Enigma Otiliei, George Calinescu

...........................................
                 XXXI.

             Felix sari sagetat de ceva rece si se napusti pe scari asa de repede, incat Otilia, presimtind ceva, iesi speriata. Tanarul nu putu sa-i spuna nimic, de emotie, desi dupa paloarea fetei isi dadu seama ca ea a inteles. Se repezi la batran, il descheie la gat, ca sa se afle in treaba, si observa ca respira si gemea cu ochii pe jumatate inchisi, ca un om care simte o durere. Il ridica de jos, cu ajutorul Marinei, care il lua de-a binelea in brate, asa era de usor batranul. Voi sa-l duca inspre dormitor, dar, cand sa paseasca pragul, mos Costache mormai destul de distinct:
      - Acolo! acolo! in sufragerie!
      In sufragerie era o canapea lata, cu margini, ca un pat. Pe ea, Felix aseza pe batran. Otilia isi frangea incet mainile privind sfioasa cand la unul, cand la altul, si tremura. Numai cand batranul incepu sa mormaiasca, zise stins: "Papa!" Bolnavul sedea pe spate ca un om care a luat un narcotic greu si nu poate sa se destepte. Cu ochii intredeschisi, tulburi, privea prosteste in jurul lui, si cu mainile se silea sa gaseasca ceva in jurul mijlocului. In sfarsit, izbuti sa-si aduca aminte:
     - Che-che.....
     - Cheile? intelese Otilia. Sunt aici cheile, papa, si-i intinse un inel incarcat cu chei, cazut jos de-a lungul pantalonilor, dar tinut inca de mijloc printr-o curea.
     Batranul puse mana avid pe ele, le vari greu sub perna, facand sfortari de a inlatura ajutorul altuia, apoi, ca si cand misiunea lui ar fi fost indeplinita, se lasa in voia gemetelor si somnolentei.
     Felix isi dadu seama ca batranul avusese un atac. Cum nu se pricepea inca in latura practica a medicinei, nu indrazni sa ia nicio masura si fu de parere sa cheme repede un doctor. Marina fu indrumata numaidecat la un medic de pe aceeasi strada. Batrana ramase cam mirata de propunerea celor doi, cu aerul de a le spune ca sunt niste prosti, iesi din curte bombanind, mai intra in bucatarie, apoi fara nicio graba trecu in curtea vecina. Aglae, afland accidentul lui mos Costache, capata deodata fizionomia aspra a unui capitan de vapor care comanda in timp de naufragiu:
     - Aurica, striga ea, vino repede, ca i-a venit rau lui Costache! Cheama-l si pe Titi. Treceti dincolo, sa nu fure vreunul ceva. Marino! tu alearga iute la Stanica. Sa vie si el, si Olimpia si sa aduca doctorul pe care-l stie el. Ah! tocmai acum l-a gasit si pe Costache. Sunt sfarsita. N-am pus nimic in gura de azi dimineata.
     Aglae bau la repezeala putina cafea si apoi trecu dincolo, inconjurata ca de o garda de Titi si de Aurica. Batranul era mult mai limpezit si privea numai ingrijorat spre mobilele din casa.
     - Ce-i cu tine, Costache? intreba mai mult arogant decat comiserativ, Aglae. Te-a pus dracul sa cari caramida, sa faci casa, parca n-aveai casa. Asa e cand te iei dupa copii!
     Aglae intoarse privirile spre Felix si spre Otilia si, ca si cand n-ar fi fost niciodata vreun conflict intre ea si ei, intreba:
     - Dar voi ce faceti? Aici erati? Si ce-ai, Costache? continua ea, poate de caldura, c-a fost un zaduf groaznic! Ar trebui sa te sui in pat, ce stai aici, pe canapeaua asta?
     Batranul gemu putin si facu doar din cap semn ca nu vrea sa se miste de acolo.
     - Trebuie sa te dezbraci macar, ca te sufoca hainele!
     Fara sa mai astepte aprobarea, Aglae il rasuci ca pe un copil si trase scurtucul. Otilia se repezi sa-i scoata ghetele cu gumilastic, uscate si incovoiate de vechime, ca niste iminei turcesti. Picioarele lui mos Costache aparura infasurate in niste ciorapi de lana, de o grosime fabuloasa. Degetele mari taiasera cu unghia varfurile si iesisera ca doua ghemuri de ceara. In alte imprejurari Otilia ar fi ras, dar acum nu vedea si nu auzea nimic, nimic. Dupa scurtuc Aglae ii trase pantalonii, de la capatul de jos, cum ai scutura un sac, si batranul aparu in niste nadragi largi de stamba colorata, legati jos, in lipsa sireturilor rupte, cu bucati de sfoara.
     - Poftim, observa Aglae cu repros, uite ce-nseamna sa n-ai o femeie de isprava in casa! Asa te imbracai tu altadata?
     Otilia dibuise in dormitor si gasise o camasa de noapte, de panza taraneasca grea, afara din cale de lunga, in care varat, chelul mos Costache semana cu un faraon infasurat in panze de in. I se aduse si o plapuma, si Aglae ridicase perna s-o scuture si s-o umfle mai bine, cand batranul scoase un tipat:
     - Che... che-i-le!
     - Cheile, uite-ti cheile, aici (mos Costache intinse o mana spre ele) Ar fi bine sa mi le dai mie, sa nu ti le fure cineva!
      In curand sosira Stanica, Olimpia si cu doctorul Vasiliad, si odaia se umplu de insi. Atmosfera era inabusitoare, fiindca un miros fetid venea din partea bolnavului. Otilia deschise geamul de perete. Vasiliad consulta pe bolnav cu superficialitate, ii lua pulsul, il privi in ochi. Fata ii arata neincredere si plictiseala.
     - Ei? Vasiliad, ce zici? intreba sugrumat  de curiozitate, Stanica.
     - Deocamdata n-am ce sa zic. Sa stea linistit si daca se poate sa i se puna o punga cu gheata pe cap. Atacul n-a fost violent, de vreme ce nu si-a pierdut cunostinta. Sa vedem mai tarziu, daca poate vorbi, daca n-are vreo parte paralizata.
     - Doamne fereste, se-nchina Aglae, mai bine moartea decat asa ceva! Poate un om paralizat asa sa traiasca mult?
     - Depinde! zise doctorul, cu aceeasi strambatura de amaraciune.
     - Asculta, ma, Vasiliad, il lua Stanica la o parte pe doctor, fii om cum te stiu, nu ne-ncurca cu vorba! Tu ce crezi, o duce, sau moare? Sa stim ce facem!
      - De obicei nu prea scapa nimeni la varsta asta. Mai ii vine alt atac, pe urma. Depinde insa de consitutie!
      - A dracului e medicina asta a voastra, se scarbi Stanica, nu stiti nimic precis.
      In sfarsit, Aglae se gandi sa execute ordonanta doctorului si, fiindca Otilia insista sa se cumpere punga si gheata, intreba tare pe batran:
      - Costache, unde tii tu banii? Sa-ti cumparam gheata! Da-mi cheile!
      Mos Costache holba ochii si-si musca buzele, fara sunet. Cu mana stranse si mai tare cheile. Aglae intinsa mana si dadu sa i le apuce. Atunci, cu o sfortare eroica, batranul se trase mai spre fundul canapelei, bombanind:
      - Nu-nu-nu v-vrreau gheata!
      - Vorbeste! observa Vasiliad.
      Stanica facuun gest de admiratie si de ciuda:
      - E pezevenghi rau, mosul! Il stiu eu. E tare de tot.
      - Dar, Costache, se rasti de-a binelea Aglae, trebuie bani de cheltuiala, de platit domnul doctor, ce, vrei sa platesc eu?
      Batranul, atunci, dupa indelungata nemiscare, facu semn cu mana spre Felix, care se apropiase de pat, ridica cheile si cu mare dificultate alese una pe care o arata acestuia si, cum Felix voia sa ia tot ghemul de chei, se impotrivi, de unde tanarul intelese ca trebuia sa scoata cheia de pe inel. Batranul incerca sa-i explice:
      - Si-sifonier..... In sa-salon..... e o cutie!
      In vreme ce Felix se indrepta spre salon, Stanica se misca sa-l urmeze si chiar facuse semn acestuia ca vine si el. Olimpia ii strica socoteala, fiindca, fara niciun rost si fara sa intuiasca situatia, il invita sa stea langa ea, fapt ce trezi atentia bolnavului. Stanica isi intarzie disparitia, ochind mereu usa. Felix lua pe rand fiecare cutie a scrinului. Una era plina cu cutii de chibrituri de forma cilindrica. Scuturand una din cele, constata ca sunt pline si ca nu era cu putinta ca batranul sa fi tinut bani in ele. Alta cutie era umpluta cu tinte, printre care inotau cateva piroane. In sertarul de sus, Felix descoperi intr-adevar o cutie de tinichea din acelea pentru tutun, in care se afla un morman de monede de toate marimile.Se gandi cati bani sa ia, apoi se hotari sa ia cutia cu totul. Atunci zari sub cutie un pachet de coale scrise, cusute printr-o sfoara rosie, in chip de caiet si cu un titlu care-l izbi, cu toata graba lui, intrucat gasise acolo numele sau. Scoase caietul si citi pe coperta aceste randuri:
      "Cont de cheltuieli ce-am facut pentru minorul Sima"
     Invins de curiozitate, Felix depuse cutia cu bani pe scrin si intoarse paginile, oprindu-se la cea din urma, si vazu aceasta socoteala. Pagina era impartita in doua printr-o linie cu creion rosu, ca filele de registre, si printr-o contabilitate empirica, in stranga erau insemnate primirile, iar in dreapta chetuielile:
     Primit la 3 ianuarie a.c., lei 2000 de la Banca Nationala, dobanda 4% asupra capitalului depus de lei 50.000.
      Primit in cursul lunii aprilie, dupa contracte, pentru pravalia mare 1.000 de lei pentru sase luni pentru celelalte doua pravalii cate 800 de leipe sase luni.
      Primit chiria de la etaj unu 350 lei pe trei luni.
      Primit chiria de la etaj doi 300 lei pe trei luni.

     Ianuarie:
     Chirie pentru camera incalzita................................ 80
     Spalat...................................................................... 10
     Dat in mana pentru teatru....................................... 20
     Dat in mana pentru buzunar.................................. 100
     Cumparat instrument chirurgical............................ 10
     Adus doctor, fiind baiatul bolnav............................ 20
     Haine, rufarie......................................................... 120
     Masa zilnica a 10 lei.............................................. 310
                                                                                     670

     Februarie:
     Chirie pentru camera incalzita................................ 80
     Masa zilnica a 10 lei............................................ 280
     Spalat................................................................... 10
     Dat in mana pentru buzunar.................................. 120
     Imprumutat.........................................................  200
     Manusi.................................................................  20
     Reparatii in odaie..................................................  70
                                                                                 770

     Martie:
     Chirie pentru camera incalzita................................ 80
     Masa zilnica a 10 lei............................................ 310
     Supliment seara................................................... 100
     Dar bani nevoi tineresti........................................ 200
     Doctorii................................................................ 20
     Voiaj Iasi pt. vederea casei.................................. 100
      Batiste................................................................  30
      Pardesiu.............................................................  40
                                                                              1080

      Aprilie:
      Chirie pentru camera incalzita................................ 80
      Materiale pentru constructii............................... 2142

      Felix rămase cu gura căscată, uimit pe de o parte, de venitul cel mare pe care-l avea, vreo opt sute de lei lunar, sumă considerabilă pentru acea vreme, şi scandalizat, pe de alta, de socoteala încărcată. Avea un venit de ministru, şi moş Costache îşi pusese în cap să-l facă să irosească pentru mizerabila întreţinere tot acest venit. Nu credea să se cheltuiască în casă, pentru coşniţă, mai mult de doi lei pe zi, poate cu mult mai puţin. O pâine costa douăzeci şi cinci de bani şi o para, carnea vreo optzeci de bani. Nu i se dăduse niciodată bani de teatru, sau bani de buzunar, nu i se cumpărase niciun pardesiu. Hainele le luase cu bani împrumutaţi, însă pe poliţă. Instrumentul chirurgical fusese inventat. De asemenea boala, doctoriile, doctorul, călătoria la Iaşi, batistele. Râse de cuvântul "încălzit" pe aprilie, fiindcă nu se mai făcea foc din martie cu tot frigul. Dar scandalul nemaiauzit erau cei 2142 pentru materiale de construcţii. Care construcţie? Prin urmare cuiele, ţintele, cărămizile vechi, grinzile, toate erau în contul lui. Bătrânul făcea o casă pe spinarea lui şi nu se ştia dacă pentru el. Ameţit de descoperire, Felix uitase pentru ce venise aici şi că bătrânul e bolnav şi se gândea să facă scandal. Contul scris cu felurite cerneluri nu era terminat. Alături, Felix dădu de un pacheţel de hârtii soioase, pe care erau însemnate cu creion chimic felurite cifre cu o dată şi o justificare. De pildă: 10 mai, masă cu prăjituri 12 lei; 11 mai, bani de cinematograf 10 lei; 12 mai, cuie mari 20 lei. Erau note ce urmau să fie trecute mai târziu în cont. Era, dar, foarte adevărat ce spunea Stănică: bătrânul era un pezevenghi. Trânti contul la loc şi împinse cutia, când glasul autentic al lui Stănică se auzi în spatele lui:
       - Ai găsit ceva, şmechere? Are parale moşul? Lasă-mă să mă uit şi eu.
      După o scurtă meditaţie, Felix întoarse cheia în broască şi zise hotărât:
      - N-are nimic decât cutia asta cu bani mărunţi. Încolo, tot cutii de chibrituri.
      - De la tutungerie, desigur, observă Stănică, aparent convins. Îţi spun eu că are tutungerie pe numele altuia.
      Felix, devenit matur prin experienţă, găsise că era şi ruşinos. şi primejdios ca altcineva să ştie cât venit are el şi cum îl fura bătrânul. În curând are să fie major şi avea să scape de toate mizeriile astea. Cu astfel de venit putea să trăiască în străinătate, oriunde, consacrându-se ştiinţei numai pentru glorie. Când revăzu pe moş Costache întins pe spate, respirând greu, uită de toată duşmănia. Otilia avea un aer atât de rătăcit, părea atât de străină în acea casă, încât fu cuprins de milă. Nu. Providenţa avusese grijă de el şi-i dăduse un tată bun şi mijloace de existenţă pe care nu le meritase. Bătrânul îi risipise venitul, dar nu se atinsese de capitalul lui. Trebuia prin urmare să fie calm, chibzuit, acum în aceste împrejurări grele, spre a putea să dea tot sprijinul Otiliei. Fata era mândră, şi cu un cuvânt greşit putea s-o jignească.
      Bătrânul luă cutia cu mâna stângă. Dreapta nu putea s-o ridice decât cu greutate, şi atunci cei din odaie observară că o uşoară paralizie îi ţinea acest braţ. Chiar şi un colţ al gurii avea muşchiulatura puţin ruptă, căzută în jos, trăgând puţin şi o pleoapă. Cu mâna tremurătoare, moş Costache căută orbeşte în cutie, găsi o monedă de cinci lei, o lăsă reăede din mână şi scoase o băncuţă pe care o întinse.
      - Ce vrei să fac cu băncuţa ta? se răsti Aglae. Trebuie parale pentru doctorii, pentru domnul doctor.
      Stănică se repezi lângă bolnav.
      - Lasă, moş Costache, că iau cât trebuie. Uite atât, ajunge pentru gheaţă şi pungă (şi scoase câteva piese de cinci lei) Uite, Vasiliad, îţi dau zece lei, că doar eşti doctor de casă, nu vrei să jupoi lumea. (Stănică mai scoase încă patru piese, dând numai două doctorului)
     Bolnavul, văzând cum cutia se uşurează, gemu şi începu s-o tragă, izbutind s-o vâre sub plapumă. Stănică scoase zece bani şi-i întinse Marinei, căreia îi spuse mai încet:
      - Du-te la farmacistul din Rahova, îl ştii dumneata, şi spune-i că l-a rugat domnul Raţiu să-i împrumute, ai auzit? să-i împrumute o pungă pentru gheaţă. Şi uite zece bani să iei gheaţă.
     Încetul cu încetul, toţi se aşezară pe ce găsiră, ca nişte musafiri, uitând aproape de tot de moş Costache. Stănică zise lui Vasiliad, care făcuse gestul să plece:
     - Stai, mă, unde pleci, parcă te-aşteaptă droaia de clienţi. Stai aici, ca medic al casei, să vezi cum îi merge bolnavului, doar nu suntem oricine. Te plătim (şi mai încet), nu fi prost, Vasiliad, te punem la cont.
     Marina aduse geaţă şi o pungă, şi în curând chelia bătrânului primi o scufie răsucită, căpătând o demnitate ridicolă.
     - Ţi-e bine asa? întrebă Aglae.
     - Bi-bine! mormăi Costache.
     - Acum ce să mai facem? întrebă Aglae.
     - Nimic, răspunse doctorul. Linişte şi altceva nimic. Natura lucrează singură.
     Stănică pufni în râs.
     - Aveti si voi doctorii formule. Natura lucreaza (in soapta) pentru mostenitori.
     Otilia se simtea asa de rau de oboseala si zbucium, incat Felix o trase langa fereastra si o stranse afectuos de brat.
     - Fii tare, Otilia, sunt prietenul, sunt fratele tau!
     Stanica, vazandu-l, facu cu ochiul celorlalti, cu adanci intelesuri.
     - In definitiv, mama, zise Aurica, noi ce mai stam aici? Trebuie sa fie ceasul trei, nimeni n-a mancat. Mos Costache sta si singur, doar e aici Otilia, e Marina, domnul Felix.
     Aglae lua o figura solemna.
     - Aici e casa fratelui meu, si eu sunt unica lui sora. Nimic nu se misca aici in casa si nimeni nu se-atinge de nimic. Trebuie sa stam aici sa pazim, n-o sa lasam in casa un bolnav fara simtire, care nu vede, n-aude, cu straini in casa.
     - Aud! zise batranul asa de stins, incat nu-l intelesera toti.
     - Zice c-aude, mama! interpreta Olimpia.
     - E pezevenghi! explica Stanica doctorului.
     - Mama-soacra, toate bune, dar mie mi-e foame! Vrei sa fac de veghe nemancat? Adu ceva aici, la botul calului. Voi n-aveti nimic aici, nu gatiti? se adresa Stanica Otiliei, care il privi speriata, umila.
     Nemaiasteptand raspunsul, Stanica incepu sa caute prin dulap, trantind usile. Gasi, impinse in fund, sticle cu vin infundate, prafuite, o sticla de lichior si un salam bine uscat, neinceput. Erau, probabil, daruri de-ale lui Pascalopol. Toti, afara de Felix si Otilia, se asezara foarte bine dispusi in jurul mesei, iar Olimpia se apuca sa taie tacticos salamul.
     - Taie-l mai gros, protesta Stanica, sa simti ce musti.
     Olimpia taie o felie groasa, pe care Stanica o si inhata, mancand-o fara paine.
     - Asta e salam de Sibiu veritabil, salam fin, de unde naiba l-aveti, Otilio?
     Fata dadu din umeri, iar Olimpia facu observatie lui Stanica:
     - Nu fi lacom, ce Dumnezeu, il inghiti cu pielita cu tot.
     - Un tirbuson, comanda Stanica, ca un client de restaurant.
     Marina, vesela, ca la o schimbare de stapan, se repezi la bufet si scoase un tirbuson cu varful putin rupt.
     - Bine, mos Costache, mustra Stanica de la masa pe bolnav, ai dumneata asa vinuri in casa si nu ti-ai luat un tirbuson ca lumea?
     Bolnavul trona pe spate stupid, sub caciula de cauciuc, care, fiind putin sparta, lasa sa curga pe fruntea, ochiul si un obraz un fir de apa care se prelingea apoi, facand la radacina perilor stufosi de pe piept un smarc. Dopul pocni si vinul incepu sa galgaie rosu, ca un sange inchegat, in paharul lui Stanica.
     - Ce umblati cu scarbe de-astea mici, striga acesta, dati pahare de-alea mari de cristal, sa simt gustul vinului! Iiiih, ce aroma, asta e Bordeaux veritabil, Bordeaux din cel mai fin. De unde-l aveti, Otilio?
     Fara sa mai astepte raspunsul, Stanica turna in pahare la toti. Convivii ridicara intai paharul in sus, cu gand de a ciocni, apoi o oarecare rusine ii retinu, si baura in tacere. Olimpia facuse un morman de felii de salam, si comesenii luau acum pe tacute si mancau. Vasiliad inghitea ca un lup, aplecat asupra farfuriei.
     Aglae, zarind pe Otilia si pe Felix, deveni caritabila.
     - Tu, Otilio, nu mananci?  Si dumneata, domnule Felix? Doar n-o sa stati nemancati?! Ce-o fi o fi, acum, sa fim tari.
     Stanica se scula, galant, de pe scaun si merse sa dea bratul fetei.
     - Otilio, scumpo, fa-mi placerea, tu nu vezi ce e pe noi? Ce, tu crezi ca noi nu stim ce e durerea? Parca pe noi nu ne doare ca mos Costache a mu.... vreau sa zic e bolnav? Da' lasa, bun e Dumnezeu, s-o alege intr-un fel. Vino la masa, intremeaza-te!
     Otilia facu cu mana un gest de aparare atat de salbatic, incat avocatul renunta la relul de conducator al fetei si indemna pe Felix, nu fara ironie:
      - Spune-i dumneata, domnule, fa-o sa-nteleaga, stiu ca v-aveti bine!
      Otilia pleca sus in odaia ei, iar Felix mai ramase, nefiind inca hotarat asupra atitudinii pe care trebuia s-o ia, fiindca era incredintat ca se cadea sa apere pe mos Costache, cat traieste, cu toate pacatele lui, si asta in vederea Otiliei. Stanica ii intinse, gales, un pahar de vin si-i zise, cu aerul unei fiinte irezistibile:
      - Domnule Felix, te rog eu, pentru mine!
      Felix lua paharul, gusta putin din vin si, vazandu-i culoarea de sange, fu strabatut deodata de un gand: in cazuri de congestie de acestea se lasa sange. Isi spuse parerea catre Vasiliad, si acesta putin incurcat, recunoscu:
      - Da, intr-adevar, am fi putut sa-i luam putin sange, dar n-am latenta pentru flebotomie. Daca vreti, trimitem servitoarea s-aduca.
      - Fugi, domnule, de-acolo, se dezgusta Stanica, cu sangele. Tocmai acum la masa! Fleacuri! Asta poti sa faci mai tarziu, incolo, nu i-au pus gheata pe cap? El n-are sange, si vrei sa-i mai iei! Asta-i dureros, domnule, lasati omul in pace. Auzi, mos Costache, vrei sa-ti lase sange, sa te doara?
      - Daaaa! zise limpede batranul.
      - Ei, asta-i, rezista Stanica, lasa ca stim noi mai bine ce-ti trebuie. Mai tarziu, incolo.
............................................

  "Acolo unde străluceşte privirea, e de prisos diamantul."
                Victor Hugo

Freamăt de codru, Mihai Eminescu

                        Tresărind scânteie lacul
                        Şi se leagănă sub soare;
                        Eu, privindu-l din pădure,
                        Las aleanul să mă fure
                        Şi ascult de la răcoare
                        Pitpalacul.


                        Din izvoare şi din gârle
                        Apa sună somnoroasă;
                        Unde soarele pătrunde
                        Printre ramuri a ei unde,
                        Ea în valuri sperioase
                        Se azvârle.


                        Cucul cântă, mierle, presuri -
                        Cine ştie să le-asculte?
                        Ale pasărilor neamuri
                        Ciripesc pitite-n ramuri
                        Şi vorbesc cu-atât de multe
                        Înţelesuri.


                        Cucu-ntreabă: – “Unde-i sora
                        Viselor noastre de vară?
                        Mlădioasă şi iubită,
                        Cu privirea ostenită,
                        Ca o zână să răsară
                        Tuturora.”


                        Teiul vechi un ram întins-a,
                        Ea să poată să-l îndoaie,
                        Ramul tânăr vânt să-şi deie
                        Şi de braţe-n sus s-o ieie,
                        Iară florile să ploaie
                        Peste dânsa.


                        Se întreabă trist izvorul
                        - “Unde mi-i crăiasa oare?
                        Părul moale despletindu-şi,
                        Faţa-n apa mea privindu-şi,
                        Să m-atingă visătoare
                        Cu piciorul?”


                        Am răspuns: – “Pădure dragă,
                        Eu nu vine, nu mai vine!
                        Singuri, voi, stejari, rămâneţi
                        De visaţi la ochii vineţi,
                        Ce luciră pentru mine
                        Vara-ntreagă.”


                        Ce frumos era în crânguri,
                        Când cu ea m-am prins tovarăş!
                        O poveste încântată
                        Care azi e-ntunecată…
                        De-unde eşti, revino iarăşi,
                        Să fim singuri.

      Salutul între doi duşmani este primul semn al împăcării.
                         Proverb românesc

Enigma Otiliei, George Calinescu

...................................................
                    XXX.

                  Moş Costache, aşa de discret în afacerile lui, veni la Felix cu câteva coale de hârtie şi felurite note de plată şi însemnări şi-l rugă să-i alcătuiască o listă cu tot ce cheltuise pentru materiale. Felix i-o făcu, rămânând totuşi mirat de scumpetea articolelor. O cărămidă veche din demoliţiuni costa aproape cât şi una nouă. Cum moş Costache nu arăta a fi omul uşor de păcălit, ignorant în asemenea chestiuni, ai fi fost înclinat să crezi că socoteala urmărea să înşele pe cineva. Dar, fiindcă moş Costache însuşi era cumpărătorul, problema rămânea fără rezolvare. Tot Stănică deschise ochii lui Felix, care se încredinţase că supărarea faţă de acesta e lipsită de orice eficacitate. El arătase, cu solide argumente, care putea fi preţul întregului material. Totul fusese cumpărat pe sume derizorii şi, întrucât priveşte cărămida, Stănică se jura că moş Costache a luat-o gratis. Într-adevăr, se dărâmase undeva, prin centru, câteva case vechi, în scopul de a se clădi un mare hotel.  Întreprinzătorii cumpăraseră locul cu un preţ în care contrucţia veche intra prea puţin. Dimpotrivă, zidăria îi încurca, fiindcă n-aveau unde s-o depoziteze şi transportarea ei i-ar fi costat parale. Ei oferiră cărămida gratis, cu condiţia să fie ridicată numaidecât de pe teren. De acolo trebuie s-o fi luat bătrânul, concurând doar câţiva ţigani, care luaseră şi ei cât putuseră căra cu mâna. Varul, exagera poate Stănică, putea fi furat. Cu bacşiş bun, îndupleci numaidecât un ţigan, de la binalele unde se consumă mari cantităţi de materiale, să-ţi scoată din groapă, peste noapte, câteva zeci de kilograme de var. Ca să încredinţeze pe Felix şi pe Otilia ce poate face un om îndrăzneţ şi cărpănos, Stănică se făcu forte să le-aducă, de probă, câte ceva din toate. Şi, într-adevăr, veni cu câteva cărămizi în sacul unui ţigan, cu un pachet de cuie, cu clei şi alte lucruri. Le obţinuse cu bacşiş de pe la binale. Ba chiar târziu de tot, în noaptea zilei în care Stănică făcuse demonstraţia, o ţigancă aduse, cu de la sine putere, un lighean încărcat cu var stins, gros, fiindcă, zicea ea, are nevoie de câţiva gologani. Moş Costache nu se miră deloc de gestul lui Stănică, pe care nu-l întrebă de ce aduce cărămidă, var şi celelalte, şi puse numaidecât stăpânire pe toate, după ce smulse lui Stănică mărturisirea că n-are nevoie de ele. Bătrânul veni din nou cu lista de materiale la Felix şi-l rugă, de vreme ce-o compusese el, s-o iscălească în josul paginii "ca să ştie el cine i-a făcut-o". Felix o iscăli, dar foarte mirat şi cu aceeaşi neplăcere cu care semnase poliţele.
       Aşa precum vorbise vărului său Toader, Stănică se socoti dator să pună pe Felix în legătură cu Lili, nemaiîndoindu-se că fata trebuia neapărat să-i placă. Încercă dar să convingă pe tânăr să meargă să i-o arate.
      - Domnule, zise el, nu anticipez cu nimic şi nu pretind nimic. Am eu aşa un gust, o slabiciune de unchi, ce vrei! Vreau sa vezi o nepoata a mea, un crin de fata, s-o contempli ca pe-o icoana, fara sa-i spui o vorba, si sa pleci. Atat pretind. Sa vedem, e numai amor propriu din partea mea, ori fata e o faptura divina? Ah, iubitule, sa nu fiu insurat, sa nu fie legile omenesti la mijloc, pe Lili as lua-o de nevasta. Sa ma prostern inaintea ei, sa-i sarut numai varful piciorului. Ce pielita fina, ce ras, ce nevinovatie! Si plinuta, colo, bine! Pacat ca esti "angajat", insinua Stanica, c-ar fi pentru dumneata o partida stralucita. Tata-sau vrea sa dea asa pahar de cristal in mainile unui tanar curat la suflet si la trup, cum esti dumneata, de pilda. Are avede, domnule (stiu ca dumneata esti idealist!) insa-ti spun, are avere. Nu pretinde de la ginere nicio meserie; ii tine pe amandoi tinerii ca pe niste canarasi in colivie. Oh, Doamne, fa-ma iar tanar! Varu-meu are mosie, il stie Pascalopol, moara mare mecanica la Obor, e senator, e putred, da-l dracului. Eu ti-as spune dumitale un lucru, daca m-ai intelege bine. Un tanar sarac, cum esti dumneata, in definitiv, caci prea bogat nu esti, cu inteligenta, cu capacitate de munca, e dator sa puna mana pe o fata cu zestre, sa absoarba ceva din averile trantorilor, care n-au contribuit cu nimic pe altarul patriei. E singurul lor mod de a-si justifica existenta. Dumneata esti speranta tarii, savantul de maine, nu trebuie sa-ti irosesti tineretea. Probabil ca iubesti pe Otilia, te aprob. Nu te uita acolo la un cuvant scapat fara intentie. Otilia e o fata superba, dar e vorba, te iubeste si ea, vreau sa zic, te iubeste cu aceeasi intensitate? Se poate sa te iubeasca, dar Otilia e sufleteste obosita, blazata. Zi ca nu exista Otilia pe lume, dumneata ramaneai fara dragoste? Admit ca Otilia e incantatoare, dar mai sunt si alte fete. De aceea iti spun: lasa-ma sa te scot in lume, sa-ti arat, fara obligatii, o fata delicioasa. Hei, domnule, adevarata dragoste e totdeauna a doua dragoste. Vrei sa-ti mai spun un lucru secret, tinand seama ca esti un om simtitor, delicat? In inima Otiliei se da o lupta grozava intre dragoste si datorie: dragostea merge, nu mai indoiesc, spre dumneata, iar interesul ei e sa-l aiba pe Pascalopol ca ocrotitor, fiindca mos Costache n-are sa-i dea nimic, te-asigur eu, fiindca nu-l lasa soacra-mea. Iti repet: interesul si datoria, fiindca banuiala mea este ca Otilia (esti om serios? pot sa-ti incredintez un secret? adica, propriu-zis, o prezumtie serioasa?) ei bine, Otilia trebuie sa fie fata lui Pascalopol! Altfel, cum iti explici dumneata dragostea asta intre o fata de nouasprezece-douazeci de ani si un om in varsta? Ei, si atunci, dumneata, daca ar fi asa, vii si zdrobesti inima unui tata, care nu poate sa faca marturisiri. Dar sa ne intoarcem la nepoata-mea. Ii zise Lili. Bre,s a vezi fata modesta, bine crescuta, rusinoasa, culta, dar nu indopata cu fel de fel de intelectualisme de astea, care strica femeile. Iti fac o marturisire: Olimpia mea n-are nicio zestre, pot sa zic, si e pretentioasa foc. In sfarsit, vreau sa vezi fata, m-am angajat, fata de tata-sau, ca am sa te prezint. Fireste, nu le-am spus nimic de chestiune. Insa sunt si eu mandru, de, sa arat familiei ce rude am capatat prin alianta! Daca nu m-oi mandri cu dumneata, cu cine vrei sa ma mandresc? Cand poti sa mergi, ori mai bine s-aduc fata aici?
       Felix n-avea nicio repulsie principala fata de necunoscuta Lili, dar se temea de gafele lui Stanica si de atmosfera de vizita pentru petit. Aducerea fetei oricum, cand Otilia era acasa, nu o gasea nimerita. Il ruga pe Stanica sa lase asta pentru mai tarziu, fiindca acum era incurcat cu examenele. Stanica nu consimti, in ruptul capului, ci voi numai sa stie cand e acasa Felix, hotarat s-o aduca pe fata dincolo, la Aglae, unde il ruga sa-si calce pe inima si sa vina, daca va fi chemat. Ca sa scape, Felix fagadui, crezand ca Stanica va uita chestiunea. Dar Stanica n-o uita, si peste cateva zile, cand fu sigur ca toti vor fi acasa, veni mandru in trasura lui Toader, cu Lili alaturi de el. Fata era prietenoasa, supusa si fara ascunzisuri, obisnuita sa fie alintata, incat primi sa vina, intocmai cum ar f facut o fata libera, din curiozitate. Stanica o prezenta cu multe preambuluri Aglaei si celorlalti. Lili facu o foarte buna impresie, din cauza atentiei cu care le privea pe toate. Obisnuita cu bogatia, ea gasea interes in orice lucru, oricat de ridicol, si, parte dintr-o modestie innascuta familiei ridicata de jos, parte din lipsa de gust, nu facea observatii jignitoare. Aurica se extazia inaintea ei, si Titi ramase prostit.
      Asta facea placere lui Stanica, fireste. Mai putin interes starni fetei Titi, ferindu-se totusi de orice reactiune. Stanica era indiferent, in privinta asta, intrucat adusese pe fata in vederea lui Felix. In fundul sufletului dispretuia toata progenitura Aglaei, si o clipa nu i-ar fi trecut prin minte ca cineva in acea casas-ar fi gandit la vreo noua alianta cu familia lui, prin Lili. Vesti dar pe Aglae ca tine ca fata sa cunoasca pe Felix si ca acesta a consimtit sa vina. Ca sa inlature orice neintelegere, ajutand astfel si la impacarea dorita cu mos Costache, era bine ca Aurica sau Titi sa se duca sa-l cheme pe Felix. Titi ridica din umeri incapatat, Aglae ii dadu ghes, si Titi plin de rea-vointa se ridica in sfarsit. Iesi din sala, apoi in curte si se opri. Pe Felix nu-l putea suferi din cauza superioritatii care-l apasa si incurca. De cand urma la belle-arte, se mai vindecase de aceasta antipatie, judecand ca el are un "talent", care-l ridica deasupra celuilalt. Sentimentul care ii opri picioarele pe loc nu fu antipatia, ci gelozia. Era sigur ca, daca Felix va veni, cu aerele lui distinse, cu figura lui regulata, va placea fetei, asa cum placuse si Otiliei, si Georgetei. Titi fu cuprins, pe data ce zarise pe Lili, nu de sentimentul dragostei, ci de dorinta grabnica de a o lua de nevasta. Era decis, acum cand vedea ca Aglae se ocupa asa de generos de treburile lui, sa roage pe mama-sa sa faca tot ce-i statea in putinta sa i-o capete. Deci Titi se misca greu prin curte, apoi intra incet de tot in odaia lui, unde se unse cu cosmetic de par, iesi din nou, fara graba, trecu in curtea vecina, dadu un ocol asa ca sa nu fie observat si se-ntoarse cu intarziera mare, declarand ca nu e nimeni acasa si ca e aproape sigur ca Felix a plecat in oras. Departe de a banui manopera lui Titi, a carui veste inveseli pe Aglae, Stanica se scandaliza.
       - Nu se poate sa nu fie aici! Nu se poate. Domnul Felix e un tanar serios. Cand a spus o vorba, e vorba. Cel mult daca s-a dus pentru putin timp. Aurico, du-te tu!
      Aurica s-ar fi dus, fiindca ar fi fost incantata ca Felix sa ia pe altcineva, asa ca Otilia sa vada ca nu este numai ea pe lume. Insa se crezu datoare, fata de o domnisoara straina, sa dea dovezi de o mare pudoare virginala.
      - Nu pot, Stanica, sa ma duc, gandeste-te si tu. Poate e singur acasa, in odaia lui. Cum o sa intru eu, o fata, la el?
      Stanica, nervos, iesi din casa si se duse drept in camera lui Felix, pe care-l gasi citind cursuri.
      - Cum spune dobitocul ala ca nu esti acasa?
      - Care dobitoc?
      - Pai Titi, domnule. L-am trimis la dumneata sa te cheme si mi-a spus ca nu te-a gasit.
      - N-a fost deloc aici! se mira Titi.
      Stanica, tenebros ca totdeauna, gasi ca se tese la mijloc o conspiratie, in scopul de a impiedica o legatura asa de stralucita, fara sa-si inchipuie serios ca Titi ar putea sa se gandeasca la Lili.
      Felix consimti sa treaca pe dincolo, dupa ce se consulta cu Otilia, spre a-si usura constiinta. Lili nu i se paru extraordinara. O gasi foarte draguta, simpatica, insa lipsita de vioiciunea nervoasa a Otiliei, de marele stil al acesteia. Se purta cu ea cu atat mai amabil, cu cat nu se temu ca tradeaza niciun alt sentiment mai sfant. Tocmai aceasta purtare tulbura pe Lili. Pana acum fata se jucase in libertate si vorbise de casatorie ca de papusi. Prin educatia ereditara, simturile ei erau coapte de pe acum pentru dragoste, si cazu in ea cu aceeasi repeziciune cu care-i cazuse prada Titi. Urmarea cu ochi umezi tot ce spunea Felix, il scruta cu supunere si duiosie, radea cand radea el si se intorcea ori de cate ori acesta o tintea in ochi. In acelasi timp Titi simtea lesinuri cand o privea pe Lili si ura mocnita pentru norocosul la vorba Felix.
      Aglae facu tot ce-i statu in putinta sa orienteze pe Lili spre Titi si sa sfarame convorbirea dintre Felix si fata. Intai ordona lui Titi si faca fetei un portret frumos, asa cum stie el. Lili se supuse din politete si se lasa asezata in semiprofil, asa cum dorea Titi. Dar se plictisi numaidecat si intoarse capul mereu, la orice cuvant al lui Felix, incat Titi sterse de cateva ori schita cu guma, pana ce, vanat la fata de ciuda, o rupse bucatele si o arunca jos.
      Lili privi foarte curioasa pe Titi si comise imprudenta de a-i spune:
      - Nu trebuie sa va enervati, domnule, mai nimeni, din cati s-au incercat, n-au putut sa-mi dea asemanarea.
      - Eu reusesc, de obicei, foarte bine asemanarea, scrasni Titi.
      Lili insa nu auzea nimic si umbla cu ochii, blanda ca o oaie bolnava, dupa Felix. Prin limbutia lui Stanica, Lili afla de Otilia, care venise de la Paris, si puse intrebari lui Felix despre ea. Aglae facu incercari desperate sa sfarame convorbirea, aduse dulceata, cafele. Stanica lauda acum zgomotos pe Otilia si demonstra ca numai o astfel de fata superioara este vrednica de prietenia Liliei. In cele din urma, Stanica lua pe Felix si pe Lili si trecura dincolo, la mos Costache, spre ciuda Aglaei, care nu-i putea urma. Titi, insa, se tinu dupa ei. Otilia facu cea mai buna primire blandei fete, statu maini in maini cu ea, ii canta la pian, marindu-i vibratia sufleteasca, pe care Lili o intrebuinta toata spre a contempla pe Felix. Titi, uitat, incruntat, privea muteste pe Lili. Stanica lauda ditirambic cand pe Otilia, cand pe Lili, cand pe Felix, nemaistiind ce spune, ca de obicei, facand pe diabolicul cu sentimentalism. In sfarsit, se aprinse atata, incat isi aduse aminte ca Lili ii fusese incredintata ca un "depozit sacru" si ca trebuie inmanata parintilor. O condusera cu totii spre trasura, si Titi incerca sa se aseze cat mai aproape, pe linia fetei. Lili pleca bland entuziasmata de Felix, pe care-l visa multa vreme, si impartasi numaidecat impresiile ei parintilor, de fata fiind si Stanica, care izbucni jovial:
      - Nu v-am spus eu? Felix e o podoaba, un model de tanar, e mandria mea, ciracul meu! Cand a mintit vreodata Stanica, saracul?
      Evenimentele care urmara nu mai ingaduira lui Felix sa se gandeasca la Lili si la momentele acestui scurt episod. Dar in casa Aglaei ura se dezlantui din nou impotriva familiei de dincolo, si intentiile de impacare fura din nou abandonate. Titi spusese intunecat, apasat, ca atunci cand vestea ca e bolnav de inima si credea ca are sa moara, ca el vrea de nevasta pe Lili. Aglae, departe de a se mira si de a gasi  aceasta dorinta ridicola si extravaganta, raspunse ambitioasa:
      - Ti-o dau de nevasta, sa stiu ca ma tai in cutite cu Costache!
      Ocarile impotriva Otiliei si celorlalti incepura mai verzi. Otilia era o "rafinata" cu scoala la Paris, care atragea, cu ajutorul "pacatosului de Stanica, fiindca altfel nu pot sa-i zic", fete ca Lili pentru Felix, cu care voia sa puna la cale cine stie ce matrapazlacuri. Il ametise si pe batran, care voia sa le facxa casa la amandoi, ca sa se dea peste cap. S-au mai vazut femei care impind pe amantii lor spre casatorii bogate, ca sa manance banii nevestelor cu ei. Felix era un stricat prefacut, care stia sa intre pe sub pielea oamenilor. Toti studentii de la medicina sunt oameni fara rusine, iar Felix, auzise ea, era facut de tata-sau cu nu se stie cine, fiindca altfel nu se explica de ce l-a tinut tot printre straini. Deciziunea ei era sa nu-l mai prinda pe Felix prin casa ei sa-i strice baiatul. Cata vreme Titi avusese de-a face cu Felix, se zapacise. Acum, de cand a rupt-o, si-a venit in fire si asculta de ea, cum se cuvine unui baiat cuminte. O dorinta are: sa-l insoare pe Titi cum stie ea, si apoi sa-l puna pe Costache la respect prin tribunal, ca sa vada daca este de tolerat ca un om batran sa-si risipeasca averea dupa gustul unei fete si al unui june, care nu-i sunt copii, nici rude de sange, nici nimic. O fata ca Otilia merita sa intre intr-o casa de corectie, iar Felix trebuie trimis la urma lui, nu sa cheltuiasca Costache cu intretinerea lui cat nu ia din pretinsele venituri ale acestuia.
      Blestemurile acestea, aprobate cu o furie muta de Titi, fura produse in intimitate. Impotriva lui Stanica, Aglae capata oarecare necaz, dar nu indrazni sa-i faca observatii, fiindca de delatiunile acestuia avea nevoie, si apoi acesta era un consilier juridic, interesat personal in parte, caruia ea putea sa-i destainuie toate dorintele ei, oricat de lacome. Pe care avocat ar fi putut sa-l intrebe cum sa faca spre a mosteni un frate, care nu vrea sa-i lase averea? Stanica mirosi indispozitia Aglaei si se supara si el. Tot necazul lui de a fi facut o casatorie saraca il stranse de gat acum, si, o demnitate foarte distinsa, incepu sa ocoleasca pe Aglae, venind ostentativ numai la mos Costache.
       Stanica simtea amaraciunile unui romantic in fata unui lac de munte, inconjurat de piscuri inzapezite. El, omul bun, care aducea pe Lili ca sa fericeasca un tanar, care se interesa de afacerile Aglaei, desi vedea ca sunt "imorale", sub demnitatea lui, el, care luase pe Olimpia pentru a inalta institutia casatoriei, a o purifica de egoism, tocmai el era privit cu nasul sus. De acum incolo, nu se mai simtea legat de nicio obligatie si avea sa-si vada serios de propriul lui viitor. Da, e adevarat ca iubise si poate o mai iubea pe Olimpia si ca adorase pe Relisor, insa care e scopul nostru in viata, mai presus de sentimentalisme? Sa facem fii in dureri (Stanica se gandea, fireste, la niste dureri morale) sa dam tarii copii pentru apararea granitelor. Insa nu mai putea fi nicio indoiala. Olimpia nu mai era capabila sa-i dea alt fiu, mijloacele ei generatoare erau sleite. Se stie ca Napoleon si-a frant inima si, pentru a-si asigura un succesor, a divortat de Josefina. Ei bine, avea sa faca si el acel gest sublim.
      Stanica nu vorbi nimanui de divort, dar vorbi de cazul lui Napoleon si al Josefinei, spre a vedea cum judeca lumea gesturile sublime. Deveni devotat pentru Otilia, ii facu multime de mici servicii, iar lui mos Costache incepu sa-i procure materiale. Ii aducea piroane, vopselarii, pensule, nimicuri dibuite cine stie pe unde, dar pe care batranul le primea cu mare satisfactie. Il intretinu in preocuparea constructiei, comunicandu-i zilnic pretul varului, al caramizilor, al cimentului. Intra prin case de cunoscuti si semicunoscuti, ca sa afle ce se mai pune azi intr-o casa moderna, "fiindca am un unchi care construieste", si destainui lui mos Costache misterele arhitecturii. O casa in constructie, cladire mare, destinata unei banci, prin reaua tratare a betonului, sau din alte cauze, se prabusi. Stanica ancheta foarte serios si pasionat pe lucratori asupra cazului, ba chiar aduse, dupa o tratare cu tuica, pe un salahor ce sedea prin Antim, la batran, si-l puse sa faca teoria artei arhitectonice. Mos Costache era foarte multumit sa i se vorbeasca despre constructie, cu atat mai mult cu cat asta tinea locul actiunii insesi de a construi.
      Era luna iulie, si Felix, dupa terminarea examenelor, visa de-a binelea sa mearga undeva la tara, desi nu prea stia cum. Otilia nu pomenea nimic de vilegiatura, abia sosita cum era din strainatate, mai ales ca ea, neavand nicio putere si nici un ban, astepta totul la intamplare, ca un copil. Intamplarea era de obicei Pascalopol, care plecase acum pentru catva timp sa vada mosia. Intr-o zi mos Costache invita pe Felix si pe Otilia sa mearga in oras, sa se plimbe si sa manance, si le dadu in acest scop bani, atat cat nu scosese niciodata din buzunar pentru atare lucruri. Spunea ca are sa aduca un mester constructor sa faca unele masuratori si ca vrea sa aiba liniste si sa nu-i supere nici pe ei. O trimise si pe Marina pe la cunostintele sale. Stanica spuse tocmai ca in acea zi pleaca la Ploiesti, pentru un proces. Stanica insa mintise din placere, si veni pe la vremea pranzului. Gasi totul pustiu, si perdelele de panza si de sipci trase peste tot. Avocatul se apropie tiptil de casa, incerca usor de tot clantele usilor din fata si din dos si vazu ca sunt inchise. Dianuntru auzi insa lovituri surde de ciocan. Se apropie de fereastra de unde se auzea zgomotul, aduse, tot in varful picioarelor un scaun din gradina, se urca pe el si privi inauntru prin interstitiile sipcilor transparentelor. Apoi se dadu repede jos, puse scaunul la loc, si fugi iarasi, zambind usor, luand-o de-a dreptul spre oras.

                      XVIII.

            Pe la sfarsitul lui septembrie, intr-o zi de arsita tardiva, cu vant uscat inecacios, mos Costache se impletici din mers, pe cand cotrobaia in curte printre caramizile lui, si cazu moale jos. Marina il vazu din bucatarie si-si inchipui ca s-a aplecat dinadins sa vada ceva. Astepta sa se ridice, dar mos Costache intarzia. Atunci Marina se apropie tiptil de locul caderii, se uita prudenta la batran, il intoarse pe fata si, vazandu-l inert si rosu la obraz, fugi repede inspre casa, dar mereu tiptil, ca si cand ar fi fost la mijloc un secret mare, si navali in odaia lui Felix.
      - Vino repede, zise ea in soapta, aproape satisfacuta de senzatia noua pe care o incerca dupa atata monotonie, a cazut jos batranul, mi se pare c-a murit.
...................................................