....................................
2-4
Timp de câteva minute ascultă balada irlandeză care se cânta, după care o privi pe Merle.
- Dar atunci când nu lucrezi? Există bărbați în viața ta? Cineva deosebit?
....................................Timp de câteva minute ascultă balada irlandeză care se cânta, după care o privi pe Merle.
- Cunosc câțiva bărbați cu care mă văd uneori, dar nimeni deosebit. Tu?
- La fel, există câteva femei cu care ies câteodată, dar niciuna nu e importantă.
Ea îl privi și chipul lui invita la confidențe.
- N-am prea avut noroc să-i păstrez pe cei la care am ținut cu adevărat.
- Ți-ai iubit mult soțul?
- Bănuiesc că da, așa cred. Nu atât de mult...
Fu gata să spună „cum te-am iubit pe tine”, dar alese altceva mai sigur:
- Nu l-am iubit atât de mult cum ar fi trebuit. Probabil că de aceea a eșuat căsnicia noastră. Cu toate că motivul a fost acela că nu puteam rămâne însărcinată.
Shane, care privea în jos, jucându-se cu ceașca, își ridică deodată privirea.
Shane, care privea în jos, jucându-se cu ceașca, își ridică deodată privirea.
- Nu mi-am închipuit că n-ai putut avea copii. Trebuie să fi fost o lovitură extraordinară după tot ce-ai pățit cu Ellen.
- Da, poți s-o mai spui o dată, spuse Merle urmărindu-i degetele bronzate care încercuiau ceașca. Soțul meu și cu mine ne-am dus la o clinică specializată în tratamente împotriva sterilității, dar n-am avut noroc cu soluțiile simple, iar el n-a vrut să se complice cu vreo fertilizare sau altfele de genul ăsta. Atunci a lăsat o altă femeie însărcinată... în timp ce noi încă mai încercam. Au avut copilul exact după ce s-a pronunțat divorțul.
Shane își plimbă privirea peste chipul ei - încet, nu seducător.
- Cred că și eu îl urăsc, chiar dacă nu-l cunosc, spuse el privind-o cu compasiune. De ce nu te-ai recăsătorit pentru a face un tratament cu un alt soț?
Merle se uită melancolică la umerii lui lați, la pulsul gâtului, la pieptul larg de sub vestă.
- Nu știu... ajunsesem să mă satur de implicații romantice. Au trecut 8 ani și încă mi-e teamă că aș putea fi rănită din nou.
El încuviință înțelegător.
- Te-ai gândit vreodată să faci tratament și să concepi singură?
- Știu că asta e la modă acum, dar eu sunt destul de demodată și consider că un copil are nevoie de o familie tradițională, cu o mamă, un tată și stabilitate.
După aceea găsi că spusese destul despre sterilitatea ei și îl privi ridicând o sprânceană.
- De ce? Îmi faci cumva vreo propunere? Ai vrea să donezi spermă sau ce?
Zâmbetul i se întinse pe toată fața.
- Nu. Dacă vreun pic din sperma mea va găsi un cămin, poți să fii al naibii de sigură că voi fi și eu acolo și voi iubi rezultatul.
El îl privi o clipă mai mult, mișcată, și cântări respectiva posibilitate, după care scutură din cap cu fermitate.
- Nu, e prea târziu pentru mine să fiu mamă. Chiar dacă aș fi de acord cu ideea unui sngur părinte, tot sunt prea bătrână pentru a mai fi însărcinată. Dacă, prin cine știe ce minune, aș rămâne însărcinată, mi-aș face probleme că ceva ar fi în neregulă cu copilul, adăugă ea și zâmbi. Dar, într-un fel, sunt mamă. Fetișcanele mele sunt copiii pe care nu i-am avut niciodată.
El aprobă din cap.
- Cred că și eu mă simt ca un tată pentru fetele cu care lucrez. Deși sunt destul ca să facă un părinte să se apuce de băut.
Tăcură o vreme, ascultând muzica. Shane fu cel care rupse tăcerea.
- Am într-un fel aceeași problemă ca tine în legătură cu implicarea. M-am simțit lovit și rănit când mariajul meu n-a reușit. Chiar și când știam că era vina mea.
Merle se aplecă înainte și își sprijini bărbia pe degete privindu-l.
- Sunt convinsă că n-a fost numai vina ta.
- Nu, de data asta, a fost a mea. Soția mea a făcut tot posibilul să meargă. I-am dăruit o mulțime de lucruri, o casă frumoasă pe dealurile Oakland, un cont nelimitat, dar nu o putea iubi așa cum voia ea. Ca și cum inima mi-ar fi fost încuiată undeva și nu puteam găsi cheia.
Shane ridică ceașca și se strâmbă după ce gustă din ceaiul care se răcise, după care o puse cu grijă la loc pe farfurioară.
- După aceea mi-am cercetat foarte mult sufletul și mi-am dat seama în final că lipsea ceva din mine. Nu sunt sigur că sunt în stare de o iubire gen căsnicie. Sună ridicol?
Ea îi cuprinse cu degetele încheietura mâinii.
- Nu, Shane, sună trist. Mă facă să-mi vină să plâng.
- Eh, acum înțelegi de ce nu-mi plac legăturile permanente. Nu e drept să-i ofer unei femei jumătate de măsură. Ai făcut bine când ai fugit de mine. Nu reprezint un lucru bun.
Își așeză cealaltă mână peste a ei pe încheietura lui.
Ceva părea să îi lege pe amândoi pornind de la strângerea mâinilor și de la regretele lor comune.
O sperie puțin. Își eliberă mâna și rupse repede tăcerea cu o întrebare:
- Nu mi-ai spus că locuiești în Sausalito? Trebuie să fie cu totul altfel decât pe dealurile Oakland.
Shane zâmbi.
- Ai văzut vreodată o locuință plutitoare?
- Nu, recunoscu ea scuturând din cap. Spune-mi cum e.
- Seamănă puțin cu... spuse el privind în gol o clipă, dar apoi clătină din cap. O descriere n-ar putea da o adevărată impresie. Nu vrei s-o vezi cu ochii tăi? întrebă el ridicând din sprâncene. Aș fi foarte mândru să ți-o arăt.
Legătura dintre ei devenise atât de strânsă, încât Merle nici măcar nu ezită.
- Mi-ar face plăcere.
- Minunat, spuse el și se ridică, își luă servieta și îi oferi brațul. Haide atunci.
Ea se trase mai departe de el.
- Dar nu merg cu motocicleta.
- Dacă nu-ți place, luăm feribotul.
- Ăsta mai merge, spuse ea și dându-i mâna ieși din local alături de el.
Patru
„Dragă Domnișoară Merry,
Mama spune că băieții nu sunt decât niște animale și că nu vor de la o fată altceva decât sex. E adevărat? Când ies câteodată la o întâlnire, nu vreau altceva decât sex de la prietenul meu. Înseamnă că sunt un animal sau ceva nefiresc?
Îngrijorata”
„Dragă Îngrijorată,
Scumpa mea, băieții sunt și ei oameni, la fel ca tine și ca mine. Apetitul sexual este ceva normal la oameni, la fete ca și la băieți. Deosebirea dintre animale și oameni, draga mea, este că fata sau băiatul pot spune nu dorinței până la momentul potrivit.
Domnișoara Merry”
Merle se ținea cu amândouă mâinile de balustradă în timp ce feribotul se înălța și cobora peste valuri. Briza rece îi flutura eșarfa și fusta costumului.
Shane era lângă ea, atât de aproape încât umărul ei îi atingea antebrațul; inima ei bătea cu putere, dum, dum, prin vene, mimând zgomotul motoarelor de sub punte.
Ceața avansase până când numai vârfurile ascuțite ale podului Golden Gate se mai zăreau din zidul gros și alb. Peste câteva clipe, feribotul străpunse vălul. Ceața îi învălui pe Shane și pe Merle, separându-i de ceilalți pasageri de pe punte.
- Ce ciudat e, spuse ea cu o voce înăbușită.
El încuviință.
- Ca într-o lume necunoscută.
Sunetul clopotelor de ceață și țipetele singuratice ale pescărușilor nevăzuți o făcură să se înfioare.
- Ți-e frig? întrebă Shane privind-o. Ai vrea să mergi înăuntru și să stai în cabină?
- Nu, nu-i chiar atât de frig. Mă simt ca un copil într-un parc de distracții și nu vreau să pierd nimic.
El își spuse servieta jos pe punte și își deschise haina de la costum.
- Ce-ai zice de împărțirea căldurii trupești?
Logica o sfătui să fie prudentă. Dar ce s-ar fi putut întâmpla în toiul zilei la bordul unui vas? Iar ei îi era frig, de fapt.
- Bună idee, spuse ea ghemuindu-se în fața lui.
Capul îi intra perfect în scobitura gâtului lui. Îi putea auzi bătăile puternice și iuți ale inimii. O cuprinse cu brațele încrucișându-le peste pieptul ei.
Avu un sentiment atât de liniștitor de revenire acasă, încât oftă din străfundul sufletului.
Shane oftă în același timp.
- Îmi place o femeie care nu se teme să riște puțin frig pentru o experiență interesantă, murmură el frecându-și bărbia de moliciunea părului ei ondulat. Iar mersul cu feribotul nu se află în capul acestei liste.
- Pentru mine da. Mi-e rușine să recunosc că în toți acești ani de când locuiesc în Bay Area, n-am mers niciodată cu feribotul.
- Ceea ce este mai rușinos este faptul că ai mers, dar ai uitat.
Îi simți în creștet căldura suflării.
- Angel Island e chiar acolo, în dreapta. Sigur că-ți amintești.
Privind cercul limitat al valurilor cuprinse de zidul cel alb, ea nu vru să își amintească, de teamă ca sentimentele să nu revină odată cu amintirile.
- Nu-i nimic acolo în afară de ceață.
- Crede-mă. E acolo.
- Când am fost eu pe Angel Island? Și de ce ții tu minte atât de bine ce am făcut și ce nu?
- Ei, haide, să nu-mi spui că ai uitat ziua când am chiulit de la școală și am mers acolo amândoi cu feribotul, spuse el și strânse și mai mult haina. Era în aprilie, cred, nu cu mult înainte de a absolvi liceul. Prietenul meu Barney a imit foarte bine scrisul mamei tale și un bilețel prin care erai scuzată pe motive medicale pentru a doua zi. Sigur îți amintești asta.
- Eh, poate că-mi amintesc, recunoscu ea zâmbind. Dar ce-ar spune fetișcanele mele dacă ar afla că Domnișoara Merry a mințit ca să chiulească?
Vocea lui Shane era răgușită.
- Ar zice, hei, Domnișoara Merry e reală. A fost și ea nevoită să ia uneori niște hotărâri importante și nu a făcut totdeauna o alegere bună. Ar spune, putem să credem în Domnișoara Merry, ea știe ce spune.
Merle bombăni sceptică.
- Pun pariu că părinții lor n-ar fi de acord.
- Ce nu știu, nu le face rău, spuse el râzând ușor. Bănuiesc că ai început să-ți amintești de ziua aceea.
- Îmi amintesc destul ca să mă întreb cum de-am putut uita. O fi fost vreo festă a subconștientului, protejându-mă de trecutul tulburător, adăugă ea întorcând capul și zâmbindu-i.
Cutele de pe obrajii lui care porneau din dreptul ochilor se adânciră și mai mult când zâmbetul i se lărgi.
- A naibii scuză subconștientul ăsta - acoperă orice te-ar putea face să roșești.
O pală de vânt sărat îi ridică gulerul costumului peste ceafă și îi turti buclele negre-argintii peste frunte.
Merle își rezemă capul de pieptul lui și privi în ceață.
Acum când cedase în fața acelui fragment din trecut, își putea închipui cu exactitate cum arătase el pe feribot cu atâția ani în urmă. Trupul îi era deșirat, dar clocotind de energie. Zâmbi amintindu-și.
- Pe atunci aveai părul atât de creț că îți stătea zburlit încât preai un sălbatic.
- Da, ei bine, al tău era lung de un yard și obișnuiai să ți-l calci cu fierul ca să îndrepți buclele.
Ea râse încuviințând.
- E greu de crezut că am putut să fac vreodată o astfel de prostie. Dacă-mi amintesc corect, pe atunci lumea voia să arate ca John Lennon, palid și cu ochelari de bunicuță. Eu arătam așa în mod natural. Mă întreb ce ai văzut la mine.
- Credeam că ești cea mai frumoasă fată din școală, Merry, spuse el încet. Și, ceea ce e mai ciudat e că acum ești mult mai frumoasă decât atunci.
- Shane, ce afirmație îngrozitoare! exclamă ea radiind de plăcere, însă. Cred că ai moștenit atitudinea irlandeză a tatălui tău.
- Nicidecum, îți spun adevărul. Îmi amintesc că aveai fața rotundă și poate puțin cam dreaptă și osoasă la trup, dar nu mă deranja. Acum ești numai forme grațioase, iar fața e... ah, nu știu cum să-ți explic... plină de planuri fascinante și unghiuri misterioase. Pun pariu că ai putea să fii manechin.
- Departe de mine intenția de a te dezamăgi, spuse ea schimbând un subiect care devenea prea personal. Îți amintești cum ai încercat să mergi pe balustradă și căpitanul a țipat la tine? Aproape că te-a aruncat pe insulă. Și pe urmă noi...
Se întrerupse când își aminti totul.
Shane râse diabolic; îi auzea zgomotul din piept.
- Chiar așa! Parcă văd și acum cum ne furișam pe un teritoriu interzis, alergând ca niște nebuni în valea dintre două dealuri. Nu mai era nimeni în jur decât o turmă de căprioare.
Merle râse.
- Eram îmbrăcați în blugii ăia oribili lipiți de șolduri, evazați și cu găuri imense în genunchi și cu tricouri asortate.
- Exact spuse el și bărbia lui îi mângâie părul când încuviință. Și ne-am dezbrăcat amândoi azvârlind hainele în vânt.
- Oh, Doamne! exclamă Merle. Oare am fost vreodată atât de degajată?
Ciudat, nu se simțea absolut deloc stânjenită, nici chiar stând în brațele aceluiași bărbat vorbind despre așa ceva. O cuprinse un val de tristețe.
- De ce, oare, inocența trebuie să dispară totdeauna? Acum n-aș mai putea să fac una ca asta - să-mi azvârl hainele de pe mine.
- Nu inocența e cea care dispare, spuse Shane sugându-și burta în spatele ei. Pielea e cea care dă înapoi. La 41 de ani mă gândesc de câteva ori înainte de a alerga gol prin fața unei persoane pe care vreau să o impresionez.
Merle izbucni în râs.
- Da, și la asta trebuie să ne gândim. Ai un fel nemaipomenit de a privi lucrurile.
După aceea tăcură. Ea preferă să se bucure de restul călătoriei în sinea ei și se părea că și Shane simțea la fel.
Ea se vedea stând alături de el la soare înconjurați de tufe și ierburi înalte. Râdeau de bucuria pură de a fi ei înșiși, îndrăgostiți și împreună, cu valurile care se spărgeau de țărm, cu mirosul florilor de câmp. Strigau cu toată forța spre înălțimi, făcând căprioarele să fugă speriate.
De obicei, actul lor sexual era interzis și frenetic, ziua aceea fusese, însă, numai a lor. Avuseseră ore întregi la dispoziție pentru a-și cerceta fiecare părticică a trupurilor.
Își amintea totul - pielea mătăsoasă a lui Shane, mușchii brațelor și pieptului care se vedeau ca o hartă în relief, părul aspru de pe picioare și piept și în jurul sexului pe care i-l oferise.
Merle își dădu seama deodată de același trup lipit de ea, de nemișcarea fără suflare a lui Shane și de erecția lipită de fesele ei. Era plină de dorință. Se mișcă, gata să se întoarcă și să îi ceară buzele, să îl țină în brațe. Dar, dacă l-ar fi sărutat vreodată, ar fi fost pierdută.
Cuprinzându-i încheietura mâinii, îi desfăcu brațele. Era greu să se desprindă de el. Lângă balustradă nu se putu abține să nu îl privească melancolic.
Ochii lui erau o lavă albastră topită. Buzele umede și răsfrânte. Puse o lume întreagă de dorință în șoptirea numelui ei:
- Merry...?
Vântul trecu prin părul ei; îi primi cu plăcere răceala pe pielea fierbinte. Cuvintele de refuz nu veniră ușor. Cu un glas jos, ea îi spuse:
- Ar trebui să lăsăm trecutul acolo unde e, Shane. Ar fi un dezastru dacă am lăsa să reînceapă ceva.
Cutele de pe fruntea lui se adânciră, ca și cum ar fi fost zdrobit. Își frecă fața cu ambele mâini și își trecu degetele prin păr, după care întrebă:
- De unde știi dacă nu încercăm?
- Știu, pur și simplu. Simt, spuse ea întorcându-se pentru a privi dincolo de prova. N-ar fi trebuit să vin cu tine pe feribot.
Shane se rezemă de balustradă lângă ea privind-o și zâmbindu-i provocator.
- Dacă-ți faci probleme că reînvii trecutul, poate n-ar trebui s-o faci.
- Sunt sigură că ne putem controla o oră, două, nu? întrebă ea cu subînțeles.
De fiecare dată când feribotul se ridica pe un val, umărul lui îl atingea pe al ei, alimentând dorința care mocnea. O parte din mintea ei îi spunea că se juca cu focul; într-o altă parte a minții totul i se părea amuzant și o făcea să râdă. De aceea nu se ferea de atingerea lui când știa că ar fi trebuit s-o facă.
Sausalito era foarte aproape acum. Geamătul clopotelor de ceață și țipetele pescărușilor păreau să îi tragă înainte.
După ce debarcaseră, merseră în liniște pe dig spre locuința lui Shane, Merle păstrând o distanță cuviincioasă.
Pătura atotcurpinzătoare a ceții reda fiecare sunet ca un microfon. Metal frecat de metal, lemn zgâriat de lemn, un cuvânt șoptit, un hohot de râs, zgomotul valurilor, șușoteli misterioase și gemete, clinchetul cerceilor lui Merle.
Casa plutitoare nu era ce își închipuise ea. Era solidă și permanent ancorată, iar puntea ei semăna cu o curte minusculă, împrejmuită de un gard, cu arbuști și flori în ghivece, șezlonguri și o masă. Ușa era vopsită într-un roșu închis pentru a mai înviora albul casei cu acoperiș plat, efectul fiind și mai ciudat datorită ceții.
- Nu pare deloc bizar, spuse ea surprinsă. Nu m-am așteptat la ceva atât de conservator, după cum te cunosc.
- Poate că nu mă cunoști atât de bine pe cât crezi, spuse el deschizând ușa și dându-se la o parte pentru a o lăsa pe ea să intre prima.
Ea ezită privindu-l cu ochii mici.
- Fără avansuri.
- Fără avansuri, promit, spuse el zâmbind și făcând o cruce cu un deget în dreptul inimii. Ești în siguranță.
- Ar fi foarte bine, am destule complicații în viață și fără....
Îi aruncă o ultimă privire de avertisment, după care păși în spațiul lui personal.
El închise ușa, lăsând afară ce mai rămăsese din lume neacoperit de ceață. Era ca și cum numai ei doi ar fi rămas pe planetă. Ea se întoarse fiind tentată să fugă atâta timp cât putea. Își dădea seama instinctiv că putea avea încredere în el. Dar în ea?
Zâmbetul lui irezistibil și mândru o țintui pe loc.
- Asta este casa mea. Hai, du-te și aruncă o privire.
Trăgând aer în piept și ținându-și cu fermitate scuturile, Merle se plimbă prin combinația aceea de living-room - sufragerie - bucătărie.
Prima ei impresie a fost că era frumos, confortabil, primitor, foarte curat, cu un iz masculin - exact ca bărbatul însuși.
- Nu arată ca o barcă, spuse ea captivată.
- Ba cum să nu, spuse el și, aruncând servieta pe scaun, aprinse lămpile de pe perete și un candelabru din cristal, după care arătă spre barele din bronz de lângă fiecare ușă, lambriurile din lemn, draperiile din brocart albastru și o cârmă.
- Le-am obținut de pe un vas de lux scos din circulație. De aceea am cumpărat casa, pentru a avea unde să le pun.
Celelalte piese erau aproape clasice: o canapea modernă albastru deschis, un fotoliu roșu, unul galben ca lămâia, mese scandinave. Dar Merle era mai vrăjită de felul în care mergea Shane, de ritmul lui schiopătat și de gesturile expansive ale mâinilor decât de povestirile lui legate de decorare.
Își lărgi cravata.
- Trebuie să scap de o parte din hainele astea de afaceri. Oare ar trece drept avans dacă îmi scot cravata și haina?
Ea spuse scuturând din cap:
- Nu cred.
Își scoase haina și vesta și le puse pe spătarul unui scaun. Pantalonii nu aveau curea și îi stăteau pe șolduri ca o a doua piele. Își scoase cravata, după care își descheie trei nasturi de la cămașă lăsând spațiu să respire părul des de pe piept, și apoi își suflecă mânecile.
Poate că nu trecea drept un avans, dar Merle găsea dezbrăcarea de acele articole exterioare mai sexy decât un spectacol de striptease masculin pe care îl văzuse vreodată.
- De ce nu-ți scoți și tu haina ca să te simți mai comod? o întrebă el și ea tresări speriată de glasul lui.
- Nu, mă simt bine, zise ea trăgându-și și mai mult eșarfa în jurul umerilor, plimbându-se agitată, uitându-se la tablouri, pe ferastră, inspectând ceramica sclipitoare și aplicele din bronz din bucătărie.
- Vrei să bei ceva? Vin sau ceva mai tare? Sau mai slab? îi oferi Shane și parfumul lui masculin o învăluia ca niște funii invizibile. Ți-e foame? Se face târziu. Ce-ai zice să pregătesc cina?
- Ah, nu, n-o să stau prea mult pentru nimic din toate astea, spuse ea căutând o scuză pentru a pleca atât timp cât mai putea. Trebuie să... să prind feriborul înainte să nu mai circule.
El o privi, buzele fiind arcuite într-un zâmbet ușor.
- Te-aș putea condce eu acasă, știi foarte bine, spuse el încet. Ai avea timp să iei cina aici.
- Nu, merci, spuse ea făcând doi pași spre ușă.
El spuse atunci:
- Sunt un bucătar foarte bun, să știi, dacă asta te face să vrei să pleci.
Ea se opri și se uită la el.
- Sunt convinsă, dar nu cred că e o idee foarte bună ca eu să fiu aici cu tine. De fapt, sunt sigură că nu este.
- De ce? întrebă el zâmbind ușor.
Când își vârî mâinile în buzunare, acest gest făcu să i se întindă și mai mult pantalonii în partea din față.
Merle se simți deodată amețită și își luă repede privirea de la fermoarul lui.
- Știi foarte bine de ce, Shane Halloran. Trebuie să plec.
- Dar nici n-ai văzut restul casei. N-o să-ți ia mai mult de un minut și mă interesează ce impresie îți face.
Merle îl privi nesigură. Părea sincer și, așa cum promisese, nu-i făcuse niciun avans. Nici măcar nu o atinsese.
- Bine, arată-mi și restul. Hai.
Shane o conduse arătându-i toate înlesnirile. Pe hol era o baie, foarte utilată și sclipitoare. Într-un dormitor de oaspeți de vizavi se afla un pat dublu cu o cuvertură galben deschis.
Merle făcu comentarii admirative.
- Ultima încăpere este dormitorul mare, spuse el cu o voce scăzută. Dormitorul meu.
Se dădu la o parte pentru a o lăsa să intre.
Părea să fie ciudat de cald în locuința aceea. Fața lui Merle ardea, deși pielea i se făcuse ca de găină. Stând departe de ușă, se uită prin cameră.
Primul lucru pe care îl văzu fu patul. Cuvertura albastră avea cercuri concentrice de culori care porneau dinspre margini spre centru. Îi dădu impresia unei ținte. O săgeată care se înfigea în cerculețul din centru.
Mai mult nu mai suporta. Răsucindu-se dădu peste Shane, care se afla chiar în spatele ei și întinse brațele ca să își țină echilibrul. El întinse brațele să o prindă, astfel că li se încleștară automat.
- Iartă-mă, spuse el cu o voce groasă și cu buzele lipite de părul ei. Ești teafăr?
- Nu, nu sunt! strigă ea cu fața lipită de pieptul lui, cu nasul îngropat în părul des și negru de la baza gâtului.
Inima lui îi bătea cu putere în ureche. Fiecare nerv al trupului ei se trezi la viață. Scânteia dorinței se aprinsese încă de când se aflau pe feribot și o nevoie disperată îi alimentă mișcările.
Aruncându-și brațele de gâtul lui, îi trase gura spre a ei. El îi întâlni buzele cu o intensitate arzătoare. Nu era nimic șovăitor în felul cum o săruta, cu gura deschisă cerând intrarea pe un teritoriu odată iubit.
Ea gemu profund când îi simți limba cutezătoare. Își alunecă mâinile peste umeri și gâtul lui, trecându-și degetele prin părul ondulat și aspru.
- Nu e un avans, Merry, n-am... spuse el și buzele i se plimbară pe fața ei, făcând ca focul dinăuntrul ei să se transforme într-o căldură incandescentă. O să mă opresc... este o clipă.
- Da, trebuie... să ne oprim.
Pielea ei ardea sub haine în timp ce se freca de umflătura dorinței lui. El își depărtă coapsele apăsând-o pe propriul trup.
Ridicându-și capul, o privi în ochi chinuit.
- Oh, Doamne, iartă-mă Merry, n-ar fi trebuit să...
- Nu, nu putem...
Desprinzându-se de el, cu degetele tremurând, ea îi rupse primul nasture al cămășii și apoi pe toți ceilalți.
Taiorul ei căzu la podea și el se chinui cu nasturele și fermoarul fustei ei pe care, în final reuși să i-o tragă peste șolduri și coapse.
- Merry, scumpa mea Merry, ești sigură că vrei asta?
- Nu, nu...
Îi trase cămașa peste mâini sărutându-i părul de pe piept și sfârcurile.
- Vrei să mă opresc? întrebă el încet, descheindu-i bluza și mângâindu-i sânii.
- Nu, nu...
Desfăcându-și brațele, Merle îl ajută să îi scoată bluza.
- Ah, grăbește-te, Shane. Am nevoie de tine.
Era prea încet, prea frustrant. Se separară pentru a se dezbrăca, urmărindu-se reciproc cu niște ochi încețoșați.
Gemând de nerăbdare, ea își scoase iute furoul simțindu-i privirea peste trupul ei în timp ce el sărea într-un picior pentru a-și scoate ciorapul. Își desfăcu fermoarul pantalonilor, apoi se opri, cu buzele răsfrânte, pentru a o privi cum își îndepărta dresul odată cu chilotul aruncându-le cu picioarele.
- Stai, îi șopti el când ea dădu să își descheie sutienul.
Pășind spre ea, cu chipul înflăcărat și cu ochii strălucind, își trecu câte o palmă sub fiecare sân aflat în adăpostul său mătăsos și se aplecă pentru a-l săruta, udându-i pielea cu limba. După aceea se întinse și îi desfăcu închizătoarea trecându-i bretele peste umeri. După ce căzu sutienul, începu să îi sărute sânii.
Ea scoase un țipăt când senzația îi străbătu întregul trup.
- Mai repede, Shane, mai repede.
Trăgându-i în jos pantalonii descheiați și chilotul, îi cuprinse sexul în mână, mângâindu-l. Strigă de plăcere când o lipi de trupul lui.
- Acum, Shane, acum.
- Da, Merry, ah, da, acum. Te doresc de atâta timp. Lasă-mă să vin acasă la tine iubita mea, unica mea.
Îndoindu-și genunchii alunecă în ea.
Strângându-i umerii, Merle își dădu capul pe spate și gemu când el începu mișcarea ritmată pe care o cunoștea de atâta vreme.
- Merry a mea, te iubesc, spuse el cu un glas care se ridică agitat. Merry, Merry, Merry!
- Ah, Shane! Ah, Shane, te iubesc Shane, strigă ea.
Și se înfioră toată.
Exact când orgasmul ei lua sfârșit, al lui începu. În cele din urmă, capul i se rezemă de perete.
Merle își ascunse fața în curbura gâtului lui și începu să plângă. Lacrimile i se amestecară cu picăturile de sudoare de pe umărul lui în timp ce suspina ca un copil.
Shane se îndreptă repede.
- Ce s-a întâmplat, Merry? Oh, Doamne, iartă-mă. N-am vrut să-ți fac vreun rău, spuse el, încercând să se îndepărteze.
El își încleștă brațele în jurul gâtului lui, agățându-se de el.
- Nu, ține-mă, Shane. Plâng... pentru că... a trecut atâta timp, spuse ea printre suspine. N-a fost niciodată... nu m-am simțit niciodată așa... cu altcineva. Mi-a fost atât de dor de tine. Ține-mă.
Rezemându-se iar de perete, el o ținu lipită de trupul lui umed, cu brațe pline de tandrețe, plimbându-și buzele prin părul ei, peste sprâncenele ei, urechile ei, șoptind:
- Eclipsezi luna, soarele, universul, Merry a mea.
Ea scoase un oftat lung și cutremurător.
- Ne potrivim atât de bine - cel puțin în acest sens.
El își lipi obrazul de fruntea ei și ea îl simți zâmbind.
Merle râse, de fapt chicoti, și apoi își ridică privirea.
- E puțin cam ridicol pentru niște oameni de vârsta noastră.
- Teribil, da, dar în niciun caz ridicol, spuse Shane, dându-i drumul cu un braț pentru a-i șterge lacrimile de pe gene cu vârful degetelor.
Ea îl strânse și mai tare.
- Probabil că arăt groaznic, zise ea atunci și își ascunse din nou fața în curbura gâtului său.
Shane îi ridică bărbia cu degetele.
- Îmi pari mult de frumoasă acum decât oricând, Merry.
Expresia de pe chipul lui arăta că era sincer.
Ea oftă fericită.
- Știi ce e uimitor? spuse ea după o clipă.
El zâmbi.
- Totul, dar spune-mi ce te uimește pe tine.
- Nu-mi stă în fire să sar la un bărbat așa cum am făcut cu tine. De fapt, uneori aveam impresia că sunt puțin... frigidă.
- Tu? făcu Shane râzând. Aproape că m-ai făcut praf.
Râse și ea.
- Asta voiam să spun, că am înnebunit în clipa când m-ai atins. Ce ciudat mi se pare să nu mă simt stânjenită sau rușinoasă față de tine.
El încuviință.
- Nu-i deloc ciudat; ne-am cunoscut cu foarte mult timp în urmă, spuse el după care trase aer în piept. Fiindcă veni vorba de trecut, ne-am luat cu altele și am uitat să folosesc ceva. Ah, Merry, îmi pare atât de rău. Totul s-a desfășurat atât de repede - nu m-am gândit.
- Dar nu pot rămâne însărcinată, ai uitat? spuse ea.
El își trecu din nou buzele peste părul ei gândindu-se câteva clipe.
- Dacă aș fi visat vreodată să fac dragoste cu tine de atunci - fără să recunosc că am făcut-o sau nu - cel puțin ar fi trebuit s-o fac în pat.
Ea râse.
- Nu, dragul meu, să știi că nu-ți va afecta în niciun fel reputația faptul că ai agresat o doamnă și ai avut-o în hol.
Izbucni și el în râs.
- Tu ești cea care se teme pentru reputație, nu eu. Și așa cum ai spus mai înainte, nu eu am făcut agresarea - ci tu.
Mâinile lui îi alunecau pe spate acum, cuprinzându-i fesele. Ea se înfioră ușor și îi sărută sfârcurile până îl simți întărindu-se din nou.
- Lăsând gluma la o parte, șopti el suflând greu, sunt de părere să vedem cum e patul, nu?
- Ah, da.
Simți o delicioasă senzație de plutire când o ridică în brațe și o așeză pe pat.
De data asta totul avu loc încet și cu blândețe, printre tachinări, râsete și cuvinte de iubire. Mai târziu stăteau întinși și liniștiți în patul mare, înveliți cu un cearceaf umed, cu trupurile satisfăcute, cu picioarele împletite și îmbrățișați.
- N-a mai fost nimeni ca tine în toți acești ani cât am fost despărțiți, draga mea. Mă simt ca și cum aș fi revenit la viață, spuse Shane al cărui oftat adânc îi înălță capul pe pieptul lui.
Oftă și ea.
- Mmm, e ca și cum toți acești ani aș fi fost legată prea strâns și, deodată m-am eliberat, spuse ea jucându-se cu degetele prin părul lui de pe piept. Dar am să-ți pun o întrebare profundă, filozofică. Cum se face că părul de pe cap ți se albește, în timp ce cel de pe corp este tot negru?
El se uită la părul de pe piept și după aceea și lăsă din nou capul pe pernă.
- Habar n-am, poate că am un creier atât de puternic, încât îmi albește părul.
- Oh, Doamne, hai că vorbim de modestie, zise ea răsucindu-i câteva fire.
El îi apucă mâna zâmbind.
- Asta dovedește ceva, oricum.
- Ce anume? întrebă ea mângâindu-i mușchiul rotund al brațului.
- Că înțelegerea a funcționat. Nu ne certăm.
- Sunt atât de moale, încât n-aș mai putea lupta nici măcar pentru a-mi apăra viața.
El îi încercui gâtul cu degetele.
- Nici nu va fi nevoie, pentru că ți-aș apăra-o eu ori de câte ori ar fi în pericol.
Merle își strecură mâna sub cearceaf.
- Cum? Tu ești mai moale ca mine.
- Nu fi jignitoare, draga mea, m-ai putea face să intru într-o criză.
Ea începu să râdă.
- Andropauza ar putea să ocolească pe cineva cu modestia ta.
Shane râse și el și după puțin timp, oftă mulțumit.
- E teribil de bine, nu?
- Îhî.
- Merry? N-ar fi ceva nemaipomenit dacă am face ca lucrurile să meargă bine între noi?
Ea îi studie nasul, unduirea senzuală a buzelor, liniile de caracter care arătau firea pasionată și arzătoare a bărbatului.
- Ar fi ceva, într-adevăr, spuse ea melancolică.
El îi privi ochi blânzi, buzele sensibile.
- Ar fi păcat să ne pierdem din nou, nu-i așa?
Ea se gândi la acest lucru din toate punctele de vedere.
- La ce te gândești, Shane? Eu n-am de gând să am o astfel de relație.
- Nu știu. Dar ar fi trist să ne despărțim fără să vedem dacă putem construi ceva solid împreună.
- Va trebui să mă gândesc, spuse ea încruntându-se puțin. Bine, m-am gândit. Concluzia e că mi-e foame, mor de foame! Acum îmi poți pregăti cina.
- Îmi pare rău, dar nu mă pot mișca, spuse el trântindu-și un braț în pat și închizând ochii, după care avu un spasm și își ridică genunchii când ea îl gâdilă pe burtă. Ești o femeie dură, Domnișoară Merry.
- Nu, nu sunt, și ca să-ți dovedesc, o să te las să faci tu duș mai întâi.
Mormăind bine dispus, el dădu cearceaful la o parte și coborî din pat. Zâmbetul lui Merle dispăru când îl văzu șchiopătând până în hol pentru a-și culege hainele.
Acum, după ce febra actului sexual trecuse, văzu cicatricile oribile de pe piciorul lui drept. Adevărata dimensiune a rănii o zgudui profund și ar fi vrut să-l întrebe, să îi ofere alinare acum, cu atâția ani mai târziu. El părea să fie conștient astfel că își puse pantalonii înainte de a se întoarce în dormitor pentru a se duce la baie. Ea bănui atunci că nu ar fi apreciat o accentuare din partea ei.
Peste 5 minute ieși din baie desculț și se îndreptă spre bucătărie cu cămașa atârnând în părți descheiată.
Merle făcu duș și ieși îmbrăcându-și fusta și bluza, dar lăsând nasturii de sus descheiați. Își puse pantofii fără ciorapi, se rujă și își legă părul ud cu eșarfa înflorată.
Își așeză poșeta și taiorul pe un scaun lângă ușă în living-room și îl îmbrățișă pe Shane când acesta apăru din bucătărie.
- Arăți minunat, draga mea, îi spuse el zâmbindu-i. Ca o fetiță proaspăt spălată, toată trandafirie de la sărutări și iubire, adăugă el plecându-și capul și înroșindu-i și mai mult buzele.
Tresăriră amândoi când se auzi o bătaie în ușă.
El mormăi.
- Cine naiba ar putea fi? Voiam să cred că suntem singurii oameni din lume.
Dându-i drumul șovăitor se duse să deschidă.
Ea stătea în stânga lui, în spate, când deodată, câteva blitzuri sclipiră orbind-o și îngrozind-o.
- Ah, ticăloșii! Nu acum, nu încă! șopti Shane cu asprime cu mâinile strânse în pumni.
Tânărul care conducea grupul de ziariști înaintă.
- Domnule Halloran, Fenton Hollbrook a răspuns conferinței dumneavoastră de presă spunând că acest caz al prostituatei este un rahat. A mai adăugat că va scăpa de aceste acuzații chiar dacă ar fi să-și cheltuiască și ultimul bănuț. Și are milioane. Doriți să faceți vreun comentariu?
Shane se întoarse pentru a o ascunde pe Merle.
- Îmi pare atât de rău, Merle, șopti el. Ar trebui să te scot de aici înainte să-și dea seama cine ești.
Îi înșfăcă poșeta și taiorul de pe scaun, i le trânti în brațe și apoi o apucă de cot împingând-o spre ușă, făcându- pe toți să dea înapoi și apărând-o cât mai mult de ochii lor.
Merle alergă dorindu-și cu disperare să nu fi fost acolo, să fugă și să se ascundă.
Totul părea să acționeze împotriva ei. Chiar și ceața se destrămase și ea trebui să alerge pe dig destul de mult până să iasă din raza lor vizuală. Ajunse la debarcader, dar văzu că feribotul era încă departe, abia ieșind din ceață.
Vântul rece o făcu să se înfioare și să îi clănțăne dinții. Sau tremura pentru că sentimentele îi erau atât de aiurite și derutate, își spuse ea.
Privind abătută 5 pelicani care pluteau pe lângă ea, își blestemă soarta.
Cum era posibil ca tocmai când descoperise atâta bucurie și tandrețe în împărțirea dragostei fizice cu Shane, să se întâmple nebunia ca un grup de reporteri să apară și să distrugă tot farmecul? Dar de ce să dea vina pe soartă? Omul acela atrăgea acest gen de fiasco asemeni unui magnet.
Logica îi spunea că nu fusese vina lui, ci a ei. Dusese o viață atât de prudentă de când nu mai trecuse printr-o întâmplare urâtă alături de el. Atunci de ce fusese cu el în după-amiaza aceea?
Era ridicol ca o femeie matură, aproape de 40 de ani, să înnebunească după un bărbat și să ajungă într-o asemenea situație.
Oftând adânc, realiză lecția învățată din proprie experiență: dacă voia liniștea minții, trebuia să stea departe de Shane. Nu mai putea decât să spere că reporterii nu vor folosi fotografia în care apărea și ea. Iar dacă o foloseau, spera doar ca nimeni să nu o recunoască. Cerea prea mult?
Tresări când feribotul se apropie de debarcader și șuieră puternic ca și cum i-ar fi răspuns la întrebare.
Cinci
„Dragă Domnișoară Merry,
Am făcut poze la școală lunea trecută. Când m-am trezit de dimineață aveam două coșuri, unul pe nas și unul pe bărbie! De ce trebuie ca astfel de lucruri, cum ar fi coșurile, să-și aleagă cel mai nepotrivit moment ca să apară?
Ruinata”
„Dragă Ruinată,
Bineînțeles că nu ești ruinată. Sunt convinsă că ai ieșit foarte frumos în poză. Cât despre de ce - când organismul se obișnuiește cu un anumit set de hormoni - stresul, așa cum ar fi îngrijorarea în privința unei fotografii, de pildă, poate juca farse, trebuie să-ți aduc aminte zâmbind de o lege a lui Murphy, care spune că dacă ceva poate să meargă prost, o va face cu siguranță.
Domnișoara Merry!
Ploua a doua zi când Merle plecă de la birou și luă un taxi pentru a se întâlni cu Ellen la un magazin cu articole pentru mirese. Purta ochelari fumurii și o pălărie trasă pe ochi.
Ellen ajunse mai târziu alergând și i se alătură sub prelata care acoperea partea din față a magazinului.
- Îmi pare rău că te-am anunțat așa pe neașteptate, dar când m-au sunat și mi-au spus că voi primi rochia, am vrut să te văd imediat. Mi se părea trist să o văd singură, așa că mi-am zis că poate ai vrea să împarți cu mine emoția.
Merle își îmbrățișă fiica și o sărută pe obraz.
- Draga mea, m-aș fi sculat și de pe patul de moarte numai să te văd în rochie de mireasă.
Ochii lui Ellen sclipiră când se desprinse din îmbrățișare.
- Nu păreai deloc pe patul de moarte în ziarul de dimineață.
Merle gemu; lucrurile nu stăteau deloc bine dacă până și o persoană sobră ca fiica ei era înclinată spre tachinări.
- Speram din tot sufletul să nu vezi așa ceva.
Ellen scoase din poșetă un articol decupat din San Francisco Chronicle și i-l flutură pe sub nas.
- Ah, întotdeauna întâi și întâi citesc ziarul. Și cum nu puteam să-i observ pe cei doi oameni foarte dragi mie, chiar pe prima pagină?
Titlul de o șchioapă era „Activistul și prostituata se ridică împotriva lui Fenton Hollbrook”. Fotografia de dedesubt nu era o surpriză. Shane răvășit, se vedea în mijloc, iar ea, iat-o chiar în spatele lui, la fel de răvășită.
- Ceea ce nu înțeleg eu, spuse Ellen încruntându-se, este cum de te-au confundat tocmai pe tine cu prostituata.
Merle deschise gura îngrozită; la așa ceva nu se gândise.
- Nu pe mine! Se referă la femeia pe care o reprezintă Shane!
- Ah, dar fotografia asociată cu titlul spuse altceva.
Murmurând printre din ceea ce Ellen nu putea auzi, Merle își scoase ochelarii de soare și îi vârî în poșetă.
- Am impresia că trăiesc un coșmar! Nici nu vreau să-mi închipui ce va face șefa mea când va vedea fotografia. Lucrurile nici nu puteau sta mai prost.
Ellen începu să râdă.
- Lucrurile pot sta totdeauna și mai rău. Așa că, hai să vedem rochia, da?
Câteva minute mai târziu, Merle stătea pe un fotoliu din catifea aurie urmărind cum două fete netezeau și aranjau o rochie din satin alb pe trupul înalt și subțire al lui Ellen. Parcă era o prințesă cu trena aceea, cu mânecile lungi și conice, cu bustul încrustat cu perle și cu decolteul adânc în formă de V.
După ce încheie năsturașii de la spate și de la mâneci, una din fete se dădu înapoi.
- Ei, mamă, ce părere ai de fetița ta acum? o întrebă ea pe Merle.
Inima ei tresări dornică, dar o privi repede pe Ellen în oglindă, sperând că nu se simțise jignită de lipsa de respect față de mama adoptivă la care ținuse atât de mult.
Dar un zâmbet încântat îi încălzea chipul.
- Așa e, ce părere ai, mamă? o întrebă ea încet privind-o în ochi. Nu, „mamă” sună prea formal, adăugă ea și zâmbetul lui Shane îi apăru pe chip.
În ziua aceea se afla într-o situație deosebită.
- Mămico? Cum arăt, mămico?
Lacrimi apărură în ochii lui Merle și zâmbi tremurător, abia regăsindu-și vocea pentru a răspunde încet:
- Cred că fetița mea arată ca o prințesă.
În timp ce fetele se agitau în jurul lui Ellen, luându-i măsuri pentru unele modificări, Merle se uita, sufocată de bucurie. Nu conta că Ellen făcuse primul pas spre relația mamă-fiică atât de ușor, caracteristic tinereții. Golul imens pe care Merle îl simțise timp de 23 de ani începea să se umple.
Deodată, zâmbetul i se transformă într-o privire încruntată. Dacă devenise în sfârșit mamă, trebuia să înceteze cu aiurelile și să aibă grijă de viața ei.
Ceea ce însemna că trebuia să găsească o soluție pentru situația imposibilă care apărea între ea și Shane. Spre marea ei supărare, nu putuse să nu se mai gândească la el - toată noaptea aceea agitată.
El încercase să o sune cu o seară în urmă și în dimineața aceea, dar acasă îi răspunsese robotul, iar Louise făcuse același lucru la birou.
Ceea ce simțea pentru el semăna puțin a iubire, dar nu putea fi așa ceva. Nu mai avusese și altă dată impresia că era îndrăgostită de el? Și uite prin ce chinuri trecuse. Nu le spunea ea mereu fetelor că dorința trupească putea fi luată drept iubire la un moment dat? Toată lumea cât de cât matură știa acest lucru.
Așa că, dacă nu putea avea încredere în ea însăși pentru a recunoaște adevărata dragoste, ar fi trebuit să fie nebună să își provoace durere aruncându-se într-o legătură amoroasă care să o afecteve negativ. Nu citase ea o lege a lui Murphy într-o scrisoare adresată unei fetișcane? Era un motiv destul de întemeiat pentru as ta departe de Shane.
Problema era că întregul ei sistem se opunea ideii de a renunța la el din nou. Domnul să o ajute - o făcuse să se simtă din nou tânără, plină de viață și sexy. Probabil pentru prima oară de la 16 ani.
Merle se uită la chipul proaspăt și tânăr al lui Ellen în oglindă și apoi la cel matur al său. Indiferent cum o făcea Shane să se simtă, nu mai era un copil. Foarte departe de ea așa ceva.
Venise vremea să se comporte conform vârstei.
Venise vremea să se comporte conform vârstei.
Shane se afla la masa din bucătăria surorii lui privind încruntat prima pagină lui Chronicle, suferind chinurile damnaților.
El și Merle abia începuseră să se cunoască din nou. Lucrurile erau fragile și șovăitoare între ei deocamdată - iar fotografia asta blestemată probabil că distrusese totul.
- Nu știu ce să fac, Bren, spuse el ridicându-și ochii îndurerați. Măcar dacă aș putea vorbi cu Merle, să-i explic. Am încercat să o sun acasă, dar n-am putut trece de robot. Am sunat-o la birou de o duzină de ori azi, ar se pare că ba se afla într-o ședință, ba nu era acolo. Cred să nu vrea să-mi vorbească.
- Și poți s-o condamni? întrebă Bren aruncând o privire fotografiei. Dar dacă ea nu vrea să-ți vorbească, mama și tata vor. M-au sunat deja crezând că poate știu de ce ai fost atât de nesăbuit încât s-o târăști pe Merle într-o conferință de presă desculț și cu cămașa pe afară. De fapt, ce făceați voi?
Zâmbetul ei părea atotștiutor.
- Nu-i treaba ta, spuse el tresărind când a piuit pagerul și traversa bucătăria pentru a folosi telefonul.
După ce închise, se întoarse cu fața o adevărată mască de surpriză.
- Merry a cerut să ne întâlnim peste o oră la mine la birou. Mă întreb dacă nu cumva o să aducă și un 45 ca să-mi zboare creierii.
- Dacă n-ai fi fost scumpul meu frate, aș fi spus că ai merita.
- Bănuiesc că ar trebui să fie o consolare faptul că lucrurile nu pot merge și mai rău.
- Orice mamă îți poate spune că lucrurile pot merge oricând și mai prost, spuse Bren zâmbind. Dar ar fi ceva dacă ai învăța măcar o dată să-ți ții pantalonii încheiați.
Îi luă mai mult decât se așteptase pentru a străbate traficul, a parca motocicleta în garaj și a aștepta liftul pentru a ajunge la birou.
Abia avu timp să își dea cu aparatul de ras electric peste față, să își turtească buclele cu palmele și să își șteargă botul cizmelor de partea din spate a blugilor înainte ca secretara să îl sune.
- Domnișoara Pierce este aici.
- Să intre și reține toate telefoanele.
Nervozitatea îl făcu să îi fie cald, așa că își scoase geaca de piele, după care se uită la tricoul roșu și murmură:
- La dracu`!
Pe el scria Jurist novice. Abia apucă să își pună iar geaca înainte ca Merry să intre.
Se ținea bățoasă și formală într-un costum cenușiu cu taiorul scurt peste o bluză bleu. Dar el vedea femeia frumoasă din dosul acestei fațade profesioniste.
- Bună, Merry, spuse el înaintând pentru a testa atmosfera.
Ea se dădu înapoi ridicând puțin mâinile pentru a-l ține la distanță.
- Ah, nu, Shane. N-o să mai tentez soarta a doua oară, spuse ea cu ochii scânteind. De ce nu mi-ai spus că te răfuiești cu Fenton Hollbrook înainte să mă târăști cu tine? Dumnezeule mare, omul ăsta e o instituție în societatea din San Francisco și unul din cei mai bogați oameni din California. E ca și cum te-ai ridica împotriva unui zeu. Bineînțeles că presa era pe urmele tale. Cum ai putut să mă amesteci în așa ceva?
Tirada ei era atât de aproape de acuzație, încât demonul din el se trezi în ciuda bunelor intenții.
- Nu te-am luat și nu te-am amestecat în nimic. Ai venit cu mine de bună voie.
- Dar știai că reporterii te urmăresc ca să faci o declarație.
El făcu ochii mici.
- Sugerezi că te-am folosit pentru publicitate? Dacă îți trece așa ceva prin cap, atunci ce naiba mai cauți aici?
- Crede-mă că am cercetat foarte bine zona înainte să risc. Dar știai, nu-i așa? Hai, recunoaște.
- Bine! Da, știam, fir-ar să fie! Dar...
Se opri brusc revenindu-și în fire. Reîncepu pe un ton mult mai rezonabil:
- Merry, îți jur că nu te-am amestecat în porcăria asta intenționat.
Umerii ei căzură.
- De ce a trebuit să se întâmple totul când tocmai se petrecuse ceva extraordinar între noi? Mă simt atât de...
Își mușcă buzele.
Inima lui Shane se umplu de dragoste pentru ea și de regret pentru că lucrurile nu fuseseră niciodată ușoare pentru ei.
- Ah, Merry, draga mea, iartă-mă. N-am crezut că ziariștii mă vor găsi atât de repede. Nici nu mi-am dat seama că știu unde locuiesc.
Ea oftă adânc făcând ca sânii plini să i se înalțe sub taior.
- Nu e vina ta, Shane, știu foarte bine asta. E a mea, fiindcă cei care trăiesc în case de sticlă n-ar trebui să ajungă în situații compromițătoare.
Lui nu îi plăcu acest lucru și îi studie chipul în căutarea vreunei umbre de speranță.
- În legătură cu fotografia... te-a recunoscut cineva?
Ea râse amuzată.
- Vrei să spui altcineva în afară de Louise, Ellen și toți cei care mă cunosc? Dn fericire plec din oraș peste câteva zile în turneul acela și voi lipsi o lună. Dacă accept și alte angajamente, pot prelungi absența cu 6 săptămâni sau chiar două luni și poate că totul se va aplana până mă voi întoarce.
- Poate.
Era cât se poate de sigur că așa ceva nu se va întâmpla niciodată, dar nu avea rost să îi spună. Probabil că era bine dacă pleca, dar gândul acela îl făcea să se simtă singur.
Merse se așeză pe scaunul din fața biroului, își puse poșeta jos și își încrucișă picioarele.
- Mă crezi sau nu, n-am venit aici ca să ne certăm, spuse ea cu tristețe.
Shane se așeză pe colțul biroul și luă un creion în mână, uitându-se la ea.
- De ce ai venit, Merry?
- M-am gândit foarte mult la consecințele care ar putea apărea. Trebuie să-mi spui mai multe despre acest caz al tău, în eventualitatea că mă va recunoaște cineva și mă va întreba ce părere am. N-aș vrea să par mai proastă decât arăt deja.
Punându-și creionul după ureche, el își împreună mâinile în jurul genunchiului și se lăsă pe spate pe birou.
- Ce-ai vrea să știi?
- Totul, orice îmi poți spune.
Shane schiță un zâmbet încheind cu:
- Ultimul abuz înainte ca Linda să fugă s-a soldat cu o ruptură care a necesitat câteva cusături și a fost explicată la spital medicilor ca rezultat al unei căderi.
Ochii lui Merle scânteiară furioși.
- Omul ăsta e un monstru! Și mama ei, familia, școala i-au întors cu toții spatele lăsând-o neajutorată? Cu toții sunt vinovați! Cu toții au forțat-o pe biata copilă să plece pe străzi și să-și vândă trupul. Dar Hollbrook, el merită să... spuse ea și ridică mâinile, căutându-și cuvintele, să-i dai cu „cartea” în cap.
Shane zâmbi auzind acel clișeu demodat, după care își frecă ceafa.
- Justiția e schimbătoare, Merry. Tocmai am aflat că o foarte prestigioasă firmă îl susține pe individ, ceea ce înseamnă că sunt un avocățel care vreau să fac pe deșteptul. Hollbrook poate să scape fără să primească măcar o palmă ușoară peste încheietura mâinii.
Ea îl privi fix.
- Atunci de ce te lansezi în așa ceva, dacă ești de părere că o să piezi?
- Și Linda și eu credem că merită, pentru ceilalți copii care străbat străzile.
Îi țintui fața cu privirea, fiindu-i groază de reacția pe care avea să o aibă când îi va spune ceea ce avea de gând.
- Intenționez să recurg la orice truc ieftin pentru a face publicitate în timpul acestui proces, sperând să demonstrez cât de mult trebuie să facem pentru acești fugari.
Merle îl privi tăcută, absorbind ceea ce îi spusese și gândindu-se la cuvintele lui. Când implicațiile îi deveniră clare, se ridică și începu să măsoare biroul în lung și în lat cu mișcări iuți și grațioase, fusta frecându-i-se în jurul genunchilor la fiecare pas.
Afectat într-un mod care nu era potrivit în acel moment, Shane își împreună din nou mâinile în jurul genunchilor și își îndreptă privirea spre fereastră. Dar auzea în continuare șoapta hainelor ei frecându-i-se de trup. Totul ar fi fost atât de simplu dacă prezența ei pe acest pământ nu ar fi avut un efect atât de puternic asupra lui, își spuse el.
Rămase surprins când ea se opri deodată în fața lui și îi cuprinse încheieturile mâinilor.
- Suntem a uleiul și apa, nu? Nu ne potrivim deloc, spuse ea cu tristețe.
El îi atinse obrajii cu degetele, în timp ce mâinile ei îi mai țineau încheieturile.
- Merry, te iubesc. Mă crezi?
Ea îl privi, studiindu-i chipul.
- Da.. da, cred că da, spuse ea și după ce ezită o clipă, adăugă cu un glas scăzut: Cred că trebuie să te iubesc și eu, Shane.
Lacrimile îi șiroiră pe obraji.
- Dar e atât de inutil.
- Poate, zise el și, aplecându-se, îi sărută mai întâi o lacrimă, apoi alta. Dar ne simțim teribil de bine împreună. Bănuiesc că am dovedit asta ieri, nu?
- Așa ne înțelegem foarte bine, sunt de acord, spuse ea și zâmbi slab fără nicio urmă de umor, iar ochii mari și căprui erau plini de tristețe. Doar atunci nu ne certăm - când suntem în pat.
- E ceva, nu? Trebuie să însemne că avem o șansă, nu crezi?
Plecându-și ochii, ea îi privi pieptul și ocoli întrebarea.
- Ce mi-ai spus acum câteva minute vrea să însemne că ai de gând să încurajezi o frenezie a presei în timpul procesului. Așa e?
Shane își dori din tot sufletul să poată nega. Ridică din umeri și rămase așa câteva secunde.
- Domnișoara Merry nu va suporta mai multă publicitate - dacă va trece cu bine de această primă doză, spuse ea și expresia de pe chip era aproape disperată când îl privi în ochi. Domnișoara Merry și fetele sunt viața mea, Shane. Nu le pot da cu piciorul.
Semăna prea mult cu începutul unui sfârșit și nu suporta gândul de a o pierde din nou. Își încleștă degetele pe după ceafa ei de parcă ar fi putut să o rețină așa.
- Știu, înțeleg, dar dacă mai așteptăm puțin, să zicem până te întorci din turneu, ne-am putea vedea în siguranță. Va trebui numai să avem grijă să nu ne prindă nimeni, atâta tot.
Merle se retrase frustrată.
- Urăsc asta! Refuz să mă ascund și să am o legătură vulgară cu tine.
Sentimentul lui de neputință făcu să apară din nou demonii din interior.
- Legătură vulgară! Eu am văzut în ce s-a întâmplat ieri între noi ceva mai mult decât o legătură vulgară.
Făcând ochii mici, ea îl privi o clipă, după care îi dădu geaca la o parte pentru a-i scoase la iveală tricoul roșu.
- Ei bine, domnul Jurist Novice Mare și Tare, după părerea mea, dacă nu putem avea o relație deschisă, pe față, nu e nicio speranță.
Strâmbând din nas, repetă:
- Jurist novice?! Pariez că ți l-a făcut cadoul o femeie.
El își trase geaca repede.
- Lasă tricoul, eu nu renunț la tine, Merry.
Ea redeveni serioasă.
- Îți aduci aminte ce am vorbit la Riley`s Place? Despre faptul că mi-e teamă să nu fiu din nou rănită, că tu n-ai putea iubi și n-ai vrea să dăruiești unei femei jumătate de măsură? Atâtea lucruri sunt împotriva noastră.
Îndurerat, el îi atinse obrazul și apoi buzele cu vârful unui deget.
- N-aș vrea nici în ruptul capului să te rănesc, draga mea. Dar trebuie să existe o modalitate prin care să putem avea șii noi o viață împreună.
- Cât aș vrea, cât aș vrea, spuse ea sărutându-i vârful degetului și apoi clătinând încet din cap.
Cuprinzându-i mijlocul, el o trase mai aproape.
- Renunț la cazul Lindei. Îl poate prelua Barney. Tu ești mai importantă pentru mine decât orice altceva.
Ea se încordă în brațele lui.
- Dacă faci asta, punem punct definitiv, Shane Halloran! Ceea ce faci tu este mult prea important pentru a renunța!
Ea vru să o contrazică, dar își dădu seama că ar fi fost cea mai nepotrivită tactică.
- Bine, bine, am un alt plan - nu e perfect, dar e ceva. Poate ar fi posibil să încetăm totul până se va termina procesul și apoi vom fi liberi să ne vedem de problemele noastre și să încercăm să clădim ceva împreună. Ce zici?
Merle ezită destul de mult ca el să se simtă torturat. În cele din urmă, își strecură degetele pe sub gulerul hainei lui de piele și spuse:
- Ar fi o soluție. Când se va termina procesul?
El răsuflă ușurat.
- Aș vrea să pot ști. S-ar putea termina până te întorci tu din turneu, dar ar putea dura și luni întregi.
- Atât de mult?
- Mă tem că da.
Ea oftă adânc și îi sărută ușor buzele.
- Bine, cel puțin ne vom vedea la nunta lui Ellen.
După care se eliberă și ieși din birou înainte ca Shane să găsească un mod de a o opri.
Rămase nemișcat pe marginea biroului timp de câteva minute, gândindu-se la cele 4 luni care îi despărțeau de sfârșitul lui iulie și de nunta lui Ellen ca la un pământ sterp.
Unica lui consolare era că, cel puțin, nu îl exclusese din viața ei. Mai exista speranță.
Șase
„Dragă Domnișoară Merry,
Am 15 ani și nu am pe nimeni cu cine să vorbesc. Nu-i pot spune mamei, pentru că mi-ar spune că sunt o vacă. Știu că tu zici totdeauna să spune nu, dar la începutul lunii mai, eu și prietenul meu am făcut-o, totuși. Se poate ca o fată să rămână însărcinată dacă o face doar o singură dată? Cum aș putea ști dacă sunt? Te rog, grăbește-te și răspunde-mi pentru că mi-e foarte frică.
Cindy Jones”
„Dragă Cindy,
Scumpa mea, voi răspunde la scrisoarea ta în particular și imediat. Știu că totdeauna vă zic să spuneți nu, dar mai înțeleg și că este foarte ușor să cazi în ispită. Da, din păcate, o fată poate rămâne însărcinată și dacă o face o singură dată. Poți ști dacă ești dacă nu ai avut ciclu menstrual sau dacă ai grețuri dimineața. Sânii se vor...”
Scrisoarea lui Cindy avu prioritate de acum a citit-o Merle în dimineața aceea.
Era deja a patra săptămână din iulie, așa că, dacă fata era însărcinată, trebuia să aibă mai mult de două luni. Merle umplu două pagini cu alinări, sprijin și sfaturi, incluzând adresa unui centru de consultații din oraș și sugestia de a vorbi imediat cu mama ei. După ce scoase scrisoarea din imprimantă, o vârî într-un plic și o puse deoparte pentru a o expedia cu poșta de noapte.
- Ce cauți aici atât de dimineață? o întrebă Louise intrând în birou cu o pungă mare cu produse de patiserie și cafea.
Merle se întinse dezmorțindu-și trupul. Era îmbrăcată într-o pereche de pantaloni albaștri și cu o bluză înflorată, o deosebire vizibilă față de modul cum apărea înainte la serviciu.
- N-am putut să dorm, așa că m-am gândit să vin mai devreme și să recuperez câte ceva în loc să sau cu ochi pe pereți și să mă gândesc la una și la alta.
Louise se așeză la birou și scoase o prăjitură cu migdale din pachet, pe care o puse pe un șervet și i-o întinse lui Merle.
- Poftim, sunt îngrozitoare pentru îngrășat și foarte bune pentru orice suferință.
Stomacul lui Merle se întoarse pe dos din cauza mirosului dulce amărui al migdalelor. Înghițind convulsiv, se ridică repede și se îndepărtă de miros.
- Nu, nu pot.
- Dumnezeule mare, dar n-am văzut pe nimeni înverzindu-se până acum, spuse Louise mușcând ea însăși din prăjitură și încruntându-se la Merle. Îți tot spun de săptămâni întregi că arăți groaznic. Ce s-a întâmplat?
- Ah, nimic. Mă mai lupt cu urmările gripei pe care am avut-o în turneu. Cred că era de origine marțiană, pentru că numai un robot i-ar putea supraviețui, spuse Merle apăsându-și degetele pe stomacul agitat. Nu se poate să mi se întâmple ceva grav, pentru că nunta lui Ellen e sâmbăta viitoare și voi fi acolo, indiferent ce s-ar petrece.
Louise înghiți ultima bucățică de prăjitură și azvârli șervetul mototolit în coșul de hârtii.
- De ce nu te duci la doctor să faci un control?
Merle se uită pe fereastră. Un soare superb de vară strălucea, făcând să sclipească valurile oceanului. Nu era ceață. Aerul era atât de curat, încât ar fi putut să vadă chiar și Insulele Farallon dacă nu ar fi fost atât de preocupată. Se uită din nou la Louise.
- Dacă nu e gripa, e stresul. Numai Dumnezeu știe cât stres am avut în aceste ultime luni.
- Și acum ce stres te mai supără? Cu siguranță nu fotografia din ziar.
- Nu, presa a uitat de acea femeie misterioasă de la început de aprilie, când acea alunecare de teren din Martin County a luat 5 case.
Louise începu să râdă.
- Ce dezastru neprevăzut - îți mai faci probleme?
- Nu prea, dar cum merg lucrurile, spuse Merle legănându-se în scaunul ei și frecându-și nervoasă gropița din bărbie. Nu, sunt îngrijorată în legătură cu presa. Shane și cazul lui sunt destul de provocatori pentru a-i menține mulțumiți.
Sentimentul de singurătate se alătură senzației de greață când se gândi la Shane, domnul Stres în persoană.
Procesul dura de 4 luni. Hollbrook și șleatha lui de avocați îi puseseră o mulțime de bețe în roate și lansaseră tot felul de amânări încercând să-l învingă.
O suna des, dar nu îl văzuse decât o dată, doar în timpul săptămânii care trecuse. Și, chiar și atunci, au fost politicoși și distanți.
- Vinerea trecută, familia lui Rob a dat un dineu de repetiție, spuse Merle împreunându-și mâinile în poală. Ellen a vrut să mă duc și eu, dar Shane era și el acolo, bineînțeles, pentru că ea l-a rugat să o conducă la altar. Mai erau și câțiva membri ai familiei Halloran, așa că a fost gălăgie și zăpăceală. Sunt în stare să jur că râdeau și vorbeau cât puteau de tare, toți odată. Ellen s-a simțit foarte bine - probabil că e ceva genetic. De fapt toată lumea s-a simțit bine în afară de mine. Bine, m-am distrat un timp, până am leșinat.
- Ce-ai făcut? întrebă Louise aplecându-se încruntată. Doamne! Sper că nu te-ai îmbătat, nu?
- Nu! Știi foarte bine că nu beau. Dar n-am putut suporta mirosul mâncărurilor marine, după aceea bărbații și-au aprins trabucurile și n-a mai fost aer, așa că am leșinat, asta-i tot. Shane, însă, a reacționat exagerat și m-a dus la urgență împreună cu jumătate din cei prezenți. A fost îngrozitor.
Merle își frecă fruntea cu vârfurile degetelor.
- Mi-au făcut o ecogramă și au asigurat pe toată lumea că n-am suferit niciun atac de cord, după care m-au trimis acasă spunându-mi să-mi chem medicul a doua zi. Am făcut-o și doctorul Shapiro mi-a ordonat să fac o mulțime de analize. Acum așteptat rezultatele.
Pe chipul lui Louise se citea îngrijorarea.
- Ți-a spus ce părere are?
Merle își mușcă buzele și își privi mâinile atât de strânse încât încheieturile degetelor erau albe.
- Nu poate fi sigur până nu primește rezultatele, dar... spuse ea și își ridică ochii cuprinși de panică. Ah, Louise, crede că aș putea avea o tumoare. Ba, chiar mai rău, crede că s-ar putea să intru într-o menopauză timpurie. Dar eu n-am nici măcar 40 de ani! exclamă ea izbucnind în lacrimi.
Sâmbătă, Merle află rezultatul analizelor și acum avea impresia că merge pe sârmă deasupra Marelui Canion într-un vânt puternic.
Neliniștea ei se transformase în neîncredere amestecată cu groază. Dacă ceda puțn, speranța și emoția tindeau să își facă simțită prezența. Și ambele erau atât de nerealiste încât ajungea chiar la ridicol. Un singur lucru știa sigur; pentru acea zi deosebită trebuia să lase orice dilemă la o parte și să se concentreze asupra fericirii fiicei ei.
Sosi la biserică mai devreme cu două ore și o găsi pe Ellen gata să plângă, măsurând camera miresei într-un furou amplu și un sutien de dantelă. Ajutând-o să se îmbrace se agitau în jurul ei, ineficiente, o doamnă de onoare în roz închis și trei domnișoare de onoare în rochii trandafirii cu fuste în formă de petale de lalea.
Merle le trimise afară și o întrebă pe Ellen:
- Ce s-a întâmplat, draga mea?
Ellen începu să plângă.
- Nu știu dacă fac, într-adevăr bine, măritându-mă cu Rob.
Simțind un val de dragoste maternă, Merle își îmbrățișă fiica.
- Dar erai foarte sigură la cina de repetiție. S-a întâmplat ceva de atunci? Te-a jignit Rob cu ceva?
- Nu, nimic, bineînțeles că nu s-a întâmplat nimic. În adâncul sufletului meu știu că sunt sigură.
Un zâmbet autoironic și strâmb apăru pe chipul ei.
- Credeam că eu voi fi imună la îndoielile de ultim moment. Dar bănuiesc că nu aveam nevoie decât de mămica mea. Arăți tot palidă, ce ți-a spus doctorul? o întrebă neliniștită.
Lui Merle îi îngheță zâmbetul pe buze. Inima îi tresări. Nu era nici timpul, nici locul potrivit pentru destăinuiri, așa că își drese glasul și spuse evaziv:
- În general mi-a spus că sunt destul de sănătoasă pentru a vedea peste o duzină de nunți.
- O duzină! Eu nu sunt sigură că voi putea trece peste una, spuse Ellen și trase adânc aer în piept. Încet, încet, da? Primul pas, zise ea prinzându-i pe umăr un boboc de trandafir roz, după care se dădu puțin înapoi și zâmbi. Arăți minunat.
- Îți mulțumesc, scumpa mea, spuse Merle netezindu-și rochia mov pal cu un imprimeu de flori roz. Dar acum ar trebui să te îmbraci și să vedem cât de frumoasă poate fi o femeie.
Le chemă apoi pe celelalte din nou, lăsându-le să își ducă treaba până la capăt.
Cu câteva minute înainte de ora 4, Merle ieși din camera de toaletă.
Un aprod în smoching gri o conduse pe intervalul capelei, cu acoperișul ei de dom și mulțimea de orhidee albe așezate în fața altarului. Soarele Vestului strălucea prin geamurile pictate aruncând sclipiri de bijuterii. Cântece de dragoste se auzeau încet de la orgă. Majoritatea băncilor erau deja pline de oaspeți în veșminte de gală, care șușoteau între ei.
Se așeză pe prima bancă de pe partea stângă. Surirole și frații lui Shane împreună cu soții și soțiile lor se afla pe banca din spatele ei, alături de o mulțime de mătuși, unchi și veri în spatele lor.
În stânga lui Merle, pe banca din față, se aflau părinții lui, care îi zâmbiră, iar Maggie Haloran se aplecă spre ea întrebând-o șoptit:
- Ai aflat de ce ai leșinat?
Merle își simți chipul îmbujorat. Până în clipa aceea nu îi trecuse prin cap cât de bizară trebuia să pară situația ei în ochii altora.
- N-a fost nimic... grav.
Femeia zâmbi.
- Voiam foarte mult să-ți spunem, Pat al meu și cu mine, cât de mult ținem la tine. N-am crezut niciodată că vom avea un nepot de la Shane al nostru și uite că ne-ați dat-o pe Ellen.
Merle izbuti să dea din cap și să zâmbească, după care se întoarse să îl privească pe pastor care apăru la altar alături de Rob, care era îmbrăcat într-un smoching alb, urmați de cavalerii de onoare. Orga se făcu auzită și domnișoarele de onoare plutiră ca niște petale de trandafiri pe culoar.
Merle simți un fior pe șira spinării și pielea de pe brațe i se încreți când organistul începu să cânte marșul nupțial. Un nod i se puse în gât în clipa când fiica ei apăru pășind ușor de-a lungul culoarului, cu chipul acoperit de văl și cu trena întinsă în urmă, la brațul lui Shane.
Acesta arăta atât de bine în smochingul gri, încât Merle nici nu se putea uita la el. În fața altarului fu de acord în mod solemn „să dea această femeie” și i-o dădu pe Ellen lui Rob.
După aceea se așeză lângă Merle pe bancă, cu ochii scânteind.
- Cum a fost? șopti el.
- De parcă te-ai fi născut pentru asta.
„Născut.”
Se încruntă ușor, întrebându-se cum de făcuse soarta în așa fel încât să dăruiască acestui bărbat talentul atât de unic de a-i tulbura viața,
O contralto începu să cânte Ah, promite-mi. Shane se uită la Merle.
- Pari prea tânără și frumoasă pentru a fi mama miresei, spuse el, dar zâmbetul îi dispăru imediat. Numai că tot ești palidă. Doctorul ți-a dat rezultatele?
Glasul solistei acoperi zgomotul când Merle, care se juca cu micuța poșetă, o scăpă pe podea. Shane se aplecă și o ridică, dar păru îngrijorat când ea nu răspunse.
- Merry, ce e cu tine? șopti el cu asprime.
- Nimic! Sunt sănătoasă tun, ți-o jur. Acum vrei să taci? Vreau să ascult slujba.
Pastorul începu prin a rosti o predică:
- Ellen, Rob, în căsnicie nu se poate intra în glumă...
Maggie Halloran începu să își tragă nasul și alte vreo două membre ale familiei Halloran i se alăturară. Merle își simți gâtul uscat și oftă adânc și cutremurător, după care își mușcă buzele pentru a se stăpâni.
Shane o înghionti cu cotul zâmbind și întinzându-i o batistă mare și albă.
- Pariez că n-ai venit pregătită pentru o nuntă irlandeză.
- Șșș! făcu ea abținându-se să nu râdă și tamponându-și ochii cu batista.
- Nicio problemă nu poate să nu fie depășită, spuse pastorul, dacă ambii parteneri doresc să găsească o soluție, cu sinceritate și deschis, cu o dragoste lipsită de egoism.
Merle îi aruncă o privire pe furiș lui Shane, întrebându-se cum și-ar fi putut rezolva ei problemele când acestea deveneau imposibile, groaznice. El îi simți privirea și se întoarse, având pe chip o expresie solemnă și așezându-și mâna peste a ei când pastorul începu să vorbească despre jurămintele vechi de când lumea.
- ...iei pe acest bărbat de soț...
O mulțime de fantezii și vise se puteau construi pe acele cuvinte. Merle deveni mai optimistă împletindu-și degetele cu ale lui Shane.
- ...promiți să-l iubești, să-l cinstești, să-l prețuiești...
Pe buzele ei apăru un zâmbet tremurător, în timp ce ale lui răspunseră în același fel.
- ...în bogăție ca și în sărăcie, la bine și la rău?
În clipa aceea, cei doi, Merle și Shane erau singuri în biserică, pe pământ. În clipa aceea, toate problemele și neliniștea ei dispărură. Acceptă ideea că ceea ce simțea radiindu-i din suflet și până în privire era adevărata dragoste.
- Da.
O durea inima pentru tot ce ar fi putut fi între ei și lacrimile îi șiroiră pe braji.
- ...iei pe această femeie...
Shane își mișca buzele încet odată cu cuvintele.
- ...să o iubești, să o cinstești și să o prețuiești...
Expresia lui era gravă și tandră.
- Până când moartea vă va despărți?
- Da.
- Vă declar soț și soție. Poți săruta mireasa.
El își atinse buzele de ale lui Merle. O secundă se priviră în ochi, legați prin dragostea și dorința lor arzătoare.
După aceea se întoarseră pentru a-l vedea pe Rob ridicând vălul de pe chipul fiicei lor și sărutând-o cu dragoste în timp ce toți invitații aplaudară zgomotos. Organistul începu să cânte imnul de încheiere a ceremoniei. Radiind și ținându-se de mână, tinerii căsătoriți se îndepărtară de altar urmați de toți ceilalți
Merle își retrase mmâna dintr-a lui Shane, își șterse fața cu batista lui, după care i-o dădu înapoi. Se ridicară și urmară mulțimea. Râzând și plângând își îmbrățișară fiica.
- Acum ești doamna Taylor. Ah draga mea, sunt atât de fericită pentru tine.
Lăsându-i-o pe Ellen lui Shane, ea îl îmbrățișă pe Rob.
- Să ai mare grijă de copila mea, auzi?
El râse fericit.
- Nu vă faceți griji, o iubesc mai mult decât propria-mi viață.
Ellen o luă pe Merle de mână.
- Ar fi frumos să vă am alături la primiri. Dar voi înțelege dacă nu se poate.
Furată de emoția și iubirea acelei clipe, Merle nu ezită nicio clipă.
- Nu vreau să fiu nicăieri în altă parte decât lângă tine, scumpa mea.
Shane îi aruncă un zâmbet și o îmbrățișă scurt.
- Bun venit în lumea adevărată, draga mea. Ai descoperit, în sfârșit, că alte lucruri sunt mult mai importante decât reputația ta?
Ea se strâmbă.
- Reputația mea s-a făcut praf din prima clipă când te-am văzut. Și înc nu știi nimic.
Invitații trecură încet într-o amețeală de prezentări grăbite, strângeri de mână, sărutări, râsete și țipete din partea prietenilor și rudelor atât ale lui Ellen, cât și ale lui Rob. Spre sfârșit, Merle răsuflă ușurată fiindcă nimeni nu se întrebase cu glas tare ce căuta ea acolo.
Apoi căscă gura îngrozită, când o văzu pe femeia care se afla în capătul șirului - Valerie Valerto, redactor la Chronicle, ultra șic cu rochia și pălăria ei albastre.
După ce îi felicită pe Rob și pe Ellen, Valerie îi strânse mâna lui Merle ținându-i-o mai mult și aruncându-i un zâmbet strălucitor.
- Merle, draga mea, ce surpriză să te văd tocmai aici! Această frumoasă mireasă trebuie să-ți fie... ce? O bună prietenă? Nepoată?
Cei din apropiere făcură liniște dintr-odată, urmărind și ascultând. Era evident că toți își puseseră aceeași întrebare.
Trecuse vremea subterfugiilor, așa că, luând-o de mână pe Ellen, Merle spuse:
- Val, sunt foarte mândră să ți-o prezint pe fiica mea, doamna Ellen Taylor.
Gata, se terminase. Zâmbi, simțindu-se ușurată și liberă.
- Draga mea! Dar n-am știut că ai copii. Ce minunat, ce interesant, spuse Valerie zâmbindu-i lui Ellen. Merle și cu mine ne cunoaștem de foarte mulți ani - am crescut împreună. Cei din presă sunt ca o mare familie, să știi. Dar ne-a dus pe toți
Privirea ei trecu apoi peste părul grizonat al lui Shane, peste ochii lui albaștri și strălucitori și zâmbetul lui larg, după care coborî peste trupul lui. Râsul ei sună ca un clopoțel.
- Merle, scumpa mea, dar acest bărbat de lângă tine, cine e?
Umerii lui Merle căzură.
- Știi foarte bine cine e acest bărbat formidabil, Val.
- Ah, da, bineînțeles. V-am urmărit cazul cu foarte mare atenție, domnule Halloran.
Fotografa începu să-și facă meseria, lăsând-o pe Merle, dar aceasta o luă de braț și o duse într-un colț.
- Val, ce naiba cauți aici?
- Hei, hei, nu te supăra. Ai fost și tu reporter, așa că știi foarte bine că trebuie să cauți o poveste unde poți. Te-am recunoscut imediat ce am văzut fotografia din martie, așa că am mirosit totul până când am priceput. Dar cum de ai ajuns să ai o fiică?
Merle oftă.
- Am născut-o pe Ellen când eram doar o adolescentă și am dat-o spre adopție. Ne-am regăsit în primăvară.
- Ce fascinant! Este cât se poate de limpede cine e tatăl. N-am văzut în viața mea două zâmbete mai identice. Ce-ai fi să fixăm o dată pentru un interviu în care să-mi povestești totul?
Merle își văzu prețioasa intimitate și cariera dezintegrându-se.
- Val, te rog nu scrie povestea asta. Sigur îți dai seama ce impact ar avea asupra Domnișoarei Merry.
- Draga mea, suntem în anii `90, nu în epoca victoriană. Oricine se respectă face copii de unul singur în ziua de azi. O poveste despre experiența ta te-ar putea înălța chiar. Dacă n-o să scriu eu despre asta, altcineva o va face. Eu îți sunt prietenă, cel puțin, voi fi precisă și înțelegătoare.
Merle trebui să se recunoască înfrântă.
- Bine, sună-mă la birou săptămână viitoare și o să văd ce o să putem face.
Shane apăru chiar în clipa aceea.
- Hai, Merry, te așteaptă lumea.
Val îi aruncă un zâmbet provocator.
- Ești o păpușă vie! spuse ea după care ieși din biserică repede pe tocurile ei de 8 centimetri.
Merle suportă restul serii amețită. Supraviețui cinei învârtind mâncarea în farfurie cu furculița. Își ținu răsuflarea când atinse cu buzele șampania pentru toast. Râse când Ellen tăie tortul și îi vârî o bucățică în gură lui Rob, se înfioră când el făcu același lucru, aplaudă când se aruncară buchetul și jartiera și azvârli cu boabe de orez când Ellen alergă împreună cu Rob spre mașina lor gătită cu panglici și cutii de conserve.
După aceea, ca prin farmec, oaspeții plecară, lăsând în urmă o liniște nemaipomenită, iar ea rămase cu Shane lângă sala în care se desfășurase petrecerea, sub cerul liber.
- Eh, s-a terminat, spuse el scoțându-și cravata și descheindu-și cămașa. A fost o nuntă frumoasă, nu?
- Da, spuse ea încet. Frumoasă și emoționantă.
Luând-o de mână, o trase în umbră și o îmbrățișă. Ochii îi străluciră când o privi.
- Nunta asta a părut să aibă o însemnătate deosebită, nu crezi?
Ea îi înconjură gâtul cu brațele zâmbind.
- Pentru că era fiica ta?
- Știi foarte bine ce vreau să spun, văd pe fața ta, spuse el zâmbind. Ar fi trebuit să fim noi acolo.
- Ah, aș vrea...
El își împreună mâinile în jurul mijlocului ei și zâmbetul i se stinse.
- Am depus jurămintele deja, ce-ar fi să mergem la Tahoe în seara asta să legalizăm totul?
Ea îl privi în ochi, amuțită de idee.
- Vorbești serios? întrebă ea nesigură.
- N-am vorbit mai serios în viața mea, spuse el ridicându-i aplicația de pe rochie. Parcă ai fi o mireasă în rochia asta. Hai s-o facem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu