O aventură riscantă, Amanda Quick

 .............................................

3-5

 

               Cele mai rele temeri ale ei se confirmau. Hayden fusese invitat la licitație.

   Își strânse pumnul pe cureaua de la poşetă.
   - Dă-mi un singur motiv bun pentru care aş vrea să îmi lezez clientul licitând împotriva lui, spuse ea.
   Hayden zâmbi leneş.
   - Răzbunare?
   Ea se holbă la el, cu gura deschisă. Vorbea serios, îşi dădu ea seama.
   - Să scufund Excalibur doar de dragul unei mici răzbunări? Dumnezeule, Hayden, crezi că sunt o idioată? Sunt o femeie de afaceri, îţi aduci aminte? Slujba mea este să îi ţin pe clienţi în profit. Fondul nu face bani dacă ei nu fac, e simplu.
   El privi în jurul lui într-o manieră intenţionat degajată şi apoi îşi plecă uşor capul într-un gest aparent intim.
   - Dacă Soft Focus are măcar jumătate din potenţialul pe care am auzit că îl are, există alte modalităţi de a face bani din el, fără a-l lăsa pe mâinile unei firme de cercetare şi dezvoltare cu probleme, care probabil va fi înghiţită de prima companie mare care îi apare în cale.
   Flizabeth fu străbătută de un fior.
   - Nu pot să cred ce aud. De fapt, refuz să cred asta. Doar nu sugerezi să îmi sabotez propriul client? Nu pentru ceva atât de lipsit de însemnătate ca răzbunarea?
   Ochii lui Flayden deveniră duri.
   - Nu este nimic lipsit de însemnătate în răzbunare.
   Ea îi cercetă faţa.
   - Ce ţi-a făcut Jack de îl urăşti atât de tare?
   Hayden nu răspunse. Atenţia i se îndreptă spre un punct din spatele ei.
   Elizabeth nu avu nevoie ca el să îi spună că Jack se îndrepta spre ea.
   Simţea deja la ceafă furnicăturile cunoscute ce îi dădeau de înţeles că el se apropia.
   Ea se întoarse şi îl văzu traversând holul aglomerat cu o graţie fluidă şi-o mare stăpânire de sine. Nu era niciun dubiu că ea şi Hayden erau ţinta lui. Faţa lui era tulburător de lipsită de expresie.
   - Se pare că a sosit partenerul tău de afaceri, anunţă Hayden.
   În ochi avea o strălucire maliţioasă.
   - Şi nu pare prea bucuros să mă vadă. Gândeşte-te la oferta mea, Elizabeth.
   Jack se opri chiar în spatele lui Elizabeth. Era aproape. Prea aproape.
   Putea să îi simtă aura posesivă care o învăluia ca o mantie invizibilă. Era enervant, dar ştia că nu era timpul sau momentul să discute despre atitudinea lui. Ultimul lucru pe care şi-l dorea era să crească nivelul de testosteron din preajma ei. Era şi-aşa prea mult.
   Jack îl privi pe Hayden.
   - Aveam o bănuială că ai să apari, mai devreme sau mai târziu.
   - Mi-a plăcut mereu să văd filme.
   - Asigură-te că te uiţi doar la filme cât eşti aici, spuse Jack.
   O privi pe Elizabeth.
   - Hai să mergem. Am întârziat.
   Mâna lui se strânse în jurul braţului ei. Ea se gândi să rămână pe loc, dar apoi îşi aminti că ultimul lucru pe care îl dorea era o scenă.
   - Unde mergem? întrebă ea, sumbru de politicos. Am crezut că o să mâncăm aici, în oraş.
   - Ne întoarcem la noi, zise el, subliniind deloc subtil noi. Am de lucru.
   Ea se forţă să zâmbească spre Hayden.
   - Ne vedem mai târziu.
   - Da, răspunse Hayden rece. Ne vedem.
   Elizabeth se lăsă purtată spre partea din faţă a holului. Un angajat se grăbi să îi deschidă una dintre uşile grele de sticlă.
   Afară, aerul muşcător şi lumina prea puternică a soarelui o izbiră pe Elizabeth în faţă. Îşi scoase ochelarii de soare din poşetă.
   Jack îi avea deja pe ai lui în mână. Când şi-i puse la ochi, expresia lui deja împietrită deveni sumbră şi ameninţătoare.
   - Unde este cazat? întrebă el fără preambul.
   Nu era întrebarea la care se aşteptase ea.
   - Ce importanţă are? 
   - Una semnificativă.
   Îşi întoarse capul. O privea, dar ochii îi erau ascunşi în spatele ochelarilor.
   - Este greu să obţii o cameră aici în Mirror Springs, ţii minte?
   Într-un final, ea îşi dădu seama de implicaţia întrebării lui şi se încruntă.
   - Hayden mi-a spus că are o cameră aici la hotel.
   - Uimitor! 
   Gura lui Jack se schimonosi preţ de o clipă.
   - Mă întreb cum a obţinut-o atât de rapid.
   - A zis că a tras câteva sfori.
   - Rahat!
   - Chiar crezi? 
   Simţi o împunsătură de amuzament glacial.
   - Am impresia că asta mi-ai spus şi tu cu ceva timp în urmă. Se pare că sforile lui sunt mai groase ca ale tale. Nu s-au rupt.
   Jack ignoră remarca. Se opri în partea dreaptă a maşinii şi o privi prin lentilele întunecate.
   - Ar fi interesant de aflat când a făcut Hayden rezervările.
   - De ce?
   - Pentru că, dacă le-a făcut înainte de marţea trecută, ar arăta că ştia dinainte de planurile de furt ale specimenului.
   Jack deschise uşa de la maşină.
   - Poate chiar a fost implicat în furt.
   Aerul răcoros o făcu pe Elizabeth să îşi tragă jacheta mai strâns pe lângă corp.
   - Dacă te gândeşti să pierzi mult timp cercetându-l pe Hayden, te sfătuiesc să îţi păstrezi energia. Sunt aproape sigură că nu a ştiut de furt până nu a auzit de el marţi târziu. Cred că este aici pentru că a fost invitat la licitaţie.
   Se aşeză pe scaun. Jack se holbă la ea îndelung.
   - La naiba, murmură el.
   Ea fu străbătută de un val proaspăt de nelinişte.
   - Ce?
   - Mă întreb cine a mai fost invitat.
   Uşa maşinii se închise cu un clinchet extrem de răsunător şi de categoric.
   Elizabeth îl privi pe Jack înconjurând maşina şi urcându-se la volan.
   Cine mai fusese invitat la licitaţie? Era o întrebare tulburătoare.
   Jack porni maşina închiriată, dădu cu spatele şi se îndreptă spre ieşire.
   - Uite, dacă Hayden se află aici pentru licitaţie, începu Elizabeth, cel puţin asta înseamnă că nu este implicat în furt.
   Nu ştia de ce anume era important acest lucru, dar era. Jack mormăi.
   - Asta te face să te simţi mai bine?
   - Da.
   - De ce?
   Ea îşi propti cotul de marginea geamului şi îşi sprijini bărbia în palmă.
   - Îmi cam place de el. Cred că nu vreau să aflu că m-am înşelat complet în privinţa lui...
   Se întrerupse rapid. Dar nu suficient de rapid.
   - Nu vrei să afli că te-ai înşelat şi în privinţa lui.
   Jack nu îşi luă ochii de la drum.
   - Aşa cum te-ai înşelat în privinţa mea? Asta aveai de gând să spui?
   - Aşa cum ar spune mătuşa Sybil, cred că a venit mmentul să schimbăm subiectul.
   Maxilarul lui Jack se încordă într-o linie dură.
   - Este posibil ca Hayden să fi fost implicat în furt, dar acum se află aici pentru licitaţie fiindcă lucrurile nu au mers conform planului.
   - Despre ce vorbeşti?
   - Gândeşte-te la asta. Poate că Hayden a plănuit furtul cu cooperarea lui Tyler Page. Dar dacă Page s-a hotărât după aceea că nu mai are nevoie de ajutorul lui Hayden ca să vândă cristalul? Dacă are propriile interese?
   - Sugerezi că a fost o neînţelegere între hoţi? Şi că acum Hayden încearcă să dea de urma lui Tyler Page şi a cristalului?
   - Exact ca noi.
   Elizabeth privi drumul de munte ce se întindea în faţa lor..
   - Cred că s-ar putea să avem o problemă şi mai mare.
   Jack o privi scurt.
   - Care anume?
   - Înainte să mă întâlnesc cu Hayden la hotel, am avut o conversaţie interesantă cu o tânără numită Christy. Ea s-a ocupat de machiaj la Fast Company.
   - Şi?
   - Ea crede că Tyler Page era îndrăgostit lulea.
   Jack primi informaţia cu o pufnitură de dezgust lipsiră de diplomaţie.
   - Page? îndrăgostit? Ei, lasă-mă!
   Din cine ştie ce motiv, dispreţul lui total o enervă.
   - Ce este atât de greu de crezut? Ar putea explica de ce a furat Soft Focus. Are o pasiune obsesivă pentru film. Poate are o pasiune obsesivă şi pentru o femeie. Poate a furat cristalul de dragul ei.
   - Vrei să spui că Tyler Page a furat Soft Focus ca să îl vândă apoi şi să ia o grămadă de bani cu care să impresioneze o femeie?
   - Christy l-a auzit vorbind la telefon cu o femeie pe care o numea Faţă de înger. I-a promis să o sune când avea să fie totul gata şi că apoi vor fi împreună pentru totdeauna.
   Jack îşi luă privirea de la drum suficient de mult cât să îi arunce o privire scurtă, curioasă.
   - Chiar crezi că o femeie este implicată în asta?
   - Page iubeşte filmele noir. Ştii ce se spune despre viaţa care imită arta. Dacă s-a îndrăgostit de o femeie fatală? Cineva care l-a sedus şi l-a încurajat să fure specimenul ca să poată apoi fugi împreună în lume? Asta ar putea să îi explice comportamentul bizar.
   Jack conduse în tăcere o vreme. Se concentra din nou. Aproape că îl putea simţi procesând informaţiile în creier.
   - Nu cred, zise el, într-un final.
   - De ce nu?
   - Genul acela de lucru poate funcţiona în filme, dar în viaţa reală un bărbat nu renunţă la toată munca de o viaţă de dragul unei femei. De dragul averii, da. De dragul unei averi de cheltuit pe filme, da. Dar nu pentru o femeie.
   Elizabeth se instală mai bine pe scaun şi îşi încrucişă braţele. Ce era în neregulă cu ea? Chiar începuse să se întrebe dacă Jack nu era un romantic în adâncul sufletului.

   Telefonul lui Jack sună chiar în momentul în care Elizabeth termina de tăiat ultimele sendvişuri cu roşii, salată şi pastă de măsline pe care le pregătise în grabă pentru prânz.
   El puse pe masă două sticle de apă de izvor pe care le luase din frigider şi scoase telefonul din buzunar.
   - Fairfax. 
   Pauză.
   - Nu-ţi face griji, Milo. Eu ţi-am spus să mă suni să mă aduci la zi. Ce ai pentru mine?
   Elizabeth ascultă absentă în timp ce ducea platoul cu sendvişuri spre bufetul lung, de granit, care separa bucătăria de camera de zi.
   - Durand e sigur? 
   Vocea lui Jack se schimbase dintr-odată ca intensitate.
   - Cum naiba de a fost Kendle angajat în primul rând? Nu, nu-mi răspunde la întrebare. Ştiu cu cum a fost angajat la Excalibur. Nimeni nu s-a sinchisit să îi verifice referinţele, aşa este? Spune-i lui Scott de la resurse umane că va avea nişte explicaţii de dat.
   Elizabeth puse sendvişurile pe masă.
   - Las-o baltă, mormăi Jack în telefon. Este prea târziu acum. A mai spus Durand ceva despre Kendle? 
   Mai urmă o scurtă pauză.
   - Hmm.
   Jack păşi spre geam şi rămase privind munţii.
   - Interesant. Nu, nimic important. Doar... interesant. Şi treaba cu Avangarda Viitorului?
   Mai urmă o tăcere tensionată în timp ce asculta.
   - Nimic în presă? Se pare că am avut noroc. Bine lucrat, Milo. Da, le-ai spus tot ce trebuia oamenilor lui Veltran. Bine lucrat... Da, ne apropiem. O să îl găsim, Milo. Sună-mă dacă apare ceva.
   Elizabeth aproape că zâmbi auzind siguranţa calmă, rece, complet nejustificată din vocea lui Jack. „Bărbatul la control”, gândi ea. „Fă-i pe toţi să creadă că ştii ceea ce faci şi te vor urma oriunde.”
   Jack închise şi băgă telefonul în buzunar. Privi în cealaltă parte a camerei şi o văzu privindu-l.
   - Ţii minte grupul care a distrus laboratorul de la Excalibur?
   - Avangarda Viitorului? 
   Se aşeză la masă.
   - Ce-i cu ei?
   - Nu şi-au asumat public responsabilitatea - sau ce or face genul ăsta de oameni când distrug proprietatea cuiva.
   Jack se duse până în dreptul ei.
   - Se pare că nu au contactat presa şi nici nu s-au lăudat pe site-ul propriu. Mi se pare curios, ţie nu?
   Elizabeth fu cuprinsă de o presimţire rea.
   - Sper că n-ai de gând să îmi spui că şi distrugerea laboratorului a avut legătură cu furtul.
   - Nu ştiu. Presupun că Page s-ar fi putut întoarce la laborator în noaptea de după furt într-o încercare de a ascunde furtul măcar pentru o vreme. Să-şi dea timp să părăsească în siguranţă oraşul.
   - Dar ai descoperit că Soft Focus lipsea cu câteva ore înainte de distrugerea laboratorului. Te-ai dus la Page şi ai văzut că deja împachetase şi plecase.
   - Adevărat. Dar este doar o întâmplare că am verificat cristalul atunci când am făcut-o, marţi noaptea. 
   Jack luă un sendviş.
   - Page nu avea de unde să ştie că aveam să descopăr atât de rapid că lipsea. Ar fi fost rezonabil din partea lui să presupună că acest lucru nu avea să fie descoperit decât în ziua următoare sau chiar mai târziu. Pentru el, cel mai mare pericol în acel moment era ca eu să anunţ poliţia.
   Elizabeth se gândi la asta.
   - Dacă ai fi făcut asta, ar fi fost înclinaţi să dea vina pentru furt tot pe Avangarda Viitorului.
   - Exact. 
   Jack muşcă din sendviş şi mestecă în vreme ce medita.
   - Vandalismul ar fi trimis autorităţile în direcţia greşită. O distragere reuşită, dacă ar fi fost necesară. Nu-i o strategie de rezervă proastă. Mai este ceva.
   Sentimentul de premoniţie al lui Elizabeth se accentuă.
   - Şi anume?
   - Milo spune că motivul pentru care nu am reuşit să găsim o rudă apropiată a lui Ryan Kendle este pentru că CV-ul lui era fals. Act de identificare fals, adrese, totul. Poliţia încearcă acum să afle cine era de fapt.
   Ea îşi puse sendvişul jos cu mişcări lente.
   - Se întâmplă. Oamenii mint adesea în CV.
   - Mda. 
   Jack luă o înghiţitură de apă.
   - Uneori o fac pentru că au cazier.
   - Poate chiar avea. Mi-ai spus că poliţia te-a informat că era implicat în lumea drogurilor. Au spus că a fost ucis într-o tranzacţie de stupefiante care a mers prost.
   Jack o privi de dincolo de masă.
   - Ofiţerul de la omoruri care lucrează la caz i-a zis altceva lui Milo.
   - Ce?
   - Au găsit un martor. Un beţiv fără adăpost care dormea în cadrul unei uşi. Spune că nu a văzut cine a tras, dar că l-a auzit pe Kendle vorbind cu cineva chiar înainte să se audă împuşcături.
   - Cu cineva?
   Jack ezită preţ de câteva clipe.
   - Cu o femeie.
   O femeie. Elizabeth se gândi la ceea ce spusese Christy Bams despre personajul feminin numit Faţă de înger. „Femeia fatală care îi distruge pe toţi cei aflaţi în jurul ei.“ Îşi întinse degetele încercând să scape de senzaţia înţepătoare ce o cuprinsese.
   - Nu crezi că şi Kendle avea cumva legătură cu furtul, nu-i aşa?
   - De acum înainte, las toate opţiunile deschise - inclusiv posibilitatea implicării unei femei.
   - Dar, Jack, este vorba despre o infracţiune corporatistă, îţi aminteşti? Oamenii nu sunt ucişi în astfel de crime.
   - Există excepţii de la fiecare regulă.
   Elizabeth încercă să îşi înăbuşe senzaţia de nelinişte, îl privi pe Jack, dar nu spuse nimic. El se încruntă.
   - La ce te gândeşti?
   - Mă gândesc că un bărbat ca Tyler Page nu ar avea cum să întâlnească prea multe femei fatale în profesia lui.
   - Ai încredere în mine, nu există femei fatale angajate la Excalibur. Politica companiei.
   Jack făcu o pauză, dintr-odată gânditor.
   - Asta dacă nu...
   - Dacă nu ce?
   - Exista o femeie legată de Excalibur care a încercat să forţeze compania să îşi schimbe traiectoria, spuse el cu înverşunare. Angela Ingersoll Burrows.
   Elizabeth se gândi la această posibilitate.
   - Nu prea cred. Am vorbit cu ea de multe ori în ultimele luni. Recunosc că, în anumite circumstanţe, ar putea fi catalogată drept o femeie fatală. Este suficient de atrăgătoare şi este, cu siguranţă, obsedată să protejeze viitorul fiului ei, aşa că ar avea motive, dar...
   - Dacă se gândeşte să saboteze proiectul Soft Focus ca să asigure vânzarea sau fuziunea companiei...
   Elizabeth scutură din cap.
   - Nu. Nu dacă vorbim despre violenţă sau, Dumnezeu să ne ajute, crimă. Mai mult, nu o văd încercând să îl seducă pe Tyler Page. Însă...
   - Da?
   Ea inspiră adânc.
   - Mă pot gândi la un loc unde Page ar fi putut întâlni o adevărată femeie fatală.
   Jack o privi foarte concentrat.
   - Unde?
   - Pe platoul de la Fast Company.
   Jack rămase tăcut preţ de un moment.
   - Te gândeşti la Victoria Bellamy?
   - Mi-a trecut gândul prin minte, da. 
   Elizabeth se cutremură.
   - Dar nu are sens. Adică, este o actriţă, nu un spion. Ce ar putea ea să ştie despre un material rar, de tehnologie fină, cu atât mai mult despre transformarea lui în profit?
   - Probabil nu foarte mult, consimţi Jack. Dar Dawson Holland ar şti. Vorn afla mai multe despre el după ce Larry reuşeşte să îl verifice.
   - Probabil o pierdere de vreme.
   - Nu că am avea altceva de făcut.
   - Eu am altceva de făcut. 
   Elizabeth mai luă un sendviş.
   - Am un scenariu de film de citit.

   La scurtă vreme după miezul nopţii, îl auzi coborând uşor scările.
   Terminase de citit scenariul la Fast Company: de câteva minute şi stinsese lumina ca să doarmă.
   Când auzi paşii înceţi, primul ei gând fu că Jack se îndrepta spre jacuzzi. Apoi auzi uşa din faţă deschizându-se şi închizându-se uşor.
   - Oh, la naiba!
   Sări îi picioare şi dădu aşternuturile la o parte. Nu avea să îndrăznească. Nu fără să îi spună.
   Dar afară auzi sunetul motorului uneia dintre maşini. Jack pleca. Ştiu, cu o certitudine îngrozitoare, încotro se îndrepta el. Fu cuprinsă de panică.
   Sări iute din pat şi îşi înşfăcă blugii.

Capitolul 14

   Stătea în întuneric lângă geam şi aştepta. Lumina rece a lunii trecea prin jaluzele, proiectând straturi de umbre pe covorul camerei de hotel.
   Studie tiparul asemănător Florilor de gheaţă şi se gândi la trecut.
   După o vreme, deschise o sticluţă pe care o luase de la minibar. Nu bea decât rar whisky, în general când se trezea în vreo fundătură.
   Whisky-ul era însă potrivit în acea seară. Nu doar din cauza fundăturii în care risca să se trezească, ci şi pentru că tatăl lui preferase whisky-ul.
   Şi aici era vorba despre tatăl lui.
   Uşa se deschise. Lumina aspră de pe coridor străluci pe podea. Silueta lui Hayden apăru în cadrul uşii.
   - Trebuie să vorbim, zise Jack din umbra de lângă geam. Intră şi închide uşa. Nu va dura mult.
   - Ce naiba faci aici? Cum ai intrat la mine în cameră?
   - Am furat o cheie de la femeile de serviciu.
   - Rahat! Chiar nu te-ai schimbat deloc, aşa este?
   Hayden închise uşa. Nu aprinse lumina.
   - Semeni perfect cu bătrânul.
   - Nu am venit să discutăm despre trecut.
   - Nu? Atunci de ce ai venit?
   Hayden traversă camera spre minibar. Îl deschise. Băgă mâna înăuntru. Sticlele mici scoaseră un clinchet.
   - Chiar eşti atât de îngrijorat că m-aş putea culca cu Elizabeth?
   - Nu o băga pe Elizabeth în discuţia asta.
   - Nu pot să nu.
   Hayden închise uşa de la minibar, se îndreptă de spate şi păşi spre scaunul din dreptul celui ocupat de Jack. Se afundă în el. Grila de raze de lună i se mută pe faţă. Îşi ridică mica sticlă de whisky într-un roast batjocoritor.
   - Acum face şi ea parte din joc. Este vina ta, nu a mea.
   - Nu are nicio legătură cu ce s-a întâmplat. Las-o în pace!
   Hayden păru amuzat.
   - Apropo, ce este între voi doi? Nu îmi dau încă seama.
   - Nu trebuie să îţi dai seama. Nu este treaba ta.
   - Ştii, când i-am spus că tu eşti tipul din spatele afacerii Galloway, am fost convins că o să-ţi taie finanţarea. Nu mi-am dat seama că semnase deja contractul.
   Hayden luă o înghiţitură din sticlă.
   - Coordonarea ta a fost, ca întotdeauna, aproape magică.
   - Ţi-am zis să nu o implici pe Elizabeth în asta.
   - A fost prea târziu să îţi mai dau peste cap finanţarea, dar nu a fost în zadar, aşa-i? Mica voastră aventură s-a terminat destul de rapid. A ars cu viteză.
   Hayden chicoti. 
   - Scena de la clubul Pacific Rim a devenit de legendă în anumite segmente ale comunităţii de afaceri din Seattle.
   - Ajunge, Hayden!
   - Nu crezi totuşi că poate că ai exagerat când ai numit-o Prinţesă de Gheaţă? Un gentleman nu vorbeşte despre viaţa amoroasă.
   Jack era uşor uimit că sticla de whisky nu i se spărgea în mână.
   - Taci chiar acum!
   - Ai fi putut la fel de bine să îi scrii numele pe peretele de la toaleta bărbaţilor, cu un mesaj de genul: „Dacă vreţi să vă simţiţi bine, chiar nu e o idee bună să o sunaţi pe Elizabeth, Prinţesa de Gheaţă“.
   - Am zis să taci.
   - Trebuie să i se fi dus vorba că nu este distractivă în pat. Nu a ieşit prea mult în oraş în ultimele 6 luni. Spune-mi, doar din curiozitate, chiar este frigidă?
   Barele de lumină argintie deveniră dintr-odată prea aprinse. Ardeau cu intensitatea rachetelor cu magneziu. Liniile de umbre dintre ele erau la fel de întunecate ca partea ascunsă a lunii. Nimic din cameră nu părea prea firesc.
   Jack sări de pe scaun, îmboldit de un val de adrenalină. Aruncă într-o parte sticla pe jumătate goală, îl apucă pe Hayden de reverul hainei şi îl ridică de pe scaun.
   - Ţi-ai împins norocul prea departe în seara asta, spuse Jack uşor. Încă un cuvânt despre Elizabeth, şi te fac bucăţi.
   - Calmează-te! Văd deja titlurile ziarelor. „Director de la Excalibur arestat pentru agresiune”. Genul acela de publicitate îi va face, cu siguranţă, pe potenţialii tăi clienţi să se gândească de două ori înainte să te angajeze.
   Jack îl lipi de perete.
   - Chiar crezi că dau doi bani pe publicitate?
   Urmă o pauză scurtă, tensionată. Hayden încetă să zâmbească.
   - Ţi-ai cam pierdut cumpătul, Jack. Nu îţi stă în fire.
   - Da, dar ştii ceva? Mă simt destul de bine.
   Hayden făcu ochii mici.
   - Dacă nu ai venit să discutăm despre Elizabeth, de ce naiba eşti aici?
   Camera încetă să mai arate ca o scenă dintr-un film noir. Umbrele deveniră normale din nou. Jack se forţă să îi dea drumul jachetei lui Hayden. Îşi lăsă mâinile jos şi făcu un pas în spate.
   - Vreau să vorbim despre cei de la Avangarda Viitorului, răspunse Jack.
   Hayden se încruntă în vreme ce-şi scoase jacheta.
   - Grupul de radicali care distruge laboratoare? Care-i treaba?
   Jack păşi spre geam. Privi în jos, în umbrele care ascundeau râul ce ieşea năvalnic dintr-un canion din apropiere.
   - Au distrus unul dintre laboratoarele de la Excalibur marţi seara spre miercuri dimineaţa. Dar nimeni nu a revendicat incidentul.
   Urmă o mică ezitare din partea lui Hayden, dar apoi rosti:
   - Şi?
   - Aşa că nu pot să nu mă gândesc că poate Avangarda Viitorului nu a avut nimic de a face cu asta, până la urmă. Că poate a fost mâna ta.
   Urmă un scurt moment de tăcere.
   - Dovedeşte-o! replică Hayden.
   - Nu trebuie să o dovedesc. Dacă mă conving că tu ai făcut-o, va fi suficient pentru mine.
   - Ce naiba crezi că ai putea să îmi faci dacă ai reuşi să ajungi la o asemenea concluzie complet falsă? întrebă Hayden.
   Părea uşor curios.
   - Nu vrei să afli.
   - Mă ameninţi?
   - Ia-o ca pe o promisiune.
   Jack se întoarse să îl privească.
   - Excalibur este clientul meu. Membrii familiei Ingersoll sunt oameni buni. Nu îţi voi permite să le faci rău doar ca să te răzbuni pe mine.
   - Nu am avut nimic de-a face cu distrugerea laboratorului.
   Vocea lui Hayden deveni stridentă.
   - Nici măcar nu am ştiut până acum. Nu poţi da vina pe mine. Dacă te gândeşti să anunţi poliţia, ia-ţi gândul.
   - Nu o să anunţ poliţia. 
   Jack merse spre uşă.
   - Nu încă. Dar, dacă aflu că ai lăsat dorinţa ta de răzbunare să te facă să răneşti o mulţime de oameni nevinovaţi, nu o să te protejez.
   - Nu am nevoie de protecţia ta blestemată. Nu am avut niciodată.
   - Încă un lucru. 
   Jack răsuci mânerul.
   - Îmi dau seama că eşti la Mirror Springs pentru că îţi imaginezi că poţi să pui labele pe Soft Focus. Nu sunt încă sigur de rolul pe care-l joci în micul scenariu ce se desfăşoară aici. Dar îţi spun un singur lucru: ai face bine să nu încerci să te foloseşti de Elizabeth ca să obţii ceea ce vrei.
   Hayden râse scurt, tensionat.
   - De ce ar trebui să respect eu această regulă? Tu cu siguranţă nu ai respectat-o, nu?
   Jack nu spuse nimic. Deschise uşa şi ieşi pe hol. Închise uşa, merse pe coridor spre lifturi şi apăsă precaut pe buton. În vreme ce aştepta sosirea liftului, se zări în oglinda de pe peretele din partea opusă. Ochii tatălui lui îl priveau.
   - Nu a fost uşor să curăţ mizeria lăsată de tine, ticălosule, spuse el imaginii din oglindă.

   Uşile liftului se deschiseră cu un şuierat uşor. Intră în cabină, coborî în hol şi ieşi în noaptea rece, luminată de lună.
   Traversă parcarea spre locul unde îşi lăsase maşina. Nu o văzu pe Elizabeth, îmbrăcată în haina ei neagră, decât când fu cât pe ce să dea peste ea.
   - M-am săturat de jocurile tale, Fairfax.
   Ochii îi sclipeau furios în umbră.
   - Vreau răspunsuri. Îmi datorezi măcar atât.
   O privi şi se gândi la cele spuse de Hayden. „Ai fi putut la fel de bine să îi scrii numele pe peretele de la toaleta bărbaţilor. “
   - Da. 
   Îşi trecu mâna peste faţă şi o lăsă să cadă pe lângă corp.
   - Îţi datorez măcar atât.

   Ea înlocui sticla de coniac din dulapul de la bucătărie, luă cele două pahare în care turnase şi le duse în camera luminată de foc. Se opri lângă măsuţa joasă şi pătrată de cafea şi îl privi pe Jack.
   El stătea în faţa şemineului, cu o mână pe poliţă, şi se holba la flăcări.
   În tăcere, ea îi întinse unul dintre pahare. Se uită urât la băutură, de parcă ar fi trebuit să se concentreze ca să îşi abată atenţia de la foc. După un moment, luă paharul din mâna ei.
   - Ai fost la hotel ca să vorbeşti cu Hayden, nu-i aşa? intrebă ea încet.
   El ridică din umeri şi luă o înghiţitură din pahar.
   - De ce? 
   Îi studie faţa.
   - Ce sperai să obţii?
   - Nu ştiu. 
   Îşi coborî încet paharul.
   - Este o poveste lungă.
   - Avem toată noaptea la dispoziţie.
   El îi întâlni privirea. Ea îşi dădu seamă că, pentru prima oară de când se întâlniseră, cu 6 luni în urmă, ci îi dădea voie să vadă puţin din ceea ce se afla dincolo de suprafaţă. Şi ce vedea era descurajator.
   - Tatăl meu a fost Sawyer J. Fairfax, un strateg corporatist de geniu. Şi-a câştigat averea din fuziuni şi achiziţii în timpul ultimului boom. Specialitatea lui era preluarea ostilă a firmelor mici, deţinute de familii. La vremea lui, a distrus zeci de afaceri de familie doar pentru că ştia cum să câştige bani din asta.
   - Continuă!
   - Ştia cum să scoată profit şi se pricepea să trăiască în minciună. A murit în timpul unei călătorii de afaceri în Europa. Aveam 24 de ani atunci. Îţi jur că, până în ziua înmormântării, presupusesem că eram singurul lui fiu. La fel şi mama.
   Elizabeth se încruntă.
   - Nu ştiai de Larry?
   - Nu.
   Jack îşi privi coniacul din pahar.
   - Se pare că nici Larry şi mama lui nu ştiau de mine. Locuiau în Boston. Ştiau că tata era căsătorit şi că pleca adesea în interes de afaceri.
   - Aşa se explicau absenţele.
   - Exact. Dar niciunul dintre noi nu bănuia că exista şi un al treilea fiu. Am aflat când acesta a apărut la citirea testamentului.
   Elizabeth inspiră şocată.
   - Doar nu...?
   - Ba da. Hayden.
   - Cerule! Ce şoc!
   - Hayden nu a venit la înmormântare. Furia lui pe tata este atât de mare, că dă vina pe minciunile lui Sawyer pentru sinuciderea mamei lui. Din păcate, tata a murit înainte ca Hayden să se poată răzbuna pe el.
   Jack făcu o pauză.
   - Dar mai sunt eu.
   Elizabeth închise ochii.
   - Înţeleg.
   - Eu am fost numit executor al testamentului lui tata. Am fost nevoit să îi descâlcesc treburile legale, financiare şi personale. Avea câteva procese în desfăşurare. Câteva afaceri extrem de secrete care trebuiau duse la bun sfârşit. Şi apoi mai erau toţi acei oameni pe care îi rănise în timpul vieţii lui. Toate micile afaceri pe care le distrusese. Toate familiile pe care le ruinase.
   Câteva răspunsuri deveniră dintr-odată evidente pentru Elizabeth, care deschise ochii.
   - De aceea ţi-ai propus să protejezi firmele mici, de familie. Încerci să compensezi pentru tot răul făcut de tatăl tău.
   El sorbi din pahar.
   - Să nu îţi faci o impresie greşită. Nu sunt genul altruist. Mi-am găsit o nişă pe piaţă, dar se întâmplă să fie şi extrem de profitabilă.
   Ea renunţă la subiect.
   - Spune-mi restul poveştii.
   - Aşa cum am mai zis, descâlcirea afacerilor tatălui meu nu a fost uşoară. Dar nu a fost nici partea cea mai grea.
   - Dar care a fost?
   - Treburile de familie.
   - Desigur. 
   Îl privi îndelung.
   - Treburile de familie sunt mereu partea cea mai grea.
   - Un lucru pot zice despre tata. Ne-a tratat pe toţi egal în testament. Larry este cel mai mic dintre fii. 
   Gura lui Jack se arcui uşor.
   - Nu avem aproape nimic în comun, dar ne înţelegem bine.
   - Dar cu Hayden semeni destul de bine, aşa este? Sunteţi amândoi deştepţi, aveţi instinct când vine vorba despre afaceri. Aveţi amândoi abilitatea uimitoare de a vă concentra pe un scop sau pe o problemă. Cerule, cum de nu m-am gândit până acum? Aveţi până şi aceleaşi gusturi la haine şi la mâncare.
   Expresia lui Jack deveni dură.
   - Nu suntem chiar gemeni despărţiţi la naştere.
   - Nu, consimţi ea. Cu siguranţă nu arătaţi la fel.
   Jack o fixă cu o privire goală.
   - Dacă prin asta vrei să spui în mod politicos că Hayden este mai arătos...
   - Nu este mai arătos, replică ea. Doar diferit...
   - Foarte diplomat. 
   Jack ridică din umeri.
   - Nu e vina mea că semăn cu tata. Aşa cum am mai zis, mama lui Larry este genul acela de femeie dulce, iubitoare. Nu cred că a fost foarte surprinsă să afle de existenţa mea. Dar mama lui Hayden nu s-a arătat la fel de înţelegătoare. Ştia că Sawyer era căsătorit, dar crezuse întotdeauna că într-o zi avea să divorţeze pentru a se căsători cu ea. Nu ştia nimic de mine.
   - Este destul de greu să descoperi că bărbatul pe care îl iubeşti nu numai că a murit înainte să divorţeze, aşa cum a promis, dar avea şi un fiu de care uitase să amintească.
   Jack mai luă o gură de coniac.
   - Vivien Shaw a intrat într-o depresie gravă după moartea tatei. Din cine ştie ce motiv, i-a intrat în cap ideea că existenţa mea era o trădare mai mare decât faptul că Sawyer nu divorţase. Într-un final, a luat un pumn de pastile. Multe.
   - Şi Hayden şi-a canalizat asupra ta furia pe care-o simţea faţă de Sawyer.
   - Este de acord cu versiunea mamei lui - cea în care eu am fost copilul favorit, şi el nu s-a ales cu nimic.
   Jack dădu pe gât coniacul rămas.
   - Mă urăşte de moarte.
   - Există un vechi proverb care spune că vrajba de familie este cel mai rău tip de vrajbă.
   - Sunt martor la asta.
   - De ce foloseşte Hayden un nume de familie diferit?
   - A fost crescut într-un oraş mic din California. Mama lui îşi spunea doamna Shaw. A crescut cu acel nume. Îl foloseşte şi acum. Încă un mod de a se răzbuna pe familia Fairfax, mă gândesc.
   - Înţeleg.
   Ea ezită.
   - Ce a avut Hayden de spus în seara asta? A recunoscut că a fost invitat la licitaţie?
   - Nu am discutat despre licitaţie, zise Jack.
   Ea se holbă la el.
   - Nu înţeleg. Atunci despre ce aţi discutat?
   - M-am dus la el pentru că mi-a trecut prin minte că poate este responsabil de distrugerea laboratorului.
   - Ce?
   Jack primi cu iritare reacţia ei ce-i trăda neîncrederea.
   - M-am gândit că poate şi-a lăsat ostilitatea faţă de mine să treacă şi spre clienţii mei.
   - Există un termen pentru asta.
   - Daune colaterale, spuse Jack sec.
   - Nu. 
   Scutură rapid din cap.
   - Imposibil. Nu pot să cred că Hayden ar face aşa ceva.
   - De unde naiba ştii tu de ce este el în stare de dragul răzbunării?
   Elizabeth se întoarse şi începu să se plimbe prin încăpere.
   - Nu mi-l pot imagina provocând daune de mii de dolari laboratorului familiei Ingersoll doar ca să se răzbune pe tine. Nu se potriveşte cu ceea ce ştiu despre Hayden Shaw.
   - Nu fi prea sigură că ştii multe despre el.
   Jack o privi cu ochii mijiţi.
   - De ce crezi că se străduieşte atâta să se culce cu tine?
   - Ca să te enerveze pe tine?
   Furia răbufni. Încercă să o ascundă în spatele unui zâmbet dispreţuitor.
   - Acum cine nu este diplomat?
   Profilul lui Jack era dur, planuri şi unghiuri inflexibile.
   - Este evident că s-a dat la tine ca să te poată folosi împotriva mea.
   - Vrei să spui că nu corpul meu superb şi privirea sexy l-au făcut să îmi cadă la picioare?
   Scoase un oftat dramatic.
   - Aşa, distruge-mi mica mea fantezie cum că aş f i o femeie fatală.
   - La naiba, Elizabeth, încerc să îţi explic...
   - Şi eu care credeam că doi bărbaţi sunt în competiţie pentru favorurile mele, şi, când colo, se dovedeşte că nu unul, ci amândoi m-au folosit în propriul interes.
   Jack o privi cu o intensitate constantă.
   - Nu ţi-am spus că am fost implicat în afacerea Galloway pentru că am crezut că vei interpreta totul greşit.
   Ea zâmbi un pic prea dulce.
   - Şi fratele tău nu s-a obosit să menţioneze că divorţul lui nu era finalizat pentru că se temea că mi-aş putea face o impresie greşită.
   - Nu îndrăzni să mă compari cu Hayden.
   Ea ignoră remarca.
   - Ştii, chiar urăsc să fiu prinsă într-o zonă de război.
   Aşeză paharul cu fermitate pe masă.
   - Îmi afectează egoul.
   El făcu un pas spre ea.
   - Elizabeth...
   - Poate o să investesc într-o colecţie frumoasă de materiale erotice şi dispozitive mecanice interesante, menite uzului personal, şi o să îmi iau gândul de la a avea o relaţie adevărată.
   El se apropie. Ea refuză să cedeze impulsului de a se retrage. Când el era suficient de aproape cât să îi simtă căldura trupului, se opri. Nu o atinse.
   - Nu îţi recomand acea abordare, zise el.
   Ea îşi înclină capul.
   - Ai încercat-o?
   El îşi ridică mâna şi îşi strecură degetele încet în jurul gâtului ei.
   - Am folosit o tehnică manuală în locul dispozitivelor mecanice, şi materialele erotice nu au fost tocmai de cea mai înaltă clasă, dar, da, am încercat.
   Simţurile ei fură răscolite de conştientizarea apropierii lui. Încercă să le suprime, dar fără succes. Era la fel de fiecare dată când el o atingea. Ca o vrajă. Era singura explicaţie raţională.
   - Ce s-a întâmplat? întrebă ea, dorindu-şi ca vocea să nu-i pară atât de gâtuită.
   - Nu mare lucru.
   Degetul lui mare făcu un mic semn pe gâtul ei.
   - Nu înainte să îmi folosesc imaginaţia.
   Ea îşi umezi buza de jos cu vârful limbii şi apoi înghiţi.
   - Ce anume ţi-ai imaginat?
   - Pe tine. Cu mine.
   „Bun moment să ameţesc de la altitudine”, se gândi ea. În noaptea în care deschisese uşa şi îl găsise stând pe terasă ştiuse ce putea să se întâmple. Noaptea trecută, când îl lăsase cu acea promisiune vagă, ştiuse ce avea să se întâmple. Mai devreme sau mai târziu. Dar, din vreun motiv ciudat, presupusese că avea să fie mai târziu.
   - Stai să înţeleg bine, zise ea cu atenţie. Ţi-ai imaginat faţa mea la una dintre modelele din vreo revistă porno?
   - Nu doar faţa ta. 
   Îşi plecă uşor capul şi îşi frecă buzele tentant de ale ei.
   - Mi-am imaginat şi tot restul.
   Ea se cutremură.
   - Purtam haine de piele, şi ţinte, şi pantofi cu toc? Mereu mi-am dorit să îmbrac o costumaţie de genul ăsta.
   - În imaginaţia mea, zise el aproape de gura ei, nu purtai nimic.
   Fără avertizare, o sărută mai apăsat. Braţele lui se strânseră în jurul ei, strivind-o uşor. Ea îşi puse mâinile pe umerii lui şi îşi înfipse degetele în muşchii longilini de acolo.
   - Jack...
   - Înnebunisem. 
   Buzele lui ardeau pe gâtul ei.
   - Îmi ieşisem din minţi.
   Ea închise ochii şi inhală mirosul corpului lui, savurându-i esenţa inefabilă, ameţitoare. Fu asaltată de valuri de căldură. Îl simţi desfăcându-i nasturii de la cămaşă. Un moment mai târziu, aceasta era pe jos. Palmele lui se strânseră în jurul sânilor ei. În graba ei de a se îmbrăca pentru a-l urma, nu îşi mai luase sutien.
   - Am avut dreptate, şopti el lângă gura ei.
   - În legătură cu ce?
   - Cu pielea ta.
   Degetele lui mari trecură peste sfârcurile ei.
   - Mi-am petrecut mult timp încercând să-mi aduc aminte cât de catifelată este.
   Ea îşi luă mâinile de pe umerii lui, le trecu peste partea de jos a puloverului lui şi se opri pe pieptul lui.
   - Mi-am pierdut mult timp imaginându-mi cum arăţi fără cămaşă.
   - Amândoi am pierdut 6 luni.
   - Nu sunt sigură că au fost pierdute.
   - Eu sunt.
   Se mişcă rapid, o ridică în braţe şi-apoi o coborî pe covorul din faţa şemineului. Ea auzi flăcările trosnind. Căldura focului o învălui când Jack îi dădu jos blugii. Dar nu era nimic prin comparaţie cu căldura din ochii lui.
   El îşi puse o mână pe triunghiul de păr creţ dintre coapsele ei.
   - De când nu mai porţi lenjerie intimă? întrebă el.
   - M-am grăbit în seara asta.
   Gura lui se arcui într-un rânjet devastator.
   - Şi eu.
   Ea descoperi exact ce voia el să spună, un moment mai târziu, când el îşi desfăcu propriii blugi şi îi scoase. Nici el nu se sinchisise să îşi ia lenjerie. Dar se gândise să bage un prezervativ în portofel, observă ea.
   Veni în sfârşit spre ea, ţintuind-o sub el. Ea oftă când îi simţi degetele alunecând între picioarele ei. Foamea adâncă, viscerală, cu care învăţase să trăiască în ultimele luni se deşteptă fără avertisment. Era dintr-odată hămesită. Se simţi umezindu-se şi ştiu că simţea şi el asta. El mormăi şi îi cuprinse un sfârc între buze.
   Oftă şi îşi plimbă mâinile de-a lungul spatelui lui, savurându-i conturul musculos. Mâna lui o atinse, aţâţătoare şi în acelaşi timp înnebunitoare. O mângâia cu blândeţe, înăuntru şi pe afară. Totul fremăta şi apoi se strângea. Ea inspiră lăsându-se pradă sentimentului de anticipaţie. Se agăţă de umerii lui, îl muşcă de ureche şi ceru mai mult.
   - Ţi-am spus că de data aceasta am să fac lucrurile cum trebuie, şopti el.
   Coborî încet de-a lungul trupului ei, lăsând o cărare de sărutări calde în urma lui. Dar ea nu-şi dădu seama de destinaţia lui până nu îi simţi gura într-un sărut electrizant de intim.
   - Jack...
   Îl prinse de păr.
   El nu o băgă în seamă, concentrat asupra a ceea ce îi făcea. Nimeni, îşi dădu ea seama, nu se putea concentra la un proiect aşa cum o făcea Jack.
   Era atât de încărcată acum, că îi era frică să nu explodeze. Îşi plimbă degetele prin părul lui şi trase. Cu putere.
   El nu se opri.
   - Jack, te rog.
   Tensiunea dulce era acum aproape insuportabilă, dar el nu se opri. Ea îşi dorea să ţipe, dar abia putea să respire.
   - Jack, vorbesc serios, dacă nu...
   Şi apoi orgasmul o cuprinse, val după val de senzaţie delicioasă, un roller coaster cum nu mai experimentase. Nu putea decât să se ţină bine şi să savureze cursa.
   Înainte să se termine, Jack reveni spre corpul ei, îi desfăcu coapsele puţin mai mult şi se folosi de o mână pentru a se ghida înăuntrul ei.
   Ea fusese convinsă că nu uitase nici măcar un detaliu al singurei lor nopţi împreună din urmă cu 6 luni. Dar greşise. Când îl simţi împingând uşor, îşi dădu seama că uitase cât de ferm şi de mare era când era complet excitat.
   Și apoi, în sfârşit, pătrunse înăuntrul ei. Împinse adânc, umplând-o complet.
   Îşi coborî capul ca să îi sărute gâtul.
   - Ţi-am spus că dacă aş primi o a doua şansă, aş face orice pentru a trece testul.

Capitolul 15

   Apăsă butonul de pauză şi se aplecă în faţă pentru a studia imaginea oprită. Vicky era uimitoare în acea scenă. Era cea în care Eden complota împreună cu iubitul ei, Harry, să îl ucidă pe soţul său brutal. Iluminarea era magnifică. Lumina strălucea pe pomeţii ei eleganţi, adâncind umbrele din jurul ochilor ei. Era extrem de frumoasă. De bântuită. De disperată. Trebuia să câştige premiul de Cea mai Bună Actriţă.
   Continuă să studieze scena cu ochi critic în timp ce înfuleca hamburgerul pe care şi-l pregătise pe grătarul de exterior. Trebuia să îşi amintească să cureţe după ce termina. Ea îi pusese la dispoziţie această casă frumoasă. Şi îi dăduse clar de înţeles că se aştepta ca el să păstreze curăţenia cât se afla acolo. Nu aproba comportamentul lui de burlac. El încerca să îi facă pe plac, dar nu era deloc uşor. Era foarte pretenţioasă.
   Foarte temperamentală. În ultima vreme, schimbările ei de dispoziţie păreau să devină tot mai dramatice. Dar apoi, era şi ea sub presiune.
   Înţelegea. Se arăta îngăduitor.
   Era atât de frumoasă, cea mai frumoasă femeie pe care o cunoscuse vreodată. Ar fi putut să aibă orice bărbat şi-ar fi dorit. Ştia că nu îl iubea, nu aşa cum o iubea el. Puţini puteau iubi cum iubea el - cu pasiune, convingere, devotament total. Puţini puteau să renunţe la tot pentru iubita lor, aşa cum era el pe punctul să o facă.
   Dar avea nevoie de el. Ah, da, avea nevoie de el. Nimeni nu îi putea da ce putea el, darul pe care ea îl aprecia mai mult ca pe oricare altul: răzbunarea. Abilitatea lui de a-i pune pe tavă acel dar îl făcea să fie mai sigur de afecţiunea ei decât putea fi orice alt bărbat.
   Îşi termină hamburgerul şi scutură absent câteva firimituri pe podea.
   Titlurile câtorva filme clasice îi veniră în minte. Le şopti cu voce tare în întuneric, pentru că era de părere că rezumau situaţia lui din acel moment destul de bine.
   - Sunt pe teren periculos. Şi nu am cale de scăpare!
   Perfect. Acesta era motivul pentru care iubea filmul noir. Îi descria viaţa.
   După o vreme, Tyler Page apăsă alt buton al telecomenzii. Caseta cu Fast Company porni din nou pe micul ecran. Vocile actorilor făceau un ecou uşor în încăpere.
   „Unele lucruri le faci din dragoste, Harry. Unele deA dragul răzbunării. Nu contează ce motiv alegi, ştii. În ambele cazuri, la final, toată lumea te consideră nebun. “

Capitolul 16

   Se trezi când luna îi ajunse în dreptul feţei. Îşi deschise ochii şi privi prin geamurile largi. Cercul de argint strălucea puternic pe cerul nopţii.
   Îi era cald şi se simţea confortabil. Era îndestulat, acela era un cuvânt mai bun. Cuvântul ideal, de fapt.
   Elizabeth se mişcă în braţele lui, întinzându-se languros. Pătura pe care el o luase mai devreme de pe spătarul canapelei îi căzu înspre talie.
   Trebuie să fi observat că el se holba la sânii ei goi, pentru că se întinse să tragă pătratul de lână cadrilată înapoi spre gât.
   - Este puţin cam aspră pătura asta, nu? întrebă ea.
   - Puţin.
   Precauţia îi spunea că era un moment bun să îşi ţină gura închisă - sau cel puţin să nu îi pună întrebări. Să facă asta ar fi însemnat să provoace soarta. Avusese noroc în acea seară. Puţini oameni au parte de o a doua şansă. Ar fi trebuit să fie recunoscător pentru norocul lui şi să îşi ţină gura închisă.
   În schimb, se întoarse pe o parte, se propti într-un cot şi o privi.
   - De ce? întrebă el.
   Ea îşi îndreptă ochii spre el. Camera era luminată doar de foc şi de lună. Ochii ei erau adumbriţi de genele pe jumătate lăsate.
   - De ce este pătura aspră?
   - Ştii ce întreb. De ce acum? În seara asta? Ce te-a făcut să te hotărăşti să îmi mai dai o şansă?
   - Ţi-am spus că o să mă gândesc la asta.
   Ridică din umeri. Pătura se mişcă din nou. Ea o aranjă.
   - M-am gândit.
   - Pentru că ţi-am spus despre Hayden şi despre trecut, nu-i aşa?
   - Contează?
   El îi privi chipul cu atenţie.
   - Contează.
   - De ce?
   - Pentru că, oricât te-aş dori, nu îmi doresc partide de sex din milă.
   Ochii ei se deschiseră larg, de uimire.
   - Ce Dumnezeu, Jack...
   - Nu vreau să te culci cu mine doar pentru că te-ai hotărât că am un fel de misiune nobilă să repar relele făcute de tatăl meu şi pentru că am o problemă cu fratele meu vitreg care vrea să se răzbune pe mine. La naiba, nu vreau să îţi pară rău pentru mine.
   Ea îşi miji ochii.
   - Dacă m-aş culca cu fiecare bărbat întâlnit care se trage dintr-o familie disfuncţională, aş fi o femeie extrem de ocupată.
   Tonul ei îl trezi la realitate. Devenea puţin prea obsesiv?
   - Presupun că ai dreptate, spuse el.
   Ea îi atinse umărul gol, o mângâiere uşoară şi blândă.
   - Nu m-am culcat cu tine pentru că am simţit că îţi fac o favoare. Nu fac genul acesta de favoruri.
   - Ştiu asta.
   Dovedea în mod clar semne de comportament obsesiv, se hotărî el.
   Era timpul să se retragă, să pună nişte bariere între ei. Dar nu se putea opri.
   - Atunci de ce ai făcut-o?
   Ea îşi înfăşură mâinile în jurul gâtului lui. Zâmbetul ei era languros, şi senzual, şi marcat de o urmă de satisfacţie superioară.
   - Am făcut-o pentru că mi-am dorit în tot timpul ăsta să repetăm experienţa. Eram destul de sigură că de data asta avea să ne iasă bine. Şi ne-a ieşit.
   - Vrei să spui că a fost vorba doar despre sex?
   - Nu pur şi simplu sex şi atât.
   Ea îl mustră din priviri, în glumă, şi îl bătu cu degetul pe buze.
   - Sex foarte, foarte bun.
   Un val de căldură făcu corpul lui Jack să se încordeze.
   - Nu te contrazic în privinţa asta.
   - Bun. Pentru că nu am chef de contraziceri.
   Îl trase spre ea, sărutându-l rapid, invitându-l, înainte ca el să mai poată pune întrebări.
   Impulsul familiar dădu năvală. Uită de tot în afara gustului şi de senzaţia dată de atingerea pielii ei. Se aplecă să îi sărute rotunjimile sânilor, dar se opri când îşi dădu seama că ea îi împingea cu insistenţă umerii.
   Rânji şi se lăsă obedient pe spate, curios şi intrigat. Ea veni deasupra lui, îi prinse încheieturile cu degetele şi îl fixă pe covor. În ochi avea o provocare răutăcioasă, erotică.
   - Este un joc nou? întrebă el.
   - Ţi-ai petrecut ultimele 6 luni citind reviste pentru bărbaţi în timpul liber. Eu mi-am petrecut ultimele 6 luni citind în timpul liber reviste pentru femei.
   Ţinându-i încheieturile fixate de covor, ea începu să se frece de el.
   Interiorul coapselor ei era neted şi ferm. El era deja tare, dar deveni şi mai excitat.
   Se uită la ea.
   - Asta implică şi nişte bice de mătase?
   - Te deranjează?
   - Nu atâta cât timp cât facem cu rândul.
   - Nu ştiu ce să zic de asta. Cred că îmi place poziţia în care mă aflu.
   - Şi mie, zise el. Acele reviste de femei trebuie să fi fost de ultimă generaţie, din punct de vedere editorialistic.
   - Erau.
   Ea îi sărută sfârcul plat.
   - Şi foarte corecte politic.
   - Corecte politic? Ah, vrei să spui femeia deasupra. Este bine. Sunt pentru corectitudine politic în astfel de ocazii.
   Ea zâmbi din nou şi îl muşcă de ureche. El râse uşor, savurând momentul.
   - E rândul meu, spuse el după o vreme.
   - Nu încă, răspunse ea.
   Îl sărută din nou. Căldura clocotea în el.
   - Acum, insistă el.
   O întoarse cu blândeţe pe spate, inversând poziţiile, şi îşi coborî capul pentru a-i cuceri gura.
   - Aşteaptă, îi ceru ea, înainte ca el să o penetreze. Dar bicele de mătase?
   - Ajungem şi la ele, promise el.
   Abia mai târziu, când prima lumină cenuşie a dimineţii apăru pe geamurile înalte, îşi dădu seama că ea îi distrăsese atenţia în mod intenţionat. Fusese o tactică eficientă, reflectă el. Dar ideea de bază era clară. Tot nu ştia de ce întrerupsese ea conflictul care îi ţinuse despărţiţi 6 luni de zile.
   Îşi spuse că nu conta. Dar o parte din el ştia că, de fapt, conta. Chiar foarte mult.
   Fusese atât de sigur că, dacă urma să aibă parte de o nouă şansă în pat cu ea, totul avea să fie în regulă.
   Era extrem de recunoscător că i se dăduse ocazia să scoată partea de sex din ecuaţie. Dar acum, că acel hop fusese trecut, simţea că problema tot nu era rezolvată. Ceva lipsea în continuare.
   Ce naiba voia de fapt de la ea?

   Oglinda ar fi putut servi drept decor într-un film clasic, se gândi Elizabeth. Atmosfera din clubul aglomerat era întunecată şi înnegurată, plină de o decadenţă languroasă, dar cam uzată. Oglinzile antice de toate mărimile şi formele atârnau pe pereţi, creând o serie haotică de reflexii înceţoşate.
   Nu era tocmai localul lui Ricky din Casablanca, dar era pe aproape.
   Pe micuţa scenă, o roşcată focoasă, îmbrăcată într-o rochie mulată, stătea în lumina reflectoarelor. Cânta o melodie de dragoste, cu voce răguşită, plină, uşor aspră.
   Cu puţină imaginaţie, îl puteai vedea pe Bogart la o măsuţă în colţ, cu o băutură în faţa lui, gândindu-se la Paris.
   Jack alesese clubul după ce făcuse câteva cercetări. Nu că ar fi avut prea multe opţiuni. Mirror Springs era la modă, dar era totuşi un oraş mic. Putea susţine doar câteva cluburi de noapte. The Mirror era unanim considerat cel mai interesant.
   Jack pariase că avea să îi atragă pe cei mai importanţi participanţi la festival. Avusese dreptate, constată Elizabeth, privind în jurul ei. Toţi oamenii de seamă erau acolo. Vicky Bellamy şi Dawson Holland se instalaseră la o masă de lângă scenă. În altă parte a încăperii, Spencer West, scenaristul, dădea peste cap pahare de tequila sunrise într-un ritm constant. Era înconjurat de un grup de oameni cu aer foarte serios, îmbrăcaţi în negru, care consumau şi ei alcool fără reţineri.
   Fusese decizia lui Jack să meargă acolo după ce participaseră la proiecţia unui film extrem de neremarcabil numit Stranger în an Alley.
   Toţi mureau la final.
   Elizabeth se aplecă peste măsuţa mică, luminată de o lumânare, şi vorbi cu vocea aproape o şoaptă.
   - Nu vreau să crezi că îmi lipseşte încrederea în abilităţile tale de planificare, dar eşti sigur că ştii ce faci?
   - Ai încredere în mine. 
   Nu îşi desprinse privirea de la cântăreaţă.
   - Din experienţa mea, nimic nu te scoate dintr-un impas mai bine ca un pumn de bani.
   - Nu vorbim despre un pumn de bani aici. Vorbim despre o valiză.
   - O să merite fiecare sfanţ dacă ni-l aduce pe Page înainte să se ţină licitaţia.
   - Dar, Jack...
   El îşi îndreptă atenţia de la cântăreaţă la ea. În lumina albăstrie, faţa îi era ascunsă în umbre. Putea să simtă determinarea nepotolită ce fremăta în el.
   - Oricum nu avem prea multe opţiuni, zise el. Rămânem fără timp.
   - Tot cred că o să apară la ceremonia de premiere sau la premiera filmului. Asta ne oferă două şanse să punem mâna pe el.
   - Dacă planul dă roade, nu va trebui să ne rămână ca ultimă soluţie încercarea de a-l identifica în mulţime la ceremonie sau la proiecţie.
   Jack făcu o pauză, privind cu ochi mijiţi spre cineva sau ceva din spatele ei.
   - Uite-l pe Ledger. Se pare că se îndreaptă spre toaletă. Te rog să mă scuzi, am o întâlnire.
   Elizabeth se înfioră.
   - Încântătoare locaţie pentru o discuţie de afaceri.
   - Nu o dispreţui. 
   Jack era deja în picioare.
   - Unele dintre cele mai importante afaceri le-am încheiat la toaleta bărbaţilor.
   - De ce acolo, pentru numele lui Dumnezeu?
   - Pentru că acolo mărimea contează.
   Ea se uită chiorâş la el, stânjenită de fierbinţeala ce i se ridicase în obraji. Mulţumi rapid, în tăcere, pentru lumina slabă. Jack îi adresă un rânjet de cunoscător şi porni prin labirintul de mese mici. În lumina pâlpâitoare a lumânărilor, avea o siluetă subţire, dar impozantă. Un bărbat misterios. Dispăru din raza ei vizuală când o luă pe un culoar întunecat. Deasupra uşii, literele mov luminate alcătuiau cuvântul „Toalete”.
   O siluetă ţâşni din umbră şi se opri lângă scaunul pe care Jack tocmai îl eliberase.
   - Urăsc să văd o doamnă stând de una singură, spuse Hayden. Îmi permiţi să iau loc?
   Jack îl urmă pe Leonard Ledger în baia bărbaţilor. Cu o privire rapidă se asigură că erau singuri. Existau oglinzi şi acolo. Cele trei pătrate antice, înrămate, de sticlă reflectorizantă care atârnau în rând deasupra chiuvetelor păreau destul de comune. Dar nu putea să spună acelaşi lucru despre fâşia lată de oglinzi instalată în spatele pisoarelor. Acestea erau poziţionate exact la nivelul pelvisului. Un bărbat care urina se putea uita la reflexia propriului penis.
   Şi exact asta făcea Leonard Ledger. De fapt, Ledger părea plăcut impresionat de imaginea la care privea.
   Jack se uită mai de aproape şi observă că oglinzile din spatele pisoarelor fuseseră proiectate să redea o imagine supradimensionată.
   Poate că proiectantul ar fi trebuit să adauge şi un avertisment: „Atenţie: obiectele din oglindă pot fi mai mici decât par“.
   Jack întinse mâna şi trase încuietoarea. La sunetul acelui clinchet slab, dar inconfundabil, Leonard privi peste umăr. Când văzu cine era în spatele lui, expresia uşor perplexă i se lumină de îndată.
   - Jack. Hei, ce coincidenţă, spuse Larry voios. Plănuiam să te caut mâine. Am o copie a scenariului de la Dark Moon Rising pentru tine.
   - Aşa să fie?
   - Ai noroc. Îl am la mine în seara asta. Îl poţi lua acasă, să îl citeşti. O să îţi placă la nebunie.
   - Cât de disperat eşti să obţii bani pentru filmul tău?
   Leonard îşi dădu ochii peste cap, scutură de două ori şi îşi băgă instrumentul înapoi în pantaloni.
   - Glumeşti? îşi trase fermoarul. Dacă banii sunt importanţi în politică, în industria filmului sunt de-a dreptul vitali. Nu sunt niciodată destui.
   - Niciodată destui? 
   Temându-se că făcuse o greşeală, Leonard se grăbi să îl liniştească:
   - Asta nu înseamnă că nu ştiu să respect un buget. Nu îţi face griji în privinţa asta. Îţi garantez că pot termina filmul la timp şi sub bugetul alocat. Fără probleme.
   - Te cred pe cuvânt. Sunt interesat să investesc în filmul tău.
   Capul ras al lui Leonard deveni roz de entuziasm.
   - Minunat! Nu vei regreta asta, Jack. Dark Moon Rising va fi mare. Foarte, foarte mare. Şi nici nu am discutat încă despre posibilităţile de distribuţie în străinătate. Cerul este limita. Ai încredere în mine.
   - Poţi să îmi spui despre posibilităţile de distribuţie mai târziu. Acum vreau să stabilim termenii aranjamentului nostru.
   Leonard clipi.
   - Termenii?
   - Voi deveni investitor al filmului tău dacă mă ajuţi să găsesc un bărbat.
   Gura lui Leonard se deschidea deja să accepte înţelegerea. Dar o închise rapid la loc şi îşi drese vocea.
   - Un bărbat? repetă el neutru.
   - Da.
   - Ei bine, hei. Nu mă înţelege greşit.
   Leonard îşi ridică mâinile cu palmele desfăcute.
   - Nu am nicio problemă cu orientarea ta sexuală. O chestie personală, ştii? Doar că nu sunt sigur că te pot ajuta pe partea asta. Adică, nu sunt tocmai Domnul Peţitor, nu? Aş putea să te prezint unor oameni pe care îi ştiu, dar...
   Jack zâmbi.
   - Lasă peţitul. Nu umblu după o întâlnire romantică. Caut un tip care a furat ceva de la mine.
   Leonard păru şi mai speriat.
   - Ce a furat?
   - Nu are importanţă. Esenţial este să îl găsesc cât mai rapid posibil.
   Faţa lui Leonard fu cuprinsă de panică.
   - Nu vorbim despre droguri sau ceva de genul ăsta, nu? Nu vreau să mă implic...
   - Nu, nu sunt droguri. Nimic ilegal. Şi nimic periculos. A fost un furt de tehnică înaltă. O infracţiune corporatistă.
   - Cred că ar trebui să apelezi la poliţie.
   - Nimeni nu cheamă poliţia în astfel de cazuri.
   - Oh, da. Am auzit despre asta. Publicitate proastă, nu-i aşa?
   - Exact.
   Leonard se încruntă.
   - Ai verificat la hotelurile din zonă?
   - Da. Nu apare înregistrat niciunde în oraş.
   - Dar eşti destul de sigur că se află pe aici?
   Jack se gândi la telefonul pe care îl primise, pentru a-l invita la licitaţie.
   - Este pe aici pe undeva. Am nevoie de cineva care să cunoască bine persoanele din Mirror Springs.
   Leonard păru a chibzui.
   - Cineva care îi cunoaşte pe granguri.
   - Mă rog.
   Îi era greu să se gândească la vreunul dintre amatorii de filme cu buget redus pe care îi cunoscuse la festival ca granguri în genul celor de la Hollywood, dar Jack se hotărî să nu comenteze. Nu dorea să îl insulte pe Leonard.
   - Dacă îţi dau numele tipului care a ajutat să producă un film numit Fast Company, crezi că îl poţi găsi?
   Leonard îşi miji ochii.
   - Poate. Dacă se află prin zonă. Doar atât vrei de la mine?
   - Ar mai fi ceva.
   Leonard oftă obosit.
   - Mă temeam eu.
   Jack zâmbi uşor.
   - Nu este atât de greu. Vreau doar să fii discret, ai înţeles? Încerc să îl găsesc pe tipul ăsta, nu să îl sperii.
   Leonard se relaxă, fericit din nou.
   - Am înţeles. Nu-ţi face griji, nu o să dau un anunţ în Mirror Springs Gazette. Cum îl cheamă pe tipul pe care îl cauţi?
   - Tyler Page.
   - N-am auzit niciodată de el.
   Leonard flutură din mână într-un gest vag.
   - Nu poate fi foarte important în industrie.
   - Nu este. Dar are ambiţie.
   - Şi cine nu are? În regulă, o să văd ce pot găsi.
   Leonard se încruntă.
   - Cum dau de tine?
   - Mă poţi suna pe unul dintre aceste două numere.
   Jack scoase o carte de vizită din buzunar şi scrise numărul casei în care stătea cu Elizabeth şi numărul lui de mobil. Îi întinse cartea lui Leonard.
   - Zi şi noapte. Ţine minte, încearcă să nu faci valuri prea mari. Va dispărea dacă o dai în bară. Iar eu îmi voi pierde orice interes în Dark Moon Rising dacă se întâmplă asta.
   Leonard privi cartea de vizită şi apoi ridică privirea. O parte din entuziasmul lui iniţial dispăruse.
   - Chiar vrei să îl găseşti pe tipul ăsta, nu?
   - Da. 
   Jack se îndreptă spre uşă şi o descuie.
   - Chiar vreau.
   - Stai puţin. 
   Leonard se grăbi să îl urmeze afară din baie.
   - Să îţi aduc scenariul.
   Jack se opri la uşă.
   - Nu vrei să te speli pe mâini mai întâi?
   - Cred că ar trebui să îţi fie foarte clar faptul că nu vreau să iau parte la micul tău război cu Jack, spuse Elizabeth.
   - Martorii nevinovaţi au adesea de suferit în preajma lui.
   Hayden zâmbi sumbru din cealaltă parte a mesei.
   - Dar ştiai deja asta, nu-i aşa?
   - Despre ce este de fapt vorba, Hayden?
   - Despre Soft Focus.
   - Nu intenţionez să discut acel subiect din nou cu tine.
   El îi ignoră remarca.
   - Ai venit pentru licitaţie. Eşti carnetul de cecuri al lui Jack. Nu îşi va permite să rămână în licitaţie dacă Fondul Aurora nu îl susţine.
   - Lasă-mă în pace, Hayden.
   - Ieri nu am apucat să fac o ofertă completă. Putem scoate amândoi un profit imens dacă lucrăm împreună.
   - Conversaţia asta începe să mă plictisească.
   El se apropie mai mult, cu ochii strălucind în lumina lumânării.
   - Vorbeşte cu mine, Elizabeth. Lucrează cu mine.
   - De ce aş face-o?
   - Pentru că nu poţi să ai încredere în Jack. Ştii asta. Aliază-te cu mine şi nu vei regreta. Ai garanţia mea personală.
   - Şi ce, mai exact, ai vrea să fac?
   - Nimic.
   - Poftim?
   El rânji, cu un zâmbet lejer care îi aminti de Jack.
   - Vreau doar să fii de acord să nu îl susţii la licitaţie. Nu poate oferi mai mult ca mine de unul singur.
   - Cred că am fost foarte clară când am zis că, în ceea ce mă priveşte, am un interes direct în Excalibur. Nu sunt interesată să dau un tun financiar de dragul răzbunării.
   - Mă dezamăgeşti, Elizabeth. Te consideram o femeie pasională şi cu imaginaţie.
   - Mulţi oameni fac greşeala asta.
   - Dacă doar banii te împiedică, pot rezolva eu partea asta. Compania mea valorează de zece ori cât Excalibur şi are propriile proiecte de cercetare şi dezvoltare. Cel puţin două vor reprezenta adevărate lovituri. Îţi dau cuvântul meu că, dacă mă ajuţi acum, voi da o parte din j profit Fondului Aurora.
   Ea îl studie.
   - Ştiu că este fratele tău vitreg, Hayden. Mi-a spus toată povestea. Nu vreau să mă implic într-o ceartă de familie.
   Hayden se holbă la ea. Apoi privirea îi deveni dură.
   - La naiba! Ce este cu tine? Se foloseşte de tine. Nu poţi să vezi asta?
   - Ceea ce văd, spuse ea cu blândeţe, este că nevoia ta de răzbunare te roade în interior. Pe lângă problemele nerezolvate cu trecutul, treci şi printr-un divorţ dificil, ceea ce a adăugat mult stres, cu siguranţă.
   - Nu mă analiza. Nu ştii nimic despre trecutul meu în afara lucrurilor pe care Jack a ales să ţi le spună. Şi pot paria că au fost doar minciuni. În privinţa divorţului meu, nici nu bănuieşti despre ce este vorba. Nimeni nu o face. Nu ai putea să înţelegi cum a fost să am de-a face cu o fetiţă răzgâiată care crede că tăticul ei bogat îi poate da tot ce doreşte.
   Furia bruscă din vocea lui o alarmă.
   - Hayden...
   - Jack a fost suficient de deştept să iasă din laţ înainte ca Ringstead să i-l poată strânge în jurul gâtului. Îl admir pentru asta. Dar eu am fost prins.
   - Despre ce vorbeşti?
   - Nu ţi-a spus Jack că ieşea cu viitoarea mea fostă soţie? Jack şi Gillian. Drăguţ, nu?
   - Oh, cerule!
   - L-a ales pentru că tăticul îl plăcea, vezi tu. Ringstead a hotărât că Jack avea calităţile necesare pentru a controla Ring, Inc. Dar, prost cum am fost, am convins-o că tăticul avea să mă placă pe mine mai mult. Şi ştii ce?
   Gura lui Hayden se schimonosi şi căpătă o expresie sălbatică de autodispreţ.
   - A făcut-o.
   - Ai furat-o pe Gillian de la Jack? mormăi Elizabeth.
   - Nu a fost greu. 
   Îşi strânse pumnul pe masa micuţă.
   - Şi acum ştiu de ce.
   - De ce?
   - Pentru că Jack îşi dăduse seama că întreaga familie era otrăvitoare. Probabil a râs de s-a prăpădit în ziua nunţii mele. Şi râde şi mai tare acum, ştiind cât de mult o să mă coste să ies din capcana Ringstead.
   - Nu poţi da vina pe Jack pentru că te-ai însurat cu Gillian Ringstead.
   În adâncul tău, ştii asta. Îi atinse din impuls mâna strânsă.
   - E limpede că ai probleme cu trecutul, dar nu le vei rezolva încercând să te răzbuni pe fratele tău.
   - Fratele vitreg. 
   Hayden se ridică într-o mişcare rapidă, violentă.
   - Şi îl voi distruge, Elizabeth. Aşa cum tatăl lui a distrus-o pe mama. De dragul tău, sper să nu te afli prea aproape când se va întâmpla asta. Crezi sau nu, chiar nu vreau să fii rănită.
   Se întoarse şi porni spre ieşirea din club. Pe scenă, cântăreaţa se lansă într-o altă baladă tânguitoare, o poveste despre dragoste şi riscuri asumate. Elizabeth nu recunoscu cântecul, dar ştia mult prea bine sentimentul de nostalgie pe care îl evoca acesta.

   Mai bine da, decât nu,
   Mai bine să cazi,
   Mai bine un soi de iubire decât deloc.

   Lăsă muzica să treacă peste ea, simţindu-se în siguranţă atâta timp cât rămânea la suprafaţă. Şi apoi, fără avertizare, sentimentul era înăuntrul ei. Strânse mai puternic paharul în timp ce cântecul îi stârnea amintiri despre noaptea precedentă.
   Făcuse un pact cu ea însăşi. Jurase să se concentreze pe plăcerea fizică şi pe satisfacţia pe care o găsise în braţele lui Jack. „Ţine-o la suprafaţă de data asta.“ Dar cântăreaţa atingea mai adânc cu muzica ei, aţâţând cărbuni încinşi periculoşi.
   Ajungea dincolo de suprafaţă.
   Într-un efort de a scăpa de freamătul tulburător din stomac, privi spre luminile mov care marcau toaletele. Nu văzu nici urmă de Jack. Cât dura să închei o afacere în toaleta bărbaţilor?
   Se uită la ceas. Când privi din nou pe holul întunecat, văzu în treacăt o claie de păr blond în vârful unui cap ţinut sus cu graţie. Vicky Bellamy se îndrepta spre toaleta femeilor.
   Din impuls, Elizabeth sări în picioare. Îşi trecu micuţa poşetă de seară peste umăr şi înaintă prin umbre spre luminile mov. Încercă să se gândească la un mod inteligent de a o aborda pe Vicky în toaleta femeilor. „Mi-au plăcut comentariile tale de la seminarul despre femei fatale. Apropo, l-ai sedus cumva pe Tyler Page ca să îl faci să fure o mostră secretă de tehnologie înaltă pentru soţul tău?“ Nu era tocmai subtil. Pe de altă parte, abordarea avea calitatea de a fi directă şi la subiect.
   Pereţii holului fuseseră pictaţi într-o nuanţă întunecată de mov. În lumina slabă, păreau aproape negri. Sub luminile de neon, coridorul pornea în direcţii opuse. Un semn de pe perete o informă că toaleta bărbaţilor era la stânga. Privi în acea direcţie. Uşa era închisă. Jack părea în continuare adâncit în conferinţa lui de afaceri. Toaleta femeilor era spre dreapta.
   Înaintă pe holul scurt şi deschise uşa. Erau trei cabine înăuntru, toate pictate cu mov. Nu văzu picioare sub niciuna dintre uşile de la cabine.
   Toaleta era pustie.
   Ieşi din micuţa încăpere şi verifică din nou configuraţia holului. Mai exista o uşă care nu ducea înapoi spre încăperea principală a clubului. Se îndreptă spre aceasta şi încercă mânerul.
   Se trezi stând singură pe o rampă de încărcare.
   Un curent de aer rece o izbi în faţă. Un singur bec strălucea slab deasupra ei. Privi cu greu prin umbre şi văzu drumul de acces şi o mică parcare pentru angajaţi. Un container mare de metal pentru gunoi se afla în dreapta ei. Izul de gunoi în descompunere şi de alcool expirat era slab, dar detectabil.
   Nu era nici urmă de Vicky Bellamy, dar auzi voci înăbuşite undeva în apropiere, în întuneric.
   Închise uşa în spatele ei, îşi strânse mâinile în jurul corpului pentru a se proteja de răcoarea aerului de munte şi coborî treptele. „Ar fi trebuit să îmi aduc haina”, gândi ea. Era foarte frig. Dar apoi, cine s-ar fi gândit că Vicky Bellamy avea să se furişeze din club pe o intrare dosită?
   O posibilitate subită, şocantă, îi trecu prin minte dintr-odată. Dacă Vicky Bellamy era într-adevăr implicată în furtul cristalului Soft Focus? Dacă alesese acea seară pentru a fugi cu Tyler Page şi cu cristalul în timp ce Jack era ocupat cu afaceri în toaleta bărbaţilor?
   Nu, nu era logic, îşi dădu Elizabeth seama. Urma să aibă loc o licitaţie.
   Dacă Vicky era implicată în afacere, erau mici şansele ca ea să plece înainte să pună mâna pe bani.
   Nu putea să stea pur şi simplu acolo şi să nu facă nimic, se hotărî ea.
   Încet, începu să umble de-a lungul şirului de vehicule întunecate. Dacă cineva ar fi între- bat-o ce făcea, ar fi putut să spună că ieşise doar să ia o gură de aer.
   Încercă să pară degajată în vreme ce trecea de la o maşină la alta, uitându-se pe locurile din faţă. Luna făcea suficientă lumină cât să îi permită să vadă siluete mari, voluminoase. Dacă Vicky se afla în unul dintre vehicule, ar fi fost capabilă să îi vadă conturul corpului.
   Dar corpul nu se afla la volanul vreunuia dintre vehicule. Era întins la pământ lângă roata din spate a unui Ford vechi.
   Elizabeth se holbă la mâinile întinse, atât de palide în lumina lunii.
   Deschise gura să ţipe, dar niciun sunet nu ieşi din ea. Făcu un pas instinctiv în spate, spre siguranţa uşii din dos a clubului de noapte.
   Apoi înaintă din nou. Cu o teamă copleşitoare, se aplecă şi începu să îi caute pulsul.
   - Eşti...?
   O întrebare stupidă. Normal că femeia nu era teafără. Părea cât se poate de moartă.
   O lumină puternică se aprinse, orbind-o, chiar când întindea mâna să verifice pulsul.
   - Nu o atinge, ţipă un bărbat furios din umbre. Mi-a luat jumătate de oră să aranjez scena asta.
   Nervii lui Elizabeth erau deja întinşi la maximum. Urletul iritat al bărbatului era prea mult. Strigă de revoltă şi sări în spate, lovindu-se de bara de protecţie a maşinii.
   - Ce... ce... Trebui să se forţeze să inspire adânc. Ce naiba credeţi că faceţi?
   - Un film.
   Vicky Bellamy suna fals amuzată.
   Elizabeth se întoarse. Vedea în continuare pete în faţa ochilor din cauza luminii bruşte, dar putea să distingă silueta lui Vicky. Actriţa stătea în spaţiul întunecat dintre două maşini parcate. Lumina lunii îi făcea părul să arate argintiu.
   - Îmi pare rău.
   Bărbatului care strigase la ea nu părea să îi pară rău. Arăta iritat.
   Veni în lumină, ţinând o cameră de mână sofisticată.
   - Nu am vrut să te sperii. Dar aproape ai stricat scena.
   Corpul de pe pământ se mişcă.
   - Putem să terminăm? S-a făcut al naibii de frig.
   - Da, sigur. Nu te mişca, în regulă?
   Bărbatul cu camera trecu din nou la locul lui din spatele luminilor.
   Altcineva ajustă braţul lung al unui microfon.
   Vicky chicoti.
   - Participă la un concurs.
   - Ce concurs? întrebă Elizabeth.
   - Concursul „Noir pe Loc“, explică Elizabeth. Este o tradiţie anuală a festivalului. Participanţii primesc materiale şi echipamente de filmare şi au sarcina să scrie un scenariu, să filmeze şi să editeze un film scurt în timpul săptămânii festivalului.
   - Înţeleg. 
   Elizabeth era uşurată să observe că respiraţia îi revenea la normal. Corpul întins la pământ era îngrozitor de realist.
   - Nimic nu este niciodată ceea ce pare în filme, spuse Vicky cu delicateţe. Sau în viaţa reală. Poate ar fi o idee bună să ţii minte asta.
   Elizabeth rămase nemişcată. Cu siguranţă doar îşi imaginase ameninţarea ascunsă în spatele acelor cuvinte.
   - Mulţumesc, voi ţine minte.
   - Este cam frig, nu-i aşa? 
   Vicky se întoarse şi porni din nou spre rampa de încărcare.
   - Ar fi trebuit să îţi aduci haina.
   Hotărâtă să nu rămână în urmă, Elizabeth se grăbi să o ajungă.
   - Nu plănuiam să rămân afară multă vreme.
   - Dar ce plănuiai să faci? întrebă Vicky.
   - Ieşisem doar să iau o gură de aer proaspăt.
   Elizabeth căută să ofere câteva detalii care să îi susţină povestea.
   - Stăm în zona nefumătorilor, ştii cum este. Aerul nu este niciodată grozav când este o zonă de fumători lângă tine.
   - Da, zise Vicky. Ştiu cum este. Dar, în locul tău, nu aş rămâne afară multă vreme. În mod normal, criminalitatea în Mirror Springs este aproape inexistentă. Dar săptămâna asta sunt mulţi străini în oraş. Nu ştii niciodată ce se poate întâmpla.
   Un fior care nu avea nimic de-a face cu aerul rece al nopţii trecu de-a lungul şirei spinării lui Elizabeth. Îşi menţinu zâmbetul doar printr-un efort de voinţă.
   - Cu siguranţă eşti plină de sfaturi bune în seara asta, domnişoară Bellamy.
   - Sper că le vei da ascultare. De obicei nu îmi pierd vremea cu sfaturi, dar am zis că ar trebui să fac o excepţie în cazul tău.
   - De ce?
   - Nu sunt sigură. 
   Zâmbetul lui Vicky era enigmatic.
   - Poate din cauza modului în care îl priveşti pe prietenul tău, Jack Fairfax.
   - Ce importanţă are asta?
   - Nu are. Nu neapărat. Doar că odată, cu mult timp în urmă, îmi doream să pot privi şi eu aşa un bărbat.
   - Cum anume?
   - De parcă te-ai întreba dacă ar trebui să îţi permiţi să te îndrăgosteşti de el.
   Vicky mai scoase un râs gutural.
   - Sfatul meu în această privinţă, apropo, este să nu o faci.
   Elizabeth se împiedică de o mică piatră pe care nu o observase pe trotuar. Inspiră îndurerată şi îşi recăpătă echilibrul.
   - Încerci cumva să mă avertizezi? întrebă ea direct.
   Vicky o privi lung, gânditoare.
   - O femeie cu un trecut nu are nimic de pierdut. Dar o femeie cu un viitor trebuie să fie foarte atentă.
   Elizabeth se opri fără a scoate o vorbă. Vicky urcă cele trei trepte spre uşa din spate, o deschise şi dispăru în club fără să privească în urmă.
   Ce naiba fusese asta? Elizabeth se holbă la uşa închisă a clubului o vreme îndelungată, până când frigul începu să o cuprindă. Se smulse din visare şi porni şi ea spre trepte. Planul ei măreţ de-a o prinde pe Vicky la înghesuială cu întrebări despre Tyler Page se dusese de râpă.
   Uşa din spate a clubului se deschise pe neaşteptate.
   - Elizabeth? 
   Vocea lui Jack străpunse umbrele.
   - Ce naiba faci aici?
   - Nu striga aşa la mine. Deja am tras o sperietură zdravănă.
   - Ce se întâmplă? 
   Jack înaintă rapid şi o prinse de braţ. Se uită spre parcare, unde filmarea continua.
   - Ce naiba fac oamenii ăia acolo?
   - Un film. Un fel de concurs al festivalului.
   Îl privi.
   - Cum m-ai găsit?
   - Vicky Bellamy m-a oprit pe hol şi mi-a spus că te-a văzut ieşind. Ceva despre o gură de aer proaspăt.
   - Nu s-a întâmplat chiar aşa. Ea a ieşit prima. Eu am urmat-o.
   - Ai urmat-o? 
   Jack cercetă peisajul întunecat cu o privire rapidă, de evaluare.
   - De ce?
   - Ei bine, am avut un plan isteţ în minte. Voiam să văd dacă o pot face să recunoască că are o aventură cu Tyler Page. Dar lucrurile nu au mers aşa cum aş fi vrut.
   - Ce s-a întâmplat?
   - Vicky mi-a dat multe sfaturi preţioase, spuse Elizabeth sec.
   Jack o privi fără să înţeleagă.
   - Sfaturi?
   - Da. Şi apoi a spus ceva foarte, foarte interesant.
   - Şi anume?
   - „O femeie cu un trecut nu are nimic de pierdut. Dar o femeie cu un viitor trebuie să fie foarte atentă.”
   - Şi ce este atât de interesant la asta?
   - Pentru început, explică Elizabeth, este un citat din scenariul de la Fast Company.
   - Şi?
   - Şi Vicky este printre puţinii oameni care ştiu că eu am o copie a scenariului şi că pot recunoaşte citatul. Ea este cea care mi-a sugerat să îl citesc, de fapt.
   Jack o privi curios.
   - Şi care este ideea?
   Elizabeth se întoarse să privească scena filmării din parcare.
   - Cred că încerca să mă avertizeze.
   Jack rămase tăcut o vreme.
   - Şi de ce naiba ar face una ca asta? întrebă el încet.
   „Poate din cauza modului în care îl priveşti pe prietenul tău, Jack Fairfax... Odată, cu mult timp în urmă, îmi doream să pot privi şi eu aşa un bărbat.”
   - Nu ştiu, răspunse Elizabeth.
   - Ei bine, la naiba! Poate aveai dreptate să spui că ea este femeia fatală a lui Tyler Page. Dacă încerca să te avertizeze, atunci trebuie să presupunem că este şi ea implicată în afacere.
   - Da.
   - Dar de ce să se dea de gol? Şi de ce să încerce să scape de tine? Dacă ştie ceva despre afacere, ştie că tu eşti cea cu banii la Excalibur.
   - Da, recunoscu Elizabeth.
   Atâtea întrebări.
   - Şi de ce ar crede că o replică slabă din Fast Company ar putea să fie o ameninţare eficientă?
   - Poate din cauza a ceea ce se întâmplă cu personajul feminin naiv, nu foarte inteligent, care se îndrăgosteşte de tipul dorit de femeia fatală.
   - În regulă, m-ai făcut curios, zise Jack. Ce se întâmplă cu ea?
   - Este ucisă.

Capitolul 17

   - Încetează. 
   Elizabeth îşi ridică mâinile.
   - Nu mai spune un singur cuvânt. Mi-a ajuns cearta pe noaptea asta. Nu mă întorc la Seattle, şi nu mai avem ce discuta pe tema asta.
   Jack rămase nemişcat în centrul covorului, locul unde făcuse dragoste cu ea în noaptea precedentă, şi o privi traversând furioasă camera. Furia ei era aproape palpabilă.
   Când discuţia se încinsese cu câteva minute în urmă, îşi strânsese mâinile sub sâni. Dar acum, după ce lucrurile căpătaseră amploare, mâinile îi erau când în aer, când adânc înfipte în buzunarele din spate ale blugilor de catifea. Niciodată nu stăteau locului.
   El avu o tentativă firavă de logică calmă, liniştitoare. Era doar o faţadă, şi el o ştia. Sub această mască putea să simtă şi el acel amestec deloc sfânt de furie şi tensiune şi ceva ce se apropia neplăcut de mult de frică.
   „Dacă i se întâmplă ceva...“
   Se opri în mijlocul gândului, deloc dornic să îl ducă până la capăt. Adevărul era că nu ştia cum ar fi reacţionat dacă i s-ar întâmpla ceva lui Elizabeth. Ar lua-o puţin razna - poate puţin mai mult.
   Se săltă cu un efort de voinţă. Nu dorea să se gândească la asta. Nu avea rost. Ar fi fost, în mod evident, o reacţie exagerată. Nu trăiau un scenariu de film noir. Era vorba despre un furt de tehnologie înaltă. O infracţiune corporatistă. Oamenii nu erau răniţi în astfel de afaceri. Nu de obicei, în orice caz.
   Dar asta nu însemna că lucrurile nu puteau scăpa de sub control.
   - Te-a ameninţat, spuse el, probabil pentru a treizecea oară. Trebuie să luăm ameninţarea în serios.
   - Nu m-a ameninţat.
   Elizabeth îl privi fulgerător.
   - Nu tocmai. A încercat să mă avertizeze. Cred.
   - Nu are nicio logică. Dacă este implicată, ştie cine eşti. Ştie că tu dispui de finanţele Fondului Aurora şi că poţi scoate bani serioşi pentru Soft Focus în beneficiul clientului tău. De ce să încerce să te sperie înaintea licitaţiei? Asta dacă nu...
   Se opri dintr-odată, gândindu-se.
   - Da? 
   Elizabeth îl privea din cealaltă parte a camerei.
   - Dacă nu ce?
   - Dacă Vicky este implicată în asta, este uşor de presupus că şi Dawson Holland este.
   - Da.
   - Bun, de dragul discuţiei, să spunem că presupunerea este adevărată. Asta tot ne lasă două posibilităţi. Prima: Vicky şi Dawson au fost strategii din spatele furtului Soft Focus.
   - Ceea ce se potriveşte foarte bine cu teoria mea Vicky-femeia-fatală-a-lui-Tyler.
   - Sau, continuă el concentrat, posibilitatea a doua: sunt aici, în Mirror Springs, din acelaşi motiv ca noi. Din acelaşi motiv pentru care se află şi Hayden aici, de altfel.
   - Pentru că au fost invitaţi să ia parte la licitaţie?
   - Exact. Gândeşte-te la asta. Page nu poate risca să invite prea mulţi oameni la licitaţie. Este un om de laborator, un singuratic. Nu se mişcă în cercuri în care să întâlnească investitori milionari care să fie încântaţi de ideea de a licita pentru un obiect furat care poate fi vândut doar peste mări. Genul acela de oameni sunt, cu siguranţă, sofisticaţi. Şi toate ca toate, dar Page numai sofisticat nu e.
   - Înţeleg ce vrei să spui, zise ea şi îşi ţuguie buzele, fixându-l cu o privire concentrată. Dar ar şti despre noi doi, desigur.
   - Nişte mondeni sofisticaţi ce suntem, mormăi Jack.
   Ea îl ignoră.
   - Probabil ar putea şti şi despre lunga ta rivalitate cu Hayden şi ar fi putut ghici că fratele tău are să fie dornic să crească preţul pentru Soft Focus.
   - Exact. Şi singura persoană despre care ştim sigur că a fost în contact cu el în ultima perioadă, cu destui bani şi destul de puţine scrupule pentru a lua parte la acest gen de afacere, este Dawson Holland.
   Elizabeth se încruntă.
   - Asta ar justifica faptul că Vicky a încercat să mă avertizeze. Poate vrea să îl ajute pe Dawson intimidând competiţia.
   - Mda. 
   Se gândi la această posibilitate.
   - Ar fi mai logic aşa. Îmi place mai mult decât teoria cu femeia fatală.
   - Asta pentru că nu ai pic de romantism în suflet, îl privi feroce. Pur şi simplu nu îţi poţi imagina un bărbat asumându-şi riscurile pe care şi le-a asumat Tyler Page din dragoste, aşa este?
   El se sperie de acuzaţia din vocea ei.
   - Încerc doar să fiu realist.
   - Da, sigur. 
   Ea se opri dintr-odată.
   - Ştii care este problema noastră reală?
   El ridică din sprâncene.
   - Vrei o listă detaliată?
   - Vorbesc serios. Problema noastră este că nu avem destule informaţii.
   El îşi ridică ochii spre tavanul înalt şi imploră răbdare.
   - Hai, serios.
   - Trebuie să aflăm mai multe despre Vicky Bellamy şi despre Dawson Holland.
   - Ţi-am spus, l-am pus pe Larry să îl verifice pe Holland.
   Ea porni spre telefonul de la capătul mesei.
   - Tu i-ai cerut fratelui tău să îl verifice pe Holland din punct de vedere financiar, nu?
   - Din câte îmi dau eu seama, este singurul unghi care contează aici.
   - Poate. 
   Ea ridică telefonul şi formă un număr.
   - Dar poate că nu.
   El se uită la ceas.
   - Este trecut de miezul nopţii. Pe cine suni?
   - Pe asistenta mea, Louise. Şi-a petrecut 20 de ani lucrând pentru tabloide. Are tot felul de legături în lumea mondenă. Ar putea cunoaşte pe cineva care...
   Se întrerupse, ascultând răspunsul persoanei de la celălalt capăt al firului. Faţa îi fu marcată de surpriză.
   - Îmi pare rău, trebuie să fi format numărul greşit. O căutam pe Louise Luttrell.
   Jack se îndreptă spre geam contemplând luminile sclipitoare din Mirror Springs.
   - Da, pot să aştept puţin, spuse Elizabeth. Louise? Cine, Doamne iartă-mă, era la telefon? Cum adică te-a sunat un vechi editor din afara oraşului? Cât de vechi?
   Jack privi peste umăr, amuzat de expresia nedumerită de pe faţa lui Elizabeth.
   - Nu, normal că nu credeam că locuieşti la mănăstire. Doar că nu mă aşteptam să răspundă un bărbat la telefonul tău, asta e tot. Nu la o asemenea oră, în orice caz.
   Elizabeth privi spre Jack, văzu că se uita la ea şi se întoarse cu spatele la el.
   - Eh, bine, nu, de fapt nu. A apărut o problemă cu rezervarea lui Jack de la hotel, aşa că stă şi el aici...
   Se opri din nou şi se făcu roz la faţă. Jack auzi râsul isteric de la celălalt capăt al firului chiar şi de la geam. Zâmbi pentru sine.
   Elizabeth îşi drese vocea şi începu să vorbească foarte rapid:
   - Dacă nu te deranjează, Louise, te-am sunat în legătură cu o problemă de afaceri. Vreau să văd ce poţi să afli despre o actriţă măruntă numită Victoria Bellamy şi despre soţul ei, Dawson Holland. Cred că ambii au atârnat la marginea industriei de film ani de zile şi sunt figuri importante la festivalul de aici.
   Jack aşteptă ca ea să îşi termine conversaţia cu Louise şi să închidă telefonul.
   - Asta ar trebui să ne aducă informaţii utile, spuse ea, întorcându-se din nou spre el. Louise ştie să dezgroape mizerii despre aproape oricine. Ar fi trebuit să mă gândesc la asta de ieri.
   - Nu este o idee rea, recunoscu el.
   - Cerule, mulţumesc pentru susţinerea entuziastă.
   - Vorbind despre probleme, aş vrea să revenim la subiectul de mai devreme.
   - Care?
   - Tu. Aici în Mirror Springs.
   Ea se sprijini de spătarul canapelei, îşi întinse braţele în lateral şi îl privi fioros.
   - Nici să nu te gândeşti să încerci să mă convingi să plec.
   - Elizabeth, am destule griji pe cap ca să stau tot tim-pul cu grija că Vicky are de gând să îşi continue campa-nia de-a te speria cât să te facă să pleci din oraş. Lucrurile pot deveni urâte. Nu vreau să îmi asum acest risc.
   - Spui, de fapt, că am devenit o complicaţie suplimentară pentru tine.
   El îşi desfăcu degetele de la o mână.
   - Mi-ai complicat viaţa din prima zi în care ne-am întâlnit.
   - Pari să te fi descurcat destul de bine, spuse ea un pic prea dulceag.
   - Poate. Dar situaţia a devenit tulbure.
   - Ei bine, va trebui să te descurci din nou, pentru că eu nu o șterg din loc.
   Elizabeth îl privi ciudat de gânditoare.
   - În plus, poate o să încerce să te sperie pe tine data viitoare.
   El zâmbi.
   - Crezi că va face asta?
   - Nu neapărat. 
   Elizabeth îl studie concentrată un moment nesfârşit.
   - Dacă joacă într-adevăr rolul femeii fatale, s-ar putea hotărî să încerce să te seducă.
   El clipi. Apoi rânji ca un lup.
   - Te îngrijorează posibilitatea asta?
   - Da, mă îngrijorează. 
   Îl privi urât.
   - Să vezi atunci complicaţii. Dacă Vicky te vrăjeşte, chiar că vorn avea probleme reale.
   El râse uşor.
   - Slabe şanse.
   Elizabeth zâmbi periculos.
   - Vrei să îmi spui că nu ai fi tentat de avansurile unei femei ca Vicky Bellamy?
   - Da, chiar asta vreau să spun. Nu m-am priceput niciodată lajonglatul cu femei. Este mereu mai dificil decât pare. În acest moment, am mâinile pline.
   - Te referi la mine?
   - Normal că la tine mă refer. Mai vezi vreo altă femeie în apropiere?
   Ea ezită.
   - Nu.
   - Cred că am fost clar când am spus că nu a mai existat nimeni altcineva în ultimele 6 luni.
   Ea se întoarse cu spatele la el şi privi în noapte.
   - Ai fost ocupat cu Excalibur.
   El îi studie linia rigidă a spatelui graţios. Felul mândru în care ea mergea îl atrăgea ca un magnet.
   - Nu atât de ocupat cât să nu am timp să mi-o trag dacă aş fi dorit sau dacă aş fi avut atât de mare nevoie. Un manager bun ştie să îşi stabilească priorităţi.
   - Înţeleg.
   - Şi tu?
   - Şi eu am fost ocupată, zise ea, luată prin surprindere. Câteva întâlniri de afaceri. Atâta tot.
   Cuvintele batjocoritoare ale lui Hayden îi reveniră în minte. „Ai fi putut la fel de bine să îi scrii numele pe peretele de la toaleta bărbaţilor, cu un mesaj de genul: «Dacă vreţi să vă simţiţi bine, chiar nu e o idee bună să o sunaţi pe Elizabeth, Prinţesa de Gheaţă».
   Traversă încăperea şi se opri în spatele ei. Nu o atinse.
   - Hayden mi-a spus că este vina mea că nu ai avut nicio relaţie serioasă în ultimele 6 luni.
   - Vina ta? 
   Vocea ei deveni ascuţită din pricina revoltei.
   - Cerule! Chiar crezi că m-am topit gândindu-mă la tine şi doar la tine în ultimele 6 luni?
   El se cutremură auzindu-i tonul dispreţuitor.
   - Nu tocmai. Cred că, după scena de la clubul Pacific Rim, ai rămas cu o anumită, hmm, reputaţie.
   - Am înţeles. Chestia cu Prinţesa de Gheaţă?
   - Hayden a sugerat că este posibil ca apelativul ăsta să fi speriat câţiva potenţiali doritori.
   Ea pufni scurt, feminin.
   - Chiar crezi că mi-aş fi dorit să ies în oraş cu un bărbat care să se lase descurajat atât de uşor?
   El studie înclinarea arogantă a bărbiei ei şi zâmbi. Greşise, cu siguranţă, în privinţa părţii cu gheaţa, se gândi, dar nu cu restul. Era ceva de o nobleţe înnăscută în comportamentul ei.
   - Nu, zise ea.
   - Stai, ne abatem de la subiect. Vorbeam despre Vicky şi Dawson Holland.
   - Trebuie să ştiu, spuse Jack simplu.
   - Ce anume trebuie să ştii?
   - Scena aceea de la club ţi-a umbrit viaţa socială?
   Ea expiră îndelung.
   - Ţine-te bine, Jack. Crezi sau nu, au existat unul sau doi bărbaţi care şi-au făcut destul curaj cât să mă invite în oraş după ce tu ai trâmbiţat lumii întregi că sunt frigidă. Mai mult, am rămas cu impresia clară că erau interesaţi de mai mult decât de o discuţie amicală despre intenţiile guvernului în privinţa raţei dobânzilor.
   El se forţă să ignore sarcasmul. Îşi trecu degetul de-a lungul cefei ei goale.
   - Şi atunci, de ce nu ai acceptat?
   - Am fost ocupată. 
   Se întoarse încet cu faţa spre el. În ochii ei se vedea o hotărâre feroce.
   - În ceea ce o priveşte pe Vicky Bellamy...
   Înţelese că o împinsese cât de departe era ea dispusă să fie împinsă.
   Şovăielnic îşi lăsă mâna într-o parte.
   - Dacă nu vrei să discutăm despre împachetarea bagajelor tale şi întoarcerea la Seattle...
   - Nici nu mă gândesc să discut despre asta, spuse ea concis. Nu plec nicăieri. Ai nevoie de mine, Jack.
   El o privi şi simţi că se concentră asupra ei cu întreaga fiinţă. Îşi puse mâinile cu mare atenţie în jurul gâtului ei. Se folosi de degetele mari ca să îi ridice bărbia.
   - Nu te contrazic.
   Ceva în ochii ei se îmblânzi şi deveni mai scânteietor.
   - Ce uşurare.
   Îşi ridică gura pentru un sărut.
   De data aceasta, ajunseră până la etaj, în patul lui, înainte ca el să îi scoată blugii.
   Mai târziu, după ce ea adormise lângă el, se sprijini pe perne, cu braţul sub cap, şi îi puse încet cealaltă întrebare, pe care nu i-o adresase mai devreme.
   - Tu ai nevoie de mine?

   Dawson luă cele două pahare şi îi dădu unul lui Vicky.
   - Este timpul pentru un alt atac din partea urmăritorului nostru.
   - Nu cred că funcţionează, răspunse Vicky. Toată lumea a ajuns la concluzia că întreaga afacere cu urmăritorul este doar un artificiu de publicitate. Până şi maseuza de la spa m-a întrebat ieri dacă nu este doar un truc publicitar.
   - Este vina ta. Nu pari suficient de terorizată când atacă.
   Vicky învârti alcoolul în pahar.
   - Poate chiar este vina mea. Dar vreau să amâni treaba. Cel puţin până la finalul festivalului. Te rog, Dawson. Este o săptămână importantă pentru mine. Vreau să mă bucur de ea.
   El ezită, apoi se hotărî să se tempereze.
   - Ai dreptate. Este săptămâna ta glorioasă. Presupun că putem amâna treaba cu urmăritorul o vreme.
   Ea îi zâmbi radios.
   - Eşti atât de bun cu mine, Dawson.
   O privi. Purta neglijeul alb în acea seară, cel care o făcea să arate ca o călugăriţă inocentă dintro mănăstire medievală. Ştia cât de mult îi plăcea lui acest joc. La naiba, ştia tot ce era de ştiut despre gusturile lui sexuale.
   Îl studiase; se devotase învăţării lucrurilor care îl mulţumeau în pat. Ar fi putut să fie amanta perfectă. În schimb, era nevasta perfectă. Soţia lui. Toţi bărbaţii pe care îi cunoştea îl invidiau. Toţi bărbaţii care o vedeau pe Vicky şi-o doreau. Dar, atâta timp cât şi-o putea permite, ea era a lui.
   Aşa că, de ce mai avea nevoie de alte femei? Ce căuta când se risipea în acele corpuri fără chip, fără nume? Niciuna nu se putea compara cu Vicky. Dacă ar fi încercat să îi explice problema unui psihiatru, tipul l-ar fi considerat cu adevărat nebun.
   Vicky zâmbi lăsându-se în genunchi în faţa lui.
   Materialul rochiţei albe se aşeză în jurul ei în pliuri graţioase, atingându-i vârfurile pantofilor. Ridică privirea spre el pe sub gene, o novice îngenunchind în faţa maestrului ei, dornică să înveţe misterele pe care doar el este în stare să i le desluşească.
   El simţi cum excitarea crescu. Era de parcă ea ar fi făcut un descântec sexual. El nu avea niciodată nimic de făcut. Ea făcea toată treaba. Ea era agresorul, chiar şi când jucau acest joc al călugăriţei. Câţi bărbaţi nu ar fi ucis să fie în locul lui?
   Îşi puse vârfurile degetelor pe genunchii lui şi îi depărtă picioarele.
   Halatul lui căzu pe dată. Ea veni spre el, cu buzele desfăcute.
   Puţin mai târziu, aflat pe punctul de-a se abandona orgasmului alb fierbinte, deschise ochii preţ de o secundă. Îşi coborî privirea spre capul auriu al lui Vicky şi avu o revelaţie. Dintr-odată, înţelese de ce avea nevoie de alte femei.
   Apela la ele pentru că era dornic de asigurări. Din când în când, simţea nevoia să îşi confirme propria bărbăţie în modul cel mai vechi, cel mai fundamental. Trebuia să îşi demonstreze sieşi că el era în continuare cel care deţinea controlul.
   Pentru că, atunci când era cu Vicky, ştia că nu aşa stăteau lucrurile. Ca o gheişă meşteşugit instruită, ea îi dădea totul, fără a-i dărui însă nimic din ea. Putea să o posede, dar nu să o aibă cu adevărat.
   Era deşteaptă. Era puţin îngrijorat că poate era chiar mai deşteaptă decât el. Dar în ultima vreme faptul că ea era mereu stăpână pe sine îl tulburase profund. Nu bea niciodată prea mult alcool, nu mânca prea mult, nu se lăsă niciodată cu adevărat pradă plăcerilor sexuale. Acum era aproape sigur că ea era frigidă.
   Din câte îşi putea da el seama, ea nu avea nicio slăbiciune în afara dorinţei ei de a juca în filme, şi, chiar şi în privinţa asta, trăgea o linie.
   Actoria era importantă pentru ea, dar nu atât de importantă încât să fie dispusă să rişte totul de dragul carierei. Poate de aceea nici nu reuşise la Hollywood.
   Adevărul crud îl lovi dintr-odată.
   Uneori era foarte speriat de ea.

   Elizabeth stătea pe trotuarul din faţa micului magazin care vindea bijuterii scumpe, făcute de mână, prefăcându-se că studiază unul dintre colierele unice din spatele geamului. Dar atenţia îi era îndreptată spre reflexia lui Vicky Bellamy, care intra în magazinul de haine de pe cealaltă parte a străzii.
   Urmărirea unei persoane în viaţa reală se dovedea mult mai plictisitoare decât în filme, constată Elizabeth. Sau asta, sau Vicky avea multe lucruri plictisitoare în program în acea zi.
   Nu se putea plânge însă. Fusese ideea ei să o urmărească pe Vicky în acea dimineaţă. Jack o avertizase că avea să fie pierdere de vreme.
   Rămăsese acasă, să îi sune pe Milo Ingersoll şi pe Larry. Când ea plecase, era adâncit în conversaţie cu fratele lui. Subiectul erau afacerile recente ale lui Dawson Holland.
   Jack ridicase privirea şi se încruntase văzând-o îndreptându-se spre uşă. Pusese o mână pe receptor şi spusese: „Nu face nimic stupid”.
   Ea se strâmbase şi se dusese la maşină.
   Fusese destul de uşor să o găsească pe Vicky. Elizabeth verificase orarul festivalului, observase un atelier pentru actori între ai cărei invitaţi se afla şi Vicky şi pur şi simplu aşteptase.
   Când discuţia luase sfârşit, Vicky plecase la cumpărături. Trecuse o oră, şi ea se plimba în continuare de la un magazin la altul, pe strada principală din Mirror Springs.
   Micul district din centrul oraşului era plin de participanţi la festival care luau o pauză de la proiecţii şi ateliere, dar nu era dificil să o urmărească pe Vicky. Îmbrăcată într-un pulover alb pe gât, cu pantaloni albi, largi, ce cădeau în valuri, şi o haină albă lungă, era ca un far într-o mare de negru şi denim. Nu dorea doar să fie observată, înţelese Elizabeth. Avea nevoie de atenţie. Tânjea după ea. Trăia rolul Victoriei Bellamy. Actriţă.
   Sau doar uşura sarcina unui posibil urmăritor?
   Era atât de concentrată pe Vicky, că nu simţi prezenţa unui bărbat masiv care se apropiase mult de ea decât în clipa când acesta începu să vorbească:
   - Lizzie? Hei, ce mai noroc, nu? Tocmai voiam să vin la tine.
   Se sperie la auzul vocii atât de cunoscute. Privirea îi fugi de la Vicky la reflexia bărbatului aflat în spatele ei. Văzându-l, oftă în sinea ei.
   Cumnatul ei îi amintise întotdeauna de un câine St. Bernard cumsecade, uşor de mulţumit. Era ceva înviorător de inocent şi de agreabil la el. Era aproape imposibil să rezişti feţei lui neatrăgătoare, dar extrem de prietenoase. Părul lui roşu şi ochii albaştri veseli îi dădeau un aer de onestitate despre care ea ştia că era perfect autentică.
   Era genial de fapt. Planuri mari şi idei grandioase ţâşneau din el în ceea ce părea o fântână inepuizabilă de inteligenţă. Mai presus de orice, era un soţ complet devotat şi tatăl mândru a trei copii.
   Păcat că o dădea aşa rău în bară, se gândi ea cu afecţiune. Problema cu Merrick era că ceva mergea mereu prost când încerca să îşi pună în practică ideile măreţe, în anii de când era însurat cu sora ei, Rowena, avusese cel puţin o duzină de slujbe, încercase de trei ori să îşi înceapă propria afacere şi pierduse o grămadă de bani la bursă.
   Cu siguranţă un ratat, dar făcea parte din familie. Ratatul ei.
   După şocul iniţial, fu învăluită de un sentiment de resemnare fatalistă.
   - Ce faci aici, Merrick?
   - Destul de evident, nu?
   Îi oferi zâmbetul lui uşor strâmb, care trăgea mai mult spre dreapta decât spre stânga şi care îi făcea ochii să sejncreţeascâ uşor.
   - Încercam să dau de tine, Lizzie. De când eşti interesată de filmele noir?
   - Nu pot să cred. 
   Se întoarse complet spre el.
   - M-ai urmărit la Mirror Springs?
   - Tocmai am ajuns. 
   Îşi frecă faţa cu mâna.
   - A fost un drum lung. Am prins un zbor de noapte până la Denver şi după aceea a trebuit să închiriez o maşină şi să conduc pe blestematul ăla de drum de munte. M-am gândit să mă opresc la o cafea în oraş înainte să caut adresa la care stai. Noroc că te-am văzut înainte să ies din cafenea. Chiar mă îndreptam spre maşină, când te-am văzut aici.
   Ea îşi strânse mâinile pumn în buzunarele din faţă ale hainei.
   - Cum ai făcut rost de adresa mea din Mirror Springs?
   - Am sunat-o pe Louise. Ea mi-a dat-o.
   - Va trebui să am o discuţie cu Louise.
   - Ce naiba se întâmplă, Lizzie?
   Merrick îşi înălţă capul.
   - M-ai evitat în ultima lună. Nu mi-ai răspuns la telefoane. Apoi am ajuns în Seattle, şi am aflat că ai plecat din oraş ca să participi la un festival de film. Şi am mai auzit... Eşti aici cu un tip numit Fairfax?
   Elizabeth navigă pe fluviul de întrebări şi o alese pe cea cu răspunsul cel mai simplu.
   - Sunt aici cu Jack Fairfax.
   Sprâncenele roşii ale lui Merrick se uniră într-o încruntătură nedumerită.
   - Nu ştiam că te întâlneşti cu cineva mai nou.
   - Nu am mai stat de vorbă în ultima vreme, Merrick. Am fost amândoi ocupaţi.
   - Cine este?
   - Fairfax? Printre altele, este directorul de la Excalibur Advanced Materials Research. Fondul Aurora are o investiţie importantă în compania lui.
   Ochii lui Merrick se deschiseră larg.
   - Te culci cu un client?
   Ea scrâşni din dinţi.
   - Prefer să nu folosesc expresia „mă culc cu un client”. Sună de prost gust.
   - Doamne, îmi pare rău, Lizzie. Dar nu îţi stă în fire să faci aşa ceva. Este şocant să aflu că... hmm... îţi faci de cap cu un client.
   - Nu este tocmai un client. Ei bine, tehnic vorbind, este, presupun.
   Îşi ridică bărbia.
   - Prefer să mă gândesc la el ca la un partener de afaceri.
   - Sigur, sigur, spune-i cum vrei. Şi care-i treaba? Este ceva serios? Rowena o să aibă un milion de întrebări când o să-i spun.
   - Merrick, nu prea vreau să vorbesc despre asta. Viaţa mea personală este treaba mea. Spune-mi ce vrei şi după aceea poţi pleca.
   El păru zdrobit.
   - Vorbeşti de parcă am venit să te văd doar pentru că vreau ceva.
   - Se pare că avem cele mai intime discuţii doar atunci când ai nevoie de cineva care să îţi finanţeze unul dintre proiecte.
   - Nu este aşa, şi ştii bine, spuse el cu sinceritate. Suntem rude, Lizzie.
   - Ştiu, ştiu.
   Zâmbi îndurerată. El avea dreptate. Erau rude.
   - Ce este de data asta? Te avertizez din start că nu mai bag un sfanţ în tehnologia hidratului de metan îngheţat. Obţii metan mai ieftin din dosul unei vaci decât dând găuri în fundul oceanului.
   Merrick păru distras pe moment. O lumină familiară îi apăru în ochii albaştri.
   - Hidratul de metan este combustibilul viitorului, Lizzie. O resursă naturală de gaz enormă. Compania în care am investit era mult prea avansată pentru vremurile astea, atâta tot. În următorii 5 ani cineva va inventa o tehnologie de forare viabilă financiar.
   - Cred că pot aştepta.
   - De fapt, nu de asta te-am căutat, spuse el rapid. Am vrut să vorbesc cu tine despre o idee legată de securitatea calculatoarelor. Este o abordare complet nouă. Mecanică în loc de software, înţelegi? Mai mult, este perfectă pentru noua tehnologie pe bază de lumină.
   - Scuză-mă, Merrick.
   Ea se ridică pe yârful picioarelor pentru a privi peste umerii lui largi.
   - Îmi stai în cale.
   O văzu pe Vicky ieşind pe uşa magazinului de haine. Soarele strălucea în ochelarii întunecaţi ai actriţei, care se întoarse şi porni pe trotuar spre maşina ei Porsche parcată în apropiere.
   - Am un plan de afaceri de data aceasta, Lizzie, continuă Merrick. Am vorbit şi cu nişte experţi în calculatoare. Hackeri şi crackeri adevăraţi. Spun că ideea mea sună bine. Dar am nevoie de susţinere...
   - Sunt puţin ocupată chiar acum, Merrick.
   - Îţi spun pe scurt. Amândoi ştim că nu am avut idei grozave în trecut. Nu mai am la cine să apelez. Eşti singura mea speranţă.
   - Mda.
   Elizabeth dădu să îl ocolească.
   - Sună-mă când mă întorc la Seattle, bine?
   Pe stradă, Vicky urcase în Porsche-ul ei alb şi se îndepărta.
   - La naiba, mormăi Elizabeth.
   - Lizzie? 
   Merrick se încruntă.
   - S-a întâmplat ceva?
   Elizabeth se gândi să fugă repede spre locul unde îşi lăsase propria maşină şi să o urmărească pe femeie. Dar urmărirea asta nu se anunţa prea promiţătoare. Vicky se îndrepta probabil spre casă.
   Şi gata cu cariera ei de detectiv particular! Resemnată cu inevitabilul, se întoarse spre Merrick.
   - În regulă, zise ea şi se puse în mişcare. Să mergem undeva să vorbim. 

 ...............................................