Prea mult zgomot pentru nimic
Engleza: `A sledgehammer to crack a nut` (Folosesti un baros pentru a sparge o nuca)
Thailandeza: `Kee chang jahb thak-a-thaen` (Calaresti un elefant pentru a prinde o lacusta)
Mandarina: `Tuo kuzi fang pi` (A-ti da pantalonii jos pentru a trage un part)
Turca: `Pire icin yorgan yakmak` (A arde plapuma din cauza unui purice)
sursa: www.9am.ro
joi, 22 septembrie 2011
Proverbe si expresii adunate din jurul lumii
A vinde castraveti gradinarului
Engleza: `Selling ice to the eskimos` (A vinde gheata eschimosilor)
`Carrying coals to Newcastle` (A duce carbuni in Newcastle) - Newcastle este oras minier.
Rusa: `Yezdit’ b Tulu s svoim samovarom` (Nimeni nu merge catre Tula, cu propriul samovar) - Tula este un oras faimos din Rusia, unde sunt fabricate cele mai bune samovare rusesti.
Germana: `Eulen nach Athen tragen` (A duce bufnitele la Atena) - Bufnita este simbolul Atenei si este desemnata pasare sacra gratie zeitei care patroneaza acest oras, Athena.
Ungara: `Vizet hord a Dunába` (A duce apa la Dunare)
Spaniola: `Es como llevar naranjas a Valencia` (A duce portocale la Valencia)
sursa: www.9am.ro
Engleza: `Selling ice to the eskimos` (A vinde gheata eschimosilor)
`Carrying coals to Newcastle` (A duce carbuni in Newcastle) - Newcastle este oras minier.
Rusa: `Yezdit’ b Tulu s svoim samovarom` (Nimeni nu merge catre Tula, cu propriul samovar) - Tula este un oras faimos din Rusia, unde sunt fabricate cele mai bune samovare rusesti.
Germana: `Eulen nach Athen tragen` (A duce bufnitele la Atena) - Bufnita este simbolul Atenei si este desemnata pasare sacra gratie zeitei care patroneaza acest oras, Athena.
Ungara: `Vizet hord a Dunába` (A duce apa la Dunare)
Spaniola: `Es como llevar naranjas a Valencia` (A duce portocale la Valencia)
sursa: www.9am.ro
Proverbe si expresii adunate din jurul lumii
Ploua cu galeata
Engleza: `It’s raining cats and dogs`(Ploua cu pisici si caini)
Afrikaans: `Ou vrouens met knopkieries reen` (Ploua cu femei batrane si cluburi)
Olandeza: `Het regent pijpenstelen` (Ploua cu tevi)
Persana: `Baron mesleh dobeh asb mirized` (Ploua precum coada calului)
Greaca: Brékhei kareklopódara (Ploua cu picioare de scaun)
Germana: `Es regnet schusterbuben` (Ploua cu cizmani tineri)
sursa: www.9am.ro
Engleza: `It’s raining cats and dogs`(Ploua cu pisici si caini)
Afrikaans: `Ou vrouens met knopkieries reen` (Ploua cu femei batrane si cluburi)
Olandeza: `Het regent pijpenstelen` (Ploua cu tevi)
Persana: `Baron mesleh dobeh asb mirized` (Ploua precum coada calului)
Greaca: Brékhei kareklopódara (Ploua cu picioare de scaun)
Germana: `Es regnet schusterbuben` (Ploua cu cizmani tineri)
sursa: www.9am.ro
miercuri, 21 septembrie 2011
21 septembrie Ziua Internaţională a păcii
Lumea de azi este cea în care focului i se răspunde cu foc. Ştiu asta românii aflaţi în bătaia puştii, misionari ai păcii, în războaiele altora. Ştiu asta mamele şi taţii care încă-şi plâng feciorii nimiciţi în teatrele de operaţii. N-au acceptat ideea şi din când în când îi mai strigă pe nume. Ori le mai lasă un loc liber la masă. Aceşti "Cupidoni ai păcii” şi moartea lor pentru drepturi sau idealuri sunt pildele fiecărui 21 Septembrie. Fiindcă există 24 de ore în care se militează pentru încetarea conflictelor armate. 24 de ore în care ne aplecăm asupra celor 300.000 de copii cu arme în braţe ce cresc înregimentaţi pe câmpul de bătălie. Şi sunt obligaţi să comită crime, învăţaţi că aşa a trimis Dumnezeu mesaj. Jurnalul Naţional vă prezintă o poveste despre ce înseamnă nevoia eliminării războaielor, despre patriotism, risc şi curaj. Dar şi despre cei care dispar din prima linie. Pentru libertate. Şi pentru hotărârea lor de a pune capăt violenţei.
800.000 de oameni au murit în doar trei luni în timpul războiului din Rwanda din 1994. 8.538.315 de oameni au pierit în timpul primului război mondial, iar războaiele civile au ucis în anii 90, 5 milioane de persoane pe tot globul. Peste 500 de milioane de arme mici se află în circulaţie în lume. Sunt cifre care bulversează prin realitatea crudă pe care o întreţin. Sunt cifre care au marcat istoria şi care au subliniat necesitatea susţinerii unui demers numit Pace. De aceea, din 1981, Adunarea Generală a ONU a decis ca ziua de 21 septembrie să fie dedicată comemorării şi întăririi idealului de pace, pacea din lume şi din casele noastre. În fiecare an, timp de 24 de ore, milioane de oameni îşi dau mâna, crezând cu tărie că o zi din 365 e totuşi un început bun. Potrivit Peaceoneday.org, din anul 2005, Ziua Internaţională a Păcii a devenit ziua în care încetează focul şi violenţa. Contează. Pentru că, în 24 de ore, milioane de copii din zonele de conflict pot fi vaccinaţi. În 2009, peste 1,4 milioane de micuţi din Afganistan au primit vaccin. În 24 de ore pot fi mutate victime sau refugiaţi de război ori se pot trimite provizii şi medicamente în zone în care avioanele nu pot ajunge. Potrivit informaţiilor ONU, anul acesta, Ziua Internaţională a Păcii se axează pe consolidarea democraţiei, o valoare esenţială pentru drepturile omului şi un mijloc de aplanare a conflictelor. Mesajul ONU vorbeşte despre cum democraţia nu apare singură, despre lumea care are nevoie ca fiecare să vorbească în favoarea justiţiei sociale, libertăţii presei, despre dreptul fiecăruia de a decide propriul viitor.
Peste 7000 de militari români, cooptaţi în misiuni pacifiste
Ţara noastră se numără printre cele care şi-au trimis militari în mai toate teatrele de operaţii ale lumii. Sunt oameni care au acceptat asta cu preţul vieţii lor. România a început să participe la operaţiunile ONU de menţinere a păcii în aprilie 1991, cu 10 ofiţeri observatori militari la Misiunea de Observare din Irak-Kuweit (UNIKOM). În iunie 1998, România a debutat şi în participarea cu ofiţeri de poliţie civilă la operaţiuni de menţinere a păcii, prin desfăşurarea unui grup de 10 poliţişti la Forţa Internaţională de Poliţie (IPTF) din cadrul Misiunii ONU din Bosnia-Herţegovina (UNMIBH), completat ulterior cu încă 10 ofiţeri. Potrivit materialelor furnizate ONU de către Direcţiile de Comunicare ale Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Administraţiei şi Internelor, din aprilie 1991 şi până în prezent, România a participat la mai multe misiuni ONU de menţinere a păcii, cu peste 7000 militari şi poliţişti civili, situându-se timp de doi ani pe locurile 8-12 în lista celor 76 state membre contribuitoare la operaţiuni ONU de menţinere a păcii, cu efective desfăşurate simultan de peste 900 căşti albastre. Jandarmeria Română a desfăşurat începând cu data de 22 februarie 2002, misiuni de menţinere a păcii în provincia Kosovo, în baza solicitării ONU, a Memorandumului de Înţelegere între Guvernul României şi ONU privind contribuţia cu resurse la unitatea specială de Poliţie a Naţiunilor Unite din Kosovo. Începând cu 10 decembrie 2008, Detaşamentul de Misiuni Internaţionale al Jandarmeriei Române dislocat în Kosovo execută misiuni şi se subordonează operaţional Uniunii Europene, în cadrul misiunii EULEX Kosovo. Din 2002 şi până în prezent jandarmii români au executat peste 4 000 de misiuni. Din septembrie 2008, Ministerul Administraţiei şi Internelor participă, cu un număr de 8 ofiţeri la misiunea EUMM GEORGIA - misiune civilă a Uniunii Europene de monitorizare a acordului de încetare a focului din această ţară. Participarea Poliţiei Române la misiunea ONU din Haiti - MINUSTAH a debutat la data de 27 septembrie 2004 cu un contingent de 4 ofiţeri români în Haiti. În cei aproape cinci ani de prezenţă românească în misiunea MINUSTAH, numărul poliţiştilor români a crescut, astfel încât în prezent sunt 18 de poliţişti dislocaţi în această misiune, contingentul românesc fiind unul dintre cele mai mari din acest teatru de operaţii.
Pacea poveştii celor întorşi
În Kosovo, şi-au pus viaţa şi onoarea în slujba patriotismului. În bagajul de acasă n-au înghesuit decât fotografii, talismane. Şi mult curaj. Ei sunt câţiva dintre luptătorii care pot da acele lecţii despre prietenie, sacrificiu şi preţuire. Dincolo de terenurile "minate” şi focurile de armă, stau poveştile unor oameni. Născuţi pentru cinstea uniformei, decoraţi pentru merite. Care te fac să te mândreşti pentru că ai avut întâlnire cu "bărbăţia”. I-am regăsit cu aceeaşi modestie şi bun simţ, calităţi pe care le aveau şi înainte să plece în Kosovo. Acum aveau ceva în plus. Câte o medalie oferită de statul român, drept recunoştinţă, pentru activităţile din cadrul misiunilor de menţinere a păcii, misiuni sub egida EULEX. Chiar şi aşa, jandarmii decoraţi vorbesc greu despre experienţele de dincolo. Nu-s lăudăroşi, nu vor să iasă în evidenţă. Şi totuşi, într-o oră, mi-au predat o lecţie a demnităţii umane şi a unei fidelităţi exemplare. Cam despre asta e vorba pe 21 septembrie. Plutonierul major Marian Uţă este unul dintre jandarmii cu merite. A fost trimis de două ori în Kosovo, în 2004 şi apoi în 2008. Medalia primită reprezintă înainte de toate, mândria. "Este o recompensă adusă de forurile internaţionale, naţionale. Are o valoare sentimentală, practic, este mândria fiecăruia. Am fost o experienţă profesională nouă, o curiozitate la început. Mulţi spun că suntem motivaţi de latura materială, dar nu e adevărat. După o misiune de un an în Kosovo, nu te întorci să cumperi palate”, povesteşte plutonierul Uţă.
Populaţie imprevizibilă, conflicte spontane
Uţă îşi aminteşte că, iniţial, familia sa nu a fost de acord cu plecarea în misiune. Dar, cum ar spune el, riscuri există la tot pasul. "Am fost cazaţi la Peja, în NE provinciei, la o bază preluată şi administrată de EULEX. Eram 115 jandarmi români. Desigur, riscul aici era mult mai mare. Zona era apropiată de graniţa cu Albania, unde populaţia este imprevizibilă, oricând putând apărea un conflict”, a menţionat Uţă. Atunci când a părăsit ţara, plutonierul a luat din casă cele mai dragi lucruri. "Am ţinut în cameră o poză cu cele două fetiţe ale mele şi un talisman creştin-ortodox. A fost foarte greu departe de familie, deşi acolo aveam toate condiţiile pentru a ţine legătura cu cei de acasă”, mai spune Uţă. În Kosovo, soldaţii n-au împărţit doar acoperişul. Ci şi riscurile. De aceea, în bătaia puştilor, s-au legat prietenii de-o viaţă. Prietenii asumate. "Relaţii se leagă, mai ales când mergi în misiuni diferite cu aceeaşi colegi. Acolo suntem egali. E important să ai un camarad alături. Dacă îl preţuieşti şi îi ţii spatele şi el în va păzi pe al tău apoi. E o chestiune de încredere”, mărturiseşte jandarmul vâlcean. La cei 33 de ani ai săi, Uţă crede că într-o astfel de meserie nu poţi reuşi fără tact, diplomaţie, fidelitate.
Şocul sulurilor de sârmă ghimpată
Plutonierul Viorel Neacşa are 35 de ani şi trei misiuni la activ. Într-una a fost şofer, în celelalte luptător. A luat parte la prima misiune a României în afara graniţelor ţării, în 2002-2003. Pe atunci, jandarmii aveau mult mai multe competenţe în teatrele de operaţiuni. "Întâlnirea”cu provincia a avut un real impact asupra sa. "Am mers vreo patru zile cu trenul. Mi s-a părut un drum interminabil,întrucât am traversat mai multe ţări. Când am coborât era noapte şi am văzut numai suluri de sârmă ghimpată, unul peste altul. M-am întrebat în gând unde oi fi ajuns…”, îşi aminteşte Neacşa. Mai toate misiunile aveau un grad ridicat de risc. "Acolo totul se întâmplă dintr-o dată şi trebuie să fii pregătit. Trebuie să fii antrenat să lucrezi într-o echipă, e important să fii ajutat. Într-o noapte la două am primit alarmă. Ne îndreptam spre o localitate, unde se trăgeau focuri de armă asupra unor poliţişti. Mai mult nu ştiam. Când colegii ne-au transmis apoi mai multe date prin staţie, ne-am mai liniştit. A fost puţin stresant la început,dar ne-am adaptat”, a precizat plutonierul. Neacşa e un om sensibil, chiar dacă nu o arată. Şi puternic. Pentru că a plecat în Kosovo nu numai pentru a-şi servi patria. Ci pentru ca apoi să-i ofere mamei sale bolnave un sprijin. Cel mai jovial dintre jandarmii vâlceni decoraţi este Cristian Ioniţă. E singurul la fel de grăbit să plece în altă misiune. Şi mereu pregătit. În Kosovo, Ioniţă a fost comandantul plutonului Bravo. Chiar dacă vreodată ar uita ce s-a întâmplat acolo, semnele de pe corp i-ar aduce aminte. Inspectoratul Judeţean de Jandarmi "General de brigadă Ştefan Buterez” Vâlcea este printre puţinele unităţi din ţară care au trimis constant jandarmi, în Kosovo.
Memoria celor demni de cinste
În aceste războaie întunecate, securea viitorului ori ciopleşte drum în faţă ori se înfige din greşeală. Deşi capete neplecate, mulţi soldaţi români au rămas soldaţi la nesfârşit. Şi doar atât. Şi-au dat zilele pentru o misiune de pace şi nu s-au mai întors niciodată. Ei toţi sunt eroii noştri, fii pierduţi, taţi necunoscuţi, soţi regretaţi. Sublocotenenţii Iosif Fogoraşi şi Anton Samuilă au murit împuşcaţi pe 11 noiembrie 2003, în Afganistan, în urma unui atac asupra transportorului amfibiu blindat în care se aflau. Pe 13 iunie 2008, sublocotenentul Marius Covrig şi-a pierdut viaţa în timpul unei misiuni de patrulare, transportorul în care se afla, fiind atacat de forţele insurgente. Pe 3 aprilie 2009, maiorul Tiberius Petre a căzut la datorie în timpul unei intervenţii rapide pentru sprijinirea unei subunităţi aliate, care fusese atacată tot de insurgenţi. Pe 12 mai 2010, sublocotenentul Valerică Leu şi-a dat viaţa într-o misiune în care încerca să securizeze o cale de acces pe autostrada A1 Qualat-Kabul. Pe 10 mai 2011, sublocotenentul Cătălin Marinescu a murit în provincia Zabul, în urma unui atac cu un dispozitiv explozibil improvizat. Ei sunt doar câţiva dintre cei pe care România i-a pierdut. Şi pe care i-a decorat post mortem cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler, cu însemn de război. Potrivit MApN, alţi 74 de militari au fost răniţi între anii 2010-2011 în teatrele de operaţii din Irak, Afganistan şi Bosnia-Herţegovina.
Crime în masă, comise de copii
Faptul că peste 20.000 de copii –soldat au fost demobilizaţi din război, în ultimii doi ani nu mai este un secret. ONU estimează că în lume încă există 300.000 de minori nevinovaţi, recrutaţi de grupările rebele armate sau de către forţe guvernamentale şi antrenaţi să ucidă. Oficialii cred că fenomenul abia peste 20 de ani va putea fi eliminat. Dr. Cesar Chelala şi articolul său câştigător al premiului oferit de Clubul de Presă al Americii din Străinătate sunt dovada chinului la care sunt supuşi aceşti copii şi de ce, măcar pentru ei, e nevoie de pace. " Un băiat de 12 ani s-a sinucis în provincia Paktika, în Afganistan, într-o piaţă aglomerată, ucigând patru persoane şi provocând rănirea a altor zeci. Actul în sine este o acuzare severă a adulţilor, care folosesc copii în astfel de acţiuni şi arată controlul în război şi cum participarea lor îi privează de o copilărie normală. În vremuri recente, Kmerii Roşii au exploatat mii de copii pentru a comite crime în masă şi alte acte inumane în timpul genocidului cambodgian. În Uganda, declarând că el a primit un mesaj de la Dumnezeu, Joseph Kony a recrutat cu forţa mii de copii şi i-a obligat să comită acte criminale”, mărturiseşte dr. Cesar Chelala în materialul său premiat şi disponibil pe site-ul Epoch Times. Am auzit principii potrivit cărora pacea e mai importantă ca dreptatea. Dar nimeni nu vorbeşte despre legătura dintre pace şi drepturile omului. Nimeni nu ştie că "o cultură a drepturilor omului este o precondiţie pentru a atinge pacea în orice ţară din lume”. Deşi în 1997, la Conferinţa Generală UNESCO a fost făcută o propunere pentru o declaraţie referitoare la pace ca drept al omului, ea a fost respinsă. Avem însă şi veşti bune. 21 septembrie este răgazul în care cei ce luptă se pot gândi la victimele pe care le lasă în urma lor. Şi ziua în care peste 100 de milioane de oameni din peste 100 de ţări militează pentru acelaşi lucru. Pentru Pace.
sursa: www.jurnalul.ro
800.000 de oameni au murit în doar trei luni în timpul războiului din Rwanda din 1994. 8.538.315 de oameni au pierit în timpul primului război mondial, iar războaiele civile au ucis în anii 90, 5 milioane de persoane pe tot globul. Peste 500 de milioane de arme mici se află în circulaţie în lume. Sunt cifre care bulversează prin realitatea crudă pe care o întreţin. Sunt cifre care au marcat istoria şi care au subliniat necesitatea susţinerii unui demers numit Pace. De aceea, din 1981, Adunarea Generală a ONU a decis ca ziua de 21 septembrie să fie dedicată comemorării şi întăririi idealului de pace, pacea din lume şi din casele noastre. În fiecare an, timp de 24 de ore, milioane de oameni îşi dau mâna, crezând cu tărie că o zi din 365 e totuşi un început bun. Potrivit Peaceoneday.org, din anul 2005, Ziua Internaţională a Păcii a devenit ziua în care încetează focul şi violenţa. Contează. Pentru că, în 24 de ore, milioane de copii din zonele de conflict pot fi vaccinaţi. În 2009, peste 1,4 milioane de micuţi din Afganistan au primit vaccin. În 24 de ore pot fi mutate victime sau refugiaţi de război ori se pot trimite provizii şi medicamente în zone în care avioanele nu pot ajunge. Potrivit informaţiilor ONU, anul acesta, Ziua Internaţională a Păcii se axează pe consolidarea democraţiei, o valoare esenţială pentru drepturile omului şi un mijloc de aplanare a conflictelor. Mesajul ONU vorbeşte despre cum democraţia nu apare singură, despre lumea care are nevoie ca fiecare să vorbească în favoarea justiţiei sociale, libertăţii presei, despre dreptul fiecăruia de a decide propriul viitor.
Peste 7000 de militari români, cooptaţi în misiuni pacifiste
Ţara noastră se numără printre cele care şi-au trimis militari în mai toate teatrele de operaţii ale lumii. Sunt oameni care au acceptat asta cu preţul vieţii lor. România a început să participe la operaţiunile ONU de menţinere a păcii în aprilie 1991, cu 10 ofiţeri observatori militari la Misiunea de Observare din Irak-Kuweit (UNIKOM). În iunie 1998, România a debutat şi în participarea cu ofiţeri de poliţie civilă la operaţiuni de menţinere a păcii, prin desfăşurarea unui grup de 10 poliţişti la Forţa Internaţională de Poliţie (IPTF) din cadrul Misiunii ONU din Bosnia-Herţegovina (UNMIBH), completat ulterior cu încă 10 ofiţeri. Potrivit materialelor furnizate ONU de către Direcţiile de Comunicare ale Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Administraţiei şi Internelor, din aprilie 1991 şi până în prezent, România a participat la mai multe misiuni ONU de menţinere a păcii, cu peste 7000 militari şi poliţişti civili, situându-se timp de doi ani pe locurile 8-12 în lista celor 76 state membre contribuitoare la operaţiuni ONU de menţinere a păcii, cu efective desfăşurate simultan de peste 900 căşti albastre. Jandarmeria Română a desfăşurat începând cu data de 22 februarie 2002, misiuni de menţinere a păcii în provincia Kosovo, în baza solicitării ONU, a Memorandumului de Înţelegere între Guvernul României şi ONU privind contribuţia cu resurse la unitatea specială de Poliţie a Naţiunilor Unite din Kosovo. Începând cu 10 decembrie 2008, Detaşamentul de Misiuni Internaţionale al Jandarmeriei Române dislocat în Kosovo execută misiuni şi se subordonează operaţional Uniunii Europene, în cadrul misiunii EULEX Kosovo. Din 2002 şi până în prezent jandarmii români au executat peste 4 000 de misiuni. Din septembrie 2008, Ministerul Administraţiei şi Internelor participă, cu un număr de 8 ofiţeri la misiunea EUMM GEORGIA - misiune civilă a Uniunii Europene de monitorizare a acordului de încetare a focului din această ţară. Participarea Poliţiei Române la misiunea ONU din Haiti - MINUSTAH a debutat la data de 27 septembrie 2004 cu un contingent de 4 ofiţeri români în Haiti. În cei aproape cinci ani de prezenţă românească în misiunea MINUSTAH, numărul poliţiştilor români a crescut, astfel încât în prezent sunt 18 de poliţişti dislocaţi în această misiune, contingentul românesc fiind unul dintre cele mai mari din acest teatru de operaţii.
Pacea poveştii celor întorşi
În Kosovo, şi-au pus viaţa şi onoarea în slujba patriotismului. În bagajul de acasă n-au înghesuit decât fotografii, talismane. Şi mult curaj. Ei sunt câţiva dintre luptătorii care pot da acele lecţii despre prietenie, sacrificiu şi preţuire. Dincolo de terenurile "minate” şi focurile de armă, stau poveştile unor oameni. Născuţi pentru cinstea uniformei, decoraţi pentru merite. Care te fac să te mândreşti pentru că ai avut întâlnire cu "bărbăţia”. I-am regăsit cu aceeaşi modestie şi bun simţ, calităţi pe care le aveau şi înainte să plece în Kosovo. Acum aveau ceva în plus. Câte o medalie oferită de statul român, drept recunoştinţă, pentru activităţile din cadrul misiunilor de menţinere a păcii, misiuni sub egida EULEX. Chiar şi aşa, jandarmii decoraţi vorbesc greu despre experienţele de dincolo. Nu-s lăudăroşi, nu vor să iasă în evidenţă. Şi totuşi, într-o oră, mi-au predat o lecţie a demnităţii umane şi a unei fidelităţi exemplare. Cam despre asta e vorba pe 21 septembrie. Plutonierul major Marian Uţă este unul dintre jandarmii cu merite. A fost trimis de două ori în Kosovo, în 2004 şi apoi în 2008. Medalia primită reprezintă înainte de toate, mândria. "Este o recompensă adusă de forurile internaţionale, naţionale. Are o valoare sentimentală, practic, este mândria fiecăruia. Am fost o experienţă profesională nouă, o curiozitate la început. Mulţi spun că suntem motivaţi de latura materială, dar nu e adevărat. După o misiune de un an în Kosovo, nu te întorci să cumperi palate”, povesteşte plutonierul Uţă.
Populaţie imprevizibilă, conflicte spontane
Uţă îşi aminteşte că, iniţial, familia sa nu a fost de acord cu plecarea în misiune. Dar, cum ar spune el, riscuri există la tot pasul. "Am fost cazaţi la Peja, în NE provinciei, la o bază preluată şi administrată de EULEX. Eram 115 jandarmi români. Desigur, riscul aici era mult mai mare. Zona era apropiată de graniţa cu Albania, unde populaţia este imprevizibilă, oricând putând apărea un conflict”, a menţionat Uţă. Atunci când a părăsit ţara, plutonierul a luat din casă cele mai dragi lucruri. "Am ţinut în cameră o poză cu cele două fetiţe ale mele şi un talisman creştin-ortodox. A fost foarte greu departe de familie, deşi acolo aveam toate condiţiile pentru a ţine legătura cu cei de acasă”, mai spune Uţă. În Kosovo, soldaţii n-au împărţit doar acoperişul. Ci şi riscurile. De aceea, în bătaia puştilor, s-au legat prietenii de-o viaţă. Prietenii asumate. "Relaţii se leagă, mai ales când mergi în misiuni diferite cu aceeaşi colegi. Acolo suntem egali. E important să ai un camarad alături. Dacă îl preţuieşti şi îi ţii spatele şi el în va păzi pe al tău apoi. E o chestiune de încredere”, mărturiseşte jandarmul vâlcean. La cei 33 de ani ai săi, Uţă crede că într-o astfel de meserie nu poţi reuşi fără tact, diplomaţie, fidelitate.
Şocul sulurilor de sârmă ghimpată
Plutonierul Viorel Neacşa are 35 de ani şi trei misiuni la activ. Într-una a fost şofer, în celelalte luptător. A luat parte la prima misiune a României în afara graniţelor ţării, în 2002-2003. Pe atunci, jandarmii aveau mult mai multe competenţe în teatrele de operaţiuni. "Întâlnirea”cu provincia a avut un real impact asupra sa. "Am mers vreo patru zile cu trenul. Mi s-a părut un drum interminabil,întrucât am traversat mai multe ţări. Când am coborât era noapte şi am văzut numai suluri de sârmă ghimpată, unul peste altul. M-am întrebat în gând unde oi fi ajuns…”, îşi aminteşte Neacşa. Mai toate misiunile aveau un grad ridicat de risc. "Acolo totul se întâmplă dintr-o dată şi trebuie să fii pregătit. Trebuie să fii antrenat să lucrezi într-o echipă, e important să fii ajutat. Într-o noapte la două am primit alarmă. Ne îndreptam spre o localitate, unde se trăgeau focuri de armă asupra unor poliţişti. Mai mult nu ştiam. Când colegii ne-au transmis apoi mai multe date prin staţie, ne-am mai liniştit. A fost puţin stresant la început,dar ne-am adaptat”, a precizat plutonierul. Neacşa e un om sensibil, chiar dacă nu o arată. Şi puternic. Pentru că a plecat în Kosovo nu numai pentru a-şi servi patria. Ci pentru ca apoi să-i ofere mamei sale bolnave un sprijin. Cel mai jovial dintre jandarmii vâlceni decoraţi este Cristian Ioniţă. E singurul la fel de grăbit să plece în altă misiune. Şi mereu pregătit. În Kosovo, Ioniţă a fost comandantul plutonului Bravo. Chiar dacă vreodată ar uita ce s-a întâmplat acolo, semnele de pe corp i-ar aduce aminte. Inspectoratul Judeţean de Jandarmi "General de brigadă Ştefan Buterez” Vâlcea este printre puţinele unităţi din ţară care au trimis constant jandarmi, în Kosovo.
Memoria celor demni de cinste
În aceste războaie întunecate, securea viitorului ori ciopleşte drum în faţă ori se înfige din greşeală. Deşi capete neplecate, mulţi soldaţi români au rămas soldaţi la nesfârşit. Şi doar atât. Şi-au dat zilele pentru o misiune de pace şi nu s-au mai întors niciodată. Ei toţi sunt eroii noştri, fii pierduţi, taţi necunoscuţi, soţi regretaţi. Sublocotenenţii Iosif Fogoraşi şi Anton Samuilă au murit împuşcaţi pe 11 noiembrie 2003, în Afganistan, în urma unui atac asupra transportorului amfibiu blindat în care se aflau. Pe 13 iunie 2008, sublocotenentul Marius Covrig şi-a pierdut viaţa în timpul unei misiuni de patrulare, transportorul în care se afla, fiind atacat de forţele insurgente. Pe 3 aprilie 2009, maiorul Tiberius Petre a căzut la datorie în timpul unei intervenţii rapide pentru sprijinirea unei subunităţi aliate, care fusese atacată tot de insurgenţi. Pe 12 mai 2010, sublocotenentul Valerică Leu şi-a dat viaţa într-o misiune în care încerca să securizeze o cale de acces pe autostrada A1 Qualat-Kabul. Pe 10 mai 2011, sublocotenentul Cătălin Marinescu a murit în provincia Zabul, în urma unui atac cu un dispozitiv explozibil improvizat. Ei sunt doar câţiva dintre cei pe care România i-a pierdut. Şi pe care i-a decorat post mortem cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler, cu însemn de război. Potrivit MApN, alţi 74 de militari au fost răniţi între anii 2010-2011 în teatrele de operaţii din Irak, Afganistan şi Bosnia-Herţegovina.
Crime în masă, comise de copii
Faptul că peste 20.000 de copii –soldat au fost demobilizaţi din război, în ultimii doi ani nu mai este un secret. ONU estimează că în lume încă există 300.000 de minori nevinovaţi, recrutaţi de grupările rebele armate sau de către forţe guvernamentale şi antrenaţi să ucidă. Oficialii cred că fenomenul abia peste 20 de ani va putea fi eliminat. Dr. Cesar Chelala şi articolul său câştigător al premiului oferit de Clubul de Presă al Americii din Străinătate sunt dovada chinului la care sunt supuşi aceşti copii şi de ce, măcar pentru ei, e nevoie de pace. " Un băiat de 12 ani s-a sinucis în provincia Paktika, în Afganistan, într-o piaţă aglomerată, ucigând patru persoane şi provocând rănirea a altor zeci. Actul în sine este o acuzare severă a adulţilor, care folosesc copii în astfel de acţiuni şi arată controlul în război şi cum participarea lor îi privează de o copilărie normală. În vremuri recente, Kmerii Roşii au exploatat mii de copii pentru a comite crime în masă şi alte acte inumane în timpul genocidului cambodgian. În Uganda, declarând că el a primit un mesaj de la Dumnezeu, Joseph Kony a recrutat cu forţa mii de copii şi i-a obligat să comită acte criminale”, mărturiseşte dr. Cesar Chelala în materialul său premiat şi disponibil pe site-ul Epoch Times. Am auzit principii potrivit cărora pacea e mai importantă ca dreptatea. Dar nimeni nu vorbeşte despre legătura dintre pace şi drepturile omului. Nimeni nu ştie că "o cultură a drepturilor omului este o precondiţie pentru a atinge pacea în orice ţară din lume”. Deşi în 1997, la Conferinţa Generală UNESCO a fost făcută o propunere pentru o declaraţie referitoare la pace ca drept al omului, ea a fost respinsă. Avem însă şi veşti bune. 21 septembrie este răgazul în care cei ce luptă se pot gândi la victimele pe care le lasă în urma lor. Şi ziua în care peste 100 de milioane de oameni din peste 100 de ţări militează pentru acelaşi lucru. Pentru Pace.
sursa: www.jurnalul.ro
marți, 20 septembrie 2011
Proverbe si expresii adunate din jurul lumii
Când o zbura porcul
Croata: `Kad na vrbi rodi grožde` (Cand or face salciile struguri)
Ungara: `Majd ha piros hó esik` (Cand o ninge cu fulgi rosii de zapada)
Uzbeka: `Tuyaning dumi yerga tekkanda` (Cand o atinge coada camilei pamantul)
Rusa: `Kag-da rak svist-nyet` (Cand o fluiera langusta)
Aşchia nu sare departe de trunchi
Engleza: `Like father like son` (Ca tata, ca fiu)
Portugheza: `Filho de peixe sabe nadar` (Copilul unui peste stie sa inoate)
Nigeriana: `Barewa tayi gudu danta ya yi rarrafe` (Cum sa se tarasca puiul unei gazele, daca mama sa este un alergator rapid?)
Araba: `Ibn al bat’awwam` (Fiul ratei stie sa pluteasca)
sursa: www.9am.ro
Croata: `Kad na vrbi rodi grožde` (Cand or face salciile struguri)
Ungara: `Majd ha piros hó esik` (Cand o ninge cu fulgi rosii de zapada)
Uzbeka: `Tuyaning dumi yerga tekkanda` (Cand o atinge coada camilei pamantul)
Rusa: `Kag-da rak svist-nyet` (Cand o fluiera langusta)
Aşchia nu sare departe de trunchi
Engleza: `Like father like son` (Ca tata, ca fiu)
Portugheza: `Filho de peixe sabe nadar` (Copilul unui peste stie sa inoate)
Nigeriana: `Barewa tayi gudu danta ya yi rarrafe` (Cum sa se tarasca puiul unei gazele, daca mama sa este un alergator rapid?)
Araba: `Ibn al bat’awwam` (Fiul ratei stie sa pluteasca)
sursa: www.9am.ro
Abonați-vă la:
Postări (Atom)