Pactul, Jodi Picoult

.........................................................................
                            11-14

               - Frumos discurs. Domnișoara Delaney a făcut o treabă excelentă, nu-i așa? luă cuvântul Jordan, ridicându-se în picioare și îndreptându-se către juriu. Din nefericire, avea dreptate într-o singură privință: faptul că Emily Gold... este moartă.

    Întinse mâinile.

    - Acest fapt este o tragedie. Iar eu sunt aici ca să mă asigur că nu veți îngădui să se petreacă încă o tragedie, că nu veți permite ca acest tânăr să fie închis pentru o crimă pe care nu a comis-o.

    Închipuiți-vă pentru un moment, durerea sfâșietoare de a pierde pe cineva drag. Vi s-a întâmplat și dumneavoastră, spuse Jordan, uitându-se la aceeași doamnă cu părul albastru pe care pusese și Delaney ochii. Și dumneavoastră, continuă, adresându-i-se unui fermier, care avea fața extrem de ridată. Cu toții am pierdut pe cineva. Iar, recent, același lucru i s-a întâmplat și lui Chris.

    Gândiți-vă ce ați simțit când ați aflat dumneavoastră asta - durerea, rana adâncă - și apoi imaginați-vă groaza de a fi considerat vinovat pentru uciderea acelei persoane.

    Statul consideră că Christopher Harte a comis o crimă, dar nu s-a întâmplat așa. Și el era la un pas de a se sinucide. A urmărit-o pe iubita lui făcând acest lucru, însă a leșinat înainte de a apuca să se omoare și el.

    Toate dovezile despre care vorbește statul indică fără dubiu un dublu suicid. Nu o să vă plictisesc prezentându-vă contraargumentele. Vă voi cere doar să ascultați cu mare atenție depozițiile tuturor martorilor și să analizați cu atenție toate dovezile... pentru că ceea ce folosește statul ca dovadă a crimei a fost denaturat.

    Doamnelor și domnilor, pentru a-l găsi pe Christopher Harte vinovat de crimă, trebuie să fiți convinși, dincolo de orice îndoială, că scenariul pe care vi l-a înfățișat domnișoara Delaney este cel adevărat. Dar asta e tot ce are statul: un scenariu închipuit.

    Se întoarse către banca apărării și își puse mâinile pe umerii clientului său:

    - Când acest proces se va fi sfârșit, veți avea mai mult decât o îndoială rezonabilă și veți fi convinși că nu se pune problema de vreo crimă. Emily Gold a vrut să se sinucidă, iar Chris a decis să îi fie alături. A iubit-o pe Emily atât de mult, încât viața nu merita trăită fără ea.

    Jordan scutură din cap și se întoarse către Chris:

    - Asta nu e o crimă, doamnelor și domnilor. Asta e o tragedie.

               - Acuzarea o cheamă în boxa martorilor pe detectivul Anne-Marie Marrone.

    Se creă o ușoară rumoare cât timp primul martor fu adus înăuntru.

    Femeia se instală cu lejeritatea uneia care mai jucase jocul acesta, menținându-și privirea la nivelul juraților.

    Anne-Marie Marrone purta un costum simplu, negru; avea părul prins într-un coc la ceafă. Cu excepția tocului de armă care se întrevedea de sub sacou, era foarte ușor să uiți că era polițistă.

    Barrie Delaney se opri, cu brațele încrucișate, în fața boxei martorilor.

    - Vă rog să vă spuneți numele și adresa, pentru a fi consemnate de curte.

    Detectivul făcu întocmai, iar Barrie încuviință din cap.

    - Puteți să ne spuneți ce profesie aveți?

    - Sunt detectiv-ofițer în cadrul poliției din Bainbridge.

    - De cât timp lucrați în acea instituție?

    - De 10 ani.

    Zâmbi.

    - Împlinesc 10 ani anul acesta, în iunie.

    Urmară câteva întrebări și răspunsuri cu privire la pregătirea ei, la muncă depusă din timpul studiilor, la experiența ei din cadrul forțelor polițienești. Apoi, Barrie se opri a mai măsura sala cu pașii și își așeză mâna pe balustrada boxei martorilor.

    - Cine conducea investigația cu privire la moartea lui Emily Gold?

    - Eu, răspunse detectivul.

    - Ați reușit să aflați cauza morții?

    - Da. O rană la cap provocată de o împușcătură.

    - Prin urmare, era și o armă implicată în acest caz?

    - Un Colt de calibru 45.

    - Ați reușit să recuperați arma respectivă?

    Anne-Marie încuviință din cap.

    - Am găsit-o la locul faptei. Se afla în carusel. Am luat arma și am supus-o la diverse teste balistice.

