....................................................................
VIII.
Marin Stan, slab, uscat, cu figura ascuţită de pasăre, trăznit puţin de ţuicile pe care le sorbise, strigă deodată mânios, din colţul mesei unde se afla:
- Să punem noi mâna pe pământ, că pe urmă, nici Dumnezeu nu ni-l mai ia!
Alţii adăugară repede:
- Nu, nu!.... Pământul înapoi nu-l mai dăm!
Cristea Busuioc, Cârciumarul, interveni iarăşi, uitându-se cu dispreţ la Marin:
- Ehe, credeţi că boieru-i prost să vă dea pământul până nu se asigură de bani, ca să-l înşelaţi voi şi pe urmă să ziceţi: n-avem bani, dar moşia n-o dăm înapoi că-i a noastră, măcar că n-am platit-o.... Ei, Marine, băiete, multă ţuică ai să mai înghiţi până să păcăleşti tu pe boierul Miron!
- D-apoi ca omul cu socoteala nici nu se poate gandi sa ia pamantul de pomana, zise si Luca Talaba dojenitor. Numai dumnealui crede asa, ca vorbeste din tuica.
Toti aprobara din cap, in vreme de Marin Stan, zapacit, se uita la ei, pe rand, parca nu s-ar fi putut dumeri de ce s-au suparat oamenii cand el a spus numai ceea ce credea ca gandesc toti.
Lupu Chiritoiu, care-si rumega aceleasi ganduri, se adresa acuma lui Luca, cu imputare:
- Mai omule, ca te stiam barbat in toata firea si cu scaun la cap, apoi nu vezi tu ca noi vorbim si ne tocmim, si ne certam, si nici macar nu suntem lamuriti daca mosia e de vanzare?
Luca Talaba zise aproape suparat:
- Asa ar fi, mosule. Dar vezi, eu stiu ca-i de vanzare de la Chirila Paun, care-i mana dreapta a grecului de la Gliganu. Ai inteles, mosule? Ei, si grecul i-a zis lui Chirila, uite asa cum iti spun eu dumitale: la anul schimbam invoielile, ca pana atunci, cu ajutorul lui Dumnezeu, am sa cumpar eu mosia cuconitei pe seama mea! Uite asa i-a spus grecul lui Chirila.... Dar talica, mos Lupulue, trebuie sa tii minte, ca esti mai mare ca noi si erai barbat pe vremea aceea: n-a umblat vorba tot asa si cand a vandut fratele domnului Miron?
- Multe zvonuri s-au purtat s-atunci, incuviinta mosneagul. Cine sa le mai tie minte pe toate! Dar sa stiti, oameni buni, ca boierii nu poftesc sa vanda la oameni mosiile, ca daca or avea si oamenii pamantul lor, cine sa mai munceasca boierescul?
Cuvintele batranului impanzira o tacere greoaie. Se auzeau de afara tropotele jucatorilor, scartaitul viorilor si glasul lui Pantelimon Vaduva chiuind navalnic. Dupa un rastimp apoi rasuna, de la tejghea, strigatul carciumarului catre un ajutor duminical, baiat mare si prostanac:
- Baaa, n-auzi?..... O jumatate pentru Serafim Mogos, intelegi?..... Na, du-i-o, fire-ai a dracului de natafleata!
Glasul acesta zgarietor risipi incurcatura oamenilor si Luca, parca si-ar fi recapatat brusc graiul, vorbi mai tare:
- Asa ati facut mereu si d-aia nu ne mai putem scutura de saracie.... Tot de frica sa nu gresiti si sa nu se supere boierii, ati lasat pe altii sa ne ia pamanturile de sub nas. Nu-ti fie frica, mosule, ca oameni de munca or gasi boierii totdeauna, numai mosii sa aiba, ca oamenii se tot inmultesc, dar pamantul nu se intinde ca pelteaua.
- Ce mai atata vorbarie, mai oameni! striga deodata Vasile Zidaru, care tacuse toata vremea, fiindca ar fi avut prea multe de spus si nu l-ar fi lasat ceilalti, racorindu-se acuma cu un glas mai vartos ca a tuturor. Aidem sa si plecam la boierul cel batran, sa-l rugam frumos si sa punem mana pe mosie!
Matei Dulmanu tocmai isi ispravise bautura si-si stergea mustatile cafenii cu dosul palmei. Adauga convins:
- Ca doar dumnealui e parintele nostru si n-are sa ne lase.... Luca Talaba voia sa faca el propunerea asta; de aceea chemase pe oameni la sfat. Auzind acuma gandul lui din gura altuia, avu o poticnire ca o gloaba care se opinteste din toate puterile sa urneasca din loc caruta si e cat p-aci sa vie peste cap, deoarece caruta e goala. Se scarpina in ceafa, zicand:
- Ia stati nitel, mai fratilor, ca nici la boier nu te poti duce ca la moara, ci trebuie sa stii bine ce vrei, ca dumnealui are sa te intrebe si sa te suceasca, s-apoi daca-i sta ca prostul, are sa te ocarasca si sa se supere, s-atunci degeaba ne-am racit gura, ca ne-om intoarce mai rau decat ne-am dus!
Izbucni sa starneasca o noua nedumerire, pe care pe urma nici el n-o mai putu risipi. In sufletele oamenilor se strecurase frica si lasitatea, care innabuseau dragostea de pamant. Consfatuirea se inmuia si se labarta. Zadarnic incerca Luca s-o dreaga cu "stati, mai fratilor, sa ne intelegem". Vorbele oamenilor se imprastiau si nu se loveau. Numai Marin Stan isi pastrase curajul deplin si striga din cand in cand, ragusit, ca si cum ar fi vorbit singur:
- Pamantu-i a nostru, ca noi il muncim, tot pamantul!
Carciumarul, vazand ca s-au incurcat lucrurile, isi facu treaba la tejghea, dascalindu-si ajutorul cu mai multa vehementa. La o masa, langa usa, un jandarm tanar, cu infatisarea sfioasa, statea la un pahar cu Anton Nacu, vorbind rar si uitandu-se cu jind afara la hora tineretului. Om prudent, Busuioc tragea mereu cu coada ochiului intr-acolo. Ii era teama ca jandarmul, sub pretext ca priveste hora, asculta ce vorbesc taranii si are sa se afle la curte, sa-si gaseasca si el beleaua cu boierii. Cand Marin incepu sa se planga racnind ca nu-i ajunge pamantul, Carciumarul se repezi la jandarm si-l intreba foarte zambitor daca nu pofteste sa intre in hora. Jandarmul se rosi; inima il indemna, dar frica de plutonier ii oprea avantul. Raspunse oftand ca nu-i place jocul si primi in schimb sa-i mai aduca o masura. Asigurandu-se astfel din partea jandarmului, Busuioc trecu iar la masa oamenilor:
- Vad ca bateti apa-n piua si n-ajungeti la nicio isprava, iar Marin colea se vaita si nu-i da prin mintea lui cea de pasare ca omul harnic nu se boceste ca muierea, ci se apuca de munca si...
Marin Stan il intrerupse manios:
- Apoi talica-ti vine usor sa dojenesti pe altii, ca pamant ai, negustoria-ti merge, cu boierii esti bine - ce-ti pasa!
- Ce-mi pasa, vezi bine! se supara Carciumarul. Ca tare-i placut sa te slujesc eu pe tine pana-ti intuneca tuica mintile, in loc sa ma slujeasca altii pe mine! Dar tu esti betiv si ticalos, Marine, si ma mir cum te rabda dumnealor sa-i faci de rusine cu prostiile tale!
- Da ce, beau din averea dumitale?
- Ai bea tu daca ti-as da, numai ca....
- Ia lasati, lasati sfada, mai fratilor, ca nu ne lipseste! striga Luca Talaba, deodata, sculandu-se. Si haidem sa mergem la curte! Ce-o fi sa fie!
Toti se ridicara, parca energia lui ar fi sters sovairile lor. Carciumarul constata dintr-o privire rotunda ca n-a mai ramas nimeni neplatit si zise linistit:
- Duceti-va cu Dumnezeu! Si luati seama la Marinica sa nu va faca vreo rusine, ca dansul a cam pus-o de mamaliga!
Marin Stan rase. Ii trecuse supararea.
2.
- Uite pe nea Petrica!
Un copil strigase si o femeie auzise. Intoarse capul si-l vazu, si repeta:
- Uite-l pe Petrica!
Venea de sus, pe ultia zbicita, cu palaria pe ceafa, cu ladita in spinare. Fata lui negricioasa parea mai smeada. In ochi insa ii stralucea o bucurie mare.
Capetele se intorceau pe rand spre Petre Petre, care se apropia zambind. Pantelimon Vaduva se desprinse din hora si alerga inaintea lui, urmat de alti flacai. Jocul se sparse si toata lumea se ingramadi in jurul celui ce sosea cu intrebari, cu strigate, cu mirari. Lautarii mai continuara a canta un rastimp, ca sa-si faca datoria, apoi se amestecara si ei printre oameni.
Petre nu biruia cu raspunsurile. Tot satul il iubea fiindca era bun, si linistit, si saritor la nevoi. Pantelimon ii luase ladita, sa i-o duca el pana acasa. Statea lipit de dansul, aparandu-si locul cu indarjire si repetand mereu pana ce in sfarsitu fu auzit:
- Tu vii, Petrica, iar eu, azi-maine, trebuie sa plec!
- Lasa ca are sa-ti ajutre Dumnezeu si tie! ii spuse Petre, privindu-l in ochi cu o caldura mangaietoare.
Apoi, schimband cate o vorba cand cu unul, cand cu altul, Petre ajunse in batatura dinainte carciumii, intre barbatii care incepura a-l descoase despre noutatile de la oras. Insusi Carciumarul Busuioc, foarte curios din fire, isi parasi o clipa tejgheaua ca sa afle si el cate una-alta. Fiindca Petre vorbea mai mult despre intamplari de la armata, Ignat Cercel il iscodi deodata cu un glas tanguitor:
- Dar boierii de la Bucuresti ce ganduri mai au cu alde noi, saracimea?
- Apoi cu boierii te invoiesti oriunde, daca esti supus si ascultator, raspunse Petre.
Raspunsul nu-i placu lui Ignat, desi clatina din cap aprobativ.
- Omul cat poate tot rabda, ca altfel ar trebui sa-ti iei lumea-n cap! observa Serafim Mogos, amarat.
Atunci Ignat, apropiindu-se mai tare si cu glas mai scazut, parca n-ar fi vrut sa-l auda toti, urma:
- Despre pamanturi n-ai aflat nimic, Petrica?.... Pe aici se aude ca voda vrea sa imparta mosiile la oameni si ca boierii nu-l lasa?
- Asa spune si Marin Vilcu de la Izvoru c-ar fi auzit de pe la fecioru-sau care invata carte la Alexandria si umbla sa se faca popa! adauga Leonte Orbisor, intinzand gatul, ca si cand marturia lui ar fi fost hotaratoare.
Toader Strambu zise aproape cu manie:
- De spus se spune mereu, dar vad ca tot nimic nu se face! Ca si la Pitesti, deunazi, cand fusei la judecata, niste oameni se jurau ca pana-n primavara toti trebuie sa avem pamant, ca asa a dat porunci voda; ba s-au si suparat si m-au ocarat pentru ca n-am vrut sa-i cred....
Petre, intartat putin de scaparile lacome din ochii tuturor, murmura:
- Se poate, cum nu.... Ca multe vorbesc oamenii si la Bucuresti. Unii intr-un fel, altii intr-alt fel. Nici boierii nu stiu cum ar fi mai bine si cum ar face sa impace pe toti oamenii. D-aia se tot sfatuiesc si se sfadesc, iar pana nu s-or intelege dansii...
- Ehe, greu iti vine sa dai cand ai de la Dumnezeu prea mult! bolborosi Ignat.
- Numai voda sa dea porunca, si apoi n-ai grija ca si-or lua ei oamenii ce li se cuvine, fie c-or vrea boierii, fie ca n-or vrea! facu iarasi Toader Strambu cu o flacara aspra in privire.
Carciumarul Busuioc zise batjocoritor:
- Apoi, daca voda te-ar asculta pe tine, asa ar fi negresit, numai vezi ca voda cu boierii traieste si n-are sa se certe cu boierii de dragul tau, mai Toderica!
Cativa rasera, in vreme ce Leonte Orbisor spunea:
- Daca ar ajunge glasul nostru pana la voda....
In clipa aceea, prin multimea dimprejurul lui Petricam isi croi drum cu coatele maica-sa, strigand si plangand:
- Petrica, Petrica, dragul mamii si bunul mamei!... Cum mi te-a adus Dumnezeu tocmai cand mi-e viata mai amara. Of, bine ca ti-a ajutat Dumnezeu si Maica Precista.....
Il imbratisa si-l saruta, lacrimand si bolborosind necontenit. Flacaul ii cuprinse mijlocul cu un brat, soptind bland:
- Taci, mama, taci si nu mai plange!
Smaranda, vestejita inainte de vreme, isi sterse lacrimile cu coltul basmalei, si zambi fericita un moment. Plansul o polidi iarasi indata ce deschise gura sa-l intrebe cum a venit, spaimantata la gandul c-o fi umblat tot pe jos ori o fi flamand. Feciorul o linisti ca nu e ostenit deloc, fiindca in gara Burdea, cand a coborat din tren, a avut norocul sa intalneasca pe Stefan Oanta, care l-a adus cu caruta pana la Lespezi, asa ca a calatorit ca un boier.
- Dar hai sa mergem si pe-acasa, mama, ca am zabovit destul cu dumnealor, zise apoi Petre, luandu-si ramas bun.
Pantelimon il insoti cu ladita. Casa lor era din jos de curte, aproape de capul satului, inspre Ruginoasa. Indata ce se departara putin de hora, Petre intreba:
- Marioara pe unde-o fi, mama, ca n-am zarit-o printre fete?
Pe cand Smaranda ii spunea ca pe Marioara a luat-o la curte matusa-sa Profira, bucatareasa, si are o simbrie buna si munca usoara, Pantelimon isi aduse aminte ca, de dragul lui Petrica, a uitat de Domnica. Din urma se auzea iar cantecul lautarilor, semn ca hora reincepuse.
Pe lavita de langa poarta ograzii, la sediul postului de jandarmi, plutonierul Boiangiu sedea de vorba cu preceptorul Constantin Barzotescu, lung, slab, desirat si spanatic. Petre scoase palaria, salutand militareste:
- Traiti, don` plutonier!
- Venisi, Petre? raspunse Boiangiu prietenos.
Petre se apropie respectuos, ii spuse cum domnul capitan i-a dat drumul cu cateva zile mai inainte fiindca s-a purtat bine si n-a avut nicio pedeapsa. Plutonierul ii mai puse cateva intrebari, mai ofta dupa viata de la Bucuresti, unde a petrecut si el de vreo doua ori inainte de a se insura, si apoi striga catre Pantelimon:
- Uite-asa sa te porti si tu, baiete, ca dansul, nu sa-mi umbli cu rebeliuni!
Il ameninta, razand, cu degetul, apoi stranse mana lui Petre:
- Intru-un ceas bun!
3.
- Ia s-auzim, mai baieti, ce va doare? zise Miron Iuga catre tarani care, cu capetele goale, il intampinasera cu respectuoase "sarut mana".
Oamenii se uitara o clipa unii la altii, indemnandu-se. Pe urma Luca Talaba spuse tare lui Lupu Chiritoiu:
- Incepe talica, mos Lupule, ca esti mai mare si mai iscusit la vorba!
- Scrut, mosule, ca-i racoare si-s imbracat subtirel! facu Miron nerabdator, intrerupandu-l curand pe batranul Lupu, care o luase de la Adam.
Atunci Luca, incurajat, interveni simplu:
- Asa-i boierule! Vorba multa-i saracie.... Vrem sa cumparam noi mosia cuconitei ca s-o muncim fiecare cat ne-o veni partea. Si veniram la dumneavoastra sa ne rugam sa ne ajutati si sa va fie mila de...
- Ca doar dumneaovastra sunteti parintele nostru! facu Matei Dulmanul linistit, parc-ar fi avut siguranta ca prin vorbele astea l-a si induplecat.
- Altfel nu-i chip sa mai traim, boierule, ca prea ne-a cotropit calicia! spuse si Vasile Zidaru bland si moale, incat abia-si mai recunostea glasul.
Erau doisprezece si fiecare se crezu obligat sa arunce in cumpana cate o vorba sau macar un oftat.
Miron Iuga ii privea mirat, ca si cand i-ar fi vazut intaia oara sau ar fi ascultat cuvinte straine, neintelese. Tocmai intr-un tarziu, dupa ce oamenii isi epuizasera rugamintile, intreba clipind repede:
- Care mosie?.... (isi lua seama si adauga:) Adica da..... Stiu. Am inteles.
Pe cand spunea c-a inteles, simtea cum i se umple sufletul de o amaraciune dureroasa. I se parea jignitor pentru mandria lui ca insisi taranii de pe pamanturile familiei Iuga cuteaza sa se ofere a cumpara franturile mosiei care i-a hranit generatii de-a randul. Daca ar fi fost dupa pofta inimii sale, ar fi pus slugile sa-i dea pe mana jandarmilor, sa le inmoaie oasele si sa le scoata din cap asemenea obraznicie. Se stapani si zise rece:
- La mine degeaba veniti, ca eu n-am mosii de vanzare.
Oamenii se zapacira. Numai Marin Stan ridica glasul:
- Apoi conita nu misca fara voia dumneavoastra, boierule! Luca Talaba iar prinse curaj:
- Noi pe dumneavoastra va cunoastem stapan si de la dumneaovastra asteptam mila!
Miron Iuga avu un suras dispretuitor:
- Da, da.... De data asta insa e mai bine sa vorbiti cu dumneaei, ca eu nici nu stiu ca vrea sa-si vanda mosia.... Iaca, de la voi aflu!
Taranii, crezand ca glumeste, zambira. Boierul continua:
- De altfel, dumneaei trebuie sa pice dintr-un moment intr-altul. Asa ne-a anuntat inca de aseara, prin telegraf, ca soseste azi cu automobilul. Chiar o asteptam.
Lupu Chiritoiu bolborosi trist:
- Se vede, cuconasule, ca n-aveti pofta sa ne vindeti noua si d-aia ne trimiteti la cuconita, care nici nu ne cunoaste, nici n-o cunoastem.... Le-am spus eu oamenior inainte de a porni incoace, dar n-au crezut. Acu, iata, sa bage la cap!
Iuga se ofusca, tocmai fiindca mosneagul ii citise in suflet. Zise rastit:
- Esti carunt, Lupule, si ai minte de vrabie!..... Doar n-ati vrea sa va vand eu o mosie care nu-i a mea?
Luca sări îndată împăciuitor şi cu glas supus:
- Acu nu vă mai supăraţi, conaşule, şi iertaţi-ne, că noi suntem proşti şi nu ştim bine rânduielile. Ne-om duce şi la cuconiţa când va aduce-o Dumnezeu şi om stărui şi ne-om ruga, c-ar fi păcat să ne ia alţii pământurile pe care le muncim noi din moşi-strămoşi. Că suntem nevoiaşi de te miri cum mai răsuflăm dacă n-avem pământ destul.....
- Destul nu-i niciodată! zise Miron Iuga mohorât, adăugând după o pauză: Dar până acuma cum v-aţi ajuns?
- Am tot răbdat, conaşule! strigă Marin Stan. Şi tot mai rău ne-am scufundat în sărăcie, dacă n-avem pământ....
- Pământ, pământ! mormăi Iuga. Cei bătrâni nu rânveau la pământurile boierilor şi au trăit mai bine.
- Alte vremuri erau pe-atunci, conaşule! zise Vasile Zidaru.
- Am fost robi, boierule! strigă iar Marin Stan. Luaţi-ne iar în robie, că poate aşa o fi mai bine de noi!
- Ba v-aţi învăţat să umblaţi numai cu cerşitul! strigă Miron Iuga, enervat puţin de stăruinţa ţăranilor.
- D-apoi noi ne-am rugat şi ne rugăm, că atâta putere avem, făcu foarte umil Lupu Chiriţoiu. Cu rugăminţile nădăjduim şi noi să dobândim mai multă milă!
Văzând străfulgerările flămânde care răzbăteau prin obişnuita plecăciune a privirilor lor, bătrânul Iuga avu pentru întâia oară impresia că oamenii aceştia, pe care i-a socotit totdeauna credincioşi, îi sunt vrăjmaşi în inimile lor. Îi păru rău că i-a primit şi mai ales că le-a îngăduit să se întindă la vorbă. Dar îşi da seama că nu mai poate drege greşeala cu răul. Murmură moroncănos:
- Aide, lăsaţi gura, c-aţi trăncănit destul! Nu veţi nici ruşine, nici bună cuviinţă.....
Apoi îi măsură pe rând, încet şi rece, şi pe toate feţele citi limpede aceeaşi dorinţă mare. Privirile lor stăruitoare îl frigeau, în tăcerea neliniştită răsună atunci deodată aspru, prelung: "Huo, boală, fire-ai a dracului!" Un argat adăpa vacile. Erau în ograda conacului. Cârdul de galiţe scormoneau şi ciuguleau. O găină începu a cotcodăci sâcâitor.
- Aşa, măi oameni! zise Miron liniştit, ca şi când înjurătura argatului l-ar fi smuls dintr-o toropeală. Să vorbiţi cu coniţa dacă n-o să vă luaţi seama, că dumneaei e stăpâna moşiei. De altfel mă bate gândul s-o cumpăr mai bine eu.....
- Aoleu! Atunci degeaba ne mai străduim noi! făcu Luca Talabă speriat.
- Ba de ce? continuă boierul. Luptă dreaptă. Vreţi voi pământ, dar vreau şi eu. Şi mai drept ar fi s-o cumpăr eu moşia, că a noastră a fost, trup din trupul pământurilor mele. Tu, Lupule, trebuie să-ţi aduci aminte, că ai muncit în tinereţe la noi, când trăia tata?.... Aşa e cinstit, măi băieţi! Boierul să cumpere de la voi, nu voi de la boier!
...................................................................................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu