„Tu îți controlezi atitudinea și atitudinea ta îți controlează viitorul.”
                            Williams James

Revedere după ani, Betty Neels

 .....................................................

3.

        Era tras la față și părea extrem de ostenit.

   - Excelent. Profesorul van Esbink a sunat de două ori, dar i-am spus că nu este necesar să se mai deplaseze aici.

   - Știu. M-a sunat și pe mine în dimineața asta. Te apreciază foarte mult, știai? Ar dori să lucrezi cu el.

   Ea digeră informația în tăcere, după care izbucni:

   - N-ai de gând să mă întrebi și pe mine cum mi-am petrecut sfârșitul de săptămână?

   - Tocmai voiam s-o fac, răspunse el și, înainte ca ea să realizeze ce se-ntâmplă, se apropie și o sărută apăsat pe buze.

   Apoi, se îndepărtă și spuse:

   - Mă duc să mănânc ceva, după care urc să-l văd pe Henry.

CAPITOLUL OPT

   Fulk a fost absent cam o oră, timp suficient pentru ca Eleanor să estimeze situație și să găsească o explicație pentru comportamentul lui neașteptat.

   După ce și-a înșirat o mulțime de argumente iraționale, s-a decis să renunțe și să ignore, pur și simplu, cele întâmplate. S-a străduit să-și compună o expresie de indiferență placidă, dar toată strădania ei a fost inutilă, deoarece Fulk, după ce a revenit, a adoptat obișnuitul său ton profesional. Era felul de a vorbi al oricărui doctor de familie - amabil, impersonal și oarecum distant.

   Fulk a rămas doar cât să se convingă că starea lui Henry se îmbunătățise în mod simțitor, după care a rostit un „noapte bună” scurt și i-a lăsat singuri.

   Furioasă, Eleanor s-a grăbit și ea să se pregătească de culcare.

   A doua zi, Henry a avut voie să coboare din pat. Era foarte palid și slab, dar avea o excelentă poftă de mâncare.

   Era o vreme rece, cu un vânt tăios, dar Fulk a început să vină la prânz, și să-și ia pacientul la scurte plimbări cu mașina.

   Când Eleanor i-a spus că nu face bine că renunță la masa de prânz, el i-a retezat-o scurt, spunându-i că are o mulțime de timp liber la orele amiezii și că se bucură de acele ieșiri la fel de mult ca și micul său pasager.

   Sfântul Nicolae urma să vină peste câteva zile și Eleanor începuse să se întrebe dacă Fulk avea de gând să întreprindă ceva cu această ocazie.

   Se ferise, totuși, să aducă subiectul în discuție, deoarece nu dorea ca el să-și închipuie că ea vrea să-l oblige astfel să sărbătorească cumva evenimentul.

   Dar, pe de altă parte, o auzise pe Margaret vorbind cu Henry despre asta și i se strânsese inima, atunci când și-a dat seama că cei doi copii se îndoiau că vor avea parte de daruri în acel an.

   Până acum, de când venise aici, nu se pusese niciodată problema banilor. Avea ea câteva lire, dar nici măcar un galben olandez. Acum, însă, se pare că apăruse această problemă și că va trebui s-o discute cu Fulk.

   Dar n-a fost nevoie deoarece, în dimineața zilei următoare, la micul dejun, cea care a adus vorba despre asta a fost Margaret.

   Ca de obicei, Fulk era cufundat într-un maldăr de corespondență, sosit cu poșta de dimineață.

   Când a intrat ea, el s-a ridicat și s-a îndreptat către ea, urându-i o dimineață bună, după care s-a întors la scrisorile lui. Lui Eleanor i s-a părut că el continua să fie foarte distant, dar Margaret s-a făcut că nu bagă de seamă și a rostit voioasă:

   - Fulk, aș vrea să merg să fac câteva cumpărături și sunt convinsă că Eleanor mă va însoți. Din păcate, nu prea știu cum să mă descurc în țara ta. Și-apoi, eu nu am niciun ban, iar ea are numai lire sterline. Ce crezi, l-am putea lăsa pe Henry în grija cuiva pentru câteva ore?

   El puse pe masă scrisoarea și se uită la Margaret cu cea mai mare atenție.

   - Copilă dragă, asta se poate aranja foarte ușor. Nu știu cum de nu m-am gândit eu mai întâi la așa ceva.

   O privi uimit pe Eleanor:

   - De ce nu mi-ai spus până acum?

   - Păi, pentru că nici eu nu m-am gândit, până ieri. În plus, habar n-am avut că Margaret are intenția să-ți vorbească despre asta. Oricum, eu nici n-aș fi avut curajul.

   - Ar fi trebuit să-mi fi spus mai devreme. Din păcate, eu nu am timp să stau cu Henry, dar voi aranja cu o soră de caritate să vină. Pentru mâine, vă convine?

   Fulk zâmbi vesel, dar Eleanorei i s-a părut că el este preocupat de ceva trist. Rosti cu indiferență:

   - Dacă nu te deranjăm prea mult...

   El, însă, se apucase din nou de citit scrisori și-i răspunse protocolar:

   - Nicidecum.

   După puțin timp, Fulk s-a oprit și i s-a adresat Eleanorei:

   - Dă-mi lirele pe care vrei să le schimbi și eu o să-ți dau echivalentul în guldeni.

   După plecarea lui, Eleanor s-a întors către sora sa.

   - Ce te-a determinat să-i ceri lui Fulk așa ceva? N-ai văzut cât este de ocupat? Aș fi făcut-o eu, dar nu în dimineața asta, când avea de rezolvat tot maldărul ăsta de corespondență.

   - Ce să-ți spun! a sărit Margaret. Cred că le-a citit și le-a răscitit de-acum o sută de ani. Ce, crezi că nu l-am urmărit, să văd ce face? Le-a studiat de cel puțin 6 ori pe fiecare. În plus, trebuie neapărat să-și cumpăr lui Henry un dar de Sfântul Nicolae. Îți dai seama ce nefericit ar fi, dacă n-ai căpăta nimic anul acesta? Unde mergem? Bănuiesc că cel mai apropiat loc este Groningen, nu?

   - Asta-i și părerea mea. Poate că există un autobuz, care să ne transporte până acolo. Mă tem că ne-ar costa prea mult dacă am lua un taxi.

   Eleanor se încruntă puțin.

   - Când socotești că ar fi mai bine să plecăm - dimineața sau după prânz? Mă întreb dacă în magazinele de aici există cineva care să vorbească englezește?

   Toată ziua Eleanor nu s-a gândit decât la asta și și-a făcut o mulțime de probleme.
   Până la urmă, a realizat că-și pierduse timpul degeaba: când Fulk s-a întors de la spital, le-a spus că va veni să le ia în timpul pauzei de prânz. Le va duce la Groningen și le va lăsa acolo până ce-și va termina el toate treburile prevăzute pentru după-amiază.

   - Cred că ar fi mai bine să vă arăt unde se află cabinetul meu și, după ce isprăviți cumpărăturile, puteți veni să mă luați de-acolo. Și-acum, Eleanor, hai cu mine, să-ți dau banii de care ai avea nevoie.

   Ea și-a luat poșeta și l-a urmat în biroul lui.

   - Nu prea știu ce sumă o să ne trebuiască, spuse ea. Vreau doar un cadou pentru Henry și, desigur, și ceva pentru Margaret.

   El s-a dus la birou și a deschis un sertar.

   - Și cam de câți bani dispui, în acest scop? o întrebă el.

   - Nu știu... Crezi că-mi vor ajunge 10 lire?

   Pentru ea, asta reprezenta o grămadă de bani și, oricum, nu intenționa să cumpere prea multe lucruri.

   Fulk stătea cu capul plecat, astfel încât ea nu-i putea vedea chipul.

   - Știu și eu... Ce-ar fi să vă dau eu ceva mai mult? Sigur, poți să mi-i returnezi mai târziu. Ar fi trebuit să te previn - pe-aici se obișnuiește ca, în ajun de Sfântul Nicolae, să i se ofere fiecăruia câte un mic dar. Poate că n-ar strica dacă ai cumpăra ceva pentru Juffrouw Witsma, pentru Tekla și pentru Bep. Ah, bineînțeles că nu trebuie să-l uităm nici pe bătrânul Mevrouw Brom, nu?

   - Sigur că da, dacă acestea sunt obiceiurile... Eu am crezut că este o sărbătoare doar pentru cei mici, așa, ca la noi...

   În timp ce el număra bancnotele, Eleanor îi mângâia cu priviri de îndrăgostită fiecare firicel de păr, fiecare trăsătură a feței, fiecare deget și fiecare unghie. Chipul lui părea ostenit. Poate că avea foarte mult de lucru și mai făcuse și acea lungă și obositoare călătorie la Cannes.

   În mintea ei răsună un strigăt aproape dureros: „Doamne, Fulk, de ce a trebuit să te îndrăgostești de o fată atât de nepotrivită ție?”

   Dar, cum el tocmai se pregătea să-i dea banii, ea s-a mulțumit să rostească un „mulțumesc” abia perceptibil și să părăsească încăperea cu pas ușor, fără să facă prea mult zgomot.

   A doua zi, când a coborât la micul dejun, Fulk plecase deja. La ora 10 a apărut sora de caritate, o fată drăgălașă și veselă, pe care Henry a primit-o cu mare plăcere, știind că expediția în care porneau surorile sale era efectuată în beneficiul lui personal.

   Fetele au mâncat devreme de prânz așa că, atunci când a venit Fulk să le ia, ele erau gata de mult și-l așteptau cu nerăbdare.

   În mașină, i-a oferit lui Margaret locul de lângă el și a părut încântat de ciripitul ei continuu. În schimb, atunci când i s-a adresat Eleanorei, tonul său, deși foarte amabil, a fost distant și rece:

   - Mergem mai întâi la cabinetul meu, de unde puteți să vă duceți pe jos după cumpărături. Centrul comercial este în imediat apropiere și va fi imposibil să vă rătăciți. Eu voi termina cam pe la ora 4, așa că nu trebuie să vă faceți griji cu ceaiul, deoarece îl vom lua împreună, înainte de a porni spre casă.

   Ajunserăă în centru și mașina trecea pe o stradă mărginită de un canal lung. Brusc, Fulk coti, intrând într-un drum îngust care ducea către un scuar înconjurat de case vechi din cărămidă, și oprin în fața uneia dintre ele.

   - Aici, la parter. Când terminați cu cumpărăturile, sunați și veniți la mine. Traversați scuarul și o luați prin pasajul din colț, care vă duce direct în centrul comercial.
   Le-a salutat, cu o scurtă înclinare a capului.

   - Distracție plăcută! Și-acum, iertați-mă, dar mă grăbesc, deoarece am cam întârziat și pacienții încep să se neliniștească.

   Eleanor s-a uitat în urma lui și s-a întrebat dacă avusese cumva timp să și mănânce de prânz, ceea ce părea destul de puțin probabil.

   Au avut o după-amiază minunată.

   Mai întâi, au studiat tentantele mărfuri expuse în vitrinele frumos aranjate - bijuterii, articole de marochinărie, eșarfe și rochii de seară. Dar au realizat pe loc că nu vor avea suficienți bani pentru a-i cumpăra lui Margaret rochia de catifea roz pe care aceasta o privea în extaz, și nici poșeta de piele de crocodil, pe care pusese ochii Eleanor. Așa că s-au mulțumit să facă doar câteva achiziții modeste - batiste și eșarfe pentru personalul de la Huys Hensum, un joc de Scrabble și un bloc de desen însoțit de o cutie cu creioane colorate, pentru micul Henry.

   Următorul pe listă era Fulk, dar totul costa cu mult mai mult decât prevăzuse Eleanor și ceea ce ar fi vrut ele să cumpere le depășea posibilitățile. În cele din urmă, Eleanor s-a hotărât să-i ia o carte. S-a oprit asupra „Evoluției omului”.

   Margaret era convinsă că o asemenea carte îi va face plăcere, Fulk fiind un om foarte inteligent și cult.

   În timp ce se plătea cartea, Eleanor observă că sora sa arboreazăo figură tristă.

   - Ce s-a întâmplat, draga mea? o întrebă ea. Te-ai răzgândit? Nu-i nimic, putem găsi altceva, dacă crezi că asta s-ar putea să nu-i placă.

   Margaret își clătină capul:

   - Nuu, cartea este extraordinară! Dar aș fi vrut niște bani să cumpăr ceva... Mi se pare, însă, că nu avem prea mulți.

   Eleanor se uită în poșetă și constată că-și cheltuise atât cele 10 lire, cât și banii pe care îi mai luase în plus de la Fulk.

   - Ai dreptate, nu ne-a mai rămas cine știe ce, doar vreo câteva monede din acelea mici, din argint - dubbeltjies. Dar știi ce vom face? Ne întoarcem la cabinetul lui Fulk - oricum era și timpul, și eu o să mai împrumut ceva bani de la el, după care venim repede aici și tu-ți cumperi ce dorești. Îți convine așa?

   Au ajuns destul de ușor înapoi, au sunat la clopoțelul de aramă, de modă veche și au intrat, exact după cum le instruise Fulk ceva mai devreme.

   La stânga holului îngust se afla o ușă cu numele lui pe ea și ele i-au trecut pragul.

   Sala de așteptare, cu covoare scumpe și mobilă frumoasă, era plină de flori și de reviste proaspete. Nu se vedea niciun scaun tare, cu spătar înalt, sau vreo publicație jerpelită și veche de 1 an și nicio sobiță încălzită vag de gazul pus la economic.

   Aici, fotoliile erau foarte confortabile, acoperite cu damasc în diverse nuanțe de albastru, și existau o mulțime de măsuțe, pe care-ți puteai lăsa poșeta, mănușile sau sacoșele.

   Eleanor aruncă o privire de profesionistă în domeniu și-i acordă notă maximă. Același calificativ i l-a acordat și drăgălașei asistente care ședea la biroul eu, cu un zâmbet și o expresie care inspirau încredere și celor mai timizi și temători pacienți.

   Ea le-a surâs și le-a vorbit într-o engleză excelentă:

   - Profesorul van Hensum este ocupat cu ultimul său pacient. Nu doriți să luați loc și să-l așteptați puțin?

   Dar n-a fost nevoie să se așeze deoarece, în timp ce ea vorbea, ușa cabinetului s-a deschis și prin ea a ieșit un domn cu înfățișare de militar, urmat chiar de Fulk.

   Acesta s-a dus la asistenta sa, i-a șoptit ceva, i-a spus o glumă pacientului care pleca și s-a îndreptat către Eleanor și Margaret.

   - Sunteți mulțumite de cumpărăturile pe care le-ați făcut? se interesă el. Mă întorc într-un minut.

   S-a întors, dar Margaret și-a strecurat mânuța în mâna lui și l-a oprit:

   - Fulk, vrei, te rog, să ne împrumuți niște bani? I-am cheltuit aproape pe toți și eu vrea să mai cumpăr ceva...

   Fulk își vârâse deja mâna în buzunar.

   - Cât îți trebuie? Cincizeci de guldeni? O sută?

   - Pentru numele lui Dumnezeu! exclamă Eleanor. E mult prea mult! Margaret, nu te-ai putea descurca doar cu 10 guldeni? Sau cu 15?

   - Uite ce vom face, o întrerupse Fulk. Mergem chiar acum la magazin și tu vei hotărî la fața locului de ce sumă ai nevoie. Eleanor, vreți să-ți împrumut ceva bani și pentru tine?

   Eleanor îl binecuvântă în gând pentru faptul că o întrebare. Oricum, trebuia să-i ia ceva lui Margaret, așa că a socotit repede în minte și s-a decis să-i ceară 10 guldeni.

   I-a fost recunoscătoare și pentru faptul că, imediat ce au ajuns în centrul comercial, el i-a propus să se ducă singură după cumpărături, în timp ce el va sta s-o aștepte, împreună cu Margaret. În felul acesta, ea putea să-i cumpere surioarei sale eșarfa pe care o admirase la Vroom & Dresman, și să i-o ofere ca pe un dar surpriză.

   Când s-a întors la ei, Eleanor s-a simțit, brusc, singură și departe de casă. Nostalgia i se reflectase probabil pe chip, deoarece Fulk îi spuse:

   - Ești tristă și nu-mi pot închipui de ce!

   Dar nu mai așteptă răspunsul și le conduse pe amândouă la o cofetărie din apropiere. Era un loc vesel și viu colorat, cald și primitor.

   Au băut ceai și au mâncat niște prăjituri delicioase, cu o mulțime de frișcă pe ele, în acompaniamentul ciripitor al povestirilor fără sfârșit ale Margaretei.

   Pe drumul de întoarcere, tot Margaret a fost cea care a turuit cam tot  timpul. Fulk, deși a râs și a glumit cu ea mereu, părea oarecum absent. Cât despre Eleanor, ea nu era în stare să rostească nicio vorbă, capul ei fiind plin de gânduri despre Fulk.

   Acasă, Eleanor s-a dus direct la Henry, pentru a o elibera cât mai rapid pe sora de caritate care-l supraveghea în lipsa ei.

   Micul pacient a întâmpinat-o vesel, după care i-a mulțumit tinerei asistente că l-a făcut să-și petreacă timpul într-un mod cât se poate de plăcut. Eleanor i s-a alăturat, exprimându-și și ea recunoștința față de drăgălașa fată. Totodată, ea i-a oferit acesteia o cutie cu bomboane de ciocolată, ambalată ca de sărbători.

   După ce asistenta a plecat, Henry și-a iscodit sora:

   - De ce i-ai dat cadoul acela?

   - Păi, cred că a fost foarte amabil din partea ei să vină imediat ce a fost solicitată.

   Henry medită puțin la spusele ei, apoi zise:

   - Da, ai dreptate. A fost foarte drăguță, dar și cu Moggy și Flan. O cheamă Wabke și astăzi era ziua ei liberă, dar Fulk a rugat-o să vină să stea cu mine și ea a venit, deoarece îi place foarte mult și el i-a dat 50 de guldeni...

   - Cincizeci? Dumnezeule, mă-ntreb...

   Dar nu mai apucă să se întrebe de unde va lua ea acești 50 de guldeni pentru a-i înapoia lui Fulk, deoarece Henry s-a interesat dacă ea și-a luat deja ceaiul.

   - Da, dragul meu.

   - Și noi. Ne-am plimbat puțin, doar împrejurul casei, apoi Tekla ne-a adus ceaiul în salon. Ne-a mai adu și chec și biscuiți cu alune și pâine prăjită cu unt. Am mâncat cât am putut. Wabke zicea că asta-i o casă foarte mare. Tu ce crezi, Eleanor? Chiar este o casă foarte marei?

   - Da... destul de mare... răspunse ea, în timp ce continua să socotească în gând cam la cât se ridicase datoria ei față de Fulk.

   Henry o întrerupse din nou:

   - Tu ce-ai mâncat la ceai?

   - Niște prăjituri enorme. A mea a fost cu ciocolată și ananas și frișcă, toate frumos aranjate pe o bucățică de pandișpan.

   - Și Margaret?

   Intrarea lui Fulk a fost de-a dreptul salvatoare.

   - Salutare, bătrâne, rosti el, pe obișnuitul său ton amical, fără însă a se uita și la ea.

   - Super! i-a răspuns Henry, cu cuvântul său preferat. Îmi place Wabke. Hei, habar n-ai ce bine este că mi-am revenit. Știi, m-am și plimbat cu ea. Sigur, nu prea mult, dar mi-a plăcut. După aceea, am jucat Ludo și cărți, doar că Wabke nu-i o jucătoare prea grozavă, dar râde mereu și-i iubește pe Moggy și pe Flan. Sper c-o s-o mai văd, până ce va trebuie să mă-ntorc acasă, nu?

   - O să am eu grijă de asta, îl asigură Fulk pe un ton grav și începu să-i ia pulsul. Totuși, ți-ajunge pentru ziua de astăzi. Ai să cinezi în pat și te culci foarte devreme, da? Trec să te văd mâine dimineață, înainte de a pleca se spital.

   Se întoarse apoi către Eleanor:

   - Diseară nu voi fi acasă.

   Ea l-a oprit în pragul ușii:

   - Oh, atunci îmi poți acorda câteva minute?

   - Doar dacă este foarte urgent, deoarece am întârziat deja. Noapte bună, Eleanor.

   Inima ei s-a acoperit cu un văl negru, apăsător. Oare unde se duce Fulk în seara asta? Desigur, nu era ceva care s-o privească, dar dorea atât de mult să știe.

   După vreo câteva ore, în timp ce se pregătea de culcare, Eleanor medita că nu-i deloc amuzant să te-ndrăgostești de cineva. Și de ce oare acel cineva n-a fost Perry Maddon, care-o plăcuse de la prima vedere, ci Fulk, cel care n-a plăcut-o niciodată?

   Gândurile triste au învăluit-o cu totul și s-au transformat în lacrimi amare.

   În dimineața zilei următoare n-a mai coborât la masă, până n-a fost sigură că Fulk plecase la spital.

   Când i-a explicat lui Margaret că întârziase deoarece a dormit ceva mai mult, aceasta a întrebat-o direct, fără s-o menajeze câtuși de puțin:

   - De ce ai plâns? Tu nu plângi niciodată, ce s-a întâmplat cu tine, draga mea Eleanor?

   - Nimic, scumpo. Cred că am obosit și că grija pentru sănătatea lui Henry m-a dat gata, răspunse ea, străduindu-se să arboreze un zâmbet. O să beau o ceașcă de cafea și o să mă simt bine din nou. Cred că ar trebui să ne apucăm să scrime etichetele pentru cadouri. Henry o va scrie pe cea destinată lui Fulk.

   Au terminat repede cu scrisul etichetelor, după care ea și Margaret s-au dus să se plimbe puțin în parc. S-au oprit într-un colțișor mai sălbatic al acestuia, unde erau o mulțime de veverițe și păsărele, după care s-au dus la bazin, să hrănească crapii și rațele.

   - Ce păcat că Fulk nu are timp să se bucure de toate minunățiile de aici, spuse Eleanor.

   - Ba are destul, protestă Henry. Înainte de a mă îmbolnăvi eu, veneam aici cu el în fiecare zi, după masa de prânz. Venea și Flan cu noi. Probabil că acum are mai mulți pacienți și de aceea nu mai vine să prânzească acasă. Nu mai vine, nici măcar pentru ceai.

   Remarca o făcu pe Eleanor să creadă că el nu venea, doar pentru a nu mai da ochii cu ea și în timpul zilei. Poate că, în ciuda celor spuse de el, mama Imogenei l-a convins cât de lipsită de înțelepciune a fost ideea lui de a o aduce în casa sa și acum se teme să nu rănească, cumva, sentimentele iubitei sale.

   După asemenea meditații triste, Eleanor s-a hotărât să vorbească cu Fulk despre asta și să-i spună că intenționează să plece acasă cât mai curând posibil.

   Ocazia s-a ivit abia după ce au luat ceaiul. Atunci, auzind o mașină care s-a oprit în fața casei, Eleanor s-a repezit afară, spre uimirea celor doi copii, care ședeau cu ea la masă.

   Exact în momentul în care Fulk a intrat pe ușă, Eleanor a ajuns în hol și s-a repezit la el:

   - Fulk, vreau să-ți vorbesc, chiar acum!

   - Este suficient să mă uit la tine, ca să-mi dau seama că-i extrem de urgent. Vino în biroul meu.

   Au intrat și el a invitat-o să se așeze într-un fotoliu.

   - Dă-i drumul, fetițo, sunt gata să te ascult. Dar dacă nu ai nimic împotrivă, voi face și altceva în vremea asta, bine?

   Eleanor simți că-i va fi foarte greu să vorbească cu spatele lui, în timp ce el se aplecase și scotea fel de fel de lucruri de prin sertarele mesei de scris. Dar el s-a uitat de vreo două ori la ceas și asta a determinat-o să-și ia inima în dinți și să înceapă:

   - De fapt, este vorba de 3 probleme. Vreau să-mi spui câți bani îți datorez, inclusiv ceea ce i-a plătit sorei Wabke, pentru că a stat ieri cu Henry. Și mai vreau să-mi spui când vom putea să plecăm acasă.

   Observându-i crisparea, Eleanor se opri să vorbească mai repede decât la început:

   - Știu, nu vom putea nicicând să-ți exprimăm întreaga noastră recunoștință pentru tot ce ai făcut pentru noi, dar mai știu că te-am necăjit destul cu prezența noastră aici. Dacă crezi că Henry nu-i destul de refăcut pentru a putea suporta călătoria, voi pleca doar eu. M-am gândit mai bine și am ajuns la concluzia că baroneasa Oss van Oss are dreptate. Vreau să spun, în legătură cu faptul că mă aflu aici, ceea ce, cu siguranță, nu poate să-i facă plăcere lui Imogen. Nici mie nu mi-ar fi plăcut, dacă aș fi fost în locul ei... Nu vreau s-o supăr, chiar dacă nu are niciun motiv de îngrijorare în ceea ce privește relațiile dintre noi. Dar, când voi pleca, tu o s-o anunți și sper că ea nu va avea nimic împotrivă ca Henry să mai rămână, nu-i așa?

   Cuvintele se amestecau și fraza își pierduse orice logică. Ideea că acum era de-a dreptul ridicolă o irita cumplit și se opri brusc.

   I s-a părut chiar că l-a auzit pe Fulk râzând, dar nu-i putea zări chipul și aștepta, tăcută, răspunsul lui.

   Fulk închise ultimul sertar, se ridică și se sprijini de colțul biroului.

   - Ești o fetiță tare obositoare, rosti el cu un glas moale. Întotdeauna ai vrut să știi totul și, deși te-ai făcut mare, ai rămas la fel de curioasă. Când o să am timp, o să fac calculele de rigoare și o să te informez. Nu, Henry nu este complet refăcut pentru a se-ntoarce acasă și nu, nu vreau ca tu să părăsești căminul acesta al meu și află că niciodată baroneasa Oss van Oss n-a reușit să-mi influențeze deciziile. Nu există decât o singură persoană care o poate face, dar ea nu și-a dat încă seama de asta. Și-acum, chiar că trebuie să mă scuzi. Am o întâlnire.

   Eleanor se ridică repede:

   - Oh, n-am știut.

   - Bineînțeles că n-ai știut, deoarece eu nu ți-am spus nimic despre asta până acum.

   - Iar ai de gând să pleci?

   - Da. O să mă duc să-l văd pe Henry înainte și, dacă voi considera că există ceva despre care trebuie să afli și tu, o să-ți las un bilețel pe consola căminului.

   - Nu reușesc să te-nțeleg, răspunse ea furioasă. Susții că nu vrei să plec acasă și totuși, nu știi cum să stai mai departe de mine... cred că mă reții aici doar de dragul lui Henry.

   - Ești liberă să crezi ce vrei, Eleanor, răspunse el calm.

   - Sper că vei avea un sfârșit de săptămână plăcut, mai adăugă ea pe același ton mânios.

   Și, înainte de a părăsi ca o furtună încăperea:

   - Deși nu-mi pasă niciun pic de asta!

   Seara și-a petrecut-o, străduindu-se să-l înveselească pe Henry și s-o scoată pe Margaret din îmbufnarea ei.

   - Dar nu va fi aici de Sfântul Nicolae, bombănea Henry pentru a nu știu câta oară. Și noi i-am cumpărat un cadou.

   - O să-l primească după ce se va întoarce, îl asigură Eleanor cu un glas vesel care, însă, a răsunat prea tare, chiar și în propriile urechi Noi o să ne distrăm, oferindu-le daruri celorlalți și uitându-ne la televizor - au un program special pentru această ocazie și sunt convinsă că o să ne placă la toți.

   - Dar noi nu pricepem o iotă din ceea ce spun ei, începu Margaret, dar se opri, deoarece era gata să izbucnească în plâns. Dar poate că Fulk a uitat că-i sărbătoare...

   - Nu, este imposibil să fi uitat. Noi, însă, am uitat că el este logodit cu Imogen și eu cred că dorința lui cea mai arzătoare este să-și petreacă seara cu ea și să-i ofere un cadou, pentru a-i arăta, astfel, cât de mult o iubește.

   - Ar fi putut veni și ea aici, mormăi Henry. Tare aș vrea să știu, ce are de gând să-i dea cu această ocazie!

   - Rubine, diamante și smaralde, începu să înșire Margaret. Hermina mi-a spus că-i foarte bogat. Dacă eu aș fi puțintel mai mare și el ar fi puțintel mai tânăr, aș face în așa fel încât s-o îndepărtez pe Imogen și m-aș mărita cu el.

   Se uită la Eleanor.

   - Nu știu de ce nu faci tu asta, Eleanor. Ai vârsta potrivită pentru el și, deși n-am văzut nicio fotografie a Imonegei, sunt convinsă că ești de o mie de ori mai frumoasă ca ea. Și-apoi, nu crezi că asta ar fi grozav pentru noi toți? Am putea veni să stăm aici și să avem grijă de copiii voștri, atunci când tu și Fulk veți dori să petreceți un minunat concediu în doi. Eu, de exemplu...

   - Margaret! Cum poți să emiți asemenea prostii! începu Eleanor să țipe la sora ei, dar intervenția lui Henry potoli lucrurile.

   - Păi, ție nici nu-ți place de el, nu? Când eram în pod, ai spus chiar tu că Fulk era un băiat îngrozitor și nesuferit.

   - Aiurea! strigă Margaret. Asta a fost acum o mie de ani! Dar acum, sunt convinsă că ți-ai schimbat părerea și că-l placi foarte mult. Nu-i așa, Eleanor?

   - Adevărat, băiatul cel rău s-a transformat într-un bărbat foarte amabil și... drăguț... șopti Eleanor.

   - Nu cred că „drăguț” este termenul cel mai potrivit. Oamenii drăguți nu prea pot fi observați de la prima vedere. Dar Fulk este un bărbat bine, care atrage atenția oricui. Și mai are și un râs extraordinar, sincer, din inimă și molipsitor și, când se supără, vocea lui este moale și se străduiește să-ți explice de ce-i necăjit și nu strigă niciodată și...

   - Ia te uită! o întrerupse Eleanor. Niciodată n-am remarcat la tine un asemenea spirit de observație.

   A doua zi, Eleanor s-a străduit din răsputeri să inventeze o mulțime de activități, care să-i țină ocupați pe Margaret și Henry.

   Deși rece, după-amiaza era senină și ea i-a luat pe copii la o scurtă plimbare prin parc. După ceai, au urcat cu toții în camera lui Henry, dar Eleanor a trebuit să coboare după un timp, pentru a cerceta, la bucătărie, cam ce i-ar putea oferi micului convalescent la cină. Dar, când s-a oprit pentru o clipă pe scară ca să admire puțin holull dintr-un unghi mai deosebit, a văzut cum ușa de la intrare se deschide și prin ea pătrund părinții lor, urmați de Fulk.

   Deși dorința ei cea mai mare ar fi fost să-i strige numele și să i se arunce la piept, și-a înfrânat-o cum a putut și a exclamat:

   - Mamă! Tată! repezindu-se pe trepte în întâmpinarea lor. Ce surpriză minunată! a mai exclamat ea. Margaret se joacă cu Henry sus, în camera lui.

   Apoi, și-a rotit privirile spre Fulk:

   - Credeam că te duci să sărbătorești Sfântul Nicolae cu Imogen.

   El surâse enigmatic, dar nu rosti niciun cuvânt.

   După asta, seara a fost, cu adevărat, festivă. Henry era atât de fericit, încât aproape că nu mai era în stare să scoată vreun cuvânt, în timp ce Margaret turuia fără încetare.

   Eleanor n-a reușit să vorbească cu Fulk decât seara târziu, după ce l-a culcat pe Henry, iar părinții ei s-au dus cu Margaret să admire portretele din hol.

   Imediat ce au rămas singuri, ea a și început să spună ce avea de spus, de teamă că intimitatea lor va fi tulburată foarte curând de prezența celorlalți.

   - Fulk, trebuie neapărat să-ți mulțumesc pentru că i-ai adus aici pe mama și pe tata. Îmi doresc din tot sufletul să fii și tu fericit, așa cum suntem noi toți în această seară.

   - Ei, n-a fost nimic deosebit. A trebuit doar să dau vreo 2-3 telefoane și să-mi aranjez câteva zile de concediu. În ceea ce privește cheltuielile, cred că, până acum, s-a găsit cineva să te informeze că sunt un om destul de bogat, nu?

   - Da, bineînțeles. Hermina i-a lui lui Margaret și Margaret mie. Dar puteai, foarte bine, să ai toți banii din lume, și să nu faci așa ceva. Știi, eu am crezut că intenționezi să pleci iarăși la Cannes, la Imogen a ta.. Dar, de fapt, locul tău era acolo și nu aici, lângă noi... Puteai să mergi cu ea să te distrezi, să dansați, să... Și acolo este cald și soare și puteați merge să călăriți împreună și v-ați fi oferit reciproc cadouri frumoase și...

   Râsul lui puternic a făcut-o să se oprească.

   - Nici vorbă de așa ceva. Imogen consideră asemenea sărbători ca fiind demodate.

   S-a oprit puțin, apoi a continuat cu glas catifelat:

   - Când am venit noi în seara asta, am observat că aveai numele meu pe buze. Dar te-ai abținut și ai sărit de gâtul părinților tăi. De ce, Eleanor?

   - Pentru că... pentru că eu am crezut că ești la sute de kilometri depărtare și...

   Fulk s-a ridicat și a venit lângă ea.

   - Îmi place să aflu că te gândești la mine, chiar dacă nu sunt pe-aproape.

   A urmat, râzând voios:

   - Sau, poate, nici măcar nu te gândeai la mine, ci la acei câțiva guldeni pe care zici că mi-i datorezi, așa-i?

   Ea îi era recunoscătoare, deoarece el îi găsise o scuză pentru atitudinea nesăbuită, la apariția lui neașteptată. Acum nu-și mai dorea decât să fugă de-acolo și să se ascundă de el și de ceilalți.

   S-a pornit să vorbească repede și incoerent, dar a fost redusă, brusc, la tăcere, de sărutul lui apăsat și fierbinte.

   - Draga mea dragă, i-a șoptit el delicat. Nu încerca să te prefaci, deoarece chipul tău îți reflectă toate gândurile.

   A mai sărutat-o o dată și a condus-o către ușa salonului.

CAPITOLUL NOUĂ

   Sfântul Nicolae urma să vină seara, după ce se bea ceaiul, dar Henry și Margaret au început să-l aștepte încă de la primele ore ale dimineții.

   De fapt, în dimineața aceea toată lumea a plecat la biserică, cu excepția Eleanorei și a lui Henry. Fulk s-a oferit să-i ducă pe toți la Groningen, la Martinikerk. Prin urmare, la prânz s-a vorbit numai despre acest magnific edificiu, despre picturile murale din secolul al XVI-lea, care acopereau pereții sfântului lăcaș și despre celelalte minunății de acolo.

   - Păcat, draga mea, că n-ai putut veni și tu să vezi cu ochii tăi, i se adresă Eleanorei tatăl ei. Dacă, cumva, înainte de plecarea ta spre Scoția, vei mai avea ocazia să mergi la Groningen, te sfătuiesc să n-o ratezi.

   Apoi, spre Fulk:

   - Dar am fost foarte impresionat și de arhitectura bisericii sătești pe lângă care am trecut când ne-am întors acasă.

   Eleanor mânca și se gândea dacă nu cumva Fulk era plictisit de conversația simplă și de prezența familiei ei acolo.

   Nu, nu părea deloc plictisit. Dimpotrivă, a continuat discuția cu tatăl ei, explicându-i acestuia diferențele dintre stilul gotic timpuriu și cel târziu și spunându-i că acel stil arhitectural deosebit, în care era construită biserica sătească, putea fi găsit doar în provinciile cele mai nordice ale Olandei.

   După prânz, Henry a fost trimis să se odihnească puțin, deoarece urma să stea ceva mai târziu în seara aceea. În mod obișnuit, el s-ar fi opus invitației făcute de sora sa mai mare, dar acum a urmat-o pe Eleanor fără să crâcnească.

   La ora ceaiului, s-au întâlnit iarăși cu toții și, pe când ședeau în jurul mesei și discutau destins, s-a auzit o puternică bătaie în ușă. Henry, care stătea cu urechile ciulite pentru a prinde orice zgomot, a sărit imediat de pe scaunul său.

   Fulk s-a ridicat și el, remarcând că Sfântul Nicolae era punctual, ca de obicei, și că ar fi mai bine să meargă să vadă ce daruri le lăsase în prag. A revenit, împreună cu Henry, târând după el un sac uriaș. S-a oprit și l-a lăsat în mijlocul încăperii, după care a rugat-o pe Margaret să se ducă la bucătărie și să invite pe toată lumea în salon.

   - Apoi, tu și Henry, veți împărți darurile, da?

   Erau daruri pentru fiecare, chiar și pentru domnul și doamna MacFarlane și, când s-a ajuns la fundul sacului, Henry, fiind persoana cea mai tânără de-acolo, a fost rugat să-și desfacă primul pachetele.

   El a deschis cu grijă fiecare cutie - și primise o mulțime, dar fiind că, pe lângă micile atenții cumpărate de Eleanor și Margaret, acolo se mai aflau o mulțime de lucruri care l-ar fi făcut fericit pe oricare băiețel de vârsta lui, din oricare parte a globului ar fi venit. Când a ajuns la sfârșit, Henry scoase un țipăt de bucurie. În cutia frumos ambalată, se afla o pușcă pneumatică, cu alice și panou de țintă.

   - Vom fixa panoul mâine, i-a promis Fulk.

   Dar Henry nu auzea nimic. A ridicat capul și, privind nedumerit toată adunarea, a întrebat cu glas pierit:

   - Oare de unde a știut Sfântul Nicolae că eu mi-am dorit dintotdeauna o asemenea pușcă?

   Fulk și-a ridicat umerii lați și puternici.

   - Păi, asta-i ceva ce-și doresc cam toți băieții. Dacă vrei, după ce o să te antrenezi puțin în casă, vom ieși afară, să căutăm niște ținte mai îndepărtate, da? Și acum este rândul Margaretei.

   Deasupra grămezii de cutii se afla exact rochia de catifea pe care o admirase în vitrina elegantului magazin din Groningen. Fetița îndepărtă ambalajul foșnitor și nu putu rosti decât:

   - Oh, Fulk! Dar asta este tocmai rochi pe care ți-am arătat-o când am fost la Groningen!

   A stat o clipă, apoi a traversat încăperea în fugă și i-a sărit de gât lui Fulk:

   - Ești, cu adevărat, cel mai minunat om din viața mea! mai spuse ea și alergă în camera ei să-și încerce superba toaletă.

   Când i-a venit rândul Eleanorei, toată lumea era foarte bine dispusă.

   Ea începu să desfacă ambalajul primului pachet, în timp ce inima îi bătea cu putere și se simțea, din nou, copil. Poșeta din piele de crocodil se afla într-a treia cutie - da, exact poșeta pe care o admirase împreună cu Margaret.

   Sora ei apăruse îmbrăcată în noua sa rochie roz și s-a apropiat de fotoliul lui Fulk.

   - Iartă-mă, Eleanor, rosti ea pe un ton spășit. Adevărat, i-am arătat-o lui Fulk, dar nu m-am gândit că... zău că nu mi-am închipuit...

   Era o poșetă superbă. Eleanor nu avusese nicicând ceva atât de frumos și, probabil, nici nu va mai avea. A pus-o jos cu grijă și și-a ridicat ochii către Fulk, care o privea cu atenție.

   - Mulțumesc, rosti ea cu glas tremurat. Este minunată... dar n-ar fi trebuit să... Dar este foarte... foarte...

   Amuți, auzindu-l râzând și spunând că, după părerea lui, ea ar trebui să ia exemplu de la Margaret și să facă exact ceea ce făcuse ea.

   Toată lumea a început să râdă și ea a înțeles că nu are scăpare. S-a ridicat, a traversat încăperea și l-a sărutat ușor, după care a revenit la locul ei, conștientă de faptul că toți ochii erau ațintiți asupra sa.

   Fiind stăpânul casei, Fulk și-a despachetat darurile la sfârșit. Devotații săi servitori i-au dăruit batiste și o cravată îngrozitoare, despre care el a declarat serios că este exact pe gustul său. Eleanor era convinsă că o va și purta, doar pentru a le face plăcere celor care i-o dăruiseră.

   Ultimul cadou pe care l-a scos la iveală a fost cartea de la Eleanor și de la Margaret. Când a văzut-o, Fulk a exclamat fericit că este exact cartea pe care intenționa de mult să și-o cumpere. Apoi, s-a ridicat și s-a apropiat de fiecare dintre cei prezenți, mulțumindu-le pentru bucuria pe care i-au făcut-o cu darurile lor.

   Când a ajuns la Eleanor, a spus cu glas moale:

   - Deși am sărutat toate femeile, pe tine nu am de gând să te sărut, indiferent de felul în care vei reacționa la asta.

   I-a zâmbit și s-a dus să deschidă o sticlă de șampanie, zicând că, fără așa ceva, seara de Sfântul Nicolae ar fi fost incompletă.

   A doua zi dimineață totul a revenit la normal.

   Când a coborât la micul dejun, Eleanor l-a găsit pe Fulk cufundat în ziarul său. Erau doar ei doi, dar el nu părea dispus să converseze cu ea, continuând să citească ziarul și după ce li s-a servit cafeaua.

   După ce a terminat de citit, Fulk a împăturit ziarul cu grijă, și-a adunat corespondența, i-a rostit „la revedere”, cum ar fi făcut orice om care respectă protocolul, a menționat că, înainte de a pleca intenționează să treacă pe la Henry și a ieșit, lăsând-o pe Eleanor deconcentrată și amărâtă. Dar, imediat ce familia ei a venit la masă, ea s-a străduit să nu lase pe nimeni să-i observe starea de spirit.

   Domnul și doamna MacFarlane urmai să mai rămână o săptămână, dar fusese hotărât deja ca Henry să mai stea acolo până aproape de Crăciun. Băiatul se înzdrăvenise, dar Fulk a spus că are nevoie de lungi perioade de odihnă și de un serios regim de întremare. Cu cât respecta mai strict acest regim, cu atât mai sigură era însănătoșirea definitvă, fără riscuri pentru dezvoltarea sa ulterioară.

   Părinții protestaseră, susținând că Henry îi dăduse destulă bătaie de cap lui Fulk, dar acesta le-a răspuns că nici vorbă de așa ceva, întrucât Eleanor a fost cea care purtase întreaga povară.

   După masă, când Eleanor a ieșit să se plimbe prin parc cu mama sa, acesta i-a spus încântată:

   - Fulk este un om extraordinar! Sunt convinsă că va fi un soț minunat - atât de bun, de amabil, de atent! Mă întreb, cum o fi acea Imogen a lui? Mă mir că nu-și petrece mai mult timp în preajma lui.

   - Fulk a fost la ea s-o vadă, o întrerupse Eleanor cu voce abia auzită. A plecat la ea doar pentru o zi. Îți dai seama cât de mult trebuie s-o iubească, dacă a străbătut atâta drum, doar pentru a sta cu ea doar o zi...

   - Mai sunt și alte motive pentru care se pot face călătorii lungi și obositoare, remarcă mama ei și, înainte ca ea să poată afla sensul acestor cuvinte, continuă: Și tu, draga mea? Vei veni direct acasă de Crăciun, sau trebuie să te duci direct la Edinburgh, la spital?

   - Nu m-am gândit la asta. Cred că ar trebui să le scriu și să-i întreb pe cei de-acolo, dar sunt convinsă că vor dori să stau cu pacienții de sărbători.

   A tăcut, meditând la cât de trist va fi Crăciunul fără Fulk și nu numai Crăciunul, ci și restul anului și toții anii care vor urma.

 

   În seara acelei zile, la cină, Fulk spuse că Eleanor a fost suprasolicitată în tot acest timp și că ar merita o zi liberă.

   - Iar acum, datorită prezenței voastre aici, cred că poate să profite în liniște de o asemenea zi și să meargă să viziteze Martinikerk și încă vreo câteva muzee. Mi-am luat și eu liber, așa că voi putea s-o însoțesc peste tot.

   Le-a zâmbit tuturor și toți au răspuns zâmbetului lui, cu excepția lui Eleanor, care a rămas îmbufnată, deoarece nimeni nu-i ceruse acordul în această problemă, deși ea era subiectul principal al discuției.

   Dar, bineînțeles, toată lumea se simțea extrem de bine și nimeni nu i-a remarcat supărarea.

   Tatăl ei, cum era de așteptat, a aprobat în totalitate ideea vizitării catedralei, dar Margaret a sărit de la locul ei, insistând asupra necesității ca Eleanor să vadă vechile castele, iar mama ei, mai puțin zgomotoasă, a sugerat că ar fi mai bine dacă fiica sa ar trece pe la magazine.

   Fulk i-a ascultat politicos pe toți, fără însă a o scăpa din ochi pe Eleanor, le-a mulțumit pentru excelentele sfaturi și l-a făcut pe fiecare dintre ei să se simtă foarte important. După aceea, cu același surâs strălucitor, i-a invitat pe toți în salon, la cafea.

   Eleanor a profitat de ocazie și a murmurat ceva în legătură cu necesitatea stringentă ca ea să se ducă să vadă ce face Henry, după care aproape că a zburat pe scară, către etajul unde se afla camera fratelui ei.

   În timp ce aranja pernele micului pacient, mintea ei lucra febril, străduindu-se să găsească o soluție pentru problema care intervenise atât de neașteptat pentru ea.

   Bineînțeles, o zi cu Fulk ar fi ca o minune cerească, de asta era absolut sigură, dar el nu se ostenise s-o roage pe ea direct și nici măcar n-o întrebase dacă este sau nu de acord cu propunerea lui. Deci, invitația nu era decât un fel de răsplată pentru lungile ore pe care le petrecuse alături de un băiețel bolnav. Ei bine, ea nu avea nevoie de nicio răsplată!

   Hotărârea odată luată, ea coborî cu pas demn la ușa salonului.

   Aici, s-a oprit o clipă, deoarece dincolo de ușă se auzeau râsete și glasuri vesele și parcă nu-i venea să strice atmosfera cu prezența ei acră și morocănoasă. A renunțat să mai intre și s-a răsucit pe călcâie, dând cu ochii de Fulk, care tocmai ieșea din biroul său.

   - Ahaaa! exclamă el. Eram convins că ești aici. Proasta ta dispoziție s-ar simți și printr-un zid de mănăstire.

   - Eu nu sunt deloc prost dispusă!

   - Atunci, vino puțin aici și hai să vorbim în liniște.

   - Despre ce? întrebă ea, fără să se miște din loc.

   - Păi, despre ce altceva, decât despre ceea ce vom face mâine?

   - Zău? N-am auzit nicio invitație din partea cuiva, răspunse ea rece.

   - Ai dreptate, draga mea Eleanor, n-ai auzit. Și asta, pentru că altfel ai fi refuzat de la bun început. Pe când așa, toată lumea s-a străduit să-ți facă diverse recomandări și tu nu mai poți da înapoi. Cum mama ta s-a oferit să stea cu Henry, nu mai ai nicio posibilitate să refuzi, nu-i așa?

   - Nu-mi imaginez de ce ai dori tu să-ți petreci o zi cu mine.

   - Dacă aceste cuvinte ar fi fost spuse de altă fată, n-aș fi crezut-o niciun pic, dar spuse de tine... Ei, nici eu n-am mai avut o zi liberă de multă vreme și am simțit nevoia de o pauză.

   - Ba ai fost la Cannes, la Imogen, ripostă ea pe loc.

   - Eleanor, Eleanor, răspunse el moale. Nu crezi că ești puțin cam demodată?

   - Cred că sunt foarte demodată, dacă vrei să știi. În locurile din care vin eu, timpul nu se mișcă prea repede.

   - Am observat asta. Probabil că vei fi mirată de ceea ce-ți spun, dar și noi, cei de pe-aici, suntem tot atât de demodați. Și-acum, după ce-am stabilit toate astea, spre satisfacția reciprocă, permite-mi să-ți pun o întrebare: Eleanor, vrei să-ți petreci ziua de mâine cu mine?

   În clipa aceea, Eleanor își dădu seama că nicio clipă nu avusese de gând să facă altceva. N-are decât Imogen să-și rezolve problemele sentimentale cum vrea. Nimeni nu-i de vină că ea nu se gândește că Fulk s-ar putea să-și dorească, din când în când, o prezență feminină în preajma sa.

   Rosti, fără nicio ezitare:

   - Mulțumesc, Fulk. O să-mi facă o foarte mare plăcere.

   Când s-a trezit, a doua, zi, ploua cu găleata.

   Eleanor a privit trist pe fereastră, încercând să se resemneze la ideea că nu va mai ieși cu Fulk în acea zi.

   Intră în camera lui Henry și se apucă de treburile de rutină. Peste câteva minute, apăru și Fulk, vesel și bine dispus.

   - Sper că-ți place ploaia, spuse el voios, deoarece astăzi o vom avea din plin. Să știi că și vântul este extrem de rece, așa că ai face bine să-ți pui o haină groasă pe tine. Umbrela mea o să te țină uscată.

   Eleanor nu putu să-și rețină un zâmbet fericit.

   - Credeam că nu mai mergem nicăieri.

   Fulk o privi surprins.

   - De ce nu? Nu mi se pare c-ai fi una dintre fetele acelea care fac mare caz dacă se udă puțin.

   Ea îl asigură că, într-adevăr, nu-i una dintre fetele acelea și coborî la masă cu inima gata să-i plesnească de bucurie.

   Ziua a fost minunată. La sfârșitul acesteia, n-ar fi fost în astea să spună care parte o încântase mai mult și mai mult.
   Impunătoarea catedrală a vrăjit-o cu frumusețea și liniștea ei. Tot așa, Muzeul Municipal, unde petrecuseră mai multe ore. După aceea, și-au luat cafeaua la Grand Hotel Frigge și s-au dus să viziteze Universitatea, stitul arhitectural al căreia i s-a părut Eleanorei mult prea modern pentru gustul ei, deși a fost amuzată de șepcile multicolore ale studenților.

   Au lăsat mașina în fața cabinetului lui Fulk și, braț la braț, protejați de uriașa lui umbrelă, au pornit să colinde pe străzile înguste ale orașului scăldat de ploaie, oprindu-se din când în când dinaintea câte unei clădiri vechi sau să se uite la apele cenușii și reci pe când traversau câte un pod mic și elegant. Și, cu totul pe neașteptate, pe unul dintre aceste poduri, Fulk s-a oprit și a sărutat-o.

   Ea l-a privit surprinsă și nici acum nu-și amintea dacă răspunsese sărutului sau nu.

   - Ești foarte frumoasă în ploaie, îi spusese el luând-o de braț, continuându-și drumul de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, ceea ce a determinat-o să-și imagineze că acesta era, de fapt, un obicei de-al lui, de a săruta fetele, în timp ce traversa un pod alături de ele.

   S-au întors la mașină și Fulk a dus-o la malul mării, la Warffrum, unde era un castel transformat în hotel. Au prânzit acolo și au părăsit locul abia când cerul după-amiezii s-a transformat din cenușiu în negru și el a spus că, probabil, ea va prefera să-și petreacă ultimele două ore ale vizitei lor prin oraș colindând magazinele din Groningen.

   Eleanor s-a delectat din plin, privind mărfurile expuse, dar s-a abținut de la a-și exprima admirația față de minunatele lucruri pe care le vedea, de teamă că Fulk ar fi putut crede că și le dorește, ceea ce era un mare adevăr, și s-ar fi repezit să i le cumpere, așa cum făcuse și cu minunata, dar scumpa poșetă din piele de crocodil.

   Fulk o privea teribil de amuzat, însă ea plutea ca într-o vrajă și nu observa nimic. A fost de acord cu el, doar când el i-a propus să ia ceaiul înainte de a o porni spre casă și a întrebat-o dacă n-ar fi bine să-i cumpere lui Henry o carte despre armele pneumatice. Fulk a mai cumpărat și o cutie cu bomboane de ciocolată pentru Margaret, subliniind în treacăt că cei doi copii trebuiau tratați în mod absolut egal, lucru care pe ea a încântat-o nespus.

   Ziua s-a încheiat vesel, toți au jucat Monopoly, iar Henry, ca recompensă pentru cumințenia lui, a primit permisiunea de a sta cu familia până la ora 9.

   Ceilalți au mai rămas în salon și, când s-au retras, marea pendulă din hol bătea deja miezul nopții.

   Eleanor s-a apropiat de Fulk pentru a-i mulțumi că-i dăruise cea mai frumoasă zi din viața ei, dar, spre uimirea sa, Fulk a primit toate aceste mulțumiri cu o răceală care a făcut-o să-și închipuie că atitudinea lui din acea zi a fost doar o etalare protocolară de bune maniere.

   Dar, aceste bune maniere prevedeau oare, și sărutul pe pod? s-a întrebat ea, înainte ca somnul s-o cuprindă.

   Săptămâna care a urmat a trecut foarte repede.

   Seara de vineri a venit aproape pe neașteptate și părinții ei s-au pregătit de plecare iar Fulk, care urma să-i ducă acasă, i-a dat o veste care a întristat-o profund.

   - La Edinburgh are loc un seminar, la care țin foarte mult să particip și eu, i-a spus el. Prin urmare nu mă voi înapoi până la mijlocul săptămânii viitoare. Știi foarte bine ce trebuie să faci în privința lui Henry, iar dacă intervine ceva, poți să-mi telefonezi. Ai vreun mesaj de transmis acolo?

   Nu avea, așa că și-a luat rămas bun de la părinții săi, i-a sărutat și s-a întors în casa care părea foarte tăcută acum, după plecarea lor.

   Fulk a revenit miercuri seara și, aproape în clipa în care a intrat el, a sunat și telefonul și Eleanor, care coborâse în hol, a rămas cam descumpănită.

   - Răspunde, zise Fulk, în timp ce se străduia să scape de paltonul gros de pe el.

   Ea intră în birou și ridică receptorul, sperând că persoana de la capătul firului nu se va porni să turuie în olandeză.

   A rostit un „Alo” simplu, la care a răspuns un glas ascuțit de femeie.

   - Așteptați o clipă, spuse Eleanor în engleză. Profesorul van Hensum tocmai a sosit și vă va răspunde personal.

   Glasul începu să vorbească în engleză.

   - Ești Eleanor? Încă te mai afli acolo?

   S-a auzit un chicotit, după care a continuat pe un ton poruncitor:

   - Du-te și cheamă-l pe Fulk. Spune-i că-l caută Imogen.

   Eleanor s-a dus după Fulk și, nefericită, fără a ști ea singură de ce, a plecat în camera copiilor.

   În dimineața următoare, la micul dejun, erau doar ei doi și Fulk i-a spus:

   - Nu știu la ce oră voi fi acasă. Dacă apare vreo urgență, caută-mă la spital.

   I-a adresat un zâmbet scurt și a plecat, fluierând vesel.

   La ora ceaiului, Eleanor a lăsat-o pe Margaret cu Henry și a coborât la bucătărie să aducă tava cu ceainicul, ceștile și prăjiturelele necesare acestui minunat ritual britanic.

   Tocmai când trecea prin hol, a sunat soneria de la intrare și ea s-a dus să vadă cine venise. Juffrouw Wistma era în camera ei, iar Tekla era la bucătărie.

   Afară era o fată și, înainte ca Eleanor să poată scoate măcar o vorbuliță, aceasta intră ca vântul în hol. O fată foarte frumoasă, înfășurată într-un mantou de blană, cu părul auriu adunat sub o căciuliță cochetă, și cu piciorușele vârâte în niște cizmulițe minunate, din cele pe care Eleanor și le dorise de-o viață, dar pe care știa că nu va fi niciodată în stare să și le cumpere.

   Fata s-a apropiat de ea și i-a spus în engleză:

   - Unde-i Fulk?

   - Ești Imogen, nu-i așa? o întrebă Eleanor, simțind cum o săgeată îi străpunge inima.

   - Bineînțeles. Ce vreme nesuferită și casa asta este îngrozitoare, ca un hambar! mai exclamă ea.

   - Este o casă foarte frumoasă, răspunse Eleanor pe un ton ascuțit, și nu poate fi vară în tot timpul anului!

   - Ba da, poate.

   Imogen se îndreptă spre Eleanor și începu s-o studieze ca pe un obiect expus în vitrina unui magazin.

   - De fapt, am venit să te văd pe tine. Mama mi-a spus că ești foarte drăguță și așa mi se pare și mie, dar nu cred că ai stil și distincție, așa că mă întreb ce-o fi găsit Fulk la o asemenea ființă?

   - Nimic, răspunse Eleanor repede. Absolut nimic. El te iubești numai și numai pe tine.

   Imogen zâmbi batjocoritor.

   - Prostii! Ești o persoană... cum să spun? Fără sare și piper. Ei bine, acum te-am văzut cu ochii mei și pot să plec.

   Nici nu ajunse bine la ușă, când Eleanor strigă cu disperare în glas:

   - Stai! Fulk trebuie să vină curând - de obicei vine cam pe la ora asta. Nu vrei să-i telefonezi la spital sau la cabinet și să-i spui că te afli aici și...

   - Ce te face să crezi că aș dori să mă întâlnesc cu el?

   - Dar Fulk este omul cu care te vei căsători în curând, nu? Este omul pe care-l iubești, insistă Eleanor.

   - Nu, răspunsul meu este negativ la ambele afirmații! spuse Imogen și dispăru, lăsând în urma ei o dâră de parfum scump și persistent.

   - Și-acum, ce mai urmează? se intrebă Eleanor cu glas tare.

   Spre uimirea ei, când vru să meargă spre bucătărie, ușa de la biroul lui Fulk se deschise și în pragul ei apăru chiar stăpânul casei.

   - Aici erai?! exclamă ea mirată. Ai apărut la timp. Fugi repede după ea, după Imogen... Dacă te grăbești...

   - Draga mea Eleanor, eu nu obișnuiesc să alerg după nimeni și chiar dacă m-aș duce după ea, ce-aș putea oare să-i spun?

   - Cum ce? Că o iubești, desigur.

   - Dar n-o iubesc.

   - Cum nu? Doar intenționai să te căsătorești cu ea, nu?

   - Mă mir că spui asta. Doar am auzit-o chiar eu pe Imogen, spunându-ți clar că nu are de gând să se mărite cu mine.

   - Ei, femeile zic adesea astfel de lucruri. Sunt convinsă că acum, biata fată merge pe alee cu ochii scăldați în lacrimi și...

   - Imogen vine întotdeauna cu un taxi, care o așteaptă.

   - Nu încerca să scapi. Ce importantă are dacă merge pe jos sau cu un taxi...

   - Aici ai perfectă dreptate, nu are nicio importanță, răspunse el indiferent. Și-atunci, nu pricep de ce faci o adevărată tragedie din acest nimic.

   Eleanor hotărî să meargă până la capăt.

   - Nu ești decât un... reîncepu ea, dar el o întrerupse.

   - Dacă ai de gând, iarăși, să-mi vorbești despre dragostea mea pentru Imogen, oprește-te, deoarece greșești amarnic. Am descoperit de ceva vreme că a încetat s-o mai iubesc. Asta s-a întâmplat în momentul în care am urcat scara care duce în podul vostru și te-am văzut șezând acolo, cu îmbrăcămintea aceea veche și decolorată pe tine și cu părul ciufulit. În ceea ce o privește pe Imogen, ei bine, ea nu m-a iubit niciodată. Sunt convins că era încântată de ideea de a deveni stăpâna acestei case și de a avea posibilitatea de a cheltui cât dorește. Dar de iubit, nu m-a iubit niciodată. Cu toate astea, am vrut să mă conving singur că lucrurile stau exact așa. De aceea m-am și dus s-o văd la Cannes. Faptul că am găsit-o consolându-se cu un milionar american nu m-a surprins și, desigur, nu m-a necăjit deloc. Era un individ mărunt și gras și aproape chel, dar astea sunt amănunte fără importanță, dar fiind că individul este un milionar veritabil. Nu știu dacă știi, dar un milionar american este cu mult mai bogat decât un milionar olandez.

   - Și tu ești milionar?

   - Da, dar în Olanda. Bănuiesc că, dacă o să vin la tine, să-ți ofer această casă și milioanele pe care le posed, tu nu vei fi deloc impresionată și mi le vei arunca, cu dispreț, în față.

   - Da, spuse ea încet și observându-l venind către ea se dădu un pas înapoi.

   - Nu, draga mea, rămâi pe loc. De altfel, n-ar avea niciun rost, deoarece eu aș veni tot mereu după tine.

   Surâsul lui îi umplu inima de căldură.

   - Dar, dacă în loc de bogății, ți-aș oferi inima și dragostea mea, ce ai face? Le-ai arunca și pe ele?

   - Nu, șopti ea abia auzit și începu să urce scara.

   - Coboară, dragă Eleanor, o imploră el și ea și-a dat seama că, de-acum înainte, va face tot ce va dori el, fără măcar să crâcnească.

   Fulk îi luă mâinile într-ale sale și-i spuse:

   - Vino, draga mea.

   Apoi, a condus-o către ușa micului salonaș și a împins-o înăuntru. Aici, aerul era încărcat cu un parfum delicios. Pe măsuța din centru se afla un enorm buchet de trandafiri.

   - Oh, dar este fantastic! exclamă ea surprinsă.

   - Trandafiri pentru Crăciun, ca să înțelegi că cineva te adoră, iubita mea. Ții minte, a fost ultima dorință de pe lista ta.

   O trase lângă el și continuă:

   - M-am convins că în inima mea nu ai fost decât tu și numai tu, întotdeauna. Ce straniu - iubești pe cineva de-o viață și nu-ți dai seama de asta.

   Se aplecă și o sărută lung și pasionat. Apoi, privind-o lung, cu ochii amintirii, spuse:

   - Aveai aproape 5 ani, iubito, când ai căzut și eu te-am ridicat, și erai caldă și îmbufnată și cu obrăjiorii scăldați de lacrimi. În clipa aceea, ți-am dăruit toată inima și dragostea mea, dar n-am știut asta, până ce nu te-am revăzut în podul acela prăfuit. Eleanor, vrei să te căsătorești cu mine? Cred că ar fi bine să spui da, deoarece n-o să-ți dau drumul până ce n-o s-o faci.

   - Oh, Fulk, sigur că da, răspunse ea. Totuși, ține-mă așa și nu-mi da drumul niciodată, da? Și... 

   Vru să mai spună ceva, dar fu întreruptă de intrarea zgomotoasă a lui Henry, care i-a anunțat că Juffrouw Wistma a făcut o prăjitură și s-a interesat dacă are voie să mănânce și el puțin.

   - Bineînțeles, dragul meu, răspunse Eleanor. Poți să mănânci chiar mai mult. Și invit-o și pe Margaret la ospăț. Și... să nu vă grăbiți...

   - Mulțumesc.

   Băiatul îi privi curios.

   - Ce făceai, Fulk? O sărutai pe Eleanor?

   - Chiar așa.

   - Și ai de gând să te căsătorești cu ea?

   - Despre asta discutam, când ai intrat tu aici.

   - Am priceput, a rostit băiețelul pe un ton înțelegător și o zbughi pe ușă afară.

   - Unde rămăsesem? se informă Fulk, imediat ce ușa s-a închis. Deși, cred că-i mai bine s-o iau de la început, nu crezi?

   Eleanor își ridică fața de pe umărul lui, iar privirile ei exprimau mai mult decât cuvintele. În loc să răspundă la întrebare, ea se ridică pe vârfuri și-l sărută aprins.

SFÂRȘIT

    „Egoism nu înseamnă să trăiești cum vrei, ci să le ceri altora să trăiască așa cum vrei tu.”
          Oscar Wilde

Revedere după ani, Betty Neels

 ..........................................

2-3

         Când slujba s-a terminat, Fulk a plecat cu familia MacDow, după ce a rugat-o pe Eleanor să-l însoțească.

   Imediat ce au fost destul de departe de urechile familiei, a întrebat-o cu seriozitate:

   - Nu ți s-a părut că Henry este oarecum schimbat?

   - Ah, ai observat și tu asta! exclamă ea, uitând de intenția inițială de a nu depăși limitele unei politeți reci. Crezi c-ar putea fi bolnav?

   - Nu știu exact, dar m-am gândit la ceva, cât am fost la biserică. Ce zici, crezi că părinții tăi ar accepta ca Henry să vină și să stea cu mine câteva săptămâni?

   Și, observându-i neliniștea din priviri, adăugă:

   - Nu, n-ai de ce să te alarmezi, nu cred c-ar fi pe moarte, din pricina vreunei obscure maladii. Dar vezi că băiatul acesta are o inteligență superioară vârstei sale și mă tem că se implică în prea multe lucruri care-l obosesc. Prin urmare, consider că o vacanță, departe de lecții și chiar de școală, i-ar face cât se poate de bine. O să fiu ca un părinte pentru el, dar o să-l las să hoinărească pe unde dorește. Ți-am spus că locuiesc la țară și o să-i găsesc o mulțime de activități care să-l distreze și să-l țină ocupat. Iar dacă, cumva, va dori să citească ceva, o să caut să-i dau doar lucruri ușoare, care să nu-i obosească prea mult creierașul.

   Aproape ajunseseră la casa familiei MacDow.

   - De ce faci asta? îl întrebă ea, dorindu-și, aproape imediat, să n-o fi făcut, deoarece nu suna prea delicat și, oricum, se presupunea că între ei doi ar exista relații cât se poate de prietenești.

   Fulk răspunse placid:

   - Îmi place copilul acesta.

   - Este o idee excelentă! se entuziasmă ea.

   Apoi, străduindu-se să găsească cuvintele cele mai potrivite, îl întrebă:

   - Mai locuiește cineva cu tine acolo?

   El zâmbi, oarecum în bătaie de joc:

   - Ei, tot nu te-ai săturat să-ți imaginezi că aș fi un individ periculos și... hm! Indecent?

   Ea încercă să dreagă lucrurile, dar el o întrerupse prompt:

   - Sigur că am o menajeră, o ființă excepțională, care o să-l îndoape pe Henry cu tot ce-i mai bun și încă vreo două persoane, care se ocupă de gospodărie, dar poți sta liniștită - Imogen nu va fi acolo. De fapt, sunt convins că asta te interesa de fapt, nu-i așa? Și, dacă-ți închipui că-mi aduc alte femei când ea nu-i cu mine, voi fi obligat să te dezamăgesc total - locuința mea poate rivaliza cu aceea a unui călugăr.

   - Nu știu de ce crezi că m-ar putea interesa viața ta particulară, rosti Eleanor demn.

   Își înălță capul, călcă pe o ridicătură de zăpadă înghețată și se întinse, cât era de lungă, pe neaua imaculată. El se aplecă repede și o ridică cu o singură mișcare.

   - Altă dată, să nu mai fii atât de încrezută, șopti el.

   Dar Eleanor nu mai apucă să-i răspundă, deoarece ajunseseră deja, iar doamna MacDow stătea, zâmbitoare, în cadrul ușii larg deschise.

   Învățătorul ședea într-un fotoliu, tras lângă foc și avea, alături de el, o pereche de cârje vechi. I-a salutat cât se poate de cordial și, când Eleanor și-a exprimat surprinderea de a-l găsi acolo, cu pipa în gură, îmbrăcat în haine de casă și cu un aer absolut liniștit și normal, el a izbucnit în râs și i-a spus că acestea erau rezultatele acțiunilor minunatului său doctor - van Hensum.

   - Ei, n-a fost chiar așa cum ar fi trebuit să fie, murmură Fulk. Cârjele astea sunt ca niște surcele rămase din secolul trecut, dar sper că o să-și facă cu succes datoria, până vom reuși să te transportăm la Durness. Acolo au să-ți facă radiografia și-ți vor pune piciorul în ghips și nu vei mai avea nevoie decât de un baston solid, pentru a putea face o plimbare după pofta inimii.

   După aceea, conversația a alunecat către un alt subiect - nefericita expediție din ajun.

   - Dacă nu veneați voi, cred că lucrurile ar fi luat o întorsătură foarte rea pentru noi toți, spuse domnul MacDow. Eram noi convinși că vor veni să ne caute, dar, dacă ar fi așteptat să se adune suficient de mulți bărbați, care să vină după noi, băieții n-ar mai fi fost în stare să se țină pe picioare, necum să coboare până în sat singuri. Ideea cu autobuzul a fost extraordinară, deși tot nu pricep cum de ați reușit să ajungeți până acolo, pe timpul acela.

   - Am avut, e drept, câteva momente extrem de dificile, recunoscu Fulk simplu. Din fericire, Eleanor era cu mine și s-a dovedit a fi o excelentă busolă de buzunar.

   Amândoi s-au întors spre Eleanor și ea se înroși sub privirile lor admirative.

   - Ei lucrurile n-au stat chiar așa, rosti Eleanor cu modestie. Eu n-aș fi fost capabilă să conduc autobuzul și, sunt convinsă, dacă bărbații din sat ar fi fost acasă și ar fi putut să se ducă să-i salveze pe copii, s-ar fi descurcat și ei tot atât de bine, sau poate chiar mai bine decât mine.

   - Lor nu le-ar fi trecut prin minte să ia autobuzul, declară învățătorul cu convingere. Oricum, i se adresă el lui Fulk, noi îți suntem îndatorați și nu prea cred că am putea face ceva pentru a ne putea exprima întreaga recunoștință. Să știi, însă, că ai reușit să-ți faci o mulțime de prieteni în satul nostru.

   - Mulțumesc. Acum, aș dori să discut cu dumneata ceva în legătură cu micul Henry. Am vorbit deja cu Eleanor, dar aș fi preferat să am opinia dumitale, înainte de a o informa pe doamna MacFarlane despre asta.

   Eleanor nu se putu opri de a-i admira tactul și inteligența.

   Domnul MacDow a fost total de acord că micul Henry era dotat cu o inteligență excepțională pentru vârsta lui.

   - Este un băiețel pe cinste, n-am nicio îndoială în această privință, dar citește prea mult, vrea să le știe pe toate și, sunt convins, astea îi creează o stare de oboseală care a început deja să iasă la iveală. Faptul că va lipsi câteva săptămâni de la școală nici măcar nu se va observa, la nivelul cunoștințelor acumulate de el. Și dacă spui că asta îi va face bine, eu n-am nimic împotriva absenței sale. Trebuie numai să discuți și cu tatăl lui, să vezi dacă este de acord.

   Pastorul nu avu niciun fel de obiecții, iar soția sa nu s-a sfiit să-și exprime încântarea.

   - Ce om minunat ești, Fulk! exclamă ea. Este exact ceea ce-i trebuie lui Henry. Căpșorul lui este înțesat cu probleme de algebră și de șah și cu altele din toate domeniile științei, și nimeni și nimic nu-l poate opri de la a înghiți, în disperare, conținutul tuturor cărților care-i cad în mână.

   Henry era în pod, șezând așa cum ședea de obicei Eleanor - pe podea, cu toți pisoii adunați în jurul lui, în vreme ce doamna Trot își savura prânzul.

   Când le-a auzit pașii pe scara de lemn, Henry a rostit, fără a se-ntoarce către ei:

   - Știam c-o să veniți. Sper că nu-i și pentru noi momentul să coborâm la masă.

   - Încă nu, dar nici mult nu mai este.

   Eleanor alese un măr, pe care i-l întinse lui Fulk. Apoi și-a luat și ea unul, și amândoi s-au așezat alături, pe același sac de cartofi. Un timp, au mestecat în liniște, până ce Fulk a început așa, într-o doară:

   - Ascultă, Henry, ce-ai zice dacă te-aș invita să stai cu mine în Olanda vreo câteva săptămâni?

   Un zâmbet fericit lumină chipul copilului.

   - Eu? Pe cuvântul tău de onoare? Numai eu? Oh, Fulk, asta-i ceva extraordinar! Nemaipomenit! Fantastic!

   Apoi, surâsul i-a dispărut ca prin farmec.

   - Da, dar ar trebui să am pașaport, nu? Chiar zilele trecute am citit ceva în legătură cu asta. Dar eu nu am așa ceva.

   - N-are nimic, vom rezolva și problema asta, doar că va trebui să mergem până la Glasgow în acest scop. Uite cum facem. Mâine o iau pe Eleanor cu mine și mergi și tu cu noi. Astfel, ne vom pe drum să facem toate formalitățile necesare. Bineînțeles, dacă drumul este liber și se poate circula pe el. O să te fotografiezi și o să mergem la Biroul de Pașapoarte să vedem ce se poate face, după care revenim și-ți faci bagajele, da?

   - Ce grozav!

   Henry se ridică și începu să danseze un fel de dans sălbatic, dar se opri brusc.

   - Dar ce-o să se-ntâmple cu pisoii?

   Se aplecă și-l luă în brațe pe cel mai mic și mai urât dintre ei.

   - Nimeni nu-l vrea pe Moggy.

