joi, 19 iulie 2018

      „Orice dar e o bucăţică de suflet. Şi tot ce dai din toată inima e de un preţ ce nu se poate socoti. Adevărata valoare însă a darului e pururea hotărâtă de dragostea cu care oferi.”
                               Alexandru Vlahuță

miercuri, 18 iulie 2018

Infractori ghinioniști, Traian Tandin

                                          Au prins infractorul cu televizorul!

                     În seara zilei de 20 mai 1999, în cadrul unei emisiuni televizate, realizatorul Dan Diaconescu a avut un invitat mai deosebit, pe Ion Stănescu, zis Ion al lui Feni. De ce-a apărut pe post interlocutorul lui Dan Diaconescu? Să dea în vileag abuzurile poliției și să arate cu degetul nedreptățile comise de oamenii legii.
    Se pare că Ion Stănescu a comis o mare imprudență apărând „pe sticlă”, întrucât era dat în urmărire generală, pentru că se sustrăgea de la executarea unei pedepse de un an și șase luni de închisoare. Mandatul nr. 918/1997 fusese emis de Judecătoria sectorului 3, în urma sentinței definitive emise prin decizia penală a Tribunalului Municipiului București.
    Ion Stănescu are 47 de ani și a făcut închisoare pentru tâlhărie, furt, viol și perversiuni sexuale, pentru falsificare de monede și șantaj.
    Cu ajutorul lui Dan Diaconescu, urmărirea generală s-a încheiat. După spovedania sa publică, în care a încercat să-i impresioneze pe telespectatori, Ion Stănescu s-a reîntâlnit cu poliția, care și-a adus aminte de el.
    Nu-i bine să fii vedetă! Nici măcar la televizor.

                                             A fost arestat fiindcă primise un prânz gratuit

                          Terry Joe Grieger (23 de ani) a câștigat un concurs muzical organizat de un post de radio din Dakota de Nord, care, drept premiu, oferea o masă gratiută. Ajuns la postul de radio pentru a-și înfuleca premiul, Terry a fost arestat.
    Câștigătorul tocmai se așezase la masă împreună cu un disc-jokey de la postul de radio WDAY-FM, în momentul în care câțiva polițiști au năvălit și i-au pus cătușele. Terry era căutat pentru conducerea unei camionete fără permis.
    În clipa în care au auzit cine-i câștigătorul concursului, polițiștii s-au repezit la sediul postului de radio.
    „N-a apucat să mănânce decât vreo doi-trei cartofi prăjiți”, a declarat disc-jockey-ul Tom Randell.
    Terry le-a spus ziariștilor: „Iată cum un contribuabil onest e împiedicat să se hrănească chiar de către cei pe care-i plătește!”
    Tribunalul local l-a condamnat să muncească cinci zile în folosul obștesc.
    Infractorul a adăugat: „Ce să fac? Sunt programator de calculatoare. Deci pot conduce un computer, dar nu și un automobil!”

                                         Infractorii au fost prinși fiindcă doi dintre ei nu se sărutau convingător

                          Ion Gabriel Popa (20 de ani) și Florin Margu (16 ani) au fost capii unei bande de hoți din Râmnicu-Vâlcea, ei spărgând trei magazine, pe 1 decembrie 1997, de unde au furat peste 10 milioane de lei. Cei doi au mai comis o spargere și în ianuarie 1998.
    În gașca celor doi „meseriași” au mai intrat alți patru tineri și o fătucă: frații Daniel și Nicolae Crețu (20 de ani), Dragoș Mihăiță Vasilescu (24 de ani), Daniel George Popescu (19 ani) și eleva Anca Popian (18 ani).
    La una dintre spargeri, observând că o dubă a poliției patrula prin zonă, tânăra, prietena „șefului”, Florin Margu, s-a repezit la gâtul lui Dragoș Mihăiță Vasilescu, sărutându-l, astfel încât polițiștii să nu-și dea seama că acolo se dădea o spargere.
    Cum mașina a patrulat de mai multe ori în zonă, celor din dubă li s-a părut suspectă și neconvingătoare poziția în care cei doi se sărutau și au descins la fața locului, prinzând întreaga gașcă la furat.

