13.Plutonierul stătea în mijlocul ogrăzii, rezemat într-un picior, cu mâna în şold, cu ochii închişi, parcă i-ar fi fost teamă de lumina soarelui. Zărindu-l aşa, Apostol Bologa îşi reaminti brusc că l-a văzut în Zirin, la execuţia lui Svoboda, instruind în spatele spânzurătorii pe caporalul scund şi negricios care avea să fie călău. Apostol se scutură ca de un gândac greţos şi se urcă în automobil fără să se mai uite la el. Numai când porni maşina, întoarse capul. Ilona era în poartă; gura zâmbea, ochii plângeau........
Pe şoseaua netedă, automobilul zbura. Bologa privea drept înainte, văzând în acelaşi timp spatele şoferului şi al plutonierului,botul maşinii şi panglica sură, şerpuită, ce venea şi se pierdea sub roţile vertiginoase. Gândurile lui însă alergau când înainte, când înapoi, fără astâmpăr, ca un cârd de păsări rătăcite. Oare de ce în cheamă generalul? Poate că reclamaţia lui Pălăgieşu...... dar tocmai acuma?...... Şi Ilona, cum a rămas în poartă..... parcă şi-ar fi luat rămas bun pentru totdeauna...... De ce şi-a luat rămas bun?
Şoseaua pătrundea într-o pădure de brazi. Înainte de a ieşi din pădure, Apostol auzi un glas care-i risipi gândurile. În aceeaşi clipă văzu faţa cenuşie a plutonierului, întoarsă spre el, împărţită în două de un rânjet.
- Numaidecat ajungem, domnule locotenent, la locul unde sunt spanzurati spionii, zicea plutonierul, si, parca n-ar fi miscat deloc falcile, ranjetul ciudat ii ramanea neclintit. Merita sa vedeti cum atarna si acuma ca niste......
Automobilul, trecand peste o groapa, curma vorbele plutonierului. Bologa, uitandu-se mereu in fata lui, tacu si intinse doar gatul, ca si cum ar fi vrut sa vaza mai bine.
- Mai este o cotitura, urma plutonierul, cu mandrie in glas.
- Doua, doua, striga soferul, fara a intoarce capul.
- Asa-i...... da...... doua, exact! zise iar plutonierul, rusinat, dar cu ochii tot spre locotenent, asteptand poate un raspuns.
Glasul plutonierului enerva cumplit pe Bologa. Isi smulse privirea din fata lui si o ridica mai sus, inainte. Sufletul intreg i se ghemui intr-o asteptare chinuitoare. Dar cand sosira la cotitura a doua, ii fulgera deodata prin creieri numele lui Klapka, de care se lega, ca o dantela in jurul unui nasture, padurea spanzuratilor...... Si numaidecat asteptarea se schimba intr-o groaza de mii de ghimpi, care-i intepau inima din ce in ce mai dureros.
Cotitura ramase in urma. Soseaua cobora intr-o groapa larga, cu fundul de livezi si ogoare. In mijlocul groapei, ca un smoc de par pe o chelie de peruca cu marginile rasfrante, innegrea o braniste.
Masina parca nici nu mai atingea pamantul. Plutonierul sa uita iar inapoi, repede, crezand ca locotenentul va porunci sa micsoreze iuteala. Apostol nu vedea nimic...... Panglica sura, copacii branistii......
In cateva clipe automobilul inghiti cele patru sute de metri cat tinea paduricea, si totusi lui Bologa i se paru c-a mers o vesnicie, atat de bine a vazut tot. Pe dreapta erau patru, fiecare de cate un copac, toti cu capetele goale, leganandu-se foarte usor, parca numai de vantul starnit de goana masinii. Cei doi de la margini intorceau spatele si aveau opinci in picioare. Unul din mijloc, cu niste bocanci plini de noroi, privea cu ochi negri cat cepele in santul soselei, si, din fata umflata, violeta, scotea limba vanata spre trecatori. In stanga atarnau trei, uitandu-se pe soseaua dreapta, nepasatori si neclintiti, dar cu crestele lipite de crengile de deasupra. Doi erau intr-un arin batran, mai sus ca ceilalti, iar mai incolo, pe o craca subtire, care te miri cum nu se rupea, se vedea unul singuratic, cu mainile legate la spate, scurt si slab, ca un copil, cu fata toata cafenie, ca si cand ar fi fost muruit cu lut gras. Din acelasi copac si la aceeasi inaltime se mai intindea o creanga groasa, libera......
