Jack şi vrejul de fasole

Trăia odată o văduvă săracă a cărei colibă se afla într-un sat departe de Londra.

Văduva avea un singur fiu, căruia îi împlinea toate dorinţele; urmarea a fost că Jack nu prea ţinea

cont de ce-i spunea ea şi era cam nechibzuit şi risipitor.

Nebuniile pe care le făcea nu se datorau firii sale rele, ci faptului că mama sa nu-l mustrase niciodată. Şi cum ea nu era bogată iar el nu voia să muncească, biata femeie se văzu obligată să câştige existenţa amândurora, vânzând tot ce avea. În cele din urmă nu i-a mai rămas decât o vacă.

Cu lacrimi în ochi, văduva nu se mai putu stăpâni şi-l ocărî pe Jack:

— O ! Băiat netrebnic ce eşti ! zise ea. Prin traiul tău necugetat ne-ai ruinat pe amândoi. Necumpătatule ! Nu mai am bani nici măcar pentru un coltuc de pâine; nu mai am decât o biată vacă şi trebuie s-o vând şi pe ea; altfel murim de foame !

Jack fu impresionat preţ de câteva minute, dar îi trecu repede. Apoi, făcându-i-se foame, căci nu mâncase nimic, atâta o mai bătu la cap pe biata maică-sa să-l lase să vândă vaca până ce, în cele din urmă, cu părere de rău, ea se-nvoi.

În drum spre târg, Jack se-ntâlni cu un măcelar care-l întrebă de ce duce vaca de acasă. Jack îi răspunse că are de gând s-o vândă. Măcelarul avea în desagă nişte boabe de fasole frumoase, de toate culorile, pe care Jack le şi zărise. Măcelarul observă aceasta şi, ştiindu-1 pe Jack cam slab de înger, se hotărî să-1 păcălească şi-i oferi fasolea în schimbul vacii. Necugetatului de băiat i se păru o ofertă straşnică. Târgul a fost încheiat pe loc

şi vaca dată pe câteva prăpădite de boabe de fasole. Ajuns în grabă acasă, îi povesti maică-si toată tărăşenia şi-i arătă boabele de fasole, pe care ea le aruncă cât colo. Boabele se-mprăştiară în toate direcţiile, răspândindu-se prin toată ograda.

A doua zi, Jack se sculă dis-de-dimineaţă şi, uitându-se pe fereastră, văzu ceva ciudat în grădină. Coborî degrabă şi descoperi că boabele de fasole încolţiseră şi crescuseră de toată frumuseţea; erau atât de dese şi de încolăcite încât vrejurile formau o înlănţuire care, la prima vedere, semăna cu o scară.

Uitându-se în sus, Jack nu putu zări capătul vrejului care părea pierdut în nori. Încercă scara; descoperi că era solidă şi numai bună de urcat. Şi pe loc îi veni o idee : să se caţere pe vrejul de fasole să vadă până unde a putut să crească. Cu asta în minte şi uitând până şi de foame, se grăbi să-i spună mamei sale intenţia lui.

În zadar îl imploră biata femeie să renunţe că el porni pe dată. Şi, după ce urcă câteva ore, ajunse în vârful vrejului de fasole, sleit de puteri. Uitându-se în jur, descoperi cu uimire că se află într-o ţară tare stranie: părea a fi un deşert pustiu; nu se zărea nici urmă de pom, tufă, casă sau vietate.

Jack se aşeză îngândurat pe un bolovan şi se gândi la mama lui; foamea îl încerca şi acum îi părea rău că n-o ascultase şi se căţărase pe vrejul de fasole, împotriva voinţei ei. Se gândea că acum va muri de foame.

Totuşi, merse mai departe în speranţa că va da peste vreo casă de unde să ceară ceva de mâncare. Deodată, la o oarecare depărtare, zări o tânără şi frumoasă femeie. Tare mai era frumos îmbrăcată şi în mână ţinea o nuieluşă alba în vârful căreia se afla un păun din aur curat. Ea se apropie şi spuse :

— Am să-ţi spun o poveste pe care mama ta n-are curajul să ţi-o spună. Dar, înainte de a începe, îţi cer să juri că vei face întocmai cum îţi voi spune. Eu sunt zână şi, dacă nu vei urma sfatul meu, mă vei face să pierd puterea de a te ajuta, şi cu siguranţă că vei muri în această încercare.

Jack se cam sperie la auzul acestor cuvinte, dar promise să-i urmeze sfatul întocmai.

— Tatăl tău a fost un om foarte bogat şi foarte bun la suflet. Niciodată n-a refuzat pe nimeni din preajmă-i care i-a cerut ajutorul. Dimpotrivă, îi căuta el pe cei nevoiaşi şi nenorociţi.

Dar, doar la câteva mile de casa tatălui, trăia şi un uriaş care înspăimântase ţinutul cu cruzimile şi răutăţile sale. Ba mai mult, creatura aceasta era foarte invidioasă din fire şi nu-i plăcea să audă povestindu-se despre alţii, vestiţi pentru bunătatea şi omenia lor. Aşa că jură să facă rău unei asemenea persoane pentru ca

faptele bune ale acesteia să nu mai fie pe buzele tuturor.

Tatăl tău era un om prea bun pentru a se teme de răul ce i-1 puteau face alţii. Dar, în curând, crudul uriaş găsi un prilej de a-şi pune în practică ticăloasele ameninţări. Auzind că părinţii tăi aveau de gând să-şi petreacă câteva zile la un prieten, care locuia destul de departe de ei, făcu în aşa fel ca să i se

întindă o cursă tatălui tău şi să fie omorât şi ca mama ta să fie prinsă în drum spre casă. Tu aveai doar câteva luni când s-au întâmplat toate astea. Sărmana ta mamă, aproape leşinată de frică şi groază, a fost dusă de oamenii uriaşului într-o ascunzătoare şi împreună cu bietul ei prunc ţinută în captivitate multă

vreme. Neliniştiţi de absenţa părinţilor tăi, servitorii au pornit în căutarea lor. Totul a fost însă în zadar, pentru că n-au putut afla nimic despre stăpânul lor. Între timp, uriaşul a măsluit un testament prin care toate bunurile tatălui tău erau trecute pe numele lui în calitate de tutore şi, prin urmare, îşi însuşi totul făţiş.

După ce mama ta a stat câteva luni închisă, uriaşul se oferi să-i redea libertatea dacă jură că nu va spune nimănui despre toate relele pe care i le făcuse. Şi pentru ca ea să nu-i poată face vreun rău, în cazul în care şi-ar fi călcat jurământul, uriaşul puse să fie îmbarcată pe un vas şi dusă într-o ţară îndepărtată. O lăsă acolo fără nici un ban. Noroc că ea dosise câteva bijuterii din vânzarea cărora v-aţi putut duce zilele.

La naşterea tatălui tău, eu i-am fost ursitoare. Dar, vezi tu, şi zânele au legi cărora trebuie să li se supună ca şi muritorii.

Cu puţin înainte ca tatăl tău să fie omorât, eu am comis o greşeală. Drept pedeapsă, mi s-a luat puterea pentru un timp; o întâmplare cum nu se poate mai nefericită, căci m-a împiedicat să-1 ajut pe tatăl tău tocmai când doream cel mai mult s-o fac.

Mi-am recăpătat puterea chiar în ziua în care te-ai întâlnit cu măcelarul, când te duceai să vinzi vaca. Eu am fost cea care, fără să ştii, te-am făcut să schimbi vaca pe boabele de fasole.

Datorită puterii mele, vrejul de fasole a crescut atât de înalt şi a format o scară. Uriaşul trăieşte în acest ţinut ; tu eşti persoana ursită să-1 pedepsească pentru toate ticăloşiile. Vei avea de înfruntat pericole şi greutăţi dar trebuie să perseverezi în a-ţi răzbuna tatăl; altfel nu vei reuşi în încercările tale.

În ce priveşte bogăţiile uriaşului toate sunt de fapt ale tale deşi acum eşti văduvit de ele. Aşa că trebuie să iei cât poţi dar în acelaşi timp trebuie să fii foarte precaut pentru că uriaşul este atât de ahtiat după aur încât prima lipsă pe care o va observa îl va înfuria peste măsură şi va deveni după aceea şi mai atent. Cu toate

acestea, va trebui să-1 urmăreşti tot timpul, căci numai prin isteţime poţi spera să-1 dovedeşti vreodată şi să-ţi recapeţi bunurile de drept, dându-i în acest chip şi răsplată pentru barbara lui crimă. Singurul lucru pe care ţi-l cer este ca până când ne vom revedea să nu-i spui mamei că ştii povestea tatălui tău.

Şi-acum, ia-o drept înainte pe acest drum; curând, vei da peste casa în care locuieşte aprigul tău duşman. Eu te voi apăra şi păzi, te voi învăţa ce ai de făcut; dar, ţine minte: dacă nu-mi asculţi poruncile, te aşteaptă o pedeapsă cumplită.

De-ndată ce rosti acestea, zâna dispăru, lăsându-l pe Jack să-şi urmeze drumul. Şi el merse până după asfinţitul soarelui, când, spre marea-i bucurie, zări un palat măreţ. Această plăcută privelişte îi mai dădu un dram de curaj, aşa că iuţi pasul şi ajunse în curând la palat. La uşă stătea o femeie frumoasă căreia i se adresă şi o rugă să-i dea un dumicat de pâine şi adăpost pentru noapte. Femeia se arătă tare uimită să-1 vadă acolo şi-i spuse că era cu totul neobişnuit să întâlneşti vreun tânăr străin prin partea locului, întrucât era bine ştiut că soţul ei este un uriaş, fioros şi puternic, care nu pregetă să se hrănească cu carne de om ori de câte ori vreunul îi iese în cale.

Această istorisire îl vârî pe Jack în toţi sperieţii, dar îşi aminti de protecţia zânei şi spera ca aceasta să-1 ferească de uriaş. Insistă deci pe lângă femeie să-1 adăpostească numai pentru o noapte şi să-1 ascundă unde socotea ea că e mai nimerit.

Buna femeie se lăsă convinsă în cele din urmă, căci era miloasă din fire, şi-1 conduse în casă. Mai întâi au trecut printr-o încăpere somptuoasă, mobilată cu gust; apoi, au străbătut câteva camere spaţioase, care mai de care mai împodobite doar că păreau cam neglijate şi părăsite. După aceea, au dat într-o galerie lungă, foarte îngustă şi luminată atât de slab doar cât să zăreşti că, de ambele părţi, în loc de pereţi erau gratii de fier care o despărţeau de o închisoare întunecoasă. De acolo răzbăteau vaietele câtorva nenorocite de victime pe care aprigul uriaş le ţinea ca rezervă pentru nepotolita-i poftă de mâncare.

Ce se mai înspăimântă bietul Jack văzând o asemenea scenă oribilă! Îi era teamă că va deveni şi el hrană pentru uriaş şi că nu-şi va mai revedea mama niciodată. Amintindu-şi însă de zână, o licărire de speranţă i se aprinse în suflet.

Ajunseră, în cele din urmă, într-o bucătărie încăpătoare unde ardea un foc mare ; femeia cea bună îl pofti pe Jack să ia loc şi-i dădu să mănânce şi să bea pe săturate. Jack fu întrerupt din ospăţul său de o bătaie puternică în poartă , atât de puternică, de se cutremură casa. Femeia îl ascunse iute în cuptor şi alergă

să-i deschidă bărbatului ei. Jack îl auzi spunându-i nevestei cu o voce ca un bubuit de tunet :

— Femeie ! Femeie ! Simt miros de carne proaspătă.

