Când dragostea ucide, Anna Butner

.................................................................

                            3-10

         Cristine ședea calmă pe un trepied aflat în fața lui la nici zece metri, încărcând concentrată un pistol.

   Pe creanga cea mai de jos a unui măr se aflau atârnate de bucăţi lungi de sfoară şase sticle şi un borcan. După toate aparenţele, până în acel moment, consumase muniţia degeaba.
   - Ce mama naibii faci?! răcni Nick. pornind spre ea cu paşi mari, apăsaţi şi furioşi.
   Cristine ţâşni în picioare, privindu-1 cu ochi mari, lividă.
   - Oh, Doamne, de ce naiba trebuie să mă sperii în halul ăsta? bolborosi ea frecându-şi cu podul palmei locul unde inima ei cocheta vitejeşte cu infarctul.
   Nick se opri, impunându-şi să se calmeze. Inspiră şi expiră aerul cu lentoare de câteva ori, fără succes.
   - Eu te-am speriat pe tine? reuşi el să articuleze rar printre dinţii încleştaţi, cu o voce suspect de blândă.
   Cristine clipi nedumerită şi făcu prudentă un pas în spate. Nick părea la un fir de par de a-şi pierde cumpătul.
   - Imaginează-ţi, prinţesă, cam la ce m-a dus pe mine mintea în clipa în care am auzit focuri de armă, mai ales după seara informativă de ieri! o invită el cu o voce răguşită de o enervare abia ţinută în frâu. Închipuie-ţi clipele de iad prin care m-ai făcut să trec înainte de a-mi da seama că nu tu ai fost ţinta în acest caz. Şi dă-mi un motiv, unul al naibii de bun, pentru a nu-ţi învineţi fundul drăgălaş pentru spaima pe care mi-ai pricinuit-o!
    Cristine îl privi încremenită, în timp ce ruşinea şi vinovăţia îi pătau obrajii. Dacă ochii lui ar fi fost ciocane, în acel moment ar fi fost plină de vânătăi.
   - Îmi pare rău, vorbi ea cu o voce tremurătoare, clipind des pentru a-şi păstra ochii uscaţi. Nu m-am gândit că... n-am vrut decât să învăţ... Ethan a refuzat categoric să mă ajute şi atunci...
   Realiza că se bâlbâia ca o proastă şi lucrul acesta o înfurie.
   - Îmi pare rău, repetă Cristine, de data aceasta cu o voce perfect controlată, privindu-1 pe sub sprâncenele adunate într-o încruntătură nemulţumită. Trebuie să învăţ să-mi apăr singură viaţa, asta dacă voi ii pusă vreodată în această situaţie neplăcută, şi, având in vedere că sunt cine am devenit peste noapte, e mai bine să-mi iau toate măsurile de precauţie. Aşa că... am de gând să exersez până voi atinge nişte performanţe cât de cât satisfăcătoare în această direcţie. Şi dacă încerci să-mi vâri pe gât aceleaşi prostii pe care mi le-a îndesat Ethan azi dimineaţă, cum că sunt femeie şi că nu trebuie să mă preocupe acest aspect pentru că va fi el întotdeauna lângă mine ca să mă apere, atunci mută-ţi gândul, Nick! îl preveni ea înverşunată. O să învăţ să trag cu drăcia asta la fel de bine ca oricare dintre voi!
   Nick o privi lung, cu ochii îngustaţi, părând să mediteze la logica vorbelor ei.
   - Şi zici că Ethan te-a refuzat? o întrebă el într-un târziu.
   - Da, se ţuguiară buzele ei într-o bosumflare comică şi nespus de dulce.
   - Pentru că eşti femeie, concluziona el amuzat.
   - Da, fir-ar să fie! fulgerară ochii ei înciudaţi. Urăsc atunci când mă izbesc de limite pe care sexul vostru ni le impune ca pe nişte legi sfinte, ce nu trebuie încălcate nici măcar în gând! îşi aruncă ea mâinile spre cer într-un gest exasperat.
   - De ce n-ai venit la mine?
   Cristine nu-şi putu ascunde licărul de neîncredere şi ironie din ochi.
   - M-ai fi ajutat? îşi arcui ea sceptică o sprânceană.
   -Fireşte, rosti Nick fără să ezite. Viitorul tău se anunţă complicat şi nesigur, Cristine. N-o să te menajez, spunându-ţi că nu ai de ce să-ţi faci griji, că vei fi întotdeauna protejată de către unul dintre noi, că existenţa ta va fi dulce ca nectarul. Iar tu eşti suficient de isteaţă ca să-ţi dai seama că viaţa îţi va ti pusă în primejdie, şi poate nu doar o singură dată. Eşti ridicol de bogată şi ai suficiente rude din partea lui taică-tău natural care vor dori să taie o felie zdravănă din tort. Sau vor dori să ţi-1 sufle de sub nas cu totul. Aşa că logica ta mi se pare de bun-simţ. Ba mai mult, ai obligaţia de a învăţa cum să te aperi şi să încerci să rămâi în viaţă, fie şi numai pentru a le da peste nas. Prin urmare, te voi învăţa să spulberi creierii oricui îndrăzneşte să te ameninţe în vreun fel.
   - Eu nu intenţionez să ucid, ci doar să-mi ţin eventualii duşmani la distanţă, declară tânăra femeie, privindu-1 cu un zâmbet surprins şi amuzat. Mulţumesc, Nick. Trebuie să recunosc faptul că nu m-aş fi aşteptat să-mi înţelegi punctele de vedere atât de bine.
   - Eu sunt cel mai mare dintre fraţi, aşa că la mine ar fi indicat să vii când mai ai nelămuriri pe viitor. Mi-ar place să am certitudinea că ai încredere în mine, Cristine, adăugă el cu o voce cu două tonuri mai coborâtă, privind-o grav.
   Cristine îi susţinu privirea eu un aer cântăritor.
   - Am încredere în tine, Nick. Chiar am încredere în tine, accentuă ea solemn fiecare cuvânt în parte.
   - Mulţumesc, schiţă bărbatul un zâmbet strâmb în colţul gurii, având sentimentul vag şi totodată supărător că ea nu i-ar fi acordat acest lucru fragil şi nepreţuit dacă el nu s-ar fi arătat atât de deschis acolo unde Ethan o scrântise atât de rău, prin modul neinspirat şi misogin cu care-i tratase problema. Bun, adăugă el, trecându-şi limba peste dinţi în timp ce studia ţintele care se legănau uşor în bătaia vântului, ce-ar fi să să-mi arăţi ce ştii?

       Cristine trase adânc aer în piept şi-şi îngustă ochii în timp ce-şi alegea ţinta numărul trei. Sticla era la mijloc, destul de aproape de suratele ei, aşa că dacă n-o nimerea pe ea, poate avea norocul să o spulbere pe cea din stânga sau pe cea din dreapta şi astfel... nu s-ar fi tăcut de râs chiar de tot.
   În timp ce Cristine îşi lua poziţia de tragere, Nick avu răgazul s-o studieze pe îndelete.
   Când năvălise în curtea din spate, fusese atât de îngrozit, încât nici măcar nu avusese timp să observe cu ce era îmbrăcată.
   Ţinuta ei n-ar fi trebuit să-i tulbure minţile. Văzuse femeie superbe, îmbrăcate în neglijeuri vaporoase şi provocatoare, dar nu-şi amintea ca vreuna sâ-i fi stârnit simţurile atât de rapid ca cea din faţa lui, o femeie pentru care nu ar fi trebuit să nutrească decât sentimente platonice.
   Şi totuşi, costumaţia ei îi stimula imaginaţia şi nu numai.
   Cristine purta o pereche de pantaloni de stofă neagră, croiţi strâns pe ea, care-i sublinia picioarele lungi, posteriorul drăgălaş şi şoldurile înguste.
   Jacheta asortată pe care o purta peste o cămaşă de mătase albă, cu jabou de dantelă fină, era mulată ca o mănuşă peste bustul generos. Talia îi era ridicol de mică în comparaţie cu restul măsurilor ei. Părul şi-l strânsese în obişnuitul coc lejer pe ceafă, nu purta bijuterii şi nici alte artificii estetice. Emana o senzualitate subtilă, însă ameţitoare.
   Asta poate şi din cauza îmbujorării cauzate de emoţii sau nervozitate.
   Mişcările ei erau graţioase în timp ce ridica pistolul, ţinându-1 cu ambele mâini şi luând în cătare ţinta, îi văzu pieptul umflându-se şi ridicându-se în timp ce-şi ţinea respiraţia. Detunătura armei reverberă în văzduh, în timp ce fumul albicios se împrăştie în aer, umplându-l de mirosul acru al prafului de puşcă. Toate sticlele erau întregi.
   Dezamăgirea ei vizibilă, secondată de o înjurătură înăbuşită, îi smulseră un zâmbet, dar avu inspiraţia să şi-l înghită când ea se răsuci să-l privească necăjită.
   Frecându-şi vârful nasului, Nick porni spre ea.
   - Nu fi supărată, dulceaţă, o consolă el. Te pricepi la tras cu pistolul cum mă pricep eu la brodat. Dar, în fine, orice se învaţă pe lumea asta. Poziţia de tragere nu este tocmai corectă şi ideal ar fi să nu închizi ochii când apeşi pe trăgaci. Pierzi ţinta din vedere.
   Îi luă pistolul încă fumegând din mână şi îl încărcă cu gesturi rapide şi sigure.
   - Vino încoace. Eşti stângace sau dreptace?
   - Dreptace.
   - Bine, întoarce-te.
   Cristine se răsuci cu spatele la el şi Nick îi puse arma în mâna dreaptă, aşezându-i-o pe cea stângă astfel încât să o cuprindă pe cealaltă cu tot cu patul pistolului. Cu vârful cizmei îi corectă distanţa dintre picioare, apoi îi împinse umerii rigizi în jos, scuturându-i uşor până îi simţi relaxându-se.
   Petrecându-şi braţele pe după ea, îi acoperi mâinile cu ale lui şi o ajută să-şi poziţioneze arma la nivelul ochilor.
   - Pe care o omorâm?
   Respiraţia lui caldă îi mângâie urechea, tăcându-i stomacul să palpite.
   - A treia, se încăpăţână Cristine în alegerea ei, străduindu-se să-şi ignore tremurul din abdomen.
   -Perfect. Acum va trebui să-mi urmezi instrucţiunile pas cu pas. Focalizează sticla în centru şi priveşte-o fără să clipeşti până când simţi că se apropie uşor de tine. Nu te concentrezi decât asupra ei. O să ai senzaţia că parcă s-ar dilata. Toată atenţia ţi-o concentrezi doar asupra ei, repetă el. Când ai reuşit toate astea, apeşi pe trăgaci. Şi ţine ochii deschişi când o faci, bine?
   Cristine dădu uşor din cap, conformându-se.
   Nick se concentra o dată cu ea, deşi îi era dificil s-o tacă. Părul ei mirosea a primăvară. A flori şi a aer curat. Şi se potrivea absurd de bine în braţele lui. Creştetul ei abia dacă-i atingea bărbia...
   Gâtul i se uscă, măruntaiele i se strânseră într-un pumn de dorinţă vinovată. Fusese o idee al naibii de proastă să se ofere s-o ajute. Apropierea de ea îi tăcea judecata praf.
   Maxilarul i se încleştă, un şir de cuvinte murdare îi zvâcniră pe vârful limbii.

       Cristine îşi muşcă buzele, impunându-şi să nu ţină cont de prezenţa lui, care o tulbura ridicol de mult, fară să înţeleagă de ce. Nick era fratele ei. Şi totuşi... un străin.
   Nu-l cunoştea pe bărbatul acela, care mânuia o armă cu o asemenea lejeritate şi vorbea cu nonşalanţă despre necesitatea de a curma vieţi dacă a ea se afla în pericol. Iar bărbatul care devenise acum îi amintea extrem de puţin de băieţelul şi mai târziu, de adolescentul care o chinuise eu atâta cruzime, dar pe care-1 iubise până aproape de adoraţie.
   Trăsăturile feţei i se aspriseră, privirea avea o anumită duritate în ea. Se înălţase cu cel puţin un cap de când plecase la Eton pentru studii, iar trupul i se călise în anii lungi de război care urmaseră după aceea. Se întorsese acasă schimbat. Atât de schimbat!...
   Ochii i se îngustară, în timp ce focaliza mijlocul sticlei, respectând întocmai sfaturile lui. Şi când se simţi pregătită, trase.
   Sticla explodă în cioburi mici. Şocul produs de descărcarea pistolului îi împinse trupul într-al lui. Strigătul de uimire şi victorie îi ţâşni de pe buze, transformandu-se apoi în hohote de râs. Sărind în sus, Cristine se răsuci şi-şi aruncă entuziasmată şi fericită braţele în jurul gâtului lui.
   - Am reuşit! Oh, Doamne, am reuşit!
   Pradă unui acces de bună-dispoziţie, îl ţocăi apăsat pe gură. Nick încremeni. Presiunea buzelor ei calde şi moi peste ale lui îi produse un val de plăcere crudă, cutremurătoare tocmai prin intensitatea ei. Braţele lui se strânseră cu putere în jurul ei.
   Nick prelungi doar o clipă contactul. Pur şi simplu nu se putu abţine.
   Ochii ei se lărgiră şocaţi, iar Nick îi simţi trupul înfiorându-se. Apoi ii dădu drumul, tăcând un pas în spate şi ţinând-o de coate când ea se clătină pe picioare, roşie la faţă ca sfecla.
   - Iartă-mă! îngăimă Cristine cu o voce sufocată, plecându-şi îngrozită privirea. N-am... eu...
   Nick o privi lung, asaltat de un amestec de emoţii tulburătoare. Era furios pe ea, pentru că-l luase prin surprindere şi-l prinsese cu garda la podea. Furios pe el, pentru că-i cedase fie chiar şi pentru o clipă. Furios pentru faptul că acel sărut, absolut nevinovat până la un anumit punct, mai precis cu o fracţiune de secundă înainte de a se sfârşi, îl excitase mai mult decât un preludiu rafinat cu o iniţiată în arta amorului. Dezgustat de faptul că, deşi Cristine îi era interzisă, cu greu reuşea săşi înfrâneze dorinţa de a o trage înapoi în braţele lui pentru a-şi potoli o foame absurdă, chinuitoare, ce se trezise înăuntrul lui.
   Pe de altă parte, era conştient că gestul ei fusese unul spontan şi inocent, fară intenţii ascunse. Însă ceea ce se întâmplase îl răscolise peste măsură.
   Încercând să depășească penibilul momentului, Nick îi cuprinse bărbia între două degete și o sili să-l privească în ochi. Lacrimile din ochii ei îl loviră drept în plex.
   - Grozavă lovitură, puștoaico! o complimentă el, silindu-se să pară dezinvolt, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Și eu m-aș simți dator să pup pe cineva. Singurul lucru care mă bucură este că n-a fost Ethan în locul tău. Oricât de mult l-aș iubi, nu cred că aș fi suportat să-mi împărtăşească bucuria lui în asemenea mod, se strâmbă el cu un aer chinuit şi comic, cutremurându-se de silă.
   Un chicotit tremură pe buzele ei, care se transformă curând în hohote înăbuşite de râs.
   Nick îşi înghiţi uşurarea şi-i luă pistolul din mână, reîncărcându-l.
   - Acum, treci să văd ce-ai învăţat, o pofti el ceremonios.

    Se descurca bine, constată el douăzeci de minute mai târziu, când Cristine spulberă restul de ţinte. Nu ratase decât de două ori şi acest lucru îl umpluse de mândrie.
   - Eu aş vrea sa mai exersez, îl informă Cristine în timp ce-şi turna limonada într-un pahar dintr-o carată de cristal. Aşa că, dacă ai treabă, n-aş vrea să te reţin.
   - Eşti sigură?
   Voia să plece de lângă ea, să pună cât mai mult spaţiu între ei. De fapt, simţea nevoia sa fugă. Dacă se mai zgâia mult la formele ei, avea s-o ia razna cu totul.
   - Absolut. De aici mă descurc şi singură, îi zâmbi ea forţat.
   - Bine, dădu el din cap, cu mâinile vârâte adânc în buzunarele pantalonilor, în timp ce se legăna pe călcâie. Ne vedem la masă.
   Cristine aprobă tăcută, iar Nick se retrase doi pași, după care îi întoarse spatele și porni agale spre aleea care înconjura casa. Ronțăindu-și gânditoare obrazul de dinăuntru, Cristine îl urmări cum se îndepărtează, simțindu-se ușor amețită. Și mâhnită.
   Sărutul acela schimbase ceva în interiorul ei și încă nu-și dădea seama ce. Pur și simplu o lăsase fără suflu, cu genunchii îngrozitori de moi și pulsul gata să-și ia zborul.
   Nu intenționase să-l sărute. Însă acest lucru se întâmplase și acum nu mai putea schimba nimic, oricât de mult și-ar fi dorit. Rușinea încă-i mai ardea inima.
   Felul în care el o privise după aceea, mânia de o clipă din ochii lui (sau fusese silă?), tăcerea grea care urmase, toate acestea îi îngrămădiseră în suflet atâta umilință și deznădejde, că se mira cum de nu sucombase pe loc.
   Îl strigă când îl văzu la doi pași de a trece de colțul conacului. Bărbatul se întoarse, ridicânduși sprâncenele groase cu un aer întrebător. Vântul îi răvășea părul peste chipul bronzat și ea îl asemui cu unul din pirații care trăiseră în urmă cu mai bine de un secol: chipeș și senzual, periculos cât cuprinde. Numai bun de sucit mințile oricărei femei.
   - Nu ți-am mulțumit, spuse Cristine, forțându-se să zâmbească.
   - Oricând Maiestatea Voastră, îi răspunde el, făcându-i cu ochiul șmecherește în timp ce efectua o plecăciune exagerat de ceremonioasă și teatrală, dispărând apoi din raza ei vizuală.
   Cristine expiră tremurător aerul pe care-l ținuse în piept și-și atinse absentă buzele care încă mai continua să o furnice.
   - Oh, la naiba! bombăni ea, golind pe nerăsuflate paharul cu limonadă.
   În următoarea oră nu rată nicio sticlă. De fiecare dată când țintea, în mintea ei își imagina că distruge iar și iar acel moment în care îl sărutase pe Nick, acel gest spontan și absolut nesăbuit din partea ei, despre care simțea că distrusese ceva important și fragil în relația lor.
   Îi era ciudă pe ea, pe temperamentul ei nesuferit, pe firea-i ușor iresponsabilă, care o băgase în bucluc de atâtea ori de-a lungul anilor.
   De ce nu se gândise înainte de a da frâu liber bucuriei de o clipă?...
   Echilibrul relației cu Nick era și așa destul de delicat, cu toate că făceau amândoi eforturi să consolideze o temelie care șubrezise îngrozitor de-a lungul celor treisprezece ani cât fuses lăsată în paragină.
   Sărutul acela fusese unul inocent, dar, la naiba!, cumva, reuşise să distrugă toată munca lor din ultima săptămână.
   Cristine simţea acest lucru într-un fel acut, de netăgăduit, o senzaţie adâncă şi intensă, localizată undeva în viscere. Ştia că ceea ce se întâmplase mai devreme între ea şi Nick modificase radical natura legăturii lor. O schimbase pe ea, deşi îi era neclar în ce fel.
   Simţindu-se nefericită şi confuză, Cristine lăsă totul baltă şi pomi spre conac.