    - Aceasta e arma pe care ați recuperat-o de la locul crimei? întrebă Barrie, ridicând un Colt de calibru 45.
    - Da, răspunse detectivul Marrone.
    - Onorată Instanță, începu Barrie, aș vrea să înregistrez aceasta drept proba A.
    Respectă procedura standard, prezentându-i arma lui Joran, care o expedie cu un gest din mână, apoi se întoarse către detectiv.
    - Ați reușit să aflați de unde provine arma?
    - Da. Posesorul ei de drept a fost identificat drept James Harte.
    James, din spatele mesei apărării, tresări când își auzi pronunțat numele.
    - James Harte, repetă procuroarea. Este vreo rudă a inculpatului?
    - Obiecție! strigă Jordan. Nu este relevant.
    - Se susține! răspunse judecătorul.
    Detectivul își mută privirea de la judecător la Barrie Delaney.
    - Este tatăl lui.
    - Ați avut vreo ocazie de a-l interoga pe James Harte?
    - Da. A declarat că arma era o piesă de colecție, dar încă folosită pentru exerciții de tragere. A mai declarat și că fiul său era obișnuit cu arma, avea acces la ea și o folosea, de asemenea, pentru trasul la țintă.
    - Puteți să ne vorbiți despre testele efectuate pe armă?
    Detectivul Marrone se foi pe scaun.
    - Ei bine, am descoperit că a fost tras un singur glonț, care a pătruns drept prin tâmpla victimei, a ieșit din capul victimei și s-a oprit în lemnul caruselului. Am găsit tubul de la glonțul respectiv încă în marginea armei, precum și cel de-al doilea glonț, care nu a fost tras. Amprentele lui Christopher Harte au fost găsite pe ambele gloanțe.
    Barrie găsi de cuviință să clarifice.
    - Amprentele lui Christopher Harte, adică inculpatul.
    - Da, aprobă detectivul Marrone.
    - Hmm.
    Barrie se întoarse către juriu, ca și cum ar fi analizat pentru prima oară această informație.
   - Așadar, amprentele lui erau pe ambele gloanțe. Ați mai găsit și alte amprente pe gloanțe?
    - Nu.
    - Și, în opinia dumneavoastră de specialist, ce sugerează acest lucru?
    - Că el a fost singurul care a mânuit gloanțele.
    - Înțeleg, spuse Barrie. Au mai fost și alte teste efectuate pe armă?
    - Da, o analiză balistică standard pentru verificarea amprentelor de pe armă. Am indentificat atât amprentele lui Christopher Harte, cât și pe cele ale lui Emily Gold. Cu toate astea, amprentele domnului Harte erau peste tot. Amprentele victimei erau doar pe țeava pistolului.
    - Puteți să ne arătați ce înseamnă acest lucru? întrebă Barrie, ridicând Coltul.
    Detectivul prinse cu ușurință pistolul în palmă.
    - Amprentele domnului Harte erau aici, aici și aici, spuse ea, indicând locurile respective. Amprentele lui Emily Gold erau numai în partea aceasta.
    Își trecu unghia de-a lungul țevii tocite de metal.
    - Dar pentru a trage cu această armă, detectiv Marrone, de unde ar trebui ținută cu mâna?
    Așteptă ca Anne-Marie să ridice patul pistolului.
    - Iar amprentele lui Emily erau și acolo?
    - Nu.
    - Și, totuși, cele ale domnului Harte erau.
    - Obiecție! rosti Jordan fără patos. S-a întrebat și s-a răspuns deja la asta.
    - Se suține, răspunse judecătorul.
    Barrie se întoarse cu spatele la Jordan.
    - S-a mai efectuat și alt test la locul faptei?
    - Da. O analiză cu luminos, un spray fluorescent care detectează picăturile de sânge. În urma acestei analize, precum și a unghiului glonțului, care în final s-a oprit în carusel, am dedus că Emily Gold stătea în picioare atunci când s-a tras și că o a doua persoană stătea tot în picioare, foarte aproape, în fața ei. Am aflat totodată că a căzut pe spate și a sângerat câteva minute înainte să fie mutată în poziția în care au găsit-o ofițerii sosiți la locul crimei.
    - Care anume?
    - Sângerând abundent, cu capul în poala inculpatului.
    - Ați aflat și altceva în urma analizei cu luminol?
    - Da. O pată foarte mare, care nu era lângă cele provenite de la rana provocată de armă, acolo unde se presupune că inculpatul s-a lovit la cap.
    - Obiecție!
    Jordan arătă spre Chris.
    - Ați dori să vedeți cicatricea?
    Puckett îi aruncă lui Jordan o privire plină de înțeles.
    - Continuați, domnișoară Delaney, spuse el.
    - Din această analiză, putem afla cum și de ce a căzut la pământ acuzatul? întrebă Barrie.
    - Nu, răspunse detectivul. Ne arată doar că a rămas acolo nemișcat timp de 5 minute, sângerând.
    - Înțeleg. Ați efectuat și alte analize?
    - Niște reziduuri de praf de pușcă au fost găsite atât pe hainele victimei, cât și pe cele ale inculpatului. De asemenea, am analizat cadavrul ca să vedem dacă există urme de praf de pușcă pe degetele victimei.
    - Și ce ați aflat?
    - Nu s-a găsit praf de pușcă pe degetele lui Emily Gold.
    - Când este vorba de o sinucidere, victima ține arma în mână ca să se împuște, motiv pentru care se găsesc de obicei urme de praf de pușcă pe mâinile acesteia?
    - Cu siguranță. De aceea am început să cred că Emily Gold nu s-a sinucis.
    Barrie păstră tăcere preț de-o clipă, cercetând expresiile de pe chipurile juraților. Erau acum cu toții numai ochi și urechi.
    - Ați mai găsit și altceva la locul faptei?
    - O sticlă de Canadian Club. Lichior.
    - A... Consum de alcool de către minori, decretă Barrie, zâmbind.
    Detectivul răspunse cu același zâmbet:
    - Nu asta mi s-a părut a fi cea mai mare problemă la momentul respectiv.
    Auzind aceasta, Jordan obiectă.
    - Onorată Instanță, obiectă el, dacă s-a pus vreo întrebare, atunci am ratat-o.
    Puckett rostogoli pe limbă o migdală, dosind-o cu dibăcie în scobitura obrazului.
    - Aveți grijă, domnișoară avocat! o avertiză el pe Barrie.
    - Ați găsit ceva neobișnuit în raportul medico-legal?
    Anne-Marie încuviință din cap.
    - Victima era însărcinată în 11 săptămâni.
    Procuroarea parcurse împreună cu detectivul  toate interogatoriile luate prietenilor lui Emily Gold și vecinilor, exceptându-i, în mod ostentativ, pe părinți și profesori.
    - Detectiv Marrone, ați avut ocazia să vorbiți și cu inculpatul?
    Barrie se asigură că surprinde privirea lui Anne-Marie. Era bună ca detectiv, o adevărată profesionistă, însă fusese prevenită să nu pomenească de conversația pe care o purtase cu Chris la spital. Nefiind admisă ca probă, până și simpla sa mențiune ar fi putut duce la anularea procesului pe motiv de eroare procedurală.
    - Da, am vorbit. A venit la secția de poliție pe data de 11 noiembrie. I-am citit drepturile, însă el a refuzat să le dea ascultare.
    - Acesta e raportul poliției ce conține transcrierea conversației purtate în data de 11 noiembrie?
    Procuroarea ridică un dosar pe care era trecut antetul poliției din Baingride.
    - Da, răspunse detectivul.
    - Domnișoară detectiv, spune-ți, la ce interval de timp după întâlnirea cu Chris Harte ați întocmit acest raport?
    - De îndată ce a plecat.
    - Care a fost subiectul principal al discuției?
    - Practic, domnul Harte mi-a spus că el a fost cel care a adus arma la locul faptei, că a fost prezent la locul faptei și că a văzut cu ochii lui cum Emily Gold s-a împușcat.
    - Declarația se potrivește cu dovezile pe care le-ați găsit?
    - Nu.
    - De ce nu?
    Detectivul Marrone își lăsă capul într-o parte și îl privi lung pe Chris. El simți cum i se aprind obrajii, însă încercă din răsputeri să-i susțină hotărât privirea.
    - Dacă ar fi existat chiar și o singură nepotrivire... dacă glonțul n-ar fi străpuns capul victimei într-un unghi ciudat....
    - Obiecție!
    - Sau dacă n-ar fi existat vânătăi la încheietura mâinii, toate celelalte probe ar fi indicat sinuciderea...
    - Obiecție!
    - ...sau dacă măcar o singură persoană ar fi descris-o ca având probleme. Însă așa, majoritatea probelor nu se potrivesc declarației.
    - Obiecție, Onorată Instanță!
    Judecătorul mijii ochii către Jordan.
    - Se respinge.
    Inima lui Barrie bătea să-i spargă pieptul.
    - Prin urmare, în opinia dumneavoastră de specialist, nu a fost vorba de o sinucidere, în ciuda declarației făcute de inculpat. Din ceea ce ați aflat în baza probelor, v-ați conturat o teorie alternativă în privința celor întâmplate?
    - Da, răspunse detectivul Marrone cu fermitate. Christopher Harte a ucis-o.
    - Cum ați ajuns la această concluzie?
    Anne-Marie începu să vorbească, țesând o imagine care să fie atârnată în sala de judecată ca o tapiserie, bogată în detaliiși imposibil de ingnorat.
    - Emily a fost o fată fericită, pe care nimeni, nici profesorii, nici părinții și nici prietenii, nu au considerat-o vreodată a fi deprimată în vreun fel. Era drăguță, populară, avea o relație nemaipomenită cu părinții - era o fiică model. Era însărcinată în 11 săptămâni cu copilul iubitului ei. În timp ce Chris era în ultimul an de liceu, se pregătea să meargă la facultate, deja aplicase la unele - se afla într-un moment în care cu siguranță nu avea nevoie de un copil sau de o iubită care să-l tragă în jos.
    Jordan se gândi să opună obiecție - erau simple speculații - însă își dădu seama că avea să-i facă mai mult rău, iar mărturia detectivului ar fi căpătat o importanță și mai mare decât și-ar fi dorit el. Oftă cu zgomot, sperând să le dea de înțeles juraților cât de ridicolă considera teoria lui Marrone.
    Detectivul își coborî vocea, iar jurații își încordară și mai mult auzul.
    - Așa că a aranjat să se vadă la carusel pentru ceea ce am numi o întâlnire romantică. I-a dat să bea, încercând s-o amețească, în așa fel încât să nu opună rezistență când el avea să scoată arma. Au făcut sex, s-au îmbrăcat, el a luat-o în brațe și, înainte ca ea să-și dea seama ce se întâmplă, s-a trezit cu arma la tâmplă.
    Anne-Marie își puse propria mână la tâmplă, apoi o lăsă la loc în jos.
    - Fata s-a luptat cu el, însă el era mult mai corpolent și mai puternic decât ea, așa că a împușcat-o. Așa văd eu lucrurile, încheie ea cu un suspin.
    Barrie se îndreptă către masa ei, aproape gata să-și elibereze martorul.
    - Vă mulțumesc, domnișoară detectiv. A, o ultimă întrebare: Ați mai aflat ceva important în urma interogatoriului pe care i l-ați luat lui Christopher Harte la secția de poliție?
    Anne-Marie dădu aprobator din cap.
    - A trebuit să semneze cum că e de acord cu interogatoriul, o procedură standard. Și a luat pixul cu mâna stângă. Când l-am întrebat, a recunoscut că e într-adevăr stângaci.
    - Și de ce este important acest lucru, domnișoară detectiv?
    - Pentru că știm, după traiectoria glonțului și după urmele de sânge, că mai era cineva acolo, cu fața la Emily. Iar dacă avea persoană a împușcat-o în tâmpla dreaptă, atunci înseamnă că ar fi trebuit să-și folosească mâna stângă.
    - Mulțumesc, spuse Barrie. Nu mai am întrebări.

              Jordan se ridică în picioare pentru primul său interogatoriu contradictoriu și îi zâmbi lui Anne-Marie Marrone.
    - Domnișoară detectiv, începu el, am auzit-o cu toții pe domnișoara Delaney când a afirmat că lucrați în poliție de 10 ani. 10 ani, repetă el și scoase un fluierat. Asta înseamnă o perioadă lungă în serviciul public.
    Anne-Marie încuviință din cap, prea deșteaptă și prea versată ca să se relaxeze în urma acestui comentariu, după cum intenționa Jordan.
    - Îmi place ce fac, domnul McAfee.
    - Serios? spuse Jordan în replică, zâmbind larg. Și mie.
    Unul dintre jurați chicoti.
    - În cei 10 ani, domnișoară detectiv, la câte cazuri de omucidere ați lucrat?
    - La două.
    - Două, repetă Jordan. Două cazuri de omucidere.
    Ridică o sprânceană.
    - Acesta este al doilea?
    - Da.
    - Deci, înainte de acesta, nu ați mai lucrat decât la unul.
    - Corect.
    - Ei bine, atunci de ce v-au ales pe dumneavoastră să conduceți investigația?
    Obrajii lui Anne-Marie se înroșiră puternic.
    - E un departament mic, răspunse ea, iar eu sunt detectiv-șef. Este responsabilitatea mea.
    - Prin urmare, este al doilea dumneavoastră caz de omucidere, repetă el, dorind să evidențieze lipsa de experiență a acestui așa-zis specialist. Și ați începu prin a analiza arma. Corect?
    - Da.
    - Și ați găsit două seturi de amprente pe ea?
    - Da.
    - Și două gloanțe?
    - Da.
    - Dar, dacă cineva ar avea de gând să vă împuște de la o distanță mică, n-ar avea nevoie de două gloanțe, nu-i așa?
    - Depinde, răspunse detectivul.
    - Îmi dau seama că e ceva nou pentru dumneavoastră, domnișoară detectiv, făcu Jordan, dar un simplu da sau nu e suficient.
    Văzu cum Anne-Marie își încleștează maxilarul.
    - Nu, rosti ea printre dinți.
    - Pe de altă parte, continuă Jordan degajat, dacă dumneavoastră și prietenul dumneavoastră plănuiți să vă sinucideți împreună, ați avea nevoie de două gloanțe, nu?
    - Da.
    - Ați găsit amprentele lui Chris pe acele gloanțe?
    - Da.
    - Faptul că ați găsit amprentele lui Chris pe gloanțe susține ideea unui dublu suicid dacă arma aparține tatălui său, Chris fiind cel care a adus arma, de altfel, Chris a și recunoscut acest lucru?
    - Da.
    - De fapt, nu ar fi neobișnuit să găsiți amprentele lui Emily pe gloanțele încărcate în magazia pistolului, de vreme ce ea nu avea niciun pic de experiență cu armele?
     - Cred că da.
    - Minunat. I-ați mai spus domnișoarei Delaney că ați suspus arma unor analize.
    - Corect.
    - Și că ați găsit și amprentele lui Emily pe armă, alături de cele ale lui Chris, așa e?
    - Da.
    - Și nu este adevărat că ați găsit și alte amprente pe armă?
    - Ba da. Unele dintre ele se potriveau cu cele ale lui James Harte, tatăl inculpatului.
    - Adevărat. Dar nu era pe lista suspecților în timpul investigației.
    Anne-Marie scoase un oftat.
    - Asta pentru că amprentele lui erau singura probă care îl plasa la scena crimei.
    - Prin urmare, nu puteți să vă bazați numai pe proba amprentelor, nu-i așa? Doar pentru că amprentele cuiva sunt pe o armă nu înseamnă neapărat că a și fost folosită în noaptea aceea, nu?
    - Corect.
    - A, da. Ați mai găsit amprentele lui Emily în partea de sus a armei, spuse Jordan, îndreptându-se către panoul cu probe. Aveți ceva împotrivă dacă îl iau puțin? întrebă el, arătând către pistolul Colt.
    Îl luă cu grijă.
    - Și ați găsit amprentele lui Chris aici, în partea de jos.
    - Corect.
    - Dar nu ați găsit amprente deicisive pe trăgaciul pistolului.
    - Nu, nu am găsit.
    Jordan încuviință din cap gânditor.
    - Este adevărat că e nevoie de doar o șesime de centimetru dintr-o amprentă, o porțiune foarte mică, într-adevăr, pentru a obține o identificare categorică?
    - Ei bine, da, răspunse Anne-Marie, dar trebuie să fie șesimea potrivită. Un loc anume.
    - Să înțeleg că luarea de amprente nu este o procedură atât de ușoară așa cum pare în filme?
    - Nu, deloc.
    - Vechile amprente pot fi șterse de unele noi?
    - Da.
    - De fapt, domnișoară detectiv, luarea amprentelor este departe de a fi o știință exactă, n-ați zice?
    - Ba da.
    - Dacă aș ridica pistolul ăsta și aș trafe, apoi l-ați ridica dumneavoastră și ați trage, este posibil ca amprentele mele să nu mai apară pe trăgaci?
    - Posibil că nu, conchise Anne-Marie.
    - Prin urmare, este posibil ca Emily să fi apăsat pe trăgaci, iar când Chris a luat arma, să fi șters, să spunem, amprentele ei?
    - Este posibil.
    - Dați-mi voie să recapitulez: deși amprentele lui Emily nu au fost identificate pe trăgaci la momentul analizei, ne puteți spune, domnișoară detectiv Marrone, fără cea mai mică umbră de îndoială, că fata nu a atins deloc acel trăgaci?
    - Nu, dar poate însemna și că a fost atins de Chris, fără să lase însă urme, răspunse ea, zâmbindu-i galeș lui Jordan.
    Jordan trase aer în piept.
    - Să vorbim despre analiza cu luminol, propuse el. Ați afirmat că urmele de sânge de la carusel indică locul unde inculpatul a sângerat.
    - Presupun că da. Când au ajuns acolo ofițerii de poliție, inculpatul sângera din pricina unei răni la cap.
    - Și, totuși, susțineți că nu e o dovadă faptul că Chris a leșinat. Să înțeleg atunci, continuă el pe un ton disprețuitor, că Chris s-a așezat pe podeaua caruselului, s-a lovit cu capul de marginea lui și a zăcut acolo câteva minute bine, ca să lase să se formeze o baltă de sânge?
    Anne-Marie îl privi semeață.
    - Am mai întâlnit astfel de situații.
    - Serios? făcu Jordan, cu reală surprindere pe chip. Presupun că asta s-a întâmplat în celălalt caz de omucidere la care ați lucrat?
    - Obiecție! interveni Barrie.
    - Se susține.
    Puckett se uită lung la Jordan.
    - Nu e nevoie să vă avertizez, domnule McAfee.
    Jordan se îndreptă către masa cu probe.
    - Asta e transcrierea interogatoriului luat lui Chris Harte?
    - Da.
    - Puteți să citiți rândul... acesta de aici?
    Se apropie cu foile de detectiv și îi indică locul.
    Anne-Marie își drese glasul.
    - „Aveam de gând să ne sinucidem împreună.”
    - Este un citat din declarația lui Chris Harte.
    - Da.
    - V-a spus fățiș că era vorba de un dublu suicid?
    - Da.
    - Puteți să-mi spuneți ce scrie aici, la pagina 3?
    Detectivul aruncă o privire în direcția lui Barrie Delaney.
    - Acolo a fost o pauză pe înregistrare.
    - Hmm... De ce?
    - A trebuit să închid reportofonul din cauză că suspectul plângea.
    - Chiar plângea? Cum așa?
    Anne-Marie oftă.
    - Vorbeam despre Emily, iar el s-a înstristat foarte rău.
    - În opinia dumneavoastră de specialist, suferința sinceră vi se pare o probă solidă?
    - Obiecție! strigă Barrie. Martorul meu nu este specialist în suferință.
    - Se aprobă, spuse judecătorul.
    Detectivul ridică din umeri.
    - Așa cred, răspunse ea.
    - Deci, să văd dacă am înțeles. În mijlocul interogatoriului, unul în care Chris Harte a renunțat la dreptul de a fi asistat de mine, dar în care a declarat, fără ocoliș, că el și Emily Gold aveau de gând să se sinucidă împreună, a început să plângă atât de tare, încât ați fost nevoită să opriți înregistrarea?
    - Da, răspunse Anne-Marie cu hotărâre. Dar nici nu îl conectasem la un detector de minciuni.
    Dacă Jordan îi auzi ultima precizare, nu dădu niciun semn în acest sens.
    - Ați menționat că, potrivit teoriei dumneavoastră, Chris ar fi încercat s-o îmbete pe Emily.
    - Da, asta cred.
    - Ca ea să i se supună, lămuri Jordan.
    - Corect.
    - Din întâmplare, i-ați cerut medicului legist să-i verifice lui Emily nivelul de alcool din sânge?
    - Se face asta oricum, răspunse detectivul.
    - Ați aflat care era valoarea?
    - Da, rosti ea îmbufnată. 0,2.
    - Care ar fi echivalentul a ce anume, domnișoară detectiv?
    Anne-Marie tuși.
    - Un pahar. Poate unul mic pentru o fată tânără.
    - A băut doar un păhărel dintr-o sticlă plină.
    - Se pare că da.
    - Și care este limita legală a alcoolemiei la volan în acest stat, domnișoară detectiv?
    - 0,8.
    - Iar alcoolemia lui Emily era de?
    - V-am mai spus, făcu Anne-Marie, 0,2.
    - Considerabil mai mică față de limita legală a alcoolemiei admisă la volan. Prin urmare, ați spune că era în stare de ebrietate?
    - Probabil că nu.
    - Ați menționat că ați găsit reziduuri de praf de pușcă atât pe hainele lui Emily, cât și pe ale lui Chris, spuse Jordan. Nu cumva este adevărat că dacă găsiți urme de praf de pușcă pe o cămașă nu dovedește decât că materialul respectiv a intrat în contact cu arma în momentul tragerii?
    - Ba da, așa este.
    - Puteți să identificați, pe baza reziduurilor de praf de pușcă de pe îmbrăcăminte, cine a tras de fapt cu arma?
    - Nu în mod categoric. Dar nici pe mâinile victimei nu am găsit urme de praf de pușcă. Iar autorul unei sinucideri ar trebuisă aibă niște urme de praf de pușcă pe piele.
    Jordan primi mingea la fileu.
    - Atunci când se investighează o crimă, se obișnuiește ca mâinile victimei să fie numaidecât învelite într-un sac?
    - De obicei, da, dar....
    - Când s-a efectuat analiza prafului de pușcă pe cadavru?
    Anne-Marie își coborî privirea în poală.
    - Pe 9 noiembrie.
    - Vreți să spuneți că nu ați analizat mâinile lui Emily la locul faptei, nici în drum spre spital și nici măcar la morgă, ci abia la 2 zile de la deces? Este posibil ca, într-un interval atât de lung de timp, cineva să fi umblat cu mâinile lui Emily fără a avea vreo permisiune în acest sens?
    - Ei bine, eu....
    - Da sau nu?
    - Este posibil, răspunse Anne-Marie.
    - Este posibil ca cineva să fi atins mâinile lui Emily în timp ce era transportată de la locul faptei spre spital?
    - Da.
    - Ca de exemplu medicii sau ofițerii de poliție?
    - Oricare din ei ar fi putut.
    - La camera de urgență a spitalului, este posibil ca cineva să-i fi atins mâinile?
    - Da.
    - Ca de exemplu, asistentele sau medicii?
    - Bănuiesc că da.
    - La camera de urgență, cadavrul ar fi putut să fie curățat, de vreme ce nu se primiseră instrucțiuni împotriva acestui lucru?
    - Da, răspunse detectivul.
    - Prin urmare, o mulțime de oameni ar fi putut să compromită probe importante, înainte de a apuca să le prelevați de pe mâinile lui Emily?
    - Da, recunoscu Marrone.
    - Atunci când se investighează o crimă, nu cumva se obișnuiește ca mâinile victimei să fie numaidecât supuse unor analize, pentru a vedea dacă există urme de praf de pușcă?
    - Aceasta e procedura standard.
    - Când l-ați văzut pentru prima oară pe Chris la locul faptei, i-ați analizat mâinile ca să vedeți dacă există urme de praf de pușcă?
    - Ei bine, nu. Dar atunci nu era suspectul principal.
    Jordan făcu ochii mari.
    - Serios, domnișoară detectiv? Nu era suspect atunci când poliția a ajuns la scena crimei?
    - Nu.
    - Atunci, când vi s-a năzărit că ar fi suspect?
    - Obiecție! strigă Barrie.
    - Domnule avocat, mai bine reformulați întrebarea, ceru Puckett sec.
    - O să trec la următoarea. L-ați supus analizei la spital? atacă Jordan.
    - Nu.
    - L-ați supus analizei în ziua următoare, după ce ați adunat mai multe informații?
    - Nu.
    - L-ați supus analizei în ziua în care a venit la secția de poliție pentru interogatoriu?
    - Nu.
    Jordan pufni.
    - Prin urmare, nu a fost supus niciunei analize pentru a verifica dacă există urme de praf de pușcă - nici la început, când nu era considerat suspect, și nici mai târziu, când ați decis că el era făptașul?
    - Nu a fost supus niciodată acestei analize.
    - Și nu era posibil ca, dacă ați fi reușit să analizați mâinile lui Emily înainte de a le fi atins altcineva, să fi găsit pe ele urme de praf de pușcă?
    - Este posibil.
    - Și nu ar fi indicat asta faptul că ea a apăsat pe trăgaci?
    - Ba da, răspunse Anne-Marie.
    - Iar dacă l-ați fi supus pe Chris analizei prafului de pușcă chiar la locul faptei, este posibil să nu fi găsit nici urmă de așa ceva pe mâinile lui?
    - Așa este.
    - Ceea ce ar fi însemnat că nu ela apăsat pe trăgaci, așa-i?
    - Corect.
    Și că niciunul dintre noi nu ne-am mai fi aflat astăzi aici. Jordan nu trebuia să rostească aceste cuvinte cu glas tare.
    Se îndreptă către boxa juraților și se postă la capătul acesteia, ca și cum ar fi fost și el unul dintre ei.
    - În regulă, domnișoară detectiv. Teoria dumneavoastră este că Chris se afla la locul faptei. A pus 2 gloanțe în pistol, în cazul în care ar fi ratat ținta de la 20 de centimetri depărtare. Nu a reușit s-o îmbete pe Emily, a făcut sex cu ea și a luat arma. Emily l-a văzut, s-au luptat, după care el a împușcat-o. Credeți cu toată convingerea că așa s-au petrecut lucrurile?
    - Da, cred.
    - Nu aveți nici cea mai mică îndoială?
    - Niciuna.
    Jordan se apropie de boxa martorului.
    - Faptul că pistolul avea în el 2 gloanțe nu ar fi putut să însemne și că urma să aibă loc un dublu suicid?
    - Ei bine...
   - Ar fi putut sau nu?
    - Ar fi putut, răspunse Anne-Marie cu un oftat.
    - Iar sticla de Canadian Club nu ar fi putut să însemne că încercaseră să-și îndulcească tentativa de suicid?
    - Este posibil.
    - Și ar fi putut să existe amprente pe armă care să nu fie în locul potrivit, sau nu suficient de clare, încât să fie luate de analiza dumneavoastră?
    - Ba da.
    - Se poate ca o altă analiză a prafului de pușcă - una care, dintr-un motiv oarecare, nu a fost efectuată - să fi arătat că nu Chris Harte este cel care a apăsat pe trăgaci?
    - Se poate.
    - Prin urmare, domnișoară detectiv, spuneți că, în opinia dumneavoastră de specialist, am putea privi faptele și dintr-o altă perspectivă?
    Anne-Marie oftă adânc, scoțând aerul din gură.
    - Da, răspunse ea.
    Jordan se întoarse cu spatele.
    - Nu mai am nimic de adăugat, conchise el.

            Jurații - nemaivorbind de judecător - deveneau cam confuzi, o reacție destul de normală având în vedere mărturia destul de amănunțită a ofițerului de poliție. Judecătorul Puckett ceru o pauză de 10 minute, timp în care sala de judecată se goli.
    Selena îl apucă pe Jordan de braț, pe când acesta se întorcea de la toaleta bărbaților.
    - Bună treabă! îl lăudă ea. L-ai convins pe juratul nr. 5 și cred că și pe juratul nr. 7.
    - E prematur încă.
    - Chiar și așa.
    Ea ridică din umeri, mângânindu-i ușor brațul.
    - Pe de altă parte, clientul tău e cu moralul la pământ.
    Arătă către Chris, care se zărea printre ușile deschise ale sălii de judecată. Chris ședea tot la banca apărării, 2 aprozi și șeriful delegat păzindu-l la spate cu brațele încrucișate, o barieră fizică de care nu puteai trece.
    - Doar ce a pretrecut 1 oră întreagă ascultând cât de sociopat este, fără să vadă măcar o față prietenoasă în sală.
    Jordan aruncă o privire către Chris, care stătea ușor aplecat peste masă.
    - Tatăl lui e aici, îi spuse el Selenei.
    - Da, dar nu și Ward Cleaver*.
    *personaj de televiziune, care întruchipează un părinte model pentru cei doi fii ai săi.
    Jordan încuviință din cap și își trecu o mână prin păr.
    - În regulă, se învoi, O să vorbesc cu el.
    - Ar trebuit. Asta, dacă nu cumva vrei să-și piardă cunoștința când o să audă depoziția medicului legist.
    Jordan izbucni în râs.
    - Mda. Probabil o să cadă și o să-și spargă capul când o s-o audă pe Barrie Delaney, dar ea tot ar găsi o modalitate să-l facă să pară un prefăcut.
    Strângându-i ușor mâna Selenei, Jordan își continuă drumul înapoi în sala de judecată. Îi salută din cap pe cei din preajma clientului său.
    - Domnilor, li se adresă el, așezându-se pe scaunul lui și așteptând ca aceștia să se îndepărteze. Merge bine, îi spuse el lui Chris. Chiar foarte bine.
    Spre surprinderea lui, Chris izbucni în râs.
    - Asta sper și eu, îi zise el. Pentru că pare puțin cam devreme să tragem concluzii.
    Apoi, zâmbetul i se șterse de pe chip, scățând la iveală - după îi spusese și Selena - o gură cu colțurile orientate în jos și o înfățișare palidă tipice unui adolescent foarte speriat.
    - Știi, începu Jordan, îmi dau seama că ți-e foarte greu să-i auzi pe oameni vorbind despre tine ca despre un monstru. Procuroarea are voie să spună orice vrea... dar la fel și noi. Nouă nu ne-a  venit încă rândul, dar avem o poveste și mai bună.
    - Nu-i vorba de asta.
    Chris își trecu degetele peste liniile albastre ale carnețelului cu notițe.
    - Doar că procuroarea face totul să pară atât de real. Știi, au trecut 7 luni? Și totuși, toate detaliile astea tehnice, sângele, locul unde a stat Emily și eu...
    Făcu o pauză, îngropându-și fața în mâini.
    - Mă face să retrăiesc totul din nou și din nou, în vreme ce eu abia am supraviețuit și prima oară.
    Jordan rămase cu privirea ațintită asupra clientului ău, fără cuvinte.

                Medicul legist din districtul Grafton, doctorul Jubal Lumbano, era un bărbat slab, cu ochelari, căruia i-ar fi stat mult mai bine să vâneze fluturi de colecție cu o plasă decât să scormonească până la coate prin măruntaiele unui cadavru.
    Lui Barrie Delaney îi luă 10 minute ca să înșire toate meritele lui Lumbano, asigurându-se astfel că cei din juriu știau că au în sfârșit parte de un martor cu experiență - modestul doctor Lumbano efectuase peste 500 de autopsii de-a lungul carierei sale.
    - Domnule doctorul Lumbano, începu Barrie, dumneavoastră ați efectuat necropsia cadavrului lui Emily Gold?
    - Da, răspunse medicul legist, lovind cu nasul microfonul, care țiui.
    Lăsându-se pe spate, zâmbi în semn de scuze.
    - Da, eu am efectuat-o.
    - Ne puteți spune care a fost cauza morții?
    - Toate aparențele ne indicau drept cauză a morții un glonț de calibru 45, care a străpuns craniul până la creier; mai precis, a penetrat lobul temporal drept - ocolind lobul frontal - și a ieșit prin lobul occipital drept.
    Barrie aduse drept probă o schemă care înfățișa conturul unui craniu tridimensional cu un creier în mijloc. Apoi se întoarse către juriu cu un zâmbet nevinovat.
    - Domnule doctor Lumbano, pentru aceia dintre noi care nu sunt atât de.... familiari cu lobii occipitali și temporali, ați putea să ne arătați pe schemă traiectoria glonțului?
    În înmână medicului legist markerul temporar - roșu sângeriu - iar doctorul îl așeză cu grijă pe schemă.
    - Glonțul a intrat pe aici, începu el, desenând un X pe tâmpla dreaptă, apoi a urmat aproximativ această traiectorie și a ieșit pe la ceafă, pe aici.
    Făcu un alt X în spatele urechii drepte. Linia dintre cele două X-uri era aproape paralelă cu partea laterală a capului din diagramă.
    - Ne puteți spune cam în cât timp a murit Emily Gold? întrebă barrie.
    - Nu s-a întâmplat instantaneu, răspunse doctorul Lumbano. Era încă în viață când doctorii au ajuns la fața locului. Posibil să mai fi fost conștientăă o bună perioadă după aceea.
    - Conștientă... însemnând că putea simți durerea?
    - Absolut.
    Barrie își luă o expresie îngrozită, după cum o cereau circumstanțele.
    - Prin urmare... Emily a zăcut așa, suferind, cam cât timp?
   - Aș zice o jumătate de oră, sau cam așa ceva.
    - Domnule doctor Lumbano, ați găsit și alte semne pe trupul lui Emily Gold?
    - Da.
    - Indicau urme de violență?
    - Onorată Instanță, influențează martorul! interveni Jordan. Rămâne de dovedit dacă a avut loc vreun act de violență.
    - Se susține.
    Puckett încuviință din cap către procuroare.
    - Domnișoară Delaney, nu vă mai influențați martorul.
    - Ați găsit vreun semn distinctiv pe trupul lui Emily Gold, domnule doctor?
    - Da. Avea niște vânătăi pe încheietura mâinii drepte.
    - Și ce v-a indicat acest lucru?
    - Că e posibil să fi avut loc un act de violență.
    - Ar fi putut fi provocate de cineva care a strâns-o de încheietură?
    Cu coada ochiului, Barrie îl văzu pe Jordan deschizând gura.
    - Dați-mi voie să reformulez, spuse ea, înainte ca el să poată obiecte. După părerea dumnavoastră de specialist, ce ar fi putut provoca aceste vânătăi?
    - E posibil să fi fost cauzate de cineva care a strâns-o de încheietură.
    - La cât timp înainte de deces credeți că s-au format acele vânătăi?
    - Până la 1 oră pre-mortem, răspune doctorul Lumbano. Sângele abia începuse să se ridice la suprafața pielii.
    - Ați mai descoperit și altceva în timpul autopsiei?
    - Existau urme de spermă care, după starea în care se afla țesutul vaginal, sugera o activitate sexuală recentă - cu aproximativ jumătate de oră înainte de deces. Am mai găsit și urme de piele sub unghiile victimei, probe celulare care nu se potriveau cu tipul de piele al victimei.
    - Care sugerau ce anume?
    - Că zgâriase pe cineva.
    - Ați aflat cui aparțineau urmele de piele de sub unghiile ei?
    - Da, țesutul se potrivea cu probele prelevate de la Chris Harte și aduse de detectivi.
    Barrie încuviință din cap.
    - Ați putea să ne spuneți dacă Emily era dreptace sau stângace?
    - Da. Toate calusurile erau formate pe mâna dreaptă, unele foarte proeminente aflându-se pe latură stângă a degetului arătător. În opinia mea de medic, aș spune că victima era dreptace.
    - Iar rana provocată de împușcătură era la tâmpla dreaptă?
    - Da, întocmai.
    Barrie aprobă din cap, gânditoare.
    - Ați avut de-a face cu mulți sinucigași, domnule doctor?
    - O, destui. Între 60 și 70.
    - Au murit vreunii dintre aceștia în urma unei răni provocate de o împușcătură în cap?
    - 38, preciză doctorul Lumbano. Din păcate, este o metodă foarte răspândită.
    - În câte cazuri de suicid dintre acestea 38 s-a folosit un pistol sau un revolver?
    - În 24, răspunse doctorul.
    - Și cum s-au împușcat mai exact acești 24 de sinucigași?
    - Aș zice că 90% din ei se împușcă în gură, pentru că așa e mai ușor. Ceilalți 10% se împușcă în tâmplă. Cu toate astea, am avut un caz ciudat în care un bărbat și-a tras glonțul pe nas.
    - În cele 10 procente din cazurile celor care s-au împușcat în tâmplă, pe unde a ieșit glonțul?
    - Prin lobul temporal opus.
    Arătă cu degetul la tâmplele sale.
    - Și pe unde a ieșit glonțul în cazul lui Emily Gold?
    - Prin același lob temporal opus.
    Își duse mâna stângă la ceafă și indică un loc chiar în spatele urechii drepte.
    - Găsiți ciudat acest lucru?
    - Ca să fiu sincer, da, recunoscu medicul legist. N-am mai văzut în viața mea așa ceva. Ar fi foarte dificil să ții arma la tâmpla dreaptă, iar glonțul să-ți iasă tot prin partea dreaptă a cefei.
    Doctorul își ridică mâna dreaptă, își întinse degetul arătător, imitând țeava unui pistol, și-l îndreptă către tâmpla dreaptă aproape paralel cu capul, răsucindu-și încheietura într-o poziție forțată, nefirească.
    - După părerea mea, aceasta nu e....
    - Obiecție!
    - ...o poziție firească....
    - Obiecție!
    - Se suține, spuse Puckett.
    - Ți-a luat ceva, mormăi Jordan în barbă.
    - Ce-ați spus, domnule avocat?
    Judecătorul își strecură o migdală în gură.
    - Ați spuse ceva? Nu?
    Judecătorul se întoarse către jurați:
    - Vă rog să nu luați în seamă ultima declarație a doctorului Lumbano.
    Barrie se apropie de martorul ei.
    - Domnule doctor Lumbano, în calitate de specialist medico-legal, la ce concluzie v-a condus acest lucru?
    - Speculează! strigă Jordan din nou. Să fim serioși!
    - Onorată Instanță, cer permisiunea să mă apropii, spuse Barrie, făcând un semn din cap către Jordan, care o urmă până în fața judecătorului.
    - Domnișoară Delaney, începu Puckett, singura modalitate prin care ați putea să vă influențați și mai mult martorul ar fi să-i puneți o zgardă la gât.
    Barrie își mușcă buza.
    - Dacă martorul meu nu poate specula pe marginea acestui lucru, aș vrea să-mi fie îngăduit să le prezint juraților teoria mea.... dar o să am nevoie de ajutorul inculpatului.
    Jordan își mută privirea de la Barrie la judecător. N-avea nici cea mai vagă idee ce îi trecea prin cap lui Barrie să facă, dar nici nu voia să-i dea mână liberă asupra clientului său.
    - Vreau să știu ce pune la cale, spuse el.
    Puckett se întoarse către procuroare.
    - Ei bine, Delaney?
    Ea își desfăcu brațele.
    - O mică demonstrație, Onorată Instanță. Vreau să le arăt juraților cum ar fi putut Chris să facă așa ceva.
    - În nicun caz, șuieră Jordan printre dinți. Este absolut în defavoarea lui.
    - Uitați ce este, Onorată Instanță, continuă Barrie. Am de gând să-mi prezint teoria. Îl voi folosi pe doctor sau pe unul dintre aprozi, la o adică. Am nevoie de o persoană. De ce să nu folosesc pe cea presupusă a fi implicată în acest caz?
    Puckett sparse între dinți o migdală.
    - Continuați, dar fiți cu băgare de seamă, domnișoară avocat, altminteri fiecare se întoare la banca lui.
    - Poftim? izbucni Jordan.
    - Am hotărât, spuse Puckett ferm.
    Apoi, către Barrie:
    - Dați-i înainte!
    Jordan se întoarse la banca apărării, gândindu-se că acum avea măcar un eventual motiv de apel. Așezându-se pe scaunul lui, puse o mână pe umărul lui Chris.
    - Nu prea știu ce pune la cale, șopti el. Tu doar uită-te la mine, iar eu voi aproba din cap sau voi obiecta, în cazul în care întrece limita.
    În acea clipă, Barrie se apropie de Chris.
    - În regulă, domnule doctor Lumbano, o să-l rog pe inculpat să mă ajute puțin.
    Îi zâmbi lui Chris.
    - Vă rog să vă ridicați, domnule Harte.
    Chris îi aruncă o privire lui Jordan, care încuviință din cap. Se ridică în picioare.
    - Vă mulțumesc. Ați putea să veniți aici?
    Îi indică un loc aflat între boxa juraților și cea a martorilor.
    - Acum, domnule Harte, dacă ați putea să întindeți mâinile în față.
    Îi arătă cum să facă, întocmai ca monstrul lui Frankestein, până când Chris le ridică șovăitor.
    Barrie Delaney se duse drept în brațele lui.
    Chris tresări pe când ea îl îmbrățișă, cuprinzându-l cu mâinile și simțindu-i trupul înflăcărat lipit de al lui. El rămase țeapăn ca o scândură, în timp ce ea își lăsă capul pe umărul lui drept, nimerind exact același loc pe care obișnuia Emily să-și pună capul atunci când o lua în brațe.
    Ce naiba se întâmplă? se gândi el.
    - Domnule Harte, începu Barrie, cu vocea ușor înăbușită de sacoul lui. Ați putea să vă puneți brațele în jurul meu?
    Chris îi aruncă o privire avocatului, care încuviință scurt din cap.
    - Acum, ați putea să ridicați mâna stângă și să o puneți la tâmpla mea dreaptă?
    Cu ochii la Jordan, care, pe cât de vehement obiectase până atunci, ședea acum nemișcat ca un bolovan, Chris făcu întocmai.
    Erau poziționați în așa fel încât juriul îl vedea perfect pe Chris aplecându-se în spate vreo 20 de centimetri, cât să-și ducă mâna stânga la tâmpla dreaptă a procuroarei, în timp ce brațul lui drept era încă în jurul ei.
    - Acum, domnule doctor Lumbano, începu Barrie, dacă domnul Harte ar avea în acest moment o armă în mână, care ar fi probabilitatea ca glonțul tras din această poziție în tâmpla mea să iasă prin lobul occipital drept?
    Medicul legist dădu aprobator din cap.
    - Aș spune că șansele sunt destul de mari.
    - Vă mulțumesc, încheie Barrie, desfăcându-se din îmbrățișarea lui Chris și îndepărtându-se brusc, lăsându-l de unul singur în mijlocul sălii de judecată.

              - Iisuse! șuieră Chris, roșu la față ca para focului în timp ce se strecurăă pe locul lui de lângă Jordan. De ce n-ai zis nimic?
    - N-am putut, zise Jordan printre dinți. Dacă m-aș fi opus vehement, jurații ar fi crezut că ai ceva de ascuns.
    - O, minunat, atunci. E mult mai bine să creadă, în schimb, că sunt un nenorocit de criminal?
    - Nu-ți face griji. O să merg până-n pânzele albe ca să te scot basma curată.
    Se ridică, presupunând că după așa o lovitură, Delaney nu mai avea ce să ceară de la martorul ei, dar fu oprit de glasul procuroarei.
    - O ultimă întrebare, spuse Barrie. Ați mai observat ceva la necropsie legat de condiția fizică a lui Emily Gold?
    - Da, răspunse doctorul Lumbano. În noaptea în care a murit, era însărcinată în 11 săptămâni.
    Jordan închise ochii și își reluă locul pe scaun.

          - Cu toții apreciem faptul că sunteți alături de noi, domnule doctor Lumbano, spuse Jordann câteva minute mai târziu. Și știm cu toții că ați avut 38 de cazuri de sinucidere. Am auzit când ați spus că s-au găsit urme de spermă, vânătăi și urme de piele sub unghiile lui Emily. Haideți acum să le punem în perspectivă. Sperma indică faptul că a avut loc un act sexual, da?
    - Da.
    - Știți cumva dacă Emily se învinețea ușor sau nu?
    - Nu, răspunse doctorul Lumbano. În afară de faptul că avea o piele foarte deschisă, ceea ce poate sugera că se învinețea ușor.
    - Este posibil ca aceste vânătăi să fi apărut în timpul...
    Tuși cu delicatețe și zâmbi către juriu.
    - În timpul punctului culminant al partidei sexuale?
    - Se prea poate, recunoscu fără ocoliș medicul legist.
    - Cât despre piele de sub unghii, domnule doctor, este posibil să-ți rămână sub unghii celule dermatice atunci când zgârii pe cineva pe spate?
    - Da.
    - Dar dacă i le înfingi în umăr într-un moment pasional? În acest caz este posibil să-ți rămână piele partenerului sub unghii?
    - Absolut.
    - Dar dacă mângâi pe cineva pe obraz sau pe gură?
    - Este posibil.
    - Așadar, îmi spuneți că există numeroase posibilități prin care Emily ar fi putut rămâne cu pielea lui Chris sub unghii și că multe dintre aceste diferite posibilități implică un act amoros pasional, lipsit de violență. Corect?
    - Da.
    - Puteți să-mi spuneți cu absolută certitudine că în acea noapte a avut loc vreun act de violență între Emily și Chris?
    - Nu, nu chiar. În afară de rana provocată de glonț din capul victimei.
    - A, da, remarcă Jordan. Am văzut cu toții demonstrația domnișoarei Delaney cu Chris. Dar s-ar fi putut întâmpla o mulțime de lucruri în noaptea aceea, nu credeți? Haideți să mai expunem câteva scenarii ca să vedem în ce moduri ar mai fi putut fi provocată rana aceea.
    Se întoarse brusc către clientul său.
    - Chris? Dacă nu te deranjează să vii... din nou?
    Uimit din cale-afară, Chris se ridică și se îndreptă către Jordan, oprindu-se cam în același loc unde stătuse mai devreme procuroarea. Apoi, Jordan merse la banca de probe și luă pistolul.
    - Este în regulă dacă îl folosesc puțin?
    Fără să aștepte aprobarea lui Barrie, se îndreptă nonșalant cu pistolul către Chris.
    - Acum, începu el, zâmbind plin de el către jurați, în timp ce luă mâinile lui Chris și și le așeză în jurul taliei lui. Va trebui să-ți folosești imaginația, pentru că nu pot juca rolul unei femei atât de convingător ca domnișoara Delaney.
    Făcu un semn de încuviințare din cap către Chris, care, nespus de stânjet, îl cuprinse în brațe pe Jordan.
    În sală se stârni un murmur atunci când Jordan își duse pistolul la cap. Zâmbi, știind că tocmai prezentase în ochii juriului o imagine mintală și mai șocantă decât cea întruchipată de Chris cu Barrie Delaney.
    - Cum ar fi, domnule doctor, dacă Emilt ar fi ținut astfel pistlul, așa cum l-ar ține în mod normal cineva, dar, de vreme ce nu avea niciun pic de experiență cu armele, ar fi răsucit țeava spre ea?
    Lăsându-se ușor pe spate în brațele lui Chris, Jordan își îndreptă pistolul către tâmplă în același unghi nefiresc despre care vorbise mai devreme medicul legist.
    - Dacă și-ar fi ținut astfel mâna la cap, traiectoria glonțului s-ar potrivi cu ceea ce ați constat la autopsie?
    - Da, așa cred.
    - Domnule doctor, dacă ar fi ținut astfel pistolul, lipit de tâmplă, așa cum ați întâlnit în cele 10% din cazurile de sinucidere, dar să spunem că mâna i-a tremurat atât de tare, încât aceasta s-a mișcat atunci când a apăsat pe trăgaci? Este posibil ca traiectoria să se modifice?
    - Este posibil.
    - Și dacă Emily ar fi fost deranjată până și de simpla idee de a ține o armă, încât a apucat-o așa?
    Cuprinse țeava pistolului cu ambele mâini, ținând degetele mari în dreptul trăgaciului.
    - Dacă ar fi ținut arma astfel și și-ar fi folosit degetul mare ca să acționeze trăgaciul, traiectoria glonțului s-ar potrivit cu acea traiectorie ciudată?
    - Da.
    - Așadar, domnule doctor, ne spuneți cumva că există o varietate de posibilități care să explice drumul neobișnuit parcurs de glonț?
    - Presupun că da.
    - Încă ceva, domnule doctor Lumbano, se pregăti Jordan să încheie, desfăcându-se din îmbrățișarea clientului său. În vreunul dintre aceste scenarii alternative, ați văzut cumva mâna lui Chris Harte pe trăgaciul acelui pistol?
    - Nu.
    Jordan se depărtă de Chris și puse pistolul la loc pe banca de probe, zăbovind o clipă cu degetele pe metal.
    - Vă mulțumesc, spuse el.

              Blonda patinată din boxa martorilor privea cu jind la borcanul cu migdale din fața judecătorului și ridcă mâna.
    Mirată, Barrie își ridică ochii de la notițe.
    - Ăă... da, te rog?
    - Mă întrebam dacă aș putea să iau niște migdale, sau poate că nu ar fi rău dacă aș mesteca niște gumă? Adică, știu ce mi-ați spus mai devreme, nici nu se pune problema să fumez, dar chestia asta mă cam sperie...
    Clipi ca o bufniță la procuroare.
    - Deci?
    Spre surprinderea tuturor, judecătorul Puckett izbucni în râs.
    - Să zicem, domnișoară DiBonnalo, că vă accept rugămintea cu țigara.
    Făcu semn către aprod să ia borcanul cu migdale și să i-l dea martorei.
    - Mi-e cam teamă însă că mestecatul gumei ar face depoziția dumneavoastră greu de înțeles. Dar sunt dispus să împart astea cu dumneavoastră.
    Femeia se mai destinse puțin, însă își dădu seama că nu are cu ce să spargă migdalele. Dar, între timp, Barrie începu deja să-și interogheze martorul.
    - Vă rog să vă precizați numele, adresa și ocupația pentru a fi consemnate.
    - Donna DiBonnalo, rosti ea tare în microfon. Strada Rosewood, numărul 456, orașul Bainbrigde. Lucrez la Gold Rush.
    - Ce fel de afacere este Gold Rush?
    - Un magazin de bijuterii.
    - Ați avut vreodată vreun contact cu Emily Gold?
    - Da, a vizitat magazinul ca să cumpere un cadou pentru aniversarea iubitului ei. Un ceas, pe care îl voia gravat.
    - Înțeleg. Ce anume voia să graveze pe el?
    - Numele Chris, răspunse Donna, privirea alunecându-i înspre banca apărării.
    - Și cât de mult a costat?
    - 500 de dolari.
    - Uau! făcu Barrie. 500 de dolari? O sumă cam mare pentru o tânără de 17 ani.
    - Este o sumă mare pentru oricine. Dar ea spunea că e foarte încântată de cadou.
    - Irelevant, obiectă Jordan.
    - Se susține.
    - V-a precizat motivul pentru care făcea această achiziție? întrebă Barrie.
    Donna încuviință din cap.
    - Mi-a spus că ceasul era pentru cea de-a 18 aniversare a iubitului ei.
    - V-a lăsat niște instrucțiuni anume?
    - Da, au fost trecute pe chitanță. În caz că am fi avut nevoie să o sunăm ca să o anunțăm ceva în legătură cu ceasul, ca de exemplu, când ar fi fost gata, trebuia să o cerem la telefon pe Emily și să nu pomenim nimic despre magazin sau despre ceas în sine.
    - V-a menționat și motivul pentru care voia să țină totul secret?
    - Mi-a spus că voia să fie o surpriză.
    - Din nou, irelevant, interveni Jordan.
    Judecătorul încuviință din cap.
    - Apropiați-vă!
    Umăr lângă umăr, Jordan și Barrie se luară la întrecere care ajunge primul.
    - Ori găsești o modalitate să formulezi întrebările cum trebuie, i se adresă Puckett, ori nu se consemnează.
    Barrie dădu arobator din cap și se întoarse la martorul ei, în timp ce Jordan se așeză la locul lui.
    - Dați-mi voie să reformulez, spuse ea. Cum sunau mai exact acele instrucțiuni?
    Donna își apropie sprâncenele, gânditoare.
    - Sunați acasă, cereți cu Emily. Personal. Nu menționați despre ce e vorba.
    - V-a spus cumva Emily când era ziua iubitului ei?
    - Da, a spus că trebuia ca ceasul să fie gata la timp. A fost adus pe comandă specială de la Londra. Trebuia să fie gata până în noiembrie.
    - A pomenit vreo dată anume?
    - Ei bine, se presupune că pe ceas trebuia gravată și ziua lui de naștere: 24 noiembrie. Voia să ajungă la magazin până pe 17 noiembrie, ca să ne luăm marja de o săptămână, în caz că ceva nu ieșea bine, pentru că plănuia să i-l dăruiască pe 24.
    Barrie se sprijini de boxa martorilor.
    - Vă așteptați ca Emily să vină să ia ceasul pe 17 noiembrie?
    - O, da.
   - Și a făcut-o?
    - Nu.
    - Ați aflat motivul?
    Donna DiBonnalo încuviință cu o mină gravă din cap.
    - A murit cu o săptămână înainte.

                  Jordan rămase în banca apărării 1 minut, după ce martorul fusese cedat pentru interogatoriu contradictoriu. Nu prea avea ce să scoată de la ea. Se ridică încet, cu un trosnet de genunchi.
    - Domnișoară DiBonnalo, începu el binevoitor. În ce dată a plasat Emily comanda?
    - Pe 25 august.
    - Și atunci a fost prima oară când ați văzut-o?
    - Nu. Venise cam cu o săptămână în urmă să se uite prin magazin.
    - V-a achitat în momentul în care a plasat comanda?
    - Da, în întregime.
    - Cum vi s-a părut când ați întâlnit-o în august? Fericită? Veselă?
    - Da. Era nespus de încântată că găsise ceasul pe care să-l dea cadou.
    - Când a ajuns ceasul, domnișoară DiBonnalo?
    - Pe 17 noiembrie, răspunse ea și zâmbi. Nu au fost probleme.
    Depinde cum privești lucrurile, se gândi Jordan, dar îi întoarse oricum zâmbetul.
    - Și când ați sunat la reședința familiei Gold?
    - Pe 17 noiembrie, prima dată.
    - Prin urmare, nu ați luat deloc legătura cu Emily din data de 25 august până în noiembrie?
    - Nu.
    - Când ați sunat la familia Gold, ce fel de răspuns ați primit?
    - Ei bine, de fapt, mama ei a fost foarte nepoliticoasă cu mine!
    Jordan încuviință din cap înțelegător.
    - De câte ori a fost nevoie să sunați?
    - De 3 ori, pufni Donna.
    - A treia oarăă, ați reușit în cele din urmă să-i spuneți doamnei Gold despre ceas?
    - Da, după ce mi-a spus că fiica ei e moartă. Am fost șocată.
    - Așadar, Emily părea perfect fericită în august... apoi n-ați mai luat legătura cu ea până în noiembrie, când, de altfel, ați aflat că murise.
    - Da, răspunse Donna.
    Jordan își strecură mâinile în buzunare. Părea un interogatoriu inutil, dar știa el prea bine ce face. Avea să folosească mărturia în pledoaria lui de încheiere, scoțând în evidență faptul că Emily Gold, cu doar 3 luni înainte de deces, nu avea nicio tendință suicidală. De fapt, era posibil ca decizia să fi fost luată pe neașteptate. Ceea ce ar fi explicat motivul pentru care profesorii lui Emily, prietenii ei, până și propria mamă, fuseseră luați prin surprindere.
    - Nu mai am întrebări, doamnă, încheie Jordan și se întoarse la locul său.

            Din pricina programării doctorului Puckett la ședința de detartraj, sesiunea de depoziții se încheie puțin după ora 2.
    Juraților li se îngădui să plece, amintindu-li-se să nu vorbească cu nimeni despre caz, martorilor care nu apucaseră să fie chemați în boxă li se spuse să revină a doua zi la 9 dimineața; Chris fu din nou încătușat și condus la biroul șerifului din subsolul tribunalului.
    James o întâlni pe Gus în holul tribunalului.
    Știa că, potrivit legii, nu avea voie să vorbească cu soția sa despre ceea ce auzise în sala de judecată în acea zi. Știa, totodată, că Gus nu ar fi lăsat un flecușteț precum sistemul judiciar să-i stea în cale pentru a afla despre cursul procesului.
    Așa că fu surprins când Gus îl prinse din urmă, adâncită în gânduri și ciudat de tăcută.
    Afară ploua.
    - Mă duc să aduc mașina, spuse James, văzând pantofii cu toc cui ai lui Gus. Așteaptă-mă aici.
    Ea încuviință din cap, rămânând cu mâna lipită de imensa ușă de sticlă de la intrare și urmărindu-l cu privirea pe James cum sărea peste băltoace.
    Simțind o mână pe umărul ei, Gus se răsuci pe călcâie.
    - Bună! spuse Michael, atingerea lui dându-i fiori, dar în același timp făcând-o să vrea să se retragă.
    Se forță să zâmbească.
    - Arăți la fel de rău pe cât mă simt eu.
    - Mulțumesc mult.
    Gus îl văzu pe James descuind portiera mașinii.
    - Te-am văzut cu Melanie.
    Stătuseră în hol, izolați ca și ea, la câteva rânduri depărtare.
    Michael își puse mâna pe geam lângă a lui Gus.
    - E greu, nu-i așa? Să încerci să-ți imaginezi ce se întâmplă întăuntru.
    Gus nu răspunse. Volvoul ieși de pe locul de parcare.
    - Mâine, zise el, hai să așteptăm împreună.
    Ea nu se uită la el.
    - Trebuie să plec, îi spuse și ieși în fugă în ploaia rece.

               Selena se grăbi să intre pe ușă, în timp ce Jordan scutura umbrela pe care o împărțiseră.
    - Trebuie să-ți iei una mai mare, râse ea, cu părul ud leoarcă.
    - Trebuie să-mi iau o asistentă mai mică, replică Jordan, zâmbind ștregărește către Selena. După ani de zile am găsit și eu o umbrelă care să-mi placă.
    Se împiedicară unul de altul în micul vestibul murdar de noroi, dând să intre în camera de zi, unde Thomas îi aștepta cu brațele încrucișate.
    - Ei bine? întrebă el nerăbdător.
    Selena zâmbi.
     - Tatăl tău e un geniu, spuse ea.
    Fața lui Thomas se deschise într-un zâmbet larg.
    - Știam eu! făcu el.
    Bătu palma cu Jordan și începu să sară pe un fotoliu.
    - Asta înseamnă că ești în toane bune, așa-i?
    - De ce? întrebă Jordan precaut. Ce-ai făcut?
    - Nimic! sări Thomas, ofensat. Doar că mi-e foame, atâta tot. Putem să comandăm pizza?
    - La 3 și jumătate? Nu e cam devreme pentru cină?
    - Spune-i gustare, sugeră Thomas.
    Jordan își dădu ochii peste cap și merse în bucătărie, cu paltonul încă pe el.
    - Poți să-ți iei gustarea din frigider, îi spuse el, deschizând ușa unui dulap. Sau mai bine nu, se corectă, aruncând la coșul de gunoi ceva împachetat în folie de plastic. Ce mai e pe-aici?
    - Bere, răspunse Thomas. Și lapte. Orice altceva are deja cultură de mucegai.
    Selena își puse brațul pe după umerii firavi ai lui Thomas.
    - Vrei cu peperoni sau cu cârnați?
    - Orice, numai cu anșoa să nu fie, răspunse Thomas. Dai comandă?
    Selena încuviință din cap.
    - Te anunț când ajunge băiatul cu pizza.
    Thomas înțelese aluzia și se retrase în camera lui. Selena trecu pe lângă Jodan în drum spre frigider și se servi cu o bere.
    - Zi mersi că nu a băut din astea. Vrei una?
    Jordan se uită la cea, stătu puțin pe gânduri, apoi o urmări cu privirea pe Selena cum ia o dușcă zdravănă și spuse:
    - Sigur.
    După ce dădură comandă de pizza, se instalară în camera de zi. Jordan bău cu nesaț din bere, după care făcu o grimasă.
    - De ce am nevoie de fapt, spuse el, este niște Tylenol.
    - Vino aici, îl imbie Selena, bătând cu palma în poală. Întinde-te.
    El se supuse, rescunoscător, așezând sticla de bere pe podea. Degetele lungi ale Selnei începură să-i dea părul de pe frunte și să-i mângâie tâmplele ca niște cascade.
    - Te faci îngrozitor de plăcută, murmură el.
    Selena îl zgârie ușor pe creștet.
    - Trebuie să menținem activ fluxul inteligenței ăsteia.
    El închise ochii și îi lăsă mâna să alunece peste punctele pulsatile. Când Selena se opri, o atinse pe încheietură ca să continue și îi veni numaidecât în minte imaginea lui Barrie Delaney ducând mâna lui Chris la propria ei tâmplă.
    Jordan mormăi, durerea de cap revenindu-i cu toată forța. Dacă el se mai gândea încă la asta, la ce să se aștepte de la jurați?

                 Chris fu percheziționat până la piele, iar hainele bune îi fură confiscate, ca să fie păstrate în siguranță până a doua zi dimineață.
    Pe când își trăgea pe el pantalonii cu șiret și tricoul moale cu mânecă scurtă, se relaxă. Hainele acelea, purtate, decolorate și impregnate de mirosul închisorii, erau de mii de ori mai confortabile decât pantalonii bățoși, călcați la dungă și decât cravata ca un ștreang, pe care fusese nevoit să le poarte toată ziua.
    Dar, pe de altă parte, trecuseră 7 luni.
    În acea zi descoperise că erau multe lucruri de care se dezobișnuise: lumina soarelui, contactul uman, până și de Pepsi. Doza pe care i-o adusese Jordan - băutura la care rânvinse atât - îl balonase și îi cauzase diaree.
    Chris se ghemui în patul lui, conștientizând cu tristețe faptul că, și dacă avea să își recapete libertatea, era posibil să nu-și mai găsească locul.

            În toiul nopții, jaluzelele fiind trase, iar dormitorul, ca un cocon lipsit de aer, Gus se întoarse către James. Și el, la fel ca ea, stătea în pat perfect nemișcat, ca și cum imobilitatea i-ar fi adus somnul, însă Gus știa că rămăsese treaz ca și ea.
    Trase adânc aer în piept, recunoscătoare pentru bezna care îi ascundea chipul și care o împiedica să vadă dacă el o mințea sau nu.
    - James, începu ea, totul merge bine?
    El nu se prefăcu a nu înțelege, dar, pe sub pătură, îi căută orbește mâna și i-o cuprinse într-a lui.
    - Nu știu, răspunse.

              A doua zi, de dimineață, Jordan făcu un duș și se îmbrăcă. Se duse în bucătărie, deja cu gândul la interogatoriile contradictorii din acea zi.
    Pe Heather Burns, o prietenă a lui Emily, putea s-o nimicească și cu ochii închiși. Cu Melanie Gold însă era o altă poveste.
    Abia când se așeză, băgă de seamă că Thomas îi zâmbește peste masă.
    La locul lui îl așteptau un castron și o lingură curate, o cană cu lapte și o cutie nouă de Cocoa Crispies.

              Heather Burns tremura atât de rău în boxa martorilor, încât picioarele ușor inegale ale scaunului lăsară o urmă pe podea.
    Căutând s-o liniștească pe fată, Barrie Delaney se apropie de ea, blocându-i câmpul vizual, astfel încât Heather să nu mai vadă pe nimeni în afară de ea, Barrie.
    - Relaxează-te, Heather, îi spuse ea în șoaptă. Mai știi? Am repetat deja toate întrebările.

.........................................................................