12.
Apostol ramase langa birou, in picioare, pana ce vazu pe Vidor intrand in odaia de dincolo, pe urma trecu si el, fara sovaire, dregandu-si putin glasul, in mers. Pe fata groparului citi un fel de spaima amestecata cu siretenie.
- Bade, vorbi Bologa hotarat, mi-e draga Ilona si vreau s-o iau de nevasta, daca vrea si ea si daca mi-o dai si dumneata!
Groparul Vidor se uita lung in ochii lui, fara sa clipeasca, si nu raspunse, parca n-ar fi inteles nimica sau ar mai fi asteptat lamuriri.
- Imi trebuie raspunsul acuma, numaidecat! continua Apostol, enervat putin de tacerea banuitoare a taranului. Sa nu crezi ca mi-a traznit prin cap asa..... M-am gandit bine si am cumpanit.....
Vidor intoarse ochii spre ferestrele dinspre ograda, ofta, se scarpina in ceafa, clatina din cap si apoi zise rar, uitandu-se cam piezis la ofiter:
- De...... domnule locotenent, vorba mare ai spus, recunosc, ca stim si noi omenia si cuviinta, macar ca suntem oameni de rand, cum ne-a lasat Dumnezeu..... Apoi, nu zic, ti-o fi ea draga dumitale, fata, dar si eu sunt om batran si am patit multe si cu lingura cea mare am inghitit necazurile si de aceea nu cred ca-i pentru dumneata fetiscana noastra...... Ca ea, saracuta, nici avere n-are, nici invatata nu-i si nicidecum nu se potriveste cu dumneata, domnule locotenent!
- Fiindca mi-e draga, ne potrivim, murmura Apostol tulburat, ca si cum n-ar fi asteptat impotrivire.
Groparul se mai scarpina in cap, mai cerceta din ochi intr-ascuns pe locotenent, mereu nehotarat si banuitor. In sfarsit merse la usa si, din prag, striga:
- Ilona!...... Ilona!...... Ia vina-ncoace, iute!
Fata sosi indata, intrebatoare, cu degetele murdarite de vopseaua oualelor rosii. Cand ii spuse tatal sau ca ofiterul o cere de sotie, se inspaimanta, se uita la Bologa si izbucni in lacrimi. Groparul starui sa raspunda "domnului locotenent", dar toate fura in zadar: Ilona plangea si nici in ruptul capului nu voia sa deschida gura.
- Ne pierdem vremea de pomana, domnule locotenent, zise in cele din urma Vidor cu dispret. Muierea tot muiere, din lacrimi n-o scoti nici cu sase boi..... De altmiteri, ce sa mai lungim vorba, ca fata trebuie sa faca precum ii poruncesc eu!
Se mai uita o clipa la Apostol, apoi se duse la el cu mana intinsa, rostind apasat:
- Mare cinste ne faci, domnule locotenent..... De-acu numai sa fie intr-un ceas bun si cu noroc si sa traiti!
Apostol, luminat de bucurie, se apropie de Ilona, care isi acoperise obrajii cu sortul, plangand mereu inabusit.
- Ilona! sopti el miscat. Vrei sa fii mireasa mea, Ilona?
Ea isi dezveli fata si-i raspunse printr-o privire fierbinte, izvorata din plans si impodobita cu un suras de fericire. Si Apostol o saruta, fara sfiala, pe obrajii umezi de lacrimi.
- Atunci sa mergem degraba la preotul satului sa ne logodeasca! zise Bologa, simtind pe buze gustul lacrimilor ei. Va astept in cancelarie.....
Se intoarse in birou mai linistit de cum venise. Peste o jumatate de ora groparul batu in usa, vestindu-l ca sunt gata de plecare. Atat Vidor, cat si Ilona se imbracasera in haine de sarbatoare. Apostol observa ca fata isi pusese naframa verde de ieri si mai ales laibarasul de catifea rosi care-i rotunjea sanii.
Preotul Boteanu se cruci de mirare cand se pomeni iar cu Bologa, si inca intovarasit de Vidor cu fata..... Intreba cu glas putin ingrijorat:
- Ce-i Apostole? Ce s-a intamplat? Ca doar nici trei ceasuri n-au trecut.....
- Tu m-ai invatat, parinte, si ne-am grabit sa-ti cerem binecuvantarea! zise Apostol zambind.
Boteanu, nedumerit, ii pofti in odaia unde odinioara a primit pe Apostol si ceru nerabdator explicatii. Cand afla hotararea lui Apostol, se uita pe rand la toti trei, nemaiputandu-si ascunde mirarea. Apoi se scuza pentru o secunda, isi afara, desigur sa spuie si preotesei ce minune s-a intamplat, si reveni cu patrafirul, crucea si cartea de rugaciuni.
- Daca-i asa, sa ne rugam Domnului sa va blagosloveasca unirea, murmura preotul, foarte bland, deschizand cartea.
Citi rugaciunile obisnuite, cautand sa le invesmanteze in cat mai multa evlavie si solemnitate. Pe urma sarutara cu totii crucea, iar tinerii se imbratisara. Preotul mai adauga cateva cuvinte, indemnand mai cu seama pe Ilona sa pretuiasca norocul ce i l-a trimis Dumnezeu si sa se sileasca a fi vrednica de bucuria care i se harazeste din mila cerului. Fata planse si groparul se induiosa.
- Acuma insa poftit si luati loc, sa cinstim un pahar de vin ceasul acesta de fericire, cum e datina stramoseasca! zise Boteanu, scotand si impaturind patrafirul.
Ca si cum ar fi fost aranjate toate pe rotile, pe data sosi servitoarea cu sticla plina si cu paharele, si peste cateva clipe, insasi preoteasa, stralucitoare si nerabdatoare.
- Uite, caprioara, prietenul nostru si-a ales mireasa pe Ilona! striga preotul, cu totul vesel, umpland paharele.
Preoteasa felicita pe Apostol si-i lauda pe Ilona ca-i fata cuminte si...... In glasul ei insa era atata uimire, ca Apostol nici nu indrazni sa raspunda si se bucura cand "caprioara" trecu la Ilona, s-o descoase si sa-si astampere curiozitatea prin fel de fel de intrebari.
Dupa ce preoteasa se mai potoli, Boteanu le spuse o veste grozava, pe care adineaori, indata ce a plecat Apostol, i-a adus-o un soldat ce se afla in gazda pe aici, prin vecini...... Soldatul tocmai se intorcea din Faget si acolo a aflat ca azi-noapte au fost prinsi, nu se stie unde, trei bieti tarani, despre care se zice ca sunt spioni si ca au trimis anume stiri de insemnatate vrajmasilor, prin front. Groparul interveni degraba, cu lamuriri mai complete: el a vazut cu ochii lui pe cei arestati. Generalul cel mare sade doar in casa cumnatului din Faget si cumnatul, fiind si primar, stie tot ce face si ce se petrece. Adevarul este ca de acum doua saptamani a venit porunca prin sate sa nu mai iasa nimeni, nici nu vitele si nici dupa lemne, pe aproape de front, dar oamenii, natangi si prosti, nu inteleg de vorba buna si parca inadins numai pe acolo umbla...... Militarii au tot inchis ochii si s-au multumit sa-i ia la goana. De vreo cateva zile insa divizia face pregatiri mari pe front, nu se stie cu ce scop si din ce pricina. Si atunci au bagat de seama ca orice ordin se da aici si orice miscare, peste o zi, doua, ajunge si la cunostinta dusmanului. In sfarsit s-a zis ca trebuie sa fie pe aici spioni, iar spioni nu pot fi decat taranii care, in ciuda poruncilor strasnice, se vara mereu prin zona frontului. Asa au pus mana azi-noapte pe trei si i-au adus intre baionete la Faget. Generalul e atat de manios, ca a poruncit sa-i spanzure pe toti trei, ca sa dea o plida strasnica. Maine are sa-i judece Curtea Martiala, si daca generalul cel mare a poruncit, apoi de buna seama ca o sa-i spanzure......
- Cumnată-mea, săraca, a plâns ca o nebună de mila lor, sfârşi groparul. Doi sunt din Făget, oameni cunoscuţi, români, iar unul e de aici, de la noi..... Bietul Hrovat, domnule părinte, că trebuie să-l stii, de pe uliţa gării........ Vai de capul lui! Mă bătea gândul să-i spun nevestei sale, dar nu ştiu..... parcă mi-e groază!..... Şi iaca aşa!..... Tocmai era să-i povestesc dumnealui, domnului locotenent, dar cum m-a luat cu fata, am şi uitat, uita-m-ar moartea!
- Doamne, iartă-ne păcatele şi apără-ne de primejdii! murmură preotul, închinându-se cu evlavie. Moartea ţine praznic mare în vremurile de azi..... O, Doamne, neînţelese sunt şi prea înţelepte hotărârile tale! Fie-ţi milă de slăbiciunile noastre şi nu ne lăsa fără mângâiere acum şi pururea, amin!
Apostol Bologa îşi făcu cruce de trei ori, cu ochii muiaţi în lacrimi, cu inima însângerată de o milă mare.
La plecare, preotul îi strânse mâna prelung şi-i zise:
- Apoi să vii negreşit la Înviere, Apostole..... să-ţi mai întăreşti inima şi credinţa în Dumnezeu, că vezi bine cât de cumplite-s vremurile şi câtă nevoie are sufletul omului de sprijin şi de îndurare!
- Negreşit! răspunse Apostol din toată inima.
După-amiaza trecu ca părerea, în cancelarie, la lucru. Seara, la cină, spuse şi lui Petre că se va însura cu Ilona. Ordonanţa îi ură noroc numai cu jumătate de gură: aflase vestea de la însăşi Ilona şi nu putea pricepe cum să ia "domnişorul" de nevastă o ţărăncuţă şi săracă, şi proastă, când ar fi găsit atâtea fete de boier, numai să fi întins un deget.
Porunci seara soldatului să-l trezească la vreme pentru Înviere. Pe la miezul nopţii se deşteptă în alintările Ilonei:
- Scoală, leneşule...... Aide, să nu pierzi tocmai Învierea!
Până să se dezmeticească, fata dispăru fără zgomot..... Se îmbrăcă în grabă. Răcoarea nopţii îi învioră paşii. Cerul era senin, vânăt, şi stelele pâlpâiau ca nişte luminiţe pe bolta unei imense catedrale.
Curtea bisericii era plină de oameni şi totuşi mai soseau mereu,care singuratici, care în pâlcuri. Bisericuţa de lemn, veche, lăsată într-o parte şi proptită cu bârne ca să nu se dărâme, cu turnuleţul răsucit puţin, cu uşa atât de joasă, că trebuia să te pleci intrând, de-abia se deosebea în întuneric dintre pomii bătrâni care-şi întindeau ramurile, ca nişte braţe ocrotitoare, până deasupra acoperişului...... Dinlăuntru, ca dintr-o peşteră, se auzea un glas chinuit, mormăind când tărăgănat şi dureros, când aspru şi ascuţit.
- E prea devreme, şopti cineva lângă Bologa, căci părintele slujeşte aşa fel încât tocmai când se crapă de ziuă să isprăvească liturghia!
- Mai bine prea devreme decât să n-ai loc nici măcar în curtea bisericii, răspunse altul cu imputare.
Oamenii se îmbulzeau, şopteau. Ici-colo se stăpâneau râsete înăbuşite. Întunericul începea să se îmblânzească.
În sfârşit uşa bisericii se lumină şi, peste câteva minute, preotul, cu Evanghelia pe braţ şi cu o lumânare aprinsă în cealaltă mână, se ivi în prag. Zeci de lumânărele se întinseră nerăbdătoare spre preotul în odăjdii strălucitoare şi în curând curtea bisericii se umplu de luminiţe galbene, plăpânde, ca o ceată sfioasă de suflete care aşteaptă, tremurând la porţile cerului, glasul izbăvirii.
Printre ţăranii ce se înghesuiau în jurul preotului, Apostol Bologa văzu şi mulţi soldaţi, cu feţele transfigurate de evlavie, bolborosind rugăciuni fierbinţi. Dar mai ales se miră, zărind, la o parte, cu lumânărica aprinsă, pe sergentul ungur de la cancelaria lui.
Apoi începu slujba. Preotul Boteanu cânta blând, cu glas subţire, cu ochii închişi sau ridicaţi spre înălţimile cereşti. Lumina juca pe faţa lui slabă, dându-i înfăţişarea unui sfânt dintr-o icoană veche. Împrejurul lui Apostol buzele oamenilor, uscate, se mişcau repede, nesăţioase. Fumul de tămâie se răspândea în valuri albastre şi credincioşii îl sorbeau cu bucurie ca o mireasmă din altă lume.
- ...... S-ascultăm sfânta evanghelie! cântă preotul, tărăgănat, uitându-se peste capătul mulţimii cu o privire care parcă vestea o taină nouă.
Toată lumea căzu în genunchi. Apostol asculta dus, cu ochii pe buzele preotului. Cuvintele se legănau, pluteau şi se împreunau într-o melodie stranie, care-i picura în suflet nemărginită încredere. Încet, în neştire, plecă fruntea în pământ, simţindu-şi inima copleşită de ceva nespus de amar. Apoi deodată auzi iar glasul preotului, triumfător şi puternic, vesel ca o trâmbiţă de argint:
- Hristos a înviat din morţi.....
Apostol sări în picioare. Toţi oamenii cântau, cu feţele albe de bucurie. Şi glasurile fâlfâiau ca nişte steguleţe de pace şi se ridicau în văzduhul limpede şi se înălţau tot mai sus, până la tronul mângâierilor cereşti......
7.
În duminica Paştilor avu mai mult de lucru la cancelarie, totuşi la prânz făcu o pauză şi luă masa împreună cu Vidor şi cu Ilona. Groparul îi povesti a doua oară, cu amănunte noi, despre cei trei ţărani arestaţi şi, muncit de curiozitate, se repezi după-amiază până la cumnatul său, să mai afle noutăţi. Putea acuma pleca liniştit, fiindcă nu mai avea grija fetei.
- De-aici înainte ai s-o păzeşti dumneata mai straşnic decât mine, zise către Bologa clipind şiret.
Spre seară, înainte de a se întoarce groparul din Făget, se auzi prin sat că cei trei împricinaţi au fost osândiţi la moarte de Curtea Marţială şi că chiar mâine vor fi spânzuraţi. vestea umplu de groază pe săteni şi pătrunse ca o ştafetă sinistră prin toate casele, mohorând bucuria sărbătorilor.
Totuşi, groparul Vidor aduse şi noutăţi. Mai întâi că osândiţii vor fi executaţi într-adevăr mâine dimineaţă, înainte de răsăritul soarelui. S-au dus rudele, cunoscuţii lor, şi au îngenuncheat şi au plâns în faţa generalului, să-i ierte, să-i fie milă....... Aş! Generalul e foc şi i-a alungat cu jandarmii. Pe urmă alta: azi-noapte au mai fost arestaţi încă patru oameni, tot din Făget şi tot în zona frontului, iar mâine osă-i judece şi pe aceştia.
- În sfârşit, se vede că generalul şi-a pus în gând să ne spânzure pe toţi, rând pe rând, oftă groparul, foarte posomorât.
Se mai duse pe la vecini să le povestească nenorocirea ce s-a abătut asupra oamenilor din senin, dar se întoarse degrabă acasă, se schimbă şi plecă iar la Făget.
- Poate să le fiu de folos bieţilor oameni, cu meseria mea, zise luându-şi rămas bun de la Apostol şi Ilona, închinându-se, Doamne ce năpastă!...... Doamne, fereşte!......
A doua zi Vidor veni acasă la amiază, numai să dea de ştire că cei trei au fost spânzuraţi într-o branişte, la marginea şoselei, jumătate calea între Lunca şi Făget.
- Nici nu le-au ridicat spânzurători, povesti groparul, plângând ca o babă. I-au agăţat, ca pe nişte câini, pe câte o cracă de copac......Am vrut să le facem groapă, cum se cuvine creştinilor, dar nu i-au coborât din ştreang..... Zice că-i porunca să atârne acolo trei zile şi trei nopţi, să-i vază toată lumea şi să se înveţe minte!... Doamne, Doamne, apără-ne! Până ce le-au pus laţul de gât, s-au jurat bieţii oameni că nu-s vinovaţi..... Parcă a vrut cineva să-i asculte?... Ordin şi iar ordin!... Şi uite-aşa, a doua zi de Paşti! Doamne, mare eşti şi mare-i mila ta, Doamne!... Şi mai sunt patru închişi!.....
Porni numaidecât înapoi, spre Făget, fără să ia ceva în gură, cu ochii arşi de lacrimi, gârbovit de spate ca şi cum într-o zi ar fi trăit zece ani.
Peste vreo două ceasuri, tocmai pe când Apostol era mai ocupat, năvăli în cancelarie căpitanul Klapka strigând:
- Bologa! Fericitule!...... Ai sosit din concediu?...... De mult?....... A, fericitule, fericitule!...... Dar baremi esti sanatos acuma?
Imbratisa zgomotos pe Apostol, coplesindu-l cu intrebari. Era putin slabit la fata, numai barbuta de militian parea mai blonda, mai rara si mai neingrijita. Dupa cateva minute, Bologa il pofti dincolo, sa vorbeasca mai in tihna. Acolo gasira pe Ilona, care nu mai lasa pe Petre nici sa intre in odaie, geloasa si dornica sa-si serveasca ea singura logodnicul si sa-l ingrijeasca. Klapka, vazand-o, nici una, nici doua, o lua strengareste de gusa, alegandu-se cu o palma zdravana peste mana.
- Aa! Apriga fetita! murmura capitanul uimit. Ce-i drept loveste tapan!..... Dar cine-i frumoasa, Bologa?..... Ehei, bine o duci tu aici! De aceea nu-ti mai pasa de noi!
- E logodnica mea, zise Apostol zambind.
- Cum? Logodnica..... ta? intreba Klapka complet zapacit. Bine, dar asta-i nebunie, Bologa!...... Iarta-ma, poate ca sunt badaran, totusi...... nu pricep! Nu pricep nimic!
- Ei, daca ar pricepe omul toate cate nu le pricepe, ce farmec ar mai avea viata? raspunse Bologa vesel. Mai bine sezi colea, odihneste-te putin si sa ciocnim oua rosii, ca e a doua zi de Pasti.
Si, in vreme ce Klapka se aseza la masa aiurit, Apostol iesi in tinda si se reintoarse apoi impreuna cu Ilona, care aducea o farfurie cu oua rosii si alta cu pasca si cozonac. Capitanul se scula in picioare si, foarte galant si incurcat, zise catre Ilona:
- Adineaori am fost rau-crescut..... dar n-am stiut ca...... am crezut ca....... sa ma ierti......
Desi nu stia o boaba nemteasca, Ilona intelese ce vrea Klapka, se uita la el lung si apoi pufni intr-un ras atat de vesel, ca amandoi barbatii rasera impreuna cu ea.
- Fetita...... adica logodnica ta e mare strengarita! zise Klapka dupa ce Ilona fugi afara, sa rada in voie. Oricum, adauga pe urma serios, logodna asta e un mister, pentru mine, fireste.....
- Si pentru mine! sopti Apostol cu o falfaire de entuziasm. Dar nu numai logodna, ci toata viata, incepand cu sufletul meu si sfarsind cu infinitul instelat!
Capitanul ii arunca o privire mirata si relua nehotarat:
- Bine...... aşa se zice....... Astea-s dintre vorbele mari pe care toţi le simţim şi nimeni nu le înţelege aievea..... Logodna însă e ceva material, e un fapt precis. Ceva ce nu pricep în logodna asta sunt motivele care te-au îndemnat să-ţi legi viitorul cu o fetiţă, nostimă, negreşit, dar necivilizată..... În sfârşit, un om ca tine ce poate găsi într-o ţărăncuţă, şi încă unguroaică? Uite, asta nu pricep, dragul meu!
- Sufletul e acelaşi la ţărăncuţă şi la contesă, răspunse Bologa cu mai multă însufleţire. Cel puţin în privinţa cuprinsului...... Numai forma a schimbat-o civilizaţia. Şi eşti sigur că schimbarea s-a făcut întru fericirea omului?...... Nu, nu, eu cred că civilizaţia a schimbat pe om şi l-a înrăit; omul primitiv e bun şi drept şi credincios, de aceea e mult mai fericit ca omul civilizat!..... Imensei majorităţi a omenirii civilizaţia nu i-a dăruit până azi decât războiul, care pune faţă în faţă milioanede oameni şi care ucide mii şi mii de suflete într-o secundă! Binefacerile civilizaţiei se răsfrâng numai asupra câtorva privilegiaţi suferind de plictiseală şi de spleen. Pentru o mie cinci sute demilioane de oameni civilizaţia e o pacoste, dacă nu chiar un rafinat sistem de robire!
- Oare fără binefacerile civilizaţiei ai mai putea tu însuţi să te ridici împotriva lor? întrebă Klapka cu un surâs.
- Atunci n-aş fi simţit nevoia să le dispreţuiesc şi aş fi fost desigur mai fericit! strigă Apostol îndârjit. Civilizaţia dumitale stârneşte în sufletul omenesc numai întrebări, dar nu e în stare să-ţi ofere niciun răspuns! Fiece "cucerire" a civilizaţiei a dărâmat câte-o bucăţică din fericirea omului, până ce nu i-a lăsat în suflet decât un morman de ruine...... În locul credinţei a pus formule, chiar pe Dumnezeu ar vrea să-l vâre într-o formulă ingenioasă, iar pe urmă, să-şi frece mâinile şi să zică: "Poftim, am cucerit şi pe Dumnezeu!"...... Însăşi muzica divină, care e viaţa, a tot despicat-o şi explicat-o, încât azi sărmanul om "civilizat" nu mai ştie încotro s-o apuce, dezgustat şi de sine însuşi..... Mi-e scârbă de civilizaţie, căpitane! Zece mii de ani de civilizaţie nu preţuiesc cât o singură clipă de adevărată împăcare sufletească!
Klapka îl asculta din ce în ce mai nedumerit, îşi smulgea bărbuţa, nerăbdător, gândindu-se mereu să-l întrerupă şi să-i spuie că pentru altceva a venit el aici.......
- Dragă Bologa, eu...... încercă Klapka să zică....
Dar Apostol, grăbit, parcă i-ar fi fost frică să nu-şi piarză şirul sau parcă ceea ce spunea îl apăsa pe suflet şi vroi să scape mai repede de apăsare, continuă:
- Numai un moment, căpitane..... Să înmormântez civilizaţia în inima mea, definitiv. Ea mi-a zdrobit viaţa şi m-a chinuit douăzeci deani, neîncetat...... Ea m-a îndemnat să-mi călăuzesc viaţa după concepţii şi formule şi principii. De câte ori viaţa trăgea cu buretele peste construcţiile mele neroade, îmi făceam altele mai năzdrăvaneşi mă mândream că eu - Eu cu e mare - am izbutit să-mi croiesc soarta, să mă pun de-a curmezişul vieţii şi a lui Dumnezeu!..... A trebuit să mă izbesc cu capul de toţi pereţii până să mă smulg din ghearele rătăcirilor, până să mă regăsesc pe mine însumi, sufletul meu însetat de Dumnezeu şi de fericire!
- Da..... da...... omul are nevoie de un sprijin sufletesc, murmură căpitanul.
- Aşa-i? zise Bologa stăruitor, ca şi cum aprobarea l-ar fi întărit. Aşa-i?...... Aşa-i....... Un sprijin, căpitane!....... Credinţă, multă, nesfârşită, oarbă..... Credinţa-i Dumnezeu, căpitane!
Atunci însă, parcă exuberanţa l-ar fi ruşinat, se uită la Klapka o clipă şi urmă cu alt glas, foarte schimbat:
- Vorbesc, vorbesc şi...... Nu te supăra! Mi-e plină inima...... Te rog! adăugă zâmbind şi arătând farfuriile de pe masă. Sunt făcute de logodnica mea...... O cheamă Ilona...... Şezi! De ce stai în picioare?
Se aşezară amândoi. Klapka îmbucă din pască şi vorbi mestecând:
- Îmi aduc aminte când ai fost pe la mine, pe front..... Ştii, când un ofiţer român..... Cât era de zbuciumat...... Am crezut că te-ai supărat pe mine fiindcă nu m-am entuziasmat de planurile tale de fugă..... ţii minte? Ai plecat furios......
- Da...... furios, zise Apostol dând din cap.
- Ai avut noroc cu boala, reluă căpitanul înghiţind un gălbenuş tare. Nu ştiu de ce am avut şi încă mai am presimţirea că te-ar prinde dacă ai încerca să treci dincolo...... Nu ştiu...... De aceea îţi port mereu de grijă. Poate că-i o superstiţie...... Oricum, te-ai născut într-o zodie cu noroc, Bologa!...... Mai întâi pentru că ai scăpat de front...... Aici parcă nici n-ai fi în război......
- Adevărat, parcă nici n-ar exista răboiul! făcu Bologa cu un surâs mulţumit. Sunt ca un funcţionar bătrân, ori ca un cal de tramvai. Toată ziua cu aceleaşi registre şi foi de muniţii... notez, controlez, adun... O maşină de cancelarie... Adevărat! Nu mă mai gândesc la război şi chiar la nimic... În realitate, fericirea îngustează cumplit orizontul omului, nu crezi?
- Poate..... În orice caz pe front n-ai răgaz să uiţi unde te afli, ziseKlapka, oftând şi plecând ochii, în care apăruse o îngrijorare grea. De vreo zece zile avem fierbere şi pregătiri şi ordine peste ordine încât te trec sudori reci... Ce-o fi, Dumnezeu ştie, vom ataca noi, sau aşteptăm atacul lor?... Am fost azi pe la cartier, chiar de acolo vin... Toţi sunt muţi şi gravi şi ridică din umeri: să-i ia dracul pe toţi!... Şi pretutindeni o vigilenţă extraordinară, mai ales că în ultimele zile au început oamenii să dezerteze la duşman pe capete, cu deosebire românii..... Numai azi-noapte am aflat c-ar fi şters-o vreo cinci infanterişti, aşa că-ţi închipui ce-i pe la noi!
Klapka se uită la Apostol cercetător, ca şi cum ar fi vrut să vază ce impresie i-au făcut ştirile acestea. Apostol însă asculta liniştit, şi în ochii lui pâlpâia blând numai milă şi tristeţe. Căpitanul continuă cu mai multă inimă:
- Si aici...... cu civilii...... Ai zice c-a turbat generalul. Am vazut trecand spre Faget..... Sunt trei spanzurati, la marginea soselei, intr-o padurice..... Mi-am adus aminte de padurea spanzuratilor..... Pana si calul meu s-a speriat si a pornit intr-un galop nebun..... Acuma, la intoarcere, nici n-am mai venit pe sosea, ci am luat-o pe linia drumului-de-fier, ca sa nu mai vad grozavia ceea..... Si Curtea Martiala de-abia si-a inceput activitatea! Tocmai cand sa plec incoace, am auzit c-ar mai fi condamnat patru tarani..... Un ceas a durat judecata si intr-un ceas patru spanzurati!
Capitanul tacu iar, asteptand parca ceva. Ochii lui Bologa, inecati in lacrimi, il priveau lung, fix, adanc.
- Dar tot la cartier, zise Klapka dupa o pauza, cu fata inseninata putin, am aflat ca vor sa retraga pe toti soldatii romani din front, si sa-i trimita aiurea...... Nu stiu daca si pe ofiteri..... Daca ar fi adevarat, ai putea rasufla si tu linistit!..... De aceea trebuie sa te astamperi acuma, Bologa, adauga deodata cu caldura. Sa fii multumit ca esti aici si sa astepti norocul!..... Ti-am mai spus eu odinioara ca norocul e salvatorul nostru......
- Da....... norocul si Dumnezeu, ingana Apostol tulburat, inchizand pleoapele, incat doua siroaie subtiri de lacrimi i se rostogolira pe obrajii palizi si alunecara pe piept, insemnand doua pete sarate deasupra buzunarelor tunicii verzui. Acuma nu mai vreau nimic..... Acuma Dumnezeu imi poarta de grija si ma calauzeste..... Cum va orandui Dumnezeu, asa voi face, caci toate sperantele mele in Dumnezeu s-au adunat..... numai Dumnezeu......
Klapka se ridica, vesel, cu o explozie de bucurie, si-l imbratisa strigand:
- Ei, atunci pot sa-ti marturisesc ca numai pentru aceasta m-am abatut pe aici, Bologa!...... Te stiam nebun si muream de frica sa nuc azi in capcana! Daca ai sti ce bucurie mi-ai facut, m-ai saruta!..... Slava Domnului, de-aci incolo n-am sa mai tremur de cate ori vad vreun arestat pe front.....
Apostol Bologa il saruta, miscat, pe obraji......
In aceeasi seara sosi si ordinul ca Petre sa se prezinte in douazeci si patru de ore la regiment; in locul lui, regimentul va pune alt soldat la dispozitia locotenentului Bologa. Cand afla Petre, ruga pe Apostol sa nu-l lase si toata noaptea o petrecu citind "Visul Maicii Domnului" si zicand rugaciuni. A doua zi insa trebui sa plece...... Fiindca Apostol ramase mahnit, Ilona il asigura ca nu mai are nevoie de ordonanta de vreme ce ea e langa el, gata sa-l urmeze oriunde, chiar pe front.
Groparul veni dupa-amiazi, zdrobit, si in loc sa mai povesteasca ce-a vazut, mormai plangand:
- Acuma sunt sapte....... sapte....... sapte......
8.
Apostol Bologa isi zicea si simtea ca acuma cea mai mare nenorocire pentru el ar fi despartirea de Ilona. I se parea ca viata lui incepe undeva, departe, dar de-abia de la Ilona se lumineaza, ca o odaita plina de soare si de bucurie. O fericire simpla, tumultoasa si copilareasca ii salasuia in suflet...... Statea in cancelarie, lucra cu ravna de slujbas constiincios, si vremea ii trecea repede, pentru ca la sfarsit il astepta Ilona. Iubindu-se, faceau planuri de viitor. Apostol ii zugravea cum are s-o invete carte, cum va imbraca-o mai frumos ca pe orice doamna si cum va fi ea cea mai frumoasa femeie din lume......Ilona, fireste, asculta fermecata, se invoia la toate, dar ii cerea mereu sa-i jure ca o iubeste si ca niciodata n-are sa se uite, nici cu coada ochiului, la alta femeie.....
Joi după-amiază, exact la ora patru, Apostol îşi întrerupse lucrul la birou şi trecu la Ilona, să-i spuie c-a hotărât să facă nunta la Parva, cu alai mare şi cu lăutari, iar de cununat să-i cunune preotul Boteanu...... Nu apucă să sfârşească. Pe uliţa hopuroasă se auzi duduitul unui automobil ce se apropia în goană. Bologa, mirat, se duse la fereastră şi văzu că maşina opreşte brusc în faţa casei. Se întoarse spre Ilona întrebător. În ochii ei, peste rămăşiţele bucuriei, lucea o spaimă.
- Du-te repede, că te caută pe dumneata! şopti ea, agăţându-i-se de braţ.
Apostol ieşi, nedumerit, în uşa tinzii. Pe poartă tocmai intra un plutonier înalt, deşirat, cu faţa cenuşie şi uscată, fără mustăţi şi cu nişte favorite sure. Lui Apostol i se păru cunoscut, dar nu-şi amintea de unde.
- Ordin urgent de la excelenţa-sa! raportă plutonierul, salutând respectuos, cu glas moale şi totuşi aproape obraznic şi poruncitor.
Întinse un plic. Bologa se uită întâi la plic, apoi la plutonier şi, gândindu-se unde a mai văzut pe plutonierul acesta cu faţa cenuşie, zise:
- Aştepţi răspuns?
- Da, domnule locotenent, răspuns foarte urgent! zise plutonierul mai poruncitor parcă şi salutând din nou.
Desfăcând plicul, Apostol nu se putu stăpâni să nu întrebe, nervos:
- Te-am mai văzut undeva pe dumneata, plutonier!...... Unde serveşti, la ce birou?
- La pretura diviziei, răspunse plutonierul cu un zâmbet urât.
- Da? mormăi locotenentul, tot nedumerit, fiind sigur că l-a văzut aiurea, undeva, şi necăjit că nu-i vine deloc în minte unde anume.
Îşi aruncă ochii în foaia de serviciu, iscălită de un aghiotant. Era invitat să se înfăţişeze imediat la comandamentul diviziei spre a primi ordine.
- Bine, zise Bologa liniştit. Voi veni mâine dimineaţă, căci acuma tot e târziu şi până să ajung eu acolo, excelenţa.....
- Aveţi maşina la dispoziţie, domnule locotenent, îl întrerupse plutonierul, stăruitor. Chiar am ordin să vă.....
- A, da...... Aşa-i..... Atunci, bine...... Atunci aşteaptă puţin, făcu Apostol, plictisit numai pentru că trebuia să se despartă de Ilona.
Intră în cancelarie, spuse că pleacă la cartier, apoi se duse dincolo unde Ilona îl aştepta tremurând, plânsă, cu o bănuială rea în inimă.
- De ce te cheamă? şopti ea atât de încet, parcă odaia ar fi fostplină de vrăjmaşi la pândă.
- Ei, cine ştie ce fleacuri, murmură Apostol cu glas indiferent, gătindu-se de drum.
Apoi, după ce îşi puse casca, merse lângă ea, tulburat şi el acuma, simţind în suflet o prevestire grea. Vru să-şi ascundă însă neliniştea şi bolborosi:
- Ilona...... la revedere!...... N-ai nicio grijă...... Spune-i şi tatălui tău...... Adică...... da....... el e chiar în Făget, da..... Am să-i spun eu....... Fii liniştită, micuţo...... liniştită!......
- Ia seama pe acolo! murmură Ilona cu obrajii lăcrimaţi, rugătoare şi înfricoşată. Dumnezeu să-ţi ajute!
- Amin! murmură Apostol, închinându-se. Pe urmă o strânse în braţe şi o sărută, şoptindu-i în ureche, ca o mărturisire de dragoste:
- Liniştită!...... N-ai grijă...... Mireasa mea......
.......................................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu