....................................................
2-6
Dintre toți suspecții, dacă Lucy l-ar fi împușcat și ucis pe Morton, ar fi scăpat basma curată chiar dacă ar fi sunat la poliție și ar fi mărturisit. Niciun juriu nu ar fi condamnat-o după ce ar fi auzit ce a suferit din cauza lui Morton și a partenerului său bolnav.
Noah nu știa sincer ce să creadă despre Lucy Kincaid, ceea ce o făcea atât suspectă, cât și intrigantă. Dosarul ei de la FBI era surprinzător de gros, iar el reușise să-l acceseze doar după ce Hans Vigo îi dăduse voie. Puțini oameni știau că ea îl ucisese pe Adam Scott, apăsând de 6 ori pe trăgaci și golind un revolver calibru 357 în pieptul lui. Acest lucru îl tulbura pe Noah, arătându-i că ea putea și ar fi ucis dacă ar fi fost amenințată.
Șase gloanțe erau prea multe.
Doar că el nu fusese acolo. Și dacă învățase ceva în armată, era să evite criticile nechibzuite ale politicienilor și mass-mediei, care stăteau în siguranță în statele Unite și judecau deciziile comenzii fără să înțeleagă amenințarea imediată.
Morton fusese ucis cu un singur glonț în ceafă. Punctul de impact îi spunea lui Noah că ucigașul știa exact ce făcea și unde să țintească.
Execuțiile erau pentru trădare sau bani. Și, în funcție de organizația criminală, erau efectuate în diverse moduri. Un singur glonț sugera o lovitură calculată. Părea impersonal. O lovitură sau o afacere.
Ar fi putut Morton să fie ucis dintr-un motiv complet neconectat de trecutul său criminal? Sau de cineva supărat că a devenit martor al acuzării? Cine a suferit când Trask Enterprises a dat faliment?
- Abigail, poți să faci o listă cu toți angajații și asociații Trask Enterprise? Adresa actuală, înregistrări, orice poți obține.
- La ce te gândești?
- Metoda. Glonț în ceafă. E rece și impersonal.
- Să-l lovești în testicule nu era impersonal, a comentat Abigail.
- Da, dar ucigașul sau ucigașii au avut intimitate - portul era pustiu. Nu erau camere de supraveghere în zonă. Puteau să-l bată până la moarte. Să-l tortureze. Să-i împuște fiecare membru și să-l facă să sufere. Dacă era ceva personal.
- Amintește-mi să nu mă pun rău cu tine, Armstrong.
- E un lucru pe care încă nu-l înțeleg, a continuat Noah. De ce era aici, în Washington? Trebuia să aibă un motiv. Părea ceva brusc și neplanificat. Ai aflat ceva despre moteluri?
- Încă căutăm. Dacă a folosit un pseudonim, suntem terminați, dacă nu-l recunoaște vreun manager. Verificăm atât numele lui, cât și numele vărului său.
- Dar cineva care nu a eliberat camera încă?
- Am anticipat deja. Lucrăm la această pistă.
Instinctul lui Noah îi spunea că motivul pentru care Morton se afla în Washington era legat direct de uciderea lui.
Biroul din Denver interoga pe toți cei care avuseseră legături cu Morton de la eliberarea lui.
- Nicio veste de la Guardino?
- E ora 8 dimineața în Denver. O să încep să-l bat la cap peste o oră.
Telefonul lui Noah vibră.
- Lucy Kincaid vrea să te vadă.
Exact la timp.
- Mulțumesc, vin imediat.
Îi făcu cu capul lui Abigail.
- Să terminăm odată.
Lucy era singură. Kate Donovan nu câștigase bătălia pentru avocat.
- Mulțumesc că ați venit, domnișoară Kincaid.
Ea salută din cap. Noah o conduse pe hol până la o mică sală de conferințe. Lucy era o femeie foarte atrăgătoare și părea mai matură decât vârsta ei - luna viitoare împlinea 25 de ani, dar avea aerul unei femei cu experiență și încrezătoare, care nu se lăsa intimidată de nimeni. În același timp, limbajul ei corporal - rigid, controlat, cu expresii faciale minime - îi spunea lui Noah că își ascundea adevărata personalitate, că exteriorul ei era doar o cochilie. Văzuse asta ieri, când ea intrase pentru prima dată în sufragerie - cât de mult se străduise să-și stăpânească izbucnirea după ce aflase că cumnata ei o mințise timp de șase ani.
Lucy Kincaid era intrigantă și, poate, puțin misterioasă.
- Vom confirma pur și simplu declarația ta de ieri și îți vom pune câteva întrebări suplimentare, îi explică Noah, arătând spre scaunul din fața lui. Vrei apă? Cafea?
Ea clătină din cap.
- Nu, mulțumesc.
Abigail se așeză la masă și zâmbi.
- Ieri nu am avut ocazia să ne cunoaștem oficial, îi spuse lui Lucy, întinzându-i mâna. Sunt Abigail Resnick. Am lucrat cu dr. Vigo la mai multe cazuri. El vorbește foarte frumos despre frații dumneavoastră. Despre toți patru.
Lucy zâmbi ușor.
- La fel și noi.
- Te deranjează dacă înregistrăm conversația noastră? întrebă Abigail.
Lucy clătină din cap, zâmbetul dispărându-i.
Abigail apăsă butonul „înregistrare” de pe un mic reportofon digital și spuse:
- Suntem agentul special Abigail Resnick și agentul special Noah Armstrong, împreună cu Lucia Kincaid, în legătură cu dosarul 201101120197. Doamnă Kincaid, sunteți de acord ca această discuție să fie înregistrată?
- Da, răspunse Lucy.
- Pentru a consemna, doamnă Kincaid, ați acceptat în mod voluntar să veniți la sediul FBI și să răspundeți la întrebări referitoare la ancheta privind omuciderea lui Roger Morton?
- Da, răspunse Lucy.
Noah preluă interogatoriul. El confirmă tot ce ea spusese cu o seară înainte, că nu știa nimic despre acordul de recunoaștere a vinovăției și nici că Morton ieșise din închisoare. Lucy era concisă și profesionistă. Știind acum ce știa Noah despre trauma lui Lucy, admirația lui pentru această femeie creștea.
Dar nu putea lăsa asta să-i întunece judecata.
- Când l-ați văzut sau ați vorbit ultima oară cu domnul Morton?
Lucy se tensionă vizibil și răspunse sec:
- În iunie, acum 6 ani.
- Doamnă Kincaid, gândindu-vă la perioada în care domnul Morton v-a ținut captivă, vă amintiți ceva - ceva ce ați văzut sau auzit - care ne-ar putea ajuta să-l găsim pe ucigașul lui?
Ea se lupta să găsească un răspuns și, în cele din urmă, a spus:
- Aș dori să vorbesc neoficial.
Noah era pe punctul de a refuza. Apoi i-a făcut semn lui Abigail, care a oprit înregistrarea.
- Ești liberă să vorbești.
Lucy a așteptat câteva secunde înainte de a vorbi cu o furie abia ascunsă.
- După răpirea și violul meu, am petrecut luni de zile încercând să uit, încercând să scot din minte tot ce am văzut, auzit și simțit. Și nu am reușit. Când am renunțat, când am crezut că va trebui să învăț să suport coșmarurile, furia, frica și umilința profundă și nesfârșită, totul a început în sfârșit să se estompeze. Nu știu cât a durat, dar am lăsat totul în urmă. Am lăsat toate amintirile să dispară. Acum, tot ce-mi amintesc sunt fragmente din acel iad și refuz să mă întorc acolo. Nu pentru asta și cu siguranță nu pentru Roger Morton. Nu l-am ucis, nu știu cine a făcut-o, dar nu sunt îndurerată. Era un violator dezgustător și josnic, care se bucura să rănească femeile. Nu ar fi trebuit să fie eliberat din închisoare. Mă bucur că a murit.
Ea i-a făcut un semn cu capul lui Abigail, care a ezitat, apoi a pornit din nou înregistrarea.
- Pentru a răspunde la întrebarea dumneavoastră, agent Armstrong, a continuat Lucy, ca și cum nu ar fi vorbit, nu-mi amintesc prea multe despre acele două zile și nimic care să indice cine l-a ucis pe monstrul acela.
Sean petrecuse ultimele 15 minute convingându-l pe Patrick, fratele lui Lucy, că nu era nevoie să se întoarcă la Washington.
- Patrick, voi avea grijă de ea. Îți promit.
Nu ar fi fost o greutate pentru el. Sean își dorea doar să fi găsit un alt motiv pentru a petrece timp cu Lucy.
- Nenorocitul e mort. Nu cred că ea mai e în pericol.
- Nu știu.
Patrick era împărțit, și dacă slujba asta nu ar fi fost atât de importantă, ar fi fost deja în avionul de întoarcere.
- Sun-o, îi spuse Sean. Sunt sigur că îți va spune să rămâi la Stanford, să-ți faci treaba. Te-au cerut pe tine în mod special.
- Îmi amintesc că au cerut pe oricine în afară de tine.
- Nu sunt mulți oameni care pot face ceea ce facem noi în domeniul securității informatice.
Patrick suspină.
- Voi termina treaba, dacă Lucy nu are nevoie de mine. Atunci Duke va trebui să o facă singur.
- Corect.
- Ține-mă la curent, spuse Patrick.
- Promit.
Sean își luă rămas bun și închise telefonul, apoi își verifică e-mailul.
Zâmbi când văzu mesajul de la Jayne Morgan, guru-ul cercetării RCK.
Își dorea să-l fi convins pe fratele său Duke să-l lase să o ducă și pe ea la Washington, alături de Patrick, dar Duke se opuse categoric. Atât Patrick, cât și Sean erau experți în computere, dar abilitățile lui Sean erau în domeniul eludării legii. Unul dintre rolurile principale ale RCK East era securitatea informatică. Sean putea să spargă practic orice sistem, dar nu avea experiența necesară pentru a repara breșa. Patrick avea cunoștințele tehnice necesare pentru a securiza sistemul, la fel ca Duke. Când Patrick a început să lucreze pentru RCK în Sacramento anul trecut, s-au înțeles bine - și amândoi voiau să iasă din umbra fraților lor mai mari.
Sean a citit toată documentația pe care Jayne o recuperase despre Roger Morton, Adam Scott și răpirea lui Lucy Kincaid.
De la eliberarea sa din închisoare, Roger Morton locuia în Denver. Până când a venit în Washington D.C., dintr-un motiv necunoscut, riscându-și eliberarea condiționată pentru a face acest lucru. Conform acordului de recunoaștere a vinovăției, pe care Sean o avea acum în copie, o singură greșeală și Morton ar fi revenit în închisoare pe viață. Ce era atât de important încât să-și riște viața în închisoare, când i se oferise practic un bilet de ieșire din închisoare? Și ce știa sau ce făcuse de a fost ucis?
Bani sau răzbunare.
Răzbunarea era răspunsul ușor, dar răzbunarea indica familia Kincaid, nu pe Morton. Lucy fusese o victimă, iar întreaga ei familie avea un motiv justificat să-l vrea mort pe Morton. Dar ar fi făcut-o?
Sean credea că nu. Dacă unul dintre membrii familiei Kincaid l-ar fi ucis pe Morton, de ce l-ar fi ademenit la Washington? Dacă ar fi venit la Washington de bunăvoie și Kate sau Patrick l-ar fi văzut, l-ar fi băgat din nou în închisoare.
Jack Kincaid, pe de altă parte, avea abilitatea, pregătirea și personalitatea necesare pentru a ucide. Cu mai mult de două decenii în armată, apoi lucrând ca mercenar, Jack ar fi știut cum să-l facă pe Morton să dispară.
Sean și-a notat să cerceteze celelalte victime ale lui Morton. Poate că una dintre ele avea mijloacele necesare pentru a ucide. Dar chiar și când a început cercetarea, știa că, dacă ar fi descoperit ceva în acest sens, nu ar fi predat informația federalilor. Nu vedea nicio dreptate în pedepsirea unei victime când criminalul ieșise din închisoare în mod atât de nedrept. Era suficient pentru a-i scoate din minți pe cei mai mulți oameni sănătoși la cap.
Morton voia să se răzbune? Venise aici să le facă rău lui Kate sau Lucy pentru rolul pe care îl jucaseră în trimiterea lui în spatele gratiilor? Scăpase practic nepedepsit, așa că Sean nu înțelegea de ce și-ar risca libertatea pentru răzbunare, dar, de altfel, el nu înțelegea deloc oamenii ca Morton.
După răzbunare veneau banii. Deși Adam Scott fusese creierul din spatele Trask Enterprises, Morton îi pusese în aplicare planurile. Probabil știa tot ce era de știut despre afacerea ilegală cu pornografie. Cum ar fi putut un tip ca Morton să facă bani dacă era supravegheat îndeaproape de federali?
Ar intra în clandestinitate. Era obișnuit cu un anumit stil de viață lucrând pentru Trask, fusese în închisoare timp de șase ani și, dacă venea la Washington pentru afaceri - pentru bani - trebuia să aibă legătură cu experiența sa. Viața anterioară, contactele anterioare.
Bani. Pentru oameni ca Morton, totul se reducea la bani. Răzbunarea necesita prea multă planificare, pregătire și ură. El și-ar încălca condițiile de eliberare condiționată pentru bani, nu pentru răzbunare. Citind cazierul lui Morton, era clar că îi păsa cel mai mult de bani, de sex și de umilirea femeilor.
Sean bănuia că se îndrepta spre un teritoriu periculos. Era atras de Lucy și se temea că sentimentele lui vor afecta probele pe care le avea în față. Ar fi văzut ce era important? Nu era polițist; nu putea fi atât de imparțial. Nu voia să cântărească balanța binelui și răului, acordând criminalilor mai multe drepturi decât victimelor. Pentru el, oamenii ca Roger Morton erau niște gunoaie și nu meritau drepturile pe care le considerau de la sine înțelese. De ce în sistem infractorii aveau toate drepturile? Unde era dreptatea?
Nu înțelegea ce vedea Lucy Kincaid la FBI sau de ce voia să fie polițistă, fiind obligată să lucreze în conformitate cu reguli stricte care îi protejau mai mult pe răufăcători decât pe cei nevinovați. Dar ea voia asta - și nu era nimic pe care să-l admire mai mult decât pasiunea profundă.
Era îndrăgostit de Lucy Kincaid din noaptea în care Patrick i-a prezentat-o, acum o lună, când au zburat să semneze actele pentru noua casă RCK East și să încheie contractul. Cei trei au mâncat pizza pe podeaua bucătăriei goale.
Poate că sentimentul era mai vechi de atât. De când o văzuse pentru prima dată, când venise să-i viziteze pe Patrick și Jack în Sacramento, cu mai bine de un an în urmă. O privise prin fereastră, felul în care se mișca, felul în care blugii pe care îi purta îi îmbrățișau picioarele lungi și subțiri.
Desigur, primul lucru care l-a atras a fost aspectul ei fizic. Nici înaltă, nici scundă - el ar fi estimat-o la 1,70 m, dar cu picioare care o făceau să pară mai înaltă - fizic, era exact genul lui. O siluetă de clepsidră, cu forme în locurile potrivite. Atletică. Și când se relaxa, Lucy avea cel mai frumos zâmbet.
Dar nu doar corpul perfect proporționat îl atrăgea pe Sean, ci întregul pachet: părul ei lung și negru, ochii mari căprui și inteligența ei. Inteligența, pasiunea pentru dreptate și determinarea o plasau pe Lucy Kincaid într-o ligă proprie.
Desigur, el știa despre trecutul ei. Ce nu îi spusese Patrick, aflase prin propriile cercetări. Nimic care nu era public - nu i-ar fi făcut asta lui Lucy. Iar felul în care perseverase după ce trecuse prin iad arăta lumii că nu se va comporta niciodată ca o victimă sau o martiră.
Aspect fizic, inteligență și dedicare. Lucy era dedicată viitorului pe care și-l construia - acela de a căuta dreptate pentru cei care nu puteau să o facă singuri. El îi admira ambiția.
Concentrarea era un lucru care îi lipsea lui Sean. Cel puțin, asta îi spunea mereu Duke. Că încercase totul în facultate pentru că nu știa ce voia să facă. Ceea ce era parțial adevărat. Înțelegea nevoia lui Lucy de a învăța lucruri noi și diferite, trecerea ei de la departamentul șerifului la Congres și apoi la morgă.
Se întreba doar dacă nu se va plictisi de FBI, împiedicată de procesul lent, de hârțogăraia chinuitoare și de toate regulile acelea. Sean nu ar fi supraviețuit în astfel de condiții. Lucy - poate. Și, deși îi înțelegea motivația și îi admira dedicarea, i-ar fi plăcut să o recruteze pentru RCK. Ar fi fost un atu pentru companie.
Dar, mai mult decât orice, Sean voia să o facă să zâmbească. Voia să-i arate că viața nu se rezumă la muncă non-stop. Că cei care muncesc din greu ar trebui să se și distreze din greu, că merita să se distreze. Dar ea nu se va distra până când situația cu Morton nu va fi rezolvată.
Sean a continuat să citească dosarele trimise de Jayne și a început să facă planuri.
Șase gloanțe erau prea multe.
Doar că el nu fusese acolo. Și dacă învățase ceva în armată, era să evite criticile nechibzuite ale politicienilor și mass-mediei, care stăteau în siguranță în statele Unite și judecau deciziile comenzii fără să înțeleagă amenințarea imediată.
Morton fusese ucis cu un singur glonț în ceafă. Punctul de impact îi spunea lui Noah că ucigașul știa exact ce făcea și unde să țintească.
Execuțiile erau pentru trădare sau bani. Și, în funcție de organizația criminală, erau efectuate în diverse moduri. Un singur glonț sugera o lovitură calculată. Părea impersonal. O lovitură sau o afacere.
Ar fi putut Morton să fie ucis dintr-un motiv complet neconectat de trecutul său criminal? Sau de cineva supărat că a devenit martor al acuzării? Cine a suferit când Trask Enterprises a dat faliment?
- Abigail, poți să faci o listă cu toți angajații și asociații Trask Enterprise? Adresa actuală, înregistrări, orice poți obține.
- La ce te gândești?
- Metoda. Glonț în ceafă. E rece și impersonal.
- Să-l lovești în testicule nu era impersonal, a comentat Abigail.
- Da, dar ucigașul sau ucigașii au avut intimitate - portul era pustiu. Nu erau camere de supraveghere în zonă. Puteau să-l bată până la moarte. Să-l tortureze. Să-i împuște fiecare membru și să-l facă să sufere. Dacă era ceva personal.
- Amintește-mi să nu mă pun rău cu tine, Armstrong.
- E un lucru pe care încă nu-l înțeleg, a continuat Noah. De ce era aici, în Washington? Trebuia să aibă un motiv. Părea ceva brusc și neplanificat. Ai aflat ceva despre moteluri?
- Încă căutăm. Dacă a folosit un pseudonim, suntem terminați, dacă nu-l recunoaște vreun manager. Verificăm atât numele lui, cât și numele vărului său.
- Dar cineva care nu a eliberat camera încă?
- Am anticipat deja. Lucrăm la această pistă.
Instinctul lui Noah îi spunea că motivul pentru care Morton se afla în Washington era legat direct de uciderea lui.
Biroul din Denver interoga pe toți cei care avuseseră legături cu Morton de la eliberarea lui.
- Nicio veste de la Guardino?
- E ora 8 dimineața în Denver. O să încep să-l bat la cap peste o oră.
Telefonul lui Noah vibră.
- Lucy Kincaid vrea să te vadă.
Exact la timp.
- Mulțumesc, vin imediat.
Îi făcu cu capul lui Abigail.
- Să terminăm odată.
Lucy era singură. Kate Donovan nu câștigase bătălia pentru avocat.
- Mulțumesc că ați venit, domnișoară Kincaid.
Ea salută din cap. Noah o conduse pe hol până la o mică sală de conferințe. Lucy era o femeie foarte atrăgătoare și părea mai matură decât vârsta ei - luna viitoare împlinea 25 de ani, dar avea aerul unei femei cu experiență și încrezătoare, care nu se lăsa intimidată de nimeni. În același timp, limbajul ei corporal - rigid, controlat, cu expresii faciale minime - îi spunea lui Noah că își ascundea adevărata personalitate, că exteriorul ei era doar o cochilie. Văzuse asta ieri, când ea intrase pentru prima dată în sufragerie - cât de mult se străduise să-și stăpânească izbucnirea după ce aflase că cumnata ei o mințise timp de șase ani.
Lucy Kincaid era intrigantă și, poate, puțin misterioasă.
- Vom confirma pur și simplu declarația ta de ieri și îți vom pune câteva întrebări suplimentare, îi explică Noah, arătând spre scaunul din fața lui. Vrei apă? Cafea?
Ea clătină din cap.
- Nu, mulțumesc.
Abigail se așeză la masă și zâmbi.
- Ieri nu am avut ocazia să ne cunoaștem oficial, îi spuse lui Lucy, întinzându-i mâna. Sunt Abigail Resnick. Am lucrat cu dr. Vigo la mai multe cazuri. El vorbește foarte frumos despre frații dumneavoastră. Despre toți patru.
Lucy zâmbi ușor.
- La fel și noi.
- Te deranjează dacă înregistrăm conversația noastră? întrebă Abigail.
Lucy clătină din cap, zâmbetul dispărându-i.
Abigail apăsă butonul „înregistrare” de pe un mic reportofon digital și spuse:
- Suntem agentul special Abigail Resnick și agentul special Noah Armstrong, împreună cu Lucia Kincaid, în legătură cu dosarul 201101120197. Doamnă Kincaid, sunteți de acord ca această discuție să fie înregistrată?
- Da, răspunse Lucy.
- Pentru a consemna, doamnă Kincaid, ați acceptat în mod voluntar să veniți la sediul FBI și să răspundeți la întrebări referitoare la ancheta privind omuciderea lui Roger Morton?
- Da, răspunse Lucy.
Noah preluă interogatoriul. El confirmă tot ce ea spusese cu o seară înainte, că nu știa nimic despre acordul de recunoaștere a vinovăției și nici că Morton ieșise din închisoare. Lucy era concisă și profesionistă. Știind acum ce știa Noah despre trauma lui Lucy, admirația lui pentru această femeie creștea.
Dar nu putea lăsa asta să-i întunece judecata.
- Când l-ați văzut sau ați vorbit ultima oară cu domnul Morton?
Lucy se tensionă vizibil și răspunse sec:
- În iunie, acum 6 ani.
- Doamnă Kincaid, gândindu-vă la perioada în care domnul Morton v-a ținut captivă, vă amintiți ceva - ceva ce ați văzut sau auzit - care ne-ar putea ajuta să-l găsim pe ucigașul lui?
Ea se lupta să găsească un răspuns și, în cele din urmă, a spus:
- Aș dori să vorbesc neoficial.
Noah era pe punctul de a refuza. Apoi i-a făcut semn lui Abigail, care a oprit înregistrarea.
- Ești liberă să vorbești.
Lucy a așteptat câteva secunde înainte de a vorbi cu o furie abia ascunsă.
- După răpirea și violul meu, am petrecut luni de zile încercând să uit, încercând să scot din minte tot ce am văzut, auzit și simțit. Și nu am reușit. Când am renunțat, când am crezut că va trebui să învăț să suport coșmarurile, furia, frica și umilința profundă și nesfârșită, totul a început în sfârșit să se estompeze. Nu știu cât a durat, dar am lăsat totul în urmă. Am lăsat toate amintirile să dispară. Acum, tot ce-mi amintesc sunt fragmente din acel iad și refuz să mă întorc acolo. Nu pentru asta și cu siguranță nu pentru Roger Morton. Nu l-am ucis, nu știu cine a făcut-o, dar nu sunt îndurerată. Era un violator dezgustător și josnic, care se bucura să rănească femeile. Nu ar fi trebuit să fie eliberat din închisoare. Mă bucur că a murit.
Ea i-a făcut un semn cu capul lui Abigail, care a ezitat, apoi a pornit din nou înregistrarea.
- Pentru a răspunde la întrebarea dumneavoastră, agent Armstrong, a continuat Lucy, ca și cum nu ar fi vorbit, nu-mi amintesc prea multe despre acele două zile și nimic care să indice cine l-a ucis pe monstrul acela.
Sean petrecuse ultimele 15 minute convingându-l pe Patrick, fratele lui Lucy, că nu era nevoie să se întoarcă la Washington.
- Patrick, voi avea grijă de ea. Îți promit.
Nu ar fi fost o greutate pentru el. Sean își dorea doar să fi găsit un alt motiv pentru a petrece timp cu Lucy.
- Nenorocitul e mort. Nu cred că ea mai e în pericol.
- Nu știu.
Patrick era împărțit, și dacă slujba asta nu ar fi fost atât de importantă, ar fi fost deja în avionul de întoarcere.
- Sun-o, îi spuse Sean. Sunt sigur că îți va spune să rămâi la Stanford, să-ți faci treaba. Te-au cerut pe tine în mod special.
- Îmi amintesc că au cerut pe oricine în afară de tine.
- Nu sunt mulți oameni care pot face ceea ce facem noi în domeniul securității informatice.
Patrick suspină.
- Voi termina treaba, dacă Lucy nu are nevoie de mine. Atunci Duke va trebui să o facă singur.
- Corect.
- Ține-mă la curent, spuse Patrick.
- Promit.
Sean își luă rămas bun și închise telefonul, apoi își verifică e-mailul.
Zâmbi când văzu mesajul de la Jayne Morgan, guru-ul cercetării RCK.
Își dorea să-l fi convins pe fratele său Duke să-l lase să o ducă și pe ea la Washington, alături de Patrick, dar Duke se opuse categoric. Atât Patrick, cât și Sean erau experți în computere, dar abilitățile lui Sean erau în domeniul eludării legii. Unul dintre rolurile principale ale RCK East era securitatea informatică. Sean putea să spargă practic orice sistem, dar nu avea experiența necesară pentru a repara breșa. Patrick avea cunoștințele tehnice necesare pentru a securiza sistemul, la fel ca Duke. Când Patrick a început să lucreze pentru RCK în Sacramento anul trecut, s-au înțeles bine - și amândoi voiau să iasă din umbra fraților lor mai mari.
Sean a citit toată documentația pe care Jayne o recuperase despre Roger Morton, Adam Scott și răpirea lui Lucy Kincaid.
De la eliberarea sa din închisoare, Roger Morton locuia în Denver. Până când a venit în Washington D.C., dintr-un motiv necunoscut, riscându-și eliberarea condiționată pentru a face acest lucru. Conform acordului de recunoaștere a vinovăției, pe care Sean o avea acum în copie, o singură greșeală și Morton ar fi revenit în închisoare pe viață. Ce era atât de important încât să-și riște viața în închisoare, când i se oferise practic un bilet de ieșire din închisoare? Și ce știa sau ce făcuse de a fost ucis?
Bani sau răzbunare.
Răzbunarea era răspunsul ușor, dar răzbunarea indica familia Kincaid, nu pe Morton. Lucy fusese o victimă, iar întreaga ei familie avea un motiv justificat să-l vrea mort pe Morton. Dar ar fi făcut-o?
Sean credea că nu. Dacă unul dintre membrii familiei Kincaid l-ar fi ucis pe Morton, de ce l-ar fi ademenit la Washington? Dacă ar fi venit la Washington de bunăvoie și Kate sau Patrick l-ar fi văzut, l-ar fi băgat din nou în închisoare.
Jack Kincaid, pe de altă parte, avea abilitatea, pregătirea și personalitatea necesare pentru a ucide. Cu mai mult de două decenii în armată, apoi lucrând ca mercenar, Jack ar fi știut cum să-l facă pe Morton să dispară.
Sean și-a notat să cerceteze celelalte victime ale lui Morton. Poate că una dintre ele avea mijloacele necesare pentru a ucide. Dar chiar și când a început cercetarea, știa că, dacă ar fi descoperit ceva în acest sens, nu ar fi predat informația federalilor. Nu vedea nicio dreptate în pedepsirea unei victime când criminalul ieșise din închisoare în mod atât de nedrept. Era suficient pentru a-i scoate din minți pe cei mai mulți oameni sănătoși la cap.
Morton voia să se răzbune? Venise aici să le facă rău lui Kate sau Lucy pentru rolul pe care îl jucaseră în trimiterea lui în spatele gratiilor? Scăpase practic nepedepsit, așa că Sean nu înțelegea de ce și-ar risca libertatea pentru răzbunare, dar, de altfel, el nu înțelegea deloc oamenii ca Morton.
După răzbunare veneau banii. Deși Adam Scott fusese creierul din spatele Trask Enterprises, Morton îi pusese în aplicare planurile. Probabil știa tot ce era de știut despre afacerea ilegală cu pornografie. Cum ar fi putut un tip ca Morton să facă bani dacă era supravegheat îndeaproape de federali?
Ar intra în clandestinitate. Era obișnuit cu un anumit stil de viață lucrând pentru Trask, fusese în închisoare timp de șase ani și, dacă venea la Washington pentru afaceri - pentru bani - trebuia să aibă legătură cu experiența sa. Viața anterioară, contactele anterioare.
Bani. Pentru oameni ca Morton, totul se reducea la bani. Răzbunarea necesita prea multă planificare, pregătire și ură. El și-ar încălca condițiile de eliberare condiționată pentru bani, nu pentru răzbunare. Citind cazierul lui Morton, era clar că îi păsa cel mai mult de bani, de sex și de umilirea femeilor.
Sean bănuia că se îndrepta spre un teritoriu periculos. Era atras de Lucy și se temea că sentimentele lui vor afecta probele pe care le avea în față. Ar fi văzut ce era important? Nu era polițist; nu putea fi atât de imparțial. Nu voia să cântărească balanța binelui și răului, acordând criminalilor mai multe drepturi decât victimelor. Pentru el, oamenii ca Roger Morton erau niște gunoaie și nu meritau drepturile pe care le considerau de la sine înțelese. De ce în sistem infractorii aveau toate drepturile? Unde era dreptatea?
Nu înțelegea ce vedea Lucy Kincaid la FBI sau de ce voia să fie polițistă, fiind obligată să lucreze în conformitate cu reguli stricte care îi protejau mai mult pe răufăcători decât pe cei nevinovați. Dar ea voia asta - și nu era nimic pe care să-l admire mai mult decât pasiunea profundă.
Era îndrăgostit de Lucy Kincaid din noaptea în care Patrick i-a prezentat-o, acum o lună, când au zburat să semneze actele pentru noua casă RCK East și să încheie contractul. Cei trei au mâncat pizza pe podeaua bucătăriei goale.
Poate că sentimentul era mai vechi de atât. De când o văzuse pentru prima dată, când venise să-i viziteze pe Patrick și Jack în Sacramento, cu mai bine de un an în urmă. O privise prin fereastră, felul în care se mișca, felul în care blugii pe care îi purta îi îmbrățișau picioarele lungi și subțiri.
Desigur, primul lucru care l-a atras a fost aspectul ei fizic. Nici înaltă, nici scundă - el ar fi estimat-o la 1,70 m, dar cu picioare care o făceau să pară mai înaltă - fizic, era exact genul lui. O siluetă de clepsidră, cu forme în locurile potrivite. Atletică. Și când se relaxa, Lucy avea cel mai frumos zâmbet.
Dar nu doar corpul perfect proporționat îl atrăgea pe Sean, ci întregul pachet: părul ei lung și negru, ochii mari căprui și inteligența ei. Inteligența, pasiunea pentru dreptate și determinarea o plasau pe Lucy Kincaid într-o ligă proprie.
Desigur, el știa despre trecutul ei. Ce nu îi spusese Patrick, aflase prin propriile cercetări. Nimic care nu era public - nu i-ar fi făcut asta lui Lucy. Iar felul în care perseverase după ce trecuse prin iad arăta lumii că nu se va comporta niciodată ca o victimă sau o martiră.
Aspect fizic, inteligență și dedicare. Lucy era dedicată viitorului pe care și-l construia - acela de a căuta dreptate pentru cei care nu puteau să o facă singuri. El îi admira ambiția.
Concentrarea era un lucru care îi lipsea lui Sean. Cel puțin, asta îi spunea mereu Duke. Că încercase totul în facultate pentru că nu știa ce voia să facă. Ceea ce era parțial adevărat. Înțelegea nevoia lui Lucy de a învăța lucruri noi și diferite, trecerea ei de la departamentul șerifului la Congres și apoi la morgă.
Se întreba doar dacă nu se va plictisi de FBI, împiedicată de procesul lent, de hârțogăraia chinuitoare și de toate regulile acelea. Sean nu ar fi supraviețuit în astfel de condiții. Lucy - poate. Și, deși îi înțelegea motivația și îi admira dedicarea, i-ar fi plăcut să o recruteze pentru RCK. Ar fi fost un atu pentru companie.
Dar, mai mult decât orice, Sean voia să o facă să zâmbească. Voia să-i arate că viața nu se rezumă la muncă non-stop. Că cei care muncesc din greu ar trebui să se și distreze din greu, că merita să se distreze. Dar ea nu se va distra până când situația cu Morton nu va fi rezolvată.
Sean a continuat să citească dosarele trimise de Jayne și a început să facă planuri.
Capitolul 9
La doar câteva minute după ce Lucy Kincaid a părăsit biroul FBI și Noah s-a întors la biroul său, Abigail a exclamat:
- Evrika!
- Aur? întrebă Noah.
- Dacă cauți un motel mizerabil, infestat de purici, atunci da, aur. Triple Tree, în afara orașului Dulles. Managerul a spus că un tip care se potrivește descrierii lui Morton a plătit în numerar pentru 3 nopți joi. S-a înregistrat sub numele de Cliff Skinner - vărul lui Morton - și nu a mai plecat.
Abigail și-a luat cheile.
- Mă duc să verific, să confirm identitatea, să văd dacă a lăsat ceva în cameră, ultima dată când a fost văzut, tot ce trebuie.
Noah se uită la mesajele sale.
- SSA din Denver a sunat în timp ce eram cu Kincaid. O să văd ce a găsit. Sună-mă când termini și vom compara notițele.
- Ar trebui să ai lista completă - nume și date de contact actuale - cu asociații lui Morton înainte de sfârșitul zilei. Am renunțat la numele lui Rick Stockton când personalul s-a împotrivit la volumul de muncă necesar pentru a actualiza dosarul. A funcționat de minune.
- Bine, vreau să rezolv asta cât mai repede posibil.
Abigail se sprijini de peretele cubiculului lui.
- Știi, s-ar putea să nu fiu chiar atât de tristă dacă nu am închide cazul.
Noah se uită fix la noua sa parteneră. Nu-i plăcea direcția pe care o lua conversația.
- Morton era un ticălos, dar trebuie să aflăm cine l-a ucis. Pedeapsa ține de procurorul general al Statelor Unite și de sistemul judiciar, nu de noi.
- Am făcut ce a vrut Stockton - am exonerat-o pe Kate Donovan, agent FBI în activitate. Știm că nu ea a făcut-o și nimic din situația ei financiară nu sugerează că ar fi plătit un asasin.
- Nu toate asasinatele se fac pentru bani.
- Te îndrepți spre partea întunecată. Donovan nu lucrează pe teren; nu poate să scape pe cineva în schimbul unei lovituri sau să se amestece într-o operațiune sub acoperire.
- Tot ce spun este că există multe întrebări fără răspuns. Morton punea ceva la cale - nu există alt motiv pentru care ar fi venit la Washington, încălcându-și condițiile de eliberare condiționată, decât dacă se întâmpla ceva important. Trebuie să aflăm ce anume. Este mai mult decât o simplă crimă.
- M-ai prins. Poate că a lăsat un plan diabolic de dominare a lumii în camera lui de motel.
Ea îi făcu cu ochiul.
- Anunță-mă dacă îl găsești.
După ce Abigail a plecat, Noah a luat telefonul și a sunat-o pe Monica Guardino, agent special adjunct.
Guardino a răspuns la telefon brusc și, din zgomotul de fond, era evident că se afla pe teren.
- Armstrong din Washington te apelează la telefon.
- Tipul mort era un nemernic, voiam doar să știi.
- Știu. Ce ai descoperit?
- Morton își recrea vechea afacere, a spus Guardino. Vărul său, domnul Skinner, cooperând după ce i-am atras atenția că ar putea fi considerat complice, a spus că Morton avea un apartament studio despre care ofițerul său de probațiune nu știa. Am spart încuietoarea, am găsit un computer de ultimă generație și zeci de cutii cu materiale pornografice - în principal DVD-uri și fotografii - inclusiv câteva fotografii pe care aș paria pensia mea că sunt cu fete minore. Dar cea mai importantă informație este că expertul nostru în crime electronice spune că Morton descărca DVD-urile și le pregătea pentru partajarea pe internet. Ceva legat de minimizarea dimensiunilor fișierelor din cauza problemelor de lățime de bandă. Toate detaliile tehnice și motivele îmi depășesc puțin competența, dar am încredere în colegul meu. Pot să te pun în legătură cu el...
Deși Noah era competent din punct de vedere tehnic, infracțiunile cibernetice sofisticate depășeau competențele sale.
- Dacă poți împacheta totul și mi le trimiți, voi pune echipa noastră de criminalistică cibernetică să examineze fișierele cu mare atenție.
- Am început deja să împachetez fișierele.
- Excelent. Ai vreo șansă să le trimiți astăzi cu un transport militar?
- De ce atâta urgență? Nu e vorba de o crimă comisă de un nemernic de joasă speță? Nu e chiar o prioritate.
- Este prioritate maximă pentru directorul adjunct Rick Stockton, spuse Noah.
- La naiba, Armstrong, nu mi-ai spus că este implicat biroul directorului.
- Îți mulțumesc pentru ajutor, a spus el. Îți rămân dator.
- S-ar putea să accept. Dar mai am ceva, a continuat Guardino. Morton era falit. I-am verificat finanțele - avea mai puțin de 300 de dolari în contul bancar. Vărul său îl plătea pentru munca în atelierul său de reparații auto, dar nu cu mult mai mult decât salariul minim, și toți banii lui sunt contabilizați. Nu există nimic suspect care să intre sau să iasă.
- Există vreun indiciu că ar fi ascuns bani în altă parte? a întrebat Noah.
- Se pricepe bine la spălarea banilor.
- Niciun obiect de lux, nicio călătorie, nicio mașină. Singurul lucru pe care a cheltuit bani a fost acest sistem informatic, iar asta corespunde cu ceea ce a câștigat. Avea chiar și chitanțele în dulapul său de dosare.
- Deci avea de gând să-și conducă operațiunile de acolo? se întrebă Noah cu voce tare.
- Nu pot spune, dar cu siguranță avea ceva de gând. Vrei să pornim computerul? Să vedem ce putem găsi?
Noah s-a gândit să-l lase pe Denver să se ocupe de asta, dar apoi s-a răzgândit. Nu știa ce se afla pe computer și, deși avea încredere deplină în birourile locale, după ce vorbise cu Lucy Kincaid în dimineața aceea, voia să păstreze cât mai confidențiale posibil toate fișierele care ar fi putut conține informații despre ea. Cu cât mai puțini oameni le vedeau, cu atât mai bine, în cazul în care Morton avea ceva despre ea pe care intenționa să-l exploateze.
- Nu, dar mulțumesc.
- Bine, se pare că va dura o grămadă de timp.
Timp. Cum avea Noah să convingă echipa de criminalistică cibernetică că acest caz era o prioritate?
- Mulțumesc, Monica, apreciez ajutorul. Anunță-mă când este programat transportul, ca să pot trimite un agent să ridice probele.
- Adu o camionetă, spuse ea râzând pe jumătate. O să mai cercetăm puțin, dar cred că asta e cam tot ce avea de gând să facă. Dacă ai nevoie de mine, sună-mă.
După ce Noah a închis telefonul cu Denver, l-a sunat pe Rick Stockton.
A fost surprins când a răspuns chiar directorul adjunct.
- Sunt agentul special Armstrong, a spus Noah. Aveți timp pentru o informare?
- Câteva minute, a răspuns Stockton.
- Biroul regional din Denver a găsit un computer și fișiere cu materiale pornografice; se suspectează că mare parte din ele sunt ilegale sau conțin pornografie infantilă. La prima vedere, se pare că Morton încerca să recreeze afacerea pe care o conducea împreună cu Adam Scott acum șase ani. Am rugat-o Denver să împacheteze totul și să mi-l trimită cu un transport militar.
- Bine. Trebuie să confirmăm exact ce făcea și cu cine lucra. Ultimul lucru pe care mi-l doresc este un alt caz Trask Enterprises. Și așa suntem supraîncărcați.
- Mă tem că acest caz va necesita multă forță de muncă, iar unitatea mea de criminalitate cibernetică este deja suprasolicitată.
În timpul ultimei ședințe cu personalul, Noah ascultase raportul SSA privind criminalitatea cibernetică, care menționa numeroase cazuri, multe dintre ele implicând copii în pericol.
Dacă nu exista ceva similar în datele lui Morton, Noah nu putea, cu bună conștiință, să-i retragă, chiar dacă avea autoritatea necesară.
- Nu mă simt confortabil să le retrag când se ocupă de crime extrem de urgente.
- De acord”, a spus Stockton. Dar Kate Donovan? E nevinovată?
- Era plecată din oraș și nu avea cum să-l omoare pe Morton, nici ea, nici soțul ei. Alibiul ei se verifică și nu există semne care să sugereze că ea sau cineva din familia Kincaid l-ar fi ucis pe Morton. Lucy Kincaid a susținut că nici măcar nu știa că el ieșise din închisoare, și eu o cred.
- Cum te-ai simți dacă i-ai preda dovezile din computer lui Kate?
Noah se lăsă pe spate în scaun și se încruntă.
- Kate Donovan? întrebă el inutil. Deși până acum totul se verifică, pot să mă gândesc la modalități prin care ar fi putut fi implicată...
- Ce îți spune instinctul?
- Prefer să mă bazez pe fapte, domnule.
- Și eu, dar uneori dovezile absolute și definitive sunt imposibil de obținut. Alibiul ei se verifică, situația ei financiară se verifică, iar ea știe mai multe despre Trask Enterprises și Roger Morton decât oricine din Birou. Ea poate evalua datele și le poate transmite agenților de teren corespunzători. Nu lucrează pe teren în timp ce predă la Quantico; își poate dedica timpul acestui caz. Pot să-mi folosesc influența asupra echipei de criminalistică cibernetică, dar ei nu vor putea să dedice același timp acestor cazuri.
- Înțeleg.
Noah nu știa ce să creadă despre implicarea unei foste suspecte în anchetă.
- Nu sugerez să o lași să participe la toate aspectele anchetei, a continuat Stockton. Asta e decizia ta. Dar în ceea ce privește datele computerizate și urmărirea, ea e cea mai bună pe care o avem și va lucra până când va termina. Mai bine încă, face parte din unitatea de criminalitate cibernetică de la Quantico și are acces la cele mai rapide computere pe care le avem.
- Da, domnule.
- Bună treabă. Trimite-mi mie și lui Hans un rezumat succint prin e-mail și sună-mă dacă ai nevoie de ceva.
- Da, domnule.
Noah închise telefonul. Nu era pe deplin de acord cu sugestia lui Rick Stockton - care suna mai degrabă a ordin - dar nu vedea altă opțiune.
Cu reticență, o sună pe Kate Donovan. Când ea răspunse, el spuse:
- Sunt Noah Armstrong.
- Lucy e bine? Când a plecat?
- Da, și acum aproape o oră.
- Ești sigur că era bine?
- Nu am presat-o; a fost o discuție directă și civilizată.
Noah fusese impresionat de doamnă. Se comportase bine la suprafață, chiar și când întrebările atingeau subiecte sensibile. Dar era foarte tensionată și se întreba cât de bine rezistase cu adevărat. Era o persoană rezervată, controlată, iar din experiența lui Noah, acestea erau genul de persoane care explodau când te așteptai mai puțin.
- Când am spus că vreau să aibă un avocat, nu am vrut să spun că are ceva de ascuns, a explicat Kate.
- Știu asta, Kate. Te sun în legătură cu o altă problemă. Biroul din Denver a găsit un computer și o colecție extinsă de fișiere pornografice, inclusiv pornografie infantilă, în apartamentul lui Morton. Vor ajunge aici în seara asta, dar echipa mea de criminalitate cibernetică nu se poate ocupa imediat de ele, iar pe computerul lui ar putea fi date care ne-ar da o idee despre motivul pentru care se afla aici și cine l-ar fi putut ucide.
- Va trebui să insiști pe la echipa de criminalitate cibernetică. E Robeaux, nu? Îl cunosc bine. O să-l sun, o să o facă pentru mine.
Ea vorbea cu deplină încredere în capacitatea ei de a-și impune voința, iar Noah zâmbi, în ciuda sentimentului că Kate se comporta de parcă ar fi fost cazul ei.
- E bun, sunt de acord, dar unitatea lui e copleșită în acest moment. Rick Stockton te-a autorizat să fii persoana de contact în acest caz. Aș vrea să duc probele la Quantico în seara asta.
- Eu?
Ea a făcut o pauză.
- Deci m-ai absolvit.
- Alibiul tău se verifică, la fel și al soțului tău.
- Și Lucy?
- O cred.
Alibiul ei - că era singură acasă - ar fi practic imposibil de dovedit.
- Când vor ajunge materialele aici?
- Nu sunt sigur - târziu. Încă le împachetează.
- Anunță-mă când, și voi trimite o echipă de la Quantico la aeroport pentru a recupera probele, a le înregistra și a le păstra în siguranță în laboratorul nostru. Vom începe dimineață la prima oră.
- Mulțumesc.
- Nu e nevoie să-mi mulțumești. Vreau să știu exact ce punea la cale Morton și jur că, dacă are un complice, voi afla cine este și îl voi închide pentru tot restul vieții.
Ultimul lucru pe care Lucy voia să-l facă era să meargă la WCF vineri după-amiază, dar nici nu voia să se întoarcă acasă și să-și plângă de milă. S-a oprit la un magazin alimentar din apropiere și a mâncat. Nu reușise să mănânce nimic în dimineața aceea, înainte de a se duce la sediul FBI. Speră că făcuse ceea ce trebuia, pentru că, sincer, nu avea nimic de ascuns. Nu-l omorâse pe Roger Morton, deși nu putea spune cu sinceritate că nu ar fi făcut-o dacă el ar fi confruntat-o.
Stomacul îi era încă înnodat după interogatoriul de o oră cu agentul Armstrong. Atât el, cât și Abigail Resnick se comportaseră profesional și nu păreau să creadă că ea avea vreo legătură cu crima sau că știa ceva despre activitățile lui Morton, chiar și acum șase ani. Voia doar să țină trecutul îngropat, dar acesta revenise și o lovise din nou în față.
Nu putea să-și termine sandvișul, stomacul ei era încă neliniștit, așa că a mers pe jos până la WCF. Deși soarele răsărea printre nori, era încă frig și ea și-a strâns haina în jurul ei.
Când a intrat în clădirea WCF, a fost surprinsă să vadă că locul nu era aglomerat. Fran era singură în sala de conferințe, verificând ecusoanele participanților la strângerea de fonduri în comparație cu lista ei principală.
- Unde sunt ceilalți? a întrebat Lucy.
- Am comandat prânzul și am terminat tot ce aveam de făcut, iar deoarece toți lucrează sâmbătă, le-am dat liber după-amiaza.
- Chiar ai terminat?
- Au mai rămas doar câteva detalii de ultim moment. Verific de 3 ori lista de invitați. Ultimul lucru de care am nevoie este un donator important cu un nume scris greșit.
Lucy încercă să nu-și arate ușurarea.
Fran ridică privirea de pe listă și se încruntă.
- Pari obosită.
- Nu am dormit bine noaptea trecută.
Lucy s-a gândit să-i spună lui Fran despre Roger Morton. Fran știa despre trecutul ei și era una dintre puținele persoane cu care Lucy putea vorbi despre ce s-a întâmplat. Fran era una dintre cele mai fidele și loiale persoane pe care Lucy le cunoștea și nu o trata pe Lucy ca pe o victimă. Dimpotrivă, o încuraja să muncească mai mult, știind că munca asiduă îi dădea lui Lucy un sentiment intens de mândrie.
Dar, având în vedere că Fran era preocupată de strângerea de fonduri, Lucy a decis să aștepte până săptămâna viitoare. Morton ar fi fost tot mort, iar poate că Lucy avea nevoie de câteva zile pentru a se distanța de trecutul ei. În acel moment, totul era prea dureros, prea real, și nu voia să mai vorbească despre asta.
Deja îi era rușine că plânsese în fața lui Sean Rogan noaptea trecută. Doar că... nu-i era. El nu vorbise prea mult, dar ceea ce spusese o calmase.
Apoi, îi ținuse piept lui Kate când aceasta încercase să-l intimideze pentru a o lăsa să o ducă pe Lucy acasă. El fusese de acord că Lucy avea nevoie de un avocat înainte de a vorbi cu FBI-ul, dar spusese și că avea încredere că ea va lua cea mai bună decizie pentru ea. Acest tip de sprijin - această încredere profundă în deciziile ei - era surprinzător, mai ales din partea cuiva pe care nu-l cunoștea de mult timp. În luna în care îl cunoscuse pe Sean, el fusese mai mult amuzant decât serios, dar aseară ea văzuse o altă latură a lui.
- Nu am vești de la Cody, spuse Lucy în schimb, luând etichetele cu nume pe care Fran le verificase și sortându-le în ordine alfabetică. Prenter a compărut în fața judecătorului azi dimineață? L-au trimis înapoi la Hagerstown?
Fran își întrerupse treaba și se uită încruntată la Lucy.
- Credeam că Cody ți-a spus... Prenter nu a venit.
- Nu a apărut?
- Probabil a bănuit că e o capcană. Predatorii sexuali au un al șaselea simț când vine vorba de polițiști. Nu ar fi prima dată și nici ultima. Dar avem mult mai multe succese decât majoritatea organizațiilor care fac ceea ce facem noi.
- Dar Prenter m-a crezut.
- Poate că l-a identificat pe Cody. Lorenzo arată ca un polițist.
- Dar Cody a făcut asta de zeci de ori! Știe cum stă treaba. Și dacă Prenter m-ar fi suspectat pe mine sau pe Cody, ar fi contactat-o pe „Tanya” să se laude, să ne provoace sau să ne amenințe. Nu ar fi tăcut pur și simplu. Nu e în firea lui - gura lui i-a creat mari probleme la proces.
- Lucy, doar pentru că ai o diplomă în psihologie nu înseamnă că ești psihiatru criminalist, a spus Fran.
Lucy a clipit, surprinsă de comentariul lui Fran. Fran s-a retras imediat.
- Nu am vrut să sune atât de dur. Știi că programul tău de urmărire a prădătorilor este cel mai bun pe care l-am văzut - va oferi forțelor de ordine instrumente uimitoare pentru a-i găsi pe acești tipi când se ascund. Doar că... nu trebuie să-ți explic diferența dintre comunicarea online, unde comentariile pot fi gândite înainte de a fi scrise, și conversația față în față. Acești tipi sunt buni la a-și ascunde adevărata identitate. Poate că ai dreptate și Prenter te-ar fi provocat dacă l-ar fi identificat pe Cody ca fiind polițist. Sau poate că te înșeli și Prenter vrea să dispară și să nu facă nimic care să-l trimită înapoi la închisoare. Poate că mașina lui a făcut pană. Din un motiv sau altul, nu a apărut.
- Ai dreptate. Poate ar trebui să-l contactez.
- Nu cred că e o idee înțeleaptă. Dacă bănuiește că ești polițist sau că lucrezi cu poliția, ar putea deveni violent.
- El nu știe cine sunt cu adevărat.
- Adevărat, dar dacă stabilește o altă întâlnire, ar putea să le întindă o ambuscadă voluntarilor noștri. Dacă te contactează, continuă, nu renunța. Dar nu iniția contactul, bine?
Lucy a fost de acord cu reticență. Nu-i plăcea să fie atât de pasivă și reactivă.
- Am vești bune - îți amintești cazul la care ai lucrat acum câteva luni? Fetița de 7 ani care era exploatată de tatăl ei pe internet?
- În Atlanta? Nu o voi uita niciodată.
- A pledat ieri, când a fost confruntat cu dovezi suplimentare găsite de FBI pe computerul său și cu dovezi medicale ale abuzului. Optsprezece ani.
- E grozav. Au găsit-o pe mama ei?
- Din păcate, nu. Era dependentă de droguri de ani de zile - ar putea fi moartă sau ar putea fi atât de drogată încât nu-și mai știe numele. Dar au găsit-o pe bunica maternă, care este încântată să preia custodia fetei.
Copilul avea nevoie de consiliere și de iubire, dar Lucy era încrezătoare că, cu suficientă iubire și voință puternică, ea va supraviețui și va duce o viață normală și fericită.
Normală. Oare cineva care a fost abuzat poate fi considerat normal?
Victimele nu uită niciodată cu adevărat abuzul suferit. Dar pot dezvolta strategii pentru a trăi cu el, pentru a tolera durerea și amintirile - ceea ce nu este niciodată ușor, dar este esențial dacă vreuna dintre ele vrea să găsească măcar un strop de pace în viitor.
Fran o îmbrățișă spontan pe Lucy.
- Trebuie să sărbătorim victoriile noastre. Dacă Prenter te contactează, anunță-mă. Altfel, ne vedem mâine seară, bine? Du-te acasă și odihnește-te.
- Așa voi face. Mulțumesc.
Lucy își luă geanta. Se uită pe fereastră și observă că soarele dispăruse și un vânt rece bătea pe stradă. Era atât de obosită și epuizată după o noapte aproape nedormită, încât se hotărî să ia un taxi.
Nenorocita aia cheamă un taxi.
O privesc pe Lucy deschizând ușa din spate. Se oprește și se uită peste stradă, direct la mine. Nu mă vede; sunt în delicatese - aceeași delicatese unde a mâncat mai devreme în după-amiaza asta.
Ignoranța ei mă înfurie, dar, totuși, sunt încântat. Nu pot explica bucuria care îmi umple pieptul. Urăsc să fiu ignorat, dar ea nu mă ignoră cu adevărat, nu-i așa?
O cunosc pe Lucy Kincaid. Știu unde locuiește. Știu unde lucrează, de unde își cumpără cafeaua, unde locuiește fratele ei, unde aleargă în parc. Se urcă în taxi și acesta pleacă. O duce acasă? O duce la cină? Nu știu, dar sunt răbdător.
Familia ei mă face nervos. Un frate care este detectiv particular. O cumnată care este agent FBI. De aceea sunt precaut - nu-mi pot permite să fac o greșeală.
Ar trebui să renunț și să mă spăl pe mâini de Lucy Kincaid? Aș putea să o omor și să fug, dar m-ar vâna? Familia ei? Organizația pentru care lucrează? Pot să îi înving? Vreau să cred că pot, dar nu sunt idiot.
Sunt răbdător, dar timpul meu este prețios. Țin evidența timpului pe care mi l-a consumat. Timpul acela va fi răsplătit.
Nimeni nu înțelege conceptul de timp așa cum îl înțeleg eu. Dorm exact 6 ore în fiecare noapte. Nici mai mult, nici mai puțin. Fac exerciții fizice timp de 22 de minute în fiecare dimineață, urmate de 4 minute de duș. Și, deși înțeleg necesitatea flexibilității, dacă eu nu sunt disciplinat, cum pot să mă aștept ca femeile mele să fie disciplinate?
Eu sunt păstrătorul adevărului și nu voi uita trădarea ei. Nu voi uita nicio trădare. Toate vor fi disciplinate pe rând. Toate vor fi nimic, nici măcar un fir de ADN. Ceea ce pare potrivit, având în vedere că sunt doar femei; mai rău, femei care nu se supun.
Dar Lucy Kincaid este de departe cea mai neascultătoare femeie pe care am întâlnit-o. Trebuie să acționez cu înțelepciune, altfel ar trebui să dispar. Dar să mă îndepărtez de ea nu este o opțiune. Ce fel de bărbat aș fi dacă o femeie m-ar speria?
Îmi analizez opțiunile. Pot să o iau aproape oricând vreau. Am lăsat să-mi scape două ocazii bune pentru că nu vreau să mă grăbesc. Acțiunile pripite duc la greșeli, iar din cauza familiei ei, nu-mi pot permite să greșesc. Am nevoie de un plan.
Nicio femeie nu mă va învinge. Ea a început acest joc. Ea este femeia arogantă care nu-și cunoaște locul.
Nu mă tem de Lucy Kincaid. Ea nu reprezintă o amenințare. Bărbații din viața ei sunt potențiale amenințări, dar până când își vor da seama de asta, dacă vor reuși, eu voi fi plecat.
Această situație reprezintă o anumită provocare.
Ies din magazin și mă îndrept spre mașină. Ideile îmi inundă creierul: cum și când să o răpesc. Trebuie să petrec cât mai mult timp cu ea pentru a o învăța. Tot timpul pe care mi l-a răpit va fi răsplătit cu ascultarea ei sau va fi răsplătit cu sânge.
Capitolul 10
A fost o vreme când Sean ar fi putut alege între două căi: să devină un geniu al crimei sau să aleagă calea respectării legii. Dacă vreodată s-a îndoit că a rămâne mai mult sau mai puțin de partea legii era alegerea corectă, acum nu mai avea niciun dubiu.
S-a îndreptat spre partea de est, cea mai săracă zonă a Washingtonului, cu notițele sale despre asociații cunoscuți ai lui Morton și Scott care locuiau în zona metropolitană a Washingtonului. Activitatea lor criminală dura de aproape două decenii și, deși mai mulți dintre asociații lor erau morți sau în închisoare - iar câțiva păreau să se fi îndreptat * majoritatea erau încă infractori, de la mici delincvenți până la mafioți.
Avea timp să lovească cel puțin o dată astăzi. Pentru că era cea mai ușor de găsit, a ales singura femeie de pe listă.
Fosta prostituată Melinda Winslow fusese eliberată din închisoare cu 6 luni în urmă, după ce ispășise 3 ani pentru posesie de heroină cu intenția de a o vinde. Era a patra condamnare a ei în 11 ani. Conform informațiilor trimise de Jayne lui Sean, ea fusese o „vedetă” obișnuită la Trask Enterprises. Când Trask s-a închis după ce Scott și Morton au intrat în clandestinitate în urma uciderii agentului federal Paige Henshaw - partenera lui Kate Donovan - Winslow și-a pierdut controlul asupra dependenței sale și a căzut și mai jos.
Când a răspuns la ușa barăcii sale, Sean era gata să plece, convins că greșise persoana. Melinda Winslow avea 36 de ani; femeia asta părea să aibă 50, în cel mai bun caz.
Nu era o zi bună. Dacă drogurile nu te omorau pe loc, cu siguranță îți sugeau viața.
- Ei bine, la naiba, voi, nemernicilor, puteți să intrați aici când vă place? Porcule.
- Bună ziua, doamnă Winslow, spuse Sean, ușor amuzat. Am câteva întrebări, dacă nu vă deranjează.
- Ca și cum aș putea? Ultima dată, unul dintre voi m-a aruncat înapoi în închisoare pentru că nu v-am făcut un sex oral, și la naiba cu asta.
Ea credea că el era polițist, iar Sean nu a făcut nimic pentru a o convinge de contrariu. El nu era întotdeauna de acord cu forțele de ordine. Unii polițiști erau în regulă; alții erau prea rigizi pentru gustul lui. Iar unii erau, așa cum a afirmat-o doamna Winslow într-un mod atât de nepoliticos, pur și simplu nemernici.
- Nu vreau să te văd din nou în închisoare.
Ea a râs, apoi și-a șters nasul ud cu dosul mâinii. Sean nu o va atinge pe ea sau pe nimic din apartamentul ei murdar.
- Am doar câteva întrebări, așa cum am spus. Pot să le pun?
- De parcă ar trebui să întrebi.
Ea a deschis ușa cu putere, dărâmând o grămadă de ziare tabloide îngălbenite de pe o bibliotecă șubredă. Nu părea să observe, trecând peste hârtiile căzute.
Sean intră, ținându-și mâinile la loc.
- Acum 11 ani ai avut o relație de afaceri cu doi bărbați: Adam Scott, cunoscut și sub numele de „Trask”, și Roger Morton.
La auzul numelor, fața ei palidă s-a albăstrit și mai mult, apoi și-a scos bărbia în față.
- Nu i-am mai văzut. Am auzit că Trask a murit. Roger e în închisoare. Nu aș vorbi cu el nici dacă ar fi ultimul client de pe planetă.
- Ai fost angajată la Trask Enterprises, corect?
Ea chicoti.
- Angajată. Știi ce eram. Mă plăteau pentru casete sexuale. Era legal, totul era legal - cel puțin din partea mea.
Sean se îndoia foarte mult că ea își declara veniturile la Fisc, dar nu spuse nimic.
- Nu știam ce făceau pe ascuns. Jur pe Dumnezeu.
- Cât timp ai fost asociată cu ei?
- Câteva luni. Și apoi - de câteva ori, când aveam nevoie de bani. Plăteau mai mult pentru acțiuni hardcore. Dar - la naiba, Trask aproape m-a omorât odată în timp ce se excita. Roger mi-a dat două mii de dolari să tac. Mi-a spus că am avut noroc că nu am murit și să nu mă mai întorc și să nu-l mai sun. Nu am mai făcut-o. Asta a fost acum mulți ani. După aceea, am ajuns la închisoare, în Minnesota, pentru droguri. M-am curățat.
Ea dădu din cap cu mândrie. Sean observă multitudinea de sticle de vin goale din apartament și mirosul stătut de transpirație și alcool vărsat. Poate că nu mai consuma heroină, dar încă se omora încet.
- Roger te-a contactat în ultimele 6 luni? a întrebat el.
- Nu. Și dacă ar fi încercat, i-aș fi spus să se ducă naibii.
Ea îl privi cu ură pe Sean.
- Credeam că e în închisoare.
- Da, doamnă, era. A fost eliberat condiționat în iulie.
Ea râse, un râs sincer, și Sean văzu pentru o clipă că fusese odată o femeie frumoasă.
- Eliberat condiționat? După toate porcăriile pe care le-a făcut? Eu am primit trei ani pentru posesie de droguri, iar el cât a primit? Cinci? Zece? Pentru prostituție, crimă, droguri și cine știe ce altceva.
Ea își trase în jos gulerul tricoului, dezvelindu-și gâtul.
- Vezi cicatricea asta?
Sean a văzut o cicatrice de 5 centimetri la baza gâtului. Maxilarul i s-a încleștat, iar instinctul său protector a ieșit la iveală.
- Roger ți-a făcut asta?
Ea clătină din cap și își lăsă gulerul în jos.
- Trask. Credeam că o să mor. Dar Roger a privit și apoi m-a plătit. Am auzit că au făcut o avere cu caseta aia în care Trask făcea sex cu mine. Roger făcea totul pentru ticălosul ăla. Toți știam că Trask era un psihopat, iar Roger îl acoperea. Atunci de ce a ieșit?
- Pentru că sistemul judiciar e corupt.
Sean lăsă 50 de dolari pe canapeaua ei și plecă, incapabil să mai rămână niciun minut.
A spune că ceea ce s-a întâmplat cu Morton s-a datorat unui sistem judiciar defectuos era cea mai mare subestimare din lume. Winslow nu era o sfântă, dar nimeni nu merita să fie tratat așa cum fusese ea, aproape ucisă întrun mod atât de brutal. Adam Scott era psihopatul, dar Morton privise de pe margine, ajutase la curățarea mizeriei lăsate de Scott, menținuse trenurile nenorocite să circule la timp.
Sean se urcă în GT-ul său negru, aruncând o privire către adolescenții care îi admirau mașina. Nu-l deranjau, iar o privire în oglinda retrovizoare îi arătă de ce. Părea gata de luptă.
A țâșnit pe stradă cu un scârțâit de roți, manevrând mașina sport ca și cum ar fi fost o prelungire a propriului trup. De obicei, condusul îi aducea liniște, dar în acel moment nu simțea nimic altceva decât o furie profundă, care îi acționa stomacul.
Când Melinda Winslow i-a arătat cicatricea, el și-a imaginat-o pe Lucy. Nu voia să o facă, nu văzuse niciodată cicatrici pe Lucy, dar asta nu însemna că nu erau acolo, sub hainele ei.
Sean găsi cea mai apropiată rampă de acces la centură. Trebuia să intre pe autostradă și să accelereze la maxim. În acel moment, îi era foarte dor de nordul Californiei, unde cunoștea toate drumurile secundare pe care putea practic să zboare când avea nevoie să se descarce. Aici erau prea mulți oameni, prea multe mașini, într-o zonă prea mică. Se îndreptă spre sud, în direcția Virginiei, în căutarea unui drum lung de țară.
Winslow vorbise fără menajamente despre atacul asupra ei, dar ea nu îl considerase un atac. Nu fusese violată. În mod stupid, se lăsase în situația aceea de bunăvoie, pentru bani. Lui Sean îi era milă de ea după ce îi văzuse frica din ochi când își amintea că aproape murise. Trecuseră 11 ani și ea era încă îngrozită.
Răspunsurile ei pragmatice, limbajul ei, acceptarea vieții de rahat pe care i-o oferise soarta și propria vină pentru situația în care se afla îl făceau pe Sean să se simtă amețit. Lucy era exact opusul. Ea fusese răpită și nu participase de bunăvoie la jocurile sexuale ale lui Adam Scott. Fusese torturată, chinuită, violată și aproape ucisă pentru că Adam Scott era un ticălos sadic căruia îi plăcea să rănească femeile.
Lucy nu vorbise despre calvarul ei decât cu câteva detalii vagi, dar el nici nu se așteptase să o facă. Uciderea lui Roger Morton readusese totul la suprafață. Putea vedea asta în ochii ei, în tensiunea care îi umplea fiecare mușchi. Dar nu o pusese în rolul unei victime, pentru că Lucy nu se comportase niciodată ca o victimă. Până aseară, când plânsese și el o ținuse în brațe. Sean ar fi făcut orice stătea în puterea lui pentru a-i alina suferința.
A intrat pe autostrada 395 sud și a circulat fără probleme prin trafic, recunoscător că soarele intermitent uscase drumurile de zăpada căzută la începutul săptămânii. Era ora trei după-amiază, iar ora de vârf abia începea, dar el urma să o evite. A accelerat, încercând să-și alunge din minte cuvintele lui Winslow, încercând să nu o mai vadă pe Lucy în locul ei.
Lucy era cea mai puternică femeie pe care o cunoscuse vreodată. Trebuia să fie așa pentru a realiza atât de multe într-un timp atât de scurt, cu greutatea trecutului ei pe umeri. Dar, la naiba, nu ar fi trebuit să sufere deloc! Nicio femeie nu ar fi trebuit să sufere din cauza lui Scott și Morton. Sistemul judiciar era distrus, iar Sean voia să lovească ceva.
Dar nu o făcu. Eliberarea lui era condusul, și conduse până când ritmul cardiac îi reveni la normal, până când se calmă suficient încât să-și amintească că ambii bărbați erau morți, că nu mai puteau răni pe nimeni, că nu o vor mai atinge niciodată pe Lucy.
Detectorul de radar ascuns în tabloul de bord a început să bipăie rapid, iar el a încetinit instantaneu - la naiba, mergea cu 95? - la 70, menținând controlul complet asupra GT-ului său. Dar era prea târziu. Polițistul a apărut în spatele lui și a aprins luminile.
Sean a tras pe dreapta, fără să-și facă iluzii că va reuși să scape de amendă.
Dar se va distra încercând.
Capitolul 11
Lucy o evitase pe Kate aseară și în dimineața aceea, dar cumnata ei o aștepta când taxiul o lăsă la ora patru și jumătate, vineri după-amiază.
- Lucy... spuse Kate când Lucy începu să urce scările.
Lucy nu voia să vorbească despre ziua de ieri, despre Morton, despre interviul cu FBI-ul sau despre minciunile lui Kate, nu în acel moment. Emoțiile ei crude puteau să iasă la suprafață cu ușurință și nu voia să se certe, la fel de mult cum nu voia să plângă. Era atât de epuizată după confruntarea de ieri cu Kate, încât nu voia să spună nimic ce nu putea retrage.
- Putem discuta mâine?
Lucy se gândea deja la modalități de a o evita pe Kate tot weekendul. Va trebui să vorbească cu ea; nu putea să locuiască aici și să se aștepte să evite conversația inevitabilă. Pur și simplu nu avea energia necesară în acest moment.
Kate își ascunse părul blond, drept, până la umeri, în spatele urechii, înclinând capul în sus pentru a o privi pe Lucy în ochi.
- Lucy, eu doar...
- Interogatoriul FBI-ului a decurs bine. Nu sunt suspectă. Asta voiai să știi, nu?
- Știu, am vorbit cu Noah.
Lucy se simțea ca o străină, ca și cum Kate lucra din nou pe la spatele ei și îi ascundea informații.
- Minunat.
- Nu mi-a spus nimic, doar că te-ai descurcat foarte bine și că nu ești considerată suspectă. Trebuie să vorbesc cu tine despre ceva important. Te rog. Trebuie să plec în 10 minute și vreau să ai toate informațiile pe care le am eu.
Lucy se încruntă, sfâșiată, dar o urmă pe Kate în bucătărie, curiozitatea ei fiind mai puternică decât sentimentul de trădare.
Jacheta, laptopul și cheile lui Kate erau toate pe masă.
- Mă duc la Quantico să procesez probele din cazul Morton.
- Te lasă să lucrezi la caz? Nu e un conflict de interese sau ceva de genul ăsta?
- FBI-ul din Denver a găsit un computer și niște dosare în apartamentul lui Morton și, la prima vedere, se pare că el recrea Trask Enterprises. Totul a fost împachetat și trimis la Quantico. Noah a obținut aprobarea de la sediul central să mă lase să procesez datele din computer și să creez o cronologie a activităților lui Morton. Trebuie să aflu dacă avea un partener, ce anume punea la cale și să evaluez datele pentru a determina dacă există cineva în pericol.
Lucy stătea la masă, nesigură de ceea ce simțea în legătură cu vestea lui Kate. Ușurată că nu erau implicați străini. Supărată că Morton avea libertatea de a exploata femei și copii. Și cu un strop de teamă la un singur cuvânt: partener.
Kate a tras un scaun și s-a așezat în fața ei.
- Lucy, nu voi dezvălui numele tău. Dacă există ceva în acele dosare care are legătură cu tine, mă voi ocupa de asta.
Lucy știa exact ce voia să spună. De ani de zile, Lucy știa - deși familia ei nu vorbea niciodată despre asta - că Kate trimitea viruși către serverele de calculatoare care găzduiau o copie digitală a atacului lui Lucy. Avea un program care putea găsi și identifica fișierul pe baza dimensiunii, numelui sau datei și, când verifica că provenea inițial de la Trask, încărca virusul. Deși virusul distrugea doar acel fișier specific, era extrem de ilegal și ar fi dus la concedierea lui Kate și, probabil, la urmărirea ei penală. Nimeni nu îi dăduse lui Lucy detalii și, dacă ar fi fost întrebată, Lucy nu ar fi putut răspunde sincer că știa ce făcea Kate.
Nu riscul pentru Kate o făcea pe Lucy să fie tensionată, ci realizarea bruscă că acest lucru nu se va termina niciodată. Că violul ei putea reveni oricând, nu doar în gândurile și coșmarurile ei, ci și public, pe internet. Că de fiecare dată când se întâmpla asta, ea devenea mai insensibilă la propria durere și suferință. De parcă fata aceea nu era ea, de parcă nu trecuse prin asta.
Emoțiile ei erau deja suprimate în aproape tot ceea ce făcea. Kate îi spusese cu mult timp în urmă că era vorba de compartimentare, ceva ce făceau majoritatea polițiștilor când se confruntau cu o tragedie sau un caz care îi tulbura emoțional. Uciderea copiilor, o crimă extrem de violentă, orice număr de lucruri care erau dificil de procesat fără a-și pierde controlul. Și Lucy făcuse același lucru, fiind capabilă să se detașeze de răpirea și atacul ei.
Dar lipsa emoțiilor se extinsese și în alte aspecte ale vieții lui Lucy. Se distanțase emoțional de relații, de prietenii și chiar de familia ei, în mare parte a timpului. Cea mai mare problemă în relația ei cu Cody era că nu simțea nimic.
Îi plăcea să petreacă timp cu el, îl plăcea, dar nu simțea nimic în interior, nici iubire, nici plăcere, nici angajament. Era ca și cum ar fi fost o marionetă care acționa și reacționa așa cum credea că trebuie, dar se privea pe sine din exterior, ca un regizor, incapabilă să trăiască cu adevărat liberă și să se bucure de viață.
- Lucy?
Kate întinse mâna, la câțiva centimetri de mâna lui Lucy, dar fără să o atingă.
- Vreau să te ajut, spuse ea. Pot să verific dosarele împreună cu tine. Știu cum funcționează, pot să...
Kate clătină din cap.
- Nu.
- La naiba, nu mai încerca să mă protejezi!
- Nu e decizia mea. Sarcina mea se limitează la computerul și fișierele digitale ale lui Morton. Noah Armstrong este agentul principal în acest caz și nu voi face valuri, pentru că mă va retrage și atunci nu voi mai avea informații din interior. Iar tu nu ești încă agent, Lucy. Refuz să-ți pun în pericol șansele.
- Nu-mi pasă, spuse Lucy, știind că nu era adevărat.
Îi păsa să fie acceptată în FBI.
- Unele lucruri sunt mai importante.
Kate zâmbi.
- Lucy, ești bună la urmărirea datelor pe computer - foarte bună - dar eu sunt și mai bună.
Kate încerca să destindă atmosfera.
- Mă simt neputincioasă.
- Ești cea mai puțin neajutorată persoană pe care o cunosc. În afară de mine, spuse Kate.
Lucy suspină.
- Înțeleg. Dar te rog, Kate, promite-mi un lucru. Este important.
Voia ca Kate să știe cât de serioasă era.
- Dacă pot, o voi face.
- Nu mai încerca să mă protejezi. Vreau să știu tot ce afli despre operațiunea lui Morton. Cu excepția cazului în care este direct legat de securitatea națională și vei fi judecată pentru trădare dacă spui vreun cuvânt, vreau să știu. Mai ales dacă este vorba despre mine.
Lucy văzu conflictul din ochii lui Kate.
- Sunt o fată mare, Kate. Am trecut prin lucruri mult mai grave. Veștile proaste nu mă vor distruge. Nu mă mai proteja de adevăr, pentru că, pe termen lung, ne va face rău amândurora.
După ce Kate a plecat, Lucy a pornit alarma de securitate și s-a dus în camera ei să-și verifice mesajele. Mai exact, orice mesaje pentru „Tanya”. Încă nu înțelegea de ce Brad Prenter nu apăruse.
Nu era niciunul.
A scos toate transcrierile conversațiilor cu el și le-a revăzut. Dacă din greșeală părea că e polițistă? Nu avea insignă, nu era polițistă - nici locală, nici federală - dar, datorită pregătirii intensive cu Fran, avea mentalitatea unei polițiste.
Nimic din ce a citit, chiar și critic, nu o făcea să pară altcineva decât cea care pretindea că este.
Poate că avea o urgență familială în afara orașului și de ce s-ar fi deranjat să anuleze o întâlnire cu o fată pe care o cunoscuse online?
Reacționa exagerat la orice. Era din cauza porcăriei cu Morton.
Făcu un duș, apoi coborî să-și pregătească ceva de mâncare. Nu îi era foame, dar avea o durere de cap care semăna cu o durere de cap provocată de foame.
A inspectat conținutul frigiderului, apoi al cămării. Nimic nu părea apetisant. A luat o banană de pe blat și tocmai luase o mușcătură când i-a sunat telefonul mobil.
Era Cody.
- Bună, a spus ea, înghițind repede.
- Fran mi-a spus că a vorbit cu tine despre Prenter.
- Că nu a venit?
- Nu știu ce s-a întâmplat, dar Angel era cu mine. Ea era înăuntru, eu eram afară. Am stat două ore. Nici măcar nu l-am zărit.
- Te-a văzut?
- Nu, nu a apărut. Îmi pare rău, Lucy.
- Nu am primit ieri niciun mesaj de anulare pe profilul lui de chat. Tocmai am verificat în seara asta și nu am găsit niciun contact. Mă gândeam că poate a avut o urgență în familie sau poate a primit o ofertă mai bună, a adăugat ea în glumă.
- Cred că a descoperit că Tanya e polițistă. Prădătorii sexuali pot mirosi polițiștii, mai ales cei atât de experimentați ca Prenter.
Lucy nu credea asta, dar nu era surprinsă că Cody vorbea ca Fran.
- Nu credea că sunt polițistă.
Cody a suspinat audibil.
- Nu a venit și nu te-a contactat. S-a mai întâmplat. Nu ești prima. Având în vedere succesul pe care l-ai avut în ultimii ani, sunt surprinsă. Dar nu e neobișnuit.
Presupunea că Cody avea dreptate - fuseseră mai mulți eliberați condiționat care nu se prezentaseră niciodată, iar Prenter nu era nici măcar primul dintre ei - dar nu avusese același sentiment în privința celorlalți pe care îl avusese în privința lui Prenter. Era sigură că îl prinsese.
Prenter o deranja mai mult decât majoritatea celor eliberați condiționat.
Unii aveau mai multe victime, alții erau mai violenți, dar Prenter era un student chipeș care își folosise aspectul fizic și banii în avantajul său. Nu arăta ca un prădător. Arăta ca un tip de treabă. Dar, mai mult decât aspectul său înșelător, avea o indiferență crudă față de bunăstarea femeilor pe care le drogase. Asta era o trăsătură comună violatorilor în general, dar el nu arătase nicio remușcare, nicio simpatie pentru fata pe care o lăsase în comă pentru că îi administrase o supradoză. El negase, nu fusese niciodată condamnat, dar dovezile erau acolo - era pur și simplu inadmisibil. Nici măcar nu se prefăcea că îi pasă de soarta ei. Totul se învârtea în jurul lui. Credea că banii lui îl pot scoate din orice încurcătură. Și până când Sara Tyson a depus mărturie, așa a și fost.
Lucy voia cu orice preț să-l vadă din nou în închisoare. Pentru a face dreptate fetei care nu mai putea vorbi pentru ea însăși.
- Lucy” spuse Cody. Mai ești acolo?
- Nu i-am dat niciun pont.
- Nu e o acuzație. O să-l trimitem înapoi la închisoare. O să găsesc altă cale.
- Înainte sau după ce va viola o altă femeie? replică ea.
Își dădu seama imediat că era nedrept. Cody se oferise voluntar să lucreze nenumărate ore la WCF, adesea după o tură lungă.
- Îmi pare rău. Nu am vrut să par o scorpie. Sunt frustrată, dar nu e vina ta.
- Tu nu ești niciodată o scorpie, Lucy. Înțeleg cum te simți. Prenter va fi din nou judecat. Nu voi lăsa asta să treacă. Dar tu trebuie să te retragi. Dacă nu te contactează în curând, vom ști că a crezut că i s-a întins o capcană. Dar el nu știe că ai fost tu. Nu te-aș lăsa niciodată să faci asta dacă identitatea ta reală ar putea fi descoperită.
- Nu-mi fac griji pentru asta.
Și nu-și făcea - avea suficiente protocoale de siguranță pe computerul personal încât să rivalizeze cu FBI-ul, mulțumită lui Kate. Nimic nu era infailibil, dar chiar dacă Prenter avea abilități extraordinare pentru a-i urmări comunicațiile ca „Tanya”, ar fi ajuns doar până la WCF - nu la Lucy, personal.
- Cred că ar trebui să renunți, lasă-mă pe mine să mă ocup de asta.
Lucy nu știa dacă putea să-l lase pe Prenter să plece, așa că nu spuse nimic. Cody zise:
- Vei fi la strângerea de fonduri mâine, nu?
- Fran m-ar omorî dacă n-aș fi acolo. Ne vedem acolo.
Închise înainte ca Cody să o întrebe dacă vrea să o ducă. Plănuise să meargă cu Patrick, dar, din moment ce el era plecat din oraș, urma să ia un taxi, pentru că nu-i plăcea să conducă pe zăpadă sau gheață.
A terminat banana și și-a turnat un pahar cu lapte. Nu era o masă copioasă, dar nu putea să mănânce mai mult. Era nerăbdătoare să-i trimită un mesaj lui Prenter, dar poate că Cody avea dreptate. Îi va da restul weekendului să o contacteze. Dacă o va face, va putea să se prefacă jignită - de ce ar vorbi cu un tip care a lăsat-o baltă?
Avea alte lucruri de care să-și facă griji, mult mai importante decât Prenter. Își dorea ca Kate să o fi lăsat să o ajute cu fișierele computerizate ale lui Morton, pentru că fiind proactivă ar fi putut să uite, cel puțin temporar, că se afla într-o situație incertă. Că nu avea o slujbă adevărată, ci doar un stagiu la Biroul Medicului Legist din Washington. Că aștepta ca o birocrație lentă să-i acorde un interviu, pentru a trece la următorul pas în procesul prea lung de aplicare la FBI. Cu cât stătea mai mult fără să facă nimic important, cu atât își dădea seama mai mult cât de singură era. Chiar și cu familia, prietenii, slujba și munca de voluntariat, Lucy era foarte singură.
Sean a decis în ultimul moment să o viziteze pe Lucy și să-i spună despre planurile sale. Era o minciună, presupunea el, pentru că se gândise la ea toată după-amiaza și părea inevitabil să treacă pe la ea.
Ea a răspuns la ușă îmbrăcată în pantaloni de trening și un tricou albastru decolorat cu sigla Georgetown, cu mascota bulldog în evidență. Avea părul ud și împletit lejer pe spate, cu vârful peste umăr.
- Sean? a spus ea, surprinderea fiind evidentă în tonul ei.
- Pot să intru o clipă?
- Desigur.
Ea închise ușa în urma lui. Nu ninsese toată ziua, dar când soarele dispăruse, temperatura scăzuse dramatic - și nici nu fusese cald de la început.
- Kate e aici? întrebă Sean.
- Nu... voiai să vorbești cu ea?
Sean nu știa dacă era doar o iluzie a lui, dar i se păru că detectase o umbră de dezamăgire în vocea lui Lucy.
- Am venit să vorbesc cu tine.
Lucy ridică un scut, atât de evident pentru Sean încât practic văzu vălul coborând peste expresia ei. Ea se îndreptă spre holul care ducea spre sufragerie, dar Sean spuse:
- Hai să mergem în camera de zi. E puțin mai confortabilă, nu crezi?
Ea ridică din umeri, dar îl conduse înapoi. El fusese la casa aceea de câteva ori cu Patrick. Era mult mai formală decât casa RCK, deși camera de zi era confortabilă și bine amenajată.
Lucy s-a așezat cu picioarele încrucișate pe scaunul cel mai apropiat de șemineu, care nu era deschis ca la RCK, ci închis și funcțional, conceput pentru a încălzi casa.
- Ei bine, m-am gândit că ar trebui să sărbătorim, a spus Sean în timp ce se așeza pe canapea dar am uitat să cumpăr șampanie.
- Să sărbătorim?
- Am reușit să scap de o amendă pentru viteză.
Sean zâmbi larg, iar Lucy zâmbi ușor.
- Serios?
- Da, polițistul a fost greu de convins, dar asta e doar o nouă provocare.
- Cum?
- Cu farmecul și inteligența mea.
Ea a râs, apoi și-a acoperit gura, ca și cum s-ar fi surprins pe sine însăși.
- Nu pot dezvălui toate secretele mele, a spus Sean. Dar voiam să vorbesc cu tine despre ceva.
Tonul lui, deși încerca să păstreze o notă ușoară, îl trăda, iar buna dispoziție a lui Lucy se risipi repede. Era extrem de perspicace, chiar și la cele mai subtile semne. Era enervant, și Sean aproape că nu-i spuse ce avea de gând. Dar familia ei o ținuse în întuneric ani de zile; nu avea de gând să înceapă această nouă prietenie - această relație - cu o minciună.
- Patrick m-a sunat mai devreme și voia să se întoarcă, dar l-am convins să rămână în California și să termine treaba.
Lucy și-a frecat ceafa.
- Am vorbit cu el aseară târziu și i-am spus să nu vină, că sunt bine. Morton e mort; nu-mi poate face rău.
Fizic era cuvântul nerostit.
- Asta am spus, dar Patrick e îngrijorat și m-a rugat să te supraveghez. Am vrut să fiu sincer în privința asta, pentru că i-am promis că o voi face.
Ea se încruntă, dar nu spuse nimic.
Sean a continuat.
- Unul dintre lucrurile care ne îngrijorează, din punct de vedere al securității, este că nu știm de ce a venit Morton la Washington. Probabil că nu are nicio legătură cu tine, dar pentru că a fost ucis în apropiere și nu știm ce punea la cale, o să investighez moartea lui Morton. În secret.
Lucy probabil că auzise greșit ce spusese Sean. Stomacul i se întoarse neplăcut, iar cina ușoară pe care o luase acum îi părea o bilă de plumb. Putea să înțeleagă de ce Patrick îi ceruse lui Sean să o verifice, asta nu o deranja prea mult - de fapt, nu o deranja deloc - dar ce legătură avea asta cu Morton?
Ea spuse:
- Nu înțeleg. De ce?
Sean se aplecă în față, cu antebrațele pe coapse.
- E meseria mea, e ceea ce fac cel mai bine, Lucy, dar nu vreau să o fac pe la spatele tău. Nu voi interfera cu ancheta FBI-ului, dar unele dintre cercetările mele s-ar putea să se intersecteze cu ale lor, și nu vreau să fii surprinsă.
Ea a dat din cap. Era sigură că nimic din toate astea nu se va termina bine.
- Nu pot să te las să te intersectezi cu FBI-ul. Mi-ar putea afecta șansele de a fi acceptată.
- Am multe contacte, iar FBI-ul are multe limitări.
Dar poate că nu era vorba doar de faptul că Sean ar putea avea probleme cu Biroul. Era vorba de faptul că el ar fi început să sape în viața și trecutul ei. Ar fi fost inevitabil, chiar dacă uciderea lui Morton nu avea nicio legătură cu ea.
Doar că nu era cazul. Kate era acum la Quantico pentru că Morton începuse din nou afacerea Trask Enterprises.
- Lucy?
- FBI-ul a găsit dovezi în Denver că Morton crea un nou site web de sex online, spuse ea încet, incapabilă să-l privească pe Sean în ochi. Kate verifică dosarele la Quantico.
Sean nu spuse nimic. Stomacul i se strânse și mai tare și crezu că o să-i fie rău. Nu voia să discute despre asta cu Sean, dar nu vedea cum ar putea evita subiectul.
- Luce.
Sean îi luă mâinile în ale lui. Ea se uită la mâinile lor împreunate, o căldură răspândindu-se prin ea, relaxând-o mai bine și mai repede decât oricare dintre tehnicile ei de control al panicii, ca și cum el ar fi absorbit tensiunea ei în el.
- Nu ești singură. Kate e bună în meseria ei, știi asta. Eu sunt bun în a mea. Pot găsi răspunsuri. Cel puțin, trebuie să știm dacă ești în pericol.
- Singurul pericol în care mă aflu este acela de a fi umilită și exploatată pe internet, spuse ea cu amărăciune.
El îi strânse mâinile.
- Nu voi lăsa pe nimeni să te exploateze.
Ea ridică brusc capul și îl privi pe Sean. Nu-l auzise niciodată vorbind atât de veninos. De fiecare dată când îl văzuse, până aseară, fusese spiritual și aparent vesel. Inteligent, dar superficial.
Era mult mai profund decât crezuse ea. Asta o făcu să se întrebe dacă atitudinea lui tipică, lipsită de griji, era de fapt o carapace protectoare.
- FBI-ul nu va renunța la acest caz. Kate nu-i va lăsa.
- Sunt de acord. Dar nu strică să mă interesez. Discret.
- Doar să nu intri în bucluc. Și să nu mă bagi și pe mine în bucluc.
- O să fac tot ce pot, spuse el, încercând să pară relaxat, dar fără succes.
- Patrick a spus că ai ceva de făcut mâine. A spus că, dacă nu anulezi, ar trebui să merg cu tine.
- E o strângere de fonduri pentru WCF, grupul pentru drepturile victimelor la care sunt voluntară. Te-ai plictisi.
- Dar tu te duci?
- Trebuie. Și, sincer, indiferent de ce a venit Morton aici, dacă era să-mi facă rău, el e mort. Nu cunosc pe niciunul dintre prietenii lui, așa că mă îndoiesc că cineva ar vrea să-mi facă rău. Nu are rost.
- Sunt de acord, dar fă-ne pe plac, bine?
Ea dădu din cap. Oricum, nu voia să meargă singură.
- Bine. Acum, cât de formală e petrecerea?
- Ținută de afaceri.
- Și eu care credeam că pot purta smokingul. L-am cumpărat pentru nunta fratelui meu și nu l-am mai purtat de 2 ani.
Deodată, Lucy nu-și dorea nimic mai mult decât să-l vadă pe Sean în smoking. Ar arăta bine în orice, dar un smoking ar fi... incredibil.
- Ar putea fi puțin prea formal, spuse Lucy.
- Altă dată.
El îi zâmbi, iar Lucy știa că se referea la ei, la o întâlnire - ea și Sean. Felul în care zâmbea, felul în care ochii lui albaștri străluceau răutăcios, felul în care degetele lui începură să-i bată ușor pe palmă, își dădu seama că flirta. Subtil, dar nu putea să nu observe. Rămase fără cuvinte.
Nu putea să se uite doar la el.
- Vrei să conduci mâine sau să conduc eu? îl întrebă Lucy pe Sean.
El o privi cu indignare prefăcută.
- Eu conduc întotdeauna.
Ea ridică o sprânceană.
- Chiar așa?
- Sunt bărbat. Ai frați, trebuie să înțelegi că este dreptul nostru. Nu scrie în codul bărbaților? Bărbații conduc întotdeauna?
O spuse cu o expresie atât de serioasă, încât ea nu se putu abține să nu zâmbească.
- Și dacă conduc eu mașina ta? întrebă ea.
Acum chiar părea îndurerat.
- Mașina mea?
- Ce, nu lași pe nimeni să o ia?
- Nu.
Era serios în privința asta.
- S-ar putea să te las să o conduci într-o zi, spuse el cu prudență. Dar nu mâine.
- O să te cred pe cuvânt.
- Da, așa mă gândeam și eu, mormăi el.
Capitolul 12
Lucy auzise că Kate venise târziu și sperase să aibă ocazia să vorbească cu ea despre dosarele lui Morton dimineața la prima oră, dar, în timp ce Lucy făcea duș, Kate plecase. Îi trimisese un mesaj pe telefonul mobil:
Voi fi la Quantico toată ziua. Vorbim mai târziu. Te iubesc, surioară. Kate.
„Kate.” Lucy clătină din cap, zâmbetul ei fiind mai degrabă amar decât fericit. Își iubea foarte mult cumnata, ceea ce făcea minciunile și mai greu de suportat. Trebuia să găsească o cale să îi ierte pe ea și pe Dillon, altfel nu ar fi putut să locuiască sub același acoperiș. Mai mult decât atât, nu voia ca această neîncredere să devină o prăpastie între ele, dar nu știa cum să scape de ea. Era ușor să spui „Te iert”, dar era mult mai greu să simți asta. Se ruga ca timpul să o ajute.
Coborî scările și auzi zgomotul ziarului care lovea ușa din față în timp ce își turna o ceașcă de cafea. Lucy citea rar ziarul, dar fratele ei, Dillon, era de modă veche și avea un abonament la un ziar tipărit, în loc să citească online, așa cum preferau Lucy și Kate. Ziarele se adunaseră în biroul lui, iar Lucy a luat ziarul de sâmbătă dimineață de pe trepte și l-a adăugat la cele 5 care erau deja acolo. Nu putu să nu remarce micul titlu din colțul din dreapta jos.
Student american ucis într-un jaf
Posibilă tranzacție cu droguri care a mers prost. Articol B-3.
A dus ziarul la masa din bucătărie. În mod normal, nu-i păsa de crimele legate de droguri, dar, întrucât era implicat un student de la o facultate din apropiere, i-a stârnit interesul.
Povestea era șocantă.
WASH DC - Într-o crimă prea frecventă în DC, un student al Universității Americane a fost împușcat joi seara, în jurul orei 21:45, pe strada T, la numărul 900.
Bradley Harper Prenter, în vârstă de 25 de ani, se afla la Club 10 înainte de crimă, potrivit poliției din DC. El a plecat împreună cu o femeie în jurul orei 21:30.
Potrivit martorilor, un bărbat care părea să o cunoască pe femeie l-a confruntat pe Prenter în alee, dar un martor ocular care a cerut să rămână anonim a spus că, după o scurtă confruntare, Prenter a părăsit aleea singur. Bărbatul și femeia, pe care autoritățile îi caută ca posibili martori, au plecat în direcția opusă. Surse din poliție nu au confirmat și nici nu au negat declarația martorului ocular.
Prenter a fost împușcat de la distanță mică și nu mai avea portofelul când un cuplu care își plimba câinii l-a găsit întins lângă mașina sa, un model Porsche recent.
Prenter a fost condamnat pentru două agresiuni sexuale în 2008 și a fost eliberat condiționat în urmă cu trei luni din Instituția Corecțională Maryland din Hagerstown. Un ofițer al DCPD, care a vorbit sub condiția anonimatului, a declarat că asupra lui au fost găsite posibile droguri.
„Laboratorul nostru testează un lichid limpede ambalat în flacoane mici de plastic care au fost găsite asupra decedatului.”
Când a fost presat, ofițerul a declarat că ambalajul era similar cu cel în care ar putea fi ambalate drogurile folosite pentru viol, cum ar fi ketamina, Liquid Ecstasy sau Rohypnol.
Poliția caută martori care ar fi putut vorbi sau l-ar fi văzut pe Prenter în club sau care ar putea cunoaște femeia care a fost văzută plecând împreună cu Prenter. Vă rugăm să contactați linia DCPD Hot Tips.
Droguri lichide folosite pentru viol. Lucy a avut un acces de vomă, valuri de căldură aprinsă, apoi de frig glacial, trecând prin terminațiile nervoase. Pielea i s-a umezit și s-a împiedicat în timp ce se ridica și alerga spre baie, temându-se că o să-i fie rău.
Stomacul i se strânse dureros, dar își puse capul între picioare și respiră adânc până când simți că senzația dispare. Dădu drumul la apa rece în chiuvetă și se spălă pe față, udă un prosop de hârtie și îl puse pe ceafă.
Voia să facă un duș, dorința de a se spăla fiind aproape copleșitoare. Dar făcuse duș cu doar 30 de minute în urmă și nu voia să cedeze acestei obsesii nenaturale pentru curățenie. În schimb, se spălă pe față și pe mâini atât de mult încât degetele îi deveniseră roșii. Stomacul o durea și se sprijini de chiuvetă, încercând să se adune.
Trebuia să se controleze. Cum putea fi agent FBI când un articol de ziar o putea arunca în haos?
Concentrează-te.
Prenter fusese jefuit. Washingtonul era un oraș violent. Câte crime avuseseră loc anul trecut? Două sute? Mai mult de una la două zile. Un viol cu forța în fiecare zi. Jaful și agresiunea erau la cote astronomice, zeci în fiecare zi.
Clubul 10.
De ce era la Club 10 când trebuia să fie în Fairfax pentru a se întâlni cu alter ego-ul ei fictiv? La ora 9:45, când a fost ucis, ar fi trebuit să fie în drum spre închisoare. Ce s-a întâmplat?
Cody i-ar fi spus dacă ar fi știut, nu-i așa? Era polițist în D.C.; cum ar fi putut să nu știe?
Dar el nu lucra în mod specific la omucideri. Era patrulă, așa că, chiar dacă ar fi auzit despre jaf, nu ar fi avut niciun motiv să întrebe despre identitatea victimei.
Trebuia să vorbească cu el, dar avea nevoie de mai multe informații despre crimă.
Lucy se îmbrăcă repede și plecă. Avea nevoie de răspunsuri. Deși era sâmbătă, morga era încă deschisă pentru angajați, iar dosarul autopsiei includea adesea o copie a raportului poliției. Faptul că avea un plan îi liniști stomacul și îi dădu determinarea de care avea nevoie pentru a trece peste restul zilei.
Și, în ciuda îngrijorării sale, era mai mult decât fericită să aibă ceva pe care să se concentreze în afară de Roger Morton și de ceea ce Kate găsise - sau nu găsise - pe computerul lui.
Noah Armstrong nu a fost surprins că Kate Donovan a ajuns la Quantico înaintea lui sâmbătă dimineața. Nu voise să plece aseară, dar el o convinsese că, dacă nu dormea câteva ore, nu-i va fi de niciun folos. Până când au transportat toate materialele la Quantico, le-au înregistrat ca probe și le-au procesat, era aproape două dimineața. Nu era momentul să facă compromisuri.
Dacă Morton lucra într-adevăr cu un partener și acel partener crea un site porno ilegal, dacă nu păstrau lanțul de probe, vreun nemernic ar fi putut scăpa pe baza unui viciu de procedură. Nimic din ceea ce găseau în aceste fișiere nu ar fi fost admisibil dacă greșeau lucrurile de bază.
Kate înțelegea asta, chiar dacă era evident că o frustra.
- Când ai ajuns aici?
El își puse servieta pe mica masă de lucru din colțul încăperii fără ferestre în care lucra Kate. Camera era mare, dar plină de aparate electronice și computere, unele funcționale, altele nu, toate ocupând spațiu.
Noah ar fi înnebunit aici; Kate părea în elementul ei.
- La 7, răspunse ea, cu privirea fixată pe ecranul din fața ei.
Acesta rula cu mare viteză numere și litere; era imposibil să citească ceva.
- Ce faci?
- Descifrez codul lui Morton. Nu e unul complex; am un program care îl va descifra în curând - rulează de doar 10 minute. Am copiat mai întâi unitatea, așa că nici măcar nu lucrez cu datele originale, în cazul în care el are un troian instalat pentru a șterge datele. Dar el nu era atât de inteligent pe atunci. Trask era creierul.
- Trask?
- Adam Scott. Se numea Trask.
- Dar discurile? întrebă Noah. Vrei să mă apuc de ele?
- L-am instalat pe Hans alături.
- Dr. Hans Vigo?
- Da, e în regulă, nu? Ai spus că lucrezi cu el.
Noah nu avea nicio problemă anume.
Puteai să mă întrebi mai întâi.
- Ar fi trebuit. Îmi pare rău.
Ea îl privi.
- Sincer. Dar în cazul ăsta... Am făcut o greșeală uriașă acum 6 ani, când am participat la acordul de recunoaștere a vinovăției. Trebuie să găsesc răspunsurile astea, pentru Lucy. Nu preiau controlul și voi încerca să nu te calc pe bătături, dar Hans este unul dintre puținii oameni pe care îi cunosc care pot analiza datele pe mai multe niveluri - evaluarea riscurilor pentru victime, pornografie legală sau ilegală, punerea în pericol a copiilor. În plus, îi cunoaște pe cei implicați din perioada în care îi urmăream pe Adam Scott și Roger Morton, înainte ca Paige să fie ucisă.
- Înțeleg.
Se așeză pe un scaun metalic lângă Kate.
- Trebuie să verific ceva astăzi, dar trebuie să fiu sigur că pot avea încredere în tine.
Ea îl privi.
- Dacă nu aveai încredere în mine, de ce m-ai lăsat să lucrez cu datele?
- Pentru că am auzit că ești cea mai bună.
Buzele ei se curbară ușor.
- Adevărat.
- Așadar, am nevoie de tine, dar știu și că ai un trecut cu Morton și o relație cu victima lui. Orice afli, vreau să știu. Totul.
Ea dădu din cap, dar Noah nu putea citi expresia ei inexpresivă pentru a-și da seama dacă se va ține de înțelegerea lor.
- Din dosarele fizice pot să-ți spun că el copia manual discurile pe computerul său. Avea un sistem foarte simplu: după ce viziona discul și, probabil, îl importa, îl marca cu un cod. „X” înseamnă porno heterosexual soft. „XX” înseamnă porno heterosexual hard. „XXX” înseamnă porno violent hard, posibil fără consimțământ. „WC” înseamnă webcam, probabil webcam ascuns sau înregistrări sexuale făcute acasă. „WC” este evaluat în funcție de fetișuri - fuste scurte, videoclipuri ascunse etc. Acum a devenit la modă ca adolescenții să se înregistreze în timp ce fac sex și să posteze înregistrările pe internet.
Ea a dat din cap.
- Ei chiar nu înțeleg ce fac cu viitorul lor.
Îi întinse lui Noah o foaie.
- Hans a scris asta când a ajuns aici, acum câteva ore. Ne oferă o listă cu priorități.
- Ce înseamnă „P” și de ce este scris cu roșu?
- Orice conține litera „P” înseamnă că este implicat un minor probabil sub vârsta de 14 ani. Hans le-a trimis imediat echipei noastre speciale pentru combaterea pornografiei infantile. Aceștia le pot verifica în baza de date cu infractori, ceea ce ne va economisi mult timp și ne va oferi o șansă mai mare de a salva pe unii dintre ei. Cu toate acestea, Morton nu crea aceste fișiere. El crea un fel de centru de schimb de informații, ceea ce face aproape imposibilă urmărirea probelor până la sursă.
Foarte puține lucruri îl enervau pe Noah; crimele împotriva copiilor erau unul dintre puținele lucruri care îl făceau să vadă roșu în fața ochilor. Deși FBI-ul și forțele de ordine locale făcuseră progrese importante în investigarea și urmărirea penală a pornografiei infantile, numărul cazurilor era uluitor. Dacă nu puteau identifica victima sau infractorul, nu puteau face mare lucru, decât să introducă imaginile în baza lor de date, în cazul în care ar fi apărut din nou.
Crimele cibernetice împotriva copiilor erau, fără îndoială, cele mai dificile din punct de vedere emoțional din cadrul Biroului și una dintre puținele echipe din care agenții puteau fi transferați fără dificultate.
Kate spuse:
- Nu voi face nimic prostesc, Noah. Înțeleg încrederea pe care mi-ai acordat-o și crede-mă că vreau să-l opresc pe cel cu care lucra Morton la fel de mult ca tine. În mod legal.
Noah se ridică.
- Sper să mă întorc în curând. Când Abigail s-a dus ieri la motel, era acolo recepționerul cu jumătate de normă. Astăzi s-a întors managerul, cel care l-a cazat pe Morton. Sper să aibă mai multe informații, dar ieri nu am aflat nimic.
Deși stagiu lui Lucy era cu jumătate de normă de luni până vineri, majoritatea angajaților cu normă întreagă de la morgă lucrau în ture, așa că ea îi cunoștea pe aproape toți cei care lucrau acolo. Ea se străduia întotdeauna să vorbească cu toată lumea, chiar dacă postul ei nu era permanent. Descoperise că putea afla mult mai multe despre o meserie, despre meseria adevărată, dacă se împrietenea cu oamenii.
De asemenea, a învățat că nimănui nu-i păsa de detaliile motivului pentru care voia să consulte dosarele, așa că, atunci când a intrat în camera de primire pentru a scoate dosarul lui Brad Prenter, nimeni nu i-a pus întrebări. Dacă cineva ar fi făcut-o, ar fi inventat ceva plauzibil, cum ar fi să se asigure că a completat corect formularele. Dar nimeni nu a pus la îndoială ceea ce a făcut.
Autopsia fusese făcută ieri după-amiază și ea avea dreptate - cadavrul urma să fie ridicat de o firmă locală de pompe funebre luni dimineață. Deoarece era vorba de o crimă, toate probele se aflau în camera de probe. Hainele și alte obiecte de pe cadavrul lui Prenter erau încă în camera de uscare. Trebuiau să usuce hainele și apoi să le cerceteze pentru a găsi urme de sânge. Obiectele urmau să fie ambalate pentru un eventual proces.
Fotografiile de la locul crimei și cadavrele care o înconjurau pe Lucy când lucra la morgă nu o deranjau, dar asta era altceva: într-un mod ciudat, îl cunoștea pe Brad Prenter. El ieșise joi seara pentru că credea că se întâlnește cu alter ego-ul ei, Tanya. Un fior i-a străbătut corpul, făcându-i părul de la ceafă să se ridice când a deschis dosarul și a văzut o fotografie cu cadavrul lui pe masa de autopsie. La dosar era atașat un DVD - autopsiile în cazurile de omucidere erau înregistrate în mod obișnuit.
Nu putea viziona DVD-ul fără a rupe sigiliul probelor, așa că l-a pus deoparte și a citit raportul. Trei plăgi de intrare în abdomen, provocate de focuri trase de la o distanță de aproximativ 60 până la 120 de centimetri. Fără răni de ieșire. Gloanțele fuseseră trimise la laborator, conform procedurii standard pentru testarea balistică. De asemenea, urmau să fie trimise la FBI pentru a fi adăugate în baza de date și comparate cu alte rapoarte balistice, pentru a se stabili dacă arma fusese folosită într-o crimă anterioară, rezolvată sau nerezolvată.
Potrivit patologului, rănile la torace erau fatale - ficatul, un plămân și stomacul fuseseră lovite - dar ucigașul îl împușcase pe Prenter și în ceafă, dintr-un unghi care îl făcuse pe Prenter să cadă în genunchi. A murit instantaneu din cauza acelui ultim glonț.
Trei gloanțe în față, apoi unul în spate. Lucy a închis ochii pentru a-și imagina un scenariu posibil. Ucigașul se confruntă cu Prenter - fie Prenter îl cunoștea și nu a încercat să fugă, fie ucigașul l-a surprins și l-a împușcat fără să-i dea lui Prenter șansa să fugă. Prenter cade în genunchi, ceea ce sugerează un glonț de calibru mic. Gloanțele de calibru mai mare ar fi forțat victima să se retragă, nu să cadă.
Apoi ucigașul s-a învârtit și l-a împușcat pe Prenter în ceafă.
Pentru a se asigura că era mort.
Dar Prenter ar fi murit oricum. Probabil în câteva minute. Oare Prenter îl cunoștea pe ucigașul său, iar acesta se temea că îi va dezvălui numele? Oare exagerarea a fost pentru a se asigura că va muri înainte ca trupul său să fie găsit?
În dosar se afla o copie a registrului probelor, inclusiv locul unde se afla fiecare piesă recuperată. Obiectele găsite asupra cadavrului lui Prenter se aflau aici, la morgă sau la laborator, deși, din experiență, Lucy știa că unele obiecte personale și medicamente ar fi fost separate și trimise la laborator sau la camera probelor. Flacoanele găsite în pantalonii lui fuseseră trimise la laborator pentru analiză, dar rezultatele nu sosiseră încă. Probele de sânge - se făcuse un test toxicologic standard în sala de autopsie și se stabilise deja conținutul de alcool, care era la limita legală, suficient de scăzut încât să nu fie considerat în stare de ebrietate gravă.
Era inclusă o copie a raportului inițial al poliției, dar nu și a anchetei ulterioare. La naiba, voia neapărat să vadă restul raportului poliției și spera că Cody i-l va procura. Era prea mult ce cerea? Speră că nu; nu voia să abuzeze de prietenia lor, dar trebuia să afle ce se întâmplase cu Prenter.
Ceva părea foarte în neregulă și, până nu afla circumstanțele în care avusese loc crima, nu avea să renunțe.
Capitolul 13
Sean a părăsit orașul sâmbătă dimineața devreme și a condus o oră până la un azil din Baltimore pentru a se întâlni cu Dustin Fong, un alt fost angajat al Trask Enterprises, care lucrase în companie mai mult decât orice alt angajat.
Fong abia își amintea propriul nume, darămite cine era Roger Morton.
Asistenta medicală a spus că fusese împușcat în cap și lăsat să moară acum 4 ani. Nu avea nicio amintire și, deși putea funcționa la un nivel minim, avea capacitatea de concentrare a unui copil de 5 ani. Singura lui vizitatoare era sora lui, care venea în primul weekend al fiecărei luni de la casa ei din Maine. Fusese acolo duminică, 2 ianuarie, și înainte de asta, sâmbătă, 4 decembrie.
Sean l-a tăiat de pe lista sa - promitea pe hârtie, dar dacă avea vreo informație valoroasă, aceasta fusese distrusă de glonț. Roger nu putea să afle nimic de la el. Dacă sora ar fi fost în Washington în perioada în care Morton se afla acolo, Sean ar fi dat de urma ei, dar nu părea probabil. I-a trimis lui Jayne de la RCK West un e-mail pentru a verifica pe Danielle Fong Clements și pe soțul ei, Bruce, doar pentru a se asigura, dar niciunul dintre nume nu apărea ca posibil asociat al lui Morton sau Scott, nici atunci, nici acum.
Sean s-a întors în oraș și s-a oprit la un club din Silver Spring, deținut de Sergey Yuran, un traficant cunoscut. Yuran aducea din Rusia tot ce era la cerere: prostituate, droguri sau arme.
Fratele lui Sean, Duke, nu l-ar fi lăsat niciodată să vorbească singur cu Sergey. Dar Sean avea un lucru pe care Duke nu-l avea: abilitatea de a-și ascunde emoțiile și de a juca jocul. Duke nu ar fi putut să-și ascundă aversiunea față de criminal. Deși clubul nu se deschidea decât peste câteva ore, ușa era descuiată. Sean a intrat, cu fața impasibilă, lăsându-și judecata la ușă. A evaluat clubul în câteva secunde; cinci separeuri erau ocupate, dar bărbatul blond, frumos și cu cicatrici, care stătea în spate, alături de o rusoaică ilegală - Sean și-a dat seama doar din felul în care ea a reacționat la intrarea unui străin - era Sergey Yuran.
În cameră erau 4 bodyguarzi la fiecare intrare și unul lângă Yuran.
Exagerat, în opinia lui Sean, dar asta îi dădea lui Yuran sentimentul de control total în orice situație, deoarece avea mai multe scuturi. De asemenea, asta îi spunea lui Sean că Yuran era paranoic. A păstrat această informație pentru viitor, în timp ce se apropia de cel mai mare dintre cei 4 și îi înmână o carte de vizită.
„Sean Rogan, vin să-l văd pe domnul Yuran.”
Garda de corp i-a spus să rămână, iar Sean a ascultat. Nu era momentul pentru mișcări bruște sau dezacorduri.
Nu s-a prefăcut că ignoră schimbul de replici, ci a urmărit cum bodyguar- dul se apropie de Sergey Yuran și îi înmânează cartea de vizită a lui Sean.
Yuran avea o expresie impasibilă, dar picioarele îl trădeau. Au trecut de la a fi încrucișate la glezne la a fi întinse sub masă. Nicio altă parte a corpului său nu a înregistrat nicio reacție. A vorbit încet, în rusă, iar bodyguardul s-a întors.
- Domnul Yuran a întrebat dacă aveți dorința de a muri.
- Nu, domnule, nu am.
Nu a dat detalii, ci a așteptat ca bodyguardul să pună următoarea întrebare.
- Ce treabă aveți cu domnul Yuran?
- Personală, a răspuns Sean.
Garda de corp îl privi fix și nu se mișcă. Jocul acesta putea continua toată ziua și, de obicei, lui Sean îi plăcea provocarea, dar nu avea timp.
- Vreau să știu dacă domnul Yuran l-a ucis pe Roger Morton vineri seara trecută. Dacă da, aș vrea să-i strâng mâna și să-i mulțumesc. Dacă nu, aș vrea să știu cine a făcut-o, ca să pot să-i strâng mâna.
Răspunsul său direct îl făcu pe bodyguard să arate o expresie rară, deși scurtă, de surprindere. Îl lăsă din nou pe Sean, deși doi gardieni se apropieră pentru a-l flanca.
Când tipul mare s-a întors, i-a ordonat lui Sean să se întoarcă și să se supună unei percheziții. Sean s-a conformat. Nu s-ar fi apropiat de Sergey Yuran cu o armă.
- Atâta timp cât le recuperez, a spus el.
- Dacă vei trăi, o vei face, a spus tipul mare.
Corect.
Sean a fost eliberat de arma lui de calibru 45 și de cea de rezervă, de calibru.22. Când tipul a terminat, Sean a spus suficient de tare încât Yuran să audă:
- Ai uitat lama H&K. În buzunarul drept al jachetei.
Nu s-a putut abține, dar asta l-a costat. A fost percheziționat din nou, apoi a primit un pumn în rinichiul drept. A tresărit și a închis ochii pentru o clipă, ca să treacă durerea.
Garda de corp l-a condus pe Sean la masa lui Yuran. Fata rusoaică dispăruse.
Și documentele pe care le citea Yuran dispăruseră.
- Ai curaj, domnule Rogan, a spus Yuran cu un accent rusesc puternic, dar inteligibil.
Sean știa că era fals. Yuran era rus, dar se născuse și crescuse în SUA.
- Așa mi s-a spus.
Nu se așeză până când bodyguardul nu îi făcu semn să o facă. Când o făcu, bodyguardul se mișcă pentru a-l împiedica să plece brusc.
- Știi cine sunt?
- Mai mult sau mai puțin.
Yuran spuse:
- Fratele tău a pus un preț pe capul meu acum 10 ani.
- Probabil că ați ajuns la o înțelegere. Ești încă în viață.
Sean nu avea idee despre care dintre frații lui vorbea Sergey Yuran. Putea fi Liam, deoarece Liam era în Europa, dar Liam nu ar fi pus preț pe capul lui. Cel mai probabil l-ar fi ucis pe Sergey chiar el, dacă ar fi simțit nevoia, dar Liam nu simțea nevoia să facă prea multe lucruri. Nu-l vedea pe Duke punând preț pe capul cuiva, nici măcar pe cel al unui criminal rece ca Yuran, dar Duke îl surprinsese în trecut. Kane? Cel mai probabil.
Dar Sean nu a întrebat. Știa de la cine să obțină răspunsul mai târziu.
- De ce ai venit să vorbești cu mine?
- Roger Morton a fost ucis săptămâna trecută în Alexandria. Vineri seara, în jurul miezului nopții, mai mult sau mai puțin.
- Dacă l-aș fi ucis pe domnul Morton, nu ar fi rămas niciun cadavru.
- Nu mă îndoiesc. Nu cred că tu l-ai ucis. Era în Washington pentru a se întâlni cu cineva în legătură cu o oportunitate de afaceri specială, similară cu afacerea pe care o conducea împreună cu partenerul său decedat, Adam Scott. Poate îl cunoști sub numele de Trask.
Sergey a râs cu poftă.
- Ah, Trask. Lăsa femeile să-l controleze. Doar pentru că ucizi o femeie nu înseamnă că ești bărbat. Presupun că a fost... Ce spun oamenii aceia credincioși? Providența divină? Soarta? Care a făcut ca una dintre fetele lui să-l ucidă cu sânge rece.
Sean a trebuit să-și folosească toată puterea de control pentru a nu reacționa la faptul că Yuran o numea pe Lucy una dintre „fetele” lui Scott. Sean nu știa dacă Yuran știa ceva despre Lucy, dar nu voia ca ea să-i intre în vizor.
Yuran îl urmărea pe Sean ca un șoim, în timp ce se prefăcea că este mai interesat de barmanița îmbrăcată sumar care lucra în spatele barului.
- De ce ai venit la mine? întrebă Yuran, sorbind din băutura sa. De ce îți riști viața? Aș putea să te omor și nimeni nu ți-ar găsi cadavrul. Ar fi extrem de satisfăcător să-ți trimit capul peste ocean.
Era Liam. Ce punea la cale? Acum 10 ani? Dar asta era o poveste pentru altă zi, pentru că Sean trebuia să se concentreze pe găsirea ucigașului lui Morton și să se asigure că Lucy nu era în pericol.
- Numele tău a apărut ca fost asociat al Trask Enterprises. Nu mă interesează afacerea ta. Mă interesează doar să aflu cu cine se întâlnea Morton în Washington.
Yuran tăcu, evaluându-l pe Sean cu un interes evident, trecând în revistă toate scenariile posibile în mintea lui. Sean știa asta pentru că și el făcea adesea același lucru.
- Nu am niciun motiv să te ajut, domnule Rogan.
- Ba da, ai. Va fi fapta ta bună pentru anul acesta.
- Eu nu fac fapte bune.
- Mai bine începem acum.
Știa ceva. Sean simțea asta în adâncul sufletului. Yuran îl privi fix timp de peste un minut, apoi spuse:
- Nu l-am ucis pe Roger. Nu merita să i se tragă un glonț. Dar am auzit de o nouă afacere. Dar am auzit despre o nouă afacere. Totuși, nu Roger a fost cel care m-a întrebat.
Când Yuran nu a continuat, Sean abia s-a abținut să nu-l îndemne pe rus.
Se produsese o schimbare subtilă în rândul gărzilor de corp din spatele lui, dar Sean nu simțea că nivelul de amenințare crescuse.
- Vestea a venit de la un nemernic pe nume Ralston. Am auzit că răspândea oferta peste tot și nu-mi place să concurez pentru afaceri. L-am pus pe Johan să afle mai multe...
Yuran se uită la domnul Big Guy.
- Ce ai aflat, Johan?
- Ralston era plin de prostii.
Yuran zâmbi.
- Cineva a răspândit vestea și l-a folosit pe Ralston pentru asta, dar când am arătat interes, totul s-a terminat. Sincer, domnule Rogan, dacă pot fi direct, am vrut să-l omor pe nemernic pentru că mi-a irosit timpul. Dar am inimă.
Sean zâmbi, iar Yuran îi zâmbi înapoi. Rece.
- Mulțumesc pentru timpul acordat, domnule Yuran.
Se ridică. Big Guy nu se mișcă până când Yuran nu dă din cap atât de ușor încât Sean aproape că nu observă.
- Domnule Rogan.
Sean se întoarse spre traficant.
- Spune-i fratelui tău Liam că nu am uitat.
Un fior îi străbătu șira spinării lui Sean. Îi făcu lui Yuran un semn slab din cap, apoi își recuperă armele.
Când ajunse la ușă, Yuran îi spuse:
- Singurul motiv pentru care ești în viață este că știu că nu ți-ai mai văzut fratele de 15 ani. Mai așteaptă încă 15.
Lucy se întâlni cu Cody la Starbucks de pe strada M în pauza lui de prânz.
- Ce s-a întâmplat? întrebă el, așezându-se imediat ce o văzu.
- Trebuie să vorbesc cu tine despre uciderea lui Brad Prenter.
El o privi cu ochii unui polițist, evaluând-o, curios și puțin îngrijorat.
- Ai văzut ziarul.
- De ce nu mi-ai spus?
- N-am știut până azi dimineață.
- Știai că a fost împușcat de 4 ori? De 3 ori în abdomen și o dată în ceafă?
El se îndreptă.
- De unde știi asta? Nu s-a făcut public...
Se opri.
- Ai fost la morgă.
- Am citit raportul autopsiei.
- De ce ai făcut asta? Puteai să mă întrebi pe mine.
- Voiam mai multe informații înainte să vorbim. Trebuia să fie la Firehouse, nu la Club 10. Nu ți se pare suspect? Prenter trebuia să se întâlnească cu o fată la un club și ajunge la 30 de kilometri distanță, peste râu, cam în același timp?
- De unde știi că era cam în același timp?
- Pentru că a fost ucis între ora 9:30 și 10. Articolul menționa că era în bar și agățase o fată înainte să plece cu ea...
- Lucy, am vorbit despre asta aseară. Credeam că am convenit că el a considerat întâlnirea cu „Tanya” o înscenare.
- Nu știu.
Ea se încruntă și se uită fix la ceașca de cafea.
- Lucy?
Ea îl privi.
- Chiar dacă este popular, Club 10 se află în centrul a 6 străzi periculoase, spuse Cody. Practic, în fiecare noapte au loc jafuri. Chiar și două omoruri luna trecută. Au găsit droguri asupra lui - nu am văzut rapoartele de laborator, dar poate încerca să facă rost de droguri și lucrurile au luat o întorsătură neașteptată. Știi câte crime legate de droguri avem în Washington?
- Știu, dar...
Ea suspină. Poate că Cody avea dreptate. Exista o explicație logică.
- Te-ai simți mai bine dacă aș cerceta cazul?
Ea dădu din cap.
- Ți-aș fi recunoscătoare.
- Ce crezi că s-a întâmplat?
- Nu știu. Vreau doar să aflu de ce era în barul acela. De ce a lăsat-o baltă pe Tanya. Dacă eu i-am dat pontul, trebuie să știu cum am făcut-o. Am verificat toate conversațiile pe care le-am avut cu el aseară - nu văd nimic.
- Trimite-mi-le. O să mă uit. Și poate că nu ai fost tu - poate că m-a văzut.
- Mulțumesc, a spus ea. Chiar dacă afli doar că merge acolo tot timpul, e suficient pentru mine. Sau dacă a primit o ofertă mai bună. Indiferent, există un motiv și trebuie să-l aflu.
- Curiozitatea ta te va face un agent FBI excelent.
Ea zâmbi.
- Încă nu am primit răspuns în legătură cu interviul meu.
- O să primești. Știi cât de lenți pot fi birocrații ăia.
El întinse mâna și îi strânse mâna.
- O să văd ce pot afla despre moartea lui Prenter și pun pariu că există o explicație logică pentru faptul că a renunțat la „Tanya” și s-a dus la Club 10.
Robbie „RNR” Ralston locuia într-un apartament la etajul al treilea al unei case mici, într-o zonă dărăpănată de la marginea orașului Washington.
Sean bătură la ușă, apoi se retrase, ascultând să vadă dacă se aude vreo mișcare înăuntru. Nu auzi nimic, dar ceva i se păru ciudat. Tremură. Se ghemui în fața ușii și apăsă cu degetele pe crăpătura dintre ușă și podea. Aerul era rece ca gheața, mai rece decât ar fi trebuit să fie, chiar dacă tipul ținea căldura la un nivel scăzut pentru a economisi la factură. În această perioadă de frig, chiar și cu cerul senin, dacă Ralston oprise căldura, probabil că nu era acasă de ceva vreme.
Sean se gândi să încerce să găsească pe cineva care să-l lase să intre.
Putea să se convingă să intre și să iasă din aproape orice situație, dar o proprietate închiriată atât de mică probabil că nu avea un administrator la fața locului și nu voia să prelungească situația. Scoase șperaclul și deschise vechea încuietoare în câteva secunde.
De îndată ce a intrat și a închis ușa în urma lui, a înțeles exact de ce apartamentul era atât de rece: toate ferestrele erau deschise puțin. A scos arma, deși bănuia că, dacă era cineva în apartament, era mort.
Camera din față era aglomerată, dar ordonată. Cu toate acestea, computerul de pe un birou mic de lângă peretele din fund era distrus. Hard disk-ul fusese scos, iar carcasa procesorului era deschisă și expusă.
Apartamentul avea doar două camere, iar Sean l-a găsit pe Ralston, mort de mult, pe podeaua dormitorului, împușcat în ceafă. Pe pat era o valiză pe jumătate împachetată.
- La naiba, mormăi Sean.
Scoase telefonul și se uită la el. Se gândi, doar pentru o secundă, să sune la poliția din Washington, găsind o scuză plauzibilă pentru prezența sa. Dar asta ar fi prelungit inevitabilul.
Ralston era legat de Morton, ceea ce făcea ca această crimă să fie probabil legată de Morton. Ceea ce făcea ca această crimă să fie legată de Lucy.
Apartamentul fusese menținut rece pentru a încetini rata de descompunere și a minimiza mirosul, pentru a evita descoperirea rapidă. De ce? Pentru a evita legarea acestei crime de cea a lui Morton?
O sună pe Kate Donovan.
- Sunt Sean Rogan. Aș fi chemat cavaleria, dar nu știu cine se ocupă de ancheta crimei lui Morton.
- Ce se întâmplă?
- Făceam propria mea anchetă și am dat peste un asociat al lui Morton. E mort.
Sean aruncă o privire la cadavru.
- Foarte rece și rigid.
Capitolul 14
Noah petrecuse mai mult timp decât plănuise la Quantico, discutând cu Kate și cu echipa de combatere a criminalității informatice despre fișierele recuperate din computerul lui Morton. Apoi urmă o conferință telefonică cu Hans Vigo și Rick Stockton. Când în sfârșit a plecat, mult după ora prânzului, Abigail îl aștepta cu un sandviș, pe care l-a mâncat în timpul drumului spre motelul Triple Tree, lângă aeroportul Dulles.
Managerul, Paul Grunelli, era un tip slăbănog, în jur de 50 de ani, cu părul rar și subțire, de culoare gri, și mirosul unui fumător înrăit. Ridică privirea de la televizor când Noah și Abigail intrară în biroul mic și ponosit al motelului.
- Cameră? a întrebat el.
Noah i-a arătat insigna.
- Întrebări.
Grunelli s-a întors la televizor cu un gest de indiferență.
- Întrebați.
- Opriți televizorul, vă rog, domnule Grunelli, a spus Abigail.
- Nu vreau să pierd...
- Putem pune întrebările în sala de interogatoriu liniștită de la sediul FBI, dacă preferați, spuse Noah.
- La naiba”, mormăi Grunelli, dar închise televizorul. Ce?
Abigail a împins o fotografie a lui Morton peste tejghea.
- Conform registrelor dumneavoastră, acest bărbat s-a cazat în dimineața zilei de 6 ianuarie. A plătit în avans 3 zile în numerar, folosind numele Cliff Skinner. Vă amintiți de el?
Grunelli ridică din umeri.
- Nu a plecat niciodată, a adăugat Noah.
- Oh, el.
Își strânse ochii la ei.
- Nu a fost unul dintre oamenii voștri ieri aici să-i ia lucrurile din cameră?
- Eu am fost aceea, spuse Abigail. Dar șeful tău nu l-a văzut pe domnul Morton, a spus că tu l-ai cazat și că ai lucrat în weekendul acela. Era în camera 103, o poți vedea de la scaunul tău.
- Dacă jaluzelele sunt deschise, a adăugat Grunelli.
Noah nu avea răbdare să se certe cu un nemernic ca Grunelli.
- Morton a fost ucis în Alexandria la mai puțin de două zile după ce s-a cazat. Îi refacem traseul. Când l-ai văzut?
- Mort, zici? Păi... s-a cazat joi, pe la ora opt și ceva, lucru pe care l-am notat în registru. Apoi a lipsit aproape toată ziua. S-a întors în noaptea aceea, apoi a plecat din nou vineri dimineața. După aceea nu l-am mai văzut.
- Cum a ajuns aici? Cu taxiul?
Grunelli a dat din cap.
- Cu mașina.
- Închiriată?
Încă nu primiseră răspuns de la companiile de închirieri.
- Probabil, nu am verificat.
- Ai notat numărul de înmatriculare?
- De ce aș face asta?
- Nu știu, multe moteluri fac asta din motive de securitate, ca să parcheze doar oaspeții în parcarea lor.
Grunelli a râs zgomotos.
- De parcă aș avea problema asta. Nu știu numărul de înmatriculare, nu-ți pot spune marca. Era albă, asta e tot ce-mi amintesc. Un sedan străin. Ca un Toyota Corolla sau Honda sau ceva de genul ăsta.
Noah a notat să oprească la Dulles, locul cel mai probabil unde Morton ar fi închiriat o mașină. Analiștii căutaseră o mașină închiriată, dar dacă Morton folosise un alt nume decât al său sau al lui Cliff Skinner, era posibil să nu o fi găsit încă. Uneori, interviurile față în față puteau furniza informații mai bune, mai repede.
- Și ultima dată când l-ai văzut pe Morton a fost când a plecat cu mașina vineri dimineață. La ce oră?
- Înainte de prânz. Nu știu exact la ce oră. Plătise; nu m-am gândit prea mult la el până când nu a eliberat duminică. La ora trei, a trebuit să mă duc la camera lui. Nu era acolo. I-am împachetat lucrurile și asta a fost tot.
- Morton a avut vizitatori cât a stat aici?
- Nu.
Grunelli se încruntă și privi în jos.
- Îți amintești ceva? întrebă Abigail.
- Mașina. Mi s-a părut că i-am văzut mașina în parcare sâmbătă dimineața devreme. Adică foarte devreme, pe la 2 sau 3. Eram afară, fumam o țigară, sus, pe terasa mea - proprietarul se supără foarte tare când fumez înăuntru. Era al naibii de frig, dar nu puteam să dorm. Și am văzut mașina. Nu o auzisem venind, așa că stăteam și fumam și mă uitam, iar tipul ăsta a ieșit din camera 103.
- Morton?
- Nu. Alt tip. Nu era la fel de mare ca Morton. Avea o constituție diferită, dar nu pot să-ți spun dacă era mai înalt sau mai scund sau altceva. Era întuneric. Știam doar că nu era tipul care închiriase camera, și s-a urcat în mașina albă și a plecat. A fost ultima oară când am văzut mașina.
- Și nu ți s-a părut suspect?
- Sigur că nu. Oaspeții de aici au oameni care vin și pleacă tot timpul. Atâta timp cât nu fac zgomot sau nu se ceartă, își văd de treaba lor, iar eu îmi văd de treaba mea.
- Și ești sigur că era aceeași mașină?
El a ridicat din umeri.
- Nu, dar nu vin mulți oameni cu mașini noi în locul ăsta, decât dacă sunt închiriate, iar majoritatea oaspeților de aici nu conduc mașini închiriate.
Când au ieșit din biroul mizerabil al lui Grunelli, Noah i-a spus lui Abigail:
- Contactează-l pe Vigo și obține un mandat administrativ pentru agențiile de închiriere. Odată ce identificăm compania, vom dori toate înregistrările și datele de urmărire GPS, dacă le au.
- Majoritatea le au în zilele noastre.
- Ar trebui să fie destul de simplu.
Noah scoase telefonul. Acesta vibrase de mai multe ori în timpul conversației cu Grunelli.
- Donovan m-a sunat.
O sună imediat pe Kate.
- Sunt Noah.
- Robbie Ralston, unul dintre cei mai apropiați asociați ai lui Morton din vremurile vechi, a murit.
- Ralston?
Noah nu-și amintea numele.
- Era un proxenet de rang inferior, dar le furniza în mod constant fete lui Trask și Morton pe vremea când Trask Enterprises era în mare parte legală. L-am verificat în timp ce așteptam să mă suni înapoi. A ispășit câțiva ani de închisoare, era invalid și, fii atent, avea un bilet cumpărat și plătit pentru Miami duminica trecută.
Noah era confuz.
- A fost ucis în Miami?
- Nu, a fost ucis în apartamentul său. Nu a mai ajuns la avion.
- Trimite-mi informațiile - mă duc imediat acolo. Cine e la fața locului?
- Nimeni încă. Am o echipă ERT în așteptare.
- De ce nu ai sunat la poliția locală?
- Sean Rogan a găsit cadavrul.
Rogan?
- Ce?
Probabil că părea la fel de supărat pe cât se simțea, pentru că Kate a spus repede:
- Vorbește cu el. M-a sunat pe mine pentru că nu avea numărul tău.
A făcut o pauză, apoi a spus:
- Sean cercetează trecutul lui Morton pentru că familia mea i-a cerut asta.
- Și tu știai?
- Tocmai am aflat. La urma urmei, Patrick este partenerul lui, iar Patrick este plecat din oraș și îngrijorat de situație. Sean m-a sunat imediat ce a găsit cadavrul. Nu se joacă.
Un Rogan în mijlocul anchetei sale nu era ceea ce voia Noah.
- Noah?
- Unde e Rogan acum?
- La locul crimei.
- Sunt pe drum.
Sean stătea în fața clădirii lui Ralston, în timp ce echipa de criminalistică a FBI-ului își făcea treaba la etaj. Probabil că trebuia să-i mulțumească lui Kate pentru faptul că nu fusese reținut oficial, dar, în timp ce aștepta sosirea agentului Noah Armstrong, a sunat-o pe Jayne și i-a cerut să cerceteze mai amănunțit trecutul lui Ralston și Morton, concentrându-se pe legăturile comune. Era clar că uciderea lui Ralston nu era o coincidență.
De ce l-a trimis Sergey Yuran aici? Traficantul rus știa că Ralston era mort? L-a ucis când afacerea cu comerțul sexual online a eșuat? Nu părea să fie stilul lui Yuran - era nemilos, dar nu era modul lui de operare - iar computerul distrus era un semn că Ralston avea informații pe care ucigașul nu voia să le facă publice.
Sau era ceva mai mult aici? Cu cine mai vorbise Ralston despre afacerea lui Morton? Și cine a cumpărat în cele din urmă schema? Morton și Ralston au exclus un partener necunoscut? Au luat banii și au fugit? Ralston avea valiza, Morton încălcase termenii eliberării condiționate - era ceva ce nu putea înțelege. Avea nevoie de mai multe informații. Dar nu avea nicio îndoială că uciderile lui Morton și Ralston erau legate. Inspectase cadavrul și tipul era mort de câteva zile. Apartamentul rece încetinise descompunerea, dar Sean știa suficient despre medicină legală încât medicul legist să poată ține cont de temperatura ambiantă și să dea o estimare bună a momentului decesului.
O femeie în vârstă de culoare, cu un mic pomeranian în poșetă și o sacoșă de pânză pe umăr, a cotit colțul și a mers încet pe trotuarul umed spre Sean. El a acoperit rapid distanța și a spus:
- Lăsați-mă să vă ajut.
Ea zâmbi, dezvăluind dinți perfecți care nu păreau chiar reali.
- Mulțumesc, tinere.
Îi întinse sacoșa.
Sean i-a pus mâna pe cot.
- Unde mergeți?
Ea a arătat spre clădirea lui Ralston.
- Apartamentul de la primul etaj, pe dreapta.
Intrarea era la doar 45 de metri distanță, dar le-a luat câteva minute să ajungă la scara din față. Cățelușul s-a uitat fix la Sean, dar nu a lătrat.
- Ce cățeluș drăguț.
Nu era genul lui de animal de companie, dar s-a gândit că femeia putea fi un martor.
- E o cățelușă mică, dar îmi place.
Sean își stăpâni un zâmbet.
Femeia îl privi în timp ce urca treptele de la intrare.
- Nu ești de pe aici.
- Nu. A fost o crimă la etaj.
Ea clătină din cap și suspină.
- Nu mă surprinde. Doi B sau trei D?
El ridică o sprânceană.
- Trei D.
- Robbie. Nu l-am văzut săptămâna asta.
- Știați că plănuia o călătorie?
- Nu mă place.
- De ce? Probabil că nu era prietenos.
- Nu-i plac negrii. Mă tolera. Eu sunt proprietarul clădirii.
Ea îi făcu cu ochiul, apoi făcu încă un pas și se sprijini de Sean. Mâna ei era încordată din cauza artritei.
- Nu livrează produsele alimentare?
Ea râse.
- Aici? Nu. Ies o dată pe săptămână, iar nepoata mea vine în fiecare miercuri să mă ducă la bingo și îmi aduce medicamentele și cumpărăturile. Dar uneori am nevoie de alte câteva lucruri. Uită-te în geantă.
Sean se uită. Era o sticlă de whisky - unul bun, nu unul ieftin și prost - și un pachet de Marlboro Lights, împreună cu o friptură mică.
- Missy nu-mi cumpără alcool.
Ea a dat din cap dezgustată.
- Nu sunt alcoolică, beau un pahar pe seară. Și nici friptură nu-mi cumpără. Zice că nu-mi face bine la artere. Și să nu mă apuc să vorbesc despre țigări. Am 89 de ani, la naiba, și nu-mi pasă dacă ajung la nouăzeci. Nu cred că o singură țigară pe zi o să mă omoare.
- Eu sunt Sean Rogan, spuse el, ajutând-o să urce ultima treaptă. Sunt detectiv particular și mă bucur să vă cunosc, doamnă...
- Tessie. Spune-mi Tessie, toată lumea îmi spune așa. Ai întrebări despre Robbie?
- Da, de fapt.
El ținu deschisă ușa care ducea spre micul hol al casei. Ea se îndreptă spre ușa cu numărul 1A vopsit în alb.
- Cine e sus? Nu am văzut mașini de poliție.
- FBI-ul.
Ea se întoarse și își întinse gâtul pentru a-l privi, cu ochii mari.
- FBI-ul? Păi, Robbie a intrat într-o mică încurcătură, nu-i așa? Juca pe două fronturi?
- Pe două fronturi?
Tessie râse.
- Era informator, să știi. Cel puțin, era înainte. Intră, o să-ți povestesc totul despre el. Știai că era proxenet? Da, locuiesc aici de 46 de ani, Robbie s-a mutat aici în... oh, 1993. 1994? A fost la închisoare o dată, dar își plătea chiria, așa că îi aeriseam apartamentul o dată pe săptămână.
- Își plătea chiria din închisoare?
Ea ridică din umeri.
- Polițistul lui o plătea.
Polițistul lui. Sean era foarte interesat să afle cine era acest polițist și ce informații îi dădea Ralston pentru a-i plăti chiria pentru toate lunile în care Ralston era în închisoare.
Tessie a continuat în timp ce împingea ușa.
- Se îmbăta și bla bla bla. Nu știam ce să cred, dar după o vreme am învățat să disting minciunile de adevăr.
Sean păși în apartamentul ei imaculat, dar supraîncălzit. Dăduse lovitura cu informațiile și spera că agentul Armstrong nu se va supăra că vorbise cu un potențial martor. Dar un lucru pe care Sean îl știa despre federali era că nu împărtășeau informații, iar dacă voia să o ajute pe Lucy, trebuia să știe tot ce știau ei.
Noah urcă scările până la apartamentul lui Ralston de la etajul al treilea și se întâlni cu agentul Dale Jarvis, șeful unității ERT.
- Ce ai aflat? întrebă Noah în timp ce evalua apartamentul.
Jarvis i-a arătat lui Noah locul faptei.
- Nu sunt semne de intrare forțată. După cum vezi, computerul este distrus. Suspectul a scos hard disk-ul din carcasă și l-a distrus. Am adunat toate bucățile, dar majoritatea circuitelor și cipurilor sunt complet distruse. Nu se mai poate repara, dar îl vom duce la tehnicienii noștri. Se știe că uneori fac minuni.
- Voi obține un mandat pentru ISP-ul lui, ca să verific istoricul de navigare și orice site-uri de stocare externe pe care le-ar putea avea.
Jarvis se uită în jurul camerei.
- Locul a fost percheziționat, dar nu în detaliu. Posibil ca ucigașul să fi căutat ceva și să fi găsit.
Merse pe holul scurt și îngust spre dormitorul mic. Cadavrul lui Ralston zăcea întins la picioarele patului dublu lăsat. O valiză era deschisă pe pat.
- Avea un bilet de avion pentru Miami pe care nu l-a folosit niciodată, spuse Noah.
- Nu sunt semne de răni defensive, dar bănuiesc că a fost împins.
Jarvis arătă spre mâinile victimei cu un indicator laser.
- A căzut sau a fost împins în timp ce ținea ceva în mână - și dacă urmezi traiectoria probabilă...
Noah a urmat raza roșie subțire până la baza dulapului deschis, unde se opriseră mai multe flacoane cu pastile. Unul se deschisese, împrăștiind pastile mici, ovale, în toate direcțiile. Jarvis a arătat în spatele lui.
- Baia e acolo. Victima își ia medicamentele, se întoarce în dormitor, se îndreaptă spre dulap și este împinsă din spate. Scapă pastilele și este împușcată fără ezitare.
- De ce spui asta?
- Victima nu și-a mișcat mâinile; ele sunt întinse așa cum ar fi ale cuiva care a căzut.
- Amortizor? Nu ar fi auzit cineva din clădire un foc de armă?
- Da, asta e presupunerea mea. Vom ști mai multe când vom scoate glonțul. E acolo. Două răni de intrare, dar sunt apropiate. Pe baza locației, oricare dintre gloanțe ar fi făcut treaba.
- Profesionist?
- Intrare silențioasă, fără zgomot, glonț în ceafă și computer distrus?
Noah dădu din cap și ieși din dormitor.
- Ai mai găsit ceva? Un motiv?
- Știi ce am aflat despre trecutul lui. Nu a mai fost arestat de la ultima lui condamnare, acum opt ani. Este invalid. A stat ascuns.”
- Abigail îi verifică trecutul, îi verifică situația financiară, călătoriile - era asociatul tipului mort din Washington Marina.
- Am auzit.
Jarvis îl privi insistent.
- Greu de neauzit când chiar directorul adjunct se interesează de caz.
S-a dus discreția.
- Ce a spus Rogan despre găsirea cadavrului?
- A spus că ușa era descuiată.
- Da.
Jarvis ridică din umeri.
- Ar fi putut fi așa, sau poate că se pricepe să spargă încuietori.
- Eu aș merge pe varianta a doua.
- A remarcat că apartamentul era neobișnuit de rece, a văzut computerul distrus și a verificat starea de sănătate a ocupanților.
De ce venise Sean Rogan aici, în primul rând?
- Unde este acum?
- Jos.
- Nu l-am văzut.
- A spus că te va aștepta.
Jarvis se uită pe fereastră.
- Mașina lui este încă aici.
- O să-l găsesc.
Sean îi mulțumi lui Tessie pentru cafea și prăjituri - avea o slăbiciune pentru dulciurile făcute în casă, iar prăjiturile cu ovăz erau delicioase - și ieși în holul mic. Văzu unul dintre membrii echipei ERT coborând scările.
- Hei, Rogan, agentul Armstrong te caută.
- Am fost chiar aici.
Încercă să pară nevinovat.
Sean îl urmă pe tipul de la ERT pe stradă. Duba medicului legist opri și se parcă în dublu rând. Sean încercă să-l găsească pe Noah Armstrong printre agenții adunați. Nu fu greu, când un tip în costum se apropie cu maxilarul încleștat.
- Unde ai fost?
- Era frig afară, a spus el, nemulțumit de ostilitatea instantanee a agentului federal. Proprietara m-a invitat să beau o cafea.
Și să ascult o predică.
- Agent Armstrong, presupun.
Agentul federal a dat din cap scurt.
- De ce erai aici, în primul rând?
- Așa cum i-am spus lui Kate, vreau doar să mă asigur că Lucy Kincaid este în siguranță. Știți de ce era Morton în oraș? Avea vreun partener? Lucra cu Ralston?
- Urmărim toate pistele, dar vă reamintesc că aceasta este o anchetă federală.
- S-ar putea să am niște informații care vă pot ajuta în ancheta federală.
- Îți sugerez să ne împărtășești toate informațiile legate de această chestiune. Nu trebuie să-ți spun că ascunderea de informații către autoritățile de aplicare a legii constituie obstrucționarea justiției, iar licența ta de detectiv particular nu te va proteja. Te afli pe un teren alunecos, Rogan.
Sean se încruntă. Tipul ăsta era mult mai ostil decât ar fi trebuit. Părea să nu-l placă deloc pe Sean, ceea ce era neobișnuit, deoarece Sean făcea de obicei o impresie bună - cu excepția cazurilor în care nu voia asta.
- Uite, Armstrong, în mare parte suntem în aceeași echipă. Amândoi vrem să ne asigurăm că Lucy nu este în pericol din cauza a ceea ce făcea Morton în Washington înainte să fie ucis.
- Ce interes ai în asta, în afară de asocierea ta cu familia Kincaid?
- Interesul meu? E treaba mea. Dar tu știi deja asta.
- Ce făceai în apartamentul lui Ralston?
Sean se forță să se relaxeze.
- Știam că Ralston era unul dintre asociații lui Morton și voiam să vorbesc cu el, atâta tot. Cum am spus, treaba mea e să mă asigur că Lucy nu e în pericol. Trebuia să evaluez dacă vreunul dintre asociații lui Morton era o amenințare pentru ea.
- Ești bodyguardul ei.
- Nu aș spune asta.
- Ce ai spune?
- Exact ce am spus. Roger Morton a murit în aceeași zonă în care locuia una dintre victimele sale, spuse Sean cu fermitate. Nu e o coincidență. Dacă avea de gând să-i facă rău lui Lucy sau avea un complice, trebuie să aflu.
- Asta e treaba mea.
- Nu, treaba ta e să afli cine l-a ucis pe nemernic. Treaba mea e să mă asigur că Lucy e în siguranță. Asta fac eu, de aceea apare „servicii de protecție” după „Rogan-Caruso-Kincaid”.
- Voi toți vă credeți deasupra legii, spuse Armstrong.
- Ce?
Sean simțise că Armstrong nu-l plăcea, dar asta sună de parcă l-ar fi cunoscut.
Armstrong nu răspunse, dar spuse:
- Ai atins sau luat ceva din apartament?
- Nu, doar mânerul ușii.
Zâmbi.
- Pe cuvânt de cercetaș.
Armstrong nu era amuzat.
- Aș aprecia dacă ai lăsa ancheta în seama mea și ai păzi-o pe doamna Kincaid, în loc să încerci să interoghezi martorii mei.
Sean voia să plece și să-l lase pe agentul federal să încerce să obțină informații despre Ralston de la Tessie. Asta era treaba lui, nu? Dar genul acesta de reacție impulsivă era ceea ce îl băgase pe Sean în belele în trecut, și încerca să-și stăpânească această tendință.
Așa că și-a stăpânit reacția inițială și a spus cât se poate de calm și conciliant:
- Am avut o conversație interesantă cu proprietara. Îl cunoaște pe Ralston de aproape 20 de ani.
- Ai vorbit cu un martor?
- Am ajutat-o cu cumpărăturile. Am stat de vorbă.
Armstrong îl privi cu neîncredere.
- Ați stat de vorbă.
- M-a invitat să intru să mănânc prăjituri.
- Și lapte?
- Cafea.
Sean zâmbi. Era distractiv să se joace cu domnul agent special Armstrong.
- Îți pot face cunoștință, dacă vrei.
- Termină cu prostiile, Rogan.
Sean se îndreptă, imitând un soldat în poziție de drepți. Doar faptele.
- Ultima dată când Tessie își amintește că l-a văzut pe Ralston a fost miercuri seara, când nepoata ei a intrat după întâlnirea săptămânală de bingo. Cu toate acestea, l-a auzit vineri dimineață în hol certându-se cu un alt bărbat. Nu a ieșit - era încă în pijamale - dar se pregătea să cheme poliția când vizitatorul a plecat și Ralston a urcat zgomotos scările.
- Vineri, spuse Armstrong sec.
- Ea știe, de asemenea, multe despre cazierul lui Ralston, pe care sunt sigur că l-ați verificat deja. Dar un lucru pe care s-ar putea să nu-l știți încă este că Ralston era informator.
Sean și-a ascuns satisfacția în timp ce îl observa pe Armstrong reacționând la această informație.
- Informator.
- Tu vorbești vreodată în propoziții complete? îl tachină Sean.
Armstrong făcu un pas înainte, cu o venă pulsând în maxilar, iar Sean nu se clinti, dar își dădu seama că între el și Armstrong se petrecea ceva mai mult decât știa.
- În ce ramură ai fost? întrebă Sean, schimbând subiectul.
Armstrong nu clipi.
- Forțele Aeriene. Ravens.
Forțele de securitate. Lucrau intens în America de Sud și Centrală, unde fratele lui Sean, Kane, avea cea mai mare influență. Oare fratele său mai mare se încurcase cu acest fost Raven?
- Tu n-ai fost niciodată în armată, spuse Armstrong cu dispreț.
Sean trebuia să-l sune pe Duke pentru a afla... dar nu voia să-și implice fratele. Fusese destul de greu să-l convingă pe Duke să-i lase pe el și pe Patrick să deschidă RCK East și să scape de sub controlul fraților lor. Avea să afle mai multe despre Noah Armstrong prin propriile surse. Și oricare ar fi fost problema, nu avea nimic de-a face cu Lucy sau cu acest caz.
- Nu, nu am servit niciodată. Dar zbor.
- Da?
- Probabil că deja știi asta.
Armstrong nu a comentat.
- Ralston a fost informator pentru poliția din Washington timp de ani de zile, de când Tess îl cunoaște. Polițistul se numea Jerry Biggler. Îl cunoști?
- Nu. Dar o să-l cunosc.
Capitolul 15
Sean a rămas fără cuvinte când Lucy a venit la ușă purtând o rochie albastru regal care reușea să fie atât modestă, cât și extrem de sexy. Avea gulerul înalt și nu dezvăluia prea multă piele, dar îi îmbrăca corpul atletic și bine proporționat ca și cum ar fi fost creat special pentru ea. Fusta îi flutura în jurul gambei ca la o dansatoare. Cu părul prins lejer în spate, era pur și simplu uimitoare.
- Mulțumesc încă o dată, spuse Lucy, de parcă el ar fi fost cel care îi făcea o favoare.
Ea setă alarma și încuie ușa.
Sean își găsi glasul.
- Hei, frumoaso, cu plăcere.
Ea ezită înainte de a-și pune cheile în poșetă, iar Sean se lovi mental.
Sună ca o replică de film. O replică pe care o folosea cu plăcere cu fostele lui iubite, dar Lucy nu era deloc ca ele, iar el nu avea de gând să o trateze ca pe o aventură de o lună.
Sean coborî vocea.
- Vorbesc serios, Lucy, arăți uimitor.
Întinse mâna și îi atinse una dintre buclele groase. Părul ei era moale și strălucitor, iar buzele ei... Știa că era mai bine să nu se gândească la buzele ei pline și rujate în acel moment.
- Mulțumesc.
Ea zâmbi, iar el se relaxă. Voia să-i ofere lui Lucy o seară distractivă, chiar dacă mergeau la o strângere de fonduri pentru un grup care apăra drepturile victimelor. Avea să o convingă să meargă la desert după aceea.
Îi deschise ușa pasagerului, iar ea spuse:
- Cavalerismul nu a murit. Credeam că fratele meu Dillon era singurul care mai deschide uși.
- Nu fac asta pentru oricine, spuse el în timp ce închidea ușa.
Ea ar fi putut crede că era o replică de seducție, dar era adevărul.
De îndată ce a plecat de la bordură, Lucy a întrebat:
- În legătură cu ce ai spus ieri, că vei cerceta motivul pentru care Roger Morton se afla în Washington...
- Să nu stricăm seara asta.
Voia să-i spună lui Lucy ce aflase și despre uciderea lui Ralston, dar nu voia ca ea să fie supărată sau preocupată de Morton în seara aceea.
- A nu ști este mai rău decât a ști.
- Nu am aflat nimic important.
Ezită, apoi spuse:
- Am restrâns lista tuturor asociaților cunoscuți ai lui Morton pe o rază de o sută de mile, care sunt încă în viață și nu se află în închisoare. Cei trei cu care am vorbit nu știu nimic.
Lucy îl privi, ridicând sprânceana îngustă.
- Și ți-au spus adevărul?
- Da a răspuns el. Sunt un Rogan.
- E ca și cum ai avea un lasou de aur?
- Nu, nu arăt prea bine în pantaloni scurți albaștri cu stele.
- Nu trebuie să faci asta.
- Știu.
Dar o făcea. Nu putea să-i explice lui Lucy, nu încă - nu era sigur că putea să-și explice nici lui însuși. Dar Sean disprețuia bătăușii, iar Roger Morton fusese un bătăuș. Cine l-a ucis era un bătăuș și mai mare, iar acea persoană era o potențială amenințare pentru oamenii la care ținea Sean: partenerul său, afacerea sa și Lucy.
Întreaga familie Kincaid îl tratase pe Sean ca pe unul de-al lor, de la Jack la Patrick și până la frații și surorile pe care îi cunoscuse când se dusese la San Diego să-l ajute pe Patrick cu un proiect vara trecută. Sean avea o familie numeroasă, dar nu era ca familia Kincaid. Familia lui era răspândită peste tot în lume - Kane în America de Sud, Duke în California, Liam și Eden în Europa.
....................................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu