Răscoala, Liviu Rebreau

............................................................
           XII.
     Incurajat, tanarul staruia sa-i scoata mantoul, murmurand intr-una:
    - Doamna Mimi, te rog...... Nu musc, zau! Nu musc!
    Mimi izbucni in ras:
    - Te cred, fiindca nici nu ti-as permite..... sa-mi faci semne! Pe urma, ca sa-l potoleasca, adauga sentimental:
    - Mi-esti simpatic, dar.....
    Titu isi pierdu cumpatul, o lua lacom in brate si-i inchise gura cu o sarutare insetata, cautand s-o apropie de pat. Ea primi imbratisarea cu o gangureala multumite, apoi se desfacu usor, soptind:
    - De ce nu esti cuminte? Vrei sa-mi para rau c-am intrat?..... Nu se poate acuma, crede-ma! Alta data! Ai rabdare!
    Isi indrepta palarioara peste buclele aurii. Era cu spatele in usa. Spre a evita un nou asalt, puse mana pe clanta:
    - Dragut si cuminte, inteles?..... Fug. Trecusem numai ca sa stie maicuta c-am fost aici..... Pe curand, grabitule!
    In urma ei ramase un suras promitator.


                 2.
      Sezonul se anunta mai bogat si mai vesel ca totdeauna. Nadina era in friguri. Avea, numai pentru noiembrie, deschiderea Parlamentului, reprezentatiile Eleonora Duse si Feraudy, in afara de concertul Paderewski. Isi adusese de la Paris cate ceva, cand s-a intors in tara, dar observa cu groaza ca, fata cu multitudinea evenimentelor care-i reclamau imperios prezenta, ea se afla de fapt dezbracata.
     Grigore sosi de la tara cu intarziere de cateva zile. N-a putut scapa de tatal sau pana ce n-au incheiat socotelile, sa fie linistiti pana in februarie. I-a convenit si lui, mai ales ca era hotarat sa ramaie toata iarna in capitala, langa Nadina.
     - In sfarsit! zise ea cand ii auzi hotararea.
      Imediat il puse in miscare sa opreasca loja cea mai buna pentru spectacolele fixate, specificand ca s-ar considera dezonoratape vecie daca s-ar intampla sa lipseasca de la vreunul. Barbatul alerga, se osteni. Nadina vru sa-l mai crute:
     - Daca te plictisesc cursele, sa-l trimitem pe Raul. El e foarte abil in lucruri d-astea.
    Grigore protesta ca nu-l plictisesc deloc, desi-l plictiseau. Tinea sa indeparteze din preajma ei pe Raul, fara sa se bage de seama. Nu din gelozie, isi zicea el, ci pentru ca e prea imbecil. Noua lui iubire dispretuia gelozia. Trebuie insa sa fie sot si amant, cum e si ea, ca s-o pastreze.

    Nadina era prea prinsa in vartejul preocuparilor mondene si nu observa straduintele lui Grigore. De altfel, nici in alte imprejurari n-ar fi observat. I se parea natural si obligatoriu sa fie iubita. Asa a fost obisnuita de totdeauna, incepand cu tatal ei, care a idolatrizat-o si chiar azi se invioreaza cand o vede. In fond, nu avea sentimente de dragoste decat pentru sine insasi. Nu-si refuza nimic, socotind ca i se datoreaza tot.Nici macar placerile nu le putea gusta in bucuria inimii sau spre a-si satisface o tentatie, ci numai pentru ca ii apareau ca atributele firesti ale firesti ale frumusetii ei. Niciodata n-a inselat pe Grigore dintr-o pornire de pasiune, tocmai precum nu fuma de dragul betiei tutunului. Se credea obligata sa faca tot ce e susceptibil sa o ridice deasupra altor femei ca o statuie divina. Se contempla in oglinda indelung, goala din cap pana-n picioare, si se minuna cum s-au putut imbina atatea forme si linii superbe intr-un singur corp. Umbla goala in apartamentul ei toata dimineata ca sa se poata admira in voie.
     Raul Brumaru era un capriciu si o codita, necesare unei femei elegante ca un catel sau un talisman. El ofta de mult, ca si altii, in cele din urma l-a acceptat, nu din iubire, ci din indiferenta. Conta in lume ca un baiat spiritual si facea figura onorabila in suita ei. Se jena mai mutin de el decat de Grigore. Pentru sotul ei pastrase orisicum un respect cel putin teoretic. Fata de Raul nu simtea nevoie de niciun fel de menajament sufletesc. Nici el nu pretindea asa ceva si se multumea cu firmiturile ospatului. Era mai ales dansatorul ei si, in calitatea aceasta, util.
    Grigore avea o repulsie instinctiva de barbatii de genul lui Brumaru. Ii dispretuia. Socotea sincer ca Nadina se compromite tolerand pe langa ea asemenea cavaleri. Se invinovatea pe sine ca n-a stiut sa impiedice alunecarea aceasta,  nu prin scene care s-o fi inversunat in perseverare, ci printr-o iubire mai comprehesiva. Daca el ar fi stiut s-o inteleaga dintru inceput, nu ar fi pierdut patru ani de fericire si n-ar fi ingaduit sa se creeze intre ei un gol peste care acuma trebuie sa cladeasca punti noi de comunicare.
    In clipa cand si-a recunoscut greseala, in mod firesc, si-a luat hotararea de a repara generos tot trecutul. Nadina sa fie ferita de orice tentatii, nu prin abaterea lor, ci prin prezenta lui gata de a le satisface. Intelegand acuma framantarile ei materiale, se oferi spontan sa le implineasca, gasind o explicatie magulitoare:
    - Nevasta mea vreau sa fie cea mai stralucitoare!
    Nadina nu-si credea urechilor. Era obisnuita ca el, sub forme delicate, cu motive plauzibile, sa se dezintereseze de mondenismul ei prea costisitor. Totusi raspunse cu indiferenta:
    - Esti dragut, si-ti multumesc, dar mi-e sa nu te sperie cifrele.
    - Pentru tine nicio cifra nu ma poate speria! replica Grigore cu o privire in care ardea focul unei iubiri supuse.
    Ce nu facusera in cursul casniciei lor pana azi, facura acuma: se consultara foarte grav despre toaletele Nadinei. Ea ii etala cele mai noi numere din revistele de moda, ii explica detalii de croiala, de stofe si de garnituri, iar el se interesa de aproape si cu toata seriozitatea, parca ar fi fost vorba de probleme vitale. Consfatuirile continuara zile de-a randul si Nadina descoperi cu uimire ca Grig are si in materie de imbracaminte feminina un gust delicat si idei originale. Ii si zise odata:
    - Credeam ca numai agricultura te pasioneaza. Vad ca m-am inselat.
    Grigore surase:
    - Tu ai fost adevarata mea pasiune, de cand te-am intalnit. Trebuie sa ma fi inselat si eu cand am putut crede altfel.
    In zilele acestea, vreo doua saptamani dupa stabilirea lor in Bucuresti, se anunta iar Platamonu. Nadina ezita sa-l primeasca. Din moment ce Grigore s-a oferit s-o ajute, nu mai avea nevoie imediata de serviciile arendasului, fiindca Gogu o va mai pasui pentru plata datoriei ce-a facut-o la el in strainatate.
    Platamonu isi motiva mai intai venirea in capitala: a profitata ca fiul sau trebuie sa se prezinte sa-si faca inscriptiile la universitate si l-a insotit cu gandul sa imprastie nourii neintelegerilor regretabile dintre dansul si Nadina. Cu baiatul a ispravit repede, fiindca se intoarce acasa unde poate mai bine sa citeasca pentru examenele ce vrea negresit sa le dea dupa Craciun. Astfel i-a ramas timp de alergatura, s-a straduit si a incherbalit jumatate din castigul de primavara si l-a adus ca sa-i dovedeasca stapanei ca e in stare sa faca si imposibilul spre a fi pe placul ei. Nu cere decat o mica favoare si e sigur ca, vazand ea credinta lui, nu i-o va refuza. Fireste, e vorba tot de Babaroaga. El a auzit deunazi din gura ei ca deocamdata nu intentioneaza sa vanda. Totusi, pentru ca zvonurile staruie (de la tarani a aflat ca si boierul Miron ar umbla sa cumpere), indrazneste si dansul sa se declare amator. O roaga deci ca, primind avansul pe arenda anului viitor, sa mentioneze ca in cazul instrainarii mosiei si in cazul cand, eventual, oferta lui ar fi mai avantajoasa si acceptata, suma sa fie socotita in arvuna pretului de cumparare. Pentru ea e o simpla forma, pentru el o vaga asigurare, pretioasa mai mult ca o indicatie de incredere si recunoastere a vechilor lui servicii leale.
    Nadina l-a lasat sa vorbeasca in voie. Important i se parea numai ca Platamonu a adus bani. De la tatal ei stia ca banii nu se refuza niciodata. Favoarea ce i-o reclama era fara obiect, de vreme ce ea nici nu se gandea sa vanda Babaroaga. Vanzarea ar fi si mai plictisitoare ca arendarea. Plictiselile au inceput chiar numai la zvonul ca ar avea de gand sa vanda.
    - De unde veniti toti sa-mi scoateti in vanzare mosia? zise Nadina. Toata lumea stie ca vand si-mi face propuneri, numai eu nu stiu nimic. Si poate s-ar cuveni sa stiu si eu ceva..... Ei bine, domnule, iti spun dumitale, care esti mai de inteles: nu vand, categoric nu, si nici nu intentionez! E clar, precis si definitiv?
    - Cu atat mai putin va poate deranja mica mea rugaminte! insista Platamonu onctuos, adaugand in sine ca la cucoane nimic nu e definitiv si clar, si cum a vrtu ieri si nu vrea azi, poate sa vrea iarasi maine.
    - Atunci.... facu ea nepasatoare. Bine. Cum vrei. Am tinut sa te previn, sa nu zici mai traziu.....
    Ii povesti si lui Grigore pe urma aranjamentul cu arendasul. Nu voia sa-i ascunda asemenea lucruri si indeosebi ca a primit o suma importanta si deci cheltuiala lui cu ea va fi mai mica. Grigore ii repeta, ca totdeauna, ca ea e stapana deplina pe veniturile ei si el nu doreste sa se amestece in gospodaria ei. Parerea lui insa ar fi ca nu trebuia sa-i dea lui Platamonu nici macar asigurarea platonica. De ce sa-si lege ea mainile pentru viitor?
    Nadinei ii parea rau ca i-a spus. "Degeaba, Grig e tipicar si agasant." El observa neplacerea ei si se grabi sa adauge:
    - Poate ca eu exagerez..... Pacat!.... Ia vino-ncoace sa-ti arat ceva!



                                 3.
    Intr-o odaita cu o masa de brad si cateva scaune fara speteaza, unde avea cancelaria mosiei - in corpul caselor de argati - Platamonu scoase din portofelul  umflat o hartoaga alba si o flutura sub ochii logofatului.
    - Vezi tu zdreanta asta, Chirila?..... O vezi bine.... Uita-te!..... Ei, asta e Babaroaga, baiete! striga arendasul cu o bucurie exuberanta. Uite asta! Poti sa le si spui oamenilor, ca sa stie si sa nu-si mai bata picioarele de pomana la curte!
    - S-o stapaniti sanatos! zise Chirila cu respect.
   - Sa dea Dumnezeu! multumi Platamonu. Am muncit, Chirila, toata viata si merit sa am la batranete o bucata de pamant. Nici noaptea n-am odihna, ca tu stii, si alerg, si ma zbat, si nu mai codesc a pune osul alaturi de voi, nu ca alti boieri, care beau cafea in cerdac si asteapta sa le vie toate de-a gata. Si totusi oamenii nu incap de mine si umbla sa ma dea la o parte. Apoi asta-i drept, mai Chirila, spune tu, ca esti om cu chibzuiala!
    - Oamenii nu s-au ridicat impotriva dumneavoastra, conasule! protesta logofatul. Dar de, boierule, nici ei n-au pamant, si de accea se tot sfarma sa castige.
    - Nici eu nu zis ca nu castige, s-ar putea? facu arendasul impaturindu-si la loc hartia. Sa castige, Chirila!..... Dar tocmai mosia mea, Chirila?
    Platamonu de mult astepta sa se racoreasca. I se parea ca taranii au fost nerecunoscatori cand s-au prezentat Nadinei sa-l concureze. Chitanta n-o socotea chiar asa de pretentioasa cum se arata şi deocamdată o întrebuinţa numai  pentru consolodarea prestigiului său în faţa lumii lui săteşti. Avea nevoie de mângâierea aceasta şi din pricina lui Aristide. Faptul că băiatul a ţinut să se întoarcă acasă, în loc să se bucure a petrece în Bucureşti, umplea pe Platamonu de o îngrijorare cu atât mai urâtă, cu cât n-o putea împărtăşi nimănui, nici nevestei sale, care era slabă de înger. Îi era frică să nu se fi încurcat cu vreo fată de pe aici şi să-şi prăpădească viitorul sau să facă vreo nebunie.Aristide era extrem de discret şi nu-i spunea niciodată nimic, iar lui, ca părinte, îi venea extrem de greu să-l descoasă şi astfel, poate, să-l jignească. Numai inima îl ustura şi-i tremura.

    Chirilă Păun ardea acuma să spuie oamenilor vestea auzită de la Platamonu. Peste săptămână nu putea lipsi din Gliganu, de la curte. Numai duminică avu răgaz să se repeadă până acasă, în Amara, să-şi mai vază de necazuri şi să-şi descarce sufletul. Opri căruţa la cârciuma lui Busuioc, unde se strângeau totdeauna oamenii după biserică, şi se dădu jos, iar pe muiere şi pe fată le trimise înainte acasă. Pe afară, pe sub streşini, câţiva mai oropsiţi se fereau de ploaie şi-şi spovedeau oftând nevoile.  Chirilă dădu bineţe şi trecu înlăuntru. Luca Talabă se hărţuia cu primarul în mijlocul unei îngrămădiri de oameni care mai mult tăceau. Cum văzu pe Chirilă, Luca strigă bucuros, parcă i-ar fi sosit un ajutor:
    - Bine că te aduse Dumnezeu, Chirila!..... Ia hai, că tu trebuie să ştii!.....
   Cârciumarul profită de ocazie să-şi organizeze clientela:
   - Da de ce staţi în picioare, măi creştini, şi încurcaţi locul, de nici nu mai poate să se mişte lumea? Aşezaţi-vă la masă, că nu vă muşcă şi nici nu vă cer parale! Uite colea!..... Haideţi binişor, fraţilor! Hai, mă  dom` primar, că după tine se iau şi ceilalţi!
    Izbuti să-i aşeze şi să le servească câte ceva. Ion Pravilă se înverşuna în gura mare, vorbind despre Babaroaga, că nu-i drept ca unii care-s mai înstăriţi de la Dumnezeu să mai ia pământ, iar cei săraci să rămâie necăjiţi.
    - Uite-aşa mă fierbe de un ceas! făcu Luca supărat, către Chirilă Păun.
    - D-apoi că are dreptate primarul, se amestecă iarăşi Trifon Guju. Ce faci nu faci bine, măi nea Luca! Nu, nu!.... Că dacă dumneavoastră umblaţi să cumpăraţi, cum o să mai împartă vodă pământ la oameni?
     Faţă de murmurul de aprobare dimprejur, Talabă întrebă aspru:
    - Cine ţi-a spus ţie, măi creştine, că vodă împarte pământ la oameni?
    - Toată lumea ştie, numai voi nu auziţi! răspunse Trifon cu imputare.
    - Trebuie să împartă, că altfel nu mai putem trăi! adăugă un glas gros şi înăbuşit, parc-ar fi răbufnit din adâncurile pământului.
    Luca Talabă înţelesese că mulţimea e împotriva lui şi urmă cu alt glas:
    - Bine-ar fi să fie cum credeţi voi, fratilor, dar ma tem ca noi om ramanea cu vorbele si altii cu pamanturile!.... C-apoi eu daca ma lupt, pentru mine lupt, mai Trifoane? Ori pentru toti?.... Dar, zic, de ce sa ia altii mosia muncita de noi si de ce sa n-o cuprindem noi, toti dimpreuna? Ca doar n-am s-o impart eu numai cu Marin Stan, cu cu toti oamenii de omenie care vor sa munceasca. Si cu tine, Ignate, si cu tine, Trifoane, si cu care va pofteste inima, numai sa ne ajute Cel-de-sus sa punem mana pe ea..... Asa-i, mai oameni buni?
    Explicatiile fura lungi. Primarul zambea batjocoritor. Era jognit ca s-au ascuns de el. Chirila Paun insa se simtea rusinat. Tot ii venea sa opreasca pe Luca si tot nu indraznea, vazandu-l atat de increzator. In sfarsit, cand il auzi spunand ca grecul a umblat si pe la Bucuresti sa staruie pentru Babaroaga, socoti momentul potrivit si ingaima:
    - A umblat si pare-mi-se ca n-a umblat in zadar!
   Luca isi curma brusc insufletirea. Se apropie si Busuioc de la tejghea sa asculte.
   - De ce tacusi, bre, si ne-ai lasat sa ne tocmim si sa ne sfadim, daca grecul are hartia in portofel? se bosumfla chiar Pravila, dupa ce Chirila le povesti ce-a aflat din gura arendasului.
    Cativa mormaira ceva, pe de laturi. Primarul, uitandu-si jignirea, facu ingrijorat:
    - De......
    Atunci Luca Talaba, parca uluirea i-ar fi schimbat glasul si infatisarea, se ridica de pe scaun, fara voia lui, si vorbi printre dinti:
    - Apoi nici sa fim batjocoriti asa, nu ne-om lasa!
    Si alte glasuri, care mai molcome, care mai darze, repetara:
    - Nu, nu!.......



                           4.
          Capitala radea vesel in podoaba steagurilor tricolore ce falfaiau pe cladirile principale. Calea Victoriei era presarata cu nisip fin, cenusiu. Multimea invadase trotuarele. Soarele galben privea indiferent printre nouri. Cortegiul regal inainta agale spre Mitropolie. Copitele escadroanelor de escorta paraiau prelung pe macadamul strazii. In frunte, intr-o trasura, prefectul politiei, in picioare, cu cilindrul pe ceafa, se agita tantos, stralucitor, ca un capelmaistru rasfatat, uitandu-se inapoi in rastimpuri.
    Camera zumzaia discret, ca un stup in ajunul roitului. Tribunele pline de doamne parea niste straturi de flori multicolore. Briliantele licareau ca stropii de roua, dimineata, pe petale catifelate, insasi tribuna diplomatica era inflorita de uniformele atasatilor militari, printre care ministri straini, in costumul international al breslei lor, faceau impresia unor rozete batrane si ursuze.
    In incinta straluceau plastroanele, cheliile si decoratiile. Sute de maini se intindeau si se strangeau. In fata estradei prezidentiale era un valmasag de fracuri. Ici-colo, cate un reprezentant al natiunii ridica ochii spre tribune, cautandu-si invitatii sau schimband bezele cu vreo floare zambitoare.
    - Uite pe Gogu! sopti Eugenia miscata, Nadinei, care avea pe figura un suras de satisfactie.
   De jos, Gogu Ionescu, jovial, facea niste semne pe care nimeni nu le intelegea, dar la care Nadina, inchipuindu-si ca intreaba daca e multumita cu locurile ce i le-a procurat, raspunse fara glas si numai din buze:
    - Foarte bine. Mersi. Perfect. Ai fost incantator.
    Gogu disparu printre fracuri. Peste cateva clipe insa aparu din nou de mana cu Raul Brumaru, care saluta de zor si spunea ceva ce nu se auzea.
     - Dar asta ce cauta in incinta? intreba, din spatele Eugeniei, Grigore.
     - Cum ce cauta? zise Nadina firesc. El nu lipseste de nicaieri. Si pe urma are foarte multe relatii, incat intra pretutindeni.....
    Deodata se facu o miscare in incinta. Pe usile laterale alte fracuri se imbluzeau inauntru. Din dreapta intrau arhiereii, ceremonios, lucind de podoabe, din stanga, in uniforme de gala, numai fireturi si stralucire, generalii. Pe estrada domni gravi se insirau in ordine. Un glas speriat racni langa usa:
    - Maiestatea sa regele!
    O clipa de tacere framantata, urmata brusc de o rapaiala furtunoasa de aplauze ce nu mai incetara decat atunci cand regele, luand o hartie din mana sefului guvernului, scoase ochelarii, ii aseza tacticos pe nas si incepu sa citeasca:
    - Domnilor senatori! Domnilor deputati!
    La mai fiecare fraza aplauzele reizbucneau, cand mai linistite, cand mai impetuoase, si regele trebuia sa se opreasca si se uita pe deasupra ochelarilor la mozaicul de figuri cu privirile indreptate spre dansul, ca mii de raze in focarul unei lentile miraculoase.....
    - .... grija mea statornica pentru propasirea taranimii muncitoare, temelia puternica si sanatoasa a statului, de care depinde viitorul natiunii.
    In ropotul aplauzelor se amesteca acuma glasul lui Grigore, uscat de emotie:
    - Bravo! Bravo!
    Nadina intoarse putin capul spre el cu o privire dojenitoare.
    Apoi lectura se sfârşi, ovaţiile petrecură pe rege până la ieşire şi toată lumea se urni să plece.
    - Foarte nostim spectacolul! murmură Nadina pe culoar. Nu-i aşa?...... Şi regele ce bine a fost!
    Afară, trăsuri elegante, automobile zgomotoase, zâmbete multe şi strâgeri de mână.Şi muzica militară a companiei de onoare cântând un marş marţial.....

      Câinele lătra să se omoare. Ploua vârtos.
    - Ia ieşi, măi bărbate, să nu muşte căţeaua pe cineva, să mai păţim altă poznă!
    Ignat Cercel se urni de pe laviţă bombănind. Când deschise uşa spre tindă, porcu, care râcâise întruna să intre, dădu buzna printre picioarele lui în odaie. Ieşi făcând: "Acu lasă-l dracului". În uşa tinzii strigă:
     - Huo, potaie, fire-ai a dracului să fii tu cu neamul tău!
    De-acolo văzu în mijlocul ogrăzii, bălăcind prin noroi şi apărându-se cu umbrela deschisă de câinele ce se repezea mereu, pe preceptorul Bârzotescu, urmat, la câţiva paşi, de straja satului.
    - Aşteptaşi. măi Ignate, să viu eu la tine şi încă pe vremea asta, ai? Nu ţi-a fost milă de ostenelile mele, ai?
.........................................................