joi, 26 iulie 2018

    „Trei lucruri ne-au rămas din paradis: stelele nopții, florile zilei și ochii copiilor.”
                                  Dante Alighieri

miercuri, 25 iulie 2018

Infractori ghinioniști, Traian Tandin

                                         Femeia de serviciu a imobilizat un hoț cu coada măturii

                     Într-o zi, Jutta Hambach, în vârstă de 31 de ani, femeia de serviciu a unei bănci din Hambrug, a trăit o întâmplare pe care n-o va uita toată viața.
    „Făceam curățenie, a declarat ea, și tocmai mă aflam într-o debara, în care îmi țineam măturile și gălețile. Abia intrase primul client în bancă, și a apărut un tâlhar. Era mascat și avea un pistol în mână... Când am văzut că individul vrea să fugă cu banii, i-am apărut din spate și l-am amenințat cu coada măturii pe care i-am înfipt-o între omoplați pe post de armă automată: „Aruncă pistolul că te secer cu o rafală!” De frică să nu-l împușc, hoțul a aruncat imediat pistolul și banii din mâini!”
    Casiera a pornit sistemul de alarmă și angajații băncii l-au imobilizat pe intrus. După ce tâlharul a fost arestat, s-a constatat că el îi amenințase cu un pistol cu apă.
    Infractorul a avut o izbucnire nervoasă și l-a podidit plânsul. El s-a dovedit a fi Otto Weinberg, în vârstă de 35 de ani, care a declarat în arestul poliției:
    „Dacă aș fi avut o armă veritabilă, nu mă pierdeam cu firea. Când am văzut cu ce și de către cine am fost amenințat, mi-a venit să mor, să găsesc un pistol adevărat și să-mi zbor creierii!”
    La rândul său, directorul băncii a spus:
    „Pentru faptul că femeia de serviciu a fost mai curajoasă și mai inteligentă decât paznicii, am promovat-o într-un post bine remunerat, cu atribuții speciale de asigurare a securității băncii.”

                                         Un polițist a prins cinci hoți cu un pistol de jucărie

                      Plutonierul Ștefan Țacu, din Târgu Jiu, se afla acasă și ieșise pe balcon să fumeze o țigară când a observat câțiva tineri care tocmai încercau să spargă două mașini. Polițistul s-a hotărât să coboare în stradă și să-i prindă pe spărgători.
    Țacu nu era înarmat, așa că, pentru orice eventualitate, a luat la el un pistol de jucărie, pe care urma să i-l dăruiască unui nepot de-al său. Dar hoții nu aveau de unde să știe că arma nu era adevărată, așa că plutonierul n-a avut probleme să-i rețină.
    Parchetul Județean a eliberat mandate de arestare pentru Adrian Stoian și Alin Cârstoiu, capii bandei, ceilalți hoți fiind cercetați în stare de libertate.

                                          Turiștii jefuiți aveau arme mai bune

                      Despre faimoșii „rakeți”, indivizi certați cu legea, provenind din state ale fostei Uniuni Sovietice, nu credem că e cazul să spunem prea multe, căci oricine știe prea bine cam ce le poate pielea. Dar pățania a patru asemenea indivizi merită povestită, prin hazul ei involuntar.
    Într-o frumoasă dimineață de iulie, un autobuz cu număr de înmatriculare de Belarus mergea pe șosea, la circa 200 km de Varșovia. La un moment dat, de pe un drumeag lateral, un autoturism fără semne de identificare i-a tăiat calea autobuzului. Cu scrâșnet de frâne, mașina s-a oprit, iar din autoturism au năvălit afară patru indivizi mascați, înarmați cu pistoale și cuțite.
    Bandiții s-au îndreptat spre ușa autobuzului, dar primul n-a apucat să pună piciorul pe scară, că, de peste banchete, țevile lungi ale unor puști s-au ațintit asupra sa, însoțite fiind de un zgomot specific, de arme încărcate.
    În doi timpi și trei mișcări, bandiții au fost dezarmați și legați fedeleș. Ce se petrecuse?
    Cei patru rakeți, proveniși din Ucraina, avuseseră ghinionul să atace tocmai autocarul echipei naționale de tir cu pușca din Belarus, care se întorcea de la un concurs din Slovacia. Și, colac peste pupăză, pentru a fi tacâmul complet, sportivii erau cătrăniți rău, fiindcă ocupaseră ultimul loc!

                                 Spărgătorii n-au găsit banii, proprietara schimbând ascunzătoarea

                    Brașoveanca Elena Tarhon a demonstrat că era premoniții care o pot scoate din multe încurcături. Femeia a salvat astfel mica avere pe care o ascundea în casă.
    Într-o marți după-amiază, casa familiei Tarhon a fost spartă. Hoții au forțat ușa cu o rangă și au pătruns în locuință, profitând de faptul că proprietarii se aflau în piața Traian, unde au o mică afacere.
    Spărgătorii au întors pe dos toate lucrurile, au golit dulapurile și debaraua, căutând bani și bijuterii. N-au furat nimic, deși în casă erau ascunse 60 de milioane de lei și mai multe bijuterii din aur.
    Toate au scăpat de mâna hoților, după ce Elena Tarhon visase că-i vor fi furate și le-a schimbat ascunzătoarea.
    „Inițial, banii erau în dulap. Noaptea am visat-o pe bunica mea, care-mi spunea să-i iau de acolo, să-i ascund mai bine, pentru că îmi vor fi furați. Dimineața i-am ascuns în altă parte, și hoții nu i-au putut găsi”, a declarat Elena Tarhon.
    Sertarul în care se aflaseră toți banii, adică 60 de milioane de lei și bijuteriile familiei a fost întors pe dos de hoții care au pătruns în casa familiei Tarhon.