                                        Un infractor a fost prin pentru că înjura în gura mare

                        Un bucureștean, Alexandru Olteanu (40 de ani), urmărit local încă din 1998, a fost prins de judiciariștii Secției 13 pentru că  înjura în gura mare pe stradă. El a fost reținut la intersecția străzilor Fetești și Gura Ialomiței, din sectorul 3, și amendat pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.
    După o scurtă verificare, polițiștii au constatat că Alexandru Olteanu este urmărit pentru vătămare corporală și ultraj contra bunelor moravuri.
    În noaptea de 13/14 noiembrie 1998 a bătut un client al localului Zafiro până când acesta a căzut inconștient. De atunci a fost de negăsit, dar gura mare pe care o are l-a adus în mâinile polițiștilor.

                                       Un spărgător a fost arestat pentru că nu știa să cânte la acordeon

                         Laurențiu Ucraineț (20 de ani) din Suceava se află, în sfârșit, în arestul poliției, după o serie impresionantă de spargeri de locuințe.
    I s-a înfundat abia după lovitura dată la Casa parohială din Grigorești, de unde a furat, printre altele, acordeonul preotului Dumitru Avasiloae. Tocmai acest instrument muzical a dus la capturarea spărgătorului.
    Aflat cu el în bazar, la vânzare, Ucraineț a fost pus, de unul dintre mușterii, să-l probeze. Neavând încotro, acesta a încercat să interpreteze o melodie, dar n-a reușit să scoată decât niște sunete jalnice.
    „Melodia” a atras atenția polițiștilor din zonă, care l-au luat la întrebări pe „muzicant” și l-au ținut în interogatoriu până când a dat totul pe față.

                                      A fost arestat pentru că n-a aprins farurile mașinii furate

                          În noaptea de 21/22 aprilie 2001, polițiștii Secției 3 l-au depistat pe Gheorghe Stancu (27 de ani) din orașul Roman, la volanul unui autoturism Dacia furat.
     Mai exact, polițiștii patrulau pe bulevardul Dinicu Golescu, când au observat că din direcție Gara de Nord, spre Știbei Vodă, se deplasa o Dacia 1300, cu farurile stinse.
    Cercetările au concluzionat că mașina era furată, iar Stancu a fost reținut pentru furt din avutul privat și conducerea unui autoturism fără permis.

                                     Bijuterii furate, găsite cu ocazia unei licitații

                       Uneori, hoții și tăinuitorii de bijuterii furate au și ei momente în care nu sunt inspirați, care îi fac să cadă în mâinile poliției. Așa s-a întâmplat cu doi exponenți ai lumii interlope milaneze.
    În urmă cu cinci luni, printr-o lovitură apreciată la acea dată, furaseră mai multe piese dintr-o colecție celebră, aparținând Clorindei Locatelli, văduva lui Max David, un nume ilustru al presei italiene.
    Ași în meserie, spărgătorii lucraseră atât de curat, încât poliția nu putuse descoperi nici cel mai mic indiciu. Și cazul părea menit să rămână pentru totdeauna cu autori necunoscuți.
    Dar iată că signora Locatelli, răsfoind catalogul unei licitații cu bijuterii programate de casa Christies, descoperă, cu uimire, nu mai puțin de patru dintre piesele furate printre ofertele de vânzare.
    Alertată, poliția a avut de această dată un punct de plecare forte și prinderea hoților, despre care se presupune a fi implicați și în alte afaceri de același calibru, a fost aproape o formalitate.

                                      Un infractor a fost prins pentru că l-a apucat râsul

                         Polițiștii de la punctul de frontieră Nădlac, județul Arad, au reușit să pună mâna pe un urmărit general.
    Poate că Petre Ciorbu, de 35 de ani, ar fi putut să treacă liniștit frontiera în Ungaria, așa cum plănuise, dacă în momentul în care și-a prezentat actele la control, nu l-ar fi pufnit râsul, de emoție și de teamă, după cum avea să declare.
    Părându-li-se suspectă reacția lui, vameșii l-au luat la puricat. Și atunci și-au dat seama că Ciorbu e o pasăre rară. Omul avea la activ două furturi săvârșite în Satu Mare și polițiștii îl căutau în toată țara.

                                                Hipnoza cu bucluc

                          Cu ochii fixați în ochii victimelor, cu mâinile desenând în aer obișnuitele „pase”, cu vocea modulată obsesiv: „Te rog, bancnotele... te rog... privește-mă, privește-mă...” Și casierii ăși deschideau fascinați seifurile, negustorii deveneau niște marionete și, cu toții, le întindeau una câte una toate hârtiile de 10, 50 și 100 de lire.
    De ceva vreme, operau astfel prin Italia cei trei hipnotizatori pachistanezi, care au fost capturați pe 7 octombrie, la Cosenza, de polițiștii echipei mobile.
    Cert este că „fachirii” - Aman și Falsal Huslen, tată și fiu, asistați de Zorha, soția celui din urmă - au demonstrat pe viu că vechea artă a magicienilor hinduși nu s-a stins și nu e vorbă goală.
    Oricum, primele investigații au stabilit că cei trei au operat astfel, în Italia, cel puțin în toamna lui 1992, reușind să-și asigure un trai pe picior mare, fără efort și fără riscuri.
    Exceptând situația care a condus la prinderea lor, când intrarea inopinată a unui mușteriu, în timp ce dădeau o asemenea lovitură într-o prăvălie la marginea Cosenzei, a făcut să se rupă vraja și, deși au reușit să fugă inițial, să fie prinși, în cele din urmă, pe baza numărului de înmatriculare a automobilului lor, reținut de un trecător.

                                    A luat foc în timp ce încerca să jefuiască o bancă

                        Toraki Miterato, 55 de ani, din Omiya, Japonia, a eșuat la prima lui încercare de a jefui o bancă.
    Fiind șomer și ajungând la limita răbdării, el a plănuit să jefuiască o bancă locală, de unde să fure o sumă rezonabilă. Pentru a nu-i speria prea tare pe funcționarii bancari, a apelat la o metodă mai puțin folosită: cocteilul Molotov.
    Bărbatul a pătruns în bancă având fața acoperită și a aruncat pe cel mai apropiat ghișeu o geantă diplomat.
    „Umpleți-o cu bani. dacă nu vreți să vă dau foc!” a amenințat Miterato și a scos din buzunar o sticlă de benzină și o brichetă.
    La început, lucrătorii băncii l-au privit pe hoț cu uimire, crezând că este vorba de o glumă proastă. Dar, văzând că individul aprinde bricheta, trei funcționari bancari s-au repezit asupra hoțului, care nu se aștepta la o asemenea reacție din partea lor. Atunci a vrut să fugă și să arunce din mers cocteilul Molotov, care avea fitilul aprins. Figura nu i-a reușit.
    Toraki Miterato s-a împiedicat și a căzut, scăpând sticla din mână. Aceasta s-a spart, iar flăcările l-au cuprins atât pe spăărgător, cât și pe doi dintre urmăritorii care tocmai se aruncaseră asupra lui și încercau să-l imobilizeze.
    După o spitalizare de aproape o lună, Toraki Miterato a fost trimis în judecată pentru tentativă de jaf și vătămarea corporală a celor doi funcționari, care s-au ales cu arsuri ușoare.

marți, 17 iulie 2018

Victorii negre, Radu Gyr

În orice zi, la orice pas,
murim puțin, murim mai mult.
Cu cât părem mai viu tumult,
cu-atât apunem ceas de ceas.

Ne credem stânci, ne vrem granit,
nu știm ce viermi profunzi ne rod.
În viață ca un rumen rod
stă miezul morții, viermuit...

Ca niște fluvii clocotim,
înspumegați, triumfători -
nu bănuim că sub vâltori
nu-nfrângem viața, ci murim.

Dar noi, in inimi dac-am strâns
izbânda unei zile vii,
zâmbim c-am mai învins o zi,
în loc să izbucnim în plâns.

luni, 16 iulie 2018

Infractori ghinioniști, Traian Tandin

                               Invalida dansa cu foc în discotecă

             Rita D Ercole (61 de ani) din provincia italiană Chieti, care a primit până în prezent suma de 101 milioane de lire italiene (circa 64.000 dolari) drept ajutor social și beneficia de o însoțitoare permanentă, și-a văzut „invaliditatea” demascată de un vecin, care a văzut-o dansând într-o discotecă și a relatat totul poliției.
    În consecință, vreme de mai multe săptămâni, agenți ai poliției îmbrăcați în civil și dotați cu camere video și aparate de fotografiat au urmărit-o pe presupusa invalidă, care, în fiecare noapte de sâmbătă, dansa îndrăit în discotecă.
    Demascată de autorități, D Ercole a fost acuzată de fals.
    Demascarea sa a atras și urmărirea în justiție a fostului director al spitalului San Camillo din Chieti, președinte al comisiei sanitare, și al medicului Gabriella Cifani, membră a acestei comisii, acuzați pentru trafic de influență și fals.

                               Și-a tras câțiva pumni în față, pentru a pretexta că fusese tâlhărit

               Polițiștii clujeni s-au săturat să tot fie puși pe drumuri de pomană și să ancheteze zadarnic ore în șir.
    Tocmai de aceea i-au dat o amendă contravențională lui Radu Bircea (23 de ani) din Turda. Și asta deoarece omul reclamase o tâlhărie care exista numai în imaginația lui.
    Iată cum au stat concret faptele: Într-o luni, în jurul prânzulu, Bircea s-a prezentat la poliție și a declarat că a fost victima unei tâlhării. Conform spuselor sale, un necunoscut a bătut la ușa casei lui Mihai Nagy, pe care el o avea în grijă câtă vreme proprietarii se aflau în concediu, i-a pulverizat spray lacrimogen în ochi, l-a bătut, după care, când a ajuns în stare de inconștiență, l-a legat cu cablul de la televizor. Și a furat toți banii din seif.
    După investigații serioase, polițiștii au stabilit că banii au fost furați chiar de Bircea și cheltuiți în discotecă, împreună cu iubita lui. Tâlhăria era inventată pentru a justifica în fața lui Mihai Nagy dispariția banilor.
    Interesant este că, pentru a fi cât mai convingător, Bircea își trăsese câțiva pumni în fața oglinzii, făcându-și niște vânătăi strașnice.

                                          Aristotel și-a dat cu piatra în cap

               Poliția clujeană a fost sesizată, în data de 9 ianuarie 1999, de Aristotel Maier, agent comercial la S.C. Merk S.R.L. Cluj, care a reclamat faptul că a fost victima unei tâlhării petrecute pe Dealul Feleacului.
    Aristotel, în vârstă de 31 de ani, le-a relatat polițiștilor că a ieșit din mașina lui, pentru a șterge parbrizul. În acel moment, un necunoscut s-a apropiat de el, cerându-i o cârpă. După câteva clipe, persoana neidentificată l-a lovit pe Aristotel în cap.
    Potrivit propriilor afirmații, după lovitură, cel agresat și-a pierdut cunoștința. Când și-a revenit, agentul comercial a constatat că dispăruseră cele 32 de milioane de el pe care le avea asupra sa și care reprezentau încasările firmei.
    Pentru a întări cele declarate, Aristotel a venit în fața organelor de anchetă cu un certificat medico-legal, care confirma lovitura încasată.
    După reclamația făcută de Aristotel Maier, polițiștii clujeni au demarat o anchetă. În paralel, patronul firmei la care lucra agresatul a solicitat să se verifice contabilitatea, părându-i-se suspect faptul că Aristotel avea asupra lui o sumă atât de mare.
    În urma cercetărilor, a ieșit la iveală faptul că Aristotel avea o lipsă în gestiune de 21 de milioane de lei.
    El încasa bani de la clienți folosindu-se de chitanțe în dublu exemplar. Între cele două chitanțe, „victima” interpunea o coală albă de hârtie, pentru ca indigoul să nu se imprime pe chitanțierul firmei. Sumele pe care le trecea ulterior în actele firmei erau mult mai mici decât cele încasate în mod real.
    În cele din urmă, Aristotel și-a recunoscut vina și le-a dat polițiștilor detalii asupra modului în care a acționat: el s-a lovit cu o piatră în cap și s-a întins pe marginea șoselei, sperând că un șofer milos va opri pentru a vedea ce i s-a întâmplat. Din păcate, traficul în acea zi a fost foarte aglomerat, iar conducătorii auto nu l-au băgat în seamă pe Aristotel, care gemea pe marginea dumului.
    Văzând că trucul nu-i reușește, Aristotel s-a ridicat singur și s-a prezentat la Institutul de Medicină Legală, unde i s-a eliberat certificatul medico-legal cu care s-a prezentat în fața polițiștilor.
    El pierduse la jocuri de noroc cele 21 de milioane de lei.

                                      I-au rămas testiculele în gard

                   Pe Dorel Ghencea (29 de ani) din Basarabi, județul Constanța, lumea îl cunoștea ca pe un cal breaz. Asta pentru că acesta nu se putea abține să nu pătrundă în cel puțin o curte, de unde pleca fie cu o găină, fie cu o rață sau vreun pui de curcă.
    De cum ajungea acasă, găinarul se punea pe jumulit păsări. În final, nefericita înaripată sfârșea în oală sau tigaie. Și pentru că prețioasa pradă uneori nici nu apuca să se răcească bine pentru că era mâncată, oamenii nu prea aveau cu ce să-l prindă pe Dorel Ghencea.
    Într-adevăr, Ghencea făcea în așa fel, încât scăpa „curat” de fiecare dată, deși oamenii puteau să jure că el este făptașul. Pentru a-l da pe mâna poliției, însă, aveau nevoie de dovezi.
    Din păcate, „dovezile” era mâncate prea repede, astfel încât lui Dorel Ghencea i se potrivea de minune zicala cu hoțul neprins.
    Ultima găinărie însă nu i-a mai ținut. Gardul pe care îl avea de escaladat era foarte înalt și în partea de sus era prevăzut cu țepușe, pe care, din cauza întunericului, infractorul nu le-a văzut. Și-a dat seama de asta când era deja prea târziu. Reușise să sară în interiorul curții, însă o durere ascuțită îl făcuse să-și piardă cunoștința pentru câteva minute.
    „Când am auzit urletele alea, ca de fiară înjunghiată, am ieșit afară, să văd ce s-a întâmplat, povestește Gheorghe Mesaru, cel care l-a descoperit pe Dorel Ghencea. Când m-am dus la țarcul în care țin găinile, pentru că de acolo veneau strigătele, am înlemnit. Jos, printre găini, stătea chircit un bărbat și țipa de parcă l-ar fi tăiat cineva. La început, nu mi-am dat seama ce are, pentru că nu vedeam din cauza întunericului. Am încercat să-l încercat să-l ridic, ca să-l duc în casă, și atunci a început să urle și mai tare. Apoi a venit un vecin, care auzise și el, și m-a ajutat să-l luăm de acolo și să-l ducem la mine în casă, unde, la lumină, am văzut că era plin de sânge și avea pantalonii rupți.”
    Ce se întâmplase? În încăpățânarea de a escalada acel gard înalt, Dorel Ghenea fusese, practic, castrat de țepușii din vârf, nemaiputând să-și atingă scopul.
    O pedeapsă pe măsură pentru hoțul de găini.

                                         Hoțul l-a dat în judecată pe păgubit

                       Un hoț pretindea despăgubiri materiale, fiindcă s-a ales cu un dinte rupt, pe când încerca să jefuiască o casă din Norwich, Anglia.
    Proprietarul, Maurice Kirby, l-a surprins asupra faptei și, ca să fie sigur că Bernard Ganage nu-și ia tălpășița până la sosirea poliției, n-a găsit altă soluție decât să-l imobilizeze pe infractor la pământ și să se așeze pe el. Cum Maurice era supraponderal, hoțul n-a scăpat nevătămat.
    Pe lângă câteva coaste rupte, Ganage a rămas și fără un dinte, fapt care l-a supărat peste măsură, relatează cotidianul The Sun.
    Aflat în arestul poliției, infractorul a anunțat că intenționează să-l dea în judecată pe Maurice și să-i ceară peste 7.000 de dolari despăgubiri pentru dintele rupt.

                                         Hoțul a fost salvat cu tulumba pompierilor

                        Magazinul „Unirea” a devenit scena unui incident desprins parcă din filmele de acțiune. Polițiștii și pompierii au înconjurat clădirea, pentru a încătușa un hoț cu veleități de alpinist.
    După minute de suspans, tânărul Rareș Neagu a fost coborât pe scara pompierilor de pe terasa magazinului și condus în arestul Secției 10 Poliție.
    Hoțul, un puști de 20 de ani din Galați, s-a hotărât să dea lovitura în magazinul din centru capitalei. El a reușit să se ascundă în clădire și a așteptat ora închiderii.
    Când raioanele s-au cufundat în întuneric, Neagu a trecut la acțiune. În câteva ore, el a luat la rând nouă puncte de vânzare din magazin și a umplut două geamantane cu aparatură electronică și parfumuri scumpe.
    Pe la 5 dimineața, Neagu a urcat pe terasă și a coborât geamantanele cu ajutorul unei frânghii.
    Când să-și dea însă drumul și el, alpinistull amator a fost observat de o patrulă a poliției. Somat de polițiști, Neagu s-a cocoțat pe terasă.
    Singura modalitate de a-l da jos de acolo, a fost intervenția tulumbei pompierilor.

                                          La prima sa lovitură, hoțul a leșinat de emoție

                        Tânărul Constantin Florea, în vârstă de 20 de ani, din Mânzești-Iași, s-a inițiat în meseria de hoț.
    Deși era bănuit în sat ca fiind preocupat de această îndeletnicire, el nu fusese niciodată prins și dovedit.
    Iată însă că tânărul infractor a fost dat în vileag de o slăbiciune personală, în timp ce încerca să dea o lovitură în gară, de unde a vrut să fure o poșetă. El s-a îndreptat liniștit spre femeia pe care o vizase, i-a luat cu ușurință poșeta, a dat să fugă, dar a leșinat la doi pași de victimă.
    Poliția l-a arestat înainte să-și revină.
    Constantin Florea nu-și poate explica pierderea avântului decât prin emoția inerentă primei operațiuni de furt calificat.

                                          Hoțul a făcut atac de cord în timp ce era urmărit de păgubașă

                           Americanul Jerome Convington din Chicago n-a ținut cont de sfaturile medicilor care atrag atenția asupra pericolelor pe care le prezintă alergarea în aer liber și a suferit un atac de cord, care i-a fost fatal.
    În vârstă de 43 de ani, Convington tocmai fura un calculator dintr-o mașină, când a fost surprins de victima sa, o femeie în vârstă de 30 de ani, care a pornit în urmărirea hoțului.
    După câteva sute de metri, din cauza emoției, efortului și a caniculei, inima răufăcătorului a cedat, și cu toată intervenția polițiștilor sosiți la fața locului, el n-a mai putut fi salvat.

                                         Profanatorul a stat 30 de ore într-un cavou

                           Ghinion pentru hoțul de morminte. În una din escapadele sale nocturne prin cimitire, Valeri K. din satul Măreni, din Republica Moldova, a intrat într-un cavou, dar lespedea de deasupra s-a deplasat și a acoperit deschizătura.
    Hoțul a stat peste 30 de ore închis, lângă defuncții din cavou.
    Auzind strigătele disperate care proveneau din cavou și văzând afară un târnăcop și o lopată, paznicul cimitirului s-a gândit că ceva este în neregulă și a dat alarma.
    Hoțomanul a fost scos din cavou și dus la spital, medicii declarând că nu mai este în toate mințile.
    Valeri a jefuit ani la rând mormintele din cimitirul local, iar coroanele dentare, cerceii și inelele de aur le-a vândut amatorilor de chilipiruri și tehnicienilor dentari.

                                             Spargerile în tandem nu duc nicăieri

                             Faptele s-au petrecut în localitatea High Salivington, comitattul Sussex, Marea Britanie.
    Brian Downs, spărgător calificat, avea, la cei 45 de ani ai săi, o experiență vastă în a jefui casele din care lipseau proprietarii. Condamnat o singură dată, Downs și-a văzut cariera terminată în condiții mai puțin obișnuite.
    Pândise o locuință mai multe zile. În noaptea aleasă pentru acțiune, soții McRoy, erau plecați la Liverpool.
    Bărbatul a intrat sprinten și nestingherit prin grădină, a forțat vreo două uși și iată-l îm casă. La lumina lanternei minuscule începe o evaluare deloc sfioasă, când aude zgomote de la etaj.
    Inteligent fiind, realizează imediat că avea ghinion: altul i-o luase înainte.
    Curios să-și vadă colegul de breaslă, Downs dă peste o femeie frumușică, dar cu apucături păgâne. Era Martine, femeia de serviciu a casei McRoy.
    Ambii sunt ușor surprinși, dar își revin repede.
    Dama știe mai bine cotloanele și adună temeinic, împreună cu bărbatul, ce-i mai de preț.
    Ambii își fac planuri de viitor; cuplul întreprinzător trece Atlanticul peste două zile, la o rudă a Martinei din Miami, Florida. Sunt dați în urmărire în Marea Britanie...
    Dar numai peste câteva luni îndrăgostiții de iau la harță din cauza banilor. Într-o clipă de tandrețe dubioasă, Martine îl rănește pe Downs cu un cuțit nesterilizat. Poliția americană intră pe fir și, din aproape în aproape, se dă totul în vileag.
    Sunt extrădați și acum servesc trei mese regulate pe zi, într-un penitenciar de la marginea Londrei. Se spune că Downs a învățat și ceva franceză. Deocamdată doar: „Cherchez la femme!”

vineri, 13 iulie 2018

Reîntregirea familiei, Corneliu Vadim Tudor

M-aş întinde lângă tine, mamă
m-a răzbit un dor de nu mai pot
doar o zi şi-o noapte de aramă
să nu fii chiar singură de tot.
Lasă-mă alăturea de tine
ca-n copilărie să mă strâng
astăzi nu mai ştiu ce se cuvine
prea sunt ostenit ca să mai plâng
Ce cuminte stai sub gheţişoară
precum o mireasă din Livan
de cu toamnă până-n primăvară
tu bei doar cenuşă de vulcan.
A crăpat de-atâta neplouare
inima pământului de flori
de-aş putea pătrunde taina mare
te-aş întoarce vieţii până-n zori.
Fac cărăuşie după apă
să-ţi zidesc umbrare şi poteci
toată slava mea a fost să-ncapă
între o cişmea şi-un loc de veci.
Tot ce-a fost trufie nu mai este
Alfa şi Omega îmi erai
parcă văd cum s-a zdrobit de creste
pasărea Porfirion din rai.
Ochii mei ca mânjii se înhamă
la un rug de frunze vechi arzând
m-aş întinde lângă tine, mamă
într-o zi, sau poate mai curând...