În ziua de Paşte, Elena Farago

Toţi copii azi se-mbracă
Cu ce au ei mai frumos
Şi părinţii lor le cântă
Învierea lui Hristos.

Şi la masă, ciocnesc, astăzi
Toţi copiii cei cuminţi
Ouă roşii şi pestriţe
Cu iubiţii lor părinţi.

Toţi copiii azi sunt darnici
Căci ei ştiu că lui Hristos
Îi sunt  dragi numai copiii
Cei cu sufletul milos.

Şi copiii buni la suflet
Azi, cu bucurie dau
Cozonaci şi ouă roşii
La copiii care n-au.

Povestea iepuraşului de Paşte

    Se spune că demult, tare demult, undeva, la o margine de sat, trăia o mamă singură care-şi creştea, cu multe sacrificii, dar şi cu infinită dragoste, cei şapte copilaşi rămaşi orfani după ce un trunchi uriaş de copac se prăbuşise peste tatăl lor în timpul unei furtuni cumplite care-l prinsese în pădure.

    Se apropia sărbătoarea Paştelui şi biata mamă era tare necăjită că nu avea cu ce să cumpere cadouri la copii, aşa cum se obişnuia şi pe atunci. Şi, pe când copilaşii erau la pădure să adune nişte vreascuri pentru foc, mamei i-a venit o idee pe care imediat a pus-o în practică.

    Cu multa dragoste, de care numai mamele adevarate sunt în stare, femeia a vopsit nişte ouă, apoi le-a pus în poala şorţului şi a mers cu ele în grădină.

    Undeva, într-un colţ nu prea îndepărtat al grădinii a făcut un cuibar în care, cu multă grijă, ca să nu le spargă, a pus ouăle pe care, apoi, le-a acoperit cu frunze şi crenguţe uscate după care şi-a văzut de treburile ei, pe lângă sobă, pentru că-n ajun de sărbătoare mamele au foarte multe de pregătit.

    A doua zi de dimineaţă, după ce s-au trezit din somn, copiii au întrebat nerăbdători dar şi curioşi ce cadouri vor primi, ştiut fiind că era zi de Paşte. Atunci, mama le-a spus sa meargă în grădină pentru că acolo-şi vor găsi cadourile. Gălăgioşi, râzând şi hârjonindu-se, copiii au năvălit, unul după altul, în grădină.

    Speriat de glasurile lor, un iepuraş ţâşneste de undeva, dintr-un colţ al grădinii unde se odihnea, şi o ia la fugă. Curioşi, copiii s-au îndreptat în fugă spre locul din care iepuraşul tocmai ţâşnise şi acolo, sub frunzele uscate, au găsit ouăle rosii, frumos încondeiate.

    Bucurosi, copiii au început să cânte, să danseze, să bată din palme şi să strige, convinşi de ceea ce au văzut, că iepuraşul le-a adus cadouri.

    Chiar şi astăzi încă mai există obiceiul ca în ziua întâi de Paşte, copiii sş fie trimişi în grădină ca să-şi caute cadourile pe care iepuraşul le-ar fi lăsat acolo, special pentru ei, încă din zori.

Povestea puişorilor coloraţi, Aurora Luchian

Toţi copilaşii cuminţi,
Vioi, cu obraji fierbinţi,
Cu năsucuri mititele,
Să ia loc pe scăunele,
Să le spun, minciună nu-i,
O poveste despre pui,
Nu gălbui, ci coloraţi
Ca florile. Ascultaţi!

Ţup, zvâcni un ou în sus,
Apoi rostogol s-a dus!
Două ude, nu de ploaie,
Ci de vopsea, o văpaie,
S-au tot îmboldit oftând,
Dispărând ca şi un gând!

Cinci, în rochiţe lila,
Cum este eşarfa mea,
Dându-şi coate cu mânie,
Au şoptit: - Ce grozavie!
Ce ne-am face să fim pui,
Am mai fi minuni-gălbui?

- Vai, răcneste unul mov,
Parcă-s vânătă, un clovn!
Vreau la mama, cloşca-bună,
Sub aripă să mă pună,
Să ajung un cocoşel
Pintenat şi voinicel!

Îi curg lacrimi pe obraji
Făcând lac, poţi să te scalzi!
Ca Dunărea se prelinge,
Strop unit cu strop... Ce plânge!
Îl ridic cu mâna mea:
- Tare eşti drăguţ aşa!

Credeţi că s-a potolit?
Nu ştiu cum s-a răsucit
Şi-a zbugit-o suspinând,
Cu vopseaua şiroind,
Urmat de altele verzi
Şi au dispărut! Mă crezi?

Unul strigă: - Ajutor!
Îşi agaţă un picior
În panerul de răchită.
Cu vestuţa răsucită
De atâta zvârcoleală,
Reuşi, ţâşnind afară!

Tiptil, Eden când priveşte
În paner, tiii, se cruceşte!
Căci maicuţa-ncondeiase
Multe ouă arătoase,
Iar acum pe fundul lui
Mai e unul albăstrui.

Scărpinându-se la nas
Ar pleca... Face un pas,
Dar se-ntoarce ca să ia
Oul, c-atât mai avea!
Dar sîri ca şi un zmeu
Şi s-a dus cu Dumnezeu!

Taina o dezleg tot eu:
Toate au ajuns cu greu
Sub o cloşcă protectoare,
Ce-i încălzi ca un soare,
Şi din ouă, vă miraţi?
Au ieşit pui coloraţi!
-------------------------
La final vă dau o veste:
Tot ce-am scris e o poveste!

Creionul, Paulo Coelho

      Copilul îşi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, întrebă:
      - Scrii o poveste care ni s-a întâmplat nouă? Sau poate e o poveste despre mine?
     Bunicul se opri din scris, zâmbi îi spuse nepotului:
     - E adevărat, scriu despre tine. Dar mai important decât cuvintele este creionul cu care scriu. Mi-ar plăcea să fii ca el, când vei fi mare.
    Copilul privi creionul intrigat, fiindcă nu vazuse nimic special la acesta.
    - Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am văzut în viaţa mea!
    - Totul depinde de felul cum priveşti lucrurile. Există cinci calităţi la creion, pe care dacă reuşeşti să le menţii, vei fi totdeauna un om care trăieşte în bună pace cu lumea.
    Prima calitate: poţi să faci lucruri mari, dar să nu uiţi niciodată că există o Mână care ne conduce paşii. Pe aceasta mâna o numim Dumnezeu şi El ne conduce totdeauna conform dorinţei Lui.
    A doua calitate: din când în când trebuie să mă opresc din scris şi să folosesc ascuţitoarea. Asta înseamnă un pic de suferinţă pentru creion, dar până la urmă va fi mai ascuţit. Deci, să ştii să suporţi unele dureri, pentru că ele te vor face mai bun.
    A treia calitate: creionul ne dă voie să folosim guma pentru a şterge ce era greşit. Trebuie să înţelegi că a corecta un lucru nu înseamnă neapărat ceva rău, ceea ce este neapărat e faptul că ne menţinem pe drumul drept.
    A patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioară, ci mina de grafit din interior. Tot aşa, îngrijeşte-te de ce se întâmplă înlăuntrul tău.
     Si, în sfârşit, a cincea calitate a creionului: lasă întotdeauna o urmă. Tot aşa, să ştii că ceea ce faci în viaţă va lăsa urme, astfel că trebuie să încerci să fii conştient de fiecare faptă a ta.
                Paulo Coelho

    "Opusul dragostei nu este ura, ci indiferenţa."
                                       Elie Wiesel