   Eleanor simți cum ochii i se umpleau de lacrimi, în timp ce-și privea frățiorul, dispus să renunța la fericire pentru a rămâne cu pisoiașul cel slut. Emoția ei se amplifică, atunci când interveni Fulk:

   - Îl iau eu. Mai am un câine, iar menajera mea are un motan, dar cred că ne vom descurca perfect cu încă un pisoi în ogradă. Rămâne stabilit - Moggy merge cu noi.

   - Vorbești serios? Chiar vrei să faci asta, Fulk?

   - Desigur. Ador animalele de casă, și mai ales pisoii.

   Pe Eleanor o luă gura pe dinainte:

   - Și dacă Imogen nu va fi de aceeași părere și nu-l va vrea pe Moggy?

   - Draga mea, îi răspunse Fulk imediat, nu știi că îndrăgostiții sunt capabili de orice sacrificiu, pentru persoana pe care o iubesc?

   Observația a deprimat-o foarte mult. Poate că Imogen chiar era o ființă dulce, gata să-și sacrifice propriile sale dorințe doar pentru a-i fi pe plac lui Fulk, dar asta ar fi reprezentat un enorm inconvenient pentru ea, Eleanor, deoarece era aproape imposibil să-ți displacă o facă așa de scumpă, iar ea-și pusese în gând să n-o agreeze nicicum pe această Imogen.

   Întrucât toate acestea nu-i puteau fi relatate lui Fulk, ea se mulțumi să spună doar:

   - Ei, nu aveam de unde să știu așa ceva. Mă gândesc, însă, că nu este necesar să mă duci la Edinburgh mâine, mai ales că orașul nu-i în drumul vostru și șoselele....

   - Hei, ești nervoasă! Sunt convins că nu scurta noastră călătorie de ieri ți-a creat o asemenea stare. Vom merge prin Glasgow și, dacă va fi nevoie să ai așteptăm acolo până ce se va rezolva totul, te vom duce la spital și ne vom întoarce la treburile noastre după aceea.

   Fulk avea darul de a face ca totul să pară extrem de ușor și de accesibil, așa că ea nu mai avut contraargimente și-i acceptă propunerea.

   Drumurile fuseseră curățate, după cum i-a anunțat Fulk după ce a revenit de la Durness, unde-l dusese pe domnul MacDow să i se facă radiografia și să i se pună piciorul în ghips.

   Fulk a ajuns la casa parohială după ora 10, le-a povestit cum l-a dus și l-a adus pe învățător, după care i-a luat pe cei doi pasageri în mașina sa.

   S-au oprit să prânzească la Inverness, la Hotelul Gării, dar nici măcar aici Henry nu a dat dovadă de prea multă poftă de mâncare, deși părea foarte încântat de atmosfera și de diversitatea felurilor înșirate pe lista de bucate.

   La Galsgow, cât timp i-a așteptat pe Fulk și pe Henry să termine cu formalitățile pentru pașaport, Eleanor s-a apucat să-și întocmească o listă de lucruri pe care ar fi dorit să și le cumpere cândva. Tocmai când a ajuns la unele mai frivole, cei doi s-a întors și, după chipurile lor fericite și buna dispoziție pe care o afișau, ea și-a dat seama că totul mersese cât se poate de bine.

   - OK? i-a întrebat ea, totuși.

   - Perfect! exclamă Henry. A mers ca pe roate. Când ne-ntoarcem, trecem pe-aici și-l luăm.

   - Și când intenționați să faceți asta?

   În timp ce vorbea cu ei, foaia de hârtie i-a alunecat pe neobservate, așa că rămase foarte surprinsă când o văzu în mâna lui Fulk, care i-a și răspuns:

   - Poimâine... Da` ce-i asta? Să nu-mi spui că n-am voie s-o citesc, deoarece nu-i vorba de o scrisoare. Și-apoi, ar trebui să fii mai atentă cu lucrurile tale, nu să le semeni pretutindeni pe unde treci!

   - Am fost mirată că ați revenit așa repede, se scuză ea. Nu-i decât o listă și întinse mâna să ia foaia de hârtie dintre degetele lui.

   Dar Fulk a reținut-o și a-nceput să citească cu voce tare:

   - Sfinte Sisoe! O rochie Gina Fratini, o eșarfă Givenchy, un pulover Marks și Spenser, chicoti el, foarfecă chirurgicală, toate cărțile pe care mi le doresc, trandafiri de Crăciun. Mi se pare o listă rațional alcătuită, dar, pentru Dumnezeu, Eleanor, ce-i cu trandafirii ăia de Crăciun?

   Eleanor își lăsă ochii în jos și se înroși toată.

   - Ei, e una din prostioarele acelea... știi... Vreau să spun că, dacă cineva o să-mi aducă vreodată trandafiri, un braț încărcat de trandafiri nu așa, câțiva, înfășurați într-o foaie de celofan, în timp ce toate celelalte fete vor primi doar crini și crizanteme, o să-nțeleg că, pentru acea persoană eu reprezint ceva foarte important...

   Se opri brusc, deoarece el o privea într-un mod foarte curios.

   Henry care se plictisea vădit în acest timp, interveni în discuție, salvând-o:

   - Știi ce inteligent este Fulk? Noroc cu ideea lui de a-i cere tatei o scrisoare în care să-și exprime acordul ca eu să-l însoțesc în Olanda. Altfel, ar fi trebuit să ne întoarcem acasă și să venim din nou cu o asemenea scrisoare. Când o să fiu mare, mi-ar plăcea să fiu ca el!

   Au plecat, apoi, la Hotel Central, unde au luat ceaiul.

   Henry, care nu mai fusese niciodată într-un asemenea loc, privea cu ochi mari la candelabrele de cristal și la draperiile de catifea. Eleanor îl binecuvântă în gând pe Fulk pentru strălucita idee de a-l aduce aici pe frățiorul ei și încerca să se facă a nu observa totala lipsă de poftă de mâncare a acestuia din urmă.

   După aceea, au dus-o pe Eleanor la Edinburgh și au pierdut o mulțime de timp, deoarece Henry voia să afle totul: cum arată un spital, câți pacienți sunt internați acolo, câți oameni lucrează în această instituție, câte ore pe zi și pentru câți bani.

   - O să devin și eu un doctor de seamă, declară el serios. O să fiu ca Fulk. Sper să devin partenerul tău, prietene, imediat ce-mi voi termina studiile și-mi voi lua diploma.

   - Sunt convins că așa vor sta lucrurile, îi răspunse Fulk pe un ton grav. Și-acum, hai să ne luăm rămas bun de la Eleanor și s-o pornim spre casă, da? E un drum lung și, dacă vrei, întinde-te pe bancheta din spate, mai poți trage un somn bun.

   - Să dorm?! Nici vorbă de așa ceva! O să mă așez pe locul din față,  lângă tine, și o să mă uit la aparatura de bord, iar tu o să-mi explic fiecare lucru și...

   - Ești sigur că mai vrei să-l iei cu tine? interveni Eleanor, puțin temătoare de eventualitatea unui răspuns negativ din partea doctorului.

   - Absolut sigur, spuse Fulk zâmbitor și-i întinse mâna. Și să nu te obosești prea mult - ai nevoie și de odihnă.

   Spre uimirea ei, Fulk nu i-a spus „la revedere”, ci i-a lăsat doar valiza lângă prag, s-a întors, l-a cuprins pe Henry pe după umeri și a pornit cu el către mașină.

   Eleanor ar fi vrut să-i mai rețină, să-i mai întrebe ceva, dar și-a amintit că ei aveau de străbătut un drum destul de lung și că trebuiau să ajungă pe lumină. Așa că s-a întors și a intrat direct în clădire, fără a se uita în urma ei.

   A doua zi, Eleanor a fost într-o dispoziție extrem de proastă, fapt pe care l-a pus pe seama lungii călătorii cu automobilul, din ajun, ca și dificilei expediții pentru salvarea copiilor, prin ger și viscol. Desigur, proasta dispoziție putea fi determinată și de plecarea intempestivă a lui Fulk, care nici măcar nu catadicsise să-i spună „la revedere”, dar acesta era un motiv greu de admis chiar și față de ea însăși.

   Cu toate eforturile depuse, a rămas morocănoasă și a fost destul de argățoasă cu surorile de caritate, iar pacientele i s-au părut mai obositoare și mai greu de suportat ca oricând.

   După orele de program, în loc să coboare în camera asistentelor, să mai schimbe o vorbă cu colegele ei, Eleanor s-a retras în odaia sa, unde a rămas până ce foamea a determinat-o să se ducă la cină.

   În amestecul de glasuri care se auzeau din toate părțile, tăcerea ei a trecut aproape neobservată. Doar prietenele mai apropiate s-au mirat de comportamentul ei ciudat, dar l-au pus pe seama vreunei răceli sau a vreunei neînțelegeri familiale, intervenite în timpul sfârșitului de săptămână.

   În dimineața zilei următoare, Eleanor s-a simțit mai bine și a reușit să se autoconvingă că ea, o fată înzestrată cu rațiune și bun simț, nu avea niciun motiv să se necăjească de un lucru care nu avea, pentru ea, absolut nicio importanță. Prin urmare, s-a decis să fie amabilă și drăguță cu toată lumea, ceea ce i-a reușit de minune.

   La sfârșitul vizitei de dimineață, sir Arthur i-a spus, în timp ce-și sorbea cafeaua în biroul ei:

   - Pari cam obosită, soră. Se pare că nu-ți prea priește activitatea de curățire a zăpezii.

   - Activitatea de... Dar cum ați aflat despre asta, domnule? întrebă ea uluită.

   - Mi-a povestit van Hensum. Bănuiesc că te-a pus să muncești prea mult.

   - Nu, nici vorbă de așa ceva, sări ea în apărarea lui Fulk. De fapt, eu nici n-am făcut mare lucru. Doctorul van Hensum a fost cel care a făcut totul.

   - Hmmm.... ei, el a omis să-mi relateze ceva și despre propria sa activitate...

   Auzind asta, Eleanor s-a apucat să-i povestească interlocutorului său despre eroismul și abnegația acțiunilor lui Fulk în salvarea copiilor din satul ei.

   - Vedeți, deci, conchise ea, doctorul van Hensum a fost extraordinar!

   Sir Arthur zâmbi, în timp ce-și studia unghiile:

   - Ei, sigur, și mie mi s-a întâmplat să-l consider de nenumărate ori pe doctorul van Hensum... cum ai spus? Ah, da... extraordinar! Desigur, asta doar din punct de vedere strict profesional. Mulțumesc pentur cafea, soră.

   Și, după ce aruncă o privire rapidă pe cadranul ceasului său:

   - Doamne, s-a făcut chiar atât de târziu?!

   Sir Arthur porni iute către ușă, mormăind ceva despre cât de repede trece timpul și cum el este cel care ajunge ultimul peste tot.

   După ce-l conduse pe sir Arthur, Eleanor reveni în pavilionul ei și se apucă de treburile de rutină.

   Sigur, inima o îndemna mereu să se retragă într-un loc mai liniștit și să-și lase gândurile să zboare liber către Fulk, dar rațiunea se opunea de fiecare dată tentației. I-a trecut prin minte și că, poate, în drumul lor spre Olanda, Fulk și Henry se vor opri pe la ea puțin, dar și această idee i s-a părut irealizabilă, deoarece, după opinia ei, Fulk nu făcea nimic pentru bucuria celorlalți, ci numai și numai pentru propria sa plăcere. Neadevărul o făcu să se încrunte atât de tare, încât Bob Wise, doctorul de gardă, care tocmai intrase în pavilion, o întrebă cu teamă:

   - Ce s-a întâmplat, te-am supărat cumva, sau te-ncrunți din altă pricină?

   În dorința ei de a-l liniști era atâta patos, încât el îndrăzni s-o invite la film în seara aceea.

   Medicul Wise era un tânăr cu o înfățișare foarte plăcută și arăta ca un englez pur-sânge. Când venise aici prima oară, se simțea foarte înstrăinat și singur și Eleanor, gata oricând să-și ajute semenii, îi oferise prietenia și înțelegerea de care el avea atâta nevoie. De atunci, ieșeau uneori împreună și amândoi apreciau la superlativ serile petrecute astfel.

   Așa că ea acceptă și au fost amândoi la cinema, după care s-au oprit să bea o ceașcă de cafea într-o cafenea din apropiere, în timp ce el i-a relatat despre iubita lui Maureen, fata căreia îi ducea dorul neîncetat.

   Bob o cunoștea pe Maureen din copilărie și, după 2 ani, urma să se căsătorească cu ea. Ca de fiecare dată, Bob i-a povestit o mulțime de amănunte despre ceea ce el numea „cea mai minunată fată de pe pământ, din ceruri și din ape”, în vreme ce Eleanor se întreba cum o fi să iubești pe cineva toată viața și să ai certitudinea că, orice s-ar întâmpla, nimeni altcineva nu-i va putea locul?

   În dimineața următoare a fost atât de ocupată, încât nu s-a mai putut gândi la nimic altceva în afară de pacienții ei. A apucat să răsufle abia după ce a pornit într-o a doua rundă prin saloane, de data asta, însoțită de cea mai tânără soră din pavilion.

   Când au ajuns la patul doamnei Tremble, aceasta a prins să se plângă, ca de obicei, de unele lipsuri în ceea ce privește prospețimea hranei care le fusese oferită după masă. Dar și-a întrerupt brusc lamentațiile, exclamând veselă:

   - Ia te uită! Iar a venit doctorul acela bine făcut și amabil!

   Eleanor s-a străduit să nu se întoarcă pe loc să-i constate prezența, dar micuța ei însoțitoare a făcut-o și i-a șoptit, vizibil tulburată:

   - Vai, chiar că-i frumos! Dar... soră, am impresia că este foarte grăbit.

   Acum, ea nu mai putea să pretindă că nu știe că el se află acolo, așa că se întoarse și se îndreptă, cam înțepată, către el, în timp ce doamna Tremble striga în urma ei:

   - Nu uita, soră, după ce termini, revino să continuăm discuția despre salata de la prânz.

   Nesigură pe ceea ce ar fi trebuit să facă, cealaltă soră de caritate porni, încetișor, după ea.

   Fulk arbora o expresie aferată.

   - Scuză-mă, soră, că am intrat în pavilion fără a-ți cere permisiunea în prealabil, rosti el pe un ton protocolar. I-am pomenit despre asta lui sir Arthur, dar m-am gândit că nu trebuie să te deranjez, sunându-te. Să știi că noi suntem foarte grăbiți.

   - Noi?

   - Henry este aici și arde de nerăbdare să te vadă. Sper că n-ai nimic împotrivă. L-am lăsat în biroul tău.

   Apoi, privind surâzător către micuța soră de caritate:

   - N-ar putea domnișoara să supravegheze salonul câteva minute, timp în care tu ai putea să-ți iei rămas bun de la el?

   - Sigur că da. Soră Angus, voi lipsi puțin și te-aș ruga să-i iei temperatura domnișoarei Robertson.

   Au mers în tăcere până la biroul ei. Aici, Henry i-a sărit în gât, părând că se bucură foarte mult de întâlnirea cu sora sa. Fulk s-a transformat și el din doctorul serios și aferat, în tânărul vesel, simpatic și afabil, care-i plăcea ei atât de mult.

   - Vezi c-am avut dreptate? l-a întrebat el pe Henry. Nu mai seamănă deloc cu Eleanor, nu-i așa?

   Ea rămase țintuită-n loc, în timp ce ei o cercetau fără grabă.

   - Da, spuse fratele ei în cele din urmă. Ai avut dreptate - nu seamănă. Știi, Eleanor, mie îmi placi mai mult cu părul lăsat pe spate. Și-mi placi și mai mult, când te cațeri în copac sau când mergem împreună la pescuit deși, cu chestia aia caraghioasă pe cap, ai un aer mult mai oficial și mai important.

   A continuat, adresându-i-se lui Fulk:

   - Ție nu-ți place mai mult de ea la noi acasă, decât aici, la spital?

   - Ba da, chiar mult mai mult. Aerul acesta al ei mă înspăimântă - prea e perfectă și scrobită.

   Și, zâmbindu-i Eleanorei:

   - Abia acum observ că te-ai mai schimbat puțin, față de cum erai la 5 ani. În bine, vreau să spun. Dar, desigur, asta nu se referă și la caracterul tău.

   Ea vru să-i răspundă ceva tăios, dar el nu-i lăsă timp.

   - La drum, Henry! Băiatul abia așteaptă să ajungem la Hull. Ah, da... ar mai fi ceva. Henry vrea să știe când îți putem telefona, odată ajunși acasă.

   - Sunt liberă până mâine la ora 1. Veți  fi la Hull până atunci?

   - Dumnezeule! Sigur că da!

   Ea se aplecă și-l sărută pe Henry. Fulk, cu o privire jucăușă în ochi, o întrebă:

   - Nu merit și eu o sărutare?

   Și, până să se dezmeticească, el o sărută apăsat și pătimaș.

   După plecarea lor, Eleanor rămase vreme îndelungată cu ochii pironiți pe ușa pe care ieșiseră.

CAPITOLUL CINCI

   Henry i-a telefonat a doua zi și a anunțat-o cu respirația întretăiată că drumul a fost superb, tot așa și Panthera, și casa lui Fulk, iar lui Moggy nici nu-i păsa de câine, dimpotrivă, cei doi se înțeleg foarte bine și, desigur, și asta este ceva cât se poate de super!

   Eleanor a acceptat superlativul aplicat, în mod absolut, la toate minunile cu care se întâlnise frățiorul ei, dar a fost foarte dezamăgită deoarece acesta nu i-a povestit nimic despre Fulk, exceptând, bineînțeles, faptul că este un șofer excelent.

   Au urmat o mulțime de cărți poștale ilustrate, din care ea a desus că viața lui Henry este exact așa cum și-ar fi dorit-o oricare băiețel de vârsta lui.

   După aproximativ o săptămână, Henry a pomenit, vag, într-una din ilustratele sale, cum că simte o ușoară durere în gât. Informația fusese inserată cu măiestrie, între foarte succinta descriere a muzeului din Leeuwarden și aceea, și mai concisă, a fost unui fel de mâncare numit „poffertjes”, din care nu prea se-nțelegea mare lucru. Prin urmare, problema gâtului a trecut aproape neobservată de Eleanor.

   Doamna MacFarlane i-a scris că Fulk le-a telefonat de mai multe ori, pentru a le spune că Henry este într-o formă extraordinară și că poate n-ar fi rău să i se permită să mai rămână o vreme în Olanda, pentru a-l întâmpina acolo pe Sfântul Nicolae. Bineînțeles, părinți ei fuseseră de acord și amândoi nu mai încetau să-l ridice în slăvi pe minunatul Fulk.

   În seara aceea, Eleanor s-a dus la teatru cu doctorul Perry Maddon și a fost încântată de modul în care s-au desfășurat lucrurile. Piesa a fost amuzantă și, apoi, s-au dus să bea o cafea la Blue Bird și au venit pe jos până la spital, purtând o conversație lejeră și foarte relaxantă.

   Dar, când s-a băgat în pat și a stins lumina, Eleanor a avut un simțământ ciudat, de parcă urma să se întâmple o nenorocire.

   Neînțelegând ce-i putea genera asemenea temeri, ea începu să se gândească la fiecare dintre pacientele sale, dar trecerea în revistă a acestora, cu toate maladiile lor mai mult sau mai puțin grave, nu a putut-o lămuri deloc asupra acestor presentimente. Totul părea a merge pe făgașul normal, așa că ea stinse lumina și adormi, spunându-și că era vorba doar de o închipuire și-atât.

   Doar că lucrurile nu stăteau deloc astfel.
   A doua zi, când se afla în mijlocul unui salon, servind prânzul pentru pacientele sal,e mica soră care o însoțea a rostit bucuroasă:

   - Iar a venit!

   - Și cine mă rog, a venit iar? se răsti Eleanor. Sir Arthur? Unul dintre portari? Primarul în persoană?

   Sora a chicotit:

   - Domnul acela înalt și arătos, care a venit data trecută.

   Eleanor lăsă jos farfuria pe care o ținea în mână și se răsuci pe călcâie. În cadrul ușii stătea chiar Fulk, fără a scoate o vorbă. După un timp a spus, totuși:

   - Bună ziua, tuturor! Soră, pot să discut ceva cu dumneata?

   Glasul lui era calm, așa cum îi era și chipul, dar ea s-a repezit imediat către el.

   - S-a întâmplat ceva rău, a șoptit ea ca o constatare. Spune-mi, te rog, mai repede, despre ce este vorba? Henry, nu?

   Cu tonul liniștit, măsurat al unui perfect profesionist în arta lui Hypocrat, Fulk o anunță scurt:

   - Da, Henry. Are febră reumatică.

   Ea simți cum i se oprește respirația.

   - Mi-amintesc acum că mi-a scris într-o carte poștală că are dureri în gât... Și... este foarte bolnav?

   - Adică, dacă este condamnat să moară, draga mea? Nu, poți sta liniștită din acest punct de vedere. Sigur, este foarte bolnav, dar nu cred că este într-un pericol atât de mare. Știi bine că, dacă lucrurile ar fi stat altfel, nu l-aș fi lăsat singur.

   - Nu, sigur că nu. Iartă-mă, am spus o prostie. E la spital?

   - Bineînțeles că nu. E la mine acasă, cu două excelente surori de caritate, care au grijă de el. Doar că el te vrea pe tine.

   - Atunci, va trebui să mă duc la el. Aș putea să merg cu tine? Nu, sigur că nu. Tu, probabil, ai venit aici cu treburi, dar eu vreau să plec chiar în noaptea asta. Bănuiesc că cei de aici nu mă vor lăsa, dar eu tot o să plec. Totuși, ar trebui s-o sun pe mama mai întâi și tu, dacă n-ai nimic împotrivă, va trebui să-mi spui unde locuiești și...

   Fulk o prinse strâns de mână.

   - Liniștește-te, fetițo. Am venit special ca să te iau și să te duc la Henry. I-am anunțat deja pe părinții tăi și pe șeful tău. Poți să pleci imediat ce-ți instruiești subalternele în legătură cu ceea ce vor avea de făcut în lipsa ta. Eu o să mă duc la Tongue s-o iau pe Margaret. M-am gândit că, atunci când Henry se va simți mai bine, va dori s-o ia iarăși razna în toate direcțiile și să facă o mie de lucruri. Prin urmare, prezența lui Margaret va fi foarte necesară, pentru a-l distra pe micul nostru Henry și a-l face să suporte mai ușor șederea asta forțată în casă. Ea mă așteaptă deja și, pe drumul de-ntoarcere, trecem să te luăm și pe tine. Asta va fi peste câteva ore, timp suficient ca tu să-ți pregătești personalul și bagajele.

   Ea-l privi nedumerită:

   - Fulk, Tongue este la peste 150 de kilometri de aici. Chiar și cu mașina aia grozavă a ta, tot nu vei reuși să faci drumul dus-întors în doar câteva ore.

   - Sigur că nu, dar am un avion, care mă va duce până la Wick, unde James o va aduce pe Margaret și, amândoi, vom veni să te luăm.

   Eleanor îi zâmbi, profund emoționată:

   - Mulțumesc, Fulk! Te-ai gândit absolut la toate. Spune-mi, te rog, la ce oră trebuie să fiu gata și unde urmează să mă întâlnesc cu voi.

   - Bravo!

   Se uită la ceas.

   - Crezi că poți să termini toate pregătirile până la ora 5? Trimit un taxi, care te va duce la aeroport. Poate că vei fi nevoită să ne aștepți, deoarece nu prea știu la ce oră vom ajunge noi acolo. Fă-ți bagajele ca pentru vreo două săptămâni. Și nu uita să-ți iei pașaportul! La aeroport ne vei aștepta în sala unde sunt ghișeele de rezervări. OK?

   Eleanor dădu din cap.

   - Da. Oh, Fulk, ce om minunat ești! Nici nu știu cum să-ți mulțumesc pentru...

   - Du-te și termină-ți treburile, o întrerupse el, cu o umbră de surâs blajin.

   Peste vreo 4 ore, în timp ce ședea cuminte la aeroport, alături de unicul ei geamantan, Eleanor și-a lăsat gândurile s-o poarte către evenimentele acelei după-amieze.

   Desigur, totul se făcuse în grabă, dar fără nicio dificultate, grație eficientelor intervenții ale lui Fulk. Ea nu făcuse decât să-i urmeze sfaturile cu rigurozitate, străduindu-se să se abțină de la a-și face griji pentru Henry, îndreptându-și atenția către lucrurile obișnuite - cu ce să se îmbrace și ce să ia cu ea în valiză.

   Până la urmă, luase cât mai puțin posibil și-și pusese paltonul ei călduros, din tweed, peste o rochie verde din jerse. Și, deoarece era foarte frig și, probabil, în Olanda urma să fie o temperatură și mai scăzută, își pusese pe cap căciulița de blană și-și vârâse mâinile în niște mănuși îmblănite, pe care le cumpărase cu câteva zile-n urmă.

   Arăta, într-adevăr, foarte bine și mai mulți bărbați, care au trecut pe lângă ea, nu s-au putut abține de la a întoarce capu, pentru a o mai vedea o dată. Dar ea nu-și dădea seama de nimic, așa cum nu-și dădea seama nici de faptul că Fulk venise deja și o privirea admirativ de la distanță.

   La un moment dat s-a simțit urmărită și a ridicat ochii. Zărindu-l, Eleanor a simțit o mare ușurare și sângele i-a colorat ușor chipul palid.

   Fulk s-a apropiat și a întrebat-o:

   - Aștepți de mult? Margaret a rămas în avion. Mergem?

   Glasul lui suna auster și protocolar, de parcă prezența ei acolo nu i-ar fi fost tocmai pe plac. Poate că așa era dar nu era momentul să despice firul în patru. Acum, singura ființă importată pe întreaga planetă era Henry.

   Eleanor merse cu Fulk pentru a îndeplini toate formalitățile necesare și află, astfel, că el închiriase un avion pentru a le duce în Olanda. Probabil îl costase o avere, se gândi ea.

   Margaret îi aștepta cu nerăbdare și, de cum a zărit-o, a început să-i înșire o mulțime de instrucțiuni din partea părinților și să se intereseze de starea lui Henry, ciripind fără încetare, emoționată li încântată de o aemenea călătorie.

   - Norocul meu că am rămas cu pașaportul la mine, după ce am făcut excursia aceea cu școala. Ah, să nu uit. Am în buzunar o scrisoare de la mama. Nici nu știi ce de griji își mai face! Dar tot ea zice că, cu tine și cu Fulk alături, Henry se va însănătoși cu siguranță. Vai, uite! Am început să ne mișcăm!

   Abia când au început să zboare și Margaret s-a întors să privească afară, Eleanor a reușit să-și adune gândurile și a realizat ce însemnase pentru Fulk acea călătorie - cheltuieli imense și o mulțime de timp consumat pentru a rezolva toate problemele. Și ea știa că doctorii nu dispun de prea mult timp, nici măcar pentru a-și trăi cum se cuvine propria viață.

   Eleanor s-a lăsat cuprinsă de somn și s-a trezit abia când avionul era gata să aterizeze la aeroportul Eelde, ceva mai la sud de Groningen. Aici, ea și Margaret au fost conduse de Fulk la Biroul Vamal, după care au fost invitate să se suie în Panthera care-i aștepta la aeroport.

   Pe drum, Margaret a început să se plângă de foame și de somn, iar Fulk i-a răspuns pe un ton cald și mângâietor că peste foarte puțină vreme va avea tot ce-și dorește.

   - Locuiești în Groningen? l-a întrebat Eleanor. E departe de-aici?

   - Zece kilometri, dar noi vom trece doar pe la marginea orașului. Casa mea este la 8 kilometri de Groningen, mai la nord de-aici.

   Exprimarea concisă și rece a determinat-o să conchidă că el este de părere că i-a furnizat toate informațiile necesare și că, astfel, convorbirea lor se încheiase pentru moment.

   Noaptea era foarte întunecată și ea nu reușea să zărească mare lucru, cu toată lumina emisă de farurile puternice ale automobilului. A remarcat, totuși, ferestrele luminate ale unor case mai înalte și, foarte curând, a observat că mașina părăsește străzile și intră pe un drum de țară.

   Intrigată și curioasă, nu s-a putut abține și l-a întrebat pe Fulk:

   - Cum se numește satul în care locuiești?

   - Eu nu locuiesc într-un sat. Localitatea rurală cea mai apropiată de mine se numește Ezingum.

   Din nou, tonul lui părea sâcâit și tăios, așa că Eleanor s-a cufundat iarăși în tăcere și și-a întors privirile către fereastră.

   Renunțase să-și mai facă inimă rea din pricina atitudinii lui când, spre surprinderea ei, Fulk rosti liniștit:

   - Aproape că am ajuns acasă.

   A intrat cu mașina pe o alee, dar parcă nu era chiar o alee, deoarece, după cum se zărea chiar și prin întunericul nopții, era străjuită de două porți mari din fier forjat. Au cotit și, pentru prima oară în viața ei, Eleanor a văzut minunata casă a lui Fulk.

   Sigur, Henry îi scrisese de vreo două ori despre ea, spunând că ar fi o casă drăguță și confortabilă, ceea ce a făcut-o pe Eleanor să-și închipuie că era vorba despre vreo vilă cochetă, în cartierul rezidențial al orașului. Dar portalul măreț prin care intraseră și marele număr de ferestre luminate au făcut-o să înțeleagă că această clădire impozantă este cu mult mai mare decât o viluță elegantă din oraș.

   Chiar și acum, noaptea, se vedea clar că este vorba de o clădire mare și solidă - casa parohială, în care locuia cu familia ei, probabil că era cam cât holul enorm al acesteia.

   A trezit-o pe Margaret și au coborât din mașină, după ce Fulk le-a deschis portiera și le-a salutat solemn cu cuvintele:

   - Bine aț venit la Huys Hensum!

   Apoi, le-a condus către ușa deschisă, în cadrul căreia se afla o femeie rotundă, albă și pufoasă ca o gălușcă.

   - Juffrouw Witsma, o prezentă Fulk, după care au intrat cu toții în casă.

   Urmărind înaintarea secundarului pe cadranul ceasului ei, Eleanor i-a luat pulsul lui Henry. Apoi, i-a vârât termometrul sub brațul slăbuț și i-a ascultat ritmul respirației. Febra se mai ridicase puțin, față de cât fusese ultima oară.

   Ea se aplecă și se uită îngrijorată la fețișoara lui palidă. Acum adormise și ea se lăsă în fotoliu, dându-și frâu liber gândurilor.

   Părerile sale despre calitățile profesionale alui lui Fulk se schimbaseră foarte mult, chiar din prima clipă, când dăduse cu ochii de casa acestuia. Își închipuise ea că doctorul van Hensum este un medic bun și cu anumite succese în activitatea sa, dar acum înțelegea că el este cu mult mai mult decât atât.

   Casa era, într-adevăr, un magnific edificiu, superb mobilat. Covoarele, candelabrele, fotoliile, toate fuseseră alese cu grijă și gust și, deși încăperile erau foarte mari, erau calde și primitoare și te făceau să te simți bine acolo.

   Camera lui Henry era foarte frumoasă și luminoasă. Căminul era construit din cahle albe și albastre iar lângă el era o măsuță de jocuri, pe care se afla un puzzle pe jumătate rezolvat. Alături de pătuțul lui Henry, cu tăbliile delicat sculptate, se afla un fotoliu comod, în care ședea ea în clipa de față.

   Fulk spusese că ea urma să ocupe camera vecină, legată printr-o ușă de dormitorul lui Henry. Dar Eleanor a preferat să rămână lângă frățiorul ei, pentru a-i supraveghea, astfel, toate reacțiile.

   Fulk, nemulțumit de decizia ei de a nu se mișca de lângă pătuțul lui Henry, s-a oferit să-l supravegheze personal, în timp ce Eleanor va coborî la masă sau va încerca să doarmă puțin.

   Când s-a dus în dormitorul lui Margaret, aceasta era cât se poate de veselă și emoționată.

   - Imaginează-ți, Eleanor, Fulk mi-a pus la dispoziție o fată, care să mă ajute la despachetat! Și alături se află o baie - numai și numai a mea! Iar de cameră, ce să mai vorbesc! Uită-te și tu ce minunată este!

   Era cu adevărat încântătoare - în roz și alb, cu draperii pe care erau împrăștiați trandafiri delicați.

   Eleanor admiră decorul, o sărută pe Margaret și-i ură noapte bună.

   Când a coborât, a fost întâmpinată de menajeră, care a invitat-o în sufrageria mobilată cu piese de mahon, excelente pentru a face succesul unui muzeu, dacă ar fi fost expuse acolo.

   Juffrouw Witsma i-a servit cina, formată dintr-o supă ușoară, un sufle de șuncă, pufos și delicios și mere coapte cu cremă de vanilie.

   După ce a terminat de mâncat, menajera, cu o expresie ușor mirată, i-a adus o tavă pe care se afla o ceașcă de ceai, o zaharniță și un ceainic.

   Imediat ce și-a băut ceaiul, Eleanor a urcat iarăși în camera lui Henry. Se simțea mult mai bine acum și Fulk, observând-o, o întrebă vesel:

   - Te-ai mai înviorat? Ai băut și ceai?

   - Da, mulțumesc. Spune-mi, voi, aici, obișnuiți să beți ceai după masa de seară?

   - Ei, nu prea, dar m-am gândit că o să-ți placă și am rugat-o pe menajeră să-ți pregătească niște ceai, după cea mai bună rețetă englezească.

   - Îți sunt foarte recunoscătoare pentru tot, rosti ea cu căldură-n glas.

   - Știi cum se spune - și cel mai rău individ are în el o fărâmă de bine, spuse el pe un ton ironic și începu să-i vorbească despre Henry. Mi se pare că este ceva mai bine. Toată problema, pentru noi, este să avem grijă de el și să-l facem să se odihnească cât mai mult. Restul va fi realizat prin acțiunea antibioticelor.

   Fulk s-a ridicat și s-a îndreptat înspre ușă.

   - Vezi că, lângă pat, este un clopoțel. Dacă ai nevoie de ceva - sună, mai zise el și ieși, înainte ca ea să mai poată scoate vreun cuvânt.

   Când s-a trezit, peste vreo două ceasuri, Henry continua să doarmă liniștit. La celălalt capăt al patului, în picioare, era Fulk, îmbrăcat într-un magnific halat de casă și o privea zâmbitor.

   Încercând să-și alunge somnolența, Eleanor mormăi abia inteligibil:

   - Cred c-am adormit.... era ora 3 când...

   - Du-te și te culcă, îi șopti Fulk cu o amabilitate destul de protocolară, dar care nu lăsa loc nesupunerii. Rămân eu aici, pentru vreo oră-două.

   Eleanor nu-și putu reține un căscat. Să se întinsă într-un pat! Doamne, ce rai o aștepta! Și, cu Fulk aici, supraveghindu-l pe Henry, toate grijile ei pot să dispară pentru moment! Grozav! Dar bucuria i-a fost oprită de glasul rațiunii.

   A încercat să se împotrivească invitației atât de tentante:

   - Nu, nu pot face așa ceva. Ai spus chiar tu că trebuie să te duci la Groningen în dimineața asta și...

   - Pot să mă duc și mai târziu. Ascultă-mă, Eleanor, fă cum îți spun eu. Extenuată, nu-i vei fi nimănui de folos, știi bine.

   Sigur, nu era cel mai delicat mod de a rezolva lucrurile, dar el avea dreptate. Prin urmare, ea s-a ridicat și a rostit vag:

   - Bine... Dar să mă trezești. Dacă dorm vreo două ore, o să fiu foarte odihnită și...

   Văzând că el nici măcar nu se uită la ea, Eleanor s-a retras în camera ei, unde s-a vârât imediat în așternut și a adormit pe loc, gândindu-se la Henry, la Fulk și la faptul că uitase să-și ea cu ea niște batiste...

CAPITOLUL ȘASE

   Când s-a trezit, Eleanor a zări lângă patul ei o fată cu chipul rumen și proaspăt, care ținea în mână o tavă plină cu farfurioare, ceșcuțe și ceainice.

   Când văzu că Eleanor vrea să se ridice, fata a zâmbit și i-a așezat tava pe genunchi. Apoi, s-a îndreptat cu pas ușor spre fereastră și a tras draperiile lungi din brocart, a rostit ceva cu glas moale și mângâietor și a ieșit.

   Abia atunci i s-a risipit somnul lui Eleanor. Ea realiză că era deja dimineață, chiar dacă una cenușie, și se uită la ceasul montat în porțelan de Sevres, de pe noptieră. Era ora 8 și jumătate.

   Sări din pat și, cu halatul descheiat și picioarele goale, năvăli în încăperea vecină.

   Fulk rămăsese în exact aceeași poziție în care-l lăsase ea, doar că, pretutindeni în jurul fotoliului, zăceau foi scrise, ceea ce indica faptul că el lucrase în tot acel timp. Pe o măsuță era o tavă cu o ceașcă și o cafetieră. În toată camera plutea o aromă ademenitoare. Henry dormea.

   Fulk își întoarse privirile spre ea. Expresia lui ironică ar fi înfuriat-o oricând altă dată, dar acum gândul îi stătea la altele.

   - De ce nu m-ai trezit? în întrebă ea, cu o șoaptă șuierată.

   Sprâncenele lui s-au ridicat, arătând un fel de uimire amuzată.

   - Ți-a adus Tekla micul dejun?

   - Da, mi l-a adus, spuse ea înțepată și rosti un „mulțumesc” politicos și rece. Dar este ora 8 și jumătate.

   Fulk arăta foarte obosit, dar poate că asta se datora și faptului că nu se bărbierise încă.

   - Trebuie să te duci la Groningen, îi aminti ea.

   - Vai, ce plictisitoare a devenit remarca asta, Eleanor!

   Glasul lui era moale și catifelat, dar privirile continuau să-i fie ironice.

   - Sunt perfect capabil să mă ocup singur de organizarea timpului meu, fără ajutorul altcuiva și, oricum, în momentul acesta tu nu ești nimic altceva decât o piedică pentru ceea ce trebuie eu să fac. Du-te și mănâncă-ți micul dejun. Apoi spală-te și pune ceva pe tine. Ai o jumătate de oră.

   Pe chipul lui se putea citi clar care-i era opinia în legătură cu aspectul ei exterior din momentul acesta. Fulk se întoarse la locul lui, oprindu-se doar pentru a o informa:

   - Henry a dormit bine. Înainte de a pleca, vom discuta împreună despre tratamentul ce-i va fi administrat în continuare.

   Eleanor își mușcă buzele și-și ținu respirația, pentru a nu izbucni în lacrimi, ca un copil necăjit.

   Fulk o ajunse din urmă și o prinse de umeri:

   - De ce trebuie să arăți astfel?

   - Cum? întrebă ea nedumerită.

   - Așa cum arătai când erai micuță și eu nu te lăsam să te cațeri în copaci.

   O scutură ușor și continuă:

   - N-am crezut niciodată că...

   Dar ceva l-a determinat să se oprească și să rostească cu un glas total diferit:

   - Iartă-mă, Eleanor. N-am niciun drept să-ți vorbesc în felul acesta. Ai fost extraordinară! Te-am luat pe nepusă masă, te-am cărat până aici și te-am lăsat să-ți petreci o bună parte din noapte veghind la căpătâiul lui Henry.

   Se aplecă și o sărută ușor pe obraz.

   - Și-acum, Eleanor, du-te, te rog, să mănânci, să te speli și să te îmbraci ca lumea.

   - Cred că și tu ești foarte obosit și mai ai o zi întreagă de lucru înaintea ta. Fulk, ai fost atât de bun cu noi și... Uf! Cred că te-am plictisit, tot repetând asta! Dar n-am să reușesc niciodată să-ți exprima întreaga mea recunoștință.

   Și adăugă pe un ton timid:

   - Știi, te-ai schimbat mult.

   - Amândoi ne-am schimbat. Ba nu, nu-i adevărat, tu nu te-ai schimbat niciun pic!

   După ce-și mâncă în grabă micul dejun, Eleanor se spălă, se îmbrăcă cu o fustă și un pulover, își pieptănă frumos părul și se întoarse în camera lui Henry, unde o aștepta Fulk.

   - Revin peste o jumătate de oră, spuse el din ușă și adăugă: Nu te-ai machiat și arăți mult mai bine așa.

   Eleanor rămase cu ochii pe ușa care se-nchisese în urma lui, neștiind ce să creadă.

   Norocul ei, că peste câteva secunde se trezi Henry și rosti cu o voce slabă:

   - Vai, ce sete îmi este!

   Ea i-a dat să bea, l-a convins să-și ia medicamentele, i-a luat temperatura și pulsul și l-a spălat pe față și pe mâini. L-a mângâiat și l-a întrebat cu glas moale:

   - Te mai doare, dragul meu?

   Henry dădu din cap:

   - Puțin, dar cred că mă simt mai bine. Când vine Fulk?

   - Curând. El a stat aici, lângă tine, câteva ore, în timp ce eu am dormit. Și asta, deși trebuie să se ducă și la spital în această dimineață.

   Henry închise ochii:

   - E... super! șopti el. Acum sunt absolut sigur că, atunci când o să fiu mare, mă fac doctor. O să fiu ca Fulk - foarte deștept, și foarte bun, și foarte drăguț, și...

   - Da, dragul meu, îl întrerupse ea zâmbind. Și-acum, taci puțin din gură, ca să te pot spăla pe dinți. Nu, nu poți face tu asta. Sunt convinsă că Fulk ți-a spus că, dacă vrei să te faci bine mai repede, trebuie să stai foarte liniștit. Știu că-i extrem de plictisitor, dar peste câteva zile vei putea să te ridici. Vrei să-ți spun un secret? Cu noi a venit și Margaret, care va fi aici în curând. Iar când tu te vei mai însănătoși, o să jucați cărți împreună.

   Henry zâmbi:

   - Și tu o să-mi citești, da?

   - Sigur că da. Mă întreb dacă putem găsi pe-aici vreo carte în limba engleză?

   - Sunt o mulțime jos, în bibliotecă. Fulk mi-a dat voie să iau de-acolo orice carte vreau, cu condiția să le pun la loc, imediat ce le-am citit. În plus, mi-a dăruit câteva cărți pe care le-a cumpărat de la Groningen special pentru mine.

   - Splendid! Le vom răsfoi mai târziu. Acum, însă, va trebui să bei puțin lapte.

   Fulk reveni peste câteva minute. Îmbrăcat fără niciun cusur și proaspăt bărbierit, arăta superb și-i dispăruse orice urmă de oboseală de pe chip.

   Și-a consultat pacientul și a rostit cu satisfacție-n glas:

   - Încă două zile cu antibiotice și te vei simți mult mai bine! Desigur, asta nu înseamnă că poți să cobor din pat, deoarece odihna este un element foarte important pentru tine, chiar dacă tu consideri că nu-i decât pierdere de timp. Prin urmare, o vei asculta pe Eleanor și vei face tot ce-ți spune ea. Clar, bătrâne?

   Îi aruncă o privire rapidă Eleanorei, care murmură ceva care semăna cu o aprobare.

   - Perfect, deoarece antibioticele au un efect fantastic în febra reumatică. Ele îl fac pe pacient să se simtă atât de bine, încât apare pericolul ca acesta să se dea jos din pat prea curând, ceea ce ar avea repercursiuni nedorite asupra inimii lui.

   - De ce? întrebă Henry.

   - Ei, dat fiind că ai de gând să te faci medic, ai tot dreptul să cunoști motivele pentru care ești obligat să rămâi culcat și să-i lași pe alții să facă totul pentru tine. O să-ți explic pe larg dar nu acum, deoarece mi-ar lua prea mult timp, iar eu trebuie să plec la spital în mai puțin de 5 minute.

   După plecarea lui, Eleanor se gândi să le dea un telefon părinților ei.

   - Henry se simte mult mai bine, se grăbi ea să-și liniștească mama, știind că acesta-i principalul lucru pe care mama sa dorea să-l audă.

   Apoi, după ce o asigură că totul va fi perfect, o lăsă pe Margaret să continue conversația, iar ea se grăbi să urce.

   Frățiorul ei dormea liniștit și ea își spuse că, imediat după ce el se va trezi și îi va administra medicamentele necesare, se va pregăti pentru noapte și se va culca fără să mai întârzie niciun moment.

   Descoperind că, în caz de necesitate, n-ar fi știut de unde să-l ia pe Fulk, s-a ridicat pentru a se duce jos s-o întrebe pe Margaret. Dar ochii i-au căzut pe una dintre cărțile aduse pentru Henry - „Vântul prin sălcii” - și a remarcat că, dintre filele acestuia, se ițea o hârtiuță albă. Era un bilețel pe care era scris numărul de telefon la care putea fi găsit Fulk. Era vorba de hotelul Atlanta din Groningen.

   „Nu ezita să mă cauți, în caz că ești îngrijorată de ceva. Dacă nu mai sunt la hotel, sună la numărul acesta.”

   Urma un număr scris foarte clar, pentru ca ea să nu poată face nicio greșeală.

   Misiva avea un caracter foarte oficial, dar o reciti cu o oarecare plăcere, întrebându-se, în gând, al cui o fi cel de-al doilea număr. Tot ce putea afirma cu siguranță era că nu putea fi vorba de telefonul de la spital, deoarece acesta-i fusese comunicat chiar din prima zi a sosirii sale aici.

   Henry a adormit abia după miezul noții.

   Cum Margaret trecuse deja pe la ea să-i spună noapte bună, Eleanor s-a decis să facă o baie și să se pregătească de culcare, ceea ce și făcu în mare viteză, lăsându-și ușa deschisă, pentru a auzi ce se petrece în încăperea vecină.

   După ce-și termină pregătirile, Eleanor se uită la ceas și hotărî să mai stea alături de pătuțul frățiorului ei până la ora 1 și-și căută ceva de citit. Cum, mai devreme, se aprovizionase doar cu cărți pentru copii, deschise „Vântul prin sălcii” și se instală comod în fotoliu.

   Glasul argintiu al ceasului de pe cămin i-a amintit că trebuie să se ducă la culcare.
   S-a mai aplecat o dată peste copilul adormit, constatând că acesta are un somn profund și liniștit și, în momentul în care voia să se-ndrepte către propriul său dormitor, îl auzi pe Fulk șoptindu-i din ușă:

   - Încă nu te-ai culcat? Știi bine că în noaptea asta Henry nu are nevoie de supraveghere continuă. Situația lui s-a îmbunătățit considerabil.

   Ea încercă să se uite la el printre șuvițele de păr, pe care nu se mai catadicsise să și le împletească. Îl văzu cum stătea sprijinit în cadrul ușii, extrem de elegant și cu o privire nu prea prietenoasă.

   Murmură, scuzându-se:

   - Știu... Mă duc chiar acum să mă culc. Am început să citesc și nu m-am uitat la ceas și...

   El traversă încăperea și-i luă cartea din mână.

   - Ia te uită! Povești de adormit copiii. Nu crezi că ești cam bătrâioară pentru așa ceva?

   - I-am citit din ea lui Henry și-apoi, nu văd ce legătură are asta cu vârsta cuiva, izbucni ea furioasă. De fapt, cartea aceasta îți aparține.

   - Da, dar eu sunt convins că am depășit vârsta asta.

   - Păcat, deși, din câte-mi amintesc, nu prea cred că ți-ar fi plăcut nici măcar pe vremea când nu erai decât un băiețel răsfățat.

   - Vrei să spui că acest regretabil caracter al meu s-a format încă din fragedă copilărie? o întrebă el cu un fel de rânjet.

   Eleanor își aminti că se află în casa lui, și că el îi salvase pe copiii din satul ei de la moarte, iar acum se ocupa cu mare atenție și dăruire de fratele ei, și-și mușcă buzele.

   - Oh, Fulk, crede-mă, nu asta am vrut să spun. Bănuiesc că sunt foarte obosită și că am, cu-adevărat, o limbă prea ascuțită și că... noi nu vom putea fi niciodată de acord asupra vreunui lucru.

   - De ce?

   - Vezi tu, stilul nostru de viață este foarte diferit și tu ai toate astea...

   Își flutură mâna înspre cele patru colțuri ale camerei.

   - Iar eu... eu nu-s decât o biată fată de la țară, căreia îi place să stea în pod, s-o mângâie pe doamna Trot... și...

   Se întrerupse, înțelegând că nu face decât să înșire o mulțime de prostii fără niciun sens.

   - Oricine poate să se bucure de tot ceea ce-i mai bun din ambele lumi, nu crezi?

   - Ce vrei să spui cu asta? șopti ea.

   - Las-o baltă acum. Henry a dormit toată seara?

   - Da. Dar foarte liniștit. Crezi că s-ar mai putea trezi până mâine dimineață?

   - Nu prea cred, deoarece antibioticele și-au făcut efectul. Dar mâine va trebui să ne unim forțele pentru a-l putea ține în continuare în pat.

   Zâmbetul lui era cald și luminos, ceea ce o încurajă să-l întrebe:

   - Cum a fost seara? Sper că te-ai distrat bine.

   - Nnnu prea... Imogen este plecată și am vorbit mai mult cu mama ei, care i-a urat lui Henry însănătoșire grabnică.

   - Drăguț din partea ei.

   Eleanor se opri, apoi își făcu curaj și spuse:

   - Ți-e tare dor de Imogen, nu-i așa?

   Fără a-i răspunde la întrebare, el se răsuci pe călcâie, șopti un grăbit „noapte bună” și ieși.

   Nedumerită, Eleanor se duse în camera ei și se culcă. Oboseala de peste zi o făcu să adoarmă pe loc.

CAPITOLUL ȘAPTE

   Fulk avusese perfectă dreptate - Henry s-a trezit în dimineața următoare atât de înviorat, încât a dorit să se dea imediat jos din pat.

   Eleanor încerca să-l convingă cu blândețe că nu a sosit încă momentul pentru asemenea escapade. În clipa aceea intră Fulk, exclamând vesel:

   - Bravo! Văd că începi să te-nsănătoșești, băiete. Eleanor, du-te să mănânci, în vreme ce eu o să-i explic lui Henry de ce este necesar să mai rămână câtva timp în pat.

   Apoi, o întrebă direct:

   - Ai dormit bine? Perfect. Eu am mâncat deja și pot să mai stau un ceas acasă. Prin urmare, mănâncă în liniște, n-ai de ce să te grăbești.

   Margaret o prinse din urmă pe scări și o apucă de mână.

   - Totul este așa de mare și de elegant aici! exclamă ea. Dar lui Fulk nu prea pare să-i pese de asta, nu crezi?

   - Ei, bănuiesc că, atunci când locuiești într-un asemenea palat de cât te știi, te obișnuiești cu stilul de viață. Pentru el, acesta-i căminul lui, așa cum pentru noi este micuța casă parohială.

   - Fulk zicea că Henry se simte mai bine și că, dacă te voi ruga frumos, s-ar putea să mă lași să mă duc la el ceva mai târziu. Mă lași?

   Ajunseră amândouă în mica încăpere, unde se servea micul dejun și s-au așezat la masă.

   - Înainte de a te-ntâlni, spuse Margaret, am fost în bucătărie să-l văd pe Moggy. Stă acolo, cu Juffrouw Witsma și se joacă cu pisica ei. Dimineața însă vine întotdeauna aici și mănâncă cu Fulk.

   Eleanor o privi uimită. Fulk era foarte ocupat. Cu toate astea, se străduia să-l facă pe Moggy să se simtă bine și-i oferea tovărășie în puținul său timp liber.

   - Chiar așa? Ce drăguț din partea lui. Un om atât de prins cu diferite probleme...

   - Sigur că-i prins cu diferite probleme, dar chiar și seara, când revine de la spital, îl ia pe Moggy cu el.

   Au mâncat fără grabă, în timp ce discutau modalitățile de a-l distra pe Henry, în perioada în care va fi obligat să rămână în pat.

   - Cărți, declară Margaret cu emfază. Îi place la nebunie să joace cărți.

   - Doar că trebuie să avem grijă să se nu enerveze prea tare. Mai sunt și alte jocuri - dame sau Ludo...

   - Eleanor, Ludo este un joc pentru copii mici!

   - Dar, draga mea, Henry este un copil.

   - Da, știu asta, dar este foarte avansat pentru vârsta lui. Știi, de iarna trecută a început să joace șah cu tata.

   - Dumnezeule! Ce zici de Monopoly? Era un joc foarte bun, dar s-ar putea să-l obosească. Oricum, cred că-i mai bine să-l întreb și pe Fulk despre asta.

   Dar n-a avut ocazia s-o facă deoarece, atunci când s-a dus sus, Fulk s-a mărginit la rolul său de medic și n-a făcut decât să-i ea instrucțiunile necesare pentru ziua respectivă. Purtarea lui rece și distantă i-a spulberat orice urmă de curaj și n-a reușit decât să-i răspundă cu „da” și „nu” la toate întrebările.

   Ziua trecea în liniște, iar starea lui Henry era vizibil îmbunătățită, ceea ce i-a permit lui Eleanor să coboare în parc, pentru a lua puțin aer și a-și dezmorți oasele.

   Când a revenit, după vreo jumătate de oră, în fața casei era parcat un Mercedes ultimul tip, scânteind din toate părțile cromate, foarte bine lustruite, ceea ce, după opinia ei, îi conferea o notă de vulgaritate.

   Eleanor se gândi că o fi, probabil, al tatălui Herminei, deși Margaret nu-i pomenise nimic despre vreo probabilă vizită a prietenei sale.

   Imediat ce ajunse în vestibul, Eleanor își scoase cizmele care se umpluseră de noroi și, cu ele în mână, cu părul cam ciufulit, îngânând un cântecel din repertoriul de școală al lui Henry, porni să urce scara, către camera lui.

   Exact în momentul în care a pus piciorul desculț pe prima treaptă, ușa salonului s-a deschis și, în cadrul ei, s-a ivit o doamnă de vârstă mijlocie, impozantă atât prin dimensiuni, cât și prn îmbrăcămintea sa elegantă.

   - Ești sora de caritate? întrebă ea cu glas poruncitor.

   - Da. Doriți să vorbiți cu mine?

   Doamna s-a apropiat de ea.

   - Știi cine sunt eu?

   - Nu... nu cred... Ar trebui să știu?

   - Profesorul nu ți-a spus?

   - Profesorul? Care profesor? Ah, vă referiți la Fulk?

   Zâmbetul lui Eleanor se lovi de privirea de gheață a doamnei din fața ei.

   - Eu, rosti doamna apăsat, sunt viitoarea soacră a profesorului.

   Eleanor se opri la timp pentru a nu exclama: „Sărmanul Fulk!” și murmură un politicos „Îmi pare bine!”

   Cu siguranță Imogen nu moștenise nimic de la această femeie îngrozitoare, iar Fulk o iubește, probabil, foarte mult pe logodnica sa, dacă reușește să se-nțeleagă cu mama ei.

   Continuă, pe același ton politicos:

   - Mulțumesc pentru urările de bine pe care i le-ați transmis frățiorului meu. Acum, el se simte mult mai bine și nouă ni s-a luat o piatră de pe inimă.

   Mama lui Imogen își înclină coafura foarte corectă și zise:

   - Mă bucur să aud asta. Trebuie să spun că nu arăți nici pe departe așa cum mi te-am imaginat.

   Ochii ei reci o examinară pe Eleanor care se simți, cumva, obligată să-i răspundă:

   - Ei, arăt mult mai bine în uniformă. Acum, vă rog să mă scuzați, dar trebuie să mă duc la fratele meu. Bănuiesc că-l așteptați pe Fulk, nu?

   - Nu, soră, am venit special să te văd pe dumneata. Întrucât Imogen nu este aici, am considerat de datoria mea ca...

   - Să mă studiați de aproape și să vă asigurați că n-am de gând să pun gheara pe Fulk? o întrebă Eleanor, uitându-și cu totul bunele maniere. Îndrăznesc să afirm că acum vă simțiți mult mai bine, nu? Eu nu sunt genul de fată care strălucește pe unde apare și, în plus, trebuie să muncesc pentru pâinea zilnică... La revedere, doamnă... mă tem că nu vă cunosc numele.

   - Oss van Oss, soră. Baroneasa Oss van Oss. Și ai dreptate - am remarcat singură motivele pentru care Fulk nu se simte niciun pic atras de dumneata. Sunt absolut sigură de asta. Aseară, i-am spus că eu, personal, consider cam nelalocul ei prezența dumitale în casa lui și l-am sfătuit să aducă o soră mai în vârstă de la spital. Oricum, băiețelul se simte mult mai bine și nu cred că mai este necesar să stai aici. Nu că doresc să-l influențez cumva pe Fulk, dar trebuie să țin cont de sentimentele lui Imogen, nu?

   Eleanor se răsuci cu fața către baroneasă.

   - De ce? Nu se poate ocupa singură de propriile sale sentimente? se interesă ea pe un ton ascuțit, după care-și reveni. Ce conversație oribilă, nu credeți? Ar trebui să știți că nu-mi pasă câtuși de puțin de sentimentele fiicei dumneavoastră. Unicul lucru care mă preocupă în prezent este starea fratelui meu. Voi rămâne aici până la totala lui însănătoșire și, întrucât Fulk nu-i câtuși de puțin atras de mine, nu văd ce rost are toată această agitație. La revedere, baroneasă Oss... nu, Oss van Oss, corect?

   Începu să urce scările cu pas măsurat, conștientă de faptul că este urmărită și, în ciuda aparenței liniște, furia fierbea în sufletul ei, aidoma lavei unui vulcan activ. Lasă că-i spune ea lui Fulk vreo două, imediat ce va da ochii cu el!

   Fulk veni destul de curând după asta, dar, din păcate, nu singur, ci însoțit de un bărbat mai în vârstă, care i se adresă politicos cu „dragă doamnă”. Fulk i l-a prezentat ca fiind profesorul van Esbink și i-a explicat că s-a gândit că nu strică o părere în plus, din partea unei persoane experte în materie, relativ la boala lui Henry.

   Eleanor a fost foarte țeapănă, răspunzând profesional întrebărilor profesorului și adresându-i-se foarte glacial lui Fulk.

   Când Fulk a ieșit cu profesorul, Henry o interpelă, curios:

   - De ce ești așa de îmbufnată?

   Și, deoarece ea nu i-a răspuns la întrebare, el i s-a adresat lui Fulk imediat ce acesta a revenit în încăpere:

   - Eleanor este foarte supărată și nu știu de ce.

   Fulk aruncă o privire rapidă către colțul opus al camerei, unde se afla Eleanor, și-i răspunse vesel:

   - Ai dreptate, e cu capsa pusă și cred că știu motivul care o face să fie așa.

   - Și care-i acest motiv? se interesă Henry.

   - Nu cred că are rost să mă descoși în legătură cu asta, mai ales că nu intenționez să-ți furnizez nicio informație. Mai bine să discutăm despre opiniile profesorului van Esbink în legătură cu tine.Este și el de acord că ești pe cale de a te însănătoși, dar este de aceeași părere cu mine că va trebui să mai rămâi un timp liniștit în pat. Prin urmare, consider că Margaret va putea veni să se joace cu tine vreo două ore în fiecare zi, cu condiția ca jocurile să fie foarte liniștite și să nu te aprinzi prea tare în vreme ce le joci. În plus, cred că și Moggy se va bucura să te viziteze, ce zici?

   - Oh, chiar crezi că poate să vină și el aici? În patul meu?

   - De ce nu? Și bineînțeles, poate rămâne aici cât îl poftește inima. Îndrăznesc să afirm că, imediat ce va învăța drumul, nimeni nu-l va mai putea opri să vină și să plece, de câte ori va dori. Ce zici, să mă duc chiar acum s-o caut pe Margaret și s-o rog să ți-l aducă puțin aici?

   Nu mai așteptă răspunsul lui Henry și, foarte curând, reveni cu Margaret, care-l ținea în brațe pe Moggy.

   După ce-i dădu pisoiașul lui Henry și o rugă pe Margaret să stea cu frățiorul ei, Fulk spuse:

   - Sună, dacă ai nevoie de ceva. Eu cobor cu Eleanor la masă.

   - Mulțumesc, nu mi-e foame, spuse Eleanor înțepată.

   Fără a scoate o vorbă, Fulk se duse la ea, o apucă de braț și o împinse spre ușă. Pașii lui deveneau din ce în ce mai iuți, astfel încât, pe scări, ea era aproape să se împiedice de trepte.

   În salon, el închise ușa după ei și o invită să se așeze pe un fotoliu, lângă foc.

   - Ce ai dori să bei? o întrebă el plin de solicitudine. Cred că ceva fără alcool, deoarece acesta nu face decât să aprindă spiritele și mai tare. Ce zici de niște Madeira?

   Ea acceptă paharul ce-i fusese oferit, deoarece nu vedea ce altceva ar fi putut face într-o atare situație.

   - Și-acum, explodează! spuse el, pe un ton care o făcu să dorească să izbucnească cu-adevărat, cu forța unei bombe.

   Dar se abținu și începu calm și fără grabă:

   - Dup-amiază am primit vizita viitoarei tale soacre, dar cred că ai fost informat deja despre asta, nu?

   - Da, mi-a spus Juffrouw Witsma. Chiar mă întrebam dacă o va face sau nu.

   - Știai că o să vină să mă vadă cum arăt? Ceea ce nu înțeleg, este cum de n-ai reușit s-o convingi chiar tu că nu reprezint niciun pericol. Ea a avut amabilitatea să-mi spună că, deoarece nu te simți câtuși de puțin atras de mine, este destul de liniștită. Totuși consideră că ar trebui să mă trimiți acasă și...

   Furia ei nu mai putu fi reținută și izbucni:

   - Cum ai îndrăznit să-i permiți să... este o femeie detestabilă și n-am de gând să-mi cer scuze față de tine pentru aceste cuvinte. Sper că Imogen a ta nu-i seamănă deloc, altfel...

   Apoi, mai calmă:

   - Dacă plec, îl iau și pe Henry cu mine. O să fac rost de o ambulanță, chiar dacă va trebui, pentru asta, să-mi cheltuiesc și ultimul bănuț, și sper să nu te mai văd niciodată în viața mea!

   Încercă să-și ducă paharul la gură, dar observă că-i tremură mâna și avu o senzație de jenă.

   Fulk s-a ridicat, i-a luat paharul din mână și l-a pus pe măsuță.

   - Draga mea Eleanor, sigur că am discutat despre tine cu baroneasa Oss van Oss, dar nicidecum în maniera în care s-a exprimat ea. Când mi-a spus că ar dori să treacă pe-aici, să te cunoască personal, mi-am închipuit că nu este vorba decât de o vizită de curtoazie și n-am văzut niciun motiv pentru care ar fi trebuit s-o împiedic s-o facă. Nu mi-am imaginat că se va purta astfel cu tine și regret că lucrurile au luat o asemenea turnură. Iar, în ceea ce privește prostia aia cu înlocuirea ta cu altă soră de caritate, află că n-am nicio intenție să fac așa ceva. Vei rămâne aici, până ce Henry va fi perfect restabilit. Ca urmare, nu văd de ce ne-am certa amândoi pe tema asta.

   - Oamenii care nu se plac reciproc, se ceartă mereu, spuse ea acru.

   - Ah, da, am uitat că ție nu ți-a plăcut niciodată de mine, stare de fapt care nu a fost modificată nici măcar de boala lui Henry.

   I-a pus paharul în mână și a grăbit-o:

   - Bea și hai repede la masă. Mor de foame.

   Când s-au așezat la masă, unul în fața celuilalt, Eleanor a descoperit că-i trecuse orice urmă de supărare și că era și ea foarte flămândă.

   Conversația ușoară și amuzantă, prezența lui Flan lângă scaunul stăpânului său și delicioasele feluri de mâncare au făcut-o pe Eleanor să-și uite furia și să se simtă bine. Când au ajuns la desert, ea a simțit chiar o ciudată nevoie de a se scuza față de el, pentru comportamentul anterior.

   - Fulk, te rog să mă ierți că am fost atât de dură în legătură cu baroneasa Oss van Oss. Nu am niciun drept să vorbesc așa și sunt convinsă că Imogen este cea mai dulce și mai frumoasă fată din lume și, dacă tu vrei să vorbești despre mine cu cineva, află că nu am nimic împotrivă. De fapt, eu nu snt decât o biată soră de caritate și nu-mi pasă de nimic altceva, în afară de însănătoșirea lui Henry, pentru a-l putea duce cu bine acasă.

   El se ridică și veni lângă ea.

   - Draga mea Eleanor, șopti el pe un ton rugător, pentru Dumnezeu, nu mai vorbi astfel! Și, să știi, tu nu ești doar o „soră de caritate”, ești multe, multe alte lucruri minunate.

   Apoi, continuă pe un ton vesel:

   - Ce-ar fi să le telefonăm alor tăi, înainte de a ne duce sus la Henry?

   A doua zi, Henry s-a simțit ceva mai rău.

   Fulk a făcut de gardă alături de el, în puținele momente în care Eleanor cobora la masă. Din fericire, starea aceasta a fost de scurtă durat și, într-a patra zi, Henry s-a trezit cu o temperatură foarte apropiată de cea normală și a cerut ceai și pâine prăjită, apoi a rugat-o pe Margaret să vină să stea cu el, apoi, seara, a adormit bine dispus.

   Eleanor, auzind voci în încăperea de alături, s-a uitat la ceas și a văzut că nu era decât ora 5 dimineața. A sărit din pat și a alergat în camera fratelui ei. Aici, a dat de Fulk care, așezat comod în fotoliu, bea ceai și râdea cu Henry.

   El a privit-o amuzat și i-a spus:

   - Ia paharul din baie și vino să bei cu noi un ceai matinal. Tocmai discutam cu Henry o problemă foarte importantă - ce-ar fi mai bine să primească el astăzi la micul dejun!

   Ea s-a dus la baie, a luat paharul de pe raftul de la oglindă și s-a așezat pe marginea căzii. Lacrimile au prins să-i curgă șiroaie pe obraji și, spre disperarea ei, simțea că nu poate face nimic pentru a le opri. Nici măcar nu a observat apariția lui Fulk.

   Acesta i-a luat paharul din mână, i-a șters fața cu un prosop și a spus, zâmbind:

   - Oală găurită, din care curge apa tot mereu, plâng tot așa de tare cum plângeai când nu erai decât o fetiță mică și prostuță.

   Ea-și suflă nasul în prosop și spuse bosumflată:

   - Ai face și tu la fel, dacă ai fi în locul meu. Mi-a fost tot timpul atât de teamă că Henry... Crezi că boala ar putea avea vreo influență nefastă asupra dezvoltării lui viitoare?

   - Nu cred.

   Fulk îi înconjură umerii cu brațul și ea se simți reconfortată.

   - Revenirea aceasta a stării de rău reprezintă doar o scurtă amânare a însănătoșirii lui.

   - Ești sigur? îl întrebă Eleanor printre suspine.

   Apoi, observându-i privirea mirată:

   - Iartă-mă, te rog, dar pentru o clipă am uitat cu cine stau de vorbă - bineînțeles că ești sigur. Ce mult se vor bucura mama și tata! Mă duc să mă îmbrac și să-i aduc lui Henry ceva de mâncare. Nu vrei să-ți aduc și ție? Ai stat lângă el de la miezul nopții și sunt convinsă că acum ești foarte flămând. Ar trebui să te duci și să te culci, ca să fii cât de cât odihnit la spital.

   - Ai dreptate, așa ar fi logic să fac, doar că nu voi face astfel. Prefer să mai stau aici și să iau micul dejun cu Henry și cu tine. Pentru el - o omletă și un ceai slab, iar pentru mine, ochiuri cu șuncă - trei ochiuri, și pâine prăjită cu marmeladă și cafea. Tu poți să iei altceva, dacă dorești. Și nu-i nevoie să te îmbraci. După ce Henry a mânca puțin, probabil că va dormi iarăși câteva ore, ceea ce o să-i priască de minune.

   Și, după ce o studie cu atenție:

   - N-arăți prea rău. Fugi iute și pe urmă vin și eu să te ajut să duci tava. Peste  minute e bine?

   - OK! zâmbi ea vad și alergă la bucătărie.

   Bucătăria era amplasată într-o încăpere imensă, cu dulapuri în care s-ar fi putut aciua o familie întreagă, frigidere și mese de lucru și o mulțime de aparate, care economiseau din timpul de preparare a bucatelor și ar fi umplut de fericire inima oricărei femei.

   Eleanor privi invidioasă în jur și deschise ușa celui mai apropiat dulap.

   Fulk avusese iarăși dreptate - Henry a înghițit frugalul mic dejun până la ultima firmitură, a exclamat fericit „Super!” și a adormit aproape instantaneu.

   S-a trezit către ora prânzului și a cerut din nou de mâncare.

   Seara, când s-a întors Fulk, i-a găsit jucând adormitorul joc „Ludo”. După ce Henry a fost spălat și culcat de noapte, Fulk a luat-o pe Eleanor la cină, lăsând-o pe Tekla în locul lor, la căpătâiul băiatului, dar fiind că, i-a explicat el lui Eleanor, Tekla este foarte pricepută, deoarece acasă are o mulțime de frățiori și surioare.

   Jos, s-au întâlnit cu Margaret și masa de seară a decurs într-o atmosferă foarte destinsă și veselă.

   Săptămâna a trecut rapid.

   Henry se însănătoșea văzând cu ochii și devenea din ce în ce mai nerăbdător să se dea jos din pat și să se apuce de șotii. Lucrurile s-au mai îmbunătățit atunci când Fulk i-a permis să se așeze la măsuță și să joace cărți cu Margaret.

   Mai liberă acum, Eleanor avea timp să se plimbe puțin prin parc sau să citească în bibliotecă.

   Fulk venea seara târziu și era mereu obosit. Eleanor aștepta cu nerăbdare sfârșitul săptămânii, când Fulk urma să stea acasă cu ei.

   Vineri, doctorul van Hensum a sosit după ora 5, cu Daimler-ul pe care-l folosea pentru efectuarea de drumuri scurte, cum ar fi mersul la spital sau la domiciliul diverșilor pacienți, pentru consultații. Eleanor, care tocmai se afla în hol în momentul sosirii lui, a remarcat că Fulk arăta obosit și prost dispus și a încercat să-l îmbuneze cumva, propunându-i o ceașcă de ceai.

   - N-am timp, i-a răspuns scurt, a intrat în biroul și a închis ușa după el.

   Uluită, Eleanor s-a dus la bucătărie după Moggy și, când a revenit în hol cu pisoiul sub braț, s-a întâlnit din nou cu Fulk.

   - Ai avut o zi proastă? îl întrebă ea cu jumătate de voce.

   - Nu, răspunse el tăios.

   Urmă o pauză după care el continuă:

   - Voi fi plecat pentru tot sfârșitul de săptămână. Henry se simte destul de bine Pentru orice eventualitate, l-am rugat pe profesorul van Esbink să treacă să-l vadă. Întrucât peste o jumătate de ceas nu voi mai fi aici, iar marți, când revin din călătorie, mă duc direct la spital, te-aș ruga să-ți exprimi rapid toate doleanțele.

   Eleanor rămase țintuită-n loc, incapabilă să rostească vreun cuvânt. Apoi, îngăimă pierdută:

   - Ce-aș putea să-ți spun? Îți urez un sfârșit de săptămână plăcut deși, după vizibila stare de nervozitate în care te afli acum, ar trebui să-mi pară rău de cei cu care te vei întâlni. Probabil, însă, te vei simți mai bine după ce vei ajunge la destinație, oricare ar fi aceea, nu?

   - Ahaa! Arzi de nerăbdare să afli unde mă duc, așa-i? Ei bine, mă duc la Cannes, să mă întâlnesc cu Imogen.

   Eleanor simți un vârf de săgeată în inimă, dar se strădui să vorbească cu o falsă veselie:

   - Mă bucur pentru voi amândoi.

   Continuă, pe un ton serios:

   - Doar n-ai de gând să șofezi până acolo și să te-ntorci marți, tot cu mașina?

   - Și de ce nu?

   - Este o distanță enormă și ești obosit deja...

   - Eleanor, răspunse el cu glas catifelat. Ești aici doar ca să te ocupi de fratele tău.

   - Dar e mult prea departe!

   - Cincisprezece ore de condus, pe un drum excelent. Dacă asta te face mai fericită, află că după fiecare 7-8 ore de mers, mă opresc să dorm undeva. La Cannes voi ajunge, probabil, în după-amiaza zilei de mâine.

   - Dar trebuie să și întorci! insistă ea, iar el i-o tăie scurt:

   - N-am mai fost atât de cicălit, din vremea când eram un băiețel zburdalnic și aveam guvernantă.

   Tăcută, urmări cu ochi triști cum Panthera lui Fulk se îndepărtează pe alee.

   - Auzi, nu l-a ai cicălit nimeni de când... bombăni ea furioasă.

   Dar privirile i se luminară, deoarece, exact în clipa aceea, înțelese că era foarte, foarte îndrăgostită de Fulk.

   L-a revăzut abia marți, seara târziu.

   Urca treptele cu Moggy în brațe, când i-a auzit glasul din spate:

   - Cum se simte Henry?

.........................................