— Da' de unde ! îi răspunse aceasta. Probabil că simţi mirosul oamenilor de jos, din închisoare.

Uriaşul păru să-i dea crezare şi, în cele din urmă, se aşeză lângă foc, în timp ce nevastă-sa îi pregătea cina.

După un timp, Jack îndrăzni să se uite la monstru printr-o mică crăpătură. Se minună foarte tare de cantitatea enormă de bucate pe care o devora uriaşul şi trăi sentimentul că acesta nu va sfârşi nicicând de mâncat şi de băut.

Când, în sfârşit, uriaşul termină, fu adusă şi pusă pe masă, în faţa sa, o găină foarte ciudată. Jack murea de curiozitate să vadă ce o să se întâmple. Observă că aceasta stătea liniştită înaintea uriaşului şi ori de câte ori acesta îi spunea „Ouă-te !" găina făcea câte un ou din aur masiv. Uriaşul se distra îndelung cu găina. Între timp, nevastă-sa se dusese la culcare. În cele din urmă, adormi şi el căci se auzeau nişte sforăituri ca bubuitul unui tun. În zori, văzând că uriaşul încă doarme, Jack se furişă din ascunzătoarea sa, înhăţă găina şi o luă la fugă cât îl ţineau picioarele. Găsi cu uşurinţă drumul spre vrejul de fasole şi coborî mai sprinten şi mai repede decât se aşteptase.

Mama lui nu mai putu de bucurie când îl văzu.

— Uite, mamă, zise el, ţi-am adus ceva care te va face bogată.

Şi găina le-a ouat câte ouă au vrut şi ei au vândut ouăle şi curând aveau tot ce-şi puteau dori.

Timp de câteva luni, Jack şi mama lui au trăit fericiţi. Jack însă tânjea să-i mai facă o vizită uriaşului. Într-o zi, dis-de-dimineaţă, se căţără din nou pe vrejul de fasole. Seara târziu, ajunse la palatul uriaşului. Femeia stătea la uşă, ca şi mai înainte.

Jack îi spuse o poveste duioasă şi ceru adăpost pentru noapte.

Femeia îi spuse că ea a mai făcut cândva asta pentru un băiat flămând, dar micul nerecunoscător furase una din comorile uriaşului şi că de atunci ea a avut parte numai de necazuri. Totuşi, îl duse în bucătărie, îi dădu de mâncare şi-1 ascunse într-un dulap vechi. În curând, veni şi uriaşul, îşi mâncă cina şi-i porunci soţiei

să-i aducă sacii cu aur şi argint. Jack se uită pe furiş din ascunzătoarea Iui şi-1 văzu pe uriaş numărându-şi comorile, după care le vârî din nou în saci, adormi şi se puse pe sforăit. Jack se furişă tiptil din ascunzătoarea sa, se apropie de uriaş, dar un căţeluş de sub scaun lătră cu furie. Contrar aşteptărilor sale, uriaşul nu se trezi şi câinele se potoli. Jack înşfăca sacii, ajunse la uşă şi curând se văzu teafăr şi nevătămat lângă vrejul de fasole. Când ajunse la coliba mamei sale, nu găsi pe nimeni înăuntru. Surprins peste  măsură, Jack dădu fuga în sat. O femeie îl îndreptă spre o casă unde îşi găsi mama pe moarte. Auzind de întoarcerea victorioasă a fiului ei, mama sa îşi reveni curând.

Apoi, Jack îi dădu doi saci cu aur şi argint.

