Răscoala, Liviu Rebreanu

................................................................
      XIV

       - Ce faci? Ce faci? tipa deodata Nadina. Ne omoara!..... Ajutor!
     Se agata ingrozita de gatul lui Titu, in vreme ce caii, sforaind si ciulind urechile, goneau nebuneste, izbind deseori cu picioarele dinapoi in frontalul bombat al saniei. Atunci rasuna glasul lui Petre, increzator:
    - Doamna, doamna, nu e nimic, fiti linistita!
    Incerca sa zambeasca, parca i-ar fi fost rusine de spaima trecuta. Petre, cu spinarea indoita usor inapoi, teapan ca o stanca, strangea haturile, repetand lin si totusi poruncitor:
    - Hohoho!..... Hohoho!.....
    Privindu-l, Nadina parca vedea cum i se inclesteaza muschii bratelor ca niste cangi de otel si cum ii cresc mereu puterile, cu cat isi infinge picioarele mai darz in pamant. Isi recapata calmul complet. Ajunse iarasi vesela in Amara si, coborand din sanie, rase de toata intamplarea, ciripind galagios:
    - Am tras o spaima neroada.... Bine c-am avut un vizitiu energic!
    Petre isi intoarse spre ea fata imbujorata de bataia gerului, cu mustacioara aburita si piscata de sloiuri, cu ochii mici, sfredelitori, in care se jucau licariri vii de fericire. Spuse:
   - Apoi iepele-s buiece, conita, ca-s iepe boieresti, toata vremea numai odihnesc si mananca bine si nu muncesc. Cum sa nu le arda de nebunii?
   Si scuipa triumfator intre crupele pline ale iepelor extenuate.
   - Bravo, Petre, bravo! striga Titu Herdelea, care, in sfarsit izbutise a se descotosmani dintre blanuri si, sarind jos, il batu protector pe umar.
    Nadina povesti la dejun intamplarea, completand-o cu mici inflorituri pe care Titu, galant, le confirma. Infloriturile se inmultira si intamplarea deveni o aventura, iar Nadina insasi o eroina cand repeta povestirea de mai multe ori invitatilor ce incepura sa soseasca mai pe seara. Cu cat observa mai mare ingrijorare la interlocutori, cu atat era mai mandra, radea si declara nepasatoare ca ii plac grozav emotiile violente si ii pare bine c-a vazut si moartea cu ochii.
    - Era sa ma pierzi, Grig drag..... M-ai fi regretat? zise sentimental intr-un moment, sotului ei, care raspunse manganid-o ca pe un copil nepriceput:
   - Asta inseamna ca trebuie sa fii prudenta cu placerile, oricat te-ar tenta!
   - O placere prudenta nu mai e placere! riposta Nadina rasfatata.
   Miron Iuga isi primi oaspetii cu o bonomie ce-i sedea bine. Nu poftise dintre vecini pe Platamonu, desi Grigore crezuse ca ar fi delicat, de vreme ce e arendasul Nadinei si al lui Gogu, si nici pe Cosma Buruiana, caruia inca nu-i iertase minciuna cu furtul, oricat arendasul, ca sa-l imbuneze, rasplatise pe taranii anchetati si batuti de pomana cu cate un sac de porumb.
    Pe la sapte seara, sosira, ultimii, prefectul Andrei Boerescu si generalul Dadarlat, amandoi cu nevestele, venind direct de la Pitesti si urmand sa plece pe urma de aici fiecare la mosia lui, unul la Rociu, celalalt la Humele, unde aveau sa petreaca sarbatorile. Prefectul era un batranel maruntel si rotofei cam de varsta lui Miron, plin de viata si de voiciune. Studiase odinioara medicina si chiar  avea tablita cu titlul pe zidul casei la Pitesti, dar n-a practicat niciodata, simtind o repulsie fizica fata de boli si suferinte. Nevasta-sa ii semana, parca i-ar fi fost sora, si la infatisare, si la temperament. Generalul Dadarlat, in schimb, cu toate ca avea o inima cu untul proaspat, parea fioros ca un haiduc mai ales din pricina mustatilor mari, negre, vopsite, cu varfurile rasucite darz, care contrastau cu parul de pe cap, ras si cam carunt. Doamna general, voinica si inalta ca si barbatul ei, era mai tanara mult ca dansul si inca cocheta.
    Marele hol ajunsese aproape neincapator. Prefectul, neutiand-si calitatea, isi lua pentru inceput un aer de gravitatepe care insa il lepada repede, ca sa nu-si strice pofta de mancare. Cand afla ca Titu Herdelea e ziarist din Bucuresti si inca de la gazeta guvernului, il trase intr-un colt si-l chestiona amanuntit asupra situatiei politice, demonstrandu-i ca in judetul lui lucrurile merg struna si el e popular si iubit.
    In centrul interes general continua sa ramaie aventura Nadinei, condstituind, de altfel, si un subiect la care putea participa toata lumea cu deplina competenta. Insusi Ionita Rotompan, o fire mai inchisa, si chiar ursuz, traind singuratic la mosia-i Goia de cand si-a maritat fata, ii puse cateva intrebari si dadu din cap ocrotitor. Colonelul pensionar Stefanescu, arendasul mosiei Vladuta, isi adusese toate trei fetele, deopotriva de dragalase, in speranta ca Nadina, cu relatiile ei in lumea buna,  va fi adus de la Bucuresti si tineri din lumea buna. Nadina le-a imbratisat intr-adevar foarte amabil si a poruncit lui Raul sa le faca curte, insarcinare de care el se achita constiincios si cu cate-o privire tainica desperata dupa Nadina. Capitanul Lache Gradinaru, crezandu-se irezistibil pentru ca numai cu sabioara lui a cucerit proprietatea Cantacuzu, de peste trei mii de pogoane, ca supliment la o nevasta uratica si prostuta, batea zelos din pinteni pe langa Nadina si-si sublinia straduintele cu cate un suspin insotit de intoarcerea ochilor pe dos. Ca sa scape de el, Nadina fu obligata sa se retraga putin deoparte cu Titu Herdelea.
    - E idiot rau capitanul asta! zise ea plictisita.
    Titu se socotea intrucatva tovaras si complice. Aflandu-se acuma intre patru ochi cu ea, i se paru si mai frumoasa, decoltata adanc si cu bratele goale cum era, si cu o stralucire stranie pe figura-i enigmatica. Ii sopti cu entuziasm retinut:
    - M-am ales si eu cu ceva din patania de azi, ca v-ati incolatacit bratele de gatul meu cu atata ardoare de parca.....
   - Vezi, nici nu mi-am dat seama, , zambi Nadina. Iti inchipui, insa, ca n-a fost cu intentie....
   - Din nenorocire! facu tanarul Herdelea.
   In clipa cand sa se aseze la masa, afara, sub ferestre, rasuna o colinda. Toata lumea o ascuta cu placere. Mai urmara doua. Era corul de fete si flacai injghetab de invatatorul Dragos inadins, pentru a face o surpriza batranului Iuga, care fu intr-adevar multumit. Porunci sa-i ospateze bine pe toti, iar pe Dragos il felicita si-l opri la masa.
    Fireste, cina se prelungi pana spre miezul noptii, stropita cu vinuri variate, animata de muzica vestitului Fanica de la Pitesti si de inevitabilul toast al prefectului, pe care batranul colonel pensionar Stefanescu se simti dator sa-l completeze cu complimente galante la adresa Nadinei si a celorlalte cucoane prezente..... Pe urma Nadina ceru sa danseze si dansul se generaliza fara sa se ridice masa. Peretele de sticla dinspre hol se dadu in laturi, lautarii trecura la mijloc si astfel fura impacati si cei ramasi in jurul mesei, si dansatorii care se puteau framanta in largul lor dincolo.
     Nadina reusi sa induplece pe Miron Iuga sa faca un vals batranesc cu ea. Totusi aici rolul principal revenea lui Raul care, pentru a fi pe placul Nadinei, dansa pe rand cu toate cucoanele. Singura sotia prefectului il refuza, scuzandu-se amabil ca nu mai e in varsta cand unei femei ii sade bine sa-si arate gratiile. Gogu Ionescu, in ciuda celor aproape cincizeci de ani, facea o concurenta redutabila lui Raul; adevarat ca el juca mai mult cu Eugenia si de dragul ei. Nici Titu Herdelea nu voia sa ramaie mai prejos, indeosebi pentru placerea de a dansa cu Nadina, careia ii si spuse languros in timpul unui boston:
   - Soarta ma razbuna pentru azi-dimineata..... Si-i stranse mijlocul.
   Nadina ii zise cu indiferenta:
   - Ia seama, ca pornesti pe urmele capitanului!
   Tanarul se pleosti, parca ar fi primit un dus rece. Ii era rusine ca a fost fara tact si se retrase la masa, asezandu-se modest langa invatatorul Dragos. De acolo urmari un rastimp pe Nadina, care dansa acum cu Brumaru.
    - Cel putin spre ca observi cat ma sacrific? intreba Raul ajungand cu ea intr-un colt mai indepratat.
    Nadina se lipi de el, fara sa-l priveasca, in loc de raspuns.
    - Sunt exasperat..... Nu mai pot!.... De ce ma chinuiesti asa? continua Raul, strangand-o si alunecandu-si bratul pe spatele ei.
    - Ai rabdare! murmura Nadina. Nu ma strange asa, ca ne observa lumea.....
    - Mi-ai promis solemn, Nada, nu-i asa? insista el. Te astept, Nada, auzi?.... Vii?..... Vii? Te rog.... Nada.....
    - Da, da.... Sssss.... Taci! sopti ea, incelstandu-si nervos mana stanga pe bratul lui, fiindca in aceeasi clipa auzi aproape glasul capitanului intovarasit de vijelioase batai de pinteni:
    - Conita, mai fie-va mila si de noi astia care.....
    Nadina parasi pe Brumaru si trecu in bratele capitanului, ciripind:
    - Domnul are dreptate..... Tu asteapta, Raul! Sa te multumesti cu sfarsitul!.....
    Capitanul Gradinaru, incantat, se departa cu ea intr-un elan, furtunos si triumfal.
    Titu Herdelea vazu pe Brumaru ramas in mijlocul holului, cu ochii dupa perechea ce disparea. Zambi in sine satisfacut ca si Raul o fi patit ca dansul sau ceva similar si-si zise cu admiratie: "Minunata femeie!"
     Langa el, la masa, discutia era in toi. Prefectul Boerescu adusese vorba despre guvern, laudandu-l negresit si astfel starnind criticile din ce in ce mai vii ale colonelului pensionar Stefanescu, care nu se sfia sa declare ca "mergem spre dezastru sigur daca se tolereaza anarhia". El nu face politica si nu-i pasa ce partid e la putere, dar pretinde ca guvernul sa fie energic, sa stie ce vrea si sa pastreze ordinea si disciplina, altfel ne prapadim.
    - Lasa, colonele, ca anarhia numai dumneata o vezi, pentru ca esti in opozitie, zise prefectul cu superioritate. Degeaba spui  ca nu faci politica. N-ai votat cu dumnealor acum doi ani?..... Carevasazica?.....
    - Domnule prefect, eu votez cu cine-mi spune constiinta mea de om cinstit! striga colonelul aprins. Nu sunt inscris in niciun partid, nici la ei, nici la dumneavoastra, tocmai ca sa-mi pastrez libertatea judecatii!
    - Nu se supara, colonele, degeaba! relua Boerescu blajin. Eu nu te acuz ca ai votat cum ai vrut, dar nu pot admite sa fim denigrati pe nedrept. Atat!
    Apoi, fara a mai astepta sa-si vie in fire pensionarul, se adresa deodata, parca printr-o inspiratie fericita, invatatorului Dragos, care tacuse pana atunci:
    - Ascula, domnule..... asta...... cum te cheama...... ca ti-am uitat numele.... domnule invatator!
    - Dragos! completa invatatorul.
    - Da, Dragos.... Spunea dumneata, ca traiesti in mijlocul taranilor si esti iesit din popor, dar spune deschis, fara nicio sfiala: este liniste si ordine pe aici ori e cum zice dumnealui? Poftim! Te rog!
    Dupa o usoara ezitare, invatatorul raspunse uitandu-se drept in ochii prefectului:
    - Este pace si liniste, dar e si multa saracie!
    Boerescu se incrunta putin:
    - Saracie, da, fireste.....Saracia nu intrat insa in atributiile guvernului. Asta depinde de imprejurari si de oameni. Guvernul trebuie sa tina cumpana dreapta si atat!
    Dragos, ca o justificare, continua mai viu:
    - Desigur, dar vedeti dumneavoastra, suntem de-abia la Craciun si majoritatea oamenilor nu mai au porumb..... E ingrozitor! Ganditi-va ce vor face nenorocitii pana la toamna viitoare? Sunt siliti sa cerseasca pur si simplu. Ce-a fost azi aici, la domnul Iuga, o jale.... Zeci de femei si de barbati sa se milogeasca pentru porumb, numai pentru porumb, si sa se indatoreze peste puterile lor. Si ce-a fost aici e pretutindeni, daca nu si mai rau....
    Colonelul Stefanescu isi redobandi increderea si-l intrerupse, adresandu-se prefectului:
    - Vasazica intocmai ce afirmam eu, iubite domnule prefect! Exact! Oamenii nu se ajung, si murmura, si se agita, si ameninta. Asta nu e anarhie, pentru Dumnezeu, domnilor?..... Si inca am avut un an mai bunisor, de s-au facut de toate, potrivit. Inchipuiti-va, insa, dumneavoastra ce s-ar intampla daca ar da Dumnezeu o seceta sau alta pacoste! Ei, ce sa va mai spun, cred ca taranii s-ar napusti, fara multa vorba, la hambarele boierilor, de nu si mai rau!
    Boerescu era incurcat mai ales din pricina lui Titu Herdelea, care s-ar putea sa bata toba pe la Bucuresti ce-a auzit in judetul lui, si sa-i scoata faima ca e prefect slab. Se gandea la o replica zdrobitoare, nu-i venea nimic in minte si se enerva. Intre timp, Miron Iuga observa linistit:
    - Toate astea sunt efectele demagogiei desantate ce se face pe la orase. De acolo porneste raul si se propaga nemultumirea taranilor si spiritul de dezordine. Cand oamenii pretinsi seriosi proclama ca taranii nu pot trai fiindca n-au pamant, cum sa nu ceara taranul pamant si cum sa mai respecte invoielile? Aici e buba.
    - Coane Miroane, vorbisi din inima mea! striga colonelul, taranul sade la carciuma, isi bea acolo toata munca si pe urma se vaita ca nu se ajunge.....
    Invatatorul nu se putu opri sa nu zica:
    - Adevarat, sunt multi betivi, dar nu.....
    Pensionarul nu-i dadu voie sa sfarseasca si continua:
    - Toti sunt indaratnici si lacomi, domnule! De aceea trebuie o mana de fier sa-i dezmeticeasca, altfel.....
    Prefectul intrerupse batjocoritor, parca si-ar fi gasit replica definitiva:
    - Dumneata vrei un guvern care sa-ti dadaceasca taranii, colonele! Ei, bata-te sa te bata! De ce nu spuneai?..... Ai vazut ce cere dumnealui de la guvern, domnule Herdelea? Ia sa scrii asta la "Drapelul", sa-si dea seama si cei mai mari cate de toate ni se cer noua, care ii reprezentam!
    Titu Herdelea surase intelegator, iar prefectul trase cu ochiul.
    Atunci insa doamna Pintea dadu semnalul plecarii la care se ralie indata si sotia prefectului. Grigore si Miron zadarnic mai incercara sa se impotriveasca. In cateva minute toti oaspetii, spaimantati ca orele sunt aproape patru, se ridicara. Se ivi totusi o problema grava, pusa de doamna Pintea insasi: cum sa faca oare cu cei trei copii ai ei pe care ii culcase indata dupa cina si acuma dormeau dusi? Ii era mila sa-i scoale si frica sa nu se imbolnaveasca iesind, incalziti, in geruld e afara. Toata lumea lua parte la dezbatere cu diferite solutii. Grigore hotari sa ramaie si sotii Pintea sa doarma aici, iar maine vor trece la Lespezi unde au stat si vor mai sta destul. Au la dispozitie o camera buna chiar alaturi de a copiilor, care e langa a Nadinei, asa ca vor fi ca acasa.....
    Dupa ce, incetul cu incetul, musafirii se risipira si Miron Iuga se retrase in vechiul conac, cei ramasi se suira impreuna la etaj. In hol mai statura de vorba cateva minute, apoi se desparitra. Sotii Pintea, cu precautia necesara, isi aruncara ochii in odaia copiilor inainte de-a se retrage in odaia lor. Titu Herdelea si Brumaru, ale caror camere erau alaturate si dincolo de deschizatura mare a verandei cu geamlac albastru de deasupra intrarii principale, trecura de asemenea la culcare. Cum prin geamlacul verandei patrundea lumina lunii pline, Titu se opri un moment in mijlocul holului si de acolo, intorcandu-se spre Nadina si Grigore, zise melancolic, cum sade bine unui poet:
    - Ce noapte divina!
    Nadina deschisese usa iatacului ei. In lumina palida a candelei se vedea patul mare, alb si cald, cu protretul ei deasupra. Grigore intreba incet:
    - Esti multumita, iubirea mea?
    - M-am amuzat foarte, foarte bine, murmura Nadina si, dupa o mica pauza, abia stapanindu-si moleseala, adauga: Dar acuma sunt asa de obosita ca.....
    Barbatul o privea. Ii era mila de extenuarea ei vadita. Ii sopri bland:
   - Ai dansat prea mult.... Ce are a face! Bine ca esti multumita...... Eu te las, inima mea! Noapte buna!
   O stranse in brate si-i saruta buzele fierbinti ca flacarile. desfacandu-se alene din stransoarea lui, Nadina zambi:
   - Cat esti de dragut ca nu.... Noapte buna, Grig drag!

    Grigore ramase o clipa in fata usii care se inchise. Auzi de jos soapte si pasi, servitorii care faceau putina ordine inainte de-a se duce la odihna. Sintse lampa ce atarna din tavan. Razele albastrite ale lunii se inganau cu intunericul negru. Isi cunoastea prea bine drumul prin coridorul mic si ingust la dormitorul lui obisnuit, aflat mai in fund, cu fereastra spre conacul vechi.
     Se dezbraca, se tranti pe pat. Somnul nu venea. Inima-i era plina de o bucurie neastamparata. Dorea pe Nadina cum n-o mai dorise de mult. Si totusi s-a restras aici singur. daca ar fi insistat..... Dar e mai bine asa. Altfel ce deosebire ar fi intre iubirea lui si a unui badaran care nu cunoaste decat implinirea poftei cu orice pret.
    Gandurile ii alergau, se impleteau, se goneau, faceau planuri, le sfaramau, starneau sperante..... Trecuse mai bine de un ceas si nici urma de somn. poate e si prea cald in odaie. Se scula, imbraca un halat, aprinse o tigara. Trebuie sa se racoreasca putin. Intunericul era acuma mai negru. In hol razele lunii se zvarcoleau neputiincioase. Ajunse bajbaind in deschizatura verandei unde erau cateva fotoliuri si mesicioare. Isi pipai un jilt si se aseza incet, cum si venise, parca i-ar fi fost teama sa nu Turbure somnul celorlalti. Sedea cu spatele spre peretele care-l despartea de iubirea lui. In fata, piezis, prin sticla albastra, il privea discul enorm, speriat si curios al lunii. Tacerea, mai mare aici decat in dormitorul lui, ii facea bine ca si racoarea ce-l inconjura si-i mulcomea bataile inimii. Lasa capul inapoi pe rezamatoarea fotoliului si inchise ochii, zicandu-si amuzat: "Ce nostim ar fi sa adorm asa!" Din cand in cand insa tragea din tigara schitand cate un rotocol de lumina rosiatica.
     Deodata i se paru ca o usa s-a deschis si s-a inchis atat de domol, ca nici nu i-a auzit zgomotul. Asculta o clipa, apoi, nemaiputandu-si stapani rabdarea, se ridica brusc in picioare. Jiltul se lovi de perete cu zgomot lanced de vata. Se uita intai in stanga, spre iatacul Nadinei, pe urma in dreapta. Pe zidul dintre usa lui Herdelea si al lui Brumaru parca tremura o umbra cenusie in bezna completa. Grigore se apropie intrigat. Umbra era lipita cu bratele intredeschise. O apuca de umarul gol si-n aceeasi secunda, recunoscand-o:
    - A, tu?...... Credeam, ca vreo servitoare......
    Simti umarul moale, rece si putin jilav. Isi sumple mana, parca ar fi atins o piele de sarpe. Cuprins de scarba, sopti:
     - Tarfa!
    Apoi intoarse spatele si porni prin intunericul ingrosat spre fund, grabit, ca si cand un val de frig ar fi amenintat sa-i inghete inima.....

     A doua zi Raul Brumaru, mai matinal decat toti, cobori spilcuit, fericit, fredonand vesel o arie noua  care facea furori la Paris. Jos, dadu peste Grigore.
     - A, Grig?...... M-ai intrecut, monser..... Credeam ca voi fi cel dintai! striga apropiindu-se cu mana intinsa.
     Grigore, fara sa-i observe mana, raspunse intunecat:
    - Pleci imediat la Bucuresti!.... Sania e la scara.
    Brumaru ingalbeni, bolborosi vorbe fara sir, se mira. Grigore insista:
    - Ai un sfert de ora! Grabeste-te!
    Peste un sfert de ora Raul era imbracat. Petre, care tinea inca locul lui Ichim, ridica biciul. Pe cand porneau, din capul scarii Grigore striga:
    - Ia seama, Petre, cu iepele!



                  Capitolul V.    FRIGURI


                     1.
      Toata lumea regreta a doua zi plecare subita a lui Brumaru, o comoara de buna dispozitie. Totusi lipsa lui nu impiedica sa domneasca o veselie atat de deplina, ca doamna Pintea, vazand ca sotul ei se intinde la conversatie cu Miron Iuga si cu Titu, trebui sa fie energica:
    - Aideam sa plecam, Alexandre draga, altfel ne apuca aici a doua noapte!
    Nadina, ca sa ia nitel aer si sa se mai dezmorteasca, ii insoti pana la Lespezi. Se intoarse tarziu, tocmai la masa.
    Dupa programul stabilit, ziua a doua de Craciun urmau sa o petreaca toti la Gogu. Batranul Iuga avea sa ramei singur; el nu-si schimba obiceiurile de a nu se misca de acasa in zilele de sarbatori. Acuma insa Grigore anunta ca nici el nu se va putea duce, fiindca trebuie sa se repeada negresit pana la Pitesti, unde a fost chemat de niste afaceri foarte importante si care nu sufera amanare.
    Titu Herdelea se bucura ca va intovarasi singur pe Nadina, desi ea parea cam plictisita. La Lespezi, unde au fost opriti si la cina, s-a plans de barbatul ei, spunand ca sensibilitatea fireasca ii e maltratata in casnicia asta in fiece moment. Spre seara s-a mai inviorat, iar la intoarcere a fost draguta si vesela, a ciripit tot timpul, a ras la glumele lui Titu, a oprit sania ca sa admire luna si a lalait felurite cantece frantuzesti cu glasul aburit de ger.
    Nadina intr-adevar se simtea intr-o situatie incurcata si nu stia ce atitudine sa aiba din pricina lui Grigore care, fara sa bage de seama ceilalti, nu i-a mai adresat niciun cuvant, necum sa-i ceara vreo explicatie. Banuia ca Grig s-a dus dupa Brumaru, ca sa se bata in duel. Un duel ar atrage dupa sine inevitabil divortul. Daca se inlatura duelul, atunci poate Grigore a gasit alt aranjament, mai putin romantic. De aceea a si vorbit ea la Gogu despre casnicia ei intr-un ton care sa justifice orice eventualitate ulterioara......
      A treia zi de Craciun, pe cand se intorcea dintr-o plimbare pe jos, un grup de tarani o intampina in curtea conacului. Se rosi si se enerva. Intre tarani era si Petre, pe care oamenii il luasera socotind ca are sa fie ascultat cu mai multa bunavointa, fiindca a purtat-o cu sania. Flacaul insa n-apuca sa rosteasca nici trei vorbe ca Nadina il si intrerupse cu asprime:
    - Ce, ati inceput acuma sa-mi atineti calea? Nu v-am spus ca nu vand? Atunci ce mai vreti? De ce nu ma lasati in pace? Eu am venit aici sa fiu linistita, nu sa......
    Trecu inainte si urca treptele manioasa:
     - Atata necuviinta nici n-am mai pomenit!
     Tanarul Herdelea o urma speriat si clatinand din cap. N-ar fi crezut-o capabila de o izbucnire asa de energica.
      Taranii ramasera pe loc. Se uitara unii la altii nedumeriti. Intr-un tarziu Marin Stan, potrivindu-si caciula, facu glumet:
     - Indracita muiere!
     Petre insa bombani mohorat:
     - Apoi stai, cucoana, c-om mai vorbi noi impreuna!
     Dupa-masa, la Dragos, Titu Herdelea trebui sa asculte iarasi durerile satului.
     In acelasi timp, Miron Iuga discuta mai pe indelete cu Nadina, fireste, despre Babaroaga.
     In sfarsit duminica, a patra zi, pe inserat, sosi Grigore. Se scuza ca a lipsit atata vreme si era vesel, parca toate i-ar fi mers din plin. Inainte de cina spuse Nadinei ca ar dori sa-i vorbeasca. Simtind in glasul si in ochii lui o voiciune melancolica, Nadina intreba cu un zambet de ispitire:
     - Vrei sa mergem sus la mine?
     - Nu, nu! protesta barbatul, inchizandu-se brusc ca in fata unei primejdii.
     Se retrasera intr-un salonas unde Grigore zise linistit si simplu:
     - Iata ce-am hotarat definitiv!
     Ca maine, luni, cu acceleratul de dupa-amiazi, ca sa aiba timp sa se pregateasca, va pleca la Bucuresti. Se va pune fara zabava in legatura cu un avocat si va face ea cererea de divort. Motivul l-a creat el: parasirea domiciliului. N-a fost, bineinteles, la Pitesti, unde n-avea ce cauta in zilele de sarbatori, ci la Bucuresti, sa-si mute toate lucrurile personale la matusa-sa Mariuca, vaduva generalului Constantinescu. A facut gestul, oricat i-a venit de greu, spre a evita scandalul. Cu conditia ca ea sa nu taraganeze divortul. Altmiteri n-ar garanta ca va ramanea pasiv pana la capat. Tanarul Herdelea o va intovarasi, ca sa nu calatoreasca singura. A luat el biletele la Costesti, asa ca n-au decat sa se urce in tren.
      Nadina il privise intai intrigata, pe urma l-a ascultat calm, cu o usoara fluturare de ironie in colturile gurii.
     - Bine! facu la sfarsit si iesi urmata de aproape de Grigore. La masa declara ca i s-a urat si maine pleaca acasa. Miron incerca s-o mai opreasca. In zadar. Il lasa insa pe Grig aici, daca domnul Herdelea vrea sa-i fie tovaras de drum. Fireste, domnul Herdelea primi cu entuziasm si de dragul ei, si de bucuria ca poate sa economiseasca cheltuiala de tren.
     Despartirea se facu in hol. Afara era un ger naprasnic. Nadina, inmanusata si imbrobodita, intinse mana natural:
     - La revedere, Grig!
    - Adio! sopti aproape imperceptibil Grigore de-abia atingand manusa, parca i-ar fi fost frica.
    Batranul Miron o conduse pana la usa care ramase un rastimp deschisa, lasand sa patrunda inauntru un val de aer proaspat si inviorator.
     - Ce femeiusca nostima si simpatica! murmura batranul, frecandu-si mainile. Pacat ca ai lasat-o sa plece asa curand, Grigorita!
     Cand afla despre divort, Miron se cruci! Nu se poate! Asta e nebunie. Toate explicatiile lui Grigore fura zadarnice, mai ales ca el nu-i marturisea tocmai motivul hotarator. Batranul refuza sa admita, desi nu spunea, socotind ca prin divort ar pierde speranta de-a mai fi preferat la vanzarea Babaroagei.
     - Cred ca ea e mai inteleapta ca tine si nu va cere despartirea! facu Miron Iuga.



                     2.
          Gerul tinea de patru saptamani, dinainte de Craciun, si nici gand sa se mai inmoaie. Satul parea ingropat in zapada pana-n brau. Focul in vatra nu se putea stinge. Boierul Miron s-a indurat de suferinta oamenilor si i-a lasat sa-si aduca din padurea lui crengi, uscaturi, fara parale si fara sa-i insemne in catastife. Dar iarna se lungea si uscaturile, putine in padurea boiereasca. Unii incepura sa-si puie pe foc gardurile, altii sa-si taie pomii de prin gradini.
      Duminica urmatoare primaria se umplu de oameni. Primarul Pravila, venit mai devreme, a asteptat linistit sa se adune lumea si n-a vrut sa spuie nimanui ce porunci are de vestit. Numai cand a vazut ca si tinda e ticsita si nici in cancelarie nu mai incap altii, a inceput sa vorbeasca cu glasul usor tremurat de sfertul de tuica ce-l daduse repede peste cap la Busuioc, trecand incoase, ca sa-si dreaga energia. Dupa ce se lauda ca e un om milos, ca se poarta bine si crestineste cu lumea si ca acopera multe greseli, se planse ca totusi Amara ar fi pe care sa ajunga satul hotilor, fiindca de la Craciun n-a fost noapte sa nu se intample vreun furtisag. Arendasul Cosma Buruiana e jecmanit ca-n codru si e amenintat sa ramaie fara porumb de samanta.
     - Apoi ne-au omorat destul jandarmii asta-toamna din pricina dansului! mormai Serafim Mogos, de-l auzira toti.
    Primarul recunoscu, dar scuza pe arendas, ca a despagubit pe toti anchetatii atunci, desi n-ar fi fost obligat. Leonte Orbisor striga din tinda:
     - Numai ca bataia nu se-ntoarce, dom` primar!
     Cosma Buruiana, totusi, n-a reclamat ca sa nu mai afle boierul si sa iasa iarasi pacoste la oameni. De vreo saptamana raufacatorii dau tarcoale si pe la curtea boierului Miron. Si inca boierii ca boierii, ca omul ciupeste de la boier si zice ca nu-i pacat, ca tot din munca lui vine. Dar s-a furat si de la oameni, cutaruia o gaina, cutaruia porumb..... Paintelui Nicodim, barem, stie tot satul, acum trei zile i-au luat toata carnea de la doi porci taiati de Craciun. Ginerele dumnealui, Filip Ilioasa, e de fata; sa spuie daca e adevarat!.... Primarul facu o pauza, ca sa dea ragaz ginerelui sa raspunda. Filip, greoi si tihnic, se scormoni, tusi, dadu din cap, pregatindu-se sa dojeneasca mai aspru pe ticalosii care au pagubit pe insusi slujitorul bisericii. Pana sa deschida el gura, Ignat Cercel zise in doi peri:
     - Cine fura fura de la cine are..... Ca de la alde mine ce sa fure? Saracia?
    Cativa rasera, si in cancelarie, si mai cu seama in tinda. Primarul se supara:
    - Lasa gluma, Ignate, ca nu v-am strans eu aci pentru glume, sa stii!
     - Nu-i gluma, dom` primar! facu taranul, reluandu-si glasul umil obisnuit. Ca porcul mi la- luat perceptorul bir, porumb n-avem, lemne n-avem si-mi tipa copiii toata ziua de foame si de frig.....
    - Asa-i, asa-i! intarira mai multe glasuri in tinda. Murim! Din valmasag se desprinse mai clar o voce ascutita:
    - De trei zile n-am bagat nimica-n gura, de nici nu stiu cum ma mai tin pe picioare, uite asta mi-e crucea!
    Primarul, ca sa-si redobandesca autoritatea, racni manios:
    - Ho!.... Ho!...... Destul! si, potolindu-se putin zgomotul, urma iarasi mai bland: Saracie este, c-o vedem, si foame berechet, n-am ce zice. Dasa asa maine ai sa-mi pui mana-n beregata, ca ti-e foame. Se poate?
    - Apoi, da, facu glasul ascutit de adineaori cu un ton care putea si si afirmativ, si negativ.
    Era Melente Heruvimu, inalt, supt, cu fata galbena, parc-ar fi fost bolnav de lingoare, si cu niste ochi negri, aprinsi de disperare.Avea acasa trei copii si o nevasta care zacea de asta-toamna  de nici nu traia, nici nu murea.
    Pravila primi raspunsul in intelesul bun si, reluand firul de unde se incurcase, declara ca de azi incolo el se spala pe maini si va da pe mana jandarmilor orice nelegiuire, sa descopere ei pe faptasi si sa faca ordine in sat. Serafim Mogos iar mormai, ca si cand ar fi avut un spin in inima:
     - Ca nici jandarmii nu-s pusi sa batjocoreasca si sa chinuiasca degeaba pe oameni!
    - Dar si oamenii sa fie de omenie, Serafime! replica primarul energic. Si, de altfel, continua catre ceilalti, eu am ispravit de spus. Sa mai spuneti si dumneavoastra ce stiti si cum socotiti. Numai pe urma sa nu zica nimeni ca-s om rau si ca n-a stiut!
    Pornira mai multi deodata sa vorbeasca, fiecare despre altceva. Petre Petre, care statea langa Nicolae Dragos, striga militareste:
    - Stati, oameni buni! Unul cate unul sa spuie ce vrea, ca sa ne putem intelege ca oamenii!
    Incepu Luca Talaba fara a zabovi insa cu niciun cuvant asupra grijilor primarului, ci ocupandu-se indata de Babaroaga, care nu-l lasa pe el sa doarma. Iarna, oricat de grea, trece ca parerea, ca maine se desprimavareaza si vin muncile:
    - Ce facem, mai oameni? Stam asa cu bratele incrucisate si ne uitam cum o ia grecul?..... Cucoana ne prosteste cu vorba, ba ne si ocaraste cand o luam mai de scurt. Apoi daca stam si nu ne miscam, sa nu se mai vaite nimeni de saracie, ca saracia are sa ne manance capul!
    Petre socoti trebuincios sa comunice o lamurire care complica lucrurile, anume ca cuconita se desparte de conul Grigorita. I-a spus Marioara Irinii, nepoata bucataresei de la curte. Asa ca cine stie cand si cum va mai veni cuconita pe-aici, ca sa mai poata vorbi cu dumneaei.
    Vestea asta incurca mai rau limbile. Se incinse o galagie ca la carciuma. Imputarile se ingrosau. Trifon Guju, mai incruntat si cu glas mai ursuz ca totdeauna, arunca in obraz primarului ca pana mai deunazi si el a spus ca nu-i bine ce face Luca, iar azi o intoarce pentru ca simte rost de chilipir. Pravila se rosi, racni, se dezvinovati, dar Toader Strambu ii acoperi glasul, strigand din tinda:
      - Decat sa umblati impotriva saracimii, mai bine ne-am duce cu totii la boierii cei mari sa-i rugam sa imparta mosia la oameni, daca tot nu-i mai trebuieste cucoanei si o leapada!
     - Uite-asa, da! aproba ascutit Leonte Orbisor. Asta-i vorba inteleapta.
     In mijlocul valmasagului starnit se auzi iar glasul lui Trifon Guju, mai patrunzator:
     - Ne ducem si pana la voda sa ne faca dreptate!
    Primarul se racorise racnind; continua deci mai linistit si chiar cu o unda de batjocura:
    - Mai oameni, mai oameni, de ce vorbiti voi numai prostii? C-altmiteri parc-ati fi oameni de treaba ca toti oamenii! Unde-ati mai pomenit voi ca un boier sa-si arunce mosia cum arunci gunoiul? Ca Trifon asta, care palavrageste, nu ti-ar da o coaja de mamaliga, dreptu-i ca nici n-are, s-ar vrea ca altii sa-i dea lui o mosie intreaga: "Na, mai Trifoane, baga plugul!...." Iaca, sunt si eu om in toata firea, dar d-astea n-am pomenit. Si nici dumnealor, nici Luca, si doar a fost primar inaintea mea, nici Filip, nici mos Dragos, nici mos Lupu, macar ca-i mai batran ca toti..... Numai barbati de omenie, si n-au pomenit!
    - Apoi cine are de toate nu mai aude nimic, dar cine n-are nimic asculta la toate si trage nadejde! se tangui Ignat Cercel. C-altfel am pieri sau cine stie ce am mai face.
    - Rau, Ignate! Foarte rau! se inflacara iarasi primarul. Omul zdravan pune umarul si scoate carul din sant, nu sta sa i-l scoata altii.
   - Muncim, slava Domnului, pana ne crapa ochii si tot degeaba! bombani Melente Heruvimu, amarat.
    - Negresit, Melente, trebuie sa muncim, ca d-aia suntem oameni si nu hoti! urma Pravila grav, adaugand indata cu alt glas: Dar vad ca una am vorbit eu si la altele ati ajuns voi. Acu nu-i nimica, numai sa stiti ca de aici inainte eu nu mai acopar pe nimeni, ci va las pe seama jandarmilor!
    - D-apoi o viata avem, nu o suta! bufni Serafim Mogos. Raspunsul lui Mogos supara insa atat de rau pe primar, desi fusese dat cu un glas mai linistit decat altele, incat izbucni:
    - Ei, s-acu sa iesiti afara! Ca la voi vorba buna e ca ovazul la gaste!

    Oamenii iesira incetinel, se mai oprira in ograda, apoi in ulita, grupuri-grupuri, chibzuind si sfatuind.
    - Nu le vine la socoteala, cum sa le vie, sa asculte durerile oamenilor! zise Ignat Cercel intr-un grup mai galagios.
    - Vezi bine ca nu, focu si Toader Strambu. Ca daca stapanirea imparte mosia, apoi are s-o imparta la cei saraci si fara pamant, iar dansii sufla a paguba!
    - D-aia tot umbla s-o ia dansii, ca sa n-apuce stapanirea sa ne-o imparta noua! completa manios Trifon Guju. Dar lasa, ca nici noi n-om dormi......
  ...................................................