Fă-te, suflete, copil
Şi strecoară-te tiptil
Prin porumb cu moţ şi ciucuri,
Ca să poţi să te mai bucuri.
Strânge slove, cărţi şi pană.
Dă-le toate de pomană
Unui nou învăţăcel,
Să se chinuie şi el.
Gândul n-o să te mai fure
Prin zăvoaie şi pădure,
Cu ecoul de cuvinte
Care-ngână şi te minte.
Când tristeţile te dor,
Uită tot şi tâlcul lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu