"Știi că tocmai ai terminat de citit o carte bună dacă după ce ai întors ultima pagină te simți ca și cum ai fi pierdut un bun prieten."
                        Paul Sweeney

Răscoala, Liviu Rebreanu

............................................
      XXIV.

          - Hai, fetito, intra!..... Te-ai sculat? zise Nadina intanzandu-se alene sub plapuma si rasfatandu-se ca o pisica la caldura. Rudolf a scos masina?
     Ileana, frumusica si curatica, avea vesnic un ras zglobiu, care-i placea Nadinei,  incat o si intrebase daca n-ar vrea sa merga cu ea la Bucuresti. Acuma insa rasul ei era speriat.
     - Iar te-a certat maica-ta, Ilenuto? urma Nadina vazand-o asa. Aide, nu mai fi trista, ca nu-ti sade bine!
    - Vai, conita draga.....
    Cum deschise gura, cum o napadi plansul. Abia printre lacrimi si oftari izbuti sa spuie ce-a patit soferul si ca arde Ruginoasa. Nadina insasi, parca n-ar fi patruns cuvintele, nu-si dadu seama indata de intelesul lor si intreba:
     - Bine, bine, dar masina e gata? Fiindca trebuie negresit sa plec.....
      Cand apoi se dumeri, fu cuprinsa de o groaza atat de violenta, ca ramase impietrita in pat, cu plapuma pana sub barbie, uitandu-se la Ileana cu niste ochi mariti, in care tremura o lucire sticloasa. Numai intr-un tarziu incepu sa balbaie cu un glas strain, frant si neputincios:
      - Ce fac eu acuma, Ilenuto?..... Acuma o sa ma omoare si pe mine, acuma......
      Fata o iubea si-i era mila de frica ei. Prinse curaj si-i explica cu insufletire si cu vorbe pline de incredere ca tatal sau s-a dus de multisor sa vesteasca pe boierii din Gliganu despre ce s-a intamplat si boierii vor veni cu trasura cea mai buna si o vor lua-o, asa ca poate sa fie linistita si sa nu-si faca inima rea deloc. De altfel oamenii de aici nu sunt haini si n-ar cuteza sa se dea la rautati..... Nadina o asculta si nu pricepea bine, dar glasul ei o mangaia si-i alina in suflet ranile spaimei. Apoi deodata arunca la o parte plapuma si zise pripit:
      - Atunci sa ma imbrac, sa ma gaseasca gata...... Da-mi tu, fetito, halatul, repede si pe urma.....
      Se rasuci pe marginea canapelei, isi potrivi talpile in papucii moi, se ridica in picioare si-si scoase camasa de noapte, aruncand-o pe asternut. Ramase goala, cum ii placea atat de mult sa umble acasa, in dormitorul ei, intre oglinzile care-i rasfrangeau toate rotunjimile corpului si-i maguleau increderea in frumusetea ei.
      Acuma nu se gandise sa-si admire goliciunea. gestul fusese instinctiv. desi in odaie era cald, o cutremura un fior de frig.
      - Aide, Ilenuto, aide, ca mi-e racoare, murmura ea strangandu-si sanii cu bratele incrucisate pe piept.
      - Doamne, conita, frumoasa mai sunteti! facu Ileana in extaz, aducandu-i halatul si vazand-o goala-goluta.
     Nadina surase fara sa vrea. Admiratia o incanta totdeauna.... Pe cand fata ii punea pe umeri neglijeul de matase moale, alba, si ea cauta sa-si vare bratul in maneca alba, e auzi afara, in curte, galagie de glasuri.
     - Uite c-or si fi sosit boierii, conita draga! striga Ileana cu bucurie.
     - Du-te repede, fetito! spoti Nadina cu vocea uscata de emotie. Si intoarce-te sa-mi spui!
     Ileana o zbughi afara prin vestibul. Nadin isi simtea inima zvarcolindu-se de nerabdare. Ii tremuau genunchii. Isi impreuna in fata foile halatuluisi se lasa pe marginea canapelei. Asculta, incordandu-si cu desperare auzul. Percepea un zgomot confuz din care se desprindea un glas cu timbrul vag cunoscut. Se silea sa aleaga vocea arendasului sau pe a avocatului si nu izbutea, parca ar fi pierdut amintirea lor.
     "Dar daca nu sunt ei?" ii trecu prin minte ca o strafulgerare.
     Simti o inclestare in inima atat de dureroasa, ca vru sa tipe. In clipa aceea insa auzi foarte deslusit niste pasi bocanind grabit in vestibul. Apoi usa se deschise furtunos, parc-ar fi sarit din tatani si in fata ei aparu un taran tanar, voinic, osos, cu caciula neagra, infundata tantos intr-o parte, cu ochii negri, incruntati, cu laibarul negru peste camasa lunga, cu nite bocanci grei in picioare. Trantind usa, Petre Petre se propati inaintea Nadinei:
     - Cucoana, de ce.......?
     Glasul i se curma brusc ca si cand o mana furioasa i s-ar fi infipt in beregata. Nadina, in primul moment de spaima, a inceput gestul de a se scula in picioare. Genunchii insa n-au rezistat, incat la mijlocul miscarii a cazut inapoi pe marginea divanului. Aripile neglijeului atunci s-au desfacut, dezvelandu-i sanii, pantecele, picioarele, fara ca ea sa-si mai dea seama. Ochii ei ingroziti priveau pe taranul care navalise in camera ei. Intr-o frantura de secunda i se paru cunoscut, isi reaminti ca este vizitiul care a plimbat-o cu sania cand s-au speriat caii, si cat a impresionat-o atunci forta lui neobisnuita si siguranta lui linistita, apoi ca totusi acuma tocmai acelasi om a venit s-o omoare. In acceasi vreme ii auzea intrebarea racnita si-i vedea ochii. Observa in clipa urmatoare ca i se ineaca glasul si in privirea lui o stralucire noua in locul incruntarii. Stralucirea aceasta lacoma si tulbure a remarcat-o de atatea ori in ochii mai tuturor barbatilor si totdeauna a magulit-o, socotind-o ca dovada cea mai sigura a pasiunilor ce le desteapta frumusetea ei. Privirea taranului o ardea ca o flacara. O simtea cum i se plimba pe corp si deodata intelese ca corpul i-e dezvaluit. Sari in picioare strangandu-si halatul la piept si strigand disperata:
      - Ce vrei sa faci?..... Ajutor!..... Nu!..... Ajutor!......
      Petre talmaci strigatul ei ca o chemare. Sangele ii fierbea in vine si-i rosise toata fata, pana si bulbii ochilor. Nu mai vedea nimic afara de figura ei ingrozita si cu atat mai ispitiroare, si de haina alba, usoara, sub care ii zarise carnea. Intinse instinctiv bratele cu maini mari, noduroase, ca si cand ar fi vrut sa opreasca o pornire ce nu se mai poate inabusi, balbaind neputincios:
      - Apoi...... de ce...... sa nu...... te......
      Nadina dadu sa fuga spre cealalta fereastra. O maneca a halatului atinse o mana intinsa a lui Petre. Degetele o infascara singure.
      - Lasa-ma, lasa-ma!..... Ajutor!...... Nu! striga Nadina, zbatandu-se sa-si smulga maneca din mana lui.
     Deodata simti bratului lui vanjos cuprinzandu-i mijlocul. Cu o lunecare de soparla se smulse din haina, lasand-o in mainile lui, iar ea, goala, alerga in coltul dinspre sufragerie si se piti dupa speteaza unui fotoliu. Lucirea mata a corpului ei starni mai aprig pornirea barbatului. Zvarli haina ce-o tinuse in maini parca i-ar fi oferit-o sa se imbrace si se apropie de fotoliu cu bratele deschise ca la un joc de-a ascunselea.
      - Nu te-apropia!..... Ajutor!...... Ce vrei sa faci?! tipa Nadina cu capul deasupra spetezei, urmarindu-i miscarile cu ochii holbati de spaima.
      Cand Petre ajunse langa fotoliu, Nadina tasni din ascunzatoare sa treaca spre usa vestibului si pe acolo afara. Bratul lui al lui Petre ii atinu calea si-i incolaci mijlocul.
      - Lasa-ma!..... Ajutor!
      Petre o ridica in sus ca pe o papusa si o intoarse cu fata spre dansul, cuprinzandu-i cu celalalt brat picioarele peste solduri. Isi lasa capul pe spate ca sa-si inalte privirea spre ochii ei. Nadina, zvarcolindu-se, intalni privirea aprinsa si-i vazu obrajii inundati de o bucurie mare. Incepu sa-l izbeasca cu pumnii peste fata, peste cap, ii smulse caciula si-l lovi peste ochii in care pofta ardea ca o valvataie. El rabda loviturile ei ca niste mangaieri pana ce, luandu-si seama, isi ascunse obrajii pe pantecele ei. Nadina nu simţise mâinile aspre care-i strângeau şoldurile şi mijlocul, dar acuma simţea cum îi zgârie pielea mustăţile şi buzele lui fierbinţi. Zbătându-se necontenit, corpul ei alunecă uşor în jos până ce gura ţăranului ajunse să se scufunde între sânii ei mici şi rotunzi. Buzele lui însetate se opriră deasupra unuia, mozolindu-l pătimaş câteva clipe şi, în sfârşit, dinţii muşcară ca într-o piersică pârguită.
      - Mă doare!..... Ajutor!..... Dă-mi drumul! ţipă Nadina, începând iarăşi să-l izbească peste cap.
      Atunci băgă de seamă că Petre, strângând-o şi sărutând-o, se retrăsese până aproape de divanul cu plapuma boţită de pe care se sculase ea adineaori. Şi. fără a-şi fi ridicat faţa dintre sânii ei, călăuzit numai de lăcomia instinctului, o aşeză încet pe spate, de-a curmezişul canapelei, încolăcindu-i mijlocul cu un braţ, iar cu celălalt sprijinindu-se. Nadina îşi înfipse degetele în părul lui, zgâlţâind cu furie. Deodată simţi mâna lui grea ca un mai între pulpele ei lipite, despărţindu-le şi făcând loc genunchilor lui. Aceeaşi mână îi pipăi o clipă pântecele cu mişcări aspre. Nadina se zvârcolea neputincioasă sub greutatea bărbatului, legănându-şi capul pe dunga canapelei:
      - Nu vreau!..... Ajutor!..... Ajutor!
      Petre îşi ridică atunci capul dintre sânii ei şi mormăi răguşit:
      - Stai binişor..... Stai, că doar nu te mă...... Uite-aşa!
     Nadina avu o cutremurare dureroasă. Se mai zbătu câteva clipe, apoi ţipetele ei deveniră tot mai slabe, iar mâinile ei loveau numai ca nişte aripi plăpânde. Apoi scâncetele ei se transformară în gemete sacadate, dominate, şi acelea, de gâfâiturile flăcăului. Cu ochii strânşi şi gura întredeschisă, capul Nadinei se legăna mereu, în timp ce braţele ei încolăceau inconştient gâtul bărbatului care-i răscolea toată fiinţa într-o înfiorare ameţitoare. Se simţea pătrunsă de o bucurie atât de intensă, parcă s-ar fi împărtăşit dintr-o taină necunoscută, amară şi dulce, mai presus de toate.
      Rămase istovită cu faţa-n sus, nemişcată, cu pleoapele închise. Deodată, glasul lui Petre, puţin batjocoritor, răsună ca dintr-o depărtare mare:
     - Apoi vezi, cucoană, degeaba ai ţipat şi te-ai zvârcolit, că doar nu te-am......
     Nadina se ridică, parcă s-ar fi trezit dintr-un coşmar. Îşi înveli goliciunea cu cămaşa de noapte ce-i era la îndemână şi-şi acoperi faţa cu mâinile, simţind numai o scârbă infinită de corpul pe care şi-l adorase.
     Petre îşi luase căciula de jos şi o înfundase în cap. Stătu o clipă, examinând pe Nadina, parcă de-abia acum ar fi văzut-o mai bine. Murmură în sine cu o ridicare de umeri:
     - Cucoană, necucoană......
     Apoi adăugă cu un glas care se silea să fie poruncitor:
      - Dacă ţi-e dragă viaţa, cuconiţă, să fugi!..... Au auzit? Să fugi îndată, altfel......
     Nadina se uită la dânsul, ca şi când n-ar fi înţeles, fiindcă astâmpărându-şi trupul, a uitat primejdia adevărată.  Din înfăţişarea lui se dumeri, îşi aduse aminte şi zise scâncit:
      - Unde să fug?...... Scapă-mă!...... Ce să fac?
      Petre nu voia să se înduioşeze. Repetă mai aspru:
       - Fă ce te-o îndrepta Dumnezeu, cucoană, numai nu zăbovi deloc......
      Iesi morfolindu-si sfarsitul. Nadina ii auzi bocancii pe dusumele. Isi cauta ciorapii, balabanind cu mana langa canapea si sosaind din buzele uscate, parca ar fo vorbit cu cineva:
      - Trebuie sa plec..... Unde sa plec?..... Doamne, Doamne, unde sa plec?


                          3.
          Platamonu, iesind azi-noapte, ca in toate noptile, sa dea o raita prin curte, a vazut lumina focului spre rasarit. Si-a zis ca trebuie sa fie in Teleorman, la granita judetului, sau poate la Izvoru.  In orice caz era semn ca razmerita se apropie si maine-poimaine va izbucni si pe aici. Hotari deci ca vor profita si ei de plecarea Nadinei si se vor agata de masina ei pana la Pitesti. Era cat p-aci sa scoale pe nevasta-sa, sa se sfatuiasca ce sa ia de prin casa afara de bani si bijuterii.
      Azi-dimineata a desteptat mai devreme pe Aristide, care obisnuia sa doarma pana spre amiazi. Aristide s-a cam bosumflat ca i-a stricat somnul cel mai dulce si l-a ironizat ca a ajuns si dansul fricos ca avocatl Stavrat care, numai intr-un tremurici o duce. Totusi s-a sculat fiindca in realitate lui ii era mai frica si parada doar, ca sa-si dea aere eroice si sa se faca mai interesant in fata tatalui sau de a carui dragoste profita si abuza in toate felurile.
      Pe la sapte erau toti trei gata de drum. Olimp Stavrat barem se pregatise de aseara si dormise imbracat, ca sa nu-l surprinda un eventual atac nocturn. Fireste, Platamonu se ferise sa vesteasca pe cineva dintre slugi si argati, sa nu mearga cumva vestea prin sat si sa se alarmeze taranii ori sa se incurajeze la tulburari. Dupa ce vor fi plecat ce se va intampla ce-o vrea Dumnezeu.
      La opt jumatate, pe cand se impacientau ca Nadina nu soseste, desigur pentru ca n-a renuntat la lenevie si cochetarie nici in momentele astea de pericol, se pomenira cu Dumitru Ciulici. Dupa un minut de consternare, avocatul Stavrat isi exprima indignarea  ca "cucoana asta are sa ne nenoroceasca pe toti", adaugand ca de ce n-a venit si dumneaei cu caruta acestui om de omenie, ca nu i-ar fi cazut deloc boieria, in loc sa oblige pe toata lumea sa astepte  acuma cine stie cat pana ce se vor napusti taranii asupra lor sa-i masacreze. Aristide propuse sa mearga repede Dumitru cu careta si s-o aduca incoace, iar pana atunci sa se pregateasca trasura cu care apoi sa plece cu totii la Costesti. Platamonu gasi insa mai cuminte sa se imbarce indata in trasura cea mare, sa treaca prin Lespezi, s-o ia pe Nadina si de acolo sa iasa prin Cantacuzu in soseaua judeteana, care e sigura si probabil pazita de jandarmi sau armata. Porunci deci sa puie caii imediat.
       Stateau cu totii in cerdac, asteptand sa iasa trasura si cerand in rastimp de la Dumitru Ciulici amanunte. Doamna Platamonu se mai invartea prin casa, plangand si dand mereu in grija slujnicelor sa ia seama si sa-i apere lucrurile, ca pe urma nici ea n-are sa le uite pe ele. Dumitru, invartind caciula in maini, tocmai spunea langa scara ca lespezenii sunt linistiti si le pare rau ca se amana mereu muncile, cand o ceata de vreo patruzeci de tarani navali pe poarta cu mare galagie, cativa invartind niste bete in aer. Cei trei incremenira pe scaune. Intr-o clipire oamenii inconjurara cerdacul strigand, suduind, invalmasindu-se, parca fiecare ar fi vrut sa ajunga mai in fata. Dumitru singur ramasese cu capul gol in mijlocul multimii manioase. Argatii iesira din grajduri, privind mirati. Vizitiul aparu cu caii sa-i inhame la trasura scoasa din sopron.
       Platamonu se reculese, se scula in picioare si intreba cu o mutra nedumerita si prietenoasa:
       - Da ce-i, oameni buni?...... Cine v-a suparat?
      Zeci de glasuri raspunsera deodata, racnind care de care mai vartos.  Erau sudalmi, si ocari, si amenintari, toate topite intr-un vacarm asurzitor, din care nu se intelegeau decat franturi de vorbe murdare.... Platamonu isi rotea ochii holbati peste fetele strambate de furie si recunoastea tarani din Amara, din Lespezi si din Gliganu. Isi opri privirea asupra lui Chirila Paun, care era mai in fata, alaturi de fratele invatatorului Dragos, si-i zise cu blandete:
      - Spune tu, Chirila, care e necazul si ce poftiti pe la noi, ca tu stii mai bine ca eu nu ma codesc niciodata sa.....
      Chirila Paun incepu cu glasu-i moale, obisnuit, si vorbind urca cele patru trepte ale cerdacului, sprijinindu-se in batul nou, inca verde, ce-l avea in stanga:
      - D-apoi ce poftesc dumnealor au sa-ti spuie singuri, ca au gura, dar eu am o rafuiala mai veche pentru Gherghina cu talharul asta, care.....
      Ajunse in cerdac si, cand rosti vorba "talharul", se repezi la Aristide, care sedea aiurit si cu un zambet nepriceput pe buze, si-i trasni peste obraz o palma atat de zdravana, de plescai, parc-ar fid at cu o lopata.
      - Nu da, Chirila! apuca sa strige Platamonu.
      In clipa aceea, insa, taranii tabarau peste ei cu pumnii si cu picoarele, tavalindu-i pe dusumele cerdacului. Avocatul Stavrat tipa desperat:
      - Nu ma omorati, fratilor!...... Eu nu-s de aici!..... Aoleu!
      Din casa izbucnira strigatele doamnei Platamonu si ale femeilor, care se amestecau in zgomotul loviturilor si al racnetelor. Incaierarea tinu numai cateva momente. Apoi rasuna glasul lui Nicolae Dragos, ca o porunca:
      - Ho!..... Opreste!..... Lasa-l, nea Chirila!.... Stati, mai oameni, ca noi n-am alergat pana aci pentru nitica bataie!..... Nu mai da in el, baiete, n-auzi?..... Pe grecoteiul asta am venit sa-l juganim, ca sa nu mai poata sari pe fetele si nevestele oamenilor!
      Urma o secunda de zapaceala. Unele grasuri intrebara "ce-a zis", altele strigara "vrea sa-l juganeasca", iar altii urlau "dar mai bine sa-l omoare, ca nu-i nicio paguba". Aristide, uluit mai mult de navala de lovituri ce se abatuse asupra lui, ingramadit printre bocancii si opincile taranilor, se gandea cum s-ar putea furisa mai la o parte si apoi sa se faca nevazut. Platamonu incepu insa sa zbiere ingrozit:
      - Iarta-l, Chirila!..... Oameni buni, fie-va mila!..... Mai Nicolae, iarta-l si tu!
      Nu-l asculta nimeni. Cineva striga: "Luati seama cu cei batrani!" Apoi adugara: "Faceti loc!..... La o parte!"
     Nicolae Dragos apuca de un picior pe Aristide, care izbutise sa se strecoare putin mai departe, si-l trase la mijloc, intorcandu-l cu fata in sus. Pe urma striga ca un caprar cand imparte corvezile:
      - Aideti, voi, Terente cu Vasilica, tineti-i mainile, tu Costica sezi pe el sa nu se miste, voi tineti-l de picioare, asa!.... Tineti bine, baiete!.... Hai, nea Chirila, hai, scoate cutitul, c-ai juganit destui porci si esti mester!
      El insusi incepu sa descheie pantalonii lui Aristide care, dandu-si acuma seama ce i se pregateste, racnea din rasputeri.
      - Nu taia, Chirila!..... Aoleu! Omorati-ma pe mine, mai oameni. Aoleu!
      Cateva brate il oprira pe loc, cativa pumni il izbira, iar din mijlocul cercului glasul lui Chirila rosti cu imputare:
      - Uite, asa ma jeluiam si eu cand mi-am vazut pe Gherghina cu burta plina si hotul asta radea si ma batjocorea!
      Aristide scoase atunci un urlet de zanganira geamurile:
      - Ajutor!..... Ajutor!..... Aoleu!..... Tata, nu ma lasa!
      In vreme ce vaietele lui de durere se ingrosau si raguseau si se transformau in grohaituri si apoi in gemete cu sughituri, Chirila Paun taia si vorbea linistit, parc-ar fi operat un purcel:
      - Taci, cocoselul tatii, taci, ca ti-ai batut joc destul de muierile noastre, de-acu sa mai stai si cuminte..... Ehei, cum m-a usturat inima pe mine toata iarna, si m-am plans, si m-am zbatut pe la toti oamenii....
     Nicolae Dragos, intunecat, se uita si bimbanea si din cand in cand arunca ochii spre Platamonu care, mai deoparte, se zvarcolea in mainile taranilor, hohotind de plans.
     - Na, gata, uite-le! facu Chirila, ridicandu-se.
     - Pune-i-le pe piept, nea Chirila, sa-si faca tocana din ele! zise gros Nicolae Dragos, intorcandu-se cu scarba.
     Cateva rasete izbucnira, apoi strigate s-apoi galagia, care se potolise un rastimp. Aristide ramasese intins pe dusumele, gemend. Arendasul se smulse dintre taranii ce-l tinusera si se arunca la fiul sau:
      - Dragul tatii, dragul tatii.... Of, talharii!
     Chirilă Păun coborî cu Nicolae în curte, iar ceilalţi îi urmară, lărmuind în neştire. Platamonu însă se dezmetici brusc, chemă pe nevastă-sa care leşinase de câteva ori de groază, îi spuse că trebuie să plece imediat cel puţin la Costeşti, la medic, altfel se prăpădeşte băiatul. Pe urmă, cu o sforţare desperată, ridică pe Aristide de jos, îl luă în braţe ca pe un copil mic şi porni cu el printre ţăranii gălăgioşi, care totuşi se dădură la o parte şi-i făcură loc, să traverseze ograda până la trăsura pregătită de adineaori lângă care vizitiul se învârtea uluit. Şi păşind greu, cu feciorul în braţe, urmat de doamna Platamonu şi de două servitoare bătrâne, arendaşul strigă:
     - Mitrofane, repede, caii, să plecăm la spital, că moare băiatul! Oamenii, auzindu-l şi văzându-i, se mai liniştiră, ca şi când i-ar fi mişcat durerea părintelui. Numai Dragoş bufni cu aceeaşi ură dispreţuitoare:
     - Duceţi-vă, duceţi-vă, că poate să i le puie la loc doftorii!
     Nu mai râse nimeni. Toţi se uitau cum se aşează arendaşul în trăsură,ţinând mereu pe braţe pe Aristide, cum îi înveleşte doamna Platamonu şi cum apoi se urcă pe capră, lângă vizitiu, cum Dumitru Ciulici şi cele două slujnice se sileau să le fie de ajutor. Apoi caii porniră spre poartă. Trecând pe lângă grupul de ţărani, Platamonu, cu ochii plânşi şi glasul amărât, strigă:
     - Lasă, Chirilă, că Dumnezeu e sus şi are să te bată mai rău de cum m-ai lovit tu pe mine!
     - Până la Dumnezeu m-aţi pedepsit voi destul! răspunse Chirilă Păun.
     - Mama voastră de grecotei! sudui printre dinţi Nicolae Dragoş.
     Trăsura ieşi uruind pe poartă. După câteva clipe Nicolae, mai răcorit, zise:
      - Acu noi am isprăvit ce-am avut de isprăvit şi ne putem întoarce acasă, că mai avem şi alte treburi!
      Un vlăjgan, nemulţumit, îl întrebă:
      - Da noi cum rămânem, măi vere? Că doar nu ne-am ridicat noi numai ca să puteţi jugăni pe feciorul grecului! 
      - Cum, băiete, noi să vă învăţăm ce să faceţi dacă aţi scăpat de ciocoi? se înfurie Dragoş. Voi n-aveţi cap şi minte? Ori sunteţi copii de ţâţă?.... Hai, nea Chirilă! Haideţi, măi oameni, care sunteţi din Amara, că noi om şti ce să facem şi nu i-om întreba pe dânşii!
     - Aşa-i, aşa-i! făcură câteva glasuri. Umblaţi sănătoşi, că nici noi n-om sta de pomană!
     Totuşi, după ce se depărtară amăranii, rămaseră în curtea conacului, încurcaţi, încât unul chiar exclamă:
      - Ce-a fost asta, măi creştini?
      Apoi deodată, parcă s-ar fi mâniat că nu sunt în stare să facă nimic, începură să strige care de care, să înjure, să se îndemne:
      - Puneţi-i foc, măi, ca la Ruginoasa!..... Staţi, măi, să nu plecăm cu mâna goală!..... De ce foc, fraţilor, mai bine să ne luăm fiecare, că-s pline hambarele!..... Dumnezeu şi Maica Precista!...... Hai, băieţi, nu pregetaţi!..... Ce ţi-e frică, Ioane, că nu mai sunt boieri!
     Unul năvăli spre cerdac unde slujnicele dereticau lăcrimând. Ceilalţi, ca oile, năvăliră după el. Femeile fugiră în casă cu ţipete de spaimă. De pe uliţă soseau mereu alţi ţărani care prinseseră de veste că se strânge lumea la curte. Cei pătrunşi în casă se înverşunau lărmuind şi spărgând, ca şi când s-ar fi luptat cu nişte duşmani de moarte. Cate unul iesea incarcat cu cine stie ce lucruri care i s-au parut lui mai de pret si pleca sa le duca acasa, chiuind de multumire, grabit sa se intoarca, sa mai aleaga ceva pana nu se prapadeste tot. Prin ograda adulmecau cei veniti in umra, iar multi dadeau tarcoale hambarelor. Conacul deveni curand un furnicar de barbati, femei, copii, toti ingrijorati sa nu ia altii inainte la impartire......
      In rastimp, avocatul Stavrat, dupa vijelia de pumni care-l ametise de tot in primul moment, profitand de valmaseala de a urmat in jurul tanarul Platamonu, s-a furisat in casa si de acolo, pentru ca cunostea suficient distribuirea iesirilor (le studiase in aceste doua zile tocmai in vederea eventualitatii care s-a realizat acuma), trecand prin bucatarie, a ajuns in dosul cladirii, intr-o curticica de serviciu. Desi aiurit de lovituri si tavaleala, a avut prezenta de spirit sa nu se ascunda prin vreo dependinta a conacului, cum ii trecuse intai prin minte, ci a escaladat gardul de uluci dinspre gradina de zarzavaturi si a pornit curajor peste camp sa iasa la sosea, prin dosul caselor satenilor. Niciodata n-a crezut ca, la cincizeci si sase de ani, sa fie capabil de sfortari fizice atat de extraordinare. Nici nu-si mai aducea aminte ca sufera putin de cord, ca are un inceput de astma, ca medicul i-a interzis sa alerge...... Pasea ca un vanator de munte prin brazdele naclaite, prin ochiuri de balti, adus putin de spinare, sa nu-l observe cineva, asudand si cu un sentiment de fericire care ii inoia mereu puterile, in sfarsit ultima casa! Il ispitea gandul sa se opreasca, sa rasufle si sa-si ususce putin naduseala, dar isi birui prudent lenea si continua marsul in diagonala, ca sa se apropie de sosea. Deodata zari o trasura. O recunoscu, incepu sa strige. Glasul i se pierdea in uruitul rotilor. Il curpinse o clipa deznadejdea. Daca se va intalni pe drum cu vreo ceata de tarani? Trasura se departa in galopul cailor.
      "Ce tampiti si taranii! isi zise dansul cu amaraciune. Se napustesc asupra arendasului sa-l omoare si pe urma il lasa sa plece cu trasura..... Daca stiam, ramaneam si eu pe loc si nu ma mai chinuiam prin hartoapele astea!"


                         4.
           - Trebuie sa plec numaidecat! murmura Nadina necontenit, imbracandu-se cu o graba desperata, ca si cand s-ar fi aprins casa. Unde mi-e palaria?..... A, trebuie sa plec!
       Isi aduna micile obiecte de toaleta, si ceasornicul si cateva maruntisuri, le infunda in poseta de piele rosie cu monograma de aur. Trecand pe langa oglinda, isi arunca ochii fara sa vrea si se infiora vazand o figura straina, parca.
      - O, saraca de mine! balbai pierduta. Si toate astea numai pentru ca..... A, sa plec repede, sa......
      Petre trecuse din vestibul in cerdac si coborase in curte unde, intre timp, se mai adunasera alti lespezeni. Toader Strambu se hartuia cu muierea lui Dumitru Ciulici din pricina Ilenei, care tot dadea sa intre in casa, la cucoana ei, iar Toader ii tot atinea calea, ba odata i-a facut si vant, de fata a inceput sa boceasca.
      - Bine ca vii, Petre, ca erau sa ma sfartece muierile! zise Toader cu un ras larg. Da stiu c-ai stat si tu, Petrica! Ori nu te-a mai lasat cucoana sa iesi cand a dat de bine?
      - Ia taci, mai Toderita, nu te mai porcai! se incrunta flacaul. Ca doar esti om, nu caine!..... Am mustruluit-o e de ajuns, n-ai grija tu..... Uite-acu pleaca si ne lasa, si mosie, si tot!
      - Buna treaba! facur vreo doi lespezeni.
      Toader Strambu insa se rosi deodata.
       - Da ce, mai Petrica, asa ne-a fost vorba?.... Apoi d-aia mi-am tocit eu picoarele pana aici?
      - Dar tu ce vrei, Toderita? intreba Petre.
      - Parca ziceai ca ne-a batjocorit destul si.......
      - Pe tine te-a batjocorit, ori pe mine?
      - Daca tu te las, treaba ta! facu Toader mai infocat. Dar eu sunt vaduv, ma, si statut si..... Na, Ilie, tine-mi..... adauga brusc, intorcandu-se catre Ilie Cralan si agatandu-i de brat toporul. Ca n-am de ce sa ma iau eu dupa altii care......
      Se repezi bodoganind in cerdac si disparu in casa. Ileana, ingrozita, apuca pe Petre de maneca:
      - Petrica, nu-l lasa, ca vrea s-o omoare!
      - Da fire-ar ai dracului daca nu m-asculta, mormai flacaul, stapanindu-se. Ca eu i-am spus si......
      In clipa cand Toader patrundea in vestibul, Nadina, imbracata,  cu poseta in mana, iesea din odaia de dormit. Zarind-o, taranul se indrepta spre ea, zicand cu o gluma batjodoritoare:
      - Unde pornisi, porumbita frumoasa?...... Stai, da-mi si mie o gurita!
      Nadina ezita un fragment de moment, apoi tasni ca o sageata ins alon si inchise usa cu cheia. Intaratat, Toader, fara a mai incerca clanta, puse umarul in usa si o impinse inlauntru.
      - Ajutor!..... Ajutor! tipa Nadina cu ochii iesiti din orbite.
      - Nu-ti plac, cucoana, ai? ranzji Toader. Lasa, ca tu imi placi mie!
      O tranti jos, ii ridica fustele-n cap. Cu o suprema sfortare Nadina mai racni:
      - Ajutor!..... Ajutor!
      - Nu zbiera, putoarea dracului! mormai taranul, infingandu-i mainile in beregata.
      Glasul Nadinei se stinse, parca l-ar fi smuls din radacina..... Peste cateva minute Toader Strambu reaparu in cerdac, cu poseta Nadinei ascunsa in buzunarul sumanului, cu un ranjet de multumire pe fata. Isi lua toporul de la Ilie, zicand cu un glas harait:
      - Hai, du-te si tu Ilie, ca poate sa mai fie calda!
      Oamenii il priveau cu o curiozitate speriata. Ileana insa izbucni:
      - Aoleu, sa stiti c-a omorat pe conita!..... Ucigasule! Ucigasule!
      - Aoleu! facu si Petre. N-oi fi facut una ca asta, Toderita?
      Toader Strambu raspunse linistit:
       - Ba a murit ca un pui de gaina, zau asa! Cum am strans-o nitel sa nu urle, cum n-am mai suflat...
       - Aoleu! facu Petre iarasi, mai abatut...... Rau ai facut, Toderita, ca de-acuma......
       Taranul se uita la Petre, apoi la ceilalti cu o mirare ce se schimba treptat in indignare si in manie. Pe fata-i latareata, tepile nerase de cine stie cand se burzuluiau, ochii mici, infundati in cap, insangerati, scanteiau ca doi carbuni aprinsi peste care sufla un vant naprasnic. Incepu sa urle ca o fiara scoasa din minti, miscandu-se de ici-colo, parca ar fi calcat cu talpile goale pe jaratic, gangavind si spumegand:
      - Da ce-i daca a murit?..... Dar muierea mea cum a murit de nemancare cu zilele si ca nici n-am putut-o duce la doftor? Sarit-a vreun cicoi ca de ce-a murit  nevasta lui Toader Strambu? Ca si azi mai sunt dator si la oameni, si la popa pentru inmormantare, si-s  cu copilasii framanzi, si-s fara o palma de loc, si-s stors de vlaga, si muncesc pana-mi sar ochii, so n-ajung sa-mi hranesc copiii..... Si voi va suparati ca i-am facut de petrecanie  in loc sa sariti cu totii s-o scuipati, asa moarta, ca ea de bine si de huzureala a venit, sa nu ne lase noua pamant si sa-l dea la ciocoii ei..... Dar eu ii omor pe toti..... care-mi pica in drum ii dau cu toporul..... sa nu mai ramana picior de ciocoi, sa le piara vita si samanta!
.............................................

  "Orice crede ca arta conversatiei a murit, trebuie sa incerce sa duca un copil la culcare."
                            Robert Gallagher

    "Un copil poate oricand sa-l invete pe un adult trei lucruri:
        cum sa fie multumit fara motiv,
        cum sa nu stea locului niciodata si
        cum sa ceara cu insistenta ceea ce-si doreste."
                               Paulo Coelho

Răscoala, Liviu Rebreanu

..............................................
            XXIII.

         - Arendasul e zevzec, conita, iertati-ma! exclama avocatul cu voiciune. De altfel oamenii care traiesc permanent in primejdie ajung sa nu-si mai dea seama de ea. Numai asa se explica de ce si batranul Iuga, om ponderat si cu scaun la cap, nu s-a aratat ieri deloc alarmat, sau poate ca dansul are si alte motive de a fi calm! Noi insa, care suntem straini de imprejurarile obisnuite, mirosim in aer lucrurile anormale, fiindca sensibilitatea noastra e mai ascutita si nu s-a tocit prin contactul cu primejdiile zilnice.......
         Olimp Stravrat continua cu mai  mult elan pana ce Nadina, dupa un rastimp de ezitari, intre frica si mandrie, trimise pe Ileana sa cheme pe Rudolf.
       - Plecam imediat! zise ea soferului. Da drumul masinii! Imediat!
       Rudolf raspunse simplu ca, deocamdata, nu poate scoate masina, fiindca are un defect de magnetou; chiar acuma lucreaza si se sileste sa-l repare. In trei-patru ore insa spera sa termine si atunci ar putea pleca. Nadina ii porunci sa zoreasca, adaugand ca trebuie neaparat sa plece si nu mai vrea sa petreaca noaptea aici, cu niciun pret.
      - Vedeti, conita, ghinionul? facu Stavrat cand ramasera iar singuri. Peste trei-patru ore se intuneca. Daca ziua e periculos sa umbli prin sate, noaptea va inchipuiti ce poate sa fie..... Dar sa avem rabdare. Mecanicii, ca sa-si dovedeasca utilitatea si valoarea, exagereaza uneori timpul unei reparatii. Poate ca amicul Rudolf, unde v-a vazut asa de grabita, va ispravi mai curand, si atunci.....
      De aici incolo fu randul avocatului sa linisteasca pe Nadina si sa se duca, in cateva randuri, la sopronul unde lucra Rudolf, sa vada daca mai are mult pana sa sfarseasca.....
       Pe la ora cinci apoi auzira galagie in curte. Era prefectul Boerescu, care, plecat din Amara, vorbise si aici, in Lespezi, taranilor si acuma venea sa faca o scurta vizita Nadinei, s-o felicite ca tocmai in zilele acestea tulburi a coborat in mijlocul taranilor, dand pilda de curaj si virtute si altor proprietari..... Platamonu, asistand la intrunire impreuna cu fiul sau, a crezut de bine sa aminteasca prefectului ca Nadina se afla la conac. Boerescu, zorit cum era sa ajunga la Costesti inainte de a se intuneca, ar fi uitat-o, desi Miron ii spusese si chiar il rugase s-o viziteze.
      - Bine, bine, domnule prefect, dar esti sigur ca pana maine nu se intampla nimic rau aici? zise Nadina prea putin incantata de galanteriile lui Boerescu la care se adaugau discret si bataile din calcai ale capitanului Colbureanu.
     - Vai de mine, conita, se poate? protesta prefectul trufas. Pana maine?..... Ma ofensezi, conita!.... Pentru eternitate, conita, pentru eternitate poti fi sigura aici de liniste!
     Boerescu pleca repede, lasand in urma-i o noua serie de felicitari si complimente. Platamonu ramase sa duca pe avocatul Stavrat.
     - As vrea sa plec acuma! zise Nadina cuprinsa deodata de mai mare frica. Trebuie sa plec!..... Nu mai vreau sa dorm aici! Mi-e urat!
    - Fiti linistita, conita! ii raspunse arendasul cu un calm care raspandea o unda de incredere. N-aveti nicio teama!..... Oamenii nostri sunt cuminti!..... De altfel, v-a spus si domnul prefect......
     - Din pacate, prefectul dumitale e cam idiot si ingamfat, observa Stavrat. daca ar fi dupa asigurarile lui......
     - Nu, nu, puteti dormi fara grija! repeta Platamonu cu un zambet protector si linistitor. N-aveti nicio teama!
     Se intelesera ca amine dimineata, dupa rasaritul soarelui, Nadina va trece cu automobilul prin Gliganu si va lua pe Stavrat, care o va astepta gata de drum. Nadina ii petrecu pana in cerdac.
     Ii vazu urcandu-se in careta. Cand porni calul, toti trei intoarsera capetele si o salutara ceremonios. Ea le raspunse cu un suras, apoi intinse mana spre ei, mana mica si alba, a carei miscare parea o bataie de aripa. Ii urmari cu privirea pana disparura pe poarta si apoi in drepata, pe ultia.
     Dumitru Ciulici insotise careta cativa pasi si ramase pe urma in mijlocul curtii, cu capul gol, nemiscat, parca l-ar fi incremenit un gand. Nadina statea in acelasi loc, cu mana repetand mereu acelasi gest, cu ochii pierduti dupa cei plecati, murmurand mereu, parca fara voia ei, in nestire:
     - Pe maine...... pe maine.......
     Zari pe Dumitru, pe care nu-l observase pana atunci, si avu o tresarire de spaima, ca in fata unui dusman de moarte. Murmurul i se stinse, dar surasul ii ramase atarnat pe buze, ca o amintire din alte vremuri.


                    6.
      - Cine-i acolo?...... Cine-i acolo?..... Cine bate?
      - Fii bun, Leonte, si scoala nitel, ca s-a intamplat o.....!
      - Dumneata esti, primare! baigui logofatul Bumbu, recunoscand glasul. Uite-acu ma scol..... Iaca viu!..... Oare ce s-o mai fi intamplat, Doamne fereste? adauga apoi in sinesi, horobaind prin intuneric, speriat, fiindca nu pricepuse, somnoros cum era, ce spusese primarul.
     Cand deschise logofatul usa, Ion Pravila, fara sa-l lase sa mai intrebe ceva, il intoarse inapoi:
     - Hai, bre, imbraca-te repede sa plecam, ca arde Ruginoasa!
     - Aoleu!.... Ruginoasa? facu Leonte Bumbu dardaind deodata. Nu se poate!
     - Acu lasa, nu te mai tocmi, omule! zise primarul nerabdator. Nu vezi? Ca parca-i luna!
     - Aoleu, aoleu! se cruci logofatul, intrand in casa.
     De afara primarul auzi intrebarile femeii si pe urma vaicarelile ei speriate. Se retrase mai departe, langa straja de la Ruginoasa, care venise sa-l vesteasca. De buimaceala nici macar nu l-a prea descusut ce si cum, ci a dat fuga incoace, la curte. Straja sufla greu si bolborosea intr-una aiurit.
      - Oare de ce arde, mai Nechifore? intreba primarul, uitandu-se spre Ruginoasa, unde cerul era rosu, parc-ar fi stat sa rasara soarele.
     - D-apoi cand eu am luat seama inca nu cantase cocosii de miezul noptii, zise straja cu glas inabusit. Acu nu stiu cat sa fie ceasul..... O fi unu?...... Ca pana am trezit oamenii, pana am venit, o fi trecut vremea......
     - Si de unde a pornit focul?
     - Apoi intai ardeau numai stogurile de paie si claile de fan, dar pe urma au luat foc si acareturile, ca bate nitel vant, nu tare, ca s-aici.....
     Logofatul aparu imbracat. Din casa il petrecu glasul nevestei, plangator:
     - Ia seama, Leonte..... Fii mai lasator si nu infurci cu oamenii, ca-i stii cat sunt de otarati acuma si....
    Porni cu primarul si cu straja, fara sa intrebe nimic. Numai dupa cativa pasi, zise sovaind:
     - Ce zici, dom` primar, n-ar fi mai bine sa sculam si pe boierul Miron?
     - Ba lasa-l sa se odihneasca, bogodani Pravila, ca are destula vreme maine sa se tot supere si sa se amarasca!
     Copacii din parcul conacului inchideau ca un zid negru zarea din curte spre Ruginoasa. De-abia in ulita Leonte Bumbu vazu si inmarmuri cu mana pe falca:
     - Aoleu, mama, mama!
     La rasarit, pe cer, atarna o uriasa perdea de flacari. Cu toate ca satul se afla la peste trei kilometri, valvataia parea atat de aproape, ca si cand ar fi fost la marginea Amarei. Cerul era curat si luminos ca in zorii zorilor, doar cateva stele mari mai palpaiau, infricosate si mirate, gata parca si ele sa moara. Dintr-o vatra de jaratic in care maini puternica parca zvarleau mereu hrana noua focului, limbile  de flacari tasneau, se zvarcoleau, se impleteau neincetat, ca niste serpi apocaliptici, lingeau si intepau poalele cerului, zugravind rani in toate culorile, stergandu-le pe toate cu imense somoiage de fum si lasand pentru fiecare cateva clipe numai cate o zdreanta purpurie zvapaiata care falfaia ca un amenintator steag rosu..... In luminile biruitoare ale focului umbre mai jucau si se intindeau pana in tarii, parca toata lumea ar fi inceput sa se clatine si sa paraie.
     - Aoleu, ce-i asta? gemu iarasi logofatul.
     - Acu lasa vaicareala, bolborosi primarul, care privise si el flacarile cu aceasi infricosare. Haidem sa sculam si pe seful postului si sa ne ducem intr-acolo......
     Plutonierul Boiengiu tocmai iesea pe poarta, imbracat si inarmat, insotit de doi jandarmi. Cineva il desteptase adineaori si el a sarit indata.
     - Ei, ce facem, dom`le primar? intreba Boiangiu uluit.
     - D-apoi trebuie sa ne ducem la Ruginoasa, sefule, sa vedem ! raspunse primarul morocanos. Bine cau au avut grija sa te scoale.... Mai Nichifore, ia fugi tu pana la curte, sa iasa un argat cu caruta, ca sa mergem mai repede.....
     Cei ramasi se holbau ingroziti la jaraticul urias, care parea a creste mereu, a se intinde si a se apropia ca un potop. Leonte Bumbu murmura, ca o explicatie, ca acolo sunt cateva mii de care de nutret, afara de cladiri, afara de magazii. Pe urma nimeni nu mai indrazni sa deschida gura. In tacerea grea parca se auzeau trosniturile flacarilor ce se rasuceau si se zvarcoleau pe bolta cereasca. Imprejur, satul dormea sau se prefacea ca doarme intr-o liniste de mormant, sporind fiorii de groaza ce stapaneau vazduhul. Si totusi cei din ultia simteau ca in fiece casa si la fiecare geam ochi lacomi  priveau luminile focului, asteptand un semn sau o chemare tainica.
      Apoi deodata, pe ulita, dinspre Ruginoasa, se vazu venind un palc de oameni, fluierand de zor, parca nici nu s-ar fi sinchisit de prapadul din urma lor. Cu cat se apropiau, cu atat oamenii pareau mai indrazneti, ca si cand ar fi vrut sa batjocoreasca prin purtarea  lor pe cei ce stateau in fata postului de jandarmi. trecand, unul din grup striga simplu:
      - Buna seara!
     Primarul, logofatul si plutonierul raspunsera deodata, grabiti:
     - Buna seara!
     O clipa fluieratul inceta, ca si cum ar mai fi asteptat vreo intrebare sau chiar o dojana. Apoi cativa reluara melodia in vreme ce altii bufnira in rasete, iar dupa ce se mai departara putin, unul dadu un chiot prelung si ascutit, parca sa ridice toata lumea in picioare. In acelasi moment noianul de flacari de la rasarit se involbura mai naprasnic, parca glasul omenesc de aici ar fi scormonit temeliile jaratecului de acolo. O valtoare de scantei se ridica in vazduh, risipindu-se intr-o vijelie de stele cazatoare. Mici si indaratnice stoluri de pasari de foc, scanteile se revarsau spre Amara in zbor sinuos, ca impinse de o putere misterioasa.
      Reculegandu-se din tulburarea ce-i incatusa pe toti, plutonierul Boiangiu murmura cu un glas ragusit de spaima:
     - Mi se pare, mai crestini, c-a sosit revolutia!



            CAPITOLUL IX. FOCUL

                 1.
      Joi dimineata, soarele rasarea in Amara prevestit de zori mai rosii ca totdeauna.
      Orizontul vopsit de flacarile pamantesti se impurpura tot mai manios, pana ce se ridica greoi globul soarelui, un cap scaldat in sange proaspat. Atunci lumina valvataiei incepu sa paleasca inabusita de lumina zilei, scufundandu-se parca in zidul de foc ce tivea marginile cerului. Apoi, cu cat vazduhul se limpezea, cu atat deasupra rasaritului se ingramadeau trambele negre de fum, care se incolaceau si frangeau ca niste brate arse inaltate spre Dumnezeu.
     Taranii se sculara impreuna cu soarele, ca si alta data. Se invarteau prin ograzi, se uitau la cerul senin si mai ales la vartejurile de fum, ridicau narile sa simta mirosul, fara mirare si fara bucurie, ca in fata unor intamplari firesti. Unii ieseau in mijlocul ulitei sa vada mai bine ori sa schimbe o vorba cu cine s-ar nimeri.
      - Foc, nu gluma! striga Vasile Zidaru din ograda catre Leonte Orbisor care, stand mai sus cu doua case, coborase in ulita tocmai fiindca il auzise tusind si scuipand. Si uite asa arde de la miezul noptii!.... Cu ce arde acolo stiu c-ar fi trait boiereste un an de zile tot satul, daca nu si mai mult!
     - Apoi las` sa se aleaga scrum si cenusa din toate, ca ele stateau acolo degeaba, si noi pieream si nu ne auzea nimeni! facu Orbisor aproape pitigaiat, frecandu-si cu placere cosul pieptului pe deasupra camasii, parca si-ar fi alungat o durere.
     Peste drum baba Ioana, cu o strachina de boabe in brate, isi hranea orataniile, ocarand pe cele mai hamesite, ocrotind pe cele fricoase, facand dreptate cu glasul ei vesnic morocanos.
     - Vazusi palalaia, maica Ioana? striga Vasile si catre ea. Mi se pare c-o sa avem nunta..... Ai, ce zici, maica Ioana?
    Baba intoarse numai o clipa fata spre dansul, sa-l cantareasca, apoi isi vazu de pasarile ei, bombanind:
    - Numai la nunta se mai imbulzeste lumea, fire-ar al dracului!
    Alti vecini se apropiara, fiecare cu cate o intrebaresau cu vreo lamurire. Dupa cateva vorbe insa fiecare se uita la ceilalti, asteptand un semn sau o porunca maintuitoare. Apoi, pe masura ce se inmulteau, fetele lor se insapreau si glasurile se ingrosau, parca o nerabdare stapanita le-ar fi sugrumat sufletele. Pana ce Leonte Orbisor izbucni cu necaz:
     - Da noi ce ne holbam de pomana, mai fratilor?..... Ori n-avem alta treaba?.... Ia haidem mai sus, sa vedem si noi ce mai misca prin sat si sa nu ramanem de caruta!
    - Asa-i! facura ceilalti inviorati, ca si cand le-ar fi vorbit din fundul inimii.
    Pe drum mai intalnira ici-colo oameni care se sfatuiau si care de asemenea se luara dupa dansii. In batatura carciumii barem era balci. Pana si femei, si copii cascau gura amestecati prin multimea infrigurata. Glasuiau insa putin si domol, parca cuvintele ar fi avut greutati de plumb. Numai uneori tasnea cate-o vorba tare, ca un strop intr-un nor incarcat, starnind uimirea si intoarcerea capetelor.
     - Inauntru care sunt? intreba Vasile Zidaru, auzind zgomot din carciuma.
     - Acolo sunt multi, raspunse Ignat Cercel, care umbla ce colo pana colo, printre oameni. E si Marin, este si feciorul cel mic al lui Dragos, mai e si Petrica al Smarandei, sunt multi si petrec, daca au de ce......
     - Adica de ce? iscodi mai departe Vasile.
     - Ei stiu de ce, mormai Ignat tainic. Da lasa-i, ca fac bine ce fac.
     - Nu-ti spuneam eu, nea Vasile, ca i-am vazut azi-noapte cum se intorceau suierand pe jos? zise Leonte Orbisor cu mandrie. Ca iesisem in batatura sa vad cum arde si ma gandeam asa singur, oare cine l-o fi pus, ca prea e mare si-a pornit deodata din toate partile de parc-ar fi fost mai multi.....
     - Ar putea sa ne spuie si noua, sa nu zica pe urma ca ne-am codit si sa ne lase fara parte! se amesteca in vorba un batran slabanog si amarat.
     - Daca-ar sta sa ne-ntrebe pe toti, pana-i lumea nu s-ar misca nimeni! spuse iarasi tainic Ignat, ca si cand el ar fi stiut mai multe.
     - Asta cam asa-i! soptira cativa, clatinand din cap. Atunci, intr-un alt grup, mai pe margine, porni un hohot mare de ras si toata lumea dadu navala intr-acolo. Se auzi un glas bucuros si pizmas:
    - Luasi toporul, Toderita?....... Nu cumva pornisi tocmai acuma la padure dupa uscaturi!
     Intrebarea paru atat de caraghioasa, ca alt val de rasete cuprinse multimea. Toader Strambu, cu toporul agatat de bratul stang, cu sumanul pe umeri, raspunse tot razand, dezvaluindu-si dintii lungi, sclipitori, ca niste colti de fiara flamanda:
     - Apoi cu uscaturile trebuie sa incepem, mai nea Iosife, ca doar asa ne-am invatat!
     In usa carciumii iesise Nicolae Dragos, botit la fata, parca toata noaptea n-ar fi inchis ochii si totusi mai vioi ca de obicei. Vazand pe Toader Strambu, striga din prag inauntru:
     - Haideti, Petrica, nu mai stati, c-a venit si Toderita!
     Pe cand el cobora in ulita, iese din carciuma si Petre, inconjurat de o gramada de oameni, mai ales flacai. In urma lor aparu si carciumarul, care trase de maneca pe Nicolae:
    - Bine, baieti, baurati cat v-a poftit inima si acuma plecati neplatiti? Asta-i treaba de omenie, Nicule?.... Adica asa sa......
    Petre ii reteza vorba batjocoritor:
     - Ia vezi, nea Cristache, intoarce-te usurel la tejgheluta matale, si lasa-ne in pace, ca ti-om plati noi cand om avea vreme!..... Hai, hai, du-te si nu mai sta!
     Busuioc se intoarse spre Petre, nedumerit. Vru sa mai zica ceva, dar flacaul urma, sagetandu-l cu o privire urata, desi cu acelasi glas:
     - Nu te uitam noi nici pe talica, n-ai grija, nea Cristache!..... Ne-om socoti dupa cuviinta, numai sa-ti vie randul! Ca de-acu n-om mai zabovi cu rafuielile, fii pe pace!
     Oamenii dimprejur, care radeau, care bombaneau. Carciumarul pali si baigui foarte ragusit:
     - Dar cu mine ce-aveti, mai Petrica baiete, ca doar......
     Petre il impinse la o parte, fara raspuns, zicand catre Toader Strambu:
     - Bine ca venisi, ca tocmai eram sa plecam, sa nu te mai asteptam, ca uite, soarele e sus si vine pranzul si noi tot nu ne-am urnit!
     - Lasa, c-avem vreme destula, Petrica, si nu ne goneste nimeni! facu Toader. Pana mi-am asezat copilasii, ca i-am lasat singuri.....
     Nicolae Dragos puse capat vorbariei. Erau vreo douazeci cei ce fusesera in carciuma si se alesera sa porneasca. Tocmai atunci sosi gafaind de alergatura si Chirila Paun, cu un bat noduros in mana.
     - Stati, baieti, sa nu pelcati fara mine! striga dansul de-abia rasufland. C-ar fi mai mare rusinea sa lipsesc eu, cand stiti doar bine ce-am patit cu.......
     - Apoi nici sa stam pana te scormonesti talica.... il intrerupse Nicolae, fara a-si sfarsi nici el gandul. Numai cand observa ca ceata gata de drum se dublase, adauga schimband glasul: Nu mai veniti atatia degeaba, mai oameni, ca n-avem lipsa! S-apoi sunt si acolo oameni sa puie mana, de-ar trebui!
     Batranul de adineaori, care se varase in fata, zise tanguitor:
     - Vad ca umblati si faceti, si de noi n-aveti grija, mai flacai!..... Apoi asa......
     - Taci mulcom, mosule, ca avem intai niste rafuieli, dar pe urma om face noi cum o fi mai bine, cu totii! zise Petre cam tantos, ca un cocos tanar cand se gateste sa cante.
     Grupul porni in sus, spre Lespezi. Numai Toader Strambu cu toporul si Chirila Paun cu batul, incolo toti cu mainile goale. Intre ei parca cel mai mandru era Ilie Carlan, care se tot uita inapoi si radea spre cei multi, ramasi tacuti pe loc.
     - Da oare unde se duc tocmai in sus? zise Vasile Zidaru dupa ce ceata se mai departa putin. Ori umbla tot dupa Babaroaga?
     Carciumarul Busuioc, care ramasese printre oameni, bolborosind infricosat, isi recapata deodata curajul, ca si cand ar fi scapat de primejdie:
     - Ce mai intrebi, Vasile, unde se duc?...... Tu nu-i vezi ca s-au apucat de revolutie?...... Mai bine intreaba ce au cu mine baietii astia? Ca eu n-am facut rau nimanui, oameni buni, si......

    Ileana, fata lui Dumitru Ciulici, se culcase la usa Nadinei, in odaita dintre dormitor si sufragerie. Cucoana o pusese sa zaborasca toate usile, ba le-a mai si incercat ea insasi, sa vaza daca sunt bine incuiate. I-a spus ca i-e frica de talhari si fata a ras.
     Acuma, dimineata, Ileana s-a trezit si a iesit binisor in sufragerie, sa nu tulbure odihna cucoanei. Deschise usa cerdacului si ferestrele de la salon si sufragerie; voia sa se poata apuca de dereticat pana se va scula cucoana. Apoi isi lua asternutul sa-l treaca, prin coridor si bucatarie, acasa. In bucatarie, unde duduia focul, erau parintii ei, amandoi suparati si spaimantati.
     - Hai, fato, nu dospi ca boierii, ca nu-i vreme de dormit! o intampina tatal sau. Hai, c-am dat de mare belea, ca numai astea ne mai lipseau!
    Adineaori, cand soarele rasarea, Dumitru s-a dus de a sculat pe soferul cucoanei, cum se intelesese. A stat pana a iesit afara neamtul din odita lui, apoi a plecat sa dea o raita pe la hambare, ca in toate diminetile. cand s-a intors a gasit pe Rudolf in poarta, pravalit la pamant, plin de sange, cu capul spart. Se vede ca iesise pana in ulita,  sa se uite mai bine la focul cel mare dinspre Ruginoasa, si atunci l-au traznit cei care-l pandeau. Nu stie cine sa fie, dar aseara a auzit asa, o vorba, ca neamtul cucoanei n-are sa scape de aici fara sa manance o bataie sora cu moartea, pentru ca si el ar fi batut rau de tot niste copii in Amara, alaltaieri. L-a luat in carca si l-a dus in odaita, unde zace si acuma ca un bolovan, macar ca l-a spalat de sange si l-a legat la cap...... Ileana sa-i spuie deci cucoanei, cand se va trezi, ce s-a intamplat, ca sa chibzuiasca dumneaei ce-i de facut, deoarece, in halul in case se afla, soferul nu e in stare sa duca masina. Dar nici sa mai zaboveasca pe-aici cucoana nu-i bine. Focul de la Ruginoasa are sa se intinda incoace, negresit, si oamenii sunt indarjiti. De aceea el s-a gatit sa pornesca indata cu brisca, numai sa adape calul, la Gliganu, la stapanul lui, sa-i dea de stire......

       Primarul Pravila cu plutonierul Boiangiu si cu logofatul Bumbu se intoarsera osteniti, negri de fum si de funingine. Caruta intra in curtea conacului, dupa ce oprise o clipa in ulita sa se dea jos cei doi jandarmi. Boiangiu insusi cu mare greutate s-a lasat convins sa se prezinte boierului Miron, socotind ca datoria lui acuma este sa vegheze la post necontenit, sa nu se pomeneasca cu vreun atatc prin surprindere din partea satenilor.
       Miron Iuga era sculat si-i astepta. Vazuse flacarile de la Ruginoasa si a aflat de la argati cate ceva. In primul moment a chemat pe Ichim, sa puie caii si sa plece la fata locului. S-a razgandit. Daca s-a dus logofatul, se va fi facut acolo ce se putea. Prezenta lui cel mult i-ar fi stanjenit si poate ar fi precipitat alte urmari.... De ieri, dupa intrunirea cu prefectul, a presemtit sa ce va intampla ceva ce nu se mai poate impiedica. Interventia prefectului a fost picatura de vitriol intr-un pahar plin ochi. O atitudine energica sau un gest de autoritate, insotit de masurile respective, ar mai fi infricosat pornirile anarhice latente. Frica este singurul stimulent de ordine pentru oamenii primitivi.  Prefectul a venit cu duhul blandetii si cu tocmeala, semne de slabiciune. Astfel s-a incurajat indrazneala celor ce inca sovaiau. Ceea ce vroise sa incerce Grigore a incercat Boerescu. Flacarile de la Ruginoasa se infatisau pentru Miron Iuga ca o cumplita confirmare a prevederilor sale.
      Asculta relatarile celor trei cu un calm, parca nici n-ar fi fost vorba despre averea lui prefacuta in cenusa. I se spuse ca focul  a pornit de la sirele de nutret. Cand s-a prins de veste, ardeau toate si flacarile cuprinsesera hambarele si grajdurile. Oamenii curtii au sarit sa salveze vitele. Cele mai multe insa au pierit, fiindca abia se mai putea apropia cineva de acareturi. Chiar sa fi fost apa si sa fi dat ajutor toti satenii, anevoie s-ar fi putut potoli prapadul. Taranii s-au urnit greu. Numai cei mai invecinati s-au ridicat sa-si apere casele lor. Ceilalti dormeau, parca erau morti. Puneau mana in sila si fiecare se gandea numai sa sterpeleasca cate ceva...... Plutonierul isi exprima parerea ca focul a fost pus de oamenii din Amara. Asa i-au spus cativa tarani intrebati, precum si colegul sau de la Izvoru, care a venit de asemenea acolo mai spre dimineata.
     - Ai vreo speranta sa-i descoperi? intreba batranul Iuga atunci cu o inviorare subita......
     - Cred ca i-as descoperi, daca.......
     Boiangiu ezita cateva clipe sa marturiseasca limpede ca nu prea indrazneste sa intrebuinteze metoda lui obisnuita. Taranii au devenit foarte turbulenti si argatosi, cum s-a vazut si ieri, in fata domnului prefect. Cu vorba simpla sau cu amenintari nu se mai pot infrana. Nici cu forta nu cuteaza sa procedeze deocamdata, pentru ca n-ar destui oameni si i-e teama sa nu provoace rascularea satului intreg si sa-si atraga pe urma vreo pedeapsa grava. De aceea incearca sa mentina ordinea cel putin in Amara prin indulgenta si convingere, cum i-a recomandat, nu mai departe decat ieri, comandantul companiei. Altfel azi-noapte  n-ar fi lasat sa treaca fluierand grupul de tarani intre care el e sigur ca se aflau incendiatorii de la Ruginoasa.
     Miron Iuga recunostea ca, in situatia actuala, asa cum a fost lasata sa se dezvolte, plutonierul intr-adevar nu  mai era in stare decat sa-si apere propria-i piele. De altmiteri nici lui nu-i ramanea altceva de facut. Acuma nu mai poate fi vorba decat sa dureze pana cand cei de sus vor intelege, in sfarsit, ca razmerita pe care au fermentat-o nu e o mascarada cu manifestatiile lor de la Bucuresti si vor lua masuri s-o starpeasca. Totusi indemna pe primar si plutonier sa-si faca datoria:
     - Sunt si oameni cuminti in sat, poate mai multi decat cei ticalosi. Puneti-i si pe ei sa se miste si sa nu se lase coplesiti de raufacatori, caci si eu sunt amenintati de prapadul care vine. Popa Nicodim ce face?..... Sa nu uite nimeni ca are sa vie si ceasul socotelilor, cand toti vor trebui sa dea seama!

     In fata conacului din Lespezi, in ulita, cativa tarani vorbeau despre foc. Il socoteau un semn. O fi bun, ori o fi rau? Matei Dulmanu, care fusese aseara prin Amara, se tot uita in jos, parc-ar fi asteptat pe cineva. Bodogani ca pentru sine:
      - Numai focul curata pacatele!
     Ceilalti clatinara din cap si unul observa ca asta-i vorba cu talc mare. Matei zari atunci palcul de oameni din Amara apropiindu-se si zise usurat:
     - Vine ea si vremea dezlegarii talcurilor, n-aveti grija!
     Amarenii se mai inmultisera. Pe drum i-a ajuns din urma Pavel Tunsu, iar altii s-au agatat din curiozitate.
     Se sfatuira cu Matei Dulmanu si apoi se impartira in doua. Cei mai multi trecura cu Nicolae Dragos inainte.
     - Duceti-va, duceti-va, ca suntem destui aici! zise Petre. Si de-or mai trebui oameni, nea Matei stie vorba noastra!
     - Eu raman cu talica, nea Petrica! vorbi Ilie Carlan cu insufletire.
     - D-apoi dansii ce treaba au? raspunse Matei Dulmanu, aratand spre cei cu care statuse.
     - Tocmai! facu Petre. Da sa nu pierdem vremea cu multa vorba nici noi, ca ceilalti uite-i cum zoresc!

    Nadina transformase, cat s-a putut, dupa gustul ei dormitorul conacului. Gogu si Eugenia se multumeau la tara cu un confort relativ, in care nu intrau preocupari de frumos, ci numai de util. Nadina nu voia sa renunte la minimul de artistic nici in voiajuri, in camerele de hotel unde avea sa petreaca o noapte, doua. Patul monumental si masiv pentru doua persoane, cu care se mandrea Gogu, spunand ca te odihnesti intr-insul ca in sanul mamei, Nadinei i se parea c-ar inabusi-o si prin scufundarea in moliciunea lui, dar cu seama prin monstruoasa-i lipsa de proportii si de gust. In coltul dinspre vestibul, aproape de una din ferestrele mari, cu grilaj de fier, ce deschideau o vedere simpatica spre gradina de flori, i se pusese o canapea simpla, larga, pe care noaptea intai a dormit scaldata dupa oboseala calatoriei. Azi-noapte, insa, somnul a ocolit-o, desi l-ar fi dorit mai mult ca oricand, tocmai ca s-o scape de frica insistenta care pusese stapanire pe toata fiinta ei. Mereu i se nazarea ca aude pasi, prin gradina sau prin celelalte camere, ca a batut cineva in geam, ca o mana a incercat clanta la vestibul..... De cate ori ajungea in semiluciditatea  ce precedeaza somnul, cate un zgomot nou, straniu, o facea sa tresara, sa-i indeparteze odihna. De-abia spre dimineata, dupa ce a ascultat un rastimp cum isi raspundeau cocosii din sat, vestind apropierea rasaritului, a adormit de-a binelea. Tot un cantec de cocos, sub fereastra ei, in gradina, a desteptat-o adineaori dintr-un vis atat de placut, ca nici nu si-l putea aduce aminte, ramanandu-i doar senzatia si regretul ca nu l-a putut visa pana la sfarsit. Fara sa-si dea inca seama unde se afla, cateva clipe facu sfortari, cu ochii inchisi, sa adoarma iar, ca sa poata continua visul sau macar sa si-l reaminteasca. In loc de aceasta, isi redestepta frica urata cu care s-a luptat toata noaptea si deodata se dezmetici.... Nu indrazni sa deschida pleoapele, parca nevazand nimic ar fi mai in siguranta. Era o tacere mare. Isi auzi intai vibratiile firesti si de obicei nebagate in seama ale propriilor ei nervi auditivi, ca un susur continuu, infinit de delicat, apoi zvacnirile ritmice ale inimii in piept si, dupa un rastimp ce i se parea nesfarsit, ii rasuna in timpane, brusc si strident, cotcodacitul indignat al unei gaini in gradina, atat de clar, ca si cand fereastra ar fi fost larg deschisa. Zgomotul acesta neasteptat ii zgaltai inima o clipa, dar indata ce il identifica, spaima i se transforma intr-un sentiment de incredere. Intinse mana spre mesicioara pe care isi pusese micul ei ceasornic de aur.
      - Opt! murmura ea examinand cadranul. Cat sunt de obosita! Parca nici nu m-as ridica din culcus!..... Si totusi trebuie sa plec! Am intarziat..... As putea fi pe drum, daca..... Numai Rudolf sa fie gata, eu intr-o jumatate de ora sunt in masina..... Dar fata asta pe unde o fi umbland?
     Incepu sa strige, lungind si cantand silabele:
     - Ileana...... Ilenuto!...... Unde esti, Ilenuto?...... Ileana!......
     Peste cateva secunde capul fetei aparu in crapatura usii de la vestibul, incetinel, ca si cand n-ar fi fost sigura daca a auzit aievea glasul cucoanei sau numai i s-a parut.
............................................