Mama îşi dădea seama că pe Jack îl chinuiau gânduri ascunse şi se străduia să afle ce-1 frământă. Jack ştia însă prea bine care ar fi fost urmarea dacă ar fi mărturisit motivul tristeţii sale. De aceea, se silea din răsputeri să-şi înfrângă marea dorinţă care-l împingea, împotriva voinţei sale, să mai urce o dată pe vrejul de fasole.

Când veni ziua cea mai lungă a anului, Jack se sculă cu noaptea în cap, urcă pe vrejul de fasole şi ajunse în vârf cu mare greutate. Găsi drumul şi toate celelalte ca şi dăţile trecute. Ajunse la casa uriaşului seara şi dădu peste nevasta acestuia, stând în uşă, ca de obicei.

Jack îi apăru acum sub o altă înfăţişare. Se deghizase atât de bine încât ea nu păru să-şi mai amintească de el. Totuşi, când o rugă să-l primească în palat, reuşi s-o convingă cu tare multă greutate. În cele din urmă, fu lăsat să intre şi femeia îl ascunse într-un cazan de aramă.

Când se-ntoarse, uriaşul spuse ca de obicei :

— Femeie ! Femeie ! Simt miros de carne proaspătă.

Dar Jack nu se nelinişti căci uriaşul mai spusese aşa şi mai înainte, după care se potolise. De data aceasta însă, uriaşul, neluând în seamă vorbele femeii, scotoci prin toată casa. În tot acest răstimp, Jack era atât de înspăimântat, încât mai-mai să moară de frică şi ar fi dat orice să se vadă din nou acasă. Când uriaşul se apropie de cazan şi puse mâna pe capac, Jack era sigur că nu mai are mult de trăit. Din fericire uriaşul se opri din căutat chiar acolo, fără să ridice capacul, şi se aşeză liniştit lângă foc.

Când îşi termină de mâncat cina, uriaşul îi porunci nevestei să-i aducă harfa. Jack ridică puţin capacul şi văzu o harfă frumoasă cum nici nu vă puteţi imagina. Uriaşul o puse pe masă şi zise : „Cântă !" Imediat aceasta începu să cânte de una singură.

Muzica era neobişnuit de frumoasă. Jack fu peste măsură de încântat şi parcă-şi dorea harfa mai mult decât dorise celelalte două comori.

Cum sufletul uriaşului nu era făcut pentru armonie, curând, muzica îl adormi buştean. Aşa că acum era momentul ca Jack să ia harfa căci uriaşul părea să doarmă mai adânc ca de obicei.

Jack se hotărî pe dată, ieşi din cazan şi puse mâna pe harfă.

Aceasta însă, fiind sub stăpânirea unei zâne, strigă „Stăpâne, stăpâne". Uriaşul se trezi, sări în picioare şi încercă să-1 prindă pe Jack. Din fericire însă băuse atât de mult încât nu se putea ţine bine pe picioare. Jack alergă cât îl ţineau puterile. Nu peste mult timp, uriaşul îşi reveni atât cât să meargă cât de cât, mai bine zis să meargă clătinându-se pe urmele lui Jack. Dacă ar fi fost treaz, ar fi putut să-1 ajungă pe băiat într-o clipă. Dar aşa, Jack ajunse primul la vârful vrejului de fasole. Tot timpul, pe drum, uriaşul strigă după el cu o voce ca de tunet şi în câteva rânduri era mai-mai să-1 prindă. De-ndată ce a coborât de pe vrejul de

fasole, Jack ceru să i se aducă imediat o secure. Tocmai în clipa aceea şi uriaşul începuse să coboare. Cu toporişca, Jack reteză vrejul de fasole de la rădăcină şi uriaşul căzu lat în grădină.

Jack o rugă pe mama sa să-1 ierte pentru toate necazurile şi supărările pricinuite, promiţându-i din inimă să fie respectuos şi ascultător pe viitor. Şi, într-adevăr, se ţinu de cuvânt căci, de atunci, băiat mai iubitor, mai vrednic şi mai ascultător ca el nu cred să fi fost altul pe pământ.