.........................................
3-6
- Phaedra! strigă vocea apropiindu-se. Ce femeie nebună lasă uşa deschisă în vremea noastră? Oricine ar putea intra şi... Ah, văd că cineva a şi intrat. Ce plăcut! Ce treabă ai aici, Sharkey?
„Doamne, era minunat.” Copleşitor chiar şi în acest moment, foarte nepotrivit, dar totuşi minunat.
- Ei? întrebă el văzând că nimeni nu răspunde.
- Peter a venit să discute afaceri, explică Phaedra. L-am invitat să rămână la o cafea.
Nu era strict adevărat, dar nu era treaba lui Iain pe cine invita ea.
- Înţeleg. Ce fel de afaceri? Ai început să faci reviste pornografice acum, Peter? Sau o linie telefonică erotică ar fi mai potrivită pentru genul tău?
Peter clipi şi înghiţi jumătate din cafea deodată.
- Iain, n-ai niciun motiv să vorbeşti aşa. De fapt, am crezut că pe Phaedra ar interesa-o să vândă casa. E prea mare pentru o femeie micuţă...
- Phaedra nu e ceea ce aş numi „o femeie micuţă”, remarcă Iain cu o moliciune care inducea în eroare. De fapt, e tocmai opusul. Şi e interesată să vândă?
- Nu. Nu acum.
Peter înghiţi restul cafelei şi se ridică, răsturnând în graba lui cafetiera goală.
- Trebuie să plec. Mulţumesc pentru cafea, Phaedra. Dacă te răzgândeşti...
- N-o să-şi schimbe părerea.
Iain îl luă pe Peter de cot şi îl conduse afară în hol.
Vag, Phaedra se întreba despre ce voise Peter să-i vorbească. Acum, cu puţin noroc, nu va trebui să afle niciodată.
Pocnitura uşii din faţă, când el o închise, fu urmată de o scurtă linişte. Phaedra aşteptă şi, câteva momente mai târziu, Iain intră înapoi în bucătărie ca un stăpân. Ceea ce şi era, dacă se gândea bine.
- Stai jos, ordonă el, trăgându-şi un scaun.
- Stau deja.
Mâna lui se strânse pe spătarul scaunului, dar, după o pauză scurtă, de uimire, îşi dădu seama.
- A, stăteai. Bine.
Se duse în celălalt capăt al mesei şi rămase în picioare, cu braţele lăsate liber în jos. Pentru prima dată de când năvălise în casă, se uită de fapt la ea.
- În regulă... Să începem cu Sharkey, zise el. Ce te-a apucat să-l laşi pe nenorocitul ăla înăuntru?
Phaedra ridică din umeri.
- Bunele maniere, cred. Dar tu nu ştii despre aşa ceva.
- Zău? În caz că ai uitat, a fost o vreme, nu prea demult, când a trebuit să-ţi dau câteva lecţii de bună purtare.
- Bună purtare? Ce expresie mai e şi asta?
- Una de modă veche.
El puse pumnii pe masă şi se aplecă spre ea, de parcă ar fi condus o şedinţă.
Phaedra inspiră aroma puternică a cafelei. Cine naiba se credea Iain? Se aşteptase ca el să aibă frământări în legătură cu ceea ce făcuse ea cu Chy an Cleth. Dar de ce se preocupa de Peter Sharkey? Şi ce-l făcea să creadă că poate vorbi cu ea de parcă ar fi un copil? Ea era profesoară, nu el.
- Nu prea eşti în situaţia de a critica, sublinie ea.
- Da? Ce te face să crezi asta?
- Nu mă provoca. În primul rând, încă n-ai spus „Bună dimineaţa, ce mai faci, Phaedra?” Apoi, majoritatea oamenilor au politeţea de a spune „La revedere” înainte de a pleca.
- Bună dimineaţa, Phaedra. Văd că te simţi foarte bine. Cât despre rămas-bun, despre ce dracu’ vorbeşti?
El habar n-avea. Cu adevărat, nu ştia. Phaedra îşi strânse degetele ei în poală.
- În dimineaţa de după funeraliile tatălui tău, spuse ea.
- Ce? Ţi-am lăsat un bilet.
Iain se aplecă spre ea, de parcă nu-i venea să creadă.
- Da. Unul foarte sumar.
- Ce voiai? O scrisoare tipărită, cu scuze?
Phaedra sorbi din cafea şi se uită la el peste marginea ceştii.
- Ar fi fost drăguţ din partea ta.
Ea urmări semne de explozie iminentă, dar, spre uşurarea ei, el preferă să se aşeze.
Phaedra aşteptă şi, în cele din urmă, un zâmbet slab ridică uşor conturul gurii lui.
- Ştii că n-o să capeţi aşa ceva, zise el.
Când îi întâlni privirea, el adăugă cu un ton mai blând:
- Credeam că nu-ţi pasă.
- Nu-mi pasă.
- Ei, atunci...
Ridică din umeri.
Phaedra nu spuse nimic. În cele din urmă, el continuă, de parcă ea ar fi cerut vreo explicaţie:
- Dacă vrei să ştii adevărul, m-am decis să plec chiar în momentul acela, după ce m-am trezit şi te-am auzit oftând în somn în camera de deasupra.
Phaedra rămase cu gura căscată.
- Să nu-mi spui că am oftat atât de tare.
- Nu, dar era un oftat... foarte grăitor. Mi-a amintit că tânăra şi drăguţa mea mamă vitregă dormea moale şi nepăzită în patul ei, prea aproape...
- Dar, ai spus...
Phaedra se încruntă, apăsându-şi spatele de spătarul scaunului ca să oprească fiorul ce-i trecea în sus şi în jos pe şira spinării.
- Ai spus că nici nu ţi-a trecut prin minte...
- Nu-mi trecuse, fu de acord el. Dar, când mi-a trecut, am decis că e mai bine să plec. Am trecut de stadiul de a răspunde la impulsurile mele hormonale negândite.
Phaedra înghiţi în sec. Încerca oare el să-i rănească sentimentele sau era pur şi simplu brutal prin natura lui? Nu fusese aşa în trecut.
- Nu trebuia să te îngrijorezi, răspunse ea. Sunt bucuroasă să-ţi spun că impulsurile mele nu erau implicate şi mă îndoiesc că te-ai fi coborât până într-atât, încât să foloseşti forţa.
Iain împinse scaunul înapoi şi puse o gleznă pe celălalt genunchi.
- Şi eu mă îndoiesc. Dar, dacă tot m-am trezit şi aveam un munte de treburi care se adunaseră în oraş, mi s-a părut un moment la fel de bun ca oricare altul ca să plec. Am menţionat că nu trebuia să-ţi cer scuze.
Adăugă ultima frază de parcă asta lămurea totul.
Nu lămurea totul, pentru că tot ceea ce căpătase, de fapt, era o palmă pe obraz.
De ce oare se căsătorise cu tatăl acestui bărbat demn de ură, doar ca să-i salveze moştenirea, lucru pe care îşi dădea repede seama că nu-l merita?
- Atunci, ce te-a adus aici? întrebă ea, strângând ceştile goale de cafea şi ducându-le la chiuvetă. Se pare că n-ai venit să-mi mulţumeşti pentru Chy an Cleth.
Iain nu răspunse. Phaedra se uita la cercările de cafea de pe fundul ceştilor. Rămase şi se uită aşa câtva timp.
Când nu mai suportă tăcerea, se întoarse şi văzu că Iain se ridicase şi se dusese la fereastră. Stătea cu spatele la lumină. „Domnul şef!” se gândi Phaedra, recunoscând genul. Cu degetele băgate în cureaua din talie, Iain era imaginea directorului executiv care îşi asuma răspunderea. Doar încordarea unui muşchi al maxilarului o convinse că el nu era atât de calm cum părea.
- Vrei să-ţi mulţumesc? întrebă el.
- Se obişnuieşte, când cineva îţi dă ceva ce-ţi doreşti în mod special.
El îşi înclină capul.
- Foarte bine. Îţi mulţumesc. Acum, spune-mi, ce aştepţi în schimb?
- În...
Îşi şterse palmele supărător de umede de blugi, apoi dori să nu fi făcut asta, pentru că privirea lui Iain se lăsă imediat pe şoldurile ei.
- Ce te face să crezi că vreau ceva în schimb?
- Oamenii nu renunţă la o moştenire fără motiv. Bineînţeles că vrei ceva.
- Nu vreau. Ce-aş putea să vreau de la tine?
El zâmbi cu un zâmbet lent, senzual, care îl făcu să arate ca un tigru pe urmele prăzii. Se aştepta parcă în orice moment să-l vadă dând din coadă.
- Întrucât m-ai asigurat că nu sunt implicate motive hormonale, spuse ei cu o voce atât de moale, încât alţi fiori îi trecură pe şira spinării, nu pot presupune decât că urmăreşti căsătoria. Vezi, l-am sunat pe Angus Cooper de dimineaţă. El mi-a spus că băgăciosul meu tată a avut în gând de la început, ca să spun aşa, cununia noastră.
- Cununie? Nu vrei să spui... Iain, el n-a...
Iain o ignoră.
- Tata a vrut întotdeauna ca eu să dansez cum îmi cântă el şi ştim cu toţii ce părere a avut despre Rosie. Dar tu erai alegerea lui, nu a mea. În asta constă toată deosebirea. Orice femeie pe care o alegea el era o mireasă potrivită.
- Cât de flatant! murmură Phaedra, scârbită de felul în care el părea să o învinuiască pentru planurile bătrânului său tată răutăcios.
Cum a putut Charles să orchestreze o asemenea scenă? La naiba, el era mort.
- Nu e corect, murmură ea fără să-şi dea seama că vorbeşte tare.
- Sunt de acord, spuse Iain. Presupun că s-a gândit că fiind în joc Chy an Cleth, eu aveam să fiu deştept şi să mă supun. Asta-i tot ce ţi-a promis, nu-i aşa? Dar, văzând că eu n-am venit să mă rog, ai sperat că mituirea o să mă aducă la tine.
Îşi scoase degetele din centura pantalonilor şi se aşeză pe marginea ferestrei.
- N-o să ţină, Phaedra. I-am zis deja lui Angus că nu accept donaţia ta.
Phaedra închise ochii şi numără până la 20.
Dacă i-ar fi deschis, dacă s-ar fi uitat la Iain, dacă i-ar fi zărit gura batjocoritoare, cinică, s-ar fi apucat fără îndoială să caute cuţite ascuţite.
Numărase până la 50 înainte să se întoarcă spre chiuvetă.
- De ce naiba aş vrea să mă căsătoresc cu tine? întrebă ea peste umăr, menţinându-şi vocea liniştită cu un masiv exerciţiu de voinţă. Am deja ceea ce mi-a lăsat tatăl tău.
- Averea tatălui meu e doar confortabilă: Chy an Cleth, câteva acţiuni bune, nimic excepţional. Afacerea Publicitatea Trebanian valorează mult mai mult. Cu siguranţă, e o atracţie considerabilă pentru o femeie tânără, în condiţiile tale.
Cu alte cuvinte, o tânără femeie situată mult sub el pe scara socială, monetară şi pe orice altă scară.
- Poate, fu ea de acord. Dar uiţi totuşi, că există un mare dezavantaj în acest scenariu.
- Da? Şi care-i ăsta?
- Tu! Tu te adaugi la toate astea.
- Vrei să spui că mă consideri un dezavantaj?
Iain părea sincer surprins.
Phaedra se ţinu de chiuvetă ca să nu se întoarcă să-l zgârie pe faţă.
- Asta este exact ce-ţi spun. Rareori mă atrag bărbaţii care se cred irezistibili.
- Aşa să fie?
Ea nu se mişcă destul de repede. Îşi dădu doar seama că Iain plecase de la fereastră, când îi simţi mâna pe ceafă. Un fior ascuţit şi şocant o trecu, din vârful urechilor până la degetele de la picioare.
- Întoarce-te, Phaedra, zise Iain.
Ea nu putu face nimic. Când mâinile lui se mişcară pe talia ei, ea făcu ceea ce dorea el.
El o ţinu uşor, depărtând-o de chiuvetă. Trebuia să-i fie uşor să se desprindă. El îi dădea posibilitatea. Dar ea întinse mâinile la spate ţinându-se de masa de gătit, aşteptând ce va urma.
Iain dădu din cap, de parcă ea i-ar fi confirmat chiar atunci aşteptările şi îşi trecu blând mâinile în jurul spatelui ei. Când începu să-şi rotească degetele mari cu o mişcare lentă, erotică, la baza şirei spinării ei, Phaedra gâfâi şi întinse mâinile să-i prindă umerii.
- Vezi, spuse el. Nu găseşti că această parte a pachetului ar fi chiar aşa un dezavantaj. Nici nu credeam aşa ceva.
Ochii lui luceau spre ea prin ceaţa propriei ei dorinţe nesatisfăcute. Lumina lor întunecată o ţinu nemişcată, încercă să se mişte, dar constată că nu poate. Afară, o pasăre mică lovi cu aripa în fereastră. Apoi, Iain îşi trecu mâinile de la şira spinării la şoldurile ei, iar ea expiră lung şi îşi recăpătă parţial mişcarea membrelor.
- Te rog, şopti ea, împingându-şi pumnii în pieptul lui. Te rog... nu.
El se dădu imediat înapoi, iar în acel moment Phaedra ar fi putut fugi din odaie. Dar figura lui Iain, mulţumită, cu zâmbetul de „ţi-am-spus-eu”, îi trezi mândria şi o făcu să rămână pe loc.
Ea se sprijini de masa de gătit şi respiră scurt.
- Poate că nu eşti, în întregime, un dezavantaj, recunoscu ea. Totuşi, nu vreau să mă mărit cu tine. Nici nu-mi placi prea mult. Acum, nu. Îmi plăceai cândva.
Ea îşi lăsă ochii în jos şi se uită fix la pantofii lui negri, scumpi.
- De asta m-am căsătorit cu tatăl tău, continuă ea. Ca să nu pierzi Chy an Cleth în favoarea lui Peter. Iar acum, când e a ta, o să mă întorc la vechea mea slujbă de profesoară în Kent. Mi-au păstrat postul.
Dacă Phaedra s-ar fi uitat, l-ar fi văzut pe Iain tresărind şi închizând ochii. Dar aşa, când ea îşi înălţă capul, el era cocoţat pe colţul mesei cu braţele încrucişate şi picioarele întinse în toată lungimea lor impresionantă.
„Poză clasică de putere”, se gândi Phaedra, amintindu-şi de cursul de psihologie educaţională, Iain era bun să-şi arate puterea.
- Ce vrei să spui cu asta? Că te-ai căsătorit cu tatăl meu doar ca eu să nu pierd Chy an Cleth? întrebă el.
- Exact ce-am spus.
- Încerci în mod deliberat să fii neclară?
- Nu.
Nu intenţionase să fie ambiguă. Dar putea înţelege de ce gândea el aşa. Uneori, chiar şi ei îi venea greu să creadă evenimentele din acea după-amiază fierbinte de iunie, care se terminase cu logodna ei cu Charles...
Peter Sharkey trecuse pe acolo mai devreme, în ziua aceea, iar când ea adusese ceaiul în salon, ca de obicei, se apropie găsindu-l pe Charles ghemuit în fotoliul lui favorit, chicotind ca un pitic bătrân şi rău.
- Domnule Trebanian! Ce-aţi făcut? întrebă Phaedra.
Cunoscându-l bine, clopote de alarmă începuseră să bată imediat.
- Eu? Ce-am făcut? Tocmai am fost de acord să-i vând casa tânărului Sharkey. Ăsta-i un tip care ştie încotro să meargă.
- Aţi fost de acord? Domnule Trebanian, nu puteţi vinde Chy an Cleth.
Când a pus tava cu ceaiul pe masă, lângă el, aşa cum făcea în fiecare după-amiază, mâinile ei tremurau atât de tare, încât ceştile se clătinau şi laptele se răspândi pe şervetul brodat.
- Pot s-o fac. Ştii. E a mea.
Charles îşi lăsă capul pe spate şi se uită în sus la ea, ca un copil care tocmai a mâncat toate prăjiturile şi ştie că nu i se poate spune să le dea înapoi.
- Dar, de ce vreţi să i-o vindeţi lui Peter? Ştiţi doar ce-o să facă din ea. Şi cum rămâne cu Iain? El a iubit întotdeauna casa asta...
- Ha! Ar fi trebuit să se gândească la asta, nu-i aşa? Şi Joan la fel. Asta o să-i înveţe să asculte atunci când li se spune ceva. Joan s-a măritat cu prinţul ăla de poveste. Iar Iain s-a însurat cu o târfă.
- Dar...
- Niciun dar. Nici măcar atât. N-a vrut nici măcar să accepte o slujbă decentă, permanentă. Publicitate! Cum pot să fiu mândru de un fiu care lucrează în publicitate?
- Dar a reuşit foarte bine...
- Bineînţeles că da. Publicitate! Spune minciuni, asta face fiul meu ca să-şi câştige existenţa. Este uşor să-ţi meargă bine cu minciuni.
Phaedra încercă altă tactică.
- Dar iubeşti Chy an Cleth. Şi Iain o iubeşte. Şi Joan, ea a crescut aici.
- Foarte rău. Acum va fi a tânărului Sharkey.
- Asta pentru că niciunul dintre ei n-a sărit prin cercurile dumitale?
Phaedra îşi pusese mâinile în şolduri. La naiba cu bătrânul ăsta răutăcios.
- Ha! Tocmai din cauza asta. E timpul ca aceştia doi să afle că nu-l pot sfida pe propriul lor tată şi să scape basma curată.
- Dar, domnule Trebanian, nu puteţi...
- Pot. E casa mea. Pot să fac ce vreau cu ea. Acum, ce-ar fi să-mi torni ceaiul?
Charles se uita la ea pe sub sprâncenele groase, cenuşii, aşteptând să vadă cum va reacţiona.
Phaedra se aplecă, luă ceainicul şi turnă ceaiul în două ceşti delicate de porţelan.
- Vă rog, spuse ea, nu vreţi să vă mai gândiţi?
- Nu văd de ce îţi pasă ţie. Oricum, nu e a ta.
Phaedra tresări.
- Nu, dar am locuit aici cea mai mare parte a vieţii mele. Mă gândeam, mă rog, că aş putea oricând să mă întorc aici ca acasă. Nu pot suporta gândul ca Chy an Cleth să se transforme într-un oribil hotel tip Sharkey.
- Hm!
Charles se uită la ea cu o privire calculată ce o puse imediat în gardă.
- În regulă, atunci, continuă el. Am să-ţi las ţie casa. Dacă vrei.
- Domnule Trebanian! Nu poţi... nu puteţi face asta.
El nu vorbise serios, bineînţeles. Dar ce putea spune ea acum? Cum avea ea să-l facă să-şi schimbe părerea?
Charles nu se simţea bine de o vreme, dar asta nu era o scuză pentru o asemenea răutate.
- De ce nu pot face asta? Stai jos, fetiţo. Nu sta acolo să tremuri.
Charles îi făcu semn, nerăbdător, spre un fotoliu.
Phaedra se aşeză pe braţul fotoliului şi căuta nebuneşte un răspuns care să-l convingă.
- Chiar dacă mi-aţi lăsa mie casa, testamentul nu ar rezista la tribunal, zise ea în sfârşit cu uşurare. Asta dacă îl contestă copiii.
- Hm!!
Un moment, ea crezu că el se recunoaşte înfrânt. Dar, aproape imediat, fruntea i se descreţi şi spuse hâtru:
- Ar ţine foarte bine, totuşi, dacă m-aş căsători cu tine. Ei? Nu-i aşa?
Ah, pentru Dumnezeu! Oare îşi pierdea el mintea?
- Presupun că da, recunoscu ea fără voie. Dar nu asta-i problema. Nu puteţi...
- De ce nu? Sunt prea bătrân ca să mă aşez în genunchi, dar...
El se aplecă înainte, apucându-i mâna umedă în mâna lui uscată.
- Vrei să te căsătoreşti cu mine, Phaedra Pendenning? La rău, probabil. Dar, până la urmă, o să fii mai înstărită.
- Domnule Trebanian. Sunteţi ridicol.
Ea încercă să-şi retragă mâna, dar strânsoarea era surprinzător de puternică.
- Nu, nu sunt. Căsătoreşte-te cu mine sau îi vând casa lui Sharkey.
- Dar... ştiţi că nu vorbiţi serios.
- Ba da. Nu spun niciodată nimic fără să vorbesc serios.
Ea rămase aşa, uimită, respirând mirosul slab de haină veche de tweed. El adăugă:
- Nu e nevoie să caşti gura ca un peşte. Nu trebuie să te îngrijorezi de acea latură a căsătoriei. Nu mai sunt în stare de aşa ceva acum.
- Din păcate, - ah, nu mă gândeam... vreau să spun desigur că sunteţi, dar...
- Dar, nimic. Bineînţeles că nu mai sunt în stare. Aşa că eşti în siguranţă. Dacă te căsătoreşti cu mine, n-o să se schimbe nimic. O să continuăm ca şi până acum, iar când mor, o să ai casa.
- Dar eu nu vreau casa, Iain o vrea.
- Hm. Alege. Te căsătoreşti cu mine sau îl laşi pe Sharkey s-o ia.
Charles scoase în afară buza de jos, amintindu-i Phaedrei de un copil care vede că mama lui nu mai e atât de hotărâtă să-i dea dulciuri.
Iain îl numise cândva pe tatăl lui „un bătrân satir manipulator”. Ea fusese şocată în momentul acela. Acum, începea să înţeleagă sensul cuvintelor.
- De ce?
Dacă ar înţelege ce este în spatele acestui incredibil ultimatum, ea ar putea eventual să-l facă să-şi schimbe părerea.
- Pentru că eşti o fată bună care face tot ce i se spune. În majoritatea cazurilor. De aceea eşti aici, nu-i aşa? Ca s-o ajuţi pe mama ta.
- Da, dar ea nu mi-a spus să vin. Domnule Trebanian, nu puteţi...
- Nu-mi mai zice că nu pot. Tu gândeşte-te.
Luă o sorbitură din ceai şi închise ochii în mod deliberat.
Phaedra îşi turnă altă ceaşcă şi se gândi. Ceaiul ei se răcise.
Dacă se gândea bine, ce avea de pierdut? Nimic, în afară de dreptul de a se căsători cu alt bărbat. Dar asta nu era o problemă. Ce avea de pierdut? Existenţa în continuare a casei copilăriei ei, aşa cum o ştiuse dintotdeauna şi liniştea sufletească a unicului fiu al lui Charles, dacă Charles Trebanian se ţinea de cuvânt, iar asta făcea întotdeauna.
Când el deschise din nou ochii, Phaedra zise:
- În regulă, am să mă căsătoresc cu tine, Charles.
Charles scoase un sunet gutural şi îi spuse că ştia că va avea bun-simţ în această problemă.
O săptămână mai târziu, erau căsătoriţi în faţa unui judecător. Au fost de faţă doar Angus şi Esther, iar când ceremonia se termină, Charles se duse la culcare.
- Aşa că, vezi, n-am avut de ales decât să mă căsătoresc cu tatăl tău, îi spuse Phaedra lui Iain, care nu se mişcase de la locul lui de pe masă.
- Asta poate să fie adevărat, fu de acord Iain. Mai ales dacă te aşteptai să-l moşteneşti.
Phaedra îşi stăpâni dorinţa de a bate din picior şi de a arunca în el cu obiecte scumpe de porţelan. Nu era greu, pentru că singurul lucru pe care dorea să-l facă era să-şi bage capul sub cea mai apropiată pernă şi să urle.
- Problema era, explică ea cu oboseală, că dacă Charles îmi lăsa mie totul şi tu contestai testamentul lui, asta nu rezista în faţa tribunalului, i-am zis asta.
- Şi te-ai oferit să te căsătoreşti cu el. Cât de ingenios.
- Nu, răspunse ea, hotărâtă să nu se încrânceneze, când el mai înfipse un cui în ceea ce fusese cândva o prietenie de nezdruncinat. El a zis, continuă ea, că testamentul va fi valabil dacă aş fi văduva lui. Sau aşa ceva. I-am zis să nu fie ridicol. Dar, în cele din urmă, când mi-am dat seama că vorbea serios, că avea chiar de gând să-i vândă lui Peter Chy an Cleth... am fost de acord. Dar numai ca să-ţi pot da ţie înapoi totul.
El n-o va crede, bineînţeles. Dar trebuia să i-o spună cu săptămâni în urmă.
Iain clătină din cap de parcă se scutura de nişte fantome invizibile.
- Nu crezi că tatăl meu ar fi ghicit asta? Dacă ar fi adevărat?
Ea ştiuse că el nu o va crede. Umerii Phaedrei se lăsară obosiţi.
- Nu mai ştiu ce să gândesc. În urmă cu un minut mi-ai zis că, după părerea lui Angus Cooper, Charles voia de fapt să ne căsătorim. Presupun că putea să-i treacă prin minte că, dacă Chy an Cleth va fi a mea...
- Mă voi conforma încercării lui finale şi creatoare de a-mi ruina viaţa. Aşa voi putea pune mâna pe propria mea casă. Doamne! Chiar şi din mormânt, bătrânul ăsta rău nu renunţă.
Iain îşi trecu degetele prin păr.
Phaedra era îngrozită. Nimeni n-ar trebui să simtă astfel despre propriul tată. Ea nu simţise nimic pentru tatăl ei pentru că acesta nu fusese o parte din viaţa ei. Dar nu l-a urât niciodată.
- Iain, zise ea, chiar dacă e adevărat, cred că Charles a făcut-o cu un gând bun. Ne-a iubit pe amândoi, în felul lui.
Ea vorbea liniştită, fără speranţă. Ce rost avea să încerce să-l convingă pe Iain că se gândea doar la interesele lui? Nu va accepta asta niciodată fiindcă el se hotărâse deja. El nu răspunse imediat, iar ea se întoarse încet la masă şi se aşeză.
Iain se apropie, aplecându-se deasupra ei. Avea în barbă o zgârietură de la bărbierit.
- Crezi că tata i-ar fi vândut casa lui Sharkey? întrebă el.
Oare îi cerea în mod serios părerea? Phaedra înghiţi nodul din gât şi se depărtă de el, disperată să nu se trădeze că apropierea de el o făcea să transpire între sâni.
- Poate, răspunse ea. Da, cred că i-ar fi vândut-o. Dacă ăsta era singurul mod în care să te facă să vezi cine era şeful.
El îi aruncă o privire atât de posomorită, de plină de deziluzie, încât ea se grăbi să adauge:
- Mama mea zice că n-ar fi făcut asta, iar ea îl cunoştea mai bine decât noi amândoi. Nu ştiu, Iain. Mă manipula şi pe mine la fel ca pe tine.
Iain scoase un fel de geamăt şi-şi puse ambele mâini la faţă.
Phaedra se folosi de ocazie ca să se ridice să facă un ocol şi să se îndrepte spre uşă. Când se întoarse, Iain se uita după ea de parcă i-ar fi dat un picior în stomac.
- Ştii, desigur, spuse el cu o voce strangulată, că nu pot accepta casa asta ca pe un dar. Trebuie să-ţi fi dat seama că am să insist s-o răscumpăr.
Deci el gândea în continuare că ea se căsătorise cu Charles pentru un câştig personal.
- Am ştiut că ai să vrei s-o răscumperi, recunoscu ea. Am ştiut, de asemenea, că eu nu am s-o vând. E a ta, pe gratis, fără obligaţii. Eu n-o vreau.
Privirile lor se întâlniră într-o bătălie în care niciunul nu voia să cedeze. Când Phaedra refuză să-şi lase privirea în jos, Iain clătină din cap.
- Să mă ajute Dumnezeu. Vorbeşti serios, nu-i aşa? gemu el.
- Da. Ţi-am spus-o.
El închise ochii.
- În regulă. Cred că sunt convins.
- Ar trebui să fii. Am semnat toate actele.
- De ce nu mi-ai spus că tot ce credeam despre tine era greşit?
Avea vocea groasă, de parcă ar fi înghiţit o cioară mare.
- N-am ştiut cum să-ţi spun. Şi apoi ai fost atât de rău şi de furios, încât n-am vrut să-ţi spun. În cele din urmă, am decis să las asta în seama domnului Cooper.
Nu era nevoie să-i spună de implicarea lui Joan. Iain era deja destul de rănit.
El făcu un efort vizibil să se uite în ochii ei.
- În regulă. Cred că trebuie să accept asta. Dar tu trebuie să accepţi faptul că eu nu voi abuza de generozitatea ta.
- Generozitatea mea? gemu Phaedra. Vrei să spui că mândria ta stupidă nu te lasă să accepţi un dar de la fiica îngrijitoarei? De asta a trebuit să pretinzi că nu vorbesc serios? Că ţi-am dat casa pentru alte motive...
Ea ghicise de la început că darul ei va fi o lovitură dată mândriei lui.
- Nu vorbi prostii, zise Iain fără să ridice vocea. Nu-mi pasă cine eşti. N-aş putea accepta un asemenea dar de la nicio femeie.
- Da? Dar dacă aş fi bărbat?
- Nu eşti bărbat. Şi niciun bărbat pe care-l cunosc n-ar fi atât de nebun să-şi dea casa în dar cuiva. Doar dacă ar avea un motiv afurisit de bun.
- Ah, deci acum sunt nebună. Ei, presupun că asta-i mai bine decât să fiu ahtiată după avere.
Se duse în partea cealaltă a mesei şi îşi puse pumnii pe suprafaţa ei răcoroasă.
Iain îşi masă ceafa cu mâna. Când îşi ridică privirea, zise:
- Da, presupun că e mai bine.
- Bine, asta înseamnă că, în cele din urmă, ţi-a intrat în capul ăla tare că m-am căsătorit cu Charles pentru tine? Sau măcar în parte pentru tine? Că nu puteam suporta să văd vechiul meu cămin transformat într-o monstruozitate de-a lui Peter Sharkey? Eu...
Se opri să-şi tragă sufletul şi văzu că şi pumnii lui Iain erau pe masă.
Se uitară urât unul la altul, peste spaţiul mesei de stejar.
- Phaedra, începu Iain. Dacă te gândeşti doar un moment...
El se opri, îşi scoase haina şi o aşeză pe spătarul unui scaun, de parcă se pregătea să facă o nouă mişcare într-un joc al puterii şi devenise brusc serios.
- Uite, continuă el. E o nebunie. Pentru ce ne certăm noi, de fapt? Niciunul dintre noi nu vrea ca Chy an Cleth să cadă în mâinile lui Sharkey. Eu vreau casa. Tu spui că n-o vrei...
- N-o vreau, zise Phaedra.
- Atunci, de ce naiba nu mă laşi s-o cumpăr de la tine?
Era o întrebare rezonabilă. De ce n-ar face asta? El nici n-ar observa lipsa sumei din contul lui din bancă. Iar ea şi mama ei ar putea folosi banii...
- Nu pot, răspunse ea. M-aş simţi de parcă m-am căsătorit cu Charles pentru banii lui, exact aşa cum ai crezut tu. Şi tu... ei bine, tu n-ai fi niciodată sigur că n-am făcut chiar aşa ceva.
- Şi asta ar avea importanţă?
El se încruntă, dar furia îi dispăruse.
- Da, zise ea. Ar avea importanţă.
El îşi îngustă ochii, iar ea îşi aminti cum, mai înainte, sucombase, fără nici cea mai mică rezistenţă, la atracţia virilităţii lui. Fusese nevoie doar de o scurtă îmbrăţişare nesatisfăcătoare. N-ar fi bine ca lui Iain să-i vină ideea că ei îi păsa de el mai mult ca de un prieten. Un fost prieten, rectifică ea.
- Vreau să spun că prefer să-mi fac singură un drum în viaţă, explică ea. N-aş vrea ca tu sau oricine altcineva să credeţi că singurul mod în care puteam face lucrul ăsta era să atrag un bărbat bătrân şi bolnav care să-mi lase mie toţi banii lui.
- Hm.
Iain aprobă din cap.
- Ştii, într-un mod nebunesc, asta are de fapt sens.
- Nu sunt nebună!
- Nu eşti? Atunci, poate că sunt eu. Pentru că nu accept de la tine afurisita asta de casă.
- Nu e o casă afurisită. E casa ta. O iubeşti.
El ridică din umeri.
- N-ar fi prima dată când pierd ceva drag. În cele din urmă, înveţi să renunţi la ceva drag.
Era atât de lipsit de simţire! De neatins. Acesta nu era bărbatul impetuos pe care ea îl adorase din tot sufletul.
Dar era adevărat că suferise pierderi dureroase. Mama lui, Rosie, chiar şi Charles. Oare învăţase cu adevărat să-şi înăbuşe toate sentimentele adânci?
- Nu-i nevoie să renunţi la această dragoste. Vreau ca Chy an Cleth să fie a ta.
- Aşa ai spus. Nu-mi pasă ce vrei.
Se uitară unul la altul peste masă, nu furioşi, dar încordaţi, niciunul dintre ei nevoind să cedeze niciun pic.
Pendula din salon bătu ora.
- E timpul să pregătesc prânzul, spuse Phaedra.
- Nu înainte ca să lămurim treaba asta.
Ea încă mai clipea la el, întrebându-se ce va mai urma, când el veni spre ea, o luă de încheietura mâinii şi zise:
- Haide. Dacă o să ne certăm, hai s-o facem confortabil. Sunt sigur că două persoane suficient de inteligente pot ajunge la o înţelegere înţeleaptă.
Nu spusese „compromis”, remarcă Phaedra când el îşi luă haina şi o scoase din bucătărie, ducând-o în salon, unde ei nu-i plăcuse niciodată.
Tocmai când intrară pe uşă pendula bătu pentru ultima dată. Iain se opri, apoi o conduse spre canapea şi o aşeză.
- Ce fel de aranjament? întrebă ea nesigură.
El aruncă haina pe un vechi fotoliu şi nu răspunse.
Phaedra îl urmări cum îşi suflecă mânecile, uitându-se cu fascinaţie la braţele lui musculoase. Apoi, când se trezi că respiră prea repede, spuse:
- Încă nu ţi-ai cerut scuze.
- Scuze? rămase cu o mânecă pe jumătate suflecată. Despre ce vorbeşti?
- Mi-ai spus că umblu după avere.
- Zău? N-aş fi făcut asta dacă mi-ai fi explicat ce aveai de gând.
Termină să-şi suflece mânecile şi se duse la bufetul cu băuturi. Phaedra se uită urât la spatele lui drept ca lumânarea. Spuse lent:
- Tu trebuie să fii bărbatul cel mai arogant şi mai nerecunoscător pe care l-am cunoscut vreodată.
- Mulţumesc. Mă străduiesc.
Iain turnă sherry într-un pahar lung, cu picior.
Phaedra apucă o pernă, o ridică deasupra capului, apoi îşi dădu seama ce voia să facă şi o lăsă jos.
Iain turnă al doilea pahar de sherry şi zise peste umăr:
- Foarte înţelept. Eram tentat să uit că suntem amândoi maturi.
- Aş dori să uiţi. Aş putea fi tentată să uit eu însămi. Ai un fel de a-mi aminti cât de mult mai uşor era să capăt ce voiam în vremurile trecute.
Iain era pe jumătate întors spre ea, ţinând câte un pahar în fiecare mână, dar se opri brusc.
- Ai vrea înapoi toate acele...? întrebă el.
- Da. Deseori.
- Hm! zise el oferindu-i un sherry. E o cale uşoară pentru asta. Cu siguranţă că ţi-a trecut prin minte.
- Nu. Ce anume?
- Ai putea să-mi spui că înţelegerea s-a anulat şi că o să vinzi Chy an Cleth lui Sharkey. Asta ne-ar scuti pe amândoi de multe necazuri. Dar n-o să faci asta, nu-i aşa?
El se aşeză lângă ea pe canapea şi puse paharul lui pe o măsuţă chinezească, sculptată, şi îşi sprijini braţul pe spătarul canapelei.
- Aş putea, vorbi tăios Phaedra.
Degetul lui mare îi atingea ceafa.
- Dar dacă îmi cer scuze cum se cuvine?
El părea mai curând interesat decât preocupat.
- Ai de gând s-o faci?
- Nu. Ar fi trebuit să-mi spui ce ai de gând în legătură cu casa. La naiba, Phaedra, ce puteam eu să gândesc? Dar asta nu înseamnă că nu sunt impresionat... nu, copleşit de generozitatea ta. Doar că trebuie să mă obişnuiesc cu asta. Nimeni n-a mai făcut aşa ceva pentru mine până acum.
Îi atinse obrazul, apoi îşi retrase brusc mâna.
- N-am ştiut... nu ştiu ce să spun, continuă el. Dar nu ţi-aş fi spus că alergi după avere, dacă aş fi ştiut.
Phaedra nu se putea convinge să se uite la el. Nu avea nevoie. În vocea lui erau regret, sinceritate şi un fel de apărare confuză, care îi spunea tot ce avea nevoie să ştie.
Doar atât se putea apropia Iain de a-şi cere scuze. Şi era de ajuns.
- Deci... ai de gând să vinzi Chy an Cleth? întrebă el.
Phaedra se uită la lichidul rubiniu din paharul ei şi încercă să ignore faptul că, dacă şi-ar fi mişcat obrazul doar un centimetru, s-ar fi atins de moliciunea mătăsoasă a cămăşii lui.
- Nu, răspunse ea. Ştii că nu aş vinde-o. Dar te rog să nu-ţi vină ideea că m-am căsătorit cu tatăl tău din pur devotament pentru tine. Era mai mult o chestiune de... de principiu. Chy an Cleth trebuie să fie a ta, de drept.
- Dacă spui tu! zise el încet, aproape de urechea ei. Aşa stând lucrurile şi întrucât se pare că nu ajungem la o înţelegere, să stabilim o perioadă de reflecţie. Între timp, am o sugestie.
- Ce anume?
Fără să se gândească, Phaedra se întoarse să se uite în sus la el.
Buzele lui erau despărţite în acel zâmbet mic, ucigător, care îi stârnise sângele şi îi tulburase visele din momentul în care el se reîntorsese la Porthkelly.
- Sugerez, spuse el, ca până îţi vine mintea la cap, să angajăm o îngrijitoare demnă de încredere care să aibă grijă de casă.
- Mi-a venit deja mintea la cap.
Phaedra dorea să fie adevărat. La fel cum dorea ca degetele lui Iain să nu-i mai atingă... ah, atât de blând, umărul. Când zâmbetul i se lărgi, ea adăugă fără voie:
- Totuşi, nu e o idee rea.
- Bine. S-a aranjat. Acum, ce spuneai în legătură cu mintea sau cu simţurile?
Phaedra înghiţi în sec. El era foarte aproape. Simţea mirosul plăcut, cald, al trupului lui. Cu siguranţă că un bărbat care mirosea astfel nu putea însemna doar disciplină şi afaceri...
- Simţuri? murmură ea parcă plutind. Ce simţuri?
- Asta mă întrebam şi eu. De ce nu descoperim?
- Ce... despre ce vorbeşti?
Mâna lui era acum în părul ei, jucându-se cu el, învârtindu-l în jurul degetelor.
- Vorbesc despre pecetluirea înţelegerii noastre cu un sărut.
Phaedra deschise gura ca să spună „bineînţeles că nu”, dar Iain îi prinse obrazul cu mâna liberă şi zâmbi, de data asta, cald. Apoi îi luă paharul şi se aplecă astfel că buzele lui fură doar la câţiva centimetri de ale ei.
Gura ei se uscă la fel ca praful şi îşi ţinu respiraţia.
Când bătăile ritmice, insistente ale inimii ei deveniră o cerere zgomotoasă de abandonare, ea închise ochii şi aşteptă ce avea să urmeze.
Capitolul 6
Iain puse braţul în jurul umerilor Phaedrei, ţinând-o uşor şi uitându-se la genele ei negre.
Această fetiţă visătoare, inteligentă, din tinereţea lui, crescuse şi devenise o tânără femeie frumoasă. Spatele ei era cald prin bluza albă, de bumbac, şi părea atât de primitoare, încât ar fi vrut s-o întindă pe canapea şi să se apuce imediat de treabă. De parcă era Gloria, care împărţea acum patul cu el, din când în când, atunci când îi convenea.
În ultima vreme, Gloria începuse să nu-i mai convină.
Poate că din cauza asta Phaedra devenise o asemenea tentaţie, o tentaţie căreia ştia că trebuia să-i reziste cu orice preţ. Doar că acum, când o avea în braţe, se părea că nu suporta să-i dea drumul.
Atinse cu obrazul frumosul ei păr negru. Era greu să-şi amintească faptul că fusese măritată cu tatăl lui.
Căsătorită pentru binele lui, aşa spusese. Sau pentru un principiu. Nu avea importanţă. Oricum, ea îi oferise în dar căminul lui, iar dacă acum ar face o mişcare potrivită, era sigur că în următoarele secunde ea îi va oferi mult mai mult.
Dar el nu avea să facă acea mişcare sau, mai corect, nu o va duce până la finalizarea logică. Dacă ar face-o, ar fi prins în cursă, la fel de irevocabil cum fusese prins în cursă de Rosie.
Tatăl lui mizase probabil că el va gândi cu sexul, în loc să raţioneze cu mintea, la fel cum făcuse în trecut. Dar să fie blestemat dacă avea să cadă în plasa acestui plan machiavelic al bătrânului său tată. Phaedra o fi fost căsătorită doar pe hârtie, dar legal, ea fusese cândva mama lui vitregă. Acum era fosta soţie a tatălui său.
Iain îşi trecu o mână prin părul ei des, strălucitor şi mirosind a şampon de fructe de pădure.
Dulcea, generoasa Phaedra! Doamne, era mulţumit că ea nu era tânăra femeie venală, aşa cum crezuse despre ea. De la început, asta fusese partea care îi stătuse în gât, ameninţând să ia proporţii şi să-l sufoce, gândul că tocmai ea, dintre toţi oamenii, îl trădase.
Ar fi trebuit să ştie că Phaedra n-ar fi făcut niciodată ceva care să-l rănească.
În timp ce asculta respiraţia ei rapidă şi simţea aerul acela cald, lângă gât, ea îi puse o mână pe piept, tentantă, de parcă se aştepta ca el să o împingă mai departe. Muşchii lui se încordară instinctiv. N-ar fi putut s-o îndepărteze, nici dacă ar fi vrut.
Oare fusese chiar atât de porc cu ea? Presupunea că a fost. Dar, într-un fel, ea singură era de vină, din cauza refuzului aceluia idiot de a-i spune adevărul. Micuţa lui visătoare deşteaptă îşi dezvoltase mintea odată cu silueta de femeie, o minte care o îndruma greşit, fără speranţă.
Iain zâmbi viclean şi îşi trecu degetele peste obrazul ei.
Phaedra scoase un mic murmur de frustrare şi zâmbetul lui se îmblânzi. Buzele ei erau atât de aproape, încât el putea chiar să creadă că îi aşteptau binecuvântarea.
El i-o dădu atunci, deşi ştia că era o nebunie. Căldura din măruntaiele lui trimitea un mesaj explicit pe care nu-l mai putea ignora.
În câteva secunde, începu să se îndoiască de sănătatea lui mintală. Ea avea un gust dulce, atrăgător, ca nectarul pentru albină, dar sărutul ei era neexperimentat, sărutul unei eleve care lasă să se întrevadă o pasiune puţin înţeleasă.
Vorbise serios deci, când spusese că n-a avut niciun iubit.
Cine ar fi putut spune asta despre o femeie atât de atrăgătoare şi de pasionată cum ştia el că este? Îşi trecu o mână peste sânul ei, apoi o retrase cu o înjurătură când simţi că i se întăreşte sfârcul. Ce făcea el? Şi cum putea inocenţa să fie un asemenea afrodisiac?
Când fierbinţeala se ridică în abdomenul lui, Iain gemu şi încercă să se retragă. Dar Phaedra se mişcă puţin şi îşi duse braţele în jurul gâtului lui.
El gemu din nou şi permise limbii lui o ultimă explorare în delir, în timp ce îşi trecu o mână peste fundul ei şi peste coapse. Apoi, zise cu o voce pe care aproape că nu o recunoscu:
- În regulă, înţelegerea a fost sigilată. Acum să trecem la scena următoare, vrei?
- Ce? murmură ea lângă gura lui.
La naiba! Dacă ea nu avea grijă şi nu se oprea, o să se trezească pe spate şi fără nicio urmă de îmbrăcăminte. Se gândea chiar că pe ea n-ar deranja-o. Dar lui îi păsa. Nu acum, dar la 50 de secunde după ce i-ar fi făcut tot ceea ce îi striga trupul lui să facă.
Pierdut în propria lui agonie delicioasă, Iain nu-şi dădu seama imediat că Phaedra rămăsese nemişcată.
- Ce-ai spus? şopti ea.
Lui îi trebuiră câteva secunde ca să-şi recapete suflul.
- Gata! Am spus gata.
O luă de coate şi o depărtă cu braţele rigide de efort. Dacă ar fi permis unui muşchi să se relaxeze, era sigur că va ceda cerinţelor trupului lui şi o va lua din nou în braţe.
La naiba! Măcar de nu s-ar mai uita aşa la el.
- Iain, spuse Phaedra cu un glas subţire de copil care tremura, deşi ea încerca să şi-l controleze. Să nu mai faci asta niciodată.
- De ce nu? întrebă el morocănos.
El ştia de ce nu, dar totuşi întrebă.
Ea refuză să se uite la el, ţinându-şi cu hotărâre privirea la mâinile ei strânse acum între genunchi.
- Pentru că nu vreau.
Asta nu era absolut adevărat, dar el înţelese de ce spunea ea aşa.
- În regulă, fu el de acord. Dacă încerc să fac asta din nou, îţi dau voie să...
Făcu o pauză. Îi dădea voie să facă... oare ce anume? Ce ridicol de învechit sunau toate astea.
- Să te lovesc? sugeră Phaedra. Unde doare?
- Ce?
Iain se înecă. Se uită la ea căutând dovada că nu auzise bine.
Ea se uită fix la el. Nu, nu era nimic cu urechile lui. Şi nici la Phaedra nu se observa ceva demodat. Un instinct de autoapărare îl făcu să se ridice în picioare. Dar când îşi dădu seama că excitaţia lui trebuia să fie la fel de vizibilă pentru ea, pe cât era de dureroasă pentru el, se lăsă înapoi pe canapea. Genunchiul ei îi atinse coapsa, el se retrase spre braţul canapelei şi aşteptă ca ea să îşi înalţe capul şi să-l privească.
Când făcu asta, ochii ei erau mari şi speriaţi. Doamne, sigur că nu se temea de el? Ideea era ridicolă. Şi nu se ştie din ce motiv îl irita. Durerea şi frustrarea dispărură şi fură înlocuite de o furie rapid stăpânită.
La naiba, acea parte a trupului lui pe care ea o ameninţase îl durea deja şi el nu făcuse nimic ce nu voia ea. A, da, sărutul fusese ideea lui, pentru asta îşi asuma toată răspunderea. Dar nu se aşteptase ca ea să se zbată precum un peşte mic şi sexy prins în undiţă.
Nu că nu i-ar fi făcut plăcere.
- Phaedra, sări el. Nu face pe mironosiţa cu mine. A fost doar un sărut.
- Da, ştiu. Doar un sărut.
Ea se ridică şi se duse spre vechiul fotoliu al lui Charles, iar buzele care se topiseră atât de calde sub ale lui arătau palide şi reci ca şi marmura albă.
La naiba! Oare îi rănise atât sentimentele, cât şi mândria? Nu avusese intenţia asta. Nu, de data asta, deşi ştia că, până azi, o făcuse mai mult sau mai puţin ca o rutină. Era un obicei de care se părea că nu se poate dezbăra.
- Uite ce e, spuse ei. Hai să ne întoarcem acolo unde ai fost de acord că angajarea unei îngrijitoare nu e o idee rea...
- Imediat, zise Phaedra îndreptându-şi bluza. Mai întâi, vreau să ştiu de ce m-ai sărutat.
- Păi, eu... pentru Dumnezeu, femeie. Nu ştiu. Cred că are legătură cu un măr şi un şarpe în grădina raiului. Stăteai acolo cu un aer de reproş... micuţa mea Phaedra, crescută, şi arătând de parcă voia să fie sărutată. Cred că am făcut ceva ce mi-a venit natural.
- Apoi, ai dorit să n-o fi făcut.
- Nu chiar.
Cum putea să-i spună că, atunci când îşi revenise în simţiri, mental, îi scosese deja bluza şi umbla la pantaloni şi la lenjeria intimă?
- De ce? continuă el. De aceea m-ai ameninţat că mă loveşti într-un loc nu prea plăcut? Pentru că nu te-am mai sărutat?
Phaedra îşi muşcă buza şi-şi trecu o mână peste pielea uscată a fotoliului lui Charles.
- Bineînţeles că nu.
Iain, neputând rezista, se aplecă şi îi ridică bărbia.
- Ştii că ţi-a făcut plăcere, zise zâmbind ca să atenueze înţepătura vorbelor lui.
- Râzi de mine? întrebă ea cu reproş.
- Încerc să nu fac asta. Nu sunt deloc sigur că râsul ar fi înţelept în această situaţie. Am respect faţă de această parte a mea.
Văzu o mică mişcare în colţul gurii ei. În timp ce se uita la ea, mişcarea se transformă într-un zâmbet uşor ruşinat.
- Nu vorbeam serios, spuse ea.
Iain îşi întinse braţele pe spătarul canapelei şi scoase un oftat exagerat, de uşurare.
- Slavă Domnului. Am tremurat tot.
Phaedra chicoti.
- Nu face pe prostul.
Iain ridică mâinile în semn că se predă.
- Asta înseamnă că sunt în siguranţă să revin la subiectul îngrijitoarei?
- Da, desigur.
Ea îşi puse mâinile în poală, cu un gest pe care el îl găsi foarte drăgălaş.
- Chy an Cleth ar fi perfectă pentru Jade şi Lloyd, spuse ea.
Iain se încruntă.
- Cine naiba sunt Jade şi Lloyd?
- Prietenii mei. Jade e americancă, dar locuieşte de ani de zile în Anglia, l-ai întâlnit la înmormântare.
- Iar Lloyd? Doar nu te referi la tipul ăla cu părul lung şi mărgele, care arăta ca un refugiat din anii ’60.
- Presupun că poate fi descris şi aşa.
- Ce alt mod ar fi? Şi soţia, iubita lui, ce-o fi, nu era îmbrăcată la fel ca el, încât era imposibil să spui cine era femeia?
- Începi să vorbeşti cum vorbea tatăl tău despre Anton. Şi Lloyd are barbă. Jade nu are.
Iain ridică din umeri.
- Nu e nicio deosebire. Eu nu aş avea încredere în niciunul dintre ei să le dau casa pe mână.
- De ce nu? Doar pentru că Lloyd nu se îmbracă în costum clasic şi cravată conservatoare, aşa ca tine? Pe vremuri, nu erai atât de conservator.
- Nu eram?
Zelul ei de a-l judeca îl irita, deşi nu putea spune de ce. Dar să fie afurisit dacă o va lăsa să câştige runda asta. Nu-i plăcuse nenorocitul ăla păros care o strânsese într-o îmbrăţişare de octopus.
- Presupun atunci că simt apăsarea vârstei mele, zise el destul de greoi, de parcă ar fi fost bunicul lui. Chestiunea este că nu vreau ca nişte nespălaţi de vârstă mijlocie să aibă grijă de Chy an Cleth. În scurt timp, casa o să miroasă a droguri. Sau mai rău.
- Nu, nu-i adevărat. Au renunţat la fumat droguri, în urmă cu câţiva ani.
- Nu-mi pasă. Nu sunt genul de chiriaşi de care avem nevoie. Trebuie să-ţi dai seama de asta.
- Nu, nu-mi dau seama. Sunt oameni cumsecade, prietenoşi, care se luptă să se întreţină din arta lor. Ea pictează, iar el este sculptor. Şi plătesc o chirie exorbitantă pentru o cabană mică, oribilă, fără încălzire. Dacă vin aici, Lloyd ar putea transforma sera ta în atelier. Iar...
- Nu vreau ca sera să fie transformată în atelier.
- De ce nu? Nimeni nu a mai pus plante acolo de ani de zile.
- Nu. Nu vreau. O să găsim o persoană bună, de încredere, prin agenţia de închirieri. Pe cineva ca mama ta.
- Ai păreri preconcepute, îl acuză Phaedra. Doar pentru faptul că sunt artişti nu înseamnă că n-au să aibă grijă de casă. Lui Jade chiar îi place să deretice. Spune că, dacă împinge un aspirator, are timp să se gândească. Iar Lloyd se pricepe să repare diverse lucruri...
- Pot să pun pariu că e aşa.
- Iain! El ne-a desfundat scurgerea anul trecut, când tatăl tău a făcut o scenă şi a aruncat în toaletă două cutii cu medicamente şi periuţa de dinţi. Şi ne-a reparat şi prăjitorul de pâine şi a pus faianţă nouă în baie...
Iain ridică mâinile.
- În regulă. El este un geniu cu o geantă de scule, iar ea este un Einstein al aspiratoarelor. Totuşi, aş prefera pe cineva cu referinţe...
- Vrei referinţe? Bine.
El se lăsă pe spătar, amuzat, în timp ce Phaedra sări în picioare şi traversă camera spre biroul tatălui lui.
Mormăind - el distinse vorbele „fosilă” şi „scrobit” - înălţă capacul şi umblă furioasă printre scrisori şi chitanţe vechi, ajungând până la urmă la o rămăşiţă de carnet cu foi galbene, liniate.
Iain se uită la grămada de hârtii fără entuziasm. Va trebui să se uite prin ele într-o zi şi să le sorteze, „de aruncat” şi „de păstrat”. Poate o va aduce pe Caroline să facă asta în locul lui. Dacă îi cerea Phaedrei să facă asta în starea de spirit în care era acum, ar putea să le încurce.
O văzu luând un toc şi începu să scrie pe carnet, cu o faţă acră, concentrată. În momentul în care termină, desprinse foaia şi veni înapoi fluturându-i-o sub nas.
- Uite. Ai referinţa. Eşti satisfăcut?
I-o flutură sub nas făcându-i vânt cu ea.
Iain se uită la foaie, observă semnătura ei furioasă şi oftă.
- Phaedra, ştiu că tu ai intenţii bune...
- Nu face pe deşteptul cu mine. Nu vreau casa ta, dar acordă-mi măcar atâta încredere că am grijă de ea aproape tot atât cât şi ţie.
El îi privi obrajii îmbujoraţi, ochii strălucitori, cu un amestec de nerăbdare şi admiraţie. Ea ar fi dorit să-l scuipe în ochi, asta era clar. Dar reuşea să-şi controleze nervii. Deşi, ea, de obicei, era sigură că are dreptate. Nu e de mirare că intrase în învăţământ. Dar el nu era elevul ei şi nu-i plăcea ideea ca tipul ăla lăţos să locuiască în casa lui. Dacă Phaedra considera că asta îl făcea să semene cu tatăl lui, ei bine, bătrânul nu greşise întotdeauna.
Phaedra flutură din nou „referinţa”, iar el îşi aminti că, dacă nu era ea, Chy an Cleth i-ar fi aparţinut acum lui Peter Sharkey. El luă hârtia din mâna ei şi fără să se uite, o puse pe canapea.
- Uite ce e, zise el. Întrucât eu nu pot accepta darul tău, iar tu nu vrei să accepţi banii mei, o să trebuiască să ajungem la un compromis.
- O să ajungem? Nu văd de ce.
- În regulă. Eu o să trebuiască să fac un compromis, sări el. O să le acordăm prietenilor tăi o lună de probă. Dacă nu corespund, ne descotorosim de ei.
- Zău? La ce te gândeşti? La şoricioaică? Sau la trombe şi rachete?
Iain clătină din cap şi îi aruncă o privire care o făcu să se depărteze repede din raza lui de acţiune. El nu era un om violent din fire, dar erau momente când dorea ca epoca omului cavernelor să nu se fi terminat. Mai ales atunci când Phaedra Pendenning stătea şi se uita crunt la el, cu bărbia ca o săgeată, cu ochi atât de luminoşi, bătăioasă şi sexy, încât ar fi vrut s-o apuce de şolduri, s-o pună jos pe genunchii lui şi să-i şteargă supărarea cu un sărut.
Totuşi, nu avea să facă lucrul ăsta. Uitându-se la ceas, întrebă:
- Îţi foloseşti limba aia a ta ca să ascuţi cuţitele?
Ea deschisese gura, dar el continuă înainte ca ea să poată plasa un cuvânt.
- Şi pentru că veni vorba de cuţite, n-ar fi cazul să te gândeşti la masa de prânz?
Phaedra nu se mai încruntă. El aşteptă, bucurându-se de felul în care nasturii bluzei ei se ridicau la fiecare răsuflare indignată. Dar, spre surprinderea lui şi, da, trebuia să recunoască, spre dezamăgirea lui, ea nu încercă să-l pedepsească spunându-i să-şi gătească singur.
Ea clătină teatral din cap şi o porni în direcţia bucătăriei.
Iain o urmări cum pleacă. Păşea frumos. O avantajau picioarele alea lungi ale ei. El se întinse şi se ridică s-o urmeze, dar, când ea se opri şi se uită peste umăr, el abia avu timp să-şi şteargă de pe faţă zâmbetul de admiraţie mută.
Ce rost avea să adune puncte în acest joc pe care-l jucau, când bănuia că niciunul dintre ei nu-l va termina câştigător?
Phaedra îşi împături fusta gri, plisată, o puse deasupra în valiză şi se uită în jur după jacheta gri care o însoţea.
- Ar trebui să porţi roşu şi albastru. Nu griul ăsta de şoarece mereu, spuse o voce de femeie în spatele ei.
Phaedra se îndreptă şi se aşeză pe patul ei cu margarete pe cuvertură. Vocea aceea nu putea fi confundată şi nici parfumul de santal care anunţa întotdeauna apariţia lui Jade.
- Tu vorbeşti? zise Phaedra. Nu te-am văzut niciodată în altceva decât în rochii-caftan, de culoarea biscuitului, sau în blugi cu pete de vopsele.
Jade râse.
- Sigur, dar asta sunt eu. Ăsta-i stilul meu. Tu n-ai stil.
Phaedra se gândi la asta. Poate că prietena ei avea dreptate.
- N-am stil? întrebă ea.
Ceva în tonul ei trebuie s-o fi alertat pe Jade asupra posibilităţii ca vorbele ei să fi fost dureroase, pentru că răspunse imediat:
- Hei, n-am vrut să spun asta chiar aşa cum a sunat. Doar că eşti atât de... de atrăgătoare. Ar trebui să te pui în valoare, Phay.
Iain spusese şi el odată ceva în genul ăsta. Dar ea nu credea că lipsa ei de stil l-a gonit atât de repede înapoi la Londra, de îndată ce au lămurit problema îngrijirii şi protejării casei.
La prânz, în ziua aceea, el a fost de acord, de nevoie, ca Jade şi Lloyd să locuiască acolo până la Crăciun. Imediat după aceea, a plecat motivând că avea treburi urgente în oraş.
De atunci, telefonase doar de două ori. O dată ca să afle dacă Jade şi Lloyd se mutaseră deja, iar a doua oară ca să întrebe când avea de gând Phaedra să se întoarcă la şcoala ei. Nu vorbiseră mult şi el nu dăduse niciun semn că plănuia să vină în Cornwall în viitorul apropiat.
Cum Jade continua să stea în uşă, Phaedra se uită pe fereastră, la norii cenuşii care se adunau la orizont. Nu-i plăcea cum arătau pe fundalul albastru ca de gheaţă al cerului rece de septembrie. Avea să plouă din nou.
Închizând capacul valizei peste hainele ei monocolore, se întoarse să-i răspundă prietenei ei.
- Nu are rost să atrag atenţia unui grup de şcolăriţe care chicotesc, explică ea. În plus, nu i-ar plăcea domnişoarei Carter. Şi nici mie.
- Cine-i domnişoara Carter?
Jade îşi ridică rochia şi se trânti pe fotoliul galben.
- Directoarea. Stă cu ochi de vultur pe dormitoare. Nu că ar trebui să se îngrijoreze. Majoritatea fetelor sunt heterosexuale atunci când ajung la clasa mea.
Jade zâmbi acru.
- Îmi amintesc de zilele alea şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că s-au terminat. Chiar abia aştepţi să te întorci la şcoală şi să predai? Acum, asta ar fi ideea mea despre purgatoriu.
Phaedra râse.
- Fie că mă crezi, fie că nu, abia aştept. Gândeşte-te, mâine seară voi fi la kilometri distanţă de mare, înconjurată de...
Făcu o pauză, auzind un zgomot de ciocan chiar sub picioarele ei.
- Nu te îngrijora, zise Jade. E Lloyd. Lampa din dormitorul nostru s-a lăsat.
- A, bine. Vreau să spun că e bine că o fixează, spuse Phaedra şi încuie valiza. Gata! Asta-i! Acum nu mai am altceva de făcut decât să-mi iau rămas-bun de la mama.
Jade aprobă din cap.
- Du-te! Am să pregătesc eu cina.
- Mulţumesc, dar mama prepară frigănele cu brânză. Erau mâncarea mea favorită când eram mică.
Jade îi zâmbi înţelegătoare. Pentru Esther, fiica ei va fi întotdeauna o copilă. Cu toată înălţimea ei.
Zece minute mai târziu, Phaedra, în blugi şi un pulover bleumarin, îşi făcea drum de-a lungul stâncilor, împotriva vântului permanent prezent. Avea de făcut un ultim pelerinaj înainte de a o vedea pe mama ei.
Vântul devenise mai puternic când ea înconjură promontoriul şi ajunse la stânca cea mare de deasupra golfului. Nu mai fusese acolo din ziua funeraliilor lui Charles, când se uitase în jos şi îl văzuse pe Iain stând singur printre stânci, ca o parte a sălbăticiei din care, după cum credea ea pe jumătate, apăruse el.
Azi, acolo jos, nu era niciun semn de viaţă. Doar valurile şi stropii de apă care dansau deasupra stâncilor.
Locul unde stătuse Iain era acum invizibil, în spatele ceţii line venite din mare.
Iain al ei plecase. Ieşise din viaţa ei. Definitiv. Când, în cele din urmă, el îşi va reveni şi va accepta darul ei, casa, sau când ea îi va permite să-şi salveze mândria cumpărând-o de la ea cu un preţ minim, ea nu va mai avea niciun contact cu bărbatul care era motivul pentru care, la vârsta avansată de 27 de ani, nu avusese încă nicio legătură serioasă.
Mult timp ea refuzase acest adevăr zguduitor şi sperase că focul din sângele ei se va arăta a fi doar un atac întârziat de dorinţă. Acum ştia că nu era aşa.
Cunoaşterea aceasta nu-i apăruse aşa, deodată, ci treptat, provocată de mici amintiri din casă. Un scaun gol la masă, un pachet nefolosit de paste făinoase, mirosul unei cafele tari dimineaţa, chiar şi napii văzuţi la zarzavagerie, îi aminteau de râsul tachinator al lui Iain şi de toţi anii din trecut când fuseseră împreună.
Ea îl iubea nu doar pentru trupul lui. Se luptase să salveze Chy an Cleth pentru băiatul care fusese el.
Pentru ea, nu fusese nimeni altcineva în afară de Iain.
Cu el nu era acelaşi lucru. Înţelegea asta. El nu va simţi pentru ea nimic altceva decât o uşoară atracţie şi o afecţiune bazată pe o obişnuinţă pe cale de dispariţie.
Dacă ea ar fi însemnat pentru el mai mult decât atât, n-ar fi fugit înapoi în oraş.
Phaedra luă o pietricică şi o aruncă în stâncă.
Probabil că el duce o viaţă foarte plină acolo, la Londra.
O viaţă în care ea nu s-ar potrivi. Nici măcar dacă şi-ar schimba stilul de îmbrăcăminte. Ar fi nevoie de mai mult decât de nuanţe de roşu şi albastru ca să menţină interesul lui Iain.
Strângându-şi braţele la piept împotriva vântului, Phaedra îşi luă ochii de la golful pustiu şi se întoarse de-a lungul stâncilor spre Porthkelly.
Când ajunse acasă la mama ei, norii negri erau chiar deasupra capului ei şi ploua.
Esther, uitându-se la colţurile lăsate în jos ale gurii fiicei ei, întinse automat mâna după o ţigară.
- Mamă! Ai zis că te-ai lăsat de fumat!
Repede, Esther împinse pachetul în spatele vasului cu dalii roşii, proaspăt tăiate, pe care Angus i le adusese de dimineaţă din grădina lui.
- M-am lăsat, spuse ea. În cea mai mare parte a timpului.
- Ah, mamă!
Esther oftă. Phaedra se îngrijora pentru ea, ştia asta. Dar nu-i plăcea să fie pisată în legătură cu fumatul. Era mai uşor să pretindă că avea de gând să se lase. Cel puţin atâta timp cât îşi amintea să-şi ascundă obiceiul.
- Voiam doar să-ţi atrag atenţia, spuse ea în apărare.
Era parţial adevărat. Phaedra fusese distrată şi neatentă seara. Mâncarea fusese consumată şi apreciată, vasele puse la loc, iar acum amândouă stăteau la masa din bucătărie, vorbind şi ascultând ploaia care bătea în acoperiş.
- Nu-i nevoie să fumezi ca să-mi atragi atenţia, zise Phaedra.
- Păi, trebuie să fac ceva, draga mea. Ai stat posomorâtă toată seara. Nu vrei să te întorci la slujba ta?
- A, da, răspunse Phaedra fără entuziasm. Bineînţeles că vreau.
- Dar nu vrei să pleci din Porthkelly? Asta-i? o chestionă ea îngrijorată.
Spera să fie asta, dar nu credea.
- Nu mă deranjează. În afară de faptul că te las pe tine singură.
„Phaedra a fost întotdeauna o copilă bună, fie binecuvântată.”
- Atunci, e vorba de Iain?
- Iain e la Londra.
Esther se întinse după pachetul de ţigări, dar o văzu pe Phaedra urmărindu-i mişcările mâinilor şi se răzgândi.
- Aşa-i, comentă ea. Eşti îndrăgostită de el.
- Ah, mamă!
Zâmbetul Phaedrei tremura, aşa cum se întâmpla întotdeauna când voia să-şi ascundă sentimentele.
Esther nu fu păcălită niciun moment.
- Eşti, deci. Mă temeam de lucrul ăsta!
Phaedra se juca stânjenită cu faţa de masă.
- Sunt chiar atât de transparentă?
Neprimind niciun răspuns, zise:
- În regulă. Da, presupun că sunt. Vreau să spun că sunt îndrăgostită de el. Dar o să-mi treacă.
Oare? Oare o să-i treacă?
- Familia Trebanian! murmură Esther fără să se gândească. Ei au fost întotdeauna blestemul şi binecuvântarea noastră, a celor din familia Pendenning.
Phaedra clipi, gura lărgindu-i-se de surprindere.
- De ce? De ce spui aşa, mamă? Domnul... Vreau să spun, Charles, a fost întotdeauna bun cu noi, în felul său. El nu a fost un blestem.
Esther ridică din umeri; se gândi la ţigară şi îşi făcu vânt cu o reclamă pentru un relaxant muscular.
- Fără motiv. Mi-am pierdut şirul gândurilor.
- Dar... nu ţi se întâmplă asta niciodată. Mintea ta merge întotdeauna în linie dreaptă.
Oare Phaedra chiar credea asta? Da, poate că da. Copiii îşi văd întotdeauna părinţii printr-o oglindă deformantă.
- Nu întineresc, ştii asta, sublinie ea.
Remarca ei despre familia Trebanian fusese nefericită. Nu aveai nimic de câştigat dacă te aplecai asupra trecutului, n-avea rost să mai adauge ceva la problemele Phaedrei. Dar ea vedea chiar prea clar ce se întâmplă.
Istoria are obiceiul să se repete.
Ei nu-i plăcea istoria. Nu-i mai plăcea acum. Phaedra ar putea să se piardă în bătăliile reale şi sângeroase din altă epocă, exact aşa cum se pierduse ea odată, în miturile magice şi legendele Greciei antice. Dar era mai bine să uite ce fusese înainte. Mai bine să nu viseze la mituri şi magie.
Îi dăduse numele fiicei ei după un mit care părea să ia un lamentabil aspect de realitate.
Phaedra îşi ţinea capul în jos, de parcă studia zaţul cafelei din ceaşca ei.
- Ce este? întrebă Esther tăios. Mai este şi altceva?
- Nu. Doar că... nu vreau să îmbătrâneşti, mamă. Tu eşti tot ce am.
Era un ecou atât de dezolant în vocea ei, încât Esther voia să-şi dea palme. Ce se întâmpla cu ea, de se plângea de vârsta ei tocmai când unica ei copilă pleca din oraş?
- O să mai fiu pe aici încă multă vreme, spuse ea curajoasă. Nu trebuie să te îndoieşti de asta. În plus, ai prietenii tăi. Şi, într-o bună zi, o să apară un bărbat care o să te iubească.
Spera să fie adevărat. Fiecare are nevoie de cineva. Mai ales în tinereţe. Ea ştia ce înseamnă să fii singur.
- Nu toată lumea se căsătoreşte. Mai ales acum.
Esther se gândi la Francis Pendenning. Nu cu regret, dar cu un fel de nostalgie pentru visurile pierdute ale tinereţii.
- Şi e un lucru bun, argumentă ea. Dar tu ai să te căsătoreşti.
- Poate.
Phaedra încercă să zâmbească, dar era aproape dureros să o priveşti, iar Esther se ridică să împacheteze o cutie cu biscuiţi de casă pe care voia să-i ia cu ea la şcoală. Ştia că Phaedra nu mai era un copil pe care-l consolezi cu biscuiţi. Dar ea era mamă şi nu ştia ce să facă altceva.
Dacă Phaedra n-ar fi fost atât de încăpăţânat de independentă! Dacă ar fi acceptat măcar o parte din banii pe care i-i lăsase Charles! Banii nu i-ar fi cumpărat fericirea, dar i-ar fi permis să călătorească, să întâlnească un bărbat tânăr, drăguţ, care să nu fie un Trebanian.
Cincisprezece minute mai târziu, ea urmări silueta fină a fiicei ei dispărând în stradă, prin arcada roz.
- Sărmana fată, murmură Esther.
Se duse în dormitorul pe care agenţia imobiliară îl numise „compact”. Brusc, parcă se făcu rece în apartament. Scoase o jachetă moale, albastră, dintr-un sertar, îşi scoase pantofii şi se lăsă pe marginea patului.
Doamne, ce obosită era...
Când se zări reflectată în oglinda de pe uşă, se strâmbă. Cât de bătrână arăta! Nu că s-ar mai fi uitat cineva la ea acum...
- Nu-ţi mai fie milă de tine, Esther Pendenning, spuse ea cu glas tare. Întotdeauna este...
Ca o replică, sună telefonul.
- Angus, termină ea propoziţia, dându-şi ochii peste cap în timp ce întinse mâna după receptor.
Capitolul 7
- La revedere, domnişoară Pendenning. Plecaţi şi dumneavoastră în vacanţa de la mijlocul semestrului?
Phaedra aprobă din cap spre fetiţa înaltă, deşirată, cu ochelari, care se repezea la uşa din faţă a şcolii de parcă se aştepta la vreo opoziţie.
- Da, Jennifer. Şi te rog, mai încet. Nu se fuge prin holuri. Nu te îngrijora, mama ta n-o să plece fără tine.
Jennifer zâmbi jenată.
- Îmi pare foarte rău, domnişoară Pendenning. Vacanţă plăcută.
- Mulţumesc, Jennifer.
Phaedra o urmări zâmbind pe fata înaltă care continua să meargă cu pas grăbit pe lângă perete.
Jennifer ocupa un loc special în inima ei. Era o neadaptată în şcoală, cum fusese şi ea.
Jennifer era o elevă entuziastă, dar distrată, care nu putea arunca sau prinde o minge ca să-şi salveze viaţa.
Drept rezultat, suferea înţepături nemiloase în legătură cu neîndemânarea şi cu înălţimea ei. Nu era de mirare că de abia aştepta pauza de la mijlocul semestrului.
Phaedra dorea să simtă şi ea acelaşi entuziasm pentru vacanţă. Dar nu va fi la fel în anul acesta. Charles murise, mama ei nu mai locuia la Chy an Cleth, iar Jade şi Lloyd îşi petreceau sfârşitul de săptămână la Londra.
Casa va părea pustie, plină de fantome.
Mama ei îi spusese că ar putea sta la ea, dar în micul apartament era atât de puţin spaţiu, încât Phaedra ştia că va fi neplăcut. La fel ca şi pentru nasul ei, care simţea imediat fumul.
Oftă şi se duse să-şi facă valiza.
Era aproape ora 9 când ajunse la Porthkelly.
Valiza ei nu era grea, dar mama ei o făcuse să promită că va lua un taxi de la staţia de autobuz.
- Vremurile s-au schimbat, Phaedra. Chiar şi la Porthkelly. Nu mai eşti în siguranţă să umbli singură pe întuneric, se agitase Esther când îi telefonase cu o seară înainte. Şi nu uita să mă suni când ajungi.
Phaedra promisese că nu va uita.
Când taxiul se îndepărtă în noapte, ea se sprijini de poartă şi se uită în sus la casa masivă, conturată pe fundalul înstelat.
Chy an Cleth! Phaedra inspiră aerul binecuvântat al singurului cămin permanent pe care-l cunoscuse vreodată. Cât de mult îi va lipsi când va veni timpul să i-o predea lui Iain. Fusese o vreme, cândva, când el ar fi insistat că era căminul ei în aceeaşi măsură ca şi al lui.
Pentru că făcuse acel lucru în favoarea lui Iain, acesta nu o mai voia în viaţa lui. Nu spusese aşa ceva, dar ea ştia că ăsta era adevărul.
Phaedra oftă şi porni pe alee, gata acum să schimbe frigul începutului de iarnă cu căldură şi lumină.
Aproape că ajunsese la uşă când îşi dădu seama că nu era în regulă ceva. Erau lumini aprinse, nu doar în hol, aşa cum se aştepta, ci şi în sufragerie şi într-unul dintre dormitoare.
Ezită, ţinând mai strâns mânerul valizei. Oare Jade lăsase din greşeală luminile aprinse? Sau ca să gonească eventualii hoţi? Sau un hoţ era deja în casă? Se uită la ferestrele luminate şi se înfioră. Era mai frig în seara asta decât prevăzuse.
Acum, ce să facă? Să se întoarcă în oraş şi să alerteze poliţia - asta i-ar spune să facă mama ei - sau să se strecoare în linişte în casă şi să se confrunte cu ceea ce va fi probabil o casă goală, înainte ca acela ce era eventual în casă să poată fugi?
Phaedra strâmbă din nas când bunul-simţ îi veni în ajutor. Făcea din ţânţar armăsar. Nu era nimeni în casă.
Jade decisese să lase luminile aprinse.
Inspirând scurt, ea luă valiza, urcă treptele plină de curaj şi băgă cheia în broască. Bineînţeles că nu era nimeni în casă.
Uşa scârţâi şi Phaedra tresări.
După întunericul de afară, în hol era o lumină strălucitoare. Holul era luminos, familiar şi ospitalier.
Dar rămase cu gura căscată şi duse mâna la gât.
O femeie slăbuţă, cu păr roşcat, în pantaloni gri de lână şi o bluză verde cobora graţioasă pe scară. La capătul scării o aştepta un bărbat. Acesta era cu spatele spre uşă şi purta blugi şi un pulover pe gât, verde închis.
Phaedra era obişnuită să vadă acel spate în costum bine croit, de director, dar l-ar fi recunoscut şi într-o togă.
Ea închise uşa cu zgomot.
Femeia cu părul roşu o văzu prima şi se opri cu piciorul pe ultima treaptă.
Umerii lui Iain se încordară când auzi uşa, dar, când se întoarse cu faţa spre ea, orice urmă de surpriză dispăru.
- Bună, Phaedra, spuse el arătându-i zâmbetul lui devastator. Ce te aduce la Porthkelly?
Phaedra înghiţi în sec. Nimeni nu avea dreptul să zâmbească astfel. Nu era corect.
Privirile li se întâlniră şi ea făcu un pas înainte. Când el îi întinse mâna ar fi vrut să alerge şi să i se arunce în braţe. Dar roşcata tuşi discret, iar Phaedra bănui că braţele lui Iain fuseseră recent ocupate cu altcineva.
- E vacanţa de la mijlocul semestrului, spuse ea cu oboseală. Unde puteam să mă duc? Nu mi-ai spus că aveai intenţia să vii aici.
- Nu aveam intenţia. Până când mama ta a telefonat şi mi-a spus că nu va fi nimeni în casă, pentru că îngrijitorii atât de demni de încredere pleacă spre luminile Londrei.
Îşi puse mâinile în buzunare făcând ca blugii să-i fie şi mai mulaţi pe coapse. Phaedra nu era interesată să se scuze şi după părerea ei nici nu era cazul. Doar un lucru din cele spuse de Iain avea semnificaţie.
Îşi lăsă jos valiza, cu zgomot.
- Mama mea? Vrei să spui că ea ştia că o să vii?
- Ţi-am zis. Ea considera că trebuie să iau cunoştinţă că îngrijitorii noştri sunt plecaţi.
El se sprijini de balustradă cu spatele la roşcată, care era ocupată să-şi examineze unghiile. Erau roz şi lungi, remarcă Phaedra.
- Ah! Dar... mama nu ţi-a spus că eu o să vin aici?
Iain îşi luă de pe mânecă un fir de păr roşu.
- Se pare că nu.
- Trebuia să ştii că-i vacanţa şcolară.
Phaedra îşi mişcă degetele. Valiza fusese mai grea decât crezuse.
- Ca să fiu sincer, au trecut nişte ani de când n-am mai dat atenţie sistemului şcolar.
Phaedra se încruntă. Asta suna raţional...
Dar era prea mult. Era obosită, era nefericită, cum nu mai fusese de săptămâni întregi, iar acum va trebui să-şi petreacă noaptea cu mama ei, care-şi bagă nasul peste tot. Esther avusese, fără îndoială, intenţii bune, dar era sigur că nu contase că va apărea roşcata zveltă a lui Iain.
- Nu ai de gând să mă recomanzi prietenei tale? întrebă ea acoperindu-şi neplăcerea cu ceea ce credea ea că era un zâmbet.
- Da, desigur, Iartă-mă, ea este Caroline, secretara mea. Caroline, aş vrea să ţi-o recomand pe mama mea vitregă.
Să fie blestemat! Să-l ia naiba! Trebuie oare să o înţepe mereu cu asta?
- Iain, sări ea, încercând să pună sentimentele ei în cuvinte pe care nu putea să nu le înţeleagă. M-am săturat...
Se opri. Iain zâmbea şmecher, iar Caroline îşi muşca buza.
- Te necăjeam, spuse el blând. Caroline, ea este Phaedra, iar eu, în mod clar, nu sunt fiul ei.
- Bună, zise Caroline coborând. Sper că domnul Trebanian şi cu mine nu-ţi încurcăm planurile.
Întinse mâna lungă, frumoasă.
Phaedra se uită la ea de aproape. Femeia părea sinceră. Nu era maliţiozitate în ochii ei albaştri cu gene rimelate şi niciun tăiş ostil în vocea ei.
- Nu e vina voastră, răspunse ea. E clar că mama mea a făcut o greşeală.
Esther nu făcuse aşa ceva, bineînţeles. Ea orchestrase această poveste jenantă, de una singură şi cu cele mai bune intenţii. Voind doar s-o facă fericită pe fiica ei, reuşise numai să înrăutăţească o situaţie şi aşa neplăcută.
- Vai, spuse cu simpatie Caroline, o să încercăm să nu te încurcăm. Domnul Trebanian m-a rugat să vin aici să-l ajut să claseze hârtiile tatălui său. Ne-am apucat de ele chiar în după-amiaza asta.
- N-o să-mi staţi în cale. Am să chem un taxi şi am să mă duc la mama.
- N-ai să faci aşa ceva, zise Iain. Dacă ar fi problemă de taxi, te-aş duce eu. Totuşi...
- N-ai maşină. Aş fi văzut-o.
- Doar n-am zburat până aici pe covorul meu fermecat. Am adus Bentley-ul. E în garaj. Dar nu e relevant, pentru că nu te duci nicăieri. Mama ta e probabil în pat deja.
- Nu, n-o să fie. Aşteaptă să o anunţ că am sosit.
- Atunci e mai bine să faci asta.
Ea ştia că Iain îşi pierdea răbdarea. Avea dreptate în legătură cu telefonul. Evitând să se uite la cei doi, Phaedra se duse la telefon şi formă numărul.
- Sunt aici, mamă, anunţă ea când Esther răspunse. La Chy an Cleth. Dar Iain e şi el aici cu... secretara lui. Aşa că, dacă nu te deranjează prea mult, o să stau la tine.
Esther abia reuşi să murmure:
- Da, desigur, draga mea, dar...
Iain luă însă telefonul din mâna Phaedrei.
- Pendy, spuse el, e-n regulă. Phaedra rămâne aici. O să vină să te vadă mâine dimineaţă. Nu te îngrijora, am eu grijă de ea.
Închise telefonul, apoi continuă de parcă îi făcuse o favoare:
- S-a aranjat, deci. Mama ta te aşteaptă mâine dimineaţă. Şi apropo, era în pat.
Phaedra rămase cu gura căscată, fără replică. Cum putea să se aştepte ca ea să stea în casa pe care el o împărţea cu prietena lui? Oare uitase complet sărutul lor? Sărutul care îi sfărâmase autoamăgirea şi o trezise la realitate, că îl iubea? Sau sărutul însemna atât de puţin pentru el, încât nu putea. Înţelege că a sta sub acelaşi acoperiş cu el şi Caroline ar fi fost o tortură?
- Eu... mă duc la Câinele pătat, spuse ea cu voce strangulată. Pot să stau acolo.
- Ah, te rog, interveni Caroline. Nu trebuie să pleci din cauza noastră. Nu e niciun motiv ca să stăm unul în calea altuia, Iain şi cu mine o să fim ocupaţi cu hârtiile şi dumneata o să-ţi vizitezi mama.
- Bineînţeles că nu pleacă, o întrerupse Iain. Noi am mâncat de seară, Phaedra, dar a mai rămas ceva mâncare chinezească în frigider. Serveşte-te! Când termini, poţi să ni te alături la cafea.
Chiar aşa. De parcă amestecul ei în cuibul lor de dragoste ar fi doar vizita unei mătuşi cumsecade, fată bătrână, care nu va înţelege ce se întâmplă. Dar nu putea să-l lase să ştie ce simţea, nu-l putea lăsa să-i vadă disperarea. Poate ar fi cel mai bine să rămână o noapte.
Va putea găsi o soluţie mâine.
- În regulă, spuse. Mulţumesc.
- Eşti o fată bună, zise Iain şi se aplecă să-i ia valiza. Du-te şi mănâncă. O, să-ţi arate Caroline.
- Vrei să-ţi arăt eu? întrebă Caroline când Iain dispăru pe scară.
- Nu, mulţumesc, ştiu unde e frigiderul.
Caroline aprobă din cap.
- Îmi închipuiam că ştii. Domnului Trebanian îi place să dea ordine, dar acestea nu sunt întotdeauna necesare.
- Nu, zise Phaedra şi porni spre bucătărie. Şi tatăl lui era aşa.
Abia când era aşezată la masă consumând o mâncare cu legume prăjite şi orez, îi veni în gând şi se mira de ce Caroline îi spunea iubitului ei „domnul Trebanian”.
Curios, decise ea, înghiţind încă o furculiţă de orez fără gust. Ca în Dickens. Nu că i-ar păsa de fanteziile lor sexuale sau de ce se întâmplă în spatele uşii din dormitor. De ce i-ar păsa? Ce importanţă ar avea?
Tocmai îşi ştergea o lacrimă de pe marginea farfuriei, când Iain intră să spună că se răceşte cafeaua.
- Sosul soia merge mai bine cu orezul. Vrei să-ţi aduc? spuse el grav, văzând lacrima.
- Nu, mulţumesc. Am terminat.
Rămase cu ochii fixaţi la rămăşiţele mesei ei de seară.
- Atunci, vino la cafea.
- Vin, într-un minut.
Dacă el ar pleca, măcar. Probabil că văzuse că plânsese, dar asta nu însemna că ea voia să-i arate direct faţa umezită şi umflată.
Iain, ca de obicei, luă problemele în mâinile lui.
- Ce-i asta? întrebă el venind lângă ea. Lacrimi, Phaedra?
Ea negă din cap.
- Nu, cred că am răcit puţin.
- Ah, înţeleg. Spune-mi, zise el prinzând-o de încheietura mâinii şi ridicând-o în picioare, te-ai gândit să punem capăt acestui nonsens?
- Ce?
Speriată, conştientă dureros de atingerea lui, tot ce putea gândi Phaedra era că, dacă el nu-i dădea drumul imediat, ea se va face de râs. Mirosul trupului lui frumos avea o magie subtilă, mortală, asupra simţurilor ei.
- Ai de gând să mă laşi să-ţi plătesc pentru casă? spuse el de parcă îi explica unui copil un lucru vizibil.
O pală bruscă de vânt zgudui fereastra.
- Nu. Nu m-am gândit deloc la aşa ceva. Când dau cuiva un cadou, e pentru totdeauna, vorbi Phaedra cu falsă uşurinţă.
Iain îi lăsă încheietura mâinii şi se ţinu de spătarul celui mai apropiat scaun.
- Eu nu sunt doar „cuiva” şi nu poţi pune pe acelaşi plan Chy an Cleth cu o cutie de ţigări de foi sau o carte nouă. O casă nu este ceva ce se poate împacheta elegant.
- Nu. Şi n-am încercat să o împachetez. E a ta, pe gratis şi limpede.
- În regulă. Presupun că de asta îi avem în reşedinţă pe afurisiţii tăi de prieteni artişti. Dar vine Crăciunul şi vreau ca problema să fie rezolvată.
Se aplecă înainte, până când nasul lui aproape că-l atingea pe al ei.
- Apropo, continuă el, ai vreo idee de ce mama ta nu mi-a spus că vii aici?
Phaedra început să se dea înapoi, dar masa era în drumul ei. Nu se obişnuise niciodată cu obiceiul lui Iain de a schimba subiectul fără avertizare. Dar îl cunoştea de prea multă vreme ca să-şi piardă timpul inventând poveşti pe care nu era nicio şansă ca el să le creadă.
- Cred, spuse ea cu privirea la gulerul moale al puloverului lui, că mama a sperat că apropierea ar duce la...
- Pat? sugeră el. Ce noroc, deci, că am adus-o pe Carolina.
- Da, nu-i aşa? aprobă Phaedra din cap.
Închise ochii şi se îndreptă orbeşte spre ceea ce ea credea că era uşa bucătăriei. Se dovedi a fi frigiderul.
.........................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu