"Cea mai mare bucurie a vieţii este să fii convins că eşti iubit."
                  Victor Hugo

Răscoala, Liviu Rebreanu

............................................................
      XV

      Petre pleca cu fratele invatatorului si cu cativa batrani. Ardea sa aduca iar vorba de conul Grigorita, sa spuie oamenilor cat s-a purtat de frumos cu dansul si cum deunazi, cand s-a intors de la Costesti de dusese pe cuconita la gara, dupa ce l-a ascultat din fir in par, a chemat pe Leonte Bumbu, logofatul, si i-a poruncit sa stearga din catastife toata datoria tatane-su]au si sa-i plateasca numaidecat pretul unei perechi de boi, nu numai a celui omorat in padure, pe deplin.
     Pomenindu-se despre despartirea boierilor, Petre se grabi sa dea amanuntele putine ce le cunostea de la Marioara lui si sa adauge:
    - Cucoana e tafnoasa si indracita cum nu se mai poate, dar conul Grigorita, cum il stiti, drept si milostiv si bun de parca nici n-ar fi boier. Ca binele ce mi l-a facut mie n-am sa-l uit nici in mormant.....


                  3.
         Titu Herdelea afla in tren de la Nadina vestea divortului. Nu credea. De-abia cand, peste vreo zece zile, i-a confirmat-o Grigore, s-a convins. Si a exclamat cu multa parere de rau:
     - Cu toate astea, ce femeie draguta!
     - Prea draguta! a suras Grigore.
      Oricat de mult tinea insa la Grigore Iuga si oricat admira pe Nadina, tanarul Herdelea nu mai avea ragaz sa se ocupe deosebit de incurcaturile lor. Se intalnea deseori cu Grigore, se ducea pe la dansul si mancau cateodata impreuna. Vedea si pe Nadina uneori la cate-un spectacol sau la Gogu Ionescu, cand era poftit la masa. Altfel insa valtoarea ziarsiticii il absorbea tot mai mult. Sub pretexte ca evenimentele politice se intensifica, Rosu ii multiplica intr-una insarcinarile. Ca sa ridice "Drapelul", ambitiosul secretar de redactie voia sa-l doteze cu diferite rubrici noi si, neavand alti redactori docili, punea pe Herdelea la contributie, iar el, zelos, primea fara a cracni. Asa a devenit titularul unei rubrici de curiozitati, al alteia de ecouri politico-mondene si al cronicii teatrale, singura pe care o facea cu placere, fiindca ii era drag teatrul si acum se putea duce mai des si gratis.
     Dar indata ce s-a intors de la Amara, a avut o supriza din partea doamnei Alexandrescu, gazda lui limbuta si amoroasa. Tot descosandu-l cum a petrecut la tara si neascultandu-l cu atentie, ceea ce pe el il cam jignea, se pomeni deodata ca-i zice foarte incantata:
    - Stii ca in lipsa dumitale Tanta a fost mereu pe aici si mereu mi-a vorbit despre dumneata..... Ce fata, domnu` Titu! Nici nu-ti inchipui dumneata...... Numai Mimisor a mea a mai fost ca ea, cuminte, si frumoasa, si desteapta!
    Apoi, dupa ce il starni iar sa povesteasca, peste doua minute iar il intrerupse, amenintandu-l cochet cu degetul si invaluindu-l in niste priviri de complicitate:
    - Hotomanule, hotomanule! Mi se pare ca ai pus gand rau Tantichii noastre? Ce sa-ti spun, n-ai gust prost! Fete ca Tantica nu se gasesc pe toate potecile - si frumoasa, si de familie buna, si cu educatie..... De! Adevarat ca si dumneata esti baiat bine, cu un castig bun, cu viitor mare..... Ati fi o pereche cum nu se poate mai potrivita, numai sa dea Dumnezeu sa iasa cum cred eu!
     Si vreo jumatate de ora Titu trebui sa asculte aiurit explicatiile, combinatiile, planurile, sfaturile, indemnurile ei intr-o succesiune vertiginoasa si ametitoare. Se infricosa. Iubea pe Tanta fara sa-i fi trecut macar prin minte posibilitatea insuratorii, care, in situatia lui, i s-ar fi parut putin ridicola.
    Tanta intr-adevar venea mai in fiecare dupa-amiazi la doamna Alexandrescu si Herdelea  se simtea din ce in ce mai incurcat. Ca o salvare posibila ii licarea numai o mutare subita, care sa-i piarza urma. Intr-o zi insa, pe cand se afla la doamna Alexandrescu de vorba cu Tanta si tocmai cand doamna Alexandrescu isi cauta un pretext sa-i lase singuri, fiindca ochii verzi ai Tantei isi indeseau implorarile dragalasem se auzi deodata o bataie timida in usa, dupa care, fara sa mai astepte raspuns, intra Marioara.
      - Va rog sa ma scuzati, zise ea putin speriata mai ales observand pe Tanta, caci de doamna Alexandrescu nu se jena. Venii pentru lectie si gasii incuiat si.....
    - E cheia in usa, draga Marioara! sari Titu rosindu-se si vrand sa mearga spre ea.
    - Asa? N-am observat.... Atunci trec dincolo.... Scuzati! facu fata dand usor din cap si retragandu-se cu un mic suras catre Herdelea.
    Cum se inchise usa, Tanta, palida,  se scula si-si lua haina sa plece. Zadarnice fura explicatiile imbelsugate ale doamnei Alexandrescu. Tanta se declara inselata: de ce nu i-a spus nimica despre "starpitura"  asta care intra in camera lui ca la ea acasa? Planse si se linisti putin, dar nu vru sa mai ramaie. Pleca posomorata ca o martira.
    - Vezi ce-mi facusi? ii imputa pe urma doamna Alexandrescu. Ma asteptam c-ai s-o patesti odata cu lectiile dumitale, ca nu te mai astamperi si n-ai rabdare deloc.... Ei, acuma ce te faci? Trebuie sa fii delicat cu Tanta, ca ea e foarte sensibila si inimoasa!
     Dincolo il astepta alta scena cu Mariora, pe care insa o imbuna mai repede.
      Seara, incheindu-si bilantul zilei, fu totusi multumit. O intamplare neprevazuta i-a adus o solutie. Tanta s-a suparat, aventura s-a incheiat. A doua zi Tanta n-a mai venit. Nici a treia. S-a ispravit.

     Era sambata, pe la inceputul lui februarie. Titu Herdelea avea de scris un articol important pentru "Drapelul".
     Directivele i le-a dat insasi Deliceanu si, desi, tinea enorm sa se prezinte cu ceva exceptional, sa se convinga si directorul ca are intr-insul un colaborator merituos. De aceea fu vesel cand doamna Alexandrescu il anunta ca se duce cu Jean, la printii lui, unde vor sta tarziu si deci sa aibe grija de casa, iar daca iese, sa incuie bine si sa ascunda cheia la locul ei.
    Se dezbrăcă. Îşi puse un halat vechi şi nişte papuci ieftini, îşi pregăti câteva ţigări şi se aşternu pe muncă. În odăiţă făcuse călduţ. În soba de tuci duduia focul. Acoperi mai multe file cu o lesniciune de parcă i-ar fi dictat cineva. Gândurile i se înşirau că mărgele pe aţă. Fumul de tutun îi învăluia capul ca un nouraş de vată, iar pe duşumele mucurile aruncate la întâmplare punctau pauzele inspiraţiei lui ziaristice. Pe la cinci, când începea să se întunece, nu-i mai lipsea decât o încheiere de efect. Ca să-şi scormonească avântul reciti tot articolul, mormăind şi cu glas câte o frază ce i se părea mai sonoră şi mai rotundă.
     "Bravo! îşi zise la urmă. Perfect! dacă nici asta nu face senzaţie, atunci...."
    Sfârşitul de efect însă tot nu-i venea. Căutându-l în rezervorul minţii, se ridică, luă lampa de pe noptieră şi o duse pe masă să aprindă lumina. Scoase abajurul, apoi sticla, cu multă băgare de seamă, mereu îngândurat. Uitându-se după cutia de chibrituri i se păru că aude un ciocănit sfios în uşă. Până să se întoarcă, uşa se deschisese.
    - Tanţa?! făcu dânsul atât de mirat, că-i fu în aceeaşi clipă ruşine de tonul întrebării.
    Tanţa rămase lângă uşă, cu ochii mari asupra lui, parc-ar fi nimerit într-o casă străină.
    - Iartă-mă, Tănţico! reluă Titu dezmeticit. Uite cum mă găseşti!..... Lucram, voiam să fac lumină şi......
    Pentru că pornise spre ea, îl opri cu un gest instinctiv şi, după câteva secunde, şopti:
    - Aşteptai pe cineva?
    Când tânărul vru să răspundă, altă întrebare îl iscodi cu un surâs tulbure:
     - Nici pe mine?
    El tăgădui din cap.
    - Şi vezi, eu totuşi am venit! murmură ea cu o privire stranie, înfăşurată în haina de iarnă, cu blana de vulpe în jurul gâtului, cu o căciuliţă de catifea înfundată pe cap, fata parcă răspândea o lumină vaporoasă în odaia ce se lupta cu amurgul.
   - Ai adus bucurie în camera asta mohorâtă......
   Titu Herdelea amestecase o tremurare romanţioasă în cuvinte, ceva teatral şi prefăcut, deşi inima îi era într-adevăr sinceră. Tanţa auzi numai glasul inimii şi se apropie cu braţele întinse, recunoascătoare:
    - N-am să te deranjez..... Mă mulţumesc numai să te privesc cum scrii, să fiu aici cu tine.....
    - În orice caz.....
    Glasul lui Titu se schimbase. Apropierea ei îl turbura. Nici nu putu sfârşi. Îi cuprinse amândouă mâinile şi le strânse la inimă. Apoi, fără trecere, îi scoase haina în timp ce ea însăşi îşi lepăda căciuliţa.
    Întunericul se infiltra nesimţit în casă. Lucrurile lua înfăţisări mai rotunde, îşi pierdeau contururile, se confundau. Numai fereastra ce dădea în curte păstra o culoare alburie şi în cadrul ei se îmbulzeau şi se întreceau fulgii strălucitori de zăpadă, ca un roi de fluturi albi în căutarea unui adăpost împotriva frigului şi întunericului.
    - Unde să stăm? întrebă Titu, cuprinzându-i mijlocul. Vezi, aici la mine nici n-avem unde să stăm împreună alături......
    Tanta purta pe fata un suras curat de fericire. Ei toate i se pareau acuma fermecatoare. Se aseza simplu pe marginea patului, uitandu-se cum Titu punea doua lemne in soba, cum intorcea cheia in borasca..... De-abia cand el ii lua capul in maini si o saruta pe buze mai apasat ca alta data, avu o tresarire si murmura cu o imputare sovaitoare:
     - De ce-ai incuiat usa?
     Intrebarea ramase insa suspendata in aerul imbacsit de tutun. Titu alunecase in genunchi la picioarele ei, si-si ascunsese obrajii in poala ei, incolatacindu-i si mangaindu-i soldurile cu bratele. Ea se simtea mahnita ca i-a lasat intrebarea fara raspuns si incepu sa-si plimbe nervos degetele prin parul lui. Ochii ei priveau in nestire jocul funigeilor in fereastra, prin creieri ii trecea necontenit usa incuiata si gandul ca trebuia sa plce numaidecat. In aceeasi vreme totusi buzele ei sopteau strans:
     - Titu drag, te rog mult, fii cuminte..... foarte cuminte...... Imi promiti?...... Promite-mi!
     El se scula brusc, , ca si cum s-ar fi trezit din vis si zise aspru:
     - Iti jur!..... Jur!
    Se aseza langa ea, pe dunga patului. Juramantul li se parea acum amandurora exagerat. Cuvantul parca destramase vraja ce se tesea in jurul lor. Tanta, ca o scuza si un indemn, se crezu obligata sa dea lamuriri. Nu se gandise sa vie pe aici nici azi. De ce sa mai vie daca el n-o iubeste mult, nespus de mult. Cand a vazut insa ca Lenuta cu Jenica au picat la ei si au sa stea cine stie cat de tarziu, a inteles ca trebuie sa fi ramas singur si atunci si-a zis ca el nu-si da seama cat il iubeste si de aceea nu-i pretuieste suficient iubirea..... Ce sa mai asculte aceleasi clevetiri ale cucoanelor batrane cand ar avea atatea de vorbit cu el? Si fiindca de mult trebuia sa intoarca vizita unei prietene, a iesit repede si....
    Nu se uita deloc la Titu, care ascultase fara a intelege vorbele, si se lipise tot mai strans de ea, auzindu-i bataile inimii din ce in ce mai clar, simtindu-i uneori tresaririle trupului. Apoi, deodata, Tanta se intrerupse, napadita parca de o frica mare, si se ridica murmurand:
     - Acuma insa trebuie sa plec...... Lasa-ma, te rog, Titule drag! Unde mi-ai pus haina?
    Titu Herdelea se spaimanta. Il durea numai inchipuirea ca va ramane iarasi singur, cu articolul neterminat, in cautarea frazei de efect. Acuma tot ce nu era Tanta i se parea fara importanta. Nimica-n lume nu poate inlocui incantarea ce-a vrajit-o prezenta ei in odaita naclaita de fumul tigarilor. In clipa aceea tot rostul si toata intelepciunea lumii se aflau pentru dansul in verdele cald al ochilor ei, in glasul bland si soptit care picura cuvinte misterioase, in corpul fierbinte, cu tresariri speriate. Desperat ca ar putea-o pierde, ii atinu calea, o imbratisa si, scufundandu-si privirea in ochii ei, ingana ragusit:
     - Nu se poate sa pleci....... asa.......
     Ii fu rusine de ce a spus, dar ea, parc-ar fi fost un ecou al inimii ei, raspunse cu un suras mirat, care repeta incormai vorbele lui. Mainile lui se incurcara in bluza ei subtire si alba, prinsa in fata cu cateva copci. Cu acelasi suras mirat, Tanta il ajuta sa descheie bluza, soptind totusi instinctiv o imputare:
     - Lasa bluza, Titule...... Nu, nu, te rog...... vreau sa plec.......
     Titu spunea şi el ceva, cu glas uscat, fără să-şi dea seama ce. Cuvintele lor se împreunau într-un susur de bucurie ascunsă.
     Pe urmă, Tanţa rămase dreaptă, cu picioarele strânse, numai în cămaşa scurtă, din sus de genunchi, lipită de corpul gol ca o apărare inutilă. Braţele ei se încrucişau pe piept să ascundă sânii care, cu sfârcurile lor mici, păreau singurul sprijin al cămăşii gata să alunece.
      - Mi-e frig..... suspină Tanţa aproape imaterial.
    Tânărul o luă în braţe ca pe un copil somnoros, o aşeză în pat şi o înveli. Acolo ea rămase cu faţa-n sus, cu ochii în ochii  lui Titu, care-i potrivea mereu învelitoarea. Apoi deodată se pomeni cu el alături. Mâinile lui reci îi netezeau sânii împietriţi, coborau pe pântecele fierbinte. Atunci ea începu iarăşi să bolborosească în neştire "nu, nu, nu", răsucindu-se înspre el şi încolătăcindu-i gâtul cu amândouă braţele. Mai simţi un genunchi străin desfăcându-i picioarele.....
    Într-un târziu se dezmetici. Titu şedea pe marginea patului, îi săruta lacrimile de pe obraji. Îi auzi glasul:
    - Îţi pare rău, Tanţa?..... Nu vreau să-ţi pară rău!
    Ea deschise ochii, care parcă luceau în întunericul ce umpluse odaia. Îşi legăna capul pe pernă, zicând cu o dulceaţă nouă în voce:
    - Nu.....
   Iar după un răstimp ea întrebă:
    - Acuma mă mai iubeşti?
   Titu răspunse cu un val de sărutări. Îl opri cu o nouă întrebare:
   - Acum crezi că te iubesc?
   - Nu m-am îndoit niciodată, făcu tânărul Herdelea. Numai tu te-ai îndoit de iubirea mea.
   - Să nu mă mai îndoiesc? murmură Tanţa.
   - Nu! zise Titu, crapotindu-si buzele.
    Cand ramase singur, Titu Herdelea lasa perdeaua si aprinse lampa. Lumina galbuie, neputiincioasa, il readuse la realitate. In camera mai plutea parfumul corpului ei, ametitor si misterios, precum pluteau cuvintele, gemetele si zvarcolelile ei...... Isi dadu seama acuma ca dragostea aceasta a luat o intorsatura plina de raspunderi. Si tocmai cand el a inceput sa-si croiasca de-abia un rost in lume! O iubeste pe Tanta, negresit, dar are el dreptul sa-i zdrobeasca viata, legand-o de destinul lui atat de putin asigurat din toate punctele de vedere? CUm va fi el in stare sa intretie o sotie cand intretinerea lui in viitor e numai semne de intrebare?...... Isi gasi indata scuze: ca el a rezistat, ca Tanta insasi a venit, ca nu orice iubire, cat de mare, trebuie sa ajunga la ofiterul starii civile, si-si zise cu dojana:
    "Esti un ticalor, Titule! Sa-ti fie rusine!"



               4.
      Grigore Iuga nu mai putea sta la tara. Singuratatea il ingrozea tot atat ca si staruintele tatalui sau  sa nu-si distruga casnicia pentru neintelegeri firesti si trecatoare. Ii era rusine si sila sa-i marturiseasca adevarul. Se credea umilit in barbatia lui, ca in cinci ani n-a fost in stare sa inspire sotiei macar respectul elementar sa nu-l insele in propria-i casa. Totusi nu se simtea sigur nici de inima lui. Se surprindea cautand scuze Nadinei, paca iubirea lui inca n-ar fi murit si ar astepta numai un pretext ispititor pentru a uita si a continua. Se dispretuia si se temea de slabiciunea lui.Cel putin in vacarmul Bucurestilor nu va fi singur.
    Si-a reluat camera in care a stat cand era student la matusa-sa Mariuca. A gasit-o aranjata cu  grija meticuloasa. Vazand ca-i place, matusa-sa ii zise incantata:
    - Iti place, Grigorita?..... Eu am aranjat-o. Vreau sa te simti la mine ca acasa si sa nu-ti lipseasca nimica, sa nu regreti ca.....
    Tacu. Stia ca Grigore stie cat n-a iubit-o ea pe Nadina si nu voia sa-i pomeneasca tocmai acuma despre ea. Grigore, ca niciodata, raspunse:
    - In privinta regretelor, stai linistita, draga tanti!

    Tanarul Iuga ceru intalnire lui Gogu Ionescu. Se intalnira a doua zi la club. Gogu era consternat. Nu pricepea nimic. A ramas ingrozit cand i-a spus Nadina. Cum e posibil? El ii credea in cea mai dulce armonie. Nu-si permitea sa se amestece si nici sa dea sfaturi in asemesea chestie gingasa, dar.... Lui i-e drag Grigorita ca un frate si-i va fi totdeauna, indiferent de legaturile de familie. Fireste, Nadina e o femeie cam dificila. Oricat obisnuieste dansul sa fie de rezervat fata de afacerile intime chiar ale rudelor, el i-a spus chiar de mai multe ori, ca unei surori, ca exagereaza cochetaria si abuzeaza de toleranta amabila a barbatului ei..... In sfarsit, se insarcina sa se intereseze, din partea lui Grigore, la Nadina, daca a inceput demersurile divortului si in ce stadiu se gasesc, intelegand perfect ca Grigore, din moment ce a plecat din casa, n-ar mai vrea sa aiba tratative directe cu ea pentru o mie si unu de motive. Ziua urmatoare se revazura in acelasi loc si Gogu Ionescu ii relata amanuntit ca Nadina, indata ce s-a intors de la tara, deci cu vreo zece zile in urma, a chemat pe avocatul Olimp Stavrat si l-a rugat sa introduca neintarziat cererea de despartire. E probabil ca in clipa aceasta hartiile se afla la tribunal. Grigore ii multumi, transmitand multumuri si Nadinei cu asigurarea ca va accelera lucrurile cu toate staruintele posibile, fiind in interesul amandurora sa termine cat mai curand toate formalitatile si sa-si recapete libertatea.
     Grigore se duse la Baloleanu. El inca nu stia nimic. Se mira. Regreta. Melania de asemenea. Il oprira la dejun. Trebuie sa ramaie. Acuma nu mai are pretext...... Grigore se inarmase cu o cuirasa impotriva tuturor consolarilor. Inainte de a trece in sufragerie din cancelaria lui somptuoasa, Baloleanu isi lua o mutra oficiala:
    - Vasazica e serios si irevocabil, Grigorita?
    - Bine, draga Alexandre, daca tu crezi ca eu pot glumi cu astfel de......
    - Atunci am sa ma ocup si eu nitel de afacerea asta si te asigur ca vei fi divortat in minimum de timp admisibil! zise avocatul cu o siguranta grava, adaugand insa, dupa cateva clipe, iarasi jovial: Fiindca la Palatul de justitie sunt totdeauna la putere gratie modestului meu talent!
    - Sper insa ca interventia ta nu va fi atat de prompta cum a fost pentru prietenul meu ardelean, ti-aduci aminte? glumi Grigore Iuga.
    Baloleanu se uita perplex o fractiune de secunda, apoi exploda cu o indignare amicala:
    - Se poate, Grigorita, sa-mi pomenesti numai acuma de tanarul cela, am si uitat cum il chema?..... N-a fost vorba sa vie pe la mine, sa..... Bine, puiule, de ce nu vine baiatul?
    - Acu lasa-l pe el, ca l-am bagat la "Drapelul" incat......
    - Aha, l-ati si acaparat pentru partid! rase Baloleanu.

    Tânărul Iuga merse cu Baloleanu la tribunal de câteva ori, ca să fie sigur. Iar după ce văzu împlinite primele formalităţi, se socoti suficient de liniştit ca să se poată înfăţişa la Predeleanu. Se auzea pe el însuşi declarând emfatic: "Sunt îndrăgostit", şi amintirea propriului său glas îl ruşina..... Numai cu Predeleanu, în patru ochi, a discutat despre ea, fără să-l fi întrebat. Victor părea nedumerit, dar nu i-a cerut nicio explicaţie..... La masă şi nici mai pe urmă, Tecla n-a pomenit nimic deloc de Nadina, de altfel ca şi domnişoara Postelnicu, pe care totuşi a surprins-o de câteva ori privindu-l cu o curiozitate abia stăpânită. Vorbiră numai despre lucruri agreabile, nici măcar politică. Îndeosebi dezbătură pe larg numeroase baluri, spectacole, recepţii şi petreceri de tot felul care agitau Bucureştii şi-i dădeau o culoare zvăpăiată. Predeleanu chiar observă, mai mult ca să tachineze pe cumnată-sa:
    - Sezonul parc-ar fi comandat special pentru Olguţa, dans şi dans pretutindeni.....
    - Cu petrecerile lumea îşi mai uită necazurile şi primejdiile, zise Tecla.
    - Da, dar nu ştiu dacă aţi băgat de seamă că toate dansurile au început să ia o alură erotică şi senzuală, încât uneori ţi-e ruşine să priveşti pe dansatori, adăugă Victor pe un ton mai serios.
    - De ce nu spui mai bine, moralistule, că ţie în general nu-ţi place dansul şi de aceea îi găseşti toate defectele! replică Olga cu voiciune, apărându-şi pasiunea.
     Grigore nu se amestecă în controversă de teamă să nu ajungă la Nadina. Discuţia alunecă asupra marii serbări ce o pregătea societatea filantropică "Obolul", pentru 19 februarie, la Teatrul Naţional. Era evenimentul monden cel mai important. Întreaga familie regală are să fie de faţă şi toată lumea cea mai bună. Locurile, deşi cu preţuri fabuloase, se reţinuseră. Se întrevedea chiar necesitatea să se repete spectacolul spre a putea satisface barem cererile cele mai simandicoase. În program figura un fel de revistă scrisă de trei domni foarte spirituali, deşi din societatea înaltă, şi jucată numai de doamne şi domnişoare din aceeaşi societate. Olga avea un rol, fireşte, de dans, şi se găsea în frigurile creaţiei.

     Cand afla doamna Mariuca Constantinescu ca, in sfarsit, divortul a pornit, lasa la o parte discretia si se apuca sa-i povesteasca cate a stiut despre Nadina si nu i le-a spus pana acuma, ca sa nu-l intristeze sau sa-si inchipuie ca vrea sa-i strice casa. Ea l-a prevenit de cum a auzit ca vrea sa se insoare cu Nadina, fireste delicat, fiindca in cazuri d-astea orice povata negativa e rau venita. De fata s-a cunoscut ce femeie are sa fie. Nu zice nimeni, unei fete ii sade bine voiciunea, cochetaria, flirtul - totusi, cu oarecare masura. Nadina speria lumea cumsecade pe unde umbla, cu nebuniile ei, cu ceata de admiratori dupa ea. Macar dupa ce s-a maritat sa se fi potolit. Profitand de iubirea oarba a barbatului, nu s-a sfiit sa-si ia un amant din primul an de casnicie, daca nu din prima luna. Altii au urmat in serie. Numai ea a aflat despre cinci, ultimul Raul Brumaru, cu care s-a plimbat asta-vara si prin strainatate, nu se stie pe a cui bani, caci unii spun ca Brumaru traieste din expediente de club, iar altii ca ar fi bogat si Nadina il toaca ingrozitor.
      Grigore incerca sa-i zagazuiasca destanuirile. De vreme ce s-a hotarat sa se desparta, i-e indiferent ce face si cu atat mai mult ce a facut Nadina. El, pentru respectul sentimentelor lui, nu vrea sa-si aminteasca decat lucrurile de care n-are nevoie sa roseasca. O fi o prostie acest fel de a privi viata, dar el.... In zadar, tanti Mariuca nu se potoli pana ce nu-i zugravi si ceilalti patru domnisori care s-au bucurat de gratiile Nadinei. S-apoi, in fiece zi revenea cu cate-un amanunt, cu cate o stire noua, primita calda de la  vreo prietena binevoitoare, incat Grigore incepu  sa se fereasca a da ochii cu ea si-l batea gandul sa se mute mai bine la un hotel, ca sa-si redobandeasca linistea sufleteasca.
     Din nenorocire, pe la sfarsitul lui ianuarie sosi  si tatal sau la Bucuresti.  Mariuca incerca sa-i serveasca ultimele noutati despre Nadina. Miron Iuga o asculta putin cu ochii mari si pe urma o opri sever:
     - Ispraveste cu clevetirile, Mariuco! Nu e demn de vaduva unui general roman sa colpotreze toate prostiile care, fatal, circula pe seama unei femei frumoase..... Dar esti si tu ca biata nevasta-mea, fie iertata, nu degeaba ati fost surori. Voi va inchipuiti ca toate femeile trebuie sa tie coada cratitei ori sa impleteasca ciorapi de iarna pentru sotii lor. Ei, s-au mai schimbat vremurile, Mariuco!
    - Bine, dar Grigorita e in divort cu ea, Miroane! obiecta doamna Constantinescu deconcentrata; ii era frica de Iuga, pe care-l cunostea foarte ciufut,  cum nu i-a fost niciodata de generalul care fusese un om ca o bomboana si nu iesea din cuvantul ei.
    - Tu te uiti la Grigorita care-i copil? se mira batranul, fara sa ingaduie fiului sau sa-l intrerupa. Dar cine ti-a spus tie ca o cerere de divort inseamna divortul? Pana ce nu s-a transcris definitiv o despartire e o simpla neintelegere intre soti, draga Mariuco!
     Miron Iuga lasase balta la Amara pregatirea invoielilor pentru munca pamanturilor, o chestie mai grea acum, fiindca ii ajunsese la ureche ca taranii umbla sa schimbe ce-a fost in trecut. Mosia Babaroaga insa nu-i mai dadea odihna si se inversuna s-o achizitioneze cu orice sacrificii. Proiectul de divort al lui Grigore i se parea obstacolul cel mai grav pe care trebuie neaparat, si in primul rand, sa-l inlature.
     Inainte de a vedea pe Nadina se hotari totusi sa treaca pe la Dumescu, la Banca Romana, sa schimbe numai doua vorbe prealabile, discutia in fond ramanand s-o faca dupa ce va cunoaste pretul si conditiile de plata. Grigore il insoti pana-n fata bancii, avand si el o intrevedere cu Baloleanu. Pe drum, batranul se uita mereu la afisele si pancartele fara numar care toate chemau lumea la diferite distractii si petreceri.
    - Aici oamenii stiu ca traiesc bine! murmura Miron dispretuitor, incotro te intorci numai indemnuri la veselie si desfrau. Ce le pasa?! Noi muncim, ca sa poata ei sa benchetuiasca!

    Constantin Dumescu se lumina la fata vazand pe Miron. Il imbratisa cu o efuziune care parea aproape neverosimila pentru firea lui tacuta si infatisarea-i inchisa. Isi potrivi pe nas ochelarii de aur, semn de mare emotie la el, iar ochii, de obicei reci, ii radeau. Dupa cateva minute de intrebari si raspunsuri afectuoase, Miron Iuga zise:
    - Tu ai de lucru aici, draga Costica, si eu n-am venit sa te incurc. Intr-o zi d-astea ne-om intalni si vom vorbi mai pe indelete de ale noastre. Acuma nu vreau sa-ti rapesc decat doua-trei secunde. Uite ce e, Costica!
    Ii spuse. Dumescu asculta cu multa atentie. Iuga observa cu i se intuneca mereu fata. Si la sfarsit directorul bancii vorbi:
    - Ei bine, iubite Miroane, suntem prea vechi prieteni, ca sa ma codesc a-ti da imediat un raspuns categoric......
    Raspunsul categoric era: nu. I l-a indulcit pe urma cu explicatii. Nu e acuma momentul pentru a cumpara pamant. Miron are destul. harnic si sanatos sa fie sa-l munceasca. Refuzul e numai in interesul lui. Daca nu l-ar iubi, l-ar imprumuta cu orice suma, fiindca banca se poate despagubi oricand, scotandu-i la vanzare domeniul. El, Dumescu, prefera sa-l mahneasca azi, decat sa-l lase pe drumuri mai tarziu. Isi implineste o datorie de adevarat prieten.
    - Apoi ma mir, Miroane, de planurile tale! Tu traiesti sub pamant? Tu nu vezi si n-auzi nimic? Nu simti cum se precipita lucrurile, cum paraie ceva?..... Maine-poimaine ne putem pomeni cu o expropiere generala a marii proprietati; ce te-ai face tu cu niste sarcini atat de impovaratoare? Ideea se propaga din ce in ce mai insistent. N-o judec. Constat. Paralel progreseaza agitatia taranilor..... Nu, nu, nu trata chestiile astea cu dispret. N-o fi la tine, poate, dar agitatia e o realitate. Poate chiar ea a facut ca ideea expropierii sa se infiripeze - nu stiu. Si iarasi nu afirm ca pericolul e iminent. Nu stiu. Dar exista. Si in asemenea clipe nu te mai poti gandi serios sa cumperi mosii. pamantul a devenit o valoare indoielnica pana ce se vor lamuri situatiile. Asa ca..... Nu te uita la viata de praznic permanent din Bucuresti. Asta e un semn de boala. Epidemia balurilor, si a dansurilor, si a chefurilor prevesteste totdeauna un rau, sau il subliniaza. Fatada prea stralucitoare ascunde vesnic ceva putred. O casa solida nu paradeaza si nu cauta sa-ti ia ochii cu fatada. Eu nu fac nicio politica si nici macar nu ma intereseaza certurile lor. Dar aici, la banca, se simte mai precis pulsul vietii. Şi pulsul vieţii noastre bate prea neregulat. Organismul are friguri, Miroane! Trebuie să fim prudenţi, până vom găsi leacul!
       Miron Iuga nu era convins deloc, dar cu atât mai ofuscat. Se forţa să nu-şi arate nemulţumirea. Se despărţiră promiţându-şi că vor mai vorbi, că deocamdată a fost o luare de contact, că..... Şi Miron avea siguranţă că Dumescu nu va rezista până la capăt.
      "Bietul Costică! îşi zise în cele din urmă bătrânul. Băiat bun, păcat că-i strâmt la minte, cum a fost de când îl ştiu şi-l iubesc!"
      Îi trecu supărarea mai repede decât credea. De fapt, nici n-ar fi trebuit să se încurce cu Dumescu înainte de a se descurca cu Nadina, căci acolo e hopul cel mare. Banii îi va găsi dânsul în toată România, numai să aibă ce să facă cu ei.
     Nadina, vestită dinainte, îl aştepta. Era o nimfă. Îl primi cu drăgălăşia-i obişnuită, parcă nimic nu s-ar fi întâmplat de când s-au despărţit în Amara, cu o lună în urmă.
     - Te-aş opri la masă, papa, dar nu ştiu dacă?..... Îi zise îndată după ce-l introduse în salonaşul ei favorit, cu un surâs nevinovat şi întrebător.
    - O, rămân cu plăcere, cu mare plăcere, Nadina! făcu Miron galant şi satisfăcut.
    Abordară chiar înainte de masă amândouă chestiile care-l interesau pe Iuga. În privinţa divorţului îi propuse o împăcare, adăugând negreşit că propunerea nu e autorizată de Grigoriţă, dar garantând că-l va îndupleca în cazul când ea ar reveni. Nadina refuză zâmbind, dar ferm. Iniţiativa n-a pornit de la ea, ci de la Grigore. Ea ar fi continuat, deşi în multe privinţe a avut nemulţumiri. Acuma neînţelegerile lor au devenit publice. Toată lumea ştie că sunt în divorţ. O revenire i-ar face şi ridicoli. Pe urmă azi mai poate fiecare să-şi croiască o viaţă nouă.  Mâine poate ar fi mai greu..... Miron stărui s-o convingă. Nadina îl înterupse:
    - Mă măguleşte insistenţa ta, papa drag.... E o dovadă de iubire care mă înduioşează. Dar, te rog, uite.... (împreună mâinile ca la rugăciune), te rog, dă-mi dovada supremă de iubire şi.... să vorbim de altceva.
    - Despre ceea ce aş fi vrut să mai vorbesc, nici n-aş putea pomeni, dacă hotărârea ta e într-adevăr definitivă şi irevocabilă! murmură bătrânul abătut. Numai după o pauză continuă: Cu noră-mea puteam discuta despre Babaroaga, cu fosta nevastă a fiului meu mi-ar fi imposibil.
    Nadina râse cu dinţii fildeşii:
   - Vai, cât te înşeli, dragă papa!
    Tocmai dimpotrivă. Numai cu fost sa noră va putea discuta cu adevărat despre moşie. Nu era hotărâtă să vândă şi nici n-ar fi vândut dacă rămânea cu Grigore. Acuma însă, imediat ce va putea dispune singură, va lichida Babaroaga. I-ar fi şi penibil să mai aibă afaceri chiar şi numai în vecinătatea proprietăţilor lui Grigore. Ar fi fost bucuroasă să scape mai repede, dar până nu va fi divorţată nu va putea face nimic, pentru că i-ar trebui consimţământul soţului. Într-o lună, cel mult două, formalităţile despărţirii speră să fie terminate. Atunci se va repezi la ţară, are conacul de la Lespezi al lui Gogu, unde poate sta, şi nu va pleca de acolo până nu va fi încheiat vânzarea....
   - Ehe, negustoreasă, nu glumă! zise bătrânul Iuga. Vom avea de furcă cu tine!
    Zâmbea, glumea şi nu era deloc mulţumit. Toate încercările lui n-au izbutit să-i smulgă măcar o promisiune precisă. Şireată şi abilă, Nadina îi aluneca mereu printre degete ca argintul viu. Parcă mai mult obţinuse când i-a pomenit întâia oară, la Amara. Atunci fusese vorba să fie preferat. Degeaba, divorţul i-a îngreuiat lupta. Tocmai de aceea nici el n-are să renunţe. Nu i-e frică de piedici. Pentru orice eventualitate mai sondă vreo două bănci unde avea prieteni. N-a fost respins net ("să vedem, să ne consultăm, să mai discutăm"), dar considerentele lui Dumescu i-au fost repetate aproape cu aceleaşi cuvinte, parcă ar fi fost înţeleşi cu toţii. Reluă conversaţiile cu Dumescu, neoficial, la mese in doi. A obţinut o promisiune vagă. Costică îl iubea atât de mult, că nu se putea menţine până la urmă în atitudinea brutală de refuz. Sperau amândoi că vor sfârşi prin a se convinge: Dumescu pe Iuga să renunţe la cumpărare, Iuga pe Dumescu să-i inlesnească cumpărarea.
     Grigore ştia pentru ce se zbate tatăl său. Din înfăţişarea lui şi din unele cuvinte care-i scăpau, înţelegea că nu e prea încântat de rezultate.Anunţase de când a sosit că vrea să vază şi pe Predeleni. După vreo săptămână se duseră împreună.
......................................................

    "Nu spune niciodata nu se poate, ci incepe cu sa vedem."
                        Nicolae Iorga

"Fericirea este o recompensă dată celui care n-a căutat-o.”
                           Anton Cehov

Răscoala, Liviu Rebreanu

................................................................
      XIV

       - Ce faci? Ce faci? tipa deodata Nadina. Ne omoara!..... Ajutor!
     Se agata ingrozita de gatul lui Titu, in vreme ce caii, sforaind si ciulind urechile, goneau nebuneste, izbind deseori cu picioarele dinapoi in frontalul bombat al saniei. Atunci rasuna glasul lui Petre, increzator:
    - Doamna, doamna, nu e nimic, fiti linistita!
    Incerca sa zambeasca, parca i-ar fi fost rusine de spaima trecuta. Petre, cu spinarea indoita usor inapoi, teapan ca o stanca, strangea haturile, repetand lin si totusi poruncitor:
    - Hohoho!..... Hohoho!.....
    Privindu-l, Nadina parca vedea cum i se inclesteaza muschii bratelor ca niste cangi de otel si cum ii cresc mereu puterile, cu cat isi infinge picioarele mai darz in pamant. Isi recapata calmul complet. Ajunse iarasi vesela in Amara si, coborand din sanie, rase de toata intamplarea, ciripind galagios:
    - Am tras o spaima neroada.... Bine c-am avut un vizitiu energic!
    Petre isi intoarse spre ea fata imbujorata de bataia gerului, cu mustacioara aburita si piscata de sloiuri, cu ochii mici, sfredelitori, in care se jucau licariri vii de fericire. Spuse:
   - Apoi iepele-s buiece, conita, ca-s iepe boieresti, toata vremea numai odihnesc si mananca bine si nu muncesc. Cum sa nu le arda de nebunii?
   Si scuipa triumfator intre crupele pline ale iepelor extenuate.
   - Bravo, Petre, bravo! striga Titu Herdelea, care, in sfarsit izbutise a se descotosmani dintre blanuri si, sarind jos, il batu protector pe umar.
    Nadina povesti la dejun intamplarea, completand-o cu mici inflorituri pe care Titu, galant, le confirma. Infloriturile se inmultira si intamplarea deveni o aventura, iar Nadina insasi o eroina cand repeta povestirea de mai multe ori invitatilor ce incepura sa soseasca mai pe seara. Cu cat observa mai mare ingrijorare la interlocutori, cu atat era mai mandra, radea si declara nepasatoare ca ii plac grozav emotiile violente si ii pare bine c-a vazut si moartea cu ochii.
    - Era sa ma pierzi, Grig drag..... M-ai fi regretat? zise sentimental intr-un moment, sotului ei, care raspunse manganid-o ca pe un copil nepriceput:
   - Asta inseamna ca trebuie sa fii prudenta cu placerile, oricat te-ar tenta!
   - O placere prudenta nu mai e placere! riposta Nadina rasfatata.
   Miron Iuga isi primi oaspetii cu o bonomie ce-i sedea bine. Nu poftise dintre vecini pe Platamonu, desi Grigore crezuse ca ar fi delicat, de vreme ce e arendasul Nadinei si al lui Gogu, si nici pe Cosma Buruiana, caruia inca nu-i iertase minciuna cu furtul, oricat arendasul, ca sa-l imbuneze, rasplatise pe taranii anchetati si batuti de pomana cu cate un sac de porumb.
    Pe la sapte seara, sosira, ultimii, prefectul Andrei Boerescu si generalul Dadarlat, amandoi cu nevestele, venind direct de la Pitesti si urmand sa plece pe urma de aici fiecare la mosia lui, unul la Rociu, celalalt la Humele, unde aveau sa petreaca sarbatorile. Prefectul era un batranel maruntel si rotofei cam de varsta lui Miron, plin de viata si de voiciune. Studiase odinioara medicina si chiar  avea tablita cu titlul pe zidul casei la Pitesti, dar n-a practicat niciodata, simtind o repulsie fizica fata de boli si suferinte. Nevasta-sa ii semana, parca i-ar fi fost sora, si la infatisare, si la temperament. Generalul Dadarlat, in schimb, cu toate ca avea o inima cu untul proaspat, parea fioros ca un haiduc mai ales din pricina mustatilor mari, negre, vopsite, cu varfurile rasucite darz, care contrastau cu parul de pe cap, ras si cam carunt. Doamna general, voinica si inalta ca si barbatul ei, era mai tanara mult ca dansul si inca cocheta.
    Marele hol ajunsese aproape neincapator. Prefectul, neutiand-si calitatea, isi lua pentru inceput un aer de gravitatepe care insa il lepada repede, ca sa nu-si strice pofta de mancare. Cand afla ca Titu Herdelea e ziarist din Bucuresti si inca de la gazeta guvernului, il trase intr-un colt si-l chestiona amanuntit asupra situatiei politice, demonstrandu-i ca in judetul lui lucrurile merg struna si el e popular si iubit.
    In centrul interes general continua sa ramaie aventura Nadinei, condstituind, de altfel, si un subiect la care putea participa toata lumea cu deplina competenta. Insusi Ionita Rotompan, o fire mai inchisa, si chiar ursuz, traind singuratic la mosia-i Goia de cand si-a maritat fata, ii puse cateva intrebari si dadu din cap ocrotitor. Colonelul pensionar Stefanescu, arendasul mosiei Vladuta, isi adusese toate trei fetele, deopotriva de dragalase, in speranta ca Nadina, cu relatiile ei in lumea buna,  va fi adus de la Bucuresti si tineri din lumea buna. Nadina le-a imbratisat intr-adevar foarte amabil si a poruncit lui Raul sa le faca curte, insarcinare de care el se achita constiincios si cu cate-o privire tainica desperata dupa Nadina. Capitanul Lache Gradinaru, crezandu-se irezistibil pentru ca numai cu sabioara lui a cucerit proprietatea Cantacuzu, de peste trei mii de pogoane, ca supliment la o nevasta uratica si prostuta, batea zelos din pinteni pe langa Nadina si-si sublinia straduintele cu cate un suspin insotit de intoarcerea ochilor pe dos. Ca sa scape de el, Nadina fu obligata sa se retraga putin deoparte cu Titu Herdelea.
    - E idiot rau capitanul asta! zise ea plictisita.
    Titu se socotea intrucatva tovaras si complice. Aflandu-se acuma intre patru ochi cu ea, i se paru si mai frumoasa, decoltata adanc si cu bratele goale cum era, si cu o stralucire stranie pe figura-i enigmatica. Ii sopti cu entuziasm retinut:
    - M-am ales si eu cu ceva din patania de azi, ca v-ati incolatacit bratele de gatul meu cu atata ardoare de parca.....
   - Vezi, nici nu mi-am dat seama, , zambi Nadina. Iti inchipui, insa, ca n-a fost cu intentie....
   - Din nenorocire! facu tanarul Herdelea.
   In clipa cand sa se aseze la masa, afara, sub ferestre, rasuna o colinda. Toata lumea o ascuta cu placere. Mai urmara doua. Era corul de fete si flacai injghetab de invatatorul Dragos inadins, pentru a face o surpriza batranului Iuga, care fu intr-adevar multumit. Porunci sa-i ospateze bine pe toti, iar pe Dragos il felicita si-l opri la masa.
    Fireste, cina se prelungi pana spre miezul noptii, stropita cu vinuri variate, animata de muzica vestitului Fanica de la Pitesti si de inevitabilul toast al prefectului, pe care batranul colonel pensionar Stefanescu se simti dator sa-l completeze cu complimente galante la adresa Nadinei si a celorlalte cucoane prezente..... Pe urma Nadina ceru sa danseze si dansul se generaliza fara sa se ridice masa. Peretele de sticla dinspre hol se dadu in laturi, lautarii trecura la mijloc si astfel fura impacati si cei ramasi in jurul mesei, si dansatorii care se puteau framanta in largul lor dincolo.
     Nadina reusi sa induplece pe Miron Iuga sa faca un vals batranesc cu ea. Totusi aici rolul principal revenea lui Raul care, pentru a fi pe placul Nadinei, dansa pe rand cu toate cucoanele. Singura sotia prefectului il refuza, scuzandu-se amabil ca nu mai e in varsta cand unei femei ii sade bine sa-si arate gratiile. Gogu Ionescu, in ciuda celor aproape cincizeci de ani, facea o concurenta redutabila lui Raul; adevarat ca el juca mai mult cu Eugenia si de dragul ei. Nici Titu Herdelea nu voia sa ramaie mai prejos, indeosebi pentru placerea de a dansa cu Nadina, careia ii si spuse languros in timpul unui boston:
   - Soarta ma razbuna pentru azi-dimineata..... Si-i stranse mijlocul.
   Nadina ii zise cu indiferenta:
   - Ia seama, ca pornesti pe urmele capitanului!
   Tanarul se pleosti, parca ar fi primit un dus rece. Ii era rusine ca a fost fara tact si se retrase la masa, asezandu-se modest langa invatatorul Dragos. De acolo urmari un rastimp pe Nadina, care dansa acum cu Brumaru.
    - Cel putin spre ca observi cat ma sacrific? intreba Raul ajungand cu ea intr-un colt mai indepratat.
    Nadina se lipi de el, fara sa-l priveasca, in loc de raspuns.
    - Sunt exasperat..... Nu mai pot!.... De ce ma chinuiesti asa? continua Raul, strangand-o si alunecandu-si bratul pe spatele ei.
    - Ai rabdare! murmura Nadina. Nu ma strange asa, ca ne observa lumea.....
    - Mi-ai promis solemn, Nada, nu-i asa? insista el. Te astept, Nada, auzi?.... Vii?..... Vii? Te rog.... Nada.....
    - Da, da.... Sssss.... Taci! sopti ea, incelstandu-si nervos mana stanga pe bratul lui, fiindca in aceeasi clipa auzi aproape glasul capitanului intovarasit de vijelioase batai de pinteni:
    - Conita, mai fie-va mila si de noi astia care.....
    Nadina parasi pe Brumaru si trecu in bratele capitanului, ciripind:
    - Domnul are dreptate..... Tu asteapta, Raul! Sa te multumesti cu sfarsitul!.....
    Capitanul Gradinaru, incantat, se departa cu ea intr-un elan, furtunos si triumfal.
    Titu Herdelea vazu pe Brumaru ramas in mijlocul holului, cu ochii dupa perechea ce disparea. Zambi in sine satisfacut ca si Raul o fi patit ca dansul sau ceva similar si-si zise cu admiratie: "Minunata femeie!"
     Langa el, la masa, discutia era in toi. Prefectul Boerescu adusese vorba despre guvern, laudandu-l negresit si astfel starnind criticile din ce in ce mai vii ale colonelului pensionar Stefanescu, care nu se sfia sa declare ca "mergem spre dezastru sigur daca se tolereaza anarhia". El nu face politica si nu-i pasa ce partid e la putere, dar pretinde ca guvernul sa fie energic, sa stie ce vrea si sa pastreze ordinea si disciplina, altfel ne prapadim.
    - Lasa, colonele, ca anarhia numai dumneata o vezi, pentru ca esti in opozitie, zise prefectul cu superioritate. Degeaba spui  ca nu faci politica. N-ai votat cu dumnealor acum doi ani?..... Carevasazica?.....
    - Domnule prefect, eu votez cu cine-mi spune constiinta mea de om cinstit! striga colonelul aprins. Nu sunt inscris in niciun partid, nici la ei, nici la dumneavoastra, tocmai ca sa-mi pastrez libertatea judecatii!
    - Nu se supara, colonele, degeaba! relua Boerescu blajin. Eu nu te acuz ca ai votat cum ai vrut, dar nu pot admite sa fim denigrati pe nedrept. Atat!
    Apoi, fara a mai astepta sa-si vie in fire pensionarul, se adresa deodata, parca printr-o inspiratie fericita, invatatorului Dragos, care tacuse pana atunci:
    - Ascula, domnule..... asta...... cum te cheama...... ca ti-am uitat numele.... domnule invatator!
    - Dragos! completa invatatorul.
    - Da, Dragos.... Spunea dumneata, ca traiesti in mijlocul taranilor si esti iesit din popor, dar spune deschis, fara nicio sfiala: este liniste si ordine pe aici ori e cum zice dumnealui? Poftim! Te rog!
    Dupa o usoara ezitare, invatatorul raspunse uitandu-se drept in ochii prefectului:
    - Este pace si liniste, dar e si multa saracie!
    Boerescu se incrunta putin:
    - Saracie, da, fireste.....Saracia nu intrat insa in atributiile guvernului. Asta depinde de imprejurari si de oameni. Guvernul trebuie sa tina cumpana dreapta si atat!
    Dragos, ca o justificare, continua mai viu:
    - Desigur, dar vedeti dumneavoastra, suntem de-abia la Craciun si majoritatea oamenilor nu mai au porumb..... E ingrozitor! Ganditi-va ce vor face nenorocitii pana la toamna viitoare? Sunt siliti sa cerseasca pur si simplu. Ce-a fost azi aici, la domnul Iuga, o jale.... Zeci de femei si de barbati sa se milogeasca pentru porumb, numai pentru porumb, si sa se indatoreze peste puterile lor. Si ce-a fost aici e pretutindeni, daca nu si mai rau....
    Colonelul Stefanescu isi redobandi increderea si-l intrerupse, adresandu-se prefectului:
    - Vasazica intocmai ce afirmam eu, iubite domnule prefect! Exact! Oamenii nu se ajung, si murmura, si se agita, si ameninta. Asta nu e anarhie, pentru Dumnezeu, domnilor?..... Si inca am avut un an mai bunisor, de s-au facut de toate, potrivit. Inchipuiti-va, insa, dumneavoastra ce s-ar intampla daca ar da Dumnezeu o seceta sau alta pacoste! Ei, ce sa va mai spun, cred ca taranii s-ar napusti, fara multa vorba, la hambarele boierilor, de nu si mai rau!
    Boerescu era incurcat mai ales din pricina lui Titu Herdelea, care s-ar putea sa bata toba pe la Bucuresti ce-a auzit in judetul lui, si sa-i scoata faima ca e prefect slab. Se gandea la o replica zdrobitoare, nu-i venea nimic in minte si se enerva. Intre timp, Miron Iuga observa linistit:
    - Toate astea sunt efectele demagogiei desantate ce se face pe la orase. De acolo porneste raul si se propaga nemultumirea taranilor si spiritul de dezordine. Cand oamenii pretinsi seriosi proclama ca taranii nu pot trai fiindca n-au pamant, cum sa nu ceara taranul pamant si cum sa mai respecte invoielile? Aici e buba.
    - Coane Miroane, vorbisi din inima mea! striga colonelul, taranul sade la carciuma, isi bea acolo toata munca si pe urma se vaita ca nu se ajunge.....
    Invatatorul nu se putu opri sa nu zica:
    - Adevarat, sunt multi betivi, dar nu.....
    Pensionarul nu-i dadu voie sa sfarseasca si continua:
    - Toti sunt indaratnici si lacomi, domnule! De aceea trebuie o mana de fier sa-i dezmeticeasca, altfel.....
    Prefectul intrerupse batjocoritor, parca si-ar fi gasit replica definitiva:
    - Dumneata vrei un guvern care sa-ti dadaceasca taranii, colonele! Ei, bata-te sa te bata! De ce nu spuneai?..... Ai vazut ce cere dumnealui de la guvern, domnule Herdelea? Ia sa scrii asta la "Drapelul", sa-si dea seama si cei mai mari cate de toate ni se cer noua, care ii reprezentam!
    Titu Herdelea surase intelegator, iar prefectul trase cu ochiul.
    Atunci insa doamna Pintea dadu semnalul plecarii la care se ralie indata si sotia prefectului. Grigore si Miron zadarnic mai incercara sa se impotriveasca. In cateva minute toti oaspetii, spaimantati ca orele sunt aproape patru, se ridicara. Se ivi totusi o problema grava, pusa de doamna Pintea insasi: cum sa faca oare cu cei trei copii ai ei pe care ii culcase indata dupa cina si acuma dormeau dusi? Ii era mila sa-i scoale si frica sa nu se imbolnaveasca iesind, incalziti, in geruld e afara. Toata lumea lua parte la dezbatere cu diferite solutii. Grigore hotari sa ramaie si sotii Pintea sa doarma aici, iar maine vor trece la Lespezi unde au stat si vor mai sta destul. Au la dispozitie o camera buna chiar alaturi de a copiilor, care e langa a Nadinei, asa ca vor fi ca acasa.....
    Dupa ce, incetul cu incetul, musafirii se risipira si Miron Iuga se retrase in vechiul conac, cei ramasi se suira impreuna la etaj. In hol mai statura de vorba cateva minute, apoi se desparitra. Sotii Pintea, cu precautia necesara, isi aruncara ochii in odaia copiilor inainte de-a se retrage in odaia lor. Titu Herdelea si Brumaru, ale caror camere erau alaturate si dincolo de deschizatura mare a verandei cu geamlac albastru de deasupra intrarii principale, trecura de asemenea la culcare. Cum prin geamlacul verandei patrundea lumina lunii pline, Titu se opri un moment in mijlocul holului si de acolo, intorcandu-se spre Nadina si Grigore, zise melancolic, cum sade bine unui poet:
    - Ce noapte divina!
    Nadina deschisese usa iatacului ei. In lumina palida a candelei se vedea patul mare, alb si cald, cu protretul ei deasupra. Grigore intreba incet:
    - Esti multumita, iubirea mea?
    - M-am amuzat foarte, foarte bine, murmura Nadina si, dupa o mica pauza, abia stapanindu-si moleseala, adauga: Dar acuma sunt asa de obosita ca.....
    Barbatul o privea. Ii era mila de extenuarea ei vadita. Ii sopri bland:
   - Ai dansat prea mult.... Ce are a face! Bine ca esti multumita...... Eu te las, inima mea! Noapte buna!
   O stranse in brate si-i saruta buzele fierbinti ca flacarile. desfacandu-se alene din stransoarea lui, Nadina zambi:
   - Cat esti de dragut ca nu.... Noapte buna, Grig drag!

    Grigore ramase o clipa in fata usii care se inchise. Auzi de jos soapte si pasi, servitorii care faceau putina ordine inainte de-a se duce la odihna. Sintse lampa ce atarna din tavan. Razele albastrite ale lunii se inganau cu intunericul negru. Isi cunoastea prea bine drumul prin coridorul mic si ingust la dormitorul lui obisnuit, aflat mai in fund, cu fereastra spre conacul vechi.
     Se dezbraca, se tranti pe pat. Somnul nu venea. Inima-i era plina de o bucurie neastamparata. Dorea pe Nadina cum n-o mai dorise de mult. Si totusi s-a restras aici singur. daca ar fi insistat..... Dar e mai bine asa. Altfel ce deosebire ar fi intre iubirea lui si a unui badaran care nu cunoaste decat implinirea poftei cu orice pret.
    Gandurile ii alergau, se impleteau, se goneau, faceau planuri, le sfaramau, starneau sperante..... Trecuse mai bine de un ceas si nici urma de somn. poate e si prea cald in odaie. Se scula, imbraca un halat, aprinse o tigara. Trebuie sa se racoreasca putin. Intunericul era acuma mai negru. In hol razele lunii se zvarcoleau neputiincioase. Ajunse bajbaind in deschizatura verandei unde erau cateva fotoliuri si mesicioare. Isi pipai un jilt si se aseza incet, cum si venise, parca i-ar fi fost teama sa nu Turbure somnul celorlalti. Sedea cu spatele spre peretele care-l despartea de iubirea lui. In fata, piezis, prin sticla albastra, il privea discul enorm, speriat si curios al lunii. Tacerea, mai mare aici decat in dormitorul lui, ii facea bine ca si racoarea ce-l inconjura si-i mulcomea bataile inimii. Lasa capul inapoi pe rezamatoarea fotoliului si inchise ochii, zicandu-si amuzat: "Ce nostim ar fi sa adorm asa!" Din cand in cand insa tragea din tigara schitand cate un rotocol de lumina rosiatica.
     Deodata i se paru ca o usa s-a deschis si s-a inchis atat de domol, ca nici nu i-a auzit zgomotul. Asculta o clipa, apoi, nemaiputandu-si stapani rabdarea, se ridica brusc in picioare. Jiltul se lovi de perete cu zgomot lanced de vata. Se uita intai in stanga, spre iatacul Nadinei, pe urma in dreapta. Pe zidul dintre usa lui Herdelea si al lui Brumaru parca tremura o umbra cenusie in bezna completa. Grigore se apropie intrigat. Umbra era lipita cu bratele intredeschise. O apuca de umarul gol si-n aceeasi secunda, recunoscand-o:
    - A, tu?...... Credeam, ca vreo servitoare......
    Simti umarul moale, rece si putin jilav. Isi sumple mana, parca ar fi atins o piele de sarpe. Cuprins de scarba, sopti:
     - Tarfa!
    Apoi intoarse spatele si porni prin intunericul ingrosat spre fund, grabit, ca si cand un val de frig ar fi amenintat sa-i inghete inima.....

     A doua zi Raul Brumaru, mai matinal decat toti, cobori spilcuit, fericit, fredonand vesel o arie noua  care facea furori la Paris. Jos, dadu peste Grigore.
     - A, Grig?...... M-ai intrecut, monser..... Credeam ca voi fi cel dintai! striga apropiindu-se cu mana intinsa.
     Grigore, fara sa-i observe mana, raspunse intunecat:
    - Pleci imediat la Bucuresti!.... Sania e la scara.
    Brumaru ingalbeni, bolborosi vorbe fara sir, se mira. Grigore insista:
    - Ai un sfert de ora! Grabeste-te!
    Peste un sfert de ora Raul era imbracat. Petre, care tinea inca locul lui Ichim, ridica biciul. Pe cand porneau, din capul scarii Grigore striga:
    - Ia seama, Petre, cu iepele!



                  Capitolul V.    FRIGURI


                     1.
      Toata lumea regreta a doua zi plecare subita a lui Brumaru, o comoara de buna dispozitie. Totusi lipsa lui nu impiedica sa domneasca o veselie atat de deplina, ca doamna Pintea, vazand ca sotul ei se intinde la conversatie cu Miron Iuga si cu Titu, trebui sa fie energica:
    - Aideam sa plecam, Alexandre draga, altfel ne apuca aici a doua noapte!
    Nadina, ca sa ia nitel aer si sa se mai dezmorteasca, ii insoti pana la Lespezi. Se intoarse tarziu, tocmai la masa.
    Dupa programul stabilit, ziua a doua de Craciun urmau sa o petreaca toti la Gogu. Batranul Iuga avea sa ramei singur; el nu-si schimba obiceiurile de a nu se misca de acasa in zilele de sarbatori. Acuma insa Grigore anunta ca nici el nu se va putea duce, fiindca trebuie sa se repeada negresit pana la Pitesti, unde a fost chemat de niste afaceri foarte importante si care nu sufera amanare.
    Titu Herdelea se bucura ca va intovarasi singur pe Nadina, desi ea parea cam plictisita. La Lespezi, unde au fost opriti si la cina, s-a plans de barbatul ei, spunand ca sensibilitatea fireasca ii e maltratata in casnicia asta in fiece moment. Spre seara s-a mai inviorat, iar la intoarcere a fost draguta si vesela, a ciripit tot timpul, a ras la glumele lui Titu, a oprit sania ca sa admire luna si a lalait felurite cantece frantuzesti cu glasul aburit de ger.
    Nadina intr-adevar se simtea intr-o situatie incurcata si nu stia ce atitudine sa aiba din pricina lui Grigore care, fara sa bage de seama ceilalti, nu i-a mai adresat niciun cuvant, necum sa-i ceara vreo explicatie. Banuia ca Grig s-a dus dupa Brumaru, ca sa se bata in duel. Un duel ar atrage dupa sine inevitabil divortul. Daca se inlatura duelul, atunci poate Grigore a gasit alt aranjament, mai putin romantic. De aceea a si vorbit ea la Gogu despre casnicia ei intr-un ton care sa justifice orice eventualitate ulterioara......
      A treia zi de Craciun, pe cand se intorcea dintr-o plimbare pe jos, un grup de tarani o intampina in curtea conacului. Se rosi si se enerva. Intre tarani era si Petre, pe care oamenii il luasera socotind ca are sa fie ascultat cu mai multa bunavointa, fiindca a purtat-o cu sania. Flacaul insa n-apuca sa rosteasca nici trei vorbe ca Nadina il si intrerupse cu asprime:
    - Ce, ati inceput acuma sa-mi atineti calea? Nu v-am spus ca nu vand? Atunci ce mai vreti? De ce nu ma lasati in pace? Eu am venit aici sa fiu linistita, nu sa......
    Trecu inainte si urca treptele manioasa:
     - Atata necuviinta nici n-am mai pomenit!
     Tanarul Herdelea o urma speriat si clatinand din cap. N-ar fi crezut-o capabila de o izbucnire asa de energica.
      Taranii ramasera pe loc. Se uitara unii la altii nedumeriti. Intr-un tarziu Marin Stan, potrivindu-si caciula, facu glumet:
     - Indracita muiere!
     Petre insa bombani mohorat:
     - Apoi stai, cucoana, c-om mai vorbi noi impreuna!
     Dupa-masa, la Dragos, Titu Herdelea trebui sa asculte iarasi durerile satului.
     In acelasi timp, Miron Iuga discuta mai pe indelete cu Nadina, fireste, despre Babaroaga.
     In sfarsit duminica, a patra zi, pe inserat, sosi Grigore. Se scuza ca a lipsit atata vreme si era vesel, parca toate i-ar fi mers din plin. Inainte de cina spuse Nadinei ca ar dori sa-i vorbeasca. Simtind in glasul si in ochii lui o voiciune melancolica, Nadina intreba cu un zambet de ispitire:
     - Vrei sa mergem sus la mine?
     - Nu, nu! protesta barbatul, inchizandu-se brusc ca in fata unei primejdii.
     Se retrasera intr-un salonas unde Grigore zise linistit si simplu:
     - Iata ce-am hotarat definitiv!
     Ca maine, luni, cu acceleratul de dupa-amiazi, ca sa aiba timp sa se pregateasca, va pleca la Bucuresti. Se va pune fara zabava in legatura cu un avocat si va face ea cererea de divort. Motivul l-a creat el: parasirea domiciliului. N-a fost, bineinteles, la Pitesti, unde n-avea ce cauta in zilele de sarbatori, ci la Bucuresti, sa-si mute toate lucrurile personale la matusa-sa Mariuca, vaduva generalului Constantinescu. A facut gestul, oricat i-a venit de greu, spre a evita scandalul. Cu conditia ca ea sa nu taraganeze divortul. Altmiteri n-ar garanta ca va ramanea pasiv pana la capat. Tanarul Herdelea o va intovarasi, ca sa nu calatoreasca singura. A luat el biletele la Costesti, asa ca n-au decat sa se urce in tren.
      Nadina il privise intai intrigata, pe urma l-a ascultat calm, cu o usoara fluturare de ironie in colturile gurii.
     - Bine! facu la sfarsit si iesi urmata de aproape de Grigore. La masa declara ca i s-a urat si maine pleaca acasa. Miron incerca s-o mai opreasca. In zadar. Il lasa insa pe Grig aici, daca domnul Herdelea vrea sa-i fie tovaras de drum. Fireste, domnul Herdelea primi cu entuziasm si de dragul ei, si de bucuria ca poate sa economiseasca cheltuiala de tren.
     Despartirea se facu in hol. Afara era un ger naprasnic. Nadina, inmanusata si imbrobodita, intinse mana natural:
     - La revedere, Grig!
    - Adio! sopti aproape imperceptibil Grigore de-abia atingand manusa, parca i-ar fi fost frica.
    Batranul Miron o conduse pana la usa care ramase un rastimp deschisa, lasand sa patrunda inauntru un val de aer proaspat si inviorator.
     - Ce femeiusca nostima si simpatica! murmura batranul, frecandu-si mainile. Pacat ca ai lasat-o sa plece asa curand, Grigorita!
     Cand afla despre divort, Miron se cruci! Nu se poate! Asta e nebunie. Toate explicatiile lui Grigore fura zadarnice, mai ales ca el nu-i marturisea tocmai motivul hotarator. Batranul refuza sa admita, desi nu spunea, socotind ca prin divort ar pierde speranta de-a mai fi preferat la vanzarea Babaroagei.
     - Cred ca ea e mai inteleapta ca tine si nu va cere despartirea! facu Miron Iuga.



                     2.
          Gerul tinea de patru saptamani, dinainte de Craciun, si nici gand sa se mai inmoaie. Satul parea ingropat in zapada pana-n brau. Focul in vatra nu se putea stinge. Boierul Miron s-a indurat de suferinta oamenilor si i-a lasat sa-si aduca din padurea lui crengi, uscaturi, fara parale si fara sa-i insemne in catastife. Dar iarna se lungea si uscaturile, putine in padurea boiereasca. Unii incepura sa-si puie pe foc gardurile, altii sa-si taie pomii de prin gradini.
      Duminica urmatoare primaria se umplu de oameni. Primarul Pravila, venit mai devreme, a asteptat linistit sa se adune lumea si n-a vrut sa spuie nimanui ce porunci are de vestit. Numai cand a vazut ca si tinda e ticsita si nici in cancelarie nu mai incap altii, a inceput sa vorbeasca cu glasul usor tremurat de sfertul de tuica ce-l daduse repede peste cap la Busuioc, trecand incoase, ca sa-si dreaga energia. Dupa ce se lauda ca e un om milos, ca se poarta bine si crestineste cu lumea si ca acopera multe greseli, se planse ca totusi Amara ar fi pe care sa ajunga satul hotilor, fiindca de la Craciun n-a fost noapte sa nu se intample vreun furtisag. Arendasul Cosma Buruiana e jecmanit ca-n codru si e amenintat sa ramaie fara porumb de samanta.
     - Apoi ne-au omorat destul jandarmii asta-toamna din pricina dansului! mormai Serafim Mogos, de-l auzira toti.
    Primarul recunoscu, dar scuza pe arendas, ca a despagubit pe toti anchetatii atunci, desi n-ar fi fost obligat. Leonte Orbisor striga din tinda:
     - Numai ca bataia nu se-ntoarce, dom` primar!
     Cosma Buruiana, totusi, n-a reclamat ca sa nu mai afle boierul si sa iasa iarasi pacoste la oameni. De vreo saptamana raufacatorii dau tarcoale si pe la curtea boierului Miron. Si inca boierii ca boierii, ca omul ciupeste de la boier si zice ca nu-i pacat, ca tot din munca lui vine. Dar s-a furat si de la oameni, cutaruia o gaina, cutaruia porumb..... Paintelui Nicodim, barem, stie tot satul, acum trei zile i-au luat toata carnea de la doi porci taiati de Craciun. Ginerele dumnealui, Filip Ilioasa, e de fata; sa spuie daca e adevarat!.... Primarul facu o pauza, ca sa dea ragaz ginerelui sa raspunda. Filip, greoi si tihnic, se scormoni, tusi, dadu din cap, pregatindu-se sa dojeneasca mai aspru pe ticalosii care au pagubit pe insusi slujitorul bisericii. Pana sa deschida el gura, Ignat Cercel zise in doi peri:
     - Cine fura fura de la cine are..... Ca de la alde mine ce sa fure? Saracia?
    Cativa rasera, si in cancelarie, si mai cu seama in tinda. Primarul se supara:
    - Lasa gluma, Ignate, ca nu v-am strans eu aci pentru glume, sa stii!
     - Nu-i gluma, dom` primar! facu taranul, reluandu-si glasul umil obisnuit. Ca porcul mi la- luat perceptorul bir, porumb n-avem, lemne n-avem si-mi tipa copiii toata ziua de foame si de frig.....
    - Asa-i, asa-i! intarira mai multe glasuri in tinda. Murim! Din valmasag se desprinse mai clar o voce ascutita:
    - De trei zile n-am bagat nimica-n gura, de nici nu stiu cum ma mai tin pe picioare, uite asta mi-e crucea!
    Primarul, ca sa-si redobandesca autoritatea, racni manios:
    - Ho!.... Ho!...... Destul! si, potolindu-se putin zgomotul, urma iarasi mai bland: Saracie este, c-o vedem, si foame berechet, n-am ce zice. Dasa asa maine ai sa-mi pui mana-n beregata, ca ti-e foame. Se poate?
    - Apoi, da, facu glasul ascutit de adineaori cu un ton care putea si si afirmativ, si negativ.
    Era Melente Heruvimu, inalt, supt, cu fata galbena, parc-ar fi fost bolnav de lingoare, si cu niste ochi negri, aprinsi de disperare.Avea acasa trei copii si o nevasta care zacea de asta-toamna  de nici nu traia, nici nu murea.
    Pravila primi raspunsul in intelesul bun si, reluand firul de unde se incurcase, declara ca de azi incolo el se spala pe maini si va da pe mana jandarmilor orice nelegiuire, sa descopere ei pe faptasi si sa faca ordine in sat. Serafim Mogos iar mormai, ca si cand ar fi avut un spin in inima:
     - Ca nici jandarmii nu-s pusi sa batjocoreasca si sa chinuiasca degeaba pe oameni!
    - Dar si oamenii sa fie de omenie, Serafime! replica primarul energic. Si, de altfel, continua catre ceilalti, eu am ispravit de spus. Sa mai spuneti si dumneavoastra ce stiti si cum socotiti. Numai pe urma sa nu zica nimeni ca-s om rau si ca n-a stiut!
    Pornira mai multi deodata sa vorbeasca, fiecare despre altceva. Petre Petre, care statea langa Nicolae Dragos, striga militareste:
    - Stati, oameni buni! Unul cate unul sa spuie ce vrea, ca sa ne putem intelege ca oamenii!
    Incepu Luca Talaba fara a zabovi insa cu niciun cuvant asupra grijilor primarului, ci ocupandu-se indata de Babaroaga, care nu-l lasa pe el sa doarma. Iarna, oricat de grea, trece ca parerea, ca maine se desprimavareaza si vin muncile:
    - Ce facem, mai oameni? Stam asa cu bratele incrucisate si ne uitam cum o ia grecul?..... Cucoana ne prosteste cu vorba, ba ne si ocaraste cand o luam mai de scurt. Apoi daca stam si nu ne miscam, sa nu se mai vaite nimeni de saracie, ca saracia are sa ne manance capul!
    Petre socoti trebuincios sa comunice o lamurire care complica lucrurile, anume ca cuconita se desparte de conul Grigorita. I-a spus Marioara Irinii, nepoata bucataresei de la curte. Asa ca cine stie cand si cum va mai veni cuconita pe-aici, ca sa mai poata vorbi cu dumneaei.
    Vestea asta incurca mai rau limbile. Se incinse o galagie ca la carciuma. Imputarile se ingrosau. Trifon Guju, mai incruntat si cu glas mai ursuz ca totdeauna, arunca in obraz primarului ca pana mai deunazi si el a spus ca nu-i bine ce face Luca, iar azi o intoarce pentru ca simte rost de chilipir. Pravila se rosi, racni, se dezvinovati, dar Toader Strambu ii acoperi glasul, strigand din tinda:
      - Decat sa umblati impotriva saracimii, mai bine ne-am duce cu totii la boierii cei mari sa-i rugam sa imparta mosia la oameni, daca tot nu-i mai trebuieste cucoanei si o leapada!
     - Uite-asa, da! aproba ascutit Leonte Orbisor. Asta-i vorba inteleapta.
     In mijlocul valmasagului starnit se auzi iar glasul lui Trifon Guju, mai patrunzator:
     - Ne ducem si pana la voda sa ne faca dreptate!
    Primarul se racorise racnind; continua deci mai linistit si chiar cu o unda de batjocura:
    - Mai oameni, mai oameni, de ce vorbiti voi numai prostii? C-altmiteri parc-ati fi oameni de treaba ca toti oamenii! Unde-ati mai pomenit voi ca un boier sa-si arunce mosia cum arunci gunoiul? Ca Trifon asta, care palavrageste, nu ti-ar da o coaja de mamaliga, dreptu-i ca nici n-are, s-ar vrea ca altii sa-i dea lui o mosie intreaga: "Na, mai Trifoane, baga plugul!...." Iaca, sunt si eu om in toata firea, dar d-astea n-am pomenit. Si nici dumnealor, nici Luca, si doar a fost primar inaintea mea, nici Filip, nici mos Dragos, nici mos Lupu, macar ca-i mai batran ca toti..... Numai barbati de omenie, si n-au pomenit!
    - Apoi cine are de toate nu mai aude nimic, dar cine n-are nimic asculta la toate si trage nadejde! se tangui Ignat Cercel. C-altfel am pieri sau cine stie ce am mai face.
    - Rau, Ignate! Foarte rau! se inflacara iarasi primarul. Omul zdravan pune umarul si scoate carul din sant, nu sta sa i-l scoata altii.
   - Muncim, slava Domnului, pana ne crapa ochii si tot degeaba! bombani Melente Heruvimu, amarat.
    - Negresit, Melente, trebuie sa muncim, ca d-aia suntem oameni si nu hoti! urma Pravila grav, adaugand indata cu alt glas: Dar vad ca una am vorbit eu si la altele ati ajuns voi. Acu nu-i nimica, numai sa stiti ca de aici inainte eu nu mai acopar pe nimeni, ci va las pe seama jandarmilor!
    - D-apoi o viata avem, nu o suta! bufni Serafim Mogos. Raspunsul lui Mogos supara insa atat de rau pe primar, desi fusese dat cu un glas mai linistit decat altele, incat izbucni:
    - Ei, s-acu sa iesiti afara! Ca la voi vorba buna e ca ovazul la gaste!

    Oamenii iesira incetinel, se mai oprira in ograda, apoi in ulita, grupuri-grupuri, chibzuind si sfatuind.
    - Nu le vine la socoteala, cum sa le vie, sa asculte durerile oamenilor! zise Ignat Cercel intr-un grup mai galagios.
    - Vezi bine ca nu, focu si Toader Strambu. Ca daca stapanirea imparte mosia, apoi are s-o imparta la cei saraci si fara pamant, iar dansii sufla a paguba!
    - D-aia tot umbla s-o ia dansii, ca sa n-apuce stapanirea sa ne-o imparta noua! completa manios Trifon Guju. Dar lasa, ca nici noi n-om dormi......
  ...................................................

 " Tot ceea ce oamenii îţi vor spune că nu poţi face, încearcă şi vei afla că poţi."
   
                                           Henry David Thoreau

Concertul în luncă, Vasile Alecsandri

                        În poiana tăinuită, unde zbor luciri de lună,
                        Floarea oaspeţilor luncii cu grăbire se adună,
                        Ca s-asculte-o cântăreaţă revenită-n primăvară
                        Din străinătatea neagră, unde-i viaţa mult amară.


                        Roi de flăcări uşurele, lucioli scânteitoare
                        Trec în aer, stau lipite, de luminărele-n floare
                        Răspândind prin crengi, prin tufe o văpaie albăstrie
                        Ce măreşte-n mezul nopţii dalba luncii feerie.


                        Iată, vin pe rând, păreche, şi pătrund cole-n poiană
                        Bujorelul vioi, rumen, cu năltuţa odoleană,
                        Frăţiori şi romăniţe care se aţin la drumuri,
                        Clopoţei şi măzărele, îmbătate de parfumuri.


                        Iată frageda sulcină, stelişoare, blânde nalbe,
                        Urmărind pe busuiocul iubitor de sânuri albe.
                        Dediţei şi garofiţe, pârguite-n foc de soare,
                        Toporaşi ce se închină gingaşelor lăcrimioare.


                        Vine cimbrul de la câmpuri cu fetica de la vie,
                        Nufărul din baltă vine întristat, fără soţie,
                        Şi cât el apare galben, oacheşele viorele
                        Se retrag de el departe, râzând vesel între ele.


                        În poiană mai vin încă elegante floricele,
                        Unele-n condurii doamnei şi-n rochiţi de rândunele,
                        Altele purtând în frunte, înşirate pe o rază,
                        Picături de rouă dulce care-n umbră scânteiază.


                        Ele merg, s-adună-n grupe, se feresc de buruiene
                        Şi privesc sosind prin aer zburători cu mândre pene,
                        Dumbrăvenci, ganguri de aur ce au cuiburi de matasă,
                        Ciocârlii, oaspeţi de soare, rândunele,-oaspeţi de casă.


                        Mierle vii şuierătoare, cucul plin de îngâmfare,
                        Gaiţa ce imitează orice sunete bizare,
                        Stigleţi, presuri, macalendri ce prin tufe se alungă
                        Şi duioase turturele cu dor lung, cu jale lungă.


                        Iată, vin şi gândăceii în hlamide smălţuite;
                        Iată grieri, iată fluturi cu-aripioare pudruite,
                        Şi culbeci care fac coarne purtându-şi casa-n-spinare...
                        La ivirea lor poiana clocoteşte-n hohot mare.


                        Iată-n urmă şi albine aducând în gură miere...
                        Zburătorii gustă-n grabă dulcele rod cu plăcere,
                        Apoi sorb limpidea rouă din a florilor potire,
                        Şoptind florilor în taină blânde şoapte de iubire.


                        Dar, tăcere!... Sus pe-un frasin un lin freamăt se aude!...
                        Toţi rămân în aşteptare. Cântăreaţa-ncet prelude.
                        Vântul tace, frunza deasă stă în aer neclintită...
                        Sub o pânză de lumină lunca pare adormită.


                        În a nopţii liniştire o divină melodie
                        Ca suflarea unui geniu pintre frunze-alin adie,
                        Şi tot creşte mai sonoră, mai plăcută, mai frumoasă,
                        Pân' ce umple-ntreaga luncă de-o vibrare-armonioasă.


                        Gânditoare şi tăcută luna-n cale-i se opreşte,
                       Sufletul cu voluptate în estaz adânc pluteşte,
                        Şi se pare că s-aude prin a raiului cântare
                        Pe-ale îngerilor harpe lunecând mărgăritare.


                        E privighetoarea dulce care spune cu uimire
                        Tainele inimii sale, visul ei de fericire...
                        Lumea-ntreagă stă pătrunsă de-al ei cântic fără nume...
                        Macul singur, roş la faţă, doarme, dus pe ceea lume!

Răscoala, Liviu Rebreanu

...........................................................................
                   XIII.

         Ţăranul uluit, aruncă întâi după câine:
        - Huo, javră! Nu pricepi de vorbă! Pe urmă îşi îndulci glasul:
        - Ce să aştept, domnule, păcatele noastre! Da uite, ne ţine sărăcia în braţe de nici nu ne mai lasă să răsuflăm...... Că altfel veneam, vai de mine, cum să nu viu! Că doar ştiu destul de bine unde-i primăria şi nici picioarele nu mă dor, slavă Domnului.
     Perceptorul ajunse la el. Închise umbrela, scuturând-o binişor de ploaie şi zicând:
    - La plata birului hop cu sărăcia, altfel însă dă-i cu cârciuma! Lasă că vă viu, Ignate! Pe mine nu mă prostiţi, degeaba! Cu voi îmi prăpădesc tinereţea şi sănătatea!
   - Ce cârciumă? protestă ţăranul. N-am mai pus ţuică-n gură de nici nu mai ţin minte, că de unde să ne mai ardă de băut dacă.....
    - Ia mai lasă vorba, că n-am venit la taifas! îl întrerupse Bârzotescu intrând în casă.
    Muierea încremenise lângă vatră, cu cei patru copii lângă ea, ca o cloşcă speriată de uliu. Porcul grohăia mulţumit şi ridică râtul mirat.....  Perceptorul se intepeni in mijlocul odaitei si se uita imprejur cercetator. Lung si desirat cum era, ajungea cu capul pana in grinzile tavanului. Lua registrul de la straja, insemna ceva si rupse o foaie.
    - Asculta, Ignate! zise pe urma sever. Acu ti-am scris porcu, ca altceva de pret n-ai. Ai auzit? Nu-l iau deocamdata, sa nu zici ca-s rau. Dar sa nu crezi ca am sa te astept mai mult de o saptamana, ca nici pe mine nu ma asteapta cei mari, si nici n-am sa mai viu pe aici sa-mi stric ghetele prin cele baltoace, ca voi nu-mi cumparati altele si m-ati lasa sa umblu descult...... Asa, Ignate sa vii curand-curand, ca altfel vine porcul la mine si nici nu se mai intoarce!
    Atunci femeia izbucni amarata:
    - Aoleo, doar n-o sa ne iei purcelul, domnule, sa-mi ramaie copiii flamanzi, ca atata avem si-am rupt de la gura noastra sa-l cresc, ca vite nu putem tinea daca nu-i nutret si porumbul.....
   Barzotescu, parca nici n-ar fi luat nota de existenta ei, iesi plecandu-se adanc, sa nu se loveasca cu capul de pregul de sus. Ignat il petrecu dupa cuviinta pana-n ograda, abatut, baiguind mereu ca o scuza si o plangere:
    - Apoi ce sa facem, dom` perceptor, ce sa facem?


     Aristide Platamonu trimise servitoarea sa cheme putin pe fata logofatului, pe Gherghina. Ea are sa stie sa-i calce pantalonii frumos, cu dunga, nu ca toantele astea care nu-s in stare macar sa incalzeasca bine fierul.
    Era singur acasa. Batranul avea proces la Costesti, la judecatorie, si pusese martor si pe Chirila Paun. Plecase cu brisca de dimineata impreuna cu doamna Platamonu, luand si pe Chirila cu nevasta-sa. Au vrut sa-l plimbe si pe Aristide putin, dar el a refuzat. Tocmai va profita de singuratate ca sa citeasca serios. Sora-sa se afla de o saptamana la Pitesti, intr-o familie prietena, sa se mai distreze.
    Gherghina intra cu sfiala in camera tanarului stapan, impreuna cu servitoarea.
    - Uite, fetito, tu esti desteapta si indemanatica si ai sa-mi faci un serviciu.....
    Aristide ii explica. Fierul se incalzise. Pe masa erau intinsi pantalonii alaturi de carpa uda. Izgoni pe servitoarea neghioaba, sa n-o vaza in ochi.
    - Eu am sa incerc, conasule, zise Gherghina speriata si ea de cearta servitoarei. Dar nu stiu daca am sa pot bine.....
    Se apuca de lucru. Aristide, langa ea, o privea. Trupul ei mladios era aplecat usor peste fierul de calcat. Basmaua rosie, legata la spate, ii strangea capul si-i lasa gol gatul plin si putin indoit. Printre uram si capul lasat intr-o parte tanarul ii vedea, sub ia subtire si descheiata, sanii rotunzi, marisori, cu niste sfarcuri ca mugurii plapanzi. Se apleca usor si-i atinse gatul cu buzele. Gherghina tresari si intoarse spre dansul doi ochi plini de spaima.
    - De ce crezi ca te-am chemat, Gherghino? sopti Aristide, luandu-i fierul din mana si asezandu-l pe suport. Pentru astea? urma apoi aratand dispretuitor fierul. Pe o fata frumoasa ca tine?
    Gherghina se retragea spre usa cu aceeasi ochi in ochii lui. El o apuca de mana:
    - Ti-e frica de mine?..... Spune drept!..... Se poate?.... Si eu numai pentru tine n-am ramas la Bucuresti, de dragul tau.....
    Fata incerca iar sa se apropie de usa. Atunci tanarul intoarse cheia in broasca si o cuprinse de mijloc, continuand cu acelasi glas lacom si fierbinte:
    - De ce nu vrei sa razi nitel, Gherghino?.... De ce te uiti asa? Nu, nu, nu vreau sa te uiti asa!
   Ii saruta gura, ochii, obrajii. Gherghina murmura:
   - De ce-ti bati joc de mine, conasule?
   Si simtindu-se dusa spre coltul unde vazuse canapeaua, adauga:
    - Nu vreau!..... Nu vreau!..... Tip!..... Sa stii ca tip!.....
    - Nu fi proastra, Gherghino!..... Nu, nu! bodogani Aristide crampotindu-i gura cu gura lui.


    Cortina cazu in ropote de aplauze. Luminile tasnira brusc in sala incinsa de caldura si de miros de oameni multi. Cateva minute urmara rechemarile actorilor, apoi lumea se linisti si intrara in functie binoclurile. Nadina trona in loja ei ca un idol satisfacut de adoratia credinciosilor. Isi luneca alene ochii peste parter, schimba saluturi cu cate o loja. Dupa primul examen sumar, spuse incet lui Grigore:
    - Ai vazut? Pana si Predelenii sunt toti in par..... Ce-o fi patit zgarcitul de-a cheltuit atatia bani?
   - Si nici macar n-am trecut pe la ei! zise barbatul cu regret. Nu stiam ca s-au intors de la tara....
    Incepura defilarile. Loja se umplu de extaz:
   - A, a fost superb!.... Ce mare artist!.... A jucat incantator!.... Am vazut piesa si la Paris..... Da, tot cu el.....
   Grigore profita de imbulzeala, si se repezi la loja lui Predeleanu. Dupa primele cuvinte, Tecla observa cu mirare:
    - Dar te-ai schimbat de tot?.... Parca esti alt om!
    - Se cunoaste? facu Grigore. Mi-e cam rusine si totusi.... Sunt indragostit rau!
    Olga ii arunca o privire cu un suras stregaresc. Tecla, insa, uitandu-se o clipa la loja Nadinei plina de o diversitate de admiratori, murmura pe ganduri:
    - Ce-i drept, parca s-a facut mai frumoasa si mai fermecatoare.....
    Tanarul Iuga ii saruta mana, recunoscator.
    Cand se ridica iar cortina si se intuneca sala, Nadina sopti:
    - Unde mergem dupa spectacol, Grig?
    Si mai tarziu, in momentul culminant al dramei de pe scena, continua cu dragalasanie:
    - A descoperit Raul un local nou, absolut parizian si retras, unde nu merge decat lumea cea mai buna.... L-am trimis sa ne rezerve o masa si sa fie aici, la sfarsit, sa ne conduca. Am facut bine?.... Vine si Gogu cu consoarta lui......
   - Tot ce faci tu e bine! raspunse Grigore mangaindu-i pe furis bratul gol rezemat pe speteaza fotoliului.


        Un mic restaurant de noapte, intr-o straduta dosnica. Exterior modest. Inauntru insa lumina orbitoare, lux cautat, atmosfera calda, chelneri francezi pur-sange si cateva atractii senzationale. Patronul, om dintr-o familie boieresca, cu nume distins, care si-a mancat  o avere imensa la Paris si din resturi a injghebat localul de curand, ca sa aiba o ocupatie, isi primeste clientii personal si ceremonios ca un senior pe invitatii sai la o receptie selecta. Raul Brumaru, fireste, prieten cu proprietarul, face spiritual prezentarile. Si Nadina surade incantata si repeta intr-una:
     - Ah, oui c`est vraiment tres chic, tres parisien! (Ah, da, este intr-adevar foarte frumos, foarte parizian!)
    Mica sala s-a umplut de domni in frac si doamne decoltate. Chelnerii se strecoara cu umbrele, echilibrand tavi de argint incarcate. O dansatoare spaniola, intr-un patrat rezervat, acompaniata de o orchestra speciala de chitaristi spanioli, isi invarteste temperamentul cu stridente vibratii de castaniete. Orchestra mai continua un rastimp cu arii madrilene si sevilane, apoi dispare pe urmele dansatoarei, facand loc unui pianist care preludeaza somnolent si nonsalant, pregatind intrarea unui sansonetist francez, dragut, elegant si foarte rasfatat, primit cu ovatii frenetice de publicul cunoscator. Cantaretul surade galant in dreapta si in stanga, lumina se singe, raman numai cateva becuri albastre - e romanta reveriei. Urmeaza altele, fiecare cu lumina ei. Apoi un chelner ii ofera o chitara, lasata pe coltul pianului de un spaniol, se face lumina trandafirie si rasfatatul publicului se apropie de Nadina si canta infiorat cupletul amorului fara speranta.
    Aerul s-a imbascit de fum si de aburi de vinuri grele. Ochii lucesc. Lumina alba tremura pe fetele obosite. Glasurile bajbaie distrate......
    In trasura, imbondorita in blana, Nadina zise bucuroasa:
    - Bine c-au inceput si Bucurestii sa devie oras mai civilizat, nu tot mititei, si lautari, si mojicie!.... Nu-i asa, Grig?
    - Da, sigur!
    - Si santonetistul foarte interesant! adauga ea dupa o pauza. Ai vazut ca numai mie mi-a cantat?
    Grigore o simtea langa dansul, fericita si calda. Zise cu o voce avida si supusa:
    - Tu esti cea mai frumoasa!


      - Tu esti, Petrica?
     - Eu, eu! Hai, deschide, mama, hai!
    Intra. In casa era intuneric. Numai focul din vatra raspandea un rotocol de lumina roscata.
    - Mi se pare ca nici nu dormeai? intreba Petre.
    - Ce sa dorm? Ca pana le-am dat de mancare, pana s-au culcat ei, a trecut vremea, zise maica-sa horobaind pe langa foc. Dar si tu, dragul mamei, tarziu mai vii si greu mi-e si mie ca sunteti multi  si nu mai stiu cum sa impart ca sa-ti opresc si tie, sa-i satur si pe ei, of, Doamne!
    Petre se aseza pe lavita. Ofta:
    - Apoi nu stau nici eu de bine si de petreceri, mama!
   Smaranda ii puse pe masa o farfurie cu mancare. Un rastimp nu se mai auzira decat sorbiturile lui flamande si molfaitul falcilor. Pe alta lavita, intr-un pat si pe cuptor dormeau ceilalti copii, cu respiratii grele. Pe urma, dupa ce-si mai potoli putin foamea, Petre incepu sa-i spuie, printre imbucaturi, ca tot n-a izbutit sa o rupa la boierul cel batran nici asa, si nici asa. Logofatul zice mereu c-o fi, c-o pati, ca boierul se tine de vorba cand fagaduieste, ca lui i-a spus atunci, asta-iarna, sa plateasca boul, dar n-a spus sa nu opreasca datoria.....
     - Asa m-a purtat si pe mine, de au trecut saptamanile si lunile, ca in curand se implineste anul de cand s-a prapadit bietul tata-tau! bolborosi femeia cu glas inlacrimat.
    - Ei, dar de lasat nu ma las, sa stiu de bine ca se intampla orice! facu flacaul hotarat. Nu las, ca-i dreptul nostru si nu cerem de pomana, ca taica pentru dansii a muncit pana l-a luat Dumnezeu.....
   Sorbi ultimele linguri din farfurie. Tacu indelung. Se uita la flacarile rosii ce falfaiau in vatra cu un duduit lenes. Apoi cu un glas mai molcom zise iarasi:
    - Rabzi, rabzi si oftezi, pana nu mai poti, s-apoi.....
    Iar tacu si, dupa un rastimp, urma ganditor:
    - Ce spuneau si oamenii si ce se sfatuiau cum sa mai faca si ce sa faca? D-aia am si intarziat asa.....
    Se intrerupse, parca si-ar fi adus aminte, si intreba:
    - Da de ce nu prinsesi lampa, mama? Ori nu mai e gaz?
     - Ba mai e nitel, dar ziceam ca e destula lumina focului.....
    Petre dadu din cap, apasand:
    - Ca bine zici, face si focul lumina cand nu-i alta!
    O flacara trosni atatatndu-le pe celelalte. Fata lui Petre se rosi. Umbra lui juca pe perete si peretele parca se clatina.


                   5.
      Titu Herdelea scrise acasa despre toate prin ce a trecut pana ce acum poate zice ca i-a ajutat Dumnezeu de s-a aranjat bine de tot. Se lauda in scrisoare si lauda "Drapelul" ca fiind un jurnal foarte important. Ii trimise batranului Herdelea, pentru ca il stia mare amator de ziare, un pachet voluminos cu diferite foi, avand grija incadreze cu rosu in "Drapelul" tot ce inscrisese dansul si mai ales cele doua articole de fond in care se lupta viguros cu insusi contele Apponyi. Nu uita, fireste, sa ridice in slava pe Grigore Iuga (a carui nevasta e o minune de frumusete si eleganta, de s-ar prapadi de admiratie toate domnisoarele de prin Amaradia si imprejurimi cand ar vedea-o), sa povesteasca cum a petrecul la castelul lor de la tara, ceva in felul castelului grofilor de la Beclean, si cum s-a intors la Bucuresti cu automobilul, o distanta cam cat de la Bistrita la Cluj. Transmise batranului complimente prietenesti de la Gavrilas, care este pentru dansul ca un parinte, iar din parte-i salutari tuturor cunostintelor si indeosebi preotului Belciug, fiindca in cele din urma s-a purtat asa de frumos, incat trebuiesc uitate micile neintelegeri din trecut. Adauga ca il asteapta pe Belciug sa vie in tara, cum a fagaduit pe cand se muncea cu cladirea bisericii noi din Pripas; cum e el vaduv si cu stare, poate veni lesne si nu-i va parea rau de cheltuiala, caci Bucurestii e un oras mai simpatic ca Budapeste, afara ca e in inima romanismului. Felicita solemn pe Ghighi pentru logodna si o indemna sa fie bucuroasa de  Zagreanu, care e un baiat eminent. Rau ii pare ca va lipsi de la nunta, dar are acuma atatea ocupatii, ca nici nu se poate gandi sa le intrerupa, mai ales ca nici banii nu prea il dau afara din casa, deocamdata.
    Nu pomeni insa nimic despre micile lui afaceri amoroase, desi stia ca, in special pe Ghighi, ar interesa-o grozav. Nu voia sa se mai afle prin Amaradia ca el si aici umbla dupa lucruri neserioase, desi in ultimele saptamani, de cand a scapat de grija vietii de toate zilele, tocmai lucrurile acestea il preocupau mai mult.
    Doamna Mimi s-a tinut de cuvant si a revenit sa-si vaza camera de fata intr-o dupa-amiaza cand stia ca mama-sa nu e acasa. S-a dezbracat singura si indata s-a varat in patuceanul ei de odinioara. Pe urma, de cate ori venea, se dezbraca la fel, lepadandu-si acuma si camasa, incat ramanea goala cum a nascut-o doamna Alexandrescu; isi admira nudul in oglinda mare cu rama de nuc, tot de pe vremea fecioriei ei, si apoi repede se ascundea in patuceanul cu visurile.
    Titu a primit-o cu o emotie mare intai si s-a simtit mandru ca a cucerit o femeie atat de incantatoare. Curand insa a inteles ca nu este el singurul mandru si fericit, ca lui ii revin numai ramasitele si ca cucerirea lui se datora unui capriciu intamplator al ei de a fi iubita de un poet. De altfel, Mimi insasi nu s-a sfiit sa-i spuie clar ca nu trebuie sa fie pretentios si nici sa o plictiseasca cu gelozia, fiindca destul o sacaie barbatul ei cu d-astea. Fireste, tanarul s-a resemnat cu situatia. Isi zise ca, la urma urmelor, ea ii daruieste ce poate si de ce ar refuza el pe o femeie draguta, cand nici nu-l costa nimic.
    Totusi, se ivira si inevitabilele mici complicatii. Eleva lui, Marioara, a mirosit ceva si a inceput sa-i faca imputari ca ea nu e fata de pe strazi, ca daca n-o iubeste cu adevarat, pentru ce nu-i spune pe fata, nu sa-si bata joc de ea inseland-o cu cine stie cine, si sfarsind printr-o discreta amenintare ca se va plange doamnei Gavrilas de purtarea lui neleala. O seara intreaga a trebuit sa-i explice si sa-i jure ca numai pe ea o iubeste, ca s-o astampere.
    Ba într-o zi s-a pomenit cu doamna Alexandrescu că îl apostrofează atât de jalnic, de parcă ar fi părăsit-o Jenică:
   - Domnu Titu, din suflet te rog şi te implor, ia seama să nu se nenorocească din pricina matale biata Mimi!....Ea te-o fi iubind, saracuta, c-am observat de atunci ca ii esti simpatic, dar dumneata trebuie sa fii mai cuminte si s-o feresti, sa nu care cumva sa prinza de veste Vasile, ca se intampla o nenorocire.... Nu zis si nu-ti reprosez, ca pasiunea asa vine, pardalnica, si Mimi, sarmanuta, nu-i de mirare ca i s-a urat si ei cu un barbat ciufut si mojic, dar.....
    Tanarul Herdelea asculta cu resemnare lamentatiile gazdei sale si numai la sfarsit articula un slab protest, menit mai mult sa-i evidentieze cavalerismul decat sa fie crezut. In realitate se jena de doamna Alexandrescu din pricina Tantei, care incepuse a-i face curte foarte staruitor. Doamna Alexandrescu l-a dus deunazi la parintii fetei, l-a prezentat si l-a laudat, iar pe urma el a devenit un musafir asiduu in casa din dosul garii, proprietatea domnului Alexandru Ion, sef de birou la Finante. Tanta era acum iubirea lui cea frumoasa si adevarata. Gratie ei i-a revenit inspiratia poetica. In fiecare seara, scapat de obligatiile pentru "Drapelul", invaluit intr-un nour de fum de tigari, scria versuri de glorificare a fapturii divine. De altfel, tanta raspundea cu aceleasi sentimente. Desi sfioasa, i-a marturisit ca nici n-ar mai putea trai fara el. trei zile de nu-l vedea, nascocea motive sa fie la Lenuta, confidenta dragostei ei, care, fireste, chema pe Titu.

    Toate astea nu-l impiedicau sa-si implineasca datoria, ba chiar il stimulau. In fiecare dimineata se prezenta constiincios la "Drapelul", cu manuscrisul pregatit. Gasea totdeauna numai pe Rosu, la acelasi birou, de parca nu s-ar fi clintit de acolo. Spre amiazi isi mai faceau aparitia reporteri, redactori, vesnic grabiti si agitati si nemultumiti, discutand violent si abtinandu-se permanent de a scrie. Almiteri insa, Herdelea era singurul tovaras redactional al lui Rosu, care ii spunea deseori:
    - Sa stii, puiule, ca tu ai sa ajungi! Asculta-ma pe mine ce-ti vorbesc, ca eu nu vorbesc fleacuri ca domnisorii astia care vin cu palaria-n cap, se grozavesc, mint si nu-s capabili sa scrie un rand cumsecade. Ai sa ajungi, baiete, pentru ca iti place munca si nu te codesti! Sa stii!..... Ai si talent, esti si sarguincios, tocmai ce trebuie unui gazetar bun. Nu zic, se poate sa te lasi de meseria asta, ca te vad baiat cinstit si corect, si anevoie razbesti in gazetarie cand esti asa, dar oriunde te-ar duce destinul, ai sa faci treaba, sa stii de la mine!
    Titu Herdelea se credea la randu-i obligat sa-i raporteze cand a luat masa la Gogu Ionescu sau cand a fost poftit la Grigore Iuga, si alte asemenea evenimente de ale sale de interes mai public. Secretarului nu-i placeau si le considera paucaturi de arivism, enuntand dogmatic ca ziaristul sa ramie in lumea lui, sa nu se vare printre ciocoi, sa-si adoarma constiinta. Gazetarul trebuie sa-si pastreze virgina facultatea de a protesta si a biciui necontenit, mai cu seama in tara noastra, unde faradeleagea e singura lege perfect valabila.
     - Dechide ochii, puiule, si uita-te imprejur! Te-ai plimbat la tara in automobil si prin castele ciocoiesti si n-ai pus urechea la pamant sa asculti glasurile care nu se aud. Din automobil nu se vede si nu se aude nimic. Si nici pe trotuarele Bucurestilor. E falsa si artificiala toata aparenta asta de lux si civilizatie. Realitatea e alta, tinere! Exportam zeci de mii de vagoane de cereale si cateva milioane de tarani n-au nici porumb pentru mamaliga cotidiana! Intelegi ce va sa zica asta? Cu luminile Bucurestilor ne inselam pe noi insine. Nu ne aruncam privirea dincolo, fiindca stim ca dincolo e prapastia si numai privind in ea ne-am cutremura..... Nu lux, nu automobile si castele, puiule! Astea-s pojghita care acopera un vulcan de dureri. Ca maine se sparge pojghita si atunci!.....
     Titu se obisnuise deja cu catastrofismul. Nu era om sa nu lacrimeze, deindata ce venea vorba de starile generale, asupra durerii taranimii, completandu-le cu profetiile crancene de rigoare. Asa a fost probabil totdeauna si asa va fi totdeauna. Orasenii, care cunosc tara din vilegiaturi pitoresti, au o mare predilectie pentru taranii porniti vesnic sa se revolte, tocmai pentru ca sunt asigurati ca taranii romani nu sunt in stare sa se revolte aievea niciodata.


                         6.
        - Ce-ar fi, Grig, sa facem Craciunul la tara? zise Nadina cu mare voiosie intr-o zi cand se apropiau sarbatorile.
     Grigore Iuga raspunse numai cu o privire plina de recunostinta. propunerea o considera o atentie delicata pentru dansul. Nimic nu l-ar fi putut bucura mai mult decat dovada aceasta de apropiere sufleteasca. Iubirea lor ajunge astfel sa se cimenteze prin intelegerea reciproca. Pasiunea trupeasca devine in sfarsit durabila, fiindca se alimenteaza din esenta inepuizabila a sufletelor. Daca ar fi adoptat de la inceput fata de ea atitudinea de azi, cate amaraciuni si-ar fi crutat unul altuia! Fericirea n-o poti gusta decat cand te-a purificat nenorocirea.
     Detaliile le stabilira usor. Grigore se multumea sa inregistreze dorintele ei, ca sa-i fie toate implinite cu sfintenie. Primul punct era ca vor petrece Craciunul la Amara, dar revelionul il vor face negresit in capitala. Acceptat. Al doilea ca trebuie sa fie un Craciun vesel, cu lume multa si lautari buni. Acceptat, fireste. Vor fi prezenti toti vecinii lor mai subtiri de la tara. Despre asta va ingriji batranul, care are sa fie placut surprins de hotararea lor. Ii va scrie sa pofteasca si pe prefectul judetului, de la Pitesti, ca sa fie reprezentat si guvernul la veselia lor. Nadina surase; i se parea comic cu prefectul..... Grigore intreba:
    - De la Bucuresti luam pe cineva sau mai bine nu?.....
    - A, s-ar putea? se miră Nadina. Apoi dacă ar fi numai moşieri şi arendaşi, inclusiv prefectul, ne-am urca pe pereţi de plictiseală! Trebuie să conteze neapărat pe Gogu şi Eugenia, care au invitată la ţară şi familia unui frate de-al ei, profesor, sau aşa ceva, la Giurgiu. Evident, au să vie împreună cu musafirii lor. Pe urmă câţiva băieţi mai spirituali, să aibă cu cine sta de vorbă. Măcar doi-trei. Când rosti numele lui Raul Brumaru, observă, sau i se păru, o uşoară crispare pe figura lui Grigore, încât adăugă repede: Dacă nu-ţi convine, renunţ, Grigule!..... M-am gândit însă la Raul pentru că e totdeauna vesel şi.....
    - O, de ce? Foarte bine!.... Bietul Raul! zise bărbatul cu o compătimire dispreţuitoare.
    - Uite, poate să vie şi tânărul cela, cum îl cheamă, din Ardeal? continuă Nadina. Îl vom pune să ne cânte colinde ardeleneşti.....
    Crăciunul cădea într-o joi. Nadina hotărî să plece cu toţii marţi după-amiaza la Amara, să doarmă acolo în tihnă, ca să fie odihniţi pentru seara din ajun. În Gara de Nord îi aştepta numai Raul; ceilalţi cavaleri  mondeni se scuzaseră în ultimul moment. De-abia dincolo de Chitila apăru şi Titu Herdelea, radios şi aferat. Minţi că a sosit chiar când a plecat trenul şi s-a instalat în alt compartiment. De fapt venise cu o jumătate de oră înainte şi şi-a asigurat un loc bun în clasa a treia, deoarece călătorea pe buzunarul lui şi de ce să-şi risipească gologanii.
    Numai Grigore îi ascultă scuzele şi explicaţiile. Nadina îi surâse indiferentă, rămânând atentă la Brumaru,  care îi relata o povestire picantă după "Vie Parisienne" fără a se întrerupe decât o secundă pentru a întinde lui Titu mâna stângă şi a-i zice: "Ce mai faci, monşer?" Tânărul Herdelea mai făcu puţină politică cu Grigore, află că Gogu Ionescu e la Lespezi de trei zile şi se bucură că se va întâlni cu Alexandru Pintea, pe care-l cunoscuse de asemenea la Sângeorz. Pe urmă găsi un pretext să se retragă în compartimentul său, că stă la clasa întâia cu bilet de a treia.
     Zăpada ce o lăsaseră în Bucureşti era o jucărie faţă de ce găsiră la Amara. La sosire, în Costeşti, îi aşteptau sănii. Nadina tresăltă de bucurie. Cum ajunseră acasă, porunci pentru a doua zi o plimbare cu sania prin împrejurimi.

     Grigore se sculă mai devreme, să îngrijească de plimbarea proiectată. Avu însă o surpriză neplăcută. Aseară, Ichim, bătrânul vizitiu de nădejde, după ce a deshămat iepele de la sania cea bună şi le-a adăpat, când le-a băgat în grajd să le lege la ieslea lor, nu se ştie cum şi ce, dar s-a pomenit cu iapa roaibă, sperioasă, că începe să sară în două picioare, ş-apoi să zvârle din copite până tot l-a zdrobit pe bietul om de l-au scos pe cergă afară. Aşa că nu-i chip să mai iasă dânsul cu sania, iar ceilalţi vizitii nici unul nu s-ar încumeta să mâie iepele prea buiestre. Grigore era plictisit şi pentru Ichim, dar mai cu seamă din pricina Nadinei care, fiind amatoare de iuţeală, nu ar fi mulţumită să o plimbe cu cai de purtare. Atunci logofătul Bumbu îşi dădu părerea că ar putea chema pe Petrică a Smarandei, c-a fost doar căprar la artilerie şi a strunit tot felul de cai, încât are să se joace cu iepele. Îl chemară degrabă.
     Totuşi, abia spre amiază porniră. Nadina luă lângă ea pe Titu, pe Raul îl trecu în sania a doua cu Grigore, care o sărută în gând pentru acest gest. După indicaţiile lui Grigore, sania Nadinei o luă înainte având să facă circuitul Ruginoasa, Bârlogu, Babaroaga, Gliganu, Lespezi şi acasă. Înfăşuraţi în bunzi imense, ca nişte pelerine medievale, acoperiţi cu pleduri groase şi îmblănite, sfidau gerul aspru ce dăinuie de peste o săptămână.Cum ieşiră din Amara, câmpia albă se desfăşura în faţa lor ca o nesfârşită mantie de hermină, scânteind în lumia soarelui muşcător. Şoseaua tăia o dâră lucioasă, rectilină, pe care sania aluneca vertiginos. Petre, în picioare, puţin pelcat înainte, îndemna iepele arar, cu un plescăit de limbă, energic. În sumanu-i cenuşiu, cu căciula neagră de miel pe o ureche, părea mai înalt şi mai voinic de cum era.
     Nadina nu mai răcea din gură, atâta era de entuziasmată. Aci spunea ceva lui Titu, aci scotea un strigăt nearticulat, aci lălăia un început de galop cantabil şi din când în când striga către vizitiu cu o încurajare aţâţătoare:
    - Hai, băiete, hai, nu şovăi!
   - Nu şovăiesc, coniţă, n-aveţi grijă! mormăia Petre fără a se întoarce, cu glas în care tremura un râs puţin batjocoritor.
   Goana vijelioasă dura de un ceas. Trecură prin Ruginoasa, prin Bârlogu, prin Babaroaga, prin Gliganu. Pe când alergau acum spre Lespezi, văzură de departe un cârd de ciori, poate câteva sute, de-a curmezişul şoselei, o împroşcătură de cerneală pe o colosală coală de hârtie. Flămânde şi obraznice, ciorile numai când sania era să dea peste ele zbucniră brusc de pe pământ cu zgomotos fâlfâit de aripi şi croncăneli. Iapa înaintaşă, într-un acces de spaimă, făcu o săritură în dreapta să se ferească parcă de primejdie, în aceeaşi clipă Petre o croi cu biciul peste burtă. Durerea o sperie mai tare, încât zvâcni drept înainte, pe şoseaua netedă, într-un galop furios, stârnind şi frica tovarăşei sale de oişte.
..............................................