Răscoala, Liviu Rebreanu

...........................................................................
                   XIII.

         Ţăranul uluit, aruncă întâi după câine:
        - Huo, javră! Nu pricepi de vorbă! Pe urmă îşi îndulci glasul:
        - Ce să aştept, domnule, păcatele noastre! Da uite, ne ţine sărăcia în braţe de nici nu ne mai lasă să răsuflăm...... Că altfel veneam, vai de mine, cum să nu viu! Că doar ştiu destul de bine unde-i primăria şi nici picioarele nu mă dor, slavă Domnului.
     Perceptorul ajunse la el. Închise umbrela, scuturând-o binişor de ploaie şi zicând:
    - La plata birului hop cu sărăcia, altfel însă dă-i cu cârciuma! Lasă că vă viu, Ignate! Pe mine nu mă prostiţi, degeaba! Cu voi îmi prăpădesc tinereţea şi sănătatea!
   - Ce cârciumă? protestă ţăranul. N-am mai pus ţuică-n gură de nici nu mai ţin minte, că de unde să ne mai ardă de băut dacă.....
    - Ia mai lasă vorba, că n-am venit la taifas! îl întrerupse Bârzotescu intrând în casă.
    Muierea încremenise lângă vatră, cu cei patru copii lângă ea, ca o cloşcă speriată de uliu. Porcul grohăia mulţumit şi ridică râtul mirat.....  Perceptorul se intepeni in mijlocul odaitei si se uita imprejur cercetator. Lung si desirat cum era, ajungea cu capul pana in grinzile tavanului. Lua registrul de la straja, insemna ceva si rupse o foaie.
    - Asculta, Ignate! zise pe urma sever. Acu ti-am scris porcu, ca altceva de pret n-ai. Ai auzit? Nu-l iau deocamdata, sa nu zici ca-s rau. Dar sa nu crezi ca am sa te astept mai mult de o saptamana, ca nici pe mine nu ma asteapta cei mari, si nici n-am sa mai viu pe aici sa-mi stric ghetele prin cele baltoace, ca voi nu-mi cumparati altele si m-ati lasa sa umblu descult...... Asa, Ignate sa vii curand-curand, ca altfel vine porcul la mine si nici nu se mai intoarce!
    Atunci femeia izbucni amarata:
    - Aoleo, doar n-o sa ne iei purcelul, domnule, sa-mi ramaie copiii flamanzi, ca atata avem si-am rupt de la gura noastra sa-l cresc, ca vite nu putem tinea daca nu-i nutret si porumbul.....
   Barzotescu, parca nici n-ar fi luat nota de existenta ei, iesi plecandu-se adanc, sa nu se loveasca cu capul de pregul de sus. Ignat il petrecu dupa cuviinta pana-n ograda, abatut, baiguind mereu ca o scuza si o plangere:
    - Apoi ce sa facem, dom` perceptor, ce sa facem?


     Aristide Platamonu trimise servitoarea sa cheme putin pe fata logofatului, pe Gherghina. Ea are sa stie sa-i calce pantalonii frumos, cu dunga, nu ca toantele astea care nu-s in stare macar sa incalzeasca bine fierul.
    Era singur acasa. Batranul avea proces la Costesti, la judecatorie, si pusese martor si pe Chirila Paun. Plecase cu brisca de dimineata impreuna cu doamna Platamonu, luand si pe Chirila cu nevasta-sa. Au vrut sa-l plimbe si pe Aristide putin, dar el a refuzat. Tocmai va profita de singuratate ca sa citeasca serios. Sora-sa se afla de o saptamana la Pitesti, intr-o familie prietena, sa se mai distreze.
    Gherghina intra cu sfiala in camera tanarului stapan, impreuna cu servitoarea.
    - Uite, fetito, tu esti desteapta si indemanatica si ai sa-mi faci un serviciu.....
    Aristide ii explica. Fierul se incalzise. Pe masa erau intinsi pantalonii alaturi de carpa uda. Izgoni pe servitoarea neghioaba, sa n-o vaza in ochi.
    - Eu am sa incerc, conasule, zise Gherghina speriata si ea de cearta servitoarei. Dar nu stiu daca am sa pot bine.....
    Se apuca de lucru. Aristide, langa ea, o privea. Trupul ei mladios era aplecat usor peste fierul de calcat. Basmaua rosie, legata la spate, ii strangea capul si-i lasa gol gatul plin si putin indoit. Printre uram si capul lasat intr-o parte tanarul ii vedea, sub ia subtire si descheiata, sanii rotunzi, marisori, cu niste sfarcuri ca mugurii plapanzi. Se apleca usor si-i atinse gatul cu buzele. Gherghina tresari si intoarse spre dansul doi ochi plini de spaima.
    - De ce crezi ca te-am chemat, Gherghino? sopti Aristide, luandu-i fierul din mana si asezandu-l pe suport. Pentru astea? urma apoi aratand dispretuitor fierul. Pe o fata frumoasa ca tine?
    Gherghina se retragea spre usa cu aceeasi ochi in ochii lui. El o apuca de mana:
    - Ti-e frica de mine?..... Spune drept!..... Se poate?.... Si eu numai pentru tine n-am ramas la Bucuresti, de dragul tau.....
    Fata incerca iar sa se apropie de usa. Atunci tanarul intoarse cheia in broasca si o cuprinse de mijloc, continuand cu acelasi glas lacom si fierbinte:
    - De ce nu vrei sa razi nitel, Gherghino?.... De ce te uiti asa? Nu, nu, nu vreau sa te uiti asa!
   Ii saruta gura, ochii, obrajii. Gherghina murmura:
   - De ce-ti bati joc de mine, conasule?
   Si simtindu-se dusa spre coltul unde vazuse canapeaua, adauga:
    - Nu vreau!..... Nu vreau!..... Tip!..... Sa stii ca tip!.....
    - Nu fi proastra, Gherghino!..... Nu, nu! bodogani Aristide crampotindu-i gura cu gura lui.


    Cortina cazu in ropote de aplauze. Luminile tasnira brusc in sala incinsa de caldura si de miros de oameni multi. Cateva minute urmara rechemarile actorilor, apoi lumea se linisti si intrara in functie binoclurile. Nadina trona in loja ei ca un idol satisfacut de adoratia credinciosilor. Isi luneca alene ochii peste parter, schimba saluturi cu cate o loja. Dupa primul examen sumar, spuse incet lui Grigore:
    - Ai vazut? Pana si Predelenii sunt toti in par..... Ce-o fi patit zgarcitul de-a cheltuit atatia bani?
   - Si nici macar n-am trecut pe la ei! zise barbatul cu regret. Nu stiam ca s-au intors de la tara....
    Incepura defilarile. Loja se umplu de extaz:
   - A, a fost superb!.... Ce mare artist!.... A jucat incantator!.... Am vazut piesa si la Paris..... Da, tot cu el.....
   Grigore profita de imbulzeala, si se repezi la loja lui Predeleanu. Dupa primele cuvinte, Tecla observa cu mirare:
    - Dar te-ai schimbat de tot?.... Parca esti alt om!
    - Se cunoaste? facu Grigore. Mi-e cam rusine si totusi.... Sunt indragostit rau!
    Olga ii arunca o privire cu un suras stregaresc. Tecla, insa, uitandu-se o clipa la loja Nadinei plina de o diversitate de admiratori, murmura pe ganduri:
    - Ce-i drept, parca s-a facut mai frumoasa si mai fermecatoare.....
    Tanarul Iuga ii saruta mana, recunoscator.
    Cand se ridica iar cortina si se intuneca sala, Nadina sopti:
    - Unde mergem dupa spectacol, Grig?
    Si mai tarziu, in momentul culminant al dramei de pe scena, continua cu dragalasanie:
    - A descoperit Raul un local nou, absolut parizian si retras, unde nu merge decat lumea cea mai buna.... L-am trimis sa ne rezerve o masa si sa fie aici, la sfarsit, sa ne conduca. Am facut bine?.... Vine si Gogu cu consoarta lui......
   - Tot ce faci tu e bine! raspunse Grigore mangaindu-i pe furis bratul gol rezemat pe speteaza fotoliului.


        Un mic restaurant de noapte, intr-o straduta dosnica. Exterior modest. Inauntru insa lumina orbitoare, lux cautat, atmosfera calda, chelneri francezi pur-sange si cateva atractii senzationale. Patronul, om dintr-o familie boieresca, cu nume distins, care si-a mancat  o avere imensa la Paris si din resturi a injghebat localul de curand, ca sa aiba o ocupatie, isi primeste clientii personal si ceremonios ca un senior pe invitatii sai la o receptie selecta. Raul Brumaru, fireste, prieten cu proprietarul, face spiritual prezentarile. Si Nadina surade incantata si repeta intr-una:
     - Ah, oui c`est vraiment tres chic, tres parisien! (Ah, da, este intr-adevar foarte frumos, foarte parizian!)
    Mica sala s-a umplut de domni in frac si doamne decoltate. Chelnerii se strecoara cu umbrele, echilibrand tavi de argint incarcate. O dansatoare spaniola, intr-un patrat rezervat, acompaniata de o orchestra speciala de chitaristi spanioli, isi invarteste temperamentul cu stridente vibratii de castaniete. Orchestra mai continua un rastimp cu arii madrilene si sevilane, apoi dispare pe urmele dansatoarei, facand loc unui pianist care preludeaza somnolent si nonsalant, pregatind intrarea unui sansonetist francez, dragut, elegant si foarte rasfatat, primit cu ovatii frenetice de publicul cunoscator. Cantaretul surade galant in dreapta si in stanga, lumina se singe, raman numai cateva becuri albastre - e romanta reveriei. Urmeaza altele, fiecare cu lumina ei. Apoi un chelner ii ofera o chitara, lasata pe coltul pianului de un spaniol, se face lumina trandafirie si rasfatatul publicului se apropie de Nadina si canta infiorat cupletul amorului fara speranta.
    Aerul s-a imbascit de fum si de aburi de vinuri grele. Ochii lucesc. Lumina alba tremura pe fetele obosite. Glasurile bajbaie distrate......
    In trasura, imbondorita in blana, Nadina zise bucuroasa:
    - Bine c-au inceput si Bucurestii sa devie oras mai civilizat, nu tot mititei, si lautari, si mojicie!.... Nu-i asa, Grig?
    - Da, sigur!
    - Si santonetistul foarte interesant! adauga ea dupa o pauza. Ai vazut ca numai mie mi-a cantat?
    Grigore o simtea langa dansul, fericita si calda. Zise cu o voce avida si supusa:
    - Tu esti cea mai frumoasa!


      - Tu esti, Petrica?
     - Eu, eu! Hai, deschide, mama, hai!
    Intra. In casa era intuneric. Numai focul din vatra raspandea un rotocol de lumina roscata.
    - Mi se pare ca nici nu dormeai? intreba Petre.
    - Ce sa dorm? Ca pana le-am dat de mancare, pana s-au culcat ei, a trecut vremea, zise maica-sa horobaind pe langa foc. Dar si tu, dragul mamei, tarziu mai vii si greu mi-e si mie ca sunteti multi  si nu mai stiu cum sa impart ca sa-ti opresc si tie, sa-i satur si pe ei, of, Doamne!
    Petre se aseza pe lavita. Ofta:
    - Apoi nu stau nici eu de bine si de petreceri, mama!