       În cabinetul său, Nick dădea pe gât al doilea pahar de coniac, trântindu-l gol pe suprafaţa lăcuită a biroului.
   Mâinile îi tremurau. Şi nu numai ele. Tremura tot.
   Blestemând, îşi luă capul în mâini, respirând adânc de câteva ori, chinuindu-se să-şi desfacă nodurile din stomac.
   Era absurd! Nicio femeie nu-l mai răscolise atât de tare doar cu un sărut! Şi nici măcar nu fusese unul adevărat, ci o împreunare caraghioasă a gurilor, moale, ridicol de scurtă şi... umedă.
   Vina era a lui. N-ar fi trebuit să prelungească momentul acelui gest absolut spontan din partea ei. Dar, în clipa în care îi simţise buzele catifelate peste ale lui, pur şi simplu i se suciseră minţile.
   Era sora lui, la naiba! Chiar dacă în venele lor nu curgea acelaşi sânge, era totuşi sora lui! Crescuseră împreună, împărţiseră opt ani din viaţă...
   Atunci de ce mama pocnetului nu reuşea să se gândească la ea în termeni pur platonici?!
   Ce avea ea de reuşea să-l întoarcă pe dos în felul acesta?
   Era frumoasă. Şi ce?... Pierduse şirul femeilor frumoase care trecuseră prin viaţa şi patul lui. Avea o minte ageră şi un temperament asortat.
   Impresionant, dar întâlnise destule femei inteligente şi focoase în ultima jumătate a vieţii lui. Poseda francheţe. Aprecia şi asta, însă mai cunoscuse această calitate şi la câteva din fostele lui amante...
   Dumnezeule!... Nick strânse din ochi cu putere, gemând prelung, dezgustat. Sufletul avea să-i ardă în iad pentru o veşnicie fiindcă se gândea la ea într-o postură atât de... jignitoare, comparând-o cu femeile care-i încălziseră patul în ultimii paisprezece ani!
   Bine cel puţin că nu-şi vârâse limba în gura ei, aşa cum avusese pornirea reflexă de a o face, gândi el apoi, îngrozit, însă ii lipsise atât de puţin, atât de puţin!
   Dacă ea ar fi ştiut ce demoni îl chinuiau în acele clipe, ar fi fugit oripilată şi urlând de spaimă.
   Trebuia să facă ceva să iasă din starea asta şi dacă n-ar fi fost atât de răscolit, Nick ar fi râs cu poftă.
   El, bărbatul care sedusese atâtea femei, fusese făcut una cu pământul de către o puştoaică care, putea să pună pariu pe orice! habar n-avea ce-i acela un sărut adevărat, dar care avea destul instinct ca să sesizeze că ultima parte a sărutului lor maculase inocenţa unui act care, în alte condiţii, ar fi fost absolut firesc între fraţi.
   Se gândi la Ethan, care-şi petrecuse ultimii doi ani la Sutherland House, îndrăgostit de Cristine. Visând la ea, dorind-o neîncetat şi aşteptând momentul în care ea avea să-şi facă debutul în societate pentru a-i cere mâna.
   Dacă era să fie cinstit şi să ignore faptul că, din punct de vedere spiritual, Cristine era sora lor, atunci Ethan era cel mai îndreptăţit s-o curteze.
   El era fiul rătăcitor care abia se întorsese acasă, însă Ethan îi stătuse alături toată viaţa...
   Cum mama naibii intrase în încurcătura asta? gândi el disperat, strângându-şi pumnii furios şi aproape smulgându-şi părul din cap. De ce, Iisuse, nu rămăsese în continuare în armată, făcând ce ştia cel mai bine, în loc să se întoarcă aici, unde-l aştepta un domeniu despre a cărui administrare ştia atât de puţin, şi o tânără inocentă şi senzuală, care-i sucise minţile de la prima ocheadă?
   Trebuie să încetez să-mi mai plâng de milă, îşi zise el, aşezându-se vlăguit pe fotoliu.
   Se întorsese pentru că trebuia şi pentru că avea nişte datorii de onorat.
   Era de datoria lui să se îngrijească de moştenirea sa, să înveţe să-şi conducă afacerile cu aceeaşi pricepere cu care o tăcuse tatăl lui, să se îngrijească de bunăstarea familiei sale. Şi, de asemenea, era de datoria lui s-o ajute pe Cristine să reintre în drepturile de care fusese privată la naştere, să-i aleagă un soţ care să fie în stare să o apere de primejdia nevăzută ce o ameninţa din negurile trecutului. Să-i ofere un viitor sigur şi lipsit de griji, alături de un bărbat onorabil, care s-o facă fericită şi care s-o merite.
   Ultimul gând îi trimise un junghi prin stomac, dar îl ignoră.
   Avea să-i selecteze el însuşi pretendenţii şi să se oprească doar asupra aceluia care prezenta cu adevărat garanţia siguranţei şi fericirii ei. Avea să-i aleagă ca soţ un bărbat puternic, matur, destul de bogat pentru ca averea în sine a Cristinei să nu reprezinte o tentaţie pentru el. Un bărbat responsabil şi capabil să ocrotească.
   Cu această hotărâre în minte, deschise Viaţa fermierului şi se apucă să citească din primul capitol cu un aer încrâncenat.
   Era ferm decis să-şi atingă scopul.

         Cristine descălecă de pe Neptun imediat ce intră pe porţile conacului şi, apucându-l de dârlogi, îl conduse pe aleea care înconjura parcul, îndreptându-se spre grajduri.
    Plimbarea fusese nemaipomenită. Şi-i mai ridicase moralul.
   În ultimele două zile îl văzuse pe Nick doar la micul dejun şi la cină, şi abia dacă schimbaseră două vorbe. Îşi petrecea toată ziua în cabinetul de lucru al lui Daniel...
   Ba nu, se corectă ea, simţind un mic junghi de durere în inimă, acum era cabinetul de lucru al lui Nick. Acum el era noul conte de Sutherland. Şi-şi lua foarte în serios îndatoririle, gândi ea, mușcându-şi încruntată buza de jos.
   Dar nu înţelegea ce Dumnezeu făcea toată ziua, încuiat intre pereţii ăia!
   Din câte ştia ea, registrele contabile erau la zi şi în bună ordine. Doar ea le ţinuse evidenţa până în ziua în care Nick se întorsese acasă. Desigur, fusese ajutată şi de Ethan, iar Cristine considerase întotdeauna că două capete fac mai bine decât unul.
   Deci, ce făcea?!
   Părea s-o evite, iar lucrul acesta o neliniştea. Cristine bănuia că acel sărut stătea la baza atitudinii lui distante, rezervată şi extrem de politicoasă. Dar el o asigurase că totul era în regulă, nu?...
   Pe cine păcălea ea? oftă Cristine, posomorâtă. Sărutul acela o sâcâia şi pe ea, amintirea lui tăcându-i stomacul să palpite.
   Ieri seară, la cină, se pomenise în vreo două rânduri că-i fixează gura.
   Pur şi simplu se trezise contemplându-i forma gurii cu un aer nătâng, atrasă de linia senzuală dar fermă a buzelor lui, de modul irezistibil în care se curbau atunci când zâmbea cu acel zâmbet iute, precis şi fermecător. Şi se simţise cumplit de jenată atunci când el o surprinsese asupra faptului. Roşise ca o bleagă, se fâstâcise toată, iar restul serii şi-l petrecuse cu nasul în farfurie, participând la conversaţie doar atunci când era necesar.
   Când ajunse în dreptul grajdurilor se întâlni cu Sean, unul dintre argaţi, care se oferi să-i ducă el calul în boxă. Îi mulţumi, zâmbindu-i, iar tânărul roşi până la rădăcina firelor de păr. Cristine abia dacă observă. Se îndreptă spre intrarea principală, traversă holul imens, pardosit cu marmură, şi intră în salonul mic sperând s-o găsească pe Kimberly acasă.
   După primii doi paşi se opri, făcând ochii mari, surprinsă. Înăuntru se afla strânsă toată familia, plus încă două femei şi un bărbat. Cei trei străini se ridicară la vederea ei, privind-o încremeniţi.

       Cristine avu nevoie de o fracţiune de secundă să înţeleagă cine erau acele femei şi inima începu să-i lovească în coaste cu putere. Una dintre ele era înaltă şi bine tăcută, cealaltă, de statură medie şi eu o siluetă firavă.
   Amândouă păreau să aibă in jur de patruzeci de ani, amândouă erau blonde şi aveau ochii de aceeaşi culoare, pe care o recunoscu fară nicio umbră de îndoială, că doar îi văzuse în oglindă de atâtea ori în ultimii douăzeci şi unu de ani: erau violeţi... la fel ca ai ei! Acea culoare limpede, luminoasă, acum strălucitoare din cauza lacrimilor care se iviseră pe neaşteptate în ei.
   Femeia mai înaltă făcu un pas în faţă, dar se opri în loc şovăitoare, de parcă n-ar fi fost sigură pe picioarele ei, şi-şi duse mâna la gură, presându-şi buzele tremurătoare şi privind-o eu un aer tulburat şi neîncrezător.
   Cealaltă se apropie încet de ea, cercetându-i trăsăturile feţei cu ochi mari, plini de recunoaştere, de speranţă şi de o bucurie cu greu stăpânită.
   Când ajunse în dreptul ei, Cristine constată că era eu aproape un cap mai scundă decât ea.
   Femeia stătu o clipă nemişcată, apoi ridică o mână mică, nesigură, şi o atinse cu vârfurile degetelor pe sprânceană, pe tâmplă, apoi pe obraz.
   Cristine se forţă să stea nemişcată, nefiind încă sigură dacă mângâierea aceea delicată îi plăcea sau nu. Era copleşită de emoţiile pe care le citea în ochii acelei femeie: durere, fericire, surpriză şi speranţă, toate adunate la un loc.
   - Semeni cu mama ta atât de mult, şopti ea cu o voce răguşită de lacrimi. Părul... pielea... forma ochilor sunt ale lui Keith, dar, în rest, eşti leită Elisabeth. Oh, Doamne! mai reuşi ea să spună. înainte de a-şi strânge nepoata într-o îmbrăţişare aprigă, a cărei forţă contrasta radical cu aspectul firav al constituţiei ei.
   Cristine încremeni pentru o clipă, luată complet prin surprindere. Nu se aşteptase la o astfel de... recunoaştere şi acceptare spontană şi necondiţionată, plină de afecţiune.
   În ultimele zile încercase să-şi imagineze cum avea să fie întâlnirea cu familia lui Elisabeth.
   Ştia că are două mătuşi şi că ambii bunici trăiau. Amândouă erau măritate, una dintre ele avea trei copii, iar cealaltă se căsătorise destul de târziu cu vicarul din satul unde locuiau.
   Îşi închipuise tot felul de scenarii: ce aveau să-şi spună, cum aveau să fie de rezervaţi şi de stingheriţi la început, însă, pe măsură ce aveau să se cunoască...
   Ei bine, nimic din ce crezuse că avea să trăiască nu semăna cu ceea ce i se întâmpla acum. Pur şi simplu se simţi copleşită.
   Îşi ridică privirile zăpăcite spre Kimberly, care ii zâmbi printre lacrimi, apoi se uită la Thony care se mulţumi să surâdă. Ethan o privea cu ochii lui gravi şi blânzi, cu o expresie melancolică pe faţă, Nick... ei bine, aerul de pe faţa lui era asemenea unei cărţi închise.
   Cristine îşi plecă ochii spre creştetul blond al mătuşii ei.
   Nu realiză când braţele i se mişcară, aşezându-se pe umerii femeii care plângea încet la pieptul ei şi o strângea aproape cu disperare.
   - Iartă-mă!... Iartă-mă. te rog!... N-am crezut... n-am îndrăznit să... să sper că... atâţia ani tară nicio... veste şi... Iată-te! se retrase ea, cuprinzându-i faţa între palmele calde şi privind-o cu o neţărmurită dragoste. Eşti mare şi... atât de frumoasă!
    Cristine schiţă un zâmbet nesigur, simţind în gât un nod cât toate zilele.
   - Îmi pare rău, rosti femeia, coborându-şi mâinile pentru a i le cuprinde pe ale ei într-o strânsoare fermă. Îmi dau seama că te-am luat cam repede şi... şi nici măcar nu am făcut prezentările. Eu sunt mătuşa ta, Chloe. Iar ea, se răsuci zâmbitoare spre femeia care rămăsese încremenită în mijlocul camerei, cealaltă mătuşă a ta, Annabelle. Poţi să-i zici Belle. Aşa îi spune toată lumea, clarifică ea acest aspect printr-o fluturare nepăsătoare a mâinii. Şi soţul meu, Gerald. Damian, soţul Bellei, este plecat cu afaceri pe continent şi ai să-l cunoşti peste câteva săptămâni, când se va întoarce în ţară.
   Două mătuşi şi doi unchi dintr-un singur foc, plus trei veri pe cinste, ciripi ea cu un entuziasm sub care încerca sa-şi ascundă stânjeneala de a fi reacţionat atât de nestăpânit. Pe bunicii tăi o să-i întâlneşti la Londra săptămâna viitoare. Sunt plecaţi la băi, în Bath. Le-am trimis o scrisoare ca să-şi scurteze şederea acolo şi sa vină în capitală. Nu le-am spus de ce, continuă Chloe să turuie, în timp ce o trăgea după ea spre sora ei Belle. Sănătatea tatei s-a cam şubrezit în ultimii ani. Medicii spun că i s-a slăbit inima şi... sper că îţi dai seama că nu le puteam da vestea asta minunată prin intermediul unei scrisori.
   Cristine se trezi în faţa Bellei şi, neştiind ce să facă, schiţă intenţia de a o saluta printr-o plecăciune uşoară. Fu oprită la jumătatea ei, când Belle o apucă de umeri. Cristine se trezi sărutată pe frunte cu delicateţe.
   - Bine te-am regăsit, copila mea, îi ură Belle eu o voce profundă şi gravă. O să-mi rezerv dreptul la o îmbrăţişare doar atunci când te vei simţi pregătită s-o primeşti.
   Din nu se ştie care motiv, gestul simplu al Bellei o emoţiona mult mai tare decât îmbrăţişarea înfocată a Chloei.
   - Mă bucur nespus să te cunosc.
   Gerard Greithon se înclină adânc în faţa ei, sărutându-i mâna. Cristine îi studie o clipă ochii blânzi şi trăsăturile bonome, şi-l plăcu pe loc.
   - Cred că ar trebui sa ne aşezăm eu toţii, se auzi vocea caldă a contesei de Sutherland.
   Toată lumea se conformă.

        Cristine se aşeză lângă mama ei pe canapeaua îngustă. În mod inconştient, îi căută mâna.
   Kimberly i-o prinse şi i-o strânse scurt. Simţea în coşul pieptului o apăsare neplăcută. Deşi ştia că acesta era cursul firesc al lucrurilor, constată îngrijorată că încă nu se simţea pregătită să-i dea drumul Cristinei şi nici s-o împartă eu altcineva. Chiar dacă era vorba despre familia ei pierdută în împrejurări atât de triste!...
   Cristine era copilul ei. Întotdeauna avea să fie fiica ei.
   Kimberly descoperi cu o strângere de inimă ceva ce nu simţise pentru niciunul dintre băieţii ei: cu Cristine devenise extrem de geloasă şi de posesivă, aidoma unei leoaice care-şi apără puiul.
   Poate și pentru că era singura ei fiică. Poate pentru că era atât de tânără, pentru că sub toată tăria firii era totuși atât de vulnerabilă și sensibilă.
   Trebuia să se împace cu gându-l că n-o putea păstra lângă ea pentru totdeauna. Cristine avea un destin de urmat, iar ea, contesa de Sutherland, avea de îndeplinit o veche datorie de onoare.
   Trebuia să-și respecte jurământul pe care i-l făcuse Elisabethei Lancaster pe patul de moarte. Dar, Doamne, ce greu îi era!

      Două ore mai târziu, Cristine stătea rezemată cu spatele de trunchiul unui măr, rotind între degete rămurica înflorită pe care o rupsese cu câteva clipe în urmă.
   O duse absentă la nas şi o mirosi, aruncându-i o privire lui Ethan.
   - Cum te simţi? o iscodi acesta, fixând-o cu o mină zâmbitoare.
   Cristine oftă, plimbându-şi privirea violetă peste grădini.
   - Copleşită, mărturisi ea. încruntată. Şi zăpăcită. Nu în fiecare zi te îmbogăţeşti cu doi unchi, doua mătuşi şi doi bunici. Şi trei veri, îşi aminti.
   - Au insistat să vină imediat ce au aflat eă eşti în viaţă, rosti Ethan cu un zâmbet strâmb in colţul gurii. Ştiu că ar fi trebuit să te anunţ mai întâi, dar... lady Chloe, ei bine, este o persoană atât de plină de iniţiativă. Pur şi simplu nu mi-au dat de ales.
   - Nu te condamn, râse Cristine, cu gândul la mătuşa ei cea plină de entuziasm. Câteodată, este mai bine sa te arunci direct în apă decât să o iei cu binişorul. Şi, oricum, nu cred că m-aş fi simţit mai pregătită mai încolo decât mă simt pregătită acum.
   - Sunt nişte persoane foarte amabile şi plăcute.
   - Mi-am dat seanţa. Şi mă simt uşurată că sunt aşa. Nu ştiu ce m-aş fi tăcut dacă ar fi trebuit să înfrunt un zid de neîncredere sau de suspiciune.
   - Te-ai fi descurcat. Ai darul de a te descurca în orice situaţie.
   - Mulţumesc, surâse fata. Pentru tot, Ethan. Sincer.
   - N-ai pentru ce, frumoaso. Nick spune că te-a învăţat să tragi eu pistolul, schimbă el brusc subiectul.
   - Cristine îl privi cercetătoare. Nu ştia dacă să interpreteze nota de încordare din vocea lui drept dezaprobare sau reproş.
   - Ţi-am explicat motivele mele., Ethan, încercă Cristine să-l împace. Viaţa mea este... ei bine, părinţii mei au fost asasinaţi pentru ceea ce erau, pentru ceea ce aveau. Eu am moştenit totul şi trebuie să mă descurc cu asta. Nu-mi place ceea ce sunt silită să devin, dar nu am încotro şi de aceea trebuie să învăţ să stau singură pe picioare şi să fiu pregătită... pentru orice.
   - Cristine, fu rândul lui să ofteze şi s-o privească încruntat, ştii foarte bine că niciodată n-o să te las să înfrunţi totul de una singură. Sunt aici pentru tine şi o să fiu întotdeauna, adăugă el pe un ton scăzut, încercând să-și dea seama dacă nu era prea devreme să o lase să ghicească care-i erau adevăratele sentimente pe care le nutrea pentru ea.
   - Oh, Ethan, tu ai viața ta, rosti tânăra femeie cu o voce plină de duioșie. Îți mulțumesc pentru grijă, dar promit să nu te dezamăgesc.
   - Tu n-ai reuși să mă dezamăgești niciodată, Cristine, oricât ai încerca, declară el cu sobrietate, simținând un soi de disperare în coșul pieptului.
   Ea continua să vadă în el fratele care-i fusese întotdeauna. La o adică, nici nu-i dăduse motive s-o facă să-1 privească ca pe un bărbat. Un bărbat profund îndrăgostit de ea. Un bărbat a cărui inimă ofta de dorul ei de aproape cinci ani. Iar răbdarea lui se afla la o distanţă de un fir de păr de a se nărui.
   Cinci ani de aşteptare erau prea mult. Mult prea mult.
   Cristine zâmbi.
   - Nu sunt perfectă, Ethan. Şi ştiu că pot fi câteodată o adevărată pacoste la casa omului. Ar trebui să te simţi uşurat pentru faptul că în curând junghiul din coastele tale o să te părăsească.
   Junghiul nu-1 avea în coaste, ci in inimă, şi în acel moment, îl resimţea acut.
   - Iubesc junghiul acesta, frumoaso, încercă el să glumească, deşi simţea pe limbă un val de amărăciune.
   Îi privi gura, tânjind dureros sâ-i simtă conturul sub buzele sale. Oare ce s-ar întâmpla dacă ar săruta-o acum? Perspectiva era pe cât de ademenitoare, pe atât de înfricoşătoare.
   De fapt, reacţia ei îl umplea de groază. Dacă l-ar fi respins...
   Trebuia sa mai aibă răbdare încă un pic, îşi zise el iritat. Trebuia să-i lase răgazul saşi asume destinul, să-şi facă debutul, să primească recunoaşterea socială, şi pe urmă, când apele aveau să se liniştească, urma să facă primul pas. Pasul decisiv. Şi trebuia să-l gândească cu multă grijă. Nu putea risca s-o sperie şi s-o pună pe fugă.
   - Până la deschiderea sezonului mai sunt trei săptămâni, spuse Ethan, scoţând din buzunarul interior al jachetei tabachera elegantă, placată cu aur. Ar trebui să ne îngrijim de garderoba ta.
   - Săptămâna viitoare plecăm la Londra, dădu Cristine din cap, studiind preocupată buchetul de flori trandafirii. Mama a programat deja întâlnirile cu modistele, stilistele şi croitoresele.
   Trase adânc aer în piept şi-şi ridică ochii spre Ethan.
   - Trebuie să mărturisesc că sunt un pic cam speriată.
   - Aş vrea să-ţi spun că nu ai niciun motiv de îngrijorare, pentru că o să fim cu toţii alături de tine şi o să te susţinem, dar e o prostie. Eşti o Lancaster şi, pe deasupra, moştenitoarea unui regat prosper din nordul Indiei. Eşti îngrozitor de bogată, iar banii înseamnă putere, o putere imensă, pe care mulţi o vor râvni. Vei fi înconjurată de primejdii şi de tentaţii la tot pasul, Cristine. Aceasta este o realitate pe care nu avem cum s-o negăm. Debutul tău va răvăşi întreaga Londră. Vei fi poate cel mai mare eveniment din ultimii zece ani. Aşa că va trebui să fim atenţi. Extrem de atenţi. Cu toţii. Prin urmare, ai tot dreptul să fii speriată.
   Făcu o pauză, oftând resemnat, fixând-o cu intensitate.
   - Nici nu ştii cât mi-aş fi dorit să fii oricine altcineva, şi nu o Lancaster!
   Cristine îl privi cu un zâmbet înduioşat, îşi ridică o mână şi-l mângâie pe obraz.
   - Eu mi-aş fi dorit să rămân doar simplă o Sutherland, Ethan. Zău că da!
   Bărbatul îi acoperi mâna cu a lui, tentat până la nesăbuinţă să-şi întoarcă faţa şi să depună un sărut înfocat în palma ei.
   Se mulţumi să-i zâmbească, în timp ce-i răsucea degetele şi-i sărută cast monturile fine.

      Nick surprinse scena de la fereastra salonului. Se străduia să fie detaşat, dar...
   Cum de putea o femeie cu o minte atât de perspicace să fie atât de oarbă la sentimentele bărbatului din faţa ei? Se vedea de la o milă cât de înnamorat era Ethan de ea!
   Sau Kimberly se înşelase, iar Cristine era pe deplin conştientă că atenţia şi interesul lui Ethan pentru ea nu erau de natură fraternă şi îi tăcea plăcere să se joace cu el. Nu, se răzgândi el imediat. Pentru asta îţi trebuia o doză de viclenie şi răutate, iar Cristine putea fi acuzată de orice, numai de ipocrizie şi meschinărie nu.
  De fapt, era o fire directă, generoasă şi onestă, virtuţi pe care le întâlnise la puţine femei.
   Lui Nick nu-i era greu să-şi imagineze ce impact avea să aibă debutul ei asupra întregii societăţi. Chiar şi dacă ar fi fost o tânără de condiţie modestă, Cristine tot ar fi tăcut furori în rândurile sexului tare. Era inteligentă, veselă, spirituală. Temperamentală, puţin cam prea încăpăţânată. Avea umor. Unul rafinat, subtil. Şi era frumoasă. O frumuseţe exotică, orbitoare, care te lovea în moalele capului. Numai şi pentru frumuseţea ei avea să fie râvnită. Dar mai era în joc şi averea ei colosală. Un factor care complica totul extrem de mult.
   Zomăindu-şi mărunţişul în buzunar, Nick îi privi cum se îndepărtau braţ la braţ printre copacii care-şi scuturau albul şi trandafiriul florilor.
   Teoretic, Ethan era din capul locului alegerea cea mai bună pentru Cristine. O cunoştea foane bine, o iubea, iar sentimentele lui erau complet dezinteresate. Ar fi urmat-o până la capătul pământului şi dincolo de el. Şi-ar fi dat viaţa pentru ea fară să ezite.
   Pentru Ethan, moştenirea ei era complet lipsită de orice valoare. El o dorea pe ea şi atât. În plus, era un bărbat călit de viaţă, matur, puternic şi cinstit. Era un bărbat curajos şi loial. De un astfel de bărbat avea ca nevoie.
   Avea să-l pună în capul listei cu pretendenţi atunci când va sosi timpul ca ea să-şi aleagă viitorul soţ, gândi Nick. ignorând cu înverşunare iritarea adâncă pe care această perspectivă i-o provoca. Şi după aceea, totul nu avea să depindă decât de Cristine.

                             CAPITOLUL 6

        Prima săptămână la Londra fu o adevărată nebunie, consumată prin ceasuri interminabile programate cu modistele, croitoresele şi bijutierii.
   Numele îi fusese trecut deja în catalogul tinerelor debutante de la Almack’s, însă fară a se face o rezervare propriu-zisă pentru una dintre sălile care ar fi urmat să adăpostească balul afirmării ei în societate.
   Era o Lancaster. Şi. pe deasupra, moştenitoarea unui regat prosper. Un astfel de eveniment nu putea avea loc într-una din sălile de la Almack's. Apariţia ei pe firmamentul londonez trebuia să aibă loc într-un decor mai potrivit statutului şi rangului ei social. în plus, Kimberly căzuse de acord cu mătuşa Chloe ca debutul ei să se petreacă în cadrul unuia dintre cele mai importante baluri, în casa unei familii vechi, puternice şi influente, care să-i susţină şi să-i întărească poziţia în societate.
   Acceptul unei astfel de familii ar fi spulberat orice umbră de îndoială asupra identităţii Cristinei de Lancaster, impunându-le şi celorlalţi aceeaşi atitudine.
   Nu că ar fi contat. Cristine avea dovezile care să-i ateste originea nobiliară şi drepturile sociale şi financiare. Avocaţii tatălui ei fuseseră contactaţi deja şi, după unele verificări de rutină se declarară uşuraţi că, în sfârşit, puteau să le dea peste nas celor din familia Lancaster, care făcuseră nenumărate presiuni asupra lor de-a lungul timpului, cerându-le să treacă peste clauzele testamentare ale fostului conte pe motiv că moştenitorul direct al acestuia era mort şi îngropat.
     Dar Kimberly dorea să facă totul cu graţie şi rafinament.

         Cristine se simţea ameţită, copleşită şi nervoasă. Numai şi gândul la balul în care trebuia să-şi facă intrarea în societate îi provoca crampe la stomac. Pentru că ştia, simţea că, undeva, poate nu în acea seară, dar într-una din cele care aveau să urmeze, avea să privească in ochii celui care-i ucisese tatăl. Avea să privească în ochii lui şi să nu ştie că el era cel care-i schimbase viaţa.
   Singura ei nădejde era ca cel care o lăsase orfană cu atâta cruzime să nu fi murit între timp, în fond, trecuseră mai bine de douăzeci de ani de atunci. Dar, cumva, intuiţia ii şoptea că asasinul trăia. Şi că avea să-l întâlnească.
   Mai erau mai puţin de două săptămâni până la deschiderea sezonului, iar aşteptarea o înnebunea. Asta şi pentru că ieşirile ei din casă erau extrem de rare şi aveau loc numai dacă era strict necesar. Până la debut, era condamnată să stea la adăpostul pereţilor, unde era în siguranţă.
   Încerca să-şi umple timpul dintre istovitoarele probe ale croitoreselor citind sau jucând cărţi sau şah cu Tony sau Ethan. Dar nu avea stare. Agitaţia oraşului de dinaintea sezonului era molipsitoare, cuprinzând fiecare suflet aidoma unei epidemii.
   În plus, deși Nick era în Capitală, nu-l văzuse decât de două ori. Era mai tot timpul plecat, iar serile și cea mai mare parte a nopților și le petrecea la cluburi sau Dumnezeu știa pe unde.
   Cristine era ferm convinsă că o evita și asta o umplea de tristețe și amărăciune.
   Sărutul acela blestemat! Din cauza lui se întâmpla asta. Dacă nu ar fi existat acel sărut, Nick și-ar fi petrecut serile acasă, cu familia, glumind și povestind relaxat. N-ar mai fi avut pe chip acel permanent aer sumbru și încordat, și nici zâmbetul nu i-ar fi fost politicos, îngrozitor de formal, ca în rarele ocazii în care i se adresase de când ajunseseră în Capitală.
   Situaţia o enerva îngrozitor. Voia să discute cu el, să-l lămurească, dar se temea ca el să nu interpreteze totul greşit şi s-o trateze şi mai rece decât o tăcea acum. Pentru că dacă nu acesta era motivul care stătea la baza comportamentului lui distant, atunci se făcea de râs în faţa lui, dând o importanţă deosebită unui fapt care pentru el poate că nici nu avea vreo valoare şi pe care poate că-1 şi uitase.
   Posibilitatea aceasta însă îi provoca o reacţie contradictorie: pe de o parte s-ar fi simţit uşurată, pe de altă parte, dezamăgită.
   Coborând scările şi cotind spre bibliotecă, Cristine era atât de cufundată în gânduri, încât nu-1 văzu decât cu o fracţiune de secundă înainte să se izbească de el. Era ca şi cum s-ar fi ciocnit de un zid: dinţii îi clănţăniră şi inerţia o aruncă înapoi.
   Nick o prinse de braţe şi o redresa.
   - Scuză-mă, nu te-am văzut.
   - Nici eu, zâmbi el scurt
   Cristine îl privi. Era îmbrăcat de oraş într-o jachetă cafenie, cămaşă albă, cu eşartâ înnodată simplu, pantaloni de stofa maro şi cizme de culoarea cafelei, lungi până la genunchi. Îşi strânsese părul la ceafă. Rubinul din urechea lui scânteie scurt. Mirosea a citrice şi a mosc. Se răsese impecabil.
   Era frumos.
   Cristine simţi un gol în stomac şi un nod în gât cât toate zilele.
   - Ieşi? făcu ea, schiţând un zâmbet nesigur.
   - Da. Am ceva treburi de rezolvat. Vreau să achiziţionez nişte cai de tracţiune, se trezi el detaliind.
   - Te întorci la cină?
   Ochii ei erau imenşi, limpezi şi ameţitori. Se îneca în ei. Cu un efort, trase aer în piept.
   - Nu ştiu. Am lipsit atâta timp şi s-au adunat o mulţime de chestii la care trebuie sa le dau de capăt.
   - Înţeleg.
   El se îndoia. De fapt nu avea nimic de rezolvat urgent, dar ajunsese să-l dispere fiecare secundă în care stătea în compania ei şi, mai ales, începuse să-l irite îngrozitor modul în care Ethan părea vrăjit de ea. Cel mai bine era să stea cât mai departe de ea şi se ruga ca totul să se termine cât mai repede, deşi ştia că-şi face iluzii degeaba.
   Când avea să se lanseze, el avea datoria să o supravegheze îndeaproape în permanenţă. Şi abia atunci avea să înceapă coşmarul cu adevărat. Dar până în acel moment, nici nu voia să se gândească la asta. Nu dorea decât să-şi omoare timpul tăcând ce se pricepea cel mai bine când nu se afla pe front: să joace cărţi umflând banii altora, şi să se bucure de compania sexului frumos.
   - Atunci, îţi urez succes cu achiziţia şi... mă rog, cu restul, rosti ea încet, ocolindu-l cu ochii în pământ şi îndreptându-se spre camera de lectură.
   N-ar fi trebuit să se simtă vinovat. Atunci de ce mama naibii se simţea aşa? închizând ochii, înjură spurcat în gând, apoi se răsuci pe călcâie.
   - Cristine?
   - Da? se întoarse ea, cu mâna pe clanţă, privindu-l serioasă şi oarecum tristă.
   - O să fac tot posibilul să ajung la cină.
   Nu voise să promită asta. Pur şi simplu cuvintele îi ieşiră pe gură. Dar zâmbetul ei, spontan şi cald, fu ca un balsam pentru sufletul său agitat.
   - Da? îl privi Cristine, însufleţită.
   - O să mă strădui.
   - M-aş bucura.
   - Şi eu.
   În timp ce ieşea în stradă, îşi dădu seama că acesta era adevărul. Îi dorea prezenţa, chiar dacă acesta era un lucru dificil de îndurat pentru el. Brusc, realiză că nu peste multă vreme Cristine avea să părăsească Anglia şi va pleca departe. Iar el avea să regrete că nu petrecuseră mai mult timp împreună.
   În plus, nu era vina ei că el se simţea atras de ea. Asta era problema lui şi numai a lui, şi aşa avea să rămână. Iar el ştia că în ultimele două săptămâni o amarase cu atitudinea lui distantă și politicoasă.
   Putea să treacă peste acea atracţie şi să se comporte normal şi... Putea oare? Trebuia să poată! îşi făgădui el încruntat.
   Avea un autocontrol de invidiat, ştia asta. Şi avea să-l folosească.

         A doua zi, la amiază, Cristine îşi întâlni bunicii.
   Winston Leyghton, un bărbat trecut de şaizeci de ani, cu o constituţie firavă în ciuda înălţimii sale, păruse să îmbătrânească si mai mult sub ochii ei. Pur si simplu, se gârbovea privind-o. Şi plângea tăcut. Şiroaie de lacrimi îi umezeau chipul plin de riduri.
   Bunica ei, Dorothea, o femeie micuţă şi delicată, îşi frângea mâinile şi hohotea nestăvilit.
   Cristine nu ştia ce să facă sau să spună pentru a le uşura chinul. Strângea cu puterea mâna mamei sale, împărţită între un sentiment absurd de vinovăţie şi o emoţie teribilă.
   Era pentru prima dată când îi vedea pe aceşti oameni, nişte străini practic, dar pe care, în mod straniu, avea senzaţia că-i cunoaşte dintotdeauna.
   Păreau atât de neputincioşi şi plini de durere!...
   Mânată de un impuls, Cristine se desprinse de Kimberly şi îngenunche în faţa lor, acoperind mâinile lor cu ale ei.
   - Îmi pare rău, fu tot ce reuşi să spună, îmi paie teribil de rău.
   Dorothea suspină şi-i prinse mâna strâns într-a ei. Ochii femeii, ochii ei, gândi Cristine, o priviră cu o intensitate cutremurătoare.
   - Şi mie, rosti bunica ei. Oh, Doamne, şi mie îmi pare rău pentru tot ce s-a întâmplat!... Mi-am pierdut fiica cu mult timp în urmă, iar asta este o durere peste care niciodată n-am trecut cu adevărat. A fost cumplit pentru noi să nu mai ştim nimic de ea. Nicio veste, nimic... Să nu ştim cu adevărat ce s-a întâmplat cu ea după noaptea aceea de coşmar în care Keith a fost împuşcat. Dar astăzi.... făcu o pauză, inspirând prelung în timp ce privirile ei îi colindau chipul... Este pentru prima dată în toţi aceşti ani, când durerea pare să fie mai suportabilă. Pentru că am regăsit-o pe Lizzie în tine. Şi pentru asta sunt recunoscătoare cerului. Şi mă simt... amândoi ne-am simţit binecuvântaţi când am aflat că avem o nepoată. Că trăieşti. Şi, Dumnezeule!, uită-te la tine!... Eşti minunată, şopti Dorothea emoţionată, netezindu-i o sprânceană, mângâindu-i delicat obrazul neted, aşa cum făcuse şi Chloe. Ţi-ai moştenit ambii părinţi. Erau atât de frumoşi şi de tineri. Şi se iubeau atât de mult!...
   Vocea i se frânse din nou şi-şi ascunse faţa în palme, în timp ce umerii firavi i se scuturau necontenit.
   Winston încercui umerii soţiei lui cu braţul, prinzând strâns degetele Cristinei cu mâna liberă, de parcă s-ar fi temut ca tânăra să nu dispară.
   Cristine se văzu nevoită să rămână în acea poziţie ghemuită până când bunica ei încetă să mai hohotească. Amorţise, dar era vag conştientă de acest lucru. Nu mai simţea decât furia fierbinte, arzătoare, care o mistuia cu totul.
   Aproape că nici nu mai vedea în faţa ochilor.
   Cel care făcuse asta trebuia să plătească. Negreşit. Trebuia să-l găsească pe acel individ laş şi mârşav care-i ucisese mişeleşte tatăl şi-i silise mama să străbată jumătate din ţară pe o vreme câinoasă, drumul sleind-o într-atât de energie, încât nici măcar nu mai avusese puterea s-o nască. Trebuia să-l dibuie pe acel vierme infect care-i lovise familia, destrămând-o şi semănând în sânul ei ani de durere şi disperare...
   Winston şi Dorothea plecară abia spre seară, neîndurându-se, parcă, să se despartă de ea. Erau nişte oameni într-adevăr cumsecade şi Cristine se gândi cât de binecuvântată era cu asemenea bunici.

        Cu toate că fusese o zi tumultuoasă pentru toată lumea, Cristine nu se simţea obosită.
   Sau, în fine, cugetă ea, fizic poate că se resimţea, dar în mintea şi sufletul ei clocoteau sentimente care o încărcau de energie, dar o şi speriau: furie, revoltă, neputinţă, indignare şi un soi de determinare rece, aceea de a-1 dibui pe asasinul părinţilor ei.
   - Cum te simţi? o întrebă Ethan, rotind încet coniacul în pahar.
   Cristine aşteptă ca trăsura bunicilor ei să se piardă în lumina palidă a înserării, apoi, când traficul străzii îi înghiţi, se răsuci spre Ethan şi-l privi încruntată.
   - Mă simt... am senzaţia că o să plesnesc! îşi presă ea tâmplele cu podul palmelor, aruncând o privire goală în jurul ei. N-am crezut niciodată că o să înţeleg ce simt cei care urăsc, întotdeauna am crezut despre mine că sunt o fiinţă tolerantă, calmă, incapabilă de sentimente mărunte şi josnice. Incapabilă de cruzime....
   Îşi ridică ochii îngustaţi pentru a-i întâlni pe ai lui.
   - Dar, adăugă ea după o pauză în timp ce privirea i se tulbura, dacă în acest moment m-aş găsi în faţa celui care mi-a lovit aşa familia, îţi jur că singurul lucru pentru care i-aş cruţa viaţa ar fi acela că nu merită moartea. L-aş băga într-o pivniţă, complet lipsit de lumină, şi l-aş hrăni doar. L-aş lăsa să-şi ducă zilele într-o gaură rece, ca un vierme scârbos ce este...
   - Merită asta, şi-ncă mult mai mult decât atât. O să te ajut să-l chinui, dacă vrei. Am nişte idei interesante despre cum se torturează viermii.
   Deşi n-ar fi crezut că este posibil în acel moment, şi mai ales în starea în care se afla, Cristine se trezi zâmbind.
   - Chiar aşa?
   - Mhm! Ce pot face pentru tine, scumpa mea?
   - M-ai putea ajuta să ies din pasa asta idioată. Ceva care să-mi consume excesul de zel. Nu ştiu. Ceva...
   - În sala de antrenament? sugeră Ethan amabil.
   Ochii ei sclipiră. Efortul cu pricina ar mai fi domolit-o.
   - Ar fi o idee, într-un sfert de oră, până mă schimb?
   - La dispoziţia ta, Maiestate.
   Cristine se strâmbă la el peste umăr, în timp ce se grăbea către camera ei.
   - Cincisprezece minute şi o să-mi implori mila, ameninţă ea în glumă.
   - Da, da, am mai auzit d-astea.
   Şi aşa îi găsi Nick când se întoarse acasă. Duelându-se.

         Câteva minute bune, niciunul dintre ei nu-i băgă de seamă prezenţa, lucru de care se gândi să profite.
   Erau îmbrăcaţi amândoi cu pantaloni negri şi cămaşă albă, cu cizme înalte până sub genunchi.
   Eleganţi, supli şi de o vitalitate debordantă.
   Cristine se mişca cu graţie şi era de o agilitate surprinzătoare.
   Retragerile şi atacurile ei erau iuţi şi bine gândite şi avea o dexteritate remarcabilă în a mânui floreta de antrenament.
   Parcă ar fi asistat la un dans, gândi el, urmărindu-i evoluţia lor din pragul uşii. Din sunetul scrâşnit pe care-1 făcea oţelul alunecând pe oţel deduse că nu era câtuşi de puţin doar o formă de omorât timpul, îşi măsurau forţele de-adevăratelea. De fapt, zgomotul fusese acela care-1 atrăsese acolo.
   Nu se aşteptase s-o vadă pe Cristine ţinându-i piept lui Ethan şi mai ales cu atâta îndârjire. Iar Ethan era un bărbat de a cărui forţă era mai cuminte să ţii seama.
   Nick ar fi putut să jure că era furioasă după modul în care îşi ţinea ochii mijiţi, după cuta dintre sprâncene şi după buzele ţuguiate de concentrare.
   Oare era furioasă pe Ethan? se întrebă Nick. Posibilitatea aceasta îi produse un mic şi meschin fior de satisfacţie, fapt care-1 facu să se încrunte stingherit.
   Îşi iubea fratele. Ţinea şi la Cristine... într-o oarecare măsură. De fapt, se corectă el în sinea lui, îi era dragă. Şi ceva pe deasupra, se strădui tânărul conte să ignore fierbinţeala pur sexuală care i se încolăcea în şale la vederea fundului mic al Cristinei, peste care pantalonii se mulau aţâţător, a taliei zvelte şi a sânilor care tresăltau pe sub cămaşa de mătase fină.
   N-avea ce face, reflectă el amar, decât să se resemneze. Crezuse că noaptea pe care o petrecuse în patul toridei Victoria Lamb îi mai potolise febra care-1 stăpânea in ultimele săptămâni.
   Făcuseră amor ca apucaţii ore-ntregi, iar în zori, când o părăsise, se simţise sătul. Sau aproape. Pentru că atunci când se întorsese acasă. în drum spre dormitorul lui, să zăbovească în faţa camerei Cristine aproape un sfert de oră, cu mintea plină de fantezii. Fantezii care acum prindeau viaţă în mintea lui, în timp ce o urmărea executând o fandare şi străpungând garda lui Ethan, care se trezi cu vârful floretei ei sub nas.
   Fratele său clipi surprins şi buzele i se arcuiră uşor.
   - Eşti mort! declară Cristine, rânjindu-i victorioasă, zăbovind încă o clipă cu vârful bont al armei elegante sub nasul lui, înainte de a se retrage şi de a-1 saluta ceremonios.
   - Asta pentru că sunt un gentleman şi educaţia îmi impune să las doamnele să câştige, replică bărbatul, înclinându-se la rândul lui.
   - Da, da, vezi să nu! i-o întoarse ea râzând.
   Aplauzele lente care se auziră din prag ii făcu pe amândoi să se întoarcă.
   - Impresionant declară Nick, desprinzându-se din cadrul uşii cu privirile întunecate aţintite asupra ei.
   Cristine îl privi şi inima îi tresări, îmbujorarea cauzată de efortul fizic spori. Brusc, se simţi nesigură şi emoţionată.
   - Eşti la fel de ageră şi de necruţătoare ca o amazoană, o linguşi el. Ai antrenat-o bine, se răsuci spre Ethan cu un zâmbet moale.
   - A fost o elevă silitoare, dădu Ethan din cap mulţumit.
   - Ar trebui să încerci într-una din zile şi cu mine, o invită Nick, privind-o amuzat. Eu nu sunt chiar atât de gentleman ca Ethan.
   Cristine îşi înălţă sprâncenele surprinsă.
   - O să te am in vedere, promise ea ştergându-şi fruntea umezită de transpiraţie cu mâneca. Acum vă rog să mă scuzaţi, dar trebuie să mă pregătesc de cină. Îmi vin amândouă mătuşele şi nu vreau să le fac o impresie proastă lăsându-le să mă aştepte.
   Nick privi lung în urmă ei, apoi se răsuci spre Ethan.
   - Ce-i cu ea?
   - A avut o zi plină de emoţii.
   Ethan tăcu o pauză, oftând.
   - I-a întâlnit pe părinţii Elisabethei.
   - Înţeleg! zise el, simţindu-se oarecum vinovat că nu fusese prezent ca să-i susţină moralul. Şi cum a suportat?
   - Teoretic, a trecut cu bine peste tot. Pe urmă au apucat-o dracii.
   Făcu o altă pauză, ronţăinduşi obrazul pe dinăuntru, gânditor.
   - Mă îngrijorează, Nick, mărturisi el, într-un târziu.
   - În ce sens?
   - Cred că i-a intrat în cap ideea de a-l prinde pe cel care i-a ucis tatăl. Din cauza asta era furioasă. Vrea să-l facă să plătească pentru ceea ce s-a întâmplat atunci.
   - Ţi-a zis ea asta? îşi îngustă Nick ochii, rumegând informaţia pe toate părţile.
   - Nu trebuie să-mi zică, că doar o cunosc. Ştiu cum îi lucrează mintea.
   Nick se încruntă. Nu-i plăcea deloc ideea pe care Ethan tocmai i-o vârâse în cap. Pe de altă parte, nici nu-1 surprindea prea tare acest fapt. Nici el n-ar fi lăsat lucrurile aşa dacă ar fi fost în locul Cristinei.
   - Va trebui să stăm cu ochii pe ea, dădu Ethan glas gândului care-i preocupa pe amândoi.
   - Mda aşa trebuie, şi să ne rugăm Celui de sus să nu facă ceva singură, de capul ei.
   - Cam greu, mormăi Ethan. Este loială familiei şi întotdeauna va pune siguranţa noastră mai presus de a ei. Îl vom pune în gardă şi pe Tony.
    Nick dădu din cap şi amândoi părăsiră tăcuţi sala de antrenament.

                                   CAPITOLUL 7

          Debutul social al Cristinei urma să aibă loc în casa ducelui de Cambridge, care avea să adăpostească cel de-al doilea bal important al sezonului ce începea la Londra în mai puţin de o săptămână.
   Lady Giorgiana, soţia ducelui, o femeie înaltă şi impunătoare, insistase s-o cunoască personal pe protejată înaintea marelui eveniment. Ar fi fost o greşeală teribilă, fatală chiar pentru statutul ei în societate, să prezinte lumii întregi o impostoare. Nimeni nu i-ar fi iertat gafa vreodată şi nici nu i-ar fi uitat-o. Pur şi simplu ar fi fost ruinată pe viaţă şi silită să se retragă undeva în provincie pentru tot restul zilelor ei, condamnată la ruşine şi dizgraţie veşnică. Aşa că trebuia să se convingă că tânăra debutantă era cine susţinea lady Kimberly că era: o Lancaster.
   Deşi contesa de Sutherland se simţise insultată de această dovadă cât se poate de clară de neîncredere şi suspiciune din partea ducesei, se strădui să-şi lase mândria deoparte şi să-i facă pe plac. În fond, nimeni din înalta societate nu ar fi crezut că moştenitorul averii Lancaster mai era în viaţă după atâţia ani de tăcere şi mister.
   Drept pentru care se înfăţişă lady-ei Cambridge însoţită de Cristine şi de cei patru avocaţi ai răposatului Keith Lancaster, care îi prezentară toate documentele necesare spulberării oricărei urme de îndoială care ar mai fi putut să planeze asupra originii nobiliare a fiicei ei adoptive.
   În faţa acestor dovezi de netăgăduit, lady Georgiana se simţi încurcată, ruşinată şi totodată, copleşită de gratitudine. Atitudinea ei rezervată se transformă într-una plină de solicitudine. Nu mai ştia ce să facă ca să reintre în graţiile contesei de Sutherland. Era pe deplin conştientă că avea să găzduiască cel mai important eveniment din ultimii douăzeci de ani şi că aceasta avea să fie dezbătut pentru multă vreme după aceea. Că numele ei avea să fie prezent pe buzele tuturor, rostit cu admiraţie şi invidie, că prestigiul avea să-i crească in societate şi că petrecerile ei aveau să fie cele mai căutate pentru mulţi ani de acum înainte.
   Şi că era foarte important ca pregătirile pentru acest eveniment să fie minuţios puse la punct pentru ca seara cu pricina să fie un succes răsunător. Şi să-i asigure partea ei de glorie.
   Cristine privea totul cu o detaşare stranie. Pentru ea, debutul şi recunoaşterea societăţii nu i se păreau chiar atât de importante. Erau necesare, dar nu realmente importante. Reprezentau doar un pas înainte pe drumul care avea s-o conducă la asasinul tatălui ei. Pentru că ştia că niciodată nu avea să-şi găsească liniştea, nicicând nu avea să se bucure cu adevărat de ceea ce viaţa avea să-i ofere până când nu-1 găsea pe cel care-i destrămase familia.

         Veni şi seara mult aşteptată.
   Societatea fremăta de nerăbdare s-o cunoască pe moştenitoarea averii Lancaster şi invitaţii, care fuseseră aleşi pe sprânceană, soseau într-un flux continuu la balul găzduit de lady Georgiana.
   Totul era aranjat cu un bun gust desăvârşit. Imense buchete de trandafiri şi crini imperiali albi tronau maiestuoşi pe postamente de marmură crem şi câteva aranjamente cu delicate flori de iasomie şi camelii deeorau mesele încărcate cu aperitive etalate într- un fel exotic.
    Cele trei candelabre uriaşe din sala principală aruncau o lumină vie peste mulţimea invitaţilor, aprinzând văpăi în nestematele ce împodobeau ţinuta doamnelor prezente şi în cristalurile fine în care era servită cea mai scumpă şampanie franţuzească.
   Uşile care dădeau spre terase şi grădini erau larg deschise, lăsând răcoarea înmiresmată a nopţii să pătrundă înăuntru. Orchestra, aşezată într-un balconaş. încânta oaspeţii cu un repertoriu ales.
   Cristine şovăi în faţa ultimelor două trepte care ducea în sala de bal.
   Stomacul i se tăcu ghem, palmele i se umeziseră sub mănuşile de satin, pulsul îi lovea tâmplele într-un fel asurzitor.
   Totul părea s-o strângă şi s-o apese: corsetul nemilos, pereţii orbitor de albi, diamantele grele, fabuloase, care-i completau ţinuta magnifică...
   - Respiră!
   Vocea gravă şi poruncitoare a lui Nick o tăcu să deschidă ochii brusc şi să-l privească zăpăcită.
   - Poftim? clipi ea nedumerită.
   - Trage aer în piept, la naibii! ii comandă el încruntat, strângându-i braţul cu fermitate, abia abţinându-se să n-o zgâlţâie.
   Sau s-o ia de acolo pe sus şi s-o ducă departe, într-un loc care să nu-i mai aducă in ochi acea teroare adâncă, care-l scotea din minţi.
   Cristine se încruntă la el, enervarea fâcându-şi loc în sufletul ei, dar se conformă, luând o gură zdravănă de aer.
   - Acum eşti mulţumit? bolborosi ea. Şi nu-i cazul să mă învineţeşti pentru un lucru atât de banal ca respiratul!
   - Ba e, dacă ai uitat cum se face. Încă odată, îi ceru, slăbindu-şi totuşi strânsoarea.
   Cristine îşi dădu ochii peste cap, dar se supuse. Se simţi mai bine, punctele dispărură cu totul şi ceva culoare i se înfiripă în obraji.
   - Şi acum, zâmbeşte!
   - Ce-s eu, un soldat aflat sub comanda ta? se burzului ea. O să zâmbesc când am chef!
   Seara începuse prost pentru toată lumea. Rochia ei ajunsese de la croitoreasă cu întârziere şi toţi fuseseră agitaţi din această cauză. Când, în sfârşit fusese gata şi coborâse în salon, dornică să-l impresioneze, el îi aruncase o privire rapidă, dăduse scurt şi aprobator din cap, îi curmase cu bruscheţe complimentele lui Ethan la adresa ţinutei ei şi- i zorise pe toţi spre trăsura care-i aştepta în faţă.
   Atitudinea lui Nick o indispusese grozav. Ce, îl duruse gura să-i zică ceva drăguţ?... Şi tot drumul fusese tăcut şi posomorât ca un urs. Nu putea decât să tragă concluzia evidentă că rolul ce-i fusese atribuit îl plictisea de moarte.
   Şi ea ce vină avea?
   Nu-i nimic, îşi zisese Cristine îndurerată. În curând avea să-l scutească de această corvoadă. Imediat ce-şi atingea scopul, avea să-şi aleagă un soţ şi să plece în Kumpur-Pala pentru tot restul vieţii ei.
   Habar n-avea de ce acest gând îi năştea în suflet o jale de nedescris. Dar nici nu se strădui să afle cauza. Pur şi simplu acesta era destinul ei şi trebuia să-l accepte ca atare. Nu avea de ales.
   Vocea maestrului de ceremonii, care le anunţa sosirea, o smulse din cugetări. Simţi mâna lui Kimberly strecurându-se într-a ei şi strângându-i-o încurajator. Ridicând privirea, îi văzu zâmbetul plin de emoţii şi ochii strălucitori şi-i zâmbi la rândul ei.
   În spatele contesei, Ethan îi făcu complice cu ochiul. Anthony îi dărui un surâs blând, care avu darul de a o calina subit.
   Acum e-acum! gândi ea cu un freamăt în stomac.
   Şi păşi mândră şi maiestuoasă ca o regină în sala de bal, flancată de escorta ei, reducând totul la tăcere.

        O oră mai târziu, cu o cupă de şampanie în mână, Nick îi urmărea evoluţia cu un aer îngândurat.
   Nu se-ndoise nicio clipă că n-avea să facă faţă cu brio acestei încercări, deşi scurta ei ezitare în faţa sălii de bal îi cam dăduse emoţii. Însă totul se desfăşurase cum nu se poate mai bine şi întreaga societate i se gudura acum la picioare. Toată lumea se zbatea să-i capteze atenţia şi să-i intre pe sub piele, iar Cristine le primea favorurile cu graţia şi demnitatea unui adevărat vlăstar regal.
   Era mândru de ea. Cristine se ridicase la înălţimea noului ei statut social cu o admirabilă eleganţă. Deşi nu se arătase câtuşi de puţin trufaşă, ceva din atitudinea ei o făcea să pară misterioasă şi intangibilă. Frumoasă, rafinată, spirituală şi cultă.
   Londra era fascinată. Şi sedusă de acea apariţie de vis.
   Admiratorii se îngrămădiseră în jurul ei, roind ca nişte fluturi prinşi de mrejele strălucitoarei frumuseţi... sau atraşi de promisiunea irezistibilei ei averi.
   Nick bănuia că ambele motivele se situau pe picior de egalitate.
   Cristine era superbă, ameţitoare chiar. Croiul simplu al rochiei de mătase albă ii punea in evidenţă silueta voluptoasă, decolteul generos evidenţiindu-irotunjimea delicată a umerilor şi zvelteţea gâtului. Părul îi fusese prins într-un coc lejer pe ceafa şi împodobit cu o singură camelie albă, prinsă lateral în spatele urechii. Diamantele din Kumpur-Pala confereau ţinutei strălucirea necesară. Arăta proaspătă şi sofisticată în acelaşi timp.
   Când o văzuse păşind in salon, o creatură exotică desprinsă parcă dintr-un basm oriental, puţin ii mai lipsise să-şi înghită limba. Pentru o clipă, încremenise, mut de uimire. În acea secundă realizase cu o strângere de inimă că avea să îngenuncheze toţi bărbaţii prezenţi în scara aceea şi că n-avea să ducă deloc lipsă de curtezani.
   Încă de la început, toate dansurile Cristinei fuseseră rezervate. El însuşi se ocupase cu selectarea atentă a partenerilor ei de dans, primul set fiindu-i deja destinat lui, tutorele ei legal. De cel de-al doilea set avea să se bucure Ethan, care o însoţea peste tot, alături de Kimberly şi de lady Georgiana, veghind asupra ei ca un vultur.
   Nick se retrăsese într-un colţ al sălii şi-i supraveghea pe toţi Lancasterii prezenţi, aşa cum stabilise cu Ethan şi Tony cu o zi în urmă. O sarcină lesne de înfăptuit dacă privirile nu i-ar fi fost atrase în permanenţă ca un magnet de către favorita serii.
   Numărase până acum cinci dintre verii ei primari şi doi unchi cu soţiile lor, plus două mătuşi văduve. Reacţia lor la vederea Cristinei fusese împărţită între şoc, surpriză şi neîncredere. Atitudinea Cristinei faţă de ei îl pusese în gardă, făcându-l să se gândească la discuţia pe care o avusese cu Ethan cu nicio săptămână în urmă.
   Cristine le dăruise zâmbete largi, pline de căldură, de parcă şi-ar fi revăzut familia iubitoare după o vacanţă lungă în străinătate.
   Atenţia Cristinei se concentrase în special asupra unei anumite verişoare, Luciile Lancaster, o blondă drăgălaşă cu care se părea că fusese colegă la şcoala din Westminster. Şi blonda păruse încântată la rândul ei de regăsire şi turuise ea o moara stricată despre neaşteptatele circumstanţe în care se reîntâlniseră.
   Deşi Luciile părea inofensivă şi categoric fără niciun amestec în evenimentul tragic care marcase viaţa părinţilor naturali ai Cristinei în urmă cu douăzeci şi unu de ani, fiind ea însăşi de aceeaşi vârstă cu a Cristinei, Nick era ferm decis s-o ţină şi pe ea sub o atentă observaţie, că doar sângele apă nu se face.
   Cu restul Lancasterilor era altă poveste.

        Richard Lancaster, o bărbat încă frumos, care se apropia de cincizeci de ani, păruse cel mai zguduit la vederea Cristinei.
   Fusese văr primar cu tatăl ei şi susţinuse că între el şi Keith existase o relaţie strânsă de prietenie, tragica moartea a acestuia lăsându-i în inimă o durere vie, de netrecut.
   Era un împătimit al jocurilor de noroc şi toată lumea ştia că situaţia lui financiară era la pământ de ani buni. Se însurase târziu, luându-şi o soţie mai tânără cu el eu aproape treizeci de ani, a cărei dotă o tocase în primele şase luni de mariaj. Nu aveau copii.

................................................................

          „Fericiți aceia care văd frumusețe acolo unde alții nu văd nimic.”

                Camille Pissarro

Când dragostea ucide, Anna Butner

...........................................................

                         2-10

          Încet, se răsuci spre ea, în parte curios să observe transformările pe care le suferise în ultimii treisprezece ani de când n-o mai văzuse, pe de cealaltă parte, nesigur de cum avea să decurgă ostilităţile cu ea.
   Şi rămase iară grai, simţind impactul drept în inimă.
   Cristine... ei bine. nu era deloc tânăra pe care şi-o imaginase el in drum spre casă, în copilărie. Cristine fusese rotundă ca un dop. Undeva, de-a lungul acelor ani, surplusul de greutate se topise ca prin farmec, adăugând centimetri de graţie înălţimii ei. Şi tot ca prin farmec, răţuşca cea urâtă se transformase într-un vis exotic.
   Lui Nick îi luă trei secunde să înregistreze schimbările uluitoare pe care le suferise înfăţişarea Cristinei şi de patru ori pe atât să-şi regăsească aplombul. Şi să-şi amintească faptul că. dacă nu respiri, rişti să mori sufocat într-un mod stupid şi să te faci dracului de râs!
   Din toată armonia de forme şi culoare, Nick nu recunoscu decât ochii migdalaţi, acei ochi de o culoare neobişnuită, limpezi şi vii ca ametistele şlefuite, şi nuanţa aurie a pielii.
   - Măi, măi, măi ce surpriză! făcu Nick într-un târziu, zâmbind uşor ironic şi pornind spre ea cu paşi întinşi.

           Cristine îl privi cum se apropie de ea încercând să-şi păstreze cumpătul.
   Pulsul îi izbea cu o asemenea forţă în gât şi timpane, că-i era teamă că dacă va deschide gura să vorbească, inima avea să-i ţâşnească afară. Ştiuse că într-o bună zi el avea să se întoarcă acasă, dar... nu se gândise că avea s-o facă atât de curând, iar groaza şi surpriza o încremeniseră cu totul.
   Şi totuşi undeva, o parte a minţii ei îşi aduse aminte de maniere.
   Genunchii i se flexară încet, aducându-i corpul în poziţia de reverenţă.
   - Bine aţi venit acasă, înălţimea Voastră, rosti ea cu o voce impersonală, aşteptând ca el să-i dea acceptul să se ridice.
   Nu se aşteptase s-o atingă. Şi totuşi străinul acela cu privire dură o apucase de bărbie şi printr-o mişcare lejeră, o ridicase din reverenţă şi o silise să se uite în ochii lui.
   Pleoapele ei se ridicară încet, dezvelind irisurile de culoarea violetelor, limpezi şi strălucitoare. Nick simţi impactul acelor ochi exotici ca pe o lovitură în stomac.
   - Eşti.... începu Nick cu o voce răguşită, evaluându-i frumuseţea încet.
   Femeie! Acesta era cuvântul. Era femeie, din creştet şi până-n tălpi. Niciun alt cuvânt n-o putea defini mai bine pe creatura exotică din faţa lui.
   - ...ai crescut, sfârşi el ideea într-un târziu, privind-o cu un aer nătâng.
   Sprânceana ei stângă se arcui o idee, în ochi îi apăru un licăr de amuzament ironic, care se stinse la fel de repede cum apăruse.
   - Am încercat să rămân mică, Înălţimea Voastră, dar natura mi-a fost potrivnică. Aşa că trebuie să vă împăcaţi cu situaţia...
   - Eu sunt împăcat şi chiar îmi convine situaţia, mărturisi el cu un rânjet viclean. Tu?
   Cristine se retrase uşor, desprinzându-se de atingerea lui. Avea impresia că o tachinează, deşi nu era prea sigură de asta.
   Ceva din expresia zâmbetului leneş de pe buzele lui o punea în gardă.
   Bărbatul din faţa ei avea ceva care o neliniştea. Nu mai era acel Nick pe care-l iubise în copilărie, dar, la o adică, nici nu sperase în vreo minune.
   Privirea atentă cu care noul conte de Sutherland îi studiase trăsăturile chipului fusese cântăritoare, dar nu în modul dezinteresat fratern, şi nici ostilă, aşa cum s-ar fi aşteptat, ci cu un interes pe care nu prea ştia cum să-l definească.
   Cristine îl privi prudentă, întrebându-se dacă acel gol dureros din inima ei se datora emoţiei reîntâlnirii, provocat de surpriza neaşteptată de a-l vedea din nou la Sutherland House după atâţia ani, sau spaimei adânci că el avea s-o arunce pe drumuri, aşa cum îi promisese cu mult timp în urmă.
   De câte ori nu se gândise la el, cuprinsă de dor şi vinovăţie, întrebându-se cum era viaţa lui în acel moment, ce temeri sau bucurii îl încercau, dacă mai trăia sau nu?...
   Se rugase pentru el ceasuri întregi, făgăduind cerului orice sacrificiu pentru ca moartea să-l ocolească şi el să se întoarcă teafăr acasă. Ani de-a rândul se simţise îngrozitor pentru că, din cauza ei, Nick plecase de acasă şi rupsese aproape complet legăturile cu cei din același sânge cu al lui. Și când încetase să mai spere că avea să-l revadă vreodată, se întorsese.
   Stătea în fața ei, filtrându-i imaginea printre genele lungi și dese, un bărbat care însuma peste șase picioare înălțime, lat în umeri, bronzat, cu părul negru lung pnă la umeri, și...cercel în ureche?
   Realizând că el aştepta un răspuns din partea ei şi că tăcerea care se prelungea se încărca de o tensiune ciudată, inexplicabilă. Cristine îşi umezi buzele şi rosti moale, încercând să tragă de timp:
   - Depinde de ce anume vreţi să auziţi, my lord: un adevăr sau o minciună?
   - Încearcă minciuna, o invită el cu un zâmbet curtenitor.
   Cristine clipi, descumpănită.
   - Vreţi o minciună? se bâlbâi ea, neaşteptându-se ca el să aleagă tocmai acea variantă.
   Nick işi înălţă o sprânceană.
   - M-ai lăsat să aleg, nu?
   Tânăra părea din ce în ce mai încurcată. Lui Nick i se făcu milă.
   - Atunci spune-mi de ce te supără faptul că natura ţi-a fost potrivnică?
   - Sunt... sunt dezamăgită că nu sunt bărbat, milord.
   Hohotele de râs care explodară din pieptul lui avură un efect ciudat asupra stomacului ei.
   - Ţi-ai dori să fii bărbat? făcu el amuzat. De ce, pentru numele Înduratului de sus?
   - Pentru că libertatea femeii este limitată în societate iar bărbaţii beneficiază de tot ceea ce nouă, femeilor, in general ne este interzis sau refuzat, replică ea înţepată. Un bărbat se bucură de putere, de libertate şi-şi poate asigura singur protecţia, într-un mod onorabil, atunci când viaţa sau siguranţa lui sunt ameninţate.
   Ochii lui se îngustară gânditori, iar Cristine ştiu instinctiv că vorbele ei îl iritaseră la un anumit nivel.
   - Te simţi ameninţată. Cristine? o întrebă el pe un ton înşelător de blând.

         Na, că o tăcuse de oaie! Fusese de-a dreptul proastă să deschidă un subiect atât de delicat, care viza direct râca dintre ei.
   - Nu ştiu, ar trebui? tăcu ea moale, înclinându-şi capul într-un unghi pe jumătate provocator, pe jumătate defensive, în timp ce ochii ei violeţi îl fixau cu o întrebătoare inocenţă.
   Nu doar trupul ei cunoscuse o transformare radicală, reflectă Nick surprins. Se părea că şi spiritul ei ţinuse vesel pasul cu aceste schimbări.
   În mod sigur se temea de el, de faptul că ar fi putut să pună în aplicare vorbele necugetate ale adolescentului rebel și gelos care fusese în urmă cu treisprezece ani. Însă ceea ce-l impresionă cel mai tare în acel moment fu curajul ei de a înfrunta o situație care s-ar fi putut amâna.
   El jurase ca în clipa în care titlul de conte intra în posesia lui avea s-o arunce de la Sutherland House ca pe un gunoi. Îşi amintea foarte clar expresia pe care o folosise atunci când plecase la Ethon şi care de-a lungul anilor îi adusese atâtea mustrări de conştiinţă
   Acum Cristine dorea să ştie dacă avea sau nu de ce să-şi facă griji în ceea ce-l privea. Și tatona terenul cu... eleganţă.
   Nick simţi brusc nevoia de a o trage în braţele lui şi de a o asigura că totul nu fusese decât o prostie, care degenerase într-o situaţie îngrozitoare, care s-ar fi rezolvat foarte uşor dacă orgoliul lui de adolescent cu mintea fierbinte nu ar fi fost atât de inflamat.
   - Arată-mi-l numai pe cel care îndrăzneşte să-mi ameninţe sora şi o să constaţi cât de rău şi de crud pot să fiu! spuse Nick încet, privind-o serios. O să-l jupoi de viu şi o să-l tăvălesc prin sare şi oţet, rosti el, aplecându-se spre ea ca pentru a sublinia greutatea amenințărilor lui. După care o să torn gaz pe el și o să-i dau foc. Pe urmă o să ne uităm la el cum arde și o să ciocnim în sănătatea noastră.
   Cristine făcu ochii mari, clipi uluită, apoi întreaga expresie a feței i se lumină.
   - Oh!...Oh, Doamne, Nick, bine ai venit acasa! izbucni ea, zburând direct în brațele lui.
   Nick o prinse, chicotind, şi se răsuci cu ea în braţe, atenuând din inerţia trupului ei, tocmai la timp ca să prindă expresia uşurată de pe faţa mamei sale, cea amuzată de pe mutra atrăgătoare a lui Ethan şi cea înduioşată de pe figura visătorului Anthony. Le făcu cu ochiul peste capul Cristinei, încercând să-şi ascundă tulburarea.

           Părul ei mirosea a flori, constată el, închizând ochii pentru o clipă. A flori de câmp.
   - Bine te-am găsit, pacoste mică ce eşti, ii şopti el in ureche cu duioşie, simţindu-se dintr-odată eliberat de o parte din povara remuşcărilor pe care le dusese de atâta timp în suflet. Iisuse, te-ai făcut mare şi frumoasă!
   - Iar tu ai rămas la fel de arogant, numai că ţi-a uitat Dumnezeu măsura, râse Cristine, retrăgându-se din braţele lui pentru a-l putea privi în voie. Ţi-ai lăsat părul lung. Iar acela din urechea ta, am observat eu bine, sau este chiar un rubin? făcu ea cu o expresie amuzată.
   Nick îşi atinse într-un gest reflex piatra micuţă de pe lobul urechii stângi şi rânji.
   - Rubin, confirmă el.
   - Arată trăsnet, râse Cristine cu gura până la urechi, etalându-şi dantura impecabilă.
   - Doamne, Nick, mi-a fost aşa de dor de tine! îi mângâie ea obrajii eu vârfurile degetelor, privindu-l cu adoraţie.
   Nick schiţă un zâmbet strâmb, încurcat. Din nu se ştie care motiv, declaraţia, atingerea şi privirea ei îi produseră un gol în stomac.
   - Şi mie mi-a fost dor de voi toţi şi dacă nu ai avea părul prins în cocul acesta dichisit, ţi l-aş ciufuli ca să-ţi demonstrez asta şi să te enervez, domnişorico. Întotdeauna îţi ieşeai din minţi când făceam asta.
   Cristine se rezumă să zâmbească, un zâmbet de dulce aducere aminte, apoi îl luă de mână şi-l trase după ea spre ferestrele care dădeau spre parc.
   - Stai jos şi povesteşte-ne totul, de la cap la coadă îi ceru ea, indicându-i unul dintre cele patru fotolii Ludovic al XIV-lea, grupate în jurul unei măsuţe de ceai. Dar, înainte de a începe, trebuie să te întreb dacă ţi-e foame sau nu.
   - Am mâncat la un han acum două ceasuri, declară Nick, zâmbind uşor.
   - Atunci e numai bine. Avem timp să pregătim masa de prânz. O să lipsesc doar un minut, cât mă duc până la bucătărie să comand un meniu special, aşa că nu începi până nu mă întorc, bine?... Nici măcar o vorbă!
   Se uita la el cu ochii aceia mari, hipnotici, cu o aviditatea şi o fascinaţie pe care nici măcar nu încerca să şi le ascundă.
   Nick o privi, blestemând în sinea lui. Nicio femeie nu-i mai tăiase răsuflarea până atunci.
   Era probabil surpriza, îşi zise el, asigurând-o pe Cristine printr-un zâmbet şi o clătinare a capului că nu avea să scoată o vorbă până ce ea nu se întorcea. Nu se aşteptase la o asemenea metamorfoză. Din cauza asta se simţea atât de... confuz şi emoţionat, gândi el îngrijorat, urmărind-o cu privirea cum se depărta.
   Oh, la naiba, de ce trebuia să-şi legene şoldurile în felul acela?...
   Trebuia să păstreze distanţa faţă de ea, în mod necesar şi absolut obligatoriu. O relaţie cu Cristine ar fi fost... de neconceput, aproape incestuoasă. Era sora lui. Nu conta faptul că prin vene nu le curgea acelaşi sânge. Copilăriseră împreună. Nu trebuia decât să-şi aducă aminte de bebeluşul gălăgios şi mai târziu, de puştoaica aceea năzuroasă, cu minte diabolică, care-i făcuse viaţa un iad. Şi-şi amintea de copila aceea foarte bine!
   Ceea ce nu pricepea deloc însă, era de ce mintea lui refuza să asocieze amintirile despre acea pacoste umblătoare cu femeia pe care o descoperise astăzi la Sutherland House.
   Îi era imposibil să lege cele două imagini, ca şi cum ar fi fost vorba despre două persoane complet diferite, care nu aveau nicio legătură una cu cealaltă.
   Pierduse treisprezece ani din viaţa lor. Poate că aceasta era răspunsul la problema lui. De îndată ce aveau să recupereze într-un fel sau altul acel timp irosit, să-şi actualizeze vieţile şi să rememoreze copilăria lor, aveau să i se schimbe şi lui ideile acelea... nu tocmai creştine.
   - Şi-a făcut debutul la Londra? se trezi el întrebând.
   - Nu încă, răspunse Ethan.
   - De ce naiba nu? se încruntă Nick nedumerit, întorcându-şi privirea spre el.
   Pentru că situaţie ei este una specială, interveni Kimberly. Debutul ei a fost programat pentru primăvara asta. Daniel voia să...
   Vocea contesei se frânse şi ea clipi des pentru a-şi ascunde lacrimile.
   - O să discutăm într-una din zilele următoare despre asta, continuă Kimberly, trăgând încet aer în piept. Până atunci, haide să ne bucurăm de întoarcerea ta, propuse ea cu un surâs cald, privindu-şi întâiul născut cu afecţiune.
   Nick dădu aprobator din cap, în timp ce simţi povara vinovăţiei apăsându-i sufletul.
   Părinţii lui se iubiseră enorm. Daniel şi Kimberly avuseseră o căsnicie fericită, perfectă. Pierderea tatălui său fusese o lovitură groaznică şi neaşteptată pentru toţi cei de la Sutherland House, dar în mod special pentru mama sa. Iar el nu fusese acolo ca să le aline durerea, să-i susţină şi să-i îmbărbăteze...
   - Până se întoarce Cristine, propun să bem ceva, îi smulse vocea lui Ethan din oceanul de amărăciune în care ameninţa să se înece. Whisky, coniac, vin?
   - Coniac, acceptă Nick, zâmbind strâmb.
   - Mama?
   - Un sherry, te rog, zâmbi contesa cu ochii plini de fericirea de a-şi vedea toţi fii strânşi laolaltă după atâta timp.
   - Pentru mine tot un coniac ar fi bine-venit, se decise şi Anthony. Deci, eşti în permisie, sau teai întors definitiv?
   - Definitiv.
   - Asta da veste bună! exclamă Ethan, zâmbind vesel. Atunci merită să sărbătorim cum se cuvine şi să desfacem una dintre şampaniile de colecţie.
   - Las-o pentru cină, refuză Nick. Nu sunt în dispoziţia necesară. Sincer să fiu, mi s-a cam acrit de câtă şampanie am băut în Franţa. Coniacul este cel mai nimerit. Şi deci aşa, te-ai hotărât să te însori, se răsuci el spre Tony cu o sprânceană arcuită a maliţie. Cine este norocoasa?
   - N-o cunoşti, tăcu Tony ai un zâmbet visător. O cheamă Andreea. Andreea Ross.
   - Odrasla contelui de Ross? se miră Nick, acceptând băutura pe care Etiran i-o întindea.
   - Nu, este doar o coincidenţă de nume.
   - Este profesoară în sat, Interveni Kimberly cu lămuriri. Tony a ridicat o şcoală pentru copiii celor nevoiaşi şi Andreea s-a prezentat pentru post. Este o tânără fermecătoare, Nick. Mă bucur s-o am ca noră.
   - Abia aştept s-o cunosc. Dacă i-a sucit minţile capului ăstuia sec, atunci o fi ceva de ea.
   - Ai rămas neschimbat, Nick. observă Tony cu un zâmbet plin de afecţiune fraternă. Ai aceeaşi limbă plină de miere dintotdeauna.
   - Trebuie să existe un echilibru in toate, filozofa Nick cu un rânjet drăcesc. Tu te-ai născut ca să-mi compensezi defectele, Anthony.
   - Doamne, Nick, mi-era dor de conversaţiile noastre, declară Ethan, cu ochii strălucindu-i de bucurie.
   - O să ajungi să mă urăşti în scurt timp, prezise Nick, deşi plăcerea revederii îi strălucea în ochi. Doar ştii că...
   - Trădătorule! Ai promis că nu începi fără mine!

         Vocea plină de reproş a Cristinei se auzi din prag şi Nick îşi întoarse faţa spre ea, urmărind-o cum traversa încăperea, în timp ce mintea lui înregistra rapid o sumedenie de detalii.
   Felul în care mergea, unduindu-şi şoldurile. Modul în care poalele rochiei de mătase azurie i se învolburau la fiecare pas, încolăcindu-se în jurul picioarelor, lăsându-te să ghiceşti forma şi supleţea lor. Culoarea frapantă a ochilor migdalaţi. Tenul fără cusur, de culoarea piersicii rumenite. Gura lată cu buze pline, de un roz întunecat. Părul negru coafat într-un coc bogat pe ceafă. Oare cât de lung îi era? Îşi păstrase onduleurile acelea rebele pe care le avusese în copilărie?...
   Surâsul ei începu să pălească şi Nick realiză că se zgâia la ea ca un prost.
   Făcu un efort să zâmbească firesc. Zâmbetul ei de răspuns veni imediat.
   Cristine străbătu distanța rămasă și îi dărui un zâmbet dulce lui Ethan, care țâșnise în pisioare, oferindu-i locul său.
   - Sherry? o întrebă Ethan, curtenitor.
   - Oh, da, te rog. Și deci așa, ați început fără mine!
   Își întoarse ea privirile îngustate și acuzatoare spre noul stăpân de la Sutherland House.
   - N-am zis nimic, se apără Nick. Am martori.
   - Bafta ta, spuse Ethan, în timp ce turna băutura Cristinei. Altfel te provoca la duel. Este un spadasin redutabil.
   - Zău? îşi arcui Nick o sprânceană, măsurând-o pe Cristine cu un aer îndoit. Ai luat lecţii de scrimă?
   - De la Ethan, recunoscu Cristine.
   - Şi a fost o elevă tare silitoare, o complimentă acesta, oferindu-i paharul cu sherry.
   Cristine îi zâmbi in chip de mulţumire. Ethan ii răspunse la zâmbet visător. Ochii lui Nick se îngustară.
   Lui Ethan i se scurgeau ochii după Cristine! Isuse Cristoase... Câte şocuri mai avea de încasat până la sfârşitul zilei?
   Oare Cristine îi întoarce afecţiunea? se trezi el întrebându-se, în timp ce studia cu atenţie figura frumoasă şi liniştită a tinerei femei. Nu văzu niciun semn de tulburare pe faţa ei, dar asta nu era un lucru relevant. Poate că ea era o fire mult mai rezervată, care nu-şi expunea emoţiile în public cu aceeaşi uşurinţă ca fratele său, deşi nici Ethan nu era un bărbat prea uşor de citit. ÎI cunoştea prea bine ca să ştie cât de talentat era în arta disimulării.
   Anii de război îl marcaseră, la fel ca şi pe el, făcând din Ethan un bărbat prudent, cinic, periculos chiar.
   Însă din viaţa Cristinei pierduse treisprezece ani, iar acea perioadă o transformase nu doar în sens fizic, ci şi mental. Nu îşi dădea seama prea bine în ce fel o modelase acest timp pe Cristine în forul ei interior, dar remarcase eleganţa cu care manipulase discuţia lor de început diplomaţia şi îndrăzneala ei, or aceste lucruri erau apanajul unei minţi educate şi agere.
   - Sper că nu te-ai întors numai intr-o scurtă permisie, nu-i aşa?
   Tonul condescendent al Cristinei îl smulse din cugetări şi-l făcu să zâmbească.
   - Nu, e ceva definitiv.
   - Oh, ce bine! exclamă ea.,părând uşurată.
   - Ne-am lăcut o grămadă de griji pentru tine, spuse Tony pe un ton plin de reproş.
   - Regret să aud asta.
   - Când ai intrat în ţară? se interesă Cristine. Te-ai oprit şi la Londra? Cum este pe continent?... Ai fost la Paris? L-ai văzut pe împărat?
   Nick începu sâ râdă în faţa tirului de întrebări şi se apucă să dea răspunsurile în ordine. Discuţia alunecă în mod firesc spre subiectul care încingea spiritele în toate cluburile de pe Pall Mall Street: războiul dintre Anglia şi Franţa.
   Acum, când renunţase definitiv la cariera militară, privind în urmă, realiză că nimic nu putea justifica cruzimea cu care luase atâtea vieţi, luptând pentru un ideal care nici măcar nu era al lui, îşi făcuse datoria, în sinea lui fiind un patriot, dar... oare câte familii mutilase, câte femei îndoliase omorându-te tatăl, fratele, soţul sau fiul?...
   Până la hotărârea definitivă de a se întoarce acasă, nu realizase ce motiv puternic de îngrijorare fusese pentru familia lui. Acum, privindu-le chipurile dragi, fu cuprins de vinovăţie şi remuşcări.
   Experienţa dobândită pe câmpul de luptă îl călise şi-l formase ca bărbat, dar primii cinci ani petrecuţi în cadrul armatei ar fi fost mai mult decât suficienţi. S-ar fi întors şi ar fi fost lângă familia lui atunci când tatăl său...
   Dăduse dovadă de un curaj nebunesc pe front, dar fusese de o laşitate înjositoare în relaţia cu Daniel. Regretele erau tardive acum. Nu mai putea face nimic. Nu mai putea schimba nimic. Dar putea să-şi răscumpere greşelile în care persistase din prostie şi orgoliu.
   Și prima greșeală pe care urma să o corecteze era Cristine.

        Patru ore mai târziu, stând întins în patul dublu din camera sa, cu mâinile încrucişate sub cap şi privirile încruntate aţintite asupra tavanului pictat în stil renascentist, Nick se gândi cu amărăciune la cât de speriată fusese mama sa la gândul că, odată cu întoarcerea lui la Sutherland House, Cristine avea să aibă de suferit din cauza lui.
   Pe de o parte, se simţea indignat, pe de cealaltă parte realiza că îngrijorarea mamei sale şi a fraţilor săi fuseseră justificate.
   Dacă ar li demonstrat că poseda un dram de demnitate, de maturitate şi justeţe în toţi acei ani, s-ar fi întors la Sutherland House şi s-ar fi împăcat cu Cristine.
   Dar nu, el lăsase ca buba să coacă treisprezece ani afurisiţi!
   Însă ceea cel surprinsese cel mai tare fusese uşurinţa cu care-l iertase Cristine. Fusese îngrozitor de crud cu ea atunci, aruncându-i în faţă un adevăr teribil, când ea era atât de mică şi incapabilă să se poată apăra. De fapt,. acesta fusese motivul pentru care se ţinuse departe de Sutherland House, şi, implicit, de ea. Nu avusese curajul să-şi recunoască greşeala în fâţa ei şi să-şi ceară iertare pentru mârşăvia lui.
   Avea să repare acest neajuns într-una dintre zilele următoare, când avea s-o prindă singură, îşi promise el, îi datora scuzele sale, chiar dacă ea îi lăsase impresia clară că-i trecuse cu vederea mişelia din trecut.
   Aşa se cădea şi asta trebuia să facă, indiferent cât de greu şi de penibil îi venea acum, după atâţia ani.

                                        CAPITOLUL 3

          Cristine fu cea care-l prinse singur, două zile mai târziu.
   Nick o auzise venind pe alee, dar nu se mişcă, încă mai încerca să-şi domolească durerea vie care-i scormonea coşul pieptului.
   Stătuse mai bine de un ceas lângă mormântul lui Daniel, privind ţintă placa de marmură crem pe care erau gravate data naşterii şi a morţii celui de-al unsprezecelea conte de Sutherland.
   Pur şi simplu stătuse acolo, îngenuncheat pe pământul încă rece, conştient pentru prima dată de pierderea irevocabilă a tatălui său.
   Îl iubise. Îl iubise enorm. Dar amândoi fuseseră mult prea plini de ambiţie, mândrie şi orgoliu pentru a face primul pas adevărat spre împăcare.
   Stătuse lângă lespedea lucioasă, pe care o mână de femeie şi Nick o bănuia pe mama sa - aşezase un buchet de mărgăritare, incapabil să-şi exteriorizeze amărăciunea şi suferinţa care-l striviseră sub călcâiul lor.
   Inima lui plânsese, dar nicio lacrimă nu-i umezise obrazul. Pur şi simplu jelise în tăcere, sfâşiat de remuşcări, dorind să întoarcă anii pe care-i irosise degeaba.
   Cristine se aşeză tăcută pe bancă, lângă el. Nick aruncă o privire spre ea cu coada ochiului.
   Şi din nou simţi acel spasm din stomac, urmat de tăierea respiraţiei, un fenomen ciudat şi neplăcut, care începuse deja să-l irite.
   Cristine purta o rochie de muselină de culoarea brânduşelor de toamnă, o nuanţă foarte pală de mov, şi avea părul strâns intr-un coc lejer pe ceata.
   Nu purta bijuterii, dar nici nu era necesar.
   Prospeţimea tenului ei auriu îi conferea o strălucire aparte.
   - Bună, frumoaso.
   - Bună, frumosule.
   Se priviră amândoi cu coada ochiului şi-şi zâmbiră amuzaţi.
   - Cum te simţi? îi întrebă ea cu blândeţe.
   - Bine, ridică Nick din umeri cu un aer nepăsător, lăsându-şi ochii negri să alunece peste grădinile minunate din faţa lui. Tu?
   - Ai fost la mormântul lui Daniel.
   Vocea ei conţinea o notă de duioşie amestecată cu îngrijorare.
   - Da.
   - Cred că ţi-a fost teribil de greu.
   - Da.
   - Te-a iubit cu adevărat chiar dacă nu ţi-a arătat-o.
   - Cred că da.
   - Te-a iubit, de asta să nu te îndoieşti nicio clipă, răsună vocea ei cu o fermitate şi o notă de indignare care-l făcură să-şi întoarcă faţa spre ea şi s-o privească tăcut.
   - Nu mă îndoiesc, dar asta nu mă face să mă simt mai bine, replică el cu duritate.
   Ochii ei sclipiră când şi-i îngustă enervată.
   - Şi acum, ce ai de gând? Să-ţi pui cenuşă în cap până mori?... Trezeşte-te, Nick! Când iubeşti, întotdeauna ierţi. Iar el te-a iertat, numai că avea un orgoliu pe măsura celui pe care-l ai şi tu, şi fiecare a aşteptat de la celălalt un singur gest. Nu l-aţi tăcut la timpul potrivit, e adevărat, şi ăsta este un lucru greu de îndurat, dar v-aţi iertat unul pe celălalt cu mult timp în urmă. Pentru că ştiaţi că, mai presus de orice, vă unea dragostea. Restul era doar o... formalitate, ca să zic aşa.
   - Îţi mulţumesc pentru efortul tău de a-mi uşura amarul, scumpo, dar va mai dura ceva vreme până când voi reuşi să trec peste asta.
   Cristine se încruntă şi-şi ţuguie buzele, nemulţumită.
   - Era foarte mândru de tine, şopti ea, după câteva clipe de tăcere.
   Nick rânji ironic.
   - Nu prea avea motive.
   - Ba avea, îl contrazise Cristine. Urmai să fii propus pentru rangul de colonel, or asta înseamnă ceva.
   - De unde ştii tu lucrul acesta? se miră el, privind-o surprins.
   - Păi, Ethan are prieteni, care la rândul lor au alţi prieteni.... ridică Cristine din umeri. Cunoşti şi tu caravana bârfei.
   - Aha!
   - Mereu eram la curent cu activitatea pe care o desfăşura regimentul tău.
   - Înţeleg.
   - N-o mai face pe modestul, îl certă ea, râzând de aerul lui morocănos. Suntem cu toţii mândri de tine, să ştii.
   Nick nu ştiu ce ar fi fost potrivit să spună, aşa că preferă să tacă, înregistra absent transformările peisajului din jurul lui.
   Grădinile îşi schimbaseră arhitectura în mod radical. Unele dintre statuete fuseseră înlocuite, reţeaua de alei îşi schimbaseră traiectoriile. De exemplu, aleea principală, care cândva tăia parcul în două, trasând o linie dreaptă între porţile înalte de la intrarea pe proprietate şi uşile duble de la intrarea în conacul vechi, fusese deviată de la jumătate pe lângă latura estică a parcului trasând un arc de cerc foarte larg, care se oprea in faţa intrării. Pietrişul era mai fin şi unele dintre alei erau pavate cu piatră cenuşie. Grădinile mari fuseseră divizate în altele mai mici, sub forme geometrice, iar florile fuseseră sădite după culoarea, înălţimea şi sezonul de înflorire.
   Totul în jurul lor era o încântare de armonie şi culoare.

       Fără să se gândească, Nick se întinse şi rupse o floare liliachie dintr-o tufă de trandafiri timpurii şi i-o oferi.
   Cristine o luă cu un surâs, o duse la nas şi o mirosi, apoi o vârî cu un gest absent după ureche.
   Nick o privi lung, neputându-şi lua ochii de la ea.
   Cu floarea aceea de o nuanţă care se asorta perfect cu rochia ei, cu părul negru, în care lumina soarelui trezea în mod surprinzător reflexe castanii, cu tenul ca piersica pârguită și ochii ca ametistele, Cristine îi evoca imaginea seducătoare a unei cadâne, nestemata din haremul unui sultan.
   O frumusețe exotica ce emana o senzualitate care-l intoxica.
   Nick simți o slăbiciune ciudată în coșul pieptului. Nu mai întâlnise nicio femeie care să fie atât de ispititoare și amețitoare ca tânăra inocentă de lângă el. Poate că forța acelei senzualități era însăși inocența ei. Faptul că nu părea conștientă de puterea ei de atracție o făcea de o mie de ori mai periculoasă.
   Și mai irezistibilă.
   Nick oftă.
   - Ce-i? se încruntă Cristine o idee, simţindu-se stânjenită de intensitatea privirii lui.
   - Îţi datorez nişte scuze, începu el ursuz.
   - Serios?
   Ochii ei sclipiră jucăuş. Nick se posomorî şi mai mult.
   - Ai de gând să-mi faci tentativa asta jalnică şi penibilă de a-mi cere scuze cât mai grea cu putinţă?
  - Păi, depinde, făcu ea cu un zâmbet reţinut, întorcându-şi privirea spre pădurea deasă care împrejmuia parcul, o barieră naturală, veche de sute de ani, care nu împiedica cerbii şi căprioarele să se servească în mod sistematic din straturile ei eu flori.
   - Asta ce naiba mai vrea să însemne?
   - Nick, dă-mi voie să-ţi spun că eşti un mare fraier.
   Insulta ei, în loc să-l enerveze, îl deconcerta.
   - Nu-mi dau seama unde baţi, recunoscu el tară tragere de inimă.
   - Păi nici n-ai cum, din moment ce pui problema complet anapoda. Pentru Dumnezeu, eram nişte copii sadici, cu o imaginaţie care o scotea pe mama ta din răbdări! Tu doar... ţi-ai pierdut cumpătul.
   - Doar tu erai un copil, Cristine, îi atrase el atenţia eu un mârâit. Pe când eu eram un adolescent zurliu de aproape şaisprezece ani, care ar fi trebuit să arate mai mult discernământ şi disciplină.
   - Păi, mă îndoiesc că ţi le-ai fi putui folosi din moment ce-ţi lipisem cizmele favorite de fundul dulapului, se strădui ea să pară serioasă.
   Nick se trezi chicotind când îşi aminti.
   - Iisuse, mi-a venit să mor când am tras de ele şi am văzut că am rămas fără pingele!... Ţineam foarte mult la cizmele alea.
   - Ştiu, zâmbi Cristine răutăcios, urmărind cu privirea zborul diafan al unui fluture, întotdeauna am ştiut să te articulez acolo unde te doare cel mai tare.
   - Dar asta nu-mi scuză cruzimea, Cristine. N-ar fi trebuit să-ţi spun toate lucrurile acelea.
   Cristine oftă şi-l privi serioasă.
   - Nick, nu ai de ce să-ţi frămânţi sufletul. Cumva, în inima mea, am ştiut dintotdeauna adevărul. Părinţii tăi mi au oferit un cămin minunat, multă dragoste şi multă înţelegere. Câteodată, chiar în detrimentul vostru. Ştiu că o făceau din toată inima, dar, în parte, o făceau şi pentru că simţeau datori să compenseze lipsa părinţilor mei naturali. Instinctiv, am ştiut lucrul ăsta. Şi am profitat de el în copilărie. Am fost mai rea decât Ethan şi Tony la un loc, uneori, chiar şi decât tine. Şi am meritat eu vârf şi îndesat reversul monedei. Şi, dacă tot am ajuns la care se simte mai vinovat, atunci cred că eu am simţit povara acestui sentiment oribil la fel de mult ca şi voi, poate chiar mai mult. Pentru că eu, care eram intrusa, am generat o ruptură în sânul familiei căreia îi datoram totul...
   - Nu fi proastă! se răsti Nick cu o expresie fioroasă pe figură, care o făcu pe Cristine să tresară şi să-l privească cu ochi mari. Niciodată n-ai fost o intrusă în casa asta!... Şi dacă mai repeţi vreodată tâmpenia pe care tocmai ai debitat-o, o să te pârăsc mamei. Sunt tare curios ce părerea are ea despre treaba asta...
   Cristine păli şi-l privi îngrozită.
   - N-ai să-i spui asta, îngăimă ea cu o voce tremurătoare. S-ar simţi... aş îndurera-o foarte tare.
   - Te asigur că ar durea-o la fel de mult şi numai dacă ar şti că o gândeşti, Cristine!
   Cristine îl privi nefericită. Înduioşat, Nick îi luă mâna şi i-o duse la buze.
   - Găină ameţită ce eşti, o alintă el. Niciodată să nu mai spui asemenea aberaţii. Daniel şi Kimberly te-au iubit ca pe propriul lor copil. Eşti fiica lor în toate sensurile. Şi sora mea.
   Realiză minciuna încă dinainte de a o spune, dar o rosti totuşi. Atât pentru el, cât şi pentru ea.
   - Da, aşa e, nu? murmură Cristine cu un zâmbet slab, contrariată de modul în care inima ei îşi înteţise bătăile.
   - Mulţumesc.
  - Pentru ce? se miră ea.
   - Pentru sprijin şi pentru consolare. Aveam nevoie de ele.
   - Atunci, cu plăcere, făcu ea stingherită.
   Nick sesiză tulburarea ei subită. Roşise, şi se întreba care era motivul acelei îmbujorări delicioase.
   Cristine îşi retrase mâna cu un zâmbet încordat, abţinându-se să-şi maseze locul unde el o sărutase.
   Tăcerea care se lăsă deveni oarecum penibilă şi amândoi fură salvaţi de apariţia lui Ethan, care veni să-i cheme la masă.
   Şi, în vreme se ce îndreptau agale spre conac, Nick constată că totul fusese al naibii de simplu şi uşor cu Cristine. Oare de ce dracu' nu tăcuse pasul ăsta la vremea potrivită?...

          În acea după-amiază Nick se ocupă de registrele contabile ale domeniului pe care Ethan le ţinuse la zi şi apoi de cele care reflectau adevărata putere financiară a conţilor de Sutherland.
   Averea familiei era considerabilă, susţinută cu precădere de fabricile de ţesut pe care le aveau în nord şi de cele opt vase care străbateau în lung şi-n lat mările şi oceanele globului, aducând mărfuri rare şi scumpe din toate colţurile lumii.
  Tatăl său sporise numărul achiziţiilor în toate domeniile: cumpărase trei moşii prospere, una în Cornwall, alta în Herefordshire şi ceti de a treia în Yorkshire, unde creşteau oi care le furnizau materie primă pentru cele  două fabrici de ţesut. Aveau două case în Londra, una la Edinburgh şi o alta la Amsterdam. În Hereforshire creşteau cai pursânge, fiecare exemplar fiind deosebit de valoros, preţul celui mai ieftin dintre ei sărind de cinci mii de lire sterline.
   Cu ocazia asta, Nick descoperi că era acţionar majoritar la una dintre cele mai prestigioase bănci londoneze.
   Imperiul financiar pe care Daniel îl clădise din aproape nimic era impresionant. Datoria lui Nick era să-i asigure o viaţă cât mar lungă. Deja avea nişte idei în sensul acesta, pe care dorea să le pună în practică.
   Nu ştia nimic despre afaceri, dar avea să înveţe. Fusese un soldat bine antrenat. Venise vremea să devină un negustor la fel de priceput, dacă nu şi mai priceput îşi tăgădui el, ridicându-se din fotoliul de piele şi întinzându-se să-şi dezmorţească oasele.
   Avea să-l roage pe Ethan să-i mai arate una-alta. Mici subtilităţi în afaceri pe care era convins că fratele său le ştia deja.
   Nick avea minte speculativă, excelase la matematică în timpul anilor dedicaţi studiului de la Eton, dar nu avea experienţă în lumea necruţătoare a afacerilor.
   O găsi pe Kimberly în salonul mic. Citea dintr-un volum jerpelit şi era atât de concentrată asupra lecturii, încât nu-l auzi când intră.
   Nick stătu câteva momente în prag ca s-o contemple. Inima i se umplu de tandreţe când realiză cât de frumoasă era încă mama lui.
   Cu excepţia unor fire argintii strecurate prin părul negru şi a unor riduri fine, ce-i apăreau în colţul ochilor atunci când zâmbea, contesa de Sutherland arăta ca o femeie de treizeci şi cinci de ani, adică cu cincisprezece ani mai tânără decât vârsta ei reală.
   Nick păşi în încăpere şi închise uşa, Kimberly îşi ridică fruntea, îl văzu şi ochii i se luminară.
   - Scumpul meu, îi zâmbi ea din toată inima, punând semnul de carte la pagina rămasă. Ce părere ai?
   Nick ştia la ce se referea Kimberly şi schiţă un zâmbet strâmb.
   - Tata a făcut o treabă admirabilă. Sper să mă ridic şi eu la valoarea lui.
   - O să te ridici, fii fără grijă. Tu semeni cu tatăl tău ca temperament şi gândire mai mult decât fraţii tăi.
    Nick se rezumă să zâmbească. în timp ce traversa încăperea, îndreptându-se spre mama lui.
   Se aplecă şi o sărută pe frunte.
   - Mi-a fost dor de tine.
   - Şi mie, dragule, ridică Kimberly o mână pentru a-l mângâia pe obrazul ars de soare.
   Nick o privi cu toată inima. Relaţia cu mama sa fusese întotdeauna una deschisă, lipsită de inhibiţiile politeţii reci în care erau educaţi copiii familiilor din aceeaşi clasă socială cu a lor. Unul dintre lucrurile care-i lipsiseră în anii în care luptase în război fusese tocmai acea legătură strânsă dintre el și Kimberly, care-l cunoștea și-l înțelegea mai bine decât altcineva.
   Acum, privindu-i ochii frumoși, Nick observă vălul de durere ascuns sub strălucirea lor veselă.
   - Ți-e dor de el.
   Kimberly schiță un surâs efemer.
   - Întodeauna o să-mi fie dor de el. A fost un bărbat minunat. Şi l-am iubit extraordinar de mult, încă-l mai iubesc şi probabil că o să mor iubindu-l.
   - Nu pot să nu-ţi admir demnitatea cu care porţi durerea pierderii lui în suflet, dar mi se sfâşie inima de mila ta. Aş vrea să am puterea să iau suferinţa asta asupra mea.
   - Ştiu, dar te-ai canonit destul, Nick. A venit timpul să ne bucurăm de fiecare moment pe care viaţa asta fragilă îl mai are de oferit. Moartea lui Daniel m-a tăcut să devin conştientă de cât de preţioase sunt clipele pe care le petrecem alături de persoanele dragi inimii noastre. Mă bucur nespus că suntem din nou împreună.
   - Şi eu, doamnă, întotdeauna ai fost înţeleaptă.
   - Am fost şi eu tânără şi nechibzuită, Nick. Dar voi toţi nu mi-aţi dat de ales. A trebuit să fiu înţeleaptă şi... şmecheră.
   - Şi asta, râse Nick. îndreptându-se spre măsuţa cu băuturi. Doreşti ceva?
   - Am poftă de un ceai, opina contesa. Sun eu după servitori.
   Nick dădu din cap în timp ce-şi turna o porţie de coniac. Ridică privirea spre ferestrele care dădeau în livadă şi încremeni.

         Cristine râdea, sprijinită cu o mână de trunchiul unui măr şi cu alta presată pe stomac. Lângă ea, Ethan dădea de mâini, explicându-i ceva.
   Zâmbea şi el cu gura până la urechi.
   Coniacul depăşi marginea paharului şi i se vărsă pe mână. Nick înjură scurt, lăsă rapid carafa jos şi mută paharul în mâna cealaltă. Se căută de o batistă, dar n-avea niciuna la dispoziţie şi înjură iarăşi. Neavând încotro, îşi şterse mâna udă de un colţ al pânzei brodate care acoperea măsuţa cu băuturi.
    Sorbi două înghiţituri mari din paharul prea plin. cu ochii pironiţi asupra Cristinei, care se amuza de mama focului.
   Pentru prima dată în viaţă, Nick se simţi muşcătura iute şi adâncă a viermelui geloziei. Trăise toată viaţa cu nestrămutata convingere că era extrem de toxic pentru vietatea cu pricina, dar acum constată cu neplăcere că se înşelase.
   Primul impuls a fost acela de a deschide ferestrele şi de a sări în grădină, ca s-o scoată pe Cristine din raza de acţiune a farmecului legendar al lui Ethan. Avusese nevoie de toată puterea sa de autocontrol pentru a-şi stăvili pornirea.
   Ce mama naibii avea?!... se întrebă el, încercând să-şi calmeze valul de furie inexplicabilă care-l cuprinsese.
   - Cât timp petrece Ethan pe aici? se trezi întrebând.
   - În ultimii doi ani, de când Cristine s-a întors de la şcoala din Westminster, şi-a petrecut aproape tot timpul pe aici.
   Kimberly tăcu o pauză.
   - Este îndrăgostit de ea până peste urechi.
   Vestea nu-l bucură deloc.
   - Şi ea? se strădui el ca vocea să-i sune cât mai nepăsătoare.
   - Cristine habar n-are de sentimentele lui Ethan, se auzi oftatul prelung al contesei. Iar Ethan este de părere că ar trebui s-o lase să-şi facă debutul înainte de a-i cere mâna. Să-i dea răgazul să se distreze puţin.
   - Este un prost, în cazul acesta replică Nick încruntat. Când Cristine o să-şi facă debutul social, o să aibă întreaga Londră la picioarele ei. Oricine i-o poate sufla de sub nas.
   - Inclusiv tu?
   Nick îngheţă. Se răsuci încet spre mama sa şi o privi cu o expresie întunecată în ochi.
   - Te aştepţi să-ţi răspund la o asemenea întrebare? Cristine este sora mea, apăsă el cuvintele.
   - Şi sora lui Ethan. de asemenea, replică Kimberly sec.
   Nick îşi îngustă privirea.
   - Asta ce naiba vrea să însemne? se încruntă el, nemulţumit.
   - Am văzut cum o priveşti, Nick. oftă Kimberly. Şi nu sunt ochii unui frate.
   - Ba sunt! o contrazise el. înverşunându-se. Şi ai lui Ethan ar trebui să fie la fel.
   - Poate, admise contesa cu un surâs amar. Dar, câteodată, inima alege să bată altfel.
   - A mea bate la tel, replică bărbatul sec. Şi-şi va menţine constant ritmul acesta toată viaţa. Şi-n plus, nici măcar nu cred în conceptul de dragoste. Totul nu este decât o aiureală născocită de minţile poeţilor şi filozofilor care n-au avut altceva mai bun în viaţă decât să caşte ochii în gol şi să se gândească la nemurirea sufletului.
   Privirea contesei se aspri.
   - Asta înseamnă că nu crezi nici în sentimentele pe care eu şi tatăl tău le-am avut unul pentru celălalt de-a lungul vremii. Asta înseamnă că tot ce a fost între mine şi Daniel a fost doar o aiureală.
   - Între tine şi tata a fost ceva special, îşi îmblânzi Nick vocea, privind-o cu regret însă voi sunteţi excepţia. Nu am văzut ca mariajul vostru să se repete şi în alte case.
   - Căsătoria este ca... un joc de cărţi, Nick, păru contesa să găsească asocierea corectă. Poţi să ai mână proastă din capul locului sau să fii... cum se cheamă în termeni voştri...
   - Să fii servit, o ajută el, galant.
   - Oh, da, zâmbi Kimberly, să fii servit.
   - Ei, dar cine are noroc la cărţi nu are-n dragoste, nu aşa se spune? continuă Nick cu un zâmbet amuzat. Eu am un noroc chior la masa de joc, mama, ţinu el să sublinieze acest aspect, pregătindu-se să pună capăt subiectului.
   - Câteodată, norocul se mai şi schimbă.
   - Aş fi de-a dreptul trist să mi se întâmple asta. Mor după mocofanii care-şi deşartă conţinutul buzunarelor într-al meu, rânji el maliţios.
   - Am auzit. Oricum, va trebui să veghezi îndeaproape asupra Cristinei când îşi va face debutul.
   - Fireşte. Sunt fratele ei mai mare.
   - Nu, eşti tutorele ei legal, îl corectă contesa cu o voce suavă.
   - Poftim?!
   Lui Kimberly îi tăcu plăcerea să repete, înghiţindu-şi un zâmbet în faţa expresiei uluite a fiului ei.

    - Părinţii ei naturali au încredinţat tutela Cristinei contelui de Sutherland. Acum tu eşti noul conte de Sutherland, aşa că ai moştenit, pe lângă avere şi titlu, şi această datorie de onoare. Deși Cristine este deja majoră, nu se poate căsători decât cu acordul tău.
   - Înțeleg, murmură Nick, încruntându-se o clipă la paharul cu restul de coniac înainte de a-i da drumul la vale pe gât. Ce interesant. Sunt acasă de doar trei zile și se pare că surprizele se țin lanț. Anthony se însoară, lui Ethan i se scurg ochii după Cristine, iar acum aflu că sunt tutorele ei și că-i decid viața socială.
   - Nu-i decizi viața socială, ci doar trebuie să-i găsești un bărbat care să fie în stare s-o apere și s-o protejeze, îl corectă Kimberly.
   - Păi, va trebui să-şi aleagă ea bărbatul cu care va dori să-şi împartă viaţa, nu? gesticulă el larg prin aer cu paharul gol. Important este să fie fericită.
   - Important este să fie protejată, sublinie contesa cu gravitate. De fapt, este esenţial să-i alegi un bărbat capabil de acest lucru.
   - De ce? se încruntă Nick, alertat de expresia încordată de pe faţa mamei sale. O ameninţă cineva?
   Deja îşi simţea sângele învolburându-i-se în vene. Nimeni nu-i ameninţa familia, fară să aibă testamentul tăcut şi groapa săpată.
   - Deocamdată, nu. Dar, după ce-şi va face intrarea în societate, va trebui să veghem asupra ei ca nişte cerberi.
   - De ce? repetă Nick. îngustându-şi ochii, cu simţurile intrate în alertă.
   Contesa oftă.
   - Răspunsurile o să le afli diseară, după cină, odată cu toţi ceilalţi. Aşa mi se pare cel mai cinstit. Acum te rog să mă scuzi. Am nişte invitaţii la care trebuie să le răspund. Ce-ar fi să ieşi şi să te alături lor? îi sugeră contesa cu un zâmbet moale, în timp ce se ridica graţioasă de pe canapea şi traversa încăperea într-un foşnet de mătăsuri.
   Nick privi în urma mamei sale cu un aer gânditor. Un bărbat care s-o apere pe Cristine?... împotriva cui? Sau a ce?... Avea să afle diseară, îşi impuse el răbdarea.
   Reveni în dreptul ferestrelor, starea de spirit întunecându-i-se şi mai mult. Cristine se aşezase pe o bancă, cu tâmpla sprijinită de umărul lui Ethan, al cărui braţ se odihnea în jurul umerilor ei. Ea stătea cu ochii închişi, motiv pentru care nu vedea privirea pierdută cu care Ethan o contempla.
   Erau imposibil de frumoşi. Amândoi. Şi asta-l deranja.
   Trebuia să-i spună lui Ethan să-şi bage minţile în cap. Cristine era sora lor. Chiar dacă nu prin legături de sânge, totuşi, din punct de vedere moral, le era soră. Asta trebuia Ethan să înţeleagă şi să accepte. Şi el, de asemenea, işi zise Nick supărat. Mai ales el.
   Aruncând o ultimă privire încruntată tabloului din grădină. Nick se răsuci pe călcâie şi părăsi încăperea.

                                CAPITOLUL 4

           Tăcerea care se instala în salon era încărcată de stupoare.
   Cristine continua s-o privească pe Kimberly cu un aer confuz, respirând cu dificultate.
   Mintea ei refuza să accepte implicaţiile teribile ale acelor informaţii incredibile legate de viaţa şi descendenţa ei, deşi o mică parte a adevărului îi fusese dezvăluită accidental cu mulţi ani în urmă.
   Îşi ridică ochit uitându-se năucă la cei din jurul ei. Mama ei o privea cu un zâmbet îngrijorat. Nick îi urmărea succesiunea de emoţii de pe chip cu un aer greu de pătruns. Anthony făcuse ochii mari, uluit Ethan o privea de parcă abia acum ar fi văzut-o pentru prima dată. Pereţii păreau să se strângă în jurul ei, ameninţând s-o sufoce, s-o strivească.
   Cristine se ridică, nesigură, clătinându-se uşor pe picioare.
   - Vă rog să mă scuzaţi, dar am nevoie să... să ies puţin la aer.
   Fără să mai aştepte aprobarea celorlalţi, Cristine pivotă pe călcâie şi părăsi salonul în grabă.
   Ethan schiţă gestul de a o urma, dar Nick îi tăie calea.
   - Las-o în pace. Ethan. Are nevoie de timp ca să asimileze şocul. Şi de singurătate. Ca şi noi, de altfel.
   - Dar suferă...
   - N-o să moară din cauza asta, te asigur.
   Ethan scrâşni din dinţi, încercând sâ se liniştească. Nick avea dreptate, desigur, dar nu suporta deloc ideea unei Cristine îndurerate. Sau a unei Cristine plângând. Asta stârnea tot ce era mai rău în el.
   - Mă duc afară să fumez, vorbi el, într-un acces de inspiraţie.
   Mama lui nu îngăduia nimănui să-i afume încăperile din casă, un obicei vechi de când lumea. Inclusiv Daniel fusese obligat să fumeze pe terasă când îl apuca pofta de tutun. Deşi simţea o nevoie acută să fumeze, mai acută era nevoia de a oferi consolare şi sprijin moral femeii pe care o iubea.
   - Ai acordul meu să o faci aici, îl invită Kimberly cu o voce tranşantă.
   Ethan ii aruncă o privire surprinsă, apoi, ostentativ, îşi scoase tabachera placată cu aur. O deschise tacticos şi extrase un trabuc subţire de foi pe care-l aprinse de la flacăra unei lumânări. Anthony îi ţinu isonul, iar Nick nu se lăsă nici el mai prejos. Salonul se umplu rapid de aroma iute-dulceagă a tutunului scump, de calitate.
   - Şi acum, ce naiba facem? se interesă Tony.
   - Îi organizăm balul de debut, îi înştiinţa contesa eu o voce egală. Cristine trebuie sa-şi facă afirmarea pe scena londoneză ca moştenitoare a titlului şi averii Laneaster. Dar mai întâi de toate, va trebui să-şi cunoască bunicii din partea mamei. Este necesar s-o recunoască ei mai întâi, pentru a-i întări poziţia şi pentru a o susţine în momentul debutului.
   - Realizezi că, astfel, o expui unui mare pericol? o chestionă Ethan pe un ton încordat.
   Kimberly oftă.
   - Ethan, nu este vorba numai de faptul că este o Lancaster, ci şi de faptul că este şi prinţesă al Kunipur-Palei. Trebuie să intre în posesia ambelor moşteniri.
   - Vrei să spui că până acum nimeni din familia ei din Orient n-a revendicat tronul? se interesă Ethan.
   - Nu. Am corespondat cu Orslom. Omul de încredere a lui Keith Lancaster, care a fost împuternicit de către tatăl Cristinei să guverneze regatul până când moştenitorul lui direct va fi apt să preia hăţurile puterii.
   - Îl cunoşti pe acest Orslom? o întrebă Nick.
   - Nu l-am văzut în viaţa mea.
   - Şi cum naiba ai putut să te încrezi intr-un individ despre care nu ştii nimic? se întunecă Nick la faţă. Poate că el a fost cel care a pus la cale asasinatul...
   - N-am corespondat direct cu el. Nick, îl calmă Kimberly. Scrisorile noastre au urmat întotdeauna un traseu întortocheat până în Kumpur-Pala. Iar pe ale lui le primeam întotdeauna prin oameni diferiţi pe care tatăl tău îi trimitea să ridice personal corespondenţa din mâna lui Orslom. Am păstrat secretă identitatea Cristinei şi locul unde se află. Orslom nu ştie decât că moştenitoarea tronului din Kumpur-Pala este de sex feminin. În plus, Daniel a infiltrat în Kumpur-Pala doi spioni, care-i raportau odată la
câteva luni mişcările care se petreceau acolo. Din rapoartele lor reiese că Orslom este un bărbat corect şi de încredere.
   - Înseamnă că, după debutul ei, Cristine va fi nevoită să părăsească Anglia pentru a se retrage în acel colţ uitat de lume, nu-i aşa? trase Ethan concluzia evidentă.
  - Bineînţeles. Situaţia acolo a rămas oarecum în aer. Poporul acela are nişte tradiţii şi obiceiuri ciudate. Cel puţin, asta am înţeles din ce ne-a scris Orslom. Şi-şi vor prinţesa înapoi. Bunica ei trăieşte şi-şi doreşte nepoata lângă ea. Regina Ayleesha a promis supuşilor din Kumpur-Pala că o vor avea pe prinţesă când aceasta va împlini cea de a douăzeci şi una primăvară. Orslom a subliniat în nenumărate rânduri faptul că nerespectarea promisiunii pe care regina a tăcut-o neamului ei se va solda cu o răscoală. Aşa că timpul ne presează.
   Urmară câteva momente de tăcere, fiecare dintre cei trei bărbaţi Sutherland reflectând la adevărul cutremurător care marca viaţa Cristinei.
   - O să iasă un balamuc curat la Londra, prezise Anthony, rânjind. O să fim nevoiţi să vânăm peţitorii Cristinei ca pe iepuri. Abia aştept. O să fie distractiv.
   Nick observă cu coada ochiului crisparea involuntară a lui Ethan.
   - O să vii şi tu la Londra? îl întrebă Nick pe Tony, ştiind că fratele său rareori îşi părăsea moşia pentru a vizita capitala.
   - Păi, Cristine e sora noastră, nu? zâmbi acesta cu bunătate. Noi, în calitate de fraţi mai mari, trebuie să-i stăm alături la un astfel de eveniment social important, nu credeţi?
   - Absolut, decretă Nick. Este de datoria noastră să o protejăm şi să veghem asupra siguranţei ei.
   Alte momente de tăcere se instalară în salon.
   - Oare n-ar trebui să vedem ce face Cristine? zise Ethan. Au trecut...
   - Douăzeci de minute, completă Nick, consultându-şi ceasul de buzunar. Ai dreptate. Mă duc după ea, adăugă pe un ton condescendent.
   Ethan dădu să protesteze, dar Kimberty interveni, cerându-i să sune după servitori să le aducă un ceai şi până când acesta era gata, s-o urmeze în cabinetul lui Daniel ca să scoată din seif caseta cu moştenirea pe care Elisabeth Lancaster i-o lăsase Cristinei.
   Nick ieşise.

         Cristine stătea nemişcată în întunericul grădinii, fară a simţi răcoarea nopţii de sfârşit de aprilie.
   Banca pe care se aşezase era situată într-un loc retras, ascunsă vederii dinspre conac de o tufa de trandafiri agăţători. În faţa ei, în frunzişul unui liliac pitic, câţiva licurici scânteiau intermitent. Undeva, un greier ţâraia de mama focului. Câteva clipe mai târziu, auzi tânguirea deprimantă a unei cucuvele, urmată de un fâlfâit de aripi. Chiţăitul care urmă îi dădu Cristinei de ştire că nocturna pasăre avea să cineze în scurt timp.
   Îngropându-şi faţa în palme, Cristine îşi ţinu respiraţia.
   Se simţea şocată. Confuză. Copleşită. Dar, mai presus de toate, îngrozită.
   La opt ani, aflase o parte din misterul care îi învăluia viaţa. Şi se întrebase întotdeauna cum arătau părinţii ei naturali. Ce fel de oameni erau.
   Mai târziu, o întrebase pe Kimberly toate aceste lucruri, dar contesa îi făgăduise că, într-o bună zi, avea să-i dea toate răspunsurile de care avea nevoie şi că nu era încă timpul să grăbească acea zi.
   Acum, când cortina căzuse, dezvăluindu-i întreaga scenă, şi-ar fi dorit să dea timpul înapoi şi să rămână cufundată in ignoranţă şi neştiinţă.
   Era o Lancaster! Ştiuse de la opt ani că nu era o Sutherland, însă cine şi-ar fi imaginat că era o... Lancaster? Isuse, provenea dintr-o familie veche, ale cărei rădăcini se pierdeau în negurile istoriei.
   Avusese la Westminster o colegă cu numele de Lancaster, îşi aminti ea brusc de Lucille Lancaster, o tânără mignonă, cu părul de un blond aproape spre alb, cu ochi albaştri, zâmbet angelic şi fire de drăcuşor. Oare care era gradul de înrudire dintre ele? Îi era vară... mătuşă, poate?...
   Totul îi părea... incredibil. Absurd. Nu şi-ar fi imaginat niciodată că descendenţa ei era atât de... ilustră. Nici prin cap nu i-ar fi trecut faptul că în venele ei curgea un sânge atât de nobil. Că era moştenitoarea unei averi fabuloase şi urmaşa unor regi păgâni.
   Aşa se explica culoarea pielii ei. Şi temperamentul clocotitor, de nestăpânit. Şi senzaţia că lumea în care se născuse şi trăise atâţia ani nu era de fapt lumea ei. Aşa îşi explica dorinţa aceea care o chema spre depărtări necunoscute. Un glas care se tăcuse auzit încă din clipa în care citise primul ei roman de aventură, în care erau descrise peisaje exotice, cu vegetaţie luxuriantă, cu popoare, religii şi obiceiuri stranii. Glasul sângelui ei.
   Cristine închise ochii, cuprinzându-şi trupul în braţe şi legănându-se înainte şi înapoi, cuprinsă de o tristeţe teribilă, dublată de o spaimă tară margini, îi venea să se facă mică, mică de tot şi să dispară.
   Gândurile i se învălmăşeau în mintea cuprinsă de şoc într-un haos de idei, care de care mai înspăimântătoare. Avea un regat de condus, un popor de ocârmuit, lucruri despre care nu ştia absolut nimic. Responsabilităţi imense. Care implicau pretenţii imense. Era moştenitoarea unei averi colosale, imposibil de cuprins cu mintea. O avere pentru care oricine ar fi... ucis.
   Cristine înghiţi în sec. Tatăl ei murise din cauza acelei averi blestemate. Mama ei se luptase din răsputeri s-o protejeze de sceleratul care-i asasinase soţul. Plecase în toiul iernii, străbătând jumătate de ţară, ca să-şi ferească pruncul de soarta tristă a tatălui. Kimberly îi spusese că Elisabeth Lancaster ajunsese la Sutherland House în plin travaliu. Şi că apăruseră complicaţii în timpul naşterii.
   Peste toate acele emoţii, Cristine simţi greutatea apăsătoare a vinovăţiei.
   Mama ei, îngerul Elisabeth, murise din cauza ei.
   Cât trebuie s-o fi iubit ca să pornească pe acel drum fără întoarcere, doar ca s-o păzească de primejdia nevăzută care plana asupra ei!...
   Cristine simţi arsura lacrimilor în gât. înghiţi din nou, cu greutate, îngropându-şi faţa în palme.
   Cincisprezece milioane de lire sterline!...
   Cristine scânci. Acum două săptămâni, trei sute de lire reprezentau pentru ea o mică avere, îşi dorise să aibă aceşti bani ca să-şi poată comanda de la Londra acele specii rare de orhidee pe care le văzuse în catalogul ataşat revistei Paradisul din gradina tu. Acum constată cu un mic chicotit isteric că şi le putea nu doar permite, ci chiar să cumpere toate minunăţiile pe care le văzuse în paginile catalogului. Putea să cumpere orice. Oricât.
   Dar nu și viețile bieților ei părinți.
   Cristine se cutremură. Ochii, care se încăpățânaseră să-i rămână uscați, se ațintiră orbi în noapte, în timp ce în inima ei începu să clocotească o nouă emote, mult mai intensă decât toate celelalte:furia.
   Îi simți energia vibrându-i în coșul pieptului, îi simți gustul pe limbă. O furie cumplită, irațională, care-i tăie respirația.
   Nu-l putea lăsa pe acel individ odios să scape basma curată!...
   Îi distrusese familia. Îi ucisese tatăl şi o silise pe mama ei să pornească într-o călătorie primejdioasa, însărcinată fiind, doar pentru a-şi proteja pruncul nenăscut. Mama ei murise din cauza durerii cauzată de pierdea bărbatului pe care-l iubise teribil, şi cea provocată de travaliul prelungit.
   Acel monstru trebuia să plătească pentru toate crimele lui.
   Odată stabilită acea direcţie pe care viaţa ei avea să-şi urmeze cursul, Cristine simţi cum o parte din temeri i se risipesc. Determinarea îi limpezi mintea înceţoşată.
  Îşi dorea să intre în legătură cu familia Elisabethei. Din ce-i spusese Kimberly, bunicii din partea mamei ei trăiau încă. Şi, pe deasupra, mai avea şi două mătuşi. Trebuia să le explice ce se întâmplase cu fiica lor cea mică, Elisabeth. Aşa era corect.
   Şi apoi, avea să ţină sub observaţie pe cei din neamul Lancaster.
   Instinctul îi spunea că ucigaşul se ascundea printre ei, că era unul de-al lor.
   Avea să-i studieze ca pe nişte insecte, până când avea să-l descopere pe asasin.
   Iar când se va întâmpla asta...
   Mintea Cristinei se opri. Nu prea era sigură cum avea să-l pedepsească, dar va găsi ea o metodă prin care să compenseze tragedia care-i lovise ambii părinţi. Oricum, intenţiona să-i provoace destulă durere...

          - Maiestatea Voastră.
   Vocea uşor răguşită a lui Nick. care se auzi chiar în spatele ei, o tăcu să se încordeze toată şi să ţâşnească în picioare ea un arc. Se răsuci, înăbuşindu-şi ţipătul de spaimă.
   - Iisuse! Vrei să mă omori? se răsti ea, presându-şi o mână în dreptul inimii şi privindu-l cu ochi mari.
   - Iartă-mă.
   Cristine îl privi tăcută, încercând să-şi stăvilească bătăile iuţi ale inimii.
   În lumina palidă a lunii, faţa lui abia se vedea. Stătea drept, cu mâinile vârâte în buzunare, o siluetă înaltă, masivă şi întunecată, care aproape se contopea cu umbrele nopţii. Deşi ştia că nu avea niciun motiv să se simtă ameninţată de el, mai ales că diferendele dintre ei se lămuriseră acum. Cristine simţi prelingerea rece a unui fior pe şira spinării. Aşa cum stătea, nemişcat şi tăcut, părea la fel de periculos şi letal ca un prădător nocturn.
   - Te simţi bine?
   Cristine ar fi vrut să-l întrebe de ce avea impresia că starea ei fizică ar fi fost una şubredă, dar realiză la ee se referea şi imediat sentimentele contradictorii care o stăpâniseră mai devreme îşi făcură simţită prezenţa din nou.
   Oftând prelung, Cristine clătină din cap.
   - Nu prea ştiu cum mă simt mai exact, mărturisi ea încet. Sunt speriată. Şi revoltată. Şi extrem de furioasă. Ca să nu mai pomenim faptul că încă mă străduiesc să asimilez şocul de a afla că nu sunt doar Cristine, ci moştenitoarea averii Lancaster şi pe deasupra şi... prinţesă a unei ţărişoare uitate într-un colţ al lumii. Este... copleşitor!
   - Te cred, râse Nick. un râs cald, fermecător de masculin, care avu un efect reconfortant asupra ei. Şi eu m-aş simţi puţin zdruncinat dacă aş fi în locul tău. Eşti sigură că poţi să faci singură faţă situaţiei?
   - Trebuie, n-am încotro, oftă Cristine întretăiat. Doar că... mă îngrozesc responsabilităţile pe care le voi avea de acum înainte!
   - N-o să fii singură. Cristine.
   - Nu?
   - Nu. Ai fraţi mai mari care să te ajute şi să te protejeze.
   - Ştiu că pot conta pe voi toţi, dar n-o să puteţi face asta la nesfârşit.
   - Crezi? se miră el pe un ton sec.
   - Da. Ai auzit ce-a spus Kimberly. După debut, va trebui să plec spre micul meu regat. Nu vă pot târî după mine în capătul celălalt al lumii. În plus, Anthony se însoară peste două luni. Tu de abia te-ai întors de pe front şi ai la rândul tău anumite obligaţii, aşa că nu mai rămâne decât Ethan. Dar şi Ethan are viaţa lui. Aşa că...
   Cristine ridică din umeri intr-un gest grăitor.
   Nick încercă să plesnească mental degetele nevăzute care-i apucară capătul fiecărui nerv din corp, trăgându-1 scurt. Îşi suprimă iritarea cu un efort.
   - Cred că Ethan va fi mai mult decât bucuros să te însoţească, se decise el să pescuiască în ape încă tulburi.
   - Oh, da, dragul de Ethan. întotdeauna îşi face griji din orice pentru mine, dădu Cristine din cap cu un aer vag amuzat.
   Nick încercă să descopere ceva urme de afecţiune în vocea ei, altele decât cele pe care o soră ar trebui să le simtă pentru fratele ci.
   - Anul trecut, continuă ea, aproape că a făcut o criză de apoplexie când Neptun m-a azvârlit de pe el. Pur şi simplu şi-a ieşii din minţi. Mi-a tras un perdaf de n-am avut ce culege de pe jos. Şi mi-a interzis să-l mai încalec pe Neptun. Desigur, asta n-a durat mult. L-am convins să-şi revoce sentinţa după nicio zi.
   Bătăile inimii lui plecară pentru scurt timp în vacanţă. Neptun era un pursânge superb, un animal iute şi graţios, cu picioare lungi şi nervoase. Şi extrem de nărăvaş, după spusele lui Tony.
   Ideea că s-ar fi putut ca ea să-şi rupă gâtul sau ceva la fel de grav îi strânse stomacul.
   - Ai avut noroc, rosti el pe un ton scăzut. Dacă ai fi fost cu mine, nu te-ai fi ales doar cu o simplă muştruluială,
   Cristine îl privi lung, gânditoare.
   - Fericita de mine, rosti ea într-un târziu. Şi totuşi, tu ce-ai fi făcut în locul lui Ethan? n-o răbdă inima să tacă.
    - Nu ştiu precis, dar aş fi fost mai aspru în orice caz.
   Realizând că deviau de la subiectul iniţial spre unul nu tocmai plăcut, Nick îl schimbă printr-o glumă:
   - Oricum, indiferent cum te-aş fi pedepsit, un lucru este cert: aş fi regretat amarnic în clipa de faţă.
   - De ce? făcu Cristine, curioasă.
   - Păi, eu sunt un simplu conte, pe când tu eşti un vlăstar regal, făcu el cu o voce fals umilă. Acum, dispui de suficientă bogăţie, influenţă şi putere ca să pui câţiva sclavi să mă biciuiască pentru impertinenţă.
   - Nu-i adevărat! izbucni Cristine, revoltată, simţindu-se profund jignită de vorbele lui.
   Îi trebuiră trei secunde ca să realizeze că el o tachinează și se relaxă, chicotind ușor.
   - Ești un nesuferit, Înălțimea Ta, dă-mi voie să-ți mărturisesc.
   - Ești o poezie întreagă, Maiestatea Ta, dacă-mi permiți, desigur.
   - Cristine, îl corectă ea, încă indecisă dacă-i plăcea într-adevăr această formulă, pe care cu siguranță că avea s-o audă pentru toată viața din gura unor străini.
   - Tu ai început prima, râse Nick cu acel sunet grav care-i făcea stomacul să tresară ori de câte ori îl auzea.
   Cristine îl văzu făcând un pas, şi-ncâ unul, ieşind astfel din conul de umbră. Trăsăturile fetei lui erau amuzate, iar în ochi îi licărea ceva nedefinit.
   - Dacă eşti în regulă, atunci cred că ar trebui să ne întoarcem, propuse el cu blândeţe. Cu toţii sunt îngrijoraţi din pricina ta.
   Cristine oftă şi încuviinţă tăcută, simţindu-sc obosită. Nick îi întinse galant braţul şi ea îşi strecură mâna pe sub cotul lui, lăsându-l s-o conducă până în salon.

          La vederea lor, Ethan făcu ochii mici, dar nu comentă nimic.
   Kimberly surâse cu blândeţe.
   Anthony o studie pe Cristine cu atenţie.
   - Eşti bine? se interesă Ethan, studiind-o pe tânăra femeie cu un aer îngrijorat.
   Cristine schiţă un zâmbet anemic.
   - Năucită, presupun. O să-mi revin, îl asigură ea cu o voce tremurătoare. Doamne, totul îmi pare atât de... ireal!
   - Vino aici, scumpa mea. o invită contesa cu un zâmbet înţelegător, bătând uşor eu palma locul liber de pe canapeaua unde stătea.
   Cristine se conformă, aşezându-şi cu grijă pliurile rochiei de mătase galben lămâie. Caseta din lemn delicat sculptat din poala lui Kimberly îi atrase atenţia.
   - Aici ai toate dovezile de care ai nevoie pentru a revendica moştenirea Lancasterilor şi tronul din Kumpur-Pala, rosti contesa pe un ton emoţionat, întinzându-i caseta.
   Cristine o luă, minunându-se de cât de grea era. Curiozitatea o tăcu să înalţe capacul încrustat eu plăci înguste de sidef. Făcu ochii mari-mari, uitând să respire cu totul, apoi trânti capacul la loc, ridicându-şi privirile buimăcite spre Kimberly.
    - Oh, Doamne, Dumnezeule mare! exclamă ea, clipind des.
   Contesa râse.
   - Toată lumea are exact reacţia asta când le priveşte pentru prima dată. Deşi le-am admirat de atâtea ori de-a lungul anilor, niciodată nu m-am obişnuit cu frumuseţea lor. Sunt ale tale, Cristine.
   Nick se apropie, curios să vadă ce anume provocase acel aer de adâncă stupefacţie de pe chipul Cristinei.
   - Îmi dai voie?
   Cristine dădu prosteşte din cap şi-i întinse caseta fară să-l privească.
   Nick zâmbi amuzat şi o deschise, în secunda următoare, zâmbetul i se şterse complet de pe faţă.
   Câteva secunde, nu făcu decât să se holbeze nătâng la şuvoaiele de pietre scânteietoare, mari cât oul de prigorie, care se odihneau pe un pat de catifea vişinie. Apoi se forţă să respire. Ştia că acele nestemate tăiate octogonal, a căror văpăi multicolore îţi furau ochii, erau diamante veritabile.
   Fiecare piatră în parte valora o avere. Şi erau zeci de pietre, prinse într-un colier triplu, intr-un set de trei brăţări triple şi într-o pereche de cercei prelungi. Bijuterii demne doar de o regină.
   Îşi ridică ochii şi întâlni privirea buimăcită a Cristinei.
   - Iisuse, reuşi el să articuleze, forţându-se să zâmbească.
   O femeie care poseda asemenea bijuterii nu mai putea fi cucerită cu ajutorul altora. Pur şi simplu nu existau alte nestemate care măcar să le egaleze pe cele fabuloase de sub ochii lui, nicidecum să le mai şi întreacă.
   Nici ca valoare şi nici ca frumuseţe. Refuză să se gândească de ce acest fapt îl irita atât de tare.
   - Cred că ar trebui să ţi le pui, sugeră Ethan, Cristinei.
   Tânăra femeie vru să-l refuze, dar înainte de a apuca să deschidă gura s-o facă, Ethan pescui colierul, înconjură canapeaua şi, cu gesturi sigure, îi prinse nestematele în jurul gâtului subţire.
   Un muşchi zvâcni pe maxilarul lui Nick. Nici asta n-ar li trebuit să-l irite. Şi totuşi gestul nevinovat al fratelui său îl enervă.
   Cristine îşi duse mâna tremurătoare la gât, copleşită. Pietrele erau reci la atingere şi păreau să atârne fiecare câte o tonă. Trase adânc aer în piept, înfrânându-şi impulsul de a şi le scoate. Se simţea înfricoşată, nu atât de valoarea cât de simbolul lor. Abia putea să mai respire sub povara lor.
   - Arăţi minunat, prinţesă, o complimentă Ethan. admirându-i chipul frumos, scăldat în licărirea învăpăiată a nestematelor.
   Cristine înghiţi în sec, copleşită. Kimberly se întinse şi îi luă mâna într-a ei, strângându-i-o uşor, cu înţelegere, încurajând-o. Ochii ei se plimbară confuzi de la Ethan, care o privea fascinat, la Tony, care o studia cu un aer amuzat, apoi spre contesă, care surâdea cu blândeţe. Şi zăboviră întrebători asupra lui Nick, care o privea neclintit, filtrându-i imaginea printre gene.
   Nu-şi dădu seama că aştepta aprobarea lui, decât în clipa în care Nick îi zâmbi. Iar când buzele i se curbară leneş, Cristine îşi îngădui să respire. Şi să spere că avea să se descurce cu noua ei viaţă şi identitate.

                                        CAPITOLUL 5

            Nick încerca să se concentreze asupra lecturii.
   În urmă cu o jumătate de oră, se retrăsese în cabinetul său de lucru, cu o carte despre Viaţa fermierului în faţă, încercând să înţeleagă de ce anumite perioade ale primăverii erau mai bune pentru însămânţat ogoarele şi cum să ţină seama de semnele naturii pentru a avea o recoltă bogată peste an.
   Ethan plecase în Devonshire să-i contacteze pe bunicii Cristinei, urmând să se întoarcă peste două zile. Anthony se dusese la nu se ştie ce târg de vite, mama sa avusese de onorat o vizită amânată la preotul din sat.
   Cristine nu coborâse la micul dejun, iar Nick bănuia că încă se mai străduia să-şi revină după şocul primit în ajun.
   Închizând cartea cu un pocnet sec, Nick îşi sprijini ceafa de spătarul fotoliului, lăsându-se în voia gândurilor care nu-i dădeau pace.
   Cristine.
   Imaginea chipului ei răsări fără efort în spatele pleoapelor închise. Era absolut uimitoare transformarea ei din fetiţa durdulie şi nesuferită, care-i făcuse copilăria şi o bună parte din adolescenţă un adevărat iad, în acea graţie desăvârşită, care-i tăia respiraţia ori de câte ori o vedea. Atâtea lucruri se schimbaseră în toţi acei ani!... Iar unele îl afectau într-un mod cât se poate de neplăcut. Era neplăcut să se gândească la sora lui ca la o femeie în toată firea, senzuală şi nespus de ispititoare, era enervant să-şi dea seama că era gelos pe Ethan pentru că și el o privea pe Cristine astfel.
   Și apoi, mai era și descendența nobiliară a Cristinei. Era moștenitoarea unei averi fabuloase, provenea din una dintre cele mai vechi familii aristrocratice ale Angliei, și în plus, prințesă a unui regat uitat într-un colț al lumii, un regat mic dar care, după spusele mamei sale, ascundea în pământurile sale bogății nemaiîntâlnite. În ansamblu, avuția ce i se cuvenea prin naștere era calculată, la ora actuală în milioane. Un bun motiv pentru crimă, gândi el îngrijorat.
   Nick nu putea să nu se gândească la împrejurările prin care Cristine ajunsese să facă parte din familia lui. Tatăl ei natural fusese asasinat. Mama ei fugise în chinurile facerii, pentru a-şi pune copilul la adăpost, apoi se stinsese din viaţă. Nick încercă să-şt amintească de noaptea aceea din ajunul Crăciunului, în care se trezise cu o surioară pe cap. Trecuseră mai bine de douăzeci de ani de atunci. Memoria nu-l ajuta deloc.
   Un lucru era cert: debutul Cristinei în societate avea să fie răsunător. Și avea să mestece în noroiul trecutului, scoţând la iveală lucruri care...
   Detunătura de armă îl făcu să sară în picioare, încordat ca un arc, cu inima bătându-i dureros în coaste. Gâtul i se usca, palmele ii transpirară, stomacul i se strânse.
   Cristine!
   A doua detunătură îi opri inima în loc, împuşcătura se auzise din spatele conacului, destul de aproape de casă. Nu avea timp să iasă pe coridor, să-l străbată, să iasă pe uşile principale, ea apoi să dea ocol conacului.
   Blestemând, Nick deschise fereastra şi sări în curte, înconjurând conacul în fugă. Imagini de coşmar îi fulgerară prin minte, provocându-i o groază de nedescris.
   Derapă uşor când luă colţul casei şi reuşi cumva să evite tufa de trandafiri de Damasc, înaltă de peste un metru, pe care nu avu încotro decât s-o sară. Şi apoi, frână atât de brusc, încât îşi auzi genunchii trosnind.
   Uşurarea se descărca prin coloana lui ca un fulger, amorţindu-l. După care urmă furia.

..........................................................