O aventură riscantă, Amanda Quick

 ........................................................

4-5

 

                Ușurarea șterse îngrijorarea iniţială de pe faţa lui Merrick.

   Optimismul fără de margini îi reveni. Ochii îi străluceau de entuziasm în timp ce păşea în dreptul ei. Elizabeth îşi mai suprimă un oftat. Cunoştea acea privire. Era convins că de data asta totul avea să fie în regulă. Avea să îl ajute cu Fondul Aurora, şi el avea să se avânte în visurile lui aeriene.
   - Nu am nevoie decât de un mic angajament din partea fondului, o linişti Merrick. Bani de sămânţă. Atât cât să pot atrage atenţia altor investitori. Ştii cum este. Banii trag la bani. Odată ce oamenii află că Fondul Aurora a intrat în afacere, vor vrea şi alţii să se implice. Ideea este grozavă. Recuperarea investiţiei este garantată. Dar voi avea nevoie de puţin timp pentru a pune lucrurile pe picioare.
   - Aşa ai spus şi ultima oară.
   - Ştiu. Dar de data asta lucrurile vor merge, Lizzie. O simt.
   - Asta ai spus şi ultima oară, repetă Elizabeth.
   Dar o zise mai încet.

   Merrick privi încruntat când umbra unui bărbat se revărsă peste apărătoarea maşinii.
   - Te ştiu cumva?
   - Mă cheamă Hayden Shaw.
   Hayden îi zâmbi.
   - Te-am văzut vorbind cu Elizabeth Cabot acum câteva minute.
   Merrick îşi luă mâna de pe mânerul uşii şi se întoarse cu o privire mirată.
   - O cunoşti pe Lizzie?
   - Fac afaceri în Seattle. Suntem membri ai aceluiaşi club. Şi tu eşti prieten cu ea, nu?
   - Sunt cumnatul ei. Însurat cu sora ei, Rowena. Merrick întinse mâna. Mă numesc Merrick. Merrick Grenville.
   Zâmbetul lui Hayden se lărgi încet în timp ce îi strângea mâna.
   - Ce coincidenţă. Eşti aici pentru festival?
   - Chestia cu filmele? 
   Merrick se strâmbă.
   - Nu. Am venit doar pentru o zi, să o văd pe Lizzie. Trebuie să mă întorc la Phoenix diseară.
   - Dacă ai 15 minute la dispoziţie, aş vrea să îţi fac cinste cu o cafea.
   - Mersi, dar mă cam grăbesc. Am ceva de mers până la aeroport.
   - Nu te reţin mult. 
   Hayden îl bătu cu mâna pe umăr. 
   - Cred că vei vrea să auzi ce am de spus.
   - Despre ce este vorba?
   - Este vorba despre relaţia cumnatei tale cu Jack Fairfax.
   Merrick se încruntă.
   - Îl ştii pe tip?
   - Da, zise Hayden. Îl ştiu prea bine. Şi sunt câteva lucruri pe care ar trebui să le afli şi tu despre el.

Capitolul 18

   Jack o văzu pe Elizabeth de îndată ce intră în restaurant. Se uită la ceas şi se încruntă. Îl făcuse să aştepte 20 de minute la prânz. Şi ea nu întârzia niciodată.
   Aproape niciodată.
   - Ce s-a întâmplat?
   Se ridică din separeu şi îi luă haina.
   - Te-ai pierdut urmărind-o pe Vicky Bellamy prin oraş?
   - Taci!
   Elizabeth se uită urât şi se aşeză în cealaltă parte a mesei.
   - Pentru numele lui Dumnezeu, vorbeşte mai încet.
   - Îmi pare rău.
   - Crezi că îmi pierd timpul urmărind-o, nu-i aşa?
   - Cam da. O să aflu mai multe de la Larry decât o să o faci tu jucându-te de-a detectivul. De ce ai întârziat?
   - Nu din cauza lui Vicky. Cumnatul meu, Merrick, a apărut pe neaşteptate.
   Merrick Grenville. Cumnatul care îşi pierduse slujba când Morgan înghiţise Galloway. La naiba. Nu avea nevoie de acel gen de complicaţii, îşi dădu seama Jack. Nu acum.
   - Grenville a venit până aici să te vadă? întrebă el precaut.
   - Dorea să discutăm despre afaceri.
   Deschise meniul cu o mişcare tensionată.
   - Mi-am petrecut o oră şi jumă-tate cu el. A plecat acum câteva minute. Zicea că are un avion de prins.
   - Ce dorea?
   Maxilarul lui se încordă. Ea nu ridica privirea de la meniu.
   - A fost doar o conversaţie personală. Probleme de familie.
   - Cu alte cuvinte, dorea bani.
   - Aşa cum am zis, a fost o conversaţie personală, spuse ea laconic.
   El întinse mâna să-i ia meniul. Lucru deloc uşor. Ea se ţinea bine de el. Când se văzu într-un final nevoită să îi dea drumul şi să îi înfrunte privirea, nu îi plăcu amestecul de emoţii de pe chipul ei.
   - I-ai spus despre mine? întrebă el direct.
   - Ştie că stau cu tine, da.
   - Nu face de-astea cu mine, Elizabeth. I-ai spus că eu am fost consultantul din spatele afacerii Galloway?
   Ea se întinse peste masă, apucă meniul şi îl trase înapoi din mâna lui.
   - Nu am atins subiectul ăsta.
   Se aplecă spre lista de aperitive de parcă ar fi aşteptat o minune divină.
   - Cu alte cuvinte, nu i-ai spus. Nu ştie că te culci cu bărbatul care a distrus Galloway.
   Ea nu ridică privirea de la meniu.
   - Nu am considerat că era treaba lui.
   - De ce nu i-ai spus despre mine?
   - Cred că o să iau o salată. Nu prea mi-e foame.
   El se aplecă într-o parte peste masă.
   - De ce nu i-ai spus despre mine?
   Ea închise meniul. Masca ei de Prinţesă de Gheaţă era bine fixată pe faţă.
   - Pentru că ştiam că are să îl deranjeze şi nu eram dispusă să asist la o scenă. Acum, putem, te rog, să schimbăm subiectul? Ai aflat ceva de la Larry?
   - Ţi-e teamă să îi spui despre noi, aşa-i? Crezi că va ajunge la concluzia că mă folosesc de tine.
   Furia apăru în ochii ei, topind gheaţa într-o flacără albastră-verzuie.
   - Ţi-am spus, vreau să schimb subiectul.
   - Cât crezi că vei putea să ţii relaţia noastră ascunsă de familia ta?
   - Nu aş numi-o tocmai relaţie.
   - Dar cum ai numi-o?
   Ea miji ochii.
   - În acest moment, cred că ar putea fi clasificată ca o aventură de afaceri.
   - Aventură de afaceri, zici? 
   Furia îl cuprinse şi pe el.
   - Cum ai defini o „aventură de afaceri”?
   - Cerule, aş spune că este la fel ca orice altă aventură. Limitată ca însemnătate şi durată.
   - Crezi că ceea ce se întâmplă între noi va dispărea atât de rapid, încât nu vei fi nevoită să oferi lămuriri familiei tale? Acesta este marele tău plan?
   - Nu avem timp pentru asta, spuse ea printre dinţi. Amândoi avem o altă prioritate, îţi aduci aminte? Ce ai aflat de la Larry?
   Dorea să se certe cu ea. Dorea să o facă să admită că ceea ce aveau nu era limitat ca însemnătate şi durată. Voia să o forţeze să-i spună familiei despre el.
   Dar îndârjirea din ochii ei îi dădu de înţeles că nu putea să aibă sorţi de izbândă în acea zi. Ospătarul sosi să le ia comanda. Jack se lăsă pe spate, inspiră adânc şi se concentră pe problema cu Soft Focus.
   Când ospătarul se depărtă, Jack întâlni ochii lui Elizabeth de cealaltă parte a mesei.
   - Larry a găsit câteva informaţii despre afacerile lui Holland. Tipul a avut şi probleme în trecut, dar asta nu este chiar atât de ciudat pentru un tip de nivelul lui. Cea mai interesantă informaţie este că a avut câteva pierderi masive anul trecut. A ocupat o poziţie importantă într-un fond hedge internaţional care a dat faliment.
   Elizabeth părea gânditoare.
   - Este interesant. Mă întreb dacă plănuieşte să se folosească de Soft Focus pentru a se redresa.
   - Posibil. Dar, ca să facă asta, ar trebui să îl scoată din ţară.
   Jack se întinse spre bucata de pâine focaccia pe care ospătarul o lăsase pe masă.
   - Presupun că nu a apărut niciun semn legat de Tyler Page, nu?
   - Nu. Viermele ăsta pare să fi dispărut de pe faţa pământului.
   Ospătarul se întoarse cu salata Nicoise pe care Elizabeth o comandase şi cu o farfurie cu somon la grătar. Jack îşi ridică furculiţa. Apucă să ia o înghiţitură înainte ca Elizabeth să împietrească. Privirea ei se fixă asupra unui punct din spatele umărului lui. Gura îi rămase deschisă într-o exclamaţie fără cuvinte.
   Adrenalina îi trecu prin vene. Îşi lăsă jos furculiţa.
   - Ce este? Îl vezi pe Page?
   - Nu, eu... 
   Se opri.
   - Jack, stai, nu te ridica.
   Dar el era deja în picioare, întorcându-se să vadă pe cine zărise ea în restaurantul aglomerat.
   Păşi direct în pumnul care venea spre el. Avu doar o jumătate de secundă să îl vadă şi să se rotească în direcţia pumnului în mişcare.
   Drept urmare, lovitura îi şterse maxilarul şi pumnul alunecă în aer. Dar fusese prins într-un echilibru precar. Pică într-o parte şi se lovi cu putere de capătul separeului.
   - Merrick!
   Elizabeth părea deopotrivă furioasă şi îngrozită.
   - Ce crezi că faci?
   Elizabeth îl ştia pe tip, îşi dădu seama Jack. Minunat. Instinctul îl avertiza să nu se apere. Avea să pară el agresorul, şi femeilor nu le plăceau astfel de lucruri, întinse mâna şi apucă spătarul scaunului ca pentru a-şi recăpăta echilibrul.
   Se lăsase o tăcere înfricoşată. Toate privirile din restaurant erau îndreptate asupra lor.
   „Grozav. Alt restaurant; altă scenă.“ Cumva, Jack ştiu că Elizabeth avea să dea din nou vina pe el, deşi nu făcuse nicio mişcare de apărare în faţa atacului neprovocat. Îl privi pe bărbatul masiv, cu chipul îmbujorat, care stătea ameninţător în faţa lui. Merrick respira greoi, cu pumnii strânşi. Jack privi pe lângă el şi îl văzu pe Hayden lângă intrarea în restaurant.
   Hayden îi întâlni privirea, îi zâmbi glacial şi îl salută cu un singur deget. Apoi se întoarse şi plecă.
   - Ce naiba crezi că faci cu cumnata mea? întrebă Merrick cu vocea plină de indignare.
   Jack îşi atinse precaut maxilarul în timp ce se gândea la posibilele răspunsuri la întrebare.
   - E amuzant că întrebi asta. Tocmai îi spuneam lui Elizabeth că ar trebui să mă prezinte familiei ei.
   - Ştiu deja cine eşti, Fairfax. Eşti ticălosul care a distrus Galloway.
   Elizabeth se ridicase şi ea.
   - Merrick, te rog. Nu mai scoate un sunet.
   - Ştii cine este omul acesta, Lizzie?
   - Ştiu cine este, spuse ea cu vocea pe jumătate sugrumată. Suntem în mijlocul unui restaurant şi toată lumea se holbează la noi. Nu vreau să mai aud un singur cuvânt de la niciunul dintre voi. Aţi înţeles?
   - Eu cu siguranţă, spuse Jack.
   Merrick îşi strânse puternic buzele şi se uită la Jack de parcă ar fi fost un şarpe pregătit să muşte în orice moment.
   Jack îşi verifică dinţii cu limba. Totul părea la locul lui. Nu simţea gust de sânge. Era ziua lui norocoasă.
   Elizabeth îşi deschise poşeta, scoase un pumn de bani şi îl aruncă pe masă. Apoi îşi puse cureaua de la poşetă pe umăr şi îi privi pe ambii bărbaţi pe rând.
   - Mă veţi urma afară din restaurant şi nu veţi scoate o vorbă până nu ieşim.
   Porni spre uşă fără să se mai uite în spatele ei.
   Jack îl privi pe Merrick.
   - După tine.
   Merrick ezită, dar apoi se întoarse cu o mişcare stângace şi ieşi greoi din restaurant, pe drumul deschis furtunos de Elizabeth.
   Capetele se întoarseră după cei trei. Elizabeth şi Merrick ieşiră pe uşă fără să o mai privească pe tânăra care stătea la postul ei, la intrarea în restaurant, ţinând strâns un vraf de meniuri de parcă ar fi fost biblii de care se putea folosi pentru a alunga vampirii şi demonii.
   Lui Jack i se făcu milă de ea.
   - Nu-ţi face griji, spuse el când trecu pe lângă femeia uimită. Este o trăsătură de familie. Te obişnuieşti cu ea după o vreme.
   Ieşi şi el şi îi văzu pe Elizabeth şi pe Merrick pe trotuar. Prinse ultima parte a certei lor purtată cu glas scăzut.
   - Shaw mi-a spus întreaga poveste, zise Merrick.
   Cuvintele îi erau înfundate şi pline de furie.
   - Cum te-a sedus Fairfax şi te-a convins să finanţezi Excalibur şi cum te-a umilit apoi în faţa a jumătate de Seattle.
   - Nu a fost chiar jumătate de Seattle, spuse Elizabeth.
   Jack o privi.
   - Dacă aşa înţelegi tu să clarifici lucrurile, cred că m-aş descurca mai bine singur.
   Ambii se întoarseră şi-i aruncară o privire mânioasă.
   Jack oftă.
   - De ce nu te întorci acasă, Elizabeth? Eu şi Merrick facem o plimbare până la râu şi rezolvăm problema.
   - Oh, nu, nu o să o faceţi asta, răspunse ea. Nu am de gând să vă las singuri. Nu voi tolera nicio scenă idioată, de masculi, cu bătăi de pumn în piept.
   - Din partea unei doamne care a vărsat o carafă întreagă cu apă cu gheaţă în capul meu şi care m-a făcut un şobolan ticălos în faţa a jumătate de Seattle, este aproape amuzant, comentă Jack.
   Elizabeth se uită urât la el.
   - Nu am de gând să vă las să plecaţi singuri împreună.
   - Îţi dau cuvântul meu că nu o să ne omorâm.
   Jack deschise portiera de la maşina ei.
   - Urcă.
   - Nu am nicio intenţie să plec.
   - Este un lucru pe care eu şi Merrick trebuie să îl discutăm singuri, repetă Jack cu răbdare. Prezenţa ta va complica lucrurile.
   Un licăr de nesiguranţă apăru în ochii ei. Privi la faţa împietrită a lui Merrick. Acesta nu spuse nimic.
   - Nu cred că este o idee bună, insistă Elizabeth.
   - Ai încredere în mine, insistă Jack.
   Ea ezită preţ de câteva secunde, apoi se urcă la volan, îşi scoase ochelarii de soare, şi-i puse la ochi şi rămase acolo încruntându-se spre el.
   - Condu cu atenţie, o sfătui Jack. Eşti puţin supărată, dar fii atentă la drum, bine?
   - Sunt perfect capabilă să conduc în siguranţă.
   - Mă bucur să aud asta.
   Închise portiera şi se dădu în spate.
   Ea băgă cheia în contact şi se îndepărtă de trotuar cu doar o mică scârţâitură de cauciucuri.
   Jack îl privi pe Merrick.
   - Hai să facem o plimbare.

   Elizabeth îşi aruncă cheile pe masa din hol şi trânti uşa. Abia se putea abţine să nu urle de frustrare. Ce mai putea merge prost?
   Intră în bucătărie, apucă ceainicul şi dădu drumul la robinet. Era ca şi cum o forţă răuvoitoare era hotărâtă să îi saboteze fiecare încercare de a recupera cristalul. Sau poate că forţele erau pur şi simplu concentrate să îi distrugă relaţia cu Jack. În orice caz, rezultatul era acelaşi. Nu era cu nimic mai aproape de găsirea lui Tyler Page sau a cristalului, cum nu se apropia nici de găsirea răspunsurilor la întrebările spinoase legate de relaţia ei cu Jack.
   De ce alesese Merrick exact acea săptămână ca să îi ceară banii? Era vina ei. Ar fi trebuit să îi răspundă la telefoane pe când se afla în Seattle.
   Mormăi în vreme ce puse ceainicul pe aragaz. Mătuşa Sybil i-ar fi spus că asta merita pentru că încercase să evite o problemă.
   Telefonul sună chiar când turna apa fierbinte peste ceaiul verde din oală. Întinse mâna spre telefonul din bucătărie.
   - Alo?
   - Îl caut pe Jack Fairfax. 
   Vocea era joasă, alarmată, masculină.
   - Spune-i că este important.
   Auzi voci în fundal. Sunau de parcă ar fi fost înregistrate pentru o coloană sonoră.
   - Cine este la telefon?
   - Doar cheamă-l, bine? Trebuie să vorbesc cu el. Îmi aşteaptă telefonul. Este o chestiune de afaceri, înţelegi?
   Intuiţia ei intră în acţiune.
   - Eşti Leonard Ledger, cumva?
   Urmă o scurtă pauză la capătul firului.
   - Trebuie să vorbesc cu Fairfax.
   - Jack nu este aici acum. Îi pot transmite un mesaj?
   - Hmm, nu. Nu, trebuie să vorbesc cu el personal. O să încerc să îl sun pe mobil.
   - Cred că îi aud maşina pe alee, spuse Elizabeth calm. Vreţi să mai rămâneţi pe fir, domnule Ledger?
   - Da, sigur, spuse el automat. Am să aştept.
   Ea zâmbi când îl auzi confirmându-şi identitatea. Cine a zis că nu putea să joace rolul de detectiv particular?
   - Îmi pare rău, domnule Ledger. Se pare că nu era maşina lui.
   - La naiba! În regulă, o să încerc să îl sun pe mobil.
   Auzi un clinchet ascuţit în ureche când Leonard închise telefonul.
   Puse receptorul la loc şi studie ceainicul vreme îndelungată. După ce se gândi că îi dăduse lui Leonard suficient timp pentru a-l suna pe Jack, îşi turnă o ceaşcă de ceai şi se întinse din nou spre telefon. Acesta sună înainte să îl atingă.
   Răspunse rapid, aşteptându-se să audă vocea lui Jack.
   - Alo?
   - Îmi pare rău pentru scena de la restaurant, spuse Hayden Shaw încet. Am vrut doar să îţi spun că nu a fost ceva personal.
   - Nu a fost personal? 
   Îşi auzi vocea umplându-se de furie reînnoită.
   - A fost sută la sută personal. Care-i treaba cu tine şi cu Jack, până la urmă? Nu eşti un om prost. Nu pot să cred că laşi vendeta asta ridicolă să îţi strice viaţa.
   - Nu înţelegi, Elizabeth.
   - Fii convins de asta.
   Închise telefonul.

  - Shaw mi-a spus ce ai făcut cu Lizzie.
   Merrick stătea la marginea râului şi privea spre apa agitată.
   - Cum ai minţit-o ca să îşi reînnoiască finanţarea pentru Excalibur. Ai sedus-o ca să obţii ce urmăreai. Te-ai folosit de ea. Ai umilit-o. Ar trebui să te bat măr.
   - Nu am minţit-o, zise Jack. Şi ceea ce s-a întâmplat între noi acum şase luni nu a fost seducere. A fost începutul unei relaţii serioase.
   Merrick îl privi cu o neîncredere furioasă.
   - O relaţie serioasă?
   - Recunosc că lucrurile au fost destul de agitate din când în când, dar suntem în continuare împreună.
   Se gândi la şedinţele lunare ale consiliului de administraţie.
   - Ne-am văzut în mod regulat.
   - Minciuni. Te foloseşti de ea. Nu a mai avut o relaţie serioasă de când s-a despărţit de Garth Galloway.
   Un nor ameninţător se instală în jurul lui Jack precum o ceaţă.
   - Garth Galloway? Fiul lui Camille Galloway? Directorul financiar de la Galloway?
   - Da. 
   Merrick îşi înfipse mâinile în buzunarele de la haină.
   - Elizabeth a fost logodită cu el.
   - Logodită. Cu fiul lui Camille Galloway.
   Era prins într-un fel de capcană blestemată, constată Jack. De fiecare dată când făcea un mic progres, un nou dezastru îi apărea în faţă.
   - Normal.
   Merrick se uită urât.
   - Ce vrei să spui.
   - Las-o baltă! De ce s-a despărţit de Galloway?
   Merrick oftă.
   - Le-a spus tuturor că stresul preluării ostile a pus prea multă presiune pe relaţia lor. Şi a fost adevărat, în mare parte. După ce i-ai distrus compania, Camille a dat vina pe Garth pentru că a lăsat firma vulnerabilă financiar. Garth i-a învinovăţit pe toţi cei din jurul lui pentru eşec. A devenit furios, apoi deprimat şi apoi a început să se culce cu altcineva.
   - Înţeleg. 
   Jack privi spre apa rapid curgătoare.
   - Nu ştiam că Galloway a fost logodit cu Elizabeth.
   Merrick îl privi dispreţuitor.
   - Ar fi contat?
   Ezită, se gândi la Larry, apoi scutură din cap.
   - Nu.
   - Nici nu-mi imaginam altceva. Într-un final, l-a confruntat pe Garth în legătură cu infidelitatea lui şi a anulat logodna.
   Merrick se opri preţ de o clipă înnegurată.
   - Garth i-a spus apoi că singurul motiv pentru care se logodise cu ea fusese dorinţa mamei lui. Camillei îi plăcuse ideea de a avea Fondul Aurora în familie, înţelegi. Considera că astfel compania avea să se bucure de siguranţă financiară.
   Jack simţi un fior de gheaţă în stomac.
   - Cu alte cuvinte, Galloway a vrut să se însoare cu ea pentru bani.
   - A vrut să o folosească, confirmă Merrick sec. Aşa cum ai urmărit şi tu. Dar lui Garth Galloway îi recunosc un merit. Nu a umilit-o într-o scenă publică în faţa prietenilor şi a colegilor ei.
   - Crezi că l-a iubit?
   - Sigur. Merrick se încruntă. Adică, a fost logodnica lui, nu?
   - Dacă zici tu.
   - Normal că l-a iubit. 
   Merrick băgă mâinile mai adânc în haină.
   - L-a uitat într-un final, dar i-a fost greu o vreme. Şi apoi ai apărut tu, ca să îi dai din nou viaţa peste cap.
   - Mă crezi sau nu, nu am vrut să o dau în bară a doua oară.
   Merrick îl privi întunecat.
   - Deci care e treaba cu voi?
   - Asta încerc şi eu să înţeleg de 6 luni.
   - Ai găsit vreun răspuns?
   - Nu.
   - Ei bine, lasă-mă să te ajut eu puţin, spuse Merrick. Este foarte simplu. Ai nevoie de susţinerea Fondului Aurora pentru a păstra Excalibur în afaceri, aşa că te culci cu doamna care scrie cecurile. Ce o să se întâmple când nu o să mai ai nevoie de banii ei?
   - Nu ştiu, recunoscu Jack.
   Ce avea să facă atunci când acea parte tensionată a relaţiei lor nu avea să mai existe?
   - Nu înţeleg. Treaba asta nu prea are logică.
   Merrick îl privi preţ de câteva secunde tensionate.
   - Se mai întâmplă şi altceva aici. Ce anume?
   - Nimic care să te privească.
   - Pe naiba! Face parte din familia mea. Am dreptul să ştiu...
   Telefonul sună, făcându-l pe Merrick să tacă. Recunoscător pentru întrerupere, Jack scoase rapid micul instrument din buzunarul jachetei.
   - Fairfax la telefon.
   - Leonard Ledger sunt. Ştii tipul pe care îl căutai? Tyler Page?
   Jack încremeni.
   - Ascult.
   - Cred că am aflat ceva despre el.
   - Unde este?
   - Nu pot vorbi acum. Vino în camera mea de hotel diseară, bine? Pe la 11 jumătate. Trebuie să merg la câteva proiecţii şi apoi ies în oraş cu oameni care sunt interesaţi să investească în filmul meu.
   - Ledger, dacă aştepţi să scot din buzunar sume importante pentru proiectul tău viitor, ar fi bine să vii cu ceva concret...
   - Nu mi-ai spus că o să am probleme cu tipul ăsta, comentă Leonard pe un ton plângăcios. Nu îmi pot permite să enervez anumiţi oameni, înţelegi? Trebuie să fiu foarte atent.
   - Ascultă, Ledger...
   - Camera 3-0-5. Mirror Springs Resort. Unsprezece jumătate. Să nu vii mai devreme. Nu voi fi aici, zise el şi închise.

   - Nu îmi place asta, Lizzie.
   Merrick îşi trecu degetele prin păr şi îl privi suspicios pe Jack.
   - Nu îmi place să te las singură aici cu el.
   Jack, ocupat cu făcutul cafelei în bucătărie, nu îşi ridică privirea de la sarcina lui.
   Elizabeth îi zâmbi liniştitor.
   - Nu îţi face griji pentru mine. Ştiu să îmi port singură de grijă.
   Jack se opri puţin la acel comentariu. Îşi îndreptă privirea spre Merrick.
   - Sfatul meu este să o asculţi. Este adultă. Şi deşteaptă. Ştie ce face. Şi e şi foarte încăpăţânată. Asta ţi-o pot spune cu certitudine.
   Merrick îşi trecu din nou degetele prin păr.
   - Este ceva la afacerea asta blestemată care nu sună în regulă.
   - Dacă îţi spun adevărul, îmi dai cuvântul tău că îţi ţii gura? îl întrebă Elizabeth.
   Jack o fulgeră cu privirea.
   - Elizabeth...
   - Este în regulă, Jack, spuse ea încet. Am avut încredere în tine mai devreme când ai vrut să discuţi în particular cu Merrick. Acum va trebui să ai şi tu încredere în mine.
   Jack cedă, dar nu părea deloc încântat.
   - Ştiam eu, spuse Merrick întorcându-se entuziast spre Elizabeth. Chiar se întâmplă ceva. Ce anume?
   - Tu despre ce crezi că este vorba? 
   Elizabeth zâmbi prietenos.
   - Despre afaceri, desigur.
   Chipul lui Merrick fu scăldat de uşurare.
   - Asta pare mai logic. Ştiam că eşti prea deşteaptă să te îndrăgosteşti de încă un ticălos.
   Elizabeth se străduia să nu se uite la Jack.
   - Îţi apreciez încrederea în inteligenţa mea, Merrick.
   - Dar ce naiba de afaceri faci aici, în Mirror Springs? Nu îmi spune că au legătură cu festivalul de film.
   - Indirect, spuse Elizabeth netulburată. Încercăm să ajungem la o înţelegere cu cineva care participă la festival. A vrut să îşi petreacă săptămâna aici. Noi am vrut să dăm de acea persoană, aşa că suntem şi noi aici.
   - Hmm. 
   Sprânceana lui Merrick se ridică uşor.
   - Dacă este vorba despre afaceri, de ce mi-a servit Shaw povestea asta cu relaţia dintre voi?
   - Hayden Shaw este şi el aici pentru aceeaşi afacere, spuse Elizabeth. Are propriile motive ca să ne încurce.
   Merrick îl privi din nou cu suspiciune pe Jack.
   - Şi cum de stai aici împreună cu Fairfax?
   - Nu sunt prea multe locuri de cazare în oraş.
   Lui Elizabeth îi trecu prin minte că trebuise să folosească această scuză cam des în ultima vreme, întâi faţă de Louise şi acum faţă de Merrick.
   - Când Jack a ajuns aici, a aflat că rezervarea lui s-a pierdut. Nu a avut unde să stea. Aşa că a venit aici. Avem destul loc.
   Merrick aruncă o privire spre cele două mansarde de dormit.
   - Dar nu prea multă intimitate.
   - Suntem atenţi, răspunse Jack din bucătărie.
   Merrick se încruntă spre el şi apoi se întoarse spre Elizabeth.
   - Ce fel de afacere puneţi la cale aici, de implică şi Excalibur, şi Fondul Aurora? Un contract de licenţiere?
   - Ceva de genul ăsta, răspunse Elizabeth. Chiar nu pot să îţi spun mai mult de atât. Este vorba despre mulţi bani. Dacă semnăm contractul, Fondul Aurora poate câştiga foarte mult pe termen lung.
   - Înţeleg.
   Merrick era evident ezitant acum. Elizabeth se hotărî să profite de acest lucru. Arătă spre ceas.
   - Se face târziu, Merrick. Trebuie să pleci dacă vrei să prinzi avionul. Rowena te aşteaptă.
   Anxietatea deveni vizibilă în ochii lui Merrick.
   - Ştiu.
   - Te conduc până la maşină, spuse ea cu blândeţe.
   Traversă camera şi deschise uşa din faţă. Aerul rece şi curat pătrunse în casă. Merrick se uită la uşa deschisă, apoi la Jack.
   - Afaceri, da? zise el, străduindu-se să pară convins.
   - Ai auzit-o pe Elizabeth. Jack apăsă butonul aparatului de cafea şi se sprijini de marginea blatului. Afaceri.
   - Nu are niciun alt motiv să fie aici cu tine, mormăi Merrick.
   - Exact, spuse Jack fără nicio inflexiune în voce. Nu are niciun alt motiv să fie aici cu mine.
   Merrick se întoarse încet şi trecu de Elizabeth pentru a ieşi.
   Ea îl urmă pe terasă, închise uşa şi coborî treptele lângă el spre locul în care maşina îi era parcată pe alee. Putea să simtă tensiunea care-l stăpânea şi se simţea emoţionată.
   - Este în regulă, Merrick. Totul este sub control, zise ea, dar în sinea ei îşi încrucişă degetele.
   - Dacă spui tu. 
   Se opri lângă maşină şi o privi.
   - Mă suni dacă ai nevoie de mine?
   Ea îşi dădu părul din ochi.
   - Te sun dacă am nevoie de tine.
   - Eu şi Rowena suntem alături de tine, Lizzie. Întotdeauna. Ştii asta.
   - Ştiu.
   Îşi puse braţele în jurul lui şi îl strânse cu putere. Era zdravăn ca o stâncă şi, atâta timp cât nu venea vorba despre bani, la fel de demn de încredere. Avea să fie mereu un visător, plin de planuri şi de idei care nu aveau să funcţioneze în felul în care le gândise el, dar ştia că, dacă urma să aibă vreodată nevoie de el, avea să fie acolo. Aşa cum ştia şi că sora ei avea să facă la fel.
   O îmbrăţişă şi el, o îmbrăţişare mare, frăţească. Apoi o bătu pe umăr cu o singură mână largă şi deschise uşa maşinii. Se instală în faţa volanului şi o privi.
   - Îţi trimit o copie a planului meu de afaceri la birou.
   Ea oftă.
   - Mersi. Mă uit peste el de îndată ce ajung acasă.
   Ochii lin străluciră de optimism.
   - Mersi. Îi spun Rowenei că totul s-a aranjat.
   Elizabeth îşi aminti că existau şi lucruri mai importante decât profitul. Familia era unul dintre acele lucruri.
   - Te sun săptămâna viitoare, promise Merrick.
   Închise uşa de la maşină, o porni şi urmă aleea până la şoseaua cu 3 benzi.
   Elizabeth îl privi până când maşina dispăru din raza ei vizuală. După o vreme, se întoarse şi îl văzu pe Jack în spatele ei.
   - Chiar ai de gând să îi dai banii, nu? întrebă el pe un ton neutru.
   - Probabil. 
   Începu să urce scările.
   - Nu-ţi face griji în privinţa asta, Jack. Nu este problema ta. Fondul are un cont special pentru împrumuturile familiale. Mătuşa Sybil a fost o vizionară.
   - Nu îi faci niciun favor. Nu va învăţa niciodată să se ocupe de afaceri dacă tu tot îl salvezi la ananghie.
Trecu pe lângă el.
   - Cum am mai spus, nu este problema ta.
   El o urmă înapoi în casă, închise uşa şi rămase în faţa ei de parcă ar fi vrut să blocheze ieşirea dacă ea ar fi dat să fugă.
   - Nu ştiam că ai fost logodită cu Garth Galloway, începu el.
   Ea deschise frigiderul.
   - Ar fi avut vreo importanţă?
   Urmă o tăcere lungă. Apoi îl privi în sfârşit.
   - Cumnatul tău mi-a pus aceeaşi întrebare.
   Ea ridică dintr-o sprânceană.
   - Ei bine?
   El nu răspunse.
   - Nu cred, dădu ea răspunsul.
   Se duse spre blatul de granit şi deschise frigiderul.
   - Ce zici de un sendviş? Nu am apucat să luăm prânzul astăzi.
   - Elizabeth, nici măcar nu te cunoşteam când a avut loc afacerea Galloway.
   - Nu, dar ştiai că o mulţime de oameni nevinovaţi aveau să aibă de suferit.
   Maxilarul lui se încordă.
   - Se întâmplă în afaceri. Ştii asta.
   Ea privi pe geam în timp ce scotea o bucată de brânză feta din frigider. Ea observă pete galbene în copacii de pe dealuri. Plopii începeau să capete culoare. În scurtă vreme, aveau să aprindă munţii într-o strălucire aurie.
   - La naiba, Elizabeth.
   - Dacă tot discutăm despre afaceri, zise ea, ridicând cuţitul, de ce nu vorbim despre a noastră? Cu siguranţă este mai bine decât să tot invocăm trecutul. Spune-mi, ce crezi că a vrut Leonard Ledger să spună prin faptul că nu vrea să supere anumiţi oameni?
   - Nu ştiu. 
   Jack îşi abandonă postul de pază din faţa uşii şi veni să stea de cealaltă parte a blatului. Îşi luă cafeaua neterminată.
   - Asta este una dintre întrebările la care aş vrea să îmi răspundă în seara asta. Elizabeth, în ceea ce-l priveşte pe cumnatul tău...
   - Îmi pare rău că te-a lovit astăzi.
   Curăţă o roşie în chiuvetă.
   - Nu îi stă în fire. Este un om foarte blând. Trebuie să fi fost tare supărat. Eşti teafăr?
   Jack ezită. Ea îşi ţinu răsuflarea.
   Dar Jack trebuie să îşi fi dat seama că ducea o bătălie pierdută. Era un strateg prea bun să nu ştie când să se retragă.
   - Nu îţi face griji. Nu am de gând să îl dau în judecată, răspunse el.
   - Ce uşurare. Ea zâmbi luminos.
   - Nu sunt convinsă că asigurarea Fondului Aurora ar acoperi genul acela de proces. Ai putea să ne duci la sapă de lemn.
   Jack o privi peste marginea ceştii.
   - Nu aş vrea să fac una ca asta.
   - Bineînţeles că nu.
   Ea începu să taie roşia dolofană.
   - Fondul nu ne-ar mai fi de niciun folos mie şi lui Merrick dacă ar fi epuizat într-un proces, nu?
   Jack rămase tăcut o vreme.
   - Nu, răspunse el într-un final. Nu ar mai fi.
   Elizabeth văzu picătura de sânge înainte să simtă durerea.
   - La naiba!
   - Ce s-a întâmplat?
   - M-am tăiat.
   El îşi lăsă jos ceaşca şi veni lângă ea. Porni robinetul şi o prinse de încheietură.
   - Am citit despre asta o dată, zise el, ţinându-i degetul tăiat sub jetul de apă rece.
   - Despre ce?
   - Ştii tu, prinţesa se taie la deget. Apare o picătură de sânge. Cade sub o vrajă. Este trezită când o sărută o broască.
   - O broască? Nu un prinţ?
   - Nu ştii nimic despre poveşti?
   Jack opri robinetul.
   - Broasca nu redevine prinţ până nu este sărutată de prinţesă.

Capitolul 19

   - Ce vrei să spui, a murit din cauze naturale? L-ai ucis pe tip, Verna. L-ai împuşcat cu sânge rece.
   - Dacă l-ai fi cunoscut pe Joey aşa cum l-am cunoscut eu, ai fi ştiut că faptul de a fi ucis era cel mai natural lucru care i s-ar fi putut întâmpla. Mai mult, era cea mai bună alternativă.
   - Da? Şi cealaltă care era?
   - Aş fi putut să mă mărit cu el. Dar latura mea mai bună a triumfat.
   - Latura mai bună?
   - Nu cred în tortură. Nici măcar pentru tipi ca Joey.

   Imaginile alb negru dispărură încet de pe ecran şi genericul de la Natural Causes începu să curgă. Numele lui Leonard Ledger apărea ca regizor. Un ropot slab de aplauze se auzi în teatrul aglomerat. 
   Elizabeth se aplecă spre Jack, care stătea lângă ea pe balcon.
   - Mi se pare că tot filmul a fost filmat într-o bucătărie. Aş fi putut să jur că secţiunea de tunel unde Joey a fost împuşcat era o uşă de frigider.
   - Dar trebuie să recunoşti că Ledger se pricepe să lucreze cu un buget limitat, spuse Jack când luminile se aprinseră din nou.
   Privirea lui Elizabeth fu atrasă pe moment de o siluetă elegantă care se înălţa pe una dintre coloanele impunătoare. Silver Empire Theatre era o comoară victoriană frumos restaurată. Din ceea ce citise în broşură, fusese iniţial construită ca o operă. Fuseseră investiţi bani grei în ea. Era decorată cu scaune de catifea roşie, draperii de un roşu-închis, candelabre şi decoraţiuni aurite alambicate.
   Fusese construit la sfârşitul secolului al XVIII-lea, când argintul şi aurul se găseau din abundenţă în râurile strălucitoare ale munţilor din Colorado. Minerii recent îmbogăţiţi concuraseră pentru a-şi arăta averea şi cultura proaspăt achiziţionată investind în astfel de simboluri ale civilizaţiei precum opere, teatre şi staţiuni. În sinea ei, Elizabeth credea că măreţul Silver Empire Theatre arăta ciudat în mijlocul unui oraş care fusese o colonie minieră şi care era acum staţiune de schi, dar nu putea să nu admită că teatrul avea totuşi un anumit farmec.
   Jack părea indiferent la ornamentele din jurul lui. Se foi pe scaun şi îşi sprijini ambele mâini peste balustrada balconului. Ea îşi dădu seama că el studia mulţimea care se ridica de pe scaunele de sub ei, un vânător căutându-şi din ochi prada. Se uita după Ledger. Fusese ideea lui să încerce să îl găsească pe cineast la proiecţia acestui film şi să îl urmărească până la camera lui de la Mirror Springs Resort. Faptul că nu reuşise să dea de Ledger la telefon îl făcuse pe Jack din ce în ce mai neliniştit pe parcursul serii.
   Şi ea era la fel de nerăbdătoare să afle ce avea Ledger de spus. Dar, în ultimele două ore, fusese conştientă de un sentiment crescând de nelinişte pe care nu şi-l putea explica. Era vina lui Jack, îşi spusese.
   Anticipaţia sumbră care îl cuprinsese pe el îi afecta şi ei nervii.
   Începea să se întrebe ce anume avea el să facă după ce îl găsea pe Tyler Page. Cum putea să îl forţeze pe bărbat să îi restituie Soft Focus? Prin ameninţări? Prin violenţă? Jack putea să intimideze la nevoie. Dar nu era capabil să îl sperie de moarte pe Page.
   - Este ora 11, îi aminti ea încet. A mai rămas doar o jumătate de oră. Nu contează dacă nu îl vezi pe Ledger aici. Ne întâlnim în curând cu el.
   - Nu îmi place deloc aranjamentul ăsta.
   Jack continuă să cerceteze mulţimea de sub el.
   - Un pic prea melodramatic pentru gustul meu.
   - Este un cineast care face filme în propria bucătărie. La ce te aştepţi?
   Elizabeth se ridică şi îşi luă haina.
   - Haide, să plecăm. Până ajungem la maşină, apoi la hotel, parcăm şi îi găsim camera, se face 11 jumătate.
   - Ai dreptate. 
   Jack nu îşi luă ochii de la mulţime când se ridică.
   - Să plecăm.
   Se alăturară valului de oameni pe scara acoperită cu covor roşu care ducea spre hol. Elizabeth îi văzu în treacăt pe Vicky Bellamy şi pe Dawson Holland, dar niciunul nu păru să îi observe pe ea sau pe Jack.
   Mai mulţi împătimiţi de film se adunaseră afară pe trotuar, aşteptând proiecţia de la miezul nopţii a unei alte pelicule, un film cu buget redus numit Truth Kills. Discuţiile despre film pluteau în aer.
   - ... O măiestrie superioară a limbajului filmului, ştii?
   - ... Tipul este un maestru al camerei de filmat, mai ales a celei de mână. Poate filma perfect pe loc.
   - ... Am un scenariu grozav, dar, până acum, niciun finanţator...
   - ... A interpretat complet greşit simbolismul scenei cu şanţul...
   Mulţimea din teatru se împrăştie rapid dincolo de luminile puternice de la intrare. Dar, când ea şi lack traversară parcarea, Elizabeth mai văzu o oază de lumină puternică şi un mic grup de oameni adunaţi în jurul ei.
   Un aer de activitate concentrată înconjura scena.
   - Fac un film acolo, spuse Elizabeth. Trebuie să fie unul dintre grupurile din concurs.
   - Sper să nu fi blocat ieşirea cu echipamentul lor, răspunse Jack, abia ridicând privirea. Nu am să ratez întâlnirea cu Ledger doar pentru că s-a hotărât cineva să facă un film în parcare.
   Elizabeth studie scena cu mai mare atenţie.
   - Ieşirea este liberă. Lucrează în spaţiul de lângă ea. Probabil e un thriller. Vezi, este un corp pe jos.
   - Toate filmele pe care le-am văzut aici au un cadavru în ele.
   Jack îşi scoase cheile din buzunar.
   - Crima pare să fie o parte importantă a genului.
   - Normal că este. Nu ai învăţat nimic săptămâna asta? Filmul noir tratează partea întunecată a vieţii moderne. Este o reflexie a decadenţei urbane şi a ambiguităţii morale. Le-a venit atât de firesc cineaştilor americani din anii 40, că nici măcar nu şi-au dat seama că sunt pe punctul de a crea un gen. Francezii i-au dat apoi numele.
   - Nu începe. 
   Jack deschise portiera şi o ţinu ca ea să intre.
   - Nu am chef de încă o prelegere despre filmul noir.
   - Îmi dau seama.
   Jack închise portiera, înconjură maşina şi se urcă la volan. Scoase maşina din locul de parcare cu mişcări scurte, economice şi se îndreptă spre ieşire.
   Elizabeth coborî geamul pentru a privi filmarea de la capătul parcării.
   Pe ciment era întinsă o persoană. Doi actori cu măşti negre stăteau deasupra „cadavrului”. Unul ţinea în mână o ţeavă lungă de fier.
   Celălalt, un pistol ce părea extrem de realist. Un bărbat cu o cameră de mână filma întreaga scenă. O femeie se agita cu ceea ce părea să fie echipamentul de sunet.
   - În regulă, oameni, strigă un bărbat burtos cu o căciulă cu cozoroc. Să încercăm din nou. De data aceasta, vreau o bătaie mai lungă înainte să apese Calvin pe trăgaci. Tipul ăsta se presupune că şi-a înşelat partenerul şi s-a culcat cu nevasta lui, vă amintiţi? Vorbim despre răzbunare aici. Vreau să o simt.
   Jack ieşi pe stradă. Elizabeth se lăsă pe spate şi ridică geamul.
   - Cam frig pentru o filmare, observă ea.
   - Din câte îmi dau eu seama, oamenii ăştia din industria independentă nu lasă nimic să le stea în cale când vine vorba despre filme.
   Elizabeth se gândi la asta.
   - Există ceva mai degrabă înduioşător la artiştii atât de pasionaţi de arta lor.
   - Asta numeşti tu artă?
   Ea zâmbi.
   - Având în vedere că eşti pe punctul de a semna un contract de producător pentru un proiect numit Dark Moon Rising, mă gândeam că vei fi mai deschis la minte în privinţa subiectului.
   - Am văzut destule săptămâna asta cât să îmi dau seama că industria filmului este o afacere, nu artă.
   - Ha! Pun pariu că vei avea o atitudine complet diferită când o să-ţi vezi numele pe generic.
   - Mă îndoiesc. Dar spune-mi, Elizabeth, vei veni la premiera filmului cu mine?
   Din cine ştie ce motiv, invitaţia o surprinse. Probabil pentru că sugera că avea să existe un viitor comun pentru ei doi. Nu îşi dăduse seama că Jack se gândea atât de departe. Ea cu siguranţă încercase să evite subiectul.
   Îşi drese vocea.
   - Eh, de obicei durează mult până la proiecţia unui film. Chiar şi a unui film independent mic. Leonard probabil nu îşi va termina filmul înainte de următorul festival neo noir. Un an întreg de acum înainte.
   - Corect. 
   Jack încetini pentru a intra în parcarea de la Mirror Springs Resort.
   - Deci rămâne stabilită o întâlnire?
   Era serios, observă ea. Vorbea despre o întâlnire peste 1 an de zile. De parcă se aştepta să aibă în continuare o relaţie peste 12 luni de zile. Observă că respira superficial, aşa cum o făcea de fiecare dată când era tensionată sau emoţionată. Sau speriată. Sau încântată.
   - O să vedem, spuse ea încet.
   El parcă şi scoase cheile din contact cu o mişcare rapidă, controlată.
   - Îmi place când eşti atât de hotărâtă.
   - Bine, bine, rămâne stabilită o întâlnire.
   Exasperată, trase puternic de mânerul portierei.
   - Dacă chiar ajungi să produci un film, o să vin la premieră cu tine.
   - Fii drăguţă cu mine, spuse el cu o voce plină de subînţelesuri, şi poate am să te las să joci şi tu în el.
   - Oferta asta include cumva o canapea la audiţie?
   Ochii lui străluciră.
   - Cu siguranţă.
   - Haide să îl vedem pe Ledger.
   Deschise rapid portiera şi coborî.
   Jack ieşi la rându-i şi i se alătură. Împreună păşiră spre holul hotelului. Un tânăr îmbrăcat în cămaşă roşie, cu papion negru şi pantaloni negri le deschise uşa.
   Holul era aproape pustiu, cu excepţia angajaţilor de la recepţie. Jack nu se opri să folosească telefonul intern pentru a-l suna pe Ledger. Se îndreptă direct spre lifturi. Ea se văzu nevoită să se grăbească pentru a ţine pasul cu el.
   Nu spuse nimic cât timp liftul îi duse la etajul al treilea şi ieşiră pe coridorul cufundat în linişte. Elizabeth îi putea simţi agitaţia. Adrenalina îi curgea şi ei prin vene, dar senzaţia generală era de nelinişte. Ar fi trebuit să fie încântată de posibilitatea de a afla ceva despre Tyler Page.
   În schimb, era conştientă de teama care se acumula în ea.
   - Crezi că l-a găsit pe Page pentru noi? întrebă ea, în timp ce înaintau pe hol spre camera 305.
   - Ar face bine să aibă ceva util. Ledger nu va primi un sfanţ de la mine dacă mă face să-mi pierd timpul şi mă ia cu vreo poveste vagă cum că l-a văzut pe Page prin oraş.
   Se opriră în faţa camerei 305. Elizabeth auzi sunetul slab al unui televizor răzbind din interior. Jack îşi ridică mâna să bată la uşă.
   Elizabeth coborî privirea şi văzu cartela ieşind din fanta ei.
   - Jack, aşteaptă.
   El îi urmări privirea şi văzu cartela.
   - De ce naiba ar lăsa-o în uşă?
   - Se poate întâmpla, spuse Elizabeth înghiţind în sec. Dacă o persoană are alte lucruri pe cap, ar putea uita o cartelă în uşă.
   - Hmm.
   Jack bătu de 3 ori, foarte încet, foarte apăsat. Nu veni niciun răspuns. Elizabeth simţi neliniştea înghiontindu-i şi mai tare stomacul.
   - Nu îmi place asta.
   - Pe bune! 
   Jack împinse şi scoase cartela din fantă într-o singură mişcare fluidă, descuind uşa.
   - La asta mă gândeam şi eu.
   Deschise uşa. Singura lumină venea de la imaginile tremurate de pe ecranul televizorului. Elizabeth se pregăti, deşi nu ştia clar pentru ce anume. Încerca să nu se gândească la toate filmele pe care le văzuse în care eroul şi eroina aveau o întâlnire la miezul nopţii, pentru a descoperi că persoana cu care trebuiau să se întâlnească fusese ucisă cu doar câteva momente înainte de sosirea lor.
   Televizorul se auzea mai tare acum. Un video. Recunoscu dialogul de îndată. Natural Causes, filmul lui Leonard Ledger.
   - ... Am avut încredere în tine, Verna.
   - Mare greşeală. Sunt atrasă de bărbaţii cu creier. Nu m-aş putea niciodată îndrăgosti de un tip atât de prost încât să aibă încredere în mine.
   Din locul în care stăteau, se vedea clar că nu era nimeni în cameră.
   Elizabeth respiră uşurată. Apoi privi spre uşa de la baie. Era întredeschisă. Interiorul micii camere era întunecat.
   Jack apăsă întrerupătorul de pe perete.
   - Ledger? Eşti aici?
   Singurul răspuns veni de la televizor. Elizabeth se holbă la uşa de la baie. Jack îi întâlni privirea. Apoi făcu un pas în spate, apucă mânerul şi aprinse şi acolo lumina. Deschise uşa spre interior, dând la iveală cada, toaleta şi chiuveta.
   Era gol. Elizabeth expiră profund.
   - Ce s-a întâmplat? 
   Jack îi zâmbi fără umor.
   - Te aşteptai să fie un cadavru în cadă?
   - Tu nu?
   - Mi-a trecut prin cap posibilitatea asta. Dar este evident că am văzut prea multe filme în ultimele zile.
   Deschise un dulap din apropiere. Nu erau haine înăuntru. Dar nici cadavre.
   Elizabeth privi mai cu atenţie interiorul băii. Existau câteva prosoape ude pe jos, dar niciunul dintre obiectele sanitare masculine. Aparat de ras, pastă de dinţi sau prezervative.
   Reveni în cameră şi îl văzu pe Jack deschizând un sertar de lângă pat.
   - Este ceva în el? întrebă ea.
   - Nu. 
   Jack se îndreptă de spate, cu chipul posomorât.
   - Ticălosul a plecat. Şi-a strâns lucrurile şi a dispărut. A fost aşa grăbit să plece, că a uitat cheia în uşă.
   - Întrebarea este de ce.
   - Îmi vine în minte un singur răspuns plauzibil.
   Jack studie camera, cu o privire meditativă.
   - Altcineva i-a oferit mai mulţi bani ca mine.
   - M-ai tras pe sfoară, Verna.
   Vocile de pe micul ecran erau enervante. Elizabeth căuta telecomanda şi o văzu pe pat lângă cutia unei casete video. Ridică micul instrument şi dădu televizorul pe mut. Apoi privi mai cu atenţie obiectul de plastic.
   - A lăsat asta.
   Săltă cutia de pe pat şi văzu că avea o casetă în ea.
   O scoase şi privi titlul scris de mână. Betrayal.
   Jack întinse mâna.
   - Dă-mi să văd!
   Ea îi oferi caseta. El o luă şi se îndreptă spre dulapul în care se aflau echipamentele electronice.
   - Ce faci? întrebă ea.
   - Ce ţi se pare că fac? Vreau să mă uit la casetă.
   - Pentru numele cerului, de ce?
   - Este singurul lucru rămas în cameră şi a fost lăsat chiar la vedere.
   Ea se holbă la el în timp ce scotea caseta din aparat, punând-o în loc pe cea nouă.
   - Crezi că Leonard Ledger a vrut ca tu să găseşti caseta?
   - Pare concluzia cea mai rezonabilă în aceste condiţii.
   Jack apăsă un buton. Se auzi un vuiet uşor, mecanic.
   Noi imagini alb-negru apărură pe ecranul televizorului.
   Scena era granulată şi evident filmată de un amator, dar Elizabeth recunoscu fără probleme locul. Privea uşa unei camere de hotel. Părea un loc ieftin. Se vedeau porţiuni din hol. Observă o femeie de serviciu împingând un cărucior pe lângă uşă şi apoi dispărând.
   O altă siluetă apăru în imagine. Hayden Shaw.
   Elizabeth fu cuprinsă de presimţiri rele. Stomacul îi era un ghem de tensiune. Îl privi pe Hayden scoţând cartela din buzunar, deschizând uşa şi apoi dispărând în interiorul camerei.
   - Jack, ce se întâmplă?
   - Nu ştiu încă. 
   Jack nu îşi lua ochii de la ecran.
   - Dar scenariul începe să devină interesant.
   Un alt bărbat apăru în dreptul camerei. Era scund şi cu faţa rotundă şi părea nervos. Vârful capului îi era complet chel. Părul rămas, mult prea lung, îi era legat într-o coadă la spate. Ochelari aurii, cu rame subţiri îi străluceau pe faţă. Purta un sacou negru larg şi pantaloni de aceeaşi culoare - şi multe lanţuri aurii. Ţinea strâns o servietă.
   Jack şuieră uşor.
   - Tyler Page.
   Elizabeth îl privi pe Page bătând de două ori. Uşa se deschise aproape imediat. Page dispăru înăuntru.
   - Ticălosul, spuse Jack foarte încet. Ştiam că este implicat cumva.
   - Page? Dar ghicisem deja că este implicat.
   - Mă refer la Hayden. 
   Jack privi enigmatic spre ecran.
   - Ştiam că mă urăşte. Dar nu îmi dădusem seama cât de mult.
   Elizabeth nu ştia ce să spună în faţa unei dovezi de trădare atât de evidente. Îşi putea doar imagina ce însemna să afli că propria ta rudă ar putea să îţi facă aşa ceva. Atinse braţul lui Jack. El nu păru să observe.
   Pe ecran nu se schimbă nimic o vreme. Dar camera nu se clinti.
   Elizabeth se întrebă dacă persoana care filmase continuase filmarea pentru a-i surprinde pe cei doi bărbaţi părăsind hotelul.
   Mai trecură unul sau două minute. Elizabeth privi din nou spre uşă.
   - Ar putea apărea cineva în orice clipă, Jack. De ce nu luăm caseta acasă să ne uităm la ea acolo?
   - Ai dreptate.
   Se îndreptă spre televizor pentru a scoate caseta.
   Dar, chiar când Jack ajunse lângă buton, o a treia persoană apăru în cadru.
   În primă fază, Elizabeth nu se recunoscu.
   Dar apoi făcu, şi podeaua păru să se prăbuşească sub picioarele ei. Îşi simţi mâinile îngheţând dintr-odată, de parcă ar fi plonjat într-o apă îngheţată. Neliniştea era dureros de intensă.
   Mai că se oprise din respirat când se văzuse îndreptându-se spre camera de hotel şi bătând de două ori.
   „Nu. Imposibil.“
   Pe micul ecran, uşa hotelului se deschise. Elizabeth se privi intrând în camera în care aşteptau Hayden Shaw şi Tyler Page.
   Filmarea se termina cu aceste imagini şocante.
   Îşi aminti titlul. Betrayal.

   - Nu va mai dura mult, spuse ea cu vocea caldă, răguşită, care îi trimitea fiori de excitare pe fiecare părticică din el. Atunci putem fi împreună. Gândeşte-te la asta, Tyler. Paris. Roma. Madrid. Lumea va fi a noastră.
   - Da.
   Tyler Page ţinea telefonul la ureche cu o singură mână. Se folosea de cealaltă pentru a scoate chipsuri din pungă.
   Casa era cufundată în întuneric. Singura lumină din încăpere venea de la caseta video ce rula pe ecranul televizorului.
   Ronţăia chipsuri şi se uita la Bette Davis în The Letter. „E aşa bună când face pe dura.“
   - Tyler?
   - Aici sunt, Faţă de înger.
   Pe ecran, Davis, în rolul lui Leslie Crosbie, îşi împuşca iubitul într-o criză de gelozie.
   - Nu trebuie să ne vedem înainte să se termine, înţelegi asta.
   - Înţeleg, spuse el.
   - Este greu pentru amândoi.
   - Da, confirmă el. Foarte greu.
   Şi devenea şi un pic plictisitor. Se simţea de parcă stătea singur în acea casă de o veşnicie.
   - La revedere, iubita mea.
   - Farewell, My Lovely.
   Închise telefonul şi se holbă la ecran. Ştia ce avea să se întâmple.
   Leslie Crosbie avea să fie achitată de tribunal, dar avea să moară la final. Codul de Producţie trebuia respectat. Trebuia să plătească pentru crima ei.
   Se întrebă dacă într-un final avea să plătească şi el pentru a lui.
   Băgă mâna în punga cu chipsuri.
   Se gândi la Faţă de înger. Sacrificase totul pentru ea. Renunţase la toate lucrurile care contaseră în viaţa lui, de dragul femeii care îl ţinea în agonie. Când totul avea să se termine, avea să nu mai existe cale de întoarcere.
   No Going Back. Fu străbătut de un fior.
   No Going Back.
   În sinea lui ştia că deja începea să îi lipsească rutina lui plăcută de la laborator. Viaţa fusese atât ele simplă acolo. Oamenii îi tolerau micile ciudăţenii. Îl lăsau în pace să-şi vadă de munca lui. Îi lipsea liniştea oferită de mica lui casă. Acolo nu îl bătea nimeni la cap în legătură cu vasele din chiuvetă sau cu firimiturile de pe covor. Îşi putea lăsa hainele murdare pe jos săptămâni la rând dacă voia.
   Dar ea nu aproba genul acela de comportament. Când totul avea să se termine şi aveau să fie în sfârşit împreună, avea să fie nevoit să devină Cary Grant pentru ea. Vesel, vorbăreţ, deştept şi, mai presus de toate, extrem de curat. Era un gând tulburător.
   Avea să merite, se asigură el. Ea era Gilda lui, Laura lui, The Woman în the Window, The Lady în the Lake.
   Dar uneori îl speria de moarte. Poate de aceea cumpărase acele pistoale cu câteva săptămâni în urmă.

   Elizabeth nu mai putea suporta tăcerea. O sufoca, îşi desprinse privirea de la drumul îngust, unduitor şi îl privi pe Jack. Părea în întregime absorbit de şofat. Ca şi cum întoarcerea la casa pe care o împărţeau era singurul lucru care conta.
   Nu spusese nimic de când plecaseră de la hotel. Niciun afurisit de cuvânt. Pe de altă parte, îşi aminti ea, nici ea nu o făcuse.
   Şocul abia începea să dispară. Un imbold de furie proaspătă, înflăcărată îi lua locul. Acum se putea ocupa de asta. Avea să se ocupe de asta.
   - La ce te gândeşti? întrebă ea.
   Jack se încruntă, de parcă ar fi uitat de prezenţa ei. Se întoarse scurt spre ea, apoi îşi îndreptă din nou atenţia spre drumul cu multe curbe din faţa lui.
   - Mă gândeam la caseta video pe care am găsit-o, răspunse el.
   - La ce, mai precis?
   - Mă întrebam cine a plantat-o în camera lui Ledger ca să o găsim noi.
   Ea îşi încrucişă braţele sub sâni şi se holbă la copaci.
   - Cineva care a vrut să crezi că eu, Hayden şi Tyler Page am conspirat să furăm Soft Focus.
   - Crezi sau nu, de atâta lucru mi-am dat şi eu seama, încetini pentru o curbă strânsă.
   La jumătatea ei, acceleră.
   - Întrebarea este cine ar vrea ca eu să am o asemenea informaţie şi de ce acum.
   - Informaţia este falsă, spuse ea netulburată.
   - Sigur că da. Dar asta nu face decât să lungească lista oamenilor care ar fi putut să planteze caseta în camera lui Ledger, spre deosebire de cazul în care ar fi fost reală.
   Preţ de o secundă, avu impresia că nu îl auzise bine. Se întoarse spre el cât de mult îi permitea centura de siguranţă.
   - Aşteaptă o secundă. Vrei să îmi spui că nu crezi ceea ce ai văzut pe casetă?
   - Ei, haide!
   Îşi păstră privirea aţintită asupra drumului, dar gura i se strâmbă cu un amuzament rece.
   - Suntem înconjuraţi de câteva sute de profesionişti în cinematografie şi de experţi video de toate felurile. Mai mult, sunt câteva sute de împătimiţi de filme chiar pe lângă Mirror Springs. Oricare dintre ei ar fi putut falsifica o astfel de casetă. Normal că nu cred ce am văzut.
   Monstrul uriaş, de gheaţă, care îşi înfipsese ghearele în măruntaiele ei îi dădu atât de brusc drumul, că fu surprinsă că nu îşi lua zborul. În regulă, deci el nu considerase dovezile de pe casetă ca fiind autentice din motive tehnice. Şi ce? Refuzase să le creadă. Asta era tot ce conta.
   - Înţeleg.
   Nu îi veni altă replică în minte. El o privi rapid, cercetând-o.
   - Eşti în regulă?
   - Sunt foarte bine, spuse ea uşor. Cât de bine posibil.
   - Când ajungem acasă, o să îl sun din nou pe Larry. A avut suficient timp să afle informaţii noi.
   - O sun şi eu pe Louise.
   - Poate dacă notăm toate informaţiile pe hârtie şi ne uităm la ele cu atenţie, vorn găsi un nou unghi de atac...
   Se întrerupse cu un oftat de resemnare şi îşi luă piciorul de pe acceleraţie.
   - La naiba! Nu încă unul. Nu avem timp de aşa ceva.
   - Ce s-a întâmplat? întrebă Elizabeth.
   Îi urmă privirea şi văzu luminile aprinse şi dubiţa care blocau parţial drumul îngust.
   Uşa de pe partea şoferului era larg deschisă. În lumina farurilor se putea vedea o siluetă nemişcată în spatele volanului. Sângele strălucea.
   Părea să fie mult.
   Echipamentul era împrăştiat în jurul scenei. Elizabeth văzu două reflectoare ancorate cu saci de nisip. Doar unul dintre ele era aprins. Mai erau şi cabluri şi un generator.
   Un bărbat cu o cameră de filmat cocoţată pe umăr se agita, pregătindu-şi unghiul de filmare. Era întors cu spatele la ea, dar, când intră pentru câteva clipe în cercul de lumină, ea văzu că purta o jachetă neagră de denim ce îi ajungea până la talie şi blugi negri. Avea o căciulă cu cozoroc trasă peste faţa ascunsă. Semicercul de metal strălucitor ce îi decora călcâiele cizmelor negre butucănoase strălucea când se mişca.
   - Alt corp, alt film.
   Jack părea iritat. Frână.
   - Probabil participă şi ei la concurs, zise Elizabeth.
   - Au un mare tupeu să blocheze în acest fel un drum public.
   - Fii corect, Jack.
   Corect? La naiba, era de-a dreptul generoasă în acea seară. Jack nu luase de bună filmarea din camera de hotel a lui Ledger. Viaţa era minunată.
   - Sunt sigură că nu se aşteptau la trafic pe porţiunea asta. Nu la o asemenea oră.
   - Un echipaj cam mie.
   Jack îşi desfăcu centura şi deschise uşa.
   - Văd doar doi oameni.
   Ieşi din maşină şi porni spre dubă.
   Elizabeth deschise şi ea uşa şi ieşi.
   - Cât credeţi că mai durează? întrebă Jack apropiindu-se de dubiţă.
   Regizorul nu se întoarse. Rămase aplecat peste cameră, concentrându-se să prindă scena sângeroasă din dubiţă.
   - Va mai dura ceva vreme. Te deranjează să stingi farurile? îmi strică imaginea.
   - Îmi pare rău, spuse Jack. Putem aştepta câteva minute, dar nu mai mult. Ne grăbim.
   - Naiba să te ia, facem un film aici.
   Bărbatul făcu semne spre felinare şi spre dubiţa poziţionată cu atenţie.
   - Ne-a luat o oră să aranjăm cadrul acesta.
   - Dacă mutaţi reflectorul de acolo, sugeră Jack, pot să trec pe lângă dubiţă.
   Un fior de nelinişte o străbătu pe Elizabeth.
   - Lasă-i să filmeze, Jack, zise ea alarmată. Mai putem aştepta câteva minute.
   El se opri şi se holbă la ea. În lumina reflectoarelor, ea putu să îi vadă privirea alertă, întrebătoare.
   - Te rog, spuse ea tensionat. Întoarce-te la maşină. Nu vrem să ne interpunem în calea artei lor, nu-i aşa?
   El ezită, dar, spre uşurarea ei profundă, nu mai puse întrebări.
   - Nu, cu siguranţă nu vrem să ne interpunem în calea artei, zise el.
   În acel moment, actorul întins pe volan se mişcă şi îşi înălţă capul.
   Trăsăturile îi erau ascunse în spatele unei măşti de sânge fals care îi acoperea capul şi faţa.
   - Hei, o femeie, strigă el vesel. O putem folosi în cadru. Ce părere ai? Vrei să apari în filme, doamnă?
   Elizabeth deschise gura să îi spună că nu era interesată să înceapă o carieră în filme. Dar se opri când văzu că regizorul îşi lăsase jos camera şi făcuse un pas spre reflector.
   - Atinge-mi echipamentul, şi pun să fii arestat, strigă el la Jack.
   Jack îl privi peste umăr.
   - N-am de gând să îţi ating echipamentul. Vă dăm câteva minute să vă terminaţi cadrul.
   - O să terminăm, cu siguranţă.
   Începu să fugă, năpustindu-se spre Jack.
   - Haide, Benny.
   Benny ieşi rapid din duhiţă şi porni pe urmele prietenului său.
   - Jack, ţipă Elizabeth. În spatele tău.
   Jack se întorsese deja cu faţa la cei doi bărbaţi care veneau spre el.
   Cameramanul ajunse la Jack şi încercă să îl lovească scurt cu pumnul.
   Jack se trase în lateral din calea pumnului. Actorul plin de sânge îl apucă de mână, încercând să îl dezechilibreze.
   Jack căzu uşor la pământ. Cam prea uşor, îşi dădu seama Elizabeth. Îl trase pe actor cu el. Celălalt bărbat se lovi puternic de asfalt. Jack căzu deasupra lui.
   - Ţine-l.
   Cameramanul dansa agitat în jurul celor doi.
   - Ţine-l, la naiba.
   Elizabeth fugi spre dubiţă.
   - Nu te băga, strigă Jack la ea.
   Ea continuă să înainteze spre ţinta ei. Văzu întâia oară bine faţa cameramanului când trecu pe lângă el. Observă că, până atunci, cozorocul de la şapcă şi umbrele adânci ascunseseră masca de schi pe care o purta.
   Cameramanul încercă să îl lovească pe Jack cu cizma. Jack se rostogoli de pe actor, care primi lovitura în coaste.
   - Rahat, strigă actorul şi-şi duse mâinile la locul dureros. Rahat!
   Elizabeth văzu că Jack era din nou în picioare, apropiindu-se de cameraman. Ea ajunse la cel mai apropiat reflector şi îl ridică.
   - Luminile, strigă actorul. 
   Părea mai alarmat acum decât atunci când primise şutul menit pentru Jack.
   - Nu îmi atinge luminile.
   Ea scutură suportul de metal. Partea electrică fixată în vârf se clătină şi căzu, zdrobindu-se de pământ, explodând la contactul cu asfaltul. Ea rămase cu o tijă de metal în mână. Făcu o mişcare largă cu ea şi se întoarse spre încăierare.
   Actorul ţipă, un sunet agonizant, chinuit, ce făcu un ecou prelung.
   - Luminile mele.
   Elizabeth îl ignoră. Îl văzu pe Jack răsucindu-se ca urmare a unei lovituri zdravene care îi atinse umărul, întinse un picior, îl apucă pe cameraman de încheietură şi trase.
   Acesta zbură în faţă, aterizând pe burtă cu un mormăit aspru. Jack porni spre el.
   Actorul lătra înjurături spre Elizabeth. Ea se întoarse şi îl văzu năpustindu-se asupra ei. Învârti tija de metal din nou, lovindu-l în braţ.
   - Pune-mi jos lucrurile, târfă.
   Încercă să îi apuce bara de metal din mână. Ea se dădu în spate şi o ridică de parcă ar fi fost o sabie lungă.
   - Nu o atinge, strigă Jack la actor.
   Se depărtă de cameraman şi se lansă spre actor.
   Cameramanul se ridică iute. Ajungând, pesemne, la concluzia că îi ajunsese, fugi spre dubiţă.
   - Aşteaptă-mă, la naiba, strigă actorul.
   Abandonând încercarea de a-şi recupera reflectorul, acesta se opri la mijlocul distanţei, se întoarse şi o zbughi spre locul pasagerului.
   Jack îl apucă în clipa când trecu pe lângă el.
   - Nu, nu, nu.
   Trăsăturile artificial însângerate ale actorului se schimonosiră într-o disperare grotescă. Nici măcar nu ripostă.
   Motorul dubiţei hurui. Farurile se aprinseră. Roţile scârţâiră pe asfalt. Vehiculul se lansă în noapte, cu uşile din spate izbindu-se una de cealaltă.
   - Ticălosul!
   Actorul se lăsă la pământ. 
   - Ticălos nemernic!
   O tăcere grea se aşternu asupra scenei. Elizabeth rămase încremenită pe linia albă. Îl privi pe Jack.
   - Eşti teafără? o întrebă el scurt.
   - Da. 
   Îşi dădu seama că ţinea în continuare bara de metal. Aceasta îi tremura în mână. Cu mare atenţie, o duse la marginea drumului şi o lăsă jos.
   - Da, sunt teafără. Dar tu?
   - Sunt bine. 
   Îşi privi prizonierul.
   - Vrei să îmi spui despre ce naiba a fost vorba? Sau să sun direct la poliţie?
   - Ha? 
   Actorul se uită chiorâş prin masca de sânge fals.
   - La poliţie?
   - Era următorul lucru pe lista mea cu lucruri de făcut, zise Jack.
   - Dar mi-a spus că nu vor fi poliţişti.
   Actorul părea îndurerat.
   - Mi-a spus că este una dintre acele infracţiuni corporatiste. Mi-a zis că nimeni nu cheamă poliţia în astfel de lucruri.
   - Ce anume s-a întâmplat?
   Actorul arăta posomorât.
   - Nu ştiu. Ollie mi-a dat 500 de dolari să îl ajut în seara asta. Acum, uite ce s-a întâmplat. Reflectorul este distrus. O să mă coste mult mai mult de 500 de dolari să îl înlocuiesc.
   Elizabeth păşi încet în faţă.
   - Cum îl mai cheamă pe Ollie?
   - Nu ştiu. I se spune doar Ollie.
   - Cu ce se ocupă? întrebă Jack.
   - Este cascador. A fost dat afară de marile studiouri pentru că l-au prins beat la serviciu.
   Elizabeth se opri lângă Jack.
   - Pe tine cum te cheamă? îl întrebă ea cu blândeţe.
   - Benny. Benny Cooper. Benny îi cercetă faţa. Trebuia să fie doar un avertisment, înţelegeţi? Atâta. Trebuia doar să îl scuturăm puţin şi să îi spunem să îşi facă bagajele şi să dispară din oraş.
   - Atâta? întrebă Jack. Acesta a fost întregul mesaj? Să plec din oraş?
   - Da. 
  Benny oftă adânc.
   - Dar totul a mers prost. Ollie mi-a spus că nimeni nu o să sune poliţia dacă merge prost.
   Jack zâmbi rece.
   - Este ziua ta norocoasă, Benny. Ollie avea dreptate.

   Cincisprezece minute mai târziu, Jack parca maşina pe alee şi oprea motorul.
   Elizabeth nu făcu niciun gest să iasă. Rămase privind în gol prin parbriz.
   - Alt avertisment, zise ea. Crezi că şi acesta a fost de la Vicky Bellamy şi Dawson Holland?
   - Posibil.
   Jack nu deschise nici el portiera. Rămase lângă ea, privind gânditor la uşa din faţă.
   - Poate ar fi trebuit să anunţăm poliţia, Jack.
   - Dacă o facem, spuse el pe un ton neutru, întreaga afacere ne va exploda în faţă. Toţi cei implicaţi vor dispărea. Probabil ne putem lua adio de la gândul de-a da de urma lui Tyler Page şi a cristalului.
   - Adevărat.
   - Poliţia oricum nu ar fi putut face prea multe în legătură cu cele întâmplate în seara asta, continuă el pe un ton gânditor. Doar să ne lase să înaintăm o plângere.
   - Până am fi făcut asta şi până când un ofiţer s-ar fi apucat de investigaţii, puţin probabil să fi rămas vreo dovadă la faţa locului.
   - Corect, consimţi el.
   Mai rămaseră tăcuţi câteva minute.
   - Uimitor cum doi oameni inteligenţi ca noi pot sta aici în mijlocul nopţii pentru a găsi motive să nu meargă la poliţie în ceea ce este, în mod evident, un caz de agresiune, spuse Elizabeth într-un final.
   Jack deschise uşa de la maşină.
   - Nu am ajuns mari directori degeaba.

Capitolul 20

   Elizabeth îşi ridică gulerul halatului alb, deschise uşa de sticlă şi ieşi.
   Aerul rece o făcu să îşi ţină răsuflarea. Cuvintele „curat”, „proaspăt” şi „înviorător” căpătau un nou înţeles la acea altitudine, consideră ea.
   Privi spre jacuzzi. Luna oferea suficientă lumină cât să îl vadă pe Jack. Acesta stătea lăsat pe spate pe una d între bănci, cu braţele întinse de-a lungul marginilor curbate ale bazinului. Apa îi făcea vârtejuri în dreptul pieptului. Îşi ţinea capul pe spate şi ochii închişi.
   - Eşti sigur că eşti teafăr? întrebă ea.
   - Da. 
   Deschise ochii şi o privi.
   - Mulţumită ţie. Bun trucul cu luminile. Cu siguranţă i-ai atras atenţia lui Benny. Am avut noroc.
   - Cum aşa?
   - Ollie şi Benny sunt, evident, doar doi tipi mărunţi având legături cu lumea asta a filmului, nu bătăuşi profesionişti.
   Jack îşi atinse coastele.
   - Eşti sigur că nu vrei să mergem la urgenţe?
   El mormăi dezgustat.
   - Sunt sigur.
   - Slavă Domnului că ai studiat artele marţiale.
   - Tatăl meu m-a înscris la lecţii când aveam 8 ani. Larry spune că şi pe el l-a înscris la aceeaşi vârstă. Nu aş fi surprins dacă şi Hayden a fost trimis la un instructor de arte marţiale la vârsta de 8 ani. Tata avea tendinţa de a face lucrurile metodic. Am continuat antrenamentele de-a lungul anilor. Pentru exerciţiu. Nu am folosit niciodată mişcările într-o confruntare, până în seara aceasta.
   - Mă întreb dacă şi Hayden primeşte astfel de avertismente, zise ea.
   - Asta, spuse Jack uşor, este o întrebare excelentă. Există, desigur, şi o altă posibilitate.
   - Şi anume?
   - Ca el să îi fi trimis pe cei doi după mine în seara asta. Poate că are propriul lui plan de eliminare a competiţiei.
   - Puţin paranoic?
   - Nu cred.
   - Jack, fii atent la ce-ţi zic. Dacă nu crezi scena cu mine intrând în camera de hotel pentru a mă întâlni cu Tyler Page, nu poţi să iei nici scena cu Hayden intrând în aceeaşi cameră prea în serios.
   Jack închise ochii şi îşi lăsă din nou capul pe marginea bazinului.
   - Faptul că tu nu eşti implicată nu înseamnă că nici Hayden nu este.
   - Îţi laşi sentimentele personale să stea în calea logicii. Dacă Hayden ar fi fost implicat într-o conspiraţie cu Tyler Page, de ce ar mai fi la Mirror Springs Resort? Ar lua Soft Focus şi ar prinde primul zbor spre Amsterdam, Berlin sau Orientul Mijlociu.
   - Răzbunarea nu are gust dulce dacă ţinta nu află cine a fost autorul.
   - Hayden nu a avut nimic de-a face cu furtul.
   Se aşeză pe marginea bazinului şi îşi vârî piciorul gol în apa caldă.
   - Este aici din acelaşi motiv pentru care suntem şi noi. Licitaţia.
   - Nu poţi fi sigură de asta, spuse Jack.
   - Ba da, pot. În ziua în care a sosit şi din nou acum două seri la The Mirror, în timp ce tu duceai negocieri la înalt nivel în toaleta bărbaţilor, mi-a sugerat să folosesc Fondul Aurora ca să îl susţin pe el împotriva ta la licitaţie.
   Jack miji ochii.
   - Ticălosul! De ce nu mi-ai spus?
   Ea ridică din umeri.
   - Nu am mai vrut să adaug combustibil la focul care arde deja între voi.
   - Ticălosul! repetă Jack. Ar fi trebuit să îmi spui.
   - Am luat o decizie executivă.
   - La naiba, Elizabeth...
   - Ideea este, continuă ea cu fermitate, că nu m-ar fi abordat aşa dacă n-ar fi fost aici pentru licitaţie. Îţi spun, nu el a furat specimenul. A venit să liciteze pentru el.
   Jack arăta de parcă ar fi dorit să o contrazică, dar schimbă tactica.
   - Marţea trecută, în seara când Hayden te-a scos la cină şi ţi-a spus despre zvonurile legate de Soft Focus, ţi-a spus cum a obţinut informaţiile?
   - Sinceră să fiu, am fost atât de uimită de posibilitatea dispariţiei cristalului, că nu sunt sigură că am reţinut toate detaliile.
   Încercă să invoce imaginea mentală a cinei luate cu Hayden.
   - Dar acum, că mă gândesc la asta, sunt aproape sigură că a pomenit doar ceva despre primirea unui telefon anonim.
   - Nu tocmai original. Sunt surprins că nu ţi-a dat un pretext mai high-tech, precum un e-mail sau un fax misterios.
   Elizabeth ridică din umeri.
   - De fapt, când stai şi te gândeşti, un apel de la un telefon public este în continuare cel mai simplu şi sigur mod de a transmite un mesaj care vrei să fie primit. Şi este suficient de uşor să îţi schimbi vocea.
   - Da.
   Ea îl privi.
   - Mai devreme în seara aceasta ai sugerat să adunăm toate informaţiile pe care le avem şi să încercăm să punem lucrurile cap la cap. Cred că este o idee bună.
   - Şi eu. Dar nu în seara asta. Am nevoie de un somn bun înainte.
   - Şi eu.
   El se lăsă mai adânc în apă.
   - Ai de gând să stai aşa, doar cu picioarele în apă, sau intri şi tu?
   - Îmi răspunzi la o întrebare înainte să mă hotărăsc?
   - Atâta timp cât nu implică utilizarea extinsă a logicii şi a gândirii raţionale. Nu sunt chiar brici în momentul de faţă.
   - Este o întrebare simplă.
   Se opri ca să îşi adune curajul.
   - Mai devreme, înainte să dăm de cei doi bătăuşi pe drum, ai spus că nu ai luat de bună acea filmare în care eram cu Hayden şi cu Tyler Page la hotel. Iar motivul invocat a fost faptul că putea să fie falsificată de un număr atât de mare de oameni.
   - Şi?
   - Dar nu ai fost la fel de rapid să excluzi posibilitatea ca Hayden şi Page să se fi întâlnit totuşi ca să conspire la hotel.
   - Şi? întrebă el din nou.
   Devenea dureros, constată Elizabeth. Dar nu se putea opri acum.
   - Aşa că mă întrebam de ce ţi-a fost atât de uşor să excluzi dovezile împotriva mea.
   - Singurul motiv pentru care ai putea aranja furtul Soft Focus ar fi răzbunarea.
   Fu rândul ei să întrebe:
   - Şi?
   - O astfel de răzbunare elaborată, atent plănuită, cu mulţi conspiratori implicaţi, şi multiple adevăruri parţiale, şi o grămadă de minciuni pe faţă nu este stilul tău.
   - Oh. 
   Se gândi la asta.
   - Şi care este stilul meu?
   El deschise ochii şi îi oferi un rânjet care îi etală dantura impecabilă.
   - Direct la subiect, ăsta este stilul tău. Apă cu gheaţă pe faţă într-un restaurant select este stilul tău. Să mă faci un şobolan ticălos în faţa a o sută de oameni este stilul tău.
   Ea mormăi.
   - Nu o să uiţi niciodată asta, aşa este?
   - Nu până la ultima mea suflare.
   - Crezi că stilul meu de răzbunare este oarecum plictisitor şi previzibil?
   - Nimic nu este plictisitor la tine.
   - Dar previzibil? insistă ea.
   - Doar în cel mai atractiv mod posibil, o linişti el.
   - Presupun că va trebui să mă mulţumesc cu asta.
   Îl studie cu atenţie. În întuneric, era imposibil să vadă dincolo de suprafaţa apei învolburate. Porţi costum de baie de data asta?
   - E amuzant că aminteşti de asta.
   - Nu porţi, aşa e?
   - Când vine vorba despre anumite lucruri, şi eu am tendinţa de-a fi previzibil.
   - Dar niciodată plictisitor, murmură ea.
   Îşi desfăcu apoi cordonul şi lăsă halatul să îi alunece de pe umeri.
   Când aerul rece îi atinse pielea goală, inspiră adânc şi se strecură rapid în apa caldă.
   Jack zâmbi leneş când ea se aşeză lângă el pe băncuţa cufundată în apă.
   - Ai renunţat şi tu la costum în jacuzzi, văd.
   Ea îi puse o mână pe coapsa goală.
   - Nu aş vrea să devin prea previzibilă.
   Trasă o urmă circulară încet pe interiorul piciorului lui.
   El îi prinse mâna şi o ridică la suprafaţă, spre gură. O privi cu ochii pe jumătate închişi în timp ce îi săruta degetele umede. Ea văzu foamea întunecată din el şi se simţi dintr-odată mai înfierbântată decât apa din jacuzzi.
   El o muşcă uşor de degetul mare, apoi îi ciuguli încheieturile degetelor. Ea oftă şi se lipi mai tare de el. Foarte încet, îşi coborî din nou palma sub apa clocotitoare şi îşi strânse degetele în jurul lui.
   Era excitat la maximum, încordat şi tare. Îl strânse şi mai puternic. El fu străbătut de un fior.
   - Cel mai previzibil lucru este cum răspund la atingerea ta, îi şopti el. Exact ca răsăritul de soare.
   Îşi deschise gura pentru el, iar el bău cupa până la fund. După o vreme, ea se hotărî să încerce tactica lui. Îi muşcă buza de jos cu dinţii.
   El îndură asaltul blând un moment, apoi mormăi ceva de neînţeles şi o trase peste picioarele lui. O sărută profund, cu o dăruire care trimise mici şi delicioase unde de şoc în întregul ei corp.
   Se răsuci şi îl mângâie tandru, înfigându-şi unghiile uşor în umerii lui umezi. Sub şoldurile ei putea să simtă reacţia lui viscerală la atingerea ei.
   Simţea în coapsă cât de excitat era.
   Mâna lui se strecură de-a lungul spatelui ei, spre locul unde fesele ei se împreunau, şi apoi degetele îi coborâră între picioare. Când o atinse uşor cu degetul mare şi arătătorul, fu străbătută de un impuls de energie triumfătoare. Căldură lichidă se aprinse în interiorul ei. Irezistibilă. De neoprit. Prea târziu îşi dădu seama că extazul o luase prin surprindere.
   - Jack.
   - Nu te opune. 
   Îi sărută gâtul şi pătrunse mai adânc.
   - Mai am destule rezerve.

   Țârâitul strident al unei alarme îi întrerupse visul plin de coridoare încrucişate neîntrerupte care se terminau cu ziduri albe.
   Alarma nu era necesară, o distragere enervantă care doar înrăutăţea lucrurile.
   Nu avea nevoie de sunetul strident ca să o avertizeze de pericol. Era perfect conştientă că erau amândoi în mare pericol. Trebuia să se concentreze. Trebuia să gândească limpede, logic. Cum să facă asta cu blestemata de alarmă răsunându-i în urechi?
   Elizabeth se trezi dintr-odată, clipi spre imaginea monotonă a unui cer noros vizibil prin fereastră. Bâjbâi după telefon, îl găsi şi îl duse la ureche.
   - Alo?
   - Ei, ei, cineva s-a trezit cu faţa la cearşaf, spuse Louise veselă.
   - Treci peste introducere, Louise. Nu am chef.
   Îl simţi pe Jack strecurându-şi unul dintre picioare între gambele ei şi strângând-o mai tare.
   „Stăpâneşte-te. A fost doar un vis.“
   - Ce poţi să îmi spui?
   - Nu sunt sigură încă, recunoscu Louise. Probabil nimic. Dar am vorbit cu nişte oameni care cunosc alţi oameni care au scris despre circuitul festivalurilor de film ani de zile. Acum există festivaluri de film peste tot. Obişnuiau să fie doar în locuri precum Cannes şi Santa Fe, dar acum fiecare oraş are un teatru în care se desfăşoară un festival.
   - Nu vrei să treci la subiect, Louise?
   - Sigur. Ideea este că Dawson Holland a atârnat pe lângă membrii industriei filmului ani de zile. Îi place să se culce cu actriţe aspirante. Încă o face, deşi este căsătorit din nou.
   - Ce? 
   Elizabeth se sprijini de perne.
   - Se culcă cu altele, deşi este însurat cu Vicky Bellamy?
   - Da. Dar cu nimeni anume. Câte o altă femeie de fiecare dată. Ce pot să zic? Tipului îi place să şi-o tragă. Dar nu pare a avea intenţii serioase cu niciuna dintre femeile care beneficiază de atenţia lui pentru o seară de distracţie şi năbădăi. Este fidel în felul lui, aş putea spune.
   - Lui Vicky?
   - În ultimele 18 luni, cel puţin, consimţi Louise.
   - Sunt căsătoriţi doar de 1 an şi jumătate?
   - Da.
   - Hmm.
   Elizabeth se întrebă dacă Vicky ştia sau îi păsa de celelalte femei.
   - Altceva despre Holland?
   - Oh, da.
   Louise făcu o pauză pentru a spori efectul dramatic.
   - A fost însurat de două ori înainte să o cunoască pe Vicky Bellamy.
   - Asta ştiam şi eu. Nu este deloc neobişnuit, mai ales în cercurile în care se învârte.
   - Ah, dar ştii şi că este de două ori văduv? întrebă Louise uşor.
   Elizabeth văzu că Jack o priveşte cu atenţie. Prinsese înţelesul conversaţiei.
   - Din cauze naturale? întrebă Elizabeth precaut.
   - Nu. Accidente de maşină. Prima soţie a fost ucisă cu aproape 20 de ani în urmă. A doua a căzut cu maşina într-o prăpastie în urmă cu opt ani. Şi uite partea cu adevărat interesantă. Holland a moştenit o grămadă de bani de fiecare dată. Prima soţie i-a lăsat câteva mii de acţiuni la o firmă de tehnologie înaltă, care, din pură coincidenţă, a crescut în valoare cu doar câteva luni înainte de moartea ei.
   - Şi a doua soţie?
   - Îndeajuns de ciudat, spuse Louise sec, făcuse o asigurare de viaţă pe numele ei cu puţin timp înainte ca ea să moară.
   Elizabeth strânse telefonul mai tare.
   - A existat o anchetă?
   - Sigur. Din ce spune sursa mea, compania de asigurări a trimis un detectiv, dar acesta nu a putut demonstra nimic. Compania a plătit întreaga sumă.
   Elizabeth se cutremură.
   - Vicky este cumva, la rândul ei, bogată?
   - Nu. Am verificat. Familia ei nu are bani. Se pare că ingeniozitatea a ajutat-o să-şi ducă traiul, în cea mai mare parte a vieţii. Nu am putut afla prea multe despre ea, dar nu există niciun indiciu că ar avea prea mulţi bani.
   Louise mai răsfoi câteva hârtii.
   - Dar ar putea fi interesant de văzut dacă Dawson Holland a făcut sau nu o asigurare de viaţă pe numele ei.
   - Macabru gând, zise Elizabeth.
   - Dawson Holland pare să fie un tip macabru.
   - Şi poate chiar mai rău, dacă ai dreptate în privinţa celor două soţii moarte.
   - Aşa cum am mai zis, nu există dovezi în niciunul dintre cazuri. Dar sursa mea îmi spune că probabil nu este o simplă coincidenţă.
   Louise făcu o pauză.
   - Cred că atât am pe moment. Vrei să încerc să aflu mai multe?
   - Da. 
   Elizabeth bătu absentă cu degetele pe umărul lui Jack.
   - Sună-mă de îndată ce mai afli ceva.
   - Aşa o să fac. 
   Louise se opri.
   - Şi, ce mai face şobolanul ticălos?
   Elizabeth îşi simţi faţa cum i se încinge. Se holbă intenţionat pe geam, evitând privirea lui Jack.
   - Bine. Foarte bine.
   - Este acolo, nu? Chiar în pat cu tine.
   - Trebuie să închid, Louise.
   - Ezit să te întreb, dar vechile mele instincte de jurnalist cer să ştie.
   Louise îşi drese vocea.
   - Este ceva cu adevărat special să faci dragoste cu un şobolan cu experienţă.
   Elizabeth trânti receptorul.
   Jack îi aruncă o privire politicoasă, dar întrebătoare.
   - Ei bine?
   - Crezi că Larry s-ar putea folosi de calculatorul lui pentru a afla dacă Dawson Holland a făcut o asigurare de viaţă pe numele lui Vicky Bellamy?
   - Probabil. 
   Se ridică într-un cot.
   - Ce ai?
   - Un presentiment foarte urât.

   Două ore şi jumătate mai târziu, Jack puse jos telefonul şi se uită la ea.
   Pe faţa lui dură era o expresie rece, calculată.
   Elizabeth îşi luă ceaşca de cafea.
   - Ce a spus Larry?
   - A zis că ai bănuit corect.
   Jack trecu în spatele tejghelei şi se mai servi cu cafea.
   - Dawson Holland a făcut o asigurare de viaţă foarte mare pentru Vicky, acum 4 luni.
   Elizabeth fu străbătută de un fior.
   - A confirmat că primele două soţii ale lui Holland au murit în condiţii suspecte?
   - Nu există nimic la dosar care să indice că prima moarte e altceva decât un simplu accident.
   Jack luă o gură de cafea.
   - Şi compania de asigurări a plătit în cazul morţii celei de-a doua soţii. Oficial, nu pare să fie nimic necurat la mijloc, dar...
   - Ascult.
   - Dar, în lunile anterioare fiecărei morţi, continuă Jack uşor, Holland a avut pierderi financiare serioase. Prima oară a reuşit să îşi revină folosindu-se de acţiunile moştenite de la soţia lui. Poliţa de asigurare pentru Doamna Holland Numărul Doi l-a scos din bucluc a doua oară.
   Elizabeth îi întâlni privirea.
   - Ultima oară când te-a sunat, Larry ţi-a spus că Dawson Holland a avut probleme financiare în ultimele luni, nu-i aşa? Ceva cu o pierdere semnificativă într-un fond hedge.
   - Da. 
   Jack ridică dintr-o sprânceană.
   - La ce te gândeşti?
   Ea făcu o pauză mai îndelungată pentru a analiza ideea care tocmai îi trecuse prin minte.
   - Mă gândeam, spuse ea, că un avertisment bun merită încă unul.

Capitolul 21

   Vicky îl privi pe Dawson în oglindă în vreme ce ieşea din baie. Efectele ultimului lui lifting facial începeau să dispară, observă ea. Pielea i se lăsase din nou în jurul bărbiei. Era în continuare suplu, dar, oricât timp ar fi petrecut cu antrenorul lui personal, nimic nu îi putea reda corpul ferm, puternic al unui bărbat tânăr. Vârsta îşi cerea drepturile.
   Se întrebă ce vedeau alte femei la el. Până la urmă, nu rămânea niciodată cu ele suficient de mult cât să pună mâna pe banii lui. Chiar luau de bune promisiunile lui false? Erau suficient de prostuţe să creadă că le putea ajuta să ajungă în filme?
   Nu putea să le învinovăţească. Crezuse şi ea în el la început, dar acum ştia adevărul. Când îl întâlnise întâia oară, Dawson avea banii necesari să devină cu adevărat un om influent, dar nu se arătase cu adevărat interesat de Hollywood. Rămăsese în anticamera lumii filmului pentru că îi oferea acces la starlete şi la debutante drăguţe care îl făceau să se simtă tânăr. Dar ştia acum că el nu avea să rişte niciodată bani serioşi pentru un film.
   Şi, în ultima vreme, nici nu mai avea bani serioşi de riscat. Nu cunoştea toate detaliile. Dawson era foarte secretos în privinţa finanţelor, dar ea nu era o proastă. Ştia că el are probleme. Era destul de sigură că el avea să îşi revină. Părea să se descurce cu sume mari de bani.
   Dar, între timp, bănuia că supravieţuia doar datorită şarmului său şi realizărilor din trecut.
   Ea ştia că nici când el avea să îşi revină din punct de vedere financiar, ea tot nu avea să primească altceva decât câteva roluri minore în filme cu buget redus precum Fast Company. Poate că ştiuse adevărul încă de la început. De obicei, se mândrea cu abordarea ei realistă asupra vieţii, dar trebuia să admită că era vinovată că se amăgea singură când venea vorba despre dorinţa ei de a juca în filme.
   Ce naiba, toată lumea avea dreptul la o slăbiciune.
   A lui Dawson erau femeile drăguţe, fără creier. Era amuzant câte eforturi făcea el pentru a-şi ascunde aven-turile neînsemnate. I se părea ciudat de înduioşător, într-un mod pervers. Lui îi era, cu siguranţă, teamă că ea avea să îl părăsească dacă afla despre celelalte.
   Nu putea să îl asigure că nu avea de ce să se teamă din acest punct de vedere. Ar fi însemnat să renunţe la puterea pe care o avea asupra lui. Şi puterea asta era singura monedă în relaţia lor. Învăţase acea lecţie cu mult timp în urmă.
   - Mâine este seara cea mare, draga mea.
   Dawson îşi aranjă gulerul cămăşii negre de mătase în faţa celeilalte oglinzi.
   - Eşti nerăbdătoare?
   - Puţin.
   El îi zâmbi.
   - Linişteşte-te. Ştiu că vei câştiga.
   - Chiar crezi asta?
   - Nu am niciun dubiu.
   Chicoti, întorcându-se dinspre oglindă.
   - Mi-e teamă că Fast Company nu va câştiga premiul pentru cel mai bun film, dar juriul nu poate ignora jocul tău. Ai fost fantastică.
   - Datorită ţie.
   Se ridică de la măsuţa de toaletă şi se duse la dulap. Asta îi oferi o scuză să nu se uite la faţa lui blândă, zâmbitoare.
   Ura când el zâmbea aşa cum o făcea în acel moment. I se părea un zâmbet patern. Genul de zâmbet pe care i-l oferea tatăl ei în dimineţile de după nopţile în care mersese în dormitorul ei. Un zâmbet construit pe minciuni şi secrete care nu puteau suporta lumina zilei. Era un zâmbet care o îngheţase dintotdeauna până în măduva oaselor. Ştia că nu avea niciodată să se simtă complet dezgheţată.
   Luă o bluză albastră şi o pereche de pantaloni asortaţi, concentrându-se ca imaginea tatălui ei zâmbind să nu se mai suprapună peste trăsăturile frumoase ale lui Dawson. Avu nevoie de un efort susţinut, dar reuşi în final.
   - Care sunt planurile tale pentru astăzi? întrebă Dawson relaxat.
   - M-am gândit să mă duc la spa. Am chef de un masaj şi de o baie în una dintre piscine.
   Se întoarse şi îi oferi un zâmbet radios.
   - Dawson, în legătură cu mâine-seară...
   - Nu am niciun dubiu că vei câştiga, draga mea.
   Ea îl privi amuzată.
   - Nu-mi spune că l-ai mituit pe unul dintre juraţi.
   - Nu a fost nevoie, răspunse el galant. Ar trebui să fie teribili de ignoranţi să nu vadă cât de bună ai fost în Fast Company. Ai de gând să porţi rochia cu alb şi argintiu?
   - Da.
   - Excelent. Arăţi minunat în ea.
   Ea ezită.
   - Dawson, i-ai spus lui Ollie că afacerea cu urmăritorul s-a terminat, nu? Nu vreau să fiu pusă într-o lumină proastă, mai ales nu mâine.
   - Normal că i-am spus, draga mea.
   Dawson zâmbi.
   - Publicitatea prinde bine, dar cu siguranţă nu aş vrea să îţi stric noaptea cea mare.
   - Apreciez asta.
   Se relaxă, se duse la el şi îl sărută uşor, provocator, pe gură.
   Era o actriţă bună, observă ea. Păcat că nimeni nu avea să îi mai poată descoperi adevărata valoare.
   Era suficient de bună, de exemplu, să ascundă faptul că uneori vedea fantoma trăsăturilor tatălui ei pe chipul lui Dawson când făceau sex. Era motivul pentru care insista de fiecare dată să fie ea seducătoarea, nu cea sedusă. Atâta timp cât putea controla jocul, ea deţinea puterea.
   Şi puterea era totul - singurul lucru care garanta supravieţuirea.

   Jack studie obiectele atent aranjate de pe biroul lui Dawson Holland.
   Un stilou dolofan cu mici benzi aurii era plasat într-o parte a unui blat de scris de modă veche, legat în piele. Un laptop şi un telefon cu două linii completau cadrul de lucru.
   Păstrase pentru sine planul de a cerceta casa lui Holland. Fusese convins că Elizabeth s-ar fi neliniştit dacă ar fi aflat despre intenţia lui.
   Nu avea mari speranţe să dea peste ceva relevant, mai ales acum, că descoperise că nu putea să scoată nimic de pe calculator, dar nu avea prea multe opţiuni. Şi nu intenţiona să stea doar şi să aştepte ca Tyler Page să se hotărască să ţină licitaţia.
   Se uită la laptop simţindu-se frustrat. Încercase să transfere o parte din conţinut pe o dischetă, dar des-coperise că laptopul era parolat. Din păcate, nu avusese cum să îl aducă pe Larry cu el să îl ajute în astfel de probleme.
   Tocmai se întindea spre unul dintre sertarele biroului, când auzi maşina pe alee.
   Cu 15 minute mai devreme, îi privise din adâncimile unei păduri din apropiere pe Vicky şi pe Dawson părăsind casa în maşini diferite. Poate unul dintre ei uitase ceva şi se întorsese.
   Auzi vehiculul oprindu-se.
   Nu era bine. Era destul de sigur că s-ar fi descurcat cu poliţia dacă era cazul, dar nu era nerăbdător să vadă reacţia lui Elizabeth la aflarea veştii că fusese arestat pentru intrare prin efracţie.
   Se duse spre geamurile care formau peretele de sud al dormitorului şi privi prin despărţitura din rulouri. O furgonetă uzată oprise pe alee. Nu era Porsche-ul alb al lui Vicky sau SUV-ul lui Holland.
   Văzu o femeie de vârstă mijlocie ieşind din maşină. Aceasta se grăbi spre uşa laterală, cu cheile în mână. „Menajera”, se gândi Jack.
   Expiră uşurat.
   Apoi o auzi intrând în casa cam prea liniştită. În clipa următoare, ea urca scările.
   „La naiba!”
   Cercetă rapid încăperea. Niciuna din ascunzătorile evidente nu îi surâdeau. Dulapurile şi baia erau prea riscante. Nu exista suficient spaţiu sub pat.
   Trebuia să opteze pentru terasă. Nu avea cum să ajungă la parter pe acolo, dar observase un dulap de depozitare sub jgheab. Cu puţin noroc, menajera nu urca la etaj ca să ia ceva tocmai din acel dulap.
   Apucă mânerul uşii de sticlă şi o deschise. Precaut, ieşi pe terasă şi închise uşa la loc.
   Se duse la dulap. Uşa era închisă, dar nu încuiată. O deschise cu grijă şi privi înăuntru. Un furtun era încolăcit pe jos. Lângă el se aflau un şezlong pliat şi o stropitoare. Era suficient loc şi pentru el.
   Se strecură în dulap şi închise uşa. Întunericul îl acapară. Rămase pe loc ascultând concentrat. Menajera nu zăbovi prea mult. La scurtă vreme, camioneta părăsi aleea.
   Deschise uşa de la dulap şi începu să se mişte pe terasă. Piciorul i se lovi de un obiect.
   Îşi coborî privirea şi văzu 3 cutii mici de vopsea aranjate lângă dulap.
   Vopsea roşie.

   Elizabeth se opri lângă şezlongul acoperit cu perne.
   - Te deranjează dacă mă aşez lângă tine?
   Vicky Bellamy, proaspăt ieşită de la masaj, cu un turban înfăşurat în jurul capului şi înfofolită într-un halat gros, alb, deschise ochii. Nu îşi trădă surpriza de a o vedea pe Elizabeth atât de aproape.
   - Chiar te rog.
   - Mersi.
   Elizabeth puse jos sucul de fructe pe care îl cumpărase de la bar şi se aşeză pe şezlongul de lângă Vicky.
   Privi rapid în jurul ei pentru a se asigura că nu putea să le audă nimeni. Din fericire, piscinele cu apă caldă erau goale la acea oră. Erau doar câţiva oameni în locul acela elegant. Majoritatea erau înfăşuraţi în halate, la fel ca ea şi ca Vicky. Câţiva stăteau pe treptele piscinelor mai adânci. Angajaţii în uniforme albe treceau de la o încăpere la alta, oferind mai multe tipuri de masaj, împachetări cu nămol şi tratamente faciale.
   - Noaptea trecută am avut impresia clară că încercai să mă avertizezi, spuse Elizabeth. M-am înşelat?
   Vicky închise ochii.
   - Poţi să o iei cum vrei tu.
   - Bine. Atunci mă bazez pe intuiţia mea. Încercai să mă sperii. Asta înseamnă că ştii cine sunt.
   - Eşti managera Fondului Aurora.
   - Şi tu eşti măritata cu Dawson Holland, spuse Elizabeth încet.
   - Ce are soţul meu de-a face cu asta?
   - Cred că se află aici din acelaşi motiv pentru care am venit şi eu cu Jack. Poate şi tu te afli aici din acelaşi motiv. Am venit cu toţii la Mirror Springs ca să luăm parte la licitaţie.
   - Habar nu am despre ce vorbeşti. Eu sunt aici pentru festivalul de film.
   - Ştii, spuse Elizabeth, unii bărbaţi pur şi simplu nu sunt buni de însurătoare. Am auzit că Dawson Holland este unul dintre acei bărbaţi.
   Vicky deschise în sfârşit ochii. O fixă pe Elizabeth cu o privire cercetătoare, ca de pisică.
   - Ştiu că a mai fost însurat de două ori, dacă la asta te referi. Ştiu că are aventuri. Nu mă deranjează. Şi cu siguranţă nu e treaba ta.
   - Ştii că ambele lui soţii au avut accidente de maşină şi că lui Dawson i-au revenit sume importante de pe urma lor, de fiecare dată? Dar faptul că firma de asigurări a fost suspicioasă la cea de-a doua moarte? Ştii că Dawson a făcut o poliţă importantă de asigurare pe numele tău, acum câteva luni?
   Faţa frumoasă a lui Vicky era o mască enigmatică.
   - De ce îmi spui toate astea?
   - Aşa cum am mai zis, tu m-ai avertizat pe mine. M-am gândit să îţi întorc favoarea. Recunosc că avertismentul meu nu a fost la fel de inteligent sau de subtil ca al tău, dar eu nu am un scenariu la dispoziţie. Improvizez.
   Vicky o studie o vreme. Apoi zâmbi rece.
   - Te culci cu Jack Fairfax.
   - Este important?
   - Nu pentru mine. 
   Vicky închise din nou ochii.
   - Dar mă face să îţi pun la îndoială atât judecata, cât şi motivul pentru care îmi faci acest avertisment în legătură cu Dawson. Ştiu ce ţi-a făcut Fairfax, vezi tu. Dawson mi-a spus cum te-a fraierit să îi acorzi susţinerea financiară de care avea nevoie pentru a-şi salva mica lui companie pe care o conduce în Seattle.
   - Dawson ştie ce s-a întâmplat în Seattle?
   Vicky zâmbi.
   - Se pare că este un lucru cunoscut în anumite cercuri.
   Elizabeth se uită înspre un client care se afunda în apa caldă şi limpede ce-i ajungea până la bărbie. Mirosul slab al apelor îmbogăţite cu minerale umplea încăperea amplă, cu multe coloane. Picuratul şi pleoscăitul făceau un uşor ecou în camera cu pereţii acoperiţi de plăci albe şi albastre.
   - De aceea m-ai avertizat noaptea trecută? întrebă ea într-un final. Îţi pare rău de mine fiindcă ai impresia că m-am îndrăgostit de un bărbat care se foloseşte cu neruşinare de mine?
   - Naivitatea poate să fie destul de fermecătoare, Elizabeth. Dar costă foarte mult.

Capitolul 22

   Avu nevoie de trei încercări înainte să reuşească să facă cheia să se potrivească în yală. Intră în sfârşit în camera întunecată de hotel. Se duse direct la minibar. Când scoase sticla mică de whisky, observă cu dezgust că mâinile îi tremurau în continuare.
   - Rahat!
   Încă putea simţi înţepăturile neplăcute date de adrenalina care dispărea încet. Se simţea îngheţat. Şi ameţit.
   Fusese aproape. Atât de aproape, încât ştia că urma să aibă coşmaruri o vreme. În capul lui, putea auzi în continuare uşoara adiere stârnită de maşina care trecuse la doar câţiva centimetri de el. Dacă nu ar fi privit peste umăr la momentul potrivit... Dacă n-ar fi reacţionat din instinct orb; dacă nu s-ar fi bazat pe reflexele date de pregătirea lui în artele marţiale...
   Nu voia să se gândească la ceea ce fusese cât pe ce să se întâmple, dar nu îşi putea alunga imaginile din minte. Maşina închiriată avea geamurile fumurii. Nu reuşise să vadă faţa şoferului. Dar asta nu conta.
   Ştia cine conducea o astfel de maşină în Mirror Springs.
   Dădu whisky-ul pe gât şi se duse la geam. Se holbă la canionul râului, împrejmuit de o pădure deasă, aşteptând ca lichidul să îi topească gheaţa din vintre.
   Mama lui avusese dreptate. Fratele lui vitreg îl detesta. Dar, până în acea seară, îşi dădu seama Hayden, nu se gândise că Jack îl ura suficient de mult cât să încerce să îl ucidă.

   - Nu pot să cred.
   Elizabeth traversă furtunos palierul care despărţea mansarda ei de dormit de cea a lui Jack.
   - Ai înnebunit complet? Te-ai dus la ei acasă? Le-ai scotocit prin dormitor.
   - Ce pot să zic?
   Deschise dulapul şi scoase o cămaşă curată.
   - La momentul respectiv, a părut o idee bună.
   Elizabeth se holbă la el, rămasă fără cuvinte din cauza şocului şi a revoltei. În orice altă situaţie, i-ar fi făcut plăcere să îl privească schimbându-şi hainele. Nu mai văzuse niciodată un bărbat care să arate atât de interesant fără cămaşă. Dar şocul veştii că el îşi petrecuse după-amiaza comiţând un act de intrare prin efracţie cât ea se aflase la spa cu Vicky înăbuşea orice altceva; inclusiv priveliştea pieptului lui gol.
  - Ai fi putut fi arestat, bolborosi ea.
   - Mă îndoiesc. 
   Îşi luă cămaşa şi îşi încheie nasturii.
   - Holland vrea implicarea poliţiei la fel de mult cât o vreau şi eu.
   - Nu poţi fi sigur de asta.
   Îşi dădu seama că începuse să îşi agite mâinile în aer. Asta nu era niciodată un semn bun.
   - Jack, ţi-ai asumat un risc teribil.
   - Linişteşte-te. Nu s-a întâmplat nimic.
   - Aşa? Ei bine, dacă n-a fost ceva riscant, de ce nu mi-ai spus înainte despre planurile tale?
   O privi în timp ce îşi rula manşetele cămăşii.
   - Pentru că ştiam că o să faci o criză.
   - Am tot dreptul. Cerule, când te gândeşti ce se putea întâmpla... Şi totul pentru nimic. Absolut nimic.
   - Nu chiar nimic.
   El reuşi să arate jignit.
   - Ţi-am spus, am găsit cutii cu vopsea roşie.
   - Mare scofală, răspunse ea. Bănuiam deja că întreaga afacere cu urmăritorul era doar un truc publicitar. Nu are legătură cu furtul.
   - Poate. Poate nu.
   Ea îşi încrucişă mâinile şi se uită urât la el.
   - Ce vrei să spui?
   - Nu sunt sigur, recunoscu el. Dar mi-a trecut prin minte că, dacă Dawson Holland se gândeşte să scape şi de soţia numărul 3, ar putea rezolva simplu problema făcând-o victima unui obsedat.
   Elizabeth înghiţi în sec.
   - Ai dreptate. Ar fi, cu siguranţă, ceva diferit de un accident de maşină.
   - Da, ar fi. 
   Jack merse spre ea.
   - Ce a spus Vicky când i-ai zis despre ghinionul din trecut al lui Dawson cu soţiile?
   - Nu a părut să o deranjeze.
   Elizabeth se întoarse cu spatele.
   - Am impresia că ea mă consideră cam nepricepută când vine vorba despre bărbaţi.
   Jack se apropie de ea şi o prinse cu mâinile de umeri.
   - A spus asta pentru că eşti cu mine?
   Ea îşi drese vocea.
   - Ceva de genul ăsta, da.
   - Dar tu, Elizabeth? 
   Vocea lui era uniformă, fără nicio inflexiune.
   - Tot crezi că te-am păcălit acum 6 luni? Că m-am folosit de tine?
   Ea continuă să privească drept în faţă, perfect conştientă de greutatea şi de căldura mâinilor lui.
   - Nu e un moment bun pentru o astfel de discuţie.
   - L-ai iubit pe Garth Galloway?
   - Garth?
   Uimită de întrebarea neaşteptată, se trase departe de mâinile lui şi se întoarse să-l privească.
   - Ce naiba are asta de-a face?
   - Cumnatul tău mi-a spus că l-ai iubit pe Galloway, dar că, după preluare, ai aflat că te ceruse în căsătorie doar ca să o mulţumească pe mama lui. Camille Galloway dorea ca Fondul Aurora să intre în familia ei, asta mi-a zis Merrick.
   Elizabeth mormăi.
   - Merrick vorbeşte prea mult.
   - Este adevărat?
   - Contează?
   - Da, răspunse Jack. Contează.
   Ea îl privi suspicios.
   - De ce?
   - Pentru că mă face să mă întreb cât de mult te-a durut ce s-a întâmplat acum 2 ani şi cât de mult dai vina pe mine pentru asta, zise el fără a-şi dezlipi privirea de la ea.
   - Mă face să mă întreb dacă tu chiar crezi că Vicky are dreptate că nu eşti prea deşteaptă pentru că te culci cu mine. Mă face să mă întreb dacă...
   Fu întrerupt de sunetul înfundat al telefonului care începu să sune.
   - Fairfax aici, spuse el dintr-odată, uitându-se în continuare la Elizabeth.
   Chipul lui deveni inexpresiv în vreme ce îl asculta pe interlocutor. Nu răspunse nimic. Câteva secunde mai târziu, închise, cu privirea la ea.
   Elizabeth fu copleşită de o senzaţie de anxietate.
   - Ce s-a întâmplat?
   - Era Hayden. Jack inspiră adânc. Crede că am încercat să îl ucid în după-amiaza asta. Din câte am înţeles, cineva a fost cât pe ce să dea peste el cu maşina cam în vreme ce eu mă întorceam de la casa lui Holland.

   - Este o pierdere de vreme, spuse Jack, urmând-o pe Elizabeth în afara liftului.
   - Nu te mai văicări.
   Înaintă prima pe coridorul hotelului, spre camera lui Hayden.
   - Ţi-ai exprimat deja foarte clar poziţia. Dar tot cred că nu ai nimic de pierdut.
   Se opri în faţa uşii lui Hayden şi ciocăni. Jack rămase în spatele ei cu o expresie sumbră.
   Hayden deschise uşa. Părea morocănos şi plin de re-sentimente. Dar Elizabeth avu senzaţia că aşa se simţea şi înainte să vadă cine îl vizita.
   Îi aruncă o privire dezgustată lui Jack, apoi îl ignoră intenţionat. O studie pe Elizabeth.
   - Ce faci aici? întrebă el.
   Elizabeth îi simţi mirosul de alcool din răsuflare. Băuse, îşi dădu ea seama, dar încă nu era beat.
   - Cred că este timpul ca noi trei să stăm de vorbă, zise ea.
   - Sunt mai mult decât dispus să vorbesc cu tine, răspunse Hayden împleticit, în circumstanţele potrivite. Dar nu am niciun blestemat de cuvânt de schimbat cu Jack.
   Elizabeth îşi puse mâna pe uşă şi o împinse ferm spre interiorul camerei.
   - Dacă nu îţi place să fii luat de prost, cred că vei vrea să cooperezi cu noi.
   Hayden se trase în spate, uitându-se urât.
   - Ce vrei să spui cu asta?
   - Cineva joacă un joc foarte urât, spuse Elizabeth. Nu eşti singura victimă.
   Intră în cameră. Jack o urmă fără un cuvânt şi închise uşa.
   - Luaţi loc, le spuse Elizabeth ambilor bărbaţi. Încercaţi să vă comportaţi ca nişte adulţi. Hayden, avem nevoie de câteva răspunsuri de la tine.
   Hayden se întinse pe un scaun, cu un aer recalcitrant.
   - Nu văd de ce ar trebui să vă spun vreun blestemat de lucru despre ce ştiu sau despre cum am aflat respectivele lucruri.
   Jack nu scoase o vorbă. Rămase privind detaşat pe geam.
   Elizabeth oftă. Era chiar mai greu decât îşi imaginase. Putea doar să fie recunoscătoare că niciuna dintre relaţiile ei familiale nu se degradase într-un asemenea hal. Îşi puse în minte să transfere o sumă generoasă din Fondul Aurora în contul lui Merrick de îndată ce revenea la Seattle. Merita fiecare bănuţ pentru a se asigura că, orice avea să se întâmple, avea familie care să o sprijine la nevoie.
   - Cineva ne trimite avertismente, îi spuse ea lui Hayden. Se pare că astăzi ai primit şi tu unul. Noi l-am primit noaptea trecută.
   - Despre ce vorbeşti? mormăi Hayden.
   - Doi bărbaţi ne-au aşteptat şi au încercat să îl bată pe fratele tău.
   - Fratele vitreg, sublinie Hayden automat. Şi nu cred niciun cuvânt. Îl văd teafăr.
   - Este adevărat, răbufni Elizabeth. Poate nu ai încredere în Jack, dar cred că ştii că poţi avea încredere în mine.
   - Da? De unde să ştiu asta?
   Elizabeth doar îl privi. El avu totuşi decenţa să roşească. Ea observă o tavă de room-service în colţ. Avea pe ea o cafetieră mare şi câteva sendvişuri. Găsi o ceaşcă curată pe minibar şi traversă spaţiul mic pentru a-şi turna cafea.
   - Credem că cineva aflat aici în Mirror Springs pentru licitaţie s-a hotărât să încerce să sperie concurenţa, spuse Jack de la geam.
   - Cineva ca tine, poate?
   Maxilarul lui Hayden se încordă.
   - Sunt surprins că ai folosit o maşină, Jack. Data viitoare încearcă mai degrabă cu un pistol. Accidentele de maşină lasă, de obicei, urme.
   - Dacă chiar crezi că am încercat să dau cu maşina peste tine, spuse Jack, du-te la poliţie.
   - Cu ce? mormăi Hayden. Nu pot dovedi absolut nimic, şi ştii asta. Dar am văzut maşina. Argintie. Exact ca maşina pe care o conduci tu.
   - Trebuie să fie câteva sute de maşini închiriate argintii în oraş săptămâna asta.
   - Încetaţi.
   Elizabeth îşi trânti ceaşca pe masă.
   - Nu voi tolera acuzaţii stupide. Jack nu a avut nimic de a face cu ce ţi s-a întâmplat în după amiaza-asta, Hayden.
   - Chiar aşa? 
   Hayden îi aruncă o privire politicos de intrigată.
   - Ai fost cu el toată după-amiaza? Poţi să garantezi pentru ce făcea pe la ora patru?
   Jack îşi întoarse capul spre ea şi o privi cu un vag amuzament.
   Elizabeth înţelese la ce se gândea el.
   Ea se întorcea de la spa la ora 4. Nu fuseseră împreună. El venea de la casa lui Holland.
   - Jack nu a fost cu mine, recunoscu ea. Dar ştiu că nu ar face niciodată ce sugerezi tu.
   - Cum poţi să fii atât de sigură de asta, având în vede-re ce ţi-a făcut? întrebă Hayden.
   - Ce ai? Eşti nebun?
   Îl privi, uimită de cât de înveninat era.
   - Maturizează-te! O fi Jack mai lipsit de scrupule când vine vorba despre afaceri, dar...
   - Mai lipsit de scrupule.
   Hayden râse scurt, strident.
   - Asta este o glumă, şi tu o ştii prea bine. Uite ce i-a făcut lui Galloway! La naiba, uită-te ce ţi-a făcut ţie acum şase luni. Nu pot să cred că i-ai înghiţit minciunile. Tot timpul mi-ai părut deşteaptă, Elizabeth. Cel puţin, suficient de inteligentă cât să înveţi din greşeli.
   - Şi eu cred că tu eşti prea deştept să laşi furia şi amărăciunea trecutului să te afecteze, răspunse ea. Nu, nu îmi place ce i-a făcut Jack lui Galloway, dar măcar acum ştiu de ce a făcut-o. Încerca să îl răzbune pe fratele vostru Larry. Într-o situaţie similară, poate aş fi făcut la fel.
   Jack îi aruncă o privire rapidă, surprinsă, peste umăr. Dar nu spuse nimic.
   - Nu ştiu sigur ce spune asta despre tine, bâigui Hayden. Am auzit că ai fost logodită cu Garth Galloway şi că stresul preluării ostile v-a distrus relaţia. Asta nu a însemnat nimic pentru tine?
   - Garth nu era tocmai un model de onoare şi virtute masculină. Şi-a dorit să ne căsătorim doar ca să o ajute pe mama lui să pună mâinile pe Fondul Aurora, răspunse ea.
   Hayden pufni.
   - Pun pariu că Jack ţi-a spus asta.
   - Nu, zise ea încet. Chiar Garth mi-a spus-o. A fost foarte, foarte clar în această privinţă.
   Urmă o tăcere scurtă, stânjenită. Gura lui Hayden forma o linie mohorâtă.
   - Îmi pare rău, spuse el după o vreme. Ştiu cum este să fii minţit în acest fel. Şi cum este să muşti momeala. Chiar am crezut că Gillian... La naiba, nu contează. Nu mai contează acum.
   - Ai dreptate, zise Elizabeth. Nu mai contează acum. Contează însă să nu mai dai vina pe Jack pentru tot ce s-a întâmplat în viaţa ta şi să începi să revii la realitate. Avem o problemă aici. Chiar mai serioasă decât a crezut vreunul dintre noi.
   Hayden o privi posomorât.
   - Ce este mai serios decât să te trezeşti la un pas de a fi ucis într-un accident de maşină?
   Jack se întoarse în sfârşit de la geam.
   - Să fii cu adevărat ucis într-un accident de maşină.
   Hayden clipi.
   - Ce vrei să spui? Mă ameninţi?
   - Nu, răspunse Jack încet. Nu te ameninţ. Îţi spun că există riscul ca această situaţie să devină periculoasă. Eu şi Elizabeth credem că Dawson Holland este aici pentru licitaţie. Dacă aşa stau lucrurile, trebuie să fim cu toţii atenţi. Unii oameni sunt convinşi, de exemplu, că este posibil să fi aranjat moartea primelor două soţii ale lui ca să primească o moştenire şi banii pentru o asigurare.
   - Dawson Holland?
   Hayden se holbă incredul la el.
   - Tipul implicat în filme? De unde naiba ţi-a venit ideea că urmăreşte să pună mâna pe Soft Focus?
   - Soţia lui mi-a sugerat ideea, răspunse Elizabeth.
   Hayden se încruntă.
   - Chiar a menţionat specimenul şi licitaţia?
   - Ei bine, nu, dar a dat de înţeles că poate ar fi o idee bună să dispărem din Dodge. Şi, noaptea trecută, după ce am fost opriţi pe drum, unul dintre bătăuşi a recunoscut că fusese angajat să, citez, „transmită un mesaj“.
   - Prostii! Hayden se îndreptă în scaun. Doar prostii.
   - Pe lângă avertismente, continuă Jack cu răceală, există şi posibilitatea ca distrugerea laboratorului de la Excalibur să aibă legătură cu furtul.
   - Nu prea văd cum, comentă Hayden.
   - Cei de la Avangarda Viitorului nu şi-au asumat responsabilitatea în acest caz, deşi au făcut-o cu încântare în trecut. Aşa că trebuie să ne întrebăm dacă ar putea să existe şi altceva care să explice acest incident. Având în vedere că s-a întâmplat la câteva ore după ce Soft Focus a dispărut, cred că putem presupune că a fost o încercare de a ne distrage atenţia de la furt.
   Hayden se strâmbă.
   - Începi să vorbeşti ca unul dintre ţăcăniţii ăia cu teoria conspiraţiei.
   Dar părea mai gânditor.
   - Şi mai este o problemă care încă nu a fost rezolvată mulţumitor, spuse Elizabeth foarte încet. Un om este mort.
   Asta îi atrase atenţia lui Hayden.
   - Despre ce naiba vorbeşti?
   - Un tehnician de laborator numit Ryan Kendle a murit în noaptea în care laboratorul a fost distrus, spuse Jack. Poliţia crede că a fost ucis într-o tranzacţie de stupefiante. Dar se pare că lucra la Excalibur sub o identitate falsă.
   - Probabil pentru că avea legături cu lumea drogurilor, mormăi Hayden cu o răbdare exagerată. Poate avea antecedente. Ştii că nu este neobişnuit ca o persoană să îşi falsifice CV-ul.
   - Câteva detalii poate, dar nu o întreagă identitate.
   - Se întâmplă.
   Jack ridică din umeri.
   - Da. Se întâmplă. Şi recunosc că nu există o legătură directă între Kendle şi Tyler Page. Kendle nici măcar nu lucra în acelaşi laborator. Dar nu îmi place coincidenţa.
   Elizajbeth se duse să stea în spatele celui mai apropiat scaun. Îi apucă spătarul cu ambele mâini.
   - Ideea este că există posibilitatea ca această afacere să treacă dincolo de parametrii normali ai unui furt corporatist. Iar în acest caz, noi trei trebuie să lucrăm împreună.
   Hayden îl privi cu dispreţ pe Jack.
   - Las-o baltă! Ţi-am făcut o ofertă, Elizabeth, dar ea cu siguranţă nu se extinde şi la Jack.
   - Nici eu nu sunt interesat să îţi devin partener, spuse Jack. Dar te afli aici. Asta înseamnă că eşti implicat. Spune-ne ce ştii despre dezastrul ăsta, Hayden.
   Hayden ezită, apoi ridică din umeri.
   - Chiar dacă mi-aş dori să vă ajut, ceea ce nu este cazul, nu aş putea să o fac. Nu ştiu nimic util. Sunt aici pentru că am fost sunat şi invitat la licitaţie. Asta este tot.
   - Te-a mai contactat cineva de când ai venit? întrebă Elizabeth tăios.
   - O dată. În noaptea în care am ajuns. Mi s-a spus că voi primi un telefon chiar înainte de stabilirea licitaţiei. Asta a fost tot.
   Gura lui Hayden se subţie.
   - Asta până când a încercat cineva să dea cu maşina peste mine, desigur.
   - Nu am fost eu, zise Jack. Dar te voi avertiza într-o privinţă, Hayden. Dacă, printr-o coincidenţă bizară, pui mâna pe acea mostră, o să te ţin în tribunale ani de zile, chiar dacă va trebui să scot bani din buzunar. Nu vei reuşi niciodată să foloseşti tehnologia în laboratoarele tale.
   Hayden îi zâmbi angelic.
   - Jack, Jack, nu înţelegi. Nu mă interesează câtuşi de puţin Soft Focus. Vreau doar să îl ţin suficient de mult cât să îţi stric înţelegerea cu Veltran.
   Elizabeth se încruntă.
   - Ştii despre prezentarea pentru Veltran?
   Jack făcu un pas spre el.
   - Cine ţi-a spus?
   - Aceeaşi persoană care m-a invitat la licitaţie, răspunse Hayden. Bănuiesc că a vrut să am un motiv temeinic să particip la licitaţie. Timpul este totul, nu? Dacă nu recuperezi Soft Focus până la data prezentării, poţi să îţi iei adio de la întregul proiect.
   - Tyler Page.
   Jack o privi pe Elizabeth.
   - Este singurul care ar fi putut şti data prezentării Veltran.
   - Am ştiut de la început că el este hoţulv spuse Elizabeth. Nimic nou aici.
   Îl privi pe Hayden.
   - Încă un lucru. Te-ai întâlnit vreodată cu Tyler Page într-o cameră de hotel?
   - La naiba, nu, nu m-am întâlnit cu el niciunde. Nici nu ştiam că există până la telefonul acela prin care am fost anunţat că mostra unui proiect de cercetare de la Excalibur a dispărut.
   Elizabeth se uită la Jack. Acesta ridică din umeri, dar nu spuse nimic.
   Ea îşi întoarse privirea spre Hayden.
   - Gândeşte-te la ce faci aici. Dacă ne împiedici să ţi-nem prezentarea pentru Veltran, nu doar Jack va avea de suferit. Excalibur va da faliment. O mulţime de oameni nevinovaţi vor rămâne fără serviciu. O moştenire de familie va fi distrusă.
   - Ştii ce se spune că trebuie pentru a face o omletă, murmură Hayden. Trebuie să spargi câteva ouă.
   - Ce remarcă absolut dezgustătoare.
   Elizabeth îşi luă poşeta.
   - Jack a avut dreptate. Eşti atât de obsedat de propria nevoie de răzbunare, că eşti dispus să faci ceva stupid şi incorect. Şi mai ai tupeul să îl acuzi pe fratele tău că este lipsit de scrupule.
   - Cum naiba poţi să îl aperi după felul în care te-a înşelat nu o dată, ci de două ori? întrebă Hayden.
   - Problemele mele cu Jack pornesc de la preluarea Galloway, spuse ea sec. Nu mi-a plăcut ce s-a întâmplat cu 2 ani în urmă şi nu mi-a plăcut felul în care s-a ocupat de asta. Dar îi pot înţelege motivul.
   - Să scoată un profit frumos, bombăni Hayden.
   Elizabeth îşi înălţă mâinile în aer, mai mult decât exasperată.
   - Ţi-am spus, a făcut-o de dragul fratelui tău Larry.
   Expresia lui Hayden deveni din nou rigidă.
   - Tu poate eşti dispusă să crezi această poveste, dar eu nu sunt.
   - De ce nu ridici telefonul să îl întrebi pe Larry? sugeră Elizabeth printre dinţi.
   Îl privi pe Jack.
   - Mie mi-a ajuns. Haide să plecăm!
   - Cum zici tu.
   O urmă spre uşă. 

 ....................................................