Gospodina, de Otilia Cazimir

                        O furnică duce-n spate

                        Un grăunte jumătate.



                        - Încotro fugi, surioară?

                        - Ia, mă duc şi eu la moară!



                        Şi-s grăbită, şi-s grăbită,

                        Că mi-i casa negrijită,

                        Şi mi-s rufele la soare,

                        Şi copiii cer mâncare...



                        Nu, la noi în muşuroi

                        Nu e timp pentru zăbavă:

                        Că de n-am fi de ispravă,

                        Ar fi vai şi-amar de noi!

            Poti spune daca o un om e istet dupa raspunsurile pe care le da. Poti spune daca un om este intelept dupa intrebarile pe care le pune.  

                                                Naguib Mahfouz (Nobel Prize Winner)

"Omul este dispus sa fie recunoscator parintilor, cand acestia nu mai sunt."

                                     proverb japonez

Cartea e un univers secret creat de un om înzestrat cu geniu.

                    Voltaire

Cărţile sunt felul oamenilor de a avea aripi ca îngerii.
                                                                       Andrei Pleşu

Singura cale de a descoperi limitele posibilului este de a le depasi pana la imposibil.   
                                                                                                     Arthur C. Clarke

Noapte de toamnă, de George Topârceanu

                        Murmur lung de streşini, risipite şoapte

                        Cresc de pretutindeni şi se pierd în noapte.

                        Rareori prin storuri o lumină scapă

                        De-mi aprinde-n cale reci oglinzi de apă



                        Şi-mi trimite-n faţă raza ei răsfrântă...

                        Ploaia bate-n geamuri, streşinile cântă.

                        Dar treptat, cu larmă potolită scade

                        Cântecul acestui tremur de cascade.



                        Tot mai des în preajmă umbre vii răsar,

                        Ploaia peste case pică tot mai rar

                        Şi-n grămezi de neguri apele se strâng...

                        Lumea-ntreagă doarme, streşinile plâng.



                        Până când o rază de argint în zare,

                        Lămurind pe boltă straturi de ninsoare,

                        Lin desface umbra şi de crengi anină

                        Scânteieri albastre, boabe de lumină.



                        Iar acum din taina cerului deschis,

                        Peste firea mută cad lumini de vis

                        Şi-n troiene albe norii se desfac...

                        Dar când iese luna, streşinile tac.



                        Dormi, iubire dulce!...

                        Numai eu întârziu, singur pe cărare,

                        Farmecul acestei clipe călătoare...

                        Gândurile mele vin să te deştepte,

                        Din pridvorul tainic să cobori pe trepte.



                        Să cobori în toamna limpede şi rece

                        Şi, visând cu mine clipa care trece,

                        Să-mi sporeşti tristeţea ceasului târziu

                        Când, străin de tine, sufletu-mi pustiu



                        Va porni zadarnic, rătăcind pe drum,

                        Să sărute urma paşilor de-acum.

Într-o zi pe când lucram, de Ana Blandiana

                        Într-o zi pe când lucram

                        În gradină, pe sub geam,



                        Îngrijind un trandafir,

                        Văd că intră-un musafir:



                        Era mic c-abia-l vedeai,

                        Dar cu mustăţi ditamai;



                        Încăpea printre uluci,

                        Dar avea blăniţa-n dungi;



                        Şi-ntr-un capăt, dintr-o dungă

                        Îi creştea o coadă lungă;



                        Era numai cât o floare,

                        Dar avea patru picioare;



                        Ochii-albaştri îi clipeau

                        Şi ştia să zică "miau".



                        Ba să vezi şi să te bucuri –

                        Sărea-n aer după fluturi



                        Şi ştia chiar să se joace

                        Cu câteva ghemotoace.



                        Oare, ce-aţi fi făcut voi

                        Cu-acest musafir de soi?



                        Eu oaspetele important

                        L-am tratat cu lapte cald;



                        Ca să-l conving să rămână,

                        I-am dat şi-un pic de smântână;



                        Şi, pentru că era mic,

                        L-am botezat Arpagic.

Balada unui greier mic, de George Topârceanu

                        Peste dealuri zgribulite,

                        Peste ţarini zdrenţuite,

                        A venit aşa, deodată,

                        Toamna cea întunecată.



                        Lungă, slabă şi zăludă,

                        Botezând natura udă

                        C-un mănunchi de ciumafai, -

                        Când se scutură de ciudă,

                        Împrejurul ei departe

                        Risipeşte-n evantai

                        Ploi mărunte,

                        Frunze moarte,

                        Stropi de tină,

                        Guturai...



                        Şi cum vine de la munte,

                        Blestemând

                        Şi lăcrimând,

                        Toţi ciulinii de pe vale

                        Se pitesc prin văgăuni,

                        Iar măceşii de pe câmpuri

                        O întâmpină în cale

                        Cu grăbite plecăciuni...



                        Doar pe coastă, la urcuş,

                        Din căsuţa lui de humă

                        A ieşit un greieruş,

                        Negru, mic, muiat în tuş

                        Şi pe-aripi pudrat cu brumă:



                        – Cri-cri-cri,

                        Toamnă gri,

                        Nu credeam c-o să mai vii

                        Înainte de Crăciun,

                        Că puteam şi eu s-adun

                        O grăunţă cât de mică,

                        Ca să nu cer împrumut

                        La vecina mea furnică,

                        Fi'ndcă nu-mi dă niciodată,

                        Şi-apoi umple lumea toată

                        Că m-am dus şi i-am cerut...



                        Dar de-acuş,

                        Zise el cu glas sfârşit

                        Ridicând un picioruş,

                        Dar de-acuş s-a isprăvit...

                        Cri-cri-cri,

                        Toamnă gri,

                        Tare-s mic şi necăjit!