Apostol Bologa ii vazuse pe toti asa de lamurit, ca ar fi putut spune despre fiecare cati nasturi avea pe hainele murdare si zdrentuite....... Si totusi, in ochii lui, cei sapte se multiplicau neincetat, iar branistea se transforma treptat intr-o padure fara margini, spintecata de un drum fara sfarsit...... Si in fiecare copac al padurii nemarginite, de-a lungul soseslei nesfarsite, i se parea ca atarna alti oameni, mereu altii, toti cu ochii dupa el, cerandu-i socoteala......
Automobilul gonea acuma alaturi de linia ferata pe soseaua dreapta si neteda ca o rigla. Branistea nici nu se mai vedea. Inainte, la vreo doi kilometri, lucea turnul bisericii din Faget si, ceva mai aproape, rosea coperisul garii, care era chiar la marginea satului. Apostol se uita drept inainte, dar in ochii lui jucau spanzuratii, numai spanzuratii, din ce in ce mai multi si mai mustratori...... Apoi deodata, in mijlocul lor aparu iar fata plutonierului, cu zambetul suparator, ce-i descoperea dintii galbui, cu o gaura neagra in gingia de jos, si iar auzi glasul enervant, care incerca sa fie linistitor:
- Cele doua santinele pe care le-ati vazut stau numai ziua, ca sa nu-i ciuguleasca corbii, pantru ca pe aici sunt multi corbi, foarte multi..... Noaptea le retragem, fireste...... noaptea nu umbla corbii. Intai fusese ordonat sa atarne numai trei zile, dar pe urma excelenta, avand in vedere inmultirea cazurilor criminale, a hotarat sa ramana acolo spanzurati pana la noi ordine......
Bologa nu zarise santinelele si de-abia acuma bagase de seama ca plutonierul e stirb. Glasul i se parea cu totul strain si parca iesea dintr-un beci umed. Intelegea fiecare vorba si se mira cum poate vorbi plutonierul atat de linistit, ca din carte. Apoi simti o nevoie crancena sa zica si el ceva si balbai ragusit:
- Ingrozitor!
Plutonierul nu auzi bine si casca ochii cenusii spre Apostol care, furios, tipa asa de ascutit, ca si soferul se uita o clipa inapoi:
- Ingrozitor!
- Ingrozitor...... am inteles! facu plutonierul speriat, fara zambet, intorcand repede capul.
Indata ce ramase singur, in fata lui Apostol incepu iarasi sa rasara padurea spanzuratilor...... Dar acuma parea ca sunt toti la fel si in privirea tuturor straluceste aceeasi insufletire stranie, ademenitoare, ca si focul din ochii oamenilor care pronesc la asalt. Apostol se cutremura. "Acelasi om, spanzurat de nenumarate ori, ca o predestinare nesfarsita....." Si deodata isi zise: "E Svoboda...... privirea lui......" In aceeasi clipa isi aminti cu precizie chinuitoare cum a votat condamnarea cehului, cat a fost de trufas ca a avut onoarea sa faca parte din Curtea Martiala, cum s-a amestecat, din exces de zel, si cum a dat mana de ajutor la pregatirea executiei, cum a apucat streangul, incercandu-l daca e destul de rezistent...... In amandoua palmele simtea atingerea aspra a funiei. Amintirea aceasta i se prefacu in suflet intr-un simtamant de rusine si parere de rau, atat de cumplit, de mustrator, parca ar fi stat in fata lui Dumnezeu in ziua Judecatii de Apoi. Simtamantul straniu il stapani numai o secunda, si totusi parca ii deschise larg portile adancimilor nepatrunse, unde clocotesc explicatiile tuturor tainelor vietii.
Apoi vedenia spanzuratilor pieri brusc, si in inima lui Apostol cobori o liniste mare. Privirile lui imbratisau muntii, si vaile, si cerul..... Prin rapaiala motorului furios auzea limpede zumzetul frunzelor tinere de fag si clinchetul sec al acelor de brazi din departare. Verdele mohorat al padurilor se ingana intr-o armonie calda cu albastrul alburiu al vazduhului......
9.
Automobilul opri scurt in fata unei ograzi largi, cu poarta deschisa. Bologa sari jos, astepta doua clipe pe plutonierul care spunea ceva soferului si intrara impreuna, in vreme ce masina trecea mai departe.
Două case mari, bătrâneşti, mărgineau ograda. Cea din dreapta,cu gradinita de flori in fata, varuita de curand, avea vreo cinci odai. In trei locuia generalul Karg, iar in celelalte doua, din fund, proprietarul, insusi primarul comunei. Casa din stanga era a unui invatator care a murit, anul trecut, in Italia. Tinuse pe sora primarului. Vaduva cu cei cinci copii a fost nevoita sa se mute la o ruda, in sat, fiindca in casa i-au instalat birourile comandamentului. Mai inainte ograda a fost despartita de un gard de uluci, pe care militarii l-au pus pe foc, incat acuma fantana cu cumpana statea stinghera ca o amenintare...... In fund se vedea un rand de acareturi noi. Mai incolo era gradina cu pruni infloriti, mergand pana sub coasta de molifti. In fata soproanelor, mai multi soldati spalau doua automobile, alaturi de un intreg parc de motociclete. Prin coridorul si inaintea usii caselor din stanga se imbluzeau soldati de toate armele, asteptand ordine si, in asteptare, se trageau si se impingeau, pufnind in ras si vorbind in soapte, caci generalul nu permitea niciun fel de zgomot care sa-i tulbure ocupatiile.....
Langa fantana, pretorul diviziei statea de vorba cu un civil de vreo cincizeci de ani, rumen, chipes, blajin la infatisare, imbracat jumatate nemteste, jumatate taraneste. Pretorul, burtos, cu mustata sura, isi insotea cuvintele cu gesturi apasate, iar omul se uita speriat in ochii lui, dand mereu din cap in semn de aprobare. Cand vazu pe Bologa, pretorul se intoarse si-i striga usurat:
- Ei, bine c-ai sosit, dragule!...... In sfarsit!..... Am scapat de o grija teribila..... Inchipuieste-ti, s-a imbolnavit locotenentul din Curtea Martiala si cat pe-aci sa nu mai putem functiona, desi maine avem o afacere extrem de grava...... Excelenta nu mai ingaduie sa retragem ofiteri din front pentru completarea curtii...... In sfarsit, poti sa-ti inchipui prin ce emotii am trecut!
Dandu-i mana, Apostol intreba:
- Pentru aceasta ma cheama generalul?
- Desigur...... Probabil vrea sa-ti dea personal instructii, stii obiceiul lui, zise pretorul cu o insufletire ce contrasta neplacut cu grasimea lui. Fiindca trebuie sa starpim prin orice mijloc tradarea, Bologa!..... Ce-i aici e nemaipomenit! Orice miscare se face, a doua zi dusmanul o stie..... Pana si intentiile noastre cele mai secrete dusmanul le cunoaste...... Ei bine, asta nu mai merge! Din moment in moment ne asteptam la evenimente importante si iata-ne inconjurati numai de spioni, parca am fi in tara inamica..... Eu, fireste, am constiinta impacata! Eu de mult mi-am facut datoria si am raportat excelentei ca aici nu miroase a patriotism. Excelenta nu m-a ascultat. Avea incredere. Zicea ca suntem acasa..... Acuma poftim, acasa!...... Chiar aseara mi-au adus jandarmii doisprezece banditi, adunati de prin paduri, din spatele frontului!...... Doisprezece! Ce zici?...... Frumos numar!...... Tocmai spuneam primarului cat sunt de revoltat...... Un furnicar de tradatori......
Apostol Bologa il intrerupse cu imputare si plictiseala:
- De ce nu ma lasati pe mine in pace, capitane? Ce aveti cu mine?
Primarul aproba din cap, inviorat putin. Preotrul insa se supara si raspunse indignat:
- Apoi, fireste, asa vorbiti toti si va coditi, ca si cand Curtea Martiala ar fi ceva...... de mana a zecea! Nu va dati seama ca, in fond, de noi depinde toata vitejia voastra...... Razboiul nu se castiga numai cu tunuri si cu "ura", domnule! Asta a fost odata!...... Azi mai mult face creierul decat bratul!...... N-ar fi rau sa patrundeti si voi serviciile imense pe care le aducem noi patriei, n-ar fi deloc rau!...... Numai mentalitatea voastra e de vina ca divizia n-are o Curte Martiala permanenta, cum scrie la legea de organizare, si ca trebuie sa aducem membrii cu arcanul de cate ori se ivesc cazuri de judecat! Lipsa de ofiteri nu poate fi o scuza serioasa....... Sa munceasca fiecare cum muncesc eu si atunci nu va mai fi lipsa de ofiteri tocmai pentru o institutie atat de necesara, atat de indispensabila, cum e Curtea Martiala la o divizie....... Adica eu cum sunt si pretor, si magistrat-instructor, si procurorul curtii, intr-o singura persoana? Fireste ca muncesc de-mi crapa ochii..... Sa faca si altii ca mine!..... Caci, sa stiti, baieti, nu exista victorie fara Curtea Martiala!
Preotrul era capitan activ si, ca sa scape de front, se convinsese ca serviciul lui va hotari soarta razboiului. Se temea cumplit de moarte si bubuitul tunurilor il ingrozea, incat isi astupa urechile. Vesnic i se parea ca e prea aproape de front resedinta carteirului, si isi dibuia beciuri speciale unde sa se ascunda de aeroplanele vrajmase. Se credea totusi erou si avea un dispret aproape curajos fata de barbarii din transee. Acuma, vazand la spatele lui Bologa pe plutonierul cu fata cenusie si deoarece Bologa examina casele si acareturile, indiferent, parca nici n-ar fi vrut sa-l mai asculte, pretorul strriga cu mandrie si resemnare:
- Haidem, plutonier, la munca!..... Noi nu cunoastem odihna..... Asta-i soarta noastra!..... Mai avem cateva interogatorii si trebuie sa incheiem dosarele, caci maine e zi mare.....
Arunca o privire dispretuitoare lui Bologa si porni grabit, leganandu-si burta, spre casa din stanga, urmat de aproape de plutonierul credincios.
Apostol ofta usurat..... Apoi, dupa un rastimp, intreba pe primarul care nu stia ce sa faca:
- Generalul e aici?...... Dumneata poate ca......
- Doarme, raspunse repede primarul. Totdeauna se odihneste dupa pranz cate doua-trei ceasuri..... Dar de-acu trebuie sa se scoale, ca s-a cam inserat.....
Pe cand Bologa se gandea sa caute pe aghiotantul generalului, se pomenira cu groparul Vidor, care tocmai intrase pe poarta. Vazand pe Apostol, groparul se innoura:
- Vai de mine, domnule locotenent!..... De cand ai venit?
- Serviciul, murmura Apostol. Uite, m-au chemat la Curtea Martiala.....
- Nu mai spune! se spaimanta groparul. Pe dumneata?..... Oare de ce?
- Judecator, zise Bologa, zambind foarte ciudat.
Vidor se inchina de trei ori. Cand afla insa primarul ca "dumnealui vrea sa ia pe Ilona", se insenina si vorbi mai cu inima:
- Apoi, daca-i asa, sa n-ai grija, domnule locotenent, ca n-ai s-o duci rau la noi! De-o fi sa zabovesti mai mult, n-o sa te lasam pe drumuri. Uite, colo, in fund.....
Arata cu degetul un mic chiosc de barne, cu o usa si cu un geam, cu coridor in fata si cu trei trepte de scanduri, lipit de casa din dreapta.
- Crezi ca as incapea eu in coliba aceea? zise Apostol, cercetand din ochi chioscul cu luare-aminte.
- Cum nu!...... La nevoie omul incape si-n gaura de sarpe, urma primarul bland. Am facut-o, acu-s vreo sapte ani, in gluma, fiindca ma tot ruga nepoata-mea, care nu-i aici acuma si a crescut fata mare, sa aiba si ea o casa de papusi. Ei, azi asa, maine asa, fetita nu ma slabea..... Intr-o zi, hai, zic, sa-ti fac casa de papusi, ca pe-aci lemne avem destule, si de pomana...... Si uite-asa, am ridicat-o cu mana mea..... Avea inlauntru patucean si masuta si scaunel..... toate ca pentru papusi..... Dar si omul mare se putea adaposti binisor. Acuma e goala. Dumnealor o pastreaza, cum s-ar zice, ca temnita pentru ofiteri, si de aceea sta mereu pustie. Numai vreo saptamana a stat, asta-toamna, cand erau aici bosniacii, un stegar tanar de tot, cine stie pentru ce vina. De atunci n-a mai calcat nimeni.....
Apostol nu-si mai putu lua ochii de la chiosc. Primarul tacu zapacit, iar groparul se muta mereu de pe un picior pe altul, ca si cum ar fi vrut sa intrebe ceva si n-ar fi gasit cum sa inceapa.
- Dar ceilalti unde-s? intreba apoi brusc locotenentul.
- Dincolo, sopti primarul, intelegand. Sunt doisprezece...... Sunt romani, saracii, si nici unul n-are sa scape dupa cat de infocat e capitanul.....
Bologa urmari privirea primarului si, in fata unui hambar de piatra, vazu o santinela cu baioneta la arma.
- Acolo? mormai el, mai stins.
Primarul dadu din cap. Pe urma, cu glas care parca voia sa stearga un gand, zise:
- Poate ca s-o fi sculat domnul general.....
Apostol porni masinal dupa primarul satului. Groparul se tinea de ei, mereu incurcat. In usa a doua se ivise primareasa, cu cocul carunt in crestetul capului. Fiindca nu auzea bine, primarul, ca sa nu strige, ii vorbi miscand tare din buze si aratand pe Bologa:
- Dumnelui e ofiterul care vrea sa ia pe Ilona.....
Femeia zambi larg, incantata, spre Apostol. Barbatul ii puse mana pe brat si continua:
- Acu a venit aici..... pentru cei de colo!
Zambetul primaresei se schimba indata intr-o strambatura de spaima, in vreme ce primarul ii facu semn ca Bologa trebuie sa vorbeasca cu generalul.
- E o fiinta foarte miloasa nevasta-mea, explica primarul, ca sa nu creada locotenentul cine stie ce despre spaima femeii. Mai ales de cand a vazut pe bietii oameni cum pleaca la spanzuratoare, cu alai, s-a imbolnavit de groaza. Noi barbatii suntem mai tari la suflet si rabdam multe, dar femeile..... De altfel chiar domnul general o respecta foarte mult, adauga putin mai mandru. Ea ii gateste, ea il ingrijeste.
Atunci groparul, morocanos, ca si cum l-ar fi oprit cineva sa vorbeasca, reteza scurt avantul primarului zicand:
- Ia mai stai, cumnate, oleaca..... Vorba e, cum ramane Ilona singura?
- Asta-i acuma, facu celalalt, putin suparat ca l-a intrerupt. Las-o sanatoasa, ca n-are s-o manance nimeni..... Intai sa vedem ce s-alege cu dumnealui..... Pe urma, daca o f nevoie, o aducem si pe ea aici si ispravim! Ei, esti multumit?
Groparul nu mai zise nimica, ci intra in casa dupa primareasa care se retrasese pe nesimtite. Primarul insoti pe Apostol pana la usa generalului:
- Uite-aici!
Apostol Bologa deschise. Aghiotantul il intampina nerabdator:
- Ai venit de mult?..... Trebuia sa-mi spui..... Excelenta-sa a intrebat de trei ori de tine.....
Disparu, mititel, pe o usa si, peste trei secunde, il conduse in biroul generalului, cu perdelele lasate si lampa, in tavan, aprinsa.
Generalul Karg se plimba multumit, cu mainile la spate, cu o tigara de foi intre dinti, slobozind rotocoale albastre. Avea fata cam buhaita, ca dupa un somn lung, cu visuri placute. Aghiotantul se strecura la masa de scris si incepu sa claseze niste hartii. Generalul mai masura de doua ori odaia, parca si-ar fi pregatit un discurs, apoi, cu doua degete, scoase tigara din gura si se opri inaintea lui Apostol. Il privi cateva clipe, incrunta spancenele si vorbi declamator, dar fara asprime, intocmai ca odinioara, in tren:
- Te-am numit la Curtea Martiala in locul celui bolnav..... bineinteles provizoriu, fiindca nu-mi place sa descompletez serviciile frontului pentru..... din principiu..... Azi insa Curtea Martiala a devenit tot atat de importanta ca si birourile de informatii, de pilda. Poate chiar mai importanta, caci pana ce nu vom distruge nesiguranta in spate, luptatorii nu vor avea nicio siguranta in fata!...... Nu doresc sa-ti dau instructii si nici sa te indemn sa-ti indeplinesti cu sfintenie obligatiile reglementare in noua insarcinare. Te-am chemat la raport numai sa-ti atrag atentia asupra insemnatatii covarsitoare ce o are in clipele acestea justitia militara in legatura cu mersul razboiului!..... Da..... Din nenorocire, si spre rusinea noastra, s-au ivit aici, in ultimul timp, numeroase cazuri triste printre civilii care ne inconjoara..... Cazurile acestea sunt mult mai periculoase decat dusmanul cu care ne luptam cavalereste, fata in fata..... Impotriva spionilor si tradatorilor din sanul nostru, vitejii din transee ar fi dezarmati daca nu i-ar apara bratul justitiei militare..... De aceea trebuie sa procedam fara mila fata de criminalii dinlauntru! Asta-i datoria sacra a fiecarui soldat constiincios si disciplinat! Noi condamnam!..... Sper deci sa-ti faci datoria si aici ca in luptele cu inamicul din afara, Bologa! Esti inteligent si corect, am toata increderea in dumneata, si chiar de aceea te-am insarcinat..... Ai avut odata o nesocotinta, dar am tras cu buretele, am uitat-o. De asemenea n-am tinut seama de anume reclamatii despre atitudinea d-tale nemilitareasca din concediu. Eu judec pe soldat dupa cum se poarta pe front, iar d-ta acolo..... (Se uita la pieptul lui Bologa) Ar trebui sa porti decoratiile! Le-ai dobandit prin sange si vitejie..... Prin urmare, atata aveam sa-ti spun inainte de-a intra in serviciu..... N-am obiceiul sa ma amestec in dezbaterile curtii si nici sa calauzesc bratul justitiei..... Nu cer decat dreptate severa si fara mila! Atata, si nimic mai mult!
Generalul tusi si tacu. Apostol se uita in ochii lui cu o stralucire fixa.
- Ai inteles? intreba generalul, ocolindu-i instinctiv privirea.
Apostol Bologa, cu buzele stranse, pleca fruntea.
- Atunci, inainte! striga generalul si-i intinse mana.
Tigara i se stinsese. Aghiotantul, care nu fuma, dar purta vesnic chibrituri, se repezi, politicos si fericit, sa aprinda tigara generalului.....
10.
Afara coborase intunericul. Jur imprejur, de dupa dealurile negre, se inaltasera nouri lenesi, iar din padure o ceata laptoasa isi intinsese peste Faget panzele din care de-abia licareau stelele in crestetul inca senin al cerului. Ferestrele casei erau galbene si galeata fantanii plutea in ceata ca pe apa.....
Apostol Bologa inchise bine usa. Intunericul de afara i se paru atat de amar, ca se infricosa. Merse spre poarta, ajunse in ulita si porni spre sat. Casele il priveau cu ochi galbeni, mirati. Drumul mijea ca o chemare staruitoare. Niciun gand nu-i lumina in minte, inima insa ii poruncea: "Inainte!..... Inainte!....." ca un comandant care nu ingaduia nicio sovaire. Ii lipaiau pasii pe ulita, parc-ar fi fost descult, iar pintenii zanganeau regulat, subtire si dulce, ca niste clopotei de argint, intr-o departare nehotarata. Intalni cateva siluete negre si doua carute venind de pe front, la pas, cu raniti.....
Isi iutea mersul fara sa-si dea seama, ca si cum ar fi vrut sa ajunga undeva la ora fixa. Ii era cald si toata caldura i se gramadea in inima. Trecu pe langa gara cu acoperisul rosu si iesi din sat.....
Unde se incruciseaza soseaua cu calea ferata isi aduse aminte ca, la intoarcere, Klapka a ocolit padurea spanzuratilor. O lua printre sinele care luceau stins ca doua sabii nesfarsit de lungi. Uneori se uita in stanga, dar ceata inghitea zarea si intunericul impreuna cerul cu pamantul. Se impiedica de traverse si gafaia. Pe-aci drumul parea mai greu. Cand dadu iar in sosea, auzi ropotele raului, aproape, ca niste soapte stranii.....
Inainte de-a intra in Lunca, la gura drumului spre front, se opri brusc, parca l-ar fi izbit un pumn in piept. Se in creieri ii zbarnai intrebarea:
"Adica unde ma duc?..... Unde?"
Dar in aceeasi clipa simti o strangere de inima si murmura chinuit:
- Am uitat acasa..... Doamne, ce-ma uitat acasa?.....
Si drept raspuns, porni mai departe, spre Lunca.
Casa groparului de-abia se deslusea in ograda. Apostol intra grabit, ca si cum ar fi intarziat. Usa tinzii era data la perete ca totdeauna de cand se inalczise vremea. Pasi in odaia lui, cauta pe masa, in locul obisnuit, chibriturile si le gasi. Aprinse si vazu in pat pe Ilona, imbracata, cu ochii deschisi ca si cum l-ar fi asteptat, sigura ca are sa vie. De altfel nici el nu se mira. Chibritul se stinse, dar Apostol, si prin intuneric vedea ochii ei. Apoi Ilona se ridica si Apostol o imbratisa cu disperare, sarutandu-i gura, ochii, parul..... Apoi deodata ii dadu drumul, spaimantat, mormaind:
- Am uitat ceva si nu stiu..... Nu mai merge...... nu mai merge.....
Auzindu-si glasul, se linisti, aprinse lumanarea si o aseza incet pe masa. Ilona il privea cu niste ochi speriati, simtind ca imprejurul lor pandeste o primejdie crancena.
- Oare ce-am uitat, Doamne, ce-am uitat? zise Apostol, uitandu-se intrebator la ea.
Atunci isi dadu seama ca minte si ca numai pentru Ilona a venit. Dar nu avu puterea sa lepede indata minciuna si incepu sa caute cu infrigurare, ravasind cartile pe lavita, la capataiul patului. Din intamplare ii cazu in maini harta cu pozitiile frontului, pe care, intr-o seara, o completase si o uitase aici.
- Uite!..... Asa-i c-m gasit? striga triumfator catre Ilona, ca sa-si scuze minciuna.
O desfasura, isi arunca privirea peste insemnarile cu creion rosu, o indoi frumos si o puse in buzunar. Apoi ridica ochii la Ilona si se cutremura. Isi zicea: "Trebuie sa-i explic", si cerul gurii ii era uscat iasca. Simtea ca "trebuie", mii de ganduri ii furnicau in minte, dar toate se ingramadeau si se spargeau, incat nu putea inchega nicio "explicatie". Sub valmasagul gandurilor insa un puhoi napraznic ii ducea sufletul departe, zdrobindu-i toate indoielile si sovairile.
- Ilona..... ingana dansul, ingrozit ca nu are ce sa-i spuie.
- Eu cunosc muntii mai bine, sopti deodata Ilona, ghicindu-i gandurile. Stiu toate cotloanele, toate potecile, toate paraiele...... Am sa-ti fiu calauza!
- Nu, nu! trasari Apostol uimit. Tu nu trebuie sa......
Ii tremura glasul. Tacu. Peste cateva clipe insa zise iar linistit:
- Am sa ma intorc, Ilona, sa te iau!...... Crezi?
- Cred! raspunse ea, privindu-l in ochi salbatec.
Bologa isi puse casca si se uita imprejur. Odaia parca traia si respira incet amintiri de fericire. Ilona se zvarli in bratele lui si-l saruta......
Apoi Apostol iesi. In tinda se gandi c-ar trebui sa se imbrace mai gros si sa-si ia revolverul. In mijlocul ograzii intoarse capul. Ilona suflase in lumanare. La poarta simti pasii ei grabiti, desculti, dar nu se mai opri. In ulita ii auzi glasul murmurat si intelese numai un cuvand: "Dumnezeu....." Isi facu cruce cu evlavie, ridicand ochii in sus. Cerul era negru ca si pamantul. Crucea insa ii aprinsese in suflet lumina increderii, iar impacarea ii arata calea.....
11.
La podul de peste parau ce venea dinspre front trebui sa astepte trecerea trenului. Ochiul locomotivei, insangerat, parca se napustea asupra lui Bologa, care statea razimat de rampa, linistit, intocmai ca odinioara, acasa, cand astepta cu maica-sa, seara, sosirea mixtului de Bistrita.
"Nici nu m-am uitat la ceas, se gandi el, privind vagoanele negre si ascultand curios cum scartaiau rotile, parca n-ar fi fost unse de luni de zile. Trebuie sa fie trecut de noua...... Ce-mi pasa? Am vreme destula...... Numai Dumnezeu sa-mi ajute sa....."
Apoi coti la stânga, pe marginea pârâului. Murmurul undelor neostoite se risipea legănat prin valurile de pâclă. Ici-colo, pedealuri, tremurau pâlpâiri de lumină, ca nişte licurici, însemnând case nevăzute. Drumul şerpuia cenuşiu în beznă. În pârâu, din când în când, fulgera câte-o lucire argintie.
Deşi n-a umblat pe aici decât o singură dată, Apostol avea impresia că merge pe o cărare bătătorită de mii de ori. Nu dibuia deloc. Păşea pe întuneric ca pe trotuar ziua în amiaza mare. Nu era obosit. În inimă simţea, ca o înţepătură, dorinţa de-a ajunge mai degrabă. Dar niciodată nu-i apăru în creieri întrebarea "unde", ca şi cum nu l-ar fi interesat deloc sau ar fi ştiut prea bine unde trebuie să ajungă.
Drumul urca mereu...... Pe urmă pârâul rămase în dreapta. Câteva stele albe tremurau, ca o cununiţă de speranţă, pe un colţ de cer, în vârful unui munte pleşuv.
"Ce-ar face Klapka sa ma vaza acum?" isi zise Apostol cu mare bucurie cand sosi pe coama unde se aflau bateriile.
Pe aici nu mai era ceata si totusi intunericul parea mai des. Bologa incerca sa gaseasca adapostul lui Klapka, dar renunta, fara macar sa se opreasca. In creieri incepu sa i se desfasoare harta cu pozitiile, sa-si cerceteze calea..... Isi amintea ca drumul principal merge tocmai pana in spatele regimentului de cavalerie descalecata, care formeaza aripa stanga a diviziei. La vreo cinci sute de metri insa se desprinde alt drum, spre sectoarele infanteriei, pe care trebuie sa-l urmeze dansul. Pe cand isi facea astfel socotelile, ii veni in minte, fara sa vrea, locotenentul Varga si se gandi zambind:
"Varga ma asteapta mereu......"
Merse linistit mai departe. Calea cobora printr-o vale seaca, stramba.
"Numai de n-as intalni vreo patrula", isi zise Apostol, fara frica, parc-ar fi vorbit de altul.
Pe urma, dupa cativa pasi, isi auzi cizmele bocanind pe cararea bolovanoasa, si pintenii ca un tarat de greier. Si iar ii trecu prin minte ca undeva trebuie sa coteasca in dreapta, spre regimentul de infanterie. Dar gandul acesta i se clatina in minte numai o secunda, ca si cum n-ar fi gasit de ce sa se agate. Se pomeni zicandu-si fericit:
"Mare noroc ca n-am intalnit pe nimeni..... Cu adevarat ca sunt nascut intr-o zodie buna!"
Ii venea sa rada si s-o ia la fuga, sa soseasca mai degraba. Drumul insa incepuse iarasi sa urce, mai greu. Apostol isi sterse de doua ori, in mers, sudoarea de pe obraji. In sfarsit, sosi intr-o poiana, unde cararea se pierdea.
"Mi se pare ca aici se impart caile", socoti Bologa, dibuind zadarnic sa gaseasca drumul.
Varfurile brazilor se conturau mai greu pe cerul mohorat, descriind cu o linie tremurata marginile poienii.
Apostol porni spre punctul cel mai jos, unde trebuia sa inceapa alta vale. Si cum intra iar in padure, simti intr-adevar o carare umblata. Se opri, sa se odihneasca un minut si sa-si mai stearga naduseala pe gat si pe fata. Deodata isi stapani respiratia si asculta. In spate, in poiana, auzi zgomot de pasi. Se piti langa un trunchi gros. I se paru ca pasii se apropie si deslusi un glas inabusit rostind vorbe straine. Vazu doua umbre miscand la marginea padurii..... Se departau..... Apostol mai astepta un rastimp. Inima i se zbatea napraznic. In creieri ii aparu iarasi harta cu pozitiile. Transeele infanteriilor sunt pe doua creste, dar ale romanilor sunt mai coborate.....
"Atunci poate am trecut...... am iesit din liniile noastre! se gandi, uitand oboseala, umpandu-se de o bucurie lina. Slava Domnului...... De acuma, primejdia cea mare s-a sfarsit...... Doamne, nu ma lasa!"
Se inchina, patruns de un fior de multumire si recunostinta, iar buzele lui murmurau franturi de rugaciuni fara cuvinte.
..............................................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu