„Cartea bună e ca și o conversație cu un om deștept.”

                       Lev Tolstoi

Agenția fericirii, Nora Roberts

 ....................................................................

4-6

            Ce voce impresionantă, îşi spuse Peabody în gând, şi oftă pe dinăuntru. Arăta mult mai bine în realitate decât în filmuleţul personal de prezentare.

   - Iar tu eşti Brent.
   Acum era rândul lui McNab să holbeze ochii, tocmai din celălalt capăt al încăperii. Bărbatul care-i făcea curte lui Peabody era făcut numai din plastic, hotărî el, şi era dat cu un strat gros de luciu. Era exact stilul ei, cel mai probabil.
   Nenorocitul îşi aranjase faţa de comandă, ca la croitor, hotărî McNab. Şi corpul la fel. Se îndoia că mai rămăsese vreun milimetru din individul ăla pentru care să nu fi dat bani.
   „Şi ia uite! Uită-te numai cum se gudură pe lângă el”, îşi spuse McNab în sine, dezgustat şi atins de un val uşor de gelozie.
   Peabody îi sorbea fiecare cuvinţel care ieşea printre buzele lui înfrumuseţate cu colagen.
   Femeile astea, erau al naibii de previzibile.
   Privirea i se mută în altă parte, în timp ce Roarke se opri în dreptul mesei sale.
   - Este incredibil de atrăgătoare în seara asta, nu-i aşa?
   - Majoritatea bărbaţilor găsesc atrăgătoare o femeie cu ţâţele ieşite pe jumătate din bluză.
   Roarke zâmbi cu gura până la urechi, distrându-se la culme. Ochii lui McNab erau roşii de mânie, în timp ce bătea darabana pe masă, rapid şi nervos.
   - Dar după câte văd, tu eşti deasupra lucrurilor de genul ăsta.
   - Aş vrea eu să fiu deasupra lor, murmură McNab în timp ce Roarke plecă mai departe. E o pereche de ţâţe de calitate superioară.
   - Ia-ţi ochii de la ţâţele lui Peabody, îi ordonă Eve. A doua pereche potrivită e la uşă.
   - Da, răspunse McNab în timp ce-şi îndreptă privirea spre roşcata scundă într-un costum pestriţ. Mă ocup eu de ea.
   Înăuntrul furgonetei, Eve privea încruntată monitorul.
   - Dă-mi şi mie amănunte despre tipul care e cu Peabody, Feeney, te rog. E ceva nelalocul lui cu tipul ăsta.
   - Îl cheamă Brent Holloway. E fotomodel în reclamele TV. Lucrează la firma de marketing Cliburn-Willis. Are 38 de ani, a divorţat de două ori, până acum, şi nu are niciun copil.
   - Fotomodel? întrebă Eve în timp ce ochii i se îngustară. La televizor? Şi asta sună a divertisment, nu?
   - Pe naiba! Nu te-ai mai uitat tu la reclamele de pe monitoare din ultimul timp. Nu e nimic distractiv la ele, după părerea mea. E originar din Morristown, New Jersey. Locuieşte la New York din 2049. În prezent locuieşte în Central Park, Strada de Vest. Venit mediu, în jur de optzeci. Nu are niciun antecedent - şi nici arestări. A primit un munte de amenzi de circulaţie.
   - Păi bine, dar cum vine treaba asta? Un tip care arată aşa bine ca el, şi are şi credite, şi o carieră serioasă, şi locuieşte într-un cartier de bogătani, devine dependent de serviciile matrimoniale. Patru grupuri de perechi potrivite într-un singur an. Asta înseamnă douăzeci de femei, şi nu rămâne niciuna cu el. Ce are ăsta, Feeney?
   Feeney strânse din buze şi privi cu atenţie monitorul.
   - Din punctul meu de vedere, e un nenorocit plin de el.
   - Da, dar majoritatea femeilor nu ţin cont de chestia asta. Arată bine, şi are şi bani. Una dintre ele tot ar fi trebuit să rămână cu el.
   Eve bătu darabana pe consola îngustă.
   - Nu a reieşit vreo plângere de la „Confidenţial”?
   - Nimic. Şi acolo are un dosar curat.
   - Ceva nu e în regulă, mai spuse Eve o dată, cu o clipă înainte să-şi vadă ajutorul luându-şi avânt şi pocnindu-l pe Brent Holloway direct în nasul său perfect.
   - Doamne fereşte! Dumnezeule, ai văzut?
   - I-a dat borşul pe nas, spuse Feeney pe un ton normal, în timp ce privea cu atenţie cum îi ţâşnea sângele. Ce croşeu frumos, adăugă el.
   - Ce dracu’ face? Ce dracului se întâmplă? Peabody, ţi-ai ieşit din minţi?
   - Nenorocitul dracului, mi-a băgat mâna sub fustă, spuse Peabody, care se ridicase deja în picioare, cu pumnii strânşi, furioasă şi roşie ca focul la faţă. Ticălosul ăsta vorbeşte despre ultima piesă de la Univers şi între timp mă trage de chiloţi. Perversule! Ridică-te-n picioare, perversule!
   - McNab, stai dracului la locul tău! ţipă Eve, în timp ce McNab ţâşnise în picioare, cu ochii plini de mânie. Rămâi dracului la locul tău sau te dau afară. E un ordin. Am spus un ordin, la dracu’! Păstrează-ţi poziţia. Peabody, lasă-l jos pe tipul ăla, pentru numele lui Dumnezeu!
   Chiar în timp ce Eve îşi smulgea părul din cap, Peabody îl săltă pe Holloway de la locul lui şi-l mai lovi o dată. Şi l-ar mai fi lovit încă şi a treia oară - cu toate că ochii lui aurii îşi arătau albul - dacă nu ar fi intervenit Roarke, care-şi făcu loc prin mulţimea agitată şi-l trase pe Holloway deoparte, cu picioarele lui bronzate cu tot.
   - V-a deranjat cu ceva acest bărbat, domnişoară?
   Cu mult calm, Roarke îl trase pe Holloway deoparte şi privi placid în ochii aprinşi ai lui Peabody.
   - Îmi cer mii de scuze, continuă el. Am să mă ocup imediat de această problemă. Vă rog să-mi permiteţi să vă mai servesc cu o băutură.
   Ţinându-l pe Holloway cu o mână, ridică paharul lui Peabody cu cealaltă şi-l adulmecă.
   - Un cocktail blitzer sec, dădu el comanda, şi toţi cei trei barmani se grăbiră să aducă băutura, în timp ce Roarke îl trăgea spre uşă pe Holloway, care între timp începuse să se agite.
   - Ia dracului mâinile de pe mine! Târfa aia mi-a rupt nasul. Eu îmi câştig existenţa de pe urma chipului meu, pentru numele lui Dumnezeu! Zdreanţă ordinară. O s-o dau în judecată şi-i iau şi pielea de pe ea. Am să fac raport...
   Imediat ce ieşiră afară, Roarke îl lipi de perete. Capul lui Holloway se izbi de perete şi scoase un sunet care aducea cu cel al bilelor de biliard care se lovesc una de alta când sunt sparte.
   Ochii aurii îşi arătară încă o dată albul.
   - Hai să te ajut să înţelegi cum stau lucrurile: ăsta e localul meu, îi explică Roarke pe un ton apăsat, şi-l mai izbi o dată pe Holloway cu capul de perete, în timp ce Eve asista neputincioasă la scenă, din furgoneta, şi nu putea face altceva decât să înjure. Nimeni nu pocneşte o femeie în barul meu, pentru ca apoi să plece pe propriile-i picioare. Aşadar, dacă nu vrei să o porneşti în patru labe, cu scula în mână, te sfătuiesc să-ţi iei de pe acum tălpăşiţa şi să-i mulţumeşti Celui de Sus că ţi-ai rupt doar nasul.
   - Târfa a căutat-o cu lumânarea.
   - Haa! vezi tu, tocmai ai făcut o afirmaţie greşită. Total greşită.
   - Când se enervează, începe să vorbească cu accent irlandez. Ascultă numai ce muzică, spuse Feeney pe un ton sentimental, în timp ce Eve continua să scoată sunete guturale, furioase.
   În timp ce scoase un sunet asemănător unui oftat, Roarke înfipse un pumn în stomacul lui Holloway, îi dădu un şut în boaşe şi-l lăsă să se rostogolească la pământ.
   Aruncă o privire înspre furgoneta, cu un zâmbet larg, rapid şi maliţios, apoi o porni înapoi înspre club.
   - Ce treabă curată, decise Feeney.
   - Hai să chemăm o patrulă să-l ia pe nefericitul ăsta şi să-l ducă la o clinică.
   Eve îşi frecă ochii şi continuă:
   - O să dea perfect la dosar. McNab, Peabody, rămâneţi pe poziţii. Să nu cumva - repet - să nu cumva să vă daţi în vileag acoperirea. Dumnezeule! Când o să se termine mica noastră petrecere, veniţi imediat la biroul meu de acasă să vedem ce mai putem salva.
   La nouă şi jumătate fix, Eve intră liniştită în biroul ei de acasă. Era o linişte mormântală. Nimeni nu avea curajul să spună ceva. Dar Roarke o strânse pe Peabody scurt, pe după umeri, în semn de încurajare.
   - Am ţinut în total şase întâlniri, e ceva. Ultimele două, câte una pentru fiecare dintre voi, sunt programate mâine la prânz. Peabody, vreau să-i povesteşti totul mâine-dimineaţă lui Piper... incidentul cu perechea potrivită numărul doi. Joacă-ţi rolul. Vreau să văd ce zic. Dosarul lui de la ei e destul de clar, până în acest moment. Avem înregistrările tuturor întâlnirilor, dar aş vrea ca fiecare dintre voi să întocmească câte un raport separat. După ce terminăm şedinţa de informare din seara asta, vreau să vă duceţi amândoi la casele voastre şi să rămâneţi acolo, cu comunicatoarele deschise în permanenţă. Vom sta cu ochii pe voi, şi eu, şi Feeney.
   - Da, să trăiţi, doamnă locotenent!
   Încordată toată, Peabdoy se ridică în picioare. Înghiţi cu noduri, dar îşi păstră bărbia sus când spuse:
   - Îmi cer scuze pentru ieşirea mea din seara asta. Ştiu că ce am făcut poate pune în pericol în treaga anchetă.
   - La dracu’ cu asta! exclamă McNab şi sări ca ars din scaun. Ar fi trebuit să-i rupi naibii picioarele. Nenorocitul dracului merita să-i...
   - McNab, spuse Eve pe un ton împăciuitor.
   - La dracu’ cu chestiile astea, Dallas. Ticălosul a primit ce-a meritat. Ar fi trebuit să-i...
   - Domnule detectiv McNab, rosti Eve pe un ton apăsat, apoi se apropie de el până ajunseră nas în nas. Nu cred că ţi s-a cerut părerea în această chestiune. Acum eşti în afara orelor de program. Mergi acasă la tine şi răcoreşte-te. Te aştept în biroul meu mâine-dimineaţă, la ora nouă fix.
   Îl aşteptă să-şi termine lupta interioară dintre antrenamentul de poliţist şi instinct. Până la urmă, se întoarse pe călcâie şi ieşi valvârtej din birou, fără niciun cuvânt.
   - Roarke, Feeney. Mă lăsaţi să schimb câteva cuvinte cu ajutorul meu, între patru ochi?
   - Cu bucurie, răspunse Feeney în barbă, fericit că putea părăsi teatrul de război. Ai nişte whisky, Roarke? A fost o zi a dracului de lungă.
   - Cred că putem găsi un pahar şi pentru tine, spuse el şi o privi în linişte pe Eve înainte de a-l conduce pe Feeney afară din cameră.
   - Ia un loc, Peabody.
   - Să trăiţi, spuse Peabody şi dădu dezaprobator din cap. Te-am dezamăgit. Am promis că o să am grijă de mine şi de responsabilităţile pe care mi le-am asumat. Îmi dau seama că ai dreptul şi motivele să mă înlături din cadrul acestei investigaţii sau cel puţin din cadrul operaţiunii sub acoperire, dar aş vrea din tot sufletul să-mi exprim rugămintea de a mi se mai acorda o şansă.
   Eve nu spuse nimic şi o lăsă pe Peabdoy să se aşeze. Ajutorul ei era încă palidă la faţă ca ceara, dar mâinile îi erau ferme şi umerii drepţi.
   - Nu cred că a pomenit nimeni nimic despre înlăturarea ta din cadrul operaţiunii sub acoperire, ofiţer. Dar ţi-am spus să stai jos. Stai jos, Peabody, spuse ea pe un ton mai blând, apoi se întoarse cu spatele ca să caute o sticlă cu vin.
   - Am înţeles că atunci când lucrezi sub acoperire trebuie să ai grijă de acoperire, să faci orice numai ca să nu te deconspiri.
   - Dar nu te-ai deconspirat, i-ai rupt numai nasul nenorocitului ăluia.
   - Nu am mai gândit. Am reacţionat instinctiv. Am înţeles că trebuie să ai tot timpul mintea clară şi să gândeşti, când eşti implicat în astfel de operaţiuni.
   - Peabody, chiar şi prostituaţii autorizaţi au dreptul să obiecteze, dacă îi apucă vreun derbedeu de chiloţi, într-un loc public. Poftim, ia un pahar cu vin.
   - Şi-a băgat degetele în mine.
   În timp ce Eve îi aşeză paharul în mâini, observă că acum îi tremurau.
   - Stăteam şi vorbeam, când deodată am simţit cum şi-a înfipt degetele în mine. Ştiu că flirtam cu el şi că l-am lăsat să-mi admire sânii, aşa că poate am meritat să...
   - Opreşte-te.
   Eve era aproape să-şi piardă controlul, când puse mâinile pe umerii lui Peabody şi o împinse într-un scaun.
   - Nu ai meritat-o în niciun fel, şi mă enervează la culme să te aud că gândeşti aşa. Nenorocitul ăla nu avea niciun drept să te atingă în felul ăla. Nimeni nu are dreptul să te forţeze în felul ăla.
   „Să te ţintuiască la pământ, să-ţi lege mâinile, sau să se înfigă în tine când îl implori să se oprească. Şi când te doare, te doare, te doare.”
   Greaţa îi puse un nod în gât şi aproape că o înecă, până să apuce să se întoarcă cu spatele, să-şi aşeze mâinile pe birou şi să-şi ordone să inspire adânc.
   - Nu acum, murmură ea. Pentru numele lui Dumnezeu!
   - Dallas?
   - Nu am nimic.
   Dar se văzu nevoită să mai rămână un moment nemişcată, cu braţele încordate.
   - Îmi pare rău că a trebuit să ajungi într-o asemenea poziţie. Am simţit că era ceva în neregulă cu el.
   Peabody îşi ridică paharul cu amândouă mâinile. Încă mai simţea şocul puternic pe care-l avusese atunci când îşi înfipsese el degetele în ea.
   - A trecut de cercetările lor, spuse ea.
   - Şi acum ştim că cercetările lor nu sunt aşa de bune precum pretind ei.
   Eve trase adânc aer în piept şi se întoarse iarăşi cu faţa, mai sigură pe ea.
   - Vreau să o anunţi pe Piper despre incidentul ăsta mâine-dimineaţă, la prima oră. Personal. Du-te acolo şi insistă să o vezi. Nu ar strica o mică criză de isterie; o poţi ameninţa că o dai în judecată sau pe mâna presei. Vreau să o ia în meclă. Să vedem dacă mişcă ceva. Eşti în stare?
   - Da.
   Înspăimântată de lacrimile care ameninţau să izbucnească, Peabody pufni pe nas.
   - Sigur că da, continuă ea. La starea în care sunt, o să fie chiar uşor.
   - Ţine-ţi comunicatorul deschis. Nu ne putem folosi de niciuna din informaţiile pe care le obţii de la ei, dar vreau să fim permanent în legătură. Îţi poţi lăsa raportul din seara asta pentru mâine după amiază. O să-l rog pe Feeney să te ducă acasă, în regulă?
   - Da.
   Eve aşteptă o clipă, apoi continuă:
   - Peabody?
   - Da?
   - A dracului de bună lovitura. Data viitoare, să-i tragi şi-un şut în coaie. Că doar vrei să-l pui cu totul la pământ, nu numai să-l ameţeşti.
   Peabody lăsă să-i scape un oftat, apoi reuşi să zâmbească într-o doară.
   - Da, să trăiţi!
   Eve era aşezată în spatele biroului ei, aşteptându-l pe Roarke, încercând să-şi păstreze controlul. Ştia că o să-i conducă pe Feeney şi pe Peabody, şi o să-i mai adreseze câteva remarci încurajatoare lui Peabody. Care aveau să o pună pe jar pe biata femeie, ştia Eve prea bine, şi aveau să-i provoace transpiraţii şi vise erotice.
   Dar tot era mai bine, reflectă ea, decât coşmaruri oribile despre mâini libidinoase şi neajutorate.
   Iar asta era o parte din problemele pe care le întâmpina în acest caz, reflectă ea. Crime sexuale, constrângeri, cruzimea plină de veselie, în numele dragostei. Toate astea îi erau familiare. Se asemănau prea tare cu trecutul de care încercase aproape toată viaţa să scape.
   Iar acum îl revedea în faţa ochilor. De fiecare dată când se uita la o victimă, se vedea pe ea însăşi.
   Şi ura acest lucru.
   - Treci peste asta, îşi ordonă ea sieşi. Şi găseşte-l!
   Când intră Roarke îşi ridică privirea şi rămase cu ochii aţintiţi asupra lui, tot timpul cât traversă încăperea. Turnă două pahare din vinul pe care îl scosese ea pentru Peabody, aşeză unul pe biroul ei, apoi îl luă pe celălalt şi se aşeză în scaunul din faţa ei.
   Luă o gură, scoase una dintre puţinele lui ţigarete şi o aprinse.
   - Ei bine, începu el, fără a mai continua.
   - Ce dracului credeai că faci?
   Roarke trase din ţigaretă şi suflă fumul într-o dâră lungă şi subţire.
   - În ce moment?
   - Nu face pe deşteptul cu mine, Roarke.
   - Dar mă descurc aşa de bine. Linişteşte-te, doamnă locotenent!
   Ridică paharul în chip de noroc, în timp ce Eve scoase un sunet gutural.
   - Nu ţi-am periclitat în niciun fel operaţiunea, adăugă el.
   - Ideea e că nu aveai ce căuta acolo.
   - Ba, să mă scuzi, dar localul îmi aparţine, spuse el cu aroganţă şi îndrăzneală în glas. Trec foarte des prin locurile care îmi aparţin. Îi ţin pe angajaţi în priză.
   - Roarke...
   - Eve, cazul ăsta îţi ia toată vlaga. Crezi că eu nu-mi dau seama?
   Chipul lui Roarke îşi pierdu pentru o clipă mina, îndeajuns ca să se ridice şi să pornească.
   Feeney avea dreptate, îi trecu Evei prin minte; când se enerva, ieşea la iveală irlandezul din el.
   - Nici nu mai poţi dormi - aşa puţin, cât îţi acorzi tu de obicei. Şi se citeşte mereu în ochi. Ştiu prin ce treci.
   Roarke se întoarse, cu ochii lui albaştri, superbi, aprinşi, din pricina mâniei.
   - Te admir, Dumnezeule! Dar tu nu-mi poţi spune să stau deoparte şi să mă prefac că nu văd, că nu pricep, şi să nu fac tot ce-mi stă în putinţă să-ţi uşurez chinurile prin care treci.
   - Nu e vorba de mine, aici. E vorba de oamenii pe care i-a omorât.
   - Şi ei ţi se citesc în priviri, spuse Roarke şi traversă încăperea, până în dreptul biroului, şi se aşeză pe o margine, cât mai aproape de ea. De-aia eşti tu cel mai bun poliţist peste care am dat în viaţa mea. Pentru tine, toţi morţii nu reprezintă doar nume sau numere. Sunt oameni. Şi ai fost înzestrată cu darul - dacă nu cumva e un blestem - de a-ţi putea imagina foarte exact ce au simţit, sau pentru ce s-au rugat oamenii ăia, în ultimele minute din viaţă. Nu am de gând să stau deoparte.
   Se aplecă în faţă, cu o mişcare iute, care o surprinse pe Eve fără apărare, şi o apucă de bărbie.
   - La naiba! N-am să stau deoparte de ceea ce eşti sau ceea ce faci. Ai să mă accepţi, Eve, bucăţică cu bucăţică, aşa cum te accept şi eu pe tine.
   Eve rămase într-o linişte desăvârşită, în timp ce asculta cuvintele lui, şi-i cerceta privirea. Nu putea niciodată rezista lucrurilor pe care le descoperea în ochii lui.
   - Iarna trecută, începu ea încet să vorbească, ţi-ai făcut loc în viaţa mea. Nu ţi-am cerut să o faci: nu te-am vrut.
   Bărbatului i se arcuiră sprâncenele, într-o grimasă provocatoare.
   - Mulţumesc lui Dumnezeu că nu ai dat două parale pe ce ţi-am cerut sau pe ce credeam că-mi doresc, murmură ea şi apoi urmări cum privirea aprigă i se transformă într-un zâmbet.
   - Nici eu nu am vrut să mi se întâmplă. O „ghra”. Iubirea mea.
   Ştia ce însemna, în limba lui natală, şi nici nu-şi putea opri inima să nu se deschidă în faţa acestor cuvinte. În faţa lui.
   - De atunci, rar am mai avut vreun caz în care să nu fii şi tu implicat. Nu am vrut să fie aşa. Şi m-am folosit de tine, după cum mi-a venit la îndemână. Asta mă deranjează.
   - Mie îmi face plăcere.
   - Ştiu, răspunse ea şi scoase un oftat, apoi ridică o mână şi-şi arcui degetele în jurul încheieturii sale.
   Îi simţi pulsul puternic şi regulat.
   - Te apropii prea mult de părţile mele la care nu-mi place să mă uit, dar nu mai am încotro, şi trebuie să mă uit.
   - Ar trebui oricum să te uiţi la ele, Eve, şi cu şi fără mine. Dar poate că nu au să te rănească la fel de tare, dacă eşti cu mine. Şi eu mă uit înapoi - continuă el şi o surprinse suficient de tare, încât să-şi ridice ochii spre el şi să-l privească drept în ochi - iar momentele alea sunt mai uşor de suportat de când te am pe tine. Aşa că nu îmi poţi cere şi nu te poţi aştepta să nu-ţi fiu alături când se apropie momentele tale.
   Eve era acum în picioare, cu tot cu paharul de vin, şi se îndepărta de el. Avea dreptate, reflectă ea. Ceea ce interpretase ea de cele mai multe ori drept dependenţă, ar fi trebuit, de fapt, să accepte drept unitate.
   Şi i-ar fi putut spune.
   - Ştiu cum s-au simţit. Ştiu prin ce-au trecut - spaima, durerea, umilinţa. Ştiu prin ce a trecut fiecare dintre ei, atunci când au rămas goi şi neajutoraţi, iar el îi viola. Ştiu ce simţeau corpurile lor, şi minţile asemenea. Nu vreau să-mi amintesc ce înseamnă să fii distrus în felul ăla. Rupt în două, invadat. Dar îmi amintesc. Apoi mă atingi tu.
   Se întoarse cu faţa spre el şi-şi dădu seama că nu îi mai spusese niciodată aceste lucruri.
   - Apoi mă atingi tu, Roarke, şi totul dispare. Nu mai simt aşa. Nu-mi mai amintesc nimic. Pur şi simplu. Rămâne doar... rămâi doar tu.
   - Te iubesc, murmură el. Incredibil de mult.
   - Aşadar, eşti aici, când ar trebui în schimb să fii undeva pe planetă şi să-ţi vezi de afacerile tale.
   Eve scutură din cap, înainte ca el să apuce să răspundă, şi să-i strecoare cine ştie ce scuză, când ea ştia foarte bine despre ce era vorba.
   - Ai venit şi-n seara asta, continuă ea, deşi ştiai că o să mă enervez la culme, dar te-ai gândit că poate o să am nevoie de tine. Şi eşti aici, chiar în momentul ăsta, gata să te iei la harţă cu mine, numai să-mi alungi gândurile care mă supără. Te cunosc, fir-ar să fie! Sunt poliţistă. Mă pricep să citesc oamenii.
   Roarke se mulţumi să zâmbească.
   - M-ai prins. Şi ce dacă?
   - Păi... îţi mulţumesc. Dar de 11 ani fac meseria asta şi ştiu să-mi port singură de grijă. Pe de altă parte...
   Eve îşi cercetă cu atenţie vinul din pahar, apoi luă o înghiţitură sănătoasă.
   - M-am distrat copios când am văzut cum l-ai snopit în bătaie pe viermele ăla care s-a dat la Peabody. Eu a trebuit să stau în nenorocita aia de furgonetă, cu mâinile-n sân. Nu puteam risca să ies chiar eu, ca să-l strivesc de asfalt, şi să-mi stric acoperirea. Aşa că m-am simţit minunat să văd cum o faci tu pentru mine.
   - Aa, a fost plăcerea mea în totalitate. Peabody e bine?
   - O să fie. A cam dat-o peste cap - aşa e cu latura asta umană. O să facă un duş fierbinte, o să ia şi un tranchilizant, dacă o duce capul, o să doarmă şi o să-i treacă. O să fie mai puternică. E un poliţist bun.
   - E din ce în ce mai bună, cu ajutorul tău.
   - Nu, nu-mi oferi mie laudele ei. Este ce este.
   Cum nu se simţea în largul ei, discutând despre subiectul respectiv, Eve-i aruncă o privire rece.
   - Pun pariu că ai strâns-o în braţe, i-ai mângâiat părul şi ai sărutat-o de noapte bună.
   Sprânceana lui minunată se arcui încă o dată.
   - Şi dacă am făcut aşa, ce?
   - Inimioara ei încă mai bate repede-repede, din pricina asta, ceea ce e foarte bine. Are o slăbiciune pentru tine.
   - Chiar aşa? întrebă Roarke şi zâmbi până la urechi. Ce... interesant!
   - Nu te juca cu ajutorul meu. Am nevoie de toată atenţia ei.
   - Ce-ar fi să-ţi dispersezi tu puţin atenţia, să vedem dacă pot face şi inimioara ta să bată repede-repede.
   Eve îşi trecu limba peste dinţi.
   - Ştiu şi eu? Am atâtea pe cap! O să ai de lucru.
   - Îmi place munca mea.
   Se uită fix în ochii ei, îşi scoase ţigareta din gură şi-şi aşeză paharul pe masă.
   - Şi mă pricep de minune! adăugă el.
 
       Eve era încă întinsă în pat, cu faţa în jos, când primi telefonul.
   Bombăni ceva, apoi bloca transmisiunea video şi răspunse. Treizeci de secunde mai târziu, se rostogolea prin pat şi-şi căuta hainele. Apelul fusese pentru ea şi-i cerea să rezolve un caz de dispută domestică. Însă adresa îi era cunoscută.
   - E adresa lui Holloway. Nu e un caz de tipul 1222. E mort. A folosit aceeaşi schemă.
   - Merg cu tine.
   Roarke sărise deja jos din pat şi-şi căuta pantalonii.
   Eve începu să protesteze, apoi ridică din umeri.
   - În regulă. Trebuie să o iau şi pe Peabody cu mine, şi s-ar putea să nu-i pice prea bine. Contez pe tine să-i alini suferinţa, pentru că eu va trebui sa fiu dură cu ea, ca să o ţin cu picioarele pe pământ.
   - Nu-ţi invidiez deloc meseria, doamna locotenent, spuse Roarke în timp ce se îmbracă pe întuneric.
   - În momentul ăsta, nici eu.
   Scotoci după comunicator şi o suna pe Peabody.

       Brent Holloway avusese o viaţă bună, dar se terminase prost.
   Din felul în care era aranjată casa, se vedea limpede că era vorba de un om care apreciase, în egală măsură, moda şi confortul. Zona sufrageriei era dominată de o sofa de mărimea unui lac, inundată cu perne triunghiulare negre, care păreau umede la atingere. Într-o nişă din tavan, deasupra sofalei, era instalat un monitor panoramic. Mai avea şi o colecţie impresionantă de discuri pornografice, dintre care unele legale, iar altele de contrabandă, aşezate cu toatele într-un dulap în forma unui corp de femeie bine făcută, închipuită de la gât până la genunchi.
   De-a lungul unui perete se întindea un bar argintiu, plin ochi cu băuturi scumpe şi droguri ieftine, interzise.
   Bucătăria era în întregime automatizată, lipsită de orice spirit, şi părea că fusese folosită foarte rar. Mai era şi un birou dotat cu un calculator performant, un holofon şi o cameră de jocuri echipată cu realitate virtuală şi un tub pentru dispoziţie. Într-un colţ era un servitor droid stins şi cu ochii închişi.
   Holloway era în dormitorul cel mare, întins pe o saltea încălzită cu apă, legat fedeleş cu o ghirlandă argintie, holbându-se cu ochi ficşi la propria-i reflexie din oglinda baldachinului. Tatuajul fusese aplicat foarte jos, pe abdomen, iar pe zgarda autoreglabilă de la gât fluturau patru păsări rotofeie.
   - Arată de parcă ar fi fost dus la un centru de sănătate, comentă Eve.
   Nasul arăta doar un pic tumefiat. Dacă mai avea vreo rană, însemna că fusese cu dibăcie ascunsă în spatele machiajului.
   Roarke ştia dinainte că nu îi era permis să intre în cameră, aşa că rămase deoparte. Mai văzuse şi în alte ocazii felul în care opera Eve.
   Competentă, minuţioasă, se îngrijea de morţi cu o blândeţe mascată de profesionalism.
   O privi cum făcu testele de teren standard, ca să stabilească ora exactă a morţii, şi cum o înregistra chiar ea, până să ajungă Peabody şi echipa de investigaţii de la locul crimei.
   - Cadavrul prezintă urme de legături, la ambele încheieturi şi glezne, ceea ce indică faptul că victima a fost imobilizată înainte de a fi omorâtă. Moartea a survenit la ora 23:15. Echimozele din jurul gâtului sugerează moartea prin strangulare.
   Eve îşi ridică privirea spre soneria care începu să sune.
   - Îi deschid eu, spuse Roarke.
   - În regulă. Roarke?
   Eve avu un moment de ezitare. La urma urmelor, venise şi el, şi putea face treabă bună.
   - Poţi reactiva droidul? Şi să afli ce comenzi i-au fost programate?
   - Cred că mă pot descurca să fac asta.
   - Da.
   Roarke ştia să facă multe ca să treacă de un sistem de securitate. Eve îi aruncă un spray de izolare.
   - Acoperă-ţi mâinile. Nu vreau să-ţi laşi amprentele pe el.
   Roarke privi flaconul cu un aer vag dezgustat, dar îl luă cu el.
   Eve se întoarse către cadavru şi-şi continuă munca. Se auzeau frânturi din conversaţia care se desfăşura în cealaltă cameră, dintre Roarke şi Peabody. Se duse în dreptul uşii şi aşteptă.
   Peabody era îmbrăcată din nou în uniformă, cu reportofonul prins la rever şi cu părul îndreptat fără milă şi aranjat în stilul castron, cum îl purta ea de obicei, încadrându-i chipul. Era palidă la faţă şi avea ochii îngroziţi.
   - Fir-ar să fie, Dallas!
   - Spune-mi dacă te poţi descurca. Trebuie să-mi spui acum, înainte să intri.
   Se întrebase pe sine acelaşi lucru, de o mie de ori, de când primise apelul. Şi pentru că încă nu ştia sigur răspunsul, continuă să o privească pe Eve drept în ochi.
   - Face parte din meseria mea, să mă descurc. Ştiu asta.
   - Îţi spun eu ce face parte din meseria ta. E acolo un droid. Poţi lucra cu el. Poţi verifica video telefoanele şi discurile de securitate. Şi poţi începe să iei declaraţiile vecinilor.
   Era o muncă în afara locului crimei. Se ura pentru că era gata să o accepte. Să facă orice altceva decât să păşească în cameră.
   - Aş prefera să lucrez la locul crimei, să trăiţi!
   Eve o privi cu atenţie pentru un moment, apoi încuviinţă din cap.
   - Porneşte-ţi reportofonul!
   Se întoarse şi se duse înapoi, lângă pat.
   - Numele victimei este Holloway, Brent. Datele de identificare au fost stabilite de către ofiţerul desemnat să investigheze cazul. Cercetările preliminarii asupra cadavrului sunt înregistrate de locotenent Dallas, Eve. Urmează înregistrările ofiţerului Peabody, Delia. Ora decesului, precum şi cauzele aparente au fost deja stabilite.
   În timp ce încerca să se forţeze să examineze cadavrul, lui Peabody i se întoarse stomacul pe dos.
   - E exact la fel ca celelalte.
   - Aşa se pare. Nu s-a stabilit încă dacă victima a fost abuzată sexual, şi nici nu a fost testată pentru a se vedea dacă a consumat droguri. Se văd urme de dezinfectant pe piele, în părţile corpului care au rămas la vedere. Se mai simte şi acum mirosul.
   Scoase o vizieră din trusa de teren, şi-o puse pe cap şi regla intensitatea mecanismelor din dreptul ochilor.
   - Tehnicienii de la locul crimei întârzie, mormăi ea. Stinge luminile, comandă ea, şi spoturile luminoase, îndreptate asupra patului, se stinseră pe dată.
   - Da, a fost dat cu spray în părţile intime. Pensulaţia tatuajului se aseamănă cu cea de pe cadavrele celorlalte victime. Desenează al naibii de bine la liber, adăugă ea, în timp ce mai-mai că-şi vârâse nasul în burta lui Holloway. Ce avem noi aici? Dă-mi o pensetă, Peabody. Am găsit un fir de păr sau un fir sintetic.
   Întinse mână fără să se uite şi simţi în palmă instrumentul metalic pe care i-l dădu Peabody.
   - E alb, nu pare făcut de mână, spuse Eve.
   Ridică firul subţire şi-l privi prin lupă, studiindul cu atenţie.
   - Are mai multe dintr-astea pe corp. Îmi trebuie o pungă.
   Peabody îi întinse una chiar în timp ce rostea cuvintele.
   - Cred că năpârleşte barba de Moş şi de data asta nu a mai fost aşa de atent când a curăţat în urma lui.
   Eve smulse cu atenţie firele albe de pe corp şi le puse în pungă.
   - Tocmai a făcut prima greşeală. Ţine vizorul, spuse ea şi-l scoase de pe cap. Verifică baia, până la ultimul colţişor. Desfundă canalizarea şi pune ce găseşti în pungi. Vreau totul. Aprinde luminile, adăugă ea. L-a derutat faptul că nu a putut-o omorî pe Cissy, seara trecută. E din ce în ce mai neglijent.
   Când lăsă camera pe mâinile echipei de tehnicieni de la locul crimei, să continue investigaţiile, Eve găsise vreo zece fire de păr şi urme minuscule de fibre sintetice. Ochii i se întunecaseră, hotărâţi şi determinaţi, când îl găsi pe Roarke cu droidul, în camera de jocuri.
   - L-ai pornit?
   - Sigur că da, răspunse Roarke din fotoliul confortabil, de forma corpului, făcând un gest cu mâna spre uşă. Rodney, ţi-o prezint pe doamna locotenent Dallas.
   - Doamnă locotenent!
   Droidul era scund şi bondoc, cu o faţă lipsită de frumuseţe, şi o voce seacă. Era evident că Holloway nu avusese chef să-l egaleze careva, nici măcar aparatele electronice.
   - La ce oră ai fost deconectat astă-seară?
   - La orele 22:30, puţin după ce domnul Holloway s-a întors seara acasă. Preferă să stau închis, atunci când nu are nevoie de serviciile mele.
   - Şi nu a avut nevoie de ele în seara asta.
   - Se pare că nu.
   - A mai avut vreun vizitator, de când a ajuns acasă şi până să fii tu oprit?
   - Nu. Domnul Holloway nu părea să aibă chef de companie în seara aceasta, ca să spun aşa.
   - Cum aşa?
   - Părea supărat, susţinu droidul, apoi îşi împacheta buzele.
   - Rodney, aceasta este ancheta poliţiei. Trebuie să dai răspunsuri complete la întrebările mele.
   - Nu înţeleg. A fost jefuită casa?
   - Nu, angajatorul tău este mort. A bătut cineva la uşă, înainte să se întoarcă Holloway?
   - Înţeleg.
   Rodney se opri un moment, de parcă şi-ar fi pus circuitele la curent cu ultimele informaţii.
   - Nu, nu a venit nimeni în vizită în seara aceasta. Domnul Holloway avea o întâlnire în afara casei. S-a întors la 21:15. Era furios. M-a înjurat. Am observat că avea câteva vânătăi pe faţă, aşa că l-am întrebat dacă îi pot fi cumva de ajutor. Mi-a sugerat să-mi fut una, însă nu sunt programat să pot îndeplini această funcţie. Atunci mi-a ordonat să mă duc la dracu’, ceea ce nu este posibil, şi apoi a contramandat acel ordin şi mi-a comandat să vin în această cameră şi să rămân stins pentru tot restul nopţii. Am fost programat să mă trezesc la 7 dimineaţa.
   Eve observă cu coada ochiului zâmbetul până la urechi al lui Roarke. Îl ignoră.
   - Angajatorul tău deţine droguri ilegale şi materiale pornografice, depozitate în acest spaţiu.
   - Nu sunt programat să comentez despre aceste chestiuni.
   - Primea aici parteneri sexuali?
   - Da.
   - Bărbaţi sau femei?
   - De ambele sexe. Câteodată chiar în acelaşi timp.
   - Caut un bărbat, de aproximativ un metru optzeci. Cred că are mâini puternice, cu degete lungi. Cel mai probabil, are tenul alb. Are peste 30 de ani, dar nu mai mult de 50. Are înclinaţii artistice şi este interesat de teatru.
   - Îmi pare rău, răspunse Rodney înclinându-şi politicos capul. Informaţiile sunt insuficiente.
   - Mie-mi spui, mormăi Eve.
   Eve aşteptă să fie aşezat cadavrul în sac şi scos din apartament, şi apoi începu să vorbească:
   - Tipul ăsta are mai multe chestii decât ştim noi, îi spuse ea lui Roarke. Se şi vede, dacă te uiţi în jurul tău. Avea bani, şi-i plăcea să-i cheltuiască pe chipul şi pe corpul său. Şi îi plăcea să se privească, spuse Eve, în timp ce se uita cu atenţie prin încăpere şi observă numai oglinzi, pe aproape orice suprafaţă. Apelează un serviciu de matrimoniale şi zice că e heterosexual, deşi droidul spune că era bisexual. Şi ăştia de la serviciul de matrimoniale, care altfel cercetează mai atent decât departamentul de control al candidaţilor, de la Washington, nu observă nimic. O siluieşte pe Peabody cu degetul la prima întâlnire. Dacă a făcut aşa ceva de data asta, e semn că a mai făcut-o şi cu alte ocazii, şi că a scăpat de fiecare dată.
   Străbătu încăperea cu paşi măsuraţi, în timp ce Roarke păstra tăcerea. Ştia prea bine că nu era nevoie să spună ceva. Îl folosea numai ca un pretext pentru a gândi cu voce tare.
   - Poate are vreo legătură cu Rudy sau cu Piper. Vreun iubit. Sau poate i-a ajutat să înfiinţeze locul ăla, sau îi are cu ceva la mână, de-i trec totul cu vederea. Tipul ăsta nu era un singuratic, era un pervers. Sunt sigură că ştiau şi ei. Măcar unul dintre ei, şi tot trebuia să ştie. Se opri lângă dulap, care fusese deja golit de toate discurile, care deveniseră probe.
   - Unele din filmele astea au fost făcute la el acasă. Abia aştept să văd pe cine descoperim că s-a prostit cu Holloway.
   Se uită la Roarke. Deocamdată erau singuri, însă urma să se întoarcă Peabody, în scurt timp. Se căzni să ia o decizie, dar apoi îi veniră în minte 4 pungi pentru cadavre şi spuse:
   - Trebuie să continui ancheta. Nu ştiu când ajung acasă.
   Roarke o ştia bine. Se apropie de ea şi-i atinse obrazul cu mâna.
   - Vrei să ceri permisiunea sau vrei să o fac eu, pur şi simplu, şi să-ţi povestesc după ce termin?
   Eve scoase un oftat.
   - Am să cer permisiunea, spuse ea şi-şi înfundă mâinile în buzunare. Tu poţi cerceta mai adânc înregistrările lui Holloway. Tu poţi afla în câteva ore informaţii pe care Feeney le-ar afla în câteva zile. El nu o poate lua pe scurtături, ca tine. Nu mai vreau să-mi dea nenorocitul ăsta încă un cadavru de băgat în sac.
   - Te sun când aflu ceva.
   Roarke făcea să sune totul simplu, ceea ce era şi mai rău.
   - O să-ţi transmit dosarul lui când ajung la sediu, începu ea, însă închise gura când îl văzu zâmbind până la urechi.
   - Nu trebuie să-ţi pierzi timpul, când mi-l pot lua singur.
   Se aplecă şi o sărută.
   - Îmi face plăcere să te ajut, adăugă el.
   - Îţi face plăcere să-ţi baţi joc de CompuGardă (CompuGardă - program al poliţiei care monitorizează toate transmisiunile electronice şi programele din Univers) şi să rulezi programe ilegale.
   - Într-adevăr, mai e şi avantajul ăsta.
   Îşi aşeză amândouă mâinile pe umerii ei şi o frecă în treacăt, ca să-i detensioneze.
   - Dacă iar munceşti până cazi din picioare, o să mă enervez.
   - Sunt încă în picioare. Am nevoie de maşină şi nu am timp să te duc acasă.
   - Cred că ştiu şi singur drumul.
   O mai sărută o dată şi apoi o porni către uşă.
   - Şi apropo, doamnă locotenent, în seara asta aveţi întâlnire cu Trina, la şase. O să vină pe la noi, împreună cu Mavis.
   - Of, pentru numele lui Dumnezeu!
   - O să le ţin eu de vorbă, în caz că întârzii, adăugă el şi se strecură pe uşă afară înainte ca Eve să apuce să mai înjure o dată.
   Eve mai scoase un mârâit, apoi îşi strânse trusa de teren, o chemă pe Peabody şi sigila locul.
   - Vreau să duc firele de păr şi fibrele sintetice, pentru analizele de laborator, şi să aprind un foc mic sub coada domnului Dickhead, spuse Eve în timp ce se urcau în vehicul. Şi o să le forţăm şi mâna celor de la Departamentul de medicina legală, cu toate că nu prea cred să aflăm ceva nou de pe urma cercetărilor post-mortem.
   În timp ce conducea, Eve îi aruncă o privire lungă ajutorului său, care stătea în dreapta.
   - O să fie o zi lungă, Peabody. Poate vrei să iei nişte energizante aprobate ca să poţi rezista până la sfârşit. Poţi cere o prescripţie oficială pentru Energizant forte (drog legal care oferă energie pentru 6 ore).
   - Sunt bine.
   - Vreau să fii cu mintea brici. Până la ora 9 vreau să fii iarăşi transformată şi să-ţi continui munca sub acoperire. Trebuie să-ţi iasă faza cu Piper. O să încercăm să întârziem cât putem, şi să nu se afle numele victimei.
   - Ştiu ce am de făcut.
   Peabody se uita afară, pe geam, cum dispăreau ultimele rămăşiţe ale nopţii. La colţul Străzii Nouă era o tarabă glisantă singuratică, iar vânzătorul se încălzea la aburul care ieşea de la grătar.
   - Nu-mi pare rău că i-am rupt nenorocitul lui de nas, spuse ea dintr-odată. Credeam că o să-mi pară rău. Credeam că o să am regrete, atunci când urma să-l văd şi să văd ce-i făcuse.
   - N-are nimic de-a face una cu cealaltă.
   - Dar eu credeam că are. Credeam că aşa ar trebui. Mi-a fost frică să intru în cameră. Dar odată ce-am intrat şi mi-am văzut de treabă, nu am mai simţit nimic din ce credeam că am să simt.
   - Eşti poliţistă. Şi încă una foarte pricepută.
   - Nu vreau să fiu genul de poliţist care nu mai simte nimic, spuse Peabody şi se întoarse cu faţa către Eve, studiindu-i profilul. Tu nu eşti aşa. Pentru tine nu sunt numai nişte scame care stau în drum, sunt oameni. Nu vreau să uit că e vorba de oameni.
   În timp ce se apropia de semafor, Eve se uită în stânga şi în dreapta, apoi trecu ca gândul, când văzu drumul liber.
   - Dacă aş crede că aşa faci, nu aş mai lucra cu tine, spuse ea.
   Peabody inspiră adânc şi simţi cum i se liniştea stomacul.
   - Mulţumesc, răspunse ea.
   - Dacă tot eşti aşa îndatoritoare, îl poţi suna pe Dickhead. Spune-i că vreau să-şi mute fundul ăla slăbănog în biroul meu, în cel mult o oră.
   Peabody se strâmbă şi se foi în scaun.
   - Nu ştiu dacă mă simt chiar aşa de îndatoritoare.
   - Sună-l Peabody. Dacă face nazuri, preiau eu legătura şi-l ademenesc cu o ladă de bere irlandeză, dintr-a lui Roarke. Dickie e înnebunit după ea.
   A fost nevoie de două lăzi ca să-l poată mitui, şi a trebuit, în plus, să-l ameninţe că-l sugrumă cu propria lui limbă - însă la orele trei după-amiaza, fix, Dickie era îmbrăcat în halatul de laborator şi testa fire de păr şi fibre sintetice.
   Eve se plimba de colo-colo prin laborator, cu paşi măsuraţi, şi lătra din când în când în comunicator, la cei de la ME, care susţineau că nu aveau oameni care să facă autopsia, de vreme ce majoritatea plecaseră deja în vacanţă.
   - Uite cum vine treaba, putoare mică ce eşti. Dacă îl chem pe comandantul Whitney, îţi dai foc la coşmelie. Asta e „prioritate maximă”. Vrei să le povestesc celor din presă cum ancheta mea a fost întârziată din pricina unui medic de la Departamentul de Medicina Legală, care prefera să-şi citească scrisorile de Crăciun în loc să taie cadavre?
   - Haide, măi Dallas! Lucrez două ture în loc de una. Stau cadavrele în sertare, la mine aici, precum cărămizile în pereţi.
   - Atunci pune cărămida mea pe masă, şi să-mi aduci raportul până după-amiază, la orele şase, altfel o să vin eu acolo să-ţi arăt ce înseamnă o tăietură în forma literei Y!
   Întrerupse transmisia şi se întoarse pe călcâie.
   - Spune-mi, Dickie!
   - Nu mă mai îmboldi, Dallas. Nu mă sperii tu pe mine. Nu văd niciun semn de „prioritate maximă” pe pungile astea cu dovezi.
   - O să le vezi, până la ora nouă.
   Se duse până la el şi-i dădu un brânci peste cap.
   - Nici nu mi-am băut cafeaua, Dickie. Nu vrei să te pui cu mine.
   - Ei drace, atunci ia-ţi o cafea!
   Văzuţi prin ochelarii de protecţie, ochii lui Dickie păreau ca de bufniţă.
   - Mă ocup de analiză, ce vrei mai mult? Vrei să fie gata repede sau corect? întrebă el.
   - Amândouă.
   Pentru că se afla într-o situaţie disperată, Eve se duse până la automat şi comandă o cană din poşirca cu pretenţii de cafea, şi se forţă să ia o înghiţitură.
   - E păr de om, strigă el. Tratat cu stabilizator de salon şi un dezinfectant pe bază de plante.
   Ştirile o înveseliră aşa de tare pe Eve, încât mai luă o gură din cafea, în timp ce se apropie de bărbat.
   - Ce fel de stabilizator? Pentru ce?
   - Ca să păstreze culoarea şi textura părului. Ca să nu se îngălbenească albul părului sau să nu devină părul prea aspru. Două dintre fire au adeziv la unul din capete. Înseamnă că, cel mai probabil, provin dintr-o perucă. Una scumpă, de calitate. Ăsta e păr uman adevărat, şi de asta e cea mai şmecheră perucă. Mai trebuie să fac nişte teste, să văd despre ce fel de adeziv e vorba. Şi dacă fac şi mai multe teste, aş putea să-ţi spun chiar numele mărcii de stabilizator.
   - Şi cu fibrele cum rămâne? Sau cu chestiile pe care le-a scos Peabody din canalizare?
   - Nu m-am uitat deocamdată la ele. Dumnezeule, doar nu sunt droid!
   - În regulă, spuse Eve şi-şi apăsă ochii cu degetele. Trebuie să mă duc la morgă, să mă asigur că l-au scos pe Holloway pe masă. Dickie...
   Eve îşi aşeză o mână pe umărul lui. Îi dădea el dureri de cap, însă era cel mai bun.
   - Am nevoie de toate informaţiile pe care le poţi afla şi am nevoie de ele cât mai repede cu putinţă, continuă ea. Tipul ăsta a omorât deja patru oameni şi-şi caută a cincea victimă.
   - Ţi-aş da mult mai repede informaţiile, dacă nu ai sta aici, să-mi sufli-n ceafă.
   - Plec. Peabody.
   - Da, să trăiţi!
   Peabody se ridică ca un arc din fotoliul în care aţipise şi clipi des.
   - Ne urnim, spuse Eve scurt. Dickie, contez pe tine.
   - Da, da. Ştii, încă nu am primit invitaţia pentru mega-petrecerea ta de mâine-seară, spuse el şi zâmbi vag. Cred că s-a pierdut pe drum.
   - O să mă asigur că o găsim. După ce-mi dai ce ţi-am cerut.
   - S-a făcut.
   Satisfăcut, Dickie se întoarse cu spatele şi se aplecă asupra muncii sale.
   - Nenorocit lacom ce eşti! Poftim, spuse Eve şi-i puse lui Peabody cana de cafea în mâini, în timp ce se îndreptau către maşină. Bea asta. Ori te trezeşte, ori te omoară.
   Eve îl bătu pe medicul legist la cap, până când îi confirmă cauza morţii. Stătu cu gâtul întins peste umărul lui, până când întocmi raportul toxicologic şi confirmă tranchilizantul de contrabandă descoperit în sângele lui Holloway.
   După aceea se înapoie la sediul central şi-i dădu ordin lui Peabody să meargă în zona strâmtă şi înghesuită, cunoscută sub numele de „Staţiune de odihnă”. Era, de fapt, o cameră întunecoasă, cu trei paturi supraetajate.
   În timp ce ajutorul ei dormea, Eve se aşeză în biroul ei şi întocmi rapoartele. Transmise copiile necesare, mai bău nişte cafea, şi se hrăni cu ceva ce părea o brioşă cu afine, luată de la automat.
   Zorii încă nu apăruseră când îi sună comunicatorul şi imaginea lui Roarke invada ecranul.
   - Doamnă locotenent, eşti aşa de palidă, încât se vede prin dumneata.
   - Încă mă ţin tare.
   - Am ceva pentru tine.
   Evei îi sări inima. Roarke ştia că nu era cazul să mai adauge ceva, căci transmisia era înregistrată.
   - Am să încerc să trec cât mai repede pe-acasă. Peabody o să doarmă câteva ore de-acum încolo.
   - Şi tu ai nevoie să dormi.
   - Da. Am cam terminat tot ce era de făcut pe aici. Vin şi eu.
   - Te aştept.
   Întrerupse transmisia şi-i lăsă un bileţel scurt lui Peabody, în caz că se trezea înainte de a se întoarce Eve.
   De îndată ce se urcă în maşină şi porni, mai sună o dată la laborator.
   - Mai ai vreo informaţie pentru mine?
   - Cristoase, da’ ştiu că eşti de neînduplecat! Ţi-am terminat analiza fibrelor sintetice. E un amestec de poliester şi material sintetic, marca Wulstrong. Lână artificială, folosită mai ales pentru haine şi pulovere. Ăsta era vopsit în roşu.
   - Ca un costum de Moş?
   - Da, dar nu un Moş dintr-ăla cum sunt cei care zurgălesc peste tot. Ăia, săracii, nu-şi pot permite asemenea greutate şi calitate. Ăsta e o chestie superioară. Fabricanţii pretind că e mai bună chiar decât lâna adevărată - cică e mai călduroasă, mai rezistentă şi la-la-la. Ceea ce e un rahat, că nu există nimic mai bun decât materialele naturale. Dar chestia asta e bună şi scumpă. Ca şi părul. Tipul pe care-l cauţi nu-şi face niciodată griji că o să cheltuiască prea multe credite.
   - Bun. Bună treabă, Dickie!
   - Mi-ai găsit invitaţia, Dallas?
   - Da, căzuse în spatele biroului meu.
   - Se mai întâmplă.
   - Dă-mi rezultatele resturilor din canalizare, Dickie, şi o să ţi-o trimit prin mesager.

       În timp ce se îndrepta spre casă, văzu zorile care cochetau cu cerul, înspre miazăzi.
   Ştia unde să-l găsească pe Roarke. Într-o cameră care nu ar fi trebuit să existe, mânuind un echipament despre care ea nu ar fi trebuit să ştie că există. Ignoră tremurul genunchilor, o reacţie tipică de poliţist, în timp ce se apropie de uşa încăperii şi-şi aşeză mâna deasupra plăcii.
   - Locotenent Dallas, Eve.
   Amprentele palmei, precum şi cele vocale, fură analizate rapid şi i se permise să intre.
   Roarke trăsese la o parte perdelele din dreptul ferestrelor largi. Geamul însuşi era tratat. Nimeni nu putea vedea înăuntru. Încăperea era destul de mare, cu podea din marmură elegantă, iar pereţii erau puşi în valoare de luciri de artă - toţi, în afară de unul, pe care se aflau mai multe monitoare.
   Acum toate monitoarele erau stinse, în afară de unul singur. Iar pe acela rula Roarke rapoarte de bursă, în timp ce stătea în spatele consolei lucitoare, în forma literei U, jucându-se cu un computer neînregistrat.
   - Ai fost mai rapid decât mă aşteptam.
   - Nu a trebuit să trec prin foarte multe niveluri, spuse Roarke şi făcu un gest cu mâna înspre un scaun gol. Ia un loc, Eve!
   - Au fost destul de subţiri, încât să mă pot strecura? Să spun că le-am găsit chiar eu, fără să fie nevoie să falsific raportul?
   Doamna sa poliţist, îşi spuse Roarke în sinea sa, cu mândrie, se gândea întotdeauna la asemenea detalii.
   - Dacă ai şti unde să cauţi şi ce întrebări să pui - ceea ce-mi imaginez că ai fi reuşit, într-o zi sau două. Ia un loc, repetă el, şi de data asta o luă de mână şi o împinse într-un scaun.
   Îşi legase părul la spate - ceea ce o făcea întotdeauna să-şi dorească să i-l poată elibera din strânsoarea benzii subţiri din piele. Îşi ridicase mânecile puloverului său negru. Se trezi că se uita la mâinile lui, că se gândea la mâinile lui. Mâinile superbe şi îndemânatice. Realiză că începea să viseze cu ochii deschişi, aşa că se potoli.
   Când clipi ca să-şi limpezească ochii, chipul lui era aproape de al ei, iar una dintre acele mâini superbe şi pricepute îi ţinea bărbia, şi-şi trecea degetul mare peste gropiţa din mijloc.
   - Aproape că ai adormit de-a-n-picioarelea, aşa-i?
   - Doar... mă gândeam la ceva.
   - Ahaa... Te gândeai. O să fac un târg cu tine, doamnă locotenent. Am să-ţi ofer informaţiile pe care le-ai cerut, dacă promiţi, în schimb, să fii astăzi aici, la ora şase. Ai să ai parte de o adevărată...
   - Hei, eu nu mă tocmesc pentru informaţii.
   - Ba da, dacă vrei informaţiile. Le pot şterge.
   Roarke întinse mâna şi o lăsă pe nişte butoane pe care Eve nu le putu identifica.
   - Ai să fii aici, iei un relaxativ, şi o laşi pe Trina să-ţi facă un tratament complet.
   - Nu am timp să-mi facă ea cine ştie ce tunsoare stupidă.
   Însă Roarke nu se gândea la tunsoare, ci la masajul corporal şi la programul de relaxare de care avea de gând să o facă să se bucure.
   - Astea-s condiţiile. Accepţi sau nu.
   - Am patru discuri de omoruri pe birou.
   - Ai dreptate până aici. Nu mi-ar păsa nici dacă ar fi patru sute. Oricare ar fi priorităţile tale, se întâmplă să fii a mea. Ăsta e preţul meu. Vrei informaţiile?
   - Eşti la fel de rău ca Dickhead.
   - Poftim?
   Eve pufni în râs când auzi tonul jignit al vocii lui Roarke, apoi îşi frecă palmele peste faţă. Ura nespus de tare momentele în care el avea dreptate. Parcă mergea pe nori.
   - În regulă, accept târgul. Ce-ai găsit?
   Se mai uită un moment la ea cu încruntare, după care lăsă mâna în jos şi se întoarse către monitorul de pe perete.
   - Salvează informaţiile pe monitorul patru şi închide monitorul. Afişează dosarul Holloway pe toate monitoarele. Acum patru ani, prietenul nostru a dat o grămadă de bani ca să-şi schimbe identitatea. Sub numele său de naştere...
   - John B. Boyd. La dracu’!
   Se ridică din scaun, se apropie de monitor şi citi primele rapoarte de poliţie, dintr-o serie întreagă.
   - Hărţuire sexuală, acuzaţii de viol. La care victima a renunţat. Relaţii sexuale cu forţa. Condamnat. Şase luni de tratament psihologic şi serviciu în folosul comunităţii. Rahat! Posesie de jucării sexuale ilegale, nedovedită. Tratament voluntar pentru obsesii sexuale. Tratament terminat, dosarele închise. La dracu’ cu toate astea. Tipul ăsta era dus cu pluta, iar sistemul ia permis totuşi să treacă.
   - Avea bani, sublinie Roarke. E uşor să scapi de acuzaţii sexuale minore. Reuşeşte să scape de toate şi ajunge să fie sodomizat şi strangulat. Ironie sau dreptate, ce zici Eve?
   - Ar fi trebuit să se facă dreptate în tribunale, izbucni ea. Nu dau doi bani pe ironie. Oare „Confidenţial” a descoperit toate astea în timpul cercetărilor?
   - Eu aş fi descoperit, în locul lor, spuse el şi dădu din umeri. Depinde de cât de mult sapă însă, aşa cum spuneam, era doar câteva niveluri mai jos. Iar o cercetare minuţioasă ar fi scos totul la iveală. Clasificarea dosarelor nu i-ar fi ajutat să scape decât de cercetările standard, pentru angajare, şi de analizele pentru credite.
   - Ai făcut rost de situaţia lui financiară?
   - Sigur că da. Finanţele subiectului, pe monitorul şase. După cum vezi, se descurca foarte bine la locul său de muncă, din punct de vedere al banilor. Avea şi un broker de doamne-ajută, care îi investea bine banii. Îi plăcea să cheltuiască, dar avea şi bani. Cu toate acestea, mai sunt şi câteva depozite destul de mari, care sunt cu mult mai mari decât sumele plătite pentru modelarea chipului sau dividendele din investiţii. Zece mii, la intervale de câte trei luni, în doi ani de zile.
   - Da.
   Încă o dată, Eve păşi mai aproape de monitor.
   - Le văd, continuă ea. Le-ai identificat?
   - Mă întreb de ce suport eu micile insulte de genul ăsta.
   Eve se întoarse şi-i aruncă o uitătură încruntată, însă Roarke se mulţumi să ofteze.
   - Evident. Au fost transferuri on-line, trecute printr-o grămadă de surse, într-o încercare decentă de a ascunde sursa iniţială. Totuşi, toate indică aceeaşi sursă.
   Eve încuviinţă din cap.
   - „Confidenţial”.
   - Eşti un excelent detectiv.
   - Aşadar, îi şantaja. Sau pe unul din ei. Ai făcut rost de iniţialele numelui care a autorizat aceste transferuri?
   - Contul este pe numele amândurora. Putea fi oricare dintre cei doi. Contul lor funcţionează pe bază de parolă, şi nu de semnătură.
   - În regulă, am destul informaţii cât să-i invit la un interogatoriu şi să-i fierb niţeluş, spuse ea şi trase adânc aer în piept. O să o las mai întâi pe Peabody să se dea un pic la ei şi să-i scuture. Apoi mă duc şi eu.
   - Să ai grijă să te întorci până la şase.
   Nerăbdătoare, Eve se întoarse cu faţa către el. Se făcea dimineaţă, iar prin geamul tratat intra lumina care îi accentua chipul palid şi ochii umflaţi.
   - Am bătut palma. Am să mă ţin de promisiune.
   - Sigur că ai să te ţii de ea.
   Şi asta chiar dacă ar fi trebuit să se ducă la sediul central şi să o care el personal de acolo.

13.

       Eve decise că cea mai bună strategie era să-şi lovească victimele cu putere, direct în faţă, cât timp erau încă rănite.
   Dacă Peabody îşi jucase bine rolul, Rudy şi Piper ar fi trebuit să fie încă în şoc şi să muncească asiduu pentru a evita publicitatea negativă şi un posibil proces, intentat de un client oripilat.
   Şi după ce ieşea Peabody, îşi spuse Eve în gând, avea să intre ea.
   La nouă şi jumătate se afla în salon, arătându-i recepţionerului poza lui Holloway. Dacă totul decurgea aşa cum era programat, ar fi trebuit să termine exact când ar fi intrat Peabody şi i-ar fi dat semnalul de pornire.
   - Sigur că da, îl cunosc pe domnul Holloway. Venea regulat, o dată pe săptămână, şi o dată pe lună la câte o întrevedere.
   - Şi pentru ce venea o dată pe săptămână?
   - Coafură, tratament facial, masaj şi aroma relaxare.
   Yvette, prietenoasă de data aceasta, se aplecă peste tejghea şi scăpă un mic oftat, în timp ce privea cu atenţie fotografia lui Holloway:
   - Tipul ăsta are o carapace super, ca să zic aşa, şi ştie şi cum să şi-o întreţină. O dată pe lună îşi face tot tacâmu’, o zi întreagă de tratamente.
   - Cu acelaşi consultant?
   - O, da, sigur că da, nu vrea să aibă de-a face cu nimeni altcineva în afară de Simon. Acum câteva luni, Simon şi-a luat vacanţă. Domnul Holloway a făcut o criză de isterie, chiar aici, în zona de aşteptare. I-am oferit o rundă gratuită, în tubul pentru dispoziţie, şi un O Delux, ca să îl calmăm.
   - O Delux?
   - O de la orgasm, drăguţă. Într-o cameră privată, în care avea de ales între realitatea virtuală, holograme sau o prostituată licenţiată droidă. Nu suntem pregătiţi pentru prostituate licenţiate umane, dar avem toate celelalte alternative. Delux costă cinci sute, dar a meritat, ca să-l putem calma. Trebuie să păstrezi clienţii fideli fericiţi. Un client precum Holloway lasă cam cinci mii pe lună aici, asta fără să mai socotim şi produsele pe care le achiziţionează.
   - Şi nimic nu se compară cu Orgasmul Delux, ca să calmeze un client.
   - Exact, răspunse ea şi zâmbi până la urechi, extrem de mulţumită de faptul că Eve nu părea să-i poarte pică. Şi, a făcut ceva rău?
   - S-ar putea spune şi aşa. Dar sigur nu o să mai facă de acum încolo. Simon e pe-aici?
   - E în Studioul Trei. Şi nu vrei să mai mergi o dată acolo, începu ea, când o văzu pe Eve cum se întoarse.
   - Ba da, vreau.
   Eve traversă un hol scurt şi trecu de nişte uşi cu geamuri sablate, gravate cu siluetele unor corpuri umane perfecte.
   Se auzea un zumzet de voci şi muzică, sunetul apei care clipocea ca un cântec, păsărele ciripitoare şi adieri de vânt. Eve simţi miros de eucalipt, trandafir şi mosc.
   De ambele părţi se întindeau nişte uşi în culori pastelate. Una dintre ele era deschisă şi se vedea o masă lungă, căptuşită, şi un echipament complicat, tuburi, oglinzi şi un mic computer. Toate acestea îi treziră o amintire sumbră a unui centru de sănătate.
   În timp ce continuă să meargă de-a lungul holului, se deschise o altă uşă, pe care ieşi un consultant, îmbrăcat în uniformă albă, care conducea o femeie acoperită din cap până-n picioare cu nişte zoaie verzi, spre o altă zonă.
   - Studioul Trei?
   - Coridorul din stânga, scrie pe uşă.
   - Ăă-hă.
   Eve urmări consultantul, care o trase pe femeie după el şi-i spuse că 10 minute în „Camera deşertului” aveau să o facă să arate ca o nouă femeie.
   Eve îşi folosi toată voinţa ca să se abţină din tremurat.
   În locul în care se bifurca coridorul, Eve văzu o cadă imensă, plină cu ape termale care bolboroseau, încadrată de nişte cireşi plângători în miniatură. Trei femei se relaxau deja în ea, în timp ce sânii le pluteau cu grijă la suprafaţa spumei roz ca zahărul.
   O altă femeie plutea în voie, de una singură, scufundată până la bărbie în lichidul gros şi verde dintr-un tub senzorial. Chiar dincolo de el, în ceea ce Eve presupuse că era zona de umezire, era o piscină îngustă numită Plonjonul, în care apa de un albastru perfect era menţinută la o temperatură stabilă de 2 grade Celsius. Îi clănţăneau dinţii numai când se uita la ea.
   O luă la stânga. După ce bătu scurt la uşa albastră ca un ou de Paşte, marcată cu numărul trei, intră înăuntru. În continuare, fu neclar cine era mai zăpăcit - Eve însăşi, Simon sau McNab, care se întinsese într-un fotoliu de relaxare, cu faţa acoperită cu ceva ce părea a fi nămol negru.
   - Aici e zona de tratament.
   Agitându-şi mâinile, Simon se grăbi să-i blocheze trecerea.
   - Nu ai voie să intri aici, cât timp am consultări, continuă el. Ieşi afară, ieşi afară, ieşi afară!
   - Trebuie să stau de vorbă cu tine. Nu durează decât câteva minute.
   - Lucrez! exclamă Simon, gesticulând cu mâinile şi făcând să zboare nişte picuri de nămol.
   - Două minute, spuse ea şi trebui să se abţină de la hohotul de râs care stătea să-i izbucnească din gât, în timp ce McNab îşi dădea ochii peste cap în spatele lui Simon.
   - Ieşi afară, ieşi afară, continuă el şi smulse de pe undeva un prosop. Îmi cer scuze, îi spuse el lui McNab. Oricum, masca dumneavoastră trebuie să mai stea un pic. Vă rog să vă relaxaţi şi să permiteţi minţii să se odihnească. Nu durează decât o secundă.
   - Nicio problemă, murmură McNab.
   - Nu, nu, şşşt!
   Cu un zâmbet abia schiţat, Simon îşi duse degetul la buze.
   - Fără vorbe. Lăsaţi faţa să se relaxeze complet şi goliţi-vă mintea. Acesta este momentul dumneavoastră. Şi acum, închideţi ochii şi imaginaţi-vă cum toate impurităţile îşi iau zborul. Sunt chiar aici, la uşă.
   Zâmbetul îi păli imediat ce închise uşa şi o privi pe Eve.
   - Nu am să te las să-mi deranjezi clienţii.
   - Îmi cer scuze. Însă unul dintre clienţii tăi a fost foarte deranjat seara trecută. Nu o să mai vină de acum încolo pentru consultaţia sa lunară.
   - Despre ce vorbeşti?
   - Holloway. Brent Holloway. E mort.
   - Mort? Brent?
   Simon se sprijini de peretele strălucitor. Îşi duse mâna pe care nu apucase să o şteargă prea bine, în dreptul inimii.
   - Dar l-am văzut acum câteva zile. Trebuie să fie o greşeală la mijloc.
   - Eu l-am văzut azi de dimineaţă la morgă, într-un sertar. Nu e nicio greşeală la mijloc.
   - Nu mai pot să... respir!
   Simon se repezi în jos pe hol, cu mantia fluturând. Eve îl găsi într-una din zonele de aşteptare din pluş, doborât într-o canapea micuţă, din mătase, cu capul între genunchi.
   - Nu ştiam că eraţi aşa de apropiaţi.
   - Sunt... eram consultantul lui. Nu există cineva mai apropiat, nici măcar rudele.
   Încercă să-şi imagineze intimitatea alături de Trina, şi trebui să se abţină de la alt fior.
   - Îmi pare rău pentru pierderea ta, Simon. Vrei ceva? Apă?
   - Da, nu. O, Doamne, Dumnezeule!
   Îşi ridică capul şi întinse o mână tremurătoare ca să activeze monitorul de răcoritoare de pe masa de alături. Chipul părea cenuşiu şi bolnav, încadrat de părul său roşu strălucitor.
   - Am nevoie de un calmant. Muşeţel, rece, spuse el, apoi se sprijini şi închise ochii. Cum s-a întâmplat?
   - Deocamdată anchetăm. Povesteşte-mi despre el, spune-mi cu cine era combinat.
   - Era un tip foarte pretenţios, i-am respectat această calitate. Ştia precis cum voia să arate, şi făcea tot ce putea ca să-şi păstreze chipul şi trupul. O, Doamne!
   De cum apăru servitorul droid, îi smulse paharul înalt şi subţire de pe tavă.
   - Îmi cer scuze, sufleţel. Am nevoie de o secundă.
   Goli tot paharul, respirând egal şi adânc între fiecare înghiţitură. Îi reveni în obraji un pic din culoarea care îi dispăruse
   - Nu a lipsit niciodată, de la nicio şedinţă de tratament, şi m-a recomandat multor clienţi noi. Îmi aprecia munca.
   - S-a încurcat cu cineva de pe aici, dintre membrii personalului vreau să spun. Cu vreo stilistă, sau consultantă, sau cu alte cliente?
   - Membrilor personalului nostru nu le este îngăduit să se întâlnească cu clientela în afara orelor de program. Iar în ce-i priveşte pe ceilalţi clienţi, nu-mi amintesc să fi pomenit pe careva. Îi plăceau femeile. Avea o viaţă sexuală variată şi satisfăcătoare.
   - Şi-a povestit el despre asta?
   - Ce se discută între client şi consultant e sfânt.
   Simon îşi trase nasul, apoi aşeză deoparte paharul gol.
   - Îi plăceau şi bărbaţii? Gura lui Simon amuţi.
   - Nu a menţionat niciodată interesul pentru relaţii cu parteneri de acelaşi sex. Nu mă simt în largul meu când primesc asemenea întrebări, doamnă locotenent.
   - Nici Holloway nu se simte prea în largul lui în momentul ăsta.
   Aşteptă o clipă şi îl observă pe Simon, care făcu o pauză, asimilă informaţia, apoi încuviinţă din cap.
   - Ai dreptate. Sigur că ai dreptate. Îmi cer scuze. Dar e un şoc aşa de mare.
   - Vreunul dintre angajaţii bărbaţi de aici s-a arătat cumva interesat de el, într-un fel sexual sau romantic?
   - Nu. Sau cel puţin... Sincer, nu am sesizat niciodată vreun semnal sau vreo vibraţie, dacă îi pot spune aşa. Şi oricum, asemenea comportament este descurajat aici. Suntem profesionişti.
   - Exact. Aveţi pe cineva dintre membrii echipei care să facă tatuaje manuale?
   Scoase un oftat lung şi asurzitor.
   - Avem mai mulţi consultanţi, care sunt şi nişte excelenţi artişti manuali.
   - Dă-mi nume, Simon.
   - Întreab-o pe Yvette, de la recepţie. O să-ţi dea ea tot ce ai nevoie. Trebuie să mă întorc la clientul meu.
   Îşi apăsă degetele peste ochi.
   - Nu-mi pot permite să las sentimentele să-mi afecteze munca. Doamnă locotenent...
   Simon îşi lăsă iarăşi braţele să-i cadă în poală, iar ochii îi erau întunecaţi şi umezi.
   - Brent nu avea familie. Ce o să se întâmple cu... Ce o să se întâmple cu el?
   - Dacă nu are pe nimeni, care să se ocupe de el, o va face primăria.
   - Nu, aşa ceva nu ar fi corect.
   Îşi strânse buzele, apoi se ridică în picioare.
   - Aş vrea să fac eu aranjamentele, dacă se poate. Ar fi ultimul lucru pe care l-aş face pentru el.
   - Se poate şi aşa. Va trebui să vii la morgă şi să completezi actele.
   - La...
   Începură să-i tremure buzele, însă trase aer în piept şi apoi încuviinţă din cap.
   - Da, aşa am să fac.
   - O să le transmit un mesaj să te aştepte.
   Şi pentru că Simon arăta de-a dreptul devastat, adăugă:
   - Nu va trebui să-l vezi, Simon. L-am identificat deja. Tu doar faci cererea, iar ei o să predea corpul centrului memorial sau morgii pe care o s-o indici tu.
   - Aha, răspunse el şi respiră rapid. Mulţumesc. Mă aşteaptă clientul, spuse el pe un ton sec. Nu a avut grijă de tenul lui. Din fericire, e tânăr, aşa că pot face multe ca să-l ajut. E de datoria noastră să avem o înfăţişare atractivă. Frumuseţea relaxează sufletul.
   - Da. Du-te şi ai grijă de clientul tău, Simon. Păstrăm legătura.
   Eve se îndreptă către ieşire şi tocmai lua lista cu nume de la Yvette, când apăru Peabody. Părea îmbujorată şi avea ochii goi. Făcu însă un gest neobservat din cap, în direcţia Evei, înainte de a se întoarce către recepţionistă.
   - Am primit un pachet complet de la „Al tău personal”, începu ea. Pentru „Planul unei zile de diamant”.
   - Oo, e cel mai bun pachet al nostru, spuse Yvette şi îi zâmbi bucuroasă. Şi, draga mea, arăţi istovită. Este exact ce ai nevoie. Te punem noi imediat pe picioare.
   - Mulţumesc!
   Se îndepărtă şi se prefăcu că se duce să studieze dulapul de sticlă plin de sticluţe colorate, care garantau frumuseţea şi vitalitatea oricui le consuma cu regularitate. În schimb, îi dădu dintr-o suflare Evei raportul, în şoaptă:
   - Amândoi erau şocaţi şi au încercat să muşamalizeze totul. S-au străduit să mă convingă că am interpretat eu greşit, spuse ea şi se abţinu să nu scoată un fornăit. Au intrat imediat pe modul să-mpăcăm-clientul, de parcă ar fi fost programaţi. Au promis să se ocupe chiar acum de problemă şi mi-au oferit o a doua consultaţie gratuită, plus afacerea asta. Am văzut broşura. „Ziua de diamant” ajunge cam la cinci mii. Dar nu i-am lăsat să scape aşa uşor. Le-am spus că o să stau acasă, să mă calmez, înainte de a-mi suna avocatul.
   - Bună treabă. Încearcă să vorbeşti cu cât mai mulţi consultanţi de pe aici, cât timp te frământă şi te curăţă. Menţionează şi numele lui Holloway. Am nevoie de reacţii, de bârfe, de opinii. Vezi să aduci şi nişte consultanţi bărbaţi.
   - Orice pentru muncă, să trăiţi!
   - Domnişoară Peabody?
   Peabody se întoarse şi, în timp ce se holba la zeul poleit cu aur din faţa ei, se gândi că probabil i se căscase gura până la pantofi.
   - Eu... ăă... da?
   - Eu sunt Anton. Am să vă ofer asistenţă pentru detoxifierea cu plante. Aţi dori să mergeţi cu mine chiar acum?
   - O, da!
   Peabody mai avu timp să-i arunce Evei o privire lungă şi să-şi dea ochii peste cap, înainte ca Anton să o ia de mână şi să o conducă uşurel.
   Eve îşi îndesă lista de nume în geantă şi se în dreptă spre etajul la care se aflau birourile „Confidenţial”, sperând ca până la urmă să iasă totul bine.
   - Rudy şi Piper nu pot fi contactaţi, o anunţă recepţionista cu un ton îndeajuns de ţâfnos, încât să o facă pe Eve să-şi îndrepte spatele.
   - Ei bine, o să vrea să fie contactaţi, spuse ea şi-şi trânti insigna pe tejghea. Crede-mă!
   - Ştiu foarte bine cine sunteţi, doamnă locotenent. Rudy şi Piper nu pot fi contactaţi. Dacă doriţi să vă faceţi o programare, vă aranjez una, cu cea mai mare plăcere.
   Eve se sprijini prieteneşte de tejghea.
   - Ai auzit cumva de sintagma „obstrucţionarea justiţiei”?
   Femeii îi licăriră ochii.
   - Îmi fac doar datoria.
   - Hai să-ţi spun cum stă treaba. Ori mă laşi să intru şi să vorbesc acum cu şefii tăi, ori te duc chiar acum la sediul central al poliţei şi te amendez pentru obstrucţionarea unei anchete, pentru că ai împiedicat un poliţist să-şi facă treaba, şi pentru că, în general vorbind, eşti proastă. Ai 10 secunde ca să te hotărăşti cum vrei să faci.
   - Mă scuzaţi!
   Femeia se întoarse, dădu drumul la căşti şi murmură ceva rapid. Când se întoarse, chipul îi era îngheţat.
   - Puteţi merge direct înăuntru, doamnă locotenent.
   - Ia uite, nu a fost o alegere aşa de grea până la urmă, nu?
   Eve îşi puse insigna la loc în buzunar şi intră cu paşi apăsaţi pe uşile de sticlă. Se întâlni cu Rudy şi Piper la intrarea în biroul lor.
   - Chiar era necesar să o îngroziţi pe recepţionista noastră? întrebă Rudy.
   - Da. Voi aveţi vreun motiv să mă evitaţi în dimineaţa asta?
   - Suntem extrem de ocupaţi.
   - O să fiţi şi mai ocupaţi acum. Va trebui să veniţi cu mine.
   - Să venim cu tine? întrebă Piper şi îşi aşeză o mână pe braţul lui Rudy. De ce? Unde?
   - La sediul central al poliţiei. Brent Holloway a fost omorât azi-noapte şi avem multe de discutat.
   - Omorât?
   Piper se clătină, şi cu siguranţă ar fi căzut dacă braţul lui Rudy nu s-ar fi încordat să o prindă din zbor.
   - O, Doamne! O, Doamne, Dumnezeule! Ca şi ceilalţi?! A fost la fel ca şi ceilalţi?! Rudy!
   - Linişteşte-te, spuse el şi o trase pe sora lui mai aproape, în timp ce se uita ţintă în ochii Evei. Nu e neapărat nevoie să mergem la sediul central.
   - Ei bine, aici nu mai suntem de acord. Aveţi de ales, ori veniţi de bunăvoie, ori am să chem câţiva poliţişti aici, care să vă escorteze.
   - Nu cred că ai vreun motiv să ne arestezi pe vreunul dintre noi.
   - În acest moment, nu sunteţi nici arestaţi, nici acuzaţi. Dar când sunteţi chemaţi, pentru o declaraţie oficială, atunci sunteţi obligaţi să veniţi.
   Cu Piper lângă el, care tremura toată, Rudy lăsă să-i scape un oftat atent.
   - O să-i contactez pe avocaţii noştri.
   - Puteţi face asta de la secţie.

       - În regulă, îi ţinem separaţi, îi spuse Eve lui Feeney, în timp ce o studiau amândoi pe Piper prin geam. Piper stătea aşezată la masa micuţă şi răvăsită din camera de anchetă A, balansându-se în timp ce unul dintre avocaţi îi şoptea ceva la ureche.
   - Am putea să lucrăm şi împreună, dar cred că obţinem mai multe informaţii, dacă fiecare din noi s-ar ocupa de câte unul. Vrei să vorbeşti cu ea sau cu Rudy?
   Feeney reflectă asupra propunerii, cu buzele strânse.
   - Am să încep cu el. Eu zic să facem cu schimbul şi să îi zăpăcim de fiecare dată când intră în ritm.
   - E bine şi aşa. McNab s-a întors?
   - Tocmai acum a intrat. Aproape că a terminat la salon. O să-şi scrie raportul până terminăm noi aici.
   - Spune-i să aştepte. Dacă scoatem destule informaţii de aici, poate reuşim să emitem un mandat pentru sistemul lor de computere. Dacă avem acces la computerele lor, ne poate ajuta să descoperim ceva.
   Altfel, îşi spuse ea în gând, va trebui iarăşi să-l roage pe Roarke să-şi facă numerele lui de magie.
   - Sună când vrei să facem schimb, îi spuse ea lui Feeney.
   - La fel şi tu.
   Eve deschise uşa camerei de anchetă şi intră înăuntru. Avocatul se ridică imediat în picioare, îşi înfoie pieptul şi începu dansul şi discursul obişnuit:
   - Doamnă locotenent, aceasta este o adevărată ofensă. Clienta mea este surmenată, este surmenată emoţional. Nu aveţi niciun motiv să cereţi această declaraţie, în acest moment.
   - Dacă vrei să o opreşti, ai nevoie de un ordin din partea judecătorului. Porneşte înregistrarea.
   La declaraţia locotenent Dallas, Eve, număr de identificare 5347BQ, numitei Piper Hoffman. Afişează data şi ora. Cea căreia i se ia declaraţia a solicitat să fie reprezentată de avocatul său. Prezent în sală. Toate aceste proceduri sunt înregistrate. Subiectului Hoffman i s-a citit o copie revizuită din Miranda. Domnişoară Hoffman, înţelegi care sunt drepturile şi obligaţiile dumitale?
   Piper se uită la avocatul ei şi aşteptă ca acesta să încuviinţeze cu o mişcare a capului.
   - Da.
   - Îl cunoaşteţi pe Brent Holloway?
   Încuviinţă cu o mişcare a capului.
   - Pentru înregistrare, subiectul a răspuns afirmativ. Era unul dintre clienţii serviciului dumitale, „Confidenţial”.
   - Da.
   - Iar prin acel serviciu, i-ai găsit decedatului perechi potrivite, dintre clientele de sex feminin.
   - Ăsta e... ăsta e scopul nostru, să găsim cât mai multe cupluri potrivite, în baza intereselor şi scopurilor comune, să le oferim o şansă să-şi construiască o relaţie, să exploreze posibilităţile.
   - Relaţii sentimentale şi/sau sexuale?
   - Natura relaţiilor rămâne la altitudinea fiecărui cuplu sau client în parte.
   - Iar aceşti clienţi sunt analizaţi înainte de a le fi acceptată cererea, înainte de a plăti taxa, înainte de a fi puşi pe vreo listă de perechi potrivite.
   - Analizaţi cu atenţie.
   Se părea că Piper răsuflă uşurată văzând în ce direcţie mergeau întrebările. Îşi mai îndreptase un pic spatele şi-şi dădu părul pe spate, cu degetele ei lungi.
   - E responsabilitatea noastră să ne asigurăm că toţi clienţii noştri îndeplinesc anumite standarde.
   - În standardele voastre îi includeţi şi pe contravenienţii acuzaţi de abuzuri sexuale? Şi pe cei condamnaţi pentru acest motiv?
   - Cu siguranţă că nu.
   Se sclifosi, îşi ridică bărbia şi rămase cu gura încleştată.
   - Care este politica firmei voastre?
   - Una foarte strictă.
   - Dar aţi făcu o excepţie în cazul lui Brent Holloway.
   - Eu...
   Mâinile lui Piper, care erau aşezate cuminte pe masă, se încleştară până când i se albiră încheieturile degetelor.
   - Nu ştiu ce să... zise ea pe un ton din ce în ce mai stins, în timp ce se holba neajutorată în ochii avocatului său.
   - Clienta mea a explicat deja care este politica firmei în această privinţă, doamnă locotenent. Vă rog să treceţi mai departe.
   - Brent Holloway a fost condamnat pentru coerciţie sexuală şi a fost acuzat de mai multe ori de molestare sexuală, hărţuire şi perversităţi.
   Eve vorbea din ce în ce mai repede, căci din obraii lui Piper dispărea orice urmă de culoare.
   - Ai declarat deja şi ai fost înregistrată spunând cum clientela voastră este analizată cu atenţie, şi ai explicat politica voastră în această privinţă. Te-am întrebat de ce l-aţi scutit pe Holloway să respecte această regulă?
   - Noi... adică eu... nu l-am scutit noi de nicio regulă.
   Începu să-şi sucească mâinile, iar în ochi i se strecură ceva asemănător cu frica.
   - Nu avem asemenea informaţii despre Brent Holloway.
   - Poate îţi sună cunoscut numele de John B. Boyd.
   Pentru că ochii Evei erau aţintiţi asupra lui Piper, observă imediat. Licărirea care indica faptul că ştia, şi umbra vinovăţiei.
   - Sistemul vostru este unul dintre cele mai performante. Cel puţin, aşa mi-ai spus. Este responsabilitatea voastră să căutaţi astfel de informaţii despre un client care îşi depune cererea. Domnişoară Hoffman, compania dumitale este iresponsabilă sau incapabilă?
   - Nu-mi place deloc tonul pe care aţi pus această întrebare, protestă avocatul.
   - Se notează în declaraţie. Răspunsul dumitale, Piper?
   - Nu ştiu ce s-a întâmplat.
   Respira repede şi-şi încrucişase braţele peste sânii ei frumoşi.
   - Nu ştiu, repetă ea.
   O, ba da, îşi spuse Eve în gând. Ba da, ştii foarte bine, şi te-am băgat în sperieţi.
   - Patru clienţi ai companiei voastre sunt morţi. Patru. Fiecare dintre ei a venit la tine, fiecare dintre ei a fost terorizat. Violat şi strangulat.
   - E o coincidenţă incredibilă - incredibilă. Doar o coincidenţă.
   Piper începu să tremure şi începu să respire întretăiat, cu icnete dese.
   - Aşa a spus Rudy, adăugă ea.
   - Dar nu crezi aşa ceva, spuse Eve pe un ton blând, apropiindu-se de ea. Nu poţi crede aşa ceva, nici în ruptul capului! Sunt morţi.
   Cu gesturi brutale, Eve înşiră pe masă patru fotografii. Instantaneele de la locul crimei erau clare şi nemiloase.
   - Asta nu pare să fie tot o coincidenţă, nu-i aşa?
   - O, Doamne! O, Doamne, izbucni Piper, şi-şi acoperi faţa cu mâinile. Am să mă îmbolnăvesc.
   - Nu era nevoie de aşa ceva.
   Roşu la faţă din pricina furiei, avocatul se ridică în picioare.
   - Nici de omoruri nu e nevoie, îi dădu Eve replica şi se ridică la rândul ei în picioare. Am să-i acord clientei dumitale câteva minute, ca să-şi revină. Opreşte înregistrarea!
   Apoi se întoarse cu spatele şi ieşi din cameră, în timp ce privea prin geam, îi dădu lui Feeney un semnal prin comunicator.
   - E pe marginea prăpastiei, îi spuse ea când se întâlniră. Te las pe tine să o împingi. Eu aş intra învelit într-o aură de lumină, simpatetic, ca un unchi.
   - Mereu vrei să fii tu poliţistul rău, se plânse Feeney.
   - Mă pricep mai bine. Ia-o de mână şi apoi întreab-o pentru ce-l plăteau pe Holloway, că încă nu am apucat.
   - În regulă. Rudy se ţine tare. Are o atitudine obraznică, dacă mă întrebi pe mine. Idiot mic şi arogant.
   - Foarte bine. Chiar am chef să dau cu şutul într-un idiot.
   Şi dacă tot era acolo, băgă mâna în punga de alune a lui Feeney şi-şi luă un pumn, apoi continuă:
   - Zice că nu ştiau nimic despre dosarul lui Holloway. Minte, dar tocmai aşa cred că putem intra în sistemul lor. Încerc să fac rost de mandat înainte să intru să vorbesc cu Rudy.
   Zăbovi un timp pentru mandat, se mai opri să ia şi o înghiţitură de cafea, pe fugă, apoi intră în camera de anchetă B.
   - Porneşte înregistrarea, comandă ea. Declaraţia continuă cu locotenent Dallas, Eve. Afişează ora şi data.
   Se aşeză şi le zâmbi lui Rudy şi avocatului care stătea lângă el.
   - Ei bine, băieţi, hai să începem!
   Îl trecu şi pe el prin aceeaşi paşi pe care îi folosise şi în cazul lui Piper.
   În loc să pălească şi să înceapă să tremure, Rudy păru să devină şi mai ţeapăn, şi mai încordat.
   - Aş vrea să o văd pe sora mea, spuse el dintr-odată, întrerupându-i ritmul.
   - Surorii tale i se ia declaraţia.
   - Este foarte delicată. Emoţiile ei plutesc foarte aproape de suprafaţă. Toată această afacere urâtă o să-i facă rău.
   - Am patru oameni care au păţit un rău mult mai mare, asule. Îţi faci griji despre ce ar putea spune Piper acolo? Tocmai am vorbit cu ea, puţin mai devreme.
   Instinctul îi dictă să se dea un pic mai pe spate şi să ridice din umeri.
   - Nu e foarte rezistentă, continuă ea. O să-i fie mult mai bine odată ce se clarifică lucrurile.
   Eve îl urmări cum îşi încleşta pumnii şi se întrebă ce ar fi avut Mira de comentat despre potenţialul lui de violenţă.
   - Ar trebui să i se permită să se odihnească, spuse Rudy muşcând fiecare cuvânt, în timp ce ochii lui verzi şi exotici rămaseră neclintiţi, ca ai unei pisici. Ar trebui să i se dea un relaxativ şi o pauză pentru meditaţie.
   - Noi ăştia de pe-aici nu ne prea dăm în vânt după pauze de meditaţie. În plus, îl are pe avocatul său alături, aşa cum şi tu îl ai pe al tău. Presupun că sunteţi destul de apropiaţi, mai ales că sunteţi şi fraţi gemeni.
   - Normal.
   - Holloway s-a dat vreodată la ea?
   Gura lui Rudy se subţie considerabil.
   - Sigur că nu.
   - Atunci, poate la tine?
   - Nu, răspunse el şi întinse o mână fermă după paharul de apă.
   - Pentru ce îi dădeaţi bani?
   Apa o porni agitată spre buza paharului înainte ca el să-l aşeze grăbit la loc, pe masă.
   - Nu înţeleg la ce te referi.
   - La plăţile periodice, pe care i le faceţi de mai bine de doi ani. Cu ce te avea la mână, Rudy?
   Se întoarse înverşunat înspre avocatul său, cu ochii plini de mânie:
   - Au dreptul să-mi acceseze informaţiile financiare?
   - Cu siguranţă că nu.
   Avocatul îşi îndreptă umerii şi-şi duse pompos o mână la rever, de care erau agăţate o grămadă de medalioane elegante.
   - Doamnă locotenent, în cazul în care aţi accesat informaţiile financiare ale clientului meu, fără un motiv întemeiat sau fără mandat...
   - Am spus eu aşa ceva?
   Eve se mulţumi să zâmbească, apoi continuă:
   - Nu trebuie să vă dau explicaţii despre felul în care am ajuns în posesia unor anumite informaţii privitoare la acest caz de crimă. Nu o să găsiţi nicio cercetare a situaţiilor voastre financiare, făcută de acest departament. Dar l-ai plătit, nu e aşa, Rudy?
   Îşi luă avânt şi-l lovi cu putere, sub centură:
   - L-ai plătit o dată, şi încă o dată, şi l-ai lăsat să te şantajeze, ca să-l pui pe listele de perechi potrivite, când ştiai prea bine că e un personaj cu comportament sexual deviant. Câţi clienţi a trebuit să împaci sau să-i plăteşti sau să-i intimidezi, ca să-şi ţină gura?
   - Nu înţeleg la ce te referi.
   Dar mâna nu-i mai era la fel de fermă când ridică paharul de apă din faţă. De-a lungul mâinilor lungi, albe ca laptele, apărură dâre roşii, de emoţie.
   Eve ştia că, dacă ar fi făcut un test cu detectorul de minciuni, acele indicatoare ar fi spart geamul monitorului.
   - Ba da, ştii foarte bine. Şi pun pariu că nu mi-ar fi foarte greu să găsesc câţiva clienţi de-ai tăi la care s-a dat Holloway în timpul întâlnirilor acelea drăguţe şi politicoase pe care le recomandaţi voi. Şi odată ce îi găsesc, vă pot acuza şi pe tine, şi pe sora ta de solicitare de favoruri sexuale, fraudă şi complicitate la diferite delicte sexuale.
   Eve aruncă o privire dură într-o parte şi apoi continuă:
   - Iar avocatul tău ştie că măcar unele dintre acuzaţiile astea pot rămâne în picioare, şi o să am grijă să rămână în picioare destul de mult timp ca să vi se ducă afacerea de râpă, iar chipul tău şi al lui Piper să apară pe toate monitoarele din oraş, la toate buletinele de ştiri.
   - Nu putem fi noi făcuţi răspunzători! Nu poate fi făcută ea răspunzătoare pentru ceva ce a făcut... perversul ăla.
   - Rudy, spuse avocatul şi ridică o mână, pe care o aşeză apoi pe umărul bărbatului. Aş dori să ne lăsaţi un moment, doamnă locotenent, pentru a ne consulta.
   - Nicio problemă. Opreşte înregistrarea. Aveţi cinci minute, îi avertiză ea şi apoi îi lăsă singuri.
   Eve îi privi mai departe prin geam şi scoase comunicatorul din buzunar:
   - McNab.
   În timp ce aştepta să i se răspundă, se legănă pe tocuri, în faţă şi-n spate, şi aprecie limbajul corpului din camera de anchetă. Rudy stătea cu mâinile încrucişate şi cu degetele înfipte în bicepşi. Avocatul era aplecat înspre el şi vorbea repede.
   - Aici McNab. Pornesc într-acolo, Dallas.
   - Şi apoi ai să te întorci. O să fac rost de un mandat, ca să te poţi uita în sistemul celor de la „Confidenţial”. Rămâi pe poziţie.
   - Pot să iau un şase-opt? Să-mi iau ceva de mâncare pentru prânz?
   - Ia-ţi ceva pe drumul de întoarcere, de la o tarabă glisantă. Vreau să fii aici în momentul în care primim autorizaţia.
   Îl auzi oftând şi schiţă un zâmbet.
   - Cum a fost tratamentul facial, McNab?
   - Minunat. Am nişte obraji ca un fund de bebeluş. Şi am văzut-o pe Peabdoy dezbrăcată. În fine, aproape dezbrăcată. Era învelită în rahatul ăla verde, dar oricum, am înţeles cum stă treaba.
   - Scoate-ţi treaba aia din minte şi pregăteşte-te să treci la treabă!
   - Le pot face pe amândouă. Frumoasă treabă. Şi s-a şi enervat la culme.
   Eve se abţinu din toate puterile să nu-i întoarcă zâmbetul până la urechi şi îi închise înainte să piardă pariul cu ea însăşi.
   - A expirat timpul, amice, murmură ea şi intră înapoi în camera de investigaţii.
   După ce porni din nou înregistrarea, se aşeză jos şi ridică dintr-o sprânceană. Câteodată, tăcerea convingea un subiect mai degrabă decât să-l fi bătut la cap.
   - Clientul meu doreşte să dea o declaraţie.
   - Pentru asta ne şi aflăm aici. Aşadar, ce ai de spus, Rudy?
   - Brent Holloway extorca banii companiei mele, prin persoana mea. Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă să-mi protejez clienţii, însă mă şantaja, iar cele mai multe avantaje pe care le cerea erau acelea de a fi pus pe listele de perechi potrivite şi de a primi tratamente în mod regulat. Era, după părerea, mea, dificil şi enervant, însă nu era periculos pentru femeile cu care îl potriveam.
   - Asta este părerea ta de profesionist?
   - Da, asta este părerea mea. Ne sfătuim toţi clienţii să se întâlnească cu perechile lor potrivite în locuri publice. Oricare dintre ele alegeau să-l întâlnească şi după aceea, în intimitate, luau această decizie pe riscul lor. Toţi clienţii semnează un document în acest sens.
   - Aa-ha. Şi crezi că asta îţi pune ţie fundul la adăpost. Din punct de vedere etic, vreau să spun. Dar sunt foarte sigură că un tribunal ar avea o cu totul altă părere. Hai să rămânem însă la treburile importante. Cu ce te avea la mână?
   - Nu este relevant.
   - Ba da, este foarte relevant.
   - Are de-a face cu viaţa mea personală.
   - Are de-a face cu nişte crime, Rudy. Dar dacă nu vrei să-mi povesteşti, mă duc să o întreb pe sora ta.
   Eve se ridicase deja de pe scaun, când Rudy întinse mâna şi o apucă de un braţ.
   - Las-o în pace. E delicată.
   - Unul dintre voi va trebui să vorbească cu mine. Alege tu cine.
   Degetele lui Rudy o strânseră mai tare de braţ şi o apăsară cu putere înainte de a-i da drumul. Se lăsă pe spate în scaun şi continuă:
   - Eu şi Piper avem o relaţie unică şi specială. Suntem fraţi gemeni. Suntem conectaţi, spuse el cu ochii inexpresivi. Suntem perechea potrivită.
   - Tu şi sora ta aveţi o relaţie sexuală.
   - Nu ai tu dreptul să o judeci, se răţoi el. Şi nici nu mă aştept să înţelegi legătura care este între noi. Nimeni nu poate. Şi cu toate că ceea ce este între noi nu este în totalitate ilegal, societatea ne este împotrivă.
   - Incestul nu e un cuvânt drăguţ, Rudy.
   Îi reveni în minte imaginea tatălui ei, roşu la faţă din pricina efortului şi cu ochii duri din pricina dorinţei. Îşi înfipse unghiile în palme, pe sub masă, şi se forţă să-şi scoată din minte imaginea aceea, precum şi sila pe care i-o producea.
   - Suntem perechea potrivită, spuse el încă o dată. În cea mai mare parte a vieţilor noastre, am refuzat să acţionăm după cum ne dictau inimile. Am încercat să fim şi cu alte persoane, să trăim vieţi separate. Şi am fost nefericiţi. Trebuie să fim nefericiţi, neîmpliniţi, doar pentru că unii ca tine sunt de părere că ceea ce facem e greşit?
   - Dar nu contează ce spun eu sau ce cred. Cum se face că a aflat Holloway?
   - Era în Indiile de Vest. Eu şi Piper eram în vacanţă. Am fost foarte atenţi. Suntem cât se poate de discreţi. Am înţeles că, dacă s-ar afla, ne-am pierde clienţii. Am fugit undeva unde puteam sta un timp împreună, unde puteam fi liberi şi puteam fi împreună fără îngrădiri, ca orice cuplu normal. Era şi Holloway acolo. Nu ne cunoştea şi nici noi pe el. Noi ne cazasem sub alte nume.
   Făcu o pauză şi luă o gură de apă.
   - A venit câteva luni mai târziu, pentru o consultaţie. A fost, pur şi simplu, vorba de... soartă. La început nici măcar nu l-am recunoscut. Dar după ce l-am analizat, când au apărut informaţiile despre el şi i-am refuzat cererea, el ne-a reamintit unde ne mai întâlnisem şi în ce condiţii.
   Rudy privi fix în paharul său cu apă şi-şi trecu paharul dintr-o mână în alta.
   - Ne-a explicat foarte precis cum va proceda şi ce dorea. Piper a fost distrusă, îngrozită. Amândoi credem cu ardoare în calitatea serviciilor pe care le oferim. Vedeţi dumneavoastră, noi ştim foarte bine ce înseamnă să fii perechea potrivită a cuiva care-ţi umple viaţa, care înseamnă totul pentru tine. Ne-am dedicat vieţile să-i ajutăm şi pe ceilalţi să găsească ce noi avem deja.
   - Iar dedicarea asta a voastră v-a adus un portofoliu rotunjor şi frumuşel.
   - Faptul că avem profit nu contrazice valoarea serviciului. Şi dumneata o duci bine, doamnă locotenent, spuse el pe un ton stins. Contrazice asta cu ceva valoarea căsniciei dumitale?
   A dat şi peste asta, îşi spuse ea în gând, dar nu făcu altceva decât să-şi ridice sprâncenele.
   - Hai să vorbim mai bine despre tine şi despre cum te-ai descurcat cu Holloway.
   - Am vrut să-i ţin piept, însă ea nu a reuşit, spuse Rudy şi închise ochii. A reuşit să o ia deoparte, singură, şi să o ameninţe. A încercat chiar să o înduplece să...
   Îşi deschise iarăşi ochii, care clocoteau de mânie.
   - O dorea. Ăştia de teapa lui îşi doresc cu toţii ce aparţine altuia. Aşa că am plătit şi am făcut tot ce ne-a cerut. Cu toate acestea, dacă o prindea singură când venea, îşi punea labele pe ea.
   - Cred că îl urai tare mult din cauza asta.
   - Da. Da, îl uram din cauza asta. Îl uram pentru tot, dar cel mai mult îl uram din cauza asta.
   - Îl urai îndeajuns de mult, încât să-l omori, Rudy?
   - Da, spuse el înainte ca avocatul să apuce să-l oprească. Da, îndeajuns de mult, încât l-aş fi omorât.

14.

      - N- avem destule probe ca să-l putem acuza.
   Ştia deja acest lucru. Ştia deja acest lucru, fir-ar să fie, însă tot porni în luptă cu asistentul procurorului.
   - Avea mijloacele, ocazia, şi numai Dumnezeu ştie ce motiv important avea - pe Holloway. În plus, a avut acces la produsele de înfrumuseţare folosite în fiecare dintre cazurile celor patru victime, mai adăugă ea înainte ca asistenta procurorului, Caria Rollins, să apuce să spună ceva.
   - Dar nu aveţi suficiente probe ca să porniţi un proces solid împotriva lui, îşi apără Caria Rollins punctul de vedere.
   Abia dacă avea un metru înălţime, în ciuda tocurilor până la cer pe care le purta de obicei. Avea ochi de culoarea murelor, uşor oblici şi exotici, şi chipul rotund. Avea tenul alb şi luminos, o siluetă curată şi părul negru ca abanosul, prins într-o coadă dreaptă, care se termina la exact doi centimetri deasupra umerilor înguşti.
   Arăta şi vorbea ca o dădacă profesionistă, şi avea consistenţa pietrelor selenare. Îi plăcea să câştige, şi nu întrevedea o victorie în cazul „Statul împotriva familiei Hoffman”.
   - Vrei să mă rog de el, când are deja mâinile încleştate în jurul gâtului următoarei victime?
   - La urma urmei, ar fi foarte convenabil, spune Rollins pe un ton neutru. Şi dacă tot sunteţi la capitolul ăsta, faceţi-mi rost de o mărturisire.
   Eve măsură biroul lui Whitney cu paşi egali.
   - Nu-ţi pot face rost de nicio mărturisire, dacă-l lăsăm să plece.
   - Până acum nu s-a făcut vinovat decât de faptul că i-o trage soră-sii, spuse Rollins cu vocea ei suavă şi dulce. Şi că plăteşte un şantaj. Poate reuşim să-i coacem ceva legat de solicitare de favoruri sexuale ilegale şi fără autorizaţie, din moment ce cunoştea prea bine predilecţiile lui Holloway, însă e o exagerare. Nu ţi-l pot acuza de crimă, Dallas, fără mai multe dovezi sau fără o mărturisire.
   - Atunci trebuie să mai scot niţel untul din el.
   - Avocatul său a cerut o pauză pentru clienta sa. Nu-l mai putem reţine pentru astăzi, adăugă ea, în timp ce Eve pufni pe nas. Îl poţi ridica din nou mâine, după cele douăsprezece ore libere, prevăzute standard.
   - Vreau să poarte o brăţară. De data aceasta oftă Rollins.
   - Dallas, la momentul acesta nu am niciun motiv pentru care să cer o brăţară de securitate pentru Hoffman. Până acum nu e decât suspect, şi nici măcar unul foarte serios. Are dreptul, conform legii, la intimitate şi libertate de mişcare.
   - Doamne, dă-mi ceva! spuse Eve, trecându-şi amândouă mâinile prin păr.
   O ardeau ochii din pricina lipsei de somn şi o rodea stomacul din pricina cafelei. Rana ei, care încă nu se vindecase complet, zvâcnea.
   - Vreau să fie testat, şi vreau să i se facă profilul. Vreau să se ocupe Mira de el, adăugă ea.
   - Va trebui să se ofere voluntar.
   Rollins ridică o mână delicată, înainte ca Eve să apuce să o înjure. Era obişnuită să fie înjurată de către poliţişti, şi nu o deranja în mod deosebit.
   Dar se gândea la caz, şi nu voia să fie întreruptă.
   - L-aş putea convinge pe avocatul lui că e în interesul clientului. Dacă ar coopera în această privinţă, ar putea influenţa procurorul să nu continue acuzaţiile de solicitare de favoruri sexuale, spuse ea.
   Mulţumită de idee, Rollins se ridică în picioare:
   - Aranjează cu Mira şi am să văd ce pot face. Dar dă-i drumul, Dallas, în cel mult o oră.
   Whitney aşteptă până când Rollins ieşi afară pe uşă ca o furtună, apoi se întoarse în scaunul său.
   - Ia un loc, locotenent!
   - Comandante...
   - Stai jos, repetă el şi-şi încorda degetul către scaunul de pe partea cealaltă a biroului său. Sunt îngrijorat, începu el, după ce Eve se aşeză.
   - Am nevoie de mai mult timp, ca să-l strâng cu uşa. McNab se ocupă de sistemul de la „Confidenţial”. Poate scoatem ceva până la sfârşitul zilei.
   - Tu mă îngrijorezi, locotenent.
   Se lăsă pe spate în scaun, în timp ce Eve se încruntă.
   - De aproape o săptămână întreagă te ocupi de cazul ăsta, fără întrerupere.
   - Şi criminalul la fel.
   - Dar mă îndoiesc că el e încă în convalescenţă, după răni primite la datorie, şi care i-au pus viaţa în pericol.
   - Sunt sănătoasă tun, cum scrie şi la dosar, se auzi Eve spunând, pe un ton plin de resentimente, care o făcu să tragă aer în piept.
   Dacă şi-ar fi pierdut calmul în faţa lui Whitney, nu ar fi făcut altceva decât să-i demonstreze punctul de vedere.
   - Apreciez îngrijorarea dumneavoastră, comandante, dar nu e nevoie să vă faceţi griji.
   - Aşa să fie?
   Comandantul ridică din sprâncene şi se uită cu atenţie la faţa ei. Palidă, întunecată, aproape extenuată sau cel puţin asta era părerea lui. Înseamnă că ai fi de acord să mergi ia clinică şi să dai un test fizic? întrebă el.
   Resentimentele Evei se întoarseră încă mai puternice şi îşi transmiseră vibraţiile până în vârful degetelor, pe care se străduia să nu le încleşteze în pumni.
   - E un ordin, comandant Whitney?
   L-ar fi putut transforma într-un ordin.
   - Las la alegerea ta, Dallas. Dai testul şi te supui rezultatelor sau te retragi de la datorie până mâine dimineaţă, la ora nouă fix.
   - În acest moment, niciuna dintre alegeri nu este viabilă.
   - Ori una, ori alta, sau îţi iau cazul.
   Eve aproape că sări din scaun. Comandantul o văzu cum se încorda, se cambra şi apoi tremură. Dar rămase în scaun. Se roşi toată în obraji, dar nu pentru multă vreme.
   - A omorât de patru ori şi numai eu îl cunosc suficient de bine. Dacă îmi iei cazul, pierdem timp. Şi pierdem oameni.
   - E alegerea ta, Dallas. Du-te acasă, spuse el pe un ton mai liniştit. Mănâncă o masă normală şi culcă-te.
   - Şi în timp ce eu fac asta, Rudy o să fie liber.
   - Nu-l pot reţine. Nici nu-i pot pune o brăţară. Dar asta nu înseamnă că nu pot pune să fie urmărit, spuse Whitney, şi abia acum schiţă un zâmbet. O să fie supravegheat. Iar mâine o să organizăm o conferinţă de presă. Ai spus-o foarte bine, Dallas. Primarul şi şeful poliţei or să fie cei mai mari duşmani, dar o să le vii tu de hac.
   - Pot să mă descurc.
   - Ştiu. O să dăm cât de multe detalii putem, ca să punem publicul pe jar.
   Ridică o mână şi se scarpină la ceafă.
   - Pace pe Pământ, bunăvoinţă pentru oameni, adăugă el şi izbucni într-un râs scurt. Du-te acasă, Dallas. Mâine va trebui să fii în formă.

        Se duse acasă, pentru că nu mai avea altă alternativă.
   Nu putea lăsa cazul din mână, şi nici nu putea risca să dea un examen fizic. În ciuda a ceea ce spunea cu voce tare, se îndoia că ar fi trecut examenul în momentul acela.
   O durea tot corpul, îndeajuns încât să-şi dea seama că urma să clacheze, şi trebuia să ia un calmant pentru durere, ca să reziste până la capăt. Şi ce era mai rău, nici nu se putea concentra cum trebuia, cel puţin nu acum, când era în maşină şi se îndrepta spre casă. Capul ei se încăpăţâna să plutească la câţiva centimetri deasupra umerilor.
   În timp ce lua curba spre Madison, aproape că lovi o tarabă glisantă, aşa că se hotărî să comute pe pilot automat, apoi lăsă programul să o ghideze prin trafic.
   În regulă, poate că avea nevoie de un pui de somn şi ceva energie.
   Dar doar pentru că nu era la datorie, nu însemna că nu putea face câteva scanări şi câteva căutări; nu însemna că nu putea lucra pe cont propriu, de la biroul ei de acasă.
   Avea nevoie de nişte cafea şi de ceva solid în stomac, asta era tot.
   Aproape că încuviinţă din cap, în timp ce maşina se strecură printre porţi şi sui aleea, înspre casă.
   Luminile din ferestre străpungeau întunericul cu străluciri puternice, care-i usturau ochii. Inima îi bătea precum ritmul de fundal dintr-un număr mai entuziast de-al lui Mavis. Umărul îi zdrăngănea.
   Când ieşi din maşină, avu senzaţia că avea picioarele deconectate, ca din cauciuc. Pentru că se simţea slăbită, împinse uşa mare, de la intrare, cu o dispoziţie proastă.
   Şi îl văzu pe Summerset.
   - Oaspeţii dumneavoastră au sosit deja, o anunţă el. Eraţi aşteptată acum douăzeci de minute.
   - Să mă pupi în fund, fu cea mai bună sugestie pe care o putu da, în timp ce-şi dădea jos jacheta, pe care o lăsă special atârnată de stâlpul din capătul scării.
   - Nu mă tentează o asemenea oportunitate. Am să vă răpesc totuşi un moment din timpul dumneavoastră, locotenent, spuse el şi păşi pur şi simplu în faţa ei, înainte ca Eve să apuce să o ia în sus pe scări.
   - Viaţa e prea scurtă ca să-mi petrec un moment alături de tine. Dă-te din drumul meu sau te dau eu la o parte.
   Părea bolnavă, gândi el, iar felul în care se purta nu mai avea înţepăturile obişnuite.
   - Am localizat cartea pe care aţi cerut-o pentru Roarke, spuse el pe un ton dur, dar ochii i se îngustară în timp ce îi analiza chipul cu a tenţie.
   - Aaa!
   Se ancoră cu o mână de stâlpul scării, in timp ce încerca să facă lumină în ceaţa din mintea ei.
   - Bine. Perfect, adăugă ea.
   - Să dau comanda să fie expediată?
   - Da, da. Asta voiam să spun.
   - Va trebui să transferaţi suma, plus taxa de transport, în contul căutătorului de cărţi. Pentru că mă cunoaşte, căutătorul de cărţi a fost de acord să trimită imediat obiectul şi să aibă încredere că îi veţi transfera fondurile, în cel mult 24 de ore. Am notat detaliile pe e-mailul dumneavoastră.
   - În regulă, bine. Am să mă ocup, răspunse ea.
   Trebui să-şi stăpânească mândria şi să adauge:
   - Mulţumesc.
   Apoi se întoarse către scări. Privi în sus. Se gândi că urma să fie ca şi cum ar fi suit pe vârful unui munte, dar nu-şi mai putea stăpâni încă o dată mândria, cât să ia liftul, atâta timp cât o privea el.
   - Cu plăcere, murmură el, apoi se îndreptă către monitorul casei, în timp ce ea începu să urce scările. Roarke, doamna locotenent este acasă şi se îndreaptă către etaj.
   Ezită, apoi scoase un oftat.
   - Nu arată prea bine, adăugă el.
   Avea de gând să facă un duş fierbinte, să prindă puteri, şi să se apuce de treabă. Eve calculă că ar fi putut cel puţin să facă o scanare de probabilitate cu privire la Rudy, cu informaţiile pe care le avea. Dacă se lega ceva, poate ar fi reuşit să facă presiuni asupra procurorului, să-i tragă lui Rudy o brăţară de supraveghere pe mână.
   Dar când intră în dormitor, Roarke o aştepta deja.
   - Ai întârziat, spuse el.
   - Traficul a fost de vină, spuse ea, în timp ce-şi scoase hamul armei.
   - Dezbracă-te!
   Ştia că era lipsită de vlagă, însă era destul de sigură că era prima dată când se întâmpla aşa ceva.
   - Ei bine, eşti foarte romantic, Roarke, dar...
   - Dezbracă-te, spuse el încă o dată şi ridică un halat de baie. Pune-ţi ăsta pe tine. Trina a aranjat totul pentru tine în cabana de la piscină.
   - Of, pentru numele lui Dumnezeu, spuse ea şi-şi trecu mâinile prin păr. Arăt eu că aş avea chef de vreun tratament de înfrumuseţare?
   - Nu, arăţi de parcă ai avea chef de un tratament la spital.
   Îi sări muştarul, aşa că aruncă halatul pe jos.
   - Ai grijă de tine aici sau o să ajungi direct acolo.
   Ochii Evei se întunecară şi căpătară o căutătură primejdioasă:
   - Nu mă mai presa. Eşti soţul meu, nu custodele meu.
   - Exact de un nenorocit de custode ai tu nevoie.
   O apucă de braţ şi, pentru că Eve avea reflexele slăbite, o trânti într-un fotoliu.
   - Stai acolo, o avertiză el cu o voce care clocotea din pricina furiei abia stăpânite. Sau te leg de scaun.
   Eve se apucă strâns de braţele fotoliului, iar degetele i se încleştară acolo, în timp ce el traversă camera cu paşi apăsaţi până la Robotul multifuncţional ascuns într-o nişă.
   - Ce naiba te-a apucat? întrebă ea.
   - Tu. Te-ai uitat la tine, în ultima vreme? Stai deasupra unor cadavre care au mai multă paloare decât ai tu acuma. Ai nişte cearcăne sub ochi în care te poţi ascunde cu totul. Şi ai dureri.
   Asta îi pusese capac.
   - Crezi că nu-mi dau seama? o întrebă el.
   Se întoarse cu un pahar înalt, plin cu un lichid de culoarea chihlimbarului.
   - Nu ai să reuşeşti să mă sedezi.
   - Ţi-l pot turna pe gât. Am făcut-o şi altă dată, replică el.
   Roarke se aplecă până când feţele li se apropiara una de alta, iar mânia din ochii lui o făcu să vrea să dispară.
   - Nu am să te las să te îmbolnăveşti de una singură, îi spuse el. Ori bei asta, Eve, şi faci cum îţi spun, ori te oblig să o faci. Ştim amândoi că eşti prea obosită ca să mă poţi opri.
   Eve îi smulse paharul din mână şi, cu toate că avea impresia că ar fi avut o satisfacţie minunată dacă l-ar fi aruncat de perete, nu credea că ar mai fi fost în stare să suporte consecinţele. Se uită în ochii lui, peste buza paharului, cu o privire arzătoare, în timp ce înghiţea conţinutul.
   - Poftim. Acum eşti mulţumit?
   - Ai să mănânci ceva solid, puţin mai târziu, spuse el şi se aplecă să-i scoată cizmele.
   - Pot să mă dezbrac şi singură.
   - Taci din gură, Eve.
   Doar de dragul gestului, Eve încercă să-şi scoată singură cizma, însă el o apucă, pur şi simplu, de picior şi trase de ea.
   - Vreau să fac un duş şi să mănânc ceva. Şi mai vreau să mă laşi în pace.
   Roarke îi scoase şi cealaltă cizmă, apoi începu să-i desfacă nasturii de la cămaşă.
   - Ai auzit ce-am spus? Lasă-mă-n pace!
   Faptul că-şi auzi nervozitatea din glas nu făcu decât să adauge şi o mică depresie la extenuare.
   - N-am să te las, nici în viaţa asta, nici în alta.
   - Nu-mi place să-mi poarte cineva de grijă. Mă enervează la culme.
   - Atunci am să te enervez mult timp de-acum încolo.
   - Sunt enervată de când te-am cunoscut.
   Închise ochii după această remarcă, dar avu impresia că văzuse o urmă de zâmbet la colţul gurii lui.
   O dezbrăcă rapid şi eficient, apoi o înfăşură cu halatul. Moliciunea muşchilor îl asigură că analgezicul pe care îl adăugase în băutura nutritivă pe care i-o preparase îşi făcea deja efectul. Tranchilizantul nu prea puternic, pe care îl adăugase la sfârşit, nu ar fi trebuit decât să o relaxeze, însă, în starea în care se afla, îşi închipuia că avea să o dea destul de repede pe spate.
   Cu atât mai bine.
   Cu toate acestea, Eve se răsti la el când o ridică din fotoliu:
   - Nu mă lua în braţe!
   - Nu-mi place să mă repet, dar taci din gură, Eve!
   Se duse până la lift şi urcă, cu ea cu tot.
   - Nu vreau să fiu tratată ca un bebeluş!
   Îi căzu capul, într-o spirală rapidă, care o forţă să şi-l sprijine de umărul lui.
   - Ce dracu’ ai pus în băutura aia?
   - Tot soiul de lucruri. Relaxează-te!
   - Ştii că urăsc tranchilizantele.
   - Ştiu.
   Întoarse capul şi-şi trecu buzele prin părul ei.
   - Te poţi plânge mâine.
   - Aşa am să fac. Dacă te las să mă pui să fac tot felul de chestii, ai să te înveţi aşa. Am să mă întind o clipă.
   - Exact.
   În timp ce ieşea din lift, în cabana de lângă piscină, simţi cum îi căzu capul pe spate, iar braţul din jurul gâtului alunecă şi rămase inert.
   Mavis ieşi de sub frunzele unui palmier şi se apropie rapid de el:
   - Doamne, Roarke, e rănită?
   - I-am dat un tranchilizant.
   Roarke merse printre florile luxuriante, înconjură apele strălucitoare ale piscinei şi îşi aşeză nevasta pe masa lungă pe care Trina o pregătise deja.
   - Mamă, ce şucărită o să fie când se trezeşte!
   - Îmi închipui.
   Cu mişcări blânde, dădu la o parte părul de pe fruntea Evei.
   - Nu mai eşti aşa de dură acum, nu, locotenente? întrebă el retoric şi se aplecă să o sărute uşor pe buze. Nu te mai obosi cu coafatul, Trina. Are nevoie de terapie de relaxare.
   - S-a făcut.
   Împopoţonată cu un costum mulat, de culoarea pielii, şi cu un trenci purpuriu pe deasupra, Trina îşi frecă palmele una de alta.
   - Dar de ce să nu o şi aranjez, dacă tot e adormită? Aşa o să fie drăguţă şi cuminte.
   Roarke ridică dintr-o sprânceană, când văzu sclipirea din ochii femeii, şi puse o mână protectoare pe umerii Evei.
   - Să fie ceva simplu.
   Apoi, când îşi dădu seama cu cine avea de-a face, îşi drese glasul. Nu îl deranja să facă faţă mâniei nevestisii, dar măcar să nu fie din pricina faptului că stătuse cu mâinile în sân, cât timp ei i se vopsise părul în roz.
   - Ce-ar fi să comand ceva pentru cină aici, jos? Şi rămân şi eu prin preajmă.

         Auzi voci şi râsete. Distante, de parc-ar fi venit de pe altă lume.
   Într-un colţ al minţii ei, Eve ştia că era ameţită din pricina drogului.
   Roarke avea să plătească pentru asta.
   Îşi dorea ca el să o ţină iarăşi în braţe, doar să o ţină, în felul ăla, care făcea ca totul pe dinăuntrul ei să se întindă şi să tânjească.
   Cineva îi freca spatele şi umerii. Geamătul de plăcere nu-i ieşea din gât, dar era unul jos şi prelung.
   Îl mirosi, prinse doar o adiere din mirosul lui Roarke.
   Apoi urmă apa, caldă, cu bule, care se învârtea în jurul ei. Plutea în ea, lipsită de greutate, de minte, ca un fetus într-un pântec. Pluti în neştire, la nesfârşit, simţind numai pace în jurul ei.
   O flacără în umăr. Un şoc. Cineva îi umbla în minte. Şi apoi ceva răcoritor, o răcoare peste flacăra aceea, care o alină ca un sărut.
   Şi o prinse din nou somnul, şi alunecă tot mai adânc, până la fundul moale, unde se culcă şi adormi iarăşi.
   Când reveni iarăşi la suprafaţă şi se trezi, era întuneric.
   Rămase nemişcată, dezorientată, şi-şi numără propriile-i respiraţii. Era dezbrăcată şi-i era cald, şi era întinsă pe burtă, sub plapuma de puf, ca un norişor.
   Era acasă, în pat, după câte îşi dădea seama, căci în ultimele ore din viaţa ei pierduse, din când în când, contactul cu realitatea. Se răsuci, încercând să-şi limpezească gândurile, şi picioarele ei se întâlniră cu ale lui Roarke.
   - Eşti trează?
   Vocea lui părea vioaie - un mic talent de-al lui care o irita pe ea.
   - Ce...
   - E aproape dimineaţă.
   Îi era într-adevăr cald, şi era goală, cu pielea moale, precum petalele atinse de rouă, mulţumită Trinei, şi mirosea precum sucul rece din piersici de seră.
   - Cum te simţi?
   Nu ştia precis. Totul în interiorul ei era deosebit de mătăsos şi destins.
   - Sunt bine, răspunse ea automat.
   - Bun. Înseamnă că eşti pregătită pentru faza finală a programului tău de relaxare.
   Se aplecă peste ea şi-i sărută buzele, uşor ca o şoaptă, iar limba lui alunecă repede-repede să se încolăcească cu a ei. Mintea Evei, care tocmai începuse să se limpezească, se înceţoşa iarăşi. De data aceasta din pricina pasiunii pure şi sănătoase.
   - Stai un pic. Nu sunt...
   - Lasă-mă să te tachinez, spuse el în timp ce gura lui alunecă pe gâtul ei, ca să o muşte uşor şi să o distrugă. Să te ating, continuă el, iar mâna îi merse în jos, către şolduri, şi-i îndepărtă picioarele. Să te am.
   Când alunecă înăuntrul ei, încetişor, ea era deja înfierbântată şi pregătită.
   Nu putea vedea nimic. Lumina dinaintea zorilor parcă ar fi fost cerneală. El era ca o umbră, care se mişca deasupra ei, o forţă sigură şi încântătoare, care se mişca în interiorul ei. Trecu de primul val înainte de a-şi putea găsi ritmul.
   Cu lovituri lungi, încete şi chinuitoare, Roarke îi satisfăcu pe amândoi.
   Respiraţia Evei se îngroşă şi deveni precum a lui, şoldurile i se ridicară şi căzură până când mişcările li se contopiră. Acum, de câte ori li se întâlneau buzele, îşi înghiţeau unul altuia gemetele.
   O încojurară valuri calde şi moi de senzaţii, care apoi o absorbiră şi o trecură peste culmi mătăsoase. Când simţi cum corpul lui se încordează, îl cuprinse, înfăşurându-se în jurul lui, binecuvântând acel ultim spasm care îi ţintui pe amândoi pe culmile plăcerii.
   Bărbatul îşi îngropa faţa în părul ei şi inspiră adânc parfumul ei.
   - Te simţi mai bine, murmură el, în timp ce respiraţia îi gâdila pielea şi o făcea să râdă.
   Apoi i se limpeziră gândurile.
   - Fir-ar să fie!
   - Aah. O!
   Cu un chicotit, Roarke se dădu la o parte şi o luă şi pe ea împreună cu el, până când trupul ei rămase împrăştiat peste al lui.
   - Ai senzaţia că e amuzant.
   Se trase în sus şi se îndepărtă de el, apoi îşi aranjă părul cu o suflare, în timp ce se ridică.
   - Ai senzaţia că e o glumă? M-ai împins pe aici şi m-ai terorizat să iau nu ştiu ce tranchilizant.
   - Nu aş fi reuşit să te terorizez să faci nimic, dacă nu ai fi stat să pici din picioare.
   Se ridică şi el în picioare.
   - Aprinde luminile, zece procente.
   La comanda sa, încăperea se umplu de o luminiscenţă blândă.
   - Arăţi bine, spuse el după ce îi studie un moment chipul furios - şi odihnit. În ciuda gusturilor ei personale exagerate, Trina chiar ştie ce ţi se potriveşte.
   Felul în care i se căscă gura şi i se holbară ochii, îl făcu pe Roarke să-şi înghită un hohot de râs.
   - Ai lăsat-o să lucreze cu mine, cât timp am fost inconştientă? Nenorocit sadic, trădător ce eşti!
   Şi poate că ar fi dat în el, dacă nu ar fi alunecat chiar în acel moment din pat, înspre oglindă.
   Uşurarea pe care o resimţi că arăta normal, aproape la fel cum arăta în fiecare dimineaţă obişnuită, nu era îndeajuns încât să-i calmeze spiritul încins.
   - Ar trebui să vă închid pe amândoi într-o cuşcă, pe chestia asta.
   - S-a ocupat şi Mavis de asta, spuse el cu bucurie.
   Se mişca cu atâta uşurinţă şi rapiditate, observă el, cum nu se mai mişcase de zile întregi. Şi nici nu mai avea cearcăne.
   - O, şi Summerset.
   În acel moment, Eve nu mai avu încotro şi fu nevoită să se aşeze undeva. Merse clătinat înspre pat şi se lăsă să cadă pe marginea lui.
   - Summerset, spuse ea, cu un orăcăit îngrozit.
   - A lucrat la umărul tău, după ce am pus eu un diagnostic rapid. Muşchii erau suprasolicitaţi. De ce naiba nu urmezi paşii normali ca să faci faţă disconfortului?
   - Summerset!
   Era tot ce putea spune.
   - Are pregătire medicală, după cum ştii. Şi-a tratat pur şi simplu umărul. Cum te simţi?
   Era adevărat că era prima oară, de zile întregi, când nu o mai durea nimic. Era adevărat că întregul ei corp era plin de energie şi vitalitate. Dar cu toate astea, nu însemna că metodele lui Roarke puteau fi acceptate.
   Se sculă din pat, smulse halatul, care era aruncat neglijent pe un fotoliu, şi-şi înfipse mâinile prin mâneci.
   - O să-ţi fac fundul arşice.
   - În regulă.
   Roarke se ridică de bunăvoie din pat şi găsi un halat şi pentru el.
   - O să fie un meci cu şanse egale, faţă de cel de aseară. Vrei să începem aici sau jos, în sala de gimnastică?

....................................................................