   Smaranda ii puse pe masa o farfurie cu mancare. Un rastimp nu se mai auzira decat sorbiturile lui flamande si molfaitul falcilor. Pe alta lavita, intr-un pat si pe cuptor dormeau ceilalti copii, cu respiratii grele. Pe urma, dupa ce-si mai potoli putin foamea, Petre incepu sa-i spuie, printre imbucaturi, ca tot n-a izbutit sa o rupa la boierul cel batran nici asa, si nici asa. Logofatul zice mereu c-o fi, c-o pati, ca boierul se tine de vorba cand fagaduieste, ca lui i-a spus atunci, asta-iarna, sa plateasca boul, dar n-a spus sa nu opreasca datoria.....
     - Asa m-a purtat si pe mine, de au trecut saptamanile si lunile, ca in curand se implineste anul de cand s-a prapadit bietul tata-tau! bolborosi femeia cu glas inlacrimat.
    - Ei, dar de lasat nu ma las, sa stiu de bine ca se intampla orice! facu flacaul hotarat. Nu las, ca-i dreptul nostru si nu cerem de pomana, ca taica pentru dansii a muncit pana l-a luat Dumnezeu.....
   Sorbi ultimele linguri din farfurie. Tacu indelung. Se uita la flacarile rosii ce falfaiau in vatra cu un duduit lenes. Apoi cu un glas mai molcom zise iarasi:
    - Rabzi, rabzi si oftezi, pana nu mai poti, s-apoi.....
    Iar tacu si, dupa un rastimp, urma ganditor:
    - Ce spuneau si oamenii si ce se sfatuiau cum sa mai faca si ce sa faca? D-aia am si intarziat asa.....
    Se intrerupse, parca si-ar fi adus aminte, si intreba:
    - Da de ce nu prinsesi lampa, mama? Ori nu mai e gaz?
     - Ba mai e nitel, dar ziceam ca e destula lumina focului.....
    Petre dadu din cap, apasand:
    - Ca bine zici, face si focul lumina cand nu-i alta!
    O flacara trosni atatatndu-le pe celelalte. Fata lui Petre se rosi. Umbra lui juca pe perete si peretele parca se clatina.


                   5.
      Titu Herdelea scrise acasa despre toate prin ce a trecut pana ce acum poate zice ca i-a ajutat Dumnezeu de s-a aranjat bine de tot. Se lauda in scrisoare si lauda "Drapelul" ca fiind un jurnal foarte important. Ii trimise batranului Herdelea, pentru ca il stia mare amator de ziare, un pachet voluminos cu diferite foi, avand grija incadreze cu rosu in "Drapelul" tot ce inscrisese dansul si mai ales cele doua articole de fond in care se lupta viguros cu insusi contele Apponyi. Nu uita, fireste, sa ridice in slava pe Grigore Iuga (a carui nevasta e o minune de frumusete si eleganta, de s-ar prapadi de admiratie toate domnisoarele de prin Amaradia si imprejurimi cand ar vedea-o), sa povesteasca cum a petrecul la castelul lor de la tara, ceva in felul castelului grofilor de la Beclean, si cum s-a intors la Bucuresti cu automobilul, o distanta cam cat de la Bistrita la Cluj. Transmise batranului complimente prietenesti de la Gavrilas, care este pentru dansul ca un parinte, iar din parte-i salutari tuturor cunostintelor si indeosebi preotului Belciug, fiindca in cele din urma s-a purtat asa de frumos, incat trebuiesc uitate micile neintelegeri din trecut. Adauga ca il asteapta pe Belciug sa vie in tara, cum a fagaduit pe cand se muncea cu cladirea bisericii noi din Pripas; cum e el vaduv si cu stare, poate veni lesne si nu-i va parea rau de cheltuiala, caci Bucurestii e un oras mai simpatic ca Budapeste, afara ca e in inima romanismului. Felicita solemn pe Ghighi pentru logodna si o indemna sa fie bucuroasa de  Zagreanu, care e un baiat eminent. Rau ii pare ca va lipsi de la nunta, dar are acuma atatea ocupatii, ca nici nu se poate gandi sa le intrerupa, mai ales ca nici banii nu prea il dau afara din casa, deocamdata.
    Nu pomeni insa nimic despre micile lui afaceri amoroase, desi stia ca, in special pe Ghighi, ar interesa-o grozav. Nu voia sa se mai afle prin Amaradia ca el si aici umbla dupa lucruri neserioase, desi in ultimele saptamani, de cand a scapat de grija vietii de toate zilele, tocmai lucrurile acestea il preocupau mai mult.
    Doamna Mimi s-a tinut de cuvant si a revenit sa-si vaza camera de fata intr-o dupa-amiaza cand stia ca mama-sa nu e acasa. S-a dezbracat singura si indata s-a varat in patuceanul ei de odinioara. Pe urma, de cate ori venea, se dezbraca la fel, lepadandu-si acuma si camasa, incat ramanea goala cum a nascut-o doamna Alexandrescu; isi admira nudul in oglinda mare cu rama de nuc, tot de pe vremea fecioriei ei, si apoi repede se ascundea in patuceanul cu visurile.
    Titu a primit-o cu o emotie mare intai si s-a simtit mandru ca a cucerit o femeie atat de incantatoare. Curand insa a inteles ca nu este el singurul mandru si fericit, ca lui ii revin numai ramasitele si ca cucerirea lui se datora unui capriciu intamplator al ei de a fi iubita de un poet. De altfel, Mimi insasi nu s-a sfiit sa-i spuie clar ca nu trebuie sa fie pretentios si nici sa o plictiseasca cu gelozia, fiindca destul o sacaie barbatul ei cu d-astea. Fireste, tanarul s-a resemnat cu situatia. Isi zise ca, la urma urmelor, ea ii daruieste ce poate si de ce ar refuza el pe o femeie draguta, cand nici nu-l costa nimic.
    Totusi, se ivira si inevitabilele mici complicatii. Eleva lui, Marioara, a mirosit ceva si a inceput sa-i faca imputari ca ea nu e fata de pe strazi, ca daca n-o iubeste cu adevarat, pentru ce nu-i spune pe fata, nu sa-si bata joc de ea inseland-o cu cine stie cine, si sfarsind printr-o discreta amenintare ca se va plange doamnei Gavrilas de purtarea lui neleala. O seara intreaga a trebuit sa-i explice si sa-i jure ca numai pe ea o iubeste, ca s-o astampere.
    Ba într-o zi s-a pomenit cu doamna Alexandrescu că îl apostrofează atât de jalnic, de parcă ar fi părăsit-o Jenică:
   - Domnu Titu, din suflet te rog şi te implor, ia seama să nu se nenorocească din pricina matale biata Mimi!....Ea te-o fi iubind, saracuta, c-am observat de atunci ca ii esti simpatic, dar dumneata trebuie sa fii mai cuminte si s-o feresti, sa nu care cumva sa prinza de veste Vasile, ca se intampla o nenorocire.... Nu zis si nu-ti reprosez, ca pasiunea asa vine, pardalnica, si Mimi, sarmanuta, nu-i de mirare ca i s-a urat si ei cu un barbat ciufut si mojic, dar.....
    Tanarul Herdelea asculta cu resemnare lamentatiile gazdei sale si numai la sfarsit articula un slab protest, menit mai mult sa-i evidentieze cavalerismul decat sa fie crezut. In realitate se jena de doamna Alexandrescu din pricina Tantei, care incepuse a-i face curte foarte staruitor. Doamna Alexandrescu l-a dus deunazi la parintii fetei, l-a prezentat si l-a laudat, iar pe urma el a devenit un musafir asiduu in casa din dosul garii, proprietatea domnului Alexandru Ion, sef de birou la Finante. Tanta era acum iubirea lui cea frumoasa si adevarata. Gratie ei i-a revenit inspiratia poetica. In fiecare seara, scapat de obligatiile pentru "Drapelul", invaluit intr-un nour de fum de tigari, scria versuri de glorificare a fapturii divine. De altfel, tanta raspundea cu aceleasi sentimente. Desi sfioasa, i-a marturisit ca nici n-ar mai putea trai fara el. trei zile de nu-l vedea, nascocea motive sa fie la Lenuta, confidenta dragostei ei, care, fireste, chema pe Titu.

    Toate astea nu-l impiedicau sa-si implineasca datoria, ba chiar il stimulau. In fiecare dimineata se prezenta constiincios la "Drapelul", cu manuscrisul pregatit. Gasea totdeauna numai pe Rosu, la acelasi birou, de parca nu s-ar fi clintit de acolo. Spre amiazi isi mai faceau aparitia reporteri, redactori, vesnic grabiti si agitati si nemultumiti, discutand violent si abtinandu-se permanent de a scrie. Almiteri insa, Herdelea era singurul tovaras redactional al lui Rosu, care ii spunea deseori:
    - Sa stii, puiule, ca tu ai sa ajungi! Asculta-ma pe mine ce-ti vorbesc, ca eu nu vorbesc fleacuri ca domnisorii astia care vin cu palaria-n cap, se grozavesc, mint si nu-s capabili sa scrie un rand cumsecade. Ai sa ajungi, baiete, pentru ca iti place munca si nu te codesti! Sa stii!..... Ai si talent, esti si sarguincios, tocmai ce trebuie unui gazetar bun. Nu zic, se poate sa te lasi de meseria asta, ca te vad baiat cinstit si corect, si anevoie razbesti in gazetarie cand esti asa, dar oriunde te-ar duce destinul, ai sa faci treaba, sa stii de la mine!
    Titu Herdelea se credea la randu-i obligat sa-i raporteze cand a luat masa la Gogu Ionescu sau cand a fost poftit la Grigore Iuga, si alte asemenea evenimente de ale sale de interes mai public. Secretarului nu-i placeau si le considera paucaturi de arivism, enuntand dogmatic ca ziaristul sa ramie in lumea lui, sa nu se vare printre ciocoi, sa-si adoarma constiinta. Gazetarul trebuie sa-si pastreze virgina facultatea de a protesta si a biciui necontenit, mai cu seama in tara noastra, unde faradeleagea e singura lege perfect valabila.
     - Dechide ochii, puiule, si uita-te imprejur! Te-ai plimbat la tara in automobil si prin castele ciocoiesti si n-ai pus urechea la pamant sa asculti glasurile care nu se aud. Din automobil nu se vede si nu se aude nimic. Si nici pe trotuarele Bucurestilor. E falsa si artificiala toata aparenta asta de lux si civilizatie. Realitatea e alta, tinere! Exportam zeci de mii de vagoane de cereale si cateva milioane de tarani n-au nici porumb pentru mamaliga cotidiana! Intelegi ce va sa zica asta? Cu luminile Bucurestilor ne inselam pe noi insine. Nu ne aruncam privirea dincolo, fiindca stim ca dincolo e prapastia si numai privind in ea ne-am cutremura..... Nu lux, nu automobile si castele, puiule! Astea-s pojghita care acopera un vulcan de dureri. Ca maine se sparge pojghita si atunci!.....
     Titu se obisnuise deja cu catastrofismul. Nu era om sa nu lacrimeze, deindata ce venea vorba de starile generale, asupra durerii taranimii, completandu-le cu profetiile crancene de rigoare. Asa a fost probabil totdeauna si asa va fi totdeauna. Orasenii, care cunosc tara din vilegiaturi pitoresti, au o mare predilectie pentru taranii porniti vesnic sa se revolte, tocmai pentru ca sunt asigurati ca taranii romani nu sunt in stare sa se revolte aievea niciodata.


                         6.
        - Ce-ar fi, Grig, sa facem Craciunul la tara? zise Nadina cu mare voiosie intr-o zi cand se apropiau sarbatorile.
     Grigore Iuga raspunse numai cu o privire plina de recunostinta. propunerea o considera o atentie delicata pentru dansul. Nimic nu l-ar fi putut bucura mai mult decat dovada aceasta de apropiere sufleteasca. Iubirea lor ajunge astfel sa se cimenteze prin intelegerea reciproca. Pasiunea trupeasca devine in sfarsit durabila, fiindca se alimenteaza din esenta inepuizabila a sufletelor. Daca ar fi adoptat de la inceput fata de ea atitudinea de azi, cate amaraciuni si-ar fi crutat unul altuia! Fericirea n-o poti gusta decat cand te-a purificat nenorocirea.
     Detaliile le stabilira usor. Grigore se multumea sa inregistreze dorintele ei, ca sa-i fie toate implinite cu sfintenie. Primul punct era ca vor petrece Craciunul la Amara, dar revelionul il vor face negresit in capitala. Acceptat. Al doilea ca trebuie sa fie un Craciun vesel, cu lume multa si lautari buni. Acceptat, fireste. Vor fi prezenti toti vecinii lor mai subtiri de la tara. Despre asta va ingriji batranul, care are sa fie placut surprins de hotararea lor. Ii va scrie sa pofteasca si pe prefectul judetului, de la Pitesti, ca sa fie reprezentat si guvernul la veselia lor. Nadina surase; i se parea comic cu prefectul..... Grigore intreba:
    - De la Bucuresti luam pe cineva sau mai bine nu?.....
    - A, s-ar putea? se miră Nadina. Apoi dacă ar fi numai moşieri şi arendaşi, inclusiv prefectul, ne-am urca pe pereţi de plictiseală! Trebuie să conteze neapărat pe Gogu şi Eugenia, care au invitată la ţară şi familia unui frate de-al ei, profesor, sau aşa ceva, la Giurgiu. Evident, au să vie împreună cu musafirii lor. Pe urmă câţiva băieţi mai spirituali, să aibă cu cine sta de vorbă. Măcar doi-trei. Când rosti numele lui Raul Brumaru, observă, sau i se păru, o uşoară crispare pe figura lui Grigore, încât adăugă repede: Dacă nu-ţi convine, renunţ, Grigule!..... M-am gândit însă la Raul pentru că e totdeauna vesel şi.....
    - O, de ce? Foarte bine!.... Bietul Raul! zise bărbatul cu o compătimire dispreţuitoare.
    - Uite, poate să vie şi tânărul cela, cum îl cheamă, din Ardeal? continuă Nadina. Îl vom pune să ne cânte colinde ardeleneşti.....
    Crăciunul cădea într-o joi. Nadina hotărî să plece cu toţii marţi după-amiaza la Amara, să doarmă acolo în tihnă, ca să fie odihniţi pentru seara din ajun. În Gara de Nord îi aştepta numai Raul; ceilalţi cavaleri  mondeni se scuzaseră în ultimul moment. De-abia dincolo de Chitila apăru şi Titu Herdelea, radios şi aferat. Minţi că a sosit chiar când a plecat trenul şi s-a instalat în alt compartiment. De fapt venise cu o jumătate de oră înainte şi şi-a asigurat un loc bun în clasa a treia, deoarece călătorea pe buzunarul lui şi de ce să-şi risipească gologanii.
    Numai Grigore îi ascultă scuzele şi explicaţiile. Nadina îi surâse indiferentă, rămânând atentă la Brumaru,  care îi relata o povestire picantă după "Vie Parisienne" fără a se întrerupe decât o secundă pentru a întinde lui Titu mâna stângă şi a-i zice: "Ce mai faci, monşer?" Tânărul Herdelea mai făcu puţină politică cu Grigore, află că Gogu Ionescu e la Lespezi de trei zile şi se bucură că se va întâlni cu Alexandru Pintea, pe care-l cunoscuse de asemenea la Sângeorz. Pe urmă găsi un pretext să se retragă în compartimentul său, că stă la clasa întâia cu bilet de a treia.
     Zăpada ce o lăsaseră în Bucureşti era o jucărie faţă de ce găsiră la Amara. La sosire, în Costeşti, îi aşteptau sănii. Nadina tresăltă de bucurie. Cum ajunseră acasă, porunci pentru a doua zi o plimbare cu sania prin împrejurimi.

     Grigore se sculă mai devreme, să îngrijească de plimbarea proiectată. Avu însă o surpriză neplăcută. Aseară, Ichim, bătrânul vizitiu de nădejde, după ce a deshămat iepele de la sania cea bună şi le-a adăpat, când le-a băgat în grajd să le lege la ieslea lor, nu se ştie cum şi ce, dar s-a pomenit cu iapa roaibă, sperioasă, că începe să sară în două picioare, ş-apoi să zvârle din copite până tot l-a zdrobit pe bietul om de l-au scos pe cergă afară. Aşa că nu-i chip să mai iasă dânsul cu sania, iar ceilalţi vizitii nici unul nu s-ar încumeta să mâie iepele prea buiestre. Grigore era plictisit şi pentru Ichim, dar mai cu seamă din pricina Nadinei care, fiind amatoare de iuţeală, nu ar fi mulţumită să o plimbe cu cai de purtare. Atunci logofătul Bumbu îşi dădu părerea că ar putea chema pe Petrică a Smarandei, c-a fost doar căprar la artilerie şi a strunit tot felul de cai, încât are să se joace cu iepele. Îl chemară degrabă.
     Totuşi, abia spre amiază porniră. Nadina luă lângă ea pe Titu, pe Raul îl trecu în sania a doua cu Grigore, care o sărută în gând pentru acest gest. După indicaţiile lui Grigore, sania Nadinei o luă înainte având să facă circuitul Ruginoasa, Bârlogu, Babaroaga, Gliganu, Lespezi şi acasă. Înfăşuraţi în bunzi imense, ca nişte pelerine medievale, acoperiţi cu pleduri groase şi îmblănite, sfidau gerul aspru ce dăinuie de peste o săptămână.Cum ieşiră din Amara, câmpia albă se desfăşura în faţa lor ca o nesfârşită mantie de hermină, scânteind în lumia soarelui muşcător. Şoseaua tăia o dâră lucioasă, rectilină, pe care sania aluneca vertiginos. Petre, în picioare, puţin pelcat înainte, îndemna iepele arar, cu un plescăit de limbă, energic. În sumanu-i cenuşiu, cu căciula neagră de miel pe o ureche, părea mai înalt şi mai voinic de cum era.
     Nadina nu mai răcea din gură, atâta era de entuziasmată. Aci spunea ceva lui Titu, aci scotea un strigăt nearticulat, aci lălăia un început de galop cantabil şi din când în când striga către vizitiu cu o încurajare aţâţătoare:
    - Hai, băiete, hai, nu şovăi!
   - Nu şovăiesc, coniţă, n-aveţi grijă! mormăia Petre fără a se întoarce, cu glas în care tremura un râs puţin batjocoritor.
   Goana vijelioasă dura de un ceas. Trecură prin Ruginoasa, prin Bârlogu, prin Babaroaga, prin Gliganu. Pe când alergau acum spre Lespezi, văzură de departe un cârd de ciori, poate câteva sute, de-a curmezişul şoselei, o împroşcătură de cerneală pe o colosală coală de hârtie. Flămânde şi obraznice, ciorile numai când sania era să dea peste ele zbucniră brusc de pe pământ cu zgomotos fâlfâit de aripi şi croncăneli. Iapa înaintaşă, într-un acces de spaimă, făcu o săritură în dreapta să se ferească parcă de primejdie, în aceeaşi clipă Petre o croi cu biciul peste burtă. Durerea o sperie mai tare, încât zvâcni drept înainte, pe şoseaua netedă, într-un galop furios, stârnind şi frica tovarăşei sale de oişte.
..............................................