.....................................................................................................................................................
III.
- Mă tem de răul care vor să i-l facă, domnule Ioan
- Da, spuse de Witt, mulţimea asta adunată aici, nu-i aşa?
- O auziţi?
- E într-adevăr foarte pornită; dar când ne va vedea, cum nu i-am făcut decât bine, poate că se va potoli.
- Din nenorocire nu e un motiv, murmură tânăra fată depărtându-se, murmură tânăra fată depărtându-se, pentru a da ascultare semnului poruncitor pe care i-l făcuse tatăl ei.
- Nu, copila mea, nu; e adevărat ce-ai spus.
Apoi continuându-şi drumul:
- Uite, murmură el, o fetiţă care nu ştie probabil să citească, şi prin urmare n-a citit nimic, dar care totuşi a cuprins istoria lumii într-un singur cuvânt.
Şi la fel de calm, dar poate ceva mai gânditor, fostul prim-ministru îşi continuă drumul spre camera fratelui său.
2. CEI DOI FRAŢI
După cum se temuse frumoasa Roza, care parcă presimţea ce avea să se întâmple, în timp ce Ioan de Witt urca scade de piatră spre închisoarea unde era întemniţat fratele său Corneille, burghezii făceau totul pentru a îndepărta din faţa închisorii trupa lui Tilly. Poporul, care preţuia bunele intenţii ale gărzii sale, striga cât îl ţinea gura:
- Tăriască burgezii!
Cât despre domnul de Tilly, acesta parlamenta, pe cât de prudent pe atât de hotărât, cu garda burgheză, sub ameninţarea pistoalelor pregătite ale escadronului său, încercând să-i explice cât putea de bine că primise ordin din partea statului de a păzi cu cele trei companii piaţa închisorii şi împrejurimile ei.
- Pentru ce un asemenea ordin? De ce să păzeşti închisoare? ţipau orangiştii.
- Ah! răspunse domnul de Tilly, îmi cereţi să vă spun lucruri pe care nici eu nu le ştiu. Mi s-a spus: "Păzeşte!" şi eu păzesc. Dumneavoastră, domnilor, care sunteţi aproape militari, ar trebui să ştiţi că un ordin nu se discută.
- Dar vi s-a dat acest ordin ca trădătorii să aibă timpul de a pleca din oraş!
- Tot ce se poate, de vreme ce trădătorii sunt condamnaţi la exil, rosti de Tilly.
- Dar cine a dat acest oridin?
- Statul, cine dracu?
- Statul trădează.
- Nu ştiu nimic despre asta.
- Şi dumneata însuţi săvârşeşti o trădare.
- Eu?
- Da, dumneata.
- Ei, asta-i! Să ne înţelegem, domnilor burghezi; pe cine aş trăda eu? Statul? Nu pot să-l trădez, pentru că sunt în slujba lui şi îi execut ordinele întocmai.
Şi cum contele avea perfectă dreptate şi nu putea fi contrazis în cele ce spunea, ţipetele şi ameninţările se înteţiră; proteste îngrozitoare cărora de Tilly le răspundea cu multă bunăcuviinţă.
- Dar, domnilor burghezi, pentru Dumnezeu, descărcaţi muschetele; puteţi scăpa din întâmplare un glonte şi dacă vreţi răni pe unul din călăreţii mei, vom răspunde doborând două sute de oameni, ceea ce nu ne-ar fi pe plac nici nouă, nici dumneavoastră probabil.
- Dacă veţi trage voi, ţipară burghezii, vom deschide şi noi focul asupra voastră.
- Da, dar chiar dacă ne veţi doborî de la primul până la ultimul, cei pe care îi vom fi ucis noi, vor fi rămas tot morţi.
- Atunci, cedaţi-ne locul şi veţi dovedi că sunteţi un bun cetăţean.
- În primul rând eu nu sunt cetăţean, spuse de Tilly, eu sunt ofiţer, ceea ce e cu totul altceva; apoi, nu sunt olandez, sunt francez, ceea ce e iarăşi cu totul altceva. Eu nu cunosc decât statul care mă plăteşte; aduceţi-mi din partea statului ordinul de a ceda locul, şi cu mare plăcere fac stânga-mprejur, căci şi aşa mă plictisesc groaznic aici.
- Da! Da! strigară o sută de voci, la care se adăugaseră de îndată alte cinci sute. Să mergem la primărie! Să mergem să-i găsim pe deputaţi! Haidem! Haidem!
- Da, asta e, murmură de Tilly, duceţi-vă la primărie să cereţi un lucru josnic şi veţi vedea dacă vi se acordă; duceţi-vă, fraţilor, duceţi-vă.
Domnul ofiţer de Tilly se bizuia pe onoarea magistraţilor, care la rândul lor contau pe onoarea lui de soldat.
Între timp, Ioan de Witt - părăsit de noi pe când urca scara de piatră după discuţia avută cu temnicerul Gryphus şi cu fiica acestuia Roza, - ajunsese la uşa celulei unde zăcea pe o saltea fratele său Corneille, care, după cum se ştie, fusese supus torturii pregătitoare. Ulterior, sosind ordinul de exil, aplicarea torturii extraordinare devenise inutilă.
Corneille şedea întins, cu încheieturile mâinilor zdrobite, cu degetele rupte, pentru că n-a mărturisit o crimă pe care n-o comisese; acum, după trei zile de suferinţă, respira în sfârşit liniştit aflând că judecătorii de la care aştepta moartea au binevoit să-l condamne la exil.
Corpul său robust şi sufletul de neînvins ar fi dezamăgit pe duşmanii săi, dacă aceştia s-ar fi obosit să privească în adâncurile întunecoase ale celulei din Buytenhoff. Ar fi văzut pe obrazul palid al condamnatului înflorind zâmbetul martirului care, întrezărind minunăţiile cerului, uită morcila de pe pământ.
Ruartul îşi redobândise prin puterea voinţei toate forţele şi socotea cât timp îl vor mai reţine încă în închisoare formalităţile justiţei.
Tocmai în acest moment, strigătele detaşamentului burghez şi ale poporului se ridicau împotriva celor doi fraţi şi-l ameninţau pe căpitanul de Tilly.
Dar oricât de ameninţător era zgomotul ce răzbătea până la el, Corneille nu-i dădu atenţie, sau poate nu se osteni să privească prin fereastra îngustă şi zăbrelită, care lăsa să pătrundă lumina şi murmurele de afară.
Se gândea la fratele său.
Fără îndoială apropierea lui se făcea simţită prin tainele pe care magnetismul le-a descoperit mai târziu. Pe când Ioan ocupa gândurile lui Corneille atât de intens încât aproape îi şoptea numele, uşa se deschise, Ioan intră şi cu un pas grăbit se apropie de patul prizonierului; acesta întinse braţele strivite şi mâinile bandajate spre gloriosul său frate, pe care reuşise să-l întreacă, nu prin serviciile aduse ţării, ci prin ura pe care i-o purtau olandezii.
Ioan îl sărută cu drag pe frunte şi îi aşeză încetişor mâinile bolnave pe salte.
- Corneille, bietul meu frate, întrebă el, suferi mult, nu-i aşa?
- Acum nu mai sufăr, frate, de vreme ce eşti aici.
- Oh! Bietul meu Corneille, frate iubit, te asigur că sufăr eu în locul tău, când te văd aşa.
- M-am gândit mai mult la tine decât la mine şi în timp ce mă torturau, m-am plâns doar o singură dată, şi atunci pentru a te compătimi: Bietul meu frate! Dar acum eşti aici, să uităm totul! Ai venit să mă iei, nu-i aşa?
- Da.
- M-am vindecat. Ajută-mă să mă ridic, frate, şi vei vedea cât de bine merg.
- Nu ai mult de mers, prietene, căci trăsura mea aşteaptă lângă eleşteu, în spatele puşcaşilor lui de Tilly.
- Puşcaşii lui de Tilly? De ce stau la eleşteu?
- Ah! spuse primul ministru cu obişnuitul său zâmbet trist, de tamă ca nu cumva oamenii din Haga, văzându-te plecând, să provoace zarvă.
- Zarvă? rosti Corneille fixându-l cu privirea pe fratele său, care se simţea stânjenit. Zarvă?
- Da, Corneille.
- Atunci asta am auzit adineauri, spuse deţinutul încet, vorbind parcă pentru sine.
Apoi, întorcându-se către fratele său:
- E multă lume la Buytenhoff, nu-i aşa? spuse el.
- Da, frate.
- Dar atunci, ca să vii aici.....
- Atunci, ce?
- Cum te-au lăsat să treci?
- Ştii bine, Corneille, că nu suntem deloc iubiţi, îi spuse primul ministru cu amărăciune. Am venit pe străzi dosnice.
- Ai venit pe ascuns, Ioan?
- CUm trebuia să ajung la tine fără întârziere, am adoptat procedeul folosit în politică şi pe mare, când vântul e potrivnic: am ocolit.
În clipa aceea, zgomotul urca mai furios din piaţă spre închisoare. De Tilly discuta cu garda burgheză.
- Dragul meu Ioan, îi spuse Corneille, eşti un mare navigator, dar nu ştiu dacă vei fi tot atât de iscusit să-l scoţi pe fratele tău din Buytenhoff, pe o furtună ca aceea de azi care a ridicat în uriaşe talazuri poporul, ca pe vremea când ai condus flota lui Tromp la Anvers în mijlocul adâncului fluviu Escaut.
- În orice caz vom încerca, răspunse Ioan, şi poate cu ajutorul lui Dumnezeu vom izbuti; dar în primul rând vreau să-ţi mai spun ceva.
- Spune.
Strigătele se auziră din nou.
- Auzi, continuă Corneille, ce mânioşi sunt oamenii? Împotriva ta? Sau împotriva mea?
............................................................................................................................................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu