Răscoala, Liviu Rebreanu

...............................................................................................................................
      II.

      De la armean, s-a dus la Dumescu la banca, sa-i ceara sfat si ajutor. Era intr-o consfatuire grava si nu l-a putut vedea. I-a lasat un cuvant, poftindu-l la masa. Stia ca Dumescu nu discuta lucruri serioase decat la birou. Si-a inchipuit ca poate se va ivi totusi prilej favorabil sa pregatesca macar terenul. De accea l-a luat si pe Baloleanu. Acuma, tarziu, isi dadu seama ca toata combinatia, care i s-a parut foarte ingenioasa, a fost o nerozie. Daca ar fi fost intelept, vazand ca nu poate vorbi cu Dumescu la banca, ar fi asteptat linistit pana maine, ar fi mancat cu tanarul transilvanean si acuma ar dormi in loc sa se zvarcoleasca zadarnic.
     Cand a intrat in odaie, dupa ce s-a despratit de Titu Herdelea, a intalnit indata privirea Nadinei din fotografie. S-a infuriat. Si-a adus aminte ca din pricina ei (alta data ar fi zis: de dragul ei) a facut datoria la Banca Romana, putin inainte de surpriza ei cu cadoul. A crezut atunci ca refuzul ei de a sta la tara mai mult de douazeci si patru de ore ar fi numai din cauza ca i-e sila de "cocioaba fara gust si fara confort", cum spunea ea ca este conacul batranesc de la Amara. Ca sa o ademeneasca, s-a gandit sa cladeasca un castel demn de frumusetea ei. Batranul era mahnit ca vechiul conac, in care s-au nascut si au trait patru generatii de inaintasi, nu mai multumeste pe Grigore. Socotea planul lui drept inceputul destramarii. Constructia s-a inceput si s-a terminat cu banii imprumutati de la Banca Romana. Nadina a gasit foarte gentila atentia lui, a petrecut doua saptamani sa-si innaugureze castelul, apoi s-a intors, plictisita, la Bucuresti. Nimeni nu-i poate pretinde sa se inmormanteze de vie nici chiar intr-un cavou de lux. O fotografie, sora geamana cu cea de deasupra patului, numai cu rama ruralizata, potrivita locului, a ramas acolo ca sa-i tie de urat lui Grig. Si datoria la Banca Romana, din care nu s-a putut amortiza nici jumatate in cei trei ani trecuti de atunci.
       Pe Nadina a descoperit-o Miron Iuga pe cand Grigore era la Berlin. Tatal ei, Tudor Ionescu, cumparase mai demult de la Teofil, fratele lui Miron, cele doua mosii, Babaroaga si Lespezi, vecine cu Amara. Noul proprietar a venit, foarte prietenos, indata ce a iscalit actele, si a cerut lui Miron povete asupra mijloacelor de exploatare cat mai buna a pamanturilor. A fost un simplu pretext de cunostinta: nu-i trecuse lui niciodata prin minte sa-si bata capul cu muncirea mosiilor. Isi gasise arendas si se intelesese asupra venitului inainte chiar de a fi incheiat cumpararea. Miron a aflat mai tarziu ca Ionescu ar fi un bogatas de origine obscura, stabilit de putin timp in Bucuresti, unde achizitionase cateva case de raport. Asta a fost cu vreo douazeci de ani in urma. Apoi, de niste Pasti, acum cativa ani, a primit iar vizita vecinului, de asta data insotit de fiul sau Gogu si de Nadina. Intre cele doua odrasle era mare deosebire de varsta, feciorul putea sa aiba peste patruzeci de ani, fata cel mult douazeci. Tudor Ionescu i-a povestit ca a fost insurat de trei ori si ca Gogu e din prima casatorie, iar Nadina din a treia. Fiindca a schimbat arendasul, i-a adus si pe ei sa vaza proprietatile, mai ales ca ale lor vor fi, in curand, Babaroaga a Nadinei si Lespezi a lui Gogu. Deocamdata atat vrea sa le dea, cand se vor casatori, si cate o casa in Bucuresti. Ce mai are tot a lor va fi, parte dreapta, dar numai dupa moartea lui. "Mult n-au sa mai astepte, ca am batut saptezeci", a spus zambind fara regrete. Numai de nu s-ar savarsi inainte de a-i vedea asezati. Mai frica i-e de Gogu, ca atata a amanat insuratoarea pana ce i-a cam trecut vremea. Despre Nadina n-are nicio grija; o fata ca ea nu poate ramane nemaritata, pentru ca n-ar lasa-o petitorii. Miron Iuga s-a uitat atunci mai bine la ea si a raspuns ca da, asa e.... Pana peste vreo trei luni, cand s-a intors Grigore din Germania, batranul Iuga s-a gandit deseori la Nadina, viitoarea stapana a mosiei Babaroaga. Cat l-a mahnit pe el faramitarea si instrainarea pamanturilor parintesti si cum le-ar mai fi luat dansul daca Teofil n-ar fi pretins bani gheata! Cu limba de moarte se gandea sa dea in grija lui Grigore sa reintregeasca domeniul lui Iuga, daca Dumnezeu nu-l invrednici pe el insusi sa-si implineasca dorinta cea mai fierbinte.
         Grigore avea atunci douazeci si patru de ani. Plecase in Germania sa se specializeze serios in agronomie, dupa ce isi luase licenta in drept la Bucuresti, nu ca sa practice, si ca sa aiba titlu. A plecat pentru trei ani, maica-sa murit dupa primul si batranul i-a cerut sa ramaie acasa, sa dea dracului stiinta cea zadarnica. De-abia s-a invoit sa-l mai lase inca un an.
         S-a intors din strainatate cu capul plin de planuri indraznete si cu solutii sigure pentru toate greutatile. Batranul l-a ascultat de cateva ori fara sa se supere, cum se astepta Grigore.Isi zicea ca generozitatile astea sunt ale tineretii si baiatul se va cuminti cand se va izbi el insusi cu capul de pragul de sus. Ba in loc sa-i combata "teoriile", intr-o zi i-a spus ca s-ar bucura daca i-ar placea fata lui Tudor Ionescu. Grigore a inteles indata de ce s-ar bucura batranul, si i-a raspuns ca, in alegerea tovarasei de viata, nu se poate lasa condus de anumite utopii, caci trecutul nu s-ar mai intoarce, oricat am vrea noi sa-l intoarcem.
      - Tu sa vezi fata, utopiile le iau asupra mea, a zis Miron ironic.
     Cand a vazut-o, Grigore a uitat tot si i-a ramas mintea numai la ea. Luna pana s-a facut cununia, si apoi celelalte trei, cat au calatorit impreuna, singuri, in  Grecia, Italia si Spania, a cunoscut fericirea cea mai mare. Atunci Nadina a fost intr-adevar nevasta lui, numai si numai a lui. Asa a vrut el sa fie totdeauna; in sufletul si in gandurile ei sa nu existe nimeni si nimic afara de dansul. Suferea dfe o gelozie cu atat mai chinuitoare cu cat mai mult ii era rusine s-o marturiseasca. A incercat s-o ademeneasca la tara nu ca sa indrageasca ea pamantul, ci ca sa-si fereasca iubita de tentatiile orasului. Patru ani iubirea lui a indurat toate durerile, pana ce si-a destramat sperantele. Daca a consimtit el ca Nadina lui sa plece singura in strainatate a doua oara! SI, in trei luni, de cand e dusa, a primit de la ea exact trei scrisori si in toate trei ii cerea numai bani.....
     Cu becul electric aprins pe noptiera, Grigore privea umbrele imobile ce impestritau odaia ca niste amintiri impietrite. Din cand in cand, cu coada ochiului, se uita la Nadina, care suradea in rama, incantata de ea inasasi.
     - Cate ceasuri sa fie?.... Doua! murmura dansul amarat. La noua ma asteapta Dumescu si eu visez traz la Nadina!.... Doamne, Doamne, cat sunt de idiot!



             6.
          A doua zi, pana la pranz, Grigore a ispravit cu bine toate afacerile. (Dumescu a fost amabil, ca totdeauna, a scontat polita armeanului si a retinut pentru amortizarea datoriei numai cat i s-a oferit.) Trecu pe urma, sa zica buna ziua, pe la Victor Predeleanu, prietenul lui cel mai bun, unde fu oprit la masa. Se simtea ca acasa in familia Predeleanu.
       Era multumit ca scapase de grijile care azi-noapte capatasera proportii catrastofale. Insomnia nu e chinuitoare doar pentru ca iti scurteaza odihna, ci mai ales prin gandurile negre ce-ti inspira si care te infasoara intr-o retea tentaculara. In atmosfera calda de la Predeleanu, aducandu-si aminte cat l-au chinuit inchipuirile, zambi in sinesi, dar cu o umbra de tristete. Isi recunostea o slabiciune in ezitarile eterne care-i rasuceau nervii si-l impiedicau sa infrunte cu siguranta viata. Ca tatal sau, de pilda, sau cel putin ca Predeleanu.
        De-abia pe la cinci, cand ajunse acasa, isi aminti ca daduse intalnire pentru ora trei tanarului transilvanean. De unde sa-l mai ia acuma? Se simtea vinovat ca a jignit un om care poate a crezut intr-insul. Porunci servitorilor sa-l retie, daca ar reveni, sau barem sa-i afle adresa.
       Se duse apoi la matusa-sa, Mariuca, vaduva generalului Constantinescu, care nu l-ar fi iertat nici pe lumea cealalta daca ar fi auzit ca a umblat prin Bucuresti si pe ea a ocolit-o. Era o femeie plina de bunatate, primitoare, vesnic vesela si cunoscand toate cancanurile amoroase si militare din Romania. Grigore la ea a stat cat a fost student, iar batranul Iuga la ea tragea si acuma. Pnetru ca n-a vrut sa ramaie la cina, l-a pus sa-si dea cuvantul de onoare ca va veni negresit maine la dejun, cand vor fi singuri si are sa-i povesteasca o serie de lucruri extrem de importante.
    Ziua urmatoare se intampla sa fie duminica si Grigore se scula mai tarziu. Cocorand grabit sa plece, intalni la poarta pe Titu Herdelea, care, dupa o noapte de amaraciune se deceptie, revenise sa-si mai incerce norocul. Luara o noua intalnire pe dupa-masa, spre marele regret al mariucai, care n-a avut ragaz sa-i spuie lui Grig niciun sfert din cate ar fi dorit si ar fi trebuit. Ca sa repare uitarea de ieri, Grigore statu apoi cu Titu Herdelea pana seara, il pofti a doua zi sa-l ia la masa la familia Predeleanu (pe care i-a si vestit pe cand se intorcea de la matusa Mariuca), ii promise ca se va duce la Baloleanu sa se intereseze daca a facut vreun demers la "Universul" si, mai presus de toate, ii propuse sa fie oaspetele lui la mosie pentru vreo saptamana, doua sau oricate, pana cand i se va aranja ceva in Bucuresti, sa nu-si cheltuiasca degeaba banii pe aici.....
      Numai cand s-a vazut in casa Predeleanu s-a convins Titu Herdelea ca n-a visat si ca promisiunile lui Grigore sunt serioase.
       Si inainte, dar mai ales dupa-masa, Victor Predeleanu a tinut sa arate oaspetelui sau si prietenului Grigore tot ce avea mai de pret in biblioteca, socotind ca pe un poet trebuie sa-l intereseze editiile rare, cartile romanesti cu insemnari de demult sau feluritele hrisoave si documente vechi. Se bucura vazand emotia lui Titu si ar fi vrut sa-l de exemplu lui Grigore, care nu se prapadea deloc dupa comorile lui.
       Desi mare proprietar care-si iubea si cultiva cu pasiune pamanturile, Predeleanu isi avea resedinta in capitala. Pe domeniul sau Delga din Dolj, cuprinzand trei sate, realiza ceea ce Grigore ravnea si nu putea din pricina batranului. De altfel, si tatal lui Victor la fel s-a impotrivit. La Craiova, unde s-a nascut, a trait si a murit, a fost socotit printre oamenii cei mai bogati. Zgarcenia lui a ramas proverbiala. Numai dupa moartea batranului a putut angaja un administrator specialist, a introdus masini care sa micsoreze mana de lucru, a inceputîn sfârşit o exploatare mai modernă pe proprietăţile ce-i reveniseră lui. Mare parte a anului o petrecea şi el la ţară, iar în timpul muncilor nu se mişca de acolo săptămâni întregi. Cu ţăranii se purta corect, fără a se amesteca prea mult între ei. Făcea învoieli cum se obişnuiau primprejur, nici mai grele, dar nici mai uşoare. Le vânduse câteva sute de pogoane de pământ nu din nevoie, căci era dintre cei puţini proprietari care n-aveau niciun fel de datorie, ci din dorinţa de a-i emancipa şi, în acelaşi timp, de a se emancipa şi el de dânşii. Obişnuia să spuie că adevărat mulţumit va fi numai atunci când va fi scăpat de ţărani şi ţăranii de el.
          Mama lui Victor trăia şi locuia la Craiova împreună cu Elena, sora lui, măritată cu un profesor de liceu, tinerel, frumuşel, inteligent şi foarte sărac, pe care l-a luat din dragoste, dar numai după moartea bătrânului, care n-ar fi consimţit niciodată să-şi dea averea pe mâna unui calic. De altfel, şi Victor, când s-a însurat, a trebuit să cam forţeze mâna bătrânului, care ar fi dorit să-i aleagă o nevastă după placul lui, adică cu o zestre cel puţin egală. Tecla, însă, afară de nume şi frumuseţe, n-a avut avere. Era fiica preşedintelui Curţii de apel din Craiova, Nicolae Postelnicu, vlăstarul unei vechi familii boiereşti, sărăcit de tot.
        Cu toate că moştenise virtuţile economice ale tatălui său, inclusiv zgârcenia, lui Victor îi plăcea să se mândrească, mai mult decât chiar cu experienţele agricole, cu bilioteca lui şi cu colecţia de pictură ce şi-o înjghebase de câţiva ani şi pentru care nu se codea a cheltui, ba şi a risipi.
      - Lasă-l să mai răsufle, Victore, ca l-ai asasinat! zise într-un timp Grigore, care se întreţinea cu doamna Predeleanu şi cu sora ei.
     - Din fericire, am observat că domnul Herdelea nu s-a plictisit prea rău în mijlocul cărţilor frumoase, ca alţii! răspunse Predeleanu ironic.
     - Ca mine, adică! recunoscu Iuga dând din cap. Eu, ce-i drept, prefer alte frumuseţi, mai ales în casa voastră.....
     Titu Herdelea încercase să murmure o protestare, dar foarte timid, să nu facă cumva o gafă. Aceeaşi teamă a a avut-o mereu şi la timpul mesei, încât doamna Predeleanu a trebuit să-i vie în ajutor cu un surâs de aur, care să-i mai stingă emoţia.
       Înăltuţă, zveltă, de o feminitate mângâietoare, doamna Tecla Predeleanu răspândea atâta seninătate şi bunătate, că lumina şi locul pe unde trecea. Ochii ei albaştri-verzui păstrau o candoare feciorelnică. Deşi măritată de nouă ani, făcea impresia unei fete cuminţi, iar cei doi copilaşi ai ei, Mircea şi Ioana, voinici şi ştrengari, ar fi părut fraţi şi cu ea, dacă mândria şi dragostea de mamă n-ar fi strălucit atât de fierbinte în privirile ei.
     - Mulţumesc de compliment, dacă ai făcut aluzie la noi, interveni sora doamnei Predeleanu, cu o cochetărie familiară, dar nu primim, fiindcă....
     - Atunci, îl retrag în ce te priveşte pe dumneata şi-l ofer numai Teclei, căci ea cu siguranţă nu-l va refuza! întrerupse Grigore.
     - Aşa e, eu primesc orice, chiar şi complimente! zise doamna Predeleanu.
     Sora ei, Olga Postelnicu, avea douăzeci de ani şi era zglobie şi drăgălaşă ca o porumbiţă. Cu un veşnic surâs vesel pe buze, care-i şedea foarte bine, cu ochii negri, sclipitori de curiozitate şi adumbriţi de gene lungi,  cu nasul mic şi obraznic, cu obrajii bucălaţi si fragezi de copil, o răsfăţau şi părinţii ei, şi toţi câţi o cunoşteau. Puţin mai scundă ca Tecla, avea o supleţe felină, pe care o evidenţia mai ales când dansa. Îi plăcea să danseze mai mult ca orice. Idealul ei ar fi fost să se facă dansatoare.
       - Dar n-ai observat, Tecla, insistă Olga cu o încăpăţânare de copil, că a fost numai un pretext din partea lui ca să poată vorbi cu Victor iarăşi despre chestia ţărănească?
      Toată lumea râse. Într-adevăr, Grigore, cât au stat la masă, n-a vorbit decât despre moşii, arendaşi, ţărani şi învoieli, din ce în ce mai avântat, cu toate că nimeni nu-l contrazicea. Doamna Predeleanu îl conjură acuma să nu mai reînceapă. Chiar şi Titu găsi oportun să-l roage să mai lase în pace eterna chestie ţărănească care-l urmărea pretutindeni, ca o obsesie.
     - Pe dumnealor nu zic să le intereseze, că le-am plictisit de atâtea ori, spuse Grigore resemnat, dar dumneata, care eşti încă nou pe meleagurile noastre?
     - Voi prefera să mă iniţiez la faţa locului! replică tânărul Herdelea, profitând de ocazie să provoace o nouă confirmare a invitaţiei ce i-o făcuse Iuga.
     - De asta să fii sigur că nu scapi! strigă Grigore, adăugând către ceilalţi: îl iau cu mie la Amara să-mi ţie de urât şi nici nu-i mai dau drumul până ce nu va fi tobă de chestia ţărănească!
     Predeleanu, după ce îşi aşeză la loc comorile, spuse că tocmai şi ei se pregătesc să plece cu toţii la Delga, pentru vreo două săptămâni, sfârşind:
    - Cu ocazia asta, vol lăsa şi pe Olguţa acasă la ea, să nu se înstrăineze prea tare de Craiova noastră iubită!
    - O, dacă-ţi închipui că am să rămân la Craiova exact când începe sezonul la Bucureşti! se revoltă fata.
    De doi ani, de cand era socotita fata mare, Olga mai mult a stat in Bucuresti decat acasa.  Victor avea ambitia s-o marite el, cu un basbat care sa-i placa si lui. Fiind cam plin de sine, se gandea negresit la cineva care sa-i semene. De aceea ii si zicea mereu: "Daca vrei sa fii fericita, sa astepti pana ce-ti voi zice eu: acuma!" El insusi era brun, cu mustati fine, cu niste ochi putin bulbucati, in care lucea mai multa bunatate decat inteligenta.
       Apoi veni vorba despre Nadina. Întrebarea s-a pus convenţional, căci Nadina n-avea nicio simpatie pentru familia Predeleanu şi o frecventa numai la zile mari şi din pricina lui Grigore. De altfel, simţămintele erau reciproce. Dacă Nadina socotea pe Tacla o ipocrită fără înţelegere pentru viaţa mondenă, Tecla o găsea pe Nadina mai mult aventurieră. Ea cunoştea multe din câte circulau asupra doamnei Grigore Iuga şi ştia că sunt mai multe pe care nu le cunoştea şi nici nu dorea să le afle. Din toată familia, singură Olga admira pe Nadina,  dar numai în taină şi pentru că era o excelentă dansatoare, care găsea prilejul să danseze mereu.
        Grigore vorbea despre nevastă-sa pe un ton glumeţ, în care totuşi se simţea amărăciunea. Spunea că o vede aproape mai rar decât pe Olguţa şi că discută împreună mai cu seamă de afaceri; Nadina îşi administrează singură averea aşa de bine, că totdeauna are deficite pe care el, fireşte, trebuie să le acopere spre a-i dovedi că e soţul ei şi că o iubeşte. Speră că, zilele acestea, are să se întoarcă din străinătate, deoarece începe sezonul şi ea n-ar putea lipsi. Apoi brusc, cu alt glas, parcă şi-ar fi despicat inima:
      - Cât vă invidiez eu pe voi, dragii mei!.... Casa voastră e casa fericirii. Eu, care sunt un sentimental, uite aşa ceva am visat pentru căsnicia mea. Idealul meu de femeie a fost o fiinţă ca dumneata, Tecla! în adâncul sufletului meu.... Nu te superi, Victore?
         - Dimpotrivă, mă măguleşte! zise Predeleanu. Adică mai mult pe Tecla. Dar cum Tecla e a mea şi noi doi suntem unul.....
     Tecla surâdea. Iuga adăugă:
     - Da, aşa, cu surâsul dumitale, cu blândeţea dumitale, cu copilaşii dumitale...... Cum să nu te invidiez, Victore? Mai ales cand pe urmă mă uit la mine.......
......................................................................................................................