Bărbatul dintr-o zi ploioasă, Joan J. Doming

 1-4
PROLOG

       Merle Pierce ieși grăbită din gara Bart în ploaia  de martie care scălda orașul San Francisco, îmbujorată din cauza emoției și fericirii.

   În clipa când intră în holul cafenelei, o tânără îmbrăcată într-o pereche de pantaloni de pânză și un blazer bleumarin țâșni de pe o banchetă privind-o cu niște ochi mari căprui care semănau perfect cu ai ei.

   - Doamna Pierce...? întrebă aceasta nesigură.

   - Da, șopti Merle, realizând că visul i se împlinise în sfârșit. Iar tu trebuie să fii Ellen Erhart.

   - Da, eu sunt Ellen.

   Merle ardea de dorință să-și îmbrățișeze fiica, dar nu erau decât niște străine. O altă femeie îi crescuse copilul.

   Atâtea întrebări o chinuiseră de când o dăduse spre adopție, cu 23 de ani în urmă. Ce fel de viață îi pregătise copilului ei? Teama de răspuns îi goli chipul de culoare.

   După ce își strânseră mâinile, Merle o studie pe Ellen înfometată. Era o bucurie să vadă că singurul lucru pe care îl moștenise de la Shane era părul negru, deși al ei era moale și drept, în timp ce al lui fusese ondulat. Nu ar fi suportat să îl vadă pe chipul fiicei sale.

   Era gata să izbucnească în lacrimi când chelnerița apăru trăncănind despre vremea aceea oribilă și le conduse prin cafenea spre o masă lângă o fereastră udată de ploaie.

   După ce plecă femeia, Merle își recăpătă controlul.

   - M-am mirat foarte tare când m-a sunat avocatul tatei pentru a-mi spune că vrei să mă vezi, spuse ea încet dezbrăcându-și impermeabilul ud.

   - Sunt convinsă, spuse Ellen așezându-se la masă. Nu eram sigură că ai vrea să te caut.

   - Că n-aș vrea! Abia așteptam să te văd.

   - Și eu. Toată viața am fost curioasă în privința ta.

   Lacrimile amenințară din nou să izbucnească. Merle se întoarse să se uite într-o oglindă înconjurată de rafturi pline cu nimicuri și își aranjă puțin părul. Recăpătându-și iar stăpânirea de sine, se așeză la masă.

   - E puțin stânjenitor să ne întâlnim așa prima oară, nu?

   Ellen oftă ușor.

   - Cam așa e. Nici măcar nu știu cum să-ți spun. Doamnă Pierce sună atât de pretențios.

   - Spune-mi Merle. După aceea putem sta liniștite să ne cunoaștem mai bine. Ce zici?

   - Mi-ar face plăcere, spuse Ellen și un zâmbet larg îi lumină chipul pentru prima oară deoarece începuse să fie mai degajată.

   Merle o privi cu ochii mari și gura întredeschisă. Era zâmbetul lui Shane, puțin spre dreapta, care scotea în evidență niște dinți albi egali.

   Închise gura brusc gândindu-se ce prostie era să se simtă atât de zguduită la cea mai mică amintire în legătură cu prietenul demult pierdut.

   O chelneriță așeză ceștile, o cafetieră cu cafea cu miros de vanilie și un castronel cu bomboane mentolate. După ce se îndepărtă de masa lor, Merle trase adânc aer în piept și spuse:

   - Povestește-mi despre tine, Ellen. Unde ai crescut? Cu ce te ocupi? Cine ești?

   Ellen dădu din umeri, amestecându-și frișca în cafea.

   - Am crescut la Palo Alto - și mai locuiesc și acum acolo. În iunie voi obține diploma de inginer. Dintotdeauna mi-a plăcut foarte mult matematica. Îmi plac lucrurile precise.

   Zâmbetul lui Shane îi apăru din nou pe chip când întinse mâna stângă pentru a-i arăta un inel cu diamant.

   - Și mă voi căsători în ultima sâmbătă din iulie.

   - Adevărat, scumpa mea? spuse Merle ascunzându-și regretul datorat faptului că pierduse toate momentele importante din viața fiicei ei. E minunat.

   Ellen încuviință și părul negru și moale i se mișcă.

   - Logodnicul meu și cu mine ne-am plăuit întreaga viață până în clipa când moartea ne va despărți. De aceea am vrut să te cunosc. Dorim să avem copii și, deci, am nevoie de o istorie medicală a familiei mele biologice. Nici nu m-aș gândi să procreez dacă ar exita neclarități genetice.

   - Privești, într-adevăr înainte, nu? spuse Merle încrucișându-și genunchii agitată și întrebându-se de unde apăruse acea fiică metodică, în timp ce ea își făcuse o aiureală din propria-i viață. Am făcut un control genetic acum câțiva ani la o clinică pentru tratarea fertilității.

   Ellen se aplecă în față curioasă.

   - Bănuiesc că ai încercat să rămâi însărcinată. Ai reușit?

   - Din păcate, nu. Nu mai am... alți copii.

   Merle își apăsă mâna pe piept. Dorise atât de mult să fie mamă; dezamăgirea era încă foarte cruntă, ca un cuțit care îi trecea prin inimă.

   Ellen o privi înțelegătoare.

   - Pare atât de nedrept!

   - Viața nu e întotdeauna dreaptă, bănuiesc, spuse Merle îndepărtându-și de pe frunte câteva șuvițe rebele de păr platinat, după care se aplecă puțin înainte și adăugă cu pasiune: Mi s-a frânt inima când a trebuit să te dau, vreau să știi asta. Și acum trebuie să te întreb. Trebuie să știu. Ai avut o copilărie fericită? Părinții tăi adoptivi au fost buni cu tine?

   Ellen zâmbi cu căldură.

   - Ah, da, foarte fericită. Mama și tata au fost minunați. M-au crescut cu foarte multă atenție, veselie și dragoste.

   Merle se simți ușurată.

   - Cât de mult mă bucur. Mi-era atât de teamă...

   Glasul i se frânse.

   - Nu, au fost minunați cu mine. Dar erau  amândoi de vârstă mijlocie când m-au luat și au murit tineri. Mama când eu aveam 18 ani și tata acum 1 an. Mi-e atât de dor de ei, spuse Ellen închizând ochii și ducându-ș o clipă mâna la gură, după care își ridică privirea. Mi-ai dăruit două lucruri prețioase. Viața și părinții.

   Lacrimi țâșniră din ochii lui Merle.

   - Îți mulțumesc că-mi spui asta.

   - Începe să devină emoționant, nu? zise Ellen râzând stânjenită.

   - E gata-gata, spuse Merle râzând și ea și ștergându-și lacrimile.

   Dezvelind o bomboană, Ellen o vârî în gură și sorbi din cafea privind-o pe Merle pe deasupra ceștii.

   Observă cât de tânără era mama ei și cât de frumoasă. Într-un costum maro-cacao, cu perle la gât și în urechi, Merle era elegantă.

   - Cred că erai îngrozitor de tânără când m-ai născut. Sper că l-ai iubit pe tatăl meu biologic măcar puțin.

   Spre uimirea lui Merle, un val de furie și acel sentiment de trădare pe care le simțise cu atâta timp în urmă o cuprinseră din nou. Încercă să alunge acele senzații.

   - Aveam extraordinara vârstă de 16 anu și credeam că este iubirea secolului.

   Atunci se întâmplă exact lucrul de care îi era groază. Imaginea lui Shane Halloran îi apăru în fața ochilor.

   Îl vedea atât de limpede, un bărbat voinic și glumeț de 18 ani, cu niște ochi albaștri care îi puteau aduce trupul la viață numai cu o privire. Și zâmbetul acela! Numai amintirea zâmbetului lui Shane avea puterea de a-i înmuia genunchii.

   Clătină încet din cap.

   - Trebuie să fi fost atât de nepotriviți. El un hippy gălăgios, eu o fată liniștită și cuminte. Habar n-am ce-o fi văzut la mine, dar, eu, pur și simplu, îl idolatrizam.

   Merle se uită la ploaia care curgea șiroaie pe geamul de lângă masă, ca niște lacrimi.

   - Războiul din Vietnam era în tot, așa că l-au luat în armată imediat după ce a absolvit liceul. A fost un caz de „ochii care nu se văd se uită”. Și-a pierdut interesul față de mine, iar eu am rămas singură, însărcinată și îngrozită.

   Își netezi costumul, ca și cum ar fi putut îndepărta durerea pe care o mai simțea încă.

   După o clipă, Ellen întrebă:

   - L-ai mai văzut de atunci?

   - Niciodată! Am făcut tot posibilul să nu ne mai întâlnim niciodată. Din fericire, nu frecventăm aceleași cercuri, spuse Merle și sorbi din ceașcă.

   - Știi unde locuiește? Aș vrea să-l cunosc și pe el.

   Se înecă în clipa când bău din cafea.

   - Dumnezeule, Ellen, nu poți lua legătura cu el. Nici măcar nu știe de existența ta! Am încercat să-i spun cu mulți an în urmă dar nu am absolut nicio intenție să-i dau vestea atât de târziu.

   Ellen făcu un gest slab cu mâna.

   - O să-l sun și o să vorbesc cu el. Dacă nu e receptiv, nu mai insist.

   Merle trase de șiragul de perle de la gât de parcă ar fi sufocat-o.

   - Lasă-mă să-ți explic care e poziția mea. Eu lucrez la o revistă pentru tineri - Sora mai mică. De fapt, scriu rubrica de sfaturi pentru adolescente și...

   - Când am fost mică am fost și eu abonată la Sora mai mică! Nu se poate să fii Domnișoara Merry care semna coloana Întrebați-o pe Domnișoara Merry, nu?

   Merle se simți puțin stânjenită să recunoască.

   - Mă tem că eu sunt.

   Chipul lui Ellen se lumină.

   - Dumnezeule, prietenele mele și cu mine te consideram atotștiutoare în privința sexului și băieților?

   - Adevărat? Mă bucur că am putut contribui și eu măcar cu atâta la copilăria ta, spuse Merle zâmbind, după care se încruntă încercând să își aleagă cuvintele cu mare atenție. Dar acum, că știi cine este Domnișoara Merry, trebuie să vezi și cât de vulnerabilă sunt. Sunt extrem de încântată că te-am regăsit, draga mea, te rog să mă crezi. Dar dacă presa află ceva despre tine și despre mine - și mai ales cine este tatăl tău - ar fi un adevărat dezastru.

   - Zău? făcu Ellen și se aplecă în față plină de curiozitate. Cine este tatăl meu adevărat?

   Merle își lăsă capul în jos și își întinse mâinile pe masă, ca și cum ar fi putut să alunge numele bărbatului. Dar știa că Ellen are dreptul să știe. Își ridică privirea și oftă.

   - Bănuiesc că ai auzit de Shane Halloran. Se pare că se vorbește atât de mult despre el în ziarele locale și la televiziune.

   - Shane Halloran! exclamă Ellen rezemându-se în scaunul ei și râzând cu zgomot. Părinții mei adevărați sunt Domnișoara Merry și Shane Halloran?

   Merle oftă.

   - Nu-i absolut nimic amuzant.

   - Iartă-mă - nu, nu e. Dar trebuie să recunoști că e ceva care intrigă. Mama dă sfaturi fetelor nefericite în dragoste și tata este un avocat al prostituatelor minore.

   - Intrigă atât de mult, încât presa ar fi extrem de încântată, spuse Merle oftând din nou.

   - Da, dar trebuie să înțelegi că sunt nevoită să aflu amănunte medicale și despre familia lui, zise Ellen cu o mișcare hotărâtă a bărbiei. Nu-ți face griji, voi fi foarte discretă. Nu vor fi consecințe, adăugă ea, după care se uită la ceas. Fir-ar să fie, trebuie să plec. Am un curs peste o jumătate de oră.

   Se ridică repede și își luă poșeta.

   - Trebuie să ne întâlnim cât de curând. O să te sun, da?

   Merle se ridică și ea, îi spuse la revedere și apoi se prăbuși din nou pe scaun. Părea atât de ireal - își văzuse, în sfârșit, fiica. Sentimentul ei de vinovăție și temerile îi dispăruseră. Se simțea împlinită și fericită.

   Dar, în timp ce o parte din ea o avertiza „Nu te aștepta la prea mult” cealaltă se ruga în tăcere „Te rog, te rog, fă ca fiica mea să mă placă măcar puțin”.

   Știa că nu putea fi niciodată mama lui Ellen, dar, ah, cât de mult își dorea să fie cel puțin prietene. Dacă avea să se înfiripe o prietenie între ele, Ellen trebuia să fie cea care să o inițieze, hotărî ea.

   Deodată, începu să se gândească la Shane. Gemând, își propti coatele pe masă și îș acoperi fața cu mâinile. Ca va spune când Ellen va lua legătura cu el?

   - Ah, nu fi tâmpită! exclamă cu glas tare făcând câteva capete să se întoarcă la masa vecină.

   Ce-ar fi putut să facă? În cel mai rău caz, o alunga pe Ellen negând, iar în cel mai bun caz, va fi curios și interesat.

   În ambele cazuri ea bănuia că va încerca să ia legătura cu ea și acest lucru o îngrijora cel mai mult.

Unu

   „Dragă Domnișoară Merry,

   Am 13 ani și acest băiat dorește să iasă cu mine. N-am mai avut niciodată un prieten și mi-e frică. Ce o să-i spun dacă vrea să mă sărute? Ce să fac dacă va vrea să facă mai mult decât să mă sărute?

   Disperata”

   „Dragă Disperată,

   Cât de palpitantă e iubirea. Primul tău prieten va rămâne veșnic în inima ta. Vorbește-i despre școală, despre ceilalți copii sau despre animalele tale. Dacă vrea să te sărute, fă-o cu plăcere. Dar, dacă va vrea să facă ceva mai mult, spune nu - clar și răspicat - altfel s-ar putea să rămâi numai cu regrete în locul amintirilor minunate pe care le meriți.

   Domnișoara Merry”

   Sâmbătă, la 3 zile după întâlnirea cu fiica ei, Merle cobora de pe colina abruptă și noroioasă pe care fusese construită casa ei. Cerul se înseninase, în sfârșit, și soarele strălucea. Dacă mai izbucnea o furtună, existau toate șansele ca întreaga coastă a dealului să dispară luând și casa ei.

   Își strânse părul într-o coadă, își puse o pereche de blugi, un pulover gri și cizmele de cauciuc și se pregăti să acopere zona periculoasă cu un plastic. Ținându-se de șale se uită spre vârf, întrebându-se cum va reuși ea să întindă uriașa rolă de plastic.

   Un fior de neliniște o străbătu când văzu un bărbat pe o motocicletă stând pe aleea ei. Se sprijinea cu mâinile de ghidon, cu picioarele de câte o parte a motocicletei, ca și cum ar fi urmărit-o de un timp. Ciripitul păsărelelor și zgomotul traficului de pe autostrada de la poalele dealului acoperiseră sosirea lui.

   Geaca de piele, mănușile și casca erau negre. Chipul îi era ascuns în spatele unui vizor fumuriu, dar ea știu instinctiv cine era. Shane Halloran se îndrăgostise de motociclete imediat după ce a învățat să conducă.

   Știa că va veni pentru Ellen, dar în ceea ce o privea, întârziase cu 23 de ani. Nu voia să îi vorbească.

   Privi agitată spre casa vecinei ei, care se afla la vreo 2 acri distanță. Își dădu seama că nu rezolva nimic dacă fugea, așa că, trăgând aer în piept, urcă panta alunecoasă, obrajii îmbujorându-i-se din cauza emoții și oboselii.

   Când Merle ajunse pe alee, vizitatorul lăsă cricul și coborî de pe motocicletă scoțându-și casca.

   Pe vremuri, Shane păruse zvăpăiat și imatur. Acum, însă, la 41 de ani, avea un chip viguros, bronzat și ridat, cu niște trăsături dinamice. Părul negru avea și fire albe, dar era tot ondulat și destul de lung. Ochii aveau o culoare de un ciudat albastru deschis și nu clipeau sub genele dese și negre când o urmări venind spre el.

   - Bună, Merry, spuse el și vocea i se înfășură ca o catifea masculină în jurul numelui pe care el i-l dăduse cu atâția ani în urmă.

   - Bună, Shane, spuse ea simțindu-se pierdută în timp.

   Spre surprinderea ei, furia îi întunecă fața.

   - De ce nu mi-ai spus despre Ellen? întrebă el trecând direct la subiect.

   Ce se aștepta el să spună? Ridică mâinile cu palmele în sus.

   - Erai plecat.

   - Asta nu-i o scuză. Aveam tot dreptul să știu că-mi purtai copilul. Ar fi trebuit să am și eu ceva de spus în legătură cu viața ei.

   Merle își propti mâinile în șold.

   - Pentru numele lui Dumnezeu, Shane! N-aveam decât 16 ani. Cum îți închipui că aș fi putut rezolva o asemenea situație ca o persoană matură? Părinții mei mi-au spus ce să fac.

   - Și nu prea le plăcea pământul pe care călcam eu, nu?

   Ea sări în apărarea lor, deși nici ea însăși nu îi iertase vreodată cu adevărat.

   - Încercau doar să mă crească așa cum trebuie într-o lume nebună și tu făceai toto posibilul să te porți ca un hippy înrăit. Și, pe urmă, aveau dreptate - s-a întâmplat exact ceea ce mi-au spus că se va întâmpla.

   - Toate astea nu-mi diminuau dreptul să aflu de copilul pe care-l concepusem. Merry, am fi putut... începu el să spună, dar se opri mușcându-și buzele.

   Merle îl privea uimită văzând cât de tulburat era.

   - Ce am fi putut să facem? Să ne căsătorim și să creștem un copil, așa tineri cum eram?

   Numai dacă... numai dacă. Merle se întoarse și privi spre muntele Diablo în capătul dispre est al văii și ochii ei mari și căprui se umplură de lacrimi.

   Shane expiră profund.

   - Ai dreptate, bineînțeles, era o soluție imposibilă. Și totul s-a întâmplat cu un milion de ani în urmă. Numai că Ellen a apărut din senin și... ei bine, m-am simțit înșelat, atâta tot.

   Încuviințând, ea își frecă ochii, nevrând ca el să vadă cât de mult îi păsa.

   - Și eu mă simt la fel. Părinții mei spuneau că adopția era singura soluție, dar...

   El își scoase mănușile, deget după deget și le puse pe șa. După aceea își ridică privirea spre ea cercetându-i chipul de parcă ar fi căutat ceva ce pierduse.

   - A trecut atâta timp - ce mai faci?

   Atingerea privirii lui o inhibă.

   - Bine, dar tu?

   - Bine, răspunse el formal.

   Apoi își desfăcu brațele și își ascunse cele mai profunde emoții în spatele unei glume.

   - Ceea ce vezi e ceea ce obții.

   Acel zâmbet minunat și larg îi apăru pe chip.

   - Nu știu ce-am crezut că voi găsi venind aici, dar nu mă așteptam să te văd făcând plăcinte cu noroi.

   Ea îl privi o clipă uluită să îl revadă pe bătrânul ei Shane cel iubit și care o tachina. O adiere ușoară îi aduse câteva șuvițe de păr peste obrajii care i se încălziseră deodată.

   Aplecându-se își scutură blugii de noroi și se întrebă de ce trebuise el să vină tocmai când era îmbrăcată în cele mai proaste haine. Se ridică din nou și-și împinse șuvițele la loc în coadă.

   - Bănuiesc că arăt îngrozitor.

   - Deloc, spuse el și privirea lui limpede îi măsură trupul, după care reveni asupra feței. Nu te-ai schimbat deloc de când eram copii, Merry.

   - Ar fi ceva foarte trist pentru viața mea dacă nu m-aș fi schimbat deloc de la 16 ani.

   Își ridică privirea spre el pentru o fracțiune de secundă, căutând semne ale băiatului pe care îl cunoscuse. Pe vremuri, trupul lui era subțire. Acum era mai lat în umeri, cu bustul mai viguros - și mai sexy ca oricând.

   Spre groaza ei, acea dorință aproape primitivă pe care o simțise pentru el apărea din nou. Glasul îi sună puțin disperat când spuse:

   - Speram să dobândesc măcar puțină maturitate dacă nu altceva în acești 23 de ani.

   El zâmbi de parcă ar fi știut cât de mult o afecta și apoi o întrebă:

   - De fapt, de ce înotai în noroi?

   Bucuroasă că schimbase subiectul, ea îi spuse arătând într-o direcție:

   - Vezi partea aia care alunecă? Mă tem că și vârful dealului se va duce odată cu ea, inclusiv casa mea. Vreau s-o acopăr cu plastic ca să nu să mai îmbibe cu apă, dar e mai greu decât mă așteptam.

   Shane stătea lângă rola de plastic strecurându-și degetele în buzunarele de la spate, privind în jos.

   - Dacă lași casa să alunece, se va opri exact lângă autostradă și calea ferată. Ți-ai scurta drumul cu câteva minute.

   Era o observație fără sens. Vârându-și degetele în găicile curelei, ea îi răspunse:

   - Rareori circul în fraficul acela nebunesc, iar trenurile Bart nu fac stație decât unde trebuie. Și, pe urmă, cu norocul meu, probabil că aș sfârși exact pe linie, nu lângă.

   - Ai limba la fel de ascuțită, nu? întrebă el și, râzând, își trecu degetele prin păr, ciufulindu-și buclele. Ai nevoie de ajutor?

   - Nu! Adică, probabil, dar pot angaja pe cineva.

   Ar fi dorit să plece și să nu mai răscolească trecutul.

   - E în regulă. Și așa n-am altceva mai bun de făcut.

   Shane își scoase geana de piele și o așeză împăturită pe șa. Pe tricoul bleu scria cu litere negre Viața e o plajă și acesta îi îmbrăca foarte bine pieptul musculos. Pe gât i se vedea puțin din părul negru și des de pe piept; la 18 ani, nu avea decât câteva firișoare în mijlocul pieptului.

   Merle tresări ușor la reacția aceea și încercă să-și șteargă amintirea din minte.

   Ridicând rola de plastic pe umăr, el o porni în jos pe dealul abrupt și alunecos până în locul unde se oprise stratul gros de pământ care luase cu el tufele, iarba și florile.

   - Tu ține capătul ăsta, îi spuse el lui Merle când aceasta îl ajunse din urmă.

   Ea îngenunche unde îi spusese el, lăsându-se pe spate pe cizmele de cauciuc, în timp ce el desfășura rola de plastic până în capătul celălalt al pantei și o tăie. Fiecare aflându-se la câte un capăt, o întinseră făcând să pară totul un câmp strălucitor.
   Când se întoarse spre ea, îl văzu că șchiopăta.

   - Te-ai lovit? întrebă ea.

   Reacția lui în fața acelei întrebări inocente fu surprinzătoare - ochii și chipul îi deveniră inexpresive.

   - Nimic nou. Felicitările pentru faptul că mi-am făcut datoria în Vietnam. Am primit un glonț în picior.

   Gândul la Shane rănit și cuprins de durere era ceva împotriva căruia Merle trebuia să lupte.

   - Îmi pare rău.

   - Acum nu mai are niciun sens să-ți pară rău, s-a întâmplat cu foarte mult timp în urmă.

   Se ghemui atât de aproape de Merle, încât aceasta îi putea mirosi parfumul after-shave-ului, și înfipse în plastic un țăruș de lemn cu o singură lovitură puternică de ciocan.

   - Rana n-a fost nimic în comparație cu cât de greu mi-a fost să te iert pentru faptul că m-ai părăsit după ce-am plecat în război, spuse el cu un glas calm calm și liniștit.

   Sprâncenele ei întunecate se înălțară deasupra unor ochi uluiți.

   - Ce naiba tot spui?

   - Spun că totul a fost frumos înainte să plec - aș vrea să fi știut că era numai de o singură parte, zise el sprijinindu-și coatele pe genunchi și privind în jos la ciocanul care îi atârna în mână. Cel puțin ai fi putut să-mi scrii o scrisoare.

   Merle se ridică iute și îl țintui cu privirea.

   - Shane Halloran, schimbi trecutul așa cum îți convine ție. N-am încetat nici măcar o clipă să-ți scriu. Ți-am scris iar și iar, chiar mult timp după ce tu ai încetat să o mai faci.

   - Ei bine, n-am văzut nicio urmă din scrisorile tale, spuse el după care se ridică la rândul lui dominând-o și cu ochii scânteind. Și, când am venit acasă în prima permisie, am descoperit că plecaseși. Nu mai erai.

   Ea își încrucișă brațele furioasă.

   - A plecat pentru că atunci când părinții mei au descoperit că eram însărcinată, m-au trimis în Est să stau la mătușa și unchiul meu.

   - Atunci cum de n-am primit nicio scrisoare în care să-mi spui un lucru atât de important?

   - Ți-am trimis una - și multe altele după aceea.

   El strânse din buze și se abținu să scuipe ștergându-și durerea și furia de pe chip.

   - De ce naiba ne certăm ca doi copii pentru o poveste care s-a întâmplat cu atâta timp în urmă?

   - Pur și simplu habar n-am, spuse Merle privind din nou în vale, până își recăpătă iar stăpânirea de sine și se întoarse spre el. Dacă niciunul dintre noi n-a încetat să scrie, înseamnă că am fost victimele unei farse sau ceva de genul ăsta.

   - Sau victimele poștei, spuse Shane țuguindu-și buzele. Mesajul fiind... care? Că am avut noroc să nu ne-am căsătorit dacă și la 40 de ani ne purtăm ca niște copii?

   Ea strâmbă din nas.

   - Tu ai 40 de ani, eu nu.

   - Vrei să începem altă ceartă? spuse el zâmbind și bătând-o ușor pe umăr cu ciocanul de lemn.

   Merle îl privi curioasă cum se apleacă să desfășoare altă bucată de plastic, proptindu-se în tocurile cizmelor și oferindu-i astfel o priveliște plăcută a spatelui lui bine format. Când își aminti că avea o aluniță pe partea dreaptă, își întoarse privirea în altă direcție.

   Toate sentimentele pe care încercase atât de mult să le îngroape păreau să roiască în jurul ei asemeni relelor din cutia Pandorei. Bărbatul acela o transforma într-o femeie erotică și foarte încordată pe care ea nici nu o recunoștea măcar.

   El mergea pe vine de-a lungul plasticului înfigând țăruși și mușchii umerilor i se încordau de fiecare dată când lovea cu ciocanul.

   - Mi-e greu să realizez că am o fiică adultă, spuse el când ajunse lângă ea.

   Merle își trase puloverul peste șoldurile înguste, tinerești.

   - Vrei să spui că faptul că ai o fiică de aproape un sfert de secol te face să-ți simți vârsta?

   - Trebuia neapărat s-o spui așa? întrebă el trecându-și brațul peste părul negru. Mă face să mă doară fiecare fir de păr alb.

   Se lăsă pe călcâie și își ridică privirea spre ea.

   - Hai spune-mi - ce s-a întâmplat cu viața ta după ce s-a născut copilul?

   Ea se întoarse repede și privi un tren Bart care aluneca tăcut pe lângă dealul ei, ca un șarpe alb.

   Ar fi preferat să meargă pe șina electrică decât să admită în fața lui Shane cât de mari fuseseră durerea și suferința cauzate de pierderea lui. O poveste de suprafață avea să fie de ajuns, își spuse ea.

   Își întoarse din nou privirea spre el și dădu ușor din umeri.

   - Mi-am terminat școala la un liceu particular și am urmat un colegiu de fete din Est. După aceea m-am întors în Bay Area și mi-am petrecut câțiva ani ca ucenic în ale ziaristicii pentru San Francisco Chronicle. Acum 15 ani am început să lucrez la revista Sora mai mică.

   Shane își sprijini coatele pe genunchi și bărbia în pumni, zâmbind.

   - Unde mai lucrezi și acum, Domnișoară Merry, alcătuind o rubrică de sfaturi pentru fetele îndrăgostite.

   - Nu știam că știi asta, spuse ea pe jumătate stânjenită.

   - Ah, știu o mulțime de lucruri, spuse el și ridicându-se se duse lângă ea. Ești încă Merle Pierce... nu te-ai căsătorit?

   - Am fost măritată, dar n-a mers, spuse ea cuprinzându-se cu brațele ca pentru a-și proteja rana nevindecată. Mi-am luat înapoi numele de fată.

   - Deci ești liberă, zise el și ochii albaștri îi sclipiră.

   Fâstâcită, ea își dădu la o parte de pe față câteva șuvițe de păr.

   El părea foarte voinic, aproape copleșitor, lângă ea. Se dădu vreo doi pași înapoi.

   - Acum e rândul tău să-mi povestești. Ce-ai făcut cu viața ta de când.. îl întrebă ea fluturând din mână.

   Shane se uită la norii care se adunau dinspre Vest, deasupra oceanului nevăzut.

   - După ce mi-am înzdrăvenit piciorul, m-am întors acasă și i-am uimit pe tata și pe băieți îndreptându-mă spre drept. Ei se așteptau să fiu tot polițist ca ei.

   Ea zâmbi.

   - De ce te-ai hotărât să devii avocat?

   El dădu din umeri.

   - Bănuiesc că mi-a plăcut cum sună.

   - Trebuie să fi fost un sunet foarte puternic din moment ce se vorbește atât de mult despre tine.

   O privi cu coada ochiului.

   - Mi-ai urmărit cariera, nu?

   - Este imposibil altfel, când conduci o mică armată de prostituate adolescente pe treptele Primăriei în ajunul Crăciunului. După ce ai terminat cu ele, polițiștii arătau ca niște vrăjitoare care hărțuiau copiii. Ce-ai încercat să dovedești?

   - Îmi place publicitatea, Merry.

   Ea își frecă ceafa.

   - Nu-mi dau seama cum suporți așa ceva. Gândul de a-mi vedea numele peste tot în ziare îmi dă fiori. Îmi place foarte mult intimitatea.

   Fața lui fu luminată de un zâmbet, ochii îi erau fierbinți și bărbia i se înălță puțin.

   - Ah, e un fel de distracție, e ca un joc. Dar rezultatul e foarte serios. O mulțime din acești copii provin din căsătorii nereușite, iar dacă sunt prinși, e mai bine să nu fie trimiși înapoi pentru a se abuza de ei în continuare. Încerc în felul meu umil să fac să se înalțe niște case anonime, unde fugarii mei să primească sfaturi bune și să fie pregătiți pentru diverse meserii.

   - Umil! făcu ea râzând, dar după aceea redeveni serioasă. Totuși, nu poți să-m spui că activitatea asta a ta nu-ți distruge viața personală. Ești căsătorit?

   Își ținu răsuflarea în așteptarea răspunsului deși, își spuse ea, nu i-ar fi schimbat cu nimic viața.

   - Am încercat o dată. Fără copii, un simplu divorț, spuse el și dădu din umeri ținându-i ridicați câteva clipe înainte de a-i lăsa iar în jos.

   Ea îi studie chipul.

   - Se pare că duci o viață interesantă și neobișnuită.

   - Mai mult nesatisfăcătoare și singuratică.

   Părea să nu îl placă să vorbească despre viața lui personală.

   - Dealul e acoperit, așa că bănuiesc că ar trebui să plec.

   - Bănuiesc.

   Merle porni să urce dealul, o parte din drum parcurgându-l în patru labe, Shane urmând-o în același mod. Îl privi cum se spăla pe mâini la robinetul de afară ștergându-le apoi de blugi, după care își puse geaca de piele.

   Înaintând puțin, îi șterse o picătură de noroc de pe obraz cu vârful unui deget.

   - Crezi că ar avea sens să ne mai vedem? întrebă el cu nonșalanță și prudență. Tu și cu mine.

   Întregul ei trup reveni la viață de dorință pentru el. Ispita era puternică. Dar era de ajuns să fie văzută alături de Shane Halloran. Clătină din cap.

   - N-avem prea mult în comun. Tu ești atât de neastâmpărat și agitat, în timp ce eu sunt atât de prudentă, încât asistenta mea zise că sunt chiar pedantă. Mă tem pentru cariera mea dacă s-ar afla despre tine, Ellen și...

   Se întrerupse când începu să devină rușinoasă.

   El își făcu ochii mici.

   - Încerci să spui că Ellen, eu și legătura mea cu fetele pe care le reprezint ți-ar putea afecta reputația, Domnișoară Merry?

   Tonul vocii lui și faptul că aproape că spusese acest lucru, o enervă. Își împinse bărbia înainte.

   - De fapt ce e în neregulă cu Domnișoara Merry?

   Vârându-și mâinile în buzunare, el se balansă pe călcâie.

   - Am citit și eu din când în când Întrebați-o pe Domnișoara Merry și ai dreptate, nu ești chiar o radicală.

   - Domnișoara Merry umple un gol necesar. Fetele mele sunt sincer preocupate de lucruri cum ar fi sărutul și sexul. Dar bănuiesc că nu poți înțelege ceva atât de simplu.

   El își strânse pumnii în buzunare.

   - Probabil că nu, din moment ce fetele mele sunt sincer preocupate cum să atragă următorul client pentru a câștiga destui bani ca să poată mânca.

   - Asta nu înseamnă că problemele fetelor mele nu sunt la fel de importante! spuse ea pe un ton de gheață. Dacă o pot face pe vreuna dintre ele să nu intre în situația în care am intrat eu cu tine, atunci voi considera că am succes.

   Shane o privi cu niște ochi plini de furie, două linii verticale despărțindu-i sprâncenele.

   - Dacă asta a fost o încercare de a mă învinui că te-am făcut să rămâi însărcinată cu Ellen, atunci lasă-mă să-ți spun că și tu mă doreai la fel de mult cum te doream eu. De ce n-ai folosit anticoncepționale?

   - Eu ar fi trebuit să folosesc anticoncepționale? Eu?! se răsti ea. Exact asta e mentalitatea care o face pe Domnișoara Merry să fie atât de importantă pentru fetele naive! spuse ea măsurându-l din cap până în picioare. Le fac să evite indivizi ca tine.

   Într-un fel se întrebă ce o făcuse, oare, să spună lucruri atât de jignitoare. Nu îi stătea în fire.

   Shane o privi câteva secunde.

   - Bănuiesc că va trebui să fiu de acord cu tine - n-am putea să ne înțelegem.

   Maxilarele i se contractară și strânse din dinți.

   După câteva clipe îi aruncă un zâmbet trist și înaintă puțin pentru a-i atinge fruntea cu buzele.

   - Dar a fost interesant să te revăd, Merry.

   Ridicându-și mâna pentru a atinge punctul unde o sărutase el, ea zâmbi cu regret.

   - Da... da, așa a fost, Shane.

   După ce a plecat motocicleta, Merle a rămas lângă colțul casei, urmărindu-l cum cobora aleea abruptă. Luă viteză când ieși pe autostradă. Deodată, deschise gura și întinse brațele ca și cum ar fi putut să îl oprească în vreun fel pentru a nu se ciocni de o camionetă.

   - Shane, fii atent! strigă ea, deși el nu ar fi putut să o audă.

   Deveni moale și răsuflă ușurată când el reuși să evite camioneta în ultima clipă.

   Apoi izbucni în lacrimi deoarece vederea lui îi readusese dureri și îi stârnise dorințe pe care nu mai credea să le simtă vreodată.

   Faptul că era gata să se ciocnească îl zgudui e Shane acoperindu-l cu o sudoare rece.

   De obicei nu conducea neglijent; experiența din trecut în ceea ce privește traumatismele îi lăsase o spaimă de doctori și de spitale și, în consecință, îl făcuse să se teamă de accidente.

   Dar nu mai gândea clar. Mintea lui era prea plină de Merry și trupul prea plin de dorință pentru ea. Dacă era adevărat, atunci de ce se certase cu ea? De ce?

   Simțea nevoia să vorbească și nu se simțea bine decât într-un singur loc. Zece minute mai târziu oprea motocicleta în fața casei surorii sale gemene, Bren, în Berkeley.

   Un zâmbet larg lumină chipul acesteia când îi deschise ușa.

   - Hei, salut, străine, strigă ea.

   Era înaltă și slabă, îmbrăcată într-o pereche de blugi și o bluză.

   Shane observă că argintiul din părul ei redevenise în mod misterios negru.

   - Hai, intră. Dan e la lucru și copiii sunt Dumnezeu știe pe unde, așa că putem vorbi în liniște și nestingheriți.

   Shane își frecă palma pe partea a tricoului și îi spuse despre Ellen sfârșind cu cuvintele:

   - Cum arată? Să spunem doar că ar fi surprinsă de partea Halloran a originii ei biologice.

   Sora lui geamănă începu să râdă.

   - Multă lume ar fi. Asta-i problema, familia?

   - Nu. Problema e că am fost să o văd pe Merry astăzi și am descoperit că sunt încă atât de afectat de tot ce s-a petrecut când aveam 18 ani, încât n-am putut să fac altceva decât să mă cert cu ea. I-am spus că ar fi trebuit să folosească anticoncepționale, spuse el după care adăugă bătându-se în piept: Eu, omul care și-a axat toată viața pe drepturile omului, am spus asta. M-am transformat într-un adolescent furios.

   Bren se ridică și aprinse focul sub ceainic.

   - Niciodată nu am înțeles ce-ai văzut la Merle Pierce. A fost totdeauna atât de la locul ei și de... anemică.

   Shane țâșni de pe scaun.

   - N-a fost anemică! Oamenii nu observau cât de frumoasă era pentru că era atât de liniștită, în exterior, dar în interior era...

   Nu găsea niciun mod de a spune cum fusese cu Merry. Îi răspunsese cu o senzualitate atât de explozivă încât în zguduise.

   - Îți amintești cum eram în `60, nu? Totul era numai copii din flori, fă dragoste nu război, jos statornicia. Iar eu eram atât de stânjenit pentru că tata era un polițist pe stradă - unul dintre copoi, spuse el după care adăugă ținând două degete la o distanță foarte mică unul de altul. Ajunsesem foarte aproape de droguri și desfrânare și singurul motiv pentru care azi sunt pe jumătate om normal este pentru că micuța Merry m-a readus la realitate.

   - Bine, mă dau bătută. E minunată, spuse Bren turnând apă fiartă peste cristale de cafea în două cești.

   El se încruntă.

   - Fir-ar să fie! Mai degrabă m-aș arunca între fălcile unui rechin alb decât să afle Merry cât rău mi-a făcut.

   - Atunci, dacă aș fi în locul tău, m-aș ține departe de ea. Ăsta-i sfatul meu.

   - Nu ți-am cerut așa ceva, spuse Shane morocănos.

   - Și îți mai dau un sfat, fie că-ți place, fie că nu. Uită că frații și sora ta au produs o duzină de nepoți superbi. Mama și tata sunt bolnavi că nu au niciunul de la tine. Nu te vor ierta niciodată dacă nu le spui de fata asta a ta.

   El mormăi.

   - De ce naiba o fi viața asta atât de complicată, Bren?

   - Pentru că atragi complicațiile așa cum atrage un câine puricii, de asta.

Doi

   „Dragă Domnișoară Merry,

   E un băiat la școală, pe celălalt rând pe care, nu știu de ce, ceva în interiorul meu îl dorește. Știi - îl vrea. Să fie oare, asta dragoste? Să încerc să îl fac să iasă cu mine, chiar dacă el e un ticălos?

   Nedumerita”

   ”Dragă Nedumerită,

   Ceea ce simți tu, draga mea, sunt hormonii din organismul tău care răspund celor din organismul lui. Asta este o dorință sexuală. Adevărata dragoste este atunci când ești atras și de personalitatea unui băiat foarte deosebit, pe lângă atracția sexuală. Sfatul meu e să te ții departe de acest băiat. Nu te irosi într-o iubire mai puțin decât perfectă.

   Domnișoara Merry”

   Merle se uită la ceas pentru a treia oară în tot atâtea minute. Apoi începu să se foiască pe scaunul ei uitându-se la ecranul computerului.

   Nu mai era bună de nimic de când o sunase Ellen pentru a fixa o altă întâlnire. Munca ei, care fusese viața însăși, căzuse jos de tot pe lista priorităților în cele 10 zile de când o văzuse pe Ellen. Gândurile la fiica ei îi ocupaseră întreaga minte.

   Bine, o mare parte din ea, căci Shane își făcea loc în gândurile e ori de câte ori era neatentă.

   Tresări brusc când auzi o voce spunând peste umărul ei:

   - Nu crezi că dorința sexuală și hormonii ar putea fi ceva puțin cam îndrăzneț pentru noua noastră redactor șef? Cum o cheamă - am uitat, spuse asistenta ei, Louise Miller, care se răsucise de la biroul ei pentru a se uita pe ecranul computerului lui Merle și pentru a citi răspunsul pe care aceasta i-l dădea Nedumeritei.

   - Crezi, într-adevăr? întrebă Merle îndreptându-se și recitind scrisoarea.

   - Eu nu, dar...

   Louise luă un comunica din grămada de hârtii de pe biroul lui Merle și îl ridică.

   - Avis Simmons, așa o cheamă. Domnișoara Simmons ar putea să creadă, însă. E a patra notă pe care ți-o trimite în 3 săptămâni în legătură cu chestia asta.

   Merle luă hârtia și o mototoli.

   - Cum se poate ca, în ziua de azi, să sugereze că sfatul meu e prea lumesc și grafic pentru cititoarele mele tinere?

   - Poate că ea și noii proprietari ai revistei consideră că ne îndepărtăm de revoluția sexuală.

   - Crezi că e doar un pretext pentru a mă da afară?

   - Aș vrea să pot răspunde cu un nu.

   Merle se ridică și începu să se plimbe agitată, uitându-se la fotografiile din școală de pe pereți. De 15 ani își transmitea dragostea maternă neîmplinită tinerelor admiratoare prin intermediul Domnișoarei Merry. Iar ele îi trimiteau de zece ori mai mult. Cât de pustie i-ar fi fost viața fără ele.

   Oftând se opri să privească pe geamul ei aflat la al șaselea etaj.

   Cea de a doua furtună în 3 zile trecuse fără prea multă ploaie și acum vremea se înseninase. Oceanul era de un turcoaz strălucitor în lumina soarelui de după-amiază târzie. O ceață densă care plutea în partea îndepărtată a podului Golden Gate amenința să-și facă simțită prezența deasupra orașului.

   Sausalito și locuința plutitoare a lui Shane se aflau undeva la nord de pod. Gândul la Shane o făcu pe Merle să se încrunte. Deci el credea că ea nu era foarte radicală, nu? Ce tupeu. Cine se credea, oare?

   - Refuz să-mi schimb sfatul. Fetele mele simt nevoia să audă despre respinsabilitățile sexuale, spuse ea revenind la biroul e, după ce salvă răspunsul pe care i-l dăduse Nedumeritei și închise computerul.

   După aceea se uită la ceas și își simți inima tresărind. Era timpul.

   Închise ușa biroului și scoase o oglinjoară pentru machiaj. În timp ce se aranja, se studia cu un ochi critic. Dincolo de o elegantă structură osoasă și de o culoare interesantă, nu văzu decât două paranteze care îi încadrau buzele frumoase, iar obrajii își pierduseră rotunjimea pe care le-o dădea tinerețea. Niște riduri slabe porneau din colțurile ochilor mari, căprui.

   - Am nevoie de o operație estetică de urgență, spuse ea abătută. Arăt ca o baborniță.

   Louise se întinse pentru a răsuci oglinjoara din mâna lui Merle.

   - Cine nu arată astfel când se uită în oglinzi măritoare? Dar unde te duci?

   - Ellen m-a rugat să iau cina cu ea în seara asta și să-i cunosc logodnicul. Sunt atât de emoționată. Mă temeam că n-am s-o mai văd niciodată, spuse Merle zâmbind veselă, după care se încruntă și adăugă: Shane va fi și el acolo.

   Louise o privi cu atenție.

   - Doar nu ești îndrăgostită de el, nu?

   - Ce ridicol! Tot timpul ne certăm, spuse Merle punând la loc oglinda și fardurile și adăugă cu tristețe: Deși s-ar putea să existe puțin din dorința sexuală a Nedumeritei.

   Își netezi apoi rochia din lângă peste șolduri.

   - Cu domnișoara Legree tot timpul în ceafă, aș spune că a dori sexual un bărbat atât de renumit ca Shane Halloran ar putea însemna necazuri cu N mare, spuise Louise arcuind din sprâncene.

   - Atunci poate ar fi bine să-mi urmez propriul sfat, nu? spuse Merle arătând spre monitorul ei. Dar nu-ți face griji, totul e sub control. Când e vorba de Shane, am destule scuturi emoționale în jurul meu pentru a apăra Instituția, adăugă ea și după ce își verifică bijuteriile de la gât și din urechi, își puse un pardesiu maro.

   Peste o oră se afla într-un restaurant italienesc pe Debarcaderul Pescarului, făcându-și loc printre mesele din localul aglomerat.

   Ceilalți trei se aflau la o masă în spate. Ellen sări repede și îi ieși în întâmpinare.

   - Mă bucur atât de mult că ai putut veni, îi spuse ea după care o luă de umeri și o sărută pe obraz.

   Merle își îmbrățișă fiica timp de o secundă, așa cum dorise de atâta vreme.

   - Scumpa mea, aș fi înlăturat pe oricine mi-ar fi stat în cale, șopti ea.

   Lacrimile care păreau să stea tot timpul foarte aproape de suprafață amenințară să izvorască din nou. Clipi des pentru a le îndepărta când Ellen se desprinse de lângă ea, și amândouă se întoarseră spre bărbați.

   Shane stătea relaxat pe scaunullui arborând un zâmbet diabolic. Atrase privirea lui Merle ca un magnet, ceea ce nici nu era de mirare când blugii lui aveau găuri în genunchi și haina de tweed era extraordinar de șifonată. Pe tricoul lui galben mâncat de moții scria Cei fără locuință o fac sub cerul liber, iar pantofii sport aveau aer condiționat la degete.

   Ea se abținu se facă o remarcă usturătoare; hotărâse, de dragul fiicei ei, să nu lase ca starea explozivă de la ultima lor întâlnire să apară și atunci.

   Chipul lui Ellen radie dragoste și mândrie când își trase logodnicul în față.

   Rob Taylor era un tânăr înalt și subțire îmbrăcat în costum și cravată, cu un păr castaniu tuns modern. Strângerea mâinii lui era caldă, zâmbetul natural, iar Merle își spuse că era perfect pentru fiica ei.

   După un schimb de formalități, Ellen spuse arătând spre masă:

   - E și Shane acolo.

   Merle îi aruncă o privire furioasă când îl văzu îndreptându-se spre ei. În mod incredibil, arăta sexy și civilizat chiar și astfel costumat.

   - N-am putut să nu-l observ - dar nu dă semne că vrea să dispară prea repede, nu? spuse ea.

   Un zâmbet larg se ivi pe fața lui Shane, care își netezi haina cu mâna.

   - Astea sunt hainele mele de stradă. Am tot încercat să iau legătura cu niște fete noi din oraș și, dacă aș părea înstărit, ar încerca să pună mâna pe mine. Îmi pare rău, n-am avut timp să mă schimb, zise el, dar tonul lui nu păru deloc sarcastic.

   Merle îl studie curioasă cum își descheie haina.

   - Majoritatea bărbaților ar fi ispitiți de toate fetele astea libere.

   Shane veni în spatele ei pentru a-și strecura degetele pe sub gulerul pardesiului și îi șopti la ureche:

   - Pe mine nu mă ispitesc copiii, Merle. Problema mea e cum să rezist unei femei adevărate.

   Ea se înfioră din cauza senzației pe care i-o dădură degetele lui pe gât și păși repede înainte lăsându-și haina în mâinile lui.

   - Ei bine, încearcă, fă toate eforturile.

   Ochii lui sclipiră.

   - Ești pedantă din nou, Domnișoară Merry.

   - Iar tu încerci să începi o ceartă, dar eu nu mă las.

   - O ceartă mă interesează cel mai puțin, te rog să mă crezi, spuse Shane împăturindu-i pardesiul pe spătarul unui scaun și făcându-i loc la masă.

   Ceilalți se așezară între ei. Ellen își asumă cu foarte mare seriozitate rolul de gazdă.

   - După cum vezi, noi am băut deja câte ceva. Tu ce-ai vrea să bei, Merle?

   - Nimic. Sunt mulțumită să stau aici și mă bucur că sunt cu tine, cu Rob, și...

   Se uită la Shane. Lumina lumânărilor scânteie în argintiul din părul ei negru. Privirea lui i se plimbă pe buze, peste bărbia cu gropiță, îi atinse sânii care împungeau rochia dn lână.
   Scuturile sus, își reaminti ea.

   - Ei bine, nu sunt atât de sigură în privința ta, spuse ea încruntându-se pentru a nu zâmbi.

   Cu ochii triști și conștienți, el se bosumflă și își ridică paharul cu apă minerală în semn de salut.

   Ellen îi privi nedumerită luând împunsăturile lor drept animozitate.

   - Cred că n-ar fi trebuit să vă invit pe amândoi în același timp, dar știam că ați vorbit... și a trecut atâta vreme de când...

   Își trecu o mână peste părul negru dându-și seama că încerca apa adâncă doar cu degetele și deodată atacă direct:

   - Ei bine, m-am gândit că toată povestea legată de sex nu vă mai deranjează la vârsta voastră.

   Shane îi aruncă o privire lui Merle făcând ochii mari. Apoi își trecu mâna peste buze ca pentru a șterge un hohot de râs. Întorcându-se spre Ellen, spuse cu un ton teribil de fals:

   - Fetițo, suflet al meu, chiar dacă am câteva fire de păr alb, memoria nu mi-am pierdut-o. Mă mai deranjează problemele legate de sex, ah, poate o dată sau de două ori pe an și aș îndrăzni să bănuiesc că și pe Merle la fel.

   Aceasta nu vru să râdă când Ellen părea atât de serioasă. Așa că își luă paharul cu apă și se înecă în momentul când o înghițitură întâlni un chicot în gât.
   Ceea ce îl făcu pe Shane să izbucnească într-un hohot de râs.

   - Ce-i atât de amuzant? întrebă Ellen fără să înțeleagă nimic.

   Rob zâmbi.

   - Cred că ai făcut-o de oaie, draga mea.

   - De ce? Ce-am spus?

   Shane o bătu ușor pe mână.

   - Am uitat să-și spun cumva că boala de a o face de oaie este ceva genetic din partea mea? Și eu am aceeași problemă; adesea. Nu-i așa, Merry?

   - Așa e, Shane.

   Conversația din timpul cinei fu animată, prietenoasă și presărată cu râsete. Shane continuă să se joace de-a flirtul și, deși Merle încercă, nu fu în stare să se țină foarte bine la distanță. Privirea ei i-o căuta mereu pe a lui.

   Chiar și Ellen se destinse când dezbătură probleme care variau de la familie la politică. Oftă fericită în timp ce își beau cafeaua.

   - Nu mi-am închipuit că o să vă plac atât de mult. Mă întreb... oare s-ar cuveni să vă rog să veniți la nuntă și să-mi stați alături în biserică? Într-un fel să țineți locul părinților mei, din moment ce ei... nu pot fi acolo.

   O expresie de îngrijorare îi apăru pe chip uitându-se când la unul, când la altul.

   Lacrimile îi încețoșară privirea lui Merle, care se întinse și îi strânse mâna fiicei ei.

   - Scumpa mea Ellen, sunt nespus de încântată că vrei să-ți fiu alături în acest moment extraordinar de important.

   Shane duse cealaltă mână a lui Ellen la buze și ochii îi erau ciudat de strălucitori.

   - Puțin îmi pasă dacă se cuvine sau nu, draga mea. O să vin cu tot cu clopoței.

   - Mă bucur atât de mult! spuse Ellen după care își retrase mâinile și se uită la ceas. Oh, Doamne, nu mi-am dat seama că s-a făcut atât de târziu. La 6 mâine dimineață trebuie să fiu la laborator, așa că trebuie să mă duc acasă să mă culc.

   Se ridică și îi îmbrățișă, întâi pe Merle, iar după câteva secunde îl trase pe Rob în timp ce își luau la revedere.

   Merle zăbovea afară cu Shane, ascultând muzica romantică ce se auzea din restaurant.

   Era plăcut la debarcader, aerul fiind încărcat cu parfumul valurilor agitate. Cerul era foarte întunecat și numai stelele cele mai strălucitoare se puteau zări peste sclipirea luminilor de pe stradă. O lună imensă atârna deasupra magazinelor.

   Era mult prea conștientă de trupul înalt al lui Shane lângă al ei pentru a se simți bine.

   Un tremur îi străbătu șira spinării și își strânse pardesiul mai mult, ca și cum acest gest l-ar fi îndepărtat pe el sau ar fi apărat-o pe ea de ea însăși. Știa că ar fi trebuit să plece, dar nu făcea primul pas care să o îndepărteze de el.

   Shane stătea cu mâinle în buzunare, jucându-se cu mărunțișul și mutându-se de pe un picior pe altul.

   Ei îi trecu prin minte că se purta ca un băiat timid, dar știa că era prea mult un bărbat de lume pentru ca așa ceva să fie posibil.

   După un timp spuse:

   - Merry, aș vrea să-mi cer scuze pentru faptul că m-am certat cu tine sâmbăta trecută.

   Ochii ei erau calzi și sinceri.

   - Habar n-am de ce am spus toate acele lucruri, pentru că nu cred nici măcar jumătate din porcăriile alea. Parcă intrase un demon în mine.

   Ea începu să râdă și își împreună mâinile în dreptul pieptului.

   - Mă bucur că ai deschis discuția. Nu a fost numai vina ta. Și eu am spus câteva lucruri pe care le regret. E de neînțeles cum doi oameni mari, educați, inteligenți și adulți au putut să se ciondănească de parcă ar fi fost doi copii. Îți accept scuzele dacă le accepți și tu pe ale mele.

   - S-a făcut.

   Tăcură câteva clipe ca și cum ar fi vrut să amâne momentul despărțirii.

   - A fost plăcut în seara asta cu cei doi, nu? spuse Shane în cele din urmă.

   - Ah, da. Mi se pare ca într-un vis sau ca un dar să o am pe Ellen din nou în viața mea.

   - Ai dreptate. Totdeauna mi-am dorit să fiu tată. Nici nu pot să mă gândesc câți ani din viața ei am pierdut. E atât de serioasă și de controlată, încât mă întreb cum ar fi fost dacă am fi crescut-o noi.

   - Și eu mi-am put întrebarea asta.

   Un profund regret cauzat de pierderea copilului ei - și al lui Shane - îi crescu în piept. Acele emoții ascunse o făcură să-i spună noapte bună.

   - Ar trebui să mă duc acasă acum.

   - Unde ți-e parcată mașina? Te conduc până acolo.

   Merle își puse geanta pe umăr și se cuprinse cu brațele.

   - Ești foarte generos dacă stăm să ne gândim că e parcată la vreo 20 de mile distanță în Lafayette.

   - Și atunci cum ai de gând să ajungi acasă?

   - O să iau tramvaiul și apoi trenul Bart.

   - Te duc eu acasă.

   Merle îi aruncă o privire pe furiș. Umbrele nopții îi întunecaseră părul și îi făcuseră pete sub ochi dându-i o aură misterioasă. După felul în care îi răspunsese toată seara, ar fi trebuit să fie nebună să plece cu el.

   - Îți mulțumesc, Shane, dar sunt obișnuită să mă descurc singură, spuse ea și porni spre stația de tramvai bine luminată care se afla la câteva blocuri distanță.

   El o apucă de braț și o opri.

   - Dumnezeule, femeie, dar nu poți să umbli prin San Francisco la ora asta. Ai putea fi jefuită sau chiar mai rău. Lasă-mă să te duc acasă!

   Ea își eliberă brațul.

   - Dumnezeule, omule, după felul cum mergi tu cu motocicleta aia a ta, aș fi mai în siguranță cu tâlharii.

   El făcu o mutră spășită.

   - Bănuiesc că ai văzut ce am făcut sâmbătă pe autostradă, nu?

   Ea încuviință încet, amintindu-și că neglijența lui o speriase atât de mult.

   - Ei bine, să știi că nu merg mereu așa. Și, în seara asta, sunt cu mașina.

   - Mulțumesc, dar prefer să nu merg, spuse ea pornind din nou spre stație și strângându-și poșeta în brațe.

   Shane veni imediat după ea.

   - Nu vrei să mergi cu mine pentru că nu m-ai iertat pentru ceartă, nu?

   Ea grăbi pasul și tocurile îi răsunau pe pavaj.

   - Te iert, dar asta nu înseamnă că vreau să fim prieteni.

   - Am spus eu ceva despre a fi prieteni? Am spus? Nu fac altceva decât să mă ofer să te duc acasă.

   - Ah, da, și toate privirile alea pe care mi le aruncai la restaurant?

   - Care priviri? întrebă el și dădu cu piciorul într-o pietricică de pe trotuar. Ei și ce dacă am flirtat și eu puțin? Aș putea spune cu siguranță după reacția ta că nu te-ai simțit insultată. Ba aș fi putut să jur că ești chiar receptivă.

   Faptul că el se afla atât de aproape de adevăr era prea mult pentru ea.

   - Dumnezeule, Shane, du-te acasă! Mi-am purtat de grijă perfect timp de 23 de ani fără să fii lângă mine!

   Își dădu seama deodată că ridicase glasul. Oprindu-se brusc își apucă poșeta care îi alunecase de pe umăr.

   - Ascultă-mă, te rog! Suntem singur de un sfert de oră și ne certăm deja.

   Shane se opri și-și ridică bărbia surprins.

   - Așa e, nu? Și eu care abia mi-am cerut scuze pentru data trecută.

   Merle își dădu la o parte părul de pe față.

   - Bănuesc că asta ne arată ce s-ar fi întâmplat dacă am fi crescut-o noi pe Ellen. Ne-am fi certat probabil din prima zi și i-a fi distrus viața.

   El deschise gura, apoi o închise la loc și zâmbi.

   - Primul impuls a fost să te contrazic, dar bănuiesc că n-aș fi făcut altceva decât să-mi înfrâng punctul de vedere.

   Merle începu să râdă.

   - Bine, condu-mă până la stația de tramvai. Sunt gata să recunosc că mi-e frică să merg pe jos singură. Am fost doar încăpățânată.

   - Bine, atunci o să recunosc și eu că n-am fost atât de îngrijorat pentru tine cât aș fi vrut să mai stau cu tine puțin.

   - Vezi cât de imposibili suntem? spuse ea începând să meargă încet, poala pardesiului legănându-se în jurul picioarelor ei subțiri.

   El înaintă agale alături, mersul șchipătat dând un ritm de jazz mersului său. Genunchii i se vedeau prin găurile franjurate ale pantalonilor când făcea câte un pas lung la 2 ai ei pe tocuri înalte. Era atât de solid și vital; o deruta faptul că fizic se simțea în deplină siguranță alături de el, dar din punct de vedere sentimental, atât de nesigură.

   Stația de tramvai era punctul terminus. Mulțimea de călători era cuprinsă într-un cerc de lumină de la felinarul de pe stradă, iar mirosul sărat al oceanului și întunericul nopții îi izbea din spate. Un tânăr muzicant de stradă cânta un cântec de dragoste dureros de frumos la chitară, cutia instrumentului fiind deschisă alături pentru a primi donațiile.

   Stând dincolo de grupul de turiști, Merle își concentră întreaga atenția asupra bărbatului de lângă ea.

   După câteva clipe, Shane lovi cu vârful adidasului găurit într-o învelitoare de gumă de mestecat.

   - M-am gândit la certurile noastre. S-ar putea să devină o problemă, să știi.

   Merle îi zâmbi cu tristețe.

   - Mă îndoiesc că ne vom vedea destul pentru a ne face griji pentru asta. Nu prea frecventăm aceleași cercuri.

   - Dar ne vom întâlni la nunta lui Ellen. Crezi că o să ne putem înțelege pentru asta?

   Zâmbetul ei deveni nesigur.

   - Ah, uitasem.

   - Nu cred că i-ar plăcea să ne scuipăm ca pisicile în timp ce ea intră în biserică.

   - De data asta sunt de acord cu tine, spuse ea gânditoare. N-am făcut nimic altceva pentru Ellen, așa că măcar ne putem preface prietenoși în așa fel ca nunta ei să fie ceva deosebit.

   - Aici nu te pot contrazice, spuse el zâmbind și tachinând-o din privire. Vezi ce bine ne înțelegem? Cred că o să putem încheia o înțelegere, cel puțin până în timpul nunții. Vrei să o pecetluim cu o strângere de mână? spuse el întinzându-i mâna.

   Merle o privi întrebându-se ce își închipuia ei că este inclus într-o înțelegere. După un moment de ezitare, încuviință morocănoasă și își lăsă mâna mică într-a lui.

   Palma lui bătătorită îi stimulă pielea fină atât de mult încât avu o senzație de topire în tot restului trupului. Răsucirea colțurilor gurii lui îi spunea că este conștient de reacția ei.

   Își trase mâna înapoi frecând-o de pardesiu.

   Cu inima bătându-i cu putere, ea își întoarse privirea spre chitarist abia auzindu-i muzica, însă. Îi mulțumi în gând Domnului când tramvaiul opri cu un scârțit de roți pe șinele de fier.

   După ce pasagerii dinăuntru coborâră, cel care se ținea de bară împinse vagonul pe platformă și în jurul acesteia pregătindu-se să se îndrepte spre oraș. Când dădu semnalul, mulțimea care aștepta, dădu năvală.

   Shane își făcu loc deschizându-i drumul lui Merle și o ajută să se așeze pe o banchetă de afară.

   În câteva clipe, fiecare centimetru de spațiu atât din interior, cât și din exterior era ocupat. Omul dădu drumul frânei și sună clopoțelul.

   Shane se ținu de bară și făcu câțiva pași pe lângă tramvai.

   - Nu vrei să merg cu tine?

   Merle zâmbi, gropițele dansând în colțurile gurii ei, și întinzându-se printre două persoane, îi atinse obrazul.

   - Nu, mulțumesc, dragul meu, nu suntem în siguranță împreună.

   - Draga mea, vrei să spui că această înțelegere a noastră ar putea fi o judecată pe foc?

   - Exact asta vreau să spun și nu suport să-mi ard degetele.

   - Păi, sună promițător.

   Ea scutură din ca categoric, încât șuvițe de păr auriu-alb îi loviră obrajii.

   - Numai în fanteziile tale cele mai nebunești.

   El râse și ochii lui albaștri spuseră foarte mult, după care sări din tramvai și îi arătă degetele mari.

   Merle avu o puternică senzație de pustietate când vagonul înaintă urcând cu greu primul deal, lăsându-l pe Shane în urmă. Recunoscu în acea senzație un avertisemnt de a nu nesăbuită. Era periculos să ia în serios atracția dintre ea și Shane.

   Doar dacă... își spuse ea, dar apoi scutură din cap. Nimic nu putea ieși, erau complet diferiți. Cel mai bine era să aibă grijă să nu mai rămână singuri altă dată.

   Din fericire, nu mai avea motiv să îl vadă până la nuntă, care avea să aibă loc peste mai mult de 4 luni.

   Însă, în ciuda raționamentului ei corect, nu era liniștită, și simți un gol în inimă ca și în stomac când tramvaiul coborî cu viteză de partea cealaltă a dealului.

Trei

   „Dragă Domnișoară Merry,

   Am 14 ani și mie și prietenului meu ne place să stăm de vorbă liniștiți în camera mea cu ușa închisă. Nu avem de gând să facem nimic altceva decât să ne sărutăm, dar mama se comportă ca și cum am face orgii. Cum aș putea să o conving că mă pot controla?

   Neînțeleasa”

   „Dragă Neînțeleasă,

   La 14 ani, libidoul îi este încă necunoscut unei femei, draga mea. Nici nu știi ce copleșitoare poate fi sexualitatea! Un sărut inocent poate stârni o dorință atât de puternică pentru raportul sexual încât din controlul tău poate să nu mai rămână nimic. Draga mea, trebuie să te sfătuiesc să-ți explorezi iubirea în public cu ușile deschise și cu lume în jur.

   Domnișoara Merry”

   Duzine de scrisori de la adolescente veneau în fiecare zi. Merle și Louise împărțeau responsabilitatea de a le răspunde.

   Neînțeleasa era una din cele ale lui Merry. Scoase scrisoarea și o vârî într-un plic.

   - Mă întreb dacă micuța Domnișoară Neînțeleasă îmi va asculta sfatul? Sunt întotdeauna atât de sigure că știu totul la vârsta asta.

   Louise râse ușor.

   - Ai spus raport sexual, e destul de clar ca să-i atragă atenția, spuse ea și îi întinse o punguță albă. Vrei o bomboană cu scorțișoară?

   Merle scoase o bomboană și o vârî în gură.

   Răsucindu-și scaunul spre fereastră, se descălță și se lăsă pe spate să admire priveliștea în liniște. Pescărușii pluteau grațios deasupra golfului. Soarele amiezei strălucea pe țărm, dar ceața permanentă aștepta chiar dincolo de pod.

   Așa cum se întâmpla prea des, în ciuda scuturilor ei, Shane îi apăru în minte. Merle răsucea bomboana în gură cu limba întrebându-se de ce el o afecta atât de puternic.

   Era atrăgător, fără îndoială. Majoritatea bărbaților ajungea la vârsta mijlocie cu burtă și chelie, dar nu Shane. Totuși, ieșise cu bărbați care erau mult mai chipeși, vreo doi cinsiderabil mai tineri, dar nu îi stârniseră atât de multă dorință sexuală.

   Răsucindu-și limba pe după bomboană, se lăsă să plutească într-o serie de gânduri vagi despre viața de zi cu zi. Se întâlnea, oare, cu multe femei - bineînțeles că da, fiindcă nu era genul de bărbat care să ducă o viață de călugăr. Nu îi plăcea să și-l închipuie cu alte femei. Se închipui pe sine în acele imagini, în schimb.

   Sună telefonul; ridică receptorul și răspunse visătoare:

   - Merle Pierce la telefon.

   - Bună, domnișoară Merle Pierce, spuse Shane imprimând o oarecare prezență gândurilor ei.

   Ea sări imediat în capul oaselor și înghiți bomboana, ceea ce o făcu să se înece puțin când îi alunecă pe gât.

   - Nu te simți bine?

   - Ba da. Mă simt foarte bine, spuse ea făcându-și aer. Nu mă așteptam să fii tu, atâta tot.

   - Ah, asta-i tot? Bine atunci.

   Suna ca și cum ar fi stat cu picioarele urcate pe birou.

   Nu mai putea suporta să și-l închipuie. Încălțându-se la loc, își readuse scaunul în dreptul biroului și își netezi fusta.

   - Cu ce-ți pot de folos?

   - Trebuie să stăm de vorbă.

   - Te asculta, sunt numai urechi.

   - Eu nu sunt genul de om care să-și rezolve problemele prin telefon, trebuie să am persoana respectivă în față ca să-i văd expresia când vorbesc - probabil că își spune cuvântul avocatul din mine. Ne putem întâlni undeva?

   Cum ea nu răspunse imediat, spuse:

   - E ceva important, am nevoie de sfatul tău în ceea ce o privește pe Ellen. De fapt, am nevoie de aprobarea ta.

   - Sfatul și aprobarea mea?

   Curiozitatea îi întrecu rezerva.

   - Unde vrei să ne întâlnim?

   - Mă gândeam să luăm cina împreună.

   - Shane!

   - Nu te enerva. Nu vor mai fi și alte motive, promit. Sper că n-ai uitat înțelegerea.

   - Fără cină.

   - Bine, atunci vin la tine la birou?

   - Nu! exclamă Merle închipuindu-și ce vâlvă ar fi stârnit dacă ar fi apărut la Sora mai mică. Poate bem o cafea undeva. Am terminat ce aveam de făcut așa că acum sunt liberă.

   - Bine. Ne întâlnim la Riley`s Place la câteva blocuri distanță de biroul tău peste o jumătate de oră. Da?

   - Da, spuse ea și după ce închise scoase oglinjoara din sertarul biroului.

   Louise o urmări cu interes cum își reîmprospăta fardul.

   - Arăți foarte ciudat. Ești sigură că nu începe din nou ceva între voi doi?

   Merle își prinse părul platinat în creștetul capului lăsând doar câteva șuvițe pe lângă față.

   - Nu începe nimic. Îl cunosc pe Shane foarte bine.

   După ce își puse taiorul, se uită nervoasă la costumul bleumarin și trase de gulerul bluzei albe.

   - Aș vrea să-mi schimb stilul, totdeauna arăt așa... ca o fată bătrână!

   Louise scoase un oftat exagerat și scoase o eșarfă înflorată și o pereche de cercei lungi din ultimul sertar al biroului. Merle își aruncă eșarfa pe umăr și își prinse cerceii în urechi, după care aprobă satisfăcută privindu-se în oglindă.

   - Merci, spuse ea și ieși repede din birou.

   Parcurse distanța de două blocuri dintre biroul ei și Riley`s Place, ajungând numai cu 10 minute întârziere.

   Shane o aștepta afară. Aproape că nici nu îl recunoscu în costumul cenușiu cu vestă peste o cămașă albă, cravată maro și ținând o servietă sub braț.

   Deodată nu mai era bărbatul pe care era atât de sigură că îl cunoaște. Emana o forță și o siguranță pe care nu le mai observase la el până atunci.

   Zâmbi când o văzu apropiindu-se și îi mișcă un cercel cu degetul.

   - Arăți bine.

   Ea se îndepărtă repede.

   - Merci, și tu arăți bine. Credeam că nu mai ai altceva în afară de tricouri și blugi.

   - A trebuit să mă îmbrac așa ca să fac impresie la o întâlnire pe care am avut-o azi, spuse el îndepărtând o scamă imaginară de pe mânecă, după care îi deschise ușa. Acum, după ce ne-am admirat reciproc, putem să intrăm?

   Merle trecu pe lângă el și îi simți mirosul bărbătesc de mosc și de colonie. Își strânse poșeta și mai mult având impresia că un magnet o atrăgea spre el.

   Privind în jos spre ea, el o mirosi.

   - Miroși a scorțișoară - mă face să vreau să te gust. Ce parfum e?

   Ea râse ușor.

   - Secret.

   Localul irlandez avea un bar separat printr-o balustradă de alamă de partea unde se servea masa și unde canapele cu speteze înalte se înșiruiau de-a lungul unor pereți îmbrăcați în panouri de lemn. Chiar și atunci la începutul amiezei era un număr mare de clienți, oameni aflați în pauza de masă și turiști, care beau bere neagră și ascultau muzică irlandeză.

   Riley, proprietarul, îl întâmpină pe Shane ca și cum ar fi fost un prieten demult pierdut, bătându-l pe spate și strigând:

   - Hei, dacă ăsta nu e băiatul lui Pat Halloran! Nu te-am mai văzut de vreo lună. Unde ai mai ajuns, băiete?

   Shane își atinse atunci creștetul capului.

   - Păi, la vreun metru 85, Riley.

   - Ah, tot șmecher ai rămas! spuse Riley conducându-i într-un colț mai departe de zgomot și vânzoleală. Ăsta e separeul meu. E bine? întrebă el foindu-se în jurul lor. Să vă aduc niște bere sau ceva rachiu?

   Shane ridică din sprâncene întrebând-o pe Merle:

   - Ce zici.

   Ea scutură din cap.

   - Nu mi-a plăcut niciodată, dar tu poți să bei.

   - E prea devreme. Riley face un ceai nemaipomenit. De asta ce zici?

   La încuviințarea ei, Riley aduse un ceainic aburind, două ceșcuțe și farfurioare din porțelan, o farfurie cu biscuiți și spuse că totul e gratis. După ce plecă, Merle dădu drumul hohotului de râs pe care și-l reținuse.

   - Cum se face că-l cunoști? E cineva important din County Cork?

   Shane zâmbi.

   - Accentul lui Riley e mai sărat decât carnea de vită sărată cu varză. Părinții lui au venit în California împreună cu bunicii mei când cu goana după aur, așa că, într-un fel, face parte din familie. Tata și băieții găsesc că localul ăsta e minunat, spuse el aruncându-i o privire. Dar, dacă nu-ți place, mergem în altă parte.

   - Nu. Îmi place foarte mult. E minunat, spuse ea sorbind din ceașa de ceai Earl Gray.

   Shane își puse zahăr și amestecă.

   - Mi-ai cunoscut vreodată familia? Nu-mi amintesc.

   - De câteva ori, spuse ea privindu-l.

   Fragmente de amintiri țâșniră din marele depozit pe care încercase atât de mult să-l îngroape și să-l uite.

   - Îmi amintesc doar cum casa ta exploda de vorbărie zomotoasă și mari personalități. Eu eram obișnuită să fiu un unic copil într-o familie liniștită și la locul ei, așa că mă speriau de moarte.

   Chipul lui fu luminat de un zâmbet.

   - Reacționai astfel probabil din cauza celor ce făceai cu fiul lor.

   Merle roși, pe jumătate de furie, pe jumătate de stânjeneală.

   Shane își lărgi nodul de la cravată ca și cum l-ar fi sugrumat și își descheie primul nasture al cămășii.

   - Fiindcă veni vorba de familia mea, despre asta voiam să discutăm, spuse el scărpinându-și un obraz. Știu că n-ai fi vrut să se facă public trecutul nostru, dar a trebuit să le spun alor mei de Ellen. Nu sunt genul de oameni de care să ascunzi o nepoată.

   Merle se cutremură întrebându-se ce or fi crezut despre ea.

   - Cum au reacționat?

   - Ochii lui scânteiară.

   - Dacă aș mai fi avut 18 ani, mi-ar fi tras o bătaie bună pentru ce ți-am făcut, dar acum nu mai pot face nimic.

   Își sprijini coatele de masă ținând lingurița vertical în ceașcă doar cu vârful degetului și o privi neliniștit.

   - Vor să o cunoască pe Ellen, dar i-am amânat. Tu ce zici?

   - Păi... nu știu ce să spun. Nu m-am gândit că va merge mai departe de noi doi.

   Cu ochii plecați, ascultă orchestra irlandeză cântând peste râsetele celorlalți.

   - Nu mi-o imaginez pe metodica noastră Ellen alături de familia ta. Cu toate acestea, știu că e foarte singură de când au murit... părinții ei, continuă ea ridicându-și privirea. Nu eu trebuie să hotărăsc, ci Ellen. De ce n-o întrebi pe ea ce vrea să facă?

   Shane îi atinse mâna cu vârful unui deget.

   - Ești o femeie drăguță și deloc egoistă, Merry. Știai asta?

   Ea simți un val de căldură.

   - Și tu ești un bărbat drăguț și deloc egoist. A fost foarte frumos din partea ta că mi-ai cerut părerea înainte să faci ceva.

   Zâmbetul lui Shane se înmuie când îi văzu acceptarea pe față. Îi contură din ochi buzele și obrazul și apoi îi captă privirea.

   Speriată dintr-odată, Merle se uită în jos, dar fu vrăjită de vederea buzelor lui răsfrânte. Își atinse buzele cu vârful limbii, dorindu-i sărutul. Dorindu-l pe el.

   Avu nevoie de o mare voință pentru a-și desprinde privirea, iar mâna îi tremura când ridică ceașca pentru a-și umezi buzele uscate cu puțin ceai. Ceașca zăngăni când o puse la loc pe farfurioară.

   Logica îi spuse că terminaseră ce avuseseră de discutat și că ar fi timpul să plece, dar ceva din interior o ruga să mai stea cu el. Câteva minute în plus nu puteau fi dăunătoare; cel mult un sfert de oră, după care avea să plece.

   Rupând un biscuit pentru a da de lucru mâinilor, începu o discuție neutră:

   - Spuneai că te-ai îmbrăcat așa pentru o întâlnire importantă. Credeam că nu faci altceva decât să reprezinți fetele necăjite.

   Întrebarea ei îl smulse pe Shane dintr-o luptă interioară cu sine. Trăgând adânc aer în piept, își schimbă poziția și se aplecă înainte proptindu-și bărbia în mâini.

   - Îți aduci aminte de cel mai bun prieten al meu din liceu, Barney Krenshaw? Suntem în avocatură și eu, și el, și tatăl lui împreună cu mulți alți cunoscuți de-ai lor. Din fericire, îmi susțin cauza și îmi acordă foarte multă libertate.

   - Îmi amintesc foarte vag. Aș putea să te întreb câte ceva despre cazul la care lucrezi acum?

   El zâmbi.

   - Întreabă orice vrei. Actuala mea clientă și cu mine am spus totul reporterilor la o conferință de presă chiar acum vreo oră. Reprezint o tânără care își dă în judecată tatăl vitreg pentru faptul că a abuzat de ea fizic și psihic pe vremea când era copil, spuse el zâmbind și atingând ușor servieta care se afla lângă el pe canapea. E un caz nemaipomenit pentru cineva interesat de așa ceva.

   Merle se îndreptă încruntându-se.

   - Cum poți fi atât de volubil în legătură cu ceva atât de groaznic cum este abuzul de copii?

   Un fulger de furie lumină ochii lui.

   - Ei, haide, Domnișoară Merry, multe lucruri îngrozitoare se întâmplă pe lumea asta și eu le-am văzut pe străzi. Oftatul și gemutul nu servesc la nimic. Singurul mod de a face ceva e să te ridici și să te faci auzit.

   Ea zâmbi aprobator.

   - Iartă-mă, ai dreptate,  bineînțeles. Și ai demonstrat foarte bine acest lucru de-a lungul anilor, spuse ea aplecându-se puțin, cu coatele sprijinite pe masă și cu bărbia în podul palmei. Povestește-mi despre tânăra asta.

   - A fugit de acasă la 15 ani pentru a scăpa de abuzuri și a bătut străzile, făcând prostituție vreun an. Dar a fost destul de deșteaptă și a avut destul curaj pentru a se ține departe de droguri și s-a chinuit să iasă din mizerie. De atunci își câștigă existența frumos, deși mă îndoiesc că Domnișoara Merry ar fi de acord.

   Merle îl privi gândindu-se la toate posibilitățile.

   - Mi-e teamă să întreb, dar cum își câștigă existența?

   - Păi... n-a avut diplomă de absolvire a liceului, dar până la vârsta de 15 ani a fost crescută într-o familie înstărită cu scopul de a deveni o femeie frumoasă și echilibrată - calități perfecte pentru a deveni o prețuită prostituată de bordel.

   Ea își dirică bărbia și spatele i se făcu rigid.

   - Doar nu consideri că a fi fată de bordel este un pas înainte! Ce dezgustător!

   Sprâncenele lui se uniră defensiv.

   - E mult mai sigur decât lucrul pe stradă! Nu spun că ar fi visul oricărei mame pentru fiica ei, dar tot ce știu e că luptă să se ridice. Așa a aflat că i s-ar putea plăti copilăria pierdută.

   Realitatea vieții acelei biete fete începu să își facă loc și Merle încuviință încet.

   - Da, înțeleg.

   - Și am de gând ca aceia care au greșit să dea socoteală, spuse el, iar ochii îi erau plini de viață, chipul viguros și vocea agresivă.

   Ea zâmbi stins.

   - Are noroc că te are drept avocat - cu expresia asta ai putea convinge jurații de orice.

   El izbucni în râs.

   - Numai timpul va spune.

   Își ridică ambele mâini, cu palmele în sus și se strâmbă.

   - Dacă nu-mi bagi pe gât acest ultim biscuit, o să continui așa toată după-amiaza și o să te plictisesc de moarte.

   Merle se aplecă înainte.

   - Nu sunt plictisită, ci fascinată de ceea faci.

   Un zâmbet de plăcere apăru pe chipul ei.

   - Drăguț din partea ta, dar acum ți-a venit rândul. Ce altceva mai faci în afară de scrierea unui articol lunar?

   Ea își ridică mâinile pentru a atinge părul strâns în creștetul capului și ochii îi deveniră gânditori.

   - Nimic atât de captivant ca munca ta. Răspund scrisorilor de la fete și le aleg pe cele pe care le publicăm. Călătoresc puțin vorbind despre sexualitate la cluburile și școlile de fete din toată țara. De fapt, chiar voi pleca într-un astfel de turneu pentru o lună peste aproximativ o săptămână. Tot spun că o să scriu o carte despre maturizare pentru fetișcanele mele, dar se pare că nu ajung să o fac niciodată.

   Shane asculta cu capul înclinat privind-o atent.

   - Fetișcane?

   Ea zâmbi cu afecțiune.

   - Fetișcanele mele sunt tinere femei care trebuie să învețe să lupte pentru demnitatea și drepturile omului pe care le susții tu. Le învăț să se aștepte numai la lucruri foarte bune de la viață și că absolut nimeni nu are dreptul să se folosească sau să abuzeze de ele. Așa cum s-a întâmplat cu clienta ta.

   - Foarte bine, spuse el zâmbind mai întâi, dar apoi redevenind serios. N-ar fi trebuit să fiu ironic atunci când m-am referit la Domnișoara Merry. Am făcut-o doar pentru că m-ai refuzat și mi-ai rănit sentimentele. De unde ai atâta înțelepciune?

   Merle adună firmiturile într-o grămăjoară pe masă și apoi ridică privirea spre el.

   - E foarte ușor să mă pun în pielea lor din moment ce îmi amintesc încă perfect cum e să fii derutată și îndurerată.

   Shane încuviință având o expresie de înțelegere și regret.

   - Au fost vremuri neplăcute.

................................