XXXVII.
- Cum, ce fac?
- Asta te-ntreb si eu! Te-ai apucat sa vinzi lucrurile din casa?
- Si ce daca vand? Am sa dau socoteala cuiva?
- Am dat un pret asa de bun! zise onctuos samsarul.
- Iesi afara de aici! zbiera Aglae la ovrei, ce-i aici, hala de vechituri?
Samsarul fugi, iar Costache se infurie asa de tare, incat i se vedeau vinele stranse pe frunte, ca nervurile pe o mare foaie de varza. Tipa cu glas ascutit, intrerupt de raguseli, ridicol de groase:
- N-am eu voie, in casa mea, sa fac ce vreau? Ce poftesti dumneata?
- Poftesc ca nu vreau sa arunci mobile vechi, de la parinti, la un nespalat de samsar, care ti le ia pe nimic!
- Si ce te priveste pe dumneata daca le ia pe nimic?
- Ma priveste!
- Nu te priveste!
- Ba ma priveste, ca sunt sora!
- Si daca esti sora, ai vreun drept sa ma epi..... sa ma epitropisesti?
- Am dreptul sa te impiedic, daca nu mai esti in toate mintile si faci prostii, invatat cine stie de cine.
Mos Costache simti ca se sugruma.
- Eu prost? Eu nu sunt in toate mintile? N-am eu voie sa fac ce vreau in casa mea, cu lucrusoarele mele, nu pot eu sa vand ce vreau si cui vreau? Tot am sa vand, si casa, si lucruri, tot am sa vand si n-am sa las nimic la nimeni. Mai bine le dau la un spital.
Aglae, cam speriata de amenintare, se imblanzi.
- Nu ti-am spus ca n-ai voie sa vinzi, am zis ca lasi sa te traga pe sfoara mizerabilii astia de samsari. Daca vrei sa vinzi, vinde, ca eu nu te-mpiedic, dar barem sa gasim niste familii, prin vorba, care sa cumpere cu pret mai ca lumea. Eu vreau sa-ti fac binele!
- N-am nevoie de binele dumitale! se impotrivi mos Costache, pe jumatate convins totusi.
Din aceste conflicte rasari in capul batranului o idee neasteptata. Otiliei ii asezase viitorul (asa isi inchipuia, luand intentia drept fapt), era inca in putere si sanatos (cum zisese doctorul). Sa ramana "toata viata" singur, insemna sa se expuna dezolarii, bolii, amestecului Aglaei. Batranul se crezu in putere de a-si lua ceea ce numea el o "menajera". Avea o veche cunostinta, pe care o frecventa de cand era vaduv si care il multumea prin aerul de modestie materiala. Se gandi ca s-ar putea s-o ia in casa "ca pe o nevasta" ca sa-i inchirieze odaile, sa-i vada de gospodarie. La casatorie nu cugeta deloc, nu numai fiindca ii era frica de cheltuieli, dar fiindca isi zicea ca o femeie care traieste in casa e prin chiar aceasta o adevarata sotie. Ideea legalitatii era cu totul straina de mentalitatea batranului si acesta era motivul pentru care nu adoptase pe Otilia, tinand-o totusi in familie cu fidelitate. Intr-o buna zi, Otilia si Felix se trezira in casa cu o femeie, dupa infatisare mai degraba simpla, curat imbracata, cu parul strans bine intr-un conci solidificat cu un mic pieptene si cu ace. Parea sa aiba vreo patruzeci-cincizeci de ani, era slaba prin oase si rotunjita putin prin bunastare, si fata avea o antipatica nuanta pergamentoasa. Femeia fu numaidecat odioasa celor doi, din cauza blandetii interesate si mieroase. Se amesteca in toate, suferind cu ipocrizie orice aluzie, arata o solicitudine ridicola pentru batran, care insa era asa de multumit, incat radea cu toata intinderea gurii. Cand batranul se aseza la masa, "menajera" careia ii zicea Paulina, il lega la gat cu un servet innodat la ceafa, ca pe copii.
- Vezi, asa, observa ea cu o blandete cereasca, in care intra si putin repros la adresa altora, asa nu mai cade servetul jos.
Otilia pufni in ras, in indiferenta studiata a Paulinei, care alerga la bucatarie si se-ntoarse cu Marina, careia ii dadea numeroase instructiuni, primite cu ochi dispretuitori. Paulina adusese lui mos Costache oua fierte, si acesta lacom, intindea mana sa le ia, dar quasinevasta nu-l lasa. Ceru o farfurie mica Marinei ("Repede, repede, madam Marina, domnul nu trebuie sa astepte!") o puse inaintea batranului, si cu o lingurita incepu sa rastoarne continutul gaoacei. Nerbadator, batranul se vare painea in galbenus, dar Paulina il opri cu un gest bland, de infirmiera, ca sa-i puna putina sare, cernuta printre degete.
- Vreau si piper, ceru mos Costache.
- Piper nu e bine, suflete, zise Paulina, iti face rau!
Marina, oprita in usa, privea ca la panorama, dar batranul era incantat. Paulina nu se aseza la masa decat dupa ce mos Costache ispravi de mancat, apoi ciuguli si ea pe apucate, aruncand ochi atenti asupra protejatului ei. Cu maniere blande, adulatoare, femeia incerca in chip evident sa-si castige un fel de autoritate in casa. Otilia insasi fu indepartata, cu multe semne de prefacuta delicatete, de a vedea pe mos Costache, intr-o dimineata, sub cuvant ca "dansul" pierduse o parte din somn si trebuia sa se odihneasca. Otilia simti ca in curand nu se va mai putea retine si va da un branci nesuferitei intruse, insa domnia Paulinei fu scurta. Dupa ce se crezu instalata in simpatia batranului, Paulina incepu sa-l intretina treptat cu nevoile ei:
- Lumea e rea, barfeste, trebuie sa ne ferim. Sunt vaduva, am si eu nevoile mele. Sa am si eu o multumire, sa stiu ca n-am ingrijit degeaba un om. S-au mai vazut barbati care au inselat femeile dupa ani de zile de rabdare.
- Si ce vrei? o intreba Costache, intrigat, dupa cateva insinuari de soiul acesta.
- Vreau si eu o multumire cat de cat, acolo, cum sa zic, daca nu altceva, sa ma treci la testament.
Batranul recapata nervurile de foaie de varza pe frunte si ragusi complet:
- Ce testament? Eu nu fac niciun testament! N-am nimic de lasat! Ce testament? N-am murit inca!
- Nu trebuie sa te superi, am zis si eu asa, stiu eu ca dumneata esti un om bun.
Mos Costache, ingrijorat si asa de prea marea consumatie de alimente, se infricosase, insa nu stia cum sa scape de Paulina. Lasitatea lui innascuta ii rapea orice initiativa. Privi deci cu multumire pe geam numai mimica unei scene pe care n-o putea auzi, si in care se vedea cum Marina, fioroasa, da branci Paulinei afara din bucatarie si o ameninta cu facaletul. Menajera statu in casa doar atat cat sa-si intareasca la loc conciul, si apoi disparu pentru totdeauna. Felix si Otilia rasera, mos Costache ii privea cu mina comica a unui vinovat care isi da seama de neghiobia lui, in schimb Stanica inflori dincolo incidentul, din toata seva imaginatiei lui.
- Iti dau cuvantul meu de onoare ca mos Costache are un copil cu ea, am vazut eu copilul, sa nu va mirati daca o sa-i lase ceva avere, de hatarul progeniturii. De ce crezi c-a gonit-o Marina? A fost pusa la cale de Otilia si de Felix, care n-au niciun interes sa fie concurati. A batut-o mar, am auzit chiar ca s-a internat in spital.
Otilia asezata pe genunchii batranului, ii mangaia chelia de protelan.
- Papa, zau, tu esti batran si n-ai nicio minte. Ce nevoie aveai s-o aduci in casa pe individa aia? Nu te ingrijim noi, nu-ti facem toate gusturile?
Batranul sedea cu o buza lasata-n jos, in cea mai perfecta poza de cainta.
- Las' ca am eu grija de fe-fetita mea, zise el, cu gandul la speculatiile lui fanteziste, am eu grija.
- Papa, nu te mai ingriji de mine, ti-am spus, eu n-am nevoie de nimic!
Spunand acestea, Otilia era cu desavarsire sincera, fiindca uitase de banii de care vorbise Pascalopol ca s-ar fi depus pe numele ei.
Marina vari in cap lui mos Costache ca e bine sa faca sfestanie in casa pentru gonirea duhurilor rele, fiindca de aceea se abateau atatea necazuri de la o vreme. Nu mai calcase popa de nu tinea minte, ca la pagani. In cele din urma, ideea fu primita si parintele veni intr-o dimineata, insotit de un dascal si de popa Tuica. Acest popa Tuica fusese preot mai inainte la biserica parintelui, su acum batranul ramasese supranumerar. Avea saptezeci de ani, o barbita ascutita si vanata, ca o bidinea, si bea multa tuica, de unde si porecla. ocara, pronuntand foarte des numele necuratului, se vaieta chiar in biserica, la lume, de batranete si dureri prin incheieturi si spovedea copiii, care-i radeau sub patrafir, intrebandu-i daca au mancat fasole si varza acra. Canta mormaind, sughitand, trecand repede de la cele mai grave registre la un schelalait infricosat spre hazul credinciosilor tineri. Babele il mustrau de la obraz, dar il venerau, si de altfel si el le certa, improscandu-le cu numiri nemaiauzite de sfinti. Parintele titular il ocrotea dintr-o omenie pe care o declara tuturor plin de emfaza si de prefacuta ingrijorare pentru prestigiul bisericii. Sfintia-sa era un barbat inalt, rotund, rosu la fata, cu barba mare, alba, rasfitata pe tot pieptul. Radea din tot pantecele, rezista la cele mai grozave insinuatii pagane, parand cu glume prudente loviturile, ferindu-se de a se compromite.
Parintele, asistat de dascal, facu sfestanie, umpland casa de fum de tamaie si stropind peretii cu agheasma. Popa Tuica scotea din cand in cand cate un ison izolat, privind cu coada ochiului, sa vada daca nu se pregateste ceva de bautura. Cand sfintia-sa stropi pe cei de fata cu agheasma (mos Costache se indoi din sale, plin de evlavie), dadu ochi cu Stanica, pe care-l cunostea prea bine, si rase cu inteles catre el.
- De unde mai iesisi, satana? il intreba parintele cu umoare, cand sfarsi slujba, in vreme ce-si tragea epitrafilul pe deasupra cozii.
- Pai ce, sfintitule, obiecta Stanica bisericos, eu n-am voie sa iau parte la sfanta slujba a festaniei, sa ma-ngrijesc de suflet?
- Ba ai, cum sa n-ai, porc de caine, chiar te laud ca te-ai dat si tu pe brazda si pasesti catre cele bune. Te-astept la spovedanie si la sfanta impartasanie.
Parintele tutuia pe toti, socotindu-i "fii duhovnicesti" iar cu cei mai intimi isi ingaduia porecla "porc de caine". Mos Tuica, intreba, plictisit de asteptare, pe Otilia:
- Asculta, gainusa taichii, n-ai cumva niste tuiculita, ca nu s' ce ma tine-n gat de azi dimineata?
Si, ca sa confirme suferinta, batranul emise o tuse pe doua note, facand unison.
- Mos Costache, zise Stanica, trebuie sa dai si dumneata un aperitiv acolo, niste vin, niste mezeluri, asa e obiceiul!
- Mai bine tuica! marturisi inocent popa Tuica. Costache se uita foarte incruntat spre Otilia, iar Stanica forta lucrurile:
- Scoate, unchiule, un pol, sa cinstim fetele bisericesti. Parintele titular auzi instructiunile date de Stanica Marinei si interveni cu preciziuni:
- Asculta, bre porc de caine, spune-i sa ceara de la Cristache din vinul cela de care-mi da mie si sa ia si nitelus cascaval. E bun cu vinat.
- Sa ia si niste tuica, motata taichii, s-o beau fiarta! se ruga popa cel batran.
Otilia, amuzata, ii facu hatarul. In asteptare, sfintii parinti se asezara pe scaune, dupa ce trimisera pe dascal acasa cu obiectele bisericesti.
- E bine, din cand in cand, cate o sfestanie, zise parintele titular, ca sa se afla in vorba. Sa ne mai gandim si la Cel-de-sus, care tine toate in slavita lui mana.
- Sa bem si oleaca de vin! adauga Stanica.
- Si vinul e bun, porc de caine, para parintele lovitura, ca e harazit de Domnul, spre binefacerea si bunastarea fapturilor sale. Insa cu masura.
- Ninge al dracului, observa parintele anexa, mi-a intrat zapada si-n gura. N-a mai nins asa de-acum cincisprezece ani, din 1895, cand a viscolit in noiembrie. Se vede ca si-a varat dracu coada, sa ma raguseasca pe mine!
- Bre, cuvioase, il mustra cu prefacuta indignare, parintele titular, ti-am spus sa nu-l mai pomenesti pe uciga-l-crucea. Ce pacatele, doar esti preot batran! Doar atata iertare sa ai pe langa Domnul milostiv.
Stanica deveni provocator:
- Asa sunteti dumneavoastra. Pe altii in sfatuiti sa nu bea, sa nu ocarasca, dar sfintiile-voastre faceti tot ce doriti. Cum sa mai creada lumea?
- Darul! zise popa Tuica, apucandu-si cu mana toata mica lui barba. Crestinul respecta in mine darul Dumnezeiesc, nu pe mine, care sunt un pacatos.
- Mai, porc de caine, protesta parintele titular, se vede ca esti in mainile satanei azi! M-ai auzit pe mine vreodata hulind, luand numele Domnului in desert? Cuviosenia-sa e batran, saracul, isi mai da in petic, caci plini de pacate suntem toti. Zici ca beau, satano? Gust si eu un paharel de vin, cat e ingaduit si de scripturi, caci zice Solomon in Pildele lui: "De vei sedea la masa celui puternic, intelepteste mananca din cele ce ti se pun inainte."
Popa Tuica canta pe nas: "Mananca miere, fiule, ca este bun fagurul, ca sa se indulceasca gatlejul tau." Apoi intreba ingrijorat:
- Oare, taiculita, mai sta mult cu tuica aia? Ca mult nu mai avem de trait!
- Hei, cuvioase, nu e dat noua pacatosilor sa stim cat vom trai si nu se cade sa maniem pe Dumnezeu cu trufia noastra. Domnul vede.
- Asta-i acum, observa Stanica in liber-cugetator, crezi ca Dumnezeu sta cu rabojul sa ne tie socoteala vietii?
Parintele facu un gest de oroare si ameninta pe Stanica cu pumnul:
- "Pus-am gurii mele paza, cand a stat pacatosul impotriva mea."
Marina si Otilia venira cu proviziile si le intinsera pe masa. Parintele arunca ochii asupra aperitivelor, se inchina, facu semnul binecuvantarii si zise:
- "Cauta, Doamne Isuse Cristoase, peste mancarurile carnurilor si le sfinteste pre ele, precum ai sfintit mielul, care-le ti-a adus tie Avel spre jertfa, asijderea si vitelul cel gras..... ca tu esti hrana cea adevarata si datatorul bunatatilor, si tie marire inaltam, impreuna cu Parintele tau cel fara de inceput, si cu Preafantul Duh, si pururea, si in vecii vecilor, amin!" Apoi se inchina din nou, plescai din buze si puse mana pe o bucata groasa de salam.
Popa Tuica, indiferent la mancare, stranse paharul in maini si, in asteptarea tuicii canta:
- "Nu fi betiv, nu te intinde la sfaturi si la cumparaturi de carnuri."
- Bata-te sa te bata, porc de caine, asa-i zau, zise parintele, tragand pielita altei felii de salam, "ca de vei da ochii tai spre urcioare si spre pahare, la urma vei umbla mai gol decat pilugu."
- He, he, he! rase popa Tuica, vazand ca Otilia facea haz de glumele lor. Razi, porumbita taichii! Iti mai aduci aminte cand te-am varat in cristelnita? Phii! era si atunci un ger al dracului. A fiert tuica aia? Ca tare ma dor incheieturile! "Precum otetul la rana si fumul la ochi nu foloseste, asa boala, cazand in trup, mahneste inima".
- Da', dumneata, fiule, nu mananci? intreba parintele pe mos Costache. Bea colea din vinul asta. Are porc de cainele ala de Cristache un vind dumnezeiesc, de pus in grijanie.
- Tata a fost cam bolnav, explica Otilia, nu are voie sa abuzeze.
- Asa?! se mira parintele, dand vinul din pahar pe gat, n-am stiut. Insa a uza nu e a abuza. Vinul bun se da si la boala, asa stiu din batrani. Decat ca eu, ca duhovnic, nu ma pricep in cele trupesti. Sa dea Dumnezeu sanatate si minte la cei pacatosi. Amin!
- Asculta, fiico, mai e blestematie de aia cu scortisoara? intreba popa Tuica pe Otilia, ca de-abia-i simtii gustul. Toarna colea, sa am pacate mai multe, ca sa ma smeresc Domnului cand m-o chema. "Marturisi-ma-voi tie intru alauta, Dumnezeule, Dumnezeul meu!"
- Apropo de alauta, zise Stanica, asta e vin de chef cu lautari, nu cu aperitiv. Pacat ca sfintiile-voastre nu puteti juca!
- Da' de ce, porc de caine, sa nu putem juca? "Salta si te bucura, Sione", zice Scriptura. La Sfanta taina a casatoriei nu dantuim? Orice petrecere cinstita, cu suflet curat, este ingaduita omului. Mi se pare mie, Stanica, de nu ma-nsel, ca esti de astia noi, care strica legea, imbolnaviti de spurcaciunea ateismului. "Zis-a cel nebun intru inima sa: nu este Dumnezeu."
Parintele musca dintr-o bucata de cascaval, iar popa Tuica, partener obsnuit in astfel de nevinovate dialoguri sfinte, privi cu tristete la ceasca goala de tuica pe fundul careia se vedea un bob de piper si arunca ochii dezgustat la mezelurile de pe masa, cantand: "Paine ingereasca a mancat omul, bucate le-au trimis lor din destul".
- Asta asa e, cuvioase, mare este mila Domnului! confirma parintele, inchinandu-se larg.
Popa Tuica, daruit de Otilia cu alta ceasca de tuica, intreba pe fata daca mai are "Tambalul" cu care o auzise cantand odata. "Tambalul" era dupa el, pianul. Mos Costache, care alta data ar fi fost foarte mahnit de consumatia prea mare de vin si de alimente in casa lui, acum parea preocupat de alte ganduri. In cele din urma izbuti sa intrebe, in soapta aproape, pe parinte:
- O-o-oare crezi ca este lumea cealalta?
- Nici vorba, cuvintele Mantuitorului ne-nvata: caci zice el: "Fericiti cei saraci, caci a voastra este imparatia lui Dumnezeu, fericiti cei care aici flamanziti, caci va veti satura si celelalte, caci mult este rasplata voastra in ceruri!"
- Atunci slaba speranta sa intram noi in rai, parinte, fiindca suntem satui, observa Stanica.
- Taci, mai porc de caine, ca nu e vorba numai de saturarea pantecului, ci de indestularea cu toate fericirile, si ce muritor, satano, se poate lauda ca e fericit si fara lipsa, ca ce-i omul? "Omul, ca iarba, zilele lui ca floarea campului." Si apoi, tu nu pui in cantar mare mila Domului, care si de sapte ori sapte de vom gresi ne va invrednici cu milostivirea lui?
Rapus de marele efort oratoric, parintele dadu pe gat un alt pahar cu vin, si apoi zise cu glas profund:
- "Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta, si dupa multimea indurarilor Tale sterge faradalegea mea."
Popa Tuica ii dadu replica dascaliceste:
- "Doamne, buzele mele vei deschide, si gura mea va vesti lauda Ta!"
Si numaidecat bau tuica. Parintele, scuturandu-si faramaturile de paine de pe antereu si privind la ceas, gasi ca e vremea sa plece:
- Sa ne sculam, cuvioase, sa mergem, ca s-a facut amiaza. Domnul sa binecuvanteze aceasta casa.
Mos Costache, foarte serios, intreba:
- Si sufletul vede si aude ca si in viata?
............................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu