1-3
Capitolul 1
1883
Vara cuprinsese cu privirea, pe deasupra golfului, iluminarea îndepărtată a ținuturilor colinare și simți cum o îneacă emoția.
Era minunat să fie din nou acasă, în Scoția. Își spuse că nu exist, nicăieri pe lume, un loc asemănător.
Fusese în Anglia să-și îngrijească mătușa, care o chemase, crezându-se „pe moarte”. Situația durase mult timp, dar când în cele din urmă aceasta murise, Vara fusese liberă să se întoarcă acasă.
Prin testament, mătușa îi lăsase o mie de lire.
- Primul lucru pe care-l voi face, mamă, îi spusese Vara mamei ei, va fi să redecorez salonul, deoarece este limpede că se simte nevoia de așa ceva!
- Ar trebui să păstrezi banii ca zestre, îi răspunsese mama.
Vara râsese.
- Nu cred că voi avea nevoie de așa ceva și te asigur că nu existau bărbați prin preajmă, în casa mătușii Amy. Era foarte liniște acolo și, din când în când, puțin cam deprimant.
- Știu draga mea, zisese Lady McDorn. A fost foarte amabil din partea ta să te duci, pentru că ai fost întotdeauna nepoata favorită a mătușii Amy.
Vara nu se putuse împiedica să considere că lunile în care fusese departe de casă păruseră o perioadă foarte lungă, în sătucul liniștit din Gloucestershire.
Acolo locuise mătușa, din clipa în care rămăsese văduvă.
Unchiul fusese un bărbat distins, dar locuința sa părintească, în care se retrăsese, se afla într-o zonă izolată a țării.
În orice caz, acum se terminase, iar Vara se întorsese acasă, ceea ce pentru ea constituia o desfătare indescriptibilă.
Conacul McDorn era străvechi și aparținea familiei de multe generații.
Întotdeauna fuseseră extrem de mândri că erau descendenți direcți ai lui Robert the Bruce, unul dintre cei mai captivanți regi ai Scoției.
Totuși, atunci când generalul Sir Alistair McDorn se retrăsese din armată, nu avusese decât pensia și un capital modest, lăsat moștenire de tatăl său.
Asta însemna că fuseseră mereu nevoiți să fie strânși la pungă.
Domnul McDorn insistase totuși ca unicul lor copil, Vara, să aibă parte de o educație bună.
Învățase acasă, cu guvernante englezoaice foarte calificate, până la vârsta de 16 ani.
Apoi plecase în Anglia la, ceea ce era considerat, cea mai bună școală de perfecționare pentru tinere fete.
Elevele erau, în marea majoritate, fiice de aristocrați și urmau să-și facă debutul în înalta societate londoneză. Pentru Vara, așa ceva nu era posibil, dar asta nu o deranjase.
Se bucurase de o instruire de prim ordin în toate domeniile care o interesaseră.
Fusese foarte conștientă că tatăl și mama ei trebuiseră să economisească și să se zgârcească pentru a putea achita taxele. Recompensa lor fusese că se clasase, aproape mereu, prima.
La 18 ani se întorsese acasă, în Scoția mult iubită.
Nu regretase festivitățile de care colegele ei urmau să se bucure la Londra. Oricum, al numai câteva luni de la revenire, o chemase mătușa.
În concluzie, până acum fusese, mai mult sau mai puțin, prizonieră în Gloucestershire.
Din cauza emoției provocate de revenirea acasă, simți impulsul de a alerga până la marginea grădinii, care dădea direct pe plajă.
Nisipul auriu mărginea golful, iar dincolo de acesta se întindeau ținuturile deluroase, cu vegetație sălbatică vineție.
Lumina, care îi lipsise atât de mult în Anglia, se schimba de la oră la oră, fiecare părând mai minunată decât precedenta.
- Acum, că sunt acasă, există atât de multe lucruri pe care aș dori să le văd, murmură ea.
Mama ei lucra la o tapiserie care urma să devină husă pentru scaun.
- Sunt încântată, draga mea, spuse ea, să te am din nou acasă. În același timp, însă, mi-e teamă că s-ar putea să consideri asta ca foarte plicticos.
- Niciodată nu m-aș putea plictisi aici, răspunse Vara, iar după-amiază voi urca până în vârful colinei noastre și voi admira cum se scurge râul în mare.
Era ceva ce îndrăgise să facă când era mică, iar Lady McDorn râse.
- Obișnuiai să mă pui să-ți spun povești, îi aminti ea, despre cum ai fi navigat pe râu, spre ținuturi îndepărtate.
- Le-am vizitat pe toate în minte, declară Vara, dar am decis că mai degrabă aș prefera să rămân acasă, în Scoția, decât oriunde altundeva în lume!
- Asta îmi doresc să te aud spunând, draga mea, răspunse Lady McDorn, dar preferam să mai fi fost pe aici câțiva tineri de vârsta ta. Poate că, atunci când noul conte se va simți mai bine, va da o petrecere.
- Contele? întrebă Vara. Este acasă?
- Credeam că ți-am pomenit despre asta în ultima scrisoare, replică Lady McDorn. S-a întors din India, dar ochii îi sunt afectați.
- Vrei să spui că a fost rănit? întrebă Vara.
- Cred că nu, zise Lady McDorn, însă cineva mi-a spus că avea ochii bandajați atunci când a sosit, cu 7 zile în urmă. De atunci, n-am mai auzit nimic.
Vara se gândi că era ceva ciudat.
Știrea despre întoarcerea acasă a contelui Dornoch, căpetenia clanului McDorns, ar fi trebuit să agite, cu siguranță, întregul clan.
Ceea ce făcea lucrurile și mai interesante, era că acesta era o persoană necunoscută.
Vara presupuse că avusese loc o adunare pentru a-l saluta cu prilejul sosirii.
În curând, urma să aibă loc ceremonia în cadrul căreia, fiecare bărbat al clanului, pe rând, urma să-i jure credință.
- Dacă este acasă, mamă, spuse ea, n-ar fi trebuit ca tu și tata să-i faceți o vizită, până acum?
- Desigur că asta a fost exact ceea ce aveam de gând să facem, răspunse Lady McDorn, dar ni s-a comunicat că, deoarece suferă din cauza ochilor, nu va primi pe nimeni.
- Pe nimeni? repetă Vara. Ce extraordinar! Dar poate că are dureri.
Se gândi că, dacă așa stăteau lucrurile, medicii l-ar fi îngrijit.
Orice noutate de la castel urma să fie deci transmisă de la om la om, iar tata și mama ar fi aflat-o curând.
Înainte ca mama să apuce să-i răspundă la întrebările care-i veneau în gând, ușa salonului se deschise.
Generalul intră, însoțit de pastor. Cel din urmă era un bărbat în vârstă, care o cunoștea pe Vara de mică.
- Am auzit că ești acasă, Vara, zise pastorul, pe când ea îi venea în întâmpinare, și este foarte bine că ești iar printre noi.
- Sunt foarte fericită că m-am întors, răspunse Vara. Mama tocmai începuse să mă pună la curent cu noutățile. Este foarte emoționant că noul conte se află la castel.
- Exact despre asta am venit să-ți vorbesc, copila mea, spuse pastorul, dar permite-mi în primul rând s-o salut pe mama ta.
Se deplasă spre scaunului Ladyei McDorn. Aceasta nu se ridicase, din cauză că suferea de artrită.
- Trebuie să mă scuzați că nu am venit la biserică duminica asta, zise aceasta, dar am avut o noapte dificilă și Alistair a insistat să rămân acasă.
- A avut dreptate s-o facă, zise pastorul. Dar v-am simțit lipsa și mi-a lipsit și micuța Vara, atâta vreme cât a fost plecată.
Pe când vorbea, îi zâmbi Varei, apoi spuse:
- Am venit aici cu o misiune ciudată, dar cred că, atunci când veți auzi despre ce este vorba, veți înțelege că este foarte importantă.
- Mai întâi permite-mi să-ți ofer un aperitiv, zise generalul. Mă vei întovărăși, sper, la un pahar cu vin de Xeres?
- Aș fi încântat, replică pastorul.
Generalul ieși din încăpere, iar pastorul luă loc pe canapea.
- Ceea ce am venit să-ți spun, zise el, adresându-se Varei, este că noul conte nu se simte bine.
- Mama îmi spunea că ochii lui sunt în suferință. Dar ce s-a întâmplat? întrebă Vara. A fost cumva rănit în luptă?
- De fapt, cred că nu a fost rănit, zise pastorul, dar cert este că nu poate vedea. Doctorii i-au interzis să încerce să-și folosească ochii. Este nevoit să-i țină bandajați, cel puțin 2 luni.
- Asta s-a petrecut în India? întrebă Vara.
- Cred că s-a petrecut pe când se găsea pe frontiera de nord-vest, răspunse pastorul, dar are reticențe în a vorbi despre asta și face viața grea tuturor celor de la castel.
Lady McDorn își ridică privirea de pe broderie.
- Am auzit zvonul cum că ceva ar fi în neregulă, spuse ea, dar am considerat că mai bine ar fi să nu vorbesc despre asta.
- Aveți perfectă dreptate, zise pastorul. Noi ne dorim ca tânărul conte să înțeleagă importanța poziție sale de căpetenie a clanului și să se stabilească fericit la castel, lucru care, până în prezent, pare să nu se întâmple.
- Dar de ce? întrebă Vara. Din cauză că nu poate vedea?
- Cred că acesta este principalul motiv, spuse pastorul, pentru care le face tuturor viața grea. Refuză chiar să-i primească pe bătrânii clanului.
Vara păru uimită.
Știa că asta va avea darul de a-i jigni profund pe bătrâni, care erau foarte pătrunși de propria lor importanță.
Dacă ar fi fost nemulțumiți de noua căpetenie, situația i-ar fi afectat pe toți McDornii, oriunde s-ar fi aflat aceștia.
- Și cam ce ați putea face în privința asta? întrebă Vara.
- Exact acesta este motivul pentru care am venit aici în dimineața asta, răspunse pastorul. Am fost contactat de secretarul contelui, domnul Dryden, pe care sunt sigur că ți-l amintești, care este la castel de mai bine de 20 de ani.
- Sigur că mi-l amintesc, aprobă Vara.
- El simte că ar trebui făcut ceva pentru conte, iar cel mai important lucru pentru el, acum, este să aibă un lector.
- Desigur, domnul Bry...? începu Lady McDorn.
Pastorul o opri ridicând mâna.
- Eram pe cale să vă explic. Domnul Bryden îmi spune că tânărul conte nu înțelege pronunția scoțiană. A insistat că trebuie găsit cineva care vorbește același fel de engleză cu el însuși.
Vara scăpă un suspin slab.
- Nu înțelege pronunția scoțiană? exclamă ea. Dar... este scoțian!
- Este, într-adevăr, altfel n-ar fi cel de-al nouălea conte de Dornoch! replică pastorul. Dar a fost crescut ca englez.
Se opri, apoi continuă:
- Tatăl său, care s-a căsătorit cu fiica unui nobil englez, nu a bănuit că ar putea fi posibil, ca el sau fiul său, să ajungă vreodată să moștenească titlul de conte.
Vara își amintea că fostul conte avusese numai un fiu. Fusese în armată și avusese post în Sudan, sub comanda generalului-maior Gordon.
Își amintea cât de afectat fusese întregul clan. Corpul vicontelui fusese adus acasă. Fusese așezat în cripta familiei, la biserică.
În Scoția, în orice caz, Contele de Dornoch avea mare influență. Orice înjosire a scoțienilor, din partea noului conte, ar fi fost primită cu oroare și resentimente profunde.
- Vei înțelege, continuă pastorul, că deoarece fostul conte a fost atât de bolnav, atât de multă vreme înainte de a deceda, multe lucruri au rămas nefăcute, care, acum ar trebui puse la punct, inclusiv reparații la castel. Singura persoană care poate da ordinele necesare este, desigur, domnia sa.
- Iar acesta refuză? întrebă Vara.
- Mă tem că nu poate, sau nu vrea, să înțeleagă problemele atunci când îi sunt prezentate de domnul Bryden, sau de către oricine altcineva de la castel.
- Probabil că se simt profund jigniți din cauza asta! spuse Vara cu voce scăzută.
- Este o situație care, dacă s-ar afla în afară, i-ar putea crea multe neplăceri, zise pastorul. Toată lumea privea cu speranță instalarea unei tinere căpetenii de clan, cu idei noi, care să inițieze și să încurajeze o nouă economie locală.
Vara era foarte conștientă de acest lucru.
La fel ca majoritatea populației de rând a Scoției, cei din familia McDorn se bazau încă pe torsul lânii și pe pescuit, pentru câștigarea banilor necesari traiului.
Priveau spre căpetenia lor de clan nu numai ca la un conducător ci și ca la un păstor. Pentru ei, acesta reprezenta figura părintelui, care să-i inspire și să-i aline.
Ideea că tânărul conte ar fi prea „englez” pentru a le putea înțelege chiar vorbirea, i-ar fi izbit ca o lovitură de pumn.
Vara înțelegea că le-ar fi fost greu să accepte așa ceva.
- Și ce anume s-ar putea face? îl întrebă ea pe pastor.
- Întrebarea este, Vara, ce ai putea face tu în privința asta?
- Eu? se arătă ea nelămurită.
- Domnul Bryden caută pe cineva care să fie în stare să-i poată citi cu pronunție engleză, dar nimeni de pe aici nu este capabil să realizeze una ca asta, cu excepția ta.
Ochii Varei se deschiseră larg, dar înțelese că pastorul spunea adevărul.
Ca majoritatea copiilor clasei superioare, chiar la cei de stirpe scoțiană, ea învățase pronunția engleză și își desăvârșise pregătirea în Anglia.
Tăcerea care urmă fu întreruptă de vorbele ei:
- Chiar îmi cereți să merg la castel și să-i citesc domniei sale?
- Te implor să o faci, răspunse pastorul. Domnul Bryden a fost extrem de leal și i-a ținut la distanță pe curioși. În același timp, pretinde că nu îndrăznește să-i lase pe pescari, paznici de vânătoare, servitori, sau oricine altcineva în preajma domniei sale, fiindcă, fără îndoială, le va spune că nu-i înțelege.
- Și, în mod evident, nu-i de dorit să se întâmple una ca asta, observă Vara. Mi se pare că este un tânăr foarte răsfățat și ar trebui ca cineva să-i arate câte rele poate provoca, dacă va continua să se comporte într-o manieră atât de ridicolă.
- Mă îndoiesc de faptul că sugestia ta ar avea vreun rezultat pozitiv, răspunse pastorul. El nu pare doritor să accepte poziția în care se găsește și îi displace profund faptul că nu poate vedea. În același timp, urăște mila celorlalți sau manifestările de simpatie deoarece, cred, le consideră degradante.
Lady McDorn suspină.
- Vă înțeleg problema, pastore.
- Am credința, zise pastorul, că lucrurile ar putea fi rezolvate dacă Vara, care a fost întotdeauna o fată descurcăreață, ar putea nu doar să-i citească, dar și să încerce să-l convingă că este nevoie de el la conducerea clanului.
Vara știa că acesta era adevărul.
Fostul conte avea peste 80 de ani când murise. În ultimii 5 ani fusese complet senil. Nimeni nu avusese acces la el, cu excepția pastorului și a doctorilor, care recunoscuseră că nu mai puteau face nimic pentru el.
Vara știa că tatăl ei îi stătuse alături împreună cu bătrânii clanului. Spuseseră că toate urmau să se distrugă și să se ruineze fără o căpetenie, care să-i inspire și să-i îndrume.
Pe când trăia în Anglia, se gândise adesea că scoțienii erau copilăroși în multe privințe. Se bazau pe căpetenia de clan în rezolvarea tuturor problemelor.
Nu se opri să cugete la ceea ce-i ceruse pastorul și zise fără ezitare:
- Desigur, dacă pot ajuta cu ceva, voi veni la castel. Ați dori să vă însoțesc acum?
- Dacă nu înseamnă prea mult, replică pastorul. Cred că ar fi de mare folos dacă ai vrea să rămâi la castel câteva zile.
- Să rămân acolo? întrebă Vara. De ce?
- Domnul Bryden spune că, deoarece domnia sa este în beznă, nu deosebește ziua de noapte. Domnul Bryden nu mai este tânăr și este adesea chemat din așternut pentru a răspunde la vreo întrebare care-l frământă pe conte, sau să îi recitească ceva ce nu înțelesese.
- Ah, bietul domn Bryden! îl compătimi Vara. Este mult prea în vârstă pentru a fi trezit în miez de noapte.
- Așa cred și eu, fu pastorul de acord, iar Donald, valetul personal al domniei sale, începe de asemenea să simtă povara.
- Ei bine, îi voi spune cu siguranță domniei sale că am nevoie de „somnul de frumusețe”, zise Vara cu fermitate, și dacă este prea egoist și fără considerație pentru ceilalți, voi deconecta clopoțeii, când nu mă va vedea nimeni.
Pastorul râse, în timp ce Lady McDorn zise:
- Draga mea, trebuie să înțelegi că pentru un tânăr este insuportabil să fie orb. Sunt sigură că ar prefera să prindă somoni în râu și să vâneze pe dealuri.
- Dacă dorește să se vindece, atunci bătălia este pe jumătate câștigată! răspunse Vara.
Privi apoi spre pastor și întrebă:
- După doctori, ce șanse are de a-și recăpăta vederea?
- Am vorbit cu doctorul Adair, spuse pastorul, care a primit raportul specialiștilor de la Londra. Mi-a relatat că boala contelui este foarte ciudată.
- Ciudată? În ce fel? întrebă Vara.
- Ei bine, se pare că n-au fost în stare să găsească nimic în neregulă la ochi. Numai că tânărul conte nu vede!
- Dar este clar că ceva nu-i în regulă, spuse Vara.
- Dacă mă întrebați pe mine, interveni Lady McDorn, cred că majoritatea doctorilor sunt depășiți de vremuri. Mereu citesc în ziare despre operații care au mers prost și este clar că bărbații răniți în lupte nu sunt tratați așa cum trebuie.
- Sunt de acord cu dumneavoastră, replică pastorul, dar presupun că știința medicală face tot ce poate.
- Nu aș fi surprinsă, continuă Lady McDorn, dacă aerul sănătos al Scoției și mâncarea bună l-ar trata mai bine decât orice altceva.
- Pot doar să sper că aveți dreptate, suspină pastorul. Între timp, va trebui să mă iertați pentru că vă răpesc fiica, abia revenită acasă. Dar știu că veți înțelege.
- Nimic nu este mai important, interveni Vara în discuție, decât să determinăm noua căpetenie să se poarte cum se cuvine.
Pastorul râse. Apoi spuse:
- Nu acesta este felul în care aș prezenta eu situația, dar sunt de acord că este un lucru foarte important, în momentul de față.
- Vara se ridică în picioare.
- Mă voi duce să împachetez cele necesare, zise ea, dar nu promit să rămân multă vreme. Am așteptat cu atâta nerăbdare să mă întorc aici, lângă mama și tata.
- Desigur copila mea, spuse pastorul. Detest să deranjez, dar nu aveam pe nimeni altcineva la care să apelez.
- Trebuie să vă spun un singur lucru, zise Vara pe când ajungea la ușă, în grajdurile de la castel există câțiva cai minunați și, dacă nimeni nu i-a luat de acolo, prezența lor îmi va fi foarte plăcută, când nu voi fi de serviciu.
Ochii pastorului scânteiară.
- Sunt sigur că ai dreptate, Vara, iar ei au nevoie de mișcare. Nu-ți va lua prea mult timp să vii călare până acasă, pentru ați vizita mama și tatăl.
- Exact la asta mă gândeam și eu, spuse Vara, iar dacă domnia sa mi-o va interzice, ei bine, așa ceva nu voi fi în stare să înțeleg, cu siguranță!
Pastorul râse din nou, pe când Vara închidea ușa și fugea în sus pe scară.
Ea nu se putea abține să considere mersul la castel, în calitate de oaspete, mai degrabă decât un simplu vizitator, ca pe o aventură.
Încă dinainte de plecarea ei de acasă, în Anglia, tatăl și mama ei încetaseră să-l mai viziteze pe bătrânul conte.
O făcuseră doar pentru că nu-i mai recunoștea.
Încă de când era mică, Vara considerase castelul captivant, chiar dacă înfricoșător.
Străjuind cu fermitate golful, îi respinsese pe vikingi, atunci când aceștia invadaseră Scoția, venind peste Marea Nordului. Conform istoriei, oamenii clanului se dovediseră atât de îndârjiți încât pământul care aparținea McDornilor fusese lăsat neatins.
Mai spre nord, Picții se retrăseseră în peșteri și rămăseseră ascunși până ce corăbiile vikingilor plecaseră, cu oile și vitele lor cu tot. În urmă, lăsaseră o generație de copii cu păr blond și ochi albaștri, ai căror descendenți, la atâtea generații după aceea, semănau încă vizibil cu vikingii.
Contele de Dornoch își impulsionase clanul să lupte cu strășnicie pentru apărarea femeilor și posesiunilor. Din cauza asta, clanul lor fusese mereu respectat, de-a lungul secolelor.
Aveau reputația că erau mai mândri decât oricare dintre vecinii lor.
- Tânărul conte ar trebui, cu siguranță, să fie conștient de asta, își spuse Vara.
Împachetă repede cele necesare.
Înainte de a părăsi Anglia, își cumpărase câteva rochii se seară foarte frumoase, cu banii lăsați de mătușă. Nu fusese extravagantă. Știa însă că atât mama, cât și tatăl ei ar fi dorit să arate cât mai bine.
De aceea, nu considerase că era rău să cheltuiască, o mică parte din bani, pentru sine. Simțea că își câștigase acest drept, în lunile cât o îngrijise pe mătușă.
Totuși, la castel nu va fi nimeni, se gândi ea cu tristețe, care s-o vadă îmbrăcată în elegantele rochii de seară, pe care le-ar fi purtat la cină.
Pentru drumul până la castel, se schimbă într-o rochie cu o nuanță palidă se albastru și o jachetă scurtă. Boneta asortată fusese cumpărată de pe Bond Street.
Verișoara ei, la care locuise la Londra câteva zile, înainte de a se întoarce acasă, îi spusese că i se potrivea deosebit de bine.
- Ar trebui să stai la noi, dragă verișoară, zisese ea. Cunosc câțiva tineri încântători, cărora le-ar face mare plăcere să te cunoască.
- Trebuie să mă duc acasă la tata și mama, replicase Vara, dar te rog să repeți invitația peste aproximativ o lună, fiindcă la Londra sunt atât de multe lucruri pe care doresc să le văd.
- Vei vedea totul! promisese verișoara. Anunță-mă doar când te vei fi săturat de ierburile vineții de pe coline și dormitorul tău de aici va fi pregătit să te primească.
Vara o sărutase, în semn de mulțumire.
Pe drumul spre nord, se gândise că ar fi fost foarte captivant să petreacă vreo câteva săptămâni la Londra. Dorea să meargă la teatre și la Operă și, mai ales, la un bal.
Fetele de la școală îi povestiseră despre balurile lor de ieșire în societate și despre numeroasele petreceri la care fuseseră invitate. Toate aveau o ambiție specială, anume de a fi invitate la Marlborough House.
Edward, Prințul de Wales și aventurile lui amoroase, cu femei minunate ca Lillie Langtry, erau subiect de șoapte invidioase la școală.
Vara, asemenea multora dintre prietenele ei, nu se putuse împiedica să se întrebe dacă va fi vreodată suficient de frumoasă pentru a atrage atenția unui prinț. Totuși, își spusese că așa ceva nu se va putea întâmpla, atâta vreme cât va sta în Scoția, în mod sigur. Acolo, prinții erau foarte puțini și la mare distanță unul de altul.
Numai dacă cineva ar fi fost suficient de norocos pentru a locui la Edinburgh, pe perioada în care Ducele de Hamilton primea vizita unui musafir de sânge regal.
În același timp, Vara nu era ca alte fete, preocupată doar de a se face admirată și căutată de bărbați. Găsise o mulțime de subiecte de interes în învățătură. Cărțile îi dezvăluiseră o cu totul altă lume decât aceea în care trăise.
Pentru moment, fiecare zi reprezenta o nouă aventură, ceva de învățat sau de descoperit.
Se gândi, pe când termina de împachetat, că atunci când venise acasă, pentru a fi alături de părinți, nu și-ar fi putut imagina că i se va întâmpla una ca asta.
Coborî scara, găsindu-i pe tatăl ei și pe pastor, fiecare cu câte un pahar de vin de Xeres în mână.
Mama tocmai spunea:
- Oare este corect ca Vara să stea la castel, în lipsa unei însoțitoare?
- M-am gândit la asta, răspunse pastorul, dar nu uitați, Lady McDorn, că doamna Bryden va fi de față.
- Sigur că da, spuse Lady McDorn, ce nerozie din partea mea! Dar ea este o femeie atât de retrasă încât, adesea, îl consider pe domnul Bryden burlac.
Pastorul zâmbi.
- Multă lume face această greșeală, însă doamnei Bryden îi place să stea singură și a fost decisă să-și păstreze numai pentru sine camerele de la castel.
Toți râseră. Cunoșteau povestea, cum domnul Bryden, tânăr fiind, îl abordase pe bătrânul conte, atunci când dorise să se căsătorească. I se spusese că îi era absolut interzis să iasă din castel, în orice împrejurări.
- Am nevoie de prezența ta aici și vreau să fii aici lângă mine, spusese contele.
Putea fi foarte nemilos, când dorea și, categoric, intimidant.
Totuși, domnul Bryden rămăsese ferm pe poziție.
- Mi-ar părea rău, domnia voastră, ca asta să mă determine să părăsesc serviciul.
- Să părăsești serviciul? tunase contele. Niciodată n-am mai auzit asemenea blestemăție prostească! Am încredere în tine și ești pe placul meu. Vei rămâne chiar dacă voi fi nevoit să te întemnițez!
Domnul Bryden râsese și capitulase.
- Vreau să mă căsătoresc, domnia voastră, spusese el, dar, dacă vă nemulțumește posibilitatea de a-mi lua o căsuță pe domeniu, ceea ce speram, poate că îmi veți îngădui să locuiesc, împreună cu viitoarea nevastă, într-unul din turnuri.
Pentru o clipă, contele luase în considerare sugestia, apoi fusese de acord.
Existau 4 turnuri, câte unul pentru fiecare dintre colțurile castelului. Camerele erau câte una pe etaj, dar puteau fi făcute foarte confortabile și puteau, cu siguranță, constitui un cămin foarte pitoresc și original.
Doamna Bryden, care era o localnică în vârstă de peste 30 de ani, acceptase situația fiindcă nu avea de ales. Făcuse însă cunoscut că acela era căminul ei, iar intrușii nu aveau ce căuta.
În consecință, domnul Bryden continuase să fie secretarul contelui, ceea ce însemna că se ocupa de tot ce se referea la domeniu sau la castel.
Deoarece soția lui era atât de retrasă, iar turnul ei era „castelul” ei, majoritatea oamenilor uitau cu ușurință de existența ei.
- Da, sigur că este și doamna Bryden acolo, zise Lady McDorn, și sunt sigură, dragă Vara, că dacă vei avea nevoie de un sfat, sau de ajutor, ea te va sprijini cât de bine va putea.
- Mă voi descurca, mamă. Nu persoana mea mă îngrijorează, spuse Vara, și am de gând să vin călare până acasă, în fiecare zi, ca să-ți povestesc ce s-a mai întâmplat.
- Mai întâi, va trebuie să cer permisiunea contelui o avertiză Lady McDorn.
Vorbise puțin temătoare, deoarece observase o lucire în ochii fiicei, care-i spunea că Vara avea de gând să-și impună punctul de vedere. Era foarte hotărâtă, lucru pe care-l moștenise de la tatăl ei.
Generalul avusese reputația, pe vremea serviciului activ, de a fi câștigat orice bătălie în care se angajase. Asta, pentru că nu concepea înfrângerea.
Încă din fragedă pruncie, Vara își demonstrase hotărârea.
Cum spusese cândva mama ei:
- O poți convinge cu iubire, dar niciodată cu forța.
Acum, pe când Lady McDorn o privirea pe fiica ei, se gândea că, în cele câteva luni cât fusese plecată, Vara devenise chiar mai frumoasă.
Părul blond, slab roșcat, îi accentua albeața pielii. Niciodată nu părea să se bronzeze. Avea ochii foarte mari, verzi, cu o nuanță aurie. Păreau să-i umple complet figura ovală, ascuțită, în așa fel încât cei care o întâlneau își aminteau ochii, mai degrabă decât orice altceva.
- Este cu adevărat frumoasă! se gândi Lady McDorn și nu se putu împiedica să simtă că era mare păcat că tânărul conte nu va fi în stare să o vadă.
Apoi, își spuse că nu era momentul, acum, pentru pețit. Oricum, părea foarte improbabil ca tânărul conte de Dornoch să fie captivat de o localnică cu descendență scoțiană.
- Mă aștept, cugetă ea, ca de îndată ce îi va reveni vederea, să plece din nou la Londra, la fel ca majoritatea tinerelor căpetenii de azi, care își neglijau datoriile față de propriile clanuri, din cauză că găseau marele oraș mai ademenitor decât colinele.
Situația fusese subiect de blam de-a lungul ultimului veac.
Desigur, era de înțeles că tinerele căpetenii de clan scoțiene doreau să se distreze și să fie printre contemporanii lor. Considerau că era mult mai plăcut decât să rezolve greutățile și problemele locale. Totuși, membrii clanului se bazau pe aceștia până și pentru a gândi în locul lor.
Vara era conștientă cât de mult așteptaseră McDornii să aibă un nou șef de clan și cât de dezamăgiți ar fi fost.
- Dă-ți toată silința, draga mea, zise mama ei, și cu siguranță, oricând vei avea nevoie de noi, tatăl tău și cu mine vom veni și te vom ajuta, după puterile noastre.
- Știu asta, mamă, răspunse Vara, dar dacă tânărul conte va considera că accentul meu nu este suficient de bun, s-ar putea să mă întorc acasă mâine dimineață!
- Dacă se întâmplă așa ceva, spuse pastorul, domnul conte va trebui să converseze cu pescărușii, pentru că nu mai există nimeni altcineva la care să pot apela în numele său.
- Sunt sigură, pastore, zise Lady McDorn, că Vara se va achita cu succes de misiune.
Se ridică, în ciuda durerii de picioare, și scutură mâna pastorului.
Apoi, își îmbrățișă fiica și o strânse la piept.
- Ai grijă de tine, draga mea. tatăl tău și cu mine vom număra zilele până ce te vei reîntoarce.
Vara își sărută mama.
- Voi trece să te văd mâine, promise ea, chiar dacă ar veni potopul!
Simțind că fusese cam indiscretă de față cu pastorul, privi spre acesta.
Zâmbea.
- Să mergem, Vara. S-ar putea să nu fie atât de greu precum crezi și, cu siguranță, îmi vei lua o mare povară de pe umeri.
Generalul îi conduse până la ușă.
Trăsura pastorului era veche, trasă de un cal prea gras pentru a merge repede. Un grăjdar îl ținea de căpăstru, deși acesta nu dădea vreun semn că ar fi vrut să plece.
Pe când lua frâul, pastorul zise:
- Mulțumesc, Ewen. Mi-ai fost de mare ajutor.
- După părerea mea, remarcă generalul, hrănești calul prea bine, pastore!
- Cred că ai dreptate, fu de acord pastorul, dar, când văd că-i este foame, nu mă lasă inima să-l refuz.
Bătrânul grăjdar, care lucra de multă vreme pentru pastor, rânji:
- N-aș spune una ca aiasta, domnule, zise el, când noi bem nițeluș prea mult la o îngropăciune!
Pastorul scutură din cap și nu răspunse.
Se plânsese adesea că după înmormântări, la care în Scoția nu participau decât bărbații, participanții erau în general atât de beți, din cauza whiskyului distilat clandestin, încât nu mai erau capabili să-și găsească drumul spre casă.
Grăjdarul își duse mâna la șapcă.
Vara făcu cu mâna, pe când pastorul porni trăsura, îndepărtându-se. Privi înapoi spre tatăl și mama care rămăseseră pe treptele de la intrare.
I se păru că arătau puțin stingheri.
- Îi deranjează plecarea mea, își spuse ea. Dar tata știe că trebuie să fac tot ce-mi stă în putință pentru a ajuta clanul.
Le făcu cu mâna, până ce nu-i mai putu vedea. Apoi, se așeză comod pentru a se bucura de călătorie.
Parcurgeau șoseaua care, în cele din urmă, avea să-i ducă la castel.
Capitolul 2
O vreme, merseră în liniște.
Apoi, Vara zise:
- Mai bine mi-ați spune care este situația exactă a noului conte în familie. Eu nu auzisem de el până ce mama mi-a spus că se află deja aici.
- Povestea este puțin mai complicată, răspunse pastorul. Bătrânul conte avea 2 frați; cel mai mare, James, era un om foarte ciudat, aproape complet izolat de lume și care a murit necăsătorit.
Se întrerupse pentru a potrivi hățurile, înainte de a continua:
- Al doilea frate, Hector, s-a născut în Scoția și s-a căsătorit cu o scoțiană. Dar au plecat în sud pentru a trăi în Anglia și au avut un fiu, Malcolm, tatăl actualului conte.
Vara se gândi o clipă, apoi spuse:
- În cazul ăsta este strănepot al bătrânului conte.
- Corect, aprobă pastorul. După nașterea copilului, pe care l-au numit Bruce, tatăl și mama sa s-au despărțit. Malcolm McDorn a plecat în străinătate, călătorind prin țări îndepărtate, până ce a murit pe când era în floarea vârstei.
- Cum a murit? întrebă Vara.
- A contractat o boală rară, în Africa și acolo a fost înmormântat.
- Nu par să fie o familie plină de afecțiune, remarcă Vara.
- Prin căsătorie, Malcolm a intrat într-o familie engleză, veche și respectată, Lancasterii, spuse pastorul. Socrul său era marchiz, iar fiul lui a fost crescut de Lancasteri după moda englezească.
Vara asculta cu interes, iar pastorul continuă:
- Bruce a fost la Eton și Oxford și apoi, ignorând faptul că McDornii au servit întotdeauna în regimentul Black Watch, s-a înrolat în Househol Cavalery.
- Presupun, deci, că este un bun călăreț! murmură Vara.
- Anul trecut a plecat în India, continuă pastorul, ca aghiotant al viceregelui - Marchizul de Ripon.
- Asta înseamnă că nu a fost în serviciu activ ca militar combatant, cum bănuiam că și-a pierdut vederea, zise Vara. Tata spunea că a fost pe frontiera de nord-vest.
- Cred că da, răspunse fără convingere pastorul, dar era în serviciul regelui.
Vara își spuse că l-ar fi respectat mai mult dacă ar fi luptat în bătăliile contra triburilor afgane. I se spusese întotdeauna că acestea erau instigate la revoltă de către ruși, care le furnizau arme.
- Ce vârstă are actualul conte? întrebă ea puțin mai târziu.
- La viitoarea aniversare, va împlini 28 de ani, replică pastorul, și cred că ar fi un om inteligent și fermecător dacă boala nu l-ar afecta atât de mult. Și, după câte îmi pot da seama, este de fapt nemulțumit de a fi ajuns căpetenie de clan.
- Atunci, dacă simte în felul ăsta, de ce a mai venit aici? întrebă Vara.
Pastorul reflectă o clipă. Apoi, spuse:
- Și eu m-am întrebat, iar răspunsul este că nu dorea, cred, ca prietenii din Londra să-l vadă orb. Îmi imaginez de asemenea că, atunci când vestea morții fostului conte i-a parvenit, în India, iar el a aflat că este moștenitor, s-au făcut presiuni asupra lui să vină în Scoția.
Vara înțelegea așa ceva. Fu de acord că și asta constituia o ascunzătoare convenabilă, în cazul că el n-ar fi dorit să fie văzut de cunoscuți ca invalid.
Continuară drumul, calul pastorului încetinind pe panta unei coline.
În cele din urmă, începură să coboare spre castel, pe care Vara îl putu vedea în depărtare. Turnurile și săgețile acoperișului erau foarte impresionante. Totuși, așa cum știa Vara, cel mai impunător arăta dinspre mare. De acolo, apărea în mijlocul golfului, sfidându-i pe inamici.
În acel moment, cu soarele reflectat de marea calmă și luminile pâlpâitoare ale colinelor, simți că nimic nu putea fi mai frumos.
- Desigur însă, dacă domnul conte nu poate vedea, nu știe ce pierde, își spuse ea.
Când, în cele din urmă, intrară pe poarta cea mare și înaintară pe aleea mărginită de copaci, castelul, din capătul acesteia, le apăru enorm. În același timp, avea un aspect enigmatic.
Deoarece Vara venise la castel, pentru prima oară, copil fiind, acesta îi rămăsese în subconștient ca un loc ciudat, fantomatic și cu totul copleșitor.
Acum, își spuse, ar fi imposibil pentru oricine, dacă ar fi văzut castelul, să nu se simtă mândru că acesta îi aparținea. Făcea parte din istorie, încă din secolul XI.
Pastorul își opri calul în fața intrării principale.
Câteva trepte duceau până acolo. De fiecare parte exista câte o emblemă de piatră reprezentând un leu, caracteristică blazonului McDornilor.
Doi servitori, purtând kilturi, se grăbiră să deschidă portierele trăsurii. O salutară pe Vara, în timp ce aceasta cobora.
Îi cunoștea după înfățișare și după nume pe mulți dintre membrii clanului. Bineînțeles că toți o cunoșteau pe ea, deoarece locuise în apropiere, încă de la naștere.
- Unde este domnia sa? întrebă pastorul întovărășind-o pe Vara pe trepte.
- Vî așteaptî în sala căpitiniei, domnuli, răspunse unul dintre lachei.
Vorbea cu un accent scoțian foarte pronunțat.
Vara simți înțelegere pentru conte, că le găsea vorbirea dificil de descifrat. Mulți McDorni vorbeau încă în celtă. Se gândi că asta constitua o piedică și mai mare pentru conte.
Parcurseră holul și urcară scara largă.
Ca în toate castelele scoțiene, încăperile principale se aflau la primul etaj. Vara știa că majoritatea acestora aveau vedere spre grădina de dedesubt. Dincolo de aceasta, exista o fâșie de pământ care cobora spre plajă.
Când ajunseră pe palier, lacheul care în condusese pe scară, deschise ușa de la încăperea căpeteniei.
Era o cameră foarte plăcută, pe care Vara o cunoștea bine.
Pe o latură, peretele era acoperit de cărți.
De jur-împrejur, chiar sub tavan, pe pereți erau atârnate trofee de cerb. Fusese vânați, succesiv, de fiecare conte și toți fuseseră cerbi regali.
Deasupra imensei plăci de protecție care acoperea căminul, exista un portret al celui de-al optulea conte, care, în afară de faptul că fusese cel mai important bărbat din Scoția, fusese și foarte frumos.
Fiecare conte fusese pictat în timpul vieții. Toți priveau în jos spre descendentul actual, care stătea într-un scaun cu spătar înalt, lângă cămin.
Pastorul și Vara se apropiară.
Pe când o făceau, Vara observă că purta haine englezești, nu cum s-ar fi așteptat oricine, kiltul tradițional. Știa că, numai asta, lăsând deoparte altceva, ar fi fost considerată o insultă, de către membrii clanului.
Ajungând mai aproape, observă că avea ochii bandajați. În același timp își spuse că arăta bine, cu umerii largi și mai înalt decât se așteptase. Stătea sprijinit de spătar, într-o atitudine pe care o consideră de deznădejde.
Era totuși dificil să-i cântărești gândurile și simțămintele, atâta vreme cât avea ochii acoperiți de bandaje.
Fără să i se fi cerut, lacheul îi anunță:
- Pastoru`, domnia ta, zise el, și don`șoara Var-ra McDor-rn.
Când ajunseră lângă conte, Vara s-ar fi așteptat ca acesta să se ridice în picioare.
În loc de asta, spuse cu o voce aspră:
- Cine te însoțește, pastore?
- V-am adus un lector, domnule conte, răspunse pastorul. Asta este ceea ce doreați și, cred că veți constata, este o tânără extraordinar de inteligentă. De fapt, am fost foarte norocos că am reușit s-o conving să vină.
Pastorul vorbise aproape agresiv, ca și când ar fi fost hotărât să-l facă pe conte să înțeleagă că i se făcea o favoare.
Contele se mărgini să spună pe un ton morocănos:
- Sper, pastore, că protejata dumitale vorbește o limbă pe care s-o pot înțelege.
- Va trebui să constați singur, zise pastorul. Permiteți-mi să vă prezint pe domnișoara Vara McDorn, al cărei tată, generalul Sir Alistair McDorn, este unul dintre cei mai respectați și admirați membri ai clanului.
- Frumoasă prezentare, spuse Vara, înainte ca tânărul conte să poată răspunde, și dacă vreodată voi avea nevoie de referințe, în viitor, voi ști cui să mă adresez!
În vocea ei se strecurase o nuanță ironică.
Dacă domnul conte ascultase, trebuia să-și fi dat seama că vorbise fără urmă de accent scoțian.
Urmă o scurtă pauză.
Apoi, contele spuse:
- Cu siguranță, vorbești englezește și mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta!
Vara era gata să răspundă, însă pastorul interveni în grabă:
- Deoarece mai am încă două vizite de făcut, înainte de a mă putea întoarce acasă, am să plec acum, Vara. Sper ca tu și domnul conte să vă cunoașteți, iar mâine, când voi trece pe aici, să găsesc o situație mult mai mulțumitoare.
Cu toate că tânărul conte nu-l putea vedea, îi făcu o plecăciune respectuoasă înainte de a adăuga:
- La revedere, conte. Sunt sigur că îi veți fi foarte recunoscător domnișoarei McDorn pentru că a acceptat să vină atât de în pripă, dar ea știe cât de important este pentru dumneavoastră să fiți mulțumit de noua situație.
Plecă imediat ce termină de vorbit.
Pentru o clipă, puse mâna pe umărul Varei, într-un gest de afecțiune, înainte de a părăsi încăperea.
Contele nu răspunse, iar Vara se așeză pe un scaun, în fața lui.
- Va trebui să-mi spuneți, zise ea cu o voce cât mai blândă și binevoitoare, cu exactitate, ce anume doriți și ce vă interesează.
Făcu o pauză înainte de a continua:
- Știți bănuiesc, ziarele din sud sosesc uneori cu întârziere, însă cele din Edinburgh ajung chiar a doua zi.
- Nimic nu m-ar putea surprinde în locul ăsta! răspunse contele. Deși am auzit desigur despre castel, situat în această zonă izolată a Scoției, până acum n-am mai trecut niciodată granița.
- Înseamnă că soarta a vrut să fiți aici, mai cu seamă în acest moment.
- Ce vrei să spui cu „mai ales în acest moment”? se interesă contele.
- Probabil ați aflat că fostul conte, unchiul dumneavoastră, nu a fost capabil să se ocupe de nimic, 3 sau 4 ani, cel puțin, înaintea morții, răspunse Vara. Din această cauză, deoarece nimic nu se poate face fără aprobarea căpeteniei clanului, aproape toate lucrurile au stagnat.
- Starea asta de lucruri este ridicolă, cu siguranță, remarcă tânărul conte.
- Nu și pentru scoțieni, răspunse Vara. Și din cauza asta, acum că sunteți aici, sunt multe de făcut.
- Și, cum crezi că le-aș putea face fără să văd?
Fără îndoială că acum vocea contelui era agresivă.
- Pentru asta sunt eu aici, răspunse Vara. Vă voi explica ce trebuie făcut și, sunt sigură, vă va fi ușor să luați o decizie dacă lucrurile vă vor fi descrise în amănunt.
- Mergi prea departe, spuse contele cu asprime. Îmi pare imposibil traiul în situația actuală, fără a fi capabil să văd, scufundat într-un întuneric permanent și, după câte îmi dau seama, cu slabe șanse de a vedea din nou, vreodată în viitor.
- Sunteți sigur în privința asta? se interesă Vara. Pastorul mi-a spus că doctorilor le este greu să diagnosticheze ce aveți la ochi. Nu mi s-a spus nimic despre posibilitatea de a nu vă mai reveni vederea.
- Nu vreau să discut despre asta, zise contele furios. Nu pot suferi, detest să fiu neajutorat. Dacă vei reuși să găsești ceva care să mă intereseze, în această fundătură a lumii, voi fi foarte surprins!
- Ca unul care n-a văzut niciodată ceea ce numiți „această fundătură”, argumentă Vara, nu credeți că este mai degrabă incorect s-o judecați, cu excepția celor ce le cuprindeți cu mintea și inteligența?
Înțelese, după înțepeneala bruscă a contelui, că-l surprinsese.
După o tăcere destul de lungă, el spuse:
- Nu știu exact ce vrei să spui.
Vara se așeză mai comod în scaun, înainte de a răspunde:
- Înțelegeți că acesta este domeniul dumneavoastră? În Scoția, totul se învârte în jurul căpeteniei de clan. Acesta este monarh pentru membrii clanului său. Mai mult, nu numai că îi cârmuiește, dar de asemenea îi și apără, îi conduce și-i inspiră. Asta așteaptă acum poporul de la dumneavoastră.
- În cazul acesta, vor mai avea de așteptat! spuse contele. Cum aș putea realiza toate lucrurile pe care tocmai le-ai menționat, dacă nu văd?
- Puteți asculta cu urechile, gândi cu mintea și răspunde cu gura, replică Vara.
Vorbise fără să-și controleze limbajul, deoarece considera că tânărul conte se încăpățâna, în mod voit, aproape de neiertat.
El nu spuse nimic, iar Vara continuă:
- Un scoțian, dacă are vitalitatea necesară, nu se va lăsa niciodată învins. Va lupta, bătălie după bătălie, împotriva sorții copleșitoare, când alții, de alte naționalități, s-ar lăsa păgubați. În mod sigur, dumneavoastră nu puteți fi excepția.
Se lăsă liniștea. Apoi, contele spuse:
- Mă întreb ce soi de lector ești? Cinstit vorbind, până acum nimeni nu mi-a mai vorbit în felul ăsta!
Vara râse încet.
- Îmi pare rău, spuse ea, încerc să nu fiu nepoliticoasă, dar pe drum am zărit castelul care arăta minunat, în mijlocul golfului. Apropiindu-mă, mă gândeam la cât a fost de puternic, de viguros și cum i-a sfidat pe vikingi. Nu-mi pot închipui că un McDorn ar putea renunța în fața unei atât de mici infirmități.
- Mică? exclamă contele. N-ai decât să crezi că a fi orbi constituie o „mică infirmitate”, dar în ceea ce mă privește, nu este cu nimic mai prejos decât iadul pe pământ!
- Atunci, este o situație care ar trebui să vă mobilizeze, zise Vara, și sunt convinsă că ultimul lucru pe care ar trebui să-l faceți este să vă lăsați pradă deznădejdii.
Inspiră profund înainte de a continua:
- Ca să vă simțiți mai bine și să vă revină văzul, trebuie, în primul rând, să credeți că asta se va întâmpla!
Tăcerea se prelungi. Apoi, contele spuse:
- Și dacă nu se va întâmpla așa ceva?
Vara nu răspunse imediat. Apoi, zise:
- Știți, bănuiesc, scoțienii au în general o stare de spirit funestă. Eu însă, după ce v-am cunoscut, sunt convinsă că, până la urmă, vă veți recăpăta vederea.
- Cred că vrei numai să mă încurajezi, spuse contele.
- Și de ce aș face una ca asta? întrebă Vara. De fapt, eu spun întotdeauna adevărul și în niciun caz n-aș minți atunci când încerc o previziune. Ar aduce nenoroco, nu doar persoanei căreia îi vorbesc, dar și mie însămi.
O mică strîmbătură deformă buzele contelui, pe când spunea:
- Acum îmi vine în minte: mereu mi s-a spus că scoțienii, ca și întreaga lor țară, sunt plini de superstiții.
- Este adevărat, dar ar fi trebuit să spuneți „țara mea”, îl corectă Vara. Sunteți totuși scoțian și tot ceea ce spuneți sau gândiți este important pentru cei care vă înconjoară.
- Acum ai revenit la pisălogeala despre clan, se plânse contele. De când am venit, numai despre asta aud. Mi s-a comunicat că niște indivizi ciudați, numiți „bătrânii clanului”, doresc să mă vadă. O droaie de McDorni îmi bat la ușă, când tot ceea ce-mi doresc este să fiu lăsat în pace!
- Îmi pare rău, dar asta nu se va putea realiza, replică Vara.
- De ce nu?
- Fiindcă sunteți căpetenia unuia dintre cele mai importante clanuri din Scoția. Poporul are nevoie de dumneavoastră și încă urgent!
- Atunci, va trebui să învețe să se descurce fără mine, spuse contele cu răutate.
Vara se ridică în picioare. Începuse deja să traverseze camera, înainte ca le să spună cu bruschețe:
- Ce faci? Unde pleci?
- Mă duc acasă, răspunse ea. Îmi dau seama că sunteți un caz fără speranță și, deoarece nu pot face nimic pentru dumneavoastră, șederea mea aici nu mai are niciun rost.
Contele scoase un sunet care avea aproape intensitatea unui strigăt.
- Nu poți pleca, protestă el. Vreau să vorbesc cu tine. Ești singura persoană pe care am fost capabil s-o înțeleg de când am venit în locul ăsta cufundat în întuneric.
Urmă o pauză și, cum Vara nu spunea nimic, le continuă:
- Cred că, în lumina celor pe care le-ai spuse despre deprinderile mele, nu-ți pot ordona să rămâi.
- Sigur că puteți, răspunse Vara. Ăsta ar fi măcar un prim pas în direcția dorită, spre manifestarea autorității.
- Foarte bine, zise contele. Îți poruncesc să stai jos și să mă asculți.
Vara zâmbea când se întoarse la scaunul pe care îl ocupase.
- Voi face o învoială cu tine, spuse contele. Îmi vei spune ce trebuie să fac, iar eu voi încerca să că comport așa cum dorești, timp de o săptămână.
Se opri o clipă, înainte de a continua:
- Dacă al sfârșitul acestei perioade, constat că îmi este complet și absolut imposibil și nu am nicio șansă de a-mi recăpăta vederea, cred că am să mă înec în golf sau mă vor arunca de pe unul dintre turnuri. N-aș putea continua la nesfârșit să trăiesc în bezna asta blestemată.
În vocea lui răsuna o notă de suferință care o mișcă pe Vara.
Răspunse cu voce tare:
- Așa să fie, domnia voastră, voi rămâne o săptămână. Dar nu uitați că v-ați angajat să faceți ceea ce doresc eu.
- Probabil că sunt nebun! spuse contele, pe o tonalitate mult schimbată. Dar cred că exită măcar o șansă ca tu să ai dreptate și să te pot vedea, cândva.
- Sunt sigură că veți reuși s-o faceți, însă nu pot să vă spun când și, mai important ca orice, spuse Vara, este să credeți că vederea vă va reveni și veți fi capabil să vedeți la fel de bine ca înainte.
Acum, vocea ei suna foarte blând și liniștit.
Contele o asculta, parcă hipnotizat. Întinse mâna.
- Ți-am acordat o săptămână, spuse el.
Vara îi simți degetele strângându-le pe ale sale. Era conștientă că el avea un caracter și o personalitate mai puternice decât pretindea că ar fi. Niciodată nu se înșelase atunci când, la atingere, simțea vibrațiiile oamenilor pe care îi întâlnea.
Instantaneu, știa exact cum erau aceștia și de ce erau capabili.
Simți că tânărul conte ar fi putut fi un om deosebit, dacă și-ar fi învins infirmitatea și prejudecățile în care fusese crescut. Era sigură că acestea constituiau o slăbiciune, în situația în care se găsea acum.
Pe când își retrăgea mâna dintr-a lui, zise:
- Aș putea sugera domniei voastre, că primul lucru ce trebuie făcut este să vă îmbrăcați ca pe aceste meleaguri? Nicio căpetenie de clan a McDornilor nu a apărut, vreodată, pe propriul domeniu, fără kilt.
Urmă liniște. Știa că, dar ar fi putut vedea ochii contelui, aceștia ar fi privit-o fix.
Peste o clipă, spuse:
- Niciodată nu m-am gândit la asta. Dar, cu siguranță, nu posed unul.
- Sunt sigură că Donald, care, de multă vreme, este cel mai vechi slujitor de aici, v-ar putea procura unul, la cerere. De asemenea, tașca de piele și întregul costum, cu pătura cadrilată, cuarțul fumuriu și pumnalul de gleznă.
Contele râse.
- Unde merge mia, merge și suta. Poți face rost de întregul echipament, iar dacă mă voi transforma într-un clovn, sper numai ca publicul să fie satisfăcut de efortul făcut.
- Pot să vă asigur, răspunse Vara, că nu dor vor aprecia, dar vor simți că aspirațiile le-au fost împlinite. Tânjesc de mult să aibă o căpetenie tânără, cu idei noi, care să îndrepte tot ce n-a mers cum trebuie, de când unchiul dumneavoastră și-a pierdut capacitatea de a conduce.
- Bryden mi-a spuse deja, zise contele, că există câteva hotărâri pe care ar trebui să le iau, dar am refuzat să mă implic.
- Am să aflu despre ce este vorba, spuse Vara, apoi am să vi le citesc și am să vă explic importanța lor, începând cu faptul că acoperișul stă să cadă, până la criza plângerilor de la bucătărie, cum că ar fi necesară o nouă sobă de gătit.
Aceste probleme îi fuseseră expuse de către pastor, pe drum.
- Și de ce nu comandă Bryden una nouă? întrebase ea.
- Se teme că noului conte nu-i va fi pe plac o nouă achiziție pentru care nu și-a dat personal acordul.
Vara zâmbise, deoarece cunoștea comportamentul clanului în chestiunile care-l priveau pe conducător. În același timp, consideră că domnul Bryden se comportase prostește, cu o sensibilitate exagerată față de conte.
Acum, privindu-l, simți că înțelegea. Inspira o putere care-l făcea să iasă în evidență, drept conducător de oameni.
- Vă voi face o listă, zise ea, și veți vedea cum o singură vorbă din partea dumneavoastră, va pune mecanismul în mișcare.
Se opri o clipă și privi spre el, înainte de a continua:
- Pe aici, toate depind de caste, iar după ce înăuntru lucrurile vor merge cum trebuie, va trebui să vă îndreptați atenția spre cătune, râu și coline. De fapt, peste 20.000 de acri pe care îi stăpâniți și-i administrați în Scoția.
- Atât de mult? exclamă contele. Doamne Dumnezeule, habar n-aveam că este atât de mare!
- Majoritatea este acoperită de coline, zise Vara. Mai există câteva sate pescărești care, sunt convinsă, vor avea nevoie de îndrumare și, bineînțeles, oamenii înșiși. McDornii vor să vă cunoască, iar dumneavoastră va trebui să-i cunoașteți pe ei.
- Dar, deoarece nu înțeleg nicio vorbă din ceea ce spun, se plânse contele, va fi complicat.
- Veți reuși repede să-i înțelegeți, zise Vara, și cred că se va dovedi util dacă vă veți descurca în celtă.
Contele ridică mâinile în semn de descurajare.
- La asta nu mă așteptam, spuse el. Abia am reușit să mă acomodez puțin cu vorbirea locală din India, însă la celtă - nu m-am gândit.
- Deoarece suntem „monarh a tot ce nu puteți cuprinde”, cită Vara incorect, o mulțime de lucruri vă vor surprinde și aș paria că, până la sfârșitul săptămânii, veți găsi că totul este interesant și chiar captivant.
- Ești, cu siguranță, altfel decât mă așteptam, zise contele după un moment de tăcere. Spune-mi, cum arăți?
Vara râse.
- Am să vă las să ghiciți dacă sunt o scoțiană zdravănă, masivă, care ar putea merge peste coline neobosită, ore la rând, sau vreo fetișcană frivolă și zâmbăreață, care atrage toți tinerii din zonă.
Fu rândul contelui să râdă.
- Sunt aproape sigur că nu semeni cu niciunul dintre aceste tipuri, spuse el. Dar, oricum ai arăta, sunt gata să te accept ca instructor și să-ți permit să mă torturezi timp de numai o săptămână.
- De acord! declară Vara. Pot doar să sper că la sfârșitul perioade vă veți fi afirmat deja ca cea mai inteligentă și constructivă căpetenie de clan, pe care au cunoscut-o vreodată McDornii.
- Asta este o provocare! exclamă contele. Și o accept!
- Foarte bine, domnule conte. În cazul acesta, zise Vara, să înceapă bătălia!
Vara îl părăsi pe conte spunând că se duce să-și despacheteze lucrurile.
Afară, pe palier, îl găsi pe Donald, care fusese întotdeauna valetul personal al căpeteniei clanului. Îi strânse mâna și spuse:
- Domnia sa a fost de acord să poate kiltul și toate cele cuvenite poziției sale. Sunt convinsă că vei reuși să găsești ceva potrivit, până vom ajunge să aducem un croitor de la Edinburgh.
Donald încuviință din cap.
- Întâmplăria faci, dom`șoară Vara, zise el, că am găsit câti civa ci i s-ar potrivi domniei sali, ca și când ar fi fost făcuti pintru dânsu`.
- Știam că mă pot baza pe tine, răspunse Vara, iar atunci când îl vei îmbrăca, explică-i semnificația fiecărui articol de îmbrăcăminte și importanța lor.
Pe când pleca, știu că Donald zâmbea fericit.
Ajunse în dormitor. Era unul dintre cele mai frumoase din castel, situat într-un din turnuri și având vedere spre golf.
Camera era aproape circulară, având un pat cu baldachin sculptat cu secole în urmă de meșteri locali.
Trecuse o groază de vreme de când Vara vizitase camera, dar întotdeauna o considerase prietenoasă. Se bucură că acolo avea să doarmă.
- Bănuiam că asta v-ar placi, dom`șoară, spuse doamna Ross, menajera.
Era la castel de peste 30 de ani. Datorită ei, aproape în exclusivitate, lucrurile mergeau atât de bine.
- Este o cameră minunată! zise Vara.
Își dădu seama, în același timp, că necesita reparații, iar acesta era alt lucru de care contele va trebui să se ocupe.
Îmbrăcă o rochie drăguță pentru cină, simțind că era păcat că gazda nu va fi capabilă s-o vadă. Apoi, îi veni în minte că s-ar fi putut ca el să prefere să cineze singur, din cauza infirmității.
Dar, când mergea pe coridor, îl găsi pe Donald, care o aștepta.
- Domnia sa vă invită în sufragirii și a cerut să totul sî fii porționat pintru dânsu`. Ah, și am sî-l anunți pi cimpoier cî va trebui sî cânti în juru` mesii, dupî tradiții.
Vara era încântată. Era un alt amănunt, care, dacă ar fi fost omis, ar fi putut stârni consternare printre membrii clanului. Era tradițional, în fiecare castel scoțian, ca cimpoierul să cânte în jurul mesei, la sfârșitul cinei.
Pătrunse în camera căpeteniei pentru a-l găsi pe conte stând în picioare, cu spatele la șemineu. Purta kiltul McDornilor, din lână ecosez, o tașcă din piele albă de oaie și un jabou de dantelă la gât.
Arăta deosebit de elegant.
Pe când înainta spre el, putu observa cuțitul de gleznă, prins sub ciorap. Ajungând aproape, bătu din palme.
- Arăți magnific! exclamă ea. Iar strămoșii, ale căror portrete sunt pe pereții acestei camere, vă privesc aprobator. Când am sosit, am observat că erau încruntați.
Contele râse.
- Sunt aproape sigur că mă dezaprobă violent, ca fiind ceea ce ei ar numi un „englezoi” care le-a luat locul la castel.
- Nimeni de aici nu vă consideră englez, răspunse în grabă Vara. Aveți sânge de McDorn în vene și asta este ceea ce contează.
Pe când vorbea cu hotărâre, înțelese că tânărul conte se amuza.
- Este pentru prima dată în viață când mi se solicită să-mi fac datoria, spuse el. Până acum m-am descurcat destul de bine, dar desigur, mă găseam în partea civilizată a lumii!
Vara înțelese că încerca s-o necăjească, dar spuse:
- Lecția numărul 1 este să vă țineți fruntea sus și să credeți că sunteți mai important decât oricare dintre căpeteniile de clan din întreaga Scoție.
Pentru o clipă, fu liniște, înainte ca ea să continue:
- Și, bănuiesc, nimeni nu s-a obosit să vă relateze că sunteți descendent direct al lui Robert Bruce - Regele Scoției?
- Într-adevăr, nimeni, răspunse contele, dar sunt sigur că mă vei pune la curent, înainte de a îmbătrâni prea mult.
- Este, cu siguranță, de datoria mea, zise Vara.
- Cina este sirvitî, domnia voastrî!
Era Donald, vorbind din ușă, iar contele îi întinse brațul.
- Acum, spuse el, spre rușinea mea, va trebui să mă conduci.
Vara își strecură brațul sub al contelui.
- În uvertura actului întâi, zise ea, arătați cu siguranță ca eroul poveștii și, deși nu mă prea așteptam la așa ceva, vă și comportați ca atare!
Contele râse, pe când ea îl conducea spre ușă.
Capitolul 3
Vara se trezise de dimineață cu o senzație de satisfacție. Seara trecută decursese altfel decât se așteptase.
De fapt, simțise, instruindu-l pe conte să se comporte ca un adevărat șef de clan, că acesta era cel puțin calificat pentru poziția respectivă.
Cina fusese excelentă. Observase că Donald tăiase mâncarea contelui în bucățele, iar acesta mâncase cu o lingă. Se descurcase destul de bine.
Fusese conștientă însă, că se temea să nu se murdărească și, din această cauză mâncare foarte încet și grijuliu.
Bucătarul, care lucra la castel de mulți ani, se ridicase la înălțimea momentului. Mâncarea fusese delicioasă, iar vinul excepțional.
Vara fusese suficient de isteață să se abțină de a vorbi despre Scoția.
În loc de asta, îl încurajase pe conte să-i povestească despre India și să-i explice problemele pe care le avea de înfruntat viceregele. Apoi, el trecuse la alte subiecte, despre care, din fericire, citise sau discutase cu tatăl ei.
Înțelese că domnia sa era surprins de cât de bine informată se dovedise.
Pe măsură ce vorbeau, își dăduse repede seama că tânărul conte era extrem de inteligent.
............................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu