „crimei” sale, în timp ce avocatul său - desemnat din oficiu - a cerut clemență, dezvăluind faptul că acuzatul era dependent de droguri.
Ei n-au reușit, însă, s-o înduplece pe judecătoarea Lauren Miller.
Doi frați sunt condamnați la 344 de ani închisoare
S-a încheiat procesul fraților Antonio și Emilio Izquierdo, în vârstă de 58 și, respectiv, 62 de ani, implicați în săvârșirea unui masacru în urmă cu câțiva ani.
Atunci, micuța localilate Puerto Hurraco din Spania a fost zguduită de un măcel care a întrecut orice imaginație.
După 30 de ani de hărțuială între principalele două clanuri mafiote din localitate, conducătorii uneia dintre organizații, frații Izquierdo, au hotărât să le dea adversarilor lovitura de grație. Ei au pus la cale un plan diabolic, în urma căruia urmau să piară definitiv toți capii clanului opus și rudele acestora, pentru ca nimeni să nu poată prelua ulterior conducerea.
Au fost folosite, printre altele, cinci mitraliere, zece grenade de mână și un atumobil capcană în care se afla o uriașă încărcătură de exploziv.
Cei doi au acționat în timpul unei petreceri date de șefii clanului advers. Pentru a fi siguri că operațiunea va reuși, Antonio și Emilio Izuierdo au hotărât să acționeze și ei.
Împreună cu câțiva acoliți, au pătruns în localul în care se aflau membrii clanului advers, imediat după explozia automobilului capcană. A urmat un adevărat măcel, nouă persoane fiind ucise, iar alte șase grav rănite.
Prinși într-un târziu, cei doi autori ai masacrului au încercat să plătească cei mai buni avocați și pe toți cei care ar fi putut depune mărturie împotriva lor. Însă judecătorii nu s-au lăsat influențați.
Pentru a oferi o pedeapsă exemplară ccu rolul de a descuraja atentatele de acest gen, curtea a hotărât ca pedeapsa să fie maximă. Astfel că cei doi frați au fost condamnați la 344 ani de închisoare. Fiecare dintre cei doi avea de ispășit câte 172 de ani de pușcărie.
Ei au primit câte 26 de ani, opt luni și o zi pentru fiecare din cele nouă crime și câte 17 ani, patru luni și o zi, pentru fiecare din cele șase tentative de omor.
Spune-mi cum vrei să mori...
Un exemplu de democrație tipic americană, care unora li s-ar putea părea de-a dreptul cinic, este reprezentat de inițiativa autorităților judiciare ale statului american Florida, prin care s-a acordat condamnaților la moarte aflați în penitenciarele din acest stat, posibilitatea de a-și alege modalitatea prin care vor părăsi această lume: pe scaunul electric sau prin injecția letală.
Acesta este, totuși, un progres, într-o țară în care, în multe state, pedeapsa capitală, de neconceput în Europa, de pildă, este încă în vigoare, și nu dă semne că va fi abolită prea curând.
Până la 1 noiembrie 1999, singura metodă de punere în aplicare a pedepsei capitale în statul Florida consta în „prăjirea” condamnaților. În ultimele două decenii, în acest stat, 44 de condamnați au încheiat conturile cu această lume pe scaunul electric pentru crimele comise.
Salvat de un infarct
Execuția unui condamnat la moarte în Iran a fost amânată grație unui atac de cord.
Mohammad Hadi (55 ani) trebuia să fie executat prin spânzurare la Khomeinishan, după ce a fost găsit vinovat de crimă.
Asasinul a suferit un atac de cord chiar la locul execuției, după ce i se pusese ștreangul la gât, în timp ce i se citea din Coran. El a fost spitalizat de urgență, urmând să fie spânzurat când se va simți mai bine.
Judecătorul.... milos
Execuțiile în Vest erau aduse, adesea, la îndeplinire chiar mai repede decât pronunțarea sentințelor respective. Printre cei mai expeditivi judecători din Texas se numără și Robert M. Willimson, despre care se spune că, în pofida durității sale, ar fi avut un suflet bun.
Astfel, se povestește că odată l-ar fi întrebat pe un acuzat dacă este capabil să invoce vreun motiv pentru care să-l împiedice să pronunțe sentința capitală.
Chestionatul, pricepând în acest fel ce soartă îi fusese rezervată, a făcut din cauza spaimei un atac de cord și s-a prăbușit la podea.
Judecătorul Willimson, profund înduioșat de starea acuzatului, i s-a adresat șerifului:
„Cred că ar fi bine dacă l-ai spânzura imediat, deoarece, pierzându-și cunoștința și, desigur, sensibilitatea, ai putea să-i frângi gâtul fără să știe și fără să-l doară.”
Evadări cu ghinion
Robert Duenas, deținut într-o închisoare din Ciudad de Mexico, a reușit să evadeze folosind îmbrăcăminte de damă.
Imediat după ce a părăsit închisoarea a fost acostat de un bărbat care i-a făcut câteva complimente. Enervat, evadatul travestit i-a tras câteva scatoalce. Scandal, încăierare.
Rezultatul final: întoarcerea cu alai a evadatului în pușcărie.
Pentru a evada, Bruce Wanders, un deținut dintr-o închisoare din Florida, a reușit să se ascundă sub un camion care aproviziona penitenciarul cu pâine.
Mașina, așternându-se la drum, circula cu mare viteză, ceea ce nu-i putea permite deținutului să-și dea drumul pe șosea, așa că a preferat, chinuit cum stătea agățat, să aștepte prima oprire a camionului. Și când aceasta s-a produs, el s-a lăsat la pământ sleit de puteri.
A luat-o la fugă prin spatele mașinii, dar... s-a pomenit în curtea altui penitenciar.
O întâmplare nostimă este legată de evadarea lui Alain Belleville, în 1989, din închisoarea franceză de la Bayonne.
Deținutul reușise să-și obțină transferul într-o cameră-celulă a spitalului de unde „grav bolnav”, evadase tăind zăbrelele ferestrei.
După ce a străbătut fără niciun fel de probleme localitatea, la ieșirea din oraș a încercat să facă autostopul, pentru a se îndepărta mai repede de zona periculoasă. Norocul părea să-i surâdă: primul automobilist căruia i-a făcut semn a oprit. Ghinion! La volan se afla chiar unul dintre gardienii săi.
Așa că Belleville s-a văzut condus imediat acolo de unde plecase cu atâta ingeniozitate.
În ziua de 12 august 2000, membrii unei bande de infractori din Uganda au năvălit într-o închisoare, cu gândul să-i ajute să evadeze pe mai mulți prieteni închiși acolo.
Numai că au nimerit într-o altă aripă a clădirii și au eliberat alți 138 de pușcăriași. O mare parte din ei au fost prinși imediat.
În ziua de 22 aprilie 2001, un deținut american a încercat să evadeze sărind zidul închisorii, însă ironia sorții a făcut ca de cealaltă parte a zidului să fie tot o închisoare.
Arnold Ancheta, închis pentru furt în penitenciarul Elmwood din statul California, reușise să evadeze din celulă printre gratiile îndoite ale ferestrei.
Din nefericire, în loc să sară peste zidul care dădea în afara închisorii, tânărul în vârstă de 25 de ani, a ales să sară peste un zid mai puțin înalt și a aterizat în curtea închisorii pentru femei.
El a fost descoperit o oră mai târziu, în tufișuri, și a fost judecat pentru tentativă de evadare.
Pe 12 august 1994, autor și beneficiar a nu mai puțin de 29 de evadări reușite din închisoare, regele neîncoronat al bandiților polonezi, a mai evadat și a 30-a oară, dar din... viață!
La un an și jumătate după ce a ieșit din închisoare, beneficiind de o grațiere semnată de președintele Lach Walesa, Zdzislaw Najmrodzki și-a găsit moartea într-un accident de circulație.
Najmrodzki era mecanic auto de profesie, iar bandit a devenit din... plăcere. Specializat în furturi de mașini (după cum se vede, ața nu l-a tras prea departe), dar și în spargerea shopurilor, a devenit legendar prin „isprăvile” sale din anii 80.
Amantele sale sunt printre primele ființe care regretă cel mai mult dispariția fulgerătoare a celui care se purta cu ele ca un adevărat nabab. Najmrodzki le dăruia, cu generozitate, vile, blănuri scumpe și diamante.
Cea de-a 29-a evadare, cu totul ieșită din tipare, a inspirat chiar și un scenariu de film, nu foarte diferit de realitatea la fel de spectaculoasă: în timp ce se plimba „regulamentar”, sub ochii stupefiați ai gardienilor, curtea închisorii s-a deschis pur și siplu, la picioarele sale, datorită tunelului săpat de complicii lui. Și pentru ca tortul să aibă și moțul de frișcă pe deasupra, infractorii prevăzuseră tunelul evadării și cu lumină electrică! Chiar ca-n filme!
În total, banditul a fost condamnat la 20 de ani de recluziune, dar n-a executat decât 11. În ultima vreme susținea sus și tare că se căiește, ba chiar a devenit poet.
Aventura prin care a trecut în ziua de 5 iulie 1999 Vasile Mihalache (47 de ani) din Iași trebuia filmată. Se puteau scoate bani grei din difuzarea acesteia pe un canal de televiziune, la seara comediei.
Prologul l-a constituit vizitarea prea matinală a cârciumilor din cartierul Socola. La prânz, omul naviga pe asfalt cu aceeași siguranță cu care înoată lăcusta în mâl sau o muscă fără aripi într-o chiuvetă fără dop.
Previzibilul s-a produs după nici zece minute de la ultimul pahar: Mihalache a încercat să treacă printr-un stâlp, dar acesta din urmă n-a admis să-și desfacă betoanele și a urmat impactul ca la turnir. Țeasta lui Vasile a crăpat în câteva puncte-cheie, impunându-se astfel ducerea chefliului la spital.
Mai cu glucoză, mai cu un pahar cu apă rece, pe la amiază, omul și-a venit în simțiri, iar primul gând a fost să evadeze. A făcut-o ușor, la fel de ușor ca și cursa de fond care a urmat evadării.
Mihalache a alergat în pijamaua spitalului, fără niciun fel de probleme pe o distanță de aproximativ 3 km, până în dreptul barierei CFR de la SOMACO. Aici, atletul de circumstanță a fost luat prin surprindere de un canal neacoperit, în mijlocul șoselei.
Mihalache a căzut oprindu-se în mâl, iar pijamaua, în sârmele de pe pereții canalului.
Omul a fost recuperat de trecători (pijamaua, nu) și reinternat.
Constantin Pamfil, de 32 de ani și Cornel Marchițan, în vârstă de 30 de ani, au fost internați, în aprilie 1999, în Spitalul de Psihiatrie Socola, din Iași. Primul, pentru că era obsedat de sinucidere prin otrăvire, iar al doilea pentru prostul obicei de a pune neofalină în vodcă.
Celor doi le-a venit ideea de a evada de la balamuc, pentru a se distra în liniște.
Nebuni, nebuni, dar au reușit să înșele vigilența cadrelor medicale, strecurându-se cu succes până pe acoperișul pavilionului. Doarece ploaia umezise tabla și o făcuse alunecoasă, cei doi temerari și-au pierdut echilibrul și au căzut, ținându-se de mână.
Aterizarea n-a fost foarte dură, deoarece s-au lovit de pietriș.
În continuare, au ajuns din nou colegi de salon. Dar la alt spital, la cel de neurochisurgie.
Doi tâlhari evadați dintr-o închisoare din Sao Paulo (Brazilia), au luat un taxi pentru a-și pierde cât mai repede urmele. Au fost șocați când au constatat că la volan se afla chiar unul dintre gardienii lor!
În zilele libere, acesta lucra ca taximetrist, pentru a obține venituri suplimentare.
Sub amenințarea pistolului, gardianul și-a condus „clienții” înapoi după gratii.
„Ar trebui ca directorul închisorii să-mi achite cursa!” a declarat el.
Poliția din Toplița a făcut o razie în piața din localitate, reușind cu totul întâmplător să descopere un deținut care evadase în urmă cu două săptămâni din penitenciarul din Tg. Mureș.
Neavând acte, Marinel Stroia (35 de ani), condamnat pentru furt în dauna avutului privat, a spus un nume la întâmplare, dovedind o totală lipsă de inspirație. Numele respectiv era al unui hoț pe care poliția îl căuta de câteva luni.
Readus la penitenciar, Marinel Stroia va mai avea de ispășit, pe lângă prima pedeapsă, și o alta cuprinsă între trei și șapte ani, pentru evadare.
Un temnicer englez, în vreme ce lucra în camera lui, se trezi față în față cu unul dintre cei mai înfiorători ucigași, care reușise să iasă din celulă.
Individul ținea în mână un drug de oțel, cu care-l amenința că-l va ucide dacă va încerca să-l rețină ori dacă-l va împiedica să evadeze.
Gardianul îi spuse liniștit:
- Dacă nu mă înșel, mâine vei fi pus în libertate.
Criminalul îl privi cu o mină surprinsă.
- Da, continuă temnicerul, ca răsplată pentru purtarea dumitale corectă, ți s-a iertat restul pedepsei. Uite, să-ți arăt actul de grațiere.
În timpul acesta, a scos din sertar un revolver, pe care l-a îndreptat asupra ucigașului.
Deși avea numai 31 de ani, americanul Larry Blanchfield se afla deja de cinci ani în închisoare, întemnițat pe viață pentru câteva omoruri. Desigur, niciodată nu se împăcase cu situația asta și încercase în dese rânduri să evadeze, de fiecare dată fără succes.
Fiind transferat într-o altă pușcărie, primul lui gând a fost să încerce să iasă de aici folosind mașina de gunoi a închisorii, care, a observat el, după ce a studiat vreme de trei săptămâni terenul, venea în fiecare luni dimineața până în curtea interioară, unde deținuții încărcau gunoiul în ea.
Așa că Larry și-a spus că ar fi un prilej excelent să încerce să iasă și el la o mică plimbare. A făcut ce-a făcut și a aranjat ca, într-o luni, să fie scos la încărcat gunoiul.
Neobservat de nimeni, s-a strecurat în bena mașinii, printre mormanele de gunoi și a așteptat „plimbarea”. Care s-a dovedit a fi numai dus... pe lumea cealaltă.
Ceea ce tânărul nu știa era faptul că mașina avea în benă un dispozitiv destinat concasării gunoiului, care, în acea zi de luni, a funcționat din plin.
Și-a recuperat prin furt mașina pe care o vânduse
Faptul că se fură mașini nu mai este o noutate pentru nimeni. Credem că nu există proprietar de autovehicul care să nu stea cu frică știindu-și mașina parcată, noaptea, undeva în fața blocului sau în alt loc. Unii folosesc alarme, alții sisteme de asigurare a portierelor etc. Iar hoții încearcă să-și adapteze modul de acțiune în funcție de obstacolele pe care le întâlnesc.
De curând, lucrătorii compartimentului de Furturi Auto din cadrul serviciului Poliției Criminale al IPJ Prahova l-au depistat pe Cuzea Nicolae (25 de ani, din Colceag, fără ocupație și fără antecedente penale) care, în curtea imobilului cu numărul 20 de pe strada Constantin Brâncoveanu din Urlați, dezmembra un autoturism Dacia 1300 căruia îi lipseau plăcuțele cu numerele de înmatriculare.
Cercetările au scos la iveală faptul că mașina aparținea lui Ghiocel Marian din Ploiești și fusese furată în noaptea de 15/16 iunie, din parcarea blocului în care locuiește.
Dar surpriza de-abia acum avea să vină.
Înaintea lui Ghiocel, autoturismul fusese proprietatea lui... Cuzea, el vânzându-i-l ploieșteanului în martie, fără a-i da însă și al doilea rând de chei.
Hoțul a declarat că o parte din piesele rezultate din dezmembrare intenționa să le monteze la autoturismul său, tot Dacia 1300, cumpărat de la o persoană din București.
miercuri, 1 august 2018
Infractori ghinioniști, Traian Tandin
Întâmplări tragicomice cu infractori și victime
Să fii infractor (indiferent de domeniu) nu-i chiar așa simplu. Lăsându-i la o parte pe cei care ajung după gratii, mulți delincvenți devin ei înșiși victimele... victimelor. Iar săptămânalul american de limbă spaniolă „Policia Internacional” le prezintă cititorilor, periodic, astfel de evenimente:
Eduardo Miguel Carraro era un tânăr de 23 de ani din El Carillo (Venezuela), pe care, în noaptea de 12 martie 2001, l-a apucat cheful de femei.
Pentru că era timid, s-a dus mai întâi într-un bar, unde niște cunoscuți l-au cinsitit cu rom și i-au dat pe datorie o doză de heroină. A plecat în jurul orei 23 cu un prieten, Alonso Brancio, și s-au oprit în curtea micului spital unde lucra Dolores, fata care-i furase inima. La acea oră, cu excepția unei asistente care dormea tun și a unei bolnave, nu era nimeni.
Zănatici de felul lor și drogați, cei doi s-au hotărât să intre în morga spitalului, unde auziseră că s-ar afla trupul neînsuflețit al unei tinere necunoscute, pe care medicii o declaraseră moartă în urma unui stop cardiac și căreia urma să i se facă autopsia a doua zi.
Cum și-au propus, așa au și făcut.
La ora 1, doi polițiști au văzut, furișându-se prin întuneric, o umbră și s-au apropiat de locul unde se ascunsese arătarea.
„Stai! Nu mișca!” au rostit ei.
La lumina lanternelor au văzut o tânără dezbrăcată complet, care căuta să se acopere cu părul ei lung și negru. În drum spre secție nu au reușit să scoată nimic de la ea. La secție însă, văzând-o, ofițerul de serviciu a îngălbenit.
„Bine, dar tu ai murit aseară! Chiar eu te-am dus la spital”, a exclamat el, șocat că o vedea vie.
Abia atunci fata a rostit primele cuvinte:
„M-a violat.”
Câteva minute mai târziu, în morga spitalului, polițiștii aveau să-l descopere pe Eduardo Miguel Carraro mort. Corpul neînsuflețit al tânărului, cu pantalonii și chiloții în vine, era căzut lângă masa pe care fusese fata. Chemat de urgență, medicul a constatat decesul, cauzat de un stop cardiac.
Până dimineața a fost descoperit și cel de-al doilea infractor, Alonso Brancio, care a declarat:
„Am intrat cu Miguel Carraro în morgă și am văzut-o pe moartă pe masă. El a tras cearșaful cu care era acoperită și a zis că vrea să facă sex cu femeia moartă, ca să vadă cum e. I-am zis că e nebun, dar nu m-a ascultat și s-a urcat pe ea. La un moment dat, cum mă uitam la ei, am văzut că moarta își scutură picioarele, apoi l-am văzut pe Miguel căzând pe-o parte de pe masă. M-am speriat și m-am dus spre ușă. Atunci, moarta s-a ridicat și s-a da jos de pe masă. Eu am deschis ușa și am rupt-o la fugă. Nu știu ce s-a întâmplat cu prietenul meu și cu moarta.”
Vestea că fata dusă la morgă a înviat s-a întins ca fulgerul și a fost declarată de către majoritatea locuitorilor drept o minune.
Medicii însă au dat următoarea explicație:
„În realitate, victima nu a decedat în urma atacului de cord, ci a intrat în comă. În timpul agresiunii sexuale la care a fost supusă, mușchii abdominali fiindu-i mișcați ritmic și, se pare, violent, ceea ce, împreună cu palparea mamară, a efectuat asupra cordului un masaj îndeajuns de puternic pentru a-l pune din nou în funcțiune și s-o scoată pe cea în cauză din starea comatoasă.”
Celebrii gangsteri pistolari Butch Cassidy și Sundeance Kid, la aproape 100 de ani după ce au trecut în neființă din cauza gloanțelor soldaților, au reușit să mai facă o victimă. Este vorba de Pacho Chalate, un tânăr bolivian în vârstă de 24 de ani, care s-a gândit să fure din cimitirul orașului San Vincente, unde sunt îngropați, osemintele celor doi, pe care să le vândă unui colecționar american.
Din nefericire pentru el, totul s-a sfârșit tragic.
Ideea i-a fost dată de un anunț dintr-un număr mai vechi al cotidianului „New York Times”, prin care un colecționar excentric solicita obiecte care au aparținut unor celebri răufăcători, pentru deschiderea unui muzeu al infractorilor.
Gândindu-se imediat la câștigul imens pe care-l putea scoate, Pacho și-a convins iubita, Estella, de 21 de ani, să participe la profanarea mormântului celor doi gangsteri.
Pe 17 februarie 2001, imediat după miezul nopții, cei doi au intrat în cimitirul orașului și flăcăul s-a pus pe săpat.
„Deodată l-am auzit scoțând un icnet scurt și l-am văzut căzând în groapă”, avea să declare fata polițiștilor, puțin mai târziu. „L-am găsit fără cunoștință și, de frică să nu moară, am fugit să cer ajutor.”
Ajutorul a venit din partea a doi polițiști care-și făceau rondul. Aceștia au solicitat prin stație ajutorul unei ambulanțe, dar și colegilor o mașină care s-o ducă pe fată la secție, pentru declarații.
Venit la fața locului, medicului nu i-a mai rămas decât să constate decesul lui Pacho Chalate, care a survenit ca urmare a unui stop cardiac.
Răbdarea inspectorului
O inedită performanță a contribuit cu ceva la modul concret de desfășurare a investigațiilor polițienești,
Detectivul inspector Eustace, de la Scotland Yard, a rămas în analele acestei atât de cunoscute și apreciate instituții engleze, făcându-se remarcat pentru eficiența... calmului său britanic.
La începutul acestui secol, ambițiosul inspectoor a pozat timp de trei ore, noaptea, în statuie feminină, îmbrăcat cu un veșmânt de damă, în capela unei mănăstiri.
Răbdarea sa și autocontrolul au fost din plin răsplătite, căci astfel a reușit să-l prindă și să-l aresteze, în cele din urmă, pe hoțul care șterpelea cu regularitate din colecția de argintărie a lăcașului.
Un traficant a fost prins fiindcă avea prea puține bagaje
Vineri, 15 decembrie 1995, călătorii sosiți în Bremen (Germania), de la Amsterdam (Olanda) cu un avion al companiei aeriene „Hapag-Lloyd”, se grăbeau către ieșirea din aeroport. Vameșii îi priveau cu atenție, oprindu-i pe câte unul și controlându-i bagajele.
La un moment dat, și-a făcut apariția un tânăr care, după aspect, părea a fi sud-american. Mergea ușor aplecat în față, ca și cum o greutate l-ar fi încovoiat. Vameșii l-au invitat să-i urmeze.
În urma verificării actelor, a reieșit că individul se numea Jiacinto Rodrigo Jesus Ortega, avea 23 de ani și era columbian. După spusele lui, adeverite de biletele de avion, călătorise de la Bogota până la Amsterdam, apoi schimbase avionul, sosind în Bremen.
Un control minuțios al bagajelor a relevat faptul că tânărul nu avea asupra lui decât haine subțiri, de vară, și suma de 213 dolari. Columbianul a motivat că nu-i trebuiau prea mulți bani, deoarece era așteptat la Hambrug de fratele lui.
„De ce vi se pare curios că nu am haine groase? N-am fost niciodată în Germania. De unde să știu că aici e atât de frig?!”
Vameșii i-au cerut străinului să se supună unui test al urinei, care poate releva prezența unor corpuri străine în organism. Ortega însă a refuzat, amenințându-i că va denunța ambasada columbiană.
Refuzul lui a întărit bănuiala vameșilor.
Columbianul a fost somat de grăniceri să se supună unei radiografii, care a scos la iveală prezența unei aglomerări de capsule în stomacul acestuia.
Depus în arestul poliției de frontieră, Ortega a început să acuze dureri abdominale insuportabile, însoțite de vărsături și diaree.
În trei zile, el a eliminat 85 de capsule ermetice, din material plastic, pline cu cocaină. Fiecare capsulă avea grosimea unui deget și o lungime de 2,5 cm. Cantitatea totală de cocaină era de 800 g, valoarea ei pe piața neagră fiind de 700.000 de mărci.
Pus în fața dovezii de netăgăduit, columbianul a declarat că este curierul unui cartel, care urma să livreze cocaina unui distribuitor din Hambrug. Bagajul pe care îl avea asupra lui avea un rol pur decorativ.
„M-am gândit că un călător fără bagaje este suspect. Dacă nu m-ar fi apucat durerea de stomac, nu m-ați fi depistat! Cine s-ar fi gândit că drogurile ar putea fi indigeste?!”
Contactând ambasada columbiană, autoritățile germane au aflat că Jiacinto Rodrigo Jesus Ortega era pus sub urmărire, fiind suspectat de trafic de droguri.
După încheierea formalităților oficiale, traficantul a fost extrădat autorităților columbiene.
Un hoț jefuit s-a autodenunțat
Într-o dimineață, pe la ora 10, la IJP Călărași s-a prezentat un individ care i-a spus ofițerului de serviciu că a venit să se autodenunțe, întrucât a comis o infracțiune de furt pe raza județului Gorj.
În urma verificărilor efectuate după lecturarea cu atenție a declarației neobișnuitului „client”, s-a stabilit că acesta se numește Uță Dumitru, are 35 de ani și domiciliază în municipiul Arad, strada Memorandumului nr.7.
Cele relatate de el s-au confirmat. Cu două zile înainte, sus-numitul furase, dintr-un restaurant din piața orașului Târgu Cărbunești (jud. Gorj), un televizor color, țigări și băuturi alcoolice.
După ce le-a sustras, s-a urcat, cu pradă cu tot, în trenul de București, iar pe drum a continuat să consume băuturi alcoolice până s-a îmbătat și a adormit. S-a trezit în Gara de Nord din Capitală, singur în compartiment și având alături doar două sticle de lichior. Restul obiectelor dispăruseră, „subtilizate”, probabil, de un confrate de breaslă.
De necaz că a fost jefuit, a hotărât să se autodenunțe și s-a predat poliției călărășene, fiind cercetat în stare de arest. Se pare că lipsa de profesionalism se... autotaxează până și în lumea hoților.
A jefuit o bancă, dar prada i-a fost furată
Dilemă în rândul apărătorilor legii din orașul australian Sydney: ce pedeapsă să-i administreze unui hoț care a furat de la un alt hoț?
Totul este strict autentic. Un spărgător de mare clasă, sesizând anumite „fisuri” în sistemul de pază al băncii din Brisbane, n-a scăpat prilejul și a dat lovitura. A „recoltat” din seifuri 35.000 de dolari. Lua el mai mult, dar, ca un făcut, tocmai când se bucura că nu-i „deranjat” de nimeni și că poate acționa în voia, s-a declanșat alarma și a fost nevoit să părăsească în grabă banca.
Cea dintâi grijă a sa a fost să se descotorosească de corpul delict. A ascuns banii la rădăcina unui pom, acoperindu-i cu crengi și frunze. Apoi, ca și cum el „n-a știut, n-a văzut, nici pe acolo n-a trecut”, s-a amestecat printre curioșii care urmăreau investigațiile poliției sosite la locul jafului.
Când totul s-a liniștit, acesta s-a dus să-și ia banii. Spre stupefacția lui însă, dolarii se „evaporaseră” din ascunzătoare. Constatarea l-a lăsat înmărmurit.
În clipa următoare, a simțit pe umăr mâna grea a unui detectiv.
Interogat la poliție, spărgătorul a ținut mai întâi să depună o plângere împotriva celui care-i furase dolarii.
Dacă va fi prins și acest din urmă infractor, pentru ce va fi acuzat: că a jefuit o bancă sau că a prădat un hoț?
O cățea l-a încolțit pe cel ce i-a tâlhărit stăpânul
Lupul lui Ioan Rujan, din Brașov, a ajuns celebru în cartier după cele întâmplate într-o sâmbătă și rămase de pomină.
La ora 20:30 brașoveanul Ioan Rujan își plimba cățeaua lup în vârstă de patru ani pe strada Luca Arbore. Bărbatul bănuia că animalul îi este fidel, dar până atunci nu se ivise o ocazie pentru a se convinge de acest lucru. Sâmbătă seara, pentru prima oară până atunci, câinele și-a demonstrat utilitatea.
La un moment dat, pe când parcurgea o zonă necirculată, lui Rujan i-a sărit în cârcă un necunoscut. Atacatorul l-a lovit cu ceva în cap, l-a trântit la pământ, i-a tras câțiva bocanci în burtă și coaste, după care i-a șterpelit portofelul în care erau bani (lei și valută) și actele personale, după care a rupt-o la fugă.
Victima a rămas culcată pe trotuar, chinuită de durere; în schimb, tâlharul fugea cât îl țineau picioarele, cu lupul pe urmele lui.
După aproximativ 100 de metri de alergare, atacatorul a năvălit în curtea unui imobil și a închis poarta după el.
Câinele lup a sărit gardul, l-a țintuit pe hoț lângă un copac și a lătrat până când proprietarii au ieșit din casă pentru a vedea ce se întâmplă. În fața unei asemenea scene, locatarii au sunat la poliție.
Echipajul sosit la fața locului n-a mai avut mare lucru de făcut.
Polițiștii l-au ridicat ca din oală pe infractor, Stan Victor, în vârstă de 26 de ani, cu antecedente penale, din Brașov. Prejudiciul a fost recuperat înainte ca tâlharul să apuce să numere banii din portofel.
Câinele a fost premiat, primind o sacoșă plină cu oase și carne, plus un bonus constând într-o pungă mare cu biscuiți crocanți.
N-a putut jefui o bancă, fiindcă l-a recunoscut câinele
Când părinții i-au murit într-un accident de mașină, a început și decăderea lui Frank Kerner (18 ani) din Hamburg (Germania). Frank a rămas fără serviciu, înglodat în datorii, și a fost sfătuit de „prieteni” să jefuiască o bancă, pentru a-și putea începe o nouă viață.
Fața tânărului era acoperită cu un ciorap de damă.
„Banii sau te împușc”, i-a șuierat el casierei.
Pistolul pe care îl avea în mână tremura insesizabil, în timp ce casiera s-a apucat să introducă banii într-un sac de plastic. Deodată, hoțul se întoarse brusc și-i amenință pe clienți:
„Cine îmi va tăia calea va fi împușcat! Ați înțeles?”
Strângând sacul cu bani la piept, hoțul fugi spre ușă, însă atunci se întâmplă ceva incredibil: câinele unei cliente se smulse din lesă și se năpusti asupra lui. Imensul câine lup i-a pus hoțului labele pe umeri și a început să-i lingă fața acoperită de ciorap.
„Dă-te de pe mine, bestie!” răcni hoțul, încercând zadarnic să scape de el.
„Oameni buni, acesta este Frank Kerner, băiatul vecinilor noștri care au murit într-un accident! strigă stăpâna dogului. Câinele meu îl cunoaște foarte bine!”
Hoțul ezită o clipă, după care trânti pe jos sacul cu bani, își scoase ciorapul de pe față și se lăsă pe vine, plângând:
„Așa o porcărie! De nimic nu sunt în stare!”
În scurt timp și-a făcut apariția poliția.
Un papagal a băgat spaima în doi spărgători
Scena s-a petrecut în Hamburg (Germania), într-o bancă, într-o zi de vineri dimineața.
Funcționara Catrin Helmuth și un coleg au descuiat ușa de la intrare și, înainte de a-și lua în primire registrele de casă, femeia a pus cușca papagalului Grobi între două birouri. După orele de program intenționa să-l ducă la veterinar.
La ora 9 fix dau buzna în bancă doi indivizi:
„Mâinile sus! Toată lumea pe burtă!” fură ordinele spărgătorilor, în vreme ce unul dintre ei amenința cu un pistol.
Casiera deveni albă ca varul și, cu mâinile tremurânde, îi împinse bancnotele cerute tâlharului din fața sa. Acesta începu să înfunde banii într-un sac de plastic, în timp ce tovarășul său supraveghea pe toată lumea.
Deodată, răsună sirena poliției.
Trăgând o înjurătură, cel cu pistolul îl smuci pe celălalt, care renunță la sacul cu bani, și o rupseră la fugă.
Imediat după aceea, Catrin se ridică și începu să râdă. Colegii nu înțelegeau motivul veseliei sale. Fata le explică:
„Nici gând de poliție, n-a fost decât papagalul meu, care a vizionat prea multe filme la televizor și a învățat că după somația „Mâinile sus!” - de obicei, se aude sirena poliției, pe care-i place s-o imite.”
E drept, cei doi tâlhari n-au fost prinși, dar Grobi a ajuns mascota acelei bănci.
Violonistul a devenit detectiv
În noaptea aceea de primăvară, Ellis Parker fusese chemat să interpreteze ceva la vioară, căci era un maestru al instrumentului.
Fiindcă serata avea loc într-o localitate nu tocmai apropiată, el s-a urcat într-o trăsură trasă de un cal. A ajuns la locul cu pricina și le-a cântat celor prezenți cum numai el o putea face.
La ieșire, însă, a rămas stupefiat, constatând că-i dispăruseră și calul, și trăsura.
Supărat nevoie mare, Ellis, violonistul atât de cunoscut în Burlington County, s-a decis să-l prindă pe hoț. Nu de alta, dar să faci cale întoarsă vreo cinci mile pe jos, pentru a-ți acompania logodnica, era prea de tot.
Și așa începea cariera unui viitor mare detectiv.
Cum îi cunoștea foarte bine pe cei din împrejurimi, Ellis i-a împărțit pe locuitorii districtului în două mari grupe: suspecți și nevinovați. Dintre primii, el i-a eliminat pe cei ce aveau cal și trăsură.
Și uite-așa, în 48 de ore, Ellis Parker a ajuns ca, dintre cei 48 de suspecți rămași în atenție, să-l prindă pe făptaș și să-l conducă la închisoare.
Doar câteva săptămâni au trecut de la data evenimentului care a produs vâlvă prin operativitatea soluționării sale, și Ellis Parker a fost angajat ca detectiv al districtului Burlington, unde a făcut carieră timp de 40 de ani.
A pus bijuteriile furate în poșeta unei necunoscute
Ce poate fi mai banal decât o ieșire a bunicii împreună cu nepoțelul, într-un parc cu leagăne și tobogane?
Larisa Marcoletti, de 64 de ani, și Faustino, de 5 ani, obișnuiau să-și petreacă ore întregi în oaza de distracții pentru copii din cartierul în care locuiau, în Cremona (Italia). Cine putea bănui că pașnica femeie va deveni protagonista unei întâmplări cu borfași doar din cauza poșetei pe care o lăsase nesupravegheată pe o bancă?
Într-o vară, doi hoți care jefuiseră un magazin de bijuterii din centrul Cremonei fuseseră încolțiți de carabinieri. După ce și-au abandonat mașina, aceștia au luat-o la fugă, încercând să se piardă în mulțime. Și cum lovitura lor părea compromisă, au vrut să scape și de prada incriminatoare.
Doi dintre cei trei săculeți cu bijuterii i-au ascuns la repezeală în niște tomberoane. Cel de-al treilea săculeț a avut însă o soartă bizară. Pur și simplu, unuia dintre hoți i-a venit ciudata idee de a-l strecura în poșeta încăpătoare a Larisei, pe când au trecut prin parcul respectiv.
Apoi, scăpați de urmărirea gardienilor publici, au luat urma femeii, pentru a pune la cale recuperarea prăzii.
Bunica și nepoțelul s-au întors pe înserate acasă. Surpriza femeii a fost uriașă, atunci când a descoperit ce comoară are în poșetă. Greșeala ei a fost că a lăsat pentru a doua zi contactarea polițeiei pentru predarea necuratei bogății.
Peste noapte, cei doi borfași au intrat prin efracție în casa Marcoletti, le-au imobilizat pe Larisa și pe mama lui Faustino, apoi, nedând nicio atenție puștiului, care dormea liniștit în camera lui, au scotocit pe îndelete, până și-au recuperat bijuteriile.
Dar cum nu există infracțiune fără greșeală, și de data asta făptașii au comis o eroare.
Nefiind mascați, Larisa l-a recunoscut pe unul dintre ei. Îl cunoștea de pe vremea când fusese psiholog-asociat la un penitenciar de lângă Crespe, și unde Joacchino era „găzduit” pentru fapte similare.
Cu ajutorul ei, poliția l-a dat în urmărire pe Joacchino și infractorii au fost prinși în câteva zile.
Prezentă la proces ca martor prinipal, încercata femeie a declarat că regretă că, prin activitatea ei în închisori, a recomandat de multe ori eliberarea condiționată a unor deținuți. Chiar cu unul dintre aceștia se întâlnise, în circumstanțe nu tocmai agreabile.
Și-a trimis fratele la pușcărie, în locul lui
Angelo Narcisio, un țigan din Torino (Italia), a fost arestat, fără să știe de ce. Mai târziu, a aflat că, fratele său Pasquale, oferise poliției datele lui personale, ale lui Angelo, în momentul în care a fost arestat.
În mai 1993, la Caluso, lângă Torino, carabinierii au prins un individ care transporta marfă furată. L-au arestat pentru cercetări și, când i-au cerut actele, prejudiciatul a răspuns că le-a pierdut, însă a adăugat:
„Mă numesc Angelo Narcisio, născut la Venaria pe 9 august 1965, locuiesc pe strada Lega 50, lângă un câmp cu țigani.”
În timpul controlului, carabinierii au constatat că numele, data nașterii și adresa sunt exacte, neavând de unde să știe că bărbatul arestat le-a oferit datele fratelui său mai mic. De fapt, el este Pasquale și are 32 de ani.
Urmându-și cursul, justiția a ignorat păcăleala. Pasquale, fratele arestat, a continuat să susțină că se numește Angelo, chiar și în fața judecătorului, care l-a condamnat la un an de închisoare. După pronunțarea sentinței, în așteptarea recursului, Pasquale s-a întors acasă.
După doi ani, sentința a trebuit să fie executată. Magistrații au controlat cazierul: pe numele lui Angelo Narcisio figura o condamnare la șase luni de închisoare, pentru furt de mobilă antică. Conform legii, sentința finală a fost de un an și șase luni de închisoare.
În 1995, când Angelo Narcisio a primit înștiințarea să se prezinte la comisariat, s-a dus fără teamă.
„Dar sunt nevinovat!” a strigat el, când a aflat că urmează să fie închis.
„Bineînțeles, toți spun același lucru, termină cu prostiile!” i s-a răspuns, apoi a fost condus în celula lui.
Angelo nu știa ce să mai facă. Nici măcar nu-și imagina că le ispășea pedeapsa fratelui său, Pasquale. Continuând să susțină că nu este vinovat, a reușit să găsească un avocat, Gioacchino Gemelli, care l-a crezut și i-a acceptat cazul.
Luând dosarul să-l studieze în cele mai mici amănunte, avocatul a început să-l întrebe pe Angelo date în legătură cu ziua arestului, uitându-se cu atenție la fotografiile făcute atunci. În acel moment a făcut prima descoperire: chipul din fotografie semăna foarte bine cu clientul său, dar ceva era în neregulă: în dosar apărea chipul unui bărbat mai slab.
Gemelli s-a dus în celula lui Angelo Narcisio și l-a întrebat:
„Întotdeauna ai fost atât de gras sau cu trei ani în urmă ai fost mai slab?”
„Fratele meu este slab. Probabil ați văzut o fotografie de-a lui; în urmă cu doi ani, Pasquale a avut o tentativă de jaf. Probabil că sunt pe undeva și fotografia lui, și amprentele.”
Următoarea descoperire a avocatului Gemelli a fost când a confruntat amprentele celor doi, moment în care cazul a fost ca și rezolvat: era vorba de o substituire de persoană. Avocatul a cerut o revizuire a procesului, fiind sigur că instanța a condamnat un nevinovat.
Angelo Narcisio a fost eliberat, și în locul lui a fost arestat fratele său, Pasquale, care a trebuit să răspundă în fața instanței și pentru înșelătorie, în afară de furt.
S-a ascuns în pușcărie aproape doi ani
După un an și opt luni de cercetări, poliția ieșeană a reușit să depisteze criminalul care ucisese, pe 8 martie 1992, pe Maria Afrăsinei, de 54 de ani, jurist. El se numește Sergiu Rotaru Gavriliuc, de 18 ani, și a fost descoperit în Penitenciarul Iași, fiind arestat după comiterea unei tâlhării.
În seara de 8 martie 1992, în cartierul ieșean Tătărași, Sergiu Gavriliuc a acostat-o pe Maria Afrăsinei, care se întorcea acasă de la o pomenire, în județul Vaslui.
Tânărul a lovit-o în cap de mai multe ori, cu o măciucă de lemn ghintuită cu metal, până a țâșnit sângele, iar femeia a căzut în agonie. A fost găsită, o oră mai târziu, de un agent de ordine.
Pentru a scăpa de pedeapsa pentru crimă, S.G. a tâlhărit imediat un bărbat, lăsându-se prins și arestat. Ulterior, după un an și opt luni, un nepot al Mariei A. a recunoscut ceasul acesteia la mâna mamei adoptive a criminalului.
Arestat pentru că a lătrat la un câine polițist
Un american a ajuns în arest pentru ofensă la adresa autorității unui câine polițist, la care a început să latre, în timp ce patrupedul, alături de un agent de poliție, încerca să disperseze niște scandalagi adunați în jurul unei universități din Pennsylvania.
Amir Campbell - student, 22 de ani - se afla în mulțimea adunată, într-o sâmbătă noapte, în fața sediului Universității din Cheyney, unde polițiștii au fost chemați să împrăștie un grup de scandalagii.
Campbell a ignorat ordinul unui polițist care i-a cerut să se retragă în cameră și a început să țipe și să latre la câinele care-l însoțea pe agent.
Tânărul a fost reținut în arestul poliției, pentru că n-a putut plăti 10% din cauțiunea de 5.000 de dolari.
Încă trei ani de pușcărie pentru că a înjurat judecătorul
Mihai Odobașcu, în vârstă de 36 de ani, din Voinești, Iași, era judecat de un complet din cadrul tribunalului, fiind acuzat de comiterea infracțiunii de tentativă de omor.
Împreună cu fratele său, el atacase un consătean, aplicându-i mai multe lovituri destul de serioase.
Procesul lui Odobașcu își urma cursul firesc și, în momentul în care completul de judecată a pronunțat sentința, inculpatul s-a apucat să-i înjure ca la ușa cortului pe procuror și pe judecător, enervat și nemulțumit că a primit cinci ani și șase luni de detenție.
Magistrații au așteptat câteva secunde ca potopul de insulte să se oprească, după care au reformulat sec (și legal) sentința: opt ani și șase luni de pușcărie.
Trebuie să tundă o clientă, gratis, de zece ori
Lisa Breuter, din Hamburg, l-a dat în judecată pe frizerul Rainer Becker, acuzându-l că a tuns-o prea scurt. Inculpatul a fost obligat s-o tundă gratis de zece ori, pentru a-și răscumpăra greșeala.
O privire în oglindă i-a fost de ajuns și Lisa Breuter (37 de ani) a început să țipe isteric. Podoaba ei capilară era aproape inexistentă!
„Frizerul ăsta e nebun! Nici măcar nu mă pot uita în oglindă!”
Femeia l-a dat în judecată pe Rainer Becker, cerând despăgubiri materiale.
„Am crezut că este bărvbat! s-a apărat frizerul. A venit îmbrăcată în pantaloni și haină de piele și avea vocea groasă. Mi-a spus să-i scurtez părul, așa că am tuns-o ca pe un bărbat!”
Judecătorul s-a arătat convins de argumentele frizerului, dar l-a obligat s-o tundă gratis de zece ori.
„Spălat, tuns, coafat, absolut totul, gratis” l-a somat judecătorul.
Să fii infractor (indiferent de domeniu) nu-i chiar așa simplu. Lăsându-i la o parte pe cei care ajung după gratii, mulți delincvenți devin ei înșiși victimele... victimelor. Iar săptămânalul american de limbă spaniolă „Policia Internacional” le prezintă cititorilor, periodic, astfel de evenimente:
Eduardo Miguel Carraro era un tânăr de 23 de ani din El Carillo (Venezuela), pe care, în noaptea de 12 martie 2001, l-a apucat cheful de femei.
Pentru că era timid, s-a dus mai întâi într-un bar, unde niște cunoscuți l-au cinsitit cu rom și i-au dat pe datorie o doză de heroină. A plecat în jurul orei 23 cu un prieten, Alonso Brancio, și s-au oprit în curtea micului spital unde lucra Dolores, fata care-i furase inima. La acea oră, cu excepția unei asistente care dormea tun și a unei bolnave, nu era nimeni.
Zănatici de felul lor și drogați, cei doi s-au hotărât să intre în morga spitalului, unde auziseră că s-ar afla trupul neînsuflețit al unei tinere necunoscute, pe care medicii o declaraseră moartă în urma unui stop cardiac și căreia urma să i se facă autopsia a doua zi.
Cum și-au propus, așa au și făcut.
La ora 1, doi polițiști au văzut, furișându-se prin întuneric, o umbră și s-au apropiat de locul unde se ascunsese arătarea.
„Stai! Nu mișca!” au rostit ei.
La lumina lanternelor au văzut o tânără dezbrăcată complet, care căuta să se acopere cu părul ei lung și negru. În drum spre secție nu au reușit să scoată nimic de la ea. La secție însă, văzând-o, ofițerul de serviciu a îngălbenit.
„Bine, dar tu ai murit aseară! Chiar eu te-am dus la spital”, a exclamat el, șocat că o vedea vie.
Abia atunci fata a rostit primele cuvinte:
„M-a violat.”
Câteva minute mai târziu, în morga spitalului, polițiștii aveau să-l descopere pe Eduardo Miguel Carraro mort. Corpul neînsuflețit al tânărului, cu pantalonii și chiloții în vine, era căzut lângă masa pe care fusese fata. Chemat de urgență, medicul a constatat decesul, cauzat de un stop cardiac.
Până dimineața a fost descoperit și cel de-al doilea infractor, Alonso Brancio, care a declarat:
„Am intrat cu Miguel Carraro în morgă și am văzut-o pe moartă pe masă. El a tras cearșaful cu care era acoperită și a zis că vrea să facă sex cu femeia moartă, ca să vadă cum e. I-am zis că e nebun, dar nu m-a ascultat și s-a urcat pe ea. La un moment dat, cum mă uitam la ei, am văzut că moarta își scutură picioarele, apoi l-am văzut pe Miguel căzând pe-o parte de pe masă. M-am speriat și m-am dus spre ușă. Atunci, moarta s-a ridicat și s-a da jos de pe masă. Eu am deschis ușa și am rupt-o la fugă. Nu știu ce s-a întâmplat cu prietenul meu și cu moarta.”
Vestea că fata dusă la morgă a înviat s-a întins ca fulgerul și a fost declarată de către majoritatea locuitorilor drept o minune.
Medicii însă au dat următoarea explicație:
„În realitate, victima nu a decedat în urma atacului de cord, ci a intrat în comă. În timpul agresiunii sexuale la care a fost supusă, mușchii abdominali fiindu-i mișcați ritmic și, se pare, violent, ceea ce, împreună cu palparea mamară, a efectuat asupra cordului un masaj îndeajuns de puternic pentru a-l pune din nou în funcțiune și s-o scoată pe cea în cauză din starea comatoasă.”
Celebrii gangsteri pistolari Butch Cassidy și Sundeance Kid, la aproape 100 de ani după ce au trecut în neființă din cauza gloanțelor soldaților, au reușit să mai facă o victimă. Este vorba de Pacho Chalate, un tânăr bolivian în vârstă de 24 de ani, care s-a gândit să fure din cimitirul orașului San Vincente, unde sunt îngropați, osemintele celor doi, pe care să le vândă unui colecționar american.
Din nefericire pentru el, totul s-a sfârșit tragic.
Ideea i-a fost dată de un anunț dintr-un număr mai vechi al cotidianului „New York Times”, prin care un colecționar excentric solicita obiecte care au aparținut unor celebri răufăcători, pentru deschiderea unui muzeu al infractorilor.
Gândindu-se imediat la câștigul imens pe care-l putea scoate, Pacho și-a convins iubita, Estella, de 21 de ani, să participe la profanarea mormântului celor doi gangsteri.
Pe 17 februarie 2001, imediat după miezul nopții, cei doi au intrat în cimitirul orașului și flăcăul s-a pus pe săpat.
„Deodată l-am auzit scoțând un icnet scurt și l-am văzut căzând în groapă”, avea să declare fata polițiștilor, puțin mai târziu. „L-am găsit fără cunoștință și, de frică să nu moară, am fugit să cer ajutor.”
Ajutorul a venit din partea a doi polițiști care-și făceau rondul. Aceștia au solicitat prin stație ajutorul unei ambulanțe, dar și colegilor o mașină care s-o ducă pe fată la secție, pentru declarații.
Venit la fața locului, medicului nu i-a mai rămas decât să constate decesul lui Pacho Chalate, care a survenit ca urmare a unui stop cardiac.
Răbdarea inspectorului
O inedită performanță a contribuit cu ceva la modul concret de desfășurare a investigațiilor polițienești,
Detectivul inspector Eustace, de la Scotland Yard, a rămas în analele acestei atât de cunoscute și apreciate instituții engleze, făcându-se remarcat pentru eficiența... calmului său britanic.
La începutul acestui secol, ambițiosul inspectoor a pozat timp de trei ore, noaptea, în statuie feminină, îmbrăcat cu un veșmânt de damă, în capela unei mănăstiri.
Răbdarea sa și autocontrolul au fost din plin răsplătite, căci astfel a reușit să-l prindă și să-l aresteze, în cele din urmă, pe hoțul care șterpelea cu regularitate din colecția de argintărie a lăcașului.
Un traficant a fost prins fiindcă avea prea puține bagaje
Vineri, 15 decembrie 1995, călătorii sosiți în Bremen (Germania), de la Amsterdam (Olanda) cu un avion al companiei aeriene „Hapag-Lloyd”, se grăbeau către ieșirea din aeroport. Vameșii îi priveau cu atenție, oprindu-i pe câte unul și controlându-i bagajele.
La un moment dat, și-a făcut apariția un tânăr care, după aspect, părea a fi sud-american. Mergea ușor aplecat în față, ca și cum o greutate l-ar fi încovoiat. Vameșii l-au invitat să-i urmeze.
În urma verificării actelor, a reieșit că individul se numea Jiacinto Rodrigo Jesus Ortega, avea 23 de ani și era columbian. După spusele lui, adeverite de biletele de avion, călătorise de la Bogota până la Amsterdam, apoi schimbase avionul, sosind în Bremen.
Un control minuțios al bagajelor a relevat faptul că tânărul nu avea asupra lui decât haine subțiri, de vară, și suma de 213 dolari. Columbianul a motivat că nu-i trebuiau prea mulți bani, deoarece era așteptat la Hambrug de fratele lui.
„De ce vi se pare curios că nu am haine groase? N-am fost niciodată în Germania. De unde să știu că aici e atât de frig?!”
Vameșii i-au cerut străinului să se supună unui test al urinei, care poate releva prezența unor corpuri străine în organism. Ortega însă a refuzat, amenințându-i că va denunța ambasada columbiană.
Refuzul lui a întărit bănuiala vameșilor.
Columbianul a fost somat de grăniceri să se supună unei radiografii, care a scos la iveală prezența unei aglomerări de capsule în stomacul acestuia.
Depus în arestul poliției de frontieră, Ortega a început să acuze dureri abdominale insuportabile, însoțite de vărsături și diaree.
În trei zile, el a eliminat 85 de capsule ermetice, din material plastic, pline cu cocaină. Fiecare capsulă avea grosimea unui deget și o lungime de 2,5 cm. Cantitatea totală de cocaină era de 800 g, valoarea ei pe piața neagră fiind de 700.000 de mărci.
Pus în fața dovezii de netăgăduit, columbianul a declarat că este curierul unui cartel, care urma să livreze cocaina unui distribuitor din Hambrug. Bagajul pe care îl avea asupra lui avea un rol pur decorativ.
„M-am gândit că un călător fără bagaje este suspect. Dacă nu m-ar fi apucat durerea de stomac, nu m-ați fi depistat! Cine s-ar fi gândit că drogurile ar putea fi indigeste?!”
Contactând ambasada columbiană, autoritățile germane au aflat că Jiacinto Rodrigo Jesus Ortega era pus sub urmărire, fiind suspectat de trafic de droguri.
După încheierea formalităților oficiale, traficantul a fost extrădat autorităților columbiene.
Un hoț jefuit s-a autodenunțat
Într-o dimineață, pe la ora 10, la IJP Călărași s-a prezentat un individ care i-a spus ofițerului de serviciu că a venit să se autodenunțe, întrucât a comis o infracțiune de furt pe raza județului Gorj.
În urma verificărilor efectuate după lecturarea cu atenție a declarației neobișnuitului „client”, s-a stabilit că acesta se numește Uță Dumitru, are 35 de ani și domiciliază în municipiul Arad, strada Memorandumului nr.7.
Cele relatate de el s-au confirmat. Cu două zile înainte, sus-numitul furase, dintr-un restaurant din piața orașului Târgu Cărbunești (jud. Gorj), un televizor color, țigări și băuturi alcoolice.
După ce le-a sustras, s-a urcat, cu pradă cu tot, în trenul de București, iar pe drum a continuat să consume băuturi alcoolice până s-a îmbătat și a adormit. S-a trezit în Gara de Nord din Capitală, singur în compartiment și având alături doar două sticle de lichior. Restul obiectelor dispăruseră, „subtilizate”, probabil, de un confrate de breaslă.
De necaz că a fost jefuit, a hotărât să se autodenunțe și s-a predat poliției călărășene, fiind cercetat în stare de arest. Se pare că lipsa de profesionalism se... autotaxează până și în lumea hoților.
A jefuit o bancă, dar prada i-a fost furată
Dilemă în rândul apărătorilor legii din orașul australian Sydney: ce pedeapsă să-i administreze unui hoț care a furat de la un alt hoț?
Totul este strict autentic. Un spărgător de mare clasă, sesizând anumite „fisuri” în sistemul de pază al băncii din Brisbane, n-a scăpat prilejul și a dat lovitura. A „recoltat” din seifuri 35.000 de dolari. Lua el mai mult, dar, ca un făcut, tocmai când se bucura că nu-i „deranjat” de nimeni și că poate acționa în voia, s-a declanșat alarma și a fost nevoit să părăsească în grabă banca.
Cea dintâi grijă a sa a fost să se descotorosească de corpul delict. A ascuns banii la rădăcina unui pom, acoperindu-i cu crengi și frunze. Apoi, ca și cum el „n-a știut, n-a văzut, nici pe acolo n-a trecut”, s-a amestecat printre curioșii care urmăreau investigațiile poliției sosite la locul jafului.
Când totul s-a liniștit, acesta s-a dus să-și ia banii. Spre stupefacția lui însă, dolarii se „evaporaseră” din ascunzătoare. Constatarea l-a lăsat înmărmurit.
În clipa următoare, a simțit pe umăr mâna grea a unui detectiv.
Interogat la poliție, spărgătorul a ținut mai întâi să depună o plângere împotriva celui care-i furase dolarii.
Dacă va fi prins și acest din urmă infractor, pentru ce va fi acuzat: că a jefuit o bancă sau că a prădat un hoț?
O cățea l-a încolțit pe cel ce i-a tâlhărit stăpânul
Lupul lui Ioan Rujan, din Brașov, a ajuns celebru în cartier după cele întâmplate într-o sâmbătă și rămase de pomină.
La ora 20:30 brașoveanul Ioan Rujan își plimba cățeaua lup în vârstă de patru ani pe strada Luca Arbore. Bărbatul bănuia că animalul îi este fidel, dar până atunci nu se ivise o ocazie pentru a se convinge de acest lucru. Sâmbătă seara, pentru prima oară până atunci, câinele și-a demonstrat utilitatea.
La un moment dat, pe când parcurgea o zonă necirculată, lui Rujan i-a sărit în cârcă un necunoscut. Atacatorul l-a lovit cu ceva în cap, l-a trântit la pământ, i-a tras câțiva bocanci în burtă și coaste, după care i-a șterpelit portofelul în care erau bani (lei și valută) și actele personale, după care a rupt-o la fugă.
Victima a rămas culcată pe trotuar, chinuită de durere; în schimb, tâlharul fugea cât îl țineau picioarele, cu lupul pe urmele lui.
După aproximativ 100 de metri de alergare, atacatorul a năvălit în curtea unui imobil și a închis poarta după el.
Câinele lup a sărit gardul, l-a țintuit pe hoț lângă un copac și a lătrat până când proprietarii au ieșit din casă pentru a vedea ce se întâmplă. În fața unei asemenea scene, locatarii au sunat la poliție.
Echipajul sosit la fața locului n-a mai avut mare lucru de făcut.
Polițiștii l-au ridicat ca din oală pe infractor, Stan Victor, în vârstă de 26 de ani, cu antecedente penale, din Brașov. Prejudiciul a fost recuperat înainte ca tâlharul să apuce să numere banii din portofel.
Câinele a fost premiat, primind o sacoșă plină cu oase și carne, plus un bonus constând într-o pungă mare cu biscuiți crocanți.
N-a putut jefui o bancă, fiindcă l-a recunoscut câinele
Când părinții i-au murit într-un accident de mașină, a început și decăderea lui Frank Kerner (18 ani) din Hamburg (Germania). Frank a rămas fără serviciu, înglodat în datorii, și a fost sfătuit de „prieteni” să jefuiască o bancă, pentru a-și putea începe o nouă viață.
Fața tânărului era acoperită cu un ciorap de damă.
„Banii sau te împușc”, i-a șuierat el casierei.
Pistolul pe care îl avea în mână tremura insesizabil, în timp ce casiera s-a apucat să introducă banii într-un sac de plastic. Deodată, hoțul se întoarse brusc și-i amenință pe clienți:
„Cine îmi va tăia calea va fi împușcat! Ați înțeles?”
Strângând sacul cu bani la piept, hoțul fugi spre ușă, însă atunci se întâmplă ceva incredibil: câinele unei cliente se smulse din lesă și se năpusti asupra lui. Imensul câine lup i-a pus hoțului labele pe umeri și a început să-i lingă fața acoperită de ciorap.
„Dă-te de pe mine, bestie!” răcni hoțul, încercând zadarnic să scape de el.
„Oameni buni, acesta este Frank Kerner, băiatul vecinilor noștri care au murit într-un accident! strigă stăpâna dogului. Câinele meu îl cunoaște foarte bine!”
Hoțul ezită o clipă, după care trânti pe jos sacul cu bani, își scoase ciorapul de pe față și se lăsă pe vine, plângând:
„Așa o porcărie! De nimic nu sunt în stare!”
În scurt timp și-a făcut apariția poliția.
Un papagal a băgat spaima în doi spărgători
Scena s-a petrecut în Hamburg (Germania), într-o bancă, într-o zi de vineri dimineața.
Funcționara Catrin Helmuth și un coleg au descuiat ușa de la intrare și, înainte de a-și lua în primire registrele de casă, femeia a pus cușca papagalului Grobi între două birouri. După orele de program intenționa să-l ducă la veterinar.
La ora 9 fix dau buzna în bancă doi indivizi:
„Mâinile sus! Toată lumea pe burtă!” fură ordinele spărgătorilor, în vreme ce unul dintre ei amenința cu un pistol.
Casiera deveni albă ca varul și, cu mâinile tremurânde, îi împinse bancnotele cerute tâlharului din fața sa. Acesta începu să înfunde banii într-un sac de plastic, în timp ce tovarășul său supraveghea pe toată lumea.
Deodată, răsună sirena poliției.
Trăgând o înjurătură, cel cu pistolul îl smuci pe celălalt, care renunță la sacul cu bani, și o rupseră la fugă.
Imediat după aceea, Catrin se ridică și începu să râdă. Colegii nu înțelegeau motivul veseliei sale. Fata le explică:
„Nici gând de poliție, n-a fost decât papagalul meu, care a vizionat prea multe filme la televizor și a învățat că după somația „Mâinile sus!” - de obicei, se aude sirena poliției, pe care-i place s-o imite.”
E drept, cei doi tâlhari n-au fost prinși, dar Grobi a ajuns mascota acelei bănci.
Violonistul a devenit detectiv
În noaptea aceea de primăvară, Ellis Parker fusese chemat să interpreteze ceva la vioară, căci era un maestru al instrumentului.
Fiindcă serata avea loc într-o localitate nu tocmai apropiată, el s-a urcat într-o trăsură trasă de un cal. A ajuns la locul cu pricina și le-a cântat celor prezenți cum numai el o putea face.
La ieșire, însă, a rămas stupefiat, constatând că-i dispăruseră și calul, și trăsura.
Supărat nevoie mare, Ellis, violonistul atât de cunoscut în Burlington County, s-a decis să-l prindă pe hoț. Nu de alta, dar să faci cale întoarsă vreo cinci mile pe jos, pentru a-ți acompania logodnica, era prea de tot.
Și așa începea cariera unui viitor mare detectiv.
Cum îi cunoștea foarte bine pe cei din împrejurimi, Ellis i-a împărțit pe locuitorii districtului în două mari grupe: suspecți și nevinovați. Dintre primii, el i-a eliminat pe cei ce aveau cal și trăsură.
Și uite-așa, în 48 de ore, Ellis Parker a ajuns ca, dintre cei 48 de suspecți rămași în atenție, să-l prindă pe făptaș și să-l conducă la închisoare.
Doar câteva săptămâni au trecut de la data evenimentului care a produs vâlvă prin operativitatea soluționării sale, și Ellis Parker a fost angajat ca detectiv al districtului Burlington, unde a făcut carieră timp de 40 de ani.
A pus bijuteriile furate în poșeta unei necunoscute
Ce poate fi mai banal decât o ieșire a bunicii împreună cu nepoțelul, într-un parc cu leagăne și tobogane?
Larisa Marcoletti, de 64 de ani, și Faustino, de 5 ani, obișnuiau să-și petreacă ore întregi în oaza de distracții pentru copii din cartierul în care locuiau, în Cremona (Italia). Cine putea bănui că pașnica femeie va deveni protagonista unei întâmplări cu borfași doar din cauza poșetei pe care o lăsase nesupravegheată pe o bancă?
Într-o vară, doi hoți care jefuiseră un magazin de bijuterii din centrul Cremonei fuseseră încolțiți de carabinieri. După ce și-au abandonat mașina, aceștia au luat-o la fugă, încercând să se piardă în mulțime. Și cum lovitura lor părea compromisă, au vrut să scape și de prada incriminatoare.
Doi dintre cei trei săculeți cu bijuterii i-au ascuns la repezeală în niște tomberoane. Cel de-al treilea săculeț a avut însă o soartă bizară. Pur și simplu, unuia dintre hoți i-a venit ciudata idee de a-l strecura în poșeta încăpătoare a Larisei, pe când au trecut prin parcul respectiv.
Apoi, scăpați de urmărirea gardienilor publici, au luat urma femeii, pentru a pune la cale recuperarea prăzii.
Bunica și nepoțelul s-au întors pe înserate acasă. Surpriza femeii a fost uriașă, atunci când a descoperit ce comoară are în poșetă. Greșeala ei a fost că a lăsat pentru a doua zi contactarea polițeiei pentru predarea necuratei bogății.
Peste noapte, cei doi borfași au intrat prin efracție în casa Marcoletti, le-au imobilizat pe Larisa și pe mama lui Faustino, apoi, nedând nicio atenție puștiului, care dormea liniștit în camera lui, au scotocit pe îndelete, până și-au recuperat bijuteriile.
Dar cum nu există infracțiune fără greșeală, și de data asta făptașii au comis o eroare.
Nefiind mascați, Larisa l-a recunoscut pe unul dintre ei. Îl cunoștea de pe vremea când fusese psiholog-asociat la un penitenciar de lângă Crespe, și unde Joacchino era „găzduit” pentru fapte similare.
Cu ajutorul ei, poliția l-a dat în urmărire pe Joacchino și infractorii au fost prinși în câteva zile.
Prezentă la proces ca martor prinipal, încercata femeie a declarat că regretă că, prin activitatea ei în închisori, a recomandat de multe ori eliberarea condiționată a unor deținuți. Chiar cu unul dintre aceștia se întâlnise, în circumstanțe nu tocmai agreabile.
Și-a trimis fratele la pușcărie, în locul lui
Angelo Narcisio, un țigan din Torino (Italia), a fost arestat, fără să știe de ce. Mai târziu, a aflat că, fratele său Pasquale, oferise poliției datele lui personale, ale lui Angelo, în momentul în care a fost arestat.
În mai 1993, la Caluso, lângă Torino, carabinierii au prins un individ care transporta marfă furată. L-au arestat pentru cercetări și, când i-au cerut actele, prejudiciatul a răspuns că le-a pierdut, însă a adăugat:
„Mă numesc Angelo Narcisio, născut la Venaria pe 9 august 1965, locuiesc pe strada Lega 50, lângă un câmp cu țigani.”
În timpul controlului, carabinierii au constatat că numele, data nașterii și adresa sunt exacte, neavând de unde să știe că bărbatul arestat le-a oferit datele fratelui său mai mic. De fapt, el este Pasquale și are 32 de ani.
Urmându-și cursul, justiția a ignorat păcăleala. Pasquale, fratele arestat, a continuat să susțină că se numește Angelo, chiar și în fața judecătorului, care l-a condamnat la un an de închisoare. După pronunțarea sentinței, în așteptarea recursului, Pasquale s-a întors acasă.
După doi ani, sentința a trebuit să fie executată. Magistrații au controlat cazierul: pe numele lui Angelo Narcisio figura o condamnare la șase luni de închisoare, pentru furt de mobilă antică. Conform legii, sentința finală a fost de un an și șase luni de închisoare.
În 1995, când Angelo Narcisio a primit înștiințarea să se prezinte la comisariat, s-a dus fără teamă.
„Dar sunt nevinovat!” a strigat el, când a aflat că urmează să fie închis.
„Bineînțeles, toți spun același lucru, termină cu prostiile!” i s-a răspuns, apoi a fost condus în celula lui.
Angelo nu știa ce să mai facă. Nici măcar nu-și imagina că le ispășea pedeapsa fratelui său, Pasquale. Continuând să susțină că nu este vinovat, a reușit să găsească un avocat, Gioacchino Gemelli, care l-a crezut și i-a acceptat cazul.
Luând dosarul să-l studieze în cele mai mici amănunte, avocatul a început să-l întrebe pe Angelo date în legătură cu ziua arestului, uitându-se cu atenție la fotografiile făcute atunci. În acel moment a făcut prima descoperire: chipul din fotografie semăna foarte bine cu clientul său, dar ceva era în neregulă: în dosar apărea chipul unui bărbat mai slab.
Gemelli s-a dus în celula lui Angelo Narcisio și l-a întrebat:
„Întotdeauna ai fost atât de gras sau cu trei ani în urmă ai fost mai slab?”
„Fratele meu este slab. Probabil ați văzut o fotografie de-a lui; în urmă cu doi ani, Pasquale a avut o tentativă de jaf. Probabil că sunt pe undeva și fotografia lui, și amprentele.”
Următoarea descoperire a avocatului Gemelli a fost când a confruntat amprentele celor doi, moment în care cazul a fost ca și rezolvat: era vorba de o substituire de persoană. Avocatul a cerut o revizuire a procesului, fiind sigur că instanța a condamnat un nevinovat.
Angelo Narcisio a fost eliberat, și în locul lui a fost arestat fratele său, Pasquale, care a trebuit să răspundă în fața instanței și pentru înșelătorie, în afară de furt.
S-a ascuns în pușcărie aproape doi ani
După un an și opt luni de cercetări, poliția ieșeană a reușit să depisteze criminalul care ucisese, pe 8 martie 1992, pe Maria Afrăsinei, de 54 de ani, jurist. El se numește Sergiu Rotaru Gavriliuc, de 18 ani, și a fost descoperit în Penitenciarul Iași, fiind arestat după comiterea unei tâlhării.
În seara de 8 martie 1992, în cartierul ieșean Tătărași, Sergiu Gavriliuc a acostat-o pe Maria Afrăsinei, care se întorcea acasă de la o pomenire, în județul Vaslui.
Tânărul a lovit-o în cap de mai multe ori, cu o măciucă de lemn ghintuită cu metal, până a țâșnit sângele, iar femeia a căzut în agonie. A fost găsită, o oră mai târziu, de un agent de ordine.
Pentru a scăpa de pedeapsa pentru crimă, S.G. a tâlhărit imediat un bărbat, lăsându-se prins și arestat. Ulterior, după un an și opt luni, un nepot al Mariei A. a recunoscut ceasul acesteia la mâna mamei adoptive a criminalului.
Arestat pentru că a lătrat la un câine polițist
Un american a ajuns în arest pentru ofensă la adresa autorității unui câine polițist, la care a început să latre, în timp ce patrupedul, alături de un agent de poliție, încerca să disperseze niște scandalagi adunați în jurul unei universități din Pennsylvania.
Amir Campbell - student, 22 de ani - se afla în mulțimea adunată, într-o sâmbătă noapte, în fața sediului Universității din Cheyney, unde polițiștii au fost chemați să împrăștie un grup de scandalagii.
Campbell a ignorat ordinul unui polițist care i-a cerut să se retragă în cameră și a început să țipe și să latre la câinele care-l însoțea pe agent.
Tânărul a fost reținut în arestul poliției, pentru că n-a putut plăti 10% din cauțiunea de 5.000 de dolari.
Încă trei ani de pușcărie pentru că a înjurat judecătorul
Mihai Odobașcu, în vârstă de 36 de ani, din Voinești, Iași, era judecat de un complet din cadrul tribunalului, fiind acuzat de comiterea infracțiunii de tentativă de omor.
Împreună cu fratele său, el atacase un consătean, aplicându-i mai multe lovituri destul de serioase.
Procesul lui Odobașcu își urma cursul firesc și, în momentul în care completul de judecată a pronunțat sentința, inculpatul s-a apucat să-i înjure ca la ușa cortului pe procuror și pe judecător, enervat și nemulțumit că a primit cinci ani și șase luni de detenție.
Magistrații au așteptat câteva secunde ca potopul de insulte să se oprească, după care au reformulat sec (și legal) sentința: opt ani și șase luni de pușcărie.
Trebuie să tundă o clientă, gratis, de zece ori
Lisa Breuter, din Hamburg, l-a dat în judecată pe frizerul Rainer Becker, acuzându-l că a tuns-o prea scurt. Inculpatul a fost obligat s-o tundă gratis de zece ori, pentru a-și răscumpăra greșeala.
O privire în oglindă i-a fost de ajuns și Lisa Breuter (37 de ani) a început să țipe isteric. Podoaba ei capilară era aproape inexistentă!
„Frizerul ăsta e nebun! Nici măcar nu mă pot uita în oglindă!”
Femeia l-a dat în judecată pe Rainer Becker, cerând despăgubiri materiale.
„Am crezut că este bărvbat! s-a apărat frizerul. A venit îmbrăcată în pantaloni și haină de piele și avea vocea groasă. Mi-a spus să-i scurtez părul, așa că am tuns-o ca pe un bărbat!”
Judecătorul s-a arătat convins de argumentele frizerului, dar l-a obligat s-o tundă gratis de zece ori.
„Spălat, tuns, coafat, absolut totul, gratis” l-a somat judecătorul.
luni, 30 iulie 2018
Infractori ghinioniști, Traian Tandin
La 80 de ani, a reușit s-o prindă pe cea care îi smulsese lănțișorul de la gât
Într-o seară, Maria Nicolau, de 80 de ani, din Bacău, a fost jefuită în timp ce se plimba pe strada Bucegi.
Astfel, în momentul în care a ajuns în fața Școlii Nr. 8, a fost ajunsă din urmă de o femeie, care i-a smuls lanțul de aur și pandativul de la gât. Hoața a zbughit-o, dar a avut surpriza să fie prinsă din urmă de bătrânică.
Maria Nicolau a pocnit-o, după care în ajutorul ei au sărit câțiva trecători.
Poliția a sosit la fața locului și hoața a fost identificată în persoana Luciei Moșneguț, de 44 de ani. Însă nimeni n-a aflat secretul vitalității bătrânei, care, în văzul unor cetățeni, a alergat ca o căprioară și a bătut-o pe hoață.
Singură împotriva infractorilor
Femeia are 72 de ani și locuiește, mai mult singură, la o fermă din Texas. Cei doi băieți ai ei muncesc la Austin, la peste 50 de kilometri distanță și o vizitează în weekend.
Donna Stickwell, protagonista acestei întâmplări, relata că, acum patru ani, a regretat când și-a cumpărat un revolver cu 150 de dolari; n-o ducea prea bine cu banii, dar îi murise soțul și se simțea în siguranță dacă avea o armă în casă. Nu avea atunci să bănuiască faptul că acea investiție îi va aduce foloase de o sută de ori mai mari.
În vara anului trecut, Donna a angajat doi zilieri, pentru munca de sezon la fermă. De obicei, pentru astfel de ocazii nu se cereau niciun fel de referințe.
Cei doi, care s-au prezentat sub nume false, stăteau într-o locuință de serviciu, în apropierea grajdului. Soames și Martin, cei doi angajați temporar, plănuiau să dea lovitura după încheierea recoltatului și deci după strângerea unei sume importante de bani. Numai că ei văzuseră în casa fermierei câteva obiecte din aur și argint și niște interesante obiecte de cult ale indienilor, și se hotărâseră să dea lovitura cât mai repede.
Într-o seară, pe când femeia îi invitase (după obiceiul locului) la un ceai cu fursecuri, zilierii s-au repezit la ea și au imobilizat-o, legând-o cu o funie de un scaun. Apoi, crezându-se în deplină siguranță, au început să adune lucrurile prețioase din casă.
Donna purta în permanență un inel cu piatră prețioasă, amintire de la defunctul soț. Cu mișcări disperate, ea a reușit să-și taie legăturile de la mâini, folosind muchiile ascuțite ale pietrei inelului, după care s-a furișat în bucătărie. Dintr-un sertar a scos revolverul și, cu un curaj nebănuit la vârsta ei, a domolit zelul celor doi borfași, amenințându-i cu arma. Apoi i-a închis într-o cameră și a telefonat la poliție.
Până să ajungă la fața locului mașina șerifului, infractorii au reușit să fugă, spărgând fereastra. Donna a țintit și a apăsat pe trăgaci. Abia atunci și-a amintit că uitase să încarce arma... Dar esențialul se făcuse.
Poliția i-a prins în scurt timp pe cei doi fugari.
Surpriza plăcută s-a produs când autoritățile i-au înmânat un cec de 15.000 de dolari (cât 100 de revolvere), recompensa pentru sprijinul adus la capturarea celor doi suspecți, căutați de peste 2 ani.
Nimeni n-a crezut-o când a declarat că atunci voise să tragă pentru prima oară cu revolverul.
O bătrână l-a înjunghiat pe agresorul său
În 5 iunie 1994, Irene Bonner din Brooklyn (SUA), fiind atacată de un tânăr care voia să-i smulgă poșeta, l-a bătut pe agresor, pentru ca apoi să scoată un cuțit și să-l înjunghe. Irene Booner (83 de ani), fostă practicantă de arte marțiale, nu și-a pierdut cumpătul în fața lui Grandy O Bannon (18 ani), atunci când acesta a atacat-o.
Bătrâna i-a imobilizat mâinile, apoi, cu două lovituri de picior, l-a doborât la pământ. A scos apoi un cuțit dintr-o teacă pe care o purta la șold și l-a înjunghiat în stomac pe agresorul ei.
Acesta a leșinat, iar ea a chemat telefonic poliția, care l-a arestat pe O Bannon.
Bătrâna a povestit că tocmai se întorcea, pe înserate, de la cumpărături, când a fost atacată de un tânăr care a vrut să-i smulgă poșeta din mână.
„Nu m-am speriat, pentru că, pe lângă faptul că el era scund și slab, în tinerețe am practicat arte marțiale”, a mărturisit ea.
De când a mai fost victima unui atac asemănător, în urmă cu doi ani, octogenara poartă în permanență asupra ei un cuțit cu lama de 15 cm.
„Deși îl bătusem pe nemernic, el a început să țipe ca din gură de șarpe, așa că l-am înjunghiat. Oricum, nu-mi dau seama cum de a crezut pipernicitul ăla că mă poate doborî pe mine, care eram de două ori mai solidă decât el. Îmi pare rău că nu l-am omorât!”
După ce a fost externat din spital, O Bannon a fost acuzat de agresiune fizică și tentativă de jaf, fiind condamnat la doi ani de închisoare.
O mămică - martoră la divorțul dintre ginere și fiică
La Tribunalul Civil din Cernăuți s-a înfățișat ieri un caz foarte interesant de divorț, care a fost comentat apoi cu aprindere în tot orașul și care merită să fie relevat.
Este vorba de tânărul însurățel Ilie Gagniuc, care s-a prezentat justiției, cerând să fie despărțit de tânăra sa jumătate, pe motiv că, din vina ei proprie și exclusivă, s-a întrodus în proaspăta căsnicie o aversiune de neînlăturat.
- Cum așa? întrebă judecătorul mirat.
- Foarte simplu, răspunde indignat pretinsul încornorat, a comis un adulter!
- Așa...! Să vedem ce spun martorii.
Președintele nu isprăvise încă bine vorba, că în sală intră mama acuzatei, o doamnă cam de vreo 60 de ani, dar destul de bine făcută ca să mai placă, purtând în brațe o fetiță de vreo doi-trei săptămâni. Și, plângând amarnic, ea se adresă magistraților:
- Nu-l credeți, domnilor judecători, pe acest mizerabil! Fiica mea e cinstită. El e acela care o trădează! Cu mine...! Și, ca dovadă, uitați-vă la acest copilaș, care - mărturisesc cu destulă rușine - e născut de mine, dar îi aparține și lui, în calitate de tată! Mi-a sucit capul cu atențiile lui de ginere cumsecade și iubitor.
Se înțelege că, după vociferări și chiote de mirare, au început confruntările și controversele, până când, în cele din urmă, tatăl a trebuit săă-și recunoască odrasla.
Deocamdată, din pricina acestei mărturii senzaționale, procesul a fost amânat.
Acum e întrebarea: în ce grad de rudenie stau soțul, soția, mama și copilul? Fetița e în același timp soră vitregă și soră bună cu soția, fiică și cumnată cu soțul și copil, fiică, dar și nepoată a soacrei. Desigur, unui învățat genealog nu i-ar fi tocmai greu să mai descopere acestui caz și alte grade de rudenie...
(„Universul”, 2 octombrie 1919)
Catrințele „țărăncuțelor” ascundeau pistoale și alte cele
Jandarmii din comuna Petriceni (Bucovina), sesizați de reclamața lui Gheorghe Nosocea, care, înapoindu-se de la Rădăuți, a fost atacat și jefuit de bandiți în pădurea Lechilenești, au recurs la un truc ingenios pentru a-i prinde pe jefuitori.
Deghizându-se în straie femeiești, au intrat în numita pădure, unde au început să chiuie și să cânte. Bandiții, atrași de vocile prefăcute ale jandarmilor, s-au năpustit asupra lor, crezând că au de-a face cu un grup de țărănci întoarse de la târg. Aveau intenția să le târască în ascunzătoarea lor, spre a se „distra”.
Spre decepția lor, care erau atât de dornici de muieri, au constatat că au de-a face cu o patrulă de jandarmi, care, la un semnal anume, au scos de sub catrințe pistoalele și cătușele.
Sub amenințarea armelor, bandiții au fost legați fedeleș.
Duși la postul de jandarmi, tâlharii au fost identificați în persoana sătenilor Nicolae Gedaș, Artemie Gusit și Haralambie Vasile, stabilindu-se, totodată, că au la activul lor numeroase spargeri și atacuri banditești.
(„Universul”, 9 iulie 1934)
Genți cu șocuri electrice împotriva hoților
Lucrătorii unei companii sud-africane au avut o idee ingenioasă pentru a scădea rata infracționalității. Astfel, aceștia au creat poșete și valize care electrocutează.
Gențile nu se deosebesc prin nimic de celelalte, dar sunt dotate cu un sistem electric care poate descărca 50.000 de volți, în momentul în care este activat. Șocul electric îl determină pe hoț să arunce din mână geanta furată, în timp ce o sirenă declanșată în același moment atrage atenția trecătorilor asupra răufăcătorului. Sistemul este activat prin telecomandă.
Purtătorul de cuvânt al producătorului, Force Stun Technology, a declarat, pentru cotidianul „The Citizen”, că șocul electric este destul de puternic, dar nu mortal.
În timp ce Othello pândea afară, în casă opera un hoț
Mugurel Anițescu era, la cei 38 de ani ai săi, un om cu mai toate problemele financiare rezolvate. Terminase cu mulți ani în urmă o facultate, era inginer constructor, în anul 1990, având destulă experiență, plecase cu o firmă în Germania, iar la întoarcere, cu banii acumulați, reușise să-și deschidă o firmă proprie, cu profil de construcții, în orașul de baștină, Brașov. Singurul capitol care nu-l mulțumea pe proaspătul patron era viața de familie.
O căsătorie pe care o contractese în timpul facultății și din care rezultase un copil dăduse greș, iar relații cu persoanele de sex feminin, pe care Mugurel Anițescu le avusese, fuseseră sporadice și fără niciun viitor. Atlfel spus, simple aventuri.
Apropiindu-se de 40 de ani, M.A. a început să se gândească mai serios la întemeierea unei familii, la eventuali moștenitori, pentru care să fie și mai motivat să câștige. Era, oricum, destul de circumspect, nefiind de acord ca în viața lui să intre vreo femeie cu obligații (doar nu pentru copiii altuia muncise el), având, în același timp, grijă ca femeia pe care ar fi luat-o de soție să nu fie o profitoare, care să urmărească numai avantajele materiale pe care o căsătorie cu el i le-ar fi oferit.
Iată că, fără să caute prea mult, femeia care îndeplinea condițiile dorite apăru în persoana unei proaspete angajate la firma lui, Otilia Jifcanu, 26 de ani, de profesie economistă. Nu mai fusese căsătorită, nu avea copii, arăta și foarte bine, o blondă înaltă, suplă. Se mutase de curând la Brașov, primise un apartament în urma unei moșteniri și părăsise orașul Bacău, unde locuise și lucrase până atunci,
Observă că patronul îi face o curtă discretă și acceptă acest lucru cu naturalețe, ba chiar cu plăcere, având în vedere faptul că acesta nu era de lepădat nici ca bărbat.
După un timp, relațiile lor deveniră tot mai apropiate, Otilia acceptând și câteva invitații la cină, în cele mai frumoase și elegante restaurante ale Brașovului, până când, într-o seară, rămase la Mugurel acasă.
Bărbatul a fost plăcut surprins de grația cu care Otilia știa să-și ofere farmecele, dar, în același timp, fu contrariat și un grăunte de neîncredere își făcu loc în mintea lui: o făcea cu naturalețe, era pur și simplu asta în firea ei, sau era rodul vreunei experiențe îndelungate? Nu avea cum să probeze acest lucru, așa că înlătură neîncrederea și, la trei luni de la începutul relației lor, îi propuse să se mute definitiv la el acasă, lucru pe care Otilia îl acceptă.
După un timp, bărbatul îi propuse să vândă sau să închirieze apartamentul pe care îl avea, dar Otilia nici nu vru să audă. Anițescu nu mai insistă.
Avea și el o cheie de acolo, mai mergea din când în când cu un client, cu care nu voia să discute afaceri la birou sau la restaurant, așa că, oricum, apartamentul își dovedea utilitatea.
Într-o zi, mergând până acolo, observă cu mirare că ușa nu se deschide. Era siguranța pusă și deci înăuntru se afla cineva. Nu avea niciun rost să se dea în spectacol, ieși din bloc și începu să pândească ieșirea celui care avea cheia.
Bănuia că Otilia se afla acolo cu vreun amant și clocotea de furie, gândindu-se că era atât de prostește înșelat.
Așteptă destul demult, dar, în afară de câteva persoane complet necunoscute care părăsiră blocul, nu văzu nimic care să-i îndreptățească temerile.
Nerăbdător, urcă din nou și încercă ușa, care, de această dată, se descuie fără probleme. Mirarea sa a fost însă alta: tot ce însemna aparatură electronică din apartament dispăruse. Deci în timp ce el își imagina că Otilia îl înșală cu un alt bărbat, în casă opera un hoț.
A anunțat poliția, care a sosit la fața locului.
Povestindu-le faptul că pândise în apropierea blocului și nu văzuse pe nimeni care să fi ieșit din casă cu bagaje mari, polițiștii traseră imediat concluzia că făptașul se afla mai aproape decât s-ar fi putut crede: în bloc.
Într-adevăr, hoțul a fost descoperit în persoana unui vecin de la un etaj superior, Pandele Marin, pușcăriaș de „profesie”, care mai avea la activ asemenea „mutări de mobilier”. Hoțul a fost arestat și s-a mutat pentru o perioadă la „însingurare”, iar Anițescu râde acum de propria prostie.
Relația cu Otilia e mai bună ca oricând, iar rolul lui Othello l-a lăsat în seama altora.
Chiriașa i-a comandat proprietăresei un coșciug
Frumoasă și plină de dorințe, asistenta Michaela Wolfer (27 de ani) nu lăsa să-i scape niciunul dintre pacienții care îi trezeau interesul. După ce se externau din Spitalul Central din Kreutzfeld (Germania), ei își continuau „tratamentul” în patul asistentei.
Michaela locuia cu chirie într-un imobil din zona centrală a orașului, a cărui proprietăreasă era Ingrid Tesser (58 de ani), o fată bătrână curioasă și certăreață.
Aceasta își spiona chiriașii și le impunea norme de conduită insuportabile. Pe motiv că tulbură liniștea, nimeni nu avea voie să asculte muzică după ora 22, să trântească ușile sau să ridice tonul.
Ingrid le desfăcea corespondența, asculta la uși și privea prin ferestre la ceea ce făceau vecinii ei.
Continua perindare a bărbaților prin apartamentul asistentei n-a scăpat ochiului vigilent al proprietăresei, care a hotărât să ia măsuri.
Într-o zi, a oprit-o pe Michaela pe scări, atrăgându-i atenția că are o comportare imorală, pe care ea nu o poate tolera. Tânăra a ridicat din umeri și și-a văzut de drum. Numai că Ingrid a devenit din ce în ce mai insistentă.
Atunci, Michaela a cerut unor case de comenzi, în numele proprietăresei, reviste porno și alimente dietetice. Când s-a încredințat că marfa comandată ajunsese la destinație, ea i-a dat lui Ingrid un telefon, spunându-i:
„E timpul să te bucuri de viață și să-i lași și pe alții s-o facă! Dar, ca să ai succes la bărbați, trebuie să dai jos din grăsime, așa că începi cu dieta!”
Înfuriată la culme, Ingrid a trimis pachetele înapoi, dar, după o săptămână, a primit altele, asemănătoare. Hărțuiala tinerei asistente a durat șapte luni, timp în care proprietăreasa a slăbit 15 kg.
Într-o seară a sunat la ușa Michaelei și i-a spus că, dacă nu încetează, o să se adreseze poliției.
„Doamnă Tesser, văd că acum arătați destul de bine! Dacă tot nu sunteți capabilă să atrageți un bărbat care să vă liniștească angoasele, puneți-vă capăt zilelor, ca să putem trăi în pace!” i-a răspuns aceasta, trântindu-i ușa în nas.
A doua zi, Michaela a fost chemată la poliție, unde i s-a dat un avertisment. De cum a ajuns acasă, ea a telefonat unei firme de pompe funebre, comandând, tot în numele doamnei Tesser, un sicriu și o coroană mortuară.
Marfa a fost livrată prompt, chiar a doua zi. Când a văzut coșciugul la ușa ei, Ingrid, care suferea de inimă, a făcut un infarct și a murit în drum spre spital.
Michaela Wolfer, acuzată de omor prin imprudență, a fost condamnată la cinci ani de închisoare. Sentința a fost pronunțată după un proces care a durat șapte luni.
Păgubașul a fost arestat împreună cu hoții
Stephan Grant (41 de ani), din Dove, Sussex (Anglia), era un om de afaceri cunoscut și respectat. Locuia împreună cu soția lui, Dani (38 de ani), și cei trei copii ai lor, într-o casă luxoasă din centrul orașului. Pentru că îi mergea foarte bine, era invidiat de unii oameni de afaceri. Acest lucru nu l-ar fi deranjat prea tare pe Stephan, dacă nu s-ar fi întâmplat un eveniment care a dus la controverse aprinse și la scăderea credibilității lui.
Într-o noapte, Stephan Grant a auzit zgomote ciudate din curtea casei lui. Intrigat, și-a aruncat ochii pe ecranul ceasului deșteptător: era ora 2:25.
S-a gândit că poate a visat ceva și de aceea s-a trezit brusc în mijlocul nopții.
Dar, pentru că nu putea să adoarmă, s-a gândit să se uite și în grădină, pentru că, în ultima vreme, casa lui fusese ținta mai multor spargeri. Oricum, sistemul de alarmă nu sunase deci nu putea fi nimic grav; era, poate, doar vreo pisică rătăcită.
Stephan s-a dat jos din pat, s-a uitat pe fereastră și a rămas înmărmurit. În curte erau patru oameni mascați, care veneau tiptil spre casa lui.
Stephan a intrat în panică. Și-a pus repede pe el ce a găsit la îndemână (halatul soției) și s-a dus să verifice alarma. Încercând să deschidă ușa cămării, pentru a ajunge la alarmă, și-a dat seama că îi fusese tăiat curentul, iar alarma era deconectată.
Atunci, amintindu-și că, în urmă cu o săptămână, patru spărgători încercaseră să pătrundă în casa lui și declanșaseră alarma, s-a repezit spre ieșire, a dat ușa în lături și a strigat la intrușii care încercau să pătrundă în casă, pe fereastră.
Când l-au auzit, spărgătorii au luat-o la fugă și au sărit gardul.
Stephan s-a luat după ei și a văzut că au urcat într-un imobil parcat vizavi. Stephan s-a hotărât brusc: îi va urmări pe hoți, îi va prinde și îi va duce la poliție. Grant s-a repezit la mașina lui și a demarat în trombă, luându-se după tâlhari.
A urmat o cursă nebună pe străzile orașului și, după 10 minute, Stephan a reușit să bareze drumul hoților, obligându-i să oprească mașina.
Până să-i poată imobiliza, doi dintre ei au apucat să fugă. Stephan a reușit să-i prindă pe ceilalți doi, Christian Black și Andreas Long.
Între timp, polițiștii au fost sesizați că un automobil care circula cu viteză excesivă fusese implicat într-un accident rutier. Când Stephan Grant se îndrepta spre poliție, cu cei doi hoți legați pe bancheta din spate, a fost oprit de patrulă.
Stephan a încercat să le explice ce s-a întâmplat, dar aspectul lui și, mai ales, halatul roz al soției sale i-au făcut pe polițiști să se îndoiască de povestea lui.
Grant a fost arestat, împreună cu cei doi hoți pe care îi prinsese. În plus, în mașina lui Stephan, polițiștii au găsit un revolver, iar pentru că Grant n-avea permis, a fost acuzat de port ilegal de armă. Cu toate că el încerca să le explice că habar n-are ce este cu acea armă, ofițerii nu l-au luat în seamă și l-au dus la arestul poliției.
Stephan Grant a luat legătura cu avocatul lui, căruia i-a povestit pe scurt ce s-a întâmplat. Dar, a doua zi, când soția lui a venit cu niște haine decente, tot orașul vuia că Stephan Grant fusese arestat pentru că a fost prins de poliție în travesti, alături de doi bărbați. Zvonul că este homosexual s-a răspândit rapid, iar vecinii și, în special, dușmanii, l-au alimentat, fabulând pe marginea lui.
Stephan Grant a fost acuzat că a circulat cu viteză excesivă. A fost amendat cu 250 de lire sterline. Acuzația de port ilegal de armă a fost retrasă, pentru că s-a dovedit că pistolul aparținea unuia dintre cei doi hoți.
Christian Black și Andreas Long au fost închiși, pentru că au încercat să pătrundă în locuința lui Grant. Apoi au fost prinși și acoliții lor.
Infractorul a fost prins fiindcă s-a îmbătat
O inedită performanță a fost realizată de Robert Pegall, în timp de șase luni, escrocul punându-și în valoare toate cunoștințele acumulate în meseria sa de bază care era... administrator de hotel!
Astfel, nu stătea într-un hotel mai mult de cinci zile, beneficiind de toate serviciile și mai ales de restaurantul așezământului. În felul acesta a înșelat peste 60 de hoteluri, cu note de plată neonorate variind între 1.000 și 2.500 de franci, după categorie.
A fost prins, până la urmă, de jandarmii dintr-un orășel girondin pentru că a uitat să părăsească hotelul în a cincea zi, deoarece întrecuse măsura la whisky. A șasea zi, dimineața, i-a fost fatală.
Într-o seară, Maria Nicolau, de 80 de ani, din Bacău, a fost jefuită în timp ce se plimba pe strada Bucegi.
Astfel, în momentul în care a ajuns în fața Școlii Nr. 8, a fost ajunsă din urmă de o femeie, care i-a smuls lanțul de aur și pandativul de la gât. Hoața a zbughit-o, dar a avut surpriza să fie prinsă din urmă de bătrânică.
Maria Nicolau a pocnit-o, după care în ajutorul ei au sărit câțiva trecători.
Poliția a sosit la fața locului și hoața a fost identificată în persoana Luciei Moșneguț, de 44 de ani. Însă nimeni n-a aflat secretul vitalității bătrânei, care, în văzul unor cetățeni, a alergat ca o căprioară și a bătut-o pe hoață.
Singură împotriva infractorilor
Femeia are 72 de ani și locuiește, mai mult singură, la o fermă din Texas. Cei doi băieți ai ei muncesc la Austin, la peste 50 de kilometri distanță și o vizitează în weekend.
Donna Stickwell, protagonista acestei întâmplări, relata că, acum patru ani, a regretat când și-a cumpărat un revolver cu 150 de dolari; n-o ducea prea bine cu banii, dar îi murise soțul și se simțea în siguranță dacă avea o armă în casă. Nu avea atunci să bănuiască faptul că acea investiție îi va aduce foloase de o sută de ori mai mari.
În vara anului trecut, Donna a angajat doi zilieri, pentru munca de sezon la fermă. De obicei, pentru astfel de ocazii nu se cereau niciun fel de referințe.
Cei doi, care s-au prezentat sub nume false, stăteau într-o locuință de serviciu, în apropierea grajdului. Soames și Martin, cei doi angajați temporar, plănuiau să dea lovitura după încheierea recoltatului și deci după strângerea unei sume importante de bani. Numai că ei văzuseră în casa fermierei câteva obiecte din aur și argint și niște interesante obiecte de cult ale indienilor, și se hotărâseră să dea lovitura cât mai repede.
Într-o seară, pe când femeia îi invitase (după obiceiul locului) la un ceai cu fursecuri, zilierii s-au repezit la ea și au imobilizat-o, legând-o cu o funie de un scaun. Apoi, crezându-se în deplină siguranță, au început să adune lucrurile prețioase din casă.
Donna purta în permanență un inel cu piatră prețioasă, amintire de la defunctul soț. Cu mișcări disperate, ea a reușit să-și taie legăturile de la mâini, folosind muchiile ascuțite ale pietrei inelului, după care s-a furișat în bucătărie. Dintr-un sertar a scos revolverul și, cu un curaj nebănuit la vârsta ei, a domolit zelul celor doi borfași, amenințându-i cu arma. Apoi i-a închis într-o cameră și a telefonat la poliție.
Până să ajungă la fața locului mașina șerifului, infractorii au reușit să fugă, spărgând fereastra. Donna a țintit și a apăsat pe trăgaci. Abia atunci și-a amintit că uitase să încarce arma... Dar esențialul se făcuse.
Poliția i-a prins în scurt timp pe cei doi fugari.
Surpriza plăcută s-a produs când autoritățile i-au înmânat un cec de 15.000 de dolari (cât 100 de revolvere), recompensa pentru sprijinul adus la capturarea celor doi suspecți, căutați de peste 2 ani.
Nimeni n-a crezut-o când a declarat că atunci voise să tragă pentru prima oară cu revolverul.
O bătrână l-a înjunghiat pe agresorul său
În 5 iunie 1994, Irene Bonner din Brooklyn (SUA), fiind atacată de un tânăr care voia să-i smulgă poșeta, l-a bătut pe agresor, pentru ca apoi să scoată un cuțit și să-l înjunghe. Irene Booner (83 de ani), fostă practicantă de arte marțiale, nu și-a pierdut cumpătul în fața lui Grandy O Bannon (18 ani), atunci când acesta a atacat-o.
Bătrâna i-a imobilizat mâinile, apoi, cu două lovituri de picior, l-a doborât la pământ. A scos apoi un cuțit dintr-o teacă pe care o purta la șold și l-a înjunghiat în stomac pe agresorul ei.
Acesta a leșinat, iar ea a chemat telefonic poliția, care l-a arestat pe O Bannon.
Bătrâna a povestit că tocmai se întorcea, pe înserate, de la cumpărături, când a fost atacată de un tânăr care a vrut să-i smulgă poșeta din mână.
„Nu m-am speriat, pentru că, pe lângă faptul că el era scund și slab, în tinerețe am practicat arte marțiale”, a mărturisit ea.
De când a mai fost victima unui atac asemănător, în urmă cu doi ani, octogenara poartă în permanență asupra ei un cuțit cu lama de 15 cm.
„Deși îl bătusem pe nemernic, el a început să țipe ca din gură de șarpe, așa că l-am înjunghiat. Oricum, nu-mi dau seama cum de a crezut pipernicitul ăla că mă poate doborî pe mine, care eram de două ori mai solidă decât el. Îmi pare rău că nu l-am omorât!”
După ce a fost externat din spital, O Bannon a fost acuzat de agresiune fizică și tentativă de jaf, fiind condamnat la doi ani de închisoare.
O mămică - martoră la divorțul dintre ginere și fiică
La Tribunalul Civil din Cernăuți s-a înfățișat ieri un caz foarte interesant de divorț, care a fost comentat apoi cu aprindere în tot orașul și care merită să fie relevat.
Este vorba de tânărul însurățel Ilie Gagniuc, care s-a prezentat justiției, cerând să fie despărțit de tânăra sa jumătate, pe motiv că, din vina ei proprie și exclusivă, s-a întrodus în proaspăta căsnicie o aversiune de neînlăturat.
- Cum așa? întrebă judecătorul mirat.
- Foarte simplu, răspunde indignat pretinsul încornorat, a comis un adulter!
- Așa...! Să vedem ce spun martorii.
Președintele nu isprăvise încă bine vorba, că în sală intră mama acuzatei, o doamnă cam de vreo 60 de ani, dar destul de bine făcută ca să mai placă, purtând în brațe o fetiță de vreo doi-trei săptămâni. Și, plângând amarnic, ea se adresă magistraților:
- Nu-l credeți, domnilor judecători, pe acest mizerabil! Fiica mea e cinstită. El e acela care o trădează! Cu mine...! Și, ca dovadă, uitați-vă la acest copilaș, care - mărturisesc cu destulă rușine - e născut de mine, dar îi aparține și lui, în calitate de tată! Mi-a sucit capul cu atențiile lui de ginere cumsecade și iubitor.
Se înțelege că, după vociferări și chiote de mirare, au început confruntările și controversele, până când, în cele din urmă, tatăl a trebuit săă-și recunoască odrasla.
Deocamdată, din pricina acestei mărturii senzaționale, procesul a fost amânat.
Acum e întrebarea: în ce grad de rudenie stau soțul, soția, mama și copilul? Fetița e în același timp soră vitregă și soră bună cu soția, fiică și cumnată cu soțul și copil, fiică, dar și nepoată a soacrei. Desigur, unui învățat genealog nu i-ar fi tocmai greu să mai descopere acestui caz și alte grade de rudenie...
(„Universul”, 2 octombrie 1919)
Catrințele „țărăncuțelor” ascundeau pistoale și alte cele
Jandarmii din comuna Petriceni (Bucovina), sesizați de reclamața lui Gheorghe Nosocea, care, înapoindu-se de la Rădăuți, a fost atacat și jefuit de bandiți în pădurea Lechilenești, au recurs la un truc ingenios pentru a-i prinde pe jefuitori.
Deghizându-se în straie femeiești, au intrat în numita pădure, unde au început să chiuie și să cânte. Bandiții, atrași de vocile prefăcute ale jandarmilor, s-au năpustit asupra lor, crezând că au de-a face cu un grup de țărănci întoarse de la târg. Aveau intenția să le târască în ascunzătoarea lor, spre a se „distra”.
Spre decepția lor, care erau atât de dornici de muieri, au constatat că au de-a face cu o patrulă de jandarmi, care, la un semnal anume, au scos de sub catrințe pistoalele și cătușele.
Sub amenințarea armelor, bandiții au fost legați fedeleș.
Duși la postul de jandarmi, tâlharii au fost identificați în persoana sătenilor Nicolae Gedaș, Artemie Gusit și Haralambie Vasile, stabilindu-se, totodată, că au la activul lor numeroase spargeri și atacuri banditești.
(„Universul”, 9 iulie 1934)
Genți cu șocuri electrice împotriva hoților
Lucrătorii unei companii sud-africane au avut o idee ingenioasă pentru a scădea rata infracționalității. Astfel, aceștia au creat poșete și valize care electrocutează.
Gențile nu se deosebesc prin nimic de celelalte, dar sunt dotate cu un sistem electric care poate descărca 50.000 de volți, în momentul în care este activat. Șocul electric îl determină pe hoț să arunce din mână geanta furată, în timp ce o sirenă declanșată în același moment atrage atenția trecătorilor asupra răufăcătorului. Sistemul este activat prin telecomandă.
Purtătorul de cuvânt al producătorului, Force Stun Technology, a declarat, pentru cotidianul „The Citizen”, că șocul electric este destul de puternic, dar nu mortal.
În timp ce Othello pândea afară, în casă opera un hoț
Mugurel Anițescu era, la cei 38 de ani ai săi, un om cu mai toate problemele financiare rezolvate. Terminase cu mulți ani în urmă o facultate, era inginer constructor, în anul 1990, având destulă experiență, plecase cu o firmă în Germania, iar la întoarcere, cu banii acumulați, reușise să-și deschidă o firmă proprie, cu profil de construcții, în orașul de baștină, Brașov. Singurul capitol care nu-l mulțumea pe proaspătul patron era viața de familie.
O căsătorie pe care o contractese în timpul facultății și din care rezultase un copil dăduse greș, iar relații cu persoanele de sex feminin, pe care Mugurel Anițescu le avusese, fuseseră sporadice și fără niciun viitor. Atlfel spus, simple aventuri.
Apropiindu-se de 40 de ani, M.A. a început să se gândească mai serios la întemeierea unei familii, la eventuali moștenitori, pentru care să fie și mai motivat să câștige. Era, oricum, destul de circumspect, nefiind de acord ca în viața lui să intre vreo femeie cu obligații (doar nu pentru copiii altuia muncise el), având, în același timp, grijă ca femeia pe care ar fi luat-o de soție să nu fie o profitoare, care să urmărească numai avantajele materiale pe care o căsătorie cu el i le-ar fi oferit.
Iată că, fără să caute prea mult, femeia care îndeplinea condițiile dorite apăru în persoana unei proaspete angajate la firma lui, Otilia Jifcanu, 26 de ani, de profesie economistă. Nu mai fusese căsătorită, nu avea copii, arăta și foarte bine, o blondă înaltă, suplă. Se mutase de curând la Brașov, primise un apartament în urma unei moșteniri și părăsise orașul Bacău, unde locuise și lucrase până atunci,
Observă că patronul îi face o curtă discretă și acceptă acest lucru cu naturalețe, ba chiar cu plăcere, având în vedere faptul că acesta nu era de lepădat nici ca bărbat.
După un timp, relațiile lor deveniră tot mai apropiate, Otilia acceptând și câteva invitații la cină, în cele mai frumoase și elegante restaurante ale Brașovului, până când, într-o seară, rămase la Mugurel acasă.
Bărbatul a fost plăcut surprins de grația cu care Otilia știa să-și ofere farmecele, dar, în același timp, fu contrariat și un grăunte de neîncredere își făcu loc în mintea lui: o făcea cu naturalețe, era pur și simplu asta în firea ei, sau era rodul vreunei experiențe îndelungate? Nu avea cum să probeze acest lucru, așa că înlătură neîncrederea și, la trei luni de la începutul relației lor, îi propuse să se mute definitiv la el acasă, lucru pe care Otilia îl acceptă.
După un timp, bărbatul îi propuse să vândă sau să închirieze apartamentul pe care îl avea, dar Otilia nici nu vru să audă. Anițescu nu mai insistă.
Avea și el o cheie de acolo, mai mergea din când în când cu un client, cu care nu voia să discute afaceri la birou sau la restaurant, așa că, oricum, apartamentul își dovedea utilitatea.
Într-o zi, mergând până acolo, observă cu mirare că ușa nu se deschide. Era siguranța pusă și deci înăuntru se afla cineva. Nu avea niciun rost să se dea în spectacol, ieși din bloc și începu să pândească ieșirea celui care avea cheia.
Bănuia că Otilia se afla acolo cu vreun amant și clocotea de furie, gândindu-se că era atât de prostește înșelat.
Așteptă destul demult, dar, în afară de câteva persoane complet necunoscute care părăsiră blocul, nu văzu nimic care să-i îndreptățească temerile.
Nerăbdător, urcă din nou și încercă ușa, care, de această dată, se descuie fără probleme. Mirarea sa a fost însă alta: tot ce însemna aparatură electronică din apartament dispăruse. Deci în timp ce el își imagina că Otilia îl înșală cu un alt bărbat, în casă opera un hoț.
A anunțat poliția, care a sosit la fața locului.
Povestindu-le faptul că pândise în apropierea blocului și nu văzuse pe nimeni care să fi ieșit din casă cu bagaje mari, polițiștii traseră imediat concluzia că făptașul se afla mai aproape decât s-ar fi putut crede: în bloc.
Într-adevăr, hoțul a fost descoperit în persoana unui vecin de la un etaj superior, Pandele Marin, pușcăriaș de „profesie”, care mai avea la activ asemenea „mutări de mobilier”. Hoțul a fost arestat și s-a mutat pentru o perioadă la „însingurare”, iar Anițescu râde acum de propria prostie.
Relația cu Otilia e mai bună ca oricând, iar rolul lui Othello l-a lăsat în seama altora.
Chiriașa i-a comandat proprietăresei un coșciug
Frumoasă și plină de dorințe, asistenta Michaela Wolfer (27 de ani) nu lăsa să-i scape niciunul dintre pacienții care îi trezeau interesul. După ce se externau din Spitalul Central din Kreutzfeld (Germania), ei își continuau „tratamentul” în patul asistentei.
Michaela locuia cu chirie într-un imobil din zona centrală a orașului, a cărui proprietăreasă era Ingrid Tesser (58 de ani), o fată bătrână curioasă și certăreață.
Aceasta își spiona chiriașii și le impunea norme de conduită insuportabile. Pe motiv că tulbură liniștea, nimeni nu avea voie să asculte muzică după ora 22, să trântească ușile sau să ridice tonul.
Ingrid le desfăcea corespondența, asculta la uși și privea prin ferestre la ceea ce făceau vecinii ei.
Continua perindare a bărbaților prin apartamentul asistentei n-a scăpat ochiului vigilent al proprietăresei, care a hotărât să ia măsuri.
Într-o zi, a oprit-o pe Michaela pe scări, atrăgându-i atenția că are o comportare imorală, pe care ea nu o poate tolera. Tânăra a ridicat din umeri și și-a văzut de drum. Numai că Ingrid a devenit din ce în ce mai insistentă.
Atunci, Michaela a cerut unor case de comenzi, în numele proprietăresei, reviste porno și alimente dietetice. Când s-a încredințat că marfa comandată ajunsese la destinație, ea i-a dat lui Ingrid un telefon, spunându-i:
„E timpul să te bucuri de viață și să-i lași și pe alții s-o facă! Dar, ca să ai succes la bărbați, trebuie să dai jos din grăsime, așa că începi cu dieta!”
Înfuriată la culme, Ingrid a trimis pachetele înapoi, dar, după o săptămână, a primit altele, asemănătoare. Hărțuiala tinerei asistente a durat șapte luni, timp în care proprietăreasa a slăbit 15 kg.
Într-o seară a sunat la ușa Michaelei și i-a spus că, dacă nu încetează, o să se adreseze poliției.
„Doamnă Tesser, văd că acum arătați destul de bine! Dacă tot nu sunteți capabilă să atrageți un bărbat care să vă liniștească angoasele, puneți-vă capăt zilelor, ca să putem trăi în pace!” i-a răspuns aceasta, trântindu-i ușa în nas.
A doua zi, Michaela a fost chemată la poliție, unde i s-a dat un avertisment. De cum a ajuns acasă, ea a telefonat unei firme de pompe funebre, comandând, tot în numele doamnei Tesser, un sicriu și o coroană mortuară.
Marfa a fost livrată prompt, chiar a doua zi. Când a văzut coșciugul la ușa ei, Ingrid, care suferea de inimă, a făcut un infarct și a murit în drum spre spital.
Michaela Wolfer, acuzată de omor prin imprudență, a fost condamnată la cinci ani de închisoare. Sentința a fost pronunțată după un proces care a durat șapte luni.
Păgubașul a fost arestat împreună cu hoții
Stephan Grant (41 de ani), din Dove, Sussex (Anglia), era un om de afaceri cunoscut și respectat. Locuia împreună cu soția lui, Dani (38 de ani), și cei trei copii ai lor, într-o casă luxoasă din centrul orașului. Pentru că îi mergea foarte bine, era invidiat de unii oameni de afaceri. Acest lucru nu l-ar fi deranjat prea tare pe Stephan, dacă nu s-ar fi întâmplat un eveniment care a dus la controverse aprinse și la scăderea credibilității lui.
Într-o noapte, Stephan Grant a auzit zgomote ciudate din curtea casei lui. Intrigat, și-a aruncat ochii pe ecranul ceasului deșteptător: era ora 2:25.
S-a gândit că poate a visat ceva și de aceea s-a trezit brusc în mijlocul nopții.
Dar, pentru că nu putea să adoarmă, s-a gândit să se uite și în grădină, pentru că, în ultima vreme, casa lui fusese ținta mai multor spargeri. Oricum, sistemul de alarmă nu sunase deci nu putea fi nimic grav; era, poate, doar vreo pisică rătăcită.
Stephan s-a dat jos din pat, s-a uitat pe fereastră și a rămas înmărmurit. În curte erau patru oameni mascați, care veneau tiptil spre casa lui.
Stephan a intrat în panică. Și-a pus repede pe el ce a găsit la îndemână (halatul soției) și s-a dus să verifice alarma. Încercând să deschidă ușa cămării, pentru a ajunge la alarmă, și-a dat seama că îi fusese tăiat curentul, iar alarma era deconectată.
Atunci, amintindu-și că, în urmă cu o săptămână, patru spărgători încercaseră să pătrundă în casa lui și declanșaseră alarma, s-a repezit spre ieșire, a dat ușa în lături și a strigat la intrușii care încercau să pătrundă în casă, pe fereastră.
Când l-au auzit, spărgătorii au luat-o la fugă și au sărit gardul.
Stephan s-a luat după ei și a văzut că au urcat într-un imobil parcat vizavi. Stephan s-a hotărât brusc: îi va urmări pe hoți, îi va prinde și îi va duce la poliție. Grant s-a repezit la mașina lui și a demarat în trombă, luându-se după tâlhari.
A urmat o cursă nebună pe străzile orașului și, după 10 minute, Stephan a reușit să bareze drumul hoților, obligându-i să oprească mașina.
Până să-i poată imobiliza, doi dintre ei au apucat să fugă. Stephan a reușit să-i prindă pe ceilalți doi, Christian Black și Andreas Long.
Între timp, polițiștii au fost sesizați că un automobil care circula cu viteză excesivă fusese implicat într-un accident rutier. Când Stephan Grant se îndrepta spre poliție, cu cei doi hoți legați pe bancheta din spate, a fost oprit de patrulă.
Stephan a încercat să le explice ce s-a întâmplat, dar aspectul lui și, mai ales, halatul roz al soției sale i-au făcut pe polițiști să se îndoiască de povestea lui.
Grant a fost arestat, împreună cu cei doi hoți pe care îi prinsese. În plus, în mașina lui Stephan, polițiștii au găsit un revolver, iar pentru că Grant n-avea permis, a fost acuzat de port ilegal de armă. Cu toate că el încerca să le explice că habar n-are ce este cu acea armă, ofițerii nu l-au luat în seamă și l-au dus la arestul poliției.
Stephan Grant a luat legătura cu avocatul lui, căruia i-a povestit pe scurt ce s-a întâmplat. Dar, a doua zi, când soția lui a venit cu niște haine decente, tot orașul vuia că Stephan Grant fusese arestat pentru că a fost prins de poliție în travesti, alături de doi bărbați. Zvonul că este homosexual s-a răspândit rapid, iar vecinii și, în special, dușmanii, l-au alimentat, fabulând pe marginea lui.
Stephan Grant a fost acuzat că a circulat cu viteză excesivă. A fost amendat cu 250 de lire sterline. Acuzația de port ilegal de armă a fost retrasă, pentru că s-a dovedit că pistolul aparținea unuia dintre cei doi hoți.
Christian Black și Andreas Long au fost închiși, pentru că au încercat să pătrundă în locuința lui Grant. Apoi au fost prinși și acoliții lor.
Infractorul a fost prins fiindcă s-a îmbătat
O inedită performanță a fost realizată de Robert Pegall, în timp de șase luni, escrocul punându-și în valoare toate cunoștințele acumulate în meseria sa de bază care era... administrator de hotel!
Astfel, nu stătea într-un hotel mai mult de cinci zile, beneficiind de toate serviciile și mai ales de restaurantul așezământului. În felul acesta a înșelat peste 60 de hoteluri, cu note de plată neonorate variind între 1.000 și 2.500 de franci, după categorie.
A fost prins, până la urmă, de jandarmii dintr-un orășel girondin pentru că a uitat să părăsească hotelul în a cincea zi, deoarece întrecuse măsura la whisky. A șasea zi, dimineața, i-a fost fatală.
vineri, 27 iulie 2018
Infractori ghinioniști, Traian Tandin
Spărgătorul striga: „Fără violență!”
Vasile Breabănu, de 38 de ani, din Miercurea Ciuc, era un spărgător experimentat. Ce-i drept, avusese și multe ghinioane, dovadă fiind bogatul său cazier judiciar. Un „cearceaf” de condamnări. Dar, ce să-i faci, asta-i meseria și se riscă foarte mult.
Proaspăt ieșit de la „mititica”, s-a hotărât să-și reînceapă „lucrul” în municipiul Cluj-Napoca. Tot ochind unde să dea lovitura, a nimerit într-un bloc cu zece etaje din cartierul Mânăștiur. Un bloc dichist, cu scări curate și locatari gospodari.
Pe ușa unui apartament a zărit inscripția „Profesor doctor M.B.”
„Hopa! Ăsta e plin de lovele!” și-a zis.
A sunat la ușa apartamentului de mai multe ori, însă nu i-a răspuns nimeni. A râs în barbă și și-a scos levierul din servietă. O mișcare, două, trei... și ușa a cedat. A intrat repede înăuntru și s-a apucat de strâns cu hărnicie.
Din nefericire, încă, pentru el, fusese văzut, pe vizor, de vecina de la apartamentul de vizavi, o femeie cam curioasă. Aceasta, auzind că sună cineva la „dom profesor”, și-a lipit imediat ochiul de cilindrul de sticlă și a văzut ce poate n-ar dori să mai vadă în viața ei: cum se dă o spargere.
Apoi, tremurând toată, și-a alertat discret vecinii.
Când spărgătorul a ieșit din apartament cu două geamantane burdușite a rămas ca fulgerat. Era înconjurat de cinci bărbați înarmați cu răngi, bâte și baltage.
Intuind de-l așteaptă, el a lăsat geamantanele jos și a început să strige cât îl ținea gura:
„Fără violență! Fără violență!”
Trei femei au bătut măr un hoț
De o bună bucată de vreme, personalul unui magazin din Timișoara reclama la Secția 2 Poliție sustragerea de către o persoană necunoscută a mai multor produse alimentare și sticle cu băuturi alcoolice. Acest fapt i-a determinat pe angajații acelui magazin să fie mai vigilenți.
Astfel că, după câteva zile, o gestionară, o vânzătoare și o casieriță au reușit prinderea în flagrant a hoțului.
Tudor Ovidiu, de 24 de ani, din Timișoara, a fost bătut și imobilizat de cele trei femei, până la sosirea organelor de poliție. Tânărul a fost prins „cu mâța-n sac”: un salam și o sticlă de vodcă, pe care le ascunsese sub geacă.
„N-aș vrea să mai trăiesc niciodată asemenea momente, a declarat tânărul infractor. Recunosc că le-am furat, de ce să mint, dacă erau căscate... dar când m-au prins, a fost vai de cojocul meu. Abia atunci am înțeles, pe pielea mea, că răzbunarea femeilor nu se compară cu nimic pe lume... Lovesc mai tare decât bărbații și își aleg puntele cele mai vulnerabile ale corpului. Acum n-are rost să mă plâng că am rămas și fără câțiva dinți, față de loviturile pe care le-am primit în părțile sensibile.”
Deși era paralizat, a prins doi tâlhari înarmați
La începutul lunii iulie 2002, Roland Beaudreault (34 de ani), un paraplegic din Ford Lauderdale, Florida (SUA), a reușit să prindă doi bandiți înarmați care atacaseră o tânără, în miezul zilei.
„Mă aflam în căruciorul meu cu rotile, lângă o parcare, când am văzut doi indivizi, înarmați cu pistoale, atacând o tânără. După ce i-au smuls poșeta, s-au suit în mașina lor și au fugit de la locul faptei. Fără să stau prea mult pe gânduri, intuind care va fi traseul lor, m-am îndreptat spre cea mai apropiată intersecție și am blocat traficul rutier. Bineînțeles, toți șoferii au îndeput să claxoneze și să înjure, dar eu, păstrându-mi calmul, mi-am îndreptat căruciorul spre mașina bandiților, care nu-și dăduseră seama ce se întâmplă. Când unul dintre ei a coborât din mașină, l-am călcat pe picioare cu roțile căruciorului și, smulgându-i din mână telefonul celular, am chemat de urgență poliția. Ceilalți șoferi realizând ce se întâmplă, mi-au sărit în ajutor și indivizii au fost imobilizați, înainte de sosirea polițiștilor”, a declarat Ronald Beaudreault, care a paralizat în urmă cu 16 ani.
Pentru a-l răsplăti pentru curajul lui, polițiștii i-au oferit un automobil nou-nouț, proiectat special pentru a răspunde nevoilor invalidului.
O călugăriță a bătut doi tâlhari boschetari
Într-o zi, în jurul amiezii, în Gara de Vest a Ploieștului, cetățenii care se aflau aici au fost martorii unei scene mai puțin obișnuite: o călugăriță jefuită de doi boschetari care-și fac veacul prin gară le-a tras acestora o mamă de bătaie, până și-a recuperat cele două sacoșe furate.
Între două vârste, femeia îmbrăcată în veștminte negre, monahale, aștepta trenul de Târgoviște, la linia a treia. La picioarele ei, două traiste mari se odihneau liniștite. Călugărița stătea retrasă într-o parte. Stătea pe gânduri, privind fără țintă.
Doi boschetari ai gării, unul tânăr, la vreo 20 de ani, altul mai în vârstă, având spre 50 de ani, s-au năpustit deodată spre ea, smulgând fiecare câte o sacoșă. Trezită brusc din meditație, călugărița a pus mâna pe ei.
Spre surprinderea celorlalți călători, ea a început să-i tragă de păr, să dea cu pumnii și cu picioarele în boschetari.
Ai fi zis că se filmează o scenă dintr-un film de acțiune sau dintr-o comedie.
Apoi, călugărița și-a recuperat sacoșele.
Miruindu-l cu Biblia, un preot a capturat un tâlhar
Sterling Tillotson (67 de ani), un preot din Adelaide (Australia), a dejucat planurile unui tâlhar înarmat, care încerca să jefuiască un magazin de bijuterii. Tillotson l-a altoit de câteva ori în cap cu Biblia, până când individul a leșinat.
Văzând că un bărbat cu pistol în mână intra în magazinul de bijuterii prin dreptul căruia tocmai trecea, preotul Steling Tillotson nu și-a pierdut cumpătul, ci a mers tiptil în spatele tâlharului și l-a miruit zdravăn cu Biblia.
Hoțul n-a putut schița niciun gest, pentru că Tillotson l-a mai izbit de câteva ori cu Biblia cartonată.
„Spărgătorul a început să se clatine, dar încă se mai ținea pe picioare. O clipă mi-a fost tare milă de el, dar am continuat să-l lovesc cu Sfânta Scriptură, până când s-a prăbușit ca un sac de cartofi! a declarat preotul. Voiam să scot diavolul din el. Cred că am reușit, de vreme ce, acum, hoțul se căiește!”
Într-adevăr, atunci când și-a revenit, la spital, hoțul, John Jeffries, a declarat:
„Îmi pare rău că am încercat să jefuiesc magazinul, dar am făcut asta pentru că familia mea murea de foame. Totuși, cel mai rău lucru e că l-am întâlnit pe preotul ăsta vrăjitor și hotărât”.
Sterling Tillotson a reușit să-l convingă pe proprietarul magazinului de bijuterii să nu depună plângere împotriva lui Jeffries, afirmând chiar că are de gând să-i doneze niște bani familiei acestuia, din fondurile bisericii.
O călugăriță a imobilizat un tâlhar
Sora Maria Rosario, care aparține Ordinului Stigmatelor, a remarcat un bărbat care dădea târcoale chiliilor mănăstirii din Francavilla Fontana de lângă Brindisi (Italia). Bărbatul tocmai jefuise aripa mănăstirii în care locuiau preoții.
Sora Maria Rosario s-a angajat într-o luptă corp la corp, reușind să-l imobilizeze până la sosirea carabinierilor.
La Francavilla Fontana se află o mănăstire aparținând preoților capucini, împărțită în două aripi separate. Una este ocupată de preoți, iar în cealaltă locuiesc călugărițele din Ordinul Stigmatelor. Aceasta este mănăstirea ochită de Antonio Catalano (25 de ani), din San Paolo.
Antonio elaborase un plan care i s-a părut a fi perfect: să intre în chiliile preoților imediat după terminarea slujbei duminicale, profitând de acel du-te-vino al credincioșilor de la ora respectivă. Nu spera într-o pradă prea bogată, tot ce dorea era să se redreseze cu banii și, în primul rând, să-și ducă la capăt planul fără să întâmpine rezistență.
Într-o dimineață de duminică, Antonio Catalano s-a prezentat la biserică și a asistat la slujbă, până aproape de final, când a considerat că a venit momentul să-și pună planul în aplicare. Cuvintele preotului care îndemnau la credință și bunătate, n-au avut efect asupra lui Antonio Catalano.
„N-am șovăit nicio clipă, înainte de a porni să jefuiesc chiliile preoților”, a declarat el ulterior.
De cum au fost pronunțate cuvintele: „Slujba a luat sfârșit. Mergeți în pace.” Catalano s-a îndreptat spre ieșire, dar, fără să bage nimeni de seamă, a ieșit pe ușa de serviciu, care duce la chilii. Nimeni nu l-a deranjat, putând „opera” în liniște. Atenția lui s-a concentrat asupra portofelelor preoților, dar sacul cu care venise s-a umplut și cu obiecte de cult valoroase.
În timp ce se afla într-una dintre chilii, a auzit zgomot de pași pe culoar. A ieșit cât a putut de repede, încercând să dispară cât nu era prea târziu. Dar n-a reușit. Cea care l-a văzut a fost sora Maria Rosario.
„Nu mergea ca un om normal. Încerca să fugă cu un sac în spate”, le-a povestit sora carabinierilor.
Dându-și seama că e un hoț, a fugit după el pe culoar, reușind să-l prindă. I-a înconjurat gâtul cu mâinile, strângând cât putea.
Hoțul, care nu se aștepta la o reacție atât de energică din partea unei maici, a trebuit să depună eforturi pentru a se elibera din strânsoare.
Antonio Catalano și sora Maria Rosario s-au prăbușit, dar strigătele ei au fost auzite de preoți și de celelalte maici aflate în mănăstire.
Cu un ultim efort, hoțul a luat-o la fugă. Dar femeia l-a surprins din nou: deși se împiedica în hainele ei de călugăriță, ea s-a ridicat repede, a înhățat prima mătură care i-a căzut în mână și a început s-l croiască. Hoțul s-a împiedicat și, în cădere, a tras-o după el și pe sora Maria Rosario, angajându-se din nou într-o luptă corp la corp. De această dată, însă, femeia nu mai avea aceeași putere și a fost răzbită.
Văzând că sora nu mai reprezintă un pericol pentru el, Antonio și-a luat sacul și a încercat să iasă din mănăstire.
Dar, în fața lui, culoarul era plin de preoții alarmați de strigătele Mariei Rosario. Hoțul s-a oprit și, profitând de nehotărârea lui, călugărița i s-a agățat de gât, imobilizându-l. Deși preoții i-au spus că se vor ocupa ei de răufăcător, femeia a refuzat să-i dea drumul, până la sosirea carabinierilor.
Antonio Catalano a fost arestat. În celula lui, el meditează nu numai la cea de-a șaptea poruncă: „Nu fura”, ci și la neașteptatele calități fizice ale uneia dintre maicile Ordinului Stigmatelor, care a fost poreclită „sora Rambo”.
O fetiță de numai patru ani și-a învins răpitorii
Confetti, serpentine multicolore, baloane cu forme din cele mai năstrușnice. Muzică, dans, veselie și chiote. În această atmosferă se desfășura carnavalul de sfârșit de an al unei grădinițe din localitatea Peoria, statul american Illinois.
Sonia Wills, de patru ani, fusese înveșmântată de mama ei cu un costum de cosmonaut, făcut ca la carte, dintr-un material special. Buna dispoziție era în toi, cine și-ar fi putut imagina drama ce urma să se petreacă?
Căci, lăsând-o pe Sonia nesupravegheată, fetița a ieșit în curte la joacă; doamna Wills a constatat că fiica ei a dispărut și nimeni nu putea să-i dea vreo relație.
Ce se întâmplase? O bandă specializată în răpirea copiilor urmărise discret petrecerea și Dona Krooks, șefa infractorilor, pusese ochii pe Sonia. Cu o tehnică specială pentru astfel de cazuri, Dona o ademenise pe fetiță până la mașina parcată în apropiere. Restul a fost un fleac.
Numai că făptașii habar n-aveau cu ce copil neastâmpărat și pus pe șotii s-au „pricopsit”. Micuța Sonia avea mania prizelor, fapt pentru care părinții făcuseră tot felul de amenajări protectoare la instalația electrică a casei.
Ajunși la reședința lor, răpitorii au lăsat „prada” în seama lui Gibbs, urmând ca la orele serii să ia legătura cu familia Wills pentru a cere răscumpărarea.
După numai o oră de sechestrare și după ce s-a oprit din plâns, Sonia și-a amintit de meteahna ei și a ochit o priză din încăpere. S-a repezit la priză și a introdus în ea ștecărul unui aparat de prăjit pânie aflat în apropiere.
Gibbs, gardianul, a fost luat prin surprindere. El știa că aparatul e defect, dar nu mai putea face nimic.
S-a produs un scurtcircuit și instalația electrică învechită a luat foc. Incendiul s-a răspândit cu repeziciune, iar Gibbs, panicat, a dat alarma. Fumul îl îneca, dar nu și pe Sonia, care purta în continuare costumul de cosmonaut, cu o cască imensă pe cap.
Răpitorii au încercat să fugă cu fetița, dar vecinii, speriați la rândul lor, și-au dat seama că e ceva neobișnuit cu acel copil luat pe sus și dus la mașină. A fost anunțată poliția și, pe baza semnalmentelor și datorită barajelor rutiere, infractorii au fost localizați și prinși. În mai puțin de o oră, fiica răpită era din nou în brațele mamei sale.
Pentru Sonia, totul a fost o joacă și n-a înțeles prea bine lacrimile părinților. Pentru ea, carnavalul putea continua.
O fetiță i-a sfărâmat dinții celui care voia s-o violeze
Otto Karlowitz era în aparență un locuitor pașnic al orașului german Bad-Wurtemburg. Se stabilise în această localitate în urmă cu doi ani. Puțini oamenii îi cunoșteau trecutul. El fusese eliverat de aproximativ trei ani din închisoare, unde executase o pedeapsă pentru răpirea și violarea unei fetițe de șapte ani.
În ultimele luni, Otto se ferea, ca de foc, să stea singur cu copiii. Dar ceasul rău l-a făcut să iasă la cumpărături la supermarketul din oraș. Aici, în aglomerație, o fetiță blondă, cu ochii albaștri, având lacrimi în obraji, întreba pe toată lumea:
„Unde este bunica?”
Ce se întâmplase? Micuța Heidi Brunner, în vârstă de 4 ani, venise la magazin, împreună cu bunica ei, de 63 de ani, Anne-Marie Brunner. În timp ce femeia se uita la niște manechine, micuța Heidi s-a desprins de bunica ei și a pornit spre exponatele colorate. În scurt timp s-a rătăcit și a început să plângă. Atunci a descoperit-o Otto.
Fostul pușcăriaș n-a rezistat ispitei. El a luat-o pe Heidi de mână și, cu o voce blândă, i-a spus că vor merge împreună s-o caute pe bunica. Spre ieșirea din magazin i-a cumpărat o sticlă de răcoritoare. Apoi, i-a spus fetiței să iasă împreună în parcul din apropiere.
Ajunși în parc, Otto Karlowitz a condus-o spre o alee pustie, străjuită de arbori înalți. Aici, în umbra ocrotitoare, Otto a început să-i spună o poveste lui Heidi. Era vorba despre o fetiță, care s-a întâlnit cu un bărbat bun, care o iubea și o mângâia, iar fetița și-a scos rochița, și el i-a dat ceva ca răsplată.
Heidi l-a ascultat câteva minute, dar, în curând, s-a speriat, deoarece Otto, excitat, se deschisese la pantaloni și începuse să se masturbeze în fața copilului.
Ea nu a înțeles prea bine ce face Otto, dar în capul ei s-a înfiripat un gând: „Omul vrea s-o dezbrace ca să-i fure rochița”. Nevinovată, copila l-a întrebat:
„Nu vrei să mergem acasă la mine ca să-ți dau altă rochiță? Pe asta de-abia mi-a cumpărat-o mămica, și nu vreau să ți-o dau.”
Otto a devenit, brusc, agresiv. El a smucit fetița și a încercat să-i rupă rochița. Heidi a ridicat sticla de răcoritoare și l-a lovit cu toată puterea peste gură. Ghinionul lui Otto a fost că lovitura l-a surprins cu gura deschisă, așa încât sticla i-a sfărâmat doi dinți.
Amețit de lovitură, cu pantalonii în vine, el a căzut în genunchi, gemând.
Heidi n-a stat pe gânduri. A luat-o la goană, strigând după ajutor. Norocul ei a fost că a întâlnit un grup de elevi de liceu, care cântau la chitară, pe o bancă.
Văzând fetița cu rochia sfâșiată și mânjită de sânge pe mâini, aceștia au întrebat-o ce s-a întâmplat. Heidi le-a spus că acolo, după copacii mari, este un bărbat care a vrut să-i fure rochița.
Elevii au pornit în goană și l-au imobilizat pe agresor, după care l-au predat poliției, iar Heidi a fost dusă acasă.
La proces, Heidi a fost principalul martor al acuzării. Ea a spus:
„Bărbatul acela m-a dus în parc, pentru că a vrut să-mi fure rochița. Eu n-am vrut să i-o dau, și atunci el s-a supărat și a scos bățul din pantaloni, ca să mă bată. M-am speriat și i-am dat una peste gură cu sticla de răcoritoare.”
Otto Karlowitz a fost acuzat de tentativă de viol. Având în vedere și antecedentele sale penale, va executa o pedeapsă de 10 ani de detenție.
„Sunt patru ani de când am fost eliberat din pușcărie și în tot acest timp, m-am ferit de copii ca de foc, a declarat Karlowitz în instanță. Heidi mi-a ieșit în cale când mă așteptam mai puțin și, văzând-o, mi-am pierdut mințile. N-am premeditat nimic! Planul mi-a venit în minte instantaneu și n-am putut lupta cu ispita!”
Cu un pistol de jucărie....
În acea zi nefastă. Davide, în vârstă de 10 ani, și mama sa, Adriana, se aflau în apartamentul său din cartierul Centocelle din Roma. La un moment dat, cineva a sunat la ușă. Era tânărul Luca Binachini, un vecin, student, care locuia cu câteva etaje mai sus și care își revendica maioul căzut pe balconul familiei Ferrini.
Adriana s-a îndreptat spre balcon, dar n-a găsit nici urmă de maiou. Când s-a înapoiat în sufragerie, pașnicul student a devenit brusc agresiv. S-a repezit la Adriana, i-a pus palma la gură și, după câteva lovituri, a trântit-o la podea și a început s-o dezbrace, amenințând-o cu un cuțit.
Micuțul Davide a auzit zgomotele din sufragerie și s-a grăbit să-și ajute mama. Adriana era însângerată și se zbătea disperată sub greutatea agresorului.
Primul lucru care i-a venit în minte lui Davide a fost să-l amenințe cu un pistol cu capse pe Luca. În acel moment era total convins că ținea în mână un pistol adevărat și că, dacă ar fi apăsat pe trăgaci, glonțul ar fi străpuns pieptul agresorului.
Acesta s-a ridicat brusc și l-a implorat pe Davide să nu tragă, după care s-a repezit spre ușă și a dispărut.
Davide, s-a grăbit să-i dea primul ajutor mamei sale, după care a telefonat la poliție.
Aceasta a descins în apartamentul studentului, pe care l-a găsit așezat în fotoliu, plin de sânge. Pe fața sa nu se citea nicio urmă de vinovăție sau de frică. Era calm și nu-și amintea nimic din cele întâmplate. A fost arestat și internat într-o clinică de psihiatrie.
„Power Rangers” se luptă cu criminalii
Filmul „Power Rangers” (Patrula invincibilă) a ajuns și în cinematografele noastre, dar în Occident, deja există o adevărată furie în acest domeniu. Aventurile extraordinare ale celor cinci luptători, condimentate cu arte marțiale, monștri și tehnologia viitorului, au fost mai întâi un serial de televiziune. Au urmat jucăriile - figurine de diferite mărimi reprezentând eroii și monștrii din serial - muzica, benzile desenate și posterele cu Power Rangers, iar acum, filmul.
Dar, ca de obicei, realitatea a întrecut ficțiunea. În New York, cinci persoane încă neidentificate, costumate ca Power Rangers, au devenit justițiarii cartierelor rău famate.
„Am crezut că-i o glumă proastă, a declarat unui post de televiziune polițistul Kerry Barnstone, martor ocular. Urmărisem în fugă un timp care agresase o femeie, jefuind-o. Tipul alerga foarte bine și eram pe punctul de a trage, pentru că nu mai puteam fugi, când, deodată, în fața noastră a apărut un individ costumat aiurea, cu o cască pe cap. El i-a pus piedică infractorului, i-a dat o lovitură de karate și i-a legat mâinile la spate - totul, în câteva clipe. Mi-a făcut semn să-l înhaț pe bandit și a dispărut pe o străduță. Eu am rămas mască!”
S-au raportat peste 30 de cazuri în care niște misterioși justițiari au bătut măr și apoi au predat poliției răufăcătorii, în timp ce în alte cazuri pur și simplu i-au omorât.
Astfel, o dată, cinci justițiari au avut de-a face cu șapte mafioți chinezi, care își uciseseră un rival. Inițial, rangers-ii au vrut să-i lege pe criminali, dar aceștia, luptând foarte bine, n-au putut fi învinși, ba chiar l-au împușcat în picior pe unul dintre ei. Atunci, folosint săbii ninja și sjuriken (rozete metalice ascuțite care se aruncă în adversar), rangers-ii i-au omorât pe mafioți.
„Această manie a identificării cu Power Rangers nu se va opri aici, a mai spus Kerry Barnstone. Puștii se dau în vânt după durii simpatici, cum sunt rangers-ii. Dar ce ne facem dacă niște tineri nepregătiți vor dori să înfrunte criminali?! Aici avem o problemă.”
A arestat un infractor, deși era gol-pușcă
Sunt multe cazuri asupra cărora poliția nu dorește să facă vâlvă și nu le dă publicității. Majoritatea acestora privesc identitatea victimei sau a inculpatului, mai rar pe aceea a ofițerului sau a subofițerului anchetator. În cele ce urmează vor relata tocmai un astfel de caz, în care, pentru scurt timp, un ofițer de poliție s-a aflat într-o situație insolită. Din motive lesne de înțeles, păstrăm anonimatul protagoniștilor.
Într-o dimineață, nu cu mult timp în urmă, locotenentul C.J. se întoarce acasă. Noaptea precedentă fusede ofițer de serviciu, nu închisese o clipă un ochi și era obosit frânt. Deschide ușa de la intrare - era singur acasă, soția fiind plecată la serviciu - pătrunde în apartament, se dezbracă și imediat intră sub duș.
Nu trec însă nici cinci minute și aude zgomote în sufragerie. Gol-pușcă, iese din baie și găsește doi indivizi care cotrobăiau de zor prin toate ungherele. Când îl văd, ambii încremenesc. Ud leoarcă, polițistul realizează imediat că cei doi nu căutau prin sertare ca să-i ofere lui un prosop curat.
Rapid îl trântește la podea pe unul dintre bandiții și-i răsucește mâinile la spate, intrând, astfel, și în posesia cuțitului cu care acesta îl amenința.
Văzând apetitul polițistului pentru lupte greco-romane, celălalt individ o rupe la fugă pe ușă afară.
Cu greutate, C.J. sună la secție și, nevrând să-și scape victima din ochi, așteaptă așa cum era sosirea echipajului de poliție, care să ridice infractorul.
În scurt timp, doi subofițeri și un ofițer intră pe ușă și-și descoperă colegul în costumul lui Adam. Cei trei își salută șeful, regulamentar, ridică „pachetul” și fac stânga-mprejur.
După ce a predat infractorul colegilor săi, C.J. și-a continuat dușul, după care a trecut la redactarea procesului-verbal de rigoare.
O bătrână a reușit să captureze un tâlhar
O bătrânică de 86 de ani a reușit, ca-n filme, să captureze un tip de 37 de ani, care încercase să-i prade locuința.
După ce, cu naivitate, îi deschisese ușa unui necunoscut, permițându-i astfel să intre în apartament, femeia se văzuse agresată pentru a arăta locul în care își păstrează lucrurile de valoare. Fără să se piardă cu firea, ea a reușit să-l facă pe hoț să intre într-o încăpere înzestrată cu o ușă masivă și să-l încuie înăuntru.
Poliția, anunțată telefonic, n-a avut decât să-l culeagă pe jefuitorul aflat deja în pragul unei crize de nervi.
Pentru a se răzbuna pentru violențele la care fusese supusă, octogenara îl amenințase pe prizonier că va pleca într-o călătorie de două săptămâni și-l va lăsa acolo.
O bătrânică a bătut un criminal căutat de FBI
Nick Montos, în vârstă de 58 de ani, figura pe lista neagră a FBI-ului de cinci ani. Toate încercările detectivilor de a-l prinde s-au soldat cu eșecuri. Acesta era acuzat de jaf armat și de uciderea a trei funcționare care lucraseră la o bancă pe care acesta o jefuise.
În seara zilei de 28 iulie 1995, Nick Montos a intrat într-un magazin de antichități din Boston, al cărei proprietară este Sonia Paine, o femei în vârstă de 63 de ani. Scoțând din buzunar un pistol cu amortizor de sunet, Montos i-a spus femeii:
„Dacă taci vei rămâne în viață. Deschide sertarul și scoate ce ai în el!”
După ce Sonia a pus pe tejghea toți banii din casă, banditul a început să râdă, spunând că suma este prea mică.
„Asta m-a scos din sărite! Cine era el, ca să-și bată joc de munca mea și de banii pe care-i agonisisem cu sudoarea frunții?! Am apăsat butonul pentru alarmă silențioasă și am luat în mână o bâtă de baseball. În timp ce el se străduia să descopere combinația numerică a seifului, am început să-l lovesc și nu m-am oprit până în momentul în care n-a mai mișcat! I-am luat pulsul, pentru a mă convinge că nu murise și am chemat ajutoare. Când a venit poliția, el își revenise și era deja bandajat de paramedici”, a declarat Sonia Paine la proces.
Nick Montos a fost condamnat la 40 de ani de închisoare.
„Acum își va spăla toate păcatele. Nu pot să vă spun decât că, de azi înainte, voi pune bâta de baseball la vedere, pentru ca istoria să nu se mai repete!” a afirmat Sonia.
Vasile Breabănu, de 38 de ani, din Miercurea Ciuc, era un spărgător experimentat. Ce-i drept, avusese și multe ghinioane, dovadă fiind bogatul său cazier judiciar. Un „cearceaf” de condamnări. Dar, ce să-i faci, asta-i meseria și se riscă foarte mult.
Proaspăt ieșit de la „mititica”, s-a hotărât să-și reînceapă „lucrul” în municipiul Cluj-Napoca. Tot ochind unde să dea lovitura, a nimerit într-un bloc cu zece etaje din cartierul Mânăștiur. Un bloc dichist, cu scări curate și locatari gospodari.
Pe ușa unui apartament a zărit inscripția „Profesor doctor M.B.”
„Hopa! Ăsta e plin de lovele!” și-a zis.
A sunat la ușa apartamentului de mai multe ori, însă nu i-a răspuns nimeni. A râs în barbă și și-a scos levierul din servietă. O mișcare, două, trei... și ușa a cedat. A intrat repede înăuntru și s-a apucat de strâns cu hărnicie.
Din nefericire, încă, pentru el, fusese văzut, pe vizor, de vecina de la apartamentul de vizavi, o femeie cam curioasă. Aceasta, auzind că sună cineva la „dom profesor”, și-a lipit imediat ochiul de cilindrul de sticlă și a văzut ce poate n-ar dori să mai vadă în viața ei: cum se dă o spargere.
Apoi, tremurând toată, și-a alertat discret vecinii.
Când spărgătorul a ieșit din apartament cu două geamantane burdușite a rămas ca fulgerat. Era înconjurat de cinci bărbați înarmați cu răngi, bâte și baltage.
Intuind de-l așteaptă, el a lăsat geamantanele jos și a început să strige cât îl ținea gura:
„Fără violență! Fără violență!”
Trei femei au bătut măr un hoț
De o bună bucată de vreme, personalul unui magazin din Timișoara reclama la Secția 2 Poliție sustragerea de către o persoană necunoscută a mai multor produse alimentare și sticle cu băuturi alcoolice. Acest fapt i-a determinat pe angajații acelui magazin să fie mai vigilenți.
Astfel că, după câteva zile, o gestionară, o vânzătoare și o casieriță au reușit prinderea în flagrant a hoțului.
Tudor Ovidiu, de 24 de ani, din Timișoara, a fost bătut și imobilizat de cele trei femei, până la sosirea organelor de poliție. Tânărul a fost prins „cu mâța-n sac”: un salam și o sticlă de vodcă, pe care le ascunsese sub geacă.
„N-aș vrea să mai trăiesc niciodată asemenea momente, a declarat tânărul infractor. Recunosc că le-am furat, de ce să mint, dacă erau căscate... dar când m-au prins, a fost vai de cojocul meu. Abia atunci am înțeles, pe pielea mea, că răzbunarea femeilor nu se compară cu nimic pe lume... Lovesc mai tare decât bărbații și își aleg puntele cele mai vulnerabile ale corpului. Acum n-are rost să mă plâng că am rămas și fără câțiva dinți, față de loviturile pe care le-am primit în părțile sensibile.”
Deși era paralizat, a prins doi tâlhari înarmați
La începutul lunii iulie 2002, Roland Beaudreault (34 de ani), un paraplegic din Ford Lauderdale, Florida (SUA), a reușit să prindă doi bandiți înarmați care atacaseră o tânără, în miezul zilei.
„Mă aflam în căruciorul meu cu rotile, lângă o parcare, când am văzut doi indivizi, înarmați cu pistoale, atacând o tânără. După ce i-au smuls poșeta, s-au suit în mașina lor și au fugit de la locul faptei. Fără să stau prea mult pe gânduri, intuind care va fi traseul lor, m-am îndreptat spre cea mai apropiată intersecție și am blocat traficul rutier. Bineînțeles, toți șoferii au îndeput să claxoneze și să înjure, dar eu, păstrându-mi calmul, mi-am îndreptat căruciorul spre mașina bandiților, care nu-și dăduseră seama ce se întâmplă. Când unul dintre ei a coborât din mașină, l-am călcat pe picioare cu roțile căruciorului și, smulgându-i din mână telefonul celular, am chemat de urgență poliția. Ceilalți șoferi realizând ce se întâmplă, mi-au sărit în ajutor și indivizii au fost imobilizați, înainte de sosirea polițiștilor”, a declarat Ronald Beaudreault, care a paralizat în urmă cu 16 ani.
Pentru a-l răsplăti pentru curajul lui, polițiștii i-au oferit un automobil nou-nouț, proiectat special pentru a răspunde nevoilor invalidului.
O călugăriță a bătut doi tâlhari boschetari
Într-o zi, în jurul amiezii, în Gara de Vest a Ploieștului, cetățenii care se aflau aici au fost martorii unei scene mai puțin obișnuite: o călugăriță jefuită de doi boschetari care-și fac veacul prin gară le-a tras acestora o mamă de bătaie, până și-a recuperat cele două sacoșe furate.
Între două vârste, femeia îmbrăcată în veștminte negre, monahale, aștepta trenul de Târgoviște, la linia a treia. La picioarele ei, două traiste mari se odihneau liniștite. Călugărița stătea retrasă într-o parte. Stătea pe gânduri, privind fără țintă.
Doi boschetari ai gării, unul tânăr, la vreo 20 de ani, altul mai în vârstă, având spre 50 de ani, s-au năpustit deodată spre ea, smulgând fiecare câte o sacoșă. Trezită brusc din meditație, călugărița a pus mâna pe ei.
Spre surprinderea celorlalți călători, ea a început să-i tragă de păr, să dea cu pumnii și cu picioarele în boschetari.
Ai fi zis că se filmează o scenă dintr-un film de acțiune sau dintr-o comedie.
Apoi, călugărița și-a recuperat sacoșele.
Miruindu-l cu Biblia, un preot a capturat un tâlhar
Sterling Tillotson (67 de ani), un preot din Adelaide (Australia), a dejucat planurile unui tâlhar înarmat, care încerca să jefuiască un magazin de bijuterii. Tillotson l-a altoit de câteva ori în cap cu Biblia, până când individul a leșinat.
Văzând că un bărbat cu pistol în mână intra în magazinul de bijuterii prin dreptul căruia tocmai trecea, preotul Steling Tillotson nu și-a pierdut cumpătul, ci a mers tiptil în spatele tâlharului și l-a miruit zdravăn cu Biblia.
Hoțul n-a putut schița niciun gest, pentru că Tillotson l-a mai izbit de câteva ori cu Biblia cartonată.
„Spărgătorul a început să se clatine, dar încă se mai ținea pe picioare. O clipă mi-a fost tare milă de el, dar am continuat să-l lovesc cu Sfânta Scriptură, până când s-a prăbușit ca un sac de cartofi! a declarat preotul. Voiam să scot diavolul din el. Cred că am reușit, de vreme ce, acum, hoțul se căiește!”
Într-adevăr, atunci când și-a revenit, la spital, hoțul, John Jeffries, a declarat:
„Îmi pare rău că am încercat să jefuiesc magazinul, dar am făcut asta pentru că familia mea murea de foame. Totuși, cel mai rău lucru e că l-am întâlnit pe preotul ăsta vrăjitor și hotărât”.
Sterling Tillotson a reușit să-l convingă pe proprietarul magazinului de bijuterii să nu depună plângere împotriva lui Jeffries, afirmând chiar că are de gând să-i doneze niște bani familiei acestuia, din fondurile bisericii.
O călugăriță a imobilizat un tâlhar
Sora Maria Rosario, care aparține Ordinului Stigmatelor, a remarcat un bărbat care dădea târcoale chiliilor mănăstirii din Francavilla Fontana de lângă Brindisi (Italia). Bărbatul tocmai jefuise aripa mănăstirii în care locuiau preoții.
Sora Maria Rosario s-a angajat într-o luptă corp la corp, reușind să-l imobilizeze până la sosirea carabinierilor.
La Francavilla Fontana se află o mănăstire aparținând preoților capucini, împărțită în două aripi separate. Una este ocupată de preoți, iar în cealaltă locuiesc călugărițele din Ordinul Stigmatelor. Aceasta este mănăstirea ochită de Antonio Catalano (25 de ani), din San Paolo.
Antonio elaborase un plan care i s-a părut a fi perfect: să intre în chiliile preoților imediat după terminarea slujbei duminicale, profitând de acel du-te-vino al credincioșilor de la ora respectivă. Nu spera într-o pradă prea bogată, tot ce dorea era să se redreseze cu banii și, în primul rând, să-și ducă la capăt planul fără să întâmpine rezistență.
Într-o dimineață de duminică, Antonio Catalano s-a prezentat la biserică și a asistat la slujbă, până aproape de final, când a considerat că a venit momentul să-și pună planul în aplicare. Cuvintele preotului care îndemnau la credință și bunătate, n-au avut efect asupra lui Antonio Catalano.
„N-am șovăit nicio clipă, înainte de a porni să jefuiesc chiliile preoților”, a declarat el ulterior.
De cum au fost pronunțate cuvintele: „Slujba a luat sfârșit. Mergeți în pace.” Catalano s-a îndreptat spre ieșire, dar, fără să bage nimeni de seamă, a ieșit pe ușa de serviciu, care duce la chilii. Nimeni nu l-a deranjat, putând „opera” în liniște. Atenția lui s-a concentrat asupra portofelelor preoților, dar sacul cu care venise s-a umplut și cu obiecte de cult valoroase.
În timp ce se afla într-una dintre chilii, a auzit zgomot de pași pe culoar. A ieșit cât a putut de repede, încercând să dispară cât nu era prea târziu. Dar n-a reușit. Cea care l-a văzut a fost sora Maria Rosario.
„Nu mergea ca un om normal. Încerca să fugă cu un sac în spate”, le-a povestit sora carabinierilor.
Dându-și seama că e un hoț, a fugit după el pe culoar, reușind să-l prindă. I-a înconjurat gâtul cu mâinile, strângând cât putea.
Hoțul, care nu se aștepta la o reacție atât de energică din partea unei maici, a trebuit să depună eforturi pentru a se elibera din strânsoare.
Antonio Catalano și sora Maria Rosario s-au prăbușit, dar strigătele ei au fost auzite de preoți și de celelalte maici aflate în mănăstire.
Cu un ultim efort, hoțul a luat-o la fugă. Dar femeia l-a surprins din nou: deși se împiedica în hainele ei de călugăriță, ea s-a ridicat repede, a înhățat prima mătură care i-a căzut în mână și a început s-l croiască. Hoțul s-a împiedicat și, în cădere, a tras-o după el și pe sora Maria Rosario, angajându-se din nou într-o luptă corp la corp. De această dată, însă, femeia nu mai avea aceeași putere și a fost răzbită.
Văzând că sora nu mai reprezintă un pericol pentru el, Antonio și-a luat sacul și a încercat să iasă din mănăstire.
Dar, în fața lui, culoarul era plin de preoții alarmați de strigătele Mariei Rosario. Hoțul s-a oprit și, profitând de nehotărârea lui, călugărița i s-a agățat de gât, imobilizându-l. Deși preoții i-au spus că se vor ocupa ei de răufăcător, femeia a refuzat să-i dea drumul, până la sosirea carabinierilor.
Antonio Catalano a fost arestat. În celula lui, el meditează nu numai la cea de-a șaptea poruncă: „Nu fura”, ci și la neașteptatele calități fizice ale uneia dintre maicile Ordinului Stigmatelor, care a fost poreclită „sora Rambo”.
O fetiță de numai patru ani și-a învins răpitorii
Confetti, serpentine multicolore, baloane cu forme din cele mai năstrușnice. Muzică, dans, veselie și chiote. În această atmosferă se desfășura carnavalul de sfârșit de an al unei grădinițe din localitatea Peoria, statul american Illinois.
Sonia Wills, de patru ani, fusese înveșmântată de mama ei cu un costum de cosmonaut, făcut ca la carte, dintr-un material special. Buna dispoziție era în toi, cine și-ar fi putut imagina drama ce urma să se petreacă?
Căci, lăsând-o pe Sonia nesupravegheată, fetița a ieșit în curte la joacă; doamna Wills a constatat că fiica ei a dispărut și nimeni nu putea să-i dea vreo relație.
Ce se întâmplase? O bandă specializată în răpirea copiilor urmărise discret petrecerea și Dona Krooks, șefa infractorilor, pusese ochii pe Sonia. Cu o tehnică specială pentru astfel de cazuri, Dona o ademenise pe fetiță până la mașina parcată în apropiere. Restul a fost un fleac.
Numai că făptașii habar n-aveau cu ce copil neastâmpărat și pus pe șotii s-au „pricopsit”. Micuța Sonia avea mania prizelor, fapt pentru care părinții făcuseră tot felul de amenajări protectoare la instalația electrică a casei.
Ajunși la reședința lor, răpitorii au lăsat „prada” în seama lui Gibbs, urmând ca la orele serii să ia legătura cu familia Wills pentru a cere răscumpărarea.
După numai o oră de sechestrare și după ce s-a oprit din plâns, Sonia și-a amintit de meteahna ei și a ochit o priză din încăpere. S-a repezit la priză și a introdus în ea ștecărul unui aparat de prăjit pânie aflat în apropiere.
Gibbs, gardianul, a fost luat prin surprindere. El știa că aparatul e defect, dar nu mai putea face nimic.
S-a produs un scurtcircuit și instalația electrică învechită a luat foc. Incendiul s-a răspândit cu repeziciune, iar Gibbs, panicat, a dat alarma. Fumul îl îneca, dar nu și pe Sonia, care purta în continuare costumul de cosmonaut, cu o cască imensă pe cap.
Răpitorii au încercat să fugă cu fetița, dar vecinii, speriați la rândul lor, și-au dat seama că e ceva neobișnuit cu acel copil luat pe sus și dus la mașină. A fost anunțată poliția și, pe baza semnalmentelor și datorită barajelor rutiere, infractorii au fost localizați și prinși. În mai puțin de o oră, fiica răpită era din nou în brațele mamei sale.
Pentru Sonia, totul a fost o joacă și n-a înțeles prea bine lacrimile părinților. Pentru ea, carnavalul putea continua.
O fetiță i-a sfărâmat dinții celui care voia s-o violeze
Otto Karlowitz era în aparență un locuitor pașnic al orașului german Bad-Wurtemburg. Se stabilise în această localitate în urmă cu doi ani. Puțini oamenii îi cunoșteau trecutul. El fusese eliverat de aproximativ trei ani din închisoare, unde executase o pedeapsă pentru răpirea și violarea unei fetițe de șapte ani.
În ultimele luni, Otto se ferea, ca de foc, să stea singur cu copiii. Dar ceasul rău l-a făcut să iasă la cumpărături la supermarketul din oraș. Aici, în aglomerație, o fetiță blondă, cu ochii albaștri, având lacrimi în obraji, întreba pe toată lumea:
„Unde este bunica?”
Ce se întâmplase? Micuța Heidi Brunner, în vârstă de 4 ani, venise la magazin, împreună cu bunica ei, de 63 de ani, Anne-Marie Brunner. În timp ce femeia se uita la niște manechine, micuța Heidi s-a desprins de bunica ei și a pornit spre exponatele colorate. În scurt timp s-a rătăcit și a început să plângă. Atunci a descoperit-o Otto.
Fostul pușcăriaș n-a rezistat ispitei. El a luat-o pe Heidi de mână și, cu o voce blândă, i-a spus că vor merge împreună s-o caute pe bunica. Spre ieșirea din magazin i-a cumpărat o sticlă de răcoritoare. Apoi, i-a spus fetiței să iasă împreună în parcul din apropiere.
Ajunși în parc, Otto Karlowitz a condus-o spre o alee pustie, străjuită de arbori înalți. Aici, în umbra ocrotitoare, Otto a început să-i spună o poveste lui Heidi. Era vorba despre o fetiță, care s-a întâlnit cu un bărbat bun, care o iubea și o mângâia, iar fetița și-a scos rochița, și el i-a dat ceva ca răsplată.
Heidi l-a ascultat câteva minute, dar, în curând, s-a speriat, deoarece Otto, excitat, se deschisese la pantaloni și începuse să se masturbeze în fața copilului.
Ea nu a înțeles prea bine ce face Otto, dar în capul ei s-a înfiripat un gând: „Omul vrea s-o dezbrace ca să-i fure rochița”. Nevinovată, copila l-a întrebat:
„Nu vrei să mergem acasă la mine ca să-ți dau altă rochiță? Pe asta de-abia mi-a cumpărat-o mămica, și nu vreau să ți-o dau.”
Otto a devenit, brusc, agresiv. El a smucit fetița și a încercat să-i rupă rochița. Heidi a ridicat sticla de răcoritoare și l-a lovit cu toată puterea peste gură. Ghinionul lui Otto a fost că lovitura l-a surprins cu gura deschisă, așa încât sticla i-a sfărâmat doi dinți.
Amețit de lovitură, cu pantalonii în vine, el a căzut în genunchi, gemând.
Heidi n-a stat pe gânduri. A luat-o la goană, strigând după ajutor. Norocul ei a fost că a întâlnit un grup de elevi de liceu, care cântau la chitară, pe o bancă.
Văzând fetița cu rochia sfâșiată și mânjită de sânge pe mâini, aceștia au întrebat-o ce s-a întâmplat. Heidi le-a spus că acolo, după copacii mari, este un bărbat care a vrut să-i fure rochița.
Elevii au pornit în goană și l-au imobilizat pe agresor, după care l-au predat poliției, iar Heidi a fost dusă acasă.
La proces, Heidi a fost principalul martor al acuzării. Ea a spus:
„Bărbatul acela m-a dus în parc, pentru că a vrut să-mi fure rochița. Eu n-am vrut să i-o dau, și atunci el s-a supărat și a scos bățul din pantaloni, ca să mă bată. M-am speriat și i-am dat una peste gură cu sticla de răcoritoare.”
Otto Karlowitz a fost acuzat de tentativă de viol. Având în vedere și antecedentele sale penale, va executa o pedeapsă de 10 ani de detenție.
„Sunt patru ani de când am fost eliberat din pușcărie și în tot acest timp, m-am ferit de copii ca de foc, a declarat Karlowitz în instanță. Heidi mi-a ieșit în cale când mă așteptam mai puțin și, văzând-o, mi-am pierdut mințile. N-am premeditat nimic! Planul mi-a venit în minte instantaneu și n-am putut lupta cu ispita!”
Cu un pistol de jucărie....
În acea zi nefastă. Davide, în vârstă de 10 ani, și mama sa, Adriana, se aflau în apartamentul său din cartierul Centocelle din Roma. La un moment dat, cineva a sunat la ușă. Era tânărul Luca Binachini, un vecin, student, care locuia cu câteva etaje mai sus și care își revendica maioul căzut pe balconul familiei Ferrini.
Adriana s-a îndreptat spre balcon, dar n-a găsit nici urmă de maiou. Când s-a înapoiat în sufragerie, pașnicul student a devenit brusc agresiv. S-a repezit la Adriana, i-a pus palma la gură și, după câteva lovituri, a trântit-o la podea și a început s-o dezbrace, amenințând-o cu un cuțit.
Micuțul Davide a auzit zgomotele din sufragerie și s-a grăbit să-și ajute mama. Adriana era însângerată și se zbătea disperată sub greutatea agresorului.
Primul lucru care i-a venit în minte lui Davide a fost să-l amenințe cu un pistol cu capse pe Luca. În acel moment era total convins că ținea în mână un pistol adevărat și că, dacă ar fi apăsat pe trăgaci, glonțul ar fi străpuns pieptul agresorului.
Acesta s-a ridicat brusc și l-a implorat pe Davide să nu tragă, după care s-a repezit spre ușă și a dispărut.
Davide, s-a grăbit să-i dea primul ajutor mamei sale, după care a telefonat la poliție.
Aceasta a descins în apartamentul studentului, pe care l-a găsit așezat în fotoliu, plin de sânge. Pe fața sa nu se citea nicio urmă de vinovăție sau de frică. Era calm și nu-și amintea nimic din cele întâmplate. A fost arestat și internat într-o clinică de psihiatrie.
„Power Rangers” se luptă cu criminalii
Filmul „Power Rangers” (Patrula invincibilă) a ajuns și în cinematografele noastre, dar în Occident, deja există o adevărată furie în acest domeniu. Aventurile extraordinare ale celor cinci luptători, condimentate cu arte marțiale, monștri și tehnologia viitorului, au fost mai întâi un serial de televiziune. Au urmat jucăriile - figurine de diferite mărimi reprezentând eroii și monștrii din serial - muzica, benzile desenate și posterele cu Power Rangers, iar acum, filmul.
Dar, ca de obicei, realitatea a întrecut ficțiunea. În New York, cinci persoane încă neidentificate, costumate ca Power Rangers, au devenit justițiarii cartierelor rău famate.
„Am crezut că-i o glumă proastă, a declarat unui post de televiziune polițistul Kerry Barnstone, martor ocular. Urmărisem în fugă un timp care agresase o femeie, jefuind-o. Tipul alerga foarte bine și eram pe punctul de a trage, pentru că nu mai puteam fugi, când, deodată, în fața noastră a apărut un individ costumat aiurea, cu o cască pe cap. El i-a pus piedică infractorului, i-a dat o lovitură de karate și i-a legat mâinile la spate - totul, în câteva clipe. Mi-a făcut semn să-l înhaț pe bandit și a dispărut pe o străduță. Eu am rămas mască!”
S-au raportat peste 30 de cazuri în care niște misterioși justițiari au bătut măr și apoi au predat poliției răufăcătorii, în timp ce în alte cazuri pur și simplu i-au omorât.
Astfel, o dată, cinci justițiari au avut de-a face cu șapte mafioți chinezi, care își uciseseră un rival. Inițial, rangers-ii au vrut să-i lege pe criminali, dar aceștia, luptând foarte bine, n-au putut fi învinși, ba chiar l-au împușcat în picior pe unul dintre ei. Atunci, folosint săbii ninja și sjuriken (rozete metalice ascuțite care se aruncă în adversar), rangers-ii i-au omorât pe mafioți.
„Această manie a identificării cu Power Rangers nu se va opri aici, a mai spus Kerry Barnstone. Puștii se dau în vânt după durii simpatici, cum sunt rangers-ii. Dar ce ne facem dacă niște tineri nepregătiți vor dori să înfrunte criminali?! Aici avem o problemă.”
A arestat un infractor, deși era gol-pușcă
Sunt multe cazuri asupra cărora poliția nu dorește să facă vâlvă și nu le dă publicității. Majoritatea acestora privesc identitatea victimei sau a inculpatului, mai rar pe aceea a ofițerului sau a subofițerului anchetator. În cele ce urmează vor relata tocmai un astfel de caz, în care, pentru scurt timp, un ofițer de poliție s-a aflat într-o situație insolită. Din motive lesne de înțeles, păstrăm anonimatul protagoniștilor.
Într-o dimineață, nu cu mult timp în urmă, locotenentul C.J. se întoarce acasă. Noaptea precedentă fusede ofițer de serviciu, nu închisese o clipă un ochi și era obosit frânt. Deschide ușa de la intrare - era singur acasă, soția fiind plecată la serviciu - pătrunde în apartament, se dezbracă și imediat intră sub duș.
Nu trec însă nici cinci minute și aude zgomote în sufragerie. Gol-pușcă, iese din baie și găsește doi indivizi care cotrobăiau de zor prin toate ungherele. Când îl văd, ambii încremenesc. Ud leoarcă, polițistul realizează imediat că cei doi nu căutau prin sertare ca să-i ofere lui un prosop curat.
Rapid îl trântește la podea pe unul dintre bandiții și-i răsucește mâinile la spate, intrând, astfel, și în posesia cuțitului cu care acesta îl amenința.
Văzând apetitul polițistului pentru lupte greco-romane, celălalt individ o rupe la fugă pe ușă afară.
Cu greutate, C.J. sună la secție și, nevrând să-și scape victima din ochi, așteaptă așa cum era sosirea echipajului de poliție, care să ridice infractorul.
În scurt timp, doi subofițeri și un ofițer intră pe ușă și-și descoperă colegul în costumul lui Adam. Cei trei își salută șeful, regulamentar, ridică „pachetul” și fac stânga-mprejur.
După ce a predat infractorul colegilor săi, C.J. și-a continuat dușul, după care a trecut la redactarea procesului-verbal de rigoare.
O bătrână a reușit să captureze un tâlhar
O bătrânică de 86 de ani a reușit, ca-n filme, să captureze un tip de 37 de ani, care încercase să-i prade locuința.
După ce, cu naivitate, îi deschisese ușa unui necunoscut, permițându-i astfel să intre în apartament, femeia se văzuse agresată pentru a arăta locul în care își păstrează lucrurile de valoare. Fără să se piardă cu firea, ea a reușit să-l facă pe hoț să intre într-o încăpere înzestrată cu o ușă masivă și să-l încuie înăuntru.
Poliția, anunțată telefonic, n-a avut decât să-l culeagă pe jefuitorul aflat deja în pragul unei crize de nervi.
Pentru a se răzbuna pentru violențele la care fusese supusă, octogenara îl amenințase pe prizonier că va pleca într-o călătorie de două săptămâni și-l va lăsa acolo.
O bătrânică a bătut un criminal căutat de FBI
Nick Montos, în vârstă de 58 de ani, figura pe lista neagră a FBI-ului de cinci ani. Toate încercările detectivilor de a-l prinde s-au soldat cu eșecuri. Acesta era acuzat de jaf armat și de uciderea a trei funcționare care lucraseră la o bancă pe care acesta o jefuise.
În seara zilei de 28 iulie 1995, Nick Montos a intrat într-un magazin de antichități din Boston, al cărei proprietară este Sonia Paine, o femei în vârstă de 63 de ani. Scoțând din buzunar un pistol cu amortizor de sunet, Montos i-a spus femeii:
„Dacă taci vei rămâne în viață. Deschide sertarul și scoate ce ai în el!”
După ce Sonia a pus pe tejghea toți banii din casă, banditul a început să râdă, spunând că suma este prea mică.
„Asta m-a scos din sărite! Cine era el, ca să-și bată joc de munca mea și de banii pe care-i agonisisem cu sudoarea frunții?! Am apăsat butonul pentru alarmă silențioasă și am luat în mână o bâtă de baseball. În timp ce el se străduia să descopere combinația numerică a seifului, am început să-l lovesc și nu m-am oprit până în momentul în care n-a mai mișcat! I-am luat pulsul, pentru a mă convinge că nu murise și am chemat ajutoare. Când a venit poliția, el își revenise și era deja bandajat de paramedici”, a declarat Sonia Paine la proces.
Nick Montos a fost condamnat la 40 de ani de închisoare.
„Acum își va spăla toate păcatele. Nu pot să vă spun decât că, de azi înainte, voi pune bâta de baseball la vedere, pentru ca istoria să nu se mai repete!” a afirmat Sonia.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)