Maitrey, Mircea Eliade

..............................................
                          II.

             Când am privit-o, am rămas uimit; n-aş fi crezut că e mama Maytreyiei, ci mai degrabă sora ei mai mare,  într-atât era de tânără, de proaspătă şi de timidă. Odată cu ea venise şi cealaltă fată, Chabu, de vreo zece-unsprezece ani, care purta părul tuns şi rochie de stambă, dar fără ciorapi şi fără pantofi; iar pulpele şi braţele ei goale, şi faţa ei oacheşă, frumoasă, mă făceau să o compar în gând, amuzat, cu o tigăncuşe.
      Ce-a fost atunci mi-e peste putinţă să povestesc aici. Aste trei femei, găsindu-se laolaltă în faţa noastră, se strânseră una lângă alta, cu aceeaşi panică în ochi, şi inginerul încercă zadarnic să le încurajeze, să le facă să vorbească. Doamna a voit să servească ceaiul, dar s-a răzgândit şi a lăsat-o pe Maitrey să facă aceasta. Din greşeala nu ştiu cui, ceainicul s-a vărsat pe tavă şi pe pantalonii lui Lucien, şi atunci toţi s-au repezit să-l ajute, inginerul şi-a pierdut calmul şi a început să-şi certe familia, aspru, în bengali, iar Lucien se scuza în franţuzeşte, fără să se facă înţeles. Narendra Sen, vorbi în cele din urmă:
     - Scusez-moi! Ici votre place.
     Fetele au alergat numaidecat sa schimbe fata de matase a fotoliului, si inginerul continua sa le certe, in timp ce noi nu stiam ce sa facem cu mainile si pe cine sa privim. Chiar Lucien era putin incurcat, desi la plecare, in masina, a facut haz nespus de acest accident. Numai doamna ramasese cu acelasi zambet pe buzele inrosite si aceeasi timiditate calda in ochi.
     Conversatia n-a mai durat mult. Inginerul i-a aratat lui Lucien manuscrisele sanscrite din biblioteca unchiului sau, fost prim-pandit al guvernului, apoi o serie de tablouri si cusaturi vechi. Eu ma apropiasem de fereastra si priveam in curte, o curte ciudata, cu ziduri inalte, cu arbusti si glicine, iar dincolo, peste casa, se inalta buchetul de freamat al unui cocotier. Priveam fara sa stiu de unde vine farmecul acela, linistea aceea nemaiintalnita in Calcutta. Si deodata aud un ras nestavilit, contagios, un ras de femeie si de copil in acelasi timp, care trecea de-a dreptul in inima si ma infiora. Plec mai mult capul pe fereastra si atunci zaresc in curte, trantit pe cele doua trepte, trupul aproape descoperit al Maitreyiei, cu parul in ochi, cu bratele pe sani, si o vad miscand din picioare, cutremurandu-se de ras, in cele din urma repezindu-si papucii, cu o aruncatura de glezna, tocmai in celalalt capat al zidului. Nu ma saturam privind-o, iar acele cateva minute mi s-au parut nesfarsite. Nu stiu ce spectacol sacru imi aparea mie rasul ei si salbaticia acelui trup aprins. Aveam sentimentul ca savarsesc un sacrilegiu privind-o, dar nu gaseam puterea sa ma despart de fereastra.
     Plecand, ii auzeam rasul prin toate salile prin care am trecut.

                             II.

                    Eram odata la Tamluk si pornisem sa ma plimb in susul apei. Atunci am simtit cat sunt de singur. Mi-aduc aminte ca, numai cu doua zile inainte, se logodise Norinne si chefuisem noaptea intreaga; bausem mult, dansasem pana la ametire, sarutasem toate fetele si plecasem in zori cu automobilele la Lacuri. Planuisem si o serata a pijamalelor, asa cum fusese si cea din martie trecut, cand am avut eu conflictul si match-ul de box cu Eddy Higgering. Pe Norinne o iubisem si eu intr-o vreme, asa cum iubim noi, tinerii de 24 de ani; as fi strans-o in brate, as fi dansat cu ea, as fi sarutat-o. Atat. Si umbland agale, cu pipa intr-o mana si biciusca in cealalta, - soarele nu incendiase inca intinderea si pasarile ciripeau inca prin acei maciesi cu miros de lamaie si scortisoara - mi-am dat deodata seama ca se petrecea ceva neobisnuit cu mine, ca am ramas singur si am sa mor singur. Gandul acesta nu ma intrista; dimpotriva, eram linistit, senin, impacat cu toata campia din jurul meu, si daca mi s-ar fi spus atunci ca trebuie sa mor intr-un ceas, nu mi-ar fi parut rau. M-as fi intins pe iarba, mi-as fi pus bratele sub cap si, privind oceanul acela albastru de deasupra mea, as fi asteptat sa se scurga minutele fara sa le numar si fara sa le precipit, aproape fara sa le simt. Nu stiu ce maretie fireasca si inumana traia in mine. As fi facut orice, desi nu mai doream nimic. Gustul singuratatii mele in aceasta lume de minuni ma ametise. Ma gandeam la Norinne, la Harold, la ceilalti toti, si ma intrebam cum au intrat ei in viata mea, ce rost am eu printre existentele lor atat de tihnite si de mediocre. Umblam fara sa inteleg nimic.
      Când m-am întors la şantier, veneam cu o poftă nebună de singurătate, de linişte, şi mă bucuram că am să rămân aici, în cort, încă o săptămână, în care timp n-am să citesc jurnale şi n-am să văd lumini electrice. M-a întîmpinat omul de serviciu:
     - Sahib, aveţi o telegramă din Calcutta.
     Am crezut că e vorba de o recepţionare a materialelor şi nu m-am grăbit s-o deschid. Când am citit-o însă, am rămas câteva minute surprins şi decepţionat. Narendra Sen mă chema de urgenţă la centru. A trebuit să plec chiar în acea seară şi am regretat privind la fereastra vagonului câmpia cu aburi, cu umbre palide de palmieri izolaţi, care mă primise dimineaţa atât de generoasă în sânul vieţii ei fără început şi fără sfârşit. Cât aş fi vrut atunci să fiu liber, să rămân în cortul meu cu lampă de gazolină şi să ascult milioanele de greieri şi lăcuste din preajma mea.....
     - Allan îţi dau o veste bună pentru dumneata, ne vorbi inginerul. Ne trebuie un om destoinic în Assam, să inspecteze terasamentul şi podurile pe linia Lumding-Sadyia. M-am gândit numaidecât la d-ta, şi Consiliul te-a acceptat, pe răspunderea noastră. Ai trei zile ca să-ţi aranjezi afacerile şi să predai Tamlukul......
      Mă privea cu o imensă bunăvoinţă, şi faţa lui urîtă se iluminase de o căldură şi o dragoste care aproape mă stânjeneau. Am aflat mai târziu că avusese mult de luptat cu Consiliul, susţinându-mă pe mine, un alb, căci Societatea era svarajistă şi încerca să elimine pe ultimii funcţionari străini, înlocuindu-i cu indieni. Postul era şi mai important şi mai bine plătit, de la 250 la 400 de rupii lunar, ceea ce întrecea chiar leafa de reprezentant la "Noel and Noel".  Aveam de lucru într-o regiune nesănătoasă şi necivilizată, fireşte, însă dragostea mea de junglă - cu care venisem în India si pe care n-o putusem încă satisface complet - biruia. Am primit şi am mulţumit cu căldură. Inginerul îmi puse mâna pe umăr. 
     - Ne eşti foarte drag, Allan, şi mie, şi soţiei mele şi ne gândim adesea la dumneata. Păcat că nu ne înţelegi limba.... Lucrurile astea nu mi-au dat de gândit atunci. M-am întrebat, foarte vag, de ce m-a preferat Sen pe mine înaintea tuturor conaţionalilor săi şi-mi răspundeam, simplu, că a făcut-o pentru calităţile mele. Am fost întotdeauna conştient de spiritul meu constructiv, de energia mea de alb civilizator, de folosul meu pentru India.
     Când a aflat Harold, a ţinut numaidecât să sărbătorim înaintarea mea în grad şi în leafă printr-un mic banchet în "China-Town". Am invitat, fetele şi am plecat cu două automobile, zgomotoşi, bine dispuşi şi frivoli. Ieşind din Park Street şi dând în Chowringhee Road, maşinile noastre s-au luat la întrecere, fiecare dintre noi urlând la şofeur (al nostru era un sikh magnific, care făcuse războiul în Franţa şi striga: "Diable, diable! Vin rouge, vin blanc!") bătându-l pe spate, încurajându-l. Geurtie, care se aşezase pe genunchii mei, mă strângea alarmată (aflase de simţitoarea urcare a salariului) şi-mi spunea mereu:
     -  Am să cad! Ţi-e frică dacă am să cad?
     La întretăierea lui Dhurmtollah Street, taxiul nostru a trebuit să aştepte trecerea-tramvaiului. Ceilalţi ne-o luaseră înainte, şi eram cu toţii întristaţi de acest nenoroc. Atunci ne-am încrucişat cu maşina inginerului, şi am avut o neaşteptată tresărire văzându-l pe el alături de soţie şi de Maitreyi. M-am roşit prosteşte salutându-l, şi mi-a zîmbit dispreţuitor, iar d-na m-a privit cu o spaimă şi o uimire pe care nu ştiam cum să le înţeleg. Singură Maitreyi şi-a ridicat palmele în dreptul frunţii şi mi-a răspuns la salut, amuzată nespus de compania în care mă aflam şi de fata pe care o ţineam în braţe. Am încercat şi eu să schiţez acel salut indian, şi am simţit, în acea clipă, cît de ridicolă era situaţia. Am avut atunci câteva clipe de panică, până ce maşina a putut pleca. Întorcând capul, am zărit încă fâlfâind salul de culoarea ceaiului palid al Maitreyiei. 
     Tovarăşii mei s-au amuzat de respectul cu care salutasem "un negru".
     - Am să te văd curând scăldându-te în Gange, Allan! îmi spuse răutăcios Geurtie.
     - Cum de poţi avea relaţii cu o familie de negri? se scandaliză încă o dată Harold.
    Şoferul  însă, care observase scena, era încântat. Când i-am plătit în faţa restaurantului, mi-a spus în franţuzeşte, ca să nu înţeleagă ceilalţi:
    - Tres bien, sahib, jeune filles a vous; bahut achhal.
    A doua zi de dimineaţă, când m-am întâlnit cu Narendra Sen, m-a întrebat cu cel mai firesc ton:
    - Cu cine erai aseară, Allan?
    - Prieteni, sir, am spus eu supărător de politicos.
    - Dar fata din braţele dumitale? Era foarte frumoasă. Îţi place? 
    - Sunt prea ieftine ca să-mi placă, mr. Sen. Dar a trebuit să dau un farewell-party prietenilor mei şi, pentru că erau mulţi şi voiam să economisim maşinile, am luat fiecare câte o fată în braţe. Nimic impropriu, sir, ca să zic aşa.....
    Se vede că a simţit exagerarea cu care vorbeam, căci m-a bătut pe umăr şi mi-a spus:
    - Dumneata,  Allan, ai alte drumuri înainte. Viaţa anglo-indienilor ăştia nu e demnă de dumneata. Eu aş crede că îţi strică mult faptul de a trăi într-o pensiune anglo-indiană; n-ai să iubeşti niciodată India alături de ei...
    Mă mira interesul pe care-l purta inginerul vieţii mele intime. Până atunci nu mă întrebase decât dacă mă împac cu mâncarea, dacă am un boy cumsecade, dacă nu sufăr de căldură şi de zgomot, dacă iubesc tennis-ul. 
    A trebuit să începem repede lucrul, să semnez o mulţime de hârtii şi la plecare, Sen m-a invitat să mănânc cu el la "Rotary Club". Toate scuzele mele - că nu sunt bine îmbrăcat, că mă simt obosit etc. - nu l-a putut convinge. A trebuit să accept, şi speech-ul pe care l-a ţinut în acea zi inginerul, în faţa unei săli selecte şi entuziaste, m-a mulţumit şi m-a flatat oarecum, căci îmi dovedea încă o dată că mă aflam la masa unui om remarcabil.
    În acea noapte plecam spre Shillong, Harold singur conducându-mă la gară şi dându-mi ultimele sfaturi de cum să mă păzesc de şerpi, de lepră, de malaria şi de stomac.
    - Să bei brandy cu soda şi whisky cu   soda!..... mi-a strigat el încă o dată, urându-mi drum bun.

                      III.

             Astăzi am răsfoit multă vreme jurnalul meu din Assam. Cu câtă trudă descifram însemnările de peste zi şi le transcriam în caietul început odată cu noua mea viaţă. Eram cuprins de un sentiment ciudat: că trăiesc o existenţă de pioner, că munca mea de construcţii ferate în junglă este mult mai eficace pentru India decât o duzină de cărţi asupra ei, că lumea aceasta atât de veche şi munca noastră laolaltă atât de nouă îşi aşteaptă încă romancierul; căci o altă Indie decât cea a reportagiilor de călătorie şi a romanelor mi se dezvăluia mie atunci, printre triburi, alături de oameni cunoscuţi până atunci numai etnologilor, alături de flora aceea otrăvită a Assamului, în ploaia continuă, în căldura umedă şi ameţitoare. Voiam să dau viaţă acestor locuri înecate în feregi şi liane, cu oamenii lor atât de crunţi şi inocenţi. Vroiam să le descopăr estetica şi morala, şi culegeam zilnic anecdote, luam fotografii, schiţam genealogii. Cu cât mă afundam mai mult în sălbăticie, cu atât creştea în mine o neştiută demnitate şi un nebănuit orgoliu. Eram bun şi drept în junglă, mai corect şi mai calm ca în oraşe.
      Dar ploile...... Ce nopţi de luptă cu neurastenia, ascultând ritmul acela neuitat al apei pe acoperiş, revărsări fără pomină, zile întregi, întrerupte numai de ceasuri cu bură pulverizată şi fierbinte, prin care treceam ca printr-o seră, căci picăturile acelea nevăzut de mici purtau cele mai istovitoare parfumuri, şi anevoie puteam răbda capul plecat, ci trebuia să-l răstorn pe umeri şi să alerg cu nările şi buzele răsfrânte. Stăteam serile în odaia mea confortabilă şi răcoroasă sau mă plimbam pe veranda bungalow-ului încercând să regăsesc gustul tutunului (pe care nici cele mai exagerate precauţii ale mele nu-l feriseră de umezeală), şi câteodată simţeam că n-am să mai pot îndura. Îmi venea atunci să strâng pumnii şi să lovesc lemnul balustradei, să urlu şi să pornesc prin ploaie afară, în întunerec, oriunde, într-un ţinut în care cerul să nu toarne veşnic şi iarba să nu fie atât de înaltă, de umedă, de cărnoasă. Aş fi vrut să văd iarăşi flori, să mă plimb pe câmpii, asemenea celor din Tamluk, să simt briză sărată sau vânt uscat de deşert, căci aburii şi miresmele acelea vegetale mă înnebuniseră.
      Eram singur cu cei trei servitori şi paznicul bungalow-ului, şi, când pica vreun călător, inspector la vreo plantaţie de iută sau departament-agent, sau negustor de ceai în drum spre China, beam împreună o sticlă de whisky. Beam în fiecare seară, cum terminam inspecţia şi veneam la bungalow să-mi iau baia. Era un ceas în care anevoie îmi mai simţeam carnea; dacă mă zgâriam atunci, nu mă durea. Şi totuşi îmi simţeam nervii ca o plasă de argint-viu, tremuram, aveam răsuflarea fierbinte, ameţeam de câte ori trebuia să mă ridic de pe scaun şi priveam în gol, fără voinţă, fără timp. Feciorul îmi aducea pe măsuţă sticla de whisky şi butelia cu soda, şi beam rar, cu bărbia rezemată pe piept, în pijama, întins moale pe chaise-longue-ul  portativ, până ce simţeam o căldură blândă dezmorţindu-mi trupul şi, atunci, săream în sus, îmi strângeam tâmplele, mă îmbrăcam şi plecam să mă plimb prin ploaie. Respirând văzduhul acela cu picături pulverizate şi calde, tânjeam la o viaţă modestă şi fericită, o fermă prin apropierea unui oraş, unde aş fi putut ajunge în fiecare zi cu automobilul. Erau ceasurile mele de slăbiciune acele rătăciri prin ploaie. Rămâneam până ce mă apuca pofta de lucru sau de somn. Dormeam mult şi greu, mai ales când am lucrat acele trei săptămîni la patruzeci de mile nord de Sadyia. 
      Veneam la bungalow cu maşina, câteodată chiar după miezul nopţii, căci trebuia să ocolim drumurile joase şi alegeam numai şoselele de pe pantă. Adormeam îmbrăcat şi nespălat, după ce înghiţeam o ceaşcă de ceai cu rom mult şi chinină, căci a doua zi înainte de nouă, trebuia să fim porniţi la drum. Neglijasem tot mai mult toaleta. Nu mai era niciun alb prin toată regiunea în acele luni de monsson în toi; numai câteva familii de eurasieni, la care mă abăteam câteodată, din plictiseală, ca să aud vorbindu-se englezeşte şi să bem împreună.
     Duminecile, în timp ce servitorii mei plecau cu trenul la Shillong după provizii, dormeam până la prânz, mă deşteptam cu capul greu şi cu gura încleiată şi rămâneam ziua întreagă în pat, transcriindu-mi în jurnal însemnările. Voiam să public mai târziu o carte despre adevărata viaţă a albului în Assam şi mă analizam cât puteam mai precis; zilele mele de marasm şi neurastenie, alături de zilele, mai numeroase, fireşte, de pionerat, de orgolios efort, de creştere.
     În tot decursul lui iulie n-am fost decât o singură dată la Shillong şi, acolo, am absorbit soarele, am văzut iarăşi cinematograf, mi-am reparat patefonul, mi-am cumpărat romane poliţiste, singurele pe care mai eram în stare să le citesc de când venisem la Assam. Totuşi, ştiam că munca mea e bine apreciată la centru, şi aceasta nu prin agentul nostru din Shillong, - un irlandez îngâmfat, care încercase să mă fac să aştept la uşă -, ci direct de la Narendra Sen, care-mi scria aproape săptămânal câteva rânduri dictate dactilografului, calde şi prieteneşti. În octombrie aveam concediu o lună. Dar puteam veni la Calcutta şi pe la mijlocul lui august, dacă predam raportul şi încheiam inspecţia şi reparaţia acelor puncte diferite din apropierea Sadyiei.
      S-a întâmplat însă ceva de care mă temeam, în ceasurile mele de totală depresiune. La începutul lunii august m-am îmbolnăvit de malaria, o malaria gravă, întovărăşită de un surmenaj nervos. Venisem cu câteva ceasuri mai devreme la bungalow şi mi s-a părut ceaiul  fără niciun gust. Aveam febră şi tremuram. M-am culcat după ce înghiţisem trei pahare cu brandy, amintindu-mi sfaturile lui Harold. Dar a doua zi am inceput sa aiurez, si fiind chemat un eurasian, mr. Frank, el intelese ca e malaria, si m-au dus chiar in dupa-amiaza aceea in Sadya. Soarele ardea de minune, si vedeam flori si paseri, iar in gara m-a zguduit prezenta unei femei; nu mai intalnisem femei albe de patru luni.
     De-atunci nu-mi mai amintesc nimic. Stiu ca am fost dus la Shillong si instalat in spitalul european de acolo, ca s-a telegrafiat la Calcutta si, pana sa soseasca inlocuitorul meu, a venit mr. Sen sa ma vada, la spital. Peste cinci zile, intr-un compartiment clasa I, cu doua surori de caritate si cu Harold, plecam spre Calcutta, unde am fost internat direct in spitalul de medicina tropicala.
      .......M-am desteptat intr-o dimineata si am privit surprins incaperea aceea alba - mirosind a zahar ars si a amoniac - si pe doamna care citea confortabil intr-un jet aproape de fereastra. Cateva minute am ascultat suierul ventilatorului, incercand sa aflu cine imi vorbise mie, chiar atunci, de Lord Jim al lui Joseph Conrad. Il auzisem, ii stiam glasul si cat n-as fi dat sa ma pot ridica din pat si sa-i spun ca romanul e mediocru, ca nici pe departe nu-l pot asemana cartile mele favorite Almayer`s Folly, scrisa de Conrad in tinerete.




 ..............................................