Răscoala, Liviu Rebreanu

............................................................
      XV

      Petre pleca cu fratele invatatorului si cu cativa batrani. Ardea sa aduca iar vorba de conul Grigorita, sa spuie oamenilor cat s-a purtat de frumos cu dansul si cum deunazi, cand s-a intors de la Costesti de dusese pe cuconita la gara, dupa ce l-a ascultat din fir in par, a chemat pe Leonte Bumbu, logofatul, si i-a poruncit sa stearga din catastife toata datoria tatane-su]au si sa-i plateasca numaidecat pretul unei perechi de boi, nu numai a celui omorat in padure, pe deplin.
     Pomenindu-se despre despartirea boierilor, Petre se grabi sa dea amanuntele putine ce le cunostea de la Marioara lui si sa adauge:
    - Cucoana e tafnoasa si indracita cum nu se mai poate, dar conul Grigorita, cum il stiti, drept si milostiv si bun de parca nici n-ar fi boier. Ca binele ce mi l-a facut mie n-am sa-l uit nici in mormant.....


                  3.
         Titu Herdelea afla in tren de la Nadina vestea divortului. Nu credea. De-abia cand, peste vreo zece zile, i-a confirmat-o Grigore, s-a convins. Si a exclamat cu multa parere de rau:
     - Cu toate astea, ce femeie draguta!
     - Prea draguta! a suras Grigore.
      Oricat de mult tinea insa la Grigore Iuga si oricat admira pe Nadina, tanarul Herdelea nu mai avea ragaz sa se ocupe deosebit de incurcaturile lor. Se intalnea deseori cu Grigore, se ducea pe la dansul si mancau cateodata impreuna. Vedea si pe Nadina uneori la cate-un spectacol sau la Gogu Ionescu, cand era poftit la masa. Altfel insa valtoarea ziarsiticii il absorbea tot mai mult. Sub pretexte ca evenimentele politice se intensifica, Rosu ii multiplica intr-una insarcinarile. Ca sa ridice "Drapelul", ambitiosul secretar de redactie voia sa-l doteze cu diferite rubrici noi si, neavand alti redactori docili, punea pe Herdelea la contributie, iar el, zelos, primea fara a cracni. Asa a devenit titularul unei rubrici de curiozitati, al alteia de ecouri politico-mondene si al cronicii teatrale, singura pe care o facea cu placere, fiindca ii era drag teatrul si acum se putea duce mai des si gratis.
     Dar indata ce s-a intors de la Amara, a avut o supriza din partea doamnei Alexandrescu, gazda lui limbuta si amoroasa. Tot descosandu-l cum a petrecut la tara si neascultandu-l cu atentie, ceea ce pe el il cam jignea, se pomeni deodata ca-i zice foarte incantata:
    - Stii ca in lipsa dumitale Tanta a fost mereu pe aici si mereu mi-a vorbit despre dumneata..... Ce fata, domnu` Titu! Nici nu-ti inchipui dumneata...... Numai Mimisor a mea a mai fost ca ea, cuminte, si frumoasa, si desteapta!
    Apoi, dupa ce il starni iar sa povesteasca, peste doua minute iar il intrerupse, amenintandu-l cochet cu degetul si invaluindu-l in niste priviri de complicitate:
    - Hotomanule, hotomanule! Mi se pare ca ai pus gand rau Tantichii noastre? Ce sa-ti spun, n-ai gust prost! Fete ca Tantica nu se gasesc pe toate potecile - si frumoasa, si de familie buna, si cu educatie..... De! Adevarat ca si dumneata esti baiat bine, cu un castig bun, cu viitor mare..... Ati fi o pereche cum nu se poate mai potrivita, numai sa dea Dumnezeu sa iasa cum cred eu!
     Si vreo jumatate de ora Titu trebui sa asculte aiurit explicatiile, combinatiile, planurile, sfaturile, indemnurile ei intr-o succesiune vertiginoasa si ametitoare. Se infricosa. Iubea pe Tanta fara sa-i fi trecut macar prin minte posibilitatea insuratorii, care, in situatia lui, i s-ar fi parut putin ridicola.
    Tanta intr-adevar venea mai in fiecare dupa-amiazi la doamna Alexandrescu si Herdelea  se simtea din ce in ce mai incurcat. Ca o salvare posibila ii licarea numai o mutare subita, care sa-i piarza urma. Intr-o zi insa, pe cand se afla la doamna Alexandrescu de vorba cu Tanta si tocmai cand doamna Alexandrescu isi cauta un pretext sa-i lase singuri, fiindca ochii verzi ai Tantei isi indeseau implorarile dragalasem se auzi deodata o bataie timida in usa, dupa care, fara sa mai astepte raspuns, intra Marioara.
      - Va rog sa ma scuzati, zise ea putin speriata mai ales observand pe Tanta, caci de doamna Alexandrescu nu se jena. Venii pentru lectie si gasii incuiat si.....
    - E cheia in usa, draga Marioara! sari Titu rosindu-se si vrand sa mearga spre ea.
    - Asa? N-am observat.... Atunci trec dincolo.... Scuzati! facu fata dand usor din cap si retragandu-se cu un mic suras catre Herdelea.
    Cum se inchise usa, Tanta, palida,  se scula si-si lua haina sa plece. Zadarnice fura explicatiile imbelsugate ale doamnei Alexandrescu. Tanta se declara inselata: de ce nu i-a spus nimica despre "starpitura"  asta care intra in camera lui ca la ea acasa? Planse si se linisti putin, dar nu vru sa mai ramaie. Pleca posomorata ca o martira.
    - Vezi ce-mi facusi? ii imputa pe urma doamna Alexandrescu. Ma asteptam c-ai s-o patesti odata cu lectiile dumitale, ca nu te mai astamperi si n-ai rabdare deloc.... Ei, acuma ce te faci? Trebuie sa fii delicat cu Tanta, ca ea e foarte sensibila si inimoasa!
     Dincolo il astepta alta scena cu Mariora, pe care insa o imbuna mai repede.
      Seara, incheindu-si bilantul zilei, fu totusi multumit. O intamplare neprevazuta i-a adus o solutie. Tanta s-a suparat, aventura s-a incheiat. A doua zi Tanta n-a mai venit. Nici a treia. S-a ispravit.

     Era sambata, pe la inceputul lui februarie. Titu Herdelea avea de scris un articol important pentru "Drapelul".
     Directivele i le-a dat insasi Deliceanu si, desi, tinea enorm sa se prezinte cu ceva exceptional, sa se convinga si directorul ca are intr-insul un colaborator merituos. De aceea fu vesel cand doamna Alexandrescu il anunta ca se duce cu Jean, la printii lui, unde vor sta tarziu si deci sa aibe grija de casa, iar daca iese, sa incuie bine si sa ascunda cheia la locul ei.
    Se dezbrăcă. Îşi puse un halat vechi şi nişte papuci ieftini, îşi pregăti câteva ţigări şi se aşternu pe muncă. În odăiţă făcuse călduţ. În soba de tuci duduia focul. Acoperi mai multe file cu o lesniciune de parcă i-ar fi dictat cineva. Gândurile i se înşirau că mărgele pe aţă. Fumul de tutun îi învăluia capul ca un nouraş de vată, iar pe duşumele mucurile aruncate la întâmplare punctau pauzele inspiraţiei lui ziaristice. Pe la cinci, când începea să se întunece, nu-i mai lipsea decât o încheiere de efect. Ca să-şi scormonească avântul reciti tot articolul, mormăind şi cu glas câte o frază ce i se părea mai sonoră şi mai rotundă.
     "Bravo! îşi zise la urmă. Perfect! dacă nici asta nu face senzaţie, atunci...."
    Sfârşitul de efect însă tot nu-i venea. Căutându-l în rezervorul minţii, se ridică, luă lampa de pe noptieră şi o duse pe masă să aprindă lumina. Scoase abajurul, apoi sticla, cu multă băgare de seamă, mereu îngândurat. Uitându-se după cutia de chibrituri i se păru că aude un ciocănit sfios în uşă. Până să se întoarcă, uşa se deschisese.
    - Tanţa?! făcu dânsul atât de mirat, că-i fu în aceeaşi clipă ruşine de tonul întrebării.
    Tanţa rămase lângă uşă, cu ochii mari asupra lui, parc-ar fi nimerit într-o casă străină.
    - Iartă-mă, Tănţico! reluă Titu dezmeticit. Uite cum mă găseşti!..... Lucram, voiam să fac lumină şi......
    Pentru că pornise spre ea, îl opri cu un gest instinctiv şi, după câteva secunde, şopti:
    - Aşteptai pe cineva?
    Când tânărul vru să răspundă, altă întrebare îl iscodi cu un surâs tulbure:
     - Nici pe mine?
    El tăgădui din cap.
    - Şi vezi, eu totuşi am venit! murmură ea cu o privire stranie, înfăşurată în haina de iarnă, cu blana de vulpe în jurul gâtului, cu o căciuliţă de catifea înfundată pe cap, fata parcă răspândea o lumină vaporoasă în odaia ce se lupta cu amurgul.
   - Ai adus bucurie în camera asta mohorâtă......
   Titu Herdelea amestecase o tremurare romanţioasă în cuvinte, ceva teatral şi prefăcut, deşi inima îi era într-adevăr sinceră. Tanţa auzi numai glasul inimii şi se apropie cu braţele întinse, recunoascătoare:
    - N-am să te deranjez..... Mă mulţumesc numai să te privesc cum scrii, să fiu aici cu tine.....
    - În orice caz.....
    Glasul lui Titu se schimbase. Apropierea ei îl turbura. Nici nu putu sfârşi. Îi cuprinse amândouă mâinile şi le strânse la inimă. Apoi, fără trecere, îi scoase haina în timp ce ea însăşi îşi lepăda căciuliţa.
    Întunericul se infiltra nesimţit în casă. Lucrurile lua înfăţisări mai rotunde, îşi pierdeau contururile, se confundau. Numai fereastra ce dădea în curte păstra o culoare alburie şi în cadrul ei se îmbulzeau şi se întreceau fulgii strălucitori de zăpadă, ca un roi de fluturi albi în căutarea unui adăpost împotriva frigului şi întunericului.
    - Unde să stăm? întrebă Titu, cuprinzându-i mijlocul. Vezi, aici la mine nici n-avem unde să stăm împreună alături......
    Tanta purta pe fata un suras curat de fericire. Ei toate i se pareau acuma fermecatoare. Se aseza simplu pe marginea patului, uitandu-se cum Titu punea doua lemne in soba, cum intorcea cheia in borasca..... De-abia cand el ii lua capul in maini si o saruta pe buze mai apasat ca alta data, avu o tresarire si murmura cu o imputare sovaitoare:
     - De ce-ai incuiat usa?
     Intrebarea ramase insa suspendata in aerul imbacsit de tutun. Titu alunecase in genunchi la picioarele ei, si-si ascunsese obrajii in poala ei, incolatacindu-i si mangaindu-i soldurile cu bratele. Ea se simtea mahnita ca i-a lasat intrebarea fara raspuns si incepu sa-si plimbe nervos degetele prin parul lui. Ochii ei priveau in nestire jocul funigeilor in fereastra, prin creieri ii trecea necontenit usa incuiata si gandul ca trebuia sa plce numaidecat. In aceeasi vreme totusi buzele ei sopteau strans:
     - Titu drag, te rog mult, fii cuminte..... foarte cuminte...... Imi promiti?...... Promite-mi!
     El se scula brusc, , ca si cum s-ar fi trezit din vis si zise aspru:
     - Iti jur!..... Jur!
    Se aseza langa ea, pe dunga patului. Juramantul li se parea acum amandurora exagerat. Cuvantul parca destramase vraja ce se tesea in jurul lor. Tanta, ca o scuza si un indemn, se crezu obligata sa dea lamuriri. Nu se gandise sa vie pe aici nici azi. De ce sa mai vie daca el n-o iubeste mult, nespus de mult. Cand a vazut insa ca Lenuta cu Jenica au picat la ei si au sa stea cine stie cat de tarziu, a inteles ca trebuie sa fi ramas singur si atunci si-a zis ca el nu-si da seama cat il iubeste si de aceea nu-i pretuieste suficient iubirea..... Ce sa mai asculte aceleasi clevetiri ale cucoanelor batrane cand ar avea atatea de vorbit cu el? Si fiindca de mult trebuia sa intoarca vizita unei prietene, a iesit repede si....
    Nu se uita deloc la Titu, care ascultase fara a intelege vorbele, si se lipise tot mai strans de ea, auzindu-i bataile inimii din ce in ce mai clar, simtindu-i uneori tresaririle trupului. Apoi, deodata, Tanta se intrerupse, napadita parca de o frica mare, si se ridica murmurand:
     - Acuma insa trebuie sa plec...... Lasa-ma, te rog, Titule drag! Unde mi-ai pus haina?
    Titu Herdelea se spaimanta. Il durea numai inchipuirea ca va ramane iarasi singur, cu articolul neterminat, in cautarea frazei de efect. Acuma tot ce nu era Tanta i se parea fara importanta. Nimica-n lume nu poate inlocui incantarea ce-a vrajit-o prezenta ei in odaita naclaita de fumul tigarilor. In clipa aceea tot rostul si toata intelepciunea lumii se aflau pentru dansul in verdele cald al ochilor ei, in glasul bland si soptit care picura cuvinte misterioase, in corpul fierbinte, cu tresariri speriate. Desperat ca ar putea-o pierde, ii atinu calea, o imbratisa si, scufundandu-si privirea in ochii ei, ingana ragusit:
     - Nu se poate sa pleci....... asa.......
     Ii fu rusine de ce a spus, dar ea, parc-ar fi fost un ecou al inimii ei, raspunse cu un suras mirat, care repeta incormai vorbele lui. Mainile lui se incurcara in bluza ei subtire si alba, prinsa in fata cu cateva copci. Cu acelasi suras mirat, Tanta il ajuta sa descheie bluza, soptind totusi instinctiv o imputare:
     - Lasa bluza, Titule...... Nu, nu, te rog...... vreau sa plec.......
     Titu spunea şi el ceva, cu glas uscat, fără să-şi dea seama ce. Cuvintele lor se împreunau într-un susur de bucurie ascunsă.
     Pe urmă, Tanţa rămase dreaptă, cu picioarele strânse, numai în cămaşa scurtă, din sus de genunchi, lipită de corpul gol ca o apărare inutilă. Braţele ei se încrucişau pe piept să ascundă sânii care, cu sfârcurile lor mici, păreau singurul sprijin al cămăşii gata să alunece.
      - Mi-e frig..... suspină Tanţa aproape imaterial.
    Tânărul o luă în braţe ca pe un copil somnoros, o aşeză în pat şi o înveli. Acolo ea rămase cu faţa-n sus, cu ochii în ochii  lui Titu, care-i potrivea mereu învelitoarea. Apoi deodată se pomeni cu el alături. Mâinile lui reci îi netezeau sânii împietriţi, coborau pe pântecele fierbinte. Atunci ea începu iarăşi să bolborosească în neştire "nu, nu, nu", răsucindu-se înspre el şi încolătăcindu-i gâtul cu amândouă braţele. Mai simţi un genunchi străin desfăcându-i picioarele.....
    Într-un târziu se dezmetici. Titu şedea pe marginea patului, îi săruta lacrimile de pe obraji. Îi auzi glasul:
    - Îţi pare rău, Tanţa?..... Nu vreau să-ţi pară rău!
    Ea deschise ochii, care parcă luceau în întunericul ce umpluse odaia. Îşi legăna capul pe pernă, zicând cu o dulceaţă nouă în voce:
    - Nu.....
   Iar după un răstimp ea întrebă:
    - Acuma mă mai iubeşti?
   Titu răspunse cu un val de sărutări. Îl opri cu o nouă întrebare:
   - Acum crezi că te iubesc?
   - Nu m-am îndoit niciodată, făcu tânărul Herdelea. Numai tu te-ai îndoit de iubirea mea.
   - Să nu mă mai îndoiesc? murmură Tanţa.
   - Nu! zise Titu, crapotindu-si buzele.
    Cand ramase singur, Titu Herdelea lasa perdeaua si aprinse lampa. Lumina galbuie, neputiincioasa, il readuse la realitate. In camera mai plutea parfumul corpului ei, ametitor si misterios, precum pluteau cuvintele, gemetele si zvarcolelile ei...... Isi dadu seama acuma ca dragostea aceasta a luat o intorsatura plina de raspunderi. Si tocmai cand el a inceput sa-si croiasca de-abia un rost in lume! O iubeste pe Tanta, negresit, dar are el dreptul sa-i zdrobeasca viata, legand-o de destinul lui atat de putin asigurat din toate punctele de vedere? CUm va fi el in stare sa intretie o sotie cand intretinerea lui in viitor e numai semne de intrebare?...... Isi gasi indata scuze: ca el a rezistat, ca Tanta insasi a venit, ca nu orice iubire, cat de mare, trebuie sa ajunga la ofiterul starii civile, si-si zise cu dojana:
    "Esti un ticalor, Titule! Sa-ti fie rusine!"



               4.
      Grigore Iuga nu mai putea sta la tara. Singuratatea il ingrozea tot atat ca si staruintele tatalui sau  sa nu-si distruga casnicia pentru neintelegeri firesti si trecatoare. Ii era rusine si sila sa-i marturiseasca adevarul. Se credea umilit in barbatia lui, ca in cinci ani n-a fost in stare sa inspire sotiei macar respectul elementar sa nu-l insele in propria-i casa. Totusi nu se simtea sigur nici de inima lui. Se surprindea cautand scuze Nadinei, paca iubirea lui inca n-ar fi murit si ar astepta numai un pretext ispititor pentru a uita si a continua. Se dispretuia si se temea de slabiciunea lui.Cel putin in vacarmul Bucurestilor nu va fi singur.
    Si-a reluat camera in care a stat cand era student la matusa-sa Mariuca. A gasit-o aranjata cu  grija meticuloasa. Vazand ca-i place, matusa-sa ii zise incantata:
    - Iti place, Grigorita?..... Eu am aranjat-o. Vreau sa te simti la mine ca acasa si sa nu-ti lipseasca nimica, sa nu regreti ca.....
    Tacu. Stia ca Grigore stie cat n-a iubit-o ea pe Nadina si nu voia sa-i pomeneasca tocmai acuma despre ea. Grigore, ca niciodata, raspunse:
    - In privinta regretelor, stai linistita, draga tanti!

    Tanarul Iuga ceru intalnire lui Gogu Ionescu. Se intalnira a doua zi la club. Gogu era consternat. Nu pricepea nimic. A ramas ingrozit cand i-a spus Nadina. Cum e posibil? El ii credea in cea mai dulce armonie. Nu-si permitea sa se amestece si nici sa dea sfaturi in asemesea chestie gingasa, dar.... Lui i-e drag Grigorita ca un frate si-i va fi totdeauna, indiferent de legaturile de familie. Fireste, Nadina e o femeie cam dificila. Oricat obisnuieste dansul sa fie de rezervat fata de afacerile intime chiar ale rudelor, el i-a spus chiar de mai multe ori, ca unei surori, ca exagereaza cochetaria si abuzeaza de toleranta amabila a barbatului ei..... In sfarsit, se insarcina sa se intereseze, din partea lui Grigore, la Nadina, daca a inceput demersurile divortului si in ce stadiu se gasesc, intelegand perfect ca Grigore, din moment ce a plecat din casa, n-ar mai vrea sa aiba tratative directe cu ea pentru o mie si unu de motive. Ziua urmatoare se revazura in acelasi loc si Gogu Ionescu ii relata amanuntit ca Nadina, indata ce s-a intors de la tara, deci cu vreo zece zile in urma, a chemat pe avocatul Olimp Stavrat si l-a rugat sa introduca neintarziat cererea de despartire. E probabil ca in clipa aceasta hartiile se afla la tribunal. Grigore ii multumi, transmitand multumuri si Nadinei cu asigurarea ca va accelera lucrurile cu toate staruintele posibile, fiind in interesul amandurora sa termine cat mai curand toate formalitatile si sa-si recapete libertatea.
     Grigore se duse la Baloleanu. El inca nu stia nimic. Se mira. Regreta. Melania de asemenea. Il oprira la dejun. Trebuie sa ramaie. Acuma nu mai are pretext...... Grigore se inarmase cu o cuirasa impotriva tuturor consolarilor. Inainte de a trece in sufragerie din cancelaria lui somptuoasa, Baloleanu isi lua o mutra oficiala:
    - Vasazica e serios si irevocabil, Grigorita?
    - Bine, draga Alexandre, daca tu crezi ca eu pot glumi cu astfel de......
    - Atunci am sa ma ocup si eu nitel de afacerea asta si te asigur ca vei fi divortat in minimum de timp admisibil! zise avocatul cu o siguranta grava, adaugand insa, dupa cateva clipe, iarasi jovial: Fiindca la Palatul de justitie sunt totdeauna la putere gratie modestului meu talent!
    - Sper insa ca interventia ta nu va fi atat de prompta cum a fost pentru prietenul meu ardelean, ti-aduci aminte? glumi Grigore Iuga.
    Baloleanu se uita perplex o fractiune de secunda, apoi exploda cu o indignare amicala:
    - Se poate, Grigorita, sa-mi pomenesti numai acuma de tanarul cela, am si uitat cum il chema?..... N-a fost vorba sa vie pe la mine, sa..... Bine, puiule, de ce nu vine baiatul?
    - Acu lasa-l pe el, ca l-am bagat la "Drapelul" incat......
    - Aha, l-ati si acaparat pentru partid! rase Baloleanu.

    Tânărul Iuga merse cu Baloleanu la tribunal de câteva ori, ca să fie sigur. Iar după ce văzu împlinite primele formalităţi, se socoti suficient de liniştit ca să se poată înfăţişa la Predeleanu. Se auzea pe el însuşi declarând emfatic: "Sunt îndrăgostit", şi amintirea propriului său glas îl ruşina..... Numai cu Predeleanu, în patru ochi, a discutat despre ea, fără să-l fi întrebat. Victor părea nedumerit, dar nu i-a cerut nicio explicaţie..... La masă şi nici mai pe urmă, Tecla n-a pomenit nimic deloc de Nadina, de altfel ca şi domnişoara Postelnicu, pe care totuşi a surprins-o de câteva ori privindu-l cu o curiozitate abia stăpânită. Vorbiră numai despre lucruri agreabile, nici măcar politică. Îndeosebi dezbătură pe larg numeroase baluri, spectacole, recepţii şi petreceri de tot felul care agitau Bucureştii şi-i dădeau o culoare zvăpăiată. Predeleanu chiar observă, mai mult ca să tachineze pe cumnată-sa:
    - Sezonul parc-ar fi comandat special pentru Olguţa, dans şi dans pretutindeni.....
    - Cu petrecerile lumea îşi mai uită necazurile şi primejdiile, zise Tecla.
    - Da, dar nu ştiu dacă aţi băgat de seamă că toate dansurile au început să ia o alură erotică şi senzuală, încât uneori ţi-e ruşine să priveşti pe dansatori, adăugă Victor pe un ton mai serios.
    - De ce nu spui mai bine, moralistule, că ţie în general nu-ţi place dansul şi de aceea îi găseşti toate defectele! replică Olga cu voiciune, apărându-şi pasiunea.
     Grigore nu se amestecă în controversă de teamă să nu ajungă la Nadina. Discuţia alunecă asupra marii serbări ce o pregătea societatea filantropică "Obolul", pentru 19 februarie, la Teatrul Naţional. Era evenimentul monden cel mai important. Întreaga familie regală are să fie de faţă şi toată lumea cea mai bună. Locurile, deşi cu preţuri fabuloase, se reţinuseră. Se întrevedea chiar necesitatea să se repete spectacolul spre a putea satisface barem cererile cele mai simandicoase. În program figura un fel de revistă scrisă de trei domni foarte spirituali, deşi din societatea înaltă, şi jucată numai de doamne şi domnişoare din aceeaşi societate. Olga avea un rol, fireşte, de dans, şi se găsea în frigurile creaţiei.

     Cand afla doamna Mariuca Constantinescu ca, in sfarsit, divortul a pornit, lasa la o parte discretia si se apuca sa-i povesteasca cate a stiut despre Nadina si nu i le-a spus pana acuma, ca sa nu-l intristeze sau sa-si inchipuie ca vrea sa-i strice casa. Ea l-a prevenit de cum a auzit ca vrea sa se insoare cu Nadina, fireste delicat, fiindca in cazuri d-astea orice povata negativa e rau venita. De fata s-a cunoscut ce femeie are sa fie. Nu zice nimeni, unei fete ii sade bine voiciunea, cochetaria, flirtul - totusi, cu oarecare masura. Nadina speria lumea cumsecade pe unde umbla, cu nebuniile ei, cu ceata de admiratori dupa ea. Macar dupa ce s-a maritat sa se fi potolit. Profitand de iubirea oarba a barbatului, nu s-a sfiit sa-si ia un amant din primul an de casnicie, daca nu din prima luna. Altii au urmat in serie. Numai ea a aflat despre cinci, ultimul Raul Brumaru, cu care s-a plimbat asta-vara si prin strainatate, nu se stie pe a cui bani, caci unii spun ca Brumaru traieste din expediente de club, iar altii ca ar fi bogat si Nadina il toaca ingrozitor.
      Grigore incerca sa-i zagazuiasca destanuirile. De vreme ce s-a hotarat sa se desparta, i-e indiferent ce face si cu atat mai mult ce a facut Nadina. El, pentru respectul sentimentelor lui, nu vrea sa-si aminteasca decat lucrurile de care n-are nevoie sa roseasca. O fi o prostie acest fel de a privi viata, dar el.... In zadar, tanti Mariuca nu se potoli pana ce nu-i zugravi si ceilalti patru domnisori care s-au bucurat de gratiile Nadinei. S-apoi, in fiece zi revenea cu cate-un amanunt, cu cate o stire noua, primita calda de la  vreo prietena binevoitoare, incat Grigore incepu  sa se fereasca a da ochii cu ea si-l batea gandul sa se mute mai bine la un hotel, ca sa-si redobandeasca linistea sufleteasca.
     Din nenorocire, pe la sfarsitul lui ianuarie sosi  si tatal sau la Bucuresti.  Mariuca incerca sa-i serveasca ultimele noutati despre Nadina. Miron Iuga o asculta putin cu ochii mari si pe urma o opri sever:
     - Ispraveste cu clevetirile, Mariuco! Nu e demn de vaduva unui general roman sa colpotreze toate prostiile care, fatal, circula pe seama unei femei frumoase..... Dar esti si tu ca biata nevasta-mea, fie iertata, nu degeaba ati fost surori. Voi va inchipuiti ca toate femeile trebuie sa tie coada cratitei ori sa impleteasca ciorapi de iarna pentru sotii lor. Ei, s-au mai schimbat vremurile, Mariuco!
    - Bine, dar Grigorita e in divort cu ea, Miroane! obiecta doamna Constantinescu deconcentrata; ii era frica de Iuga, pe care-l cunostea foarte ciufut,  cum nu i-a fost niciodata de generalul care fusese un om ca o bomboana si nu iesea din cuvantul ei.
    - Tu te uiti la Grigorita care-i copil? se mira batranul, fara sa ingaduie fiului sau sa-l intrerupa. Dar cine ti-a spus tie ca o cerere de divort inseamna divortul? Pana ce nu s-a transcris definitiv o despartire e o simpla neintelegere intre soti, draga Mariuco!
     Miron Iuga lasase balta la Amara pregatirea invoielilor pentru munca pamanturilor, o chestie mai grea acum, fiindca ii ajunsese la ureche ca taranii umbla sa schimbe ce-a fost in trecut. Mosia Babaroaga insa nu-i mai dadea odihna si se inversuna s-o achizitioneze cu orice sacrificii. Proiectul de divort al lui Grigore i se parea obstacolul cel mai grav pe care trebuie neaparat, si in primul rand, sa-l inlature.
     Inainte de a vedea pe Nadina se hotari totusi sa treaca pe la Dumescu, la Banca Romana, sa schimbe numai doua vorbe prealabile, discutia in fond ramanand s-o faca dupa ce va cunoaste pretul si conditiile de plata. Grigore il insoti pana-n fata bancii, avand si el o intrevedere cu Baloleanu. Pe drum, batranul se uita mereu la afisele si pancartele fara numar care toate chemau lumea la diferite distractii si petreceri.
    - Aici oamenii stiu ca traiesc bine! murmura Miron dispretuitor, incotro te intorci numai indemnuri la veselie si desfrau. Ce le pasa?! Noi muncim, ca sa poata ei sa benchetuiasca!

    Constantin Dumescu se lumina la fata vazand pe Miron. Il imbratisa cu o efuziune care parea aproape neverosimila pentru firea lui tacuta si infatisarea-i inchisa. Isi potrivi pe nas ochelarii de aur, semn de mare emotie la el, iar ochii, de obicei reci, ii radeau. Dupa cateva minute de intrebari si raspunsuri afectuoase, Miron Iuga zise:
    - Tu ai de lucru aici, draga Costica, si eu n-am venit sa te incurc. Intr-o zi d-astea ne-om intalni si vom vorbi mai pe indelete de ale noastre. Acuma nu vreau sa-ti rapesc decat doua-trei secunde. Uite ce e, Costica!
    Ii spuse. Dumescu asculta cu multa atentie. Iuga observa cu i se intuneca mereu fata. Si la sfarsit directorul bancii vorbi:
    - Ei bine, iubite Miroane, suntem prea vechi prieteni, ca sa ma codesc a-ti da imediat un raspuns categoric......
    Raspunsul categoric era: nu. I l-a indulcit pe urma cu explicatii. Nu e acuma momentul pentru a cumpara pamant. Miron are destul. harnic si sanatos sa fie sa-l munceasca. Refuzul e numai in interesul lui. Daca nu l-ar iubi, l-ar imprumuta cu orice suma, fiindca banca se poate despagubi oricand, scotandu-i la vanzare domeniul. El, Dumescu, prefera sa-l mahneasca azi, decat sa-l lase pe drumuri mai tarziu. Isi implineste o datorie de adevarat prieten.
    - Apoi ma mir, Miroane, de planurile tale! Tu traiesti sub pamant? Tu nu vezi si n-auzi nimic? Nu simti cum se precipita lucrurile, cum paraie ceva?..... Maine-poimaine ne putem pomeni cu o expropiere generala a marii proprietati; ce te-ai face tu cu niste sarcini atat de impovaratoare? Ideea se propaga din ce in ce mai insistent. N-o judec. Constat. Paralel progreseaza agitatia taranilor..... Nu, nu, nu trata chestiile astea cu dispret. N-o fi la tine, poate, dar agitatia e o realitate. Poate chiar ea a facut ca ideea expropierii sa se infiripeze - nu stiu. Si iarasi nu afirm ca pericolul e iminent. Nu stiu. Dar exista. Si in asemenea clipe nu te mai poti gandi serios sa cumperi mosii. pamantul a devenit o valoare indoielnica pana ce se vor lamuri situatiile. Asa ca..... Nu te uita la viata de praznic permanent din Bucuresti. Asta e un semn de boala. Epidemia balurilor, si a dansurilor, si a chefurilor prevesteste totdeauna un rau, sau il subliniaza. Fatada prea stralucitoare ascunde vesnic ceva putred. O casa solida nu paradeaza si nu cauta sa-ti ia ochii cu fatada. Eu nu fac nicio politica si nici macar nu ma intereseaza certurile lor. Dar aici, la banca, se simte mai precis pulsul vietii. Şi pulsul vieţii noastre bate prea neregulat. Organismul are friguri, Miroane! Trebuie să fim prudenţi, până vom găsi leacul!
       Miron Iuga nu era convins deloc, dar cu atât mai ofuscat. Se forţa să nu-şi arate nemulţumirea. Se despărţiră promiţându-şi că vor mai vorbi, că deocamdată a fost o luare de contact, că..... Şi Miron avea siguranţă că Dumescu nu va rezista până la capăt.
      "Bietul Costică! îşi zise în cele din urmă bătrânul. Băiat bun, păcat că-i strâmt la minte, cum a fost de când îl ştiu şi-l iubesc!"
      Îi trecu supărarea mai repede decât credea. De fapt, nici n-ar fi trebuit să se încurce cu Dumescu înainte de a se descurca cu Nadina, căci acolo e hopul cel mare. Banii îi va găsi dânsul în toată România, numai să aibă ce să facă cu ei.
     Nadina, vestită dinainte, îl aştepta. Era o nimfă. Îl primi cu drăgălăşia-i obişnuită, parcă nimic nu s-ar fi întâmplat de când s-au despărţit în Amara, cu o lună în urmă.
     - Te-aş opri la masă, papa, dar nu ştiu dacă?..... Îi zise îndată după ce-l introduse în salonaşul ei favorit, cu un surâs nevinovat şi întrebător.
    - O, rămân cu plăcere, cu mare plăcere, Nadina! făcu Miron galant şi satisfăcut.
    Abordară chiar înainte de masă amândouă chestiile care-l interesau pe Iuga. În privinţa divorţului îi propuse o împăcare, adăugând negreşit că propunerea nu e autorizată de Grigoriţă, dar garantând că-l va îndupleca în cazul când ea ar reveni. Nadina refuză zâmbind, dar ferm. Iniţiativa n-a pornit de la ea, ci de la Grigore. Ea ar fi continuat, deşi în multe privinţe a avut nemulţumiri. Acuma neînţelegerile lor au devenit publice. Toată lumea ştie că sunt în divorţ. O revenire i-ar face şi ridicoli. Pe urmă azi mai poate fiecare să-şi croiască o viaţă nouă.  Mâine poate ar fi mai greu..... Miron stărui s-o convingă. Nadina îl înterupse:
    - Mă măguleşte insistenţa ta, papa drag.... E o dovadă de iubire care mă înduioşează. Dar, te rog, uite.... (împreună mâinile ca la rugăciune), te rog, dă-mi dovada supremă de iubire şi.... să vorbim de altceva.
    - Despre ceea ce aş fi vrut să mai vorbesc, nici n-aş putea pomeni, dacă hotărârea ta e într-adevăr definitivă şi irevocabilă! murmură bătrânul abătut. Numai după o pauză continuă: Cu noră-mea puteam discuta despre Babaroaga, cu fosta nevastă a fiului meu mi-ar fi imposibil.
    Nadina râse cu dinţii fildeşii:
   - Vai, cât te înşeli, dragă papa!
    Tocmai dimpotrivă. Numai cu fost sa noră va putea discuta cu adevărat despre moşie. Nu era hotărâtă să vândă şi nici n-ar fi vândut dacă rămânea cu Grigore. Acuma însă, imediat ce va putea dispune singură, va lichida Babaroaga. I-ar fi şi penibil să mai aibă afaceri chiar şi numai în vecinătatea proprietăţilor lui Grigore. Ar fi fost bucuroasă să scape mai repede, dar până nu va fi divorţată nu va putea face nimic, pentru că i-ar trebui consimţământul soţului. Într-o lună, cel mult două, formalităţile despărţirii speră să fie terminate. Atunci se va repezi la ţară, are conacul de la Lespezi al lui Gogu, unde poate sta, şi nu va pleca de acolo până nu va fi încheiat vânzarea....
   - Ehe, negustoreasă, nu glumă! zise bătrânul Iuga. Vom avea de furcă cu tine!
    Zâmbea, glumea şi nu era deloc mulţumit. Toate încercările lui n-au izbutit să-i smulgă măcar o promisiune precisă. Şireată şi abilă, Nadina îi aluneca mereu printre degete ca argintul viu. Parcă mai mult obţinuse când i-a pomenit întâia oară, la Amara. Atunci fusese vorba să fie preferat. Degeaba, divorţul i-a îngreuiat lupta. Tocmai de aceea nici el n-are să renunţe. Nu i-e frică de piedici. Pentru orice eventualitate mai sondă vreo două bănci unde avea prieteni. N-a fost respins net ("să vedem, să ne consultăm, să mai discutăm"), dar considerentele lui Dumescu i-au fost repetate aproape cu aceleaşi cuvinte, parcă ar fi fost înţeleşi cu toţii. Reluă conversaţiile cu Dumescu, neoficial, la mese in doi. A obţinut o promisiune vagă. Costică îl iubea atât de mult, că nu se putea menţine până la urmă în atitudinea brutală de refuz. Sperau amândoi că vor sfârşi prin a se convinge: Dumescu pe Iuga să renunţe la cumpărare, Iuga pe Dumescu să-i inlesnească cumpărarea.
     Grigore ştia pentru ce se zbate tatăl său. Din înfăţişarea lui şi din unele cuvinte care-i scăpau, înţelegea că nu e prea încântat de rezultate.Anunţase de când a sosit că vrea să vază şi pe Predeleni. După vreo săptămână se duseră împreună.
......................................................