Taina vindecării, de Bruno Ferrero

A fost odată un rege care avea o fiică deşteaptă foc şi foarte frumoasă. Prinţesa suferea însă de o boală misterioasă. Pe măsură ce creştea, mâinile şi picioarele-i slăbeau, în timp ce auzul şi văzul i se împuţinau. O mulţime de doctori încercaseră să o vindece, dar în zadar. Într-o zi, la curte sosi un bătrân despre care se spunea că ar cunoaşte secretul vieţii. Toţi curtenii se grăbiră să-l roage să vină în ajutorul prinţesei bolnave. Bătrânul îi dădu copilei un coşuleţ de nuiele cu capac, şi-i spuse:
- Ia-l şi ai grijă de el. Te va vindeca…

Nerăbdătoare şi plină de bucurie, prinţesa deschise capacul, dar ceea ce văzu o umplu de uimire şi de tristeţe. În coşuleţ era un copil, doborât de boală, şi mai nenorocit şi mai suferind decât ea. Prinţesa îşi lăsă sufletul cuprins de compătimire şi, în ciuda durerilor, luă copilul în braţe şi începu să-l îngrijească. Trecură luni, iar prinţesa nu avea ochi decât pentru copil. Îl hrănea, îl mângâia, îi surâdea, îl veghea nopţile, îi vorbea cu duioşie, chiar dacă toate acestea îi pricinuiau o mare suferinţă şi oboseală.

La aproape şapte ani după acestea… se petrecu ceva de necrezut. Într-o dimineaţă, copilul începu să zâmbească şi să meargă. Prinţesa îl luă în braţe şi începu să danseze râzând şi cântând, uşoară şi nespus de frumoasă cum nu mai fusese de multă vreme. Fără să-şi dea seamă se vindecase şi ea…

Poveste preluată de pe http://dardinsuflet.blogspot.com

Cele patru piersici (autor necunoscut)

          Un ţăran avea patru fii. Odată, el se gandi să-i incerce pe fiii săi. Aşa că, într-o dimineaţă, i-a chemat la el şi i-a dat fiecăruia câte o piersică frumoasă. Omul a plecat apoi la câmp, lăsându-i să-şi vadă de treburi şi să-şi împartă ziua cum cred ei de cuviinţă. Seara însă, când s-a întors, i-a chemat pe toţi patru şi l-a întrebat pe cel mai mare:

- Spune-mi, ce-ai făcut cu piersica ta ?
- Ce să fac, tătucă, am mâncat-o şi-ţi mulţumesc. A fost tare bună. apoi m-am gândit că ar fi tare bine să avem şi noi un astfel de pom, aşa că, am luat sâmburele, l-am plantat în spatele casei, am udat locul şi nădăjduiesc să crească acolo un piersic frumos şi roditor.
- Bine ai făcut, băiatul tatii, sunt sigur că tu o să ajungi un bun gospodar. Dar tu, îi zise celui de-al doilea, ce-ai făcut cu piersica ta ?

- Eu am mâncat-o. A fost atât de bună, coaptă şi fragedă ...
- Şi apoi ?
- Păi, am aruncat sâmburele şi m-am dus la mama să-i mai cer câteva, că tare bune erau.
- Fiule, zise atunci omul cu întristare în glas, ai grijă să nu ajungi un om lacom că „lăcomia strică omenia”. Dar ţie ţi-a plăcut piersica, a fost bună ? l-a întrebat ţăranul şi pe cel de-al treilea fiu al său.

- Nu ştiu.
- Cum nu ştii, da' ce-ai făcut cu ea ?
- Am vândut-o. M-am dus cu ea în târg şi am dat-o cu zece bani. Uite-i!
- Fiule, tu sigur o să ajungi mare negustor, dar ai grijă că nu toate sunt de vânzare în viaţă; mai ales, nu ceea ce ai primit de la părinţi.

În sfârşit, ţăranul l-a întrebat şi pe ultimul băiat, cel mai mic dintre toţi.
- Dar ţie ţi-a plăcut piersica ?
- Nici eu nu ştiu, tătucă.
- Cum, şi tu ai vândut-o ?
- Nu, tată. Eu m-am dus în vizită la prietenul meu de peste drum, care e bolnav, şi i-am dus-o lui. S-a bucurat mult pentru ea şi mi-a mulţumit din suflet.

Cu lacrimi în ochi, tatăl şi-a luat copilaşul pe genunchi şi i-a spus:
- Nu ştiu ce te vei face tu în viaţă, dar ştiu că, indiferent ce drum vei urma, vei fi un om bun şi asta e tot ce contează.

Povestea soricelului fricos ( poveste populară indiană )

            Traia odata, demult, un şoricel tare fricos. Aşa de fricos era, încât rareori se încumeta să-şi părăsească micuţul său adăpost. De cine se temea? De toţi şi de toate, dar mai ales de pisică...

           Dar norocul îi scoase în cale fricosului şoricel pe un magician renumit. Magicianului i se făcu milă de şoricel şi îi propuse:
- Vrei să te transform în pisică?
- Desigur, răspunse bucuros şoricelul.
          Şi magicianul îl transformă în pisică. Dar bucuria şoricelului nu dură prea mult, pentru că auzi lătrăturile unui câine şi începu să se teamă de acesta. Atunci magicianul îi zise:
- Bine, am să te transform în câine. Şi chiar aşa făcu.
Tocmai când magicianul vroia să plece, şoricelul transformat în câine începu să se vaite:
- Mi-e frică! Mi-e frică!
- Acum de cine îţi mai este frică? întrbă uimit magicianul.
- De pantere....
Magicianul se încruntă puţin, dar zise:
- Bine, te voi transforma într-o panteră. Şi cu un singur semn transformă câinele în panteră. Dar pantera începu să urle cât putea:
- Mi-e frică! Mi-e frică!
- Ţie de cine ţi-e frică? întrebă magicianul supărat de-a binelea.
- Mi-e frică de vânător!!!!

Magicianul stătu puţin pe gânduri, apoi spuse:
- Nimic nu te poate ajuta, caci în orice animal te-aş transforma, tu ai aceeaşi inima, inimă fricoasă de şoricel...
Şi îl transformă din nou în şoarece.