XXXVI.
- Nu-nu sufar de nimic. V-v-vreau sa stiu, fiind in varsta, daca sunt sanatos si ce trebuie sa fac ca sa nu ma imbolnavesc.
- Foarte frumos. Sunteti prudent. Va rog, dezbracati-va.
Doctorul examina atent pe mos Costache, dar fara amanuntimi exagerate. Facu o auscultatie sumara, palpa si percuta ficatul, asculta inima si zise:
- N-aveti nimic la examenul somatic, si dupa toate aparentele sunteti un om sanatos. Doar un tonus mai accentuat al inimii.
- Vasazica, n-am nimic? vru sa se asigure mai bine batranul.
- Ai varsta, rase doctorul, care e si ea o boala! Dar da-mi voie, adauga el, privind in ochi pe batran, n-ai avut niciun accident, asa vreo pierdere de cunostinta, dureri mari in teasta?
Prins in usa intrebarii, batranul marturisi:
- Ba-ba a-am cazut jos cu aprindere la cap!
- Ei, vezi? Sa nu se mai intample! Trebuie sa tii dieta, sa nu fumezi, sa nu bei alcooluri, sa duci un regim decongestionant. Am sa-ti dau o reteta, dar sa stii ca totul depinde in primul rand de regim. De altfel, de acum incolo evita supararile, distreaza-te calm, fara iritatii. Ai vreo avere?
- A-a-am ceva..... putin..... cat imi trebuie am! se blabai mos Costache, punand instinctiv mana in buzunarul pantalonilor.
- Cu atat mai bine!
- Si..... si nu am nimic? mai intreba mos Costache.
- Nimic, domnul meu, zise bland doctorul, decat un organism care trebuie menajat. Eu insumi, daca as comite o imprudenta, as fi primejduit sa fac o congestie. Deci masura, ca sa te folosesti si mai departe de fizicul dumitale rezistent..
- Si..... sa fumez n-am voie?
- Nu!
Batranul isi stranse bine haina la piept si merse spre usa, urmarit de ochii calmi ai medicului. Acolo isi aduse aminte ca trebuie sa plateasca. Felix ii spusese ca doctorul ia douazeci de lei. Dupa mari cautari prin buzunare, mos Costache scoase doua piese de cinci lei, depuse una pe biroul doctorului, retinand pe cealalta in podul palmei si asteptand un gest de aprobare. Dar medicul era impenetrabil. Atunci lasa si piesa cealalta si porni marunt pe usa afara, fara sa priveasca inapoi.
Doctorul daduse batranului o reteta, si acum acesta, dupa oarecare indoieli, se hotari s-o faca. Se lasa in jos pe bulevard si se opri la o farmacie, peste drum de cinematrograful Minerva.
"Aici trebuie sa fie scump!" gandi mos Costache, dupa ce dadu cateva tarcoale prin fata usii, impresionat de dulapurile baroce si bocalele de portelan. Merse mai jos, unde intalni o drogherie. Socotind ca drogheria vinde mai ieftin, intra inauntru. Droghistul regreta. I-ar fi placut una mai simpla, cu prafuri, dar aci era un lichid de baut, pentru care n-avea toate elementele. Mos Costache o lua pe Calea Victoriei, inspre Posta, in Lipscani stia o farmacie. Intra, dadu reteta si fu invitat sa astepte. Farmacisul puse tocmai mana pe flacon cand batranul, inspaimantat, intreba:
- Vreau sa stiu intai cat costa.
Farmacistul il privi putin cam mirat, cauta intr-un repertoriu, facu o mica socoteala si declara ca doctoria asta costa doi lei si cincizeci de bani.
- E-e-e prea scump! Mai ieftin nu se poate?
- Nu se poate, ce vorba e asta? Dumneata nu stii ca aici preturile sunt fixe?
- Asa? Atunci, se razgandi mos Costache, n-o mai fac.
Farmacistul ii arunca reteta si se indrepta spre alt client. Batranul merse incet inspre strada Sfintii Apostoli, unde era o alta farmacie. Acolo intreba pur si simplu:
- Cat ar costa sa-mi faci reteta asta?
- Doi franci si optzeci! raspunse farmacista, dupa o oarecare contemplare a foitei.
Mos Costache lua reteta, iesi in strada, statu pe ganduri, apoi, incet-incet, se intoarse din nou in Lipscani, la intaiul farmacist si comanda doctoria. Economisise treizeci de bani. La intoarcere, observa lumina in mica bisericuta de langa Societatea de tir si, obosit, gasi cu cale sa intre inauntru. Cateva babe dadeau acatiste si se icnhinau lung pe la icoane, sarutandu-le zgomotos. Un dascal motaia intr-o strana, scotand pe nas litanii fara sfarsit. Mos Costache, fascinat de sclipirea altarului si de incanatul cantaretului, se simti patruns de evlavii si incepu sa se inchine larg, cu mana dreapta, in vreme ce cu stanga pipaia locul banilor. Se gandi ca Dumnezeu nu se putea sa nu-l vaza pe el, care se gandea la viitorul Otiliei si-i fagaduise atatia bani, si mai ales n-avea sa-ngaduie ca el sa moara inainte ca Otilia sa aiba un rost, fiindca mai buna decat banii e tot ocrotirea parinteasca. De pilda, un om cu experienta, ca el, ar fi depus suma la o banca si ar fi pregatit Otiliei, cu vremea, din dobanda, un adevarat nou capital, fara sa se atinga de fond. Nu s-ar fi suparat nici unul, nici Algae, careia i-ar fi ramas capitalul, nici Otilia, care s-ar fi folosit de el. Mos Costache iesi usurat din biserica, dupa ce se inchina cu evlavie, mergand de-a-ndaratelea, si se simti cu duiosie bun. O baba imbrobodita pana peste gura intinse mana vaitandu-se:
- Fie-ti mila si pomana, sa-ti ajute Sfanta Vinere de azi si Maica Domnului!
Batranul vari mana in buzunar, scotand cateva monede, insa vazand ca n-are decat piese de zece si douazeci de bani si deloc de cinci bani, afara de o para, rusinandu-se sa dea paraua, zise:
- Crede, babo, n-am marunte!
- Eh, zise baba agresiv, n-ai dumneata, boierule, n-ai! Daca n-aveti dumneavoastra boierii, cine sa aiba, eu? D-aia nu v-asculta Dumnezeu.
Inspaimantat, mai mult de ideea ca cersetoarea ar fi putut sa stie ca are parale la el, ii dadu zece bani, pe care baba ii lua nemultumita si bodoganind un "bogdaproste" mai mult dispretuitor.
Mos Costache predă în taină doctoria Otiliei, rugând-o să i-o dea regulat, după cum scrie în reţetă. Pretinse că era trebuitor să ţină dietă şi consultă pe Felix, punând mereu întrebări explicative, ce se înţelegea prin dietă. Se făcu chiar ceva mai înţelegător în privinţa cheltuielilor şi oferi pentru masă o sumă mai rezonabilă. Îşi făcu o voluptate de a întreba în toate chestiunile privind sănătatea pe Felix şi pe Otilia, aştepta ca fata să-i întindă linguriţa la gură şi râdea de plăcere când aceasta îl îmbrăţişa. Totuşi, bătrânul punea pe recomandaţiile medicului un preţ abuziv. După fiecare doză de doctorie aştepta optimist, închipuindu-şi că ea avea să-şi facă un efect brusc, să-i dea o tărie nemaiavută. Lacom din fire, înţelegea regimul ca un medicament. Mânca legume, dar multe, până la îndopare, crezând că ele au o putere curativă. Felix încercă să-i explice că dieta îi era recomandată spre a-i odihni organismul şi că, la vârsta lui, nu mai avea nevoie de atâtea alimente. Bătrânul se încăpăţână. Auzise bine pe doctor când îi spusese că sunt "bune" pentru el legumele, zarzavaturile. Dacă erau bune, trebuia să mănânce cât mai mult, "ca să-şi facă efectul". Efectul fu că moş Costache începu să se îngraşe. Stănică îl aprobă în totul în această interpretare:
- Mănâncă, unchiule, dacă ţi-a spus doctorul, ştie el ce ştie. Poftă de mâncare să ai, asta e totul. Uite, eu n-am!
- De-de ce n-ai? întrebă moş Costache, interesat de toate chestiunile de sănătate.
- De ce n-am? izbucni Stănică. N-am poftă de mâncare, fiindcă n-am poftă de viaţă! La ce să trăiesc, pentru cine să trăiesc? Rostul omului e să aibă o familie, să aibă copii în care să retrăieşti, care să-ţi ducă mai departe numele. Dumnezeu mă pedepseşte, mă osândeşte la sterilitate sau poate îmi deschide ochii şi îmi zice: "Stănică, fii brav, nu te lăsa răpus de sentimentalisme, gândeşte matur." O să mă gândesc până am s-o fac într-un fel.
Stănică întreţinea pe bătrân într-o continuă teroare, împărtăşindu-i decesuri:
- Moş Costache, nu ştii una? Colonelul, colonelul Constantinescu, cel din sus de lângă Arionoaei, de la care ai cerut burghiul.
- Ei?
- Ei, a murit azi-noapte!
- De ce-a murit? întrebă îngrozit bătrânul, sperând într-un accident imposibil de repetat.
- De ce moare orice om cu constituţia lui. L-a lovit damblaua. Trăsnit, nu altceva. A stat la masă până la unsprezece noaptea cu nişte invitaţi şi, când s-a sculat, pac. Mâine îl îngroapă. Las' că mă duc eu să mai aflu câte ceva.
Stănică se ducea într-adevăr şi venea cu alte ştiri:
- Anul ăsta a fost nefast! zicea el scârbit. Îi cară cu zecile, cu sutele. Toţi copilaşi şi bătrâni. Toamna face rău grozav la plămâni, la cap. A murit băcanul din colţ de la care am luat untdelemn. Nici nu l-am văzut bolnav vreodată. Aşa, din senin. Nu vrei să vii să-l vezi? Nu ştiu ce Dumnezeu o fi având că s-a făcut ca tăciunele la faţă, e de nerecunoscut. Spune nevastă-sa că s-a luptat trei zile cu moartea.
Moş Costache făcea sforţări să scape de evocările lui Stănică, dar acesta le dădea drumul cu o viteză satanică.
Bătrânul începu să fie superstiţios şi hipocondru, să se vaiete de dureri adevărate sau închipuite. I se părea că-i pocnesc urechile, că nu mai are stomac bun, că inima i se opreşte deodată, fiindcă el n-o mai aude. Luă pugativele cele mai respingătoare, stând ore întregi cu gravitate pe recipientul destinat uşurării lui, în chiar mijlocul casei. Găsea pe cale deductivă cauzele tulburărilor şi mijloacele de îndreptare şi-şi alcătuise un meniu fantezist. Sfârşindu-i-se doctoria, nu voi s-o mai repete, sub cuvânt că doctorul nu i-a spus, dar se desice să vadă iar medicul, când, într-o noapte, visă că toate cărămizile din curte se vărsau peste el în sunetul muzicii militare.
- Ce să mă fac, domnule doctor? întrebă el pe medic.
- Cum, ce să faci? Nimic! Să duci viaţă aşezată.
Batranul povesti toate suferintele lui. Doctorul zambi si, batandu-l pe umeri, il incuraja:
- Nu e nimic. Mizerii de-ale varstei noastre. Ca sa nu le mai bagi in seama, plimba-te, distreaza-te, intovaraseste-te cu oameni tineri, stai ziua, cand e frumos, in aer liber, in Cismigiu, la Sosea, cu conditia sa nu racesti.
Mos Costache asculta recomandatiile cu religiozitate, putin nemultumit ca nu i se daduse si doctorii. Otilia, pusa la curent, se hotari sa-l distreze pe batran, si asa se intampla ca, prin amabilitatea nedezmintita a lui Pascalopol, mos Costache si Otilia se plimbau aproape zilnic cu trasura, intalnindu-se foarte adesea si cu mosierul. Felix se adumbri iarasi, mai cu seama ca Pascalopol, cu scopul distrarii batranului, fagaduise sa vina din nou sa joace carti. Cu spiritul ei feminin, in care lipsa de orice prejudecati se alia cu superstita, Otilia intui ca batranului ii trebuia o atmosfera de incredere intr-un factor stabil. Intra in fosta odaie a mamei sale, unde langa cateva icoane sedea o candela de argint, mereu nefolosita, o curata, o muta in sufragerie, unde mos Costache isi stabilise domiciliul ca sa faca si economie de combustibil, o umplu cu untdelemn si o aprinse. Batranul se uita surprins la ea, nu aproba nimic cu vorba, dar nu protesta si intr-o zi veni singur la fata si-i spuse ingrijorat:
- S-a stins candela, trebuie sa aprinzi candela!
Cand, prin consumarea undelemnului, flacara atingea stratul de apa si incepea sa sfaraie, Costache se inspaimanta ca de un limbaj cu intelesuri sinistre. Toate aceste mici mizeri psihice nu faceau din batran un abatut. Nu. In fundul sufletului era incredintat ca sentinta doctorului trebuie interpretata in modul cel mai favorabil si ca un om nu poate sa moara, cand un medic spune ca e sanatos. De altfel, n-avea nicio cunostinta de medicina, nicio notiune, macar empirica, despre boale, si in ceea ce i se intamplase nu vedea decat o "sfarseala" un efect al caldurii sau al oboselii. Isi aducea aminte ca, copil fiind, se imbolnavise de o boala cu calduri (nu stia anume ce) si se facuse sanatos, si-si inchipuia ca acum, ca a luat doctoria, este iarasi in putere. Notiunea mai complexa a uzurii organismului n-o intelegea. Planurile pe care le rumega in tacere erau din ce in ce mai vaste si se intindeau pe zone mari de timp.
Felix isi capatase in sfarsit majoratul (atunci vazuse ca Aglae facea parte din tutela) si acum isi putea ridica singur veniturile capitalizate la o banca si realizate de un avocat care ciupea cam mult ca onorariu, fiind cel putin onest in linii generale si de o solicitudine incercata. Fusese trist, ca de-o izgonire, dar batranul se grabise sa-i arate convingerea ca va sta mai departe de el, "tot cu atat". Otilia nu se amestecase numai de rusine, si Felix isi chinuise mintea, ca sa se convinga ca nu poate fi si alt motiv la mijloc, pana ce, leal, fata ii marturisise:
- Papa te speculeaza putin. E o mica slabiciune foarte urata a lui, de care nu pot sa-l vindec, acum la batranete. Fiindca ai ramas, acum iti spun ca-mi pare bine.
Felix indraznise s-o sarute pe obraz.
Fiindca tutelatul de pana ieri nu facuse nicio obiectie asupra gestiunii trecute, cate aratau toate o completa utilizare a creditelor, mos Costache se socoti proprietarul de drept si de fapt al cuielor, grinzilor si caramizilor si incepu din nou sa le miste de la locul lor. Descoperi doi lucratori cam zdrentarosi, cu privi cam incurcate, cu care se ascunse in odaile din fata si intra in lungi conferinte arhitectonice, cu tot gerul ce se lasase la inceputul lui decembrie. Ce voia sa faca? Se vazu cand oamenii se pusera sa care mobilele din salonul din fata si alta odaie alaturata si sa le gramadeasca intr-o incapere din aripa laterala. Mos Costache daduse nastere unui plan economic, care consta in impartirea prin pereti de jumatati de caramida a doua odai din fata, spre a le preface in patru, si divizarea salii de la intrare printr-un paravan de lemn, pentru ca apartamentul din fata sa aiba o intrare separata. Isi facuse socoteala ca ar fi putut inchiria camerele ca mobilate cu macar patruzeci lei pe luna, luand pe an aproape doua mii de lei chirie. Doua mii de lei inmultit cu zece (adica zece ani) dadeau doazeci de mii de lei. Pentru Otilica, gandea el, era o suma buna, adaugandu-se mai tarziu si venitul de la banii pe care i-ar fi depus in banca. Oamenii incepura lucrarile, murdarind toata casa, facura zidurile despratitoare, dar, fie din cauza frigului, fie din aceea a materialului, peretii ramasera uzi, patati de un fel de bube roscate. Casa era trainica, intr-adevar, insa dusumeaua era asezata pe grinzi de lemn, care, oricat de tari, erau slabite de vechime. Greutatea neasteptata asezata in mijlocul odaii indoi grinzile sau le facu sa roada pragurile de moloz pe care sedeau, incat dupa cateva zile dusumeaua devenise concava si elastica, asemeni unei sele, si aderenta zidului cu tavanul se stricase, lasand un interstitiu curbat. Mos Costache se infurie, declara pe mesteri "pu-pungasi". Se ivira si conflicte banesti, batranul descoperind cu indignare ca i se ceruse mai mult decat credea el ca prevedea invoiala. Lucratorii plecara nemultumiti, injurand, iar mos Costache decisese ca in primavara, cand o fi vreme buna, sa gaseasca alti mesteri mai cumsecade si sa colaboreze cu mainile lui. Suparat de pierderea pe care socotea ca o sufera prin indepartarea momentului comercial, batranul isi munci capul sa gaseasca aiurea o compensatie. Otilia il surprinse la vreme, facand lui Felix, care asculta incurcat, niste propuneri:
- E-e bine sa fa-facem un contract pentru un an, doi, in folosul dumitale, ca sa fii sigur ca nu pierzi odaia. Daca vine altul sa ti-o ia, dand mai mult? Po-pot sa-ti dau inca o odaie, alaturi sau in fata, ca sa stai mai bine, mai platesti patruzeci de lei.
Adevarul este ca Felix platea o pensiune scandaloasa si ar fi putut cu cateva zeci de lei sa traiasca foarte bine oriunde, daca nu l-ar fi retinut slabiciunea pentru Otilia.
- Papa, papa, zise aceasta batranului, rusinata, dar cu glas bland de repros, din mila pentru starea lui, de ce faci lucruri de astea, papa? Ii iei atatia bani lui Felix si ii mai pretinzi si contract? In loc sa stea aci ca oaspetele nostru? Mi-e rusine sa vin la masa, cand ma gandesc ca plateste numai el.
Batranul se arata deocamdata plin de cainta, curand insa se porni iar pe chibzuiri. Aflase de undeva ca sunt banci care fac asigurari de viata, in favoarea mostenitorilor. Plati niste anuitati si, cu incepere de la un anumit termen, mostenitorul indicat poate ridica, in caz de deces al asiguratului, o suma de bani. I se paru o afacere admirabila si se invarti prin casa cu satisfactie, la ideea combinatiei. S-ar fi asigurat pentru o suma oarecare, in beneficiul Otiliei, pentru viitorul careia era sincer preocupat, si in chipul acesta nu mai avea nevoie sa-i dea niciun ban direct. Banii i-ar fi folosit sa inalte case de specula cu apartamente mici si ieftine, care aduc mai mult decat apartamentele mari. La banca insa ii rase in nas fara nicio jena:
- La varsta asta, asigurare?
Batranul pleca mirat, neintelegand de ce un om la varsta lui nu se poate asigura. Atunci ii intra in cap ca avea prea multe lucruri in casa si ca trebuiau vandute. Cateva izbuti sa le dea pe la cumparatorii de vechituri. Dar cand un samsar ovrei veni in casa, insistand sa cumpere in total, aparu deodata Aglae, c-o falca-n cer si una-n pamant:
- Da ce faci aici, Costache?
............................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu