.................................................
SFÂRȘIT
3.
- Eu... Ei bine, vrea... să mă întorc la el și să... părem un cuplu.
Cathy simți din nou aceeași durere ca atunci când Dan îi spusese clar că nu-l interesează trupul ei.
- Eu... Ei bine, vrea... să mă întorc la el și să... părem un cuplu.
- Cuuum?
Cathy repetă, sperând în mod absurd ca Joe să spună că prețul e mult prea mare și că, în astfel de condiții, nu putea accepta ajutorul lui Dan.
- Și tu... ce simți? Pesemne că te dorește enorm.
Ce glumă bună! se gândi Cathy, pe punctul de a ceda nervos și a izbucni într-un râs isteric. Dan n-avea niciun sentiment pentru ea, absolut niciunul. Sigur că n-o dorea, era doar un pion util.
- Nu vreau să trăiesc alături de el. Ce pot să simt?
- Încă îl iubești. Poate fi o ocazie să vă împăcați.
- E foarte comod să gândești așa. Ți se achită imediat datoria, ai o slujbă bună în Los Angeles, plus conștiința împăcată că ne-ai readus împreună.
- N-am vrut... începu el, stingherit, evitând s-o privească în ochi.
- Sigur că nu... tu niciodată n-ai nicio vină! Nici măcar nu-ți dai seama că tot ce-am clădit în 18 luni s-a năruit, doar pentru că ai vrut să impresionezi o roșcată!
Regretă imediat cele spuse; vorbise la mânie, rănindu-l prin faptul că-i amintise de o femeie pe care o iubise și încerca s-o uite.
- Îmi pare rău, Cath, mormăi Joe, stingherit.
- Și mie... Nu trebuia să spun asta. Dar... nu știu ce să fac, sunt la capătul puterilor.
- Mai bine plec...
- Sigur... Ia legătura cu Dan cât mai repede.
- Da. Și... mulțumesc. Voi încerca să mă revanșez față de tine, cândva. Dacă există vreo altă cale...
Cathy rămase singură, adăugând tristeții ei și pe aceea de a fi stricat relația cu Joe, chiar dacă furia ei fusese justificată. Totul părea să meargă prost, totul. Începu să plângă, neputincioasă.
A doua zi dimineață, îi telefonă lui Greg să-l invite la cină. Trebuia să-l anunțe că se întoarce să locuiască cu Dan. Îi datora aceasta, pentru tot sprijinul pe care i-l oferise în lunile acelea de prietenie. Era dificil să-i explice și de aceea hotărâse să-l invite la ea acasă. Se gândea cu groază că nu va fi în stare să-l mintă, pretinzând că se împăcase cu Dan.
Greg fusese atât de fericit de invitație, încât Cathy simțea o durere în suflet.
Veni la ora fixată, o sărută pe obraz și se așezară în fața căminului, discutând despre o mulțime de lucruri.
După cină, Greg insistă s-o ajute să spele vasele, după care merseră din nou în fața căminului, să-și bea cafeaua cu coniac. Venise momentul adevărului și Cathy nu mai putea amâna, deși era convinsă că avea să strice atmosfera aceea atât de plăcută.
Într-adevăr, Greg se arătă surprins și sigur că se simți rănit, deși nu spuse nimic, în timp ce Cathy se străduia să pară convingătoare descriind un viitor roz alături de soțul pe care-l iubea. Rămase tăcut când ea termină ce avea de spus, făcând-o să se simtă și mai vinovată.
Deși el nu-și exprimase niciodată sentimentele, iar Cathy nu-l încurajase s-o facă, nu putea să nu-și dea seama că ținea la ea, chiar prea mult.
Tocmai când își cerea scuze, căci nu știa ce altceva putea face, sună cineva la ușă.
Cathy se bucură pentru acea întrerupere, căci situația devenise penibilă, dar în clipa următoare se simți complet paralizată când, deschizând ușa, îl văzu pe Dan în prag.
- Bună, Catherine. O să stăm așa toată noaptea, sau mă inviți înăuntru?
Îl lăsă să intre, retrăgându-se automat, iar trupurilor lor se atinseră când el intră în vestibulul îngust. Continua să-l privească uluită; i se părea obosit și îngrijorat.
- Ce dorești? întrebă ea, fără a fi nepoliticoasă, încă neputându-și desprinde privirea de la el.
- Ceva de băut ar prinde foarte bine.
- E un prieten în vizită la mine.
Cathy oftă ușor și-l conduse în living, observându-i însă privirea dură îndreptată asupra ei. Regretă întâlnirea dintre Dan și Greg, pentru că era convinsă că acesta din urmă va suferi.
Când intrară în încăpere, Greg se ridică, surprins.
- Greg, el este soțul meu, Dan Foreman. Dan, ți-l prezint pe Greg Calvert.
N-au dat mâna, ci doar s-au salutat cu o ușoară înclinare a capului și între ei apăru deja o tensiune. Cathy privea maxilarul încleștat al lui Dan și expresia lui amenințătoare.
- Eu am să plec, se adresă Greg lui Cathy.
Aceasta merse să-l conducă, tristă pentru modul în care se sfârșea prietenia lor; Greg nu merita așa ceva.
- Îmi pare rău. N-am știut că vine.
- Nu-ți face griji. Înțeleg ce simte. Îți doresc noroc, Cathy, și dacă vreodată vei avea nevoie de mine, știi unde mă găsești, nu ezita.
Făcu un pas ca pentru a o săruta, apoi se opri, stingher. În clipa aceea, Cathy își dădu seama că era aproape îndrăgostit de ea și ochii i se umplură de lacrimi. Greg fusese atât de bun cu ea! Era nedrept să-l lase să plece astfel; se ridică și-l sărută ea pe obraz.
- La revedere și mulțumesc.
- La revedere, Cathy.
Odată ce Greg dispăru în noapte, Cathy închise ușa încet și, întorcându-se, îl văzu pe Dan, rezemat de tocul ușii, cu un aer nepăsător.
- Foarte emoționant! remarcă el, lăsând clar impresia că asistase la scena dintre ei.
- Cum ai putut face asta? L-ai determinat pur și simplu să plece, prin atitudinea ta. De ce?
- Este parte a înțelegerii. Trebuia să plece. Ai avut grijă să-l faci să te dorească nebunește, nu-i așa, Cathy?
Cruzimea tonului lui îi făcea rău aproape fizic. O surprindea, de asemenea, că văzuse imediat ceea ce ea observase după luni de zile.
- Vai, ce isteț ești!
Intră repede pe lângă el, tremurând toată, iar Dan o urmă cu mișcări alerte, mocnind de furie.
- Dacă voiai un prost, trebuia să te măriți cu el, nu cu mine.
- Poți fi sigur că nu te vreau.
O privi încordat și ochii săi verzi se întunecară. O prinse brutal și, încleștându-și degetele în părul ei, o sărută cu sălbăticie, până când îi simți gustul sângelui buzelor. Apoi, sărutul lui deveni tandru, cald, de o tulburătoare senzualitate, căreia Cathy îi răspunse în mod reflex.
- Mai spune-mi și acum că nu mă vrei.
Cathy deveni deodată rigidă, conștientă că i se întinsese o cursă și se retrase de lângă el.
- Te urăsc!
Se așternu o tăcere apăsătoare; nu se auzea decât respirația lui inegală.
- Păcat... pentru că am venit să aflu ce-ai hotărât. Trebuie să știu în seara asta.
Capitolul 8
După 3 zile, Cathy se mută în apartamentul din Londra al lui Dan. Joe plecase deja la Los Angeles.
Dan acționa foarte rapid. Totul fusese aranjat cu mare viteză și singura consolare a lui Cathy era că-l știa pe Joe în afara oricărui pericol, căci datoria lui fusese plătită chiar a doua zi după ce ea acceptase condițiile impuse.
Când îl condusese pe Joe la aeroport, se simțise îngrozitor de tristă; îl bănuia pe Dan că încerca astfel s-o izoleze, îndepărtându-l pe Greg, apoi pe fratele ei, astfel încât să nu-l aibă lângă ea decât pe el.
Asta îi întărea hotărârea de a nu-l lăsa niciodată să-și dea seama de sentimentele ei față de el și de a nu merge niciodată la el pentru a căpăta alinare, sau vreun sfat, sau pur și simplu din nevoia de prietenie. Niciodată.
Asta îi întărea hotărârea de a nu-l lăsa niciodată să-și dea seama de sentimentele ei față de el și de a nu merge niciodată la el pentru a căpăta alinare, sau vreun sfat, sau pur și simplu din nevoia de prietenie. Niciodată.
Joe se arătase entuziasmat de ideea de a începe o viață nouă și se despărțise de ea cu mare ușurință. O sărutase și o îmbrățișase strâns, îi făcuse senin cu mâna, voios, și dispăruse în mulțime, lăsând-o cu o senzație de gol dureros în stomac și abia stăpânindu-și lacrimile.
Dan o așteptase în mașină și, deși ea își ferise fața, tristețea de pe chipul ei nu trecuse neobservată.
- Îl vei revedea în scurt timp. Vom merge acolo luna viitoare.
- Mulțumesc că mi-ai spus.
Acum, era singură în apartamentul luxos și privea pe fereastră agitația de afară. Dan plecase înainte ca ea să se trezească și asta ar fi trebuit să fie o ușurare.
Casa era aproape la fel ca atunci când fusese acolo... în ziua nunți... Mai apăruseră câteva piese noi de mobilier, erau alte picturi în unele camere, dar în rest, rămăsese neschimbată: frumoasă, cu o pronunțată tentă masculină, străină ei.
Cathy începu să se plimbe dintr-o încăpere în alta, privind și atingând ușor obiectele. Ezită înainte să deschidă ușa camerei lui - acolo unde făcuseră dragoste prima dată - apoi, cedând unei porniri inexplicabile, intră.
Privi de jur-împrejur, amintindu-și totul dureros de clar. Patul enorm era nefăcut, iar pernele păstrau încă urma capului lui. Imaginea, tulburător de intimă, îi copleși sufletul. Se aruncă pe pat și plânse cu fața îngropată în pernă până când se simți complet secătuită.
Mai târziu, îi scrise și lui Holly, lucru pe care nu reușise să-l facă de mult timp. Îi explică pe scurt că se împăcase cu Dan și că locuiau iar împreună.
„Dacă am să continui să tot spun asta, probabil voi ajunge s-o cred și eu”, se gândi ea, făcând o grimasă.
Între timp, și Holly se căsătorise cu Garth, fratele Juliei, și locuiau în Canada.
Dan veni acasă târziu, obosit și încordat.
Cathy fusese în baie în momentul sosirii lui și acum, intrând în livingul enorm, îl găsi stând într-un fotoliu din piele, răsucind în mână un pahar cu scotch și ținând ochii închiși. Instinctiv, își strânse mai mult cordonul halatului din satin și pășind desculță, fără să facă zgomot, intenționa să iasă, dar parcă simțindu-i prezența, Dan deschise imediat ochii.
O privi lung, de la părul umed la perfecțiunea liniilor curbe pe care se mula mătasea halatului, făcând-o să roșească. Ar fi fugit să se ascundă, dar se răzgândi. Nu voia să-l lase să vadă ce efect avea asupra ei. În definitiv, el o forțase să locuiască acolo, așa că... de ce să se ferească din calea lui? Se va purta ca și cum ar fi fost cu adevărat casa ei.
Își turnă și ea puțin scotch și mai multă bere slabă, apoi se cuibări pe un fotoliu și-i zâmbi.
- Cum a fost azi?
Și ea se mira cum putea fi atât de calmă; nici nu bănuise ce calități de actriță avea, se gândi cu amărăciune.
- O zi plină de succes. Dar pentru tine?
- Destul de plictisitor.
- A telefonat Raoul. Joe a început lucrul în această după-amiază, și pare să se acomodeze foarte bine.
- Mă bucur. Aș putea să-l sun în seara aceasta?
- Poți să-l suni oricând dorești, nu trebuie să întrebi.
- Ce mai face Raoul?
Schimbase subiectul, pentru că bunătatea și generozitatea lui o dureau și mai mult.
- Muncește din greu pentru mine, răspunse Dan, amuzat.
- Spune-mi ce mai face Natalie?
- Nu ți-a plăcut niciodată, nu-i așa?
- Ce te face să spui asta?
Ea nu-i spusese niciodată, dar, poate o știa chiar de la Natalie.
- Să fim serioși, Cathy. Nu mai e cazul să jucăm teatru unul față de celălalt.
- Bine, așa este: nu mi-a plăcut niciodată Natalie și nici ea nu s-a purtat frumos cu mine.
Avea impresia că acea discuție îi scăpa de sub control; trebuia să fie foarte atentă, căci pășea pe un teren periculos.
- Nu s-a purtat frumos cu tine? Cum adică?
- Nu vreau să discut despre asta... mormăi ea, privind fix în pahar.
Cum ar fi reacționat dacă ar fi început să-l acuze? N-ar fi ieșit nimic bun din toată povestea asta și pe deasupra, și-ar fi trădat dragostea și gelozia. De fapt, și el îi spusese atunci, la început, că nu dorea să discute cu ea subiectul Natalie.
- Atunci, despre ce dorești să discutăm?
- Spune-mi ce mai fac ceilalți din familia ta.
- Owen a murit acum 6 luni... credeam că știi.
- Nu, n-am știut! Îmi pare rău, Dan. Cum s-a întâmplat?
Era șocată de această veste și-i părea rău că avusese acea pornire de răutate față de Natalie.
- Părea că se reface după infarctul pe care l-a avut înainte de plecarea ta. Trecuseră doar câteva luni de convalescență când a mai făcut unul și de data aceasta a murit înainte de a ajunge la spital.
Cathy îl văzu copleșit de durere. Sub impulsul momentului, se duse lângă el și-i atinse timid mâna, încercând să-i aline suferința, iar el i-o cuprinse pe a ei cu amândouă mâinile, plimbându-și ușor degetele pe pielea ei fină.
- Trebuie să găsim o ieșire din încurcătura asta, murmură el, îngândurat.
Cathy nu-nțelese la ce se referea. Oricum, era prea amețită de aproprierea de el și, aproape ca în transă, cu mâna liberă îi atinse fața, simțindu-i încordarea mușchilor sub vârfurile degetelor ei, apoi se aplecă și-l sărută pe buze.
Dan avu o scurtă tresărire, dar rămase nemișcat, fără să răspundă în vreun fel.
Îngrozită de curajul și de nesăbuința ei, Cathy se retrase, dar în aceeași secundă Dan o cuprinse-n brațe, acoperindu-i buzele cu un sărut înnebunit de dorință, iar răspunsul ei veni firesc, împărtășindu-i pasiunea. Totul încetă când el îi dădu drumul brusc și merse cu pași mari să-și umple din nou paharul.
Cathy nici nu-l privi, convinsă că o respinsese; se ridică și, cu picioare tremurânde, ieși repede din cameră, cu o senzație îngrozitoare de frig și de singurătate. Plecă și Dan după o jumătate de oră și nu se întoarse decât noaptea târziu. Întinsă în pat, cu sufletul greu de tristețe, cu privirea ațintită în tavan, Cathy îl auzi când se întoarse acasă și merse direct în camera lui. Era o situație de nesuportat.
După o săptămână, veniră din America Larry și Natalie. Dan o anunțase în legătură cu vizita lor și, deși Cathy abia aștepta să-l revadă pe Larry, avu o strângere de inimă la gândul întâlnirii cu Natalie.
- Nu-ți face griji, nu vă voi încurca, îl asigură ea pe Dan.
- Ce vrei să spui? întrebă el, încruntat.
Refuză să-i răspundă, convinsă că se prefăcuse intenționat că nu înțelege. Din fericire, află că Natalie și Larry aveau să locuiască la niște prieteni din Londra.
Chiar în după-amiaza zilei în care ajunseră în Anglia, Larry îi făcu o vizită.
Cathy era singură, căci Dan era la serviciu și zâmbetul de ppe chipul ei când îi deschise ușa n-avea nimic formal și forțat; aproape ea însăși era surprinsă de cât de multă afecțiune simțea pentru tatăl lui Dan. Aflând că nu mâncase încă, îi făcu repede o omletă spaniolă, apoi începură să discute la o cafea. Și Larry părea foarte bucuros s-o revadă, ceea ce pentru ea era o mare ușurare, căci avea emoții pentru cum era primită vestea împăcării ei cu Dan.
- Spune-mi ce mai faci tu, Cathy. Ai mai slăbit, dar ești la fel de încântătoare.
Cathy se îmbujoră de plăcere la complimentul lui.
- Sunt bine, mulțumesc. Îmi pare rău pentru Owen, adăugă ea, după o scurtă pauză. N-am știut nimic. Am aflat de la Dan abia săptămâna trecută, aproape nu mi-a venit să cred.
- Tuturor ne lipsește, dar mai ales Nataliei. A fost o lovitură grea pentru ea, abia acum a început să-și revină. Mă bucur că tu și Dan sunteți din nou împreună.
- Mulțumesc. Și eu mă bucur.
Ce mult ar fi dorit să nu trebuiască să-l mintă și să poată fi sinceră cu el. Era însă clar că Dan nu-i spusese tatălui său nimic în legătură cu împrumutul care declanșase toată această poveste.
- Dan a suportat foarte greu plecarea ta. Ah, da, știu, explică el, privindu-i chipul surprins, este un tip puternic, foarte interiorizat, dar era cât se poate de clar că a suferit enorm. Dar... știi cât te iubește. Întotdeauna a fost un visător; presupun că știi și acest lucru.
Cathy abia își stăpânea lacrimile. După cum vorbea, Larry n-avea nici cea mai vagă idee despre relația dintre fiul lui și Natalie. Ce frumos ar fi fost să poate crede și ea, așa cum credea el, că Dan o iubește.
- M-am întâlnit cu fratele tău ieri, continuă Larry. Este un tânăr foarte drăguț. Raoul va avea grijă de el, nu trebuie să-ți faci griji.
Cathy zâmbi. Vorbise de câteva ori cu Joe la telefon și se părea că într-adevăr nu mai era cazul să-și facă griji în privința lui.
Conversația trecu de la aceste subiecte delicate pe un teren neutru, mai sigur, și discutară amândoi toată după-amiaza ca niște vechi prieteni. În mintea sa persistau cuvintele lui Larry în legătură cu cât suferise Dan din cauza despărțirii; nu putea crede așa ceva, oricât de mult ar fi dorit, dar rămăsese ca un ecou ce-i provoca totuși curiozitatea.
Dan veni acasă la ora 6 și jumătate și-i invită pe amândoi la restaurant.
Prezența lui Larry făcu să dispară orice tensiune între Dan și Cathy, astfel încât aceasta reuși să se simtă relaxată și să se bucure de compania celor doi bărbați. Aproape nu-și putea desprinde privirea de la Dan: înalt, puternic, plin de forță, vitalitate și de o irezistibilă senzualitate, îi umplea mintea și simțurile. La rândul lui, și el o privea cu o expresie imposibil de descifrat, producându-i o plăcere de care începuse să aibă nevoie ca de un drog.
Timpul trecuse mult prea repede și veni în cele din urmă momentul să plece acasă. Îl lăsară pe Larry la prietenul său, la care locuia pe durata șederii la Londra, apoi ei doi își continuară drumul în tăcere.
Cathy aruncă o privire furișă spre Dan: părea complet retras în gândurile lui, preocupat de ceva. Respiră ușurată; reușise să se comporte cu un firesc la care nici ea nu se așteptase. Dan nu va bănui niciodată cât plânsese noapte după noapte.
Cum ajunseră acasă, se duse imediat în camera ei, șoptind grăbit un „Noapte bună” spre spatele lui lat, fără să mai aștepte vreun răspuns. Dar, singură în pat, dorința de a-l simți aproape se transformă într-o durere ascuțită ce se încăpățâna să nu cedeze, oricât de mult strângea pumnii până când unghiile i se înfigeau în palme.
În seara aceasta, zidul de apărare pe care-l ridicase în jurul ei se năruise și, dincolo de el, văzuse clar bărbatul irezistibil și fermecător căruia se străduise să-i ofere atributele unui adevărat monstru. Acum, după ce-și îngăduise să-l vadă din nou așa cum îl știa de fapt, dorul de el o mistuia; aproape nu-i mai păsa de ceea ce-i făcuse și, de fapt, continua să-i facă.
Se ridică încet din pat, enervată. Își lipi fruntea de geamul răcoros. Era târziu, dar orașul era încă luminos, plin de viață și de oameni. Închise caloriferul, dar senzația de sufocare persista. Se gândi că se dezobinșnuise de confort, căci nopțile erau de obicei reci în căsuța ei de la malul mării. Poate puțin lapte cald o va ajuta să doarmă. De fapt, știa bine că nu va ajuta la nimic, dar cel puțin va avea ceva de făcut, așa că se duse la bucătărie.
Puse laptele la fiert, apoi își plimbă privirea visătoare de jur-împrejur. Era o bucătărie de vis, enormă și utilată cu toate aparatele posibile. Evident, fusese proiectată de o femeie, gândi ea și ideea aceasta aproape că o făcu să râdă. Luă repede laptele de pe foc și, absorbită de gânduri, nici nu auzi când ușa se deschise.
Abia când se întoarse întâmplător îl văzu, tresărind atât de tare, încât aproape scoase un țipăt.
Abia când se întoarse întâmplător îl văzu, tresărind atât de tare, încât aproape scoase un țipăt.
- M-ai speriat îngrozitor!
Dan purta doar un halat de mătase, legat neglijent în talie, astfel că pieptul lat și picioarele îi erau dezgolite.
- Îmi pare rău.
Zâmbetul lui malițios dovedea că nu era deloc adevărat.
- Vrei lapte?
- Se poate o cafea?
- Nu te ajută să dormi.
- Cine a spus că vreau să dorm?
- Am să fac o cafea.
Apăsă butonul filtrului și, vrând să ia ceștile, văzu că Dan stătea chiar în fața respectivului bufet. Cu brațele încrucișate la piept, o privea, expresia de pe chipul său arătând cât se delectează cu fiecare sinuozitate a corpului ei pe care cămașa de noapte transparentă nu mai reușea să-l ascundă în lumina puternică din bucătărie.
- E prea cald aici.
- Poți să reglezi caloriferul cum dorești.
- Da, așa am să fac.
Era chiar în fața lui și-și simțea buzele uscate.
- Ceștile... sunt în bufetul din spatele tău....
Dan zâmbi, răsucindu-se ușor, îi dădu două cești pe care Cahty le luă cu mâinile tremurânde, îndepărtându-se cât mai repede de el. Continua s-o privească în timp ce făcea o ciocolată pentru ea și turnă cafeaua lui în ceașcă, observându-i fără îndoială mișcările sacadate și stângace, din cauza evidentei stări de nervozitate.
Cathy așeză ceașca pregătită pentru el pe masă și se pregătea să meargă la ea în cameră ca să-și bea ciocolata. Nu, nu mai putea suporta acea atmosferă ce devenise apăsător de intimă.
- Stai cu mine, să discutăm, spuse el atingându-i blând brațul.
Îi venea îngrozitor de greu, dar era mai bine să pară nepăsătoare, rămânând; plecând, poate s-ar fi trădat.
- Mă duc să-mi pun un halat.
- Mi-ai spus deja că e prea cald aici și apoi, cămașa aceasta de noapte e foarte respectabilă.
Privirea lui rece îi reaminti ce-i spusese în birou: nu-l interesa trupul ei.
Se așezară unul în fața celuilalt la masă, iar tăcerea deveni în scurt timp apăsătoare.
- N-avem nimic de discutat, spuse Cathy în cele din urmă calm, fără a-l privi însă.
- Nu? Aș zice că avem o mulțime de lucruri de discutat.
- Ca, de exemplu?
- Povestește-mi despre Greg Calvert. El este bărbatul pentru care m-ai părăsit?
O adusese pe un teren foarte periculos și Cathy regreta că nu-și urmase instinctul și nu plecase, neținând seama de rugămintea lui.
- De ce vrei să știi? Nu cred că te privește.
Încerca disperată să câștige timp, neștiind ce să spună în cazul în care el avea să insiste. Dar, Dan insistă.
- Mă privește; ești soția mea.
- Asta doar pentru că m-ai obligat să mă întorc la tine.
O sclipire ciudată apăru în privirea lui.
- Nu te-a forțat nimeni să te căsătorești cu mine, îi reaminti el rece, cu o tresărire abia perceptibilă a unui mușchi al maxilarului. Tot nu mi-ai spus despre Calvert. Ce te-a atras la el, în afara faptului că i-ai utut pune pur și simplu un laț în jurul gâtului? Așa îți plac bărbații, Cathy, în genunchi în fața ta?
- Greg are o bunătate de care tu nu ești în stare. Îmi lipsește; mi-a fost un bun prieten. Și indiferent ce gândești, n-am știut ce simte pentru mine; mi-am dat seama abia în ultima seară.
Avea ochii aproape în lacrimi și era furioasă pe ea însăși pentru că se justifica în fața lui.
- Te-ai culcat cu el mai mult de 1 an de zile și nu știai ce simte pentru tine?
Tonul acela rece, ironic, o făcu să-și piardă cumpătul.
- Nu m-am culcat...
Tăcu brusc, dându-și seama că fusese atrasă într-o capcană.
- Nu te-ai culcat niciodată cu el, termină Dan în locul ei.
- Nu, nu m-am culcat niciodată cu el, recunoscu ea învinsă.
Era incredibil că o crezuse în stare de așa ceva. Cum de nu-și dădea seama că-n viața ei nu va mai exista un alt bărbat?
Deodată, se simți îngrozitor de plictisită de toate minciunile dintre ei. Voia ca el să afle adevărul, chiar dacă nu servea la nimic.
- Dan, când... când am venit și te-am rugat să mă lași să plec, ți-am spus că exista altcineva în viața mea. Am mințit, nu exista nimeni, spuse ea calm.
- Știu, răspunse Dan, la fel de calm.
- Știi? De unde?
- N-am știut de la început, m-am lăsat înșelat de povestea ta cu scrisoarea. Dar, după ce te-ai întors la Londra, am angajat pe cineva să te urmărească... Nu sunt mândru de modul în care am procedat, Cathy, dar trebuia să aflu. Am fost informat că n-ai niciun iubit și, privindu-vă pe tine și pe Calvert împreună, mi-am dat seama ce doream să știu.
Era un coșmar. Așadar, știuse tot timpul că mințea și o lăsase să se facă de râs. Cât de umilitor pentru ea!
- Cum ai îndrăznit? Cum ai îndrăznit să pui cine știe ce detectiv mizerabil să mă urmărească? Este josnic! Abject!
- Cathy...
Întinse mâna spre umărul ei, dar ea i-o împinse brutal.
- Nu mă atinge!
Sări în picioare și fugi spre ușă, dar abia ieși în living că Dan o ajunse din urmă și o prinse, țintuind-o pe loc. Orbită de furie, Cathy începu să-l lovească violent cu picioarele goale, zbătându-se să scape din strânsoarea lui dureroasă, aruncându-se spre el cu toată forța. Reuși să-l dezechilibreze și, cum Dan tot nu-i dădu drumul, căzură amândoi, numai că aterizând peste el, trupul lui amortiză șocul loviturii ei.
- Te-ai lovit? întrebă el imediat.
- Nu... îmi revin... într-o clipă.
O ajută să se ridice și, cum încă stătea amețită la pieptul lui, Dan o ridică și-o duse în brațe în camera ei, unde o așeză pe pat. Cathy îl văzu zâmbind și-i răspunse cu același zâmbet. Finalul acela caraghios detensionase atmosfera.
- Cathy, te rog să mă ierți, Dumnezeu mi-e martor că mi-e rușine că am recurs la așa ceva, dar am fost disperat. Nu te puteam lăsa să pleci așa. Erai prea tânără, prea naivă, mi-a fost teamă pentru tine și trebuia să știu adevărul.
- De ce mi-ai spus acum?
- Și tu mi-ai spus adevărul, așa că meritai să știi și tu adevărul, la rândul tău, cred că asta e ceva nou pentru noi.
- Și eu îmi cer scuze. Am reacționat mult prea impulsiv.
O privi lung, apoi se aplecă și o sărută pe frunte.
- Mulțumesc că te-ai purtat atât de frumos cu Larry.
Apoi plecă, înainte ca ea să poată spune ceva.
Cathy rămase nemișcată, așa cum o așezase el, dar mintea îi era un vârtej de gânduri.
Era adevărat, regretase minciunile pe care i le spusese și intenționase să-i spună adevărul... o parte din adevăr. Dan fusese îngrijorat din cauza ei. Nu, nu avusese intenția s-o umilească, el n-ar fi făcut nimănui vreun rău. Și totuși, un lucru era cert, mai presus de orice îndoială: nu o iubea. Nimic n-avea să schimbe vreodată faptul acesta.
Capitolul 9
La sfârșitul săptămânii, Dan anunță că vor petrece weekendul cu unul dintre partenerii săi de afaceri.
Era prima oară de la venirea ei când luau micul dejun împreună. După mărturisirile făcute, Cathy se așteptase la o oarecare stânjeneală între ei, dar se înșelase. Relația lor se îmbunătățise. Chiar dacă se purtau ca doi străini, o făceau într-un mod foarte politicos.
Păstrau distanța unul față de celălalt și nu petreceau mult timp împreună, în special Dan făcând eforturi să păstreze această regulă. În timpul zilei era la birou, iar seara ieșeau de obicei în oraș, dar întotdeauna cu alți prieteni, colegi, parteneri de afaceri. De fiecare dată în astfel de ocazii, Dan juca rolul soțului perfect, încât aproape o făcea să creadă că o iubește. Uneori îl ura pentru cât era de convingător. Dar apoi, cum ajungeau acasă, inima i se chircea din nou de durere când redevenea străinul rece căruia nu-i mai păsa deloc de ea.
Amândoi păreau să fie în expectativă și se mișcau prudent, ca și când ar fi pășit pe un teren minat, conștienți de faptul că, mai devreme, sau mai târziu, o explozie era inevitabilă.
Cathy era convinsă că ea avea să fie victima, ceea ce o făcea să fie mereu cu nervii întinși la maximum. Lucra acum doar parțial, terminându-și comenzile, fără însă a mai accepta altele noi. Nu avea dispoziția de a mai lucra, mai ales pentru că munca de creație necesita o liniște sufletească pe care n-o avea. De fapt, nici n-o interesa lucrul; relația ei cu Dan era mai importantă și avea nevoie de toată energia pentru a o clarifica. Abia după aceea va fi liveră să facă orice dorește. Trebuia să urmeze un deznodământ, știau amândoi.
Sigur că excursia acelui sfârșit de săptămână o surprindea și-i concentra toată atenția.
- Cei la care mergem sunt prieteni buni de-ai tăi?
- Îl cunosc pe Dave de ani de zile. Îți vor plăcea și el și Melissa, sunt sigur.
- Cât vom sta?
- Plecăm mâine, sâmbătă, și ne întoarcem duminică. Te deranjează să petrecem un weekend în altă parte?
- Deloc. Abia aștept. Unde locuiesc?
- În Wiltshire, la țară. Îți va face bine, arăți palidă.
O privi atent, dar ea schimbă imediat subiectul, evitând ca persoana ei să fie în centrul atenției.
- De ce ne-au invitat?
- Câte întrebări! glumi Dan, înțelegând bine manevra ei. Compania lui Dave este în impas și m-a rugat să-l ajut. Voi încerca să fac tot ce pot. Invitația este deschisă de mult timp, așa că profit de ocazie.
Cathy îl privi în față, simțindu-și inima zvâcnind dureros de dragoste.
- Aș vrea să fim prieteni, mărturisi ea pe un ton blând, într-un moment de nesăbuință, renunțând la orice precauție, simțind doar nevoia să fie sinceră cu el.
Dan se încordă brusc și o privi în ochi.
- Îmi doresc mai mult decât atât.
- Nu înțeleg.
Cathy căuta în zadar să deslușească sensul acelor cuvinte în expresia ochilor lui verzi, căci aceasta redeveni ermetică.
- Nu te mai gândi.
Dar ea continuă să se gândească toată ziua.
În aceeași seară, veniră la cină Natalie și Larry. Cathy n-o văzuse pe Natalie de la venirea acesteia din urmă la Londra și nici nu dorea acea întâlnire. Insistă să pregătească ea însăși cina, pentru că-i făcea plăcere să gătească, dar și pentru că îi dădea o ocupație și o împiedica să se gândească tot timpul la neplăcuta lor confruntare.
Se întreba dacă Dan și Natalie se întâlniseră des de când aceasta era la Londra, cu Larry. Probabil că înainte se întâlneau chiar în apartamentul lui, dar cel puțin acum, Dan procedase cu tact și n-o adusese acolo. Dar unde făceau dragoste? La un hotel? Doar gândul la așa ceva îi îngheța sângele în vene și o îmbolnăvea de gelozie.
Partea cea mai rea era că trebuia să se poarte politicos, chiar prietenos cu Natalie, de dragul lui Larry. Va fi nevoie de tot talentul ei actoricesc pentru acea reprezentație.
Se hotărî pentru o rochie roșie, cu o croială spectaculoasă și ușor extravagantă, ce-i dădea un aer exotic. Arăta bine, ceea ce-i sporea încrederea în sine. Acum putea înfrunta orice atac din partea Nataliei.
Dan o aștepta în living, învăluind-o într-o privire admirativă.
- Ești foarte frumoasă, o întâmpină el zâmbind. Natalie și Larry sunt deja în drum spre noi. Vrei să bei ceva?
- Puțin vin de Xerex, te rog.
Simțea deja cum i se strânge stomacul.
- Nu fi atât de speriată, totul va fi bine.
Ochii ei mirați căutară un indiciu în privirea lui, dar aceasta, deși caldă, rămânea de nepătruns.
În scurt timp, sosiră Natalie și Larry: ea, înaltă și foarte frumoasă, îmbrăcată cu o rochie din șifon albastru, cu bijuterii strălucind discret, iar el, zâmbitor și cu un aer foarte distins în costumul gri-deschis pe care-l purta.
- Bună, draga mea. Ai să te plictisești de mine, glumi Larry, sărutând-o pe obraz.
- Niciodată!
Cathy o spusese cu toată sinceritatea. O surprinse pe Natalie sărutându-l pe Dan pe buze și, după cum îi străluceau ochii, era evident că-l iubea. Strălucirea aceea se stinse repede când se întoarse s-o salute pe Cathy.
- Bună, Natalie.
Cathy reuși să schițeze un zâmbet forțat, apoi se retrase. Nu putea suporta să stea prea aproape de Natalie, care avea un aer rece și periculos, sau poate doar i se părea ei, știind că individa aceea era iubita lui Dan. Cât despre soțul ei, juca rolul gazdei perfecte, pregătind și oferind băuturile.
- Am fost toți foarte surprinși, nu-i așa, Larry? Voi doi ați fost întotdeauna atât de misterioși... se plângea Natalie, pe un ton dulce, copilăresc, adresându-se de fapt ei.
Cathy zâmbi, neștiind ce să spună. Probabil că Natalie spusese aceasta pentru Larry, căci în afară de acesta, ei ceilalți știau foarte bine despre ce e vorba.
- Soțul și soția trebuie să fie împreună, spuse Larry ferm, zâmbindu-i lui Cathy.
- Nimic mai adevărat, se auzi vocea lui Dan chiar în spatele ei.
Surpriza lui Cathy a fost cu atât mai mare când îi simți brațul cuprinzându-i umerii. Ce punea la cale? Aruncă o privire spre Natalie, care urmărise încruntată gestul lui Dan. Oare se certaseră și Dan încerca s-o facă geloasă? Cathy oftă, dezgustată de faptul că fusese și ea implicată în acest joc murdar și distructiv.
Se scuză, sub pretextul că mai avea ceva de verificat și se duse în bucătărie. Se simțea acolo ca într-o oază de liniște și se așeză pentru câteva clipe la masă, cu capul în mâini, întrebându-se cum va reuși s-o suporte toată seara pe Natalie.
- Catherine, te simți bine?
Dan venise după ea, în bucătărie.
- Da, dar nu datorită ție.
Se așeză pe marginea mesei și o privi lung.
- Adică?
- Te-ai certat cu Natalie?
Uitase de orice prudență, iar încruntarea și aerul lui mirat o enervară și mai mult.
- Nu, Natalie și cu mine nu ne certăm niciodată.
- Trebuie să fie o relație foarte frumoasă.
- Frumoasă nu este chiar cuvântul potrivit.
- Dar care ar fi?
Nici ea nu înțelegea de ce făcea lucrul acesta, mai ales că n-o ajuta la nimic, dar nu se putea opri.
- Te-a supărat Natalie?
Privirea lui deveni brusc cercetătoare, insistând asupra feței ei delicate.
- Nu încă, dar are tot timpul în această seară.
- Nu te supăra din cauza ei, Cathy. Natalie e o tipă dură pe când tu nu, spuse el pe un ton ciudat de tandru, atingându-i părul. Pur și simplu, ignor-o.
- Am încercat să mă apropii de ea, dar n-am putut. Nu vom fi niciodată prietene, trebuie să înțelegi acest lucru.
- N-are nicio importanță. Natalie are foarte puține prietene. Nu știu de ce, așa sunt unele femei.
- Nu te deranjează?
- Scumpa mea Cathy, tu și Natalie sunteți la poli opuși. De ce m-ar deranja dacă nu puteți fi prietene?
La poli opuși... Într-avedăr: Dan o iubea pe Natalie și n-o iubea pe ea.
- E foarte bine, atât timp cât nu te aștepți să...
- Nu mă aștept la nimic. Te ajut să servești masa.
Din fericire, cina a fost foarte reușită.
Natalie se purtă politicos și se dovedi o prezență spirituală, deloc răutăcioasă, dar Cathy nu se lăsă înșelată de aparențe. În ciuda efrturilor Nataliei, Dan nu se lăsă monopolizat de ea, ci discută cu tatăl lui și cu Cathy. Din nou, aceasta se lăsă vrăjită de privirea lui tulburătoare, care o învăluia ca o mângâiere. Dan avea puterea s-o captiveze total, fără niciun efort, reducându-i întregul univers la iubirea ce o simțea pentru el.
Cathy știa însă, că imediat ce vor rămâne doar ei doi, acea vrajă avea să se destrame ca un fum.
Când la sfârșitul cinei Natalie se oferi s-o ajute să spele vasele, Cathy își simți inima cuprinsă în ghearele unei cumplite suspiciuni, dar nu putea să refuze. Din fericire, exista mașina de spălat vase, care reducea considerabil timpul pe care trebuiau să-l petreacă împreună, singure în bucătărie.
Natalie strânse farfuriile pe o tavă, iar Cathy le așeză în mașină.
- Ce rochie încântătoare! remarcă Natalie, rezemându-se de masă și privind-o pe Cathy cum punea vasele. Ești norocoasă, eu nu pot purta roșu, nu-mi stă bine.
- Mulțumesc. O prietenă a creat-o special pentru mine.
Nu mai avea la ce să ajute, dar Natalie nu intenționa să plece din bucătărie. Cathy încercă să termine cât mai repede ce avea de făcut, temându-se instinctiv să rămână prea mult cu Natalie.
- Bucătăria asta e superbă, nu-i așa? Dan e un designer destul de bun, având în vedere că nu acesta e domeniul lui, nu crezi?
- Dan a proiectat bucătăria?
Era o surpriză pentru Cathy; crezuse tot timpul că bucătăria fusese concepută de o femeie.
- Nu numai bucătăria; tot apartamentul. Nu ți-a spus? Îi plac secretele.... Cred că te bucuri că te-ai întors?
- Da. Dar tu?
Desigur, Natalie avea ceva să-i spună, așa că era mai bine să termine cât mai repede.
- Tu ce crezi? Îl vreau pe Dan, întotdeauna l-am dorit. De fapt, cred că m-am făcut deja bine înțeleasă în această privință.
Natalie era fără îndoială o femeie disperată și brusc, lui Cathy i se făcu milă de ea.
- Natalie...
- Nu-ți vărsa otrava asupra mea, o întrerupse Natalie, cu o izbucnire de răutate. Îmi dau seama de intențiile tale, dar planul nu-ți va reuși.
- Nu știu la ce te referi.
Cathy începea să se întrebe dacă nu cumva era ceva patologic la Natalie.
- Dan m-a prevenit în privința ta. Dar minciunile tale nu vor reuși să-l țină lângă tine. E al meu; întotdeauna va fi al meu.
Cathy îi privi ochii aprinși, înspăimântători. Se scuză și ieși din bucătărie cât putu de repede. Îi tremurau picioarele. Era convinsă că Natalie nu mai judeca normal; poate că moartea tatălui ei, mariajul nefericit, dragostea pentru Dan... toate la un loc contribuiseră la starea în care se afla. Merse în living și, fără să-i mai pese de nimic, se așeză pe canapea lângă Dan, strecurându-și mâna în mâna lui, căutând refugiu în forța pe care o simțea numai lângă el.
Dan nu păru surprins, ci doar îi zâmbi, mângâindu-i încheietura mâinii în timp ce ontinuă să discute cu Larry.
Nu dură mai mult de 5 minute până apăru și Natalie, zâmbind și liniștită, fără a mai păstra nicio urmă din figura descompusă și disperarea dinainte, ca și cum acea scenă s-ar fi petrecut doar în imaginația lui Cathy, ceea ce o făcea pe aceasta din urmă să se simtă cu atât mai amenințată.
Natalie și Larry plecară destul de devreme, dar Cathy se simțea epuizată, mai mult din cauza tensiunii în care a stat.
- E timpul să mergi la culcare, auzi ea vocea lui Dan, caldă și amuzată și, ridicându-și cu greutate pleoapele ca de plumb, îl văzu stând în picioare în fața ei.
- Da.
Nu era în stare decât să mormăie monosilabic și putu să se ridice doar pentru că Dan o ajută.
- Cina a fost grozavă; mulțumesc.
- Doar pentru asta mă aflu aici.
- Oare?
- Sigur. Îmi place Larry, adăugă ea incoerent, căscând.
- Ține foarte mult la tine.
- Natalie mă urăște.
Se clătină pe picioare de somn, gata să se prăbușească dacă n-ar fi susținut-o el, și nici nu prea mai știa ce vorbește.
- Du-te la culcare, Cathy, repetă el tandru, conducând-o spre camera ei și atingându-i ușor buzele cu un scurt sărut.
A doua zi dimineață, Cathy se trezi complet amețită. Era conștientă că în seara trecută se spusese sau se-ntâmplase ceva important, dar nu-și putea aminti ce anume. Auzi bătaia în ușă și răspunse automat, concentrată să desfășoare în minte firul evenimentelor.
- Cafea, spuse Dan, intrând și întinzându-i o ceașcă.
- Mulțumesc.
Ridică spre el o privire mirată și imediat își simți inima bătând cu putere văzându-i silueta zveltă, degajând forță și virilitate.
- Plecăm într-o oră, anunță el, învăluindu-i într-o privire lacomă trupul senzual, încă nedesprins pe deplin din brațele molatece ale somnului.
- O oră, spui...
Nu-l privi, stânjenită de impactul pe care prezența lui îl avea întotdeauna asupra ei.
- Da, o oră, repetă el și ieși din cameră, amuzat.
Cathy își bău cafeaua, apoi se îmbrăcă și-și făcu bagajul, sperând din tot sufletul să-i facă plăcere cunoștința cu Melissa și cu Dave.
Era o dimineață rece și, după ce ieșiră din aglomerația Londrei, monotonia autostrăzii și nopțile agitate își spuseră cuvântul și, cuibărită pe banchetă, Cathy adormi. Se trezi abia când mașina se opri.
Era cu capul pe umărul lui și, ridicându-se repede, văzu că se aflau în fața unei case mari din piatră, înconjurată de pomi.
- Am ajuns?
- Nu, dar vreau să-ți arăt această casă.
Coborâră din mașină și, luând-o de mână, Dan o conduse înăuntru. Deși casa era goală, nemobilată, avea ceva ciudat de cald și de primitor.
Trecură în tăcere prin fiecare cameră și fiecare amănunt se-nregistră în mintea lui Cathy; ferestrele mari care ofereau priveliști spectaculoase, șemineele sculptate, încăperile spațioase. Se simți atrasă în mod inexplicabil de acea casă.
- Este foarte frumoasă, spuse ea când terminară de vizitat.
- Îți place?
- Da, e plină de dragoste și de amintiri fericite... nu știu să explic prea bine de ce-mi inspiră asta.
- Înțeleg, pentru că și eu am simțit același lucru când am intrat prima dată.
- De ce e goală?
- N-am avut timp s-o amenajez și să mă mut.
- Este a ta? Ești foarte norocos!
- Aș vrea s-o amenajezi tu.
- Nu... n-aș putea, mormăi Cathy, ea însăși surprinsă, dar hotărâtă.
- De ce nu? Am văzut proiectele tale de amenajări interioare și mi-au plăcut. Te angajez, dacă preferi așa.
Refuzul ei îl înfuriase și nu înțelegea de ce.
Ar fi putut face din această casă un loc minunat. Ideile îi veniseră pe măsură ce pășise rând pe rând în fiecare încăpere, așa cum numai rareori i se întâmpla, numai în locuri speciale, de fapt, în două: casa ei și acum, aceasta. Dar nu și-ar fi putut pune tot sufletul în proiectul acelei case, știind că Dan o va aduce pe Natalie acolo când totul va fi gata. Dan cerea prea mult de la ea.
- Nu prefer în niciun fel. Îmi pare rău, dar nu sunt disponibilă.
Ieși, îngrozitor de tristă și urcă în mașină, cu ochii în lacrimi. Veni și el în câteva clipe și porni motorul, furios, după care își continuară drumul în tăcere.
Așa cum o asigurase Dan, Cathy a fost imediat cucerită de Melissa și de Dave. Erau plini de căldură, prietenoși și ospitalieri.
- Mă bucur mult să te cunosc, spuse imediat Melissa, cu un zâmbet larg, conducând-o pe Cathy înăuntru. Muream de curiozitate să văd cum arăți. Dan a fost mult prea mult timp unul din burlacii inaccesibili.
- De aceea m-am gândit și eu să remediez această situație, glumi Cathy, ascunzându-și durerea și încercând să joace cât mai bine ceea ce pentru ea devenise un rol. De altfel, Melissa îi plăcea enorm; mignonă, suplă, deși se vedea că e gravidă, cu păr scurt și blond, avea un zâmbet sincer, absolut contagios.
- Îl cunoști de mult timp pe Dan?
- Dave a lucrat împreună cu el, dar asta se întâmpla cu mulți ani în urmă. L-am cunoscut pe Dan când Dave l-a adus în calitate de cavaler de onoare la nunta noastră. Când l-am văzut, m-am întrebat dacă am făcut alegerea corectă măritându-mă cu Dave. Dan mi-a zâmbit și mi s-au înmuiat picioarele, ceea ce continuă să mi se întâmple, râse Melissa.
- Înțeleg foarte bine... răspunse Cathy, cu ochi strălucitori, știind bine că își găsise o prietenă.
- Săptămâni întregi nu l-am putut ierta pe Dave că l-a ținut ascuns pe Dan până când a fost prea târziu, glumi Melissa în continuare.
Cathy se aranjă puțin după drum, apoi se-ntoarseră amândouă la soții lor.
Dave era înalt, cu o statură atletică, păr șaten-deschis și mustață, iar umorul lui le făcea pe fete să râdă în hohote ori de câte ori spunea ceva. El și Melissa erau îndrăgostiți nebunește unul de celălalt și extrem de fericiți împreună.
Cina se desfășură în aceeași atmosferă destinsă, lipsită de orice formalism. Nici măcar nu-și mai schimbaseră hainele, fiind mult prea ocupați să discute și să se amuze.
Cathy o ajută pe Melissa să pregătească masa, iar Dan dispăru cu Dave în birou, unde discutară afaceri. Seara trecu la fel de repede ca și după-amiaza, cu mâncare delicioasă, vin din belșug și, mai ales, bună dispoziție.
- Când trebuie să naști? o întrebă Dan pe Melissa la un moment dat.
- În februarie. N-ar fi cazul să ai și tu copii, Daniel?
Cathy roși când Dan o privi cu ochi gravi.
- Deocamdată, o vreau pe Cathy doar pentru mine.
- Norocasa Cathy, răspunse Melissa, luându-l pe Dave de braț și zâmbindu-i acesteia.
De data aceasta, însă, Cathy nu putu zâmbi. Expresia din privirea lui Dan o marcase profund, deși nu știa ce interpretare să-i dea. Oare Dan își dorea copii? Cât despre ea, își dorea un copil cu el mai mult decât orice pe lume.
Ora de mers la culcare veni mult prea repede. Dan merse să ia din mașină geanta de voiaj a lui Cathy.
- Am și uitat că-mi adusese o rochie pentru cină, spuse Cathy în timp ce Melissa o conducea spre dormitor.
- Nu ne formalizăm, în special când suntem între prieteni.
- Aveți o casă superbă și Dave este un bărbat minunat; ești o femeie norocoasă.
- Într-adevăr. La fel și tu. Iată camera, sper să te simți bine. Simte-te ca acasă.
- Mulțumesc.
Camera era foarte luminoasă, un perete fiind alcătuit din ferestre. Pereții erau albi, covorul maro, patul enorm, din lemn de pin, cu un design modern, acoperit cu o plapumă de un alb strălucitor. De jur-îmrejur erau plante și sculpturi africane. Camera era modernă și foarte confortabilă și Cathy era încântată. De fapt, nici nu mai ținea minte de când nu se mai simțise atât de fericită și de relaxată.
Începuse să se dezbrace, când se opri, ca paralizată. Fără să bată la ușă, Dan intră.
- Ce... ce dorești?
- Să dorm, îi răspunse el laconic, începând să-și descheie cămașa, fără s-o privească.
- Ce nu-ți place la camera ta?
- Asta e camera mea.
- Nu se poate.... este a mea...
- Mă rog, camera noastră. Mel și Dave presupun că avem o căsătorie normală, în care o cameră și un pat sunt de-ajuns pentru amândoi.
- Nu pot...
- Du-te și spune-i Melissei; roag-o să-ți dea o altă cameră, spuse el iritat și dispăru în baie.
Abia când auzi dușul, Cathy continuă să se dezbrace și-și puse cămașa de noapte. Fusese ridicol din partea ei, dar se așteptase să aibă și acolo camere separate, cum aveau acasă. Era exclus să ceară așa ceva Melissei. În definitiv, era vorba de o singură noapte.
Încă mai stătea pe marginea patului, cu capul aplecat, adâncită în gânduri, când Dan reveni.
- Ei, te-ai împăcat cu ideea?
- Urăsc această prefăcătorie.
- Și eu.
- Va trebui să dormi pe jos.
Nici nu-și dăduse seama pe ce ton dur o spusese; știa doar că-i va fi insuportabil să doarmă în același pat cu el.
- În niciun caz. Patul e destul de mare. Nu e nevoie ca unul din noi să doarmă pe jos. La naiba, Cathy, n-am de gând să te violez.
- Nu m-am referit la...
- Nu? Ai cuvântul meu că nu te voi atinge nici măcar cu un deget. În regulă? Așa că poți să-ți scoți din minte gândul acesta.
Se făcuse cât se poate de bine înțeles și.... culmea! Cathy se simți frustrată, jignită.
Se întinse și se întoarse cu spatele la el, rigidă și încordată. I se făcuse brusc foarte rece. Era adevărat, patul era suficient de mare și pentru 5 persoane, nu numai pentru două. Fără să vrea, își ținuse până atunci respirația și-și eliberă plămânii cu un oftat prelung.
- Relaxează-te, șopti Dan. Ești în siguranță. Trăim în aceeași casă de peste două săptămâni și, dacă aveam vreo intenție în privința ta, aș fi avut o mulțime de ocazii până acum.
Cathy nu răspunse; plângea, tremurând deopotrivă de frig și de suferință, sfâșiată între furia față de răceala lui și dorința de a-l simți aproape.
- Cathy...
Întinse mâna și o trase spre el, lipind-o de trupul lui cald și înconjurându-i talia cu brațul.
- Dumnezeule, tremuri de frig.
- Îmi pare rău, șopti ea printre hohote de plâns.
- De ce plângi? Uite, dacă e atât de important pentru tine, voi dormi pe jos. Am dormit eu și în locuri mai rele, încercă el să glumească blând, cuprinzându-i fața în mâini și ștergându-i lacrimile cu degetele.
- Nu, rămâi lângă mine.
- De ce ești atât de nefericită?
De data asta tonul lui friza disperarea.
- Credeam că.... of, ce naiba! Vrei să pleci de la mine și să te întorci la Brighton?
Se oferea s-o elibereze, dar ea nu mai dorea acea libertate. Oricât de ciudat era, se simțise mai plină de viață în acele două săptămâni, decât într-un an întreg. Îl iubea și era gata să plătească orice preț doar pentru a fi cu el. Nu voia să se gândească la oferta lui. Era atât de minunat în brațele lui, încât ar fi vrut să se piardă în acea senzație de bine.
- Nu vreau să discut despre asta acum; sunt prea obosită. Ține-mă în brațe, Dan.
- Bine. Încearcă să adormi.
Cu obrazul lipit de pieptul lui, Cathy închise ochii, în timp ce el îi mângâia ușor părul. Îi auzea bătăile inimii.
„Parcă sunt prea repezi”, se gândi ea, cu mintea deja încețoșată. „Era...”
Nu-și mai termină acest gând pentru că, brusc, adormi.
Capitolul 10
Se trezi a doua zi dimineață, complet odihnită, așa cum nu i se mai întâmplase de mult timp.
Pentru o clipă, nici nu-și aminti unde se află. Se întinse languros, dar când picioarele ei se atinseră de ale lui Dan, rămase brusc nemișcată și totul îi reveni în minte.
Deschise prudentă ochii și-l privi lung, în timp ce el încă dormea. Cine știe când avea să se mai trezească din nou lângă el și încerca să-și întipărească în memorie acele momente. Îl dorea nebunește.
Îi atinse pieptul ușor, într-o mângâiere senzuală, dar Dan deschise brusc ochii și-i prinse mâna.
- Ce naiba faci?
- Te ating.
- Iar eu am promis să nu te ating. Cum naiba să-mi mai respect promisiunea?
- Poate nu vreau s-o mai respecți, poate vreau să faci dragoste cu mine.
Era frumoasă, ademenitoare, irezistibilă; își dădu jos cămașă de noapte și-l sărută pe buze.
Trupurile lor deveniră unul singur cu un nesaț ce bloca orice gând coerent, într-o bucurie fără margini a regăsirii, ca și cum nu fuseseră niciodată despărțiți.
Trecu un timp până ce rațiunea rece luă locul clipelor de euforie și Cathy se simți copleșită de rușine pentru ceea ce făcuse. Practic cerșise dragostea lui, îl ispitise până ce-l adusese în punctul în care își pierduse controlul, asta după ce-i smulsese promisiunea că nu se va atinge de ea. Se purtase inconsecvent și stupid. În lus, acum Dan știa sigur că-l iubește; se trădase complet.
- Te-am așteptat atâtea nopți, nebund de dorința de a te avea din nou în brațe, șopti el, încă sărutându-i gâtul și umerii.
Stânjenită, Cathy se desprinse repede de lângă el, copleștiă de tristețe.
- Ești timidă...
- Nu, mi-e rușine.
Încruntat, Dan se ridică imediat, ca un resort.
- Rușine? De ce? A fost frumos, și tu ai fost frumoasă.
Momentul acela de nebunie schimbase totul pentru Cathy. Acum nu mai putea rămâne cu el, era obligată să accepte libertatea pe care el i-o oferise. Cu toate că... acum poate și el se răzgândise, din moment ce și ea se dovedise a fi atât de dornică. Ar fi fost chiar foarte convenabil pentru el, când Natalie nu era disponibilă.
- Dumnezeule, te urăsc! spuse ea încet și clar.
- M-ai dorit. Asta nu e ură.
Regretând imediat acele cuvinte total neadevărate, calculate special pentru a răni și mânia, de fapt neînțelegând prea bine ce o determinase să le spună, Cathy fugi în baie.
După câteva minute, ușa trântită anunță ieșirea lui Dan din cameră.
Simțea nevoia să plângă, dar nici lacrimi nu mai avea. Cel puțin, acum știa de ce-i vorbise atât de crud: din gelozie, o gelozie oarbă la gândul că soțul ei dăruia unei alte femei aceeași plăcere pe care i-o dăruise ei.
În cele din urmă, se mobiliză și coborî.
Melissa pregătea micul deju și, după zâmbetul cu care o întâmpină, n-avea nici cea mai vagă idee că era ceva în neregulă.
Plecară la scurt timp după prânz, Dan pretextând că are de lucru. Tăcură amândoi tot drumul spre Londra, iar atmosfera era atât de încordată, încât Cathy avea impresia că furia lui era aproape tangibilă.
Cum ajunseră acasă, Cathy merse direct în camera ei și-l auzi pe Dan plecând în aproximativ 5 minute. Probabil se ducea la Natalie, iar aceasta avea să fie încântată să-l aline. Îi veni imediat ideea: era momentul cel mai potrivit să plece. Dacă Dan se dusese la Natalie - și fără îndoială acolo era - urma să lipsească de acasă câteva ore.
Împachetă în grabă strictul necesar, gândindu-se bine doar dacă nu periclitează situația lui Joe. Nu, datoria era plătită, iar Joe, la rândul lui, se achita de suma datorată. Dan putea s-o dea în judecată, dar nu-i păsa. Ar fi putut pleca mai demult, dar îl iubea și sperase că în cele din urmă va ajunge și el s-o iubească.
Se torturase fără milă în mod stupid.
Fumă o țigară, gândindu-se unde să meargă. Nu putea merge direct acasă, pentru că dacă Dan va încerca s-o caute, acolo avea să meargă. Sigura soluție era să stea cel puțin câteva zile la un hotel.
Se îmbrăcă și-și luă valiza, apoi luă mașina și se duse la un hotel oarecare, simțindu-se în siguranță abia când ajunse în cameră și-ncuie ușa.
După două zile, Cathy consideră că se putea întoarce acasă. Dacă Dan o căutase, însemna că trecuse deja pe acolo. Putea să stea liniștită un timp și să se hotărască pe ce drum s-o pornească și ce să facă mai departe cu viața ei distrusă.
Plecă devreme spre Brighton dar, în mod ciudat, nu era foarte dornică să meargă acasă.
Se plimbă kilometri întrebi pe plajă și ajunse abia spre seară. Intră repede și-ncuie ușa. Prima prioritate era să facă focul, apoi o cafea și... poate în cele din urmă avea să se simtă din nou o ființă normală.
Deschise ușa de la living și o scurtă privire înăuntru i-a fost de-ajuns pentru a leșina.
Își reveni după câteva minute; era întinsă pe canapea, iar Dan era aplecat asupra ei, privind-o îngrijorat. Încercă să se ridice, dar mâinile lui o împinseră ușor înapoi, pe pernele moi de catifea.
- Mai stai încă puțin întinsă.
Cathy închise ochii, apoi îi deschise iar: nu, nu visa. Dan era într-adevăr acolo, în livingul ei. Focul era aprins în șemineu, era cald și plăcut în camera și el era acolo.
- Ce faci aici?
- M-am tot întrebat și eu același lucru. Întotdeauna fugi, iar eu întotdeauna te urmăresc.
Nu înțelegea nimic din ce vorbea el.
- Te rog, ai putea să-mi aduci o cafea? îi ceru ea copilărește, sperând ca astfel să poată gândi mai clar, pentru că încă n-avea certitudinea că totul era real.
Nu dură nici 5 minute până când Dan reveni cu o cană cu cafea fierbinte.
- Cum te simți?
- Bine; dar sunt șocată.
Îl privea lung, cucerită de farmecul lui ca de fiecare dată, chiar dacă acum și el arăta încordat și obosit.
- Am crezut că înnebunesc. Unde naiba ai fost?
- La un hotel. Dan, de ce ai venit? Cum ai intrat? Unde e Natalie?
Întrebările se rostogoliră, scăpate de sub control.
- Am forțat ușa. Nu-ți face griji, am reparat-o apoi. Am venit după tine... și ce legătură are Natalie cu toată povestea asta?
- De când ești aici?
Îi părea rău că menționase de Natalie.
- De două zile. Am bănuit că în cele din urmă vei veni aici, așa că am așteptat. Mi-ai lipsit, Cathy.
Vocea lui era ca o mângâiere și Cathy coborî privirea, roșind.
Sigur că și ei îi fusese îngrozitor de dor de el, dar cum era să spună? Deodată, simți nevoia să-l provoace. În definitiv, de ce să nu borbească despre Natalie? Oricum, nu mai avea nicio importanță; totul se terminase între ea și Dan. Oare fusese și Natalie acolo, acasă la ea? Nu-i venea să creadă că Dan ar fi putut face așa ceva, dar trebuia să știe sigur.
- A fost aici Natalie?
- Ce naiba e cu această obsesie?
- A fost sau nu?
- Sigur că nu, de ce naiba ar fi venit?
- De ce mă minți? șopti ea, copleșită de tristețe.
- Nu te-am mințit niciodată. Niciodată.
- Unde e Natalie acum?
Dan oftă plictisit, ca pentru a-i face pe plac, începu să-i povestească.
- Larry a luat-o înapoi la Los Angeles. Cred că e pe punctul de a face o cădere nervoasă, probabil că încă nu și-a revenit complet după moartea lui Owen. Am încercat să vorbesc cu Raoul la telefon; era la spital cu ea și poți fi sigură că nu mai e în stare de nimic până când n-o știe în siguranță, chiar dacă dă faliment compania.
Dan îi privea fața palidă atât de preocupat, încât aproape că nu dădea nicio importanță la ceea ce spunea.
- Raoul? Ce legătură are?
- Natalie și Raoul...
- Dan!
Îl scutură de braț, disperată, dar trebuia să țină sub control scânteia de speranță ce i se aprinsese vag în suflet.
- Dan, trebuie să-mi spui totul, dar absolut totul despre Natalie și Raoul.
- Cathy...
- Te rog, Dan, este atât de important! Te rog...
- Bine, acceptă el încruntat, privind-o îngrijorat, ca și cum se temea că nu mai era în deplinătatea facultăților ei mintale. De ani de zile Raoul e nebun după Natalie. Ea nu-l vrea, ceea ce pur și simplu îl distruge.
- Ea te vrea pe tine.
- N-am ce să-i fac; știe foarte bine că nu sunt disponibil.
- Tu l-ai trimis pe Dick în străinătate?
Simțea că-i explodează inima, dar se stăpânea cu o putere de care nici ea însăși nu știuse că e capabilă.
- Da.
- De ce?
- Era singurul om potrivit pentru postul acela. Chiar de atunci căsnicia lor nu mai mergea; el a cerut postul și mă bucur că i l-am dat. Lucrează excelent și aduce contracte de milioane de dolari. Dar de ce acest interes din partea ta?
- În ziua în care am fost la cumpărături cu Natalie, ziua aceea în care Owen a făcut primul infarct... mi-a spus unele lucruri...
- Ce anume? vru Dan să știe, deodată foarte interesat.
- Mi-a spus că tu și ea sunteți amanți de ani de zile, că nu v-ați putut căsători pentru că Dick nu vrea să divorțeze și pentru că familia ei e catolică și Owen are o sănătate precară și o astfel de veste i-ar fi fost fatală. Mi-a mai spus că te-ai căsătorit cu mine doar ca să camuflezi relația dintre voi și să nu dai ocazia la bârfe și scandaluri care ar putea deteriora imaginea companiei și ar afecta familia voastră.
- Și tu ai crezut-o?
Vocea îi era calmă, deși privirea îi era întunecată de furie.
- O parte din mine, da. Înainte de căsătorie, am avut îndoieli; nu puteam crede că un bărbat ca tine își poate dori o fată comună, fără nimic deosebit, de 18 ani, ca soție. Mă gândeam că n-am nimic care să te atragă! Eram prea retrasă pentru a împărtăși cuiva aceste îndoieli care continuau să mă macine. Eram tânără, nesigură. L-am întrebat pe Raoul, dar s-a arătat stânjenit și a refuzat să discute despre Natalie și... și mi-am închipuit că știa despre relația voastră și nu voia să te trădeze. În aceeași seară, am văzut-o pe Natalie în brațele tale în mașină - părea dovada finală. Din mândrie, nu puteam accepta să joc rol de paravan împotriva bârfelor. Te-am auzit întâmplător vorbind cu Raoul despre Dick - întărea ceea ce spusese Natalie, că te-ai debarasat de el pentru a putea fi doar voi doi singuri. A fost foarte directă și părea sinceră, așa că am crezut-o. Imediat, Owen a făcut infarctul, ceea ce confirma ceea ce tocmai spusese despre starea sănătății lui. Rezulta, așadar, că și restul era adevărat...
Nu mai putu să continue, amintirile acelea erau mult prea dureroase.
În aceeași clipă, Dan, care ascultase fără să spună un cuvânt, o prinse de umeri, forțând-o să-l privească în ochi.
În aceeași clipă, Dan, care ascultase fără să spună un cuvânt, o prinse de umeri, forțând-o să-l privească în ochi.
- Catherine, trebuie să mă crezi, nu m-am atins niciodată de Natalie, n-am dorit-o niciodată. Sigur, și-a exprimat sentimentele foarte clar, dar la fel de clar am vorbit și eu, încă de la început. Din punctul meu de vedere, e verișoara mea și lucrează în cadrul companiei mele, atât și nimic mai mult. Deși... după povestea asta, o voi concedia imediat. Spui că am ținut-o în bațea; nu-mi amintesc. Era foarte supărată din cauza lui Owen, poate am consolat-o, nimic mai mult. În momentul acela, eram îngrozitor de îngrijorat pentru tine. De ce naiba nu mi-ai spus nimic.
Era furios, dar tonul lui o implora să-l creadă. Da, îl credea. Acum, însă, Cathy știa că-și distrusese căsnicia și pierduse afecțiunea lui Dan, pentru că fusese prea naivă și prea nesigură pe sine. Făcuse cea mai mare greșeală a vieții ei și acum trebuia să lătească.
- Nu ți-am spus, pentru că am crezut-o. Am crezut că toată lumea știa de relația voastră, în afară de mine. Ar fi fost inutil și umilitor, n-ar fi schimbat cu nimic situația și, în plus, ai fi aflat că sunt geloasă și că te iubesc. Încă te iubesc, Dan, mai mult decât aș fi crezut că poți iubi pe cineva.
Îi spusese, acum când era prea târziu. Îl privi cu ochii strălucind de dragoste, iar el rămase o clipă nemișcat, ca apoi buzele lui să coboare asupra alor ei într-un sărut disperat.
- Te iubesc, Cathy. Dumnezeule, cât de mult te iubesc! Din prima clipă în care te-am văzut la petrecere, am știut că trebuie să fii a mea și că niciodată nu te voi lăsa să pleci.
Lui Cathy încă nu-i venea să creadă că visul ca Dan s-o iubească se adeverise. Vedea în ochii lui, pe chipul lui, în întordarea întregului trup, că era adevărat.
- Dar m-ai lăsat să plec.
- A trebuit. N-aveam de ales, chiar dacă am simțit o durere ca și cum mi s-ar fi împlântat un pumnal în piept. Erai atât de tânără și știam că sunt prea în vârstă pentru tine, dar nu puteam renunța la tine. Poate te-am grăbit cu căsătoria, dar eram nebun de dragoste, obsedat de groaza de a te pierde. Mi-am jurat, însă, că dacă vei vrea vreodată să pleci, îți voi reda libertatea. Știam că nu poți simți atât de profund ca mine. Când mi-ai spus în ziua aceea că vrei să pleci, am fost sigur că te-am speriat. Trebuia să te las, înțelegi? Când mi-ai spus despre un alt bărbat, abia m-am putut stăpâni; era o gelozie violentă, periculoasă. Trebuia să plec și să te las să pleci înainte de a-ți face vreun rău. În ceea ce privește detectivul particular... a fost tot o dovadă de gelozie. Trebuia să aflu cine era bărbatul și să știu dacă ești în siguranță. Când mi s-a spus că nu exista un alt bărbat, a trebuit să admit că te speriasem și că nu mă iubești. Îmi pare rău, Cathy, a fost urât ce-am făcut, dar eram la capătul puterilor; a fost cea mai îngrozitoare perioadă din viața mea. Larry era și le disperat văzându-mă așa și auzindu-mi necazurile.
- Iar eu credeam că te-ai dus la Natalie pentru a-ți găsi alinarea, glumi Cathy, fericită mai presus de orice cuvinte că nu se întâmplase așa.
- Ticăloasa!
- Este nebună...
- Categoric.
- M-ai prevenit împotriva ei, săptămâna trecută.
- Da, nu voiam să te supere.
- Mă bucur că ai aflat că nu există niciun alt bărbat. Am regretat atât de mult acele minciuni, dar părea singura modalitate de a te face să mă lași să plec. Aș fi fost distrusă dacă rămâneam, iubindu-te atât de mult.
- Cathy...
O sărută din nou, încet, din ce în ce mai nesățios.
- De ce l-ai trimis pe Joe în America?
Era foarte important ca totul să fie lămurit între ei înainte să reînceapă viața împreună, o viață nouă, o nouă șansă: chiar și numai acest gând o umplea de fericire.
- Te urmăream, tot așteptând o șansă; când ai venit la mine la birou, a fost ca și când rugăciunile îmi fuseseră ascultate. Era șansa care mi se ivea și m-am aruncat asupra ei fără să mai țin cont de nimic. Dar faptul că l-am trimis pe Joe la Los Angeles n-a avut legătură cu povestea noastră. Am făcut-o pentru că știam că-i fac un bine și lui, dându-i posibilitatea să se descurce pe cont propriu, și ție, căci erai înnebunită de grija lui. Se folosea de tine și am vrut să pun capăt acelei situații.
- Ai avut dreptate; totul a ieșit bine.
- Știu. Știam că te întâlneai cu Calvert și eram îngrozitor de furios. Trebuia să scap de el, pentru că te dorea aproape tot atât de mult ca mine și, în plus, erai foarte prietenoasă cu el. Așadar, am inventat povestea aceea că am nevoie de prezența soției pentru viața socială. Astfel, am scăpat de Calvert, nu era nimic de care tu să te temi și constituia un scut pentru sentimentele mele. De data asta, nu voiam să mai dau greș. De aceea, am promis să nu mă ating de tine. Mă gândeam că mă vei urî dacă vom face dragoste... ceea ce s-a și dovedit când am fost în weekend.
În tonul lui nu era părere de rău, dar ochii încă păstrau o expresie de durere.
- Când am făcut dragoste, m-am gândit că ți-ai dat seama că te iubesc și mi-a fost teamă, căci eram sigură că tu nu mă iubești. Îmi pare rău că m-am purtat atât de urât. Dar... și tu te-ai purtat îngrozitor de urât cu Greg.
- Eram nebun de gelozie, iar tu păreai atât de nefericită că pleacă.
- Era un bun prieten, și n-am știut ce simte pentru mine. Știa că te iubesc, întotdeauna a știut acest lucru. Îmi părea rău că-l rănesc, asta e tot, sincer! Dan, am făcut atâtea greșeli, mai ales eu. Mă poți ierta? Putem începe totul din nou?
Erau cele mai importante întrebări pe care le pusese în viața ei și aștepta răspunsul cu răsuflarea tăiată.
- Nu te mai las să pleci de data asta, Cathy. Vom reuși, pentru că între noi nu mai există decât adevărul. Avem toată viața înainte. Și... cum adică, să te iert? N-am ce să iert!
- Și... când vom fi în Anglia, vom locui în casa aceea frumoasă?
- Cea pe care ai refuzat s-o amenajezi? Da, am cumpărat-o pentru tine. Ciudat, dar am simțit asta cum am văzut-o.
- Și eu am simțit ceva extrem de puternic acolo.
Vocea începu să-i tremure, când el începu s-o dezbrace încet, cu mâini sigure, puternice.
- Te iubesc, Cathy. Am nevoie de tine.
- Da, dragostea mea.
Mângâierile lui înnebunitoare erau tot ce-și dorea pe lume.
Conștienți că fuseseră la un pas de a se pierde unul pe celălalt, în momentul în care trupurile lor deveniseră unul singur, știau că dragostea lor, mai presus de orice, învinsese pentru totdeauna.
SFÂRȘIT
