8.
Rebecca o ascultă și se opri uimită în fața oglinzii, trăgând adânc aer în piept și făcând să sclipească mărgelele de cristal de pe corsajul rochiei.
Emma modificase rochia atât de bine, încât îi venea perfect, iar împletiturile și buclele din coafură îi confereau acel aer sofisticat de care avea atâta nevoie.
- Cred că ați reușit să faceți, vorba proverbului, sită de mătase din coadă de câine, spuse ea.
- Prostii, draga mea, spuse Lavinia pe un ton sever, în timp ce Emma chicoti. În ciuda eforturilor tale de a-ți ascunde frumusețea, ai fost întotdeauna prezentabilă. Acum mai ai nevoie dpar de niște bijuterii.
Rebecca deschise cutia lăcuită care îi aparținuse mamei ei. Înghiți în sec și alese câteva bijuterii din aur: un colier și o brățară formate din zale meșteșugit întrețesute, o pereche de cercei delicați, lungi, și un pieptene cu filigran.
- Pe acestea le vreau, spuse ea.
- Nu sunt puțin cam prea simple? întrebă Lavinia încruntându-se.
- Nu, spuse Rebecca înfingând pieptenele în ruloul greu de păr de la ceafă și punându-și apoi și celelalte bijuterii.
Întoarse capul pentru a vedea rezultatul. Aurul completa în mod dramatic strălucirea chihlimbarului și a părului ei roșu.
- Minunat, spuse Emma suspinând plină de satisfacție.
- Este o plăcere să lucrezi cu un artist, încuviință Lavinia. Arăți superb, draga mea. Acum a sosit momentul ca Emma să mă facă și pe mine prezentabilă. Din păcate, la vârsta mea, teamă mi-e că e o sarcină mult mai dificilă.
- Nu mai spune asemenea prostii legate de vârsta ta, replică Rebecca râzând. Arăți cel puțin cu zece ani mai tânără decât ești de fapt și ai o prezență pe care ar invidia-o și o regină.
- Nu cred că vreo regină s-ar da în vânt să arate ca mine, poate doar o curtezană cu adevărat de succes, spuse Lavinia pe un ton obraznic. Au revoir. Ne vedem la bal.
După ce Lavinia plecă, Rebecca își examină ținuta cu detașare, de parcă și-ar fi analizat unul dintre tablouri, fără a găsi vreun defect. Arîta cât se putea de bine. După ce își culese pelerina de catifea de culoarea ciocolatei, ieși din cameră și se duse să bată la ușa tatălui ei.
- Tată, o să cobor acum! spuse ea.
Când Sir Anthony deschise ușa, Rebecca îl văzu cum pălește și începe să respire întretăiat.
- Arăți de parcă nu ai fi de pe lumea asta, la fel ca Helen.
- Sunt mai scundă și nu sunt frumoasă, spuse Rebecca și începu să se învârtă, pentru ca el să observe efectul de ansamblu.
- Mai scundă, cu siguranță, spuse el cuprinzând-o cu privirea lui pătrunzătoare. Culoarea asta te prinde mult mai bine decât muselina aceea albă pe care erai obligată să o porți la balul tău de debut. Îmi pare rău că nu voi fi de față să îți admir triumful, spuse Sir Anthony.
- Ai primit și tu o invitație la bal, nu? Cu siguranță, ai putea să te răzgândești și să vii.
- Mi-am pierdut gustul pentru evenimente atât de grandioase, spuse el clătinând din cap. O să fii pe mâini bune alături de Kenneth.
- Ar face bine să fiu. A fost ideea lui, până la urmă, spuse ea posomorâtă, după care se întoarse și coborî în salon, de unde aveau să fie luați de Michael și Catherine Kenyon în spațioasa lor trăsură purtând blazonul familiei Ashburton.
Kenneth se afla deja în salon și se întoarse când intră ea. Rebecca fu surprinsă de cât de bine i se potriveau hainele de seară. De vreme ce era prea bine clădit pentru a purta haine după ultima modă, alesese în mod înțelept să se îmbrace cât de simplu putea.
Pantalonii crem, vesta simplă din piele de bivol și haina de un albastru-închis îl făceau să arate distins, ascunzând forța lui fizică și aerul autoritat înnăscut. Una peste alta, era o priveliște impresionantă. De data aceasta, însă, nu mai voia să îl picteze, ci să îl sărute.
- Arăți minunat, Rebecca, spuse el, avansând spre ea și luându-i mâna într-a lui. Vei fi la fel de impunătoare ca orice doamnă de acolo.
Admirația din ochii lui o făcu să simtă furnicături pe șira spinării. Se gândi serios să îl sărute, dar Dumnezeu știa unde putea duce asta.
- Mă voi mulțumi să mă integrez fără să atrag atenția, spuse ea strângându-i ușor mâna și apoi dându-i drumul. Acestea fiind spuse, aș prefera să rămân acasă și să pictez.
- O să ai parte de o seară splendidă, memorabilă, spuse el râzând. Îți promit asta, continuă, treaversând camera și ridicând ceva de pe masă, după care se întoarse ezitând spre ea.
- Am un mic cadou pentru tine, o amintire a primului tău bal, spuse el, dându-i un evantai.
Rebecca deschise bețișoarele de fildeș și izbucni în râs. Țesătura de mătase era pictată de mână cu un model minunat de frunze și flori, iar sub o inflorescență stătea ascuns un pisoi roșcat jucăuș.
- Tu ai pictat asta, nu-i așa? Nimeni nu ar putea crea așa ceva, și mai ales cu culor atât de potrivite, spuse ea alăturând evantaiul rochiei.
- Nu a fost greu, din moment ce îți văzusem rochia, replică el pe un ton nepăsător, deși Rebecca putea observa cât de mulțumit era de reacția ei.
De această dată chiar îl sărută, ridicându-se pe vârfuri pentru a-i atinge în trecere buzele, doar pentru a se retrage apoi la fel de repede. Lăsă la o parte evantaiul pe care și-l cumpărase cu două zile în urmă și îl studie mai îndeaproape pe cel de la Kenneth.
Deși evantaiele pictate pe comandă nu erau ceva neobișnuit, acesta era excepțional.
- Tehnica ta de a picta cu acuarele este cu adevărat remarcabilă. Te pricepi să amesteci straturile pentru a profita la maximum de transparența mediului, spuse ea.
- Pictatul evantaiului a fost o pauză bine-venită de la problemele pe care mi le pune pictura în ulei, replică el.
- Dacă te hotărăști să renunți la pictura în ulei, ai să te descurci minunat ca pictor de acuarele. Știi că se acceptă și tablouri în acuarelă la expoziția Acadamiei Regale?
- Nu știam asta, spuse el surprins. Nu am fost niciodată la o expoziție de-a Academiei Regale.
- Ar trebui să trimiți câteva dintre acuarelele tale, zisea ea închizând evantaiul și trecându-și suportul lui peste încheietură.
- Dar nu pot trimite lucrări la Academia Regală! exclamă el consternat.
- Ba sigur că poți, replică ea.
Kenneth era încă uluit peste măsură când auziră zgomot de copite și de roți pe stradă. În mod vizibil ușurat, se duse la fereastră și trase una din draperii.
- Au venit, e momentul să mergem, spuse el luându-i pelerina și ținându-i-o ca să se poată îmbrăca.
Rebecca se strecură în pelerină, devenind și mai conștientă de moliciunea catifelei bogate și de trupul cald și robust al lui Kenneth din spatele ei. Tânjea să se sprijine de el. El avea să o ia în brațe și poate să o sărute pe gât.....
- Trebuie să fie foarte convenabil să fii fratele unui duce, spuse ea cu răsuflarea puțin întretăiată. Michael și Catherine se pot bucura de tot ce oferă reședința Ashburton fără a avea ceva de plătit.
- E mai mult decât convenabil, în acest caz, e chiar un mic miracol, spuse Kenneth îmbrăcându-și la rândul lui pelerina și deschizând ușa salonului, ca ea să poată ieși.
- În anii ce-au trecut de când l-am cunoscut eu, Michael a fost la fel de înstrăinat de familia lui cum am fost și eu, din multe puncte de vedere chiar mai mult decât mine, pentru că eu măcar vorbeam cu sora mea. Este meritul fratelui lui, Stephen, că au reluat relațiile dintre ei. Acesta a făcut tot posibilul să repare lucrurile când a devenit duce, anul trecut.
Rebecca găsi povestea interesantă. Oare era vreo șansă ca tatăl ei și fratele lui să se împace? Probabil că nu. Lord Bowden ar trebui să facă prima încercare, și în mod evident nu era genul de om iertător.
Rebecca ieși oftând. Erau mult prea multe certuri pe lume.
Un bal era un eveniment deosebit din punct de vedere vizual. Strălucirea cupeurilor lăcuite, torțele care se ridicau înflăcărate în întunericul nopții și lucirea somptuoasă a țesăturilor bogate! Din nefericire, dorința Rebeccăi de a o lua la sănătoasa o făcea să nu poată aprecia aceste lucruri la adevărata lor valoare. Se simțea depășită de sunetele și de imaginile care o înconjurau. În mod realist, își dădea seama că aveau să fie foarte puțini oameni care să-i observe prezența, dar mâna ei de blocă pe brațul lui Kenneth în timp ce avansau prin coada de invitați. Ura din tot sufletul mulțimile de oameni.
Chiar în fața lor, Michael și Catherine salutau familia Candover. Le recunoscu pe gazde din portretul recent al tatălui ei: ducele, înalt și brunet, cu o înfățișare impunătoare, și frumoasa lui ducesă blondă care reușea să fie pe cât de splendidă, pe atât de plină de viață.
- Aș vrea să îți prezint doi buni prieteni de-ai mei, spuse Michael în timp ce Catherine o îmbrățișa pe ducesă. Lord Kimball, un camarad de arme, ofițer din regimentul 95, și domnișoara Seaton.
Rebecca își dori să se facă nevăzută, însă privirile care se întoarseră spre ea nu erau decât prietenoase, fără vreo urmă de condamnare, așa cum se așteptase după ce își ruinase reputația.
- Bine ați venit, spuse ducele strângându-i călduros mâna lui Kenneth. Michael mi-a vorbit adesea despre dumneavoastră, continuă el, după care îi făcu o reverență Rebeccăi, cu o luminiță jucăușă în privire. Este o plăcere să întâlnesc cea mai frumoasă creație a lui Sir Anthony Seaton.
- Mă bucur atât de mult să vă întâlnesc în sfârșit, domnișoară Seaton, spuse ducesa în timp ce Rebecca roși. Nu vă pot învinui că ați evitat atelierul tatălui dumneavoastră în timp ce ne făcea portretul, continuă ea. Fiul meu s-a aflat tot timpul într-o stare cât se poate de periculoasă.
- E greu pentru un copil așa de mic să stea nemișcat atâta vreme, dar cred că portretul copilului dumneavoastră a ieșit foarte bine. Este un băiețel frumos, spuse Rebecca timid, amintindu-și că lui Catherine îi plăcuse să audă complimente despre bebelușul ei.
- Mulțumesc, spuse ducesa radiind de fericire, și eu cred asta, seamănă foarte mult cu tatăl lui, nu-i așa?
Rebecca se întrebă dacă toate mamele mândre de copiii lor dădeau același răspuns sau doar cele care își adorau soții. Aceeași legătură subtilă care păarea să existe între Michael și Catherine se observa și la duce și ducesă. Dacă nu erau atenți, oamenii ăștia aveau să ea naștere unor zvonuri pozitive despre căsnicie.
- Cum te descurci? murmură Kenneth în timp ce grupul lor intra în sala de bal.
- Mă simt copleșită, spuse ea cu o grimasă.
- Nu mă surprinde, replică el mângâindu-i mâna acolo unde îi întâlnea brațul. Pentru cineva atât de conștient de culori, de forme și de mișcare, o scenă ca aceasta ascunde mult mai multe lucruri. E cam și cum te-ai îneca într-un torent de stimuli vizuali.
- Dumnezeule, bâigui ea, surprinsă, crezi că de asta mi-a displăcut dintotdeauna aglomerația?
- Parțial, cel puțin. Dacă adaugi la asta timiditatea ta înnăscută și trecutul tău imoral, spuse el tachinând-o, atunci nu e nicio surpriză că ai evitat evenimentele de socializare.
- Dar dacă un bal mi se pare copleșitor pentru că sunt artist, probabil că și asupra ta are același efect.
- Dacă e posibil, evit asemenea evenimente, recunoscu el, dar sunt obișnuit. Este ceva minor în comparație cu un câmp de bătălie.
- Înțeleg, spuse ea zâmbind.
Orchestra începu să interpreteze un vals.
- Îmi acordați acest dans, domnișoară Seaton? întrebă el formal.
- Cu plăcere, Lord Kimball, spuse ea bucuroasă că găsise o scuză pentru a se regăsi în cercul protector al brațelor lui Kenneth.
Chiar și prin mănuși era cât se poate de conștientă de atingerea lui și de modul seducător în care mâna lui se odihnea pe talia ei. În timp ce se învârteau în ritmul muzicii, suspină de plăcere.
- Suspinul ăsta înseamnă că te-am călcat deja pe picior? întrebă el precaut.
- Nu, deloc, spuse ea zâmbindu-i cu multă afecțiune. Înseamnă că, dacă nu te îndepărtezi mai mult de câțiva metri de mine pentru tot restul serii, aș putea chiar să mă simt bine la acest bal.
El îi răspunse cu un zâmbet. Calmul lui i se transmise și ei, risipindu-i temerile și creând un vîl cald de dorință.
O lecție cu fostul ei profesor de dans într-o după-amiază o ajutase să își recapete încrederea în ea. Corpul ei nu numai că își amintea pașii, ci chiar se bucura de ritm și de mișcări. Își dădu seama și de faptul că, pentru cineva care nu se omora după baluri, Kenneth era un dansator foarte bun. Da, această ocazie avea să fie una încununată de succes.
Colțul sălii de bal în care se aflau ei deveni un loc de întâlnire. Familia Kenyon aduse prieteni să îi cunoască. Făcu cunoștințp cu cele două contese identice și cu soții lor arătoși, cu o femeie micuță cu înfățișare exotică, americană, căsătorită cu un blond fermecător, care îl întâlnise pe Kenneth pe continent, cu un conte cu tenul măsliniu cu soția lui cea senină și cu alți oaspeți care îl știau pe tatăl ei și îi respectau opera.
Dansă cu bărbații și râse cu femeile, conștientă că era înconjurată cu căldură și protecție. Toate acestea erau rezultatul rugăminții adresate de Kenneth către Michael. Nici nu știuse ce dar minunat îi oferea.
După ce dansă un reel cu Michael, deschise evantaiul și începu să își facă vânt, discutând cu partenerul ei în timp ce îl aștepta pe Kenneth să se întoarcă de la dans cu Catherine. Apoi Lord Strathmore, unul dintre prietenii lui Michael, se apropie, aducând cu el un tânăr.
- Mi s-a cerut să fac prezentările, anunță el.
Rebecca zâmbi încurajator, întrebându-se dacă făcuse vreo cucerire, deși, desigur, nu își dorea așa ceva, cu atât mai puțin pe cineva care părea mai tânăr decât ea. Părea totuși un tânăr plăcut.
- Domnișoara Rebecca Seaton, faceți cunoștință cu onorabilul Henry Seaton, continuă Strathmore.
- Doamne, Dumnezeule! exclamă ea. Suntem rude?
- Sunt vărul dumneavoastră Hal, spuse tânărul cu un zâmbet molipsitor. Moștenitorul lui Lord Bowden. Chiar dacă tații noștri nu își vorbesc de atâta vreme, nu văd de ce noi doi am fi dușmani.
- Nici eu, spuse ea cu un zâmbet năucitor, uimită de plăcerea pe care o resimțea fiindcă își descoperea noi rude. Silueta lui compactă și trăsăturile erau foarte similare cu ale tatălui ei. Chiar în această seară mă gândeam cât de tragice sunt certurile în familie.
- Mai ales una care a început cum a început în cazul familiei Seaton, spuse el cu o luminiță în privire. Pot înțelege că tatăl meu s-a supărat când fratele lui mai mic i-a furat logodnica de sub nas, dar, din întâmplare, sunt foarte atașat de mama pe care mi-a ales-o și se pare că și bătrânul e destul de atașat de ea.
Rebecca știa că Lord Bowden se căsătorise și avea doi fii, iar căsătoria părea să fi fost una fericită. Ce păcat că asta nu reușise să aline orgoliul rănit al unchiului ei și trădarea pe care o resimțea.
- Bănuiesc că unchiul nu vrea să mă vadă vreodată, spuse ea cu regret, dar poate într-o bună zi o voi putea întâlni pe Lady Bowden.
- Zis și făcut. Chiar ea m-a trimis la dumneavoastră. Vă pot duce să o cunoașteți? întrebă el oferindu-i brațul.
Rebecca îl rugă pe Michael să îi spună lui Kenneth unde plecase, după care luă brațul oferit de vărul ei și îl însoți în partea opusă a sălii. Lady Bowden stătea cu un grup de femei mai în vârstă, dar se ridică și avansă când îl văzu pe fiul ei apropiindu-se cu Rebecca. Era și mai scundă decât Rebecca și deloc frumoasă, dar avea un păr argintiu minunat și o osatură rafinată.
- Mamă, fă cunoștință cu verișoara Rebecca, spuse Hal.
- Ce plăcere, draga mea, zise ea aruncându-i o privire fiului ei. Acum, Hal, du-te să ne aduci niște limonadă sau altceva răcoritor.
Acesta chicoti și îi făcu pe plac.
Lady Bowden se întoarse spre Rebecca, în timp ce ochii ei de un albastru-deschis o studiau cu viu interes.
- Am știut că ești fiica lui Helen de când ai intrat în sală.
- Ați cunoscut-o pe mama mea?
- O, da. Proprietatea tatălui meu se învecina cu moșia Bowden. Am crescut împreună cu Marcus și cu Anthony. Tații noștri se gândeau cumva să realizeze o căsătorie care să înrudească familiile, dar apoi Marcus a întâlnit-o pe Helen și s-a îndrăgostit nebunește de ea. Nu îl poți învinovăți, era o ființă încântătoare, toți tinerii erau îndrăgostiți de ea, spuse Lady Bowden cun un zâmbet ușor trist. Dar, desigur, tu știi cum era. Condoleanțele mele pentru pierderea suferită.
- Mulțumesc, îi ducem cu toții dorul, spuse Rebecca încet. Sunteți foarte bună că vorbiți cu mine în ciuda separării dintre familiile noastre.
- Nu am nimic cu tine, copila mea, spuse Lady Bowden. Îi datorez totul lui Helen. Dacă nu ar fi fugit cu Anthony, nu m-aș fi căsătorit niciodată cu Marcus.
Rebecca înțelese dintr-odată întreaga poveste: cum Lady Bowden crescuse cu Marcus și ajunsese să îl iubească, gândindu-se că avea să fie soția lui, îndurând în tăcere durerea resimțită când îl pierduse în favoarea unei alte femei și apoi angoasa ei când Anthony și Helen fugiseră împreună. Într-un final, Marcus se întorsese la fata din vecini, dar, în inima ei, Lady Bowden purta dureroasa povară dată de conștientizarea faptului că nu fusese prima lui alegere.
- Lord Bowden se află aici în această seară? întrebă Rebecca, ascunzând faptul că înțelesese cum stăteau lucrurile.
- Nu. Dacă s-ar fi aflat aici, nu te-aș fi putut întâlni, spuse Lady Bowden, și umbra unui zâmbet îi flutură pe chip. Nu aș face ceva ce mi-ar interzice soțul meu, însă nimic din ceea ce nu știe nu îi poate face rău.
Rebecca râse.
- Mi-aș dori să ne cunoaștem mai bine, Lady Bowden, dar bănuiesc că nu este posibil.
- Te rog să îmi spui mătușa Margaret, zise ea țuguindu-și buzele. Sigur că nu ne putem vizita, dar poate că uneori aș putea să îți trimit un bilet în care să îți transmit când ies la plimbare prin parc la ore la care e puțin probabil să fim văzute.
- Mi-ar plăcea, spuse ea luând mâna celeilalte femei într-a ei preț de o clipă. Pe data viitoare, mătușă Margaret.
Zâmbind, Rebecca își croi drum pe marginea sălii de bal. După ce cadrilul se încheie, avea să vină rândul dansului înainte de cină, la care urma să îl aibă partener pe Kenneth. De-abia aștepta să îi povestească despre mătușa și despre vărul ei.
Apoi, în timp ce pășea prin sală, simți cum i se scurge toată bucuria de pe chip când dădu nas în nas cu cele două surori care o chinuiseră cel mai mult de-a lungul unui an groaznic pe care îl petrecuse la o școală pentru tinere doamne.
În urmă cu zece ani, Charlotte și Beatrice erau două puritane arogante și nu se schimbaseră deloc.
- Dumnezeule mare, Beatrice, aveai dreptate, chiar Rebecca Seaton este, spuse Charlotte plină de dispreț, în timp ce Rebecca se holba la ele cu un ghem dureros în stomac. Cine ar fi crezut că are atâta tupeu să își scoată fața în societate, ca o femeie decentă?
- În mod evident, dragul de duce și ducesa nu cunosc trecutul ei, spuse Beatrice cu nările în vânt, de parcă i-ar fi mirosit a pește stricat. Este de datoria noastră să îi informăm, continuă ea, după care îi întoarseră spatele ostentativ, făcându-se că nu o bagă în seamă.
Rebecca rămase acolo tremurând, știind că ar trebui să plece pur și simplu, fiind însă incapabilă să se miște. Răutatea lor avea un efect și mai puternic, mai ales că nu se aștepta la așa ceva.
- Ah, iată-vă, domnișoară Seaton, vreau să vă prezint cuiva, auzi ea apoi o voce profundă. Era însuși ducele Candover, care trecu pe lângă Charlotte și Beatrice de parcă acestea ar fi fost invizibile, luând apoi mâna Rebeccăi și așezându-i-o pe cotul lui. Eu și Margot suntem atât de încântați că ați acceptat, în sfârșit, invitația la unul dintre balurile noastre. Sper că vă distrați.
Rebecca dădu din cap, fără a scoate o vorbă. Fostele ei colege de școală îl priveau pe duce cu ochii mari, șocate până peste poate. Candover întoarse capul cu o răceală studiată și le privi, și expresia lui le făcu pe cele două să pălească. Apoi o duse pe Rebecca de acolo în timp ce ea se sprijinea de brațul lui, recunoscătoare pentru ajutor.
- Ce le-ați făcut, Înălțimea Voastră, le-ați transformat în stană de piatră? întrebă ea pe un ton inegal, când cele două nu îi mai putură auzi.
- Soția mea o numește „privirea Meduzei”, chicoti el. Este un talent destul de modest, dar foarte util.
- Vă sunt recunoscătoare că m-ați salvat, însă de ce ați face asta pentru o femeie pe care de-abia ați cunoscut-o?
- În general, nu sunt de acord cu lipsa de toleranță, poate pentru că și eu am păcătuit astfel, spuse el privind-o cu ochii lui cenușii, gânditori. Iar în particular, pentru că Kimball vrea să fiți acceptată social. Și, având în vedere că i-a salvat viața prietenului meu Michael, voi face tot posibilul să îi fac pe plac.
- N-am știut asta, spuse ea. De aceea ați depus atâtea eforturi pentru a ne primi pe mine și pe Kenneth?
- La început, da, spuse ducele, cu un zâmbet specific masculin, apreciativ, dar să știi că nu e deloc dificil. Sper că întâlnirea asta nu ți-a distrus seara, spuse Candover când ajunseră în colțul unde se strânseseră prietenii ei.
- M-a făcut doar să apreciez cât de norocoasă sunt, spuse ea zâmbind. Mulțumesc, Înălțimea Voastră.
Kenneth se afla într-un grup de bărbați, dar se desprinse numaidecât și veni lângă Rebecca.
- Pari tensionată. S-a întâmplat ceva? întrebă el, luând-o de braț și conducând-o la plimbare prin sala de bal.
Rebecca îi descrise pe scurt întâlnirea cu rudele ei și incidentul neplăcut cu vechile ei colege de școală.
- Este bine că era Candover prin preajmă, spuse Kenneth când ea își încheie povestea. Cum el ți-a ținut partea așa ostentativ, ar trebui să nu mai ai probleme.
- Ducele mi-a spus că i-ai salvat viața lui Michael, zise ea făcându-și vânt cu evantaiul.
- Poate am făcut-o, răspunse el, întunecându-se la față. Însă Michael m-a ajutat să îmi păstrez sănătatea mentală, ceea ce a fost destul de dificil.
Rebecca își puse în minte să îl întrebe mai târziu ce voise să spună cu asta.
- Ar fi trebuit să mă gândesc mai devreme la asta, continuă Kenneth. E vreo șansă să îl întâlnești aici pe poetul tău cel demn de dispreț?
- Nici vorbă! După aproape un an de la nefericita noastră aventură, a fugit în Italia cu o femeie căsătorită, unde și-a dat duhul, cât se poate de poetic, din cauza unei febre, spuse ea sec.
- Demonstrând astfel că există dreptate poetică pe lumea asta.
Rebecca zâmbi. Nu vărsase nicio lacrimă pentru Frederick, al cărui egoism îi depășise cu mult talentul.
- Cât de mult trebuie să stăm aici? întrebă ea, începând să se simtă obosită.
- Michael a dat ordine să fie trasă la scară trăsura imediat după cină. Catherine trebuie să se întoarcă la bebeluș, și îmi închipui că până atunci te vei fi săturat de atâta socializare.
- Ești un geniu. Este perfect după cină, spuse ea ridicându-se pe vârfuri în timp ce cerceta sala de bal. Ai văzut-o pe Lavinia? Trebuie să fi ajuns, dar încă nu am dat de ea.
- Am văzut-o de la distanță, uluia niște miniștri. Problema ta e că ar trebui să fii cu câțiva centimetri mai înaltă, spuse Kenneth, tachinând-o din priviri, după care începu să analizeze mulțimea în timp ce avansau încet prin sală.
În timp ce îl ținea de braț, Rebeca făcu un crochiu pastel al împrejurimilor, bucuroasă să îi lase lui sarcina de a cerceta cu adevărat.
Apoi se treziră prinși într-o vâltoare și se pomeniră față în față cu o femeie a cărei frumusețe blondă și ale cărei bijuterii bogate îi erau familiare. Aceasta se opri în fața lor cu un surâs malițios.
- Vai, dragă Kenneth, ce minunat să te văd din nou după atâția ani.
Kenneth își întoarse capul pentru a se uita lung la ea și se albi la față.
- Nu aș putea spune că este o plăcere neașteptată, replică el cu voce slabă, așa că mă voi mulțumi să spun doar că e o întâlnirea neașteptată.
- Ai devenit mai spiritual, dragul meu, ți se potrivește de minune, spuse ea, mijindu-și ochii și ducându-și mâna la minunatul colier cu diamante pe care îl purta. Cam la fel de bine cum mi se potrivește mie acest colier.
Rebecca își dădu seama că femeia aceea era Hermoine, Lady Kimball.
Capitolul 17
După prima reacție de șoc, Rebecca o analiză pe mama vitregă a lui Kenneth cu detașarea unui medic. Deși mulți ar fi putut pretinde că era frumoasă, trăsăturile ei erau viciate de o anumită asprime, destul de evidentă.
- Nu mă așteptam să te văd aici în această seară, spuse Kenneth cu răceală, strângând și mai mult brațul Rebeccăi. Dacă nu mă lasă memoria, încă se mai obișnuiește să ții un an de doliu după soțul tău.
- Sunt îmbrăcată în negru, dragule, și port diamante, nu pietre colorate, spuse Hermoine arătând spre rochia ei extrem de decoltată și spre numărul impresionant de pietre prețioase cu care își împodobise corpul volptuos. Și, desigur, nu dansez. Cu toate acestea, nu cred că tatăl tău și-ar fi dorit să petrec un an întreg izolată. A fost cel mai generos și indulgent soț.
- Se prea poate, dar era și un om care iubea tradiția, spuse Kenneth examinându-i disprețuitor rochia.
- Tu ești fata lui Anthony, nu-i așa? i se adresă Lady Kimball Rebeccăi, ignorând remarca lui Kenneth. Te-am văzut uneori alergând grăbită de colo-colo prin reședința Seaton. Arăți foarte drăguț în vechile haine ale mamei tale.
- Destul, Hermoine, izbucni Kenneth. Păstrează-ți insultele pentru mine, nu pentru privitorii nevinovați.
- Dacă ai impresia că micuța domnișoară Seaton este nevinovată înseamnă că nu prea asculți bâârfele, dar nu asta contează. Ce păcat de cicatricea aceea, spuse ea examinându-i fața cu o privire critică. Oricum nu erai prea arătos nici înainte, dar cel puțin ai supraviețuit. M-am bucurat, să știi, când am auzit, așa, de dragul vremurilor de altă dată.
Preț de o clipă, Rebecca se temu că Kenneth i-ar putea suci gâtul lui Hermoine, însă acesta reuși să se controleze.
- La revedere, Hermoine, o repezi el. Nu mai avem nimic să ne spunem.
Înainte de a reuși să se îndepărteze alături de Rebecca, Hermoine își ridică mâna și îi mângâie obrazul cu un gest de o intimitate provocatoare.
- Vai, dragă Kenneth, încă te mai roade conștiința aia plictisitoare a ta. Sperasem că ți-a trecut, spuse ea aruncându-i o privire piezișă Rebeccăi, pentru a se asigura că aceasta o auzea. Dacă s-ar fi întâmplat așa, am fi putut să o luăm de la capăt de unde ne-am oprit cu atâția ani în urmă.
Nici că se putea o sugestie mai directă. Rebecca se holbă la Kenneth șocată, dar nu citi nicio negare în ochii lui, ci doar groaza cuiva care primise o lovitură mortală.
Știind că trebuia să îl ia de acolo, Rebecca îl trase puternic de braț, aruncându-i o ultimă privire mamei lui vitrege.
- Aveți grijă, Lady Kimball, spuse ea pe un ton glacial, începe să vi se citească pe chip ce suflet urât aveți.
În timp ce Hermoine rămase mută de uimire, Rebecca se întoarse și își conduse partenerul prin mulțime, ajungâng la capătul sălii de bal, unde niște uși duble dădeau spre un coridor. Ieșiră împreună prin ele, și Kenneth o urmă lipsit de expresie, fără a opune rezistență.
Câteva firide luminate se înșirau pe coridor, fiecare mobilată confortabil cu scaune și cu lămpi, astfel încât oaspeții să poată sta acolo de vorbă cât de cât liniștiți. Majoritatea erau ocupate, însă, din fericire, pe ultima dintre ele o găsiră liberă. Rebecca îl conduse într-acolo și îl forță să se așeze pe un scaun.
Ea rămase în picioare, cu mâinile pe umerii lui, în timp ce îi studia chipul. Piele lui brozată era tensionată, iar cicatricea se albise de tot.
- Ați fost iubiți, spuse ea încet.
Kenneth închise ochii și trase adânc aer în piept.
- Dragostea.... nu are nimic de-a face cu ce s-a întâmplat. Tatăl meu s-a căsătorit cu Hermoine când eram în ultimul an la Harrow. Când m-am întors la Sutterton, am făcut tot posibilul să mă port civilizat, deși bănuiam că, sub fațada ei de tânără soție cuviincioasă, se ascunde o inimă de piatră. Totuși, în ciuda faptului că nu o plăceam, eram..... eram atras de ea. Avea o aură sexuală pe care niciun bărbat nu ar fi putut să o ignore.
Rebecca încuviință din cap. Observase și ea asta la Hermoine și își putea închipui cât de mult ar fi putut să tulbure un tânăr viguros și impresionabil.
- Pe timpul verii, lucrurile au decurs cât de cât bine, continuă el, trăgând din nou aer în piept. Deși probabil Hermoine observase că nu mă dădeam în vânt după ea, nu aveam niciun conflict deschis. Tatăl meu începuse deja să nu se mai ocupe de moșie, dar eu încă reușeam să țin lucrurile sub control. Apoi am aflat că avea de gând să ipotecheze Sutterton pentru a cumpăra o casă la Londra. Mi-am făcut o grămadă de griji, dar am decis ca, în loc să mă cert cu el, să îi spun că nu intenționam să mă duc la Cambridge și că aveam să rămân în Bedfordshire, ca să fiu vechilul lui. M-am gândit că avea să se bucure, căci își petrecuse ani de zile învățându-mă cum să conduc moșia, dar el a ghicit că îi făcusem acea ofertă pentru că nu eram de acord cu planurile lui. Impetinența mea l-a înfuriat grozav, și ne-am certat groaznic, cea mai urâtă ceartă pe care am avut-o vreodată cu el. După ce a ieșit din casă trântind ușa, am decis că, pentru prima oară în viața mea, aveam să mă îmbăt rău de tot. Am luat o sticlă de coniac și m-am dus în camera mea. Tocmai când am terminat-o, a apărut Hermoine, plângând și spunând cât de supărată era că fusese cauza certei dintre mine și tatăl meu, adăugă Kenneth, apoi vocea i se frânse.
Când consideră că stăteau deja de prea mult timp în tăcere, Rebecca vorbi:
- A căzut în brațele tale, plângând, apoi natura și-a urmat cursul, spuse ea pe un ton neafectat.
- Nu e nimic natural în a te culca cu soția tatălui tău, replică Kenneth cu o grimasă. Am făcut asta împins de un sentiment necurat de mânie și dorință și din cauza băuturii, dar și din dorința de a dovedi că Hermoine era cu adevărat infamă, așa cum bănuisem. Însă, făcând asta, am devenit la fel ca ea. După aceea nu mai aveam cum să rămân la Sutterton, continuă el, deschizând ochii întunecați de durere. Mi-am luat rămas bun de la sora mea, Beth, am luat puținii bani pe care îi aveam și am plecat. Două zile mai târziu, mă înrolasem deja, în parte pentru a mă putea întreține, dar mai mult ca un fel de pedeapsă pentru ceea ce făcusem. Dumnezeu mi-e martor că nu mi-am dorit niciodată să fiu soldat.
- Nu ar fi trebuit să fii atât de sever cu tine, spuse Rebecca, sporind presiunea pe umerii lui. Știi că Hermoine a făcut asta dinadins. Știa că aveai să fii paralizat de sentimentul de vinovăție. Nenorocita spera probabil că aveai să te spânzuri sau să îți tragi un blonț în cap, dar a fost bine și că ai plecat, căci astfel nu a mai rămas nimeni acolo care să se opună dorințelor ei.
- Dumnezeule, spuse Kenneth uimit. Crezi că a avut atâta sânge-rece?
- Sunt convinsă de asta. Își respira disprețuitoare triumful prin toți porii.
- Și are și de ce, spuse el pe un ton amar. Din cauza slăbiciunii mele, a rămas liberă să devasteze Sutterton și, făcând asta, să distrugă viitorul a zeci de oameni, răpindu-i surorii mele viața la care avea dreptul. Dacă mi-aș fi ținut mânia și poftele sub control, aș fi putut rămâne. Îmi puteam influența tatăl și aș fi putut evita excesele.
- Nu fi așa sigur de asta, spuse Rebecca. Cred că Hermoine ar fi fost gata de orice ca să te îndepărteze. Dacă i-ai fi rezistat atunci, ar fi găsit alte moduri prin care să scape de tine. Poate ar fi aranjat o mică scenă în care tatăl tău să vă găsească împreună, ea cu hainele rupte și țipând că ai siluit-o.
- Dumnezeule! exclamă Kenneth, cutremurându-se. Nu mă gândisem la asta, dar sună destul de plauzibil.
- Din cauza femeii aceleia, ai petrecut o grămadă de ani în iad, luptând și omorând în stânga și în dreapta, când ăsta ar fi trebuit să fie ultimul lucru pe care să îl faci, spuse Rebecca strecurându-și brațele pe după gâtul lui și apropiindu-și obrazul de al lui. O, dragul meu!
- Rebecca, o, Doamne, Rebecca, spuse el, trăgând-o în poală și strivind-o cu îmbrățișarea lui, în timp ce răsuflarea îi devenea mai precipitată. Îmi pare rău că mă rup în bucăți acum. În cea mai mare parte a timpului, am reușit să îngrop trecutul într-un colț întunecat al minții mele, dar, când am văzut-o, așa, pe neașteptate.... mi-am amintit de toată întâmplarea asta sordidă.
- Știa că ești un om de onoare și a folosit asta împotriva ta, spuse Rebecca îngropându-și fața în gâtul lui, simțindu-i pulsul accelerat.
Era o nebunie să stea așa în poala lui acolo, unde îi putea vedea oricine se plimba pe coridor și privea în direcția lor, și totuși nu se putea hotărî să se miște de acolo.
Kenneth o ținu în brațe preț de câteva clipe, apoi își întoarse capul și puse stăpânire pe gura ei într-un sărut alimentat mai mult de necesitatea lui de a-și uita amintirile chinuitoare decât de pasiune, se gândi ea. Cu toate acestea, se transformă într-un sărut pasional, și ea îi răspunse în acceași măsură, nerăbdătoare să îi simtă gustul, acea combinație de abandonare și plăcere pe care o cunoscuse și înainte alături de el.
Regăsi toate acestea și mai mult de atât. Era o căldură senzuală, foc pur. Mâna lui alunecă pe coapsa ei, mototolind mătasea în timp ce o trăgea și mai mult înspre el. Rebecca îi simți mușchii încordându-se, delicat și erotic în același timp, în vreme ce ea se răsucea ca să se apropie și mai mult de el. Când ajunseră piept la piept, ea își strecură mâinile pe sub haina lui, blestemând țesătura aceea care stătea între ei.
- Rușinos! Cât se poate de rușinos! se auzi o voce șocată de femeie în spatele ei.
Rebecca înlemni, și Kenneth bombăni o înjurătură printre dinți, după care ea se răsuci în brațele lui, pomenindu-se în fața unui grup de oameni care de holbau la firida lor. Își dădu seama că muzica se oprise și că invitații se îndreptau pe acel coridor spre camera unde se servea cina și simți cum i se face rău.
Exlcamația venise din partea unei văduve în vârstă care stătea cu mâna la gură, dezgustată. Lângă ea se aflau ducele și ducesa de Candover, Michael și Catherine Kenyon și alte câteva zeci de invitați, care se opriseră cu toții în loc, sidrați de priveliștea scandaloasă a Rebeccăi stând în poala lui Kenneth.
Rebecca începu să tremure. După doar trei ore de respectabilitate, se făcuse din nou de rușine, și de această dată era pentru totdeauna. Mai rău era însă faptul că oameni precum Catherine și Michael, care îi oferiseră ajutorul în ciuda trecutului ei, aveau să se simtă trădați. Voia ca podeaua să se deschidă și să o înghită.
Apoi, însă, Lavinia își făcu loc prin mulțime, ajungând în fruntea grupului.
- Ei bine, porumbeilor, acum chiar nu veți mai putea ține logodna în secret, spuse ea pe un ton amuzat, indulgentă. Sir Anthony va fi bucuros să trimită, în sfârșit, anunțul pentru logodnă.
Kenneth o luă pe Rebecca în brațe și se ridică, așezând-o ușurel lângă el și cuprinzând-o cu brațul pe după talie.
- Vă rog să ne scuzați, spuse el pe un ton dezarmant. De când Rebecca a fost de acord să devină soția mea, m-am comportat ca un neghiob. Încă nu-mi vine să cred cât sunt de norocos, continuă el, privind-o vrăjit. Ține-mi isonul, Roșcățico, ca să ieșim vii din asta, murmură el printre dinți.
Scoasă din muțenia ei, Rebecca își înclină capul, oferindu-i un zâmbet ușor nesigur.
- Eu sunt cea norocoasă, spuse ea.
Catherine făcu un pas în față, urmată de Michael.
- Ce minunat! exclamă Catherine în timp ce Michael îi strângea mâna lui Kenneth. Fiți pe pace, am bănuit eu că sunteți logodiți de cum v-am văzut. Ești singura femeie pe care o cunosc care este suficient de bună pentru Kenneth, spuse ea sărutând-o pe Rebecca pe obraz.
Câteva clipe mai târziu, ducele și ducesa le urau toate cele bune, urmați îndeaproape de alții, până și de văduva care se arătase atât de revoltată.
Deși era puțin isterică, Rebecca își dădu seama că lovitura de maestru a Lavinei îi transformase din niște păcătoși revltători într-un cuplu delicios de logodnici romantici. Reputația ei era intactă. Însă cu ce preț!
Deși ora următoare se scurse înnebunitor de încet, Kenneth reuși să pară în continuare un bărbat proaspăt logodit și mândru peste măsură. Rebecca îi stătu aproape, zâmbind cu timiditate și acceptând felicitările invitaților. Lui Kenneth, însă, nu îi plăcea expresia din ochii ei. Era cazul să aibă o discuție înainte ca ea să cedeze.
Din fericire, aranjaseră deja să plece imediat după cină, însă, cum în trăsură de aflau Michael și Catherine, nu putură discuta în privat. Bănuia că vechii lui prieteni ghiciseră că nu era vorba despre nicio logodnă, însă, dând dovadă de tact, nu puneau nicio întrebare.
Kenneth răsuflă ușurat când ajunseră la reședința Seaton. Rebecca se ținu de brațul lui în timp ce urcară scările și el deschise ușa de la intrare, le făcu chiar cu mâna celor doi însoțitori, însă, în clipa în care pătrunseră în holul de la intrare slab luminat, își trase mâna. Fața ei era albă, conturată de părul ei roșcat, strălucitor.
- Am scăpat destul de ușor, spuse el, încercând să o mai liniștească. Tot ce trebuie să facem e să pretindem că suntem logodiți preț de câteva luni și apoi să dăm de știre că am decis că nu ne potrivim.
- Adică, pe lângă reputația mea de târfă, să fiu cunoscută și ca una care a fost lăsată cu buza umflată, spuse ea scoțându-și nervoasă pelerina și aruncând-o pe un scaun. Minunat!
- Sfârșitul logodnei nu va cauza decât o ușoară vâlvă comparativ cu scandalul care ar fi rezultat dacă Lavinia nu ar fi găsit soluția asta la timp, spuse el oftând, în timp ce își scotea pălăria și o așeza pe masa din hol. Îmi pare rău, Rebecca, jur că nu vei fi obligată să te căsătorești cu mine din cauza unui incident prostesc.
- Dar a fost vorba de un incident, căpitane? întrebă ea cu voce tremurândă, în timp ce își scotea mănușile din piele de căprioară. Ai acces la hârtiile tatălui meu. Ai aflat că la moartea mamei mele am devenit o moștenitoare bogată? Îmi închipui că ar acoperi necesarul pentru a-ți salva prețioasa moșie și ți-ar mai lăsa și ceva în plus, ca să îți deschizi propria colecție de artă.
- Dumnezeule, chiar îți închipui că am înscenat asta ca să te fac să te căsătorești cu mine? întrebă el, nevenindu-i să-și creadă urechilor.
- Nu, bănuiesc că nu, spuse ea cu o privire golită de orice expresie. Cu toate astea, m-am întrebat de ce erai atât de vehement când spuneai că nu vrei să te însori pentru bani. Păreai că protestezi prea mult în legătură cu ceea ce este, până la urmă, o alegere logică pentru un bărbat aflat în situația ta.
Kenneth se îndepărtă, simțindu-se stors de puteri, de parcă și-ar fi petrecut toată seara încercând să străpungă un baraj de artilerie. Avea să fie nevoit să scoată la iveală adevărul, pentru a-și explica aversiunea față de căsătoria din interes.
- Am fost crescut presupunând că urma să am parte în mod firesc de avere, de rang și de privilegii, spuse el cu durere în glas. Neșansa și deciziile nepotrivite, însă, m-au făcut să nu mai cred în astfel de lucruri. În timp ce alți tineri domni se duceau la curse și umblau după dansatoare de la operă, am aflat că nimeni nu îți oferă șanse în această lume - în afara șansei de a te pulta pentru supraviețuire. În armată, am fost biciuit, ținut în zdrențe și aproape am murit de foame, spuse el cu o grimasă. Am fost forțat să îmi înfrunt toate defectele și slăbiciunile și să învăț o lecție dură, cum că oamenii npscuți de târfe, care au crescut prin șanțuri, sunt mai puternici, mai curajoși și mai de onoare decât mine, continuă el, fără a o privi pe Rebecca, în timp ce își scoase pelerina și o împături meticulos. Acum, eu am moștenit acest titlu despre care am presupus că era al meu de drept, dar axistă această posibilitate foarte reală de-a mă vedea nevoit să îmi trăiesc restul vieții de pe o zi pe alta, mereu pe marginea prăpastiei. În mare parte, este vina mea, dar, chiar dacă pentru a supraviețui a trebuit să renunț la mândrie și la speranță și la cea mai mare parte a tinereții mele, refuz să îmi pierd credința că, dacă mă voi căsători vreodată, o să am drptul de a alege o femeie la care chiar țin.
Kenneth simți că se sufocă în tăcerea care se așternu, însă apoi auzi vocea slabă a Rebeccăi:
- Ești foarte elocvent. Îmi pare rău pentru ce am spus. Faptul că am fost prinși este și vina mea, pentru că nu am avut nicio scuză să îmi pierd capul, dar.... se întrerupse ea pentru a-și trage răsuflarea. Totul mergea atât de bine, și, apoi, într-o clipă, s-a și sfârșit. Ar fi.... ar fi trebuit să stau la mine în pod, să nu permit nimănui să mă scoată de acolo, spuse ea întorcându-se și urcând scările, cu spatele țeapăn.
Kenneth se prăbuși într-un scaun urit deloc confortabil și își îngropă fața în mâini. Rebecca avea dreptate, ar fi trebuit să stea acasă amândoi. Dorise să îi facă viața mai bună, dar, în loc de asta, înrăutățise lucrurile.
De câte ori avea să mai facă asta înainte de a-și da seama că bunele intenții pot avea rezultate groaznice?
În plus, nici nu o putea învinui pentru bănuielile ei. Ea știa deja că nu era pe deplin cinstit, doar îi spusese chiar el asta. Or, de aici până la a-l crede un vânător de zestre nu mai era mult, mai ales că fusese atât de nesăbuit să o sărute într-un loc mai mult sau mai puțin public.
Evident că fusese puțin nebun în momentul acela. Să o ia naiba pe Hermoine! Deși știuse că, în cele din urmă, avea să o întâlnească, nu fusese pregătit să se întâmple asta fix la prima lui ieșire în societatea londoneză. Trebui să își imagineze că ea nu avea să respecte perioada de doliu.
Deși o displăcuse dintotdeauna enorm pe mama lui vitregă, subestimase cât de depravată putea fi. Cea mai bună probă a faptului că îl sedusese în mod deliberat era obrăznicia cu care îi dăduse de știre Rebeccăi despre incident. Doamne, Dumnezeule, oare îi spusese tatălui lui? Numai gândul că ar fi putut să o facă îi provoca o stare de rău.
Rebecca, slavă Domnului, se descurcase destul de bine când aflase. În loc să fugă dezgustată, îi oferise înțelegere și alinare. Dumnezeu fie lăudat pentru mintea ei lucidă și neconvențională!
Acum, însă, din cauza neglijenței lui, erau logodiți în mod oficial. Partea cea mai proastă era că, în alte condiții, chiar ar fi cerut-o de soție. Nu mai avusese niciodată o asemenea relație cerebrală și nici nu mai simțise vreodată o dorință mai intensă. S-ar putea îndrăgosti foarte ușor de ea. În loc de asta, însă, era o chestiunea de onoare să pună capăt logodnei cât mai curând. Nu se putea căsători. Chiar dacă ar reuși să dezlege misterul legat de moartea lui Helen Seaton fără ca Rebecca să afle de jocul lui dublu, dacă ar cere-o de-adevăratelea în căsătorie, i-ar trezi din nou suspiciunea că o voia pentru banii ei.
Scoțând un geamăt, se ridică și urcă la etaj. Avea de gând să se schimbe de hainele de seară și să se ducă în micul lui atelier, ca să picteze o acuarelă furioasă cu o scenă de luptă. Poate că asta avea să îi mai potolească neliniștea.
De îndată ce intră în camera ei, fragilul control al Rebeccăi pieri. După ce încuie ușa - îi era oare teamă că Kenneth avea să o urmeze? Ar deranja-o dacă ar face-o? Rebecca se aruncă pe pat. Ce nesăbuită fusese! Dacă nu și-ar fi vărsat asupra lui nemulțumirea, acuzându-l prostește, acesta nu ar fi fost nevoit să îi spună sus și tare că ea nu era o femeie la care să țină cu adevărat.
A, desigur, o plăcea ca prietenă și o găsea oarecum atrăgătoare, dar acelea erau niște sentimente superficiale. El o iubise pe frumoasa luptătoare de gherilă, condamnată la moarte. Ea nu era bună de soție nici măcar pentru a-i salva moșia și sora de la ruină.
Nu că ar fi vrut să se mărite cu el sau cu altul. Îl plăcea însă și trebuia să admită că îl dorea și își dorea să o vrea și el. Să ardă de dorința pe care doar ea să i-o poată stinge.
„Care ar fi relația ideală cu el?” se întrebă Rebecca rostogolindu-se pe spate. Iubiți, asta ar fi perfect. Ar trăi în case diferite, și, când ar avea chef, l-ar putea invita pe Kenneth la ea. Ar face dragoste pasional, nebunește, fără consecințe dureroase.
Ce păcat că viața nu era atât de simplă!
Capitolul 18
Primul gând al Rebeccăi în clipa în care se trezi fu că trebuia să-i spună tatălui ei ce se întâmplase. Probabil avea să fie pe jumătate enervat și pe jumătate amuzat. Se ridică, se spălă și îmbrăcă o rochie gri de dimineață exagerat de sobră, apoi coborî la parter, rugându-se să nu dea peste Kenneth. Habar n-avea ce să-i spună.
Din fericire, Sir Anthony era singur în salonașul unde luau micul dejun.
- Bună dimineața, spuse el ridicând privirea din ziarul pe care îl citea. Te-ai trezit cam devreme pentru cineva care aseară a fost la bal. Te-ai simțit bine?
- Da și nu, spuse ea în timp ce își turnă o ceașcă de cafea fierbinte și se așeză. La început, a fost chiar plăcut, dar apoi a avut loc un.... incident.
- Te-a călcat cineva pe rochie, spuse el râzând.
- Eu și Kenneth..... Ei bine, ne-au prins sărutându-ne, spuse ea cu sinceritate în timp ce cuprindea ceașca fierbinte cu mâinile reci.
Înainte să continue însă, zâmbetul lui Sir Anthony dispăru.
- Naiba să-l ia! Bine, dar ideeea era să-ți restabilească reputația, nu să o îngroape și mai mult.
- A fost un.... accident.
- Da, te-ai împiedicat și ai aterizat în brațele lui Kenneth? replică el, uitându-se urât la ea.
- Sigur că nu, răspunse ea cu o privire iritată. I se întâmplase ceva care îl supărase, eu am empatizat cu el.
Fusese mai mult de atât, dar Rebecca bănuia că nici măcar un tată liberal ca al ei nu și-ar dori să audă detaliile sordide.
- Ne aflam într-o nișă, și câteva zeci de oameni au trecut pe acolo în drum spre cină. O muiere bătrână ne-a văzut și a luat foc. Din întâmplare, Lavinia făcea parte din grup și ne-a salvat pretinzând că sunt logodită cu Kenneth. Cum e cunoscută drept o prietenă a familiei, nu i-a pus nimeni la îndoială cuvintele.
- Slavă Domnului că s-a nimerit acolo și că a dat dovadă de puțină judecată! spuse Sir Anthony pe un ton sumbru. În mod evident, tu și Kenneth nu prea ați avut capul pe umeri. M-aș fi așteptat la mai mult din partea voastră.
Iritarea lui era vizibil dublată de amuzament.
- A fost un accident nefericit, dar inofensiv, spuse ea apărându-se. Toată lumea a acceptat ideea că suntem logodiți. O să îi punem capăt peste câteva luni, dar, între timp, va trebui să trimitem anunțul oficial la ziare, ca să păstrăm aparențele.
- Cum adică aparențele? întrebă Sir Anthony împăturind ziarul și pocnind cu el masa în timp ce îl așeza lângă farfurie. Era dispus să trec cu vederea faptul că ai fugit cu poetul ăla imbecil, dar asta e prea de tot. Pur și simplu, va trebui să te măriți cu Kenneth.
- Nu fi absurd! spuse ea aproape înecându-se cu cafeaua fierbinte. Căsătoria din cauza unei mici indiscreții este exact genul de convenție socială prostească pe care ai condamnat-o toată viața. Sigur nu vom ajunge la asta.
- Am fost mult prea indulgent cu tine. A sosit momentul să corectăm acest neajuns, spuse Sir Anthony aruncându-i o privire furioasă. Ești femeie în toată firea, și ar trebui să fii măritată și respectabilă. Kenneth va fi un soț cât se poate de potrivit. Cel puțin recunoaște un tablou bun când îl vede, ceea ce nu aș putea spune și despre poetul tău.
- Și ce te face să crezi că te poți apuca să îmi faci ordine în viață acum, când am deja douăzeci și șapte de ani? izbucni ea scuipând cuvintele, furioasă, neputând crede ce îi auzeau urechile.
- Mai bine mai târziu decât niciodată, spuse el mijindu-și ochii. Sunt tatăl tău și e datoria mea să te ghidez în viață. Vei face cum spun, și îți spun că trebuie să te căsătorești cu Kenneth.
Rebecca fu cuprinsă de furie. Se ridică și se aplecă deasupra mesei, proptindu-și mâinile făcute pumn pe lemnul de mahon lustruit.
- Cum îndrăznești? Tu care ai comis adulter cu orice femeie frumoasă care ți-a fost pe plac?! Tu care ai acceptat nepăsător faptul că unul dintre cei mai buni prieteni ai tăi era amantul soției tale?! Crezi că ai dreptul să mă ghidezi pe mine? Ești un....un.... ipocrit!
- Dar asta nu are nimic de a face cu situația de față, bolborosi tatăl ei, copleșit.
- Nu are nimic de-a face cu situația de față zici? repetă ea mototolindu-și șervetul și aruncându-l în capătul celălalt al camerei. Având în vedere ce model de căsnicie am văzut la tine, aș prefera să ard în flăcările iadului decât să mă mărit! Dacă nu îți place ce auzi, foarte bine, o să plec. O să îmi iau tălpășița și o să mă mut la casa mea! Știi prea bine că îmi permit asta!
- I-am spus lui Helen că ar fi o greșeală să moștenești averea ei direct, dar și ea a fost la fel de încăpățânată ca tine. Ei bine, dacă te muți la casa ta, m-am spălat pe mâini, nu mai ești fiica mea, spue el cu o expresie feroce pe chip, și se ridică brusc. N-ai decât să trăiești singură ca o paria.
- Foarte bine! țipă ea, prea furioasă ca să îi pese. De-abia aștept să nu mai fiu nevoită să dau toată ziua peste prietenii tăi puturoși. N-ai decât să îți întinzi singur pânzele pe șevalet și să îți amesteci pastelurile și culorile tale speciale. Și, dacă crezi că o să îți spun formula pentru nuanța pe care o folosesc pentru pielea feței, te înșeli amarnic!
- Băiețoaică arogantă ce ești! Îmi amestecam culorile când mama ta era încă în fașă, spuse el măturând masa cu brațul și făcând să cadă toată vesela. Foarte bine, pleacă sănătoasă!
Rebecca tocmai se pregătea să îi dea o replică furioasă, când auzi o voce profundă:
- Destul! Opriți-vă amândoi înainte să spuneți ceva ce veți regreta mai târziu!
Rebecca și tatăl ei se întoarseră și îl văzură pe Kenneth intrând în salonul pentru mic dejun pe ușa din capătul acestuia. Rebecca roși, gândindu-se cât de mult auzise Kenneth din discuție și înghețând la gândul că fusese foarte aproape la o rupere totală a relațiilor cu tatăl ei. Dacă îl pierdea, urma să rămână complet singură.
- Vezi-ți de treaba ta, asta e problemă de familie, sări tatăl ei, mai puțin gânditor decât ea.
- Asta este și ideea, spuse Kenneth încruntându-se elocvent. În teorie, sunt aproape un membru al familiei dumneavoastră.
- În acest caz, fă-o pe fiica mea să fie rezonabilă, spuse Sir Anthony fluturând o mână spre Rebecca, exasperat. E încăpățânată ca un catâr, dar sper că vei fi de acord cu mine că, după ce a fost prinsă într-o situație compromițătoare, trebuie să se mărite, și încă repede.
- Nu neapărat, spuse Kenneth calm. Urmările unei logodne eșuate ar fi minore pe lângă acelea ale unei căsătorii nepotrivite.
- La naiba! urlă Sir Anthony, înfuriindu-se din nou. Credeam că ești un gentilom, chiar dacă ai promovat dintr-o poziție inferioară. Nu ar fi trebuit să te angajez niciodată!
- Uiți că este viconte, spuse Rebecca, sărindu-i lui Kenneth în ajutor, începând să se simtă puțin amețită, și că a studiat la Harrow, ca să nu mai punem la socoteală că tu singur ai zis că e cel mai bun secretar pe care l-ai avut.
- Cu atât mai mult ar trebui să facă numaidecât ce se cuvine! spuse tatăl ei uitându-se urât la Kenneth. Să nu crezi că te poți sustrage. Mi-ai compromis fiica, și să fiu al naibii dacă nu o vei lua de nevastă! Ori asta, ori te biciui cu mâna mea!
Rebecca își stăpâni un chicot în timp ce încerca să și-l închipuie pe tatăl ei silfid biciuindu-l pe un bărbat cu vreo douăzeci și ceva de kilograme mai greu și care luptase ani de zile în războaie brutale. Situația se transformase dintr-o scenă furioasă într-o farsă.
- Decizia de a se căsători sau nu trebuie să îi aparțină Rebeccăi, spuse Kenneth în continuare, calm. Dacă dorește să ducă logodna la capăt, evident că îi voi face pe plac, dar nu o voi forța să meargă cu mine la altar și nici dumneavoastră nu aveți nici dreptul și nici puterea de a face asta. Nu sunt cine știe ce premiu, așa că nu o pot învinui că preferă să se ducă în iad decât să mă ia pe mine de bărbat, continuă el pe un ton subit sec.
Rebecca se cutremură, părându-i rău că el auzise asta.
- Ba este o alianță perfect acceptabilă, răspunse Sir Anthony. Cu cât mă gândesc mai mult la asta, cu atât îmi place mai tare. Casa are destule camere unde ați putea sta și în calitate de cuplu, ceea ce este foarte convenabil.
- Pentru numele lui Dumnezeu, tată, nu am de gând să mă mărit doar ca să îți poți păstra tu secretarul favorit! exclamă Rebecca.
- Asta nu poate fi decis acum, când sunteți atât de supărați, spuse Kenneth împăciuitor, înainte ca tatăl ei să poată răspunde.
- Poate ai dreptate, spuse Sir Anthony îndreptându-se țanțoș spre ușă, dar, indiferent că rezolvăm asta acum sau mai târziu, există doar un singur rezultat acceptabil. Kenneth, pregătește anunțul de logodnă, ca să îl trimitem la tipărit în ziar, spuse el și apoi plecă, trântind ușa.
Rebecca se prăbuși tremurând pe un scaun, acoperindu-și fața cu mâinile. Auzi pașii moi ai lui Kenneth apropiindu-se și simți căldura radiind din corpul acestuia în timp ce îngenunchia lângă ea.
- Ești în regulă? o întrebă el.
- Nu îți face griji, sunt mai degrabă pe punctul de a izbucni în râs decât în lacrimi, răspunse ea ridicând capul și oferindu-i un zâmbet ușor nesigur. Ce moment și-a ales și tata să o facă pe părintele sever! Toată situația asta e absurdă.
Kenneth se ridică și aduse ibricul de cafea, umplându-i din nou ceașca înainte de a-și turna și el una.
- Sir Anthony nu a reacționat prea bine la vestea asta, recunoscu el. Oare sunt pe punctul de a fi concediat?
- Nu cred, crizele lui durează puțin.
- Sper să ai dreptate, căci mi-ar displăcea profund să fiu cauza unei rupturi între tine și tatăl tău.
În timp ce lua o înghițitură de cafea, își dădu seama că nu se simțea deloc ciudat în preajma lui Kenneth. Sentimentul anterior de stânjeneală părea să se fi topit în urma certei cu tatăl ei.
- Dacă se întâmplă așa ceva, va fi din cauza mea, nu a ta. Chiar ai vorbit serios când ai spus că decizia de a mă căsători sau nu îmi aparține în întregime? întrebă ea, privindu-l gânditoare.
- Desigur, spuse el în timp ce își tăia șunca în pătrate egale. Domnii nu pot pune capăt unei logodne, este o regulă de bază în societate.
- O să te pun să te ții de promisiunea cu logodna ca pedeapsă că m-ai convins să merg la bal, pufni ea.
- Am primit pedepse mai repe, replică el cu un zâmbet prefăcut.
Lumina tainică din privirea lui o făcu să simtă o avalnșă de căldură invadându-i corpul. Doamne, dacă nu era atentă, ar putea chiar să îl determine să ducă la bun sfârșit ce începuse. Era un gând grozav de ispititor, dar nu voia să îl piardă ca prieten, și nimic nu putea strica o prietenie mai mult decât o căsnicie silită.
- În afară de publicarea anunțului de logodnă, trebuie să mai facem altceva pentru a păstra aparențele falsei noastre logodne? întrebă ea încet.
- Ar fi de preferat să acceptăm câteva invitații pe la petreceri, dar cam asta ar fi tot, spuse el înfigând furculița într-o bucată de șuncă. În câteva săptămâni, viața își va relua cursul normal.
Poate el credea asta, dar ea nu. Evenimentele din seara anterioară le schimbase relația. Rebecca simțea ceva ciudat, o combinație de intimitate și precauție, pe care o identifica și la el. Numai timpul putea decide cât de importantă fusese schimbarea aceasta.
O oră mai târziu, Kenneth ridică prevăzător privirea când Sir Anthony intră în birou pentru ședința lor de afaceri din fiecare dimineață. Acesta era însă cât se poate de calm și nu aduse deloc vorba despre scena de la micul dejun. După ce se ocupă de corespondența obișnuită și de treburile casei, Kenneth îi prezentă fără o vorbă textul anunțului de logodnă pe care îl redactase.
Sir Anthony citi paragraful scurt și formal și îi îanpoie hârtia.
- Bine, dar te rog să folosești și titlul, nu numai gradul din armată. Vreau ca lumea să știe că fetița mea s-a măritat cât se poate de bine, continuă el pe un ton ironic.
- Îmi pare foarte rău pentru ce s-a întâmplat, domnule, spuse Kenneth lăsând jos anunțul și simțindu-se jenat.
- Îți pare rău că mi-ai sărutat fiica sau că ai fost prins în flagrant? întrebă Sir Anthony pe un ton rece.
În mod evident, Sir Anthony căuta un vinovat.
- Nu prea regret că am sărutat-o pe Rebecca, întrucât este cât se poate de atrăgătoare, răspunse Kenneth, hotărându-se să îi spună adevărul. Dar a fost ceva greșit, și faptul că am băgat-o într-o asemenea situație neplăcută este demn de dispreț.
- Ce intenții ai în ceea ce o privește? Hai, căpitane, cu siguranță am tot dreptul să știu asta, continuă bătrânul nervos când văzu că Kenneth ezită să răspundă.
- Nu neg asta, domnule, spuse Kenneth cu grijă, gândindu-se că ar fi preferat să fie acuzat de curtea marțială. Înainte de noaptea trecută, nu aveam nicio intenție în ceea ce o privește. Nu am niciun drept să mă căsătoresc atâta vreme cât moșia pe care am moștenit-o se află în pragul falimentului.
- Rebecca are deja o avere decentă și la moartea mea va fi o moștenitoare bogată.
- Încercați să mă convingeți să mă căsătoresc cu ea de dragul banilor? întrebă Kenneth, simțind cum începea să se înfurie. Dacă faceți asta, să știți că este o insultă atât la adresa Rebeccăi, cât și la adresa mea. Nu are nevoie de o avere ca să fie dorită de un bărbat, iar eu nu pot fi cumpărat.
- Nu sări ca ars, căpitane, spuse Sir Anthony. Nu am vrut să te insult. Încercam doar să scot în evidență faptul că, dacă dorești să te însori cu ea, e o prostie să îți lași mândria să îți stea în cale. Averea ei te-ar putea ajuta să îți salvezi moșia.
- Se pare că doriți să promovați această uniune. De ce? întrebă Kenneth brusc. După cum am spus la micul dejun, nu sunt cine știe ce premiu. Pentru numele lui Dumnezeu, sunt secretar. Există o grămadă de bărbați mai bogați, mai educați, mai arătoși.
- Se prea poate, dar ești singurul bărbat de care s-a arătat interesată Rebecca de când cu poetul ăla nenorocit, spuse Sir Anthony sec, și asta e ceva.
- Dar nu știți nimic despre mine. Pur și simplu, am apărut la ușa dumneavoastră într-o bună zi și v-am cerut de lucru. Nu aveți nicio dovadă a caracterului meu.
- Nu am nevoie de un teanc de recomandări ca să te cunosc. Caracterul unui bărbat îi stă scris pe față, spuse Sir Anthony luând o pană de gâscă și răsucind-o între degetele sale lungi. N-o să fiu mereu lângă ea, și fiica mea a avut o viață destul de protejată, chiar nefiresc de protejată. Are nevoie de un soț care să fie bun cu ea, de un soț cinstit și capabil, care să știe să aprecieze arta și să îi respecte talentul, iar asemenea bărbați sunt greu de găsit. Tu ai fi foarte potrivit, asta dacă ții la ea așa cum ține un soț.
Nimic nu poate fi mai umilitor decât să fii apreciat de un bărbat pe care ai fost angajat să îl distrugi.
- Rebecca nu ar fi de acord că are nevoie de un soț, fu tot ce găsi Kenneth de spus. Cred că va face ce vrea ea.
- Nu ești un începător când vine vorba despre femei, spuse Sir Anthony aruncându-i o privire pătrunzătoare. Dacă ai vrea, ai putea fi foarte..... convingător.
- Convingător spuneți, repetă Kenneth neîncrezător. Vreți să sugerați că ar trebui să încerc să vă seduc fiica pentru a o determina să devină soția mea?
- E un mod brutal de a vedea lucrurile, dar, în esență, ceea ce spui este corect, admise bărbatul mai în vârstă cu calm. Mi-ar părea rău să văd că doi oameni care se potrivesc atât de bine nu sunt împreună din pricina încăpățânării ei și a mândriei lui.
- Toate discuțiile dintre potențialii gineri și tații fetelor sunt la fel de chinuitoare? întrebă Kenneth inspirând adânc.
- Nu am de unde să știu, atât vreme cât eu, unul, am fugit cu soția mea, chicoti celălalt bărbat. Când m-am întors cu Helen de la Gretna Green, tatăl ei m-a informat că avea să îi transfere averea într-un fond administrat sub tutelă pentru copiii ei, ca să nu îmi pot pune ghearele hărpărețe pe ea. Cred că a fost cam dezamăgit când nici nu mi-a păsat, continuă el. Un bun soldat este o combinație de onoare și pragmatism, spuse el pe un ton serios. Fără onoare, un bărbat nu este nimic, dar adesea este mai bine să fii pragmatic. Rebecca nu e o virgină de șaptesprezece ani, și nu e nevoie să te porți cu ea de parcă ar fi așa, continuă el, după care se ridică și se îndreptă spre ușă, oprindu-se cu mâna pe clanță. Sunt sincer cu tine pentru că eu cred că ții la fiica mea, dar, pe legea mea, dacă o rănești, o să te biciuiesc, deși ești de două ori mai sold decât mine și ai jumătate din vârsta mea, spuse el.
- Am înțeles, dar vă sugerez să nu îi vorbiți astfel Rebeccăi, spuse Kenneth sec. Probabil răspunsul ei ar fi să se mute din casa dumneavoastră și să ne spună amândurora să ne vedem de treabă.
- O înțelegi foarte bine, remarcă Sir Anthony zâmbind ușor, după care ieși din cameră.
Kenneth expiră zgomotos și își frecă tâmplele. Nu-l durea de fapt capul, dar simțea că ar cam fi trebuit. Artiștii sunt cu adevărat nebuni. Era singura expliație.
Cu toate astea, în sufletul lui știa că, dacă nu s-ar afla la reședința Seatin din cu totul alte motive, ar fi cât se poate de tentat de sugestia lui Sir Anthony de a o seduce pe Rebecca.
Capitolul 19
În cursul dimineții, Rebecca fu cât se poate de nervoasă când primi câteva scrisori prin care era felicitată pentru logodnă. Logodna asta nenorocită începea să se transforme în ceva viu și palpabil.
Apoi apăru Lavinia, care se autoinvită în atelierul Rebeccăi.
Rebecca ridică privirea de la desenul ei cu femeia în cădere, încruntându-se.
- Sper că ești mulțumită. Dacă nu ai fi intervenit, mi-aș fi distrus cât se poate de sigur reputația, fără să trebuiască să mai suport toate prostiile astea legate de refacerea reputației.
..............................................................................................
