XXXVIII.
- Of, Doamne, zise parintele, silindu-se sa scape de preciziuni compromitatoare, acestea sunt taine infricosatoare, de care nu se cade sa ne apropiem, data fiind putinatatea mintii noastre. De buna seama ca Domnul, in mare mila Sa, a ingrijit de toate.
Popa Tuica chicoti ca un copil, inecandu-se in tuse:
- Oale si ulcele, hi, hi, hi, ulcelute ne facem.
Stanica, limbut, nu slabi pe preot:
- Stai, preasfinte, nu fugi asa. Mos Costache ti-a pus o intrebare foarte serioasa, pe care ti-o repet si eu. Pe mama mea, iti spun ca tin la credinta stramoseasca si vreau sa ma pregatesc sufleteste, ca sa devin crestin adevarat, nu asa, numai de forma.
- Sa-ti ajute Dumnezeu! aproba parintele, gasind ca nu e de demnitatea lui sa ironizeze convertirile.
- Ei, dar eu sunt om, am problemele mele capitale la care vreau sa raspund, altfel cad in bratele filozofilor atei.
- Mantuitorul nostru a raspuns la toate! declara parintele, putin ingrijorat de discutie.
- Intai sa-mi spui de ce nu e dreptate pe lume? De ce pacatosul se lafaie nepedepsit si dreptul cade la fund?
Parintele ameninta amical, volubil pe Stanica, vrand sa-l faca prin gluma sa bata in retragere:
- Cum se cunoaste, porc de caine, ca nu calci in casa Domnului! Pai, tu, fiu nevrednic, aici vrei sa te catihesc, intre paharele cu vin? Venit-ai tu la biserica, s-asculti cuvantul dumnezeiesc, venit-ai tu la mine sa te spovedesti? Atunci vedeai ca la toate e raspuns. Sa nu scoti, mai, spurcaciuni din gura, ca Dumnezeu are rasplata si pedeapsa in ceruri pentru toate faptele bune si pentru toate faradalegile. "Mare este Domnul nostru si mare este taria Lui, si priceperii Lui nu este numar."
- Si este lumea cealalta? insista, in chip curios, Costache.
- Daca ar fi, zise Stanica, reeditand vechea discutie cu batranul, ar fi venit pana acum unul sa ne vesteasca.
- Iarta-l Doamne, ca nu stie ce spune, se ruga parintele teatral, ridicand mainile spre tavan.
- Asculta, preasfintite, e adevarat ca Dumnezeu e bun?
- Tu zici, fiule! confirma parintele, evitand orice participare la discutie.
- Apoi, daca e asa, cum iti explici, sfiintia ta, ca ne zbatem de mii de ani in indoiala si nu ni se da nicio dovada de nemurirea sufletului, cand ar fi asa de simplu sa vina bunaoara unul care a murit, sa ne spuna, uite asa si pe dincolo? De ce tace Dumnezeu in privinta asta?
Parintele lui aere ingrozite:
- Bine a zis plasmistul: "Fericit barbatul care n-a umblat in sfatul necredincisilor si in calea pacatosilor n-a statut, si pre scaunul pierzatorilor n-a sezut."Pai bine, bre, porc de caine, ce fel de crestin esti tu care nu cunosti elementele credintei noastre stramosesti? Pai ce dovada mai vrei tu dupa ce Mantuitorul nostru s-a jerfit pentru noi si a inviat din morti?
- Ei, si acum e acolo? intreba provocator Stanica, in vreme ce mos Costache asculta cu mare interes.
- Lasa c-ai sa vezi tu, impielitatule, cum e. "Si iata, zice la Apocalipsa, voi veni in curand; si rasplata mea cu mine este ca sa platesc fiecaruia dupa fapta sa. Eu sunt alfa si omega, inceputul si sfarsitul, intaiul si cel din urma", si celelalte. Haide cuvioase sa plecam, ca e tarziu.
Si parintele porni pe usa, urmat de popa Tuica, spargand o disputa care nu-i placea.
- Am vorbit si eu asa, declara Stanica parintelui in poarta, ca sa stimulez pe batran, sa-l fac sa se gandeasca la cele sfinte, cat despre mine, te asigur ca sunt cel mai bun crestin, de Pasti am sa vin sa ma ingrijesc.
- Taci, porc de câine, glumi părintele, că ştiu eu cât îţi face pielea. Aşa sunteţi voi ăştia, oamenii noi. Cu sănătate.
Aglae se miră de sfeştanie şi se-ntrebă dacă e un semn bun, sau un semn rău, dat fiind indiferentismul obişnuit al bătrânului. În orice caz, fu pentru ea un prilej de a călca din nou în casa lui moş Costache, sub pretext de a-l lăuda pentru ideea lui cea bună. Făcură o adevărată reuniune postmeridiană, la care luară parte Stănică şi Olimpia, Aurica, Titi. Mândria cea mare a Aglaei era că Titi se-ndeletnicea din ce în ce mai asiduu cu o vioară, cu care umplea de lamente oribile toată casa. Mânuia vioara cu pasiune, cu încăpăţânare, dar fără nicio metodă, în vreme ce Aglaei îi intrase în cap că va putea dovedi Otiliei că Titi al ei cântă mai bine decât "zdrăngăneşte" ea. Titi era încojunrat de atâta simpatie geloasă din partea mame-sei şi surorilor, încât, dacă progresul lui ar fi fost în dependenţă numai de asta, ar fi ajuns în curând un Paganini. Din nefericire, nu avea nicio îndemânare şi nici deşteptăciunea de a învăţa corect. Cineva îi recomandase un caiet de Klenck şi nişte exerciţii de Sitt, dar Titi se plictisi iute de monotonia studiilor (care de altfel dezamăgiseră şi pe Aglae) şi căzu iar la ariile după ureche sau chiar după note, însă din motivele cunoscute, banale. Cu pasiunea lui pentru munca manuală, se consacră tot mai obstinat unei adevărate industrii.Ceru note de la prieteni, cu muzică populară, romanţe, chansonete pentru pian, vioară sau voce, indiferent, îşi confecţionă hârtie de note cu ajutorul cunoscutului său pieptene cu cinci dinţi, pe care-l apăsa pe un număr de foi de hârtie sub care aşezase hârtia de carbon, copiind apoi, cum îl tăia capul, partea primă.
Titi putu canta dupa mari si sfasietoare munci, spre satisfactia Aglaei, "Vals" din "Vanzatorul de pasari", "De ce nu vii", "Colea-n gradinita", "Coroana femeiasca", "Cat te-am iubit", "Mimi d`amour", "Malgre toi", "Reviens", "Valsul vanatorilor", "Si tu veaux", "Marguerite", "Serenada lui Braga", "Sous les ponts de Paris", "Tu ne sauras jamais", "Ochii caprui", "Serments de femme", "Calugarul", "Nu pot crede", "Marsilieza" si altele. Prin urmare, Aglae, care venise cu ceva lucru in mana, pretinse ca era bine ca Titi sa-l distreze pe mos Costache, cantandu-i cu vioara. Titi nu se lasa mult rugat si incepu sa cante jalnic si fals o romanta de Em. Drossino, "Te duci". Mos Costache nu se arata deloc incantat de productie, desi nu avea pricepere in muzica, in schimb femeile ascultara pe Titi cu religiozitate. Aurica incepu s-o fredoneze in tovarasia viorii, apoi intra in corul improvizat si Olimpia, si, in sfarsit, ca un fel de incurajare a activitatii muzicale a lui Titi, Aglae insasi, care isi releva glasul pitigaiat, tremolat, in contrast cu agresivitatea ei baritona de toate zilele. In cele din urma Aurica izbucni intr-un plans zgomotos:
- Dar de ce plangi si tu asa? zise Olimpia. Bea putina apa!
Intristata, bau un pahar plin cu apa, ofta si declara:
- Asa-mi vine cateodata, cand aud muzica! Cand vad pe altii fericiti si eu......
- Lasa, o mangaie Aglae, ca mai e timp si pentru tine. S-o indura Dumnezeu.
Ca sa vindece tristetea Aurchii, Titi o dadu in "Issa-Issa" pe care o executa cu mare gravitate, inganat de glasul satisfacut al Aglaei:
- Dulce instrument e vioara! decise Aglae. Pianul nu l-am putut suferi niciodata. In aceste imprejurari, Weissmann pica in casa in cautarea lui Felix, care nu era acolo. Indatoritor ca intotdeauna si sociabil, studentul se interesa de sanatatea batranului, il lua pulsul, se prefacu a-l consulta si a ramane foarte multumit. Mos Costache il privea cu mare stima, ascultandu-l ca pe un oracol:
- Ti-tiu dieta stricta, zise el, nici de fumat nu mai fumez.
Aurica se grabi sa ofere un ceai lui Weissmann, care il primi fara mofturi.
- Sunteti cam palida, observa studentul, ar trebui sa faceti o serie de injectii cu cacodilat sau cu stricnina. Va surmenati, sau aveti nemultumiri de origine sentimentala?
Aurica lasa capul in jos, cu exces de modestie.
- Ia sa-ti vedem pulsul, domnisoara! Hm! slab, abia perceptibil! Anemie mare. Stiu eu ce-ar trebui sa faceti!
- Ce? intreba avida Aurica, cu mana ramasa inca in mana lui Weissmann.
- Amor! zise Weissmann, cu cinismul lui profesional, amor practicat intensiv, ca o gimnastica sanitara, ca o disciplina a nervilor. Ati avut legaturi amoroase pana acum, aveti cumva un prieten viguros?
- Vai! ce vorbe spuneti! se pierdu de rusine Aurica, incantata totusi de ineditul convorbirii.
- Dar ce-ti inchipui dumneata, domnule, zise Aglae, ca fetele mele se poarta ca studentele dumneavoastra, pe acolo pe la medicina?
- Si cu toate astea, insista Weissmann neintelegand sau facandu-se ca nu intelege, e absolut necesar. Virginitatea, e o cauza de autointoxicare, ce poate duce la dementa, la isterie. Ce varsta aveti, domnisoara?
- Ca un cavaler ce esti, imi pui o intrebare la care nu se raspunde. Dumneata cat imi dai?
- Stiu eu? Douazeci si cinci, douazeci si sase, minti Weissmann.
Aurica fu incantata de evaluare:
- Cam atat, consimti ea, vad ca te pricepi la varsta.
In realitate, fata Aurichii era a unei femei slabe de patruzeci de ani, desi nu implinise aceasta varsta, pergamentoasa sub stratul lucios de unsori amestecate cu pudra si incretita in jurul ochilor. Parul rarit ii era ingreuiat de prea multe chignoane. Umbre violete ii inconjurau ochii, dandu-i infatisarea tipica a apaselor, iar dintii desfacuti in ras tradau nervozitatea dorintelor.
- Ca sa-ti pastrezi mereu varsta asta ai nevoie, pe de o parte, de exercitiul functiunilor dumitale specifice, sunt clar, nu? Pe de alta parte, de ingrijiri particulare. Bun! Ia sa vedem obrazul! Cu ce va dati dumneavoastra pe obraz?
- Cu.... lanolin!
- Banal, primejdios. Recomand seara curatirea obrazului cu apa de trandafir, amestecata cu alcool camforat, parti egale, apoi faceti masaj facial ca sa activati circulatia sangelui.
- Cum, domnule Weissmann? intreba avida Aurica.
- Uite asa, stimata domnisoara!
Weissmann netezi de zece ori gatul Aurichii cu partea laterala a aratatoarelor, apoi ii freca de cateva ori barbia cu dosul palmei, ii ciupi de cateva ori gusa, ii masa obrajii de la nas spre gura, de la nas spre tample, sub ureche, si apoi ii freca cu degetele portiunea dintre sprancene.
- Apoi, iubita domnisoara, procedati la gresarea obrazului cu crema. Eu v-as recomanda insa un lichid gras, compus din ulei de parafina, ulei de ricin, ulei de migdale dulci, untdelem si ulei de musetel. De dat usor cu tampon de vata.
- Vai, cate stiti, domnule Weissmann, va rog sa-mi scrieti reteta ca sa n-o uit.
Aurica ramase incantata nu numai de caracterul indatoritor al lui Weissmann, dar, ca de obicei, se aprinse pana la marginea de a-si inchipui ca poate sa intereseze pe student, il lauda la toata lumea ca e "cavaler" si-i incredinta pe toti ca un astfel de tanar, oricat de sarac, avea sa faca pasi mari in viata. Fu de parere chiar ca trebuia ajutat. In familia Agalei nu exista nicio notiune de antisemitism. "Cu ovreiul iti faci treaba mai bine decat cu al tau", era un dicton general. Casatorii de evreice cu romani, indeosebi cu ofiteri, fiindca era la mijloc dota, se faceau destul de des. Nu insa si contrariul. Ca un ovrei sa se casatoreasca cu o crestina, asta parea un lucru curios, si ce este curios e si reprobat. Aurica incepu sa invite pe Weissmann, sa se intereseze de familia lui, si intr-o buna zi, sub un pretext oarecare, merse chiar acasa la el, unde statu de vorba cu matusa studentului si cu surorile lui. Mizeria nu o inspaimanta. Gasi argumente in favoarea lui Weissmann, zicand ca e cu atat mai mare meritul lui, cu cat are de luptat cu saracia, in sfarsit, incepu sa profeseze pe fata o toleranta masiva fata de evrei. Aglae o ironiza intai, pe urma o intreba mirata:
- Vrei să te măriţi cu un ovrei? Nu eşti sănătoasă ca cap! Mai întâi că el nici nu se uită la tine, şi e un băieţaş. Dar să zic că s-ar uita. N-am nimic cu el, fiecare însă cu neamul lui. Aşa ceva nu s-a văzut niciodată în familiile noastre.
După aceea Aglae îşi văzu de treabă şi, solidară cu orice se făcea în familia ei, pe cât de ostilă faţă de ce se petrecea la alţii, începu să îngâne teoriile Aurichii. Aceasta găsi de cuviinţă să ceară lămuriri la un preot şi, cum îi era ruşine de părintele oficiant, apelă la popa Ţuică, pe care-l convocă la biserică pentru mărturisire. Era frig, afară ningea şi biserica era rece. Popa Ţuică îşi târâia paşii pe lespezi, stârnind ecouri haotice, şi tuşea cu un abandon agresiv râcâiturii din gât.
- M-a omorât iarna asta, tăiculiţă, bat-o Maica Precistă, mă-njunghe prin oase toţi diavolii. Doar cu ţuiculiţă fiartă îi mai sperii puţin. Şi spui că vrei să te mărturiseşti, găinuşa tatii, ai ceva păcate pe suflet?
- Orice om are păcate, se tângui evlavioasă Aurica.
- Are, tăiculiţă, are, că lucrează blestematul ăl împieliţatul, dare-ar gerurile-n el, cum mă junghie el prin genunchi!
Popa Ţuică merse aşa tuşind, chiţcăind şi bodogănind până-n altar, de unde veni cu epitrafilul pe el, ale cărui poale, aşezându-se lângă o strană, le aruncă în capul Aurichii, îngenunchiată lângă el.
- Păi, ce să te-ntreb, taică, zise bătrânul, punându-şi pe nas nişte ochelari legaţi cu sfoară, ce să te-ntreb, că sunt bătrân şi nu mai am ţinere de minte!
Popa Ţuică deschise un aghiasmatar şi, scuipând sonor în degete, răsfoi filele ajungând la "Rânduiala Mărturisirii" apoi începu să facă cruci înspre icoana Mântuitorului şi să cânte nazal:
- "Binecuvantat este Dumnezeul nostru..... Miluieste-ne pre noi, Doamne, miluieste-ne pre noi." si alte de acestea, pe care Aurica nu le distingea, fiindca descoperise sub epitrafil ca popa Tuica purta in picioare niste sosoni umpluti cu hartie si cu sfoara, fara ghete. "Dumnezeule, Mantuitorul nostru, canta batranul subtire, carele prin proocorul tau Nathan ai daruit lui David , cel ce s-a pocait, iertare pentru pacatele lui, si ai primit rugaciunea lui Manasi pentru pocaintele lui, insuti si pre robul tau...."
- Cum te cheama, gainuso? intreba popa Tuica, plecandu-si ochii pe sub epitrafil.
- Aurelia!
- ".....si pe roaba ta Aurelia, care se caieste de pacatele ce a facut, primeste-o cu obisnuita iubirea Ta pentru oameni..."
Parintele bolborosi mai departe vorbe neinteligibile, apoi tusi ingrozitor, blestema toti dracii din infern si intreba pe Aurica:
- Stii tablele legii, porubmita taichii? ca asa zice la carte, ca sa te-ntreb.
- Stiu, parinte, ca le-am invatat la scoala.
- Ei, atunci e bine, e bine de tot! Dar Crezul il stii, porumbito?
- Il stiu, parinte!
- Si asta e bine. Tot osul ma doare, nu mai merge decat sa ma frec cu gaz si sa beau niste rachiu de drojdie. Stai sa vad ce scrie aici, ca mi-au cazut ochelarii de pe nas. Spune-mi, puica, n-ai marturisit stramb? N-ai calcat vreo fagaduinta, care te-ai fagaduit lui Dumnezeu....? As, de unde sa faci tu de astea, gainuso, ca esti cruda! Spune-mi, nu ti-ai stricat fecioria ta cu..... hm....... vorba tare, asta e pentru barbati, bogheana taichii, stai sa vedem ce mai vine, mda! N-ai cazut cu cineva din rudenii, sau cu vreo oarecare fata, sau cu cumatra ta? N-ai umblat cu femeie de alta lege, n-ai facut strambatatea vreunei fete-fecioare, bata-te norocul sa te bata, asta e tot pentru barbati..... ia stai, uite colea, spune-mi, fiindca n-ai facut buruieni ca sa nu faci copii? Sau nu ti-ai otravit pantecele ca sa lepezi copii, sau, grea fiind, ai umblat fara randuiala?
- Sunt domnisoara, parinte, declara Aurica.
- Esti fata-fecioara, bata-te norocul, zi asa, nu cumva ai..... ai..... vorba urata...... ai gresit de fata-mare sau cand ai fost logodita.... Ei, si daca ai gresit, gasi chiar popa Tuia justificarea, ce-i? Dumnezeu iarta, ca barbatu-i porc; nu te-mpodobesti sau sulimenesti, sau cu alte mirosuri te uingi, puind in gandul tau sa inseli pre multi tineri spre ravna pacatului?
- Dau cu pudra, ca toate femeile, marturisi Aurica cu sentimentul unui mare act spiritual.
- Dă-i tăiculiţă, să trăiască şi negustorul şi să se bucure dracii, he, he, he! Ei, păi, ce să te mai întreb? Fasole mănânci, acritură în zilele de post? Anul ăsta nu mi-a ieşit varza, s-a făcut toată neagră şi băloasă ca melcul strivit.
Popa Ţuică puse repede mâna în capul Aurichii şi începu să cânte din adâncul plămânilor lui:
- Domnul şi Dumnezeul nostru Isus Cristos: cu darul şi cu îndurările iubirii Sale de oameni, să te ierte pre tine, Aurelio, şi să-ţi lase toate păcatele. Şi eu, nevrednicul preot şi duhovnic, cu puterea ce-mi este dată, te iert şi te dezleg de toate păcatele tale, în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, amin. E un frig de te pătrunde la oase. Gata, taică, şi când ai avea nişte ţuiculeană bună, să mă dezlegi şi pe mine de tusea asta. Şi să faci şi nişte mătănii, că nu-i rău, se mai îmblânzeşte necuratul.
- Părinte, zise după oarecare codire Aurica bătrânului, care se grăbea să plece şi sufla în degete de frig, eu aş vrea să mai mărturisesc ceva.
- Zi, tăiculiţă, repede.
- Iubesc!
- Iubeşte, porumbiţo, că acum ţi-e vremea, şi să vii să-ţi ţin cununiile.
- Vezi, că iubesc un om care nu ştiu dacă se cade......
- Doar n-o fi însurat? Se-ntâmplă şi de astea, căci coada lui satan nu se odihneşte nicio clipă.
- Nu e însurat, dar nu e de-o lege cu mine.
- Aha, o fi catolic sau protestanţi de ăştia care n-au nici cruce la biserică, bătu-i-ar junghiurile. Da' vezi că sunt şi ei un fel de creştini şi se mai îngăduie.
- Nu e creştin, părinte!
- Da' ce dracu e, Doamne iartă-mă? Turc?
- Este israelit!
- Vai de mine, se sperie popa Ţuică, prost te-ncearcă necuratul! Doar n-oi fi păcătuit cu păgânul.
Aurica tăgădui din cap.
- Ce să-ţi spun porumbiţo, aşa caz n-am prea întâlnit, ar fi bine să faci rugăciuni, să te lumineze Cel-de-sus. Eu însă zic că, dacă îl aduci pe păgân la legea creştinească, se cheamă că ai câştigat un suflet pentru rai. De altfel, greu lucru.
- Am să-ncerc părinte, să ştii c-am să-ncerc! promise veselă Aurica.
De aci încolo, Aurica făcu tot mai dese aluzii lui Weissmann, pe care-l invita de câte ori găsea un prilej.
- Eu, zicea ea, n-am niciun fel de prejudecăţi. Dacă aş iubi un israelit, l-aş lua de bărbat, orice-ar zice lumea. Bineînţeles, sper că ar trece la religia noastră sau măcar să nu mai ţină la a lui.
- Şi ce-are de-a face religia în toată chestia asta? întrebă Weissmann.
- Are! Daca tanarul e cavaler, imi inchipui ca e vesel sa se lepede de tot ce poate fi o piedica.
Cand vazu ca studentul nu se arata deloc incantat de ideea convertirii la crestinism, Aurica crezu ca e mai bine sa se inlature problema religioasa.
- In definitiv, declara ea, fiecare om cu credinta lui. N-as avea nimic de zis, daca n-ar fi o piedica la casatorie. S-ar putea face numai cununia civila. Poate ca nu e tocmai bine, asa se zice, sunt superstitii, ce vrei, in care noi femeile credem, dar amorul calca in picioare orice.
- Eu, zise Weissmann, incepand sa inteleaga unde bate Aurica, nu profesez decat amorul liber. Orice alta forma de amor mi se pare o ramasita din timpurile barbare.
Aurica planse singura in odaia ei, interpretand spusele studentului ca o dorinta de a raspunde amorului ei, insa fara obligatii. Petrecu o noapte agitata, erotica, apoi cazu intr-o stare sublima, ca aceea pe care o increarca oamenii pregatiti pentru sacrificii mari. Avea sa primeasca, in ciuda omenirii, amorul lui Weissmann, fara cununie, macar cu juramantul unei fidelitati statornice.
- M-am gandit bine la ce mi-ai spus, zise ea studentului, am petrecut o noapte de chinuri, fiindca, oricum, ma costa sa fac pasi gresiti, insa m-am decis......
Weissmann, inspaimantat, zise repede:
- Nu pot sa stau, venisem sa-l caut pe amicul Felix, am sa vin in alta zi, nu e nimic.
Si iesi grabnic pe usa afara.
- Sa nu te superi, zise el lui Felix, dar domnisoara Aurica este o fata asa de periculoasa. Trece printr-o criza sexuala. Trebuie neaparat sa profeseze amorul liber.
Catava vreme Aurica fu prada unei nebunii mute, calme. Apoi capata o fizionomie desperata, patetica, isi despleti parul in fata oglinzii si incepu sa cante lugubru "Te duci" de Dorssino. Pe urma se potoli, se vopsi si mai violent pe fata si-si incepu turneele pe Calea Victoriei.
Felix vazuse si la ea, ca si la ceilalti mai batrani, unele fenomene care-l impresionase. Evolutia organismului se putea citi pe obrazul fiecaruia la date fixe. Otilia, caree ra tanara, avea schimbari care incantau. Daca slabea, capata o silueta fina, de ogar alb, daca se ingrasa, fata se lustruia, ochii se faceau mai patrunzatori, cresterea ii dadea miscari feminine, lasandu-i mereu aerul copilaresc. Dimpotriva, Aurica se schimba in chip sinistru, si fiecare prefacere o arunca inspre batranete, cu toate fardurile ei. Parul i se facea moale, mort, ca de peruca, grasimea ii reconstituia prematur masca senila a Aglaei, slabirea ii scotea in evidenta oasele capului. Muschiulatura nu mai avea tarie, cadea facand unghiuri si umbre, si obrajii se umpleau de vinisoare. Mos Costache, desi batran, mai imbratranea. Fusese, pana inainte de boala, un tip chel, fara varsta. Acum, ingrasandu-se, capatase sub barbie faci de buldog si toata acea greutate a senilitatii inerte.
Pascalopol, tinandu-se de cuvant, veni intr-o dupa-amiaza sa joace carti. Vechea reuniune, minus Simion, se reintocmi, de asta data in sufragerie, de unde batranul nu voia sa se miste in ruptul capului. Veni si Stanica cu Olimpia, dar erau cam suparati, si Stanica lua pe mosier ca arbitru:
- Domnule, zise el, te rog sa-mi raspunzi sincer, ce crezi dumneata, care este rostul familiei, este sau nu sa perpetueze rasa, sa faca copii?
- In genere, da.
- Ce-ntelegi dumneata prin "in genere"?
.............................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu