„Problema pe care o au oamenii nu este că țintesc prea sus și eșuează, ci că țintesc prea jos și reușesc.”

       Michelangelo Buonarroti

Sacrificiul, Martina Cole

.........................................................

                            5-7

         Clătină din cap, chipurile nemulțumit, și spuse cu glas sonor, de parcă Leo ar fi fost tare de urechi.
   - O vizită medicală, poate?
   Sarcasmul nu scăpă nimănui, și toți cei din încăpere izbucniră în râs.
   La asta, Leo explodă. Vorbise cu Carlos Brent și știa că-n cele din urmă aveau să ajungă și la el, dar al dracului să fie dac-avea de gând să se lase cu una, cu două.
   - E vorba de fierul pe care i l-am vândut lui Carlos Brent și-a fost folosit împotriva unuia din echipa voastră? Doar că, odată ce-mi vând produsele, nu mai răspund de ele. Plasez peste tot, doar n-o să mă acuzați pe mine pentr-un glonț rătăcit.
   Terry era iritat. Se ridică de pe canapeaua de piele neagră și se răsti.
   - La cine mă-ta strigi tu, bă?
   Leo îl privi lung, întrebându-se de ce, când avea casa plină de arme, nu-i împușca dracu` pe toți o dată pentru totdeauna.
   Billy salvă situația, ca întotdeauna.
   - Șezi blând, Terry. Și tu, Leo, adu berile alea. Ceilalți vor fi aici imediat, și-atunci trecem la afaceri.
   Cuvântul „afaceri” era o muzică în urechile lui Leo.
   - Deci, sunteți hotărâți să cumpărați?
   - S-ar putea. Vrem să aruncăm o privire, înțelegi, până să ne hotărâm.
   În timp ce Billy vorbea, se auzi soneria, iar Leo consultă monitorul, după care deschise.
   În cameră apăru Louis, împreună cu amicul său, Tyrell. Deși nu era nici pe departe la fel de uriaș ca frații Clarke, Tyrell arăta și el impresionant. Era un om înalt, chipeș și furios. Vechiul Tyrell, de pe vremea când toți fuseseră copii. Pe-atunci, se descurcase întotdeauna singur.
   Anii trecuseră, iar el se însurase cu Sally și devenise un domn respectabil. Acum, însă, era iar cel din trecut - cu înverșunare.
   - Ce faci, Leo? De mult nu ne-am mai văzut.
   Leo dădu din cap spre noii-sosiți, cu inima bubuindu-i în piept. Se cam așteptase ca Tyrell să apară, dar în acel moment, numai de-așa ceva n-avea nevoie.

           Nick zăcea în pat, simțind cum îl învăluia familiara repulsie.
   De ce-o făcea?
   În parte, îl excitau sordidul și promiscuitatea. O știa, și se întreba de ce. Patul avea așternutul mototolit, așa cum îl găsise. Frankie servea o anumită clientelă, și la fel ca Nick, nici pe ceilalți nu-i preocupa ambianța.
   Era o cocină prima-ntâi, care mirosea de te trăznea. Îi simțeai duhoarea în gură.
   Luă sticla de vordcă și trase o dușcă prelungă, sperând să-și alunge gustul, deși știa că era zadarnic.
   Pe noptiera zgâriată era o bucată de oglindă, fără ramă. Liniile albe și pufoase erau tăiate cu grijă - singurul lucru îngrijit din toată maghernița.
   Priză una și, dându-și capul pe spate, trase din răsputeri pe nas. Nu era marfă de calitate, dar în fond, nu de la el provenea. Nasul începu să-i curgă aproape imediat, iar Nick și-l șterse cu dosul mâinii.
   De ce-l excita mirosul de jeg? De ce un trup folosit îi provoca cele mai tari erecții? De ce nu putea fi și el ca alți bărbați, cu dorințe și nevoi normale? De ce nu-l atrăgea propria lui soție, cu care majoritatea bărbaților s-ar fi zbenguit fericiți ore în șir?
   Trupul slăbănog al lui Frankie era plin de zgârieturi și vânătăi.
   După ce se răcori, se îmbrăcă repede și ieși zâmbin din apartament în mai puțin de o secundă. Frankie avea multe calități, dar nu și o conversație interesantă.
   Fluierând, Nick apăsă pe butonul liftului. Aerul răcoros al nopții îi mângâia plăcut pielea, și încă mai respira chinuit, în timp ce cobora spre mașină.
   Peste câteva ore, avea să-l umple cunoscuta silă de sine. În câteva ore, urma să-și reprime încă o dată senzațiile sexuale, din ură de sine. Dar, pentru moment, savura starea de sațietate care-l învăluia.
   Și, o dată ce venea vinovăția, ca întotdeauna, avea s-o savureze, în chip straniu și pervers, și pe aceea.

          - Și-atunci, ce vă interesează?
   Tonul lui Leo redevenise neutru, dar numai cu prețul unui suprem efort.
   Terry rânji.
   - Vrem o armă, ca aia pe care-ai vândut-o recent, de l-a doborât pe unul dintre cei mai buni oameni ai mei.
   Leo simți imediat sarcasmul. Se bucura că le ceruse gărzilor să-l lase singur. La drept vorbind, se și așteptaseră să se descurce fără ei cu haita aia de hiene.
   - N-am de dat nicio explicație. Le plasez altor dealeri, cum e Carlos, știți și voi cum merge. O dată ce marfa pleacă de la mine, nu mai răspund pentru nimic.
   Colin și Billy îl priviră cu niște expresii care-i dădură de înțeles că era mai bine să se lase păgubaș. Știa că era rău să-și piardă cumpătul, dar în ultima vreme toate afacerile păreau să se suprapună, și-i era din ce în ce mai greu să mai spună cine era rău și cine bun.
   - Ce vreți, un pistol?
   Tyrell dădu din cap, iar Leo înțelese că el voia să cumpere, și-l întrebă:
   - Ce tip?
   - Semiautomat, preferabil spaniol, cu cartușe parabellum.
   Citise în ziar toate informațiile despre arma găsită asupra lui Sonny.
   Leo era impresionat. Rareori venea la el câte unul care nu voia să se joace de-a cowboyii două ore, înainte de a cumpăra cel mai ieftin model. Dacă ar fi primit câte o liră sterlină pentru fiecare dintre ei, ar fi ajuns mai bogat ca Elton John.
   Deschise un sertar și scoase un pachet cu mănuși de latex. Oricine se atingea de armele lui trebuia să și le pună dinainte; de asemenea, le curăța după fiecare folosire. Ultimul lucru de care aveau toți nevoie era să-și lase amprentele pe un pistol cumpărat pe urmă de altcineva și folosit într-un jaf sau omor.
   - Știi ce vrei, Tyrell, și te admir pentru asta, amice.
   Deschise un dulap și scoase un obiect învelit în piele. Despachetându-l, i-l întinse lui Tyrell, reverențios.
   - Ăsta-i un semiautomat, fabricație spaniolă, la preț bun. Pentru tine, doar o mie. Din câte știu, n-a fost folosit niciodată în țara asta, așa că are un pedigree bun, în felul lui. Partea cea mai frumoasă e că poate să tragă și foc cu foc.
   Deschise încărcătorul, continuând încântat:
   - Dar dacă tragi de siguranța asta, poți să razi o cameră plină de oameni.
   Le zâmbi celor din jur, care zâmbiră la rândul lor, admirându-i gluma.
   - Nu e greu, doar 5 livre jumătate încărcat, și e foarte comod de mânuit sau ascuns. Un pistolaș excelent. Bubuie tare, dar și asta-i ușor de ascuns.
   Tyrell cântări pistolul în mână, înțelegând prea bine ce-i atrăgea pe tineri la el. Le dădea un sentiment de putere, să aibă la ei un obiect atât de ucigător.
   Leo îi privi chipul și zâmbi din nou, înțelegând mai bine ca oricine senzația. Era un fanatic al armelor de foc încă din copilărie, așa că fusese cel mai firesc lucru să le dedice toată cariera lui.
   - Pe moment, circulă o mulțime în jur. Sunt aduse înapoi din zonele de război, de către militarii britanici care se-ntorc de-acolo. Le colectează după orice conflict ca pe niște trofee și e clar că nu-s luate în nico evidență, nu? Nimeni nu știe că le au la ei. Am un furnizor în armată care le cumpără, și ajung aici, unde așteaptă oameni ca tine. Gaborii mor de ciudă când le dau de urmă, da` nu prea au ce să facă. De-a lungul anilor, mi s-au oferit chiar și pistoale de-ale poliției. Uluitor, ce efect poate avea un salt în rata ipotecilor, asupra economiei la negru.
   Deschise un dulap și puse un Uzi în mâinile lui Terry Clarke. Așa cum se și așteptase, lui Terry îi plăcea la nebunie.
   Leo mai turnă un rând, așteptându-i să ajungă la esența problemei. Căci aveau o problemă, și bănuia că era singurul om care putea să le-o rezolve.

                                         CAPITOLUL 16

              Leo era relaxat; făcea lucrul la care se pricepea cel mai bine.
   Coborâse chiar și în pivniță, de unde-și adusese cele mai scumpe jucării, deși de-acum știa că nu prea avea șanse să facă o vânzare.
   Frații Clarke erau relaxați și ei, ascultându-l cu cât entuziasm vorbea despre arme. Până și Terry uitase de orice râcă. Erau hotărâți să apeleze la Leo cu proxima ocazie când aveau nevoie de fiare, iar Leo știa că-i captivase și se bucura.
   Colin îl privea nervos pe Terry. Acesta era un om destul de dificil și fără să se înarmeze până-n dinți. Dacă n-aveau grijă, putea să cumpere necontrolat, ca o fată din Essex în Lakeside.
   Ultimul lucru de care avea nevoie Terry Clarke era un pistol, așa că fratele său se hotărî să le reamintească tuturor de ce veniseră aici.
   - Faci afaceri cu Nick Leary, nu? îl întrebă el pe dealerul de armament.
   Leo simți că inima-i cădea printre măruntaie și, cu o privire de scuză spre Tyrell, răspunse:
   - Știi bine că da, Colin.
   Dispoziția din cameră se schimbase. Toți începuseră să pună pistoalele la loc pe birou. Distracția se sfârșise, iar frații Clarke așteptau reacția lui Tyrell.
   - Am auzit că ai avut o problemă cu el, acum câtva timp.
   Tonul lui Tyrell era neutru, lucru pentru care Leo fu recunoscător.
   - Am probleme cu mulți, regulat, e firesc așa ceva, când faci comerț cu arme.
   În timp ce împacheta la loc o carabină, continuă cu emfază:
   - Mi-a părut rău când am auzit de băiatul tău, dar Nick, cu toate defectele lui, reale sau nu, n-a făcut decât ceea ce-ar fi făcut oricine.
   Tyrell știa că Leo avusese nevoie de mult curaj ca să spună așa ceva în fața fraților Clarke, atitudine pentru care îl respecta.
   - Nu-i port pică, și eu aș fi făcut același lucru.
   Leo știa că spunea adevărul.
   - Totuși, ce mă interesează e cine l-ar fi putut pune pe băiatul meu să intre în casa lui Leary.
   Întrebarea îl descumpăni pe Leo, care însă avea destulă minte ca să înțeleagă unde voiau să ajungă.
   - Ce încerci să-mi spui? întrebă el cu glas scăzut.
   Tyrell oftă.
   - Te întreb: poate vreun cunoscut de-al tău avea de-a face cu Sonny? Trebuie să știu dacă era asociat cu cineva care l-ar fi putut împinge pe căi greșite.
   - Adică vrei să zici că înainte fusese nevinovat?
   Celălalt clătină din cap.
   - Nu, dar nici atât de rău pe cât se spune despre el nu era. Cel puțin, nu cred.
   Leo râse disprețuitor.
   - Băiatul tău nu era tocmai un înger neprihănit, dacă-nțelegi ce vreau să zic.
   La asta, Tyrell făcu câțiva pași spre el, amenințător, replicând încet:
   - Ai grijă naibii ce zici. Ăsta de care faci mișto acum tot băiatul meu era. Vorbești despre el de parc-ar fi fost un bandit.
   Leo oftă.
   - Dacă asta a fost....
   Voia anume să-l irite, iar Terry urmărea cu ochi sclipitori cum se provocau unul pe altul.
   - Am auzit și că era fătălău, îl întărâtă și mai mult Leo pe Tyrell.
   - Am impresia că știi o droaie despre el. Sigur nu v-ați întâlnit niciodată?
   Leo, care până atunci abia se stăpânise, își pierdu calmul, strigând la Tyrell:
   - Nu știu decât ce vorbește lumea. Nick a fost distrus de ce i se întâmplase. Da` concluzia e că bulangiul ăla mic a primit ce-a căutat. Norocul lui că n-a intrat aici, fiindcă-l împușcam fără să stau o clipă pe gânduri.
   Fierbând de furie, își turnă un brandy și continuă zgomotos, grozăvindu-se:
   - Așa că să nu intri tu-n casa mea și să-ncerci să mă iei la rost, fiindcă n-o să-și meargă! Problema mea cu Nick a fost privată. N-o să discut de față cu cine se nimerește, să-ți intre asta-n căpățâna aia smolită!
   Felul cum rostise „smolită” îi făcu pe toți să se holbeze, privindu-se cu expresii neîncrezătoare. Tyrell fu uluit de ura din glasul lui. Nu-i venea să creadă ce auzise, la fel ca și celorlalți.
   Louis explodă:
   - Cu cine mă-ta crezi că vorbești?
   Făcu un pas amenințător spre Leo, care avu inspirația de a se retrage. Își dădu seama că făcuse gafa deceniului și încercă să-și retracteze cuvintele:
   - N-am vrut să te jignesc, Tyrell, dar în ultimii 10 ani aproape toate fiarele mele s-au dus la ăia din Indiile de Vest. Se-mpușcă-ntre ei din nimic! Negru pe negru, așa zic. Eu, personal, aș zice bou pe bou. Băiatul tău a intrat în casa lui Nick și a încercat să-l fure. L-a prins și a murit. Îmi pare rău, amice, da` cred că ce-a căutat, aia a găsit. Nici mai mult, nici mai puțin.
   Îmi pare rău pentru ce ți-am zis, da` aș fi un mincinos dacă n-aș vorbi cinstit. Ai voștri vor arme, eu le vând - asta e. Dacă băiatul tău a fost înarmat, atunci eu, unul, nu mă mir, OK? Și poate c-am ajuns rasist la bătrânețe, da` dac-ai fi în locul meu, și tu ai simți la fel. Mereu am de-a face cu negrotei idioți, și știi ceva? Toți au câte-un căcat de vendet, câte-un cont de reglat, cum ai și tu. Și eu le vând, fiindcă mă rog să se-mpuște unii pe alții și să facă curățenie pe străzi și pentru noi. Așa c-acum știi dracu`, da?
   Tyrell se ridică. Ochii lui, de obicei atât de prietenoși, erau acum aproape negri de furie.
   - Asta-i tot ce vezi? strigă el. Cozile mele? Aici m-am născut, aici am trăit, și știu că ăștia de-alte voi fac toate problemele. Crezi că nu vă pun și eu pe voi în aceeași găleată?
   Privi în jur. Leo nu știa ce să spună. Prin cine știe ce minune, Terry fu cel care salvă situația.
   - Calmează-te, Tyrell. Din câine slănină nu se face, cum zicea mereu maică-mea.
   Toți tăcură câteva momente, apoi izbucniră în râs. Până și Leo râdea, deși nu prea știa de ce.
   Terry se întoarse spre el și spuse:
   - Iau fierul spaniol.
   Leo se bucură să schimbe subiectul și să și câștige câteva lire sterline. Luă banii și se abținu să-i numere. Numai de-o nouă ceartă nu mai avea nevoie.
   - Tu ai dat fierul pe care l-a folosit băiatul lui Tyrell, Leo? Îți jurăm că, dacă da, n-ai să pățești nimic, îi spuse Billy. Vrem doar să știm de unde-avea o marfă de calitatea aia.
   Clătinând din cap, Leo spuse arogant:
   - Nu. Da`, crede-mă, chiar dacă-l avea de la mine, tot nu v-aș spune.
   Nimeni nu răspunse, iar Tyrell îl lovi cu pumnul în cap, din răsputeri. Când Leo căzu la podea, îi spuse direct:
   - Mai du-te-n mă-ta, albule. Fă bine și află cine-s prietenii tăi înainte să mai ieși pe stradă în viitor, fiindc-o să am grijă să-ți facă cineva de petrecanie.
   Îl împunse în piept, făcându-l să se strâmbe, în timp ce continua sardonic:
   - Sunt cel mai negru coșmar al tău, Leo. Un cioroi care poartă pică. Și știi ceva, Brânzosule? Acum am pică pe tine.

              Kayleigh Kalibos era măritată cu un grec spărgător de bănci, și toată lumea știa că Tammy Leary se culcase cu el.
   Dar Tammy avea o memorie selectivă și, la fel ca în urmă cu câteva luni, n-o deranjă că nevasta fostului ei amant se alătură să bea și ea ceva, în vinăria lui Suzy Snaith. De fapt, uitase toată aventura. Doar împunsăturile lui Kayleigh i-o amintiră.
   Kayleigh, după câte se părea, nici nu uitase, nici n-o iertase pe Tammy. Soțul ei făcuse destule măgării la viața lui, dar să se culce cu nevasta lui Nick Leary fusese cea mai mare prostie.
   Kayleigh era la fel de beată ca Tammy, de-asta și avea chef de scandal. Dacă afla, soțul ei nu i-ar fi venit să creadă. Încă se mai temea ca Nick să nu afle că nevastă-sa-l înșelase cu el, și să-l omoare.
   Tammy ieși dintr-o cabină de toaletă și-i zâmbi amical lui Kayleigh. Fiona și Melanie tăiau linii de cocaină pe placa de granit, așteptând scandalul. Tensiunea creștea, iar în aer se simțea electricitatea pe care n-o poate provoca decât un amestec de hormoni, vodcă și cocaină.
   În timp ce Kayleigh intra într-o cabină, Melanie spuse în șoaptă:
   - Hai să scăpăm de ea, Tams. E cu capsa pusă, și n-ai nevoie de scene.
   Tammy râse, așa cum Melanie se și așteptase.
   - Mai dă-o-n aia mă-sii.
   O spusese cu voce foarte tare, iar Melanie se așteptase și la acest lucru.
   Kayleigh ieși din toaletă clătinându-se și, în timp ce-și verifica machiajul, o împinse involuntar pe Tammy, care tocmai se pregătea să prizeze o linie mare de cocaină. Nu era nevoie de mai mult.
   Tammy se ridică și o pocni în față cu toată puterea.
   Kayleigh, care avea vreo 70 de kilograme, se împletici pe spate. Oricât era de scundă, Tammy știa să se bată, cu atât mai mult cu cât îi și plăcea.
   Totuși, nici Kayleigh nu era o păpădie și, cum avea cu aproape 20 de kilograme mai mult decât Tammy, curând  încăierarea ieși dn toalete, continuându-se în bar. Clienții se dădură repede la o parte.
   Kayleigh luă o sticlă de vin de pe o masă și o ridică, gata s-o trântească peste coafura scumpă a lui Tammy. Un bărbat masiv, pe nume Greg Peterson, i-o smulse repede din mână, și ajutat de încă 3 prieteni, reuși în sfârșit să le despartă pe cele două femei.
   - Scoateți-le de aici! strigă Suzy Snaith.
   Era cam greu să le tragă spre ușă pe cele două femei care se altoiau înjurând, și toată treaba dură cam 5 minute.
   - Te-nvăț eu minte să ți-o mai tragi cu bărbată-miu!
   Tammy râse.
   - Nu, scumpo, eu ar trebui să te-nvăț pe tine să ți-o tragi cu bărbată-tu, nu?
   Aceste cuvinte declanșară bătaia secolului.
   Ca scoasă din minți, Kayleigh se smulse din brațele celui care o ținea, dar Tammy o aștepta, pregătită. Își înfipse tocul-cui în piciorul bărbatului din spatele ei, care scoase un țipăt, și se repezi drept spre Kayleigh. Și amândouă continuară să se cotonogească într-o veselie.
   Poliția sosi la fața locului peste 5 minute.

               Tyrell stătea în mașină, lângă toaletele publice.
   De multe ori trecuse pe-acolo, fără să le învrednicească nici c-un gând. Acum vedea câți băieți forfoteau prin jur și-i venea să vomite.
   În timp ce-și aprindea încă nu Malboro Light, o bătaie ușoară în geam îl făcu să tresară. Un băiat blond, de vreo 15 ani, îi zâmbea.
   Tyrell deschise repede fereastra.
   - Ce vrei?
   - Ești nou?
   Abia atunci își dădu seama că băiatul căuta un client. Șocul îl făcu să amuțească.
   Arăta el a poponar?
   Trase adânc aer în piept.
   - Lucrezi de mult pe-aici?
   Băiatul dădu din cap, apoi dădu să deschidă portiera.
   - Hai odată, dom`le. Mi-a-nghețat curu`. Mi-l vrei sau nu?
   Tyrell se hotărî într-o fracțiune de secundă și-l lăsă pe băiat să se urce în mașină.
   - Unde mergem, dom`le?
   - Ce vrei să spui? întrebă nedumerit Tyrell.
   Zâmbindu-i, băiatul răspunse:
   - Chiar că ești nou. Doar nu putem să ne-o tragem pe stradă, sub felinare, nu? Hai să mergem în parc.
   Tyrell porni mașina, tremurând de teamă să nu dea poliția peste ei.
   N-ar fi rezistat.
   Dar reuși să iasă din parcare fără niciun incident, iar băiatul începu să-l îndrume spre locul cel mai potrivit.

           Nick vedea clar cât de beată și drogată era Tammy, și știa că polițistul putea să vadă și el.
   - Da-l iubesc în mă-sa...
   Încerca să-și sărute soțul, iar el încerca s-o țină la distanță.
   - Îți mulțumesc pentru discreție.
   Polițistul îl privea cu milă. Se vedea clar că Tammy, deși bătută și plină de vânătăi, învinsese - era prea entuziasmată.
   - S-a depus vreo plângere?
   Agentul mai vârstnic clătină din cap.
   - Doar du-o acasă, dom`le, că ne-a făcut capetele uite-atâta.
   Tammy zăcea parțial culcată pe o canapea de plastic din secție, chinuindu-se să nu adoarmă. Chiar atunci intră și Detectivul Inspector Rudde, care-l chemă pe Nick într-o cameră de interogatoriu.
   - E totu-n regulă, Nick?
   Nick dădu din cap.
   - Acum cu cine s-a mai luat la bătaie?
   Glasul lui Nick suna obosit, iar Rudde presupuse că avusese o noapte destul de grea.
   - Cu Kayleigh Kalibos. Bărbatu-său a venit deja și-a luat-o, și pot să-ți spun că n-aș vrea să fiu în pielea ei, când au să ajungă acasă.
   Nick știa că soțul lui Kayleigh se temea de o răzbunare din partea lui, iar Rudde era și el conștient de același lucru.
   - Despre Gary ai mai auzit ceva?
   Clătinând din cap, Rudde spuse înțelepțește:
   - E clar că-i ceva necurat la mijloc, da` din câte-am înțeles, nu reușesc să dea de nicio pistă. Totuși, îl știi pe Gary. Se-amestecase prin atâtea, încât nu mai era decât o chestie de timp până să-l frigă cineva.
   - Mie-mi spui? Și pe mine a-ncercat să mă țepuiască de câteva ori, da` chiar și-așa, îmi pare rău pentru ce i s-a întâmplat. I-am dat niște bani nevesti-sii, nici nu puteam altfel, a lucrat pentru mine ani de zile.
   Rudde încercă să schimbe subiectul.
   - Apropo, Tammy avea la ea niște cocaină de gradul A. Am rezolvat-o, da` trebuie să vorbești cu ea, Nick. Dacă se mai repetă, nu mai pot s-o scap și a doua oară.
   Oftă.
   - Dacă se-aude la ziare ce-a fost aici, au să fie-ntr-al nouălea cer - știi cum e, mai ales după tot ce s-a-ntâmplat.
   Nick dădu iar din cap.
   - A afectat-o foarte tare, trebuie să înțelegi.
   Detectivul zâmbi înțelegător. Nick știa că, la fel ca toți ceilalți, Rudde se întreba în sinea lui de ce nu-i ardea lui Tammy o mamă de bătaie.
   - Ei, atunci o las în mâinile tale mai mult decât capabile. Apropo, Nick, e bine să știi: tatăl lui Sonny Hatcher, Tyrell, umblă și scormonește, crede că l-a pus cineva pe băiatul lui să-ți calce casa. Așteaptă-te să-l vezi sau să auzi despre el al un moment dat, OK?
   Nick era șocat, iar Rudde observă.
   - E ca orice părinte, dom`le, încearcă doar să înțeleagă ce s-a întâmplat. Nu-ți poartă ranchiună, știu sigur. Nu încerc decât să te previn, ca să fii pregătit.
   Nick zâmbi.
   - Îți mulțumesc. Și acum, ar fi timpul s-mi duc scumpa soție acasă.
   O auzeau pe Tammy râzând răgușit, iar sunetul făcea chipul lui Nick să arate și mai palid și tulburat.
   Rudde nu fusese căsătorit niciodată, lucru pentru care era nespus de recunoscător. Cu cât vedea mai multe căsnicii de-aproape, cu atât îl atrăgea mai puțin ideea de a-și lega de gât o piatră de moară pentru tot restul zilelor.
   - A băut toată ziua?
   Nick dădu din cap. Ștergându-și fața cu o mână, oftă și spuse trist:
   - Știu ce crede lumea, dar lui Tammy i-a fost foarte greu, să știi. Câteva pahare și un pic de marfă o mai calmează.
   Rudde nu răspunse. În schimb, îl privi pe Nick Leary cum ieșea din cameră, în timp ce de-afară nevastă-sa se auzea vărsându-și mațele, și se minună din nou ce noroc avea că nu-l trăgea ața spre însurătoare.

                                        CAPITOLUL 17

                  Băiatul se numea Lomax, William Lomax, și lucra sub numele de Willy. Tyrell se hotărî să-i spună Lomax - sau, mai simplu, Will.
   - Și-atuncea, ce vrei? îl întrebă băiatul.
   Tyrell parcase la umbra unor copaci de lângă parcarea locală. Prin întuneric, putea distinge siluete de bărbați și băieți pe lângă gardurile parcării. Nu crezuse să vadă vreodată așa ceva.
   - Ascultă, domnu`, n-am timp toată noaptea. Dacă voiai doar o labă, puteam să rămânem la vilă.
   Tyrell îl privi din nou pe băiatul neîngrijit de lângă el.
   - La vilă?
   Puștiul rânji.
   - La toalete? De unde m-ai agățat.
   Apoi, râse mai tare.
   - E prima oară că vii?
   - Nu vreau să fac sex cu tine.
   Glasul lui Tyrell tremura de emoție, iar băiatul înțelese greșit. Punându-i ușor o mână jegoasă pe coapsă, spuse cu glas gutural:
   - Haide, nu fi prost. O să fie ca lumea.
   Și, zâmbind, îl mângâie între picioare, ajungând cu mâna la fermoarul blugilor.
   Fu plesnit mult mai tare decât ar fi crezut că este posibil. Usturimea îi umplu ochii de lacrimi, iar Tyrell se rușină un moment că se descărcase pe un puști nevinovat.
   - Ascultă, domnu`, eu nu pentru d-astea vin acilea, nu fac treburi d-alea cu durere.
   Deblocă portiera, încercând să iasă. Tyrell îl luă de braț cu blândețe.
   - Nu vreau sex, fiule, am nevoie doar să aflu câte ceva despre un băiat pe nume Sonny Boy.
   Cuvintele îl opriră pe Will în loc. Atmosfera devenise încărcată. Tyrell îi simțea teama și-i spuse pe cel mai prietenos ton de care era în stare:
   - Te plătesc pentru orice informații îmi dai.
   Băiatul încă mai ezita.
   - Și-am să te plătesc bine.
   În sfârșit, se relaxă din nou. Își aprinse o Benson și, după ce trase alene, spuse:
   - Eram amici, atâta tot. Ce vrei să știi?
   Suflă fumul cu zgomot, iar Tyrell se mai destinse.
   - De când îl cunoșteai?
   Lomax ridică din umeri.
   - De vreun an, așa.... În ultima vreme,, nu prea se mai învârtea pe la vilă, cred că știa pe cine să agațe. L-ai cunoscut?
   Tyrell dădu din cap.
   - Bun băiat, Sonny, a avut o viață grea.
   Băiatul trase iar din țigară.
   - Cât îmi dai?
   - Depinde de cât îmi spui.
   - Ce vrei să știi?
   Tyrell scoase două hârtii de 50 de lire sterline și spuse încet:
   - Pe scurt: tot ce știi despre el.
   - E un bufet după colț. Mai bagă și-un mic dejun pe toată ziua și facem târgu`.
   Tyrell porni mașina, bucuros să scape de umbrele din jur care se strecurau prin tufișuri cu băieți tineri, încercând să se convingă că nu făceau nimic rău.

            Jude era drogată.
   În timp ce zăcea pe canapea, simțind cum plutea, puse țigara în scrumieră și o lăsă să ardă, urmându-și gândurile și sentimentele. În sfârșit obținuse destui bani pentru dealer, prostituându-se. Nu folosise prezervativ.
   Acum n-o mai interesa decât să se relaxeze. Erau singurele ocazii când se putea gândi la Sonny Boy, fără s-o apuce furia. Însă, orice s-ar fi întâmplat, avea să se asigure că era despăgubită cu vârf și îndesat pentru moartea lui.
   Nick Leary era cunoscut, după cât se fudulise pe la televizor și dăduse interviuri în ziare. Ei bine, îi era dator, iar Jude era hotărâtă să primească tot ce i se cuvenea.
   Știa, de pildă, că amicul lui, Gary Proctor, îl adusese pe băiat acolo. Mai știa și că Nick Leary ar fi plătit bine ca să nu se afle asta, mai ales acum, că Gary Proctor murise. Sonny îl plăcuse pe Proctor, spunea că era un tip de treabă. O fi fost, cine știe...? Acum era oricum prea târziu.
   Se temea, știa ce-i spusese Sonny și cum să folosească informațiile, dar frica de a-i cere socoteală lui Proctor fusese prea puternică. Iar acum Proctor era mort, și nu-i mai rămânea decât să de ducă la Leary; el era eroul zilei, iar pentru asta trebuia să plătească.
   În timp ce se topea în mobilă auzi un zgomot și, deschizând ochii, îl văzu pe Gino stând în picioare, lângă canapea. Îi zâmbi visător.
   Nu spuse nimic nici chiar când tânărul începu să-și ardă o doză. Se întorsese, numai asta conta.

            Bufetul ținea deschis toată noaptea, așa că era destul de aglomerat, dar reușiseră să găsească o masă într-un colț, iar Tyrell comandase un mic dejun copios, cu cartofi prăjiși și pâine cu unt. Mai ceruse două căni de ceai și două cutii de Tango de portocale. Luă sucurile din frigider și se duse să-și ia restul de la barman.
   - Să nu stea mult pe-aici, e clar?
   Tyrell îl privi mirat.
   - Cum adică?
   Barmanul, un turc supraponderal, cu dinți albi și strâmbi și un șorț și mai alb, spuse:
   - Nu-i încurajez, de-obicei își iar burgeri din rulota de pe stradă. Pe ăsta am să-l înghit fiindcă-i cu dumneata, da` să-i spui ca pe urmă să nu mai pună picioru` pe-aici. Nu-s bineveniți. Și, un mic avertisment - toți sunt nește hoți. Dacă ești nou în treaba asta, să ții minte pe viitor.
   Tyrell nu știa ce să răspundă. Abia când își dădu seama că turcul îl credea peștele băiatului, înțelese despre ce era vorba.
   - Ai priceput pe dos, dom`le. Îi iau doar de mâncare, are ceva de care-am nevoie.
   Își regretă imediat cuvintele.
   Celălalt înălță din sprâncene, privindu-l ca pe un gunoi prins pe pantoful cuiva.
   - Am înțeles și eu atâta lucru, nene! Fiecare cu-ale lui.
   Nemulțumit, Tyrell șopti furios:
   - Am eu față de poponar?
   Barmanul rânji.
   - Nu știu, nene, ce fel de față au ăștia?
   Și dispăru în biroul din spate, iar Tyrell se întrebă ce mama dracu-l făcuse să spună așa ceva. Preferă să se retragă înainte ca situația să scape de sub control. Ajunsese la capătul răbdării.
   Așezat pe scaunul de plastic, băiatul arăta și mai șleampat și vulnerabil. Cu un zâmbet încurcat, îi spuse lui Tyrell:
   - De-obicei nu ne primește, da` m-am gândit că poate-poate, dacă eram cu mata.
   Tyrell dădu din cap.
   - Mi-a spus și mie. A zis că de obicei vă luați burgeri de la rulotă.
   Lomax zâmbi din nou. Avea dinții galbeni și acoperiți cu mâzgă, ca și limba.
   - Azi e cam frig afară și voiam să mă-ncălzesc.
   - O să stai toată noaptea?
   Willy dădu din cap, răspunzând cu seriozitate:
   - Aproape. E vineri, și ne vin mulți, de la cluburi sau cârciumi. Știi, cu ăia care se dau straight, e ușor. Vor una mică, și pe urmă iau un taxi pân-acasă.
   Tyrell nu știa ce să spună.
   - De ce vrei să auzi despre Sonny?
   Nu-i răspunse. Își aprinse o țigară, iar băiatul ridică și el pachetul, cerându-i permisiunea.
   Tyrell dădu din cap și-și aprinse țigara, ca să aibă ceva de făcut.
   În bufet era destul de cald, așa că-și scoase geaca de piele și o puse pe spătarul scaunului.
   Willy își termină țigara, apoi sorbi zgomotos din cutia de Tango și întrebă:
   - Ești tata lui Sonny?
   La auzul cuvântului „tata”, lui Tyrell îi veni să plângă. Dădu din cap.
   - Mă gândeam eu. Nu miroși a gabor. Vorbea mult despre mata și despre frații lui. Acu` o vreme ai fost în vacanță, nu? Zicea că data viitoare ai să-l iei și pe el în Jamaica.
   - Am impresia că știi multe despre el.
   Willy ridică din umeri, cu aroganța tipică a tinerilor.
   - Mi-era amic, m-a și ajutat de câteva ori, la necaz. Am stat o dată la maică-sa, da` cinstit să fiu, îmi place mai mult pe stradă.
   - De ce?
   Băiatul ridică din umeri, arcuindu-și colțurile gurii în jos, cu tristețe.
   - Cinstit să fiu, maică-sa semăna cam prea mult cu a mea, dacă-nțelegi ce vreau să zic. Și oricum, îmi place să fiu de capu` meu. Prea multă trăncăneală, înțelegi?
   Tyrell înțelegea prea bine. Monologurile necontenite de autojustificare ale toxicomanilor. Se mira că un copil care avusese atâta minte ca s-o evite pe Jude trăia pe străzi și-și vindea trupul.
   - Nu ți-e frică niciodată, Will? N-ai vrea să ai o viață mai bună ca asta?
   William Lomax îl privi cu ochii unui pensionar de 13 ani și spuse sincer:
   - Sigur că da, da` casele nu-s de nasu` meu. Îmi fac un culcuș pe stradă și acolo dorm. Nu-s poponar, fac treaba asta doar ca s-am ce mânca și bea. Am tras și aurolac cândva, da` ăla-i pentru țânci, nu?
   Fu scutit să răspundă de sosirea mâncării și a ceaiului.
   William Lomax își atacă farfuria și sorbi din ceaiul fierbinte, deși îi ardea gura. Apoi puse cana pe masă și adăugă în ceai 5 linguri mari de zahăr. După ce-și făcu un sanviș mare cu cartofi prăjiți și-l înfulecă, păru să se mai relaxeze.
   Tyrell îl privea cu uimire.
   - Mișto ca focu`!
   Zâmbind, Tyrell răspunse:
   - Așa se pare.
   Will închise gura, încercând să mănânce elegant. Îi plăcea acel uriaș Rasta, cu zâmbet blând și dinți albi. Sonny Boy spusese adevărul despre tatăl lui, spusese că era un tip marfă, și așa și era.
   - Cum ai aflat? Toți ne-așteptam să ne ia la-ntrebări când a murit, da` n-a venit nimeni. Ne-am gândit că nimeni nu știa.
   Fu rândul lui Tyrell să ridice din umeri.
  - Am auzit că avea clienți regulați.
   Băiatul dădu din cap, cu gura plină. Înghiți zgomotos, înainte de a spune:
   - Era băftos. Se ținea curat lună, înțelegi, mereu avea prezervativ și băgase banii și-ntr-un mobil, numai pentru clienți. Dădea anunțuri și la ziar.
   Tyrell fu convins că nu auzise bine.
   - Ce făcea...?
   Vorbise mai tare decât voia, iar cei din jur întoarseră capetele spre ei. Un individ înalt, cu părul pieptănat prost peste chelie, barba lățoasă și ochelari ca fundurile unor sticle de lapte se holba la Willy, iar în ochi i se citea pofta.
   - Gata, te-ai uitat destul?
   Omul se grăbi să-și mute privirea.
   Willy râse.
   - Tot mereu e pe la vilă, se-nvârte pe lângă apartamentu` nupțial. Știi, îi place cu penetrare. Da` eu acuma-s cam prea bătrân pentru el.
   Tyrell nu-și putu ascunde tonul șocat.
   - Tu ești prea bătrân?
   Willy oftă.
   - Nu mai merg în apartament, de-o vreme. Ies bani beton, da` praf te face pe dinăuntru.
   Tyrell clătină din cap, neîncrezător.
   - Apartament nupțial? Ăsta ce mama mă-sii mai e?
   William Lomax râse iar.
   - Ai multe de-nvățat, domnu`. Apartamentu` nupțial e buda stricată. Acolo ai mai mult loc de mișcare, înțelegi?
   Un curent de aer rece ajunse la ei, iar Tyrell îl văzu pe individ trecând prin dreptul ferestrei aburite, cu capul în piept și haina strânsă pe trup.
   Will îi puse o mână murdară pe braț, cu blândețe.
  - Sunt și alții mai nasoi ca el, crede-mă.
  - Termină-ți mâncarea. Mai vrei un ceai?
   Băiatul dădu din cap, iar Tyrell făcu semn să le mai aducă două. Încă nu-și revenise de pe urma veștii că fiul lui dăduse anunțuri în ziar ca să racoleze bărbați. I se părea incredibil, dar știa că William Lomax nu avea niciun motiv să mintă.
   Will păru să înțeleagă, și întrebă pe un ton aparent nepăsător:
   - Ce altceva mai vrei să știi, domnu`?
   Privindu-l, Tyrell răspunse:
   - Nu știu, fiule. Cred că aș vrea să știu de ce-o făcea... Cum a ajuns la o viață ca asta? Lucrurile obișnuite pe care vor părinții să le afle despre copii lor. Motivele, cauzele...
   Oftă adânc.
   - La drept vorbind, nici nu știu ce vreau să mai aflu. Într-un fel, mi-e și frică să mai ascult.
   - Vrei să știi dacă avea vreun pește, nu?
   Tyrell dădu din cap, așteptând cu groază răspunsul.
   - Păi, n-avea. Se descurca bine de unu` singur, da` se-avea la toartă cu un alt băiat negru, Justin. Ăla-i arătase lui Sonny ce sfori să tragă, cum ar veni, da` de-o vreme-ncoace a dispărut.
   - Cum adică, a dispărut?
   Willy ridică iar din umeri.
   - A dispărut, și gata. Pe-aici se-ntâmplă multe d-astea. Unii se mută, se iau la ceartă... Și el fugise de-acasă, ca mine, da` lucra de mult, înțelegi, încă de când era mic. Și s-a făcut penetrar cu Sonny. De fapt, cu toții era penetrar, da` el și Sonny erau foarte apropiați. El i-a zis lu` Sonny să-și ia mobil și să dea anunț la ziar. Așa, te duci la oameni acasă și-i mai comod, înțelegi. Plus, că și câștigi mai mult.
   Zâmbi.
   - Și-acuma mă mai cheamă, mai ales moșii. Le place să se uite la mine când mă spăl, una, alta... Și mie-mi place, că atuncea pot să fac și io o baie. Tot o viață de căcat e, da` Justin și Sonny, ei se aranjaseră binișor. Tot împreună umblau.
   - Unde locuia puștiul ăsta?
   - Păi p-asta pot să ți-o spun, că și pe mine mă lăsa să trag acolo câteodată.
   Tyrell așteptă. Willy continua să zâmbească.
   - Mai vrei bani?
   Dădu din cap.
   - O să-ți dau, da` nu aici, în fața ăstuia, OK?
   Arătă spre barman. Willy încuviință.
   - Am încredere-n mata, că tot ești tata lu` Sonny.
   Lui Tyrell îi venea să râdă, văzând cum încerca să se comporte ca un bărbat, dar bănuia că fusese nevoit să-nvețe limbajul, în meseria lui.
   - Stătea deasupra brutăriei de pe strada mare. E o șobolarniță, da` avea camera lui acolo.
   Tyrell îl privi nedumerit.
   - Ce-i aia șobolarniță?
   Will zâmbi.
   - Mă scuzi, așa-i zicem noi. Cineva închiriază un apartament și pe urmă ia-n el cu chirie tot felu`. Unii închiriază camerele doar pentru câteva ore pe zi și câte-o noapte. Cre` că nu tre` să-ți fac și-un desen, nu? Oricum, acuma nu mai e, cum nu mai e nici Justin.
   Obrajii îi erau mai roșii, și începea să pară aproape sănătos. Tyrell înțelese că era efectul căldurii și al mâncării. Băiatul căscă sonor.
   - Vrei să dormi la mine-n noaptea asta?
   Surprins, Willy întrebă:
   - Pe bune?
   - Numai o noapte, totuși. Am acolo niște lucruri pe care i le-am adus lui Sonny din Jamaica. N-o să mai aibă nevoie de ele, așa că poți să le iei tu. Dar vreau să te gândești cine-ar putea să mai știe despre Sonny al meu, și mai ales cum a ajuns să intre-n casa aia, OK?
   - Sigur. Pot să fac și-o baie?
   - Poți să faci tot ce vrei, fiule, da` să nu-ți treacă prin cap cine știe ce trăsnăi, c-o să ne certăm nasol de tot. Și nici să nu te gândești să te dai la mine, că tot am să mă supăr. E clar?
   William Lomax râse zgomotos.
   - Nu m-atrage deloc, pe bune, asta cu sexu`. E doar meseria? Cât despre manglit, nu-s eu așa de prost.
   În mașină, Tyrell dădu drumul căldurii, căci băiatul dârdâia.
   - Ești cam răcit, fiule, nu vrei să trecem și pe la farmacie?
   Willy clătină din cap.
   - Mai bine să-ți zic de pe-acuma: sunt seropozitiv.
   Câteva momente, Tyrell nu-i răspunse. Apoi trase frâna de mână și porni spre apartamentul lui.

            Tammy zăcea în pat fără cunoștință, iar Nick era din nou în drum spre estul Londrei.
   Când parcă mașina, știa că nu era bine ce făcea, dar nu se putea stăpâni.
   Intră în bloc, urcând ca de obicei, cu liftul, până la etajul 10. Scârțâitul cabinei era ca un cântec de dragoste.
   Îi deschise un bărbat înalt, în pantaloni de piele strâmți, fără cămașă. Burta-i atârna peste curea și avea pieptul și brațele acoperite de tatuaje.
   - Unde-i Frankie?
   Tușind, omul întrebă argățos:
  - Cine-ntreabă?
   Nick îl privi amenințător, apoi îl luă de gât, îl trase prin hol și-l trânti pe canapeaua rablagită din living.
   - Ia-ți boarfele și roiu`.
   Nu fu nevoit să spună de două ori. Clientul se repezi să-și adune hainele și o luă la fugă din apartament, îngrozit. Frankie se uita după el chicotind, dintr-un fotoliu.
   Nick zâmbi crispat, în timp ce scotea din buzunar un pachet de Durex și o sticlă de vin roșu.
   - Te gândești la toate, nu? remarcă Frankie, cu glas senzual.
   Aruncă pe masă un pachețel de cocaină, Nick răspunse încântat:
  - Hai să ne facem de cap, mm?

                                          CAPITOLUL 18

                     Willy sătea în cadă, întrebându-se dacă nu cumva murise și ajunsese în paradis.
   Apartamentul lui Tyrell era cald, bine decorat, și mirosea a sconcs. Din CD player se auzeau sunete plăcute, iar în scrumieră rămăseseră resturile unui chiștoc de marijuana. Mai văzuse și o telecomandă de Sky Plus. Dacă așa era în rai, spera să moară cât mai curând.
   Era ciudat să se simtă normal - adică așa cum se simțea acum.
   Normal.
   După asta tânjise Sonny toată viața, Willy o știa, și-l înțelesese. Dar mai știa și că soția lui Tyrell nu era cea mai primitoare ființă din lume. Totuși, nu părea să fie acasă în seara aceea, așa că avea să facă ceea ce făcuse întotdeauna: să profite la maximum de ocazie.
   Înfășurându-se cu un prosop moale și cald, se așeză pe toaletă și începu să plângă. Plângea numai fiindcă îl durea tot trupul, era prost dispus și dormise atâtea nopți în frig. Nu plângea de tristețe, sau așa ceva. Și-o tot repeta, la nesfârșit.

              Nick plecase de la Frankie, și pentru că încă mai era activat, intrase în cârciuma din Essex.
   La început, prezența lui îi intimidase pe toți. Moartea lui Gary Proctor făcuse senzație, și nimeni încă nu avea curaj săă-l întrebe ceva. Toți se temeau de el. În lumea lor, imaginea era totul, iar dacă acea imagine se compromitea, însemna că sosise momentul să plece dela petrecere.
   Privi încruntat prin bar, unde-i văzu pe toți suspecții de serviciu. Întorcându-se spre vechiul său prieten Joey, întrebă cu glas sonor:
   - Ai fost repus în drepturi și n-ai spus naibii la nimeni, Joey? Fiindcă, din câte știu, n-ai mai trecut pe-acasă de luni de zile.
   Apoi zâmbi și-și trase nasul sonor, făcându-i pe toți să răsufle ușurați. Dacă Nick priza, însemna c-o puteau face și ei. Ca și cum le-ar fi ghicit gândurile, trase repede o linie pe nas, ceea ce dădu tonul pentru toată noaptea.
   Joey își trecu o mână peste față. Deși era încă nervos, spuse pe un ton glumeț:
   - M-ai aranjat bine aici, Nick.
   Dar, privind în ochii prietenului său, văzu că nu era doar beat și drogat; Nick ajunsese din nou la limita de pericol. Avea chef de gâlceavă și nu se lăsa până nu provoca una.
   Trase adânc aer în piept și continuă, pe cel mai firesc ton de care era în stare:
   - I-aici Sid Haulfryn, Nick, a trecut să vadă ce mai faci. Mi-a ceurt numărul tău nou de mobil, da` nu i l-am dat.
   Nick zâmbi.
   - Și-atunci, unde e?
   Se uită prin jur și, zărindu-l pe Sid, strigă:
   - Cine l-a primit aici pe ăsta?!
   O spusese pe un ton prietenos dar și prevenitor, iar Sid înțelese. Veni spre Nick.
   Sidney Haulfryn era un tip înalt, cu păr lung și negru, legat la spate într-o coadă, și un glas profund și plăcut care ascundea faptul că putea să se bată ca Muhammad Ali dopat cu speed.
   - Salut, dom`le!
   Își desfăcu brațele, ca pentru a spune: „Ia să vedem, ce-ai să-mi faci?”  Pasiunea pentru bijuterii bătătoare la ochi avea să-i fie fatală într-o zi.
   Îl irita pe Nick, care considera că orice paradă ostentativă de avere nejustificată era totuna cu un mandat de percheziție semnat de propria mână.
   Totuși, în seara aia avea chef să se amuze, iar Sid era un tip cu umor. Cum ar fi spus bătrâna lui mamă, putea face să râdă până și o pisică!
   Făcu un semn spre barmaniță:
   - Un rând la toată lumea.
   Apoi le zâmbi celor din jur:
   - Ia hai, tot poporu`, să-i punem de-un chef!
   Tonomatul fu pus la maximum, și toți se relaxară, pregătiți pentru petrecere. Sidney Haulfryn se bucura de primirea care i se făcuse. De mai mult timp voia să stea de vorbă cu Nick și se părea că acum avea o ocazie nesperată.
   - Mai deunăzi te bârfeam cu cineva, spuse Nick râzând. Ești de coma lumii, Sid.
   - Pe bune, Nick, vrei s-auzi una chiar de comă? Cică se duce un tip la un sex shop din Soho, și cere o femeie gonflabilă. Vânzătoru` zice: „D-aia creștină, sau d-aia musulmanp?” Tipu` zice: „Da` care-i diferența?” La care, vânzătoru`: „Păi, alea musulmane, când ți-e lumea mai dragă, explodează!”
   Nick se puse pe râs. Hohotea de-a dreptul, iar Sid, deși știa că fusese un banc bun, își dădea seama că nu era chiar atât de bun. Îl privea neîncrezător pe Nick, căruia-i dăduseră lacrimile de-atâta râs.
   În timp ce hărmălaia creștea tot mai tare și mai tare, îi spuse încet:
   - Las-o baltă, fraiere, n-a fost chiar așa de nemaipomenit!
   Nick se ștergea la ochi. Erau lacrimi adevărate, observară Sid și Joey. Privindu-l pe Sid, Joey clătină din cap aproape imperceptibil.
   - E totu-n regulă, Nick?
   Sid era sincer îngrijorat, iar Nick o știa. Îl făcea să se simtă și mai prost.
   - Nu, Sid, nu-i în regulă, nu-i deloc în regulă. Știi, în ultima vreme, nu mai pot să-mi adun mințile.
   Se șterse la ochi și mai priză o linie, înainte de a spune:
   - Toată povestea asta-i un rahat, înțelegi? E o porcărie de tot rahatul.

              Willy Lomax intră în salon.
   Luase pe el un tricou cu Bob Marley și o pereche de blugi vechi de-ai lui Sonny. Acum arăta aproape respectabil, și o știa. De-atâta timp nu mai avusese burta plină și o perioadă de relaxare, încât se întreba dacă nu cumva totul era un vis.
   - Arăți mult mai bine decât înainte.
   Willy ridică din umeri, în stilul lui „eu contra lumii întregi”, pus la punct încă de la vârsta de 9 ani. Tyrell zâmbi.
   - Ești un tip cam dur, așa-i?
   Băiatul o luă ca pe un compliment, ceea ce-l făcu pe Tyrell să râdă.
   - Stai jos. Și ascultă aici: dacă încerci să mă păcălești cu ceva, am să mă supăr rău - înțelegi ce-ți spun?
   Privindu-l în ochi, Willy văzu pericolul. Dar mai văzu și bunătatea și generozitatea din sufletul lui Tyrell, așa că spuse zâmbind:
   - Nici într-un milion de ani. Ești un tip marfă, și niciodată nu m-am mai simțit așa de bine.
   Tyrell știa că vorbea sincer, și mai știa și că avea să afle de la acel copil adevărul, oricât ar fi fost de îngrozitor.
   Se aștepta la vești rele, dar se pregăti să le primească. Nu mai trebuia decât să le audă.

           Cocaina îl făcea pe Nick să vorbească.
   Nu mai arăta ca omul pe care-l cunoștea Sid și-l simpatiza, în ciuda bârfelor despre el. Omul acesta era vulnerabil, speriat și deprimat - Sid ar fi putut să jure.
   - Ascultă, Nick, e mai bine s-o lași baltă. Băiatul a murit și, orice-ai spune sau ai face tu, nimic n-o să-l mai aducă înapoi.
   Nick dădu din cap.
   - Știu, Siddy, nimeni n-o știe mai bine ca mine. Dar am senzația că, de-atunci, mi s-a schimbat viața, înțelegi? Simt că mă urmărește ghinionul.
   Sid râse.
   - Mie-mi spui? La fel mi s-a-ntâmplat și mie, după ce m-am însurat cu Carol. Mare pidză de femeie mai era și aia.
   Nick nu râse, cum ar fi făcut de obicei.
   - Mai luați o linie, băieți. Joey, adu niște pachețele din seiful de jos, da?
   Joey zâmbi împăciuitor.

   - Tocmai ai prizat una. Odihnește-te, Nick, măcar 5 minute. Lasă-ți nasu` să-și revină.

   O spusese în glumă, dar Nick își repezi fața spre el, răstindu-se:

   - Să nu-mi ții tu mie predici! Du-te jos în mă-ta și adu coca!

   Oamenii priveau micul tablou, iar Joey, roșu la față, se grăbi să se conformeze. Sidney aproape că-i simțea stânjeneala.

   - Nu crezi c-ai fost puțin cam aspru cu el, Nick?

   Vorbea încet, ca să nu pară lipsit de respect. Nick se încruntă la toți cei din jur, în timp ce răspundea:

   - Uită-te la ei, o adunătură de hiene, cu toții! Și-l vezi pe Joey ăla? El e cel mai rău. Se ține de coada fracului meu, iar eu îl aranjez pentru pileală, poker și-mpuțitu` de echipament....

   Lui Sid, însă, nu-i convenea să-l audă ponegrindu-l pe Joey, și i-o și spuse:

   - Joey ți-e prieten bun. E loial și ține la tine ca la un frate. N-ar trebui să-l săpunești așa de față cu oamenii.

   Nick trase un vânt sonor, apoi spuse cu o voce de om beat:

   - Pe bune, pe bune că da...

   Devea tot mai agresiv, iar Sid îl luă de braț, conducându-l spre parcare.

   - Hai până afară, ai nevoie de puțin aer.

   În parcare, Nick se așeză pe gărdulețul înconjurător și începu să respire adânc, încercând să-și potolească bătăile inimii.
   - Ai nevoie de o vacanță, Nick, una de cel puțin o lună. Nu poți să te duci pnă la vila ta din Spania și să te odihnești puțin?
   O spusese cu bunătate, iar Nick nu mai rezistă.
   - L-am omorât pe băiatul ăla, Siddy! L-am omorât și știam ce făceam, înțelegi? L-am lovit cât am putut de tare, și continuam să-l lovesc....
   - Sigur că da. Oricine ar fi făcut la fel.
   Nick era în pragul unul colaps nervos, atâta lucru se vedea cu ochiul liber.
   - De ce nu te duci acasă, Nick? Încearcă să dormi, să te mai aduni...
   Îl privi pe Sid un timp, apoi întrebă pe neașteptate:
   - De ce-ai venit în noaptea asta aici?
   Sid ridică din umeri. Părul său negru lucea în lumina care ieșea din cârciumă, iar umerii lați îl făceau să inspire teamă. Un moment, lui Nick îi fu frică de el. Paranoia indusă de coca. Și cu toate că o știa, simțea din plin șocul propriei sale spaime.
   - Am nevoie de banii ăia, Nick. De banii pe care mi-i datorează Peter pentru drogurile pe care i le-am procurat. Sunt 10 miare și n-am de gând să uit de ele. Le-a luat și pe numele lui, și pe-al tău, și știm amândoi că te-ai folosit de el, pentru că dacă ieșea ceva pe dos să nu se ajungă la tine. Ei, uite c-acum am ajuns.
   Nick dădu din cap.
  - Drept să-ți spun, uitasem. Ai să-i primești, replică el cu dispreț.
   Zece mii de lire sterline erau o nimica toată pentru el, iar Sid știa.
   - Am auzit că le-o trăgea-n cur la băieți tineri, e adevărat?
   Nick deveni mai atent, uitând de toate celelalte griji.
   - Cine ți-a spus?
   - O păsărică. Sau, mai bine zis, un păsărel.
   Lumea lor era prea mică pentru ca Nick să lase vestea să se răspândească. Trebuia s-o înăbușe în fașă, acum, cât mai avea timp.
   - Am aflat că se dădea la băieții pe care-i folosim pentru cluburi. Eu i-am făcut felu`, în garaj. Da` asta rămâne-ntre noi, da? Nu mai știe nimeni.
   Când auzi tonul amenințător al prietenului său, Sid zâmbi și mai larg.
   - Dar oamenii știu, Nick, și te aplaudă. Stevie n-a putut să-ți țină fleanca, înțelegi? I-a spus tatălui băiatului, confidențial, și-l știi pe bătrânu` Mackie - la fel de bine putea s-o publice-n „Romford futu-i Recorder”. Și m-am gândit că e mai bine să știi, fiindcă s-ar putea să te ia cineva de gurel la un moment dat. Cred că ți-ai luat măsurii deja, nu? Ai un copoi dresat, este? Rudde ăla... Am auzit că sunteți amici la cataramă.
   Nick se relaxă. Totuși, trebuia să-i facă lui Mackie o vizită - una pe care să n-o uite prea curând.
   - Vrei un schimb, nu? Trebuia să m-aștept. Eu îmi țin alea 10 bătrâne, iar tu-ți ții clanța, dacă-l conving pe Rudde să-ți facă o favoare, asta-i?
   - Mereu ai fost ager la mine, băi Nick.
   - Și atunci ce vrei?
   - Câteva nume, atâta tot.
   - Îți place să iei omu` la șututri când zace la pământ, nu-i așa, Sid?
   Sidney rânji.
   - Și eu aș putea spune același lucru despre tine și Gary Proctor, Nick.

            Tyrell adusese o găleată plină cu gheață și pusese în ea câteva cutii de Red Stripe.
   Pe masa neagră de cafea se aflau chipsuri și alune. Își mai răsucise și o țigară mare de sconcs. Presimțea că urma să aibă nevoie de ea, o dată ce băiatul acela îi spunea toată povestea.
   Desfăcură două beri, iar Tyrell îl privi pe Willy cum sorbea din cutie, uitându-se la televizor pe furiș, cu coada ochiului.
   - Și de ce nu ești la mata acasă? Sonny zicea că ai o casă mare și încă 2 copii.
   Întrebarea era nevinovată, dar îl făcea pe Tyrell să se simtă totuși prost.
   - Lasă asta. Vreau niște răspunsuri. Eu m-am ținut de cuvânt, acum e timpul să te ții și tu.
   Băiatul luă un bol cu Doritos și începu să mănânce.
   - Cu Justin ar trebui să vorbești, da` el a dispărut de pe fața pământului. Se-nvârtea cu un băiat pe care-l chema Kerr, sau cel puțin așa am auzit. Kerr lucrează în Cross și stă într-o șobolarniță din East London. Vine-un tip să-i ia de la gară de două ori pe săptămână, iar el îi închiriază camere. Tipu` ăsta aduce clienți, înțelegi.
   Tyrell bănuia că băiatul făcuse frecvent vizite acolo, înainte să contacteze HIV și să arate atât de bolnăvicios.
   - E de tot căcatu`, tipu` ăla. Dur nașpa de tot, înțelegi, și niciodată nu știi ce-o să se-ntâmple.
   - Ce vrei să spui?
   Willy se rezemă de spătar, așezându-se mai comod.
   - Ce să zic? Poți să te trezești și cu câte doi, trei, în același timp, da` măcar ies bani marfă.
   Când văzu șocul și oroarea pe chipul lui Tyrell, se grăbi să adauge:
   - Sonny nu s-a dus niciodată acolo. Sau, cel puțin, nu știu eu să se fi dus.
   Știa că asta voia să audă - iar Tyrell știa că mințea.
   - Cine era tipul care-i luat? Știi cum îl cheamă?
   - I se zicea doar Domnu` P - atâta. Da` ers un bulangiu nasol de tot. La toți ne era frică de el, era unul din-ăia de se dau straight. Ne punea să facem tot ce voia, da` nu ne dădea nici bani, nici nimica. Parcă pe el trebuia să-l servim pe gratis, fiindcă ne găsise de lucru.
   - Din ce loc vă lua, în ce zile și la ce ore? Și scrie toate numele pe care ți le amintești, cine-ar putea să mai știe ceva despre Sonny al meu și ce făcea. Orice, nu contează cât de mărunt. S-ar putea să fie important, clar?
   Tyrell voia să-l vadă cu ochii lui pe acel individ. Știa că îl aștepta un nou șoc - dar dacă tot ajunsese atât de departe, nu-i mai rămânea decât să meargă până la capăt.

                                               CAPITOLUL 19

                     Gino o asculta pe Jude avid, sorbindu-i toate cuvintele. Știa că încerca să-l ajute și-i era recunoscător.
   Vocea ei era răgușită, după prea multe țigări și prea mult alcool. Gino adusese o sticlă de vodcă ieftină - și cu cât era mai ieftină, cu atât lui Jude îi plăcea mai mult. În amestec cu drogurile, de obicei o înmuia - dar nu și în seara asta.
   Știa că trebuia să pună mâna pe Gino cât mai curând posibil, să-l atragă sub influența ei înainte de a începe să-ncerce să gândească de unul singur. Numai de-așa ceva n-avea nevoie. Cel puțin, cu Sonny avusese legătura de sânge, ca să-l țină la cheremul ei.
   Moartea lui fusese foarte incomodă, și nimeni nu părea să-și dea seama, numai ea. Le convenea lui Tyrell și celorlalți să vorbească, ei aveau viețile aranjate. Sau, cel puțin, așa credeau. Pe toți îi durea-n cur de ea și nevoile ei.
   În timp ce-l privea pe Gino cum încerca să le pună pe toate în ordine, zâmbi. Luând mobilul de care poliția nu reușise să se apropie, formă încă o dată numărul.
   De data asta, i se răspunse.
   Fu rândul ei să închidă. Neprevăzutul era întotdeauna mult mai rău decât lucrurile la care te așteptai dinainte. Nimeni nu știa asta mai bine decât Jude

           Pe Willy îl trezi mirosul de ouă și șuncă.
   Întinzându-se alene pe canapea, văzu că la televizor se transmiteau știrile BBC de dimineață, iar pe masa de cafea îl aștepta o ceașcă de ceai aburind.
   Avu nevoie de câteva minute ca să-și amintească unde se afla.
   Ridicându-se în capul oaselor, cu părul zburlit și ochii încă umflați de somn, văzu chipul zâmbitor al lui Tyrell și-și invidie prietenul mort pentru că fusese atât de apropiat de acel om.
   - E-n regulă, fiule?
   Willy zâmbi amabil.
   - Niciodată nu mi-a fost mai bine. Mișto mai miroase micul dejun ăsta...
   Tyrell se întoarse la bucătărie. Se întrebă din nou dacă dorea într-adevăr să afle tot ce se întâmplase în viața fiului său, și din nou răspunsul fu afirmativ. Îi era dator lui Sonny Boy să nu întoarcă spatele niciunui fapt greu de digerat, așa cum făcuse când băiatul trăia.

            Billy Clarke nu-l mai văzuse de mult pe Nick Leary, și se bucura săă-l reîntâlnească. Din cine știe ce motiv, Nick îi plăcuse dintotdeauna.
   În timp ce intra în Essex, se miră cât de mult se schimbase cartierul în anii de când nu-l mai vizitase cu regularitate. Vremurile acelea erau de mult apuse, slavă Domnului, dar își amintea câteva lupte memorabile în Southend, înainte de a se fi căsătorit.
   Știa că lăsase în urmă acele zile. Dar îi plăcea să privească în trecut cu nostalgie, și cum el și Nick se cunoșteau de mult, vizita se anunța plăcută.
   Sau, cel puțin așa spera.
   Nick Leary trebuia să stea de vorbă cu Tyrell, toți ajunseseră la aceeași concluzie. Acum, Billy venea să-l anunțe, și nu-i convenea deloc. Spera, pentru binele lui Nick, să-l asculte, altfel nu-i mai rămânea decât să-și aducă și frații.
   Se întrebă ce mai făcea Tammy. O regulase cu ani în urmă și spera că niciodată nu simțise nevoia să-i mărturisească soțului ei acest lucru.
   O plăcuse pe Tammy, și bănuia că o ducea greu cu Nick, deși, la drept vorbind, nimeni nu-l vedea vreodată cu alte femei. Alt motiv pentru care oamenii nu aveau deplină încredere în el.
   Tammy avea nevoie de dragoste, o făcea să înflorească, la fel ca pe majoritatea femeilor.
   Billy se îndoia că Nick era măcar capabil să înțeleagă acest sentiment.

           - Trebuia neapărat s-o faci, nu-i așa, Tams?
   Tammy râse.
   - Ce să fac?
   Nick plecă de lângă ea, intrând în bucătărie. Ca de obicei în ultima vreme, mama lui ieșea pe ușă imediat ce apărea el. Urmând-o în antreu, strigă după ea:
   - Tu ce mama dracu` ai?
   La baza scării, Angela se întoarse și-și privi lung fiul câteva clipe.
   - Hester trece pe-aici să mă ia, puțin mai târziu. Mă duc să stau la ea o vreme.
   Auzind numele surorii lui, Nick rămase pentru un moment descumpănit.
   - Cum... te duci să stai la Hester?
   Parcă n-ar fi auzit bine, iar acest lucru o făcu pe Angela să zâmbească; dădu din cap că da.
   Nick nu-și găsea cuvintele. Rămase pe loc, uitându-se după ea cum urca scara. Apoi strigă cu furie, cât putu de tare:
   - Atunci, rămâi dracu` acolo și să nu te mai întorci!
   Angela nu-i răspunse.
   Se întoarse la bucătărie. După ce-și tăie câteva linii pe placa de granit, priză două, una după alta, ca să nu mai tremure de furie. Apoi coborî în pivniță, luă o ladă de vodcă Smirnoff, și văzu că iar îi umblase cineva prin hârtiile private.
   Știa că Tammy îi urmărea activitățile, nici nu se mira, dar tot nemulțumit era. Iar faptul că mama lui se ducea la Hester îl înfuria de-a binelea. Rareori își mai vedea sora, fiindcă Angela abia dacă-i mai adresa vreo vorbă, de când se măritase cu Dixon.
   Ani de zile, nu-l putuse suferi pe negrul ăla uriaș. Iar acum, nenorocita de babă se ducea la ei, după toate întâlnirile tensionate de Crăciun și de Anul Nou din ultima vreme. Cotoroanță cu două fețe!
  Când se întoarse la bucătărie, își văzu nevasta prizând și ea o linie, după car scoase un bol cu gheață din frigiderul mare american.
   - Dacă nici să le ciomăgești nu poți...! spuse Tammy veselă.
  Nick o strânse la piept.
   - Scandalagioască mai ești, Tams.
   Femeia zâmbi.
   - Știu, face și asta parte din farmecul meu.
   Nick turnă pentru amândoi câte un pahar mare de vodcă.
   - Oricum, îți mulțumesc că m-ai scăpat ieri de-acolo.
   - De la ce v-ați luat?
   Știa, iar Tammy știa și ea că știa - era un joc pe care-l jucau mereu.
   - A, de la una, de la alta... Prea mult drog, prea multă pileală, iar șteoarfa aia are o gură ca o mătușă de docher.
   - Totuși, poate să se și bată, Tams.
   Tammy zâmbi din nou, iar Nick îi șterse cocaina de sub nară, în timp ce-i spunea pe un ton încrezător:
   - Ba de-acum nu mai prea poate.
   - Va trebui să-l previn pe omu` ei?
   Era o întrebare cu două sensuri.
   - În niciun caz, Nick, măcar 5 minute nu mai fi și tu lăbar! Ia-ți o zi liberă, bine?
   Nick fu nevoit să-i admire tupeul. Numai Tammy era în stare să facă tot ce făcea, și să pozeze în ipostaza de victimă.
   Îi întrerupse soneria care anunța sosirea unui vizitator la poarta din față, iar pe ecranul monitorului Nick văzu chipul zâmbitor al lui Billy Clarke.
   - E-n regulă, Billy boy! Nu coborî din mașină până nu ies eu pe alee, câinii-s dezlegați, OK?
   - Deschide poarta și lasă-mă să intru, fraiere.
   Râzând, Nick apăsă butonul de deschidere a porților.
   - Ce vrea?
   În vocea lui Tammy se simțea teama, iar Nick știa de ce - deși ca de obicei, nu-i spuse. Într-o zi, avea să încerce să găsească un bărbat sub 70 de ani cu care nevastă-sa nu se culcase.
   - Vom afla curând, Tams, ajunge aici în câteva minute. Mai taie două linii, iar eu mă duc să-l primesc.
   Zâmbind, Tammy se supuse.

             La King`s Cross domnea agitația obișnuită de vinerea după-amiaza.
   În jurul lui Tyrell forfoteau navetiștii. Mirosurile de la Kentucky și McDonald`s se amestecau cu cele ale impermeabilelor ude și ale gunoaielor aruncate pe jos.
   Mai mirosea și a băieți cu chirie și prostituate. Și unii și altele ieșiseră în forță, iar Tyrell, care-l asculta pe Willy, era șocat de ceea ce auzea.
   - Băiatul de-acolo, îl vezi? Cu cămașa verde și jeanși negri. Îl cheamă Thomas, și-i servește pe unii dintre băieții mai mari. Se împrietenește cu cei mai mici și-i prezintă celor mari, ca să se echipeze. E heroinoman, înțelegi, mulți dintre ei sunt. Și mai e și seropozitiv, și el. De la el am aflat ce pățisem, acu` câtva timp. Eu credeam doar că aveam o răceală care nu-mi mai trecea.
   Își suflă nasul, înainte de a continua.
   - Acuma, ăla cu care stă de vorbă, îl cheamă Kerr și e dealer. O să știe el unde să-l găsească pe Justin, sunt prieteni buni,
   Tyrell îl privi pe negrul înalt cu cozi împletite recent și expresia furișă a unui traficant de copii. Se tot uita în jur, să vadă cine apărea la orizont.
   - Întoarce-te la mașină și stai înăuntru, OK? îi spuse el lui Willy, dându-i cheile. Eu mă duc să vorbesc cu micul Kerr. E-n regulă?
   Willy dădu din cap, încântat. Dacă Tyrell îi cerea să aștepte în mașină, însemna că n-avea să-l lase acolo, ceea ce înseamna că poate urma să mai doarmă o noapte la el.
   O spera din toată inima, apartamentul era grozav.

            Tammy îi lăsase pe cei 2 bărbați singuri.
   În timp ce ieșea, îl văzu pe Billy clătinând din cap la vederea cocainei pe care Nick o consuma din belșug.
   - Ar fi cazul să-ți bagi naibii mințile-n cap, la vârsta ta, Nick. Căcaturile astea le vinzi, nu le prizezi! Ce profit îți iese la treaba asta, dacă-mi dai voie să te întreb?
   Nick râse.
   - Să nu-mi spui că te-ai dat pe brazdă, Billy! Oi fi același Billy Clarke care în tinerețe priza atâtea amfetamine, încât a făcut să le crească prețu`?
   - Cum spuneai, asta a fost în tinerețe. Acum a trecut, la vârsta noastră. Uită-te-n oglindă, omule, arăți groaznic. Dacă nu te cunoșteam, aș fi zis că ești trecut de 50, nu de 40.
   - Și ce te doare pe tine, vrei să-mi fii amant, sau ceva? Nu mă mai bate la cap, cață bătrână ce ești, și mai bine zi-mi ce te-a adus aici.
   Billy oftă greu.
   - Nu un vânt bun. Am venit ca emisar, cum s-ar zice.
   Nick își dădu ochii peste cap, apoi întrebă resemnat:
   - Și cine te-a trimis?
   - Nimeni. Eu și frații mei avem o mică problemă și sperăm să ne-ajuți tu s-o rezolvăm.
   Înainte ca Nick să răspundă, sosi sora lui, Hester, ca s-o ia pe Angela. Nick se grăbi să înlăture toate urmele consumului de droguri, înainte de a o primi înăuntru. Heste nu mai fusese la ei de ani de zile. Conflictul cu mama ei produsese o ruptură familială de nivel olimpic.
   Nick știa că făcuse un mare efort ca să vină, iar faptul că o însoțea și Dixon era enorm de grăitor. Strângându-i mâna, Nick spuse:
   - Salut, cumnate, intră, intră te rog. Îl știi pe Billy Clarke?
   Billy îi strânse bucuros mâna negrului. Lucraseră împreună de multe ori, și erau prieteni încă din copilărie, când crescuseră în același cartier.
   - Ce faci, Bill?
   Hester, o blondă naturală înaltă, era mai trupeșă decât în tinerețe, dar îi stătea bine. Din punctul de vedere al lui Dixon, era o bombă sexuală pe picioare.
   - Deci, o luați voi pe scorpia bătrână, pentru câteva săptămâni?
   Dixon zâmbi.
   - Așa se pare.
   Hester îl sărută pe Billy pe obraz, iar Billy, fără să se dezmintă, nu putu să n-o strângă la piept și s-o pipăie scurt.
   - Mă duc să iau bagajele mamei, dar pân-atunci, îmi spuneți și mie ce s-a întâmplat?
   - Nu știu, Hes, dar am să-ți spun ceva - habar n-ai cât mă bucur să mai scap de mutra ei pentru un timp.
   În timp ce Nick vorbea, Angela intră în încăpere, cu mantoul pe ea și pălăria pe cap, și fața perfect pudrată în jurul buzelor rujate ca arcul lui Cupidon.
   - Frumos îți mai șade să vorbești așa despre mama ta, Nick Leary.
   Nick îl privi rușinat pe Billy, iar Dixon se miră din nou de puterea autorității materne. Cei mai duri oameni din lume puteau fi speriați de mamele lor.
   - Păi, și dacă nu vrei să-mi spui ce s-a întâmplat eu ce pana mea vrei să fac?
   - Am să-ți spun eu ce să faci, Nicholas Leary - s-o conduci pe biata ta mamă până la mașină.
   Nick își dădu ochii peste cap încă o dată și o urmă afară. Tuturor le venea să râdă, dar nimeni n-o făcu. Lângă mașină, Angela îl așteptă pe Nick să deschidă portiera, iar după ce se așeză îl întrebă încet:
   - Vrei să știi ce m-a supărat?
   Abia reușind să nu strige, Nick dădu din cap.
   - Uită-te-n seiful meu. Am acolo ceva ce-ți aparține și când ai să vezi ce e, vei înțelege de ce de-acum încolo nu vreau să te mai văd în ochi niciodată. Niciodată - m-auzi ce-ți spun?
   Îl împinse de lângă ea ca și cum i-ar fi venit rău doar atingându-l, apoi spuse:
   - Am să trimit după lucrurile mele, după ce mă hotărăsc ce voi face.
   Și trânti portiera, iar Nick rămase pe alee, înconjurat de câini, întrebându-se ce-o înfuriase așa. Angela stătea cu fața drept înainte, fără a mai arunca o singură privire spre el. Clătinând din cap, Nick reveni în casă. Se ramolise, era clar. Altfel nu se putea explica o asemenea nebunie.

              Tyrell ocolea încet gara, urmărindul pe Kerr care-și făcea rondul.
   Îl văzu strecurând pachețele în mâini mici și murdare și conversând cu alți băieți. Pândind ocazia, se ținea după el de la distanță, până când băiatul ieși din gară și dădu colțul.
   Când Kerr întoarse capul ca să se asigure înainte de a traversa, Tyrell îl apucă în sfârșit de braț. Strângându-l cu putere, îi șopti:
   - Ai să vii cu mine, Kerr, și dacă-ncerci vreo figură, te pocnesc de-ți sting felinarele - ai auzit ce-am spus, băiete?
   Kerr ridică privirea spre chipul lui. Pe față i se citea spaima. Abia acum Tyrell observă cât de tânăr era. Distanța și statura îl făcuseră să pară mult mai matur.
   - Cine ești, dom`le? Ce vrei de la mine?
   - Sunt tatăl lui Sonny Hatcher, Kerr, și vreau să stăm puțin de vorbă.
   Auzind, băiatul încetă să se mai zbată și porni ca amețit pe lângă el, spre locul unde era parcată mașina. Dar Tyrell continua să-l țină strâns, căci de-acum știa că nu putea avea încredere în nimeni.
   În absolut nimeni. Nici chiar în cei mai apropiați.

                                        CAPITOLUL 20

                   Când plecaseră de la gară, îi abordase un bărbat, iar Tyrell mârâise la el de-l pusese pe fugă. Expresia de pe chipul lui, când îl înjurase pe homosexual, îl făcuse să pară alt om.
   Kerr îl invidia pe Sonny că avusese un asemenea tată, deși asta nu-i salvase viața în cele din urmă.
   Tyrell Hatcher părea un om de treabă. Acum, în timp ce le dădea la amândoi beri și le zâmbea cu dinții lui albi, Kerr începea să se relaxeze.

.........................................................

Sacrificiul, Martina Cole

...............................................................

                        4-7

         Făcuse 8 luni pentru posesie de arme de foc, după care scăpase pe baza unei chichițe tehnice în legătură cu percheziția poliție, prin mașinațiile unui avocat foarte scump și elocvent.

   - Așa că mă tem că nu pot să-mi schimb în niciun caz practicile de afaceri, cum vreți voi. Îmi pare rău pentru băiat, dar lucruri de-astea se mai întâmplă. Nu pot vorbi despre nimic în legătură cu tranzacțiile individuale, cum v-am explicat. Ceea ce pot să vă spun, însă, e că n-am știut dinainte despre nimic din ceea ce avea să i se întâmple băiatului tău. Oamenii îmi cumpără fiarele. După aia, ce fac cu ele, îi privește.

   Era un răspuns sincer, prietenos, iar Carlos tocmai scăpase dintr-o situație foarte periculoasă.

   Zâmbi dezarmant.

   - Un lucru am să vă spun, totuși, și anume: nu căutați prea departe. De multe ori am observat, în trecut, că informațiile pe care vrei cel mai puțin să le auzi se găsesc la tine-n ogradă.

   - Ce vrei să spui cu asta? îl întrebă Tyrell, care niciodată nu avusese prea multă prezență de spirit, și încă mai încerca să înțeleagă.

   - E doar o observație, atâta tot, ca de la un frate la altul, răspunse Carlos, zâmbindu-i.

   Tyrell dădu din cap, înțelegând în sfârșit ce voia să-i transmită traficantul de arme și recunoscător pentru ajutor, deși între timp dedusese și el atâta lucru.

   Același nume se învârtea prin capetele tuturor celor aflați în încăpere.

   Jude Hatcher.

            Nick privi ce mai rămăsese din Lance Walker și oftă.

   Duhoarea era incredibilă, iar imaginea vechiului său adversar zăcând pe dușumeaua murdară nu-l impresiona cu nimic.

   - Arăți ca-ntr-un film de Hammer Horror.

   Lance îl privi cu ochii înfundați în cap.

   - `Te-n mă-ta....

   Abia reușea să mai vorbească, îngălat și cu mare caznă. Numai ura îl mai ținea în viață, și o știau amândoi.

   - Ba du-te tu-n mă-te, că ești un poponar.

   Lăsându-se pe vine, Nick îl privi în față. Rezistența lui fizică îl uimea.

   - Ești ca și mort. Știi, nu?

   De data asta, Lance nu mai răspunse. Intra din nou în comă.

   Nick se ridică și, îndepărtându-se de mormanul de zdrențe murdare, își aprinse încă o țigară, ca să nu mai simtă mirosul. Peste 10 minute, aruncă peste Lance o găleată de apă, ca să-l trezească.

   - Mă duc să-mi iau un biftec în sânge și-o sticlă de vin.Am să mă gândesc la tine, cum zaci aici și mori.

   Îi zâmbi din nou.

   - Ai ceva să-mi spui? Dacă vorbești, te scutesc de alte chinuri - jur!

   Lance începu să tușească.

   - Gogoși....

   Era ultimul răspuns, și o știau amândoi.

   Nick oftă încă o dată, jucăuș și prietenos, cu sunetul reverberând printre pereții umezi de beton.

   - Merge, să zicem. Hai salut. Lance, să nu faci nimic ce n-aș face și eu, da?

   Și plecă, râzând și ascultându-l pe Lance Walker cum îl făcea în toate felurile.

                 Gino privea acul pe care i-l oferea Jude.

   Își suflecase mâneca și-și aplicase chiar și garoul pe braț. Vena i se umfla frumos, iar adrenalina provocată de gândul la ceea ce avea să facă îi accelera bătăile inimii.

   Dar nu de emoție, ci de teamă.

   - Vrei s-o fac eu, iubitule?

   Vocea lui Jude era joasă și gâjâită, iar ochii încețoșați de pe urma dozei mari pe care o luase mai devreme. Acum arăta mai blândă; din privire îi dispăruse expresia hăutită și nervoasă asociată cu jinduirea după doza următoare.

   Lui Gino îi pieri dintr-o dată orice teamă.

   - Trage draperiile, fiule, intră în lumea ta și relaxează-te.

   Îi apropie brațul de ea și bătu în venă cu un gest expert. Continuând să zâmbească, înfipse acul sub piele.

   Mai întâi injectă încet heroina în fluxul sangvin, apoi trase sânge, spălând cu el interiorul seringii, înainte de a împinge definitiv în trup sângele și reziduurile de drog.

   Gino privea totul ca și cum i s-ar fi întâmplat altcuiva. Apoi efectul îl izbi, și rămase culcat pe spate, cu ochii închiși.
   În timp ce zăcea astfel, Jude se duse la bucătărie după vasul de spălat. Aruncă în chiuvetă toate farfuriile murdare și reveni cu bolul gol, punându-l pe podea, lângă Gino. Era și timpul.
   Băiatul începu să icnească, imediat ce trupul lui încercă să respingă substanța străină.
   - Rezistă, Gino, până la urmă o să merite, fiule.
   Tânărul transpira și vomita. Nu mai auzea decât râsul lui Jude, care-l asigura că devenea tot mai ușor, cu timpul...

           Angela bătu ușor în ușa dormitorului.
   - Pleacă.
   Nu mai striga. Vocea lui Tammy aba se auzea, iar Angela deschise ușa și intră.
   Dormitorul acela o uimise dintotdeauna. Era mai mare decât tot apartamentul în care locuise ea în copilărie. Își văzu nora ghemuită pe patul lat de 7 metri, arătând atât de mică și părăsită încât, pentru prima oară în viața ei, Angela simți un fior de milă pentru ea.
   - Nu vorbește serios, Tammy.
   Lui Tammy îi tremura buza de jos, iar ochii ei albaștri erau înroșiți de plâns. Când își văzu soacra în dormitor, fără obișnuita ei expresie disprețuitoare și vorbindu-i atât de frumos, nu mai rezistă.
   Izbucni încă o dată în lacrimi.
   Angela se așeză pe marginea patului, bătând-o cu blândețe pe spate.
   - Gata, Tammy. Vrei să-ți aduc să bei ceva? Un ceai?
   Clătinând din cap, Tammy se ridică încet. Înghiți un nod, zgomotos, înainte de a spune, printre smârcâieli și tuse.
   - E niște brandy în barul de-acolo....
   Angela n-avea nimic împotriva unui strop de tărie, așa că se duse la bar și turnă două pahare măricele.
   - Haide, scumpo. Bea-ți brandyul, o să învioreze.
   Secătuită de-atâta plâns, dar încă tremurând de emoție, Tammy sorbi cu poftă, tușind când alcoolul îi arse gâtul.
   - El te-a trimis aici?
   Vocea-i era scăzută și răgușită, de cât strigase și plânsese - dar și plină de speranță. Dacă Nick își trimisese mama acolo, însemna că-i păsa, însemna că venise acasă anume pentru ea.
   Angela clătină din cap cu tristețe.
   - Nu, Tammy. Dar nu te mai puteam auzi plângând.
   Câteva momente, tăcură amândouă. Trecuse atâta timp de când nu mai stătuseră așa de vorbă, încât totul părea nenatural, forțat....
   - Deci, nu s-a-ntors?
   Încă o dată, Angela clătină din cap.
   - N-a fost nimic serios în tot ce-a spus, iubito, nu mai are pe nimeni.
   Tammy zâmbi cinic.
   - Aș vrea să te pot vrede, dar știu că are pe cineva. O simt în mine...
   Angela oftă.
   - Te iubește, știi doar că te iubește. Chiar dacă ar avea pe alta, n-ar însemna nimic, Tammy. Tu ești cea mai importantă din lume pentru el.
   Își desfăcu iar brațele, gesticulând, arătând în jur, prin încăpere:
   - Uită-te ce casă ai, fetițo, nu ți-ar fi dăruit toate astea dacă nu ținea la tine. Nu ți-ar fi cumpărat mașini și ceasuri, și toate celelalte, dacă nu-i păsa de tine, nu-i așa?
   Lui Tammy îi plăcea să audă asemenea cuvinte, deși în urechile ei sunau fals. Nick îi făcea cadouri numai fiindcă încerca să-i satisfacă toate nevoile materiale, și să fie și el cu conștiința împăcată. Și totuși, Tammy ar fi renunțat la toate și s-ar fi întors în apartamentul primăriei unde locuiseră imediat după căsătorie, dacă asta ar fi reînviat apropierea dintre ei.
   Dacă Nick ar mai fi cuprins-o doar o singură dată în brațe la fel ca atunci.
   Acesta era lucrul după care tânjea cel mai tare, acel sentiment de siguranță, în brațele lui, dorită de un bărbat pe care-l iubea atât de mult încât simțea o adevărată durere fizică doar privindu-l.

                                      CAPITOLUL 12

                Gino avea senzația că-l lovise un camion.
   Era ora 9,30 dimineața, și-l durea tot trupul. Pe deasupra, îi mai era și o sete incredibilă, îi venea rău de la stomac, iar cafeaua pe care o băuse părea grea ca plumbul.
   Jude îl sfătuise să-și astâmpere setea cu băuturi carbogazoase cât mai dulci, pentru că alungau și dorința de a lua o doză, până-și revenea. Gino reținuse acest detaliu, pentru viitor.
   Peste câteva zile, avea să înceteze să mai mănânce normal, iar în câteva săptămâni urma să-nceapă să slăbească. Tot câteva săptămâni mai avea și până la durerile insuportabile în urma cărora ar fi făcut literalmente orice ca să-și procure o doză.
   Pe moment însă, toate erau încă noi pentru el, iar Gino se hotărâse să profite la maximum și să îmbrățișeze noile senzații cu toată demnitatea de care era în stare.
   Intră în baie și se uită în oglindă. Avea cearcăne sub ochi, iar pielea-i era palidă și cojită. Fu șocat de felul cum arăta și înțelese că maică-sa și-ar fi dat seama din primul moment că luase droguri.
   Acesta era lucrul de care femeia se temea cel mai tare, iar Gino simți un fior de neliniște.
   O iubea, dar tânguielile ei continue îl scoteau din minți. De când îi părăsise tatăl lui, se baza prea mult pe el. Acum, însă, își găsise un bărbat nou, așa că Gino avea mai mult timp liber.
   Își suflecă mâneca tricoului și-și privi înțepăturile de pe braț. Zâmbind, se hotărî să repete experiența. Atunci, așa cum îi promisese Jude, urma să atingă uitarea după care tânjea cu atâta disperare.
   Parcă ar fi spus: ce lucru îți poate oferi lumea, pe care să nu-l găsești și la tine-n cap?

          La ora 7,30 dimineața, Nick întră în casă, unde-l aștepta o priveliște pe care n-o mai văzuse niciodată.
   Mama și soția lui stăteau împreună în bucătărie, de vorbă: nu strigau, nu se certau, nu erau sarcastice, ci conversau cu adevărat.
   Era aproape ireal.
   - Deci, ai reușit să ajungi acasă? îl întâmpină Tammy.
   - Nu, am halucinații. Azi le-avem cu toți - am impresia că te văd stând de vorbă cu maică-mea. Cred că mi-o fi pus cineva niște E-uri în paharul cu apă.
   Lui Tammy îi veni să râdă, dar știa că ar fi fost riscant. Nick se pricepea de minune s-o facă să râdă și, imediat ce zâmbea, era clar că i le iertase pe toate. Era hotărâtă ca de data asta să nu mai cadă în plasă.
   - Aș face moarte de om pentru un ceai.
   Nick știa că era gata să izbucnească în râs și ar fi preferat asta decât s-o vadă plângând, deși în ultima vreme nu se mai prea întâmplase.
   - Serios? Ce e, s-au terminat spărgătorii prin cartier?
   Tammy îl văzu pălind și-și dădu seama că spusese o prostie.
   - Nu trebuia, Tammy.
   Nici măcar nu striga la ea. Ieși din cameră, și i se auziră pașii tropăind pe scară.
   - A fost urât ce-ai spus, chiar și pentru voi doi, o dojeni soacră-sa. Hai, du-te sus și vorbește cu el.
   Tammy clătină din cap, răspunzând cu sinceritate:
   - Nu pot. Vreau să-l rănesc, Angela - în ultima vreme, așa simt, tot mai tare. Dacă mă duc după el, mă voi lua iar la ceartă, încercâd să aflu unde-a fost azi-noapte. El o să-mi spună c-a dormit în mașină, iar eu voi ști că minte, am să i-o și spun, și iar va ieși cu scandal.
   Îi zâmbi Angelei.
   - Îmi dau seama ce fac, vezi? Știu că sunt proastă și ar trebui să-mi țin clanța, cum te-nvață în reviste. Dar nu pot. Trebuie să i-o spun, trebuie să știu.
   Se ridică de la masă.
   - Mai bine să terminăm cu cearta acum, înainte de a face duș.
   Ieși din bucătărie, luându-și cu ea și cana de ceai. În antreu, își văzu imaginea reflectată în oglinda întreagă. Arăta bine, și o știa. De ce nu putea să observe și el?
   În baia de lângă dormitor, Nick intrase deja sub duș, iar mobilul suna. Grăbită să răspundă, Tammy vărsă ceai pe podelele de stejar.
   - Alo?
   Auzi o voce feminină:
   - Cine-i la telefon? Tu ești, Nick?
   Tammy răspunse încet:
   - Soția lui.
   - A, bună, Tammy. Aici nevasta lui Gary, Nick e pe-acolo? Știi, Gary n-a venit acasă...
   - Nick face duș, răspunse Tammy, mulțumită să audă că era Maureen. Îi spun să te sune când iese, da?
   - Bine măcar că e sub duș. Gary și apa nu prea fac casă bună.
   Tammy râse.
   - Știu că s-a întâlnit cu Nick aseară, și de-atunci nu l-am mai văzut, continuă. În dimineața asta trebuie să mergem să ne cumpărăm o canapea.
   - Îi spun să te sune.
   - Mersi, iubito.
   După ce închise, Tammy rămase cu telefonul în mână, privind spre grădină. Vasăzică, Nick se întorsese acasă, iar Gary, nu. Nick venise cu gândul să-și petreacă noaptea acasă, iar ea îl alungase iar.
   Unde se dusese - și, mai ales, la cine?
   Începu să caute prin agenda telefonului mobil nume necunoscute, dar își dădu seama că Nick avea grijă să nu lase niciun indiciu la vedere.
   - Cauți ceva, Tam?
   Glasul lui Nick o făcu să tresară, și-i întinse telefonul, fără tragere de inimă.
   - A sunat nevasta lui Gary Proctor. Nu s-a mai întors acasă azi-noapte.
   Nick ridică din umeri.
   - Și?
   Oftând, Tammy răspunse:
   - Zicea că s-a dus să vă întâlniți.
   - Da, am băut un rând, am discutat ceva afaceri... și de ce mama mă-sii îți dau eu ție explicații?
   Începu să se șteargă, iar Tammy îl privi cu uimire. În ochii ei, Nick arăta perfect. Simpla lui mărime o atrăsese întotdeauna.
   - Tu unde-ai fost?
   - Am dormit în mașină. Și acum, dacă-mi mai pui o singură-ntrebare, am să deschid ușa balconului și te-arunc peste balustradă fluierând melodia din „Love Story” - filmul meu favorit, fiindcă la sfârșit nevastă-sa moare.
   Totuși, îi zâmbea, iar Tammy simți cum o cuprindea din nou vechea atracție.
   - Să știi că te iubesc, Tams, și-am să consult un medic, îți promit.
   I-o spusese cu umilință. Dar de câte ori îi promisese același lucru în trecut, și de câte ori nu făcuse decât s-o împace până la următoarea ceastă?
   - Azi ce program ai? o întrebă el.
   Tammy ridică din umeri.
   - Un prânz cu fetele....
   - Deci, nicio schimbare. O să fie și vreuna care-ți place, în toată adunătura aia de orori?
   Tammy zâmbi din nou. Îi plăcea umorul lui sec.
   - Avem multe în comun, Nick.
   În timp ce intra din nou în baie, Nick răspunse, râzând:
   - Singurul lucru pe care-l aveți în comun e că toate v-ați născut brunete.
   Tammy îl urmă în baie.
   - Unde-ai fost de fapt, Nick?
   Înfășurându-și șoldurile cu prosopul, Nick dădu drumul la apa caldă ca să se bărbierească. Televizorul mergea, iar Tammy văzu că era pe Sky News.
   - Îți jur, Tammy, că am dormit în Range Rover. Și-ți mai jur, pe viața mamei mele, și că-n lumea mea nu mai există nicio altă femeie.
   Tammy îl cuprinse cu brațele pe la spate, savurându-i senzația trupului lipit de al ei.
   - Îmi pare rău, Nick, nu știu ce mă apucă uneori. Sunt așa de geloasă....
   - Eu sunt cel care ar trebui să fie gelos, Tams. În fond, ai și tu compensațiile tale, indiferent ce situație ar fi între noi, și nu fac scandal, fiindcă știu că eu sunt de vină.
   Era pentru prima oară când îi spunea cu voce tare ceva despre viața ei paralelă.
   - Pentru mine nu înseamnă nimic, Nick. Doar că mă fac să mă simt mai bine... să mă simt dorită...
   - Dar ești dorită, Tams!
   Îl privi în ochi, și avu surpriza de a vedea că erau plini de lacrimi.
   - Cât aș vrea să te cred, Nick....
   - Crede-mă.
   - Tot n-ar fi de ajuns, orice-ai spune.
   Nick oftă.
   - Așa că ne-ntoarcem de unde-am pornit, nu? Să rămân acasă sau să plec?

              Louis Clarke și Tyrell luau un mic dejun copios într-o cafenea de lângă Wandsworth Road. Era o masă numai bună să faci atac de cord, și o savurau din plin.
   - Ascultă, s-ar putea să nu fi mers prea bine azi-noapte, da ce pana mea, Lou, toate astea-s noi pentru mine, nu? De ce crezi că te-am chemat și pe tine?
   - Aș zice că-i mai bine s-o lași baltă. Am o presimțire nasoală în legătură cu toate astea.
   Tyrell nu-i răspunse. Continuă să mănânce, întrebându-se peste cât timp avea să-i mai slăbească durerea din suflet.
   - Nu pot, Lou, dar dacă mă lași singur, te-aș înțelege.
   Louis zâmbi.
   - Trebuie să clarificăm ceva, Tyrell. Cred că Terry vrea să ne ajute serios - a spus-o clar.
   Tyrell dădu din cap.
   - Mulțumesc, Lou.
   - Atunci, mergem să vorbim cu Jude?
   În ceea ce-l privea pe Louis, era cel mai logic, dar se temuse să i-o spună prietenului său.
   Tyrell dădu din cap, dar îi pierea treptat pofta de mâncare. Cel mai tare se temea să descopere că oartea lui Sonny ar fi putut fi evitată, și Jude, nu el, s-ar fi putut asigura de asta. Își alungă din minte gândul. Nu știa cum ar fi făcut față unei asemenea descoperiri.
   - Am nevoie doar să-mi pun gândurile în ordine, apoi putem începe. O știi pe Jude, nu se trezește o dată cu restul lumii. La ora asta, încă e dusă.
   Louis, care o ura din rărunchi, nu-i răspunse. În schimb, se concentră asupra mâncării, reproșându-și în sinea lui faptul că nu putea decât să-și amărască și mai mult prietenul.
   Dar ce altceva putea face?
   Avea un presentiment rău. Ceva nu era în regulă cu moartea lui Sonny Boy, iar Louis nu era sigur că voia să știe ce anume.

           - Doamna Proctor?
   Maureen dădu din cap, privindu-i cu o teamă instinctivă pe cei 2 oameni din pragul ușii.
   - Poate. Cine întreabă?
   Cel mai vârstnic oftă.
   - Haideți, să nu ne mai jucăm. Unde-i Gary?
   Femeia ridică din umeri.
   - De unde puii mei să știu eu?
   - Păi, mașina lui a fost găsită la aeroportul Stansted, abandonată, cu un kil de cocaină în portbagaj. Așa că ne-ntrebam dacă nu cumva s-a dus într-o mică vacanță, înțelegeți?
   Ridicând iar din umeri, Maureen începu să închidă ușa.
   - Nu l-am văzut. Dacă-l găsiți înaintea mea, transmiteți-i salutări, da?
   Mai practicaseră de multe ori același joc.
   - Putem intra? se interesă polițistul, prin ușa care se închisese.
   - Aveți mandat? strigă și mai tare Maureen, care avea mult mai multă experiență decât ei.
   - Nu....
   - Atunci, valea!
   - Putem obține unul.
   Nu se osteni să răspundă. În schimb, se duse sus și scotoci prin casă după orice-ar fi putut fi incriminator. Până se întorceau ei cu mandatul, putea să arunce orice arăta suspect în curtea vecinilor, pentru care nu exista mandat de percheziție.
   Treaba era gata.
   Avea să-l omoare pe Gary când punea mâna pe el. Mereu se întâmpla la fel, el crea probleme, iar ea trebuia să le rezolve. Cum îi spunea tot timpul surorii sale: „Nu s-a schimbat nimic.”

           - Acum te simți mai bine?
   Gino dădu din cap.
    - Ți-am spus eu, nu?
   Îi zâmbi.
   Jude era aproape invidioasă. Își amintea cum fusese și pentru ea prima oară, acea senzație de a se afla în altă parte... undeva în propriul ei trup.
   Drumul spre adevărata evadare nu se găsea în bilete de avion sau într-o slujbă plăcută, nimicurile pe care ți le oferă întotdeauna oamenii așa-zis normali. Puterea se afla într-un ac - pentru cine binevoia să-l folosească.
   Gino era dus din nou, în zona crepusculară, cum spunea mereu Sonny când Jude alegea fuga de realitate.
   Se auzi o bătaie în ușă, iar Jude se duse să deschidă.
   Mama lui Gino stătea în prag, cu toate cele 80 de kilograme ale ei, părul blond tuns paj și o geacă de doc.
   - E aici?
   Clătinând din cap, Jude întrebă cu falsă nedumerire:
   - Cine?
   Deborah White o privi de sus, iritant.
   - Cine crezi?
   Se vedea clar că n-are chef de gogoși.
   - Sigur că nu e, ce să caute Gino aici?
   Părea sinceră și, câteva secunde, Deborah își aminti că femeia aceea tocmai își îngropase copilul și simți o undă de compasiune.
   - Nu știi unde-ar putea fi, Jude?
   Jude ridică din umeri, dorindu-și ca Deborah să fie la un milion de mile depărtare. Nici moartă m-ar fi fost rău.
   - Nu....
   În timp ce vorbea, Gino se repezi afară din cameră, spre toaletă, gata să vomite. Se clătina ca un om beat, lovindu-se de pereți, cu mâna peste gura deja plină. Deborah își privi fiul și i se opri inima în piept.
   - Gino?
   Se îmbulzi pe lângă Jude, trântind-o de perete.
   - Ei, ia stai, asta-i casa mea!
   Vocea ei cauză totul, avea să-și spună Deborah mai târziu. Faptul că se purta ca și cum ar fi fost nedreptățită, când fiul lui Deborah era drogat de nu mai știa de el și voma din cauza heroinei primite de la gioarsa asta mincinoasăă care stătea la nici un metru de ea.
   Îi dădu lui Jude un pumn care ar fi culcat la podea și pe Giant Haystacks. O simți cum se prăbușea sub lovitură și, în timp ce cădea, piciorul lui Deborah se mișcă de la sine, izbind-o pe Jude în cap cu toată puterea. Regreta că purta doar pantofi, nu o pereche de bocanci.
   Pentru prima oară de când se știa, voia să ia viața cuiva, căci știa că Jude tocmai o luase pe a fiului ei. Chiar dacă nu murea pe loc, avea să fie mort, după ce drogul îl prindea în plasă.
   Alergă după el, la toaletă. Duhoarea o izbi mai întâi, apoi își văzu fiul prăbușit peste veceu, cu ochii sticloși și tricoul nou și frumos acoperit cu fiere galbenă. Încercă să-l ridice, când Jude apăru în spatele ei.
   - O luase deja... L-am primit în casă... I-am spus că nu e bine, Debbie...
   Deborah se întoarse spre ea, furioasă.
   - Arde-te-ar focul de târfă! Mi-ai luat băiatul și l-ai drogat, de-a ajuns ca tine! Acum, că ți-ai pierdut fiul, vrei să mi-l pierd și eu pe-al meu?
   Striga din răsputeri, iar vecinii începuseră să se adune în ușă. La Jude era mereu cabaret, parc-ar fi fost distracția locală.
   - Numai pe el îl am!
   - Voiam doar să-l ajut!
   Jude își credea de-acum propriile cuvinte, și se înfierbânta tot mai tare.
   - Da, mi-am pierdut băiatul. Și ce credeai, că m-aș băga de bunăvoie într-o treabă din-asta? Încercam doar să-l ajut, cum ți-am spus!
   - Tu n-ai putea ajuta pe nimeni, Jude. Nu ești în stare să te-ajuți decât pe tine. Gino al meu ținea la fiul tău, și era un băiat bun, Sonny. Oricât de-mpuțită ești tu cu viața ta de rahat, el era un băiat de treabă. L-ai distrus cum distrugi tot ce-atingi. Ești o drogată și drogații nu fac nici cât o ceapă degerată-n ochii mei! Cât ți-ai ținut mizeria la tine-n casă, treaba ta, da` acum ai dat de dracu` cu mine cum nici nu-ți închipui!
   O înhăță pe Jude de gât și o izbi cu putere de perete, lovindu-i capul de mai multe ori, dureros, în timp ce răcnea la ea:
   - Nu vreau să-l văd pe Gino al meu la budă scoțând curu` pe interval cum făcea nenorocitul tău de Sonny, săracu`, ca să-ți aducă ție! Toate-le vedeam, când ne duceam la bingo, cum se curvăsărea pentru tine! Pic de rușine n-ai! Ăștia ca tine habar n-au ce-i aia rușine. Toți muncim ca niște amețiți ca s-ai tu droguri! S-a-ntors lumea cu curu-n sus!
   O luă pe Jude iar la pumni și în timp ce niște brațe o trăgeau înapoi, strigă:
   - Un curvete, Sonny al tău! Mai mare rușinea, ce i-ai făcut la băiatu` ăla! Ei bine, la al meu n-ai să i-o faci!
   Louis privea șocat scena, nevenindu-i să creadă ce auzea, dar știind instinctiv că era adevărat.
   Tyrell o ținea în brațe pe femeia aceea voinică, încercând s-o calmeze. Toți vecinii se adunaseră pe palier, clătinând din capete și șușotind între ei. Unii aveau în mâini chiar cafele, ceaiuri și beri, care cum prefera. Veniseră ca la o petrecere, dar Tyrell nu sărbătorea nimic, ci doar asista la umilirea finală a fiului său mort.
   Deborah se mai calmase și plângea, spunându-i lui Tyrell printre sughițuri:
   - Uită-te la băiatul meu... ea i-a făcut asta. Are mințile duse de drog, și ea i l-a dat. Sonny al tău nici nu s-ar fi atins, deși numai Dumnezeu știe ce-o fi-ncercat să-i bage și lui pe gât. Știu sigur, că-i auzeam pe Gino și amicii lui cum vorbeau. Toți o cred nemaipomenită, fiindcă pot să bea și să fumeze cannabis pe-aici cât au chef. Și n-am ce să fac, înțelegi? Casa mea-i plicticoasă pe lângă asta. Da-ți spun eu, am s-o omor! Acum îl duc acasă și dacă aud că s-a mai apropiat de căcăstoarea asta-i ca și moartă. Fiindcă, dacă de-asta-i nevoie ca Gino al meu să nu se mai drogheze, am s-o fac!
   Toți ascultau tăcuți, iar Tyrell o privea cu compasiune, știind că spunea adevărul.
   - Du-te acasă, iubito, rezolv eu. O să ți-l aducem pe băiatul tău înapoi, scumpo, și-ți dau cuvântul meu că n-o să mai pună piciorul pe-aici.
   - Uită-te la el! Uită-te-n buda aia, să vezi în cel hal l-a adus!
   Tyrell se întoarse spre Gino, îl văzu căzut pe toaletă, fără puteri, și-i veni s-o pocnească și el pe Jude.
   - Haide. Să vă ducem pe amândoi acasă.
   Dădu din cap spre Louis, care intră în toaletă și, văzând cum arăta băiatul, îi puse peste umeri un prosop murdar, înainte de a-l ridica în brațe. Îl scoase pe sus din apartament, fără să știe care era mai murdar - Gino sau prosopul.
   Oamenii de pe palier se împrăștiară încet, în timp ce treceau pe lângă ei. Continuau să comenteze pe șoptite, clătinând din capete, văzând în ce stare era tânărul Gino.
   - Gata spectacolul, oameni buni.
   Tyrell o conduse pe Deborah afară, fără să închidă ușa în urma lui. Acum Jude tăcea, știind că praful se alesese din orice urmă de compasiune pe care o mai avuseseră pentru ea, după moartea fiului ei.
   Biata Jude se dusese de mult. Acum era din nou Jude toxicomana.
   Dar se consola cu un lucru: Gino avea să se întoarcă. Orice-ar fi crezut maică-sa, urma să se întoarcă. Drogul îl chemase, la fel cum o chemase și pe ea, și oricât dădea din gură Deborah despre scumpul ei fiu, era la fel ca toți ceilalți din cartier: un accident care aștepta să se întâmple.
   Jude trânti ușa în fețele vecinilor, chiar în timp ce sosea poliția. Ca de obicei, nimeni nu văzuse nici nu auzise nimic, și era mai bine așa. Atâta vreme cât nu erau la mijloc Arme de Distrugere în Masă, îi durea-n cur cu ce se ocupau locuitorii cartierului.

                                               CAPITOLUL 13

                  Gino era în pat.
   Știa că ceva nu era în regulă dar, cum Jude îi dăduse o doză mai mare decât prima dată, era dus complet. Nu-i mai păsa ce se întâmpla în jurul lui. Tyrell și Louis îl culcaseră, iar Tyrell îl veghease o vreme, amintindu-și că făcuse același lucru și pentru Jude, de nenumărate ori.
   Apartamentul acela era o revelație, atât de curat și primitor...
   În acest sens, Gino avea șanse mult mai mari decât avusese Sonny vreodată. Deborah făcuse cafele pentru toți, iar Tyrell și Louis se așezaseră în bucătărie, așteptând-o să se calmeze îndeajuns pentru a vorbi.
   Tyrell știa ce simțea; și el avusese același sentiment de zădărnicie, de-atâtea ori, în timpul vieții sale alături de Jude.
   Nu-l lăsa inima să-i spună că starea aceea mergea întotdeauna spre mai rău, niciodată spre mai bine.
   - Ceea ce-ai spus adineori despre Sonny al meu... era adevărat?
   Deborah se întoarse spre el, în timp ce punea cănile de cafea pe masa imaculată, cu ochii încă roșii de plâns și inima îndurerată, căci trebuia să-i spună adevărul.
   - Chiar n-ai știut?
   Tyrell clătină din cap cu putere, mișcându-și cozile. Semăna cu Sonny - poate avea pielea puțin mai închisă, dar asemănarea era vizibilă.
   - Arăt eu de parc-aș fi știut?
   Deborah se așeză și ea la masă, scoțându-și țigările și bricheta și trăgând scrumiera spre ea.
   - A început când avea 15 ani. Pe-atunci, n-o făcea cu regularitate, dar eu mergeam într-o seară la bingo, iar toaletele de lângă stația de autobuz sunt locul favorit al băieților de pe interval. Ei, și l-am văzut pe Sonny Boi acolo, și i-am făcut cu mâna.
   Trase cu sete din țigară, înainte de a clătina din cap cu tristețe, adăugând:
   - Era un băiat de treabă, n-avusesem niciodată probleme cu el, deși alții aveau o droaie.
   Tyrell înțelese că încerca să-i spună că nu vorbea din răutate, dar înțelesese deja și singur. Fusese de ajuns să-i arunce o singură privire fiului ei, și știa de ce se certase cu Jude.
   - Continuă, doamnă White.
   Femeia trase iar din țigară. Louis văzu că-i tremurau mâinile și știu că Jude, ca de obicei, distrusese încă două vieți în drumul ei spre uitare.
   - Băieții de-acolo, se vede clar ce fac, Dumnezeu să-i apere. Drogați, cocainomani - mă rog, ca peste tot, nu? ridică ea din umeri. Te obișnuiești. La început, a fost șocant, înțelegeți? Să-i văd acolo, fardați, fâțâindu-se ca niște pițipoance... Da` cu timpu, se pierd în peisaj. Nimeni nu-i mai lua în seamă, de la o vreme. Da` să-l văd pe Sonny acolo... zău că m-a șocat.
   Îl privi pe Tyrell în ochi.
   - Îmi era simpatic, de multe ori i-am făcut de mâncare, aici, sărăcuțu`. Da` i-am zis lui Gino al meu să nu se mai apropie de el, de-atunci încolo. N-aveam nimica personal, toți știm ce frumos se purta cu Jude. Oamenii-l admirau pe Sonny pentru câtă grijă avea de ea. Și știți ce-i cel mai rău? Că n-a meritat niciodată. Femeia aia i-o-mpuțită de hienă!
   Își aprinse încă o țigară, de la chiștocul celei dinainte. Ridicându-se în picioare, spuse:
   - Mă duc să văd ce mai face Gino, și pe urmă am să beau ceva. Vreți?
   Tyrell dădu din cap, știind că dorea să aibă companie.
   - Paharele-s în dulapul de lângă ciuvetă.
   Ieși din bucătărie, cu țigara în mână. Louis se ridică, bucuros că avea ceva de făcut.
   Îi era greu s-o audă vorbind despre faptul că Sonny se prostitua, așa că nu putea decât să presupună cât îi era de greu lui Tyrell.
   Deborah reveni cu o sticlă de sctoch ieftin și le umplu paharele.
   - Mergea des pe-acolo?
   Tyrell își auzi propriul glas întretăiat de oroare și neîncredere, și fu nevoit să-și înghită lacrimile. Nu știuse niciodată, nici nu-i trecuse prin minte, că se putuse întâmpla așa ceva. De ce nu-i spusese nimeni?
   Dar știa de ce.
   De frică.
   - La început, nu, da-n ultima vreme, l-am văzut tot mai mult. Îmi spunea și Gino, înțelegeți? Nu voiam să se-amestece. Citești în ziare, vezi la televizor, da` acolo e pe bune. N-oi fi eu mama anului, și-oi fi locuind într-o magherniță, da` fac tot ce pot pentru copiii mei. Sonny era pe ducă, dom`le. Știu că nu vreți s-auziți, da` așa era. Îl ținea-n gheare, cum în viața mea n-am mai văzut, și-l înhățase și pe Gino al meu. Le dădea ocazia să fie băieți răi, și ei s-au repezit. N-au putut să reziste ispitei.
   Trase o dușcă din pahar, cu poftă.
   - Gino a zis că Sonny Boy n-avea încotro. Dacă nu ieșea la produs se ducea Jude în locul lui, și nu-i convenea, iar ea știa. Și nici nu mai avea clienți, în halu-n care-ajunsese. Așa că se ducea el în locul ei, fiindcă târfa aia puturoasă nu mai era-n stare nici să scoată curu` la bătaie ca să-și facă rost de droguri.
   Tyrell închise ochii, distrus.
   Începând din nou să plângă, Deborah spuse cu o voce tânguitoare:
   - Și-acuma, ce-am să mă fac, mm? Acum băiatu` meu a prins gustu`. Acum știe care-i faza, și cum stă treaba. O să mai vrea, că nu-l duce minte. Cu furtișagurile mă mai împăcam și eu, da` nu cu asta. Am s-o omor. Jur pe toți sfinții c-am să-i fac bucata la curva aia, și puțin îmi pasă.
   Louis îi umplu din nou paharul, știind că avea nevoie să-și amorțească durerea.
   - Am să stau cu ochii pe el, promit. N-o să se mai întoarcă la Jude, doamnă White. Pe băiatul meu n-am putut să-l ajut, fiindcă nu știam destul, da` de-al dumitale o să am grijă. Mai drept de-atât nici nu pot să spun, o asigură Tyrell.
   Deborah dădu din cap. Asta sperase să audă.
   - Te-a iubit, Sonny Boy, atâta lucru știu și eu. Tot timpu` vorbea despre dumneata.
   Era doar o mică mângâiere, dar mai mult de-atât nu-i putea oferi.

            Nick se afla la clubul său din Bermondsey, un moc local frecventat de fețe cunoscute.
   Avantajul era că nimeni nu putea să intre fără să fie cunoscut de ceilalți membri, sau să aibă un arsenal destul de mare pentru a-i da lui Tony Blair pretextul de a ordona o invazie.
   Ultima soluție, oricât de improbabilă, fusese încercată de-a lungul anilor de oameni mai capabili decât trupele de intervenție, iar localul era încă în picioare, supraviețuind într-o lume care se schimba încontinuu.
   Stevie era nervos, iar acest lucru îl irita pe Nick, care-i spuse tăios:
   - N-au cum să ne dea de urmă. Or să creadă că plasa marfa și l-a înfundat careva - cum se-ntâmplă de-obicei cu dealerii care se grăbesc. Sticleții vor crede că Gary și-a făcut o operație pe portofel deschis. Se-ntâmplă tot timpul, firme mai mari care sar pe ăia mărunți. N-au cum să ne ia urma, așa că nu te mai frăsui ca un rahat și bea și tu un rând!
   Stevie înțelegea logica spuselor lui Nick, dar situația devenise prea grea pentru el. Voise să-l cotonogească rău pe Gary Proctor, nu nega asta, să-l snopească în bătaie, dar nu să-l omoare.
   O roșcată tânără, cu picioare suple și un piept suspect de voluminos, se apropie, zâmbindu-i amical. Apoi, întorcându-se spre Nick, întrebă cu un acent pronunțat din Essex:
   - Mi-aduseși leafa?
   Nick râse. O plăcea, era fată bună. 18 da` arătând de 12 nefardată, făcea striptease de când fugise se-acasă, la 15 ani. Dădu din cap spre barmaniță, care-i întinse un plic.
   - Poftim, scumpo, ne vedem săptămâna viitoare.
   Roșcovana își fâlfâi genele, făcându-i cu ochiul, dar amândoi știau că nu era decât un joc. Nu-l interesa, și din cauza asta îl plăcea cu atât mai mult. Bărbații se dădeau la ea de la 9 ani, când fusese dată în adopțiune. Acum știa cum să-și poarte de grijă mai bine decât femeile de 3 ori mai vârstnice ca ea.
   Îi mai zâmbi o dată lui Stevie; Nick o asigurase că l-ar fi putut interesa o șustă - și nu greșea. Stevie era prea stătut.
   Nevastă-sa era o sfântă pentru că-l așteptase, dar avea trupul unei femei de 40 de ani, iar viața era prea scurtă pentru monogamie, atâta lucru învățase și el la pârnaie.
   În timp ce începea să converseze cu fata, Nick zâmbi. Peste 20 de minute, ajunseseră în celălalt capăt al barului, iar Stevie nu se mai gândea nici la nevastă, nici la copii, nici la Nick.
   Roșcata era fată bună, nici vorbă, reușise de minune să-l scape pe Nick de nefericitul ăla. Știa că Stevie voise să se răzbune pe Proctor, dar lovitura de grație o dăduse Nick - așa că, de ce-și mai făcea griji? După standardele lor, el nu-i dăduse decât două palme.
   Nick îl simpatiza pe Stevie, dar în unele privințe era ca o babă. Totuși, închisoarea putea avea efectul ăsta. Ieșeau de-acolo, fie căliți și în stare să ducă toată lumea pe umeri, fie ca Stevie - tremurând speriați și de umbra lor.
   Dar voise ca Proctor să fie pus la punct, și o rezolvaseră, la fel cum făcuse Nick și cu rahatul ăla furăcios de Lance Walker.
   Punct - ce mama mă-sii!

             Tyrell și Louis se întorseseră la Jude.
   Lui Louis îi părea rău pentru prietenul său, știind că simpla umilință îl omora. Auzise zvonuri despre Sonny, toată lumea le auzise. Încerca să-și imagineze ce simțea Tyrell, și-i era imposibil. Dar, în fond, el îl văzuse întotdeauna pe băiat cu alți ochi. De-asta era un om de treabă. Tyrell își iubise fiul, lucru pentru care Louis îl respecta.
   Când intrară în apartament, Jude stătea în antreu, ca și cum i-ar fi așteptat. Avea un ochi învinețit, și gâtul umflat, după bătaia pe care o primise.
   - Fă pizdo.
   Tyrell nu știu care fu mai surprins de cuvintele lui - Jude, sau el însuși. Niciodată nu-i mai vorbise așa, deși știa că o asemenea insultă făcea parte din viața ei, la fel ca mizeria care o înconjura, ca mirosul pe care-l răspândea în jur.
   Era desculță, și i se vedeau urmele de ace între degetela de la picioare și prin venele ferfenițite de pe glezne.
   Văzând-o așa cum o vedeau toți ceilalți, Tyrell simți că-i pierea toată vinovăția lui obișnuită, făcând locul unei uri atât de intense încât îl speria chiar și pe el.
   - Am fost făcută în feluri și mai rele, Tyrell.
   Văzându-l cum se strâmba sardonic, Jude simți primul fior de neliniște.
   - Nici nu mă mir.
   Tyrell scoase din buzunar un chiștoc de marijuana și și-l aprinse cu degete tremurătoare. Mirosul de sconcs era greu și dulceag, amestecându-se cu celelalte miasme din apartament.
   - Vasăzică, scosese curu` la produs, da?
   Jude își dădu la o parte părul din ochi, cu un gest disprețuitor.
   - Aiurea. Știi cum sunt ăștia de pe-aici, numai căcaturi vorbesc.
   - O cred pe Deborah, Jude.
   Ridicând din umeri cu falsă indiferență, Jude spuse pe un ton plictisit, parcă destinat anume să-l provoace.
   - N-ai decât să crezi ce vrei. Acum e prea târziu, nu? S-a dus.
   Vorbea despre Sonny ca și cum ar fi fost un cățel fugit de-acasă, sau un străin care nu însemna nimic pentru el.
   În acel moment, Tyrell își dădu seama că exact asta însemnase fiul ei pentru ea. Doar un mijloc de atingere a unui scop - și presimțea că bietul Sonny fusese tot timpul conștient de acest lucru.
   Louis nu era pregătit pentru atacul fulgerător care urmă, și nici Jude. Femeia dispăru sub o ploaie de lovituri care pe oricare alta ar fi omorât-o. Louis avu nevoie de 5 minute ca să-și tragă prietenul înapoi.
   Niciodată nu mai văzuse o asemenea furie, și știa că Tyrell o ținuse mult timp închisă în suflet. Era o ură cu rădăcini adânci, care acum se dezlănțuise.
   - De unde-avea băiatul meu pistolul ăla, Jude?
   Gâfâia de efort, iar Jude, care abia se mai ținea pe picioare, răspunse cu răutate:
   - Habar n-am.
   Vocea ei îl provocă din nou și, când o atacă iar, prietenul său abia reuși să-l scoată din apartament.
   În timp ce-l împingea în mașină, Louis se întrebă care aveau să fie urmările acelei nopți.
   Avea să afle curând.

             Maureen Procter se uita la a doua pereche de polițiști care o vizitau în aceeași zi. Nu putea înțelege ceea ce tocmai îi spuseseră.
   - Sunteți siguri că e Gary al meu?
   Comisarul dădu din cap cu tristețe.
   - E mort?
   - Nu, doamnă Proctor, dar e într-o stare foarte gravă.
   - Și spuneți că a fost bătut și ars?
   Polițistul confirmă din nou.
   - Dar de ce să-i facă cineva asta bărbatului meu? Știu că-i un nesimțit enervant, dar nu cunosc pe nimeni care să ajungă până acolo.
   - Vreți să vă ducem la spital?
   Îl privi de parcă i-ar fi crescut încă un cap, sub ochii ei.
   - Vreau pe dracu`! Am să mă duc singură.
   Tot drumul până la secția de arși a spitalului Billericay, Maureen se întrebă pe cine-o fi scos din pepeni Gary de data asta. Se mai întrebă și cui să-i spună mai întâi, căci era foarte posibil ca vreun cunoscut al ei să știe cine săvârșise fapta. Însă cel mai mult o nedumerea kilogramul de cocaină pe care-l găsiseră în mașina lui.
   Drogurile nu erau principala ocupație a lui Gary, nici a lui Nick, și colaboraseră îndeaproape în multe privințe. O fi prizat Gary cocaină, dar nu făcea contrabandă. Sentințele erau prea severe. Își vedea de celelalte treburi.
   Sau poate nu știe ea despre partea asta? Poate i-o ascunsese, știind că detesta drogurile de orice fel?
   Maureen își izgoni gândul. Gary era în spital, nu închis, așteptându-și eliberarea pe cauțiune.
   Bătut și ars. Suna ca o răzbunare între homosexuali... Oare mai făcea și altele despre care ea nu știa?
   Foarte posibil - dar în niciun caz cu Nick alături de el. Nick era cunoscut ca un bun familist. Nici măcar afemeiat nu era. Flirta, făcea curte, dar nimic mai mult. Gary, însă, parc-ar fi fost un vier în călduri. Oare se băgase peste femeia altuia? Sau, mai la obiect, fiica vreunuia?
   Gândul o speria pe Maureen.
   Se hotărî să-l caute pe Nick Leary cât putea de repede, pentru a vedea ce știa. Dar nu de pe mobil. Avea să-l sune de la un telefon public, ca să nu i se poată da de urmă.
   Dacă era vorba de afacerile obișnuite ale lui Gary, i se cuvenea o compensație de la Nick și prefera s-o ia cât mai curând.
   Avea multe la care să se gândească, iar Nick Leary, oricât de drept ar fi fost, nu era un om pe care să-l provoace. Spera numai ca Gary să fi ținut minte acest lucru.

            Tyrell stătea cu Sally în salonul fostei lui case, privind cum fiii lor conversau între ei.
   Curios, dar camera părea mai mică decât și-i amintea, deși plecase de-acolo doar cu o săptămână în urmă. Cum era posibil ca el să nu fi știut? De ce nu-și dăduse seama că ceva era în neregulă?
   Noua descoperire explica multe, lucruri care i se păruseră suspecte dar, atunci, nu se simțise în stare să pună întrebări.
   De pildă, obiceiul lui Sonny de a dispărea noaptea târziu, fără nicio explicație, și cele două telefoane mobile pe care le purta mereu asupra lui. Probabil că unul era pentru clienții regulați.
   Când aflase ce i se întâmplase băiatului său, Tyrell nu se gândise nicio clipă că ar fi putut exista ceva care să-l facă să se simtă și mai îngrozitor.
   Dar se înșelase.

          Tammy plecase să ia prânzul cu prietenele. Angela era din nou singură. Nu știa ce să facă în legătură cu lucrul îngrozitor pe care tocmai îl aflase.
   După plecarea lui Tammy, scotocise prin casă, ca de obicei. Nu se putea abține. Văzuse un lucru pe care nu crezuse să-l mai revadă vreodată în viața ei. Dovada minții tulburate a fiului său.
    Ce putea să facă?
   Își deschise micul seif și scoase fotografiile. La vederea lor, ochii i se umplură de lacrimi, dar și le înghiți. Era mai rezistentă decât Tammy, trebuia să fie.
   În timp ce privea prin anexa spațioasă pe care i-o construise fiul ei și vedea toate mobilele frumoase pe care Tammy o ajutase să le aleagă, îi venea să plângă, dar anii în care-și reprimase sentimentele o împiedicau.
   În cele mai grele momente din viața lui, soțul ei fusese un bărbat stoic. Orice ți s-ar întâmpla, lumea din afară nu trebuie să afle niciodată.
   Cu ani în urmă, asta se referise la vecini. Acum, însă, cel mai apropiat vecin al lor locuia atât de departe, încât n-ar fi putut ajunge acolo decât cu autobuzul.
   Dar plânsul lui Tammy o afectase pe Angela mai mult decât s-ar fi așteptat. În timp ce o auzea suspinând, avea senzația că de pe propriile ei emoții se ridicase un capac de oțel, silind-o să înțeleagă faptul că nora ei era îngrozitor de nefericită, fără a avea nicio vină. Discuția prelungită pe care o avuseseră împreună schimbase perspectivele Angelei.
   Știuse de mult timp că situația dintre ei nu era deloc roză, și dăduse vina pe Tammy, cu mofturile și cheltuielile ei. Dar, în sinea sa, fusese mereu conștientă că lucrurile nu puteau sta atât de unilateral. Nick își moștenise tatăl doar cu numele, reflectă ea înverșunată.
   Tammy nu dorea numai sex, ci și dragoste. De-a lungul anilor, neavând parte de la Nick nici de una, nici de alta, frustrarea o făcuse să degenereze, aproape autodistrugându-se.
   Angela cunoștea prea bine acele senzații - motiv pentru care, pe moment, își ținea gura în legătură cu fotografiile pe care le găsise în buzunarul de la haina fiului ei, la doar 10 minute după plecarea lui Tammy.
   Nu spre binele lui - încetase să-și mai facă griji pentru Nick, din momentul când le descoperise - ci înspre interesul lui Tammy, nora pe care niciodată n-o agrease, dar pe care acum nu voia decât s-o iubească și s-o apere.

                                         CARTEA A DOUA
                                           CAPITOLUL 14

                 Nick își privea soția care-și bea vinul.
   De fapt, îl sugea, mai bine zis. Dar dacă putea măcar s-o facă să gândească la fel ca el, atunci merita să arunce 70 de lire sterline pe o sticlă. Era un restaurant scump, și numai Nick ar fi putut obține o masă atât de bună fără rezervare.
   Era un loc frecventat de lumea bună, iar Nick știa că asta o atrăgea pe soția lui. Toate prietenele ei aveau să afle că o dusese acolo, iar pentru biata Tams asta conta cel mai mult.
   Trebuia s-o liniștească în legătură cu ceea ce i se întâmplase lui Gary. Era foarte important s-o atragă de partea lui.
   Îi umplu din nou paharul.
   - Bagă-n tine, Tams.
  Tammy zâmbi; era deja pe jumătate afumată.
   - Deci cine crezi că i-a făcut lui Gary figura aia?
   Nonșalant, Nick ridică din umeri.
   - Dracu` să mă ia dacă știu, Tammy.
   Îl privi atentă. Putea să vadă și singură că mințea fără să clipească. Dar mai știa și că în ochii altcuiva ar fi părut sincer, nedumerit chiar.
   Nick Leary era un mare actor. În multe privințe, își ratase adevărata vocație.
   - Deci, cel mai bun prieten al tău și partener de afaceri e găsit ars de viu, și ție nu ți se pare deloc ciudat? Nici măcar nu te interesează să afli cine-a făcut-o?
   Nick clătină iar din cap.
   - Exact.
   Tammy se mai uită la el câteva clipe, înainte de a spune veselă:
   - Atunci, am să le întreb pe neveste. De obicei, noi toate la un loc reușim să dăm de capătul oricărei afaceri necurate de pe-aici.
   O privi lung, conștient că mesenii ceilalți urmăreau schimbul de replici, deși nu puteau auzi despre ce vorbeau.
   - A, ba nici să nu te gândești.
   Apucând-o de încheietura mâinii, o strânse atât de tare, încât Tammy se strâmbă de durere.
   - Uită-te la mine, Tams, și citește-mi pe buze. A dat o lovitură fără știrea mea și cineva l-a turnat, da?
   Tams dădu din cap, îngrijorată de tonul lui.
   Era convinsă că Nick știa ce se întâmplase, și că nu era vorba numai de o acțiune pe cont propriu. Se gândi câteva momente, apoi murmură încet:
   - Are vreo legătură cu Stevie Daly?
   Îl întrebase la nimereală, bazându-se mai mult pe instinct. Anii în care-i aruncase în față diverse nume pentru a-i smulge o reacție își făceau efectul.
   Avu satisfacția de a-l vedea pălind și mai mult.
   - Ți-ai greșit cariera, Tams. Trebuia să te faci polițistă.
   Tammy râse, mulțumită că nu greșise.
   - Sunt prea scundă.
   Nick o studie. Era micuță, într-adevăr. Și asta făcuse parte din atracția ei asupra lui, mai ales când era atât de cooperantă.
   - Și ce-a făcut Gary? Cred că ceva foarte rău. Stevie e un spărgător de bănci, nu un ucigaș - e o mare diferență.
   Nick oftă.
   - Nu știu despre ce vorbești, Tammy. Te-ai uitat la prea multe filme.
   Tammy știa că n-avea să mai scoată o vorbă de la el, dar faptul că era ceva în legătură cu Stevie o mai liniștea cât de cât.
   - N-ai făcut-o tu, așa-i? îl întrebă, ca să se asigure.
   Nick clătină din cap.
   Se întrebă ce să-l mai întrebe în continuare. Prefera să-l creadă - de fapt, nici n-avea încotro.
   - Să zicem că merge. Dar ne putem aștepta să ne bată cineva la ușă?
   - Dacă întreabă gaborii, am fost cu tine toată noaptea, OK?
   Tammy zâmbi afectat, cu ochii ei albaștri aproape cenușii - un cenușiu de oțel, dându-și seama de ce-o adusese acolo. Ca s-o facă să-l tragă de limbă. Învăța cum lucra Nick, dar el nu trebuia să știe asta.
   Cunoașterea era putere, cum spunea el mereu.
   - Înțeleg. Ai nevoie de mine ca să-ți confirm minciunile, așa că m-ai adus aici. Ar fi trebuit să ghicesc.
   - Întotdeauna ai avut o minte ageră, Tams, de-asta m-am și însurat cu tine.
   La asta, Tammy zâmbi.
   - Deci, ăsta a fost motivul, da?
   Durerea îi revenise în voce, iar Nick se întrebă cât mai avea până să se îmbere, să se ia la ceartă, iar el s-o poată duce acasă cu conștiința împăcată. O calitate a lui Tammy, însă, era aceea că nu uita niciodată un mesaj pe care-l înțelesese.
   Orice s-ar fi întâmplat, alibiul lui era de-acum sigur.

            Louis Clarke bea o vodcă mare cu gheață, într-un club din Clerkenwell, povestindu-le fraților lui toate noutățile descoperite despre fiul lui Tyrell.
   Ceilalți erau uimiți și-și dădeau seama cât de stânjenit era Louis.
   - Mă simt ca o bârfitoare împuțită!
   Toți râseră nervos.
   -Păi, într-un fel, asta și ești, nu?
   Terry Clarke era roșu la față, de furie și jenă.
   - Dacă unul dintre băieții mei pățea chestia asta, aș fi înnebunit.
   Ceilalți dădură din capete a încuviințare.
   - Nu el a fost de vină, ci balega aia care l-a fătat. Jude aia. Căca-m-aș în ea de zdreanță.
   - Și el cum a luat vestea? se interesă Colin, cel mai vârstnic dintre frați.
   - Cum crezi? Tu cum ai fi luat-o?
   - Numai în cur nu.
   În glasul lui Terry se simțea sarcasmul, iar frații lui râseră, deși se simțeau vinovați.
   Louis oftă.
   - Ascultați, o să-i dăm o mână de ajutor, sau nu? Cred că are dreptate când spune că la mijloc e mai mult decât se vede cu ochiul liber.
   Colin dădu din cap, apoi spuse:
   - Totuși, îl cunosc pe Nick Leary, și e garantat ca o liră sterlină. N-are cum să fie implicat.
   - Dar cui i-o fi dat prin cap să-l prade? Știu că a avut niște probleme cu Leo Green, acu` câtva timp. Da` Leo nu-i un bandit de gazometru. I-a dat doar o palmă și l-a terminat.
   Terry se încruntă. Leo Green era dealer de arme și droguri. Nici unele nici altele nu erau punctele forte ale lui Nick. El se ocupa strict de cluburi și prostituție, având ca paravan firma de construcții care mergea în câștig chiar și de una singură.
   - De ce s-au certat?
   - Leo își plasa marfa prin cluburile lui. Știi cum e - iei câțiva puști ca să ducă înăuntru produsele. Din câte-am auzit, a ieșit cu cântec și un puști era să moară. Căcaturi de E-uri și Rohypnol - viol la șustă, în paștele mă-sii. Care-i problema dacă-mbeți gagicile sau le dai puțină coca? Tinerii din ziua de azi nu mai au pic de clasă! Oricum, Nick Leary a prins de veste și s-a dus totul pe copcăă, da` Nick nu-i omu` căruia să-i tragi țepe, se descurcă el și singur.
   Billy Clarke interveni și el.
   - Da` și Leo se descurcă. Or fi ajuns ei la o-nțelegere, ceva, dacă n-a curs sânge.
   Nimeni nu răspunse, iar Louis se duse la bar și mai comandă de băut.
   - Și cu Leary cum a rămas, totuși? Cred că s-ar putea ca Leo Green să fi fost înfundat din răzbunare, cum ar veni?
   Louis clătină din cap.
   - Nu știu nici eu, da` am să-i spun lui Tyrell. E-n ultimul hal, de când a aflat că fi-su era gay.
   Billy oftă.
   - Da` oare chiar o fi fost? Țiu minte c-amvăzut un documentar despre curveții ăștia, și mulți dintre ei o fac doar pentru bani, nu de plăcere. Nu-s poponari pursânge.
   Terry și Colin râseră.
   - Când te-ai uitat tu la un rahat de film documentar?
   Billy roși.
   - Știi cum e Caroline, se uită la toate nasolelile alea...
   Ceilalți frați se priviră, râzând și mai tare.
   Caroline era o brunetă înaltă și cu picioare lungi, cu ochi albaștri îndepărtați și un trup de supermoedl, și o minte ca o capcană de oțel. Ea și Billy se adorau, și toți frații aveau câte o slăbiciune pentru ea. După 12 ani de căsnicie și 3 nașteri, încă mai arăta ca o adolescentă.
   - Mie nu-mi place Leo Green, nici să mă-mpuști! scrâșni Colin, ursuz.
   - Ce ți-a cășunat.
   El era cel mai taciturn dintre frați, gânditorul. Deși adeseori părea un bufon aiurit, era de fapt creierul organizației, în multe privințe. Când vorbea, îl ascultau, pentru că spunea lucruri neobișnuite.
   Bău din halba de bere, după care se șterse la gură zgomotos și spuse:
   - Cu ani în urmă, Leo a avut o nasoală cu un gagiu care aducea filme porcoase de la Amsterdam. Ăla i-a tras o țeapă, iar Leo, știți ce-a făcut? Ca să vedeți ce viclean poate să fie bulangiul ăla - a aranjat o vacanță într-o rulotă cu nevasta și copiii, a umplut mașina, până și câinele l-a luat, și a ieșit în fața gagiului, care era cu camionul. Gagiu` a ieșit din tunelu` Dartford, iar Leo l-a troznit c-o rangă. Praf i-a făcut măgăoaia, de față cu nevastă și copii cu tot.
   Când au venit curcanii, Leo le-a servit o gogoașă lacrimogenă că gagiul era să-i zboare de pe drum cu camionu`, că era și el un om nevinovat care mergea-n vacanță cu familia, și-a pus mâna pe rangă doar fiindcă ăla voia să-i radă mașina cu copiii-n ea. Gaborii erau să-i dea și-o medalie pentru curaj! Că doar gagiu` nu putea să le spună la sticleți care era treaba, nu?
    A ajuns la tribunal și l-au înfundat pentru tulburarea liniștii publice, conducere agresivă, una, alta. Lui Leo i s-a părut de râsu` lumii. Își folosise proprii copii, ca să i-o plătească! Dacă ieșea pe dos, și gagiu-l stâlcea pe el, și pe urmă-i mai nenorocea și mașina? Eu, unu`, zic că-i în stare de orice. De-asta nici n-am avut niciodată treburi cu el.
   - Deci crezi că s-ar putea să fi fost implicat în spargerea de la Leary?
   Colin ridică din umeri.
   - Nu știu. Nu zic decât că are de-a face cu puști care-i plasează drogurile, așa că se poate ca măcar să-l fi cunoscut pe Sonny. E dealer și de arme, chestie care-l interesa pe Tyrell, nu? De unde-a făcut rost băiatu` de pistol, în primu` rând. S-ar putea ca Leo să nu fie încurcat personal, da` să ne pusă pe pista aia care trebuie.
   - Cum adică, e dealer de arme? întrebă Louis, surprins.
   Colin răspunse încet, ca și cum i-ar fi vorbit unui copil de 5 ani:
   - Dealer de arme i-atuncea când te duci la el acasă, și-ți vinde un pistol.
   Râseră toți din nou.
   - Ce-am mai râs. Credeam că era doar dealer de droguri, nu?
   Colin ridică din umeri.
   - Un tip de-ai mei a luat de la el un fier de toată frumusețea, le vinde ieftin. Da` după cum îl știu pe Leo, trebuie să fie și vreun clenci la mijloc, altfel n-are cum. Nu face opere de caritate.
   - Tyrell unde-i acum?
   Louis ridică din umeri.
   - E troznit de drog. De când a părăsit-o pe Sally, s-a schimbat. Nu mai poate să și-l alunge pe Sonny Boy din minte. Da` cred că-i și normal, dacă stai să te gândești.
   - Mie Sally aia nu-mi place, interveni Billy. Caroline mi-a zis că-i o tipă rece - și-o știți pe nevastă-mea, rareori vorbește de rău pe cineva.
   Dădură cu toții din capete. Semn al respectului ce i-l purtau Carolinei, toți cei de la masă îi ascultau opiniile fără să stea pe gânduri - spre deosebire de propriile lor neveste și iubite, cărora niciodată nu le cereau părerea și pe care nici nu le ascultau, decât când vorbeau despre casă și copii.
   Despre teritoriul lor, cum ar veni.
   - Mie-mi place de Tyrell, spuse Billy cu tristețe.
   - Un tip beton, și cred că cu cât îi dă mai repede de capăt, cu atât mai bine-o să-i fie. Șmecherii numesc asta închidere.
   Toți îl priviră iar pe Colin, îngândurați. Ultimul lucru la care voiau să se gândească era avortul care trecuse drept viața lui Sonny Boy.
   Toți își doreau o viață mai bună pentru copiii lor - altfel, de ce-ar fi făcut atâtea sacrificii?

             Sally își privea soțul, în timp ce acesta își împacheta ultimele haine în valiza mare pe care o țineau de obicei pentru vacanțe.
   Nu-i venea să creadă că o părăsea cu adevărat.
   - Pot să-ți aduc o cafea?
   Era tot ce-i putea spune, semn că ar fi vrut să rămână, și o știau amândoi.
   Dacă Tyrell accepta cafeaua, Sally s-ar fi așteptat să încerce s-o sărute, poate și să se culce cu ea. La început, l-ar fi refuzat, apoi s-ar fi înduplecat, și după aceea toate ar fi fost la fel ca înainte.
   Tyrell îi văzu expresia rugătoare din ochi.
   - Nu pot. Am o întâlnire cu cineva și sunt deja în întârziere.
   Îi vorbea pe un ton indiferent, și știa că o rănea, dar nu-i mai păsa. De câte ori îi vorbise și Sally lui Sonny Boy așa, când acesta telefonase ca să ceară cu frații lui? Îl întrerupea în mijlocul frazei, îi spunea că dormeau, că învățau, orice, iar Tyrell o lăsase. Asta era partea cea mai rea, că și el o lăsase, fiindcă nu fusese destul de bărbat ca să-i spună să-l lase pe bietul băiat în pace.
   - Ei, atunci eu nu te mai rețin.
   Tyrell zâmbi.
   - Nici nu mă rețineai. Apropo, de ce nu mi-ai spus că Sonny sunase pe mobilul tău, în Jamaica, în noaptea când a murit?
   Îi văzu pe față expresia șocată.
   - Poliția ți-a notat numărul printre ultimele lui apeluri. Au vorbit și cu tine despre asta, sunt sigur.
   - Nu mă găsise.... le-am și spus...
   Dar lui nu-i spusese, iar acum Tyrell voia să se lămurească. O vedea bâlbâindu-se și se bucura, căci așteptase momentul potrivit să i-o spună.
   - Conform înregistrării apelurilor, convorbirea a durat 1 minut și 20 de secunde, așa că nu-mi înșira baliverne. Ai făcut ceea ce făceai tu întotdeauna, nu-i așa, Sal? L-ai expediat rapid, fiindcă nu suportai să se amestece în viața ta meschină și ocrotită.
   Sally clătină din cap negativ.
   - Toți erați plecați....
   - Dacă aș fi vorbit cu el, poate că nu mai făcea ceea ce a făcut. Poate - poate numai - suna ca să ceară un ajutor, sau un sfat....
   La asta, Sally râse și răspunse pe un ton dur.
   - Voia bani. I-am zis să aștepte până ajungem acasă. Vasăzică, și-n vacanță trebuia să plătim viciile maică-sii?
   Tyrell își repezi fața aproape de a ei, scrâșnind printre dinți:
   - Ești o pizdă, Sal! O pizdă rea, invidioasă și răzbunătoare.
   Era pentru a doua oară când îi spunea unei femei așa, în doar câteva zile.
   Tyrell închise ochii și trase adânc aer în piept, căci tot pentru a doua oară îi venea și s-o pocnească de să nu se mai scoale de jos.
   - Avea nevoie de ajutor, și nu te-ar fi sunat dacă nu era disperat. Doar știa cum te purtai cu el.
   - Și de unde era să știu eu ce-avea de gând să facă?
   Tyrell se șterse la nas. Îi curgea, și trebuia să facă mari eforturi ca să nu izbucnească în plâns.
   - Se prostitua, Sal. Băiatul ăla punea curu` la bătaie pentru maică-sa, și eu n-am știut niciodată, fiindcă-ai avut tu grijă să n-am timp să stau de vorbă singur cu el.
   - Nu puteai să-i trimiți bani din Jamaica.
   Tonul ei redevenise disprețuitor. Își revenise, iar Tyrell era nevoit s-o admire, fie și numai pentru asta.
   - A, aici te înșeli. Puteam să-i cer unui prieten să-i dea bani din partea mea. O mai făcusem și înainte.
   Îi văzu uimirea pe față, ceea ce-i dădu un mic sentiment de satisfacție.
   - Niciodată n-ai știut nici jumătate din tot ce se întâmpla, Sal, dar credeai că știai, și asta-ți convenea de minune. Ei bine, eu m-am dus. Cum spuneam, am o întâlnire cu cineva, am treburi de făcut.
   Își trase valiza grea de pe pat, iar cuvertura de mătase căzu pe jos. Știa că pe Sally o mâncau degetele s-o pună la loc, ca să fie totul în ordine.
   Pe când ieșea cu valiza din dormitor, își văzu băieții și-și dădu seama că auziseră totul. Dar nu mai putea să spună sau să facă nimic, căci plângea. Plângea după fiul lui mort. Aceștia 2 erau vii și bine îngrijiți, știa. Trebuia să-și pună gândurile în ordine înainte de a le vorbi despre cele întâmplate.
   Dezvăluirile din ultimele câteva zile îl distruseseră. Nu era sigur dacă avea să-și mai poată reveni vreodată complet. Nu știa decât că, dacă nu ieșea imediat din casa aia, avea să explodeze.
   Cei 2 băieți îl priveau cu ochi mari, iar Tyrell lăsă să-i scape valiza. Luându-i pe amândoi în brațe, îi strânse la piept. Apoi, ridicând iar bagajul, porni în jos pe scara îngustă.
   În timp ce ieșea, îi auzi pe amândoi strigându-l, dar închise ușa și se îndepărtă cât putea de repede.
   Avea să se ocupe de ei mai târziu, când reușea iar să vorbească normal și să le explice cât putea de bine situația care se crease cu mama lor. Acum, însă, era conștient că trebuia să scape, și exact asta făcea.
   În mașină, își aprinse o țigară de marjuana și trase adânc, înainte de a porni înapoi spre apartamentul lui, unde avea întâlnire cu Louis Clarke.

                                               CAPITOLUL 5

                   Jude se uita pe fereastră și încerca să-și calmeze nervii.
   Numărul la care încercase nu răspundea, și devenea tot mai nervoasă ori de câte ori suna din nou. Dar știa că trebuia să meargă până la capăt.
   - Domnul te va ajuta Jude, dacă-L rogi.
   Își dădu ochii peste cap.
   - Pe Domnul îl doare-n cur de mine, cum știi foarte bine, Verbena.
   Cealaltă femeie nu era șocată de cuvintele ei. Se așteptase să le audă. Acum, însă, se ruga și spera ca într-o bună ziJude să vadă lumina și să i se dăruiască Lui.
   - Greșești, fato. Și acum, lasă-n pace telefonul ăla și vorbește ca lumea cu mine.
   Pe Jude o treceau toate sudorile, și nu numai din nevoia drogurilor, ci și de nervi. Își simțea propriul miros. Trebuia să ia banii și să se-ntoarcă acasă, unde se simțea în siguranță, unde se putea convinge că viața revenise la normal.
   - Pun pariu că pe-aici toți se distrează de nu mai pot.
   Verbena clătină din cap.
   - Și de ce crezi asta, iubito?
   Jude ridică din umeri.
   - N-am tocmai parfumul lunii, nu? Acum, că mi-am pierdut copilul, bănuiesc că n-o să mai fiu binevenită aici.
   - În casa mea vei fi binevenită întotdeauna, Jude, știi bine.
   Impulsiv, Jude o apucă strâns de mână.
   Verbena își pierduse un fiu, și de-atunci nu se mai simțea în stare să iasă din casă. Uneori, acest lucru o nemulțumise pe Jude, care știa că dacă bătrâna ar fi putut, ar fi scutit-o de un drum.
   - Ce m-aș face eu fără tine?
   Prin cine știe ce minune, Jude era sinceră, și i se simțea în voce.
   Peste 5 minute, Verbena își deschidea poșeta și-i dădea lui Jude destui bani pentru un plic de 10, deși amândouă se purtau ca și cum ar fi fost bani de mâncare. Era un joc pe care-l practicau de ani de zile, iar Verbena se întreba când acea să ia sfârșit strania lor asociere.
   Numai o dată cu moartea uneia dintre ele, reflectă ea. Spera ca ei să-i vină rândul prima. Atunci, în sfârșit, avea să poată ieși din casă.
   După ce Jude luă banii și plecă, bătrâna se duse la fotografia cu mormântul nepotului ei. Frecând-o cu degetul mare, se gândi la viața lui, conștientă că el fusese singurul om din lume care înțelegea de ce-i dădea bani lui Jude.
   Sonny moștenise firea iertătoare a Verbenei, și era tristă că nimeni nu mai recunoscuse vreodată acest lucru.

          Nick își lăsase soția într-o vinărie, cu prietenele, ducându-se apoi acasă pentru a se schimba și a se odihni câteva ore, ca să-și pună gândurile în ordine.
   După ce se îmbrăcă, ieși din casă, pentru prima oară fără să-și ia rămas-bun de la mama lui. Trebuia să plece, îl apăsau pereții. Simțea nevoia să fie printre oameni.
    Își parcă Mercedes-ul sport într-un mic rond și urcă până la etajul 10 al unui bloc din Plaistow, cu lift murdar. Puțea.
   Când ieși din cabină, își drese glasul și scuipă zgomotos peste balustrada de beton a balconului.
   Doi băieți stăteau pe palier, poștind un chiștoc, și-i aruncară o privire scurtă. Nick trecu pe lângă ei fără o vorbă și bătu într-o ușă proaspăt vopsită în roșu.
   Îi răspunse un tânăr blond, de vreo 18 ani.
   - Mă întrebam când ai să mai apari pe-aici.
   Nick zâmbi.
   - N-ai putut să mai reziști, iubițel, te simți singur?
   Băiatul cu ochi mari și albaștri îl trase în antreu. Mirosea a pui fript Kentucky și a ochiuri.
   - Mda, pentru moment.
   Nick scoase din buzunar 100 de lire sterline, zâmbind.
   - Închide-ți mobilul, în noaptea asta suntem între noi, OK?
   - Orice vrei tu, Nick.
   Continuând să zâmbească, Nick replică:
   - Ți-aș putea spune și eu la fel, scumpule. Și-acum, dezechiparea și nu te mai prosti.

              - Ești sigur că vrei să-l vezi?
   Tyrell dădu din cap.
   - Tyrell, chiar ții neapărat să intri-n treaba asta? Leo i-un bulangiu de categoria grea, știi bine.
   - Categorie mai grea decât tine și frații tăi? N-aș crede.
   Louis zâmbi.
   - Înțelegi tu ce vreau să spun. Sunt doar vorbe, dom`le. Dac-a avut vreo legăturăă cu Leary, asta nu putea să aibă nicio legătură cu băiatul tău, nu?
   Tyrell ridică din umeri.
   - E tot ce știu pentru moment, dom`le. Gândește-te. Ce mama mă-sii să caute el într-o casă ca aia, c-un sistem de alarmă ca la Fort Knox...
   Louis oftă. N-avea chef s-o ia iar de la-nceput; parcă ar fi fost o placă stricată.
   - Dacă Leary ea acasă, alarma n-avea de ce să fie pornită, nu?
   Tyrell clătină din cap.
   - În ziare scria că era pornită parțial, adică numai la parter, în timp ce ei dormeau.
   Deși Louis confirmă, Tyrell vedea clar că nu-i erau deloc boii acasă.
   - Vreau să zic, Leary e un tip dur. N-avea el nevoie de alarmă, ca tot omu` de rând, nu? Gândea la fel ca noi: cine-ar îndrăzni să ne jefuiască?
   Tyrell râse.
   - Asta vreau să zic și eu, cine-ar îndrăzni să-i spargă casa? Stai și te gândește!
   Cu blândețe, Louis răspunse:
   - M-am gândit, amice, și cred că singurul om care ar încerca să-l prade ar fi un băiat fără minte și care n-are habar în ce se bagă. Un băiat ca Sonny al tău. Probabil a făcut-o la libera inspirație, știi că avea mereu nevoie de lovele.
   Tyrell își termină zgomotos cutia de Red Stripe, apoi o storci și o aruncă în direcția lăzii de gunoi.
   - Sonny al meu o fi avut multe defecte, nu neg, era doar un puștan fără minte, dar nici mort nu s-ar fi gândit să spargă căsoiu` ăla. Cum am mai spus, nu-l prea dădea deșteptăciunea afară din casă. De ce tocmai pe Nick Leary? Până-n noaptea aia, Sonny nu furase decât...
   Se întrerupse, așa că Louis termină el în locul lui:
   - Prieteni, vecini și rude?
   Îi era greu s-o audă spusă cu glas tare, dar acela era adevărul.
   - Da` tocmai asta încerc să-ți spun, Louis, n-avea experiență pentru așa ceva. Trebuie să-l fi ajutat careva. Poate Leo știe ceva.
   Louis știa că n-ar fi avut niciun rost să-l contrazică.
   - Ai și tu dreptate... Hai să mergem. Colin și ceilalți au să ne-aștepte, OK?
   Orice-ar fi avut de spus Leo Green, frații Clarke se asigurau că nu mințea. Tyrell avea noroc cu niște prieteni ca ei, și o știa. Se ridică și-l îmbrățișă pe Louis.
   - Trebuie să fac eu treaba asta, înțelegi? Trebuie să primesc o explicație despre ce s-a întâmplat.
   Louis dădu din cap, deși în sinea lui se întreba dacă nu cumva prietenul său cerea prea mult.
   - Sper doar să afli ceea ce vrei, amice.
   Tyrell își dădu la o parte cozile din față, răspunzând cu tristețe:
   - Și eu, Lou, fir-ar neamu` meu al dracu`.... Și eu.

             Leo Green nu era deloc încântat. Se pomenise cu frații Clarke în casa lui.
   În casa lui.
   Și cum spunea Colin, era într-adevăr o casă foarte frumoasă.
  O vilă mare detașată, în sudul Londrei, cu grădină întinsă, atât de plină de copaci încât de pe stradă casa nici nu se vedea.
   Acest lucru îi convenea de minune lui Leo, care avea nevoie de discreție pentru activitățile sale.
   Nu strica nici poarta electrică, precum și cei 2 dobermani care patrulau prin grădină 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână, primiți de la un prieten care ținea o groapă de gunoi. Câinii de la groapa de gunoi erau cei mai buni, căci nu simțeau cu adevărat afecțiune pentru nimeni și nu-l respectau decât pe omul care-i hrănea. Nici vorbă ca gaborii să intre-n casa aia fără să-l anunțe cu destul timp înainte.
   Spre deosebire de frații Clarke, firește, care puteau să intre-n dormitorul lui și să se pișe pe nevastă-sa-n pat fără ca nimeni să sufle o vorbă, și cu atât mai puțin el. Tocmai asta-l zădăra pe Leo.
   Își achitase partea de pupincurism în tinerețe, întrecându-i treptat pe toți cei pe care-i periase, până ajunsese în vârf. Acum el era cel care dădea ordinele, cel pe care-l ascultau toți, în lumea lui - și când colo, o forță mult mai puternică îi invadase cabinetul spațios și elegant, și nu-i convenea, nu-i convenea deloc.
   - Ceva de băut, Leo? Mi-e gâtul uscat ca o cârjă de bărzăune.
   Sărind de pe scaun, Leo spuse pe un ton de scuză:
   - Sigur că da. O bere merge?
   Colin Clarke dădu din cap.
   - Vor fi aici într-un minut, și atunci putem să ne-apucăm de treabă. Nu te reținem, așa-i?
   Știa că-l rețineau, dar puțin îi păsa, și mai știa și că și Leo știa acest lucru.
   - Vai de mine! Pot s-ajung când vreau în vizita aia.
   Vorbise fălindu-se. Voia să le dea de înțeles că era un om puternic.
   Billy rânji.
   - O-mpuțită de vizită? Cine mai are vizite, în zilele noastre?

.............................................................