Răscoala, Liviu Rebreanu

...............................................................................
       XI.

          Omul se incapatana:
     - Nu-s brasoave, mai Petrica! Numai cei nepriceputi nu pot patrunde rostul cuvantului, ca eu nu vorbesc din capul meu, ci vorbesc dupa poruncile celui care stie toate cate sunt si nu sunt!
    - Bine, bine, ramai sanatos! facu Petre, pornind inainte cu Herdelea si spunandu-i pe urma ca Anton e un sarman care a fost calugar pe undeva, s-a smintit, a fugit din manastire, si acuma, de ani de zile, propovaduieste nazdravanii si traieste din mila oamenilor.
    Conacul din Lespezi era batran,  modest si prietenos. In curtea larga, inconjurata de acareturi, statea singhera o cabrioleta cu un cal negru. Titu Herdelea recunoscu pe fiul arendasului Platamonu, pe care-l intalnise deunazi cu invatatorul Dragos. Tanarul ii spuse ca e aici cu tatal sau, care a venit la Gogu Ionescu, proprietarul mosiei. El n-a vrut sa intre, pentru ca il plictisesc conversatiile de afaceri. Intre timp Pestre se intelese cu Ileana sa vesteasca pe boieri ca a venit un domn de la Amara. Si numaidecat fetiscana il pofti pe Titu in casa. Eugenia il primi dragalas:
    - Ai venit?.... Ce bine-mi pare!
    Intr-adevar, se bucura. Avea acum douazeci si cinci de ani si era maritata de patru. Gogu Ionescu o iubea ca si in prima zi si ii indeplinea toate dorintele, dar avea aproape de doua ori varsta ei. Eugenia nu-si permitea nici macar sa se gandeasca la alti barbati, socotind ca daruieste sotului ei nu numai credinta, ci si recunostinta pentru devotamentul lui fara margini. Totuşi simţea uneori nostalgii nelămurite, pe care nu i le astâmpăra viaţa modernă cu artificiile şi convenţiile ei. Nadina glumea şi nu înţelegea cum poate o femeie frumoasă ca Eugenia să fie fericită cu Gogu, care a ajuns să-şi vopsească şi părul să pară mai berbant. În realitate, Eugenia, deşi îşi însuşise felul de a fi şi obiceiurile lumii în care trăia, rămăsese sufleteşte fata preotului Pintea de la Lechinţa. De aceea se simţi în tovărăşia tânărului Herdelea parcă s-ar fi întors câteva clipe acasă. Vorbiră despre Laura, sora lui, şi despre George, fratele ei, îşi aduseră aminte de Sângeorz şi numai de oameni şi lucruri din Ardeal. Pe urmă îşi luă seama, zâmbi melancolic:
    - Dar Gogu întârzie cu arendaşul lui..... Ia să-i spunem c-ai venit!
    Întredeschise o uşă. De dincolo răspunse glasul lui Gogu:
    - Gata, suflete scump.....
   Apăru în deschizătură, văzu pe Titu:  
   - A, de ce nu m-ai vestit, puişor iubit?..... Eu isprăvisem de mult cu grecul socotelile şi ne-am apucat să facem niţică politică!
   Scutură călduros mâna musafirului. Părea mai tânăr ca ieri şi era bine dispus. Chemă dincoace şi pe Platamonu, îl ocărî că l-a înşelat, dar îl pofti să mai stea, să ia o cafea bună, cu toate că nu merita decât puşcărie pe viaţă. Grecul râdea cordial, se scuză că mai are puţină treabă în sat şi apoi e dator să se prezinte coniţei şi stăpânei Nadina. Se oferi chiar şi să ducă pe tânărul Herdelea înapoi la Amara, dacă-i face plăcere.
    - Atunci mai zăboveşte prin sat, zise Gogu, jovial. Că doar n-o să îndrăzneşti să-mi momeşti oaspeţii cu teleguţa dumitale? De altfel, fii sigur că Nadina nu e grăbită să-ţi vază mutra, căci ştie bine cât o înşeli şi pe ea!
    Conduse pe Platamonu şi apoi se întoarse frecându-şi mâinile de mulţumire:
   - Ei, acuma să vedem ce mai spune poetul nostru!
   Îl descusu când şi cum a venit în ţară, ce-a făcut aici, ce rost şi-a găsit. Auzind desluşirile tânărului, se indignă, se scuză şi strigă:
   - Dar se poate una ca asta? Un poet ardelean să nu se poată aciuia în România? Revoltător!.... Bietul băiat!
   Titu Herdelea era mişcat de atâta interes, iar Gogu, în cele din urmă, declară patetic:
    - Te rog să faci bunătatea şi să nu fii amărât! Asta-i una! Iar al doilea să ştii că eu, ăsta care mă vezi, voi avea grijă ca poetul familiei noastre să se simtă acasă la el în ţara românească!.... Nu-i aşa, suflete scump? adăugă scurt către nevastă-sa.
   - Fireşte! ciripi Eugenia. Trebuie sa facem ceva pentru el!
   Cand in sfarsit reveni Platamonu sa ia pe Titu, Gogu gasi un nou pretext sa-l ocarasca:
   - Fiindca ne-ai luat musafirul, sa stii ca am sa-ti scumpesc arenda!..... Si spune-i conitei Nadina ca maine merge sa dejunam la ei, ca s-o invat sa-ti scumpeasca si ea! Uite asa, Efialte!


                  7.
        Platamonu mana calul, vorbea cu Titu Herdelea si cu fiul sau, dar gandurile ii rataceau in alta parte. Nu voia sa arate nici chiar iubitului Aristide, lumina ochilor lui, cata zbuciumare ii pricinuia drumul acesta la Amara. De rezultatele ce le va obtine depinde viitorul familiei Platamonu. Ii era drag pamantul nu numai pentru castigul ce-l produce, daca e muncit bine si cu chibzuiala, ci mai ales pentru stabilitatea ce o ofera posesorului. A fi proprietar de mosie i se parea cea mai mare fericire si a fost visul  lui de cand s-a apucat de arendasie. Acuma in sfarsit visul lui se apropia de implinire. O proprietate mai frumoasa ca Babaroaga nici nu se putea. Numai la pret sa se nimereasca. Pe Nadina o stie vesnic in nevoie de bani. I-a avansat si el de atatea ori. Si la proprietatea pamantului nu tine deloc, ba o considera o corvoada. Ea insasi l-a intrebat asta-primavara daca nu-i poate gasi un cumparator serios si a adaugat ca vor sta de vorba la toamna, cand el a observat modest ca amatori ar fi, daca ea n-ar pune conditii prea grele, fiindca banii s-au scumpit rau in timpurile din urma, iar pamantul nu mai renteaza ca odinioara.Fireste, facuse aluzieca el ar fi amatorul si ea a inteles.
     Era grec nascut in tara. Nu stia greceste decat vreo zece cuvinte. Dragostea pentru elenism a manifestat-o  botezandu-si copiii cu nume eroice, baiatul Aristide si fata Elena. Astfel se naturalizase si spera ca fiul sau, facand politica, va ajunge deputat. De aceea cheltuia cu el sa studieze dreptul si-i implinea toate dorintele. Aristide insa nu mostenise harnicia tatalui sau. Ii placeau mai mult petrecerile si femeile, decat cartile. Era de trei ani student si inca nu luase niciun examen, pretextand ca vrea sa fie perfect pregatit.
   - Noroc, noroc, cucoane! ii striga Carciumarul Busuioc, din prag, vazandu-l trecand.
    Arendasul raspunse vesel cu o gluma. Stia sa vorbeasca dupa inima taranilor si se bucura de simpatia lor mai mult ca ceilalti mosieri dimprejur. Oamenii cu necazuri intai la grecul alergau, fiindca el nu era mandru, ii asculta totdeauna si ii multumea chiar cu o vorba buna.
    Trase in ograda conacului, nu in fata castelului, ca sa nu indispuie pe boieri. Avusese intentia sa ia si pe Aristide la intrevederea cu Nadina: in fata unui barbat nostim orice cucoana tanara vrea sa ramaie numai fermecatoare. In ultimul moment se razgandi. Cine stie cum se pot intoarce lucrurile si de ce sa fie baiatul de fata daca s-ar intoarce in rau?
    Dupa primele schimburi de cuvinte, Platamonu isi zise ca intelept a procedat lasand pe Aristide pe-afara. Nadina era cu barbatul ei si cu Raul Brumaru, si il intampina cu o dragalasenie care nu-i prevestea nicio bucurie:
    - Tocmai despre dumneata vorbeam.... parc-ai dat cu bobii!
    Arendasul isi compuse surasul de circumstanta si-i saruta mana. Barbatii se retrasera cu explicatia ca fiind vorba de afaceri.... Il pofti sa seaza pe fotoliul ce-l ocupase Raul, langa caminul in care fosneau cu flacari lenese doua buturugi uriase. Se aseza si ea pe celalalt fotoliu, murmurand feciorelinc:
    - Asa.... Acum putem vorbi linistiti!
    Platamonu cunostea ceremonialul. Excesul de gentilete insemna ca are mare nevoie de bani. Incerca sa previe primejdia si incepu sa-i pomeneasca de recolta care.... Ea il intrerupse razand:
    - Stiu, stiu..... Totdeauna recolta e sub prevederile cele mai pesimiste, fiindca a plouat sau a fost seceta, si niciodata n-are pret, fiindca s-au scumpit banii. Mai bine sa-ti spun eu ceva mai interesant!
    Ii spuse ca in cele trei luni, cat a stat in strainatate, a avut cheltuieli exorbitante, ca a trebuit sa faca apel si la barbatul ei, desi i-a fost penibil pentru ca Grigore are amabilitatea sa nu se amestece in socotelile ei si nici ea, in schimb, nu vrea sa-i ceara nimica, mai ales in cazuri cum a fost calatoria recenta, intrucatva impotriva vointei lui. Platamonu isi permise sa observe ca dansul a raspuns prompt la scrisoarea dumneaei si i-a trimis cu cateva luni de anticipatie castigul de toamna, desi numai biet de el stie cum a facut rost de o suma atat de grea in niste vremuri atat de nenorocite. Nadina nu se tulbura. Ii multumi cochet si continua ca s-a intors literalmente fara franc, ba chiar cu o datorie la fratele ei, Gogu. A venit acuma la tara, cu toate ca ar fi avut mare nevoie de putina odihna dupa atatea osteneli, numai spre a se intelege cu el ca sa-i avanseze cat mai curand castigul viitor sau cel putin o buna parte, ca sa-si poata lichida plictiselile materiale.
    Arendasul suspina adanc. In loc de vanzare, arenda anticipata - bun noroc. Si cu ce speratne asteptase el toamna asta!..... Raspunse trist ca a fost totdeauna dornic sa-i satisfaca orice pretentii si a facut toate sacrificiile ca sa iasa cu fata curata. Din nefericire, imprejurarile nu i s-au aratat favorabile. A mucnt din rasputeri si in zadar. E amenintat sa-si piarza si micul capital cu care a venit pe mosiile astea. Dumneaei vrea arenda inainte, iar el n-a putut acoperi nici pe cea veche. Se ofera sa-i dovedeasca indata, cu creionul in mana, ca oricat s-ar sforta, nu e chip sa realizeze, cu preturile de azi, nici macar trei sferturi din arenda, fara sa se gandeasca la un castig cat de mic pentru dansul, pe care l-ar merita, caci depune o munca supraomeneasca..... Nadina isi pierdu dragalasenia o clipa. Se reculese insa repede si surase: arendasi sunt destui, numai mosii sa fie. Platamonu confirma ca, da, sunt, dar depinde cum sunt. S-apoi cine cunoaste meseria nu poate oferi nici jumatatea arendei pe care el a platit-o pentru ca asa a apucat. Adevarat ca prin unele parti s-au mai urcat arenzile. Dar acolo se speculeaza taranii pana la exasperare si nu se stie daca nu vor avea urmari triste. Taranii s-au desteptat, vor ei insisi pamant si nu mai rabda fara a cracni inselaciunea si neomenia. Chiar si pe aici, unde sunt invoieli cinstite si nu-i pagubeste nimeni nici cu o para, se codesc, si se framanta, si murmura. Ce-o fi pe-acolo, Dumnezeu stie.....
     Pe Nadina o plictisea polologhia asta. Arendasul observa si-si opri elocventa. Urma o pauza mai lunga. Nadina il privea cercetator, parc-ar fi vrut sa afle ce se ascunde sub vorbaria grecului, care facea o figura blanda, aproape umila si mai cu seama impenetrabila.
     - In sfarsit! zise brusc Nadina, enervata putin si cu un gest ca si cand s-ar fi hotarat sa puie capat convorbirii.
    Lui Platamonu i se paru ca a intins prea mult coarda si astepta un prilej sa dea inapoi. O stia excesiv de ambitioasa si in stare intr-adevar sa caute alt arendas. Ar fi culmea ca, in loc sa cumpere mosia, sa o piarza de tot.
    In momentul acesta intra Grigore. O anunta ca au venit niste tarani care vor sa o roage sa-i asculte si pe ei, ca si ei ar dori sa cumpere mosia. Nadina se ridica surprinsa:
    - Dar nici n-am discutat cu domnul asa ceva!
    Era incurcata. Grigore staruia sa-i primeasca. Satenii sunt banuitori si, daca n-or auzi un raspuns din gura ei, se vor crede nedreptatiti. Nadina n-avusese relatii cu taranii si nici nu voia sa aiba. Ii socotea salbatici si rai. Dupa o ezitare, zise dand din umeri:
    - Bine, daca crezi tu, Grig...... Dar vezi sa nu-mi faca murdarie ori sa-mi umple casa cu cine stie ce mirosuri!
    Luca Talaba intra cu cativa tovarasi, aducand o unda violenta de usturoi, care curpinse repede toata odaia.
    - Aideti, spuneti conitei fara frica tot ce aveti pe inima! ii indemna Grigore.
    Pe tarani ii vestise adineori Carciumarul Cristea ca grecul a trecut spre curte sa mantuie tocmeala pentru Babaroaga. Dupa convorbirea de ieri cu boierul Miron, oamenii s-au mai sfatuit si s-au inteles sa nu se dea batuti, ci sa starie si la cuconita de la Bucuresti. Acuma insa erau zapaciti, mai cu seama ca se afla de fata si arendasul. Intr-un tarziu, Luca Talaba, biruindu-si sfiala, vorbi uitandu-se drept in ochii Nadinei:
    - D-apoi, conita, sa nu va suparati ca am cuteza, dar noi, daca am auzit ca umblati sa vindeti mosia, ne-am tot chibzuit si am socotit ca de ce s-o instrainati, ca doar noi am muncit-o totdeauna si ne-m invrednici si noi sa......
    Pe Nadina o indispusese intai Platamonu, pe urma mirosul de usturoi si vorbaria taranului. Ea in realitate nu se gandea sa vanza Babaroaga. A spus asta-primavara arendasului c-ar vrea sa scape de mosie, dar fara sa fie hotarata si mai mult ca sa zica ceva, fiindca omul nu pleca si nu-l putea concedia nedelicat, tocmai cand ii numarase o suma de bani. Se pare ca dintr-o vorba aruncata a iesit o intreaga poveste. Ieri, pe nepusa masa, socrul ei; azi, taranii. Acuma se dumeri pentru ce s-a plans adineori Platamonu ca e prea grea arenda. Nu-si putu ascunde un suras ironic, aruncandu-i o privire. Sedea in acelasi fotoliu, cu ochii la tarani, cu o mirare incremenita pe fata, care voia sa-i mascheze turburarea, caci in creieri ii ardeau usturator numai cuvintele: "Uite norocul meu!"
     Cand crezu ca au vorbit destul, Nadina ii intrerupse, spunandu-le ca deocamdata n-are de gand sa-si vanza proprietatea si ca e multumita cu Platamonu, care plateste cinstit si nu asupreste lumea. Oamenii se grabira sa aprobe ca sa nu se supere arendasul:
    - Noi ne-am invoit totdeauna cu dumnealui, ce-i drept nu-i pacat!
    Daca s-ar hotari, continua Nadina, ii va asculta si pe ei, nu-i va uita. Sa nu se ia dupa zvonuri, ca zvonurile le scot cei care au anume interese ori care nu sunt cu sufletul curat. Platamonu inghiti in sec, desi ea nu se uitase la el, si nici taranii.
    Ramanand iar singur, arendasul intreba bland:
     - Atunci cu mine ce faceti, conita?
    Nadina raspunse simplu:
    - Am sa reflectez si sa vad ce pot face.
    Platamonu simtea ca-i fuge pamantul de sub picioare. Incerca sa insiste: cand sa mai vie? Doamna ezita: nu stie cate zile mai ramane pe aici si......
    - V-ati suparat pe mine, conita? zise arendasul deodata, desperat.
    - O, de ce ? facu Nadina, intinzandu-i mana. Nu mi-ai facut nimic. Se poate?
    Coborand treptele, Platamonu baigui in sine, amarat: "Bine am nimerit-o, n-am ce zice! Bravo mie!"


              8.
    Marti dupa-amiaza incepu o ploaie marunta, rece. A inceput domol ca sa tie lung, ca ploile adevarate de toamna. Gogu Ionescu venise cu Eugenia la dejun, la Amara. A fost o masa vesela, sfarsita cu planurile de intoarcere la Bucuresti. El trebuie sa fie joi negresit in capitala. Nu poate intarzia niciun ceas. E doar deputat, peste vreo doua saptamani se deschide Camera si in prealabil e obligat sa ia contact cu amicii politici. Propuse lui Titu Herdelea sa mearga cu ei, dar Grigore protesta: se poate sa-i rapeasca oaspetele? El avea de gand sa-l trimita cu Nadina, ca sa nu plece singura cu Brumaru.
    Mai inainte de a se aseza la masa, Grigore luase la o parte pe Gogu si pe Titu la o consfatuire intima. Cand afla Gogu despre Baloleanu, se supara. Cum isi inchipuie ca Baloleanu va face intr-adevar un serviciu dezinteresat? Se vede ca Grigorita nu-l cunoaste, desi i-e prieten. Are sa-l poarte cu vorba pana i se va uri si va renunta!.... Grigore protesta mai cu jumatate de gura, adaugand ca, in orice caz, baiatul, adica Titu, nu poate ramanea in vant si ca prin urmare......
    - Uite, eu te asigur ca in douazeci si patru de ore dupa ce sosesc in Bucuresti, tanarul va fi plasat! facu deputatul cu emfaza. Are cuvantul meu! Si eu nu sunt Baloleanu!
    - Evident, daca vrei tu sa te ocupi..... zise Grigore. Dra si tu esti cam lasator, draga Gogule, si....
    - Te rog, te rog! rase Gogu. Stiu eu cand trebuie sa fiu lasator si cand nu!
    - Ai noroc! sopti  Grigore lui Titu, ramanand pe urma un moment in doi. Se vede ca te protejeaza Eugenia, de l-a cuprins atata energie!
    Tanarul Herdelea nu scoase niciun cuvant, ci numai ascultase cu entuziasm. Degeaba, s-a nascut in zodia norocului, isi zicea in gand, incantat. Si la masa a mancat cu pofta, iar la urma, venind vorba de doine ardelenesti, a cantat "Lunga-i drumul Clujului" si a starnit ovatiile tuturor. Pana si Miron l-a felicitat, in vreme ce Nadina, care obisnuia sa strambe din nas cand auzea muzica romaneasca, ii lua promisiunea sa-i cante la Bucuresti toate doinele pe care le stie....
    Gogu si Eugenia plecara pe ploaie. Nadina, vazand din usa cum rasucea firele de apa un vant aspru, se zbarli:
    - Mi se pare ca eu voi fi inaintea lor la Bucuresti!
    Batranul Iuga isi freca mainile multumit:
    - Lasa, draguto, ca asta e minunata pentru samanaturile de toamna! Asta face multe milioane, multe de tot!
    - O fi, papa, dar eu nu sufar ploaia nici la oras! La tara barem o detest!

    Grigore se schimbase de cand sosise Nadina. Numai dupa ce a strans-o iar in brate si-a dat seama ca fara ea viata lui ar fi zdrobita. O femeie ca ea are dreptul si chiar datoria sa traiasca, sa se bucure de omagiile lumii, nu sa vegeteze in umbra, cum ar fi vrut-o el dintr-un egoism meschin. Rezistenta ei fireasca ei a socotit-o lipsa de atasament veritabil. I-a imputat cochetaria ca o crima, in loc sa o vada drept ceea ce este: dorinta fireasca de a straluci. El n-a inteles ca, prin persistenta ei de a-i oferi mereu ceva nou, de a fi vesnic alta, ea cauta si izbutea sa-i fie amanta si sotie in acelasi timp. Daca el n-a fost in stare sa-i admita nici capriciile cele mai obisnuite, daca i-a facut o vina din placerea de a dansa sau de a calatori!
    De altfel, si acuma trebuia sa se observe la fiece moment ca sa-si domine instinctele. Prezenta lui Raul Brumaru continua sa-l sacaie, desi nenorocitul facea sfortari uriase sa-si dovedeasca utilitatea: povestea anecdote, trantea calambururi nadroade, se interesa de crestea vitelor si asculta ca un martir teoriile agricole ale lui Grigore, juca tabinet cu batranul si se tutuia cu tanarul Herdelea, fiindca observase ca Grigore tine la el, cauta sa invioreze pe Nadina cu glume frantuzesti cand o vedea prea plictisita.... Totusi Grigore nu-l slabea din ochi si-i urmarea discret toate miscarile, oricat recunoastea in sinesi ca exagereaza. Se surprindea suspectand si pe Nadina, chiar in clipele cele mai intime. I se parea ca sarutarea ei n-a fost sincera, ca a rostit cutare cuvant de iubire cu o intonatie ciudata..... Ii era mereu teama ca isi bate joc de sentimentele lui.
    Noua inflacarare amoroasa il indemna sa-si grabeasca si el plecarea la Bucuresti. Cel mai tarziu peste o saptamana ispravea aici toate treburile. Incerca sa momeasca pe Nadina sa-l astepte.
    - Cred ca as muri daca ar trebui sa mai stau o saptamana in noroaiele astea infernale! zise ea surazand. De ce nu renunti si tu o data pentru mine la teribilele voastre afaceri? Sa plecam impreuna.
    Grigore fagadui ca pana duminica termina, dar pe ea n-o mai retine: nu vrea sa se simta rau; doreste chiar s-o stie numai vesela si fericita.
    Hotarara sa plece joi. Ploua insa asa de urat, ca Nadina a amanat-o pentru vineri. Grigore a inteles ca a fost un pretext ca sa mai ramaie o noapte. Era fermecat.
   Dimineata de vienri vestea o zi buna. Ploaia incetase de cu noapte. Pe ultia insa noroiul si baltoacele erau pana la genunchi. Automobilul trase la scara, inconjurand rondul in forma de inima impodobit cu flori rosii tomnatice, care radeau sub mangaierea soarelui iesit brusc din panzisul de nori. Cand se urca in masina, dupa ce sarutase de mai multe ori pe Grigore, Nadina vazu florile si-i zise dragalas:
    -  Uite inima ta, Grig.
    Printre servitorii ce se imbulzeau sa fie cu folos la plecare, Titu Herdelea zari pe Petre, care dadea tarcoale curtii si de dragul Marioarei, si in speranta ca se va putea oplosi si dansul pe aici. Dupa ce se desparti de Miron Iuga si multumi induiosat lui Grigore, tanarul Herdelea dadu mana cu Petre:
    - Ramai sanatos si s-auzim de bine!
    - Dumnezeu sa va ajute, conasule! raspunse flacaul cu glas fierbinte.
    Auzind glasul strain, Nadina intoarse capul. Privirea ei curioasa se incrucisa un moment cu privirea lui stralucitoare.
    Masina porni pe aleea pietruita, margand la pas, fiindca Grigore ii insotera, cu capul gol. Nadina, intre cei doi barbati, in facea bezele cu mana inmanusata, ridicata in sus.  Cand ajunsera la poarta, Grigore striga soferului sa opreasca putin. Se sui pe scara:
     - Iertati-ma, va rog mult, sa spun Nadinei doua vorbe la ureche.....
    Se apleca peste portiera, lua in maini capul femeii si-i saruta bumbul urechii, soptind:
    - Te iubesc!
    Nadina ganguri razand cu narile in vant:
     - Mais tu est fou, petit cheri! (Dar tu esti nebun, micule drag!)
    Apoi automobilul zvanci ca un alergator de cursa.
    Grigore se uita dupa el si nu vedea decat o mana mica plutind in aer, deasupra capetelor, ca o turturica alba.

    Pe cand masina se departa vertiginos, improscand pana-n marginile ulitei vartejuri de apa tulbure cu bucati de noroi, tanarul Iuga auzi deodata un glas manios:
    - Fire-ar al dracului!
    Baba Ioana, care venea pe marginea ulitei, era numai noroi din cap pana-n picioare si-si scutura hainele bombanind.
    Din jos se apropia Anghelina lui Nistor Mucenicu, desculta, cu un copil la tata si altul, de vreo patru ani, de mana. Baietelul, descult ca si ma-sa, impiedicandu-se in poala camasii lungi cu care framanta noroiul, scancea intr-una:
    - Mi-e foame, mama!
   Si femeia il ostoia, tragandu-l de mana, necajita:
   - Taci, maica, taci-taci!
    Masina disparuse cu mana alba ca o turturica. Grigore Iuga se cutremura, parca s-ar fi trezit dintr-un vis. Nu mai auzea decat scancetul copilului, si mulcomirile femeii, si mormaitul babei:
    - Fire-ar al dracului!


              CAPITOLUL IV.   LUMINILE

            1.
     Doua zile Titu Herdelea avu sa povesteasca ce a patit si cum a petrecut la tara. L-a descusut intai doamna Alexandrescu, proprietareasa lui, care, cand nu vorbea de jenica sau de Mimi, murea sa afle toate despre toti si sa cleveteasca. O seara intreaga a trebuit sa refere familiei Gavrilas, iar fiul cizmarului Mendelson, acuma civil, a venit anume sa se intereseze de suferintele taranilor si sa-i explice, fierband de revolta, ca nelegiurile sociale sunt atat de provocatoare, incat multimea exasperata va fi silita sa-si faca singura dreptate si atunci se va prabusi in foc si sange toata baraca.
    Tanarul Herdelea se lauda si se inalta, fireste, dar cu masura. Pana nu va vedea cu ce se va alege din mondenismele astea, nu indraznea sa-si ia vant. Indeosebi despre Nadina vorbea cu mare entuziasm. I se parea fiinta cea mai fermecatoare si lasa sa se inteleaga ca-l simpatizeaza, desi ea nu prea l-a luat in seama si chiar in automobil abia i-a adresat cateva cuvinte, intretinandu-se mereu si in frantuzeste numai cu Raul Brumaru.
    In sfarsit, duminica inainte de amiazi se infiinta in strada argintari, la Gogu Ionescu. Promisese el, ce-i drept, ca in douazeci si patru de ore ii va aranja situatie, dar nu strica sa-i mai aduca aminte cu prilejul unei vizite obligatorii de politete.
    - Gata! striga triumfator deputatul. Maine sa te prezinti la "Drapelul" si sa-ti incepi serviciul. Intrebi de domnul Deliceanu, sa nu-i uiti numele, el e directorul gazetei, si-i spui ca vii din partea mea. Leafa nu e prea stralucita, dar mai tarziu vom cauta s-o dregem.
    Titu Herdelea inlemni de mirare si de bucurie. De-abia putu articula cateva cuvinte de multumire si admiratie. Lui Gogu ii placea sa fie admirat. Cand aparu si Eugenia, pe care n-o pusese la curent tocmai ca sa-i ofere o surpriza, le istorisi cu mare lux de amanunte toate fazele luptei..... Si-a zis: ce sa se caciuleasca el, cogeamite deputat serios, pe la "Adevarul" si "Universul", sa riste vreun refuz, cand are jurnalul partidului. Deliceanu i-e coleg de Camera si prieten. Hai la Deliceanu! El, dragut si fin, accepta fara nicio dificultate, dar il tirmite sa se inteleaga cu administratorul. Hai si la el! Acolo, raceala si vaicareala. Administratorul, un ovrei gras cu ochelari de aur, il ia cu teorii si cu cifre,  ca ziarul are cheltuieli formidabile si nu se vinde deloc, desi e scris superb, fiindca cititorii de azi nu mai sunt capabili sa guste verva stilistica si spiritul polemic, ci umbla numai dupa crime si scandaluri, ca.....
     - Dupa vreo ora de discutie mi-am pierdut si eu calmul! facu Gogu cu mandrie. M-am sculat, mi-am infipt mainile in buzunar si am declarat ritos: "Nu vreau sa stiu nimic! Doresc sa fiu satisfacut, altfel!....." Atata e fost suficient. L-am dat gata. Zice: "Bine, coane Gogule, daca ma iei asa nu pot sa te refuz!"
    Nu putea spune admiratorilor sai ca atunci cand si-a infipt mana in buzunar a scos portofelul si a achitat anticipat pe sase luni leafa protejatului sau, suma fiind contabilizata in registre ca donatie din partea domnul deputat Gogu Ionescu.
    Eugenia il imbratisa si-l felicita gratios, satisfacandu-i astfel pe deplin amorul propriu. Pe urma amandoi facura urari tanarului si-l poftira la masa intr-o zi, dupa ce va fi luat contact cu jurnalul.
    - Vezi, mai pune si despre mine cate-o notita din cand in cand! ii sopti Gogu conducandu-l, intre gluma si serios. Titu Herdelea era nerabdator mai intai sa cunoasca "Drapelul". Nu-l vazuse niciodata si nici macar nu auzise despre un asemenea ziar. Colinda zece chioscuri pana sa descopere un exemplar. Il desfacut indata, il examina cu atentie. Il gasi idiot, fad ca un discurs parlamentar. Avu o clipa de deceptie. Altceva ravnise dansul. Ce are-a face acum? Pentru inceput.....
     Acasa se aseza sa citeasca "Drapelul" de la titlu pana la girantul responsabil, ca sa se familiarizeze cu atmosfera. Pe cand se lupta cu un studiu kilometric, semnat de un senator, ii batu la usa Jean:
     - Vino, monser, nitel, sa te cunoasca si sor-mea, ca ti-a facut Lenuta o reclama, de parc-ai fi moastele de la Mitropolie!
    Doamna Alexandrescu, dorind sa fie agreabila familiei lui Jenica, se straduia sa gaseasca petitori Tantei, mai ales ca batranii erau foarte preocupati de soarta fetei, care n-avea alta zestre decat frumusetea de la Dumnezeu. Ochise deocamdata pe Titu si-l lauda ca plateste corect chiria, ca nu e haimana, ca umba numai intre boieri si, fiind ziarist, maine-poimaine il vezi deputat, cum a ajuns si Costel Petrescu, care a fost coleg cu barbatul ei la scoala militara.
    - Uite ce ingeras s-a abatut pe la noi, domnule Titu! suspina doamna Alexandrescu, topindu-se de duiosie.
    Tanta rosi. Era inaltuta, delicata si avea niste ochisori verzi cu luciri umede invaluitoare. Tanarul se zapaci putin. Doamna Alexandrescu observa multumita, si, dupa cateva momente, observa diplomatic:
    - Ei, acuma noi plecam, ca sunte, vezi, si imbracati. Am vrut numai sa o vezi si s-o admiri. Dar lasa, nu fi mahnit! Uite, iti promit ca te luam intr-o dupa-amiaza in familia lor si acolo poti pe urma sa-i faci si curte, daca-ti place!
    Titu Herdelea relua studiul senatorului. Dintre randurile plicticoase licareau neincetat ochii verzi ai Tantei si surasul buzelor ei, ca o ispita neasteptata si cu atat mai atragatoare.

       A doua zi se duse la "Drapelul". Un baiat il introduse la secretarul de redactie. Intr-o camera vasta, singur, la un birou voluminos, un domn neras, ursuz, cu ochelarii dupa urechi, manevra intr-un morman de jurnale cu niste foarfeci uriase. Arunca o privire spre vizitator si isi continua operatia. Cand ispravi, matura jos resturile de gazete, ca sa-si elibereze masa. Afland ca Herdelea cauta pe Deliceanu, zise plictisit:
     - Directorul nu da pe la redactie decat intamplator, asa ca greu ai sa-l nimeresti. Daca insa ai ceva pentru ziar poti vorbi cu primul-redactor care trebuie sa pice sau poti sa-mi spui si mie!
    Titu ii spuse. Secretarul stramba din nas:
     - Mhm... Ne inmutim mereu. Avem mai multi redactori decat cititori si totusi, daca n-ar fi foarfecele, n-am putea iesi. La leafa e imbulzeala, la scris e "codeala". Dar asta-i treaba directiei. Eu mi-am declinat de mult orice raspundere.....
    Ca sa se convinga, arunca doua cuvinte pe un petic de hartie si trimise baiatul la administratie. Raspunsul sosi prompt si secretarul continua:
    - In regula! Esti angajat! Foarte bine! Poate ca dumneata ai si mancarimea scrisului? Ce?
    Incetul cu incetul se mai descreti. Avea suflet bun. Se credea cel mai iscusit secretar de redactie din Romania si, deoarece lumea nu-l aprecia ca atare, se simte nedreptatit. Ii era scarba ca trebuie sa munceasca mai rau ca un hamal la un ziar obscur, in vreme ce altii, nedemni sa-i stea alaturi, se imbuiba si se lanseaza prin redactiile jurnalelor de mare tiraj.
    Pentru ca tanarul Herdelea era de "dincolo", secretarul il insarcina sa culeaga din presa germana si ungureasca stirile despre Romania si romanii subjugati. Ii oferi imediat un teanc impresionant de ziare vigine. Nimeni din redactie nu cunostea alta limba straina decat franceza, incat n-avea cine sa le citeasca. Poate sa le ia acasa, sa le rasfoiasca pe indelete. Sa nu mazgaleasca mult. Note concise, vibrante, asta trebuie unui jurnal viu. Din nenorocire, "Drapelul"..... Fireste, ar fi perfect daca ar putea sa-i scrie si cate un articol de fond, macar unul pe saptamana. Ia sa incerce. L-au satisfacut politicienii tampiti cu colaborarile constipate. Dar sa nu uite ca "Drapelul" e oficiosul guverului si deci, sa fie prudent, mai ales ca partidul, pe langa seful in functiune, are o droaie de pretendenti la sefie care fac opozitie clandestina si abia asteapta vreo gafa ca s-o exploateze  impotriva conducerii oficiale.
    - Asa, puiule! sfarsi secretarul amical. Poti sa lucrezi si acasa pana te vei obisnui cu meseria. Dimineata insa te rog sa fii aici totdeauna, ca poate am nevoie de tine!
    Se numea D. Rosu.
   
    Titu Herdelea se intoarse acasa, se inchise in odaia lui si incepu sa lucreze cu pasiune. Isi zicea ca de acuma i s-au deschis toate drumurile. Numai vrednic sa fie si sa nu se descurajeze. Doamna Alexandrescu plecase cu Jean la parintii lui, la o partida de carti cu prelungire. Era liniste desavarsita; rareiru patrundea pana la dansul cate un tipat sau o sudalma din curtea cu multi chiriasi. Spre seara, tocmai cand terminase de scris, auzi pasi in antreu. Isi inchipui ca trebuie sa fie eleva lui, Marioara. Se bucura. Dupa atatea ore de munca, era binevenita o fiinta feminina, chiar si Marioara. Se repezi la usa, sa o primeasca.
    - Maicuta nu e acasa? intreba foarte natural Mimi.
    Tanarul raspunse surprins:
    - Nu este, dar..... poftim inauntru, doamna!.... Imediat am sa.....
    Doamna mica si blonda avu o fluturare de suras pe buze zicand:
    - Ei, hai, fiindca tot am venit, sa vedem cuibul poetului. Titu se aprinse, ii saruta mana de mai multe ori si o ruga sa stea cateva clipe, sa se sature macar privind-o, ca de cand a vazut-o deunazi, n-o mai poate uita..... Mimi il intrerupse, parca nici nu l-ar fi ascultat sau pentru ca stia dinainte ce are sa-i spuie:
    - In camera asta stateam si eu inainte de a ma marita, in vacante, cand ma intorceam de la pension. Pe atunci maicuta nu inchiria..... Cate visuri frumoase am visat in patuceanul asta!
............................................................................