                                     O femeie ventriloc l-a înșelat pe atacator,
                                    făcându-l să creadă că polițiștii sunt la ușă

                      O femeie ventriloc pe nume Marta Guttmacher l-a păcălit pe cel care voia s-o violeze, făcându-l să sară pe fereastră. Apelând la capacitățile sale speciale, ea a imitat voci de polițiști care somau să se deschidă ușa.
    Femeia în vârstă de 31 de ani, din Frankfurt, Germania, a scăpat fără nicio rană din acest ciudat incident. Poliția spune că și-a păstrat cumpătul foarte bine, reușind să le dea apoi o descriere amănunțită a atacatorului.
    „Și-a folosit capul și talentul neobișnuit, pentru a scăpa dintr-o situație deosebit de periculoasă, a declarat inspectorul Erik Kriegsman. Ea l-a făcut pe violator să creadă că arestarea lui este iminentă. Și-a folosit capacitatea de ventriloc, vorbind ca un polițist, identificându-se și prevenind că va sparge ușa dacă nu se va deschide.”
    Domnișoara Guttmacher, care lucrează într-un club de noapte cu cunoscuta păpușă „Brigitte”, e ventriloc de peste șapte ani. A devenit expertă mai ales în a se preface că păpușa urlă, ea în acest timp stând liniștită și fără să-și miște buzele.
    După ce a încercat cu alte argumente să scape de atacator și n-a reușit, domnișoara Guttmacher a apelat la talentul ei de ventriloc și a urlat:
    „Poliția Frankfurt, deschideți!”
    Atacatorul, care tocmai rupea hainele victimei și se pregătea de acțiune, s-a oprit brusc.
    Femeia și-a folosit din nou talentul, spunând în continuare:
    „Deschideți sau vom sparge ușa!”
    Suspectul s-a speriat și a fugit escaladând fereastra, pentru ca apoi, odată ajuns în stradă, să dispară cu mașina sa cu tot.
    Dar victima a notat numărul de înmatriculare a mașinii.
    Atacatorul, pe nume Harold Gross, 23 de ani, este acuzat de furt și tentativă de viol, el fiind pasibil de o pedeapsă de până la 17 ani de detenție.

                                    Un spărgător a fost surprins în timp ce proba pantofii furați

                   E un fapt deja cunoscut că pe zi ce trece ingeniozitatea hoților și a spărgătorilor se ridică spre culmi nebănuite.
    O excepție o reprezintă cazul lui Gabriel Câmpeanu, în vârstă de 23 de ani, care a pătruns într-un magazin de încălțăminte din Cluj.
    Faptul n-ar avea nimic ieșit din comun dacă spărgătorul nu s-ar fi apucat, înainte de a înșfăca marfa, s-o și probeze. În această postură incomodă a fost surprins de doi agenți ai Societății de pază „Neva Mureșan”.
    Instantaneu, lui Gabriel i-au sărit din cap toate gândurile referitoare la numărul pantofilor, fason sau elasticitatea tălpii: el a luat-o la goană prin apa Canalului Morii, cunoscut de clujeni pentru mirosurile sale pestilențiale.
    După o urmărire de câteva sute de metri, după ce l-au amenințat că vor face uz de armă, agenții de pază l-au reținut pe pretențiosul tânăr și l-au dat pe mâna poliției.

                                   O nonagenară a imobilizat un infractor

                     În ciuda celor 91 de ani ai săi, Lucie Sardo este încă foarte energică.
    Pe data de 28 mai 1997, după ce se deplasa în celălalt capăt al orașului Vallauris, pentru a dejuna împreună cu fiica ei, Annie (70 de ani), Lucie s-a întors acasă grăbită, căci tocmai trebuia să sosească un instalator, pentru a-i face câteva reparații în apartament.
    La nici cinci minute după ce a sosit, a auzit soneria și a deschis ușa.
    Instalatorul era un bărbat tânăr, cu părul blond și lung până la umeri, care încerca, în mod vizibil, să-și ascundă fața, cu ajutorul unei eșarfe înnodate la gât. El a trântit ușa în urma lui și, cu pași precipitați, a traversat livingul și a ajuns în dormitor.
    Dându-și seama imediat că ceva nu era în regulă, Lucie s-a speriat, dar, în loc să fugă și să încerce să cheme poliția, ea s-a repezit după individ, pe care l-a văzut răsturnând fotoliile și deschizând sertarele febril.
    „Dă-mi portofelul tău imediat!” a strigat bărbatul.
    „N-am niciun ban în casă!” a replicat Lucie, dar el a îmbrâncit-o și s-a întors în living.
    Atunci, Lucie s-a repezit în bucătărie, s-a înarmat cu o tigaie, apoi a revenit în cameră. Individul tocmai voia să ascundă ceva sub haină.
    Apropiindu-se, femeia a văzut că „instalatorul” îi furase cutia cu bijuterii, singura ei avere.
    „Bijuteriile mele! Dă-mi-le imediat înapoi!” a strigat ea și, în momentul următor, l-a pocnit cu tigaia în cap pe hoț.
    Acesta s-a dezechilibrat, iar Lucie i-a mai aplicat o lovitură, după care bărbatul și-a pierdut cunoștința și a căzut pe podea.
    „De frică să nu se trezească, l-am legat de mâini și de picioare cu o sfoară, după care am fugit la o vecină, pentru a anunța poliția. Nu mică mi-a fost mirarea să descopăr că așa-zisul instalator purta o perucă și că era, de fapt, Fabrice Tierece, un băiat din cartier, pe care, de altfel, îl cunoșteam!” a declarat Lucie Sardo.

                                  Hoțul a fost neutralizat cu o lovitură de țucal în cap

                 Nica Ifrim, un recidivist din Brăila, a fost trimis în judecată pentru tâlhărie și ultraj asupra unui jandarm.
    Pe 19 decembrie 1999, Nica Ifrim și Ionel Budur au făcut autostopul pentru a ajunge la Ianca. Au oprit un ARO, în care se alfau Gheorghe Melinte, soția acestuia Eugenia, și fiica lor în vârstă de patru ani, Diana, plus alți doi autostopiști care, ulterior, au coborât în localitatea Urleasca.
    În zona localității Oprișenești, proprietarul mașinii a oprit și i-a întrebat pe cei doi autostopiști din spate, Ifrim și Budur, dacă nu cumva au luat ciocolata și biscuiții copilului său. Atunci, Ifrim a fugit din mașină, dar a fost ajuns din urmă de Melinte.
    A urmat o altercație între proprietarul mașinii și cei doi autostopiști.
    Un jandarm, Costel Rândunică, a auzit țipetele Dianei, copila soților Melinte, care se speriase. Văzând că se apropie jandarmul, Budur, unul dintre cei doi autostopiști, a luat-o la fugă. Celălalt autostopist, Ifrim, l-a mușcat de mână pe jandarmul care-l percheziționa.
    A mai sărit în ajutorul jandarmului un sătean, care i-a tras un pumn autostopistului. Ba, mai mult, Eugenia Melinte a luat olița copilului din mașină și l-a trăznit cu ea în cap pe infractor, care, ulterior, a fost imobilizat.
    Nica Ifrim furase din ARO câteva nimicuri: un cric, două filtre de motorină, o lampă auto, un portmoneu, două ciocolate și un pachet de biscuiți.

                                       Spărgătorii de automate au umplut spitalele

                      Georges este un tip micuț de statură, dar cu o minte foarte ascuțită. Și la serviciu, și acasă cultiva o dezordine cumplită, care este de fapt un soi de ikebana obiectual. Cel puțin apartamentul poate trece oricând drept laborator de alchimie. Umblă șleampăt, dar este foc de deștept. Altfel nu l-ar tolera nimeni la slujbă. Are soluții pentru orice, la orice oră din zi sau noapte, dar și invenții! Este un mic geniu și toată lumea știe asta.
    Vine vestea că se fură bani din casetele automatelor. Că există fel de fel de automate: de oferit țigări ori sendvișuri, de servit cafea sau băuturi răcoritoare, de livrat bomboane, ciocolată, gumă de mestecat sau chiar filme porno, sexy și obiecte de sex-shop.
    Multe dintre ele erau concepute de Georges și l-a durut tare vestea că se fură banii din automate și s-a pus la treabă. După câteva zile, un nou sistem antifurt se fabrica în serie, iar după alte câteva zile a fost montat la automatele micuței localități.
    Sluis este un orășel care numără abia 2.200 de locuitori și se află în Belgia; era de mirare pentru străinii în trecere particularitatea așezării: Sluis-ul era plin de sex-shopuri. Aici găsești tot ce-ți trece prin minte în acest domeniu. Însă, în speciat, oferit de automate.
    De furat, se fura foarte simplu: cu chei porivite descuiau capacul protector, apoi cu o șurubelniță, hoții înlăturau un perete separator și aveau acces la caseta în care se adunau monedele. Trebuiau introduse ambele mâini pentru a apuca cutia și operațiunea se termina. Multe din automate dețineau filme sexy și porno sau obiecte folosite în amor, iar ele erau primele care se umpleau cu bani. Tot acestea au fost și cele care au dat primele victime.
    Primul găsit a fost un tânăr de 25 de ani. Se zvârcolea pe jos, țipând de mama focului. Din nas îi curgea sânge și un obraz începuse să i se învinețească.
    Dus la spital, s-a lămurit misterul: dorise să fure banii dintr-un automat. A procedat ca și în alte dăți, însă, în momentul în are a apucat cu ambele mâini caseta, ceva i-a aruncat în ochi un lichid usturător. Aproape simultan, dintr-un perete s-a desprins zvâcnind scurt, o bară dură care l-a pocnit în plină figură.
    Pentru ca tacâmul să fie complet, un soi de furculiță i s-a înfipt adânc în mâini. Nici n-a apucat să schițeze retragerea mâinilor și o descărcare electrică i-a pus capac.
    Până seara, în spital ajunseseră nouă spărgători, pe care televiziunea locală deja îi populariza. Sistemul antifurt făcea ravagii.

                                       Traian și Decebal au fost bătuți cu polonicul

                   Doi tineri, Marian Decebal (16 ani) și Iulian Traian Secăreș (17 ani) din Râmnicu Vâlcea, au ajuns într-o duminică noapte la spitalul din oraș cu capetele sparte.
    Băieții tocmai se întorceau cu chef de la o discotecă din cartierul Goranu și au dat iama într-o grădină, să-și facă nevoile în spatele unor tufe.
    Cum câinele a început să latre, proprietara, o femeia cam la 60 de ani, a ieșit înarmată cu un polonic și i-a altoit pe cei doi în cap.
    Femeia striga „Hoții! Hoții!” fiind convinsă că băieții intraseră în grădină ca să-i fure roșiile.
    După ce au primit îngrijiri medicale, Traian și Decebal au fugit din spital, pentru ca ceilalți bolnavi să nu râdă de pățania lor.

                                       Hoțul a fost reținut de victimă cu dinții

                        Când și-a dat seama că un tânăr încerca să-i fure ceasul, Bruce Aron, din Port Richey (Florida), a considerat că era mai sigură metodă pentru a-l împiedica pe hoț să fugă cu prada este de a-și înfige dinții în brațul lui.
    „Dacă nu aveam dantură bună, jefuitorul ar fi fost și acum în libertate!”
    Pentru că se grăbea să ajungă la o întâlnire, Bruce Aron a chemat un taxi. Dar, din cauza traficului aglomerat, mașina mergea cu aceeași viteză ca și pietonii. Fiind cald, a coborât geamul portierei și și-a scos brațul drept afară, pentru a se mai răcori. La mână avea un ceas din aur, care nu a scăpat atenției lui Pasquale Pirozzi, un italian care, la 18 ani, avea deja o mulțime de antecedente penale.
    Pasquale s-a apropiat de mașină și, cu o singură mișcare, i-a smuls ceasul de la mână și a dat să fugă.
    Dar Bruce a fost mai rapid decât el: l-a înhățat de mână, l-a tras lângă portiera mașinii și și-a înfipt dinții puternici în brațul lui. Cu cât agresorul se zbătea mai tare, cu atât dinții se înfingeau mai adânc în carnea lui. Bruce și-a descleștat fălcile, abia după ce hoțul a fost imobilizat de către trecătorii care văzuseră scena.
    „În urmă cu câțiva ani, am prins doi hoți în apartamentul meu, pe care i-am cotonogit. Am fost dat în judecată pentru exces de legitimă apărare! Am fost achitat, dar mi-am promis că, orice s-ar întâmpla, nu-mi voi mai folosi forța mâinilor. Așa că mi-am folosit dinții!” le-a explicat Burce polițiștilor.
    Pasquale Pirozzi a fost arestat sub acuzația de tentativă de furt.

                                         Spărgătorul a fost snopit în bătaie de păgubaș

                         3 martie 1996. Zgomotele care se auzeau în sufragerie i-au trezit pe soții Giușcă din somn, pe la 3 dimineața.
    „E cineva în casă!” a exclamat, speriată, femeia.
    Încă buimac, Florinel Giușcă și-a căutat papucii și s-a îndreptat spre camera cu pricina. N-a ajuns bine în prag și a văzut un individ care căuta cu ardoare printre lucruri. Din când în când, își mai îndesa câte un obiect în buzunarele pantalonilor.
    „Doamne, mi-a intrat un hoț în casă”, și-a spus bărbatul, înfuriat și înspăimântat în același timp.
    Sufrageria și balconul apartamentului de bloc din strada Râșnov nr. 2, au fost transformate de Florinel Giușcă, patronul unei firme, într-un magazin cu de toate. Vitrina plină de marfă, de la parterul imobilului, l-a atras pe tâlhar. Mai ales că nu trebuia decât să spargi un geam și te trezeai în mijlocul „bogățiilor”.
    Ghinionistul spărgător nu bănuia că proprietarii locuiau acolo. Cert este că între păgubaș și spărgător s-a pornit o bătaie soră cu moartea.
    Intrusul l-a lovit de câteva ori cu putere în cap pe patron, dar nici acesta nu s-a lăsat. În încăpere a intrat și nevasta lui Giușcă. Acesta i-a strigat disperat, printre pumni și palme:
    Anunță vecinii și poliția!”
    Vecinii, solidari, au sărit imediat, hoțul a fost imobilizat și dus în holul blocului, unde a mai primit câteva scatoalce.
    În acel moment, locotenentul Adrian Milcică și plutonierul Nelu Ilie, polițiști la Secția 7, care patrulau prin zonă, au observat cu uimire câțiva indiviz în pijamale care se agitau nevoie mare lângă intrarea imobilului.
    Astfel, spărgătorul a fost dus la secție, scăpând de furia locatarilor.
    Daniel Stancu, tâlharul bătut de păgubaș, ieșise de numai câteva zile de la pârnaie, unde ajunsese tot pentru o hoție. De altfel, din 1992 și până acu, mai mult după gratii a stat.
    Scurtele momente de libertate s-au datorat eliberărilor condiționate. Daniel mai are de ispășit o „coadă” de 300 de zile rămase de la condamnarea anterioară.
    „M-am născut hoț și asta e! le-a declarat Stancu polițiștilor. Nu știu să fac altceva și nici nu vreau.”
    Ultima experiență trăită o să-l cumințească pentru o vreme.

marți, 24 iulie 2018

   „Nu cunoaștem niciodată bine pe oameni, ei au încăperi închise pentru ochiul superficial.”
                               George Călinescu

luni, 23 iulie 2018

Infractori ghinioniști, Traian Tandin

                         Hoții n-au avut ce să fure, fiindcă uitaseră ziua de plată

             O tentativă de jaf mai puțin obișnuită a avut loc într-o zi la prânz și a vizat biroul de plăți al asigurărilor sociale din cadrul Direcției Generale de Muncă și Protecție Socială din Piața Amzei din București.
    Gabriel Soare și Eduard Gabriel Păun au filat vreme îndelungată biroul amintit, pentru a afla care sunt zilele când în seiful biroului existau bani pentru plăți. Când au considerat că a sosit momentul pentru lovitură, au acționat. Asta se întâmpla în jurul orei 13:00.
    Dotați cu un întreg arsenal de scule, care ar fi trebuit să le servească la deschiderea casei de bani, Soare, în vârstă de 21 de ani, și Păun, 17 ani, au năvălit în incinta biroului.
    Până să fie imobilizată cu bandă adezivă, Rodica O., casiera de serviciu, a reușit să dea alarma.
    Speriați de apariția unuia dintre angajații DGMPS, care a auzit strigătele de ajutor ale femeii, tâlharii au reușit să fugă, dar numai până în stradă.
    Pe bulevardul Ana Ipătescu, Soare a fost prins de niște trecători și de polițiștii Secției 1. La scurt timp l-a urmat și partenerul său, Păun.
    Culmea este că cei doi au bătut-o degeaba pe casieră, pentru că, în acel moment, în casa de bani nu se afla niciun leu, pentru simplul motiv că aceea nu era zi de plată.

                                                      Singur acasă

                          Nu, nu este vorba despre filmul bine-cunoscut și nici de Kevin, ci despre un puști ceva mai mărișor (12 ani), pe nume Jany Kobocika, din Praga.
    Fiind singur acasă într-o noapte, în timp ce se uita la televizor, a auzit un zgomot suspect în curte. Aflându-se încă sub influența aventurilor lui Kevin din filmul văzut de curând, Jany a acționat cu rapiditate, pentru a preîntâmpina o eventuală pătrundere în casă a unor hoți.
    Neavând la dispoziție nici timpul, nici arsenalul micului erou american, el s-a mulțumit să conecteze la clanță un conductor electric, pe care l-a băgat în priză, și să se posteze în fața ferestrei, înarmat cu arcul de la săgețile căruia scosese ventuzele. N-a fost nevoit să le folosească, electricitatea scutindu-l de acest efort.
    Un intrus a fost curentat, zguduit și aruncat într-un stâpl de beton de la intrare, el fiind apoi prins și imobilizat de vecinii care veniseră alertați de țipetele copilului.
    S-a dovedit că persoana capturată era Marec Wovek, un spărgător de locuințe căutat de poliție de mai multă vreme.

                               Hoțul a căzut în canalul pe care îl lăsase fără capac

                  Ionuț Radu, copilul unui rrom din Ploiești, a învățat de mic că, pentru a supraviețui, uneori e necesar să fure câte ceva. Împreună cu tatăl lui, băiatul în vârstă de 12 ani și-a făcut ucenicia, apoi s-a specializat în furarea capacelor de canalizare. Desprindea capacele, le urca în căruță și, când se strângeau mai multe, le ducea la S.C. Remat, unde le vindea ca fier vechi.
    Într-o duminică seara, aproape de miezul nopții, Ionuț se întorcea de la un prieten, de pe strada Oborului. Acesta îi făcuse cunoștință cu o fătucă frumoasă. Ionuț se gândea la ea, când a simțit că-i fuge pământul de sub picioare. Căzuse într-o gură de canal, rămasă fără capac.
    Când, cu chiu cu vai, a ieșit din canal, Ionuț și-a dat seama că se afla pe strada Ion Creangă și că, doar cu o seară înainte, chiar el furase capacul respectiv. Drept care, băiatul a concluzionat:
    „Ce face dragostea din om!”

                                Maltratat și tâlhărit, un taximetrist și-a recunoscut un agresor în salonul spitalului

                 Pe 7 ianuarie 1999, în jurul orei 3, taximetristul Gheorghiță Păduraru a ajuns la poliție bătut și plin de sânge, unde a reclamat că trei țigani l-au atacat, jefuit și bătut.
    Incidentul s-a produs la Foișorul de Foc, de unde Gheorghiță a luat un client, care, după câteva secunde, l-a somat și l-a forțat să-i dea toți banii obținuți din încasări.
    Păduraru s-a decis să riposteze și s-a folosit de bâta pregătită lângă scaun. Atunci alți doi bărbați l-au scos afară pe teximetrist și, în timp ce-l băteau, l-au buzunărit, luându-i toți banii.
    La apariția unui alt taxi, țiganii au fugit, iar Păduraru a fost transportat la secția de poliție și apoi la spital. Surpriza cea mare a fost în momentul în care Păduraru l-a recunoscut pe unul dintre agresori în salonul în care fusese internat.
    Poliția a intervenit imediat și a fost instituită păzirea agresorului.

                            Voiau să fure un bancomat, dar au plecat cu toată cabana

                Trei hoți din stațiunea franceză Metabief au încercat să fure un automat de bani instalat în peretele exterior al unei cabane.
    Într-o noapte, infractorii au legat un cablu de oțel de bancomat. Apoi au prins cablul de un camion, cu care au demarat în trombă. Spre surpriza hoților, automatul de bani i-a urmat cu tot cu cabană.
    După ce au târât-o aproape 100 de metri, infractorii au verificat dacă pot fura banii din bancomat. Numai că seiful în care erau ținuți banii n-a suferit nicio stricăciune, iar hoții au fugit de la locul faptei cu mâna goală.
    Autoritățile din Metabief au declarat că pagubele produse de cei trei sunt însemnate, cabana în care era bancomatul fiind complet distrusă. În plus, panourile rutiere și stâlpii au fost doborâți la pământ pe distanța pe care camionul a tras cabana după el.

                                Un hoț internațional a căzut în plasa propriei calicii

                  Și acum credem că-și mai zise - scuipându-și în sân - că prost e hoțul hapsân. O teorie la care va avea timp să reflecteze nu mai puțin de 10 ani.
    Protagonistul: Mihai Pană, de 42 de ani, din Timișoara, dar cu domiciliul niciunde. Acest personaj fără casă, fără masă și fără familie, e recunoscut în lumea interlopă ca un mare specialist (nu glumim deloc!) în materie de spargeri de apartamente.
    Venind vremuri mai bune, el a dat o fugă până în Austria, unde s-a înscris la „universitatea” hoților internaționali (singurele „studii” care îi lipseau), absolvind-o în numai trei luni și de unde și-a adus o gamă sofisticată de unelte de spargere în fața căreia hoții autohtoni au rămas blocați.
    Cu scule extra la îndemână, Mihai Pană și-a început prelipul spargerilor alegând orașul Arad. Lume multă, aglomerație și apartamente cât cuprinde. Își alegea numai ușile de metal (o modă nouă acum), urmând o logică foarte simplă, și anume că astfel de uși ascund „ceva gras”. Nu s-a înșelat niciodată!
    A găsit tot ce-a vrut, numai că ultima dată, la un apartament de lângă gară, s-a cam calicit. După ce a sustras, în primul tur, banii, bijuteriile și ceva aparatură electronică (ar fi fost de ajuns să trăiască bine o jumătate de an) s-a întors să mai ia niște blănuri.
    Nu și-a dat seama că vecinii între timp se alertaseră și numai că nu l-au linșat.

                                   Hoții l-au rugat pe păgubaș să le împingă mașina plină cu lucruri furate

                  Doi puști din orășelul american Surrington (Texas) au făcut de râs tagma hoților printr-o ispravă tragicomică.
    Johnny Sams, în vârstă de 17 ani, și Samuel Reynold, un cirac cu vreo trei ani mai tinerel, se plictiseau, vara trecută, făcându-și veacul prin urbe, așa că s-au hotărât să fie și ei bărbați, pentru o noapte. Și cum altfel să-și probeze bărbăția, decât dând o spargere?
    Nenorocitul asupra căruia s-a oprit alegerea lor s-a nimerit să fie Glenn Doolin, un vecin pe care cei doi nu-l puteau suferi încă din fragedă pruncie, din pricina firii sale posace.
    Zis și făcut: la adăpostul întunericului, puștii au parcat mașina în spatele casei lui Glenn, au traversat curtea și au pătruns, prin efracție, în locuință. Cum vecinul dormea dus, cei doi n-au fost deranjați absolut deloc.
    Și totul a mers ca pe roate: rând pe rând, în mașina hoților au intrat televizorul, calculatorul, combina audio și alte asemenea „scule”, cu care Doolin se mândrea (interesant e faptul că băieții nu au furat decât aparatură electronică, banii pe care i-au găsit în casă lăsându-i indiferenți). Cum s-ar zice, o spargere pe cinste.
    Hoții s-au suit în mașină și... pas de mai pornește! Au încercat ei în fel și chip, în zadar.
    Și atunci, ce să facă, ce să facă?
    Și-au luat inima în dinți și au sunat la Doolin, cu o mină nevinovată, rugându-i să-i ajute, căci le-a rămas mașina în pană.
    Fără să bănuiască nimic, acesta s-a echipat, săritor, în toiul nopții, și dă-i și împinge... Și ar fi împins el mult și bine, cale de zeci de metri, dacă nu s-ar fi deschis portbagajul, gemând de atâta încărcătură, și televizorul său nu i s-ar fi arătat înaintea ochilor!
    Mânios nevoie mare, Doolin a dat fuga în casă, pentru a telefona la poliție.
    Cei doi spărgători au plâns, l-au implorat, ba i-au și cărat înapoi lucrurile furate, însă tot nu l-au convins să-i ierte. Iar mașina poliției a venit, i-a arestat și i-a dus într-un loc răcoros.
    Morala? Într-o hoție, chiar dacă totul merge ca pe roate, asigurați-vă mai întâi că mașina merge pe roți!

                                          Hoțul a fost prins de păgubaș făcând autostopul

                          Florin Matei, din Oradea, a fost trezit într-o noapte de un zgomot ciudat. S-a uitat pe fereastră și a rămas înmărmurit: cineva se căznea să-i pornească mașina parcată în fața casei.
    Până să iasă din locuință. hoțul dispăruse cu tot cu autoturism.
    Matei a urcat la bordul celei de-a doua mașini, care-i aparținea soției lui, și a pornit într-o adevărată cursă de urmărire.
    După un timp, autoturismul furata rămas în pană. Hoțul a coborât și, neștiind cine-i persoana cu mașina din spate,a făcut cunoscutul semn al autostopistului.
    Păgubașului, desigur, nu i-a scăpat prilejul: l-a luat la bord și l-a dus direct la poliție.

                                  A fost ucis de copacul pe care tocmai voia să-l fure

                       Silviu Daniel Popa (19 ani) din comuna Stănești, Vâlcea, a rămas în satul natal fiindcă nu avea perspective să găsească de lucru la oraș.
    Într-o zi, băiat gospodar, Silviu a plecat împreună cu prietenul și vecinul său, Marin Mirică, să tai un copac din zăvoiul râului Cerna. Acest lucru se numește, însă, furt, fiindcă zăvoiul nu aparține niciunuia dintre ei.
    Au pus ochii pe un copac, însă, neavând experiență în domeniul tăierilor silvice, cei doi n-au fost prevăzători.
    Astfel, că n-au tăiat copacul după regulile impuse, iar acesta, în cădere, l-a lovit în cap pe Silviu, care a murit pe loc.

                                Hoțul s-a predat pentru că n-a avut ce să fure

                     Un bărbat de 41 de ani din Dusseldorrf, Germania, s-a predat la poliție, după ce a încercat să jefuiască o farmacie. El intrase înarmat cu un pistol și le ceruse angajaților să-i dea toate încasările din acea zi.
    Din păcate pentru hoț, în toată farmacia nu se găsea decât modesta sumă de 250 de euro. Descumpănit, bărbatul s-a așezat pe un scaun și le-a spus angajaților să cheme poliția.
    Infractorul a fost arestat fără probleme, el declarând ulterior că nu merita să riște ani grei de pușcărie, pentru doar 250 de euro.
    Se pare că bărbatul s-a gândit bine, deoarece, până la urmă, n-a fost acuzat decât pentru port ilegal de armă.

vineri, 20 iulie 2018

Infractori ghinioniști, Traian Tandin

                                     Vrând să fure o vacă, a căzut într-o hazna

                   Întâmplarea, absolut autentică, s-a petrecut în vara anului 2001, în localitatea doljeană Pleșoi.
    Nicu Leancă, un localnic, trebăluia prin casă, când, ieșind la un moment dat în curte, a văzut că cineva tocmai se pregătea să-i fure vaca. Mânios, dar și speriat, omul a început să țipe cât îl țineau plămânii, iar hoțomanul, speriindu-se la rândul său, a rupt-o la fugă, lăsând vaca de izbeliște.
    Hoțul a încercat să se ascundă în WC-ul din fundul curții, dar, năvălind în cabină cu prea mult avânt, a rupt o scândură din podea și s-a prăbușit în haznaua plină ochi de... îngrășăminte naturale.
    Gospodarul a trimis pe cineva să alerteze poliția și, până la sosirea oamenilor legii, a luat o furcă și s-a dus spre closet, să vadă cine fusese „norocosul” care plonjase în hazna.
    Nu mică i-a fost mirarea recunoscându-l pe hoț în persoana finului său, Robert Cașcotă!
    Cum acesta mai avea puțin și se sufoca, nașului i s-a făcut milă de el și l-a scos din hazna cu ajutorul unui băț, ținându-l apoi la distanță, fiindcă, după cum a declarat, „puțea atât de tare, încât nu te puteai apropia de el”.

                                   Și-a denunțat hoțul fiindcă n-a adus acasă banii furați

                    Deborah Elliot-Binns și-a denunțat soțul, care furase 14.000 de lire sterline dintr-o bancă, după ce l-a recunoscut în înregistrarea făcută de camera de luat vederi a instituției respective, în care lucra femeia.
    Această înregistrare fusese făcută în urmă cu două săptămâni, iar Christopher Elliot-Binns nu adusese acasă banii furați.
    După vizionarea desfășurării jafului, Deborah s-a dus la poliția din Northhampton (Anglia) și a declarat că autorul furtului era chiar soțul ei, care e un alcoolic înveterat.
    „Nu știu ce a făcut cu banii, dar acasă n-a adus nicio lețcaie! Probabil, i-a băut cu prietenii lui de pahar”, li s-a plâns ea polițiștilor.

                                  Spărgătorul s-a prăbușit prin tavan, în mijlocul unei ședințe de spiritism

                     Jessie Howard, Cindy Heston și Heather Beaumont, trei tinere din Santa Fe (New Mexico, SUA), organizau, din când în când, ședințe de spiritism. Toate sperau să se mărite cât mai curând și doreau să afle, cu un ceas mai devreme, cum avea să arate cel care le va deveni soț.
    În seara de 11 martie 1995, ele se strânseseră, ca de obicei, în locuința lui Jessie, situată la periferia orașului, și se pregăteau cu febrilitate pentru o nouă ședință.
    De această dată, hotărâseră să invoce spiritul bunicului gazdei, care fusese un judecător celebru.
    În camera drapată în negru, tinerele luaseră loc în jurul unei mese, în mijlocul căreia pâlpâia o lumânare. După ce au rostit o serie de incancații rituale, ele au auzit pași pe deasupra capetelor lor.
    „Spirite, ești aici?” a întrebat una din ele.
    În același moment plafonul încăperii s-a sfărâmat și un bărba a căzut pe masă, îngrozindu-le pe cele trei fete. Văicărelile intrusului le-a adus, însă la realitate, ele realizând că nu era vorba de spiritul invocat, ci de o ființă în carne și oase. Aprinzând lumina, fetele au constatat că aveau de-a face cu un hoț.
    Profitând de poziția izolată a locuinței lui Jessie și de faptul că luminile erau stinse, Oswald Newman s-a gândit să dea o spargere. Și-a tras un ciorap pe figură și intrând pe un chepeng de pe acoperiș, care era deschis, a pătruns în podul casei. Numai că imobilul era foarte vechi, iar plafonul șubred s-a rupt sub picioarele lui. Acesta s-a prăbușit în mijlocul ședinței de spiritism, scrântindu-și o gleznă și umărul unui braț.
    Jessie a anunțat poliția, care l-a arestat pe intrus.
    „Cred că spiritul bunicului meu a făcut dreptate, și de această dată!” le-a mărturisit ea polițiștilor.
    În timpul anchetei care a urmat, Oswald Newman a declarat:
    „Dacă știam că voi avea de-a face cu spiritul unui judecător, mă lăsam păgubaș! Niciodată nu mi-au plăcut fantomele, fiindcă nu știi la ce să te aștepți de la ele!”

                                         Un hoț de benzină și-a incendiat colegii de furat

                     Ion Mangârea (37 de ani) și Ion Mateică (32 de ani), ambii din Iancu Jianu, județul Olt, au fost internați într-o duminică seară cu arsuri grave.
    Cei doi s-au accidentat la „locul de muncă” în timp ce se chinuiau să-și umple bidoanele cu gazolină de la o conductă a „Compet” SA Ploiești.
    Cei doi săpaseră o groapă pentru a ajunge la conductă și tocmai își umpleau bidoanele, când a apărut cel de-al treila hoț, Ilie Tudor (50 de ani), din aceeași comună. El i-a rugat pe aceștia să-i umple și lui bidonul, dar de... cum vine asta, fără muncă? Și cei doi Ion l-au refuzat.
    Supărat, Tudor a aruncat un băț de chibrit aprins peste cei doi. Aceștia au fost cuprinși de flăcări și s-au ales cu arsuri de gradul doi pe membre.
    Incendiul a fost stins în câteva ore de pompieri.

                                              Tâlharul păgubaș

                    Louis Tietierre, un francez din Dijon, tâlhar de ocazie, s-a prezentat într-o seară de martie la sediul unei secții de poliție, pentru a reclama faptul că locuința i-a fost spartă de persoane necunoscute și că i s-au furat obiecte în valoare de peste 300.000 de franci francezi și o mare sumă de bani.
    În timp ce completa formularele înmânate de ofițerul de serviciu, a auzit țipetele unei femei, care striga:
    „El e cel care m-a jefuit și m-a bătut!”
    Și-a înălțat capul și, văzând-o, s-a ridicat și a încercat să fugă, apoi și-a dat seama că făcuse o gravă greșeală.
    Dar era prea târziu.
    A fost nevoit astfel să recunoască o tâlhărie pe care o săvârșise cu trei zile mai înainte și a cărei victimă fusese chiar femeia aflată cu treburi în secția de poliție.

                                         Au fost prinși fiindcă au telefonat din casa spartă

                    Doi infractori, cunoscuți în analele poliției din Capitală ca autori ai mai multor spargeri de locuințe, au fost reținuți pentru o nouă spargere.
    Chiar dacă au lucrat cu mănuși și au încercat să-și șteargă toate urmele, ei au fost atât de naivi, încât și-au sunat prietenii chiar de la postul telefonic din locuința spartă.
    Furtul a fost comid în prima săptămână a unei luni, însă verificările care au dus la prinderea lor au durat, pentru că procedurile de obținere a listei apelurilor emise de postul respectiv au fost greoaie, iar audierea celor sunați a fost făcută eșalonat.
    Cert este că Alberto Cezar Cătănescu, zis Frankfurt, și Valentin Andrei, de 21 și, respectiv, 20 de ani, și-au recunoscut faptele și o parte din bunurile furate au fost recuperate.
    Ei au spart o locuință - au rupt butucul ușii - din sectorul 3 și au furat o cameră video, o unitate centrală de calculator și un telefon mobil, toate în valoare de aproximativ 70 de milioane de lei vechi, după care au început să dea telefoane.

                                         Hoții au comandat un taxi chiar din casa jefuită

                       Într-o după-amiază, judiciariștii Secției 2 din Capitală au reușit să pună mâna pe doi spărgători de locuințe care s-au remarcat prin ingeniozitatea și tupeul cu care acționau.
    Cei doi, Mihai Avram (18 ani), poreclit Pisicaru, și Cornel Enescu (16 ani), ambii domiciliați în sectorul 1, au fost arestați pentru furt calificat și tâlhărie.
    Practic, potrivit cercetărilor, în cele patru spargeri probate, cei doi au creat un prejudiciu de peste 150 de milioane de lei vechi, din care s-a recuperat cam 80 la sută.
    Interesant este modul de operare.
    Alegeau numai apartamente situate la primul etaj al imobilelor și nu se chinuiau niciodată să spargă ușile apartamentelor vizate. Pur și simplu, se cățărau pe grilajele metalice ale locuințelor de la parter și intrau pe geamurile deschise, indiferent dacă proprietarii erau sau nu acasă.
    Cu prilejul spargerii pe care au dat-o în noaptea de 7/8 octombrie 2001, proprietara s-a trezit și a fost bătută cu bestialitate. În celelalte cazuri, două firme și un alt apartament, nu au avut contact cu proprietarii, însă au intrat tot prin cățărare. În al doilea apartament spart s-au și distrat, desenând obscenități pe pereți, cu un spray de vopsea auto.
    Un alt fapt care denotă tupeul lor, cel care i-a și dat de gol, e faptul că își chemau un taxi din casa pe care o jefuiau.

                                          Cuptoarele cu microunde nu au doar efecte negative

                           Pe data de 17 iunie 1997, într-un restaurant din orașul american Portland, ziua în amiaza mare, au dat buzna doi indivizi, care, sub amenințarea pistoalelor, le-au cerut clienților să se întindă pe podea, iar vânzătorilorsă deschidă casele de bani.
    Cum în oraș tocmai se desfășura un tradițional festival al tăietorilor de lemne, încasările din ziua respectivă erau foarte mari, așa că hoții au avut serios de lucru la îndesarea bancnotelor în saci. Doar că atunci când mai aveau puțin și-și duceau la bun sfârșit treaba, s-a auzit un șuierat ascuțit.
    „Alarma!” a strigat unul dintre clienții întinși pe jos și a fost de-ajuns: panicați, bandiții au lăsat baltă sacii și duși au fost.
    Duși, dar nu foarte departe, căci o patrulă de poliție i-a prins după o scurtă urmărire cu mașinile.
    În cele din urmă, și misterul „alarmei” s-a rezolvat.
    De fapt, nu apăsase nimeni pe butonul de alarmă, ci se declanșase soneria de avertizare a unui cuptor cu microunde, anunțând că sendvișurile introduse în cuptor se încălziseră.

                                       Au furat o casă de bani, dar n-au putut s-o deschidă

                          Ioan Șerba și Daniel grozav, în vârstă de 20 și, respectiv, 19 ani, au foarte multe lucruri în comun. Ambii sunt țigani, ambii au antecedente penale și locuiesc în aceeași zonă din satul Petrești, în apropierea orașului Sebeș, județul Alba.
    Tot plimbându-se fără scop, ei au pus ochii pe seiful din incinta oficiului poștal din localitatea de baștină. După câteva săptămâni, timp în care și-au întocmit un minuțios plan de acțiune, pe 25 ianuarie 1998, Șerban și Grozavu au trecut la fapte.
    Ziua, în jurul orei 12, cei doi au forțat și au dislocat grilajul metalic de la unul din geamurile oficiului poștal, după care au pătruns în clădire și au furat casa de bani, care conținea suma de 10 milioane de lei vechi.
    Echipa operativă a IPJ Alba și cadrele de la Poliția Sebeș, sosite de urgență la fața locului, au prelevat urmele lăsate de cei doi, după care au trecut la cercetarea cercului de bănuiți.
    După câteva ore de căutări, cei doi hoți au fost identificați și reținuți, în seara aceleiași zile, în jurul orei 23:00. Casa de bani a fost descoperită intactă pe malul râului Sebeș.
    Polițiștii au stabilit că hoții au încercat în repetate rânduri să deschidă seiful, dar n-au reușit.

                                         Au furat un seif în care nu se afla niciun ban

                           Bărbuță Cristian (24 de ani), Damian Eugen (21 de ani) și Rusu Silviu (21 de ani), toți trei din Iași, au pătruns prin efracție, în timpul nopții, în sediul firmei ieșene Helea Rom Asteri SRL și au furat un seif, crezând că este plin cu bani.
    La puțin timp, o patrulă a poliției i-a prins pe hoți, cărora nu mică le-a fost dezamăgirea când au constatat că seiful era gol.