9.
Îi povesti foarte amănunţit, căci Domşa avea darul de a lungi vorba, cum tocmai aşteptau pe Apostol, după ce Marta a avut atenţia delicată să vie să-i zică ea bun sosit, fără să se uite la etichete şi la mofturi, când colo, în locul lui, apare Rodovica. Ce-o fi, ce n-o fi? În sfârşit, a rupt plicul, nerăbdător, a citit şi..... cât pe-aci să-i vie rău. Marta chiar a leşinat, şi cu drept cuvânt, căci asemenea palmă poate să ştirbească reputaţia unei fete şi să-i compromită viitorul. Cutiuţa nici n-au mai desfăcut-o, au uitat-o.... Dintru-ntâi el a fost decis să ia act pur şi simplu, să-i înapoieze şi Marta inelul de logodnă şi să încheie pentru toată viaţa socotelile cu Apostol. Pe urmă totuşi s-a gândit că băiatul e tânăr, şi tinereţea-i năbădăioasă: cine ştie ce i s-o fi năzărit lui şi, pentru o copilărie, ar fi păcat să se despartă o pereche aşa de potrivită... A venit deci să afle cauzele"gestului" şi să-i atragă luarea-aminte asupra gravităţii unei hotărâri neîndreptăţite, când e în joc onoarea unei domnişoare...
- Hotărârea mea e nestrămutată, domnule Domşa, îi răspunse Apostol cu acelaşi calm imperturbabil, după ce, în vremea cât vorbise avocatul, mâncase tacticos, ciugulind cu mare băgare de seamă toate oscioarele de pe farfurie. Şi e nestrămutată fiindcă nu mai iubesc pe domnişoara Marta!
- Cum n-o mai iubeşti? De ce? întrebă Domşa, căscând mari ochii.
- De ce! Pentru că n-o iubesc! zise Apostol, ştergându-şi gura cu şervetul şi uitându-se surâzător la doamna Bologa, care şedea năucită pe scaun, parcă nu şi-ar fi crezut urechilor.
- Asta nu se poate! strigă avocatul. Nu se poate! Asta nu-i cauză serioasă! Pentru închipuiri copilăreşti nu se poate zdrobi norocul unei fete!..... Spune şi dumneata, doamnă, că doar eşti femeie înţeleaptă şi ai văzut multe în lume, spune: se poate?
Întrebarea găsi pe doamna Bologa nepregătită. În adâncul sufletului era mulţumită că Apostol a ajuns la vorbele ei. Purtările Martei o indignaseră pe ea, care niciodată n-a cunoscut cochetăria.
Nu că ar fi bănuit-o de lucruri prea grele, dar nevasta feciorului ei n-o putea vedea decât ca o fiinţă de jertfă, cum a fost şi dânsa. Să-i mai ardă de petreceri şi de nebunii, când logodnicul ei îşi riscă viaţa în fiece minut, în război, asta doamna Bologa, n-o putea ierta. Nu i-a scris băiatului despre asta pe şleau, ca să nu-l mai amărască: se hotărâse însă să-i spuie tot când va veni acasă.... Totuşi, acum îi era milă de "bietul Domşa, om tare de treabă", şi chiar de Marta puţin, gândindu-se la ruşinea ei dacă va prinde lumea de veste. Îi şi zise lui Apostol îndată să chibzuiască bine ce face, că nu-i glumă şi nici jucărie o logodnă stricată.....
Aproape un ceas hărţuiră amândoi pe Apostol, încât Rodovica se arătă de câteva ori prin jurul mesei, cu semne deznădăjduite că i se fac scrum mâncările pe foc. Doamna însă se încălzise la vorbă şi nu mai voia să ştie de mâncări, spre fericirea avocatului, care, devenind mai elocvent, cerea mereu lui Apostol îndeosebi "cauzele şi motivele" unei fapte atât de inexplicabile...... Apostol rămase neînduplecat, refuză dârz alte lămuriri, mulţumindu-se să repete că nu mai iubeşte pe Marta. Astfel, în cele din urmă, Domşa, perplex, abătut, fu silit să se întoarcă acasă precum venise, cu mâinile goale, fără vreo speranţă de împăcare.
În realitate şi Domşa observase şi condamnase în sinea sa uşurinţele Martei, dar niciodată n-a avut puterea să le reprime sau măcar să le puie frâu. Îşi iubea odrasla unică mai mult ca lumina ochilor, cu o iubire păcătos de îngăduitoare, a cărei ţintă era una singură: Marta să se simtă fericită..... Şi tocmai fericirea ei să se zdruncine din temelii? Se sfătui acasă cu Marta cum să se apere, căci era evident, în câteva zile, tot târgul va şti şi va comenta întâmplarea aceasta extraordinară. Deci important, foarte important este ca vina desfacerii logodnei să cadă asupra lui Apostol, căruia nu-i putea strica nimic, pe când fata..... Din vorbă-n vorbă, Marta ajunse la convingerea că toată supărarea logodnicului ei s-a iscat, cu siguranţă, din pricina conversaţiei ungureşti.
- Acuma sunt absolut sigura, taticutule! striga ea triumfatoare. Am si observat in privirea lui o incruntare ciudata, de m-a speriat..... Dar spune si tu, taicutule, se poate oare sa vorbim noi doi o limba pe care al treilea de fata n-o pricepe? Ar fi fost cuviincios?
- S-o fi trezit intr-insul sovinismul tatalui sau, ca si ala a fost turbat rau, zise Domsa, aproband. A si stat doi ani in teminta, cu Memorandul....
- Urat e sovinismul, tata! vorbi Marta dupa un rastimp. Nu-i asa?..... Omul sa-si iubeasca neamul, fireste, insa nu cu ura pentru celelalte neamuri, nu-i asa?
Fraza asta i se paru avocatului atat de 'adanca", incat nu-si putu stapani admiratia si imbratisa furtunos pe Marta, strigand:
- Ce desteapta-i fetita tatii, ia te uita!..... Si pe tine sa te paraseasca un.....
Vru sa zica "ticalos", dar nu zise, ca si cum i-ar fi fost rusine, sau ar mai fi pastrat in rezerva o spuza de nadejde ca Apostol isi va lua seama si toate se vor sfarsi bine. Pentru orice eventualitate, si ca nu cumva sa rasufle aiurea vestea, Domsa povesti dupa-amiaza doctorului, si seara, la "cazina", judecatorului ungur ce-a patit tanarul Bologa, incheind cu aceeasi reflexie:
- Şi-ţi închipui, dragul meu, de ce?..... N-ai să crezi, atât e de absurd: pentru că fetiţa a vorbit ungureşte!..... Aşa-i că-i fantastic?..... Adică e o crimă atât de grozavăsă vorbeşti ungureşte, mai ales când e şi un ungur de faţă, care nu ştie altă limbă?..... Nu, nu, sunt român şi eu, am chiar pretenţia să mă cred foarte român, dar asemenea exagerări sunt bolnăvicioase, ca să nu zic periculoase.....
A doua zi toată Parva ştia că Apostol Bologa a stricat logodna cu fata avocatului fiindcă a auzit-o vorbind ungureşte. Şi toată lumea compătimea pe "sărmana Marta", proorocind că Apostol are să-şi frângă gâtul dacă a apucat-o, în plin război, pe urmele răposatului Bologa. Seara, la "cazina" românească, unde se adunau azi toţi domnii, deoarece în "cazina" ungurească se instalase popota ofiţerilor, se vorbi numai despre Apostol, cu aceeaşi pasiune ca despre revoluţia rusească acum două-trei săptămâni. Când veni, pe la şapte, avocatul Domşa, altfel nu prea iubit, toţi îl asaltară cu întrebări, la care el răspunse cu modestie şi tot atâta indulgenţă, pentru tinereţea şi uşurinţa "băiatului". Senzaţia cea mai fu însă apariţia lui Apostol..... Toţi se aşteptau să se petreacă ceva nemaipomenit, poate chiar un scandal..... Spre regretul general, nu se întâmplă nimic. Apostol dădu mâna cel dintâi cu Domşa, care-i zâmbi amical, apoi cu toţii, pe rând, până şi cu participanţii de la judecătorie, nişte băieţandri piperniciţi şi scutiţi definitiv de armată. Nimeni, fireşte, nu îndrăzni să aducă vorba despre buba zilei.
Într-o atmosferă de jenă, îşi exprimară părerile asupra mersului vremii şi asupra greutăţilor de trai, unii stăruind mai mult asupra raţiilor de făină şi a scumpetei nenorocite care ucide entuziasmul cetăţenilor. Apostol nu zăbovi decât vreo zece minute, spunând la plecare că a venit doar să le strângă mâinile. După plecarea lui, directorul băncii "Parvana" observă că locotenentul n-avea decoraţiile pe piept, iar contabilul, că n-a suflat niciun cuvânt despre război......
În zilele următoare fierberea din orăşel se înteţi, mai cu seama din pricina unor zvonuri ciudate. Pe de o parte, se spunea că lucrurile se vor împăca în curând, fiindcă cineva a văzut pe Apostol, chiar în mijlocul pieţei, întâlnindu-se cu Marta şi vorbind; pe de altă parte însă se zicea că afacerea ar putea să ia o întorsătură neaşteptată în urma intervenţiei notarului Pălăgieşu, care ar fi declarat, la "cazină", în faţa câtorva domni, şi cu glas semnificativ, precum că el nu va permite nimănui, nici tatălui său, să tulbure liniştea cetăţenilor.
Într-adevăr, Pălăgieşu, îngrijorat de vâlva stârnită, se crezu dator să raporteze solgăbirăului, care de altfel era în curent şi deopotrivă de alarmat. Se sfătuiră cum să "păstreze ordinea" periclitată. Constatară că afacerea e foarte delicată, întâi pentru că e vorba de o neînţelegere de natură intimă, în care statul n-are nicio chemare să se amestece, apoi pentru că în cauză se află un ofiţer, asupra căruia autoritatea civilă nu-şi poate exercita puterile. Dar în acelaşi timp, diferendul provoacă nedumerire în ordinea publică prin cauza iniţială, anume strecurând în suflete credinţa condamnabilă că n-ar putea fi român onorabil cel ce întrebuinţează limba statului cu predilecţie. Vina e cu atât mai primejdioasă cu cât autorul şi purtătorul ei este un ostaş care, tocmai dimpotrivă, ar avea sfânta obligaţie de-a ridica moralul cetăţenilor, mai ales azi, când ţara luptă pe viaţă şi pe moarte pentru binele şi fericirea tuturor. Notarul, într-un avânt de indignare, observă că afacerea e mai gravă chiar decât predicile protopopului Groza. Asupra măsurilor de luat li se împărţiră părerile. Pălăgieşu ar fi dorit o reclamaţie la superiorii lui Bologa, cerând în interesul ordinii şi al liniştii, rechemarea lui pe front. Solgăbirăul s-a gândit la aceasta, ba a şi vorbit cu comandantul batalionului ce se mai afla în Parva.Căpitanul, beţiv şi dispreţuitor faţă cu civilii, i-a spus că n-are vreme să se ţină de mofturi. Vasăzică militarii consideră drept mofturi tot ce nu e înarmat cu puşcă sau cu tunuri! Mai recomandabil ar fi să se încerce, barem deocamdată, a aplanare paşnică, printr-o intervenţie amicală.
- Dumneata esti prieten cu locotenentul, zise solgabiraul. Ati copilarit impreuna..... De ce nu cauti sa-i vorbesti?
9.
In ziua cand a rupt logodna cu Marta, Apostol Bologa s-a simtit foarte fericit. In fericirea lui era si mandria pentru fermitatea hotararii luate si multumirea ca a lamurit o situatie suparatoare. Dupa plecarea lui Domsa a mai avut o explicatie lunga cu maica-sa care, convinsa de argumentele avocatului si mai cu seama gandindu-se la durerea Martei, se silea din rasputeri sa salveze logodna, intocmai cum odinioara incercase s-o impiedice, si-i parea rau ca nu-i acasa si bietul protopop sa-i dea o mana de ajutor.....
Linistea lui Apostol insa nu avu viata lunga. In aceeasi seara, retragandu-se indata dupa cina, ca sa evite alte discutii cu doamna Bologa fu cuprins de indoieli din toate partile. Acum isi dadu seama ca toata ziua gandurile lui cele mai tainice au alergat mereu departe, ca si cum acolo ar fi cautat sprijin. Oare, daca n-ar fi fost Ilona in inima lui, s-ar mai fi grabit sa inapoieze Martei inelul de logodna? Nu s-a revoltat ca Marta a venit insotita de un barbat strain, ci fiindca a venit cu un ungur si a vorbit ungureste. Atunci nu din gelozie nu o mai iubeste, ci numai pentru ca i-e draga cealalta, iar revolta lui impotriva ungurului si a limbii unguresti a fost o comedie. Ba comedia a inceput mai de mult..... de cand nu i-a parut rau deloc ca boala l-a oprit a doua oara sa treaca la romani..... Mai rau i-a parut cand a plecat incoace, acasa, parca axa vietii lui ar fi ramas acolo, in Lunca..... Si chiar viitorul nu-l mai intereseaza decat intamplator...... Desi peste o luna va trebui sa se intoarca tot pe frontul romanesc, nu mai e ingrozit defel, ca si cum i-ar fi indiferent sau..... Atunci poate ca iubirea e pricina tuturor zbuciumarilor omului si a tuturor fericirilor? Si totusi iubirea femeii nu poate multumi sufletul decat uneori si cateva clipe. Odinioara a crezut ca intr-o privire a Martei se ascunde tot cerul si pamantul si toate tainele universului. De dragul ei ar fi facut orice prostie, orice sacrificiu, ar fi murit fericit daca i-ar fi cerut, precum dorinta ochilor ei a cazut hotaratoare in cumpana indoielilor lui cand a fost vorba sa plece la razboi. Iubirea ei traia inca in clipa cand i s-au sfredelit in inima privirile spanzuratului, la Zirin, la a carui moarte contribuise si dansul cu un "da" foarte convins, si totusi n-a fost in stare sa-i potoleasca zbuciumarile, pana ce a dobandit o credinta noua.....
"Sufletul are nevoie de o merinde vesnica, isi zise Apostol, plimbandu-se in odaia de culcare, imbracat, neindraznind sa se aseze in pat de frica gandurilor. Dar merindea aceasta in zadar o cauti pe afara, in lumea simturilor. Numai inima poate s-o gaseasca, fie in vreo taina a ei, fie in vreo lume noua, mai presus de vederea ochilor si de auzul urechilor....."
Indoielile ii roasera creierii toata noaptea. Cand stinse lampa, prin perdele albe tremurau zorile..... Se simtea iar vinovat fata de Marta si adormi planuind cum ar putea repara nedreptatea ce i-a facut-o.....
Peste gandurile lui insa napustira, chiar de a doua zi, zvonurile targusorului. Doamna Bologa ii servea la fiecare masa ba ca cutare spune cutare, ba ca toata lumea il condamna, cu drept cuvant, fiindca un barbat nu trebuie sa-si bata joc de o biata fetita fara minte, ba ca locotenentul ungur o sa-i ceara socoteala..... Apostol asculta linistit si chiar zambind toate vestile, aratandu-se nepasator si hotarat. Numai in sufletul sau se revolta: cum se amesteca niste straini intr-o afacere care-i priveste numai pe ei doi, pe Marta si pe el?
Peste cateva zile doamna Bologa se aseza la masa cu ochii rosii de lacrim si cu atata spaima in priviri, ca Apostol se tulbura si, presimtind ceva rau, uita s-o intrebe de ce a plans, incat doamna Bologa fu nevoita sa-i povesteasca neintrebata cum a aflat de la oameni ce primejdie il paste, cum toata Parva spune c-a facut de rusine pe Marta numai fiindca a vorbit ungureste si cum intamplarea aceatsa nu va putea ramane fara urmari grele, Dumnezeu singur stie cat de grele..... Numai inchipuindu-si urmarile, doamna Bologa izbucni iarasi intr-un hohot de plans. Ca s-o linisteasca, Apostol ii zise:
- Adica, mama, eu n-as avea dreptul sa cer logodnicei mele sa-mi vorbeasca romaneste, crezi dumneata?..... Iti faci sange rau de pomana! Pe inima si pe gandurile mele numai eu sunt si voi fi stapan cat voi trai!
Doamna Bologa, fara sa-si mai stearga lacrimile, raspunse:
- Vai, Doamne, cum poti vorbi asa, dragul meu? Apoi doar nu uita ca e razoi si nimeni nu mai e stapan pe nimic..... Moartea si groaza stapanesc azi peste toti oamenii, dragul mamei!..... Tu esti mai invatat si trebuie sa stii mai bine..... Nu-i vremea acuma sa ne aratam dusmanilor inimile, altfel patim ca bietul protopop.... Tu, ca tatal tau, fie iertat, te uiti numai inainte, dar in razboi omul se strecoara cum poate..... Pana va trece primejdia trebuie sa urlam cu lupii, altmiteri ne mananca..... Asa face toata lumea, asa se cuvine sa facem si noi, dragul mamei..... Sa nu te superi ca te invat si te sfatuiesc, ca-s mama si numai inima mea stie cat rabda de grija ta..... Toti domnii spun ca nu-i bine ce faci, ca esti ofiter si s-ar putea sa ai mari neplaceri pentru asemenea indrazneli nesocotite. Chiar directorul de la "Parvana", si doar ce roman a fost el totdeauna, mi-a spus pe fata sa te povatuiesc sa te astamperi. Dansul a fost prieten bun cu bietul tatal tau, dar zi isi vede de banca lui si nu cracneste, cum nu cracnesc nici ceilalti, aici si pretutindeni.....
Ascultand pe maica-sa, gandurile lui Apostol ravaseau prin colturile celor zece zile de cand e acasa, descoperind deodata lucruri peste care a trecut fara sa le ia in seama. A iesit putin prin targ, un ceas sau doua pe zi, s-a intalnit cu mai toti surtucarii si toti i s-au parut schimbati si speriati, desi cu nici unul n-a vorbit decat nimicuri, cum zicea dansul. Acuma intelegea si schimbarea, si spaima lor, acuma simtea ca toti s-au ferit de el pentru ca n-a ingaduit Martei sa graiasca ungureste. Pleca ochii in farfuria goala, ca si cum n-ar mai fi putut indura privirea mamei sale. Din clipa aceea insa toate cuvintele ei i se incuibara in inima ca niste spini si ramasera acolo, incremenite intr-o durere amara. Apoi, cand glasul doamnei Bologa tacu, el sopti atat de domol, parca i-ar fi fost frica sa nu trezeasca pe cineva:
- Rau imi pare, mama, c-am mai venit acasa.....
Pentru doamna Bologa soapta aceatsa a fost ca o lovitura de maciuca. De mult, inca de pe vremea cand Apostol, in loc sa urmeze cariera preoteasca, s-a dus la Budapesta, a banuit ea ca lumina ochilor ei, toiagul batranetelor ei n-o mai iubeste cum a iubit-o odinioara. I se parea rece, inchis si mai ales o infricosa necredinta lui..... Si iata, azi ii pare rau ca a venit acasa, pana intr-atata s-a instrainat de ea!..... Se porni pe niste bocete asa de sfasietoare, ca Apostol numai cu chiu, cu vai reusi s-o ostoiasca....
Totusi, de atunci Apostol Bologa se simti strain in parva. Statea ceasuri intregi in cerdac, in soare, sorbind albastrul vazduhului, in care isi plimba neincetat gandurile. Deseori ochii lui incercau sa se odihneasca contempland crucea inflorita cu raze din turnul bisericii. Dar sufletul lui era indata apucat in clestele unor remuscari stranii si, dornic numai de liniste, fugea spaimantat mai departe..... Mai mult zabovea imprejurul mormantului de piatra al tatalui sau. Stia inscriptia pe de rost, si totusi, de cate ori o privea, cauta s-o silabiseasca, pentru ca in vremea aceasta ii venea mereu in minte linia dreapta pe care a urmat-o batranul in viata. O linie dreapta a ravnit si el cu patima. In zadar. Intre inima si mintea lui era un zid asupra caruia toate sfortarile lui se frangeau neputincioase. Cand credea ca l-a daramat, atunci ii simtea mai dureros fiinta, oricat cauta sa se insele.
Apoi, intr-o dupa-amiazi, tocmai pe cand se pregatea sa iasa in cerdac, se pomeni cu notarul Palagiesu, cu care se intalnise o singura data, in prima zi, si de-abia schimbase, in piata, cateva vorbe. Peste prietenia lor, dinainte de razboi, se intinsese, pe nesimtite, un val cenusiu. De altfel, de cand ajunsese notar, Palagiesu isi luase, incetul cu incetul, o purtare sfidatoare chiar fata de surtucarii mai in varsta. fecior de taran din Nasaud, sarac si umilit in scoli, s-a indoit si s-a caciulit pana si-a ajuns tinta, devenind mana dreapta a solgabiraului ungur, care, la izbucnirea razboiului, a intervenit sa ramaie pe loc, desi era voinic, spatos si doar la mers avea putin betesug, calcand prea in afara si aruncand picioarele cin genunchi in jos, ca un cal imparatesc de parada. Fata falcoasa se mandrea parca cu mustatile umflate, pleostite, care-i ascundeau gura foarte larga, cu buzele duble si dintii lati, strungareti. Parul lung, negru, vesnic nepieptanat, ii atarna peste fruntea brazdata adanc, acoperindu-i aproape de tot urechile. In infatisarea lui te izbea indata o incredere in sine impunatoare.
Doua saptamani a amanat Palagiesu intrevederea cu Apostol. Ar fi fost mai bucuros sa-l fi intalnit undeva intamplator, ca sa se achite de insarcinarea ce si-o luase fata de solgabirau. Desi era cu vreo trei ani mai batran, pastrase lui Apostol Bologa o stima instinctiva de pe vremea cand discutau impreuna probleme filozofice, pe care el, biet practicant de notar, nu prea le pricepea si care de aceea il impresionau profund.
- Fiindca tu nu mai vrei sa stii de prieteni, iata ca vin prietenii la tine! zise Palagiesu intrand, cu un zambet care-i dezveli toti dintii de jos, impreuna cu gingia.
Apostol se uita la el uimit. Era atat de neasteptata vizita aceasta, ca isi pierdu cumpatul si nici nu-l pofti sa saza. Notarul insa il apuca voios cu amandoua mainile, i le stranse puternic si pe urma lua loc, nepoftit, cu o siguranta de stapan.
- Ma rog..... cum...... ce vant te aduce pe la noi? baigui Apostol, in picioare, privindu-l mereu cu mirare.
- Ti se pare asa de ciudat ca vine sa te vada prietenul tau din copilarie si de mai tarziu? intreba Palagiesu cu o sclipire sireata, care lui Apostol ii scapara in suflet o scanteiere de ura. Ehei, strasnic te-ai schimbat, frate.... De acum trei ani te-ai schimbat de nici nu te mai recunosc!
Siguranta notarului transforma mirarea lui Apostol intr-o nerabdare ascutita ca briciul.
- Ce vrei, Alexandre? Spune, aide, ce vrei? zise deodata cu o sclipire in ochi.
- Eu? raspunse Palagiesu, trecandu-si degetele prin par si dezvelindu-si fruntea. Eu ce vreau?..... Nimic..... Adica mai nimic!..... Intai sa te vad si apoi..... sa vorbim!..... Ma asteptam insa, spun drept, la o primire mai.....
- Iarta-ma, Alexandre, te rog! murmura Apostol imblanzit brusc. Daca ai sti cate chinuri imi zdentuiesc sufletul de cand am venit acasa.....
- Cine-i de vina, Apostole? intreba notarul cu alt glas. Crezi ca eu nu stiu? Eu?..... Crezi ca se misca ceva aici fara stirea mea?..... Dar tocmai de aceea trebuie sa repari, Apostole! Negresit trebuie sa repari, in interesul tuturor....
Schimbarea tonului si cuvintele notarului incurcara iarasi pe Bologa, incat se opri la coltul mesei sa asculte mai bine.
- Prin dibacia mea, prin munca mea am creat aici o atmosfera patriotica absolut necesara in vreme de razboi, ca si de pace, urma Palagiesu privindu-l scurtator, ca si cum ar fi vrut sa zdrobeasca orice impotrivire. Acuma cazusi tu ca un bolovan intr-o apa linistita si ai tulburat-o. Ai dat prilej de flecareala, de aprobari si de dezaprobari, in sfarsit, tulburare si iar tulburare.... Un ofiter care vine de pe front nu poate sa aiba atitudinea ta fara sa demoralizeze pe unii si sa atate pe altii, iti dai seama, cred, ce inseamna asta?..... Nu ce spui, ci tocmai ce nu spui e...... e jignitor si pagubitor!
- Asa ai glasuit si cand ai trimis in internare pe protopopul Groza? il intrerupse Apostol, vorbind numai din buze, fara sa miste dintii inclestati.
- Pedeapsa crimei n-are nevoie de justificare, caci crima poarta in pantece ei pedeapsa, zise notarul mai aspru. De altfel, eu niciodata nu ma justific, pentru ca, inainte de a face un pas, judec.... Eu niciodata, mai ales daca as fi ofiter in armata, n-ar rupe logodna cu o fata numai fiindca a vorbit ungureste, Apostole!
- Nu? facu iar Bologa, cu buzele albe si cu ochii parinsi, parc-ar fi avut friguri.
- Nu! reluă Pălăgieşu energic, sculându-se în picioare ca să-l domine pe deplin. De aceea eşti dator să dregi ce-ai stricat prin nesocotinţă! Suntem prieteni şi te sfătuiesc prieteneşte să.....
Notarul se dădu în dosul scaunului şi se rezemă de spetează cu mâna dreaptă. Părul îi căzuse iar pe frunte şi un smoc i se mişca pe sprânceana stângă, gata în fiece clipă să-i acopere ochiul. Vorbind, pielea i se întindea pe fălci, iar ţepile nerase de două zile se tot culcau şi se ridicau..... Apostol Bologa însă îi vedea numai gura şi mai cu seamă buza de jos, umflată puţin, încât de-abia se mai cunoştea că e dublă. Glasul notarului suna atât de triumfător şi de încrezut, parcă ar fi împărţit când palme, când mustrări, când laude.....
Apostol ocoli masa, apropiindu-se de Pălăgieşu, palid la faţă ca un cadavru, dar cu privirile ca două pumnale. Îşi muşcă buzele, învineţindu-şi-le şi murmură foarte înăbuşit, parcă şi-ar fi stăvilit respiraţia aprinsă:
- Tu?..... Tu?.....
Ajunse lângă notar, la doi paşi. Apoi, cu o iuţeală fulgerătoare, îi repezi un pumn îngrozitor în gură, şoptind ca ieşit din minţi:
- Tu?..... Tu?...... Mişelule!..... Mişe....
Notarul se clătină ca şi cum l-ar fi trăznit din senin. Lovitura a fost atât de neaşteptată, că l-a buimăcit cu desăvârşire. Barba i se însângeră din buza plesnită. O secundă rămase cu ochii holbaţi la Apostol şi cu gura căscată.
- Ieşi, mişe.... ieşi! gâfâi Bologa, uitându-se împrejur după ceva.
Glasul înfundat deşteptă pe Pălăgieşu din aiureală şi-l făcu să înţeleagă brusc ce caută Apostol. Pe o mescioară zări un revolver de care atârna în jos o cureluşă galbenă. Se întoarse repede, deschise uşa şi ieşi bolborosind în neştire:
- Bine..... Bine...... Bine.....
În antreu îşi luă pălăria din cuier şi văzu pe Rodovica, speriată. Din urmă uşa se trânti cu zgomot aşa de mare, că se cutremarură pereţii casei.....
10.
Doamna Bologa, care nu fusese acasă, află de la Rodovica, spre seară, că s-a întâmplat ceva şi că notarul a plecat cu barba plină de sânge. Deşi o muncea curiozitatea, nu avu curajul să întrebe pe Apostol, perpelindu-şi îngrijorările numai cu servitoarea şi vărsând împreună multe lacrimi ascunse, fiind sigură că "buzatul" (aşa poreclise lumea de mult pe Pălăgieşu) n-are să se astâmpere până nu-i va face cine ştie ce rău domnişorului. Apostol se dusese puţin să se mişte, dar n-a apucat-o spre piaţă, ci spre capătul târguşorului. Se întoarse tocmai la vremea cinei, senin, ba găsi de cuviinţă să şi glumească, la masă, cu Rodovica, amintindu-i cum s-au bătut odată, în copilărie, ca orbeţii, pe malul Someşului. Slujnica se zăpăci, râse, vru să umble mai sprintenă şi scăpă jos farfuriile murdare, lângădoamna Bologa, făcându-le ţăndări. Ca să nu strice cheful domnişorului, stăpâna îşi reţinu dojenile aspre ce-i stăteau pe limbă pentru Rodovica, sperând în taină că Apostol îi va povesti din fir în păr ce-a păţit cu notarul. Apostol fu grăbit tot timpul, tăifăsui cu ea până târziu, dar numai despre întâmplări din trecut, stăruind mai cu seamă asupra vedeniei lui în biserică, odinioară, întru bucuria mamei, care îndată îi împrospătă toate amănuntele acelei "minuni cereşti", găsind şi prilejul să observe, în treacăt, că "o, Doamne, cucât învaţă oamenii mai mult, cu atâta se depărtează de Dumnezeu....." Apostol nu întârzie să răspundă cu ton de glumă:
- Dar şi Dumnezeu se învecheşte, maică dragă, ca toate în lumea asta!
Cuvintele acestea spăimântară atât de mult pe doamna Bologa,că se închină de trei ori şi de-abia pe urmă zise cu glas grav, în carese zvârcolea evlavia rănită:
- Dumnezeu e veşnic nou în sufletul bietului om, dragul mamei..... Numai când ai pierdut credinţa cea adevărată poţi vorbi aşa despre cele sfinte.... Dar deodată cu Dumnezeu se pierde şi liniştea sufletului, şi sufletul pe urmă se chinuieşte şi se zdrobeşte fără reazem în vâltorile vieţii şi bâjbâie în beznă, întocmai ca un copilaş care ar porni singur în lumea largă, în miez de noapte......
Apostol îşi dăduse seama, în chiar clipa când rostise gluma, că va jigni inima mamei şi îi păru rău, dar nu se mai putuse opri. Răspunsul ei îi răsună ca un glas înăbuşit din însuşi sufletul lui, îngrozindu-l. Îi apucă repede mâna, peste masă, şi i-o mângâie şi i-o sărută, murmurând ruşinat: "Iartă-mă"..... Doamna Bologa, surprinsă de pocăinţa lui, fu cuprinsă şi ea de ruşine, îngână câteva vorbe neînţelese, până ce-şi veni în fire, şi apoi continuă povestirea din copilăria lui Apostol, fără a mai nimeri tonul de adineaori şi ocolind privirile lui întrebătoare, care o tulburau cumplit şi parcă o mustrau. În sfârşit se întrerupse în mijlocul unei fraze şi zise brusc, foarte blând şi cu ochii muiaţi într-un zâmbet ciudat:
- De aceea te chinuieşti şi te topeşti, dragul mamei..... numai de aceea......
El, ca şi cum ar fi aşteptat şi ar fi priceput mai dinainte cuvintele ei, răspunse cu mare uşurare în glas şi de asemenea zâmbind:
- Când mă gândesc ce am suferit şi am pătimit în viaţa mea, deşi scurtă, mi se pare că am trăit destul şi că mâine aş putea muri fără nicio părere de rău! Unii oameni trăiesc zeci şi zeci de ani şi totuşi, când închid ochii, nu pot spune că au trăit aievea, căci au fost simpli trecători prin viaţă sau spectatori străini de înţelesul lumii. În schimb pe alţii soarta îi împinge în vârtejurile cele mai crunte şi-i sileşte să îndure toate torturile vieţii, toate, şi niciodată să nu găsească aici odihna adevărată, liniştea trainică........
Urmară trei zile ploioase, urâte, cernând tristeţe în lume. De dimineaţa până seara, Apostol şedea în cerdac, înconjurat de cărţile lui vechi, în care odinioară îşi pusese toate speranţele şi care, de câte ori a avut nevoie în viaţă de sprijin, l-au părăsit ca nişte prieteni neputincioşi şi fricoşi. Se plimba grăbit prin sistemele falnice de înţelepciune, bătea la toate porţile, din ce în ce mai înfricoşat, dar îndată ce se oprea şi ridica ochii spre strada biciuită de ploaie şi mânjită de noroi, spre câmpurile şi dealurile înverzite şi spălate, spre văzduhul cutreierat de nouri bulbucaţi, simţea deodată cum în sufletul lui se prăbuşeau toate clădirile monumentale, cu zgomot babilonic de cuvinte stoarse de adevăratul înţeles, nelăsând în urmalor nici măcar ruine, ci numai un gol sterp, cenuşiu şi nesfârşit de necăcios. Şi atunci avea impresia clară şi sugrumătoare că îi fugepământul de sub picioare şi că rămâne plutind în neant, agăţându-se cu disperare de crucea din turnul bisericii.
Deseori, cu cartea pe genunchi, gândurile i se întorceau în urmă, scrutând momentele trăite, scormonind cauzele... Atunci toatefaptele, gesturile şi dorinţele lui îi apăreau meschine, egoiste, chiar ridicole. Cum l-au indignat, în spital şi după aceea, vorbele şi întâmplările care nu se potriveau cu aşteptările lui! Cum a împărţit lumea întreagă în două felii, una de iubire şi alta de ură!... Acuma îşi dă seama că iubirea adevărată, adâncă, mântuitoare n-a cunoscut-o, ci numai ura, sub diverse forme....... I s-a părut că-i sunt dragi toţi cei de un neam cu dânsul şi, îndată ce n-a găsit în inimile lor ura lui, dragostea s-a împrăştiat ca pulberea în adierea vântului... Iubirea adevărată nu moare niciodată în sufletul omului, ba îl însoţeşte şidincolo, până în sânul nemărginirii...... Dar iubirea nu poate prinde rădăcină în inima mânjită de ură, şi în el ura trăia mereu, ca un cui ruginit, uitat în carne vie.......
Ploaia răpăia pe acoperişul cerdacului, aspru, poruncitor, ca nişte ciocănituri grăbite la o poartă zăvorâtă. Ascultând pierdut, Apostol Bologa se pomeni deodată cu o intrebare infricosatoare, pe care stia deslusit ca a purtat-o in suflet toata viata, fara sa o priveasca vreodata drept in fata, ca si cum i-ar fi fost rusine si groaza de ea. Straniu era insa ca intrebarea cuprindea si raspunsul pe care Apostol il dorea cu patima si de care totusi se ferea, ca un copil incapatanat, care a savarsit greseli peste greseli si nu mai indrazneste sa apara in ochii parintilor, poate tocmai fiindca e sigur de iertarea greselilor. Vru sa se fereasca si acuma, inchise pleoapele, dar atunci intrebarea ii aprinse in suflet o flacara alba, in jurul careia se insiruira toate gandurile vietii lui, de la crampeiele cele mai infime ce i-au murit in creieri inainte de a se limpezi, pana la cugetarile grele, ordonate, mandre, pe care el le alesese cu incredere drept calauze de viata, si toate deopotriva de palide si de supuse, ca niste robi imprejurul stapanului atotputernic.....
Simtamintele stranii, nelamurite, se trezeau si se topeau in inima lui, invaluindu-i toata fiinta intr-o multumire calda..... In mintea lui incerca sa mai ridice capul un gand, sa-i reaminteasca cuiul ruginit de ura, dar flacara misterioasa nu-i dadu ragaz sa se nasca.....
Apoi i se paru ca rapaiala picurilor de ploaie se mulcomeste treptate, prefacandu-se intr-un zgomot dulce, fasaitor, ca zborul porumbeilor, din ce in ce mai dulce, strecurandu-i in inima o vraja dureros de alinatoare. Apoi deodata incepu sa se clatine si sa se inalte, purtat parca de aripi de cantece. Ochii lui priveau fara mirare, desi cerdacul disparuse, si campurile de asemenea, si tot pamantul, si numai crucea din varful bisericii lucea foarte bland si aproape, incat, daca ar fi intins mana, ar fi atins-o. In acelasi timp flacara ardea mai alb in sufletul lui, ca un rug luminos, care-i mistuia trecutul si-i zamislea viitorul...... Linistea si misterele cerului si ale pamantului se intalneau si falfaiau in inima lui, si-i picurau roua bucuriei eterne, in care straluceau miliarde de lumi vazute si nevazute. Isi simtea sufletul legat prin mii de firisoare cu nemarginirea, palpitand fermecat in ritmul imensei tainei unice ca intr-o mare de lumina. Apoi o fericire fierbinte ii umplu fiinta intreaga, mai puternica decat bucuria vietii si mai dureroasa decat suferinta mortii. Si isi dadea seama ca o clipa din fericirea aceasta e merindea tuturor vesniciilor.....
Apostol Bologa tresari, ca si cand s-ar fi trezit dintr-un farmec. Ochii insa ii erau deschisi si mari si umezi, iar pe buzele scaldate in zambet simtea neincetat sarutarea fericirii. Cartea ii alunecase de pe genunchi si zacea la picioarele lui ca o zdreanta fara pret. Ploaia dramaluia mereu tiglele cerdacului cu sunete moi, apatoase. Sus, in spatele crucii palmuite de stropi navalnici, intre nourii suri, radea o geana albastra-luminoasa, vestitoare de soare nou.
Apostol ramase un rastimp cu privirile obosite. Franturi de ganduri ii rasareau in creieri si se stingeau repede, netrebnicioase. Pieptul ii era greu de un simtamant nou si de o nazuinta nelamurita si totusi poruncitoare..... Il insufletea o pofta mare sa imbratiseze lumea intreaga, sa planga de bucurie si sa imparta lacrimile cu toti oamenii. Se scula in picioare si intinse bratele, si deodata lacrimi imbelsugate i se varsara pe obrajii uscati, in vreme ce ochii si buzele lui suradeau de bucurie. Inima ii tremura bland, impovarata de iubire si setoasa de a iubi. Si pe fiece clipa simtea tot mai deslusit radacinile flacarii albe in sufletul sau, patrunzandu-i in toate fibrele, topindu-se in izvorul vietii si stapanindu-i fiinta pentru toata viata si in vecii vecilor.....
Apoi toate simtamintele, cele tulburi, ca si cele clare, se adunara intr-un manunchi solid, puternic, si indata ii paru in creieri un gand viu ca un trasnet:
"Sufletul meu a regasit pe Dumnezeu!"
O dara de raze albe scanteia pe crucea udata de furtuna. Flacara din sufletul lui Apostol se unea cu razele scanteietoare, cu zgomotul ploaiei, cu verdeata campurilor, cu albastrul ce parea un ochi al infinitului, cu infinitul insusi, intr-o armonie fierbinte. Simtea in sufletul sau pe Dumnezeu, precum sufletul sau se simtea in Dumnezeu.
11.
Ploaia inceta in amurg, vazduhul inchiti nourii si noaptea toate stelele se aprinsera pe cer ca in ajunul unei sarbatori mari. A doua zi oraselul se trezi invesmantat numai in flori albe si trandafiri, cara imbalsamau intreg pamantul.....
Apostol, iesind in cerdac si vazand atata bogatie de frumusete, tresalta ca in fata unei minuni. Nu mai avea stare si se mira cum a putut atata vreme sa mocneasca pe jiltul din cerdac, in loc sa alerge in lume, printre oameni sau in mijlocul firii, bucurandu-se de fiece etapa a vietii. Acuma era dornic sa-si poarte, in vazul tuturor, fericirea, sa vesteasca umil ca a gasit taina cea mare, sa-si imparta iubirea cu altii, caci toti oamenii au nevoie de iubire si sunt vrednici de ea. Apoi azi nu-i mai era frica de nimica in lume, nici de singuratate si nici de multime, doar pretutindeni sufletul lui gasea oa Dumnezeu viu, in toate minunile si toate maruntisurile vietii. Poftea mereu din adancurile inimii sa se umileasca si sa ceara iertare oricui a gresit vreodata cu gandul ori cu fapta.
....................................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu