„Trebuie să-ţi doreşti să fii puternic. Altfel, nu vei ajunge aşa niciodată.”
Friedrich Nietzsche
miercuri, 25 iunie 2014
Răscoala, Liviu Rebreanu
.............................................
XXVI.
- Eu am fost la Amara numai acum cateva zile si am pipait pulsul taranilor! zise Grigore. Cu vreo luna inainte umblau si se zbateau sa cumpere mosia Babaroaga. Azi nici prin gand nu le mai trece asa ceva. Azi pretind foarte simplu sa li se imparta toate mosiile. Si acestor oameni vrei dumneata sa le duci acuma pe tava fagaduieli de scutiri de taxe?..... Ridicol!
- Ei, bine, atunci va trebui sa intervie cu forta, ca sa-i potoleasca intai, iar pe urma, cand se vor dezmetici, vor pricepe si ei insemnatatea masurilor ce s-au luat in favoarea lor! zise Predeleanu senin.
- Da, asa! aproba tanarul Iuga. Sa nu umblam cu ipocrizii. Taranii s-au revoltat - sa iasa armata sa-i pedepseasca. Punct. Reformele se discuta cu oameni sanatosi, nu cu bolnavi sau cu exaltati. manifestul e o ipocrizie in plus, de aceea ma supara. Potolirea rascoalei nu se poate face fara varsare de sange. In loc sa traga cu gloante direct in rasculati, guvernul trage intai in vant, cu manifestul, ca sa se poata spala pe maini mai tarziu ca n-a vrut varsare de sange, dar..... Un bizantinism ieftin, care va exaspera pe nenorocitii de tarani si va face sa se cheltuiasca mai mult sange!
Tecla le interzisese sa discute la masa despre rascoale si politica. Vorbira aproape numai despre Miron Iuga. Doamna Predeleanu observa intr-un rand:
- Numai cand imi inchipuiesc ca Victor ar putea fi singur la tara in zilele astea, parca imi vine sa innebunesc!
Grigore Iuga arunca o privire spre Olga. Tocmai atunci Predeleanu intreba:
- Apropo, Grigorita..... Sa ma ierti daca sunt poate indiscret sau, stiu eu, nedelicat. Am auzit ca nevasta-ta......
- Fosta! rectifica Grigore repede, rosind.
- Da, fosta ta nevasta ar fi plecat acuma la tara...... Adevarat? Fiindca ar fi ceva......
- Nu stiu! murmura tanarul Iuga, intunecandu-se. Pentru mine e moarta demult.
8.
Logofatul Bumbu tinea la curent pe batranul Iuga cu cele ce se petreceau in sat, cum ii poruncise. De azi-dimineata, de cand a aflat despre Ruginoasa, boierul l-a chemat de cateva ori, luandu-l cu aceeasi intrebare:
- Ei, ce isprava au mai facut oamenii nostri?
Bumbu i-a ascuns numai uciderea Nadinei, de teama sa nu se incapataneze si sa plece la Lespezi sa se convinga. Cand l-a intrebat de soarta cuconitei, a raspuns ca n-a auzit nimic, dar probabil ca nu mai este in sat. Iuga a exclamat bucuros:
- Evident. Nici n-avea ce sa caute ea aici acuma. Bine c-a avut automobilul, sa o poate sterge la timp, altfel cu oamenii nostri cine stie ce batjocura i se putea intampla.....
Dupa cina, batranul a iesit in curte, singur, ca in toate serile bune, sa faca putina miscare inainte de a se culca. Cerul era curat, vanat-inchis, cu stele tremuratoare ca niste picaturi de roua. Racoarea primaverii ii inviora pasii. Ocoli cladirea cea noua pe aleea prunduita, curatata proaspat, merse spre poarta cea mare dinspre ulita. Printre copacii parcului vedea in fata, aproape, parca numai la cativa metri, focul ce mistuia conacul lui Cosma Buruiana. Ardea potolit, fara flacari mari, cu o roseata ce pata vazduhul. Era ora zece. Furia incendiului se mulcomise, ca si galagia taranilor, care se auzise pana aici in linistea amurgului. Satul dormea, parca toate cele ce se intamplasera in cursul zilei ar fi fost in vis. Numai lumina focului dovedea ca n-a fost vis..... In stanga, mai departe, alta pata rosie pe cer. Acolo a ars şi arde conacul din Lespezi, dacă nu şi cel din Gliganu. Chiar şi în dreapta, spre Ruginoasa, mai stăruia o undă roză. Ce mai ardea tihnit, fără grabă, cum se cuvine cu rămăşiţele.
"Niciodată n-aş fi crezut ca oamenii mei sa fie cei mai ticalosi, ca tocmai ei sa duca la vecini ticalosia si sa-i invete neomeniile! isi zise Miron Iuga, oprindu-se o clipa langa poarta. Toate silintele mele cu ei n-au folosit nimic! Degeaba, taranul e destinat sa ramaie salbatic pana la sfarsitul lumii."
Se intoarse, ocoli casa pe dincolo, trecu pe langa cladirea veche in gradina mare din dos, unde nu erau arbori si se deschidea o vedere mai larga. In suflet ii picura tristetea din ce in ce mai apasatoare. Pana azi-dimineata, in ciuda tuturor intamplarilor si zvonurilor, a fost convins in adancul sau ca oamenii lui vor sta linistiti chiar daca de jur imprejur toate satele s-ar rascula. Se simtea atat de infratit cu ei prin toata viata sa si a inaintasilor sai, incat i se parea peste putinta ca taranii sa nu aiba instinctul aceleasi fratii.
"Ar fi trebuit sa ma duc totusi la Ruginoasa sa-i dojenesc! ii fulgera iar prin creier gandul care-l framantase toata ziua si pe care-l inlaturase mereu. Te pomenesti ca taranii vor crede ca mi-a fost frica si....."
Ajunsese la marginea gradinii, unde incepea ogorul. Conacul ramasese in urma. Felinarele din curte palpaiau galben de departe, ca niste sfioase candele de veghe. Se opri si se intoarse pe loc sa mai vada cum ardea conacul lui Buruiana. Batranul avu subit o strangere de inima. Prinvind de aici, focul parea sa mistuie chiar propriile-i cladiri. Pata rosie pe cer era mai sangeroasa si pe ea se zugraveau contururile conacului Iuga ca niste ruine arse si inca fumegand. Gandul i se risipi. Altele ii luara locul, inabusite insa si ele: "Asta nu se poate!"
La stanga se deslusea mai bine incendiul de la Lespezi, parca s-ar fi apropiat si s-ar fi inviorat. Intre cele doua focuri insa batranul Miron descoperi o noua rana purpurie pe orizont, marindu-se vazand cu ochii si inaltandu-se pe cer.
- Intr-acolo vine Cantacuzu.... Vasazica si la capitanul Gradinaru au inceput! murmura privind cu atentie si examinand limbile de flacari ce se ingrosau.
Invartindu-se spre stanga in directia Babaroaga si Vladuta, adauga in sine: "Colonelul vad ca a scapat pana acuma......"
Spre Curteanca insa, mai la stanga, ardea conacul lui Popescu-Ciocoiu, apoi in jos, pe valea Teleormanului, conacul generalului Dadarlat la Humele si al lui Ionita Rotompan la Goia.
"Ei, saracul Ionita! isi zise Miron. Si pe dansul l-au pradat....."
Focul de la Goia aparea, de unde privea batranul, alaturi de Ruginoasa, dar mult mai viu, semn ca incepuse mai recent.
Alte involburari de flacari se zareau mai jos pe Ruginoasa, poate la Odorelul sau la Izvoru. Apoi altele deasupra padurii Amara, poate la Dumbraveni......
"Pretutindeni, pretutindeni foc si prapad! se gandi Miron, ajungand iarasi cu fata spre conacul sau, dupa ce facuse pe loc inconjurul orizontului. Am ramas ca o insula."
Noapte inegrise vazduhul complet. Nicio adiere si niciun zgomot pe intreg cuprinsul. Batranul nu auzea, in tacerea profunda ce-l impresura, decat propria-i respiratie, care parea aspra ca un horcait. Si de jur imprejur, focurile mute ca plagile unui trup urias rastignit pe pamant, din care se inalta aburii rosii, cotropind intreg vazduhul.
Stand nemiscat in intuneric, Miron Iuga simti o infiorare, parca s-ar fi lasat brusc un val de frig. Porni inapoi cu ochii la conacurile lui, deasupra carora se zvarcoleau luminile focului. Si murmura darz: "Asta nu se poate!"
CAPITOLUL X. SÂNGELE
1.
In zorii zilei de vineri, taranii din Amara se sculara fiecare cu grija sa nu-i ia altii inainte. Unii mai sarguitori au carat pana noapte tarziu de la conacul arendasului ce-au putut mantui din flacari. Barem Pavel Tunsu s-a batut, de erau sa se omoare, cu Iacob Mitrutoiu, din pricina unui juncan pe care pusese mana sa-l ia acasa si pe care pandarul zicea ca-i al lui, ca l-a ochit mai bine de o saptamana cum poate marturisi si Zamfir Chelaru.... Cand a izbucnit focul s-au bucurat grozav toti, dar pe urma le-a parut rau ca l-a pus cine l-a pus inainte de-a fi adunat ce era folositor, mai ales dupa ce au scapat de grija jandarmilor. Acuma s-au prăpădit degeaba atâtea bunătăţi în flăcări. Şi tocmai cei săraci s-au ales cu mai puţin, că ei întâi n-au îndrăznit şi când au îndrăznit nu mai aveau ce culege.
Ignat Cercel se făcu borş de cum deschise ochii, fiindcă muierea nu era mulţumită deloc că n-a luat şi un purcel, să aibă şi copilaşii ei cu ce să-şi mai îndulcească inima. În zadar îi amintea bărbatul că a adus trei saci de porumb, să le ajungă până-n miezul verii, de era să-şi rupă spinarea, că toată noaptea l-a durut mijlocul, ea o ţinea lanţ cu purcelul.
- Măi muierea dracului, dar cum era să aduc eu cogemite porcul? În spate? strigă Ignat. Că doar porcul nu merge ca omul ori ca boul, să-l mâi dinapoi!
- D-apoi alţii cum au luat, bărbate?....... Şi încă oameni care au tăiat câte doi porci de Crăciun, nu ca noi de ni l-a mâncat perceptorul, mânca-l-ar şerpii şi pe el să-l mănânce! Doar îmi spuse aseară Tinca a lui Ioniţă că şi ginerele popii şi-a băgat în coteţ trei purceluşi de la arendaşul.....
Aici Ignat ar fi recunoscut dreptatea muierii dacă n-ar fi fost prea supărat. De fapt, dânsul, lăcomindu-se la porumb, ca săracul care n-are de mămăligă, nici nu s-a gândit ieri deloc că s-ar putea sau ar trebui să-şi rostuiască un porc. Răspunse deci furios:
- Ba să se bage dracii-n pielea ta cea afurisită, că te faci a nu şti că popa şade numai peste drum de conac şi-i venea uşor lui Filip să treacă drumul cu toţi porcii arendaşului!
Se mai învârti puţin prin casă şi prin bătătură, apoi luă un ştreang şi plecă drept la locuinţa perceptorului. Ştia că Bârzotescu a fugit, împreună cu nevastă-sa, încă de ieri dimineaţă cu noaptea-n cap, îndată ce a văzut focul de la Ruginoasa. De frică nici n-au cutezat s-o apuce pe drum, ci prin grădini si peste câmp, fiecare cu câte o bocceluţă în spinare. Vreo doi oameni i-au întâlnit, dar i-au lăsat dracului, că prea erau speriaţi.În casă rămăsese numai o toantă de slujnică să păzească averea ce şi-o încherbălise Bârzotescu de când a fost mutat aici goluţ şi sărmănuţ de-ţi era mai mare mila..... Ignat Cercel intra in ograda si merse glont la cotetul in care grohaiau si guitau trei porci. Slujnica inca nu le daduse de mancare. El ii scoase binisor afara, ii cantari, isi alese pe cel mai grasun, ii innoda streangul de piciorul dinapoi si-l porni spre portita ramasa deschisa. Slujnica, nemaiauzind guitatul obisnuit de dimineata, iesi repede din casa cu o strachina de porumb in mana. Ignat, fara nicio vorba, ii inhata strachina si o lua inainte scuturand boabele, iar porcii dupa el. Toanta, dezmeticita, incepu sa tipe:
- Aoleu! Sariti!..... Hotii!..... Mi-a furat porcii! Ajutor!
Ignat, parca nici n-ar fi auzit-o, iesi pe poarta urmat de toti trei porcii. In mijlocul ulitei le arunca un pumn de porumb, astepta pana ce culesera boabele si apoi isi continua calea. Tipetele servitoarei facura pe vreo doi vecini sa iasa sa vada ce s-a intamplat.
- I-ai luat, nea Ignate! il intreba unul cu o prietenie invidoasa.
- D-apoi ca si ca dansul mi l-a luat pe-al meu! raspunse Ignat foarte natural, adaugand apoi cu ravna si scuturand strachina: Tug, tug, tug, tugui, tugui!
Ajunse cu bine acasa. Numai streangul s-a pierdut pe drum, caci l-a uitat la piciorul porcului de s-a tarat pana s-a dezlegat. Intrand in ograda cu porcii, facu falnic catre nevasta-sa, trecandu-i strachina:
- Porumb ai, porci ti-am adus, dar sa nu mai cartesti acuma, ca sa stii ca ma pun cu parul pe spinarea ta, fire-ai sa fii a dracului de muiere!
Femeia holba intai niste ochi cat cepele, apoi, venindu-si in fire, bolborosi lacom:
- Aoleu, Maica Precista!.... Tugu mamei, tugu, tugu, tugu!
Melinte Heruvimu se sculase cum s-a crapat de ziua, incetinel, ca sa nu trezeasca pe nevasta-sa, care se zvarcolise in dureri toata noaptea, atata focul, jumuli o gaina si o puse sa fiarba, apoi asternu o fata de masa. El, de cand a plecat arendasul Cosma, tot pe langa conac s-a invartit, sa fie acolo de s-ar intampla ceva. Si-a adus dansul cativa saci de porumb, dar grija cea mare ii era sa apuce oarece lucruri mai bune de mancare, sa-si poata ospata odata boiereste muierea si copilasii, ca prea mult au flamanzit. Era convins ca biata femeie numai de nemancare a cazut la pat si zace de atata amar de vreme si ca, hranita zdravan macar cateva zile, s-ar impiciorongi mai bine decat cu orice leacuri. Apoi, vazand ca oamenii numai prin hambare scotocesc, s-a repezit el singur la vataselul Lazar si l-a luat de piept, sa-l dea la o parte, ca sa poata intra in casa. Lazar, mai voinic, era mai-mai sa-l biruiasca, daca nu sareau si alti oameni care, dupa ce l-au smintit pe Lazar in bataie, s-au imprastiat prin toate odaile sa strice si sa ia ce le poftea inima. Melinte a mirosit pana ce a nimerit in camara plina cu de toate. A incarcat in doua cosuri, gasite acolo, borcane de dulceata, sticle de vin si de lichioruri, branza, o paine alba, mezeluri, un muschi si o sunca, masline si ce i-a cazut in mana. Cand a sosit cu cosurile acasa, era seara. Nici nu le-a mai aratat, ci le-a ascuns in tinda cu gandul ca maine dimineata sa intinda o masa ca-n basme.
Golind acum cosurile si insirand pe fata alba toate bunatatile, Melinte avea o stralucire de bucurie, care-i imbujora obrajii tabaciti. Cand ispravi si se dadu cu un pas inapoi sa minunea, intaile raze ale soarelui tocmai radeau in geamurile murdare, intoarse capul spre patul femeii. Ochii ei mari, negri, il priveau putin speriati. Barbatul, surprins, zise zambind si ca scuza:
- Credeam ca dormi..... Uite ce bunatati! Pentru tine le-am adus toate, ca copiii mananca orice, numai mancare sa fie, dar tu trebuie sa te hranesti cu lucruri mai bune, ca sa te inzdravenesti, c-ai zacut destul s-ai suferit. Am pus si o gaina in oala sa-ti fac o ciorba fierbinte si.....
Se intrerupse deodata. Ochii il priveau mereu, nemiscati, cu aceeasi umbra de spaima, desi gura intredeschisa parca voia sa vorbeasca.
- Aoleu, doar n-oi fi murit? baigui Melinte zapacit.
Se apropie, pipai bratul uscat sprijinit de dunga patului si cu degetele atarnand in jos.
- A murit! facu omul abatut, uitandu-se lung la ochii incremeniti cu privirea spre masa. Tocmai acuma s-a prapadit si ea cand.....
In pat, la picioarele moartei, copilasul cel mai mic se ridica, scancind si frecandu-si ochii. Dupa cateva clipe, vazand pe tatal sau, se insenina si intinse manutele spre dansul. Melinte il lua in brate si iar se uita la femeie, parca nu i-ar fi venit a crede, strangand la piept si mangaind in nestire copilul. Apoi scula pe ceilalti doi:
- Hai, c-ati dormit destul! Hai, ca nu-i vreme de dormit!
Copiii se urnira anevoie si bombanind. cand descoperira insa masa incarcata, se inviorara si-si amintira ca li-e foame. Melinte ii aseza pe toti trei pe lavita:
- Mancati ce va place, copii, pana va saturati!.... Numai sa nu va bateti si sa nu faceti galagie, ca maicuta a murti si ar fi rusine!.... Pavaluc, tu, ca esti mai mare, ia seama sa nu dea in fos oala asta de ciorba, ca eu ma duc sa chem o vecina s-o scalde!
Colonelul Stefanescu sari din pat, isi puse halatul si, in papuci si capul gol, iesi repede afara. Soarele de-abia rasarit il izbi drept in fata, incat in primul moment, fiind si dupa somn, nici nu vazu bine multimea de tarani ce napadise curtea larmuind. Striga la intamplare:
- Da ce, mai baieti, din somn si in izmene ma luarati?
Ceiu de pe aproape, care-l auzira, izbucnira in rasete, ceilalti insa vociferau mai aprig. Atunci observa batranul pensionar ca multi au venit cu furci, cu topoare, cu sape, ca la o batalie. Colonelul isi pastrase din militarie curaj si indrazneala in fata primejdiei. Frica i-a fost de o eventuala ridicare a taranilor numai din pricina fetelor pe care le iubea ca lumina ochilor si-i era sa nu se intample sa se napusteasca asupra lor ticalosii, sa le nenoroceasca pentru toata viata. Acum insa se simtea in largul sau. Fara sa se impresioneze de urletele lor, striga iarasi mai tare, sa-l auda toti:
- Ho! Ho! mai lasati racnetele, sa ma auziti si sa va aud!..... Ei, ce-i? C-ati venit cu arme, vad, voi mai mult de o suta si eu unul singur!..... Ce-i? Ce poftiti de la mine?
Taranii, care se linistisera o clipa, pornira din nou sa tipe intr-un cor infernal:
- Sa pleci de aici!.... Nu mai vrem invoieli!..... Lasa mosia, don' colonel, ca-i a noastra!.... I-ute cum ne infrunta hodorogul!..... O sa-ti dam bataie!..... Ne-ai inselat si ne-ai jupuit destul!..... Pamantul!..... Pamanturile!.... Pamantul nostru si munca noastra!
Batranul Stefanescu privea si asculta cu o fata prietenoasa, ca si cand oamenii l-ar fi hiritisit. Apoi, cand se mai potoli putin galagie, reveni:
- Voi vorbiti o suta deodata, cum sa va inteleg?
Dupa vreun sfert de ceas de taraboi se alesera doi tarani care sa parlamenteze. Colonelul dadu din cap multumit:
- Asa, baieti! Acum stiu cu cine vorbesc..... Zi tu... Ioane!..... Ori vrei tu, nu stiu cum te cheama, ca nu te mai tin minte.....
- Io-s Gagilan Stefan, don' colonel! facu taranul umfland pieptul.
- Bine zici, asa-i.... Iti uitasem numele, Fanica, uita-te-ar necazurile! striga Stefanescu jovial. Atunci zi tu, Fanica.
- Apoi ce sa zicem, don' colonel? Mata nu stii c-a venit revolutia? zise Galigan cu mandrie.
- Eu vad c-a venit, dar nu stiu ce are cu mine revolutia, ca eu......
- Lasa ca stii matale prea bine! facu celalalt taran mai aspru. Numai te prefaci a nu sti..... S-apoi, ori stii, ori nu stii, noua ne trebuie mosia, ca talica ai stapanit-o destul si ne-a venit randul si noua!.... Daca o dai cu binele, bine de bine, daca nu, noi tot o luam!
- Dar luati-o, oameni buni! vorbi colonelul dand din maini, parca s-ar fi lepadat de diavol. Da ce, a mea e mosia?...... Bagati plugurile, copii, si s-o stapaniti sanatosi!.... Din partea mea, vai de mine, toata voia!
- Zici matale asa acuma, ca ti-e frica de noi, dar maine ai sa zici c-ai uitat! relua taranul. Nu ne mai inseli talica pe noi, don' colonel! Ca te-am pascut noi, slava Domnului! .... Dar sa faci bine sa-ti strangi boccelutele si sa te duci de aici, ca noi nu te mai rabdam si nu mai rabdam picior de boier pe pamanturile noastre, iaca!
- Unde sa ma duc, Ioane? intreba batranul cu candoare.
- De unde ai venit, dom'le colonel! zise Ion. Ca nu te-am adus noi si nici nu te-am chemat!
- Cum sa plec asa, mai omule? Cum?..... Sa-mi las toata agoniseala mea de haram? Se poate, Ioane? starui colonelul arendas.
- Se poate! Ca din munca si sudoarea noastra-s toate!
- Apoi asa am venit eu aci, gol cum ma vezi, ai?
- Ce mai la deal, la vale, sa-ti para bine ca nici nu te-am injurat si nici nu te-am batut, cum au patit alti boieri, ca poate-i fi auzit si matale! zise taranul neinduplecat. Pleaca sanatos si sa ne vedem cand ne-om vedea ceafa!
Colonelul nu se dadu invins. Incerca toate argumentele. Ajunse sa le propuie sa-l ia si pe dansul tovaras la revolutie, numai sa-si poata salva capitalul ce-l avea investit in inventarul mosiei, aproape toata zestrea fetelor. Taranii ascultau, chiar radeau uneori de cate o gluma de-a lui, dar gaseau replici la orice si, unde nu, se indarjeau ca e munca lor si revolutia nu mai ingaduie sa se amestece boierii in treburile oamenilor.
- Ne-om descurca noi, n-ai grija matale, spuse Galiganu. Oamenii cu oamenii, boierii cu boierii. Talica du-te la oras, ca acolo-s boierii si-i locul matale!
Intai cerusera sa plece pe jos numai cu o boccea cat poate duce in spinare. In cele din urma i-au permis sa mearga cu trasura si sa ia ce poate duce in trasura. Stand atata timp in racoarea diminetii cu capul gol, colonelul incepu sa stranute:
- Na, ca m-am ales si cu un guturai dupa toate necazurile celelalte!
- Dar care s-au ales cu bataie sau mai rau, ce sa mai zica? striga cineva.
- D-apoi m-ati batut voi destul, mai crestini, ca ma lasati pe drumuri, lipit pamantului, om batran si cu trei fete de maritat! facu colonelul cu amaraciune.
Petre se apucase de dimineata sa dreaga poarta dinspre ulita, din care numai stalpii mai erau intregi in picioare. Nevoie asa mare n-ar fi fost. Cum a stat un an si jumatate, de cand s-a prapadit tatal sau, ar mai fi putut sta. Dar Petre voia sa aiba de lucru ca sa nu se mai duca cu oamenii nicairi si sa nu se mai amestece.
De cand s-a intros ieri de la Lespezi, numai a bolit si a rumegat. Ma-sa a auzit de la vecini ce s-a intamplat si era ingrozita. El n-a vrut sa-i spuie nimic. Doar cand Smaranda l-a invinuit ca de la dansul se trag toate, ca asa zic oamenii, a raspuns manios ca cine zice minte, fiindca el n-are niciun pacat pe suflet, martor i-e Dumnezeu.
De altfel, acelasi lucru si-l zicea mereu si in sinea lui si totusi nu-si putea mulcomi mustrarile. Ii parea rau ca nu si-a cautat de necazurile lor de la inceput si s-a tot varat ba sa fie la cumpararea mosiei, ba acum la impartirea pamanturilor, pretutindeni. Barem Grigorita, parinte sa-i fi fost si mai mult nu-i putea face. Si drept rasplata dansul s-a inversunat impotriva cucoanei Nadina, asa, din senin. Ca l-a batjocorit pentru ca n-a vrut sa le vanda Babaroaga. Tocmai el s-a gasit dintre toti mai batjocorit, iar ceilalti au putut sta linistiti. I-a intrat in cap ca trebuie s-o batjocoreasca si el, inca de asta-iarna, cand au fost la Bucuresti. De atunci, numai asta visa si parca-i parea bine ca se atata oamenii, ca sa-i poata veni si lui mai lesne sa-si sare inima.
.............................................
XXVI.
- Eu am fost la Amara numai acum cateva zile si am pipait pulsul taranilor! zise Grigore. Cu vreo luna inainte umblau si se zbateau sa cumpere mosia Babaroaga. Azi nici prin gand nu le mai trece asa ceva. Azi pretind foarte simplu sa li se imparta toate mosiile. Si acestor oameni vrei dumneata sa le duci acuma pe tava fagaduieli de scutiri de taxe?..... Ridicol!
- Ei, bine, atunci va trebui sa intervie cu forta, ca sa-i potoleasca intai, iar pe urma, cand se vor dezmetici, vor pricepe si ei insemnatatea masurilor ce s-au luat in favoarea lor! zise Predeleanu senin.
- Da, asa! aproba tanarul Iuga. Sa nu umblam cu ipocrizii. Taranii s-au revoltat - sa iasa armata sa-i pedepseasca. Punct. Reformele se discuta cu oameni sanatosi, nu cu bolnavi sau cu exaltati. manifestul e o ipocrizie in plus, de aceea ma supara. Potolirea rascoalei nu se poate face fara varsare de sange. In loc sa traga cu gloante direct in rasculati, guvernul trage intai in vant, cu manifestul, ca sa se poata spala pe maini mai tarziu ca n-a vrut varsare de sange, dar..... Un bizantinism ieftin, care va exaspera pe nenorocitii de tarani si va face sa se cheltuiasca mai mult sange!
Tecla le interzisese sa discute la masa despre rascoale si politica. Vorbira aproape numai despre Miron Iuga. Doamna Predeleanu observa intr-un rand:
- Numai cand imi inchipuiesc ca Victor ar putea fi singur la tara in zilele astea, parca imi vine sa innebunesc!
Grigore Iuga arunca o privire spre Olga. Tocmai atunci Predeleanu intreba:
- Apropo, Grigorita..... Sa ma ierti daca sunt poate indiscret sau, stiu eu, nedelicat. Am auzit ca nevasta-ta......
- Fosta! rectifica Grigore repede, rosind.
- Da, fosta ta nevasta ar fi plecat acuma la tara...... Adevarat? Fiindca ar fi ceva......
- Nu stiu! murmura tanarul Iuga, intunecandu-se. Pentru mine e moarta demult.
8.
Logofatul Bumbu tinea la curent pe batranul Iuga cu cele ce se petreceau in sat, cum ii poruncise. De azi-dimineata, de cand a aflat despre Ruginoasa, boierul l-a chemat de cateva ori, luandu-l cu aceeasi intrebare:
- Ei, ce isprava au mai facut oamenii nostri?
Bumbu i-a ascuns numai uciderea Nadinei, de teama sa nu se incapataneze si sa plece la Lespezi sa se convinga. Cand l-a intrebat de soarta cuconitei, a raspuns ca n-a auzit nimic, dar probabil ca nu mai este in sat. Iuga a exclamat bucuros:
- Evident. Nici n-avea ce sa caute ea aici acuma. Bine c-a avut automobilul, sa o poate sterge la timp, altfel cu oamenii nostri cine stie ce batjocura i se putea intampla.....
Dupa cina, batranul a iesit in curte, singur, ca in toate serile bune, sa faca putina miscare inainte de a se culca. Cerul era curat, vanat-inchis, cu stele tremuratoare ca niste picaturi de roua. Racoarea primaverii ii inviora pasii. Ocoli cladirea cea noua pe aleea prunduita, curatata proaspat, merse spre poarta cea mare dinspre ulita. Printre copacii parcului vedea in fata, aproape, parca numai la cativa metri, focul ce mistuia conacul lui Cosma Buruiana. Ardea potolit, fara flacari mari, cu o roseata ce pata vazduhul. Era ora zece. Furia incendiului se mulcomise, ca si galagia taranilor, care se auzise pana aici in linistea amurgului. Satul dormea, parca toate cele ce se intamplasera in cursul zilei ar fi fost in vis. Numai lumina focului dovedea ca n-a fost vis..... In stanga, mai departe, alta pata rosie pe cer. Acolo a ars şi arde conacul din Lespezi, dacă nu şi cel din Gliganu. Chiar şi în dreapta, spre Ruginoasa, mai stăruia o undă roză. Ce mai ardea tihnit, fără grabă, cum se cuvine cu rămăşiţele.
"Niciodată n-aş fi crezut ca oamenii mei sa fie cei mai ticalosi, ca tocmai ei sa duca la vecini ticalosia si sa-i invete neomeniile! isi zise Miron Iuga, oprindu-se o clipa langa poarta. Toate silintele mele cu ei n-au folosit nimic! Degeaba, taranul e destinat sa ramaie salbatic pana la sfarsitul lumii."
Se intoarse, ocoli casa pe dincolo, trecu pe langa cladirea veche in gradina mare din dos, unde nu erau arbori si se deschidea o vedere mai larga. In suflet ii picura tristetea din ce in ce mai apasatoare. Pana azi-dimineata, in ciuda tuturor intamplarilor si zvonurilor, a fost convins in adancul sau ca oamenii lui vor sta linistiti chiar daca de jur imprejur toate satele s-ar rascula. Se simtea atat de infratit cu ei prin toata viata sa si a inaintasilor sai, incat i se parea peste putinta ca taranii sa nu aiba instinctul aceleasi fratii.
"Ar fi trebuit sa ma duc totusi la Ruginoasa sa-i dojenesc! ii fulgera iar prin creier gandul care-l framantase toata ziua si pe care-l inlaturase mereu. Te pomenesti ca taranii vor crede ca mi-a fost frica si....."
Ajunsese la marginea gradinii, unde incepea ogorul. Conacul ramasese in urma. Felinarele din curte palpaiau galben de departe, ca niste sfioase candele de veghe. Se opri si se intoarse pe loc sa mai vada cum ardea conacul lui Buruiana. Batranul avu subit o strangere de inima. Prinvind de aici, focul parea sa mistuie chiar propriile-i cladiri. Pata rosie pe cer era mai sangeroasa si pe ea se zugraveau contururile conacului Iuga ca niste ruine arse si inca fumegand. Gandul i se risipi. Altele ii luara locul, inabusite insa si ele: "Asta nu se poate!"
La stanga se deslusea mai bine incendiul de la Lespezi, parca s-ar fi apropiat si s-ar fi inviorat. Intre cele doua focuri insa batranul Miron descoperi o noua rana purpurie pe orizont, marindu-se vazand cu ochii si inaltandu-se pe cer.
- Intr-acolo vine Cantacuzu.... Vasazica si la capitanul Gradinaru au inceput! murmura privind cu atentie si examinand limbile de flacari ce se ingrosau.
Invartindu-se spre stanga in directia Babaroaga si Vladuta, adauga in sine: "Colonelul vad ca a scapat pana acuma......"
Spre Curteanca insa, mai la stanga, ardea conacul lui Popescu-Ciocoiu, apoi in jos, pe valea Teleormanului, conacul generalului Dadarlat la Humele si al lui Ionita Rotompan la Goia.
"Ei, saracul Ionita! isi zise Miron. Si pe dansul l-au pradat....."
Focul de la Goia aparea, de unde privea batranul, alaturi de Ruginoasa, dar mult mai viu, semn ca incepuse mai recent.
Alte involburari de flacari se zareau mai jos pe Ruginoasa, poate la Odorelul sau la Izvoru. Apoi altele deasupra padurii Amara, poate la Dumbraveni......
"Pretutindeni, pretutindeni foc si prapad! se gandi Miron, ajungand iarasi cu fata spre conacul sau, dupa ce facuse pe loc inconjurul orizontului. Am ramas ca o insula."
Noapte inegrise vazduhul complet. Nicio adiere si niciun zgomot pe intreg cuprinsul. Batranul nu auzea, in tacerea profunda ce-l impresura, decat propria-i respiratie, care parea aspra ca un horcait. Si de jur imprejur, focurile mute ca plagile unui trup urias rastignit pe pamant, din care se inalta aburii rosii, cotropind intreg vazduhul.
Stand nemiscat in intuneric, Miron Iuga simti o infiorare, parca s-ar fi lasat brusc un val de frig. Porni inapoi cu ochii la conacurile lui, deasupra carora se zvarcoleau luminile focului. Si murmura darz: "Asta nu se poate!"
CAPITOLUL X. SÂNGELE
1.
In zorii zilei de vineri, taranii din Amara se sculara fiecare cu grija sa nu-i ia altii inainte. Unii mai sarguitori au carat pana noapte tarziu de la conacul arendasului ce-au putut mantui din flacari. Barem Pavel Tunsu s-a batut, de erau sa se omoare, cu Iacob Mitrutoiu, din pricina unui juncan pe care pusese mana sa-l ia acasa si pe care pandarul zicea ca-i al lui, ca l-a ochit mai bine de o saptamana cum poate marturisi si Zamfir Chelaru.... Cand a izbucnit focul s-au bucurat grozav toti, dar pe urma le-a parut rau ca l-a pus cine l-a pus inainte de-a fi adunat ce era folositor, mai ales dupa ce au scapat de grija jandarmilor. Acuma s-au prăpădit degeaba atâtea bunătăţi în flăcări. Şi tocmai cei săraci s-au ales cu mai puţin, că ei întâi n-au îndrăznit şi când au îndrăznit nu mai aveau ce culege.
Ignat Cercel se făcu borş de cum deschise ochii, fiindcă muierea nu era mulţumită deloc că n-a luat şi un purcel, să aibă şi copilaşii ei cu ce să-şi mai îndulcească inima. În zadar îi amintea bărbatul că a adus trei saci de porumb, să le ajungă până-n miezul verii, de era să-şi rupă spinarea, că toată noaptea l-a durut mijlocul, ea o ţinea lanţ cu purcelul.
- Măi muierea dracului, dar cum era să aduc eu cogemite porcul? În spate? strigă Ignat. Că doar porcul nu merge ca omul ori ca boul, să-l mâi dinapoi!
- D-apoi alţii cum au luat, bărbate?....... Şi încă oameni care au tăiat câte doi porci de Crăciun, nu ca noi de ni l-a mâncat perceptorul, mânca-l-ar şerpii şi pe el să-l mănânce! Doar îmi spuse aseară Tinca a lui Ioniţă că şi ginerele popii şi-a băgat în coteţ trei purceluşi de la arendaşul.....
Aici Ignat ar fi recunoscut dreptatea muierii dacă n-ar fi fost prea supărat. De fapt, dânsul, lăcomindu-se la porumb, ca săracul care n-are de mămăligă, nici nu s-a gândit ieri deloc că s-ar putea sau ar trebui să-şi rostuiască un porc. Răspunse deci furios:
- Ba să se bage dracii-n pielea ta cea afurisită, că te faci a nu şti că popa şade numai peste drum de conac şi-i venea uşor lui Filip să treacă drumul cu toţi porcii arendaşului!
Se mai învârti puţin prin casă şi prin bătătură, apoi luă un ştreang şi plecă drept la locuinţa perceptorului. Ştia că Bârzotescu a fugit, împreună cu nevastă-sa, încă de ieri dimineaţă cu noaptea-n cap, îndată ce a văzut focul de la Ruginoasa. De frică nici n-au cutezat s-o apuce pe drum, ci prin grădini si peste câmp, fiecare cu câte o bocceluţă în spinare. Vreo doi oameni i-au întâlnit, dar i-au lăsat dracului, că prea erau speriaţi.În casă rămăsese numai o toantă de slujnică să păzească averea ce şi-o încherbălise Bârzotescu de când a fost mutat aici goluţ şi sărmănuţ de-ţi era mai mare mila..... Ignat Cercel intra in ograda si merse glont la cotetul in care grohaiau si guitau trei porci. Slujnica inca nu le daduse de mancare. El ii scoase binisor afara, ii cantari, isi alese pe cel mai grasun, ii innoda streangul de piciorul dinapoi si-l porni spre portita ramasa deschisa. Slujnica, nemaiauzind guitatul obisnuit de dimineata, iesi repede din casa cu o strachina de porumb in mana. Ignat, fara nicio vorba, ii inhata strachina si o lua inainte scuturand boabele, iar porcii dupa el. Toanta, dezmeticita, incepu sa tipe:
- Aoleu! Sariti!..... Hotii!..... Mi-a furat porcii! Ajutor!
Ignat, parca nici n-ar fi auzit-o, iesi pe poarta urmat de toti trei porcii. In mijlocul ulitei le arunca un pumn de porumb, astepta pana ce culesera boabele si apoi isi continua calea. Tipetele servitoarei facura pe vreo doi vecini sa iasa sa vada ce s-a intamplat.
- I-ai luat, nea Ignate! il intreba unul cu o prietenie invidoasa.
- D-apoi ca si ca dansul mi l-a luat pe-al meu! raspunse Ignat foarte natural, adaugand apoi cu ravna si scuturand strachina: Tug, tug, tug, tugui, tugui!
Ajunse cu bine acasa. Numai streangul s-a pierdut pe drum, caci l-a uitat la piciorul porcului de s-a tarat pana s-a dezlegat. Intrand in ograda cu porcii, facu falnic catre nevasta-sa, trecandu-i strachina:
- Porumb ai, porci ti-am adus, dar sa nu mai cartesti acuma, ca sa stii ca ma pun cu parul pe spinarea ta, fire-ai sa fii a dracului de muiere!
Femeia holba intai niste ochi cat cepele, apoi, venindu-si in fire, bolborosi lacom:
- Aoleu, Maica Precista!.... Tugu mamei, tugu, tugu, tugu!
Melinte Heruvimu se sculase cum s-a crapat de ziua, incetinel, ca sa nu trezeasca pe nevasta-sa, care se zvarcolise in dureri toata noaptea, atata focul, jumuli o gaina si o puse sa fiarba, apoi asternu o fata de masa. El, de cand a plecat arendasul Cosma, tot pe langa conac s-a invartit, sa fie acolo de s-ar intampla ceva. Si-a adus dansul cativa saci de porumb, dar grija cea mare ii era sa apuce oarece lucruri mai bune de mancare, sa-si poata ospata odata boiereste muierea si copilasii, ca prea mult au flamanzit. Era convins ca biata femeie numai de nemancare a cazut la pat si zace de atata amar de vreme si ca, hranita zdravan macar cateva zile, s-ar impiciorongi mai bine decat cu orice leacuri. Apoi, vazand ca oamenii numai prin hambare scotocesc, s-a repezit el singur la vataselul Lazar si l-a luat de piept, sa-l dea la o parte, ca sa poata intra in casa. Lazar, mai voinic, era mai-mai sa-l biruiasca, daca nu sareau si alti oameni care, dupa ce l-au smintit pe Lazar in bataie, s-au imprastiat prin toate odaile sa strice si sa ia ce le poftea inima. Melinte a mirosit pana ce a nimerit in camara plina cu de toate. A incarcat in doua cosuri, gasite acolo, borcane de dulceata, sticle de vin si de lichioruri, branza, o paine alba, mezeluri, un muschi si o sunca, masline si ce i-a cazut in mana. Cand a sosit cu cosurile acasa, era seara. Nici nu le-a mai aratat, ci le-a ascuns in tinda cu gandul ca maine dimineata sa intinda o masa ca-n basme.
Golind acum cosurile si insirand pe fata alba toate bunatatile, Melinte avea o stralucire de bucurie, care-i imbujora obrajii tabaciti. Cand ispravi si se dadu cu un pas inapoi sa minunea, intaile raze ale soarelui tocmai radeau in geamurile murdare, intoarse capul spre patul femeii. Ochii ei mari, negri, il priveau putin speriati. Barbatul, surprins, zise zambind si ca scuza:
- Credeam ca dormi..... Uite ce bunatati! Pentru tine le-am adus toate, ca copiii mananca orice, numai mancare sa fie, dar tu trebuie sa te hranesti cu lucruri mai bune, ca sa te inzdravenesti, c-ai zacut destul s-ai suferit. Am pus si o gaina in oala sa-ti fac o ciorba fierbinte si.....
Se intrerupse deodata. Ochii il priveau mereu, nemiscati, cu aceeasi umbra de spaima, desi gura intredeschisa parca voia sa vorbeasca.
- Aoleu, doar n-oi fi murit? baigui Melinte zapacit.
Se apropie, pipai bratul uscat sprijinit de dunga patului si cu degetele atarnand in jos.
- A murit! facu omul abatut, uitandu-se lung la ochii incremeniti cu privirea spre masa. Tocmai acuma s-a prapadit si ea cand.....
In pat, la picioarele moartei, copilasul cel mai mic se ridica, scancind si frecandu-si ochii. Dupa cateva clipe, vazand pe tatal sau, se insenina si intinse manutele spre dansul. Melinte il lua in brate si iar se uita la femeie, parca nu i-ar fi venit a crede, strangand la piept si mangaind in nestire copilul. Apoi scula pe ceilalti doi:
- Hai, c-ati dormit destul! Hai, ca nu-i vreme de dormit!
Copiii se urnira anevoie si bombanind. cand descoperira insa masa incarcata, se inviorara si-si amintira ca li-e foame. Melinte ii aseza pe toti trei pe lavita:
- Mancati ce va place, copii, pana va saturati!.... Numai sa nu va bateti si sa nu faceti galagie, ca maicuta a murti si ar fi rusine!.... Pavaluc, tu, ca esti mai mare, ia seama sa nu dea in fos oala asta de ciorba, ca eu ma duc sa chem o vecina s-o scalde!
Colonelul Stefanescu sari din pat, isi puse halatul si, in papuci si capul gol, iesi repede afara. Soarele de-abia rasarit il izbi drept in fata, incat in primul moment, fiind si dupa somn, nici nu vazu bine multimea de tarani ce napadise curtea larmuind. Striga la intamplare:
- Da ce, mai baieti, din somn si in izmene ma luarati?
Ceiu de pe aproape, care-l auzira, izbucnira in rasete, ceilalti insa vociferau mai aprig. Atunci observa batranul pensionar ca multi au venit cu furci, cu topoare, cu sape, ca la o batalie. Colonelul isi pastrase din militarie curaj si indrazneala in fata primejdiei. Frica i-a fost de o eventuala ridicare a taranilor numai din pricina fetelor pe care le iubea ca lumina ochilor si-i era sa nu se intample sa se napusteasca asupra lor ticalosii, sa le nenoroceasca pentru toata viata. Acum insa se simtea in largul sau. Fara sa se impresioneze de urletele lor, striga iarasi mai tare, sa-l auda toti:
- Ho! Ho! mai lasati racnetele, sa ma auziti si sa va aud!..... Ei, ce-i? C-ati venit cu arme, vad, voi mai mult de o suta si eu unul singur!..... Ce-i? Ce poftiti de la mine?
Taranii, care se linistisera o clipa, pornira din nou sa tipe intr-un cor infernal:
- Sa pleci de aici!.... Nu mai vrem invoieli!..... Lasa mosia, don' colonel, ca-i a noastra!.... I-ute cum ne infrunta hodorogul!..... O sa-ti dam bataie!..... Ne-ai inselat si ne-ai jupuit destul!..... Pamantul!..... Pamanturile!.... Pamantul nostru si munca noastra!
Batranul Stefanescu privea si asculta cu o fata prietenoasa, ca si cand oamenii l-ar fi hiritisit. Apoi, cand se mai potoli putin galagie, reveni:
- Voi vorbiti o suta deodata, cum sa va inteleg?
Dupa vreun sfert de ceas de taraboi se alesera doi tarani care sa parlamenteze. Colonelul dadu din cap multumit:
- Asa, baieti! Acum stiu cu cine vorbesc..... Zi tu... Ioane!..... Ori vrei tu, nu stiu cum te cheama, ca nu te mai tin minte.....
- Io-s Gagilan Stefan, don' colonel! facu taranul umfland pieptul.
- Bine zici, asa-i.... Iti uitasem numele, Fanica, uita-te-ar necazurile! striga Stefanescu jovial. Atunci zi tu, Fanica.
- Apoi ce sa zicem, don' colonel? Mata nu stii c-a venit revolutia? zise Galigan cu mandrie.
- Eu vad c-a venit, dar nu stiu ce are cu mine revolutia, ca eu......
- Lasa ca stii matale prea bine! facu celalalt taran mai aspru. Numai te prefaci a nu sti..... S-apoi, ori stii, ori nu stii, noua ne trebuie mosia, ca talica ai stapanit-o destul si ne-a venit randul si noua!.... Daca o dai cu binele, bine de bine, daca nu, noi tot o luam!
- Dar luati-o, oameni buni! vorbi colonelul dand din maini, parca s-ar fi lepadat de diavol. Da ce, a mea e mosia?...... Bagati plugurile, copii, si s-o stapaniti sanatosi!.... Din partea mea, vai de mine, toata voia!
- Zici matale asa acuma, ca ti-e frica de noi, dar maine ai sa zici c-ai uitat! relua taranul. Nu ne mai inseli talica pe noi, don' colonel! Ca te-am pascut noi, slava Domnului! .... Dar sa faci bine sa-ti strangi boccelutele si sa te duci de aici, ca noi nu te mai rabdam si nu mai rabdam picior de boier pe pamanturile noastre, iaca!
- Unde sa ma duc, Ioane? intreba batranul cu candoare.
- De unde ai venit, dom'le colonel! zise Ion. Ca nu te-am adus noi si nici nu te-am chemat!
- Cum sa plec asa, mai omule? Cum?..... Sa-mi las toata agoniseala mea de haram? Se poate, Ioane? starui colonelul arendas.
- Se poate! Ca din munca si sudoarea noastra-s toate!
- Apoi asa am venit eu aci, gol cum ma vezi, ai?
- Ce mai la deal, la vale, sa-ti para bine ca nici nu te-am injurat si nici nu te-am batut, cum au patit alti boieri, ca poate-i fi auzit si matale! zise taranul neinduplecat. Pleaca sanatos si sa ne vedem cand ne-om vedea ceafa!
Colonelul nu se dadu invins. Incerca toate argumentele. Ajunse sa le propuie sa-l ia si pe dansul tovaras la revolutie, numai sa-si poata salva capitalul ce-l avea investit in inventarul mosiei, aproape toata zestrea fetelor. Taranii ascultau, chiar radeau uneori de cate o gluma de-a lui, dar gaseau replici la orice si, unde nu, se indarjeau ca e munca lor si revolutia nu mai ingaduie sa se amestece boierii in treburile oamenilor.
- Ne-om descurca noi, n-ai grija matale, spuse Galiganu. Oamenii cu oamenii, boierii cu boierii. Talica du-te la oras, ca acolo-s boierii si-i locul matale!
Intai cerusera sa plece pe jos numai cu o boccea cat poate duce in spinare. In cele din urma i-au permis sa mearga cu trasura si sa ia ce poate duce in trasura. Stand atata timp in racoarea diminetii cu capul gol, colonelul incepu sa stranute:
- Na, ca m-am ales si cu un guturai dupa toate necazurile celelalte!
- Dar care s-au ales cu bataie sau mai rau, ce sa mai zica? striga cineva.
- D-apoi m-ati batut voi destul, mai crestini, ca ma lasati pe drumuri, lipit pamantului, om batran si cu trei fete de maritat! facu colonelul cu amaraciune.
Petre se apucase de dimineata sa dreaga poarta dinspre ulita, din care numai stalpii mai erau intregi in picioare. Nevoie asa mare n-ar fi fost. Cum a stat un an si jumatate, de cand s-a prapadit tatal sau, ar mai fi putut sta. Dar Petre voia sa aiba de lucru ca sa nu se mai duca cu oamenii nicairi si sa nu se mai amestece.
De cand s-a intros ieri de la Lespezi, numai a bolit si a rumegat. Ma-sa a auzit de la vecini ce s-a intamplat si era ingrozita. El n-a vrut sa-i spuie nimic. Doar cand Smaranda l-a invinuit ca de la dansul se trag toate, ca asa zic oamenii, a raspuns manios ca cine zice minte, fiindca el n-are niciun pacat pe suflet, martor i-e Dumnezeu.
De altfel, acelasi lucru si-l zicea mereu si in sinea lui si totusi nu-si putea mulcomi mustrarile. Ii parea rau ca nu si-a cautat de necazurile lor de la inceput si s-a tot varat ba sa fie la cumpararea mosiei, ba acum la impartirea pamanturilor, pretutindeni. Barem Grigorita, parinte sa-i fi fost si mai mult nu-i putea face. Si drept rasplata dansul s-a inversunat impotriva cucoanei Nadina, asa, din senin. Ca l-a batjocorit pentru ca n-a vrut sa le vanda Babaroaga. Tocmai el s-a gasit dintre toti mai batjocorit, iar ceilalti au putut sta linistiti. I-a intrat in cap ca trebuie s-o batjocoreasca si el, inca de asta-iarna, cand au fost la Bucuresti. De atunci, numai asta visa si parca-i parea bine ca se atata oamenii, ca sa-i poata veni si lui mai lesne sa-si sare inima.
.............................................
marți, 24 iunie 2014
luni, 23 iunie 2014
Răscoala, Liviu Rebreanu
.............................................
XXV.
Invartea toporul deasupra capului...... Glasul ragusit avea izbucniri de trambita sparta:
- Destul am rabdat si-am suferit...... Acu vreau sa ma racoresc!...... Trebuie sa beau sange de ciocoi, altfel imi ard bojocii!
Se repezi cu toporul la ferestrele conacului. Geamurile si cercevele se risipira tandari, pe rand. Ceilalti tarani, molipsindu-se indata de furia lui distrugatoare, se napustira si ei, cu ce le cadea in mana, sa sparga ori sa darame ceva. Muierea lui Dumitru tipa si-si smulgea parul ca-i vor prapadi si lucrusoarele ei; in aceeasi vreme Ileana dadu fuga in casa, sa vada si ea ce s-a intamplat cu conita Nadina. Pavel Tunsu ochise dintr-un inceput automobilul. Descoperise intr-o magazie un tarnacop, se apuca sa izbeasca masina cu atat mai manios, cu cat nu izbutea sa sfarme destul de iute si de vizibil. Cand insa baga de seama ca a spart rezervorul de benzina, lasa jos tarnacopul, smulse o mana de fan din podetul de langa sopron, facu un somoiog, se scotoci prin buzunare pana gasi un chibrit, aprinse binisor fanul, astepta nitel sa arda cu flacara si pe urma il arunca spre automobil, pe baltoaca ce se scursese intre timp. O flacara albastruie invalui deodata masina, se ridica pana la acoperisul de site, se prelinse in podurile cu fan de alaturi. In cateva clipe acareturile erau cuprinse intr-un nor urias de fum din care tasneau limbi galbene in rasuciri nelinistite.
- Foc!..... Foc! izbucnira oamenii cu o bucurie salbatica.
- Uiuiu, cum imi incalzeste inima! racni Toader Strambu cu fata jilava de sudori, alergand spre acaraturile aprinse, parc-ar fi vrut sa se-arunce in foc.
Langa cerdac, Petre Petre ramasese zapacit, uitandu-se ca prin vis la lumea ce vermuia prin curte. Numai intr-un tarziu vazu ca nici Matei Dulmanu nu s-a clintit deloc.
- Mai Petrica, ia sa scoatem pe cucoana din casa, ca da focul peste dansa, si-ar fi mare pacat sa arda in flacari......
- Ca bine zici, nea Matei, aproba repede Petre. Ca oamenii si-au pierdut de tot mintile.
Tocmai atunci Ileana iesea din casa primejdiilor, tinand in brate pe Nadina, invelita intr-un cearsaf alb.
5.
"Drapelul" parea in doliu. Cand veni, joi dimineata, pe la zece, la redactie, Titu Herdelea nu vazu nici macar pe Rosu la faimosul birou incarcat de ziare. Afla, ce-i drept, ca a fost si a plecat adineaori, lasand vorba ca se intoarce intr-o jumatate de ora.
Tanarul Herdelea intarziase pentru ca trecuse pe la Interne, la Modreanu, dupa informatii despre Arges, cum promisese ieri lui Grigore Iuga. N-a aflat nimic. De altfel aseara, Grigore a vorbit la telefon cu directorul prefecturii de la Pitesti, care i-a spus ca prefectul Boerescu e tocmai prin judet si asteptat sa soseasca in cursul noptii, ca deocamdata e liniste si nu s-au semnalat nicaieri tulburari, desi pericolul contaminarii e mare din pricina vecinatatii cu nebunia din Teleorman. Titu l-a cautat ieri toata dupa-amiaza si de-abia aseara l-a gasit la Predeleanu. Grigore s-a scuzat cu gluma ca, totdeauna cand vrea sa-l gaseasca sigur, sa intrebe intai la casa Predeleanu, fiindca in vremea din urma mai mult sta aici decat acasa. Herdelea a zambit; cam observase el ca, in afara de prietenia lui Predeleanu, ochii frumosi ai domnisoarei Olga Postelnicu nu sunt chiar straini pentru asiduitatile tanarului Iuga.
Pe Gogu Ionescu l-a inalnit ieri dupa-pranz. Si el telefonase la Pitesti. Era mai abatut si avea ochii mereu umezi, parca o presimtire i-ar fi ros sufletul, oricat incerca Eugenia sa-l linisteasca.
Fireşte, Titu Herdelea îşi împărţise timpul aşa încât să fie acasă la cinci, când trebuia să vie Tanţa. A venit foarte punctual, şi s-au îmbrăţişat, şi au plâns puţin amândoi de bucuria revederii. Lucrurile importante pe care i le prevestise în scrisorică nu prea aveau importanţă. Că Jenică s-a despărţit de doamna Alexandrescu a treia zi după ce s-a mutat Titu, că nu i-a cerut el să se îndepărteze de Titu, ci doamna Alexandrescu a vrut să-i rămâie camera, pentru că pe Mimi a izgonit-o definitv bărbatul ei, că doamna Alexandrescu a căutat să facă scandal, că a venit la ei şi s-a certat cu toţi foarte urât, chiar Tanţei i-a strigat în gura mare că s-a tăvălit cu chiriasul ei, ca totusi Jenica a ramas bun despartit de ea si s-a logodit indata cu fata subdirectorului, ca de altfel Jenica s-a purtat ca un adevarat cavaler, dezmintind energic ocarile Lenutei fata de parintii lui..... Titu Herdelea a ascultat cu mult interes toate acestea, intai fiinda i le spunea Tanta si apoi pentru ca tot ce-o privea pe ea il pasiona in realitate mai mult ca orice. Induiosat, ii marturisi ca, daca ar avea o situatie materiala cata de cat asigurata, maine ar lua-o de nevasta si ca, in orice caz, ea tot a lui trebuie sa fie pentru totdeauna. Iar drept legamant, de aici incolo, in loc de alte mangaieri, are sa-i zica numai "mireasa mea"......
- Venisi, puiule? Bravo! murmura Rosu intrand si gasind pe Titu cu nasul in jurnale. Vasazica gata, ai?..... Dupa-amiazi avem guvern nou! Si dupa ce mai rasfoi cateva gazete:
- Ai vazut cum au schimbat macazul onorabilii?...... Acuma nu mai e vorba de lupta sfanta a taranilor. Acum sunt numai tulburatorii ordinii publice impotriva carora trebuiesc mijloace energice de represiune. Nu ti-am proorocit eu toate astea de-acum trei saptamani, puiule? Dar sa vezi curand-curand cum o sa puie si tunurile in bataie ca sa sugrume lupta sfanta pe care au glorificat-o pana ieri! Nu observi? I-au dat zor cu "lupta sfanta" si cu "sa nu curga nicio picatura de sange romanesc" exact pana ieri, adica pana in ceasul cand au fost siguri ca vin la putere. Ceea ca inseamna ca au dat foc tarii cu premeditare si fara niciun scrupul, caci ruina tarii, pentru ei, n-are importanta, ci numai acapararea guvernului, chiar al unei tari ruinate..... Degeaba, sunt odiosi, amice! Eu nu fac politica si-mi sunt indiferente partidele cu asa-zisele lor ideologii, dar astia sunt ingrozitori!
Zbarnaitul telefonului ii intrerupse indignarea:
- Alo!.... Da, da, "Drapelul"!..... Domnul Herdelea? Aici...... Poftim!
Era Gogu Ionescu care cerea stiri noi, pentru ca azi i-a fost imposibil sa mai vorbeasca la Pitesti. Titu promise ca va trece de la Modreanu pe la dansul.
- De, bietii oameni, se framanta si sufera, pentru ca domnii astia au vrut cu orice pret sa ia guvernul! zise secretarul de redactie iar, parca intreruperea l-ar fi intartat. Si cati o sa mai sufere, si cat sange are sa mai curga! Ca astia vor ucide pe tarani cu aceeasi dezinvoltura cu care i-au indemnat la razmerita! Ba te asigur ca vor gasi chiar instigatori ai dezordinilor. Evident, nu pe ministrul care a proclamat lupta sfanta. Nu, draga! Pe tine, pe mine, pe vreun invatatoras sau preot care nu e in partidul lor, pe vreun socialist.....
Iar intrerupse telefonul. Grigore Iuga anunta ca va trece sa ia pe Titu, se mearga impreuna la Interne. Apoi mai bine de o ora si jumatate Rosu isi revarsa asupra docilului redactor toata intelepciunea-i politica.
Desi extrem de hartuit, mai ales cu schimbarea guvernului, Modreanu primi pe Grigore Iuga cu mare afabilitate, in reaminti intalnirea din tren si palavrele lui Rogojinaru si pe urma spuse ca i-a parvenit azi-dimineata o nota telefonica de la Pitesti cum ca in cursul noptii s-a semnalat incendierea de catre tarani a unui conac in sudul judetului, catunul Ruginita sau Ruginoasa, nu s-a putut recepta exact numele, fiindca prefectul, care telefona personal, era foarte agitat si morfolea vorbele. Modreanu adauga ca, pentru a avea deslusiri complete in privinta Argesului, a chemat el acum vreo ora Pitestii si a vorbit cu prefectul, care i-a comunicat ca legatura telefonica si telegrafica cu partea de jos a judetului ori s-a deranjat, ori a fost distrusa, asa nu are nicio informatie mai noua pana ce ii vor sosi prin eventuali curieri. Prefectul a mai subliniat ca stirea despre arderea catunului Ruginoasa a raportat-o cum a primit-o si el telefonic de la Costesti, cu toate ca el personal n-o crede exacta, poate sa fi fost vreo farsa de prost-gust, deoarece dansul numai azi-noapte a sosit din judet si a constatat tocmai in regiunea respectiva ordine perfecta.
- Prefectul dumneavoastra e o persoana foarte distinsa, dar de un optimism excesiv de robust! surase Modreanu.
Grigore Iuga ii multumi calduros. Mai vorbira doua minute despre schimbarea guvernului.Tânărul Iuga spuse că pentru postul de prefect la Argeş ar fi desemnat pe prietenul său, avocatul Baloleanu; cel puţin el o ştie de la Baloleanu însuşi. Modreanu cunoştea, fireşte, pe Baloleanu şi socotea ca ar fi un prefect eminent, tocmai pentru vremurile acestea tragice.....
Pe drum Grigore comunică lui Titu că, dacă într-adevăr va fi numit Baloleanu, va pleca şi el neapărat spre Amara în tovărăşia noului prefect. Marturisi ca e foarte ingrijorat de soarta batranului. Oprindu-se in fata Teatrului National, pe trotuar, Grigore Iuga isi consulta ceasornicul si sopti cu o tristete amara in glas:
- Douasprezece si jumatate........ Doamne, Doamne, ce-o fi acuma la Amara?
6.
Pana la amiaza toata Amara stia despre isparvile celor ce plecasera de dimineata la Lespezi si la Gliganu. Fireste, trecand din gura-n gura, intamplarile se umflau. Astfel se povestea ca au fost juganiti amandoi grecii, si batranul, si feciorul, ca pe grecoaica a omorat-o cu securea un om din Gliganu si ca avocatului din Bucuresti i-au taiat limba taranii si apoi l-au izgonit din sat taranii, descult si numai in izmene. la lespezi toti barbatii si-au batut joc intai de cucoana cea frumoasa, pe urma Toader Strambu i-a sucit gatul ca unui pui de gaina si a azvarlit-o in foc, iar Pavel Tunsu a batut pe neamt pana l-a lasat morta lat...... Totusi taranii s-au intors mai mult rasfirati, nu gramada cum pornisera, se de aceea nu s-a prea bagat de seama cand au trecut spre casele lor. Numai Pavel Tunsu a trecut chiuind ca un nebun si pe Toader Strambu l-ar fi vazut cineva cu o traista grea in spinare despre care altii au aflat c-ar fi fost plina de galbeni si giuvaiere luate de la cucoana omorata.
Primarul Ion Pravila lasase azi pe secretar la cancelarie, iar el statu pe-acasa. Stia toate cate se petreceau in sat, dar nu voia sa se mai amestece in niciun fel. Aflase ca sunt unii moameni care si-au pus in gand sa-l bata mar si sa-i aprinda casele din ura ca i-ar fi napastuit candva. Si din pricina asta socotea cuminte sa-i lase pe sateni sa-si faca mendrele, cum ii taie capul. De ce sa-si primejduiasca dansul viata si averea daca lumea s-a smintit? O sa-i dezmeticeasca curand-curand stapanirea si atunci se vor cai amarnic. Pana atunci el trebuie sa joace cu lupii, ca sa nu-l sfasaie.
Secretarul Chirita Dumitrescu, plictisindu-se singur in toata cancelaria, a chemat inlauntru cele doua straji si dezbatea cu ele intamplarile. Dezaproba si dispretuia salbaticiile taranilor, si lua partea boierilor cu entuziasm, considerandu-se facand parte din boierime. Avea oglinjoara pe birou si, vorbind, isi arunca deseori ochii sa se admire sau sa-si mai aranjeze gulerul si crevata.....
De la curtea Iuga pana la jandarmerie, dupa intoarcerea de la Ruginoasa si intrevederea cu batranul Miron, primarul a avut de dimineata o mica ciocnire amicala cu Boiangiu, fiecare cautand sa treaca asupra celuilalt atributiile politienesti si mentinerea ordinii in sat. La despartire, Pravila a declarat ca el se spala pe maini, ca nu mai are nicio putere. Plutonierul i-a raspuns cu o injuratura in general si apoi cu observatia acra ca numai la greu e bun jandarmul, incheind amenintator:
- Sa nu ma scoateti pe mine din tatani, ca pe urma va impusc pe toti ca ciorile, mama voastra de toparlani!
Boiangiu isi facea curaj in afara, dar in sinesi era pierit rau. Deocamdata socotea sa se odihneasca putin, fiindca azi-noapte de-abia apucase a atipi cand l-au sculat si acum se simtea frant de somn. Unde sa mai aiba ragaz de odihna? A trebuit sa se certe vreun ceas cu Didina, de era gata-gata s-o bata daca nu sarea caporalul. Pe urma a aflat despre plecarea grupului de tarani spre Lespezi, desigur nu cu ganduri pasnice. Pe urma au venit vestile despre ispravile oamenilor. Si in sfarsit Lazar Odudie, vataselul arendasului Cosma, adineaori, speriat, ca o seama de oameni dau mereu tarcoale conacului si ca i-e frica sa nu-i puie foc.
Intre timp, dupa ce a ispravit cearta cu nevasta-sa, a tinut un fel de consiliu de razboi cu toti patru jandarmii. Pentru ca sunt putini trebuie sa se prefaca a ignora dezordinile din satele vecine, care s-au petrecut sau care se vor petrece. Chiar in Amara vor inchide ochii fata de abaterile mai mici, cum au si facut de altfel de vreo cateva zile de cand se flamanta mai staruitor lumea, dar vor impiedica cu energie devastarile si incendierile. In caz de nevoie, intregul post va iesi complet inarmat ca sa faca impresie mai puternica. Armele insa nu vor fi incarcate, ci se vor incarca la fata locului, de asemenea pentru a speria multimea. Daca, Doamne fereste, s-ar ajunge sa fie silit a comanda foc, prima oara vor trage peste capetele oamenilor si numai cand nici asta n-ar avea rezultatul dorit, se va trage in plin. In asteptare, nimeni nu mai paraseste postul si toti vor fi pregatiti pentru orice eventualitate cu echipamentul si armamentul la indemana.
- Mai Odudie, mai, zise Boiangiu vataselului reclamant, ia seama, ca voua acuma numai a revolutii vi se nazare cum vedeti doi oameni stand de vorba, asa de viteji sunteti, mai Odudie!
- Dom'le plutonier, eu nu mai razbesc cu oamenii! facu Lazar Odudie resemnat. Matale sa faci ce vrei, dar eu a trebuit sa-ti spun, ca pe urma, cand s-or intoarce boierii, sa nu ma ia pe mine la rost ca n-am purtat de grija avutului dumnealor.....
Plutonierul trimise mai tarziu pe jandarmul Bogza, care era mai dezghetat, sa constate situatia reala. Bogza aduse vesti mai rele. Conacul propriu-zis inca n-a fost atins, dar incolo e haram si oamenii cara fara sfiala cu sacii si cu tarnele porumb, fasole, grau, ce se gaseste. Au venit multi si din Vaideei la imparteala pe tacute. Toate hambarele au fost sparte inca de azi-noapte. Un argat i-a spus ca pandarii arendasului sunt cei mai inversunati si ca tocmai ei ar fi chemat lumea la prada. De fapt, chiar Odudie pare a se fi inteles cu taranii, ca lui nu-i pasa ce fac dansii cu hambarele si cu celelalte, numai de conac sa nu s-atinga, dar acuma a prins de veste ca oamenii umbla sa dea foc conacului, sau macar sa-l strice si de aceea a venit sa reclame. Acolo totusi nu e multa lume, caci fiecare ia ce doreste si pleaca. In batatura carciumii insa sunt vreo cincizeci, poate si mai multi, care stau de vorba sau comploteaza.
Boiangiu se incrunta. Vasazica nu se astamapara de loc toparlanii? Totusi, prudent, hotari sa-i lase in pace. Daca nu fac taraboi, de ce sa-i starneasca?
Peste mai putin de jumatate de ceas un jandarm, care statea prin ograda, navali in biroul sefului, raportand cu sufletul pe buze:
- Dom' plutonier, foc!..... Arde conacul!
Seful iesi speriat afara. Da, in directia conacului lui Cosma Buruiana bolboceau nori grosi de fum. Nu mai putea ramane nepasator. Ar risca sa fie trimis in judecata Consiliului de Razboi daca s-ar afla, si s-ar afla cu certitudine, ca jandarmii nu s-au miscat nici cand taranii au pus foc conacului. Dadu cateva ordine si se echipa repede si dansul, in vreme ce Didina striga, frangandu-si mainile:
- Silvestre, Silvestre, ia seama, sa nu te omoare!
Boiangiu era calm. Se stăpânea. Îşi zicea că mare lucru n-are să fie nici acuma. Doar să patruleze puţin, sa faca act de prezenta. Nu voia sa atate pe tarani, ci sa-i linisteasca. Nu va lua cunostinta ca focul a fost pus, ci va proceda ca si cand ar fi un incendiu oarecare.... Mai tarziu, dupa ce se vor fi calmat spiritele, va intoarce el foaia si se va rafui cu toti zurbagii de azi.
In coltul carciumii, la incrucisarea spre conac, ulita era cuprinsa de tarani. Plutonierul, in fruntea celor patru jandarmi, se apropia cu pasi rari, cu o figura deschisa si putin surazatoare, ca sa le arate ca nu vine cu intentii dusmanoase. Taranii taceau si ii priveau parca cu indiferenta cu care privesc indeobste pe trecatorii straini. Numai cand jandarmii ajunsera la doi pasi, le facura atata loc cat sa se strecoare prin multime. Boiangiu intreba in gluma:
- Da ce, baieti, nu ne lasati sa trecem?
- Apoi ce sa mai treceti, ca arde el si singur! striga un glas batjocoritor.
Plutonierul se facu a nu pricepe batjocura si se opri in mijlocul lor, zicand:
- De ars vad eu ca arde, dar noi trebuie sa ne facem datoria! Ori tu zici ca nu, mai Serafime? adauga catre Serafim Mogos, care se afla chiar in fata lui, intunecat si darz.
Mogos dadu din umeri, fara a raspude. In locul lui glasui Trifon Guju:
- Datoria matale lasa c-o stim noi..... E usor sa bati oameni cand ai puterea in mana, sa-i chinuiesti!
- De, daca asa e slujba, Trifoane! facu Boiangiu tot impaciuitor, mai ales intelegand ca taranii umbla sa-l intarate.
- Dar tu ai gustat din papara asta, ori nu? bufni deodata Serafim Mogos. Ca sa-ti arat eu cum e, soarele si anafura, si.....
Ii carpi, una dupa alta, fulgerator, doua palme zdravene pe obraji. Boiangiu nici nu mai avut timp sa se dumireasca. Intr-o clipire loviturile il coplesira din toata partile. Vazu ca prin vis ca Trifon Guju i-a smuls pusca de pe umar. Isi ferea capul, lasandu-l pe piept si instinctiv nu cauta decat sa scape din mijlocul multimii. Taranii urlau si loveau. "Da bine, ma!" "Arde-l!" "Fugi! Fugi!" In spate auzea glasurile jandarmilor, spaimantate: "Nu da!" Se avanta cu capul inainte sa-si croiasca o trecere. Iuresul tinu numai cateva minute. Cu toata rapaiala de pumni, Boiangiu izbuti sa inainteze si simti curand ca s-a rarit multimea dupa rarirea loviturilor ce le primea. In urma lui incaierarea continua insa cu aceeasi furie, parca taranii n-ar fi bagat de seama ca el s-a smuls dintre dansii.
- Fugi!..... Fugi! rasunau imprejurul lui glasurile batjocoritoare.
Fara sa-si dea el seama, picioarele ascultau singure indemnul si alergau mancand pamantul. Alti pasi tropoteau in urmele lui. Ar fi vrut sa vada cine sunt, dar ii era frica sa se uite inapoi. Strigatele continuau. Dupa cateva clipe de goana zari la dreapta o poarta deschisa larg. Recunoscu casa lui Marin Stan. Dadu buzna pe poarta, trecu prin ograda spre gradina. Un caine incerca zadarnic sa-i atie calea hamaind cu mare furie. De-abia intre pomii din dosul casei isi incetini fuga si intoarse capul. Dupa dansul veneau cu aceeasi iuteala desperata cei patru jandarmi, la intervale care aratau in ce oridine au scapat din incaierare. Toti patru erau fara arme, ca si seful, iar doi in capul gol, pierzandu-si capelele pe campul de lupta. Mai linistit oarecum, dupa ce a constatat ca subalternii il urmeaza, plutonierul intoarse iar spatele oamenilor care vociferau si continua retragerea prin gradini, intr-un ritm mai cumpatat, gandind ca se va uni cu trupa la adapost si zicandu-si, pe masura ce se reculegea:
- Noroc ca n-au fost incarcate armele, altfel talharii ne omorau!
Pe cand jandarmii dispareau, pipaindu-si cucuiele si coastele, taranii comentau bataia cu rasete si glume, cu sudalmi si ocari. Trifon Guju balabanea o pusca in aer, si chiuia, si striga cu o voiciune ce nu se potrivea deloc cu fata lui morocanoasa:
- Acu-i acu, fratilor!..... Acu-i acu!
Vestea izgonirii jabndarmilor de raspandi repede dintr-un capat la altul al satului, imprastiind o bucurie, parca tuturor li s-ar fi ridicat o piatra de pe inima. Baietelul cel mai mic al Smarandei, care se nimerise prin preajma carciumii si vazuse bataia, goni intr-un suflet pana acasa si inepu din ograda:
- Nea Petrica! Mama! I-au alungat.... pe jandarmi..... oamenii..... si i-au batut...... si.......
Petre venise de la Lespezi mai demult si nici nu mai iesise din casa. Era bosumflat si tacut, ca si cand ar fi baut numai fiere. De-abia a schimbat doua vorbe cu maca-sa si nici nu a vrut sa manance. Bombani cu imputare:
- Bine ca s-au dus dracului, ca n-au fost buni la nimic!
7.
Pe la ora sase Bucurestii rasunau de strigatele tiganusilor:
- Editie speciala!..... Noul guvern!.... Manifestul catre tara!
Grigore Iuga, de cand se intorsese de la tara, manca in fiece seara la Predeleanu. I-ar fi fost peste putinta sa stea acasa cu matusa-sa Mariuca, sa-i asculte fleacurile clevetitoare, sau pe la restaurante, ori la club cu prieteni care pana ieri mureau de dragul taranimii si propovaduiau impartirea mosiilor, cu gand ascuns ca tot nu se va intampla si cu mandria ca totusi pot aparea drept spirite inaintate, iar azi reclamau vehement sa fie rase cu tunul toate satele care s-au revoltat si taranii sa fie batuti pana la sange, toti, fara exceptie, ca sa serveasca de pilda si sa nu mai indrazneasca nici pe viitor sa ridice capul niciodata. Cu Victor se intelegea, ca totdeauna, si apoi gasea la ei o atmosfera care-i era necesara mai ales acuma, cand tatal sau sta singur la tara in primejdie, iar el aici fara nicio posibilitate de a-i sari in ajutor.
Mergand, stranse toate editiile speciale, sa le citeasca si sa le comenteze impreuna cu Victor. Pe el nu-l interesa compozitia guvernului, ci manifestul in care se zvonea ca vor fi anuntate mari reforme care vor opri imediat agitatiile taranilor, fara sa fe nevoie de represiune armata.
Pana la masa avura timp sa rasdiscute toate masurile cuprinse in manifest, fara a se putea pune totusi de acord. Predeleanu socotea ca guvernul debuteaza excelent si ca manifestul e o ramura de maslin in mana celor ce vor fi trimisi sa linisteasca pe tarani. Mai mult nu se putea promite, indeosebi sub presiunea tulburarilor. Grigore credea, dimpotriva, ca pentru lumea satelor rasculate reformele promise vor parea o batjocura. Oamenii vor pamant, au dat foc si au facut cruzimi, ca sa ramaie stapanii pamanturilor, iar guvernul nou vine si, in loc de pamant, ii scuteste de niste taxe, le fagaduieste sa le arendeze lor mosiile statului, sa usureze invoielile cu boierii si alte asemenea lucruri, care ar fi fost foarte bune inainte de izbucnirea razmeritei, pe cand azi.....
............................................
XXV.
Invartea toporul deasupra capului...... Glasul ragusit avea izbucniri de trambita sparta:
- Destul am rabdat si-am suferit...... Acu vreau sa ma racoresc!...... Trebuie sa beau sange de ciocoi, altfel imi ard bojocii!
Se repezi cu toporul la ferestrele conacului. Geamurile si cercevele se risipira tandari, pe rand. Ceilalti tarani, molipsindu-se indata de furia lui distrugatoare, se napustira si ei, cu ce le cadea in mana, sa sparga ori sa darame ceva. Muierea lui Dumitru tipa si-si smulgea parul ca-i vor prapadi si lucrusoarele ei; in aceeasi vreme Ileana dadu fuga in casa, sa vada si ea ce s-a intamplat cu conita Nadina. Pavel Tunsu ochise dintr-un inceput automobilul. Descoperise intr-o magazie un tarnacop, se apuca sa izbeasca masina cu atat mai manios, cu cat nu izbutea sa sfarme destul de iute si de vizibil. Cand insa baga de seama ca a spart rezervorul de benzina, lasa jos tarnacopul, smulse o mana de fan din podetul de langa sopron, facu un somoiog, se scotoci prin buzunare pana gasi un chibrit, aprinse binisor fanul, astepta nitel sa arda cu flacara si pe urma il arunca spre automobil, pe baltoaca ce se scursese intre timp. O flacara albastruie invalui deodata masina, se ridica pana la acoperisul de site, se prelinse in podurile cu fan de alaturi. In cateva clipe acareturile erau cuprinse intr-un nor urias de fum din care tasneau limbi galbene in rasuciri nelinistite.
- Foc!..... Foc! izbucnira oamenii cu o bucurie salbatica.
- Uiuiu, cum imi incalzeste inima! racni Toader Strambu cu fata jilava de sudori, alergand spre acaraturile aprinse, parc-ar fi vrut sa se-arunce in foc.
Langa cerdac, Petre Petre ramasese zapacit, uitandu-se ca prin vis la lumea ce vermuia prin curte. Numai intr-un tarziu vazu ca nici Matei Dulmanu nu s-a clintit deloc.
- Mai Petrica, ia sa scoatem pe cucoana din casa, ca da focul peste dansa, si-ar fi mare pacat sa arda in flacari......
- Ca bine zici, nea Matei, aproba repede Petre. Ca oamenii si-au pierdut de tot mintile.
Tocmai atunci Ileana iesea din casa primejdiilor, tinand in brate pe Nadina, invelita intr-un cearsaf alb.
5.
"Drapelul" parea in doliu. Cand veni, joi dimineata, pe la zece, la redactie, Titu Herdelea nu vazu nici macar pe Rosu la faimosul birou incarcat de ziare. Afla, ce-i drept, ca a fost si a plecat adineaori, lasand vorba ca se intoarce intr-o jumatate de ora.
Tanarul Herdelea intarziase pentru ca trecuse pe la Interne, la Modreanu, dupa informatii despre Arges, cum promisese ieri lui Grigore Iuga. N-a aflat nimic. De altfel aseara, Grigore a vorbit la telefon cu directorul prefecturii de la Pitesti, care i-a spus ca prefectul Boerescu e tocmai prin judet si asteptat sa soseasca in cursul noptii, ca deocamdata e liniste si nu s-au semnalat nicaieri tulburari, desi pericolul contaminarii e mare din pricina vecinatatii cu nebunia din Teleorman. Titu l-a cautat ieri toata dupa-amiaza si de-abia aseara l-a gasit la Predeleanu. Grigore s-a scuzat cu gluma ca, totdeauna cand vrea sa-l gaseasca sigur, sa intrebe intai la casa Predeleanu, fiindca in vremea din urma mai mult sta aici decat acasa. Herdelea a zambit; cam observase el ca, in afara de prietenia lui Predeleanu, ochii frumosi ai domnisoarei Olga Postelnicu nu sunt chiar straini pentru asiduitatile tanarului Iuga.
Pe Gogu Ionescu l-a inalnit ieri dupa-pranz. Si el telefonase la Pitesti. Era mai abatut si avea ochii mereu umezi, parca o presimtire i-ar fi ros sufletul, oricat incerca Eugenia sa-l linisteasca.
Fireşte, Titu Herdelea îşi împărţise timpul aşa încât să fie acasă la cinci, când trebuia să vie Tanţa. A venit foarte punctual, şi s-au îmbrăţişat, şi au plâns puţin amândoi de bucuria revederii. Lucrurile importante pe care i le prevestise în scrisorică nu prea aveau importanţă. Că Jenică s-a despărţit de doamna Alexandrescu a treia zi după ce s-a mutat Titu, că nu i-a cerut el să se îndepărteze de Titu, ci doamna Alexandrescu a vrut să-i rămâie camera, pentru că pe Mimi a izgonit-o definitv bărbatul ei, că doamna Alexandrescu a căutat să facă scandal, că a venit la ei şi s-a certat cu toţi foarte urât, chiar Tanţei i-a strigat în gura mare că s-a tăvălit cu chiriasul ei, ca totusi Jenica a ramas bun despartit de ea si s-a logodit indata cu fata subdirectorului, ca de altfel Jenica s-a purtat ca un adevarat cavaler, dezmintind energic ocarile Lenutei fata de parintii lui..... Titu Herdelea a ascultat cu mult interes toate acestea, intai fiinda i le spunea Tanta si apoi pentru ca tot ce-o privea pe ea il pasiona in realitate mai mult ca orice. Induiosat, ii marturisi ca, daca ar avea o situatie materiala cata de cat asigurata, maine ar lua-o de nevasta si ca, in orice caz, ea tot a lui trebuie sa fie pentru totdeauna. Iar drept legamant, de aici incolo, in loc de alte mangaieri, are sa-i zica numai "mireasa mea"......
- Venisi, puiule? Bravo! murmura Rosu intrand si gasind pe Titu cu nasul in jurnale. Vasazica gata, ai?..... Dupa-amiazi avem guvern nou! Si dupa ce mai rasfoi cateva gazete:
- Ai vazut cum au schimbat macazul onorabilii?...... Acuma nu mai e vorba de lupta sfanta a taranilor. Acum sunt numai tulburatorii ordinii publice impotriva carora trebuiesc mijloace energice de represiune. Nu ti-am proorocit eu toate astea de-acum trei saptamani, puiule? Dar sa vezi curand-curand cum o sa puie si tunurile in bataie ca sa sugrume lupta sfanta pe care au glorificat-o pana ieri! Nu observi? I-au dat zor cu "lupta sfanta" si cu "sa nu curga nicio picatura de sange romanesc" exact pana ieri, adica pana in ceasul cand au fost siguri ca vin la putere. Ceea ca inseamna ca au dat foc tarii cu premeditare si fara niciun scrupul, caci ruina tarii, pentru ei, n-are importanta, ci numai acapararea guvernului, chiar al unei tari ruinate..... Degeaba, sunt odiosi, amice! Eu nu fac politica si-mi sunt indiferente partidele cu asa-zisele lor ideologii, dar astia sunt ingrozitori!
Zbarnaitul telefonului ii intrerupse indignarea:
- Alo!.... Da, da, "Drapelul"!..... Domnul Herdelea? Aici...... Poftim!
Era Gogu Ionescu care cerea stiri noi, pentru ca azi i-a fost imposibil sa mai vorbeasca la Pitesti. Titu promise ca va trece de la Modreanu pe la dansul.
- De, bietii oameni, se framanta si sufera, pentru ca domnii astia au vrut cu orice pret sa ia guvernul! zise secretarul de redactie iar, parca intreruperea l-ar fi intartat. Si cati o sa mai sufere, si cat sange are sa mai curga! Ca astia vor ucide pe tarani cu aceeasi dezinvoltura cu care i-au indemnat la razmerita! Ba te asigur ca vor gasi chiar instigatori ai dezordinilor. Evident, nu pe ministrul care a proclamat lupta sfanta. Nu, draga! Pe tine, pe mine, pe vreun invatatoras sau preot care nu e in partidul lor, pe vreun socialist.....
Iar intrerupse telefonul. Grigore Iuga anunta ca va trece sa ia pe Titu, se mearga impreuna la Interne. Apoi mai bine de o ora si jumatate Rosu isi revarsa asupra docilului redactor toata intelepciunea-i politica.
Desi extrem de hartuit, mai ales cu schimbarea guvernului, Modreanu primi pe Grigore Iuga cu mare afabilitate, in reaminti intalnirea din tren si palavrele lui Rogojinaru si pe urma spuse ca i-a parvenit azi-dimineata o nota telefonica de la Pitesti cum ca in cursul noptii s-a semnalat incendierea de catre tarani a unui conac in sudul judetului, catunul Ruginita sau Ruginoasa, nu s-a putut recepta exact numele, fiindca prefectul, care telefona personal, era foarte agitat si morfolea vorbele. Modreanu adauga ca, pentru a avea deslusiri complete in privinta Argesului, a chemat el acum vreo ora Pitestii si a vorbit cu prefectul, care i-a comunicat ca legatura telefonica si telegrafica cu partea de jos a judetului ori s-a deranjat, ori a fost distrusa, asa nu are nicio informatie mai noua pana ce ii vor sosi prin eventuali curieri. Prefectul a mai subliniat ca stirea despre arderea catunului Ruginoasa a raportat-o cum a primit-o si el telefonic de la Costesti, cu toate ca el personal n-o crede exacta, poate sa fi fost vreo farsa de prost-gust, deoarece dansul numai azi-noapte a sosit din judet si a constatat tocmai in regiunea respectiva ordine perfecta.
- Prefectul dumneavoastra e o persoana foarte distinsa, dar de un optimism excesiv de robust! surase Modreanu.
Grigore Iuga ii multumi calduros. Mai vorbira doua minute despre schimbarea guvernului.Tânărul Iuga spuse că pentru postul de prefect la Argeş ar fi desemnat pe prietenul său, avocatul Baloleanu; cel puţin el o ştie de la Baloleanu însuşi. Modreanu cunoştea, fireşte, pe Baloleanu şi socotea ca ar fi un prefect eminent, tocmai pentru vremurile acestea tragice.....
Pe drum Grigore comunică lui Titu că, dacă într-adevăr va fi numit Baloleanu, va pleca şi el neapărat spre Amara în tovărăşia noului prefect. Marturisi ca e foarte ingrijorat de soarta batranului. Oprindu-se in fata Teatrului National, pe trotuar, Grigore Iuga isi consulta ceasornicul si sopti cu o tristete amara in glas:
- Douasprezece si jumatate........ Doamne, Doamne, ce-o fi acuma la Amara?
6.
Pana la amiaza toata Amara stia despre isparvile celor ce plecasera de dimineata la Lespezi si la Gliganu. Fireste, trecand din gura-n gura, intamplarile se umflau. Astfel se povestea ca au fost juganiti amandoi grecii, si batranul, si feciorul, ca pe grecoaica a omorat-o cu securea un om din Gliganu si ca avocatului din Bucuresti i-au taiat limba taranii si apoi l-au izgonit din sat taranii, descult si numai in izmene. la lespezi toti barbatii si-au batut joc intai de cucoana cea frumoasa, pe urma Toader Strambu i-a sucit gatul ca unui pui de gaina si a azvarlit-o in foc, iar Pavel Tunsu a batut pe neamt pana l-a lasat morta lat...... Totusi taranii s-au intors mai mult rasfirati, nu gramada cum pornisera, se de aceea nu s-a prea bagat de seama cand au trecut spre casele lor. Numai Pavel Tunsu a trecut chiuind ca un nebun si pe Toader Strambu l-ar fi vazut cineva cu o traista grea in spinare despre care altii au aflat c-ar fi fost plina de galbeni si giuvaiere luate de la cucoana omorata.
Primarul Ion Pravila lasase azi pe secretar la cancelarie, iar el statu pe-acasa. Stia toate cate se petreceau in sat, dar nu voia sa se mai amestece in niciun fel. Aflase ca sunt unii moameni care si-au pus in gand sa-l bata mar si sa-i aprinda casele din ura ca i-ar fi napastuit candva. Si din pricina asta socotea cuminte sa-i lase pe sateni sa-si faca mendrele, cum ii taie capul. De ce sa-si primejduiasca dansul viata si averea daca lumea s-a smintit? O sa-i dezmeticeasca curand-curand stapanirea si atunci se vor cai amarnic. Pana atunci el trebuie sa joace cu lupii, ca sa nu-l sfasaie.
Secretarul Chirita Dumitrescu, plictisindu-se singur in toata cancelaria, a chemat inlauntru cele doua straji si dezbatea cu ele intamplarile. Dezaproba si dispretuia salbaticiile taranilor, si lua partea boierilor cu entuziasm, considerandu-se facand parte din boierime. Avea oglinjoara pe birou si, vorbind, isi arunca deseori ochii sa se admire sau sa-si mai aranjeze gulerul si crevata.....
De la curtea Iuga pana la jandarmerie, dupa intoarcerea de la Ruginoasa si intrevederea cu batranul Miron, primarul a avut de dimineata o mica ciocnire amicala cu Boiangiu, fiecare cautand sa treaca asupra celuilalt atributiile politienesti si mentinerea ordinii in sat. La despartire, Pravila a declarat ca el se spala pe maini, ca nu mai are nicio putere. Plutonierul i-a raspuns cu o injuratura in general si apoi cu observatia acra ca numai la greu e bun jandarmul, incheind amenintator:
- Sa nu ma scoateti pe mine din tatani, ca pe urma va impusc pe toti ca ciorile, mama voastra de toparlani!
Boiangiu isi facea curaj in afara, dar in sinesi era pierit rau. Deocamdata socotea sa se odihneasca putin, fiindca azi-noapte de-abia apucase a atipi cand l-au sculat si acum se simtea frant de somn. Unde sa mai aiba ragaz de odihna? A trebuit sa se certe vreun ceas cu Didina, de era gata-gata s-o bata daca nu sarea caporalul. Pe urma a aflat despre plecarea grupului de tarani spre Lespezi, desigur nu cu ganduri pasnice. Pe urma au venit vestile despre ispravile oamenilor. Si in sfarsit Lazar Odudie, vataselul arendasului Cosma, adineaori, speriat, ca o seama de oameni dau mereu tarcoale conacului si ca i-e frica sa nu-i puie foc.
Intre timp, dupa ce a ispravit cearta cu nevasta-sa, a tinut un fel de consiliu de razboi cu toti patru jandarmii. Pentru ca sunt putini trebuie sa se prefaca a ignora dezordinile din satele vecine, care s-au petrecut sau care se vor petrece. Chiar in Amara vor inchide ochii fata de abaterile mai mici, cum au si facut de altfel de vreo cateva zile de cand se flamanta mai staruitor lumea, dar vor impiedica cu energie devastarile si incendierile. In caz de nevoie, intregul post va iesi complet inarmat ca sa faca impresie mai puternica. Armele insa nu vor fi incarcate, ci se vor incarca la fata locului, de asemenea pentru a speria multimea. Daca, Doamne fereste, s-ar ajunge sa fie silit a comanda foc, prima oara vor trage peste capetele oamenilor si numai cand nici asta n-ar avea rezultatul dorit, se va trage in plin. In asteptare, nimeni nu mai paraseste postul si toti vor fi pregatiti pentru orice eventualitate cu echipamentul si armamentul la indemana.
- Mai Odudie, mai, zise Boiangiu vataselului reclamant, ia seama, ca voua acuma numai a revolutii vi se nazare cum vedeti doi oameni stand de vorba, asa de viteji sunteti, mai Odudie!
- Dom'le plutonier, eu nu mai razbesc cu oamenii! facu Lazar Odudie resemnat. Matale sa faci ce vrei, dar eu a trebuit sa-ti spun, ca pe urma, cand s-or intoarce boierii, sa nu ma ia pe mine la rost ca n-am purtat de grija avutului dumnealor.....
Plutonierul trimise mai tarziu pe jandarmul Bogza, care era mai dezghetat, sa constate situatia reala. Bogza aduse vesti mai rele. Conacul propriu-zis inca n-a fost atins, dar incolo e haram si oamenii cara fara sfiala cu sacii si cu tarnele porumb, fasole, grau, ce se gaseste. Au venit multi si din Vaideei la imparteala pe tacute. Toate hambarele au fost sparte inca de azi-noapte. Un argat i-a spus ca pandarii arendasului sunt cei mai inversunati si ca tocmai ei ar fi chemat lumea la prada. De fapt, chiar Odudie pare a se fi inteles cu taranii, ca lui nu-i pasa ce fac dansii cu hambarele si cu celelalte, numai de conac sa nu s-atinga, dar acuma a prins de veste ca oamenii umbla sa dea foc conacului, sau macar sa-l strice si de aceea a venit sa reclame. Acolo totusi nu e multa lume, caci fiecare ia ce doreste si pleaca. In batatura carciumii insa sunt vreo cincizeci, poate si mai multi, care stau de vorba sau comploteaza.
Boiangiu se incrunta. Vasazica nu se astamapara de loc toparlanii? Totusi, prudent, hotari sa-i lase in pace. Daca nu fac taraboi, de ce sa-i starneasca?
Peste mai putin de jumatate de ceas un jandarm, care statea prin ograda, navali in biroul sefului, raportand cu sufletul pe buze:
- Dom' plutonier, foc!..... Arde conacul!
Seful iesi speriat afara. Da, in directia conacului lui Cosma Buruiana bolboceau nori grosi de fum. Nu mai putea ramane nepasator. Ar risca sa fie trimis in judecata Consiliului de Razboi daca s-ar afla, si s-ar afla cu certitudine, ca jandarmii nu s-au miscat nici cand taranii au pus foc conacului. Dadu cateva ordine si se echipa repede si dansul, in vreme ce Didina striga, frangandu-si mainile:
- Silvestre, Silvestre, ia seama, sa nu te omoare!
Boiangiu era calm. Se stăpânea. Îşi zicea că mare lucru n-are să fie nici acuma. Doar să patruleze puţin, sa faca act de prezenta. Nu voia sa atate pe tarani, ci sa-i linisteasca. Nu va lua cunostinta ca focul a fost pus, ci va proceda ca si cand ar fi un incendiu oarecare.... Mai tarziu, dupa ce se vor fi calmat spiritele, va intoarce el foaia si se va rafui cu toti zurbagii de azi.
In coltul carciumii, la incrucisarea spre conac, ulita era cuprinsa de tarani. Plutonierul, in fruntea celor patru jandarmi, se apropia cu pasi rari, cu o figura deschisa si putin surazatoare, ca sa le arate ca nu vine cu intentii dusmanoase. Taranii taceau si ii priveau parca cu indiferenta cu care privesc indeobste pe trecatorii straini. Numai cand jandarmii ajunsera la doi pasi, le facura atata loc cat sa se strecoare prin multime. Boiangiu intreba in gluma:
- Da ce, baieti, nu ne lasati sa trecem?
- Apoi ce sa mai treceti, ca arde el si singur! striga un glas batjocoritor.
Plutonierul se facu a nu pricepe batjocura si se opri in mijlocul lor, zicand:
- De ars vad eu ca arde, dar noi trebuie sa ne facem datoria! Ori tu zici ca nu, mai Serafime? adauga catre Serafim Mogos, care se afla chiar in fata lui, intunecat si darz.
Mogos dadu din umeri, fara a raspude. In locul lui glasui Trifon Guju:
- Datoria matale lasa c-o stim noi..... E usor sa bati oameni cand ai puterea in mana, sa-i chinuiesti!
- De, daca asa e slujba, Trifoane! facu Boiangiu tot impaciuitor, mai ales intelegand ca taranii umbla sa-l intarate.
- Dar tu ai gustat din papara asta, ori nu? bufni deodata Serafim Mogos. Ca sa-ti arat eu cum e, soarele si anafura, si.....
Ii carpi, una dupa alta, fulgerator, doua palme zdravene pe obraji. Boiangiu nici nu mai avut timp sa se dumireasca. Intr-o clipire loviturile il coplesira din toata partile. Vazu ca prin vis ca Trifon Guju i-a smuls pusca de pe umar. Isi ferea capul, lasandu-l pe piept si instinctiv nu cauta decat sa scape din mijlocul multimii. Taranii urlau si loveau. "Da bine, ma!" "Arde-l!" "Fugi! Fugi!" In spate auzea glasurile jandarmilor, spaimantate: "Nu da!" Se avanta cu capul inainte sa-si croiasca o trecere. Iuresul tinu numai cateva minute. Cu toata rapaiala de pumni, Boiangiu izbuti sa inainteze si simti curand ca s-a rarit multimea dupa rarirea loviturilor ce le primea. In urma lui incaierarea continua insa cu aceeasi furie, parca taranii n-ar fi bagat de seama ca el s-a smuls dintre dansii.
- Fugi!..... Fugi! rasunau imprejurul lui glasurile batjocoritoare.
Fara sa-si dea el seama, picioarele ascultau singure indemnul si alergau mancand pamantul. Alti pasi tropoteau in urmele lui. Ar fi vrut sa vada cine sunt, dar ii era frica sa se uite inapoi. Strigatele continuau. Dupa cateva clipe de goana zari la dreapta o poarta deschisa larg. Recunoscu casa lui Marin Stan. Dadu buzna pe poarta, trecu prin ograda spre gradina. Un caine incerca zadarnic sa-i atie calea hamaind cu mare furie. De-abia intre pomii din dosul casei isi incetini fuga si intoarse capul. Dupa dansul veneau cu aceeasi iuteala desperata cei patru jandarmi, la intervale care aratau in ce oridine au scapat din incaierare. Toti patru erau fara arme, ca si seful, iar doi in capul gol, pierzandu-si capelele pe campul de lupta. Mai linistit oarecum, dupa ce a constatat ca subalternii il urmeaza, plutonierul intoarse iar spatele oamenilor care vociferau si continua retragerea prin gradini, intr-un ritm mai cumpatat, gandind ca se va uni cu trupa la adapost si zicandu-si, pe masura ce se reculegea:
- Noroc ca n-au fost incarcate armele, altfel talharii ne omorau!
Pe cand jandarmii dispareau, pipaindu-si cucuiele si coastele, taranii comentau bataia cu rasete si glume, cu sudalmi si ocari. Trifon Guju balabanea o pusca in aer, si chiuia, si striga cu o voiciune ce nu se potrivea deloc cu fata lui morocanoasa:
- Acu-i acu, fratilor!..... Acu-i acu!
Vestea izgonirii jabndarmilor de raspandi repede dintr-un capat la altul al satului, imprastiind o bucurie, parca tuturor li s-ar fi ridicat o piatra de pe inima. Baietelul cel mai mic al Smarandei, care se nimerise prin preajma carciumii si vazuse bataia, goni intr-un suflet pana acasa si inepu din ograda:
- Nea Petrica! Mama! I-au alungat.... pe jandarmi..... oamenii..... si i-au batut...... si.......
Petre venise de la Lespezi mai demult si nici nu mai iesise din casa. Era bosumflat si tacut, ca si cand ar fi baut numai fiere. De-abia a schimbat doua vorbe cu maca-sa si nici nu a vrut sa manance. Bombani cu imputare:
- Bine ca s-au dus dracului, ca n-au fost buni la nimic!
7.
Pe la ora sase Bucurestii rasunau de strigatele tiganusilor:
- Editie speciala!..... Noul guvern!.... Manifestul catre tara!
Grigore Iuga, de cand se intorsese de la tara, manca in fiece seara la Predeleanu. I-ar fi fost peste putinta sa stea acasa cu matusa-sa Mariuca, sa-i asculte fleacurile clevetitoare, sau pe la restaurante, ori la club cu prieteni care pana ieri mureau de dragul taranimii si propovaduiau impartirea mosiilor, cu gand ascuns ca tot nu se va intampla si cu mandria ca totusi pot aparea drept spirite inaintate, iar azi reclamau vehement sa fie rase cu tunul toate satele care s-au revoltat si taranii sa fie batuti pana la sange, toti, fara exceptie, ca sa serveasca de pilda si sa nu mai indrazneasca nici pe viitor sa ridice capul niciodata. Cu Victor se intelegea, ca totdeauna, si apoi gasea la ei o atmosfera care-i era necesara mai ales acuma, cand tatal sau sta singur la tara in primejdie, iar el aici fara nicio posibilitate de a-i sari in ajutor.
Mergand, stranse toate editiile speciale, sa le citeasca si sa le comenteze impreuna cu Victor. Pe el nu-l interesa compozitia guvernului, ci manifestul in care se zvonea ca vor fi anuntate mari reforme care vor opri imediat agitatiile taranilor, fara sa fe nevoie de represiune armata.
Pana la masa avura timp sa rasdiscute toate masurile cuprinse in manifest, fara a se putea pune totusi de acord. Predeleanu socotea ca guvernul debuteaza excelent si ca manifestul e o ramura de maslin in mana celor ce vor fi trimisi sa linisteasca pe tarani. Mai mult nu se putea promite, indeosebi sub presiunea tulburarilor. Grigore credea, dimpotriva, ca pentru lumea satelor rasculate reformele promise vor parea o batjocura. Oamenii vor pamant, au dat foc si au facut cruzimi, ca sa ramaie stapanii pamanturilor, iar guvernul nou vine si, in loc de pamant, ii scuteste de niste taxe, le fagaduieste sa le arendeze lor mosiile statului, sa usureze invoielile cu boierii si alte asemenea lucruri, care ar fi fost foarte bune inainte de izbucnirea razmeritei, pe cand azi.....
............................................
Abonați-vă la:
Postări (Atom)